Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nevoi Autodeterminare
Nevoi Autodeterminare
Nevoile de bază
Detalii
Scris de Ruxandra Besciu
Categorie: Psihologie
Publicat: 02 Octombrie 2014
Accesări: 10296
De ce unii oameni sunt plini de viaţă, deschişi, curioşi şi grijulii, iar alţii, epuizaţi,
egoişti, iresponsabili sau chiar agresivi faţă de cei apropiaţi? Ce mecanisme reuşesc să
scoată ce este mai bun în noi sau, din contră, ce este mai rău? Unul dintre răspunsuri
este oferit prin intermediul teoriei autodeterminării. Aceasta afirmă că atât tendinţele
spre dezvoltare, cât şi vulnerabilităţile ce conduc la o stare de rău, pot fi explicate în
mare parte printr-un singur principiu de bază.
Conform teoriei autodeterminării există trei nevoi de bază: nevoia de
autonomie, nevoia de competenţă şi nevoia de relaţionare.
Autonomia – cea mai studiată în cadrul teoriei autodeterminării – se referă la
experimentarea voinţei, a sentimentului de alegere atunci când întreprinzi o acţiune,
înseamnă a acţiona conform propriilor interese.
Competenţa se referă la trăirea sentimentului de eficienţă în interacţiunea cu mediul,
iar relaţionarea la experimentarea iubirii şi grijii din partea celor apropiaţi.
Aşa cum plantele au nevoie de apă şi de soare ca să crească, omul are nevoie să îi fie
satisfăcute aceste nevoi de bază pentru a prospera.
Când sunt expuşi la contexte sociale în care predomină controlul, critica şi respingerea,
oamenii riscă să aibă o funcţionare defensivă. Chiar şi aşa, ei nu sunt văzuţi ca entităţi
pasive a căror funcţionare este determinată numai de context, ci organisme proactive
care au capacitatea de a-şi modela şi optimiza propriile condiţii de viaţă. Aceştia tind să
îşi dezvolte un mod de funcţionare cât mai coerent şi unificator atât la nivel
intrapersonal, cât şi interpersonal. Spre exemplu, la nivel intrapersonal, aceştia îşi
rafinează interesele, preferinţele şi valorile şi încearcă simultan să creeze o armonie
între ele.
Atunci când suntem motivaţi intrinsec, ne extragem satisfacţia din însăşi activitatea
realizată, deoarece o găsim interesantă şi muncim din pasiune şi plăcere. Dar există şi
multe lucruri pe care suntem nevoiţi să le facem chiar dacă nu suntem de acord cu ele
sau nu ne fac plăcere. Aici intervine motivaţia extrinsecă. În cadrul ei, satisfacţia provine
nu din activitatea însăși, ci din consecinţele la care conduce activitatea. Ea variază în
funcţie de măsura în care este autonomă sau controlată. Procesul de internalizare al
motivaţiei extrinseci presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) Reglarea externă - oamenii se implică într-un anumit comportament pentru a evita
pedepsele şi a obţine recompense;
2) Introiecţia – individul este motivat să evite sentimentele de anxietate, vină sau ruşine
şi să obţină aprobarea celorlalţi;
3) Identificarea – persoana acceptă activitatea chiar dacă nu este interesantă, deoarece
înţelege valoare comportamentului;
4) Reglarea integrată – persoana deţine controlul total asupra propriilor acţiuni.
Cu cât o activitate este mai autonomă, cu atât există o relaţie mai mare cu starea
de bine, performanţa şi perseverenţa.
În cadrul teoriei autodeterminării se face distincţia între trei tipuri de medii sociale:
mediile sociale care sprijină nevoile, mediile sociale în care nevoile sunt private şi
mediile sociale în care nevoile sunt contracarate. Mediile ce sprijină nevoile contribuie la
dezvoltare. Acestea joacă în acelaşi timp un rol de amortizor pentru apariţia
disfuncţionalităţii şi ajută la construirea resurselor interioare necesare strategiilor de
adaptare. În acelaşi mod, un mediu ce contracarează satisfacerea nevoilor va conduce
la disfuncţionalitate prin frustrarea acestora, iar indivizii expuşi la un astfel de
comportament vor dezvolta mai puţine resurse de creştere.
Nevoile pot fi substituite prin ataşarea unei importanţe foarte mari unor obiective
extrinseci precum bogăţia, atractivitatea şi popularitatea, ceea ce conduce în final la
anxietate, probleme de sănătate şi consum de droguri.