Sunteți pe pagina 1din 2

În lupta cu stricăciunile lăuntrice şi ispitirile din afară, chiar şi înţeleptul

şi puternicul Solomon a fost învins. Nu există siguranţă în a permite nici


cea mai mică îndepărtare de cea mai strictă integritate. „Feriţi-vă de orice
se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5, 22.) Când o femeie povesteşte despre
necazurile ei familiale, sau se plânge de soţul ei unui bărbat, ea calcă
legământul căsătoriei, îl dezonorează pe soţul ei şi dărâmă zidul care a
fost ridicat spre a apăra sfinţenia legăturii de căsătorie; ea deschide larg uşa
şi îl invită pe Satana să intre cu perfidele lui ispitiri. Aceasta este exact ceea
ce a dorit Satana. Dacă o femeie vine la un frate creştin cu o
relatare a nenorocirilor ei, adezamăgirilor şi încercărilor ei, el trebuie
totdeauna s-o sfătuiască că, dacă trebuie să spună cuiva necazurile ei, să
aleagă surori drept confidente ale ei, şi atunci nu va fi nici o aparenţă de rău,
prin care cauza lui Dumnezeu să sufere vreo ruşine. {2M 306.1}

Şi viaţa lui Solomon, după zorii unei mari promisiuni, a fost întunecată de
apostazie. Dorinţa după putere politică şi înălţare de sine a dus la alianţe cu
naţiunile păgâne. Argintul Tarsisului şi aurul din Ofir au fost dobândite prin
jertfirea integrităţii morale, prin trădarea adevărurilor sacre. Însoţirea cu cei
idolatri, căsătoria cu soţii păgâne i-au stricat credinţa. Barierele pe care le
ridicase Dumnezeu pentru siguranţa poporului Său au fost astfel culcate la
pământ, iar Solomon s-a dedat închinării la dumnezei falşi. În vârful Muntelui
Măslinilor, faţă în faţă cu Templul lui Iehova, au fost ridicate chipuri
gigantice şi altare pentru slujirea zeităţilor păgâne. Când a renunţat la
loialitatea faţă de Dumnezeu, Solomon a pierdut controlul asupra propriei
persoane. Percepţia sa delicată a fost tocită. Spiritul conştiincios, plin de
consideraţie de la începutul domniei sale se schimbase. Mândria, ambiţia,
risipa şi îngăduinţa de sine au avut ca roade cruzimea şi impunerea arbitrară.
El, care fusese un cârmuitor drept, plin de compasiune şi cu frică de
Dumnezeu, a devenit tiranic, opresiv. El, care la consacrarea Templului se
rugase pentru poporul său ca inimile lor să fie oferite fără rezervă Domnului, a
devenit corupătorul lor. Solomon s-a dezonorat, a dezonorat Israelul şi L-a
dezonorat pe Dumnezeu. {Ed 48.4}

Un timp, Dumnezeu, în mila Sa îndurătoare, nu a luat în seamă teribila sa


greşeală. Soţia lui Solomona fost convertită; iar regele, făcând uz
de înţelepciunea sa, s-a luptat mult să stăvilească forţele răului, pe care
nechibzuinţa sa le pusese în mişcare. Însă Solomon începuse să piardă din
vedere pe Cel care era Izvorul puterii şi slavei sale. Înclinaţiile fireşti au
triumfat asupra raţiunii. Pe măsură ce încrederea în sine creştea, el căuta să
aducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu pe propria lui cale.... {CA 64.3}
Mulţi dintre cei care mărturisesc a fi creştini consideră, ca şi Solomon, că
se pot uni cu cei fără Dumnezeu, crezând că influenţa lor asupra celor ce se
află pe o cale rea va fi benefică; însă cât de adeseori chiar ei înşişi, prinşi în
cursă şi învinşi, cedează în privinţa credinţei lor sfinte, sacrifică principiile şi
se despart de Dumnezeu. Un pas greşit conduce la altul, până când ajung în
punctul în care îşi dau seama că nu pot rupe lanţurile care îi leagă. 7 {CA 64.4}

Viaţa lui Solomon putea să fie remarcabilă până la încheierea ei, dacă ar fi
fost apărată virtutea. Dar el a supus acest har special patimei păcătoase. În
tinereţea lui, el a privit la Dumnezeu pentru călăuzire şi s-a încrezut în El, iar
Dumnezeu l-a ales şi i-a dat înţelepciune care a uimit lumea. Puterea
şi înţelepciunea lui au fost lăudate pe tot cuprinsul ţării. Dar păcatul lui a fost
iubirea femeilor. Patima aceasta el n-a putut-o stăpâni în maturitatea lui, şi s-
a dovedit a fi o cursă pentru el. Femeile lui l-au dus la idolatrie şi, când a
început să coboare pe povârnişul vieţii, înţelepciunea pe care i-o dăduse
Dumnezeu a fost îndepărtată; el şi-a pierdut tăria de caracter şi a devenit
asemenea unui tânăr nestatornic, care oscilează între bine şi rău. Renunţând
la principiile lui, s-a aşezat în curentul răului şi, în felul acesta, s-a despărţit
de Dumnezeu, temelia şi izvorul puterii lui. El s-a îndepărtat de
principiu. Înţelepciunea fusese mai preţioasă pentru el decât aurul din Ofir.
Dar, Ah! Pasiunea păcătoasă a câştigat biruinţa. El a fost înşelat şi ruinat de
femei. Ce lecţie pentru veghere! Ce mărturie pentru nevoia de putere de la
Dumnezeu, chiar până la sfârşit! {2M 305.3}

Învăţarea este bună. Înţelepciunea lui Solomoneste un obiectiv vrednic de


dorit; dar înţelepciuneaunuia mai mare decât Solomon este cu mult mai
vrednică de dorit şi mai importantă. Prin educarea ştiinţifică dobândită în şcoli,
nu putem ajunge la Domnul Hristos, dar prin cunoaşterea lui Hristos, putem
ajunge pe cele mai înalte trepte ale educaţiei ştiinţifice; deoarece cuvântul
inspirat spune: „Voi aveţi totul deplin în El”. (Coloseni 2, 10.) Interesul nostru
primordial trebuie să fie acela de a-L cunoaşte şi de a-L înţelege pe
Dumnezeu, iar El ne va călăuzi paşii pe calea ştiinţei. — Letter 120,
1896. {1MCP 358.4}