Sunteți pe pagina 1din 43

TESTE GRILA – LICENTA

COMUNICARE IN AFACERI

Conf.dr. Costel NISTOR


Lect.drd. Mihaela Carmen MUNTEAN

1
TESTE COMUNICARE IN AFACERI

1. În evoluţia sistemului de comunicare interumană se disting următoarele etape:


a) perioada modernă şi perioada contemporană;
b) perioada clasică, perioada Evului Mediu şi a Renaşterii, perioada modernă, perioada
contemporană;
c) perioada clasică, perioada modernă, perioada contemporană;
d) perioada antică, perioada modernă, perioada contemporană;
e) perioada antică, perioada Evului Mediu şi a Renaşterii, perioada modernă, perioada
contemporană.

2. Comunicarea prezintă:
a) 1 dimensiune;
b) dublă dimensiune;
c) 3 dimensiuni;
d) 5 dimensiuni;
e) 4 dimensiuni.

3. Comunicarea reprezintă transmitere de informaţii deoarece:


a) presupune informarea într-un singur sens;
b) presupune informarea în dublu sens;
c) are caracter subiectiv;
d) are caracter obiectiv;
e) are caracter subiectiv dar şi obiectiv.

4. Comunicarea înseamnă:
a) o relaţie;
b) o situaţie comunicaţională;
c) o transmitere de informaţii, o relaţie şi o situaţie;
d) o înştiinţare;
e) o transmitere de informaţii.

5. Comunicarea are un caracter dinamic deoarece:


a) o dată transmis mesajul, el nu mai poate fi oprit;
b) comunicarea odată iniţiată are o anumită evoluţie;
c) diferă de la parteneri la parteneri;
d) în situaţii de criză, devine mai rapidă şi cu o sferă mai mare de cuprindere;
e) nu are caracter dinamic.

6. Comunicarea are un caracter ireversibil deoarece:


a) diferă de la parteneri la parteneri;
b) comunicarea odată iniţiată are o anumită evoluţie;
c) are un ritm mai rapid şi o mai mare cuprindere;
d) o dată transmis mesajul, el nu mai poate fi oprit în drumul lui către destinatar;
e) nu are caracter ireversibil.

7. Metacomunicarea reprezintă:

2
a) acţiuni verbale şi nonverbale;
b) ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte;
c) comunicarea cu propriul eu;
d) acţiuni paraverbale;
e) acţiuni nonverbale.

8. Prin intracomunicare se înţelege:


a) ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte;
b) acţiuni verbale şi nonverbale;
c) comunicarea cu propriul eu;
d) acţiuni paraverbale.
e) acţiuni nonverbale.

9. Comunicarea a fost definită ca „un proces prin care un emiţător transmite informaţii
receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite
efecte” de către:
a) Wiener;
b) Buhler;
c) Jakobson;
d) Bateson;
e) Johari.

10. Cel care a utilizat pentru prima dată în istorie termenii de emiţător, mesaj şi receptor
a fost:
a) Shannon şi Weaver;
b) Jakobson;
c) Johari;
d) Buhler;
e) Bateson.

11. Printre elementele componente ale schemei Shannon-Weaver se numără:


a) emitent, receptor, mesaj, canal;
b) emitent, receptor;
c) emitent, mesaj, codificare,canal, decodificare, receptor;
d) emitent, receptor, referent, mesaj, canal, cod;
e)emitent, receptor, mesaj.

12. Printre reprezentanţii Şcolii de la Palo Alto se numără:


a) Morris;
b) Beavin;
c) Weaver;
d) Watzlawick;
e) Buhler.

13. Elementele procesului de comunicare sunt:


a) emiţător, receptor, canal de transmitere, cod, feed-back;
b) emiţător, receptor, mesaj;
c) mesaj, canal, cod, feed-back;
d) emiţător, receptor;
e)emiţător, receptor, feed-back.

3
14. Mesajul poate fi transmis prin intermediul limbajului:
a) verbal;
b) paraverbal;
c) verbal şi nonverbal;
d) verbal, nonverbal şi paraverbal;
e) nonverbal.

15. Limbajul verbal reprezintă:


a) gesturi, mimică;
b) tonalitatea şi inflexiunea vocii, ritmul de vorbire, ticurile verbale;
c) limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor;
d) gesturi, mimică şi tonalitatea vocii;
e) toate cele de mai sus;

16. Limbajul nonverbal reprezintă:


a) gesturi, mimică;
b) limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor;
c) tonalitatea şi inflexiunea vocii, ritmul de vorbire, ticurile verbale;
d) gesturi, mimică şi tonalitatea vocii;
e) toate cele de mai sus.

17. Limbajul paraverbal reprezintă:


a) poziţia corpului;
b) limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor;
c) gesturi, mimică;
d) tonalitatea şi inflexiunea vocii, ritmul de vorbire, ticurile verbale;
e) gesturi, mimică şi tonalitatea vocii.

18. În cadrul procesului de comunicare realizat de fiecare individ, ordinea importanţei


este:
a) limbajul verbal, limbajul nonverbal, limbajul paraverbal;
b) limbajul nonverbal, limbajul paraverbal, limbajul verbal;
c) limbajul paraverbal, limbajul nonverbal, limbajul verbal;
d) limbajul verbal, limbajul paraverbal, limbajul nonverbal;
e) nu există o ordine.

19. Procesul de verificare a mesajelor, a înţelegerii corecte a semnificaţiei lor reprezintă:


a) bariere de limbaj;
b) codificare;
c) feed-back;
d) decodificare;
e) gate-keeper.

20. Canalele de comunicare sunt:


a) formale;
b) neformale;
c) paraformale;
d) formale şi neformale;
e) formale şi paraformale.

4
21. În procesul de comunicare pot exista bariere:
a) fizice, de limbaj;
b) de limbaj, de mediu, de concepţie, datorate poziţiei emiţătorului şi receptorului;
c) de comportament, de limbaj;
d) de concepţie, de comportament, datorate poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu există bariere.

22. Faptul că aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane reprezintă:
a) barieră de mediu;
b) barieră de concepţie;
c) barieră de limbaj;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu reprezintă barieră în comunicare.

23. Diferenţa de pregătire şi experienţă între emiţător şi receptor poate constitui:


a) barieră de limbaj;
b) barieră de mediu;
c) barieră de concepţie;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu este barieră de comunicare.

24. Starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce aude de la emiţător, aceasta
reprezentând:
a) barieră de mediu;
b) barieră de limbaj;
c) barieră de concepţie;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu este barieră de comunicare.

25. Dificultăţile de exprimare şi utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze pot
constitui:
a) bariere de poziţie a emiţătorului şi receptorului;
b) bariere de mediu;
c) bariere de concepţie;
d) bariere de limbaj;
e) nu constituie bariere de comunicare.

26. Receptivitatea mesajului poate fi influenţată de idei preconcepute ca bariere:


a) de mediu;
b) de limbaj;
c) de poziţie a emiţătorului şi receptorului;
d) de concepţie;
e) nici una din cele de mai sus.

27. Climatul de muncă necorespunzător poate fi considerat:


a) barieră de limbaj;
b) barieră de mediu;
c) barieră de concepţie;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;

5
e) nu este barieră de comunicare.

28. Folosirea de suporţi informaţionali necorespunzători poate fi considerată barieră:


a) de mediu;
b) de limbaj;
c) de poziţie a emiţătorului şi receptorului;
d) de concepţie;
e) nici una din cele de mai sus.

29. Imaginea despre sine a emiţătorului sau receptorului precum şi imaginea despre
interlocutor poate constitui:
a) barieră de limbaj;
b) barieră de mediu;
c) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
d) barieră de concepţie;
e) nici una din cele de mai sus.

30. O situaţie de comunicare diferit caracterizată de către emiţător şi receptor poate


reprezenta:
a) barieră de limbaj;
b) barieră de mediu;
c) barieră de concepţie;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu este barieră de comunicare.

31. Sentimentele şi intenţiile cu care interlocutorii participă la comunicare pot fi:


a) barieră de limbaj;
b) barieră de mediu;
c) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
d) barieră de concepţie;
e) nici una din cele de mai sus.

32. Exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emiţător poate constitui:


a) barieră de limbaj;
b) barieră de mediu;
c) barieră de concepţie;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu este barieră de comunicare.

33. Lipsa de atenţie în receptarea mesajului sau lipsa de interes a receptorului faţă de
mesaj poate fi:
a) barieră de mediu;
b) barieră de concepţie;
c) barieră de limbaj;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu reprezintă barieră în comunicare.

34. Existenţa presupunerilor sau concluziile grăbite asupra mesajului pot constitui:
a) barieră de limbaj;
b) barieră de mediu;

6
c) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
d) barieră de concepţie;
e) nici una din cele de mai sus.

35. Rutina în procesul de comunicare poate fi considerată:


a) barieră de mediu;
b) barieră de concepţie;
c) barieră de limbaj;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu reprezintă barieră în comunicare.

36. După modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului există:


a) comunicare imprimată, comunicare înregistrată, comunicare directă, comunicare
indirectă;
b) comunicare ascendentă, comunicare descendentă;
c) comunicare directă, comunicare indirectă;
d) comunicare interpersonală, comunicare intrapersonală, comunicare de grup;
e) comunicare ascendentă, comunicare descendentă, comunicare directă, comunicare
indirectă.

37. În funcţie de modul de realizare a procesului de comunicare între indivizii unei


organizaţii poate exista:
a) comunicare imprimată, comunicare înregistrată, comunicare directă, comunicare
indirectă;
b) comunicare ascendentă, comunicare descendentă;
c) comunicare directă, comunicare indirectă;
d) comunicare interpersonală, comunicare intrapersonală, comunicare de grup;
e) comunicare ascendentă, comunicare descendentă, comunicare directă, comunicare
indirectă.

38. După natura activităţii economice desfăşurate se întâlneşte:


a) comunicare imprimată, comunicare înregistrată, comunicare directă;
b) comunicare comercială, comunicare financiară, comunicare economică;
c) comunicare comercială, comunicare internă, comunicare financiară, comunicare
instituţională;
d) comunicare comercială, comunicare instituţională;
e) comunicare comercială, comunicare financiară;

39. În funcţie de numărul participanţilor şi tipul de relaţie dintre ei există:


a) comunicare interpersonală, comunicare de grup, comunicare de masă;
b) comunicare intrapersonală, comunicare interpersonală, comunicare de grup;
c) comunicare interpersonală, comunicare de grup, comunicare de masă, comunicare
publică;
d) comunicare intrapersonală, comunicare interpersonală, comunicare de grup,
comunicare publică, comunicare de masă;
e) comunicare interpersonală, comunicare de grup, comunicare publică, comunicare de
masă.

40. Comunicarea indirectă cuprinde:


a) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată;

7
b) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată, comunicarea prin fir;
c) comunicarea înregistrată, comunicarea prin fir, comunicarea radiofonică;
d) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată, comunicarea radiofonică;
e) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată, comunicarea prin fir, comunicarea
radiofonică.

41. Comunicarea comercială este constituită din:


a) informarea personalului, publicitate, marketing direct, promovare, relaţii publice;
b) publicitate, marketing direct, promovare, relaţii publice;
c) marketing direct;
d) informarea personalului, relaţii publice;
e) publicitate, promovare;

42. Comunicarea internă cuprinde:


a) acţiuni de informare a personalului, acţiuni de facilitare a circulaţiei informaţiei,
acţiuni de implicare şi dinamizare a personalului;
b) promovare, relaţii publice, acţiuni de informare a personalului, acţiuni de facilitare a
circulaţiei informaţiei, acţiuni de implicare şi dinamizare a personalului;
c) promovare, acţiuni de informare a personalului, acţiuni de implicare şi dinamizare a
personalului;
d) relaţii publice, acţiuni de informare a personalului, acţiuni de facilitare a circulaţiei
informaţiei;
e) acţiuni de informare a personalului, acţiuni de implicare şi dinamizare a personalului.

43. Comunicarea interpersonală presupune:


a) persuadarea interlocutorului, autocunoaşterea, descoperirea lumii exterioare;
b) autocunoaşterea, descoperirea lumii exterioare, stabilirea şi menţinerea de relaţii
semnificative cu alte persoane, ajutorarea semenilor;
c) persuadarea interlocutorului, autocunoaşterea, stabilirea şi menţinerea de relaţii
semnificative cu alte persoane, ajutorarea semenilor, jocul şi distracţia;
d) persuadarea interlocutorului, autocunoaşterea, descoperirea lumii exterioare,
stabilirea şi menţinerea de relaţii semnificative cu alte persoane;
e) persuadarea interlocutorului, autocunoaşterea, descoperirea lumii exterioare,
stabilirea şi menţinerea de relaţii semnificative cu alte persoane, ajutorarea semenilor, jocul şi
distracţia.

44. Comunicarea publică se bazează pe următoarele teorii:


a) teoria acţională, teoria tranzacţională;
b) teoria acţională, teoria interacţională, teoria tranzacţională;
c) teoria interacţională, teoria tranzacţională;
d) teoria relaţională, teoria acţională, teoria tranzacţională;
e) teoria acţională, teoria relaţională, teoria tranzacţională.

45. Comportamentul comunicaţional este determinat de următoarele nevoi


interpersonale:
a) nevoia de control, nevoia de afecţiune;
b) nevoia de autocunoaştere;
c) nevoia de ajutorare a semenilor;
d) nevoia de incluziune, nevoia de control, nevoia de afecţiune;
e) nevoia de control, nevoia de ajutorare şi nevoia de afecţiune.

8
46. Parametrii care pot fi ajustaţi pe parcursul comunicării sunt:
a) vocali;
b) vocali, vizuali, de conţinut;
c) vizuali şi vocali;
d) de conţinut;
e) nu se ajustează nici un parametru.

47. Gestionarea informaţiei şi a relaţiilor cu parteneri de tipul acţionarilor, presei


financiare, băncilor, analiştilor financiari aparţine:
a) comunicarea comercială;
b) comunicarea internă;
c) comunicarea financiară;
d) comunicarea business-to-business;
e) comunicarea instituţională.

48. Promovarea imaginii firmei ţine de:


a) comunicarea comercială;
b) comunicarea internă;
c) comunicarea financiară;
d) comunicarea business-to-business;
e) comunicarea instituţională.

49. Gate-keeper-ul este specific:


a) comunicării interpersonale;
b) comunicării intrapersonale;
c) comunicării de masă;
d) comunicării publice;
e) comunicării de grup;

50. Retroacţiunea este:


a) o conexiune inversă;
b) o trăsătură specifică comunicării interpersonale;
c) o trăsătură specifică comunicării intrapersonale;
d) nu are legătură cu procesul de comunicare;
e) o tehnică de comunicare specifică grupurilor profesionale.

51. Comunicarea în afaceri ca formă a comunicării interpersonale reprezintă:


a) un fenomen;
b) un proces de transmitere a unui mesaj;
c) o sarcină de îndeplinit;
d) o activitate în cadrul unei organizaţii;
e) o legătură între oameni.

52. Comunicarea de afaceri se desfăşoară:


a) numai în cadrul organizaţiilor formale;
b) numai între organizaţii formale;
c) în cadrul organizaţiilor formale şi între organizaţii formale;
d) între persoane aparţinând mediului de afaceri;
e) în instituţiile publice.

9
53. Comunicarea în afaceri are următoarele caracteristici:
a) caracter predominant pragmatic, adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
b) preocuparea pentru eficienţă, adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu, preocuparea
pentru promovarea propriei imagini;
c) caracter predominant pragmatic, preocuparea pentru promovarea propriei imagini;
d) caracter predominant pragmatic, preocupare pentru eficienţă, adaptarea mesajului în
funcţie de auditoriu, preocuparea pentru promovarea propriei imagini;
e) caracter predominant pragmatic, preocupare pentru eficienţă, preocuparea pentru
promovarea propriei imagini.

54. Comunicarea poate apare pentru transmiterea ordinelor în vederea evaluării modului
în care sunt realizate şi executate sarcinile determinând astfel:
a) preocuparea pentru eficienţa procesului de comunicare;
b) caracterul predominant pragmatic al procesului de comunicare;
c) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
d) preocuparea pentru promovarea propriei imagini;
e) nici una din cele de mai sus.

55. Rezolvarea problemelor apărute în desfăşurarea acţiunii de comunicare cu un


consum cât mai redus de resurse reprezintă:
a) caracterul pragmatic;
b) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
c) preocuparea pentru promovarea propriei imagini;
d) eficienţa comunicării;
e) eficacitatea comunicării.

56. Sarcina de a concepe un mesaj uşor de înţeles reprezintă:


a) caracterul pragmatic;
b) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
c) preocuparea pentru promovarea propriei imagini;
d) eficienţa comunicării;
e) eficacitatea comunicării.

57. Modul de structurare a mesajului transmis, uşor de înţeles reprezintă:


a) caracterul pragmatic;
b) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
c) preocuparea pentru promovarea propriei imagini;
d) eficienţa comunicării;
e) eficacitatea comunicării.

58. Eficienţa comunicării este reprezentată de:


a) capacitatea persoanei de a şti cum trebuie acţionat şi ce trebuie făcut pentru a realiza
prin comunicare ceea ce îşi propune;
b) posibilitatea omului de afaceri de a transmite mesaje cu un consum minim de resurse;
c) caracterul predominant pragmatic, determinat de urmărirea unor scopuri practice;
d) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
e) preocuparea pentru promovarea propriei imagini.

59. Eficacitatea comunicării este reprezentată de:

10
a) posibilitatea omului de afaceri de a transmite mesaje cu un consum minim de resurse;
b) caracterul predominant pragmatic, determinat de urmărirea unor scopuri practice;
c) capacitatea persoanei de a şti cum trebuie acţionat şi ce trebuie făcut pentru a realiza
prin comunicare ceea ce îşi propune;
d) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
e) preocuparea pentru promovarea propriei imagini.

60. Totalitatea standardelor, normelor, regulilor, tradiţiilor şi valorilor împărtăşite de


membrii organizaţiei în procesul muncii lor reprezintă:
a) managementul organizaţiei;
b) cultura personalului organizaţiei;
c) cultura organizaţională;
d) comportamentul personalului organizaţiei;
e) mediul organizaţional.

61. Cultura puterii reprezintă:


a) sectoare puternic specializate, grad înalt de standardizare şi formalizare;
b) un control centralizat în care deciziile se iau ca rezultat al puterii şi influenţei;
c) aducerea împreună a resurselor umane, materiale şi financiare
d) cultura ce se focalizează în jurul individului, bazându-se pe calităţile şi performanţele
sale;
e) comportamentul personalului organizaţiei.

62. Cultura rolului reprezintă:


a) cultura ce se focalizează în jurul individului, bazându-se pe calităţile şi performanţele
sale;
b) aducerea împreună a resurselor umane, materiale şi financiare
c) sectoare puternic specializate, grad înalt de standardizare şi formalizare;
d) un control centralizat în care deciziile se iau ca rezultat al puterii şi influenţei;
e) comportamentul personalului organizaţiei.

63. Cultura sarcinii reprezintă:


a) sectoare puternic specializate, grad înalt de standardizare şi formalizare;
b) un control centralizat în care deciziile se iau ca rezultat al puterii şi influenţei;
c) aducerea împreună a resurselor umane, materiale şi financiare
d) cultura ce se focalizează în jurul individului, bazându-se pe calităţile şi performanţele
sale;
e) comportamentul personalului organizaţiei.

64. Cultura persoanei reprezintă:


a) sectoare puternic specializate, grad înalt de standardizare şi formalizare;
b) aducerea împreună a resurselor umane, materiale şi financiare
c) comportamentul personalului organizaţiei.
d) cultura ce se focalizează în jurul individului, bazându-se pe calităţile şi performanţele
sale;
e) un control centralizat în care deciziile se iau ca rezultat al puterii şi influenţei;

65. Cultura puterii se întâlneşte în cadrul:


a) organizaţia formală clasică;
b) organizaţiile mici, în unele sindicate, în organizaţii politice;

11
c) echipelor care au de îndeplinit un anumit proiect sau obiectiv;
d) organizaţiilor subordonate individului;
e) instituţiilor publice.

66. Cultura rolului se întâlneşte în cadrul:


a) organizaţiile mici, în unele sindicate, în organizaţii politice;
b) organizaţia formală clasică;
c) echipelor care au de îndeplinit un anumit proiect sau obiectiv;
d) organizaţiilor subordonate individului;
e) instituţii publice.

67. Cultura sarcinii se întâlneşte în cadrul:


a) organizaţiile mici, în unele sindicate, în organizaţii politice;
b) organizaţia formală clasică;
c) echipelor care au de îndeplinit un anumit proiect sau obiectiv;
d) organizaţiilor subordonate individului;
e) instituţiilor publice.

68. Cultura persoanei se întâlneşte în cadrul:


a) organizaţiile mici, în unele sindicate, în organizaţii politice;
b) organizaţia formală clasică;
c) echipelor care au de îndeplinit un anumit proiect sau obiectiv;
d) organizaţiilor subordonate individului;
e) instituţiilor publice.

69. Canalele formale fac parte integrantă din structura organizaţională a întreprinderii şi:
a) se structurează în mod spontan, neorganizat, între angajaţii unei întreprinderi;
b) permit facilitarea îndeplinirii sarcinilor prin prescrierea şi controlul circulaţiei
mesajelor în rândul personalului angajat;
c) exercită un control centralizat al deciziilor;
d) dezvoltă sentimentul valorii angajatului sporindu-i motivaţia şi satisfacţia muncii;
e) coordonează mai uşor şi mai prompt activităţile între grupurile de persoane.

70. Canalele informale presupun:


a) facilitarea îndeplinirii sarcinilor prin prescrierea şi controlul circulaţiei mesajelor în
rândul personalului angajat;
b) exercitarea unui control centralizat al deciziilor;
c) structurarea în mod spontan, neorganizat, între angajaţii unei întreprinderi;
d) dezvoltarea sentimentului valorii angajatului sporindu-i motivaţia şi satisfacţia
muncii;
e) coordonează mai uşor şi mai prompt activităţile între grupurile de persoane.

71. Forma de realizare a canalului de comunicare în care mai multe persoane obţin
informaţii din aceeaşi sursă reprezintă:
a) reţeaua comasată;
b) reţeaua secvenţială;
c) reţeaua liniară reciprocă;
d) reţeaua echipă;
e) reţeaua stea.

12
72. Forma de organizare în succesiune a unor canale unilaterale de comunicare în care o
persoană obţine informaţii de la cea de dinaintea sa şi le trimite mai departe e reprezentată de:
a) reţeaua liniară reciprocă;
b) reţeaua secvenţială;
c) reţeaua echipă;
d) reţeaua stea;
e) reţeaua comasată.

73. Forma de organizare în succesiune de canale, între persoanele ce compun o


organizaţie, de jos în sus şi de sus în jos dar şi la acelaşi nivel ierarhic între specialişti, este:
a) reţeaua comasată
b) reţeaua secvenţială;
c) reţeaua liniară reciprocă;
d) reţeaua echipă;
e) reţeaua stea.

74. Interacţiunea în care fiecare membru este reciproc interdependent şi comunică cu


fiecare alt membru formează:
a) reţeaua comasată
b) reţeaua secvenţială;
c) reţeaua liniară reciprocă;
d) reţeaua echipă;
e) reţeaua stea.

75. Partenerii externi organizaţiei cu care se stabilesc relaţii de comunicare sunt:


a) partenerii sociali, partenerii economici;
b) partenerii financiari, partenerii sociali, partenerii politici, partenerii economici;
c) partenerii sociali, partenerii politici, partenerii economici;
d) partenerii financiari, partenerii politici, partenerii economici;
e) partenerii politici, partenerii economici.

76. Partenerii financiari sunt:


a) băncile, bursele, societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare;
b) reprezentanţii comunităţii locale, naţionale şi chiar internaţionale;
c) autorităţile publice locale şi puterea centrală;
d) furnizorii, cumpărătorii şi concurenţii;
e) salariaţii organizaţiei.

77. Partenerii sociali sunt:


a) băncile, bursele, societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare;
b) reprezentanţii comunităţii locale, naţionale şi chiar internaţionale;
c) autorităţile publice locale şi puterea centrală;
d) furnizorii, cumpărătorii şi concurenţii;
e) salariaţii organizaţiei.

78. Partenerii politici sunt:


a) băncile, bursele, societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare;
b) reprezentanţii comunităţii locale, naţionale şi chiar internaţionale;
c) autorităţile publice locale şi puterea centrală;
d) furnizorii, cumpărătorii şi concurenţii;

13
e) salariaţii organizaţiei.

79. Partenerii economici sunt reprezentaţi de:


a) băncile, bursele, societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare;
b) reprezentanţii comunităţii locale, naţionale şi chiar internaţionale;
c) autorităţile publice locale şi puterea centrală;
d) furnizorii, cumpărătorii şi concurenţii;
e) salariaţii organizaţiei.

80. Realizarea unei comunicări eficiente între oameni presupune:


a) ascultarea, anticiparea, credibilitatea, respectarea identităţii fiecăruia;
b) schimbul, existenţa voinţei de a comunica, comunicarea în toate sensurile,
respectarea identităţii fiecăruia;
c) ascultarea, schimbul, anticiparea, existenţa voinţei de a comunica, credibilitatea,
comunicarea în toate sensurile,respectarea identităţii fiecăruia;
d) ascultarea, schimbul, anticiparea, credibilitatea, comunicarea în toate sensurile;
e) ascultarea, anticiparea, existenţa voinţei de a comunica, comunicarea în toate
sensurile, respectarea identităţii fiecăruia;

81. Ascultarea presupune:


a) capacitatea individului de a asculta bine înainte de a vorbi;
b) schimbul de idei, puncte de vedere şi construirea de mesaje pornindu-se de la aceste
schimburi;
c) capacitatea întreprinderii de a anticipa contextul care va exista la un anumit moment;
d) existenţa unei voinţe veritabile de a comunica a echipei de conducere a organizaţiei,
cu riscurile implicate;
e) informaţiile emise trebuie să fie adevărate.

82. Schimbul reprezintă:


a) capacitatea individului de a asculta bine înainte de a vorbi;
b) schimbul de idei, puncte de vedere şi construirea de mesaje pornindu-se de la aceste
schimburi;
c) capacitatea întreprinderii de a anticipa contextul care va exista la un anumit moment;
d) existenţa unei voinţe veritabile de a comunica a echipei de conducere a organizaţiei,
cu riscurile implicate;
e) informaţiile emise trebuie să fie adevărate.

83. Anticiparea reprezintă:


a) capacitatea individului de a asculta bine înainte de a vorbi;
b) schimbul de idei, puncte de vedere şi construirea de mesaje pornindu-se de la aceste
schimburi;
c) capacitatea întreprinderii de a anticipa contextul care va exista la un anumit moment;
d) existenţa unei voinţe veritabile de a comunica a echipei de conducere a organizaţiei,
cu riscurile implicate;
e) informaţiile emise trebuie să fie adevărate.

84. Existenţa voinţei de a comunica are în vedere:


a) capacitatea individului de a asculta bine înainte de a vorbi;
b) schimbul de idei, puncte de vedere şi construirea de mesaje pornindu-se de la aceste
schimburi;

14
c) capacitatea întreprinderii de a anticipa contextul care va exista la un anumit moment;
d) existenţa unei voinţe veritabile de a comunica a echipei de conducere a organizaţiei,
cu riscurile implicate;
e) informaţiile emise trebuie să fie adevărate.

85. Credibilitatea presupune:


a) capacitatea individului de a asculta bine înainte de a vorbi;
b) schimbul de idei, puncte de vedere şi construirea de mesaje pornindu-se de la aceste
schimburi;
c) capacitatea întreprinderii de a anticipa contextul care va exista la un anumit moment;
d) existenţa unei voinţe veritabile de a comunica a echipei de conducere a organizaţiei,
cu riscurile implicate;
e) informaţiile emise trebuie să fie adevărate.

86. Comunicarea în toate sensurile reprezintă:


a) capacitatea individului de a asculta bine înainte de a vorbi;
b) schimbul de idei, puncte de vedere şi construirea de mesaje pornindu-se de la aceste
schimburi;
c) posibilitatea schimburilor verticale ascendente şi descendente, precum şi orizontale;
d) existenţa unei voinţe veritabile de a comunica a echipei de conducere a organizaţiei,
cu riscurile implicate;
e) informaţiile emise trebuie să fie adevărate.

87. Respectarea identităţii fiecăruia are în vedere:


a) capacitatea individului de a asculta bine înainte de a vorbi;
b) schimbul de idei, puncte de vedere şi construirea de mesaje pornindu-se de la aceste
schimburi;
c) percepţia celorlalţi faţă de identitatea proprie a unui individ sau grup;
d) existenţa unei voinţe veritabile de a comunica a echipei de conducere a organizaţiei,
cu riscurile implicate;
e) informaţiile emise trebuie să fie adevărate.

88. Prin „exces de informare” se înţelege:


a) volum mare de feed-back-uri;
b) flux informaţional ce depăşeşte capacitatea normală de informare şi de prelucrare a
informaţiilor;
c) informaţii mai puţine decât capacitatea normală de informare;
d) incapacitatea de a da feed-back;
e) nu există exces de informare.

89. Prin „deficit de informaţie” se înţelege:


a) volum mare de feed-back-uri;
b) flux informaţional ce depăşeşte capacitatea normală de informare şi de prelucrare a
informaţiilor;
c) informaţii mai puţine decât capacitatea normală de informare;
d) incapacitatea de a da feed-back;
e) nu există deficit de informaţie.

90. Cultura întreprinderii este difuzată prin intermediul comunicării:


a) de întreprindere;

15
b) organizaţionale;
c) generice;
d) referenţiale;
e) publice.

91. Comunicarea interpersonală în care sunt angajaţi doi indivizi este:


a) comunicarea orală în cadrul grupului;
b) comunicarea în faţa publicului;
c) comunicarea orală de la persoană la persoană;
d) comunicarea internă;
e) comunicarea ierarhică.

92. Comunicarea în cadrul organizaţiei pe grupuri şi echipe, cu structură şi durată de


funcţionare permanentă sau temporară este:
a) comunicarea în faţa publicului;
b) comunicarea în cadrul grupului;
c) comunicarea orală de la persoană la persoană;
d) comunicarea internă;
e) comunicarea ierarhică

93. Comunicarea în care reprezentanţii organizaţiei sunt puşi în postura de a se adresa


unui auditoriu mai larg reprezintă:
a) comunicarea în cadrul grupului;
b) comunicarea orală de la persoană la persoană;
c) comunicarea în faţa publicului;
d) comunicarea internă;
e) comunicarea ierarhică

94. Stilul rece apare atunci când:


a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) comunicarea presupune ca discuţiile să se desfăşoare liber, fără reguli şi proceduri
stricte;
d) partenerii sau colegii de serviciu au o conversaţie liberă;
e) conversaţia are loc între persoane foarte apropiate.

95. Stilul formal se întâlneşte atunci când:


a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) comunicarea presupune ca discuţiile să se desfăşoare liber, fără reguli şi proceduri
stricte;
d) partenerii sau colegii de serviciu au o conversaţie liberă;
e) conversaţia are loc între persoane foarte apropiate.

96. Stilul consultativ-informaţional apare atunci când:

16
a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) comunicarea presupune ca discuţiile să se desfăşoare liber, fără reguli şi proceduri
stricte;
d) partenerii sau colegii de serviciu au o conversaţie liberă;
e) conversaţia are loc între persoane foarte apropiate.

97. Stilul cotidian se întâlneşte atunci când:


a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) comunicarea presupune ca discuţiile să se desfăşoare liber, fără reguli şi proceduri
stricte;
d) partenerii sau colegii de serviciu au o conversaţie liberă;
e) conversaţia are loc între persoane foarte apropiate.

98. Stilul intim se foloseşte atunci când:


a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) comunicarea presupune ca discuţiile să se desfăşoare liber, fără reguli şi proceduri
stricte;
d) partenerii sau colegii de serviciu au o conversaţie liberă;
e) conversaţia are loc între persoane foarte apropiate.

99. Stilul solemn apare atunci când:


a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţării o notă
de ceremonie;
d) există o mare bogăţie de sensuri la care se apelează şi pe care le foloseşte;
e) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor.

100. Stilul beletristic se foloseşte atunci când:


a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţării o notă
de ceremonie;
d) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor;
e) comunicarea prezintă o mare bogăţie de sensuri.

101. Stilul ştiinţific apare atunci când:

17
a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor;
d) în procesul comunicării se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale
raţionamentelor;
e) comunicarea prezintă o mare bogăţie de sensuri.

102. Stilul administrativ se foloseşte atunci când:


a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţării o notă
de ceremonie;
c) există formule sintactice clişeu, cu ajutorul cărora se efectuează o comunicare
specifica instituţiilor;
d)
e) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor.

103. Stilul publicistic apare atunci când:


a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) există formule sintactice clişeu, cu ajutorul cărora se efectuează o comunicare
specifica instituţiilor;
c) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor;
d) comunicarea abordează o mare varietate tematică, dar se pune accentul pe informaţie
mai mult decât pe forma de prezentare, urmărind informarea auditoriului;
e) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţării o notă
de ceremonie;

104. Stilul de comunicare managerială apare când:


a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor;
c) mesajul managerului caută să aibă un impact puternic asupra auditoriului;
d) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţări o notă
de ceremonie;
e) există formule sintactice clişeu, cu ajutorul cărora se efectuează o comunicare
specifica instituţiilor.

105. Empatia este calitatea comunicării de afaceri care se referă la:


a) c) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul
în care sunt abordate etapele comunicării;
b) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
c) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte
celălalt;
d) modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact
intenţiile autorului;
e) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare.

18
106. Calitatea gândirii în cazul comunicării de afaceri care se referă la:
a) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte
celălalt;
b) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
c) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
d) modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact
intenţiile autorului;
e) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare.

107. Claritatea limbajului comunicării de afaceri are în vedere:


a) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
b) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte
celălalt;
c) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
d) modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact
intenţiile autorului;
e) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare.

108. Proprietatea în cazul comunicării orale de afaceri se referă la:


a) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare;
b) modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact
intenţiile autorului;
c) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
d) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte
celălalt;
e) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;

109. Puritatea comunicării orale de afaceri are în vedere:


a) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
b) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte
celălalt;
c) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare;
d) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
e) modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact
intenţiile autorului.

110. Precizia comunicării orale de afaceri se referă la:


a) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
b) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare
c) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte
celălalt;
d) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
e) utilizarea numai a acelor cuvinte şi expresii necesare pentru înţelegerea comunicării.

111. Concizia comunicării orale are în vedere:

19
a) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare
b) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
c) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte
celălalt;
d) exprimarea concentrată pe subiectul de comunicat, fără divagaţii suplimentare şi
neavenite;
e) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;

112. Naturaleţea în cadrul comunicării orale de afaceri reprezintă:


a) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
b) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
c) atitudinea adecvată faţă de interlocutor pe parcursul comunicării;
d) obţinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte şi expresii
capabile să provoace reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului;
e) folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprimă într-un mod indirect gânduri,
sentimente, idei.

113. Demnitatea în cadrul comunicării orale se referă la:


a) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
b) utilizarea în exprimare numai a cuvintelor sau expresiilor care nu aduc atingere
moralei;
c) atitudinea adecvată faţă de interlocutor pe parcursul comunicării;
d) obţinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte şi expresii
capabile să provoace reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului;
e) folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprimă într-un mod indirect gânduri,
sentimente, idei.

114. Armonia în comunicarea orală de afaceri are în vedere:


a) utilizarea în exprimare numai a cuvintelor sau expresiilor care nu aduc atingere
moralei;
b) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
c) atitudinea adecvată faţă de interlocutor pe parcursul comunicării;
d) obţinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte şi expresii
capabile să provoace reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului;
e) folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprimă într-un mod indirect gânduri,
sentimente, idei.

115. Fineţea în cazul comunicării orale de afaceri presupune:


a) utilizarea în exprimare numai a cuvintelor sau expresiilor care nu aduc atingere
moralei;
b) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
c) atitudinea adecvată faţă de interlocutor pe parcursul comunicării;
d) obţinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte şi expresii
capabile să provoace reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului;

20
e) folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprimă într-un mod indirect gânduri,
sentimente, idei.

116. Monologul este o formă de comunicare orală:


a) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită
să enunţe propriile judecăţi de valoare;
b) în care emitentul nu implică receptorul;
c) care angajează în mod explicit personalitatea, opiniile, sistemul de valori ale celui
care vorbeşte, care îşi transmite opiniile cu privire la subiect;
d) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul
de limbaj;
e) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor
idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială.

117. Conferinţa este forma de comunicare orală:


a) în care emitentul nu implică receptorul;
b) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită
să enunţe propriile judecăţi de valoare;
c) care angajează în mod explicit personalitatea, opiniile, sistemul de valori ale celui
care vorbeşte, care îşi transmite opiniile cu privire la subiect;
d) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul
de limbaj;
e) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor
idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială.

118. Expunerea reprezintă forma de comunicare orală:


a) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de
limbaj;
b) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor
idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială;
c) care angajează în mod explicit personalitatea, opiniile, sistemul de valori ale celui
care vorbeşte, care îşi transmite opiniile cu privire la subiect;
d) în care emitentul nu implică receptorul;
e) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită
să enunţe propriile judecăţi de valoare.

119. Prelegerea este forma comunicării orale:


a) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor
idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială;
b) în care publicul care asistă a avut posibilitatea să sistematizeze informaţii, fapte
evenimente anterioare angajării acestui tip de comunicare;
c) în care emitentul nu implică receptorul;
d) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită
să enunţe propriile judecăţi de valoare;
e) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de
limbaj.

120. Relatarea ca formă a comunicării orale are în vedere:


a) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor
idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială;

21
b) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul
de limbaj;

c) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită
să enunţe propriile judecăţi de valoare;
d) în care publicul care asistă a avut posibilitatea să sistematizeze informaţii, fapte
evenimente anterioare angajării acestui tip de comunicare;
e) în care emitentul nu implică receptorul.

121. Discursul este forma de comunicare orală:


a) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor
idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială;
b) în care publicul care asistă a avut posibilitatea să sistematizeze informaţii, fapte
evenimente anterioare angajării acestui tip de comunicare;
c) în care emitentul nu implică receptorul;
d) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită
să enunţe propriile judecăţi de valoare;
e) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de
limbaj.

122. Toastul reprezintă:


a) o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept scop
ilustrarea unui punct de vedere;
b) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite;
c) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
d) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;
e) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate.

123. Alocuţiunea este ca formă de comunicare:


a) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;
b) o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept scop
ilustrarea unui punct de vedere;
c) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate;
d) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
e) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite.

124. Povestirea este din punct de vedere al comunicării orale:


a) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;
b) o formă de comunicare în care se folosesc cele mai variate modalităţi făcându-se apel
la imaginaţie, sentimente, emoţii şi cunoştinţe anterioare;
c) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
d) o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept scop
ilustrarea unui punct de vedere;
e) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite.

125. Pledoaria reprezintă ca formă de comunicare orală:


a) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate.

22
b) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite;
c) o intervenţie din partea unui vorbitor care prezintă şi susţine un punct de vedere
propriu;
d) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
e) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee.

126. Predica este:


a) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
b) o intervenţie din partea unui vorbitor care prezintă şi susţine un punct de vedere
propriu;
c) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite;
d) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate;
e) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee.

127. Intervenţia din punct de vedere a comunicării orale este:


a) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate;
b) o intervenţie din partea unui vorbitor care prezintă şi susţine un punct de vedere
propriu;
c) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la
discuţie;
d) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
e) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee.

128. Interpelarea în comunicarea orală este:


a) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;
b) situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor anumite
surse o mai bună precizare în anumite probleme;
c) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
d) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate;
e) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la discuţie.

129. Dialogul din punct de vedere al comunicării orale reprezintă:


a) acea comunicare în cadrul căreia mesajele se schimbă între participanţi, fiecare fiind
pe rând emiţător şi receptor;
b) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
c) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;
d) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate;
e) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la discuţie.

130. Dezbaterea ca formă a comunicării orale este:


a) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la
discuţie;
b) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
c) situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor anumite
surse o mai bună precizare în anumite probleme;
d) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee

23
e) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate.

131. Seminarul în cazul comunicării orale este:


a) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la
discuţie;
b) forma de comunicare dialogală care implică seriase structuri evaluative;
c) situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor anumite
surse o mai bună precizare în anumite probleme;
d) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;
e) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative.

132. Interviul din punct de vedere al comunicării orale reprezintă:


a) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la
discuţie;
b) forma de comunicare dialogală care implică seriase structuri evaluative;
c) o formă rigidă a dialogului, în are rolurile de emitent şi receptor nu se schimbă fiind
folosit ca mijloc de obţinere de informaţii despre cineva;
d) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;
e) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative.

133. Colocviul reprezintă din punct de vedere al comunicării orale:


a) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la
discuţie;
b) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;
c) forma de comunicare dialogală care implică seriase structuri evaluative;
d) o formă rigidă a dialogului, în are rolurile de emitent şi receptor nu se schimbă fiind
folosit ca mijloc de obţinere de informaţii despre cineva;
e) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative.

134. Volumul vocii este reglat în funcţie de:


a) distanţă;
b) condiţiile de zgomot;
c) distanţă şi condiţiile de zgomot;
d) respiraţie;
e) mărimea auditoriului.

135. Tonul vocii este influenţat de:


a) mărimea auditoriului;
b) distanţă;
c) condiţiile de zgomot;
d) ataşarea de subiect, implicarea în expunere şi dorinţa de a convinge;
e) nu este influenţat de nici un factor.

136. Dicţia reprezintă:


a) modul în care sunt prezentate mesajele;
b) modul în care sunt prezentate cuvintele;
c) modul de adresare;
d) modul de ascultare a mesajelor;
e) modul de realizare a feed-back-ului.

24
137. Ritmul vorbirii poate influenţa:
a) claritatea sunetelor;
b) semnificaţia mesajului;
c) claritatea sunetelor şi semnificaţia mesajului;
d) conţinutul mesajului;
e) nu influenţează în nici un fel.

138. Timbrul vocii:


a) este dat de inflexiunea „sus-jos” a vocii;
b) trădează sentimentele de moment;
c) este dat de inflexiunea „sus-jos” a vocii şi adesea trădează sentimentele de moment;
d) distorsionează mesajul;
e) nu se modifică.

139. Întrebările închise sunt:


a) întrebări cu o singură opţiune de răspuns;
b) întrebări cu mai multe opţiuni de răspuns;
c) întrebări cu o singură opţiune de răspuns sau cu mai multe opţiuni de răspuns, dar
care reclamă răspunsuri formate dintr-un cuvânt sau două;
d) întrebări care solicită răspunsuri lungi;
e) întrebări care solicită variante de răspuns.

140. Întrebările deschise sunt:


a) întrebări cu o singură opţiune de răspuns;
b) întrebări cu mai multe opţiuni de răspuns;
c) întrebări cu o singură opţiune de răspuns sau cu mai multe opţiuni de răspuns, dar
care reclamă răspunsuri formate dintr-un cuvânt sau două;
d) întrebări care solicită răspunsuri lungi;
e) întrebări care solicită variante de răspuns.

141. Ascultarea activă înseamnă:


a) a comunica emitentului feed-back-ul mesajului său;
b) a comunica emitentului ce înseamnă pentru noi mesajul său;
c) a interpreta mesajele verbale;
d) a interpreta mesajele non-verbale;
e) nu există ascultare activă.

142. Ascultarea activă a mesajelor non-verbale are în vedere:


a) a comunica emitentului ce înseamnă pentru noi mesajul său;
b) a interpreta mesajele non-verbale;
c) a interpreta mesajele verbale;
d) a comunica emitentului feed-back-ul mesajului său;
e) nu exista ascultare activă a mesajelor non-verbale.

143. Tonul vocii reprezintă un element specific limbajului:


a) trupului;
b) verbal;
c) paraverbal;
d) analogic;

25
e) nonverbal.

144. Şedinţa este o formă de comunicare:


a) în faţa publicului;
b) în cadrul grupului;
c) de la persoană la persoană;
d) organizaţională;
e) cu parteneri externi.

145. Prezentarea este o formă de comunicare specifică:


a) în cadrul grupului;
b) de la persoană la persoană;
c) comunicării în faţa publicului;
d) organizaţională;
e) cu parteneri externi.

146. Comunicarea orală în cadrul organizaţiei se desfăşoară:


a) individual;
b) în echipă;
c) în faţa publicului;
d) individual, în echipă sau în faţa publicului;
e) nu există comunicare în cadrul organizaţiei.

147. Stilul în care mesajul managerului caută să aibă un impact puternic asupra
auditoriului, urmărind eficienţa şi eficacitatea mesajului, angajarea la rezolvarea problemelor,
dirijarea spre anumite scopuri este:
a) stilul solemn;
b) stilul de comunicare managerială;
c) stilul administrativ;
d) stilul rece;
e) stilul formal.

148. Stilul care abordează o mare varietate tematică dar care pune accentul pe
informaţie mai mult decât pe forma de prezentare, urmărind informarea auditoriului este
specific:
a) stilului rece;
b) stilului formal;
c) stilului publicistic;
d) stilului solemn;
e) stilului administrativ.

149. Stilul funcţional care are ca element definitoriu prezenţa unor formule sintactice
clişeu, cu ajutorul cărora se efectuează o comunicare specifică instituţiilor este caracteristic:
a) stilului rece;
b) stilului formal;
c) stilului publicistic;
d) stilului solemn;
e) stilului administrativ.

26
150. În procesul comunicării se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale
raţionamentelor, ignorându-se sensibilitatea şi imaginaţia, acestea fiind caracteristice pentru:
a) stilul beletristic;
b) stilul ştiinţific;
c) stilul publicistic
d) stilul solemn;
e) stilul administrativ.

151. Stilul comunicării orale care constă în marea bogăţie de sensuri la care apelează şi
pe care le foloseşte încercând să abordeze dicţionarul unei limbi în exhaustivitatea sa este:
a) stilul publicistic;
b) stilul solemn;
c) stilul ştiinţific;
d) stilul beletristic;
e) stilul formal.

152. Stilul de comunicare orală care are ca trăsătură specifică căutarea minuţioasă a
acelor formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a conferi enunţării o notă de
ceremonie, solicitată în împrejurări deosebite este reprezentat de:
a) stilul publicistic;
b) stilul ştiinţific;
c) stilul solemn;
d) stilul administrativ;
e) stilul formal.

153. Conversaţia între două persoane apropiate în care mesajele conţin nu numai fapte şi
opinii ci exprimă şi sentimentele şi trăirile sufleteşti ale vorbitorilor este dominată de:
a) stilul beletristic;
b) stilul intim;
c) stilul formal;
d) stilul rece;
e) stilul cotidian.

154. Stilul în care limbajul este relaxat, se recurge uneori la argou sau la coduri
cunoscute doar de participanţi este:
a) stilul cotidian;
b) stilul intim;
c) stilul formal;
d) stilul beletristic;
e) stilul publicistic.

155. Discuţiile desfăşurate liber, fără a se supune unor reguli şi proceduri stricte sunt
caracteristice:
a) stilului consultativ-informaţional;
b) stilului formal;
c) stilului publicistic;
d) stilului cotidian;
e) stilului administrativ.

27
156. Comunicarea orală care se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind
bine pregătit în prealabil este caracterizată de:
a) stilul cotidian;
b) stilul solemn;
c) stilul formal;
d) stilul administrativ;
e) stilul publicistic.

157. Comunicarea unidirecţională în care emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate


primi feed-back-ul este caracterizată de:
a) stilul cotidian;
b) stilul rece;
c) stilul solemn;
d) stilul formal;
e) stilul administrativ.

158. Care este lungimea optimă a frazei în comunicarea de afaceri?


a) 10 cuvinte;
b) 30 cuvinte;
c) maxim 22 cuvinte;
d) 50 cuvinte;
e) maxim 100 cuvinte.

159. Capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce
simte celălalt reprezintă:
a) claritatea limbajului;
b) empatia;
c) calitatea gândirii;
d) proprietatea;
e) concizia.

160. Comunicarea trebuie să aibă la bază un mesaj clar şi uşor de înţeles, aceasta fiind:
a) empatia;
b) claritatea limbajului;
c) calitatea gândirii;
d) proprietatea;
e) concizia.

161. Cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul
în care sunt abordate etapele comunicării reprezintă:
a) empatia;
b) calitatea gândirii;
c) concizia;
d) claritatea limbajului;
e) precizia.

162.Modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact
intenţiile autorului defineşte:
a) concizia;
b) proprietatea;

28
c) precizia;
d) demnitatea;
e) claritatea limbajului.

163. Folosirea doar a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare reprezintă:


a) precizia;
b) proprietatea;
c) puritatea;
d) claritatea limbajului;
e) concizia.

164. Utilizarea în comunicarea orală numai a acelor cuvinte şi expresii necesare pentru
înţelegerea comunicării defineşte:
a) claritatea limbajului;
b) calitatea gândirii;
c) proprietatea;
d) precizia;
e) concizia.

165. Exprimarea concentrată pe subiectul de comunicat, fără divagaţii suplimentare şi


neavenite, în cadrul comunicării orale reprezintă:
a) proprietatea;
b) concizia;
c) precizia;
d) claritatea limbajului;
e) calitatea gândirii.

166. Pe parcursul comunicării, o atitudine adecvată faţă de interlocutor reprezintă:


a) fineţea;
b) armonia;
c) naturaleţea;
d) demnitatea;
e) empatia.

167. Utilizarea în exprimarea orală numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc
atingere moralei sau bunei cuviinţe reprezintă:
a) empatia;
b) demnitatea;
c) naturaleţea;
d) armonia;
e) fineţea.

168. Folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima într-un mod indirect
gândurile, sentimentele, ideile defineşte:
a) empatia;
b) armonia;
c) demnitatea;
d) fineţea;
e) naturaleţea.

29
169. Obţinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte şi expresii
capabile să provoace auditorului reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului este dat de:
a) empatie;
b) naturaleţe;
c) armonie;
d) fineţe;
e) demnitate.

170. Forma comunicării în care emitentul nu implică receptorul dar există feed-back se
numeşte:
a) conferinţa;
b) monologul;
c) expunerea;
d) prelegerea;
e) discursul.

171. Adresarea directă, publică în care cel care susţine comunicarea evită să enunţe
propriile judecăţi de valoare rezumându-se să le prezinte cu fidelitate doar pe cele ale
autorilor despre care vorbeşte reprezintă:
a) monologul;
b) expunerea;
c) prelegerea;
d) conferinţa;
e) discursul.

172. Forma de discurs care angajează în mod explicit personalitatea, opiniile, sistemul
de valori ale celui care vorbeşte poartă denumirea de:
a) monolog;
b) conferinţă;
c) expunere;
d) prelegere;
e) discurs.

173. Situaţia comunicativă în care publicul care asistă a avut posibilitatea să


sistematizeze informaţii, fapte, evenimente anterioare angajării acestui tip de comunicare
reprezintă:
a) expunerea;
b) prelegerea;
c) conferinţa;
d) monologul;
e) discursul.

174. Forma de comunicare în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare,


apelând la un tip sau altul de limbaj, a unei realităţi obiective poartă denumirea de:
a) expunere;
b) prelegere;
c) relatare;
d) discurs;
e) conferinţă.

30
175. Forma de comunicare orală care presupune emiterea, argumentarea si susţinerea
unor puncte de vedere şi a unor idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială în
evoluţia domeniului respectiv este:
a) expunerea;
b) prelegerea;
c) conferinţa;
d) discursul;
e) relatarea.

176. Rostirea angajată cu prilejul unor evenimente deosebite poartă denumirea de:
a) discurs;
b) toast;
c) expunere;
d) prelegere;
e) relatare.

177. Intervenţia din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept
scop ilustrarea unui punct de vedere reprezintă:
a) discursul;
b) alocuţiunea;
c) expunerea;
d) prelegerea;
e) pledoaria.

178. Forma comunicării în care se folosesc cele mai variate modalităţi făcându-se apel
la imaginaţie, sentimente, emoţii, cunoştinţe anterioare este:
a) alocuţiunea;
b) prelegerea;
c) povestirea;
d) dialogul;
e) dezbaterea.

179. Intervenţia din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept
scop prezentarea şi susţinerea unui punct de vedere propriu se defineşte ca:
a) alocuţiune;
b) prelegere;
c) dezbatere;
d) pledoarie;
e) interpelare.

180. Tipul de adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică


sunt reduse sau chiar anulate reprezintă:
a) alocuţiunea;
b) povestirea;
c) pledoaria;
d) predica;
e) discursul.

31
181. Situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la
discuţie, acesta din urmă declarându-şi fie tacit, acordul cu mesajul enunţat este definită ca
fiind:
a) intervenţia;
b) alocuţiunea;
c) pledoaria;
d) predica;
e) dezbaterea.

182. Situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor
anumite surse o mai bună precizare în anumite probleme, pe anumite domenii este:
a) pledoaria;
b) alocuţiunea;
c) predica;
d) dialogul;
e) interpelarea.

183. Comunicarea în cadrul căreia mesajele se schimbă între participanţi, fiecare fiind
pe rând emiţător şi receptor se defineşte ca:
a) povestire;
b) dialog;
c) alocuţiune;
d) pledoarie;
e) interpelare.

184. Forma comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative este:


a) dialogul;
b) pledoaria;
c) dezbaterea;
d) alocuţiunea;
e) predica.

185. Forma de comunicare dialogală care implică serioase structuri evaluative este:
a) dialogul;
b) pledoaria;
c) dezbaterea;
d) seminarul;
e) alocuţiunea.

186. Forma rigidă a dialogului, în care rolurile de emitent şi receptor nu se schimbă


fiind folosit ca mijloc de obţinere de informaţii despre cineva este reprezentată de:
a) dialogul;
b) interviul;
c) dezbaterea;
d) seminarul;
e) alocuţiunea.

187. Forma de comunicare în care participanţii dezbat în comun o anumită idee, în baza
unei discuţii, pe un anumit subiect poartă denumirea de:
a) interviu;

32
b) dialog;
c) colocviu;
d) seminar;
e) dezbatere.

188. Alocuţiunea este o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context
comunicaţional care nu trebuie să depăşească:
a) 30 minute;
b) 10 minute;
c) 5 minute;
d) 20 minute;
e) o oră.

189. Conferinţa cu preopinenţi este:


a) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la
discuţie;
b) situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor anumite
surse o mai bună precizare în anumite probleme;
c) acea formă de adresare în care mai mulţi conferenţiari pot prezenta idei opuse pe
aceeaşi temă;
d) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
e) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate.

190. Caracterul pragmatic al unei scrieri de afaceri este dat de:


a) modul în care autorul planifică, codifică şi transmite mesajele esenţiale;
b) înscrisurile se întocmesc în legătură cu îndeplinirea unor sarcini de muncă;
c) există o abordare sistemică, deschisă şi sinceră a principalelor activităţi, de colectarea
faptelor până la transmiterea informaţiilor;
d) lipsa abilităţii de a scrie corect poate deveni un handicap pentru orice angajat
afectând comunicarea şi propria imagine;
e) modul de redactare al scrierii de afaceri.

191. Caracterul obiectiv al scrierii de afaceri derivă din:


a) modul în care autorul planifică, codifică şi transmite mesajele esenţiale;
b) înscrisurile se întocmesc în legătură cu îndeplinirea unor sarcini de muncă;
c) există o abordare sistemică, deschisă şi sinceră a principalelor activităţi, de colectarea
faptelor până la transmiterea informaţiilor;
d) lipsa abilităţii de a scrie corect poate deveni un handicap pentru orice angajat
afectând comunicarea şi propria imagine;
e) modul de redactare al scrierii de afaceri.

192. Accesibilitatea scrierii de afaceri este dată de:


a) modul în care autorul planifică, codifică şi transmite mesajele esenţiale;
b) înscrisurile se întocmesc în legătură cu îndeplinirea unor sarcini de muncă;
c) există o abordare sistemică, deschisă şi sinceră a principalelor activităţi, de colectarea
faptelor până la transmiterea informaţiilor;
d) lipsa abilităţii de a scrie corect poate deveni un handicap pentru orice angajat
afectând comunicarea şi propria imagine;
e) modul de redactare al scrierii de afaceri.

33
193. Preocuparea pentru asigurarea accesibilităţii rezidă din:
a) modul în care autorul planifică, codifică şi transmite mesajele esenţiale;
b) înscrisurile se întocmesc în legătură cu îndeplinirea unor sarcini de muncă;
c) există o abordare sistemică, deschisă şi sinceră a principalelor activităţi, de colectarea
faptelor până la transmiterea informaţiilor;
d) lipsa abilităţii de a scrie corect poate deveni un handicap pentru orice angajat
afectând comunicarea şi propria imagine;
e) modul de redactare al scrierii de afaceri.

194. Broşura generală:


a) nu ţine de relaţiile publice;
b) trebuie să reuşească să acopere lipsa de informaţii a mediilor financiare despre tot
ceea ce nu înseamnă informaţie financiară propriu-zisă;
c) are ca obiectiv prezentarea întreprinderii, conţinând informaţii despre obiectivele
acesteia, realizările, politica sa;
d) are ca obiectiv recrutarea de personal;
e) permite atragerea atenţiei asupra întreprinderii direct sau indirect.

195. Broşura destinată mediilor financiare:


a) nu ţine de relaţiile publice;
b) trebuie să reuşească să acopere lipsa de informaţii a mediilor financiare despre tot
ceea ce nu înseamnă informaţie financiară propriu-zisă;
c) are ca obiectiv prezentarea întreprinderii, conţinând informaţii despre obiectivele
acesteia, realizările, politica sa;
d) are ca obiectiv recrutarea de personal;
e) permite atragerea atenţiei asupra întreprinderii direct sau indirect.

196. Broşura destinată consumatorilor:


a) nu ţine de relaţiile publice;
b) trebuie să reuşească să acopere lipsa de informaţii a mediilor financiare despre tot
ceea ce nu înseamnă informaţie financiară propriu-zisă;
c) are ca obiectiv prezentarea întreprinderii, conţinând informaţii despre obiectivele
acesteia, realizările, politica sa;
d) are ca obiectiv recrutarea de personal;
e) permite atragerea atenţiei asupra întreprinderii direct sau indirect.

197. Raportul este o formă de prezentare:


a) care se realizează de regulă în cadrul unei organizaţii şi care are în vedere un anumit
subiect ce trebuie cunoscut şi de alte persoane pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător
sarcinile de muncă;
b) de mică dimensiune care prezintă interes pentru destinatar, legat de sarcinile sale de
muncă;
c) este justificată o acţiune, o schimbare de procedură, un eveniment pe baza unor
argumente pertinente;
d) care informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra
rezultatelor acesteia;
e) care analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie,
eveniment sau proces;

198. Raportul de justificare este o formă de prezentare:

34
a) care se realizează de regulă în cadrul unei organizaţii şi care are în vedere un anumit
subiect ce trebuie cunoscut şi de alte persoane pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător
sarcinile de muncă;
b) de mică dimensiune care prezintă interes pentru destinatar, legat de sarcinile sale de
muncă;
c) este justificată o acţiune, o schimbare de procedură, un eveniment pe baza unor
argumente pertinente;
d) care informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra
rezultatelor acesteia;
e) care analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie,
eveniment sau proces.

199. Raportul de activitate este o formă de prezentare:


a) care se realizează de regulă în cadrul unei organizaţii şi care are în vedere un anumit
subiect ce trebuie cunoscut şi de alte persoane pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător
sarcinile de muncă;
b) de mică dimensiune care prezintă interes pentru destinatar, legat de sarcinile sale de
muncă;
c) este justificată o acţiune, o schimbare de procedură, un eveniment pe baza unor
argumente pertinente;
d) care informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra
rezultatelor acesteia;
e) care analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie,
eveniment sau proces.

200. Raportul de analiză este o formă de prezentare:


a) care se realizează de regulă în cadrul unei organizaţii şi care are în vedere un anumit
subiect ce trebuie cunoscut şi de alte persoane pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător
sarcinile de muncă;
b) de mică dimensiune care prezintă interes pentru destinatar, legat de sarcinile sale de
muncă;
c) este justificată o acţiune, o schimbare de procedură, un eveniment pe baza unor
argumente pertinente;
d) care informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra
rezultatelor acesteia;
e) care analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie,
eveniment sau proces.

201. Introducerea în cadrul raportului este partea care:


a) prezintă cele mai importante probleme aflate în discuţie;
b) menţionează termenii de referinţă şi trecerea în revistă a problemelor ce vor fi
abordate în ordinea în care sunt prezentate în rapoarte;
c) cuprinde conţinutul raportului structurat pe secţiuni şi subsecţiuni care poartă fiecare
un titlu distinct;
d) informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra rezultatelor
acesteia;
e) analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie, eveniment
sau proces.

202. Corpul raportului este partea care:

35
a) prezintă cele mai importante probleme aflate în discuţie;
b) menţionează termenii de referinţă şi trecerea în revistă a problemelor ce vor fi
abordate în ordinea în care sunt prezentate în rapoarte;
c) cuprinde conţinutul raportului structurat pe secţiuni şi subsecţiuni care poartă fiecare
un titlu distinct;
d) informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra rezultatelor
acesteia;
e) analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie, eveniment
sau proces.

203. Părţile formale de bază ale raportului sunt:


a) introducerea, corpul raportului, concluziile;
b) introducerea, corpul raportului, concluziile, propunerile sau recomandările;
c) corpul raportului, concluziile, propunerile sau recomandările;
d) introducerea, corpul raportului, propunerile sau recomandările;
e) corpul raportului, concluziile.

204. Proporţia în care folosim limbajul verbal şi non-verbal este:


a) 38% cuvinte, 7% paralimbaj, 55% alte elemente de limbaj non-verbal;
b) 7% cuvinte, 38% paralimbaj, 55% alte elemente de limbaj non-verbal;
c) 38% cuvinte, 55% paralimbaj, 7% alte elemente de limbaj non-verbal;
d) 7% cuvinte, 55% paralimbaj, 38% alte elemente de limbaj non-verbal;
e) 55% cuvinte, 38% paralimbaj, 7% alte elemente de limbaj non-verbal.

205. Limbajul corpului contribuie la comunicare prin:


a) expresia feţei, aspectul general, forma şi poziţia corpului;
b) expresia feţei, gesturi, aspectul general, forma şi poziţia corpului;
c) gesturi, forma şi poziţia corpului, comunicarea tactilă;
d) expresia feţei, gesturi, aspectul general, forma şi poziţia corpului, comunicarea
tactilă;
e) expresia feţei, gesturi, aspectul general.

206. Comunicarea non-verbală estetică:


a) se bazează pe ceea ce recepţionăm prin intermediul simţurilor văzului, auzului,
mirosului, tactil şi gustativ;
b) are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică şi comunică diferite
emoţii artistice;
c) se bazează pe folosirea steagurilor, insignelor, uniformelor etc.;
d) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de religie;
e) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de statutul social.

207. Comunicarea non-verbală senzorială:


a) se bazează pe ceea ce recepţionăm prin intermediul simţurilor văzului, auzului,
mirosului, tactil şi gustativ;
b) are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică şi comunică diferite
emoţii artistice;
c) se bazează pe folosirea steagurilor, insignelor, uniformelor etc.;
d) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de religie;
e) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de statutul social.

36
208. Comunicarea non-verbală bazată pe folosirea însemnelor:
a) se bazează pe ceea ce recepţionăm prin intermediul simţurilor văzului, auzului,
mirosului, tactil şi gustativ;
b) are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică şi comunică diferite
emoţii artistice;
c) se bazează pe folosirea steagurilor, insignelor, uniformelor etc.;
d) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de religie;
e) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de statutul social.

209. Limbajele non-verbale care însoţesc comunicarea scrisă sunt legate de:
a) aspectul grafic al foii;
b) structura scrierii;
c) formatul scrierii;
d) aspectul grafic al foii, structura şi formatul scrierii;
e) nu există limbaj non-verbal.

210. Comunicarea prin expresia feţei include:


a) mimica;
b) zâmbetul;
c) privirea;
d) mimica, zâmbetul, privirea;
e) nu există comunicare prin expresia feţei.

211. Mimica reprezintă comunicarea prin expresia feţei prin intermediul următoarelor
caracteristici:
a) încruntare, ridicarea sprâncenelor, încreţirea nasului, ţuguierea buzelor;
b) gamă largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism sau jenă;
c) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii;
d) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
e) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze.

212. Zâmbetul reprezintă comunicarea prin expresia feţei prin intermediul următoarelor
caracteristici:
a) încruntare, ridicarea sprâncenelor, încreţirea nasului, ţuguierea buzelor;
b) gamă largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism sau jenă;
c) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii;
d) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
e) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze.

213. Privirea reprezintă comunicarea prin expresia feţei prin intermediul următoarelor
caracteristici:
a) încruntare, ridicarea sprâncenelor, încreţirea nasului, ţuguierea buzelor;
b) gamă largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism sau jenă;
c) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii;
d) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
e) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze.

214. Privirea oficială este:


a) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
b) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze;

37
c) privirea într-un triunghi ochi-centrul pieptului sau chiar mai jos;
d) folosită pentru exprimarea interesului sau ostilităţii şi atitudinii critice;
e) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii.

215. Privirea de anturaj este:


a) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
b) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze;
c) privirea într-un triunghi ochi-centrul pieptului sau chiar mai jos;
d) folosită pentru exprimarea interesului sau ostilităţii şi atitudinii critice;
e) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii.

216. Privirea intimă este:


a) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
b) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze;
c) privirea într-un triunghi ochi-centrul pieptului sau chiar mai jos;
d) folosită pentru exprimarea interesului sau ostilităţii şi atitudinii critice;
e) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii.

217. Privirea laterală este:


a) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
b) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze;
c) privirea într-un triunghi ochi-centrul pieptului sau chiar mai jos;
d) folosită pentru exprimarea interesului sau ostilităţii şi atitudinii critice;
e) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii.

218. Mişcarea corpului are în vedere comunicarea prin:


a) gesturi;
b) poziţia corpului;
c) modul de mişcare a corpului;
d) gesturi, poziţia corpului, modul de mişcare a corpului;
e) nu există comunicare prin intermediul mişcării corpului.

219. Mişcările laterale ale managerului:


a) sunt vizibile la darea mâinii;
b) managerul îşi extinde mâinile direct în faţă când dă mâna, iar când vorbeşte se
înclină;
c) în timp ce dă mâna, managerul se va desfăşura pe verticală, iar la aşezarea pe scaun
se va aduna şi va ţine braţele în jos;
d) influenţează în sens negativ comunicarea;
e) nu există asemenea mişcări.

220. Mişcările faţă-spate ale managerului:


a) sunt vizibile la darea mâinii;
b) managerul îşi extinde mâinile direct în faţă când dă mâna, iar când vorbeşte se
înclină;
c) în timp ce da mâna, managerul se va desfăşura pe verticală, iar la aşezarea pe scaun
se va aduna şi va ţine braţele în jos;
d) influenţează în sens negativ comunicarea;
e) nu există asemenea mişcări.

38
221. Mişcările verticale ale managerului:
a) sunt vizibile la darea mâinii;
b) managerul îşi extinde mâinile direct în faţă când dă mâna, iar când vorbeşte se
înclină;
c) în timp ce da mâna, managerul se va desfăşura pe verticală, iar la aşezarea pe scaun
se va aduna şi va ţine braţele în jos;
d) influenţează în sens negativ comunicarea;
e) nu există asemenea mişcări.

222. Gesturile reprezintă:


a) limbajul trupului ce prezintă mai multe înţelesuri;
b) mişcările corpului într-o anumită cultură;
c) metode de dominare sau de intimidare;
d) metodă de impunere a autorităţii;
e) nu influenţează comunicarea.

223. Palma întoarsă în sus simbolizează:


a) supunere;
b) autoritate imediată;
c) bâtă simbolică cu care vorbitorul îl ameninţă pe ascultător pentru a-l supune;
d) o formă de salut;
e) nu simbolizează nimic.

224. Palma întoarsă în jos simbolizează:


a) supunere;
b) autoritate imediată;
c) bâtă simbolică cu care vorbitorul îl ameninţă pe ascultător pentru a-l supune;
d) o formă de salut;
e) nu simbolizează nimic.

225. Strângerea de mână simbolizează:


a) supunere;
b) autoritate imediată;
c) bâtă simbolică cu care vorbitorul îl ameninţă pe ascultător pentru a-l supune;
d) o formă de salut;
e) nu simbolizează nimic.

226. Palma închisă cu degetul arătător întins simbolizează:


a) supunere;
b) autoritate imediată;
c) bâtă simbolică cu care vorbitorul îl ameninţă pe ascultător pentru a-l supune;
d) o formă de salut;
e) nu simbolizează nimic.

227. Prezenţa personală comunică prin intermediul:


a) formei corpului;
b) a îmbrăcămintei;
c) a mirosului;
d) a bijuteriilor şi a altor accesorii vestimentare;

39
e) formei corpului, a îmbrăcămintei, a mirosului, a bijuteriilor şi a altor accesorii
vestimentare.

228. Comunicarea tactilă se manifestă prin:


a) frecvenţa atingerii;
b) modul de a da mâna;
c) modul de îmbrăţişare;
d) frecvenţa atingerii, modul de a da mâna, modul de îmbrăţişare etc.;
e) nu există comunicare tactilă.

229. Spaţiul personal reprezintă:


a) spaţiul ocupat de o persoană;
b) spaţiul aerian din jurul corpului;
c) spaţiul necesar pentru comunicarea interpersonală;
d) spaţiul necesar comunicării intrapersonale;
e) nu există asemenea spaţiu.

230. Zona intimă este:


a) distanţa impusă de statutul social;
b) zona în care pot pătrunde doar cei apropiaţi emoţional;
c) distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale, ceremonii sociale şi
întâlniri prieteneşti;
d) distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe
care nu îi cunoaştem prea bine;
e) distanţa corespunzătoare de fiecare dată când ne adresăm unui grup mare de oameni.

231. Zona personală este:


a) distanţa impusă de statutul social;
b) zona în care pot pătrunde doar cei apropiaţi emoţional;
c) distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale, ceremonii sociale şi
întâlniri prieteneşti;
d) distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe
care nu îi cunoaştem prea bine;
e) distanţa corespunzătoare de fiecare dată când ne adresăm unui grup mare de oameni.

232. Zona socială este:


a) distanţa impusă de statutul social;
b) zona în care pot pătrunde doar cei apropiaţi emoţional;
c) distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale, ceremonii sociale şi
întâlniri prieteneşti;
d) distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe
care nu îi cunoaştem prea bine;
e) distanţa corespunzătoare de fiecare dată când ne adresăm unui grup mare de oameni.

233. Zona publică este:


a) distanţa impusă de statutul social;
b) zona în care pot pătrunde doar cei apropiaţi emoţional;
c) distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale, ceremonii sociale şi
întâlniri prieteneşti;

40
d) distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe
care nu îi cunoaştem prea bine;
e) distanţa corespunzătoare de fiecare dată când ne adresăm unui grup mare de oameni.

234. Comunicarea directă, descrisă semnifică faptul că:


a) există o relaţie de prietenie şi încredere iar scaunele sunt aranjate faţă în faţă;
b) poate fi interpusă o masă;
c) interacţiunea nu a fost dorită de persoana respectivă;
d) nu există spaţiu suficient pentru partenerii comunicării;
e) există diferenţe de statut social.

235. Comunicarea formală între interlocutori semnifică faptul că:


a) există o relaţie de prietenie şi încredere iar scaunele sunt aranjate faţă în faţă;
b) poate fi interpusă o masă;
c) interacţiunea nu a fost dorită de persoana respectivă;
d) nu există spaţiu suficient pentru partenerii comunicării;
e) există diferenţe de statut social.

236. Aşezarea laterală faţă de interlocutor semnifică faptul că:


a) există o relaţie de prietenie şi încredere iar scaunele sunt aranjate faţă în faţă;
b) poate fi interpusă o masă;
c) interacţiunea nu a fost dorită de persoana respectivă;
d) nu există spaţiu suficient pentru partenerii comunicării;
e) există diferenţe de statut social.

237. Culorile calde afectează comunicarea astfel:


a) stimulează comunicarea;
b) inhibă comunicarea;
c) distrag atenţia;
d) nu influenţează comunicarea;
e) amână comunicarea.

238. Culorile reci afectează comunicarea astfel:


a) stimulează comunicarea;
b) inhibă comunicarea;
c) distrag atenţia;
d) nu influenţează comunicarea;
e) amână comunicarea.

239. Limbajul timpului are în vedere:


a) precizia timpului;
b) lipsa timpului;
c) timpul ca simbol pentru reperarea activităţilor;
d) precizia timpului, lipsa timpului, timpul ca simbol pentru reperarea activităţilor;
e) utilizarea raţională a timpului.

240. Precizia timpului se traduce prin:


a) punctualitatea comunică atitudinea faţă de interlocutor sau faţă de activitatea
respectivă;

41
b) relaţia de comunicare pozitivă care se dezvoltă proporţional cu frecvenţa
interacţiunii;
c) ritmul zilnic al activităţilor, anotimpurile, sărbătorile, ritualurile;
d) comunicarea respectului şi interesului;
e) utilizarea raţională a timpului.

241. Lipsa timpului are în vedere:


a) punctualitatea comunică atitudinea faţă de interlocutor sau faţă de activitatea
respectivă;
b) relaţia de comunicare pozitivă care se dezvoltă proporţional cu frecvenţa
interacţiunii;
c) ritmul zilnic al activităţilor, anotimpurile, sărbătorile, ritualurile;
d) comunicarea respectului şi interesului;
e) utilizarea raţională a timpului.

242. Timpul ca simbol pentru repetarea activităţilor este reprezentat de:


a) punctualitatea comunică atitudinea faţă de interlocutor sau faţă de activitatea
respectivă;
b) relaţia de comunicare pozitivă care se dezvoltă proporţional cu frecvenţa
interacţiunii;
c) ritmul zilnic al activităţilor, anotimpurile, sărbătorile, ritualurile;
d) comunicarea respectului şi interesului;
e) utilizarea raţională a timpului.

243. Calităţile vocii sunt:


a) controlul mişcării buzelor, articularea cuvintelor, ritmul, rezonanţa vocii, viteza de
vorbire;
b) râs, plâns, şoptit, oftat;
c) intensitate, înălţime, extensia vocii;
d) pauzele, îî, ăă, mm, aa;
e) tăcerea.

244. Caracteristicile vocale sunt:


a) controlul mişcării buzelor, articularea cuvintelor, ritmul, rezonanţa vocii, viteza de
vorbire;
b) râs, plâns, şoptit, oftat;
c) intensitate, înălţime, extensia vocii;
d) pauzele, îî, ăă, mm, aa;
e) tăcerea.

245. Parametrii vocali sunt:


a) controlul mişcării buzelor, articularea cuvintelor, ritmul, rezonanţa vocii, viteza de
vorbire;
b) râs, plâns, şoptit, oftat;
c) intensitate, înălţime, extensia vocii;
d) pauzele, îî, ăă, mm, aa;
e) tăcerea.

246. Separatorii vocali sunt:

42
a) controlul mişcării buzelor, articularea cuvintelor, ritmul, rezonanţa vocii, viteza de
vorbire;
b) râs, plâns, şoptit, oftat;
c) intensitate, înălţime, extensia vocii;
d) pauzele, îî, ăă, mm, aa;
e) tăcerea.

247. Distanţa de 15 - 46 cm este caracteristică:


a) zonei intime;
b) zonei personale;
c) zonei publice;
d) zonei sociale;
e) zonei economice.

248. Distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale, ceremonii sociale şi
întâlniri prieteneşti este caracteristică:
a) zonei intime;
b) zonei personale;
c) zonei publice;
d) zonei sociale;
e) zonei economice.

249. Distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe
car nu-i cunoaştem prea bine este caracteristică:
a) zonei intime;
b) zonei personale;
c) zonei publice;
d) zonei sociale;
e) zonei economice.

250. Distanţa de peste 3,60 m atunci când ne adresăm unui grup mare de oameni este
caracteristică:
a) zonei intime;
b) zonei personale;
c) zonei sociale;
d) zonei economice;
e) zonei publice.

43