UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
SPECIALIZAREA MATEMATICĂ-INFORMATICĂ

ARII ȘI VOLUME
ÎN GEOMETRIE
LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent:

OȘAN (POP) RALUCA-VIRUCA

Coordonator:

Lect. dr. LAURIAN PIȘCORAN

Baia Mare
2018
2
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
SPECIALIZAREA MATEMATICĂ-INFORMATICĂ

ARII ȘI VOLUME
ÎN GEOMETRIE
LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent:

OȘAN (POP) RALUCA-VIRUCA

Coordonator:

Lect. dr. LAURIAN PIȘCORAN

Baia Mare
2018

3
Cuprins:
Introducere ....................................................................................................................7
CAPITOLUL 1. ..............................................................................................................8
Considerații generale ...................................................................................................8
1.1. Geometria - Introducere .................................................................................8
1.1.1. Începuturile geometriei .........................................................................10
1.1.2. Perioada Greciei antice ..........................................................................11
1.1.1.1. Thales și Pitagora ............................................................................14
1.1.1.2. Platon ................................................................................................ 15
1.1.1. Noutăți aduse geometriei ......................................................................15
1.2. Noțiunea de arie ............................................................................................ 16
1.3. Noțiunea de volum .......................................................................................17
CAPITOTUL 2. ............................................................................................................19
ARII ȘI VOLUME .......................................................................................................19
2.1. Aria în geometria plană ...............................................................................19
2.1.1. Regiuni poligonale .................................................................................19
2.1.2. Aria pătratului ........................................................................................21
2.1.3. Aria dreptunghiului ...............................................................................22
2.1.4. Aria triunghiului dreptunghic ............................................................. 24
2.1.5. Aria triunghiului oarecare ....................................................................25
2.1.6. Aria triunghiului echilateral .................................................................27
2.1.7. Alte forme uzuale pentru aria triunghiului .......................................28
2.1.8. Proprietăți remarcabile deduse din formulele de arie ale
triunghiului ...........................................................................................................31
2.1.9. Aria patrulaterului convex....................................................................32
2.1.10. Aria paralelogramului........................................................................33

4
 2.1.11. Aria rombului ......................................................................................33
2.1.12. Aria trapezului ....................................................................................35
2.1.13. Aria poligonului regulat, convex, cu n laturi, înscris într-un cerc
de rază R. ...............................................................................................................35
2.1.14. Aria discului ........................................................................................37
2.1.15. Aria sectorului de cerc .......................................................................38
2.2. Aria în geometria în spațiu ..........................................................................39
2.2.1. Ariile poliedrelor ....................................................................................39
2.2.1.1. Ariile prismei drepte.......................................................................40
2.2.1.2. Ariile piramidei regulate ................................................................ 41
2.2.1.3. Ariile triunchiului de piramidă regulată .....................................42
2.2.2. Ariile corpurilor rotunde ......................................................................43
2.2.2.1. Ariile cilindrului circular drept .....................................................43
2.2.2.2. Ariile conului circular drept ..........................................................44
2.2.2.3. Ariile trunchiului de con ................................................................ 45
2.2.2.4. Aria sferei .........................................................................................46
2.3. Volumul ..........................................................................................................46
2.3.1. Volumul poliedrelor ..............................................................................47
2.3.1.1. Unități de măsură pentru volum: .................................................47
2.3.2. Volumul corpurilor rotunde .................................................................53
CAPITOLUL 3. APLICAȚII ......................................................................................58
3.1. Aplicații la arii ............................................................................................... 58
3.1.1. Problema nr. 1. ........................................................................................58
3.1.2. Problema nr. 2. ........................................................................................59
3.1.3. Problema nr. 3. ........................................................................................60
3.1.4. Problema nr. 4. ........................................................................................61
3.1.5. Problema nr. 5. ........................................................................................63
3.1.6. Problema nr. 6. ........................................................................................63

5
 3.1.7. Problema nr. 7. ........................................................................................65
3.1.8. Problema nr. 8. ........................................................................................66
3.2. Aplicații la volume ........................................................................................67
3.2.1. Problema nr. 1. ........................................................................................67
3.2.2. Problema nr. 2. ........................................................................................69
3.2.3. Problema nr. 3. ........................................................................................70
3.3. Contribuție proprie .......................................................................................72
3.3.1. Problema nr. 1. ........................................................................................72
3.3.2. Problema nr. 2. ........................................................................................74
3.3.3. Problema nr. 3. ........................................................................................75
3.3.4. Problema nr. 4. ........................................................................................76
3.3.5. Problema nr. 5. ........................................................................................77
3.3.6. Problema nr. 6. ........................................................................................78
3.3.7. Problema nr. 7. ........................................................................................79
3.3.8. Problema nr. 8. ........................................................................................80
Bibliografie: ..................................................................................................................82

6
 Introducere

Lumea este plină de geometrie, care apare în mod natural. De-a lungul

existenței, oamenii au învățat din această geometrie din natură, iar înțelegerea

noastră asupra ei a evoluat alături de civilizație. De la începutul istoriei

consemnate, oamenii au înțeles că geometria este de o importanță foarte mare.

Problemele de geometrie ajută la dezvoltarea unei bune gândiri al unui

viitor conducător al unei companii, sau al unui bun inginer și exemplele ar

putea continua.

Geometria este o disciplină care îți dezvoltă gândirea, este principala

materie care ajută la evoluția și progresul copiilor în gândire încă din primii

ani de școală, crează anumite planuri de gândire. Spre exemplu, când începem

să rezolvăm o problemă de geometrie elementară, de geometrie sintetică,

trebuie să avem o ipoteză și o concluzie. Trebuie să știm cum să facem legătura

între cele două, să știm cum să ne stabilim obiectivele.

În lucrarea de față mi-am propus să abordez un important domeniu al

geometriei clasice și anume studiul ariilor și volumelor. Dat fiind numărul

mare de lucrări de referință în domeniu, nu se poate face un studiu exhaustiv,

totuși în prezenta lucrare mi-am propus să abordez principalele rezultate

existente în domeniu - în capitolele I și II, iar la capitolul III al lucrării, să

introduc și câteva contribuții proprii concretizate prin problemele propuse

alături de alte probleme de geometrie din aceeași sferă de cercetare.

7
 CAPITOLUL 1.

Considerații generale

În acest capitol vom parcurge:

- obținerea unei vederi de ansamblu a ceea ce înseamnă locul în programa

analitică din învățământul secundar a noțiunilor de arii și volume;

- compararea mai multor modalități de predare și înțelegere a noțiunilor

de arie;

- diferite modalități de definire și de predare a noțiunilor de volum;

- anumite etape din istoria geometriei

1.1. Geometria - Introducere

Termenul de geometrie provine din limba greacă, alcătuită din două

cuvinte: geo care înseamnă pământ și metria ce înseamnă măsură; conține

ideea de a măsura mărimile asociate unor figuri geometrice. A luat naștere ca

fiind un segment de studiu care se ocupă cu relațiile spațiale din cadrul

matematicii. În zilele noastre, acest concept de geometrie a atins un nivel mai

înalt de abstractizare și complexicitate, lucru foarte util și folosit în studierea

metodelor de calcul și în algebra abstractă. Această îmbinare face ca ramurile

moderne să nu cunoască o descendență a geometriei de la începuturi.

Datorită faptului că s-a extins pe mai multe direcții accentul nu se mai

pune pe studiul mărimilor cum era definit inițial, ci mai degrabă a devenit o

știință a formelor și pozițiilor figurilor geometrice. Geometria elementară nu

8
poate fi înțeleasă în întregime fără a studia mărimile care sunt asociate unor

figuri geometrice uzuale. Aceste mărimi stabilesc conexiuni între geometrie și

fizică oferind suport intuiv pentru afirmațiile care sunt acceptate în geometrie

ca și axiome.

Prima mărime geometrică adoptată în fizică a fost cea de lungime, inițial

un segment, urmat de un cerc, apoi, într-o formă mai generală, a unui arc de

cerc.

Cu mare probabilitate aceste noțiuni au apărut simultan pentru

necesitatea de a evalua anumite întinderi teritoriale, așa cum știm noi în zilele

noastre, de aria unor suprafețe plane simple. Aici putem da exemplu

triunghiurile și patrulaterele. De asemenea pentru a calcula mărimile locului

ocupat în spațiu de anumite corpuri, mai precis, volumul anumitor corpuri

simple. Ca și exemplu de astfel de corpuri: poliedre, sfere, cilindri și conuri.

Ariile și volumele au evoluat de la a calcula lungimile unui segment și

au format un set de formule care în momentul de față sunt cunoscute de orice

elev din clasa a VIII-a. Prin experiența fizică s-a constatat o serie de proprietăți

ale lungimilor, ariilor și volumelor. Cea mai semnificativă constatare o

reprezintă faptul că o figură geometrică se poate descompune în mai multe

figuri, iar suma acestor figuri, mai precis suma ariilor și volumelor, ne dă

rezultatul pentru aria, respectiv volumul figurii din care s-a descompus. O altă

proprietate este aceea de congruentă a figurilor, adică deplasarea în plan a

anumitor figuri cu lungimile identice, adică au ariile și volumele identice, care

se suprapun în plan și spațiu. Putem spune că de la evoluția de a face

comparații simple s-a ajuns la alegerea unei unități de măsură. Inițial pentru

lungime, apoi pentru arii și volume astfel încât să fie posibilă exprimarea

acestor mărimi prin numere reale.

9
 Exprimarea prin numere reale a cele trei proprietăți a condus la

definirea lor în limbajul analizei matematicii, ca funcții h pe mulțimi de figuri

geometrice, care au volorile definite de numere reale (ℎ(𝐹1 ∪ 𝐹2 ) = ℎ(𝐹1 ) +

ℎ(𝐹2 )) , pentru acele figuri care se combin din figurile 𝐹1 și 𝐹2 și ia valoarea 1

figurii remarcabile din domeniul de definiție.

Aceste trei proprietăți importante sunt fixate ca și axiome în manualele

actuale de geometrie.

Matematicienii au dorit și au pus un accent pentru extinderea acestor

funcții de lungime, arii și volume la figuri din ce în ce mai complexe și

complicate. Figurile constau în curbe, corpuri care erau limitate de suprafețe

generale, regiuni plane, fiind mărginite de curbe. Generând această

posibilitate, s-au introdus noțiunile de curbe rectificabile, care au o lungime și

diferă de la celelalte care nu au și noțiunea de regiune plană măsurabilă.

Dezvoltarea ariilor și volumelor de-a lungul anilor, presupune o

clasificare a lor pentru a se putea înțelege și din punct de vedere didactic s-a

descompus pe trei nivele de complexitate. Primul nivel în clasele I-V, care

poartă numele de nivel intuitiv-experimental, urmat de nivelul rațional

neformat care se învață în clasele VI-VIII și nivelul axiomatic formalizat care

sunt predate în clasele IX-X sau IX-XII.

1.1.1. Începuturile geometriei

Gaspard Monge (1746-1818) este creatorul unei ramuri deosebite a

științelor matematicii, geometria descriptivă, el publicându-și o parte din

lucrările sale în seclul al XIX-lea.

10
 În schimb Jean Victor Poncelet (1788-1867) a arătat drumul unei

discipline a matematicii noi, cum ar fi geometria proiectivă.

Se găsesc urme ale geometriei în Egiptul Antic și Babilon în jurul anilor

3000 în.Hr.

1.1.2. Perioada Greciei antice

În Grecia antică matematica fiind considerată una abstractă, fiind bazată

pe structuri logice de definiții, axiome și demonstrații. Potrivit cronicilor,

dezvoltarea a început în.Hr. prin Thales și Pitagora. Pitagora era un

conducător religios care predica înțelegerea lumii prin intermediul numerelor

și importanța numerelor în viața de atunci. Tot el a întemeiat Școala

Pitagoreică, care avea la baza că matematica guverna universul, având motto-

ul ”Totul este număr”. Această școală a introdus termenul de matematică, care

a avut ca și obiect de activitate studiul matematicii. Prima demonstrație a

Teoremei lui Pitagora s-a dat în această școală, deși această afirmație a

teoremei era cunoscută cu mult înainte; de asemenea s-a demonstrat existența

numerelor iraționale.

Cei mai mari cunoscători ai geometriei din secolul V î.Hr. au fost

Democrit și Hipocrate. Democrit era cunoscut pentru faptul că el a descoperit

formula corectă a volumului unei piramide, iar Hipocrate a descoperit că aria

figurilor geometrice concave sunt rezultate din intersecția arcelor de cerc și

este egală cu aria anumitor triunghiuri. Acestă abordare se numește

quadratura cercului; construirea unui pătrat de arie egală cu cea a unui cerc

dat. Această problemă a fost rezolvată prin mai multe căi, prin complexități de

rezolvări diferite.

11
 Hipocrat (470-410 în.Hr.) a anunțat primele elemente de geometrie.

Foarte probabil ca Euclid să se fi inspirat din lucrările lui. Hipocrat a dat

soluți, rezolvări geometrice ecuațiilor de gradul doi. A rezolvat problema

dublării volumului unui cub, prin a demonstra faptul că volumul era

echivalent cu construirea a două medii proporționale între un număr și dublul

lui. Hipocrate a demonstrat raportul dintre ariile a două cercuri este egal cu

raportul pătratelor razelor lor.

Aristotel (384-322 în.Hr.) a fost primul care a expus legile logicii în opera

sa, chiar dacă nu a scris lucrări de matematică în mod special. A pus baza unui

sistem deductiv, analizând esența axiomelor, a definițiilor, a demonstrațiilor.

Este întemeietorul logicii formale; a descoperirii erorii logice care s-a numit

ulterior petitio principii, adică cercul vicios. El a scris prima lucrare de istorie a

geometriei.

Tot de Aristotel se leagă și noțiunea de unități, punct, linie, suprafață și

corp; el a fost cel care a dat definiția acestor termeni. Totodată a făcut cercetări

pentru noțiunea de continuitate și de infinit matematic. Mărimile le-a notat cu

literele alfabetului, a introdus denumirile de perimetru, teoremă și silogism în

matematică. Știa că suma unghiurilor exterioare ale unui poligon convex este

egală cu patru unghiuri drepte.

Aristotel afirma că diferenţa între a fi matematician şi a fi înţelept este:

„o dovadă pentru ceea ce am spus este faptul că chiar în tinereţe poţi fi

geometru, matematician şi, în genere, versat în astfel de lucruri, dar nu

înţelept. Cauza este că înţelepciunea practică se aplică la ceea ce este

particular, şi aceasta se capătă numai prin experienţă. Un om tânăr nu poate

însă avea această experienţă, căci ea apare numai după o lungă perioadă de

timp“.

12
 Aristotel spune că entităţile matematice se formează numai datorită

abstracţiei, nu au autonomie.

Euclid (325-265 în.Hr.) în lucrarea Elementele, a realizat o revoluție în

gândirea geometrică și științifică deopotrivă; folosește o abordare logică și

riguroasă. Deși nu era primul manual de geometrie, care a introdus gândirea

axiomatică, această lucrare are o nouă versiune de ce se scria până în acel

moment. În această carte el pune bazele aritmeticii și ale geometriei plane și

spațiale. Foarte puține date s-au păstrat despre viața lui. Dintre cărțile care s-

au păstrat putem aminti Datele, carte care cuprinde teoreme și probleme care

vine în completare la cartea Elementele și cartea Optica care este privită ca și o

geometrie a ”razei vizuale”.

Deși cartea Elementele conține multe rezultate a căror existență au fost

deja descoperite încă de dinainte, Euclid a realizat această carte pe care a vrut

să le prezinte într-un singur cadru, logic și coerent, ca utilizatorii să se poate

folosi rapid, ușor și concis. Sunt destule dovezi care arată că baza matematicii

folosită în aceea perioadă, se folosește și astăzi, după 23 de secole mai târziu.

A fost una din cele mai răspândite cărți, reeditate în mai multe limbi în

nenumărate exemplare de-a lungul a mai mult de două mii de ani.

Acest sistem a fost cunoscut ca o simplă geometrie, care era considerată

ca fiind singura geometrie posibilă. În zilele noastre, acest sistem este numit

deseori sub forma de geometrie euclidiană pentru a face diferența între cea

neeuclidiană descoperită în secolul al XIX-lea.

Arhimede (287-212 în.Hr.) a fost unul dintre cei mai mari matematicieni

ai antichității. A afirmat formula volumului sferei, a aflat centru de greutate a

triunghiului, trapezului și a segmentului parabolic. A considerat curba, care îi

poartă numele de spirala lui Arhimede. De asemenea, el a determinat diverse

arii și volume care erau mărginite de arce de parabolă. A introdus sistemul de

13
coordonare ce a ajutat mai târziu la utilizarea geometriei analitice și a intuit

conceptul de limită, care a ajutat la calcularea de integrale și diferențiale.

1.1.1.1. Thales și Pitagora

Pitagora nu a scris cărți și viața lui este un mister și legendă. El a rămas

însă în istorie pentru descoperirile sale matematice unde din intervalele

muzicale a ajuns la o analiză matematică și a emis ipoteza că intervalele

muzicale stau în spatele structurii universului. El vedea și compunea

universul ca pe o serie de sfere concentrice. Centru universului pentru el era

pământul, el a făcut primul pas către modelul heliocentric pe care Copernic l-a

propus cu sute de ani mai târziu; așa cum înțelegem noi acum sistemul solar,

care este alcătuită din planete care se rotesc în jurul Soarelui pe orbite circulare

și care aparțin unor sfere concentrice care nu se văd, sunt invizibile și care au

drept centru Soarele. Pitagora știa acestă formă a sistemului solar fără să aibă

dovada științifică.

Pitagora afirma că numerele se află la baza spațiului, adică numărul

”unu” era asociat cu un punct, ”doi” era o linie, ”trei” o suprafață, ”patru” un

volum. Tot el a descoperit că totalul unghiurilor unui triunghi are 180 de

grade. A afirmat proprietățile triunghiului dreptunghic, care erau cunoscute

deja în Egipt, dar care el a inclus formal în teorema lui Pitagora într-un mod

ciudat; a pus triunghiul lateral alcătuit din zece puncte, aranjate 4+3+2+1 în

prin plan și nu triunghiul dreptunghic care trebuia să devină obiect de

generație.

Pitagora a inspirat și stimulat nenumărați savanți, prin abordarea

analitică a numerelor; de aici s-a pus bazele dezvolării tuturor celorlalte

ramuri ale matematicii. Prin prisma lui, școala lui este considerată ca fiind

prima sursă care a pus punctul pe o gândire logică, deductivă, acel loc de unde

se naște rațiunea.

14
1.1.1.2. Platon
Platon, în teoria formelor spune că formele matematice sunt considerate

ca având atribute perfecte; dând exemplu o linie, în care nu lâțimea contează ci

mai degrabă proprietatea lungimii. El afirmă importanță demonstrației în

matematică, de aceea insistă asupra ipotezelor clare și a definițiilor precise.

Deși el nu a făcut nici o descoperire clară, toate acestea au pus bazele pentru

crearea formală a geometriei de către Euclid. Studenții lui Platon au influențat

în mare măsură dezvoltarea geometriei.

Matematica și în special geometria a jucat un rol important în viața lui

Platon, academia lui a funcționat până în anul 529 d.Hr., atunci când

Împăratul Iustinian a dat ordinul de închidere din dorința de a-și însuși averea

considerabilă a acestui teritoriu cultural. Cu închiderea școlii s-a creat o linie

care a separat platonismul păgân și cel creștin.

1.1.1. Noutăți aduse geometriei

Matematicienii au clasificat formele geometrice cu mii de ani în urmă,

însă oamenii de știință acum au găsit o altă formă geometrică, structura

similară cu virusurile, cum ar fi cele de gripă. Această formă a fost descoperită

de cercetătorii din Universitatea California din Los Angeles.

Noul corp geometric se aseamănă cu o minge de footbal și ar genera

descoperirea a nenumărate forme similare, chiar și un număr infinit de forme.

Stan Schein care a studiat retina umană la Universitatea California, a

văzut o structură de poliedru ciudată a unei proteine. A dat peste o abordare a

lui Micahel Goldberg, care era matematician în secolul XX și care vedea o

combinație de pentagoane și hexagoane, care au format un set de forme de

poliedre.
15
1.2. Noțiunea de arie

Aria unei suprafețe este o măsură prin care se determină cât de întinsă

este o suprafață, de multe ori cuvântul suprafață este asociață sensului de arie.

În matematică, aria este un număr real și de obicei un număr pozitiv și are

simbolul „𝐴”. Unitatea de măsură în Sistemul Internațional pentru arie este

metrul pătrat, cu simbolul „𝑚2 ”.

Sunt multe cazuri particulare în care se pot defini aria.

În domeniul geometriei noțiunea de arie, în antichitate, varia în funcție

de zona în care erau descoperite și cercetate.

În egiptul antic calculul ariei consta în a scădea 1/9 din diametru unui

cerc, apoi rezultatul ridicat la pătrat. Acest lucru dă valoarea π = 3,1605.

În imperiul babilonian erau cunoscute formulele pentru suprafeței

pentru pătrat, dreptunghi și triunghi dreptunghic. Pentru alte polinoame

foloseau formule cu aproximare. De exemplu, pentru patrulaterele oarecare o

să avem formula care exprimă suprafața S a patrulaterului ca și produsul

valorilor medii ale lungimilor laturilor opuse: a, b respectiv c, d;

S=1/2(a+b)x1/2(c+d). Ei folosesc și numerele iraționale cum ar fi rădăcini

pătrate. Au studiat proprietățile poligoanelor regulate, rezultatele fiind

favorabile atât în formă de desene cât și în formă de tabele de constante

numerice pentru pătrat, pentagon, hexagon, heptagon și triunghiul echilateral.

În geometria greacă, formula de calcul a ariei triunghiului când se

cunoaște lungimea laturilor îi revine lui Heron din Alexandria și se numește

(𝑎+𝑏+𝑐)
formula lui Heron; 𝑆𝐴𝐵𝐶 = √𝑝(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏)(𝑝 − 𝑐) unde 𝑝 = reprezintă
2

semiperimetrul triunghiului dat.

Geometria indiană care are ca și matematician celebru Brahmagupta

(592-668) are o formulă care-i poartă numele și care stabilește legătura dintre
16
laturile și diagonalele unui patrulater inscriptibil: 𝐴 = √(𝑠 − 𝑎)(𝑠 − 𝑏)(𝑠 − 𝑐)
𝑎+𝑏+𝑐+𝑑
unde s este perimetrul acestuia 𝑠 = . Dacă o latură este egală cu zero, se
2

obține formula lui Heron.

1.3. Noțiunea de volum

Noțiunea de volum este o măsură care arată proprietatea unui corp de a

avea tridimensionalitate. Se referă la spațiul pe care îl ocupă în spațiu un corp.

Poate fi definit ca fiind locul geometric al punctelor situat în interiorul unei

suprafațe închise.

Volumul are simbolul 𝑉 și din punct de vedere al analizei matematicii

este o mărime fizică derivată care se măsoară în unitatea de măsură a lungimii

care se ridică la puterea a treia și se măsoară în litru. (1𝑚 𝑥 1𝑚 𝑥 1𝑚 = 𝑚3 ).

Formula pentru volum diferă de la o formă geometrică la alta.

Egiptenii au dat o importanță mare celor mai uzuale forme geometrice

pentru calcularea volumelor cum ar fi piraminda, triunchiul de piramidă și

cilidrul. Încă din perioada Regatului Mijlociu, mormântul regelui era încă o

piramidă. Construirea mormântului necesita mulți lucrători și cantități mari

de materiale. Calculele făcute pentru a calcula dimensiunile piramidei le

făceau scribii, ei calculau numărul de cărămizi necesare, fără a calcula și alte

lucrări auxiliare cum ar fi, căi de acces, mijloacele de transport. Egiptenii

cunoșteau pașii în calcularea volumului piramidei. În acele perioade, altarele,

soclurile de statui și obeliscurile erau triunchiuri de piramide, al căror volum

sunt calculate pentru valorificare și pentru necesarul de materiale pentru

fabricarea lor. În cazul formei geometrică de cilindru, formula aplicată pentru

volum este suprafața cercului înmulțită cu înălțimea cilindrului. Această

17
fomulă era folosită pentru a măsura volumul recipientelor care aveau formă

cilindrică.

Volumul cubului și a paralelipipedrului sunt determinate cu ajutorul

unor formule exacte. Pentru celelalte poliedre se găsesc formule de

𝑏 2
aproximare. Formula trunchiului de piramidă pentru volum 𝑉 = ℎ[(𝑎 + ) +
2
1 𝑏
(𝑎 − )2 ], unde a,b sunt laturile bazei mari și h înălțimea. Cilindru era tratat
3 2

ca și o prismă, cu π=3, conul și triunchiul de con sunt neglijate, iar pentru sferă

nu exista o formulă.

18
 CAPITOTUL 2.

ARII ȘI VOLUME

2.1. Aria în geometria plană

2.1.1. Regiuni poligonale

Definiţia 2.1.1.1. Reuniunea unui triunghi cu interiorul său definește o

regiune triunghiulară (figura 2.1).

Figura 2.1
Definiţia 2.1.1.2. Dacă reunim un număr finit de regiuni triunghiulare putem

defini o regiune poligonală, astfel încât dacă două dintre acestea se intersectează,

atunci intersecţia lor este un punct sau un segment.

Ca exemplu, în figura 2.2, se descompun două regiuni poligonale ca o astfel de

reuniune:

Figura 2.2

19
 Axioma ariei 2.1.1.3. ([1], pag 303) În matematică, aria este un număr real, în

general pozitiv.

Definiţia 2.1.1.4. Aria unei regiuni poligonale este numărul asociat ei prin

axioma ariei. Aria regiunii poligonale R se notează cu AR .

Aria unei regiuni nu depinde de locul unde este așezată în spațiu,

depinde doar de forma și mărimea ei. Când vorbim de o regiune înţelegem o

regiune poligonală.

Axioma congruenţei 2.1.1.5. ([1], pag 303) Dacă două triunghiuri sunt

congruente, atunci regiunile triunghiulare determinate de ele au aceeaşi arie.

Dacă împărţim o regiune în două sau mai multe regiuni, atunci aria

regiunii iniţiale va fi suma ariilor celorlalte regiuni (figura 2.3).

Figura 2.3
În cazurile din figura 2.3, regiunea totală R este reuniunea a două

regiuni R1 şi R2 si AR  AR  AR . Acestea se enunţă în axioma următoare:

1 2

Axioma 2.1.1.6. (de adunare a ariilor) ([1], pag 304). Dacă două regiuni

poligonale se intersectează doar în muchii sau vârfuri (sau nu se intersectează), atunci

aria reuniunii lor este suma ariilor lor.

Unităţi de măsură pentru arie:

Pentru calculul ariilor unor suprafețe este necesară o unitate de măsură.

Unitatea de măsură standard pentru suprafeţe este metrul pătrat ( m 2 ). Acesta

este un pătrat cu lungimea de 1 m. Pătratul cu latura de 1m are aria de 1 m 2 .

Trebuie să fim conciși în alegerea unităţilor de măsură: dacă măsurăm distanţa

20
în centimetri, atunci trebuie să măsurăm aria în centimetri pătraţi; dacă

folosim metri, atunci trebuie să folosim metri pătraţi şi aşa mai departe.

Pentru măsurarea suprafeţelor de teren, se folosesc unităţile agrare:

hectarul (ha), arul (ar) şi pogonul.

1 ha = 1 hm2 1 ar = 1 dam2 = 100 m2

1 ha = 100 ar 1 pogon = 5000 m2 = 0,5 ha

2.1.2. Aria pătratului

Definiţia 2.1.2.1 Aria unui pătrat (figura 2.4) este latura la pătrat.

Apătrat= l 2

Figura 2.4
Alte formule pentru aria pătratului
Calculul ariei pătratului în funcţie de diagonală

Fie un pătrat cu latura ℓ şi lungimea diagonalei D (figura 2.5). Atunci

aria pătratului este egală cu jumătatea pătratului diagonalei:

𝐷2
𝐴𝑝ă𝑡𝑟𝑎𝑡 =
2

21
 Figura 2.5
Demonstraţie: Conform definiţiei 2.1.2.1, Apătrat=ℓ2. Se exprimă cu ajutorul

teoremei lui Pitagora latura pătratului în funcţie de diagonala acestuia şi se

D 2
obţine l  .
2

D2
Se înlocuieşte şi rezultă Apătrat= l 
2
.
2

Observaţie: Diagonala pătratului este congruentă cu diametrul cercului

circumscris pătratului. În formula de mai sus, D poate fi considerat şi

diametrul cercului circumscris.

Calculul ariei pătratului în funcţie de raza cercului circumscris pătratului:

Fie un pătrat cu latura ℓ şi raza cercului circumscris R. Atunci aria

pătratului este egală cu dublul pătratului razei: Apătrat= 2R 2

D2
Demonstraţie: Se înlocuieşte D cu 2R în Apătrat= şi se obţine Apătrat= 2R 2 .
2

2.1.3. Aria dreptunghiului

Teorema 2.1.3.1. ([1], pag 309) Aria unui dreptunghi este definit ca produsul

dintre lungime, notată cu L și lățime, notată cu ℓ.

Adreptunghi  L  l

22
 Figura 2.6.
Demonstraţie: Se consideră figura 2.7 şi se notează cu A aria necunoscută a

dreptunghiului.

Figura 2.7
Ariile celor două pătrate sunt L2 şi l2 ; aria figurii mari este L  l 2 . Se aplică

axioma de adunare a ariilor şi se obţine:

L2  2 A  l 2  L  l  .
2

Dar,

L  l 2  L2  2 Ll  l 2
deci

A  Ll .

Teorema 2.1.3.2 ([1], pag 309) Aria unui dreptunghi este egală cu jumătate

din produsul pătratului diagonalei şi sinusul unghiului ascuţit format de diagonalele

sale.

d 2  sin 
Adreptunghi 
2

23
Demonstraţie: Se consideră figura 2.8. cu notaţiile aferente:

Figura 2.8
Notăm   2  180 ca sumă a măsurilor unghiurilor unui triunghi. Atunci   180   2
De unde

sin   sin( 180  2 )  sin 2  2 sin  cos  (1)

Se exprimă în triunghiul dreptunghic sin  şi cos  în funcţie de laturile L, ℓ şi ipotenuza d, şi
L l L l
se obţine sin  = şi cos  = . Se înlocuieşte în (1) şi rezultă că sin  =2 , adică
d d d d

2 Ll
sin  
d2 (2).
Din teorema 2.1.3.1 se deduce: Adreptunghi  L  l . Se înlocuieşte în (2) şi se obţine

Adreptunghi
sin   2
d2 ,
de unde

d 2  sin 
Adreptunghi 
2 .

2.1.4. Aria triunghiului dreptunghic

Teorema 2.1.4.1 ([1], pag. 309) Aria unui triunghi dreptunghic este jumătate

din produsul catetelor.

24
 c1  c2
A
2

Demonstraţie: Se notează aria triunghiului dreptunghic de catete c1 şi c2

cu A (figura 1.9). Se construieşte un dreptunghi care are laturile congruente cu

catetele triunghiului considerat.

Figura 2.9
Din prima teoremă a ariei triunghiului dreptunghic se deduce că:

Adreptunghi  c1  c2

Dar din axioma de adunare a ariilor se obţine

Adreptunghi  A  A

Deci
𝑐1 ∗ 𝑐2
2𝐴 = 𝑐1 ∗ 𝑐2 ⇔ 𝐴 =
2

2.1.5. Aria triunghiului oarecare

Teorema 2.1.5.1 ([2], pag. 169) Aria triunghiului este egală cu jumătate din

produsul bazei prin înălțime, ambele fiind măsurate cu aceeși unitate de lungime.
bh
A dreptunghi 
2

Dacă 𝐴𝐵𝐶 este triunghiul dat, ducem prin 𝐴 și prin 𝐶 paralele la laturile opuse

și formăm paralelogramul 𝐴𝐵𝐶𝐷 (fig. 2.10). Diagonala 𝐴𝐶 împarte

paralelogramul în două triunghiuri egale, deci triunghiul 𝐴𝐵𝐶 are aria jumătate
25
din aria paralelogramului. Observând că înălțimea 𝐴𝐴′ = ℎ este comună

triunghiului și paralelogramului, avem: aria 𝐴𝐵𝐶𝐷 = ̅̅̅̅

𝐵𝐶 ∗ ̅̅̅̅̅
𝐴𝐴′ = 𝑏 ∗ ℎ și deci

aria triunghiului:
1
𝐴= 𝑏∗ℎ
2

Fig. 2.10

Formula această este generală: 𝑏 înseamnă baza și ℎ înălțimea

corespunzătoare, fără a se specifica anume care latură a fost aleasă ca bază.

Dacă însă facem notația obișnuită ̅̅̅̅

𝐵𝐶 = 𝑎; ̅̅̅̅
𝐶𝐴 = 𝑏; ̅̅̅̅
𝐴𝐵 = 𝑐 și înălțimile

corespunzătoare le notăm cu ℎ𝑎 , ℎ𝑏 , ℎ𝑐 atunci aria triunghiului se exprimă sub

una din formele:

1 1 1
𝐴= 𝑎 ∗ ℎ𝑎 = 𝑏 ∗ ℎ𝑏 = 𝑐 ∗ ℎ𝑐
2 2 2
Proprietatea 2.1.5.2 – proprietatea de aditivitate pentru aria

triunghiului oarecare

Dacă D este un punct pe latura [BC] a triunghiului ABC, atunci

AABC  AABD  AACD

Demonstraţie: Se consideră AE înălţimea corespunzătoare laturii BC,

E  BC  (figura 2.11).

26
 Figura 2.11
Atunci AE este înălţime în triunghiurile ABD respectiv ADC. Se aplică teorema 2.1.5.1 şi se
obţine:

BD  AE DC  AE
AABD  , respectiv AACD  .
2 2
Atunci
𝐵𝐷 ∗ 𝐴𝐸 𝐷𝐶 ∗ 𝐴𝐸 (𝐵𝐷 + 𝐷𝐶) ∗ 𝐴𝐸 𝐵𝐶 ∗ 𝐴𝐸
𝐴𝐴𝐵𝐷 + 𝐴𝐴𝐶𝐷 = + = = = 𝐴𝐴𝐵𝐶
2 2 2 2

2.1.6. Aria triunghiului echilateral

Teorema 2.1.6.1 ([1], pag 310) Aria unui triunghi echilateral cu latura ℓ este

egală cu pătrimea produsului dintre pătratul laturii şi radical din trei.

l2 3
Ate 
4

Demonstraţie: Se notează cu A aria triunghiului echilateral de latura ℓ

(figura 2.12).

27
 Figura 2.12
Atunci baza triunghiului este ℓ, iar înălţimea corespunzătoare se poate

l 3
deduce ca fiind h  . Conform teoremei 2.1.5.1 avem:
2

2
bh l 3
A
2 = 4 .

2.1.7. Alte forme uzuale pentru aria triunghiului

Calculul ariei unui triunghi folosind sinusul unui unghi al triunghiului.

Teorema 2.1.7.1 ([1], pag 310) Aria unui triunghi este egală cu jumătate din

produsul lungimilor a două laturi şi sinusul unghiului cuprins între ele.

ac sin Bˆ bc sin Aˆ ab sin Cˆ

Atriunghi   
2 2 2

Demonstraţie: Fie un triunghi ABC cu laturile a, b respectiv c şi fie h înălţimea

corespunzătoare laturii a (figura 2.13).

28
 Figura 2.13
ah
Din teorema 2.1.5.1 se deduce că AABC  , considerând a baza triunghiului. Se
2

aplică în triunghiul dreptunghic nou format de ipotenuză c funcţia sin şi se

, de unde h  c  sin Bˆ
h
obţine: sin Bˆ 
c

Deci

ah ac sin Bˆ
AABC  
2 2 .
Formula lui Heron pentru calculul ariei unui triunghi

Teorema 2.1.7.2 ([1], pag. 322) Aria unui triunghi ABC este dată de formula

Atriunghi  p( p  a)( p  b)( p  c)

,
unde p este semiperimetrul triunghiului, adică 2 p  a  b  c .

Demonstraţie: Fie ABC un triunghi cu laturile a, b, respectiv c şi fie h înălţimea

AD corespunzătoare laturii a (figura 2.14).

Figura 2.14

29
Se aplică teorema lui Pitagora generalizată pentru latura c în triunghiul ABC şi

se obţine:

c2  a2  b2  2ab  cos Cˆ (1)

DC
Se exprimă cos Ĉ în triunghiul dreptunghic ADC, şi se obţine: cos Ĉ = (2)
b

Din teorema lui Pitagora în triunghiul dreptunghic ADC rezultă:

AD2  AC 2  DC 2 (3)

Se înlocuieşte (2) în (1) şi se obţine:

a 2  b2  c 2
c 2  a 2  b 2  2a  DC  DC  (4)
2a
a2  b2  c2 2
Cu notaţiile specificate, din relaţiile (3) şi (4) se deduce h  b  ( ) . 2 2

2a

Se aduce la acelaşi numitor şi se aplică diferenţa de pătrate şi se obţine:

1
h2  2
(2ab  a 2  b 2  c 2 )( 2ab  a 2  b 2  c 2 )
4a
2
De aici rezultă h  p( p  a )( p  b)( p  c ) .
a
ah
Se foloseşte ultima egalitate şi formula Atriunghi  , unde a este baza
2

triunghiului ABC şi rezultă

Atriunghi  p( p  a)( p  b)( p  c)

.
Calculul ariei unui triunghi folosind lungimile laturilor şi lungimea

razei cercului circumscris triunghiului. Considerăm triunghiul 𝐴𝐵𝐶; fie 𝑂

centrul cercului circumscris, 𝑅 raza sa, 𝐷 punctul diametral opus lui 𝐴 și 𝐴𝐴′ =

ℎ𝑎 înălțimea triunghiului (fig. 2.15). Triunghiurile dreptunghice 𝐴𝐵𝐴′ și 𝐴𝐷𝐵

1
(închis într-un semicerc) sunt asemănătoare, deoarece au ∢ 𝐵 = ∢𝐴𝐷𝐵 =
2
̅̅̅̅̅
𝐴𝐴′ ̅̅̅̅
𝐴𝐵 ℎ𝑎 𝑐
măs. arc. AC. Putem scrie deci: = sau = de unde 2𝑅ℎ𝑎 = 𝑏𝑐.
𝐴𝐶 𝐴𝐷 𝑏 2𝑅

30
 Fig. 2.15.
Dacă înmulțim această egalitate cu 𝑎 și ținem seama că 𝑎 ∗ ℎ𝑎 = 2𝐴,

ajungem la formula:
4𝑅 ∗ 𝐴 = 𝑎 ∗ 𝑏 ∗ 𝑐
sau
𝑎𝑏𝑐
𝐴=
4𝑅
De aici se desprinde observația că toate triunghiurile echivalente, înscrise în

același cerc, au produsul laturilor constant și reciproc.

Tot din relația de mai sus se scoate raza cercului circumscris, în care

înlocuind pe A se obține expresia razei în funcție de laturi

𝑎𝑏𝑐
𝑅=
4√𝑝(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏)(𝑝 − 𝑐)

2.1.8. Proprietăți remarcabile deduse din formulele de

arie ale triunghiului

Proprietatea 2.1.8.1. Dacă două triunghiuri au un unghi congruent sau

suplementar atunci raportul ariilor lor este egal cu raportul produselor

lungimilor laturilor care formează unghiurile respective. (figura 2.16)

A1 a1c1 A ac
 , respectiv 1  1 1 .
A2 a 2 c2 A3 a3c3
31
 Figura 2.16
Acest rezultat se deduce imediat aplicând teorema 1.2.7.1.

Un caz particular al acestei proprietăţi este şi următoarea proprietate:

Proprietatea 2.1.8.2 Raportul ariilor a două triunghiuri asemenea este

egal cu pătratul raportului lor de asemănare.

2.1.9. Aria patrulaterului convex

Teorema 2.1.9.1 ([1], pag 325) Aria unui patrulater convex este egală cu suma

ariilor a două triunghiuri în care se descompune.

Demonstraţie: Fie ABCD un patrulater convex şi fie O punctul de

intersecţie al diagonalelor lui, ca în figura 2.17.

Figura 2.17
Conform axiomei de aditivitate a ariei se obţine:

AABC  AABO  ABCO

şi ABAD  AABO  AADO
respectiv

32
 AADC  AADO  ACDO şi ABCD  AADO  ABCO .

Se însumează relaţiile de mai sus şi se obţine:

𝐴𝐴𝐵𝐶 + 𝐴𝐴𝐷𝐶 = 𝐴𝐴𝐵𝐷 + 𝐴𝐵𝐶𝐷 = 𝐴𝐴𝐵𝐶𝐷

2.1.10. Aria paralelogramului

Teorema 2.1.10.1 ([1], pag. 312) Aria unui paralelogram este produsul unei

baze cu înălţimea corespunzătoare ei.

Demonstraţie: Fie A aria paralelogramului (figura 2.18).

Figura 2.18
Diagonala împarte paralelogramul în două triunghiuri cu aceeaşi bază b

şi cu aceeaşi înălţime h. Conform axiomei de adunare a ariilor,

bh bh
A   bh
2 2 .

2.1.11. Aria rombului

Teorema 2.1.11.1 ([3], pag 252) Aria unui romb este egală cu semiprodusul

lungimilor diagonalelor lui.

Dd
Aromb 
2

33
 Demonstraţie: Se notează cu A aria rombului (figura 2.19) cu D diagonala

mare respectiv cu d diagonala mică.

Figura 2.19
Din proprietăţile rombului se deduce că diagonalele sale sunt

perpendiculare şi se întretaie în părţi congruente, deci rombul se poate

descompune în patru triunghiuri dreptunghice congruente. Se notează cu S

aria unui triunghi dreptunghic.

Conform axiomei de adunare a ariilor,

A  4 S . (1)
Conform teoremei 2.1.6.1

𝐷 𝑑
𝑐1 𝑐2 2 ∗ 2
𝑆= = (𝟐)
2 2
Înlocuind (2) în (1) se obţine

Dd
A
2 .

Observaţia 2.1.11.2 Aria rombului se poate calcula şi cu formula ariei

paralelogramului (deoarece rombul este un paralelogram particular). Obţinem

bh
atunci: Aromb 
2

34
2.1.12. Aria trapezului

Teorema 2.1.12.1 ([3], pag. 311) Aria unui trapez este jumătate din produsul

înălţimii sale cu suma bazelor sale.

(b  B )  h
Atrapez 
2

Demonstraţie: Fie un trapez cu baza mare B, baza mică b, iar înălţimea h

(figura 2.20).

Figura 2.20
Diagonala trapezului împarte trapezul în două triunghiuri cu bazele B şi

b şi aceeaşi înălţime h. Conform axiomei de aditivitate a ariilor,

bh Bh ( B  b)h
Atrapez   
2 2 2 .

2.1.13. Aria poligonului regulat, convex, cu n laturi,

înscris într-un cerc de rază R.

Definiţia 2.1.13.1 Distanţa de la centrul unui poligon regulat la o latură

a sa se numeşte apotema poligonului şi se notează cu a.

35
 Teorema 2.1.13.2 ([2], pag. 176) Aria unui poligon regulat, convex, cu n

laturi, înscris într-un cerc de rază R este jumătatea produsului dintre apotema şi

perimetrul său.

Pa
An 
2 ,

unde P este perimetrul iar a este apotema.

Teorema 2.1.13.3 ([2], pag. 176) Aria unui poligon regulat este egală cu

produsul dintre semiperimetru poligonului și apotema sa.

Cazul poligonului cu un număr par (cu soț) de laturi.

Dacă un poligon regulat are 2𝑛 laturi (număr de soț), unind vârfurile

din două în două obținem poligonul regulat cu 𝑛 laturi. Ambele poligoane

sunt înscrise în același cerc de rază 𝑅. Fie 𝐴, 𝐵, 𝐶 trei vârfuri consecutive ale
̅̅̅̅ = 𝑙2𝑛 , 𝑂 centrul lui și 𝑂𝑀
poligonului cu 2𝑛 latur, deci 𝐴𝐵 ̅̅̅̅̅ = 𝑎2𝑛 apotema;

rezultă că ̅̅̅̅
𝐴𝐶 = 𝑙𝑛 (fig.2.21). Mai notăm cu 𝑁 intersecția lui 𝐴𝐶 cu 𝑂𝐵. În

triunghiul 𝑂𝐴𝐵 putem exprima aria fie luând pe ̅̅̅̅

𝐴𝐵 ca bază, fie luând pe ̅̅̅̅
𝑂𝐵
1
ca bază și atunci 𝐴𝐵 ̅̅̅̅̅ = 1 𝑂𝐵
̅̅̅̅ ∗ 𝑂𝑀 ̅̅̅̅ ∗ 𝐴𝑁
̅̅̅̅ .
2 2

Fig. 2.21.
1
Suprimând factorul obținem relația:
2

𝑙𝑛
𝑙2𝑛 ∗ 𝑎2𝑛 = 𝑅 ∗
2
Atunci aria 𝐴2𝑛 a poligonului cu 2𝑛 laturi devine:
2𝑛 ∗ 𝑙2𝑛 ∗ 𝑎2𝑛 1
𝐴2𝑛 = = 𝑛𝑙2𝑛 𝑎2𝑛 = 𝑛 ∗ 𝑅 ∗ 𝑙𝑛
2 2

36
Dar 𝑛 𝑙𝑛 reprezintă perimetrul 𝑝𝑛 al poligonului cu 𝑛 laturi, deci
1
𝐴2𝑛 = 𝑅𝑝
2 𝑛
În acest fel putem să exprimăm aria unui poligon cu un număr par de laturi,

cu ajutorul perimetrului poligonului cu un număr pe jumătate de laturi și

aceasta de multe ori ne este mai ușor să calculăm.

Exemplu: Aria dodecagonului regulat este:

1 1
𝐴12 = 𝑅 ∗ 𝑝6 = 𝑅 ∗ 6𝑅 = 3𝑅2 .
2 2

2.1.14. Aria discului

Definiţia 2.1.14.1 Mulţimea punctelor unui cerc reunită cu interiorul

cercului se numeşte disc de centru O şi rază R (figura 2.22).

Figura 2.22

Definiţia 2.1.14.2 Aria unui disc este limita ariilor poligoanelor regulate

înscrise în el.

An  Adisc
.
Teorema 2.1.14.3 ([2], pag.206) Aria unui disc de rază R este R 2 .

Adisc  R 2

37
 Demonstraţie: Se consideră un poligon regulat cu n laturi înscris în cercul

de rază R. Fie L lungimea cercului. Apotema a este mereu mai mică decât raza

R, deoarece cateta unui triunghi dreptunghic este mai mică decât ipotenuza.

Diferenţa dintre apotamă şi rază este foarte mică atunci când n este foarte

mare. Aşadar,

aR (1)
Prin definiţia lungimii cercului, avem

PL (2)
1 1 Pa
Din (1) şi (2) se deduce aP  RL . Conform teoremei 1.2.13.2, An  .
2 2 2

Aşadar,
1
An  RL
2
1
Din definiţia 2.1.14.2 rezultă că An  Adisc . Deci Adisc  RL . Cum L  2R , avem
2

1
Adisc  R  2R  R 2
2 .

2.1.15. Aria sectorului de cerc

Definiţia 2.1.15.1 Fie AB un arc al unui cerc de centru O şi rază R.

Reuniunea tuturor segmentelor OP, unde P este un punct oarecare pe arc, se

numeşte sector. AB se numeşte arcul sectorului, iar R, raza lui.

Observaţia 2.1.15.2 Aria unui sector se defineşte prin acelaşi

raţionament din paragraful 1.2.14.

Teorema 2.1.15.3 ([2], pag. 210) Aria unui sector este jumătate din produsul

razei lui cu lungimea arcului său.

38
 1
Asec tor  RL , unde L este lungimea arcului
2

Demonstraţie: Aria unui sector, într-un cerc de rază R, este proporţională cu

1
lungimea arcului. Când arcul este întreg cercul, aria este R 2 = RL c , unde
2
1
Lc R
Asec tor 2
Lc  2R . Aşadar, pentru un sector cu arcul de lungime L, avem  ,
L Lc

1
deci Asec tor  RL .
2

Teorema 2.1.15.4 ([3], pag. 210) Dacă un sector are raza R şi arcul de măsură

n, atunci aria sa este

nR 2
Asec tor  .
360

Demonstraţie: Se înlocuieşte în relaţia teoremei de mai sus relaţia teoremei

2.1.4.3, şi se obţine

1 1 Rn nR 2
Asec tor  RL = R   .
2 2 180 360

2.2. Aria în geometria în spațiu

2.2.1. Ariile poliedrelor ([17],pag. 45-57)

Definiţia 2.2.1.1: O mulţime poliedrală P se numeşte poliedru dacă are

următoarele proprietăţi:

1) pentru oricare două puncte interioare ale lui P există o linie

poligonală cu extremităţile în cele două puncte, formată numai din puncte

interioare;

2) pentru oricare două puncte care nu aparţin lui P există o linie

poligonală cu extremităţile în cele două puncte, formată numai din puncte care

nu aparţin lui P.
39
Un corp geometric mărginit numai de feţe plane se numeşte poliedru.

Definiţia 2.2.1.2 Aria laterală a unui poliedru este suma ariilor feţelor

laterale ale poliedrului, notată cu Al .

Definiţia 1.3.1.3 Aria totală a unui poliedru este suma ariilor tuturor

feţelor poliedrului, notate cu At .

Observaţia 2.2.1.4 Aria totală este egală cu aria laterală la care se adună

aria (ariile) bazei (bazelor).

2.2.1.1. Ariile prismei drepte

Figura 2.23
Prisma dreaptă are feţele laterale dreptunghiuri.

În figura de mai sus avem prisma dreaptă cu bazele 𝐴1 , 𝐴2 , … 𝐴𝑛 ,

respective 𝐴1 ′ , 𝐴2 ′ , … 𝐴𝑛 ′ , iar aria bazei cu 𝐴𝑏 , înălțimea cu ℎ și 𝑃𝑏 reprezintă

perimetrul prismei. Suma ariilor fețelor laterale ale unei prismei s.n. aria

lateral a prismei:
𝐴𝑙 = 𝑃𝑏 ∗ ℎ
Aria totală a prismei depte:
𝐴𝑡 = 𝐴𝑙 + 2𝐴𝑏
Pentru un cub de muchie x:

40
 𝐴𝑡 = 6𝑥 2

2.2.1.2. Ariile piramidei regulate

Piramida regulată are la bază un poligon regulat și muchiile laterale

congruente. Așadar fețele laterale sunt triunghiuri isoscele congruente.

Apotema, notată cu 𝑎𝑝 , este înălțimea unei fețe laterale piramidei regulate

corespunzătoare vârfului.

Aria laterală a piramidei regulate este jumătatea produsului dintre perimetrul

bazei şi apotema piramidei.

Figura 2.24

Pb  a p
Al 
2 .
Pb  a p Pb  a Pb  (a p  a)
Aria totală a piramidei regulate este At  Al  Ab + = , unde
2 2 2

Pb  nL , L fiind latura bazei.

Pb  (a p  a)
At 
2
3 3  a2
În particular, pentru tetraedrul regulat Al  , iar At  a 2 3 .
4

41
2.2.1.3. Ariile triunchiului de piramidă regulată

Corpul geometric obținut prin secționarea unei piramide printr-un plan

paralel cu baza și îndepărtarea piramidei mici formează triunchi de piramidă.

Figura 2.25
Fețele laterale ale trunchiului de piramidă sunt trapeze isoscele având

aceeași arie. Înălțimea unei fețe laterale se numește apotema triunchiului,

notată cu 𝑎𝑡 . Se notează apotema bazei mari cu 𝑎𝑀 , apotema bazei mici cu 𝑎𝑚 ,

iar înălțimea cu ℎ.

Aria laterală a triunchiului de piramidă regulată:

𝐴𝑙 = 𝑛 ∗ 𝐴𝑓
Unde 𝑛 este numărul laturilor poligoanelor de la bază, iar 𝐴𝑓 este aria

unei fețe.

Aria totală a triunchiului de piramidă regulată:

𝑃𝑏
𝐴𝑡 = ∗ 𝑎𝑡
2
Unde am notat:

𝑃𝑏 – perimetrul bazei mici

𝑃𝐵 – perimetrul bazei mari

𝑎𝑡 – apotema triunchiului

42
2.2.2. Ariile corpurilor rotunde

Definiţia 2.2.2.1 Corpurile mărginite de “suprafeţe curbe” se numesc

corpuri rotunde.

În tehnică pot fi întâlnite multe astfel de corpuri ca de exemplu:

recipienţi pentru gaze, cazane de presiune, cisterne, silozuri, pahare, abajururi,

rulmenţi etc..

2.2.2.1. Ariile cilindrului circular drept

Figura 2.26
Dacă se taie suprafaţa laterală a unui cilindru după o generatoare,

notată cu g şi se întinde, se obţine o suprafaţă plană. Această suprafaţă este

dreptunghiulară şi se numeşte desfăşurarea suprafeţei laterale a cilindrului

(figura 2.26). Laturile acestui dreptunghi au laturile de lungimi

corespunzătoare generatoarei, respectiv lungimii cercului de la bază. Rezultă

că aria laterală a cilindrului este egală cu aria dreptunghiului. Se notează cu r

raza cercului de la baza cilindrului şi se obţine:

Aria laterală a unui cilindru circular drept este

Al  2  rg .

Aria totală a unui cilindru circular drept este

𝐴𝑡 = 𝐴𝑙 + 2𝐴𝑏 = 2𝜋 ∗ 𝑟𝑔 + 2 ∗ 𝜋 ∗ 𝑟 2 = 2𝜋 ∗ 𝑟(𝑟 + 𝑔)

At  2  r (r  g )
43
2.2.2.2. Ariile conului circular drept

Figura 2.27
Dacă se tăie suprafaţa laterală a unui con după o generatoare, notată cu

g şi se întinde se obţine o suprafaţă plană. Această suprafaţă este un sector de

cerc şi se numeşte desfăşurarea suprafeţei laterale a conului (figura 2.27). Raza

cercului din care provine sectorul este egală cu lungimea generatoarei conului,

iar lungimea arcului de cerc al sectorului este lungimea cercului bazei conului,

adică 2  r . Rezultă că aria laterală a unui con este dată de aria unui sector de

cerc. Se notează cu r raza cercului de la baza conului şi se obţine:

Aria laterală a unui con circular drept este:

2  rg
Al     rg
2 .
Aşadar,

Al    rg
.
Aria totală a unui con circular drept este:
𝐴𝑡 = 𝐴𝑙 + 𝐴𝑏 = 𝜋 ∗ 𝑟𝑔 + 𝜋 ∗ 𝑟 2 = 𝜋 ∗ 𝑟(𝑟 + 𝑔)

At    r( r  g )

44
2.2.2.3. Ariile trunchiului de con

Figura 2.28
Se poate obţine desfăşurarea suprafeţei laterale a trunchiului de con din

desfăşurarea suprafeţei laterale a conului din care provine trunchiul (figura

2.28). Se folosesc următoarele notaţii: G – generatoarea conului mare, g  –

generatoarea conului mic, g – generatoarea trunchiului de con, R – raza

conului mare (raza bazei mari a trunchiului de con), r – raza conului mic (raza

bazei mici a trunchiului de con).

Aria laterală a trunchiului de con este egală cu diferența dintre aria

laterală a conului din care face parte triunchiul de con și aria laterală a conului

care se îndepărtează.

Aria laterală a unui trunchi de con este:

Al  g ( R  r )
,
Aria totală a trunchiului de con se află adunând aria laterală cu ariile celor

două cercuri de la bază şi se obţine:

Aria totală a unui trunchi de con este:

At  g ( R  r )  R 2  r 2

45
2.2.2.4. Aria sferei

Prin rotația unui cerc în jurul unui diametru al său obținem o sferă

având raza egală cu raza cercului de rotație și centrul în centrul cercului de

rotație (fig. 2.29)

Fig. 2.29

Sfera nu se poate desfășura ca un plan.

Aria sferei este:

𝐴𝑠𝑓𝑒𝑟𝑒𝑖 = 4𝜋𝑅2

2.3. Volumul

Se dau două corpuri și un plan. Să presupunem că orice plan paralel cu

planul dat și care interesectează unul dintre corpuri, intersectează și pe

celălalt, iar secțiunile transversale au aceeași arie. Atunci cele două corpuri au

același volum.

46
2.3.1. Volumul poliedrelor

Principiul lui Cavalieri este cheia calculării volumelor, după cum vom

vedea.

2.3.1.1. Unități de măsură pentru volum:

Oricărui corp geometric i se ataşează un număr real pozitiv, numit

volum, care arată “cât loc” ocupă în spaţiul înconjurător acel corp geometric.

Ca şi la arii este nevoie, pentru calculul volumelor corpurilor, de o unitate de

măsură. Cubul de latură 1 m este considerat ca unitate de măsură pentru

volum. În practică, există diferite unităţi de măsură pentru lungime şi acestora

le vor corespunde unităţi de volum corespunzătoare, ca şi în cazul ariilor.

De exemplu: 1 cm3, 1 dm3, 1 m3, etc..

Axioma 2.3.1.2.([], pag ) Volumul cubului de latură a este a3.

Consecinţa 2.3.1.3 ([1], pag. 596) Dacă P  ABCDABCD este un paralelipiped

a2
dreptunghic de dimensiuni: AA = a, AB = b, BC  , atunci volumul lui este
b

V ( P)  a 3 .

Demonstrație: Se construieşte un cub de latură a, cu una din baze situate în

planul (ABCD) şi situate în acelaşi semispaţiu cu paralelipipedul faţă de acest

plan (figura 2.30).

Figura 2.30
47
 Secţiunile paralelipipedului şi cubului prin plane paralele cu planul

(ABCD) sunt respectiv un dreptunghi şi un pătrat care au aceeaşi arie, egală cu

a2. Deci conform principiul lui Cavalieri, paralelipipedul şi cubul au acelaşi

volum şi anume, a3.

Teorema 2.3.1.4 ([1], pag. 577) Volumul prismei este egal cu produsul dintre

aria bazei şi înălţime.

V prismă  Ab  h

Demonstraţie: Se notează aria bazei prismei cu Ab şi înălţimea cu h. Se

construieşte paralelipipedul dreptunghic P  ABCDABCD cu una din baze

situate în planul bazei prismei, în acelaşi semispaţiu cu aceasta şi având

x2
dimensiunile: AA = h, AB = x, BC  , unde x  3 Ab  h (figura 2.31).
h

Figura 2.31
x2 x3
Aria bazei paralelipipedului dreptunghic este egală cu x    Ab .
h h

Secţiunile prismei şi paralelipipedului prin plane paralele cu planul bazei au

arii egale cu Ab , deoarece ele sunt suprafeţe poligonale congruente respectiv

cu bazele. Volumul paralelipipedului dreptunghic este egal cu x 3  Ab  h , iar

din principiul lui Cavalieri rezultă că

48
 V prismă  Ab  h .

Teorema 2.3.1.5 ([1], pag. 583) Dacă două piramide au aceeaşi înălţime şi

aceeaşi arie a bazei, atunci ele au volume egale.

Demonstraţie: Fie P1 şi P2 cele două piramide. Se construieşte piramida P2 ,

congruentă cu P2 (figura 2.32), cu baza în planul bazei primei piramide.

Secţiunile transversale prin piramidele P1 şi P2 au aceeaşi arie; din principiul

lui Cavalieri rezultă că volumele piramidelor sunt aceleaşi.

Figura 2.32
Teorema 2.3.1.6 ([1], pag. 588) Volumul unei piramide triunghiulare este

o treime din produsul înălţimii sale cu aria bazei.

Demonstraţie: Fie P=FABC o piramidă triunghiulară (de vârf F); se notează cu

Ab aria bazei piramidei, cu h înălţimea acesteia şi cu V piramidă volumul ei.

Se formează o prismă triunghiulară cu aceeaşi bază de arie Ab şi aceeaşi

înălţime h (figura 2.33). Prisma se descompune în trei piramide: FADE, FABE,

FABC.

49
 Figura 2.33
Se consideră acum piramidele ABEF şi AFBC de vârf A. Deoarece

triunghiurile de la bază BEF şi FBC sunt congruente rezultă că piramidele

ABEF şi AFBC au ariile bazelor egale. Aceste piramide au şi aceeaşi înălţime,

deoarece înălţimea fiecărei piramide este distanţa de la A la planul care

conţine bazele lor. Aşadar, din teorema 1.4.1.8. piramidele ABEF şi AFBC au

acelaşi volum, deci

VABEF  VAFBC  V piramidă

(1)
Deoarece triunghiurile ADE şi ABE sunt congruente rezultă că piramidele

FADE şi FABE au ariile bazelor egale (considerând că au vârful F). Aceste

piramide au şi aceeaşi înălţime deoarece înălţimea fiecăreia este distanţa de la

F la planul care conţine bazele lor. Piramidele FADE şi FABE au acelaşi volum,

deci

VFADE  VFABE  V piramidă

(2)
Volumul prismei formate este V prismă  Ab  h . (3)

Dar

V prismă  VFABC  VFABE  VFADE

.

50
Se ţine cont de relaţiile (1), (2) şi (3) şi se obţine:

1
Ab  h  3  V piramidă  V piramidă   Ab  h .
3

Consecinţa 2.3.1.7 Volumul unei piramide este o treime din produsul

înălţimii sale cu aria bazei.

1
V piramidă   Ab  h
3

Demonstraţie: Fie o piramidă cu aria bazei Ab şi înălţimea h. Se consideră o

piramidă triunghiulară cu aceeaşi înălţime h, cu baza în acelaşi plan cu baza

piramidei iniţiale şi de aceeaşi arie a bazei, Ab (figura 2.34).

Figura 2.34
Secţiunile transversale au aceeaşi arie. Din principiul lui Cavalieri rezultă că
1
cele două piramide au acelaşi volum, deci V piramidă   Ab  h .
3

Teorema 2.3.1.8 ([1], pag. 590) Volumul unui trunchi de piramidă este o

treime din produsul înălţimii sale cu următoarea sumă: Ab  AB  Ab  AB .

1
Vtr. piramidă   h( Ab  AB  Ab  AB )
3 ,
unde h este înălţimea trunchiului de piramidă.

51
Demonstraţie: Fie P piramida din care provine trunchiul şi P  piramida care se

înlătură pentru a obţine trunchiul de piramidă. Notăm cu H respectiv h

înălţimile acestor piramide (figura 2.35).

Atunci H = h + h (1) şi Vtr. piramidă  VP - VP

Figura 2.35
1 1
Conform teoremei 1.4.1.10. VP   Ab  h şi VP   AB  H ,
3 3

deci

1 1
Vtr. piramidă   AB  H   Ab  h
3 3 (2)
Dar

 h  h  ( Ab  AB  Ab )
2
A
   h 
AB  h  h  AB  Ab (3)
Se înlocuiesc relaţiile (1) şi (3) în relaţia (2) şi efectuând calculele se obţine:

1
Vtr. piramidă   h( Ab  AB  Ab  AB )
3 .

52
2.3.2. Volumul corpurilor rotunde

Teorema 2.3.2.1 ([1], pag. 596) Volumul unui cilindru circular este produsul dintre

înălţimea sa şi aria bazei.

Demonstraţie: Fie un cilindru circular care are înălţimea h. Se notează aria bazei

cilindrului cu Ab . Se consideră o prismă cu bazele în acelaşi plan cu bazele

cilindrului care are aceeaşi înălţime cu cea a cilindrului, h şi aceeaşi arie a bazei

(figura 2.36).

Figura 2.36
Se aplică principiul lui Cavalieri şi rezultă că cilindrul şi prisma au

acelaşi volum.

Vcilindru  Ab  h .

Observaţia 2.3.2.2 Aria bazei cilindrului este: Ab    R 2 , unde R este raza

discului de la bază. Se deduce următoarea formulă de calcul a volumului

cilindrului circular:

Vcilindru    R 2  h

Teorema 2.3.2.3 ([1], pag. 597) Volumul unui con circular este o treime din produsul

înălţimii sale cu aria bazei.

53
Demonstraţie: Fie un con de înălţime h şi cu aria bazei Ab . Se consideră o

piramidă cu baza în acelaşi plan cu baza conului, având aria bazei egală cu

aria bazei conului şi aceeaşi înălţime (figura 2.37).

Figura 2.37
Se aplică principiul lui Cavalieri şi se obţine că piramida şi conul au acelaşi

volum.

1
Vcon   Ab  h
3 .
Observaţia 2.3.2.4 Baza conului fiind un disc, aria bazei conului este: Ab    R 2

, unde R este raza discului. Se deduce următoarea formulă de calcul a

volumului conului:

  R2  h
Vcon 
3
Teorema 2.3.2.5 ([1], pag. 599) Volumul unui trunchi de con circular este o treime

din produsul înălţimii sale cu următoarea sumă: Ab  AB  Ab  AB .

Demonstraţie: Se consideră un trunchi de piramidă de aceeaşi înălţime cu

trunchiul, cu bazele în aceleaşi plane cu bazele trunchiului de con şi de aceeaşi

arie, se aplică principiul lui Cavalieri şi se obţine că trunchiul de piramidă şi

trunchiul de con au acelaşi volum.

54
Deci,

1
Vtr.con   h( Ab  AB  Ab  AB )
3 ,
unde Ab - aria bazei mici a trunchiului de con, AB - aria bazei mari a

trunchiului de con, iar h- înălţimea trunchiului de con.

Observaţia 2.3.2.6 Bazele trunchiului de con fiind discuri, aria bazei mici

a trunchiului de con este:

Ab    r 2
,
unde r este raza discului bazei mici, iar aria bazei mari a trunchiului de con

este:

AB    R 2 ,

unde R este raza discului bazei mari.

Se deduce următoarea formulă de calcul a volumului trunchiului de con:

h
Vtr.con   (r 2  R 2  rR )
3
4
Teorema 2.3.2.7 ([1], pag. 599) Volumul unei sfere cu raza r este   r3 .
3

4
Vsferă    r 3
3

Demonstraţie: Prin volumul sferei înţelegem volumul corpului ce este

reuniunea sferei cu interiorul său. Fie corpul sferic S(O, r) al cărui volum se

notează cu VS . Se consideră următoarele două corpuri C1 şi C2 astfel:

C1 - este format din două conuri circulare drepte congruente, cu aceeaşi axă, cu

generatoarele în prelungire, de rază r şi înălţime r, şi

C2 – este un cilindru circular drept de rază şi înălţime 2r.

Sfera împreună cu cele două corpuri sunt disjuncte şi aşezate pe acelaşi plan α,

ca în figura 2.38.

55
 Figura 2.38
Se secţionează cele trei corpuri cu un plan β paralel cu α, la distanţa s de

centrul sferei. Se obţin astfel trei discuri având razele respectiv rs pentru sferă,

r1 pentru con şi r2 pentru cilindru.

Din teorema lui Pitagora se deduce că:

rs  r 2  s 2 .
2

Se ţine cont că :

r1  s şi r2  r

Şi se obţine:

  rs 2  r12  r2 2 ,

adică aria secţiunii prin planul β în sferă reunită cu corpul C1 este egală cu aria

secţiunii în corpul C2 . Se aplică principiul lui Cavalieri şi se obţine că:

VS  VC1  VC2
,
de unde

VS  VC2  VC1
(1)

VC2    r 2  2r  VC2  2  r 3
(2)

 r2 r   r3
VC1  2   VC1  2 
3 3 (3)
56
Se înlocuiesc relaţiile (2) şi (3) în relaţia (1) şi se obţine:

4
VS    r3
3 .
Observaţia 2.3.2.8 Se ţine cont că aria sferei de rază r este 4  r 2 şi se deduce că

1
Vsferă  Asferă  r
3

57
 CAPITOLUL 3. APLICAȚII

3.1. Aplicații la arii

3.1.1. Problema nr. 1. ([1], pag 80)

Un cerc (𝑂) de rază 𝑅 este împărțit în 𝑛 arce congruente prin puncte de

diviziune 𝐴1 , 𝐴2 , … 𝐴𝑛 . Se ia pe |𝑂𝐴1 | punctul 𝐵1 așa ca ‖𝑂𝐵1 ‖ = ‖𝑂𝐴1 ‖/𝑛; pe

‖𝑂𝐴2 ‖
|𝑂𝐴2 | punctul 𝐵2 așa ca ‖𝑂𝐵2 ‖ = ; pe |𝑂𝐴3 | punctul 𝐵3 așa ca ‖𝑂𝐵3 ‖ =
𝑛−1
‖𝑂𝐴3 ‖
și asa mai departe. Să se arate că aria suprafeței poligonale
𝑛−2

[𝐵1 , 𝐵2 , … 𝐵𝑛−1 𝐴𝑛 ] este egală cu 1/𝑛 din aria suprafeței poligonale.

[𝐴1 , 𝐴2 , … 𝐴𝑛 ].

Soluție. Se știe că raportul ariilor a două triunghiuri care au câte un

unghi congruent este egal cu raportul produselor lungimilor laturilor ce

cuprind acest unghi. Avem figura (fig. 3.1.):

Fig. 3.1.

58
 𝑅 𝑅
‖𝑂𝐵1 ‖ = , ‖𝑂𝐵2 ‖ =
𝑛 𝑛−1
și notând
𝜎[𝑂𝐴1 𝐴2 ] = 𝑆1
putem scrie:
𝑅2
𝜎[𝑂𝐵1 𝐵3 ] 𝑛(𝑛 − 1) 1
= = ;
𝑆1 𝑅2 𝑛(𝑛 − 1)
𝜎[𝑂𝐵2 𝐵3 ] 1 𝜎[𝑂𝐵𝑛−1 𝐴𝑛 ] 1 𝜎[𝐴𝑛 𝑂𝐵1 ] 1
= ;…; = ; = .
𝑆1 (𝑛 − 1)(𝑛 − 2) 𝑆1 2∗1 𝑆1 𝑛
Adunând aceste relații, notând
𝑆 = 𝜎[𝐵1 𝐵2 … 𝐵𝑛−1 𝐴𝑛 ]
obținem:
𝑆 1 1 1 1 1 1 1 1 1
= + ⋯+ + = (1 − ) + ( − ) + ⋯ + ( − ) + = 1.
𝑆1 1 ∗ 2 (𝑛 − 1)𝑛 𝑛 2 2 3 𝑛−1 𝑛 𝑛
Deci 𝑆 = 𝑆1 . De aici rezultă enunțul.

3.1.2. Problema nr. 2. ([1], pag 137)

Dacă 𝑎, 𝑏, 𝑐, 𝑑 sunt lungimile laturilor consecutive ale unui patrulater

convex și dacă 𝑆 este aria lui, să se demonstreze că

1
𝑆≤ (𝑎 + 𝑏)(𝑐 + 𝑑 ).
4
Soluție. Dacă 𝐴𝐵𝐶𝐷 este patrulaterul cu ‖𝐴𝐵‖ = 𝑎, ‖𝐵𝐶 ‖ = 𝑏, ‖𝐶𝐷 ‖ =

𝑐, ‖𝐷𝐴‖ = 𝑑 și 𝐴 + 𝐶 = 𝜃, atunci se știe că aria lui este dată de formula:

𝜃
𝜎[𝐴𝐵𝐶𝐷 ] = √(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏)(𝑝 − 𝑐 )(𝑝 − 𝑑 ) − 𝑎𝑏𝑐𝑑 𝑐𝑜𝑠 2 , (1)
2

unde
2𝑝 = 𝑎 + 𝑏 + 𝑐 + 𝑑.
Aplicând (1) avem

59
 𝜎[𝐴𝐵𝐶𝐷 ] ≤ √(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏)(𝑝 − 𝑐 )(𝑝 − 𝑑 ) =

= √(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏) ∗ √(𝑝 − 𝑐 )(𝑝 − 𝑑 ) ≤

1 1 (𝑎 + 𝑏)(𝑐 + 𝑑 )
≤ (2𝑝 − 𝑎 − 𝑏) ∗ (2𝑝 − 𝑐 − 𝑑 ) = .
2 2 4
Am ținut seama că dacă
𝑢, 𝑣 > 0,
atunci
1
√𝑢𝑣 ≤ (𝑢 + 𝑣 ).
2

3.1.3. Problema nr. 3. ([1], pag 450)

Să se determine toate triunghiurile cu lungimile laturilor numere

naturale, al căror perimetru este un număr egal cu numărul ce reprezintă

dublul ariei triunghiului.

Soluție. Fie 𝐴 aria unui astfel de triunghi dată prin formula lui Heron:
𝐴2 = 𝑝(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏)(𝑝 − 𝑐 ) (1)
unde 𝑎 ≤ 𝑏 ≤ 𝑐 sunt lungimile laturilor triunghiului, iar 𝑝 semiperimetrul său.

Din ipoteză avem:

2𝑝 = 𝑎 + 𝑏 + 𝑐 = 2𝐴, deci 𝑝 = 𝐴. (2)

Ținând cont de relația (2), relația (1) devine:

𝐴 = (𝐴 − 𝑎)(𝐴 − 𝑏)(𝐴 − 𝑐 ) = 𝑥𝑦𝑧, unde 𝑥 = 𝐴 − 𝑎, 𝑦 = 𝐴 − 𝑏, 𝑧 = 𝐴 − 𝑐 ș𝑖 𝑥 ≥

𝑦 ≥ 𝑥 > 0. (3)
Deci rezultă
𝑥 + 𝑦 + 𝑧 = 𝑥𝑦𝑧 (4)
sau
𝑦(𝑦𝑧 − 1) ≤ 𝑥 (𝑦𝑧 − 1) = 𝑦 + 𝑧 ≤ 2𝑦.
Din prima și din ultima inegalitate rezultă

60
 𝑦𝑧 ≤ 3, deci 𝑧 2 ≤ 𝑦𝑧 ≤ 3, adică 𝑧 = 1.

Din (4) avem

𝑦 (𝑥 − 1) = 1 + 𝑥
sau
2
𝑦 =1+ .
(𝑥 − 1)
Pentru ca 𝑦 să fie număr natural nenul trebuie ca 𝑥 − 1 = 1 sau 𝑥 − 1 = 2,

adică 𝑥 = 2 sau 𝑥 = 3. Pentru 𝑥 = 2 rezultă 𝑦 = 3. Pentru 𝑥 = 3 avem 𝑦 = 2.

Soluția care satisface și inegalitatea (3) este 𝑥 = 3, 𝑦 = 2 și 𝑧 = 1. Cum 𝐴 = 6

rezultă 𝑎 = 6 − 3 = 3, 𝑏 = 6 − 2 = 4 și 𝑐 = 6 − 1 = 5. Condiția cerută de

problemă este satisfăcută deci numai de triunghiul cu laturile 3, 4 și 5.

Observație. În enunțul inițial al autorului triunghiului care îndeplinește

condiția de mai înainte este numit triunghiul perfect datorită analogiei cu

numerele perfecte, care au suma divizorilor egală cu numărul dat.

3.1.4. Problema nr. 4. ([1], pag 456)

Într-un plan 𝑃 sunt date 𝑛 puncte. Fiecare trei puncte dintre acestea

formează un triunghi cu aria ≤ 1. Să se arate că toate cele 𝑛 puncte sunt prinse

într-un triunghi cu aria ≤ 4.

Soluție. Se pot forma 𝐶𝑛3 triunghiuri, unele eventual de arie nulă. Fie 𝐴𝐵𝐶 unul

din triunghiurile cu aria maxină 𝑆 ≤ 1. Ducând prin 𝐴, 𝐵, 𝐶 paralelele la

laturile lui 𝐴𝐵𝐶 se formează triunghiul 𝐴1 𝐵1 𝐶1 cu aria 𝑆1 = 4𝑆 ≤ 4. Acest

triunghi conține toate cele 𝑛 puncte. Într-adevăr, dacă un punct 𝑃 din cele 𝑛

puncte ar fi exterior lui 𝐴1 𝐵1 𝐶1 , ele s-ar găsi cel puțin într-unul dintre

semiplanele determinate de dreptele-suport ale laturilor acestuia care nu

include triunghiul 𝐴𝐵𝐶.

61
 Fie, de exemplu 𝐵1 𝐶1 această dreaptă; atunci ținem cont că 𝐵𝐶||𝐵1 𝐶1 și

triunghiul 𝑃𝐵𝐶 este mai mare ca S, fiindcă toate triunghiurile cu baza |𝐵𝐶 | și

de arie 𝑆 au vârful de 𝐵1 𝐶1 . Această constatare contrazice faptul că 𝑆 este aria

maxima a triunghiurilor formate cu 3 din cele 𝑛 puncte.

Comentarii. Problema are character tipologic și calitativ. Măsura ariilor

este folosită numai pentru a se stabili apartenența întregului sistem de puncte

la o mulțime definită printr-un triunghi. Rezolvarea ei face apel, cum atrage

atenția prof. A. Engel, autorul articolului ”Principiul extremal ca principiul

euristic în rezolvarea problemelor”, la acest principiu, care recomandă

lucrarea în considerație a unui element extremal al mulțimii, care formează

obiectul problemei. Aici, fiindcă triunghiurile erau caracterizate prin ariile lor,

principiul indica alegerea celui de arie maxima, întrucât cerința era ca punctele

să fie cuprinse într-un triunghi de arie cel mult egală cu o arie dată. În cazul în

care apar mai multe elemente extremale, nu se poate indica alegerea unuia

anumit și, în general, este tot atât de potrivit să se aleagă oricare dintre ele

pentru desfășurarea strategiilor de rezolvare. Caracterul euristic al acestui

principiu se manifestă prin faptul că nu este justificat decât eficiența lui, care

se dovedește în practică adesea în problem, care prezintă o complexitate, care

împiedică orice posibilitate de a discerne un drum cu un punct de plecare

determinat și cu etape ce pot fi stabilite în mod unic, sau cel puțin prin

eliminarea justificată a unor variante fără perspective. Principiul extremal

conduce de obicei la rezolvări de problem spectaculoase, care la prima vedere

par inabordabile.

62
3.1.5. Problema nr. 5. ([1], pag 508)

Un paravan format din două panouri dreptunghiulare este așezat lipit

de colțul unei camere format din doi pereți în unghi drept, cu scopul de a

închide o porțiune cât mai mare din podea. Să se determine poziția celor două

panouri, aria și laturile poligonului maximal închis, cunoscându-se lățimea 𝑙 a

celor două panouri.

Soluție. Problema se tratează în planul orizontal prin urmele pereților și

panourilor. Fie |𝑃𝐴| și |𝑃𝐵| urmele panourilor paravanului, 𝐴, 𝐵 urmele

laturilor ce se reazemă pe pereți și 𝑂 urma colțului camerei. Notăm cu 𝛼

măsura unghiului 𝐴𝑃𝐵. Patrulaterul 𝑃𝐴𝑂𝐵 trebuie să fie convex, altfel aria

inclusă este mai mică decât cea a patrulaterului convex 𝑃`𝐴𝑂𝐵 cu 𝑃` =

simetricul lui 𝑃 în raport cu 𝐴𝐵. Dacă 𝛼 se menține constant, aria triunchiului

𝐴𝑃𝐵 este fixă și aria triunghiului 𝐴𝑂𝐵, unde ‖𝐴𝐵‖ = constant, este maximă

când triunghiul 𝐴𝑂𝐵 este isoscel, deci ‖𝑂𝐴‖ = ‖𝑂𝐵‖, iar 𝑃 este pe bisectoarea
̂ . Rămâne să găsim condiția de maxim a ariei 𝜎[𝐴𝑃𝐵𝑂] = 2 ∗
unghiului 𝐴𝑂𝐵

𝜎[𝐴𝑂𝑃]. Aceasta este maxima când triunghiul 𝐴𝑂𝑃 este isoscel: ‖𝑂𝐴‖ = ‖𝑂𝑃‖,

de unde
𝛼
𝛼=2 = 180° − 45° = 135°.
2
Comentarii. Se pot încerca și alte soluții: de exemplu, evaluându-se aria

totală 𝜎[𝐴𝑂𝐵𝑃] și căutându-se direct maximul sau o soluție analitică în același

mod.

3.1.6. Problema nr. 6. ([1], pag 517)

Să se determine condiția necesară și suficientă pentru ca un dreptunghi

de arie dată 𝜎 să poată fi închis într-un triunghi oarecare 𝐴𝐵𝐶 dat.

63
 Soluție. Presupunând problema rezolvată, fie 𝑀𝑁𝑄𝑅 dreptunghiul

înscris, 𝑀 și 𝑅 pe 𝐴𝐵, 𝑁 pe 𝐴𝐶, 𝑄 pe 𝐵𝐶. În ipoteza că triunghiul 𝐴𝐵𝐶 este

ascuțit unghic, punctele 𝑀 și 𝑅 sunt pe segmentul [𝐴𝐵], ca și în cazul în care 𝐶̂

este obtuz sau drept. Dacă 𝐵̂ este obtuz, 𝑀 este între 𝐴 și 𝐵, iar 𝑅 exterior

segmentului [𝐴𝐵], o situație analogă existând dacă 𝐴̂ este obtuz. Considerăm

cazul triunghiului 𝐴𝐵𝐶 ascuțitunghic și fie 0 ≤ 𝜆 ≤ 1 raportul în care 𝑄

împarte pe [𝐵𝐶]. Notând cu H piciorul înălțimii din 𝐶, din asemănarea

triunghiurilor formate deducem

‖𝑄𝑅‖ ‖𝑄𝐵‖ ‖𝑁𝑄‖ ‖𝐶𝑄‖
= = 𝜆; = = 1 − 𝜆,
‖𝐶𝐻 ‖ ‖𝐵𝐶 ‖ ‖𝐴𝐵 ‖ ‖𝐵𝐶 ‖
‖𝑁𝑄 ‖ ‖𝑄𝑅‖
‖𝐴𝐵‖ = , ‖𝐶𝐻 ‖ = . (1)
1−𝜆 𝜆
1 ‖𝑁𝑄‖ ∗ ‖𝑄𝑅‖ 𝜎[𝑀𝑅𝑄𝑁] 𝑠
𝑆 = 𝜎[𝐴𝐵𝐶 ] = ‖𝐴𝐵‖ ∗ ‖𝐶𝐻 ‖ = = = .
2 2𝜆(1 − 𝜆) 2𝜆(1 − 𝜆) 2𝜆(1 − 𝜆)
Deci 𝑠 = 2𝜆(1 − 𝜆). 𝑆 este condiția necesară pentru ca dreptunghiul 𝑀𝑅𝑄𝑁 de

arie 𝑠 să poată fi înscrisă în triunghiul 𝐴𝐵𝐶, având baza [𝑀𝑅] pe 𝐴𝐵.

Pentru suficiență, 𝜎 și 𝑆 fiind date, ecuația

2𝑠
𝑠 1 ± √1 −
𝑆
2𝜆2 − 𝜆 + = 0; 𝜆 = (2)
𝑆 2
Ecuația admite rădăcini reale, ambele pozitive, dacă și numai dacă
𝑆
𝑠≤
2
Deci, condiția necesară și suficientă este
𝑆
𝑠 = 2𝜆(1 − 𝜆)𝑆; 𝑠 ≤ (3)
2

64
3.1.7. Problema nr. 7. ([1], pag 526)

Într-un cerc de centru 𝑂 și rază 𝑟, din vârfurile 𝐸, 𝐹, 𝐺 ale unui triunghi

echilateral închis se duc arce de cerc de rază 𝑟, care intersectează cercul

centrului 𝑂 în 𝐵, 𝐶, 𝐴. Se formează trei lentile ce se întâlnesc sub forma unor

petale de lotus în 𝑂.

Să se arate că aria celor trei porțiuni de disc exterioare acestor petale este

independentă de 𝑟 și egală cu dublul ariei triunghiului 𝐴𝐵𝐶.

Soluție. Pentru a evalua aria unei petale 𝐴𝑂𝐴, observăm că aria

sectorului circular inclus în discul de centru 𝐹 și rază 𝑟 este 1/6 din aria
𝑟
acestui disc, deci este egală cu 𝑟 2 . Dacă scădem aria triunghiului echilateral
6

𝐹𝐴𝑂, obținem aria jumătății petalei 𝐴𝑂𝐴, deci aria petalei

𝜋 √3 2 𝜋 √3
𝐴𝑂𝐴 = 2 ( 𝑟 2 − 𝑟 ) = ( − ) 𝑟2
6 4 3 2
Aria celor trei porțiuni exterioare petalelor va fi

𝜋 √3 3 √3 2
𝜋𝑟 2 − 3 ( − ) 𝑟 2 = 𝑟 ,
3 2 2
deci este independentă de 𝜋 și egală cu dublul ariei

3 √3 2
𝑟
2
a triunghiului echilateral 𝐴𝐵𝐶.

Comentarii. Problema pune în evidență o curiozitate, anume aria unei

porțiuni dintr-un disc care este independentă de 𝑟, deși este formată de arce de

cerc.

65
3.1.8. Problema nr. 8. ([1], pag 529)

În triunghiul ascuțitunghic 𝐴𝐵𝐶 se înscrie cu baza |𝑀𝑅 | pe |𝐴𝐵| pătratul

𝑀𝑁𝑄𝑅 (𝑁 𝑝𝑒 |𝐴𝐶 |, 𝑄 𝑝𝑒 |𝐵𝐶 |). Să se arate că aria pătratului este mai mică decât

1/2 din aria triunghiului.

Soluție. Fie H piciorul înălțimii din 𝐶 și 𝜆 raportul în care 𝑂 împarte pe 𝐵𝐶.

Din asemănarea triunghiurilor formate, deducem

‖𝑄𝑅‖ ‖𝑄𝐵‖ ‖𝑁𝑄‖ ‖𝐶𝑄‖
= = 𝜆; = = 1 − 𝜆;
‖𝐶𝐻 ‖ ‖𝐵𝐶 ‖ ‖𝐴𝐵 ‖ ‖𝐵𝐶 ‖
‖𝑁𝑄 ‖ ‖𝑄𝑅‖
‖𝐴𝐵‖ = , ‖𝐶𝐻 ‖ = .
1−𝜆 𝜆
Avem
1 ‖𝑁𝑄 ‖ ∗ ‖𝑄𝑅‖ 𝜎[𝑀𝑅𝑁𝑄]
𝜎[𝐴𝐵𝐶 ] = ‖𝐴𝐵‖ ∗ ‖𝐶𝐻 ‖ = = ( 0 ≤ 𝜆 ≤ 1),
2 2𝜆(1 − 𝜆) 2𝜆(1 − 𝜆)
𝜎[𝑀𝑅𝑁𝑄] = 2𝜆(1 − 𝜆) ∗ 𝜎[𝐴𝐵𝐶 ] (1)
Însă în intervalul [0,1] expresia 𝜆(1 − 𝜆) are un maximîn 𝜆 = 1/2, deci

2𝜆(1 − 𝜆) ≤ 1/2, astfel încât

1
𝜎[𝑀𝑅𝑁𝑄] ≤ ∗ 𝜎[𝐴𝐵𝐶]
2
Rezultatul este valabil și pentru orice dreptunghi înscris în 𝐴𝐵𝐶 în condițiile

problemei. Impunând condiția ca aceasta să fie pătrat

‖𝑄𝑅‖ = ‖𝑁𝑄‖ ⇔ (1 − 𝜆) = ‖𝐴𝐵‖ = 𝜆‖𝐶𝐻 ‖ și cum ‖𝐶𝐻 ‖ = ‖𝐵𝐶 ‖ sin 𝐵, obținem
‖𝐴𝐵‖ ‖𝐴𝐵‖
𝜆= =
‖𝐴𝐵‖ + ‖𝐵𝐶 ‖ sin 𝐵 ‖𝐴𝐵‖ + ‖𝐶𝐻 ‖
care este valoarea corespunzătoare lui 𝜆.

Pentru că aria pătratului să fie 1/2 din aria triunghiului 𝐴𝐵𝐶 este

necesar și suficient ca ‖𝐶𝐻 ‖ = ‖𝐴𝐵‖, deci ca triunghiul să aibă înălțimea

congruentă cu baza.

Comentarii. 1) Rezultatul este mai general decât cerințele enunțului, fiind

valabil pentru orice dreptunghi înscris în 𝐴𝐵𝐶, în condițiile enunțului.

66
Formula (1) dă valoarea ariei dreptunghiului înscris în funcție numai de aria

triunghiului și de 𝜆.

2) În consecință: Oricare ar fi latura triunghiului pe care o alegem ca

bază pentru dreptunghi, aria acestuia este dată de (1), deci pentru 𝜆 dat cele

trei dreptunghiuri sunt echivalente.

3) În ceea ce privește cele trei pătrate înscrise, determinarea lui 𝜆 arată că

lungimea laturii ca și aria acestuia, depind de latura de bază și de înălțimea

corespunzătoare:
𝑆
𝜆=
𝑆 + ‖𝐶𝐻 ‖2
cu 𝑆 = 𝜎[𝐴𝐵𝐶], exprimă aceeași dependent. Ariile pătratelor vor fi diferite și se

poate arăta că cea mai mare corespunde alegerii laturii celei mai mici ca bază.

4) Este ușor de arătat, pe baza raționamentului urmărit în rezolvarea

problemei că proprietatea este valabilă pentru orice triunghi, chiar și

obtuzunghic. Aceasta rezultă din ultima expresie a lui 𝜆.

3.2. Aplicații la volume

3.2.1. Problema nr. 1. ([1], pag 137)

Se dă mulțimea de piramide triunghiulare, care au ca bază comună un

triunghi dreptunghic 𝐴𝐵𝐶 (𝑚(𝐴̂) = 90°), de laturi 𝑎, 𝑏, 𝑐, iar vârfurile 𝑀, situate

pe semidreapta 𝐴𝑧 perpendiculară pe bază.

Notăm cu 𝛼, 𝛽, 𝛾 respectiv măsurile unghiurilor formate pe muchiile

|𝑀𝐵|, |𝑀𝐶 | și de fața [𝑀𝐵𝐶 ] cu planul bazei. Din această mulțime se consideră

două piramide pentru care avem respective:

𝛼+𝛽+𝛾 =𝜋
și

67
 𝜋
𝛼+𝛽+𝛾 =
2
Să se arate că între volumele lor 𝑉1 și 𝑉2 avem relația:
𝑉1 2 (𝑎 + 𝑏 + 𝑐)(𝑎𝑏 + 𝑏𝑐 + 𝑐𝑎)
( ) =
𝑉2 𝑎𝑏𝑐

Fig. 3.2.

Soluție. (Fig. 3.2.) Dacă 𝛼 + 𝛽 + 𝛾 = 𝜋, rezultă că

𝑡𝑔 𝛼 + 𝑡𝑔 𝛽 + 𝑡𝑔 𝛾 = 𝑡𝑔 𝛼 ∗ 𝑡𝑔 𝛽 ∗ 𝑡𝑔 𝛾 (1)
Fie 𝑀1 vârful piramidei și notăm ‖𝑀1 𝐴‖ = 𝑥, ‖𝐴𝐷 ‖ = ℎ, unde 𝐴𝐷 este înălțimea

în triunghiul 𝐴𝐵𝐶. Lungimile laturilor triunghiului 𝐴𝐵𝐶 sunt 𝑎, 𝑏, 𝑐. Deci

𝑥 𝑥 𝑥
𝑡𝑔 𝛼 = ; 𝑡𝑔 𝛽 = ; 𝑡𝑔 𝛾 =
𝑐 𝑏 ℎ
Relația (1) devine:
𝑥 𝑥 𝑥 𝑥3
+ + = ⇔ 𝑐ℎ + 𝑏ℎ + 𝑏𝑐 = 𝑥 2
𝑏 𝑐 ℎ 𝑏𝑐ℎ
Dar 𝑏𝑐 = 𝑎ℎ, deci 𝑥 = √ℎ(𝑎 + 𝑏 + 𝑐).

Atunci
𝑎ℎ 𝑥
𝑉1 = ∗
2 3
sau
ℎ
𝑉1 = √𝑎𝑏𝑐(𝑎 + 𝑏 + 𝑐)
6
Pentru piramida a doua avem:

68
 𝜋
𝛼+𝛽+𝛾 = ⇒ 𝑡𝑔 𝛼 ∗ 𝑡𝑔 𝛽 + 𝑡𝑔 𝛽 ∗ 𝑡𝑔 𝛾 + 𝑡𝑔 𝛾 ∗ 𝑡𝑔 𝛼 = 1 (2)
2
Înlocuind în (2) valorile tangentelor, obținem:
𝑦2 𝑦2 𝑦2
+ + =1
𝑏𝑐 𝑏ℎ ℎ𝑐
de unde

𝑏𝑐ℎ
𝑦=√
𝑏+𝑐+ℎ

Dar
𝑏𝑐
ℎ=
𝑎
deci
𝑏𝑐
𝑦=
√𝑎𝑏 + 𝑏𝑐 + 𝑐𝑎
Rezultă
𝑎ℎ 𝑏𝑐
𝑉2 = ∗
6 √𝑎𝑏 + 𝑏𝑐 + 𝑐𝑎
Deci
𝑉1 2 (𝑎 + 𝑏 + 𝑐)(𝑎𝑏 + 𝑏𝑐 + 𝑐𝑎)
( ) =
𝑉2 𝑎𝑏𝑐

3.2.2. Problema nr. 2. ([1], pag 140)

Să se calculeze volumul unui tetraedru [𝑉𝐴𝐵𝐶] cunoscând lungimile

𝑎, 𝑏, 𝑐 ale laturilor triunghiului 𝐴𝐵𝐶 și măsurile 𝛼, 𝛽, 𝛾 ale unghiurilor făcute de

planele (𝑉𝐵𝐶), (𝑉𝐴𝐶), (𝑉𝐴𝐵) cu planul (𝐴𝐵𝐶). Se mai știe că piciorul înălțimii

din 𝑉 este un punct situate în interiorul triunghiului 𝐴𝐵𝐶.

Soluție. Avem 𝑉 = (1/3)𝑆ℎ, unde 𝑆 este aria triunghiului 𝐴𝐵𝐶 și ℎ înălțimea

tetraedrului. Dar, notând cu 𝑂, 𝐴`, 𝐵`, 𝐶` proiecțiile lui 𝑉 respective pe planul

(𝐴𝐵𝐶) și pe dreptele 𝐵𝐶, 𝐶𝐴, 𝐴𝐵, putem scrie:

69
 1
𝑆 = ( ) (𝑎 ‖𝑂𝐴` ‖ + 𝑏 ‖𝑂𝐵`‖ + 𝑐 ‖𝑂𝐶`‖) unde ‖𝑂𝐴` ‖ = ℎ 𝑐𝑜𝑡𝑔 𝛼, ‖𝑂𝐵`‖ =
2

= ℎ 𝑐𝑜𝑡𝑔 𝛽 și ‖𝑂𝐶`‖ = ℎ 𝑐𝑜𝑡𝑔 𝛾. Prin urmare

2𝑆
ℎ=
𝑎 𝑐𝑜𝑡𝑔 𝛼 + 𝑏 𝑐𝑜𝑡𝑔 𝛽 + 𝑐 𝑐𝑜𝑡𝑔 𝛾
unde

𝑆 = √𝑝(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏)(𝑝 − 𝑐 )

Rezultă
2 𝑝(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏)(𝑝 − 𝑐)
𝑉= ∗
3 𝑎 𝑐𝑜𝑡𝑔 𝛼 + 𝑏 𝑐𝑜𝑡𝑔 𝛽 + 𝑐 𝑐𝑜𝑡𝑔 𝛾

3.2.3. Problema nr. 3. ([1], pag 499)

În tetraedrul [𝑃𝐴𝐵𝐶] tridreptunghi 𝑃 se cunoaște suma 𝑆 a lungimilor

celor șase muchii. Se cere să se evalueze volumul maxim 𝑉.

Soluție. Fie 𝑥 = ‖𝑃𝐴‖, 𝑦 = ‖𝑃𝐵‖, 𝑧 = ‖𝑃𝐶 ‖ lungimile muchiilor care pleacă din

𝑃. Se evaluează imediat celelalte trei și vom avea

𝑆 = 𝑥 + 𝑦 + 𝑧 + √𝑥 2 + 𝑦 2 + √𝑦 2 + 𝑧 2 + √𝑧 2 + 𝑥 2 cu 𝑥, 𝑦, 𝑧 ≥ 0.

Se știe că dacă 𝑎 > 0, 𝑏 > 0 avem

𝑎+𝑏
√𝑎2 + 𝑏2 ≥
2
Aplicând aceste inegalități obținem
𝑥+𝑦 𝑦+𝑧 𝑧+𝑥
𝑥+𝑦+𝑧+ + + = (√2 + 1)(𝑥 + 𝑦 + 𝑧) ≤ 𝑆 (1`)
√2 √2 √2
Pe de altă parte, inegalitatea mediilor aritmetică și geometrică arată că
𝑥+𝑦+𝑧 3
≥ √𝑥𝑦𝑧
3
astfel încât vom avea 3(√2 + 1) 3√𝑥𝑦𝑧 ≤ 𝑆.

Volumul este
𝑥𝑦𝑧
𝑉=
6
70
de unde
𝑆3
𝑉≤
162(√2 + 1)
Tetraedrul fiind tridreptunghic, volumul său este o funcție crescătoare de

fiecare dintre lungimile 𝑥, 𝑦, 𝑧 ale muchiilor sale ortogonale. Pe de altă parte 𝑉

este și mărginit, deci va avea o margine superioară pe care o va atinge. De

asemenea 𝑥 + 𝑦 + 𝑧 este crescătoare și mărginită și deci va avea un maxim pe

care îl va atinge.

În aceste condiții
𝑆
max(𝑥 + 𝑦 + 𝑧) =
√2 + 1
fiind atins, rezultă că
𝑥𝑦𝑧
max 𝑉 = max
6
va fi atins când
𝑆
𝑥=𝑦=𝑧=
2(√2 + 1)
de unde

𝑆3 5√2 − 1 3
max 𝑉 = = 𝑆
6 ∗ 33 (√2 + 1) 162

Comentarii.1) În soluția prezentată în M.U. vol. 25. Nr.1 se obține același

rezultat afirmându-se că suma 𝑥 + 𝑦 + 𝑧 = data, deci produsul 𝑥𝑦𝑧 este maxim

când 𝑥 = 𝑦 = 𝑧. Această afirmație nu este însă riguroasă, fiindcă din enunț se

cunoaște 𝑆 = suma tuturor lungimilor celor șase muchii data de (1), iar din

(1`) rezultă doar marginea superioară a sumei 𝑥 + 𝑦 + 𝑧. De aceea, am folosit

raționamentul de mai înainte, care evită această afirmație.

2) Tehnica stabilirii inegalităților împrumută una din tehnicile

trigonometrice. Este nevoie să stăpânim, pe de o altă parte, o anumită rutină în

folosirea operațiilor elementare cu inegalități de bază.

71
Este surpinzătoare observația de bază a prof. A. Engel autorul articolului

”Inegalități” din M.U. că dacă 𝑥 ∈ 𝑅, cea mai importantă inegalitate este 𝑥 2 ≥

0, egalitate obținându-se numai pentru 𝑥 = 0. Este surprinzătoare, ca o sfidare,

dar este și instructivă. Într-adevăr, punând 𝑥 = 𝑎 − 𝑏, cu 𝑎, 𝑏 > 0 obținem o

suită de inegalități fundamentale ca

𝑎 𝑏
𝑎 + 𝑏 ≥ 2√𝑎𝑏 ⇔ 𝑎2 + 𝑏2 ≥ 2𝑎𝑏 ⇔ + ≥2
𝑏 𝑎
Apoi, altele din ce în ce mai complicate. De exemplu, din 𝑥 4 ≥ 0, pentru orice

𝑥 ∈ 𝑅, deduce

𝑥 4 + 4𝑥 2 + 4 ≥ 4𝑥 2 + 4 ⇔ (𝑥 2 + 2)2 ≥ 4(𝑥 2 + 1) de unde

𝑥2 + 2
≥2
0√𝑥 2 + 1
Care nu mai seamănă deloc cu 𝑥 4 ≥ 0

Metoda folosită în problemă poate fi adaptată și altor evaluări metrice în

geometrie. Acest gen de probleme apar des în olimpiade și concursuri.

3.3. Contribuție proprie

3.3.1. Problema nr. 1.

Aflați aria suprafeței cuprinse între graficele funcțiilor, folosind

programul Maple:

𝑓, 𝑔: 𝑅 → 𝑅, 𝑔(𝑥) = 2𝑥 2 − 1, 𝑓(𝑥) = 𝑥 + 2, atunci când 𝑥 ∈ [−1,5].

Demonstrație:

Comenzile în Maple sunt următoarele: Inițial trasăm graficele celor 2

funcții, cu albastru graficul funcției f(x) iar cu roșu cel al funcției g(x):

>

72
>

Apoi calculăm punctele de intersecție dintre graficele celor 2 funcții, iar în final

aria suprafeței. Succesiv găsim:

>

Deci aria cerută va fi 7.708(3).

73
3.3.2. Problema nr. 2.

Aflați aria suprafeței cuprinse între graficele funcțiilor, folosind

programul Maple:

𝑓, 𝑔: 𝑅 → 𝑅, 𝑔(𝑥) = 𝑥 3 − 1, 𝑓(𝑥) = 3𝑥 + 1, atunci când 𝑥 ∈ [−1,4].

Demonstrație:

Comenzile în Maple sunt următoarele: Inițial trasăm graficele celor 2

funcții, cu albastru graficul funcției f(x) iar cu roșu cel al funcției g(x):

>

>

Apoi calculăm punctele de intersecție dintre graficele celor 2 funcții, iar în final

aria suprafeței. Succesiv găsim:

>
74
Deci aria căutată cuprinsă între graficele celor 2 funcții pentru 𝑥 ∈ [−1,4], este
83
𝑆= = 20.75.
4

3.3.3. Problema nr. 3.

Aflați aria suprafeței cuprinse între graficele funcțiilor, folosind

programul Maple:

𝑓, 𝑔: [0, +∞) → 𝑅, 𝑔(𝑥) = √𝑥 + 1, 𝑓(𝑥) = 𝑥 2 + 1, atunci când 𝑥 ∈

[0,4].

Demonstrație:

Comenzile în Maple sunt următoarele: Inițial trasăm graficele celor 2

funcții, cu albastru graficul funcției f(x) iar cu roșu cel al funcției g(x):

>

75
>

Apoi calculăm punctele de intersecție dintre graficele celor 2 funcții, iar în final

aria suprafeței. Succesiv găsim:

>

Deci aria căutată cuprinsă între graficele celor 2 funcții pentru 𝑥 ∈ [0,4], este
77
𝑆= = 25. (6).
3

3.3.4. Problema nr. 4.

Un tetraedru 𝑉𝐴𝐵𝐶 are baza 𝐴𝐵𝐶 și lungimea înălțimii din vârful 𝑉

egală cu ℎ. La distațele ℎ/4 , ℎ/6 de vârful 𝑉 se duc paralele cu baza

obținându-se secțiunile (𝐴1 𝐵1 𝐶1 ) și (𝐴2 𝐵2 𝐶2 ).

76
 Aflați raportul volumul triunghiurilor de piramidă 𝐴𝐵𝐶𝐴1 𝐵1 𝐶1 și

respectiv 𝐴𝐵𝐶𝐴2 𝐵2 𝐶2 .

Demonstrație. Fie 𝑉1 volumul tetraedrului 𝑉𝐴𝐵𝐶, iar raportul înălțimilor

corespunzătoare este egal cu raportul volumelor celor două piramide, rezultă

1 1
𝑉𝑉𝐴2𝐵2𝐶2 = 𝑉 , 𝑉𝑉𝐴1𝐵1𝐶1 = 𝑉 ⇒
64 1 216 1
1 215
⇒ 𝑉𝐴𝐵𝐶𝐴2𝐵2𝐶2 = 𝑉1 − 𝑉1 = 𝑉
216 216 1
1 1 19
𝑉𝐴1𝐵1𝐶1 𝐴2𝐵2𝐶2 = 𝑉1 − 𝑉1 = 𝑉
64 216 1728 1
Deci raportul cerut va fi
215
𝑉
216 1 = 1720
19 19
𝑉
1728 1

3.3.5. Problema nr. 5.

Generalizați de mai sus știind că distanțele sunt ℎ/𝛼 și respectiv ℎ/𝛽 de

vârful 𝑉 unde 𝛼 > 𝛽.

Demonstrație. Procedăm analog

1 1
𝑉𝑉𝐴2𝐵2𝐶2 = 𝑉1 ; 𝑉𝑉𝐴 𝐵 𝐶 = 𝑉;
𝛼3 1 1 1
𝛽3 1
1 1 − 𝛽3
𝑉𝐴𝐵𝐶𝐴2𝐵2𝐶2 = 𝑉1 − 3 𝑉1 = 𝑉1
𝛽 𝛽3
1 1 1 1 (𝛽3 − 𝛼 3 )
𝑉𝐴1𝐵1𝐶1 𝐴2𝐵2𝐶2 = 3 𝑉1 − 3 𝑉1 = ( 3 − 3 ) 𝑉1 = 𝑉1
𝛼 𝛽 𝛼 𝛽 𝛼 3 𝛽3
Raportul va fi:
1 − 𝛽3
𝛽3 𝛼 3 (1 − 𝛽3 )
=
𝛽3 − 𝛼 3 𝛽3 − 𝛼 3
3
𝛼 𝛽 3

77
3.3.6. Problema nr. 6.

Aflați volumul suprafeței de rotație generat prin rotirea în jurul axei Ox

a curbei de ecuație 𝑓: [1,5] → 𝑅, 𝑓(𝑥) = 𝑥 3 , utilizând programul Maple, astfel

încât:

a) Să determinați exact volumul suprafeței de rotație.

b) Să determinați integrala care ne conduce la găsirea volumului

suprafeței.

c) Să fie trasat graficul suprafeței generate.

Rezolvare:

Pentru fiecare din cerințele de la a), b), c), vom aplica succesiv comenzile

(în Maple):

Astfel, generăm răspunsul pentru problema noastră:

a)

b)
c)

78
3.3.7. Problema nr. 7.

Aflați volumul suprafeței de rotație generat prin rotirea în jurul axei Ox

a curbei de ecuație 𝑓: [0,5] → 𝑅, 𝑓(𝑥) = 10𝑥 2 − 2𝑥 3 + 20, utilizând programul

Maple, astfel încât:

a) Să determinați exact volumul suprafeței de rotație.

b) Să determinați integrala care ne conduce la găsirea volumului

suprafeței.

c) Să fie trasat graficul suprafeței generate.

Rezolvare:

Pentru fiecare din cerințele de la a), b), c), vom aplica succesiv comenzile

(în Maple):

Astfel, generăm răspunsul pentru problema noastră:

a)

b)
c)

79
3.3.8. Problema nr. 8.

Aflați volumul suprafeței de rotație generat prin rotirea în jurul axei Ox

a curbei de ecuație 𝑓: [3,6] → 𝑅, 𝑓(𝑥) = 14𝑥 2 + 750𝑥 + 1, utilizând programul

Maple, astfel încât:

a) Să determinați exact volumul suprafeței de rotație.

b) Să determinați integrala care ne conduce la găsirea volumului

suprafeței.

c) Să fie trasat graficul suprafeței generate.

Rezolvare:

Pentru fiecare din cerințele de la a), b), c), vom aplica succesiv comenzile

(în Maple):

Astfel, generăm răspunsul pentru problema noastră:

a)

b)

c)

80
81
 Bibliografie:

[1] N. Teodorescu, A. Constantinescu, Probleme din gazeta matematică,

Editura Tehnică, București, 1984

[2] Gh. D. Simionescu și C. Coșniță, Geometrie manual pentru clasa a IX-a,

Editura didactica si pedagogică, Bucuresti, 1964

[3] http://ro.math.wikia.com/wiki/Aristotel

[4] http://www.ziare.com/magazin/descoperire/descoperire-istorica-a-

matematicienilor-care-il-intrec-pe-platon-1283237

[5] I. D. Albu, “Geometrie. Concepte şi metode de studiu. Partea I: Construcția

axiomatică a geometriei euclidiene”, Editura Mitron, Timișoara 1998

[6] I. D. Albu, I. D. Bîrchi, ”Geometrie vectorială în liceu”, Editura Bîrchi,

Timișoara, 2004

[7] C. Chirilă şi alții, ”Formarea continuă a profesorilor de matematică în

societatea cunoașterii”, Editorul materialului ISJ Iași, Iași 2012

[8] D. Brânzei, R. Brânzei, ”Metodica predării matematicii”, Editura

Paralela 45, Pitești 2010

[9] D. Brânzei şi alţii, ”Bazele raționamentului geometric”, Editura

Academiei, București, 1983

[10]. C. Cucoş, ”Teoria și metodologia evaluării”, Editura Polirom, Iași, 2008

[11] S. Vladimirescu, ”Probleme de coliniaritate și concurență în plan”,

Editura Sitech, Craiova, 2002

[12] L. Nicolescu, V. Boskoff, ”Probleme practice de geometrie”, Editura

Tehnică, București, 1990

[13] T. Lalescu, ”Geometria triunghiului”, Editura Apolo, Craiova, 1993

82
[14] Manuale alternative de Matematică pentru clasele a VI – a, a VII – a, a IX
– a, a X – a, a XI – a, Editurile Didactică și Pedagogică, Teora, All, Petrion,
Mathpress, 1995 – 2012

[15] Ghe. Ţiţeica, ”Probleme de geometrie”, Editura Tehnică, 1965

[16] A. Stoica şi alţii, ”Ghid practic de elaborare a itemilor pentru examene”, I.

S. E. , Bucureşti, 1996

[17] J. Hadamard, ”Lecţii de geometrie elementară”, Editura Tehnică,

Bucureşti, 1960

[18] Internet : www.Wikipedia ; www.MathWorld .

83
84