Stâlpii Islamului

Pentru o înţelegere cât mai corectă a celor ce voi prezenta în această lucrare este
necesară, evidenţierea unor noţiuni din punct de vedere etimologic.
Islam şi muslim sunt două derivate ale verbului aslama ce se traduce prin a supune,
încât primul, înseamnă supunere, deci un nume de acţiune, iar al doilea reprezentând
participiu activ, adică supus. Rădăcină comună cu acest verb este şi cuvântul salām înţeles
prin pace, tihnă, mântuire, folosit de musulmani foarte des în formula de salut as-salāmu
'alaikum ce înseamnă pacea, sau mântuirea fie asupra ta. De aici, se poate da o altă
interpretare termenului islam şi anume cel de aflare a păcii întru Allah.
O primă concluzie ar fi aceea că islamul este un cult al păcii şi al toleranţei, având ca
suport supunerea faţă de Allah considerat de către musulmani ca cel mai potrivit sistem de
organizare în viaţa omului, având ca reper Coranul (19,3) ce afirmă că: „Religie, în ochii lui
Allah este de fapt islamul...”1
Ca şi în alte religii, cultul musulman este strâns legat de credinţa într-un zeu
atotputernic 2, încât ideea fundamentală a islamului o reprezintă supunerea necondiţionată faţă
de acest zeu, cunoscut ca având «cele mai frumoase nume», în număr de 99 (precum:
Milostivul, Înţeleptul, Înaltul, ş.a.) iar toate însumate ne conferă numele sfânt al divinităţii
musulmanilor, cel de Allah.3
El reprezintă comprimarea a două cuvinte arăbeşti: al ce are echivalent în limba
română articolul hotărât (ul) şi illah care se traduce prin (zeu), adică zeul suprem. Eliminând
litera i, vom descoperi cuvântul Allah. În funcţie de poziţia sa, în propoziţie, acesta poate avea
forma Allaha, care se aseamănă cu denumirea din limba ebraică dată Creatorului, şi anume
Elaha. Însă se apropie cu adevărat de cuvântul aramaic Alaha , ce-l desemnează pe
Dumnezeu şi a fost folosit de Mântuitorul Însuşi.4

1
Philippe Gaudin, Marile Religii, traducere de Sanda Aronescu, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1995, p. 124.
2
Dominique Sourdel, Janine Sourdel-Thomine, Civilizaţia islamului clasic, traducere de Eugen Filotti, Editura
Meridiane, Bucureşti, vol.I., 1975, p. 243.
3
Henri Lammens, Islamul. Credinţe şi instituţii, traducere de Ioan Feodorov, Grupul editorial Corint, Bucureşti,
2003, p. 69
4
Nadia Anghelescu, Introducere în Islam, Editura Enciclopedica, Bucureşti 1993, p. 101.

1
 Civilizaţia islamica are la baza patru principii fundamentale 5(usul): Coranul (cuvântul
lui Allah ), Sunna (conduită ce are ca izvor tradiţiile faptelor profetului numite Hadith ), Ijma
(părerea generală) si Ijtihad (gândirea individuală) .
Erudiţii musulmani au elaborat o ştiinţă numită fiqh (jurisprudenţa islamică)
referitoare la shari'a prin care se încearcă găsirea unor răspunsuri la toate problemele vieţii,
de la cele mai simple şi banale, legate de cotidian, până la cele mai complicate, legate de
doctrină.
Legea6 islamică se bazează pe cinci postulate care guvernează întreaga viaţă a unui
musulman:
-fard, înseamnă îndeplinirea întocmai a îndatoririlor, exact cum au fost prescrise de
profet, adică fără nici o abatere;
-wāğib, arată că orice îndatorire îndeplinită este răsplătită, iar orice îndatorire
neîndeplinită este considerată neglijenţă;
-halāl, redă ceea ce este permis la nivelul oricărui domeniu : alimentar, vestimentar,
social etc.;
-makrūh, cuprinde tot ceea ce este detestabil, nerecomandat;
-harām, reprezintă interzicerile şi consecinţele acestora.
Obligaţiile rituale ale oricărui musulman, de ieri şi de astăzi, sunt definite pri n
expresiile «stâlpii islamului», şi anume: mărturisirea de credinţă shahada, rugăciunea şalat,
milostenia zakat, postul din luna ramadan sawn şi pelerinajul la Mecca hajj.7

1. Mărturisirea de credinţă

Shahada este o formulă dogmatică, o condiţie indispensabilă îndeplinirii celorlalte acte

cultice. Această mărturisire de credinţă sună astfel: „Nu există alt zeu în afară de Allah, iar
Mahomed este trimisul lui Allah (La ilaha illal lahu Muhammadum rasuhul lah).
Această formulă este extrasă dintr-un verset al Coranului: O, oameni! Eu sunt pentru
voi toţi trimisul lui Allah, căruia îi aparţine împărăţia cerurilor şi a pământului. Nu este zeu
afară de El! El dă viaţă şi dă moarte. Deci credeţi în Allah şi în trimisul său, profetul cel
neînvăţat, care crede în Allah şi în cuvintele sale! Şi urmaţi-l! Poate că veţi fi bine călăuziţi.
(7, 158)
5
Ibidem., pp.103-104.
6
Ibidem.
7
Pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, „Stâlpii” religiei islamice, în vol. Omagiu părintelui Academician doctor
Dumitru Popescu, Editura Reîntregirea Alba-Iulia, 2005, p. 244.

2
 Pentru a deveni musulman, în sensul de a adera la comunitatea musulmană (umma),
trebuie doar să rosteşti această formulă dar cu toată convingerea şi trăirea interioară.
Teologii musulmani, inar, afirmă despre credinţa în Allah că este ceva înnăscut
individului, căci ea reprezintă o predispoziţie existentă în inima fiecăruia, fiind o
caracteristică naturală pe care Dumnezeu a sădit-o în orice fiinţă umană. Credinţa în Allah
este un adevăr perceput prin intuiţie, nu este necesară vreo dovadă, deşi se găsesc o mulţime
de : « semne pentru cei care cred cu putere.» (51, 20-21)8
Esenţa credinţei este tawhid adică unicitatea lui Allah, exprimată prin cuvintele: El
este Allah, cel unic! Allah este Stăpânul! El nu zămisleşte şi nu este născu t. Şi El nu are pe
nimeni egal!” (112, 1-4). Pentru un musulman, credinţa într-un Dumnezeu unic este ceea ce
deosebeşte radical propria sa religie de celelalte religii, chiar şi de creştinism, pentru că
Dumnezeul treimic din creştinism, deşi unul în fiinţă, reprezintă în ochii musulmanilor o
formă de atentat la unicitatea lui Dumnezeu.
Declararea acestei unicităţii a lui Allah reprezintă formulă cheie pentru lumea
islamică, considerată de însuşi Mahomed „cheia raiului". Ea apare scrisă pe steagul unor ţări
islamice, pe monede, este strigăt de luptă, formulă de jurământ, etc.
Faptul că întreg sistemul planetar se supune Autorităţii Supreme, întreg universul se
autoreglează în funcţie de legile Puterii Supreme. Deci există în toate acestea o desăvârşită
cooperare şi armonie, ne fiind loc pentru nici o improvizaţie sau eroare. Această superbă şi
perfectă combinaţie a ordinii şi frumuseţii este o dovadă clară a prezenţei unui creator
atotputernic şi acesta pentru musulmani este Allah.
A doua parte a mărturisirii de credinţă, arată că « Muhammad este rasul, adică trimisul
lui Allah».
Musulmanii îl consideră pe Muhammad - katem' unnebiyyan- ultimul dintre profeţi şi
cel mai mare, întrucât mesajul său se adresează întregii umanităţi şi tuturor timpurilor. Prin
venirea lui toate celelalte credinţe sunt considerate anulate.
În fapt, mărturisirea de credinţă, dincolo de exteriorizarea doctrinară a numelui lui
Allah, este echivalentul botezului din creştinism sau a circumciziei din iudaism.9
Shahada reprezintă pentru musulmani rememorarea pactului primordial mithaq
existent din eternitate între Allah şi oameni, prin care aceştia se angajează să-1 recunoască
drept stăpân atotputernic: îndeplinirea prescripţiilor canonice este o garanţie a fidelităţii faţă
de acest pact.

8
Ibidem., pp.244-245.
9
Ibidem., pp.245-246

3
 În jurul acestei formule gravitează, în fond, întreaga teologie islamică. Ea este prezentă
în orice formă de manifestare a musulmanului. Este pronunţată în timpul rugăciunii precum şi
în cele mai importante momente ale vieţii.10

2. Rugăciunea canonică

Şalat-ul se referă la cele cinci rugăciuni obligatorii care trebuie făcute în fiecare zi,
fiind o mărturie evidentă a credinţei în Allah şi în islam. Se efectuează obligatoriu de către
orice musulman după vârsta de 7 ani sau după adolescenţă (prescripţiile în această privinţă
variază). Numai bolnavii sunt scutiţi de îndeplinirea acestei obligaţii şi, în cazuri excepţionale,
călătorii sau cei care muncesc în condiţii care nu le permit îndeplinirea ritualului.
Momentele rugăciunii nu sunt ore fixe, ci etape ale mişcării soarelui, însă intervalele
de timp sunt fixe pentru fiecare rugăciune. Coranul precizează acest fapt: Rugăciunea este
orânduită pentru dreptcredincioşi la timpuri hotărâte! (4, 103).11
Cele cinci rugăciuni se repartizează în două momente de lumină şi trei de umbră, în
ordinea următoare: de la mijlocul zorilor până cu puţin înainte de răsăritului soarelui; de la
miezul zilei până după amiază; de după amiază târziu până cu puţin înainte de apusul soarelui;
după apus, până se sfârşeşte ziua; noaptea, până la miezul nopţii sau până la ivitul zorilor.
Pentru săvârşirea rugăciunii este obligatorie o spălare rituală parţială wudu', care
începe cu rostirea intenţiei niyya de îndeplinire a oricărei obligaţii rituale: «în numele lui
Allah, cel milostiv, îndurător». în continuare, se spală mai întâi braţele, apoi gura, nasul,
urechile şi faţa. De asemenea, se trece cu palmele umede peste cap până la ceafă, iar apoi se
spală gâtul în final, se spală picioarele până la gleznă. La sfârşitul ritualului de spălare, se
rosteşte: Mărturisesc că nu există alt zeu decât Allah, că el este unic şi nu are pereche;
mărturisesc că Mahomed este slujitorul şi mesagerul său.
O asemenea spălare rituală este valabilă 24 de ore sau 3 zile în cazul unei călătorii.
Este nevoie de una nouă în următoarele situaţii: săvârşirea nevoilor fiziologice, sângerarea în
orice parte a corpului, vomă sau dacă se doarme.
În timpul rugăciunii, credinciosul trebuie fie orientat cu faţa spre Mecca, acolo unde
se află Kaaba, deoarece Coranul specifică: îndreaptă-ţi faţa spre Moscheea cea sfântă! Şi
oriunde aţi fi, îndreptaţi feţele voastre către ea! (2, 144).12

10
Ibidem, p.247.
11
Ibidem, pp.247-248.
12
Ibidem, pp.248-249.

4
 Locul unde se efectuează rugăciunea este, de asemenea, foarte important. Cel mai
indicat loc este în moschee. Dar dacă credinciosul, din motive obiective, nu se poate deplasa
la moschee, atunci când soseşte momentul rugăciunii el trebuie să caute un loc curat, unde să
se reculeagă în rugăciune. Pentru a evita, totuşi, contactul direct cu un solul credincioşii
musulmani folosesc acel covoraş special de rugăciune, numit sajjada.
Cea mai importantă rugăciune pentru lumea islamică este rugăciunea publică de vineri,
obligatorie pentru toţi bărbaţii adulţi (62, 9-10). Ea nu este obligatorie pentru femei, dar ele
pot lua parte dacă nu-şi neglijează îndatoririle gospodăreşti. Se săvârşeşte la moschee, la ora
prânzului, în prezenţa a cel puţin patruzeci de credincioşi aflaţi sub îndrumarea unuia dintre
ei, propus să le fie imam („cel care stă în faţă”). Acesta nu este echivalentul preotului din
creştinism, pentru că nu este sacerdot, nici reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ în faţa
celorlalţi credincioşi. El nu se deosebeşte din acest punct de vedere de ceilalţi credincioşi,
pentru că în islam orice bărbat îşi este propriul său preot, prin simplul fapt de a fi musulman.
Importanţa acestei rugăciuni în comun constă tocmai în faptul că dezvoltă unitatea,
cooperarea şi coeziunea comunităţii islamice. De asemenea, ea cultivă o relaţie de iubire şi
înţelegere reciprocă între musulmani şi le întăreşte sentimentul de solidaritate şi frăţie.
Laolaltă fiind, bogaţi şi săraci, conducători şi supuşi, învăţaţi şi ignoranţi, fără nici o
deosebire, cu toţii se închină şi îl slujesc pe Allah.13
Vinerea nu este zi de odihnă, această obligaţie fiind necunoscută în islam. Coranul nu
acceptă să o pună în legătură cu odihna din cea de a şaptea zi a Facerii, întrucât «nu este
posibil ca Allah să simtă oboseala» (50, 38).14

2. Milostenia

Coranul cât şi tradiţia islamică încurajează în mod deosebit caritatea, considerând-o drept
obligaţie morală, deoarece: „milosteniile sunt numai pentru săraci, pentru sărmani, pentru
cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi se adună - întru credinţă - pentru
slobozirea robilor, pentru cei îndatoraţi greu, pentru calea lui Allah şi pentru călătorul aflat
pe drum” (9, 60).
Aceste acte de caritate sunt redate prin două noţiuni: zakat şi sadaqa. Dar aceşti doi
termeni acoperă înţelesul de milostenie cu totul diferit, pentru că zakat-ul are caracter
obligatoriu, pe când sadaqa este o activitate voluntară, deci nu implică obligaţia.

13
Ibidem, pp.249-250.
14
Henri Lammens, op. cit., p. 72

5
 Dania legală zakat constă, practic, în plata a 2, 5% din banii economisiţi pe parcursul
unui an întreg comunităţii umma. Această cotă se plăteşte în bani gheaţă, economii bancare,
bijuterii din aur sau argint .Trebuie precizat că zakat-ul nu se confundă cu impozitul pe venit
sau pe plus valoare.
În ultima vreme zakat-ul, nefiind ţinută sub control de vreo anume autoritate, a devenit
o datorie de conştiinţă, încât fiecare musulman îşi evaluează singur ce i-a mai rămas din
venitul pe un an şi face milostenie cu 2, 5% din averea sa sau din economiile sale. Ca şi în
cazul celorlalte obligaţii rituale, o condiţie a valabilităţii acesteia este sinceritatea. Dacă
respectivul nu este sincer şi corect cu el însuşi şi estimează mai puţin de 2, 5%, zakat-ul nu
este valabil.15
Într-un anume fel, zakat-ul este un fel de justiţie interioară instituţionalizată,
obligatorie, cu menirea de a le reaminti permanent musulmanilor că orice bogăţie, că orice
lucru agonisit, toate aparţin, în fond, lui Allah şi proprietarul lor vremelnic nu poate dispune
de ele după bunul plac pentru că fiecare om este membru al aceleiaşi comunităţi a lui Allah. 16
Conform prescripţiilor islamice (cf. 9, 60), văduvele, orfanii, săracii, handicapaţii,
şomerii se numără printre cei care au dreptul la zakat.17
Multe ţări arabe (Arabia Saudită, Qatar, Bahrein etc.) fiind foarte bogate, datorită
exportului de petrol, colectează zakat-ul şi-l distribuie în ţările musulmane cu un nivel scăzut
de trai.
A doua formă de milostenie, cea voluntară, sadaqa este milostenia autentică, cea care
izvorăşte din bunăvoinţa inimii şi are cele mai mari şi mai profunde implicaţii spirituale şi
morale. Însuşi Muhammad afirmă că sadaqa constituie orice gest prietenesc, orice vorbă
bună adresată cuiva.

3. Postul din luna ramadan

Această formă de post numită Sawn, nu este întâlnită în nici o altă religie, ea fiind
caracteristică numai islamului.
Începutul postului, respectiv începutul lunii ramadan, se anunţă în întregul spaţiu
islamic prin toate mijloacele de care dispune comunitatea respectivă: telefon, telegraf, radio şi
televiziune.

15
Pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, op. cit p.250
16
Ibidem.
17
Ibidem., p.251.

6
 Coranul menţionează că: Postul aşa cum le-a fost prescris şi celor dinainte..(2, 183);
este în luna Ramadan, în care a fost trimis Coranul drept călăuză pentru oameni... Şi oricare
dintre voi care este prezent în această lună să o ţină ca post. (2, 185).18
În timpul postului, credinciosul trebuie să-şi „supravegheze” întregul comportament:
să nu mintă, să nu-şi încalce promisiunile, să nu săvârşească vreun act de trădare, să nu
jignească sau să calomnieze pe cineva, să adopte un limbaj corespunzător perioadei. De
asemenea, este interzis, fumatul, folosirea parfumurilor, vizionarea spectacolelor de teatru şi
orice altceva care ar produce satisfacţie trupului. Toate acestea conduc la o conduită
ireproşabilă. Referitor la această conduită, Muhammad afirmă: De la acela care nu se abţine
a cădea în falsitate prin vorba sau fapta sa, Allah nu cere să se abţină nici de la mâncare şi
băutură.
Postul este obligatoriu pentru toţi musulmanii adulţi, indiferent că sunt bărbaţi sau
femei, tineri ori bătrâni, cu menţiunea că: dacă afectează în vreun fel starea de sănătate este
descurajat, ba chiar interzis . Există totuşi şi excepţii de la post: pentru femeile însărcinate sau
lehuze, cu specificaţia că ele trebuie să ţină această perioadă de post în altă lună, atunci când
sunt apte din punct de vedere fizic; de asemenea oamenii foarte bătrâni sau bolnavi incurabili
ce eventual, pot să dea de pomană în loc de a posti. Sunt scutiţi de post şi călătorii, însă cu
obligaţia de a compensa perioada nepostită în alte zile, căci Coranul menţionează: Pentru
puţine zile , însă, acela dintre voi care este bolnav sau în călătorie [va posti] un număr [egal]
de alte zile. Va trebui ca aceia care sunt în stare [să postească, dar nu o fac] să dea în
compensare hrană pentru un sărman. Acela care de bunăvoie va da şi mai mult [în
compensare], binele va fi pentru el. (2, 184).19
Pe parcursul nopţii, musulmanul este eliberat de toate obligaţiile postului. Mai mult
decât atât, îi este prescris să mănânce, iar ultima masă să fie luată cât mai târziu, spre sfârşitul
nopţii! Această masă este prezentată ca o «binecuvântare a lui Allah», la care se cuvine să nu
se renunţe.
Sfârşitul postului este marcat de o mare sărbătoare, numită „sărbătoarea ruperii
postului”. Aceasta este o zi a mulţumirii şi a fericirii; este unul din marile prilejuri de
exprimare a solidarităţii musulmane. Pe lângă diferitele festivităţi ce au loc, musulmanii ţin
rugăciuni colective speciale în care mulţumesc lui Allah pentru ajutorul oferit în scopul
respectării postului.

18
Ibidem., pp. 252-253
19
Ibidem., pp. 253-254

7
 Pentru musulmani, postul este un exerciţiu spiritual în vederea educării voinţei şi
controlului patimilor. El îl retrage pe credincios din fluxul continuu şi devorant al vieţii
carnale, aducând în trup un soi de moarte şi de purificare. Prin post se experimentează, cu
propriul trup, suferinţa privaţiunii şi durerea provocată de foame, pentru a deveni mai sensibil
faţă de durerea celorlalţi. Acest experiment spiritual îl determină pe cel bogat să simtă foamea
şi setea, aşa cum le simt adeseori cei săraci şi, în felul acesta, îşi educă dragostea şi
înţelegerea pentru el.
Pe de altă parte, postul exercită o influenţă deosebit de mare în viaţa socială, pentru că
în această lună toţi oamenii, indiferent de statutul lor social, ţin post. Acest fapt îi plasează pe
toţi oamenii, indiferent de nivelul lor de trai sau de clasa socială căreia îi aparţin, pe aceeaşi
treaptă, postul reuşind să contribuie la cultivarea dragostei şi frăţiei între oameni .
Postul este cerut şi în orice altă perioadă a anului ca o compensaţie pentru diferite
ofense sau violări ale legii şi poartă numele de kaffara.
Postul este interzis vinerea, dar este recomandat sâmbăta şi duminica – porunci a căror
intenţie este clară.20
5. Pelerinajul la Mecca

Multă vreme, hajj-ul a fost îndeplinit în condiţii dificile şi chiar periculoase. Astăzi
însă, datorită progreselor care s-au făcut în domeniul transporturilor şi infrastructurilor
saudite, s-a ajuns la o creştere spectaculoasă a numărului de pelerini din toată lumea
musulmană, aici fiind prezenţi milioane de credincioşi în postul ramadan-ului.
Hajj este momentul când se întâlnesc credincioşii din întreaga lume musulmană; în
timpul pelerinajului la Mecca , frăţia islamică se întăreşte. Bariere de limbaj, teritoriu, culoare
şi rasă dispar şi rămâne doar ceea ce îi uneşti; pe toţi musulmanii: credinţa în Allah, şi în
profetul său, Muhammad. Acest pelerinaj accentuează şi cultivă solidaritatea musulmană.
Pentru a conferi o mai mare importanţă pelerinajului la Mecca, Coranul susţine că
zidirea templului Kaaba de la Mecca ar fi locul unde s-a închinat însuşi Avraam, fondatorul
monoteismului primordial: Urmaţi, aşadar, religia lui Avraam cel drept întru cr edinţă, care nu
a fost păgân! Cea dintâi Casă (de închinare) ridicată pentru oameni este aceea din Bakka ,
cea binecuvântată şi călăuzire pentru toate lumile. În ea sunt semne limpezi, [printre care]
locul unde a stat Avraam, iar acela care intră, [căutând pace] în ea, este în siguranţă. Este o

20
Ibidem., pp. 253-254

8
datorie a oamenilor faţă de Allah [să împlinească] Pelerinajul la această Casă dacă au
mijloacele pentru aceasta. (3, 95-97).21
Au apărut o mulţime de legende legate de acest loc şi semnificaţiile sale precum că:
Adam ar fi trăit în sanctuarul Kaaba, locul de origine al speciei umane, mai târziu Avraam l-
ar fi reconstruit cu ajutorul lui Ismael; profetul Mahomed ar fi participat la rândul său, în
tinereţe, la o reconstrucţie a Kaabei, punând el însuşi, la temelia ei, piatra neagră. Pentru că
sanctuarul este socotit «buricul» lumii, Mecca a fost numită «Mama oraşelor».(2, 192-196)
Dar dincolo de această ţesătură de legende, Kaaba este o realitate, ea este astăzi cel
mai iubit sanctuar şi loc al lumii musulmane, istoria sa mergând până departe în perioada
preislamică. Nu numai că a fost singurul templu preislamic căutat de păgâni, dar a fost
revalorizat în aşa măsură încât este considerat adevăratul templu al lui Allah.
Însuşi numele Al-Kaaba, cunoscut şi ca Baitullah, înseamnă „casa lui Allah”. După o
tradiţie islamică, poziţia Kaabei este locul cel mai înalt (ca altitudine geografică) de pe
pământ, Steaua Polară indicând că mijlocul lui se află în punctul central al cerului.
Kaaba este, de fapt, un mare „cub” de piatră, având lungimea de 12 m, lăţimea de 10
m, iar înălţimea de 15 m, puţin înclinat, în care se află într-un colţ încrustată piatra neagră.
Sanctuarul este înconjurat de un pervaz de lespezi în formă elipsoidală, important pentru
ritual, fiindcă pe el pelerinii fac înconjurul Kaabei de mai multe ori.
Piatra neagră constituie „giuvaerul" sanctuarului. Considerată de specialişti ca fiind
de origine meteorică sau chiar un fragment de lavă, piatra neagră se compune, de fapt, din opt
bucăţi de dimensiuni diferite, sudate laolaltă şi ulterior încastrate de un înveliş de argint,
lăsând vizibilă o suprafaţă de 20x15 cm, foarte lustruită de atingerea mâinilor nenumăraţilor
credincioşi. Piatra este de culoare neagră-castanie, cu mici pete galbene şi albe la suprafaţă şi,
se pare, cenuşie în interior. Furată, în anul 930 din Kaaba, ea a fost găsită în anul 951, datorită
ciudatei sale proprietăţi de a pluti deasupra apei.
Principalele momente ale pelerinajului sunt următoarele: se îmbracă un veşmânt
(ihram) compus din două bucăţi mari de pânză albă, care nu au nici o cusătură; este săvârşit
înconjurul Kaabei (tawaf); urmează alergarea de la Safa la Marwa (sa'y); se face apoi popasul
la sanctuarele din suburbiile Arafa, Muzdalifa şi Mina (wuquf); se încheie cu sacrificiul de la
Mina. Este vorba de „Sărbătoarea Sacrificiului", celebrată în toată lumea musulmană, prin
sacrificii săvârşite de către toţi credincioşii care dispun de mijloacele necesare.22

21
Ibidem., pp.254-255
22
Ibidem., pp. 255-256

9
 Cel mai important efect al pelerinajului constă în iertarea păcatelor. Credinciosului
musulman care face hajj şi a îndeplinit toate prescripţiile, i se iartă toate păcatele, aşa cum
însuşi Mahomed a afirmat-o într-un hadith; «Cine a fost în pelerinaj şi nu a făcut răutate, se
întoarce precum a fost născut». Momentele petrecute în acele locuri sfinte lasă urmări
profunde în sufletul şi mintea pelerinului, motiv pentru care visul oricărui musulman este să
meargă în pelerinaj la Mecca, măcar o dată în viaţă.

Alte aspecte legate de ritualurile musulmanilor

Unele şcoli îngăduie ca musulmanul să trimită un înlocuitor în pelerinaj. Altele

consideră această înlocuire ca o obligaţie strictă a succesorilor, dacă cel dispărut nu a săvârşit
pelerinajul în timpul vieţii23.
'Umra este un pelerinaj minor. Act facultativ, dar întru totul meritoriu, nu este legat de
o anumită perioadă a anului, ca pelerinajul major, şi poate fi repetat. Presupune acelaşi
ceremonial, mai puţin sacrificiul, dar se limitează la vizitarea Ka'be-i şi a sanctuarelor
mekkane din oraş.
La aceşti cinci stâlpi de bază a mai fost adăugat ulterior încă unul, chiar dacă nu într-o
formă oficială, ci mai mult tradiţională: djihadul.
Jihadul este văzut de către unii musulmani ca reprezentând «războiul sfânt». Totuşi,
pentru marea majoritate musulmană , cuvântul semnifică a se zbate pentru a mulţumi pe
Allah, constituind o parte integrantă a concepţiei de apărare a islamului. (2, 216).24
Jihadul continuă să fie considerat o obligaţie colectivă sau solidară, fard kifaya, şi nu
o obligaţie personală, fard 'ayn, ci una care leagă comunitatea în întregul ei. Devine o
îndatorire personală când imamul îi cheamă pe toţi credincioşii în apărarea islamului.25
Se consideră martir (şahid) acel musulman ucis în timpul jihadului. (9, 111).
Cetăţenii creştini sau evrei dintr-o ţară islamică se bucură de protecţia statului
musulman cu dreptul de aşi practica religia, dar cu statut de toleraţi, cu mai puţine drepturi
decât musulmanii şi obligaţia de a plăti o taxă specială. Încercarea de convertire a
musulmanilor la religia creştină sau o altă credinţă, în cadrul acestor state este interzisă.
Ca o concluzie, arabi consideră Islamul o religie a justiţiei, a păcii, milei, iertării, într-
un cuvânt religia lui Allah.

23
Henri Lammens, op. cit., p. 74.
24
Ibidem., pp.75-76.
25
Ibidem., p.77.

10
 BIBLIOGRAFIE

1. Achimescu, Pr. prof. dr. Nicolae, „Stâlpii” religiei islamice, în volumul Omagiu părintelui
Academician doctor Dumitru Popescu, Editura Reîntregirea Alba-Iulia, 2005.
2. Al-Tantawi, Ali, Introducere generală în Islam, Editura Islam, Timişoara, 1998.
3. Anghelescu, Nadia, Introducere în Islam, Editura Enciclopedică, Bucureşti,1993
4. Drîmbă, Ovidiu, Istoria culturii si civilizaţiei, volumul IV, Editura Saeculum, 2002
5. Gaudin, Philippe Marile Religii, traducere de Sanda Aronescu, Editura Orizonturi,
Bucureşti, 1995
6. Lammens, Henri, Islamul. Credinţe şi instituţii, traducere de Ioan Feodorov, Grupul
editorial Corint, Bucureşti, 2003
7. Sourdel, Dominique Janine /Sourdel-Thomine, Janine, Civilizaţia islamului clasic, vol. I,
traducere de Eugen Filotti, prefaţă de Aurel Decei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1975

11