Maria Zaharia (cunoscută și ca Măriuca Zaharia; n. 1905, Pădureni, România[1] – d.

6 august 1917,
Mărășești, România) a fost o fetiță româncă de doisprezece ani, căzută eroic în luptele de la Mărășești
din cadrul Primului Război Mondial. Drept recunoaștere a meritelor ei, a fost îngropată în Mausoleul de
la Mărășești.

S-a întâmplat ca soldații români să instaleze un post de observație tocmai în nucul cel înalt și stufos din
livada lui Moș Zaharia. Un ostaș urca în vârful acelui pom, se așeza pe ramurile mai groase, ascuns în
frunze. Și de acolo, cu un binoclu, supraveghea mișcările dușmanului. Ceea ce vedea, povestea
sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. Sergentul transmitea
artileriștilor, prin telefon, cele văzute.

Almaș povestește în continuare cum fata deprinde „meșteșugul” observației, înlocuindu-l în cele din
urmă pe ostașul din copac, când este lovit de dușmani. Astfel ea ajută armata română în luptă, până
când este doborâtă la rândul ei de focul inamic. Povestirea scurtă este foarte populară, fiind prezentă în
manualele pentru clasele primare.

Figura Măriucăi a fost ficționalizată și în filmul artistic Baladă pentru Măriuca (1969), realizat în regia lui
Constantin Neagu.[2] Rolul a fost interpretat de Brândușa Hudescu.[3][4]

Maria Zaharia, cunoscută și drept „Măriuca”, avea doar 12 ani când și-a dat viața pentru țară. Ea
trăia împreună cu bunicul ei în satul Răzoare, aflat lângă Mărășești. Odată cu izbucnirea Primului
Război Mondial și înfrângerile suferite de armată română, zona dimprejurul pădurii și a satului
Răzoare a fost disputată de trupele germane și române.

În livada bunicului Măriucăi, Ion Zaharia, exista un post de observație al artileriei românești. Un
soldat se urca în nucul din această livadă pentru a observa ce se întâplă de-a lungul frontului. În
cazul unui atac al forțelor germane, soldații telefonau și comunicau artileriei coordonatele de
atac. Apoi, artileriștii deschideau focul asupra inamicilor, obligându-I să se retragă.

De la curiozitate de copil, la curaj nebunesc și un gest care a rămas în istorie

Astfel, Măriuca și-a petrecut ultimele zile din viață alături de ostașii români, urmărindu-le fiecare
mișcare. Ea se urca deseori în cuibul observatorului și acesta îi arăta unde erau pozițiile nemților,
prin binoclul său.

În scurt timp, însă, germanii porniseră un atac de proporții. Ei aflaseră locul de unde românii
trimiteau informații artileriei și începuseră să îi atace pe transmisioniști cu proprii artileriști. În
acest timp, soldații nemți ieșeau în valuri din tranșee.

Observatorii români au primit ordin să rămână pe poziții, să nu abandoneze și că coordoneze în

continuare artileria, pentru că în scurt timp urma să aibă loc și contraatacul armatei române.
Soldații au rezistat timp de două ore, artileriștii români dezlănțuindu-se asupra armatei germane,
căreia i-a îngreunat foarte mult înaintarea.

În cele din urmă, inamicii s-au apropiat pe ascuns, printre copaci, și l-au împușcat pe
observatorul din nuc. Măriuca a observat pericolul și a strigat către soldat, dar acesta nu a avut
timp să se salveze.

Dacă șocul de a vedea un om ucis ar fi putut înspăimânta mulți adulți, Măriuca, la vârsta de 12
ani, nu s-a gândit să fugă și să plângă, ci să îl înlocuiască pe „camaradul” căzut la datorie.

La baza nucului rămăsese în viață telefonistul, care acum ar fi fost nevoit să fie și observator,
urcând și coborând din nuc – ceea ce era periculos, deoarece mișcările lui puteau fi sesizate de
inamici. Măriuca i-ar fi spus telefonistului că se urcă ea în nuc pentru a-i raporta pozițiile
inamicilor. Soldatul, care s-ar fi numit Gherghina, a încercat să o convingă să plece, pentru a-i
cruța viața. Copila, însă, nici nu a vrut să audă.

Mai mult, Măriuca l-ar fi pus la punct pe soldat și i-ar fi dat ordin să transmită la bateria de
tunuri ce anume comunică ea. Depășit de situație, sub presiunea inamicilor, Gherghina a lăsat-o
pe Maria să se urce în nuc, mai ales că fetița i-a spus ferm: „Vreau să fac și eu ceva pentru țară”.

La un moment, dat, o schijă l-a rănit grav pe telefonist. Nici în acest moment Măriuca nu s-a
gândit să abandoneze, ci a preluat și atribuțiile telefonistului. Ea a ghidat astfel artileria română,
ore în șir, bateria de tunuri lovind nemții conform indicațiilor ei. Inamicii au avut pierderi uriașe
în sectorul pe care l-a controlat Măriuca.

Fetița a căzut, însă, după ce nemții și-au dat seama de poziția ei și au îndreptat tunurile în acea
direcție. Prima lovitură a retezat doar câteva crengi, iar Măriuca a rămas la fel de fermă pe
poziție, în ciuda strigătului telefonistului rănit. A doua ghiulea i-a fost fatală micuței. Alte surse
spun, însă, că micuța a fost împușcată de un german.

Cum a fost omagiată Măriuca de-a lungul timpului

În cinstea gestului eroic al fetiței, trupul neînsuflețit al Măriucăi a fost depus în Mausoleul
Mărășești, alături de rămășițele celorlalți eroi români.

De asemenea, în anul 1977, în satul Haret, a fost ridicat un monument chiar acolo unde s-a aflat,
în 1917, nucul din care Măriuca a transmis artielriei române pozițiile inamicilor. Monumentul s-
ar afla astăzi în curtea unei gospodării, dar proprietarii le-ar permite curioșilor să îl admire.

În același an, 1977, în fața școlii din acest sat, a fost dezvelit un bust al Măriucăi.

Totodată, în sectorul 4 al Capitalei, o stradă din cartierul Apărătorii Patriei poartă numele
Măriuca, în amintirea „fetei din nuc”.

Figura eroică a fetiței este amintită în cartea „Povestiri istorice", a lui Dumitru Almaș, prezentă și
în manualele claselor primare până în 1989.