PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ

CURS

GHERASIM CĂTĂLIN MARIUS ph.d

 CAPITOLUL III

III.VARIABILE EXPERIMENTALE........................................................................................02

III.1. CUM IDENTIFICĂM V.I. şi V.D................................................................................02

III.2. TIPURI DE VARIABILE.............................................................................................03
III.3. VARIABILE INDEPENDENTE..................................................................................03
III.4. CONTROLUL VARIAłIEI .........................................................................................07
III.5. CONSTRUIREA V.I. ...................................................................................................11
III.6. VARIABILE DEPENDENTE (V.D.) ..........................................................................12
III.7. APLICAłII ...................................................................................................................14
III. VARIABILE EXPERIMENTALE

Obiective:

1. Să înŃelegem caracteristicile variabilei independente şi dependente;

2. Să învăŃăm să construim variabile independente şi dependente;

3. Să analizăm tehnicile de manipulare ale variabilei independente;

4. Să identificăm modalităŃile de măsurare a variabilei dependente.

Cuvinte cheie:

variabile experimentale, variabila independentă, variabila subiect (etichetă), variabila dependentă, manipulare

Una dintre primele decizii ce trebuie luate după ce au fost precizate problemele de cercetare şi
ipotezele este ce variabile sunt considerate variabile independente (în continuare V.I.) şi ce variabile sunt
considerate variabile dependente (în continuare V.D.).
Prin variabilă înŃelegem orice caracteristică a organismului, mediului sau situaŃiei experimentale ce
poate lua diferite forme de la un organism la altul, de la un mediu al altul şi de o situaŃie experimentală la
alta. V.I. şi V.D. au o varietate de forme şi valori cum ur fi: QI, viteza unui răspuns, numărul de încercări
necesare pentru a învăŃa ceva, doza unui mcdicament consumat, un anume comportament etc.
Sarcina cercetătorului este de a selecta una sau mai multe variabile pe care le consideră V.I. şi o alta
sau altele pe care le consideră V.D.
V.I. este variabila al cărei nivel este modificat de experimentator la diferite momente
V.D. este variabila care măsoară influenŃa (efectul) V.I.
De exemplu, dacă suntem interesaŃi de eficienŃa unei tehnici de predare, V.D. va fl eficienŃa, iar V.I. va fi
tehnica de predare folosită

III.1. CUM IDENTIFICĂM V.I ŞI V.D.

Din totalitatea variabilelor stimul cercetătorul selectează pe acelea care fac obiectul investigaŃiei în
cauză. De regulă, în psihologie se lucrează cu trei grupe de variabile extrase:

• Variabila independentă

• Variabila subiect

• Variabila dependentă
 În mod obişnuit, variabilei independente i se mai spune şi variabilă stimul şi include şi variabila
subiect, iar variabilei dependente i se mai spune şi variabilă răspuns.
De obicei, V.I. şi V.D. sunt precizate în formularea specifică a problemei de cercetare. Dar deşi
problema de cercetare poate preciza ambele variabile, sarcina de a rezolva în mod experimental problema de
cercetare poate fi una dificilă.
De exemplu, dacă problema de cercetare implică investigarea agresivităŃii la şobolani şi considerăm
agresivitatea ca fiind V.I. trebuie să găsim modalitatea de a varia agresivitatea. Dacă considerăm
agresivitatea ca fiind V.D., trebuie să găsim instrumentele cu care să o măsurăm.
Prima distincŃie va fi aceea între variabile discrete şi variabile continue. Variabilele discrete sunt
acelea grupate în categorii (o persoană este femeie sau bărbat, o familie sau un unumit număr de copii, un
stimul poate fi prezent / absent etc). Variabilele continue sunt acelea care se manifestă pe un continuum şi se
po reprezenta ca întreg sau cu fragmente.
Perioada de latenŃă până apare un răspuns la un stimul poate fi măsurată în minute, secunde sau
milisecunde. De asemenea variabilele continue pot fi măsurate cu o precizie mai mare sau mai mică (precizia
fiind limitată de precizii instrumentelor de măsură).
De exemplu, dacă latenŃa răspunsului se măsoară folosind un ceas, puten înregistra ore, minute,
secunde, cea mai precisă măsurare fiind acei exprimată în secunde.

III.2. TIPURI DE VARIABILE

In psihologie, cercetarea acoperă o mulŃime de domenii. Se pot efectua studii pe diferite teme cum ar
fi: atracŃia, învăŃarea, tipuri de comportament anormal, dezvoltarea copilului, etc. iar în fiecare dintre aceste
domenii există un număr mai mare sau mai mic de variabile ce pot fi măsurate.

De exemplu, în domeniul psihologiei dezvoltării, cercetările se concentrează pe variabile cum ar fi:

anxietatea, atractivitatea, mediul multi-cultural, dezvoltarea limbajului.

Pentru a înŃelege natura şi tipul variabilelor folosite în cercetarea psihologică, este important să
înŃelegem distincŃia dintre diferitele tipuri de variabile.

A doua distincŃie se face între variabile cantitative şi variabili calitative. Variabilele calitative
descriu anumite etichete - atractivitate / non atractivitate -, diagnostice - bulimie, anorexie, -, etc.) iar
variabilele cantitative sun caracterizate de variabilitate în conŃinut (de exemplu zgomotul se măsoară îi
decibeli, latenŃa răspunsului în minute, secunde, etc).

III.3. VARIABILE INDEPENDENTE (V.I.)

Variabila independentă (VI) este variabila manipulată de experimentator

Variabilele independente sunt factorii pe care experimentatorul î manipulează cu scopul de a stabili
influenŃa lor asupra conduitei. Această variabili trebuie definită şi izolată din cadrul variabilelor stimul. Este
extrem de importan ca această variabilă să poată varia independent, fără să atragă după sini modificarea
ullor variabile independente. Aceustă variere a vai labilei independente trebuie efectuată după un plan
prestabilit.
 De exemplu, în behaviorism, criteriile de clasificare a VI sunt:
natura stimulului (gradul de familiaritate, organizare şi structurare) modul de prezentare al
stimulului (simultan/succesiv).
Cele două grupuri sunt comparate pentru a vedea dacă grupul experimental (căruia i s-a aplicat
tratamentul) deferă de celălalt grup sau nu.
De exemplu studiile legate de testarea efectelor unui medicament. Unui grup i s-a administrat
medicamentul iar celuilalt i s-a administrat placebo (de ex. o pastila, injecŃie total inofensivă). Cele
două grupuri se pot compara pe diferite nivele, de ex. timpul de reacŃie, pentru a determina dacă
grupul experimental diferă semnificativ ca timp de reacŃie faŃă de grupul de control. Dacă există,
aceste diferenŃe este atribuită drogului.
Pentru a obŃine evidenŃierea relaŃiei cauzale, experimentatorul manipulează VI. De exemplu, în
experimentele ce evidenŃiază influenŃa vitezei de prezentare a cuvintelor faŃă de performanŃa în învăŃare, VI
este viteza de învăŃare. Varierea ratei de prezentare de la 1 la 3 sec. este manipularea VI, în condiŃiile
controlului altor factori, pentru a stabili efectul ratei de prezentare în performanŃa în învăŃare. Acest ex.
demonstrează cazul în care o variabilă poate deveni VI, precum şi condiŃiile necesare pentru a califica o
variabilă ca VI.
VI implică varierea a ceva. Această variaŃie nu este întâmplătoare, ci se realizează sub directul
control al experimentatorul ce creează condiŃii necesare obŃinerii tipului de variaŃie dorit. Deci există două
condiŃii necesare pentru ca o variabilă să devină VI: existenŃa variaŃiei şi a controlului acestei variaŃii.

VariaŃia. Pentru a deveni o VI, o variabilă trebuie să fie manipulată adică trebuie să fie prezentă în cel puŃin
două forme. Sunt câteva modalităŃi prin care o variabilă poate deveni VI.

a. PrezenŃa sau absenŃa stimulului. Tehnica prezenŃei / absenŃei stimulului ca modalitate de

obŃinere a variaŃiei se realizează astfel:
-un grup de participanŃi primesc un tratament
-alt grup nu primeşte tratament.
b. Nivele (mărimi) diferite ale variabilei. A doua tehnică de obŃinere a variaŃiei VI este
administrarea diferitelor nivele ale variabilei pentru fiecare dintre grupuri.

De exemplu, s-a realizat o cercetare vizând efectele marihuanei asupra reŃinerii unui material
învăŃat, administrându-li-se subiecŃilor diferite cantităŃi de THC (un ingredient activ din marihuana). Au fost
testate 4 grupe a câte 12 subiecŃi care au primit doze diferite de THC: 0, 4, 8, 12 şi 16 miligrame de THC. Ei
au fost testaŃi o lună mai târziu pentru a se vedea cât din materialul învăŃat a fost reŃinut. Răspunsul
înregistrat a fost procentajul cuvintelor reactualizate.

Acest studiu ilustrează nu numai variaŃia folosind nivele diferite ale variabilei dar şi prezenŃa /
absenŃa variaŃiei, deoarece prima condiŃie constă în injectarea a zero miligrame de THC, cu alte cuvinte
absenŃa THC.
În experimentul anterior s-a folosit şi tehnica absenŃei / prezenŃei stimulului prin injectarea unui
micro-litru de soluŃie salină (pentru a crea condiŃia placebo).
Tehnica de variere la diferite nivele de VI poate fi combinată cu tehnici prezenŃei / absenŃei
stimulului. Această combinare a tehnicilor este necesară frecvent pentru a concluziona nu numai că VI are
vreun efect dar şi ce influenŃi (efect) au diferite valori ale VI.
 Oricum, nu trebuie să ne gândim că toate studiile în care se variază nivelul VI folosesc şi tehnica
absenŃei / prezenŃei stimulului.
De exemplu, dacă dorim să investigăm influenŃa duratei expunerii asupra recunoaşterii diferitelor
tipuri de cuvinte, tuturor subiecŃilor va fi necesar să li se expună cuvintele un anumit timp. Nu va
avea sens să cerem subiecŃilor să identifice un cuvânt la care ei nu au fost expuşi. în consecinŃă
putem varia VI doar în ceea ce priveşte timpul expunerii la diferite cuvinte şi nu absenŃa unor
cuvinte.

O altă problemă se referă la stabilirea numărului de nivele de variaŃie indusă VI

(Christensen, 1997). Deşi nu se poate da un răspuns exact la această problemă, trebuie să existe cel
puŃin două nivele de variaŃie iar acestea trebuie să difere între ele. Problema cercetată, cercetările anterioare şi
experienŃa cercetătorului ar putea oferi câteva indicii cu privire la numărul nivelelor de variaŃie introdusă în
experiment. De asemenea, tipul inferenŃei care se va face pe baza rezultatelor va sugera numărul de nivele de
variaŃie.
De exemplu, dacă se doreşte să se determine dacă un anumit medicament produce un anumit efect se
vor folosi 2 nivele: într-un grup se va administra subiecŃilor o doză puternică iar în celălalt grup
subiecŃilor li se va administra o pilulă placebo. Dar dacă se doreşte să se identifice ce efecte va
produce o anumită doză a medicamentului, probabil că vom avea mai multe nivele de variaŃie, de la
o doză 0 şi până la o doză masivă.

c. Tipul variabilelor
A treia metodă de a genera variaŃia în VI este varierea tipului de variabile din cercetare.
De exemplu să presupunem că suntem interesaŃi în a determina dacă reacŃiile unei persoane faŃă de
altele sunt sau nu afectate de eticheta dată de alŃii acelei persoane. Un astfel de studiu poate fi
condus în domeniul psihologiei şcolare plecând de la o discuŃie despre viitorii elevi care are loc între
psihologul şcolar şi profesorul elevilor la începutul anului şcolar, în această discuŃie psihologul îi
prezintă profesorului ce categorii de elevi va avea; unii vor fi etichetaŃi ca fiind turbulenŃi (elevi care
creează probleme), unii vor fi etichetaŃi ca fiind obişnuiŃi (elevi care uneori vor genera probleme) iar
alŃii vor fi etichetaŃi ca fiind elevi ideali (care nu creează niciodată probleme).

De fapt categorisirea elevilor în una dintre cele trei categorii este aleatoare dar profesorul nu ştie
aceasta.După o vreme profesorului i se cere să evalueze toŃi elevii după criteriul problemelor
comportamentale. Dacă evaluarea iniŃială este confirmată de evaluarea profesorului atunci vom
sprijini ipoteza că etichetarea unui copil tinde să genereze comportamentul etichetat.

În acest exemplu variaŃia a constat în tipul de etichetă comportamentală atribuit fiecărui copil.

VI pot fi de mai multe tipuri, de la un stimul simplu, ca un flash luminos, până la unul complex, ca o situaŃie
socială
III.4. CONTROLUL VARIAłIEI V.I.
Experimentatorul controlează variabilitatea VI.
In studiile legate de efectele medicamentelor este relativ uşor de stabilit controlul variaŃiei deoarece
diferitele doze ale medicamentului pot fi măsurate cu precizie. Dacă se foloseşte tehnica prezenŃei / absenŃei
stimulului, la un grup se poate administra placebo iar la alt grup o anumită doză de medicament. In acest fel
se poate menŃine un control strict al VI.
In general, nu este însă uşor de stabilit controlul variaŃiei. Există două căi concrete prin care se obŃine
variaŃia, fiecare având dificultăŃile sale. Acestea sunt: manipularea experimentală şi manipularea diferenŃelor
individuale

1. Manipularea experimentală. Termenul de manipulare experimentală a VI se referă la situaŃia în

care experimentatorul administrează într-o manieră controlată un nivel al variabilei la un grup şi un nivel
diferit al aceleiaşi variabile al un alt grup.

De exemplu, una din întrebările puse de Shuell (1981) urmărea să investigheze: care este influenŃa tipurilor
de exerciŃii în retenŃia de lungă durată. El identifică două tipuri de exerciŃii: distribuite şi comasate. El
defineşte operaŃional exerciŃiile comasate ca fiind 6 runde de învăŃare distribuite pe parcursul unei zile, iar
exerciŃiile distribuite ca fiind 6 runde de învăŃare distribuite pe 3 zile. Shuell a selectat un grup de
participanŃi şi le-a dat ca sarcină să înveŃe o listă de cuvinte folosind exerciŃiile comasate iar un alt grup a
primit ca sarcină să înveŃe aceeaşi listă prin exerciŃii distribuite. Experimentatorul defineşte VI ca exerciŃii
distribuite /

Există două modalităŃi de manipulare experimentală: manipularea instrucŃiunilor şi manipularea

evenimentelor.
a. Manipularea instrucŃiunilor este una din tehnicile necesare pentru crearea variaŃiei VI. Un grup de
subiecŃi primeşte un set de instrucŃiuni şi un alt grup primeşte un alt set de instrucŃiuni.
Să luăm, ca exemplu, un studiu care investighează ipoteza prin care creşterea nivelului anxietăŃii
influenŃează creşterea performanŃei mnezice. Pentru a crea variaŃia anxietăŃii, se comunică unei
grupe de participanŃi că există 60 % şanse de a primi un şoc electric atunci când se aprinde o
lumină. ParticipanŃilor din al doilea grup li s-a spus că există 60% şanse să primească un şoc
electric, dacă nivelul performanŃelor mnezice este mai mic decât media tuturor participanŃilor.
Ultimului grup (cel de control) li se spune că lumina care se aprinde din când în când nu are nici o
semnificaŃie. în realitate, nici un participant nu primeşte şocuri electrice. Setul de instructaj a fost
administrat doar pentru a genera anticiparea posibilităŃii de a primi un şoc electric. Atâta vreme cât
şocul electric este ceva neplăcut şi provoacă anxietate, putem presupune că această manipulare a
instructajului a generat anxietate în rândul celor care ştiau că există 60% şanse de a primi acest şoc.
Acei participanŃi care nu au primit un astfel de instructaj, nu pot fi anxioşi în aşteptarea stimulului.
Astfel, manipularea instructajului foloseşte cercetătorului pentru realizarea manipulării
experimentale.
Manipularea variabilelor prin instructaj nu estelipsită de pericole două dintre ele putând fi uşor
identificate.

a. atunci când unii dintre participanŃi nu sunt utenŃi în momentul instructajului, aceşti participanŃi
vor greşi o parte sau toate instrucŃiunile şi nu vor acŃiona conform manipulării sugerate (dorite) în
rezultate.
 b. posibilitatea existenŃei diferenŃelor de la participant la participant în interpretarea instrucŃiunilor;
în acest caz se introduc variaŃii neintenŃionate, apărând astfel variabile necontrolate. Pericolul
interpretărilor greşite poate fi minimalizat dacă instrucŃiunile sunt simple şi relatate sub formă de
activităŃi.

Dacă experimentatorul manipulează mai mult de o singură variabilă prin instructaj atunci instructajul
este prea complex şi îndelungat, devenind ineficient prin posibilele greşeli de interpretare, neatenŃie.

b. Manipularea evenimentelor este a doua metodă de variere a VI.

Pentru a investiga efectele comportamentale ale secŃionării corpului calos este necesar fie să
identificăm persoanele care au trecut prin această operaŃie din motive medicale, fie să facem
această operaŃie pe animale şi apoi să le supunem unei varietăŃi de teste comportamentale.

Cercetările legate de efectele medicamentelor implică varierea diferitelor doze de medicament, iar
experimentele vizând învăŃarea variază modalităŃile de prezentare a materialului de învăŃat. Astfel, multe
experimente umane şi aproape toate experimentele pe animale folosesc manipularea evenimentelor pentru a
obŃine variaŃia (Christensen, 1997). Când putem alege între folosirea instrucŃiunilor suu evenimentelor pentru
n creu variaŃia, cea mai bună alegere este folosirea evenimentelor acesteu fiind mult mai realiste, având un
mai mare impact asupra participanŃilor. Manipularea situaŃiilor sociale cu ajutorul complicilor este un astfel
de caz. Complicii sunt persoane auxiliare pe care un cercetător le face să acŃioneze ca alŃi subiecŃi sau ca
trecători "accidentali", creând astfel situaŃii sociale particulare la care adevăraŃii participanŃi pot să
reacŃioneze.

De exemplu, se doreşte să se afle dacă simpatia faŃă de alŃii este parŃial determinată de
comportamentul manifestat de aceştia. Astfel, s-a proiectat un experiment în care un subiect şi un
complice interacŃioneată în 7 contexte diferite. După fiecare din cele 7 sesiuni, subiectul află
evaluarea complicelui. Aceste evaluări au fost fie toate pozitive, toate negative, iniŃial negative şi
apoi pozitive sau iniŃial pozitive şi apoi negative. După aflarea acestor evaluări subiectul a trebuit
să-şi exprime impresiile lui despre complice. în acest experiment manipularea evenimentelor a
constat în cunoaşterea de către subiecŃi a evaluării făcute de complice. Această manipulare arfi
putut fi realizată şi prin instructaj (cercetătorul ar fi putut spune ambilor ce comportamente au
exprimat, pozitiv sau negativ) dar manipularea evenimentelor (situaŃiilor) a fost mult mai realistă.

Avantajul acestei metode este acela că minimalizează problemele ne-implicării sau interpretărilor
eronate. în plus, răspunsul dat de subiect într-o situaŃie realistă este o reprezentare mai bună a modului în care
va reacŃiona subiectul în afara mediului experimental.
Aceasta nu înseamnă că ,manipularea situaŃiilor determină o implicare mai mare a subiecŃilor sau
generează o înŃelegere a experimentului ca fiind o situaŃie reală. Cu cât realismul condiŃiilor experimentale
creşte (cu scopul de a creşte impactul acesloru), cu atât controlul experimentului este mul scăzut, Cu cât
creşte controlul variabilelor, cu atât impactul experimentului iistiprn subiecŃilor scade. Aceasta este o dilemă
reală pentru cercetătorii cure încearcă să investigheze experimental interacŃiunile sociale. Pe de o parte,
cercetătorul doreşte să aibă controlul variabilelor, iar pe de altă parte cercetătorul doreşte să elimine
atmosfera sterilă a experimentului, deoarece o astfel de atmosferă ar putea duce la un eşec al implicării
subiecŃilor şi astfel să nu aibă nici o influenŃă semnificativă asupra comportamentului. Nu există o soluŃie
simplă la problema maximizării realismului şi controlului experimentului, în acelaşi timp. Cea mai
importantă grijă a cercetătorului este să se asigure că efectul experimental dorit apare; dacă acest efect nu
apare, nu are sens să se preocupe de alte aspecte.
O metodă eficientă de obŃinere a manipulării este selectarea participanŃilor după nivele diferite ale
variabilelor (de exemplu, nnxleliilea) şi observarea efectelor acestor diferenŃe (Christensen, 1997). O
procedură tipică este administrarea unui instrument de măsurare a stării interne vizate la un eşantion mare de
persoane. Pe baza rezultatelor la test, se selectează două grupe de participanŃi: un grup care are un scor ridicat
la variabila testată şi altul cu un scor scăzut. Aceste două grupuri sunt solicitate să realizeze o sarcină şi apoi
ele sunt comparate pentru a determina dacă există diferenŃe în performanŃa în sarcină. Dacă există o diferenŃă,
aceasta este atribuită diferenŃelor iniŃiale determinate cu ajutorul testelor în starea internă.

2. Manipularea diferenŃelor individuale

Se referă la situaŃia în care VI este variată prin selectarea participanŃilor, după variabile etichetă (de
ex. nivelul stimei de sine, al anxietăŃii)

O categorie distinctă de variabile independente sunt cele legate de subiect, numite variabile invocate
sau etichetă (sex, pregătire şcolară, constituŃie corporală, Ql, vârsta, ocupaŃia, ş.a.). în situaŃii
experimentale, variabila etichetă este, de fapt, un criteriu de selecŃie al subiecŃilor şi nu poate fi
manipulată de către experimentator. Variabila etichetă este o valoare care reflectă caracteristicile
naturale ale subiecŃilor fiind 'numită şi variabilă de personalitate. Pot fi atât calitative cât şi
cantitative.

Presupunerea de la care pleacă această manipulare este că fiecare persoană posedă un anumit nivel al
variabilei de personalitate. O metodă eficientă de obŃinere a manipulării este selectarea participanŃilor după
nivele diferite ale variabilelor (de exemplu anxietatea) şi observarea efectelor acestor diferenŃe.
Ritchic şi Phares (1969) au (fost interesaŃi de relaŃiile dintre controlul extern-intern, statutul
(prestigiul) comunicatorului şi schimbarea atitudinilor. Pentru a examina această relaŃie, cercetătorii au
clasificat participanŃii în internalişti şi externalişti, pe baza rezultatelor la chestionarul vizând locul
controlului, aplicat la 152 de femei. Au rezultat două grupuri: 42 de internalişti şi 42 de externalişti. Nivelele
schimbărilor atitudinale a celor două grupuri au fost comparate la diferite nivele ale statutului
comunicatorului (sursei ce emitea un mesaj). Rezultatele indică faptul că un comunicator cu prestigiu ridicat
produce mai multe schimbări la externalişti decât la internalişti, fapt atribuit expectanŃelor de întărire înalte
ale externaliştilor.
Figura 6.1. VariaŃia creată prin manipularea diferenŃelor individuale

Manipularea diferenŃelor individuale

_________ X- __________

Ce este greşit în acest experiment?

Dificultatea rezultă din faptul că stările de control, extern şi intern, nu sunt manipulări experimentale.
ParticipanŃii la cercetare nu au fost selectaŃi aleator în cele două situaŃii ci au fost selectaŃi pe baza scorurilor
la chestionar (după o variabilă etichetă). Este posibil ca altă variabilă, corelată cu starea internă - externă, să
producă diferenŃele în performanŃă. O situaŃie similară apare dacă de exemplu, într-un experiment vizând
învăŃarea, motivaŃia este puternic corelată cu anxietatea testată, atunci este imposibil să determinăm dacă
diferenŃa în performanŃă dintre grupurile cu anxietate ridicată şi cel cu anxietate scăzută este determinată de
factorul anxietate sau de motivaŃie.

În studiul lui Ritchie şi Phares, dacă o variabilă a fost puternic corelată cu locul controlului
participanŃilor, atunci nu putem determina dacă efectul observat a fost cauzat localizarea controlului sau de
altă variabilă corelată. Un experiment ce încearcă să manipuleze variabilele în acest fel este denumit un
studiu ex post facto şi se realizează în laborator, în condiŃiile controlului altor variabile. în conformitate cu
Ritchie şi Phares, ei au manipulat variabila "statutul comunicatorului", astfel studiul lor a fost condus astfel
încât include şi componente ex post facto şi componente experimentale.
Manipularea diferenŃelor Individuale nu este indezirabilă cu metoda. Un număr mure de cercetări
imporlunle au fost generate de o astfel de manipulare dar trebuie să Ńinem cont de limitele ei.
Manipularea variabilelor intermediare. Dacă manipularea experimentală are ca obiect
manipularea unei stări psihologice interne, care apoi influenŃează un comportament atunci avem o situaŃie de
manipulare a variabilelor intermediare. Această stare internă este numită variabilă intermediară şi este
influenŃată de o VI care, la rândul ei, influenŃează VD. Variabila intermediară intervine intre VI şi VD. De
exemplu, avansăm ipoteza că starea de frustrare îl înfurie pe subiect, şi că o furie mai mare conduce la un
nivel mai mare nivelul de agresivitate a comportamentului. în acest caz, manipulăm VI care este frustrarea -
de exemplu blocând, din când în când, subiectul în obŃinerea unei recompense dorite. Procedând astfel,
modificăm cel mai probabil variabila intermediară, a furiei, care va influenŃa apoi rezultatele subiecŃilor la
VD a agresivităŃii - cum ar fi, gradul în care participanŃii vor pedepsi un complice. în psihologie există două
tipuri de stări psihologice intermediare:

• stare momentană care este un atribut temporar, schimbător, influenŃat de factori situaŃionali (starea de
anxietate ce apare atunci când nu eşti pregătit pentru examen);

• trăsătură caracteristică care este stabilă, independent de timp şi nu este uşor influenŃabilă de factori
situaŃionali (de ex. trăsăturile de personalitate).

Variabilele intermediare sunt nişte agenŃi care mediază între mediu şi comportament şi sunt diferite
de VI şi VD.

III.5. CONSTRUIREA V.I.

Pe lângă decizia legată de ce modalitate de variere a VI folosită în experiment, cercetătorul trebuie să

decidă cum construieşte sau defineşte operaŃional VI. Într-un experiment, noi trebuie să încercăm să
determinăm dacă VI produce efectul presupus prin ipoteză. Pentru a testa ipoteza şi a obŃine variaŃia necesară,
noi trebuie să transformăm VI în termeni operaŃionali concreŃi, sau să specificăm exact operaŃiile practice ce
definesc VI. Dacă VI reprezintă tehnici de învăŃare, noi trebuie să definim operaŃional fiecare dintre tehnicile
de învăŃare (vezi experimentul cu exerciŃii comasate / distribuite).
Modalitatea prin care VI este transformată în termeni operaŃionali diferă mult în funcŃie de
problemele cercetate (AniŃei, 2000). De exemplu, dacă VI este un medicament, nu este dificil să definim
operaŃional VI deoarece există referinŃe practice specifice formelor medicamentelor. Este necesar să obŃinem
medicamente şi să administrăm diferite doze la diferite grupe de participanŃi. Singura decizie Ńine de mărimea
dozelor administrate.
Dificultatea transpunerii VI în termeni operaŃionali concreŃi se remarcă în cazul în care VI sunt
constructe abstracte: de ex. atitudini, frustrare, anxietate, învăŃare, instabilitate emoŃională. DefiniŃia
operaŃională trebuie să fie suficient de explicită pentru a permite o evaluare a validităŃii externe a rezultatelor
(Bracht şi Glass, 1968)

Numărul variabilelor independente

Experimentul tipic manipulează de la două la patru VI simultan. Avantajele folosirii mai mult decât
unei VI ar fi următoarele: este mai eficient să conduci un experiment cu trei VI decât să conduci trei
experimente separate; controlul experimental este mai bun, deoarece cu un singur experiment variabilele
străine (momentul zilei, temperatura, umiditatea etc.) se păstrează mult mai probabil constante decât cu trei
experimente separate; rezultatele generalizate pe baza mai multor VI sunt mult mai valoroase în sensul că ne
putem permite să studiem interacŃiunile, relaŃiile dintre VI.
III.6. VARIABILELE DEPENDENTE V . I .
Variabila dependenta este definită ca variabila comportamentală desemnată pentru a măsura efectul
vuriaŃiei VI.
Variabilele dependente nu sunt altceva decât răspunsurile organismului la modificarea variabilei
independente. Această variabilă trebuie să fie: observabilă, înregistrabilă, măsurabilă (după caz). Atragem
atenŃia asupra faptului că această variabilă dependentă nu este manipulată direct de experimentator, ea
schimbându-şi valoarea în funcŃie de valoarea variabilei independente.
Asemeni VI, VD este relativ uşor de identificat într-un studiu. De ex. Ritchie şi Phares (1969) au
investigat schimbarea atitudinilor în funcŃie de status -ul comunicatorului şi de locul controlului. In acest
studiu, VD este reprezentată de schimbarea atitudinilor.
Totuşi, multe decizii trebuie luate pentru a asigura cea mai adecvată măsură a efectului variaŃiei VI.
Experimentul psihologic este condus pentru a răspunde la o întrebare (Care este efectul....?) şi a testa
ipoteza corespunzătoare (O schimbare în X va determina o schimbare în Y). Pentru a răspunde la întrebare şi
a testa ipoteza, cercetătorul variază VI pentru a determina dacă se produce efectul dorit sau presupus prin
ipoteză. Grija experimentatorului este să se asigure că efectul este produs prin varierea VI şi nu datorită
efectelor variabilelor străine. Pentru a realiza această sarcină, experimentatorul trebuie să selecteze VD care
să fie sensibilă la influenŃa exercitată de VI.
Adeseori, cercetătorii cred că un efect s-a produs deoarece ei cred că observă schimbări
comportamentale chiar dacă studiile indică faptul că VI nu produce nici un efect. în acest caz, se pot indica
distorsiuni perceptive sau este posibil ca VD să nu fie sensibilă la efectele produse de VI.
Scopul declarat al VD este să determine ilucB VI produce sau nu un efect. Dacă efectul se produce,
VD trebuie să indice ducă efectul este unul de facilitare sau de inhibiŃie şi să releve amploarea acestui efect.
Ducft VD realizează acest scop, experimentatorul a identificat şi foloseşte o VD sensibilă, adecvată.
Prima decizie luată de experimentator este să precizeze care este măsura specifică folosită pentru a
diagnostica efectul VI. Este important să luăm în calcul sexul participanŃilor deoarece aceştia pot influenŃa,
prin răspunsurile lor, măsurarea VD.

De exemplu, într-o cercetare s-a urmărit influenŃa proastei dispoziŃii în empatie, unde empatia este
VD, iar proasta dispoziŃie este VI. Pentru a defini operaŃional VD, a fost selectat răspunsul dat de subiecŃi
la întrebarea "Când cel mai bun prieten se simte trist, voi vă simŃiŃi la fel de trist?". Erorile introduse de
variabila sex apar în VD deoarece bărbaŃii sunt mult mai ezitanŃi decât femeile în a-şi declara
sentimentele empatice (Marlin, 1993). Astfel, VD aleasă, empatia, nu reprezintă cea mai adecvată alegere
pentru a măsura efectul VI în cazul bărbaŃilor. Concluzia studiului, fără a Ńine cont de aceste erori, ar fi că
femeile sunt mult mai empatice decât bărbaŃii, când în realitate nu este o astfel de diferenŃă, y Pentru a
demonstra că nu există o astfel de diferenŃă este posibil să folosiŃi diagnoza expresiilor faciale ale
oamenilor când sunt supăraŃi (Marlin, 1993).

Ce răspuns trebuie selectat ca VD?

Cel mai important criteriu este ca VD să fie sensibilă la efectele VI. De fapt, nu există reguli specifice
care să ne îndrume cum să selectăm VD. Psihologii folosesc ca VD o varietate de răspunsuri: răspunsuri la
chestionare, comportamente sau răspunsuri fiziologice. Scopul este să selectăm răspunsul care este cel mai
sensibil la efectul produs de VI (AniŃei, 2000). În multe experimente există diferite măsuri ce pot fi utilizate
iar experimentatorul trebuie să aleagă dintre ele. De ex. atitudinile pot fi măsurate prin răspunsuri la
chestionare, prin răspunsuri fiziologice suu prin observarea comportamentelor purticipanŃilor. Dificultatea
constă în identificarea celei mai adecvate măsuri a VD în funcŃie de procese psihologice, atitudinile etc.
studiate.

Variabila dependentă poate fi definită ca performanŃe comportamentale şi reprezintă operaŃionalizarea

unui construct teoretic (ceea ce este dificil de realizat pentru că memoria, gândirea, depresia ş.a. au mai multe
definiŃii operaŃionale).

ModalităŃi de abordare a VD
VD şi sistemul operaŃional pe care îl utilizăm depind de ipotezele şi comportamentul pe care le
investigăm, lotul de subiecŃi şi de perspectiva din care cercetăm. Abordarea VD necesită una dintre
următoarele metode (AniŃei, 2000):

1. ObservaŃia directă - VD implică observaŃia directă şi măsurarea comportamentului studiat;

2. Măsurători indirecte ale proceselor psihice - comportamentul pe care îl observăm este o indicaŃie
indirectă despre un proces impalpabil, intern. VD măsoară un răspuns observabil despre care noi credem
că este corelat cu un proces intern astfel încât, analizând modificările rezultatelor, putem face deducŃii
asupra schimbărilor procesului respectiv. De ex. cercetătorii fac măsurători asupra respiraŃiei, ritmului
cardiac şi nivelului transpiraŃiei pentru a deduce nivelul de anxietate sau de stres al subiecŃilor. O
modalitate uzuală de măsurare indirectă este timpul de reacŃie, adică timpul necesar unui subiect pentru a
răspunde la un stimul, pe baza acestuia putem deduce procesele cognitive sau emoŃionale implicate, în
funcŃie de natura stimulului prezentat.
3. Opiniile despre stimul - implică soliciitările din partea subiecŃilor a unei păreri despre stimul şi apoi să
observăm cum ne schimbă opiniile în funcŃie de condiŃie. Opinia despre slimul implică două componente:
abilitatea de a detecta stimulul şi înclinaŃia părtinitoare spre un anumit stimul. De ex. putem manipula
caracteristicile unei iluzii vizuale şi să cerem subiecŃilor să spună dacă au sau nu iluzia respectivă.

4. Raportul verbal - dacă dorim să determinăm procesele interne care au loc în subiect, putem cere direct
subiectului să le descrie, realizând astfel un raport verbal. De ex. etapele de rezolvare a unei probleme
sau un raŃionament.

VD este un indicator al comportamentului. NoŃiunea de VD face apel direct la noŃiunea de subiect

deoarece el este cel care produce comportamentul. Cercetătorul trebuie să decidă care aspecte ale
comportamentului sunt relevante în experimentul realizat. într-o singură cercetare pot fi măsurate mai multe
VD ce pot fi asociate unor comportamente diferite. De asemenea, VD pot fi construite prin măsuri diferite ale
aceluiaşi comportament. Cercetătorul va opta pentru VD care garantează cea mai mare protecŃie morală a
subiecŃilor şi pe care poate să le obŃină cel mai uşor, Ńinând cont de contextul în care evoluează subiecŃii.
III.7.APLICAłII

Levine, Chein şi Murphy (1942) au lucrat cu două grupuri, unul privat de hrană (grupul
experimental) şi unul care avea acces la hrană (grupul de control). Sarcina subiecŃilor din ambele grupuri era
de a denumi o serie de imagini ambigue, unele cromatice, altele acromatice. S-a constatat că la subiecŃii
privaŃi de hrană numărul imaginilor acromatice asociate cu denumiri (conŃinuturi) alimentare creşte după 3
ore, chiar şi după 6 ore, dar scade după 9 ore. La subiecŃii privaŃi de hrană, cărora li se prezentaseră imagini
cromatice, numărul asocierilor cu conŃinuturi alimentare creşte după 3 ore, dar scade după 6 ore. La subiecŃii
grupului de control, neprivaŃi de hrană, nu s-a constat un asemenea fenomen.
De aici, concluzia că satisfacerea sau nesatisfacerea nevoii de hrană nu influenŃează doar rapiditatea,
volumul percepŃiei ci şi conŃinutul ei. Nu este de mirare că automobiliştii înfometaŃi percep foarte bine toate
fírmele de restaurante aflate pe marginea şoselei, în timp ce alte firme nu sunt nici măcar remarcate. Unele
firme sunt percepute chiar incorect.

1) Care este variabila independentă în acest experiment?

2) Este aceasta o variabilă cantitativă sau calitativă?

3) Este o variabilă manipulată sau este una de tip etichetă?

4) Ce valori ale variabilei independente sunt folosite în acest studiu?

5) Care este variabila dependentă?

6) Aceasta este una cantitativă sau calitativă?

Experimentul lui Jenkins

S-a efectuat o cercetare (Jenkins, 1933) asupra 24 perechi de studenŃi, în fiecare pereche un student
îndeplinind rolul de „experimentator", celălalt jucând rolul de subiect. Experimentatorul îi citea subiectului o
listă de silabe fără sens, acesta având sarcina de a le memora. Lista era citită de mai multe ori, până când
subiectul reuşea să o reproducă exact.

În ziua următoare ambii membri ai perechii erau solicitaŃi să reproducă din memorie lista de silabe.

S-a constatat că studenŃii aflaŃi în poziŃia de subiecŃi au reŃinut mai multe silabe (în medie 15,9) decât ceilalŃi,
care au reŃinut un număr mediu de 10,8 silabe.

1) Care este variabila independentă în acest experiment?

2) Este aceasta o variabilă cantitativă sau calitativă?

3) Este o variabilă manipulată sau este una de tip etichetă?

4) Ce valori ale variabilei independente sunt folosite în acest studiu?

5) Care este variabila dependentă?

6) Aceasta este una cantitativă sau calitativă?

Experimentul lui Hunduni
La o grădiniŃă de copii 96 de băieŃi şi fetiŃe cu vârste între 3 şi 5 ani au constituit trei grupe experimentale
şi una de control, în fiecare fiind incluşi 24 de copii. în grupele experimentale s-a prezentat ca variabilă
independentă un model real de agresiune, un film cu scene de violenŃă şi la final un film de desene animate cu
acelaşi conŃinut. Variabila dependentă, comportamentul copiilor după expunerea lor timp de 20 de minute la
modelele de agresivitate amintite, a fost măsurată prin înregistrarea

• agresiunii imitative (lovirea păpuşilor cu care copii de obicei se jucau, călcarea şi distrugerea lor,
agresiune verbală),

• agresiunii parŃial imitative (lovirea altor obiecte, aşezarea pe păpuşi, lipsa agresiunii)

• agresiunii efective (doar lovirea păpuşilor şi a altor obiecte, concomitent cu remarci adresate altor
lucruri şi împuşcarea cu un pistol de jucărie a obiectelor din cameră)

Calculându-se un indice al agresiunii totale indusă de modelele prezentate (scor 83 pentru modelul real,
92 pentru film şi 99 pentru filmul de desene animate) se confirmă ipoteza că expunerea la modele
comportamentale agresive sporeşte probabilitatea ca subiecŃii să dezvolte comportamente agresive. FaŃă de
grupul de control (indicele agresivităŃii totale de 54) grupele experimentale de diferenŃiază statistic
semnificativ. SubiecŃii au răspuns prin comportament agresiv instigaŃiei modelelor din viaŃa reală cât şi la
cele prezentate în film DiferenŃele dintre cele 3 modele prezentate, în privinŃa faŃă de inducere a unor
comportamente agresive nu sunt semnificative. Se înregistrează însă diferenŃe statistice semnificative între
băieŃi şi fetiŃe, băieŃii având o agresivitate totală mai mare.

1) Care este variubila independentă în acest experiment?

2) Este aceasta o variabilă cantitativă sau calitativă?

3) Este o variabilă manipulată sau este una de tip etichetă?

4) Ce valori ale variabilei independente sunt folosite în acest studiu?

5) Care este variabila dependentă?

6) Aceasta este una cantitativă sau calitativă?