Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Trăsături Specifice Deficienților de Intelect
Trăsături Specifice Deficienților de Intelect
Vâscozitatea genetică
Vâscozitatea genetică se referă la incapacitatea deficientului mintal de a se desprinde
rapid şi definitiv de stadiile precedente ale dezvoltării mintale precum şi la fenomenul
încetinirii şi stagnării acestei dezvoltări.
Termenul de vâscozitate genetică a fost introdus în literatura de specialitate de B. Inhelder
care a urmărit caracteristicile dezvoltării intelectuale la copilul cu deficienţă mintală comparativ cu
normalul. Această analiză s-a realizat pe baza teoriei genezei inteligenţei a lui J. Piaget. Autoarea
arăta că, în timp ce la copilul normal dezvoltarea intelectuală se caracterizează prin dinamism,
fluenţa şi rapiditate în atingerea stadiilor superioare, deficientul mintal are o construcţie intelectuală
anevoioasă, fluctuantă şi neterminată. Toate aceste caracteristici descrise de Inhelder referitoare la
dinamica dezvoltări intelectuale sunt cu atât mai evidente cu cât gradul deficienţei mintale este mai
accentuat.
În aceeaşi ordine de idei, autoarea arată că modul de a raţiona al debilului mintal, nu
numai că nu ajunge la nivelul operaţiilor formale, dar în condiţii noi, în condiţii de stres, aceasta
tinde să regreseze către reacţii specifice stadiilor anterioare de dezvoltare. Acest fenomen al
alunecării către stadiile anterioare generează o serie de dificultăţi în procesele gândirii, mai ales
sub aspectul trecerii de la concret la abstract, de la particular la general, sub aspectul operaţiilor
de comparare, clasificare, al exemplificării şi concretizării cunoştinţelor memorate verbal,
precum şi al aplicării în practică a celor învăţate.
Prin prisma teoriei lui J. Piaget şi B. Inhelder se conturează semănările şi deosebirile
existente între copilul cu intelect normal şi cel cu deficienţă mintală sub aspectul parcurgerii
stadiilor dezvoltării intelectuale. Aceste asemănări şi deosebiri sunt:
- atât copilul normal cât şi cel cu deficienţă mintală parcurg, în general acelaşi
traseu al dezvoltării mintale; pornind de la stadiul senzoriomotor ei se
îndreaptă în ritmuri diferite spre stadiile inteligenţei operatorii;
Heterocronia dezvoltării
INERŢIA PATOLOGICĂ
Rigiditatea:
Constituie cea mai evidentă trăsătură ce se manifestă în toate activităţile
desfăşurate de deficientul de intelect şi în special, în cele de cunoaştere.
J.S. Kounin consideră această trăsătură ca fiind o particularitate definitorie a
debilului mintal. Se ştie că adultul are un număr mai mare de regiuni
“psihologice” faţă de copil însă graniţele dintre aceste regiuni devin tot mai rigide
pe măsura înaintării în vârstă. Rigiditatea acestor regiuni şi a graniţelor dintre
ele limitează transferul funcţional şi schimbul între teritoriile învecinate ceea ce
determină o inerţie la nivelul întregii activităţi psihice.
La deficienţii de intelect aceste regiuni sunt foarte rigide nepermiţând schimbul
funcţional normal dintre ele, corespunzător vârstei cronologice.
Ulterior termenul a fost extins, unii autori folosind singtame ca rigiditatea
gândirii, a memoriei, a limbajului, a comportamentului. A.R. Luria a folosit
termenul de inerţie patologică pentru a arăta că activitatea este deficitară ceea ce
nu permite o relaţionare riguroasă între diferitele regiuni ale creierului cu
consecinţe în desfăşurarea funcţiilor psihice dominate de inerţie.