Basmul cult- clasa a X-a

Termenul de basm vine din slava veche si inseamna

"nascocire","scorneala".

Definitie: Basmul desemneaza o specie a epicii populare si culte, in

proza, mai rar in versuri, in care personaje imaginare (regi, zane)
traverseaza intamplari fantastice si in care fortele Binelui triumfa intotdeauna
asupra Raului.

Criticul literar G. Calinescu in lucrarea Estetica basmului numea basmul

"oglindire a vietii in moduri fabuloase".

Caracteristicile basmului popular:

 Basmul isi are punctul de plecare in realitate pe care o

transforma in suprareal;

 Spatiul si timpul sunt nedeterminate;

 Intamplarile se desfasoara intr-o anumita ordine: o situatie

initiala de echilibru (un crai are 3 feciori), un eveniment sau mai
multe care deregleaza echilibrulinitial (imparatul verde are nevoie
de un mostenitor), refacerea echilibrului prin rasplatirea eroului.

 Existenta unor motive specifice: imparatul cu trei feciori, calatoria

initiatica, motivul celor trei probe;

 Textul este marcat de formule specifice de inceput("a fost odata

ca niciodata"), mediane ("ca cuvantul din poveste, inainte mult
mai este") si finale ("s-am incalecat pe-o sa, si v-am spus
povestea asa").

 Criticul literar V.I.Propp imparte personajele basmului in

urmatoarele categorii: raufacatorii (spanul), ajutoarele sunt
personajele care il insotesc pe erou (calul nazdravan)
si donatorii sunt personajele care ii ofera eroului ceva care il va
ajuta la un moment dat sa depaseasca un impas (craiul).

Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb

Repere biografice:

La 1 martie 1837, dupa marturisirea proprie, se naste la Humulesti in

tinutul Neamtului, Ion Creanga, primul din cei opt copii ai familiei si care va
deveni una din figurile "boemei iesene" (Tudor Vianu), un clasic al prozei
romanesti. Periplul scolilor si imaginea primei varste sunt redate in
cuprinsul Amintirilor din copilarie. Omul matur, preot fara vocatie, institutor
daruit, prieten adevarat, este un nostalgic care face haz de necaz. Creanga
scrie o serie de manuale scolare prin care contribuie la reformarea
invatamantului romanesc si isi castiga reputatie in cercurile profesorilor.
Dupa ce il cunoaste pe M. Eminescu, incepe sa scrie povestiri, iar Soacra cu
trei nurori este primul text citat la cenaclul Junimea si apoi publicat in
revista Convorbiri literare. Creanga se stinge din viata in ziua de 31
decembrie 1889.

Opera literara:

 un roman: Amintiri din copilarie;

 povestiri: Mos Ion Roata, Povestea unui om lenes, Inul si camasa;

 basme: Povestea lui Harap Alb, Povestea porcului, Fat Frumos;

 o nuvela: Mos Nechifor Cotcariul.

Aparitie:

Cel mai complex dintre basmele lui Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb,
a aparut la 1 august 1877 in paginile revistei Convorbiri literare si s-a impus
in constiinta generatiilor de cititori ca "veritabil bildungsroman fantastic al
epicii noastre" (G. Munteanu).

Bildungsroman- Adica un roman de formare, reprezentand aici formarea

personalitatii lui Harap-Alb.

Tema: este reprezentata de lupta dintre Bine si Rau.

Semnificatii: in afara de motivele preluate din basmul popular,

in Harap-Alb este enuntat motivul interdictiei, a tabu-ului (in basm sunt in
numar de 2: feciorul de imparat este sfatuit sa se fereasca de span si de
omul ros.

- semnificatia titlului, a numelui Harap-Alb, reiese din scena in care

spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana. Naiv, lipsit de
experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al
imparatului Verde, in acela de sluga a Spanului: "De-acum inainte sa stii ca
te cheama Harap-Alb, aista ti-i numele, si altul nu". Numele lui are sensul de
"rob alb", deoarece "harap" inseamna negru, rob.

Subiect:
 Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi si motive
populare, in care supranaturalul este impletit cu realul personajelor taranesti
din Humulestii lui Creanga.

Dupa formula de inceput consacrata ("Amu cica era odata intr-o tara"),
prima secventa are la baza motivul alegerii eroului destinat peripetiilor pe
baza unei probe: din cei trei frati doar cel mai mic reuseste sa treaca podul,
infruntand ursul urias, datorita calului, hainelor si armelor care fusesera ale
tatalui ca mire. Mezinul le ceruse ca urmare a sfatului Sfintei Vineri pe care il
castigase prin mila si bunatate. Inainte sa inceapa calatoria in vederea
formarii sale, este enuntata interdictia din partea tatului, sub forma de
povata. Trecand podul, hotar simbolicintre taramul cunoscut al grijii si
povetelor parintesti, fiul craiului intra intr-un univers strain lui, in care are loc
ratacirea simbolica. Padurea apare in numeroase basme ca spatiu labirintic,
ca proba capitala in drumul eroului, aici se adapostesc fortele raului a caror
intalnire nu poate fi evitata, asa cum este anticipata de sfatul craiului.

Fortele negative nu sunt, in acest basm, cele tipice povestii populare. Ele
apartin registrului uman, semn ca marile si adevaratele pericole sunt
ticalosia, minciuna, viclenia. Spanul, marcat prin chiar aspectul fizic, poarta
masca umilintei si a bunavointei, care il induc in eroare pe eroul novice,
neinvatat inca sa distinga esenta de aparenta. Caderea in capcana Spanului
nu apare ca o pedeapsa a neascultarii sfatului parintesc, caci mezinul
incearca sa evite sa-l ia calauza, ea pare a fi chiar voia soartei, echivaland cu
momentul intrarii eroului intr-o aventura esentiala pentru formarea sa. Nici
calul nu-si ajuta stapanul, iar fiul craiului se lasa in voia soartei, mai exact "in
stirea lui Dumnezeu".

Coborarea in fantana echivaleaza cu o moarte simbolica a fiului de crai

care trebuie sa-si recastige prin calitatile sale conditia initiala. El "re-naste" in
postura de sluga, intrand astfel intr-o lunga proba a umilintei necesara in
procesul formarii unui conducator autentic. Noua conditie inferioara este
sugerata si prin onomastica oximoronica (fiul de crai primeste numele de
Harap-Alb).

Oximoron= este o figura de stil, luata din retorica, construita pe o

combinatie lingvistica paradoxala (paradox=enunt care contrazice un adevar
unanim cunoscut; ciudatenie, nepotrivire); are de regula, functie persiflanta
(ironizatoare) si rol stilistic in opera literara de a soca cititorul si de a-l obliga
la reflectie.

Urmeaza apoi cele trei incercari menite sa-l duca la pieire, ordonate de
Spanul care i-a luat locul ca nepot si urmas la tronul unchiului. Cea dintai
incercare este aducerea "salatilor" din gradina ursului, a doua, aducerea
capului cerbului fabulos impodobit cu pietre pretioase, iar cea de-a treia,
aducerea Imparatului Rosu, vestita farmazoana, ca mireasa pentru Span.
Aceasta a treia incercare presupune insa calcarea celei de-a doua interdictii,
de a nu avea de-a face cu omul ros si ca atare, prilejuieste un alt drum cu
multe peripetii si probe de incercare. Numarul probelor la care este supus
Harap-Alb la mereu maniosul Imparat Rosu este mult mai mare, dar imbinate
ingenios si umoristic: in calitate de oaspeti, Harap-Alb si tovarasii sai trebuie
sa faca fataintai modului in care gazda lor aplica legile ospetiei, oferindu-le
adapost supraincalzit, hrana si bautura in cantitati gigantice. Mai apoi trebuie
sa-si dovedeasca vrednicia alegand macul din nisip, spiritul de observatie
distingand-o pe fata imparatului de sosia ei, incercari trcute cu bine datorita
furnicilor si albinelor, iar in cele din urma sa o pazeasca pe fata imparatului
care, fiind mare farmazoana (vrajitoare), se transforma intr-o pasare si se
ascunde in dosul lunii. Ordinea binelui este restabilita prin pedepsirea
spanului de catre calul nazdravan si invierea eroului cu ajutorul apei moarte
si apei vii, de fata imparatului.

Personajele:

Harap-Alb este un Fat-Frumos din basmele populare, capabil si curajos,

dar ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un
flacau din Humulesti. Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o
initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni conducator.

Semnificatia numelui reiese din scena in care Spanul il pacaleste pe

fiul craiului sa intre in fantana. Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul,
fiul craiului isi schimba statutul din nepot al Imparatului Verde in acela de
sluga a spanului: "De-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb, aista ti-i
numele si altul nu". Numele lui are sensul de "rob alb", deoarece harap
inseamna negru, rob. Devenit sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-
Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau,
intrucat jurase pe palos. Cinstit din fire, Harap-Alb nu-l tradeaza niciodata pe
span, desi un stapan tiran ca acesta ar fi meritat.

Faptele eroului raman si ele in limita umanului, iar probele care depasesc
sfera realului sunt trecute cu ajutorul celorlalte personaje, inzestrate cu
puteri supranaturale. Probele la care il supune spanul sunt menite a-l
deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga
toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-l pentru viitor. In trecerea acestor
probe, Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta. De
asemenea, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il face sa le
ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau. De aceea,
Harap-Alb are capacitatea de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-l
ajute in orice imprejurare dificila a vietii.

O experienta determinanta pentru maturizarea eroului o constituie

intalnirea cu omul ros, care este un alt pericol de care ar fi trebuit sa se
fereasca, asa cum il sfatuise tatal. Desi inzestrat cu importante calitati,
Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii.

Arta naratiunii lui Ion Creanga:

Basmul cult "Povestea lui Harap-Alb" are ca sursa de inspiratie basmul

popular, de la care autorul pastreaza motivele (calatoria, incercarea puterii,
petitul, probele), personajele fabuloase, ajutoarele venite in sprijinul
binelui, formulele tipice si poarta amprenta autorului prin umanizarea
fantasticuluiprin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul
personajelor astfel ca lumea fabuloasa a basmului traditional primeste
atribute caracteristice lumii satului.

Umorul, jovialitatea, oralitatea povestirii particularizeaza stilul si talentul

prozatorului, definind arta naratiunii la Creanga. Arta naratiunii se contureaza
cu totul aparte in proza lui Creanga prin ritmul rapid al povestirii, fara
descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant, prin
oralitatea stilului, dar mai ales prin folosirea numeroaselor proverbe. Numele
personajelor constituie o particularitete a basmului lui Creanga, deoarece ele
definesc trasatura dominanta de caracter: Setila: poate fi betivul
satului, Flamanzila: taranul lacom si mancau.

Oralitatea stilului: lui Ion Creanga este data de impresia de spunere a

intamplarilor in fata unui public care asculta si nu pentru cititori.

Modalitati de realizare a oralitatii stilului:

 dialogul: "-Razi tu, razi, Harap-Alb, zise atunci Flamanzila [...]";

 folosirea dativului etic: "Si odata mi ti-l insfacaei, unul de o

mana si altul de cealalta ...";

 exclamatii, interogatii, interjectii: "- Mai, Pasarila, iacata-o-i,

ia!", "Ei, apoi? Lasa-te in seama lor daca vrei sa ramai fara cap";

 expresii onomatopeice (onomatopee = Cuvânt care, prin

elementele lui sonore, imita sunete, zgomote etc. din natura): "si
cand sa puna mana pe dansa, zbrr!...pe varful unui munte ..."

 imprecatii, apostrofe: "Na! asa trebuie sa pateasca cine calca

juramantul!";

 adresare directa: "Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun

povestea si va rog sa ascultati";

 diminutive: trebusoara, fetisoara, pasarica;

 formule specifice oralitatii: "toate ca toate", "vorba ceea", "de

voie,de nevoie", "vorba unei babe", "vorba cantecului";

 proverbe si zicatori: "Capul de-ar fi sanatos, ca belele curg

garla", "omul sfinteste locul" etc.

 Versuri populare sau fraze ritmate: "La placinte, /Inainte/ Si la

razboi, /Inapoi";
  Cuvinte si expresii populare,
regionalisme: hatarul, farmazoana, arzuliu (fierbinte);

Umorul: este dat de tarea permanenta de buna dispozitiea autorului,

placerea lui de a povesti pentru a starni veselia "ascultatorilor". Absenta
satirei deosebeste, in principal, umorul lui Creanga de comicul lui Caragiale,
povestitorul avand o atitudine de intelegere fata de pacatele omenesti, ba
chiar facand haz de necaz.

Modalitati de realizare a umorului:

 Exprimarea poznasa, vesela: "Doar unu-i imparatul Ros, vestit

prin meleagurile aceste pentru bunatatea lui nepomenita si
milostivirea lui cea neauzita.";

 Combinatii neasteptate de cuvinte: "Tare-mi esti drag!...Te-as

vâri in sân, dar nu incapi de urechi...";

 Caracterizari pitoresti: fata de imparat este "o zgatie de fata";

 Vorbe de duh: "Vorba ceea: da-i cu cinstea, sa piara rusinea";

 Caracterele personajelor: imaratul Ros are "inima haina, nu se

mai satura de a varsa sange omenesc";

 Situatiile si intamplarile in care sunt puse personajele;

 Poreclele personajelor: Setila, Flamanzila.