Sunteți pe pagina 1din 2

Duminica 31 după Rusalii.

Vindecarea orbului din Ierihon


În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh,
Iubiți credincioși, Evanghelia acestei duminici, ne prezintă minunea vindecării unui orb. În
timp ce Domnul Hristos se apropia de cetatea Ierihon, un orb auzind că prin apropiere trece
Iisus Nazarineanul, a început să strige după mila Mântuitorului – din dorința de a-și recăpăta
vederea.
În această duminică, iubiți credincioși, vă invit să ne oprim la această minune și interpretând-
o, să subliniem NECESITATEA VEDERII TRUPEȘTI în viața noastră – DAR CEL MAI
IMPORTANT – la NECESITATEA VEDERII SUFLETEȘTI în viața noastră.
Evanghelia acestei duminici ne spune că, auzind forfota mulțimii, orbul întreabă ce se
petrece? I se spune: ,,Trece Iisus Nazarineanul!”. Atunci, în bezna vederii sale, orbul a
început să strige: ,,Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!” (Lc. 18, 39). Astfel, noi ne dăm
seama că, acest orb – prin folosirea sintagmei ”Fiul lui David”, auzise de minunile lui Iisus și
auzise că El este Mesia.
Auzindu-l strigând, mulțimea de oameni l-a certat, însă orbul – se încăpățâna strigând și mai
tare: ,,Fiule al lui David, miluiește-mă!”. Această perseverență a credinței și a încrederii în
Dumnezeu, l-a impresionat pe Iisus. Așa se face că El se oprește din drum și poruncește să
fie adus orbul la Sine. Iar Iisus l-a întrebat: ,,Ce vrei să-ți fac?” Iar el a răspuns:
,,Doamne, să-mi recapăt vederea”.
În virtutea autorității și a puterii dumnezeiești, pe care o avea, Mântuitorul îi spune: ,,Capătă-
ți vederea!”. Cu alte cuvinte: Vezi! Mai apoi, Domnul Hristos adaugă și motivul pentru care
a rostit cuvintele: ,,Capătă-ți vederea!” : ,,Credința ta te-a mântuit!” (Lc. 18, 42). Așadar,
orbul nu putea privi, dar, prin credință, a putut vedea!
Cât de fericiți au putut fi ochii lui?! N-a văzut doar lumina zilei, ci și pe IZVORUL
ACESTEIA – pe Dumnezeiescul Iisus! Partea finală a Evangheliei ne spune că, după ce și-a
recăpătat vederea, cel ce fusese orb, l-a urmat și l-a slăvit lui Iisus peste tot în cetate, devenind
prin mărturisirea sa, un ucenic de-al lui Hristos.
Iubiți credincioși,
Minunea relatată astăzi, are un semnificativ mesaj spiritual: cunoaștem toți că vederea
este probabil cel mai important lucru al vieții noastre. De asemenea, cunoaștem că există o
,,vedere fizică” și o ,,orbire fizică”. Însă, trebuie să fim conștienți că există o ,,vedere
spirituală” și o ,,orbire spirituală” – care poate fi observată în viața noastră și a semenilor
noștri. Așadar, NU TOȚI CEI CARE PRIVESC, VĂD, ȘI NU TOȚI CEI CARE NU POT
PRIVI, NU VĂD!
Mântuitorul Iisus Hristos și Sfânta Scriptură vorbesc de mai multe feluri de ”ochi” sau de
vedere:
a) ,,Ochi răi” : ,,Dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina
care se află-n tine este întuneric, cu atât mai mult întunericul” (Mt. 6,23)
b) ,,Ochii cu poftă vinovată”: ,,Pentru că tot ceea ce este în lume – pofta trupului și pofta
ochilor și trufia vieții – nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (1 In. 2, 16)
c) ,,Ochi pironiți” spre cer: ,,Și privind ei, în timp ce El mergea la cer, iată că lângă ei au
stat doi bărbați în haine albe, care au și zis: Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer?!”
(FA 1, 10-11).
d) ,,Ochi cu pai” și ,,ochi cu bârne” : ,,Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna
din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum îi vei zice fratelui tău: Lasă-mă să-ți scot paiul din
ochi!, și iată că-n ochiul tău este bârna? Fățarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și
numai atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău” (Mt. 7, 3-5).
e) ,,Ochi care nu văd, deși au vedere” : ,,Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți”
(Mc. 8, 18).
Așadar, iată că Mântuitorul vorbește metaforic de mai multe feluri de ,,ochi”, și
corespunzător acestora, de mai multe feluri de vedere. Este vorba de felul în care îl vedem
fiecare dintre noi pe Dumnezeu, creația Lui și pe cel de lângă noi, DAR NU CU OCHIUL
FIZIC, ci CU CEL SPIRITUAL!
Drama ne-vederii fizice este mare! Dacă am închide ochii pentru câteva clipe și am încerca
să mergem, am simți un dezechilibru total. Nici un pas al nostru nu va fi sigur, iar pericolul
împiedicării, al căderii și al rănirii este unul foarte mare. Același dezechilibru, cu toate
consecințele lui se petrece și în spațiul orbirii spirituale!
Cu toții avem ochi... Vedem și citim bine sensul și rațiunea a tot ceea ce ne
înconjoară?!?! Vedem soarele, vedem stelele, vedem florile, vedem păsările, simțim și
cunoaștem o parte din misterul legilor după care se conduce acest Univers, însă – reușim
să îl vedem în ele și pe Creatorul lor?!
Lipsa vederii spirituale ne determină să judecăm oameni și situații, înainte de a cunoaște
adevărul lucrurilor sau a situațiilor. Ne judecăm noi creștinii între noi, judecăm preoți,
judecăm profesori, judecăm medici, judecăm oamenii unei instituții, ne judecăm familia
si aproapele – să – atunci când judecăm – judecăm ținând cont de vederea spirituală?!
Sau doar de cea fizică care nu poate să pătrundă esența lucrurilor acestei vieți?!Dacă nu
mai vedem dincolo de tot ceea ce privim, atunci trebuie să strigăm și noi după
Mântuitorul pentru a ne ”da” sau ”reda” vederea!
Este necesar să fim conștienți că fiecare dintre noi vedem CE VREM și CÂT VREM! Vrem
să îl vedem pe Dumnezeu? Îl vedem! Dar nu-L vedem decât atât cât vrem sau cât dorim să îl
vedem.
În concluzie, ceea ce este important să știm este că, pentru fiecare dintre noi, Mântuitorul
trece prin Ierihon, adică prin cetatea vieții noastre. Este adevărat că, pentru că a ști că
trece, și cei din jurul nostru au un rol. Ei trebuie să ne spună că trece Iisus din Nazaret pe
lângă noi. Aceasta este misiunea lor, și-a noastră, a fiecăruia, să spunem lumii că trece Iisus
din Nazaret prin ea. Poate cineva, care nu vede (mai ales spiritual – asta în cazul în care –
chiar noi înșine nu vedem), va începe să strige după El! Și El se va opri în dreptul lui și-l
va întreba, precum odinioară pe orbul din Ierihon: ,,Ce voiești să-ți fac?”
Iar dacă noi, poate că fiecare dintre noi, am răspunde: ,,Să văd din nou, Doamne!” –
Mântuitorul ne va deschide atât ochii fizici, cât mai ales cei spirituali!

S-ar putea să vă placă și