Sunteți pe pagina 1din 4

Am ales urmatorul print, a carei imagine am preluat-o de pe iqads.

ro

Euro Mini Storage – depozit cu autoservire

Printul publicitar pentru depozitul cu autoservire EuroMiniStorage este realizat de cǎtre


agenţia Rusu + Bortun, fiind unul din cele douǎ prezentate publicului. Printurile sunt adresate
persoanelor care doresc depozitarea obiectelor personale, cu acces permanent şi uşor la acestea.

I. Codul morfologic: Fotografie/Slogan/Imaginea produsului


Codul morfologic este format din elemente care vizeazǎ lectura mesajului în formǎ de
Z. Fotografia prezintǎ, centrat în imagine, un frigider şi produsele pe care le conţine iar în faţa
frigiderului se poate observa o pisicǎ. Pisica apare cu faţa cǎtre frigider, stând cu spatele faţǎ de
cei care privesc printul. În partea de jos, stânga, este prezentat sloganul campaniei Euro Mini
Storage “Pasiunile ar trebui sǎ-ţi ocupe timp, nu spaţiu.” iar sub slogan se poate citi un paragraf
despre serviciile firmei “De acum poţi închiria un spaţiu oricât de mare sau de mic pentru a-ţi
depozita bunurile nefolosite sau de sezon. La Euro Mini Storage te bucuri de soluţii pentru
depozitare avantajoase, flexibile şi sigure. Şi pentru casǎ şi pentru birou.” În partea dreaptǎ (tot
în josul paginii) regǎsim sloganul firmei Euro Mini Storage “Recâştigǎ-ţi spaţiul de trǎit!”,
împreunǎ cu marca (formatǎ din patru simboluri), numele brandului şi date de contact (numǎr de
telefon şi adresa site-ului de prezentare). Nu avem prezentatǎ imaginea produsului, deoarece
printul este realizat pentru o firmǎ de servicii, însǎ serviciul este explicat şi se poate deduce din
slogan.

II. Codul iconic (vizual)


a) Mesajul denotaţiei
Macheta folositǎ pentru campania Euro Mini Storage prezintǎ ca elemente principale un frigider
şi o pisicǎ. În schimb, frigiderul este umplut cu diferite produse: alimente, rǎsfirate pe toate
rafturile, o vioarǎ, gantere, becuri ecologice, patine cu role, o cascǎ de protecţie, ochelari de
protecţie, trusǎ de scule. Pisica este poziţionatǎ cu faţa cǎtre frigider, într-o poziţie nefireascǎ,
încordatǎ (spatele este curbat în sus). Aceastǎ atitudine a pisicilor este regǎsitǎ atunci când ele
sunt speriate. Tot în print se pot observa sloganul campaniei “Pasiunile ar trebui sǎ-ţi ocupe timp,
nu spaţiu.”, cât şi sloganul companiei “Recâştigǎ-ţi spaţiul de trǎit!”, precum şi alte texte de
informare asupra serviciilor oferite de Euro Mini Storage. De asemenea sunt prezente şi sigla şi
datele de contact ale firmei.
b) Mesajul conotaţiei
Codul pictural
Elementul din centrul printului şi cel cu cea mai mare importanţǎ şi relevanţǎ este imaginea
frigiderului arhiplin, oarecum comic prin prezenţa produselor neobişnuite în interiorul sǎu,
precum vioara, patinele sau casca de protecţie. Personajul din print este o pisicǎ, aflatǎ într-o
poziţie încordatǎ, de fricǎ şi totodatǎ curiozitate, stǎri induse de vizualizarea frigiderului arhiplin.
Atitudinea pisicii este similarǎ cu cea a oamenilor, atunci când sunt puşi în faţa unei astfel de
probleme (aglomerarea cu lucruri şi necesitatea de a le depozita într-un alt spaţiu).
Este anunţat atât sloganul campaniei actuale cât şi cel al firmei. Primul, “Pasiunile ar trebui sǎ-ţi
ocupe timp, nu spaţiu.”, este menit a fi o explicaţie şi a dezvǎlui mesajul printului. Când ajunge
la slogan, cititorul realizeazǎ care e soluţia problemei şi deduce semnificaţia frigiderului plin cu
lucruri neobişnuite. Al doilea slogan, cel al companiei, “Recâştigǎ-ţi spaţiul de trǎit!” este mai
general dar are aproximativ aceeaşi semnificaţie – îndemnul de a cere spaţiu pentru depozitare.
Imaginea este luminatǎ, atât de lumina naturalǎ cât şi de cea a frigiderului deschis.
Codul cromatic
Culorile folosite în print sunt diverse, multe fiind folosite pentru a reprezenta coloritul natural al
produselor din frigider. Cu toate acestea putem observa o oarecare predominare a culorilor maro
şi roşu. O bandǎ roz este afişatǎ în josul paginii, în cadrul cǎreia se regǎseşte textul (slogan,
descriere, date de contact, nume companie, siglǎ). Culoarea a fost aleasǎ deoarece sigla
companiei prezintǎ aceeaşi culoare. Sloganul campaniei, cât şi textul de informare, sunt scrise cu
font alb, peste culoarea roz a fondului iar sloganul firmei cât şi descrierea “DEPOZIT CU
AUTOSERVIRE” apar scrise în culoarea gri, pentru a scoate în evidenţǎ asocierea brandului cu
culorile roz şi gri (site-ul de prezentare al firmei este realizat şi el în concordanţǎ cu aceste
culori).
Codul socio-cultural
Frigiderul şi celelalte elemente din bucǎtǎrie care apar în pozǎ (caloriferul din aluminiu din
dreapta, geamul de termopan) sugereazǎ modernitate, un venit mediu spre mare, o gândire
occidentalǎ, fiind în conformitate cu piaţa ţintǎ. Obiectele din frigider (vioara, patinele cu role,
casca de protecţie, ochelarii de protecţie) sugereazǎ un stil de viaţǎ activ, pasiuni interesante iar
prezenţa numeroaselor fructe indicǎ oameni care doresc sǎ fie sǎnǎtoşi şi au o alimentaţie
corectǎ.

III. Codul verbal


a) Codul tipografic
Mesajul text al printului foloseşte un font obişnuit (Times New Roman), sloganurile fiind scrise
cu litere de tipar, pentru a fi scoase în evidenţǎ. Sloganul campaniei actuale este scris cu o
dimensiune mai mare decât sloganul firmei (care apare în dreapta). Restul textului, ce cuprinde
informaţii suplimentare despre serviciile oferite de Euro Mini Storage, apare scris cu litere mici,
însǎ oferǎ o lizibilitate bunǎ.
b) Codul retoric
În printul Euro Mini Storage este folositǎ ca figurǎ de gândire ironia şi paradoxul iar ca figurǎ de
construcţie antiteza. Paradoxul este evidenţiat prin imagine, prin produsele neobişnuite ce se
gǎsesc în frigider, antiteza şi ironia apar în sloganul campaniei “Pasiunile ar trebui sǎ-ţi ocupe
timp, nu spaţiu.”
c) Codul hermeneutic
Cuvântul cheie, care apare în ambele sloganuri (atât cel al campaniei, cât şi cel al firmei) este
SPAŢIU. Firma oferǎ spaţiu, astfel acest cuvânt este accentuat pentru a indica serviciile firmei.
Ambiguitatea este întâlnitǎ la nivel fotografic, cititorii putând fi uimiţi de conţinutul frigiderului,
însǎ odatǎ cu lecturarea sloganului, cititorul realizeazǎ pe deplin mesajul printului. Mesajul este
clar şi concis şi sunt absente elemente ce ar sugera stereotipuri şi prejudecǎţi.
Simbolurile ce apar în acest print sunt cele din logo-ul companiei. Euro Mini Storage se
identificǎ cu un logo cu patru simboluri, care sugereazǎ etapele prin care trece un client al firmei:
iniţial are casa plinǎ de lucruri (primul simbol), le încarcǎ în maşinǎ (al doilea simbol), le duce la
depozit, unde stau sub cheie (al treilea simbol) iar la final casa este golitǎ de lucruri inutile (al
patrulea şi ultimul simbol). Sigla firmei apare în print pentru ca cititorul sǎ identifice firma care
oferǎ serviciul prezentat şi pentru a i se forma o pǎrere despre companie şi valorile sale.
d) Discursul global
Printul foloseşte un mixt între raţiune şi emoţie. Se doreşte a se atrage atenţia asupra lipsei de
spaţiu şi asupra consecinţelor acestui fapt, dacǎ nu sunt luate mǎsuri. Serviciul oferit de Euro
Mini Storage este prezentat ca fiind soluţia la aceastǎ mare problemǎ: “Pasiunile ar trebui sǎ-ţi
ocupe timp, nu spaţiu.”
În print, frigiderul este principalul “actor”, el conţinând restul elementelor (alimente şi produsele
ce sugereazǎ pasiunile proprietarilor). Atenţia este concentratǎ de conţinutul frigiderului şi apoi
de pisica din josul paginii, aflatǎ într-o poziţie ce indicǎ teama.

Concluzii
Mesajul este concis şi extrem de persuasiv şi eficient. Compatibilitatea cu publicul ţintǎ
este una totalǎ, ajutatǎ de realizarea artisticǎ inspiratǎ.

S-ar putea să vă placă și