ECONOMIA SERVICIILOR

Cursul 7 Servicii internaţionale NOTE DE

CURS
Cursul 7

SERVICII INTERNAŢIONALE

7.1. Conceptul de comerţ internaţional cu servicii

7.2. Turismul internaţional
7.3. Transferul internaţional de cunoştinţe tehnice şi tehnice, opere literare şi
artistice
7.4. Servicii bancare şi de asigurări internaţionale
7.5. Fluxuri financiare investiţionale

7.1. Conceptul de comerţ internaţional cu servicii

Deşi, în mod tradiţional, a fost considerat un element ale economiei naţionale, mai
precis un accesoriu al procesului de producţie şi distribuţie de bunuri, sectorul serviciilor şi-a
sporit continuu importanţa şi ponderea în schimburile economice internaţionale din ultimele
decenii.
Preocupările pentru definirea comerţului internaţional cu servicii au sporit la sfârşitul
anilor 70 după deciziile de a negocia problema serviciilor sub auspiciile GATT.
Astfel, dezbaterile în cadrul Rundei Uruguay de negocieri multilaterale în comerţ,
începute la Punta del Este în anul 1986, s-au concentrat mult asupra trasării liniei de
demarcaţie între comerţ şi investiţii în servicii.
Prin analogie cu comerţul cu bunuri, comerţul internaţional cu servicii este definit ca
activitatea de export şi import de servicii, respectiv de vânzări şi cumpărări ce depăşesc
efectiv frontiera vamală a ţării.
Prin conţinutul lor, serviciile internaţionale implică atât operaţiuni comerciale, cât şi
operaţiuni investiţionale, ceea ce face ca schimburile internaţionale de servicii să fie
constituite concomitent atât din comerţul internaţional cu servicii propriu-zise, cât şi din
fluxurile determinate de mişcarea capitalului şi a muncii.
Prin urmare, definite în sens mai larg, serviciile pot fi considerate ca făcând obiectul
comerţului internaţional când sunt de origine externă, deci când sunt furnizate de o
întreprindere ce nu aparţine ţării consumatoare.
Pe fondul unor creşteri ce pot fi caracterizate pe ansamblu ca rapide ale tranzacţiilor
invizibile, anumite sectoare de serviciu se remarcă printr-un dinamism deosebit şi anume:

1
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 7 Servicii internaţionale NOTE DE
CURS
turismul internaţional, transferul internaţional de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice, fluxurile
investiţionale, serviciile bancare şi de asigurări internaţionale şi altele.

7.2. Turismul internaţional

Turismul internaţional este unul din cei mai active promotori ai relaţiilor economice
dintre ţări. Acesta deţine un loc important în cadrul schimburilor invizibile. În industria
turistică, la scară mondială, 20 de persoane din 100 sunt angajate într-o activitate legată de
turism, iar până în 2010 industria turismului va crea la nivel planetar 100 de milioane de
locuri de muncă.
Activitatea turistică s-a dezvoltat într-un climat de concurenţă din ce în ce mai mare
între diverse destinaţii, exacerbată de fluctuaţiile cursurilor de schimb şi tulburările sociale
care au condus la redistribuirea fluxurilor turistice la nivel regional.
Printre factorii progresului turismului internaţional în ultima perioadă sunt: menţinerea
fluxurilor intraregionale ca element motor al creşterii industriei turismului, mai ales în Europa
şi Asia, ca şi intensificarea sejururilor scurte, mai ales în Europa, şi a acelora la distanţe mari
în Europa şi America. Pe de altă parte, viitorul turismului internaţional este puternic marcat de
factori conjuncturali precum acţiunile teroriste din 11 septembrie 2001 New York, SUA, 11
martie 2004 Madrid, Spania.

7.3. Transferul internaţional de cunoştinţe tehnice şi tehnice, opere literare şi

artistice

Revoluţia ştiinţifico-tehnică actuală a condus pe planul relaţiilor economice

internaţionale la sporirea în ritmuri fără precedent a transferului de cunoştinţe ştiinţifice şi
tehnice. În măsura în care noua tehnologie nu este încorporată în instalaţii, utilaje sau alte
bunuri tangibile, transferul internaţional de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice constituie un flux
invizibil care înglobează o mare varietate de tranzacţii, ce pot fi totuşi sistematizate în două
componente şi anume: pe de o parte comerţul cu brevete, drepturi de autor (copyright), know-
how, iar, pe de alta parte în servicii de consultanţă-inginerie şi de prelucrare a datelor de
asistenţă tehnică etc.
Fluxurile internaţionale provenite din comercializarea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice
şi a operelor literare şi artistice.

2
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 7 Servicii internaţionale NOTE DE
CURS
Transferul internaţional de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice, încorporate în principal în
tehnologii noi, îmbracă forme foarte variate.
O primă clasificare stabileşte două mari categorii de transfer internaţional de tehnologii:
a) efectuat fără consimţământul deţinătorului;
b) efectuat cu permisiunea sau din voinţa deţinătorului.
Transferul internaţional de tehnologii fără consimţământul deţinătorului se poate
efectua deoarece, în general, deţinătorul fiind determinat de motive de prestigiu să participe la
diferite acţiuni de marketing nu poate împiedica în totalitate difuzarea unor informaţii
tehnologice pe care le deţine.
Frecvente sunt şi alte modalităţi ca:
- divulgarea voluntară sau involuntară a unor informaţii tehnologice de către personalul
care lucrează cu ele;
- atragerea prin oferte avantajoase a unor specialişti care deţin un important bagaj de
cunoştinţe tehnologice (brain-drain);
- studierea produselor pentru a cunoaşte tehnologia cu ajutorul cărora au fost obţinute
etc.
În marea majoritate a cazurilor, cunoştinţele tehnologice obţinute pe aceste căi sunt
incomplete, astfel că valorificarea lor presupune un important potenţial tehnologic la
organizaţia care reuşeşte să le obţină.
Transferul internaţional de tehnologii cu permisiunea deţinătorului îmbracă forme
variate dintre care:
1. transfer internaţional de tehnologii gratuit – deţinătorul cedează cunoştinţe
tehnologice cu titlu gratuit urmărind scopuri propagandistice sau de politică comercială;
2. transfer internaţional de tehnologii automat – se realizează în cazul fuzionării
unor firme din ţări diferite sau al cumpărării unei firme de o societate din altă ţară;
3. transfer internaţional de tehnologii în contrapartidă – se realizează între parteneri
care deţin tehnologii de interes reciproc;
4. transfer internaţional de tehnologii prin contracte care la rândul lui se poate
realiza în mai multe forme:
a) transfer internaţional de tehnologii prin cooperare: livrarea de tehnologii pe credit,
cu rambursarea în produse, producţia la comandă (în lohn), coproducţie (societăţi mixte);
b) transfer internaţional de tehnologii marginal: contractul internaţional de leasing
– cu prilejul realizării acestui contract se transferă şi tehnologia pentru procesele de producţie

3
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 7 Servicii internaţionale NOTE DE
CURS
respective; contractul internaţional de franchising sau franciza care se referă şi la
permisiunea de a fi folosite procedee tehnice sau metodele de comercializare ale
c) transfer internaţional de tehnologii contractual propriu-zis: obiectul contractului îl
constituie tocmai transferul unei tehnologii au al unui element al acesteia.
Din această categorie fac parte:
- cesiunea teritorială a brevetului – constă în cedarea unui terţ de către deţinătorul
brevetului a dreptului de a valorifica brevetul respectiv în limitele teritoriului convenit.
- arendarea invenţiilor brevetate. Arenda poate fi reprezentată printr-o cota fixă pe
utilaj (se dau în arendă şi utilajele pe care se realizează tehnologiile respective) sau prin
redevenţe, respectiv cote procentuale din producţia realizată.
- licenţierea constă în licenţa acordată unu terţ de către titularul unui brevet. Licenţa
este contractul prin care posesorul unui brevet de invenţie cedează cuiva dreptul de exploatare
a invenţiei sale. La rândul lor licenţele pot fi de mai multe tipuri:
- licenţa exclusivă – licenţiatorul acordă licenţiatului dreptul exclusiv de utilizare
a brevetului. Aceasta poate fi deplină sau limitată.
- licenţa neexclusivă - licenţiatorul îşi rezervă dreptul de a utiliza brevetul în
continuare şi de a-l acorda unor terţi.
- contractul internaţional pentru transferul de know-how, de obicei se încheie separat
date fiind obiectul, durata şi regimurile juridice diferite de cele ale contractului de licenţă,
constituind însă un „pachet” unitar cu acesta.
- transferul internaţional al drepturilor de autor, tradiţional nu intră în sfera intereselor
economice. Totuşi noile tehnologii au adus în domeniul economic şi copyrighturile, mai ales
în relaţie cu „software”.
Serviciile tehnice cuprind o gamă variată de operaţiuni invizibile legate de transferul
internaţional de tehnologie cum ar fi: servicii de consultanţă-inginerie legate de întocmirea
studiilor de fezabilitate şi proiectarea obiectivelor, servicii de prelucrare a datelor şi de
gestiune, asistenţă tehnică şi managementul şantierelor de construcţii etc.
Piaţa internaţională pentru serviciile tehnice s-a dezvoltat şi diversificat continuu,
cuprinzând o arie largă de activităţi începând de la acordarea unei consultaţii de specialitate,
până la „livrarea la cheie” a unui obiectiv şi continuând, adesea, cu asistenţă în exploatare.
Comercializarea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice, a operelor literare şi artistice trebuie
realizată cu respectarea normelor privind drepturile de proprietate intelectuală.

4
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 7 Servicii internaţionale NOTE DE
CURS
Există 2 tipuri principale de drepturi de proprietate intelectuală: drepturi de
proprietate industrială, drepturi de autor (copyright).
Primele se referă la orice nouă invenţie în probleme tehnice, sau în sectorul economic
ori social, incluzând desenul şi prototipul produselor respective.
Alte titluri de protecţie industrială foarte importante sunt: mărcile de fabrică, de comerţ
şi de serviciu. Mărcile sunt semne distinctive folosite de firme pentru a deosebi produsele,
lucrările şi serviciile lor de cele identice sau similare ale altor firme.
Mărcile se pot grupa în mai multe categorii. În raport cu destinaţia lor economică,
mărcile sunt de fabrică şi de comerţ.
Marca de fabrică se foloseşte de producător sau fabricant în domeniul activităţii
industriale, agricole, meşteşugăreşti şi artizanale. Exemple: Pepsi Cola, Coca Cola, Honda,
Mercedes, Dacia etc.
Marca de comerţ este utilizată de comerciant sau de distribuitor prin aplicarea ei pe
produsele pe care le vinde. Marca de comerţ arată ca produsele unei întreprinderi sunt
distribuite de o anumită unitate comercială. Exemple: Nekermen, Lafayette, Romarta, Ana
Electronic etc.
Din punct de vedere al obiectului se deosebesc mărcile de bunuri şi mărcile de
serviciu.
Mărcile de bunuri identifică şi deosebesc anumite produse tangibile, fabricate sau
naturale.
Mărcile de serviciu sunt întrebuinţate pentru a deosebi serviciul unei întreprinderi de
cele prestate de alte întreprinderi. În raport de natura serviciilor, marca se foloseşte în mod
direct sau indirect.
Conceptul de copyright se referă la privilegiul exclusiv de a face copii după creaţiile
literare sau artistice. El are menirea de a proteja atât „operele” pentru a nu fi copiate, cât şi
„autorul”, recunoscându-i-se dreptul moral la anumite privilegii datorită creaţiei lui artistice
sau literare.

7.4. Servicii bancare şi de asigurări internaţionale

Serviciile bancare au pătruns în circuitul internaţional odată cu dezvoltarea schimburilor

economice. Iniţial, băncile comerciale finanţau importurile şi exporturile, asigurau remiterea
documentelor, efectuau încasări şi plăţi legate de comerţul exterior şi executau în contul
clienţilor lor operaţiuni financiare cu valută străină.

5
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 7 Servicii internaţionale NOTE DE
CURS
Asigurările internaţionale ca şi serviciile de transport, telecomunicaţii, bancare etc.
reprezintă un serviciu ce însoţeşte circulaţia internaţională a bunurilor materiale şi a
persoanelor. Clasificarea serviciilor de asigurare internaţională distinge trei categorii:
asigurarea bunurilor, asigurarea persoanelor şi asigurarea responsabilităţilor civile.
Operaţiunile internaţionale de asigurări sunt consecinţa următoarelor situaţii:
imposibilitatea firmelor naţionale de a acoperi o gamă suficient de largă de riscuri;
competitivitatea redusă a firmelor naţionale pe planul primelor de asigurare; importul
mărfurilor în condiţia CIF, cu asigurarea în ţările exportatoare.
În principal, există trei grupuri de instituţii financiare ce se ocupă cu problemele
riscului, şi anume: băncile comerciale, companiile de asigurare a proprietăţii şi a capitalurilor
şi companii de asigurări pe viaţă şi a fondurilor de pensii.

7.5. Fluxuri financiare investiţionale

Fluxurile financiare legate de mişcarea capitalului şi a forţei de muncă reprezintă cel

mai dinamic segment al tranzacţiilor internaţionale invizibile.
Ele cuprind veniturile directe din investiţii străine, dobânzi şi dividende la capitalul
investit, chiriile pentru bunuri imobiliare deţinute în străinătate şi veniturile remise în ţara de
origine ale forţei de munca temporar angajate peste hotare.
În ceea ce priveşte investiţiile directe în străinătate, o investiţie se consideră a fi cu
capital străin atunci când investitorul străin are efectiv un cuvânt de spus în cadrul
managementului întreprinderii, valoarea participării cu capital variind de la ţară la ţară, dar
fiind în general de cel puţin 10 %.
În cele mai multe ţări, serviciile financiare şi comerţul sunt principalele domenii ale
investiţiilor străine directe în servicii.
În ţările dezvoltate, investiţiile străine directe în servicii de afaceri şi profesionale au
crescut într-un ritm rapid, iar în ţările în dezvoltare, construcţiile şi turismul sunt relativ mai
importante ca domenii ale investiţiilor străine directe.
Pe piaţa investiţională internaţională, se manifestă în ultimii ani o concurenţă severă
între state pentru atragerea unor fluxuri cât mai mari de capital investiţional. Concurenţilor
deja tradiţionali-ţările nou industrializate din Asia sud-estică şi ţările în curs de dezvoltare din
America Latină şi Africa-li s-au adăugat în ultimii ani şi ţările est-europene.
Investitiile directe străine pot fi atât sub forma investiţiei directe, cât şi a investiţiei de
portofoliu.

6
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 7 Servicii internaţionale NOTE DE
CURS
Investiţia directă se poate concretiza prin participarea la constituirea sau extinderea
unei întreprinderi în oricare din formele juridice prevăzute de lege, dobândirea de acţiuni sau
de părţi sociale ale unei societăţi comerciale, cu excepţia investiţiilor de portofoliu sau
înfiinţarea şi extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină,
prin:
- aport financiar in monedă naţională sau în valuta convertibilă;
- aport în natură de bunuri imobile sau/şi bunuri mobile, corporale şi necorporale;
- participarea la creşterea activelor unei întreprinderi, prin orice mod legal de
finanţare.
Investiţia de portofoliu constă în dobândirea de valori mobiliare pe pieţele de capital
organizate şi reglementate şi care nu permit participarea directă la administrarea societăţii
comerciale.
Tendinţa de liberalizare a tranzacţiilor internaţionale cu servicii poate fi definita ca o
mişcare de înlăturare (sau atenuare) a barierelor sau măsurilor protecţioniste practicate de
diferite state împotriva desfăşurării libere a comerţului internaţional cu servicii.
Ea se poate referi la comerţul internaţional cu servicii propriu-zise (serviciile
transferabile), respectiv la celelalte modalităţi de furnizare şi comercializare a serviciilor în
străinătate. În acest din urmă caz masurile de liberalizare vizează înlăturarea (sau reducerea)
obstacolelor la intrarea furnizorilor străini (persoane juridice sau persoane fizice) sau la
mişcarea consumatorilor, sau reducerea discriminărilor împotriva lor.