Sunteți pe pagina 1din 8

Scurt istoric despre perle și legendele care au apărut de-a lungul timpului

Oamenii au apreciat frumusețea perlelor încă din timpuri străvechi. Se crede că acestea au fost
descoperite pentru prima dată de niște oameni care se plimbau pe țărmul mării în căutare de hrană.

Dovada faptului că perlele erau folosite ca obiecte de podoabă datează încă din anul 420 î.Hr., datorită
unui fragment de perlă descoperit în sarcofagul unei prințese persane, care în prezent este expus la
Muzeul Louvre din Paris.

Cu mult timp înainte, încă din anul 2300 î.Hr., perlele erau oferite cadou regalității chineze. În același
timp, în Roma antică, perlele erau considerate un simbol al celor mai înstărite persoane din societate.
Mai mult, perlele erau considerate atât de prețioase, încât regele Julius Caesar a dat o lege prin care
limita purtarea perlelor exclusiv pentru cei care conduceau societatea.

Totodată, stridiile se găseau în număr mare în Golful Persic, ceea ce însemna că erau foarte apreciate
și în cultura arabă. Legenda spune că perlele se formau din picăturile de rouă care erau înghițite de
stridii atunci când cădeau în apa mării. Înainte să devină populare perlele de cultură, Golful Persic era
centrul comerțului cu perle naturale.

Cu o istorie așa de bogată, nu e de mirare că, de-a lungul timpului, perlele au fost învăluite de legende
și mituri. În majoritatea culturilor, perlele sunt considerate un simbol al norocului și fericirii.

În China antică, de exemplu, bijuteriile cu perle simbolizau puritatea celui care le purta, în timp ce, în
Evul Mediu, cavalerii purtau perle pe câmpul de luptă deoarece credeau că îi vor proteja. Tot în Evul
Mediu, perlelor li se atribuia un simbol sacral, al iubirii față de Dumnezeu, acestea fiind menționate și
în Noul Testament.O veche legendă chinezească mai spune că perlele au căzut din cer atunci când
dragonii au fost înfrânți.

În Grecia antică se credea că perlele sunt lacrimile zeilor și că persoanele care le poartă vor avea
fericire în cuplu și se vor feri de probleme.

Tradiția islamică spune că perla este cea mai mare recompensă găsită în paradis și că bijuteriile cu
perle sunt un simbol al perfecțiunii.

O altă legendă spune că regina Cleopatra a spart o perlă într-un pahar cu vin ca să îi demonstreze lui
Marc Antoniu că poate să îi ofere cea mai scumpă cină din lume.

Comerțul cu perle datează din vremurile Romei antice, iar descoperirea lor în America Centrală și de
Sud din secolele al XV-lea și al XVI-lea a dus la apariția perioadei de glorie a perlelor.

Cerea de bijuterii cu perle a crescut în Europa de Vest, unde doamnele din clasa nobilă și regală
obișnuiau să poarte lanțuri, coliere, brățări, broșe și cercei cu perle, iar odată cu secolul al XIX-lea
cererea de bijuterii cu perle a crescut atât de mult, încât proviziile de stridii nu mai erau suficiente.
Ce sunt perlele naturale - cum se formează și care este deosebirea față de perlele
de cultură
Perlele naturale sau „sălbatice” reprezintă un obiect rotund din sidef care se formează în interiorul
stridiilor, midiilor sau scoicilor. Acestea iau naștere atunci când un corp străin (parazit microorganic
sau o bucată de cochilie) pătrunde în interiorul cochiliei și se atașează de țesuturile moi (manta) ale
stridiilor, care apoi începe să secrete sidef prin celulele epiteliale, ca să se protejeze de o posibilă
iritație. Molusca depune în jurul corpului străin mii și mii de straturi de sidef până când ia formă perla.
Procesul de formare a unei singure perle poate să dureze între zece și 20 ani.

Același proces este respectat și în cazul perlelor de cultură, singura diferență fiind că acel corp străin
este implantat în mod artificial și nu pătrunde din întâmplare în cochilia stridiilor, așa cum se întâmplă
în cazul perlelor naturale.

Înainte de secolul XX, singura metodă pentru colectarea perlelor era prin scufundări în mare, la
adâncimi mai mari de 30 de metri. Această metodă era destul de periculoasă și, în plus, nu avea
întotdeauna rezultatele dorite. Exista posibilitatea ca o tonă de stridii să ofere doar trei sau cel mult
patru perle de calitate.

Moluștele din apa râurilor erau mai ușor de adunat, însă perlele lor erau destinate doar clasei regale.
Perlele de cultură
În prezent, perlele sunt considerate unele dintre cele mai rare pietre prețioase, însă producția lor poate
fi controlată mult mai ușor, datorită apariției perlelor de cultură.

Kokichi Mikimoto, fiul unui producător japonez de noodles, a fost primul care a creat prima perlă de
cultură în anul 1893, introducând manual un corp străin care să stimuleze crearea unei perle.
Introducerea perlelor de cultură a creat un adevărat haos, dar și o creștere a numărului de perle care
puteau fi folosite pentru crearea bijuteriilor.

În 1935, în Japonia existau deja 350 de ferme de perle. Deși unele voci au susținut că perlele create
nu sunt precum cele naturale, cercetătorii au demonstrat că perlele de cultură păstrează aceleași
proprietăți ca perlele formate pe fundul mării, în mod spontan.

Din cauza recoltării excesive de perle naturale care a avut loc în trecut, perlele de cultură sunt văzute
ca o alternativă sustenabilă și prietenoasă cumediul înconjurător.

Care sunt principalele tipuri de perle naturale


Principalele varietăți de perle naturale sunt următoarele:

Perlele Akoya
Aceste perle cresc în apele din China și Japonia de peste 100 de ani și pot fi recunoscute după forma
perfect rotundă și luciul intens. Cea mai întâlnită culoare este alb sau crem, însă pot fi întâlnite perle
și în culori precum albastru-argintiu sau auriu.

Perlele Ayoka sunt produse de stridiile din specia Pinctada și au o dimensiune care variază între 4 și
10 mm.

Perlele Freshwater
Aceste perle sunt cele mai accesibile ca preț și cresc cu precădere în apele râurilor, iazurilor și
lacurilor, în special în China.

Deși se aseamănă ca formă cu perlele Ayoka, acestea nu au un luciu la fel de intens. Perlele
Freshwater pot fi găsite în culori pastelate, iar dimensiunea lor variază între 5 și 12 mm, însă în unele
cazuri pot ajunge și până la 20 mm.

Perlele Tahitian
În ciuda numelui, aceste perle nu cresc doar în Tahiti, ci și în insulele din Polinezia Franceză.
Acestea sunt singurele perle naturale în culori închise, fiind produse de stridiile din specia Pinctada.
Perlele Tahitian se găsesc într-o varietate de culori, precum nuanțe de albastru, violet, verde sau gri,
fiind cunoscute în mod popular sub denumirea de perle negre. Dimensiunea lor variază între 8 și 15
mm.

Perlele South Sea


Acestea cresc cu precădere în Australia, Filipine și Indonezia, culoarea lor variază între alb și auriu,
fiind cele mai mari perle de apă sărată întâlnite în prezent.

Datorită dimensiunilor mari și a formei perfect rotunde, perlele South Sea sunt destul de rare. Alte
forme mai rar întâlnite sunt sub formă de picătură sau oval. Dimensiunea lor variază între 8 și 18 mm,
iar cele mai întâlnite dimensiuni sunt cuprinse între 10 și 14 mm. Perlele South Sea sunt produse de
specia de stridii Pinktada maxima.
Perlele Mabe
Perlele Mabe sunt un tip special de perle datorită formei plate, semisferice pe care o au. Această
formă este dată de modul în care este creată perlă. În loc să se atașeze de corpul moluștei, perla
crește atașată de cochilie. Perlele Mabe cresc în apele din Australia, Indonezia, Japonia și Polinezia
Franceză. Pot fi găsite în diverse culori, de la roz deschis până la nuanțe de albastru, însă există și
forme spectaculoase care îmbină nuanțele de roz cu irizații aurii. Alte tipuri de perle care mai pot fi
întâlnite sunt cele Melo, Conch, Abalone, Pinna sau Scallop.

Cea mai mare perlă naturală descoperită este produsă de scoica Tridacna Gigas. Este o perlă
nesidefată, calcaroasă, cu o greutate de 6,4 kg și o dimensiune de 238 mm. Aceasta a fost descoperită
în Filipine, în insula Palawan.

Cum să îngrijești corect bijuteriile cu perle


Perlele sunt unele dintre cele mai frumoase și prețioase nestemate. Frumusețea lor este reflectată
prin strălucirea delicată care sporește caracteristicile lor naturale. Iar pentru ca această frumusețe să
reziste în timp, perlele au nevoie de o îngrijire corespunzătoare. Iată câteva sfaturi pentru îngrijirea
perlelor naturale: ● după fiecare purtare, șterge bijuteriile cu perle cu o pânză moale, ca să îndepărtezi
orice urmă de parfum sau transpirație;

● dacă pânza nu este suficientă ca să înlături murdăria, folosește numai substanțe blânde, fără
chimicale, așa cum este șamponul pentru copii; nu folosi peria aspră pentru curățarea perlelor;
● păstrează perlele într-o cutie tapițată cu mătase sau piele de căprioară, separat de alte bijuterii
metalice care pot zgâria suprafața lor fină;

● dacă porți des bijuteriile cu perle, este recomandat să mergi măcar o dată pe an la un bijutier pentru
curățarea lor;

● nu păstra perlele într-un loc prea uscat sau slab aerisit, așa cum ar fi o punguță de plastic, deoarece
perlele se vor usca;

● pune-ți bijuteriile cu perle abia după ce te-ai aranjat și te-ai dat cu parfum; acestea sunt sensibile la
substanțe chimice și acizi, precum cei din spray-uri sau parfumuri.

Te-ar putea interesa și Cerceii - cum să îi alegem și să îi purtăm.

Cum poți să testezi calitatea și autenticitatea perlelor naturale


Perlele naturale au câteva caracteristici specifice care le deosebesc de perlele false. Iată cum poți
verifica dacă perlele sunt naturale:

● Uită-te după imperfecțiuni - perlele nu sunt perfecte. De obicei, acestea au pete sau imperfecțiuni
minuscule pe suprafața lor. Totodată, stratul exterior de sidef reflectă lumina diferit pe fiecare parte a
perlei. Deoarece sunt create natural, nicio perlă nu se aseamănă cu cealaltă, așa că într-un colier cu
perle fiecare va avea propria „personalitate”. Imitațiile, în schimb, au aceeași culoare, aceeași formă
și nu au imperfecțiuni.
● Verifică dacă au un luciu clar și intens. Luciul este cel care caracterizează pietrele prețioase, iar
strălucirea perlelor este cea care le dă frumusețea unică. Perlele de calitate trebuie să strălucească
intens și clar atunci când se află sub razele directe de lumină. Dacă te uiți cu atenție, s-ar putea chiar
să îți vezi propria reflexie pe suprafața perlei.

● Verifică schimbările de culoare. Perlele de calitate au diferite tonuri de culoare, o culoare subtilă
care este vizibilă atunci când este expusă la lumină. Nuanțele de rose și ivoriu sunt cele mai întâlnite
tonuri de culoare pentru perlele albe, însă există și alte nuanțe, mai ales în cazul perlelor negre.

● Verifică temperatura. Chiar și atunci când este cald, perlele naturale au tendința să își păstreze o
temperatură mai scăzută.

● Fă testul dinților. Dacă pui o perlă naturală între dinți și o scrijelești ușor, vei simți că suprafața este
granuloasă, ca și când ar avea nisip pe ea. Imitațiile de perle au suprafața fină.

Care sunt proprietățile terapeutice ale perlelor naturale


În medicina tradițională chineză, de exemplu, se credea că pudra de perle este o sursă naturală de
minerale marine, fiind bogată în oligoelemente. Pudra de perle hrănește pielea și încetinește procesul
de îmbătrânire, deoarece menține un nivel optim de hidratare. Tocmai de accea, există o varietate de
produse cosmetice care conțin pudră de perle, precum măști de față, șampoane, creme de corp sau
sare de baie.

Totodată, în unele culturi asiatice, pudra de perle era consumată ca afrodiziac sub forma unui preparat
amestecat cu suc de lămâie sau oțet. Obiceiul a fost preluat de la arabi și s-a extins în Europa
începând cu secolul al XIX-lea.

Ca orice piatră prețioasă, perlele au anumite proprietăți terapeutice pentru persoanele care le poartă.
Perlele atrag prosperitatea și bunăstarea, cresc încrederea în sine, sporesc intuiția și imaginația, dar
și sensibilitatea.

Perlele sunt ideale pentru mediație și concentrare, echilibrează starea emoțională și pot să combată
stresul sau stările de nervozitate.

S-ar putea să vă placă și