Viziunea despre lume și viață încadrează poezia în specificul universului liric

bacovian. Mesajul poeziei este exprimat cu ajutorul tehnicilor simboliste, care

pun accentul pe starea interioară a poetului, pe trăirile și stările sufletești ale
acestuia.

Dintre artificiile pe care le utilizează poetul pentru a putea încadra poezia la

simbolism se remarcă și cromatica, alături de muzicalitatea versurilor
conferită de ritm și repetiții. Cromatica este o trăsătură esențială pentru lirica
simbolistă, lucru care se poate observa și în poezia analizată, ea dând cadrului
descris nuanțele întunericului.

„Prima secvență accentuează stările interioare ale eului liric, declanșate de asocierea unor
semnificații ale cuvintelor folosite cu sens conotativ. Spre exemplu, folosirea comparației «Ca
într-o crâșmă umedă, murdară» sugerează povara care apasă într-un spațiu asfixiant, un interior
limitat care denotă deprimarea și oboseala psihică. De asemenea, angoasa și nevroza sunt
sugerate de versul «Șivoaie-n case triste inundă», poetul sugerând că avem de-a face cu un spațiu
al periferiei, pesimist, recompus după o viziune proprie: «Prin măhăleli mai neagră noaptea
pare». În sprijinul transmiterii acestor stări poetul apelează la motivele poetice specifice operei
sale: ploaia, singurătatea, noaptea, golul sufletesc. Conform viziunii pe care poetul a adoptat-o
atunci când a întruchipat acest univers liric, avem de-a face cu un spațiu întunecat, fără
capacitatea de a se regenera. Specific operei bacoviene este și motivul apei, care simbolizează
dezintegrarea și dezagregarea spiritualității creatoare: «auzi tușind o tusă-n sec, amară»; «ziduri
vechi ce stau în dărâmare»”.

„Tema poeziei conturează un spațiu dezechilibrat, trist și dovedește

influențe simboliste, întrucât înfățișează un univers morbid, închistat,
sufocant, transformat într-o cârciumă: «Ard, afumate, triste felinare/ Ca într-
o crâșmă umedă, murdară». În aceste condiții greu de suportat, poetul pare că
se destăinuie, încearcă să își elibereze sufletul prin confesiune. Miza poeziei
este evidențierea stării de dezolare a poetului într-o lume în care totul
se degradează. În sprijinul transmiterii acestor stări poetul apelează
la motivele poetice specifice operei sale: ploaia, singurătatea, noaptea,
golul sufletesc.

Tema poeziei este reprezentată de modalitatea în care Bacovia percepe lumea. Perspectiva
bacoviană asupra lumii este dezolantă, întrucât este vorba despre un peisaj aflat în declin, un
spațiu al pierzaniei și al alienării de sine și de cei din jur. Momentul ales pentru conturarea
acestei imagini este noaptea, care sporește senzația de ambiguitate, de nesiguranță și de
scufundare în sinele înstrăinat de mediul social în care există.

Unele cuvinte se repeta acentuând universal obsesiv al poeziei.