ULTIMA BĂTĂLIE

PARTEA I.
HOARDELE IADULUI MĂRȘĂLUIESC

Armata demonică împărțită în:

Divizii demonice care mărșăluiesc acestea sunt: mândria, propria neprihănire, ambiții
egoiste, judecăți nedrepte, gelozia.
Armele lor se numesc: intimidare, trădare, acuzare, bârfă, defăimare, critică.
Iscoadele demonice: respingerea, amărăciunea, nerăbdarea, neiertarea, pofta
trupească, senzualitatea.
Această armată demonică ataca biserica și viitoarele acțiuni mari ale bisericii și pe
oricine putea să atace.
Strategia este: să aducă dezbinare în relațiile de la orice nivel posibil într-e adunări,
biserici, pastori, soț, soție, copii, părinți, prieteni.
Iscoadele atacau în special punctele lipsite de apărare din biserică, familie și oamenii
afectați de respingere și amărăciune, poftă trupească, apoi interveneau divizile
demonice.
Această armată nu călărea pe cai ci pe creștini respectabili. Acești oameni
proclamau adevăruri biblice dar își trăiau viața întru un alt mod.
O mare parte a acestor creștini erau gazda mai multor demoni.
De exemplu demoni urii îi urau pe tovarășilor lor la fel de mult cum îi urau și pe creștini
iar demoni geloziei erau geloși unii pe alții, singurul mod în care conducătorii demonilor
îi puteau opri să lupte unii împotriva altora era să le mențină ura, gelozia și
concentrarea asupra oamenilor pe care îi călăreau afectând oamenii aflați sub
stăpânirea lor, oamenii săreau la bătaie unii împotriva altora sfârșiinduse,
autodistrugânduse.
Demonii care călăreau peste creștini nu se aflau în ei atât de mult ca și în cazul
necredincioșilor. Ca să fie eliberați acești credincioși trebuia doar să nu mai se lase
afectați, conduși de acești demoni și astfel demoni slăbeau. Dacă demonii nu își
atingeau scopul prin aceste strategii începeau să citeze și să interpreteze în mod
eronat scriptura justificând acuzațiile.
Forța demonilor era înrădăcinată în puterea minciunii prin care îi amăgea pe creștini
folosindu-se de ei și creștini credeau că erau folosiți de Dumnezeu. Acești creștini călăriți
de demoni purtau steagurile neprihănirii proprii.
Arma diavolului era dezbinarea știa că o casă dezbinată împotriva ei însăși nu poate
rezista și folosea slăbiciunile creștinilor să se lupte unii împotriva altora amăgindu-i.
Puterea acestei armate demonice depindea de umblarea creștinilor în căile răului.

Prizonieri

O altă mulțime de creștini veneau fiind prizonierii armatei demonice, fiind răniți cu toții
erau păziți de demoni mai mici ai fricii, prizonierii din armată erau mai numeroși decât
demonii acești prizonieri surprinzător continuau să poarte săbii și scuturi însă nu le
foloseau. Dacă creștini ar fi folosit armele s-ar fi putut elibera cu ușurință și ar fi putut
cauza mari pierderi hoardelor demonice, din păcate ei continuau să mărșăluiască
supuși.
Deasupra prizonierilor cerul era negru împânzit cu vulturi numiți depresie care se
așezau din când în când pe umerii unor prizonier vărsând pe ei, vărsătura se numea
condamnare când aceasta îi atingea pe prizonieri se ridicau putin ca apoi să se
prăbușească și mai slăbiți ca înainte. Prizonierii mai slabi se împiedicau și cădeau ceilalți
prizonieri începeau să-i străpungă cu săbiile și îi batjocoreau, iar vulturii demonici îi
devorau pe cei căzuți. Ceilalți prizonieri creștini stăteau și se uitau ce se întâmplă
aprobator și înțepau din când în când pe cei căzuți cu sabia.
Prizonierii credeau că vărsătura condamnării era adevăr de la Dumnezeu ei credeau
că mărșăluiau în armata lui Dumnezeu. Motivul pentru care nu îi omorau pe demonii
fricii nici pe vulturi era că îi considerau mesagerii veniți de la Dumnezeu, atât de orbiți
erau, aveau sentimentul că cei ce se împiedicau se aflau sub judecata lui Dumnezeu și
ca urmare îi atacau la rândul lor crezând că astfel îl ajută pe Dumnezeu.

Mâncarea cu care se hrăneau creștinii prizonieri era vărsătura vulturilor si care refuzau
să o mănânce deveneau mai slabi până cădeau iar cei ce mâncau se întăreau puțin
cu puterea celui rău după care cădeau slăbiți în apele amărăciuni vărsând și ei spre
ceilalți amărăciune.
Mai chinuitoare decât vărsătura, condamnarea vulturilor era faptul că urinau și
defecau peste creștini pe care îi călăreau. Această mizerie era mândria și ambiția
egoistă. Excrementele demonilor mândria și ambiția egoistă le crea creștinilor o
senzație mult mai plăcută decât cea a condamnării și îi făceau extrem de dispuși să
accepte că demoni erau mesagerii lui Dumnezeu iar excrementele lor ungere-a
Duhului Sfânt.

Domnul a spus: acestea sunt primele armate ale dușmanului din vremurile de pe urma,
aceasta este ultima înșelăciune a satanei, ultima sa putere de distrugere se manifestă
când îi folosești pe creștini ca să se atace unii pe alții, el s-a folosit de această armată
de-a lungul vremurilor dar niciodată nu a reușit să strângă atât de multi soldați ca si
acum pentru împlinirea scopurilor sale diavolești.
Nu te teme a spus Dumnezeu și eu am o armată acum trebuie să stai în picioare și să
lupți deoarece nu ai unde să te ascunzi, nu te poți sustrage de la acest război trebuie
să lupți pentru împărăția mea pentru adevăr și pentru toți aceia care s-au lăsat amăgiți
de înșelătoria satanei.

Bătălia începe

Din păcate am fost șocat să văd că mai mulți creștini erau în armata celui rău, folosiți
de cel rău decât în armata lui Dumnezeu.
Din păcate din creștinii aflați în armata Domnului numai o mică parte erau echipați cu
întreaga armătură. O mare surpriză eram că marea majoritate a acestor soldați era
formată din femei și copii și foarte puțini din cei înarmați primiseră o instruire
corespunzătoare pentru a folosi armele.
În spatele armatei era o gloată asemănătoare prizonierilor care păreau fericiți, jucau
tot felul de jocuri, cântau cântece, petreceau hoinăream dintr-o tabără în alta.
Armata nu era conștientă de războiul care era gata să înceapă afirmând că ei nu cred
în război și că nu poate să li se întâmple nicio nenorocire.
Lupta a început cei ce nu au avut armura completă au fost răniți iar cei care nu își
acoperiseră rănile au fost străpunsi în vechile răni.
Cei loviți de săgețile defăimări au început să îi vorbească de rău pe aceea care nu
fuseseră răniți cei loviți de bârfă au început să bârfească și s-a creat o astfel de divizie
în interiorul armatei punând armata în pericol de a se nimici unii pe alții.
Gloata din spatele armatei era doborâtă la pământ plină de răni murmurând.
Deasupra lor cerul era întunecat de vulturi care îi duceau de acolo să fie prizonieri ai
dușmanului, mulți dintre cei care nu fuseseră răniți erau paralizați de stupoarea
necredinței fiind o pradă ușoară pentru vulturi demonici. Cei răniți erau atât de mânioși
că îi amenințau și respingeau pe cei care vroia să îi ajute, fiind supuși față de vulturii
demonici.
Cei care nu fuseseră răniți au început să fugă de pe câmpul de luptă, apoi au început
să se întoarcă, de data aceasta având armura completă.
Aceștia care se întorceau nu mai vroiau veselia, petrecerea, în locul ei se vedea o
hotărâre puternică, știau că fuseseră amăgiti și încă o dată însă nu vor mai putea fi
înșelați iarăși atât de ușor, ei aduceau o mare încurajare în rândurile întregi armate,
reflecta o hotărîre de a lupta.
Au venit trei îngeri puternici purtând numele de Credință, Speranță și Dragoste care s-
au așezat în spatele armatei și scuturile au început să crească și disperarea s-a
transformat în credință o credință puternică întărită de experiență.

Calea spre înălțime

Săbiile pe care le mânuiau ei acum toții se numea Cuvântul lui Dumnezeu și săgețile lor
erau Adevăruri biblice. În atac nu știam cum să îi evităm pe creștinii călăriți, stăpâniți de
demoni care se aflau în armata demonică. Am crezut că dacă acești creștini vor fi loviți
cu săgețile adevărului se vor trezi, dar nu a fost așa ci dimpotrivă s-au înfuriat și demonii
care îi călăreau, stăpâneau și-au sporit putere asupra lor.
Atunci a apărut un alt înger puternic numit Înțelepciune care ne-a sfătuit să luptăm de
pe muntele din spatele nostru.
Pe munte existau niște terasamente la diferite niveluri, la fiecare nivel mai înalt
terasamentul se îngustă și era din ce în ce mai greu să stai în picioare pe el, fiecare
nivel purta numele unui adevăr biblic nivelurile mai joase aveau denumirea
adevărurilor fundamentale cum ar fi Mântuire, Sfințenie, Rugăciune, Credință iar
nivelurile mai înalte pe cele ale adevărurilor biblice mai profunde. Pe măsură ce urcam
scuturile și săgețile ni se măreau și tot mai puține săgeți ale dușmanilor puteau ajunge
până la pozițiile noastre.

O greșeală tragică

Unii dintr-e cei aflați la nivelurile mai joase au început să strângă săgețile dușmanului și
să tragă cu ele înapoi spre dușmani. Aceasta a fost o greșeală mare deoarece
demonii evitau cu ușurință săgețile lăsându-le să-i străpungă pe creștini. În momentul în
care creștinii erau atinși de săgețile acuzării sau adevărului, demoni urii amărăciunii sau
ai mâniei zburu și se cățărau pe săgeata respectivă după care începea să își reverse
otravă asupra creștinilor. Când un creștin avea doi sau trei asemenea demoni
adăugați la mândria sau la neprihănire sa proprie pe care o avea deja acesta se
transforma în imaginea contorsionată a demonilor înșiși.
Cei care se aflau la nivelurile mai înalte puteau vedea aceste lucruri dar aceia care se
aflau mai jos și care foloseau săgețile dușmanului nu erau conștienți de ceea ce se
întâmplă. Jumătate dintre luptători au decis să își continue urcușul în timp ce alții au
coborât înapoi la nivelul mai jos a pentru a le explica celor de acolo ce se întâmplă
apoi cu excepția câtorva dintre ei care staționau la fiecare nivel pentru a îndemna pe
soldați să urce mereu mai sus toți au fost avertizați să își continue urcușul și să nu se
oprească.
Siguranța

Am atins nivelul numit unitatea fraților la acest nivel nu ne mai putea ajunge nici o
săgeată a dușmanului. Mulți din armată au decis că acesta este nivelul la care
trebuiau să ajungă pentru că cu fiecare nivel nou urcușul devenea tot mai greu cu
toate că cu cât mergeai mai departe te simțeai tot mai puternic și mai priceput în
folosirea armelor așa că am continuat urcușul.
Curând am ajuns suficient de îndemânatic în mânuirea armelor încât puteam să îi
lovesc pe demoni fără ai răni pe creștini. Mi-a părut rău că atât de mulți creștini se
opriseră mai jos unde se aflau întradevăr în siguranță dar nu îl puteau lovi pe dușman.
Pe de altă parte, tăria și caracterul care se dezvolta în cei care își continuau urcușul
făcea din aceștia luptători extraordinari fiecare dintr-e ei fiind în stare să nimicească
mulți dușmani.

Ancora

Săbiile creșteau la fiecare nivel și la un montat dat am vrut să renunț la sabia mea
pentru că aveam impresia că nu voi mai avea nevoie de ea la nivelurile mai înalte, dar
ma-m hotărât să o păstrez gândindu-mă că mi-a fost dată cu un motiv anume. Terasa
pe care stăteam devenise foarte îngustă și alunecoasă mi-am înfipt sabia în pământ și
m-am legat eu însumi de ea ca să pot continua să trag împotriva dușmanului. Atunci
am auzit vocea Domnului spunând: Ai folosit Înțelepciunea care te va ajuta să îți
continui urcușul, mulți au căzut deoarece nu au știut să își folosească sabia pentru a se
ancora.
Am înțeles că întreaga mea viață fusese o pregătire pentru această oră, pregătirea
mea era proporțională cu supunerea mea față de Dumnezeu și cu ascultarea vocii Lui
de-a lungul întregii mele vieți, știam de asemenea că datorită unui motiv anume
înțelepciunea și înțelegerea pe care le aveam acum nu îmi puteau fi nici sporite nici
luate în timpul acestei bătălii. Eram recunoscător și mulțumitor Domnului meu pentru
fiecare încercare prin care trecusem în viață și regretam că nu le apreciasem îndeajuns
în momentul trăirii lor.
Am început să îi nimicesc pe demoni mari cu precizie, dar cel mai mult au de suferit
creștinii care erau prizonieri în tabăra demonilor.
Mulți dintre creștini care nu își folosiseră săbiile ca să se ancoreze puteau să ucidă
demonii cu sabia dar erau în pericol de cădere și mulți dintre ei cădeau la nivelurile
inferioare.

Ancorează-te în cuvântul lui Dumnezeu, în promisiunile lui și vei rămâne în picioare.

Pregătirea noastră este proporțională cu supunerea față de Domnul și ascultarea vocii
Lui.

O nouă armă

Săgețile adevărului se înfingeau în vulturi și vulturii demonici nu mai puteau urca și noi
puteam să urcăm la un alt nivel.

Am atins nivelul numit:

Galateni 2:20 Am fost răstignit* împreună cu Hristos, şi trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci
Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc** în credinţa în
Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit† şi S’a dat pe Sine însuş pentru mine.
Ne aflam mai sus de altitudinea la care puteau rezista vulturii la acest nivel cerul de
deasupra noastră aproape că ne-a orbit cu strălucirea și frumusețea lui și am fost
cuprins de o pace pe care nu o mai cunoscusem niciodată.
Până în momentul atingerii acestor nivele nivelul meu de luptă fusese motivat de frică,
ură și dezgusti față de lucrarea dușmanului, și de dragul împărăției adevărului sau
dragoste pentru prizonieri.
Abia acum am ajuns din urmă Credința, Speranța și Dragostea pe care înainte doar le
văzusem de la distanță. Aici aproape că am fost copleșit de slava lor, deși simțeam că
apropierea de ele putea fi și mai mare. Când am ajuns lângă ele s-au întors spre mine
și au început să îmi repare și să îmi lustruiască armura. Curând aceasta a fost
transformată și a început să reflecte strălucirea slavei care venea de la Credință,
Speranță și Dragoste. Când am atins sabia din ea a început să răzbată fulgere mari și
strălucitoare. Atunci Dragostea mi-a spus: Celor care ajung la acest nivel le sunt
încredințate puterile vesacului viitor. Apoi întorcânduse spre mine a spus plină de o
seriozitate calmă: Trebuie însă să te învăț cum să le folosești.

Nivelul Galateni 2:20 era atât de întins încât părea că nu există nici un pericol de
cădere. De asemenea aici existau săgeți nenumărate care aveau scris pe ele numele
Speranței. Am luat câteva și am tras cu ele în jos spre vulturi iar acestea ia-u ucis cu
ușurință.
Jumătate din cei care ajunseseră la acest nivel au tras cu săgeți în vulturi în timp ce
alții duceau săgeți la cei care se găseau la nivelele inferioare.
Vulturii continuau să vină în valuri la nivelurile inferioare dar numărul lor era mai redus.
La nivelul Galateni 2:20 puteam lovi orice dușman din armata demonică în afară de
conducătorii ei care rămâneau în afara razei noastre de acțiune. În cele din urmă cerul
de deasupra muntelui a fost curățat aproape cu desăvârșire de vulturi.
Credința, Speranța și Dragostea crescuseră cu fiecare nivel, erau acum atât de vizibile
încât știam că oamenii care se aflau la o mare depărtare de locul în care se desfășura
bătălia puteau să zărească gloria. Gloria lor radia chiar și în tabăra prizonierilor care se
mai aflau încă acoperiți de un mare nor de vulturi demonici. Am fost foarte bucuros și
încurajat știind că creștini folosiți de cel rău cât și prizonierii vor înțelege că noi nu le
eram dușmani și își vor da seama că au fost folosiți de cel rău.
Dar încă nu a fost așa. Cei din tabăra dușmanului care au văzut lumina Credinței,
Speranței și Dragostei au început să le numească îngeri de lumină care au fost trimiși
să-i amăgească pe cei slabi sau pe cei lipsiți de discernământ. Atunci mi-am dat
seama că înșelăciunea și robia în care se aflau aceștia erau mult mai grave decât
crezusem eu.
Cei care nu făcuseră parte din nici o armată, necreștinii au văzut Gloria și au început
să se apropie de munte pentru a vedea mai bine. Au început să înțeleagă natura
bătăliei și aceasta a fost o mare încurajare pentru noi.
Euforia victoriei a continuat să crească în fiecare din noi, ne-am dat seama că a te
afla în această armată, în această bătălie trebuie să fie una dintre cele mai mari
aventuri ale tuturor timpurilor. Bătălia a continuat am distrus o mare parte din vulturi
apoi am început să doborâm vulturii care erau călare pe prizonieri. Pe măsură ce
întunericul se destrăma soarele i-a învăluit pe prizonieri cu razele lui și a început să se
trezească de parcă fuseseră cufundați într-un somn adânc. Se simțeau groaznic
datorită stării în care se aflau și datorită vărsăturilor, condamnări care îi acopereau
încă și au început să se curețe. În timp ce ei priveau Credința, Speranța și Dragostea au
dat cu ochii de munte și au alergat spre el.
Hoarda malefică a aruncat spre ei săgeți de acuzare și defăimare dar ei nu s-au oprit.
De îndată ce au început să urce muntele rănile lor au început să se vindece. Odată cu
destrămarea norului de depresie totul părea să fie mult mai ușor.

Capcana

Cei care fuseseră înainte prizonieri se bucurau foarte mult de mântuirea lor. Păreau
atât de copleșiți de recunoștință pentru fiecare nivel atins la urcarea muntelui încât noi
înșine am început să dăm mai multă importanță acelor adevăruri. În rândul foștilor
prizonieri s-a simțit o hotărâre aprigă de a lupta cu dușmanul. Ieșeau îmbrăcați cu
armura primită și au cerut permisiunea să se întoarcă pentru a ataca dușmanul care îi
ținuse în captivitate și au abuzat de ei atâta timp. Am hotărât să rămânem cu toții pe
munte să luptăm de pe munte.
Vocea Domnului s-a auzit din nou spunând: A doua oară ați lucrat cu Înțelepciune. Nu
puteți câștiga încercând să luptați cu dușmanul pe terenul său ci numai rămânând pe
muntele meu cel Sfânt.
Am fost foarte uluit să observ că am luat o hotărâre atât de importantă doar gândind
și discutând foarte puțin despre ea. M-am hotărât să nu mai iau nici o decizie fără
rugăciune indiferent cât de importantă sau lipsită de importanță ar fi fost decizia.
În momentul acela Înțelepciunea s-a apropiat repede de mine, m-a strâns pe după
umeri cu putere m-a privit în ochi și mi-a spus: "Așa să faci."
După ce Înțelepciunea mi-a spus aceste cuvinte m-a împins înainte ca și cum m-ar fi
salvat dintr-o primejdie. Uitându-mă în față am văzut că am ajuns la marginea platoului
întins a lui Galateni 2:20. Era cât pe ce să cad de pe munte, am privit în ochii
Înțelepciunea și ea mi-a spus cu gravitate: "Când crezi că stai în picioare ia seama să
nu cazi." În viața aceasta poți cădea de la orice nivel.
Plin de bucuria victoriei ce se întrezărea și de faptul că ajunsesem la nivelul unitatea
fraților devenisem neatent.
Era mai nobil să cazi în urma atacului violent al dușmanului decât datorită lipsei de
atenție.

Șerpii

Am continuat să omorâm vulturi și să tragem în demonii care îi călăreau pe creștini.

Am descoperit că săgețile diferitelor adevărul biblice aveau un impact mai mare
asupra anumitor soiuri de demoni. Știam că va fi o bătălie de lungă durată dar acum
nu mai sufeream pierderi și ne-am continuat urcușul trecând dincolo de nivelul
Răbdare.
cu toate acestea foarte puțini creștini care fuseseră eliberați de demoni veneau spre
munte. Mulți dintre ei dobândiseră natura demonilor și continuau în înșelarea lor chiar în
absența demonilor. Pe măsură ce întunericul demonic dispărea am văzut că pământul
din jurul picioarelor acestor creștini se mișca. Apoi am văzut că picioarele lor erau
legate de niște șerpi. Ei semănau vizibil într-e ei și pe trupul lor era scris Rușine.
Am început atunci să trag în șerpi cu săgețile adevărului, dar acestea au avut un efect
neglijabil. Am tras cu săgețile Speranței dar tot fără rezultat.
De la nivelul Galateni 2:20 fusese foarte ușor să urcăm pentru că ne ajutam unii pe alții.
Am constatat că nu putem face mare lucru împotriva dușmanului așa că am hotărât
să urcăm mai sus pe munte până vom descoperi arma cu care să îi putem omorî pe
șerpi.
Am depășit nivelul adevărului iar la cele mai multe din ele nici nu am zăbovit prea mult,
dacă nu vedeam în jur vre-o armă care să fie folosită împotriva șerpilor. Credința
Speranța și Dragostea erau cu noi dar nu am observat că Înțelepciunea rămăsese cu
mult în urmă. A trecut o perioadă lungă până când să îmi dau seama cât de gravă a
fost această greșeală. Înțelepciunea avea să ne ajungă din urmă abia pe vârful
muntelui, dar dacă ar fi fost tot timpul cu noi victoria noastră asupra hoardelor malefice
ar fi fost mai rapidă și mult mai ușoară.
Am ajuns la un nivel care dădea într-o grădină. Era cel mai frumos loc pe care îl
văzuserăm vreodată. Deasupra intrării era scris Dragostea Necondiționată a Tatălui.
Intrarea era atât de plină de strălucire și slavă încât tentația de a intra s-a dovedit
irezistibilă. De îndată ce am pășit în grădină am zărit un pom. Știam că este Pomul
Vieții. Acesta se afla în mijlocul grădinii și era încă păzit de niște îngeri care păreau să
aibă o putere și o autoritate copleșitoare. Când i-am privit ei s-au uitat spre noi. Erau
prietenoși ca și cum ne-ar fi așteptat. Privind în urmă am văzut că în grădină sosise deja
o oștire îngerească de luptători. Am fost încurajați și sub privirile binevoitoare ale
îngerilor am hotărât să trecem și să ajungem la pomul vieții.
Unul dintre îngeri a strigat: Cei care ajung la acest nivel care cunosc Dragostea Tatălui
pot să mănânce din pom.
Nu-mi dădusem seama cât eram de flămând. Fructul pe care l-am gustat mi sa părut
mai delicios decât tot ce mâncasem vreodată și totuși gustul lui îmi era oarecum
familiar. Acesta îmi amintea de răsăritul de soare, de ploaie, de câmpiile minunate, de
apusul de soare deasupra oceanului și chiar mai mult decât atât de oamenii pe care îi
iubeam. Cu fiecare mușcătură mă simțeam din ce în ce mai îndrăgostit de toate
lucrurile și de toate ființele. Apoi au început să mi se perinde prin minte dușmanii și pe
aceștia îi iubeam. Curând sentimentul de iubire a devenit mai copleșitor decât îl
experimentasem vreodată, mai puternic decât pacea pe care o simțisem când am
ajuns la nivelul Galateni 2:20.
Atunci am auzit vocea Domnului spunând: De acuma aceasta va fi pâinea ta zilnică și
nu ți se va refuza niciodată. Poți mânca oricât și de câte ori dorești. Iubirea mea este
nemărginită.
Am privit spre pom să văd de unde venise vocea și am constatat că era plin de vulturi
albi și curați care aveau cei mai frumoși și mai pătrunzători ochi pe care i-am văzut
vreodată. Mă priveau de parcă ar fi așteptat să le dau instrucțiuni. Unul din îngeri mi-a
zis: Ei îți vor îndeplini dorința deoarece acești vulturi se hrănesc cu șerpi. Eu le-am spus:
Mergeți și devorați rușinea care i-a legat pe frații noștri. Vulturii albi și-au desfăcut aripile
apoi au început să sufle un vânt mare care i-a ridicat în văzduh. În timp ce vulturii
umpleau cerul cu strălucirea lor glorioasă, am auzit chiar de acolo de la înălțimea mare
la care ne aflam strigătele de groază care se ridicau din tabăra dușmanului la vederea
vulturilor care se ridicau în zbor.

Regele se arată

În acea clipă a apărut în mijlocul nostru Domnul Iisus salutându-ne pe fiecare

felicitându-ne că am ajuns pe vârful muntelui.
A spus: "Trebuie să vă împărtășesc ceea ce le-am spus și fraților vostri după înălțarea
mea, mesajul împărăției mele. Cea mai puternică armată a dușmanului a fost pusă pe
fugă dar nu este complect distrusă. Acum este timpul să porniți înainte și să
propovăduiți Evanghelia Împărăției mele. Vulturilor li s-a dat drumul și vor merge
împreună cu noi. Vom folosi săgețile aflate la fiecare nivel dar Eu sunt Sabia voastră și
Eu sunt Căpitanul vostru. A venit vremea ca Sabia Duhului să fie scoasă afară din
teacă."
Întreaga armată a Domnului stătea în picioare în grădină. erau bărbați femei și copii
din toate rasele și națiunile purtând steaguri care se mișcau în bătaia vântului într-o
unitate perfectă.
Știam că Pământul nu mai cunoscuse niciodată așa ceva. Eram conștient că dușmanul
mai avea încă multe arme și fortărețe pe toată fața pământului, dar nici una nu putea
rezista în fața acestei armate extraordinare.
Am rostit: aceasta trebuie să fie ziua Domnului. Atunci întreaga oștire a răspuns
asemenea unui tunet înfricoșător ziua Domnului oștirilor a venit.

Rezumat

După câteva luni autorul se gândea încă la acest vis. Anumite evenimente și stări ale
bisericii oglindeau exact ceea ce văzusem în momentul în care hoarda iadului a
început să mărșăluiască.

În fața bisericii se conturează acum un război spiritual civil. Mulți vor face tot ce le stă în
putință pentru a-l evita. Acest lucru este ușor de înțeles, și poate părea nobil. Cu toate
acestea compromisul nu va menține niciodată o pace durabilă ce va face doar ca
ultimul conflict să fie mult mai dificil atunci când va veni, și el va veni.
Domnul își pregătește acum o conducere care să dorească să se implice întru-un
război civil menit să-i elibereze pe oameni. Principala dispută va fi aceea dintre robie și
libertate. A doua problemă care pentru uni va fi de prim ordin o va constitui banii.
Ceea ce se va întâmpla cu biserica va părea uneori să indice sfârșitul acesteia. Dar
biserica nu va fi distrusă, va deveni cea mai puternică de pe pământ. Vor fi distruse
doar instituțiile și doctrinele care i-au ținut pe oameni într-o robie spirituală.
O dreptate perfectă în sânul bisericii nu va putea fi instaurată peste noapte nici după
aceasta. În mijlocul războiului spiritual vor începe să se manifeste ca niciodată mai
înainte Credința Speranța și Dragostea precum și Împărăția lui Dumnezeu pe care
acestea se întemeiază. Stăpânirea lui Dumnezeu urmează să se dovedească
superioară oricărei forme de guvernare omenească.
Pentru Domnul o mie de ani este ca o zi. El poate face în noi într-o singură zi ceea ce
noi am crede că ar putea dura o mie de ani. Lucrarea de eliberare și înălțare a Bisericii
va fi făcută mult mai repede decât am putea crede că este posibil din punct de
vedere omenesc, dar nu cu puterea și înțelepciunea omenească ci prian supranatural,
prin Dumnezeu.

Efeseni 6:11 Îmbrăcaţi-vă* cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept
împotriva uneltirilor diavolului.
6:12 Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii* şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor**,
împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor† întunerecului acestui veac, împotriva
duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.
6:13 De aceea*, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în** ziua
cea rea, şi să rămîneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
6:14 Staţi gata dar, avînd mijlocul încins* cu adevărul, îmbrăcaţi** cu platoşa
neprihănirii,
6:15 avînd picioarele încălţate* cu rîvna Evangheliei păcii.
6:16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul* credinţei, cu care veţi putea stinge
toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
6:17 Luaţi* şi coiful mîntuirii şi sabia** Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu.
6:18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni* şi cereri. Vegheaţi** la
aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune† pentru toţi oamenii.

ULTIMA BĂTĂLIE PARTEA A II-A

Muntele Sfânt

Ne aflam sub Pomul Vieții în Grădina lui Dumnezeu. El ne poruncise să ne întoarcem la

luptă de dragul fraților care erau încă legați și pentru lumea pe care El o iubea.
Această poruncă era minunată dar și înfricoșătoare, pentru că împlinirea ei însemna să
părăsim prezența Sa manifestată și Grădina care era locul cel mai încântător pe care îl
văzuse vreodată. Ni se părea de neconceput și numai gândul că trebuia să părăsim
acest loc și să ne întoarcem la luptă.
Domnul a continuat să ne vorbească:
V-am dat daruri spirituale, putere și o înțelegere sporită asupra cuvântului și împărăției
mele dar cea mai importantă armă pe care aț-i primit-o este Dragostea Tatălui Meu in
care nu veț-i greși niciodată. Fructul acestui pom este dragostea Tatălui manifestată în
Mine. Această dragoste care este în mine trebuie să fie pâinea voastră zilnică.
În acest cadru de o asemenea frumusețe și splendoare Domnul nu era însoțit de Slava
sa. înfățișarea Sa, era mai degrabă obișnuită dar grația cu care se mișca și vorbea
făcea din El persoana cea mai atrăgătoare pe care am văzut-o vreodată simțindu-se
prin măreție și noblețe dincolo de orice definiție umană. Era ușor de înțeles de ce Hristos
era iubirea Tatălui și îi acorda întreaga lui prețuire, era atât de plin de har și adevăr
încât totul pălea în prezența lui.
Tot ce îmi doream era să rămân în acel loc și să-L ascult. Mi-am amintit că m-am gândit
o dată că va fi foarte plictisitor Să te închini permanent înaintea tronului dar acum
știam că nimic nu era mai minunat decât să te închini Lui. Pentru aceasta am fost creați
și în cer închinarea va fi cea mai plăcută stare. Mi-am amintit de plictiseala cu care mă
luptam uneori în timpul închinării în biserică dar în acea perioadă eram rupt de
realitate.
Am simțit o dorință să mă întorc să îmi repar greșelile făcute în timpul serviciilor de
închinare când i-am permis minți să hoinărească sau am avut alte preocupări.
Acolo eram toți într-o unitate perfectă lăudându-L pe Domnul.
În timp ce ne inchinam Domnul emana un fel de lumina aurie care a fost cuprinsă apoi
cu o strălucire argintie. Apoi culori de o bogăție nemaivăzută ne-au învaluri pe toți. Am
simțit că acea glorie era acolo tot timpul însă noi am început să o vedem doar când
ne-am concentrat asupra Lui în închinare. Cu cât închinarea era mai profundă cu atât
Gloria era mai intensă. Dacă acesta era raiul mi-am zis atunci, este cu mult mai
minunat decât în visasem vreodată.

Locuința Sa

Nu știu cât a durat închinarea minute sau luni pentru că timpul era imposibil de măsurat
în acea glorie. Slava pe care o simțeam cu inima nu era cu nimic mai prejos decât
cea pe care o vedeam cu ochii fizici. Când am închis ochii am văzut slava Domnului,
bucuria mea era fără margini. Știam că nu aș mai fi putut trăi fără ea acum după ce o
experimentasem.
Îngerul mi-a explicat: ceea ce vezi cu ochii inimii tale este cu mult mai real decât ceea
ce vezi cu ochii tăi fizici. Făcusem eu înainte această afirmație dar cât de puțin o
trăisem.
Îngerul a continuat:
Acesta este motivul pentru care Domnul a spus ucenicilor săi că era mai de folos să
plece ca astfel să poată veni Duhul Sfânt. Domnul locuiește în tine. De multe ori ai
învățat pe alții acest adevăr dar acum trebuie să îl trăiești pentru că ai mâncat din
pomul vieții.
Îngerul a început să mă conducă înapoi spre ieșire dar eu am refuzat să-l urmez.
Acesta surprins m-a luat de umeri și m-a privit în ochi. Atunci l-am recunoscut era
Înțelepciunea care mi-a spus: Nu va trebui să părăsești niciodată această grădină. Ia
se află în inima ta deoarece Creatorul însuși este în tine. Tu ai ales partea cea bună
care nu ți se va lua niciodată și anume să stai în prezența Lui și să i te închini pentru
totdeauna. Dar trebuie să-L porți cu tine acolo unde este cea mai mare nevoie.
Știam că avea dreptate atunci m-am întors spre pomul vieții și am vrut să îi culeg toate
fructele înainte de plecare. Înțelepciunea mi-a spus nu face asta, culesul cu frică, chiar
acest fruct poate avea urmări nefaste. Trebuie să crezi că atât El cât și pomul este în
tine pentru că El este în tine.
Înțelepciunea a început să îmi vorbească din nou:
Ai gustat din tărâmul ceresc și niciunul dintre cei care au ajuns aici Nu mai vreau să se
întoarcă în bătălie. Nimeni nu mai vrea să părăsească prezența manifestată a
Domnului. după ce apostolul Pavel a ajuns în acest loc s-a frământat tot restul vieții sale
neștiind ce să facă să rămână pe pământ și să lucreze pentru binele bisericii sau să se
întoarcă aici pentru a intra în moștenirea lui. Moștenirea însă i-a fost mărită cu cât a stat
și a slujit mai mult pe pământ. Acum că ai inima unui adevărat închinător vei dori să te
afli în permanență aici și o vei putea face în momentele în care te vei închina cu
adevărat.
Cu cât te vei concentra mai mult asupra Lui cu atât vei vedea mai mult din Gloria Sa
indiferent unde te afli.
Cuvintele înțelepciunii m-au liniștit și am mulțumit Domnului pentru această experiență
minunată și pentru viața pe care mi-a împărtășit-o. Am avut o nouă revelație a Gloriei
Sale am auzit cuvintele Domnului Niciodată nu te voi părăsi, niciodată nu te voi uita.
Doamne iartă-mi necredința am spus eu ajută-mă să nu te părăsesc și să nu te uit
niciodată.
Am avut o experiență minunată dar și chinuitoare deoarece lumea reală încetase să
mi se pară reală, iar tărâmul spiritual era cu atât mai real cu cât nu îmi puteam
imagina întoarcerea pe celălalt tărâm.
Eram încolțit de o teamă îngrozitoare că m-aș putea trezi și aș constata că tot ce
trăisem nu fusese decât un vis.
Înțelepciunea mi-a înțeles zbaterile lăuntrice. Tu visezi întradevăr îmi spuse ea dar acest
vis este mult mai real decât ceea ce consideri a fi realitate. Tatăl le dăruiește oamenilor
visuri pentru a-i ajuta să întrezărească poarta locuinței Sale. El va locui în inimile lor iar
visele pot fi pentru inimă o ușă care să te conducă la El. De aceea îngerii se arată
uneori în visele oamenilor. În visuri ei pot trece dincolo de mintea căzută a omului
pentru a ajunge direct la inimă.
Înțelepciunea mi-a spus eu sunt principalul dar care ți-a fost dat pentru lucrare. Îți voi
arăta calea și tu vei merge pe ea dar numai dragostea te va ajuta să rămâi credincios.
Frica de Domnul este începutul înțelepciunii dar cea mai mare înțelepciune este să îl
iubești pe El.
Înțelepciunea s-a îndepărtat de mine îndreptânduse spre ieșire, ezitam dar am urmat-o.
Îmi aminteam bucuria trăită în timpul bătăliei și experiențele palpitante în timpul
urcușului pe munte dar trăirea prezenței Domnului și închinarea le întreceau pe toate.
Să părăsesc aceste realități era cel mai mare sacrificiu pe care l-am făcut vreodată.
Apoi mi-am amintit că toate acestea se aflau în interiorul meu și m-a surprins faptul că
uitasem atât de repede de această realitate. În mine era o bătălie într-e ceea ce
văzusem cu ochii fizici și ceea ce contemplam cu inima.
Am întrebat înțelepciunea:
Acesta este al treilea cer? M-am rugat timp de 25 de ani ca să ajung în al treilea cer
ca și apostolul Pavel.
Înțelepciunea mi-a spus:
Aceasta este doar o parte a celui de-al treilea cer, de fapt el este mult mai întins.
Îmi va fi permis să văd mai mult din el am întrebat-o?
Bineînțeles. Chiar acum te duc să îți arăt mai mult mi-a răspuns.
Am întrebat dacă revelația primită de Ioan a făcut parte din cel de al treilea cer?
"O parte din revelația lui Ioan a fost din al treilea cer dar cea mai mare parte a fost din
al doilea cer. Primul cer a existat înainte de căderea omului. Cel de-al doilea cer este
domeniul spiritual din timpul domniei răului pe pământ. Cel de al treilea cer va fi atunci
când dragostea și stăpânirea Tatălui vor triumfa iarăși asupra pământului cu ajutorul
Regelui.

Am întrebat cum arăta primul cer?

"Este bine să nu îți pui acum această problemă. Este înțelept să caut să cunoști cel de-
al treilea cer. Există mult mai multe lucruri de înțeles în această privință decât poți
asimila în această viață. În viacurile viitoare ți se va vorbi despre primul cer dar acuma
această cunoaștere nu ți-ar folosi la nimic.

Am simțit dragostea înțelepciunii față de mine spre deosebire față de alți îngeri față de
care simțeam grija lor față de mine mai mult din datorie.

Înțelepciunea a spus: Este înțelept să iubesc și n-aș mai fi înțelepciune dacă nu te-aș
iubi. De asemenea este înțelept să vezi bunătatea și asprimea lui Dumnezeu este
înțelept să îl iubești și să te tem de El. Dacă trăiești altfel te amăgești.

Știu acest lucru și la-m predicat de multe ori i-am răspuns.

"Am fost alături de tine multă vreme și știu ce ai predicat a răspuns Înțelepciunea.
Acuma ai ajuns la nivelul în care poți pătrunde înțelesul propriilor tale învățături. Așa
cum ai spus de multe ori, nu ceea ce crezi în mintea ta, ci ceea ce crezi cu inima ta
duce la mântuire.

Cealaltă latură a iubirii

Există vremuri în care să Îl adori pe Domnul a continuat Înțelepciunea și sunt perioade în

care trebuie să îl onorezi cu cea mai intensă frică și cel mai mare respect, după cum
este o vreme pentru semănat și una pentru culesul roadelor. Înțelepciunea este să știi
când este timpul potrivit pentru fiecare. Adevărata înțelepciune cunoaște vremurile și
timpurile lui Dumnezeu. Te-am adus aici pentru că era timpul să ne închinăm Domnului
în Gloria iubirii Sale. Aceasta este cea mai mare nevoie a ta după o asemenea bătălie.
Acum te conduc într-un alt loc deoarece a venit vremea să te închini Lui de teama
judecății Sale. Până nu cunoști ambele experiențe există pericolul de a putea fi separați
unul de celălalt.

"Vrei să spui că dacă aș fi rămas în acea închinare glorioasă te-aș fi pierdut?"

"Da. Te-aș fi vizitat ori De câte ori aș fi putut dar ne-am fi întâlnit rar. Este greu să
părăsești o asemenea glorie și pace dar acestea nu sunt întreaga revelație a Regelui. El
este atât Leu cât și Miel. Pentru cei care se maturizează El este Leu cât și Miel. Știu că
înțelegi aceasta dar numai în mintea ta. În curând vei cunoaște acest lucru în inima ta
pentru că vei experimenta judecata în fața tronului lui Hristos.

Întoarcerea în bătălie

Am ieșit pe poarta grădinii împreună cu înțelepciunea și am mers în jos în muntelui.

Bătălia încă nu se terminase dar nu mai era atât de intensă pe cât era când urcasem
eu muntele. La nivelurile mai joase continuau să zboare săgeți ale acuzării și defăimări
dar cea mai mare parte din rămășița hoardei dușmane își îndrepta cu furie atacul
împotriva vulturilor mari și albi. Aceștia câștigau victorii cu ușurință.
Am continuat să coborâm până aproape de poalele muntelui. De-asupra nivelurilor
mântuire și sfimțire se afla și nivelul mulțumirii și laudei. Mi-am amintit foarte bine de acel
nivel al laudei și mulțumiri, pentru că atunci când încercasem pentru prima dată să îl
ating am experimentat unul dintre cele mai mari atacuri ale dușmanului. Însă odată
ajunși în acest loc restul urcușului a devenit mult mai ușor și chiar când armura ne era
străpunsă de vreo săgeată vindecarea avea loc mai repede.
De îndată ce dușmanii m-au observat la acest nivel (ei nu puteau zări înțelepciunea), o
ploaie de săgeți s-au abătut asupra mea dar folosindu-mi scutul m-am apărat de ele
cu atâta ușurință încât aceștia au încetat să mai tragă în mine. Săgețile le erau pe
terminate și nu își puteau permite să facă risipă de ele.
Soldații care mai luptau încă la acest nivel m-au privit cu asemenea uimire și respect
încât am început să mă simt stânjenit. Abia atunci am observat că armura și scutul
meu emanau slava Domnului. I-am sfătuit să urce până în vârful muntelui fără a se opri
ca astfel să îl poată întâlni și ei pe Domnul. De îndată ce au luat hotărârea să își
continue urcușul l-i s-au deschis ochii și au putut vedea Înțelepciunea. Au început să se
arunce în fața Înțelepciuni (Hristos) ca să i se închine dar acesta i-a oprit sfătuindu-i să își
urmeze calea.

Cei credincioși

Simțeam o mare iubire pentru soldați. Armura le era zdrențuită și sângerau peste tot dar
nu renunțaseră la luptă dinpotrivă erau plini de voioșie și curaj. Le-am spus că merită să
li se dea mai multă cinste decât mie deoarece înduraseră greul bătăliei păstrânduși
terenul. Păreau să nu mă creadă deși aprecia Sara cuvintele mele. Am simțit că ceea
ce le spusesem era purul adevăr.

Fiecare nivel al muntelui trebuia să fie ocupat altfel vulturii care mai rămăseseră ar fi
venit și i-ar fi pângărit cu vărsătura și excremente, până când ar fi fost dificil să rămâi în
picioare pe acea poziție. Cele mai multe terase erau ocupate de soldați pe care i-am
recrutat ca făcând parte din diferite denominatii sau mișcări care puneau un accent
deosebit pe adevărul nivelului pe care îl apărau. Mi-a fost rușine de atitudinea pe care
am avut-o față de unele din aceste grupuri. Îi considerasem cu totul pe dinafară ca pe
unii care se lepădaseră de credință în cel mai bun caz, dar ei luptau cu credincioșie
opunânduse atacului puternic din partea dușmanului. Faptul că ei au apărat aceste
poziții m-a ajutat probabil să îmi continui urcușul așa cum făcusem.
Unele niveluri erau situate în așa fel încât se putea vedea o bună parte a muntelui și a
câmpului de luptă dar altele erau izolate încât soldații care se aflau în acel loc puteau
să vadă doar propria lor poziție. Ei păreau a nu fi conștienți de restul bătăliei aprigi sau
de cealaltă parte a armatei care participa la luptă. Erau atât de răniți în urma insultelor
și acuzațiilor încât se împotriveau oricui cobora de la nivelul mai ridicat pentru a-i
încuraja să urce. Totușicând unii au început să coboare din vârful muntelui reflectând
slava Domnului au început să asculte cei mai mulți dintr-e ei cu o mare bucurie. În scurt
timp au început să urce ei înșiși plin de curaj și hotărâre. În timp ce observam toate
acestea Înțelepciunea nu a spus prea multe cuvinte însă părea extrem de interesată
de reacțiile mele.

Realitatea descoperită

Vedeam cu mulți dintre soldații care atinseseră vârful muntelui începeau să coboare la
toate nivelurile pentru ai ajuta pe cei care își păstraseră pozițiile pe nivelurile
adevărurilor respective. Pe măsură ce făceau acest lucru fiecare nivel începea să
reflecte Slava de care erau însoțiți. În curând muntele a început să strălucească atât
de tare încât îi orbea pe vulturii și demoni rămași iar după puțin timp Gloria s-a
intensificat atât de mult încât semăna cu Gloria din Grădină.

Am început să îl laud pe Domnul și să îi mulțumesc și imediat m-am aflat din nou în

prezența Sa. Simțeam că interiorul meu era prea strâmt pentru a conține emoțiile și
slava care m-au copleșit. Experiența a devenit atât de intensă încât m-am oprit.
Înțelepciunea și-a pus mâna pe umărul meu și mi-a spus intrați cu laude pe porțile Lui
intrați cu cântări în curțile Lui.
Ceea ce am trăit a fost atât de real, am simțit ca și când aș fi fost acolo în Grădină.

Ai și fost mi-a răspuns Înțelepciunea. Nu experiența a devenit mai reală și tu însuți. După
cum Domnul i-a spus tâlharului de pe cruce "Astăzi vei fi cu mine în Rai "tu porți intra în
Rai când dorești. Domnul, Raiul Sau și acest munte se află în tine pentru că ai urcat
muntele. Motivul pentru care mă poți vedea în timp ce alții nu pot, nu este că eu aș fi
pătruns în domeniul tău ci pentru că tu ai pășit pe tărâmul meu. Aceasta este
realitatea pe care au cunoscut-o profeții și le-a dat un mare curaj chiar și atunci când
a trebuit să țină singuri piept unor armate întregi. Ei au văzut alături de ei oștirea
cerească și nu doar pe cea pământească îndreptată împotriva lor.

Capcana mortală

Am privit măcelul care avea loc în vale și armata răului care se retrăgea încet. În urma
mea din ce în ce mai mulți luptători glorioși își ocupau pozițiile pe munte. Știam că
acum eram destul de puternici pentru a ataca și distruge tot ce mai rămăsese din
hoarda dușmană. Nu încă îmi spusese Înțelepciunea Privește acolo. M-am uitat în
direcția indicată protejându-mi ochii de Gloria emanată de armura pe care o purtam
pentru a putea zări ceva. Atunci am sesizat ceva mișcându-se intr-o vale îngustă.

Totuși Slava care se răsfrângea din armură mă împiedică să văd în întuneric. Am

întrebat Înțelepciunea cum aș putea să îmi acopăr armura ca să văd. Ea mi-a dat să
îmbrac o manta simplă. Ce este aceasta? Am întrebat-o puțin insultat de simplitatea
ei.
"Umilința" mi-a răspuns Înțelepciunea. Fără ea nu vei putea vedea cu adevărat.
Am îmbrăcat-o fără prea mare tragere de inimă astfel dintr-odată am văzut multe
lucruri pe care înainte nu le putem vedea. În vale unde sesizasem vag o mișcare, se
afla spre uimirea mea o întreagă divizie a hoardei dușmanului care pândea să atace
pe oricine s-ar fi aventurat să coboare de pe munte.
Ce armată este aceasta am întrebat și cum au scăpat nevătămați în bătălie?

"Aceasta este mândria mi-a explicat înțelepciunea. Ea este cel mai mare dușman pe
care îl ai de înfruntat după ce ai fost în glorie. Cei care refuză să își pună această haină
vor avea mult de suferit din partea celui mai periculos dușman."

Privind spre munte am văzut mulți luptători plini de glorie traversând câmpia pentru a
ataca rămășița hoardei dușmane. Nici unul nu purta haina umilinței și nu puteau
observa că dușmanul era gata să-i atace din spate. Am început să alerg spre ei ca să îi
opresc dar Înțelepciunea m-a reținut nu poți face nimic mi-a spus. Numai soldații care
poartă această haină îți vor recunoaște autoritatea. Vino cu mine. Mai este un lucru pe
care trebuie să-l vezi înainte de a putea participa la conducerea mari bătălii care va
urma."

Temelia Gloriei

Înțelepciunea m-a condus în josul muntelui până la nivelul de bază numit mântuire și
ma întrebat: "Tu crezi că acesta este nivelul cel mai de jos" a declarat Înțelepciunea
"dar el reprezintă de fapt temelia întregului munte. În orice călătorie primul pas este cel
mai important și este de obicei cel mai greu. Fără Mântuire muntele nu ar mai exista."
M-am îngrozit de măcelul care avusese loc la acest nivel. Toți soldații erau grav răniți
dar nici unul nu murise. Erau mulțimi întregi care de-abia se mai țineau de margine. O
mare parte părea gata să cadă dar niciunul n-a căzut. Pretutindenise aflau îngeri care
îi ajutau pe soldați cu asemenea bucurie încât a trebuit să întreb: De ce sunt așa
fericiți?

"Îngeriisunt conștienți de curajul de care au avut nevoie soldații pe această poziție.

Poate nu au înaintat prea mult pe cale dar nici nu au renunțat. În curând vor fi
vindecați apoi vor putea vedea Gloria emanată de celelalte niveluri ale muntelui și vor
începe să urce. Ei vor fi luptătorii puternici în bătălia care va urma.

"Dar nu ar fi fost mai bine pentru ei să urce muntele împreună cu toți ceilalți? am
protestat eu văzând starea în care se aflau."

"Ar fi fost mai bine pentru ei dar nu și pentru tine. Stând aici te-au ajutat să urci ținând
cea mai mare parte a oștiri dușmanului ocupată. Foarte puțini dintre cei aflați la
nivelurile mai înalte s-au gândit să îi ajute și pe alții să vină la munte dar aceștia au
făcut-o. Și chiar când iei înșiși abia se mai țineau de el se străduiau să îi ridice și pe alții.
De fapt cei mai mulți dintre luptătorii de seamă au fost îndreptați spre munte de acești
oameni credincioși. Ei nu sunt eroi mai neînsemnați decât cei care au atins vârful
muntelui deoarece au făcut o mare bucurie cerului conducând ui pe alții la Mântuire.
Din această pricină toți îngerii din ceruri au dorit să vină să le slujească dar numai celor
mai onorați dintre ei sa permis s-o facă.

Din nou m-am simțit rușinat de atitudinea pe care am avut o față de acești sfinți
minunați. Mulțidintre noi ia am disprețuit în timp ce urcam spre nivelurile mai înalte. Ei
făcuseră multe greșeli în timpul bătăliei dar de asemenea arătaseră mai mult din inima
Păstorului decât noi ceilalți. Domnul este întotdeauna gata să le lase pe cele 99 de oi
pentru a merge s-o caute pe cea pierdută. Ei rămăseseră în locul în care îi puteau
salva pe cei pierduți și au plătit un mare preț pentru aceasta. Am doriți să le sar și eu în
ajutor dar nu am știut cu ce să încep.
Înțelepciunea mie spus atunci: "Este bine că vrei să îi ajuți dar o vei face cel mai bine
îndreptându-te spre lucrurile la care ai fost chemat. Toți aceștia vor fi vindecați și vor
urca muntele. Acum ei pot urca mai repede datorită ție și a celorlalți care au mers
înaintea lor și lor nimicit pe dușman și au marcat calea. Ei vise vor alătura din nou în
bătălie. Sunt neînfricați și nu se vor retrage niciodată din fața dușmanului.

Puterea mândriei

De multe ori aveam de învățat în timp ce cobora muntele așa cum o făcusem de altfel
și la urcarea lui. Un zgomotcare venea dinspre câmpul de bătălie mi-a tras atenția.
Pânăîn acel moment mii de luptători traversat Sara câmpia pentru a ataca rămășița
hoardei dușmanului. În afara unei singure divizii, Mândria, toți ceilalți dușmani fugeau în
toate direcțiile. complet neobservată mândria venise din spate până în apropierea
luptătorilor care înaintau și se pregătea să tragă o ploaie de săgeți asupra lor. În acel
moment Am observat că spatele vitejilor luptători nu era protejat de armură aceștia
fiind complet expuși și vulnerabil la ceea ce urmă sâ-i lovească.

Atunci înțelepciunea mi-a spus: I-ai învățat pe alții că nu există armură pentru
protejarea spatelui, ceea ce înseamnă că fuga de dușman chiar fi făcut vulnerabil.
Totușinu ai observat niciodată cât de vulnerabil te poate face înaintarea pe căile
mândriei.

Am putut doar încuviința printr-o mișcare a capului.

Era prea târziu pentru a mai putea face ceva și mi se părea insuportabil să asist la
acest spectacol dar Înțelepciunea mi-a spus că trebuie să o fac. Știam că împărăția lui
Dumnezeu urma să sufere o mare înfrângere. Simțisem și mai înainte durerea dar
niciodată nu simțisem acest fel de durere.

Spre surprinderea mea luptătorii nici nu a observat măcar când au fost loviți de săgețile
mândriei. Cu toate acestea dușmanul a continuat să tragă. Luptătorii sânge rău și erau
din ce în ce mai sleiți de puteri dar nu voiau să își recunosc că starea. Nu peste multă
vreme prea slabi pentru a ține scuturile și săbiile de au aruncat spunând că nu mai
aveam nevoie de ele. Apoi au început să dezbrace armura spunând că nu mai au
nevoie nici de aceasta.

Atunci a apărut o altă divizie inamică numită Marea înșelare care înainta cu
repeziciune. Luptătorii aceste divizii au aruncat o ploaie de săgeți ce păreau să își
atingă ținta fără greșeală. Aceastămare armată formată din luptătorii care înainte
fuseseră plin de glorie era condusă acum de câțiva demoni neînsemnați și slabi ai
înșelării.
Luptătoriiau fost duși în diferite tabere de prizonieri fiecare purtând numele unei
doctrine demonice. Am fost uimit cum a fost posibil ca o companie atât de mare și
formată din oameni neprihănit să fie înfrântă atât de ușor și fără ca ei să-și dea macar
seama de ceea ce li s-a întâmplat.

Atunci am izbucnit: Cum a fost posibil ca aceștia care erau atât de puternici, care au
parcurs întreaga cale până în vârful muntelui, care L-au văzut pe Domnul și să fie atât
de vulnerabili.
Mândria este dușmanul pe care îl observi cel mai greu, care se strecoară întotdeauna
în spatele tău, spuse Înțelepciunea cu regret în voce. În unele privințe cei care au atins
cele mai mari înălțimi se află în cel mai mare pericol de a cădea. Trebuiesă îți amintești
întotdeauna că în această viață pot scădea oricând de la orice nivel.

Când crezi că stai în picioare ia seama să nu cazi, cât de copleșitoare mi se pare

acum aceste cuvinte din scriptură.

Cândcrezi că ești cel mai puțin vulnerabil la cădere atunci ești de fapt cel mai
vulnerabil. Cei mai mulți oameni cad imediat după o mare victorie a spus
Înțelepciunea cu întristare.

Cum putem să ne protejăm de asemenea atacuri? am întrebat.

"Stai aproape de mine întreabă-L pe Domnul înainte de a lua decizii importante și

poartă mantaua smereniei tot timpul, atunci dușmanul nu te va putea lua prin
surprindere cum sa întâmplat cu aceștia."

Mi-am privit mantaua. Părea atât de simplă și neînsemnată. Mi se părea că arăt mai
degrabă a cerșetor decât a luptător. Înțelepciunea mi-a răspuns De parcă aș fi gândit
cu voce tare.

"Domnul este mai aproape de cei fără cămin decât de regi. Poți avea adevărata
putere numai în măsura în care umbli în harul lui Dumnezeu și el dă har celor smeriți. Nici
o armă a dușmanului nu poate trece prin această manta deoarece nimic nu poate
învinge harul Său. Cât timp porți această manta ești apărat de asemenea atacuri.

M-am uitat pe munte să văd câți luptători se aflau pe munte. Am fost foarte uimit să
văd cât de puțini rămăseseră. Totuși Am observat că purtau cu toții aceeași manta a
umilinței. Cum s-a întâmplat acest lucru am întrebat?
Când au văzut bătălia la care tocmai ai fost martor au venit cu toții la mine pentru
ajutor și le am dat aceste mentale a răspuns înțelepciunea

Dar eu credeam că ai fost cu mine în tot timpul acesta.

"Eu sunt cu toți aceia care merg să facă voia tatălui meu a răspuns Înțelepciunea."

Tu ești Domnul am strigat.

"Da mi-a răspunse El. Ți-am spus că nu te voi părăsi și nici nu te voi uita. Eu sunt cu toți
luptătorii Mei așa cum sunt și cu tine. Voi fii pentru tine tot ce ai nevoie pentru a împlini
voia Mea și de data aceasta ai avut nevoie de Înțelepciune. Apoi s-a făcut nevăzut."

Rang în Împărăție

Fusesem lăsat în mijlocul unei mari companii de îngeri care îi ajutau pe răniții de la
nivelul Mântuire. Când am trecut pe lângă acești îngeri ei sau închinat îngenunchind
cu un picior și îmi iau arătat un mare respect. În cele din urmă m-am adresat unuia
întrebându-l de ce făceau un astfel de gest, deoarece chiar și cel mai neînsemnat
dintre ei aveau mai multă putere decât mine. Din pricina mantiei umilinței mi-a răspuns
el. Aceasta reprezintă cel mai înalt rang din împărăție.
Dar este o simplă manta am protestat.

Nu, m-a contrazis îngerul. Tu ești îmbrăcat în harul lui Dumnezeu. Nu există o putere mai
mare decât aceasta.

Dar sunt mii de luptători care poartă aceeași manta. Cum poate ia reprezentarea
rangul am întrebat.

"Voi sunteți luptătorii neînfricați fii și fiicele regelui. El Hristos a fost îmbrăcat cu această
haină când a umblat pe pământ. Cât timp o porți nu există nici o putere în cer și pe
pământ care să poată sta înaintea ta. Toți atât cei din cer cât și cei din iad recunosc
această manta. Noi suntem întradevăr slujitori Săi. Dar El locuiește în voi și voi sunteți
îmbrăcați în harul Său.
Știam că dacă nu aș fi purtat mantia și dacă armura mea glorioasă ar fi fost expusă
afirmația îngerului și comportamentul lor față de mine mi-ar fi alimentat mândria. Dar
era imposibil să te simți mândru sau arogant în timp ce purtai o asemenea manta
obișnuită lipsită de strălucire. Oricum încrederea mea în mantaua umilinței creștea
repede.

ULTIMA BĂTĂLIE PARTEA III.

Întoarcerea vulturilor

Un mare nor alb se apropia din depărtare, aceasta a umplut atmosfera de speranță
după cum lumina alungă întunericul. Erau vulturii mari și albi care își luaseră zborul din
Pomul Vieții și se așezau acum pe fiecare nivel al muntelui alături de companiile de
luptători.

M-am apropiat de vulturul care se așezase lângă mine deoarece prezența lui era
extrem de copleșitoare. Când și-a ațintit ochii pătrunzători asupra mea am înțeles că
nu i-aș putea ascunde nimic. Privirea sa era atât de fioroasă și hotărâtă încât am
început să tremur simțind un fior rece care îmi străbătea întregul trup. Înainte de a-i
putea spune ceva mi sa adresat el mie.

"Dorești să știi cine suntem. Noi suntem profeții a ascunși păstrați pentru această oră.
Suntem ochii celor care au primit arme divine puternice. Nouă ni s-a descoperit tot ce
face Domnul și toate planurile pe care le are dușmanul împotriva voastră. Venim de la
cutreiera rea pământului și cunoaștem toate nevoile care trebuie împlinite în vederea
bătăliei."

Nu aț-i văzut bătălia care tocmai a avut loc? I-am întrebat fără a îndrăzni să exprime
toată indignarea pe care o simțeam. Nu i-ați fi putut ajuta pe luptătorii care tocmai au
fost luați prizonieri.

Ba da. Am văzut totul Și dacă ei ar fi vrut i-am fi putut ajuta. I-am fii ajutat spunându-le
să nu se avânte în acea bătălie și sfătuindu-i să stea liniștiți. Noi nu putem lupta decât în
bătăliile în care ne poruncește Tatăl să luptăm și nu îi putem ajuta decât pe cei ce
cred în noi. Numai cei care ne primesc drept ceea ce suntem adică profeți, pot să
primească răsplata unui profet sau să beneficieze de serviciile noastre. Cei care au fost
atacații nu aveau încă mantia pe care o por porții tu iar cei care nu o au nu pot înțelege
cine suntem noi. Noi toții avem nevoie unii de al alții chiar șii de cei de aici care sunt încă
răniți și de mulți alțiiii pe care încă nu îi cuno
cunoști.

Inima vulturi

În timp ce vorbeam cu vulturul Am în

înțeles
eles că eu am putut să îi citesc inima și să îl
cunosc așa cum mă cunoștea
tea el. Vulturul a recunoscut acest lucru și mi-a zis:

"Tu ai câteva dintre darurile noastr noastre dar pentru că le-ai folosit puțțin ele sunt insuficient
dezvoltate. Tocmai de aceea mă aflu aici pentru a înflăcăra darurile care se află în
tine și în mulți alțiiii ca tine arătându
arătându-ți cum să le folosești.
ti. În felul acesta ne vom putea
înțelege dar comunicarea rea trebuie să fie sigură căci altfel vom avea de suferit multe
pierderi care nu sunt necesare ca să nu mai vorbesc de irosirea multor ocazii
extraordinare de victorie."

De unde ai venit? l-am

am întrebat.

De la mâncat șerpi erpi ia răspuns vulturul. Du Dușmanul este pâinea noastră. Trăim din
înfăptuirea voii Tatălui șii aceasta înseamnă să nimicim lucrările diavolului. Cu fiecare
arpe pe care îl mâncăm vederea noastră se îmbunătă
șarpe îmbunătățește.te. Fiecare întăritură a
dușmanului
manului pe care o distrugem ne dă puterea de a ne avâ avântă
ntă mai sus în zborul nostru
și de a ne mențineine mai mult timp în văzduh. Tocmai ne ne-am
am întors de la un banchet
unde am devorat șerpi rușinii inii care ii-au ținut legați pe mulții dintre frații
fra și surorile tale. Ei
vor veni aici peste puțină
ină vreme împreună cu vult vulturii pe care i-am
am lăsat în urmă pentru
ai ajuta să găsească drumul șși a-i proteja de contraatacurile dușmanului.manului.

Aceștiti vulturi erau foarte siguri de ei însă fără a da impresia că sunt îngâmfa
îngâmfați. Știau
cine sunt și își cunoșteau
teau chemarea. De asemenea ne știau șii pe noi și cunoșteau
viitorul. Încrederea lor mi-a
a dat siguran
siguranță și nu numai mie dar șii celor răniți
răni care zăceau
pretutindeni în jurul nostru. Ascultând ce vorbeam cu vulturul cei care până nu demult
fuseseră prea slabi ca să vorbească ss-au ridicat și îl priveau așa a cum copiii își
î privesc
părinții de care s-au
au pierdut în momentul în care îi regăsesc.

Vântul Duhului

Când vulturul și-a a coborât privirile asupra celor răni răniți expresia feței
ei a lui s-a
s schimbat.
Hotărârea fioroasă din priviri căreia tr trebuise să îi fac față cu puțin in timp înainte a fost
înlocuită cu duioșia șii compasiunea pe care le manifestă un bunic în vârstă. Vulturul și-a
deschis aripile șii a început să dea din ele cu tandretandrețe e stârnind o adiere răcoroasă plină
de prospețime care se revărsatvărsat peste cei rănirăniți.i. Acesta era diferită de orice altă adiere
pe care am simțit-o o vreodată. Cu fiecare suflare primeam putere și claritate a minții.
Peste puțin timp toți cei răniții se aflau în picioare lăudând pe Domnul cu o sinceritate
care mi-au făcutut ochii să verse lacrimi.
Am simțit din nou o rușine ine profundă pentru că ii-am disprețuit uit pe cei care au rămas la
acest nivel. Nouă celor care urcam muntele ace aceștia, ni s-au
au părut foarte slabi și
înapoiați deșii înduraseră mult mai mult decât noi și rămăseseră eră cu toate acestea
credincioși. Dumnezeu i-a a păstrat și ei Îl iubeau cu mare dragoste.
M-am uitat apoi spre celelalte niveluri ale muntelui.
Vulturii își mișcau aripile cu tandrețe și toți cei ce se aflau pe munte erau împrospătați
de adierea lor plăcută și au început cu toții să îl laude pe Domnul. La început a existat
un anumit dezacord între laudele care se înălțau de la diferitele niveluri ale muntelui
însă după o vreme toate glasurile de la toate nivelurile cântau într-o armonie perfectă.
Niciodată nu auzisem ceva atât de frumos și doream să nu se mai sfârșească. Curând
mi-am datl seama că ceea ce se întâmplă aici semăna cu închinarea pe care o
experimentasem în Grădină cu diferența că cea de aici părea să o întreacă în bogăție
și frumusețe. Aceasta pentru că ne închinăm în prezența dușmanilor noștri în mijlocul
întunericului și răului care înconjura muntele. De aceea această închinare părea cu
atât mai frumoasă.

Nu știu cât timp a durat închinarea dar în cele din urmă vulturii au încetat să mai dea
din aripi și a încetat și închinarea. De ce v-ați oprit? I-am întrebat pe vulturul cu care
vorbisem.
"Pentru că acuma sunt vindecați mi-a răspuns arătând spre cei care fuseseră răniți dar
care acum stăteau în picioare părând a fi între-o condiție perfectă. Adevărata
închinare poate vindeca orice rană a adăugat el."

Mai fă o dată lucrul acesta l-am rugat eu.

Îl vom face de multe ori dar nu noi decidem cânt. Adierea pe care ai simțit tu a fost a
Duhului Sfânt. El ne călăuzește nu noi îl conducem. El este cel care i-a vindecat pe cei
răniți și a început să realizeze unitatea de care avem nevoie în bătălia care ne stă în
față. Adevărata închinare toarnă uleiul prețios pe cap care este Isus. Apoi acesta
curge peste întregul trup făcându-ne una cu el și unii cu alții. Nici unul dintre cei care se
unesc cu Domnul nu rămâne răniți sau necurat. Sângele Său este viață curată și acesta
curge când suntem uniți cu El. Când suntem uniți cu el suntem uniți și cu restul trupului
așa că sângele lui curge prin noi toți. Nu tot așa se vindecă și o rană a trupului? Ea se
închide pentru ca sângele să poată circula în membrul rănit și să aducă regenerare.
Când o parte a trupului său este rănit trebuie să ne unim cu ea până este regenerată
complect. Noi suntem una.

În euforia rămasă în urma închinării această scurtă învățătură părea aproape tainică și
totuși știam că era o învățătură elementară. Când Duhul Sfânt lucra fiecare cuvânt
părea glorios indiferent cât era de elementar. Eram atât de copleșit de iubire încât îmi
venea să îmbrățișez pe toată lumea inclusiv pe vulturii cei bătrâni și fioroși.

Atunci dintr-o dată mi-am amintit de vitejie luptători care tocmai fuseseră luați
prizonieri. Vulturul a simțit că mă gândesc la ei dar n-a spus nimic doar m-a privit cu
atenție. În cele din urmă l-am întrebat: Putem să-i recâștigăm pe cei pe care tocmai i-
am pierdut?

Inima Regelui

Da. Este bine să ai astfel de sentimente a răspuns vulturul în cele din urmă. Noi nu
suntem compleți și închinarea noastră nu este completă până când nu este restaurat
întregul trup. Chiarși în timpul celor mai glorioase închinării, chiar și în prezența Regelui
vom simți toți acest gol până când vom fi cu toții una fiindcă și Regele nostru o simte.
Cu toții suferim pentru frații noștri care au fost duși în robie, dar simțim o durere chiar mai
mare pentru inima Regelui nostru. Deși îi iubești pe toți copiii tăi ești mai procupat de
unul care sa îmbolnăvit sau a fost răcit. Și El îi iubește pe toți copiii Săi dar cei răniți și
oprimați se bucură de cea mai mare atenție din partea Sa. De dragul Lui nu trebuie să
renunțăm până când nu îi vom recupera pe toți. Atâta vreme cât cineva este rănit El
este rănit.

Credința care mută muntele

Am vorbit cu vulturul: Știu că prin tine vorbește înțelepciunea deoarece îi aud vocea
când vorbești tu. Eram atât de sigur de mine înainte de Ultima bătălie încât eram gata
să fiu luat prizonier din cauza îngâmfări mele așa cum li s-a întâmplat lor dacă nu m-ar
fi oprit Înțelepciunea. Eram motivat mai mult de ură față de dușman decât de dorința
de a-mi elibera frații. începuseră cred că din clipa în care am venit prima dată pe
munte, luând parte la marea bătălie cele mai multe lucruri bune pe care le-am făcut
au avut motivații greșite iar marea majoritate a lucrurilor rele pe care le-am în-făptuit
au avut motivații bune. Cu cât învăț mai mult cu atât sunt mai nesigur de mine.

Trebuie să fii umblat cu înțelepciunea mult timp a răspuns vulturul.

"Ea m-a însoțit cu mult timp înainte de o recunoaște dar m-ă tem că cea mai mare
parte a timpului m-am împotrivit sfaturilor ei. Într-un fel acum știu că îmi lipsește ceva
foarte important un lucru de care am neapărat trebuință înainte de a mă reîntoarce în
bătălie dar nu știu care este acesta."

Ochii mari ai Vulturului au devenit chiar mai pătrunzători în timp ce-mi vorbea, tu
recunosti de asemenea vocea și când îți vorbesc în inima ta înveți bine deoarece ai
mantia smereniei. Ceea ce simți acum este adevărata credință.

Credință? am ripostat eu. Vreau să spun că am îndoieli serioase.

Faptul că te îndoiești de tine însuți este o dovadă de înțelepciune însă adevărata

credință depinde de Dumnezeu și nu de tine sau de credința ta. Eștiaproape de
credința care poate muta acest munte și trebuie să îl mutăm. A venit vremea să îl
ducem în locuri pe care nu le-am văzut niciodată. Totuși ai dreptate. Îți mai lipsește un
lucru foarte important. Trebuie să mai ai încă o revelație. Chiar dacă ai urcat până în
vârful muntelui și ai avut parte de fiecare adevăr pe care l-ai întâlnit în cale și chiar
dacă ai intrat în grădina lui Dumnezeu si ai gustat din dragostea Lui necondiționată și l-
ai văzut pe Fiul Său în repetate rânduri totuși înțelegi doar o parte din întregul plan al lui
Dumnezeu și aceea o cunoști numai superficial.

Știam că aveam atâta dreptate încât ascultându-i cuvintele am primit multă

mângâiere în suflet. Am judecat greșit atâția oameni și atâtea situații. Înțelepciunea mi-
a salvate viața de nenumărate ori și totuși vocea ei abia se aude în interiorul meu în
timp ce zgomotul propriilor mele gânduri și sentimente este mult mai puternic. Aud
Înțelepciunea vorbind mult mai tare prin tine decât o aud în inima mea deci știu că
trebuie să stau foarte aproape de tine.

"Noi suntem aici pentru că voi aveți nevoie de noi mi-a spus vulturul. Dar și noi avem
nevoie de voi. Tu ai primit daruri pe care eu nu le am și eu am primit daruri pe care tu
nu le ai. Tu ai experimentat lucruri pe care eu nu le-am experimentat și eu am trăit
lucruri pe care tu nu le-ai trăit niciodată. Vulturii v-au fost dati să vă însoțească până la
capăt iar voi ne-ați fost dați nouă. voi stau în timp foarte aproape de tine iar apoi va
trebui să fiu înlocuit de alții. Fiecare vultur este diferit. Secretele Domnului ne-au fost
încredințate împreună și nu individual.

Porțile adevărului

Vulturul s-a înălțat de pe piatra pe care stătuse și a zburat dincolo de marginea acelui
nivel. Vino mi-a spus el. Când m-am apropiat am văzut niște trepte care duceau până
la baza muntelui și o ușă mică.

Oare De ce nu am observat-o înainte? l-am întrebat.

"Când ai venit prima dată pe munte nu ai zăbovit suficient de mult la acest nivel pentru
a-l cerceta mi-a răspuns."

De unde știi? Erai aici când am ajuns pentru prima oară la munte?

"Aș fi știut și dacă nu aș fi fost aici deoarece tuturor celor care nu observă această ușă li
se întâmplă acest lucru din același motiv, dar de fapt am fost aici mi-a răspuns, eram
unul dintre soldații pe lângă care ai trecut foarte repede în drumul tău spre înălțimi.

Atunci am recunoscut în acel vultur pe un bărbat pe care îl întâlnisem la puțină vreme

după convertirea mea și cu care vorbisem de câteva ori. El a continuat: Atunci am
dorit cu ardoare să te urmez. Stăteam la acest nivel de multă vreme și aveam nevoie
de o schimbare. Dar nu puteam părăsi toate acele suflete pierdute pe care încă
încercam să le conduc aici. Când m-am hotărât în cele din urmă să fac voia Domnului
indiferent dacă aceasta înseamnă să stau sau să plec mi sa arătat Înțelepciunea și m-a
condus la această ușă. Mi-a spus că este o scurtătură spre vârful muntelui. Așa se face
că am ajuns acolo înaintea ta și am fost transformat într-un vultur.

Atunci mi-am amintit că mai văzusem asemenea uși la alte câteva niveluri. Chiar
aruncasem o privire furișă pe una din ele și îmi amintesc cât de uimit fusesem de
lucrurile văzute. Nu m-am aventurat prea departe, eram prea concentrat asupra
bătăliei și țineam neapărat să ajung pe vârful muntelui. Aș fi putut intra pe una din
acele uși și să ajung direct în vârf l-am întrebat?

"Nu Este chiar atât de simplu a remarcat vulturul părând puțin iritat. Fiecare ușă dă în
mai multe coridoare și numai unul dulce la vârf. Anticipând următoarea întrebare a
continuat, celelalte conduc la unul dintre nivelurile muntelui. Tatăl a conceput fiecare
coridor în așa fel încât să fie ales de o persoană care corespunde acelui nivel de
maturitate.

Incredibil cum a făcut El acest lucru mi-am zis în sinea mea dar vulturul mi-a citit
gândurile.

A fost foarte simplu a continuat vulturul de parcă aș fi spus ce gândeam cu voce tare.
Maturitateaspirituală este întotdeauna determinată de dorința noastră de a ne
sacrifica propriile dorințe pentru interesele împărăției, sau de dragul altora. Ușa care ne
cere cele mai mari sacrificii ne va duce întotdeauna, la cel mai înalt nivel.
Încercam să rețin tot ceea ce îmi împărtășea vulturul. Știam că trebuia să intru pe ușa
din fața mea și că ar fi înțelept să învăț tot ce se putea învăța de la unul care fusesei pe
acel drum înaintea mea și care evident alesese ușa cea mai bună care duce în vârful
muntelui.

N-am ajuns direct în vârf și nu am întâlnit încă pe nimeni care s-o fi făcut a continuat
vulturul. Dar am înaintat mult mai repede decât cei mai mulți deoarece am învățat
foarte multe despre jerfa de sine pe când luptam aici la nivelul Mântuirii. Ți-am arătat
această ușă deoarece porți mantia și ai fi găsit-o oricum dar timpul este limitat și rostul
meu aici este să te ajut să te maturizezi cât mai repede.

Uși ca aceasta se află la toate nivelele și fiecare duce la bogății care depășesc
puterea noastră de înțelegere a continuat el. Nu le poți lua cu tine la modul fizic dar
fiecare comoară pe care o vei atinge cu mâinile o vei lua în inimă. Inima ta a fost
destinată să fie vistieria casei Lui Dumnezeu. Când vei atinge din nou vârful muntelui
inima ta va fi plină de comori mult mai valoroase decât bogățiile întregului pământ,
care nu ți se vor lua niciodată, fiind ale tale pentru eternitate. Du-te acum degrabă. Se
ridică nori de furtună și o altă bătălie crâncenă este gata să înceapă.

"Nu vii cu mine? l-am întrebat rugător."

"Nu mi-a răspunse el. Acum locul meu este aici. Trebuie să-i ajut pe cei răniți. Dar ne
vom întâlni iarăși aici. Înainte de-a te întoarce vei ajunge să îi cunoști pe mulți dintre frați
și surorile mele vulturii și ei te vor putea ajuta mai bine decât mine În locul în care îi vei
întâlni."

Bogățiile cerului

Îl îndrăgeam deja pe vultur atât de mult încât îmi era tare greu să îl părăsesc. M-am
bucurat când am auzit că îl voi revedea. Ușa începea să mă atragă ca un magnet.
Am deschis-o și am pășit înăuntru.

Slavă care am văzut-o în acel loc era atât de extraordinară încât m-am prăbușit
imediat în genunchi. Aurul argintul și pietrele prețioase erau de o frumusețe pe care nu
aș putea-o descrie, păreau să întreacă Gloria pe care o văzusem la Pomul Vieții.
Camera părea nesfârșită. Podeaua era de argint stâlpii de aur și tavanul era format
dintr-un singur diamant pur care reflecta fiecare culoare cunoscută și multe altele pe
care nu le mai văzusem. Îngeri fără număr se aflau pretutindeni îmbrăcați în veșminte
diferite care nu se asemănau cu cele de pe pământ.
Când am intrat în cameră îngerii s-au plecat în semn de salut. Unul a pășit înainte și mi-
a urat bun venit strigîndru-mă pe nume.
Mi-a spus că pot merge peste tot în acea încăpere pentru a vedea orice doream.
Nimic nu le era interzis celor care intrau pe ușă.

Eram atât de copleșit de aceste frumuseți încât nu am putut scoate un cuvânt. În cele
din urmă am remarcat că locul acesta era chiar mai frumos decât Grădină în care
fusesem. Surprins îngerul mi-a răspuns dar și aici ești tot în grădină. De fapt este una
dintre camerele casei Tatălui tău iar noi suntem slujitorii tăi.

În timp ce umblam eram însoțit de o mare companie de îngeri. M-am întors și l-am
întrebat pe conducătorul lor de ce venea după mine. Datorită mantiei pe care o porți
mi-a răspuns acesta. Ți-am fost încredințați să te slujim aici și în bătălia care va urma.
Nu știam cum să mă comport cu ei așa că mi-am continuat mersul. Am fosta atras de o
piatră mare albastră care părea să aibă în ea atât soare cât și norii. Am atins-o și toată
bogăția de sentimente pe care o trăisem când am gustat din fructul pomului vieții m-a
inundat. Am simțit o forță o luminare a minții nepământească și o intensificare ai iubirii
față de orice ființă și orice lucru. Slava Domnului a început să se arate. Cu cât
atingeam mai mult piatra cu atât Gloria se intensifica mai mult. N-aș mai fi dorit să îmi
dezlipesc mâna niciodată de pe acea piatră dar Slava s-a intensificat atât de mult
încât în cele din urmă a trebuit să îmi retrag mâna.

Apoi ochii mi-au căzut pe o minunată piatră verde. Ce este aceasta? l-am întrebat pe
îngerul care stătea în apropiere.

"Toate aceste pietre sunt comorile mântuirii. Acum tu ești în contact cu tărâmul ceresc
și aceea este restaurarea vieții a continuat el."

Când am atins piatra verde am început să văd pământul învăluit în culori bogate și
spectaculoase. Cu cât o țineam mai mult în mână aceste culori se intensificau la fel ca
și dragostea pe care o simțeam față de tot ce vedeam. Atunci am început să observ
armonia dintre tot ce are viață într-o măsură în care n-o mai văzusem. Apoi am văzut
slavă Domnului în creație. Aceasta a început să se intensifice până când din nou a
trebuit să mă retrag.

Îmi era cu neputință să îmi dau seama cât am stat acolo dar știam că înțelegerea mea
asupra lui Dumnezeu, a universului Său se dezvoltase în mod substanțial doar în urma
atingerii acestor două pietre și mai erau multe, multe altele de atins. Într-o singură
încăpere erau mult mai multe lucruri de cercetat decât ar fi putut cunoaște cineva în
tot cursul vieții. Câte camere se află aici? l-am întrebat pe înger?

"Asemenea camere se află la fiecare nivel al muntelui pe care l-ai urcat."

Cum este posibil ca cineva să poată experimenta tot ce există între o singură cameră
ca să nu mai pomenesc de celelalte? am întrebat.

Ai la dispoziție o eternitate pentru aceasta. Comorilecare se află în cele mai

elementare învățături ale Domnului Iisus, sunt suficiente pentru aț-i ocupa mai multe
vieți decât posți tu să numeri. Nimeni nu poate cunoaște între-o singură viață tot ce
trebuie să cunoască despre oricare dintre aceste adevăruri. Tu trebuie să iei lucrurile
de care ai nevoie și să mergi mai departe urmându-ți destinul.

Am început să mă gândesc iarăși la bătălia iminentă și la luptătorii care fuseseră luați

prizonieri. Acesta nu era un gând plăcut întru un loc atât de glorios dar știu că voi avea
la dispoziție veșnicia ca să mă întorc în această cameră. Acum aveam foarte puțin
timp ca să găsesc calea spre vârful muntelui și de acolo înapoi pe frontul de luptă.

M-am întors înspre îngeri și am spus: Trebuie să mă ajuți să găsesc ușa care duce spre
vârf.

Îngerul m-a privit cu uimire. Noi suntem slujitori tăi, mi-a răspuns și tu ești cel care trebuie
să ne conduci. Acest munte este un mister pentru noi o mare taină pe care am dorit
dintotdeauna cu ardoare să o cunoaștem. După ce vom părăsi această cameră pe
care am ajuns să o cunoaștem doar într-o mică măsură vom învăța chiar mai multe
decât tine.

Știți unde se află celelalte uși? l-am întrebat.

Da, dar nu știm unde duc. Sunt unele foarte atrăgătoare, altele arată ca niște uși
obișnuite, iar altele sunt de-a dreptul respingătoare. Una este chiar înspăimântătoare.

"Să existe în acest loc uși respingătoare? l-am întrebat cu neîncredere. Și una
înspăimântătoare? Cum este posibil așa ceva?"

"Nu știu, dar pot să ți le arăt mi-a răspuns."

"Te rog."

Am colindat o vreme destul de îndelungată trecând pe lângă bogății din care emana
o slavă de nedescris, pe care cu greu le puteam ocoli. Se afla acolo și o mulțime de uși
deasupra cărora erau scrise diferite adevăruri biblice. Când îngerul a spus că unele uși
erau atrăgătoare el a subestimat foarte mult puterea lor de atracție. Doream foarte
mult să intru pe fiecare din ele dar curiozitatea mea cu privire la ușa înspăimântătoare
mă îmboldea de la spate.

Apoi am văzut-o. Înspăimântătoare era puțin spus. Frica m-a încolțit așa încât am simțit
că mi se taie răsuflarea.

Har și adevăr

Am întors spatele ușii respective și m-am întors repede.

În apropiere se afla o frumoasă piatră roșie spre care aproape că m-am năpustit să o
ating cu mâinile. Imediat ce am atins-o m-am aflat în grădina Ghetsimani, privindu-L pe
Domnul cum se ruga. Agonia la care am fost martor era și mai îngrozitoare decât ușa
pe care tocmai o văzusem. Șocat mi-am tras repede mâna de pe piatră și am căzut
epuizat pe podea. Doream cu ardoare să mă reîntorc la piatra albastră sau la ce-a
verde dar trebuia să-mi adun puterile și să-mi recapăt simțul orientării. Îngerii m-au
înconjurat imediat și mi-au strujit. Mi-au dat o băutură cu efecte înviorătoare și peste
puțină vreme am fost în stare să mă țin pe picioare ca să mă întorc la celelalte pietre.
Cu toate acestea vedenia cu Domnul care se ruga îmi revenea mereu în minte, ceea
ce m-a obligat să mă opresc în cele din urmă.

"Ce s-a întâmplat mai înainte am întrebat."

"Când atingi pietrele putem vedea și noi puțin din ceea ce vezi tu și putem simți puțin
din ceea ce simți tu a spus îngerul. Știam că toate aceste prietene sunt comori de mare
valoare, și toate revelațiile pe care le conțin sunt neprețuite.
Am simțit pentru o clipă agonia pe care a trăit-o Domnul înainte de răstignire și am
simțit în treacăt ceea ce a simțit El în acea noapte îngrozitoare. Pentru noi este greu să
înțelegem cum a putut suferi atât de mult Dumnezeul nostru, și acest lucru n-e face să
apreciem mai mult onoarea pe care o avem de a sluji oamenilor pentru care El a plătit
un preț atât de mare.
Cuvintele îngerului s-au îndreptat ca niște fulgere spre sufletul meu. Luptasem în marea
bătălie, urcasem până în vârful muntelui. Ajunsesem atât de familiarizat cu tărâmul
spiritual încât abia dacă mai luam în seamă prezența îngerilor și puteam vorbi aproape
ca de la egal la egal cu vulturi cei mari. Totuși nu am putut suporta nici măcar o clipă
să iau parte la suferințele Domnului fără a dori să fug spre o experiență mai plăcută.
Atunci aproape că am strigat nu ar trebui să mă aflu aici. Eu mai mult decât oricare
altul merit să fiu prizonier al celui rău.

Domnule mi-a spus îngerul neliniștit, noi știm că nimeni nu se afla aici pentru că merită
acest lucru. Ești aici pentru că ai fost ales, înainte de întemeierea lumii pentru un scop.
Noi nu știm care este scopul tău dar știm că fiecare persoană care se află pe acest
munte are un scop foarte important.

Mulțumesc îmi ești de mare ajutor. Emoțiile mele o iau razna în acest loc, încercând să
îmi umbrească gândirea. Ai dreptate nimeni nu se află aici pentru că este vrednic. Într-
adevăr cu cât urcăm mai sus pe munte cu atât ne simțim mai nevrednici și avem
nevoie de mai mult har pentru a rămâne aici. Mă întreb cum de am putut ajunge pe
vârful muntelui prima dată.

"Prin har a răspuns îngerul meu."

"Dacă vrei să mă ajuți te rog să îmi repeți acest cuvânt ori de câte ori vezi că sunt în
mijlocul confuziei și al disperării. Acest cuvânt încep să îl înțeleg mai bine decât pe
oricare altul. "Har"

Acum trebuie să mă întorc la Piatra roșie. știu că această piatră este cea mai mare
comoară din această cameră și nu trebuie să plec de aici până nu o am în inima mea.

Adevărul harului

Timpul petrecut la Piatra roșie a fost cel mai dureros pe care l-am experimentat
vreodată. A trebuie să îmi retrag mâna în repetate rînduri deoarece acea atingire era
imposibil de suportat. M-am întors de mai multe ori la piatră albastră sau la cea verde
pentru a-mi înviora sufletul înainte de a mă întoarce.
De fiecare dată era tot mai greu să mă apropii de piatra roșie dar prin această
apropiere iubirea și aprecierea mea față de Domnul creșteau mai mult decât în urma
oricărui alt lucru învățat sau a oricărei experiențe pe care o avusesesem vreodată.

În cele din urmă când prezența Tatălui s-a depărtat de Iisus care se afla pe cruce nu
am mai putut rezista. Am renunțat. Mi-am dat seama că îngerii care experimentau într-
o anumită măsură ceea ce eu însumi trăiam, erau întru totul de acord cu mine. Nu mai
aveam nici o dorință de a atinge piatra, nu mai aveam nici măcar imboldul de a mă
întoarce la piatra albastră. Prăbușit la pământ stăteam și plângeam, gândindu-mă la
suferințele Domnului. De asemenea plângeam pentru că știam că Îl părăsise așa cum o
făcuseră și ucenicii Lui și asemenea lor l-am trădat când avea cea mai mare nevoie de
mine.

După un timp care mi sa părut a fi durat câteva zile am deschis ochii. Lângă mine
stătea înalt un vultur. În fața lui se aflau trei pietre una albastră una verde și alta roșie.
Mănâncă-le mi-a spus. Când am făcut lucrul acesta întreaga mea ființă a fost
reînnoită și o mare bucurie și o mare liniște mi-a inundat sufletul.
Când m-am ridicat am observat că aceleași trei prietene erau încrustate în mânerul
sabiei mele și se aflau și pe fiecare dintr-e umerii mei.
" Acum ele sunt ale tale pentru totdeauna mi-a spus vulturul nu ți le poate lua nimeni și
nici nu le poți pierde."

"Dar nu am terminat-o pe ultima am protestat."

"Numai Hristos însuși va trece acel test mi-a răspuns el. Ți-ai îndepliniți destul de bine
lucrarea și acum trebuie să pleci."

"Unde l-am întrebat."

Tu trebuie să decizi dar cum timpul este pe sfârșite ți-aș sugera să ajungi cât mai
repede pe vârful muntelui." Apoi vulturul sa îndepărtat în mare grabă.

Atunci mi-am amintit de uși. M-am îndreptat spre cele care fuseseră atât de
atrăgătoare. Ajungând însă la prima am constatat că pur și simplu nu mă atrăgea. M-
am dus apoi la alta ușă dar am încercat același sentiment. " Se pare că ceva sa
schimbat." Mi-am spus cu voce tare.

"Tu te-ai schimbat mi-au răspuns dintr-odată îngeri." M-am întors să îi privesc si m-am
mirat de cât de mult se schimbaseră ei înșiși.
Nu mai aveau privirea naivă de dinainte iar înfățișarea lor era maestruoasă și radia
înțelepciune. Știam că ei reflectau ceea ce se petrecuse în mine dar în acel moment
gândul la mine mă făcea să mă simt extrem de stânjenit.

"Vreau să îți cer sfatul m-am adresat conducătorului lor."

" Ascultă-ți inima mi-a răspuns el acolo se află acum aceste mari adevăruri."

Niciodată nu am fost în stare să mă încred în inima mea i-am răspuns. Ea este terenul
atâtor conflicte. Sunt prea expus iluziilor, minciunilor și ambițiilor egoiste. Îmi este foarte
greu să-L aud pe Domnul vorbindu-mi din cauza acestui mare vacarm.

Fiindcă acuma ai piatra cea roșie în inimă Nu cred că mai este cazul să vorbești astfel
mi-a spus conducătorul lor cu o încredere pe care mai înainte nu o remarcasem.

M-am sprijinit de perete gândindu-mă că acum când avem cel mai mare nevoie de el
vulturul nu era aici. El parcursese această cale înainte si m-ar fi putut sfătui ce ușă să
aleg. Știam însă că nu se va întoarce și că era necesar ca s-o aleg eu însumi. În timp ce
cugetam la acest lucru ușa înspăimântătoare era singura la care mă puteam gândi.
Mânat de curiozitate am hotărât să mă întorc și s-o privesc. Prima data când am văzut-
o m-am îndepărtat de ea atât de repede încât nici nu sesizasem ce adevăr reprezenta
aceasta.

Pe măsură ce mă apropiam simțeam cum ființa lăuntrică îmi era invadată de frică dar
nu atât de intens ca prima oară. Spre deosebire de celelalte uși, aceasta era
înconjurată de întuneric și numai când am ajuns în imediata apropiere am putut citi
adevărul încrustat pe ea. Luat oricum prin surprindere am citit Scaunul de judecată al
lui Hristos. De ce este atât de înfricoșător acest adevăr am întrebat cu glas tare știind
că îngerii nu-mi vor răspunde. În timp ce continuăm să o privesc am înțeles că aceasta
este chiar ușa pe care trebuie să intru.

"Există mai multe motive pentru care această ușă este atât de înfricoșătoare mi-a
răspuns răspuns vocea familiară a vulturului."

"Sunt foarte fericit că te-ai întors i-am răspuns. Am făcut o alegere greșită?"

"Nu! Ai ales bine. Această ușă te va conduce spre vârful muntelui mai repede decât
oricare alta. Este îngrozitoare pentru că cea mai mare frică din întreaga creație își are
sursa în această ușă. Cea mai mare înțelepciune pe care omul o poate avea în
această viață sau în viața viitoare este descoperită de asemenea prin intermediul
acestei uși. Cu toate acestea numai câțiva vor intra pe ea."

"Dar de ce este așa întunecată? l-am întrebat."

"Lumina acestor uși reflectă atenția pe care biserica o acordă în prezent adevărurilor
ascunse în spatele lor. În aceste vremuri adevărul din spatele acestei uși este unul dintre
cele mai neglijate cu toate că este vital. Când vei intra vei înțelege. Cea mai mare
autoritate pe care oamenii o pot primi va fi încredințată numai celor care intră pe
această ușă. Când Îl vei vedea pe Iisus Hristos stând pe acest tron vei fi pregătit și tu să
Domnești împreună cu El."

"Deci această ușă nu ar mai fi atât de întunecată și de rău augur dacă am da mai
multă atenție acestui adevăr? l-am întrebat."

"Da, întradevăr așa este. Dacă oamenii ar cunoaște Gloria care este descoperită în
spatele acestei uși atunci ea ar fi una dintre cele mai strălucitoare uși spuse vulturul cu
tristețe. Cu toate acestea este dificil să intri pe ea. Mi s-a spus să mă întorc și să te
încurajez pentru că în curând vei avea nevoie de încurajare. Vei vedea o slavă mai
minunată dar și mai groasă, mult mai mare decât ai cunoscut vreodată. Să să știi că
deoarece acum ai ales să mergi pe această cale grea mai târziu îți va fi mult mai ușor.
Fiindcă ești gata acum să te confrunți cu acest adevăr crunt nu vei mai suferi pierderi
după aceea. Multora le place să cunoască bunătatea Lui, dar foarte puțini doresc să-I
cunoască asprimea. Dacă nu le accepți pe amândouă, întotdeauna te vei afla în
pericolul de a fi înșelat și de a cădea din harul Său extraordinar.

"Știu că nu aș fi venit niciodată în acest loc dacă nu aș fi petrecut acel timp la piatra
roșie. Cum am putut insista în alegerea căi ușoare când aceasta este atât de contrară
naturii Domnului?" l-am întrebat.

"Dar acum ai ales. Așa că pornește repede. O altă mare bătălie urmează să înceapă și
este nevoie de tine acolo în față", mi-a spus.

În timp ce îl priveam pe vultur și puternica hotărâre din ochii lui încrederea mea
creștea.În cele din urmă m-am întors spre ușă.
 ULTIMA BĂTĂLIE PARTEA IV.

Tronul alb

Am admirat pentru ultima oară camera nesfârșită din interiorul muntelui. Slava
revărsată de diamantele și comorile care înfățișau adevărurile Mântuirii îmi luau
suflarea. Acestea păreau nesfârșite și era imposibil să le cuprinzi frumusețea. Nu-mi
puteam imagina încăperi mai glorioase care să adăpostească alte asemenea
adevăruri ale credinței, ceea ce m-a ajutat să înțeleg de ce atât de mulți creștini
doreau să rămână pentru totdeauna la acest nivel al mântuirii nemaicontenind să se
minuneze în fața învățăturilor începătoare ale credinței. Știam că aș fi putut rămâne
acolo pentru totdeauna fără să mă plictisesc vreodată.

Atunci vulturul care stăteam în apropierea mea m-a îndemnat: "trebuie să îți continui
drumul. Când m-am întors îl privesc a continuat să îmi vorbească cu voce înceată: "Nu
există pace și siguranță mai mare decât să rămâi în mântuirea Domnului. Ai ai ajuns
aici tocmai pentru a cunoaște acest adevăr. În locul spre care te îndrepți vei avea
nevoie de credința dobândită aici dar nu trebuie să mai zăbovești.

Afirmația Vulturului despre pace și siguranță mi-a amintit de soldații plin de curaj care
au luptat la acest nivel de bază al muntelui numit Mântuire. Ei luptaseră foarte bine și
au eliberat o mulțime de oameni însăși fuseseră răniți foarte tare. Nu mi sa părut că și ar
fi aflat pacea și siguranța la acest nivel. Vulturul mi-a întrerupt din nou șirul gândurilor de
parcă ar fi știut ce se petrece în mintea mea.

Dumnezeu definește pacea și siguranța altfel decât noi. A fi rănit în bătălie este o mare
onoare. Rana pricinuită de dușman va fi terenul de manifestare a puterii de a-i vindeca
pe alții odată ce noi înșine am fost vindecați de Domnul. Vindecarea a fost o parte
însemnată a lucrării Domnului și aceasta este o parte de bază a lucrării noastre.
Aceastaeste unul dintre motivele pentru care Domnul îngăduie să i se întâmple lucruri
rele poporului Său. În felul acesta oamenii pot să simtă compasiune față de alții prin
care se revarsă puterea vindecării. Nu întâmplător atunci când autoritatea s-a a fost
pusă la îndoială, apostolul Pavel a amintit de bătăile pe care le-a suferit și de
împroașcările cu pietre. Fiecare rană, fiecare lucru rău care ni se întâmplă poate fi
transformat în autoritatea de a înfăptui binele. Fiecare bătaie primită de marele
apostol a avut ca rezultat mântuirea altora. Fiecare rana primită de acești luptători va
avea ca rezultat mântuirea, vindecarea sau restaurarea altora.

Cuvintele Vulturului mi sa părut extrem de încurajatoare. Stând acolo în mijlocul Gloriei

emanate de comorile Mântuirii acest adevăr mi se clarifica și devenea tot mai
pătrunzător. Doream să alerg și să îl strig de pe vârful muntelui pentru ca toți cei care
mai luptau să fie încurajați.

Atunci Vulturul a continuat: "Mai există un motiv pentru care Domnul îngăduie să fim
răniți. Nu poți avea curaj în absența unui pericol adevărat. Domnula promis că îl va
însoți pe Iosua în bătălia pentru țara promisă dar i-a amintit în repetate rânduri să fie
puternic și curajos pentru că urma lupta și exista un pericol iminent. Așasunt încercați
de Domnul cei care sunt vrednici de promisiunile Sale.
Privindu-l pe acest vultur bătrân am observat pentru prima dată rănile și penele rupte.
Cicatricele nu-i erau însă respingătoare căci erau poleite cu aur și nu cu unul metalic ci
din carne și pene.
Atunci am putut vedea că sursa Gloriei emanate de vultur era chiar această substanță
aurie ce făcea ca prezența lui să fie atât de copleșitoare.

"De ce nu te am putut vedea mai înainte? l-am întrebat."

"Până când nu vezi Și nu apreciezi profunzimea comorilor Mântuirii nu poți zări Gloria
care se naște din suferința pentru evanghelie. O dată ce ai văzut-o ești pregătit pentru
testele care îți vor aduce cele mai înalte niveluri de autoritate spirituală din viața ta.
Aceste răni sunt Gloria care te va însoți întotdeauna. De aceea Domnul poartă și acum
în ceruri rănile pe care le-a îndurat. Poți să I le privești după cum poți vedea și rănile
aleșilor săi primite datorită iubirii lor pentru Mântuitorul. În cer ele sunt medaliile de
onoare. Toți cei care le au sunt îndrăgostiți de Dumnezeu și de adevărul Său mai mult
decât de propria lor viață urmându-L pretutindeni pe Miel gata să sufere de dragul
adevărului, al neprihănirii și salvării oamenilor. Adevărații conducători ai poporului său
cei care au o adevărată autoritate spirituală și au dovedit devoțiunea în acest fel.

L-am privit pe conducătorul companiei de îngeri care mă urma. Nu mai văzusem

niciodată un înger atât de emoționat. Aceste cuvinte îl impresionau, nu numai pe el si și
pe toți ceilalți. Aveam impresia că erau gata să plângă. Atunci conducătorul lor a
început să vorbească:

"De la creație încoace am fost martorii multor minuni dar suferința voluntară a
oamenilor pentru Domnul și pentru semenii lor este cea mai mare dintre toate. Și noi
trebuie să luptăm uneori și să suferim dar locuim întru un loc atât de luminos și plin de
glorie încât ne este foarte ușor să o facem. Când bărbații și femeile care locuiesc într-
un loc atât de întunecos, plin de răutate și ostil fără a fi însoțiți de slavă și numai
nădăjduind la ea aleg să sufere pentru acel drum de speranță care abia mijește în
inimile lor, îi fac pe îngerii cei slăviți să plece genunchii și să îi slujească cu bucurie pe
cei ce moștenesc mântuirea. La început nu am înțeles de ce Tatăl a hotărât ca
oamenii să umble prin credință fără a putea întrezări realitatea și Gloria tărâmului
ceresc îndurând o asemenea opoziție. Dar acum înțelegem că prin aceste suferințe ei
își dovedesc vrednicia de a primi marea autoritate de membru al clasei Sale. Această
umblare prin credință este cea mai mare minune în ceruri. Cei care trec acest test
merită să stea cu Mielul pe tronul său deoarece El i-a făcut vrednici iar ei și-au dovedit
iubirea.

Apoi vulturul a continuat: "Curajul acelora care au luptat de la nivelul Mântuire i-a
impresionat chiar și pe îngerii din ceruri făcându-i să aprecieze ceea ce a lucrat
Dumnezeu în omul căzut. Aceștia au fost răniți într-un măcel îngrozitor, în timp ce erau
împresurați de întuneric și aveau înaintea ochilor doar un singur adevăr care părea
năruit cum s-a întâmplat și cu Iisus când se afla pe cruce. Totuși ei nu au renunțat și nu
au dat înapoi.

Mi-a părut din nou rău că nu am rămas la nivelul Mântuire pentru a lupta alături de
acele suflete curajoase, dar încă o dată am fost întrerupt de vulturul care îmi înțelegea
gândurile.
"Prin faptul că ai urcat muntele și tu ai dovedit credință și înțelepciune, lucruri care ți-au
deschis calea investiri cu autoritate. Credința ta a eliberat multe suflete care au putut
veni la munte pentru mântuire. Deși ai rămas cu câteva răni autoritatea pe care ai
primit o în împărăție a venit în urma faptelor credinței și nu în urma suferinței.Pentru că
ai fost credincios în puține lucruri ți se va acorda marea onoare de a te întoarce înapoi
ca să suferi pentru a putea fi făcut domnitor peste multe mai mulți. Dar Nu uita noi toți
lucrăm împreună pentru aceleași scopuri indiferent dacă zidim sau suferim. Dacă îți vei
continua urcușul mai multe suflete vor umple aceste încăperi spre marea bucurie a
cerului. Acum ești chemat să urci și să clădești iar mai târziu dacă vei fi credincios
acestei chemări ți se va da și harul suferinței.

Atunci m-am întors și am privit amenințarea și întunecata ușă pe care era scris cuvintele
"Scaunul de judecată a lui Hristos." După cum de fiecare dată când contemplăm
comorile nesfârșite ale Mântuirii căldura și pacea îmi inundau sufletul tot așa și în
momentul în care am ridicat ochii spre acea ușă am fost cuprins de groază și
nesiguranță. Mi se părea că fiecare părticică a ființei mele dorea să rămână în acea
cameră neavând nici cea mai mică dorință să intru pe ușă. Vulturul sa adresat încă o
dată gândurilor mele.

"Înainte de a intra pe oricare dintre ușile care te duc spre un mare adevăr vei avea
aceleași sentimente. Le-ai trăit chiar și atunci când ai pășit în această cameră plină de
comorile Mântuirii. Aceste temeri sunt rezultatul căderi. Ele sunt roadele pomului
cunoștinței binelui și răului. Cunoștința primită prin acel pom ne-a făcut pe toți nesiguri și
având propriul eu în centrul vieții noastre. Cunoașterea binelui și răului face ca
adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu să pară de temut când în realitate fiecare
adevăr care ne vine de la el ne conduce spre o pace și o siguranță din ce în ce mai
profunde. Noi trebuie să dorim chiar și judecățile lui Dumnezeu pentru că toate căile
Sale sunt desăvârșite.

Până acum experimentasem deja destul de multe lucruri ca să îmi dau seama că
ceea ce pare corect este de obicei calea cea mai săracă în roade și adesea chiar
calea spre eșec. Pe tot parcursul călătoriei mele drumul cel mai riscant s-a dovedit a fi
cel care conduce la cea mai mare răsplată. Totușise părea că de fiecare dată riscul
era tot mai mare iar decizia de a merge mai departe din ce în ce mai dificilă. Am
început să simpatizez cu aceea care se opreau întru un punct anume al călătoriei lor
refuzând să meargă mai departe deși știam mai mult ca oricând că aceasta era o
greșeală. Adevărata siguranță vine numai prin înaintarea continuă pe tărâmurile care
necesită mai multă credință, ceea ce înseamnă o dependență din ce în ce mai mare
de Domnul.

"Da ai nevoie de mai multă credință pentru a te mișca în domeniile mai înalte ale
scripturii a adăugat vulturul. Domnul ne-a încredințat harta Împărăției Sale când ne-a
spus "Cine va vrea să-și scape viață o va pierde dar cine și o va pierde pentru mine o
va câștiga." Numaiaceste cuvinte te pot ține pe calea care duce spre vârful muntelui și
îți vor da Victoria în marea bătălie care te așteaptă. Ele te vor ajuta de asemenea să
stai în picioare în fața Tronului de Judecată al lui Hristos."

Știam că sosise timpul să plec. Am luat hotărârea să îmi amintesc întotdeauna Gloria
pe care am întâlnit-o în această încăpere plină de comorile Mântuirii, dar știam pe de
altă parte că trebuie să le depășesc continuând călătoria. M-am întors și adunându-mi
tot curajul am deschis ușa Tronului de Judecată a lui Hristos și am pășit înăuntru.
Compania de înger care mie a fost încredințată au ocupat pozițiile din jurul ușii dar nu
a intrat.

"Ce sa întâmplat? Nu mă urmați? i-am întrebat."

"Acolo unde mergi acum Trebuie să te duci singur. Noi te vom aștepta de partea
cealaltă."

Fără a le răspunde m-am întors și am început să pășesc înainte de teamă că m-aș

putea răzgândi. Nutream vaga impresia că nu era bine să-mi aflu siguranța în tovărășia
îngerilor. În timp ce mă afundam în întuneric am auzit ultimele cuvinte ale vulturului:
După această experiență nu îți vei mai putea pune încrederea în nimeni altul nici chiar
în tine ci numai în Domnul."

Mă aflam în cel mai înfricoșător întuneric pe care l-am experimentat vreodată. Fiecare
pas pe care îl făceam însemna o bătălie cumplită cu frica. Curând am început să mă
gândesc că am pășit chiar în iad. În cele din urmă am hotărât să bat în retragere dar
când mama întors nu am mai putut zări nimic. Ușa era închisă și nici măcar nu o
puteam localiza. Simțeam că tot ce mi se întâmplase tot ce mi se spuse de către vulturi
și îngeri nu fusesem decât un vicleșug care să mă ademenească în acest iad. Fusesem
înșelat!

Am strigat către Domnul rugându-L să mă ierte și să mă ajute. Imediat am început să Îl

văd atârnat pe cruce, așa cum Îl mai zărisem o dată în camera pe care tocmai o
părăsise în timp ce atingeam piatra roșie. Am văzut încă o dată întunericul sufletului
Său în timp ce stătea acolo singur purtând păcatele omenirii. Deși în încăpere
întunericul era îngrozitor și imposibil de suportat unde se afla domnul era lumina. M-am
hotărât să înaintez concentrându-mi gândurile asupra Lui. În acel moment o pace
minunată a început să îmi înfășoare inima și cu fiecare pas pe care îl făceam ea se
înmulțea. Înaintam cu ușurință și nu anevoie cum mi se întâmplase cu abia câteva
minute mai devreme.

Curând nu a mai fost conștient de întuneric nu mai simțeam nici frigul. Apoi am început
să întrezăresc o lumină slabă care creștea treptat transformându-se într-o lumină
glorioasă și atât de minunată încât am avut senzația că am ajuns chiar în cer. Cu
fiecare pas Gloria devenea tot mai intensă. M-am întrebat cum era cu putință ca un
loc atât de minunat să aibă o intrare atât de întunecată și de amenințătoare. Acum
mă bucuram cu fiecare pas pe care îl făceam.

Cărareadulcea în sală atât de mare încât aveam impresia că pământul ar fi prea mic
să o încapă. Frumusețea ei nu putea fi descrisă prin niciuna dintre referințele
arhitecturale cunoscute nouă pământenilor. Întrecea orice priveliște minunată
contemplată vreodată. Nu putea fi comparată nici cu grădina nici cu camera ce
adăposteau comorile mântuirii. Abia acum câteva minute înainte, fusesem cuprins de
întuneric și încolțit de o frică îngrozitoare dar acum eram copleșit de bucurie și
frumusețe. Am înțeles că de fiecare dată trăirea unei dureri profunde sau a unei bezne
sufletești a fost urmată de o mai mare revelație a Gloriei păcii.

La extremitatea cea mai îndepărtată a camerei se afla sursa Gloriei care emana din
tot ceea ce se afla în încăperea aceea. Știam că acolo era Domnul și cu toate că Îl
mai văzusem de multe ori până atunci pe măsură ce mă apropiam mă cuprindea
teama, era o teamă sfântă si sporea și mai mult bucuria și pacea care mă învăluiau.
Știamcă tronul de judecată a lui Hristos nu era numai cea mai îmbelșugată sursă de
siguranță care poate fi experimentată vreodată și în același timp era și un izvor al fricii
cu atât mai curată cu cât era mai profundă.

Nici nu am observat cât de mare era distanța dintre mine și tron. Mi se părea atât de
minunat să mă plimb prin acel loc încât nu mi-ar fi păsat dacă mi-ar fi luat 1.000 de ani
ca să ajung acolo. Raportat la timpul de pe pământ mi-a luat foarte mult timp. Mi s-a
părut că au trecut zile întregi poate chiar ani deși timpul așa cum se măsoară pe
pământ nu părea să fie câtuși de puțin relevant în acest loc.

Pentru că ochii îmi erau ațintiți spre slava Domnului am înaintat un timp îndelungat fără
să-mi dau seama că treceam pe lângă mulțimi întregi de oameni stând în picioare
încolonați, care se aflau în stânga mea erau la fel de mulți și în partea dreaptă dar nu i-
am putut zări până ce nu am ajuns în dreptul Tronului. Până la urmă descoperindu-i
ma-m văzut nevoit să mă opresc pentru că erau strălucitori și aveau o înfățișare regală
de-a dreptul captivantă cum nu mai văzusem. Nici un chip omenesc nu mai oglindi-se
vreodată atâta pace și încredere. Fiecare avea o frumusețe imposibil de descris în
cuvinte omenești. M-am întors spre cei care se aflau în apropiere și ei și-au înclinat
capul salutându-mă de parcă m-ar fi recunoscut.

"Cum de mă cunoașteți? am întrebat surprins de curajul pe care l-am avut de ale

adresa întrebarea."

"Tu ești unul dintre sfinții care au luptat în bătălia din urmă" a răspuns un bărbat din
apropiere. "Cei de aici te cunosc ca și pe aceea de pe pământ care duc chiar acum
lupta. Noi suntem sfinții care au slujit Domnului în generațiile dinaintea voastră. Noi
formăm marile nor de martori care au primit dreptul de a urmări Ultima bătălie. "Vă
cunoaștem pe toți și vedem tot ce faceți."

Spresurprinderea mea am recunoscut între ei o persoană pe care o știam din viața

pământească. Fuse un credincios de treabă despre care nu crezusem că ar fi făcut
vreodată ceva semnificativ. Era foarte puțin înzestrat din punct de vedere fizic când
trăia în trup de aceea era foarte timid. Aici avea aceleași trăsături dar părea întru un
fel mai chipeș decât orice persoană pe care o cunoscuse-m vreodată pe pământ. A
pășit spre mine cu o demnitate și o siguranță pe care nu le mai văzusem niciodată în el
sau în vreo altă ființă umană.

"Cerul este cu mult mai mare decât neam fi putut imagina noi când trăiam pe pământ
a început el. Această încăpere este doar o ușă spre alte tărâmuri ale Gloriei care
depășesc cu mult capacitatea noastră de înțelegere. Este însă la fel de adevărat și
faptul că moartea a doua este cu mult mai îngrozitoare decât mi-am imaginat. Nici
raiul și nici iadul nu arată așa cum ni le-am închipuit noi. Dacă aș fi știut pe pământ
ceea ce am ajuns să cunosc aici mi-aș fi trăit altfel viața. Ești nemaipomenit de
binecuvântat că ai putut veni aici înainte de a muri, îmi spuse el pironinduși privirile
asupra hainei mele."

M-am privit la rându-mi, purtam încă veche mantie a umilinței sub care se mai afla
armura. Mă simțeam murdar și neajutorat în fața unor ființe atât de glorioase. Deodată
m-a străfulgerat gândul că ar fi o gravă eroare să apar în această postură înaintea
Domnului. Însă vechea mea cunoștință îmi putea cunoaște gândurile la fel ca vulturii și
mi-a spus:

"Cei care intră aici purtând pe umeri mantaua umilinței nu trebuie să se teamă. Ea
reprezintă cel mai înalt rang de onoare. Datorită ei s-au înclinat cu toții înaintea ta
când ai trecut."

"Eu nu am văzut pe nimeni să se încline în fața mea" i-am răspunzi puțin tulburat. "De
fapt până în acest moment nici măcar nu am observat prezența vreunei persoane."

"Nu este nimic deplasat în asta a continuat el aici ne arătăm unul altuia respectul
cuvenit. Chiar și îngerii ne slujesc, dar venerați sunt numai Dumnezeu și Hristosul Sau.
Există o mare diferență între a ne onora unul pe altul în dragoste și a ne închina unii în
fața altora. Dacă am fi înțeles acest lucru pe pământ ne-am fi tratat cu totul altfel unii
pe alții. Doar aici în lumina slavei sale ne putem percepe și înțelege de plin unul pe altul
și prin urmare ne putem raporta corect unii la alții."

Continuam să mă simt stânjenit. A trebuit să fac mari eforturi ca să nu îngenunchez în

fața lor simțindu-mă atât de neînsemnat trăiam o puternică dorință de a mă ascunde.
Atunci am început să plâng, dându-mi seama că gândurile mele la fel de nebunești ca
și pe pământ erau cunoscute de toți. Mă simțeam murdar și lipsit de înțelepciune în fața
unor ființe atât de impunătoare și curate. Vechea mea cunoștință a dat din nou un
răspuns gândurilor mele.

"Spre deosebire de tine noi avem trupuri nepieritoare. Mințile noastre nu mai sunt
împiedicate de păcat să înțeleagă mult mai mult decât poate cuprinde cea mai
versată mintea omenească și vom continua să ne petrecem eternitatea dezvoltându-
ne această abilitate de înțelegere. Înțelegând Gloria creației sale noi îl putem cunoaște
pe Tatăl. Pe pământ nu vă puteți însușiri nici măcar o fărâmă din cunoașterea celor de
aici iar noi ne numărăm printre cei mai neînsemnați din acest loc."

"Cum poți fi tu cel mai neînsemnat am întrebat cu neîncredere."

"Aici există un fel de aristocrație. Răsplătirile pentru viața trăită pe pământ sunt pozițiile
noastre pe care le vom avea pentru totdeauna. Mulțimea aceasta mare este formată
din cei pe care Domnul i-a numit fecioare nechibzuite. Noi L-am cunoscut pe Domnul și
ne-am încrezut în crucea lui pentru mântuire dar nu am trăit cu adevărat pentru El, ci
ne-am trăit viața pentru noi înșine. Nu ne-am păstrat vasele pline de undelemnul
Duhului Sfânt. Avem viața veșnică dar ne-am irosit viețile pământești."

Am fost extrem de surprins să aud aceste cuvinte dar știam că în acel loc nimeni nu
poate să mintă.

"Fecioarele neînțelepte au scrâșnit din dinți în întunericul de afară am protestat eu."

"Într-adevăr așa a fost. Durerea pe care am simțit-o înțelegând că ne-am irosit viețile a
întrecut cu mult orice suferință pe care o poți experimenta pe pământ. Întunericul
acelei dureri nu poate fi înțeles decât de cei care l-au trăit. O asemenea beznă se
intensifică în momentul manifestării Gloriei Aceluia față de care am păcătuit. Tu te afli
acum printre cei care au cel mai neînsemnat rang din cer. Nu există nebunie mai mare
decât să cunoști măreția Mântuirii lui Dumnezeu și să continui să trăiești pentru tine
însuți. A ajunge aici pentru a-ți da seama de această realitate este o durere care
depășește tot ceea ce poate experimenta un suflet pământesc. Noi suntem cei care
au suferit în întunericul de afară din pricina acestei imense nebunii."

Eram încă neîncrezător. "Dar Tu ești mult mai glorios prinde putere și bucurie decât îmi
am putut eu imagina vreodată chiar cu privire la cei din cer. Nu s-ar zice că ai
remușcări, și în același timp știu că aici nu se poate minți. Nu mai înțeleg nimic."

Privindu-ma în ochi el a continuat: "Domnul ne iubește cu o dragoste mai mare decât

poți tu înțelege. Înaintea scaunului Său de judecată am trăit cel mai intens întuneric
sufletesc și am avut parte de cele mai puternice remușcări pe care le poate avea
cineva. Deși aici timpul nu se măsoară ca pe pământ mi s-a părut că această stare a
durat tot atât de mult cât întreaga mea viață pământească. Toate păcatele și
nebuniile de care nu m-am căit a trecut pe dinaintea ochilor și prin fața tuturor celor
care se află aici. Până nu încerci această durere nu o poți înțelege. Aveam impresia că
mă aflu în cea mai adâncă închisoare a iadului chiar dacă stăteam în picioare
înaintea Slavei Domnului. El a stat neclintit până când viața mea a fost analizată în
întregime. când am spus că îmi pare rău și am cerut îndurare prin crucea Lui mi-a șters
lacrimile și a înlăturat întunericul. Acum nu mai simt amărăciunea pe care am
cunoscut-o stînd la judecată înaintea Lui dar îmi amintesc. Numai întru-n loc ca acesta
poți să îți aduci aminte de astfel de lucruri fără să simți durerea. O clipa în partea cea
mai neînsemnată a cerului înseamnă mult mai mult decât 1000 de ani de viață trăită la
cel mai înalt nivel pe pământ. Lacrimile din cauza nebuniei mele sau transformat acum
în bucurie și știu că o voi trăi necurmat deși mă aflu în locul cel mai neînsemnat al
cerului."

Am început să reflectez din nou la comorile mântuirii. Înțelegeam întru-un fel că tot ce
mi-a spus Omul acesta era revelat prin ele. Fiecare pas pe munte sau în interiorul
acestuia m-a făcut să înțeleg că drumul sau căile Sale sunt cu mult mai de temut și mai
minunate decât fusesem vreodată în stare să înțeleg mai înainte.

Privindu-ma cu atenție cunoștința mea a continuat: "Tu nu te afli în acest loc doar
pentru a înțelege ci și pentru a experimenta anumite lucruri și a fi schimbat. Aici
următorul rang este mult mai înalt decât cel pe care îl avem noi. Fiecare nivel care
urmează este cu mult mai înalt decât cel anterior. Asta înseamnă nu numai că fiecare
nivel are un trup spiritual mai glorios decât cel anterior ci și că fiecare nivel este mai
aproape de tronul din care se revarsă întreaga glorie. Cu toate acestea nu mai simt
necazul căderii mele. De fapt eu nu merit nimic. Mă aflu aici prin har, și sunt foarte
mulțumitor pentru ceea ce am, iar El este foarte vrednic de iubire. Acum aș putea face
multe lucruri minunate în diferite părți ale cerului dar prefer să rămân aici și să mă bucur
de Gloria Lui chiar dacă mă aflu în partea cea mai de jos."

Apoi cu privire distantă adăugat: "Toțicei care se află acum în cer au venit în această
cameră să privească desfășurarea marelui Său mister și pe cei care vor lupta în ultima
bătălie."
"Poți să-L vezi de aici? l-am întrebat. "Întrezăresc în depărtare Gloria sa dar pe El nu Îl
pot zări."

"Eu pot vedea de câteva ori mai bine decât tine mi-a răspuns el și din acest loc îl pot
zări pe El și întreaga Sa lucrare. De asemenea Îl și aud. Pot privi și pământul. El ne-a dat
tuturor această putere. Noi suntem marele nor de martori care vă urmăresc a repetat
el."

S-a înclinat apoi s-a întors la locul său. Am continuați să înaintez încercând să înțeleg
toate lucrurile care îmi fuseseră împărtășite. În timp ce priveam marea oștire a celor
care fuseseră numiți de acela cu care vorbisem fecioare nechibzuite oamenii care au
dormit din punct de vedere spiritual cât au trăit în trup mi-am dat seama că dacă unul
dintre ei și-ar face apariția pe pământ ar fi adorat ca un zeu. Și totuși ei erau printre cei
mai neînsemnați de aici."

Am început să mă gândesc la tot timpul pe care l"an irosit din propria mea viață.
Acesta a fost un gând atât de copleșitor încât l-am alungat cu repeziciune din minte.
Apoi prin fața ochilor au început să mi se deruleze și scene din viața mea. Păcatul
pierderii timpului îmi pricinuia o durere profundă și eu fusesem unul dintre cei mai mari
nechibzuiți! Poate că am păstrat în candelă mai mult undelemn decât alții dar abia
acum am înțeles cât de nebun fusesem să cântăresc lucrurile care mi se cereau
comparându-mă cu cea ce făceau alții. Și eu făceam parte din categoria fecioarelor
nechibzuite.

Tocmai când am crezut că mă voi prăbuși sub povara acestei teribile descoperiri un
om pe care îl cunoscuse și pe care îl consideram unul dintre cei mai mari oameni ai lui
Dumnezeu a venit în față să mă sprijineasca. Atingerea lui m-a înviorat apoi el m-a
salutat plin de căldură.

Acesta era unul dintre aceia de la care aș fi dorit să fi învățat multe.Îl întâlnise dar nu
ne-am înțeles. Cum s-a întâmplat și cu alții eu încercam să mă apropii de el suficient de
mult pentru a putea învăța ceva de la el dar prezența mea l-a iritat și în cele din urmă
m-a rugat să plec. Ani de zile m-a urmărit un sentiment de vinovăție crezând că
pierdusem o mare ocazie numai datorită caracterului meu deficitar, deși încercasem
să uit purtam înăuntrul meu povara acestui eșec. Când l-am văzut toată această
greutate a ieșit la suprafață copleșindu-mă cu o stare bolnăvicioasă. Măreția lui de
acum mă făcea să mă simt și mai respins și mai stânjenit de starea mea. Doream să mă
ascund dar în acest loc nu îl puteam evita. Spre surprinderea mea căldura cu care m-a
abordat era atât de firească încât dintr-odată am început să răsuflu ușurat. Părea că
nu mai există nicio barieră între noi. Iubirea care sa revărsat dinlăuntrul lui mi-a înlăturat
aproape complect stânjeneala.

"Am așteptat cu nerăbdare această întâlnire mai spus el."

"Adevărat?" l-am întrebat. De ce?"

"Tu ești doar unul dintre cei Mulți pe care îi aștept. Fusesem chemat să te ajut chiar să
fac din tine un ucenic, dar până la experiența Judecății nu am înțeles lucrul acesta și
de aceea te-am raspins.

"Nu spune asta am protestat eu. Ar fi fost o mare onoare să fiu învățat de tine și sunt
realmente mulțumitor pentru timpul petrecut împreună dar eram atât de arogant încât
am meritat să fiu respins. Știu că răzvrătirea și mândria au fost cele care m-au
împiedicat să am un adevărat tată spiritual. N-a fost vina ta ci a mea."
"Este adevărat că erai plin de mândrie dar nu asta m-a făcut să mă simt ofensat.
Adevărul este că mă tulbura propria mea nesiguranță care mă îmboldea să controlez
fiecare persoană din jur. Eram supărat că nu acceptai ce spuneam fără a pune
întrebări. Atunci am început să caut în tine ceva care să justifice respingerea având
sentimentul că dacă mi-ai fi scăpat de sub control între-o bună zi m-ai fi deranjat atât
pe mine cât și lucrarea mea. Am prețuit lucrarea mai mult decât oamenii pentru care
mi-a fost dată și prin urmare te-am îndepărtat pe tine și pe atâția alții ca tine a spus el.

"Trebuiesă admit că uneori mi-a trecut prin minte gândul că te-ai transformat într-un...."
și m-am oprit stânjenit de ceea ce începusem să spun.

"Și aveai dreptate a continuat acesta cu o sinceritate necunoscută pe tărâmurile

pământești. "Mi se dăduse harul să fiu un tată spiritual dar am fost un tată foarte rău.
Toți sunt egoiști și cred că întreaga lume se învârte în jurul lor. De aceea au nevoie de
părinți care să îi crească. Aproape fiecare copil își va face uneori familie de râs dar
asta nu înseamnă că el nu mai face parte din familie. I-am respins pe mulți copii ai lui
Dumnezeu care s-au încrezut în mine să îi conduc în siguranță spre maturitate. Am
eșuat de multe ori cu aceia care au rămas în preajma mea. Ulterior cei mai mulți dintre
aceștia au suferit răni și eșecuri teribile ce nu erau necesare și pe care aș fi putut să-i
ajut să le evite. Mulți dintre ei acum prizonierii dușmanului. Am pus bazele unei
denominații imense și am avut o influență considerabilă asupra Bisericii dar cele mai
mari daruri pe care Domnul mi le-a încredințat au fost persoanele trimise la mine pentru
a fi învățate și pe care le-am respins. Dacă nu aș fi fost atât de egoist și preocupat de
propria mea reputație aș fi fost rege aici. Am fost chemat să stau pe unul dintre cele
mai înalte tronuri. Tot ceea ce ai realizat și tot ce vei realiza tu ar fi fost depus și în contul
meu ceresc. Dar din păcate multe dintre lucrurile cărora le am acordat atenție aveau
o foarte mică însemnătate eternă.

"Realizările tale sunt uimitoare am intervenit eu."

"Ceea ce pare bun pe pământ arată cu totul altfel aici. Ceea ce face din tine rege
conform aprecierilor omenești va fi adesea o piatră de poticnire care te va împiedica
să domnești aici. Lucrurile care te fac rege aici sunt umile și neluate în seamă pe
pământ. Eu am ratat câteva dintre testele și ocaziile cele mai mari care au fost
acordate iar tu te numeri printre ele. Mă vei ierta oare?"

"Bineînțeles am răspuns eu stânjenit. Dar și eu am nevoie de iertarea ta. Încă mai

continuu să cred că stângăcia și rebeliunea mea ți-au făcut munca dificilă și apoi la
rândul meu nici eu nu am permis tuturor să se apropie de mine exact din același motiv
pentru care m-ai respins tu."

"Este adevărat că nu ai fost perfect iar unele dintre problemele tale le-am perceput
corect dar aceasta nu ne dă niciodată dreptul să respingem pe cineva, mi-a răspuns
el.
Domnul nu a respins lumea când i-a văzut eșecurile. El nu m-a respins când mi-a văzut
păcatul. El și-a dat viața pentru noi. Întotdeauna cel care este mai mare trebuie să își
dea viața pentru cel mai mic. Eu eram mai matur. Aveam mai multă autoritate decât
tine dar am ajuns ca una dintre caprele din pildă, l-am respins pe Domnul respingându-
te pe tine și pe ceilalți pe care El i-a trimis la mine.
În timp ce îmi vorbea simțeam cum cuvintele lui pătrundeau până în cele mai
profunde ascunzișuri ale ființei mele și eu fusesem vinovat de toate lucrurile pe care le
amintise. Deodată a început să mi se perinde prin minte o întreagă suită de tineri și
tinere pe care îi înlăturasem pentru că nu mi s-au părut suficient de importanți pentru a
petrece timpul cu ei. Durerea pe care o încercam era cu mult mai puternică decât
aceea pe care am trăit-o când mi-am dat seama cum îmi irosise-m viața. De data
aceasta irosisem de fapt viețile oamenilor! În acest moment mulți dintre ei erau
prizonierii dușmanului răniți și capturați în timpul bătăliei de pe munte. Bătălia s-a dat în
întregime pentru oamenii și totuși oamenii au fost adesea priviți ca fiind cei mai puțin
importanți. Noi ne luptăm mai mult pentru adevăruri decât de dragul oamenilor pentru
care a fost dat adevărul. Luptăm pentru lucrare călcând în picioare oamenii implicați
în ea.

"Mulți oameni mă consideră un lider spiritual dar Adevărul este că nu sunt decât cel
mai neînsemnat dintre sfinți am gândit eu cu voce tare."

"Îți înțeleg simțămintele a remarcat un alt bărbat. L-am recunoscut atunci pe cel pe
care îl socoteam cel mai important conducător creștin al tuturor timpurilor. "Apostolul
Pavel a spus spre sfârșitul vieții sale că era cel mai neînsemnat dintre sfinți. Apoi chiar
înainte de a muri să auto definit drept cel mai mare păcătos. Dacă nu ar fi învățat
acest lucru în viața sa pământească rece ca să se numere printre cei mai neînsemnați
sfinți din cer. Dar pentru că a știut acest lucru se află printre aceea care sunt cel mai
aproape de Domnul având pentru eternitate cele mai înalte ranguri."

Totuși cea mai mare surpriză a fost aceea de al vedea pe acest bărbat în compania
fecioarelor neînțelepte. "Nu-mi vine să cred că te numeri printre acei nebuni care și au
irosit viețile pământești. De ce te afli aici?"

"Mă aflu în acest loc deoarece am comis una dintre cele mai grave erori pe care le
poate face cineva căruia i sa încredințat Evanghelia glorioasă a salvatorului nostru.
Apostolul Pavel a pornit din punctul în care sa considerat un egal al celorlalți mari
apostoli și și-a atins punctul în care s-a socotit printre cei mai mari păcătoși, dar eu am
luat-o în direcție opusă. Am pornit de la certitudinea că fusesem cel mai mare dintre
păcătoși care au găsit har și am sfârșit considerându-ma în rândul marilor apostoli. Din
pricina orgoliului nu a nesiguranței cum este cazul prietenului nostru prezent aici Am
început să atac pe fiecare persoană care nu vedea lucrurile așa cum le vedeam eu.
Pe cei care m-au urmat i-am privat de propria lor chemare și chiar de personalitatea
lor forțându-i să devină ca mine. Nimeni din preajma mea nu putea fi el însuși. Nici unul
nu îndrăznea să mă tragă la răspundere deoarece l-aș fi făcut praf și pulbere.
Credeam că făcându-i pe alții mai mici voi ajunge eu mai mare. Aveam impresia că
era de la sine înțeles Să fiu Duhul Sfânt al fiecăruia. Din exterior lucrarea mea părea o
mașină care înainta cu ușurință unde Cu toții ne aflam în unitate și într-o ordine
perfectă dar aceea era de fapt ordinea unei tabere de concentrare, am luat copiii
Domnului și i-m transformat în roboți făcuți după asemănarea mea și nu a Sa. În cele
din urmă am încetat să mai slujesc Domnului și am slujit idolului pe care îl îl ridicasem.
Chiar dacă învățăturile și scrierile mele păreau impecabile din punct de vedere biblic
în practică spre sfârșitul vieții am dovedit că sunt dușmanul adevărate-i evangheliei.

Mi se părea de necrezut să aud asemenea lucruri. Am început să mă întreb dacă nu

cumva fiecare întâlnire pe care o aveam era menită să mă șocheze mai mult decât
cea de dinainte.
"Dacă Este adevărat că ai devenit dușmanul Evangheliei cum se face că te mai afli
încă aici? l-am întrebat."

"Prin harul lui Dumnezeu m-am încrezut în cruce pentru mântuirea mea chiar dacă i-am
ținut pe toți ceilalți departe de ea conducându-i mai degrabă la mine și nu la El. Chiar
și atunci când suntem necredincioși binecuvântatul Mântuitor rămâne credincios față
de noi. Tot prin harul Său Domnul m-a luat mai repede de pe pământ decât ar fi trebuit
pentru că acei ce erau sub conducerea mea să îl găsească și să ajungă să Îl
cunoască pe El."

Nimic Nu m-ar fi putut uimi mai mult decât adevărul vieții acestui om. Istoria ne-a oferit
cu totul altă imagine despre el. Citind ce se petrece în inima mea el a continuat:
"Dumnezeu are alte cărți de istorie decât cele scrise pe pământ. Ai aruncat o scurtă
privire în ele dar încă nu știi cât sunt de diferite. Istoria scrisă pe pământ va trece dar
cărțile păstrate aici vor exista în vecii vecilor. Dacă te poți bucura de lucrurile pe care
cerul le-a consemnat deja despre tine înseamnă că ești un om întradevăr
binecuvântat. Oamenii privesc întotdeauna prin lentile întunecate, așa încât istoria
vieții lor va fi întotdeauna cețoasă iar uneori complet greșită.

"Cum se face că atâția alți conducători te au apreciat așa cum au făcut-o? L-am
întrebat pentru că îmi era deosebit de greu să accept ceea ce auzeam.

"Puțini chiar foarte puțin creștini au adevăratul dar al discernământului. Fără acest dar
este imposibil să discerni clar adevărul cu privire la viețile celor din prezent sau trecut.
Chiar și având acest dar Este dificil de făcut acest lucru. Până ce nu ajungi aici
dezbrăcat de tot ceea ce este greșit în viața ta îi vei judeca pe alții prin prisma unor
prejudecăți distorsionate fie pozitive fie negative. De aceea am și fost avertizați să nu
judecăm nimic înainte de vreme. Până când ajungem în acest loc nu putem ști cu
adevărat ce este în inima altora indiferent dacă fac fapte bune sau rele. Motivații
bune i-au însuflețit pe cei mai răi oameni și motivații rele pe cei mai buni dintre ei așa
încât abia aici oamenii pot să fie judecați atât după faptei cât și după motivațiile inimii
lor."

"Oare voi putea înțelege corect istoria când mă voi întoarce pe pământ de vreme ce
am fost în acest loc?"

"Te afli aici pentru că te-ai rugat Domnului să te judece cu severitate să te corecteze
cu asprime ca să îl poți sluji cât mai aproape de perfecțiune. Aceasta a fost unul dintre
cele mai înțelepte cereri pe care le-ai făcut vreodată. Cei înțelepți se judecă ei înșiși ca
să nu fie judecați. Cei care sunt și mai înțelepți cer judecățile Domnului deoarece își
dau seama că le este imposibil să se judece temeinic pe ei înșiși. Pentru că ai fost în
acest loc vei fi însoțit de o înțelepciune și un discernământ sporit, dar pe pământ
întotdeauna vei vedea ca într-o oglindă întunecoasă cel puțin într-o anumită măsură.
Experiența ta din locul acesta te va ajuta să îi cunoști mai bine pe oameni dar îi vei
putea înțelege pe deplin abia când vei fi pentru totdeauna aici. Când vei părăsi acest
loc vei fi mirat să îți dai seama cât de puțin îl cunoști pe oameni nicidecum invers. Acest
lucru se aplică și istoriei consemnate de oameni. Mi s-a îngăduiți să îți vorbesc pentru că
într-un fel te-am instruit prin cărțile mele și cunoașterea adevărului în ce mă privește îți
va fi de folos, a concluzionat renumitul reformator."
Atunci s-a desprins din mulțime o femeie pe care n-o cunoșteam. Frumusețea și grația
ei îți tăiau respirația dar nu era deloc senzuală sau seducătoare.

"Pe pământ am fost soția lui a început ea. Multe dintre lucrurile pe care le cunoști
despre el mi se datorează de fapt mie prin urmare ceea ce vreau să îți spun acum nu
se referă nu numai la el ci la amândoi. Poți reforma biserica fără să îți reformulezi
propriul tău suflet. Poți determina cursul istoriei și totuși să nu faci voia Tatălui și fără să Îl
glorifice pe fiul Său. Dacă ți-ai propus să ai un impact asupra istoriei omenirii poți reuși
acest lucru dar aceasta este o realizare trecătoare ce se va risipi ca o dâră de fum."

"Dar lucrarea soțului tău sau lucrarea voastră a avut o influență benefică asupra tuturor
generațiilor care va urmat. Este greu de imaginat cât de întunecată ar fi fost lumea
fără el am protestat eu."

"Este adevărat. Dar poți câștiga întreaga lume și să îți pierzi sufletul. Numai dacă îți
păstrezi sufletul curat poți avea impact asupra lumii integrând uite în planurile veșnice
ale lui Dumnezeu. Soțul meu și-a pierdut sufletul dăruindun-mil mie și a avut de câștigat
doar spre sfârșitul vieții când eu am fost luată de pe pământ. Multe dintre lucrurile pe
care le-a făcut au fost mai degrabă pentru mine decât pentru Domnul. Am exercitat
presiuni asupra lui și chiar i-am dat multe dintre cunoștințele pe care le-a predat.
L-am folosit ca pe o prelungire a propriului meu eu, pentru că la acea vreme eu însă nu
putea fi recunoscută ca lider spiritual din pricină că eram femeie. Am fost până peste
viața lui ca să îmi trăiesc viața mea prin El și el a ajuns să facă totul numai ca să mă
mulțumească."

"Trebuie s-o fii iubit foarte mult i-am am spus privindu-l."

Nu, nu am iubit-o deloc și nici ea nu m-a iubit pe mine. În realitate după câțiva ani de
căsătorie nici măcar nu ne mai plăceam. Dar aveam nevoie unul de altul așa încât am
găsit o modalitate de a conlucra. Căsătoria noastră n-a fost un joc al iubirii si unul al
robiei. Cu cât înregistram mai mult succes cu atâtea eram mai nefericiți folosind o și
mai mare doză de putere amăgitoare pentru a-i prostii pe cei care ne urmăreau. Spre
sfârșitul vieții nu eram altceva decât niște nenorociți mizerabil și goi. Cu cât câștigai mai
multă influență promovânduți eul cu atât mai tare trebuie să te zbați pentru a o păstra
iar viața ta devine cu atât mai întunecată și mai crudă. Împăraților le era teamă de noi
în timp ce nouă ne era frică de toată lumea, începând de la cei mai mari până la cei
mai mici. Nu ne puteam încredere în nimeni deoarece noi înșine trăiam în înșelăciune
care nu ne permitea să ne încredem nici măcar unul în celălalt. Predicam dragostea și
încrederea deoarece doream ca toți să ne iubească și să se încreadă în noi dar noi
înșine eram plini de teamă, iar în locul tainic al inimii noastre îi disprețuiam pe toți.
Dacă propovăduiești cele mai mari adevăruri fără a le trăi ești cel mai mare ipocrit iar
sufletul îți este cumplit de chinuit.

Cuvintele lor au început să mă lovească asemenea unui ciocan. Vedeam că viața

mea se îndreaptă deja în aceeași direcție. Cât de multe lucruri făceam ca să mă
promovez pe mine în loc să îl promovez de Hristos? Am început să îmi dau seama cât
de mult făcusem pentru a mă justifica în fața oamenilor, în special în fața celor care nu
mă agreau, mă respingeau sau cu care mă simțeam întru-un fel de competiție. Am
început să văd cum o mare parte din viața mea avea drept fundament fațada unei
imagini închipuite care ascundea ceea ce eram cu adevărat. În acest loc nu mă
puteam ascunde căci acest mare nor de martori cunoștea persoana reală care se afla
înlăuntrul vălului de motivații închipuite.

Am iubit încă o dată cuplul din fața mea. Păreau atât de inocenți și aveau o înfățișare
atât de nobilă încât îmi era imposibil să le pun la îndoială motivațiile
De dragul meu își mărturiseau păcatele cele mai grave și erau cu adevărat fericiți să o
facă.

"Se poate să îmi fi format o părere greșită despre tine cunoscu-ți trecutul și scrierile dar
acum am o reală stimă pentru persoana ta. Mă rog să poți răspândi din acest loc
integritatea și libertatea pe care le trăiești acum. Am obosit să mai trăiesc în mijlocul
propriilor mele închipuiri. Cât de mult tânjesc după această libertate am rostit eu cu
glas plângător Dorin cu disperare să îmi amintesc fiecare detaliu al acestei întâlniri.
Apoi în renumitul reformator mi-a dat un ultim îndemn:

"Nu mai încerca să îi înveți pe alții să facă ceea ce tu nu faci. Transformarea nu este
doar o învățătură. Adevărata reformare își are originea în unirea cu Hristos. Când porți
jugul lui Cristos El te va însoți și va purta poverile în locul tău. Poți face lucrarea Lui numai
atunci când o faci împreună cu El și nu doar pentru El. Numai Duhul poate da naștere
Duhului. Dacă ești în același joc cu El nu vei întreprinde nimic de dragul politicii, sau
pentru a avea un impact asupra istoriei. Orice lucru înfăptuit care este urmarea unei
presiuni sau oportunități politice te va conduce la capătul adevăratei tale lucrări.
Lucrurile făcute întrun efort de a determina cursul istoriei vor fi în cel mai bun caz
consemnate de istorie dar tu vei eșua în a avea un impact asupra eternității. Dacă nu
trăiești ceea ce propovăduiești altora, te descalifici față de marea chemare a lui
Dumnezeu așa cum am făcut noi."

"Nici nu mă gândesc la o chemare înaltă l-am întrerupt eu. "Nici macar Nu merit să mă
aflu aici în acest loc despre care spui că este cel mai neînsemnat. Cum aș putea să
urmăresc vreodată o chemare înaltă?"

"Înaltă chemare nu este imposibil de atins de către cei pe care Domnul i-a chemat. Îți
voi dezvălui un lucru care te va menține pe cărarea vieții iubește pe Mântuitorul
căutând numai Slava Sa. Orice lucru pe care îl faci pentru propria înălțare te va aduce
într-o bună zi în cea mai umilitoare poziție. Tot ceea ce faci din dragoste sinceră pentru
mântuitorul pentru a-i glorifica numele va extinde limitele împărăției Sale eterne și va
avea ca rezultat în cele din urmă un loc mult mai important pentru tine. Trăiește pentru
lucrurile care sunt înregistrate aici fără aț-i păsa de cele scrise pe pământ."

Apoi cei doi s-au îndepărtat îmbrățișându-se plini de bucurie, însă eu nu eram deloc
bine dispus. Pe măsură ce se îndepărtau păcatul meu a început să mă copleșească
din nou. Episoadele în care îi folosisem pe oameni pentru atingerea propriilor mele
scopuri, sau în care pronunțasemn numele lui Iisus pentru a-mi satisface ambițiile ca și
cele în care am încercat să îmi îmbunătățesc propria imagine au început să se reverse
asupra mea asemenea torentului unei cascade. Aici în acest loc în care puteam
contempla puterea și slava Aceluia de care profitasem atâta, amintirile acestea îmi
păreau insuportabile. M-am prăbușit la pământ trăind cea mai cruntă disperare pe
care o cunoscusem vreodată. După ce mi s-au derulat prin fața ochilor abuzurile
săvârșite față de oameni, toate acele evenimente nefaste parcă fără sfârșit m-am
pomenit ridicat în picioare de soția reformatorului. Copleșit de puritatea ei, mai ales
acum când mă simțeam atât de rău și corupt am simțit o puternică dorință de a o
adora pentru curăția ei."

"Întoarce-te spre Fiul," a ripostat ea ferm. Dorința pe care o nutrește acum de a te

închina mie sau oricui altcuiva nu este decât o încercare de aț-i îndepărta atenția de
la tine însuți și de a te justifica slujind ceva diferit de ceea ce ești tu însuți. Curăția mea
de acum se datorează faptului că m-am întors la El. Trebuie să vezi corupția propriului
tău suflet ca apoi să încetezi să mai trăiești centrat pe tine, justificându-te prin fapte
morale, ci să te întorci la El".
Aceste cuvinte au fost adresate cu o dragoste atât de sinceră încât îmi era imposibil să
mă simt rănit sau ofensat. Când și-a dați seama că am înțeles a continuat:

"Puritatea pe care o vezi acum în mine a fost cea ce a sesizat prima oară soțul meu
când eram tineri. Atunci eram relativ curată în motivațiile mele dar îngăduindu-i să mă
adore întru-n mod greșit am corupt nu numai iubirea lui ci și propria-mi puritate. Nu poți
deveni niciodată curat închinându-te în fața acelora care sunt mai curați decât tine.
Este nevoie să îi depășești pentru a-L descoperi pe Acela care i-a făcut curați. Singurul
în care nu există păcat. Cu cât oamenii ne lăudau mai mult și noi le acceptam
osandalele cu atât ne îndepărtăm de cărarea vieții. Acesta a fost sfârșitul nostru și s-a
întâmplat la fel cu mulți dintre cei aflați în cel mai neînsemnat loc al cerului."

Dorind pur și simplu să prelungesc conversația am pus următoarea întrebare care mi-a
venit atunci în minte: "Este greu pentru tine și soțul tău să vă aflați aici împreună?"

"Nu deloc. Toate realitățile pe care le-ai avut pe pământ se continuă aici fiind
purificate prin judecată însă acum sunt spirituale după cum și noi suntem spirite. Cu cât
ai fost iertat mai mult cu atât iubești mai mult. După ce ne am iertat unul pe celălalt
am început să ne iubim cu adevărat. În prezent relația noastră continuă și se
îmbogățește la un nivel mult mai profund deoarece amândoi suntem moștenitori ai
aceleiași mântuiri. În urma vindecării primite dragostea s-a putut revărsa în toate acele
adâncuri sufletești ce purtau amprenta rănilor pe care le-am făcut unul altuia. Am fi
putut experimenta pe pământ această dragoste, dar nu am învățat să iertăm la timp.
Dacă am fi făcut-o, competiția care a apărut făcând ca relația noastră să devieze în
mod neașteptat nu ar fi prins rădăcini în sufletele noastre. Dacă iubești cu adevărat vei
ierta cu adevărat. Cu cât îți este mai greu să iert cu atât te-ai îndepărtat mai mult de
iubirea adevărată. Iertarea este esențială atunci când te împiedici sau te abați pe
numeroase căi de la cursul ales pentru tine."

Mi-am dat seama în același timp că această femeie care m-a făcut să mă confrunt cu
durerea pricinuită de depravarea mea era cea mai atrăgătoare persoană pe care o
întâlnisem.
Nu era vorba despre o atracție romantică dar pur și simplu nu mai doream să o
părăsesc. Înțelegându-mi gândurile ea s-a dat un pas înapoi arătând prin aceasta că
vrea să plece făcând însă o ultimă remarcă:

"Adevărul curat rostit cu o dragoste pură va atrage întotdeauna. Îți vei aminti durerea
pe care o trăiești aici și aceasta te va ajuta în tot restul vieții tale. Suferința este bună,
pentru că chiar îți arată unde este problema. Nu încerca să reduci durerea până nu
afli problema. Adevărul Lui Dumnezeu este însoțit adesea de durere deoarece ne
arată o problemă pe care trebuie să o rezolvăm dar de asemenea ne va arăta
întotdeauna calea spre libertate. Când vei ajunge să înțelegi acest lucru te vei bucura
chiar în mijlocul încercărilor știind că ele sunt îngăduite pentru a te menține pe cărarea
vieții.

De asemenea atracția pe care o simt față de mine nu este nelalocul ei. Aceasta este
atracția originară dintre bărbat și femeie și ea este întotdeauna curată în forma ei
adevărată. Când adevărul pur este combinat cu o dragoste curată bărbații pot fi
bărbații care au fost creați să fie, fără a mai simțit nevoia să domine din cauza
nesiguranței. Nesiguranța nu încearcă să ascundă altceva decât pofta cel mai mare
rău în care se afundă iubirea datorită păcatului.
Prin iubirea adevărată, bărbații devin bărbați adevărați, iar femeile pot fi cele care au
fost create să fie întrucât dragostea lor a biruit frica. Dragostea nu va încerca niciodată
să manipuleze sau să controleze din cauza nesiguranței, deoarece ea izgonește frica.
Chiar acele aspecte care face ca o relație să fie cât se poate de coruptă reprezintă
locul în care cei implicați pot experimenta cea mai mare împlinire de îndată ce
lucrarea de răscumpărare, mântuire s-a realizat în viața lor. Dragostea adevărată este
o adiere a cerului, pofta nefiind altceva decât denaturarea gloriei cerești de către
dușman. În măsura în care ești eliberat de poftă pe pământ în aceeași măsură vei
începe să experimentezi cerul."

"Dar nu a fost vorba de poftă aici și în niciun caz față de tine, am protestat eu cu
blândețe. Dimpotrivă tocmai mă minunam de faptul că pot să admir frumusețea fără a
fi încolțit de poftă."

"Aceasta se datorează locului în care te afli. Lumina Gloriei Sale prezentă aici alungă
întunericul, dar dacă nu te ai fi aflat aici pofta te-ar măcinat acum mi-a spus ea."

"Cred că ai dreptate. Putem fi de eliberați de această teribilă pervertire în viața

pământească am întrebat eu rugător?"

"Da. Pe măsură ce mintea îți este înnoită de Duhul adevărului nu vei mai privi relațiile ca
pe niște ocazii de a obține ceva de la alții ci vei dărui. Dăruirea aduce cu sine cea mai
mare împlinire pe care o putem cunoaște. Relațiile cele mai minunate dintre oameni nu
reprezintă decât o licărire de moment a extazului ce ne învăluie, când ne dăruim pe
noi înșine Domnului într-o închinare curată. Numai atunci relațiile încep să devină ceea
ce au fost destinate să fie. Adevărata dragoste nu va căuta niciodată să ocupe primul
loc să fie în control ci mai degrabă să slujească. Dacă eu și soțul meu am fi aplicat
acest adevăr în căsătoria noastră ne-am afla acum lângă rege iar în acest hol imens s-
ar fi aflat mult mai multe suflete."

Cu aceste cuvinte ea s-a făcut nevăzută în rândurile sfinților glorificați. Am mai privit
încă o dată în direcția tronului și am fost surprins să constat că Slava revărsată era cu
mult mai strălucitoare decât cea anterioară. Un alt bărbat aflat în apropiere mi-a
explicat:

"Cu fiecare întâlnire se înlătură câte un văl ca să îl poți vedea mai clar. Gloria Sa te
schimbă atunci când o contempli cu fața descoperită. Omul care se expune
judecăților Lui Dumnezeu potrivite cu adevărul Său este asemenea celui ce parcurge
pas cu pas un coridor ca și acesta pentru a-i întâlni pe cei care îl pot ajuta să își
îndepărteze orice văl pe care îl poartă încă văluri care distorsionează felul în care Îl
vede El."
Acumulasem deja o înțelegere pe care numeroși ani de slujire pământească nu mi-o
putuseră oferi. Începuse să mi se pară că toate studiile și căutările pământești nu mă
ajuta să înaintez decât cu viteza melcului. Cum ar fi putut chiar mai multe vieți de om
la un loc să mă pregătească pentru judecată? Viața pe care o trăisem mă descalifica-
se deja mai mult decât pe toți aceea cu care mă întâlnisem iar ei abia ajunseseră în
acest loc!

"Cum pat cei cărora nu li se acordă harul de a avea o asemenea experiență, să mai
nutrească vreo speranță am întrebat?-

Atunci am auzit o voce necunoscută: "De experiențele trăite aici ai avut parte și pe
pământ. Din fiecare relație, fiecare întâlnire cu o altă persoană ai fi putut învăța ceea
ce înveți aici Dacă ți-ai fi păstrat mantia umilinței și ai fi știut să îți țintești privirea la gloria
Sa. Ai primit acum această experiență pentru ca toți cei care vor citi relatarea viziunii
care ți-a fost dată să înțeleagă și astfel să fie însoțiți de slava și puterea necesară în
ultima bătălie."

Am fost surprins să recunosc că acest om îmi era contemporan și nu aflasem despre el

că murise. Nu-l întâlnisem niciodată în carne și oase dar știam că înfăptuise o mare
lucrare pentru care nutriam un adânc respect. Mii de oameni fuseseră conduși la
mântuire prin bărbații instruiți de el iar marile biserici înălțate puneau aproape toate un
accent deosebit pe evanghelizare.

M-a întrebat dacă îi îngăduiam să mă îmbrățișeze câteva momente și am consimțit cu

toate că eram destul de stânjenit. În îmbrățișarea lui am simțit revărsarea unei
asemenea iubiri încât durerea imensă din adâncul sufletului meu s-a topit
I-am mărturisit că prin simpla lui îmbrățișare mă vindecase de ceva anume și nu mică i-
a fost bucuria la auzul acestor cuvinte
Mi-a povestit apoi cum se făcea că se afla printre cei ce se situau în rangul cel mai de
jos al cerului.

"Spre sfârșitul vieții mele devenisem atât de mândru încât nu-mi puteam imagina ca
Domnul să facă ceva semnificativ fără mine. Am început să mă ating de unși Domnului
făcându-le rău profeților Săi. În egoismul meu atunci când Domnul se slujea de unul
dintre ucenicii mei eram mândru dar mă umpleam de gelozie când El se manifesta prin
cineva din afara lucrării mele. Iscodeam fiecare lucru greșit din viețile lor pentru al da
pe față și nu îmi dădeam seama că mă degradam tot mai mult de fiecare dată când
făceam așa ceva."

"N-am bănuit că ai fost în stare să faci una ca asta am spus eu luat prin surprindere."

"Nu am făcut-o eu însumi dar i-am incitat pe cei aflați sub conducerea mea să îi
investigheze și astfel să pună în practică lucrarea gândurilor mele mârșave. Le-am
cerut să cutreiere întreg pământul pentru a afla cele mai mici greșeli sau păcate din
viețile altora cu scopul de a le face publice. Am ajuns mai deplorabilă stare posibilă
de pământ un fel de piatră de poticnire care s-a multiplicat generând altele ca ea.
Am semănat frica și diviziunea în sânul bisericii și toate acestea în numele protecției
adevărului. În neprihănirea mea proprie eram sortit pierzării dar în marea sa milă
Domnul a îngăduit să fiu lovit de o boală care mi-a adus o moarte înceată și umilitoare.
Chiar înainte de a muri mi-am venit în fire și m-am căit. Sunt cum nu se poate mai
recunoscător că mă aflu aici. Știu că sunt cel mai neînsemnat din acest loc dar este cu
mult mai mult decât merit. Pur și simplu nu pot părăsi această cameră fără a folosi
șansa de a cere iertare de la toți aceea cărora le-am greșit.

"Dar mie nu mi-ai greșit niciodată i-am răspuns."

"Ba Da realmente. Multe dintre atacurile împotriva ta veneau din partea acelora pe
care îi incitadem și îi încurajasem să-i ia cu asalt pe ceilalți semeni ai lor. Chiar dacă nu
am întreprins eu însumi acele atacuri. Domnul mă face responsabil de ele ca și pe
aceea care le-au dus la îndeplinire."

"Înțeleg și bineînțeles te iert."

Începusem deja să îmi amintesc că făcusem același lucru chiar dacă la o scară mai
mică. Mi-am amintit că privisem cu îngăduință cum membrii nemulțumiți ai unei biserici
își răspândeau otrava propriilor nemulțumiri asupra bisericii fără să schițez nici măcar un
gest pentru a-i opri deși știam prea bine că permițându-le să protesteze astfel fără a-i
corecta îi incurajam să continue. Îmi amintesc că îm-i linișteam conștiința cu gândul că
atitudinea lor era îndreptățită de erorile din biserica cu pricina și că repetasem chiar
multe din poveștile lor justificându-mă prin nevoia de a ne ruga pentru ei. Nu peste
multă vreme un potop de asemenea incidente a început să îmi înăbușe inima și m-am
pomenit din nou năpădit de răul și întunecimea din sufletul meu.

"Și Eu am fost o pricină de poticnire m-am tânguit." Știam că meritam moarte cel mai
cumplit iad. Nu mai văzusem niciodată o asprime și o cruzime așa cum puteam zări
acum în proprii mea mea inimă.

"Și întotdeauna ne mângâiam cu gândul că Îi făceam lui Dumnezeu o favoare

aducându-I copiii, s-a auzit vocea plină de compasiune a acelui om. Este bine că tu
înțelegi acum aceste lucruri deoarece la întoarcere îi poți avertiza și pe ucenicii mei că
îi așteaptă o condamnare iminentă dacă nu se căiesc. m
Mulți dintre ei sunt chemați să domnească în acest loc, dar dacă nu se căiesc vor avea
de înfruntat cea mai grozavă judecată dintre toate, aceea a pietrelor de poticnire.
Boala umilitoare a fost un prilej de manifestare a harului lui Dumnezeu. În fața tronului l-
am rugat să se milostiveasca și să trimită harul lui și ucenicilor mei. Eu nu mă pot
întoarce să le vorbesc dar de data aceasta el mi-a permis să o fac prin tine. Te rog
iartă-i pe cei ce te-au atacat. Ei nu pot înțelege că fac lucrarea acuzatonului. Îți
mulțumesc că m-ai iertat dar te rog iartă-i și pe ei. Este în puterea ta să le ții păcatele
sau să le acoperi cu iubire. Te ruxir binte iubește-i pe cei care acum îți sunt dușmani."

Eram atât de copleșit de păcatul meu încât abia auzeam spusele acestui om. Prin el se
manifesta atât de puternic Gloria lui Dumnezeu și era evident că deținea puteri
necunoscute pe pământ și totuși cu stăruință și umilință îmi cerea iertare atât pentru el
cât și pentru ucenicii lui. Simțeam revărsându-sei prin el o dragoste atât de intensă
încât nici nu îmi puteam imaginea că i-aș putea refuza ceva, cu atât mai mult cu cât
îmi cunoștea vinovăția și într-un fel îmi dădeam seama că atacurile împotriva mea nu
erau nejustificate.

"Debună seamă că meritam cu vârf și îndesat acuzațiile lor Ba chiar mai mult i-am
spus".
"Este adevărat dar nu despre aceasta este vorba acum."a spus el apăsat. Fiecare
pământean merită să treacă prin moartea a doua dar Salvatorul nostru ne-a adus
harul și adevărul, dacă dorim să facem lucrarea Lui Trebuie să ducem totul la
îndeplinire atât în hard cât și în adevăr căci adevărul fără har este ceea ce ne aduce
dușmanul atunci când apare sub forma unui înger de lumină."

"Dacă aș putea fi eliberat de aceasta aș fi poate în stare să îi ajut i-am răspuns. Dar
oare nu îți dai seama că sunt într-o stare mult mai rea decât ar putea fi ei vreodată?"

"Știu că lucrurile pe care tocmai ți le-ai amintit au fost cumplite" mi-a răspuns el cu
multă dragoste și har. Știam că acum devenise la fel de preocupat de mine și de
situația mea cât pusese de preocupat de propriii lui ucenici.

"Acesta este cu adevărat cerul" am izbucnit eu. "Acestea sunt cu adevărat lumina și
adevărul. Cum putem noi care trăim într-o asemenea beznă să devenim atât de
mândri crezând că știm atât de multe despre Dumnezeu? Doamne am strigat eu spre
tron lasă-mă te rog să mă întorc și să duc această lumină pe pământ."

În acel moment întreagă o știre a cerului sa oprit să mă asculte și astfel m-am pomenit
în centrul atenției. Mă simțeam atât de neînsemnat în fața fiecăruia dintre acești
oameni glorioși încât atunci când mi-am dat seama că privirile tuturor s-au ațintit
asupra mea m-a cuprins o teamă profundă ca în fața unui val uriaș. Știam că nu putea
exista o pedeapsă mai mare decât aceea de care urma să o primesc, ca dușman al
slavei și al adevărului.

M-am gândit apoi la cererea mea de întoarcere. Eram prea corupt. Niciodată nu aș fi
putut prezenta cum s-ar fi cuvenit o asemenea glorie, un astfel de adevăr. Îmi era
imposibil în starea mea coruptă să comunic altora realitatea acestui loc glorios și a
acestei Prezențe. În acele clipe mă gândeam că nici chiar satan nu căzuse e atât de
jos ca mine și mi-am spus: "Acesta este iadul." Nu poate fi mai dureros, mai cumplit
decât a te știi atât de pervertit tocmai când te afli în fața manifestării Slavei. Interdicția
de a rămâne în acel loc ar fi fost cea mai aprigă tortură de care m-aș fi temut
vreodată. Nu este de mirare că demonii sunt atât de mânia și și demenți" am spus eu
pe nerăsuflate.

În momentul în care am simțit că eram pe punctul de a fi trimis în cea mai întunecată

grotă a iadului am strigat pur și simplu "Isuse!" Atunci pacea Lui s-a revărsat înăuntrul
ființei mele. Știam că trebuie să îmi continui drumul spre glorie și într-un fel acum, trăiam
o nouă încredere. Am continuați să înaintez până când am întâlnit un om pe care îl
consideram unul dintre cei mai mari scriitori ai tuturor timpurilor. Mi se părea că dintre
toți aceia pe care îi studiasem El avea cea mai profundă capacitate de pătrundere a
adevărului.

"Domnule, am așteptat dintotdeauna cu nerăbdare această întâlnire" m-am gândit eu

să îi spun.

"Și eu", a răspuns acesta cu o sinceritate adevărată.

Am fost surprins de răspunsul său dar eram atât de bucuros să îl întâlnesc încât am
continuat: "Mi se pare că te cunosc și am simțit citind îți scrie tale că nici eu nu-ți sunt
necunoscut. Cred că îți datorez mai mult decât oricărui scriitor în afara celor canonizați
în scriptură."

"Ești foarte amabil a răspuns el. Însă regretul meu este că nu te-am slujit mai bine. Am
fost lipsit de profunzime iar scrierile mele au fost mai pline de înțelepciune lumească
decât de adevăruri divine."

"De când mă aflu aici am învățat o sumedenie de lucruri și știu că ai dreptate

deoarece numai aici poți vorbi adevărul dar cu toate acestea îmi este extrem de dificil
să înțeleg cu adevărat ceea ce îmi spui pentru că eu continu să cred că lucrurile tale
sunt dintre cele mai bune de pe pământ am răspuns eu."

"Ai dreptate a recunoscut cu sinceritate renumitul scriitor. "Este trist, dar fiecare dintre
noi chiar și acei care stau foarte aproape de rege și-ar trăi altfel viețile dacă ar mai
avea posibilitatea să trăiască și îmi place să cred că eu mi-aș trăi-o cu totul diferit. Am
fost onorat de regi dar nu și de Regele Regilor. Am folosit darurile și puterea de
pătrundere care mi-au fost dăruite ca să îi atrag pe oameni mai mulți spre mine și spre
înțelepciunea mea decât spre el. Mai mult decât atât îl cunoșteam numai din auzite
dar i-am îndemnat și pe alții să îl cunoască numai la acest nivel făcându-i dependenți
de mine și de alții ca mine. I-am îndreptat mai mult spre discuții logico deductive decât
spre Duhul Sfânt pe care îl percepem. Nu i-am condus pe oameni la Isus ci la mine și la
atâția alții care ca și mine aveau pretenția că Îl cunosc. Aici când l-am văzut cum
arată cu adevărat mi-a venit să îmi distrug toate scrierile așa cum Moise a făcut praf și
pulbere vițelul de aur. Mintea era idolul la care mă închinam și doream ca fiecare să se
unească cu mine în această închinare. Aprecierea pe care mi-o faci nu mă bucură
deloc. Dacă mi-aș fi petrecut timpul căutând să Îl cunosc pe El pe cât am pierdut
căutând să aflu adevăruri despre el cu scopul de a-i impresiona pe ceilalți prin
cunoștințele mele mulți dintre aceștia care se află în cele mai neinsemnate companii
ale cerului s-ar număra printre cei care stau pe tronurile ce le-au fost pregătite și mult
mai mulți s-ar fi aflat în această încăpere."

"Se prea poate ca felul în care îți evaluezi lucrarea să fie corect dar nu crezi că
exagerezi puțin?" l-am întrebat. Scrierile tale m-au hrănit din punct de vedere spiritual
ani de zile după cum știu că s-a întâmplat și cu mulți alții."
Nu sunt prea aspru cu mine. Tot ce ții am spus este adevărat și mie a fost confirmat
când am stat înaintea tronului. Am avut mare realizări dar am primit mai mulți talanții
decât toți cei de aici iar eu am îngropat sub mândria și ambițiile mele spirituale așa
cum Adam care ar fi putut conduce întreaga rasă umană spre cel mai glorios viitor a
îndreptat prin căderea sa miliarde de suflete în cea mai cruntă condamnare.
Împreună cu autoritatea vine și responsabilitatea. Cucât ți se dă mai multă autoritate
cu atât potențialul tău de a face bine sau rău va fi mai mare. Cei care vor domnii
împreună cu el peste pentru totdeauna vor știi la cel mai înalt grad ce înseamnă
responsabilitatea. Nici un om nu este singur și fiecare cădere sau victorie umană se
răsfrânge mult mai departe decât putem noi percepem influențând chiar și generațiile
viitoare."

Mă gândeam că acest om așternuse pe hârtie cele mai frumoase și mai bine

închegate fraze. Aveam sentimentul că i se potrivea definiția de maestru al cuvintelor
căci fuseseră înzestrat cu arta de a plăsmui cuvinte. Aici vorbea însă ca un om obișnuit
fără flerul caracteristici scrierilor sale. Știam că îmi înțelege gândurile ca de altfel oricare
dintre cei prezenți dar a continuat să spună ceea ce considera el mai important.
"Dacă L-aș fii căutat pe Domnul în loc să fii fost preocupat de cunoașterea despre El
miile de suflete pe care le-aș fi putut îndruma cu succes, ar fi ajuns să fie milioane și toți
aceștia s-ar fi aflat aici. Omul care înțelege adevărata natură a autorității nu o va
socotit niciodată de dorit, o va accepta abia atunci când va știi că se află în același
joc cu Domnul. Singurul care poate avea autoritate lipsită de pericolul căderii. Nu
căuta niciodată influența și autoritatea pentru tine însuți caută pe Domnul și caută să
porți jugul Lui. Influența mea ți-a hrănit mândria de a cunoaște dar nu și inima."

"Cum pot știi că nu cad în aceeași greșeală?" la-am întrebat amintind de propriile mele
scrieri.

Studiază în așa fel încât să fii aproape de Dumnezeu și nu de oameni", mi-a răspuns în
timp ce se întorcea la locul său. Înainte de a se fi făcut nevăzut s-a întors și cu un
zâmbet abia perceptibil mi-a dat acest ultim sfat: "Și nu-mi călca pe urme."

În această primă mulțime am văzut mulți bărbați și multe femei, oameni ai lui
Dumnezeu din trecut dar și contemporani cu mine. M-am oprit și am vorbit cu mulți
dintre ei, neîncetând să mă minunez că în mod contrar așteptărilor mele atât de mulți
dintre cei socotiți de mine având un înalt rang spiritual se aflau în rangurile cele mai de
jos ale împărăției. Peste tot aceeași poveste după ce înregistraseră mari victorii,
căzuseră cu toții în păcatul de moarte al mândriei sau în cel al geloziei văzând că și alții
au fost unși în aceeași măsură ca și ei. Spre sfârșitul vieții unii au căzut pradă poftelor,
descurajării sau amărăciunii și au fost luați de pe pământ înainte de a fi depășit granița
care-i condamnă la moartea veșnică. Avertismentul lor era același: cu cât autoritatea
spirituală ce ți-a fost încredințată este mai înaltă cu atât poți cădea mai ușor dacă nu
ești însuflețit de iubire și umilință.

Pe măsură ce înaintăm spre tronul de judecată am început să trec pe lângă cei care
făceau parte din rangurile mai înalte ale împărăției. După atâtea văluri care îmi
fuseseră înlăturate de cei cu care mă întâlnisem și care se loviseră de aceleași
probleme cu care mă confruntasem eu, am început să întâlnesc și câțiva biruitori. Am
cunoscut cupluri care îl slujiseră cu credincioșie pe Domnul și se slujiseră unul de celălalt
până la capăt. Gloria de care erau însoțiți nu poate fi descrisă. Victoria lor m-a
încurajat ajutându-mă să înțeleg că era posibil să te menții pe cărarea vieții slujindul pe
El cu credincioșie. Cei care se poticniseră o făcuseră în multe feluri, însă izbânda
biruitorilor s-a datorat unui singur lucru, că nu se abătuseră de la dedicarea față de
prima și cea mai mare poruncă iubirea față de Domnul. Prin aceasta slujirea lor a fost
îndreptată către El și nu spre oameni nici chiar spre cei spirituali. Biruitorii erau aceia
care s-au închinat Mielului și l-au urmat pretutindeni.

Însă nu ajunsesem nici la jumătatea drumului spre tron și Gloria indescriptibilă a celor
din primele ranguri părea a fi întunericul de afară față de slava acelora pe lângă care
treceam acum. Cea mai mare frumusețe de pe pământ pălea înaintea celor ce-mi
vedeau ochii iar această încăpere nu era după cum mi sa spus, decât poarta spre
tărâmuri de nedescris!

Înaintea mea în direcția tronului trebuie să-mi fi luat zile luni sau chiar ani. Nu există nici
un mijloc de măsurare a timpului în acest loc. Fiecare dintre cei întâlniți își manifesta
respectul față de mine, nu atât pentru propria persoană sau pentru faptele mele cât
pur și simplu pentru că eram unul dintre luptătorii care participau la bătălia din
vremurile de pe urma. Într-un fel prin această ultimă bătălie slava Domnului urma să fie
revelată astfel încât să fie martoră în fața oricărei puteri și autorități create sau care
urmează să fie creată pentru toată eternitatea. În timpul acestei bătălii Gloria crucii va
fi descoperită iar înțelepciunea Lui Dumnezeu se va face cunoscută într-un mod
special. A participa la această Ultima bătălie înseamnă că ți s-a făcut unul dintre cele
mai mari onoruri posibile.

M-am apropiat de Trolul de Judecată a lui Hristos. Cei care se aflau în cele mai înalte
ranguri stăteau pe tronuri făcute din aceeași bucată cu tronul Său. Chiar cel mai
neînsemnat dintre aceste tronuri era cu mult mai plin de strălucire decât orice tron
pământesc. Unii dintre ei erau domnitori peste orașele pământești ai căror locuitori își
vor ocupa în curând locurile. Alții conduceau afacerile cerului iar alții pe cele ale
creației fizice cum ar fi sistemele solare și galaxiile. Totuși se părea că autoritatea
asupra orașelor era superioară aceleia asupra galaxiilor. Valoarea unui singur copil, o
depășește cu mult pe cea a unei galaxii de stele, pentru că Duhul Sfânt locuiește în
oameni și Domnul a ales să sălășluiască etern în oameni. În prezența Gloriei Sale
întregul pământ părea lipsit de însemnătate asemeni unui fir de praf, totuși pământul
era prețuit, căci acum atenția întregii creații era îndreptată asupra Lui.

Stînd în fața tronului mă simțeam chiar mai neînsemnat decât un fir de praf dar puteam
percepe prezența Duhului Sfânt asupra mea întru un mod mult mai puternic decât o
experimentasem vreodată. Numai prin puterea Sa puteam sta în picioare. Abia atunci
am înțeles lucrarea Sa de Mângâietor. El mă călăuzise de-a lungul întregii mele călătorii
chiar dacă fusesem în cea mai mare parte inconștient de prezența Sa.

Domnul a fost În egală măsură tandru și înfricoșător cum mi-aș fi putut imagina
vreodată. Am văzut în el Înțelepciunea care m-a însoțit pe munte. Am simțit într-un fel
familiaritatea multor prieteni pe care îi avusesem pe pământ și mi-am dat seama că
aceasta se datora faptului că El îmi vorbise adesea prin ei. L-am recunoscut de
asemenea ca pe unul pe care Îl respinsesem adesea, când venise la mine prin alții. L-
am văzut atât Leu cât și Miel, Păstor și Mire dar înainte de toate l-am vazut ca
Judecător.

Chiar în prezența Sa care inspiră în același timp o teamă și o uimire extraordinară,

Mângâietorul mă făcea să stau liniștit. Era evident că Domnul nu dorea să mă simt
deloc stânjenit. El voia doar să cunosc adevărul. Cuvintele omenești nu pot descrie cât
de înfricoșător și în același timp relaxant era să te afli în fața Lui. Încetasem să mă mai
îngrijorez de judecată, dacă ea urma să se sfârșească cu bine sau rău, știam doar că
va fi dreaptă și că mă puteam încredere în Judecătorul meu.

La un moment dat Domnul a privit spre galeriile de tronuri care-L înconjurau. Multe erau
ocupate și multe altele erau goale. Atunci mi-a spus: "Aceste tronuri sunt pregătite
pentru biruitorii care m-au slujit cu credincioșie în fiecare generație. Tatăl Meu împreună
cu Mine le-am pregătit mai înainte de întemeierea lumii. Ești tu vrednic să te așezi pe
vreunul dintre ele?"

Îmi amintesc ce mi-a spus o dată un prieten: "CândDumnezeul atotștiutor îți spune o
întrebare nu o face pentru că dorește să obțină niște informații." M-am uitat la tronuri i-
am privit pe cei așezați și am recunoscut într-e ei pe unii dintre mari eroi ai credinței,
totuși știam că mulți nu fuseseră îndeajuns de cunoscuți pe pământ. Dintre cei pe care îi
cunoșteam mulți fuseseră misionari care își trăiseră viețile în obscuritate. Niciodată nu își
dorise să fie recunoscuți pe pământ urmărind doar să se afle în atenția Lui. Am fost
puțin surprins să văd într-e ei pe unii care fuseseră bogați sau chiar conducători ce
fuseseră credincioși în ceea ce le-a fost încredințat. Mi s-a părut însă că femeile
credincioase și mamele care se rugau, ocupau mai multe tronuri decât oricare dintre
grupuri.

În nici un caz nu puteam răspunde "da" la întrebarea Domnului căci nu meritam să stau
în compania nici unuia din cei care se aflau acolo. Știam că mi se dăduse ocazia să
alerg, pentru a primi cel mai mare premiu din cer sau de pe pământ și că eu căzusem.
Eram disperat pentru că știam că cea mai mare parte a vieții mele fusese un eșec, dar
faptul că mă aflam aici înainte de am-i fi sfârșit viața pământească îmi dădea puterea
să sper. I-am mărturisit că nu mă socoteam vrednic și El m-a întrebat?

"Dar vrei acest loc?"

"Da îl doresc cu toată inima mea, am răspuns eu."

Atunci Domnul a privit spre galerii și mi-a spus acele locuri goale ar fi putut fi ocupate în
fiecare generație. I-am invitat să se așeze aici pe toți cei care au chemat Numele Meu.
Invitația mai este încă valabilă. Acum a sosit ultima bătălie și mulți dintre cei din urmă
vor fi cei dintâi. Aceste locuri vor fi ocupate înainte de terminarea bătăliei. Cei care vor
sta aici vor fi recunoscuți după două semnalmente: ei vor purta mantia umilinței și vor
avea asemănarea Mea. Acum tu ai mantia. Dacă o vei păstra fără să o pierzi în timpul
bătăliei când te vei întoarce vei fi asemeni Mie. Atunci vei fi vrednic să stai aici pentru
că Eu te voi fi făcut vrednic. Toată autoritatea și puterea Mea mi-a fost dat mie și Eu
sunt singurul care le poate folosi. Vei izbuti și vei fi investit cu autoritatea Mea dar numai
dacă hotărăști să rămâi cu totul în Mine. Acum întoarce-te și privește-Mi familia."

M-am întors și am privit înapoi în direcția din care venisem. Din fața tronului Său puteam
cuprinde cu privirea întreaga încăpere iar spectacolul ce mi s-a oferit priviri, întrecea
orice comparație prin Gloria sa. Erau acolo milioane de oameni împărțiți pe ranguri și
fiecare persoană din rangurile cele mai de jos avea mai multă putere și părea mai
înspăimântătoare decât o armată. O asemenea panoramă a Gloriei depășea cu mult
capacitatea mea de cuprindere. Cu toate acestea am putut observa că doar o mică
parte din imensa încăperea era ocupată.

M-au uitat din nou spre Domnul și am fost uimit să văd lacrimi în ochii Săi. El, care a șters
lacrimile a din ochii tuturor celor de aici plângea. A luat în mână o lacrimă care tocmai
I se prelingea pe obraz și mi-a oferit-o.

"Acesta este planul Meu. Vrei să-l bei împreună cu Mine?"

Nu aveam cum să-L refuz. În timp ce Domnul a continuat să mă privească, am început

să simt marea Sa iubire. Eram murdar și nevrednic și totuși el mă iubea și dorea să-mi fie
aproape. Apoi mi-a spus:

"Îi iubesc pe toți aceștia cu o dragoste pe care tu nu o poți înțelege. Îi iubesc și pe

aceea care ar fi trebuit să se afle aici dar nu au venit. Le-am lăsat pe cele 99 de oi
pentru a o căuta pe cea pierdută. Păstorii Mei nu sunt gata să lase o singură oaie
pentru a merge după cele 99 care sunt încă pierdute. Eu am venit să-i salvez pe cei
pierduți. Vei împărtășitul inima Mea pentru a merge să îi salvezi? Vei ajuta la umplerea
acestei încăperi? Vei contribui la ocuparea acestor tronuri și a oricărui alt loc din
această sală de judecată? Îți veri fixa această țintă să aduci bucurie cerului, Mie și
Tatălui Meu? Această judecată este pentru propria Mea familie și casa Mea nu este
plină. Ultima bătălie nu se va termina până ce casa Mea nu va fi plină. Numai atunci
va sosit timpul pentru răscumpărarea pământului, când voi îndepărta tot răul din
creația Mea. Dacă bei paharul Meu îi vei iubi pe cei pierduți așa cum îi iubesc Eu."

Apoi El a luat un pahar atât de obișnuit încât părea cu totul străin în acea cameră
slăvită și în el Și-a turnat lacrima. Apoi mi l-a dat. Niciodată n-am gustat ceva atât de
amar. Știu că îmi era imposibil să-l beau în întregime și că nu puteam bea nici cea mai
mare parte din el dar eram hotărât să beau cât mai mult. Domnul a așteptat plin de
răbdare până când în final am izbucnit într-un asemenea plâns încât am simțit că din
mine se revarsă râuri de lacrimi. Plângeam pentru cei pierduți dar mai mult decât atât
plângeam pentru Domnul.

În disperare a mea am privit spre El, simțind că nu mai pot bea din acea mare durere.
Atunci pacea Sa a început să mă umple și să se reverse în mine împreună cu iubirea cu
care mă o înconjura. Nu cunoscuse niciodată un sentiment mai minunat. Aceasta era
apa vie care izvorăște pentru eternitate. Am simțit dintr-o dată că apele care curgeau
în interiorul meu luaseră foc. Am început să am senzația că acest foc mă va consuma
dacă nu voi începe să declar maiestratea Gloriei Sale. Nu simțisem niciodată un
asemenea imbold să predic să mă închin lui și să respir, fiecare suflare si mea fost dată
doar pentru Evanghelia Sa.

"Doamne!" Am strigat uitând de toată lumea în afară de El. Acum știu că acest tron al
judecății este și tronul harului și îți cer harul de a Te sluji. Mai presus de toate lucrurile Te
rog dă-mi acest har! Îți cer harul de am sfârșit alergarea. Îți cere harul de a te iubi astfel
încât să fiu eliberat de iluziile și egoismul care mi-au pervertit viața. Te chem să mă
scapi de mine însumi, de răul din propria mea inimă și mă rog ca această dragoste pe
care o simt acum curgând în inima mea să nu se sfârșească. Te rog să îmi dai inima Ta,
iubirea Ta. Îți cer harul ca Duhul Sfânt să mă convingă de păcatul meu. Îți cer harul
Duhului Sfânt de a mărturisi despre Tine așa cum ești în realitate. Îți cer harul de a
mărturisit despre toate lucrurile pe care le-ai pregătit pentru cei care vin la Tine. Îți cer
harul ca Duhul Sfânt să fie peste mine ca să propovăduiesc realitatea acestei judecăți.
Îți îți cer harul de a împărtăși adevărul Tău acelora care sunt chemați să ocupe aceste
tronuri goale de a le da cuvintele vieții, care să-i păstreze pe calea vieții, care să le dea
credința să facă ceea ce au fost chemați să facă. Doamne te rog să-mi harul acesta."
Atunci Domnul S-a ridicat în picioare și toți cei așezați pe tronuri, cât puteam cuprinde
cu privirea L-au urmat. În ochii Săi scânteia un foc pe care nu-l mai văzusem.

"Ai cerut har. Această cerere o împlinesc întotdeauna. Te vei întoarce și Duhul Sfânt va
fi cu tine. Aici ai gustat atât din bunătatea cât și din asprimea Mea. Trebuie să ți le
amintești pe amândouă dacă vrei să rămâi pe calea vieții. Adevărata dragoste a lui
Dumnezeu include judecata lui Dumnezeu. Trebuie să cunoști atât bunătatea cât și
asprimea mea, altfel vei cădea pradă înșelării. Acesta este harul care ți s-a dat aici să
le cunoști pe amândouă. Discuțiile pe care le-ai purtat în acest loc cu frații tăi au
izvorât din harul meu. Să nu le uiți."

Apoi Și-a îndreptat sabia spre inima mea iar după aceea spre buzele și mâinile mele.
Când a făcut acest lucru din sabie a țâșnit un foc care m-a ars. Durerea a fost de
nedescris. "Și acesta este har", a spus El. "Tu ești numai unul dintre cei mulți care au fost
pregătiți pentru această oră. Predică și scrie tot ce ai văzut aici. Ceea ce ți-am spus Eu
împărtășește fraților mei. Du-te și cheamă-i pe căpitani mei la Ultima bătălie. Du-te și
apără e pe cei săraci și oprimați, pe văduve și pe orfani. Aceasta este însărcinarea pe
care le-o dau căpitanilor mei și acolo este locul unde îi vei găsi. Pentru Mine copiii mei
sunt mai de preț decât stelele cerurilor. Hrănește mielușeii Mei! Veghează asupra celor
micuți! Dă-le Cuvântul lui Dumnezeu ca să trăiască! Du-te la luptă! Du-te și nu da
înapoi! Grăbește-te, căci Eu vin curând! Ascultă-Mă și grăbește ziua venirii Mele!"

Apoi a venit o companie de îngeri care mai scurtat în timp ce mă îndepărtăm de tron.
Conducătorul lor mergea alături de mine și a început să îmi vorbească.

"Acum fiindcă Sa ridicat nu Se va mai așeza până la sfârșitul ultimei bătălii. A stat pe
tron până la venirea vremii în care dușmanii Săi Îi vor fi puși sub picioare. Acel moment
a sosit acum. Legiunile de îngeri care au stat pregătite încă din noaptea patimilor Sale
au fost trimise pe pământ. Hoardele iadului au fost și ele dezlegate. Acesta este
momentul așteptat de întreaga creație. Marea taină a lui Dumnezeu se va sfârși în
curând. De acum vom lupta până la capăt. Vom lupta împreună cu tine și cu frații tăi."

ULTIMA BĂTĂLIE PARTEA V.

Biruitorii

În timp ce mă îndepărtăm de tronul judecății, am început să reflectez la lucrurile pe

care tocmai le experimentasem. Fusese îngrozitor și totodată minunat. Mi s-au întărit
certitudinile, deși experiențele trăite m-au fascinat, și mi-au sfâșiat inima în același timp.
Nu mi-a fost ușor să rămân gol și descoperit înaintea atâtor ființe fără a putea să îmi
ascund măcar un gând, dar știind că astfel sufletul îmi va fi curățit, m-am liniștit și am
acceptat să fiu expus Adevărului. Nemaiavând nimic de ascuns jugul cel mai greu din
adâncul sufletului meu fusese înlăturat, iar lanțurile au fost rupte. Am început să simt că
pot respira liber din străfundurile ființei mele cum nu putusem respira niciodată înainte.

Cu cât mă linișteam mai mult cu atât capacitățile mele mintale păreau să sporească.
Mi-a devenit apoi familiar un anumit fel de comunicare, pe care nici o limbă
omenească nu l-ar putea reda. Mi-am amintit cuvintele apistolului Pavel, despre vizita
sa în cel de-al treilea cer unde a auzit cuvinte ce depășesc posibilitățile omenești de
exprimare. Existăo comunicare spirituală dincolo de orice formă de comunicare
umană, cu mult mai profundă și mai plină de înțeles decât cea exprimată prin cuvinte.
Aceasta este o comunicare a inimii și totodată a minții, pură și pătrunzătoare.

Privind o persoană, îi puteam înțelege gândurile, după cum ea însăși mă putea

înțelege. În același fel, L-am putut înțelege și pe Domnul în momentul în care L-am privit.
Continuam să folosim cuvinte, dar încărcătura acestora depășea în profunzime cele
mai subtile înțelesuri consemnate în vreun dicționar. Odata cu eliberarea minții,
capacitatea ei a fost multiplicată de multe ori. Aceasta mi s-a părut a fi o experiență
cum nu se poate mai însuflețitoare.

Evident că Domnul se bucura să poată vorbi pe această cale, după cum eu însumi
eram încântat să pot comunica cu El în acest fel. Nu am înțeles niciodată mai înainte
suficient de profund ce înseamnă pentru El, să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Isus este
Comunicarea lui Dumnezeu adresată creației Sale. Cuvintele omenești sunt o forma
foarte superficială de comunicare a spiritului. El ne-a făcut capabil să comunicăm într-
o dimensiune ce depășește cu mult sfera cuvintelor omenești, dar în urma căderii și a
dezastrului de la Turnul Babel noi am pierdut această capacitate. Nu putem fi ceea ce
am fost creați să fim, până când nu vom regăsi dimensiunea comunicării pierdute
recuperabilă numai când suntem eliberați în prezența Sa.

Am început să înțeleg că atunci când păcatul l-a determinat pe Adam să se ascundă

de Dumnezeu el a făcut primul pas spre cea mai cumplită distorsionare a ceea ce a
fost creat omul să fie, precum și spre diminuarea capacităților sale intelectuale și
spirituale. Recâștigarea acestora, și a poziției în care Dumnezeu a vrut să fim, are loc
doar când ieșim din "ascunziș", și ne deschidem noi înșine, înaintea Lui Dumnezeu, și a
semenilor noștri și devenim cu adevărat transparenți. În timp ce privim Slava lui
Dumnezeu cu fața descoperită noi suntem schimbați în asemănarea Sa. Vălurile sunt
cauzate de ascunderea noastră.

După înfăptuirea păcatului Domnul l-a întrebat pe Adam unde se află, și aceata este
de fapt cea dintâi întrebare pe care Dumnezeu o adresează omului, întrebare la care
trebuie să răspundă fiecare dintre noi, dacă dorim ca relația cu El să fie pe deplin
restaurată. De bună seamă că Dumnezeu știa unde se afla Adam și numai de dragul
acestuia i-a pus întrebarea care a marcat începutul căutării omului de către
Dumnezeu. Istoria răscumpărării este istoria căutărilor omului de către Dumnezeu, și nu
istoria căutării lui Dumnezeu de către om. Când putem da un răspuns complet la
această întrebare știind unde ne aflăm în relația cu Dumnezeu înseamnă că am fost
restaurați pe deplin față de El. Noi putem cunoaște răspunsul la această întrebare
numai când suntem în prezența Sa.

Cele relatate constituie esența experiențelor trăite înaintea Tronului de Judecată.

Domnul știa deja tot ce era de știut despre mine, dar desfășurarea evenimentelor și
experiențele de care am avut parte pentru a-mi da seama unde mă aflu cu adevărat
au urmărit tocmai să mă scoată din ascunziș și să mă treacă din întuneric la lumină.

Mai mult am început să înțeleg cât de arzătoare era dorința Domnului de a fi una cu
poporul Său. Prin scena judecății El n-a încercat să îmi arate nici un lucru ca fiind bun
sau rău, ci doar cât din acel lucru era una cu Sine. Domnul mă căuta mai mult decât îl
căutam eu pe El. Judecățile Sale m-au eliberat iar judecata Sa asupra lumii va avea
ca rezultat eliberarea ei.

Când va sosi ziua judecății ea va duce eliberarea finală a lui Adam din ascunzișul lui,
dar și a creației care a fost supusă robiei ca urmare a păcatului adamic. Întunericul
lumi s-a perpetuat datorită dorinței de ascundere, care a fost consecința imediată a
căderii. "Umblarea în lumină" înseamnă mai mult decât a cunoaște și a asculta de
anumite adevăruri, aceasta înseamnă a fi adevărat și a fi eliberat de înclinația de a te
ascunde.

"A umbla în lumină înseamnă a înceta să te ascunzi de Dumnezeu și de semenul tău.

Goliciunea lui Adam și a Evei de dinainte de cădere n-a fost doar fizică ci și spirituală.
Când mântuirea noastră va fi completă vom experimenta iarăși acest fel de libertate.
A fii complecti deschiși față de ceilalți, ne va deschide inimile și mințile spre tărâmuri
despre a căror existență nici măcar nu suntem conștienți. Această realitate încearcă
satan să o imite prin mișcarea New Age.

În timp ce mergeam cugetând la toate lucrurile pe care le învățasem Domnul a apărut

dintr-odată lângă mine din nou sub forma Înțelepciunii. De data aceasta era parcă
mai plin de Slavă decât fusese în celelalte întâlniri și pe tronul de judecată. Eram
copleșit de prezența Lui și plin de bucurie.

"Doamne te întorci împreună cu mine în felul acesta" L-am întrebat".

"Întotdeauna te voi însoți în felul acesta. Totuși, vreau să fiu chiar mai mult pentru tine
decât poți vedea acum. Aici Mi-ai văzut bunătatea și asprimea dar nu Mă cunoști încă
pe deplin ca Judecător Neprihănit."

Această afirmație m-a surprins deoarece îmi petrecusem atâta timp în fața tronului de
judecată cu impresia că învățasem tot ce trebuie să știu despre judecată. El a făcut o
pauză pentru ca acele cuvinte să mă pătrundă până în străfunduri, apoi a continuat:

"Există o libertate care vine în urma perceperii adevărului, dar acela pe care îl eliberez
Eu este într-adevăr lider. Libertatea prezenței mele este mai desăvârșită decât simpla
cunoaștere a adevărului. Tu ai experimentat eliberarea în prezența Mea, dar există
mult mai multe lucruri, pe care trebuie să le înțelegi despre judecățile mele. Când
judec, Eu nu caut să condamn sau să justific ci să seamăn neprihănirea care nu se
poate afla decât prin unirea cu mine. Judecata neprihănirii este cea care îi aduce pe
oameni în unitate la mine.

Biserica Mea este îmbrăcată acum în rușine, deoarece nu are judecători și nu-i are
pentru că nu mă cunoaște pe mine ca judecător. Acum voi ridica în poporul meu
judecători care cunosc judecățile mele. Ei nu vor decide doar între oameni, sau asupra
unor probleme ci vor pune lucrurile în ordine, ceea ce înseamnă că le vor aduce în
acord cu Mine.

Când am apărut în fața lui Iosua în calitate de Căpetenie a oștirii Domnului am

declarat că nu eram nici pentru el, nici pentru dușmanii lui. Eu n-am veniți să părtinesc
pe nimeni. Am venit să aduc dreptate și nu să dau dreptate cuiva. M-am arătat ca și
Căpetenie a oștirii înainte ca Israel să poată intra în țara promisă. Biserica se află acum
pe punctul de a intra în țara promisă și voi apărea din nou în fața ei ca și Căpetenie a
oștirilor. Iar când voi veni, îi voi îndepărta pe toți cei care i-a făcut pe oamenii din
poporul Meu, să lupte împotriva fraților lor. Dreptatea Mea nu i-a parte nimănui în
conflictele dintre oameni, nici chiar a poporului meu. Ceea ce am făcut pentru Israel,
am făcut și pentru dușmani lor, iar nu împotriva lor. Tu nu vezi dreptatea Mea, din cauză
că privești totul din perspectiva umană temporară. Pentru a umblat în autoritatea Mea,
trebuie să vezi dreptatea Mea pentru că neprihănirea și dreptatea sunt temelia tronului
Meu.

"Am dat neprihănire oamenilor pe care i-am ales, dar ca și Israel în pustie, chiar și cei
mai mari sfinți din epoca bisericii au umblat pe căile mele numai o mică parte din
timpul lor, și doar cu o mică parte din mintea și inima lor. Eu nu sunt pentru ei, și
împotriva dușmanilor lor și vin pentru a-l folosi de poporul Meu pentru salvarea
dușmanilor lor. Eu iubesc întreaga omenire și doresc că toți să fie mântuiți."
Nu m-am putut abține să nu mă gândesc la marea bătălie care se desfășurase pe
munte. În timp ce lucram împotriva răului care îi controla pe frații noștri, îi rănisem pe
mulți dintre ei. Mulți dintre ei se mai aflau încă în tabăra dușmanului, fiind fie folosiți de
el, fie ținuți prizonieri. M-am întrebat dacă în următoarea bătălie vom lupta iarăși
împotriva propriilor noștri frați. Domnul m-a urmărit cu privirea în timp ce cugeta la
aceste lucruri apoi a continuat:

"Până când se va termina Ultima bătălie unii dintre frații voștri vor fi tot timpul folosiți de
dușman. Dar îți spun acest lucru, nu pentru a te ține la curent cu ceea ce se întâmplă și
ca să te pun în gardă împotriva tacticilor dușmanului care intră în inimile și în mințile
voastre pentru a vă folosi! Chiar în acest moment există încă multe lucruri pe care tu nu
le vezi așa cum le văd Eu.

Lucrul acesta este valabil pentru tot poporul Meu. Chiar și acum cei mai mari
conducători se află rareori în armonie cu mine. Mulți dintre ei fac fapte bune, dar prea
puțini fac ceea ce i-am chemat să facă. Această situație este o urmare a diviziunilor
dintre voi. Eu nu vin să iau parte nici unui grup și îi chem pe toți aceia care sunt dispuși
să vină de partea Mea.

Ești impresionat când îți dau un cuvânt de cunoaștere despre o boala fizică a cuiva,
sau o altă cunoaștere pe care nu o ai. Această cunoaștere vine când te lași atins de
gândurile mele chiar dacă într-o măsură foarte redusă. Eu cunosc toate lucrurile. Dacă
ai avea pe deplin gândul meu, ai putea cunoaște totul despre fiecare persoană
întâlnită în cale, așa cum ai experimentat aici. I-ai privit pe toți oamenii așa cum îi
privesc eu. Dar chiar și atunci mai sunt necesare alte lucruri pentru a rămâne pe deplin
în Mine. Trebuie să ai inima mea ca să știi cum să folosești corect o asemenea
cunoaștere. Abia atunci vei avea judecata Mea.

Eu îți poat încredința cunoașterea mea supranaturală numai în măsura în care îmi
cunoști inima. Darurile spirituale pe care le-am dăruit bisericii Mele sunt doar mici
simboluri ale puterilor veacului viitor. V-am chemat să fiți mesagerii acestui veac așadar
se cuvine să îi cunoașteți puterile. Trebuie să doriți cu înflăcărare darurile pentru că ele
sunt o parte din Mine și vi le-am dat ca să puteți fi asemenea Mie. Este bine să căutați
să-Mi cunoașteți mintea căile și scopurile, dar trebuie de asemenea să doriți fierbinte să
Îmi cunoașteți inima. Când Îmi vei cunoaște inima atunci ochii inimii voastre se vor
deschide și veți vedea cum văd Eu și veți face ceea ce fac Eu.

Voi încredința bisericii Mele mai multe din puterile veacului viitor, deși cei cărora li se dă
o mare parte, pot cădea între-o capcană periculoasă. Dacă nu vei înțelege ce îți voi
arăta vei fi și tu o pradă ușoară.

Ai cerut harul Meu, și îl vei avea. Primul meu har care te va păstra pe calea vieții, este
să cunoști nivelul la care ești înșelat chiar în acest moment. Amăgirea are de-a face cu
orice aspect al realității pe care nu îl înțelegi așa cum îl înțeleg Eu. Faptul de a te ști
vulnerabil aduce umilința, și eu dau har celor smeriți. De aceea am spus "Cine este orb
dacă nu robul Meu...." De aceea am spus fariseilor "Eu am venit în lume aceasta pentru
judecată, pentru ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să ajungă orbi... Dacă ați fi
orbi nu aț-i avea păcat dar acum ziceți că vedeți. Tocmai de aceea păcatul vostru
rămâne. De aceea lumina Mea l-a orbit pe robul meu Pavel atunci când l-am chemat.
Lumina Mea i-a descoperit adevărul lui în acea stare.
Asemenea lui trebuie să fi-ți orbiți în fire pentru a putea vedea prin Duhul Meu.
Atunci m-am simțit îndemnat să îi privesc pe cei care ședeau pe tronurile pe lângă
care treceam. Privirile mi s-au oprit asupra unui bărbat, era Pavel. îndreptându-mi din
nou privirea asupra Domnului El mi-a făcut semn să îi vorbesc.

"Am așteptat cu nerăbdare această întâlnire," am spus eu simțindu-mă stânjenit cu

toate că eram extrem de încântat. "Cred că știi cât de mult a fost călăuzită biserica
prin epistolele tale și că în zilele noastre chiar ele au un impact mult mai mare decât
toate celelalte scrieri creștine la un loc. Ai rămas până în momentul de față una dintre
cele mai mari lumini ale pământului."

"Mulțumesc, a spus plin de bunăvoință. Tu ești însă acela care nu își dă seama cât de
mult am așteptat noi această întâlnire. Ești soldat în ultima bătălie, unul dintre aceia pe
care fiecare dintre noi cei de aici așteaptă să îl întâlnească. Am văzut aceste zile, ca
prin ceață prin viziuni profetice limitate, dar tu ai fost ales să trăiești chiar în aceste
vremuri. Ești un soldat care se pregătește pentru bătălia finală unul dintre aceia pe
care îi așteptăm cu toții."

Simțindu-mă încă destul de stânjenit am continuat: "Nu avem cuvinte să ne exprimăm

aprecierea pe care o simțim față de voi, și față de toți aceia care ne-au ajutat să
înaintăm pe calea credinței prin viețile și scrierile lor. Știu însă că avem înainte o
eternitate pentru a ne exprima aprecierile, de aceea până mai sunt aici dă-mi voie să
te întreb: "Ce sfat ai da generației mele în ce privește această bătălie?"

"Îți pot repeta ce am mai spus în epistolele mele. Aș vreau să te ajut să le înțelegi mai
bine dezvăluindu-ți că nu am împlinit tot ceea ce am fost chemat să fac," a spus Pavel
privindu-mă în ochi cu fermitate.

"Dar ești aici pe unul dintre cele mai înalte tronuri, beneficiind de mai multe roade ale
vieții veșnice decât ar putea spera oricare dintre noi să aibă parte vreodată," am
protestat eu.

"Prin harul lui Dumnezeu mi-am sfârșit alergarea, dar nu mi-am împlinit întreaga
chemare, căci asemenea tuturor oamenilor am eșuat în a atinge cele mai înalte
scopuri pe care mi le-am propus. Știu că apare ca o blasfemie și numai gândul că aș
reprezenta mai puțin decât cel mai grăitor exemplu de lucrare creștină, dar spre
sfârșitul vieții am mărturisit cu deplină sinceritate că eram unul dintre cei mai mari
păcătoși, afirmație valabilă pentru momentul scrierii acelei epistole și nu doar pentru
trecut. Mi s-a descoperit atât de multe lucruri iar eu am umblat în atât de puține."

"Cum se poate așa ceva? Întotdeauna am crezut că ai spus-o din umilință", i-am
răspuns.

"Adevărata umilință este întotdeauna în acord cu adevărul. Nu te teme. Epistolele

mele sunt pline de adevăr, căci au fost scrise sub ungerea Duhului Sfânt. Cu toate
acestea Mie mi s-a încredințat atât de mult, iar eu nu am folosit tot ce mi sa dat. Am
eșuat și eu, ca de altfel fiecare din cei de aici în afară de Unul. Este necesar să cunoști
adevărul cu privire la mine, deoarece mulți și-au făurit o imagine greșită despre mine și
de aceea continuă să îmi distorsioneze învățătura.
Așa cum reiese din epistolele mele am început cu sentimentul că nu eram cu nimic mai
prejos de primii apostoli, m-am considerat apoi cel mai neînsemnat dintre sfinți, pentru
ca în cele din urmă să îmi dau seama că eram cel mai mare dintre păcătoși. Nu
afirmam aceste lucruri din umilință ci pentru că erau adevărate. Mi s-a acordat o mare
încredere, mi sa încredințat mult mai mult decât am folosit. Există Unul singur aici care a
crezut în întregime, a ascultat întru totul și a sfârșit lucrarea ce I s-a încredințat, dar tu
poți realiza mai multe lucruri decât mine."

Atunci i-am răspuns abia șoptit: "Știu că rostești adevărul ești sigur însă că acesta este
mesajul cel mai important pentru noi cei din ultima bătălie?"

"Sunt sigur", a răspuns el cu reală convingere. "Sunt recunoscător Domnului pentru harul
revărsat prin epistolele mele. Ceea ce mă îngrijorează însă este modul greșit în care l-e
folosesc mulți dintre voi. Ele revelează adevărul Duhului Sfânt și constituie întradevăr o
parte a Scripturii. Domnul mi-a dat niște pietre pe care să le așez în structura bisericii
Sale eterne, dar acestea nu sunt pietre de temelie. Acestea au fost puse de însuși
Hristos. Viața și lucrarea lui Iisus și nu a mea, să vă servească ca exemplu pentru ceea
ce aț-i fost chemat să fiți. Scrierile mele folosite ca pietre de temelie, nu ar fi în stare să
susțină greutatea clădirii ce urmează să fie zidită. Biserica trebuie înălțată pe singura
Piatră de temelie ce poate supraviețui tuturor vicisitudinilor, iar învățătura mea nu
poate fi folosită nicidecum ca fundament. Voi trebuie să priviți învățătura mea, prin
învățătura Domnului, și nu să încercați să-L înțelegeți pe El prin perspectiva mea.
Cuvintele Sale sunt temelia. Eu am clădit pe cuvintele sale. Cea mai înaltă înțelepciune
și cel mai puternic adevăr sunt cuvintele Sale nu ale mele.

Se cuvine să afli că nu am umblat în toate lucrurile care mi-au fost puse la dispoziție.
Pentru fiecare credincios există mult mai multe posibilități decât acelea pe care le-am
fructificat eu. Fiecare credincios are Duhul Sfânt și însăși puterea Aceluia care a creat
toate lucrurile locuiește în el.
Cel mai neînsemnat dintre sfinți are puterea de a muta munții, de a opri armatele
dușmane, de a înviat morții. Dacă vrei să înfăptuiești toate lucruri la care aț-i fost
chemați în vremea voastră, lucrarea mea nu trebuie privită ca una finală, ci ca un
punct de pornire. Scopul vostru nu trebuie să fie acela de a vă asemăna cu mine, ci de
a fi asemenea Domnului. Puteți fii ca El, puteți face tot ceea ce a făcut El și chiar mai
mult deoarece El și-a păstrat cel mai bun vin pentru vremurile sfârșitului."

Știam că în acest loc nu poate fi rostit decât adevărul și că cele spuse de Pavel cu
privire la modul greșit în care mulți creștini îi folosesc învățăturile erau adevărate.
învățăturile lui fuseseră considerate pietre de temelie, în loc să fie clădite pe fundația
evangheliilor, dar ceea ce acceptam încă cu mari rezerve este gândul că și Pavel se
numără printre aceia care își rataseră chemarea. Mi-am îndreptat privirile spre tronul lui
care împreună cu gloria ce se revărsa din întreaga sa ființă, depășea cu mult tot ce
visasem că vor dobândi în cer cei mai mari sfinți. Așa cum mă așteptam de altfel Pavel
era integru și hotărât. M-a impresionat faptul că în mod vădit el continua să fie
preocupat de soarta tuturor bisericilor. Înțelegeam că îmi făcusem un idol din el și că
acesta era păcatul de care încerca să mă elibereze. Cu toate acestea imaginea lui
cerească o întrecea în măreție pe aceea a lui Pavel pe care îl idolatrizam eu. Știind ce
gândeam el și-a așezat mâinile pe umerii mei și cu fermitatea-i caracteristică s-a uitat
drept în ochii mei.
"Îți sunt frate. Te iubesc ca și toți cei de aici dar trebuie să înțelegi că alergarea noastră
sau sfârșit, și că nu mai putem nici adăuga nici lua din ceea ce am plantat pe pământ.
Tu poți însă, iar acum nu noi suntem speranța ta ci tu ești Speranța noastră. Prin această
conversație pot doar să-ți confirm ceea ce am scris deja, dar tu mai ai încă multe de
scris. Închină-te numai Lui Dumnezeu, și nu omului. Maturizează-te prin umblarea în
toate lucrurile care sunt în El. În curând se vor ridica pe pământ mulți care vor face
lucrări mai mari decât noi. Cei dintâi vor fi cei din urmă, și cei din urmă vor fi cei dintâi.
Nu spre necazul nostru ci spre bucuria inimilor noastre este să fim una cu voi. Generația
mea a pus o temelie, a început să zidească pe ea și întotdeauna ni se va acorda
cinste pentru aceasta, însă clădirea trebuie să se înalțe etaj cu etaj și ea nu se va înălța
dacă voi nu vă urmați chemarea."

Mă privea cu atenție în timp ce cugeta la toate acestea pentru ca apoi să continue:

"Sunt încă două lucruri de care la vremea noastră ne-am ținut strâns, și care au fost
prea repede pierdute de biserică, fără să mai fi fost vreodată recuperate. Trebuie să le
aduceți înapoi."

"Care sunt acestea?" l-am întrebat, simțind că ceea ce urmează să spună avea o
importanță capitală.

"Trebuie să recâștigați lucrarea și mesajul" mi-a răspuns apăsat.

am privit spre Domnul care a confirmat printro mișcare a capului cele spuse de Pavel
adăugând: "Este bine că Pavel ți-a spus aceste lucruri. Până acum el a fost cel mai
credincios în ambele aspecte."

"Explică-mi te rog", l-am implorat eu pe Pavel.

"Bine", mi-a răspunzi el. "În afara câtorva locruri neînsemnate din lume unde se
întâmpină acum mari dificultăți și au loc persecuții, cu greu se pot recunoaște lucrarea
și mesajul predicate astăzi. Biserica este acum doar fantoma a ceea ce era la început,
iar creștini de azi sunt departe de a fi ceea ce au fost chemați să fie. În Biserica primară
implicarea în lucrare era cel mai mare sacrificiu pe care îl putea face cineva, și acesta
reflecta mesajul celui mai mare sacrificiu care a fost făcut și anume crucea. Crucea
este puterea lui Dumnezeu și reprezintă centrul tuturor lucrurilor pe care am fost
chemați să le trăim. Acum puterea de a transforma mințile și inimile ucenicilor este
redusă tocmai pentru că nu este croită și propovăduită crucea. Prin urmare se
întâmpină o mare dificultate în a-i diferenția pe ucenici de păgâni. Sau, nu aceasta
este Evanghelia Mântuirii ce ne-a fost încredințată. Trebuie să vă întoarceți la cruce."

Cu aceste cuvinte mi-a cuprins părintește umeri și sa întors la locul său. Mă simțeam ca
și cum aș fi primit o incredibilă binecuvântare, dar și o aspră mustrare. Pe măsură ce
mă îndepărtam gândurile mele se întorceau la nivelul Mântuirii, atins pe munte în
interiorul căruia descoperisem comorile salvării. Am început să înțeleg că majoritatea
deciziilor mele, chiar și aceea de a intra pe ușa care m-a condus în acest loc erau
bazate în cea mai mare parte pe dorința de înaintare proprie și nu pe considerația pe
care o acordam voii Domnului. În tot ce făcusem continuasem însă să trăiesc pentru
mine și nu pentru Domnul. Chiar privitor la dorința de a fi judecat în acest loc, am fost
motivat de nevoia de a asigura victoria la întoarcere și de a elimina eșecurile. În toate
lucrurile continuam să mă raportez mai mult la mine decât la El.
Știam că scurta conversație cu Pavel va avea urmări a căror înțelegere deplină îmi va
lua timp îndelungat. Într-un fel aveam impresia că primisem binecuvântarea întregii
biserici eterne. Marele nor de martori se bucura privindu-ne cu mândrie asemenea
unor părinți care doresc pentru copiii lor lucruri mai bune decât acelea pe care le-au
putut dobândi pentru ei înșiși. Bucuria lor cea mai mare era să vadă că cea ce biserica
vremilor abia întrezărise, devenea posibil pentru biserica vremurilor din urmă, dar
înaintarea noastră continuat să fie foarte departe de lucrurile pregătite de ei pentru ca
noi să umblăm în ele.

"Biserica din zilele de pe urmă nu va fi mai mare decât aceea a generațiilor trecute,
chiar dacă veți face lucrări mai mari a intervenit Domnul. Totul este înfăptuit prin harul
Meu. totuși eu voi da ultimei biserici mai mult din harul și puterea Mea, pentru ca ea să
împlinească mai multe lucrări decât biserica din oricare epocă trecută. Credincioșii din
vremea sfârșitului vor umbla în toată puterea pe care le-am dat-o, dar într-o putere și
mai mare, pentru că cei din urmă îi vor reprezenta pe toți înaintași lor. Natura și căile
Mele se vor manifesta prin biserica zilelor din urmă într-o măsură ce n-a mai fost
niciodată revelată, și aceasta pentru că voi turna mai mult din harul meu, iar celui care
primește mult i se cere mult."

Acestea mi-au reamintit de Pavel și m-am întrebat: "Cum am putea deveni atât de
credincioși și consacrați chemării Lui Dumnezeu cum a fost el?"

"Nu vă cer să atingeți nivelul lui de maturitate a răspuns Domnul. Eu vă cer să rămâneți
în Mine. Atunci când vă comparați cu alții chiar și cu Pavel ,nu puteți fi credincioși
chemării Celui viu. Întotdeauna veți eșua când vă veți raporta la vreo persoană pe
care o admirați, dar dacă vă ațintiți privirile la mine veți depăși cu mult tot ce veți fi atins
prin oricare altă modalitate. După cum tu însuți le-ai spus altora, celor doi aflați pe
drumul spre Emaus li s-au deschis ochii abia când M-au văzut frângând pâinea. Citind
scrisorile lui Pavel sau ale altora, trebuie să auzi glasul Meu căci ochii inimii tale vor fi
deschisi numai dacă îți primești pâinea direct de la Mine.

Cel mai mult poți fi distras chiar de aceia care mi se aseamănă cel mai mult, dacă nu îi
privești pentru a mă vedea pe Mine. O altă capcană în calea celor care doresc să
cunoscă mai mult din ungerea și puterea mea, stă în confuzia în care cad cei ce
privesc la ei înșiși. Înainte de conversația cu Pavel, ți-am spus că slujitorii mei trebuie să
devină orbi pentru a putea vedea, și pentru că el ilustrează cel mai bine acest lucru
am prilejuit convorbirea cu el. I-am îngăduit să persecute biserica dar când s-s
confruntat cu lumina mea, prin har El a înțeles că propria rațiune se află în conflict cu
însuși adevărul pe care era încredințat că îl slujește. Rațiunea va proceda mereu altfel
determinându-te să faci exact contrariul voii mele. O mai mare ungere, poate spori
acest pericol dacă nu iei aminte la pilda lui Pavel. Dacă nu îți iei crucea în fiecare zi
așezând înaintea ei toată ființa ta și tot ce ai vei cădea din cauza autorității și puterii pe
care ți le voi dărui. Cu cât vei avea mai multă influență cu atât te vei afla în pericol mai
mare, până când vei învăța să faci toate lucrurile de dragul Evangheliei.

Una dintre cele mai mari amăgiri își întinde mrejele atunci când unși Mei încep să
creadă că prin investirea lor cu cunoaștere supranaturală și putere căile lor devin
automat căile Mele și gândurile lor reflectă gândurile Mele. Aceasta este o mare
amăgire, și mulți au căzut în ea. Vei gândi gândurile mele când vei fi una cu Mine.
Chiar în aceea care au experimentat o ungere puternică în umblarea lor
pământească cum este Pavel, unitatea în Duhul nu a fost decât parțială și temporară.
Umblarea lui Pavel Mi-a fost mai aproape decât a celorlalți oamenii de până acum.
Cu toate acestea și el a fost copleșit de temeri și slăbiciuni care nu veneau de la Mine.
Mi-a cerut de nenumărate ori să-l eliberez de ele, dar am avut o motivație puternică
de a nu-l asculta. Marea lui înțelepciune a fost aceea de a accepta slăbiciunile
înțelegând că dacă l-aș fi eliberat de ele nu i-aș fi putut încredința revelația și puterea
pe care i le-am oferit. Pavel a învățat să facă deosebire între propria-i slăbiciune și
revelația Duhului. El știa că atunci când era năpădit de slăbiciune și teamă perspectiva
nu era a Mea, ci a lui și aceasta la încredințat de faptul că în căutarea lui, el trebuie să
depindă întru totul de Mine. Pavel a fost suficient de cinstit să nu-Mi atribuie Mie lucrurile
care veneau din inima sa. Prin urmare am putut să îi descopăr lucruri ascunse
inaccesibile altora pentru că își cunoștea propria slăbiciune și știa să distingă ungerea
Mea. Am avut încredere în el pentru că niciodată n-a confundat ceea ce venea din
mintea și inima lui cu ceea ce își avea izvorul în mintea și inima Mea."

Am început să mă gândesc cât de clar părea totul aici și cât de adesea chiar în urma
unei mari experiențe cum era aceasta uitam totul cu ușurință. Îmi era ușor să înțeleg și
să umblu în lumină aici, dar mă temeam că mai târziu în bătălie totul va reveni cețos.
Mi-am amintit cât de copleșit fusesem de temeri de nerăbdare și de mânie de toate
acele trăiri care distorsionau perspectiva pe care am fi putut-o păstra doar prin
rămânerea în Duhul Sfânt.

Oprindu-se, Înțelepciunea și-a întors fața spre mine: "Ești un vas de pământ și vei
rămâne un vas de pământ câtă vreme vei umbla pe pământ. Cu toate acestea dacă
îți vei deschide ochii inimii Mă vei putea vedea la fel de clar ca și aici. Îmi poți fi la fel de
aproape ca oricare altul ba chiar mai aproape. Fiecăruia i-am deschis o cale pentru
asta cât de aproape dorește. Dacă dorești întradevăr să fii mai aproape de mine
decât a fost Pavel lucrul acesta este posibil. Unii vor tânjit după aceasta, și dacă
dorința lor va fi suficient de mare, încât să îi determine să renunțe la orice lucru care i-ar
împiedicat să ajungă la intimitatea cu Mine vor avea ceea ce caută.

Dacă ținta ta pe pământ este să umbli cu Mine, așa cum umbli aici eu voi fi tot atât de
aproape de tine ca și acum. Dacă Mă căutați Mă ve-ți găsi. Dacă Te apropii de mine,
Eu Mă voi apropiat de tine. Dorința Mea este să îți aștern masa chiar în mijlocul
dușmanilor tăi, iar aceasta o dovedesc nu doar pentru conducători ci pentru toți cei
ce cheamă numele Meu. Vreau să fiu mult mai aproape de tine, de tine și de orice
persoană care mă cheamă decât am fost vreodată de cei care au trăit pe pământ.
Tu însuți ești acela care hotărăște cât de apropiați vom fi nu Eu. Cei care Mă caută Mă
vor găsi.

Te afli aici pentru că ai dorit Judecata mea asupra vieții tale. M-ai căutat ca Judecător
și acum M-ai aflat. Să nu crezi însă că datorită faptului că te-ai aflat în fața tronului meu
de judecată toate judecățile tale vor fi și judecățile Mele. Vei avea judecățile mele
doar în măsura în care vei umbla în unitate cu mine și vei căuta ungerea Duhului meu.
Aceasta poate fi câștigată sau pierdută zilnic.

Ți-am deschis ochii să vezi îngeri și ți-am dat multe visuri și vedenii pentru că mi le-ai
cerut stăruitor și îmi place să ofer copiilor mei darurile bune pe care mi le cer. De ani de
zile îmi ceri Înțelepciunea: ia-to ți-o dau. M-ai rugat să te judec, primește așa dar acum
judecata mea. Aceste experiențe nu te fac însă pe deplin înțelept și nu fac din tine un
judecător neprihănit. Vei avea Înțelepciune și judecată numai în măsura în care rămâi
în Mine. Nu te opri din a căuta. Pe măsură ce te vei maturizam vei recunoaște tot mai
mult nevoia Ta disperată de a fi cu mine și din ce în ce mai puțin vei căuta să te
ascunzi de mine, și de semenii tăi așa încât vei putea umbla întotdeauna în lumină.

M-ai văzut ca Mântuitor, Domn, Înțelepciune și Judecător. Când te vei întoarce în

bătălie vei continua să vezi scaunul meu de judecată cu ochii inimii tale. Umblând în
adevărul conștiinței, că tot ce gândești și faci este pe deplin descoperit în acest loc vei
avea libertatea de a trăi jos pe pământ ca aici sus. Numai atunci când te vei ascunde
de mine, și de ceilalți vei fi umbrit de vălurile care mă ascund ochilor tăi. Eu sunt
Adevărul, și cei care mi se închină trebuie să o facă în Duș și Adevăr. Adevărul, nu-l vei
afla niciodată ascuns în întuneric. El caută să rămână mereu în lumină. Lumina expune
și scoate la iveală. Când cauți să fii expus, îngăduind ca lucrurile ascunse în inima ta să
vină la lumină, atunci vei umbla în lumină după cum Eu sunt în lumină. Adevărata
părtășie cu mine necesită o expunere completă. Pentru a avea o părtășie adevărată
cu poporul meu Trebuie îndeplinită această cerință.

Când ai stat în picioare în fața tronului de judecată ai simțit mai multă libertate și
siguranță decât ai simțit vreodată, tocmai pentru că nu te-ai mai văzut nevoit să te
ascunzi. Erai în siguranță știind că judecățile mele erau drepte și adevărate. Ordinea
morală și spirituală a universului meu este la fel de sigură ca și cea naturală stabilită
după legi naturale. Crezi în legea gravitației întocmită de mine, fără să te gândești la
ea, în același fel poți să te încrezi în judecățile mele. Standardele mele de neprihănire
sunt neschimbătoare și îți oferă singurul adăpost sigur. A trăi în acest adevăr înseamnă
a trăi în credință, căci adevărata credință presupune o încredere neclintită în
Persoana Mea.

Cauti să cunoști să umbli în puterea Mea pentru a putea vindeca bolnavii sau pentru a
înfăptui în miracole, dar nici nu ai început să înțelegi natura puterii Cuvântului Meu. Prin
puterea Cuvântului Meu susțin toate lucrurile, și nimic nu ar fi mai ușor decât să înviez
pe toți morții care au trăit pe acest pământ în toate timpurile, căci întreaga creație
există datorită Cuvântului Meu și se ține laolaltă tot prin puterea lui.

Înaintea sfârșitului, Îmi voi descoperi puterea pe pământ, dar cea mai mare putere pe
care am revelat-o pământului, sau o voi arăta vreodată este doar o mică parte din
puterea Mea. Scopul Meu nu este ca oamenii să creadă în puterea mea ci ca să
creadă în iubirea Mea. Dacă aș fi dorit să salvez lumea prind putere, în umblarea mea
pe pământ aș fi putut muta munții cu un singur deget dar atunci oamenii mi s-ar fi
închinat nu pentru că m-ar fi iubit sau ar fi îndrăgit adevărul Meu, ci din cauză că s-ar fi
temut de puterea mea. Nu vreau ca oamenii să mă asculte pentru că se tem de
puterea mea și datorită faptului că mă iubesc și sunt îndrăgostiți de Adevăr.

În lipsa iubirii Mele puterea mea vă va corupe. Nu vă dăruiesc dragostea pentru a-Mi
cunoaște puterea, ce vă dau puterea pentru a-Mi cunoaște dragostea pe deplin, de
aceea scopul viețuirii voastre pe pământ trebuie să fie dragostea și nu puterea. Veți
primit puterea de a iubi și veți avea puterea de a vindeca bolnavii pentru că îi veți iubi
așa cum îi iubesc eu și le doresc vindecarea.

Se cuvine să cauți, așadar mai întâi iubirea iar apoi credința, căci fără credință este cu
neputință să-Mi fii pe plac. Însă credința nu implică doar cunoașterea puterii Mele, ci și
cunoașterea iubirii mele, împreună cu puterea acestei iubiri. Credința trebuie să fie în
primul rând pentru iubire. Caută credința care te ajută să iubești mai mult și să faci mai
mult, însuflețit de iubire. abia atunci când vei căuta credința pentru a iubi, îți voi putea
încredința puterea Mea. Credința lucrează în dragoste.

Cuvântul meu este puterea care susține toate lucrurile și, în măsura în care crezi că
Cuvântul Meu este Adevărul poți face toate lucrurile. Cei care cred Adevărul
Cuvintelor Mele vor vorbi cuvintele Adevărului. Este în natura mea să fiu Adevărul și
întreaga creație crede Cuvântul Meu pentru că sunt credincios și îl împlinesc. Cei care
mi se aseamănă își țin cuvântul, te poți baza pe spusele lor și le poți acorda încrederea
că își vor duce la îndeplinire obligațiile asumate. Da-ul este Da și nu-ul lor este nu. Dacă
propriile tale cuvinte nu sunt adevărate vei începe să te îndoiești și de Cuvintele Mele
pentru că înșelăciunea a se află în inima ta. Dacă nu ești credincios propriilor tale
cuvinte, înseamnă că nu mă cunoști cu adevărat. Pentru a avea credință trebuie să fii
credincios. Te-am chemat să umbli prin credință, pentru că Eu sunt credincios. Aceasta
este natura Mea.

De aceea vei fi judecat pentru vorbele necugetate pe care le rostești, pentru că de

vreme ce nu veghezi la ușa buzelor tale, prea puțin îți pasă de efectul pe care
cuvintele tale îl pot avea. Cuvintele au putere, și acelora care nu dau atenția cuvenită
cuvintelor nu le pot încredința puterea Cuvântului Meu. A fi înțelept înseamnă a fi cu
luare aminte la cuvintele pe care le rostești și să ți le ții, așa cum Eu îmi țin Cuvântul
Meu.

Cuvintele Domnului se revărsau peste mine asemenea valurilor înfricoșătoare ale mării.
Ca și Iov în fața furtunii, aveam senzația că încep să mă micșorez din ce în ce mai mult
pe măsură ce El devenea mai mare. Niciodată nu îmi dădusem seama cât eram de
închipuit. Cum putusem să Îl neglijez într-atâta pe Dumnezeu? Mă simțeam aidoma
unei furnici care privește în sus spre un lanț muntos. Eram mai neînsemnat decât un fir
de praf, și totuși El își făcuse timp să stea de vorbă cu mine. Nu mai puteam îndura și m-
am întors.

După câteva secunde am simțit atingerea încurajatoare a unei mâini pe umărul meu.
Era Înțelepciunea. Acum Gloria Sa era și mai mare, însă El era din nou de aceeași
statură cu mine. "Înțelegi ce s-a întâmplat în acele momente?" m-am întrebat El.

Știind prea bine că Domnul nu cere informații atunci când pune o întrebare am
început să mă gândesc. Știam că aceea era realitatea. Comparat cu El eram mai mic
decât un fir de praf de pe fața pământului dar experiența prin care trecusem făcea și
ea parte din scopurile Sale. Răspunzând gândurilor mele el a început să le dezvolte:

"Ceea ce gândești acum este adevărat dar ți-a scăpat sensul asocieri pe care ai
făcut-o. Ai început să experimentezi puterea cuvintelor Mele. A-ți acorda încrederea
de a primit cuvintele Mele înseamnă a-ți încredința însăși puterea ce susține universul.
Experiența prin care ai trecut nu avea drept scop ca tu să te simți neînsemnat, ci să te
ajute să înțelegi însemnătatea lucrului încredința ție și anume puterea cuvîntului lui
Dumnezeu. În tot ceea ce faci, amintește-ți că un singur cuvânt a lui Dumnezeu
adresat omului este mai de preț decât toate comorile pământului. trebuie să înțelegi
acest lucru și să îi înveți pe frații mei să acorde respectul cuvenit cuvântului Meu. Pe cei
care sunt chemați să propovăduiască cuvintele Mele învață-i că trebuie să își respecte
propriile lor cuvinte. Cei care împărtășesc Adevărul trebuie să trăiască în adevăr, să fie
cinstiți, corecți."
În timp ce ascultam, am simțit îndemnul de a privi spre unul din tronurile aflate în
imediata noastră apropiere, în care am recunoscut pe un bărbat ce fuseseră în
copilăria mea un mare evanghelist. Mulți credeau că fusese însoțit de o putere mai
mare decât a tuturor creștinilor cu excepția celor din biserica primară. Citisem multe
cărți despre el și îi ascultasem câteva predici înregistrate. Nu se putea să nu fii atins de
umilință sa neprefăcută, și de intensa iubire pe care o manifesta față de Domnul și față
de oameni. În ciuda acestor aspecte îmi dădusem seama că unele dintre învățăturile
sale erau cu totul eronate de aceea am fost surprins si totodată ușurat să îl văd așezat
pe un mare tron. Umilința și iubirea care iradia din ființa lui m-au fascinat.

M-am întors spre Domnul pentru ai cere permisiunea să vorbesc cu acest om și am fost
șocat de intensitatea iubirii Sale față de el. Totuși nu mi-a îngăduit să îi vorbesc și mi-a
făcut semn că trebuie să ne continuăm drumul.

"Am vrut doar să îl vezi aici, mi-a explicat Domnul și să înțelegi poziția pe care o deține
împreună cu Mine, pentru că sunt multe nelămuriri în privința lui. A fost unul dintre
mesagerii trimiși bisericii din vremurile de pe urmă, dar biserica nu l-a putut auzi din
motive pe care o să le înțelegi la vremea potrivită. O vreme a căzut în descurajare și
amăgire, iar mesajul a fost distorsionat. Ca toate mesajele pe care le-am dăruit și care
au fost deformate și mesajul lui trebuie recuperat."

Știam că aici totul se petrecea la timpul potrivit, și că fiecare moment era prilej de
învățătură. Întâlnirea cu acest om, părea să fie urmarea firească a celor discutate mai
înainte, cu privire la potențialul puterii de a corupe.

"Așa este. Există un mare pericol în a deține putere, a răspuns Domnul. Mulți dintre
mesagerii Mei au fost expuși la acest pericol, și acesta este mesajul care trebuie
transmise bisericii mele din ultimele zile. Veți umbla în puterea Mea, voi turna putere,
chiar mai mare decât aceea pe care ați experimentat-o până acum, dar dacă vă veți
abate de la căile Mele, gândind după că puterea este cea care vă susține pe voi, sau
mesajul vostru, ve-ți deschide porțile aceleiași amăgiri. Duhul Sfânt a fost dat ca să
mărturisească despre mine. Dacă sunteți înțelepți, ca și Pavel veți învăța să vă lăudați
mai mult cu slăbiciunile voastre decât cu punctele voastre tari."

Adevărata credință presupune adevărata recunoaștere a persoanei Mele, nimic mai

mult, nimic mai puțin. Fiți însă cu luare aminte, chiar atunci când vă veți afla în prezența
Mea, sau Mă veți vedea așa cum sunt, dacă vă veți întoarce privirile de la mine și le
veți îndrepta spre voi înșivă puteți cădea. Astfel a căzut Lucifer, el își avea locuință în
ceruri bucurînduse de Gloria Mea și a Tatălui Meu, dar a început să se uite la sine mai
mult decât la noi. Astfel poziția și puterea pe care le avea la umplut de mândrie.
Același lucru s-a petrecut cu mulți dintre slujitorii mei cărora li s-a îngăduit să vadă Slava
Mea și le-a fost încredințată puterea. Deîndată ce te vei gândi că slava și puterea ți-au
fost acordate datorită înțelepciunii, neprihănirii sau chiar devoțiunii tale față de
doctrina curată vei cădea."

Știam că acesta era un avertisment tot atât de serios ca toate lucrurile pe care le-am
primit, sau mi s-au spus aici. Voiam să mă întorc și să lupt în ultima bătălie, dar îmi
puneam serios serioase probleme, că nu știam dacă voi fi în stare s-o fac fără a cădea
în capcanele ce păreau răspândite la tot pasul. Mi-am ațintit din nou privirea spre
Domnul. El era înțelepciunea, si m-am gândit cât de mare nevoie aveam să îl cunosc
ca Înțelepciune pe drumul meu de întoarcere.
"E bine să îți pierzi încrederea în tine însuți, altfel nu îți pot încredința puterile veacului
viitor. Cu cât îți pierzi mai mult încrederea în tine, cu atât mai multă putere îți voi putea
acorda dacă....."

Am așteptat îndelung ca Domnul să continue dar el tăcea. Cumva mi-am dați seama
că el dorea să continu eu această frază, dar nu știam ce să spun. Totuși, cu cât îl
priveam mai mult, cu atât încrederea mea sporea. În cele din urmă am înțeles ce
trebuie să spun:

"Dacă îmi pun încrederea în Tine", am adăugat eu.

"Da. Ai nevoie de credință pentru a împlini ceea ce ești chemat să faci, dar această
credință trebuie să fie în Mine. Nu este suficient să îți pierzi încrederea în tine, dacă nu
umpli vidul creeat cu încrederea în Mine aceasta te va conduce la nesiguranță. Așa se
face că mulți dintre aceștia, au căzut pradă propriilor lor amăgiri. Mulți dintre bărbații și
femeile care erau profeți, nu au îngăduit oamenilor să-i numească profeți, tocmai din
pricina nesiguranței. Ei erau profeți, nu era o minciună dar falsa umilință i-a amăgit.
Dacă dușmanul i-a putut înșela făcându-i să creadă că nu erau adevărați profeți, i-ar fi
putut amăgi la fel de bine făcându-i să creadă că erau profeți, chiar mai mari decât în
realitate, hrănindu-le astfel încrederea în sine. Falsa umilință nu va înlătura mândria. Ea
nu reprezintă altceva decât o nouă formă de egoism pe care dușmanul are dreptul s-o
exploateze.

Toate căderile voastre se datorează unui singur lucru: încrederi în sine. Singura
modalitate de a fi eliberate ea este umblarea în dragoste. Dragostea nu caută folosul
său."

În timp ce mă gândeam la toate acestea, am fost învăluit de o minunată claritate.

Întreaga experiență,de la început până la sfârșit se concentra într-un mesaj succint:
"Cât de ușor mă las amăgit îndepărtându-mă de simplitatea devoțiune față de Tine!"

Domnul S-a oprit atunci Și m-a privit. Mă rog să nu uit niciodată expresia feței Lui din
acel moment. Îmi zâmbea. Nu voiam să profit de ocazie, dar am avut sentimentul că
atunci i-aș fi putut cere orice și El mi-ar fi dat. Până la urmă am făcut-o.

"Doamne când Tu ai spus: "să fie lumină". A fost lumina. În Ioan 17, Te-ai rugat ca noi să
te iubim cu aceeași dragoste cu care Te-a iubit Tatăl. Ai vrea să spui Te rog acum: "Să
fie dragoste în tine", ca eu să Te pot iubi cu dragostea Tatalui?"

El a continuat să zâmbească, apoi m-a cuprins cu brațul Lui ca un prieten: Ți-am

adresat aceste cuvinte, înainte de întemeierea lumii când te-am chemat. Le-am
repetat și fraților tăi care vor lupta cu tine în ultima bătălie. Vei cunoaște dragostea pe
care Mi-o poartă Tatăl o dragoste desăvârșită, care îți va alunga toate temerile.
Aceasta îți va da puterea să crezi în Mine și să înfăptuiește lucrările pe care le-am făcut
Eu și chiar altele mai mari deoarece, Eu sunt la Tatăl. Vei cunoaște dragostea Lui pentru
mine, iar lucrările care îți vor fi încredințate mă vor glorifica. Acum de dragul tău, mai
spun o dată: "fie ca dragostea Tatălui meu să fie în tine."

În urma acestei experiențe, exaltam de recunoștință. "Iubesc judecățile tale", I-am spus,
întorcîndu-mă și privind înapoi spre scaunul de judecată dar Domnul m-a oprit.
"Nu te mai uita înapoi. Acum pentru tine Eu nu mai sunt acolo ci aici. Te voi conduce
din această cameră la locul tău de luptă, dar încetează să mai privești înapoi.
Cercetează-ți inima pentru că acolo vei descoperi tronul Meu de judecată."

"Exact la fel ca în cazul Grădinii și asemenea comorilor mântuirii...." m-am gândit eu.

"Da. Fiecare lucrare a Mea are ca țintă inima ta. De acolo curg râuri de apă vie. Acolo
mă aflu Eu."

Apoi a arătat cu mâna spre mine Așa că m-am privit dând la o parte mantia umilinței.
Am rămas năucit de cele ce vedeam. Armura mea reflecta aceeași glorie care Îl
înconjura pe Isus. Cutremurat, am acoperit-o din nou cu mantia mea.

"În noaptea de dinaintea răstignirii Mele m-am rugat Tatălui Meu, m-am rugat ca Slava
pe care am primit-o la început de la El să îi însoțească pe cei ce vor crede în Mine, ca
ei să fie una. Slava Mea este aceea care unește. Când te strângi împreună, în unitate
cu cei care mă iubesc, Gloria Mea se va manifesta din ce în ce mai puternic. Cu cât
aceasta se va intensifica, prin unirea acelora care mă iubesc, cu atât lumea va cunoști
si mai mult că Eu am fost trimis de Tatăl. Semnul după care lumea va cunoaște, că
sunteți cu adevărat ucenicii mei, este iubirea față de Mine și a unuia față de celălalt."

Încrederea îmi sporea pe măsură ce Îl priveam. Era ca și când aș fi fost spălat pe

dinăuntru. În curând, m-am simțit pregătit să fac orice mi-ar cere.

"Mai există o persoană pe care trebuie să o întâlnești, înainte de a te întoarce în

bătălie", mi-a spus El, în timp ce ne continuam drumul. Pe măsură ce înaintăm, eram
din ce în ce mai fascinat de Slava care devenea tot mai intensă. El mi se arăta din ce
în ce mai plin de slavă.

"De fiecare dată când Mă vei privi cu ochii inimii, mintea ți se va reînnoi încă puțin a
continuat El. Într-o zi, vei fi în stare să rămâi în mod continu în prezența Mea. Atunci tot
ce ai învățat prin Duhul meu îți va sta la dispoziție, iar Eu voi fi de față."

Auzeam toate cuvintele Sale și le înțelegeam, dar eram atât de impresionat de Slava
Sa încât a trebuit să Îl întreb: "Doamne de ce ești mult mai glorios acum decât în
celelalte dăți când mi te-ai descoperit ca Înțelepciune?"

"Eu nu m-am schimbat deloc tu ești acela care te-ai schimbat. Tu ești schimbat în timp
ce privești Slava Mea cu fața descoperită. Experiențele prin care ai trecut au
îndepărtat de pe fața ta vălurile, ca să mă poți vedea cu mai multă claritate, dar nimic
nu le înlătură mai repede ca privirea iubirii Mele.

Atunci S-a oprit și S-a întors spre cei care ocupau tronurile din apropierea noastră. În
locul acela se aflau regii cei mai importanți. Deodată am recunoscut o persoană care
se afla chiar lângă noi.

"Te cunosc de undeva, dar nu îmi pot aminti de unde."

"M-ai văzut odată, într-o viziune" mi-a răspuns el."

Mi-am amintit imediat și am fost șocat! "Deci erai o persoană reală?"

"Da", mi-a răspunse el.

Am început atunci să îmi amintesc de o zi în care ca tânăr creștin devenisem frustrat,

datorită unor probleme din viața mea. M-am dus într-un parc ce se afla în vecinătatea
apartamentului meu, hotărât să aștept până îmi va vorbi Domnul. În timp ce stăteam
acolo citind din Biblie am avut una dintre primele mele vedenii.

În această vedenie am văzut un om care, plin de râvnă, Îl slujea pe Domnul. Îl

mărturisea oamenilor fără întrerupere, îi învăța și îi vizita pe bolnavi, rugându-se pentru
ei. Era plin de înflăcărare pentru Domnul și avea o iubire adevărată pentru oameni. Am
văzut apoi pe un alt om care părea să fie vagabond, o persoană fără adăpost. Un pui
de pisică i-a apărut în cale și el a vrut să-l lovească cu piciorul, apoi s-a răzgândit, dar
până la urmă tot l-a înlăturat din cale, împingându-ll destul de brutal cu piciorul. Atunci
Domnul m-a întrebat care dintre cei doi oameni îi era mai plăcut.

"Primul", am răspuns eu, fără ezitare.

"Nu, al doilea", mi-a răspunzi El și ea început să îmi spună povestea lor.

Primul a crescut într-o familie minunată, care îl cunoscuse întotdeauna pe Domnul. A

făcut parte dintre-o biserică înfloritoare apoi a frecventat unul dintre cele mai bune
colegii biblice. Primise o sută de măsuri din iubirea Sa și folosise numai șaptezeci și cinci.

Al doilea sa născut surd. fusesem maltratat și crescut într-un pod întunecos Și rece până
la vârsta de opt ani, când a fost găsit de autorități. Apoi a fost purtat de la o instituție la
alta, unde abuzurile au continuat. În cele din urmă, a ajuns pe străzi. Pentru a birui
toate acestea, Domnul i-a dat trei măsuri din dragostea Sa, dar el a strâns fiecare
rămășiță din acestea ca să se împotrivească mâniei din inima lui. Și să nu lovească
puiul de pisică.

Acum îl priveam pe acel om era rege pe un tron cu mult mai plin de Slavă decât și-ar fi
putut imagina vreodată Solomon. Oștiri de îngeri stăteau înșiruite în fața lui, așteptând
ca acesta să-și exprime dorințele. M-am întors spre Domnul cu mirare. Îmi venea greu
să cred că persoana din viziunea mea era reală și mai ales că ea se afla în rândul
regilor plini de măreție.

"Doamne te rog spunem până la capăt povestea vieții acestui om", l-am implorat eu.

"Desigur de aceea ne și aflăm aici. Angelo a fost credincios în puținul pe care i l-am
încredințat. Atunci i-am mai dat trei măsuri din dragostea mea. Le-a folosit pe toate,
pentru a înceta să mai fure. Era aproape mort de foame dar refuza să se atingă de
ceea ce nu era al lui. Își cumpăra mâncare din ceea ce câștiga, strângînd sticle, iar din
cînd în cînd găsea vreun om care îi oferea de lucru pe lângă casă. Nu auzea dar a
învățat să citească și ia-am trimis o broșură despre Evanghelie. când a citit-o Duhul i-a
deschis inima și el ia încredințat viața Lui. I-am dublat din nou măsura iubirii Mele iar el a
folosit totul cu credincioșie. Dorea să împărtășească și altora despre mine dar nu putea
vorbi. Deși trăia în sărăcie, cheltuia aproape jumătate din tot venitul lui pe broșuri
despre evanghelie, pe care le împărțea la colțuri de stradă."
"Câte suflete a condus la Tine Doamne?" L-am întrebat gândindu-mă că de vreme ce
stătea laolaltă cu regii, trebuie să fi călăuzit la Domnul mulțimi întregi.

"Unul singur mi-a răspuns Domnul. Pentru a-l încuraja L-am lăsat să convertească un
alcoolic care era pe moarte. Acesta i-a dat un asemenea având încât era gata, să
stea la acel colț de stradă, încă mulți ani de zile, numai ca să mai poată aduce un
suflet la pocăință. Dar tot cerul M-a rugat stăruitor să îl aduc aici, și Eu doream la fel de
mult ca el să își primească răsplata."

"Doar ce a făcut pentru a deveni rege?" l-am întrebat.

"A fost credincios în tot ceea ce i-am încredințat, a biruit totul, până a ajuns asemenea
Mie apoi a murit ca martir."

"Ce a biruit și cum a fost martirizat?" am întrebat.

"A biruiti lumea cu dragostea Mea. Foarte puțini au biruit atât de multe încercări cu
atât de puține resurse. Mulți dintre oamenii mei locuiesc în case pe care regii care
trăiau acum un secol le-ar invidia datorită confortului lor, dar nu le apreciază, pe când
Angelo s-ar fi bucurat de o cutie de carton într-o noapte geroasă și ar fi schimbat-o într-
un templu glorios al prezenței mele. El a început să iubească fiecare ființă și fiecare
lucru. Se bucura de un măr, mai mult decât se bucură mulți dintre oamenii mei în fața
unei mese îmbelșugate. El a fost credincios în tot ce i-am dat, chiar dacă nu a primit
prea mult în comparație cu alții inclusiv cu tine. Ți l-am arătat într-o viziune, deoarece ai
trecut de multe ori pe lângă el. Odată chiar la-i arătat cu degetul și ai vorbit despre el
cu un prieten de-al tău."

"Da? Ce am spus?"

"Ai spus: "Uite încă un Ilie, a scăpat din stația de autobuz, un fanatic religios", trimis de
dușman ca să îndepărteze pe oameni de Evanghelie."

Acestea au fost cele mai aspre cuvinte pe care mi-a fost dat să le aud în timpul acestei
experiențe. Am fost mai mult decît șocat îngrozit de a dreptul. Am încercat să îmi
amintesc incidentul dar nu am reușit pentru că fuseseră atâtea altele. Nu arătați
semnifică compasiune față de predicatorii zdrențăroși de pe stradă care păreau
anume trimiși ca săi îndepărteze pe oameni de Evanghelie.

"Îmi pare rău Doamne. Îmi pare atât de rău."

"Te-am iertat mi-a răspuns imediat. Ai dreptate. Mulți încearcă să predice Evanghelia
pe străzi, având motivații greșite și chiar pervertite. Totuși mulți sunt sinceri chiar dacă nu
au avut parte de instruire sau de îndrumarea bisericii. Nu trebuie să judeci după
aparențe. Am mulți slujitori adevărați printre cei care arată ca și el, cum am și printre
cei pregătiți teologic din marile biserici, catedrale și organizații ridicate de oameni în
Numele Meu.

Apoi mi-a făcut semn să privesc spre Angelo. Când m-am întors acesta coborâse
treptele tronului său, și se afla chiar în fața mea. Deschizânduși și brațele m-a îmbrățișat
cu putere, și m-a sărutat pe frunte ca un tată. Dragostea lui s-a revărsat peste mine cu
o asemenea intensitate încât am simțit că îmi cedează sistemul nervos. După
îmbrățișarea lui mă clătinam ca un om beat, dar experimentasem un sentiment extrem
de plăcut, o dragoste pe care nu o mai cunoscusem niciodată.

"Ți-ar fi putut dărui aceeași iubire pe pământ a spus Domnul. El avea multe de
împărtășit Poporului meu, dar ei nu sar fi apropiat de el. Chiar și profeții mei l-au evitat.
S-a maturizat în credință cumpărându-și o Biblie și câteva cărți, pe care le-a citit la
nesfârșit. a încercat să meargă la mai multe biserici dar na găsit nici una care să îl
primească. Dacă iei la ar fi primit, M-ar fie primit pe Mine. El era bătaia Mea la ușa lor."

Învățăm acum o nouă definiție a durerii. "Cum a murit?" am întrebat, amintindu-mi că a

fost martirizat și având sentimentul că eram într-un fel și eu responsabil pentru aceasta.

"A murit înghețat, încercând să țină în viață un bătrân bețivan care leșina se afară în
frig."

În timp ce îl priveam pe Angelo îmi simțeam inima nespus de grea. Cu toate acestea
nu înțelegeam cum murise ca un martir. Credeam că titlul de martiri era rezervat doar
acelora care mureau fără a-și compromite mărturia.

"Doamne știu că el este întradevăr un biruitor, am remarcat eu. Și este drept ca el să se

afle în acest loc. Dar sunt considerați martiri și cei care mor în acest fel?"

"Angelo a fost martir în fiecare zi a vieții sale. El făcea pentru el doar cât să rămână în
viață și cu bucurie și ar fi sacrificat chiar și viața pentru a salva un prieten aflat în nevoie.
după cum Pavel a scris corintenilor chiar dacă ți ai dat trupul să fie ars și nu ai avea
dragoste nu ții ar folosi la nimic. Când te dăruiești însă pe tine însuți în iubire aceasta
înseamnă enorm. Angelo a murit în fiecare zi deoarece nu a trăit pentru sine însuși și
pentru alții. când trăia pe pământ se considera întotdeauna cel mai mic dintre sfinți
deși se numără printre cei mai mari. după cum ai văzut deja mulți dintre aceia care se
considerau cei mai mari și erau considerați ca atare și de alții au sfârșitul ca fiind cei
mai neînsemnați aici. Angelo lui a murit pentru o doctrină și nici chiar pentru om
mărturie el a murit pentru Mine."

"Doamne ajută mă să îmi amintesc acest lucru. Te rog nu mă lăsa să uit ceea ce văd
aici când mă voi întoarce". L-am rugat eu.

"Pentru asta mă aflu aici împreună cu tine și te voi însoți la întoarcere. A avea
înțelepciune înseamnă să privești cu ochii Mei, și să nu judeci după aparențe. Ți l-am
arătat pe Angelo în viziune ca să-l recunoști când vei trece pe lângă el pe stradă.
Dacă ai fi împărtășit cu el cunoașterea trecutului vieții sale, pe care ți-am revelat-o în
viziune, el și-ar fi consacrat atunci viața sa mie. Ai fi putut să-l ucenicizezi pe acest rege
măreț, și el ar fi avut mare impact asupra bisericii Mele. Dacă poporul meu i-ar privit pe
ceilalți așa cum îi privesc eu, Angelo și atâția alții aflați în aceeași situație ar fi
recunoscuți. Ei ar fi vorbit de la marile amvoane, și poporul meu ar fi venit de la
marginile pământului să stea la picioarele lor, pentru că procedând astfel ar fi stat la
picioarele mele. Angelo v-ar fi învățat cum să iubiți și să investiți darurile pe care vi le-
am dat pentru a putea aduce mult mai multă roadă."

Mă simțeam atât de rușinat, încât nu mai îndrăzneam să îmi ridic privirea spre Domnul.
Când am simțit însă, în cele din urmă că durerea mă împinge din nou spre mine însumi
m-am întors la El. L-am priviți și am fost realmente orbit de slava Sa. Abia după un timp
ochii mi s-au obișnuit și L-am putut vedea.

"Amintește ți că ești iertat a spus El. Nu-ți arăt aceste lucruri pentru a te condamna ci
pentru a învăța. Amintește-ți întotdeauna că mila mai degrabă decât orice altceva va
înlătura vălurile care îți acoperă sufletul."

La plecare Angelo mi s-a adresat pentru prima oară: "Te rog amintește-ți de prietenii
mei, de cei fără adăpost. Mulți se vor îndrăgosti de Salvatorul dacă va merge cineva
să le vorbească."

Cuvintele sale aveau o mare putere, David eram prea emoționat ca să îi răspund. Am
dat din cap în semn de încuviințare. Știam că spusele sale erau decretul unui mare
împărat, și a unui bun prieten al Regelui regilor. "Doamne mă vei ajuta să le acordă
asistență celor fără un acoperiș deasupra capului?"

"Îi voi ajuta întotdeauna pe cei care îi ajută a răspuns El. când îi iubești pe cei iubiți de
mine, vei primi ajutorul meu după măsura iubirii tale. Ai cerut de nenumărate ori mai
mult din ungerea mea, o vei primi. Iubește-i pe cei pe care îi iubesc Eu. Când îi vei iubi,
Mă vei iubi pe Mine. Ce le dăruiești lor, Îmi vei dărui Mie, iar Eu îți voi dărui și mai mult."

M-am gândit atunci la casa mea frumoasă și la toate celelalte lucruri pe care le
aveam. Nu eram bogat, după standardele lumii, dar știam că trăiam mult mai bine
decât trăiseră regii cu un secol în urmă. Nu m-am simțit niciodată vinovat din această
pricină, dar acum Mă simțeam deosebit de vinovat și eram confuz. Am aruncat din nou
o privire neajutorată către Domnul, știind că El îmi va lămuri ce se petrece.

"Amintește-ți ce ți-am spus: legea desăvârșită a dragostei mele despate lumina de

întuneric. În momentele de confuzie, cum sunt cele de acum știi că cea ce
experimentezi nu este legea desăvârșită a iubirii mele. Îmi face plăcere să fac daruri
bune familiei mele așa cum îți place și ție. Aș vrea să te bucuri de ele și să le apreciezi,
dar să nu te închini înaintea lor, iar atunci când î-ți cer să fii gata să le împărtășești și
altora. Cu o singură mișcare a mâinii aș putea înlătura toată sărăcia de pe pământ. Va
veni o zi a socotelilor, când munții și locurile înalte vor fi plecate, iar săracii și oprimații
vor fi ridicați, dar Eu sunt cel care trebuie să o facă. Mila omenească este ca și
oprimarea, contrară caracterului Meu. Compasiunea umană este folosită ca înlocuitor
pentru puterea cruci mele. Nu v-am chemat să faceți sacrificii și să ascultați. Uneori va
trebui să faceți jerfă pentru a mă asculta, dar dacă sacrificiul vostru nu este rodul
ascultări, acesta ne va despărți.

Tu ești vinovat din pricina modului în care l-ai judecat și tratat, pe acest mare rege,
când era slujitorul meu pe pământ. Nu mai judeca pe nimeni, fără să mă întrebi. Ai
pierdut mai multe întâlniri pe care ți le-am pregătit Eu decât ți-ai putea imagina
vreodată, pur și simplu pentru că nu ai fost sensibil la vocea Mea. Totuși nu ți-am arătat
toate acestea, ca să te învinovățesc, ci ca să te aduc la pocăință, pentru ca pe viitor
să nu mai ratezi asemenea ocazii. Dacă începi să acționezi motivat de vinovăție, vei
începe să faci o serie de lucruri care să compenseze sentimentul de vinovăție, și acest
mod de a reacționa este un afront adus crucii Mele. Numai crucea Mea va putea
înlătura sentimentul de vinovăție, pentru că Eu am suferit pe cruce, ca să îndepărtez
vina și de aceea nici un lucru care își are sursa în vinovăție, nu este făcut pentru Mine.
Nu-Mi place să îi văd pe oameni suferind a continuat Înțelepciunea. Dar compasiunea
umană nu-i va conduce la cruce, crucea este singura care poate ușura adevărata
suferință. L-ai pierdut pe Angelo pentru că nu ai trăit mila. Când te vei întoarce, vei
avea mai multă milă dar și pe aceasta trebuie să o supui Duhului Meu. Nici chiar Eu nu
i-am vindecat pe toți aceia de care aveam Milă, am făcut numai ceea ce L-am văzut
pe Tatăl Meu făcând. Nu trebuie să faci lucruri doar din compasiune cu în ascultare de
Duhul Meu. Numai atunci compasiunea ta va manifesta puterea răscumpărării.

"Ți-am încredințat darurile Duhului Meu. Ai cunoscut ungerea Mea în propovăduire și în

scrierile tale dar ai cunoscut-o într-o măsură mult mai mică decât îți dai tu seama.
Rareori ai privit cu ochii Mei, ai ascultat cu urechile Mele sau ai înțeles cu inima Mea.
Fără Mine nu poți face nimic, care să ajute Împărăției Mele sau să promoveze
Evanghelia Mea. Ai luptat în bătăliile mele și ai văzut vârful muntelui Meu. Ai învățat să
țintești și să rănești dușmanul cu săgețile adevărului. Ai folosit puțin și Sabia Mea, dar
Dragostea este arma Mea desăvârșită. Dragostea nu va pieri niciodată. Dragostea
este puterea care va distruge lucrările diavolului și ea va fi aceea care va aduce
Împărăția Mea. Dragostea este steagul fluturat de armata Mea. De-acuma va trebui să
lupți sub acest steag."

Cu aceste cuvinte am ieșit din marea sală a judecății într-un coridor. Eram înconjurat
de gloria Înțelepciuni, dar pe El nu L-am mai putut zări cu claritate. M-am pomeniți
dintr-o dată în fața unei uși. M-am întors. Nu doream să plec, dar în același moment am
știut că trebuie s-o fac. Aceasta era ușa la care m-a condus Înțelepciunea și a trebuit
să intru pe ea.

Va urma.....