Beneficiile vitaminei K

Vitamina K are funcții importante în organism, unele dintre ele fiind încă in curs de
descoperire.

Cercetările au aratat ca vitamina K împiedică formarea pietrelor la rinichi, scade

riscul de cancer, are rol în sinteza osoasă și îmbunătățirea sensibilității la insulină și
a intoleranței la glucoză, prevenirea rezistenței la insulină și reducerea riscului de
diabet insulinoindependent (tip 2).Date recente indică faptul că deficitul de vitamină
K subclinică nu este neobișnuit. În plus, antagoniști ai vitaminei K cum este
warfarina, poate provoca reacții adverse dăunătoare, care pot fi parțial blocate prin
suplimentarea cu vitamină K.

Introducere

Vitamina K numită şi vitamina antihemoragică sau vitamina coagulării, face parte din
grupul vitaminelor liposolubile, intervenind în formarea unor factori ai coagulării –
factorii II, VII, IX, X, cât şi a unor factori anticoagulanţi –proteina C Şi S. Aceştia sunt
proteine specifice sintetizate în ficat plecând de la precursori inactivi printr-un proces
la care participă vitamina K.

Precursorii inactivi sunt carboxilaţi în prezenţa unor carboxilaze a căror cofactor este
vitamina K, rezultând gama-carboxiglutamaţi activi. Vitamina K redusă este oxidată
în timpul reacţiei şi ea revine la forma redusă sub acţiunea unei vitaminaK-
epoxireductază şi vitamina K reductază.

Produşii rezultaţi din carboxilarea dependentă de vitamina K intervin şi în procesul

mineralizării osoase cum este cazul osteocalcinei produsă de osteoblaste.

În grupul vitaminei K intră mai mulţi compuşi care au în comun nucleul 1,4-
naftochinonic. Astfel au fost descrise:

-vitamina K1(fitomenadiona, filochinona)

-vitamina K2(menachinona, farnochinona)

-vitamina k3(menadiona).

Vitaminele K1 Şi K2 sunt naturale, vitamina K3 este de sinteză. De la menadionă s-

au obţinut alte vitamine K sintetice, hidrosolubile K4-K7, K4 menadiolul, K5-K7
compuşi cu grupăi aminice.

Vitamina K1 este prezentă în legumele cu frunze verzi(spanac), tomate, stigmatele

de porumb, precum și în uleiuri vegetale(ulei de măsline, ulei de soia), în timp ce
vitamina K2 (menachinonă) se găsește în mici cantități în pui, unt, gălbenușuri de
ou, brânză și boabe de soia fermentate (natto- mâncare tradiţională japoneză). În
ciuda faptului că flora intestinală bacteriană de mamifere este capabilă să producă
vitamina K2, cantitatea produsă este considerată a fi neglijabilă.

Necesarul zilnic recomandat de vitamină K este:

-bărbaţi: 120 μg/zi;
-femei: 90μg/zi;
Totuși, s-a speculat că necesarul zilnic de vitamină K (90-120 μg / zi) nu este
suficient pentru a induce carboxilarea completă a tuturor proteinelor dependente de
vitamina K.

Deficienţa de vitamină K

Măsurarea și tratamentul deficitului de vitamină K pe baza testelor de sânge nu sunt

perfecte. Concentraţiile plasmatice de filochinonină fluctuează în funcţie de aportul
zilnic.
În ciuda faptului că un procent înalt de osteocalcin subcarboxilat indică un deficit de
vitamină K, această valoare poate varia, de asemenea, pe baza aportului recent de
vitamină K și nu poate indica deficitul cronic de vitamina K.

În plus, o valoare normală a proteinei carboxilate MGP în ser nu poate indica o

valoare normală a statusului de vitamina K, deoarece MGP carboxilat în ser ar putea
fi normal, dar suboptimal în artere.

Vitamina K şi sănătatea oaselor

Osteoporoza este unul din principalii factori la nivel mondial, care contribuie la
fracturi, provocând mai mult de 8,9 milioane de fracturi anual.
În plus, osteoporoza afectează aproximativ 200 de milioane de femei în întreaga
lume (aproximativ 1 din10 femei în vârstă de 60 de ani, 1 din 5 femei în vârstă de 70
de ani, 2 din5 femei în vârstă de 80 de ani și 2 din3 femei în vârstă de 90 de ani).
Una din 3 femei și 1 din 5 bărbați peste 50 de ani vor avea o fractură osteoporotică.
În plus, 61% din toate fracturile osteoporotice apar la femei. Se aşeaptă ca incidenţa
fracturilor de şold să crească cu 310% la bărbaţi şi cu 240% la femei până în anul
2050.
Într-adevăr, s-a estimat că există un risc vital de 40% pentru fracturile care afectează
șoldul, antebrațul și vertebrele (similar cu riscul bolii cardiovasculare), aproape 75%
din aceste tipuri de fracturi apar la pacienții cu vârsta de 65 de ani și peste.
Din cauza osteoporozei, numărul zilelor petrecute în spital este mai mare decât în
cazul diabetului, atacurilor de cord sau cancerului de sân.

Este, de asemenea, o cauză majoră de handicap, care s-a dovedit a fi mai mare
decât cea cauzată de cancer (cu excepția cancerului pulmonar) și comparabil cu sau
mai mare decât handicapul cauzat de artrita reumatoidă, astm și de tensiunea
arterială crescută.
Mortalitatea în primele 12 luni după fractura de șold este de aproximativ 20%, fiind
mai mare la bărbați decât la femei.
Mai mult decât atât, fracturile de şold la bărbați reprezintă aproximativ 20-25% din
totalul fracturilor de sold, si cei peste 50 ani au un risc de 30% de a se confrunta cu
o fractură, similar cu riscul de a dezvolta cancer de prostată.

Fracturile de fragilitate sunt cauza principală de spitalizare și / sau deces în SUA

pentru adulții trecuţi de 65 ani.
În plus, 44% din îngrijirile medicale la domiciliu se datorează fracturilor.
Este evident că osteoporoza este extrem de comună și această condiție duce la
dizabilități, costuri și chiar moarte.
Prin urmare, prevenirea și tratarea acestei boli este extrem de importantă.
Experţii din cadrul USPSTF(United States Preventive Service Task Force) au
declarat recent că nu există dovezi suficiente despre calciu și vitamina D în
prevenirea unei fracturi la femeile aflate în premenopauză sau la bărbații care nu au
prezentat o fractură.
Aceştia recomandă suplimentarea zilnică cu 400 UI sau mai puțin de vitamina D3 și
1000 mg sau mai puțin de calciu, pentru prevenţia primară a fracturilor la femeile
neinstituționalizate aflate în postmenopauză. Astfel dacă pacientul nu este o femeie
postmenopauză sau nu a avut deja o fractură, USPSTF nu recomandă calciu și
vitamina D pentru a preveni o fractură.
De asemenea, USPSTF afirmă că "suplimentarea zilnică cu ≤ 400 UI de vitamina D3
și ≤ 1000 mg de calciu nu are un beneficiu net pentru prevenţia primară a fracturilor"
și că "Nu există dovezi în ceea ce privește beneficiul suplimentelor zilnice cu> 400
UI de vitamina D3 și> 1000 mg de calciu pentru prevenţia primară a fracturilor la
femeile aflate în postmenopauză și beneficiile nu pot fi determinate. "
Astfel, ce altceva poate un medic prescrie pentru a ajuta la prevenirea osteoporozei
și consecințele acesteia? O cantitate mare de date pare să indice un potențial
substanțial pentru suplimentarea vitaminei K.
Cu toate acestea, în prezent câteva ghiduri recomandă terapia cu vitamina K pentru
prevenirea sau tratamentul osteoporozei
.

Vitamina K1 (5 mg pe zi) administrată la 440 femei postmenopauză cu osteopenie,

timp de 2 ani într-un studiu dublu-orb randomizat, controlat cu placebo, a determinat
o scădere cu 50% a fracturilor (9 vs 20, p = 0,04) comparativ cu placebo, în ciuda
faptului că nu a existat nici o îmbunătățire a densității minerale osoase.
În plus, a existat o reducere cu 75% a incidenței cancerului la pacienţii trataţi cu
vitamina K1 (3 vs 12, p = 0,02).
Se consideră că vitamina K nu are nicio legătură cu creșterea densității minerale
osoase, ci mai degrabă cu creșterea rezistenței osoase.
Un studiu recent a arătat că vitamina K2 (45 mg / zi) a redus în mod semnificativ
fracturile de șold (reducere de 77%), fracturile vertebrale (reducere de 60%) și toate
fracturile non-vertebrale (reducere de 81%). S-a demonstrat că vitamina K1
reduce fracturile și cancerul într-un studiu clinic, deși sunt necesare mai multe date
pentru a confirma aceste beneficii.

Vitamina K şi calcifierea vasculară

Pe măsură ce funcția renală scade are loc depunerea anormală de calciu în arterele
coronare.
Într-adevăr, prevalența depunerii de calciu în arterele coronare a fost raportată la
13% din pacienții "sănătoși" fără boală renală, 40% din pacienții cu boli cronice de
rinichi, care nu sunt dializați; 57% din pacienții care încep dializa și 83% din pacienții
dializaţi pe termen lung. Dietele sărace în vitamina K pot determina hipovitaminoza
în doar 7 zile.
La pacienţii care primesc warfarină hipovitaminoza K este frecventă.
Studiile de cohortă şi studiile transversale au arătat un risc mai mic de boală
coronariană, mortalitate prin boală coronariană, mortalitate de orice cauză şi
calcificări aortice severe dacă se administrează cantităţi mai mari de vitamina K2.
Acest lucru nu a fost demonstrat atunci când se administrează vitamina K1.
Astfel, consumul de vitamina K1, fără vitamina K2, poate să nu fie suficient pentru a
suprima calcificările arteriale și / sau reducerea riscului de apariție a unor
evenimente cardiovasculare ulterioare și moarte. Se presupune câ menachinona
este mai eficientă decât vitamina K1 în prevenirea calcificărilor arteriale.
Vitamina K2 are rol esential in metabolismul calciului,dovedit printr-o serie continua
de studii clinice care fundamenteaza rolul de agent mediator ce regleaza transportul
si depunerea calciului,mentinand arhitectura fiziologica a oaselor ,deoarece
activeaza intr-un mod natural osteoblastele,osteocalcina (OSC) si proteina matrice
osoasa Gla(MGP).
Mult timp s-a crezut că vitamina K a fost implicată doar în formarea factorilor de
coagulare (menținerea hemostazei). Cu toate acestea, alte vitamine K dependente
de proteine (conținând γ carboxiglutamat sau Gla) depind de carboxilarea vitaminei
K pentru funcționare . Vitamina K acționează ca un cofactor în conversia
glutamatului în Gla.

Proteinele care conțin Gla (MGP și osteocalcina) reglementează multe anticalcificări

și procese de formare a oaselor în organism, care sunt dependente de vitamina K
pentru a fi produse.
Niveluri scăzute de vitamina K afectează activarea osteocalcinei și scad activitatea
osteoblastelor. Astfel, vitamina K este vitală pentru funcționarea unor proteine cum
ar fi osteocalcina (MGP, cel mai puternic inhibitor cunoscut pentru calcificarea
arterială) și secvența de stopare a creșterii Gas6, implicate în reglarea creșterii
celulare.
S-a demonstrat că vitamina K întârzie în mod semnificativ calcifierea arterelor
coronare într-un studiu de 3 ani, dublu-orb, randomizat, controlat pe 452 de pacienți
(229 de pacienți au fost tratați cu vitamina K1 și 223 de pacienți din lotul martor).

Toţi pacienții au fost trataţi cu multivitamine (conținând 1,6 mg tiamină, 1,8 mg

riboflavină, 2,1 mg vitamină B6, 3 μg vitamină B12, 75 mg vitamină C, 12 mg
vitamină E, 6 mg acid pantotenic, 20 mg niacină, 160 μg folic și 30 μg biotină),
precum și calciu (600 mg carbonat de calciu) și vitamina D (colecalciferol 400 UI).
Progresia calcifierii arterelor coronare la început și după 3 ani au fost măsurate la
388 de pacienți. Nu s-a identificat nicio diferență în evoluția calcifierii arterelor
coronare.

Cu toate acestea, o analiză secundară a 295 de participanți care erau conforme cu

suplimentele lor a arătat o scădere semnificativă a progresiei calcificării arterelor
coronare în grupul cu vitamina K1 (500 μg) comparativ cu grupul martor (p = 0,03).
Mai mult, la participanții cu o calcificare a arterelor coronare mai mare de 10 la
bază (adică pacienți cu calcificare arterială preexistentă), pacienții cărora li s-a
administrat vitamina K1 au avut o progresie cu 6% mai mică decât cele din grupul
de control (P = 0,04),
întrucât nu a existat niciun beneficiu al vitaminei K1 în pacienții fără calcificarea
arterelor coronare de bază.????
In ciuda faptului ca MGP seric a crescut în grupul cu vitamina K1, în timp ce
MGP a fost scăzut în grupul de control (tratament efect: p <0,03 în ITT și analize
secundare), nici unullinia de bază și nici modificarea MGP nu au prezis schimbarea
CAC, sugerând că beneficiul vitaminei K pe CAC progresia nu este legată de creșteri
ale concentrației plasmatice de MGP.