A doua secvență a poeziei cuprinde o comparație amplă între lumina lunii și cunoaș

terea
luciferică. La fel cum lumina lunii lasă să se zărească numai conturul obiectelor, la
fel și cunoaștereapoetică pătrunde tainele universului oferind multiple căi de
revelare a misterului. Epitetele îninversiune „largi fiori de sfânt mister”
sugerează sacralitatea misterului, dar și extazul poetului în fațarevelării tainelor.
Plasticizarea ideii se realizează prin elementele
imaginarului poetic specifice lui
Blaga: „lumină, taină, zare, noapte, fior, lună.” Motivul luminii și cel al misterului sunt
elemente de
recurență.
VMărturisirea poetului, preluată din volumul de aforisme Pietre pentru templul meu, susţine
conţinutul ideatic al poeziei: „ câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l
lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare.” Doar
astfel, omul poate fi un creator ce proiecteză în misterul lumii un înţeles, un rost şi valori care
izvorăsc din cele mai intime necesităţi ale vieţii sale. Blaga uimeşte prin atitudinea faţă de
mister, care nu este doar atributul universului, substanţa sa originară, ci şi fundamentul poeziei.
Creaţia este o punere de acord a lumii şi a sinelui, care anulează crizele existenţiale, raportul eu
liric-univers devenind astfel nucleul întregii creaţii blagiene.