Dramaturgia socială

În contrast cu teoriile cognitive, curentul interacționalismului simbolic determină o abordare a relațiilor

sociale centrat pe comunicare interindividuală unde indivizii folosesc simboluri pentru a negocia ințelesuri
(George Herbert Mead, 1934). Individul se formează în interacțiune cu mediul înconjurator producînd
anumite norme, reguli, ritualuri, așteptări, semne, simboluri și modele comportamentale și interacționînd cu
ceilalți pe baza acestora. În acest context are loc un duel dintre structuralism și interacționalism în care
cîștigător este cel din urmă.
Lumea socială este reprezentată ca o scenă de teatru unde are loc interacțiunea și totodată confluența
continuă dintre nivelul interpersonal, cel intergrupal și cel pozițional a actorilor sociali generînd o societate
dinamică și umanizată (Ering Goffman, 1959). Astfel, fiecare om este văzut ca un actor și potențial partener
activ, autonom capabil de relaționare cu celălalt printr-un schimb neîntrerupt de subiectivități personale.
Conform acestui principiu, se recuperează subiectivitatea socială ce devine un actor de prim-plan în mersul
istoriei sociale.