CONVENŢIE

privind asistenţă judiciară în materie civilă, comercială şi de statut personal

între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Egipt
Ratificată prin Decretul nr. 82/1977,
publicat în B.Of. nr. 34-35 din 23 aprilie 1977
Republica Socialistă România şi Republica Arabă Egipt,
în dorinţa de a menţine, de a dezvolta şi de a întări relaţiile de prietenie şi cooperare
existente între ele în spiritul respectării suveranităţii, independenţei naţionale, egalităţii în
drepturi, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc,
dorind să reglementeze relaţiilor în domeniul cooperării judiciare în materie civilă,
comercială şi de statut personal, simplificând şi accelerând procedura,
au hotărât să încheie prezenta convenţie şi, în acest scop, au numit ca împuterniciţi ai
lor:
Republica Socialistă România, pe Excelenţa Sa domnul Emil Nicolcioiu, ministrul
justiţiei;
Republica Arabă Egipt, pe Excelenţa Sa domnul Ahmed Samih Talaat, ministrul
justiţiei.
Împuterniciţii, după schimbul deplinelor lor puteri, recunoscute în bună şi cuvenită
formă, au convenit asupra următoarelor dispoziţii:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Articolul 1
A. Cetăţenii fiecărei părţi contractante se bucură pe teritoriul celeilalte părţi
contractante, în ceea ce priveşte drepturile lor personale şi patrimoniale, de aceeaşi ocrotire
juridică ca şi cetăţenii proprii.
B. Cetăţenii fiecărei părţi contractante au, pe teritoriul celeilalte, acces liber şi
nestânjenit la toate autorităţile judiciare pentru urmărirea şi apărarea drepturilor şi intereselor
lor.
C. Persoanele juridice care îşi au sediul pe teritoriul uneia dintre cele două părţi
contractante şi sunt constituite potrivit legislaţiei acestei părţi sunt supuse dispoziţiilor
prezentei convenţii, în măsura în care acestea le sunt aplicabile.
Articolul 2
Cetăţenii fiecărei părţi contractante, reclamanţi sau intervenienţi, nu pot fi obligaţi să
depună nici cauţiune, nici depozit, oricare le-ar fi denumirea, pe motivul că sunt străini sau că
nu au domiciliul ori reşedinţa pe teritoriul celeilalte părţi contractante.
Articolul 3
În vederea îndeplinirii dispoziţiilor prezentei convenţii, în afară de cazul când s-ar
prevedea altfel, autorităţile judiciare ale celor două părţi contractante comunică între ele prin
intermediul ministerelor de justiţie.
Articolul 4
A. Toate cererile formulate în aplicarea prezentei convenţii, precum şi actele anexate
la acestea, vor fi redactate în limba părţii solicitate sau în limba părţii solicitante, însoţite de o
traducere în limba franceză.
B. Toate traducerile cererilor menţionate mai sus şi a actelor anexate la acestea vor fi
certificate pentru conformitate, fie de către un agent diplomatic sau consular, fie de un
traducător autorizat, fie de către orice altă persoană abilitată în acest scop în una dintre cele
două părţi contractante.
 C. Cererile menţionate în acest articol, precum şi actele anexate la aceatea, vor fi
prevăzute cu sigiliul oficial, fără să fie însă necesară legalizarae înscrisurilor sau vreo altă
formalitate echivalentă
Articolul 5
În caz de necompetenţă a autorităţii judiciare solicitate, cererile formulate în aplicarea
prezentei convenţii sunt transmise de către respectiva autoritate, din oficiu şi fără întârziere,
autorităţii judiciare competente a aceleiaşi părţi contractante, urmând regulile stabilite de
legislaţia acesteia. Autoritatea solicitată va informa despre aceasta autoritatea solicitantă.
Articolul 6
Ministerele de justiţie ale celor două părţi contractante îşi comunică reciproc, la
cerere, orice informaţii privind legislaţia în vigoare pe teritoriul lor, practica judiciară în
materiile reglementate de prezenta convenţie, precum şi orice alte informaţii judiciare sau
juridice utile.
CAPITOLUL II
Asistenţa judiciară
Articolul 7
Cetăţenii fiecăreia dintre cele două părţi contractante beneficiază pe teritoriul
celeilalte părţi contractante de asistenţă judiciară gratuită ca şi cetăţenii proprii, în aceeaşi
măsură şi în aceleaşi condiţii, conformându-se legii părţii contractante pe teritoriul căreia
asistenţa este solicitată.
Articolul 8
A. Certificatul atestând insuficienţa mijloacelor materiale este eliberat solicitantului
de către autorităţile de la reşedinţa sa obişnuită, dacă acesta locuieşte pe teritoriul uneia dintre
cele două părţi contractante.
B. Acest certificat este eliberat de către agentul diplomatic sau consular al statului său
competent din punct de vedere teritorial, dacă persoana interesată locuieşte într-un stat terţ.
C. Dacă persoana interesată locuieşte pe teritoriul părţii contractante unde a fost
prezentată cererea, pot fi solicitate informaţii suplimentare de la autorităţile părţii contractante
al cărei cetăţean este acesta.
Articolul 9
Cererea de asistenţă judiciară poate fi prezentată autorităţii judiciare competente de la
domiciliul sau reşedinţa solicitantului, potrivit legii părţii contractante unde asistenţa este
solicitată. Autoritatea judiciară sesizată cu cerere o transmite, împreună cu certificatul
atestând insuficienţa mijloacelro materiale şi cu eventuale anexe, autorităţii judiciare
competente a celeilalte părţi contractante.
CAPITOLUL III
Înmânarea şi notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă, comercială
şi de statut personal
Articolul 10
A. Actele judiciare şi extrajudiciare în materie civilă, comercială şi de statut personal,
destinate a fi înmânate sau notificate persoanelor care locuiesc pe teritoriul uneia dintre părţile
contractante, sunt trasnmise prin intermediul ministerelor de justiţie.
B. Dispoziţiile paragrafului precedent nu exclud posibilitatea, pentru fiecare dintre
cele două părţi contractante, de a proceda direct, fără constrângere, prin grija agenţilor lor
diplomatici sau consulari la înmânarea sau notificarea actelor judiciare sau extrajudiciare
propriilor lor cetăţeni, dacă aceştia le acceptă. Cetăţenia destinatarului este determinată
potrivit legii părţii contractante pe teritoriul căreia remiterea urmează să aibă loc.
C. Dispoziţiile primului paragraf al prezentului articol nu exclud posibilitatea pentru
cetăţenii fiecăreia dintre cele două părţi contractante care locuiesc pe teritoriul celeilalte să
procedeze direct la înmânarea sau notificarea actelor judiciare sau extrajudiciare persoanelor
care locuiesc pe acelaşi teritoriu, sub rezerva ca remiterea să aibă loc potrivit regulilor în
vigoare în statul în care aceasta urmează să fie efectuată.
Articolul 11
Cererile privind înmânarea sau notificarea actelor judiciare sau extrajudiciare vor
preciza:
- autoritatea de la care emană actul;
- natura actului de înmânat sau notificat;
- toate informaţiile necesare privind destinatarul şi îndeosebi numele, prenumele,
calitatea şi adresa sa; pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor;
- numele, prenumele, calitatea şi adresa părţilor şi, dacă este cazul, a reprezentanţilor
acestora.
Cererea va fi însoţită de actul judiciar sau extrajudiciar sau de copia acestuia, toate în
dublu exemplar.
Articolul 12
Executarea unei cereri de înmânare sau de notificare potrivit dispoziţiilor prezentei
convenţii, nu poate fi refuzată decât dacă partea solicitată consideră că această executare este
de natură să aducă atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii sale publice.
În caz de refuz, partea solicitată informează imediat despre aceasta partea solicitantă,
indicând motivele.
Articolul 13
A. Partea solicitată procedează sau face să se procedeze la înmânarea sau notificarea
actului în formele prevăzute de legislaţia sa.
Cu toate acestea, actul poate fi remis destinatarului, dacă acesta îl acceptă de
bunăvoie.
B. Înmânarea sau notificarea actului poate fi făcută într-o formă specială cerută de
partea solicitată, cu condiţia ca această să nu fie incompatibilă cu legea părţii solicitate.
Articolul 14
Dacă adresa destinatarului sau informaţiile despre acesta sunt inexacte sau
insuficiente, partea solicitată va face tot ceea ce este necesar, în măsura posibilităţilor, pentru
a asigura remiterea actului către destinatar.
Articolul 15
A. Autoritatea competentă a părţii solicitate se limitează să asigure remiterea actului
către destinatar.
B. Remiterea actului se constată:
- fie prin semnătura datată a destinatarului pe copia actului;
- fie printr-o atestare făcută prin grija autorităţii competente a părţii solicitate, prin
care se confirmă remiterea actului: ea indică faptul, modul, forma, locul şi data remiterii
precum şi persoana căreia i-a fost înmânat actul. După caz, atestarea precizează faptul care a
împiedicat remiterea.
Oricare dintre aceste documente este transmis părţii solicitante.
 Articolul 16
Înmânarea sau notificarea de acte judiciare sau extrajudiciare nu poate da loc la plăţi
sau la rambursări de taxe ori la cheltuieli în favoarea părţii solicitate.
CAPITOLUL IV
Transmiterea şi executarea comisiilor rogatorii în materie civilă, comercială şi de statut
personal
Articolul 17
A. În materie civilă, comercială şi de statut personal, fiecare parte contractantă poate
solicita prin comisie rogatorie, celeilalte părţi, să facă orice acte de instrucţie, precum şi alte
acte judiciare.
Expresia alte acte judiciare nu se referă la măsurile conservatorii sau de executare.
B. O comisie rogatorie nu poate fi solicitată pentru a permite părţilor să obţină
mijloace de probă care nu sunt destinate să fie folosite într-un proces în curs sau viitor.
Articolul 18
Comisiile rogatorii a căror executare urmează să aibă loc pe teritoriul uneia dintre
cele două părţi contractante sunt remise şi executate de către autorităţile judiciare. Ele sunt
transmise şi se restituite prin intermediul ministerelor de justiţie ale celor două părţi
contractante.
Articolul 19
Cererea de comisie rogatorie va fi redactată potrivit prevederile legislaţiei părţii
solicitante. Ea va conţine următoarele:
- autoritatea solicitantă şi, dacă este posibil, autoritatea solicitată;
- identitatea şi adresa părţilor şi, după caz, a reprezentanţilor lor;
- natura şi obiectul procesului, precum şi o prezentare sumară a faptelor;
- actele de instrucţie sau alte acte judiciare ce urmează a fi îndeplinite;
- numele şi adresa persoanelor ce urmează să fie audiate;
- întrebările ce vor fi puse persoanelor ce urmează să fie audiate sau faptele asupra
cărora acestea trebuie să fie ascultate;
- documentele sau alte obiecte ce urmează a fi examinate;
- cererea de a primi depoziţia sub sau fără prestare de jurământ şi, după caz, indicarea
formulei ce urmează a fi folosită;
- formele speciale a căror aplicare este solicitată.
Articolul 20
Autoritatea judiciară a părţii solicitate este obligată să execute comisiile rogatorii
transmise de către autoritatea judiciară a celeilalte părţi, în aplicarea prezentei convenţii. Ea
nu poate refuza executarea decât în măsura în care:
a) executarea de către partea solicitată nu intră în competenţa autorităţii sale judiciare;
sau
b) partea solicitată o consideră de natură să aducă atingere suveranităţii, securităţii
sau ordinii sale publice.
În caz de refuz de executare a comsiei rogatorii, partea solicitată va informa imediat
despre acesta partea solicitantă, indicând motivele.
Articolul 21
A. Autoritatea judiciară care execută o comisie rogatorie aplică legile statului său în
ceea ce priveşte procedura de urmat.
 Totodată, se paote da curs cererii autorităţii solicitante de a se proceda într-o formă
specială, dacă aceasta nu este incompatibilă cu legae statului solicitat sau dacă aplicarea sa nu
este posibilă fie pe motivul practicii judiciare a statului solicitat, fie datorită dificultăţilor de
ordin practic.
Comisia rogatorie va fi executată de urgenţă.
B. Autoritatea solicitată informează, în timp util, autoritatea solicitantă, la cerere,
despre data şi locul unde se execută măsura solicitată, astfel ca părţile interesate şi, dacă este
cazul, reprezentanţii lor să poată asista la aceasta în condiţile prevăzute de legislaţia părţii
solicitate. Această comunicare poate fi adresată direct părţilor sau reprezentanţilor lor, atunci
când autoritatea solicitantă cere aceasta.
Articolul 22
Persoanele a căror mărturie este cerută sunt chemate în formele prevăzute de
legislaţia fiecărui stat. Dacă ele refuză să se prezinte ori să depună mărturie, autoritatea
solicitată aplică mijloacele de constrângere corespunzătoare prevăzute de legislaţia sa în
cazurile şi în aceeaşi măsură în care ea ar fi obligată să execute o comise rogatorie a
autorităţilor statului solicitat sau o cerere adresată în acest scop de către o parte interesată.
Articolul 23
Actul judiciar executat prin comisie rogatorie, în aplicarea prezentei convenţii, va
avea acelaşi efect juridic ca şi actul executat de către autoritatea solicitantă.
Articolul 24
Executarea comisie rogatorii nu poate da loc la rambursarea taxelor sau cheltuielilor,
oricare ar fi natura acestora.
Totuşi, partea solicitată are dreptul să pretindă părţii solicitante restituirea onorariilor
plătite experţilor care nu sunt funcţionari publici şi a cheltuielilor rezultate din aplicarea unei
forme speciale cerută de partea solicitantă.
CAPITOLUL V
Protecţia martorilor şi experţilor
Articolul 25
Nici un martor sau expert, indiferent de cetăţenia sa, care, urmare unei citaţii ce i-a
fost remisă în materie civilă, comercială şi de statut personal, se prezintă de bunăvoie în faţa
autorităţilor judiciare ale statului solicitant nu poate fi urmărit, deţinut sau supus unei măsuri
de limitare a libertăţii sale personale în acest stat pentru fapte sau condamnări anterioare
plecării sale de pe teritoriul statului solicitat şi nici pe motivul depoziţiei sale în faţa acestor
autorităţi. Citaţia nu trebuie să conţină nici o ameninţare de aplicare a mijloacelor de
constrângere în cazul când martorul sau expertul refuză să se prezinte.
Această imunitate încetează atunci când martorul sau expertul care, având
posibilitatea să părăsească teritoriul statului solicitant în termen de 30 de zile neîntrerupte
după ce prezenţa sa nu a mai fost cerută de către autorităţile judiciare, termen socotit din ziua
în care aceste autorităţi I-au făcut cunoscut în scris despre aceasta, rămâne, totuşi, pe acest
teritoriu sau se înapoiază după ce l-a părăsit.
Notificarea scrisă va fi făcută de către autoritatea care l-a citat anterior primei audieri.
Articolul 26
Martorul sau expertul are dreptul la restituirea cheltuielilor de călătorie, de şedere,
precum şi la o indemnizaţie, care sunt în sarcina părţii solicitante.
Citaţia va menţiona cuantumul aproximativ al indemnizaţiilor ce urmează a fi plătite,
precum şi cheltuielile de călătorie şi de şedere ce urmează a fi restituite.
 Dacă martorul sau expertul o cere, partea solicitată poate să plătească în contul părţii
solicitante, consultată în prealabil, cu titlu de avans total sau parţial, cheltuielile de călătorie şi
de şedere.
CAPITOLUL VI
Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti
în materie civilă, comercială şi de statut personal
Articolul 27
A. Fiecare parte contractantă recunoaşte şi execută pe teritoriul său hotărârile
pronunţate în materie civilă, comercială şi de statut personal de către instanţele judecătoreşti
ale celeilalte părţi:
a) dacă ele au fost pronunţate de instanţele judecătoreşti competente, potrivit regulilor
competenţei judiciare internaţionale aplicate de legislaţia părţii solicitate sau considerate
competente potrivit dispoziţiilor prezentei convenţii; şi
b) dacă ele nu mai pot face obiectul unui recurs ordinar în statul de origine şi sunt
susceptibile de executare în acest stat; şi
c) dacă legislaţia părţii solicitate nu atribuie instanţelor judecătoreşti ale acestei părţi
sau instanţelor unui alt stat o competenţă exclusivă pentru pronunţarea hotărârii în cauză.
B. Prezenta convenţie se aplică:
a) oricărei hotărâri, indiferent de denumirea sa, pronunţată de instanţele judecătoreşti
ale uneia dintre cele două părţi contractante potrivit unei proceduri contencioase sau
necontencioase;
b) hotărârilor pronunţate în materie civilă de către instanţele penale.
C. Totuşi, prezenta convenţie nu se aplică hotărârilor prin care se dispun măsuri
provizorii sau conservatorii, nici celor pronunţate de către organele de jurisdicţie
administrativă, nici celor pronunţate:
- în materie succesorală; sau
- în materie de faliment, concordat sau proceduri analoage, inclusiv hotărârilor care
pot să rezulte din acestea şi care privesc validitatea actelor debitorului; sau
- în materie de impozite şi taxe.
Articolul 28

Instanţele judecătoreşti ale statului de origine sunt considerate competente în

următoarele cazuri:
a) dacă persoana este cetăţean al acestui stat la data introducerii acţiunii în materie de
statut personal sau de capacitate a persoanelor şi dacă se referă la un litigiu privind starea sau
capacitatea acestei persoane;
b) dacă se referă la o contestaţie privind drepturi reale asupra imobileor situate în
acest stat;
c) dacă pârâtul avea în acest stat, în momentul introducerii acţiunii, domiciliul sau
reşedinţa obişnuită;
d) dacă pârâtul avea în acest stat, în momentul introducerii acţiunii, o întreprindere
comercială, industrială sau de altă natură ori o sucursală şi dacă a fost citat în acest stat pentru
un litigiu privind activitatea acestora;
e) dacă în materie de daune-interese rezultând dintr-o responsabilitate
extracontractuală faptul cauzator de prejudicii a fost comis pe teritoriul acestui stat;
f) dacă obligaţia contractuală care face obiectul unui litigiu a fost sau urmează să fie
executată pe teritoriul acestui stat potrivit acordului expres sau tacit al reclamantului şi
pârâtului;
g) dacă pârâtul s-a supus expres competenţei instanţelor judecătoreşti ale acestui stat,
fie printr-o alegere de domiciliu, fie prin orice altă clauză atributivă de competenţă, cu
condiţia ca legislaţia părţii solicitate să nu se opună la aceasta;
 h) dacă pârâtul a pus concluzii privind fondul cauzei, fără să solicite declinarea
competenţei acestei instanţe judecătoreşti sau fără să facă rezerve asupra acestui aspect;
i) dacă persoana împotriva căreia recunoaşterea sau executarea este cerută era
reclemant în acţiunea introdusă înaintea instanţei judecătoreşti a statului de origine care a
respins-o, cu condiţia ca legislaţia părţii solicitate să nu se opună acestei competenţe;
j) dacă este vorba de cereri reconvenţionale, în cazul în care instanţele judecătoreşti
ale statului de origine sunt considerate competente să soluţioneze cererea principală în
aplicarea acestuia articol;
k) dacă competenţa este fondată potrivit regulilor de competenţă judiciară
internaţională, admise de legislaţia statului solicitat sau în virtutea unei convenţii în vigoare
între cele două părţi contractante.

Articolul 29
Recunoaşterea sau executarea hotărârii va fi refuzată:
a) dacă recunoaşterea sau executarea hotărârii este incompatibilă cu constituţia sau
ordinea publică a părţii solicitate; sau
b) dacă prevederile legislaţiei părţii solicitate privind reprezentarea juridică a
persoanelor care sunt total sau parţial incapabile nu au fost respectate; sau
c) dacă, pentru hotărârile pronunţate în lipsă, acţiunea introdusă la instanţă conţinând
elementele esenţiale ale cererii nu a fost notificată sau înmânată pârâtului potrivit legislţaiei
statului de origine şi, dacă ţinând seama de circumstanţe, această parte nu a dispus de un
terme suficient pentru a se putea apăra; sau
d) dacă un litigiu între aceleaşi părţi, întemeiat pe aceleaşi fapte şi având acelaşi
obiect, este pendinte în faţa instanţelor judecătoreşti ale părţii solicitate, prima sesizată; sau
e) dacă a fost pronunţată anterior o hotărâre definitivă între aceleaşi părţi, întemeiată
pe aceleaşi fapte şi având acelaşi obiect, de către o instanţă judecătorească competentă a
statului solicitat.
Articolul 30
A. Procedura recunoaşterii sau executării hotărârii este reglementată de către
legislaţia părţii solicitate, dacă prezenta convenţie nu prevede altfel.
B. Instanţa judecătorească competentă a părţii solicitate se limitează să verifice dacă
hotărârea îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta convenţie pentru a fi recunoscută sau
executată, fără a proceda la vreun examen de fond al hotărârii, sub rezerva celor necesare
pentru aplicarea acestei convenţii.
Ea procedează din oficiu la acest examen, constatând rezultatul în hotărârea sa.
C. Instanţa judecătorească competentă a părţii solicitate dispune, dacă este cazul,
măsurile necesare pentru ca hotărârea străină să aibă aceeaşi publicitate ca şi cum ar fi fost
pronunţată în statul unde aceasta a fost declarată executorie.
D. Recunoaşterea sau executarea hotărârii poate fi acordată parţial dacă hotărârea
statuează asupra mai multor capete de cerere.
Articolul 31
Hotărârea de exequatur produce efecte între toate părţile prevăzute în exequatur şi pe
întreg teritoriul statului solicitat.
Articolul 32
Cererea de recunoaşte sau executare poate fi depusă direct de către cel interesat la
instanţa competentă a părţii contractante unde recunoaşterea sau executarea urmează să aibă
loc sau la instanţa judecătorească competentă a părţii solicitante.
 Articolul 33
Dacă una dintre părţile în proces exceptată de la depunerea unei cauţiuni în aplicarea
art. 2 al prezentei convenţii este obligată, prin hotărâre judecătorească care nu este
susceptibilă de recurs ordinar, să plătească cheltuielile de judecată, această hotărâre este
executată gratuit pe teritoriul celeilalte părţi contractante, la cererea celui interesat.
Instanţa judecătoraescă competentă care autoriză executarea hotărârilor prevăzute în
acest articol se limitează să verifice elementele care atestă că hotărârea este definitivă şi
executorie.
Articolul 34
Partea care primeşte asistenţă judiciară în statul de origine beneficiază de aceasta în
orice procedură privind recunoaşterea sau executarea hotărârii în statul solicitat, în condiţiile
prevăzute de legislaţia acestui stat.
Articolul 35
Partea care invocă recunoaşterea sau care cere executarea va prezenta:
a) o copie completă şi autentică a hotărârii;
b) orice act de natură să stabilească că hotărârea nu mai poate face obiectul unui
recurs ordinar în statul de origine şi, dacă este cazul, că ea este executorie, dacă aceste
elemente nu rezultă din hotărâre;
c) dacă este vorba de o hotărâre dată în lipsă, originalul sau o copie certificată a
actului de natură să dovedească că acţiunea introdusă în faţa instanţei, conţinând elementele
esenţiale ale acesteia, a fost regulat notificată sau înmânată pârâtului potrivit legislaţiei
statului de origine;
d) dacă este cazul, orice act de natură să stabilească că ea a obţinut asistenţă judiciară
sau exceptarea de la plata cheltuielilor în statul de origine.
Articolul 36
Tranzacţiile încheiate în cursul unui proces în faţa instanţelor judecătoreşti ale
fiecăreia dintre cele două părţi contractante, considerate competente potrivit dispoziţiilor
prezentei convenţii şi executorii în statul de origine, sunt recunoscute şi declarate executorii
în statul solicitat în aceleaşi condiţii ca şi hotărârile prevăzute de prezenta convenţie, în
măsura în care aceste condiţii le sunt aplicabile.
Articolul 37
Aplicarea dispoziţiilor referitoare la executarea hotărârilor judecătoreşti şi a
tranzacţiilor judiciare nu poate aduce atingere legilor celor două părţi contractante referitoare
la transferul de bani şi exportul de bunuri obţinute ca urmare a executării.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale
Articolul 38
Prezenta convenţie va fi supusă ratificării; ea va intra în vigoare la data schimbul
instrumentelor de ratificare, care va avea loc la Cairo cât mai curând posbil.
Articolul 39

Prezenta convenţie este încheiată pe o durată nedeterminată. Fiecare dintre cele două
părţi contractante o va putea denunţa în orice moment. Această denunţare va produce efecte
după 6 luni de la data primirii notificării celeilalte părţi.
Drept care împuterniciţii au semnat prezenta convenţie şi au aplicat sigiliile lor.
 Făcută la Bucureşti la 7 august 1976, în două exemplare originale, ambele texte
făcând deplină credinţă, fiecare exemplar fiind redactat în limbile română, arabă şi franceză.
În caz de divergenţă de interpretare între textele în limbile română şi arabă, textul în
limba franceză va prevala.