PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ

CURS

GHERASIM CĂTĂLIN MARIUS ph.d

CAPITOLULVI

VI. VALIDITATEA CERCETĂRII ............................................................................................03

VI. 1. FACTORII CARE COMPROMIT VALIDITATEA INTERNĂ .................................04
V1.2. AŞTEPTĂRILE PARTICIPANłILOR ŞI ALE CERCETĂTORULUI ......................06
V1.3. VALIDITATEA EXTERNĂ .........................................................................................08
VI. 4. APLICAłII....................................................................................................................09
VI. 5.CONTROLUL VARIABILELOR .................................................................................10
VI. 6. CONTROLUL VARIABILELOR ................................................................................15
VI. VALIDITATEA CERCETĂRII

Obiective:

1. Să înŃelegem noŃiunea de variabilă străină şi de ce trebuie să fie controlată;

2. Să analizăm diferitele tipuri de variabile străine care pot afecta validitate internă a
experimentului;
3. Să cunoaştem diferenŃa dintre validitatea internă şi validitatea externă.
4. Să învăŃăm care sunt tehnicile de control a variabilelor străine folosite în cercetarea
experimentală;
5. Să analizam modul în care se pot folosi tehnicile de control, în funcŃie de tipul experimentului;
Cuvinte cheie:
validitate internă, variabile exogene (străine), selecŃia, efectul istorie, maturizarea, regresia statistică,
validitatea externă, validitatea ecologică ,selecŃie aleatoare, menŃinere constantă, balansare, grupuri pereche,
contrabalansare, grup de control.

Experimentul, ca metodă de cercetare, urmăreşte, în primul rând, obŃinerea/menŃinerea validităŃii interne.

Validitatea internă este măsura în care putem afirma cu precizie că efectul observat al variabilei independente este
cauzat doar de condiŃiile tratamentului experimental.
Atunci când realizăm un experiment ne interesează efectul produs de variabila independentă.
Dacă efectul observat, măsurat prin variaŃia itemilor se datorează doar variaŃiei variabilei independente,
înseamnă că avem validitatea internă pe care o urmărim. Dificultatea apare în a stabili că efectul este cauzat doar
de variabila independentă, în condiŃiile în care variabila dependentă poate fi influenŃată şi de alte variabile (variabile
exogene). Aceste variabile contaminează rezultatele experimentului; fenomenul contaminării apare atunci când
experimentul conŃine o variabilă care variază sistematic cu variabila independentă.

EXEMPLU: Dacă dorim să investigăm influenŃa meditaŃiilor (V.I.) asupra notelor (V.D.) la nivelul elevilor
de liceu, probabil vom concluziona că orice îmbunătăŃire a notelor elevilor meditaŃi în raport cu notele
elevilor care nu sunt meditaŃi, se datorează meditaŃiilor şi nu altor variabile. Dar dacă elevii meditaŃi sunt
mai inteligenŃi decât cei care nu sunt meditaŃi, îmbunătăŃirea notelor se poate datora inteligenŃei (în acest
caz variabilă exogenă) şi nu meditării, de aceea această variabilă exogenă trebuie controlată. Dacă studenŃii
care primesc meditaŃii şi cei care nu primesc meditaŃii au acelaşi nivel de inteligenŃă, orice diferenŃă în
performanŃă este datorată manipulării VI. Dacă variabila străină (exogenă) nu variază sistematic cu
variabila independentă atunci nu avem de-a face cu fenomenul contaminării. În consecinŃă, nu va trebui să
controlăm această variabilă pentru a obŃine validitatea internă.

În consecinŃă, doar variabilele exogene care variază în mod sistematic cu variaŃiile VI pot introduce confuzie
în identificarea efectului VI asupra VD, ducând la fenomenul contaminării. De aceea, pentru a obŃine o cercetare
cu validitate internă, nu toate variabilele exogene trebuie controlate ci doar cele care pot produce confuzii.
Pentru a controla efectul ucestor variabile exogene cel mai simplu ar fi să eliminăm aceste variabile din
experiment, atunci când este posibil. Sunt însă situaŃii în care o serie de variabile, cum ar fi inteligenŃa sau
experienŃa, nu pot fi eliminate. Atunci când nu putem elimina influenŃa acestor variabile din experiment, trebuie să
eliminăm orice diferenŃă în influenŃa pe care o au aceste variabile exogene asupra nivelelor de variaŃie a VI.
Altfel spus, să menŃinem constantă influenŃa acestor variabile asupra nivelelor de variaŃie a VI. Astfel încât,
orice diferenŃă înregistrată la nivelul VD să fie atribuită manipulării VI.

În mod ideal, cercetătorul ar trebui să distribuie influenŃa fiecărui tip de variabilă străină la toŃi participanŃii
deoarece aceasta ar fi metoda de a elimina influenŃa acestora. Această constanŃă ideală poate fi obŃinută în cazul
unor variabile discrete cum ar fi sexul sau rata de prezentare a cuvintelor dar nu şi asupra interesului, abilităŃilor de
învăŃare, oboseala , motivaŃia, atenŃia sau altor variabile din această categorie. În cazul acestor factori care pot varia
odată cu manipularea VI, trebuie menŃinută constantă influenŃa lor asupra tuturor participanŃilor.
Controlul sau menŃinerea constantă a potenŃialelor variabile exogene devine relativ simplu de realizat odată
ce aceste variabile au fost identificate. Dificultatea frecventă apare în etapa de identificare a acestora. De aceea este
important ca, înainte de a stabili ce măsuri de control a variabilelor străine să folosim, să identificăm care sunt aceste
variabile care trebuie controlate.

VI.1. FACTORII CARE COMPROMIT VALIDITATE INTERNĂ

Validitatea internă poate fi compromisă de mai mulŃi factori. Cook şi Cambell (1979) au identificat o serie de
clase de variabile care trebuie co cercetări cu validitate internă.
a. Efectul istoriei
Efectul istoriei apare doar în cazul experimentelor în care există măsurări pre-test şi post-test ale variabilei
dependente. Efectul istoriei constă în evenimente specifice, altele decât variabila independenta, care apar între prima
şi ultima măsură a variabilei dependente. Aceste evenimente pot influenŃa măsurarea post-test, astfel încât
concurează efectul variabilei independente în explicarea schimbării între măsurări. De exemplu, în experimentele
care vizează schimbările atitudinale are loc o evaluare iniŃială, pentru a determina atitudinile specifice ale
subiecŃilor. După aceasta participanŃii intră în situaŃia experimentală, după care are loc o nouă evaluare a atitudinilor
acestora. DiferenŃa dintre scorurile pre-test şi post-test sunt de obicei interpretate ca efect al variabilelor
experimentale asupra atitudinii. Dificultatea în dovedirea unor astfel de presupoziŃii constă în faptul că timpul care
trece între cele două evaluări afectează atitudinea subiecŃilor, efecte care se reflectă în evaluarea post-test.
b. Efectul de maturare
Efectul de maturare se referă la schimbările în condiŃiile interne la nivel individual care se petrec datorită
trecerii timpului. Aceste schimbări implică deopotrivă procese biologice şi psihologice cum ar fi vârsta, învăŃarea,
oboseala sau furia, nefiind legate de evenimente externe ci rezultând din modificările la nivel individual. Prin
extensie, aceste schimbări afectează răspunsul individual la tratamentul experimental, ducând la invalidarea internă
a experimentului.
Pe parcursul desfăşurării unui experiment subiecŃii sunt implicaŃi în procesul propriei lor evoluŃii normale,
naturale. în aceste condiŃii, se poate întâmpla ca diferenŃele dintre două măsuri repetate ale aceloraşi subiecŃi să se
datoreze maturării ce a avut loc pe parcursul experimentului, nu manipulării experimentale. Un plan experimental
care neglijează aceste aspecte duce la rezultate eronate.
De ex. testarea eficacităŃii unei metode de îmbunătăŃire a lecturii pentru elevii de clasa a II a derulate pe o
perioadă de un an. Se fac măsurători ale performanŃelor la începutul şi sfârşitul fiecărui semestru, îmbunătăŃirea
rezultatelor se poate datora metodei practice dar la fel de bine se pot datora maturizării elevilor pe parcursul
anului respectiv sau interacŃiunii dintre metoda şi maturare, astfel că interpretarea rezultatelor este pusă sub
semnul întrebării.
Probabilitatea apariŃiei efectelor de maturizare a comportamentelor subiecŃilor este cu atât mai mare cu cât
cercetarea se întinde pe o durată mai mare de timp. Scala temporală se poate referii şi la schimbările circadiene. Se
ştie, de ex. că execuŃia sarcinilor cu conŃinut mintal suportă o scădere a randamentului în orele de prânz (Colquhoun,
1971).

c.SelecŃia subiecŃilor
Erorile determinate de selecŃie apar atunci când sunt folosite proceduri diferite pentru a alcătui grupurile de
participanŃi. De pildă, nu se aplică de fiecare dată aceleaşi criterii raportate la diferite caracteristici ale subiecŃilor.
De obicei, selecŃia subiecŃilor incluşi în cercetare este aleatoare. Când această procedură nu este respectată şi
alcătuirea grupurilor este realizată prin proceduri diferite, este posibil ca alte ipoteze contrare să fie induse. De ex. în
vederea testării eficacităŃii unor terapii sugestive asupra „nevrozei cardiace" se face selecŃia subiecŃilor pe bază de
voluntariat. Ei sunt randomizaŃi în grupuri diferite cărora li se aplică tehnici sugestive diferite. La post-test apar
diferenŃe semnificative între grupurile experimentale, pe de o parte, şi grupul de control, pe de altă parte. Se poate
conchide că aceste diferenŃe se datorează metodelor sugestive. Dar, selecŃia pe bază de voluntariat poate fi
determinantă, putându-se presupune că s-au prezentat subiecŃi convinşi de eficacitatea metodei. Rezultatele pot
deveni valide prin realizarea unui plan factorial în care se introduce şi variabila „încredere în metodele sugestive"
(Radu, 1993).
d.FluctuaŃiile instrumentelor de măsură
De multe ori folosirea instrumentelor de măsură este dependentă de starea persoanei care le foloseşte. Datorită
oboselii sau plictiselii, observatorul uman îşi poate diminua capacităŃile perceptive şi drept consecinŃă diferenŃele /
variaŃiile minore nu sunt înregistrate. Pe de altă parte, după o serie de observaŃii cercetătorul îşi perfecŃionează
capacităŃile, crescând astfel exactitatea observaŃiilor.

e.Efectuarea mai multor măsurători

Evaluările anterioare pot influenŃa evaluările curente şi de aceea subiecŃii devin mai receptivi la situaŃia
prezentă având experienŃe anterioare ale unor situaŃii asemănătoare. DiferenŃele de scoruri dintre mai multe
măsurători succesive se pot datora administrării aceleaşi probe. De ex. elaborăm un experiment pentru a testa
eficacitatea unei probe formative pentru dezvoltarea inteligenŃei. În acest sens, înainte şi după proba respectivă,
subiecŃilor li se administrează un test de inteligenŃă. în general, vom observa o creştere a QI de la pre-test la post-
test. Acest fapt se poate datora probei formative, dar se poate datora şi readministrării testului. După cum se ştie
(Anastasi, 1974) se constată o creştere a scorurilor la testele de inteligenŃă între două administrări succesive, în lipsa
oricărei alte intervenŃii.
f. Regresia statistică
Multe experimente psihologice implică măsurări ale variabilei dependente la nivel de pre şi post-test sau alte
forme echivalente pentru măsurarea schimbării. Uneori, în aceste studii se selectează doar două grupuri de
participanŃi care au scoruri extreme, cum ar fi scoruri înalte şi slabe la o scală de atitudini. Aceste scoruri extreme
pot influenŃa condiŃiile experimentale şi rezultatele post-test. Variabila care influenŃează scorurile pre-test şi post-
test este regresia statistică, adică scorurile extreme ale distribuŃiei unei variabile vor tinde să se apropie de media
respectivei distribuŃii odată cu repetarea măsurării variabilei. Scorul ridicat al unei variabile poate scădea nu datorită
introducerii unui tratament experimental specific ci repetării măsurării, sau efectului regresiei statistice. La fel şi
scorurile scăzute pot creşte datorită regresiei statistice şi nu efectului experimental. Efectul regresiei statistice există
deoarece prima şi ultima măsură a unei variabile nu sunt perfect corelate, adică deoarece există un unumil nivel de
neîncredere în instrumentul cu care se realizează măsurarea,
De asemenea, odată cu trecerea prin mai multe situaŃii experimentale, subiecŃii pot avea performanŃe apropiate
de performanŃa medie a eşantionului din care aceştia fac parte şi uneori de media performanŃelor populaŃiei din care
a fost extras eşantionul din care aceştia fac parte. Deplasarea spre valori medii datorată măsurătorilor repetate se
produce la toŃi subiecŃii , dar se constată o tendinŃă mai accentuată la subiecŃi cu poziŃii anterioare extreme. Această
situaŃie se explică şi prin aceea că instrumentele de măsură dau estimări mai puŃin fidele în cazul valorilor extreme,
astfel încât valorile extreme sunt mult mai susceptibile să fie eronate.
De ex. să presupunem că dorim să evaluăm eficacitatea unei metode psihoterapeutice asupra anxietăŃii. În acest
sens, se aplică un test de anxietate (STAI, de ex.) în urma căruia sunt selectaŃi numai subiecŃi cu scoruri extrem de
ridicate. Se aplică terapia respectivă după care subiecŃii sunt retestaŃi. Cu siguranŃă se va constata o scădere a
nivelului anxietăŃii, pe baza tendinŃei de regresic statistică, chiar în absenŃa oricărei eficacităŃi a tratamentului
respectiv.
 g. Pierderea subiecŃilor
Pierderea subiecŃilor este o sursă de eroare care se referă la numărul diferiŃi de participanŃi care rămân la finalul
experimentului în grupele de comparaŃie. în cazul unor măsurători repetate care se întind pe intervale mari de timp
se poate constata diminuarea eşantioanelor datorată renunŃării sau indisponibilităŃii subiecŃilor, sau deciziei
cercetătorului de a reduce eşantionul.
De ex. să presupunem că dorim să cercetăm eficacitatea unei metode de tratare a alcoolismului. Pe parcursul
tratamentului mulŃi subiecŃi din lotul experimental părăsesc tratamentul, în timp ce grupul de control rămâne
aproximativ acelaşi. Compararea rezultatelor obŃinute la post-test de grupul experimental şi grupul de control poate
fi incorectă din cauza modificării compoziŃiei grupului experimental

Dificultatea derivă nu doar din faptul că se pierd purticipanŃi ci şi din faptul că pierderea participanŃilor pot
produce diferenŃe dintre grupuri care nu pot fi atribuite tratamentului experimental. De exemplu, ne propunem să
testăm efectul unui anumit tratament asupra conformităŃii. Ştim că cercetările anterioare au demonstrat faptul că
femeile sunt mai conformiste decât bărbaŃii, astfel încât vom controla acest factor având proporŃii egale de bărbaŃi şi
femei în grupurile studiate, în momentul realizării experimentului constatăm că jumătate de femei din grupul de
control lipsesc, la fel ca şi jumătate dintre bărbaŃii din celălalt grup (grupul experimental). Analiza statistică indică
faptul că grupul experimental se conformează semnificativ mai mult decât celălalt grup. Putem atribui variabilei
independente acest efect? O astfel de inferenŃă este greşită deoarece în concordanŃă cu cercetările anterioare putem
considera că alcătuirea grupurilor a influenŃat rezultatele obŃinute.

h. Efecte combinate
În cadrul cercetărilor efectele enunŃate anterior pot apărea combinate, efectele factorilor de non-validitate
suprapunându-se. CombinaŃiile istoriei cu selecŃia subiecŃilor, dintre selecŃie şi maturare sau dintre selecŃie şi testare
pot genera răspunsuri diferite ale grupurilor experimentale. Un anumit eveniment poate genera un efect mai mare
într-un anumit grup experimental decât în celălalt, sau un instrument de măsură poate fi mai sensibil la performanŃa
unui grup decât în cazul performanŃelor celuilalt.

VI.2. AŞTEPTĂRILE PARTICIPANłILOR ŞI ALE CERCETĂTORULUI

Orice experiment implica o interacŃiune între experimentator şi participanŃii la cercetare. În această situaŃie,
două roluri pot fi identificate: cel de experimentator şi cel de participant la cercetare. Fiecare rol are anumite cerinŃe
comportamentale şi fiecare dintre cei care joacă cele două roluri îşi formulează anumite expectaŃii faŃă de celălalt.
Teoretic, aceasta înseamnă că participanŃii vor asculta instrucŃiunile şi vor rezolva sarcina cât mai bine posibil. în
realitate, această situaŃie ideală nu există pentru că participanŃii nu sunt respondenŃi pasivi la instrucŃia
experimentală şi la manipulările sale.
Aşteptările subiectului
Persoanele implicate în cercetări experimentale formulează anumite aşteptări în raport cu derularea
evenimentelor în cadrul cercetărilor. De exemplu, subiecŃii pot adopta comportamente pe care ei le consideră
dezirabile (dorite/aşteptate de psiholog) ceea ce poate afecta validitatea studiului. Acest comportament nu mai este
natural. În acelaşi timp, subiectul doreşte să-şi creeze o imagine de sine satisfăcătoare în urma participării la
cercetare. ParticipanŃii au propria percepŃie despre experiment ceea ce îi determină să răspundă la sarcina
experimentală astfel încât ei să se poziŃioneze într-o lumină favorabilă, acest fenomen fiind denumit auto-prezentare
pozitivă (Christensen, 1981). Experimentatorul trebuie să ia în considerare şi influenŃa percepŃiilor participanŃilor
asupra experimentului. Cercetătorul trebuie să se asigure că păstrează constante percepŃiile subiecŃilor pe tot
parcursul experimentului. Când este imposibil de menŃinut această constanŃă, cercetătorul se poate aştepta ca la
nivelul subiecŃilor să apară o confuzie datorată interacŃiunii dintre motivele auto-prezentării pozitive şi condiŃiile
experimentale. Aceste interacŃiuni iau de obicei două forme: interacŃiuni inter-tratament şi interacŃiuni intra-
tratament. InteracŃiunile inter-tratament apar când percepŃiile participanŃilor în raport cu diferitele sarcini
experimentale le sugerează să se prezinte într-o lumină favorabilă. CondiŃiile experimentale afectează percepŃia
participanŃilor cu privire la sarcina experimentală, astfel încât pol apărea diferenŃe semnificative în performanŃa lor
în realizarea sarcinii experimentale. InteracŃiunile intra-tratament apar când participanŃi diferiŃi la aceleaşi
condiŃii experimentale percep diferite moduri ile u se prezenta într-o lumină cât mai favorabilă.
Astfel de interacŃiuni pot afecta validitatea internă a cercetării deoarece rezultatele obŃinute se pot datora
combinaŃiei dintre percepŃiile participanŃilor şi condiŃiile experimentale şi nu manipulării variabilei independente.
În plus faŃă de aceste aspecte cercetătorul trebuie să fie atent la efectele de contaminare care apar în urma
interacŃiunii între grupurile investigate. De exemplu dacă un participant din grupul experimental povesteşte
participanŃilor din grupul de control despre tratamentul pozitiv pe care îl receptează, cei din urmă de pot supăra sau
demoraliza, stări ce le afectează performanŃa.
Erorile de observare, probleme legate de validitatea externă şi efectul Hawthorne sunt probleme ce pot apărea
în orice experiment.
Efectul Hawthorne apare când participanŃii răspund diferit în funcŃie de atenŃia care li se acordă. Deoarece
manipularea variabilei independente implică adesea un contact semnificativ al cercetătorului cu subiecŃii,
controlarea efectului Hawthorne se poate realiza prin acordarea unei atenŃii similare tuturor participanŃilor.

Aşteptările cercetătorilor
Experimentatorul nu este doar un observator pasiv ci un agent activ care poate influenŃa rezultatele
experimentului. De obicei, cercetătorii doresc ca cercetările pe care le derulează să le confirme ipotezele. Ei se
aşteaptă ca subiecŃii să producă acele comportamente enunŃate / prezise în ipoteze. Pe parcursul derulării
experimentului, cercetătorul poate transmite informaŃii neintenŃionat şi să faciliteze obŃinerea răspunsului pe care ar
vrea să-l obŃină.
Sunt două feluri în care cercetătorul poate influenŃa rezultatele experimentului: influenŃa determinată de
atributele cercetătorului şi influenŃa datorată aşteptărilor acestuia (Christensen, 1997). Termenul de atributele
cercetătorului se referă la caracteristicile fizice şi psihologice ale acestuia care pot interacŃiona cu variabila
independentă şi determină performanŃe diferite ale participanŃilor la cercetare. Rosenthal (1966) a sintetizat trei
categorii de atribute:
1) atribute bio-sociale: vârsta experimentatorului, sex, religie sau rasă;
2) atribute psihosociale se referă la datele psiho-metrice ale experimentatorului: nivelul său de anxietate,
nevoia de acceptare socială,ostilitatea, autoritarismul, inteligenŃa sau dominanŃa;
3) factorii situaŃionali, dacă experimentatorul a avut sau nu o întâlnire prealabilă cu participanŃii, dacă
acesta are sau nu experienŃă sau dacă este prietenos sau ostil cu participanŃii.
De asemenea, caracteristicile spaŃiului în care se desfăşoară experimentul poate influenŃa rezultatele studiului.
Rumenik, Capasso şi Hendrick (1977) au realizat o trecere în revistă a literaturii legată de aceste atribute iar datele
au relevat faptul că : copiii realizează performanŃe mai bune la diferite sarcini în prezenŃa examinatorilor de sex
feminin. Pentru adulŃi, bărbaŃii examinatori par să obŃină performanŃe mai bune. în relaŃiile client-terapeut, studiile
sugerează că terapeuŃii bărbaŃi obŃin mai multe informaŃii dar femeile terapeuŃi favorizează auto-dezvăluirea şi
exprimarea emoŃiilor.
Aşteptările experimentatorului se referă la efectele care pot fi atribuite aşteptărilor experimentatorului faŃă de
rezultatele experimentului. Aceste aşteptări pot determina experimentatorul să se comporte neintenŃionat într-o
manieră care să influenŃeze rezultatele experimentului într-o direcŃie dorită. Această influenŃă neintenŃionată poate
să altereze comportamentul experimentatorului sau pe cel al participanŃilor. Aşteptările experimentatorului pot
influenŃa atât înregistrarea rezultatelor cât şi interpretarea datelor colectate. Măsurile de combatere a acestor erori se
referă în special la înregistrarea datelor deoarece efectele asupra interpretării nu sunt considerate probleme serioase
metodologice deoarece experimentatorul îşi asumă responsabilitatea şi rezultatele. Interpretarea în funcŃie de
orientarea sa.

VI.3. VALIDITATEA EXTERNĂ

Estimarea validităŃii externe poate fi pusă în discuŃie doar dacă validitatea internă a fost stabilită fără
echivoc.Validitatea externă permite extinderea concluziilor fie la alte persoane decât cele luate în studiu, fie la alte
situaŃii decât cele folosite în studiu.
Stabilirea validităŃii externe are şi o raŃiune economică, profitabilitatea cercetărilor valide fiind dată doar de o
validitate externă ridicată.
a.Validitatea eşantionului

Validitatea externă poate fi diminuată de anumite deficienŃă privind reprezentativitatea eşantionului de

subiecŃi recrutaŃi în raport cu populaŃia de persoane pentru care se doreşte extinderea concluziilor. Aici intervine
problema populaŃiei Ńintă şi a populaŃiei accesibile. Reprezentativitatea este asigurată prin procedeele selecŃiei
aleatoare, dar cercetările psihologice, presupunând consimŃământul subiecŃilor de a participa la acestea, nu se
bazează decât rareori pe o astfel de selecŃie. S-a demonstrat că subiecŃii care consimt de bună voie să participe la
cercetări prezintă anumite caracteristici care îi deosebesc de cei care refuză să participe la acestea. Aceştia sunt mai
inteligenŃi, mai instruiŃi, mai sociabili, mai puŃin convenŃionali şi mai puŃin autoritari (Rosnow şi Rosenthal, 1976).
b. Validitatea ecologică
Validitatea externă poate fi diminuată de anumite deficienŃe în eşantionul de situaŃii din care se obŃin datele în
comparaŃie cu contextul în care se află populaŃia la care cercetătorul doreşte să aplice concluziile.Validitatea
ecologică a unui studiu este considerată adecvată în măsura în care subiecŃii percep mediul tn care sunt examinaşi ca
având proprietăŃile pe care cercetătorul le presupune cu fiind prezente. Altfel spus, o cercetare este validă ecologic
dacă reuşeşte să pună cu exactitate în relaŃie caracteristicile fizice şi sociale ale situaŃiei în care se găsesc subiecŃii şi
conduitele pe care aceştia le produc în această situaŃie (Winkel, 1985).
De ex. cercetările lui Milgram (1974) despre obedienŃă par să fi dus la un înalt grad de validitate ecologică. în
aceste experimente, subiecŃii primeau ordine din partea unui examinator, de a aplica şocuri electrice de o intensitate
crescândă altor subiecŃi, la fiecare eroare pe care aceştia o făceau într-o sarcină de memorare a unor perechi de
cuvinte.
SubiecŃii care aplicau şocuri nu-1 cunoşteau în prealabil pe examinator, deci acesta nu reprezenta pentru ei o
persoană recunoscută ca având autoritate. Majoritatea subiecŃilor au mers foarte departe în angajarea lor de a aplica
şocuri. Comportamentul lor a părut să traducă un înalt grad de realism, adică de non-artificialitate. De acest realism
erau conştienŃi subiecŃii înşişi, care au declarat în interviul de la sfârşitul experimentului, că au învăŃat multe despre
propriul comportament într-o situaŃie conflictuală în care se opun exigenŃele de a respecta directivele
experimentatorului cu repulsia de a face să sufere o altă persoană.
Validitatea ecologică este dificil de estimat apriori, deoarece nu este facilă cunoaşterea percepŃiilor
subiecŃilor. Di acest punct de vedere, informaŃii utile se pot extrage din comentariile spontane ale subiecŃilor sau din
măsurători fiziologice (frecvenŃă cardiacă, tensiune musculară) care pot fi indicatori ai nivelului de angajare a
subiecŃilor. De asemenea, pot fi utilizate chestionare care să solicite exprimarea percepŃiilor subiecŃilor.

Temă: RealizaŃi o lucrare experimentală pe o temă dată, respectând structura prezentată în Ghidul practic
de psihologie experimentală .
VI.4. APLICAłII

AnalizaŃi următoarele situaŃii şi comentaŃi fiecare cm, în funcŃie de cauza ce afectează validitatea internă a
cercetării:
1. Reactivitatea
Pentru a afla ce cantitate de alcool este consumată de locuitorii unui oraş mic, un cercetător pregăteşte o anchetă
şi selectează 30 de gospodării din cartea de telefon. Cercetătorul a realizat interviuri în fiecare gospodărie cu cea mai
vârstnică persoană dintre adulŃii care au deschis uşa. întrebările au vizat consumul de băuturi pe parcursul
săptămânii, indiferent de companie (dacă sunt singuri sau împreună cu altcineva).
2. Efectul Hawthorne
Pentru a îmbunătăŃi moralul deŃinuŃilor dintr-o închisoare conducerea a implementa un nou program de dinamic
de grup. Acest program a fost programat intens, astfel încât deŃinuŃii au putut afla nivelul de implicare a
administratorilor închisorii în acest program precum şi costurile implicate. Rezultatele acestui program arată că
programul produce ridicare amoralului deŃinuŃilor.
3. InteracŃiunea dintre selecŃie şi istorie
Un grup de control non-echivalent a fost utilizat într-o cercetare care compara diferite metode de predare; o
metodă folosită în şcoala A şi o «altă metodă folosită în şcoala B. Pe parcursul studiului directorul şcolii B este
concediat şi înlocuit.
4. Maturizarea
Copii înscrişi într-o grădiniŃă au probleme cu acomodarea la noul program de activitate. Educatoarea planifică
un program de povestiri care este destinat ajutorării copiilor în procesul de adaptare. Patru săptămâni mai târziu
observaŃiile arată că toŃi copii s-au adaptat mai bine decât înaintea programului
5. Istoria
Un cercetător proiectează un design cure constă într-o serie temporală simplă întreruptă pentru a evulua efectele
unui program de conservare a energiei într-un liceu. Cantitatea de energie consumată este determinată pe baza
consultării arhivelor realizate cu doi ani înaintea programului şi pe parcursul a doi ani după implementarea
programului. S-a constata o discontinuitate semnificativă în seria de timp care arată o scădere a cantităŃii de energie
utilizată după iniŃializarea programului.
6. Efectul de contaminare
Un cercetător distribuie aleatoriu muncitorii dintr-o fabrică în două grupuri diferite. Muncitorii dintr-un grup
primesc o bonificaŃie pentru realizarea anumitor produse, în timp ce muncitorii din celălalt grup nu primesc nici o
compensaŃie pentru realizarea produselor. Pe parcursul investigaŃiei muncitorii din grupul care nu primea nici un
bonus află că muncitorii din celălalt grup sunt recompensaŃi suplimentar pentru munca realizată.
7. Erori de observare (observer bias)
Un psiholog clinician realizează o cercetare pentru a evalua efectele unui program destinat creşterii acceptării
unor reguli dintr-un mediu specific pentru bolnavi mintal. Psihologul a proiectat propriul program şi a selectat 10
indivizi, care au trecut prin 10 runde. Pe baza observaŃiilor psihologului realizate înainte şi după program s-a
concluzionat că acest program a fost foarte eficient.
8. Testarea
Un psiholog educaŃional a proiectat un test gramatical, dificil dar corect, care a fost administrat elevilor din
clasa a 5-a pentru a evalua „abordarea cognitivă" în predarea gramaticii. Elevii au fost testaŃi atât înainte de a
introduce această metodă de predare cât şi după aceasta. Elevii au prezentat o creştere a notelor la test la a doua
administrare a testului, sugerând că acest program a fost eficient, contribuind la învăŃarea gramaticii de către copii.
 9. Regresia
ToŃi elevii care doresc să se înscrie la o facultate trebuie să dea un examen de aptitudini matematice. Elevii care
obŃin note mici intră într-un program de pregătire înainte de a se înscrie la cursurile universitare. După aceste
cursuri, ei sunt testaŃi din nou. Notele obŃinute la testele de aptitudini matematice, în urma unui program de
pregătire, arată că elevii s-au dezvoltat. Această dezvoltare este pusă pe seama programului de pregătire.
10. Moartea subiecŃilor
Un cercetător este angajat de o mare companie pentru a evalua efectele unui program de training. ParticipanŃii
se implică voluntar în acest program, cercetătorul oferind un stimulent modest pentru participare. Treizeci şi şase
dintre angajaŃi au agreat să participe, ei fiind distribuiŃi aleatoriu în grupul experimental (n=18) sau în grupul de
control, în aşteptare, (n=18). AngajaŃii aflaŃi pe lista de aşteptare sunt programaŃi să participe la programul de
training după ce angajaŃii din celălalt grup termină programul. Trainingul presupune ca angajaŃii să participe la
anumite activităŃi după ce termină programul de lucru şi să completeze un chestionar acasă. Doar 12 angajaŃi au
terminat programul de trening şi o analiză a performanŃei în muncă arată că scorurile lor sunt mai mari decât a
angajaŃilor din grupul de control..

VI.5. CONTROLUL VARIABILELOR

Metoda experimentală este una dintre cele mai bune căi de a identifica relaŃii cauzale. Logica metodei
experimentale presupune compararea a două sau mai multe stări / condiŃii în aşa fel încât diferenŃele dintre ele să fie
date de un anumit factor, care ne interesează. Acest factor este denumit variabilă independentă, stările / condiŃiile
fiind valori ale variabilei independente.
De obicei, designul experimental presupune crearea două grupuri (cu membri selectaŃi aleator), cercetătorul
încercând să menŃină echivalenŃa între cele două grupuri cu excepŃia variabilei independente. Dacă grupurile vor fi
diferite în privinŃa variabilelor dependente efectul acestor diferenŃe poate fi pus pe seama variabilei independente.
Să luăm un exemplu: Se construiesc două grupuri echivalente de studenŃi selectaŃi aleator, iar unui singur grup
îi este predată o tehnică specifică de învăŃare. Nivelul învăŃării este variabila independentă şi are două niveluri:
există sau nu. După aceasta, ambelor grupuri li se cere să citească acelaşi text în vederea evaluării. Numărul
răspunsurilor corecte serveşte drept variabilă dependentă. Dacă ambele grupuri sunt tratate similar, cu excepŃia
nivelului de învăŃare, şi dacă constatăm o diferenŃă semnificativă în rezultatele grupurilor la test, logica
experimentală ne spune că diferenŃele între rezultatele obŃinute se datorează învăŃării unei metode specifice.
În cazul experimentului de mai sus, dacă prezentăm diferit materialul de citit, repede în cazul unui grup şi lent
în cazul celuilalt, unii studenŃi nu vor fi capabili să-şi menŃină atenŃia şi să observe tot materialul prezentat, astfel
încât nu vor fi capabili să realizeze sarcina experimentală.
Cercetătorul încearcă întotdeauna să conducă corect experimentul. Experimentele reuşite au validitate internă şi
externă, sunt de încredere şi sensibile.
Un experiment cu validitate internă dă o interpretare clară a rezultatului obŃinut experimental prin controlul
tehnicilor de manipulare, păstrarea constantă a condiŃiilor experimentale şi echilibrare. Un experiment care nu are
validitate internă este confuz. Confuzia apare datorită unei a alte variabile independente care covariază cu variabila
independentă luată în considerare. în exemplul anterior dacă am da un text mai simplu unui grup, rezultatele
obŃinute ar fi confuze cu privire la cauza diferenŃelor obŃinute; diferenŃele la test s-ar putea datora atât nivelului de
învăŃare cât şi dificultăŃii textului.
Pentru a avea validitate internă experimentul trebuie proiectat cu grupuri echivalente. Dacă subiecŃii unuia
dintre grupuri sunt mai inteligenŃi sau mai motivaŃi, experimentul este confuz. în realizarea unui experiment care îşi
propune identificarea unei relaŃii cauzale, cercetătorul trebuie să îndeplinească o sarcină principală: controlul
variabilelor externe. Acest lucru se realizează prin folosirea câtorva tehnici.
Pentru că alte variabile decât VI pot influenŃa comportamentul măsurat, trebuie neutralizate efectele posibile
ale altor variabile (variabile parazite, străine), pentru a putea afirma că variaŃiile VD se datorează variaŃiilor VI
manipulate.
Concomitent cu variabilele independente alese, pot acŃiona şi alŃi factori, străini de experiment, variabile
străine care pot să mascheze efectul posibil al variabilei independente şi să ducă la confuzii, care pot denatura
rezultatele cercetării.
Pentru determinarea efectului modificării variabilei independente este absolut necesar ca efectul posibil al
tuturor celorlalte variabile străine să fie controlat. Acest control se poate realiza în mai multe moduri:
♦ Prin eliminarea variabilelor străine cum ar fi: fluctuaŃii ale nivelului zgomotului, variaŃii de lumină, efectele
oboselii, etc.
♦ Prin menŃinerea constantă a variabilelor care nu au putut fi eliminate. Altfel spus, trebuie să ne asigurăm că
aceste variabile vor acŃiona în mod egal pentru toŃi subiecŃii. Astfel de variabile sunt. Atitudinea experimentatorului,
instructajele administrate subiecŃilor, perioada sau timpul (zi, oră) în care se desfăşoară cercetarea.
♦ Dacă există variabile străine care nu au putut fi eliminate sau menŃinute constante (ca efect) se recurge la
balansarea efectelor acestora. Prin aceasta se urmăreşte ca respectivele variabile străine să acŃioneze în acelaşi fel
în fiecare grup de subiecŃi. De exemplu, în cele două grupuri se distribuie în mod egal subiecŃi de acelaşi sex, vârsta,
nivel de pregătire.
• O altă posibilitate este metoda contrabalansării sau a rotaŃiei, prin aceasta neutralizându-se efectele ordinii de
prezentare a condiŃiilor experimentale. Contrabalansarea se aplică atunci când avem un număr limitat de subiecŃi şi
utilizăm aceiaşi subiecŃi în condiŃii diferite şi constă în alternarea prezentării stimulilor pentru fiecare subiect.
♦ O metodă generală de control a variabilelor străine, despre care ştim că acŃionează dar nu şi cum acŃionează,
este selecŃia aleatoare a subiecŃilor.

Subliniem faptul că experimentatorul trebuie să fie în permanenŃă preocupat de identificarea variabilelor străine
şi implicit de posibilitatea controlării acestora.

SelecŃia şi distribuirea aleatoare (randomizarea)

Tehnica selecŃiei şi distribuirii aleatoare (randomizarea) în construcŃia grupurilor experimentale dă posibilitatea
controlului surselor de variaŃie (cunoscute sau nu) prin trecerea subiecŃilor prin toate etapele experimentale, astfel
încât variabilele externe exercită o influenŃă constantă. Echilibrarea prin selecŃia aleatoare a subiecŃilor în grupurile
experimentale este cea mai frecvetă metodă de a crea grupuri comparabile.
Prin selecŃie întâmplătoare (aleatoare), experimentatorul se străduieşte ca efectele variabilelor străine să
influenŃeze în egală măsură grupul experimental şi grupul de control. Metode de selecŃie întâmplătoare a subiecŃilor
sunt:
-simplă (tragere la sorŃi);
-stratificată (populaŃia este împărŃită pe "straturi”, după unul sau mai multe criterii, pentru fiecare strat se realizează
o eşantionare aleatoare);
-mulŃi-stadială (selecŃia indirectă a indivizilor prin intermediul selecŃiei grupurilor la care aceştia aparŃin);
-mulŃi- fazică (se alege iniŃial un eşantion de dimensiuni muri, pe care se realizează unele faze ale cercetării
extensive, apoi din acestea se selectează un eşantion pentru realizarea altor faze cu caracter intensiv, ş.a.m.d.).
MenŃinerea constantă
Factorii externi precum plasarea grupurilor în camere diferite, cercetători diferiŃi timpul de prezentare a
stimulilor etc. trebuie controlaŃi pentru a nu apărea confuzii cu privire la efectul variabilei independente.
Exemplu: Un cercetător a dorit să verifice efectele învăŃării în bloc în compara cu cea distributivă asupra
învăŃării silabelor fără sens. A folosit trei grupe experimentale randomizate. Grupul I a învăŃat o listă cu 20 de
silabe fără sens vreme de 30 de minute într-o singură zi. Grupul II a învăŃat aceeaşi listă vreme de 30 de minute în
două zile succesive. Grupul III a învăŃat aceeaşi listă vreme de 3 minute timp de trei zile consecutive. Cercetătorul a
apreciat performanŃa fiecărui grup cu ajutorul unui test de re-emmorare liberă, după ce fiecare grup participat la
numărul de şedinŃe alocat. Media re-memorării a celor 20 de silabe fără sens pentru grupul I a fost de 5,2, 10
pentru grupul II şi 14,6 pentru grupul III. Mediile au fost semnificativ diferite la un prag de 0,01 iar cercetătorul
concluzionat că învăŃarea distributivă este superioară celei în bloc.
În acest experiment, timpul de învăŃare a fost diferit, pentru fiecare grup: prim grup a învăŃat 30 de min., al
doilea grup a învăŃat 60 de minute iar al treilea grup a învăŃat 90 de minute. Pentru a vedea dacă tipul de învăŃare
influenŃează performanŃa în învăŃare, trebuie ca timpul alocat învăŃării să fie menŃinut constant, respectiv 30 de
minute pentr fiecare grup.
Balansarea şi grupurile pereche
Tehnica potrivirii (matching) şi crearea grupurilor perechi este mai slabă decât randomizarea în capacitatea de
a expune toate grupurile cercetute unei influenŃe constante a variabilelor externe. Avantajul principal al acestei
tehnici constă în creşterea sensibilităŃii experimentului prin controlul acelor variabile externe care au fost criterii de
potrivire. Utilizarea acestei tehnici nu înlocuieşte randomizarea.
Există patru procedee de potrivire:
1. Potrivire prin menŃinerea variabilelor la un nivel constant, generează control prin selectarea exclusivă a
subiecŃilor care prezintă un anumit nivel al variabilelor externe. Alte variabile externe sunt excluse din start astfel
încât nu influenŃează rezultatele experimentale.
ToŃi participanŃii din grupurile experimentale prezintă acelaşi nivel al variabilei externe. Dacă studiem
conformitatea, genul participanŃilor trebuie controlat, deoarece s-a demonstrat că nivelul de conformitate variază în
funcŃie de genul subiecŃilor. Controlul variabilei „gen" se realizează prin simpla selectare doar a bărbaŃilor sau a
femeilor. în exemplul ilustrat în figura de mai jos efectul potrivirii prin selecŃie exclusivă de bărbaŃi creşte
sensibilitatea experimentului. În alt experiment Hauri şi Ohmstead (1983) au folosit doar insomniaci pentru a cerceta
timpul necesar adormirii. Acest procedeu de potrivire a creat un eşantion de participanŃi mai omogen, selectând doar
acei participanŃi care prezentau un anumit nivel al variabilei externe.

PopulaŃia generală (Include atat bărbaŃi cât şl femei)

Selectăm doar bărbaŃi pentru a controla influenŃa genului

participanŃilor,

BărbaŃii selectaŃi sunt distribuiŃi aleatoriu la condiŃiile

experimentale

Figura 8.1. Potrivire prin menŃinerea variabilelor la un nivel constant

 Deşi destul de frecvent folosit, acest procedeu are şi câteva dezavantaje. Primul dintre ele constă în reducerea
populaŃiei din care selectăm participanŃii la cercetare. în consecinŃă în anumite cazuri este destul de dificil de găsit
destui participanŃi. Al doilea dezavantaj constă în faptul că rezultatele cercetării pot fi generalizate doar la nivelul
tipului participanŃilor selectaŃi. Dacă realizăm un experiment în care includem doar subiecŃi bărbaŃi, rezultatele
obŃinute pot fi generalizate doar la populaŃia de bărbaŃi. O alternativă în rezolvarea acestei probleme este repetarea
experimentului cu subiecŃi femei, astfel încât rezultatele cercetării să poate fi generalizate la nivelul populaŃiei
generale.
2. Introducerea variabilei externe în experiment, cu a doua variabilă independentă, astfel încât efectele sale
sunt urmărite, evaluate şi diferenŃiate de efectele pe care le au alte variabile externe.
Să presupunem că dorim să realizăm un experiment în domeniul învăŃării şi dorim să controlăm efectele
induse de inteligenŃă. Am utilizat şi procedeul de menŃinere constantă a variabilelor selectând doar subiecŃi cu un
coeficient de inteligenŃă (QI) cu valori între 90 şi 120. Toate acestea nu ne ajută prea mult şi trebuie să introducem
această variabilă (QI) în experiment, selectând anumite intervale ale valorilor QI (după cum am ilustrat în figura de
mai jos) şi considerând-o variabilă independentă. Acest lucru ne va permite să identificăm şi să izolăm influenŃa
inteligenŃei asupra învăŃării. Astfel, inteligenŃa nu va fi o sursă de fluctuaŃii aleatoare, experimentul devenind mai
sensibil.

Eşantion de subiecţi cu un QI între 90-120

Sub-eşantioane cu valori specifice ale QI

SubiecŃi cu un SubiecŃi cu un
QI între 90-99 SubiecŃi cu un QI între 110-120
QI între 100-109

Valori ale QI (preluate

în experiment) *
90-99 100-109 110-120

Strategia de A
învăŃare B

Figura 8.2 Potrivire prin introducerea variabilei externe în experiment

Introducerea variabilei externe tu dettlgmil experimental este o tehnică destul de bună de a controla erorile şi
de a creşte sensibilitatea experimentului. Cu toate acestea, ea este recomandată doar ducă suntem interesaŃi de
efectele produse de diferite nivele ale variubilei externe sau de interacŃiunile specifice ale variabilei externe cu alte
variabile independente. În exemplul anterior, ne-ar putea interesa diferenŃele produse de cele trei categorii de valori
QI şi de felul în care acestea interacŃionează cu strategiile de învăŃare.

3. Tehnica „încătuşării" (yoked control) este destul de restrictivă deoarece controlează doar relaŃia temporală
dintre un eveniment şi un răspuns. Acest lucru se realizează prin expunerea simultană a participanŃilor din grupul de
control şi din cel experimental la stimulii experimentali.
Să luăm ca exemplu celebrul experiment al lui Brady (1958) care a cercetat relaŃia dintre stresul emoŃional şi
dezvoltarea ulcerului. Brady a dresat maimuŃe să apese o manetă la fiecare interval de 20 de secunde pentru a evita
receptarea unui şoc electric. MaimuŃele au învăŃat destul de rapid să realizeze această sarcină şi, doar ocazional,
ratau intervalul de 20 de secunde şi receptau şocuri electrice. Pentru a determina dacă maimuŃele se îmbolnăvesc de
ulcer, mai degrabă datorită stresului emoŃional decât stresului fizic, rezultat din efectul cumulativ al şocurilor
electrice, Brady a inclus în experiment o maimuŃă de control căreia i se administrau un număr egal de şocuri
electrice. A apărut problema controlării unei variabile adiŃionale - secvenŃa temporală de administrare a şocurilor
electrice. Exista posibilitatea ca anumite secvenŃe temporale să producă ulcer în timp ce altele nu. în consecinŃă s-a
considerat că maimuŃele experimentale şi cele de control trebuie să recepteze şocuri electrice simultane. Astfel,
Brady a legat cu lanŃuri o maimuŃă experimentală şi una de control, administrând şocuri electrice ambelor maimuŃe
în cazul în care maimuŃa experimentală rata intervalul de 20 de secunde pentru a apăsa maneta. MaimuŃa de control
nu putea influenŃa cu nimic situaŃia, ea trebuind să stea liniştită şi să accepte faptul că din când în când receptează
şocuri electrice. Singura diferenŃă aparentă între cele două animale consta în abilitatea acestora de a influenta
administrarea şocurilor electrice. Dacii doar maimuŃa experimentala se îmbolnăvea de ulcer, aşa cum a rezultat din
acest experiment, cauza îmbolnăvirii putea fi pusă pe seama stresului emoŃional.
Acest procedeu pare să contracareze erorile generate de distribuŃia temporală a condiŃiilor experimentale,
dar există şi controverse cu privire la eficienŃa sa generală. Se pare că în anumite condiŃii funcŃionează în timp ce în
altele nu.
4. Echivalarea participanŃilor la experiment, caz cu caz sau în funcŃie de distribuŃia unor variabile în
grupurile supuse experimentului. Dacă dorim să controlăm inteligenŃa, trebuie să ne asigurăm că în ambele grupuri
care sunt implicate în experiment avem acelaşi nivel de inteligenŃă sau aceeaşi distribuŃie a scorurilor QI.
Prin acest procedeu se creează grupuri echivalente, potrivind participanŃii în funcŃie de variabila care se doreşte
a fi controlată, fără a o introduce în designul experimental, numărul subiecŃilor din grupuri fiind un multiplu al
nivelelor de manifestare al respectivei variabile. Există două căi prin care se poate realiza acest lucru: prin control
precis şi controlul distribuŃiei frecvenŃelor (Selltiz et. al. 1959).
Controlul precis presupune potrivirea participanŃilor caz cu caz, în funcŃie de nivelele variabilei externe ce se
doreşte a fi controlată. Scholtz (1973) a cercetat stilul de apărare al indivizilor care au avut tentative de sinucidere în
comparaŃie cu stilul de apărare al indivizilor care nu au avut astfel de tentative. ToŃi participanŃii erau pacienŃi cu
probleme neuro - psihiatrice. ParticipanŃii sinucigaşi au fost definiŃi ca acei pacienŃi care pe parcursul ultimului an
au avut cel puŃin o tentativă de sinucidere. CeilalŃi participanŃi au fost definiŃi ca acei pacienŃi care nu au avut nici o
tentativă de suicid înregistrată. Pentru ca un ne-sinucigaş să fie inclus în experiment trebuiau să aibă aceiaşi vărstă,
gen, rasă, status marital, diagnostic şi educaŃie ca un sinucigaş. Potrivirea caz cu caz în funcŃie de aceste variabile au
permis generarea de 35 de perechi.
Acest studiu ilustrează câteva din avantajele şi dezavantajele acestui procedeu. în primul rând acest studiu a fost
unul ex post facto, deoarece participanŃii au fost din start distribuiŃi în grupul experimental şi cel de control,
randomizarea lipsind cu desăvârşire. într-un experiment corect realizat, participanŃii potriviŃi caz cu caz ar fi supuşi
aleatoriu condiŃiilor experimentale, aşa cum este ilustrat în figura de mai jos. FIGURA 6.4. Control precis

EŞANTION
SUBIECłI Fiecare participant Fiecare participant
este definit în este potrivit cu unul
termeni de ani, gen, cu aceaşi vârstă,
QI, etc. Gen, QI, etc.
Rezultă mai multe perechi de participanŃi

Fiecare este distribuită aleatoriu la condiŃiile experimentale

CONDIłIA A CONDIłIA B
 Principalul avantaj al controlului precis consta î n creşterea sensibilităŃii experimentului, deoarece ne asigură
că grupurile construite sunt echivalente cel puŃin din punctul de vedere al variabilelor folosite pentru generarea
perechilor de subiecŃi. Pentru a creşte sensibilitatea experimentului este necesar ca variabila folosită pentru
generarea perechilor să fie corelată cu variabila dependentă. Kerlinger (1973) consideră că valoarea coeficientului
de corelaŃie trebuie să fie de cel puŃin 0.5, 0.6 (pentru corelaŃii liniare). Dacă folosim mai multe variabile pentru
generarea perechilor trebuie ca acestea să fie slab inter-corelate şi să fie puternic corelate cu variabila dependentă.
Cu toate acestea este dificil de identificat şi de ales variabilele relevante pentru generarea perechilor de subiecŃi.
O altă problemă constă în dificultatea de a găsi participanŃi potriviŃi pentru a crea perechi. Această dificultate
creşte odată cu creşterea numărului de variabile utilizat. De obicei se folosesc cât mai puŃine variabile pentru
realizarea perechilor. De asemenea trebuie să fim atenŃi la evaluarea nivelului variabilei care o utilizăm pentru
grupare, putând apărea dificultăŃi de măsurare.
Controlul distribuŃiei frecvenŃelor presupune echivalarea grupurilor evaluând distribuŃia generală a unei
variabile în fiecare grup. Cercetătorul construieşte primul grup şi determină indicatorii statistici descriptivi şi
selectează al doilea grup care prezintă aceeaşi indicatori.
Oricare ar fi procedeul folosit, tehnica potrivirii reprezintă o încercare de a genera grupuri de subiecŃi care
sunt expuşi în aceeaşi măsură variabilelor externe luate în studiu.

VI.6. CONTRABALANSAREA
Tehnica contrabalansării reprezintă încercarea de a controla efectele ordinii şi surplusului (order şi carry-over
effects). Efectele ordinii apar în cazul în care o schimbare în performanŃe este dată ordinea cu care sunt administrate
condiŃiile experimentale. Efectele surplusului apar în cazul în care expunerea la o condiŃie experimentală produce
efecte la nivelul altei condiŃii experimentale. Există două procedee care se folosesc pentru a controla aceste efecte.
Unul este contrabalansarea intru-subiect cure presupune contrabalansarea participanŃilor şi celălalt este
contrabalansareu intrugrup, care presupune contrabalansarea grupurilor de participanŃi. Aceste procedee sunt
eficiente în controlul efectelor ordinii şi surplusului, cu excepŃia efectelor non-liniare de surplus.
Contrabalansarea intra-subiect - ABBA - controlează efectele de succesiune supunând fiecare participant
condiŃiilor experimentale într-o anumită ordine şi apoi în ordine inversă.
Să presupunem că dorim să aflăm ce tip de cola preferă oamenii Coca Cola sau Pepsi Cola. în acest
experiment participanŃii îşi vor exprima preferinŃele după ce gustă întâi Pepsi (cola A) şi apoi Coca (cola B) şi încă
odată după ce fac acelaşi lucru în ordine inversă. Cu alte cuvinte fiecare participant va gusta fiecare tip de cola de
două ori şi îşi va exprima preferinŃa de fiecare dată. Datele obŃinute după exprimarea preferinŃelor pentru Pepsi şi
pentru Coca sunt combinate şi comparate pentru a vedea ce preferă mai mult participanŃii. DiferenŃele constatate nu
vor fi atribuite efectelor de succesiune deoarece le au fost păstrate constante în ambele grupuri.
Pentru a ilustra cum funcŃionează contrabalansarea intra-subiect, să presupunem că preferinŃele participanŃilor
cresc cu o unitate după fiecare condiŃie datorită numai şi numai efectelor de succesiune. Dacă utilizăm o procedeul
de contrabalansare ABBA, aceste efecte vor fi constante pe parcursul experimentului şi în consecinŃă vor fi
controlate. Pentru ambele condiŃii experimentale preferinŃa creşte cu o unitate.
CondiŃii experimentale
A B B A
Efect liniar de succesiune
Efect de succesiune
efect A 0 + 3 = 3 efect 0 1 2 3
B1+2=3
Efect non liniar de succesiune
efect de succesiune
efect A 0 + 8 = 8 0 4 6 8
efect B4 + 6= 10
Efectul de succesiune este liniar în sensul că o fost adăugată câte o unitate după fiecare condiŃie
experimentală. Procedeul ABBA nu funcŃionează în cazul efectelor non-liniare de succesiune, creşterile de la o
etapă la alta fiind diferit şi producând efecte diferite.

Contrabalansarea intra-grup
Un dezavantaj al contrabalansării intra-individuale este că fiecare condiŃie experimentală trebuie repetată
pentru fiecare participant în parte . Cu cât creşte numărul condiŃiilor experimentale cu atât se lungeşte experimentul.
De exemplu dacă avem trei condiŃii experimentale A, B, C, fiecare participant trebuie să parcurgă o succesiune de
şase condiŃii experimentale: ABCCBA. Contrabalansarea intra-grup permite cercetătorului să evite acest proces
consumator de timp. CondiŃiile experimentale sunt administrate membrilor grupurilor în mai mult de o succesiune.
ParticipanŃii şi cercetătorii sunt şi ei surse potenŃiale de eroare în experimentele psihologice. Erorile induse
de participanŃi sunt datorate percepŃiilor diferite în legătură cu cel mai bun mod de a se prezenta cât mai pozitiv.
Folosirea modelelor dublu orb, înşelarea, mascarea experimentului şi obŃinerea unor măsuri independente a
variabilelor dependente sunt căi eficiente de a controla erorile datorate percepŃiei ipotezelor experimentale, scopului
experimentului şi a prezenŃei în situaŃia experimentală.
Modelul dublu orb este un model în care nici cercetătorul şi nici subiectul nu conştientizează condiŃia
experimentală la care este supus participantul. Tuturor subiecŃilor li se comunică acelaşi lucru iar cercetătorul nu ştie
care grup este expus la condiŃiile experimentale. Acest model se foloseşte frecvent în cercetările medicale.
Înşelarea presupune aducerea la cunoştinŃa participanŃilor a unei alte ipoteze decât cea urmărită de cercetare.
Minciuna poate varia de la omisiuni discrete ale adevărului până la scheme elaborate. Logica acestei tehnici constă
în oferirea unei explicaŃii participanŃilor pentru a le satisface curiozitatea naturală şi tendinŃa acestora de a imagina
scopuri ale experimentelor. Cu toate acestea apar frecvent probleme legate de etica cercetării.
Experimentul mascat este un studiu care este realizat fără a informa participanŃii că iau parte la experiment.
Această procedură presupune că atât variabila independentă cât şi cea dependentă pot fi administrate, evaluate fără a
spune subiecŃilor că iau parte la un experiment. Acest gen de experimente pun probleme etice, subiecŃii neavând
posibilitatea opŃiunii de a refuza participarea.
Măsurarea independentă a variabilei dependente presupune ca cercetătorul să o măsoare într-un context în
care nu se manipulează variabila independentă. Acest lucru se poate realiza în cazul în care subiecŃii participă la mai
multe contexte experimentale.
Cu toate acestea, percepŃiile diferenŃiale al participanŃilor se pot datora altor aspecte procedurale utilizate în
experiment. Pentru a vedea dacă aceste proceduri experimentale creează percepŃii diferite la nivelul participanŃilor
folosim tehnica rapoartelor retrospective sau concurente.
Rapoartele verbale retrospective sunt rapoarte ornic nle participanŃilor în care aceştia rememorează diferite
aspecte ale experimentului. De asemenea participanŃii pot fi intervievaŃi după terminarea experimentului şi se pot
genera.
Rapoartele verbale concurente presupun rapoarte ale participanŃilor pe măsură ce se derulează experimentul.
Aceste informaŃii pot fi obŃinute prin stoparea activităŃii grupurilor la un moment dat şi intervievarea acestora cu
privire la percepŃiile participanŃilor faŃă de experiment, obŃinerea percepŃiilor participanŃilor după fiecare condiŃie
experimentală sau înregistrarea comentariilor şi percepŃiilor participanŃilor în timpul experimentului.
InfluenŃa cercetătorului poate fi micşorată prin neparticiparea sa la condiŃiile experimentale sau prin
eliminarea relaŃiilor sale cu participanŃii. Acest lucru se poate realiza prin automatizare, modele orb sau parŃial orb.
Modelele orb presupun ca cercetătorul să nu ştie la ce condiŃii experimentale sunt supuse grupurile de participanŃi şi
limitează erorile generate de aşteptările cercetătorului.

Automatizarea procedurilor experimentale presupune ca între cercetător şi participanŃi să nu existe nici o

relaŃie. Pe lângă controlul erorilor datorate percepŃiilor, această tehnică permite obŃinerea de date corect înregistrate
şi extrem de detaliate. Utilizarea calculatoarelor şi a dispozitivelor de înregistrare permite colectarea de date precise
şi standardizate, însă costul destul de ridicat al acestor tehnologii le limitează răspândirea.

Întrebări de autoevaluare:

1. Care sunt cele trei posibilităŃi generale de a realiza controlul erorilor?

2. Ce este randomizarea, cum contribuie la realizarea controlului, şi de ce este considerată ca fiind cea mai
importantă tehnică de control.
3. IdentificaŃi diferitele tehnici de potrivire şi explicaŃi prin ce contribuie la obŃinerea controlului erorilor?
4. Ce este contrabalansarea, când trebuie folosită şi care sunt principalele tehnici de contrabalansare?
5. Ce tehnici putem folosi pentru a controla influenŃa percepŃiilor participanŃilor?