Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COMUNICARE IN AFACERI
1
TESTE COMUNICARE IN AFACERI
2. Comunicarea prezintă:
a) 1 dimensiune;
b) dublă dimensiune;
c) 3 dimensiuni;
d) 5 dimensiuni;
e) 4 dimensiuni.
4. Comunicarea înseamnă:
a) o relaţie;
b) o situaţie comunicaţională;
c) o transmitere de informaţii, o relaţie şi o situaţie;
d) o înştiinţare;
e) o transmitere de informaţii.
7. Metacomunicarea reprezintă:
2
a) acţiuni verbale şi nonverbale;
b) ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte;
c) comunicarea cu propriul eu;
d) acţiuni paraverbale;
e) acţiuni nonverbale.
9. Comunicarea a fost definită ca „un proces prin care un emiţător transmite informaţii
receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite
efecte” de către:
a) Wiener;
b) Buhler;
c) Jakobson;
d) Bateson;
e) Johari.
10. Cel care a utilizat pentru prima dată în istorie termenii de emiţător, mesaj şi receptor
a fost:
a) Shannon şi Weaver;
b) Jakobson;
c) Johari;
d) Buhler;
e) Bateson.
3
14. Mesajul poate fi transmis prin intermediul limbajului:
a) verbal;
b) paraverbal;
c) verbal şi nonverbal;
d) verbal, nonverbal şi paraverbal;
e) nonverbal.
4
21. În procesul de comunicare pot exista bariere:
a) fizice, de limbaj;
b) de limbaj, de mediu, de concepţie, datorate poziţiei emiţătorului şi receptorului;
c) de comportament, de limbaj;
d) de concepţie, de comportament, datorate poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu există bariere.
22. Faptul că aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane reprezintă:
a) barieră de mediu;
b) barieră de concepţie;
c) barieră de limbaj;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu reprezintă barieră în comunicare.
24. Starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce aude de la emiţător, aceasta
reprezentând:
a) barieră de mediu;
b) barieră de limbaj;
c) barieră de concepţie;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu este barieră de comunicare.
25. Dificultăţile de exprimare şi utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze pot
constitui:
a) bariere de poziţie a emiţătorului şi receptorului;
b) bariere de mediu;
c) bariere de concepţie;
d) bariere de limbaj;
e) nu constituie bariere de comunicare.
5
e) nu este barieră de comunicare.
29. Imaginea despre sine a emiţătorului sau receptorului precum şi imaginea despre
interlocutor poate constitui:
a) barieră de limbaj;
b) barieră de mediu;
c) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
d) barieră de concepţie;
e) nici una din cele de mai sus.
33. Lipsa de atenţie în receptarea mesajului sau lipsa de interes a receptorului faţă de
mesaj poate fi:
a) barieră de mediu;
b) barieră de concepţie;
c) barieră de limbaj;
d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
e) nu reprezintă barieră în comunicare.
34. Existenţa presupunerilor sau concluziile grăbite asupra mesajului pot constitui:
a) barieră de limbaj;
b) barieră de mediu;
6
c) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;
d) barieră de concepţie;
e) nici una din cele de mai sus.
7
b) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată, comunicarea prin fir;
c) comunicarea înregistrată, comunicarea prin fir, comunicarea radiofonică;
d) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată, comunicarea radiofonică;
e) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată, comunicarea prin fir, comunicarea
radiofonică.
8
46. Parametrii care pot fi ajustaţi pe parcursul comunicării sunt:
a) vocali;
b) vocali, vizuali, de conţinut;
c) vizuali şi vocali;
d) de conţinut;
e) nu se ajustează nici un parametru.
9
53. Comunicarea în afaceri are următoarele caracteristici:
a) caracter predominant pragmatic, adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
b) preocuparea pentru eficienţă, adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu, preocuparea
pentru promovarea propriei imagini;
c) caracter predominant pragmatic, preocuparea pentru promovarea propriei imagini;
d) caracter predominant pragmatic, preocupare pentru eficienţă, adaptarea mesajului în
funcţie de auditoriu, preocuparea pentru promovarea propriei imagini;
e) caracter predominant pragmatic, preocupare pentru eficienţă, preocuparea pentru
promovarea propriei imagini.
54. Comunicarea poate apare pentru transmiterea ordinelor în vederea evaluării modului
în care sunt realizate şi executate sarcinile determinând astfel:
a) preocuparea pentru eficienţa procesului de comunicare;
b) caracterul predominant pragmatic al procesului de comunicare;
c) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
d) preocuparea pentru promovarea propriei imagini;
e) nici una din cele de mai sus.
10
a) posibilitatea omului de afaceri de a transmite mesaje cu un consum minim de resurse;
b) caracterul predominant pragmatic, determinat de urmărirea unor scopuri practice;
c) capacitatea persoanei de a şti cum trebuie acţionat şi ce trebuie făcut pentru a realiza
prin comunicare ceea ce îşi propune;
d) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;
e) preocuparea pentru promovarea propriei imagini.
11
c) echipelor care au de îndeplinit un anumit proiect sau obiectiv;
d) organizaţiilor subordonate individului;
e) instituţiilor publice.
69. Canalele formale fac parte integrantă din structura organizaţională a întreprinderii şi:
a) se structurează în mod spontan, neorganizat, între angajaţii unei întreprinderi;
b) permit facilitarea îndeplinirii sarcinilor prin prescrierea şi controlul circulaţiei
mesajelor în rândul personalului angajat;
c) exercită un control centralizat al deciziilor;
d) dezvoltă sentimentul valorii angajatului sporindu-i motivaţia şi satisfacţia muncii;
e) coordonează mai uşor şi mai prompt activităţile între grupurile de persoane.
71. Forma de realizare a canalului de comunicare în care mai multe persoane obţin
informaţii din aceeaşi sursă reprezintă:
a) reţeaua comasată;
b) reţeaua secvenţială;
c) reţeaua liniară reciprocă;
d) reţeaua echipă;
e) reţeaua stea.
12
72. Forma de organizare în succesiune a unor canale unilaterale de comunicare în care o
persoană obţine informaţii de la cea de dinaintea sa şi le trimite mai departe e reprezentată de:
a) reţeaua liniară reciprocă;
b) reţeaua secvenţială;
c) reţeaua echipă;
d) reţeaua stea;
e) reţeaua comasată.
13
e) salariaţii organizaţiei.
14
c) capacitatea întreprinderii de a anticipa contextul care va exista la un anumit moment;
d) existenţa unei voinţe veritabile de a comunica a echipei de conducere a organizaţiei,
cu riscurile implicate;
e) informaţiile emise trebuie să fie adevărate.
15
b) organizaţionale;
c) generice;
d) referenţiale;
e) publice.
16
a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta;
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) comunicarea presupune ca discuţiile să se desfăşoare liber, fără reguli şi proceduri
stricte;
d) partenerii sau colegii de serviciu au o conversaţie liberă;
e) conversaţia are loc între persoane foarte apropiate.
17
a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi
feed-back de la acesta
b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în
prealabil;
c) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor;
d) în procesul comunicării se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale
raţionamentelor;
e) comunicarea prezintă o mare bogăţie de sensuri.
18
106. Calitatea gândirii în cazul comunicării de afaceri care se referă la:
a) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte
celălalt;
b) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
c) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
d) modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact
intenţiile autorului;
e) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare.
19
a) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare
b) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;
c) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte
celălalt;
d) exprimarea concentrată pe subiectul de comunicat, fără divagaţii suplimentare şi
neavenite;
e) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în
care sunt abordate etapele comunicării;
20
e) folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprimă într-un mod indirect gânduri,
sentimente, idei.
21
b) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul
de limbaj;
c) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită
să enunţe propriile judecăţi de valoare;
d) în care publicul care asistă a avut posibilitatea să sistematizeze informaţii, fapte
evenimente anterioare angajării acestui tip de comunicare;
e) în care emitentul nu implică receptorul.
22
b) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite;
c) o intervenţie din partea unui vorbitor care prezintă şi susţine un punct de vedere
propriu;
d) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;
e) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee.
23
e) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate.
24
137. Ritmul vorbirii poate influenţa:
a) claritatea sunetelor;
b) semnificaţia mesajului;
c) claritatea sunetelor şi semnificaţia mesajului;
d) conţinutul mesajului;
e) nu influenţează în nici un fel.
25
e) nonverbal.
147. Stilul în care mesajul managerului caută să aibă un impact puternic asupra
auditoriului, urmărind eficienţa şi eficacitatea mesajului, angajarea la rezolvarea problemelor,
dirijarea spre anumite scopuri este:
a) stilul solemn;
b) stilul de comunicare managerială;
c) stilul administrativ;
d) stilul rece;
e) stilul formal.
148. Stilul care abordează o mare varietate tematică dar care pune accentul pe
informaţie mai mult decât pe forma de prezentare, urmărind informarea auditoriului este
specific:
a) stilului rece;
b) stilului formal;
c) stilului publicistic;
d) stilului solemn;
e) stilului administrativ.
149. Stilul funcţional care are ca element definitoriu prezenţa unor formule sintactice
clişeu, cu ajutorul cărora se efectuează o comunicare specifică instituţiilor este caracteristic:
a) stilului rece;
b) stilului formal;
c) stilului publicistic;
d) stilului solemn;
e) stilului administrativ.
26
150. În procesul comunicării se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale
raţionamentelor, ignorându-se sensibilitatea şi imaginaţia, acestea fiind caracteristice pentru:
a) stilul beletristic;
b) stilul ştiinţific;
c) stilul publicistic
d) stilul solemn;
e) stilul administrativ.
151. Stilul comunicării orale care constă în marea bogăţie de sensuri la care apelează şi
pe care le foloseşte încercând să abordeze dicţionarul unei limbi în exhaustivitatea sa este:
a) stilul publicistic;
b) stilul solemn;
c) stilul ştiinţific;
d) stilul beletristic;
e) stilul formal.
152. Stilul de comunicare orală care are ca trăsătură specifică căutarea minuţioasă a
acelor formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a conferi enunţării o notă de
ceremonie, solicitată în împrejurări deosebite este reprezentat de:
a) stilul publicistic;
b) stilul ştiinţific;
c) stilul solemn;
d) stilul administrativ;
e) stilul formal.
153. Conversaţia între două persoane apropiate în care mesajele conţin nu numai fapte şi
opinii ci exprimă şi sentimentele şi trăirile sufleteşti ale vorbitorilor este dominată de:
a) stilul beletristic;
b) stilul intim;
c) stilul formal;
d) stilul rece;
e) stilul cotidian.
154. Stilul în care limbajul este relaxat, se recurge uneori la argou sau la coduri
cunoscute doar de participanţi este:
a) stilul cotidian;
b) stilul intim;
c) stilul formal;
d) stilul beletristic;
e) stilul publicistic.
155. Discuţiile desfăşurate liber, fără a se supune unor reguli şi proceduri stricte sunt
caracteristice:
a) stilului consultativ-informaţional;
b) stilului formal;
c) stilului publicistic;
d) stilului cotidian;
e) stilului administrativ.
27
156. Comunicarea orală care se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind
bine pregătit în prealabil este caracterizată de:
a) stilul cotidian;
b) stilul solemn;
c) stilul formal;
d) stilul administrativ;
e) stilul publicistic.
159. Capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce
simte celălalt reprezintă:
a) claritatea limbajului;
b) empatia;
c) calitatea gândirii;
d) proprietatea;
e) concizia.
160. Comunicarea trebuie să aibă la bază un mesaj clar şi uşor de înţeles, aceasta fiind:
a) empatia;
b) claritatea limbajului;
c) calitatea gândirii;
d) proprietatea;
e) concizia.
161. Cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul
în care sunt abordate etapele comunicării reprezintă:
a) empatia;
b) calitatea gândirii;
c) concizia;
d) claritatea limbajului;
e) precizia.
162.Modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact
intenţiile autorului defineşte:
a) concizia;
b) proprietatea;
28
c) precizia;
d) demnitatea;
e) claritatea limbajului.
164. Utilizarea în comunicarea orală numai a acelor cuvinte şi expresii necesare pentru
înţelegerea comunicării defineşte:
a) claritatea limbajului;
b) calitatea gândirii;
c) proprietatea;
d) precizia;
e) concizia.
167. Utilizarea în exprimarea orală numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc
atingere moralei sau bunei cuviinţe reprezintă:
a) empatia;
b) demnitatea;
c) naturaleţea;
d) armonia;
e) fineţea.
168. Folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima într-un mod indirect
gândurile, sentimentele, ideile defineşte:
a) empatia;
b) armonia;
c) demnitatea;
d) fineţea;
e) naturaleţea.
29
169. Obţinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte şi expresii
capabile să provoace auditorului reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului este dat de:
a) empatie;
b) naturaleţe;
c) armonie;
d) fineţe;
e) demnitate.
170. Forma comunicării în care emitentul nu implică receptorul dar există feed-back se
numeşte:
a) conferinţa;
b) monologul;
c) expunerea;
d) prelegerea;
e) discursul.
171. Adresarea directă, publică în care cel care susţine comunicarea evită să enunţe
propriile judecăţi de valoare rezumându-se să le prezinte cu fidelitate doar pe cele ale
autorilor despre care vorbeşte reprezintă:
a) monologul;
b) expunerea;
c) prelegerea;
d) conferinţa;
e) discursul.
172. Forma de discurs care angajează în mod explicit personalitatea, opiniile, sistemul
de valori ale celui care vorbeşte poartă denumirea de:
a) monolog;
b) conferinţă;
c) expunere;
d) prelegere;
e) discurs.
30
175. Forma de comunicare orală care presupune emiterea, argumentarea si susţinerea
unor puncte de vedere şi a unor idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială în
evoluţia domeniului respectiv este:
a) expunerea;
b) prelegerea;
c) conferinţa;
d) discursul;
e) relatarea.
176. Rostirea angajată cu prilejul unor evenimente deosebite poartă denumirea de:
a) discurs;
b) toast;
c) expunere;
d) prelegere;
e) relatare.
177. Intervenţia din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept
scop ilustrarea unui punct de vedere reprezintă:
a) discursul;
b) alocuţiunea;
c) expunerea;
d) prelegerea;
e) pledoaria.
178. Forma comunicării în care se folosesc cele mai variate modalităţi făcându-se apel
la imaginaţie, sentimente, emoţii, cunoştinţe anterioare este:
a) alocuţiunea;
b) prelegerea;
c) povestirea;
d) dialogul;
e) dezbaterea.
179. Intervenţia din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept
scop prezentarea şi susţinerea unui punct de vedere propriu se defineşte ca:
a) alocuţiune;
b) prelegere;
c) dezbatere;
d) pledoarie;
e) interpelare.
31
181. Situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la
discuţie, acesta din urmă declarându-şi fie tacit, acordul cu mesajul enunţat este definită ca
fiind:
a) intervenţia;
b) alocuţiunea;
c) pledoaria;
d) predica;
e) dezbaterea.
182. Situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor
anumite surse o mai bună precizare în anumite probleme, pe anumite domenii este:
a) pledoaria;
b) alocuţiunea;
c) predica;
d) dialogul;
e) interpelarea.
183. Comunicarea în cadrul căreia mesajele se schimbă între participanţi, fiecare fiind
pe rând emiţător şi receptor se defineşte ca:
a) povestire;
b) dialog;
c) alocuţiune;
d) pledoarie;
e) interpelare.
185. Forma de comunicare dialogală care implică serioase structuri evaluative este:
a) dialogul;
b) pledoaria;
c) dezbaterea;
d) seminarul;
e) alocuţiunea.
187. Forma de comunicare în care participanţii dezbat în comun o anumită idee, în baza
unei discuţii, pe un anumit subiect poartă denumirea de:
a) interviu;
32
b) dialog;
c) colocviu;
d) seminar;
e) dezbatere.
188. Alocuţiunea este o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context
comunicaţional care nu trebuie să depăşească:
a) 30 minute;
b) 10 minute;
c) 5 minute;
d) 20 minute;
e) o oră.
33
193. Preocuparea pentru asigurarea accesibilităţii rezidă din:
a) modul în care autorul planifică, codifică şi transmite mesajele esenţiale;
b) înscrisurile se întocmesc în legătură cu îndeplinirea unor sarcini de muncă;
c) există o abordare sistemică, deschisă şi sinceră a principalelor activităţi, de colectarea
faptelor până la transmiterea informaţiilor;
d) lipsa abilităţii de a scrie corect poate deveni un handicap pentru orice angajat
afectând comunicarea şi propria imagine;
e) modul de redactare al scrierii de afaceri.
34
a) care se realizează de regulă în cadrul unei organizaţii şi care are în vedere un anumit
subiect ce trebuie cunoscut şi de alte persoane pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător
sarcinile de muncă;
b) de mică dimensiune care prezintă interes pentru destinatar, legat de sarcinile sale de
muncă;
c) este justificată o acţiune, o schimbare de procedură, un eveniment pe baza unor
argumente pertinente;
d) care informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra
rezultatelor acesteia;
e) care analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie,
eveniment sau proces.
35
a) prezintă cele mai importante probleme aflate în discuţie;
b) menţionează termenii de referinţă şi trecerea în revistă a problemelor ce vor fi
abordate în ordinea în care sunt prezentate în rapoarte;
c) cuprinde conţinutul raportului structurat pe secţiuni şi subsecţiuni care poartă fiecare
un titlu distinct;
d) informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra rezultatelor
acesteia;
e) analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie, eveniment
sau proces.
36
208. Comunicarea non-verbală bazată pe folosirea însemnelor:
a) se bazează pe ceea ce recepţionăm prin intermediul simţurilor văzului, auzului,
mirosului, tactil şi gustativ;
b) are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică şi comunică diferite
emoţii artistice;
c) se bazează pe folosirea steagurilor, insignelor, uniformelor etc.;
d) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de religie;
e) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de statutul social.
209. Limbajele non-verbale care însoţesc comunicarea scrisă sunt legate de:
a) aspectul grafic al foii;
b) structura scrierii;
c) formatul scrierii;
d) aspectul grafic al foii, structura şi formatul scrierii;
e) nu există limbaj non-verbal.
211. Mimica reprezintă comunicarea prin expresia feţei prin intermediul următoarelor
caracteristici:
a) încruntare, ridicarea sprâncenelor, încreţirea nasului, ţuguierea buzelor;
b) gamă largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism sau jenă;
c) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii;
d) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
e) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze.
212. Zâmbetul reprezintă comunicarea prin expresia feţei prin intermediul următoarelor
caracteristici:
a) încruntare, ridicarea sprâncenelor, încreţirea nasului, ţuguierea buzelor;
b) gamă largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism sau jenă;
c) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii;
d) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
e) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze.
213. Privirea reprezintă comunicarea prin expresia feţei prin intermediul următoarelor
caracteristici:
a) încruntare, ridicarea sprâncenelor, încreţirea nasului, ţuguierea buzelor;
b) gamă largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism sau jenă;
c) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii;
d) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;
e) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze.
37
c) privirea într-un triunghi ochi-centrul pieptului sau chiar mai jos;
d) folosită pentru exprimarea interesului sau ostilităţii şi atitudinii critice;
e) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii.
38
221. Mişcările verticale ale managerului:
a) sunt vizibile la darea mâinii;
b) managerul îşi extinde mâinile direct în faţă când dă mâna, iar când vorbeşte se
înclină;
c) în timp ce da mâna, managerul se va desfăşura pe verticală, iar la aşezarea pe scaun
se va aduna şi va ţine braţele în jos;
d) influenţează în sens negativ comunicarea;
e) nu există asemenea mişcări.
39
e) formei corpului, a îmbrăcămintei, a mirosului, a bijuteriilor şi a altor accesorii
vestimentare.
40
d) distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe
care nu îi cunoaştem prea bine;
e) distanţa corespunzătoare de fiecare dată când ne adresăm unui grup mare de oameni.
41
b) relaţia de comunicare pozitivă care se dezvoltă proporţional cu frecvenţa
interacţiunii;
c) ritmul zilnic al activităţilor, anotimpurile, sărbătorile, ritualurile;
d) comunicarea respectului şi interesului;
e) utilizarea raţională a timpului.
42
a) controlul mişcării buzelor, articularea cuvintelor, ritmul, rezonanţa vocii, viteza de
vorbire;
b) râs, plâns, şoptit, oftat;
c) intensitate, înălţime, extensia vocii;
d) pauzele, îî, ăă, mm, aa;
e) tăcerea.
248. Distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale, ceremonii sociale şi
întâlniri prieteneşti este caracteristică:
a) zonei intime;
b) zonei personale;
c) zonei publice;
d) zonei sociale;
e) zonei economice.
249. Distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe
car nu-i cunoaştem prea bine este caracteristică:
a) zonei intime;
b) zonei personale;
c) zonei publice;
d) zonei sociale;
e) zonei economice.
250. Distanţa de peste 3,60 m atunci când ne adresăm unui grup mare de oameni este
caracteristică:
a) zonei intime;
b) zonei personale;
c) zonei sociale;
d) zonei economice;
e) zonei publice.
43