Filosofia este o componenta a culturii, a vietii spirituale, alaturi de stiinta literaturii, arta,

religie, acestea formeaza cultura si viata societatii. Ea relationeaza cu celelalte componente, dar nu se confunda cu niciuna dintre ele. Fiecare domeniu disciplinar contine o nota specifica: fizica se poate nvata si aplica n practica prin formule si legi fizice, matamatica prin demonstratii si axiome. Filosofia nu se poate nvata sau aplica apelnd la formule sau legi. Nu exista formule sau legi filosofice. Filosofia este gndirea asupra esentelor, principiilor ultime ale lumii si omului, nsa nefinalizata ntr-un raspuns ultim, ci ntr-un exercitiu continuu al problematizarii.

Introducere n filozofia indiana

India are o straveche cultura si civilizatie, venind din mileniul al treilea nainte de Hristos, de la civilizatia de pe valea Indusului (Harappa si Mohenjo-Daro) pna n zilele noastre. Ea a supravietuit prin puterea care vine din spiritualitatea ei, cu toate ca a fost greu ncercata n istorie. A trecut prin mai multe invazii, dominatii straine, razboaie, succesiunea de sute de ani a domniilor moghule, stapnirea coloniala britanica si, partial, cele portugheza, franceza si olandeza, separarea de India si formarea statelor Pakistan si Bangladesh, razboaiele cu China, cu Pakistan, conflictul din Kashmir etc. n istoria credintelor religioase din India antica, gndirea speculativa si cea filosofica au jucat un rol foarte important, fiind emanatii ale culturii acestei tari. Filosofiile Indiei sunt, de fapt, soteriologii, doctrine spirituale de mntuire. Descatusarea gndirii de religie a aparut n principal ca nevoie a cercetarii problemelor de geneza a Universului, ntrebarile legate de materie-spirit, suflet si existenta zeilor necesitnd o alta abordare, diferita de cea dogmatica. Vedele, scrierile sfinte ale brahmanilor, nu permiteau speculatii asupra lumii si zeilor, rolul punerii acestor interogatii revenind filosofilor. Filosofia indiana si are originile n Upanisade si se fundamenteaza pe sase sisteme sau scoli filosofice: Nyya, Vaiesika, Smkhya, Yoga, Mimms si Vednta. Scrierile filosofice erau sub forma aforsimelor (Sutra), concise si obscure, iar Nyya si Vaiesika, ca si Budismul, ignora creatorul suprem si inteligent. Toti filosofii aveau aceeasi conceptie despre materie si suflet ("brahmanism rationalist"). Ei credeau ca "din nimic nu iese nimic", conceptia despre originea lumii regasindu-se n codul lui Manu (jurisprudenta hindusa), idei preluate din Smkhya si Vednta.

Vedele, de la religie la filosofare

ntreaga filosofie indiana se fundamenteaza pe textele Upanisadelor, care sunt, de fapt, comentarii la Vede. Asadar, rationnd logic, Vedele stau la baza sistemului filosofic indian. Dar ce sunt aceste Vede? Culegerile de imnuri nchinate divinitatilor (cu rol de invocare, conjurare sau lauda) existau nca din secolul XV .e.n si purtau denumirea de vede. Veda continea reflectiile si trairile religioase, transmiterea lor facndu-se pe cale orala, cei nsarcinati cu raspndirea lor fiind

tinerii brahmani. Vedele erau mpartite n Rg Veda (imnuri), Yajur Veda (formule sacrficiale), Sama Veda (cntece, imnuri cntate) si Atharva Veda (descntece, imnuri cu utilizari magice de interes personal), fiecare dintre acestea fiind compuse din Samhite (imnuri), Brahmane (comentarii n proza) siUpanisade (comentarii filosofice). Religia vedica este una naturalista, zeii identificndu-se cu forte ale naturii. Invocarea acestor divinitati se facea dupa "calendar", nerespectarea "calendarului" ducnd la anumite perturbari ale "Ordinii cele Bune". Prin intermediul vedelor, omul este nteles n analogie cu Universul, de cele mai multe ori facndu-se o paralela ntre elementele corpului si cele ale Universului. Clasificarea vedelor Cea mai importanta dintre vede este considerata a fi RgVeda. Aceasta se spune ca ar fi continut n jur de 1028 imnuri nchinate zeilor, aici nefiind vorba de politeism, ci, asa cum spunea Max Muller, de cathenoism (credinta n mai multi zei, fiecare dintre acestia fiind zeul suprem). Autorul RgVedei este unul colectiv, fiind considerata drept cel mai autentic izvor al mitologiei si religiei Indiei. SamaVeda, sau imnurile cntate, erau oficiate de cate preoti special pregatiti pentru astfel de ritualuri. Nu este nici un indiciu n ceea ce priveste numele celui care a adunat toate cnturile. Colectia de imnuri este formata din cntece ntregi sau doar portiuni din acestea, preluate n principal din RgVeda, transpuse si rearanjate pentru a se potrivi ceremonialurilor religioase la care erau folosite. Veda formulelor sacrificiale, YajurVeda, este colectia de imnuri care era folosita de catre sacerdoti la actele sacrificiale. Esenta Yajurveda rezida n acele ncantari ce determina oamenii sa initieze anumite actiuni. Ultima dintre vede, dar nu neaparat si cea din urma, este AtharVeda. Aceasta colectie de imnuri este numita si "veda vrajilor", ea cuprinznd sute de imuri folosite n anumite ocazii de catre brahman (preotul ce supravegheaza buna desfasurare a ceremonialului si ndreapta eventualele greseli). Geneza n Vede Brahmanele sunt acele tratate teologice (unii le numesc legende) care vorbesc despre geneza Universului si despre creatorul acestuia. n imnurile filosofice RgVeda, este relatata aparitia creatorului lumii, acesta purtnd diferite nume: Prajapati, Brahmanaspati sau Visvakarman (zeu personal). n imnul "Creatiunii", principiul creator este "Unul" (Universul lund nastere prin "puterea caldurii"). Kama, emanatia spirituala a "Unului", este legatura ntre fiinta - nefiinta, este dorinta, placerea senzuala. Conform Brahmanelor, creatorul se pregateste prin asceza de marea creatie (exista si pasaje n care Creatorul si gaseste originea n apa nefiinta - Brahma), Satapatha, cea mai importanta Brahmana, vorbeste despre geneza Universului (Creatorul fiind cel care a creat pamntul, vazduhul si cerul prin simpla rostirea a cuvintelor ce le desemneaza). De asemenea, Universul este conceput ca om cosmic, ca un Sine universal (Purusha), dar si omul este vazut n mod analog cu Universul. Conform "unitatii", marea idee a RgVeda, zeii sunt o emanatie a Unului, doctrina fundamentala a Upanisadelor. Textele acestor

scrieri contin cele mai relevante speculatii filosofice (cele brahmanice). "Cunoasterea superioara" nu este privilegiul unei caste anume, ci poate fi accesibila oricui. Upanisadele, ca anexe ale Brahmelor, sunt cele care ncearca sa dea raspunsuri la ntrebari precum "care este scopul original al universului", "care este natura zeilor", "ce este spiritul si materia sau sufletul". Aceste probleme legate de geneza apar n Brahmane, Upanisade, dar si n RgVeda. Upanisadele pot fi atasate, dupa criterii speciale, la Vede. Ontologia upanisadica se caracterizeaza printr-o tema comuna, identitatea Brahman-tman. Ideea despre existenta spiritului universal, esenta tuturor lucrurilor, este exprimata n formule precum brahmsmi. Dintre numeroasele upanisade care au fost identificate de cercetatori, doar 14 reprezinta un interes filozofic aparte. ntr-una din cele mai importante Upanisade, Brhadaranyaka-Upanisad, apare figura nteleptului Yaynavalkya, un fel de Socrate al Indiei antice. n Chandogya-Upanisad este expusa o teorie despre necesitate, Karman, iar n Katha-Upanisad se releveaza nsemnatatea formulei samsara-moksa, precum si tema my.

India brahmanica
Brahmanismul si Vedismul sunt componentele fundamentale n cadrul religiei hindu. Vedismul ilustreaza religia vedica, nsa brahmanismul se refera uneori nu att la textele brahmanice, ct la filosofia brahmanica din textele upanisadice. Brahmanismul reprezinta nvatatura textelor Brahmanelor, dar si filosofia brahmanica din Upanisade. Alaturi de vedism, brahmanismul este a doua mare subdiviziune a hinduismului. Din punct de vedere religios, Brahman (Dumnezeu) nlocuieste zeitatile mitologiei vedice. Mitologia, pregnanta n Veda, lasa locul misticii n Upanisade. Idealismul magic este nlocuit cu idealismul metafizic, ncununate n mistica. Se aduce o grea lovitura ideii de actiune, de faptuire, ntruct tot ceea ce este legat de karma (actiune) atrage suferinta, exprimata prin eterna rentoarcere n ciclul samsaric al existentei lumesti. Ca si la vechii egipteni, n viziune indiana Dumnezeu salasluieste n inima omului, unde se afla sufletul, sinele individual, tman. Termenul acesta este esential n filosofia indiana. El desemneaza sufletul omului, sufletul universal n relatie cu sufletele individuale (jiva), sinele individual n relatie cu sinele universal (Brahman), spiritul. tman este noncreat, static, etern. El este spiritul, fiind diferit de simturi, de activitati mentale, de trup, de psihic, de ego, de fapt nglobndu-le n el pe toate acestea. Lumina lui atman este lumina mistica, esenta divinitatii, dar aceeasi cu a fiintei umane. Scopul vietii omului, conform cu nvatatura upanisadica, este intuitia adevarului absolut si anume unitatea dintre atman si Brahman. ntelepciunea upanisadica poate fi sintetizata n mesajul ideii unitatii supreme dintre parte si ntreg, dintre om si Dumnezeu, dintre sinele individual si sinele universal, exprimat prin identitatea dintre tman si Brahman. Odata cu sublima cunoastere a sinelui individual, a unitatii dintre atman si Brahman, omul experimenteaza lumina interioara (antar jyoti ), lumina fiind esenta divinitatii si a spiritului.

Identitatea dintre sinele individual si sinele universal, dintre tman si Brahman reprezinta fundamentul misticii si al spiritualitatii indiene. Este, de fapt, o tautologie. Totodata, exprima ideea reintegrarii n constiinta universala, refacerea ntregului disociat n parti n urma cosmogoniei. Repetitia acestei idei a identitatii supreme devine obositoare pentru unii, dar este un laitmotiv n Upanisade. Se pune accentul pe importanta ei majora, fiindca, de fapt, reprezinta sinteza suprema.

India hinduista
Hinduismul reprezinta una dintre marile religii ale lumii, izvorta pe tarmul Indiei, dar este, totodata, si un curent cultural si spiritual. De asemenea, simbolizeaza unitatea culturii indiene. Gndirea indiana merge de la vedism, brahmanism, nspre hinduism, dar acesta poate fi considerat si ca o sinteza ntre filosofia vedica si filosofia brahmanica. Elementele hinduiste sunt prezente nca din perioada vedica. Astfel, mai corect dect trei momente distincte (vedism, brahmanism si hinduism) vorbim despre o includere a vedismului si brahmanismului n hinduism. Daca nu reprezinta religia hindusa sau unitatea culturala indiana, atunci hinduismul desemneaza scolile filosofiei indiene. Chiar daca parerile sunt diferite printre comentatorii avizati ai filosofiei indiene, totusi ea exista n forma ei specifica. De pilda, Rudolf Otto, n cartea West stlische Mystik, defineste scolile filosofice indiene ca "doctrine ale mntuirii, nu metafizica", iar Ren Gunon, n cartea Introduction gnrale l'tude des doctrines hindoues , le numeste "metafizica pura". scolile de filosofie indiana sunt mai degraba moduri de gndire dect sisteme filosofice. scolile filosofice indiene se numesc darana (viziuni) si sunt, n esenta, soteriologii. Ele sunt urmatoarele, mpreuna cu mentorii lor: Nyya lui Gautama, Vaiesika lui Ka aa, Smkhya lui Kpila, Yoga lui Patajali, Mmms lui Jaimini si Vednta lui Bdarayana. Aceste scoli pot fi grupate si doua cte doua potrivit cu ideologia lor, astfel: Nyya-Vaiesika, Smkhya-Yoga si Prva Mmms-Uttara Mmms (Vednta). n afara lor, mai exista scolile de filosofie buddhista si jainista, precum si scolile materialiste, ntre care Carvaka si Lokayata sunt cele mai importante. 1. Nyya scoala Nyya de filosofie indiana l are ca mentor pe Gautama, cel ce a scris Nyya Stra, dar care nu este acelasi cu Buddha. Ea se distinge prin accentul pus pe logica. Metafizica si psihologia n Nyya darana sunt continuate n Vaiesika darana. Nyya reprezinta n special logica formala si filologia n filosofia indiana. ntre altele, se ocupa de mijloacele de cunoastere din perspectiva metodei si le numeste pe urmatoarele: perceptia, inferenta, analogia, evidenta si silogismul. Sunt enumerate 16 notiuni logice si se precizeaza ca eliberarea, mntuirea depinde de o cunoastere corecta a naturii acestor notiuni. 2. Vaiesika scoala Vaiesika face corp comun n teorie cu scoala Nyya de filosofie indiana. Mentorul se numeste Ka aa, care nseamna "mncatorul de atomi", aluzia fiind la teoria originii lumii din combinatia atomilor si pluralismul acestora ca puncte esentiale n doctrina acestei darana (viziuni). Numele scolii provine din cuvntul sanscrit vie a si nseamna analiza, discernare a specificitatilor. Importanta ei consta n categoriile logice n care sunt ncadrate toate fenomenele. Acestea sunt sapte la numar: substanta, calitatea, miscarea, generalitatea, particularitatea, nonexistenta si inerenta. Ele sunt definite si subdivizate. Inerenta sau conexiunea inseparabila (samvaya) se distinge de conexiunea accidentala si separabila (sa yoga) si reprezinta relatia dintre un lucru si proprietatile sale, ntreg si partile sale, gen si specii,

miscare si obiectul miscarii. Nonexistenta, la rndul ei, se divide n nonexistenta mutuala (de pilda focul si crpa) si nonexistenta absoluta (de pilda focul n apa). Sufletul, ca si n cazul altor scoli filosofice indiene, este considerat pur, a toate patrunzator, fara nceput si sfrsit. Mintea se afla n interdependenta cu sufletul si-i ofera posibilitatea de a cunoaste obiectele exterioare, ca si calitatile intrinseci. Dumnezeu este prezent, cu toate ca nu ca zeu creator, ci ca suflet, sine universal. Atentia se acorda teismului ntr-o faza ulterioara, att n Vaiesika, ct si n Nyya. 3. Smkhya mpreuna cu Yoga, Smkhya formeaza una dintre cele mai importante scoli filosofice indiene. Daca Yoga reprezinta mai degraba latura practica, experimentala, Smkhya, pe cea teoretica, intelectuala. Mistica ilustreaza Yoga, cta vreme metafizica Smkhya. Calea este a uniunii mistice n Yoga, dar a cunoasterii metafizice n Smkhya. Calea spre mntuire este a tehnicilor n Yoga, nsa a gnozei n Smkhya. Surendranth Dasgupta, n tratatul sau A History of Indian Philosophy, opineaza ca diferenta dintre Smkhya si Yoga consista n faptul ca prima este ateista, iar a doua teista. Ideea lui este preluata si de studentul sau, Mircea Eliade. Conform cu principiul teofanismului, sustinut de Rudolf Otto, ca si de alti gnditori, cu credinta ca Dumnezeu este n toate si toate ntru Dumnezeu, ateismul nu exista, ci este, de fapt, ignoranta. Ca si filosofia buddhista, cea Smkhya are ca fundament textele upanisadice, unde cunoasterea e drumul spre eliberare, dar unde credinta n Dumnezeu e fundamentala. Totusi devotiunea are un rol important, iar sursa de inspiratie pentru teoria Smkhya este poemul Bhagavad Gt. Chiar daca nu este vorba de Dumnezeu personal, ci impersonal, Brahman, chiar daca nu devotiunea, ci gnoza (jna) este relatia omului cu el, totusi Upanisade si, n consecinta Smkhya, nu pot fi niciodata socotite ateiste. Dualismul Puru a-Prak ti, spirit-materie, este esential n filosofia Smkhya. Lumea nu este privita ca iluzorie, ca my, cum se ntmpla n filosofia Vednta, ci ca reala. Suferinta este universala si se afla la baza existentei, potrivit cu Smkhya ca si cu buddhismul de care o apropie si accentul pus pe evolutie n ciuda creatiei, de fapt pe creatie n desfasurare, pe dinamismul creatiei. ntre idealismul monist al filosofiei Vednta, bazata pe unitate, realismul critic al filosofiei buddhiste, naltate pe teoria golului metafizic, filosofia Smkhya propune un realism dualist. mpotriva ideologiei buddhiste si vedantine, Smkhya aduce urmatoarele argumente: recunoasterea obiectelor cunoscute anterior contra doctrinei clipei iluminarii n buddhism (kanavda); cunoasterea obiectelor exterioare contra idealismului vedantin ( vijnavda), a opune experienta teoriei; reducerea la absurd contra doctrinei vidului universal n buddhism (nyavda). amkarcrya, mentorul scolii Kevaladvaita Vednta, aduce o critica pertinenta dualismului spirit-materie din filosofia Smkhya: Prakrti (materia) nu are inteligenta si sentimente, prin urmare nu poate orienta creatia spre un scop anume si nu poate crea; Purusa (spiritul), la rndul sau, nu poate crea deoarece se afla dincolo de relatii, de categoriile experientei si actului, le transcende. vara Ka, autorul celui mai vechi comentariu despre filosofia Smkhya, intitulat Smkhya Krik, sustine ca exista trei feluri de suferinta: dhytmika, cauzata de fizicul si psihicul persoanei n suferinta, prin boli sau prin despartirea de ceea ce este placut ori unirea cu ceea ce este neplacut; dhibhautika, provocat de animale salbatice sau domestice, de insecte

sau vegetatie; dhidaivika, de origine divina sau celesta, provenind de la zei, demoni sau fortele naturii. Durerea are drept cauza, ca n majoritatea soteriologiilor indiene, ignoranta sufletului. Cele trei principii fundamentale ale filosofiei Smkhya sunt: realitatea ontologica a lumii exterioare; intuitia unui sens teleologic al materiei si al experientei si dialectica eliberarii sufletului din ciclul samsaric al nasterilor, mortilor si renasterilor. n ceea ce priveste realitatea lumii exterioare, Kpila n Smkhya Stra I, 42 spune urmatoarele: "na vijnamtram bhahyapratiteha" (Lumea nu este numai o idee, pentru ca avem aprehensiunea directa a realitatii). Materia are trei calitati (guma): a)sattva - luminozitate, inteligenta, b) rajas - energie motrica si activitate mentala si c) tamas - inertie si obscuritate. Smkhya crede n pluralitatea sufletelor, ca jainismul, si se pronunta pentru eliberarea lor, moksa, adica purificarea spiritului de urmele empiricului. 4. Yoga Yoga a fost numita categorie specifica a spiritualitatii indiene si adeseori aceasta se identifica cu binecunoscutul fenomen. Are o origine straveche, predravidiana si o mare raspndire si popularitate datorate laturii practice. Mentorul scolii Yoga este Patajali, cu lucrarea sa Yoga Stra (secolul al II-lea . H.). Se impune distinctia dintre Yoga clasica a textului scris de Patajali si Yoga populara, formele vii de Yoga. Filosofia Yoga se bazeaza n mare parte pe teoria Smkhya. Cauza este suferinta, conferita n primul rnd de egoism (asmit) si de ignoranta (avidy), scopul fiind eliberarea, ca n majoritatea soteriologiilor indiene, dar si uniunea mistica. n prima stra din tratatul sau, Patajali arata ca Yoga nseamna ncetarea starilor psihomentale. Potrivit lui, exista cinci clase initiatoare ale acestor stari: necunoasterea ( avidy), egoismul (asmit), atasamentul (rga), aversiunea (dvea) si dorinta de a trai (abhinivea), n ciuda vointei de eliberare. Yoga si-a cstigat renumele prin tehnicile sale de eliberare. Ele sunt organizate n trepte, de la cele fizice, fiziologice, psihice, mentale, pna la cele spirituale. ntruct Yoga este o practica mai mult dect o doctrina filosofica, ncheiem aici expunerea referitoare la aceasta scoala filosofica. 5. Mimms scoala Mimms a lui Jaimini este foarte importanta pentru filologia indiana. Acest sistem filosofic se divide n Prva Mimms sau "prima cercetare" si Uttara Mimms sau "a doua cercetare", numita si Vednta. Ele se opun dualismului din scolile filosofice Smkhya si Yoga, dar si logicii formale din sistemele Nyya si Vaiesika si propun monismul si speculatia metafizica, sublimata n mistica. Adeptii Mimms identifica actiunea cu "cunoasterea verbala", cea exprimata de verb, adica o cunoastere-actiune care consta att n perceperea cuvintelor, ct si n "perceperea cunoasterii", adica amintirea sensului cuvintelor. n lucrarea sa, Mimms Stra, Jaimini prezinta ceremoniile sacre si rasplata care rezulta din ndeplinirea lor. Accentul este pus pe caracterul revelat al textelor vedice, considerate non-create si eterne. Pornind de aici, sunetele articulate sunt considerate vesnice si sacre. Legatura dintre sonor si sens nu se datoreaza unei conventii, ci

naturii interne a cuvntului. Prin urmare, n ceea ce priveste Mimms, discutia este mutata din sfera filosofiei n cea a filologiei. 6. Vednta Cronologic, Vednta este ultima dintre darana (viziuni), desi axiologic poate fi prima. Prin aceasta, trebuie sa ntelegem desavrsirea ntregii mosteniri filosofico-culturale vedice, fiind cea mai ipresionanta filosofie a Indiei. Vednta mai este denumita si Uttara Mimms, n legatura cu scoala filosofica Prva Mimms a lui Jaimini cu care are aspecte teoretice n comun. Cuvntul sanscrit vednta nseamna "sfrsitul vedelor", dar si "sfrsitul cunoasterii" n sensul cunoasterii atocuprinzatoare si al mplinirii supreme sau o revarsare dinspre gnoseologie spre ontologie, dinspre "a cunoaste" spre "a fi". Vednta se plaseaza, de fapt, dupa textele vedice si ncheie un mod traditional de gndire, deschiznd calea spre filosofia buddhista, fiind la confluenta dintre hinduism si buddhism. Vednta nu se desprinde irevocabil de Veda, cu toate ca ataca unele puncte ale filosofiei vedice, cum sunt: sacrificiul, ritualismul si caracterul revelat al acestor texte. Se bazeaza, nsa, pe ntelepciunea Upanisadelor, la fel ca Smkhya si buddhismul. Principalele conceptii filosofice ce transpar din acest curent filosofic se refera la Creator (el este "Unicul"), toate manifestarile acestuia pe Pamnt sunt, de fapt, reprezentari ale divinitatii, neaga existenta accidentelor n Univers (leagea cauza - efect), rencarnarea se datoreaza nasterii noastre repetate pentru a termina lucrarea divina (auto-control asupra destinului nostru) si exista mai multe cai de realiza uniunea cu divinitatea (intelectual, prin actiuni sau emotii). Unii cercetatori au acuzat filosofia scolii Vednta de ermetism si intelectualism, de exagerare a laturii teoretice n detrimentul practicii. nsa, Paul Deussen, n cartea sa Das System des Vednta, numeste cercetarile vedantine asupra misterelor fiintei drept cele mai intime si rapide, desi nu stiintifice. Multe personalitati ale culturii indiene au adoptat filozofia vedantina si adeseori filozofia indiana este identificata cu Vednta, marca cea mai pregnanta a soteriologiei indice.

India budista
Religia budista reprezinta una dintre cele trei asa numite religii "universale". Ea a fost ntemeiata n India, sec. 6-5 .H. de catre Sakyamuni sau Buddha, adica "trezitul" sau iluminatul. Budismul si trage seva din imensul sistem al filosofiei hinduiste vedice si upanisadice, n cadrul caruia Buddha a aparut ca un reformator al unor credinte, greu de nteles si de aplicat pentru oamenii obisnuiti. Doctrina budismului timpuriu cu greu poate fi deslusita sub straturile depuse mai trziu. Cert este ca n faza initiala continutul acestei doctrine formeaza nu att o conceptie religioasa, ct un sistem etico-filosofic. Esenta acestei nvataturi o constituie cele patru "adevaruri supreme", a caror descoperire a avut loc n momentul iluminarii lui Sakyamuni si pe care le-a facut cunoscute la prima sa predica de la Benares. Aceste patru adevaruri sunt: teoria asupra existentei suferintei, nvatatura despre cauzele suferintei, posibilitatea suprimarii suferintei si caile posibile care duc la ndepartarea suferintei. Budismul este, prin excelenta eliberare, iar eliberarea este problema nelipsita din orice scoala si orientare filosofica indiana. Doar ca n budism, ea se pune cu acuitate sporita. n

viziunea budista, suferinta dobndeste o semnificatie ontologica universala, dat fiind ca ea reprezinta corelatul si dimensiunea imanenta a existentei. Dincolo de ntelesul strict uman, suferinta este expresia fragilitatii si caducitatii (annica) devenirii universale. De fapt, orice existenta este o "tortura" (duhkha), ntruct este marcata de nastere, mbatrnire si moarte, totul se transforma, curge si nimic nu are consistenta. "Nonsubstantialitatea" (anatta) este singura realitate autentica. Continutul profund al suferintei umane, spune Buddha, este amplificat mai ale de faptul ca nsusi eul nostru are o existenta efemera, nselatoare, ntruct omul este o particica a acestui univers. Rencarnarea sufletului este explicata prin "setea de viata", precum si prin neputinta omului de a se detasa de lucruri sau ignoranta acestuia cu privire la caracterul iluzoriu al formelor de existenta. Nestiinta este cauza care da nastere vietii succesive, n timp ce cunoasterea celor patru "adevaruri sfinte" suprima sirul recarnarilor curmnd astfel si suferinta. Cel care ajunge sa se convinga de caracterul iluzoriu al acestei lumi, atinge perfectiunea si devine sfnt (bodhi sau arhat). Pentru el sirul rencarnarilor s-a sfrsit si poate sa intre sau sa se cufunde n nirvana - stare ultima, ideala, catre care trebuie sa tinda orice ntelept. nvatatura lui Buda este o ontosofie a eliberarii, iar nu o ontologie, el fiind preocupat de felul n care ar putea fi abolita durerea existenta n lume si nu de cum este si ce este lumea. nvatatura sa despre nesubstantialitatea eului, despre instabilitatea acestuia ca si doctrina despre "originatia dependenta" nu se acorda cu nici o teorie etica nici cu teoria despre Karman, fiind n totala opozitie cu ntreaga spiritualitate brahmanica; budismul, ca si jainismul de altfel, apare ca o reactie la adresa brahmanismului, fiind comparat cu Reforma care a avut loc mult mai trziu n occidentul european.

India jainista
Jainismul este o religie nascuta pe teritoriul Indiei si se plaseaza ideologic ntre hinduism si buddhism, o dovada fiind si scopul ei, mntuirea, vazuta ca eliberare, fie ca moksa (n hinduism) sau ca nirvana (n buddhism). Profetul jainismului, Mahavira (marele erou) s-a nascut si a trait n vremea lui Buddha si totusi cei doi nu s-au ntlnit niciodata. Amndoi apartin castei razboinicilor (k atriya), pe care o depasesc devenind lideri spirituali. Pe de alta parte, nu ca profeti ai unor religii noi, ci din convingere ataca ritualismul si sacrificiul vedic, filosofia brahmanica prin teza nonsubstantialitatii, ca si caracterul revelat al textelor vedice. Dintre ideile fundamentale ale religiei jain retinem: doctrina despre karma (actiune) ca lege universala, inexistenta unui zeu suprem ca si n buddhism, pluralitatea sufletelor, relativitatea, ambiguitatea realului, ahi sa (a nu face rau altuia), satyagraha (casa adevarului) etc. Conduita unui jain presupune: dreapta vedere, dreapta cunoastere si dreapta purtare. Religia jain se impune prin respectul acordat vietii, care cere un regim alimentar strict vegetarian, o mbracaminte si ncaltaminte fara piele, uneori chiar acoperirea gurii pentru a nu nghiti vreo insecta s.a.m.d. Dintre credinciosii jain s-a remarcat n primul rnd Mahatma Gandhi, socotit Bapuji, "tatal" natiunii indiene. *** Cultura indiana a exercitat influente majore si asupra culturii romnesti. Spiritualitatea indiana ncarcata de filosofie a fascinat unele personalitati literare din tara noastra. l amintim aici pe Mircea Eliade, cea mai buna calauza pentru noi n ceea ce priveste cultura indiana. El nu

s-a simtit atras de filosofia indiana cu scolile ei, de teorie, ci de practica, de experienta religioasa, de transpunerea ideilor n fenomene, de manifestarea sacrului. Nu dimensiunea erudita a culturii indiene, ci expresia vie a spiritualitatii indiene l-a atras. si marele nostru poet, Mihai Eminescu, a intrat n contact cu filosofia budista direct prin ncercarea de a traduce lucrari budiste, iar indirect citind prelucrari din filosofia budista. Astfel, n opera eminesciana regasim adesea numele lui Buddha, fata de care se exprima cu admiratie, dar si termeni din filosofia budista sau idei foarte apropiate de cele promovate de Buddha.

Surse bibliografice:
1. ankarcrya - "Compendiul filosofiilor indiene", Ed. Herald, 2002 2. Mircea Itu, Julieta Moleanu - "Cultura si civilizatie indiana", Ed. Credis, Bucuresti, 2001 3. John Grimmes - "Dictionar de filozofie indiana", Editura Humanitas, Bucuresti, 1999 4. www. filozofie.3x.ro