1

În Bucovina la Ciocăneşti
Regiune istorică, Bucovina, cu toate formele ei de relief, este aşezată în nord-estul Carpaţilor
Orientali, parte integrantă a vechiului stat feudal Moldova, cu nenumărate bogăţii, cu rezervaţii naturale
şi monumente ale naturii, cu drumuri comerciale : Cernăuţi - Suceava - Câmpulung – Bistriţa,mai apoi
spre Maramureş şi Neamţ,cu monumente istorice şi de artă, cu salba de mănăstiri, ctitorii din vremea lui
Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare ori de mai târziu, pictate în vremea lui Petru Rareş, încât istoricul
Dimitrie Onciul remarca : „Nicăieri pe tot cuprinsul românesc nu se află, pe un spaţiu atât de mic, atâta
bogăţie de istorie românească, atâtea amintiri scumpe ale trecutului nostru.
Bucovina este ţara clasică a trecutului românesc propriu-zis.”
Încă din Evul Mediu timpuriu, aici se semnalează primele formaţiuni prestatale, încât satele şi oraşele,
aşezămintele culturale au dat locului un binemeritat renume, prin cultura şi civilizaţia creată de locuitorii
acestor plaiuri.
Din vremi imemorabile, ca sângele celor dispăruţi, faptele eroice ale înaintaşilor au pulsat spre noi prin
inimile nenumăratelor generaţii, încununându-se cu o aură legendară. Ele încep cu descifrarea vieţii
dacice şi glorificarea luptelor maselor pentru apărarea gliei străbune, a libertăţii, neatârnării şi demnităţii
poporului român conduse de Dragoş-vodă, Sas-vodă,Bogdan,Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi
Sfânt şi mulţi alţi domnitori, continuă cu evidenţierea faptelor unor eroi populari ca Pintea, Darie sau
Dediu şi se încheie cu relatarea suferinţelor apărătorilor anonimi ai Ţârii de Sus ce s-au petrecut prin
viaţă neştiuţi de nimeni, ca iarba şi florile câmpului.
Multă vreme, legendele din Bucovina s-au numărat printre puţinele fragmente de istorie vie transmisă
din om în om, din generaţie în generaţie, până în a doua jumătate a secolului trecut, când au început să
fie adunate ştiinţific şi nu publicitar,publicate,de folclorişti ca Simion Florea Marian,Arthur Gorovei,
salvându-le astfel de la pieire.
Convenţia turco-austriacă (1775 ) a hotărât ca partea cea mai frumoasă a Moldovei să fie integrată
imperiului habsburgic, sub ocupaţia căruia a stat până în 1918.
În 1875, M. Kogălniceanu a publicat o broşură :”Răpirea Bucovinei”după documente autentice,la
Bucureşti, cu o versiune şi în limba franceză, pentru a informa şi pe occidentali. El sublinia
că Bucovina este „cea mai frumoasă parte a Moldovei, cu Câmpulungul, vechea republică română, cu
Suceava, capitala Domnilor - Eroi, cu cele mai renumite şi mai bogate mănăstiri, ca Putna, purtătoarea
oaselor lui Ştefan cel Mare şi a dinastiei Dragoşiziior...”. Austria - continua autorul – a răpit un teritoriu
„de 178 mile germane cadrate, 233 oraşe şi sate, cu munţii cei mai frumoşi, cu pădurile cele mai bogate,
cu şesurile cele mai roditoare, în fine cheia Moldovei (...).Moldova de Sus, cu vechea sa reşedinţă
Suceava, cu episcopia ortodoxă de Rădăuţi, fondate de Alexandru cei Bun, cu mănăstirile Putna,
Suceviţa, Voroneţul, Dragomima,cu oraşul Cernăuţi, ai cărui ispravnici figurau în toate hrisoavele,
în toate legile ţării de la descălicătoare, în fine, inima Moldovei...”
Cu toate acestea - „Bucovina a fost şi a rămas o ţară românească,atât prin tradiţiile ei istorice, cât şi
prin caracterul ei etnografic” ( spunea Ion I. Nistor).
Numele de Bucovina provine de la apelativul slavon „pădure de fagi”- de aici şi Ţara fagilor. Sub
stăpânirea domnilor Moldovei s-a mai numit şi Ţara de Sus (a Moldovei), iar sub eroul Moldovei, Ştefan
cel Mare şi Sfânt, a ajuns la un măreţ şi strălucit renume.
În „Diploma” împărătească a lui Frantz Joseph I, împărat al Austriei şi rege al Ungariei (9 dec. 1862)
se spune : „Ca parte din Dacia Veche, ţara aceasta Bucovina se numără sub stăpânirea Domnilor
Moldovei la aşa numita Ţară de Sus şi ajunse sub eroul Ştefan cel Mare,la un măreţ renume, prin
biruinţele strălucite ale acestuia asupra duşmanilor creştinătăţii şi ai civilizaţiunii (...).”

Ţinut de legendă al neamului românesc, Bucovina a avut un important rol în istoria românilor.
Patrimoniul economic, bogăţiile solului şt subsolului, minereurile şi pădurile - „aurul verde” -,
agricultura, creşterea animalelor şi produsele lactate au asigurat bunul trai al localnicilor, iar relieful,
flora şi fauna, clima şi frumuseţea peisajului turistic, a monumentelor au atras numeroşi vizitatori.
În Bucovina s-a creat o puternică cultură şi civilizaţie, fiind, în acelaşi timp, un bastion al
creştinismului, în calea năvălitorilor străini. Biserica ortodoxă română a avut aici un rol definitoriu şi
foarte important în viaţa socială şi culturală. Influenţa ei binefăcătoare s-a făcut simţită în cursul timpului
în modul de gândire şi viaţă al românilor, populaţie majoritară în această parte a ţării, unde trăiesc şi etnii
ale minorităţilor naţionale. Monumentele istorice şi de artă, împreună cu bogata creaţie populară, atestă o
 2

străveche civilizaţie. Construcţiile,casele, portul şi tradiţiile populare,ouăle împistrite,uneltele şi

obiectele arată puterea de creaţie a localnicilor, fiind mărturii de necontestat a dragostei lor de viaţă şi a
bucuriei de a trăi. Potenţialul uman a asigurat progresul pe treptele istoriei, iar omenia şi ospitalitatea
bucovineană, spiritul ei, au rămas proverbiale.
Spaţiu mirific din punct de vedere geografic, Bucovina prezintă o mare varietate şi bogăţie peisagistică :
munţi, dealuri împădurite cu brazi şi molizi ori foioase, depresiuni şi văi întinse, câmpii mănoase, toate
la un loc formează un ansamblu armonic care şi au lăsat amprenta definitivă şi în creaţia Luceafărului
nostru Eminescu.
Prin strămoşii, moşii şi părinţii săi, Mihai Eminescu se considera bucovinean. În manuscrisul 2263 a
rămas notat de mâna poetului : „Eu sunt născut în Bucovina, tatăl meu e bucovinean”. Lucrul acesta
arată într-un fel ataşamentul său faţă de „vesela grădină”, de care îl legau anii de şcoală de la Cernăuţi.
Fraţii mai mari învăţaseră acolo, iar Gheorghe Eminovici, tatăl, îi vizita, aşa că încă de acasă, viitorul
poet ştia ceva despre capitala Bucovinei de care îl vor lega şi colegii şi prietenii, învăţătorii şi profesorii,
oraşul şi împrejurimile lui .Bucovina a însemnat şi întâia formare intelectuală a poetului.
Toată viaţa poetul s-a simţit legat de pământul Bucovinei, prin istoria lui, prin monumentele istorice, prin
oamenii de seamă, ca şi prin cei anonimi, cu un cuvânt,prin trecutul zbuciumat al acestei provincii
smulsă de austrieci din trupul Moldovei în 1775.
N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânci înalte,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.

Bucovina e ,,pământul cel mai înfloritor” ; „pământ sfânt a cărui ape ne-au costat pe noi râuri de sânge,
veacuri de muncă, toată inteligenţa noastră trecută,toate mişcările cele mai sfinte ale inimii noastre”. Ea
rămâne - spune poetul — : „frumoasa Bucovină, Diadem din stema lui Ştefan”.
Bucovina este ţara clasică a trecutului românesc propriu-zis”.
În creaţia poetică eminesciană şi în publicistica sa, spaţiul Bucovinei - „din Boian la Vatra-Dornei” -
ocupa un loc deosebit de însemnat, ceea ce ne-a determinat şi pe noi să-l relevăm în rândurile de faţă.
Căci peste timp, mesajul poetului e actual şi azi : „Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna, atunci şi
pământul tău strămoşesc râmnea unul şi nedespărţit”.

Pe ciocăneştian de-l munceşte dorul,de-l cuprinde veselia,de-l minunează vreo faptă măreaţă, el îşi cântă
durerile şi mulţumirile,îşi cântă istoria cu casele unde soarele se cunună cu luna,cu Bistriţa cea pură şi
Aurie şi astfel sufletul său e un izvor nesfârşit de frumoasă poezie.
Numele de „Ciocăneşti”,vine de la cuvântul „ciocan”,fiindcă în decursul vremurilor trecute a existat în
localitatea Ciocăneşti o străveche instalaţie de fierărie, ‚Hammerwerk’. În vremurile mai vechi, ţinuturile
localităţii,se pare,erau ocupate de un mare fond de vânătoare voievodal,aşa cum l-e place localnicilor să
povestească,cu un izvor de adevăr în sinonimia cuvântului „hăitaş”=”ciocănaş” (Ciocăneşti) = „botaş”
(Botoş),sinonimie care îndreptăţeşte şi înfrăţirea celor două sate care formează comuna, Ciocăneşti şi
Botoş.
Ciocăneştiul cuprinde cătunele-pâraie,Suharzelul Mare şi Mic, Brezuţa,Puiul,Tiţian,Plaiul lui Ivan,
Recele,Ursul,Arşiţa, Colacu,Vararia, Oiţa,Scoruşu,Orata,Botaşel,Botoş,Humorul, Lehaci,ş.a.,până la
pârâul Deaca.
Situat la poalele Muntelui Suhard (Fărăuanu 1708m) la sud –vest. Muntele,a aparţinut înainte de
1782,de M-tea Moldoviţa, din ctitoriile date de domnitorii Alexandru cel Bun,Ana Doamna, soţia sa,
Petru Rareş,Alexandru Lăpuşeanu, Boierul Badea şi alţii.La nord-est,se învecinează cu Obcina
Mestecănişului (Mestecăniş 1295 m),continuat cu muntele Botuşului,primul aparţinând în trecut de M-
rea Voroneţ,din daniile domnilor Ştefan cel Mare şi Sfânt,Bogdan cel Chior,Teodosie Monahul şi a
maicii Eudochia. Al doilea, Botuşul,a aparţinut de M-rea Solca,din daniile lui Ştefan Vodă Tomşa şi a
Mariei Cananău.
În vremurile mai apropiate,comuna Ciocăneşti a fost desfiinţată în anul 1968 şi reînfiinţată în anul
2002.
 3

Credincioşi din Ciocăneşti,sunt ‚matcă a ortodoxiei” de pe Valea Bistriţei Aurii,toţi ortodocşi,au două
Biserici,una la Ciocăneşti,al cărui hram îl sărbătoresc la „Adormirea Maicii Domnului” pe 15 august şi
una la Botos şi trei mănăstiri.
Venind la noi,vă vom arăta,casele noastre pentru că ele sunt icoanele timpului şi spaţiului în care trăim.
Vrem să vă arătăm tradiţiile,datinile,poveştile, ouăle împistrite pentru Sf. Paşti de gospodinele
noastre,muzica căci ele sunt temelia originalităţii noastre,forţa cea binefăcătoare care ne echilibrează
libertatea şi inovaţiile noastre. Vrem să vă arătăm deci „arhivele noastre,credinţa noastră ortodoxă
strămoşească dar şi „casa cea mare şi nouă”,deschisă din zori până în zori.

Pr. Prof. dr. Ilie Rusu