cauze şi remedii

Akedia,
faţa duhovnicească
a deprimării
Cauze şi remedii

Traducere din limba rusă de

Adrian Tănăsescu-Vlas

Tipărită cu binecuvântarea
Preasfinţituiui Părinte Galaction,
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

ALE S BCUIasi
Editura Cartea Ortodoxă
Bucureşti
 Ce este akedia

Păcatul akediei are la obârşie faptul că ne pre­

ocupăm prea m ult de noi înşine, de frământări­
le noastre, de insuccesele noastre, iar ca rezultat
se stinge dragostea faţă de cei din jur, devenim
nepăsători faţă de suferinţele altora, începem să
invidiem. Temeiul şi rădăcina vieţii noastre du­
hovniceşti este dragostea de Hristos: trebuie să
trăim cu gândul la El, nu la m eschinele şi deşar-
tele noastre succese şi insuccese... (
Lazăr, Bolile tainice cile sufletului)

Akedia este m oleşire a sufletului, istovire a

minţii... ea cleveteşte îm potriva lui Dumnezeu,
ca şi cum El ar fi nem ilostiv şi neiubitor de oa­
meni; în psalm odie este slabă, în rugăciune - ne­
putincioasă, iar în slujirea trupească - tare ca fie­
rul, în lucrul de m ână - fără de lenevire, în ascul­
ta re-făţarn ică ( Cuviosul loan Scărarul).

9
 AKc.UlA, FAŢA DUHOVNICEASCA A Dbl'KiMAKii

Sä nu cazi în akedie atunci când asupra sufle­

tului tău se năpustesc unul mai întunecat decât
celălalt, nori infernali, când asupra lui se arun­
că răutatea, invidia, îndoiala şi multe altele. Să
ştii bine că apariţia acestor nori întunecaţi la ori­
zontul cugetului este inevitabilă, însă ea nu se
întâmplă întotdeauna şi nu ţine vreme îndelun­
gată, la fel cum se întâmplă în natură cu apariţia
norilor întunecaţi pe cer: vor trece şi se vor duce,
şi atmosfera sufletului se va însenina iarăşi. în
natură este neapărată nevoie să fie nori pe cer şi
lumina zilei să se întunece, însă norii aceia sunt
nestatornici, ei trec degrabă, şi după ei străluceş­
te iarăşi lumina soarelui, cu putere nouă (Sfântul
loan din Kronstadt).

Să nu cazi în akedie atunci când te lupţi cu

vrăjmaşul cel netrupesc, ci în necaz şi în strâm­
torare să dai slavă Domnului, Care te-a învred­
nicit să înduri pentru El lupta cu şarpele cel vi­
clean şi să fii rănit pentru El în tot ceasul, căd
dacă n-ai trăit în cucemide şi nu te-ai sili să te
uneşti cu Dumnezeu, vrăjmaşul nid nu ar năvăli
asupra ta şi nid nu te-ar chinui (Sßntul loan din
Kronstadt).

Când te va cuprinde melancolia, nu uita să

te mustri: adu-ţi aminte cât de vinovat eşti faţă
de Domnul şi faţă de tine însuţi, dă-ţi seama că
eşti nevrednic de o soartă mai bună, şi îndată vei

10
simţi uşurare. S-a zis: multe sunt necazurile drep­
ţilor şi: multe sunt rănile păcătoşilor. Aşa este viaţa
noastră de aici, tot necazuri şi iar necazuri, însă
tocmai prin ele se ajunge în împărăţia cerurilor
(Cuviosul Ambrozie de la Optina).

Ştiind că Dumnezeu este Credincios şi Atot­

puternic, să crezi în El, şi te vei face părtaş bună­
tăţilor Lui. Iar dacă te trândăveşti şi petreci în ne-
lucrare, înseamnă că n id nu crezi (Ava Evprepie).

Akedia e nim idtă de rugăciune şi de neînceta­

ta cugetare la Dumnezeu; cugetarea la Dumne­
zeu este păzită de înfrânare, iar înfrânarea - de
osteneala trupească (Cuviosul Efrem Şirul).

Răutatea are mereu unul şi acelaşi şiretlic: să

ne arunce în akedie în vremea necazului, ca să
ne lipsească de nădejdea în Domnul (Cuviosul
Macarie Egipteanul).

Niciodată să nu ne descurajăm în necazuri şi

să nu ne lăsăm, furaţi de gânduri, pradă akedi-
ei, d, cu multă răbdare, să nutrim nădejde, şti­
ind buna Purtare de grijă a Domnului pentru noi
(Sfântul loan Gură de Aur).
 SFÂNTUL LUCA,
ARHIEPISCOPUL CRIMEN

Din tălcuirea la
rugăciunea Sfântului Efrem Şirul

„D oam ne şi Stăpânul vieţii m ele! Duhul trân-

I dăvirii nu mi-1 da mie."
C e este duhul trândăvim (akediei)? Este ceea
ce se numeşte deprim are. Oamenii care nu înţe­
leg d elo c creştin ism u l care nu înţeleg deloc via­
ţa noastră du hovn icească, cred că religia creşti­
na este pătrunsă p e de-a-ntregul de duhul trân-
dăvirii. Privind la monahi, care umblă în haine
negre, cu ochii plecaţi şi prefirând mătăniile, ei
cred că toată religia este deprimantă, la fel ca
aparenţa m onahilor. Lucrurile nu stau însă deloc
aşa. O asemenea p ă rere este contrară duhului de
care este pătruns întreg creştinismul - fiindcă, ia
spuneţi, un om deprimat poate avea puterea du­
hovnicească, vioiciu n ea duhovnicească necesare
pentru a merge pe calea strâmtă, luptându-se cu
dracii neîncetat? Bineînţeles că nu.
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

Religia noastră nu este o religie a deprimării:

dimpotrivă, ea este o religie a vioiciunii, a ener­
giei, a voinţei, a forţei de caracter. Religia noas­
tră are ca roadă nu deprimarea, ci ceva diame­
tral opus - lucrul despre care vorbeşte Apostolul
Pavel: iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pa­
cea, îndelunga răbdare, bunătatea, milostivirea, blân­
deţea, înfrănarea: împotriva unora ca acesta nu este
lege (Gal. 5,22-23).
Acesta este duhul autentic, aceasta este esenţa
autentică a religiei noastre: nicidecum deprima­
re, ci dreptate, bucurie paşnică în Duhul Sfânt.
Oare cel ce are bucuria aceasta poate fi depri­
mat? Bineînţeles că nu.
Oamenii se înşală adeseori apreciind pe cine­
va după înfăţişare. Creştinul adevărat nu are în­
făţişarea oamenilor robiţi bucuriilor vieţii. El es­
te întotdeauna paşnic, adeseori pare cufundat
în gânduri, merge cu capul plecat, absorbit de
cugetările sale. Asta înseamnă, oare, că este de­
primat, că are o cădere sufletească? Nu: asta în­
seamnă că bucuriile lumeşti, pe care le preţuiesc
alţii, sunt departe de creştin, sunt străine de el,
aşa cum jocurile şi distracţiile copilăreşti sunt
străine de cei maturi.
Gândurile creştinului sunt concentrate asupra
celor veşnice, asupra împărăţiei lui Dumnezeu,
asupra legăturii cu Domnul Iisus Hristos; de ace­
ea el este totdeauna serios şi gânditor. Se întâm­
plă câteodată ca şi creştinii să devină deprimaţi,
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

vin momente de cădere sufletească. Chiar dacă

au ajuns departe p e calea lui Hristos, pe calea le­
pădării d e lume, gândurile îi trag uneori înapoi
pe calea d e mai înainte; li se pare că degeaba au
părăsit calea p e care merge majoritatea oameni­
lor. Atunci ei cad în deprimare.
Pe oamenii care au cunoscut marile taine ale lui
Hristos, care au părăsit calea cea largă a sminteli­
lor lumii şi au pornit pe calea pătimirilor pentru
Hristos, îi sminteşte diavolul, îi împiedică legiuni
întregi de drad, zugrăvindu-le viaţa de bucurii
pe care au părăsit-o, fericirea familială, farmecul
prieteniei, îi trag de pe calea cea mare a duhovni-
dei înapoi, înapoi la calea de mai înainte.
Şi dracii izbutesc deseori să-şi atingă scopul:
omul cade în deprimare, cade sufleteşte, îşi pier­
de râvna pentru Domnul Iisus Hristos, şi depri­
marea aceasta este o mare primejdie, care-1 pân­
deşte pe orice creştin în drumul lui spre Hristos,
este o sminteală diavolească. Acestor bântuiri
ale duhurilor întunericului le-au fost supuşi toţi
sfinţii, şi în marea majoritate a cazurilor creştinii
au biruit prin rugădune, prin post, prin prive­
ghere duhul deprimării, pe care îl seamănă dia­
volul. Au fost însă şi unii în ale căror suflete du­
hul deprimării a tot crescut, până când s-au abă­
tut de la calea lui Hristos - iar când s-au abătut,
s-au simţit părăsiţi de Dumnezeu, pustietatea şi
greutatea vieţii au devenit de neîndurat pentru
ei, şi adesea şi-au încheiat viaţa prin sinuddere.
 AKEDLA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

Iată de ce toţi sfinţii socoteau deprimarea o

mare primejdie, o mare nenorocire, şi îşi îndrep­
tau toate puterile spre lupta cu acest duh.
In deprimare pot să cadă până şi sfinţii. De ce,
de unde? La ei asta nu se mai întâmplă din pri­
cina satanei, din pricina duhurilor întunericului.
Deprimarea apare atunci când ei sunt părăsiţi
vremelnic de harul lui Dumnezeu. Lucrul aces­
ta s-a întâmplat cu toţi sfinţii şi este o încercare
prin care trebuie să treacă neapărat orice nevoi­
tor. Este neapărată nevoie de ea pentru ca omul
să nu pună pe seama sa, pe seama puterilor sale
proprii, pe seama calităţilor sale tot ce a dobân­
dit. Trebuie să i se amintească faptul că nu prin
puterile sale s-a întâmplat asta, ci doar prin ha­
rul lui Dumnezeu.
Când omul ajunge la o viaţă înaltă, uneori în­
cepe să se mândrească, şi harul dumnezeiesc îl
părăseşte pentru o vreme. El cade atunci într-o
stare grea, nesuferită, a duhului; inima devine
îndată pustie în el. în locul căldurii trimise de
Dumnezeu se înstăpâneşte în inimă răceala; în
locul luminii se lasă un întuneric de nepătruns;
în locul bucuriei vine o deprimare adâncă. Dom­
nul face asta pentru a-i aduce aminte nevoitoru­
lui că merge pe calea lui Hristos nu prin puterile
sale proprii, d prin harul lui Dumnezeu.
Aceasta este una dintre pricinile deprimării.
Ce alte pricini mai există? V-am vorbit despre
statul degeaba: trebuie să pricepeţi că statul de-

15
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

geaba este unul dintre „părinţii" deprim ării. O a­

menii care stau degeaba, care nu lucrează şi sunt
com plet asiguraţi material, care se îneacă în lux,
oamenii saturaţi de bunurile acestei vieţi îşi pi­
erd gustul pentru a trăi, sim t sătui de toate; pen­
tru ei, toate devin lipsite de interes, plicticoase,
nu găsesc în nim ic bucurie, inim a lor se um ple
de deprimare - acest vrăjm aş greu şi prim ejdios
al mântuirii noastre.
încă o pricină a deprim ării: există oam eni în­
clinaţi să vadă toate într-o lum ină întunecată.
Aceştia sunt numiţi „pesim işti". Ei sunt înclinaţi
să fie într-o astfel de dispoziţie, să-şi concentre­
ze gândirea asupra lucrurilor întunecate şi pă­
cătoase. Ei pun întrebarea: „U nde este drepta­
tea dumnezeiască, dacă săracul evlavios suferă,
pe când bogatul necredincios, care m erge pe căi
strâmbe, e fericit?"
Dacă omul este înclinat să vadă în viaţă nu­
mai lucrurile întunecate, num ai ceea ce este rău,
deprimarea care pune stăpânire pe el va tot creş­
te, ajungând până într-acolo că om ul nu mai ve­
de nimic bun şi îşi pune capăt vieţii, sinucigân-
du-se. Iată cât de puternic este duhul deprimării.
A doua oară vă arăt cum poate el să-l aducă pe
om până la sinucidere.
Mai există încă o pricină a deprim ării - cea
mai des întâlnită. Este vorba de amărăciuni,
de întâmplările triste prin care trecem în viaţă.
Moare cineva apropiat, un om iubit, ne moare
 A KEDIA, FAŢA D U H O VN IC EA SC Ă A DEPRIM Ă RII

copilul, bărbatul, mama. Omul cade în deprima­

re. Nu-i mai e dragă viaţa, se gândeşte numai la
mortul său drag; săracul om dă mereu târcoale
în gând mormântului, şi-l închipuie pe cel drag
al său cum zace în mormânt şi putrezeşte. Depri­
marea devine tot mai adâncă.
Cum să scăpăm de această deprimare? Nu tre­
buie să dăm târcoale în gând mormântului, să ne
amintim de trecut, să vărsăm lacrimi. Cel mort
este foarte, foarte departe. Trebuie să ne mutăm
cu toată puterea gândului acolo unde a plecat cel
drag, cel iubit. Să ştiţi că sufletul lui stă înaintea
lui Dumnezeu şi a îngerilor, bucurându-se că e
liber. Dacă ne vom concentra nu asupra celor în­
tunecate, ci a celor luminoase, nu asupra celor
stricăcdoase, d a celor veşnice, duhul deprimării
va pleca.
In deprimare îl aruncă uneori pe om bolile
grave. Mulţi sunt cei care îndură boala cu nerăb­
dare, în timp ce au fost mulţi sfinţi care toată via­
ţa au zăcut ţintuiţi la pat de boală şi au dat slavă
pentru asta lui Dum nezeu. Trebuie să ne amin­
tim despre aceştia şi să ştim să primim bolile pe
care ni le trimite Dum nezeu. Nu trebuie să refu­
zăm ajutorul doctorului, căd înţeleptul fiu al lui
Sirah spune: pe doctor l- a fic u t Dumnezeu spre fo ­
losul oamenilor.
Doctorul este un slujitor al lui Dumnezeu
care poate uşura suferinţele şi alunga duhul
deprimării.
 AKEDIA, FATA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

Iată care sunt pricinile deprimării. Cel mai în­

semnat mijloc de luptă cu ele e rugăciunea - mij­
loc verificat de toţi sfinţii de-a lungul a multor vea­
curi. Nu exista mijloc mai eficace decât rugăciu­
nea, decât a cere ajutor mereu de la Dumnezeu.
Când începeţi să staţi de vorbă cu Dumnezeu,
El vă mângâie. Alungă duhul deprimării. Când
mergeţi la biserică, unde totul este aşa departe
de deşertăciunea lumească, adânci ţi-vă în cân­
tări, şi duhul vostru va ieşi d e p e tărâmul întu­
necat al deprimării şi va zbura.
iar dacă vă veţi folosi în lupta cu deprimarea
de puternicul mijloc care e rugăciunea, mijloc
dat de Domnul Iisus Hristos, dacă la spovedanie
vă veţi deschide inima în faţa păstorului Bisericii
şi dacă după aceea vă veţi împărtăşi cu Trupul şi
Sângele lui Hristos, veţi simţi uşurare şi bucurie,
şi atunci duhul deprimării va fi alungat de la voi
cu ruşine.
Să nu vă concentraţi gândurile asupra lucruri­
lor întunecate, păcătoase, apăsătoare, d , înălţân-
du-vă inimile, să rămâneţi cu inima lângă Dum­
nezeu, în cămările cereşti, unde nu pot intra du­
hurile întunecate care seamănă deprimarea.
Iată ce trebuie să ştie despre deprimare fieca­
re creştin.
Dar ce să zicem de oamenii care aproape că
nu ştiu de Hristos, care merg pe calea lumească,
vrând bucurie şi mângâiere de la lume? Aceştia
par adeseori mulţumiţi, vioi, veseli, de parcă n-ar
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

fi în ei nid urmă de deprimare. Să nu credeţi că

este aşa, să nu vă smintiţi de înfăţişarea lor, d să
vă gândiţi la abaterea lor de pe calea adevărată.
Dacă ar şti aceştia ce se petrece în adâncul ini­
mii lor! în adâncul sufletului lor nu încetează ni-
dodată mustrările de conştiinţă. Nimeni nu poa­
te înăbuşi conştiinţa cu totul. Omul lăuntric ridică
din când în când capul şi începe să strige. Aceas­
ta este suferinţa permanentă a celor care aleargă
după bunăstarea lumească. Apostolul P av el sp u ­
ne: iar întristarea cea după Dumnezeu lucrează pocă­
,
inţă spre mântuire fir ă părere de rău, în timp ce în­
tristarea lumească moarte lucrează (Π Cor. 7,10).
Dacă nu vă veţi întoarce de la întristarea lu­
mească la întristarea cea după Dumnezeu, veţi
pieri. Aduceţi-vă aminte cât de grea este depri­
marea, amintiţi-vă că inima creştinească trebuie
să fie plină de bucuria în Duhul Sfânt, de bucuria
năzuinţei către lumină, că ea trebuie să fie străină
de întristarea care umple inima păcătoşilor.
Aduceţi-vă aminte de asta întotdeauna, şi
Domnul Dumnezeu să vă miluiască, iar Sfântul
Efrem să vă ajute cu rugădunile sale. Amin.
 SCHI ARHIMANDRITUL
IOAN MASLOV

Despre

D e obicei/ d u p ă s ă v â r ş ir e a o r ic ă r u i p ă c a t , în
o m a p a re s ta re a d e lâ n c e z e a lă şi m â h n ir e a d u ­
h u lu i. A c e a s tă s ta re lă u n tr ic ă a p ă s ă to a r e e ste
d e se o ri a tâ t d e chinuitoare/ în c â t c h ia r în tre c e
p o sib ilita te a p u te r ilo r o m e n e ş ti d e a -i ţin e p i e p t ,
şi în n u m e ro a s e c a z u ri îl d u c e p e o m la în tris ta ­
re/ a k e d ie şi c h ia r d e z n ă d e j d e . P u n â n d s tă p â n i­
re p e o m , în tris ta re a şi a k e d ia s u n t în s ta re să-i
a ru n ce în tr-o n e o râ n d u ia lă d e p l i n ă p u t e r i l e s u ­
fleteşti, să-l a b a tă d e la în d e le tn ic irile p l ă c u t e
lu i D u m n ez eu şi, în d eo b şte , să n im ic e a s c ă t o a t e
ro ad ele d u h o v n iceşti, p rin a ce a sta a d u câ n d u -şi
victim a la m o artea d u h o v n icea scă (v. II C or. 7,
10). A ceste p atim i lu crează d e o s e b i t d e în v e rşu ­
n at şi ap rig îm p o triva n evo ito rilor, ca să îi s p e r ie
cu greutatea ascezei şi să sem en e în in im ile lo r
n epăsarea faţă de m ântuire.
1 E x trase d in lu crarea S fân tu l T ihon d in Z ad on sk.

26
 A KED IA, FAŢA D U H O V N IC EA SC A A DEPR IM Ă R II

Adeseori întristarea şi akedia pot apărea în

om pe neaşteptate, aduse de vrăjmaşul mântu­
irii noastre - diavolul. Dacă el va băga de seamă
în sufletul creştinului râvnitor fie şi o mică aple­
care spre întristare, se va folosi de aceasta înda­
tă, străduindu-se să-i aducă sufletul în starea de
întristare duhovnicească, iar mai târziu stârneşte
în el crâncena akedie, care pune stăpânire pe ini­
mă pe de-a-ntregul şi îl face incapabil de exerciţii
duhovniceşti şi mai ales de rugăciune.
Cel căzut în patima akediei slăbeşte duhovni-
ceşte până într-atât, că nu mai poate să meargă
pe calea corectă, mântuitoare. M ântuirea i se pa­
re ceva greu şi de neatins; nici măcar cuvintele
Sfintei Scripturi nu mai au înrâurire asupra lui,
întrucât inima îi este atunci ca un vas închis.
între timp, Hristos, cu puterea Sa mântuitoa­
re şi cu ajutorul Său haric, stă la uşa inim ii om e­
neşti şi aşteaptă ca om ul să-I deschidă această
uşă de bunăvoie (v. Apoc. 3 ,2 0 ). D e aceea, cel ca­
re vrea să prim ească cuvântul lui D um nezeu tre­
buie să-şi deschidă larg uşile inim ii şi să doreas­
că cuvintele vieţii veşnice aşa cum doreşte pă­
mântul uscat ploaia. N um ai atunci creştinul va
putea să-şi um ple inim a de hrana care îi trebuie
şi să îndepărteze din ea toate patim ile.
Sfântul Tihon din Zadonsk nu num ai că ara­
tă cât de pierzătoare sunt întristarea şi akedia, d
dă şi sfaturi cu privire la felul cum le putem ţine
piept şi m ijloacele prin care putem să le biruim .

27
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIM Ă RII

Deşi lucrul acesta poate ti foarte greu, dar pen­

tru Dumnezeu, Care ajută la mântuire, totul e cu
putinţă. Un mare rol în această luptă este jucat
de cugetarea la moarte, la Infricoşătoarea Jude­
cată a lui Hristos, la chinurile veşnice ale păcăto­
şilor şi la viaţa fericită a drepţilor, care şi-au cu­
răţit inimile de întinădunea păcatului şi s-au să­
lăşluit în Ierusalimul de Sus, ca să se odihnească
şi să se bucure veşnic în Dumnezeu. Şi, în fine,
foarte mântuitor lucrează asupra sufletului că­
zut în akedie cuvintele Psalmistului: aşteaptă pe
Domnul, îmbărbătează-te, şi să se întărească inima
ta, şi aşteaptă pe Domnul (Ps. 26,20).
Aşadar, ca să dezrădăcineze din inima sa pa­
timile şi aplecările rele şi să sădească în locul lor
obiceiuri bune, creştinul are neapărată nevoie
să-şi concentreze toate puterile în nevoinţa lup­
tei duhovniceşti şi să ceară neîncetat ajutorul ha-
ric dumnezeiesc. întrucât creştinul este menit să
trăiască în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, iar
sensul vieţii lui stă în desăvârşirea de sine, sard-
na lui esenţială trebuie să fie, prin urmare, trez-
via (vigilenţa) neîncetată în ce priveşte lumea lui
lăuntrică, ca să poată recunoaşte mai uşor toate
meşteşugirile diavoleşti, îndreptate spre pierza­
nia sufletului său, şi să Ie poată respinge la vre­
me, cu ajutorul lui Dumnezeu. Tovarăş şi ajută­
tor în această anevoioasă misiune duhovniceas­
că este pocăinţa adevărată, al cărei scop principal
constă în aceea ca „omul să se întoarcă cu toată

28
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

I inima la Dumnezeu de la păcatele şi deşertădu-

I nea acestei lumi, să se preschimbe lăuntric şi să
devină altul decât înainte... şi pentru nimic să
nu sârguiască, decât cum să placă lui Dumne­
zeu, şi aşa să se mântuiască". Din aceste cuvinte
ale sfântului devine limpede că numai înnoirea
lăuntrică îl va putea ţine pe creştin p e o treaptă
corespunzătoare a vieţii plăcute lui Dumnezeu,
care va ajuta ca în sufletul lui să se înstăpânească
cunoaşterea de sine şi rugăciunea.
Printr-un asemenea fel de viaţă, el va putea
preface în milă dreapta mânie dumnezeiască, şi
prin aceasta va putea primi harul Sfântului Duh,
care-1 ajută şi-i întăreşte puterile duhovniceşti
în lupta cu patimile. Numai atunri va fi în sta­
re creştinul să împlinească voia Iui Dumnezeu şi
să se unească pe cât se poate de strâns cu Făcă­
torul său - iar lucrul acesta, la rândul său, îl va
duce Ia feridta viaţă veşnică în locaşurile Tatălui
Ceresc.
 MITROPOLITUL
NICOLAE MOGHILEVSKII

A ked ia d u ce om u l
p e calea lu i Iu d a 1

L a P ărin ţii asceţi se v o rb e şte d e d o u ă p a tim i

care, d eşi s im t d e o se b ite ca d en u m ire, s u n t în ru ­
d ite p rin m o d u l lo r d e m a n ife sta re : în trista re a şi
ak ed ia („ trâ n d ă v irea ").
P o triv it leg ilo r p sih olog iei, p o rn irilo r fu rtu ­
n oase ale oricărei p a tim i treb u ie să le u rm e z e o
reacţie su b form a slăb irii en erg iei su fleteşti, e x ­
p rim ată p rin stări afective n oi: d u p ă în v ăţătu ra
P ărin ţilor asceţi, stărilor fu rtu n oase d e m â n ie le
u rm ează, ca o reacţie d uhovnicească, starea de
în tristare. Pe lângă acest fu n d am en t p sih olog ic.
Părinţii asceţi arată nem ijlocit şi lim p ed e strânsa
legătură dintre întristare şi patim a m âniei.
C uviosul loan C assian arată şi în su şi m o m en ­
tul când se instalează «tarea de întristare: „d upă
încetarea m âniei".
1 E xtrase din. lucrarea Taina s u fletu lu i o m enesc.

30
 Λ Μ ΐυ ΐΑ , r A ţ A U U n U V N I L I iA ä L A A D b r iu iv u u u i

Cuviosul N il Sin ai tul sp u n e: „în tristarea poa­

te fi urm are a gân d u rilo r m ân ioase, fiin dcă m â­
nia răzbunare po fteşte, ia r n e iz b â n d a în răzbu­
nare naşte în trista re ."
Slăbind trep tat d isp o z iţia e le v a tă a d uhu lu i
şi voinţa, p atim a care p re m e rg e în tristă rii creea­
ză în suflet un teren p ro p ic e p e n tru să d ire a u n or
noi patim i (ad ică a k e d ia şi în tris ta re a ), în care
sunt pregătite s em in ţele p a tim ilo r, care, în d a ­
tă ce va căd ea a su p ra s u fle tu lu i p lo a ia isp itelor,
vor odrăsli m lă d iţe şi ro a d e . Ş i, în tr-a d e v ă r, p o ­
trivit în v ăţătu rii a scetice , în tris ta re a n u se p o a ­
te apropia d e su fle tu l în c a re n u ş i-a u fă c u t cu ib
mai înainte alte p a tim i.
A şadar întristarea nu este urm are doar a mâ­
niei, d şi alte patimi o pot lăsa „m oştenitoare".
Bineînţeles, în tr is ta r e a se poate naşte din m u l­
te pricini. A ce a s tă p a tim ă , după cum a zis deja
Cuviosul lo a n C a s s ia n , ia naştere uneori din pă­
catul m ân iei, ia r alteori provine din nesatisface-
rea un ei d o rin ţe , din suferirea unei pagube sau
din p ricin a u n e i jigniri: întristarea vine din orice
n e co n trazice voia şi poftele. M ai sim plu spus,
în tristarea apare ca urm are a nesatisfacerii do­
rinţelor n o a s tr e pătim aşe ori a satisfacerii lor in­
complete: „cel ce doreşte pentru sine cinstiri nu
poate avea lipsă în aked ie".
Uneori, afirm ă Părinţii asceţi, întristarea se
naşte din p rid n i lăuntrice, fără un m otiv apa­
rent: „Este o întristare ce apare în inim ă fără vreo

31
 AK F DIA. FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIMĂRII

pricină văzută, de la un necaz iraţional al sufle­

tului ", zice Cuviosul Nil Sinaitul. A şadar sunt
două feluri de întristare păcătoasă.
M ai este în că un fel d e în tristare, ce se n u m eş­
te în trista re a d u p ă D u m n ez eu . A ceastă în tris­
tare, care II are ca centru p e D u m n ezeu , ap are
de pe u rm a pocăinţei pen tru p ăcate, sau a do­
rinţei de desăvârşire, sau a con tem p lării feric irii
duhovniceşti. A ceasta este o în tristare fo lo s it o a ­
re. Prin caracterul şi însu şirile ei, ea este d e p a r t e
de întristarea păcătoasă, „d răcească": este ascul­
tătoare, binevoitoare, sm erită, blândă, plăcută,
răbdătoare, întru cât vine din dragostea de Dum ­
nezeu. întristarea cea după Dum nezeu întăreşte
sufletul prin lacrim i... se îngrijeşte de apropierea
morţii şi a judecăţii şi aşteaptă acestea cu răb­
dare şi dragoste. în acest sens, ea este un dar de
preţ al lui Dumnezeu.
C u to tu l a lt c a ra c te r a re în tr is ta r e a în c a ­
re o m u l nu îl a re ca c e n tru a l v ie ţii p e D u m n e ­
zeu, ci pe s in e în su şi, „ e u l" să u , s a tis fa c ţiile sale.
A tu nci în trista re a a re u n c a ra c te r d e a k e d ie în tu ­
necată, d e m â h n ire fără n ă d e jd e, c a re îl d u c e pe
om la ap atie, la in a ctiv ita te d u h o v n ic e s c -m o ra lă .
O asem en ea în trista re, fiind b o a lă a su fle tu lu i şi
a tru pu lu i, îl p aralizează p e p rim u l şi lea g ă , „ ro ­
b eşte " pu terile şi ca p a cită ţile a c tiv e a le su fle tu ­
lui. în tristarea aceasta, ca re se tra n sfo rm ă în a k e­
die, este uneori foarte aspră, n e ră b d ă to a re , cru ­
dă, cârtitoare, m ere e m ână în m â n ă cu m â h n ire a
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIMĂRII

neroditoare şi cu deznădejdea chinuitoare. Slă-

bindu-l pe cel căzut în ghearele ei, îl abate de la
râvna pentru a plăcea lui Dum nezeu şi de la în­
tristarea mântuitoare; nechibzuită fiind, curmă
nu numai eficacitatea rugăciunilor, ci nimiceş­
te şi toate roadele duhovniceşti pe care le aduce
întristarea pentru Dum nezeu. D in locurile citate
mai înainte reies deja lim pede însuşirile pierză­
toare ale acestei patim i. A kedia nu-i îngăduie ce­
lui cuprins de ea să se roage cu râvna obişnuită
a inimii, nici să tragă folos de pe urm a citirii căr­
ţilor sfinte; nu-1 lasă să fie liniştit şi blând cu oa­
menii; îl face nerăbdător şi incapabil în privinţa
tuturor îndatoririlor sale.
Sufletul ros de întristare ca haina de m olie se
strică până într-atât, că devine sterp şi nefolosi­
tor pentru clădirea şi îm pod obirea acelui templu
duhovnicesc al cărui tem ei a fost pus de înţelep­
tul arhitect Pavel, care zice: voi suntefi templu al
lui Dumnezeu, şi Duhul lui D um nezeu trăieşte în
voi (I Cor. 3 ,1 6 ).
Omul care s-a lăsat pradă vrem e îndelungată
unei tristeţi adânci are puterile duhovniceşti atât
de slăbite, încât răm âne fără nici o posibilitate
de a merge pe calea desăvârşirii sale morale, şi
mântuirea însăşi în cep e adeseori să i se pară de
neatins, nevoinţele —zadarnice, ostenelile şi nă­
dejdile - inutile. Şi aşa, cel ros de întristare ajun­
ge fie la akedia d eplină, fie la deznădejde. Acesta
este un fel aparte de în tristare, cu m ult mai rău,
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPR IM Ă R II

fiindcă duce sufletul nu la îndreptarea vieţii, nu

la curăţirea de patimi, ci direct la moarte.
O asemenea stare îl poate împinge cu uşurin­
ţă pe om să urmeze exemplul lui luda. Nimic nu
este atât de pierzător pentru sufletul omenesc ca
deznădejdea, spune Cuviosul Isaac Şirul. Aceas­
ta nu ştie ca cineva s-o fi biruit prin vreun mijloc
Nid un vrăjmaş nu i se poate împotrivi. Şi omul
care i s-a lăsat pradă şi-a plecat capul ca să pri­
mească moartea asupra sa.
Akedia, deşi nu este atât de primejdioasă pen­
tru sufletul omului ca deznădejdea deplină, este
pentru el o otravă pierzătoare prin însuşirile sale.
De obicei, la Părinţii asceţi patima akediei es­
te discutată împreună cu întristarea. De fapt,
adeseori termenul „întristare" este folosit în lo­
cul celui de „akedie" - şi aceasta, fără îndoială,
pentru că ambele patimi se exprimă foarte des
prin aceleaşi forme, akedia manifestându-se ce­
va mai intens. In acest sens, akedia şi este defini­
tă ca stadiul de dezvoltare finală, deplină, a pa­
timii premergătoare ei (întristarea), pe un teren
psihologic comun.
într-adevăr, exprimându-se în cazul patimii
akediei prin forme mai acute, toate simptomele
ce caracterizează întristarea pun stăpânire în om
pe un domeniu mai larg - pe toate puterile lui
sufleteşti, drept care patima akediei e şi numită
la Cuviosul Nil Sinai tul nu numai „boală a sufle­
tului" (ca întristarea), d „istovire a sufletului" -

34
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

şi asta pentru că în timp ce alte patimi ating doar

partea mânioasă a sufletului, sau pe cea poftitoa­
re, sau pe cea gânditoare, akedia, acaparând toa­
te puterile sufletului, pune în mişcare dintr-o da­
tă mai toate patimile: iată de ce şi este mai gravă
decât toate celelalte patimi. Iată pricina pentru
care această patimă este caracterizată drept „slă­
biciune a sufletului", „moleşeală a sufletului",
„istovire a sufletului", ca stare sufletească în ge­
neral deprimată.
în condiţiile în care raţiunea pierde orice con­
trol asupra cursului vieţii psihice, sufletul omu­
lui supus akediei apare ca absolut inactiv în ce
priveşte nevoinţa religios-morală, moleşit, „aţi­
pit''. Starea sufletească a omului cuprins de ake­
die fiind în ansamblul ei subminată, toate cele­
lalte patimi, năvălind asupra acestuia, acţionea­
ză cu putere deplină, fără să întâmpine cuvenita
rezistenţă din partea voinţei nehotărâte; sufletul
unui asemenea om reprezintă un domeniu asu­
pra căruia ele au stăpânire deplină.
De aceea, omul căzut în akedie poate fi recu­
noscut după numeroase trăsături caracteristice,
cum ar fi: lenevia, cârtirea, incapacitatea de a lu­
cra, lipsa răbdării, mutarea fără noimă din loc
în loc, inactivitatea, gândurile deşarte. Lenevia
şi moleşirea în nevoinţa rugăciunii, plictiseala
când este vorba de citirea şi ascultarea cuvântu­
lui dumnezeiesc, lipsa tragerii de inimă la săvâr­
şirea dumnezeieştilor slujbe, puţinătatea de su-

35
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIMĂRII

flet, ce duce uneori la deplina pierdere a nădejdii

în Dumnezeu - toate acestea sunt, fără îndoială,
semne ale patimii akediei.
Felul cum akedia se strecoară în inim ă şi vă­
tămarea pe care ea o pridnuieşte duhului au
fost descrise în mod limpede şi edificator de că­
tre Cuviosul loan Cassian, care a zugrăvit tablo­
ul năvălirii patimii akediei asupra monahului.
Acest Sfânt Părinte spune că atunci când akedia
năvăleşte asupra bietului suflet, ia naştere fri­
ca de locul unde se află, dezgustul faţă de chi­
lie, precum şi faţă de fraţii care trăiesc cu el sau
la depărtare, dispreţul faţă de aceştia ca faţă de
unii mai lipsiţi de râvnă şi mai puţin duhovni­
ceşti. De asemenea, îl face leneş, nepăsător faţă
de orice lucrare ce se săvârşeşte în chilie. Nu-1
lasă nici să se statornicească în chilie, nici să aibă
râvnă pentru citire, şi adeseori el se tânguie că,
petrecând atâta vreme în aceeaşi chilie, cu nim ic
nu sporeşte, că nu va avea nici o roadă duhovni­
cească atâta timp cât va fi legat de obştea aceea,
se necăjeşte că nu are folos d uhovnicesc şi că de­
geaba trăieşte în acel loc, în tru câ t deşi ar putea
să-i povăţuiacă pe alţii şi să aducă folos m ultora,
nu zideşte pe nimeni şi nu aduce folos nim ănui
cu învăţătura sa. Laudă alte m ănăstiri d ep ărtate
şi socoate locurile acelea mai folositoare pentru
sporirea sa şi mai de ajutor pentru m ântuire; de
asem enea îşi închipuie că obştile de aco lo sunt
mai potrivite pentru viaţa duhovnicească. D im -

36
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

potrivă, tot ce este la îndemână e rău; nu numai

că nu este nici un loc de zidire între fraţi, ci nici
măcar cele trebuincioase vieţii nu se dobândesc
acolo decât cu multă osteneală. In fine, crede că
nu se poate mântui rămânând în locul acela, că
trebuie să părăsească chilia, în care va pieri dacă
va rămâne, şi ca atare se mută cât se poate de re­
pede în alt loc.
După aceea, akedia pricinuieşte o asemenea
slăbiciune a trupului şi foame la ceasul al cincilea
şi al şaselea (orele 11-12), ca şi cum omul cu pri­
cina ar fi istovit de o călătorie îndelungată şi de
o muncă foarte grea sau ca şi cum ar fi postit ne­
gru două-trei zile. Ca atare, începe atunci să pri­
vească împrejur cu nelinişte, suspină că nimeni
dintre fraţi nu vine la el, tot timpul iese şi intră
în chilie şi priveşte ades la soare, părându-i-se că
acesta apune prea încet.
Astfel, într-o asemenea tulburare iraţională
a duhului, de parcă pământul ar fi acoperit de
o beznă, stă degeaba, fără să se îndeletnicească
cu vreo lucrare duhovnicească, şi crede că nimic
altceva nu-1 poate ajuta în acel război decât vi­
zita vreunuia dintre fraţi sau mângâierea de la
somn, când acesta pune stăpânire pe el. Ca ata­
re, această patimă insuflă că trebuie făcute „cu­
venitele" vizite bolnavilor de aproape sau de de­
parte. Insuflă, de asemenea, oarecare îndatoriri
„evlavioase", cum că nu trebuie daţi uitării pă­
rinţii, d trebuie vizitaţi mai des; de asemenea,

37
 AJCEDÎA, FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIM ĂRII

omul ajunge să socoată drept mare lucrare a cu- j

cemiriei vizitarea cât mai deasă a vreunei femei j
cucernice, care şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu, 1
mai ales dacă aceasta nu are nici un sprijin de la j
rudenii, şi că dacă nu primeşte de la ele oarecare l
lucruri de trebuinţă este lucru sfânt să se îngri- I
jească de ea, fiind mai bine, chipurile, să se os- f
tenească pentru aceasta decât să şadă în chilie I
fără nici o roadă, fără nid o sporire. Şi aşa, nefe- J
rid tul suflet, încurcat în aceste capcane ale vrăj- |
maşului, slăbit de duhul akediei ca de un tiran j
puternic, cade în adormire sau, izgonit din ză­
vorârea chiliei sale, începe să caute mângâieri în
vizitarea fraţilor - şi prin acest mijloc, de la care
pare să primească acum mângâiere, slăbeşte şi
mai mult după aceea. Astfel, ostaşul lui Hristos,
făcându-se fugar din slujba sa ostăşească şi tră­
dător, se leagă cu lucrurile lumeşti şi ajunge urât
căpeteniei sale (v. II Tim. 2,4).
In ce priveşte obârşia akediei, Părinţii asceţi ;
dau următorul răspuns: akedia vine fie din pri­
cini fireşti („osteneala peste măsură"), fie de la
drad. Aşadar există o akedie naturală, care pro­
vine din epuizare, iar alta de origine demonică.
Akedia naturală are loc atund când omul se os­
teneşte peste puterile sale şi se sileşte la osteneli
şi mai mari. Ea vine de la drad atund când vrăj­
maşul, văzându-1 pe om că se leneveşte (lenevia
prevesteşte abaterea spre cele rele) ori stă degea­
ba, năvăleşte asupra sufletului slab, neînarmat,

38
 A K E D IA , FAŢA D U H O V N IC E A S C A A D E P R IM Ă R II

slăbindu-1 şi m ai m ult, şi-l leagă de tot cu lanţu­

rile sale.
Astfel, pricinile patim ii akediei se află în noi
înşine: lenevia, statul d egeaba în general, nepă­
sarea şi lipsa lucrării inim ii. Slăbiciu nea noastră
sufletească este terenul p e care vrăjm aşul sea­
mănă: ea reflectă starea voinţei noastre.
Mai întâi de toate, p atim a akediei se caracte­
rizează ca stare b o ln ăvicioasă a voinţei noastre
slăbite, drept care toţi Părinţii asceţi recom an­
dă cu insistenţă, spre în tărirea acesteia, lucrul de
mână şi alte în d eletniciri d e felu l acesta.
Ca şi întristarea, cu care se în ru d eşte, patim a
akediei este o „boală a su fle tu lu i"; ele reprezin­
tă, fără îndoială, n işte stări d e slăbiciu ne şi boală
a voinţei. A şadar sim t lim p ezi tem eiu rile pentru
care Părinţii asceţi, ap reciind în sem n ătatea ake­
diei în viaţa d u hovnicească, consid eră această
patimă periculoasă în cel m ai în a lt grad, ca pe
un vrăjm aş cu m p lit al n ev o in ţelor m ântuitoare.
Orbind m intea om en ească, ak ed ia o face incapa­
bilă să contem ple ad ev ăru l virtu ţilor, nim iceşte
înseşi virtuţile răb d ării, sm eren iei şi dragostei,
pe care se în te m e iază m ân tu irea noastră, şi, slă-
bindu-ne sufletul şi v o in ţa (care şi aşa e slabă),
reprezintă p en tru creştin , p o triv it expresiei Pă­
rinţilor asceţi, o „m o arte ato tîn g h iţito are".
Aşadar, p o triv it în v ăţă tu rii Părinţilor, akedia
şi întristarea, d eo p o triv ă cu iu b irea de arginţi şi
mânia, su n t d isp o ziţii ale su fletu lu i nostru păcă-

39
 AKEDIA, FAŢADUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

tos, fenomene lăuntrice psihotizice, care expr

mă cu cea mai mare claritate starea d e boală
voinţei noastre.
Examinând caracterul pierzător al acestor d o
uă patimi, ne convingem că am ândouă se exprimă
identic prin moleşirea duhovnicească şi dezgustul
faţă de contemplaţia duhovnicească şi rugăciune.
Totodată, dacă prin patima mâniei este încălcat
principiul dragostei (drept care omului i se stri­
că bunele relaţii frăţeşti), prin patimile întristării şi
akediei acest principiu este şi mai profund afectat,
omul stricându-şi relaţia cu Dumnezeu.
Slăbind sufletul, întristarea şi a k e d i a îl î m p o - J
vărează, nu-1 lasă să săvârşească r u g ă c iu n ile cu [
-râvna obişnuită şi să se îndeletnicească cu f o l o s §
cu citirea Sfintei Scripturi; e l e îl f a c p e o m ne­
răbdător faţă de toate îndatoririle d u h o v n ic e ş t i. I
Prin ele, sufletul îşi p i e r d e v io ic iu n e a d u h o v n i­
cească, devine apatic şi, ca să z ic e m aşa, ador­
mit. Iată de ce este nevoie ca c e l c e s e lu p tă cu
aceste patimi să dea toată atenţia ieşirii d in sta- t
rea aceasta de „adormire" a su fletu lu i.
După părerea Sfinţilor Părinţi, în acest s c o p
este neapărată nevoie să: evităm statu l degea­
ba, care, nefăcând decât să exacerbeze starea de
adormire duhovnicească, susţine a cea s tă b o a lă ,
şi, alegând o oarecare îndeletnicire şi m u n că , să
ne ostenim. Munca fizică, osteneala ajută Ia con­
centrarea gândurilor: „cel prins cu munca nu va
îngădui degrabă ceva de prisos în fa p te, sau în

40
cuvinte, sau în gânduri, întrucât tot sufletul lui
este dat cu totul vieţii iubitoare de osteneală."
După învăţătura Cuviosului loan Cassian,
mişcărilor pătimaşe ale inimii şi nestatornicei
tulburări a gândurilor li se opune greutatea os­
tenelilor fizice ca o ancoră neclintită, prin care
împrăşderea inimii este ţinută în frâu, ca într-un
liman lipsit de primejdie. Exersând atât puterile
fizice, cât şi pe cele sufleteşti, m unca echilibrează
foloasele omului dinafară cu câştigul lăuntric.
Potrivit învăţăturii Părinţilor asceţi, tocmai pe
această cale „osteneala trupească" păzeşte cură­
ţia, „duce la smerenie" şi, în general, este cel mai
bun ajutor al virtuţii.
De aid se înţelege cum se face că cei mai de
seamă reprezentanţi ai ascetism ului se îndelet­
niceau plini de râvnă cu „lucrul de m ână", cu o
„osteneală trupească" sau alta, şi le recom andau
insistent şi celorlalţi această ocupaţie ca pe o con­
diţie de o importanţă absolută şi de o necesitate
esenţială în lupta cu patim a akediei şi întristării.
La Cuviosul loan C assian găsim o istorisire
caracteristică despre Ava Pavel, care, deşi nu era
deloc interesat m aterialiceşte de vânzarea pro­
duselor sale, drept care ardea coşurile îm pletite
de-a lungul anului, se ocupa totuşi zilnic cu ru-
codelia, având ca singur scop curăţirea inimii şi
adunarea gândurilor.
Aşadar, atât sufletul, cât şi trupul trebuie ţi­
nute „în priză"; ele trebuie să se ocupe tot tim-

41
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIM Ă RII

pul cu ceva, ca să nu existe loc pentru statul de­

geaba, care este întovărăşit îndeaproape de ake-
die şi întristare.
Prin atenţia minţii ajungem la adunarea gân­
durilor; după spusele Sfântului loan Cassian,
prin acest mijloc putem birui toate felurile întris­
tării, indiferent de cauzele acesteia. Nevoitorul
poate dobândi o asemenea „luare-aminte a min­
ţii" dacă se va dărui rugăciunii, adâncirii în cu­
vântul lui Dumnezeu, cugetării la bunătăţile du­
hovniceşti şi cereşti. Deosebit de necesar este să
agonisim răbdare, al cărei neajuns se simte atât
de puternic la cei stăpâniţi de patimile despre
care vorbim. Indurarea cu răbdare a necazurilor
care ni se fac şi a vorbirii de rău închide, ca pe un
leu în cuşcă, patima akediei şi întristării.
Trebuie să ne clădim, cu ajutorul răbdării, o
dispoziţie creştinească „nepătimitoare", încât să
ne putem bucura atunci când ni se fac necazuri,
atunci când suntem înjosiţi şi răniţi în tot felul -
şi atunci această bucurie a pădi duhovniceşti va
alunga întristarea, va stinge mânia, va pune pe
fugă ura, va nimid dorinţa de răzbunare, va risi­
pi akedia şi va preface necazul în bucurie.
Ca atare, nu trebuie să tindem spre evitarea
necazurilor ca pricini de întristare, d mai degra­
bă să învăţăm să le răbdăm bărbăteşte, ca prin
aceasta să căpătăm deprinderea de a ne supu­
ne voinţa şi dorinţele voii şi iconom iei dum ne­
zeieşti. Trebuie să ne amintim şi că necazurile de
 AKEDIA, FAŢA D U H O V N IC EA SC Ă A DEPR IM Ă R II

tot felul ne sunt trimise ori îngăduite de Dumne­

zeu spre folosul nostru sufletesc.
Numai mergând pe această cale, şi nu pe alta,
putem ajunge de la necazul acestei lumi la bucu­
ria cea nepieritoare a duhului.
 SFÂNTUL
NICODIM A GH IORITU L

Despre akedia sufletului,

despre răcirea şi uscăciunea inim ii1

Căldura duhovnicească în inimă este roadă a

simţirii faţă de Dumnezeu şi faţă de tot ce es­
te dumnezeiesc. Zămislirea ei se face în acelaşi
timp cu întoarcerea către Dumnezeu întru po­
căinţă. în vremea ostenelilor de pocăinţă pentru
curăţirea inimii, ea se întăreşte tot mai mult, şi
din vremelnică, apărută din când în când, ajun­
ge neîncetată, până când ajunge, în cele din ur­
mă, stare a inimii.
Când Sfântul loan Scărarul sfătuia undeva:
„Străduieşte-te să ai totdeauna simţire faţă de
Dumnezeu şi de cele dumnezeieşti", avea în ve­
dere această căldură.
O rice lucru care îndulceşte inima o şi încăl­
zeşte; ca atare, multe sunt căldurile inimii. Căl­
dura duhovnicească ia naştere din înrâurirea lu-
1 E x tra se d in lucrarea R ăzboiul nevăzut.
 AKEDIA, FAŢA DU HOVNICEASCĂ A DEPRIM Ă RII

durilor duhovniceşti asupra inimii. Trăsătura ei

deosebitoare este desfacerea de toate cele zidite
şi lipirea luării-aminte de Dumnezeu şi de toa­
te cele dumnezeieşti. Prin trăsătura aceasta ea se
deosebeşte de căldurile sufleteşti şi de cele tru­
peşti ca cerul de pământ.
Simţământul căldurii duhovniceşti este adu­
nat (concentrat), simplu şi unitar, dar ea se al­
cătuieşte din multe mişcări duhovniceşti, la fel
cum raza soarelui se alcătuieşte prin unirea ce­
lor şapte raze de curcubeu. în ea se află evlavia,
frângerea inimii, umilinţa, căderea înaintea lui
Dumnezeu, închinarea, râvna cea sfântă, iubirea
de Dumnezeu. Toate aceste simţăminte duhov­
niceşti nu se statornicesc în inimă deodată: nici
căldura duhovnicească nu devine deodată bun
al inimii noastre.
Atâta timp cât căldura duhovnicească nu de­
vine stare statornică a inimii, ea vine şi pleacă.
Ea vine fie de la sine, ca oaspete ceresc, fie este
rod al exerciţiilor duhovniceşti - al citirii, cuge­
tării la cele sfinte, rugăciunii, lepădării de sine şi
facerii de bine. Pleacă atunci când luarea-amin-
te se abate de la cele duhovniceşti, iar în urma
ei şi inima gustă şi se îndulceşte de ceva nedu­
hovnicesc. Prin aceasta, căldura duhovnicească
se stinge aşa cum stinge apa focul.
Vrei să păstrezi această căldură duhovniceas­
că în inimă? Rămâi cu luarea-aminte înăuntrul
tău şi stai înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune
 AKEEHA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII
1
în inima ta; nu te trândăvi şi n u îngădui ca g%
duriJe sa rătăcească împrăştiate , nu lăsa în im.
mă cu vreun lucru su fle te sc şi trupesc| taie în­
dată odraslele grijii d e m ulte, păzeşte râvna vie
pentru a plăcea lui D u m n ezeu şi pentru mântu­
irea sufletului, ia r în treburile lumeşti păstrează
o rânduială chibzuită, îndreptându-le spre sco­
pul tău de căpetenie, şi atunci când fad un lu­
cru nu-d împovăra gândurile cu grija de multe.
Adaug însă: când vei recunoaşte această căldu­
răr nu vei putea să nu te strădui s-o păstrezi; stră- I
duindu-te, vei folosi mijloacele potrivite pentru t
aceasta; folosindu-le, vei vedea cum îţi este mai j
la îndemână să îţi păstrezi căldura. Dacă te vei .
apuca de această lucrare cu chibzuinţă, căldura
duhovnicească ji se va face povăţuitoare de nă- |
dejde, învăţându-te cum să rânduieşti cele lăun- ?
trice ale tale şi cum să te porţi în privinţa lucrun- j
lor dinafară şi în toate ca s-o păstrezi.
Pe cât de dulce este căldura duhovnicească în
inimă, pe atât de amară şi chinuitoare este pleca- j
rea ei. Ea pleacă, precum am spus, atund când ,
luarea-aminte şi inima se abat de la cele duhov-
ni ceşti către cele neduhovniceşti. Prin aceasta se
înţelege nu neapărat ceva păcătos, fiindcă cel ce
a gustat din căldura duhovnicească nu mai are
poftă d e asta, d toate cele sufletesc-trupeşti, de­
şarte, pământeşti, zidite. îndată ce luarea-am in­
te s e abate către acestea, căldură duhovnicească
sca d e îndată - iar când şi inima se lipeşte de ele,

ggmâSk
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIMĂRII

căldura pleacă pe de-a-ntregul şi lasă în urma sa

răceală faţă de toate cele dumnezeieşti şi de Dum­
nezeu însuşi, răceală însoţită de nepăsare faţă de
toate lucrările şi îndeletnicirile duhovniceşti de
care se ţinea omul pentru a păstra această căldu­
ră. La cel care îşi vine îndată în fire şi se grăbeş­
te să se întoarcă la rânduiala sa cea obişnuită, ca­
re pricinuieşte căldura duhovnicească, aceasta se
întoarce mai devreme sau mai târziu —dar dacă
dneva nu ia seama şi, din împrăştiere şi nădăjdu-
ire în sine, îşi îngăduie să zăbovească de bunăvo­
ie în această atmosferă aducătoare de răceală (şi
cu atât mai mult dacă şi cu fapta îşi va face gustu­
rile neduhovniceşti care răsar atunci), însăşi râv­
na pentru viaţa duhovnicească se va clătina, ba
chiar va pieri cu totul. Iar dacă va pieri, înseamnă
că omul se află în pragul căderii în păcatele pe ca­
re obişnuia să le facă mai înainte, care nid nu vor
întârzia să vină asupra celui nepăsător. Cel ce îşi
vine în fire se întoarce însă cu uşurinţă şi de aid
la rânduiala sa duhovnicească.
Aşa se petrece întotdeauna rădrea; ea se în­
tâmplă din vina noastră, şi anume din slăbirea
luării-aminte la noi înşine şi a privegherii, fie din
pridna smintelilor lumeşti care îl înconjoară pe
ostenitor (atund când amăgirile lumii lucrea­
ză îmbătător, răpindu-1 pe om din sine), fie din
pridna curselor vrăjmaşului, care caută să-l mo­
mească pe om dinlăuntru în afară, lucru pe ca­
re îl £ j^ ^ £ s c câteodată, amestecând cu mişcă-
 AKEDIA, FATA DUHOVNICEASCA A

rile fireşti ale în ch ip u irii şi ch ip u rile lor, foar

atrăgătoare, uneori lu crân d în tr-u n anume chi'
şi asupra trupului. O rica re a r fi în să pricina, k
crarea răcirii în cep e p rin ieşirea dinlăuntru a k
ării-aminte, şi în con tin u are se statorniceşte prin
lipirea inimii de ceva - la în c e p u t d e ceva deşert
apoi de ceva pătim aş şi p ăcăto s. Şi de aceasta vi.
novat este totdeauna om ul în su şi, fiindcă nici Iu-
mea, nid diavolul nu fac siln icie libertăţii, ci nu­
mai o ispitesc.
Rădrea se întâm plă şi de la har. Adevărata căl­
dură duhovnicească este rod al adăstării harului
în inimă. Când se pogoară harul, în inimă este
cald, iar când el pleacă se face rece. P lea că harul
şi atund când omul iese singur în afară la lucruri
necuvenite - iar această plecare este şi se numeş­
te „pedepsitoare", spre învăţătură de m inte.
Uneori însă harul pleacă singur, pentru a ajuta
la sporirea duhovnicească a robilor lui Dumnezeu
- şi atund plecarea aceasta este şi se num eşte „po
văţuitoare". Urmarea este însă şi atund aceeaşi:
rădrea, simţământul pustietăţii în inimă, fiin dcă a
plecat Oaspetele. Deosebirea între aceste două ră­
celi este că răceala vinovată slăbeşte însăşi râvna
pentru viaţa duhovnicească, pe când rădrea care
urm ează p ă ră sim povăţuitoare de către har ap rin ­
d e şi m a i m u lt râvna aceasta, lucru care şi alcătu ­
ie ş t e u n u l d in scopurile părăsirii povăţuitoare
în c h i p povăţuitar, harul lui Dumnezeu pleacă
d e la o m p e n t r u p ricin ile următoare: ca să apriri

70
 a k e d ia , f a ţ a D U H O VNICEASCĂ A DEPRIMAR if

■ dă râvna slăbită uneori de petrecerea îndelungată

■ în tihnă sau întristare, ca om ul să ia seam a cu mai
■ multă luare-aminte şi să se depărteze de interese-
I le şi îndeletnicirile care nu ţin nem ijlocit de viaţa
I plăcută lui Dum nezeu şi nu îşi au sfârşitul în El;
I ca să refacă în om, cu şi mai m are putere, conşti-
I inţa şi simţirea faptului că tot ce e bun în noi este
I rodul harului dumnezeiesc; ca pe viitor să preţu-
I im şi mai m ult darurile dumnezeieşti, să ne în-
I grijim cu mai multă râvnă pentru păstrarea lor şi
să avem mai adâncă sm erenie; ca să ne încredin­
ţăm neprefăcut în m âinile Purtării de grijă dum­
nezeieşti, cu cea mai deplină lepădare de sine şi
deşertare de sine; ca să nu ne lipim cu inim a de
desfătările duhovniceşti în sine, îm părţindu-ne
astfel inima atunci când Dumnezeu vrea ca ea să
fie numai a Lui; ca şi atund când harul dumne­
zeiesc lucrează în noi să nu ne lăsăm pe tânjeală,
d să lucrăm neadormit pe calea lui Dumnezeu,
încordând u-ne toate puterile, pe care Dumnezeu
tocmai pentru aceasta ni le-a şi dat.
Astfel, şi atund când rădrea vine din părăsi­
rea povăţuitoare de către harul lui Dumnezeu,
pricina eşti chiar tu, pentru că harul lui Dum ne­
zeu, deşi pleacă singur, o face datorită ţie. Aşa­
dar, când simţi în tine răceală faţă de lucrurile şi
îndeletnidrile duhovniceşti şi faţă de tot ce es­
te dumnezeiesc, intră în tine însuţi şi cercetează
din ce pridnă s-a întâm plat asta, şi dacă e vina
ta, grăbeşte-te s-o îndepărtezi şi s-o ştergi, râv-

■ I 71
 akedia , faţa d u h o v n ic e a s c a a d epr im a r ă

n i n d nu pentru recăpătarea desfătărilor duhov­

niceşti, ci pentru nimicirea în tine însuţi a tot ce

este necuvenit şi neplăcut lui Dum nezeu.
Dacă nu vei vedea în tine nim ic de felul acesta,
supune-te voii lui Dumnezeu, zicându-ţi: „Aşa a
judecat Dumnezeu; facă-se voia Ta, Doamne, asu­
pra mea, neputinciosului, care nim ic nu merit1"
Iar după aceea rabdă şi aşteaptă, fără să-ţi îngă­
dui nicidecum să te abaţi de la rânduiala obişnu­
ită a vieţii tale duhovniceşti, a lucrărilor şi înde­
letnicirilor tale duhovniceşti; biruie lipsa de gust
pentru cele duhovniceşti care s-a abătut asupra
ta, silindu-te spre ele fără să iei am inte la gându­
rile care încearcă să te fure de la osteneala aceasta
insuflându-ţi că este o îndeletnicire neroditoare;
bea cu râvnă paharul acesta amar, z ic â n d către
Domnul: „Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi
nu ţine mila Ta departe de mine", şi însufleţeş-
te-te spre aceasta cu credinţa că acest p a h a r ţi-a
fost dat de iubirea dumnezeiască, ce voieşte pen­
tru tine o mai mare desăvârşire duhovniceasca.
Nu numai pe Tabor să mergi cu bucurie în ur­
ma Domnului, ci şi pe Golgota, adică nu numai
atunci când simţi înlăuntrul tău lumina dumne-
z eiea sc ă şi mângâierile şi bucuria duhovnicească,
d şi atunci când năvălesc asupra ta akedia, întu­
necarea, n ecazu rile, mâhnirile şi amărăciunile, pe
c a r e u n eo ri su fletu l are a le gusta de pe urma isp i­
te lo r d ia v o leşti dinlăuntru şi dinafară. Chiar dacă
ră c e a la a c ea s ta e însoţită d e asemenea întunecare
 AKEDIA, FAŢA DU H O VN ICEA SCĂ A DEPRIM Ă RII

şi tulburare încât nu mai ştii ce să fad şi încotro

să te îndrepţi, nid atund să nu te temi, d rămâi
neclintit în rânduiala ta, ţinându-te cu supunere
pe această cruce, alungând departe de tine orice
mângâiere pământească cu care te vor îmbia, cu
insuflarea vrăjmaşului, lumea sau trupul. Strădu-
ieşte-te, de asemenea, să-ţi ascunzi neputinţa şi
akedia aceasta de toată lumea, fără să te plângi
de greutatea trimisă asupra ta, d mai degrabă ca­
ută învăţătură cum să scapi de ea pe viitor, iar pe
aceasta de acum rabd-o cu seninătate atâta timp
cât va place lui Dumnezeu să te ţină în ea.
Iar rugădunile tale, împărtăşirea şi celelalte
îndeletniciri duhovniceşti continuă să le săvâr­
şeşti ca de obicei, dar nu pentru a primi desfătări
duhovniceşti, nu pentru a fi luat de pe crucea de
acum, d ca să ţi se dăruiască puterea de a ră­
mâne cu seninătate pe ea, întru slava lui Hristos
Domnul, Care S-a răstignit pentru noi, şi să tră­
ieşti şi să lucrezi întotdeauna aşa cum place Lui.
Dacă uneori nu poţi, în starea aceasta, să te
rogi şi să rămâi în cugetări bune, ca de obicei,
din pridna marii akedii, întunecări şi tulburări a
mintii, fă toate acestea aşa cum poţi, însă fără le­
nevie şi fără să te laşi pe tânjeală - şi Dumnezeu
va primi ca desăvârşit, potrivit dorinţei, căutării
şi silinţei tale, ceea ce tu nu poţi plini desăvârşit
cu fapta. Rămâi în această dorinţă, căutare şi si­
linţă, şi vei vedea minunate roade: însufleţire şi
putere ce îţi vor umple sufletul.

73
 AKEDIA, FAŢA D U H O VN ICEA SCĂ A D EPRIM Ă RII

Iţi voi da acum pildă cum se cuvine să strigi

către Dumnezeu in vremea unei asemenea întu­
necări a minţii tale. Pentru ce eşti mâhnit; suflete
al meu, şi pentru ce mă tulburi? N ădăjduieşte întru
Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El, m ântuirea fe ţei m ele
şi Dumnezeul meu (Ps. 42,6-7). Pentru ce, Doamne,
stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vrem e de
necaz? (Ps. 9,21). Nu mă lăsa, Doamne D um nezeul
meu, nu te depărta de la mine (Ps. 37,21).
Adu-ţi aminte rugăciunea cu care, la insufla-
rea lui Dumnezeu, se ruga Sara, soţia iubită a lui
Tobie, în vremea necazului său, şi pe aceasta s-o
foloseşti, strigând cu glas viu: „Bine ştie oricine
slujeşte Ţie, Doamne, că viaţa aceasta, dacă va fi
sub ispite, se încununează, şi dacă întru necazuri
va fi, va căpăta izbăvire, şi nici în stricăciune nu
va trece, cu mila Ta. Tu nu Te bucuri de pierzania
noastră, ci după vifore şi furtună Tu dai senin, şi
după plâns şi lacrimi verşi bucurie. Fie numele
Tău binecuvântat în veci, Dumnezeul lui Israil!"
Adu-ţi aminte şi de Hristos Domnul, Care în
grădina Ghetsimani şi pe Cruce, din pricina ne­
măsuratelor pătimiri, S-a simţit părăsit de Tatăl
Său Cel ceresc - şi simţindu-te pe cruce, strigă
din inimă cu cuvintele Lui: „Doamne, facă-se
voia Ta! Fie nu cum voiesc eu, ci cum Tu voieşti!
(v. Mt. 2 6 ,39)".
Dacă vei face aşa, răbdarea ta şi rugăciunea ta
se vor sui înaintea feţei lui Dumnezeu ca o flacă­
ră a jertfei inimii tale - şi prin aceasta vei da măr-
 I, L / u n ^ v iN ie tA S C A A U b lJK iM A R ir

I turie că eşti preaplin de voinţa vie să urmezi lui

I Hristos Domnul cu iubire tare ca moartea, pur-
I tându-ţi crucea pe umeri pe orice cărare pe care
I El te-ar chema la Sine. Iată adevărata viaţă după
I Dumnezeu! A-L dori şi a-L căuta pe D um nezeu
I de dragul lui Dum nezeu, şi a-L avea şi a-L gusta
I în măsura în care voieşte El.
Dacă oamenii ar păşi pe calea vieţii după
Dumnezeu cu această aşezare sufletească, m ăsu­
rând u-şi izbânzile după statornicia ei, nu după
I cum vin desfătările şi m ângâierile d uhovniceşti,
nu s-ar înşela atât de uşor n id singu ri, nici prin
cursele vrăjmaşului, şi nu s-ar chinui fără d e fo­
los, uneori până la cârtire, atu nci când li se în ­
tâmplă uscăciune şi răceală, ba ch iar akedie, ci,
dimpotrivă, le-ar prim i cu recunoştin ţă şi ar răb­
da cu încredinţarea că în tru cât aşa vrea D um ne­
zeu, acestea li s-au în tâm p lat sp re binele lor şi,
nebăgându-le în seam ă, cu m ai m are râvnă şi cu
mai m are lepădare şi silire de sine ar continua
să meargă pe calea vieţii plăcute lui D um nezeu,
după toate rânduielile statornicite ale acesteia.
Se întâm plă câteodată ca atunci când sufletul
se chinuie într-o răceală ca aceasta, într-o asem e­
nea lipsă de gust faţă de tot ce este duhovnicesc,
vrăjm aşul să năvălească m ai cu putere, stârnind
gânduri rele, m işcări ruşinoase şi vise înşelătoa­
re. Scopul lui este ca om ul, lăsându-se pradă des­
curajării în urm a sim ţăm ântului părăsirii de că­
tre Dum nezeu, să cadă pe tânjeală şi să se aplece

75
..Jm .
 AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

către vreo patimă, căci după aceasta îi este deja

uşor să-l tragă iarăşi în vârtejul vieţii păcătoase.
Ştiind aceasta, să stai neclintit. Valurile păcatelor
n-au decât să se dezlănţuie în ju ru l inimii; atâta
timp cât nu vrei păcatul şi d oreşti să rămâi cre­
dincios lui Dumnezeu, corăbioara ta e întreagă.
Harul lui Dumnezeu a luat de la tine mângâ­
ierile sale, dar el este aproape de tine, şi te ve­
ghează, şi nu te va lăsa fără ajutor atâta timp
cât voinţa ta va rămâne de partea binelui. Stai,
ded, neclintit, însufleţindu-te cu încredinţarea
că această furtună va trece repede, iar odată cu
ea vor lua sfârşit şi akedia, şi uscăciunea ta. Sa
crezi că venirea lor a fost îngăduită spre folosul
tău, fiindcă răbdând această vrem e de ispită vei
ieşi din ea cu o mai m are cunoaştere a neputin­
ţei tale, cu o mai mare sm erenie şi cu o mai mare
încredere în ajutorul lui Dumnezeu, care este în­
totdeauna pregătit pentru tine.
 ^ IVAN ILIN
Grija1
lnH
dS ,

îauiia
D acă am p u te a să scă p ă m d e griji ! D acă am
putea trăi fără n ici o g rijă ! D a r aceasta, din p ăca­
te, este cu n e p u tin ţă ...
D ar d e ce e ste cu n e p u tin ţă ? T rebu ie d o a r să
biruim g rija! P en tru a ce a sta n u n e treb u ie d ecât
puţină lib e rta te d u h o v n ic e a sc ă !
O m uJ n u e s te n ic io d a tă m u lţu m it p â n ă la
capăt. In e l a p a r m e re u n ă z u in ţe n o i, se în g ră ­
m ăd esc to td e a u n a d o rin ţe n o i şi n e cesită ţi noi.
A ju n g e s ă p r i v e a s c ă în v iito r sa u să s e g â n d ea scă
la „ m â in e -p o im â in e ", şi î n c e p s ă c re a scă fu rtu ­
nos n e g h i n e le g r ijilo r . F ii n d c ă v iito ru l e ste în to t­
deauna a s c u n s în c e a ţ ă , şi c in e ş tie c e m ă a şte a p ­
tă m â in e - p o i m â i n e ?
Iar în lum ea individualismului şi
enţei burgheze, u n d e fiecare se gândeşte la sine
şi doar la sine, u n d e n im en i nu se gândeşte Ia ce­
lălalt, u n d e toţi cei d in ju r fac p e stăpânii cu o atât
1Extrase din cartea Scrutez viaţa.
 adep^imAku

d e in fe rn a lă cruzim e, acolo sistem de viaţă devi­

n e incertitu d inea, iar întâm plarea neplăcută, ne­
aştep tată, a j u n g e stăpân al vieţii de zi cu zi şi se
m etam orfozează în nem ulţum ire şi deprimare.
G rija n e ţine pe toţi în ghearele sale. Ca guno­
iu l d e p e strad ă când îl în şfa că şi îl poartă o pala
d e vânt, ea intră la noi p e fereastra deschisă a vii­
torului. A şa a fo st totdeau na, aşa va fi totdeauna.
C e poţi „b iru i" aici?
V iitoru l răm âne, răm ân şi necesităţile, şi in­
certitud inea nu d ispare.
Iată că a fo st d em ascată definitiv şi marea în­
şelăciu n e a com u n ism u lu i, căci încercarea lui de
a în lătu ra in certitu d in ea, d e a-i asigura material
p e toţi şi d e a sa tisfa ce to ate necesităţile a creat
e x a ct op u su l. N icio d ată şi nicăieri, decât sub ju­
gul acestei d em en ţe centralizate, nu a existat o
in certitu d in e g e n era lă a tâ t d e îngrozitoare, o să-
ră cie g e n era lă a tâ t d e nem aiauzită, o povară atât I
d e a p ă să to a re a lip su rilo r. N um ai în sensul aces­
ta e l îi „ a s ig u ră " p e toţi: îi îneacă pe toţi într-o ]
„ g rijă e p u iz a n tă ", c e se transform ă uneori în pe- a
sim ism n a ţio n a l şi in cu ra b ilă deprimare.
P e scu rt, tre b u ie să n e îm păcăm cu „incertita-1
d in e a ", c u „ n e v o ia " şi „ v iito ru l". Dar pentru afel
în d u ra , tre b u ie să le b iru im . C u ce să începem? |
Se în c e p e c u v iito ru l: să î i în to a r c e m
Ie. Se c a u tă m â n g â ie re î n trecut, î n netrecător, fe ■
v e ş n ic ie — ş i n u d o a r contem plativ d şi M
M in u n atu l tr e c u t a l P a triei tale, al Popo ui 1
 A KBD IA , FAŢA DUHOVNUXASC Λ A OKI'KIM ΑΚ

oare nu ţi-e d rag? Trecutul m a r e ai altor popoa­

re şi ţări nu îţi spu n e ,o a r e , n
al m işcării co n stela ţiilo r d e a c o lo , d e su s, cronica
trecutului p la n etei n o a stre, istoria lumii anim ale
şi v eg eta le —a ce a s tă b o g ă ţ ie a zidirii dum neze­
ieşti/ care a ştea p tă să o observi şi s-o cercetezi/ te
va scăpa d e grija c e te a p u să .
O rice o p e r ă s p le n d id ă de artă, orice proble­
mă matematică e în afara timpului şi te sm ulge
din viitorul plin d e temeri şi griji, îţi dă linişte şi
odihnă.
Iar ceea ce te va vindeca n egreşit de griji şi
de deprimare este: tinde-ţi privirea în sus, către
Dumnezeu, şi vei dobândi veşnicia...
 Despre cauzele
bolilor duhovniceşti şi trupeşti1

Înţeleptul a zis că dacă cineva păcătuieşte îm­

potriva Ziditorului său va cădea în mâinile doc­
torului (v. Sir. 38,15).
Cauzele bolilor pot fi de multe feluri. Ele pot
fi pur trupeşti, evidente, cum ar ti de pildă beţia
- cauza cirozei hepatice - sau lipsa de moderaţie
îrt alimentaţie - sursă a dereglării multor siste­
m e ale organismului, şi aşa mai departe. „ Bolile
care vin din nepăsare şi neorânduială urmează
acestora în chip firesc", scrie Cuviosul Varsanu-
jfie cel Mare.
Există însă şi cauze nevăzute. Pentru ce a fost
lovită d e lepră Mariam, sora lui Moise? Penru ce
a fost lovit d e aceeaşi boală Ghiezi, ucenicul Pro-
rocului Elisei; pentru ce se îmbolnăveau şi chiar
m ureau mulţi dintre corintenii cărora le scria
1 Extrase din culegerea în ajutorul celor care se pregătesc
pentru spovedanie.

110
 akedia , faţa d u h o v n i c e a s c ă a d e p r im ă r i i

Apostolul Pavel? Scriptura ne descoperă cauzele

acestor boli. Mariam a cârtit împotriva lui Moise,
şi Dumnezeu a lovit-o cu lepră (v. Numeri. 12,
10). Ghiezi, care l-a lăsat pradă iubirii de arginţi,
l-a minţit pe învăţătorul său, pe proroc, şi pen­
tru aceasta a fost lovit de Dumnezeu cu aceeaşi
lepră de care, prin rugăciunea prorocului, toc­
mai se vindecase în chip minunat căpetenia siri­
ană Naaman (v. IV Regi 5, 27). Potrivit mărturi­
ei apostolului, între corinteni mulţi erau slabi şi
bolnavi deoarece se împărtăşeau cu nevrednicie
de Sfintele Taine (cf. I Cor. 11,30).
De obicei, suntem prea puţin atenţi la newînşi­
neşi la păcatele noastre, cu care îl jignim pe Dum­
nezeu şi atragem asupra noastră dreapta Lui mâ­
nie. Prin bolile trupului, Dumnezeu vrea ori să ne
curăţească, ori să ne ferească de bolile sufleteşti.
De aceea, atunci când ne îmbolnăvim trebuie să
ne gândim care sunt păcatele pentru care boala
ne-a fost trimisă (bineînţeles, acest sfat este apli­
cabil în cazul bolii care ni se întâmplă chiar nouă,
nu aproapelui, întrucât în acest din urmă caz este
uşor să cădem în gravul păcat al osândirii).
Inima este tristă: nu cumva pentru că a fost iz­
vor de păcate şi se hrănea cu păcate?
Ne doare capul, şi durerea nu ne dă pace: nu
cumva pentru că acesta era sălaş de gânduri şi
planuri rele şi se îndeletnicea mult prea puţin cu
evlavioasa cugetare la Dumnezeu şi la îndatori-
rile omului faţă de EI?
 AKEDIA, FAŢA D U H O VN IC EA SC A A DEPRIMĂRII

Slăbeşte vederea: nu cumva pentru că ochii se

închideau atât de des atunci când ar fi trebuit să
se deschidă, şi se deschideau atunci când ar fi
trebuit să rămână închişi? Nu cumva pentru că
s-au amăgit şi au fost orbiţi de strălucirea deşar­
tă, au privit cu trufie, i-au dispreţuit pe cei săraci
şi pe cei necăjiţi, pentru că au contemplat prea
puţin măreţia şi armonia lucrurilor lui Dumne­
zeu ca să vadă în ele frumuseţea cea nezidită a
Făcătorului şi nemărginita măreţie a Preaînaltu-
lui Dumnezeu?
Urechea doare şi auzim prost: nu cumva pen­
tru că urechile au fost atât de des neatente la gla­
sul lui Dumnezeu, care din toate părţile chea­
mă omul pe calea mântuirii şi, dimpotrivă, s-au
deschis pentru cuvintele de linguşire şi amăgire,
s-au întors către farmecul deşertăciunii lumeşti?
Mâinile au slăbit şi tremură: nu cumva pentru
că ele n-au fost statornice în lucrarea binelui şi
s-au întins deseori spre lucrurile nedreptăţii?
Picioarele se clatină şi se poticnesc: nu cumva
pentru că omul s-a depărtat ades de la calea po­
runcilor lui Hristos şi a umblat pe drumurile în­
fundate ale păcatului?
Tot trupul suferă: nu cumva pentru că în el a
împărăţit păcatul, care l-a făcut rob poftelor sale?
O r ic a re a r fi ca u z e le bolilor noastre, ele n e a d u c
a m in te în to td e a u n a d e păcatele pe care le-am fă ­
c u t fa ţă d e D u m n e z e u , insuflându-ne gândul d e
a n e în to a r c e la El cu p o că in ţă nem indnoasă.
 a k e d ia , f a ţ a d u h o v n i c e a s c a a d e p r i m ă r i i

„De tine depinde să fii nepăsător sau să tră­

ieşti necurat şi să cazi în boală până când te vei
aduce în rânduiala cuvenită. Prin pocăinţă te
poţi izbăvi de bolile pedepsitoare", scrie Cuvio­
sul Varsanufie cel Mare.
Venind la regele Iezechia, care se îmbolnăvi­
se şi era p e moarte, Prorocul Isaia i-a zis: aşa zice
Domnul: „Pune rănduială în casa ta, că nu vei mai
trăi, ci vei muri (Is. 38, 1). Auzind o sentinţă atât
de grea, regele s-a rugat Domnului: şi s-a rugat
Domnului... şi a plâns Ezechiafoarte. Şi afost cuvân­
tul Domnului către Isaia, zicând: „Du-te şi spune lui
Iezechia: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Da­
vid, tatăl tău: ascultat-am rugăciunea ta, văzut-am
lacrimile tale; iată, voi adăuga la viaţa ta încă cinci­
sprezece ani" (Is. 38, 2-5). Aşa ia Domnul aminte
cu milostivire la rugăciunile pline de smerenie şi
de frângerea inimii pentru păcate, fiindcă aproa­
pe este Domnul de toţi cei umiliţi la inimă, şi pe cei
smeriţi cu duhul îi va mântui (Ps. 33,17).
Iată şi alte cazuri când hotărârea neclintită de
a părăsi păcatul a dus la vindecarea de boală.
In timpul Sfântului loan Gură de Aur, o fe­
meie a suferit foarte multă vreme de o boală in­
curabilă, şi doctorii nu au putut să o ajute cu ni­
mic. Atund, ea şi-a rugat soţul s-o ducă la Sfân­
tul loan, cu credinţa că acesta o va vindeca. Soţul
a împlinit rugămintea femeii, a dus-o la mănăs­
tire şi a lăsat-o la poartă, iar el s-a dus la sfânt. La
rugămintea lui, Gură de Aur a răspuns: „Du-te şi

113
 AKED IA, FAŢA D U H O V N IC EA SC Ă A D EPRIM Ă RII

spune-i soţiei tale să se lase d e n ăravu l ei cel rău

şi să împartă m ilostenie săracilor, să se roage cu
râvnă, să se păzească în în frân are şi în post când
sunt praznice, şi atunci D u m n ezeu îi va da vin­
decare." Soţul i-a transm is fem eii cu vintele aces­
tea, şi ea a strigat: „Voi îm p lin i totul pân ă la ul­
tima răsuflare!" Bărbatul s-a în to rs la sfân t şi i-a
povestit despre făgăduiala soţiei sale. „Mergeţi
cu pace, Dum nezeu a v in d ecat-o d eja p e femeia
ta", i-a zis sfântul - şi, într-ad evăr, cân d omul a
ieşit şi-a văzut soţia întru totu l săn ă to a să .
In Novgorod, în vremea arhiepiscopului Iov, a
început o molimă; poporul murea pe capete, şi ar­
hiepiscopul le-a spus tuturor că Dumnezeu a tri­
mis acea cumplită boală pentru păcatele nepocă­
ite. Oamenii au strigat că vor să se pocăiască; s-a
făcut slujbă, toţi I-au făgăduit lui Dumnezeu că
nu vor mai păcătui, şi molima a încetat. Nimeni
n-a mai murit, iar dne era bolnav s-a tămăduit.
 CUVIOSUL
AM BROZIE DE LA Ο ΡΏ Ν A

Cum să biru im m oleşirea şi akedia1

La sfatul lui N., v-aţi adresat în scris ticăloşi­

ei mele, explicându-vă situaţia, însă nu limpede
până la capăt. Necunoscând bine împrejurările
în care vă aflaţi şi nid aşezarea dumneavoastră
sufletească, vă voi răspunde pe cât pot să pricep
din scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o.
Scrieţi: „Sufăr grav de pe urma unei slăbiduni
^sufleteşti şi trupeşti, ce mă înstrăinează de toate
jbucuriile şi legăturile lumeşti, chiar şi de lucruri-
lle ce ţin de datorie. Nu am nădejde în viitor. Nu-
pnai rugăciunea stăruitoare către Dumnezeu mă
Susţine, cu rugădunile fericitului stareţ, părinte­
le Serafim din Sarov, de care sunt profund lega­
tă sufleteşte. Uneori suferinţele mele ajung însă
la o asemenea măsură, încât deznădăjduiesc cu
totul. Vă descopăr puţinătatea mea de suflet: nu
mai am putere să rabd."
Răspuns la o scrisoare.
 AKEDIA, FAŢA D U H O VN ICEA SCA A DEPRIMĂRII

Cele cuprinse în scrisoarea dumneavoastră

vădesc o aşezare sufletească împărţită. Ceea ce
spuneţi, că numai rugăciunea stăruitoare către
Dumnezeu vă sprijină, arata că sunteţi o creşti­
nă râvnitoare. Pe de altă parte, zicând că boala
sufletească şi trupească vă înstrăinează de toate
bucuriile şi legăturile lumeşti, vă daţi în vileag
iubirea de lume. Ar fi trebuit să ştiţi însă, din în­
văţătura Evangheliei, că nim eni nu poate să slu­
jească la doi domni, căci sau pe unul îl va uri şi pe
celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celă­
lalt îl va dispreţui; nu puteţi să slu jiţi lui Dumne­
zeu şi lui mamona (M t 6, 24). Aşadar trebuie să
alegeţi: fie să căutaţi satisfacţiile lumeşti şi bucu­
riile pământeşti, fie să căutaţi doar mângâierea
şi bucuria ce vor veni de la Domnul la vremea
potrivită, până atunci îngrijindu-vă să trăiţi creş­
tineşte, potrivit sfintelor şi de viaţă făcătoarelor
Lui porunci. Pentru lume este nevoie însă de oa­
meni sănătoşi, iar dumneavoastră aţi arătat că
sunteţi bolnavă cu trupul. Pe deasupra, bucurii­
le pământeşti sunt degrab trecătoare şi mângâie­
rile lumeşti nu sunt întotdeauna de nădejde, te­
meinice, ci sunt în cea mai mare parte amăgitoa­
re. Sfântul Dimitrie al Rostovului scrie că lumea
mincinoasă ne făgăduieşte plăceri, dar ne dă ne­
cazuri, şi nevoi, şi nenorociri; făgăduieşte aur, şi
dă noroi. Aşadar mai temeinic şi mai de nădej­
d e lucru este a căuta mângâieri şi bucuri doar în
Domnul, m ai ales pentru cei care nu strălucesc
cu sănătatea trupească şi bărbăţia sufletească
 a k e d ia , fa ţ a d u h o v n i c e a s c ă a d e p r im ă r i i

Domnul spune în Evanghelie: învăţaţi-vă de la

Mine, că sunt blâ n d ş i smerit cu inima, şi veţi afla
odihnă sufletelor v o astre. Şi dacă vă v eţi apuca să
urmaţi astfel Domnului, silindu-vă să vă lăsaţi
de orice pretenţii egoiste, potrivite obiceiurilor
şi cuviinţei lumii, veţi putea, fără îndoială, să
purcedeţi pe cărarea creştinească, ce duce la sta­
rea împăcată şi liniştită a sufletului. Dacă vă veţi
sili, potrivit învăţăturii evanghelice, să vă sme­
riţi, atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, puţin câ­
te puţin, se vor depărta de la dumneavoastră ne­
răbdarea şi puţinătatea de suflet. întrucât aveţi
mare credinţă în fericitul stareţ, părintele Sera­
fim, cădeţi la Domnul ca pentru rugăciunile lui
să vă arate mila Sa. Aflaţi, de asemenea, scăpare
la Ocrotitoarea noastră, a tuturor, la Preasfânta
Fecioară de Dumnezeu Născătoare, rugându-vă
ei cu rugăciunea pe care o cântă mereu Biseri­
ca: „Mi se bolnăveşte trupul, slăbeşte şi sufletul
meu: la tine scap, ceea ce eşti plină de har; nă­
dejdea celor fără de nădejde, tu îmi ajută/' Dacă
aveţi timp, v-aş sfătui să citiţi tot acest canon al
Maicii lui Dumnezeu, pe care credincioşii îl cân­
tă în orice necaz sufletesc şi care începe aşa: „De
multe ispite fiind cuprins" - iar dacă aveţi osâr­
die, după cântarea a şasea puteţi adăuga acatis­
tul „Bucuria tuturor necăjiţilor". Cred însă că în
împrejurările dumneavoastră dinafară şi dinlă­
untru lucrul de căpetenie este să vă cercetaţi cu
ii«A^-aminte şi cu de-amănuntul viaţa, începând
 ΛΚΜίΙΛ, I'AfA f JlJM OVNlt'IM flt
Λ A 1, η·’ΜΙΜΑ«||

cu anii d e care puteţi să vă amintiţi: iar nPnlr

faci· mai bine şi mai fără grey acest lucru, vă „#/
tulescsă citiţi cu luare-amintt* M ărtu risirea decr
din ţi ortodoxă a lui Petru Movilă, precum şi Ci}r
tea avei Dorotei, care pe bună dreptate este nu­
mită „oglinda sufletului".
După ce vă veţi fi cercetat temeinic viaţa, veţi
avea nevoie să găsiţi un duhovnic mai încercat,
căruia să-i puteţi mărturisi cu credinţă tot ce e de
mărturisit şi care să vă poată da doctoria duhov­
nicească potrivită.
Iată că ceea ce puteam să vă zic, potrivit pu­
ţinei mele priceperi, v-am şi scris, aşa cum înţe­
leg eu. Domnul, Cel atotbun, Care vrea ca toţi să se
mântuiască şi întru cunoştinţa adevărului să vină, să
vă mţelepţească aşa cum ştie şi să lum ineze ini­
ma dumneavoastră spre tot ce este folositor pen­
tru suflet şi mântuitor, pentru rugăciunile Prea­
curatei Sale Maid, nădejdii noastre ne-ruşinate,
şi pentru rugădunile feridtului stareţ, părinte­
lui Serafim, a cărui pomenire o cinstiţi atât de
adânc
Era să uit să vă spun despre deznădejde, pe
care Sfântul loan Scărarul o socoteşte a fi m ai rău
decât oricare alt păcat. Pentru orice p ăcat om ul
se poate pocăi, luând hotărârea nestrăm utată de
a nu se mai întoarce la el, şi în felul acesta poate
primi iertare şi milă de la Domnul - pe când cel
deznădăjduit ce poate face şi ce poate primi? Cu
adevărat, deznădejdea este mai rea decât toate

16 2
 NH HAIK A A UM'HIMAHII

r/ /icein că, intr-adevăr, o m u l şu ieră câ-

μ . ! - (i)ärte, foarte mult - insä puţini aunt cei
* huferâ ea Iov col d rep t. Cea m ai m are p a r­
celor ce suferă sunt supuşi su ferin ţelor ca
unor urmări fie ale g â n d u rilo r şi p ărerilor g re­
şite, fie ale faptelor greşite. Pentru ei este insă şi
cuvântul mângâietor al ap ostolu lu i: p e cine iubeş­
te Domnul, //ceartă, şi bate pe tot fiu l p e care îl pri­
meşte (Evr. 12, 6).
Mai ziceţi: „Nu am n ă d ejd e în viitor." Nu ştiu
ce vreţi să spuneţi cu asta. Dacă este vorba d e
viaţa păm ântească, să ştiţi că p e viitor nu numai
dum neavoastră^ ci nim eni nu p o a te pu n e tem ei.
Cuvântul „ v iito r" priveşte în înţelesul propriu
viaţa viitoare, veşnică, nesfârşită. Pentru cel ce se
îngrijeşte de acest viito r, acesta va fi statornic şi
nu se va schimba n icio d ată. A colo este atât pen­
tru dumneavoastră, cât şi pentru ceilalţi creştini,
tot Raiul, cu toate desfătările curate, şi m ulte alte
fericite locaşuri su n t la Tatăl C eresc. C ine vrea să
îşi aranjeze viitoru l păm ântesc are nevoie şi d e
vigoare trupească, şi d e m ulte alte însuşiri p otri­
vite treburilor lum eşti.
Pentru viitorul cel veşnic însă, p e care l-a pre­
gătit şi îl pregăteşte robilor Săi Domnul Cel atot-
bun, nu este nevoie de toate acestea. Apostolul
spune: Dumnezeu Şi-α ales pe cele de neam jos ale
lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt,
ca să nimicească pe cele ce sunt (I Cor. 1, 28). A dică
D onu^JÎşi alege ceea ce nu e bun pentru lume,
 * v' " W ci le spunero»
P nu cere mart însuşiri şi Pu ' u ^
d o a r ΊΑ răbdaţi neptfrj
putindoşilor Săi: m p ~ ΛT . χ *
tinţa şi şâ nu v» împuţinaţi cu sufletul, « · * nă­
dăjduiţi în mila şi în b u n ătatea lui Dumnezeu.
întru răbdarea voastră vă v eţi d o bâ n d i sufletele voas­
tre, s p u n e El în Sfânta E v a n g h e lie - şi a menit un
şir întreg de locaşuri fe ricite p en tru cei ce sunt
{urneşte n eputincioşi.
Prim ul locaş este al c e lo r săraci cu duhul, adi­
că al celor ce se sm eresc în aintea lui Dumnezeu
şi înaintea oam enilor pentru neputinţa lor.
Cel de-al doilea fericit locaş este al celor care
plâng pentru p ăcatele lor.
C el de-al treilea locaş este al celor blânzi, care
îşi înăbuşă pretenţiile ego iste şi se înfrânează de
la m ânia îm p otriva alto ra, o ricare ar fi pricinile
şi p retextele.
După aceea urmează şi alte fericite locaşuri,
care nici nouă nu ne sunt necunoscute. Alegeţi-vă
pe oricare din ele, şi pregădţi-vă pentru el în fe­
lul cuvenit. Pe pământ, în starea lumească, ural
vrea să slujească în armată, altul în administra­
ţie, şi fiecare se pregăteşte pe potrivă. In anumi­
te cazuri, modelele pământeşti se potrivesc şi lu­
crurilor cereşti. Domnul Cel Atotbun să vă dea
pricepere spre toate cele de folos!
Chemând asupra dumneavoastră pacea şi bi­
necuvântarea dumnezeiască, vă doresc cu s
ritafp tnatp role bune.______ _______________
 AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunos­
cuta rugăciune a Sfântului Efrem Şirul, „starea
de paralizie a tuturor puterilor sufleteşti” de­
spre care vorbeşte Sfântul Teofan Zăvorâtul
şi care în bună măsură coincide cu conceptul
psihologic de deprimare, este una din mala­
diile duhovniceşti cele mai severe ale lumii
contem porane.
De la Sfinţii Nicodim Aghioritul, Tihon din
Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la
Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până
la câteva dintre numele cunoscute ale duhov-
niciei contemporane din Rusia, cartea de faţă
vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă
asupra acestei probleme de mare însemnăta­
te şi asupra medicamentelor duhovniceşti pe
care le propune îm potriva ei Tradiţia Bisericii.