Sectologie

Impărţirea sectelor:

Ereticii iudaizaţi constituiau gruparea cea mai ispititoare continuând atât tradiţia mozaică, cât
şi unele sfaturi evanghelice. Astfel:
a) Nazareii erau iudaizanţi moderaţi, s-au organizat în timpul apostolilor, recunoşteau
pe Hristos şi naşterea supranaturală, precum şi moartea şi învierea, dar păstrau
prescripţiile mozaice. Foloseau Evanghelia lui Matei în aramaică sau „cea după
evrei” cum spunea Teodoret (sec. V) ;
b) Ebioniţii sau urmaşii lui Ebion erau mai riguroşi, întîi „cerşetori” în Domnul, serbau
sabatul şi duminica. O grupare recunoştea în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu-Mesia,
alţii, îl considerau simplu fiu al dulgherului Iosif. Socoteau trupul o închisoare a
sufletului. Au fost combătuţi de Sf. Pavel în Epistola către Coloseni şi cea către
Efeseni. De fapt, iudaizanţii considerau pe Saul trădător şi pe convertitul Pavel
apostat,
c) Nicolaiţii sau epicureii iudaizanţi erau secta răspîndită şi în diasporaua iudaică
(Efes şi Pergam). Erau dedaţi plăcerilor şi participau la jertfele păgîne cu idolotite
(cărnuri ceremoniale), dispretuiau'legea mozaică. De ei vorbesc scrierile lui Petru
şi Iuda ca cei ce n-aveau cumpătare şi considerau că femeile pot fi comune
bărbaţilor etc. (Apoc. II, 6, 15), Nu credeau în a doua venire.

Eresurile iudeognostice
— combinau legea mozaică cu gnoza păgână şi idei creştine, fiind primele încercări de
„sincretism” religios,
a) Cerintienii - grupare a lui Cerint din Alexandria influenţată de scrierile lui Filon.
Erau dualişti în concepţie, lumea creată de un înger demiurg. Iisus a fost om
obişnuit, dar la botez s-a coborât peste el Spiritul lui Dumnezeu-Hristos, care 1-a
părăsit la moarte. Cerint era dochet şi acestei concepţii-erezie îi răspunde Sf. Ioan
(Prologul Evangheliei 1,14 şi I Ioan 1,1-3) şi apoi Sf. Ignatie al Antiohiei.
b) Elchesaiţii - sistem eretic al lui Elkesai, aveau numeroase concepţii naturist-
păgîne, parsiste, astrologice, magice, fataliste, eseniene. Ereticii socoteau
circumcizia şi sabatul obligatoriu, practicau „botezul” cu spălări dese, interziceau
consumul de came şi vin. foloseau „împărtăşirea” cu pâine şi sare. Ca „doctrină”,
socoteau pe Hristos ca eon înger-superior şi alături de El stă Sf. Duh ca principiu
feminin, de aceea Hristos s-a întrupat de mai multe ori. Pretind că „învăţătura lor a
fost trimisă „secret de Fiul lui Dumnezeu din cer printr-o scriere către Elkesai...
c) Iudeognosticii din apocrifele Pseudoclementine sînt ereticii petrini care socoteau
pe Adam, Moise, Hristos ca profeţi ai lumii scufundată în păcat. Mozaismul este
 identic cu creştinismul. Petru este reprezentantul creştinismului adevărat. Scrierile
(Omilii şi recunoaşteri) sînt jurnalul de călătorie al lui Petru şi Clement Romanul în
urmărirea ereticului Simon Magul pînă la Roma. Este înlăturat Pavel, se acceptă
politeismul mitologic, se înlătură Sf. Treime, Ioan Botezătorul este opusul lui
Hristos, iar Simon Magul opusul lui Petru...

Eresurile gnostice sunt încercările gnosticilor de a creea o filozofie religioasă din toate
sistemele vechi sincretiste şi din creştinism cu o divinitate abstractă. Materia e opusă spiritului.
Foloseau termeni ca eonii-îrigeri şi demiurg-etc. Iisus „a avu” trap aparent, eteric şi peste el s-
a coborât eonul Hristos.
a) Montaniştii s-au grupat în Frigia. Secta e întemeiată de MdlRăn care, influenţat de
erezia gnostică, se socotea Paraclet (Mângâietor) anunţat de Hristos (Ioan XV, 26)
pentru desăvârşirea învăţăturii lui Iisus. Propunea o viaţă religioasă nouă, în spirit
eshatologic.
b) Marcioniţii sau cei ce arată prăpastia între Vechiul şi Noul Testament. întemeietor
Marcion născut în Sinope-Pont (85).
c) Hiliaştii sau premileniştii, sunt eretici de nuanţă eshatologică apăruţi în epoca
persecuţiilor şi : cârd-au fixat „salvarea” în împărăţia de 1000 de ani pentru cei
aleşi,
d) Maniheii sunt ultimă încercare de sincretism gnostic. întemeietor Manes.
Concepţia lui constă într-un amestec de idei mozaice, parsiste, budiste, haldeice
şi creştine. Lupta deschislf între spirit, şi materie, bine şi rău. Cele două împărăţii
(lumină-întuneric) sînf: în veşnică opoziţie. Gnosticismul maniheic a influenţat -
după sec. V cînd dispare - mişcările eretice pavliciene, bogomile, catare, albigenze
etc.

Eresurile iudaizante, iudeogiioştice şi gnostice stau la baza ereziilor din epoca

sinoadelor ecumenice, din aceste .eiieşuri s-au inspirat mişcările spiritist-teozofice, cele
baptismal-advente, pietiste şiiiţiileniste, precum şi sectele profetic-mesianice din vremea
noastră.

Eresurile de mai sus din epoca post-apostolică au pregătit şi Pustia lui Azazel (Lev. XYI, 20-
27) prin ereziile antitrinitare şi hristologice, erezi pe care unii rătăciţi le socotesc, fără
discernământ, : creştinism primitiv original”. Printre acestea menţionăm:
a) Monarhienii, grupare eretică cu concepţii monoteiste. După ei „ar exista”
Dumnezeu, aşa cum se vede din Vechiul Testament, dar El este unul, absolut, fără
 pluralitate, este forţă, nu persoană ji nici persoane. Fiul şi Sf. Duh sînt socotite
puteri. Secta s-a împărţit în două:

a. Antitrinitari dinamici în frunte cu ereticul Paul de Samosata (fost episcop

de Antiohia la anul 260). De aici numirea de „pavlicieni”. El învaţă că
Dumnezeu există, dar;într-o singură persoană; Logosul (Cuvântul) sau
raţiunea şi înţelepciunea dumnezeiască sunt în El, dar nu ca persoane
distincte şi nici ipostasuri, ci ca însuşiri, atribute sau facultăţi nepersonale,
Logosul se plimbă. Hristos a fost un om simplu dar curiozitatea lui a constat
din aceea că s-a născut dintr-o fecioară. Erezia, deşi stimşăfeîa epoca
sinoadelor, a reapărut la toate sectele transcendentale şi pietist-
harismatice.
b. Antitrinitarii moclalişti (patripasieni) formează partida monarhienilor
raţionalişti; de influenţă ebionită. Principalul eretic a fost un preot Sabelie,
de aici numirea de „sabelieni”. Sabelie învaţă că Tatăl, Fiul şi Duhul nu sunt
trei ipostasuri sau persoane, ci :humai trei moduri sau modalităţi de
manifestare .

Caracteristicile ideologice ale unei secte

1. Ruptură abruptă cu crestinătatea istorică. Deoarece secta crede că întreaga
Biserică crestină a devenit apostată la scurt timp de la moartea Apostolilor si că
Dumnezeu a dat conducătorilor sectei o nouă lumină privind adevărul mântuitor. În
consecintă, ea s-a despărtit de Biserică si a devenit complet independentă. Astfel,
pentru secte, istoria Bisericii este o chestiune simplă: de pe vremea lui Hristos nu s-a
întâmplat cu adevărat nimic important în Biserică, până când fondatorul sectei a
început organizarea a ceea ce este salutat acum ca singurul popor adevărat al lui
Dumnezeu. Secta se bucură de separarea initiată si este foarte multumită să rămână
separată.
2. Tendinta spre perfectionism. Membrii sectei se simt mult mai sfinti fată de cei din
alte grupări religioase, mai ales fată de membrii Bisericii istorice. Pentru sectă nu este
importantă o sensibilitate fată de păcat, materializată prin convingerea că nu suntem
la înăltimea asteptărilor în privinta îndeplinirii a ceea ce vrea Dumnezeu de la noi.
Membrii sectelor se laudă cu ceea ce fac. Ei pretind că ascultă de Dumnezeu si
îndeplinesc lucrări pe care altii le neglijează. Ei cred că Dumnezeu foloseste
standardul lor în ce priveste faptele si se consideră singurii care-l satisfac. Ca urmare,
celelalte grupări sunt moarte spiritual, ipocrite si crestine doar cu numele.
3. Tendinta de a supra-aprecia lucrurile secundare. Mai precis, sectele tind să ia
anumite adevăruri secundare si să le dea o importantă mai mare decât li se cuvine, în
timp ce chestiuni de importantă majoră sunt nesocotite. Rezultatul este că teologia
sectei devine unilaterală si deformată. De obicei aceste adevăruri sunt cele care au
dus la nasterea sectei sau care mentin acum separarea. Membrii sectelor au versete
speciale în Scriptură pe care numai ei le înteleg corect si pe care le consideră
providentiale în sustinerea teologiei lor.
4. Comunitatea exclusivă a celor mântuiti. Secta se absolutizează pe sine prin
pretentia că numai ea ar reprezenta comunitatea celor mântuiti/iluminati/alesi. Prin
contrast, Biserica este fie apostată, fie unealta diavolului. Membrii sectei sunt
prezentati ca sfinti, în timp ce păcatele celorlalti sunt amplificate. Dumnezeu devine
astfel proprietatea grupării, El apreciindu-i pe toti oameni asa cum face aceasta. Prin
urmare, Dumnezeu îi foloseste numai pe membrii sectei ca instrumente pentru a-si
revela voia si adevărul Său. Ei au astfel o misiune specială. Secta se ridică pe sine la
pozitia transantă a lui Iisus, aplicându-si cuvintele Lui: ”Cine nu este cu mine, este
împotriva mea.” Ea nu se multumeste cu atitudinea pe care Iisus a recomandat-o
ucenicilor Săi: “Cine nu este împotriva voastră, este pentru voi” (Luca 9:50).
5. Rolul central al grupării în sfârsitul lumii. Secta este convinsă că a luat nastere
conform unui plan special al lui Dumnezeu, pentru a umple un loc lăsat gol de Biserica
depărtată de la credinta adevărată. Deseori, nasterea sectei marchează un moment
istoric în escatologia lumii. Sfârsitul lumii joacă un rol determinant în teologia grupării:
ea devine arena pe care se va desăvârsi glorificarea sectei, atunci când toti ceilalti vor
fi înfrânti. Desi poate fi mică si neînsemnată, atunci când vine ziua încheierii socotelilor,
ea va primi de la Dumnezeu locul de onoare pe care îl merită. Ea este mesagera, cea
care pregăteste revenirea lui Hristos si participantă alături de Dumnezeu la judecata
finală. Pe evreii vinovati de mândrie spirituală cu privire la locul lor, Iisus i-a avertizat:
“Multi de la răsărit si de la apus vor veni si vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac si cu
Iacov în împărătia cerurilor. Iar fiii împărătiei vor fi aruncati în întunericul cel mai din
afară” (Mat. 8:11,12).
6. Conducător carismatic sau mesianic. Acesta fie se consideră Dumnezeu, fie numai
el interpretează Scripturile asa cum ar voi Dumnezeu, interpretări care nu pot fi
contestate de membri. Conducătorul este auto-numit si nu se subordonează nici unei
alte autorităti. El hotărăste cum trebuie să gândească, să reactioneze sau să simtă
membrii în diferite situatii ale vietii.
7. Dependentă psihologică fată de grup. În timp, membrilor li se induce credinta că
părăsirea sectei echivalează cu părăsirea lui Dumnezeu si cu pierderea mântuirii.
Astfel, secta capătă un rol tot mai mare în viata individului, cu valente de viată socială
 si familială. Prin urmare, membrii au tendinta să rupă legaturile cu familia si cu prietenii
care nu frecventează gruparea respectivă. Ei renuntă la telurile în viată si la activitatile
de interes pe care la aveau înainte de a se alătura grupului; întreaga lor viată începe
să graviteze în jurul sectei, rezultând o izolare de societate - restul lumii nu sunt
mântuiti, nu sunt crestini, nu sunt transformati; Secta devine singura sursă valabilă de
informare.
Lumea este împărtită în noi si ei: curati si păcătosi, binele absolut si răul absolut.
Persoana trebuie să se schimbe în permanentă pentru a se conforma normelor grupului;
tendinta spre rusine si vina sunt folosite ca pârghii emotionale pentru a-i influenta si manipula
pe membri.
Dacă persoana se izolează de familie sau de societate, ea îsi poate pierde simtul realitatii. De
aici decurge un comportament nefiresc în societate, la serviciu, etc. Dacă individul nu petrece
timp de unul singur, el îsi va pierde capacitatea de a fi obiectiv si de a avea o imagine corecta
asupra lucrurilor.

Adventistii
Mişcarea adventă derivată şi continuatoare, totodată, a baptismului, este a doua fază
a lumii neoprotestante. Dacă baptismul urmărea „cufundarea” în apă la maturitate a
aderentului, adventismul şi-a îndreptat privirea către cer. „calculând” venirea lui Hristos,
„organizând o nouă împărăţie de ,.1000” de ani pentru cei aleşi şi „prunci” ai Domnului.
După calculele mileniste pentru că Hristos istoric nu a sosit, unii aderenţi ai „adventului”
i-au forţat venirea considerînd că e vorba de o venire „în duh”.
Pentru a se deosebi de baptişti şi pentru a fi „originali”, advenţii de nuanţă mozaică au
negat învierea lui Hristos, l-au coborât în rândul profeţilor, i-au ocolit învăţătura despre rai şi
iad, au negat existenţa sufletului şi au „fixat” ca zi de odihnă sâmbăta pentru a aduce noutăţi
în lumea „curiozităţilor” religioase. îndoindu-se de certitudinea învăţăturii Evangheliei, advenţii
au introdus practici vechi testamentare:
o zeciuieli, ca acte de justificare; a credinţei,
o abţinerea de la carne de porc, animal „spurcat”, pentru purificare etc.
Unii dintre adepţii mişcării au modificat textele Bibliei, în vederea „ieşirii calculului”, iar
alţii au readus în actualitate şi au tipărit cărţi apocrife (Poruncile celor 12 patriarhi, Apocalipsul
lui Pavel, Evanghelia lui Toma etc.) în vederea lărgirii demonstraţiei „venirii” Domnului în duh
sau pentru „cei aleşi şi sfinţi”.
Luând exemplul sinagogilor mozaice, templelor păgâne şi chiar altarelor zeităţilor
popoarelor subdezvoltate, advenţii au introdus sistemul „caselor de adunare” simple în
vederea citirii textelor biblice, şi recitării imnelor împrumutate de la baptişti sau alcătuite de
aceştia.
Ca şi Mişcarea baptisimală, Mişcarea adventă are multiple mijloace de propagandă.
Mişcarea adventă s-a fărâmiţat în ultima vreme, apărând peste 50 de „biserici” advente şi
peste 300 de fracţiuni mileniste „profetice”. De asemenea, mileniştii se împart în cete:
premilenişti,
milenişti-clasici,
moderni contemporani şi postmilenişti,
precum şi toate Sectele hiliaste şi de nuanţă eshatologică.
Spectrul anului 2000 este; obiectivul către care se îndreaptă psihoza milenistă a lui Dumnezeu
care „ar fi totuşi'' o singură persoană. Erezia a fost preluată de Noeţiu (noeţieni), căruia îi
răspunde lpolit al Romei şi Dionisie cel Mare. în sfîrşit, eresul praxienilor, care învaţă că
Sreknea este aparentă - le răspunde în special Tertulian.

Ellene White
Adventiştii reformişti sau roweniştii. - Adventiştii reformişti, profeţii adevărului,
roweniştii sau femeile purtătoare de „ştiinţa mileniului”, s-au născut din adventiştii în formare,
fiind organizaţi de femei de moralitate îndoielnică, aventuriere, isterice, fără familii şi urmaşi,
şi mai ales de cele care aveau legături cu militari „vizionari” şi „tîlcuitori” de texte sfinte biblice
canonice, dar mai ales apocrife.
Aşa cum se ştie, după noaptea deziluziei, 10 octombrie 1844, de la Boston, s-au ivit
destui urmaşi pentru a corecta traiectoria şi venirea Domnului. Dacă până la această dată
„proorocii adventului au fost bărbaţi, de acum, adventismul este preluat de „profetese”. Şi cea
care este începutul proorociei ferninine, Hellen Wliite este declarată „vizionară”.
Ea a corectat greşeala celor dintâi (Muller-Snow), arătând simplu că venirea a doua
a avut loc pentru curăţirea templului ceresc (Biserica nevăzută în concepţia clasică
protestantă), de păcatele fiilor lui Dumnezeu (Evr. IX, 23).
Acest timp este şi judecată pentru noi (adventiştii) şi pedeapsa pentru cei nelegiuiţi
(ceilalţi creştini) (I Petru IV, 17-18), de aceea sfârşitul lumii va fi în curând sau după Apocalipsă
(XIV, 6-7), a şi sosit şi noi (adventiştii) trebuie s-o spunem şi să propovăduim Evanghelia
fiindcă a sosit şi pacea „veşnică”.
H. White şi-a ales şi „profetesele” şi judecătorii lumii dintre adeptele ei şi mai ales acele
disperate din tinereţe care nu aveau familii şi nici copii, fiind „chemate” la Domnul din pântecele
mamei lor. „împărăteasa” profeţilor advenţi s-a declarat „aleasă” de-a dreapta Judecătorului
şi nemuritoare... Şi iată porunca: Nebune, chiar în noaptea asta îţi voi cere sufletul şi cele
spuse cine le va asculta şi cele agonisite cui voi rămîne?
 H White în culmea „veşniciei” a decedat ca orice muritor în toiul războiului prim mondial
(1915). La câtva timp după moartea „profetesei”, ucenicii apropiaţi, cele 12 femei, au pretins
că fiecare moşteneşte „darurile” celei întâi chemate şi. deci dreptul la conducerea sectei. Au
început iarăşi luptele interne şi influenţele externe, reuşind să se impună Margareta W.
Rowen, din comunitatea adventă a oraşului Los Angeles (California).
Pentru a fi crezută, Margareta a declarat că Hellen i-a lăsat: poruncă şi i-a descoperit
un secret al sectei, „reforma”, adică păstrarea păcii eterne prin; refuzul de a pune mâna pe
armă şi aşteptarea judecăţii. Pe cei care participă la război, dintre adventişti, i-a părăsit
Domnul, iar ei nu vor mai avea bucuria mileniului. Războiul acesta este începutul sfârşitului
lumii, după el va urma pacea eternă. Fiind aproape judecata, căsătoria nu mai are rost, de
asemenea cultura este de la antihrist, iar consumul de carne este interzis pentru adevăraţii
„creştini” ai adventului.
Aşadar, la ziua de odihnă (ziua a 7-a a Vechiului Testament) a adventiştilor sâmbătari,
se adaugă interzicerea consumului de carne, născându-se astfel mişcarea reformistă sau
rowenismid.
După despărţirea de adventiştii sâmbetişti din America,, reformiştii au trecut şi la
comunităţile advente din celelalte continente, mai ales în Germania şi Imperiul habsburgic.
Influenţa reformistă a pătruns şi la adventiştii germani din România, iar în timpul războiului
(1916-1918) un ostaş Kramer (probabil sas) s-a căsătorit cu o adventistă reformistă din
Hamburg, căutând adepţi printre adventiştii naţionalităţilor conlocuitoare din ţara noastră.

Penticostali
CULTUL PENTICOSTAL SAU BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ
Cultul penticostal sau Biserica lui Dumnezeu apostolică este organizaţia cea mai
reprezentativă a mişcării „fundamentaliştilor” moderni. Dacă baptiştii se deosebesc prin
botezul la maturitate şi imitaţia botezului lui Iisus, dacă adventiştii „au fixat” şi „au calculat”
împărăţia de o mie de ani şi „venirea” Domnului, iar Creştinii după Evanghelie sau după
Scriptură „au descoperit” alte ceruri şi judecăţi - penticostalii sau spiriţii, tremurătorii sau
„posedaţii”.'de duh, vizionarii şi profeţii, „vorbitorii” în limbi, „tâlcuitorii” acestora, încep un ev
nou, cu anul 1901, contrapunînd „mişcării” harismatice, care a cuprins Biserica Apusului,
concepţia lor de „chemaţi” ai Duhului şi „împărţitori” de daruri.
Originea. Numele de „penticostali” vine de la cuvântul; Penticosta penta(Cincizecime),
susţinând că ei sunt botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc, daruri primite de către Apostoli la
Cincizecime sau Pogorîrea Duhului Sfînt.
Li se zice „tremurători” pentru că în momentele de pretinsă inspiraţie a Sfântului Duh,
ei tremură; şi „spiriţi” fiindcă pretind a avea pe Duhul în darul vorbirii în limbi. Originea sectei
se află în America, datând abia de la începutul secolului al XX-lea, dar istoricii lor duc
„naşterea” în epoca apostolică.
Această sectă apare din rîndul baptiştilor şi a fost organizată de predicatorul Carol
Parham. El a început să „profeţească”: Sfântul Duh se va revărsa din nou cu putere, la o
apropiată „pogorâre” a Sa şi că la 3 ianuarie 1901 s-a şi pogorât peste 13. persoane.
În 1906, această mişcare religioasă propagată de Parham şi câţiva aderenţi ai săi, a
început a prinde teren în California (SUA). In acelaşi an, a trecut şi în Europa, mai întâi în
Norvegia, apoi în Germania unde a reuşit să convertească pe un fost pastor luteran, I. Paul,
care a devenit conducătorul sectei în Germania. Pentru a atrage atenţia se mai numesc
„creştinii Cincizecimii, posesorii duhului, inspiraţii, aleşii, mediumuri, quakeri, metodişti
pnevmatizaţi etc.
Toţi laolaltă sau fiecare în parte pretind că au, „daruri” speciale, de aceea sînt
cunoscuţi şi sub numirea de:
„vorbitori în limbi, tâlcuitori, deschizători, luminători, dascăli, profeţi, vindecători
miraculoşi, vizionari, singurii creştini ai timpului, harismatici şi chiar noi mesia..,.
Dintr-un asemenea amalgam s-au detaşat multe secte ducând mai departe sau
reactivând ereziile pnevmatomahe ale rătăciţilor din primele veacuri ale Bisericii creştine.
Totuşi există în lume, ca şi în ţara noastră, unii credincioşi care sunt constituiţi în grupuri sau
în culte, recunoscuţi de către unele state ale lumii.
Penticostalii susţin cu ardoare că îşi trag originea de la Cincizecime şi că s-au perindat
de-a lungul istoriei prin acei vorbitori în limbi.
Dacă cercetăm din punct de vedere istoric acest fenomen, vom găsi o vorbire în limbi
biblice, ca lucrare a Duhului Sfânt, numită şi „Glosolalia rusalină”, şi vom găsi şi o falsă vorbire
în limbi, la penticostali, care se deosebeşte fundamental de cea rusalină şi care nu e decât o
imitaţie şi o influenţă păgână.
Irineu este singurul dintre scriitorii bisericeşti care aminteşte existenţa acestui dar în
Biserică. In cartea sa „împotriva ereziilor”, spune: „mai avem câţiva fraţi în Biserică, care au
daruri profetice şi prin duhul lor vorbesc tot felul de limbaje”. Când Ioan Gură de Aur explică
capitolul 14 din I Corinteni, precizează că „acest dar descris de Apostolul Pavel este
necunoscut - în Biserică „în zilele noastre”.
Fericitul Augustin, comentând textul din I Ioan III, 24 a scris: „Acestea au fost
semnele cerute de împrejurările timpului de atunci. Căci a fost necesar să se recurgă la acea
exprimare a Duhului Sfânt la toate limbile, pentru ca să se arate că Evanghelia lui Dumnezeu
trebuie să fie propovăduită în toate limbile pe întreg pământul. Lucrul acesta s-a făcut ca un
fapt al. trecutului. „Despre vorbirea în limbi aminteşte Tertulian, dar e sigur că el s-a referit la
practica montaniştilor,de care a fost puternic influenţat, devenind el însuşi un adept al acestei
erezii. în cartea sa – De anima – a scris: „Există astăzi între noi o soră, care are în parte darul
descoperirilor; ea le primeşte în Biserica în cursul solemnităţilor duminicale, în extaz sub
influenţa Duhului”. Tertulian s-a referit la Maximilia care a supravieţuit lui Montanus şi Priscilei.
Începutul şi dezvoltarea adunărilor penticostale în România (răspândire şi prozelitism).

La noi au pătruns prin Pavel Budean plecat din Arad în S.U.A , înainte de 1910. A
întâlnit propagandişti penticostali şi a aderat la sectă, şi cu ajutorul unor maghiari înstăriţi
înjghebează secta în Banat şi Transilvania.
El vine înarmat cu cîteva reviste „Vestitorul Evangheliei” (editată la Akron, statul Ohio)
pentru a adeveri „noua credinţă”.
Alt naiv, comerciant ambulant, Ion Bododea, din Brăiliţa, fost pastor baptist, părăseşte
„credinţa” sa pentru „gustul” vorbirii în limbi. Destui creduli s-au ataşat acestora. De fapt, I.
Bododea s-a şi grăbit să se intituleze „Şeful Bisericii lui Dumnezeu cea Apostolică”.
Pavel Budean a tradus în limba română o „mărturisire” de credinţă penticostală;
intitulată: Declararea fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu
De asemenea, s-a încercat, fără prea mult succes, tipărirea a două reviste: „Glasul
adevărului” şi „Ştiinţa sfinţilor”.
În România se poate considera deschisă prima casă de adunare penticostală cea din
casa soţilor Bradin, la 10 septembrie 1922.
În 1923 s-a deschis a doua adunare în comuna Cuvin.
Autorităţile aflând de existenţa acestei secte au interzis-o. Găsindu-se la strâmtoare,
cei 50 de penticostali existenţi la data respectivă, au întocmit prima petiţie prin care au
cerut recunoaşterea legală. La cererea depusă au anexat şi mărturisirea de credinţă intitulată
„Declararea fundamentului adevărat”, 1924.
De aici, astăzi, toate sectele, cultele şi dizidentele penticostale se numesc
„fundamentalişti”.
La 29 ianuarie 1925, Ministerul Cultelor şi artelor, prin Decizia 5734 a inclus în rândul
sectelor interzise şi pe penticostali.
Această decizie, fiind publicată în ziare, opinia publică a fost interesată să cunoască
natura şi credinţa acestei secte. Luând adresa din decizie, prin scrisori şi vizite personale, Gh.
Bradin a fost solicitat să dea unele lămuriri. Mulţi sectanţi desprinşi din cultele neoprotestante
ale vremii s-au unit cu penticostalii.
După 23 August 1944, pentru obţinerea unei recunoaşteri legale, penticostalii din
România au început să-şi strângă rândurile. în momentul acela se aflau două direcţii:
a) Unii penticostali funcţionaseră cîţiva ani înainte de cel de al doilea război mondial
în cadrul cultului baptist,
b) Alţii, care refuzaseră orice „compromis” îşi desfăşurau activitatea ilegal.
 La 20 mai 1945, în oraşul Arad, a avut loc o conferinţă foarte restrânsă în cadrul căreia
s-a discutat reorganizarea Asociatei religioase penticostale şi reeditarea unei reviste intitulate
„Vestitorul Evangheliei”.
Gheorghe Bradin a fost ales în fruntea acestei organizaţii, ca preşedinte Au mai avut
loc şi alte două încercări de reorganizare în Bucureşti, sub denumii ea „Creştinii botezaţi cu
Duhul Sfânt” şi „Ucenicii Domnului Iisus Hristos”. în 1949, cele trei organizaţii penticostale se
prezentau astfel:
1. Asociaţia „Biserica lui Dumnezeu Apostolică-Penticostală”,
2 Asociaţia „Creştinii botezaţi cu Duhul Sfint”;
3. Asociaţia „Ucenicii Domnului Iisus Hristos”.
La 23 decembrie 1946, se obţine recunoaşterea provizorie a asociaţiei „Biserica lui
Dumnezeu Apostolică-Penticostală”, iar celelalte două la care rămăseseră puţini membri s-au
încadrat în grupul asociaţiei recunoscute provizoriu.
La 14 noiembrie 1950 prin Decretul nr. 1203, s-a acordat recunoaşterea juridică a
Cultului Penticostal sau „Biserica lui Dumnezeu Apostolică”.
1. CULTUL CREŞTIN BAPTIST

A) Scurt istoric

Derivă din secta anabaptiştilor, înfiinţată de Nicolas Storch şi influenţată puternic de Thomas
Münzer, fost adept al lui Luther, care, în 1517 se desparte de el, numindu-l „carne ghiftuită”
pentru că nu a promovat Reforma şi în sfera socială. Are loc un război ţărănesc, încheiat cu
înfrângerea lui Münzer în 1525.
Învăţăturile anabaptiştilor:
- necesitatea botezului din nou, prin scufundare, nu prin stropire
- tăgăduirea Bibliei: adevărata Revelaţie – raţiunea
- erau contra stăpânirilor lumeşti
- Raiul pământesc de 1000 de ani
- Hristos – simplu om
- Tainele – comemorative
1532 – se răscoală sub conducerea lui Thomas Backhold.
Reorganizator: Simon Menon, care face o călătorie misionară în Europa.
Apariţia baptiştilor în forma actuală e legată de numele lui John Smith – pastor puritan care,
în 1608, emigrează din Anglia în Olanda. Se ridică împotriva botezului pruncilor şi va sfârşi
atras de menoniţi.
Un adept al său, Thomas Holwys, revine în Anglia şi va înfiinţa prima Biserică Baptistă la
Londra.
Se vor diviza în două grupuri: Baptiştii generali (ai lui Holwys, promovau conceptul de
mântuire universală) şi Baptiştii particulari (ai lui Henry Jakob, credeau în mântuirea prin
predestinaţie). Se unesc în 1791, dar vor cunoaşte multe alte divizări.

B) Doctrina

- sola scriptura, sola gratia, preoţia universală

- cred în Sf. Treime
- condiţiile mântuirii: 1. sola fide (fără fapte), 2. pocăinţa
- „Simboluri”: Botezul (rezervat adulţilor) şi Cina Domnului – cu pâine frântă şi vin
- Biserica – nevăzută; rugăciuni numai pentru vii
- Eshatologie: milenarismul, „starea intermediară” a sufletelor până la Parusie

C) Cultul

- zi dedicată: duminica (şi unele sărbători)

- casa de rugăciune: sală, cu baptister, balcon, instrumente
- ora de rugăciune şi ora biblică, pigmentate cu cântări (instrumentale şi corale)
- Cina: o dată pe lună
- Cununia – nu Taină, ci act solemn: cântări, urări, predică
- Serviciul înmormântării – acasă, cu predică şi rug. pentru vii, nu pt. morţi

D) Organizare
Alianţa Baptistă Mondială, cu sediul la Washington, din 1905
Federaţia Baptistă Europeană – 1948
Cei mai numeroşi – în S.U.A.: Convenţia de Nord şi cea de Sud

E) Pătrunderea şi dezvoltarea în România

Karl Scharschmit – primul baptist ce emigrează în România şi fondează o biserică baptistă

la Bucureşti în 1856
Augustin Liebig – botează, în 1865, mai multe persoane în Dâmboviţa
Antol Novak şi Mihaly Kornay – răspândesc mişcarea în Bihor, Arad, Târgu Mureş, apoi în
Dobrogea
Adorian – absolvent al Seminarului Baptist din Hamburg – devine pastor la Bucureşti
1921 – primul Congres – la Buteni (Arad)
Figurează în Legea Cultelor din 1928, ilegali între 1942-1944, recunoscuţi în Legea Cultelor
din 1948.
Astăzi: Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, cu 2 Facultăţi (Buc. şi Oradea) şi
3 licee: Buc, Timişoara, Cluj. Au 110.000 de adepţi.
Organizare: filii, biserici, comunităţi, uniune. Uniunea – condusă de un Comitet, ales de
Congres.
Revista: Îndrumătorul creştin baptist

F) Prozelitismul baptist

Promovează expresia: „poporul baptist” – cuprinzând nu numai proprii adepţi, ci şi

reprezentanţii altor culte (potenţial convertiţi).
Cultivarea afectivităţii şi sensibilităţii: spectacole, botezuri, căsătorii, excursii, ziua mamei,
ziua copilului, majorat, acţiuni sociale.
Job-uri dedicate: muzicieni, medici, ingineri, profesori. Fac prozelitism la locul de muncă
(„datorie faţă de Hristos”).
Meserii, burse, ajutoare, plecări în S.U.A.
Imne cântate în locuri publice: staţii feroviare, case sindicale sau de cultură.
Fac parte din Alianţa Evanghelică din România, împreună cu Evangheliştii şi Penticostalii;
folosesc Biblia „Cornilescu”, deţin Editura Stephanus.
Mijloace moderne audio-video, coruri de adulţi şi copii (notişti!); carte: „Cântările
Evangheliei”.

2. CULTUL PENTICOSTAL SAU „BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ”

A) Istoric

1901 – Întemeietor: Carol Parham, pastor baptist din Kansas – susţine că asupra sa şi a
unui grup de 13 persoane s-a pogorât Duhul Sfânt şi au început să vorbească în limbi
Se răspândesc mai ales în S.U.A. (California), Norvegia, Germania

B) Doctrina
Botezul cu apă nu este suficient: se desăvârşeşte prin botezul cu Duh Sfânt, care conferă
daruri: vorbirea în limbi, vindecări, profeţii. El se săvârşeşte cu su fără punerea mâinilor,
înainte sau după botezul cu apă.
„Revelaţia deschisă”: Răpirea Bisericii la Parusie, Mileniul, Satan legat, apoi dezlegat,
învierea păcătoşilor, judecata.
Ritualuri: ungerea cu untdelemn a bolnavilor, consacrarea pastorilor şi a caselor de
rugăciune, prin punerea mâinilor.
Vorbirea în limbi, însoţită de tremurături, spasme, salturi, bătăi din palme, plâns.
Aşa-zise limbi „îngereşti”- bolboroseli.
Duhul Sfânt – creatură, „locţiitorul lui Hristos pe pământ”.
Text invocat: I Cor. 14,2: „în limbă insuflată, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu” în
comparaţie cu:
Fapte 2, 1-12: apostolii au vorbit oamenilor, în peste 15 limbi.
Adevărul e că în Corint nimeni nu i-ar fi înţeles, dacă ar fi vorbit în limbi străine.
Motivaţia glosolaliei: predicarea Evangheliei la neamuri.
Marcu 16, 17-18: în limbi noi vor grăi – adică necunoscute
Fapte 10, 44-46: şi păgânii vorbesc în limbi – şi ei sunt chemaţi
I Cor. 12, 28-30: Oare toţi vorbesc în limbi? – restricţie, nu limbi inexistente
I Cor. 13,8: Darul limbilor va înceta – este o harismă, cu efect limitat la perioada apostolică.
Glosolalia a avut 3 scopuri: răspândirea rapidă şi eficientă a Evangheliei, demonstrarea
puterii creştinismului, arătarea universalităţii creştinismului.
René Poche, în cartea Lucrarea Duhului Sfânt descrie, printre alte manifestări penticostale:
smucituri violente, ţipete, lătrături, leşinuri. Înrudiţi sunt quakerii.

C) Răspândire pe glob

Grupări şi fracţiuni:
1. Credinţa Apostolică
2. Adunările lui Dumnezeu
3. Biserica lui Dumnezeu
4. Biserica Penticostală a Sfinţilor
5. Biserica Elim
6. Biserica Evangheliei depline
7. Penticostalii negri
8. Biserica Apostolică de ziua a şaptea (în România – la Cluj)
9. Biserica lui Dumnezeu Apostolică botezată cu Duhul Sfânt – Universaliştii (în
România – la Arad)
10. Biserica Nou Apostolică (condusă de Apostoli-Patriarhi)

D) În România

Primul penticostal – Pavel Budeanu, arădean întors din S.U.A. după 1910.
Ion Bododea – pastor baptist din Brăiliţa – devine şeful Bisericii lui Dumnezeu Apostolice.
Prima casă de adunare – a soţilor Bradin (1922).
Interzişi în 1925 şi 1942, dar recunoscuţi după 1944.
Au un Seminar la Buc. (Cotroceni), din 1976.
Revista lunară: Buletinul cultului penticostal.
Fac parte din Alianţa Evanghelică, deţin Stephanus.
Organizare: adunări, comunităţi, uniune. Se remarcă rromii lui Cioabă.
Primii ca număr între neoprotestanţii din România: 1,2%.

E) Cult

Botezul – copiilor mari (să înţeleagă că Hristos este Mântuitorul lor personal).
Cina: cu azimă şi must – se săvârşeşte fără deosebire de dată.
După Cină – spălarea picioarelor;
Căsătoriile – numai între penticostali;
Ordinaţia pastorilor şi diaconilor – în unele comunităţi, şi femei;
Zi: duminica;
Dări către Cezar, jurământul – acceptate cele către autorităţi.

F) Prozelitism

Colaborări suspecte de corupţie cu unele autorităţi locale: amplasarea de case de rugăciune

fără autorizaţie;
Broşuri;
Oferirea „darurilor Duhului”;
„Vindecări” divine, care uneori eludează ştiinţa medicală;
Atacuri la adresa Ortodoxiei;
Atragarea membrilor familiilor şi cunoscuţilor;
Foarte mulţi adepţi copii şi tineri.

3. CULTUL CREŞTIN DUPĂ EVANGHELIE ŞI CREŞTINII DUPĂ SCRIPTURĂ

A. EVANGHELIŞTII

Cultul evanghelist apare în Elveţia, în sec. XIX; se numesc Chrétiens. Zic că Însuşi Hristos
este Întemeietorul lor.
Au un amestec din doctrina zwingliniană, calvină, baptistă.

a) Specific doctrinar
Botezul e unul, dar are 3 feţe: a)cu apă
b)cu Duh Sfânt (concomitent sau ulterior faţă de cel cu apă)
c)botezul „în moartea Domnului” – starea cea mai înaltă de sfinţenie
Botezul – la maturitate
Cina (masa) Domnului – act comemorativ la care Hristos este de faţă. Se face cu pâine
(simbol al unităţii Bisericii) şi vin.
Parusia are 2 etape: 1. tainică: Hristos va veni să răpească Biserica şi nu va atinge
pământul; numai Biserica îl va vedea. 2. publică, la 7 ani de la răpire. Satana va fi legat 1000
de ani (împărăţia păcii pe pământ). Duşmanii vor fi nimiciţi, iar drepţii înviaţi.
3 categorii de participanţi la mileniu, după Apoc. 20,4: scaunele de domnie şi judecată,
sufletele martirilor şi cei ce nu s-au închinat fiarei şi n-au primit semnul ei.
4 judecăţi: - a celor credincioşi în cer
- a celor aflaţi în viaţă la Parusie, când vine Mileniul
- a păcătoşilor, la sfârşitul Mileniului
- a diavolilor
3 ceruri: - atmosfera
- stelele / acestea la judecată vor arde
- raiul, rezervat îngerilor şi drepţilor
La Parusie se va face convertirea iudeilor „ca o înviere din morţi”.

b) în România
Primul evanghelist este misionarul englez Broadbent, apoi elveţianul François Bernay, care
ţine adunări în Bucureşti (P-ţa Galaţi) şi i se alătură personalităţi precum Negruzzi şi Brăiloiu.
Sora sa, Sarah Bernay, îi evanghelizează pe saşii din Râşnov, Codlea, Sibiu, Cisnădie.
În 1909, fam. Bernay e expulzată. Sarah se refugiază la Rusciuc, păstrând legătura cu
evangheliştii români.
„Evanghelizarea” este continuată de oameni simpli, conduşi de Ioan Petrescu.
În 1912, arhitectul elveţian Buhrer se stabileşte la Ploieşti, unde înfiinţează o „adunare” şi
prezintă autorităţilor spre aprobare un „statut”.
Grigore Fotino Constantinescu – se autointitulează „primul predicator evanghelist român”.
Fiu de ofiţer, stă 4 ani în Elveţia, se întoarce, dar, odată cu începerea războiului din 1914, se
retrage la Iaşi, unde deschide o casă de rugăciune, numindu-se „predicator evenghelist şef”.
Noua grupare se răspândeşte cu repeziciune în Moldova, Basarabia şi Bucovina. Scoate
revista „Buna Vestire”, iar colaboratorul lui de la Bucureşti, Gh. Teodorescu, editează revista
„Viaţa şi lumina” şi broşuri care expun doctrina Creştinilor după Evanghelie.

B) CREŞTINII DUPĂ SCRIPTURĂ

În timpul primului război mondial, apare gruparea „Creştinii după Scriptură”, condusă de
preotul ortodox apostat Tudor Popescu, care, mai apoi, va fuziona cu „Creştinii după
Evanghelie” (1937).
La biserica Sf. Ştefan – „Cuibul cu barză” (Bucureşti) au activat: pr. Tudor Popescu şi
cântăreţul Dimitrie Cornilescu. Pentru a scăpa de încorporare, Cornilescu intră în monahism
şi se stabileşte nu la o mânăstire, ci la moşia prinţesei Calimachi Raluca de la Stănceşti –
Botoşani, unde traduce Biblia in varianta care-i poartă numele (şi care va deveni în scurtă
vreme cartea de căpătâi a tuturor sectelor). Apoi, se întoarce la Bucureşti, unde, împreună
cu pr. Tudor Popescu, aplică metode neoprotestante în biserică: renunţă la cult, ţin şedinţe
duminicale serale, practică rugăciunea liberă şi tâlcuirea proprie a Scripturii. Cornilescu se
retrage şi pleacă din ţară, iar Tudor Popescu e caterisit şi cumpără, împreună cu R.
Calimachi, un imobil în Cotroceni, pe care-l vor dedica noului cult.
Fuziunea între Creştinii după Evanghelie şi Creştinii după Scriptură este menţionată în
Legea cultelor, ele numindu-se Ramura 1 şi Ramura 2. Diferenţe: cei din Ram.1 au botezul
exclusiv pt.adulţi şi acceptă instrumentele în cult; ceilalţi nu.
Răspândire: mai ales în Bucureşti şi Ploieşti. În Banat: Andraş Gh.

c)Cult

-Case de rugăciune
-educaţia copiilor se face în adunare
-intrarea în comunitate se face în urma catehizării: „l-ai primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al
tău personal?”
-zi: duminica. Serviciul include, atât dimineaţa, cât şi după masă: rugăciuni, Cina Domnului,
ora de evanghelizare.
-unele sărbători, după influenţă tudoristă, inclusiv în cinstea sfinţilor
-servicii cultice şi în prima săptămână a anului, în săptămâna mare precum şi miercuri şi joi
seara.
-cultul e condus de presbiteri
-nu au zeciuieli, ci „donaţii benevole”.
-Comunitatea: Adunarea locală. O dată pe an are loc Conferinţa religioasă (a Adunărilor).

d)Prozelitism

-Relaţii cu străinătatea: campanii de „evanghelizare” ale Evangheliştilor străini pe stadioane

-0,2% adepţi
-Alianţa Evanghelică, Stephanus
-atragerea membrilor familiilor
-convingerea celor nesiguri în credinţă
-distribuirea gratuită de Biblii (Cornilescu) – ediţii integrale sau fragmentare.

4. CULTUL ADVENTIST DE ZIUA A ŞAPTEA

A) Istoric

Denumire: de la adventus – venire şi ziua sabatului = învăţături doctrinare de bază

Venirea a 2-a, numită şi Parusie (de la paristimi – gr.) a preocupat dintotdeauna pe creştini.
Este strâns legată de conceptul de „mileniu”. Mileniştii apar încă din secolul I. Sub o formă
simbolică, susţin hiliasmul şi unii dintre Părinţii şi Scriitorii Bisericeşti, dar, încă de la început,
acesta este considerat erezie.
Prezicerea Parusiei:
-anul 1000
-Fifth Monarchy Men (în timpul lui Cromwell)
-Swedenborg (Biserica Noului Ierusalim) – pretinde, în 1743, că a descoperit lumea spiritelor
bune şi rele. Aici, susţine el, au avut loc a doua venire şi judecata în 1757.
Adventismul:
1831 – William Muller – fermier baptist din Massachusetts – a început să predice despre
sfârşitul lumii: parusia şi mileniul, calculate de el a se petrece în 1843.
Calcul bazat pe textul Daniel 8,14: „curăţirea templului peste 2300 de zile”, înţelese drept
ani, socotiţi de la 457 î.Hr. (robia babilonică) = 1843.
Anul trece fără a se petrece nimic, dar un discipol al lui Muller, Samuel Snow, susţine că e o
greşeală de calcul, iar data exactă e 10 octombrie 1844, pentru că anul mozaic începe
toamna.
Data e cunoscută ca „nebunia de la Boston”- mulţi îşi vând averile, aşteptând înfriguraţi
parusia. Muller recunoaşte că s-a înşelat. Se creează derută; au loc divizări.
Continuatoarea lui Muller va fi metodista Hellen White, cunoscută cu dezechilibre psihice. Ea
reinterpretează textul Daniel 8,14 în sensul curăţirii sanctuarului ceresc. Deci, calculul n-a
fost greşit; Hristos a venit, dar pe nori.
Influenţată de căpitanul de vas Joseph Bates, ea are „revelaţia” Sabatului.
1860 – Conferinţa Generală – se înfiinţează Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.
White are, în continuare, peste 2000 de „viziuni”, până la moarte (1915). Va fi numită de
adepţi „spiritul profetic”.
B) Doctrine şi practici specifice

-Parusia în chip nevăzut în 1844 = curăţirea Sanctuarului ceresc – lucrare de judecată ce se

va încheia odată cu timpul lăsat pentru pocăinţă oamenilor.
-Sola Scriptura, sola fide, sola gratia.
-credinţa în Sf. Treime
-egalitatea legii V.T. cu cea a N.T. Consecinţe: sabatul, zeciuiala, mâncăruri curate şi
necurate, abţinerea de la alcool şi tutun.
-Botez la maturitate
-Predica: necesară (prozelitism)
-sufletul e muritor
-Cina Domnului – cu azimă şi must (simboluri), se face de 4 ori pe an, unită cu rânduiala
spălării picioarelor.
-la sfârşitul mileniului, cei drepţi înviaţi în cer coboară pe pământ, iar satana şi păcătoşii
înviaţi sunt distruşi. Începe acum raiul pământesc. Nu cred în iad şi chinuri veşnice.

C) Organizare în lume

80 de Uniuni, 10 Diviziuni şi, mai presus, Conferinţa Generală, cu sediul la Washington din
1862.
Deţin: 5 universităţi în S.U.A., 4500 de şcoli, 500 de spitale şi clinici, 30 de avioane şi nave,
40 de fabrici, 50 de edituri.
Fostul preşedinte R. Reagan – adept.

D) În România

1870 – Piteşti: Mihail Czechowski şi, mai apoi, Toma Aslan

1881 – Sarighiol, Dobrogea: etnici germani şi rusul Babienco
1900-1906 – Bucureşti: Petre Paulini (student la medicină) şi ofiţerii Demetrescu şi
Panaitescu, toţi şcoliţi la Seminarul Adventist în Germania
1907 – prima Conferinţă adventistă
1920 – primul Congres, care generează Uniunea Comunităţilor Adventiste, organizată, mai
apoi, în 6 „Conferinţe”, după provinciile istorice româneşti. Deţin un Seminar la Focşani
(actualmente, la Bucureşti).
1942-44 – interzişi, apoi vor figura în Legea cultelor din 1948.
Organizare actuală: comunitatea, conferinţa şi uniunea de conferinţe.
Publicaţie: Curierul adventist

E) Cultul

Case de rugăciune cu: amvon, baptisteriu, scaune, loc pt. cor, orgă, instrumente, instalaţii
moderne
Zi: sâmbăta – care începe de la apusul de vineri
Vineri seara: cântece, rugăciuni, citiri, predică
Sâmbătă: dim.: ora de rugăciune, Şcoala de sabat şi predica
După-masă: o oră specială (de rugăciune, muzicală, pt. caritate sau pt. familie – prin rotaţie)
Botez la majorat, printr-o singură scufundare
Cina – o dată la 3 luni, sâmbăta. Cei ce se împărtăşesc anunţă acest lucru printr-un bilet sau
prin ridicarea mâinii. Se uneşte cu spălarea picioarelor, pe perechi (bărbaţi cu bărbaţi şi
femei cu femei).
Cununia: duminica sau în alte zile (nu sâmbăta).
Serviciul înmormântării: acasă + cimitir
Punerea mâinilor: sâmbăta, se efectuează de către juriul de pastori. Ordinaţia se dă şi
femeilor.

F) Prozelitism

-Actualizarea studiilor biblice

-Burse tinerilor studioşi: Conservator, Medicină etc.
-speculează frica de Eshaton
-Control asupra adepţilor: mutarea cu domiciliul se face numai cu scrisoare de recomandare
-Nu se admit căsătorii mixte, ci numai cu convertirea prealabilă a soţului /soţiei
-sistem educaţional: şcoala de sabat
-cinstirea ostentativă a sâmbetei: afişe, solicitări privind programarea unor examene sau alte
activităţi duminica, nu sâmbăta.
-microgrupuri profesionale – echipe de meseriaşi care nu lucrează sâmbăta
-oferte de job-uri în Spania, S.U.A., Israel
-concerte, spectacole

G) Dizidenţe

Adventiştii reformişti (în România – Gh. Catană, în Ardeal)

„Profetul” Satmari din Piatra Neamţ – „familii edenice”

MIŞCĂRI DIZIDENTE ÎN LUMEA NEOPROTESTANTĂ

1. ADVENTIŞTII REFORMIŞTI

Dizidenţă în cadrul Cultului Adventist de ziua a şaptea

Hellen White – „spiritul profetic” – şi-a ales 12 femei profetese. Între ele se impune Margaret
Rowen din Los Angeles.
Ea pretinde că White i-a descoperit noi secrete: refuzul înrolării în armată pentru păstrarea
eternei păci, inutilitatea căsătoriei, interzicerea consumului de carne. Cultura este de la
Antihrist. Se păstrează, evident, cinstirea sabatului.
Prezenţi în Europa: Germania şi România (un sas – Kramer)
Există la umbra Cultului Adventist de Ziua a Şaptea; difuzează broşuri: Solul misionar şi
Păzitorul adevărului.
Sunt demascaţi de Petre Paulini, în cartea sa Profeţi falşi şi profeţi mincinoşi.
Folosesc multe din scrierile lui White; adesea sunt confundaţi cu adventiştii de ziua a şaptea.
Mai nou, promovează regimul lacto-vegetarian prin publicaţii, cărţi şi reţele de magazine
„naturiste” de tip „Plafar”.

2. MARTORII LUI IEHOVA

Alte denumiri: studenţi în Biblie, milenişti, russellişti.

a) Istoric

Fondator: Charles Taze Russell – presbiterian de nuanţă pietistă, apoi adventist. Bogat,
călătoreşte la Locurile Sfinte şi-şi sistematizează primele idei doctrinare: iminenţa sfârşitului
lumii, inexistenţa iadului, conceptul de Armaghedon, mileniul.
Strânge, în 1872, primii „studenţi în Biblie”. Acordă o mare importanţă V.T.
Specificul acestei grupări: predilecţia pentru calcule ale Parusiei. Exemple:
1874 – primul eşec, dar şi prima „consolare”: „Hristos vine ca un fur”.
1875 – de la 625 î. Hr. – anul robiei şi ultimul jubileu, se adaugă 50 de jubilee (2500 de ani),
pentru a se ajunge la Mileniu – Marele Jubileu.
1878 – înviază şi apostolii, la 3 ani şi ½ de la venirea „în duh”
1914 – o nouă venire „pe nori”, Hristos îşi strânge aleşii (144.000) cu care va guverna din
cer peste paradisul pământesc. Această lucrare continuă şi astăzi, iar încheierea ei este
iminentă. Calculele pt. acest an se bazează pe textul Apoc. 12, 6-14 – echivalenţa între
1260 de zile şi sintagma: o vreme, vremuri şi jumătate de vreme. Forţând lucrurile
(considerând pluralul vremuri ca dual), iehoviştii adună: 3 timpuri şi ½, care trebuie socotite
în cele 1260 de zile, rezultând un timp = 360 de zile. 7 timpuri = 360x7=2520 zile (606 î.Hr. –
1914 d.Hr.).
1925 – noul lider, Rutherford, afirmă: „starea de lucruri a lui Satan diavolul se va termina
până cel mai târziu la 31 decembrie 1925”. Calcul: primul jubileu al lui Moise a avut loc în
1575 î.Hr. Adunând 70 de jubilee (3500 de ani) rezultă anul 1925.
1975 – propus de un alt lider, N.H. Knorr. Calcul: de la facerea lumii până în 1975 sunt fix
6000 de ani (cele 6 zile ale creaţiei), care se continuă cu odihna milenistă (ziua a 7-a).
2000 – îi fascinează pe iehoviştii de rând; capii, însă, sunt reţinuţi. După atâtea eşecuri,
preferă o variantă ambiguă : sfârşitul lumii va veni până la trecerea generaţiei aflată în viaţă
în 1914, anul venirii lui Hristos pe nori.
De la apariţia lor, iehoviştilor le sunt interzise manifestările, datorită orientărilor lor antisociale
şi antinaţionale. Rutherford şi alţi lideri au fost închişi între 1916-1919, datorită îndemnurilor
antimilitare. Vor interpreta acest fapt ca pe o împlinire a profeţiei apocaliptice a martorilor
credincioşi, care vor învia după 3 zile şi ½ (Apoc.11,11).

B) Doctrina

-numele lui Dumnezeu – Iehova – prezent în traducerea lor eretică a Bibliei (New World
Translation) de 7210 ori
-nu cred în Sf. Treime
-Hristos e „cel mai mare om care a trăit vreodată”. Anterior întrupării, dar şi după aceasta, e
confundat cu Arhanghelul Mihail
-Duhul Sfânt – energie impersonală
-calculează parusia, evidenţiază „semnele” ei, susţin frenetic mileniul – împărăţie
pământească de 1000 de ani
-nu cred în suflet, nici în iad şi chinuri
-învierea aleşilor „din memoria divină”
-împărţirea celor mântuiţi în clase: 144.000 de „martori” vor guverna în cer cu Hristos, restul
pe pământ
-citesc şi interpretează Biblia asiduu, în special cărţile Daniel şi Apocalipsa, cu descrieri
terifiante: Armaghedonul – război final între bine şi rău
-nu cinstesc pe Maica Domnului, sfinţii, moaştele
-neagă crucea; afirmă că Hristos a fost răstignit pe un par
-nu au sărbători şi sunt foarte ostili atât celor creştine (Paşte, Crăciun), cât şi celor laice
-nu au Sf. Taine
-prozelitismul – cerinţă expresă; ridicat la rang de dogmă

C) Practici ce contravin moralei creştine

-interzicerea transfuziilor, a altor tratamente medicale, vaccinuri, transplanturi

-refuzul apărării patriei: guvernarea mondială – „regatul lui Iehova”, nerespectarea
drapelelor, imnelor, refuzul exercitării dreptului la vot;
-izolarea socială, refuzul contactelor cu „nemartorii” în afara întâlnirilor prozelitiste
-acuzaţii de posedare demonică a tuturor organizaţiilor religioase, sociale, politice, naţionale
şi internaţionale

D) În România

-ardeleanul Ioan B. Sima, întors din S.U.A. în 1920 – primul promotor; în 1927 îşi dă seama
de rătăcirea milenistă
-preiau organizaţia ungurii Kiss şi Szabo
-interzişi între 1927-1944 şi 1948-1989
-încearcă să organizeze un congres mondial la Bucureşti în 1996 – respins
-recunoscuţi drept cult în 2000

E) Prozelitism

-în familie şi societate – vizite celebre pentru studii „gratuite” ale Bibliei la domiciliu
-unele semnale de violenţă, prectici imorale
-revistele cu cel mai mare tiraj de pe glob: Turnul de veghere şi Treziţi-vă!, broşuri, pliante,
cărţi
-cartea: Să aducem argumente din Scripturi – manual de prozelitism
-congrese megalomanice pe stadioane
-sistemul educaţional: şcoli particulare, forme de grupare impuse, respingerea internatelor
şcolare
-restricţii: T.V., P.C. (pentru membri); folosirea lor pt. publicitate

F) Cult

- 5 adunări /săptămână, dedicate pregătirii activităţilor prozelitiste: Întrunirea de serviciu,

Şcoala de minister teocratic, Întrunirea publică, Studiul Turnului de veghere, Studiul de carte
-clădiri: „Sălile Regatului”
-congrese
-prozelitism normat: rapoarte de teren
-nunta, înmormântarea – prilejuri prozelitiste
-„comemorarea morţii lui Isus” – întâlnire anuală cu un numeros public
-botez în piscine, la congrese
- recunoaşterea drept cult religios – tendinţă de autodeterminare, stârneşte mânia unor aripi
extremiste (ex.: dizidenţa Asociaţia Credinţa Adevărată a Martorilor lui Iehova din România –
cu sediul la Cluj, care reproşează, în principal, organizaţiei-mamă, tocmai acest tip de
colaboraţionism cu statul „satanizat”).

3. Nazarinenii

-numiţi şi pocăiţi
-„urmaşii” celor ce practicau nevoinţele în pustia Iordanului – actualmente în „pustia lumii”

a) Istoric

Ioan Iacob Würz – ţesător din Basel - şi Samuel Frölich – comerciant

-vedenii, viziuni, comentarii „inspirate”, comunicări cu îngerii
-dictarea de la Duhul- 1830 – corectează reformatorii anteriori
-formează „comuna nazarineană”
-1850 – se „primeşte din cer” o „scrisoare de la Apostolul Ioan”: „Hristos s-a dezbrăcat de
trup anterior înălţării”.
-3 epoci: a Tatălui – până la Iisus, a Fiului – până la 1826, a Duhului (a noii Biserici)
-lideri şi adepţi cunoscuţi cu epilepsie şi schizofrenie

b) Doctrina lui Würz:

-neagă Sf. Treime

-Hristos a leşinat pe cruce
-familia este un păcat

c) Frölich

Pastor calvin la Basel

- 1825 – pretinde că i s-a arătat însuşi Dumnezeu
- 1832 – trece la baptism
- Scrie 5 scrisori contra tuturor Bisericilor
- Mărturisirea publică, impotrivirea faţă de stat, s-a căsătorit „nelegitim”
- Adepţii lui se răspândesc şi în Ardeal (Arad, Bihor), printre unguri
Doctrina:
-pocăinţa obligatorie
-botez între 7-14 ani; după botez, păcat nu mai există – omul nu mai poate păcătui
-celelalte Biserici – instituţii omeneşti
-mileniul
-interzic jurământul şi apărarea patriei
-toate instituţiile publice (şcoală, presă, radio, TV) – ale lui Antihrist
-predica e liberă pentru oricine
-2 categorii: „prieteni” – cei ce se pregătesc pentru botez – şi „fraţi” – botezaţi
-interzise: distracţii, tutun, alcool, vorbe urâte
-practică excluderea (definitivă).
d) Cult:

-rugăciunea de seară – în gând

-simboluri: Botez şi Cină. Ceremonii simple
-cântări: Noua harfă a Sionului
-rugăciuni pentru morţi şi credinţa în sfinţi – introduse de Lindl – fost preot catolic
-case de adunare înzestrate
-zile de adunare: duminica, joia (uneori miercuri)
-în România au fost interzişi, dar caută să-şi oficializeze statutul. A nu se confunda cu
Creştinii după Evanghelie.

4. Secerătorii

-numiţi şi „creştinii ultimelor zile”

-scop violent: a secera=a smulge=a distruge
-lumea e câmpul; ei seceră ce au semănat alţii
-apar în Germania şi Imp. Austro-Ungar, la încep. sec. XX, când pătrund şi în Transilvania

În România

-Alexandru Török (rotar) vine din Budapesta la Timişoara, n-are prea mult succes şi se
întoarce la Budapesta
-vor activa şi alţi unguri la Braşov, unde se tipăreau foi volante: Muncitorii secerişului
-după 1924 – Gh. Munteanu din Bacău
-interzişi în 1929 şi 1942. Nu s-au mai semnalat; se pare că îşi duc existenţa sub paravanul
altor grupări (iehoviştii)

Doctrina

-se pretind cei din parabola cu lucrătorii viei (ultimii angajaţi)

-glosolalie: „înţeleg limbi omeneşti şi îngereşti”
-Calcule: Noe a preînchipuit pe Hristos. La 600 de ani a intrat în corabie; la anul 600 d. Hr. a
venit potopul de naţiuni. Potopul a ţinut un an = 360 de zile (ani), adunate la 600 – rezultă
anul 960 d. Hr., ziua tocmirii lucrătorilor în vie. Această „zi” nu e una obişnuită, ci un mileniu
(1000 de ani), care trebuie împărţit în două: „zi” şi „noapte” (500+500). Adunând 500 la 960
rezultă anul 1460, când începe lucrarea de cercetare a viei, care durează tot o „zi”, împărţită
în străji: 4 străji ziua şi 4 noaptea (o strajă având 125 de ani – 1000:8).
Straja I: 1460-1585 – lucrătorii Reformei (perioadă grea)
Straja a II-a: 1585-1710 – anabaptişti, menoniţi, baptişti
Straja a III-a: 1710-1835 – cercetători, calculatori, vizionari, milenişti
Straja a IV-a: 1835-1918 – doar „2 ore” (83 de ani) – intră în vie adventiştii
În 1918 începe „ceasul al 12-lea” – secerătorii.

5. Betaniştii

-sunt consideraţi „reformatori în Biserica Reformată”

-reprezentanţi ai curentului pietist
-viaţă ascetică riguroasă, interzicerea legăturilor cu lumea
-etimologie: de la Betania – locul faptelor minunate săvârşite cu Marta, Maria şi Lazăr şi al
înălţării lui Iisus
-curentul pietist apare în S.U.A., fiind promovat de pastorul F.E. Klark (iniţial presbiterian).
Răspândire între metodişti şi baptişti, în Anglia, Australia şi India.
-Doctrină: spovedania e publică, „sinceră”, „întru Hristos”.
-Alte practici: rugăciuni pietiste, citiri zilnice din Scripturi
-s-au numit şi Christian Endeavour (Străduinţa Creştină).
-În România: între pastori reformaţi maghiari. Ex.: dr. Kecskemety Stefan din Cluj, care
editează revista „Mica oglindă”.
Scop: Înnoirea Bisericii Reformate (vor forma o Federaţie transilvăneană)
Prozelitism: -înstrăinarea adepţilor de societate (progresul = emanaţie satanică)
-împart oamenii în clase opuse: convertiţi şi păcătoşi
-răspândire între maghiari;
-promovarea unor concepte antiromâneşti (au nostalgia Imp. Austro-Ungar; nu sunt străini
de violenţele inter-etnice din Transilvania după ‘89).

Bibliografie:

SECTE MISTICE ŞI MALADIVE ÎN LUMEA SLAVĂ

Cauza principală a apariţiei lor: creştinarea forţată, necunoaşterea învăţăturii creştine

1. BOGOMILII

Etimologie: - de la întemeietorul lor: pr. bulgar Ieremia (sec. X), numit Bogomil (prietenul lui
Dumnezeu – mila lui Dumnezeu – Dumnezeu miluieşte). După izv. pr. Cosma din Tesalonic,
el a existat în realitate; după Kiselkov, nu.
Apariţia lor este legată de mişcările sociale din Balcani: răscoala de la Plovdiv, mişcarea lui
Petru şi Asan la Târnovo, Ioniţă Caloian (1205).
Unii învăţaţi şi scriitori, precum Hasdeu, Piru ş.a. pretind că literatura română populară ar fi
influenţată de bogomili(Legenda Sf. Vineri, Sf. Duminici), dar ultimele cercetări atestă că
bogomilii respingeau cultul sfinţilor şi cinstirea duminicii.
Sec. XII – pătrund în Constantinopol. Medicul Vasile – ars în hipodrom, condamnat la
sinoade locale (1325).
Bogomilismul se dezvoltă şi în Bosnia, unde devine religie de stat în sec. XIV, în vremea
banului Culin. Trece apoi în Italia şi Apusul Europei, fiind preluat de chatari, care apoi se
unesc cu valdenzii, rezultând albingenzii.
În Ucraina, la sf. sec. XIX, apar „noii bogomili”.

Doctrină

-dualismul maniheo-persan;
-Dumnezeu antropomorfic: Tatăl moşneag, Fiul matur, Duhul tânăr, imberb;
-subordinaţianism: Tatăl a născut pe Fiul, Fiul a născut pe Duhul, Duhul pe apostoli (şi pe
Iuda);
-Fiul cel mare al lui Dumnezeu, Satanael, se revoltă, e aruncat din cer, îi creează pe om şi
pe şarpe;
-Şarpele o seduce pe Eva şi naşte pe Cain şi Calomela; doar Abel e născut din Adam şi
Eva;
-Cain îl ucide pe Abel; Satanael e aruncat în Tartar şi i se taie ultimele două litere ale
numelui;
-Dumnezeu emană Logosul, numit Hristos sau Arhanghelul Mihail. Acesta a pătruns în
Fecioara Maria prin urechea dreaptă şi s-a născut cu trup aparent;
-îngerii s-au căsătorit cu femei, rezultând giganţii;
-în bogomili locuieşte Duhul. După moarte, ei se îmbracă în corpul lui Hristos;
-nu admit din V.T. decât Psalmii. Nu acceptă Sinoadele ecumenice, scrierile Sf. Părinţi.
-Bisericile sunt locuinţe ale lui Satana cu demonii lui. Bogomilii au case de rugăciune simple,
având în centru o masă cu un N.T.
-dau importanţă rugăciunii particulare; neagă crucea, contestă Euharistia („sacrificiu adus
demonilor”)

Organizare

-ascultători (începători), credincioşi (botezaţi prin punerea Ev. după Ioan pe cap) şi
desăvârşiţi (prin punerea mâinilor). Aceştia din urmă pot predica, renunţă la carne, se roagă
de 7 ori pe zi. Consideră că preoţia e o calitate universală.
-conduşi de un Episcop, ajutat de Fiul cel Mare şi Fiul cel Mic, precum şi de „apostoli”.
-nu ţin duminica şi sărbătorile, nu au icoane, nu cinstesc pe Maica Domnului, nici Sf.
Moaşte.
-nu botează pruncii, nu cred în minuni (cele cinci pâini înmulţite de Hristos în pustiu erau, de
fapt, „cele 4 Evanghelii şi Faptele Apostolilor).

Cultul

-adunări de rugăciune; rostesc Tatăl nostru…, au frângerea pâinii

-spovedania în comun
-consacrarea „credincioşilor” şi „desăvârşiţilor”
-se adună în locuri ascunse
- sărăcie, asceză (lene), hrană vegetală, post obligatoriu şi luni, nu numai miercuri şi vineri.
-după unii cercetători, se pare că bogomilii sunt la originea răspândirii unor apocrife:
Călătoria Maicii Domnului la iad, Apocalipsa lui Pavel etc. Descoperiri recente par să infirme,
totuşi, această ipoteză.

2. HLÂŞTII

Etimologie: din lb. rusă: hlâşciu, hlâşciu, Hrista işciu = mă lovesc, mă lovesc şi pe Hristos îl
găsesc. Celebri practicanţi ai autoflagelării „pentru Domnul”, folosind nuiele şi frânghii.
Fondator: un dezertor din armata ţaristă, Daniil Filipovici. El se intitulează „Dumnezeu venit a
doua oară” şi îl „naşte” pe Ivan Suslov, considerat „Hristos” şi alţi 12 „apostoli”. Mai apoi se
vor însoţi şi de femei, numite „bogorodiţe” (trad. „născătoare de Dumnezeu”).
-interzişi de Petru cel Mare

Doctrina
-comuniune permanentă între Cer şi Pământ
-Hristos se întrupează când vrea şi în cine vrea – consecinţă a adorării icoanelor
-reîncarnarea – posibilă pentru adepţi
-trupul şi sufletul se află într-o veşnică luptă
-sunt împotriva relaţiei trupeşti a soţilor (căsătoria ca „frate şi soră”)
-sunt împotriva petrecerilor lumeşti
-promovează necesitatea martirajului
-acceptă libertinajul, ca un rău mai mic, din cauza instinctului

Cult

-în secret, în păduri şi munţi

-ţinută specială: haine albe, sandale, bărbaţii poartă toiege. Respectă folclorul, dansează,
uneori se dedau la manifestări imorale; practică autoflagelarea.

Organizare

-în „corăbii”, formate din 20-100 de persoane

-în prezent, denumirea lor e „Frăţia” – consid. pericol social

3. SCAPEŢII

Numele îi indică drept practicanţi ai mutilării prin castrare – consecinţă a habotnicismului

slav.
Text invocat: în lupta voastră cu păcatul nu v-aţi nevoit până la sânge (Evrei 12,4)
-derivă din bogomili şi hlâşti
-întemeietor: Selivanov – hlâst analfabet din Petrograd. El se consideră „mielul apocaliptic”,
înconjurat de „cei fameni” (Apoc.14,4).
-au fost folosiţi de gen. Kutuzov pentru a-şi asigura victoria de la Borodino, contra lui
Napoleon

Doctrină

-păcatul strămoşesc constă în unirea fizică a protopărinţilor

-ştergerea lui se face prin botezul „adevărat”: castrarea bărbaţilor şi tăierea sânilor femeilor
-pruncuciderea
-toate aceste practici au condus la multe decese. Mai nou, folosesc tranchilizante (droguri) –
„scapeţii spirituali”

Cult

-case de rugăciuni
-muzică şi dansuri populare (Kalinka, Cazacioc)
- conduşi de „corăbier”; denumirea grupării: „Frăţia”; îşi zic „frate” şi „soră”
-mai nou, fac câte un copil, apoi se „botează deplin”.
4. MOLOCANII

Nume: de la cuvântul rus „moloco”=lapte. Sunt practicanţii postului catolic cu lapte, unt şi
ouă.
-ramură a duhoborţilor. Întemeietor: ginerele lui Pobirohin, Simion Mateev Uklein, un croitor-
blănar, care se ceartă cu socrul său. El era bolnav de stomac şi se trata consumând lapte.
Fiecare dintre cei doi s-a considerat şef de religie, s-au etichetat reciproc drept „eretici”, s-au
condamnat la moarte şi s-au urmărit o vreme, până când Uklein e arestat, pus să retracteze
şi eliberat.
-Uklein şi-a ales 70 de „apostoli”, atrage tineretul, cântă imne, oferă gratuit: lapte, brânză,
ouă.

Doctrină

-Admit Sola Scriptura

-antitrinitari: cele 3 ipostasuri sunt 3 numiri diferite pentru acelaşi Dumnezeu
-Iisus Hristos – singurul arhiereu. Preoţi – numai în V.T.
-nu au Taine. Botezul şi Euharistia = cunoaşterea Scripturii. „Stropirea” = ceremonie simplă
-nu respectă jurământul şi serviciul militar
-post = a nu bea şi mânca nimic; în rest, cu „dezlegare” la lapte

Cult

-împotriva bisericilor şi podoabelor: cruci, icoane etc. Nu cinstesc sfinţii

-citesc şi explică Biblia
-au praznicele împărăteşti

5. INOCHENTIŞTII

-Etimologie: de la întemeietorul grupării: Inochentie de la Balta, un român basarabean de

lângă Soroca (n. Ioan Levizor).
-acesta ajunge frate la Mân. Dobruşa, jud. Orhei. Zelos, ajunge iconom, dar, se pare că în
urma unei relaţii compromiţătoare cu o „soră” de la mânăstirea vecină, Coşelăuca, fuge la
Kiev.
-se perindă pe la mai multe mânăstiri: Poceaevo, Petropavlovsk, studiază la Sem. Teol.
Smolensk.
-pe tren, este cunoscut şi atras de stareţul mân. „Sf. Teodosie” de la Balta, care-l primeşte în
obştea sa (1909). E făcut diacon, apoi ieromonah.
-ţine predici atractive, promovează mărturisirea publică.
-foloseşte limba română şi creează astfel un curent de opinie care-l influenţează şi pe Alexe
Mateevici.
-se petrec „minuni” (vindecări); se vesteşte sfârşitul lumii
-arhiepiscopul Serafim al Chişinăului îl declară schismatic şi eretic, considerând hirotonia sa
necanonică – îl exilează la Marea Albă
-mulţimea îl cere înapoi, iar sinodul de la Sankt Petersburg aprobă revenirea sa
-promovează împărtăşania fără spovedanie, afirmă sfârşitul lumii în 1913. Pelerinajele la
Balta se înteţesc.
-din nou exilat – la Kameniţa, şi din nou readus. Au loc noi „minuni”, printre care începerea
războiului în 1914, un an mai târziu decât vestise el sfârşitul lumii…
-autorităţile interzic pelerinajele la Balta şi îl exilează la Mân. Morum (N. Ucrainei).
-se răspândesc legende: că a făcut să se coboare foc din cer, că a scăpat de lanţuri ca Sf.
Petru…
-este mutat la Mân. Solovăţ de la Marea Albă
-„Fraţii” se regrupează la Lipeţkoe, spun că în Inochentie s-a întrupat Sf. Duh, pictează
„icoana” lui chiar în Treime.
-1917 – sfârşitul Imp. ţarist: Inochentie apare în mânăstirea urmaşilor săi, într-un delir
general. Avusese dreptate: sfârşitul unei lumi se produsese…
-va muri la 30 dec. 1917, în vârstă de 42 de ani.
-comuniştii au răspândit despre el minciuni: că a trăit în lux şi desfrâu, că a fost otrăvit de
două vizitatoare etc.
-Concluzie: nu a avut alte abateri, pe lângă cele menţionate; cei care vor forma secta vor fi
urmaşii săi, monahi ruşi, luptători pentru reînfiinţarea Rusiei ţariste. Aceştia nu recunosc nici
noua ierarhie (românească) din Basarabia, după Marea Unire.

Practici:
-neglijarea familiei: relaţiile trupeşti nepermise
-pomenirea ţarului la slujbe; deţinerea ilegală de arme; nerecunoaşterea unirii Basarabiei cu
România
-„sanctificarea” lui Inochentie: i s-a deschis mormântul şi, deşi a fost găsit putrezit, s-a spus
că a fost înălţat la cer
-în consecinţă, lui Inochentie i s-a zugrăvit icoana, i s-a alcătuit acatist etc.

Concepţiile inochentiştilor
-Duhul sfânt masculin este Inochentie. Tot Inochentie este Sf Ilie sau Hristos întrupat
-Duhul sfânt feminin este o soră a lui Inochentie
-fraţii = arhangheli: Mihail, Rafail
-calendarul vechi
-păcatul e necesar, pentru a avea apoi aplicată iertarea
-traiul ca „fraţi” şi „surori” – suspect
-tipic ad-hoc: exagerează pomenirile de morţi şi chiar de vii
-cerşetoria: haine lungi, murdare, plete, bărbi neîngrijite

S-au semnalat până în zilele noastre, chiar la unele Mânăstiri Ortodoxe (Cocoş), dar şi
printre stiliştii de la Slătioara şi printre lipoveni.

6. RASCOLUL – MIŞCARE SCHISMATICĂ

-cauzat de ignoranţa ruşilor de rând, creştinaţi forţat în jurul anului 1000

-încă din 1419 a existat o corespondenţă între un monah grec, Dimitrios, şi episcopul
Ghenadie de Novgorod, dacă în formula liturgică Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie,
Dumnezeule, cuvântul Aliluia trebuie spus de 3 ori (cinstind Sf. Treime), de 2 ori (firile
Mântuitorului) sau deloc (traducerea înseamnă, practic, acelaşi lucru, deci este un
pleonasm).
-1479 – Gherontie, mitropolitul Moscovei a sfinţit o biserică înconjurând-o de la dreapta la
stânga. Pentru aceasta, a fost silit să se retragă din scaun.
-Probleme în discuţie: dacă semnul Crucii se face cu 2 sau 3 degete; Crucea are 4, 6 sau 8
braţe; Proscomidia se face din 5 sau 7 prescuri?
-se constată diferenţe tipiconale, datorate proastei traduceri a unor cărţi de cult. Ruşii însă
cer să nu se mai modifice o virgulă, pentru a nu cădea sub blestemele Sfinţilor Părinţi.
-1551 – Sinod în B.O.Rusă – se aprobă îndreptarea cărţilor de cult, dar nu se realizează
-1650 – patriarhul ecumenic Atanasie vizitează Rusia şi cere să se facă traduceri corecte
după cărţi de cult greceşti. Iosif al Moscovei acceptă, dar moare în 1652.
-noul patriarh, Nikon, ţine un sinod, în 1654, pentru a aproba aceste schimbări. La sinod,
sunt împotrivă: episcopul Pavel al Colomeii, 2 arhimandriţi, 1 egumen şi 2 protopopi. Ei
declanşează Rascolul.
-1658 – Nikon se retrage la mănăstire, în urma unor neînţelegeri cu ţarul Alexei Mihailovici.
Gestul e interpretat ca o recunoaştere a greşelii.
-ţarul şi un grup de boieri îi încurajează pe răzvrătiţi, care, cu un fanatism greu de descris,
ard cărţile noi şi îi persecută pe sinodalii care acceptaseră schimbările. Rascolnicii cer
înlăturarea cărţilor „elineşti şi papistăşeşti”, conducere obştească, un nou sinod şi un nou
ţar.
-se convoacă un nou sinod, în 1666, care hotărăşte condamnarea rătăcirii, rostirea formulei
Aliluia de 3 ori, semnul crucii cu 3 degete, crucea cu 4 braţe şi Proscomidia cu 5 prescuri.
-1667 – răzvrătiţii ţin şi ei un sobor, condamnă hotărârile sinodului din 1666 – considerat
„lucrarea lui Antihrist” (1000=mileniul +666 = numărul fiarei). Rascolnicii se numesc şi
„staroveri” (credincioşi vechi).
-cartierul general al Rascolului este Mân. Soloveţki de la Marea Albă. Sunt eliberaţi deţinuţii
şi se alcătuieşte o armată de călugări şi laici fanatici.
-capii mişcării – ucişi, călugării – împrăştiaţi, ţăranii – deportaţi în Siberia. Se vor considera
„martiri” şi se vor istorisi, pe seama lor, „minuni”. O ultimă încercare de impunere a
Rascolului va fi făcută de gen. Hovanski la patriarhul Ioachim, dar acesta va scrie o
Pastorală ortodoxă, pe care răzvrătiţii o ard.
-ţarina Sofia va atrage de partea sa armata şi Sf. Sinod va condamna eresul,
anatematizându-i pe rascolnici (1682).

Practici:
Rascolnicii refuză: impozitul, jurământul, serviciul militar, contribuţiile obşteşti, mijloacele de
educaţie.
Au 2 ramuri: bezpopovţii (fără preoţi) şi popovţii (cu preoţi).

Lipovenii

-sunt staroverii din România

-etimologie: de la întemeietorul lor, Filip Pustoviat (filipoveni – lipoveni). Acesta a fost un
monah din Mân. Vigoreţkaia, care, în timpul Rascolului, s-a retras, împreună cu mai mulţi
adepţi, la un schit, astupă fântâna şi se autoincendiază în 1742.
-mulţi adepţi le-au urmat exemplul; unii şi-au ars proprii copii.
-au fost aspru prigoniţi: închisoare pe viaţă, muncă silnică, deportări în Siberia, moarte.
-s-au refugiat prin părţile noastre; poartă plete şi bărbi lungi şi vorbesc ruseşte.
-1846 – Imp. austro-ungar înfiinţează o episcopie pentru staroveri la Mân. Fântâna Albă
(Bucovina), numindu-l titular, cu acordul patr. C-polului, pe Ambrozie, ex-mitropolit al
Bosniei. Acesta hirotoneşte singur, în taină, pe Kiril, Arcadiu şi alţi 5 episcopi.
-Ambrozie e reclamat la Viena de Patr. C-polului şi Patr. Rusă. Va fi suspendat,. iar mân.
închisă.
-dar staroverii fuseseră, practic, legiferaţi (aveau ierarhie). Au fost, totuşi, nerecunoscători
faţă de Ambrozie, pe care nu l-au sprijinit.
-după Revoluţia de la 1848, mân. Fântâna Albă s-a redeschis. Kiril se va intitula mitropolit.
Va hirotoni alţi episcopi şi va organiza centre episcopale în Moldova, Dobrogea, Basarabia şi
Rusia.
-sunt antistatali; nu recunosc jurământul, armata, şcoala. Între 1858-1860 are loc o nouă
anchetă la Fântâna Albă, în urma căreia autorităţile austriece vor hotărî expulzarea tuturor
monahilor străini şi interzicerea amestecului liderilor staroveri în România şi Rusia.
-unii ierarhi staroveri din Rusia, în frunte cu Onofrei Brailovski, vor emite o „Epistolă
circulară”, încercând o apropiere de B.O.Rusă, fapt ce le-a atras anatemele lui Kiril.
-actualmente, lipovenii din România au centrul spiritual la Brăila, fiind conduşi de mitropolitul
Timotei, ajutat de vicarii Chiprian şi Ambrozie (ultimul cu sediul la Mân. Slava Rusă).
Legăturile lor cu staroverii ruşi au fost reci în perioada comunistă şi s-au reluat după 1989.
-B.O.R. are relaţii de frăţietate cu Cultul creştin de rit vechi (lipovenesc), recunoscut ca
Mitropolie prin Decret în 1968. Conducătorii spirituali lipoveni au participat la toate marile
evenimente şi serbări ortodoxe.
Bibliografie: Biblioteca Creştinului Dreptcredincios, Feriţi-vă de rătăcirea inochentistă!,
Ciuhandu, prof.dr.Gh., Bogomilismul şi Românii, retipărire din Revista Teologică, Sibiu,
1933, Culianu, Ioan Petru, O mitologie pseudodualistă: bogomilismul, Ed. Polirom, Iaşi,2002,
David, P.I., Invazia sectelor, vol. 1, Ed. Crist-1, Buc., 1997, Iordan, dr. Alexandru, Predica
prezviterului Cosma, Ed. Lib. Univ., Buc., 1938, Popovschi, N., Mişcarea de la Balta sau
inochentismul, Chişinău, 1926; Reli, pr. dr. Simeon, Bogomilismul şi românii, în Candela, nr.
46, Vasilescu, mg. Dumitru, Bogomilismul, în S.T., nr. 7-8/1963.

Curs : MIŞCĂRI MISTICE SPIRITISTE: SPIRITISMUL, TEOSOFIA, ANTROPOSOFIA

1. SPIRITISMUL

Etimologie: de la spirit – pretenţia adepţilor că pot să comunice cu spiritele, mai ales cu

morţii (necromanţie).
Exemple biblice: Vizita lui Saul la vrăjitoarea din Endor, Simon Magul (Fapte, cap. 8), Elima
(Fapte, cap. 13).
Definiţie: Spiritismul este credinţa în existenţa spiritelor şi posibilitatea de a obţine de la
acestea „comunicări” şi soluţii prin diferite procedee.
Istoric: în antichitate – epopeea lui Ghilgameş
-la asiro-babilonieni existau „mese” pentru chemarea spiritelor (după Strabon)
-Avesta – Cartea sacră a perşilor
-Cartea morţilor la egipteni
-Spiritismul modern începe în America de Nord:
-1848 – în locuinţa lui Weckmann din Hydesville, familia Fox aude lovituri ciudate în mobilă,
comunică printr-un alfabet scris pe hârtie cu un „spirit”, de la care află că în acea casă
fusese asasinat Carol Reyn, în urmă cu 5 ani.
-adepţii spiritismului se organizează în societăţi şi, în 20 de ani, ajung la 10 milioane. Publică
reviste şi chiar ţin cursuri de spiritism în colegii şi facultăţi în cadrul unor universităţi
americane.
Doctrină

-Dumnezeu e mărginit, apare din haos, nu din eternitate. El este spirit sau o asociaţie infinită
de spirite.
-există dumnezei inferiori, subordonaţi, precum şi îngeri. Există dumnezei pentru fiecare
galaxie, sistem solar şi planetă: pentru galaxii se numesc „Tată”, pentru sisteme solare „Fiu”
şi pentru planete „Duh Sfânt”. Există, deci, mai multe „Treimi”: forţa pozitivă, cea negativă şi
cea neutră.
-Dumnezeu nu e atoateştiutor, ci primeşte informaţii comunicate de ceilalţi dumnezei.
-Dumnezeu este arhitect; el a făcut lumea din materie preexistentă, astfel: 1. un eter (fluid)
2. spiritul mineral 3. spiritul vegetal 4. spiritul animal 5. spiritul uman 6. înger planetar 7.
înger solar ş.a.m.d., până la Fiinţa supremă. Dumnezeu creează şi azi, însă indirect.
-Hristos nu e Dumnezeu, ci Profetul celei de-a doua revelaţii (prima fiind a lui Moise, iar a
treia a spiritiştilor). El este „dumnezeul sistemului nostru solar”. S-a întrupat pentru a ne
grăbi evoluţia. El e un simplu om, medium spiritist, însă supus greşelii. Revine pe pământ ca
spirit. A cerut iertarea vrăjmaşilor pentru a nu-şi căuta răzbunarea în altă viaţă ulterioară.
Învierea lui Hristos a fost mistificată de ierarhia Bisericii; spiritiştii sunt cei ce o revelează…
-Fiecare spirit (la plante, animale şi om) este înconjurat de un fluid mineral (perispirit).
Evoluţia spiritelor se face prin reîncarnări. Spiritele pot fi: pure, mijlocii, imperfecte. Lanţul
existenţelor succesive până la purificarea deplină este un împrumut din religiile orientale (din
Upanişade). Spiritul uman a trecut prin minerale, plante, animale. Reîncarnarea e hotărâtă
de spiritele superioare (predestinaţie).
-omul e compus din trup, perispirit şi spirit. Perispiritul are: corp astral şi corp mintal. Moartea
este separarea trupului de spirit şi perispirit; spiritul şi perispiritul sunt duse lângă altele
similare.
-există 4 universuri, care se învârtesc în jurul sferei divine centrale, formând o cruce.
-în lumea de dincolo există case, mijloace de divertisment (teatre etc).
-Biserica nu e infailibilă, nu poate să mântuiască pe nimeni. Mântuirea se realizează prin
evoluţie (reîncarnări).
-ritualurile spiritiste sunt şarlatanii. Cauze: A) sunt chemate numai spirite celebre (Napoleon,
Eminescu ş.a.), care nu se ridică, prin ceea ce afirmă, la nivelul impus de activitatea lor din
viaţa cu trup. Reprezentanţi de seamă, precum Lombroso, Flammarion, William James – n-
au mai dat nici un semn după moarte, deşi aşa pretindeau. De multe ori s-au constatat
trişări, artificii, trucuri (barba falsă a lui Abdulah).
B) Sugestia şi autosugestia, iluzia colectivă, halucinaţia, starea de transă, hipnoza, la care
contribuie liniştea profundă şi atmosfera de mister.
C) Stressul (adepţii – fiinţe dezechilibrate – îşi doresc liniştea)
D) Durerea şi exaltarea (B.P.Hasdeu).

Tăgăduiri: Marie Curie, experienţele de la Sorbona şi congresele „demonstrative” (1968-

1996) – eşecuri.
Posibile explicaţii ştiinţifice:
-existenţa subconştientului uman, care acţionează în somn, dar şi în stare de hipnoză,
transă, delir
-zgomote: contractarea rapidă a unor muşchi
-voci: ventriloci – şarlatani
-forţa fizică extraordinară
Atitudinea B.O.R.:
-în Ortodoxie, fenomenul e izolat, de aceea nu s-a produs o condamnare clară a acestuia,
ca în Biserica Romano-Catolică
-Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie condamnă spiritismul
-Sf. Ioan Gură de Aur: „nu căutaţi să aflaţi din gura morţilor adevăruri pe care Scripturile vi le
oferă în toate zilele”
-Fer. Augustin arată că legăturile dintre cei vii şi cei morţi sunt cu totul excepţionale:
„Duioasa mea mamă nu m-ar părăsi în timpul somnului meu”.
-s-au înfiinţat secţii speciale pentru „somn hipnotic” şi „delir spiritist” la spitalele de
specialitate din România (Nr.9-Gh. Marinescu), la fel ca la Londra, Paris, Moscova etc.
-s-a constatat preluarea şi adaptarea fenomenului în lumea sectară actuală.
Concluzii:
1.nu e exclusă legătura dintre cei vii şi cei morţi; ea se face numai în cazuri excepţionale, din
voia lui Dumnezeu, cu mărturia (girul) Bisericii (exemple în vieţile sfinţilor).
2.fenomenele şi manifestările „neobişnuite” şi „paranormale” – înşelătorii
3.Biserica Ortodoxă interzice cu desăvârşire practica spiritistă şi necromanţia
4.grija pastoral-misionară sporită faţă de cei ce suferă pierderi grele prin moartea celor dragi.
5.combaterea spiritismului este o operă de însănătoşire morală.
6.catehizarea aparte a celor căzuţi.
7.combaterea „senzaţionalului” şi a unor mijloace mass-media care-l promovează
8.pastoraţia preventivă – prin preoţi şi profesori de religie.

2. TEOSOFIA

Def. + etimologie: din lb. gr. – cunoaşterea desăvârşită a înţelepciunii divine.

-se consideră gnoza modernă, religia adevărată a viitorului, fără ceremonii inhibante.
-apogeu al sincretismului eretic religios. Originea sa este în Orient, ca sistem filosofic mistic,
care falsifică învăţăturile Bisericii, înlocuindu-le cu propriile concepţii
-pretinde „refacerea” unităţii Bisericii prin declararea adevărului universal, pe baza
sincretismului.
-pretinde împăcarea religiei cu ştiinţa modernă.

Organizare:
-sec XIX: Helena Blavatsky îşi părăseşte soţul, bătrânul general rus Nikifor Blavatsky şi
pleacă în Asia Mică, unde se întâlneşte cu magicianul Metaman, cu care practică spiritismul.
Ajunge în Italia, dorind să-l atragă pe Garibaldi, e rănită, va pleca la Paris, unde va practica
magia. În 1870, pleacă la Cairo, unde se reîntâlneşte cu Metaman. Aici practică hipnoza, dar
este expulzată. Se întoarce la Paris, unde îl cunoaşte pe colonelul american Samuel Olcott.
Pleacă, în S.U.A., se căsătoresc, şi, în 1875, înfiinţează Societatea teosofică. Căutând să
dovedească netemeinicia spiritismului, fac pelerinaje în India şi Tibet. Sunt expulzaţi din
S.U.A şi fug în India, unde îl atrag şi pe baronul de Palma, care le lasă întreaga avere.
-Helena moare, iar Olcott îşi amenajează un castel în India, adevărat centru de cultură, unde
este atrasă şi următoarea lideră, englezoaica Annie Bessant, care va organiza multe filiale
ale grupării în Europa.
-adevăratul maestru al teosofiei: Krishnamurti, poet şi eseist indian, preia societatea după
Bessant. Numit „mare maestru” şi „mesia indian”, el a rămas păgân până la moarte. Plăcut,
cult, poliglot, a susţinut conferinţe la marile universităţi ale lumii (inclusiv în România, la Iaşi,
în 1930), răspândind teosofia pe mapamond.
În România: încă din 1924 s-a ţinut un congres teosofic la Bucureşti, fără prea mare succes.
Sunt atrase personalităţi culturale: Zoe Palade, Maria Sachelarie, Bucura Dumbravă, alţi
poeţi şi scriitori. Au reapărut după 1989, tot între poeţi, prin muzee şi edituri; atrag foarte
mult tineret.

Definiţie: Teosofia este acea mişcare de nuanţă spiritistă care susţine ideea unei pretinse
cunoaşteri nemijlocite a „esenţei lui Dumnezeu”, cu ajutorul unei „iluminări”.

Doctrină:
-Dumnezeu există, dar e imanent – în natură (panteism)
-Iisus Hristos – simplu om, dar pildă de perfecţiune
-fiecare epocă are mântuitorul ei: Buda, Hristos, Krishnamurti.
-nu există dogme şi autoritate bisericească: fiecare religie e adevărată, dar teosofia e religia
perfectă
-sufletul există în natură, nu-i creat de Dumnezeu (Dumnezeu=natura).
-moartea e necesară, pentru reîncarnări succesive. Sufletul trece prin mai multe corpuri,
evoluează numai spre bine.
-omul=animal superior, nu e deosebit de alte vietăţi. Se interzice consumul de carne.
-scopul ultim al vieţii: atingerea Fiinţei Universale.
-lumea e predestinată (karma).
-cosmosul e în continuă transformare.
-nu există iad. Acesta se defineşte prin suferinţele sufletului întrupat.

1. FRANCMASONERIA

-organizaţie secretă pseudo-religioasă.

-Etimologie: -masoneria = meseria de a face casă Domnului (Templu, Cort, Ziggurat, Locaş)
– prezentă în toate religiile.
-franc- /masoneria = masoneria franceză, devenită definitorie pentru gruparea în sine,
datorită succesului avut în lupta cu Biserica şi monarhia.
Istoric: -se pierde în negura timpului; din totdeauna au existat organizaţii secrete, pseudo-
religioase, care au vrut să deţină controlul în toate domeniile puterii (politic, militar,
economic, religios, social). Un posibil început: Turnul Babel.
-Organizarea reală, actuală, a masoneriei: Anglia, 1717 – scade zelul pentru a construi
edificii religioase, iar breasla zidarilor liberi, condusă din umbră de predicatorii Desaguliers şi
Anderson şi de arheologul Payne, îşi propune să „zidească un templu spiritual în inima
omului, prin cultivarea a ceea ce este bun, nobil şi frumos”. Aşa a apărut masoneria albastră
(engleză) sau Lojile Sf. Ioan.
-Pătrunde în toată Europa, prin capete încoronate, nobili şi conducători religioşi, fiind, de
multe ori, organizată din umbră de evrei, care nu au abandonat ideea mesianismului terestru
şi au căutat să se infiltreze în toate structurile de putere pentru a-şi pune în aplicare
planurile. Aşa se explică faptul că francmasoneria preia multe principii din Talmud, Cabală şi
utilizează forme de magie.
-1756 – evreul Ştefan Morin introduce în America cele 25 de grade ale francmasoneriei
templierilor.
-alt evreu, Iosef Balsamo, numit şi Cagliostro, înfiinţează francmasoneria coptică, incluzând
şi femei.
-fraţii evrei Bedarride din Avignon au înfiinţat francmasoneria Misraim, cu 90 de grade.
-Francmasoneria are o contribuţie decisivă la declanşarea şi desfăşurarea revoluţiilor
burgheze din Franţa şi Anglia, a celor de la 1848 şi a războiului din 1870, la desfiinţarea
monarhiilor în Portugalia, Rusia, Spania (temporar), Franţa etc.

Organizare

-în loji – un fel de cluburi, conduse de venerabili, ajutaţi de consilii. Lojile se adună în Marea
Lojă, condusă de Marele Maestru.
-există un ritual de primire a novicelui în lojă; acesta e adus în templu legat la ochi şi i se pun
înainte: globul pământesc, ghiveciul cu o floare, craniul, o carte deschisă, un dreptar
(cumpănă, poloboc) şi un compas – simboluri ale naturii, ştiinţei şi dreptăţii. Templul se
sprijină pe doi stâlpi, numiţi după model V.T., Iachim şi Boaz. Noul iniţiat depune un
jurământ, luând asupra sa pedepse aspre în cazul divulgării vreunui secret.
-deziderat oficial: lucrează pentru întronarea în lume a celor 3 principii ale Revoluţiei
franceze: libertate, egalitate, fraternitate.
-Libertate – contra monarhiei (puterii politice) şi religiei => anarhişti
-Egalitate – în privinţa proprietăţilor (iată originea comunismului!)
-Fraternitate – propun realizarea unui stat în stat (stat deasupra statului) => împotrivirea faţă
de sistemele de apărare sau aservirea lor

Doctrina

-nu există Dumnezeu. În mod impersonal, este recunoscută existenţa Marelui Arhitect al
Universului (după gradul 25, Acesta primeşte alte numiri, precum: îngerul luminii, geniul
muncii, spiritul focului, francmasoneria însăşi, natura însăşi sau Omul). Promovează lozinci
precum: Război lui Dumnezeu! Război de moarte creştinismului!
-Adam a fost cel dintâi francmason.
-afirmă că-şi întemeiază principiile pe iubirea aproapelui, pe faptul de a nu face rău la nimeni
etc.

Organizare

-la ora actuală, în lume sunt mai multe rituri, ca de pildă: scoţian, york, lojile albastre, Rotary
Club etc. Membrii francmasoni ocupă diferite grade în ierarhiile lojilor (de regulă, sunt 33 de
grade în total).

În România

-francmasoneria a fost în spatele unor mari evenimente istorice, precum: revoluţia de la

1848, Unirea Principatelor, Unirea de la 1918, frământările interbelice, bolşevismul,
evenimentele din 1989.
-1734 - italianul Chiaro înfiinţează primele loji la Galaţi şi Iaşi
-1750 – francezul Louis Davin înfiinţează loji la Iaşi şi Bucureşti, apoi la Braşov, Sibiu, Sf.
Gheorghe, Miercurea Ciuc
-încă din 1744, Jean Louis Carra îl atrage în loja din Sibiu pe prinţul Al. Moruzzi, apoi pe
Ioan Piuariu Molnar.
-presupunerea de apartenenţă la francmasonerie planează asupra lui Horea (1784).
-1848 – Loja celebră Dreptate – Frăţie din Bucureşti.
-1866 – abdicarea lui Cuza, el însuşi mason.
-1880 – ia fiinţă Marea Lojă Naţională din România (cu implicarea lui C.D.Gherea şi stârnind
protestele lui M. Eminescu şi Melchisedec Ştefănescu).
-1937 – o delegaţie a Marii Loji Naţionale, condusă de Ioan Pangal, a dat o declaraţie
solemnă de autodizolvare în faţa patriarhului Miron Cristea. Nu s-a aplicat în realitate.
-1940-1941 – prigonirea francmasoneriei de către legionari.
-după al II-lea război mondial şi înţelegerea de la Yalta, structurile comuniste din România
au fost înfiinţate de lideri masoni: Ana Pauker, Iosif Chişinevski, M. Sadoveanu (grad 33).
-după 1989, se remarcă: Al Paleologu şi Dan Amedeu Lăzărescu. Actualul Mare Maestru se
numeşte Eugen Ovidiu Chirovici.

Strâns legată de francmasonerie este mişcarea sionistă mondială. Ea nu este recunoscută

de evrei, nici de masoni, secte mozaice, ideologi cabalişti şi talmudişti. Totuşi, s-a semnalat
existenţa ei prin publicarea, în 1923, a Protocoalelor înţelepţilor Sionului – în care sunt
sintetizate mai multe principii ideologice, între care reţinem: Scopul scuză mijloacele.
Mulţimea e oarbă. Puterea iudaică nu poate fi învinsă. Războaiele economice. Victimizarea
evreilor (mijloc francmasonic pentru a pune mâna pe putere). Setea după aur. Monopolurile.
Anarhia. Sporirea înarmărilor. Votul obştesc. Viitoare lovitură de stat mondială. De ce
suntem noi un popor ales? Dreptul celui mai tare e singurul drept. Universităţile reduse la
neputinţă. Desfiinţarea învăţământului liber. Regele evreilor – patriarh şi papă. Sistem
financiar mondial. Etc. etc.
-publicarea Protocoalelor a stârnit reacţii vehemente în epocă şi a stat la originea declanşării
fascismului, ca replică ideologică antisemită.

2. NEW AGE

-mişcare mistico-păgână şi sincretistă la dimensiuni cosmice.

-nu e o religie, însă are caracter religios. Nu e o filozofie, dar propune o viziune proprie
asupra lumii şi omului. Nu e nici ştiinţă, dar pretinde că se foloseşte de legi „ştiinţifice”.
Combină ezoterismul şi ocultismul, gândirea mitică şi magică, astrologia şi superstiţiile.
Adepţii, în cea mai mare parte, se pretind creştini, însă „evoluaţi” în gândire şi concepţie; o
mică parte provin din spectrul sectar mistico-păgân (Fraternitatea Albă, Graal-ul). Mulţi dintre
ei sunt, la origine, spiritişti, teozofi, antropozofi. Au legătură cu francmasoneria, în special
prin ritul scoţian şi rosacrucieni.
-Nu au: fondator, sediu social, cărţi sacre, lider, dogme etc.
Reprezentanţi: Carl Gustav Jung, Huxley, Lessing, fizicianul Capra. Mai nou: Dan Brown
(Codul Da Vinci); Ecranizări celebre: Harry Potter, Stăpânul inelelor etc.

Doctrina: se fundamentează, potrivit specialiştilor, pe „cei 4 stâlpi”:

1. pretenţia de a „împăca” religia cu ştiinţa.
-Universul este un uriaş corp viu unic; toate fiinţele sunt înrudite, formează o familie. Omul
nu e liber şi răspunzător de faptele sale; e o parte din întreg. Susţinerea panteismului.
Negarea creaţiei.
2. Religiile orientale
-sunt promovate pentru că întruchipează cel mai bine acel vis al unităţii primare şi al
contopirii.
-taoismul: -organismul viu unic – forţele opuse yin şi yang – se menţin în echilibru reciproc.
-yin – femininul: obscur, pasiv, învăluitor, introvertit, sintetic
-yang – masculinul: luminos, activ, creator, extravertit, analitic
-credinţa în reîncarnare; practicile yoga
-New Age aduce, în paralel, şi reproşuri creştinismului: că se bazează pe dogmă şi morală
impuse din exterior; că dezbină (a produs conflicte, schisme, războaie); că exagerează cultul
şi canoanele, fără să lase omul să-şi manifeste „sinele”; că vorbeşte de păcat, care de fapt
nu există; că nu are trăire, experienţă tainică…Practic, omul new-age-ist îşi pierde calitatea
de persoană.
3. Noua „psihologie”
-concepţia „sinelui” – aproape de Dumnezeu, dacă nu chiar Dumnezeu însuşi – promovată
de Jung
-se vorbeşte de un inconştient colectiv, prezent în toţi oamenii
-stările şi trăirile excepţionale avute de sfinţi se repetă în fiecare din noi, sub formă de
beatitudine, plenitudine, experienţă mistică, suprasenzorială – acesta e Dumnezeu, sau
măcar ceva din El.
-concepţii noi: rebirth, (noua naştere), chanelling (intrarea în contact cu lucruri sau fiinţe de
dincolo de lumea văzută).
4. Astrologia
-ezoterismul, cunoaştere tainică – prin „citit în stele” şi horoscoape
-în 2000, soarele a intrat în constelaţia Vărsătorului, începând astfel Noua Eră (New Age), în
care se va schimba cursul lumii şi al istoriei.
Vechi ere:
-Taur – Imperiile Mesopotamiei
-Berbec – era mozaică
-Peşti – era creştină (ihtis)
-Vărsător – New Age

Premergători ai New Age: gnoza şi gnosticii, Simon Magul etc.

În cartea sa Reîntoarcerea lui Cristos, Alice Bailey a scris că El a fost doar o „idee”, care s-a
întrupat în: Buda, Hermes, Zarathustra, Iisus, Mani etc.

Alte elemente favorizante sau definitorii pentru New Age:

-stressul: omul contemporan visează la o lume fără conflicte, o lume de conciliere şi de
fraternitate universală, la armonia între trup şi suflet, între trecut, prezent şi viitor.
-eul – hipertrofiat
-sincretismul: poţi să aparţii liniştit mai multor religii
-triumful „ecumenismului”
-adevărul este „ce e bun pentru tine” (egoism)
-alt dicton: Iubeşte şi fă ce-ţi spune inima! – la baza distrugerii familiei, a creşterii ratei
divorţurilor, a concubinajelor, a pornografiei infantile şi pedofiliei, a acceptării şi promovării
publicitare a perversiunilor şi păcatelor contra firii.
-promovarea conceptelor de pace şi armonie universale; mobilizarea generală a forţelor „de
bine” şi „pentru bine” (yoga, meditaţia, relaxarea), dar şi premoniţia unor lupte grele,
apocaliptice (Armaghedonul, filmul Stăpânul inelelor etc.).
-Adevărul nu stă în teoretizare, ci în practică: După roade se cunoaşte pomul… (Notă: În
fapt, adevărul stă în strânsă legătură cu discernământul, nu cu raportul teorie/practică).
-Autosuficienţa omului, considerat aprioric bun. Omul n-are nevoie de revelaţie,
răscumpărare sau har. N-are păcat.
-credinţa e o formă de a se experimenta pe sine. Presupune, deci, o lucrare de introspecţie;
dar nu se pot depăşi barierele eului propriu. Rugăciunea = coincidenţă cu eul cel mai
profund.
-cosmologia panteistă: lumea apărută prin emanaţie, din sufletul ei, Dumnezeu.
-suferinţa e absurdă şi sterilă. Răscumpărarea vine prin tehnici: relaxare, activarea
potenţialului energetic (bio-energo-terapie), nu prin suferinţa lui Hristos. Moartea = accesul
la o nouă reîncarnare, urmată de altele, până la Nirvana.
-astrologia, „semnele” etc. conduc spre abstractizare. Se elimină concretul: naşterea reală a
lui Hristos realizează unirea între Dumnezeu şi om (după Sf. Atanasie şi Sf Maxim: Hristos –
Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se îndumnezeiască). Contrar acestei idei, New
Age vorbeşte de mistica unirii (toate sunt una, în chip impersonal).
-Hristos este un fel de „inimă” a materiei (după Teilhard de Chardin); El ar atrage spre sine
ca un magnet întreaga realitate materială. Se exclude, deci, istoricitatea lui Hristos: faptul că
se naşte, pătimeşte, se jertfeşte, moare şi înviază. După înviere, îşi păstrează semnele
rănilor.
-ocultism, vrăjitorie, magia prezentată ca fiind „albă” – benefică pentru om şi natură (ex.:
„Harry Potter”). În realitate, orice formă de magie este „neagră” – se realizează cu puterea
demonică, opusă harului dumnezeiesc.
Concluzie: New Age ne lasă absolut singuri, cu toată pleiada de constelaţii, religii, guru,
horoscoape, calcule numerologice, premoniţii şi predispoziţii etc. Ne condamnă să devenim,
pentru noi înşine, propriul Mântuitor (culmea egoismului!).

CURS : SECTE RELIGIOASE SINCRETISTE, OCULTISTE, MISTICE, PĂGÂNE ŞI

DEMONICE

A). SINCRETISMUL ORIENTAL

1. Hare Krishna – Asociaţia internaţională pentru conştiinţa lui Krishna (ISKCON)

-întemeietor: Swami Prabhupada – S.U.A., 1960.

-doctrină: Krishna – Dumnezeu unic, creator al lumii. Cunoaşterea lui se face prin Bhakti-
yoga (yoga devoţiunii). Dumnezeu este Spirit. Toţi oamenii trebuie să ajungă la conştiinţa
interioară de natură „divină”. Sufletul = antimaterie. Cred în reîncarnare.
-manual: Bhagavat – Gita. Scrieri sacre: Vedele.
-practici: veşmânt tradiţional indian (galben-portocaliu), raşi în cap (cu şuviţă-n creştet);
răspândesc literatura specifică; se adună în săli speciale, cântă mantre, ard lumânări şi
beţişoare parfumate.
-yoga este de două feluri: 1.ascendentă, atunci când pleacă de la simţuri, prin minte,
ajungându-se la starea de brahman.
2.descendentă (recomandată de Hare Krishna): descoperirea sufletului, trezirea conştiinţei
spre a vibra în armonie cu Krishna. Aceasta este mai accesibilă europenilor, pentru că nu
impune restricţii, în afara regimului vegetarian.
Bibliografie: Achimescu Nicolae, Noile mişcări religioase, Limes, Cluj, 2004, David, P.I.,
Invazia sectelor, vol. 2, Constanţa 1999.

2. Zen

-mişcare originară din Orient, mai ales din Japonia şi India.

-provine din budismul zen, înfiinţat în sec. XIII de maestrul Dogen în Japonia.
-în Europa, secta zen e adusă de Taisen Deshimaru, autorul cărţii Zen adevărat (tradusă şi
la noi şi publicată în 1993, la Ed. Axis mundi). Tot el a înfiinţat „Asociaţia internaţională Zen”
şi a organizat peste 100 de „dojo” (grupe) de zen. La Paris au un templu special, considerat
„mănăstire”. Pentru România şi Ungaria, lider spiritual zen este Yvon Bec.
-Doctrină: tema centrală este „zazen”, de la „za” = a te aşeza şi zen = meditaţie, concentrare
=> a te aşeza la meditaţie, într-o poziţie intensă de concentrare.
-Panteism: Dumnezeu este energia fundamentală a Universului.
-Practici: adepţii par obosiţi, neglijenţi şi practică meditaţia în locuri publice, adesea
împreună cu cerşetoria sub forme mascate: cântă, pictează etc.
-„concentrarea” se realizează în urma aşezării pe o pernă neagră, rotundă, în poziţia „lotus”,
cu respiraţia controlată.
-alte practici: ikebana, caligrafia, ceremonia ceaiului, parfumuri, pictură, teatru, alimentaţie
vegetală, arte marţiale.
Bibliografie: Achimescu Nicolae, Noile mişcări religioase, Limes, Cluj, 2004, David, P.I.,
Invazia sectelor, vol. 2, Constanţa 1999, Deshimaru, Taisen, Zen adevărat, Axis Mundi,
1993, Kigen, Dogen, Zen. Nouă texte comentate de maestrul Taisen Deshimaru, Ed. Herald,
Buc., 1989, Merton, Thomas, Mistici creştini şi maeştri Zen, Humanitas, Buc., 2003, Wats,
Alan, Calea Zen, Humanitas, Buc., 1997.

3. Ananda Marga (Calea Fericirii)

-org. în India de către Baba – mare guru; pătrunde în Europa (Elveţia) şi S.U.A.
-se pretinde salvatoarea credinţei.
-Doctrină: odată la câteva mii de ani, vine un reformator care-i readuce pe oameni pe calea
morală. Aşa au apărut ei, adepţii acestei grupări. În rândurile lor se găsesc oameni de ştiinţă
(medici, informaticieni, biologi, astronomi), care explică şi adaptează în sistem budist şi
hindus noile cuceriri ale ştiinţei. Susţin că fiinţa umană e legată de energia cosmică prin 7
centre energetice (chakre). Au teoria despre „microvita” – o formă primitivă de viaţă, care
face legătura între fizic şi psihic, are rol terapeutic şi poate fi ajutată prin practici yoga şi
meditaţii specifice. Cred în reîncarnare.
-Practici: se guvernează după un Regulament: adeptul trebuie să-şi schimbe numele, să se
îmbrace oranj, să cedeze 2% din venituri grupării. Ceremoniile au loc în imobile speciale, în
faţa unor planşe cu rugăciuni în sanscrită. Ritualurile constă în: meditaţii
(relaxare+somnolenţă), alternând cu cântări orientale şi dansuri. Liderii au aspectul unor
călugări budişti; se numesc dada (frate) şi didi (soră).
-planează asupra unor adepţi ai Ananda Marga acuzaţii că ar fi la originea unor incendieri,
asasinate etc.
-în România: conferinţe, ceremonii rituale, organizare de asistenţă socială – colectare şi
distribuire de ajutoare la spitale de copii, centre de reeducare etc.

4. Meditaţia transcendentală
-fondată de indianul Maharishi Mahesh Yogi; apare în S.U.A., în 1959. Actualmente: peste 5
milioane de adepţi pe glob.
-scop: răspândirea tehnicii de meditaţie numită „a inteligenţei creatoare”;
-origine hindusă: tehnicile au, în opinia adepţilor, mai mult efecte psihice decât religioase. De
aceea, ei susţin că nu sunt o religie, ci o practică naturală.
-meditaţia a ajuns să fie predată în şcoli şi Universităţi şi practicată în mânăstiri apusene.
-există peste 10.000 de instructori de meditaţie. Ei predau, contra cost, „cele 16 rugăciuni de
iniţiere”. Este aleasă câte o mantra – formulă de incantaţie, asupra căreia se meditează câte
20 de minute, dimineaţa şi seara. Efecte: influenţează benefic spiritul, reduce tensiunea
cerebrală, înlătură stresul. Este suficient, zic ei, ca toţi oamenii să mediteze de două ori pe
zi, să se cufunde în eul lor profund, pentru a se elibera, ajungând astfel la Absolut.
Promovează „efectul Maharishi”: dacă rădăcina pătrată din populaţia globului practică în
mod concomitent meditaţia transcendentală, se manifestă un efect de câmp, care: reduce
conflictele, sporeşte randamentul, îmbunătăţeşte starea economică (toate acestea prin
înlăturarea stresului din „conştiinţa colectivă”).
-au dorinţa de globalizare; speră într-o viitoare conducere unică pe glob.
-în România: pătrunde clandestin în anii 1980, printre intelectuali şi practicanţi de yoga. În
1992, se înregistrează oficial, cu sediul la Cluj şi denumirea „Asociaţia din România a
Societăţii Internaţionale de Meditaţie Maharishi Ayur-Veda”. Cursurile de meditaţie se
propagă rapid prin Case de cultură: primele gratuit, următoarele plătite. Pentru obţinerea
gradului de instructor se aplică o şcolarizare intensivă.

5. „Mama pură”: Shri Mataji Nirmala Devi şi Sahaja Yoga

-originară din India, f. bogată, studiază în Anglia şi întemeiază o religie bazată pe iubirea de
mamă.
-şi-a îndreptat atenţia spre ţările din Europa de Est. În România s-a înregistrat încă din 1991
„Asociaţia Sahaja-Yoga România”.
- se consideră „mama sfântă” şi „noua fecioară a României” (blasfemii la adresa Maicii
Domnului). A organizat întruniri cu numeros public (intrare liberă) la Sala Palatului, Sala
Polivalentă etc.
-doctrină: omul se naşte cu energie (sahaja = înnăscut, spontan), adunată în 7 chakre de-a
lungul şirei spinării şi aşezată apoi în osul sacral (energia kundalini).
-cult: adepţii se strâng în jurul tabloului „Mamei” (idol), luminat cu lumânări. I se adresează
mantre şi rugăciuni (printre care şi Tatăl nostru…). Sunt executate anumite tehnici şi poziţii
de yoga (sahaja-yoga) cu totul speciale: trezirea chakrelor, aruncarea „răului” la pământ etc.
Condamnă toate celelalte tipuri de yoga.
-îi consideră iniţiaţi pe Iisus, Mohamed, Buda etc.

6. Secta de la Poona (Bombay) sau Fiii înţeleptului Bhagwan

-Bhagwan = yoghin şi chiromant cu calităţi hipnotice, retras în S.U.A., căsătorit cu o fată

bogată, cu 30 de ani mai mică decât el; trăieşte într-un palat luxos lângă New York.
-Practică: şedinţe colective de meditaţie dinamică, conducând până la delir şi „extaz”,
mergând până la depersonalizare (după 18 ore de exerciţii).
-În România: pătrunde mai ales în oraşe de provincie: Timişoara, Cluj, Arad, Constanţa.
7. Misiunea luminii divine

-sectă fondată şi condusă de Maharaj Ji – „cel mai tânăr Mesia” (n. 1958).
-o nouă „cunoaştere” energia vitală din noi înşine, revelată prin experienţa a 4 meditaţii: 1. la
cuvântul „vibraţie”, 2. la lumină, 3. la muzica celestă 5. la nectar.
-mare putere financiară. Liderul trăieşte o viaţă luxoasă în Colorado – S.U.A.

A. MISTICA NEOPĂGÂNĂ PARSISTĂ

1. Mărturia credinţei Baha’i

-fondată de iranianul Baha’u’llah (sec. XIX), are sediul central pe Muntele Carmel
(Palestina). În lume sunt mai multe milioane de adepţi.
-istoric: Baha’u’llah a fost unul dintre adepţii lui Mârza Ali Muhamad – un reformator şiit din
sudul Persiei, prigonit, închis şi exilat vreme de 40 de ani, timp în care a trimis scrisori şi
memorii tuturor şefilor de state şi de religii din vremea sa. Ceea ce n-a reuşit el, va desăvârşi
discipolul său, Baha’u’llah.
-doctrina: toate religiile au o sursă divină comună. Adepţii Baha’i au un respect deosebit
pentru celelalte religii, de aceea pretind că au o mare toleranţă şi nu fac prozelitism. Singura
formă de atragere a adepţilor este exemplul personal.
-Dumnezeu a trimis oamenilor profeţi pentru a le dezvălui voinţa divină: Krishna, Moise,
Iisus, Mohamed, Baha’u’llah (învăţătura lui Moise = bobocul, a lui Iisus = floarea, a lui
Baha’u’llah = fructul).
-Cărţi sfinte: Biblia şi Coranul – toate anunţă venirea lui Baha’u’llah.
-scopul pretins: de a stabili unirea între oameni. Consideră că toţi cei ce doresc unitatea
omenirii sunt deja baha’i (chiar dacă nu şi-au exprimat apartenenţa la baha’ism).
-practici: rugăciunea are un caracter individual. Trupul e considerat „slujitorul sufletului” – de
aceea sunt interzise: drogurile, alcoolul etc. Ţin congrese în toată lumea. Au un calendar cu
19 luni a 19 zile, + 4-5 zile intercalate, numite „ale ospitalităţii”.
-în România: o poziţie favorabilă baha’ismului are Regina Maria a României.
-s-au semnalat în anii 1950 printre saşii transilvăneni.
-în anii 1980 – printre studenţii străini, iranieni şi irakieni, în cămine.
-în 1991 s-au înregistrat ca Asociaţie legală. Pretind că au 7000 de adepţi.

2. „Omul perfect” sau adepţii lui Gurdjiev

-Gurdjiev – n. la Alexandropol (1877); a călătorit mult şi şi-a răspândit ideile împreună cu

Peter Uspensky.
-idei doctrinare: unitatea se obţine prin lupta între „da” şi „nu” – fără ea, persoana nu
progresează. Omul actual e adormit spiritual, funcţionează ca o maşină. El trebuie „trezit”
(stimulat prin muncă, efort fizic: parcurgerea de drumuri lungi, zidirea de case, doborârea
arborilor, plantarea livezilor etc. În plus, muzică şi dansuri, cu tehnica „stopului” – la un
moment dat, trebuie să se oprească brusc şi să rămână cât mai mult în acea poziţie).
-adepţi printre imigranţii ruşi din Europa Occidentală.

B. Ocultism şi fanatism asiatic

1. Secta Moon (Asociaţia pentru unificarea creştinismului mondial)

-fondată în Coreea de Sud de Moon Sun Myung – „noul Mesia” – exclus de la penticostali.
Acesta a scris „Principiile divine”. Se consideră cel ce termină lucrarea începută de Hristos şi
stopată prin răstignirea lui. El trebuia să găsească o femeie perfectă, împreună cu care să
reînnoiască lumea. Aceasta va fi a 5-a soţie a lui Moon, o studentă de 18 ani, căsătorită cu
el când acesta avea peste 50. Secta deţine averi uriaşe, cu care Moon (aflat în clasamentul
„top” al bogaţilor lumii) şi-a cumpărat titluri ştiinţifice. Moon speculează religios afilierea
politică la mişcările anticomuniste, spunând că regatul lui Dumnezeu pe pământ nu se poate
realiza din cauza comunismului.
-doctrină: trăim zilele din urmă, când avem de-a face cu mişcări şi manifestări de tip „Cain şi
Abel” (inclusiv revoluţiile şi războaiele, profeţind cel de-al treilea război mondial). Predică:
„Haideţi să-l înfrângem împreună pe Satan!” – promovează înfricoşarea adepţilor.
-practici: oficierea de mii de „căsătorii” simultan (în 1995 – recordul: peste 360.000 de
perechi). Se recomandă poligamia şi libertinajul (aşa se strâng sute de mii de cupluri). Sunt
impuse: postul negru, rugăciunile istovitoare, prestarea de muncă neplătită în întreprinderile
sectei – până la 16 ore pe zi!
-în România: se organizează sub paravanul unor asociaţii de studenţi, profesori, femei.

2. Societatea creatoare de valori (Sokka Gakkai)

-fondată în 1930 de Makiguchi – şintoist japonez, promovează învăţătura călugărului budist

Nichiren, considerat o reîncarnare a spiritului lui Buda. În 1965, devine al treilea partid
politic, ca importanţă, în Japonia. Deţine o universitate şi are înregistraţi 7 milioane de
adepţi.
-practici: abstinenţă, rugăciune, adorarea florii de lotus, îndoctrinare severă, supunere
maximă cerută adepţilor, prozelitism activ.

3. Lumina adevărului

-înfiinţată în 1960 de industriaşul japonez Okada, care fusese ruinat în 1945. El pretinde a
avea puteri tămăduitoare.
-idei centrale: 1. Ştiinţa reprezintă baza credinţei. 2. Omul, ros de boli, se vindecă doar prin
lumina spirituală venită de la Dumnezeu.

4. Alte grupări

Ritul Thé – nouă atracţie în universităţile chineze – propune: uciderea cu pietre a fetelor
necinstite, înlăturarea tinerilor destrăbălaţi şi a soţilor infideli;
Falungong – secta libertinajului sexual, cu manifestări zgomotoase în S.U.A şi Europa
Lamaismul – după numele celebrului Dalai Lama – suveran şi mare preot în Tibet,
nerecunoscut de autorităţile chineze. Mişcarea, la origine, este budistă, dar s-a propagat cu
repeziciune în S.U.A. şi Europa, adepţii realizând un sincretism cu elemente doctrinare
creştine: rugăciunea minţii, isihia, meditaţia.
Taoismul şi Kyopo – religii naturiste istorice, se află la originea mai multor secte asiatice
sincretiste.

C. SINCRETISMUL DIN AMERICA ŞI EUROPA

1. Biserica scientologică

-fondată şi condusă de L. Ron Hubbard (California, 1991). Deţine averi uriaşe. Practică
prozelitismul, cu ţinte precise: personalităţi publice, mai cu seamă din lumea show-biz. În
unele ţări (ex.: Germania) e interzisă.
-scop: crearea unei lumi mai bune, prin înţelegerea realităţilor vieţii.
-foloseşte metode ştiinţifice psihanalitice şi valorifică elemente doctrinare din budism şi
hinduism (reîncarnarea). Inventează dianetica –„ştiinţa modernă a sănătăţii mintale”,
folosindu-se de un aparat numit electrometru, care şterge „impresiile penibile” (numite
engrame).
-regim strict: pedepsirea nesupuşilor, urmărirea celor excluşi.

2. Mormonii sau „Biserica lui Isus Hristos a sfinţilor din zilele din urmă”

-fondator: Joseph Smith (1844), căruia i s-a arătat îngerul Moroni şi i-a spus că nişte noi
revelaţii se află ascunse pe două plăci de aur. I le descoperă, el le traduce şi le publică,
după care îngerul i le ia înapoi. „Revelaţiile” sunt: Cartea lui Mormon, Perla de mare preţ şi
Doctrină şi legăminte. Acestea se adaugă Scripturii, pe care o completează, fiind la fel de
valabile şi „inspirate”.
-doctrină: „revelaţiile” mormone descriu istoria lui Lehi, care a plecat din Ierusalim în anul
586 î. d. Hr., împreună cu familia sa, străbătând marea şi oceanul, până în America. Aici se
dezvoltă ca naţiune, iar Hristos însuşi le face o vizită după înălţarea la cer. Au loc lupte între
nefiţi şi lamaniţi (urmaşii lui Lehi), a căror descriere se întinde pe multe pagini în cărţile
„sfinte” amintite. Asemănarea este izbitoare cu textele Scripturii, încât se poate vorbi, dacă
nu de plagiere, cel puţin de o inspirare copioasă, atât după V.T. cât şi după N.T., atât în
ceea ce priveşte stilul, cât şi o parte de conţinut. De altfel, împărţirea pe cărţi, capitole şi
versete se face după modelul biblic (Ex.: Cartea a treia a lui Nefi, cap…,vers…).
-cred în Iisus şi Sf. Duh, ţin duminica, au posturi, dau zeciuieli şi consideră că toţi oamenii,
inclusiv morţii, trebuie botezaţi, pentru a nu rămâne în închisoarea spirituală. Fac un
prozelitism intens în toată lumea, pentru a atrage cât mai multe nume la „cimitirul nemuririi”
şi „cartea vieţii” din Salt Lake City.
-promovează conceptul „căsătoriilor eterne” – inclusiv de tip poligam – cu un mare respect
pentru femei, care aparţin soţului pentru veşnicie. Poligamia la mormoni este prezentată,
mai nou, ca o umbră a trecutului, cauzată de interdicţia de a se căsători fetele mormone cu
necredincioşi. Se pare că fenomenul a fost eradicat în prezent, dar în trecut a fost la originea
mai multor conflicte, în urma cărora mormonii au fost obligaţi să se stabilească în zona
Lacului Sărat şi să fondeze Salt Lake City.
-în România: pătrund încă din 1899, prin Mişa Markov şi Arghir Dimitrov
-înregistraţi legal în 1993.
-desfăşoară un prozelitism intens în locuri publice, prin misionari bine pregătiţi, tineri, elegant
îmbrăcaţi, cu ecusoane în piept. Oferă literatură: Cartea lui Mormon, Povestiri din cartea lui
Mormon (pentru copii, bogat ilustrată). Organizează cursuri gratuite de limba engleză. Oferă
„ajutoare” materiale şi se implică în proiecte sociale.
;

3. Ştiinţa creştină sau „Biserica lui Hristos ca om de ştiinţă”

-fondată de Mary Baker-Eddy (fostă practicantă a spiritismului) în 1860

-îşi propune convertirea oamenilor (majoritatea bolnavi psihic) în scopul vindecării lor;
-lidera a fost „singura persoană care l-a înţeles pe Hristos” (considerat simplu om) şi îi
foloseşte metodele pentru vindecare.

4. Raelienii

-apar în Franţa (Rael – jurnalist – 1973), adoră extratereştrii şi OZN-urile. Oamenii de ştiinţă
de pe alte planete au creat viaţa pe pământ folosind ADN-ul. Susţin clonarea umană. Au
apărut şi în România (site+publicaţii în româneşte).

Curs : GRUPĂRI RELIGIOASE CARE AU LUAT FIINŢĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI

A. SCHISME RELIGIOASE FAŢĂ DE B.O.R., CU MANIFESTĂRI ERETICE

1. Mişcarea anticalendaristică (Stiliştii).

-1/14 oct. 1924 – B.O.R. a îndreptat calendarul, conform recomandărilor Conferinţei

Interortodoxe de la C-pol (mai, 1923). Acţiunea a fost respinsă de călugări şi preoţi fără
cultură, fanatici, indisciplinaţi (monahii erau obligaţi să facă ascultare), încurajaţi din afară
(Rusia, Athos). S-au grupat în jurul mân. Slătioara, com. Râşca, jud. Suceava. Nu au fost
recunoscuţi drept „cult” aparte din partea statului.
-nu prea aveau preoţi; au atras un arhiereu, Galaction Gordun, caterisit de Sf. Sinod al
B.O.R. în 1955, pe care îl declară „mitropolit”. El hirotoneşte necanonic (de unul singur) ca
„episcop” pe Meftodie Marinache şi amândoi pe Evloghie Oţa (toţi excluşi din monahism şi
caterisiţi de B.O.R.). La schitul stilist de la Copăceni (jud. Ilfov) este hirotonit episcop un alt
caterisit şi exclus, Glicherie Tănase, mort în 1984 şi declarat în 1999 „sfânt”. Alt „mitropolit”
stilist: Silvestru Onofrei.
-conducerea actuală: sediu – Slătioara, „mitropolit primat”: Vlasie, ajutat de „arhiereii” Vasile
Mogârzan şi Fabian (ultimul la mân. Sfânta Maria – Militari, Bucureşti).
-au existat şi neînţelegeri (ex.: Cozma Lostun, „arhiereu” stilist – alungat de la Slătioara).
-ierarhia stilistă actuală se recrutează din rândul celor fără pregătire teologică, al preoţilor
caterisiţi şi monahilor excluşi.
Manifestări specifice: - fanatism contra B.O.R., a clerului şi credincioşilor ei;
-practică botezul şi căsătoria din nou
-calendarul vechi, neîndreptat = dogmă (cu o eroare ştiinţifică de 11 min. şi 14,02 sec. pe
an);
-aplică Pidalionul (colecţia de canoane a lui Nicodim Aghioritul), publicat în româneşte din
1844, reeditat, fără a fi adus la zi (cu referiri la autocefalie, patriarhie etc.) – mai important la
ei decât Scriptura.
-consideră „Taine”: spălarea picioarelor, sfinţirea bisericilor etc.
-liderii au averi uriaşe, deşi afişează condiţii modeste. Practică peregrinările în scopul
colectării de ajutoare pe la biserici şi mânăstiri ale B.O.R. sau cerşesc fonduri cu pancarte la
gât în locuri publice.
-practici bigote: nunţi fără lăutari, fără folclor, dansuri etc.
-Slătioara = centru de pelerinaj, la „moaştele sf. Glicherie, făcător de minuni”, cu cazare şi
masă asigurate
-încercări de intrare în legătură cu Biserici Ortodoxe: deşi pretind că au manifestări similare
Bisericilor din Rusia, M. Athos, Ierusalim sau Serbia, nu au fost recunoscuţi de aceste
Biserici, ci li s-a cerut să intre sub ascultarea canonică a Sf. Sinod al B.O.R. În eparhii
precum: Dunărea de Jos şi Tomis creează confuzie prin greşita identificare cu lipovenii!
Bibliografie: Ilie, Arhim. Cleopa, Cuvânt de lămurire în legătură cu rătăcirile stiliştilor, în
B.O.R., nr. 3-4/1955.

2. Uniunea umanitară non-profit „BORNA”

-fondată de ing. Gheorghe Luca din Bucureşti

- acesta a realizat „Calendarul natural al omenirii, sprijinind mişcarea stilistă, prin calcule
aşa-zis „ştiinţifice”.

3. „Ucenicii Sf. Ilie” sau „Turma Sf. Ilie”

-condamnaţi şi anatematizaţi de Sf. Sinod al B.O.R. în 1994.

-proveniţi dintre inochentişti
-organizatori: Ioan Zlotea – ucenic al lui Inochentie de la Balta, participant la Sinodul din
1924, care a hotărât îndreptarea calendarului, numit „Tăticul de Sus”; Alexie de la Buzău
(Anton Ciubotaru, m. 1995), numit „Tăticul de jos”; fraţii Dumitru şi Ilie Marian – „mămici
alese”. În toţi aceştia s-a manifestat Dumnezeu Tatăl întrupat sau Sf. Ilie (confuzie între
Tatăl Ceresc şi Sf. Ilie).
-Alte erori doctrinare: - credinţa în reîncarnare
-căsătoria e o spurcăciune înaintea lui Dumnezeu. Adevărata căsătorie: ca „frate şi soră”.
-Dumnezeu confundat cu materia (panteism), identificat când cu Sf. Ilie, când cu Sf. Ioan
Botezătorul, zicând că trebuia să fie prezent şi Tatăl ceresc pe icoana Epifaniei (Bobotezei).
-venerează cerul şi pământul, zilele şi calendarul
-atributul de creator al cerului şi pământului îl are tot Sf. Ilie.
- nu numai Hristos a înviat, ci şi alte persoane sfinte: Sf. Ilie, Inochentie, Maica Domnului,
Ioan Botezătorul. Se salută cu: …(fiecare din persoanele de mai sus) a înviat; adevărat a
înviat!
-preoţii care au soţii sunt nevrednici de slujire.
-Maica Domnului este moldoveancă.
-ţin calendarul neîndreptat.
-Au ritualuri păstrate din B.O.R., la care adaugă creaţii proprii (acatiste exagerate).
-cult accentuat pt. ziua de vineri, atât pt. jertfa lui Hristos, cât şi pt. Cuv. Paraschiva.
-scot miridă specială la Proscomidie pentru „patriarhul Alexie” de la Buzău.
-spovedania e publică; se face în faţa bătrânilor numiţi „bunei” şi „stareţi”
-iertarea se acordă prin sărutări sfinte şi stropiri cu aghiasmă. Euharistia se dă numai celor
vrednici.
-justifică minciuna pe textul din Fericiri „minţind pentru Mine” greşit interpretat
-exagerează pomenirile, metaniile, cultul sf. cruci (au cruci mari, de plumb, cu care
binecuvintează în cele 4 zări).
-organizaţi în Bârlad, Sibiu, Galaţi, Tulcea, Vaslui, Bucureşti, Buzău, Botoşani.

4. Noul Ierusalim

-grupare cu specific apocaliptic (de unde vine şi denumirea), condamnată de Sf. Sinod al
B.O.R. (1993).
-adepţii se pretind adevăraţii ortodocşi şi provin dintre foşti practicanţi ai Meditaţiei
Transcendentale, artişti (Marian şi Victoria Zidaru – artişti plastici; Ovidiu Lipan şi Gh. Zamfir
– simpatizanţi), preoţi şi monahi ortodocşi grupaţi în jurul surorilor Virginia şi Mihaela.
-Virginia, moartă în 1992, a fost declarată „sfântă” şi i s-au alcătuit slujbe, acatiste, icoane
etc.
-Sediu: Glodeni, lângă Pucioasa (Jud. Dâmboviţa), unde au construit, după planurile soţilor
Zidaru, un templu-ziggurat, în care nu au acces decât cei iniţiaţi. Băiatul soţilor Zidaru (9 ani)
moare accidentat sub zidurile noii construcţii. Alături, la câteva sute de metri, s-a înfiripat o
„mănăstire” mixtă, sfidând canoanele. Tot aici, s-au realizat şi alte anexe: chilii, spaţii de
cazare pentru „fraţi” şi „surori”, ateliere de „creaţie” etc.
-La început, Virginia şi adepţii ei au avut binecuvântarea arhiereului Irineu Pop Bistriţeanul,
care a sfinţit complexul la inaugurare, iar apoi a retractat, rămânând arhereu-vicar.
-Au curajul să publice, atât sub formă de ziar(lunar), cât şi în volum separat, „cuvântul lui
Dumnezeu” – mesaje divine transmise sub formă de „revelaţie deschisă” – atât Virginiei, cât
şi urmaşilor ei. Textele provin de la Dumnezeu Tatăl, Hristos, Maica Domnului sau „sfânta”
Virginia şi se adresează adepţilor într-un stil predicatorial naiv, cu greşeli de ortoepie
supărătoare. Inspiraţia este evidentă după mesaje similare din lumea catolică (Medjugorje).
Mesajul lor este, categoric, apocaliptic.
Din cuprins: - România = Noul Ierusalim (ţară aleasă a fi izbăvită de urgia Apocalipsei, dar
nu pentru ierarhie, care e acuzată de corupţie, ci pentru credincioşii ei.
-post continuu, inclusiv duminica şi-n sărbători. Hrana cu alimente curate, necontaminate
(nepoluate).
-căsătoria albă
-port specific: bărbi şi plete lungi (cozi), haine de in şi cânepă.
-calendarul vechi (în legături cu stiliştii, cu care caută să implanteze schituri în ţară)
-şedere la case, nu în blocuri
-„Atelierul de creaţie creştin-ortodox”, sub patronajul soţilor Zidaru, a imprimat un stil aparte,
apocaliptic, în arta religioasă românească, foarte apreciat în ţară şi străinătate.
Bibliografie: David, P.I., Invazia sectelor..., vol.2, Adrian, Pr. Simeon, Biserica, sectele şi
fraţii mincinoşi, Ed. Pelerinul, Iaşi, 1998.

5. Biserica Ortodoxă Tradiţională (Strămoşească) sau „a Vlahilor de Pretutindeni”

-structură religioasă în formare, cu mai multe centre: la Piatra Neamţ, Bucureşti

(„Mitropolitul” Ioan Preoteasa – fost preot plecat în S.U.A. cu căsătoria „anulată”, întors la
Bucureşti cu gânduri de a fi numit eparhul Giurgiului, caterisit de Sf. Sinod şi remarcat în
mass-media cu prilejul săvârşirii unei rânduieli necanonice – înmormântarea unei persoane
publice decedată, potrivit cercetărilor, prin suicid; Î.P.S. Hristofor – grec, stilist), Constanţa
etc.
-atrage preoţi (nemulţumiţi că nu li se recunosc „meritele”), monahi (aspiranţi la arhierie aflaţi
în dizgraţie) şi credincioşi (mase de manevră), propunând forme speciale de nesupunere
faţă de ierarhie.
-2006: presa dezvăluie întâlniri secrete ale adepţilor grupării în jud. Suceava (Vatra Dornei),
dar şi peste hotare (Ucraina); este deconspirat un nou adept, ierom. Olivian Bindiu (hirotonit
arhiereu în secret).
-încearcă înfiinţarea unei mânăstiri la Copăceni – Ilfov, fără rezultat, în urma eforturilor
misionare ale preotului ortodox Lică Lepădatu.
-încearcă joncţiunea cu gruparea anticlericală şi antisinodală provenind de la Vladimireşti
(Alianţa pentru renaştere spirituală din România), cu nucleele dizidente din jurul unor clerici
şi monahi contestatari ai unor ierarhi din conducerea Bisericii.

6. Biserica Secretă (Ascunsă) a Maicii Domnului

-structură religioasă în formare.

-lider: prof. Constantin Dogaru din Tecuci, primitor al unor „noi revelaţii”, pe care le publică în
mai multe volume, cu largul concurs al unor sponsori. Se autointitulează „Înaltul
Comunicator”, el însuşi „mare preot”, „hirotonind” alte persoane, printre care şi femei, pe
toate cele 3 trepte (există, deci, şi o ierarhie feminină).
-leg. cu Turma Sf. Ilie, cu mişcările de la Vladimireşti şi Pucioasa.
-abateri doctrinare, cultice şi morale: există „10 ceruri”, 8 Taine (a opta: „conlucrarea
divină”), Dumnezeu-Tatăl are „încă 33 de fii neîntrupaţi”, revelaţia deschisă (noi texte
„inspirate” – scrierile lui Dogaru, viziuni profetice şi „descoperiri”), preexistenţa sufletelor,
milenarismul, spovedania în grup, interdicţii privind căsătoria şi testarea „compatibilităţii”
soţilor în prealabil, antisemitism agresiv.
-prozelitism: iertarea păcatelor se dă condiţionat de răspândirea publicaţiilor dogariste („cu
150-200 de Paraclise ale Preasfintei Treimi date de sufletul unui om care s-a sinucis, se
poate scoate acel suflet din orice fel de chin al iadului” !); adepţii sunt ameninţaţi cu moartea
(„accidente”), dacă divulgă secretele grupării sau o părăsesc.
-salutul special: Vaviov! („smerita salutare cerească”).
-mesaj apocaliptic centrat pe „dezvăluirea” strategiilor oştilor îngereşti, prezentate ca o
ierarhie militară, cu grade diferite şi cu poziţionări specifice „celor 10 ceruri”; respectivii îngeri
au felurite numiri, unele ridicole (Ex.: Sf. Heruvim Antrax). Tuturor le sunt dedicate „slujbe” şi
„acatiste” (ex.: Acatistierul luminic). Au şi rol terapeutic, folosind diverse tipuri de raze, ce
vindecă toate bolile, chiar şi pe cele incurabile (ex. SIDA).
-se reia aceeaşi temă a salvării României, ca pământ ales şi binecuvântat, din cataclismele
finale.
-susţinere frenetică a canonizării unor adepţi ai mişcării (Nil Dorobanţu, Maria Românca
etc.).
-ultima „operă”, monumentală: Biblia Maicii Domnului, un afront adus atât sacralităţii şi
unicităţii Sfintei Scripturi, cât şi Sfintei Fecioare.
-nuclee formate din „preoţi”, „monahi” şi credincioşi în judeţele: Galaţi, Brăila, Vaslui, Iaşi,
Bacău, Timiş, Constanţa, Hunedoara şi în mun. Bucureşti. Un caz mediatizat: cel al lui
Toader Ţepeş, fost mecanic de locomotivă, „preot” al Bisericii Secrete din Bicaz. La Oradea,
activităţile grupării se desfăşoară sub paravanul fundaţiei „Altadora 2003”.
-creează confuzie, atât „preoţii” cât şi „preotesele” slujind îmbrăcaţi cu reverendă şi odăjdii,
folosind „sfinte vase” etc. Cultul, adaptat după cel ortodox, se desfăşoară deocamdată în
case particulare; nu-i exclus ca pe viitor să ridice „biserici”. Există şi o „liturghie” adaptată, „a
Maicii Domnului”.
-întruchiparea „Mângâietorului” – „profetul zilelor de pe urmă”, „Ioan cel nou – împăratul lumii
noi” este un ţăran, Ion Marin din Ioneşti Argeş. Prin acesta, gruparea caută să continue
fenomenul Maglavit.

B. GRUPĂRI CU TENDINŢE SEPARATISTE (CENTRIFUGE) FAŢĂ DE B.O.R.

1. Oastea Domnului

-mişcare de emancipare a vieţii religioase a ortodocşilor români, în spirit tradiţionalist, axată

pe coordonarea activităţii creştinilor practicanţi (unii chiar habotnici). Atâta vreme cât este
controlată de Biserică, mişcarea în sine are un rol benefic: ajută ierarhia în munca pastoral-
misionară. Nu putem trece cu vederea nici faptul că, acolo unde autoritatea bisericească a
lipsit, s-au înregistrat cazuri de desprindere a ostaşilor de la Ortodoxie sau trecerea lor la
anumite culte (cu totul sporadic, după cum vom vedea).
-organizaţii similare în Grecia: Zoi, Sotiria. A nu se confunda cu secta Armata salvării.
-întemeietori: mitrop. Nicolae Bălan al Ardealului şi pr. Iosif Trifa, delegatul lui – în 1923 se
înfiinţează primele grupări la Câmpeni şi Sibiu, sub deviza „Veniţi la Iisus!” şi salutul: „Slăvit
să fie Domnul!”.
-sprijin mitropolitan: tipografie proprie la Sibiu, unde editează revista: Iisus Biruitorul, iar pr.
Trifa publică predici, broşuri moralizatoare, culegeri de cântări etc.
-se răspândeşte rapid în toată ţara
-manifestare specifică: adunări după Liturghie în Biserici sau case (mai ales în după-
amiezele duminicilor şi sărbătorilor), cu: rugăciuni, imne, citiri şi explicări din Sf. Scriptură
etc. Organizează pelerinaje la hramuri de biserici şi mânăstiri.
-izbucneşte un conflict între Iosif Trifa şi Nicolae Bălan. Trifa e caterisit în 1937 şi moare în
1938. Deşi pe patul de moarte îndeamnă: rămâneţi în Biserică!, după decesul lui urmează o
perioadă de instabilitate pentru Oaste, când unii membri s-au amestecat în politică (de
partea legionarilor), au început să se grupeze în jurul unor lideri laici, să nu se mai supună
preoţilor parohi, deci să dezbine unitatea parohiilor. Unele grupări de „ostaşi” s-au separat
de parohiile pe lângă care s-au constituit iniţial, ajungând să desfăşoare o activitate de sine
stătătoare. La aceasta a contribuit şi măsura comunistă de suprimare a tuturor organizaţiilor
cu caracter religios după 1948; „ostaşii” au fost obligaţi să se integreze în sistemul cultelor
recunoscute de stat: majoritatea s-au întors la parohii, dar au existat şi excepţii (Cluj şi
Simeria), care s-au lipit la grupări neoprotestante. Mulţi au plecat în străinătate, unde au
fondat „Vatra” (în S.U.A), condusă de ep. Valerian Trifa (nepotul lui Iosif Trifa).
-liderul Oastei în perioada comunistă: Traian Dorz (m. iun.1989).
-exagerări:- accentuarea rolului pastoral al unor lideri „ostaşi” laici, care predică în biserici şi
organizează viaţa parohială în locul preoţilor;
-compunerea şi executarea unor imne străine spiritualităţii şi tradiţiei româneşti (melodii de
vals, polca, mazurca etc.);
-săvârşirea de liturghii pe mormântul lui Iosif Trifa;
-exagerări doctrinare în broşuri şi imne; predilecţia spre psihoza apocaliptică;
-împărtăşania oferită spre păstrare laicilor;
-spovedania publică, dezlegarea perpetuă (împărtăşire fără altă spovedanie);
-nunta fără respectarea tradiţiilor folclorice româneşti (fără muzică – în afara imnelor „Oastei”
– fără dansuri, fără consum de carne şi alcool)
-Dizidenţe: grupările amintite: Cluj şi Simeria; precum şi cea condusă de pr. Avramescu,
„mitropolitul Oastei din Dobrogea”, ajutat de „consilieri”: pr. Timotei şi Ştefan Popa
(Techirghiol, Topraisar).
-Organizarea astăzi: -sub directa ascultare a Sf. Sinod al B.O.R. (mulţi sinodali membri sau
simpatizanţi; în trecut: ep. Iosif Gafton al Argeşului; astăzi: P.P.S.S. Andrei de Alba Iulia,
Ioan al Oradiei, Justinian al Maramureşului, Serafim al Germaniei ş.a.). Delegatul Sf. Sinod
pt. problemele Oastei: P.S. Calinic al Argeşului. Au un consiliu preoţesc format din
personalităţi precum: pr. prof. dr. Vasile Mihoc (Sibiu), pr. conf. dr. Constantin Onu (Piteşti)
ş.a. Ţin mai multe congrese. Au reactivat şi completat statutul de funcţionare a Oastei, au
reorganizat editura Oastea Domnului şi publică, după 1989, revista Iisus Biruitorul. Se
implică misionar prin: pelerinaje, predici, cateheze, acţiuni sociale, filantropice etc.

2. VISARIONIŞTII

-constituie o ramură a Oastei Domnului. Se numesc aşa după liderul lor spiritual,
ierodiaconul Visarion Iugulescu (treapta sa ierarhică e contestată de către unii cercetători, în
special de prof. diac. dr. Petre David, care-l numeşte simplu rasofor).
-liderul s-a născut în 1922, pe Valea Prahovei, numindu-se din botez Vasile. S-a perindat pe
la mân. Căldăruşani şi Cernica, după care a ajuns organizator al Oastei Domnului la Biserica
Sf. Nicolae Sârbi. După demolarea acesteia în 1983, se retrage la o casă parohială a Bis. Sf.
Nicolae Vlădica (11 Iunie). Aici îşi reorganizează gruparea, ajutat de sora Elena. A atras f.
mulţi tineri şi tinere, adunaţi sub denumirea de „Lucrarea”; promovează căsătoriile albe,
nunta fără lăutari (numai cu cântări ale Oastei Domnului), vestimentaţie specifică (haine
negre, basmale albe sau albastre, excluderea podoabelor de orice fel).
-după 1989, mişcarea cunoaşte o dezvoltare puternică: se publică revista Călăuza ortodoxă,
cu predici visarioniste şi ilustraţii – icoane pictate de Visarion, în stil naiv. S-au alcătuit filme,
proiecţii de diapozitive etc. Din cuprinsul acestor materiale:
-Visarion se pretinde, el însuşi, purtătorul unor revelaţii primite direct, în urma unor „arătări”,
viziuni. În predici, reproduce astfel de mesaje, prezentând dialoguri între Dumnezeu, Maica
Domnului, îngeri, diavoli, sfinţi, fără bază biblică şi patristică. Abuzează de digresiuni,
poveşti şi descrieri imaginare, care fac, însă, deliciul adepţilor. Nu în ultimul rând, creează o
psihoză eminamente sectară prin descrierile îngrozitoare ale sfârşitului lumii, ale chinurilor
iadului etc. Are, însă, şi meritul de a îndrepta adepţii pe calea moralităţii, prin combaterea
aspră a păcatelor şi viciilor.
-într-o vreme, Călăuza a apărut cu binecuvântarea P.S. Galaction (fie s-a obţinut în grabă,
fie nu s-a obţinut deloc, căci la ora actuală se publică fără nici o binecuvântare).
-la iniţiativa pr. paroh Ion Grigore, s-a desfiinţat gruparea de la 11 Iunie. Visarion s-a retras,
bătrân, la Comarnic, dar adepţii s-au regrupat la alte biserici: Sf. Pantelimon, Sf. Mina, Sf.
Silvestru, Sf. Nicolae Şelari, Toţi Sfinţii, Sf. Stelian, Mătăsari etc. De asemenea, au puternice
nuclee în ţară: Constanţa, Iaşi, Botoşani, Craiova, Tulcea, Timişoara, Arad.
-au legături, pe filiaţie, cu Oastea Domnului (cu cântări şi manifestări similare), cu mişcarea
de la Vladimireşti şi Turma Sf. Ilie.

3. Petrache Lupu de la Maglavit

Petrache Lupu, un cioban gângav din Maglavit – Dolj, pretinde că a avut o întâlnire cu
Dumnezeu, care i se arată sub o salcie sub forma unui bătrân, îi tămăduieşte neputinţa şi îl
îndeamnă să predice. Fenomenul se înscrie în seria „arătărilor divine” din prima jum. a sec.
XX (Lourdes), este intens mediatizat şi speculat politic, inclusiv prin vizita regelui Mihai I,
care-i devine cumătru lui Petrache. Se înfiinţează o mănăstire (azi redeschisă); are loc un
pelerinaj nemaiîntâlnit (minuni, vindecări etc.). Petrache profită: au loc exagerări (intră prin
uşile împărăteşti, se împărtăşeşte direct din potir etc.). Teosofii şi spiritiştii îl consideră un
medium de-al lor. În timpul comunismului retractează, ba chiar huleşte. Devine colectivist
fruntaş. După 1989, fenomenul se reia, dar cu slabe rezultate; doar unii membri ai Oastei
Domnului îşi mai amintesc de el. Moare în 1994, la vârsta de 86 de ani, şi e înmormântat în
cimitirul parohial.

4. Mişcarea de la Vladimireşti. Alianţa pentru Renaştere Spirituală din România

-s-a conturat în jurul maicii Veronica (n. Vasilica) Gurău (1920-2005), care a pretins a fi avut
vedenii (arătări) ale maicii Domnului în câmpuri cu porumbi, pe toată perioada celui de-al
doilea război mondial.
-la mân. Vladimireşti, pr. Ioan de la Bihor practica spovedania publică şi împărtăşania
permanentă. Viziunile Veronicăi, deja publicate, atrag mii de pelerini. Intră în conflict cu
autorităţile bisericeşti atunci când 2 călugăriţe din obştea Veronicăi sunt prinse când
sustrăgeau părticele din moaştele Sf. Dimitrie de la Bucureşti. Mânăstirea e închisă în 1957
şi transformată în I.A.S. în 1958. Veronica e reţinută şi condamnată. După eliberare, duce o
viaţă îmbelşugată în Bucureşti, căsătorindu-se cu arhitectul Gigel Văsii, mai tânăr cu 25 de
ani. Se pretinde că a fost o căsătorie forţată, din interes, neconsumată etc. După 1989, îl
părăseşte şi se reîntoarce în mănăstire, care e reorganizată de P.S. Casian după normele în
vigoare. Deşi s-au tipărit viziunile şi memoriile maicii Veronica, aceasta nu le mai
recunoaşte. Grupuri de uceniţe de la Vladimireşti, conduse de Gherghiniţa şi Lucia Enache,
creează anarhie şi tulbură slujbele din bisericile ortodoxe, cu strigăte împotriva Patriarhului
sau unor ierarhi. Mai nou, se organizează sub titulaturile: Biserica Ortodoxă Liberă şi Alianţa
pentru Renaştere Spirituală din România (lider: Tudor Nicolae), şi Sindicatul preoţilor
Solidaritatea (condus de Gabriel A. Mascas) au site-uri Internet şi pretind, în mod abuziv, că
se bucură de susţinerea unor preoţi şi duhovnici renumiţi (pr. Arsenie Papacioc, pr. Tănase
de la Valea Plopului, în trecut: pr. Galeriu etc.). Continuă legăturile cu pr. Ioan Iovan,
caterisit între 1956-1989, trecut pe la Plumbuita, ajuns la mân. Recea, unde practică şi
astăzi ceea ce ştie de-o viaţă: spovedania publică şi dezlegarea generală pentru
Împărtăşanie, sfidând canoanele şi rânduielile bisericeşti. „Maica Teodosia” (Zorica Laţcu)
are curajul s-o numească pe Veronica, blasfemiator, „Chipul feminin al lui Dumnezeu” şi
„proorocul planetei”.

C. GRUPĂRI DE INFLUENŢĂ ORIENTALĂ, ÎNFIINŢATE ÎN ROMÂNIA

1. MISA – „Mişcarea pentru Integrarea Spirituală în Absolut”

-lider: Gregorian Bivolaru – acuzat de mai multe infracţiuni, refugiat – azilant în Suedia;
-ţin conferinţe, cursuri şi practici yoga în manieră „modernă”; propun aşa-zisa echilibrare
fizică şi psihică, dezvoltarea conştiinţei de sine etc.
-regim alimentar naturist, cu deviaţii extreme (urinoterapia);
-practici sexuale, pornografice, imorale, incestuoase.
-se înscriu, mai amplu, în curentul New Age. Zic că sunt, în continuare, ortodocşi; unii se
spovedesc (şi chiar sunt împărtăşiţi!), alţii renunţă la spovedanie şi împărtăşanie.

2. Radiesteziştii

-propun pătrunderea şi cunoaşterea sinelui uman şi influenţarea lui prin energiile pe care le
captează prin diferite tehnici (exemple: nuiaua, bagheta, pendulul etc.);
-în mişcare au fost atraşi şi preoţi, pretinzând realizarea de exorcisme. Se solicită adepţilor
respectarea cu stricteţe a dogmelor ortodoxe: Sfânta Treime, credinţa în jertfa lui Hristos etc.
Se impun: ţinerea cu stricteţe a posturilor, Spovedania, Împărtăşania.
-paravanul legal: Asociaţia Naţională de Terapii Complementare din România (preşedinte
Bors Marian Constantin); Societatea Română de Radiestezie şi Fundaţia română de
Inforenergetică „Sf. Ap. Andrei” (preşedinte: Claudian Dumitriu).
-alte personalităţi: Dr. Ing. Constantin Cojocaru („Cojoterapia”), dr. Mudava (fost candidat la
preşedinţie), Mario Sorin Vasilescu.
-captează „energii” prin cercuri şi lanţuri umane în anumite locuri şi timpuri (Vf. Omu, litoral
etc.), unde se realizează adevărate tabere de întrunire a adepţilor;
-se înscriu, mai amplu, în curentul New Age. Zic că sunt, în continuare, ortodocşi; unii se
spovedesc (şi chiar sunt împărtăşiţi!), alţii renunţă la spovedanie şi împărtăşanie.
-REIKI- cea mai recentă formă de radiestezie adusă în România, cu tendinţe puternice de
grefare pe filonul adevărului ortodox. Fondator: Usui Mikao (jap.). Urmăreşte iniţierea
adepţilor prin conectarea lor la sursa de energie universală. Lideri: maestrul Constantin
Gheorghiţă din Sibiu (promotor şi al unui curs de „hirotonisire” a adepţilor în „ordinul lui
Melchizedec” – deci, o pretinsă „ierarhie”), Ovidiu Dragoş Argeşanu (autorul unor lucrări de
popularizare a reiki), Bogdan Negulescu etc.

3. „Spiriţii” bihoreni

-grupare legată de personalitatea diac. Iosif Vuculescu de la parohia Sepreuş (Arad); el

deprinde spiritismul la Budapesta şi Viena şi predică o abordare a lui „ştiinţifică” începând cu
1910.
-se remarcă în Oastea Domnului, unde creează un grup special. Se consideră „vas ales” şi
„presbiter” al grupării, organizând adunări în case particulare (şedinţe la care se citeşte din
Biblie, apoi se cheamă „Duhul” în stare de autosugestie, asemenea duhoborţilor şi
penticostalilor). Practică forme adaptate de spovedanie, împărtăşanie şi maslu („ungeri”). Se
consideră mai presus de preoţi şi de episcopi, pentru că sunt hirotoniţi „direct de Dumnezeu,
de Duhul Sfânt”. Alt lider – Tanca Vasile (între 1930-1970).
-după 1970 – se încearcă recunoaşterea oficială a mişcării. Sunt separaţi de Oastea
Domnului şi nu trebuie confundaţi cu ea, fiind mai degrabă o formă de spiritism autohton,
provincial.
-după 1989 - prosperitate financiară; continuă demersurile pentru recunoaştere, primesc
adepţi din rândurile celor ce se desprind din Oastea Domnului.

4. „Maestrul” Maitreya şi „Fiii luminii” sau „Creştinii noii ere”

-întemeietor: Francisc Horvath (şi-a schimbat în 1990 numele în Francisc Maitreya), originar
din Deva, fost tehnician în Timişoara şi profesor de desen la Vaslui. Promovează un sistem
religios sincretic new-age-ist, combinând învăţături ortodoxe şi din religiile orientale. Se
consideră: mare clarvăzător , profet, guru, reîncarnare a lui Hristos, Mângâietorul – Duhul
Sfânt întrupat şi chiar „Tatăl cel ceresc” . De sărbătoarea ortodoxă a Înălţării Domnului din
anul 2003, se pretinde că şi-ar fi părăsit corpul fizic pentru o vreme, aflându-se la spitalul din
Baia Mare (stop cardiac, moarte clinică). Autor al mai multor cărţi (din care 2 „evanghelii”), 7
rugăciuni, 10 „scrisori”, 21 de „psalmi” şi numeroase „sutre”. Stilul profetic al revelaţiilor se
aseamănă cu cel al „Noului Ierusalim”, atât ca surse (Dumnezeu Tatăl, Fecioara Maria), cât
şi în privinţa conţinutului şi stilului: salvarea exclusivistă a României, urmând noile
„descoperiri”, transmise în binecunoscutul limbaj prolix, dar cu tentă apocaliptică şi implorări
patetice.
-Din ortodoxie e preluată credinţa în Treime, care se modifică în sensul acceptării celorlalte
avataruri ale lui Hristos: Krishna, Rama, Budha, Mahomed, Zalmoxes şi, bineînţeles, cel
actual: Maitreya. Se vorbeşte şi de Duhul Sfânt, fie confundat cu Tatăl ceresc, fie prezentat
ca o forţă (putere) a Acestuia transmisă în lume exclusiv de Maitreya şi adepţii săi. O
cinstesc şi pe Fecioara Maria, alături de alţi iniţiaţi şi „maeştri”, chemaţi în ajutor prin
„rugăciune” – executată exclusiv în spaţii consacrate (temple) sau în faţa unor amulete
(piramide) dăruite de marele maestru.
-Cultul este specific oriental: adepţii se îmbracă în alb, cu brâie colorate (în special verzi sau
albastre), recită mantre (mantra specifică sectei: Uiiiiiii!!!), venerează icoane, dar şi desene
executate de maestru, cruci stilizate în forme ciudate, folosesc elemente decorative şi cultice
din budism (statuete, beţişoare parfumate etc.). Execută diverse „poziţii” yoga şi tehnici de
meditaţie, axate pe realizarea păcii, iubirii şi armoniei (incluzând energia sexuală) în Noua
Eră.
-Morala: rigoristă, chiar ascetică. Restricţii la carne. Vindecări holistice, bioenergii,
tratamente homeopate. Yoga „Focului Cosmic”. Meditaţii. Consumă „băuturi sfinte” –
generatoare de stări euforice.
-Adepţii se consideră, în continuare, ortodocşi, dar „evoluaţi”. Continuă să apeleze la preot,
pentru diverse ritualuri: sfeştanie, înmormântare etc.
-Prozelitism: Maytreia apare destul de des în Bucureşti, mai ales în parcuri (preferat este
Cişmigiul), unde se remarcă prin ţinuta insolită (toga albă) şi gloata de adepţi (cca. 100)
care-l înconjoară. Au forme de asceză în locuri retrase (peşteri), unde s-au semnalat acte
criminale . -Site-uri internet, şcoală „iniţiatică” de yoga, numită „Academia sufletului”. Ţin
cursuri în mijlocul naturii.
.