Sunteți pe pagina 1din 4

Arsura -este o leziune provocata de actiunea caldurii asupra tesuturilor; o

temperatura care depaseste 46 grade celsius este nociva pentru tesuturi.

Arsura termica- este o boală chirurgicală locală şi generală produsă de


multipli agenţi vulneranţi, cu o evoluţie stadială bine definită şi cu prognostic în
funcţie de amploarea şi evoluţia leziunii locale, de gravitatea complicaţiilor, de
precocitatea şi corectitudinea tratamentului. Pielea este al doilea organ ca mărime
şi greutate în corpul omenesc, după masa musculară

Arsurile pot fi de diferite tipuri:


- arsuri termice: provocate de caldura sub forma de corpuri solide supraincalzite
(fierul de calcat), lichide sau vapori fierbinti, flacari
- arsuri chimice: provocate de acizi sau baze
- arsuri electrice: prin electrocutare
- arsuri prin radiatii: radiatii solare, UV
Pacientul cu arsura trebuie tratat ca un politraumatizat, deoarece o arsura majora nu
cauzeaza numai leziuni ale pielii ci se poate insoti si de disfunctii grave organice.

Primul ajutor in arsurile termice

Arsura de gradul I si II
In cazul arsurilor usoare (gradul I si II) primul ajutor se limiteaza la expunerea
zonei afectate sub un jet de apa rece (20 minute) dupa care se panseaza cu
comprese sterile. Se pot aplica eventual spray-uri speciale pentru arsuri.

Arsura de gradul III si IV


In cazul arsurilor grave (gradul III si IV):
- in cazul arsurii cu flacara se va stinge cat mai rapid flacara, de preferat prin
culcarea victimei la pamant si acoperirea cu o patura sau o haina; se va impiedica
victima sa alerge (aceasta fiind reactia fireasca a unui om cuprins de flacari)
deoarece curentii de aer intretin focul
- nu se va dezbraca victima daca hainele sunt lipide de pielea arsa
- se va stropi cu apa rece (sau cu zapada) si se vor aplica comprese cu apa rece pe
zonele lezate
- se va transporta victima la spital cat mai rapid
- nu se vor sparge flictenele si nu se vor aplica creme sau alte substante pe leziuni
Cea mai mare parte a arsurilor termice domestice sunt produse de contactul cu
obiecte de bucătărie şi lichide fierbinţi, restul prin contactul direct cu flacăra.
Gravitatea arsurii depinde de profunzimea ei, aceasta variind în funcţie de
intensitatea şi durata expunerii.
În arsurile uşoare, iniţial apare înroşirea pielii şi umflarea uşoară, urmând ca în
câteva zile manifestările să dispară, lăsând uneori în urmă o pată maronie.
Iată cum îngrijim arsurile!
- Imediat după producerea arsurii se recomandă plasarea zonei afectate sub jet de
apă rece de la robinet, pentru cel puţin 10 minute.
- Ulterior se recomandă aplicarea de comprese umede, preferabil pansamente
sterile impregnate cu apă plată. Acestea trebuie aplicate pur şi simplu, fără a
efectua pansamente care să strângă zona afectată.
- Dacă rana conţine resturi textile se recomandă ca acestea să fie îndepărtate de
către medic.
- Pentru reducerea inflamaţiei se indică administrarea unui antiinflamator, de tipul
aspirinei sau ibuprofenului, în cazul adulţilor.
- Nu se aplică creme grase sau unguente deoarece acestea astupă porii şi agravează
arsura. Aplicarea untului are acelaşi efect nedorit.
- Băşicile formate nu se sparg, ci se lasă să se desprindă singure, în câteva zile.
- Uleiul de floarea-soarelui sau uleiul de măsline aplicate pe o arsură pot determina
eczematizarea leziunii şi de aceea nu este indicat să fie utilizate ca şi metode de
tratament al arsurilor.
- Se pot utiliza sprayuri cu antibiotice şi hidrocortizon, disponibile în farmacii.
- În cazul transportului către medic, nu se fac pansamente strânse şi nu se aplică
plasturi, ci se înveleşte zona afectată în folie de aluminiu de bucătărie, pentru a nu
introduce în leziune fragmente textile care ar putea conduce la infecţie.
- Nu se aplică gheaţă pe arsură deoarece poate apărea contracţia vaselor de sânge
având drept rezultat întârzierea vindecării arsurii.
Arsurile severe duc la complicaţii
Dacă arsurile sunt profunde sau foarte întinse, dacă sunt însoţite de durere intensă,
febră sau secreţii purulente se recomandă prezentarea în cel mai scurt timp la
medic, pentru a putea preveni pe cât posibil complicaţiile, printre care se numără
infecţiile, insuficienţa renală sau şocul septic. Arsurile severe pot duce la deces.
Cum recunoaştem arsurile care ne trimit la medic
În arsurile de gradul II apar băşici pline cu lichid, care se pot sparge lăsând
suprafeţe neacoperite de piele, peste care se vor forma ulterior cruste.
Arsurile de gradul III sunt mult mai grave, pielea este uscată şi neagră şi rana poate
merge până în profunzime, afectând muşchii şi oasele.
Arsurile de gradul I şi II se vindecă fără cicatrice, spre deosebire de arsurile de
gradul III, care lasă cicatrici inestetice, caracteristice.
Arsurile reprezintă unele dintre cele mai grave şi
mutilante agresiuni asupra organismului, fiind produse ca rezultat al acţiunii
căldurii asupra ţesuturilor, căldura devenind lezantă pentru ţesuturile vii când
depăşeşte 46 de grade Celsius. Cum ar trebui să ne comportăm într-o astfel de
situaţie, dar mai ales cum putem să acordăm corect primul ajutor?
Din păcate, în situaţia unui incendiu, fie el într-un spaţiu public, fie în locuinţe, se
generează situaţii extreme în urma cărora oamenii pot avea de suferit. În oricare
situaţie am fi implicaţi, este vital să cunoaştem măsurile de acordare a primului
ajutor. În funcţie de agentul care a cauzat arsurile, acestea pot fi:
– Arsuri termice – apar în urma contactului cu orice sursă externă de căldură
capabilă să ridice temperatura pielii şi ţesuturilor la un nivel care să provoace
leziuni locale. Cele mai frecvente cauze sunt flăcările, lichidele fierbinţi şi
obiectele sau gazele fierbinţi care vin în contact cu pielea.
– Arsuri actinice – cauzate de cele mai multe ori de expunerea prelungită la
radiaţia solară ultravioletă (arsuri solare); uneori, apar prin expunere prelungită sau
intensă la alte surse de radiaţie UV (dispozitive de bronzat).
– Arsuri chimice – apar din cauza acizilor sau bazelor tari, fenolilor, fosforului etc.
– Arsuri electrice – în urma generării de căldură, care poate atinge 5.000°C.
„În funcţie de tipul de ţesut lezat de la nivelul pielii, arsurile sunt clasificate în
următoarele grade:
– gradul I – se lezează doar stratul superficial al pielii. Pot să apară eritem, uşor
edem, durere;
– gradul II – afectează pielea în profunzime, lezând şi dermul. Sunt prezente
flictene cu conţinut clar, edem, eritem, durere;
– gradul III – distruge toate straturile pielii. Tegumentul are aspect carbonizat, iar
durerea este mai puţin intensă deoarece se distrug terminaţiile nervoase. Există
flictene, dar cu conţinut sangvinolent”, explică medicii urgentişti.
Tratamentul de urgenţă
Tratamentul arsului este complex şi începe în momentul accidentului, va fi
continuu şi susţinut până la vindecare.
Primele măsuri vizează scoaterea bolnavului din zona de acţiune a agentului
vulnerant şi stingerea flăcărilor. Produsele petroliere nu se sting cu apă, ci cu
spumante care au CO2. Dezbrăcarea arsului este necesară, însă nu atunci când
hainele sunt lipite de piele – va fi acoperit cu cearceafuri sterile, va fi protejat de o
eventuală hipotermie şi va fi transportat la spital, dacă se impune; pe perioada
transportului, nu se administrează nimic pe cale orală. Dacă este cazul, vor fi
eliberate căile aeriene, se va menţine permeabilitatea lor, se vor face respiraţii
artificiale şi masaj cardiac.

Tratament în funcţie de gradul de arsură


În cazul arsurilor de gradele I şi II, se pune zona respectivă sub jet de apă rece sau
se aplică o compresă cu apă rece, apoi se acoperă arsura cu o compresă sterilă. Se
pot aplica unguent, cremă, sprayuri speciale pentru arsuri.
La arsura de gradul III, nu se îndepărtează hainele lipite de pielea arsă. Se pun
comprese cu apă rece pe zonele afectate. La aceşti pacienţi apar de obicei probleme
respiratorii, astfel încât se vor lua măsurile de specialitate care se impun. Aceste
cazuri vor fi transportate de urgenţă la spital.
“Arsura electrică reprezintă un caz particular deoarece în momentul produceri
arsurii prin expunerea la curent electric poate să apară şi stopul cardio-respirator.
Nu se atinge victima până când curentul electric nu este întrerupt sau atât timp cât
victima se mai află în contact cu sursa, pentru că se poate electrocuta şi salvatorul.
Pentru îndepărtarea victimei din zonă, salvatorul trebuie să se afle într-o zonă
uscată, fără a utiliza un obiect metalic sau umed. Victimele care au fost aruncate de
forţa curentului pot fi atinse imediat deoarece nu mai sunt în contact cu reţeaua”,
mai spun medicii.

S-ar putea să vă placă și