MUZICA IN FILOSOFIE SI FILOSOFIA

IN MUZICA

2 VOTES

MUZICA IN FILOSOFIE

…ma gandesc…la El Greco, pe care prietenul sau il gasea cu perdelele trase, in plina zi, si
care explica: vreau sa vad mai bine culorile mele

Sau Liszt care a stat inchis in casa timp de 3 ani vroind sa auda sunetele armonice al
vibratiilor interioare sa fie aceasta oare sensul adevarat al muzicii in filosofie?

Exact asa fac shi filosofii care se inchid in propriiile dimensiuni pentru a-si cauta armoniile
gindurilor interioare

Muzica a reusit sa dea forme armoniilor, filosofia a reusit sa schiteze si

sa sesizeze provenienta lor

Muzica in filosofie ia forme mult mai profunde

Cuclin spunea ca Muzica e filosofia insasi

O alta conceptie

Cazul lui Ludwig van Beethoven reprezintă o situaţie exemplară în ceea ce priveşte
consecinţele unei diversiuni reuşite ale muzicii in filosofie si filosofiei în muzică Adică,
aproape reuşită. Ceea ce nu au putut însă prevedea filosofii, a fost că, împotriva
„prometeicului” Ludwig, se va răzbuna, prin voinţa divină, propriul lui organism privându-l,
în jurul vârstei de treizeci de ani de auz , iar muzica lui, mânioasă, trufaşă, brutală, gălăgios-
isterică şi patetic-emfatică, s-a compromis prin însăşi felul ei de a fi concepută atât de
filosofic, atât de antagonist-dialectic şi, în final, atât de hegelian. A-i urma unui filosof s-
a dovedit a-i fi fatal unui muzician
Din nou filosofia şi influenţele ei nocive asupra organismului uman. Şi poate nu întâmplător,
cu o mică întârziere faţă de naşterea filosofiei din „castrarea” mitologiei, direct din spiritul
muzicii se naşte tragedia, exact ca Atena din capul lui Zeus, exact din „cântul ţapului (tragos)
sacrificat”, exact din cultul lui Dionysos. Este un alt fel de a face muzica, unul sincretic şi
ditirambic, triuna choreea grecească, atât de diferită de „cazoneria” cântului coral prescrisă
de Platon în vederea educării unui polis-man autentic. A fost o stratagemă disperată pentru a
salva prin muzică şi, implicit, prin tragedie măcar ceva din iraţionalitatea şi vitalitatea
misticismului, extirpat cu atâta îndârjire de către „cruciaţii” antici ai Gândirii şi Adevărului.
Filosofii scot „directive” şi „ordonanţe” muzicale, iar Aristofan, comediile sale, ridiculizează
filosofii cu tot cu uneltirile lor „jdanoviste”, iar, pentru a se salva, muzica se ascunde in
rangurile inalte ale filosofiei si sta pitita in intelectul filosofilor?
Însă chiar şi după atât de durerosul eşec cu Beethoven, filosofii pun la cale încă o lovitură şi,
de această dată, este vorba despre „cazul Nietzsche”. Spre deosebire de atât de nepricepuţii în
ale muzicii Kant şi Hegel, Nietzsche, singurul, se dovedeşte a fi cel mai priceput, adică
totalmente ne-filosof prin însăşi talentul lui muzical care îi „ciopârţeşte” (citeşte:
fragmentează) discursul conceptual într-un asemenea hal încât îi zădărniceşte orice speranţă
de a mai realiza ceva doctrinar şi sistemic de tentă kantiană sau hegeliană. Însă, până la urmă,
tot el, autorul „Naşterii tragediei din spiritul muzicii„, este acela care îşi trădează
muzicalitatea şi porneşte un război „partinic” şi părtinitor împotriva lui Wagner, unificatorul
muzicii şi mitologiei. Este de notorietate sfârşitul genialului filosof, cauzat, după toate
probabilităţile, de alegerea greşită făcută în defavoarea muzicii.
TRASATURI ESENTIALE ALE ARTEI SI FILOSOFIEI
Faptul ca între filosofie si arta exista o strânsa legatura este de netagaduit, iar acest lucru nu se
datoreaza numai faptului ca atât filosofia, cât si arta sunt parti esentiale ale spiritului uman, ca
ambele contureaza omul scotându-l din animalitate, ci mai ales ca prin filosofie si arta, omul
încearca nu numai sa cunoasca lumea ci si sa creeze o lume, sa devina demiurg al acestei
lumi, o lume de care este în continuu nemultumit si asupra careia îsi exercita necontenit
efortul creator, încercând sa o aduca la stadiul de perfectiune

Daca filosofia a aparut din nevoia omului de a întelege, arta a aparut din nevoia omului de a
exprima ceea ce întelege ( sau, nu întelege) si ceea ce simte, astfel cele doua discipline sunt
complementare, sunt în strânsa legatura înfluientându-se reciproc.

Filosofia fiind o disciplina de maxima generalîtate, una din trasaturile sale fundamentale fiind
de a exprima judecati de valoare, judecati de ordin axiologic, îsi asuma rolul de a exprima
judecati de ordin etic si estetic asupra tuturor lucrurilor sau faptelor, deci si asupra artei.

Iintrând deseori în conflict cu judecatile de valoare impuse de filosofie, dorind sa îsi

impuna modul de exprimare într-o arie în care sa se sustraga judecatii filosofice, si
reprosându-i acesteia ca încerca sa introduca judecati rationale într-o sfera în care domina
irationalul. Bineînteles ca filosofia, fiind prin trasaturile sale o disciplina iscoditoare, cauta
intotdeauna sa cerceteze si sa exprime judecati asupra tuturor lucrurilor, iar arta nu poate
scapa de sub lupa sa iscoditoare si de sub ochiul sau necrutator.

REPORT THIS AD

Filosofia- cauta sa gaseasca noi moduri de interpretare si întelegere, arta cauta noi moduri de
exprimare, fiind în permaneta nemultumita de modurile de exprimare existente. Astfel cele
doua discipline (arta si filosofia) vizeaza originalitatea, încercând sa sparga barierele oricareî
constrângeri si urmarind întotdeauna libertatea de exprimare a spiritului uman.

Din punct de vedere istoric

Fie că muzica este divină, ca în timpurile de glorie ale cântului monodic bisericesc[1],
sau… alchimică, precum în Evul Mediu, sau psihologică, precum în epoca Renaşterii
muzicale, sintetizată de Bach şi Haendel, sau descriptivă, sau narativă; sau debordantă de
viaţă strălucitoare sau delicată ca la Haydn şi Mozart, sau apostolică, precum la Beethoven,
sau mistică, precum la Wagner, sau încă metafizică, prin iluminare interioară ca la Franck – ea
este întotdeauna ghidată de acelaşi ideal progresiv, de complexitate şi armonie
transcendentală, proprie lărgirii din ce în ce a terenului nostru de viaţă, funcţional.
Revelaţia sunetului muzical a marcat momentul umanizării animalului
La origini, muzica este o practică de „cablare” a lumilor într-o hiper-„reţea” ontologică, iar
pentru a o putea vedea şi utiliza era nevoie de un alt fel de vedere, oricum alta decât prin
intermediul ochilor, ceva similar poveştii cu labirintul, cu Alef, cu bibliotecarul şi cu orbirea.
Şi puterea muzicii nu se opreşte aici…

este ştiinţa de a deveni asemeni zeilor, deoarece atâta timp cât o ascultăm, muzica ne scoate
din timp.

Situaţia se clarifică într-un mod, putem să-i spunem, dramatic, deoarece, iată, avem două
proceduri cu efecte opuse, filosofia şi muzica, zeii stând chiar în miezul problemei, iar
mitologia fiind câmpul din care aceştia sunt fie alungaţi, fie readuşi înapoi. Şi atunci, care ar fi
singura atitudine firească şi explicabilă a filosofilor faţă de muzicieni, cu atât mai mult cu cât
muzica este o filosofie pozitivă, vitalistă, şi nu morbidă, de resuscitare a zeilor în noi înşine,
de reînviere a memoriei unor timpuri când zeii erau printre oameni şi oamenii le erau
asemenea

Nu este vorba despre încastrarea lumii în concept (filosofia), ci despre o tehnică esoterică de a
găsi vibraţia lumii şi de a intra cu ea în rezonanţă (muzica), iar efectul muzicii este că, odată
cu zeii, ea readuce Fericirea fiinţei reîntregite, redată sieşi în trinitatea aspectelor
fundamentale de anima, pneuma şi psyche

Chiar şi fără a-i apela conştient pe zei, doar „gâdilând într-un mod plăcut urechea”
(Caragiale), „purificând sufletul de patimi” (Aristotel) sau unduindu-se în „arabescuri sonore
mobile” (Hanslick), muzica îi prezentifică pe zei prin însăşi efectul de miracol sau vrajă pe
care îl instaurează până şi în forma ei slabă de artă laică şi nu de ritual magic. Ea poate fi
„demonică” (Paganini, Liszt sau Berlioz) sau „tribală” (Stravinski, 50Cent, Eminem, Bartok),
însă toate muzicile sunt nu altceva decât proceduri de resuscitare a noi şi noi panteoane,
batalioane, regimente, divizii şi armate de divinităţi, care sălbăticite de atâta prigoană,
uitându-ne cu desăvârşire limba şi flămânde de sute de ani fără sacrificii, se revarsă din nou,
prin portalul deschis al muzicii, într-o lume cu memoria castrată de sacru prin truda şi migala
acestor practicanţi ai Gândirii şi stăpâni ai Adevărului, atât de pricepuţi în arta violării de
muze şi sterilizării de fauni. Iar când zeii îşi vor fi revenit pe deplin, primii din care se vor
înfrupta, crud, răzbunător, sângeros, vor fi cu siguranţă filosofii.

Din punct de vedere religios-filosofic

– Muzica este atotputernică, în templul muzicii, nimic nu te poate atinge. Ea salvează în
momente de restrişte sufletească şi îţi dă imbolduri de a trăi, mai ales într-o lume ca a
noastră, torturată de schisme, de urâţenii si de violenţe ce prevestesc apocalipsa.
Muzica e un panaceu. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de ea.(Iosif sava)
Avand de a face cu chestiuni ce au consecinte vesnice, muzica este extrem de importanta. Este
esential sa retinem cu claritate imensa ei putere. Ea are putere sa inalte sau sa demoralizeze,
poate fi folosita in slujba binelui sau a raului. „Are puterea sa supuna naturile necultivate si
aspre; puterea de a inviora mintea si de a trezi simpatia, de a promova consecvanta si de a
indeparta intristarea si gandurile negre care distrug curajul si slabesc efortul.” (ibid. 167, 168).

REPORT THIS AD

Exista multe lucruri inaltatoare spiritual si valabile din punct de vedere religios, in muzica
diferitelor grupuri etnice si culturale. Totusi, gusturile muzicale si practicile tuturor ar trebui
sa se conformeze valorii universale a caracterului asemanator caracterului Domnului Hristos
si toti ar trebui sa se straduiasca a fi una in spiritul si in scopul Evangheliei ce cheama la
unitate si nu la uniformitate. Trebuie avuta grija ca valorile lumesti ale muzicii, valori care nu
reusesc sa exprime idealurile inalte ale credintei crestine, sa fie evitate. Principiile enuntate
mai sus vor sluji drept ghid eficient in alegerea si folosirea muzicii pentru diferitele nevoi ale
Bisericii

Tinerii tind sa se identifice cu muzica tineretului contemporan. Dorinta de a-i intalni pe acesti
tineri cu Evanghelia Domnului Hristos acolo unde sunt, conduce uneori la folosirea unor
graiuri muzicale indoielnice. In toate aceste graiuri muzicale, elementul care pune cele mai
mari probleme este ritmul sau „bataia”. Dintre toate elementele muzicale, ritmul starneste cel
mai puternic raspuns fizic. Satana a obtinut majoritatea victoriilor lui prin atractia exercitata
asupra componentei umane fizice. Demonstrand o constientizare a pericolelor pe care le
implica o astfel de atitudine in viata tineretului, E.G.White a spus: „Ei au o ureche muzicala
buna, si Satan stie ce organe sa excite pentru a fermeca, absorbi si captiva mintea, in asa fel
incat Hristos nu mai este de dorit. Aspiratiile spirituale ale sufletului dupa cunostinta divina si
dupa crestere in har lipsesc.” („Marturii”, vol. I, p.497, Ed.engl.) Aceasta este o puternica
acuzatie a felului in care muzica poate fi folosita intr-un mod contrar planului lui Dumnezeu.
Jazz-ul si rock-ul mentionate anterior si formele lor hibride sunt bine cunoscute pentru crearea
acestui raspuns care apeleaza la simturi.
Crestinul nu va canta melodii incompatibile cu idealurile adevarului, cinstei si curatiei. El va
evita elementele ce fac raul sa apara de dorit sau ca bunatatea sa apara neinsemnata. El va
incerca sa evite cantecele ce contin frazari banale, versuri ieftine, non-sensuri, sentimentalism
sau neseriozitate, care ne indeparteaza de sfatul si invataturile gasite in Scriptura si in Spiritul
Profetic.

Muzica ne afectează în trei moduri: fizic, mental si spiritual.

Muzica de asemenea, are trei părţi principale: melodie, armonie şi ritm. Melodia vine de la
cuvantul grecesc MELOIDIA, ceea ce înseamnă „cânt coral”. MELOIDIA este derivat din
MELOS „, melodie,” plus AOIDEN „să cânte.” Astfel, pe termeni muzicali MELODIA, care
urmează invatatura Bibliei de a fi umpluti cu Duhul Sfânt, este acea muzica care ne umple cu
Duhul Sfânt.

Sufletul nostru răspunde la armonie,care este partea intelectuala a muzicii. Cuvântul din care
provine „armonia”este cuvantul grecesc pentru „mixt”, cu sens de amenajare împreună. Deci,
armonia reuneste melodia şi ritmul împreună. Corpul nostru răspunde la ritm. Ritmul este
cuvantul grecesc RHEO, ceea ce înseamnă „flux” sau „impuls”. Ritmul este partea fizica din
muzică.

Există sunete prin care lumea oferă imagini muzicii. Când acesata muzica este auzita, mintea
imediat formeaza o imagine, ca urmare a sunetului, care este auzit
Metamorfoze Arta-Filosofie

Platon si muzica sferelor

“În opinia profesorului Jay Kennedy de la Universitatea Manchester, una dintre cele
mai importante teorii ale lui Platon este ascunsă în textele sale: “Operele lui Platon au jucat un
rol major în apariţia culturii occidentale, însă ele sunt misterioase şi se încheie prin ghicitori.
În Antichitate, mulţi dintre discipolii lui au declarat că operele sale conţin o serie de coduri
secrete, însă această teorie a fost respinsă de savanţii din epoca modernă. Este o poveste veche
şi lungă, însă eu am reuşit să sparg acest cod. Am dovedit faptul că operele sale conţin într-
adevăr coduri şi simboluri, iar descifrarea lor va conduce la descoperirea filosofiei secrete a
lui Platon”. Cheia codului folosit de Platon constă în portativul muzical grec, alcătuit din 12
note, foarte popular în rândul discipolilor lui Pitagora. Profesorul Jay Kennedy a descoperit
faptul că frazele, cuvintele şi temele folosite de Platon sunt despărţite de intervale regulate în
scrierile sale, iar acestea coincid cu spaţiile dintre cele 12 note muzicale ale portativului grec,
profesorul englez sustine ca in dialogurile lui Platon se ascund structuri muzicale intentionate,
dovedind filiatia pitagoreana a acestuia

REPORT THIS AD

Lumea ideilor lui Platon in opera lui Mozart

Dacă până la Mozart, subiectele operelor erau luate din lumea mitologică şi istorică,
problemele sociale fiind atinse şi dezbătute în mod indirect şi colateral prin librete bufe fără
angajament social concret, fiind atins mai mult adevărul istorico – eroic – mitologic şi
colateral binele şi frumosul, Mozart aduce prin operele sale un suflu puternic de reînnoire prin
artă.

În cele nouă opere ale lui Mozart se întâlnesc lumi diferite în contraste şi asemănări. Astfel în
toate operele adevărul şi virtutea umană şi divină par să fie dominate de minciuna laşităţii şi a
viciului, dar şi întărit de sublimul frumuseţii sacrificiului până la moarte în luptă cu grotescul
urâtului şi a vulgului, în timp ce binele pare să fie înfrânt de rău, reînviind în cele din urmă
din propria cenuşă.

Prin toate operele, Mozart a demascat minciuna şi falsitatea multor indivizi din societatea de
atunci, putându-l compara în acest sens cu marele filozof grec Socrate care a combătut în mod
vehement minciuna şi falsitatea tagmei sofiştilor care considerau că dreptatea şi adevărul
trebuie să stea în mâinile celor bogaţi şi puternici şi că vrednic de cinste este cel ce se
foloseşte de puterea sa în detrimentul altora

Dacă până acum am prezentat triada filozofică din operele lui Mozart prezentând-o printr-o
analiză aproximativ sintetică şi externă în comparaţie cu morala filozofică socratiană, să
încercăm să pătrundem în esenţa lucrurilor şi să analizăm felul în care genialul compozitor
vienez „a rezolvat” conflictul dintre cele trei idei filozofice cu antitezele lor.

În operele sale Mozart ne prezintă în mod magistral o lume plină de contradicţii şi

imperfectă, lupta dintre bine şi rău, adevăr şi minciună, frumos şi urât, având nevoie în
derularea evenimentelor atât de personaje eroice şi puternice cât şi de caractere josnice şi
murdare. Găsim astfel în operele mozartiene spiritul de sacrificiu pentru triumful binelui
frumuseţea iubirii umane transformată în mod sublim prin sacrificiul personal în trăire divină.

REPORT THIS AD
Oprindu-ne la operele din tinereţe ale lui Platon: Apologia lui Socrate şi Criton, întâlnim în
mod clar şi pregnant ideea frumuseţii sacrificiului pentru dreptate. În Criton, Socrate primeşte
moartea cu seninătate, nu după puţine lupte interioare. Răspunde chiar cu hotărâre în faţa
admiratorilor şi discipolilor veniţi la închisoare ca să-i propună evadarea: Nu trebuie să
răspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rău cu rău, orice ţi-ar face cineva (Criton 49 d ). Mai
mult, înaintează pe plan moral împingând sacrificiul suprem la imperativ de datorie, de
onoare, considerând dezertarea de la acesta o trădare de sine şi faţă de cei din jur: Chiar dacă
legile patriei au greşit faţă de tine

, nu trebuie să provoci un rău şi mai mare greşind la rândul tău faţă de ele, nesupunându-
te şi desconsiderându-le

Avem în faţă două firi platoniene. Una uscată de bătrâneţe – Platon şi un filozof al
clasicismului – Mozart, care la prima vedere par ascunşi în deziluzii, ajunşi în neputinţa de
mai rezista mersului pragmatic şi istoric al omenirii, un antic şi un clasic Don Quijote al
filosofiei în luptă cu morile de vânt ale antifilosofiei cotidiene, şi alta renăscută din propria
cenuşă o lume platoniciană a “umbrelor” pământene ce străluceşte de milenii în cultura
universală, prin monştrii sacri din lumea ideilor lui Platon regăsită prin excelenţă şi prin
creaţia mozartiană, o lume a vieţii şi a morţii dar şi o lume a învierii, o lume filosofică a
muzicii care se aproprie ca structură şi destin de lumea perfecţiunii atemporale.

Cazul EMIL CIORAN

Cazul Emil Cioran este un caz model al clasicei si celebrei relatii filosof-muzica . Intreaga
opera a lui Cioran este impregnata de pasaje muzicale. Ca un ecou, el vine sa completeze ceea
ce nu au reusit sa spuna altii despre muzica

E greu,daca nu chiar cu neputinta, sa spui ceva clar despre muzica. De indata ce incerci sa
spui ceva, te intilnesti , dureros, cu incapacitatea de a face acest lucru. Cioran e printre cei
fericiti la acest capitol

REPORT THIS AD

El defineste muzica ca un:

…….mod suprem de simtire: ,, E greu de stiut la ce face apel in noi muzica: ceea ce este
sigur e ca ajunge intr-o zona atit de profunda, incit insasi nebunia nu ar purtaa ajunge pina
acolo,,
…….mod suprem de traire,,Totul porneste de la a exista.In numele acestui act, se fac toate
cite se fac. Trairea suprema insa, dupa Cioran, s-ar afla in muzica..
……. absolutul trait ,,Muzica e singura arta care confera un sens cuvintului absolut,,
Infinitul aievea, un nonsens pentru filosofie, e realitatea, esenta inssasi a muzicii. Ea e
,,Convertirea infinitului in forma, e mijlocul princare ne vorbeste timpul,,.
…… mod de gindire suprema ,,Meditatia muzicala sa fie prototipul gindirii in genere? Oare
a urmarit vre-un filosof un motiv pina la capat, pina la epuizare si pina la limita lui asa cum
face un Bach sau un Beethoven? Gindire exhaustiva exista numai in muzica, numai muzica da
raspunsuri definitive.
…… depasirea sentimentului de moarte ,, Numai in muzica si in iubire exista bucuria de a
muri, inseamna asta oare altceva decit a muri cu gratie?
…… suprafilosofie ,, Fara patimile tulburi ale muzicii, ce-om face oare cu simtirea
caligrafica a filosofilor?
Ce-o fi vrut sa spuna Cioran prin astfel de afirmatii? Ca filosofia, stiinta stiintelor se lasa
dezarmata in fata muzicii, arta artelor? Nu cred ca e o intrebare prea indrazneata
Schopenhauer zice ca daca s-ar putea traduce in cuvinte arta sunetului am putea obtine o
explicatie completa a lumii.

In simtirea si intelegerea a ceea ce spune muzica, Cioran pare sa fi ajuns pina la capat.El a
reusit sa obtina acest lucru pentru ca a stiut cum s-o interogheze.
REPORT THIS AD

In afara de muzica totul e minciuna!

Octavian Renea: A fi preocupat de imaginea sonoră , de abundenţa stărilor şi a nuanţelor

pe care fiecare piesă le conţine. Dind un sens fiecărei note, să transmiţi oamenilor acest
entuziasm al confirmării trăirilor interioare … iar cei ce ascultă să fie cuprinşi de aceeaşi
fericire: a pierderii de sine, a regăsirii prin muzică
„Muzica este refugiul sufletelor pe care le-a rănit fericirea“… Ca un fulger; a fost
culminaţia, implinirea acelei interiorizate stări – şi toate acestea in deplină armonie cu toamna
muzicii lui Brahms. Nu pot uita unicitatea momentului; există intr-adevar о mplinire in
singuratate – de fapt, in singuratatea fizică. Spiritual, mai putem oare vorbi de singuratate cind
suntem alături de muzică şi prin muzică?

In loc de incheiere
MAXIME filosofice asupra muzicii
„Muzica purifica sufletele de praful vietii cotidiene.”

Berthold Auerbach

„Fara muzica, viata ar putea fi doar o eroare.”

Friedrich Wilhelm Nietzsche

„Fa o baie de muzica o data sau de doua ori pe saptamana vreme de mai multe sezoane. In
cele din urma, vei afla ca muzica este pentru suflet ceea ce este o imbaiere cu apa pentru
trup.”

Oliver Wendell Holmes

” Muzica este refugiul meu .As putea sa ma strecor in spatiile dintre note si sa intorc astfel
spatele singuratatii.”

Maya Angelou

„Muzica este felul in care rasuna simtirea.”

Anonim

Muzica este mediatorul dintre viata spirituala si cea a simturilor.”

Ludwig van Beethoven

„Daca nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.”

Emil Cioran

„Daca nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.”

Emil Cioran

„Daca nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.”

Emil Cioran

„Muzica exprima ceea ce nu poate fi spus si este imposibil de a fi trecut sub tacere.”

Victor Hugo

„Muzica este o explozie a sufletului.”

Frederick Delius
„In muzica, pasiunea se bucura de ea insasi.”

Nietzsche

„Muzica este o lege morala.Ea da suflet universului , daruieste aripi mintii , lumineaza
imaginatia si invaluieste in farmec si veselie lumea si tot ce ne inconjoara.”

Platon

„Muzica este timp sonor.”

Emil Cioran

„Muzica este religia mea.”

Jimi Hendrix