Arta de a fi Părinte

Știți de ce a fi Părinte este considerat una dintre cele mai grele meserii? Pentru că este singura
profesie care îți cere dedicare și devotament 150 %, asumarea propriilor responsabilități (fiind
aproape imposibil sa le pasezi altuia) și îți cere constant să evoluezi și să te auto-depășești! La
fiecare pas te așteaptă situații noi, dificile și delicate, pe alocuri. Va trebui să te adaptezi, să te
schimbi constant în funcție de nevoile copilului, dar în acelasi timp să creezi și reguli și structuri.
Familia este un cadru cu principii disciplinate, valori și virtuți, reguli stabilite de comun
acord. Inclusiv copilul contribuie la stabilirea și întelegerea acestor reguli. El este de acord și își
asumă conduita familiei. De ex., de ce nu suntem nepoliticoși cu alți oameni? Sau, de ce nu
aruncăm gunoiul pe stradă? În același timp, familia este cel mai cald și mai plăcut loc din lume,
unde te poți juca liber și unde imaginația ta nu are limite. Aici ești în siguranță, protejat și
valorizat. Mami și tati devin cei mai creativ și frumoși oameni din lume. M-am înșelat! A fi părinte
nu este o meserie, este o ARTĂ!
Pare ușor, nu? Oare cât de greu este să educi un pui de om? Este cu atât mai greu cu cât nu
realizezi că de fapt, te educi pe tine! Din punctul meu de vedere, un părinte bun, cu un copil
educat, este acela care a știut să ia fiecare situație din viață ca pe o provocare și a dat ce a avut mai
bun! Și în plus! Cel care iese din zona de confort și își asumă riscuri. Cel care atunci când nimic nu
mai merge, caută soluții și în altă parte. Cel care își folosește inteligența, empatia, înțelepciunea și
curajuul să abordeze lucrurile cât mai matur posibil dar eficient, în același timp.

1
 Să fi părinte este o artă deoarece necesită multă răbdare și multă grijă. Să știi când este nevoie
să însiști pentru a învăța o anumită lecție, dar și când este nevoie să schimbi tactica și să o adaptezi
la nevoile propriul copil.
Am menționat mai devreme despre adaptabilitate. Nu este întodeauna ușor să te confrunți cu
situații noi. În special femeile se opun mai multă rezistență la schimbări 1. Dar cu un adolescent în
casă (și nu numai adolescent), este important să ai mereu mintea și inima deschisă (pentru a nu te
vedea ca pe un dușman) dar și limpede, pentru a stabilii de comun acord condițiile. Face ce vrea el,
dar în condițiile tale. Cel puțin, până învață să își stabileasca singur termenii.
Părintele va avea nevoia, până mai târziu în viața copilului, să simtă nevoia că este în control.
Când aceștia devin independenți, unii părinți experimentează sentimente mixte de mândrie și
tristețe. Este normal să simțiți așa, dar cu cât conștientizați mai devreme, cu atât ii veți putea
permite copilului să ia propriile alegeri, să facă propriile greșeli și să învețe în propriul ritm.
Meseria de părinte te învață cum SĂ FI OM! Să ajuți necondiționat, să iubești necondiționat,
să cooperezi, să reflectezi și să evoluezi non-stop. Țin minte că tata mereu îmi spunea: „Un copil
întodeauna va ajunge mai sus decât părintele său. Este în firea lucrurilor! Eu l-am depășit pe tatăl
meu, tu mă vei depăși pe mine, iar copiii tăi, la rândul lor, ne vor depăși pe amândoi”. Dacă îți
dorești pentru copilul tău să ajungă cât mai sus, fă tot posibilul să tu însuți să-ți atingi potențialul
maxim!
Copilul va face întodeauna ce face și părintele, nu neaparat ce și spune. Degeaba îi spui să
vorbească frumos cu educatoarea dacă te vede că țipi la vânzătoarea de la magazin pentru că ți-a
încurcat produsele. Schimbarea vine din interior. Copilul este cel mai influențabil martor ar

1
Am vorbit despre acest aspect în articolul DESPRE IERTARE.

2
schimbărilor tale. Plantează în el semințe frumoase, creative, pline de iubire, dorință de cunoaștere
și dezvoltare.
Dar cea mai mare artă a parintelui este aceea de a îi explica unui copil riscurile și consecințele
fără a-i transmite frica. De multe ori este mai la îndemână să motivăm prin frică, decât prin fapte
pozitive (Dacă nu înveți, o să rămâi repetent! vs Dacă înveți bine, o să iei premiul I). Sunt situații în
care îl poți îndruma pozitiv, iar altele nu. (de ex. De ce sa nu bagi degetele în priză?) Majoritatea
fricilor pe care le avem nu sunt ale noastre, ci ale părinților noștri, prealuate din mediul
înconjurător, sau transmise prin ADN (de ex. Frica de șerpi sau animale prădătoare, deși mulți nu
au întâlnit niciodată unul).
Închei prin a felicita părinții pentru alegerile făcute de-a lungul vieții și a-i încuraja și pe cei
care simt chemarea de a deveni părinte! Unul dintre cele mai grele și frumoase teste ale vieții, așa
că scoate-ți la suprafață BUCURIA DE A FI și transmite-o mai departe!!!

Cu multe binecuvântări,
Elena Tănase.