Paracenteza

Paracenteza reprezinta procedura medicala prin care se dreneaza fluid patologic din cavitatea abdominala.
Acumularea de lichid in cavitatea abdominala se numeste ascita si poate sa apara in nenumarate situatii,
printre care: ciroza hepatica, insuficienta cardiaca congestiva, boli endocrine, sindrom nefrotic,
malnutritie, neoplasme, infectii (in special in tuberculoza peritoneala, in peritonite bacteriene, fungice sau
parazitare).

Lichidul este drenat folosind un ac lung si subtire ce se trece prin peretele abdominal in cavitatea
peritoneala. In general, lichidul extras este trimis catre laborator in vederea determinarii cauzei si tipului
de ascita. Paracenteza se realizeaza si pentru a reduce presiunea intraabdominala in cazul pacientilor cu
ciroza sau cancer si pentru a imbunatati respiratia si starea generala.

Paracenteza terapeutica este indicata in momentul in care lichidul de ascita s-a acumulat in cantitate foarte
mare si compromite functia respiratorie, determina dureri abdominale intense sau agraveaza
eventuale hernii ombilicale sau inghinale prezente la pacientul in cauza (se creste semnificativ riscul de
incarcerare si strangulare al acestora).

Indicatii
Paracenteza se poate realiza:
- pentru a reduce din presiunea intraabdominala in cazul ascitelor voluminoase
- pentru a diagnostica o peritonita bacteriana spontana sau o tuberculoza peritoneala
- pentru a diagnostica divese neoplazii (inclusiv metastaze hepatice)
- pentru a evidentia existenta sangelui in spatiul peritoneal (hemoperitoneu), in special in urma diverselor
traumatisme abdominale
- in cazul pacientilor cu dializa peritoneala ce dezvolta febra, durere abdominala si semne de sepsis (in
acest caz lichidul poate fi drenat direct prin cateterul de dializa)
- in cazul pacientilor cu ascita de cauza cunoscuta si episoade recurente, ce se decompenseaza brusc si
prezinta febra, distensie abdominal marcata, iritatie peritoneala, hipotensiune arteriala si encefalopatie sau
chiar sepsis.
Contraindicatii
- coagulopatii severe, necorectate prin administrare de vitamina K sau plasma proaspata
- interventii chirurgicale in antecedente cu existenta adeziunilor si bridelor intraabdominale postoperatorii
- distensie abdominala severa
- celulita de perete abdominal (in special la locul punctiei).
Pregatirea pentru paracenteza
Anterior efectuarii paracentezei pacientul este sfatuit sa anunte medicul daca ia orice tip de medicament,
daca este alergic la vreun medicament (incluzand anestezice generale si locale), daca a avut in
antecedente episoade hemoragice greu de controlat, daca urmeaza tratament anticoagulant, daca ia
aspirina, AINS sau Warfarina iar in cazul femeilor, daca sunt insarcinate.
Inainte de efectuarea paracentezei, pacientului i se vor recolta probe pentru a se determina daca exista
probleme de coagulare. In cazul in care parametrii acestor teste apar modificati, pacientului i se poate
administra plasma proaspata pentru a corecta dezechilibrele.
In situatiile obisnuite nu se recurge la administrarea de medicatie speciala sedativa inainte de paracenteza.
Pacientul este rugat ca inainte de efectuarea punctiei sa isi goleasca vezica urinara.
Medicul va ruga pacientul sa semneze o declaratie prin care sa isi dea acordul in legatura cu efectuarea
procedurii, explicandu-i inainte atent, etapele de efectuare, tehnica, precum si riscurile pe care le asociaza
o astfel de manevra.
Specialistii recomanda pacientilor sa discute amanuntit cu medicul curant toate detaliile referitoare la
paracenteza si sa familiarizeze temeinic cu aceasta procedura inainte de a le fi efectuata.

Tehnica de realizare
Paracenteza poate fi realizata in camera de garda sau in salon, la patul bolnavului. In cazul in care se
intentioneaza drenarea unei cantitati mari de lichid din cavitatea peritoneala, pacientul va fi intins pe spate
si tot timpul va avea capul ridicat. Daca totusi, cantitatea de fluid nu este atat de mare, pacientul poate sta
asezat pe un scaun.
Medicul va confirma prezentei ascitei si ii va localiza limitele prin percutia abdomenului sau prin
explorare ecografica. Locul punctiei este ales de obicei inferior de ombilic, in zona cea mai decliva,
pacientul fiind pozitionat in decubit lateral stang, acul urmand sa fie introdus in fosa iliaca stanga. In
cazul in care la locul mentionat se observa cicatrici post interventie chiurgicala sau daca informatiile
obtinute la percutie nu sunt sigure, se realizeaza punctia in flanc, intr-o zona convenabila.
Locul de realizare a paracentezei este dezinfectat cu betadina, uscat cu comprese sterile, iar apoi se
realizeaza anestezia locala cu xilina. Dupa ce zona este amortita, se introduce usor acul de paracenteza in
centrul zonei pregatite anterior si se inainteaza pana cand vine lichid pe ac. Medicul trebuie sa acorde
atentie speciala zonei de punctie deoarece trebuie sa evite vasele sangvine si intestinul.
Miscarea se executa lent, fiind evitate miscarile bruste si punctia adanca. Dupa ce vine lichid, acul se va
fixa in acea pozitie, nu se va mai avansa, pentru a se evita penetrarea intestinului. Cantitatile mici (50 ml)
se pot extrage direct cu seringa, insa pentru volume mari, acul se va conecta la un tub ce va drena intr-un
recipient de vacuum.
Cantitatea scoasa variaza, insa in general este de maxim 4 litri. Daca se depaseste, pacientul trebuie sa
primeasca lichide pe cale perfuzabila. O astfel de masura este menita sa previna instalarea hipotensiunii
arteriale si chiar a socului. Pacientul este sfatuit sa ramana nemiscat in timpul drenarii fluidului peritoneal
(isi va modifica pozitia doar la indicatiile medicului).
Dupa ce cantitatea dorita a fost extrasa, acul se va scoate usor, evitandu-se manevrele bruste, iar locul in
care a fost plasat va fi acoperit cu un pansament steril. Pacientul va fi monitorizat atent timp de minim o
ora, sub aspectul tensiunii arteriale, pulsului, alurii ventriculare si temperaturii. Ulterior se poate trece la
cantarirea pacientului si la determinarea exacta a circumferintei abdomenului pentru a obiectiva drenarea
lichidului din abdomen.
Paracenteza dureaza in general intre 20-30 de minute, cand cantitatea de lichid scoasa este in limitele
medii. In cazul in care se intentioneaza drenarea unei cantitati mai mari, timpul necesar va fi si el, mai
mare.
Dupa realizarea procedurii, pacientul isi poate relua activitatea daca medicul ii permite acest lucru.