Sunteți pe pagina 1din 3

Viroze respiratorii şi răceli de sezon la copii

Sezonul rece debutează an de an însoţit de răceli şi viroze. Cei mai mici dintre noi sunt
bune gazde pentru aceste afecţiuni. Iar dacă copilul abia a debutat în colectivitate - creşă,
grădiniţă, şcoală - probabilitatea să se îmbolnăvească este foarte mare. Iată câteva
sfaturi şi recomandări pentru a-i ajuta pe copii să treacă mai uşor peste ele.

Strănut, nas înfundat, secreţii nazale, gât iritat, febră mică, dureri de cap - sunt simptomele
răcelii, o infecţie virală uşoară şi autolimitată a tractului superior (nas, gât) întâlnită cel mai
frecvent toamna şi iarna în ţara noastră.

Un alt diagnostic foarte utilizat în cabinetele pediatrilor este infecţia acută a căilor
respiratorii (IACRS) sau viroza respiratorie. Mâinile contaminate ale persoanei bolnave
sunt cele care transmit virusurile. Tuse, strănut (virusurile se transmit pe o distanţă de
până la 2 metri) - mâna la gură, mâna la nas (virusurile trăiesc cam 2 ore), atingerea unor
obiecte, atingerea altor persoane - cam aşa se transmit clasic răcelile şi virozele
respiratorii. În medii precum - creşe, grădiniţe, şcoli infectarea este iminentă. Copiii se
joacă, folosesc aceleaşi obiecte, duc mâna la ochi, duc mâna la gură şi nu au încă în
reflex să se spele pe mâini imediat ce au tuşit sau au strănutat. Perioada de incubaţie
este de 24 - 72 de ore, iar simptomele apar ca urmare a răspunsului sistemului imunitar al
organismului împotriva infecţiei.

Viroze respiratorii şi răceli de sezon la copii - respectarea


sfaturilor medicului

În general, răcelile şi virozele respiratorii se vindecă după 7 - 10 zile. Medicul pediatru şi


medicul de familie sunt cei care stabilesc dacă este nevoie de tratament medicamentos sau nu
(corpul trebuie să lupte singur), când se administrează (în caz de febră peste 38 grade C se
acţionează cu antitermice - sunt obligatorii în toate casele cu copii). De asemenea, unele viroze
respiratorii necesită tratament complex cu antibiotic, antialergic. Toate schimbările stării copilului
trebuie anunţate medicului curant.

Viroze respiratorii şi răceli de sezon la copii - alimentaţie bogată


în fructe şi legume
Răceala este des asociată cu o supă de pui călduţă, mai ales în sezonul rece. Este indicat ca la
prepararea supei să folosiţi carne de pui crescut ecologic. Ghimbirul ecologic, alături de miere şi
lămâie (fără coajă dacă nu este organică) este de ajutor în calmarea simptomelor. Legume şi
fructe de sezon, de provenienţă locală ajută la combaterea stărilor asociate cu răcelile şi
virozele respiratorii. Alături de portocale şi rodii (bogate în vitamina C). Gutui, mere, nuci
româneşti, sfeclă roşie, hrean, păstârnac, cartofi - gătite cât mai simplu - conţin vitamine şi
minerale preţioase care ajută organismul să facă faţă asaltului virusurilor şi bacteriilor. Mai ales
în cazul copiilor care au urmat tratament cu antibiotic, o porţie mică de murături în saramură
(lăsate în apă la desărat) şi o porţie de chefir - conţin probiotice naturale - sunt de folos pentru
restabilirea echilibrului florei intestinale.

Viroze respiratorii şi răceli de sezon la copii - hidratarea corectă


este vitală

Un mare pericol la copiii de toate vârstele, mai ales atunci când sunt răciţi ori afectaţi de viroze
respiratorii este deshidratarea. O cantitate suficientă de lichide este obligatorie. Aceasta ajută şi
la fluidificarea mucozităţilor şi eliminarea lor. Apă pentru hidratarea şi pregătirea hranei pentru
bebeluşi şi copii, supe, sucuri de fructe şi legume proaspăt stroarse, ceaiuri, toate fac parte din
tratament. Nou-născuţii şi copiii au nevoie de o apă săracă în sodium, săracă în floururi, cu un
conţinut mic de nitraţi, dintr-o sursă atestată. Apa plată nu se fierbe, ci se încălzeşte la o
temperatură de circa 70 de grade, pentru a nu dezechilibra conţinutul natural de minerale.

Viroze respiratorii şi răceli de sezon la copii - igiena copilului


bolnav şi a familiei

 Odihna este foarte importantă.


 A se aerisi des camera (este indicat să mutaţi copilul în altă cameră atunci când aerisiţi.
 Copiii trebuie să stea acasă, să se odihnească şi să se recupereze cât sunt bolnavi. Nu
se merge la creşă, grădiniţă, şcoală - atât pentru propria protecţie (poate contacta şi alte virusuri
sau bacterii), dar şi pentru a evita infectarea colegilor şi a cadrelor didactice.
 Spălarea temeinică pe mâini cât mai des cu apă şi săpun, evitarea tusei şi a strănutului
în direcţia altor persoane (copii mai mari pot fi învăţaţi).
 Folosirea măştilor medicale la debutul răcelii şi al virozelor respiratorii, când pericolul de
infectare este crescut, dar şi copilul bolnav poate prelua virusuri sau bacterii de la cei din jur.
 Şi când sunt răciţi, îmbrăcaţi potrivit copiii au nevoie de aer curat, de natură, de o
plimbare prin parc. Dar nu este indicat să-i duceţi în locuri închise, foarte aglomerate.
 Temperatura ambientală plăcută.
 Nu supraîncălziţi copilul sau camera. Îmbrăcaţi-l astfel încât să se simtă lejer şi să nu
transpire.

S-ar putea să vă placă și