Sunteți pe pagina 1din 2

Aspazia Oţel Petrescu (88 de ani) a fost închisă 14 ani în lagărele comuniste.

Acum
locuieşte singură, la Roman, în casa soţului decedat din 1987

Născută într-o familie de dascăli Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la
Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna
Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost
retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi,
urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi. După susţinerea
Bacalaureatului, la Orăştie, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş
Bolyai din Cluj. Pe 9 iulie 1948 a fost arestată şi a stat 14 ani după gratii.

A avut o copilărie pusă sub „semnul educaţiei în sens patriotic, în sens moral şi în sens
creştin“. A cunoscut de tânără duritatea vieţii. A fost încarcerată pe vremea studenţiei,
deoarece aderase la Cetăţuia, organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea legionară şi a
primit 10 ani de temniţă grea în mai multe închisori din ţară.

Suferinţa era transmisă prin Morse „Femeia care ne conducea a fost ucisă şi i-am făcut un
priveghi. O camaradă ne-a pârât atunci. Cele pe care le-au prins au declarat că eu ştiu mai
bine membrele grupului. Am fost singura bătută să dezvălui tot ce ştiu“, povesteşte Aspazia
Oţel.

La închisoarea de la Mislea, judeţul Prahova, detenţia a fost mai uşoară. „Aveam câte o oră
destinată rugăciunii, una povestirilor, alta pentru învăţarea limbilor străine şi pentru lucrul în
os. În acea perioadă, mi-am închipuit închisoarea ca o poveste“, spune femeia. Când a fost
mutată la Miercurea Ciuc, lagărul s-a transformat în coşmar. „Eram duse la izolator şi
încătuşate pentru toate nimicurile“, îşi aminteşte Aspazia Oţel. Pentru a se înţelege între ele,
deţinutele au creat limbaje secrete. „Cu alfabetul Morse le-a fost ceva mai greu să ne
descopere, pentru că linia o trasam pe perete şi punctul îl băteam. Cei care ne ascultau
obţineau doar frânturi şi nu reuşeau să ne înţeleagă“, spune Aspazia Oţel Petrescu. Cu cât
creştea persecuţia, cu atât creştea şi inventivitatea. „Pe tuburile de la pasta de dinţi, aplatizate,
ca nişte plăcuţe, şi unse cu săpun, scriam cuvintele pentru lecţiile de limbi străine. Când ne-au
descoperit, scriam pe fundul cănii sau al ligheanului“, povesteşte femeia cu emoţie în glas.
Obiectele circulau între celule prin coşurile sobelor. Poeziile erau transmise pe prosoapele
întinse la uscat, însăilate în sistem Morse. I s-a mărit pedeapsa că nu a „colaborat“ La sfârşitul
celor 10 ani de temniţă, Aspazia Oţel Petrescu a fost dusă la biroul de eliberare. „După ce am
semnat biletul de ieşire m-au pus să ies afară şi m-au aşezat într-un pluton. Am fost calificată
drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte“, spune femeia. În scurt timp a aflat că
pedeapsa i s-a prelungit cu 4 ani şi că va fi dusă la Mislea. „M-au închis singură foarte mult
timp, aproape că am uitat să vorbesc. Nu mă aşteptam să mai scap de acolo“, îşi aminteşte
Aspazia Oţel. Un alt episod greu din lagar este când a stat la izolator, pentru că nu a dorit să
pârască. „Ne ţineau două zile flămânzi şi în a treia zi ne aduceau jumătate de porţie de
mâncare, rece ca gheaţa. M-am făcut ca o vişină putredă“, explică femeia. După 14 ani de
chinuri în lagăr, Aspazia Oţel Petrescu a văzut din nou lumina soarelui. „Lumea de afara era
altfel, comunismul devenise victorios. Mi-a fost mai greu să mă acomodez cu acea
«libertate», decât cu închisoarea“, mărturiseşte femeia. În 1958 s-a stabilit în oraşul Roman,
unde l-a întâlnit pe Ilie Alexandru, văduv. S-a căsătorit cu acesta şi a avut grijă de cei doi
copii rămaşi fără mamă. După 1989 s-a ocupat de organizarea Sfântului Paraclis de la Mislea,
eveniment realizat pentru pomenirea tinerelor legionare. Deşi a trăit ani întregi în suferinţă,
Aspazia Oţel Petrescu se consideră o femeie împlinită. „Cei mai frumoşi ani, cei ai tinereţii,
au fost o piatră din temelia unui vis frumos“.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/fotogalerie-marturia-aspaziei-otel-roman-In-
temnita-uitat-vorbesc-1_50acf3617c42d5a6638c7748/index.html

S-ar putea să vă placă și