1.

Caracteristica mijloacelor de bază ale reabilitării medicale

Reabilitarea a fost definită de OMS ca ”Utilizarea tuturor mijloacelor de reducere a impactului
condiţiilor dizabilitante şi handicapante şi oferirea posibilităţii integrării sociale optime a
persoanelor cu dizabilităţi”
Caracteristica principiilor de bază ale reabilitării medicale.
 precocităţii tratamentului recuperator
 conştientizării şi participării active pacient/specialist (complianţă)
 individualizării programului de recuperare
 complexităţii tratamentului recuperator
 respectării etapelor de recuperare
 continuităţii, succesivităţii şi progresivităţii tratamentului complex până la recuperare
integrală sau optimală posibilă
 cooperării interdisciplinare
 evaluarea eficacităţii programului de recuperare la diverse etape şi rezultatele
reabilitării finale (activităţii, participării)

Scopurile şi rezultatele recuperării

Scopul principal al reabilitării sunt, optimizarea participării sociale şi a calităţii vieţii. Aceasta
implică a ajuta la împuternicirea individului în a decide şi a atinge gradul de autonomie şi
independenţă pe care doreşte să le aibă, inclusiv participarea în activităţi profesionale, sociale şi
recreaţionale potrivit drepturilor omului50.
Aspectele reabilitarii:
 Medicală (reailitare fizică)
 Social-economică
 Juridică
 Etică,estetică
 Psihologică
 Profesională
Etapele reabilitarii
Etapa de spital (staţionar) a reabilitării are de obicei drept sarcină principală înlăturarea
complicaţiilor şi stabilizarea stării bolnavului.
De regulă această perioadă se limitează la 5-11 zile.
Etapa de policlinică una din etapele de bază, deoarece tot mai frecvent procedeele medicale sînt
realizate la domiciliu ori în staţionarul de zi. La această etapă pentru majoritatea bolilor se
soluţionează sarcinile fazei a doua de reabilitare, adică recuperarea adaptării la viaţa cotidiană şi
profesională
Etapa sanatorială, după finalizarea etapei de spital, şi în special pentru un şir de boli cum ar fi
infarctul miocardic. Scopul principal al acestei faze de reabilitare este pregătirea bolnavului pentru
viaţa activă, reîntoarcerea raţională a stereotipului vital, modificarea raţională a deprinderii, rea-
lizarea sistematică a aplicărilor practice de profilaxie secundară.
 Etapa de întreţinere este etapa finală a reabilitării în care bolnavul se include după
finalizarea fazei de însănătoşire sau recuperarea adaptării bolnavului la viaţa cotidiană. Scopul
acestei etape este întreţinerea nivelului capacităţii de muncă dobîndit în etapele precedente,
precum şi
-
Kinetologia de reabilitare-reprez principalul mijloc al asistentei de reabilitare functionala si
cuprinde intreg domeniul deficitului functional din bolile cronice,in special ale aparatelor
locomotor,neuromotor,cardio-respirator,dominat de metodologie specifica de asistenta prin
kinetologie de reabilitare.
1.mijloacele fundamentale ale kinetoterapiei:
 -exercitiul fizic(miscarea sub diverse forme)
-masajul
2.mijl.ajutatoare ale kinetoterapiei:
-termoterapia
-electroterapia
-hidroterapia
-terapia ocupationala,ergoterapia
-activitatile fizice adaptate.
3.mijl.asociate kinetoterapiei:
-fact.naturali:apa,aer,soarele
-fact.igienici si alimentatia.
Kinetoprofilaxie:
-prevenirea starii de boala(kinetoprofilaxia primara,gr.1)
prevenirea agravarii sau aparitiei complicatilor patomorfofunctionale ale unei boli
cornice(secundara,gr.2)
-consolidarea si mentinerea rezultatelor urmarite si obtinute(tertiara,gr.3).
Kinetoterapia de recuperare:
-recuperarea functional valabila pentru intreg domeniul al refacerii deficitului functional in
toate bolile cornice.
Kinetoterapia terapeutica:
-tratarea diferitor boli si afectiuni ale organismului uman,cu mijloace specific.
Se indica:
-pe toata perioada de evolutie a bolii/lez.;
-in lez.minore,afectiuni necomplicate se aplica pina la vindecarea completa;
-in boli cr./lez. majore se aplica pe toata durata vietii.

Scopul:
-ameliorare capacit. generale de miscare si a marelor f/tii
-ameliorarea f/tiei segmentului/segmentelor/organelor interesate direct in afectiune
-prevenirea instalarii deprinderilor compensatorii defectuoase
-stimularea starii psihice
-dezvoltare f/lor compensatorii ale sist.neuro-mio-osteo-artrokinetic si organelor interne.

Actiunea curativa a miscarii activitatii fizice asupra organizmului uman se explica prin
importanta sociala si rolul biologic al miscarii in viata umana.
Domeniile de aplicare ale kinetoterapiei (profilaxie, terapeutice, de recuperare).
Kinetoterapia este indicata in recuperarea:
Ortopedica – beneficiaza cu eficienta musculatura slabita a spatelui, scolioze si cifozeincipiente
in care se realizeaza cu adevarat antrenamentul muscular - entorse, luxatii, contuzii, sindrom
algomerodistrofic post-fracturi, accelerarea calusarii, intinderi musculare, redori articulare,atrofii
musculare de inactivitate.
Manifestari articulare - stiloidite, epicondilite, periartrite scapulohumerale (PSH).
Reumatologica - degenerativa - artroze (coxartroze, gonartroze, spondiloze), inflamatorii
cronice - artrite, spondilite anchilopoetice.
Neurologica - nevralgii cervicobrahiale, neuromialgii,nevrite, sindroame
algoneurodistrofice,lombosciatica, discopatii la diferite nivele ale coloanei vertebrale.
Dermatologica - nevralgii postherpetice, dureri reminiscente dupa Zona Zoster.

2. Curentul de joasa frecventa(cu impulsuri) - cele mai folosite forme sunt: current
Trabert, CDD, somnul electrogen, Electrostimularea( TENS).
Current Trabert formă de curenţi de joasă frecvenţă cu impulsuri dreptunghiulare, cu efect
predominant analgetic şi hiperemiant. Acesta este un curent polar cu o durată a pulsului de
 2ms şi pauză de 5ms şi are 143 Hz (143 de cili/sec). Electrodul activ este (-), care se aplică
de regulă pe locul dureros, în vreme ce electrodul (+), se aplică proximal la circa 3-5 cm.
Fenomene fiziologice : scăderea tonusului muscular, cea mai anagetică formă de curent de
joasă frecvenţă, îmbunătăţirea ciculaţiei periferice în principal în zona de aplicaţie.
Parametri: - 10 -15 - 20 min / şedinţă ; 6 – 12 şedinţe (în funcţie de necesităţi), - intensitate
medie 10 mA, - electrodul (-) pe locul dureros, - intensitatea se creşte treptat pană ce
pacientul simte curentul, orice aplicaţie peste “senzaţia de curent” va duce la anularea
efectelor analgetice. - se folosesc doar în perioada subacută şi cronică.
Este indicat în:
- tratamentul sindroamelor dureroase de etiologie cunoscută,
- afecţiuni degenerative ale coloanei vertebrale (radiculopatii vertebrogene artrozice,
spondiloză),
- durerilor musculare, şi bolilor degenerative articulare indiferent de localizare,
- reumatism inflamator cronic (spondilită ankilozantă),
reumatism abarticular (PSH, epicondilite, etc.),
- este eficient şi în recuperarea stărilor posttraumatice,
- nevralgii,
- tulburări ale circulaţiei periferice.
Contraindicaţii:
- zonele tegumentare lezate ( dermatoze, plăgi, infecţii, etc. ),
- uterul gravid, - aplicare transtoracică sau pe partea anterioară a gâtului,
- prezenţa pacemaker-ului sau a altor stimulatoare electrice,
- tumori maligne, - implante metalice locale,
- în axilă, ighinal, poplitee, - fracturi în perioda de consolidare,
- cartilajele de creştere la copii,
- nu se vor executa două sau mai multe proceduri de electroterapie în acelaşi timp.

CDD au frecventa fixa, de 50- 100Hz care se obtine prin redresarea alternantei negative a
curentului sinusoidal, prin metoda de contact. Electrodul active este cen negative.
Diafazatul Fix (DF) frecvenţa impulsurilor va fi de 100 Hz şi cu durată a pulsului 10 ms, fără
pauze, se obţine un curent unidirecţional, pozitiv;
Fenomene fiziologice :
- reprezintă cea mai analgetică formă (pain blockage) şi este indicat terapia durerii şi inflamaţii
de etiologie cunoscută;
- efect analgetic imediat; se înregistrează scăderea rapidă a rezistenţei cutanate, deci scade
sensibilitatea, predominant cutanată şi deci pragul sensibilităţii la durere creşte;
-dacă intensitatea ajunge să crească suficient de mult se poate induce contracţie de tip tetanic,
nedureroasă, care însă riscă să epuizeze muşchiul;
- durata de aplicaţie nu trebuie să depăşească două minute, mai ales dacă DF este aplicat ca
formă de inducere a forme de curent diadinamic;
- se aplică în durerile de tip spastic, inclusiv lombar, în cazul herniilor de disc;
Monofazatul fix (MF) frecvenţa este de 50 Hz, curentul este pozitiv, unidirecţional, durata
pulsului de 10 ms şi 10 ms pauză
Fenomene fiziologice :
- efectul prevalent al acestei forme este efectul dinamogen, trofic;
- această formă dă senzaţia de vibraţie, de efect compresiv;
- există şi un efect analgetic, mai puţin intens, care se instalează mai lent, dar care durează mai
mult;
Perioada scurtă (CP) curent pulsatil sinusoidal 50/100 Hz, obţinut prin alternanţa 1 sec MF şi 1
sec DF, pe tot parcursul aplicaţiei;
Fenomene fiziologice :
- efectul obţinut este dinamogen, excitator, tonicizant practic acţionează ca un masaj profund
intens;
- se constată că acestă formă stimulează şi contracţia musculaturii netede,
- componenţa vasoconstrictoare (MF) determină un efect resorbtiv rapid şi datorită acestui efect
CP este indicat în tratamentul hematoamelor posttraumatice, al edemelor sau al tulburărilor
trofice apărute pe fondul stazei periferice;
Perioada lungă (LP) alternanta de MF 4sec+ DF 8sec
Fenomene fiziologice :
- efectul obţinut este dinamogen, dar mai scăzut decât în cazul CP sau MF;
- are şi un efect inhibitor semnificativ, este vorba despre un efect analgetic miorelaxant evident
persistent, asociat unui efect anticongestiv semnificativ,
- efect important de stimulare a musculaturii netede;
- în combinaţie cu DF se obţine un efect analgetic important;
Ritmic sincopat (RS) – trenuri de MF de 1s + pauză de1s
 cel mai puternic efect excitomotor
  hipotrofii de inactivitate
MF ondular- cur MF la care treptat creste amplit pina la max- dupa scade la 0 si urmeaza pauza
.Durata cresterii 12sec.Efect- stimulare.
BF ondular ca MFO. In dureri fantome.
CDD în formule este indicat în:
- terapia durerii pentru articulaţii mici (mână, pumn, gleznă);
- algoneurodistrofia Südeck sau sindrom dureros regional complex ;
- diverse nevralgii şi sindroame de compresie; nevralgii post herpetice;
- mialgii;
- periartrite (PSH)
- artroze (coxartroză, gonartroză, spondiloză);
- sechele algice post reumatice (după entorse, luxaţii, fracturi, contuzii);
- durerea de tip discogenă, radiculită, lombalgie, lombosciatică, cervicalgie,
neurocervicobrahialgie;
- spondilită anchilozantă;
- resorbţia acumulărilor lichidiene, în special celor provenite din hidartroze şi chisturi Baker
- se folosesc in perioada subacută şi cronică.
Contraindicaţii:
- zonele tegumentare lezate ( dermatoze , plagi , infectii , etc );
- uterul gravid;
- aplicare transtoracică sau pe partea anterioară a gâtului;
- prezenţa pacemaker-ului sau a altor stimulatoare electrice;
- tumori maligne;
- implante metalice locale;
- infecţii locale sau generale;
- în axila, ighinal, poplitee;
- fracturi în perioda de consolidare;
- cartilajele de creştere la copii;

Somnul electrogen - acţiune asupra creierului cu curent de impulsuri de frecvenţă joasă (1-160
Hz), de formă dreptunghiulară, intensitate mică (1-3 mA) şi tensiune mică (pînă la 50 V), care
provoacă la o aplicare îndelungată somnolenţă şi somn de diversă adîncime şi durată. ). Durata
fiecărui impuls este de 0,2-0,5 ms.
Mecanismul de acţiune
 • I teorie : influenţa nemijlocită, imediată a curentului asupra formaţiunii creerului :
curentul pătrunde prin orificiile orbitelor în creer, se răspîndeşte pe traectul vaselor
influenţînd SNC.
• II teorie : teoria Cortico - subcorticală a lui Anohin : impulsul provoacă o scădere a
activităţii formaţiunii reticulare => ↑ proceselor de inhibiţie în scoarţa cerebrală.
• III teorie : teoria neuroreflectorie. Impulsurile cur. monotone , ritmice de putere mică
sunt cotate ca nişte excitanţi slabi ce influenţează asupra receptorilor reflexogeni de pe
pielea orbitelor, pleoapelor şi zona inervaţiei nv. Trigemen . Impulsul patrunde în bulbul
rahidian apoi la celulele scoarţei cerebrale mai ales la nucleii talamusului şi
hipotalamusului. Aici impulsul se sintetizează şi formează impuls eferent care schimbă
funcţiia organismului : modifică respiraţia , tonusul muscular , termoreglarea, TA.
Mecanismul curativ
Se deosebesc doua faze :

• I fază – inhibiţie a SNC (somnolenţă , aţipire , somn, bradipnee, la encefalogramă : ↓

activit. bioloelectrice a ceerului)
• II fază – dezinhibiţie SNC (se manifestă imediat după terminarea şedinţei : apariţia
energiei , ↑ capacităţii de muncă. EEG: ↑ activit. bioelectrice a ceerului.)
↑ restabilirii echilibrului emoţional şi vegeto-vascular , vegeto-umoral, normalizează funcţia a
SNC .
Posedă acţiune antistres , ↑ capacitatea funcţională fizică şi mentală, normalizează sistemul de
coagulare – anticoagulare , ↓ TA , ↓ colesterolemia şi glucoza în sînge: acest criteriu se observă
în timpul şedinţei.
În timpul somnului ↑ O2 în sînge , ↑ respiraţia tisulară ,↑ activitatea fermentativă, normaliza
somnul fiziologic.
Tehnica de aplicare
• Se aplică pe pleoapele ochilor închişi 2 electrozi umectaţi cu apă şi uniţi cu catodul, iar
alţi 2 electrozi, umectaţi şi uniţi cu anodul, se aplică în regiunea apofizelor mastoidene.
• Se acţionează cu impulsuri de intensitate mică (2-8 mA), care provoacă o senzaţie uşoară
de înţepătură ori vibraţie.
Dozarea
• în cazul manifestărilor nevrotice evidente şi excitabilitate pronunţată a sistemului nervos
central se utilizează frecvenţe joase (5-20 Hz).
• în depresii psihice a bolnavului cu predominarea proceselor de inhibiţie se utilizează o
frecvenţă mai înaltă (40-100 Hz).
Durata prima şedinţă este de 10-15 min., cu o creştere ulterioară pînă la 30-40 min.
Şedinţele se realizează peste o zi ori două zile la rînd cu întrerupere la a trea zi. Cura de
tratament include 10-20 şedinţe.
În tratamentul bolii hipertonice de gradul I şi II se utilizarea curentului de
frecvenţă a impulsurilor în limitele 80-100-120 Hz, intensitatea pînă la senzaţia micii
vibraţii, durata şedinţei de 30-60 min. Cura include 12-15 şedinţe
în boala ulceroasă a stomacului şi duodenului se aplică frecvenţa de 3,0-5,0 Hz,
intensitatea curentului se măreşte treptat cu 2 mA pînă la senzaţia de „pulsaţii“ ori
„vibraţii“.
 în ischemia cardiacă frecvenţa impulsurilor de 40-60 Hz, intensitatea curentului
pînă la senzaţia de vibraţie
• Contraindicaţii: tumorile maligne, insuficienţa circulatorie de gradul II-III, perioada
acută a infarctului miocardic (3 săptămîni), AVC în primele 2-3 luni, arahnoidita, isteria,
inflamarea pielii feţei, febră, inflamaţia ochilor, hemoragia şi predispunerea la aceasta,
intoleranţa individuală faţă de curentul electric, prezenţa metalelor în ţesutul creierului,
ochilor ori al organelor auzului.
T.E.N.S. (SNET in România) se bazează pe un „tren” de impulsuri dreptunghiulare de joasă
frecvenţă , care se transmit prin piele, pentru a interveni asupra reducerii percepţiei durerii.
Mecanismele fiziologice pe care se bazează TENS sunt două:
- gate control
- eliberarea de endorfine

3. Caracteristica generală anatomică şi funcţională a aparatului muscular şi a

muşchiului
Muşchii sunt organe foarte variate ca mărime şi aspect exterior şşi se pot clasifica dupăă mai
multe criterii.
1. După formă, muschii pot fî:
a. Muşchii lungi (Musculus fusiformis)
b. Muşchii laţi ei se găsesc de obicei în pereţii marilor cavităţi (torace, abdomen, pelvis). Au de
cele mai multe ori formă patrulateră (Musculus quadratus).
c. Muşchii scurţi au dimensiuni mici,în special ale colonei vertebrale.
d. Muşchii circulari sunt numiţţi orbiculari (Musculus orbicularis) sau sfinctere (Musculus
sphincter);
f. Muşchii cruciformi (Musculus cruciatus) au fibrele încrucişate.
2. După tendoane cu un singur capăt de prindere (majoritatea muşchilor); cu douăã capete
(biceps), cu treicapete (triceps) sau cu patru capete (cvadriceps).
3. Dupã localizare există muşchi superficiali, cutanaţi sau pieloşi (Musculus cutaneus) aşezaţi
direct sub piele (de ex. muşchii mimicii); alţi muşchi sunt profunzi, subfasciali
4. Dupa stuctura :striati- scheletici/ netezi- a org.inter
5. în funcţie de mişcările realizate (mai ales la membre) muşchii pot fi flexori, extensori,
pronatori,supinatori, adductori, abductori, sinergisti, antagonisti etc.

Proprietatile muschilor sunt:

 Contractibilitatea
 Elascitatea
 Troficitatea
 Excitabilitatea
 Tonicitatea
Contractia poate fi:

Izometrica reprezinta o contractie musculara in care lungimea fibrei musculare ramane

constanta, in timp ce tensiunea musculara atinge valori maxime, prin activarea tuturor unitatilor
motorii ale grupului muscular respectiv.
Izotonica -dinamica prin care se produce modificarea lungimii muschiului determinand miscarea
articulara. Pe tot parcursul miscarii, deci al contractiei izotonice, tensiunea de contractie ramane
aceeasi.
Modificarea lungimii muschiului se poate face in 2 sensuri:
-prin apropierea capetelor sale, deci prin scurtare (contractie dinamica concentrica);
-prin indepartarea capetelor de insertie, deci prin alungire (contractie musculara excentrica).
Principiile de lucru ale muschilor (cupluri si lanturi musculare, agonisti si antagonisti,
sinergisti etc). Tipuri de activitate musculara
Cuplurile şi lanţurile cinematice sunt formate din pârghii osoase articulate mobil. Ele au ca
organe de mişcare muşchii striaţi dispuşi în jurul articulaţiilor.Grupa musculară este formată din
mai mulţi muşchi care mobilizează un cuplu cinematic şi este reprezentativă pentru fiecare grad
de libertate al acestuia; Ex.: la articulaţia cotului, care are un grad de libertate, există două grupe
musculare: a flexorilor şi a extensorilor, care acţionează concomitent, acţiunea lor inversându-
se.Când unii sunt agonişti (flexorii), alţii (extensorii) sunt antagonişti, iar articulaţia acţionează
ca o pârghie de gradul III (de viteză).În extensie, extensorii sunt agonişti, flexorii fiind
antagonişti, articulaţia acţionează ca o pârghie de gradul I (de sprijin).La articulaţiile cu mai
multe grade de libertate, există mai multe grupe musculare; ex.: la articulaţia coxofemurală sunt
şase grupe musculare: a flexorilor, a extensorilor, a abductorilor, a adductorilor, a rotatorilor
mediali şi a rotatorilor laterali.Lanţurile musculare sunt o înlănţuire de grupe musculare cu
acţiune sinergică sau antagonistă. Caracteristic lanţurilor musculare este modalitatea foarte
variată de legătură funcţională ce se stabileşte între diferitele grupe musculare. Puţine sunt
mişcările complexe care să fie efectuate de acelaşi lanţ muscular, deoarece pentru fiecare variaţie
a mişcării se adaugă altecomponente ale mişcării. Exemplu de lanţ muscular care intervine
constant în mişcările de impulsie de la sol, caracteristice mersului, alergării, săriturii este lanţul
triplei extensii, format din contracţia concomitentă a muşchilor extensori ai coapsei pe bazin, ai
gambei pe coapsă şi a flexorilor plantari. Alt exemplu: pentru lovirea mingii de fotbal, lanţul
muscular este format din flexorii coapsei pe bazin, extensorii gambei pe coapsă şi flexorii dorsali
ai labei piciorului.Exemple de lanţuri cinematice:– lanţurile cinematice ale trunchiului, gâtului şi
capului;– lanţurile cinematice ale membrelor superioare;– lanţurile cinematice ale membrelor
inferioare.În funcţie de modul în care se grupează în jurul articulaţiilor, muşchii îndeplinesc
roluri diferite; ei pot fi agonişti, sinergici sau antagonişti. Muşchii agonişti execută aceeaşi
mişcare: de flexie, extensie, abducţie,adducţie etc., în această categorie intră puţini muşchi
deoarece majoritatea muşchilorproduc sau pot participa la mai multe categorii de
mişcări.Muşchii sinergici îndeplinesc în comun anumite mişcări, dar fiecare în partepoate efectua
acţiuni diferite. Din însumarea lucrului lor mecanic rezultă mişcarea respectivă. Ei, neavând
aceeaşi direcţie de tracţiune, joacă şi rolul de orientare a mişcărilor, de reglare a direcţiei mişcării
în cadrul mişcărilor complexe ale lanţurilor cinematice. Ex.: marele pectoral şi marele dorsal în
mişcarea de coborâre a centurii scapulare şi marele pectoral, marele dinţat şi scalenii acţionează
sinergic la ridicarea coastelor.Muşchii antagonişti execută mişcări opuse în articulaţiile pe care le
mobilizează. Ei sunt consideraţi principala frână a mişcărilor. În cazul când aceştia nu au timp
suficient să amortizeze mişcarea datorită rapidităţii cu care se execută, solicitarea se transmite
ligamentelor ş i capsulei articulare care pot suferi traumatisme. Dar ei trebuie priviţi şi ca o
adaptare în scopul realizării unei reglări cât mai fine şi mai precise a acţiunilor. Adaptarea apare
şi se dezvoltă în antrenament, fiind dependentă şi controlată de scoarţa cerebrală. Activitatea
mecanică depusă de muşchi variază şi în funcţie de forma lor. Astfel, muşchii cu fibre lungi şi
paralele (croitorul) sunt muşchi de dirijare subtilă a mişcărilor, dar dezvoltă forţămică. Muşchii
penaţi (dreptul femural), având o secţiune fiziologică mare, sunt muşchi care dezvoltă o forţă
importantă, iar muşchii cu direcţii diferite ale fibrelor sunt capabili de acţiuni multiple, unele din
ele putândacţiona antagonist faţă de celelalte (trapezul, deltoidul).
Musculatura dezvolta doua tipuri de activitate:
– statica;
– dinamica.
ACTIVITATEA STATICA (de asigurare posturală):
Este rezultatul contractiei izometrice (statice) a grupelor si lanturilor musculare.Contractia
izometrica nu duce la scurtarea muschiului si nici la deplasarea unor segmente sau a corpului.
Contractiile musculare statice (izometrice) provoaca o oboseala musculara rapida, deoarece
circulatia sanguina si limfatica este ingreuiata prin comprimarea constanta a vaselor sanguine si
limfatice de catre fibrele musculare.

Activitatea musculara statica este de 3 feluri:

– de consolidare;
– de fixare;
– de mentinere.
a.) Activitatea statica de consolidare – se manifesta in cazul “pozitiilor de echilibru stabil”
unde centrul de greutate se afla sub baza de sustinere. (Exemplu: pozitia atarnat si variantele ei).
In aceste pozitii, grupele si lanturile musculare se opun fortelor de tractiune care au tendinta sa
deplaseze suprafetele articulare una de alta, punand astfel in tensiune capsula articulara si
ligamentele.

b.) Activitatea statica de fixare (de echilibrare) – se manifesta in cazul “pozitiilor de echilibru
instabil”.
In acest caz centrul de greutate al corpului se afla deasupra bazei de sustinere a corpului (exemplu:
pozitia stand si variantele ei).In acest caz, grupele musculare si lanturile musculare se opun fortelor
care tind sa dezechilibreze corpul (fixandu-l in acea pozitie). Aceste pozitii determina aparitia unor
forte de presiune intre suprafetele articulare care sunt cu atat mai mari, cu cat ingreuierea este mai
importanta (purtarea de greutati in maini sau pe umeri).

c.) Activitatea statica de mentinere – se intalneste atat in pozitia de echilibru stabil cat si
instabil. Cand corpul (sau segmentele sale) se afla in pozitii complexe, in care forta de gravitatie
nu mai actioneaza in lungul axei verticale a acestuia, musculatura lupta impotriva fortei de
gravitatie care incearca sa schimbe pozitia lui.Caracteristica activitatii statice de mentinere este
realizata numai de grupe sau lanturi musculare agoniste.
ACTIVITATEA DINAMICA:
Este rezultatul contractiei izotonice (dinamice) a muschilor. Contractia izotonica duce la
scurtarea muschiului si la deplasarea segmentelor sau a corpului.
In timpul activitatii dinamice, muschiul efectueaza un lucru mecanic proportional cu forta si
lungimea scurtarii. In cazul ei, circulatia sanguina si limfatica a muschiului sunt favorizate.
Activitatea dinamica este de două feluri:
– de invingere;
– de cedare.

a.) Activitatea dinamica de invingere (“contractie concentrica”). Este contractia in care

muschiul se scurteaza, mobilizand oasele intr-o miscare concentrica, de apropiere. In acelasi
timp, muschii antagonisti sunt intinsi, contribuind la franarea miscarii.

b.) Activitatea dinamica de cedare (“contractie excentrica”). Este contractia in care muschiul
efectueaza miscarea prin cedarea progresiva a starii de contractie. In timpul acestei activitati,
lungimea muschiului creste.

4. Evaluarea mersului
Evaluarea mersului
Mersul = deprinderea motorie ce permite locomoţia umană- dezechilibrări şi reechilibrări
permanente prin care corpul se adaptează suprafeţei de sprijin şi mediului înconjurător, păstrând
permanent contactul cu suprafaţa de sprijin şi de deplasare
Un “ciclude păşit” ca unitate de măsuă a mersului este distanţa între punctele de contact cu solul
al unui picior şi următorul punct de contact al aceluia şi picior.
“Pasul” este distanţa între punctul de contact al unui picior (stâng) si punctul de contact al
celuilalt picior (drept). Deci “un ciclu de păşit” are doi paşi: unul cu stângul şi celălalt cu dreptul.
Mersul are trei momente funcţionale de bază: sprijin pe ambele picioare, sprijin pe un picior,
balansul sau avansarea unui picior. Deci putem spune că mersul este format din două perioade
distincte: sprijinul(60%) şi balansul(40%)
Analiza kinematică a mersului arată că există şase mişcări determinante ale mersului:
-rotaia pelvisului (4 + 4gr), înclinarea pelvisului (4 – 5gr), flexia genunchiului (10gr), mişcarea
piciorului şi genunchiului, deplasarea lateral a pelvisului (15cm)
Fazele mersului
a.atacul cu talonul;
b.poziţia medie;
c.desprinderea;
d.balansarea.
Subiectului i se solicită să execute variate modalităţi de mers:
 mers normal;
 mers rapid;
 mers în lateral;
 mers în tandem;
 mers peste mici obstacole;
 urcat coborât scări.
Se urmăresc o serie de aspecte precum:
 echilibru;
 simetria;
 poziţia piciorului;
 comportarea lanţului kinematic al membrului inferior;
 parametrii măsurabili ai mersului;
 mişcările bazinului;
 mişcările trunchiului;
 mişcările membrelor superioare
Testul „ridică-te şi mergi” este un test frecvent utilizat la pacienţii afectaţi
neurologic (de ex. hemiplegici). Acest test se poate cuantifica pe scala 0-1-2-3.
0 - incapabil;
1-realizează cu dificultate şi ajutor din partea kinetoterapeutului;
2 -realizează singur cu dificultate;
3 -realizează fără dificultate.
Pacientul stă pe scaun, i se comandă să se ridice în picioare (fără sprijin), să meargă 6-10 m; să
se întoarcă şi să se reaşeze pe scaun. Durata acestor acţiuni se poate cronometra.
Se analizează: ridicare din şezut, aşezat din ortostatism, stând în ortostatism nesprijinit, mers,
oprire bruscă, mers şi apoi întoarcere
Testul de mers Tinetti este o analiză a câtorva componente ale mersu
lui care se poate face la viteza obişnuită a pacientului sau/şi viteză crescută. La acest test, gradele
de apreciere pot fi 0-1 sau 0-1-2.
Se analizează: iniţierea mersului, lungimea pasului, înălţimea pasului, simetria pasului,
continuitatea pasului,devierea traseului mersului, mişcarea trunchiului,distanţa între călcâie în
mers.
Testul „urcatul şi coborâtul scãrilor”
Prezentare:subiectul este pus să urce un anumit număr de trepte, până când apare oboseala sau
incapacitatea de a mai urca. În acel moment, testul este oprit şi se notează numărul de trepte pe
care a reuşit să le urce. Pentru coborâre se procedeazã la fel. Testul se poate realiza cu ajutor din
partea kinetoterapeutului sau fără dacă este cazul.
Aprecierea anomaliilor de mers a persoanelor în vârstă
Prezentare: acest test este o scră de măsură, care permite cuantificarea în cifre a observaţiilor cu
privire la mers şi urmărirea progresului unei reeducări –util pentru a evalua
capacitatea de a trăi singur.
Criterii de includere: persoanele în vârstă care prezintă abateri de la normal, cu posibilitatea de
corectare.
Criterii de excludere: persoanele care prezintă o patologie diagnosticală.
Criterii asociatove: redori sau dureri articulare
Pentru evaluare se va folosi următoarea cotaţie:
0 normal; 1-deviaţie moderată;2– deviaţie mai marcantă;3– anormal

5. Recuperarea medicală a DVO în astmul bronşic

Astmul bronşic - inflamaţie cronică a căilor aeriene cu implicarea a numeroase celule
(eozinofile, limfocite T, macrofage, mastocite, epiteliocite, fibre musculare netede etc.), şi
mediatori, care apare la indivizii cu susceptibilitate genetică şi se manifestă prin obstrucţie
bronşică reversibilă parţial sau complet, spontan sau prin tratament şi în care se manifestă
sindromul de hiperreactivitate bronşică la stimuli variaţi.
Din punct de vedere clinic astmul bronşic se manifestă prin accese de dispnee, tuse, wheezing

Investigaţii obligatorii
· PEF-metria
· Spirografia/spirometria (ftiziopneumolog, alergolog)
· Test cu bronhodilatator -β2 -agonist
· Teste cutanate cu alergeni (alergolog)
· Puls-oximetria
· Hemoleucograma
· Analiza generală a sputei
· Electrocardiograma
· IgE totale şi specifice (ftiziopneumolog, alergolog)
· Examenul radiologic al cutiei toracice în 2 incidenţe (la vizita primară sau la suspectarea unei
complicaţii)

Diagnosticul diferenţial în AB cu bolile însoţite de dispnee şi/sau sindrom de hipertransparenţă

pulmonară
· Insuficienţa ventriculară stîngă (“astm cardiac”)
· BPCO
· Corpi străini bronşici
· Fibroza chistică
· Obstrucţia de căi respiratorii superioare
· Vasculitele sistemice

Kinetologie respiratorie include:

 Relaxare
 Posturarea
 Gimnastica corectoare
 Reducerea respiratorie
 Antrenamentul la effort dozat
 Educarea tusei
 Educarea vorbitului si TO
 1.Posturarea in KT respiratorie
Exista 2 mari categorii de posture:
1.posturi relaxante si facilitatorii ale respiratiei
Postura corecta pentru o respiratie fiziologica cuprinde intreg corpul, dar mai ales muschii
posturii si cei accesori ai respiratiei. Asadar, din pozitia culcat, cea mai buna postura este cea cu
capul mai sus (se poate rabata partea superioara a patului la 45 de grade sau se pot aseza perne
„in scara”, umerii sa nu fie pe perna, iar bratele abduse la 30-45 de grade, adica putin departate
de corp), cu antebratele sprijinite pe doua perne. Se flecteaza usor genunchii, punandu-se o perna
dedesubt.
Din sezut, cea mai buna postura facilitatoare a respiratiei este cu trunchiul aplecat inainte si
coatele pe genunchi. Aceasta postura scade presiunea intraabdominala si cea a organelor interne
asupra diafragmului, imbunatatind mobilitatea acestuia, iar baza pamanului fiind mai bine
oxigenata.
2.posturi de drenaj bronsic se executa inainte de masa dimineata si seara. Durata 30-40 min
pentru intreg plaminul
Prin reeducare respiratorie se urmareste dirijarea aerului la nivelul cailor respiratorii superioare,
reeducarea respiratiei costale, a celei diafragmatice si controlul si coordonarea respiratiei.
Din posturile expuse mai sus, vom incepe dirijarea aerului in caile superioare prin urmatoarele
exercitii:

 Respiratie ampla pe o singura nara, cealalta fiind presata cu degetul

 Inspir sacadat (ca si cum am mirosi o floare), urmat de un expir lung
 Inspir intrerupt de presiunea degetelor pe ambele nari, urmat tot de un expir lung

Respiratia costala depinde de mobilitatea coloanei vertebrale si a coastelor, astfel ca o flexie

(aplecare inainte) a coloanei va creste oblicitatea coastelor, iar extensia coloanei va bloca
miscarea diafragmului. Inclinarea laterala a coloanei va inchide jumatatea de torace de aceeasi
parte (hemitoracele homolateral), facilitand expiratia pe cealata parte si va deschide jumatatea de
torace opusa, facilitand inspirul.
Diafragmul este principalul muschi respirator, deplasandu-se cu circa 3 cm si determina 65% din
aceasta ventilatie. Pentru corectarea respiratiei diafragmatice trebuie sa actionam asupra asa
numitei respiratii abdominale, deoarece diafragmul nu poate fi controlat voluntar.

Gimnastica de corectare este obligatorie, deoarece o respiratie normala este dependenta de

forma si forta trunchiului si abdomenului, acestea trebuind corectate, indiferent de celelalte
obiective care au invedere corectarea tulburarilor fiziopatologice respiratorii. Prin gimnastica se
urmareste:

 Asuplizarea coloanei vertebrale cervicale si decontracturarea muschilor adiacenti

 Corectarea lordozei cervicale cu tonifierea muschilor cefei
 Mobilizarea centurii scapulare si a umarului, cu tonifiere musculara
 Corectarea deviatiilor coloanei cervico-dorsale si coborarea umerilor ascentionati
 Corectarea cifozei (cocoasei) si tonifierea musculaturii interscapulare (dintre omoplati)
 Decontracturarea musculaturii spinale si tonizarea musculaturii abdominale
 Asuplizarea coloanei lombare, delordozare si decontracturarea musculaturii lombare
 Mobilizarea bazinui
 Invatarea tinutei corecte a corpului si corectarea contracturilor in flexie a soldurilor

Se urmareste refacerea posturii fiziologice de respiratie prin recastigarea unui bun aliniament,
asuplizarea articulatiilor centurilor si trunchiului si obtinerea destinderii peretelui abdominal.

Pentru efecte spasmolitice si antiinflamatorii bronsice (edem – congestie - secretie) se pot utiliza
urmatorarele procedee fizice:
 ultrasunet aplicat paravertebral intre D1-D10 (0.2 W/cm2 3 minute + 3 minute), intercostal -
spatiile 6-7 si 7-8 (0.4 W/cm2 cate 2 minute pe fiecare hemitorace) si subclavicular (0.2
W/cm2 cate 30 de secunde stanga/dreapta)
 Inhalatii cu eufelina
 Manitoterapie
 baroterapie (При создании в капсуле низкого давления, в тканях улучшается
процесс снабжения их кислородом. Этот процесс определяется и в слизистых
оболочках. Это активизирует обменные процессы в бронхах. Такое воздействие
позволяет улучшить процесс заживления при наличии воспалительного процесса, а
также способствует регенерации тканей. При повышенном давлении из крови
вытесняются газообразные токсины. Это позволяет восстановить дыхательную
функцию, снизить негативные проявления заболевания. Этот метод физиотерапии
при бронхиальной астме в период обострения не применяется. )

 bai ascendente Haufe pe membre superioare si/sau inferioare

 proceduri calde : cataplasma, unde scurte, impachetari la trunchi, etc