Credinţe,tradiţii şi actualitate legate de Sfintele Sărbători de Iarnă în Bucovina de azi

”Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei,în vechile hotare până la Ceremuş, Colacin
şi Nistru,cu Regatul României”.
Aceasta era concluzia Moţiunii din 15/28 noiembrie 1918,dată de Congresul General al
Bucovinei,subliniind caracterul românesc al Bucovinei şi asuprirea naţională din cei 144 de
ani de stăpânire străină ,precizând că bucovinenii au luptat şi n-au pierdut nădejdea în ceasul
mântuirii”,constată că ceasul acesta a sunat”.
Regiune istorică, Bucovina, cu toate formele ei de relief, este aşezată în nord-estul
Carpaţilor Orientali, parte integrantă a vechiului stat feudal Moldova, cu nenumărate bogăţii,
cu rezervaţii naturale şi monumente ale naturii, cu drumuri comerciale : Cernăuţi - Suceava -
Câmpulung – Bistriţa,mai apoi spre Maramureş şi Neamţ,cu monumente istorice şi de artă, cu
salba de mănăstiri, ctitorii din vremea lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare ori de mai
târziu, pictate în vremea lui Petru Rareş, încât istoricul Dimitrie Onciul remarca : „Nicăieri pe
tot cuprinsul românesc nu se află, pe un spaţiu atât de mic, atâta bogăţie de istorie românească,
atâtea amintiri scumpe ale trecutului nostru.
Bucovina este ţara clasică a trecutului românesc propriu-zis.”
Încă din Evul Mediu timpuriu, aici se semnalează primele formaţiuni prestatale, încât satele şi
oraşele, aşezămintele culturale au dat locului un binemeritat renume, prin cultura şi civilizaţia
creată de locuitorii acestor plaiuri.
Din vremi imemorabile, ca sângele celor dispăruţi, faptele eroice ale înaintaşilor au pulsat spre
noi prin inimile nenumăratelor generaţii, încununându-se cu o aură legendară. Ele încep cu
descifrarea vieţii dacice şi glorificarea luptelor maselor pentru apărarea gliei străbune, a
libertăţii, neatârnării şi demnităţii poporului român conduse de Dragoş-vodă, Sas-
vodă,Bogdan,Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfânt şi mulţi alţi domnitori, continuă cu
evidenţierea faptelor unor eroi populari ca Pintea, Darie sau Dediu şi se încheie cu relatarea
suferinţelor apărătorilor anonimi ai Ţârii de Sus ce s-au petrecut prin viaţă neştiuţi de nimeni,
ca iarba şi florile câmpului.

Convenţia turco-austriacă (1775 ) a hotărât ca partea cea mai frumoasă a Moldovei să fie
integrată imperiului habsburgic,sub ocupaţia căruia a stat până în 1918.
În 1875, M. Kogălniceanu a publicat o broşură :”Răpirea Bucovinei”după documente
autentice,la Bucureşti, cu o versiune şi în limba franceză, pentru a informa şi pe occidentali. El
sublinia că Bucovina este „cea mai frumoasă parte a Moldovei, cu Câmpulungul, vechea
republică română, cu Suceava,capitala Domnilor - Eroi, cu cele mai renumite şi mai bogate
mănăstiri, ca Putna, purtătoarea oaselor lui Ştefan cel Mare şi a dinastiei
Dragoşiziior...”.Austria - continua autorul – a răpit un teritoriu „de 178 mile germane cadrate,
233 oraşe şi sate, cu munţii cei mai frumoşi, cu pădurile cele mai bogate,cu şesurile cele mai
roditoare, în fine cheia Moldovei (...).Moldova de Sus, cu vechea sa reşedinţă Suceava, cu
episcopia
ortodoxă de Rădăuţi, fondate de Alexandru cei Bun, cu mănăstirile Putna, Suceviţa,
Voroneţul, Dragomima,cu oraşul Cernăuţi, ai cărui ispravnici figurau în toate hrisoavele, în
toate legile ţării de la descălicătoare, în fine, inima Moldovei...”
 Socotesc că dragostea de Dumnezeu,unită cu dragostea de Patrie şi de aproapele,cu deplina
cinstire a eroilor care s-au jertfit pentru apărarea şi întregirea Ei,sunt virtuţi ce trebuie să stea
profund înscrise în fiinţa şi conştiinţa fiecărui român. Ele trebuie sădite în noi din fragedă
pruncie prin repetate exerciţii spirituale.

„Bucovina a fost şi a rămas o ţară românească,atât prin tradiţiile ei istorice, cât şi prin
caracterul ei etnografic” ( spunea Ion I. Nistor).

Prin rememorarea virtuoasă a unor tradiţii şi obiceiuri care se mai păstrează şi azi în
Bucovina,în zilele Sărbătorilor de Iarnă, care încep cu ziua Sfântului Nicolae şi se finalizează
cu ziua Sfântul Ioan Botezătorul din anul următor, socotesc că sunt,un astfel de exerciţiu,întru-
n timp în care chiciul,istoria inventată şi odele subţiri îşi fac tot mai mult loc”.

Astfel, enumerând pe scurt,pe 6 decembrie sărbătorim pe Sf.Ierarh Nicolae -biruitorul de

popor - care era socotit de cei vechi „al doilea sfânt făcut de Dumnezeu". Acesta, în noaptea
de Sf. Vasile, stă cu Dumnezeu la masă, când se deschid cerurile de trei ori. Este milostiv
pentru săraci şi copii, ocrotitor al corăbierilor, întorcător al beţivilor şi hoţilor. Este identificat
cu „vărguţa cea din cui" sau cu un moş cu barba albă, care de ziua lui se scutură aducând ,—
ninsoarea, tâlcuită de înţelepţii satului că... "a întinerit Sf. Nicolai, venind pe un cal alb." Sf.
Nicolae, dacă vine pe cal negru, (fără zăpadă), atunci sunt semne de iarnă lungă. Dacă soseşte
pe cal alb, (cu zăpadă), sunt semne de iarnă scurtă. Când Sf. Nicolae găseşte Bistriţa sau
Moldova, neîngheţată, pune pod de gheaţă peste ea.
De complexitatea zilei de Sf. Nicolai este legată şi ziua Sf. Mc. Filoftea de la Curtea de Argeş
(7 decembrie), cea despre care zic bătrânii că fereşte de boli şi dă ploaie la vreme.
Pe 12 decembrie, Sf. Ierarh Spiridon, făcător de minuni, protectorul ciubotarilor şi cizmarilor.
înainte de Sf. Spiridon se făcea aghiazmă cu ofrande pentru vii. El fereşte oamenii de fiare
sălbatice şi dacă nu se ţine, zic bătrânii că aduce rău la pomi.
P e 13 decembrie, Sf.Mc. Lucia, este zi în care femeile nu coseau, ca să nu le doară ochii peste
an.
Pe 15 decembrie, Sf.Mc. Elefterie, făcător de minuni, aduce noroc fetelor mari. Este
sărbătoreşte de femei şi moaşe, căci uşurează naşterea. Se ţinea şi de sărăcie, de boli, lovituri,
tăieturi şi este protector de cutremure.
Pe 18 decembrie, Sf. Cuv. Modest, cel care stă înaintea plugarilor la arat. În această zi, în
trecut, nu se puneau vitele la muncă, sfinţindu-se făină pentru sănătatea lor.
Pe 20 decembrie, Sf.Mc. Ignatie. Sărbătoare cu implicaţii demonice, dovadă a rezistenţei unor
credinţe dacice în calendarul ţăranului român. Este interzis lucrul, cu excepţia sacrificării
porcului. Porcul care nu a fost tăiat în ziua de Ignat, nu se mai îngraşă pentru că şi-ar fi visat
în acea zi sfârşitul.
De la Sf. Ignatie şi până la Bobotează, apele se considerau spurcate, spălându-se cu deosebire
rufele în această perioadă. Din fiecare porc se dăruia Sf. Ignatie o bucată de carne, se
însemnau copiii cu sânge pe frunte pentru a fi rumeni şi sănătoşi. Sângele care curgea din porc
se lăsa la uscat peste un vas cu mei. Femeile afumă copiii să le treacă guturaiul, spaima,
năluca. În această zi se făcea şi untura pentru diferite descântece. Splina din porcul tăiat în
această zi, prevestea iarna, după grosimea ei de la început la sfârşit.
Pe 24 decembrie, Ajunul Crăciunului, mult sărbătorit la şi la vechii daci. Se întâmpină preotul
cu Sf.Icoana Naşterii Domnului pe masă. Este zi de post, când nu lipsesc de pe masă două
pâini, sare, rareori peşte, grâu şi un pahar cu apă. Nu se bea rachiu în ajun, pentru că a fost
scornit de diavol. Diavolul îşi bate joc de cel ce bea, zicându-i că dă băuturii întâietate în faţa
tuturor bucatelor. În ziua de Ajun nu se dădea nimic din casă. Ca să vină peţitori, se mătura
casa până la Iordan, de la prag spre răsărit, ca să se strângă binele şi nu invers. Tot în această
zi, se gustă din fiecare fel de mîncare, se pune finul în aşternut pe masă, apoi se dă la vaci,
crezându-se că nimeni nu le poate lua mana. Din funinginea de pe horn se pune la pomi pentru
rod deosebit.
Pe 25 decembrie, Naşterea Domnului! Crăciunul. Timp de peste o mie de ani creştinii au
sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun. (La Roma până în sec.XIII-lea, în Franţa pînă în 1564,
în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, la noi până la sfârşitul sec.XIX-lea). Neapărat,
în trecut finii mergeau la naşi cu daruri,copiii cu colinda sau cu steaua, tineretul cu irozii,
uneori până la Sf. Vasile. Din firimiturile primului colac, se dădea la animale pentru a le feri
de rău şi de fiare. Dacă în dimineaţa zilei de Crăciun intra în casă un bărbat, oile fătau berbeci,
iar dacă intra o femeie, oile fătau mieluţe. Dacă la Crăciun e cald, încât se pot ţine uşile
deschise, la Paşti va fi frig. Vremea senină din dimineaţa Crăciunului aduce vară bună. La fel,
la un câşlegi lung, anul va fi bun. În a doua zi finii duceau colaci la naşi. De la Crăciun până la
Bobotează, unde sunt fete mari în casă, nu se toarce, căci nu se vor mărita. Zilele de la
Crăciun până la Bobotează hotărăsc vremea anului. În a doua zi dacă va fi ploaie şi vânt, aşa
va fi şi toamna care urmează.
Pe 31 decembrie,"îngropatul anului vechi şi naşterea anului nou". În această noapte foarte
bogată în obiceiuri, se spune că Dumnezeu stă de vorbă cu sfinţii, uitându-se la oameni şi
chiar vorbesc animalele între ele. Copiii (băieţii) fac un plug mic din lemn, umblând cu
pluguşorul până pe la orele unu noaptea. După aceea se umblă cu plugul mare (flăcăii). Se
crede că, dacă nu eşti urat şi semănat acum, nu ajungi până la anul viitor. Se lasă porţile
deschise, ca să intre norocul şi nu este bine să stingi focul, nici luminarea, nici să adormi cu
uşile încuiate, căci te ocoleşte norocul. Femeile rele fug în pădure pentru a face vrăji
bărbaţilor. Bătrânii îşi pun cepe pentru propriul calendar de peste an. Fetele se uită în oglindă
spre aşi vedea ursitul. Noaptea de va fi fost senin, anul va fi secetos; înorat fiind, anul va fi
ploios. Noaptea cu lună plină vesteşte an mănos. Când nu e lună plină, anul va fi neroditor. Pe
1 ianuarie, Sf.Ierarh Vasile cel Mare, ancorat puternic în sărbătoarea Crăciunului şi considerat
cumpăna dintre ani. Este ziua care vesteşte destinul la oameni cât şi la animale. Sf. Vasile
aduce fertilitate pământului, prin uraturi şi pluguşoare. Dimineaţa se seamănă brazdele arate în
Ajun. Se dezleagă anul şi se umblă cu sorcova. Obiceiurile de Anul Nou sunt practicate cu
restricţie, numai de bărbaţi. Oamenii se înoiesc iar primul colac împletit, este păstrat până
primăvara, când se dă trăgătorilor (boilor sau cailor). Uneori pe masă se puneau plăcinte cu
bilete în care erau exprimate dorinţele fiecăruia. De Anul Nou se măreşte ziua.Cum este ziua
de Anul Nou, aşa va fi şi anul întreg.
Pe 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, numită uneori şi Ziua Crucii. În această zi este pregătită Sf.
Cruce, cu care se sfinţesc apele. Ajunurile, ca şi cel de faţă, sunt uneori mai importante decât
sărbătoarea în sine. Are valenţe puternice în trecut, (Botezul preotului şi fuiorul de la Crucea
preotului) când copiii umblă purtând la căciuli busuioc sau brad, cu preotul din casă în casă,
cu „Kiraleisa", înconjurînd gospodăria şi rostind în cor „Chiraleisa, spic de grâu, până-n brâu,
roade bune, mană-n grâne". Postul este obligatoriu. Se pun pe masă şi puţine tărâţe pentru a fi
binecuvîntate de preot pentru mana animalelor. Se pune fuior de cânepă la Crucea preotului,
pentru spor la ţesut şi pentru a trage peştele la undiţă. Se aşează boabe de păpuşoi sub lăicerul
patului, unde urmează să se aşeze preotul, pentru a fi în an mulţi pui la păsări. Când pleacă
preotul, prima fată mare, care se aşează în locul lui, se va mărita cu bine în anul respectiv. Se
dă de pomană un ou, de sufletul uliului, pentru a nu veni la găini. Când vine preotul, se aruncă
înaintea lui grăunţe de porumb, pentru ca găinile să fie outoare. Se întind hainele în casă spre a
fi stropite cu aghiasmă, ca să nu le mănânce moliile. Nu se mănâncă nimic din bucatele
pregătite, până nu vine preotul spre a le sfinţi, căci dacă se mănâncă, păsările vor mânca
seminţele arăturii şi lupii oile de la stâni. Nu se bat copiii în această zi, iar dacă femeia se
ceartă cu bărbatul,se vor certa apoi tot anul. Fetele îşi aşează mărgăritarele şi zgardele de la
gât sub pragul uşii, fără să observe preotul, care trece peste ele, şi astfel se vor mărita. Se
încearcă să se fure busuioc din cofa cu aghiazma preotului, punându-1 apoi la cap, spre a visa
noaptea viitorul bărbat. Fetele mari, văduvele, flăcăii tomnatici, iau şi ei din acest busuioc al
preotului, îl leagă cu aţă de lână sau mătase roşie de degetul cel mic al mâinii drepte, aflând
astfel viitorul soţ. Gospodina care pune fuiorul la crucea preotului, sărutând-o, va avea noroc
în creşterea bună a cânepii, în sănătate şi pentru cei morţi. Se crede şi că prin acest fuior, se
trece uşor peste iad , spre rai. Când iese preotul cu Iordanul, dacă fetele văd un cal alb, nu se
mărită. Când merg la Iordan şi văd, un cal alb e rău, căci se mărită cu un bărbat bătrân, Încotro
stropeşte prima dată preotul cu aghiazma la Bobotează, de acolo urmează să vină în acel an
ploile. Ajunul Bobotezei venit cu ploaie, tot anul va fi ploios. Când umblă preotul cu Crucea
şi-i scârţâie omătul sub cizme, atunci anul va fi bun.
Pe 6 ianuarie, Bobotează, Botezul Domnului, Arătarea Sf. Treimi, sărbătoare pur creştină,
când se „deschid cerurile". Se trag focuri de puşcă la Biserică, când iese preotul la Aghiazma,
simbolizând izgonirea diavolilor, a răului de pe întreg pământul. Cu cât se strigă Chiraleisa
mai tare, cu atâta vei dobândi putere mai multă. După Bobotează nu se spală hainele două
săptămâni. Pentru a nu te prinde durerea, este bine ca la Bobotează să te speli imediat cu apă
sfinţită. Vânătorii vârându-şi iute puşca în aghiazma, vor atrage mai mult vânat la ea. Unde
împrăştie preotul cu busuioc, acolo vin şi peţitorii. Mamele care au pierdut copii la naştere
nebotezaţi, se duc şi stropesc cu aghiasmă mormântul, numindu-i Ion. Dacă este zăpadă şi
curg streşinile, atunci anul va fi bogat şi vin va fi mult. Bătrânii spun: "Dacă am dat Bobotează
la spate, nu-mi mai este frică de iarnă, am pus mâna pe primăvară".
Pe 7 ianuarie soborul Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, zi care reprezintă
punctul final al Sărbătorilor de Iarnă, cu o importanţă mai mică decât Bobotează. Este o zi de
bucurie, căci se spune, că cine nu se înveseleşte în această zi, va fi trist tot anul. Sf. Ioan este
considerat patronul pruncilor,scutindu-i de nenorociri. Se spune că în această zi, femeile se
cred mai tari decât bărbaţii, lăsându-i chiar nemâncaţi căci astfel, zic ele, este doar odată într-
un an! .Ele făceau în trecut şi o masă pentru moaşe. În această zi se încinge iarna, toţi se
stropesc cu aghiazma şi cu zăpadă. Tot în această zi, după credinţa bucovinenilor, se botează
gerul, putându-se să se înmoaie şi să se facă mai cald. Dacă în această zi va fi ger, vitele vor fi
sănătoase peste an.

v. Rusu,Ilie,pr.dr.,în Curentul Internaţional,