N II

.1 2, A
r
ăN
t ic
a
m
Te
a i
aţ
ic
bl
Pu

VALOAREA TRADIȚIILOR ȘI
OBICEIURILOR ROMÂNEȘTI

Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale
 CUPRINS
Textul acestei publicaţii are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro; www.rndr.ro

USR: Departamentul Publicaţii, 2014

Copyright fotografii: © shutterstock.com, GAL Sucevița-Putna ABREVIERI ................................................................................................................................................................2

Fotografie copertă: © shutterstock.com
PREZENTARE ...........................................................................................................................................................3
© RNDR, 2014
INTRODUCERE .......................................................................................................................................................5
Reproducerea textelor este autorizată cu condiţia menţionării sursei.
ROMÂNIA ÎN STRAIE DE SĂRBĂTOARE. TRADIȚII ȘI OBICEIURI.............................................................................6

DE VORBĂ CU SPECIALIȘTII.........................................................................................................................9
FABULOASA IDENTITATE ETNO-CULTURALĂ A POPORULUI ROMÂN: DATINILE, OBICEIURILE ȘI

RITUALURILE LUI TRADIȚIONALE - PROF. DR. CORNELIU BUCUR ..................................................................... 10

OBICEIURI DE IARNĂ - EXPERT IULIA WISOȘENSCHI - INSTITUTUL DE ETNOGRAFIE ŞI FOLCLOR............. 16

AUTENTICITATEA TRAIULUI LA ȚARĂ . ............................................................................................ 19

CONSERVAREA MOȘTENIRII CULTURALE................................................................................................................ 20

AGROTURISMUL, SURSĂ DE VENIT ÎN MEDIUL RURAL ......................................................................................... 21

TÂRGURILE DE CRĂCIUN, POSIBILITATE DE PROMOVARE A PRODUSELOR TRADIȚIONALE.........................22

MEȘTEȘUGĂRITUL, DE LA ARTĂ LA CONCEPT..........................................................................................................23

DIN GENERAȚIE ÎN GENERAȚIE .............................................................................................................25

PORTUL POPULAR ROMÂNESC....................................................................................................................................26

BUCATE ALESE, DIN STRĂBUNI ..................................................................................................................................28

OBICEIURI ROMÂNEȘTI INCLUSE ÎN PATRIMONIUL UNESCO . ............................................................................29

PĂSTRAREA DATINILOR ÎN SATELE ROMÂNEȘTI.................................................................................................... 30

CONTRIBUȚIA GAL LA PROMOVAREA TRADIȚIILOR ROMÂNEȘTI........................................................................32

POVEȘTI DE SUCCES ........................................................................................................................................33

ARTA RĂZBOIULUI DE ȚESUT, VĂZUTĂ DE ELENA NEAGU....................................................................................34

GLASUL LEMNULUI ÎN MÂINILE MEȘTERULUI VIOARĂ ........................................................................................36

GLOSAR.......................................................................................................................................................................39
BIBLIOGRAFIE ..................................................................................................................................................... 40
 ABREVIERI PREZENTARE

AFIR Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

I
AM-PNDR Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală

CE Comisia Europeană zvorâte din experiență și înțelepciune de viață,

din bucurie sau durere, din năzuințele și
DGDR - AM-PNDR Direcția Generală de Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management pentru dorurile românului, din setea de liniște sau din dragostea
pentru frumos, elementele de cultură și tradițiile populare
Programul Național de Dezvoltare Rurală transmit valori și creează punți de legătură între generații.
Tradițiile, obiceiurile, portul popular și folclorul sunt
DI Domeniu de Intervenție
comori inestimabile, care definesc un popor, făcându-l
FEADR Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală unic, statornic și nemuritor.

GAL Grup de Acțiune Locală Importanţa cunoaşterii valorilor identitare capitale,

la nivel individual, comunitar şi naţional, este
LEADER Liaison Entre Actions de Développement de l’Économie Rurale (legături între
fundamentală pentru înţelegerea şi consacrarea
acțiuni de dezvoltare economică rurală) locului lor în lume, deoarece „Nimic nu pare a
fi mai important pentru un individ sau pentru o
MADR Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale etnie, decât să ia cunoştinţă de sine, cât mai exact,
şi pe acest temei să-şi asigure o integrare
ONG Organizație non-guvernamentală cât mai armonioasă în lume” (Alexandru
PAC Politica Agricolă Comună Zub, istoric, membru corespondent al
Academiei Române).
PNDR Programul Național de Dezvoltare Rurală
La ceas de sărbătoare, prezenta
TIC Tehnologia Informațiilor și Comunicării publicație tematică face o incursiune
în lumea satului, prezentând pe scurt
UE Uniunea Europeană
principalele tradiții și obiceiuri străbune
UNESCO United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (Organizația și importanța promovării și conservării
acestora. De asemenea, în cadrul acesteia
Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) sunt prezentate poveștile a doi meșteri populari
români și modul lor de a transpune în prezent
meserii de odinioară.

2 3
 Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă,
Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală vă urează
„Sărbători îmbelșugate și un An Nou bun,
productiv!”.

INTRODUCERE
4 5
 România în straie de
sărbătoare. Tradiții și
obiceiuri
„... nu cultura populară și nici portul popular și a produselor tradiționale
au nevoie de ajutorul înviorător al tehnicii vremi- și dezvoltarea ocupațiilor
lor noi, ci oamenii tehnicii noi au nevoie într-un meşteşugăreşti, de arti-
anume fel de cultura populară” (Elena Secoșan și zanat şi a altor activităţi
Paul Petrescu, Portul popular de sărbătoare din tradiţionale non-agricole
România) cu specific local au fost
finanțate prin măsurile 313
Identitatea culturală a satului românesc - „Încurajarea activităţilor
reprezintă o importantă sursă pentru dezvolta- turistice”, 312 - „Sprijin
rea locală şi este caracterizată de un patrimoniu pentru crearea şi dezvol-
cultural material și imaterial divers. Moștenirea tarea de microîntre-
culturală este o sursă însemnată de evoluție atât la prinderi” și 322 - „Re-
nivel regional, cât și local, capitalul simbolic fiind novarea, dezvoltarea
esențial pentru identitatea culturală reprezentată satelor și îmbunătăţirea
prin valori, obiceiuri, îndeletniciri, credințe și moştenirii rurale”.
simboluri împărtășite de comunitate.
În următoarea
Sprijinirea conservării patrimoniului local şi perioadă de progra-
a tradiţiilor este extrem de importantă și în ceea mare, dezvoltarea
ce priveşte dezvoltarea economică a zonelor ru- infrastructurii ru-
rale. Serviciile agroturistice, meșteșugăritul și rale, a serviciilor
activitățile tradiționale pot fi o modalitate de pro- de bază și protejarea
movare și creștere a atractivității satelor româneşti, patrimoniului cultu-
cu un efect pozitiv asupra atragerii turiştilor şi cu ral local vor fi reali-
beneficii economice pentru populaţia locală. zate prin măsura de
investiţii în servicii de
Investiţiile în patrimoniul local au un impact bază şi reînnoirea sate-
pozitiv asupra conservării şi promovării specificu- lor, respectiv prin submăsurile
lui local şi a dezvoltării turismului rural. Astfel, 7.2 și 7.6. Măsura LEADER va
în perioada 2007-2013, proiectele care vizau pro- aduce valoare adăugată, prin im-
movarea patrimoniului local, a moștenirii rurale plementarea strategiilor locale în
6 7
 contextul nevoilor locale și al proiectelor inova-
toare. Această abordare va facilita şi accesul la
infrastructura TIC şi va încuraja comunitățile
rurale în valorificarea şi promovarea resurselor
și tradițiilor, oferind şanse egale pentru tineri,
femei, oameni în vârstă, persoane cu dizabilităţi
şi membrii minorităţilor naţionale. Prin deschi-
derea manifestată de abordarea LEADER pentru
tipurile de investiţii care nu sunt finanţate prin
măsurile clasice PNDR 2014-2020 vor fi acoperi-
te decalajele dintre rural şi urban, păstrându-se
identitatea locală şi stimulându-se coagularea in-
tereselor comunităţii.
Alegerea și combinarea acestor măsuri va crea
sinergii puternice la nivelul DI 6B - „Încuraja-
rea dezvoltării locale în zonele rurale”, potenţând
8 9
legăturile dintre infrastructură, serviciile de bază și
dezvoltarea locală, facilitând dezvoltarea economică,
prin interconectarea cu alte domenii de intervenție,
precum DI 6A - „Facilitarea diversificării, a
înființării și dezvoltării de întreprinderi mici și a
creării de locuri de muncă” și DI2A - „Îmbunătățirea
performanței economice a tuturor fermelor şi faci-
litarea restructurării şi modernizării fermelor, în
special în vederea creşterii participării şi orientării
către piaţă, cât şi a diversificării agricole”.
Implementarea cu succes a PNDR 2014-2020 nu
va depinde numai de asigurarea sprijinului finan-
ciar, ci și de existența de idei bune pentru proiec-
te noi, care să promoveze moștenirea culturală și
să contribuie la dezvoltarea afacerilor rurale și a
comunităților de la sate.
DE VORBĂ CU
SPECIALIŞTII
 Fabuloasa identitate etno-culturală a ne” (Marija Gimbutas, între 6500 și 3500 î.Hr.,
caracterizată drept „o societate matriarhală,
„împământenirii” tuturor popoarelor
trăitoare aici, în sensul durării unor importante

poporului român: datinile, obiceiurile teocratică, pașnică, iubitoare și creatoare de

artă”, urmată de civilizația patriarhală, războinică,
civilizații esențialmente agrariene. În acest sens
istoric adânc, al integrării lor profunde, organi-

și ritualurile lui tradiționale a indo-europenilor, de după

3500 î.Hr.), reprezentată
ce, în mediul natural, Nicolae Iorga îi numea pe
locuitorii din toate timpurile ai spațiului carpato-
de traci, succedată de cea ponto-dunărean „oamenii pământului” (deo-
Motto: a geto-dacilor (sec. IV sebindu-i de „oamenii mărilor” și de „oamenii
„Călătoriți în România pentru a vă descoperi propriile origini” î.Hr.-II d.Hr.) și daco-ro- stepelor”).
(Sue Wood, din SUA, expertă în definirea brand-ului de țară, Sibiu, 2007) manilor (106-271), apoi
de cea romanică Componenta pastorală a civilizației tuturor aces-
(sec. III-VI) și de tor popoare a existat, desigur, și încă în proporții
În anul 1937 apărea, la Paris, o carte a istori- multimilenară a culturii cea proto-română, importante, dar ea a reprezentat, până la începu-
cului medievist Ferdinand Lot, profesor la Sorbo- populare a românilor, contaminată pu- turile transhumanței pastorale, la jumătatea sec.
na al lui Gheorghe Brătianu, care numea, pentru din păcate, nici până ternic (aluvionar) al XIV-lea (ca efect al expansiunii, iar în estul Eu-
întâia oară, poporul român „o enigmă și un astăzi nu s-a redac- de elemente slave ropei, al Revoluției Tehnicii Medievale), o ramură
miracol istoric”, temeiurile atribuirii acestui tat și publicat „un (sec. VI-VIII), în a economiei agricole.
epitet copleșitor fiindu-i proeminenta și fertila sa răspuns pe măsura sfârșit,decivilizația
etnogeneză antică (daco-romană), dar mai ales tezaurului culturii românească din 2. Statornicirea/stabilitatea în teritoriu, prin
durabila, admirabila și incredibila continuitate noastre spiritua- sec. XI-XII, do- însuși procesul ruralizării economiei lor, a
istorică milenară (pe tot timpul mileniului de- le”. bândind esență constituit explicația fundamentală a păstrării mi-
vastator al migrației popoarelor asiatice, sec. III- feudală, iar din raculoase a unui patrimoniu spiritual născut din
XIII), exprimată inegalabil prin aforismul popular Deși spațiul sec. al XVIII-lea, intimitatea raporturilor durabile cu Natura (cu tot
de sorginte latină vulgară: „Am custat aici ca disponibil nu ne cu o întârziere ce putea însemna acest univers primordial, care a
viermele în hrean”. îngăduie un ex- de câteva veacu- acompaniat evoluția culturală a umanității).
curs cuprinzător ri față de occidentul
Dacă din perspectiva izvoarelor arheologice și întru lămurirea Europei, de civilizația De aici, miracolul supraviețuirii unor reminiscențe
istorice, Gheorghe Brătianu „îi dă” un magistral „cauzelor și modernă, câteva ale culturii dendrolatice, precum „cultul bradu-
răspuns magistrului său, prin reputata lucrare condițiilor istori- trăsături fundamenta- lui”, rolul paltinului în pregătirea celui mai vechi
„O enigmă și un miracol istoric: poporul român” ce” care au zămislit, le se impun a le dis- instrument ritualic de comunicare sonoră cu Divini-
(apărută la București, în anul 1942, într-o primă timp de milenii, în tinge. tatea precreștină (toaca), al salciei, asumat apoi de
versiune în limba franceză), despre adevărata spațiul dintre Ma- cultul creștin. De aici, supraviețuirea unor elemente
„enigmă” și incontestabilul „miracol cultural-isto- rea Neagră, Dunăre 1. Neîndoielnic, ale culturilor fito-apotropaice, precum cele ale bu-
ric” în ceea ce-i privește pe români (constând din și Carpați, cea mai cea mai importantă suiocului, leușteanului, odoleanului, ustu-
enorma-cantitativ, fabulos de bogata și diversa, în amplă sinteză europeană trăsătură comună roiului sau pelinului, dar și a funcțiilor etno-ia-
materie de categorii, genuri, specii, tipuri și va- a multiplelor culturi care tuturor aces- trice ale atât de multor plante din etno-botanica țării
riante ale creațiilor sale spirituale-calitativ) și fas- au ființat aici, încă din pe- tor civilizații și noastre (practic nu există organ uman pentru care să
cinanta (sub raportul străvechimii preistorice, is- rioada stră-fondatoare a culturi istori- nu fie recomandate zeci de „plante tămăduitoare”),
torice și contemporane) ca vechime și continuitate „primei civilizații europe- ce a fost aceea a cea mai renumită fiind mătrăguna.
10 11
 În această categorie trebuie inclusă
sărbătoarea Armindenului, de la începutul
primăverii, închinată zeiței vegetației.
Pentru a oferi un exemplu, cităm obiceiul
ornării locuinței și al flagelării oameni-
lor și animalelor cu fascine de leuștean,
în ziua Sărbătorii de Ispas (Înălțarea la cer), ri-
tual păstrat nealterat de milenii în satul Sibiel,
de lângă Sibiu, însoțit de un ritual la fel de vechi,
cel al înconjurării monumentelor de cult
religios (biserici și troițe) prin cavalcade
de bărbați tineri, în sensul invers mișcării
aștrilor cerești și al rotirii acelor ceasorni-
celor, având sensul cosmologic al împotrivi-
rii curgerii timpului și efectelor
12
îmbătrânirii. Putem asocia, fără vreun efort de
imaginație, un asemenea ritual imemorial (iposta-
ziat prin pictura murală exterioară de sub cornișa
bisericii din Viorești, Vâlcea, numită de localnici
„ceata potecașilor”) cu povestea „Tinereții fără
Bătrânețe și Vieții fără de Moarte” (unică în fol-
clorul european).
Din același ciclu al sărbătorilor tradiționale în-
chinate zeității naturii, amintim sărbătoarea
Sânzienelor (sau a Drăgaicei, în Oltenia și
Muntenia), din ziua solstițiului de vară (24 iunie).
3. În universul ciclurilor naturii, al reluării
fluxului vital al sevelor naturale, la înce-
putul fiecărei primăveri, deopotrivă
la plante și păsări, avem - ins-
pirat din cultul avi-
morf al „însoțitului
păsărilor” - marea
sărbătoare a Drago-
betelui, sărbătoarea
dragostei dintre ti-
neri (24 februa-
rie), care, odată
retrezit la viață,
„reamintește” tu-
turor speciilor de
pe pământ care le este
chemarea biologică
ancestrală, aceea a
perpetuării fiecăreia.
4. În cea mai strânsă
legătură cu credințele po-
poarelor agrariene preis-
torice, de influențare a
divinităților „meteorolo-
gice”, din cel mai adânc
strat cultural al epocii neolitice, noi, românii,
am păstrat obiceiurile numite în popor „Papa-
ruda” (un ritual al fetelor/tinerelor nemăritate,
îmbrăcate doar într-un costum vegetal, care invocă
zeitatea pluviometrică să ude semănăturile) și
„Caloianul” (un alt ritual străvechi, al îngropării
și dezgropării păpușii de lut care imaginează o efi-
gie a „Marii Zeițe” neolitice, destinat zeității „care
leagă și dezleagă ploile”).
Nu putem ignora, din același ciclu, sărbătorile
populare ale recoltării produselor agricole, cum
ar fi cea a secerișului, devenită faimoasă după
publicarea celebrei monografii a lui Ion Ioinică,
închinată acestui maiestuos ritual, răspândit și
în Țara Oltului: „Obiceiul Buzduganului”, la
Mohu.
5. Trecând la universul credințelor, miturilor,
eresurilor și obiceiurilor legate de căutarea din-
totdeauna a încredințării destinului individual sau
comunitar, pentru protecție în fața forțelor male-
fice, a pericolelor și primejdiilor de tot felul, care
amenințau viața și sănătatea oamenilor și avutul
lor, românii au păstrat în practică și „în cult”, în-
deosebi până la sfârșitul veacului al XIX-lea, nu-
meroase obiceiuri și ritualuri, cele mai vechi da-
tând din orizontul tradițiilor preistorice. Amintim,
în acest sens, reprezentările cultului animist,
reiterat în numeroase domenii ale civilizației
și culturii populare, cum ar fi reprezentarea
apotropaică a totemului lup (prin configu-
rarea liniară, meandrică sau triunghiulară
a simbolului „dintele de lup”) pe stâlpii
porților sau pe ancadramentele ferestre-
lor caselor din sudul Ardealului, pe frun-
tariile morilor sau pe jugurile boilor, și, în
câteva cazuri, absolut senzaționale, chiar
și pe portalul unor biserici de lemn, cum
este și cea de la Dretea, comuna Mănăstireni, Cluj,
având semnificația invocării divinității totemice
antice (lupul a fost totemul unor triburi dacice!)
de a apăra acele spații ale gospodăriilor, caselor,
lăcașurilor de cult sau artefactelor agricole ori
pastorale de atacul spiritelor malefice.
Din epoca indo-europenizării avem reprezenta-
rea omniprezentă, generalizată, a cultului Zeu-
lui Soare, zeitatea supremă a noii culturi,
care abandonează vechea cultură telurică
a Divinității feminine și a Fertilității
Pământului, simbolul solar devenind și
rămânând elementul simbolic, mai târziu
decorativ, atotprezent pe marea majori-
tate a creațiilor materiale, de la ceramică
la arhitectură, de la artefactele de lemn,
piatră și metal la universul țesăturilor și
broderiilor.
După încreștinare și introducerea cul-
tului creștin în viața spiritual-religioasă
a tuturor satelor din țara noastră, crucea
se alătură soarelui, acestea două fiind cel mai
adesea una lângă alta în decorarea valorilor de
arhitectură laică și religioasă din tot spațiul locuit
de români.
6. Ruralitatea milenară a civilizațiilor și cul-
turilor aborigene din nordul Dunării a fost
perpetuată, față de multe alte popoare europene,
după „retragerea aureliană”, prin abandonarea
provinciei Dacia, în 271, de către armata și oficialii
Imperiului Roman; întreg mileniul I, considerat
„mileniul etnogenezei poporului român și
al desăvârșirii procesului cultural-istoric
de structurare a limbii și culturii sale et-
no-identitare, urmat de cel al consolidării
și afirmării universale a etno-identității
13
 sale”, a avut drept urmare „condamnarea”
istorică a românilor la o valorificare superioară a
capacității lor de creație culturală în zona oralității
și a folclorului, domeniu în care s-au „edificat” ca-
podoperele creației noastre eponime.
În timp ce alte popoare ale Europei traver-
sau, de la începutul mileniului al II-lea, mari-
le curente cultural-artistice, fertilizante și de
emancipare, cauzatoare de pierderea tradițiilor
istorice rural-agrariene, cele ale Romanicului,
Goticului, Renașterii, Barocului și Rococo-ului,
încheind cu cel Neo-renascentist, românii „s-
au refugiat în folclor”, dând aici, cum spunea
și Mircea Eliade, dovada supremă a forței și
inestimabilei lor capacități de creație culturală,
devenind, tocmai ca urmare a acestui proces de
aproape un mileniu, „un miracol european”, prin
păstrarea admirabilă, incomparabilă pe
plan european, a memoriei civilizației
europene.
7. Cea mai importantă trăsătură a mecanis-
mului Tradiției („îndătinarea noastră din moși-
strămoși”), devenită în timp brand-ul cel mai
reprezentativ al culturii populare românești
(insuficient pus în valoare de studiile de istorie
culturală, cu excepția celor de istorie a religiilor,
prin Mircea Eliade), este aceea a „dobândirii
moștenirii culturale directe”, constând în
transmiterea nemijlocită, prin mecanismul inefa-
bil al „datinilor/tradițiilor”, la nivelul sistemului
cultural al oralității, al cărui rezultat final a fost
formarea unui patrimoniu cultural spiritual/
imaterial de o bogăție și diversitate impresio-
nante astăzi, și reprezentând o valoare absolută,
recunoscută și inserată în cadrul patrimoniului
cultural universal.
14
Caracterul sincretic al spiritualității
noastre populare este una dintre cele mai va-
loroase trăsături ale procesului de permanentă
îmbogățire a patrimoniului cultural imaterial,
prin asimilarea creatoare și integrarea în același
sistem patrimonial compozit a noilor filosofii,
credințe, rituri și ritualuri, aparținând tuturor
popoarelor, etniilor și comunităților religioase cu
care am venit în contact, direct sau indirect, de-a
lungul timpului.
Cel mai amplu proces cultural sincretic dintre
două mari culturi și religii a fost, neîndoielnic, cel
al creștinării populației băștinașe din Dacia, în
sec. al II-lea, prin misiunea Apostolului Andrei.
Acest proces (nici până astăzi sfârșit) a declanșat,
pentru o perioadă îndelungată, suprapunerea,
apoi interferarea și, treptat, coruperea vechilor
credințe și mituri păgâne de către noua ideologie
și noua credință creștină, a Dumnezeirii (Vechiul
Testament) și a Învățăturii lui Iisus Hristos (Noul
Testament).
Toate riturile și sărbătorile legate de „ciclul
vieții omului”, de la Naștere, Botez, Cununie și
până la Înmormântare, cunosc o interferență tot
mai mare între miturile și riturile păgâne (vezi și
„botezul Ionilor” în apa Tălmăcelului, de
Sf. Ioan”, în 6 ianuarie, celebrat an de an printr-
un ritual etnografic impresionant, la care ia parte
întreaga comunitate, în frunte cu preotul satului),
dar și ritualurile de inițiere a tinerelor generații
de flăcăi și fete în preluarea și ducerea mai depar-
te a datinilor care însoțesc sărbătorile din jurul
solstițiului de iarnă, culminând cu Nașterea Mân-
tuitorului Iisus Hristos, pe 25 decembrie. De la
cetele de feciori formate pe 6 decembrie, care
desfășoară activitatea de învățare/păstrare și ma-
nifestare a tuturor atribuțiilor culturale -cântece,
jocuri, strigături, colinzi-, până la sărbătorile
augurale, ale urărilor de An Nou fericit și
îmbelșugat, când tinerii merg cu Plugușorul,
se formează adevărate alaiuri sărbătorești care
animă întreaga comunitate, perpetuându-i
cele mai frumoase tradiții, copiilor revenindu-
le bucuria „sorcovitului”.
Dintre toate acestea, Sărbătoarea
Crăciunului (coborând din
tradițiile păgâne ale Cultului Soare-
lui sau al zeului Mitra și constând
din eforturile de acompaniere a
zeității solare aflate în dificultate,
în cea mai lungă noapte de peste an,
prin arderea neîntreruptă a unei butu-
rugi – „crăciun” – în sobă, însoțită
de incantații și rugăciuni pentru
renașterea astrului solar) s-a trans-
format în cea mai mare sărbătoare
religioasă a anului, dedicată
Nașterii lui Iisus Hristos.
În recuzita de sărbătoare, prin
filieră germană directă, a pătruns
și la noi obiceiul Bradului de
Crăciun, bogat împodobit și ilumi-
nat feeric, nelipsit astăzi din nicio casă.
Și, Doamne, câte ar mai fi fost de spus,
dacă spațiul ne-ar fi permis!
Prof. dr. Corneliu Bucur
15
 Obiceiuri de iarnă
Bucuria venirii Crăciunului și a Anului Nou, ve-
selia și petrecerile însoțite de urări, daruri, jocuri,
cântece și bună dispoziție se desfășoară în satul
românesc pe durata a 12 zile, un ciclu sărbătoresc
foarte bogat în manifestări folclorice, care în-
cepe cu Ajunul Crăciunului și se încheie după
Bobotează, pe 7 ianuarie. De-a lungul celor 12 zile,
un timp sacru, al sărbătorii și ieșirii din normalita-
tea cotidianului, în satul tradițional, rolul prepon-
derent îi revenea cetei de feciori, având o organi-
zare exclusiv masculină care domina, în perioada
sărbătorilor de iarnă, întreaga viață a comunității.
În ajunul Crăciunului se merge cu colindatul, un
obicei străvechi de a umbla în grup, din casă în
casă, cu diferite urări de belșug și sănătate, fiind
practicat fie de copii, numiți în unele zone pițărăi
(unele părți ale Olteniei și Transilvaniei), fie de
ceată (denumită variat: ceata feciorilor, de juni, în
Țara Oltului, butca feciorilor, pe Târnave și în Olt,
dubași, în ținutul Pădurenilor, sau colindători),
fie, mai rar, de bărbați până la o anumită vârstă
sau de femei și fete.
Rostul ritual și ceremonial al colindatului este
augural și propițiator, de urare de viață fericită
și lungă, de mărire a fertilității, de sănătate și
belșug. La casa colindată, în spiritul tradiției,
colindătorii întreabă întotdeauna gazda dacă
îi primește cu colinda, apoi cântă, la ușă sau la
fereastră, o colindă de vestire a sărbătorii. În casă,
colindătorii așteptați cu masa încărcată cu colaci,
mere, carne afumată, cârnați și uneori rachiu și
vin, cântă colinda cea mare, a gospodarului, după
16
care sunt cinstiți cu băutură și mâncare. Reper-
toriul colindătorilor se adaptează situației fiecărei
case, astfel că în casele cu fete de măritat se cântă
colinda de fată. Alte colinde erau adresate gospo-
dinei, feciorilor, copilului, văduvei sau diferitelor
categorii profesionale: vânătorului, plugarului,
ciobanului etc. La final, colindătorii îi mulțumeau
gazdei cu formule tradiționale, fiind cinstiți cu
daruri (colaci, covrigi, nuci,
mere) și, mult mai târ-
ziu, cu bani. În satul
tradițional, în ca-
sele în care nu
erau primiți,
colindătorii
proferau
strigături
batjocoritoare și descolindau. În zona Hunedoara,
urătorii colindă și astăzi în ritmul bătăilor dubelor.
Prilej de mare sărbătoare în satul românesc este
întâmpinarea Anului Nou, când se merge cu sor-
cova, cu plugușorul, cu buhaiul sau cu semănatul
și au loc numeroase manifestări mimice și drama-
tice populare care derivă din practici primitive și
rituri magice. Plugușorul, urarea cu plugul sau
buhaiul (sau bugă, cum se numește în Ialomița și
sudul Moldovei), practicat cu predilecție în Mol-
dova, este un străvechi obicei agrar, de urare de
belșug și prosperitate în agricultură, o prezenta-
re dramatică a muncilor agricole, fiind practicat,
de regulă, în trecut, de o ceată de bărbați însurați
sau flăcăi, sau, așa cum se întâmplă astăzi, de co-
pii. La casele colindate, în trecut, cetele de urători
trăgeau o brazdă în curtea gazdei, cu un plug
adevărat, frumos împodobit cu elemente decora-
tive, care a fost înlocuit treptat de un plug simbo-
lic, și erau acompaniați de un arsenal de mijloace
producătoare de zgomote: bice, harapnice, clopo-
te și tălăngi. Un alt element al recuzitei ceremo-
nialului este buhaiul, un obiect care imită mugetul
boului, simbol al fertilității și virilității, fiind un
vas confecționat din lemn, cu fundul acoperit de
piele de oaie sau de capră, bine întinsă, legată cu
un cerc sau strânsă cu o frânghie, prin care se trece
o șuviță de păr de cal, fixată la interior cu un nod.
Șuvița era trasă de un flăcău prin gura deschisă
a vasului, în timpul recitării urării, producând
un sunet asemănător mugetului animalului de
povară. Textul amplu, care expune cu umor și haz
muncile agricole cu roade fabuloase, generând ve-
selie, optimism și o atmosferă de bună dispoziție,
se încheie cu solicitarea de daruri.
În prima zi a Noului An se merge cu sorcova,
un obicei cu care se ocupă exclusiv copiii, primii
aducători ai binelui și belșugului, care colindă
casele cu crenguțe de pomi fructiferi (măr, prun,
cireș etc.), împodobite cu hârtie colorată și flori
artificiale, lovind ritual persoanele colindate, fapt
pentru care primesc daruri: covrigi, nuci, mere și
bani.
Deosebit de spectaculoase și cu un conținut
laico-religios adânc, jocurile mimice, străvechi
forme de teatru popular, în care elementul central
sunt măștile de animale, se manifestă foarte di-
versificat sub aspect terminologic și ca răspândire
teritorială: țurca (bourița, cerbul), obicei în care
apare capul de cerb sau bour, se joacă singură
sau însoțită de bloj, mască de om sau de femeie
17
 bătrână, și se întâlnește de regulă în Transilvania;
brezaia, în care capul de animal seamănă cu capra,
vulpea, o barză etc., este un obicei din Muntenia,
fiind însoțită de cortegiu de mascați: babe, moși. Jo-
curile de măști din Moldova se joacă viu și astăzi în
această parte a țării și au ca element central caprele cu
bot de lemn clămpănitor, fiind acoperite cu velințe,
însoțite de personaje mascate în animale (urs, lup,
cocor, cal) sau travestite (moș, babă, mireasă, drac,
țigan, doctor etc.), care execută dansuri grotești, co-
mice și cu aluzii erotice, în acompaniament de fluier,
tarafuri cu viori și cobze etc. O formă de manifestare
dramatică inserată în textura sărbătorilor de iarnă
de sorginte cărturărească apuseană cu tematică
biblică este Vicleimul (și irozii), practicat de cete de
flăcăi, o formă de teatru de păpuși în care au pătruns
elemente laice urbane și suburbane și, mai nou, tea-
trul popular cu tematică haiducească: Jieni și Bujor.
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, perce-
pute de omul societății tradiționale ca un
timp de tranziție capitală, se practicau di-
ferite ritualuri cu caracter magic, de preve-
dere și de influențare a viitorului individual
(vergelatul, obicei în Transilvania, în care
18
fetele caută să-și vadă ursitul) și de prezicere a
anului ce va să vină. Prin unele acte imitative sau
simpatetice, moștenite dintr-un fond ancestral
indo-european, și mai ales prin rostirea cuvântului
care zidește, omul avea credința că poate stăpâni și
influența benefic cursul vieții lui și al naturii.
Ciclul sărbătorilor de iarnă corespundea în men-
talitatea arhaică și cu timpul activării spiritelor ostile
omului, periculoase, astfel că aveau loc numeroase
practici apotropaice, de îndepărtare și anihilare
a influenței lor nocive (prin zgomote asurzitoare
produse de diferite instrumente și prin manifestări
colective gălăgioase), existând credința că, în acest
timp, morții se întorc printre cei vii, pentru a par-
ticipa, în formă nevăzută, la veselia și bucuria
sărbătorilor de iarnă. În satul tradițional românesc,
obiceiurile de iarnă se sfârșesc după sărbătoarea Bo-
botezei și a zilei de Sfântul Ion.
Iulia Wisoșenschi, expert la
Institutul de Etnografie și
Folclor
AUTENTICITATEA
TRAIULUI LA ȚARĂ
19
 Conservarea moștenirii culturale
Fiecare element al culturii românești reprezintă
o moștenire a poporului nostru care trebuie
transmisă și generațiilor viitoare. Valorile cultu-
rale ale României sunt păstrate cu sfințenie mai
ales la nivel local, mediul rural fiind însă cel care
încă reușește să conserve elementele populare și
tradițiile transmise.
Autenticitatea traiului la țară derivă din dorința
oamenilor din mediul rural de a păstra și a transmi-
te mai departe reguli și obiceiuri din moși-strămoși
către generațiile tinere. Satul tradițional româ-
nesc a trecut peste perioade istorice dificile, prin-
tre care se numără și comunismul, în care identi-
tatea rurală și multe dintre meseriile tradiționale
dispăruseră aproape total. Chiar dacă migrația de
la sat la oraș a avut consecințe negative asupra cul-
turii rurale românești, în multe dintre regiunile
istorice ale țării au existat familii care încearcă și
astăzi să mențină activitățile tipic rurale, cum sunt
țesutul, cioplitul, munca la câmp, dar și
ritualuri și sărbători cu o
semnificație
20
profundă pentru cei care au crescut în acest spirit
și pentru cei care îl descoperă și sunt încântați de
frumusețea moștenirilor culturale românești.
Identitatea românească poate să rămână vie
numai prin conservarea moștenirilor culturale.
Pe lângă creațiile populare (doine, balade, basme
și legende, proverbe și zicători sau poezii), cultu-
ra tradițională românească mai cuprinde și arta
meșteșugărească, cea care presupune ceramica,
obiectele din lemn, țesăturile, broderiile și, nu
în ultimul rând, bucătăria tipic românească, atât
de mult apreciată de fiecare turist care ne trece
granița.
De-a lungul timpului, redescoperirea tradițiilor
culturale românești a determinat păstrarea și
valorificarea acestora prin punerea în scenă,
reconsolidări arhitecturale, purtarea straielor po-
pulare, arta populară și culinară, promovarea
acestora în mass-media națională și locală și prin
organizarea diferitelor evenimente care au reunit
comunitățile interesate de moștenirile culturale și
au atras atenția și altor categorii de public asupra
importanței păstrării culturii românești.
Folclorul românesc poate fi conservat, în primul
rând, prin cultivarea unui sentiment de respect și
apartenență, conștientizarea valorii pe care o
are cultura tradițională în identitatea nea-
mului românesc și educarea în acest spi-
rit a copiilor din familia românească,
dar și prin intermediul liderilor, al
persoanelor publice, al diferitelor
organizații neguvernamentale sau al
administrațiilor publice.
Agroturismul, sursă de venit
în mediul rural
Secolul XX a revoluționat industria turismului mulți dintre producătorii care au și spații de cazare
și poate fi numit fără ezitare secolul călătoriilor, cu sunt asaltați, ceea ce reprezintă o oportunitate pentru
precădere datorită dezvoltării economice la nivel promovarea localităților și produselor specifice
global. Odată cu progresul rapid și urbanizarea, acestora, dar și a tradițiilor locale și a culturii populare.
mulți turiști și-au dorit vacanțe care să îi apropie de Multe dintre ofertele de agroturism dedicate
mediul rural și tradițiile acestuia. Astfel, a luat naștere sărbătorilor alătură cazării și meniuri tradiționale
agroturismul, ramură a agriculturii care îmbină sau activități specifice perioadei. Există astfel pachete
producția agrozootehnică cu spațiile de cazare și le turistice care includ și Pomana porcului, plimbări
oferă călătorilor ocazia de a vedea „pe viu” cum este cu sania cu zurgălăi sau, în Mărginimea Sibiului, de
viața la țară. pildă, primiri cu alai pentru turiștii care doresc să
experimenteze obiceiurile locului.
Teritoriul țării noastre este bogat în valori istorice,
culturale și naturale. Folclorul și tradițiile, de Agroturismul, ca parte integrată a planului de
multe ori păstrate cu grijă în mediul rural, au făcut dezvoltare rurală, oferă posibilitatea suplimentării
posibilă extinderea agroturismului în România. veniturilor producătorilor, dar și a creșterii economice
Zone cum sunt Maramureșul, Bucovina, Brașovul a întregii zone, deoarece favorizează comercializarea
sau Mărginimea Sibiului au o tradiție în produselor locale și, în același timp, păstrarea și
agroturism, dar încet-încet apar din ce în promovarea datinilor.
ce mai multe oferte chiar și în locuri care
nu sunt recunoscute pentru acest tip de
activități. Zona montană a Olteniei, zona
Mehedințiului și chiar a Ilfovului au început
să ofere produse agroturistice călătorilor
care doresc să le viziteze și să experimenteze
obiceiurile și tradițiile locale specifice
acestor zone. Multe dintre aceste unități
agroturistice le dau oaspeților cazați și
posibilitatea de a lucra în gospodării,
oferindu-le astfel ocazia să producă sau să
prepare ceea ce doresc să consume, acesta
fiind unul dintre elementele care atrag
potențialii turiști.
Perioada sărbătorilor de iarnă aduce cu
ea o cerere mare de oferte agroturistice, și
21
 Târgurile de Crăciun, posibilitate de
promovare a produselor tradiționale
Târgurile au făcut parte din civilizația românească
încă din cele mai vechi timpuri, când reprezentau
spațiul unde se desfășura un schimb regulat de
mărfuri. Mai târziu, aceste spații au dezvoltat în
jurul lor adevărate comunități. Fiecare zonă prezintă
particularități ale târgurilor, de la cele săptămânale,
cu ritualul vânzării de animale, până la cele dedicate
anumitor produse (ceramică, semințe), târguri legate
de sărbători creștine (de exemplu, Târg tradițional
de Sfântul Gheorghe, municipiul Moreni, județul
Dâmbovița) sau evenimente care au devenit deja
emblematice pentru cultura românească, așa cum
este Târgul de fete de pe Muntele Găina.
Satele din România sunt caracterizate prin
păstrarea identității și tradiției naționale, a practicilor
22
meșteșugărești, culinare și agricole, fiecare dintre
aceste manifestări publice oferindu-i comunității
șansa de a transmite din generație în generație
datinile și, totodată, de a-și valorifica munca.
Afacerile la scară mică reprezintă o sursă de
bază în crearea locurilor de muncă și obținerea de
venituri suplimentare, în ultimii anii autoritățile
sprijinind dezvoltarea de către micii fermieri sau
membrii familiilor acestora a unor activități la scară
redusă, atât în domeniul agricol, cât și în cel al
meșteșugurilor.
Luna decembrie este dedicată, în general, târgurilor
și festivalurilor cu tematică legată de obiceiurile de
iarnă. Printre cele mai cunoscute evenimente de
acest fel sunt Festivalul obiceiurilor de iarnă de la
Brașov, Flori dalbe (concurs al obiceiurilor de iarnă
din Țara Loviștei, Mălaia, județul Vâlcea), Festivalul
de Datini și Obiceiuri de Iarnă Sighetu Marmației
(județul Maramureș), Festivalul județean de datini și
obiceiuri de iarnă ,,Flori dalbe, flori de măr” (Târgu
Mureș), Festivalul datinilor și obiceiurilor străvechi
Comănești, (județul Bacău).
Specifică târgurilor de Crăciun este promovarea
produselor românești tradiționale pentru această
perioadă, precum preparate din carne de porc,
brânzeturi, țuică, vin, dar și a dulciurilor specifice,
cum sunt cozonacii și plăcintele. Obiectele de
artizanat, icoanele pe sticlă și lemn, țesăturile,
decorațiunile din lemn și ceramică sunt, de
asemenea, emblematice pentru târgurile sezoniere.
Meșteșugăritul, de la artă la concept
Originalitatea fiecărui popor se caracterizează mulți dintre meșteri făcând din aceasta o meserie
prin potențialul lui de a crea, de a da viață unor și punând în vânzare obiectele lucrate, care de cele
obiecte, găsindu-și expresia în cultura materială și mai multe ori pot fi utilizate în gospodărie.
spirituală. Un loc aparte în cultura românească îl
ocupă meșteșugurile populare. Simțul artistic al românului poate fi identificat
și în arta olăritului, vasele de ceramică fiind
Din cele mai vechi timpuri, în România, alături obiecte lucrate cu precădere în ariile geografice
de agricultură și păstorit, populația sătească unde se găsește pământ lutos. La
avea un șir de îndeletniciri practice, care forma nivelul cromaticii, ceramica roșie
„industria” meșteșugăritului, bazată pe materia din sud-vestul țării este de
primă locală, uneltele lucrate în gospodărie și origine romană, iar galbenul,
forța de muncă a membrilor casei, în vederea verdele și albul din diferite
satisfacerii necesităților funcționale și estetice alte centre au semnificative
ale familiei. Românii au reușit să facă din aceste tradiții bizantine. Din punct
îndeletniciri o artă, prin entuziasmul și priceperea de vedere cronologic,
cu care au transformat diferite pasiuni în ocupații meșteșugul olăritului s-a
care au ajuns să caracterizeze regiunile istorice ale folosit în primă fază
țării și chiar să promoveze România peste granițe.
Printre meșteșugurile românești se numără
prelucrarea lemnului sau a fierului, olăritul,
țesutul, cusutul, împletitul, prelucrarea pieilor
sau sculptura în lemn.
Sculptura, fie ea în piatră sau în lemn, este
unul dintre meșteșugurile care au evoluat de-a
lungul timpului pe meleagurile românești. Cea
mai înaltă sculptură de piatră din Europa se află
în zona Cazanele Dunării și se numește „Chipul
lui Decebal”, iar printre cei mai mari sculptori
cunoscuți în întreaga lume stă la loc de cinste
Constantin Brâncuși. Sculptura în lemn se
păstrează încă într-o serie de zone geografice,
23
 pentru alimentație. Mai apoi, ceramica a fost
utilizată în scop decorativ, în construcții sau în
diverse ritualuri. Diversitatea vaselor de lut este
dată de multitudinea de tipuri, și anume pentru
mâncare, pentru flori, statuete, fluiere sau chiar
jucării. Vasele smălțuite bogat ornamentate și
frumos colorate se folosesc și în scopuri practice,
dar și la decorarea interioarelor.
Un meșteșug care se păstrează și în ziua de azi
este cel al împletitului, mai ales din paie, prin
care se confecționează diverse obiecte decorative
de uz casnic sau jucării.
Țesutul rămâne un meșteșug practicat și
astăzi cu măiestrie de femei, majoritatea lor
din mediul rural. O dată cu trecerea timpului,
ele și-au îmbunătățit tehnicile prin ornamente
diversificate. Realizarea ștergarelor, a fețelor de
masă, cuverturilor, cergilor, pânzelor, perdelelor
și traistelor s-a dezvoltat în timp, datorită creșterii
nevoilor.

Pielăritul este un meșteșug care se mai păstrează

în anumite zone ale țării, meșterii
artizani lucrând accesorii de
îmbrăcăminte, jachete și căciuli
cu diverse detalii inspirate din
porturile tradiționale.

Cojocăritul și curelăria
rămân două meșteșuguri
întâlnite mai rar și doar
în zone în care aceste
obiceiuri s-au transmis
din familie în familie.

Păstrarea acestor
meșteșuguri devine o
provocare în contextul actual,
fiind necesară adaptarea
producțiilor specifice la exigențele
și gusturile de azi. Trebuie avut
însă în vedere că acestea fac parte din
identitatea națională și trebuie susținute,
pentru ca acestea să nu dispară.
DIN GENERAȚIE
ÎN GENERAȚIE
24 25
 Portul popular românesc
Portul popular reprezintă unul dintre
elementele de bază ale culturii unui popor,
istoricii studiind chiar contribuția acestuia
în procesul de geneză al neamului. Originile
costumului popular românesc pot fi identificate
în portul geto-dac, evoluând de-a lungul vremii
mai mult pe partea de ornamentare decât pe cea
de funcționalitate, de croială. Ca orice fenomen
cultural, și portul popular este supus unei
continue evoluții. Regăsindu-se într-o relație
strânsă cu aspectele vieții sociale, acesta este în
continuă transformare și se adaptează de fiecare
data condițiilor de trai. Deși a pornit de la forme
simple, costumul popular s-a perfecționat o
dată cu trecerea timpului, căpătând din ce în ce
mai multe atribute estetice, pe lângă cele strict
funcționale. Unele detalii diferă în funcție de
regiunile de proveniență, însă caracteristicile
fundamentale ale portului popular au rămas
aceleași, având ca trăsătură esențială unitatea
în varietate. Portul popular se mai diferențiază
în funcție de anotimp, viața cotidiană sau ocazii
festive, vârstă și sex, adaptându-se fiecărui
moment. Din punct de vedere utilitar, costumul
popular se raportează la condițiile specifice
fiecărei zone, dar și la ocupații și meșteșuguri.
În privința elementelor ornamentale, aspectul
costumelor este influențat de cele mai
importante ceremonii din viața purtătorului.
Piesa de bază a costumului popular
românesc este cămașa, purtată atât de
bărbați, cât și de femei. În costumul feminin
26
se adaugă poalele și catrința. Aceasta mai este
denumită și vâlnic, fotă sau opreg, în funcție
de regiune. Aceste piese sunt țesute manual și
ornamentate cu motive geometrice, vegetale,
zoomorfe și antropomorfe, stilizând forme de
inspirație naturală. Portul tradițional feminin
este completat de găteala capului, compusă
din marame, năframe, cepse sau cununi.
O caracteristică a costumelor feminine din
toate regiunile este folosirea culorii alb ca
fond pentru cămăși și poale, iar în ornamente
regăsim preponderent culorile negru, cafeniu,
roșu, vișiniu, albastru, verde și violet. Cămășile
sunt bogat decorate în zona pieptului, umerilor
și mânecilor. Din plasarea și compoziția
motivelor se obțin efecte coloristice deosebite,
cu adevărat artistice. Portul bărbătesc este
compus din cămașa amintită mai sus, mai lungă
în zonele de Sud și Est ale țării și mai scurtă în
Nord și Vest, și din pantaloni, lungi și strâmți,
în Sud și Est (denumiți și ițari), mai scurți și
mai largi în Nordul și Vestul țării. Peste cămașă
se poartă un brâu țesut în casă sau un chimir
din piele.
În ziua de azi, portul tradițional nu se mai
regăsește exclusiv în zonele rurale, ci și în
mediul urban, unde putem vedea din ce în ce
mai mult elemente tradiționale în garderoba
cotidiană. Mai mult decât atât, începând din
anul 2013, mai mulți tineri români susținători
entuziaști ai tradițiilor au impus 24 iunie ca
Ziua Internațională a Iei.
27
 Bucate alese, din străbuni
Bucătăria românească îmbină preparate din
diverse culturi, păstrând totuși aromele specifice
moștenite încă din cele mai vechi timpuri. Deși
nenumărate feluri de mâncare au fost transmise
din generație în generație, românii au împrumutat,
de-a lungul vremii, rețete și ingrediente de la vecinii
lor germani, unguri, bulgari, sârbi, dominante fiind
însă influențele otomane. Moștenirea bucatelor
tradiționale a fost chiar documentată în lucrări ca
„200 rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi
gospodărești”, adunate de Kostache Negruzzi și
Mihail Kogălniceanu.
Intersectarea culturii românești cu cea balcanică
a dus la diversificarea gustului mâncărurilor
tradiționale și la moștenirea unui număr mare de
preparate: musacaua, de la greci, varza a la Cluj, de
la austrieci, ciorba de perișoare, de la turci. Printre
felurile de mâncare tipic românești este mămăliga,
care constă, de fapt, în fierberea mălaiului cu apă
și sare. În funcție de ceea ce bucătarul dorește să
obțină, printre ingredientele folosite în prepararea
mămăligii se poate adăuga și unt sau brânză. În
satele ardelenești, de exemplu, gospodinele fierb
mălaiul în jintuială (zer), rezultând balmoșul.
Un mare aport în cultura gastronomică
românească a fost adus și de marile sărbători,
în prezent existând o serie de alimente specifice
28
acestora. De pildă, în perioada Crăciunului, pe
mesele românilor se regăsesc în special carnea de
porc (gătită în diferite moduri: cârnați, caltaboși,
piftie, sarmale, tobă) și cozonacii. Bucatele
moldovenești sunt populare printre străini datorită
tradițiilor păstrate cu sfințenie de gospodinele din
satele răsăritene. În bucătăria moldovenească,
un rol aparte îl au produsele din carne ca zeama
de pui, borșul, micii din carne de vită, friptura și
costițele de porc. În Muntenia, preparatele specifice
sărbătorilor de iarnă sunt caltaboșul fiert cu zeamă
sau cel rumenit la cuptor și cozonacii. Țuica și vinul
fierte sunt printre băuturile care umplu paharele
muntenilor în vreme de sărbătoare. Dacă în zonele
de câmpie, românii au ales o formă mai simplă de a
prepara mâncarea, în Ardeal, influența occidentală
și-a pus amprenta semnificativ pe modul de a
găti al gospodinelor. În satele ardelenești, felurile
de mâncare sunt pregătite cu multă migală,
acordând atenție fiecărui ingredient. Din acest
motiv, transilvănenii aleg să taie porcul cu zece zile
înaintea Crăciunului, pentru a avea astfel timp mai
mult să pregătească bucatele.
Spre deosebire de arta culinară specifică altor
țări, în care două-trei produse sunt combinate,
bucătăria românească se remarcă prin bogăția
ingredientelor și felul în care acestea sunt puse
laolaltă.
Obiceiuri românești incluse
în patrimoniul UNESCO
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație,
Știință și Cultură (UNESCO, după denumirea
originală, din engleză, United Nations Educational,
Scientific and Cultural Organization) a fost înființată
în 16 noiembrie 1945. Scopul ei este de a contribui la
pacea și securitatea globală prin colaborarea între
națiuni în domeniul educației, științei și culturii. În
anul 2008 a fost creată oficial lista Patrimoniului
cultural imaterial al umanității UNESCO, în
conformitate cu prevederile „Convenției pentru
Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial”,
adoptată la Paris, în 2003. Din 2008 și până în
2013, patru dintre obiceiurile românești au fost
înregistrate în această listă.
Primul dintre ele, înscris încă din 2008, este
Călușul oltenesc, un ritual vechi de secole, considerat
unul dintre cele mai impresionante spectacole și
una dintre cele mai valoroase creații populare ale
spiritului românesc. Are loc în săptămâna Rusaliilor
și este cel mai important obicei al acestei perioade.
Prin jocul lor, călușarii apără comunitatea de iele,
dar și vindecă și repară relele provocate de acestea.
În anul 2009, Călușului i s-a alăturat Doina:
esența folclorului românesc. Creație lirică vocală
sau instrumentală improvizată și spontană, era
considerată singurul gen muzical în multe dintre
regiunile țării noastre, până în anii 1900. În
prezent, au fost localizați aproximativ 15 păstrători
ai acestui obicei, reprezentativi pentru diferite
tipuri de doină.
Anul 2012 a adus pe lista Patrimoniului cultural
imaterial al umanității UNESCO zona Horezu
și ceramica tradițională. Conform UNESCO,
ceramica de Horezu este o artă meșteșugărească
unică, reflectând cunoașterea și abilitatea
acumulate de generații. Tradiția ceramicii de
Horezu este divizată între bărbați și femei: bărbații
strâng lutul și îl prelucrează, apoi olarii produc
ceramica, iar la final, femeile o decorează.
Colindatul în ceată bărbătească este cea
mai recentă datină românească inclusă în lista
UNESCO, în anul 2013. Acesta este un obicei
tradițional foarte vechi, care poate fi întâlnit
atât pe întreaga arie a României, cât și în
Republica Moldova. Obiceiul colindatului în ceată
bărbătească din seara Ajunului de Crăciun este
considerat a avea origini latine, iar această opinie
a ajuns să fie general acceptată. Cetele de tineri
pleacă în sat colindând fiecare gospodărie, iar
gazdele îi răsplătesc cu produse sau cu bani.
Prezența acestor tradiții pe lista Patrimoniului
cultural imaterial al umanității UNESCO ajută
atât la păstrarea și promovarea lor, cât și la
valorificarea agroturismului.
29
 Păstrarea datinilor în
satele românești
Datinile românilor de la sate reprezintă o
continuă sursă de inspirație pentru artiștii români
și străini din diferite domenii, precum muzica,
moda sau decorațiunile interioare. Unele dintre
cele mai frumoase momente din viața satelor
din România sunt cele prilejuite de sărbătorile
mari de peste an: Paștele, Crăciunul, Anul Nou.
Obiceiurile sunt transmise din generație în
generație și au ca scop principal înfrumusețarea
zilelor de sărbătoare, prin multitudinea de datini
specifice fiecărei zone.
Sărbătorile de iarnă sunt cele mai populare
printre români, datorită numărului mare de
tradiții existente în toate regiunile țării. Bucovina,
Banatul și Oltenia sunt doar trei dintre zonele în
care fiecare sărbătoare este așteptată și celebrată
cu fast de fiecare familie, în casele împodobite și
învăluite în miros de bunătăți.
Bucovina este regiunea în care sărbătoarea
Crăciunului este păstrată poate mai mult decât
în celelalte părți ale țării. Colindatul a devenit o
tradiție foarte respectată în rândul bucovinenilor,
acesta având, în momentul de față, reguli și legi
specifice, respectate temeinic.
Banatul păstrează, de asemenea, obiceiuri de
mult timp moștenite. Unul dintre ele este acela
de a așeza, sub fața de masă pe care vor fi puse
bucate alese, fire de fân și boabe de grâu. Cu cele
din urmă trebuie hrănite animalele, pentru a se
avea liniște în casă și bogăție în anul care vine.
30
Scormonitul în foc este un obicei specific
Olteniei, care se practică în Ajunul Crăciunului.
La finalul ritualului, nuiaua respectivă este
aruncată în foc. Scopul acestui obicei este de a
Fiecare membru al familiei dă cu o nuia în foc, aduce un an nou mai bun, mai bogat.
rostind următoarele versuri:
„Bună dimineața lui Ajun Fiecare zonă a țării se diferențiază de celelalte
Că-i mai bună a lui Crăciun prin obiceiuri specifice, dar există și o serie de
Spre deosebire de celelalte regiuni ale Într-un ceas bun datini practicate de toți românii.
României, în Muntenia nu s-au păstrat la fel de Oile lânoase
multe datini specifice, majoritatea fiind comune Vacile lăptoase Împodobitul bradului și colindatul sunt
cu cele din restul țării. Un obicei respectat în Caii încurători două dintre cele care se respectă cu sfințenie
satele argeșene, dinainte de anii 1900, este legat Oameni sănătoși. și care înveselesc
de dimineața zilei de 24 decembrie, când grupuri Să se facă bucatele, perioada sărbătorilor
de copii merg din poartă în poartă și le cântă porumbul, grâul”. de iarnă.
gazdelor „Bună dimineața la Moș Ajun”, primind
astfel nuci, mere și covrigi.
În Dobrogea există un ansamblu de tradiții
aduse din celelalte regiuni ale țării, de către cei
stabiliți pe teritoriul dobrogean de mai bine
de 100 de ani. Cetele de colindători, Capra și
Craii fac parte dintre datinile locului, fiecare
fiind împrumutată din alte zone ale țării.
Cetele de colindători se regăsesc în fiecare
parte a României, acestea fiind caracterizate, în
principal, prin grupurile de copii care merg din
casă în casă, colindă gazdele și primesc în schimb
diferite bunătăți pregătite de gospodine.
„Craii” este o tradiție specifică Maramureșului
și constă într-o scenetă care înfățișează momentul
Nașterii Domnului. Actorii sunt membrii
comunității, fiecare dintre ei având roluri exacte,
de la care nu se pot abate.
Moldova, o regiune bogată în tradiții, este
recunoscută pentru acelea păstrate cu sfințenie,
mai ales în zonele rurale. În Ajunul Crăciunului,
plăcinta cu semințe de cânepă (julfă) este
elementul principal al zilei.
31
 Contribuția GAL la promovarea
tradițiilor românești
Grupurile de Acțiune Locală (GAL) reprezintă
parteneriate între autoritățile locale și sectoarele
private și civile. Rolul lor este de a elabora și
implementa strategiile de dezvoltare locală care
pun în aplicare obiectivele din Regulamentul
Consiliului European (CE) 1698/2005 în aria locală
aleasă de acestea. GAL au sarcina de a identifica și
implementa o strategie de dezvoltare locală, de a lua
decizii privind alocarea resurselor financiare și de
a le administra, cu scopul de a asigura dezvoltarea
durabilă a teritoriului pe care îl reprezintă.
Există nenumărate GAL din România care
promovează puternic tradițiile naționale, printre
acestea numărându-se și GAL Sucevița-Putna
și GAL Ținutul Bucovinei, care au o contribuție
importantă în creșterea atractivității locurilor pe
care activează ca destinații turistice. An de an, cele
două GAL au câte un rol bine definit în organizarea
festivalului intitulat „Tradiții și legende bucovinene”.
Diferite localități au astfel oportunitatea de a fi
prezente prin intermediul standurilor de prezentare,
iar participanții au șansa de a viziona formații
folclorice din localitățile participante și de a le fi
prezentate diverse momente din istoria Moldovei,
cum este sceneta istorică „Ștefane, Măria Ta!”. O
particularitate a acestui festival este construirea
unei biserici din lemn și a unui „muzeu viu al satului
bucovinean”, care cuprinde gospodării tradiționale
din localitățile din această zonă, puse la dispoziția
32
turiștilor pentru ca aceștia să poată experimenta
traiul autentic, bucătăria și activitățile tradiționale
din casele bucovinene.
Cele două GAL, alături de Consiliul Județean
Suceava, reușesc, pe durata a două zile, să includă
în cadrul evenimentului expoziții dedicate
producătorilor agricoli din zona Rădăuți, standuri
ale meșterilor populari, prezentări cu degustare
de produse gastronomice tradiționale din județ,
scenete care evocă legende istorice ale Bucovinei
și spectacole cu cântece și dansuri populare. De
asemenea, particularitatea festivalului și componenta
promovării tradiției se datorează și organizării unui
concurs de secționare a lemnului, la care participă
țapinarii (denumire dată lucrătorilor la pădure care
manevrează buștenii cu țapina) și a unuia de tracțiune
cu cai, cât și a unui bal al gospodarilor.
Prin intermediul festivalului „Tradiții și legende
bucovinene”, organizatorii doresc să promoveze
atât datinile autentice specifice Bucovinei, cât și
relevanța implementării Axei LEADER (Liaison
Entre Actions de Développement de l’Économie
Rurale - legături între acțiuni de dezvoltare
economică rurală), beneficiile accesării Fondului
European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și
POVEȘTI DE SUCCES
prezența activă a celor două GAL în comunitate în
dezvoltarea, accesibilizarea și păstrarea culturii și
identității bucovinene.
33
 Arta războiului de țesut, în viața de zi cu zi. Dorește ca tinerele generații să
fie mai receptive la obiceiurile satului românesc
experiența țesutului, un obicei atât de vechi și tipic
românesc, dar pe care ea încearcă să-l actualizeze

văzută de Elena Neagu

și vorbește cu tristețe despre pierderea jocurilor și să-l facă mai atractiv, mai ales pentru tineri.
tradiționale, care au un rol de socializare mult
mai mare decât cel al internetului. Din acest Cu aceeași căldură în voce povestește despre
motiv, ne-a povestit despre planul de a reface meleagurile natale, despre zona curată și
Într-un sat din nordul județului are ocazia că această moștenire este neprețuită obiceiurile de șezătoare din Mălâncrav, la care protejată, despre natura care o înconjoară și o
Sibiu, încă ferit de procesul de pentru ea, mai ales că îi aduce aminte de spiritul erau prezente de la fete tinere până la femei inspiră. Este plăcut impresionată de turiștii care
urbanizare și preocupat de obiceiurile sărbătorilor de odinioară. măritate și bunici, care să le reunească o seară vin cu scopul de a studia sau cerceta zona, mai
meșteșugărești, am găsit-o pe sau două pe săptămână și să lucreze împreună, în ales vara, când mediul este propice pentru a
țesătoarea din Mălâncrav pentru care Datorită unui englez care studia despre același fel în care se făcea și cu decenii în urmă. examina plantele și animalele.
această artă înseamnă disciplină, războaiele de țesut din diferite colțuri ale
răbdare, pasiune și mai ales lumii, și l-a reinstalat pe cel personal, pentru Cu aceeași pasiune, Elena Neagu vorbește Țesătoarea din Nordul Sibiului se evidențiază
liniște și relaxare. a-l prezenta acestuia, 1996 a fost anul în despre planurile ei de viitor și despre construcția prin simplitate, prin iubire față de valorile românești
care a revenit cu determinare la țesătorie pe care o numește „Casa Meșteșugarului”, șura și cultura tradițională. Reprezintă o poveste de
Elena Neagu ne-a și în care a început să lucreze pentru familiei, pe care dorește să o reconsolideze și pe succes și un exemplu pentru toți românii, datorită
vorbit despre poveștile diferite comenzi, venite mai ales de peste care o va transforma într-un punct turistic, unde abilităților pe care le-a deprins în copilărie, pe care
de la gura sobei, despre hotare. Satisfacția Elenei Neagu nu vine le va oferi ocazia de a țese la războaie și de a lua le păstrează cu sfințenie și pe care încearcă să le
iernile când femeile din remunerație, ci din pasiunea cursuri celor care îi vor trece pragul. Tot acest răspândească și în rândul tinerilor, cu unicul scop
se adunau în jurul și dragostea față de tradiție. proiect este dezvoltat din dorința de a împărtăși de a duce mai departe această moștenire.
războiului de țesut și Preferă să i se ducă faima de
făceau schimb de modele țesătoare „din vorbă în vorbă”,
și de istorisiri, dar și despre cum spune chiar ea, adică
verile pline de turiști, prin recomandări, și nu prin
în care le prezintă intermediul internetului.
acestora tradiția
țesutului și ceea ce Indiferent că brodează
presupune această dantelă, tricotează,
activitate transmisă croșetează sau țese la război,
din generație în fiecare piesă care iese din
generație. Nu mâinile ei este unică, prin
numai că vorbește modele autentice, dar și
cu nostalgie și creative. Este mândră de
admirație despre atelierul de țesătorie, în care
copilăria în care a a avut eleve cărora a încercat
învățat țesătoria de să le transmită aceste
la bunica și mama îndeletniciri, ajutându-le să
ei, dar evidențiază realizeze batiste, covoare sau
de fiecare dată când prosoape care pot fi folosite
34 35
 Glasul lemnului în
mâinile meșterului Vioară
La cele 52 de primăveri ale lui, meșterul popular
Marian Viorel, născut în târgul Fălticenilor, bate
țara în lung și-n lat pentru a-i ajuta pe românii de
pretutindeni să-și redescopere rădăcinile atât de
frumoase și de profunde. Chiar el ne lămurește:
„Pentru o lungă perioadă, nu s-a dorit explicarea
simbolurilor rare, milenare, din toate zonele
țării, care sunt reprezentate pe o mare parte
dintre obiectele tradiționale românești, cu toate
că aceste informații erau deținute de o parte
dintre etnografii sau meșterii populari din
România”.
Marian Viorel, sau Vioară, așa cum îl alintă
cei apropiați sufletului său, și-a descoperit
pasiunea care astăzi îi este și sursă de venit în
anul 1995 când, aflat într-un moment greu al
vieții și îndemnat de educația religioasă primită
încă din fragedă pruncie, a decis să-și pună toată
nădejdea în Dumnezeu, apucându-se astfel să
cioplească cruciulițe de pus la gât. Toate acestea
și la îndemnul bunului său prieten Călin Dănilă,
36
el însuși meșter popular. Meșterul nostru spune
că talentul lui are și unele rădăcini în familie:
„De la mama mea știu că bunicul, cioban fiind,
își confecționa singur ustensilele pentru stână
(linguroaiele, cupele de muls, donițele). Și
bunicul dinspre tată era considerat cel mai bun
tâmplar din satul său, Dolhești. Despre toate
acestea am aflat însă la ceva timp după ce m-am
apucat de cioplit”.
Povestea meșterului Marian Viorel începe
în urmă cu aproximativ 18 ani când, cu ocazia
pelerinajului la Sfânta Cuvioasa Parascheva,
un turist i-a văzut cele 11 cruciulițe cioplite și
a decis să i le cumpere, pentru ca ulterior să le
prezinte unei cunoștințe, etnograf la Muzeul
Satului, din Sibiu. „Trecuse aproape un an, era
august când am primit din partea lor invitația
pentru a participa la un târg unde să-mi pot
expune lucrările”, povestește meșterul. De acolo,
pe principiul dominoului, au început să curgă
invitațiile de la diverse muzee de etnografie din
țară, reușind astfel să intre în circuitul târgurilor cu ea. Pe coadă sunt reprezentate două păsări
meșterilor populari din România. „Impulsul dispuse spate în spate, cu o inimă care le unește
îl primisem de la bunul meu prieten, unde în partea superioară, despicând o broască,
văzusem principalele tehnici de prelucrare a simbolul răului, în partea inferioară (cu ajutorul
lemnului, iar de la târguri am furat meseria acesteia se consideră că se făceau farmece).
– continuă artizanul. Vorbind cu bătrânii Această dispunere a elementelor sugerează că
meșteri, cu etnografi și citind multe lucrări mirele și mireasa, uniți de iubire, înving răul,
de specialitate, am descoperit varietatea de luptând ca doi războinici spate în spate, atenți
motive populare care sunt astăzi reprezentate la pericolele care pot apărea din toate direcțiile.
pe lucrările mele. Motive care se regăsesc, de Pe scurt, semnificația este ca cei doi să fie uniți și
asemenea, în lucrările textile să se iubească tot
sau în ceramică, având
valori spirituale profunde,
cu aceeași semnificație,
doar reprezentarea grafică
fiind diferită”. După cum
chiar el recunoaște, nu
a avut un maestru de la
care să învețe meseria,
fiind doar un autodidact
pasionat. Prin intermediul
târgurilor, Marian Viorel a
reușit să-și desăvârșească
îndemânarea și aibă
stăpânire asupra tehnicilor
de lucru, a ornamenticii
populare românești, a
materiei prime, lemnului,
dar și asupra universului
românesc străvechi. Tot acolo
a descoperit și o serie de simboluri milenare
din ornamentica tradițională românească pe
care le-a încrustat pe multe dintre lucrările
lui. „Dintre toate acestea, mi-a stârnit interesul
Lingura Îngemănată (a mirilor), care transmite
un mesaj profund. Această lingură era folosită
o singură dată în viață, în noaptea nunții, când
mirele și mireasa mâncau din aceeași strachină
37
 restul vieții ca în noaptea nunții. De asemenea,
este un simbol al fidelității, lingura având să
fie cedată primului copil care urmează să se
căsătorească”, spune Marian Viorel.
Meșterul nostru popular a decis ca pe o
parte dintre obiectele pe care le face să-și pună
amprenta într-o manieră originală, reușind să-și
creeze un stil inconfundabil, prin alăturarea mai
multor motive pe o singură lingură. Asta tot din
dorința de a face cunoscute lumii cât mai multe
dintre tradițiile vechi, de mult uitate. Așa a luat
naștere și interpretarea Lingurii Îngemănate,
căreia i-au fost adăugate încă patru simboluri
rare: sfânta cruce (protectoarea cuplului),
bufnița (considerată simbolul înțelepciunii,
deoarece, din punct de vedere spiritual, ea vede
acolo unde alții nu văd, adică în întunericul
ignoranței, și îi călăuzește pe miri), dragobetele
(care simbolizează îndrăgostiții, prin cele două
păsări așezate față în față, fiindcă ei nu au ochi
decât unul pentru celălalt) și șarpele (care este
considerat spiritul protector al casei și era
protejat, pentru a nu se abate necazuri asupra
38
celor care se aflau în casa lângă care trăia, și care
nu-i oferă nicio șansă de scăpare răului).
De-a lungul timpului, Marian Viorel a cutreierat
târgurile și festivalurile de artă populară atât din
România, cât și din străinătate, începând cu Crans-
Montana (Elveția) și continuând cu Doha (Qatar),
Toronto (Canada), Amman (Iordania), Ulm
(Germania), Praga (Cehia) și Italia, dovedindu-
se un extraordinar ambasador al României
tradiționale. La toate aceste târguri și festivaluri,
dar și la diferite tabere de creație organizate de
muzeele de etnografie, el a încercat, pe cât posibil,
să le împărtășească participanților din pasiunea
lui: „În fiecare dintre noi există sămânță, însă
este nevoie de un impuls, ca și în cazul meu. Am
oameni care m-au văzut lucrând, au îndrăgit
această artă, iar acum vin în fiecare an la mine
pentru a-mi arăta lucrările lor”.
Dumnezeu i-a arătat că prin credință se poate
rezolva orice, astfel încât meșterul din Fălticeni
a decis ca în perioadele de post să lucreze numai
subiecte religioase (iconițe, cruciulițe, cruci de
slujit), iar în restul anului să facă celelalte obiecte:
linguri, sărărițe, cauce, măști, scaune și chiar uși
din lemn de cireș. Un alt sentiment de considerație
este cel arătat față de costumul popular românesc,
pe care îl poartă la fiecare eveniment, asta dintr-o
convingere personală, fără să fie constrâns de
ceva.
„Dat fiind faptul că ne aflăm în preajma
sărbătorilor de iarnă, le urez tuturor românilor
să nu uite că au o tradiție cu semnificații profunde,
care poate sta la același nivel cu oricare alta, și
să nu le fie niciodată teamă și rușine în fața altor
civilizații”, încheie meșterul Vioară.
GLOSAR
Brezaie – persoană mascată (de obicei cu un
cap de animal prevăzut cu un cioc lung de lemn,
ca de barză) care joacă pe la casele sătenilor în
preajma Crăciunului.
Catrință – obiect de îmbrăcăminte din portul
național al româncelor, care servește ca fustă sau
ca șorț și care constă într-o bucată dreptunghiulară
de stofă, adesea împodobită cu alesături (motive
decorative colorate), paiete etc.
Ceapsă – mică bonetă sau scufiță de pânză
albă, bogat împodobită cu ornamente colorate,
țesute sau cusute.
Cergă – țesătură groasă (de lână), bogat
ornamentată, care servește la învelit sau care se
așterne pe pat.
Doniţă – vas făcut din doage de lemn, cu toartă
(și capac), cu care se cară și în care se ține apa.
Ițari – pantaloni țărănești lungi, strâmți și
încrețiți pe picior, confecționați dintr-o țesătură
de bumbac sau de lână, specifici portului popular
românesc.
Maramă – fâșie lungă de voal fin, cu care își
acoperă capul femeile de la țară când se îmbracă
în costum național (lăsând capetele să atârne până
aproape de pământ).
Năframă – bucată de pânză de in, cânepă,
bumbac, borangic etc. tivită pe margini și adesea
împodobită cu anumite cusături, folosită ca
basma, batistă, ștergar etc.
Opreg – piesă caracteristică portului popular
femeiesc din unele regiuni ale țării, alcătuită
dintr-o bucată dreptunghiulară și îngustă de
țesătură, cu franjuri colorate, purtată peste poalele
cămășii, în față și în spate sau numai în spate.
Pițărău – copil care umblă cu colindul în
ajunul Crăciunului.
Țurcă – măscărici, paiață, mascat care colindă
pe la case în timpul sărbătorilor de Crăciun, în
Transilvania.
Vâlnic – fotă încrețită în talie și despicată în
față, care aparține portului popular oltenesc.
39
 BIBLIOGRAFIE

Bîrlea, Ovidiu. Folclor românesc I, București, 1981 Contact:

Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Ghinoiu, Ion. Panteonul românesc. Dicționar, București, 2001
Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961
Pop, Mihai. Obiceiuri tradiționale românești, București, 1976
Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215
Roșu, Georgeta. Costumul tradiţional în România, Bucureşti, 2011 E-mail: info@rndr.ro

Secoșan, Elena; Petrescu, Paul. Portul popular de sărbătoare din România, București, 1984 Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea
***Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, diponibil la: http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-
rurala/programare-2014-2020/PNDR_2014_-_2020_01.07.2014.pdf Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin FEADR prin Măsura 511 din cadrul PNDR 2007 - 2013.

2014
***www.galsucevitaputna.ro
Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.
***www.galtinutulbucovinei.ro
Se distribuie gratuit.
***www.unesco.org

Departamentul Publicaţii USR

40


Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale