Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, UBB

An I
Pitei Sebastian-Ionut

Viața cotidiană ca spectacol

-Referat seminar-

Erving Goffman este recunoscut pentru contribuții semnificative în domeniul

sociologiei, acesta fiind considerat unul dintre părinții micro-sociologiei ce a studiat
interacțiunile sociale care compun viața cotidiană. Prin dovezile aduse, a creat teorii pentru
construcția sinelui social, a creat conceptul de încadrare si perspectiva analizei cadrelor și a
stabilit fundamentul pentru studiul managementului impresiilor. ,,Goffman și-a lăsat amprenta
pe termen lung prin studiul său asupra interacțiuni sociale și modul în care afectează viețile
oamenilor.,, (Crossman,2018)
În analiza lucrării lui Erving Goffman asupra societății și a individului în raport cu
aceasta, subliniem contribuția autorului în domeniul sociologiei. Percepția lui Erving
Goffman asupra rolurilor pe care un individ le performează pentru a se integra în
societatea actuală, ne determină în alegerea acestuia.
Cei in prezenta carora ne vom afla la un moment dat vor încerca să facă tot posibilul
pentru a obtine cât mai multe informații de la noi, ceea ce va determina in noi tendinta de a
distorsiona anumite informații care să ne protejeze imaginea astfel încat sa putem controla
situatia. Viața ca spectacol și lumea ca "scenă de teatru" sunt clișee care au facut istorie.
Astfel, și personajul nostru va transmite doar acele informatii pe care le dorim sa le afisam.
Un interval limitat de timp, în decursul caruia ne aflam în prezenta unei persoane, nu
poate fi suficient pentru a furniza suficiente informații privind acea persoană. Ne vom raporta
la acea persoană, în functie de imaginea sa generală, de ansamblu, pe care a reusit să și-o
creeze de-a lungul timpului- emoțiile trăite impreună fiind unul dintre factorii importanți ce
determina o reacție.

Observand aceste euristici, Goffman afirmă că „observatorii au la dispoziție multe surse

de informații și mulți mesageri sau vehicule purtătoare de semne(sign vehicles), care pot
transmite aceste informații. Dacă nu cunosc individul respectiv, observatorii pot extrage
informații din atitudinea și înfățișarea sa, ceea ce le permite să-și actualizeze experiențele lor
anterioare cu indivizi oarecum asemănători cu cel pe care îl au în față, sau, mai important pot
să-i aplice stereotipuri neverificate. De asemenea, pot presupune, pe baza unor experiențe
trecute, că numai indivizii de un anumit tip sunt susceptibili de a se afla într-o anumită situație
socială”.

Comunicarea dintre indivizi este influiențată de: condițiile de mediu în care are loc
comunicarea, caracteristicile fizice ale comunicatorilor și comportamentele comunicatorilor în
timpul interacțiunii. În cadrul comunicării, elemente nonverbale cum ar fi calitatea vocii,
ritmul, tonalitatea, volumul  și stilul vorbirii, sunt cel puțin la fel de importante ca si
elementele verbale care implică procese de codare și decodare, conștiente și inconștiente.

Fiecare individ, are o capacitate proprie de a transmite un mesaj, în funcție de cât știe
să ,,dea” , dar și să ,,transmită” în raport cu interlocutorul său. Capacitatea lui de a comunica
este în strânsă legătură cu gradul de siguranță pe care îl percepe în raport cu cei din jur și
relațiile ce se dezvoltă între ei.
Erving Goffman ne vorbește despre individul care performează unul sau mai multe
roluri în fața celorlalți, încercând astfel să creeze asimilarea cu personajul jucat. De asemenea,
pune în discuție doua extreme ale actorului; prima reprezentând implicarea totală în actul
jucat, ceea ce este încercarea performerului de a provoca impresia de realitate, iar cea de a
doua extremă reprezintă individul cinic, pe care nu-l interesează impresia pe care o va lăsa in
mințile spectatorilor lui.
Termenul de “performare” pe care Goffman îl folosește în acest capitol, este definiția
proprie a întregii activități a individului in fața celorlalți .“Când un individ joacă un rol, el
le cere implicit observatorilor să ia in serios impresia cultivată dinaintea lor. Li se cere sa
creadă că personajul pe care-l văd chiar posedă atributele pe care pare să le posede, că sarcina
pe care o îndeplinește va avea consecințele implicit pretinse în numele ei și că, in
general, lucrurile sunt ceea ce par sa fie. La fel există și opinia populară că
individul performează și pune în scenă spectacolul “în beneficiul altor oamneni”. Putem
așadar să demarăm consideratiile asupra performărilor răsturnând problema și aruncând
o privire asupra credinței proprii a individului în impresia de realitate pe care încearcă să le-o
producă acelora printre care se află.”(Goffman)
Conform lui Erving Goffman, în momentul în care indivizii performează un rol
aceștia vor ca publicul lor actual să perceapă și impresiile celor dinainte, vizionari ai aceluiași
spectacol. Deoarece un individ crede cu tărie în rolul pe care acesta o joacă, are tendința să
impună celor din jurul său și se așteaptă de la aceștia să generalizeze impresii pe care și alt
public le are.
Fie că performăm cu mai mulți sau singuri, de fiecare dată când ne aflăm pe o scenă, în
fața unei audiențe, interpretăm un rol ales în funcție de context sau dorințe. În unele cazuri ne
facem singuri scenariul, iar in altele nu, în funție de situația dată. Convențiile sociale sunt
doar roluri bine stabilite și apreciate la fel de cei din jur. Uitându-ne în oglindă, ne costumăm
în funcție de rol, cu atenție, legându-ne de orice detaliu, alegându-ne atitudinea potrivită. De-a
lungul zilei, jucăm destul de multe roluri astfel încât devenim epuizati. Schimbarea rolurilor
vine atât de rapid câteodată, încât nici noi nu mai reușim să facem față: gătim mancarea, apoi
servim la masă și, în scurte momente de pauză, conversăm cu ceilalți, incercând să fim gazde
pentru musafiri. După, suntem profesori și colegi, ca în scurt timp să ne transformăm în elevi.
Suntem client și vânzător, tată și copil, judecător și acuzat. Rolul se schimbă în funcție de
audiența din jur. Ne aranjăm hainele pe fugă și ne transformăm din angajatul model în
partenerul grijuliu. La lăsarea cortinei, în culise, ne jucăm cu animalul de companie, luăm
cina și refuzăm orice rol casnic ni s-ar atribui. Orice sesizare a cuiva din jurul nostru cu
privire la un comportament neadecvat, ne face să ne transformăm în cel mai scurt timp si să
reintrăm in pielea personajului de odinioară. Rapiditatea derulării evenimentelor ne lasă puțin
timp pentru a ne ascunde în spatele cortinei. Totuși, avem nevoie de cortină, de liniște, de
regăsire.

Probleme de interpretare apar la tot pasul. Uneori ne vine greu să ne alegem un rol, pentru
că nu ne simțim legat de niciunul.Erving Goffman ne sugerează că, deseori, în interacţiunile
cu ceilalţi, suntem, mai mult sau mai puţin, falşi, deorece nu vom spune ceea ce simţim cu
adevărat și vom tinde să dăm o definiţie a situaţiei cu care credem că şi ceilalţi vor fi de acord,
creându-se astfel un consens superficial, cauzat de faptul că ne ascundem adevăratele opinii în
spatele unor „afirmaţii bazate pe valori la care toată lumea prezentă se simte obligată să
adere”.

Psihologia socială depune eforturi sa deslușească acest mister al interactiunii cu celălalt,

al formării Eului in oglinda celuilalt si pe lângă altele, și rolul modul in care noi "actorii
sociali" ne construim aceste "roluri".

Până la un punct, nimic rău, asta e prețul pe care îl plătim trăind în societate. Probabil am
putea fi întru totul autentici într-un loc " departe de lumea dezlănțuită" .Problema cred ca
apare în momentul în care, aceste roluri sunt resimțite drept o povară, când se produce un rift
intre adevaratul Eu și Eul propriu zis sau când între roluri și adevărata identitate nu există
puncte de legătură.
Unul din subiectele care fascinează în psihologia socială este cel al " stigmei" când în baza
unor prejudecăți îl încadrăm și îl stăpânim simbolic pe celălalt, într-un fel depreciativ.
Goffman a identificat trei tipuri de stigmat : fizic, caracterial si cel tribal. Pânâ la urmă,
oamenii sunt cum sunt, cu mască sau fără mască.

În concluzie, lucrarea lui Erving Goffman reprezintă vizualizare vieții de zi cu zi, într-o cu
totul altă perspectivă. Plecând de la premisa cum că grupurile de persoane pe care le vedem
regulat, suntem cu toții niște actori pe o mare scenă de teatru unde cu toții jucăm roluri în fața
persoanelor din jurul nostru. În această mare reprezentație teatrală, cu toții avem rolul
principal în propria noastră realitate, iar persoanele care ne înconjoară reprezintă publicul.
Însă atunci când suntem nevoiți să performăm două feluri diferite de spectacol în fața a două
persoane, nu știm care dintre cele două măști să le purtăm, ajungând să jonglăm cu rolurile
destinate pentru a fi jucate în fața audienței. Într-o astfel de situație, se poate ajunge destul de
ușor și astfel este realizată confuzia în mintea celor care ne înconjoară.

Bibliografie:

Antropologie culturală-Reader, Prof. Univ. Dr. Hanib. Sandu Frunză, Lect. Univ. Dr. Vasile
Cătălin Bobb

Erving Goffman, Viața cotidiană ca spectacol, comunicare.ro