Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
cells
cells
(Other stimuli:
exogenous ds RNA,
LPS, bacterial
components)
Mecanismul antiviral al
interferonului
virus
interferon
Mecanismul antiviral al
interferonului
No replication
virus
Inhibitory
proteins
Proprietatile interferonului
Inducerea stãrii antivirale este cea mai
importantã funcţie a interferonilor, dar ei
au şi alte activitãţi biologice majore:
- inhibiţia multiplicãrii celulelor normale
şi tumorale
- reglarea proceselor de diferenţiere
celularã
- reglarea funcţiei imunitare.
Proprietatile interferonului
In mod obişnuit, celulele normale nu
sintetizeazã cantitãţi detectabile de
interferoni. Genele codificatoare ale
sintezei lor nu sunt transcrise.
Pentru virusurile cu genom ARN dublu
catenar, inductorul sintezei de interferon
este chiar genomul viral. Virusurile cu
genom ADN, cu excepţia celor din
grupul pox, sunt slab inductoare.
Interferonul (IFN), este preparatul de
electie in tratarea hepatitei c
Pe lângă activitatea antivirală, IFN produce
efecte secundare care afectează mai multe
organe inclusiv si glanda tiroida.
Actiunea terapiei cu IFN poate fi de natură
autoimuna , cum ar fi maladia Graves
(GD), de asemenea non-autoimuna, cum
ar fi tiroidita distructiva.
Afectarea poate fi mai agrasiva prin terapia
combinata antivirala.(peg interferon si
ribavirina), utilizata deobicei in practica.
Interferonii nu au activitate biologicã în celulele
care îi sintetizeazã. Principala lor activitate –
cea antiviralã- nu este directã, ci inductori ai
stãrii antivirale.
Interferonii induc sinteza unor proteine, care
mediazã efectele lor multiple.
Starea antiviralã este consecinţa sintezei în
celulã, a unei proteine inhibitoare a transcrierii
şi/sau a traducerii mesajului genetic viral (PIT),
care interferã fie cu sinteza ARNm viral, fie cu
traducerea sa, fie cu ambele procese.
O a II-a cale majorã a inducerii stãrii antivirale
este degradarea ARNm viral prin acţiunea 2’-5’
oligo-adenilat-sintetazei şi a
riboendonucleazei.
Interferonii stimuleazã funcţia imunitarã.
Celulele infectate de virusuri sunt lizate de
celulele imunitare. Recunoaşterea lor este
mediatã de moleculele CMH I (complexul
major de histocompatibilitate), a cãror
expresie este stimulatã de interferoni.
receptorii de mare afinitate pentru regiunea
Fc a IgG pe suprafaţa macrofagului, cu
consecinţe importante pentru rata eliminãrii
complexelor imune prin fagocitozã şi
asupra ADCC
Interferonii stimuleazã activitatea
citotoxicã a limfocitelor NK şi activeazã
metabolismul oxidativ al macrofagelor,
precum şi activitatea lor antitumoralã
Patogeneza autoimunitatii tiroidiene in infectia
cronica HCV:
Patogeneza exactă tulburărilor tiroidiene legate de virusul hepatitei
C nu a fost elucidat complet şi studiile anterioare asupra
mecanismului care ar explica legatura dintre infectia HCV si
autoimunitatea tiroidiana au eşuat.
Recent au fost elaborate ipoteze care ulterior au fost demonstrate:
schimbarile in expresia Ag Self, datorate infectei virale sau
recunoasterea epitopilor ascunsi; activarea celulelor T autoreactive
de catre citokinele din focarul inflamator; asemanarea moleculara
sau activarea incrucisata dintre antigenile virale şi antigenii
thyroidali; expresia in glanda tiroida a proteinelor “heat shock”
(induse de conditiile de stress intracellular) expresia anormala a
moleculelor CMH clasa II de catre tirocite.