1918”” ALBA IULIA

UNIVERSITATEA “ 1 DECEMBRIE 1918

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
TIINŢ
Specializarea : Asistenţă Managerial
Asistenţă Managerialăă în Sectoarele Public şi Privat

PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA

PARTENERIATULUI PUBLIC PRIVAT

2019
 CUPRINS

I. CONSIDERA
CONSIDERAŢŢII INTRODUCTIVE..................................................................
..................................................................33
INTRODUCTIVE..................................................................
II. TEORIA PARTENERIATULUI PUBLIC-PRIVAT......................................
......................................33
PUBLIC-PRIVAT......................................
III. PARTENERIATUL PUBLIC – PRIVAT ÎN ROMÂNIA
ROMÂ ............................
............................77
NIA............................
IV. PRINCIPII CARE STAU LA BAZA PARTENERIATULUI PUBLIC –
PRIVAT REGLEMENTAT DE O.U.G.39/2018 ...................................................
...................................................99
O.U.G.39/2018...................................................
A. NEDISCRIMINAREA.................................................................................... 9
NEDISCRIMINAREA....................................................................................
B. TRATAMENTUL EGAL................................................................................
................................................................................99
EGAL................................................................................
C.TRANSPARENŢA..........................................................................................
C.TRANSPARENŢ 10
..........................................................................................10
D. PROPOR
PROPORŢŢIONALITATEA......................................................................... 10
IONALITATEA.........................................................................
E. EFICIEN
EFICIENŢŢA UTILIZĂRII FONDURILOR
UTILIZĂ ............................................... 11
FONDURILOR...............................................
F. ASUMAREA RĂSPUNDERII ......................................................................
SPUNDERII...................................................................... 12
......................................................................12
V. PRINCIPALELE AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE ALE PPP ..................
PPP.................. 12
..................12
VI. CONCLUZII .................................................................................................... 14
CONCLUZII....................................................................................................
VII. BIBLIOGRAFIE............................................................................................
BIBLIOGRAFIE............................................................................................ 17
............................................................................................17

2
 I. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
CONSIDERAŢ

Parteneriatul public-privat1 este deseori văzut ca un panaceu pentru multiple

probleme ale administrației publice (finanțarea proiectelor/investițiilor publice,
eficiență redusă, grad ridicat de birocratizare, printre altele), implicarea unor
potențiali parteneri
privați în oferirea unor servicii publice sau în crearea unor elemente de
infrastructură fiind un deziderat social, politic și administrativ. Totuși, experiența
nefericită a României
în acest domeniu a arătat că între ideal (folosirea PPP în administrație pentru a
oferi bunuri sau servicii publice de calitate la costuri mai reduse) și realitate (nici
un PPP nu a fost încheiat în perioada 2010-2016) există o diferență considerabilă.
Deși în România au existat (și continuă să existe) multiple forme de
colaborare între actori publici și privați (sau non-guvernamentali) în domenii foarte
diverse2, mecanismele legale ale PPP nu au putut fi utilizate până în present pentru
a fructifica/maximiza bunele relații existente între aceste sectoare. Mai mult, având
în vedere problemele de mobilizare a resurselor financiare la nivel local,
parteneriatul între organizații publice și private (sau non-profit) ar fi putut să
reprezinte (și încă poate să reprezinte) o alternativă viabilă pentru finanțarea unor
servicii publice sau a unor elemente de infrastructură.

II. TEORIA PARTENERIATULUI PUBLIC-PRIVAT

Deşi este veche, noţiunea de parteneriat public-privat a fost promovată în

1997 prin publicarea Raportului grupului reunit în jurul lui Neil Kinnok asupra
problematicii finanţării proiectelor reţelei transeuropene de transport prin
parteneriate între sectorul public şi cel privat3. Conceptul de parteneriat public-
privat reprezintă o formă de „cooperare între o autoritate publică şi sectorul privat,
respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri, ori

1
Prescurtat PPP de aici înainte
2
Cum ar fi servicii de asigurare a sănătăţii(Constantinescu, 2012), medicină de urgenţă(Fundaţia pentru SMURD,
2012), educaţie, construirea unor elemente de infrastructură sau achiziţia unor ambulanţe/avioane sanitare(fundaţia
pentru SMURD, 2016.)
3
„Comunicatul Comisiei cu privire la finanţarea proiectelor reţelei transeuropene de transport prin parteneriate între
sectorul public şi cel privat”, Doc. COM (1997), p.13.

3
companii, pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe piaţa forţei
de muncă şi în dezvoltarea locală”4.
Datorită diversităţii formelor de colaborare între autorităţile publice şi
sectorul privat este dificil şi, în acelaşi timp, neadecvat de a formula o definiţie
standard a parteneriatului public-privat. Există percepţii diferite cu privire la acest
tip de parteneriat, după cum există sisteme diferite de organizare administrativă şi a
serviciilor publice, care se întâlnesc într-o diversitate de culturi politice,
comunitare şi religioase. Modelul de organizare a administraţiei publice
(centralizat - descentralizat) şi natura programului ce urmează a fi implementat
(caracter sectorial, cu aplicare locală sau naţională) sunt criterii ce determină
abordarea „centralistă”, „descentralizată/mixtă”5 ori „integrată”6 a definirii acestui
tip de concept.
Astăzi parteneriatul public-privat (PPP) este o noţiune din ce în ce mai
prezentă în presa economică, în cadrul instituţiilor internaţionale, în discursul
politic şi în publicaţiile economice, financiare şi juridice. Sub diverse forme, tema
este folosită în majoritatea documentelor de marketing şi în oferta de produse şi
servicii a marilor cabinete de audit şi consulting, a băncilor de afaceri sau a
cabinetelor juridice internaţionale.
Proiectele de parteneriat între domeniul public şi privat, precum şi finanţarea
de proiecte au un lung istoric7. De exemplu, în antichitatea romană, de exemplu,
utilajele portuare, pieţele şi stabilimentele termale erau exploatate sub forma unor
concesiuni. Le Digeste subliniază faptul că se oferea protecţie specifică celor care
ocupau domeniul public şi care efectuau munci/activităţi publice. Începând cu
secolele XVII-lea şi XVIII-lea în Franţa concesiunea este folosită pentru
construirea de poduri şi canale, iar secolul al XIX-lea este, de asemenea, considerat
ca o epocă de aur a concesiunilor, căile ferate şi utilităţile urbane (apă, canalizare,
transport, iluminat) fiind realizate în acest regim. Forme asemănătoare de
parteneriat întâlnim în Statele Unite ale Americii în construcţia căilor ferate în a
doua jumătate a sec. al XIX-lea8. Forma de parteneriat public-privat întâlnită în

4
Institutul pentru Politici Publice, Parteneriatul public-privat, soluţie pentru un mai bun management al
comunităţilor locale din România – ghid practic pentru consiliile judeţene, aprilie 2004, p. 14.
5
Northern Ireland – UK: The Office of the First Minister and Deputy First Minister, Review of Opportunities for
Public Private Partnerships in Northern Ireland.
6
Local Partnership for Better Governance, OECD, Paris, 2001, pag. 55.
7
X. Besancon, Essai sur les contrats de travaux et de services publics, LGDJ, 1998 şi X. Besancon, 2000 de ans
d’histoire du parteneriat public-prive, Presses de l’Ecole Nationale de Ponts et Chaussees, 2004.
8
TransContinental Railroad (1860).

4
prezent se creionează în SUA şi Europa, începând cu anii '80 ai secolului al XX-lea,
prin colaborarea autorităţilor locale cu agenţii privaţi pentru implementarea unor
proiecte pentru reabilitarea unor zone industriale aflate în declin9.
Conceptul de parteneriat public-privat desemnează orice formă de
colaborare între sectorul public şi cel privat. Bineînţeles că, în plan juridic, modul
de exprimare a acestor parteneriate, diferă de la un sistem juridic la altul. În cazul
sistemelor juridice, care s-au format pe baza dreptului francez întâlnim, mai des, ca
manifestare a parteneriatului public-privat, contractul de concesiune sau cel de
lucrări publice.
Oricum, contractul de PPP este perceput diferit în literatura de specialitate,
în funcţie de perspectiva din care este privit:
→ în doctrina americană şi cea anglo-saxonă PPP semnifică o înţelegere
între sectorul privat şi cel public, în urma căreia sunt realizate servicii
de interes public, care erau furnizate până atunci de administraţia
publică locală. Principalele trăsături ale unui astfel de parteneriat sunt
date de următoarele aspecte: partajarea investiţiei, a riscurilor,
responsabilităţilor şi beneficiilor între cei doi parteneri.
→ în doctrina franceză accentul cade pe contractul propriu-zis, care
reglementează o nouă formă de asociere a unităţilor private la
exploatarea şi investirea în servicii publice. Datorită atenţiei pe care o
acordă contractului administrativ, în speţă contractului de parteneriat
public-privat, această formă de colaborare a sectorului public cu cel
privat prezintă o mai mare rigiditate.
Sectoarele economice vizate de proiectele de parteneriat public-privat sunt
foarte diversificate şi nu se limitează la infrastructuri, putând fi vorba de proiecte
legate de transporturi maritime (porturi), de transporturi aeriene (aeroporturi), de
distribuţia de apă, de canalizare, de tratarea deşeurilor, de electricitate, de gaz, de
telecomunicaţii, de restaurare colectivă, cercetare şi dezvoltare ş.a. Parteneriatele
vizează, de asemenea, şi activităţile exclusive şi sociale ale statului: justiţia
(închisori, şcoli de corecţie etc.), apărarea (conversia siturilor, construirea şi
întreţinerea materialului logistic, transportul trupelor, asistenţă logistică în cadrul
operaţiilor externe, etc.) învăţământ sau sănătate. Se vor dezvolta proiecte în cazul

9
Partnerships, Participation, Investment, Innovation Meeting the Challenge of Distressed Urban Areas Dublin, 17 -
19 June 1998 Conference Report, Rapporteur: Maureen Conway, OECD.

5
echipamentelor sportive, al staţiilor de epurare, uzinelor de tratare a deşeurilor,
proiectelor turistice şi culturale, serviciilor informatice sau iluminatul public,
pentru a da doar câteva exemple.
Sectorul privat îşi face simţită prezenţa în formule parteneriale cu sectorul
public, aducând o contribuţie importantă la soluţionarea diverselor probleme
comunitare. Parteneriatul public-privat a înregistrat, în ultimul timp, o expansiune
surprinzătoare în prestarea multiplelor forme de servicii publice. Unii cercetători
consideră că interesul sporit manifestat de sectorul guvernamental pentru
dezvoltarea parteneriatului public-privat este o consecinţă a trei factori:
1) guvernele sunt interesate să realoce cu maximum de eficacitate resursele
de care dispun;
2) prestatorii de servicii privaţi (profit şi nonprofit) demonstrează o
capacitate sporită în oferta de servicii publice;
3) apare şi se dezvoltă ideea de creştere a complementarităţii intersectoriale
în organizarea şi oferta de servicii;
Parteneriatul este o formă de cooperare în care riscurile, costurile şi
profiturile sunt distribuite proporţional între parteneri. Motivul stabilirii unor astfel
de parteneriate variază dar, în linii generale, implică finanţarea, planificarea,
crearea, operaţionalizarea şi menţinerea infrastructurii şi serviciilor publice în
scopul oferirii unor servicii publice alternative cost eficiente. Cu alte cuvinte,
fiecare dintre parteneri contribuie la planificarea şi la mobilizarea resurselor
necesare pentru realizarea unui obiectiv comun, fiecare participant vine pe baza
unei decizii voluntare şi aduce resurse proprii (financiare, materiale, simbolice, de
autoritate etc.).
Apariţia, crearea şi dezvoltarea parteneriatelor între sectorul public şi cel
privat prezintă avantaje pentru organele administraţiei locale: mobilizează atât
resursele publice, cât şi cele private; creează noi aptitudini şi învaţă din experienţă,
dă încredere, contribuind la întărirea parteneriatului şi crescând dorinţa de sprijin
reciproc. Deşi punctul de pornire spre un parteneriat public-privat diferă între
administraţia publică, care este interesată în prestarea unor bunuri sau servicii
publice şi partenerul privat, orientat spre profit, ulterior, scopul final devine unul
comun: prestarea unor servicii în comunitate cu costuri eficiente. Semnificaţia
termenului de parteneriat public-privat s-a extins de la colaborarea între un organ
public şi un agent economic din sectorul privat la colaborarea dintre un organ
public şi sectorul asociativ, neguvernamental, format din organizaţii controlate şi

6
aflate în proprietate privată, dar al căror scop este satisfacerea unor necesităţi
publice şi sociale şi nu doar acumularea profitului.

III. PARTENERIATUL PUBLIC – PRIVAT ÎN ROMÂNIA

ROMÂ

În România, primele structuri de parteneriat public-privat s-au format ad-hoc

la nivel naţional, încă de la jumătatea anilor '90, datorită elaborării unor strategii
sectoriale sau naţionale, dar şi a unor structuri instituţionalizate, precum Comisia
Tripartită şi Consiliul Economic şi Social. Aceste parteneriate au contribuit treptat
la realizarea unui mediu de cooperare între actorii sociali şi cei politici.
Creşterea disponibilităţilor sectorului privat de a prelua o serie de
responsabilităţi şi riscuri, precum şi ale sectorului public de a privatiza serviciile de
utilitate publică a avut ca rezultat multiplicarea eforturilor de introducere a
conceptului de parteneriat public-privat la realizarea obiectivelor şi proiectelor
economico-sociale în România.
Provocările apărute odată cu procesul de adaptare la economia de piaţă –
spre exemplu: legea cererii şi a ofertei, legea concurenţei – şi cu procesul de
integrare a României în Uniunea Europeană – reabilitarea infrastructurii de
transport alimentarea cu apă, reciclarea deşeurilor, protecţia mediului,
monitorizarea ajutoarelor de stat, asigurarea unui mediu de afaceri loial şi
predictibil – sunt motive de utilizare a parteneriatului public-privat, ca o cale de
conlucrare între sectorul public, iniţiator de proiecte de utilitate publică şi sectorul
privat, deţinător de fonduri şi de management performant.
În plan naţional, administraţia publică locală din România resimte nevoia
găsirii unor soluţii de finanţare. România a aderat la Uniunea Europeană
asumându-şi respectarea unor standarde pentru serviciile şi lucrările publice pe
care nivelul de dezvoltare locală şi resursele locale nu le pot încă susţine singure.
Administraţia publică locală este chemată să identifice şi să utilizeze, în cadrul
legal existent, resursele pe care le are şi pe cele pe care le poate atrage, fără a mai
aştepta o soluţie a problemelor venită de la Guvern. Aceasta implică iniţiativă în
valorificarea resurselor existente pe plan local şi în atragerea investitorilor privaţi,
dar şi responsabilitate în gestionarea resurselor şi promovarea interesului public.
Astăzi, Ordonanţa de urgenţă nr.39/201 privind parteneriatului public-privat,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.427 din 18 mai 2018, cu
modificările şi completările ulterioare, reglementează modul de încheiere, derulare
7
şi încetare a parteneriatului public-privat ce are ca obiect realizarea sau, după caz,
reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri care vor aparţine
patrimoniului partenerului public şi/sau operarea unui serviciu public.
Sintetizând, potrivit temeiulului legal menţionat anterior, contractul de
parteneriat public – privat are ca părţi un partener public, totdeauna o persoană
juridică, de drept public, iar investitorul privat poate fi o persoană fizică, dar şi o
persoană juridică sau asociaţii de persoane juridice, de drept public sau de drept
privat. Scopul încheierii contractului este întotdeauna un obiectiv public:
proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea,
întreţinerea, dezvoltarea şi transferul unui bun sau serviciu public. De asemenea,
contractul de parteneriat public–privat este un contract numit, care trebuie
diferenţiat de asocierile în participaţiune, şi alte asocieri făcute de autoritate cu un
alt scop, decât cel specific contractului de parteneriat public-privat. Contractul de
parteneriat public–privat este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros şi constitutiv
de drepturi.
Formele de parteneriat public-privat sunt următoarele:
a) parteneriatul public-privat contractual - parteneriatul public-privat
realizat în temeiul unui contract încheiat între partenerul public, partenerul
privat şi o societate nouă al cărei capital social este deţinut integral de
partenerul privat care va acţiona ca societate de proiect;
b) parteneriatul public-privat institu
instituţţional - parteneriatul public-privat
realizat în temeiul unui contract încheiat între partenerul public şi partenerul
privat, prin care se constituie de către partenerul public şi partenerul privat o
societate nouă, care va acţiona ca societate de proiect şi care, ulterior
înregistrării în registrul societăţilor, dobândeşte calitatea de parte la
contractul de parteneriat public-privat respective.
Contractele de parteneriat public-privat sunt atribuite potrivit prevederilor
Legii nr. 98/2016 – legea achiziţiilor publice, cu modificările şi completările
ulterioare, ale Legii nr. 99/2016 – achiziţii sectoriale, cu modificările şi
completările ulterioare, sau ale Legii nr. 100/2016 – concesiuniile de servicii sau
lucări, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, conform concluziilor
studiului de fundamentare elaborate în funcţie de obiectul contractului şi de
modalitatea în care se realizează transferul unei părţi semnificative a riscului de
operare de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor şi/sau a
serviciilor în cauză.

8
 IV. PRINCIPII CARE STAU LA BAZA PARTENERIATULUI PUBLIC –
PRIVAT REGLEMENTAT DE O.U.G.39/201810
A. NEDISCRIMINAREA

Acest principiu asigură posibilitatea concurenţei reale a oricărui operator

economic, indiferent de naţionalitate, de a participa la procedura de încheiere a
contractului de parteneriat public-privat şi de a avea şansa de a deveni contractant.
Constatăm aşadar din analiza acestui principiu care trebuie respectat în
procedura de atribuire a contractului de parteneriat public - privat că, legiuitorul
acordă o importanţă deosebită respectării principiului liberei concurenţe, prin care
se asigură o protecţie efectivă şi reală a liberei concurenţe în materia contractului
de parteneriat public-privat şi care, prin armonizarea legislaţiei interne cu cea
comunitară, a căpătat valenţe constituţionale prin dispoziţiile art.135, alin.(1) şi
alin.(2) din Constituţia României, în sensul cărora “economia României este
economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă”, statul trebuind să
asigure “libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
B. TRATAMENTUL EGAL

Tratamentul egal este pricipiul potrivit căruia, sunt stabilite şi aplicate pe tot
parcursul procedurii de incheiere a contractului de parteneriat public-privat, reguli,
cerinţe şi criterii identice pentru toţi operatorii economici, astfel încât aceştia să
beneficieze de şanse egale de a participa la procedura de atribuire şi de a deveni
contractant.
Acest principiu este o aplicabilitate a principiului libertăţi contractuale,
astfel că, analiza problematicii fazelor premergatoare încheierii oricărui contract,
deci şi a contractelor administrative, nu poate fi efectuată decât prin raportare la
principiul libertăţii contractuale.
Sistemul de achiziţii publice, în considerarea naturii juridice a instituţiilor
publice implicate în procedura de achiziţionare de bunuri, a vocaţiei instituţiilor

10
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul
public-privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din 25 noiembrie 2016, cu
modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
9
publice de interes general de a îndeplini servicii publice de interes general,
posibilităţii influenţări de către puterea politică a deciziilor instituţiilor publice
implicate, precum şi a trăsăturilor distincte faţă de sistemul de achiziţii din
domeniul privat, instituie obligaţia statului de a institui un tratament egal pentru
toţi cetăţenii săi, fiind vorba despre bani contribuabililor iar nu de banii proprii ai
instituţiilor publice respective.
C.TRANSPAREN
C.TRANSPARENŢŢA

Transparenţa este principul potrivit căreia sunt aduse la cunoştinţa publicului

toate informaţiile referitoarea la aplicare procedurilor de încheiere a contractului de
parteneriat.
Dreptul la informaţie îşi are fundamentul constutuţional în dispoziţiile art. 31
din Constituţia României prin care dreptul persoanei de avea acces la orice
informaţie de interes public nu poate îngrădi, libertatea de informare prevăzută de
art. II-71 din Cartea Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care după
intrarea în viguare, începând cu data de 1 Decembrie 2009 a Tratatului de la
Lisabona devine parte integrantă din Tratat, art. 6 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, care consacră dreptul părţilor la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi în recomandarea nr.
(2002)2 a Comitetului Miniştrilor a Consiliului Europei privind accesul la
documente publice.
Având în vedere că parteneriatul public-privat, are la bază un proiect de
parteneriat public-privat, care are impact asupra mediului, informarea publicului
interesat privitoare la problemele de mediu în derularea parteneriatului public-
privat reprezintă o condiţie imperativă.
Principiul transparenţei, care stă la baza parteneriatului public - privat,
trebuie aplicat şi prin corelare în ceea ce priveşte principiul transparenţei privitor la
stabilirea obiectivelor fiscal bugetare şi derularea politicii fiscale şi bugetare.
D. PROPOR
PROPORŢŢIONALITATEA
Proporţionalitatea este principiul care are drept scop asigurarea corelaţiei
juste între scopul urmărit de partenerul public, obiectul contractului de parteneriat
public-privat şi cerinţele solicitate, în sensul existenţei echilibrului între obiectivul
urmărit a se realiza prin contractul de parteneriat public-privat şi cerinţele reale,

10
între cerinţele reale şi condiţiile impuse investitorului privat, precum şi între
criteriile de selecţie şi clauzele contractuale.
Obligativitatea respectării principiului proporţionalităţi este instituită expres
în materia atribuirii contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune
de lucrări şi a contractelor de concesiune de servicii atât ca principiu general, care
trebuie să stea la baza atribuirii oricărui contract cât şi atunci când se stabilesc
criteriile de calificare si selecţie, acestea trebuind să aibă o legatură concretă cu
obiectul contractului care urmează a fi atribuit.
De asemenea principiul proporţionalităţi este consacrat expres ca şi principiu
de bază care trebuie să stea la baza organizări şi funcţionării serviciilor de utilităţi
publice.
Pentru identitate de raţiune, de lege ferenda s-ar impune consacrarea expresă
a principiului proporţionalităţi şi în materia atribuirii contractului de parteneriat
public-privat, în sensul obligativităţii partenerului public de a respecta principiul
proporţionalităţi atunci când stabileşte criteriile de evaluarea a candidaţilor cu are
se încheie acordul de proiect şi criteriile de negociere cu candidaţii cu care s-a
încheiat acordul de proiect, luând în considerare exigenţele impuse de natura,
valoarea şi complexitatea contractului de parteneriat public-privat care urmează a fi
atribuit.
E. EFICIEN
EFICIENŢŢA UTILIZĂRII FONDURILOR
UTILIZĂ

Eficienţa utilizării fondurilor este principiul potrivit căruia, aplicarea

procedurilor de încheiere a contractelor de parteneriat public-privat şi utilizarea de
criteriI trebuie să reflecte avantajele de natură economică ale ofertelor în vederea
obţinerii rezultatului urmărit, luând în considerare şi efectele concrete preconizate
a se obţine în domeniul social şi în cel al protecţiei mediului şi dezvoltării durabile.
Acest principiu pune în discuţie un alt principiu care trebuie să fie expresia
voinţelor părţilor contractului de parteneriat public-privat, respectiv principiul
echilibrului financiar.
De asemenea, principiul eficienţei utilizări fondurilor implică şi asumarea
responsabilităţi fiscale a partenerului public, conform principiului responsabilităţi
fiscal.
F. ASUMAREA RĂSPUNDERII

11
 Asumarea răspunderii este principiul care semnifică determinarea clară a
sarcinilor, responsabilităţilor părţilor implicate în procesul de încheiere a
contractului de parteneriat public-privat, urmărindu-se asigurarea
profesionalismului, imparţialităţi, independenţei deciziilor adoptate pe parcursul
derularii acestui proces.
Acest principiu impune valoarea profesionalismului şi a integrităţi
profesionale în serviciul public care se bazează pe imparţialitate şi independenţă
profesională, influenţând încrederea şi previzibilitatea administraţiei publice şi
contribuind la protecţia consinţământului persoanelor juridice de drept public.
Acest principiu impune, deasemenea, respectarea dispoziţiilor legale
referitoare la incompatibilităţi şi conflicte de interese. Încălcarea acestui principiu,
atrage şi răspunderea persoanei fizice din cadrul autorităţii publice care a participat
la elaborarea, emiterea sau încheierea actului din fazele premergătoare încheierii
contractului de parteneriat public-privat.

V. PRINCIPALELE AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE ALE PPP

Asemănător altor forme de finanțare a investițiilor publice sau de

inovare/modernizare a activității administrative și a serviciilor oferite cetățenilor,
parteneriatul public-privat poate prezenta atât avantaje cât și dezavantaje.
Trebuie menționat că acestea sunt potențiale (ipotetice), prezența sau absența
lor fiind puternic influențată de termenii (drepturile și obligațiile, respectiv
sancțiunile) stabiliți la încheierea contractului, de scopul efectiv al contractului și
de factori aparținând mediului înconjurător.
Principalele posibile AVANTAJE ale parteneriatului public - privat
identificate în literatura de specialitate11 fac referire la:
• nivel ridicat de eficiență, expertiză și inovație (datorită implicării sectorului
privat);
• costuri reduse și economie de timp (pe durata fazelor de construcție și
operare);
• livrarea la timp (a unor bunuri și servicii) și încadrarea în costuri;
• îmbunătățirea relației cu clienții/cetățenii;

11
Colverson și Perera, 2011, p. 4; Murphy, 2008, pp. 100-104; Petrescu, 2010, pp. 54-55; Radu, 2004, pp. 130-131;
Pârvu și Voicu-Olteanu, 2009, pp. 189-198

12
 • riscurile (finanțare, obținerea permiselor/avizelor, livrarea la timp)
proiectelor/ activităților sunt distribuite între cele două categorii de parteneri
echitabil, în funcție de posibilitățile/expertiza acestora de a se ocupa de ele;
• accesul la finanțarea provenită din sectorul privat permite statului
(sectorului public) să crească investițiile în infrastructura publică sau livrarea
serviciilor fără a constrânge bugetele locale sau pe cel național;
• sectorul privat se poate implica în activități care ar fi fost rezervate
sectorului public (în alte condiții), activități care prezintă un grad mai redus de risc
și oferă capacitatea de a desfășura activități economice sau cvasi-economice stabile
pe o perioadă mare de timp;
• sectorul public e astfel degrevat de o serie de responsabilități, permițându-
i-se să se concentreze pe activități/acțiuni mai importante pentru activitatea publică
(supervizare și control, optimizarea politicilor publice etc.).
Principalele posibile DEZAVANTAJE ale parteneriatului public - privat12
derivă din următoarele aspecte:
• parteneriatului public - privat poate implica costuri mai mari pe termen
lung (care vor trebui amortizate), dacă proiectul e finanțat de către partenerul privat
prin intermediul unui împrumut privat. Astfel, există riscul ca, costurile finale pe
care utilizatorii trebuie să le plătească (pentru utilizarea unui bun/serviciu) să
crească și ele.
• responsabilitatea și transparența (în oferirea serviciilor) pot fi limitate prin
implicarea actorului privat, căruia nu i se aplică aceleași obligații ca și unui agent
public. Mai mult, costurile PPP nu vor apărea direct/în totalitate în datele bugetar-
financiare ale partenerului public, ducând astfel la o imagine distorsionată a
activității acestuia. De asemenea, din moment ce unele informații pot fi
privilegiate/confidențiale, programul sau serviciul astfel finanțat va fi mai greu de
evaluat.
• parteneriat public - privat implică costuri mari de tranzacție (în cadrul
procedurii de negociere), nevoile de finanțare sunt relativ mari și contractele de
asociere se desfășoară (de regulă) pe perioade lungi de timp. Astfel, doar un număr
relativ restrâns de actori privați sau non-guvernamentali vor avea capacitatea
(financiară și instituțională) de a intra în astfel de parteneriate. PPP poate astfel

12
Colverson și Perera, 2011, p. 4; Murphy, 2008, pp. 100-104; Radu, 2004, pp. 130-131; Pârvu și Voicu-Olteanu,
2009, pp. 189-198;

13
distorsiona activitatea economică, creând avantaje competitive pentru anumiți
actori economici.
• dacă contractele de parteneriat public - privat includ și clauze de
exclusivitate, partenerul privat poate ajunge într-o situație monopolistică,
distorsionând și mai mult economia;
• ambii actori trebuie să posede competențe și capacități specifice
parteneriatului public - privat pentru ca un contract să fie atribuit și implementat
cu succes, iar numărul de actori care au astfel de capacități e limitat. Deci, fie
numărul de parteneriat public privat rămâne și el limitat, fie cele două sectoare sunt
nevoite să cheltuie o serie de resurse anterior stabilirii unor parteneriate public -
privat pentru a-și crea capacitatea de a se angaja în astfel de contracte.
• partenerul privat (dacă ajunge într-o poziție dominantă) poate oferi bunuri
sau servicii de calitate scăzută pentru a-și maximiza profiturile. Tot în același scop,
costurile finale ale utilizatorilor pot fi crescute în contextul în care partenerul privat
decide să păstreze un nivel ridicat de calitate a serviciilor.

VI. CONCLUZII

Parteneriatul public-privat este o modalitate de introducere a

managementului privat în serviciile publice, pe calea unei legături contractuale pe
termen lung între un operator şi o autoritate publică. Parteneriatul public-privat
asigură serviciul public în mod parţial sau în totalitate, pe baza fondurilor private
atrase şi făcând apel la know-how-ul sectorului privat13. Printre avantajele
cooperării dintre sectorul public şi privat amintim: accelerarea realizării
obiectivelor şi proiectelor de infrastructură; conjugarea preluării responsabilităţilor
şi riscurilor sectorului privat cu disponibilizarea serviciilor sectorului public şi
efectuarea promptă a plăţilor; reducerea pe ansamblu a costurilor proiectelor;
stimularea îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate; îmbunătăţirea calităţii
serviciilor de utilitate publică; crearea unor venituri adiţionale, de interes pentru
sectorul privat şi îmbunătăţirea managementului sectorului public prin expunerea
serviciilor la rigorile şi exigenţele concurenţei.

13
„Guidelines for Public Private Partnerships for Infrastructure Development”, United Nations Economic
Commission for Europe, conform site-ului www.unece.org.

14
 Parteneriatul public-privat (PPP) reprezintă, în concluzie, o modalitate
viabilă de introducere a managementului privat în serviciile publice, pe baza unui
contract de lungă durată, între un operator privat şi o autoritate publică, apelându-
se la know-how-ul şi resursele sectorului privat. Acest tip de parteneriat public-
privat presupune, în primul rând, existenţa unui bun raport între sectorul public şi
cel privat şi devine posibil numai atunci când privatul are o pondere semnificativă
în economie. În al doilea rând, actorii parteneriatului public-privat (administraţia
publică şi antreprenorii privaţi) îşi păstrează identitatea, personalitatea juridică şi
responsabilităţile lor directe şi deţin un „input specific”. În condiţiile unui demers
reuşit, cooperarea acestora este benefică tuturor părţilor, dând naştere la noi
oportunităţi pe o piaţă care este în dezvoltare.
În actualul context de criză economico-financiară la nivel global, în care
toate ţările membre ale Uniunii Europene se află într-o competiţie reală pentru
atragerea finanţării disponibile pe piaţă şi când trebuie să se acorde o atenţie
deosebită investiţiilor care nu determină efecte asupra deficitului bugetar şi a
datoriei publice a statului, este foarte importantă o dinamizare a procesului de
atragere a investiţiilor private în proiecte de interes public de anvergură la nivel
naţional şi foarte importante la nivel local.
Trebuie subliniat faptul că, adiacent factorilor clasici/instituționali (cadrul
legal, capacitatea redusă de finanțare a actorilor privați etc.) care pot influența
utilizarea parteneriatului public - privat, factorii cultural sau socio-politici joacă de
asemenea un rol crucial. De exemplu, autoritățile publice trebuie să aibă
disponibilitatea de a utiliza parteneriatului public - privat și să trateze partenerii
privați ca și egali (trecând astfel peste accepțiunea clasică a statului care tratează
restul actorilor ca și supuși), iar agenții sectorului privat trebuie să aibă atât
capacitatea de a se implica în parteneriatului public - privat, cât și dorința de a
deveni parteneri ai sectorului public (chiar dacă astfel vor obține venituri mai
reduse decât din alte activități).
Crearea unui climat politico-administrativ favorabil parteneriatului public -
privat în România este un procedeu de durată, mai ales având în vedere
interacțiunile anterioare între cele două tipuri de actori, în care organizațiile private
(investitorii externi) au profitat de facilitățile oferite de sectorul public, dar nu s-au
implicat în comunitățile gazdă sau decidenții politico-administrativi au modificat
regulile jocului peste noapte (cum ar fi schimbările codului fiscal); din nefericire,

15
ambele tipuri de comportamente au contribuit la crearea unui climat cvasi-
generalizat de neîncredere reciprocă.
În esență, pentru utilizarea productivă, eficientă și eficace a parteneriatului
public - privat ca sursă de finanțare sau metodă de oferire a serviciilor/bunurilor
publice, ambele sectoare (public și privat) trebuie să-și depășească paradigmele
actuale:
(a) sectorul public trebuie să urmărească eficiența și eficacitatea, respectiv să
trateze ceilalți actori ca parteneri și nu ca supuși;
(b) sectorul privat trebuie să își limiteze dorința de a obține profituri cât mai
mari și să devină un actor responsabil în relație cu oferirea bunurilor/serviciilor
publice.
Se observă totuși, mai ales în ultima perioadă, o promovare mai sistematică
din partea sectorului public a acestui model de desfășurare a activității precum și
existența unor standarde ocupaționale distincte, existând astfel o serie din
premisele necesare creării de „valoare pentru bani” (value for money – Grimsey și
Lewis, 2005) în sectorul public din România prin intermediul parteneriatului
public – privat.
Parteneriatul public-privat trebuie privit nu ca un miracol al acestei perioade,
ci ca o opţiune viabilă, utilă, printre alte modele tradiţionale existente. De-a lungul
timpului practica a dezvoltat o mare diversitate de parteneriate public-privat, create
de dinamismul dezvoltării, multitudinea particularităţilor aranjamentelor
contractuale şi circumstanţele conjuncturale.

16
 VII. BIBLIOGRAFIE

1. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 39/2018 din 10 mai 2018 privind

parteneriatul public-privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427
din 18 mai 2018.
2. Boghinciuc, D.M. și Paraschiv, V., „Parteneriatul public-privat în domeniul
educației pentru mediu”, 2010, Romanian Journal of Education, vol. 1, nr. 3-4, pp. 1-8.
3. Brinkerhoff, D.W. și Brinkerhoff, J.M., „Public-Private Partnerships:
Perspectives on Purposes, Publicness, and Good Governance”, 2011, Public
Administration and Development, vol. 31, nr. 1, pp. 2-14.
4. Cernat, F., „Biriș: Nu avem parteneriate public-private în România, întrucât nu
au existat proiecte bancabile”, 2016, articol publicat de Agerpress la data de 7 iulie 2016,
[Online] disponibil la adresa http://www.agerpres.ro/economie/2016/07/07/biris-nuavem-
parteneriate-public-private-in-romania-intrucat-nu-au-existat-proiecte-bancabile- 13-03-
12, accesat la data de 22 decembrie 2016.
5. Avram Iulian, Contractul de parteneriat public-privat, în Revista Dreptul
nr.10/2004;
6. Alexandru Ioan, Consideraţii teoretice privind parteneriatul public privat, în
Revista de Drept Public nr.1/2004;
7. Oliviu Puie, Parteneriatul Public – Privat, Universul Juridic, Bucureşti 2011.

17