Duminica a 10-a după Rusalii.

Vindecarea lunaticului
În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh,
Dreptmăritori creștini,
Ne aflăm în duminica a 10-a după Rusalii, când Evanghelia ne relatează o minune, aceea a
vindecării unui tânăr grav bolnav, care suferea de un fel de epilepsie, cauzată de un anumit
soi de diavoli, numiți de către evangheliști ca fiind: ,,demoni muți și surzi”.
Mai mult, Evanghelistul Matei, înregistrând cuvintele tatălui copilului, despre boala fiului său,
spune că era ”lunatic”, adică crizele bolii se manifestau în raport cu fazele lunii.
1. Contextul și istorisirea minunii
Minunea are loc după evenimentul Schimbării la față a Mântuitorului. Mântuitorul era
împreună cu cei trei Ucenici ai Săi, Iacob, Ioan și Petru pe munte, unde li se descoperă întru
slava Sa, unde le arată lor că El este Dumnezeu.
La poalele muntelui, se aflau ceilalți Apostoli, însoțiți de unii cărturari. Aceștia erau
pretutindeni pe urmele Mântuitorului, căutând să-L ispitească și să-L prindă în cuvânt. De
față, mai era și o mare mulțime de oameni, bine intenționată, care doreau să-L asculte pe
Hristos.
A doua zi, Mântuitorul coboară din munte. Din mulțime, un om se desprinde, îi iese înainte,
cade în genunchi înaintea Lui, și-I spune: ,,Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care
are un duh mut”. Evanghelistul Luca, în textul paralel, ne spune că era SINGURUL LUI
COPIL: ,,Învățătorule, caută spre fiul meu, că numai pe el îl am”. În acest sens,
Evanghelistii se completează unul pe celălalt și astfel relatarea devine mai clară.
Auzid toate aceste cuvinte din gura tatălui, Iisus a adresat, în mod surprinzător, un reproș
mulțimii, spunând: ,,O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când
vă voi suferi? Aduceți-Mi-l aici! (Mt. 17, 17)
O întrebare esențială este: De ce s-a supărat Mântuitorul pe mulțime?!
Nu știm motivul pentru care Domnul Hristos adresează un astfel de reproș mulțimii – ÎNSĂ
ÎL PUTEM DEDUCE. Ucenicii, înainte de a ajunge Mântuitorul, au încercat să-l vindece pe
acest tânăr – însă NU AU REUȘIT.
Din această pricină, este probabil ca o parte din mulțime (nu este exclus chiar și tatăl
copilului), să fi intrat în logica cărturarilor și să se fi îndoit, într-adevăr, de puterea pe
care Ucenicii o aveau – anume aceea de a face minuni – putere pe care au primit-o de la
Învățătorul lor.
Mai mult, mulți oameni din mulțime au fost prezenti în alte rânduri la minunile pe care
Mântuitorul le-a săvârșit. Să le fi uitat?! Și-atunci Iisus, ca Dumnezeu, cunoscând îndoiala
lor, gândurile și inima, le reproșează supărat, necredința – ATÂT NECREDINȚA
MULȚIMII, CÂT ȘI A UCENICILOR. Și le zice: ,,O, neam necredincios și îndărătnic,
până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi?... Aduceți-Mi-l aici!”.
În cele din urmă, Mântuitorul săvârșește minunea: îl ceartă pe acest duh necurat, iar copilul
se face sănătos. În plan spiritual, porunca ”Aduceți-l la Mine” are un profund mesaj
pentru noi, pentru că suntem datori să-i aducem la Mântuitorul, pe cei care în această viață
NU VORBESC DESPRE DUMNEZEU și NU VOR SĂ AUDĂ DESPRE DUMNEZEU.
Doar întâlnirea cu Hristos Iisus – este singura cale a vieții, care duce negreșit către mântuirea
sufletului!
2. Interpretarea minunii și mesajul ei pentru noi
Iubiți credincioși,
Aceasta este minunea. Deși ucenicii încearcă și nu reușesc să-l vindece pe copil, Domnul
Hristos îl videcă în cele din urmă. La final, ucenicii se apropie de Hrisos și îl întreabă de
ce nu au reușit să săvârșească ei minunea. Am să vă rog să fim atenți la acest pasaj
scripturistic, pentru că ne oferă răspunsul la anumite cerințe duhovnicești pe care Dumnezeu
ni le transmite, dar pe care unii nu le apreciază și încearcă să le înlăture:
,,Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, L-au întrebat deoparte: ,,De ce noi n-am fost în stare
să-l scoatem?” Iar Iisus le-a răspuns: Din pricina puținei voastre credințe; că adevăr vă
grăiesc: Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-
te de aici acolo!, și se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință. Căci soiul acesta de
demoni nu iese decât numai prin rugăciune și prin post”. (Mt. 17, 19-21).
Iată câteva cuvinte minunate ale lui Hristos! De aceea, am ales ca subiectul și titlul
cuvântării de azi să fie acesta: ,,CREDINȚA, RUGĂCIUNEA ȘI POSTUL – CĂILE DE
REFUGIU ȘI DE COMUNICARE CU DRAGOSTEA LUI HRISTOS”
Iubiți credincioși,
Am auzit chiar cuvintele lui Hristos despre credință, rugăciune, dar și post. El le spune atât,
Apostolilor, cât și nouă, de ce anume nu au reușit să-L vindece pe acest copil demonizat. Iar
motivul a fost: credința era puțină, iar soiul acela de demoni, se scotea doar cu
rugăciune și post – prin urmare și acestea din urmă probabil lipseau din viața
Apostolilor.
Despre credință, am mai discutat. Despre rugăciune, știm că trebuie să ne rugăm neîncetat -
după cum ne spune și Sfântul Apostol Petru. Însă, ce știm despre post?! Unii susțin că
postul nu este necesar în viața omului; Unii, îl aseamănă cu o dietă; Alții – îl fac din
obligație; Alte Biserici – nu îngăduie postul; Alte Biserici, îngăduie un post ușor...
Și atunci, CE ESTE POSTUL? CUM AR TREBUI SĂ ÎL ÎNȚELEGEM NOI. APARE
EL ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ?
Postul este o cale prin care, noi creștinii, ne jertfim, ne nevoim de dragul lui Dumnezeu.
Prin post, ar cu dragoste să ne apropiem de Dumnezeu. Postul trebuie săvârșit doar de
dragul lui Dumnezeu și el NU ESTE ASEMENEA UNEI DIETE SAU A UNUI REGIM.
Unii susțin că postul nu este important, și spun deseori: ,,Nu ceea ce intră pe gură contează,
ci ceea ce iese din gură”. Și atunci, dacă nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, atunci DE
CE MÂNTUITORUL NE SPUNE ASTĂZI DESPRE IMPORTANȚA POSTULUI?!
ATUNCI, DE CE ÎNSUȘI MÂNTUITORUL POSTEȘTE 40 de zile?. NE spune Sfânta
Scriptură: ,, Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi
după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit”. Mai mult decât
atât, Moise postește și el în Vechiul Testament: Ne spune Moise: ,, „Apoi am îngenuncheat a
doua oară înaintea Domnului, ca şi întâia oară, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să
mănânc pâine şi fără să beau apă; m-am rugat pentru păcatele voastre cu care aţi greşit voi,
făcând rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului vostru şi mâniindu-L“ (v. 18).
Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor. Cele
două, postul și rugăciunea sunt cele două aripi ale sufletului – cel care tinde către
Dumnezeu.
În final, doresc să închei cu o povestioară. Se spune că un paianjen și-a țesut un fir din vârful
unui copac până jos, la poalele lui. (Știm că firul țesut de păianjen – îl ajută pe acesta ca,
atunci când simte un pericol, repede să se refugieze sus și astfel să-și salveze viața). De
asemenea, la poalele copacului și-a țesut o rețea întreagă de fire, fire mai mici cu ajutorul
cărora să-și prindă prada. Și într-o zi, văzând cât de multă hrană are adunată, simțindu-se
BINE în NEȚUL LUI, ÎN REȚEAUA SA DE FIRE MAI MICI, ȘI-A ZIS că ar fi bine SĂ TAIE
FIRUL CEL LUNG, care făcea legătură cu vârful copacului – CU LOCUL SĂU DE
REFUGIU.
S-a gândit, astfel, că ar fi bine să se concentreze doar pe lucrul de jos și NU PE CEL DE
DEASUPRA. Și așa a făcut!. Dar, într-o zi, e atacat de un val de insecte și alți dăunători. A
prins paianjenul o insectă, a prins două, trei, în plasa sa. Însă, la un moment dat – SE VEDE
SUFOCAT. ÎNCEARCĂ SĂ SE REFUGIEZE LA LOCUL LUI DE SALVARE, DIN VÂRFUL
COPACULUI ... Însă, LEGĂTURA CU EL, NU MAI EXISTA. A TĂIAT-O. Și astfel, atacat
din toate părțile, este învins și, în cele din urmă, omorât.
Concluzia este că, el și-a curmat singur viața în momentul în care a rupt legătura cu punctul
lui de refugiu, cu punctul lui de salvare. TÂLCUL acestei istorioare este unul simplu:
CÂND LEGĂTURA CU CERUL S-A TĂIAT, ȘI EXISTENȚA S-A CURMAT!
Ori, spuneam că rugăciunea, postul și credința – sunt legăturile noastre cu Dumnezeu. SĂ NU
RUPEM, iubiți creștini, LECĂTURA NOASTRĂ CU PUNCTUL NOSTRU DE
REFUGIU, CU LOCUL NOSTRU DE SALVARE = adică cu CERUL. Să ne străduim în
nevoință, în post și în rugăciune pentru a nu pierde legătura noastră cu Hristos. Amin!