Subiecte rezolvate vibratii

1.Miscarea armonica simpla.

Cea mai simplă mişcare vibratorie posibilă este mişcarea pe o singură direcţie a masei

rigide controlate de un resort elastic.

Un asemenea sistem se numeşte sistem masă-resort cu un singur grad de libertate.

Dacă masa respectivă se îndepărtează forţat de poziţia de echilibru, iar apoi este

lăsată liberă, resortul va întoarce masa în poziţia de echilibru, dar până în momentul

echilibrului masa va avea o energie cinetică, care va face resortul să se întindă şi să se

comprime repetat.

In figura următoare apare graficul deplasării masei rigide în funcţie de timp.

Dacă în sistem nu ar exista frecare, oscilaţia ar continua cu aceeaşi amplitudine şi cu

aceeaşi perioadă la infinit. Totuşi, în practică nu există aşa ceva. În orice sistem

mecanic există frecare, lucru care face ca amplitudinea vibraţiei să scadă gradat, iar

energia să se transforme în căldură.

Definiţiile următoare se aplică mişcării armonice simple:

T = Perioada undei

Perioada este timpul necesar parcurgerii unui ciclu. Perioada se măsoară în secunde,

sau milisecunde în funcţie de cât de des se modifică unda.

1
f = frecvenţa undei = 1/T

Frecvenţa este numărul de cicluri efectuate într-o secundă şi este invers proporţională

cu perioada şi se măsoară în (Hz), denumire dată după cercetătorul german, Heinrich

Hertz.

Schema logică pentru studiul teoretic al vibraţiilor sistemelor mecanice

2.Clasificarea vibratiilor mecanice

a) După natura sistemului elastic

• vibraţii liniare

• vibraţii neliniare

b) După natura forţelor care acţionează în timpul vibraţiei

Forţele care intervin în timpul vibraţiei sunt în general: forţa elastică Fe, forţa

rezistentă Fr şi forţa perturbatoare (excitatoare) Fp.

În funcţie de valorile acestor forţe, vibraţiile pot fi clasificate:

• După forţa rezistentă Fr (forţa rezistentă este pozitivă dacă acţionează în sensul

mişcării ):

F r = 0 vibraţii neamortizate;

F r ≠ 0 F r < 0 vibraţii amortizate;

F r > 0 vibraţii autoântreţinute sau autoexcitate.

• După forţa perturbatoare.

2
F p = 0 vibraţii libere;

F p ≠ 0 vibraţii forţate ;

F p cunoscut vibraţii deterministe;

F p aleatoare vibraţii aleatoare.

c) După numărul gradelor de libertate.

Numărul de grade de libertate ale unui sistem elastic reprezintă numărul de parametri

scalari independenţi, necesari pentru a determina poziţia elementelor sistemului.

Sistemele elastice pot fi:

• cu număr finit de grade de libertate;

a) Sisteme cu un grad de libertate (1DOF)

b) Sisteme cu 2 grade de libertate (2DOF)
c) •Sisteme cu număr infinit de grade de libertate (sistem continuu).
d) După traiectoria pe care se deplasează punctele sistemului oscilant, vibraţiile pot fi de
translaţie sau de rotaţie.

3.Elemente caracteristice ale sistemelor elastic.

Elementele caracteristice ale celui mai simplu sistem elastic sunt cele din figura de mai jos

-MASA (m) F=mŸ

-elementul elastic k - caracteristia liniara sau neliniara
În cazul elementului elastic cu caracteristică neliniară: F= kxn
-Amortizorul (c).Acesta poate ficu :
• amortizare vâscoasă: - liniară;
- neliniară;
• amortizare histeretică (amortizare structurală, datorită frecărilor din îmbinări,

3
reazeme) şi care depinde numai de amplitudinea mişcării;
Amortizorul vâscos liniar - forţa aplicată este proporţională cu viteza relativă
dintre punctele sale de fixare.

Constanta c se numeşte coeficient de amortizare şi caracterizează amortizorul.

Cunoscând aceste caracteristici ale sistemului putem determina principala sa

caracteristică vibratorie: pulsaţia proprie ω0, măsurată în s −1 sau în rad/s.

-1
Intre pulsaţia proprie ω0(s ) si frecvenţa proprie f0 (Hz) există relaţia:

𝜔2 1
F0= =
2𝜋 𝑇

Principalele mărimi care se urmăresc în studiul vibraţiilor sunt:

• pulsaţiile proprii, pentru a cunoaşte dacă există pericol de rezonanţă;

• amplitudinile vibraţiilor (deplasări, viteze, acceleraţii) pentru a stabili dacă
sunt dăunătoare sistemului oscilant sau mediului.

4.Marimi care descriu forma de unda a vibratiilor

Mişcarea oscilatorie armonică este cea mai simplă formă de mişcare periodică
fiind descrisă de funcţia armonică (1) şi reprezentată în Fig.1

Unde: t = timpul [s] , a = amplitudinea oscilaţiei [m], ω = viteza unghiulară

[rad/s], φ= faza [rad] la originea timpului

f = frecvenţa [s-1 sau Hz]; T = perioada [s]; (Fig. 1).

4
Fig. 1- Mişcarea oscilatorie armonică

La originea timpului amplitudinea este: acosωt

Timpul asociat maximului de amplitudine dinaintea originii timpului se

deduce din relaţia: x(t) = a cos(ωt+ φ) = a
Pentru deducerea vitezei şi acceleraţiei vibraţiei se derivează funcţia armonică
în raport cu timpul, stiind ca exista : -sinx = cos(x+π/2); -cosx = cos(x+π)

Observăm amplitudinile deplasării (Xvârf = a), vitezei (Vvârf = aω) şi

acceleraţiei = aω2) punctului material sau corpului care descrie mişcare
armonică. Rescriem expresiile pentru mişcarea armonică şi pentru viteza şi
acceleraţia asociate:

5
 5.Masurarea amplitudinii vibratiilor

Amplitudinea la vârf (Vf.) reprezintă cursa maximă a undei faţă de zero sau
punctual de echilibru.
Amplitudinea vârf-la-vârf (Vf.-Vf.) reprezintă distanţa de la un vârf negativ
la unul pozitiv. În cazul undei sinusoidale, valoarea vârf-la-vârf, este exact dublul
valorii la vârf, deoarece forma de undă este simetrică. Afirmaţia nu este valabilă
pentru toate formele de undă de vibraţii, deoarece nu toate sunt simetrice faţă de
axa OX.
În practică vibraţiile se compun din sinusoide de frecvenţe diferite. Valoarea
RMS se foloseşte la exprimarea amplitudinii vitezei de vibraţie a undei sinusoidale
compuse. Astfel, rădăcina medie pătrată a amplitudinii (RMS) va fi rădăcina
pătrată din media pătratelor amplitudinilor de undă.

Numai în cazul undelor sinusoidale, valoarea eficace RMS este egală cu 0,707 din
valoarea la vârf. Valoarea RMS este proporţională cu aria de sub curbă - în cazul în
care vârfurile de amplitudine negativă sunt rectificate, de exemplu transpuse în
zona pozitivă de grafic, iar aria determinată de curba rezultată mediată la un nivel
constant, nivel care va fi proporţional cu valoarea RMS.
6
Valoarea RMS a unui semnal de vibraţii este o măsură importantă a
amplitudinii sale şi este numeric egală cu rădăcina pătrată din media pătratelor
amplitudinilor undelor componente. Acest interval de timp trebuie să fie de cel
puţin o perioadă pentru a ajunge la valoarea corectă.

Valoarea RMS este importantă fiindcă este o măsură strâns legată de energia
vibraţiei. Valoarea RMS trebuie utilizată în toate calculele pentru exprimarea
puterii sau energiei unei forme de undă.

6.Care sunt unitatile de masura pentru amplitudinea vibratiilor

În Sistemul Internaţional, deplasarea se măsoară în (m) vârf-la-vârf, viteza în

(m/s) RMS sau (m/s) vârf, iar acceleraţia în (g) RMS sau (g) vârf.

Se obişnuieşte, măsurarea acceleraţiei în g, cu toate că “g” nu este o unitate de

măsură pentru acceleraţie, ci este acceleraţia gravitaţională medie la suprafaţa
pământului, acceleraţie a cărei măsură o resimţim toţi în viaţa cotidiană.

În mod normal, în Sistemul Internaţional, acceleraţia se măsoară în m/sec 2, iar 1g =

9,81 m/sec2.

Accelerometrul este considerat traductorul standard pentru măsurarea vibraţiilor,

pentru că acceleraţia vibraţiei, pe care acesta o măsoară, este uşor de integrat o dată
sau de două ori, în scopul afişării vitezei de vibraţie sau deplasării.

Alte mărimi utilizate in studiul vibraţiilor:

- energia elastică, Wp : este energia acumulată sub formă de energie

potenţială de deformaţie.

- puterea medie pentru o perioadă, PT : se obţine raportând energia elastică

acumulată într-o perioadă la valoarea perioadei:

7
7.Ce este accelerometrul?

Accelerometrul este considerat traductorul standard pentru măsurarea vibraţiilor,

pentru că acceleraţia vibraţiei, pe care acesta o măsoară, este uşor de integrat o dată
sau de două ori, în scopul afişării vitezei de vibraţie sau deplasării. Cele mai multe
aparate comerciale disponibile folosite ca integratoare, funcţionează corect la
frecvenţe peste 1 Hz, ceea ce, ca şi limită inferioară, este suficient pentru aproape
toate aplicaţiile referitoare la măsurarea vibraţiilor

8.Frecvente naturale

Pentru orice structură fizică se poate crea un model fizic compus din mai multe
resorturi elastice, mase rigide şi amortizoare. Amortizoarele absorb energia, pe
când resorturile şi masele nu.

În cazul în care unui sistem mecanic de tip resort elastic – masă rigidă i se imprimă
o anumită energie, acesta va vibra la frecvenţa sa naturală, iar nivelul de vibraţii
pe care le va dezvolta acest sistem mecanic va depinde de intensitatea energiei
imprimate sistemului, precum şi de absorbţia sau amortizarea inerentă din sistem.

Frecvenţa naturală a sistemului mecanic va creşte direct proporţional cu rigiditatea

sistemului, şi va scădea invers proporţional cu creşterea masei rigide. Dacă
sistemul mecanic este amortizat, ceea ce se întâmplă de fapt la toate sistemele
mecanice, frecvenţa sa naturală va fi puţin mai mică, şi va depinde de amortizare.

9.Rezonanta.Teste de rezonanta

Rezonanţa reprezintă starea de funcţionare în care o frecvenţă de excitaţie se

apropie de o frecvenţă naturală a structurii maşinii. Frecvenţa naturală
8
(proprie) este frecvenţa la care va vibra o structură lăsată să vibreze liber, după ce
asupra acesteia se intervine cu o forţă care îi modifică starea de echilibru.

O structură tipică va avea mai multe frecvenţe naturale. Atunci când apare
fenomenul de rezonanţă, nivelul de vibraţie rezultat poate fi foarte mare şi poate
provoca rapid şi iremediabil daune.

Sisteme mecanice de maximă rezonanţă: clopoţelul şi diapazonul.

Testele de rezonanta sunt:

- Testul de impact

- Testul de funcţionare în regim tranzitoriu „Coast Up” şi „Coast Down”

- Testul de viteză variabilă

10.Analiza de frecventa

Pentru a obţine informaţiile care pot descrie cât mai fidel un semnal de vibraţii se
recurge la efectuarea analizei de frecvenţă, aşa-zisa analiză spectrală de frecvenţă
pe semnalul de vibraţii respectiv. Forma de undă este graficul amplitudine
funcţie de timp, iar spectrul este graficul amplitudine funcţie de frecvenţă.

Analiza spectrală este echivalentă cu transformarea informaţiilor din termeni

amplitudine-timp în termeni amplitudine-frecvenţă.

Între timp şi frecvenţă există următoarea relaţie, adică timpul este invers
proporţional cu frecvenţa.

De reţinut este faptul că informaţia este aceeaşi în ambele reprezentări, numai că în

domeniul frecvenţă, informaţia este mult mai compactă. O planificare foarte lungă
în domeniul timp se poate comprima la numai două rânduri în domeniul frecvenţă.

9
11.De ce se efectueaza analiza spectrala.Definitie.

Analiza spectrală, care este definită ca fiind transformarea unui semnal de la un tip
de reprezentare în domeniul timp într-o reprezentare în domeniul frecvenţă.

Înainte de a parcurge metoda de analiză a spectrului de frecvenţe, ne vom

familiariza cu diferite tipuri de semnale pe care le vom întâlni în continuare.

Din punct de vedere teoretic şi practic, semnalele din domeniul timp se pot
clasifica în mai multe categorii. Aceste tipuri diferite de semnal produc diferite
tipuri de spectre, şi pentru a evita erorile în efectuarea analizei de frecvenţă, este
instructiv să le cunoaştem caracteristicile.

10
12.Semnale deterministe,nedeterministe si nestationare.

În general, semnalele se pot împărţi în semnale staţionare şi nestaţionare.

Semnalele staţionare au parametrii caracteristici constanţi în timp. Dacă privim un
semnal staţionar pentru câteva momente acum şi apoi, după o oră îl privim din nou,
vom observa că arată, în esenţă, la fel, adică nivelul său global ar fi aproximativ
aceeaşi; de exemplu distribuţia în amplitudine şi deviaţia standard ar fi aproximativ
la fel. Maşinile rotative produc, în general, semnale staţionare de vibraţii

Semnalele staţionare se pot împărţi în semnale deterministe şi semnale

nedeterministe sau aleatorii.

Semnale deterministe şi nedeterministe (aleatorii)

Semnale deterministe sunt o categorie specială de semnale staţionare cu frecvenţă

şi amplitudine relativ constante pe o perioadă lungă de timp. Acestea pot fi
exprimate printr-o relaţie analitică (formulă) exactă, ce conduce la determinarea
precisă a valorii lor în orice moment. Asemenea semnale „nu spun nimic nou”,
fiind absolut previzibile.

Semnalele deterministe sunt generate de maşinile rotative, de instrumentele

muzicale şi de generatoarele de tensiuni sinusoidale. Ele se pot împărţi în
continuare în semnale periodice şi cvasi-periodice. Semnalele periodice au forme
de undă cu model repetitiv la intervale egale de timp, în timp ce semnalele cvasi-
periodice au forme de undă a căror rată de repetiţie variază în timp, dar, la prima
vedere par a fi periodice. Uneori, maşinile rotative produc semnale cvasi-periodice,
în special echipamentele antrenate cu curele de transmisie.

Semnalele nedeterministe sau aleatorii sunt cele a căror evoluţie în timp nu poate fi
anticipată cu certitudine, ca de exemplu: semnalul vocal, video, seismic etc. Cu cât
aceste semnale sunt mai imprevizibile, cu atât mai mare este cantitatea de energie
pe care o poartă. De exemplu, semnalul recepţionat pe durata de transmisie a
ştirilor la un post de radio este ascultat cu interes, datorită caracterului său de
noutate

11
Semnalul nedeterminist are caracteristici specifice, şi anume media, dispersia,
media globală, dispersia globală, histograma, densitatea spectrală de putere etc.
Semnalul poate avea un anumit grad de predictibilitate a evoluţiei sale în timp.

În funcţie de anumite caracteristici ale sale, semnalul nedeterminist poate fi:

• Staţionar – media şi dispersia nu depind de timp, ci sunt constante

• Ergodic – media pe porţiuni nu diferă de media globală

• Zgomot alb – are o densitate spectrală de putere constantă în toată banda de

frecvenţă.

Semnalele nestaţionare sunt împărţite în semnale continue şi tranzitorii. Exemple

de semnale nestaţionare continue sunt vibraţiile produse de ciocanul rotopercutor şi
de sunetul focurilor de artificii.

13.Exemple de forma de unda si de spectrele aferente acestora.

În continuare sunt prezentate forme de undă şi spectre care ilustrează unele

caracteristici importante ale analizei de frecvenţă. Deşi acestea sunt idealizate, în
sensul că provin de la un generator de funcţie electronică şi analizate cu un
analizor FFT, ele totuşi prezintă anumite atribute frecvent observate la spectrele

utilajelor dinamice.

12
O undă sinusoidală conţine numai o singură frecvenţă, iar spectrul său este un
singur punct. Teoretic, o undă sinusoidală este infinită în timp şi nu se schimbă
niciodată. Aparatul matematic ce converteşte forma de undă din domeniul timp în
domeniul frecvenţă este transformata Fourier, care comprimă toate informaţiile
aferente undei sinusoidale într-un domeniu infinit de timp, într-un singur punct.
Faptul că vârful din spectrul de mai sus are o lăţime finită este un atribut al analizei
FFT, despre care vom discuta mai târziu.

O maşină cu rotorul dezechilibrat prezintă o forţă de excitaţie care este o undă

sinusoidală la 1×RPM. În cazul în care răspunsul maşinii este perfect liniar,
vibraţiile rezultate se vor concretiza într-o undă sinusoidală pură, ca cea prezentată
mai sus. La multe maşini echilibrate precar, forma de undă în timp seamănă cu o
undă sinusoidală, iar în spectrul de frecvenţă apare un vârf de mare amplitudine în
fundamentală (1×RPM).

13
14.Scale logaritmice de frecventa

Până în prezent, singurul tip de analiză de frecvenţă despre care am discutat a fost
pe scale de frecvenţă liniare, de exemplu, axa frecvenţei este stabilită într-un mod
liniar. Aceasta este potrivită pentru analiza de frecvenţă cu o rezoluţie de frecvenţă
constantă pe tot domeniul de frecvenţă, cunoscută şi sub denumirea de analiza de
bandă îngustă. Analizoarele FFT efectuează acest tip de analiză.

Există multe situaţii în care se doreşte efectuarea analizei de frecvenţă, dar analiza
în bandă îngustă nu prezintă datele în cea mai accesibilă formă.

Un exemplu în acest sens ar fi analiza undelor acustice în cazul în care se studiază

valoarea de suportabilitate a zgomotului la un observator uman. Mecanismul
auzului uman este receptiv constând mai degrabă într-un domeniu limitat de două
frecvenţe alăturate (octavă), decât într-o frecvenţă reală.

Putem afirma faptul ca percepţia urechii umane este mai degrabă proporţională cu
logaritmul frecvenţei, decât cu frecvenţa în sine. Prin urmare, este logic ca
frecvenţa spectrului acustic să se exprime pe o scală logaritmică de frecvenţă.

Octava este un interval de frecvenţă perceptibil de către urechea umană, astfel încât
că aşa-numita analiză în bandă de octave a fost definită ca standard pentru analiza
acustică. Figura de mai jos prezintă un spectru tipic de bandă de octave la care se
aplică standardul ISO pentru frecvenţele centrale din benzile de octave. Fiecare
bandă de octave are o lăţime egală cu aproximativ 70% din frecvenţa ei centrală.
Acest tip de spectru este denumit bandă de procent constant, deoarece fiecare
bandă de frecvenţă are o lăţime care reprezintă un procent constant din frecvenţa sa
centrală. Cu alte cuvinte, analiza de bandă devine mai amplă în funcţie de
frecvenţele centrelor benzilor considerate.

Se poate argumenta că rezoluţia frecvenţei la analiza în bandă de octave este prea

scăzută pentru a fi utilă, mai ales atunci când este vorba despre analiza spectrului
de vibraţii al unui utilaj, dar se poate defini o analiză în benzi de procent constant
de frecvenţă, pentru benzi mai înguste.

14
Un exemplu comun în acest sens este spectrul de o treime de octavă, ale cărei
lăţimi de bandă filtrate reprezintă aproximativ 27% din frecvenţele lor centrale.
Trei benzi de o treime de octavă alcătuiesc un interval complet (o octavă), astfel
încât rezoluţia unui astfel de spectru este de trei ori mai bună decât cea a spectrului
de frecvenţe în benzi de octave. Spectrele de o treime de octavă sunt frecvent
utilizate în măsurătorile acustice.

Un avantaj major al analizei în bandă de procent constant constă în faptul că pe un

grafic unic se poate afişa un domeniu foarte mare de frecvenţă, iar rezoluţia la
frecvenţe mai mici poate rămâne în continuare destul de mică. Desigur, rezoluţia la
cele mai înalte frecvenţe are de suferit, dar acest lucru nu este o problemă pentru
anumite aplicaţii, cum ar fi detectarea defectelor maşinilor.

Când vom vorbi despre diagnosticarea defectelor utilajelor, vom vedea că spectrele
de bandă îngustă sunt foarte utile în rezolvarea armonicilor de înaltă frecvenţă şi
benzilor laterale, dar pentru detectarea defectelor maşinilor, nu este nevoie de o
astfel de rezoluţie înaltă. Cele mai multe spectre ale vitezei de vibraţie ale
maşinilor vor înregistra diferenţe considerabile de amplitudine la frecvenţe înalte,
pe când un spectru în bandă cu procent constant (CPB) pentru aceleaşi date va fi de
obicei mult mai uniform ca amplitudine, într-un domeniu larg de frecvenţe.

Aceasta înseamnă că un spectru CPB profită mai bine de domeniul dinamic al

instrumentelor de măsură. Spectrele de o treime de octavă sunt suficient de înguste
la frecvenţe joase pentru a afişa primele câteva armonici ale turaţiei de lucru, şi
pot fi folosite eficient pentru detectarea defectelor la afişarea trendului.

15.Traductoare de deplasare

Traductorul de proximitate, denumit şi traductor de deplasare, este o unitate

montată permanent care necesită un convertor de semnal pentru a genera o
tensiune de ieşire proporţională cu distanţa dintre acesta şi arbore.

15
Acesta funcţionează pe principiul magnetic, şi este sensibil la anomaliile magnetice
ale arborelui - trebuie să aveţi grijă ca arborele să nu fie magnetizat, pentru a vă
asigura că semnalul de ieşire nu este contaminat.

Este important să reţinem că traductorul măsoară deplasarea relativă dintre lagăr şi

fus, şi nu măsoară nivelul total de de vibraţii al arborelui sau carcasei.

Traductorul de deplasare este foarte frecvent instalat pe maşini mari, cu lagăre de

alunecare, pentru a detecta defecţiunile de lagăr şi a preveni avariile catastrofale

Aceste traductoare sunt utilizate frecvent în perechi, montate defazat cu 90° şi

conectate la un osciloscop pentru a afişa orbita sau traiectoria fusului în lagăr.

Răspunsul în frecvenţă al traductorului de deplasare se extinde de la 0 Hz la

aproximativ 1000 Hz.

16.Traductoare de viteza.

Unele traductoare de viteză presupun o bobină care se deplasează în afara unui

magnet staţionar. Principiul de funcţionare este acelaşi.

Mai există şi un alt tip de traductor de viteză care este alcătuit dintr-un
accelerometru cu un integrator electronic încorporat şi este, din multe puncte de
vedere, superior traductorului clasic seismic de viteză.

Traductorul de viteză a fost unul dintre primele traductoare de vibraţie

construite. Acesta constă într-o bobină şi un magnet astfel dispus încât, chiar dacă
îşi schimbă poziţia, acesta tinde să rămână staţionar datorită inerţiei sale. Mişcarea
relativă dintre magnet şi bobină induce un curent proporţional cu viteza de mişcare.
Astfel, traductorul produce un semnal direct proporţional cu viteza de vibraţie.
Traductorul este auto-generator şi nu are nevoie de o electronică sofisticată care să-

16
i condiţioneze funcţionarea, iar impedanţa semnalului său de ieşire este relativ
scăzută, ceea ce îl face aproape insensibil la zgomotul de fond.

În ciuda tuturor acestor avantaje, traductorul de viteză are şi multe dezavantaje care
îl fac necompetitiv cu echipamentele noi, deşi în foarte multe industrii există încă
în uz mii de asemenea traductoare. Traductorul de viteză este relativ greu şi
complicat şi costisitor şi are un răspuns în frecvenţă slab, de la aproximativ 10 Hz
până la 1000 Hz. Resortul şi magnetul alcătuiesc un sistem rezonant de joasă
frecvenţă, cu o frecvenţă naturală de aproximativ 10 Hz. Această rezonanţă trebuie
amortizată pentru a evita un vârf de mare amplitudine la frecvenţa de răspuns.
Problema este că amortizarea oricărui sistem este dependentă de temperatură, iar
acest aspect influenţează răspunsul în frecvenţă şi faza.

17.Traductoare de acceleratie.

Accelerometrul de tip compresiv ilustrat mai sus, a fost prima aplicaţie de acest tip
introdusă în practică. Există mai multe tipuri de accelerometre, iar unul dintre
acestea constă într-o soluţie constructivă, care este în general preferată şi la care
elementul activ descompune forţele.

Accelerometrul piezoelectric poate fi considerat traductorul standard pentru

măsurarea vibraţiilor maşinilor. Acest tip de accelerometru este întâlnit în practică
în configuraţii diferite, dar vom folosi modelul clasic pentru a explica principiul de
funcţionare.

Accelerometrele au un domeniu dinamic foarte larg. Nivele cele mai mici de

acceleraţie pe care accelerometrele piezoelectrice le pot detecta sunt determinate
doar de zgomotul electric produs de echipamentele electronice, şi cele mai înalte
nivele sunt limitate doar de distrugerea elementului piezoelectric în sine. Acest
domeniu de acceleraţie se poate întinde pe un domeniu de amplitudine de
aproximativ 160 dB! Nici un alt tip de traductor nu poate ajunge la această
performanţă.

17
Domeniul de frecvenţă al accelerometrului este foarte larg şi se întinde de la
frecvenţe foarte scăzute până la câteva zeci de kHz. Răspunsul de înaltă frecvenţă
este limitat de rezonanţa masei seismice şi de elasticitatea elementului
piezoelectric. Această rezonanţă produce un vârf de mare amplitudine la frecvenţa
naturală a traductorului, iar acest lucru este, de obicei, undeva aproape de 30 kHz
pentru accelerometrele uzuale. O regulă de bază spune că un accelerometru este
utilizabil până la aproximativ 1/3 din frecvenţa sa naturală.

18.Caracteristicile fizice ale zgomotului.

Vibraţia acustică reprezintă mişcarea particulelor unui mediu elastic de o

parte şi de alta a unei poziţii de echilibru.

Sunetul este o vibraţie acustică capabilă să producă o senzaţie auditivă.

Senzaţia auditivă este provocată de vibraţiile care au frecvenţe cuprinse între 16Hz
şi 20000Hz, domeniu care delimitează grupul vibraţiilor sonore sau acustice.

După felul vibraţiilor care le produc, sunetele pot fi împărţite în:

• Tonul muzical – este un sunet produs de o singură vibraţie sinusoidală;

• Sunetul muzical – este produs de o vibraţie periodică mai complexă, formată

prin suprapunerea mai multor tonuri muzicale;

• Zgomotul – este un sunet de durată mare, determinat de vibraţii care nu sunt

periodice. Din punct de vedere fiziologic, zgomotul se consideră a fi orice sunet
supărător.
 Definiţii:


• Undele acustice sunt rezultatul perturbării stării staţionare a mediului gazos

într-un punct al spaţiului.
• Câmpul acustic reprezintă o zonă a unui mediu elastic, care se găseşte în
stare de vibraţie şi în care se propagă undele acustice.
• Câmpul acustic liber este orice câmp acustic care nu este limitat de o
suprafaţă.

18
 • Viteza sunetului (c) reprezintă viteza cu care se propagă în spaţiu perturbaţia
produsă de radiaţia unei surse sonore. Viteza sunetului depinde de elasticitatea
de volum a mediului şi de densitatea acestuia. Viteza de propagare a sunetului
este mai mare în solide decât în lichide şi respectiv gaze.
• Lungimea de undă (λ ) este distanţa dintre două puncte succesive, în care au
loc concomitent comprimări sau dilatări.
• Presiunea acustică (p) reprezintă valoarea medie efectivă a variaţiei de
presiune, într-un punct dat al mediului. Presiunea acustică se măsoară în Pa
(Pascal) (1Pa= 1N/m2 ).
• Intensitatea acustică (I) reprezintă fluxul de energie acustică care străbate
unitatea de suprafaţă, perpendicular pe direcţia de propagarea a sunetului, în
unitatea de timp.
Puterea acustică (P) reprezintă energia acustică totală radiată de o sursă
acustică în unitatea de timp.
• Reflexia undelor sonore.
Atât timp cât în calea undelor sonore nu este interpus nici un obstacol, sunetul se
propagă numai prin unde progresive.
Atenuarea sunetului în aer liber este cauzată pe de o parte de o împrăştiere a
energiei prin divergenţă sferică şi pe de altă parte de o absorbţie a energiei în
mediu.
Reverberaţia reprezintă persistenţa sau prelungirea sunetului într-o încăpere, după
încetarea emisiei sursei sonore.

19.Poluarea Sonora si masuri pentru ptotectia mediului si atenuarea nivelului

de zgomot si vibratii.

Reprezintă creşterea intensităţii zgomotului şi vibraţiilor, mai ales în marile

aglomerări urbane.

19
Acest zgomot are o multitudine de efecte nedorite asupra organismului şi de aceea,
este importantă cunoaşterea şi studierea poluării sonore.
. La intensităţi egale, zgomotele cu frecvenţa mai înaltă sunt mai nocive decât cele
cu o frecvenţă joasă.
Poluarea infrasonoră este produsă de maşini de spălat, aspiratoare de praf,
frigidere, autocamioane cu motoare cu benzină, cu motoare Diesel, compresoare,
turbine, mişcări ale aerului, sub formă de vânt.

Efectele asupra organismului sunt variate: creşterea rapidă a oboselii, modificările

cardio-vasculare (scăderea tensiunii arteriale, creşterea frecvenţei cardiace),
creşterea frecvenţei respiratorii (accelerarea ritmului respirator), tremurăturile
membrelor şi scăderea tonusului muscular.

Poluarea ultrasonoră este produsă de motoare de avion, de operaţiile efectuate cu

instrumente pneumatice, iar efectele asupra organismului sunt: oboseala intensă,
ameţelile, psihastenia, tulburările de memorie, scăderea tensiunii arteriale.

Măsuri pentru protectia mediului şi atenuarea nivelului de zgomot si vibratii

• amplasarea rationala a cladirilor si a încaperilor zgomotoase, precum si a surselor

de
zgomot;
• captusirea peretilor încaperilor cu materiale fonoabsorbante si montarea de
panouri fonoizolante si fonoabsorbante perpendicular pe directia de propagare a
zgomotului;
• la alegerea masinilor - unelte si a utilajelor, în conditii tehnice comparabile, se va
acorda prioritate acelora care produc zgomotul cel mai mic, precum si acelora care
sunt sau pot fi complet automatizate în masura în care aceasta corespunde si
cerintelor tehnologice si economice;
• acoperirea cu carcase fonoizolante si fonoabsorbante a pieselor sau a
ansamblurilor de piese ale masinilor unelte si ale utilajelor care produc zgomot;
• carcasarea în întregime a masinilor unelte si a utilajelor care radiaza zgomot prin
întreaga lor suprafata;

20
• prevederea orificiilor de trecere a organelor de actionare si a cablurilor de
conexiune ale aparatelor de masura si de control cu canale captusite în interior cu
materiale fonoabsorbante;
• prevederea de atenuatoare de zgomot speciale la masini unelte si la utilajele
care produc zgomote de natura aerodinamica (ventilatoare, suflante, utilaje si
masini unelte pneumatice).
• agregatele care produc vibratii puternice se vor instala în subsol sau la parter,
pe fundatii masive, asezate direct pe pamânt, fara nici o legatura rigida cu
elementele de constructie ale cladirii;
• pe perimetrul dintre fundatie si pamânt se va lasa un spatiu de aer (interval
acustic) cu o latime de cel putin 70 mm, care se va umple cu pasta, rumegus uscat,
moloz de constructii usor sau cu alte materiale cu rezistenta acustica mica; talpa
fundatiei agregatului va fi mai jos decât talpa fundatiei cladirii si va fi izolata de
pamânt cu o garnitura corespunzatoare;

20.Echipamente de masura a zgomotului.

Sonometrul este cel mai simplu aparat portabil pentru măsurarea

zgomotului. Aparatul măsoară efectiv nivelul de presiune acustică exprimat în dB.
Sonometrul este un aparat care răspunde semnalului sonor aproximativ în acelaşi
mod ca urechea umană şi care permite determinări de nivel de zgomot obiective şi
reproductibile.
Semnalul sonor este convertit într-un semnal electric identic prin intermediul unui
microfon de înaltă calitate. Cele mai bune microfoane din punct de vedere al
preciziei sunt cele de tip condensator.
Semnalul sonor fiind de nivel scăzut, trebuie amplificat înainte de a putea fi citit pe
ecranul instrumentului. După primul amplificator, semnalul trebuie să fie trecut prin
reţeaua circuitelor de ponderare sau printr-un filtru de octavă sau de o treime de
octavă, care poate fi conectat din exteriorul aparatului.
Octava este diferenţa care separă două frecvenţe ale sunetului, dintre care una este
dublul celeilalte.

21
Analizorul de frecventa
Analizorul este un aparat care permite măsurarea spectrului zgomotului,
adică a distribuţiei presiunii acustice în funcţie de frecvenţă.
În principiu, analizorul de frecvenţă este constituit dintr-un amplificator de intrare,
o serie de reţele corectoare, o secţiune de amplificare selectivă şi un amplificator de
ieşire.
Analizorul de frecvenţă tip 2107 (BRŰEL şi KJAER) este un amplificator selectiv
continuu în domeniul de frecvenţă 20 Hz – 20 KHz împărţit în 6 domenii. Filtrul este
constant proporţional cu lărgimea benzii care este reglabilă de la 6 la 20%. Are
încorporate circuite de ponderare A, B şi C care pot fi înserate în serie cu filtrul
permiţând analiza de frecvenţă a semnalelor de tărie sonoră egală. Scala
instrumentului este etalonată în dB, V şi % pentru operarea coeficientului de
adsorbţie la materialele fonoabsorbante.

22