Mișcarea Legionară

Mișcare de extremă dreaptă

 Legiunea Arhanghelul Mihail
(Mișcarea Legionară sau Garda de Fier)

Președinte primul
Corneliu Zelea Codreanu
secund
Horia Sima
Fondat 24 iunie 1927
în ilegalitate pe teritoriul României: ianuarie 1941
Sediu
Ideologie politică naționalistă-fascistă
fundamentalistă- religioasă,
Poziție politică extremă-dreaptă antisemită, antimasonică,
anticomunistă,
Afiliație mișcări fasciste
internațională
Afiliație europeană
Grup
europarlamentar
Culori verde
Site web
Vezi și Politica României

Partide politice
Alegeri

Modifică text  

Legiunea Arhanghelul Mihail, numită și Mișcarea Legionară, a

fost înființată în România interbelică, la 24 iunie 1927 de Corneliu
Zelea Codreanu - în urma rupturii dintre acesta și mentorul și
principalul său susținător, A.C. Cuza - ca o organizație paramilitară
teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul
organizațiilor naziste SA și SS[1], cu un caracter mistic-religios,
violent anticomunist, antisemit și antimasonic[2][3].
Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai Mișcării
Legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu
Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era
absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă
cu moartea (vezi mai jos asasinarea lui Mihai Stelescu).

După asasinarea lui Codreanu în noiembrie 1938, conducerea

Legiunii a fost preluată de Horia Sima. Dezordinile cauzate de
legionari în vara lui 1940 au dus în cele din urmă la abdicarea
regelui Carol al II-lea. La 4 septembrie 1940 Legiunea s-a aliat cu
Ion Antonescu, după zece zile fiind proclamat „Statul Național-
Legionar”, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță
politică.

Horia Sima a amplificat campania de asasinate politice,

economice, rasiale și de interese personale, campanie care a
culminat cu Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, o lovitură de
stat eșuată împotriva lui Antonescu și a armatei române. Ca
urmare, Legiunea a fost înlăturată de la guvernare, Horia Sima și
alți fruntași legionari refugiindu-se în Germania Nazistă. Practic
dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste,
„simiștii” lui Horia Sima și „codreniștii” conduși de Ion Zelea
Codreanu (tatăl lui Corneliu).

Istoric
La 9 februarie 1920 a apărut la Iași ziarul „Garda Conștiintei
Naționale” în care Codreanu și Constantin Pancu au publicat
„Crezul socialismului național-creștin”. Sintagma „creștin”
corespundea mentalității codreniste ca un adaus la curentul
politic nazist (național-socialist, 1919-1945, în germană
Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, unde cuvântul nazi
provine de la prescurtarea numelui național-socialism, în germană
Nationalsozialismus) importat din Germania.

În zilele de 4-6 septembrie 1920 a avut loc la Cluj primul congres

al studenților din România Mare. Corneliu Codreanu, în fruntea
unui grup de studenți naționaliști, a izbutit să impună congresului
hotărârea de eliminare a evreilor din organizațiile studențești.

La 10 decembrie 1922 Codreanu a organizat la Facultatea de

Medicină din București un congres al studenților simpatizanți,
care a emis o moțiune care cerea limitarea admiterii la studii (în
latină numerus clausus) pentru studenții evrei în universități, de
asemenea a fost criticată și „acțiunea politică a democrației
francmasonice”. Congresul s-a încheiat cu o manifestație
pogromistă în cartierul Văcărești, intens populat de evrei.
Pogromiștii au fost împrăștiați de jandarmi.

La 8 octombrie 1923 Corneliu Codreanu a convocat în casa lui

Nicolae Dragoș din str. 13 septembrie nr. 41, București, o grupă de
colaboratori care a decis „să pedepsească pe vinovații principali
care au prigonit studențimea și au trădat interesele țării în favoarea
evreilor, prin împușcarea politicienilor trădători și a plutocraților
evrei”. Participanții la „Complotul din Dealul Spirii”, Corneliu
Codreanu, Ion I. Moța, Ilie Gărneață, Tudose Popescu, Corneliu
Georgescu, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Vernichescu, Traian
Breazu, Nicolae Dragos, dr. C. Danulescu și Ion Zelea Codreanu au
fost arestați și internați la închisoarea Văcărești. Procesul care a
avut loc în 1924 i-a achitat pe complotiști.

În închisoare, Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului

Mihail”, organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a
„Frăției de Cruce”, organizație a tinerilor școlari naționaliști sub
vârsta de 18 ani.

În anul 1929, la o adunare a șefilor de cuiburi Codreanu a numit un

comitet de sfetnici numit Senatul legionar.

Articol principal: Senatul legionar.

În anul 1930, din motive electorale, Codreanu creează „Garda de

Fier”, „un gard împotriva expansiunii comunismului”, care urma să
fie un fel de partid-umbrelă pentru racolarea altor partide în scopul
prezentării la alegeri ca un front comun. Singurul partid care a
aderat la acest front a fost Legiunea Arhanghelul Mihail.
În pragul alegerilor parlamentare din 1933 Codreanu a întemeiat -
ca expresie politică a Mișcării Legionare - partidul Totul pentru
Țară (prezidat de ing. Gheorghe Clime), „...Legionarii s-au pregătit
de alegerile din țară cu un program atât de violent fascist, antisemit
și antioccidental, încât liberalul I. G. Duca, însărcinat de rege să
organizeze alegerile, a crezut de cuviință să interzică participarea la
alegeri a Gărzii de Fier”[4]. La 10 decembrie 1933, Duca a scos
Garda de Fier în afara legii. Membrii Gărzii au ripostat la 29
decembrie prin asasinarea premierului Duca în gara din Sinaia.
Asasinatul a fost comis de un grup de trei legionari, denumiți
ulterior Nicadori: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, și Doru
Belimace.

În procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de cei trei

executanți au compărut și Codreanu, generalul Gheorghe
Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții sub acuzația de
conspirație criminală, dar pe baza unor disputate circumstanțe
atenuante, au fost achitați.
Corneliu Zelea Codreanu și membri ai Mișcării Legionare în 1937

La 17 decembrie 1934, are loc Congresul Fascist de la Montreux -

Elveția, unde delegatul ML, Ion I. Moța propune o moțiune în
chestiunea evreiască și congresul, in unanimitate, hotărăște „să
combată acțiunea destructivă a evreilor”.

În alegerile din 1937, Legiunea a ieșit pe locul al treilea după

Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând
15,5% din sufragii. Carol al II-lea, care se opunea legionarilor, i-a
ținut în afara guvernului (până la aducerea la putere, la 5
septembrie 1940, la propunerea lui Horia Sima, a generalului Ion
Antonescu, care aderase la ML și de care a fost susținut).
Codreanu a fost arestat, închis în aprilie 1938 și în luna noiembrie
a aceluiași an, în timpul înscenării unei încercări de evadare,
împreună cu un număr de legionari, a fost ucis de jandarmi
(strangulat).

Colonelul Ion Antonescu și „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu (1935)

După asasinarea lui Codreanu, la conducerea ML a fost numit

Horia Sima.

În martie 1939, Armand Călinescu a format un guvern nou, dar la

21 septembrie 1939 un comando de legionari l-a asasinat și pe el,
potrivit declarațiilor legionare, ca pedeapsă pentru moartea lui
Codreanu.
O anexă secretă a pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23
august 1939 stipula că România va ceda teritorii în favoarea
Uniunii Sovietice. În iunie 1940 Uniunea Sovietică a transmis
României două ultimatumuri prin care cerea evacuarea imediată și
necondiționată a Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a ținutului
Herța. Guvernul român a cedat presiunilor sovietice și
germane[5][6][7].

La 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în

componență și câțiva miniștri legionari [8]. Succesul Moscovei a
determinat Ungaria să reclame revizuirea granițelor în
Transilvania, iar Bulgaria a pretins retrocedarea Cadrilaterului.
Puterile Axei au cerut părților implicate să-și rezolve problemele
prin negociere directă sau arbitraj. Cedările teritoriale românești
au fost facilitate de starea de derută și incapacitatea guvernului
condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a
angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare
națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat
un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală,
au întărit convingerea cancelarului nazist că acesta nu va
întreprinde măsuri hotărâte ci va consimți treptat la toate
pretențiile formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui
Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor
primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a
începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii
frontierelor[9].

Ion Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă

sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa progermană și
aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma[10][11].

Articol principal: Dictatul de la Viena.

La 4 septembrie 1940, sub presiunea opiniei publice (o mare

demonstrație a avut loc la București, manipulată de agitatori
legionari), Carol al II-lea l-a chemat la putere pe generalul Ion
Antonescu, demisionat din armată și aflat cu domiciliu forțat la
mânăstirea Bistrița cu condiția să formeze un guvern de uniune
națională. Horia Sima a încheiat o alianță cu Antonescu pentru
constituirea unui guvern legionar și a unui „Stat Național-
Legionar”. Partidele politice istorice au refuzat să participe oficial
la guvernare alături de legionari (la procesul său, în 1946,
Antonescu a declarat că guvernul de uniune națională nu a fost
creat din cauza „poltroneriei” (în franceză: lașitate) liderilor politici.
De menționat că în perioada de domiciliu forțat Antonescu a
purtat tratative cu Horia Sima prin intermediul prietenului,
emisarului și avocatului său dintr-un jenant proces de bigamie,
Mihai Antonescu. Generalul nu era sprijinit de vreun partid politic
și fără sprijinul ML ar fi eșuat, așa că s-a văzut obligat să admită
condițiile lui Horia Sima, inclusiv aderarea oficială la ML, apariții în
public îmbrăcat în cămașă verde și diagonală (uniforma
legionară), jurământul și salutul legionar.

A doua zi după formarea guvernului, Antonescu a cerut și a

obținut anularea constituției și dizolvarea Parlamentului, apoi,
printr-un puci reușit, l-a forțat pe regele Carol al II-lea să abdice în
favoarea fiului său, voievodul Mihai (18 ani).

Ion Antonescu și Horia Sima în uniforme legionare, salută cu salutul fascist, sub
portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestație a Gărzii de Fier, octombrie
1940

Articol principal: Ion Antonescu.

Antisemitismul - o caracteristică a Statului Național-Legionar

Ajunsă la putere, Legiunea a aplicat legi antisemite dure și jaful

organizat al avutului minorității evreiești[12], însoțit de arestări
samavolnice, schingiuiri și asasinate. Legionarii au asasinat și alți
cetățeni români, neevrei, pe motive politice, „morale”
(homosexuali reali sau presupuși) și adesea, din răfuieli
personale. Dintre asasinați, circa 2/3 au fost români și 1/3 evrei,
dar, comparativ cu procentul evreilor din totalul populației române,
legionarii au ucis circa 20 de evrei la fiecare neevreu ucis. („Cea
dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să
răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovați pentru starea de
nenorocire în care se zbate țara: românii sau jidanii? Am căzut
unanim de acord, că cei dintâi și mai mari vinovați sunt românii
ticăloși, care pentru arginții iudei și-au trădat neamul. Jidanii ne sunt
dușmani și în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină.
Conducătorii români care se așază pe aceeași linie cu ei, sunt mai
mult decât dușmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi și cea mai
cruntă se cuvine în primul rând trădătorului și în al doilea rând
dușmanului. Dacă aș avea un singur glonț, iar în fața mea un
dușman și un trădător, glonțul l-aș trimite în trădător.”C.Z.
Codreanu[13]).
Odată cu declararea Devei, orașul liderului legionar Ion Moța, ca
„oraș sfânt” au fost expulzați toți locuitorii evrei.[14]

Articol principal: Statul Național-Legionar.

Membrii Gărzii de Fier au pus la cale cel mai mare pogrom din
istoria Munteniei, în care au fost uciși peste o sută de evrei, iar
parte dintre aceștia au fost atârnați în cârlige la abator unde
cadavrele le-au fost pângărite și mutilate[15]. Carnajul de la abator
a fost negat de autori negaționiști ca înscenare pusă la cale de
Eugen Cristescu - șeful Serviciului Secret în timpul guvernării
Antonescu (vezi mărturia legionarului Ioan Ianolide, fost membru
al Frățiilor de Cruce, organizația de tineret a Mișcării
Legionare.[16]).

Articol principal: Pogromul din București.

Templul evreilor spanioli din București devastat și incendiat de legionari la 21
ianuarie 1941

Cadavre de evrei în pădurea Jilava în timpul rebeliunii legionarilor

În ianuarie 1941, Horia Sima și legionarii au declanșat o lovitură

de stat, un război civil, împotriva lui Antonescu și a armatei
române. Antonescu a reușit să învingă în trei zile rebeliunea
legionară, Legiunea fiind înlăturată de la guvernare. Hitler l-a
sprijinit pe Antonescu, de la care se aștepta să atragă și să
conducă România în războiul antisovietic, păstrându-i pe legionari
ca pe o contrapondere, ca pe o amenințare menită să-i asigure
fidelitatea conducătorului. Horia Sima și alți fruntași legionari s-au
refugiat în Germania (unde au fost cazați în lagărele de
concentrare Buchenwald, Dachau și Rostock, având însă o relativă
libertate de mișcare).

Articol principal: Rebeliunea legionară.

Scindarea Mișcării Legionare

Eșecul Rebeliunii, atribuit de o parte dintre legionari sub

conducerea tatălui lui Corneliu Zelea Codreanu, conducerii
dezastruoase a lui Horia Sima și a campaniei anti-legionare
pornită de Ion Antonescu a dus la scindarea ML în două grupări
inamice, „simiștii” - rămași credincioși lui Horia Sima - și
„codreniștii” sub conducerea lui Ion Zelea Codreanu. Divergențele,
acuzațiile reciproce, altercațiile dintre cele două grupări
antagoniste au continuat până la epuizarea fizică a implicaților.
Caracteristici
Despre originile mișcării, Neagu Djuvara scrie: „Mișcarea legionară
a fost o mișcare autohtonă, născută din grupări studențești
anticomuniste, între care una era condusă de Corneliu Zelea
Codreanu”[17]. În realitate, anticomunismul legionar s-a dovedit a fi
o frazeologie lipsită de baze factice și menită să motiveze
antisemitismul, având în vedere complexul de relații oculte dintre
comuniști și legionari[18]. „Să nu credeți, cum spun adversarii
Mișcării Legionare, că a fost o copie a nazismului sau a
fascismului”, mai spune Djuvara.

În închisoarea Văcărești, unde era deținut împreună cu un grup de

simpatizanți în urma „Complotului din Dealul Spirii”, (8 octombrie
1923), Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului Mihail”,
organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a „Frăției de
Cruce”, organizație a tinerilor școlari naționaliști până la 18 ani. Cu
această ocazie ia ființă primul „cuib” de legionari, prin ordinul nr. 1:
„Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în
afară cel ce are îndoieli. Fixez ca șef al gărzii de la Icoană pe Radu
Mironovici”. Cuibul, devenit elementul de bază al ML, era compus
de 3-13 legionari (exclusiv bărbați), sub comanda unui șef. Au
existat și cuiburi de doamne sau domnișoare denumite „cetățui”.

Aidoma altor mișcări europene fasciste contemporane, ML era

fulminant-antisemită și susținea teza existenței unei „agresiuni
rabinice împotriva lumii creștine”, care ar fi luat forme precum:
francmasoneria, freudianismul, ateismul, marxismul, bolșevismul,
războiul civil din Spania. Scopul acestor idei a fost vindecarea
societății și a națiunii (chiar dacă prin mijloace dure și uneori
abuzive).

Comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu. În prim-plan, în uniforme legionare, prim-

ministrul Ion Antonescu și vice-prim-ministrul Horia Sima. Pe planul al II-lea Wilhelm
Fabricius (primul din dreapta), ambasadorul Germaniei în România și gauleiter-ul
Ernst Wilhelm Bohle (al III-lea din dreapta)

Corneliu Codreanu se declarase adept fidel al politicii lui Hitler[19].

Membrii ML purtau uniforme asemănătoare cu cele militare, de
culoare verde, ca simbol al reînnoirii, de unde și denumirea
„cămășile verzi”, și se salutau folosind salutul fascist
(reactualizarea mussoliniană, apoi nazistă a salutului roman).
Principala siglă al mișcării a fost crucea triplă, reprezentând o
rețea de zăbrele de închisoare ca simbol al martiriului, denumită
de Codreanu „crucea arhanghelului Mihail”.

Specificul ML față de alte mișcări fasciste și fascistoide europene,

cu care a avut în comun recurgerea la terorism, violență și
asasinat politic, consta în fundamentalismul religios creștin-
ortodox. Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a
Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului
naționalist, stabilind o legătură structurală între creștinismul
ortodox și „românitate”, ca o deosebire de fascismul lui Mussolini,
deși dorea transformarea României în stat fascist, după modelul
italian. Ideologiile fascistă și nazistă erau folosite ca substrat de
îndoctrinare în cuiburile legionare (titluri de cursuri: „Afinitatea
între fascism și Mișcarea Legionară”, „Puncte comune între
hitlerism și Mișcarea Legionară”, etc. - C. Z. Codreanu: Cărticica
șefului de cuib). Pentru Codreanu, „Legiunea Arhanghelul Mihail va
fi mai mult o școală și o oaste, decât un partid politic”. Fapt este că
uniformele, cămășile verzi cu diagonală și pistol la șold copiate
după uniformele "cămășile negre" fasciste-italiene și "cămășile
brune" ale SA din Germania, precum și frazeologia mistic-
religioasă, patriotardă-xenofobă (pericolul reprezentat - în viziunea
codrenistă - de democrația liberală, care ar fi dus la acapararea
puterii în stat de către inamicii principali ai legionarilor și
naționaliștilor români, „evreii”: „democrația sfarmă unitatea
neamului românesc, expunându-l dezbinat în fața blocului unit al
puterii iudaice” să curețe țara de moravurile politice murdare, să
înlăture influența pernicioasă și cosmopolită a evreilor și a
masonilor... „Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer...” (C. Z.
Codreanu în cartea sa Pentru legionari) au atras o numeroși
studenți, preoți și intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil
Cioran, precum și personalități din protipendada română, ca
Ghica, Cantacuzino, Sturdza, Manu ș.a.[20].

Majoritatea susținătorilor ML erau studenți și țărani. Cu Zelea

Codreanu ca lider carismatic, ML s-a făcut cunoscută pentru
propaganda sa de succes, inclusiv o bună utilizare a
spectacolului. Prin marșuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri
patriotice, muncă voluntară și campanii cu caracter obștesc în
zonele rurale, ML își făcea cunoscută filosofia, care includea
antisemitismul, antiliberalismul, anticomunismul,
antiparlamentarismul și se prezenta ca alternativă la celelalte
partide, prezentate cu dispreț ca formațiuni politice corupte și
clientelare. Până și nunta lui Codreanu a fost regizată ca un act în
acest spectacol propagandistic.

Cultul morții
O altă trăsătură fundamentală a Legiunii a fost cultul morții,
considerată ca o alternativă normativă, preferabilă într-o situație
conflictuală:

„
Poporul nu se conduce după voința lui: democrația. Nici
după voința unei persoane: dictatura. Ci după legi. Nu e
vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale
de viață și norme, legi naturale de moarte. Legile vieții și
legile morții. O națiune merge la viață sau la moarte după
cum respectă pe una sau pe alta din aceste legi.
Țelul final nu este viața. (...) Acest moment final, „învierea
din morți”, este țelul cel mai înalt și mai sublim către care
se poate înălța un neam.
Neamul este deci o entitate care își prelungește viața și
dincolo de pământ. Neamurile sunt realități și în lumea
cealaltă, nu numai pe lumea aceasta. C.Z. Codreanu[21].
 Legionarul iubește moartea, căci sângele lui va servi
pentru plămădirea cimentului României legionare.
(C.Z.Codreanu: „9 Porunci Legionare”, din ziarul G.d.F. a
Basarabiei)
Moartea, numai moartea legionară (...) / Ni-i dragă
moartea pentru Căpitan! - Radu Gyr: „Imnul Tinereții
Legionare””

În mai 1933 s-a constituit din ordinul lui Codreanu „Echipa Morții”.
Membrii echipei, formată din 15 oameni, majoritatea intelectuali,
porniți să execute directivele primite, au fost arestați. Procesul a
avut loc la Arad și s-a încheiat cu o nouă achitare.

Violențe

„„...Într-un proces în care era acuzat de un prefect ce se

purtase într-adevăr foarte urât cu studenții ... Corneliu
 Codreanu scoate revolverul și-l ucide pe-acest prefect ... de la
1863 și până la acest asasinat nu s-a petrecut în țara noastră
nici o crimă politică -- ceea ce contrasta cu „obiceiurile” din
Balcani. Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor:
au introdus în moravurile politice românești ceva ce nu făcea
parte din tradiția noastră””
—Neagu Djuvara[22].

Studentul Comârzan l-a dat în judecată pe prefectul de poliție din

Iași, Manciu pentru maltratare și l-a luat drept apărător pe
Codreanu. La 25 octombrie 1924, în timpul unei ședințe a
procesului, în plină instanță, Codreanu îl împușcă mortal pe
polițist. El este arestat, judecat și achitat pe motiv de legitimă
apărare.

În timpul detențiunii la închisoarea Văcărești, la 28 martie 1924,

Ion I. Moța l-a împușcat pe studentul Vernichescu, presupusul
trădător al complotului din Dealul Spirii. La 26 septembrie 1924 a
avut loc un proces care a durat câteva ore și care l-a achitat pe
Moța.

În iulie 1930, un student macedonean, Beza, îl împușcă pe

ministrul Constantin Anghelescu care dăduse o lege considerată
defavorabilă pentru macedoneni. Deoarece asupra studentului s-
au găsit manifeste ale Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu a
fost arestat și închis la Văcărești. La procesul care a urmat,
Codreanu a fost din nou achitat.

La 30 decembrie 1930, elevul Dumitrescu-Zăpadă membru al

„Frăției de Cruce”, a încercat să-l asasineze pe directorul ziarului
Adevărul.

La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare

al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar și anticodrenist
Mihai Stelescu pe motivul că acesta publicase în ziarul la care
lucra un articol care-l critica pe Codreanu și că ar fi organizat un
atentat la viața „Căpitanului”. Consiliul, respectiv Codreanu, l-a
declarat pe Stelescu „vinovat de înaltă trădare față de Legiune și
căpitan” și a decis excluderea lui Stelescu din mișcare cu
precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai
îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra
în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop,
numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”[23], dar
Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a
făcut laș, desfrânat și slab orator[24]. În 1936 un grup de zece
legionari, studenți în teologie, au pătruns în spitalul în care era
internat și l-au împușcat pe Stelescu în patul de spital, după care i-
au ciopârțit cadavrul cu topoarele, dansând în jur și cantând
psalmi pentru odihna celui ucis. Grupul criminali trimiși de
„Căpitan” să-l pedepsească pe disident a primit porecla
„Decemviri” („zece bărbați”).

Făptașii s-au predat poliției (Codreanu impunea executanților să

se predea poliției după executarea ordinului, posibil, pentru a se
asigura că organele de anchetă nu vor mai ajunge la cel care a
dispus și a organizat asasinatele) și au fost asasinați ulterior, în
1938, odată cu Codreanu.

În noaptea de 26-27 noiembrie 1940 un detașament al „poliției

legionare” a declanșat Masacrul de la Jilava, în care 64 de
generali, politicieni, fruntași ai parlamentarismului și ai politicii
române sunt asasinați în timp ce se aflau în stare de arest
preventiv la închisoarea Jilava. A doua zi, Traian Boeru cu o echipă
de legionari i-au ridicat de la domiciliile lor pe economistul Virgil
Madgearu (vezi Asasinarea lui Virgil Madgearu) și pe istoricul
Nicolae Iorga și i-au asasinat.

Au urmat rebeliunea legionară și Pogromul de la București.

Atitudinea Bisericii vizavi de legionarism

Nu se știe care a fost poziția Bisericii Catolice de pe teritoriul

român, la data apariției și a dezvoltării fenomenului legionar. În
schimb, Biserica Ortodoxă Română a fost scindată: cu toate că
ea, oficial, nu a sprijinit nici dogma, nici acțiunile legionare, unii
prelați ortodocși s-au lăsat manipulați (ispitiți), aderând într-un fel
sau altul la acest fenomen. Din cauza trădării dogmei ortodoxe,
Statul român (mai ales sub conducerea comuniștilor, care a
preluat, din 1946, puterea politică), s-a folosit de acest pretext atât
pentru vânarea anumitor grupări legionare (care s-au opus
deschis noii orânduiri instaurate cu ajutor sovietic, frustrând astfel
instalarea totală și rapidă a marxismului în societatea
românească), cât și pentru denigrarea publică și distrugerea lentă
a B.O.R.

În ciuda tăcerii Bisericii ultimului secol asupra fenomenului

legionar (cel puțin din 1991, când a fost adoptată noua Constituție
românească post-comunistă), Sfânta Tradiție a Bisericii romane
(ortodoxe) a condamnat indirect legionarismul, care conține idei
respinse de bulele emise de Primul conciliu ecumenic de la
Niceea, din 325, în privința ereziei marcionismului, de Conciliul
ecumenic de la Efes, din anul 431, în privința ereziei
pelagianismului, și de sinodul ortodox de la Constantinopol, în
anul 1872, în privința ereziei filetismului, ca și de conciliul catolic
de la Florența, în anul 1438, și de primul conciliu de la
Constantinopol, din 381. Astfel, ecourile de avertizare ale
Provindenței divine din acele dogme bisericești imuabile se pot
face auzite și azi, în ciuda îndepărtării în timp.

Relațiile dintre Mișcarea Legionară și

comuniști
Penetrarea elementelor comuniste în ML a început puțină vreme
după înființare, în 1927. „Mișcarea Legionară a reprezentat pentru
Partidul Comunist din România (PCdR) un concurent însemnat și
incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice și instaurarea
unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea
„eliminarea concurenților”, dorința de compromitere și distrugere
a adversarului. Competiția devine evidentă în condițiile în care,
prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român
devine „Stat național-legionar, iar Mișcarea Legionară este singura
mișcare recunoscută în noul stat”. Odată cu proclamarea statului
național-legionar, PCdR transmitea noi instrucțiuni și directive
membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea
între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât
mai mult în rândurile cămășilor verzi pentru a le compromite; să
speculeze toate nemulțumirile, creând cât mai multe dificultăți
guvernului“[25].

„Sovietele – cărora orice complicații de ordin politic intern din

România le foloseau – au căutat și reușit prin elementele ce se
infiltraseră în rândurile Mișcării legionare, pe de o parte, să fie
informate asupra activității interioare a Mișcării legionare, iar pe
de altă parte de a provoca tot prin aceleași elemente mișcări și
acțiuni anarhice conform cu interesele sovietice” declara SSI
privind implicarea comuniștilor în ML, în urma directivelor și
intereselor sovietice[26].
În „Darea de seamă asupra rebeliunii”, întocmită la sfârșitul lunii
februarie 1941 SSI analizează rolul jucat de elemente comuniste
în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 și ciudatele relații
dintre Horia Sima și militantul comunist Dumitru Groza („unul
dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga”)
care, cu protecția și aprobarea lui Horia Sima, urma să
reorganizeze și să conducă Corpul Muncitoresc Legionar (CML).
Conform documentelor din arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră
masiv în CML. În arhivele Siguranței și din cele ale Ministerului
Muncii se atestă că, între Horia Sima și conducătorii Partidului
Comunist ar fi existat relații mult mai vechi[27], fapt care ar putea
explica discrepanța dintre fulminanta propagandă legionară
anticomunistă și lipsa de activitate anticomunistă marcantă, în
fapte.

Deoarece în PCdR erau înscriși în perioada respectivă mult sub

1.000 de membri (dupa unele surse sub 300), numărul
comuniștilor strecurați printre legionari nu putea fi prea mare.
Parte dintre ei au devenit legionari convinși (Petre Țuțea), ceilalți
nu au cucerit poziții de conducere (cu mici excepții, ca mai sus) și
posibilitatea lor reală de a influența deciziile și acțiunile ML
așteaptă să fie elucidată, dar a fost suficientă pentru a folosi ca
un argument atât în mâna lui Antonescu, pentru discreditarea
legionarilor față de Hitler, cât și în mâna legionarilor, care s-au
grăbit să-i acuze pe comuniști ca principalii agitatori și executanți
ai Rebeliunii.

Legionarii în perioada postbelică

În România

Autoritățile comuniste din România postbelică, prin intermediul

Securității au întreținut o evidență a foștilor legionari în scopul
racolării de colaboratori. Parte dintre foștii fruntași legionari au
fost arestați și supuși - de la caz la caz, în funcție de acordul de a
colabora - la regimuri de detenție de diferite grade de duritate. În
realitate Securitatea nu a dus lipsă de colaboratori foști
legionari.[28].

În afara grupului Antonescu, sentințele Tribunalelor Poporului de

condamnări la moarte nu au mai fost executate și până în anul
1963 închisorile fuseseră golite de legionari.

Edificator este cazul lui Radu Lecca, unul dintre cei 13 condamnați
la moarte de Tribunalul Poporului din București în 1946, din grupul
lui Antonescu. El a fost grațiat cu comutarea pedepsei în
închisoare pe viață apoi, aflat în custodia și sub anchetele
Securității, a făcut o serie de depoziții în privința regimului pe care
îl deservise cu fidelitate, și care au fost adunate într-un dosar
special. Istoricul Jean Ancel a lansat supoziția că Securitatea, pe
faptul că Lecca, la conducerea „Centralei Evreiești - CE”, a avut un
rol principal în Holocaustul românesc, l-a convins să scrie o
versiune personală a istoriei României în cel de-al doilea război
mondial, care să estompeze Holocaustul.[29]. Pentru a-i facilita
scrierea acestei cărți i s-a redus pedeapsa la 18 ani și 6 luni și
apoi, după începerea scrierii cotroversatelor sale memorii a fost
eliberat definitiv din inchisoare, în 1963.[30]. Vezi și cazurile Radu
Gyr, Nichifor Crainic, Marieta Sadova, etc.

Participarea la Războiul rece și colaborarea cu CIA

Ziaristul Virgil Lazăr a publicat un articol în ediția internetică a

ziarului România Liberă din 5 august 2011 cu titlul Cum a recrutat
CIA legionari români.[31] Dezvăluirile acestui articol se bazează pe
studiul prof. univ. dr. Gheorghe Gorun și a lect. dr. Hadrian Gorun
publicat integral de portalul Ziaristi Online Ro sub titlul
„Colaborarea Mișcării Legionare cu CIA și NATO”[32], în care este
tratat cazul agentului secret legionar Mircea Popovici, parașutat în
România de forțele speciale americane în noaptea de 1-2
octombrie 1952. De asemenea, în lucrarea istoricului dr Ilarion Țiu,
"Istoria Mișcării legionare. 1944–1968" (Târgoviște, Editura
Cetatea de Scaun, 2012, 270 p.), în Capitolul 2, intitulat "Forme de
activitate clandestină după „pactul de neutralitate“", este relevat
rolul „Serviciului de informații pro-american al Mișcării
legionare”.[33] Date despre Serviciul de Informații al Mișcării
Legionare (SIMLR) și colaborarea acestuia cu forțele NATO se
găsesc și în volumul I al lucrării "Cartea Albă a Securității" editat
de Serviciul Român de Informații (SRI) cât și în cartea prof. dr.
Tiberiu Tănase, "Fețele Monedei. Mișcarea legionară între 1941-
1948".

Sub presiunea serviciilor secrete americane (CIA) și franceze, care

începuseră recrutarea de colaboratori anti-comuniști, participanți
potențiali la Războiul rece care se întrevedea, Tribunalul
Internațional de la Nürnberg a scos Garda de Fier de sub acuzația
de fascism-nazism. Serviciile secrete franco-americane au vrut să
se folosească de membrii Gărzii de Fier pentru a face legătura cu
grupurile de rezistență din munții României. Așa s-a ajuns și la
Horia Sima care, fericit să-și găsească un nou debușeu, a primit
oferta franco-americană cu entuziasm. El a recrutat voluntari
dintre legionarii români aflați în lagărele de refugiați din Isny,
Biberach, Lindfau - din Germania - și în altele din Franța.
CIA a înființat „Oficiul de Coordonare Politică” (O.P.C.), sub
conducerea lui Frank Wisner și a șefului operațiunilor secrete al
CIA, Gratien Yatsevich, cu misiunea de a recruta refugiați români
aflați în Germania, Austria și Iugoslavia în cadrul rețelelor de
agenți în țările din blocul sovietic. 100 de legionari voluntari au
fost echipați și instruiți în Italia și Grecia, 50 pentru parașutare în
România și 50 pentru susținerea lor logistică de la bazele de
pornire. Parașutările au început în noaptea de 1 spre 2 octombrie
1952. Au fost lansați Mircea Popovici împreună cu Alexandru
Tănase din Băbeni - Vâlcea, într-o zonă de lângă Calafat (au făcut
parte din echipa parașutată „Robert"). Apoi au mai fost parașutate
alte trei echipe: la 1 iulie 1953, echipa „Pascal", formată din
Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, în Munții
Apuseni; echipa „Jaques", formată din Ion Samoilă, Ion Golea și
Ion Tolan, parașutați lângă Agnita în noiembrie 1951, și „Fii
Patriei": Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, parașutați în iulie
1953, în zona împădurită dintre județele Satu Mare, Sălaj și Bihor,
iar din Grecia a fost parașutat Toma Bebi, care, imediat ce a ajuns
la sol, s-a predat Securității și a colaborat cu ea până la prinderea
celorlalți 12 legionari parașutați.

Prinși, legionarii au fost judecați ca spioni, condamnați la moarte

și executați (împușcați la Jilava).

Imnuri
Repertoriul legionar era format din câteva zeci de imnuri, multe
uitate și pierdute, altele, adunate în broșuri editate de edituri de
profil neo-legionar (pecum: Dincă, Sorin (redact.): Cântece
legionare - Scribd, [1] , 6 martie 2010 și 28 februarie 2011, sau
Tota, Ioan-Laurian (edit.): Cărticica de cântece legionare - Noi Dacii,
Editura L.A.M., Bucuresti, 1997), pe versurile unor poeți legionari
ca Radu Gyr - devenit apoi colaborator cu regimurile lui Antonescu
și respectiv, cu presa Securității: „Imnul tinereții legionare”,
„Marșul legionarilor olteni”, „Imnul muncitorilor”, „Imnul eroilor
Moța – Marin”, „Imnul eroilor legionari de la Majadahonda”, „Imnul
biruinței”, „Cântec de leagăn” etc., majoritatea pe muzica lui Nello
Manzatti (Ion Mânzatu), Simion Lefter: „Cântecul legionarilor
căzuți”, „Cântecul nicadorilor”, „Doina nicadorilor”, „Veniți cu noi”,
„Doina închisorilor”, „Hora legionarilor”, „Peste mormântul tău
sfânt”, apoi „Imnul Legiunii Arhanghelul Mihail” de Iustin Ilieșiu,
„Înainte” de Viorica Lăzărescu, „Cântec de luptă” de C. Savin, „De
prin străinele meleaguri” și „Părintească dimândare” de
C.Belimace, „Urlă dușmanii” de Par. Cucuetu, „Ștefan vodă”
(Marșul legionarilor Vrânceni) de Al. I. Popescu, „Cu fruntea sus”
de Virgil Rădulescu și Traian Puiu, „Echipa morții” de Nicu Iancu,
„Marșul legionarilor tecuceni”, „Dealul negru” de Misu Gaftoiu,
„Ardealul tânăr legionar” de Stefan Curcă, „Imnul românilor
secuizați” de Horatiu Comaniciu, „Imnul lagărelor” de Valeriu
Cârdu, „Chemarea jertfei” de Bartolomeu Livezeanu, „Marșul
biruinței” de V. Zeană, „Doina comandantului”, „Imnul echipei Miti
Dumitrescu” de Ion Tolescu, Muzica: I. Cubicec, „În crezul tău” și
„Pornesc din neam” de D. Leonties Muzica: I. Roth.
Octavian Racu susține că „Imnul legionarilor căzuți” (sau
„Cântecul legionarilor căzuți” ?), pe versurile lui Simion Lefter, care
deplânge moartea lui Zelea Codreanu, este o compilare din
folclorul căzăcesc, pe baza versurilor poetului ucrainean Mihailo
Petrenko (1817-1862) (în ucraineană „Взяв би я бандуру”), iar
muzica a fost compusă de Vladislav Zaremba (1833-1902), de
origine poloneză[34].

Reflectarea în cultură
Filme
Mateescu, Dan (scenariu și comentariu), Vișinescu, Mihai
(Regie): România și dictaturile ei - Mișcarea legionară (1996),
Vertical Film și Arhiva națională de filme
Literatură
Călinescu, George: Bietul Ioanide (1953)

Note
1. ^ Cretzianu, Alexander. Relapse Into Bondage, Political
 Memoirs of a Romanian Diplomat, 1918-1947, p.218. Iași: The
Center for Romanian Studies, 1998.
2. ^ Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, p.
341
3. ^ Djuvara, Neagu: O scurtă istorie a românilor povestită celor
tineri
4. ^ Djuvara, Neagu: op. cit., p. 241
5. ^ Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin. România și pactul
Ribbentrop–Molotov, p. 92–96, București, Danubius, 1991.
6. ^ Dobrinescu, Valeriu–Florin și Constantin, Ion: Basarabia în
anii celui de al doilea război mondial, pp. 149-191, Iași, 1995.
7. ^ Constantin, Ion: România - Marile Puteri și problema
Basarabiei, pp. 62-100, București, 1995.
8. ^ en Sulzberger, CL în NY Times, 5 iulie 1940
9. ^ Brestoiu, Horia: Impact la paralela 45, p. 251, Editura
Junimea, Iași, 1986, (Open Library) OL17337500M
10. ^ fr Le Figaro, 9 august 1940.
11. ^ en NYT, 9 august 1940.
12. ^ en Dean, Martin: Robbing the Jews - The Cofiscation of
Jewish Property in the Holocaust, 1935 - 1945, Cambridge
University Press, 2008.
13. ^ Zelea Codreanu, Corneliu: Pentru Legionari, op. cit.
14. ^ Pandrea, Petre: Garda de Fier. Jurnal de filozofie polotică.
Memorii penitenciare, p.164, ed.Vremea, București, 2001.
15. ^ Institutul Yad Vashem, Raportul Comisiei internaționale
asupra Holocaustului din România, cap. 5
16. ^ Ianolide, Ioan: Întoarcerea la Hristos - document pentru o
lume noua, pp. 35-36
17. ^ Djuvara, Neagu: op. cit., p. 214
18. ^ Tănase, Tiberiu: Fețele Monedei. Mișcarea legionară între
1941-1948, pp. 208-214, Editura Tritonic, 2010, ISBN 978-606-
8139-10-4.
19. ^ Titu, Ilarion: Mișcarea legionară, reactivată de americani,
http://www.jurnalul.ro/scinteia/jurnalul-national/miscarea-
legionara-reactivata-de-americani-119387.html 12 martie
2008
20. ^ Boia, Lucian: Capcanele istoriei. Elita intelectuală
românească între 1930 și 1950, Editura Humanitas, 2011, ISBN
978-973-50-3196-1
21. ^ Zelea Codreanu, Corneliu: Pentru Legionari. București, Totul
Pentru Tara, 1936
22. ^ Djuvara, Neagu: op. cit., pp.239-240.
23. ^ Sima, Horia: Istoria Mișcării Legionare, p. 98
24. ^ ***: Cruciada Românismului, I: 18, 4 aprilie 1935
25. ^ Georgescu, Maria: Verzii și roșii, mână în mână, p. 44, rev.
„Dosarele Istoriei”, nr. 9/2000
26. ^ Troncotă, Cristian: România și frontul secret, p. 286, Editura
Elion, București, 2008.
27. ^ Tănase, Tiberiu: Rebeliunea legionară, influențată de
sovietici?, Notă a DGS, din martie 1941, A.N.B, fond DGP, Dosar
1/1941, f. 2 și Ordinul nr. 87/1941 A.N.B., fond DGP, D.2/1941,
f. 11. și f. 97, „Historia” 21 februarie 2011,
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rebeliunea
-legionara-influentata-sovietici
28. ^ Boia, Lucian: Capcanele istoriei, op. cit.
29. ^ en Ancel, Jean: The Economic Destruction of Romanian
Jewry, pp.426-428, Ierusalim, Yad Vashem, 2007.
30. ^ en Deletant, Dennis: Hitler's Forgotten Ally: Ion Antonescu
and His Regime, Romania, 1940-1944, Palgrave Macmillan,
London, p. 226, 2006. ISBN 1-4039-9341-6.
31. ^ Romania libera - stiri iesite din tipar - actualitate, investigatii,
politica, cultura, diaspora, video, anunturi de mica publicitate
32. ^ Colaborarea Miscarii Legionare cu CIA si NATO. Studiul
integral al profesorilor Gheorghe si Hadrian Gorun, fotografii si
video-marturii - Ziaristi OnlineZiaristi Online
33. ^ Blog protejat › Autentificare
34. ^ Racu, Octavian: [www.frontpress.ro/2013/04/cantec-
legionar-cu-radacini-cazace.html], accesat: 7 mai 2015.

Bibliografie
Brunea-Fox, Filip: Orașul măcelului (Jurnal al rebeliunii legionare
din 1941, de la București), 1944.
Veiga, Francisco: Istoria Gărzii de Fier 1919-1941 - Mistica
ultranationalismului, Editura Humanitas, 1993
en Weber, Eugen: Romania în The European Right: A Historical

Profile ed. Hans Rogger and Eugen Weber, University of

California Press, 1965.
en Seton-Watson, Hugh, Eastern Europe Between the Wars 1918-

1941, Connecticut, Archon Books, 1967.

en Nagy-Talavera, Nicholas M., The Green Shirts and the Others:

A History of Fascism in Hungary and Rumania, 1970. ISBN 973-

9432-11-5, ISBN 0-8179-1851-5
es Sima, Horia: ?Que es el nacionalismo?, Publ.: Fuerza Nueva,

1976, ISBN 84-7378-009-4, ISBN 978-84-7378-009-4.

en Weber, Eugen: The Men of the Archangel, în International

Fascism: New Thoughts and Approaches, ed. George L. Mosse,

SAGE Publ., 1979, ISBN 0-8039-9842-2 and ISBN 0-8039-9843-0
[Pbk]).
en Payne, Stanley G.: Fascism: Comparison and Definition, pg.

115-118, University of Wisconsin Press, 1980, ISBN 0-299-

08060-9.
en Cullen, Stephen M., Leaders and Martyrs: Codreanu, Mosley

and Jose Antonio. pp. 408–430, History 71, October 1986.

en Philip, Biographical Dictionary of the Extreme Right Since

1890, 1991.
Codrescu, Răzvan, În căutarea Legiunii pierdute, ed. a II-a, Editura
Christiana, București, 2012. ISBN 978-973-1913-48-3
en Griffin, Roger (ed.): Fascism, Oxford Readers, Part III, A., XI.

"Romania", pg. 219-222 Oxford University Press, 1995, ISBN 0-

19-289249-5.
en Ronnett, Alexander E.: The Legionary Movement, Loyola

University Press, 1974; II-nd ed. published as Romanian

Nationalism: The Legionary Movement by Romanian-American
National Congress, 1995, ISBN 0-8294-0232-2.
en Sima, Horia: The History of the Legionary Movement,

Legionary Press, 1995, ISBN 1-899627-01-4).

en Sturdza, Michael: The Suicide of Europe: Memoirs of Prince

Michael Sturdza, American Opinion Books 1968, ISBN 0-88279-

214-8).
en Cogan, Kevin: Dreamer of the Day: Francis Parker Yockey and

the Postwar Fascist International, Autonomedia, 1999, ISBN 1-

57027-039-2.
en Ioanid, Radu: The Sword of the Archangel, Columbia

University Press, 1990, ISBN 0-88033-189-5.

en Volovici, Leon: Nationalist Ideology and Antisemitism: The

Case of Romanian Intellectuals in the 1930s, Pergamon Press,

Oxford, 1991.
en Ronnett, Alexander E., Romanian Nationalism: The Legionary

Movement, ISBN 0-8294-0232-2 Chicago, Loyola University

Press, 1995
Ornea, Z.: Anii treizeci: Extrema dreapta romaneasca, Editura
Fundației Culturale Române, 1995, ISBN 973-9155-43-X, ISBN
978-973-9155-43-4. ( en Ornea, Z: The Romanian Extreme Right,
East European Monographs, 1999, ISBN 0-88033-430-4, ISBN
978-0-88033-430-3).
Sima, Horia: Mișcarea Legionară și monarhia, Ed. Agora, 1997,
ISBN 973-9147-33-X, ISBN 978-973-9147-33-0.
en Ioanid, Radu: The Sacralised Politics of the Romanian Iron

Guard - Totalitarian Movements & Political Religions, vol. 5, nr. 3,

pp. 419–453, 2004.
en Țiu, Ilarion: The Legionary Movement after Corneliu

Codreanu: From the Dictatorship of King Carol II to the

Communist Regime (February 1938-August 1944) Publ. East
 European Monographs, 2010, ISBN 0-88033-659-5, ISBN 978-0-
88033-659-8.

Lectură suplimentară
„Mișcarea legionară după Corneliu Codreanu (februarie 1938-
septembrie 1940, Mecanismele schimbului de generație)”,
semnată Ilarion Țiu, Editura Vremea, 2007 - [2]
„Istoria Mișcării legionare. 1944-1968”, Ilarion Țiu, Editura
Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012
Michele Rallo, România in perioada Revolutziilor Natzionale din
Europa. Mișcarea Legionară, SeMpre, București, 1999
„Guardia de Hiero, Creenza de Acero” (Garda de fier, credință de
oțel), Onofrey Caranica, Argentina, 2008 - recenzie
Repere intelectuale ale dreptei românești, Cristian Pătrășconiu,
Editura Humanitas, 2010 - recenzie
Istoria Mișcării Legionare: scrisă de un legionar, Ștefan Palaghițǎ,
Nae Ionescu, Editura Roza Vînturilor, 1993
 O istorie obiectivă a mișcării legionare: testament moral politic,
Victor Isac, Editura "Călăuza", 2002
Mărturii despre Legiune: patruzeci de ani dela întemeierea
Mișcării Legionare (1927-1967), Editura Dacia, 1967
William Totok, Elena-Irina Macovei: Între mit și bagatelizare.
Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu
și rezistența armată anticomunistă din România , Editura
Polirom, Iași, 2016
Diplomații români și devierea de dreapta, Florin Constantiniu,
Editura Tritonic, 2003

Vezi și
Mihail Moruzov
Istoria evreilor din România

Legături externe
10 lucruri de știut despre ... Mișcarea legionară , 3 mai 2011,
Lavinia Irimia, Historia
Rebeliunea legionară - o mineriadă împotriva Mareșalului , 29
aprilie 2011, Dana Honciuc, Historia
DOCUMENTE SECRETE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA
CODREANU. A aparut o carte cu totul inedita, la Editura Tipo
Moldova - Iasi , 15 aprilie 2012, Ziaristi Online Ro
Destinul Cămășilor verzi în timpul dictaturii roșii , 25 mai 2012,
Ilarion ȚIu, Adevărul
Mișcarea legionară, reactivată de americani , 12 martie 2008,
Ilarion Tiu, Jurnalul Național
Colaborarea Miscarii Legionare cu CIA si NATO. Studiul integral
al profesorilor Gheorghe si Hadrian Gorun, fotografii si video-
marturii , 14 august 2011, Ilarion Tiu, Ziaristi Online Ro
Legionarii, ucenicii Arhanghelului Mihail , 10 mai 2005, Ilarion
Tiu, Jurnalul Național
Legionarii, între pistol și Dumnezeu , Ilarion Țiu, Historia
Fier si otel ruginit - Dosarele istoriei , 9 februarie 2011, Julian
Chitta, Ziare.com
 Fasciștii români , 11 mai 2005, Ilarion Tiu, Jurnalul Național
Top 10 lucruri de știut despre ... Mișcarea Legionară , 24 iulie
2013, Adevărul - articol Historia

Legionarii după 1945

Si verzi, si rosii , 10 mai 2006, Ilarion Tiu, Jurnalul Național

Comunism - Dupa razboi, legionarii schimba tactica , 10 mai
2006, Ilarion Tiu, Jurnalul Național
Dupa razboi, legionarii stransi cu usa de comunisti , 9 mai 2006,
Ilarion Tiu, Jurnalul Național
Comunism - Garda merge inainte cu Partidul Comunist , 9 mai
2006, Ilarion Tiu, Jurnalul Național

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Mișcarea_Legionară&oldid=13143249

Ultima modificare efectuată acum 8 zile de către un utilizator anonim.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 , exceptând cazurile în care se
specifică altfel.