PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI

------------------------------ 23 ------------------------------

^ SFÎNTUL IOAN ""

f GURĂ DE AUR
S C R I E R I
!
PARTEA A TREIA
■ă( 5 c ) ^ > -

O M IL II L A M A T E I

CARTE TIPĂRITĂ CU BINECUVlNTAREA

PREA FERICITULUI PĂRINTE

T E O C T I S T
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMĂNE

TRADUCERE, INTRODUCERE, INDICI ŞI NOTE DE

Pr. D . FECIORU

EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE

AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
BUCUREŞTI -1994
SFÎNTUL IOAN GURĂ DE AUR
S C R I E R I
 COLECŢIA

"PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI"

APARE
DIN INIŢIATIVA PATRIARHULUI
IUSTIN
ŞI SE CONTINUA SUB ÎNDRUMAREA
PREA FERICITULUI PĂRINTE
TEOCTIST
[ÂNK
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE , / ----- --

(D u ^ d c /6 < y

COMISIA DE EDITARE:

P.S. TEOFAN SINAITUL, Vicar patriarhal (preşedinte), P. C.

Pr. SABIN VERZAN, Consilier Patriarhal, Pr. Prof. ŞTEFAN
ALEXE, Pr. Prof. TEODOR BODOGAE, Pr. Prof.
CONSTANTIN CORNIŢESCU, Prof. ALEXANDRU EL IAN,
Prof. IORGU IVAN, P r . Prof. DUMITRU STĂNILOAE,
ION CIUTACU (secretar)
 C U V Â N T ÎN A IN T E

în opera exegetică a Sfântului Ioan Gură de Aur, Omiliile la Matei

- a căror versiune modernă ne-a dăruit-o Părintele Dumitru Fecioru -
ocupă un loc special, greu de definit în câteva rânduri prefaţatoare. De
bună seamă, nu în primul rând calitatea de cel mai vechi comentariu
complet la Evanghelia după Matei, datând din perioada patristică, face
din această lucrare un capitol de referinţă al întregii literaturi creştine.
Există alte particularităţi care totdeauna o vor putea impune atenţiei
oricărui iubitor autentic de spiritualitate, chiar şi celui care încă ar mai
ezita, simţindu-se puţin copleşit, în faţa dimensiunilor ei impresionante.
Probabil ar trebui subliniat, mai întâi, că Omiliile la Matei
constituie o parte substanţială din acele omilii exegetice care, o dată
rostite, au făcut ca numele autorului lor să fie însoţit - şi câteodată chiar
înlocuit - de un supranume: Hrisostom, pe care posteritatea l-a refuzat
oricărei alte personalităţi bisericeşti.
Dacă, de multe ori, proclamarea clasicităţii unor autori a condus la
diminuarea numărului de cititori ai lor - elogierea artificială
substituindu-se contactului nemijlocit, mai anevoios, dar extrem de fertil,
cu opera lor - atunci, această carte sigur este una dintre cele care pot să
redeştepte interesul faţă de nişte texte care aparţin unui Părinte al
Bisericii, recunoscut dintru început ca inegalabil în arta călăuzirii prin
cuvânt a sufletelor omeneşti către Hristos.
în acelaşi timp, socotim că, într-un fel, va fi reabilitată şi noţiunea
de "omilie", care a ajuns, de prea multe ori, să fie asociată cu orice
cuvântare searbădă, monotonă, lipsită de dinamism şi, deci, total
necaptivantă; de altfel, cuvântul grecesc din care provine termenul
"omilie" poartă şi înţelesul de "relaţie strânsă, vie" între vorbitor şi
auditoriul său. Cât despre forma literară aleasă pentru expunerea
comentariului la Matei, aceasta ar putea trimite la genul aporetic,
atât de familiar tradiţiei de gândire elene. Astfel, fără a evita pasajele
problemaţice printr-o conspiraţie a tăcerii, Sfântul Ioan Gură de Aur
însuşi identifică dificultăţile, aparentele contradicţii ale textului
6 TKOCT1ST, PATRIARHI II. BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

evanghelic, lămurindu-le apoi printr-o exegeză ce uimeşte şi astăzi prin

soluţiile ei inspirate.
Desigur, este indiscutabilă virtutea didactică a comunicării unei
Învăţături, prin alternarea ridicării de probleme cu oferirea de răspunsuri
convingătoare. Dar, nu numai grija pentru asimilarea corectă a mesajului
său l-a determinat pe Sfântul Ioan Gură de A ur să adopte o asemenea
modalitate de adresare, ci şi conştiinţa că "mărgăritarele" trebuiau,
simultan, şi Împărtăşite unora, dar şi apărate împotriva altora, mai ales
din elita intelectuală a vremii, care preluaseră critici minuţios formulate,
de la anticreştini notorii, precum Aelius Aristide, Fronto, Galenus,
Celsus şi, m ai cu seamă, Porfiriu.
Aşadar, cuvântul de învăţătură al Patriarhului Constantinopolei se
Îndreaptă, deopotrivă, către păstoriţii săi şi către duşmanii Adevărului, pe
unii zidindu-i duhovniceşte, pe ceilalţi dezarmându-i printr-o argumentare
exemplară.
Nu trebuie să uităm că educaţia retorico-dialectică şi-a primit-o
Sfântul Ioan Gură de Aur la şcoala ilustrului retor Libaniu - un fervent
iubitor al elenismului, dar a valorizat-o pentru cauza Evangheliei lui
Hristos la şcoala episcopului Diodor de Tars, binecunoscutul adversar al
arianismului dar şi al elenismului păgân, pe care încerca să-l reînvie
Împăratul Iulian Apostatul.
Calităţile dobândite în perioada uceniciei, dar purificate şi
iluminate In anii de aspră asceză care au urmat, sunt transparente şi în
cartea de faţă şi, poate, mai cu seamă, în primele două Omilii. Acestea
două ar putea să constituie ele singure o edificatoare, dar şi inedită,
introducere ortodoxă în studiul Sfintelor Scripturi. Bineînţeles, nu
printr-o meşteşugită cuvântare reaprinde Sfântul Ioan Hrisostom
dragostea şi veneraţia ascultătorilor săi faţă de Scripturi, ci prin nişte
cuvinte care ar putea să zguduie şi astăzi multe conştiinţe creştine mai
puţin veghetoare: "Spuneţi-mi, vă rog, care din cei de faţă ar putea, dacă
i-aş cere, să-mi spună un psalm sau un text din dumnezeieştile Scripturi?
Nici unul! Şi nu-i numai asta grozăvia. Grozăvia este alta, că suntem atât
de nepăsători faţă de cele duhovniceşti, pe cât suntem de iuţi» ba mai iuţi
decât focul, faţă de cele satanice. De v-aş întreba de ştiţi cântece de lume,
cântece de dragoste, cântece desfrânate aş vedea că mulţi le ştiu pe de rost
şi că le cântă cu multă plăcere. Dar ce scuză găsiţi că nu ştiţi un text din
Scriptură? Nu-s călugăr, mi se răspunde? Am femeie şi copii şi trebuie
CUVtNT ÎNAINTE 7

să mă îngrijesc de casa mea! Ei bine, scuza asta vă pierde, că socotiţi că

numai călugărilor li se cuvine să citească dumnezeieştile Scripturi, când
de fapt voi aveţi cu mult mai multă nevoie de ele decât călugării, pentru
că voi trăiţi în lume, voi vă răniţi în fiecare zi; şi de aceea voi aveţi mai
cu seamă nevoie de leacul Sfintelor Scripturi. Prin urmare, a socoti de
prisos citirea Sfintelor Scripturi este cu mult mai rău decât a nu le citi.
Astfel de gânduri sunt gânduri drăceşti". (Omilia II, 5).
Dacă în tonul grav al acestei mustrări descoperim pe părintele
duhovnicesc care se cutremură de lipsa de maturitate duhovnicească şi de
ignoranţa spirituală în care se complac mulţi dintre fiii săi, în discutarea
raporturilor dintre Vechiul şi Noul Testament, a veridicităţii şi armoniei
tuturor celor patru redactări ale Sfintei Evanghelii, precum şi în
comentarea propriu-zisă a Evangheliei după Matei, recunoaştem pe
gânditorul convins că propovăduirea Adevărului nu poate niciodată
nesocoti exigenţele logice ale minţii omeneşti. Aşa se explică, printre
altele, şi insistenţa sa asupra explicării mult discutatelor deosebiri dintre
cele patru Evanghelii. Astfel, din locurile cu care criticii dintotdeauna ai
Bibliei şi-au susţinut îndoielile, Sfântul Ioan Gură de A ur extrage dovada
decisivă a adevărului acestor texte ale Sfintei Scripturi: "Dar tocmai
această deosebire este cea m ai mare dovadă a adevărului. Dacă toate
spusele lor s-ar fi potrivit cu de-amănuntul în ce priveşte timpul şi locul,
iar asemănarea ar fi mers chiar până la cuvinte, nici unul din duşmani
n-ar fi crezut că evangheliştii n-au alcătuit Evangheliile fără să se adune
şi fără să urmărească vreun scop omenesc oarecare. Şi pe bună dreptate,
pentru că o asemănare atât de mare nu s-ar fi putut datora unei simple
întâmplări. D ar aparenta deosebire între cei patru evanghelişti, care este
numai în lucrurile de mică însemnătate, îi scapă de orice bănuială
şi dovedeşte strălucit chipul alcătuirii Evangheliilor. Nu este vătămat
cu nimic adevărul spuselor lor, dacă au scris ceva deosebit unul de
altul, cu privire la timpul şi locul unor fapte sau cuvinte ale Domnului"
(Omilia 1 ,3).
U nii vor fi, poate, puţin surprinşi constatând că, în timp ce
consolidării credinţei ascultătorilor săi în adevărul şi autoritatea
dumnezeiască a Evangheliilor Sfântul Ioan Gură de Aur le acordă atâta
grijă, referirile la scrierile profane sunt, uneori, depreciative.
De fapt, replicile Sfântului Ioan Hrisostom sunt adresate oricărei
culturi profane care îşi propune să anihileze certitudinile fundamentale ale
creştinismului, supunându-le, fie unor critici acerbe, dar şi oarbe, fie unor
8 TKOCTUrr, PATHIAXHUI. H1SHR1C11 ORTOOOXB ROMANE

perfide încercări de alterare. Deci, intransigenţa Sfântului loan Gură de

A ur In această privinţă este explicată doar de observaţia că, evaluate după
criteriile Evangheliei, anumite creaţii ale culturii profane devin
criticabile din pricina nocivităţii lor morale. Aşadar, sunt respinşi doar
aceia "care au arătat prin scrierile lor că au fost inspiraţi de un duh rău, un
demon sălbatic, care duce război oamenilor, un duşman al creştinătăţii, un
vrăjmaş al bunei rânduieli, un demon care răstoarnă totul. Poţi spune
altceva, când ei în scrierile lor... amestecă şi răstoarnă totul şi calcă în
picioare legile firii?... Nici prin vis nu s-au gândit filosofii aceia la
feciorie, şi nici la numele ei, la sărăcia de bunăvoie, la post sau la ceva
asemănător" (Omilia 1 ,4, 5).
Pe acestea le-au găsit, însă, vrednice de cinste şi de consemnat
Sfinţii Evanghelişti. De aceea, Omiliile la Matei se constituie, de fapt,
lntr-o iniţiere în practica vieţii creştine, a virtuţilor, prin pătrunderea, sub
călăuzirea Sfântului loan Gură de Aur, a tainelor credinţei celei
dreptmâritoare.
Socotind ca deosebit de oportună publicarea acestei cărţi, acum,
când Sfânta Scriptură este răstălmăcită adesea, în scopul susţinerii a tot
soiul de rătăciri, dorim celor ce se vor apleca cu fior sfânt asupra
paginilor ei, să-şi afle, prin lucrarea lui Dumnezeu, mângâierea,
răspunsurile şi leacurile duhovniceşti pe care, poate, le aşteaptă de la ea.

La sirbltoarea
Bunei Veatiri 1994
f T E O C TIST
PATR IA R H U L BISERICII O R T O D O X E R O M Â N E
 I N T R O D U C E R E

Guillaume de Toco, biograful marelui teolog apusean Toma d ’A quino,

relatează că într-o zi doctorul angelic, însoţit de studenţii săi, a făcut o p lim ­
bare prin Paris. însoţitorii săi i-au lăudat frumuseţile arhitectonice ale capita­
lei şi l-au întrebat dacă n-ar dori să aibă nişte frumuseţi ca acelea; la care
Toma d ’A quino a replicat: „Aş dori să am în locul tuturor acestor frumu­
seţi Omiliile Sântului Ioan G ură de A ur la Evanghelia după M atei”1. A tît de
mult preţuia acest mare teolog apusean omiliile la Matei ale Sfintului Ioan
Gură de Aur! Pentru Toma d ’A quino frumuseţile Parisului păleau în faţa fr u ­
museţilor cu care teologul ortodox a împodobit textul Evangheliei după Matei.
Traducerea pe care o prezint acum a avut un ilustru înaintaş, pe Isaac
Dascălul, prim ul traducător în româneşte al Omiliilor la Matei ale Sfintului
Ioan Gură de Aur. Le-a tradus în anul 1795, după cum aflăm din manuscrisul
Nr. 11O2 al Bibliotecii Minăstirii Neamţu: „Ioann G u ră de A ur, Tîlcuire la
M atthei Evanghelistul. Izvod. Isaac Dascălul au tălm ăcit la an 1795”345.
Cuvîntul „izvod” vrea să spună că e vorba de manuscrisul autografal lui Isaac
Dascălul. Manuscrisul 110 de la Neamţu a fost scris între 1800şi 1825*; deci
între aceşti ani se afla în Biblioteca de la Neamţu volumul - după cum notează
condica, un volum - cu traducerea lui Isaac Dascălul, a Omiliilor la Matei ale
Sfintului Ioan Gură de Aur. Se afla în Biblioteca de la Neamţu volumul acesta
şi în anul 1843: „3 tom uri a sv. Io an n G ură de A ur”, care sînt: „M anus-
cripturi: izvoade di pe cele greceşti”67. D in catalogul vechi de cărţi de la
Neamţu aflăm care erau cele trei tomuri ale Sfintului Ioan Gură de Aur, tra­
duse de Isaac Dascălul. Acestea sînt: 1. A rătare de Scripturile lui Io an n
G u ră de A ur, traducere de Isaac Dascălul1; 2. Tîlcuire la M atei E vanghe­
listul, traducere de Isaac Dascălul8; 3. Tîlcuire la Psalm HO, traducere de
Isaac D ascălul9. Deci trei volume, aşa cum ne arată manuscrisul 102 din
1. D enys Gorce, Petit» introduction à liétude des Pires. A vec une préface de Pierre de
Labriolle, Paris, 1928, p. 102-103.
2. Condică pentru cărţile moldoveneşti intîiu şi pentru ceale greceşti cite să afli în vivliotkiea sfintei
Monastirii Neamţului, publicată de Pr. D . Fecioru; Un catălog vechi de manuscrise şi cărţi alBihliotecii
Minăstirii Neamţului, în „Biserica O rtodoxă Română”, 1941 (59), p. 414-443.
3. Pr. D . Fecioru, op. cit., p. 423.
4. Ibidem, p. 415.
5. Ibidem, p. 419.
6. Ibidem, p. 439.
7. Ibidem, p. 419.
8. Ibidem, p. 423.
9. Ibidem, p. 424.
10 îtFtN TIJL IO A N GU RA D E AUR

Biblioteca Mînăstirii N eam ţului101, scris în 1843, toate avînd ca traducător pe

Isaac Dascălul, după mărturia manuscrisului 1 1 0 ".
în anul 1941, cînd am întocmit la Mînăstirea Neamţu catalogul manus­
criselor Bibliotecii12, am avut în m îini manuscrisul autograf al lui Isaac Das­
călul cu Omiliile la Matei ale Sfintului Ioan Gură de A u r 13. D înd acum, pe
româneşte aceleaşi omilii, am socotit că este bine să vorbesc mai pe larg de cea
dintîi traducere în limba română a acestor omilii, aşa cum am făcut în Intro­
ducerea la Catehezele Sfintului Chirii al Ierusalim ului14. în acest scop am
cerut Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist - pe atunci Locţiitor de
Patriarh - încuviinţarea de a mă duce la Mînăstirea Neamţu spre a cerceta
manuscrisul 58 care cuprindea traducerea lui Isaac Dascălul. Prea Fericirea
Sa, cu bunăvoinţa care-l caracterizează şi cu dragostea lui cunoscută pentru
scrierile sfinţilor părinţi, mi-a aprobat îndată cererea. A m avut însă prudenţa
ca, înainte de a pleca la Mînăstirea Neamţu, să fac o întrebare la Mînăstire:
dacă în Bibliotecă se mai află manuscrisul cu Omiliile la Matei ale Sfintului
Ioan Gură de Aur, pe care l-am văzut în 1941. Răspunsul m i l-a dat părintele
stareţ al Mînăstirii Neamţu, prin Părintele Ciprian, stareţul Mînăstirii Bis­
triţa, că un astfel de manuscris nu se găseşte în bibliotecă.
Stnt, deci, nevoit să mă opresc aici, să nu mai vorbesc deprima traducere în
româneşte a Omiliilor la Matei ale Sfintului Ioan Gură de Aur,
care l-au copleşit cu frumuseţea lor pe cel mai ilustru teolog apusean. Mă
bucur, cel puţin, că am putut-o consemna - şi nu-i puţin lucrul acesta
pentru istoria teologiei româneşti - şi că cercetarea în 1941 a Bibliotecii
10. Ibidem, p. 439.
11. Tot manuscrisul 110 ne dă mărturie şi de alte traduceri ale lui Isaac Dascălul, aflate la
N eam ţu Intre 1800 şi 1820: a) 1 volum: Varsanufre Marele. Isaac Dascălul l-au scos şi s-au îndreptat
i i Ilarion (f. 4—r); b) 1 volum: Duminecescul drum 2 7 5 foi, Isaac Dascălul tălmăcitoriu (f. 7-v); c) 1
volum : Duminecescul drum, a doa parte, Izvoade, 3 3 6 foi, tot de Isaac la leat 1798 (f. 7-v) ; d) 1 volum:
Ervan, Izvod, Isaac Dascălul (f. 8-v); e) 1 volum: Efrem Şirul, Izvod, Isaac Dascălul (f. 8-v); f) 1
volum: Isaia, Cartea 2, Izvod, Isaac Dascălul (f. ll- r ) ; g ) 1 volum: Chirill Ierusalimteanul, Izvod, 272
foi, Isaac Dascălul tilmăcitoriu (f. 15—v ); K) 1 volum: Chiprian, Tîlcuire la Cîntarea Cîntărilor, Izvod,
Isaac Dascălul (f. 15-v); i) 1 volum: Carte cu patru cuvinte la tundere, Izvod, Isaac Dascăl {i. 15-v);j) 1
volum: Carte cu cuvinte la praznicepreste tot anul, 5 0 4 foi, Isaac Dascălul (f. 16—r); k) 1 volum : Til-
cuire la piiatra smintelii, Izvod, Isaac Doseai (f. 18—r); 1) 3 volum e: Dascălul Evghenie, Cuvinte sfătui­
toare, Isaac, Ştefan Dăscălii, Ieroshimonah Ioann (f. 18—r); m) 1 volum: Nichifor Theotoc, 4 cuvinte la
tundere, Isaac Dascălul au tălmăcit (f. 2 1 -v ) ; n) 2 volu m e : Simeon Noul Bogoslov, 802foi, Isaac Dască­
lu l au tălmăcit fi auprescris Gherontie cel M ic{f. 26-r); o) 1 volum: Theodorit episcopul Chirului, Tîl-
tu irt la Psalmii lui D avid 150, Isaac Doseai au tălmăcit-o pe hîrtie trecapelion, la anul 1800{î. 27-r);
p) 1 volum: Hot&riri ale sfintului sobor, Isaac Doseai (f, 27-v); r) 1 volum : Psaltire tilcuită a lui Theo-
dorit, Izvod, Isaac Dascălul pe trecapelion (f. 2 8 -r). Se aflau deci, la începutul secolului al nouăspre­
zecelea, la Mînăstirea N eam ţu, 19 volum e cu traduceri din lim ba greacă, poate dintre acestea
una tradusă din lim ba latină: „Tîlcuire la Cîntarea Cîntărilor a lui Ciprian” - replica m old ove­
nească a traducerilor din părinţii bisericeşti a lui Samuil M icu Klein.
12. Rămas nepublicat.
13. Manuscrisul purta numărul 58.
14. Slîntul Chirii al Ierusalimului, Catehezele, Partea I, traducere de Pr. D. Fecioru, Bucu­
reşti, 1943, p. 12 32.
OMILII LA MATKI 11

Mînăs tir ii Neam ţu mi-a dat p rile ju l să trasez un palid tablou alneobosi-
tului traducător al scrierilor Părinţilor bisericeşti, Isaac Dascălul.
*
Omiliile la Matei, în număr de 9 0 5, au fost rostite în Antiohia pe (And
Sfîntul Ioan Gură de Aur era preot. însuşi Sfîntul Joan Gură de Aur dă, în
Omiliile acestea, mărturie, vorbind în multe locuri de oraşul în care s-a născut
şi în care şi-a desfăşurat, ca diacon şi preot, strălucitul său talent de orator creş­
tin.
în Omilia VII, 7, admonestînd pe credincioşii care se duceau la băile
publice, unde femeile făceau baie complet dezbrăcate, le spune cu tărie: „D acă
om ul care se uită la o femeie spre a o pofti, a şi făcut d esfnnare” (Matei
5, 28), cum să nu ajungă prizonier cel care vede ofemeie în pielea goală? N u ca
potopul de pe timpul lui Noe, care a ucis tot neamul omenesc, ucid cu multă
ruşine aceste femei care fac baie în pielea goală, pe toţi cei ce le privesc; apa
potopului acduia, da, a ucis trupul, dar a tăiat răutatea sufletului; apa aceasta
însă face tocmai dimpotrivă: omoară sufletul, lăsînd trupurile vii! Cînd e vorba
de întîietate, se adresează Sfîntul Ioan Gură de A ur antiohienilor, „pretindeţi
că staţi în fruntea întregii lumi, pentru că oraşul vostru este cel dinţii care şi-a
pus cununa cu numele de creştin (Faptele A postolilor 11, 27). Dar rvuvăe
ruşine ca la întrecerea în cuminţenie să fiţi în urma celor mai din urmă oraşe?”.
în Omilia LXVI, 3, Sfîntul Ioan Gură de Aur, pentru a-i îndemna pe cre­
dincioşii săi să dea milostenii, recurge la numărătoarea locuitorilor Antiohiei:
,№& ruşinez să vă mai vorbesc despre milostenie. V-am vorbit de multe ori, dar
n-am dobîndit mare lucru de pe urma sfaturilor ce vi le-am dat. A ţi făcut ceva,
dar nu atît cît am voit. Vă văd că semănaţi, dar nu cu mină plină. De aceea mă
şi tem ca nu cumva să seceraţi cu zgîrcenie. Ca să vă convingeţi că semănăm cu
Zgîrcenie, să cercetăm, dacă vreţi, cine sînt mai mulţi în oraş: săracii sau boga­
ţii? Ş i cine nu sînt nici săraci, nici bogaţi, ci ocupă locul de la mijloc? Zece la
sută din populaţia oraşului e formată din bogaţi, iar z#ce la sută din săraci,
care n-au nici un fe l de avere; restul populaţiei eformată din oameni de mijloc.
Să împărţim numărul locuitorilor oraşului la numărul săracilor şi veţi vedea ce
ruşine este pentru oraşul nostru. Cei foarte bogaţi sînt puţini, cei cu averi mijlo­
cii, mulţi; săracii, cu mult mai puţin i decît aceştia. Cu toate acestea, deşi sînt
atît de mulţi oameni în oraş, care pot să hrănească pe ceiflămînzj, totuşi mulţi
se culcăfără săf i mîncat ceva. Ş i se culcăflăm înzj, nu pentru că cei ce au nu pot
să-i îndestulez# cu uşurinţă, ci pentru că mare e cruzimea şi neomenia lor. Dacă
cei bogaţi şi cei cu averi mijlocii ar împărţi între ei pe cei ce au nevoie depîine şi
îmbrăcăminte, abia dacă ar reveni un sărac la cincizeci sau la o sută de locui­
tori. Cu toate acestea, deşi sînt atît de mulţi cei care pot hrăni pe cei nevoiaşi,
totuşi săracii îşi plîng în fiecare z j sărăcia lor. Ş i ca să cunoşti neomenia lor,
gîndeşte-te pe cîte văduve şi pe cîte fecioare ajută în fiecare zj Bise-
l.r>. l‘atr<)lof;ia Creată, Mignc, voi. 47 ţi 48, col. IH 75)4, Paris, IKIi'i.
VI SI'tNTIIl. IOAN CIJKA DE AUR

rica! Ş i Biserica are numai venitul unuia dintre cei mai bogătaşi din oraşul
nostru. Iar numărul celor ajutaţi de Biserică se urcă la trei mii. în afară de
aceste trei m ii de suflete, Biserica mai ajută zilnic pe cei din închisori, pe bolna­
vii din spitale, pe sănătoşi, pe străini, pe schilozi, pe cei care stau la uşa bisericii
pentru hrană şi îmbrăcăminte, pe scurt, pe toţi cei care cer ajutor in fiecare zi.
Cu toate acestea averea Bisericii nu se împuţinează. Deci dacă numai zece
bogaţi ar vrea să ajute pe, săraci, aşa cum ajută Biserica, n-ar mai f i nici un
sărac în oraşul nostru”.
în Omiliile:LV, 5 - 6 ; LXVIII, 3 - 5 ; LXIX, 3 - 4 ; LX X, 3 - 5 ; LXXII, 3-4,
Sfintul Ioan Gură de Aur vorbeşte de călugării şi călugăriţele care populau
munţii din ju ru l Antiohiei - el însuşi trăitor în aceşti munţi înainte de a f i
hirotonit diacon - şi ne transmite peste veacuri tabloul autentic al vieţuirii din
mînăstirile de lingă Antiohia.
Admiraţia Sfintului Ioan Gură de Aur pentru aceşti vieţuitori ai pustiei
este fără margini. „Se scoală, spune el, înainte de răsăritul soarelui şi cîntă cu
toţii, într-un glas, imne lui Dumnezeu; după rugăciune se ducefiecare la lucrul
Său şi adună din munca lor mult cîştig pentru ajutorarea celor nevoiaşi;
mdnîncă o dată în zi, spre seară; la masa lor, lăcomia nu-şi găseşte loc, masa
lor e plină de filosofie; nu curg pîraie de sînge, nu se taie carne, nu se aude de
dureri de cap de pe urma băuturii, nu se văd mîncări drese, nu simţi mirosuri de
carne friptă , nici fu m inecăcios, nu se văd alergături, zgomote, tulburări şi
strigăte supărătoare; pe masa lor, pîine şi apă; apă din izpor curat, pîinea din
munca mîinilor lor; iar dacă vor să mânînce ceva deosebit, mănîncă fructe.'
După masă rostesc cu cîntare această rugăciune: ,J3inecuvîntat eşti, Dumne­
zeule, Cel ce mă hrăneşti din tinereţile mele, Cel ce dai hrană la tot trupul.
Umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, ca, avînd toată îndestularea, să
prisosim spre tot lucrul bun, întru Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care Tie
slavă, cinste şi putere se cuvine, împreună cu Sfintul Duh, în vecii vecilor,
Amin! Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie, Sfinte; slavă Ţie, împărate, că ne-ai dat
nouă mîncare spre bucurie. Umple-ne pe noi de Duhul Sfint, ca săfim găsiţi bine-
plăcînd înaintea Ta, şi nu ruşinaţi, cînd vei răsplăti fiecăruia după faptele lui”.
Şi Sfintul Ioan Gură de Aur se adresează credincioşilor, spunîndu-le: yyAr
trebui să vă duceţi acolo, printre monahi, ca să culegeţi de la ei aceste roade; dar
pentru că nu voiţi, ascultaţi cel puţin din gura mea melodia aceasta duhovni­
cească”. După cum se vede din aceste cuvinte, Sfintul Ioan Gură de Aur nu le-a
reprodus credincioşilor săi numai cuvintele rugăciunii, ci le-a şi fredonat melo­
dia. „Monahii aceştia, continuă Sfintul preot din Antiohia zugrăvirea vieţii
lor, fac din noapte zi, petrecînd noaptea în rugăciuni de mulţumire şi cîntări de
psalmi; se culcă pe jos şi mulţi dintre ei nu au nici acoperiş, ci, în loc de
acoperiş, cerul. Se îmbracă cu haine făcute de ei din păr de capră sau
din sac, alţii din piei. Printre ei nu se găsesc slugi. E i singuri îşi aprind focul, ei
îşi taie lemne, ei îşi fac de mîncare, ei slujesc pe cei care vin la ei. N u -i om
căruia să i se poruncească, nici om care să poruncească, ci toţi sînt slugi
OMILII LA MA I Kl 13

şi fiecare spală picioarele străinilor; şi toţi se iau la întrecere unii cu alţii; şi fac
aceasta fără să cerceteze cine e străinul venit la ei; nici dacă e rob, nici dacă e
liber, ci tuturor le spală picioarele. Acolo nimeni nu-i mare, nimeni nu-i mic.
Toţi sînt egali. Chiar de-ar f i cineva mic, cel mare nu se uită ce este, ci cel mare
se socoteşte a f i mai mic decît cel mic şi prin aceasta ajunge mai mare. Acolo este
mare acela care sare să facă cea mai dejos slujbă; acolo nu se aud cuvintele: „al
meu” şi „al tău”. Sînt şi mici şi mari în ce priveşte virtutea. Cel mic nu suferă
că are să fie dispreţuit, că nici nu este cine să-l dispreţuiască. Toţi caută să fie
de ajutor celor neputincioşi: unul tămăduieşte rănile celor bolnavi, altul călău­
zeşte pe cel orb, iar altul sprijină pe cel schilod. Toţi sînt smeriţi; chiar îndelet­
nicirile lor îi fac să fie smeriţi. Se va îngîmfa, oare, vreodată un om care sapă
pămîntul, care udă grădinile, care sădeşte legume şi pomi, care împleteşte coşuri
de nuiele, care ţese pînză de sac sau care fiice o muncă la fe l cu aceasta?”.
Datorită acestei vieţi minunate şi sfinte, Sfintul Ioan Gură de Aur
numeşte munţii Antiohiei „cetate a virtuţii”. A tît de îndrăgostit este de vieţui­
rea acestor monahi, incit le spune credincioşilor săi: „Vă trimit la locuinţele lor,
că ar trebui să vedeţi cu propriii voştri ochi traiul acestor oameni!”. Ş i Sfintul
Ioan Gură de Aur merge mai departe; se oferă să le fie el călăuză, spunîndu-le:
„Vino cu mine şi-ţi voi arăta eu locuinţele sfinţilor acelora! Vino şi învaţă ceva
folositor de la ei! Sînt făclii care lumineazăfaţa întregului păm înt! Sînt ziduri
de apărare pentru oraşe! Să ne ducem, aşadar, la monahi! De la ei vom învăţa
cu cite legături sîntem legaţi!”.
Dacă locul în care au fost rostite aceste omilii s-a putut afla cu uşurinţă
din însuşi textul omiliilor, apoi cu anevoie sînt de găsit în omilii temeiuri
pentru aflarea anului sau anilor în care au fost rostite. Un singur reper cronolo­
gic ne oferă Sfintul Ioan Gură de Aur în Omilia LII, 3, cînd spune: ,J)ar
pentru că a venit vorba de milostenie, haide să reluăm astăzi cuvîntul acela
despre milostenie început acum trei zile, pe care l-am lăsat neterminat. Vă
amintiţi că atunci cînd am vorbit despre luxul încălţămintelor, despre truda aceea
Zfldarnică şi despre ticăloşenia tinerilor, pornisem de la milostenie şi am ajuns să
vorbesc de păcatele legate de lux”. Omilia pe care o începuse „acum trei zile” este
Omilia XLIX, 4-6. Cum Omilia L II este a patra omilie, urmează că Sfintul Ioan
Gură de Aur a ţinut patru omilii în trei zile şi deci putem deduce că rostea şi două
omilii în aceeaşi zi- Dacă textul de mai sus ne ajută să vedem cit de neobosit era ilus­
trul predicator din Antiohia în interpretarea Evangheliei după Matei, apoi el nu ne
este de folos pentru aflarea anului în care au jbst rostite omiliile. De aceea biografii
Sfintului Ioan Gură de Aur se mărginesc la conecturi.
Astfel, T illem ont le plasează în anul 388 sau 3 8 9 76; l’abbé J .
Bareille*17 fi l’abbé J o ly 18 le pun între anii 390 şi 398, iar Chrysostom as
Hi. B ernard de M ontfaucon, Prefaţa, in Patrologia Greacă, M igne, voi. 47, col. 3 -4.
17. Oeuvres complètes de Saint Jea.ii C hrysostom e d’après toutes les éditions faites jusqu’à ce
jour. Nouvelle traduction française par l’abbé |. Bareille, Tom e XI, Paris, 1868, p. 281.
18. Saint Jean C hrysostom e, Oeuvres complètes, traduites du grec en français par l’abbé Joly,
ro u ir V I, l’ai is, I8(i8, p 11 7
14 SFlNTUL IOAN GURĂ DE AUR

B aur19, cel mai bun biograf al Sfintului Ioan Gură de Aur, spune: ,^icum
aproape toată lumea este de acord că Omiliile la Matei trebuie plasate în anul
3 90 şi această dată ar putea f i în chip real ju stă ”.
*
Abatele J . Bareille, în introducerea la traducerea operelor complete ale
Sfintului Ioan Gură de Aur, caracterizează sintetic şi judicios Omiliile la
Matei în aceşti termeni: „Omiliile la Sfintul Matei cuprind o măreaţă învăţă­
tură de morală şi de virtute; se găsesc în ele principiile care trebuie să dirijeze
toată viaţa creştină, tot ce poate conduce la facerea binelui şi la depărtarea de
viciu; nu este omis nimic din ceea ce poate face un Sfint şi converti un păcătos.
Poate că nu există o carte mai eminamente moralizatoare; nici în altă parte
Sfintul Ioan Gură de Aur n-a făcut dovadă de atîta pătrundere, de elocvenţă şi
ae supleţe în îndemnurile sale”20.
Voi încerca şi eu să schiţez cîteva consideraţii asupra sufletului şi gîndirii
Sfintului Ioan Gură de Aur, aşa cum se desprind ele ain lectura Omiliilor sale
ta Sfinta Evanghelie după Matei.
' Ceea ce impresionează în mod deosebit în aceste omilii este marea smerenie
a Sfintului Ioan Gură de Aur. Atinge culmi atît de înalte cu smerenia sa, că
nu-şi atribuie lui strălucitul său talent oratoric, ci harului lui Dumnezeu.
H arului lui Dumnezeu îi atribuie totul; el nu este decît o unealtă în mina lui
Dumnezeu, pusă în slujba instruirii credincioşilor săi, în slujba îmbunătăţirii
vieţii lor şi a călăuzirii lor spre mîntuire, spre împărăţia lui Dumnezeu. Smere­
nia lui merge pînă acolo că se numără printre păcătoşi, printre cei ce trebuie să
se teamă de judecata lui Dumnezeu. Adevărul acestor spuse o strigă Biserica
Ortodoxă cîntînd: ,JDin gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a
luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a cîştigat, înălţimea smereniei
nouă ne-a arătat”21.
19. Chrysostom as Baur, Der heilige Johannes Chrysoslomus und seine Zeit, Erster Bând,
A ntiochien, MUnchen, 1929, p. 239.
20. J . Bareille, op. cit., p. 281.
21. Despre sfinţenia vieţii Sfintului Ioan Gură de Aur, literatura creştină patristică ne transmite
această mărturie: „Ava Atanasie ne spunea de Iania, sora episcopului Adelfie, că spunea: Cînd Ioan
Gură de Aur, episcopul Constantinopolei, a fost surghiunit în Cucuson, a găzduit în casa noastră. Q t a
stat la noi, am avut mare îndrăznire şi dragoste către Dumnezeu. Fratele meu, episcopul Adelfie, mi-a
spus: Cînd a murit fericitul Ioan în surghiun, m-a cuprins o durere de nesuferit, că acest bărbat, dască­
lul întregii lumi, care a înveselit cu cuvintele sale Biserica lui Dumnezeu, n-a adormit întru Domnul pe
scaunul său. Şi eu m-am rugat lui Dumnezeu, cu multe lacrimi, să-mi arate în ce stare se află el. După
ce m-am rugat multă vreme, într-o zi, am căzut în extaz şi am văzut un bărbat frumos la chip, care m-a
luat de mina dreaptă şi m-a dus într-un loc luminos şi slăvit. A colo mi-a arătat p e predicatorii credinţei
şi pe dascălii Bisericii. Eu mă uitam de jur împrejur să văd pe cel pe care-1 doream, pe marele Ioan.
După ce mi-a arătat pe toţi şi mi-a spus numele fiecăruia, m-a apucat iarăşi de nună şi m-a scos afară.
L-am urmat întristat că n-am văzut împreună cu părinţii pe cel întru sfinţi Ioan. La ieşire, cel ce stătea
la poartă, văzîndu-mă trist, mi-a spus: „Nici unul din cei care vin aici nu iese întristat!”. Eu i-am răs­
puns: „Asta mi-i durerea, că n-am văzut cu ceilalţi dascăli pe prea iubitul m eu Ioan, episcopul Con­
stantinopolei”. A cela m-a întrebat iarăşi: „Vorbeşti de Ioan, dascălul pocăinţei?”. „Da!”, i-am răspuns
cu. „Pe el, mi-a spus acela, nu-1 poate vedea om în trup, pentru că el stă acolo unde este tronul Stă-
pinului” (Ioan Moshu, Limonariul, cap. CXXVIII).
 O M IL IA I

I
A r fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să
avem o viaţă atât de curată incit harul D uhului să fi ţinut locul Scripturi­
lo r în sufletele noastre. Şi d u p ă cum Sfintele Scripturi sînt scrise
cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inim ile noastre să fi fost
scrise cu D uhul cel Sfînt.
D a r p en tru că am în d ep ărtat harul acesta, h aid e să p o rnim p e o
n o uă cale, ca să-l dobândim iarăşi. P rim a cale era negreşit m ai b u n ă; şi
D um nezeu a arătat aceasta şi p rin spusele Sale, şi p rin faptele Sale.
D um nezeu n-a vorbit p rin scrieri cu N oe, cu A vraam şi cu urm aşii
lui, cu Iov şi cu M oise, ci a v o rb it cu ei faţă către faţă, p en tru că a găsit
curat sufletul lor. C înd însă întregul po p o r a căzut în păcate grele,
atunci da, atunci a fost nevoie de scrieri, de table, d e însem narea în
scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui D um nezeu. Şi vei vedea că ace­
laşi lucru s-a petrecut nu num ai p e vrem ea sfinţilor d in V echiul Testa­
m ent, ci şi pe vrem ea sfinţilor d in N oul T estam ent. D um nezeu n-a dat
ceva scris apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va d a harul
D uhului, zicînd: )rAcela vă va aduce aminte de toate”12.
Şi ca să cunoşti că era m ai b u n ă această cale, ascultă ce spune D u m ­
nezeu p rin profetul Ierem ia: „Şi voi face cu voi testament nou, dină legile
Mele în mintea lor şi le voi scrie pe inimi şi toţi vor f i învăţaţi de Dumne­
zeu”1. Pavel, de asem enea, arătînd superioritatea acestei căi, spunea că
a prim it legea „nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inim ii”3. C u
vrem ea, însă, oam enii s-au ab ătu t de la drum ul cel drept; unii din p ri­
cina învăţăturilor greşite, iar alţii d in pricina vieţii şi a purtărilor lor; de
aceea a fost nevoie să fie însem nate iarăşi în scris faptele şi cuvintele lui
D um nezeu. G îndeşte-te cît de rău am ajuns! N oi, care eram datori să
vieţuim atît de curat, încît să n u m ai fi avut nevoie de Sfintele Scripturi,
ci în loc de hîrtie să fi d at D uhului inim ile noastre spre a scrie p e ele,
am p ierdut cinstea aceasta şi am ajuns să avem nevoie de scrieri. Şi, cu
toate acestea, nici de acest de al doilea leac, de Sfintele Scripturi, nu
ne-am folosit cum trebuie. N oi sîntem de v ină că am avut treb u in ţă de
1. Ioan 14, 26.
2. Ier. 31, 31, 33.
3. II Cor. 3, 3.
 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

Sfintele Scripturi şi că n-am atras asupra inim ilor noastre harul D u h u ­

lui. G îndeşte-te acum ce m are v ină avem că n u voim să dobîndim harul
D uhului, nici d u p ă ce am prim it ajutorul Sfintelor Scripturi, ba, dim p o ­
trivă, dispreţuim Scripturile, socotindu-le zadarnice şi fără de rost! Prin
aceasta n e atragem m ai m are osîndă. D ar, ca să n u se întîm ple asta, să
citim cu toată atenţia cele scrise în Scripturi şi să cunoaştem cum a fost
d ată Legea V ech e şi cum a fost d at N oul T estam ent.
- C um a fost dată Legea V eche, cînd şi unde?
- Legea V ech e a fost dată d u p ă pieirea egiptenilor în M area Roşie,
a fost dată în pustie, în M untele Sinai; s-a dat cînd fum şi foc se u rca din
M unte, cînd răsuna trîm biţa, cînd tu n a şi fulgera şi cînd M oisi a intrat
în ceată4.
N oul T estam ent nu s-a dat aşa. N u s-a dat nici în pustie, nici în
m unte; n u era nici fum, nici întuneric; nici ceaţă, nici furtună. N oul
T estam ent a fost dat cînd s-a în cep u t ziua; a fost d at în casă, cînd toţi
apostolii stăteau la un loc; toate s-au făcut în linişte şi potolit5. într-ade-
văr, iudeii de p e tim pul lui M oisi, p en tru că erau m ai puţin pricepuţi şi
greu de stăpînit, aveau nevoie de închipuiri trupeşti, cum au fost de
pildă: pustia, m untele, fumul, sunetul de trîm b iţă şi altele asem enea
acestora. A postolii însă pen tru că erau m ai pătrunzători la m inte şi
ascultători, p e n tru că depăşiseră cele trupeşti, n u aveau nevoie de nici
u n a din acestea. D acă s-a făcut zgom ot şi peste ei, apoi zgom otul acesta
n u s-a făcut p e n tru apostoli, ci p e n tru iudeii care se găseau în preajm a
casei; tot p en tru ei s-au arătat şi lim bile de foc. D acă iudeii au spus că
apostolii sînt plini de m ust chiar d u p ă ce au auzit zgom otul şi au văzut
lim bile, apoi cu m ult m ai m ult ar fi spus aceasta d acă n-ar fi văzut
nim ic. în Legea cea V eche, D um nezeu S-a pogorit d u p ă ce M oise s-a
suit în m unte; în N oul Testam ent, însă, D uhul Sfînt Se pogoară d u p ă ce
firea noastră s-a urcat la cer, dar, m ai bine spus, la tronul cel îm p ără­
tesc. D acă D uhul ar fi fost m ai m ic acum , faptele D uhului n-ar fi fost
m ai m ari şi m ai m inunate decît cele din Legea V eche. Plăcile p e care
au fost scrise acum cuvintele D uhului au fost cu m u lt m ai bune, iar fap­
tele m ai m inunate. A postolii n u se coborau din m unte, purtînd, ca
M oisi, în m îini table de piatră, ci pu rtîn d în sufletul lor D uhul cel Sfînt;
erau o vistierie şi un izvor de învăţături, de harism e şi de toate b u n ătă­
ţile; prin harul D uhului erau, pretutindeni pe u n d e m ergeau, cărţi şi
legi însufleţite. A şa au atras la credinţă pe cele trei m ii de suflete, aşa pe
cele cinci m ii de suflete, aşa popoarele lum ii, p en tru că p rin lim ba lor
v orbea D um nezeu cu toţi cei ce se apropiau de ei.
4. leş. 19, 18-19.
5. Fapte 2, 1-4.
UMILII LA MATEI J ,

Plin de D uhul Sfînt a scris şi M atei Evanghelia sa. A scris-o M atei

vameşul. N u mi-e ruşine să-l num esc după m eseria sa nici pe el, nici pe
ceilalţi apostoli şi evanghelişti. T ocm ai aceasta arată şi harul D uhului şi
virtutea lor.

II
Pe b u n ă dreptate şi-a intitulat M atei lucrarea sa Evanghelie, adică
V estea cea bună. A vestit tuturora, duşm anilor, neştiutorilor, celor ce
şedeau în întuneric: eliberare de pedeapsă, dezlegare de păcate, d rep ­
tate, sfinţenie, răscum părare, înfiere, m oştenirea cerurilor, înrudirea cu
Fiul lui D um nezeu. C are bunătăţi ar p utea egala aceste bune vestiri ale
Evangheliei Sale? D um nezeu pe păm înt, om în cer; toate s-au îm preu­
nat: îngerii dănţuiau îm preună cu oam enii, oam enii petreceau
îm preu n ă cu îngerii şi cu celelalte puteri de sus. Puteai v ed ea că răz­
boiul cel îndelungat s-a sfîrşit şi s-a făcut îm păcarea lui D um nezeu cu
oam enii: diavolul a fost ruşinat, dem onii au fugit, m oartea a fost
biruită, raiul s-a deschis, blestem ul a pierit, păcatul s-a îndepărtat, înşe­
lăciunea a fost izgonită, adevărul s-a reîntors, cuvîntul credinţei s-a
sem ănat p retutindeni şi a crescut, petrecerea celor de sus pe păm înt s-a
răsădit, puterile cereşti cu slobozenie ne vorbesc, îngerii vin adesea pe
păm înt şi m ultă nădejde avem pen tru bunătăţile viitoare.
P entru aceste pricini şi-a intitulat M atei scrierea sa Evanghelie,
V este Bună. T oate celelalte scrieri ale lum ii acesteia cuprind num ai
cuvinte lipsite de conţinut; vorbesc de pildă de avuţia de bani, de m ăre­
ţia puterii, de funcţii înalte, de slavă, de cinste şi de celelalte cîte se
socotesc b u n e de oam eni. C ele vestite, însă, de pescari poţi să le
num eşti cu adevărat şi pe b u n ă dreptate bunevestiri, nu num ai p en tru
că sînt b u nuri sigure, statornice şi m ai presus de vrednicia noastră, dar
şi pen tru că ne-au fost date şi cu uşurinţă. A m p rim it ceea ce am prim it
fără să ne ostenim , fără să asudăm , fără să ne trudim şi fără să ne chi­
nuim , ci num ai pentru că am fost iubiţi de D um nezeu.
- D ar pen tru ce din atîţi de m ulţi ucenici ai lui H ristos au scris
Evanghelii num ai doi apostoli şi doi ucenici ai apostolilor? C ă p e lîngă
apostolii Ioan şi M atei, au scris Evanghelii şi Luca, ucenicul lui Pavel,
precum şi M arcu, ucenicul lui Petru.
- Aceasta, pentru că ucenicii nu făceau nim ic din am biţie, ci toate
d in trebuinţă.
- D ar ce? N u era de ajuns ca un singur evanghelist să spună totul?
- Era de ajuns! D ar dacă sînt patru cei care scriu Evangheliile şi
dacă nu le scriu nici în acelaşi timp, nici în acelaşi loc, dacă nu le scriu adu­
naţi împreună, sfătuindu-se unii cu alţii şi dacă totuşi istorisesc toate ca şi
№ SylNTIll. IHAN BURA nF AUR

cum ar fi rostite de o singură gură, atunci avem cea m ai m are d o v ad ă că

spun adevărul.
- Lucrurile nu stau însă tocm ai aşa, ci dim potrivă, pen tru că în
m ulte locuri cei patru evanghelişti se deosebesc.
- D ar tocm ai această deosebire este cea m ai m are dovadă a adevă­
rului. D acă toate spusele lor s-ar fi potrivit cu de-am ănuntul în ce p ri­
veşte tim pul şi locul, iar asem ănarea ar fi m ers chiar p în ă la cuvinte,
nici unul din duşm ani n-ar fi crezut că evangheliştii n-au alcătuit E van­
gheliile fără să se adune şi fără să urm ărească vreu n scop om enesc oare­
care. Şi p e b u n ă dreptate, pen tru că o asem ănare atît de m are n u s-ar fi
p u tu t d atora unei sim ple întîm plări. D ar ap aren ta deosebire în tre cei
p atru evanghelişti, care este num ai în lucrurile d e m ică însem nătate, îi
scapă de orice bănuială şi dovedeşte strălucit chipul alcătuirii E vanghe­
liilor. N u este vătăm at cu nim ic adevărul spuselor lor, dacă au scris
ceva deosebit unul de altul, cu privire la tim pul şi locul u n o r fapte sau
cuvinte ale D om nului. Şi, cu ajutorul lui D um nezeu, vom căuta să ară-
,tăm aceste deosebiri în cursul tîlcuirii noastre; iar vouă v ă cer ca odată
cu spusele m ele să observaţi că în problem ele principale, de care atîm ă
viaţa noastră şi care alcătuiesc tem elia propovăduirii credinţei creştine,
n u veţi găsi nici cea m ai m ică deosebire între cei patru evanghelişti.
- D ar care sînt aceste problem e principale?
- Iată-le! D um nezeu S-a făcut om , a făcut m inuni, a fost răstignit, a
fost îngropat, a înviat, S-a înălţat, are să judece lum ea, a d at porunci
m întuitoare, n-a adus o lege potrivnică Legii V echi, este Fiu, este U nul-
Născut, este adevărat Fiu, este de aceeaşi fiinţă cu T atăl şi altele asem ă­
nătoare acestora. V o m vedea că în aceste problem e evangheliştii sînt
cu totul de acord între ei. în ce priveşte m inunile, n-au spus toţi toate
m inunile; unii au istorisit unele, alţii altele. A ceasta să n u te tulbure;
d acă u n evanghelist ar fi istorisit toate m inunile, ar fi făcut de prisos
E vangheliile celorlalţi; iar dacă toţi ar fi istorisit alte m inuni, deosebite
ale un o ra faţă de cele ale celorlalţi, n-am fi avut d o v ad a simfoniei dintre
Evanghelii. D in pricina aceasta toţi au spus m ulte lucruri com une, dar
fiecare din ei a spus şi ceva deosebit, pen tru ca nici unul să nu p a ră de
prisos şi să fie înlăturat ca netrebnic, ba, dim potrivă, să ne dea o dovadă
şi m ai m are a adevărului spuselor lor.

III
Evanghelistul Luca ne spune şi pricina p en tru care şi-a scris E van­
ghelia sa: „Ca să cunoşti temeinicia învăţăturilor pe care le-ai p rim it”6. C u
alte cuvinte L uca vrea să spună aşa: „Am scris Evanghelia aceasta
pentru ca, aducîndu-ţi aminte de învăţăturile primite, să cunoşti temeini-
(i. Luca 1, 4.
OMILII LA MA'I'KI I!)

cia lor şi să răm îi în această tem einicie”. Evanghelistul Ioan nu ne-a

spus pricina pentru care şi-a scris Evanghelia. D ar cuvînt din părinţi,
pogorît din vechim e la noi, spune că nici el nu şi-a scris Evanghelia ia
întîm plare. Ioan a văzut că ceilalţi trei evanghelişti au stăruit în chip
deoseDit asupra om enirii M întuitorului, asupra firii Lui om eneşti; era
deci prim ejdie să se treacă sub tăcere dogm a D um nezeirii lui H ristos, a
firii oale dum nezeieşti. Pentru aceasta H ristos l-a m işcat şi aşa a ajuns
să-şi scrie Evanghelia, stăruind m ai cu seam ă asupra firii dum nezeieşti
a lui H ristos. Lucrul acesta se vede foarte bine şi din cuprinsul E van­
gheliei sale şi din începutul ei. Nu-şi începe Evanghelia precum ceilalţi
trei evanghelişti, de jos, de pe păm înt, ci de sus, din ceruri, spre care se
şi grăbea, şi cu acest scop a şi scris întreaga sa carte. Ioan este m ai înalt
decît ceilalţi trei evanghelişti nu num ai în prolog, ci şi de-a lungul în tre­
gii sale Evanghelii. D espre M atei se spune că iudeii, care au crezut în
H ristos, au venit la el şi l-au rugat să aştearnă în scris ce le-a spus cu
cuvîntul şi să com pună Evanghelia în lim ba ebraică. M arcu a făcut ace­
laşi lucru în Egipt, la rugăm intea ucenicilor lui. D in pricina aceasta
M atei, pentru că a scris evreilor, n-a căutat să dovedească altceva m ai
m ult decît că Iisus Se pogoară din A vraam şi D avid; iar Luca, p en tru că
a scris tuturor oam enilor, urcă genealogia M întuitorului şi m ai sus, p o r­
nind de la A dam . M atei îşi începe Evanghelia sa chiar cu genealogia
D om nului, deoarece ştia că nim ic nu putea face plăcere m ai m are
iudeului decît să afle că H ristos era strănepot al lui A vraam şi al lui
D avid; Luca, însă, nu face aşa, ci face genealogia M întuitorului d u p ă ce
vorbeşte m ai întîi de alte m ulte lucruri.
A cordul dintre Evanghelii este dovedit n u num ai de întreaga lum e
care a prim it cele spuse în ele, d ar şi de duşm anii adevărului. D upă
m oartea evangheliştilor s-au ivit m ulte erezii cu învăţături potrivnice
învăţăturilor scrise în Evanghelii; unele din aceste erezii au prim it toate
cele spuse în Evanghelii, altele au tăiat unele părţi din Evanghelii şi au
Evangheliile lor sub form a aceasta trunchiată. A cum , dacă ar fi contra­
zicere între cele patru Evanghelii, nici ereziile acelea care au învăţături
potrivnice n-ar fi prim it tot textul celor patru Evanghelii, ci num ai acele
părţi din Evanghelii, care, d u p ă părerea lor, se potriveau cu propriile
lo r învăţături; şi nici ereziile, care au prim it num ai o parte din textul
Evangheliilor, n-ar fi p utut fi com bătute pe tem eiul părţilor evanghe­
lice acceptate de ele, deoarece nici aceste părţi n u lasă necunoscute p ăr­
ţile evanghelice date la o parte de erezii, ci vădesc în ru d irea cu to t tex­
tul Evangheliilor. D upă cum , dacă iei din corpul unui anim al o parte,
găseşti în partea aceea toate părţile com ponente ale animalului: nervi,
vine, oase, artere, sînge - şi - ca să spun aşa - vei cunoaşte din p ro b a
aceea întreaga alcătuire a trupului anim alului, tot aşa şi cu Sfintele
20 SFtNTUl. IOAN GURA DE AUR

Evanghelii; în fiecare parte din ele iese la iveală în ru d irea cu întregul.

D acă Evangheliile s-ar deosebi între ele, atunci această înrudire dintre
parte şi întreg nici nu s-ar vedea şi de m ult ar fi dispărut învăţătura
noastră, căci „orice împărăţie, spune D om nul, care se dezbină în sine nu
rămîne" 7. D ar aşa, şi prin aceasta străluceşte p u terea D uhului Sfînt,
care-i convinge pe oam eni ca, la ju d ecarea Evangheliilor, să aibă în
vedere p roblem ele m ari absolut necesare m întuirii şi să n u se lase vătă­
m aţi sufleteşte de m icile şi neînsem natele deosebiri dintre Evanghelii.

IV
N u trebuie să stăruim în chip deosebit asupra locului în care fiecare
evanghelist şi-a scris Evanghelia sa. D ar voi căuta Să dovedesc, în tot cursul
acestei tîlcuiri, că n-a scris unul îm potriva altuia. Iar dacă tu faci
aceasta, acuzîndu-i că se deosebesc între ei, apoi n u faci altceva decît să
ceri ca asem ănarea dintre ei să m eargă chiar p în ă la cuvinte şi la for­
m ele cuvintelor. în privinţa aceasta ţin să spun că retori şi filozofi veş-
tiţi, care au scris m ulte cărţi despre aceleaşi problem e, n u num ai că se
deosebesc între ei, d ar chiar şi scriu unii îm potriva altora. A ltceva este a
scrie deosebit de altcineva şi altceva este a scrie îm potrivă. N u vreau să
vorbesc m ai m ult de aceştia. Să m ă ferească D um nezeu să ap ăr Evan­
gheliile în tem eiat pe nebuniile cuprinse în cărţile lor'şi nici n u vreau să
ap ăr adevărul sprijinindu-m ă pe m inciună.
D ar cu dragă inim ă aş întreba: C um au p u tu t fi crezute de lum e
Evangheliile, dacă se deosebesc unele de altele? C u m au putut birui?
C u m s-a făcut că evangheliştii, nişte oam eni care în scrierile lo r au spus ’
lucruri potrivnice între ele, au fost adm iraţi, au fost crezuţi, au fost lău­
daţi pretutindeni în lume? C înd evangheliştii au scris Evangheliile
trăiau m ulţi oam eni care au fost m artori ai faptelor istorisite de ei, d ar şi
m ulţi duşm ani şi m ulţi vrăjm aşi; n-au scris Evangheliile într-un colţ al
păm ântului şi le-au îngropat, ci le-au răspîndit de-a lungul uscatului şi
m ării, în auzul tuturora. C înd se citeau Evangheliile erau de faţă şi duş­
m ani, aşa cum se întîm plă şi acum , d ar nim ic din cele spuse n-a scanda­
lizat p e nim eni. Şi e uşor de înţeles de ce. E ra p u terea dum nezeiască; ea
făcea şi săvîrşea totul în toţi. D acă n-ar fi fost p u terea dum nezeiască,
cum ar fi putut, oare, şi vameşul şi pescarul şi neînvăţatul să filozofeze
unele ca acestea? C eea ce filozofii păgîni n-au pu tu t să-şi închipuie nici
în vis, aceea evangheliştii au vestit lumii cu multă putere de convingere şi au
fost crezuţi nu num ai pe cînd erau în viaţă, ci şi după m oartea lor. N-au cre­
zut în ei doi sau douăzeci de oameni, nici o sută sau o mie sau zece mii,
7. l.uca I I , 17.
OM1UI LA MA't'KI 21

ci oraşe, neam uri, popoare, păm întul şi m area, G recia şi ţările barbare,
locurile locuite şi pustia. Şi au vorbit de lucruri care depăşeau cu m ult
natura noastră. Lăsînd, deoparte păm întul, vorbeau de cele din ceruri.
A ducîndu-ne pe lum e o altă vieţuire şi un alt trai, toate au dobîndit o
n o u ă înfăţişare: bogăţia şi sărăcia, libertatea şi robia, viaţa şi m oartea,
lum ea şi traiul în lume.
Evangheliştii şi-au scris Evangheliile lo r n u ca Platon8, care a scris
acea lucrare num ită „R epublica” sau ca Z enon9 sau ca altcineva care a
dat reguli de purtare în viaţă şi a alcătuit legi. T oţi aceştia au arătat prin
scrierile lor că au fost inspiraţi de un duh rău, un dem on sălbatic, care
duce război oam enilor, un duşm an al creştinătăţii, un vrăjmaş al bunei
rînduieli, un dem on care răstoarnă totul. Poţi spune altceva, cînd ei, în
scrierile lor, cer ca femeile să fie com une tuturor bărbaţilor, cînd aduc
pe fecioare goale în arene în văzul bărbaţilor, cînd îngăduie concubina­
jul, cînd am estecă şi răstoarnă totul şi calcă în picioare legile firii? Toate
cele spuse de ei sînt născociri ale dem onilor şi îm potriva firii. D espre
acestea însăşi firea ne poate da m ărturie, că ea însăşi nu îngăduie astfel
de lucruri. Şi aceşti filozofi au scris cărţile lor fără să fie prigoniţi, fără să
fie în prim ejdie, fără să li se ducă război, ci în toată liniştea şi în toată
libertatea, într-o Hmbă frum oasă şi aleasă; pescarii, însă, au scris E van­
gheliile fiind prigoniţi, biciuiţi şi m ereu în prim ejdie de m oarte; cu
toate acestea, scrierile lor au fost prim ite cu toată dragostea de neînvă­
ţaţi şi de învăţaţi, de robi şi de liberi, de îm păraţi şi de ostaşi, de barbari
şi de eleni.

V
N u poţi spune că Evangheliile au fost prim ite de toţi pentru că sînt
scurte şi simple. N u, pentru că sînt cu m ult superioare scrierilor am in­
tite mai sus. Nici prin vis nu s-au gîndit filozofii aceia la feciorie, şi nici
la num ele ei, la sărăcia de b u n ă voie, la post sau la ceva asem ănător tot
atît de înalt. Pescarii noştri, însă, n-au izgonit num ai pofta, nici n-au
pedepsit num ai fapta, ci şi privirea desfrinată, insultele, rîsul dezm ăţat,
îm brăcăm intea nepotrivită, m ersul necuviincios, strigătul, m ergînd cu
purtarea de grijă p înă la cele m ai mici fapte din viaţa om ului. A u
um plut toată lum ea cu sadul fecioriei. A u convins pe oameni să filozofeze
despre D um nezeu şi despre cele din ceruri aşa cum nimeni dintre filozofi
n-a filozofat vreodată. C um ar fi putut filozofa aşa, cînd ei au îndumnezeit
K. Platon, filozof grec (428-348 î.d.H r.), discipolul lui Socrate şi dascălul lui A ristotel. .
A utorul a num eroase lucrări filozofice, scrise în form ă d e dialog: C rito n , Fedon, G orgias, B an­
chetul, R epublica şi altele. Filozofia sa are ca m etodă dialectica şi ca în coronare teoria ideilor.
fi. ’/ .enon din ("itium , filozof grec {'.YM't Uti-I j.d .llr.) întem eietorul stoicismului.
TI SFINŢIM. IOAN GURA DE AUR

chipurile anim alelor sălbatice, ale fiarelor, ale tîrîtoarelor şi ale altor
anim ale m ult m ai nevrednice? Şi iată, învăţăturile înalte cile pescarilor
sînt prim ite şi crezute, înfloresc şi se răspîndesc în fiecare zi, pe cînd
învăţăturile filozofilor se duc, pier, dispar m ai iute ca pînza de păianjen.
Şi pe b u n ă dreptate, pentru că dem onii le-au propovăduit. D in pricina
aceasta sînt pline de desfrînare, pline de m ultă întunecim e şi de m ai
m ultă nerozie. Poate fi, oare, ceva m ai de rîs decît o lucrare ca „R epu­
blica” lui Platon, în care filozoful, în afară de cele spuse m ai sus, ca să
p o ată arăta ce este dreptatea, a scris pagini întregi pline de neclaritate?
C h iar dacă spusele sale ar avea vreun folos, totuşi sînt cu totul netre-
buincioase p entru viaţa oam enilor. D acă un plugar, u n fierar, un zidar,
un corăbier, într-un cuvînt un m eseriaş, care se hrăneşte din lucrul mîi-
nilor sale, şi-ar părăsi m eseria şi m unca sa cinstită şi şi-ar cheltui atâţia şi
atîţia ani ca să înveţe din scrierile acestui filozof ce este dreptatea, ar
ajunge să m oară de foam e înainte de a o învăţa şi ar pleca de pe lum ea
aceasta şfîrşindu-şi viaţa în chip silnic, fără să ajungă să înveţe ceva
practic. învăţăturile noastre creştine nu sînt aşa. H ristos ne-a învăţat
dreptatea, cuviinţa, folosul, într-un cuvînt virtutea, în cuvinte puţine şi
lăm urite. U neori spune: „în aceste două porunci se cuprind toată legea şi
profeţii”10, adică în dragostea de D um nezeu şi dragostea de aproapele;
iar alte ori: „Toate cîte voiţi să văfacă vouă oameniifaceţi şi voi lor, că aceasta
este legea şi profeţii” 11. T oate aceste învăţături sînt uşor de înţeles şi le
poate învăţa cu uşurinţă şi plugarul şi sluga şi văduva şi copilul şi chiar
om ul care pare redus cu totul la m inte. A şa este n atu ra adevărului. Şi o
m ărturiseşte sfîrşitul lucrurilor. Toţi oam enii au aflat ce trebuie să facă;
şi n u num ai că au aflat, dar s-au şi străduit să trăiască aceste învăţături.
Şi este trăită învăţătura creştină n u num ai în oraşe, ci şi pe vîrfurile
m unţilor. D a, acolo, p e vîrfurile m unţilor vei v ed ea că este m ultă filozo­
fie, vei v ed ea cete de îngeri strălucind în chip d e trup om enesc, vei
întâlni p e p ăm în t vieţuire cerească. C ă reguli de vieţuire ne-au dat n o u ă
pescarii! N u ne-au poruncit, aşa cum fac filozofii, să studiem din copilă­
rie, nici n-au legiuit că, p e n tru a pune în practică virtutea, trebuie să
avem atîţia şi atâţia ani. N u, pescarii s-au adresat oricărei vîrste fără deo­
sebire. învăţăturile filozofilor, jocuri de copii; ale evangheliştilor, ade­
vărul lucrurilor. A cestei vieţuiri i-au d at ca loc cerul; m eşterul ei este
D um nezeu şi to t D um nezeu este legiuitorul legilor de acolo. A şa şi tre­
buia. R ăsplăţile unei astfel de vieţuiri nu sînt frunze de dafin, nici
frunze de m ăslin, nici întreţinere pe seam a statului, nici statui de aram ă,
lucruri lipsite de căldură şi valoare, ci viaţă fără de sfîrşit; ajungem copii
ai lui D um nezeu, dănţuim îm p reu n ă cu îngerii, stăm alături de tronul
îm părătesc, sîntem necontenit cu H ristos.
10. M atei T I, .'iţi.
I 1. M atei 7, 12
OMII.II LA MATKI ZI

VI
Povăţuitori ai acestei vieţuiri sînt vameşi, pescari, făcători de corturi; n-au
trăit un şir mărginit de ani, ci trăiesc veşnic. Din această pricină şi după moar­
tea lor sînt de foarte mult folos celor ce duc o astfel de viaţă. Acest fel de vie­
ţuire nu duce război împotriva oamenilor, ci împotriva demonilor, a puterilor
celor fără de trup. Din pricina aceasta şi marele conducător al luptelor lor nu
este un om, nici un înger, ci însuşi Dumnezeu. Iar armele acestor ostaşi sînt la
fel cu natura războiului: nu sînt făcute din piele şi fier, ci din adevăr, din drep­
tate, din credinţă, din întreaga filozofie.
Dar pentru că despre această vieţuire scrie şi Evanghelia de care ne ocu­
păm acum, să cercetăm cu toată atenţia cele spuse atît de lămurit de Matei
despre ea. Că toate cele spuse de Matei nu sînt ale lui, ci ale lui Hristos, Care a
legiuit o astfel de vieţuire. Să o cercetăm cu atenţie, ca să putem fi înscrişi şi
noi în ea, să strălucim împreună cu cei care au şi trăit această vieţuire şi au pri­
mit cununile cele nemuritoare.
Multora li se pare că Evanghelia este foarte uşor de înţeles şi că numai
profeţii sînt grei. Această părere pot să o aibă numai cei care nu-şi dau seama
de adîncimea ideilor cuprinse în Evanghelie. Pentru aceea vă rog să mă urmă­
riţi cu multă atenţie, pentru ca, avînd conducător pe Hristos, să intrăm în
oceanul celor scrise în Evanghelie.
Dar pentru ca să înţelegeţi mai uşor cuvintele mele, vă cer şi mă rog -
lucru pe care l-am făcut şi la filcuirea celorlalte cărţi ale Sfintei Scripturi -
să citiţi mai dinainte pericopa evanghelică pe care o tîlcuiesc, pentru ca citirea
mai dinainte a pericopei să fie deschizătoare de drum cunoştinţei, aşa cum a
făcut eunucul12. Dacă veţi face aşa, îmi va fi şi mie mai uşoară tîlcuirea.
Că multe sînt locurile grele de înţeles din Evanghelia lui Matei şi se întîlnesc la
tot pasul.
Iată chiar în primul capitol al Evangheliei cîte locuri grele de dezlegat
sînt. în primul loc: pentru care pricină se face genealogia lui Iosif,
care n-a fost tatăl lui Hristos? în al doilea loc: de unde ştim că Hristos Se
pogoară din neamul lui David, odată ce ne sînt necunoscuţi strămoşii Măriei,
din care S-a născut Hristos? în al treilea loc: pentru ce se face genealogia lui
Iosif, care n-a contribuit cu nimic la naşterea lui Hristos, iar Fecioarei, care a
fost mamă, nu i se arată părinţii, bunicii şi strămoşii? în afară de asta, merită să
cercetăm şi aceea: pentru ce se amintesc în această genealogie şi femei, odată
ce genealogia este făcută prin bărbaţi? Dar de vreme ce a hotărît aşa, atunci pentru
ce n-a amintit de toate femeile, ci a trecut sub tăcere pe femeile vestite pentru viaţa
lor curată, de pildă pe Sarra, pe Rebeca şi pe altele asemenea lor, şi a amintit de
12. /'apte H, 2 <i
M SFÎNTUI. IU AN GURA DE AUR

it'mei vestite* cu păcătoase, de pildă: desfrînate, adultere, femei născute din

căsătorii nelegitime, femei de alt neam, păgîne? Că a amintit de nevasta lui
*frie, de Tamara, de Rahav şi de Rut, dintre care una era de alt neam, alta des-
tvinată, alta s-a culcat cu socrul ei; şi aceasta din urmă n-a făcut-o pe temeiul
U'gii căsătoriei, ci a trăit cu socrul ei prin înşelăciune, dîndu-se drept desfrî-
uată, iar pe femeia lui Urie o cunoaşte toată lumea din pricina grozăviei păca­
tului ei. Cu toate acestea, evanghelistul Matei a lăsat la o parte pe toate cele­
lalte femei şi a pus în genealogia lui Hristos numai pe acestea. Dacă trebuia să
amintească de femei, apoi trebuia să le amintească pe toate; dar dacă nu tre­
buia să le amintească pe toate, ci numai pe unele, atunci ar fi trebuit să le
a mintească pe cele vestite prin virtutea lor, nu pe cele vestite prin păcatele lor.
Vedeţi, dar, de cîtă luare aminte, de cîtă cercetare avem nevoie chiar în pri­
mul capitol al Evangheliei lui Matei, cu toate că pare mai clar decît toate cele-
I tlte capitole, iar multora poate că li se pare chiar de prisos, deoarece în el este
. orba numai de înşirarea unor nume. în afară de aceasta merită să fie cerce­
tată şi aceea: pentru ce Matei a lăsat de o parte trei împăraţi13? Dacă a trecut
u i vederea numele lor, pentru că erau foarte necredincioşi, atunci ar fi trebuit
să nu amintească nici pe alţii tot atît de necredincioşi. Capitolul întîi mai pune
încă o problemă: Matei spune că sînt patrusprezece neamuri, dar în al treilea
sii de neamuri nu sînt patrusprezece neamuri. Apoi, pentru care pricină Luca
fiii alte nume, nu numai pe ale aceloraşi, ci chiar cu mult mai multe, iar Matei
fl împotrivă dă şi mai puţine nume şi alte nume, deşi şi el îşi termină genealo­
gia cu Iosif, ca şi Luca.
Vedeţi, dar, cîtă luare aminte trebuie să avem nu numai în dezlegarea
te stor probleme, dar şi în cunoaşterea locurilor grele ce trebuie dezlegate,
i 'ă nici nu este puţin lucru să poţi descoperi locurile grele de dezlegat. Un alt
ioc greu este şi acesta: cum se face că Elisabeta, care era din seminţia lui Levi,
era rudă cu Maria?

VII
I)aru ca să nu vă încarc memoria cu prea multe lucruri, voi opri aici
ivîntul meu. Vă este de ajuns pentru trezirea atenţiei voastre chiar şi numai
inoaşterea acestor probleme ridicate de capitolul întîi al Evangheliei lui
.latei. Dar dacă doriţi să cunoaşteţi şi dezlegarea acestora apoi vă las ca
oi să hotărîţi, înainte de a începe eu vorbirea. Şi anume, dacă voi vedea
.< sînteţi cu mintea trează şi că doriţi să cunoaşteţi, atunci voi încerca să
!au şi dezlegarea; dar dacă voi vedea că voi căscaţi şi vă uitaţi în altă
13. Ohazia, loas şi Amasia (II Paralipomene, capitolele 2 1-2 5 ).
I I. l)o aici ineopo partea morală: Predica trebuie ascultată cu mintea trează şi cu luare aminte.
OMILII LA MATIU 25

parte, voi ascunde şi problem ele şi dezlegarea lor, plecîndu-m ă legii

dum nezeieşti, care spune: ,JVu daţi cele sfinte dinilor, nici nu aruncaţi
mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce în picioare”’15.
- D ar cine-i cel ce le calcă în picioare?
- C el ce n u socoteşte de p re ţ cuvintele Scripturii, cel ce n u le
respectă.
- Şi cine-i atît de ticălos incit să n u respecte cuvintele Scripturii, să
n u le socotească m ai de p reţ ca orice?
- C ine? C el ce n u d ă atîta tim p cuvintelor Scripturii cit fem eilor
desfrinate din teatrele satanice. C ă m ulţi oam eni îşi pierd toată ziua la
teatru şi, d in pricina acestei p ierd eri deşarte d e vrem e, îşi neglijează
m ulte treburi de-ale gospodăriei; p rin d iute şi precis tot ce aud şi ţin
m inte cele auzite, spre vătăm area propriului lo r suflet. Aici în biserică
vorbeşte D um nezeu şi oam enii nu vor să răm în ă nici cîtăva vrem e. D in
pricina asta nu m ai avem nici o părtăşie cu cerul, iar vieţuirea noastră
creştină se m ărgineşte num ai la cuvinte. D in pricina asta D um nezeu
ne-a am eninţat cu iadul, nu ca să ne arunce în el, ci ca să ne înduplece
să fugim de această cum plită tiranie. N oi, însă, facem cu totul dim po­
trivă şi alergăm în fiecare zi pe drum ul ce duce la iad. D ar D um ne­
zeu ne porunceşte nu num ai să auzim, ci să şi facem cele spuse; noi,
însă, nu vrem nici să le auzim. Spune-m i, te rog, cînd vom face ce n i s-a
poruncit, cînd vom săvîrşi faptele pe care ni le cere, cînd nici cuvintele
pe care ni le spune D um nezeu n u vrem să le auzim , ci ni se pare apăsă­
toare şi plicticoasă predica, deşi e foarte scurtă? N oi înşine, cînd vedem
că cei din jurul nostru n u ne dau atenţie cînd vorbim despre lucruri
obişnuite, spunem că purtarea lor este o insultă, d ar n u socotim, oare,
că-L m îniem pe D um nezeu, cînd El ne vorbeşte despre lucruri atît de
m ari, iar noi n u dăm atenţie spuselor Lui şi ne uităm în altă parte? U n
bătrîn, care a călătorit m ult, poate să ne spună cu de-am ănuntul despre
depărtarea, poziţia şi înfăţişarea oraşelor pe care le-a văzut, poate să ne
vorbească despre porturi şi pieţe. N oi, însă, n u cunoaştem nici la ce
depărtare de noi se găseşte cetatea cea din ceruri. D acă am şti care e
distanţa, poate ne-am da osteneala să-i scurtăm lungim ea. Nu-i atît de
departe de n o i cetatea aceea cît e de departe cerul de păm înt. D acă ne
trîndăvim este cu m ult m ai departe; d ar dacă n e sîrguim, ajungem în
scurtă vrem e la porţile ei. P entru că distanţa aceasta n u se m ăsoară cu
m ăsurătorile de pe păm înt, ci cu sufletul şi cu purtarea.
15. Matei 7, (i.
26 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

V III
C unoşti, dragul m eu, cu de-am ănuntul istoria lum ii, pe cea notf&)
>e cea veche şi pe cea străveche; poţi enum era stăpînitorii sub care ăl
{uat m ai înainte parte la războaie, poţi enum era p e arbitrii luptelor atle*
tice, p e învingătorii în lupte, pe generali, cunoştinţe care nu-ţi sînt de
nici u n folos. D a r nici în vis nu te-ai gîndit vreod ată să ştii cine este stă-
p în în cetatea cea cerească sau să ştii cine este prim ul sau al doilea sau al
treilea sau să ştii de cîtă vrem e este fiecare acolo sau să ştii ce-a lucrat şi
ce-a făcut fiecare. N u vrei să te interesezi de legiuirile acestei cetăţi şi
nici n u vrei să le asculţi de ţi le spune altul. Spune-m i, te rog, cum te
m ai aştepţi să dobîndeşti bunătăţile făgăduite, cînd nici n u asculţi cele
ce ţi se spun? D acă n-am ascultat m ai înainte, să ascultăm acum. C ă, de
va vrea D um nezeu, vom intra într-o cetate de aur, b a m ai de p reţ decît
aurul. Să-i cunoaştem bine tem eliile ei, să-i cunoaştem porţile bătute în
safire şi m ărgăritare. C ă avem u n foarte bu n conducător, pe M atei. Prin
p o arta lui intrăm acum şi avem nevoie de m ultă luare am inte. D acă va
v ed ea p e cineva că nu-i atent, îl scoate în d ată afară din cetate. Că-i
cetate îm părătească, cetate vestită. Nu-i precum cetăţile noastre, îm p ăr­
ţite în p iaţă şi palate îm părăteşti. Nu! Acolo peste tot num ai palate
îm părăteşti. Să deschidem dar porţile m inţii, să deschidem auzul şi,
păşind cu m ultă frică în pridvor, să ne închinăm îm păratului cetăţii. O
singură privire aruncată în acea cetate ne încrem eneşţe de uim ire.
A cum porţile cetăţii ne sînt încuiate; dar cînd le vom vedea deschise
atunci vom v ed ea că tot interiorul cetăţii este strălucitor ca fulgerul. C ă
acest vam eş, călăuzit de ochii D uhului, făgăduieşte să-ţi arate totul;
u n d e stă îm păratul, care sînt ostaşii care sînt alăturea de El, u n d e stau
îngerii, u n de stau arhanghelii, care este locul hotărît, în acest oraş, noi­
lo r cetăţeni şi care este drum ul care duce acolo; ce loc au prim it prim ii
cetăţeni, cei de d u p ă ei şi cei de m ai tîrziu; în cîte cete se îm p art locuito­
rii oraşului, cine form ează senatul şi cîte feluri de dregătorii sînt.
Să n u intrăm cu zgom ot şi tulburare, ci cu tainică tăcere. D acă în
teatru se face tăcere m are cînd se citesc scrisorile îm păratului, cu m ult
m ai liniştiţi trebuie să stăm toţi în cetatea aceasta şi să avem treze şi
sufletele şi urechile. N u se vor citi scrisorile unui stăpîn păm întesc, ci
ale Stăpînului îngerilor. D acă astfel ne vom rîn d u i sufletele noastre,
însuşi harul D uhului ne va călăuzi pas cu pas, vom ajunge la tronul
îm părătesc şi vom dobîndi toate bunătăţile, cu harul şi cu iubirea de
oam eni a D ottiriului nostru Iisus H ristos. C ăru ia slava şi pu terea
îm preună cu T atăl şi cu Sfîntxd D uh, acum şi pu ru rea şi în vecii
vecilor, A m in.
 O m ilia II

/ - ·
„Cartea naşterii îjji Iisus,
Fiul lui David, Fiul luNAvraam”1
I
V ă m ai am intiţi, oare, de sfatul pe care vi l-am dat m ai înainte,
rugîndu-vă să ascultaţi în adîncă tăcere şi cu tainică linişte to t ce vă voi
spune? C ă azi am de gînd să păşesc în sfintele pridvoare ale E vanghe­
liei lui M atei. D e aceea v-am şi am intit de sfatul dat. C înd iudeii au tre­
buit să se apropie de m untele în flăcări, de foc, de ceaţă, de întuneric şi
de furtună2, dar, m ai bine spus, cînd nici n u li s-a îngăduit să se apropie
de m unte, ci să audă şi să vadă m untele şi pe toate celelalte de departe,
au prim it poruncă să se abţină de la femei cu trei zile înainte şi să-şi
spele hainele; şi toţi erau cuprinşi de spaim ă şi cutrem ur; şi M oise
îm preună cu iudeii. A poi cu m ult m ai m ult noi, care avem să auzim
cuvinte atît de înalte, noi care n u stăm ca iudeii departe de u n m unte ce
fumegă, ci avem să intrăm chiar în cer, cu m ult m ai m ult noi trebuie să
arătăm m ai m are filozofie, nu spălîndu-ne hainele, ci curăţindu-ne
îm brăcăm intea sufletului şi depărtîndu-ne de orice amestec lumesc. N u
veţi vedea acum nici ceaţă, nici fum, nici furtună, ci chiar pe îm p ărat
stînd pe tronul acelei negrăite slave; veţi v edea pe îngeri şi pe arh an ­
gheli alături de El; veţi vedea popoare de sfinţi în nenum ărate cete.
A şa este cetatea lui D um nezeu! în ea este Biserica celor întâi năs­
cuţi, duhurile drepţilor, adunarea sărbătorească a îngerilor, sîngele
izbăvitor al D om nului, prin care toate s-au unit: cerul a p rim it pe cele
de p e păm înt, păm întul a p rim it pe cele d in cer, iar pacea de m ult
dorită de îngeri şi de sfinţi s-a îm plinit. în această cetate se înalţă strălu­
citorul şi slăvitul sem n de biruinţă al crucii, prăzile de război ale lui
H ristos, pîrga firii noastre, trofeele îm păratului nostru. Pe toate le vom
cunoaşte cu de-amănuntul din Evanghelie. D acă m ă veţi urm ări cu linişte şi
cu cuvenită luare aminte voi putea să vă plimb peste tot şi să vă arăt unde
zace, trasă în ţeapă, moartea, unde este spînzurat păcatul, unde se găsesc
multele şi minunatele trofee ale acestui război, ale acestei lupte. Veţi vedea
I. M ala I, | .
7 hş l!l, IH.
28 SFtNTUI, 1()AN OURA DE AUR

acolo şi pe tiran legat, urm at de m ulţim ea prinşilor de război; veţi

v ed ea acropola, de pe care acel dem on spurcat ataca pe toţi mai
înainte; veţi v ed ea ascunzătorile şi peşterile tîlharului, acum sparte şi
deschise, p en tru că îm păratul a intrat şi în ele. Să n u vi se pară, iubiţi­
lor, obositoare plim barea! D acă v-ar povesti cineva de un război purtat
de oam eni, de trofeele şi victoriile lui, aţi uita şi de m încare şi de b ău ­
tu ră de dragul acelei povestiri. Este într-adevăr plăcută povestirea
aceea, d ar cu m ult m ai plăcută este povestirea luptei duse de Hristos!
G îndeşte-te, iubite, cîte lucruri m inunate ai de auzit! Ai să auzi că
D um nezeu, sculîndu-Se de pe tronurile Sale îm părăteşti, a venit din cer
pe păm înt, S-a pogorît chiar şi în iad, stînd în linia întîi de bătaie; ai să
auzi că diavolul I s-a îm potrivit, dar, m ai bine spus, n u s-a îm potrivit
num ai unui D um nezeu, ci unui D um nezeu ascuns în fire om enească. Şi
lucru m inunat este că vei vedea, prin m oarte, biruită m oartea; prin
blestem , blestem ul nim icit; iar p rin arm ele p rin care diavolul biruia,
p rin acelea i s-a surpat tirania lui.
Să ne deşteptăm deci, să nu dormim! Iată văd că porţile ni se deschid!
Să intrăm cu bună rînduială şi cu cutremur. Păşim chiar în pridvor.
- Şi care-i pridvorul?
- Iată-1: „Cartea naşterii lui Iisus, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”.
- C e spui? N e-ai făgăduit că ne vorbeşti de U nul-N ăscut Fiul lui
D um nezeu şi ne pomeneşti de David, un om care a trăit cu nenum ărate
generaţii înainte, spunîndu-ne că el este tată şi strămoş al lui Iisus Hristos?
- A şteaptă! N u căuta să afli totul dintr-odată, ci cu binişorul şi înce­
tul cu încetul! Eşti încă pe treptele pridvorului! P entru ce te grăbeşti să
intri în locuri în care n u poţi în că intra? N-ai văzut bine nici p e toate
cele dinafară! C ă n-am să-ţi vorbesc de naşterea L ui din veşnicie, dar,
m ai b in e spus, nici de naşterea Lui în tim p; că şi aceasta-i neînţeleasă şi
cu n ep u tin ţă de spus prin cuvînt. A şa a grăit, m ai înainte d e m ine, şi
profetul Isaia. Proorocind patim ile lui H ristos şi m area Lui purtare
d e grijă p e n tru lum e şi m inunîndu-se cine este şi ce a ajuns şi
p în ă u n d e S-a pogorît, a strigat, tare şi strălucit, zicînd aşa: „Şi neamul
L u i cine-l va spune?”3

II
D a r n u despre naşterea cea din veşnicie n e este acum cuvîntul, ci
de&pre naşterea Lui de jos, de pe păm înt, care a avut nenum ăraţi martori. Şi
voi vorbi de ea aşa cum mi-a dat putere harul D uhului să vorbesc. C ă nici
de naşterea Lui de pe păm înt nu se poate vorbi cu toată claritatea,
3. Isaia 53, 8.
()Mll.tt l.A MATEI 29

că şi ea este plină de spaim ă şi cutrem ur. Totuşi să nu socoteşti că ai să

auzi lucruri a e m ică însem nătate, cînd auzi că am să-ţi vorbesc de naş­
terea cea de pe pămînt! Dimpotrivă, deşteaptă-ţi mintea, înfricoşează-te
îndată, cînd auzi că D um nezeu pe păm înt S-a pogorît! A tît de m inu­
nată şi de neobişnuită a fost venirea Sa, că îngerii dănţuiau şi vesteau
bucuria adusă om enirii, iar profeţii încă de dem ult se spăim întau că
D um nezeu „pe păm înt S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit”4.
Da, este un lucru cu totul neobişnuit că D um nezeul C el negrăit,
C el netălm ăcit, C el neînţeles, C el asem enea Tatălui, a p rim it să v in ă pe
păm înt din pîntece fecioresc, a prim it să Se nască din fem eie şi să aibă
strămoşi pe D avid şi pe A vraam . D ar pen tru ce spun pe D avid şi pe
Avraam? Lucru p lin cu totul de spaim ă şi uim ire este că a avut strămoşi
pe acele fem ei păcătoase despre care am vorbit m ai înainte. C în d auzi
acestea, ridică capul sus! N u te gîndi la ceva um ilitor. D im potrivă,
m inunează-te că, fiind Fiu al D um nezeului celui fără de început şi ade­
vărat Fiu, a prim it să audă spunîndu-I-se Fiu al lui D avid, p en tru ca pe
tine să te facă fiu al lui D um nezeu! A p rim it să Se facă rob Tatălui,
pen tru ca ţie, robului, să-ţi facă T ată pe Stăpînul.
Ai văzut chiar din prim ele cuvinte ale Evangheliei cum sînt E van­
gheliile! D acă te îndoieşti că ai să ajungi fiu al lu i D um nezeu, atunci
încredinţează-te de aceasta prin aceea că Fiul lui D um nezeu S-a făcut
Fiu al O m ului. Pentru că este cu m ult m ai greu pentru m intea om e­
nească să înţeleagă că D um nezeu S-a făcut om, aecît să înţeleagă ca
om ul să ajungă fiu al lui D um nezeu. A şadar cînd auzi că Fiul lui D um ­
nezeu este Fiu al lui D avid şi al lui A vraam , nu te îndoi că şi tu, fiu al lui
A dam , vei fi fiu al lui D um nezeu. C ă Fiul lui D um nezeu n u S-ar fi sm e­
rit în zadar şi în deşert atît de m ult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe p e noi.
S-a născut d u p ă trup, ca tu să te naşti după D uh; S-a născut din femeie,
ca tu să încetezi de a m ai fi fiu al femeii, re n tru aceasta Fiul lui D um ne­
zeu a avut o îndoită naştere: u n a asem enea nouă, şi alta m ai presus de
noi. Pentru că S-a născut din fem eie, Se aseam ănă cu noi; d ar pen tru că
n u S-a născut nici din sînge, nici din voinţa trupului Sau a bărbatului5, ci
de la D uhul Sfînt, ne arată naşterea cea m ai presus de noi, naşterea cea
viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la D uhul. T oate celelalte fapte
ale Fiului lui D um nezeu au fost la fel. Botezul D om nului de pildă. A vea
şi ceva vechi, dar avea şi ceva nou. B otezarea Lui de către profet a ară­
tat vechiul, iar pogorîrea D uhului a vădit noul. D u p ă cum un om care
stă la mijloc între doi oam eni îi uneşte pe aceştia întinzîndu-şi m îinile şi
spre unul şi spre altul, tot astfel şi Fiul lui D um nezeu a unit firea cea
veche cu cea nouă, firea dum nezeiască cu cea om enească, pe cele ale
Lui cu cele ale noastre.
4. Baruh 3, 38.
5. han I, 13.
30 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

Ai văzut cît de străfulgerătoare este cetatea în care ai să intri? Ai

văzut cîtă strălucire au chiar prim ele cuvinte ale Evangheliei? Ai văzut
că ţi-a arătat pe îm p ărat, ca într-o tabără, îm brăcat în acelaşi trup ca şi
tine? Ştii doar că, în tabără, îm păratul nu po artă totdeauna sem nele
dem nităţii sale; dezbracă purpura, dă jos de pe cap coroana şi îm bracă
adeseori h ain ă de ostaş; face asta ca să nu fie recunoscut, ca să n u atragă
p e duşm ani asupra sa. îm păratul nostru dim potrivă: îm bracă trupul
nostru cu totul p en tru alt scop: vrea să fie necunoscut, să n u facă p e duş­
m an să fugă de lu p tă şi să nu tu lb u re p e ostaşii Săi. C ă îm p ăratu l nostru
a căutat să m întuie, nu să înspăim înte. D in pricina aceasta Evanghelia
chiar de la în cep u t L-a- num it cu acest num e, spunîndu-I Iisus. N um ele
Iisus n u este un num e elinesc, ci ebraic, care tîlcuit în lim ba greacă
înseam nă Sotir, adică M întuitor; şi se num eşte M întuitor, p en tru că a
m întuit p e poporul Său.
III
A i văzut cum evanghelistul M atei a în trarip at p e ascultător, deşi a
rostit cuvinte foarte cunoscute? Ai văzut cum p rin ele ne-a făcut să ne
gîndim la lucruri pe care nici n u le bănuiam ? N um ele de Iisus şi de
M întuitor erau foarte cunoscute la iudei. Şi p en tru că faptele viitoare
ale D om nului Iisus aveau să fie neobişnuite, de aceea num ele acesta a
fost p u rtat şi de altul, de Iisus al lui N avi, preînchipuire a D om nului
Iisus, ca de la început să se înlăture orice tulburare ce ar fi putut fi p ro ­
vocată de un num e nou. în Scriptură se spune că Iisus al lui Navi,
urm înd lui M oise, a dus pe poporul iudeu în păm întul făgăduinţei.
A ceasta e preînchipuire. Iată acum şi faptul! Iisus al lui N avi a dus pe
poporul iudeu în păm întul făgăduinţei; D om nul Iisus a dus pe poporul
Său în cer şi la bunătăţile cele cereşti. Iisus al lui N avi, d u p ă m oartea lui
M oise, D om nul Iisus, d upă încetarea legii. A cela, conducător de popor,
acesta, îm părat.
D ar ca n u cum va cînd auzi num ele Iisus să te rătăceşti din pricina
acestui num e, evanghelistul M atei a adăugat: „Iisus Hristos, Fiul lui
D avid”. C elălalt Iisus nu era din sem inţia lui D avid, ci din altă seminţie.
- D ar p en tru care pricină evanghelistul num eşte Evanghelia sa
„C artea naşterii lui Iisus H ristos”? D oar nu cuprinde num ai naşterea, ci
toată iconom ia m întuirii neam ului omenesc!
- Pentru că naşterea lui Iisus este capul întregii iconomii a Mîntuirii,
pentru că este începutul şi rădăcina tuturor bunătăţilor date nouă. D upă
cum Moise îşi intitulează cartea sa „Cartea cerului şi apăm întului”6, deşi nu
vorbeşte numai de cer şi de păm înt, ci şi de cele ce sînt în ele, tot astfel
li l'tlt 7 , I
OMILII LA MA'I'KI 31

şi M atei a dat numfele cărţii sale de la capul faptelor istorisite în ea. Lucru
plin de uimire, mai presus de nădejde şi ae aşteptare este că Dum nezeu S-a
făcut om. O dată săvîrşit acest lucru, toate celelalte decurg logic şi firesc.
- D ar p e n tru ce evanghelistul a spus întîi: „Fiu/ lui David” şi apoi
„Fiul lui Avraam”?
- N -a spus aşa pentru că evanghelistul n u voia, aşa cum socot unii,
să facă genealogia lui Iisus chiar de la A dam . A r fi făcut la fel ca şi Luca.
M atei însă procedează altfel.
- D ar pen tru ce l-a pus m ai întîi pe D avid?
- Pentru că D avid era p e buzele tuturora şi din pricina renum elui
său, şi din pricina tim pului; n u m urise de m ult, ca A vraam . A m îndu-
rora le dăduse D um nezeu - şi lui A vraam şi lui D avid - făgăduinţa că
din ei Se va naşte M întuitorul; d ar M atei î-a pus în urină p e A vraam
pentru că era m ai vechi, iar p e D avid l-a pus la început pen tru că era
viu în m intea poporului şi pe buzele tuturora. C h iar iudeii spuneau:
„Oare nu din sămînţa lui David şi din oraşul Betleem, de unde e ra D avid,
avea să vină Hristos?”7*N im eni nu-L num ea p e H ristos Fiul lui A vraam ,
ci toţi îl num eau Fiul lui D avid. C ă D avid eră, d u p ă cum am spus, în
m intea tuturora şi din pricină că a trăit în u rm a lui A vraam , d ar şi din
pricină că a fost îm părat, de asta şi iudeii şi D um riezeu pom enesc şi
num ele lui D avid cînd vorbesc de toţi îm păraţii de inai tîrziu, p e care îi
preţuiau. Iezechiel şi alţi profeţi spuneau iudeilor că D avid v a veni şi va
învia; negreşit profeţii nu vorbeau de cel m ort, ci de cei care vor m erge
pe urm ele virtuţilor lui D avid. D um nezeu spunea lui Iezechia: „Voi
apăra cetatea aceasta pentru Mine şi pentru David, robul Meu”9, La fel lui
Solom on i-a spus că nu-i va îm părţi îm părăţia în tim pul dom niei lui,
din pricina lui D avid9. Da, m are a fost slava lui D avid şi la oam eni, şi la
D um nezeu! Pentru asta deci evanghelistul M atei începe genealogia cu
D avid, p entru că era m ai cunoscut, iar pe A vraam îl pom eneşte după
D avid. Şi p entru că a adresat iudeilor Evanghelia sa, a socotit de prisos
să urce m ai sus genealogia. C ă aceşti doi bărbaţi eraţi m ai cu seam ă
adm iraţi de iudei; unul ca profet şi îm părat, altul ca patriarh şi profet.
Aş putea fi întrebat:
- D ar de unde ştim că Iisus este din neam ul lui David? D acă Iisus
n u S-a născut din bărbat, ci num ai din fem eie şi dacă n u se face genea­
logia Fecioarei, de unde ştim că este strănepot al lui David?
- D ouă sînt deci problemele care se pun. Prima: pentru ce nu se face
genealogia mamei? A doua: pentru ce Iosif, care n-a fost tatăl lui Iisus, este
pom enit şi de M atei şi de Luca? Prim a pare necesară, a doua, de prisos.
7. loan 7, 42.
K .IV Regi I ! ) , M.
!>. III Regi II, :U.
32 SFlNTUL ÎOAN (JURA DE AUR

D espre care, dar, trebuie să vorbesc m ai întîi? N egreşit despre

aceea că F ecioara se coboară d in D avid.
- D ar cum vom şti că se coboară din D avid?
- A scultă pe D um nezeu, C are-i spune lui G avriil să se ducă „la o
Fecioară din casa şi neamul lui David, logodită cu un bărbat care se numea
I o s if'10. C e răspuns m ai clar decît acesta vrei cînd afli că Fecioara era
din casa şi neam ul lui David?

IV
T o t din aceste cuvinte se vede apoi că şi Iosif era to t din casa şi nea­
m ul lui D avid. Legea poruncea să n u se facă căsătorie cu altcineva, ci
num ai cu cineva din aceeaşi sem inţie. Patriarhul Iacov a spus m ai
dinainte că M întuitorul Se va ridica din sem inţia lui Iuda, grăind aşa:
,fifu va lipsi domn din Iuda, nici povăţuitor din coapsele lui pînă la
venirea Celui Căruia î i este pregătit sceptrul; Acesta va f i aşteptarea
neamurilor” 1011.
- Profeţia aceasta, m i se poate spune, arată num ai atîta: că Iisus este
din seminţia lui Iuda, dar nicidecum că era şi d in neam ul lui D avid; iar
în seminţia lui Iu d a n u era num ai neam ul lui D avid, ci şi alte m ulte nea­
muri; se poate, dar, ca Iisus să fie din sem inţia lui Iuda, d ar n u şi din
neamul lui D avid.
- D ar, ca să nu spui aşa, evanghelistul îţi curm ă această bănuială,
zicînd că Iisus era „din casa şi din neamul lui D avid”. Ia r dacă vrei să afli
acest lucru şi din altă parte, nu-m i lipsesc dovezile. Legea interzicea nu
numai căsătoriile cu cineva d in altă sem inţie, d ar chiar şi cu cineva din
altă familie, adică din alt neam . D eci dacă rap o rtăm cuvintele de la
Luca „din casa şi neamul lui D avid”\a. Fecioară, am răspuns la întrebare;
dacă le raportăm la Iosif, p rin Iosif avem acelaşi răspuns, anum e că
Iisus era din neam ul lui D avid. D acă Iosif era „din casa şi din neamul lui
David”, apoi legea îl obliga să nu ia femeie din altă casă şi din alt neam ,
ci din acela din care era şi el.
- D ar dacă a călcat legea?
- M atei, ca să nu spui asta, ţi-o ia înainte, m ărturisind că Iosif era
d re p t12; iar odată ce îi cunoşti virtutea, ştii că n-a călcat legea. A r fi
putut, oare, să calce legea, m în at de plăcere, u n b ă rb a t atît de iubitor de
oameni şi atît de lipsit de pasiune, ca Iosif, încît, chiar silit de bănuială, să nu
vrea să pedepsească pe Fecioară? O m ul care s-a ridicat cu m intea m ai pre­
sus de lege - că hotăxîrea lui de a o lăsa pe Fecioară şi a o lăsa întru ascuns
10. Luca 1, 27.
11. Fac. 4», 10.
12. Matei 1, 10.
era hot&rîrea unui om care s-a ridicat cu m intea m ai presus de lege - ar
fi putut săvîrşi, oare, o fapta îm potriva legii, m ai cu seam a atunci cînd
nici o pricină nu-1 silea? D eci din cele spuse se vede că Fecioara era din
neam ul lui D avid.
D ar neapărat trebuie să spun acum pentru care pricină evanghelis­
tul n-a făcut genealogia Fecioarei, ci pe a lui Iosif.
- Pentru ce?
- N u era obiceiul la iudei să se facă genealogia femeilor. Deci ca să
ţină obiceiul iudaic şi să nu se pară că a e la prim ele cuvinte ale Evan­
gheliei nu spune adevărul şi totuşi să ne facă nouă cunoscută pe
Fecioară, evanghelistul a trecut sub tăcere pe strămoşii ei şi a făcut
num ai genealogia lui Iosif. D acă ar fi făcut genealogia Fecioarei ar fi dat
să se creadă că face inovaţii; iar dacă ar fi trecut sub tăcere pe Iosif,
n-am fi cunoscut pe strămoşii Fecioarei. D ar ca să aflăm de Maria cine
este, din ce neam se trage şi totuşi să nu strice obiceiurile, M atei a făcut
genealogia logodnicului ei şi a arătat că era d in casa lui D avid. O d ată
dem onstrat că Iosif se pogoară d in casa lui D avid este dem onstrat şi
aceea că şi Fecioara este tot din aceeaşi casă, d in pricină că dreptul Iosif
n-ar fi suferit, d u p ă cum am m ai spus, să se logodească cu o fem eie din
altă casă şi din altă familie.
Este însă şi un alt m otiv, m ai tainic, p en tru care au fost trecuţi sub
tăcere strămoşii Fecioarei. D ar nu-i tim pul să descopăr aceasta acum,
pentru că sînt m ulte de spus.
D e aceea13, oprind aici cuvîntul despre cele cercetate p în â acum , să
ţineţi bine m inte cele ce v-am spus. D e pildă: pentru ce în genealogie a
fost pus D avid înaintea lui A vraam ; pentru ce M atei şi-a num it E van­
ghelia sa „Cartea naşterii”; p en tru ce a spus: „a lui Iisus Hristos”; pentru
ce naşterea Lui este şi la fel, d a r n u şi la fel cu a oam enilor; pe ce dovezi
n e întem eiem că M aria este din casa lui D avid; p en tru ce a făcut M atei
genealogia lui Iosif şi au fost trecuţi sub tăcere strămoşii M ăriei.
D acă veţi ţine m inte toate răspunsurile la aceste întrebări, inii veţi
da m ai m ult curaj să m erg m ai departe; dar dacă le veţi dispreţul şi le
veţi scoate din sufletul vostru, atunci voi pregeta să m ai vorbesc d e cele­
lalte. Nici plugarul nu vrea să m ai sem ene u n păm înt care i-a stricat
sem inţele. D e aceea, vă rog să ţineţi m inte ce v-am spus. C ă grija d e ast­
fel de lucruri va aduce sufletului vostru un m are şi mîntuitor bine. lngri-
jindu-ne de acestea vom putea să plăcem lui D um nezeu; vom avea gurile
noastre curate de ocări, de cuvinte de ruşine şi de defăimări, pentru că cer­
cetăm cuvinte duhovniceşti; vom fi de tem ut şi demonilor, pentru că limba
noastră este întrarm ată cu astfel de cuvinte; în sfîrşit vom atrage asupra
noastră şi m ai m ult harul lui Dumnezeu, pentru că privirea noastră va fi
13. D c aici începe partea moralft: Mare ne este folosul studierii Sfintelor Scripturi.
;<4 M IN Π I ΚΙΛΝ (UJKA Ι)Κ AUR

şi m ai pătrunzătoure. C ă pentru asta ne-a dat D um nezeu ochi, cură şi

auz, ca toate aceste m ădulare să-I slujească Lui; să rostim cuvintele Lui,
să facem poruncile Lui, să-I cîntăm neîncetat im ne, să-I înălţăm m ulţu­
miri şi p rin toate aceste m ădulare să ne curăţim conştiinţa. D u p ă cum
trupul ajunge m ai sănătos cînd respiră aer curat, tot astfel şi sufletul
ajunge m ai înţelept dacă este h răn it cu nişte gînduri ca acestea.

V
N u vezi că şi ochii trupului lăcrim ează m ereu dacă-i ţinem la fum,
d ar dacă stăm la aer curat, în livezi, lîngă izvoare, în grădini sînt m ai
pătrunzători şi m ai sănătoşi? T o t aşa şi cu ochiul sufletului; dacă paşte
in livada cuvintelor duhovniceşti va fi curat, lim pede şi ager; d ar dacă
um blă în fum ul grijilor lum eşti Va scoate nenum ărate lacrim i şi va
plînge şi acum pe păm înt, dar şi atunci pe lum ea cealaltă. D a, cu fumul
se aseam ănă grijile lumeşti. D e aceea spunea cineva: „S-au stins cafu m u l
zilele melenU. D avid a spus aceste cuvinte gîndindu-se la scurtim ea ani­
lor şi la nestatornicia vieţii; eu însă n u m ă gîndesc num ai la asta, ci aş
spune că trebuie să raportăm aceste cuvinte şi la tulburările din viaţă.
C ă nim ic nu întristează şi tulbură atîta ochiul sufletului ca m ulţim ea gri-
jilp r lumeşti, ca roiul poftelor; ele sînt lem nele acestui fum. Şi d u p ă cum
focul scoate o m ulţim e de fum cînd pui peste el lem ne um ede şi jilave,
tot aşa şi pofta cea puternică şi învăpăiată face şi ea m ult fum, cînd
cuprinde un suflet m olîu şi slăbănog. D e asta e nevoie de rouă D uhului,
de acea adiere lină ca să stingă focul, să risipească fumul, să ne în trari­
peze m intea. C ă nu-i cu putinţă, nu-i cu p u tinţă să ne înălţăm la cer
cînd sîntem îm povăraţi cu atîtea păcate. A r fi de dorit să fim sprinteni,
ca să ne p utem croi acest drum ; dar m ai bine spus, nici aşa n-am putea,
dacă nu luăm aripile D uhului. A şadar, dacă .avem nevoie de m inte lim ­
pede şi de h ar duhovnicesc ca să ne urcăm la acea înălţim e, cum ne
vom putea înălţa, cînd nu avem nici una, nici alta, ba, dim potrivă, traşi
în jos de atîta greutate, atragem asupra noastră şi pe toate cele potriv­
nice şi povară satanică? D acă ai încerca să cîntăreşti cu u n cîntar b un
cuvintele rostite de fiecare din noi, ai găsi abia o sută de dinari de
cuvinte duhovniceşti între zece m ii de talanţi de cuvinte lum eşti; dar
m ai bine spus, nu vei găsi nici zece obqli1415. N u este, oare, o ruşine
şi cea m ai m are batjocură ca pe o slugă de-a noastră s-o punem să ne
facă cele m ai de seam ă treburi, iar gura noastră, propriul nostru
m ădular, să nu o folosim nici ca pe o slugă, ci dim potrivă s-o în tre­
14. Ps. 101, 4.
ÎS. Un obol era a şasea parte dintr-un dinar; o sută de dinari valora 0,87 franci; un talant
avcu 0000 de dinari, adică 5220 franci aur deci (exact 5560,90 franci aur); deci zece mii de
lulmiţi valorau 52 ‘2 00 000 franci aur.
OMIUI I.A MATKI

buinţăm la lucruri nefolositoare şi de prisos? Şi de-am întrebuinţa-o

num ai la lucruri de prisos! D ar nu; o întrebuinţăm la lucruri potrivnice,
vătăm ătoare şi la nim ic folositoare. C ă de ne-ar fi nouă de folos cele ce
rostim, atunci negreşit spusele noastre ar fi plăcute şi lui D um nezeu.
D ar aşa, grăim tot ce ne sfătuieşte diavolul cînd rîdem , cînd spunem
glume, cînd blestem ăm şi ocărim , cînd ne jurăm , cînd m inţim şi jurăm
strîmb, cînd sîntem m orocănoşi, cînd vorbim p rea m ult, cînd flecărim
m ai rău decît babele, discutînd num ai fleacuri. Spuneţi-mi, vă rog, care
din cei de faţă ar putea, dacă i-aş cere, să-mi spună u n psalm sau un text
din dum nezeieştile Scripturi? Nici unul! Şi nu-i num ai asta grozăvia.
G rozăvia este alta, că sîntem atît de nepăsători faţă de cele duhovni­
ceşti, pe cît sîntem de iuţi, b a m ai iuţi decît focul, faţă de cele satanice.
D e v-aş întreba de ştiţi cîntece de lum e, cîntece de dragoste, cîntece
desfrînate aş vedea că m ulţi le ştiu pe de rost şi că le cîntă cu m ultă plă­
cere. D ar ce scuză găsiţi că nu ştiţi un text d in Scriptură? „Nu-s călugăr,
m i se răspunde! A m fem eie şi copii şi trebuie să m ă îngrijesc de casa
m ea!” Ei bine, scuza asta vă pierde, că socotiţi că num ai călugărilor li se
cuvine să citească dum nezeieştile Scripturi, cînd de fapt voi aveţi cu
m ult m ai m ultă nevoie de ele decît călugării, pen tru că voi trăiţi în
lum e, voi vă răniţi în fiecare zi; şi de aceea voi aveţi m ai cu seam ă
nevoie de leacul Sfintelor Scripturi. Prin urm are a socoti de prisos citi­
rea Sfintelor Scripturi este cu m ult m ai rău decît a nu le citi. Astfel de
gînduri sînt gînduri drăceşti.
VI
N-aţi auzit pe Pavel spunînd că: „s-au scris toate acestea spre povă-
tuirea noastră”?™ D acă ar trebui să iei Sfînta Evanghelie în m îini, n-ai
tace-o dacă ţi-ar fi m îinile nespălate! Pentru ce d a r nu socoteşti că cele
cuprinse în ea sînt cu m ult m ai de preţ? O astfel de socotinţă a întors
totul cu susul în jos!
V rei să ştii ce m are folos ai de pe urm a citirii Sfintelor Scripturi?
C ercetează-te să vezi ce gînduri îţi vin în m inte cînd auzi cîntîndu-se un
psalm şi ce gînduri îţi vin cînd auzi un cîntec de lum e! C e gînduri îţi vin
cînd eşti în biserică, şi ce gînduri cînd eşti la teatru! Şi vei vedea cîtă
deosebire este între o stare sufletească şi alta, deşi sufletul este unul! De
aceea Pavel spunea: „Vorbele rele strică obiceiurile bune”11. Să căutăm deci
să avem necontenit în gurile noastre cîntările D uhului. A sta ne face
să fim superiori anim alelor necuvântătoare, deşi în alte privinţe sîntem
cu m ult inferiori lor. C întările D uhului sînt h ran ă sufletului, po d o ab ă şi
tărie; lipsa lor, foam ete, foam ete cum plită. Scriptura spune: Le voi da
lor „nu foamete de pline, nici sete de apă, ci foamete de auzirea cuvîntului*17
Iii. / Cnr. 10, II.
17. / (c«i·. i.r>, w.\.
Mi SFÎNTUL IO A N GU RA D E AUR

Domnului ” C e poate fi m ai groaznic decît să-ţi atragi de b u n ă voie

asupra capului tău răul cu care D um nezeu te am eninţă, ca pedeapsă, să-
ţi înfom etezi adică sufletul şi să-l slăbănogeşti! C ă p rin cuvinte n e stri­
căm sau ne m întuim sufletul. C uvintele ne pornesc spre m înie şi to t ele
n e îm blînzesc din nou. U n cuvînt de ruşine ne ap rin d e în suflet poftii,
iar u n cuvînt cum inte ne face curaţi la suflet şi la trup. D acă u n simplu
cuvînt are atît de m are putere, spune-m i, te rog, cum de dispreţuieşti
cuvintele Scripturii? D acă un sfat om enesc poate atît de m ult, apoi cu
m ult m ai m ult, cînd sfaturile sînt date de D uhul lui Dum nezeu! Cuvîn-
tul scos din dum nezeieştile Scripturi înm oaie m ai bine decît focul u n
suflet învîrtoşat şi-l face în stare să săvârşească orice lucru bun. A şa i-a
potolit şi i-a îm blînzit Pavel pe îngîm faţii şi sem eţii corinteni; că ei,
corintenii, se lăudau tocm ai cu fapte de care trebuiau să se ruşineze şi
să-şi acopere feţele. D ar ascultă ce schim bare s-a p etrecu t în ei, d u p ă ce
au prim it epistola lui Pavel! însuşi dascălul o m ărturiseşte, spunînd ast­
fel: „Că aceasta, că v-aţi întristat aşa cum vrea Dumnezeu, cîtă sîrguinţă v-a
adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mîhnire şi frică şi dorinţă şi rîvnă şi ispă­
şire" ,s. Sfătuind pe cei din ju ru l nostru cu cuvintele lui D um nezeu
în dreptăm viaţa slugilor noastre, a copiilor noştri, a soţiilor noastre, a
prietenilor noştri, iar pe duşm ani ni-i facem prieteni. Prin cuvintele
Sfintelor Scripturi au ajuns mai buni chiar m arii bărbaţi, chiar prietenii lui
Dumnezeu. D e pildă David, după ce a păcătuit, a ajuns la acea m inunată
pocăinţă datorită cuvintelor lui D um nezeu18*20. Apostolii iarăşi tot datorită
cuvintelor lui D um nezeu au ajuns ce-au ajuns şi au atras la ei întreaga lume.
- D ar ce folos are un om dacă aude cuvintele lui D um nezeu
şi n u le face?
- N u m ic îi va fi folosul chiar num ai dacă a u d e cuvintele lui D u m ­
nezeu. Se va osîndi, va ofta şi va ajunge cîndva şi la săvârşirea celor
spuse de D um nezeu. C ă dacă nu are conştiinţa păcatului, cînd se va
aep&rta de păcat, cînd se vă osîndi?
Să nu dispreţuim , dar, auzirea dum nezeieştilor Scripturi. G îndul
acesta este u n gînd drăcesc, care n u ne lasă să vedem com oara, care nu
n e lasă să ne îm bogăţim . D iavolul ne şopteşte la ureche că nu-i de nici
u n folos auzirea legilor lui D um nezeu, pen tru că se tem e ca n u cum va
noi să trecem de la auzirea cuvintelor lui D um nezeu la săvârşirea lor.
Cunoscîndu-i dar viclenia, să ne întărim cu aceste arm e, pentru a-i zdrobi
capul şi a ajunge de nebiruit. Şi astfel, încununaţi cu strălucite victorii, să
dobîndim şi bunătăţile viitoare, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nu­
lui nostru îisus Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.
18. Amos 8, 11.
H). II Cor. 7, 11.
2». // Regi 12, 1 Hi.
 OMILIA III

„Cartea naşterii lui Iisus Hristos,

Fiul lui David, Fiul lui Avraam”1.
I
Iată aceasta-i a treia cuvîntare şi încă n-am răspuns la toate p ro b le­
m ele puse de prim ele cuvinte ale Evangheliei lui M atei. A şa că n u în
zadar spuneam că acest în cep u t cuprinde gînduri foarte adinei. H aide,
dar, să vorbim astăzi de cele răm ase încă nelăm urite.
- C e vom căuta să aflăm acum?
- P entru care pricină se face genealogia lui Iosif, odată ce el n-a
contribuit cu nim ic la naşterea lui Iisus Hristos?
O pricină am arătat-o în cuvîntarea de m ai înainte. Trebuie să arăt şi o
altă pricină, m ai tainică, m ai greu de spus prin cuvinte decît cea dintîi.
- C are-i aceasta?
- D um nezeu nu voia să arate iudeilor, înainte de naştere, că H ristos
Se v a naşte d in Fecioară. Să n u v ă tulburaţi din pricina unui răspuns ah t
de ciudat. R ăspunsul nu-i al m eu, ci al sfinţilor noştri părinţi, al acelor
bărbaţi m inunaţi şi vestiţi. D acă D om nul dintru început a u m brit m ulte
fapte ale m întuirii noastre, num indu-Se pe Sine Fiul Omului, şi nici nu
ne-a descoperit com plet întotdeauna egalitatea Lui cu Tatăl, pen tru ce
te m inunezi dacă a um brit deocam dată şi naşterea Sa, cînd urm ărea
ceva m are şi m inunat?
- D ar ce lucru m inunat urm ărea?
- V oia s-o scape pe Fecioară, s-o ferească de bănuială rea. D acă
iudeii ar fi ştiut aceasta dintru început, printr-o interpretare greşită a
cuvintelor Scripturii, ar fi osîndit-o pe Fecioară pentru adulter. D acă
s-au purtat cu neruşinare faţă de alte fapte ale D om nului, despre care de
m ulte ori aveau şi pilde în V echiul T estam ent - de pildă II num eau
îndrăcit, cînd izgonea dracii din oam eni, îl socoteau potrivnic lui D um ­
nezeu, cînd vindeca pe bolnavi sîm băta, cu toate că şi m ai înainte fusese
de multe ori călcată sîmbăta - , ce n-ar fi zis dacă li se spunea că Hristos Se va
naşte din Fecioară? Se puteau întem eia pe toată istoria care nu avea nici un
fapt de acest fel. D acă iudeii îl num eau pe D om nul tot Fiul lui Iosif2

I . Matri I , I .
Imn: I, 1.ri; f>, I'.'
;w SKiNTIJl. IOAN G U RA DE AUR

d u p ă ce făcuse atîtea m inuni înaintea lor, cum ar fi putut crede că S-a

născut dintr-o Fecioară înainte de facerea acestor m inuni? Pentru
aceasta deci a făcut şi genealogia lui Iosif şi a logodit-o şi pe Fecioara cu
Iosif. Când Iosif, b ărb at drept şi m inunat, a avut nevoie de m ulte m ărtu­
rii pînâ să creadă în ceea ce se săvîrşise - a avut nevoie de înger, de
vedenie în vis, de m ărturiile profeţilor - , cum ar fi putut, oare, iudeii
primi această idee, cînd ei erau suciţi, stricaţi şi vrăjm aşi ai lui Hristos?
C um plit i ar fi tulburat această faptă nouă şi străină, despre care n-au
auzit să se m ai fi întîm plat vreodată pe vrem ea străm oşilor lor. C el
care i încredinţat că Iisus este Fiul lui D um nezeu nu m ai p u n e la
îndoială nici naşterea Sa din Fecioară; d ar cel care-L socoteşte p e Iisus
un înşelător, un potrivnic al lui D um nezeu, cum să n u se scandalizeze şi
mai m ult de naşterea din Fecioară, cum să nu-i întărească şi m ai m ult
bănuiala sa? D e aceea nici apostolii n u vorbesc la început în d ată de
naşterea din Fecioară, ci vorbesc m ai m ult şi m ai des de învierea D om ­
nului, pentru că istoria poporului iudeu le oferea nenum ărate cazuri de
înviere, cu toate că nu era nici o asem ănare între aceste învieri şi învie­
rea lui Iisus. A postolii deci vorbesc ra r de naşterea din Fecioară; dar
nici n u nta Lui n-a îndrăznit să dea pe faţă naşterea Lui m inunată. Iată
ce spune Fecioara chiar Fiului ei: „Iată eu şi tatăl Tău Te căutăm”3. D acă
s ar fi bănuit că Iisus nu-i fiul lui Iosif, atunci n-ar m ai fi fost socotit nici
Fiu al lui D avid; iar de aici s-ar fi născut şi alte m ulte rele. D e aceea nici
îngerii nu vorbesc altora de naşterea Lui din Fecioară, ci num ai M ăriei şi lui
Iosif; păstorilor le binevestesc naşterea, dar nu le vorbesc de felul naşterii4.
- Pentru care pricină evanghelistul, cînd a am intit de A vraam , a
spus: ,yAvraam a născut pe Isaac şi Isaac a născut pe Iacov”5 şi n-a am intit
şi de Isav, fratele lui Iacov; d a r cînd a venit la Iacov a am intit şi de Iuda
şi d e fraţii lui?

II
- Unii interpreţi spun că evanghelistul a făcut aceasta din pricina
răutăţii lui Isav şi a altor fapte săvîrşite de el m ai înainte. Eu nu sînt însă
de această părere. D acă aceasta ar fi pricina lăsării la o parte a lui Isav,
atunci pentru ce sînt pom enite puţin m ai jos nişte femei, tot aşa d e stri­
cate ca şi Isav? C ă din cele contrarii se vădeşte Slava lui Iisus, n u din
faptul că a avut strămoşi străluciţi, ci din aceea că a avut strămoşi m ici şi
neînsem naţi. P entru cineva m are este m are slavă cînd poate să se um i­
lească mult.*i
.1. I.wa 2, 48.
1. I.uai 2, 10 12.
i 1iu!n I, 2
OMI1.1I I.A MATK.I 3!»

- D eci pentru care pricină nu l-a am intit pe Isav?

- Pentru că saracinii, ismailiţii, arabii şi toţi cîţi s-au născut din Isav
nu aveau nici o legătură cu neam ul israiliţilor. Pentru aceasta deci a tre­
cut sub tăcere pe aceia şi s-a în dreptat num ai spre strămoşii lui Iisus,
spre poporul iudeu. D e aceea evanghelistul zice: J a r Iacov a născut pe
Iuda şi pe fra ţii lu i”6. Prin aceştia este arătat poporul iudeu.
Iar Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar”7.
- C e faci, omule? îm i vorbeşti de istoria unei împreunări nelegiuite?
- Şi ce-i cu asta? D acă aş face genealogia unui om vestit, de bună
seam ă că aş trece sub tăcere astfel de strămoşi. D ar cînd fac genealogia
lui D um nezeu întrupat, trebuie nu num ai să n-o ascund, ci s-o spun în
auzul tuturora spre a arăta puterea lui D um nezeu şi purtarea Sa de grijă.
C ă pentru asta a venit H ristos pe păm înt, nu ca să fugă de ocările
noastre, ci ca să le nimicească. D upă cum nu ne m inunăm că a m urit, ci
pentru că a fost şi răstignit - deşi răstignirea era o ocară; dar cu cît a fost
m ai de ocară, cu atît L-a arătat m ai iubitor de oam eni - , tot aşa trebuie
să spunem şi despre naşterea Lui. N u este d rep t să ne m inunăm num ai
că a luat trup şi S-a făcut om, ci că a voit să aibă astfel de neam uri, că nu
I-a fost ruşine deloc de păcatele noastre.
Evanghelistul deci, chiar de la prim ele cuvinte ale istorisirii naşte­
rii, a arătat că Iisus nu S-a ruşinat de nici u n a d in slăbiciunile noastre,
învăţîndu-ne prin asta ca noi să nu ne ruşinăm de păcatele strămoşilor,
ci să căutăm un singur lucru, virtutea. U n om care caută virtutea n u va
putea fi vătăm at cu nim ic, chiar dacă străm oşul lui a fost de alt neam ,
chiar dacă a fost desfnnat, chiar dacă a avut alte păcate. D acă pe u n stri­
cat, întors p e calea cea dreaptă, nu poate să-l facă d e rîs viaţa lui d e m ai
înainte, cu atît m ai m ult n u va putea face de ruşine păcătoşenia p ărinţi­
lor p e u n om virtuos, născut dintr-o desfrînată şi dintr-o adulteră.
G enealogia lui Iisus nu ne instruieşte num ai p e noi, ci spulberă şi
îngîm farea iudeilor. Iudeii nu se îngrijeau de virtutea sufletului, d ar
spuneau la tot pasul că sînt strănepoţii lui A vraam , socotind că virtutea
străm oşilor le scuză păcatele; de aceea evanghelistul le arată, chiar de
la prim ele cuvinte ale Evangheliei, că nu trebuie să se laude cu străm o­
şii, ci cu faptele lor.
în afară de această învăţătură, evanghelistul ne mai spune şi altceva;
anum e ne arată că toţi oamenii sînt păcătoşi, chiar şi strămoşii Domnului.
Patriarhul Iuda, cel de la care iudeii îşi trag num ele, nu pare că a făcut
puţine păcate; T am ara a stat înaintea lui şi l-a acuzat de desfrînare;
David a născut pe Solomon cu o femeie desfrînată. Deci dacă de oameni
(i. Malri I,
7. Mulri I, W.
40 SFlN TU L IOAN OURA DE AUR

m ari n a fost în d ep lin ită legea, cii atît m ai puţin d e oam eni m ici; iar
dacă n-a fost îndeplinită, înseam nă că toţi oam enii au păcătuit şi, deci, a
fost de n eap ărată trebuinţă venirea lui H ristos. D e aceea evanghelistul
a am intit şi de cei doisprezece patriarhi, ca şi prin asta să spulbere iarăşi
îngîmfaxea iudeilor, care se lăudau cu nobleţea străm oşilor lor. M ulţi
dintre patriarhi au fost născuţi din slujnice; totuşi n u s-a făcut deosebire
între fii din pricin a deosebirii de m am e. T oţi au fost fără deosebire
patriarhi şi conducători de seminţii.
A ceastă prerogativă o are şi Biserica; ea este creatoarea nobleţei
noastre; m odelul şi l-a luat de sus. D e aceea de ai fi sclav sau liber,
aceasta nici nu te avantajează, nici nu te m icşorează; Biserica îţi cere u n
singur lucru: ce gînd ai şi cum ţi-i sufletul.

III
în afară de cele spuse mai este şi o altă pricină pentru care evanghelistul
a am intit de istoria Tamarei. N u fără motiv a pus p e Z ara alături de Fares,
deşi era de prisos să m ai pom enească şi pe Zara, de vrem e ce a pom enit pe
Fares, prin care avea să facă m ai departe genealogia lui Iisus.
- Pentru ce d ar l-a am intit p e Zara?
- C înd T am arei i-au venit durerile naşterii şi avea să nască p e cei
doi fii, Z ara a scos prim ul m ina. M oaşa, văzînd aceasta, ca să ştie cine
s-a născut întîi, i-a legat m îna cu roşu; d a r în d ată ce l-a legat copilul şi-a
tras m în a îndărăt; iar după ce şi-a tras el m îna s-a născut Fares şi apoi
Zara. C în d m oaşa a văzut aceasta a zis: „Pentru ce s-a rupt din pricina ta
gardul?”8. A i văzut lucruri ascunse şi tainice? C ă n u fără p ricină ni s-au
scris acestea în Scriptură. M erita, oare, să cunoaştem aceasta şi să ştim
ce-a grăit m oaşa? M erita, oare, să ni se spună c ă prim ul copil a scos
m în a şi că cel de-al doilea s-a născut întîi? C e taină, deci, se ascunde
aici? M ai întîi din num ele copilului aflăm dezlegarea tainei. N um ele
Fares în seam nă despărţitură, ruptură. A poi aflăm dezlegarea tainei din
însăşi în tîm plarea aceasta. N u era firesc ca Z ara să-şi scoată m în a şi să
şi-o retragă, d u p ă ce i-a fost legată; n u e ra o m işcare logică şi nici
firească; firesc e ra poate să iasă al doilea copil, ia r celălalt să răm în ă cu
m în a scoasă afară; d ar să şi-o retragă, ca să lase loc d e trecere celuilalt,
asta nu s-a m ai petrecut potrivit legilor naşterii. H arul lui D um nezeu însă
era lîngă copii şi Dum nezeu a rînduit ca să se întîmple aşa lucrurile, pentru
că a vm t să ne dea prin întîm plarea aceasta o icoană a celor viitoare.
-C a re ?
- U nii interpreţi, care au cercetat cu de-amănuntul istoria naşterii lui
Fares şi Zara, spun că aceşti copii preînchipuiesc două popoare. C a să
8. Fac. 38, 2!).
OM ILII LA MATEI 41

cunoşti că vieţuirea celui de al doilea popor a strălucit înainte de naşte­

rea prim ului popor, Z ara îşi în tinde num ai m îna, n u se arată în în tre­
gime şi apoi şi-o retrage; şi după ce a ieşit fratele său, iese şi el. A şa s-au
petrecut lucrurile şi cu cele două popoare. V ieţuirea bisericească s-a
arătat pe vrem ea lui A vraam ; între tim p s-a retras şi a venit poporul
iudaic şi vieţuirea după lege, iar m ai pe urm ă s-a arătat în întregim e şi
noul popor, cu legile sale. D e aceea a spus m oaşa la naşterea lui Fares:
p e n tru ce s-a rupt din pricina ta gardul?”. C ă v enin d legea a ru p t vieţui­
rea cea liberă. Sfînta Scriptură totdeauna obişnuieşte să num ească legea
veche gard. D e p ild ă profetul D avid z ic e :,pentru ce ai dârîmat gardul ei
şi o culeg pe ea toţi cei ce trec pe cale?”9; profetul Isaia: „Şi gard împrejurul ei
am pus”10; iar Pavel: >rA dârîmat peretele cel din mijloc al gardului” 11.

IV
Alţi interpreţi raportează cuvintele moaşei: ,J*entru ce s-a rupt din
pricina ta gardul”la. poporul cel n ou; ei spun: C în d a venit acest p o p o r a
pus capăt legii.
V ezi, dar, că evanghelistul M atei a am intit întreaga istorie a lui
Iuda, nu p en tru lucruri mici şi de p u ţină însem nătate? C u acelaşi scop a
am intit şi de R ut şi de R ah av 12, u n a de alt neam , iar alta o desfrînată, ca
să afli că Iisus a venit ca să dezlege toate păcatele noastre. C ă a venit ca
doctor, n u ca judecător. D u p ă cum strămoşii lui Iisus s-au căsătorit cu
femei desfrînate, tot aşa şi D um nezeu S-a im it cu firea om enească cea
desfrînată. Şi profeţii au spus m ai dinainte că lucrul acesta s-a petrecut
şi cu sinagoga; dar sinagoga a fost nerecunoscătoare faţă de D um nezeu,
C are locuia în ea, pe cînd Biserica, odată ce a fost eliberată de păcatele
Strămoşeşti, a răm as lipită de M irele ei.
Să trecem acum la R ut; vom vedea că şi istoria vieţii sale se asea­
m ănă cu cele ale noastre. R ut era de alt neam , trăia în cea m ai neagră
sărăcie. Totuşi cînd a văzut-o Booz n-a dispreţuit nici sărăcia ei şi nici
n u s-a scîrbit de prostul său neam . T o t aşa şi H ristos S-a căsătorit cu
Biserica, deşi Biserica era de alt neam şi foarte săracă, făcîndu-o părtaşă
m arilor Sale bunătăţi. Şi după cum Rut, de n-ar fi părăsit m ai întîi pe
tatăl ei, de n-ar fi dispreţuit casa, neam ul, p atria şi rudele, n-ar fi avut
parte de o înrudire atîta de m are, tot aşa şi Biserica, după ce a părăsit obi­
ceiurile strămoşeşti, a ajuns dragă Mirelui. Acelaşi lucru îl spune şi profetul
David, adresîndu-se Bisericii: „Uită pe poporul tău şi casa părintelui tău
9. Ps. 79, 13.
10. isaia 5, 2.
11. Efes. 2, 14.
12. Matei 1, 5.
 »
42 SFINŢII l. IOAN GU RA D E AUR

§i va p o fti îm păratul frumuseţea ta ”13. A şa a făcut şi R ut; de

aceea a şi ajuns m am ă de îm păraţi, precum şi Biserica. C ă D avid
se trage din Rut.
Evanghelistul M atei a întocm it genealogia şi a vorbit d e aceste
fem ei p en tru ca, p rin toate acestea, să ruşineze pe iudei şi să-i convingă
s& n u se m ai laude. R ut, prin urm aşii săi, a născut p e D avid, m arele
îm părat; iar D avid n u se ruşinează de străm oşii săi.
Nu-i cu putinţă, da, nu-i cu p u tin ţă să te socoti virtuos sau păcătos,
strălucit sau neînsem nat, pe tem eiul virtuţii sau viciului străm oşilor tăi;
iar dacă e nevoie, am să spun ceva şi m ai ciudat: acela-i m ai strălucit
care ajunge b u n fără să aibă străm oşi străluciţi.
N im eni14, dar, să n u se laude cu strămoşii. G îndeşte-te la strămoşii
Stăpînului şi toată îngîm farea să-ţi dispară! Laudă-te cu faptele tale
bune! D ar, m ai b ine spus, nici cu acestea n u trebuie să te lauzi. Fariseul
a răm as în u rm a vam eşului, tocm ai pentru că s-a lău d at cu faptele lui
b u n e 1'5. D acă vrei să arăţi lum ii o faptă bună, nu te lăuda, şi atunci te-ai
arătat m ai m are! N u socoti că ai săvîrşit m are lucru cînd ai făcut ce tre­
buia să faci. D acă ne socotim păcătoşi atunci cînd sîntem păcătoşi, p re­
cum şi sîntem , ne în d re p tă m cum s-a în d re p ta t şi v am eşul, cu cît
m ai m u lt ne vom în d re p ta cînd ne socotim p ăcăto şi deşi sîntem
d repţi? D a că sm eren ia face d in p ăcăto şi d re p ţi - cu to ate că aceasta
nu-i sm eren ie, ci o re c u n o aşte re a p ro p rie i stări sufleteşti - , deci
d acă re c u n o a şte re a p ro p rie i stări sufleteşti p o ate atît de m u lt asu p ra
p ăcăto şilo r, gîndeşte-te ce m in u n i p o ate săvîrşi sm eren ia asu p ra
d rep ţilo r! N u strica deci, p rin îngîm fare şi la u d ă, ostenelile tale!
N u-ţi p ie rd e sudorile! N u alerg a în zadar! N u-ţi irosi to a tă m unca,
d u p ă ce o viaţă în trea g ă te-ai ostenit! S tăp în u l ştie m ai b in e decît
tine faptele tale! El nu trece cu v e d e re a nici u n p a h a r de ap ă p e care
l-ai d a t!16. U n b ă n u ţ dat, u n suspin num ai, pe to ate le p rim eşte Stă­
p în u l cu m u ltă dragoste; îşi ad u ce am inte de ele şi le d ă m are plată.
P e n tru ce v o rb eşti m ereu de faptele tale cele b u n e şi m i le pui
n e c o n te n it în faţa ochilor? N u ştii că d acă te lauzi n u te m ai lau d ă
D u m n ezeu? Şi, d im p o triv ă, d acă te sm ereşti, n u în cetează a te lău d a
în a in te a tu tu ro ra . S tăpînul nu v re a ca o stenelile tale p e n tru săvîrşi-
re a fap telo r b u n e să fie m icşorate! D a r p e n tru ce spun să fie m icşo ­
rate? Face totul ca să te în c u n u n ez e chiar p e n tru fapte m ici şi c erce ­
tează, cău tîn d p rilejuri, să te scape de g heen ă.
1 :1 . Ps. 44, 12-18.
14. De ;u< i începe parlea morală: Despre smerenie.
l.r>. l.nai 18, 10 14.
10. Mulţi 10, 4 2
O M 1U I I A MATKI 43

V
Pentru sm erenia ta vei prim i întreaga plată chiar dacă ai lucrat din
ceasul al unsprezecelea17. „Chiar dacă nu vei avea nici o pricină de mîn-
tuire, zice Scriptura, pentru Mine voi face, ca să nu se necinstească numele
M eu”18. Suspinul tău num ai, lacrim ile tale, pe toate le ia în seam ă D om ­
nul şi le face pricină de m întuire. A şadar să n u ne lăudăm , ci să ne
num im nefolositori, ca să ajungem folositori! D acă spui că eşti p lin de
fapte bune, le-ai pierdut pe toate, chiar dacă ai săvîrşit într-adevăr fapte
bune; d ar dacă spui că n u eşti b u n de nim ica, ai ajuns folositor, chiar
dacă n-ai făcut nici o faptă bună. D e aceea este de neapărată trebuinţă
să uităm toate faptele noastre bune.
- D ar cum putem să uităm ceea ce ştim?
- C e spui! N econtenit păcătuieşti înaintea Stăpînului! Chefuieşti,
trăieşti în lux, rîzi şi nici n u ştii că ai păcătuit. Le-ai uitat p e toate, iar
faptele bune nu le poţi scoate d in m inte, nu le poţi uita? îţi uiţi păcatele
şi nu-ţi uiţi faptele bune? Şi-ţi uiţi păcatele, deşi frica de pedeapsă
pen tru ele este m ai mare? N oi însă facem dim potrivă! în fiecare zi
păcătuim , fără să ţinem m inte păcatele săvîrşite; d ar dacă dăm cîţiva
bănuţi unui sărac, răsturnăm lum ea cu fapta noastră bună. Asta-i cea
m ai m are nebunie şi aduce num ai pagubă celui ce adună în acest chip
laudele oam enilor. Vistierie sigură a faptelor b u n e este uitarea faptelor
bune! Faptele bune sînt ca lucrurile de preţ. D acă am pune în piaţă în
văzul tuturora hainele noastre scum pe şi aurul nostru, am atrage asupra
noastră tâlharii; dar dacă le ţinem în casă şi le ascundem , le p unem în
deplină siguranţă. T ot aşa şi cu faptele bune: dacă ni le aducem m ereu
am inte, m îniem pe Stăpîn, întrarm ăm pe duşm an, p e diavol, şi-l che­
m ăm să ni le fure; dar dacă nu le ştie nim eni, ci num ai C el C are trebuie
să le ştie, le-am pus la loc sigur. N u spune, dar, tuturor faptele tale bune,
ca să n u ţi le răpească cineva! A şa a păţit fariseul, care-şi avea faptele
sale cele bune în vîrful lim bii; de aceea i Ie-a şi răp it diavolul. Şi totuşi
fariseul le pom enea m ulţum ind lui D um nezeu şi afierosea totul lui
D um nezeu; d ar lui D um nezeu nu I-a plăcut. N u înseam nă că m ulţu­
m eşti lui D um nezeu cînd prin m ulţum irea ta ocărăşti pe alţii, cînd prin
m ulţum irea ta te lauzi în faţa lum ii, cînd p rin m ulţum irea ta te ridici
îm potriva celor ce păcătuiesc. D acă m ulţum eşti lui D um nezeu pen tru
faptele tale bune, m ărgineşte-te num ai la El, şi n u le m ai rosti înaintea
oam enilor, nici nu osîndi pe sem enul tău. A sta nu-i m ulţum ire. V rei să
ştii ce cuvinte de m ulţum ire să întrebuinţezi? A scultă cuvintele celor
17. Matei 20, 9.
IK. Ediţia lui M igne dă: lezrchiel .'Mi, 22, 32, dai n am găsit in toată Biblia citatul
acesta.
и SF INTUI- IOAN GU RA D E AUR

trei tineri: „Greşit-am, nelegiuit-am!Drept eşti, Doamne, întru toate cîte ne-ai
făcut nouă! Că pe toate le-ai adus cu dreaptă judecată” ,sM u lţum eşti lui
D um nezeu cînd îţi m ărturiseşti păcatele! M ulţum eşti m ai cu seam ă lui
D um nezeu cînd arăţi că eşti vinovat de nenu m ărate păcate, a n d n u
refuzi d reap ta pedeapsă. Să n e ferim deci să v o rb im de noi înşine.
A ceasta atrage şi u ra oam enilor, şi dispreţul lui D um nezeu. D e aceea cu
cît facem fapte bune m ai m ari, cu atît vorbim m ai puţin de noi. C ă aşa
vom d o b în ai cea m ai m are slavă şi de la oam eni, şi d e la D um nezeu;
dar, m ai b ine spus, de la D um nezeu n u do b în d im num ai slavă, ci şi
m are plată şi m are răsplată. N u cere deci plată ca să iei plată! M ărturi­
seşte că te m întui prin harul lui D um nezeu, ca D um nezeu să-ţi m ărturi­
sească că ţi-i datornic nu num ai p e n tru faptele tale bune, ci şi pen tru
sm erenia ta cea m are. C înd facem fapte b une, îl avem p e D um nezeu
datornic num ai pen tru aceste fapte bune; d ar cîn d nici n u socotim că
am făcut vreo faptă bună, atunci D um nezeu n e este m ai d ato r pen tru
starea noastră sufletească decît p e n tru faptele noastre bune. D eci starea
sufletească cîntăreşte m ai m ult ca faptele bune. D acă n u avem o astfel
de stare sufletească, atunci nici faptele b u n e n u sînt m ari în ain tea lui
D um nezeu. A vem şi noi slugi; şi atunci m ai cu seam ă le lăudăm cînd
vedem că ne slujesc cu dragoste, fără să se gîndească că au făcut cine
ştie ce m are lucru.
D acă vrei deci să faci m ari faptele tale bune, n u le socoti m ari, şi
atunci v or fi mari! A şa spunea şi sutaşul: ,f l u sînt vrednic să intri sub
acoperişul meu”*20. D e aceea a ajuns vrednic şi m ai m in u n at decît toţi
iudeii. T o t aşa a spus şi Pavel: ,f l u sînt vrednic să mă numesc apostol”21;
d e aceea a ajuns prim ul dintre toţi apostolii. T o t aşa spunea şi Ioan
Botezătorul: „Nu sînt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei L u i”22; de
aceea a şi fost prietenul M irelui, iar H ristos a atras asupra capului Lui
m îna, despre care Ioan a spus că este n evredn ică să-I dezlege încălţă­
m intea. T o t aşa a spus şi Petru: J e ş i de la mine că sînt om păcătos”23; de
aceea a ajuns tem elia Bisericii. N im ic n u este atît d e plăcut lui D u m n e­
zeu cît a te n u m ăra printre cei d in urm ă. A cesta este începutul întregii
filozofii. O m ul sm erit şi cu inim a zdrobită n u u m b lă d u p ă slava deşartă,
nu se mînie, nu pizmuieşte pe aproapele, nu are nici o altă patimă. N u
putem să ridicăm m îna îm potriva cuiva, oricît ne-am strădui, dacă m îna ni-i
zdrobită; tot aşa, dacă ni-i sufletul zdrobit, nu putem să ne îngfmfăm , chiar
dacă nenum ărate patimi ne-ar pom i spre mîndrie. C înd jelim o pagubă
1!>. Dan. ,'i, 27, 20, ,'U.
20. Matei H, K.
21. / Cor. 1Г), 0.
22. Marcu 1 ,7 ; Matei 0, 11.
21 l.ura Л, H.
O M ILII LA MATEI 45

materială alungăm din suflet toate celelalte patimi sufleteşti; ei bine, cu m ult
m ai m ult ne vom bucura de această filozofie dacă ne jelim păcatele.
- D ar cine poate să-şi zdrobească aşa de tare inim a? m -ar în treb a
cineva.
- A scultă pe D avid, care m ai cu seam ă p en tru asta a strălucit,
Î ientru asta îi vezi zdrobirea sufletului lui! D u p ă ce făcuse nenum ărate
apte bune, era aproape să-şi p iard ă patria, casa şi chiar viaţa; în această
m are nenorocire fiind, a văzut un soldat de nim ica, o lepădătură că se
năpusteşte asupra lui şi-l ocărăşte; D avid nu num ai că n u i-a răspuns cu
alte ocări, dar a şi oprit pe un general de-al lui care voia să-l om oare pe
soldat, spunîndu-i: ,f,asă-l, că Domnul i-a poruncit” 24. Şi iarăşi, cînd
preoţii l-au rugat să ia cu el chivotul legii, D avid n-a vrut. Şi ce-a spus?
„Să stea în templu chivotul legii! Dacă mă va scăpa Dumnezeu din mîinile
celor răi, voi vedea frumuseţea lui; iar dacă-mi va spune: ,fifu te voiesc”, iată
eu sînt gata să-mi facă ce-î va plăcea”2425. D ar ce m are filozofie n-a arătat
D avid raţă de Saul, n u num ai o dată, ci de m ai m ulte ori! A depăşit chiar
legea veche şi a împlinit aproape poruncile apostolilor! D e aceea prim ea cu
bucurie tot ce-i trim itea D om nul; nu judeca cele ce i se întîmplau, ci u n sin­
gur lucru căuta: să se supună în toate împrejurările voinţei lui D um nezeu şi
să împlinească legile date de El. D upă atîtea fapte mari, cînd a văzut că Saul,
tiranul, ucigaşul de tată, ucigaşul de frate, ocărîtorul, nebunul i-a luat tronul,
David nu s-a scandalizat, ci a zis: „Dacă aşa vrea D um nezeu ca eu să fiu
alungat, să rătăcesc, să fug, iar Saul să aibă domnia, sînt mulţumit; primesc
şi dau slavă lui D um nezeu pentru nenum ăratele necazuri ce le-a trimis
asupra m ea”. N-a făcut cum rac mulţi oameni fără ruşine şi obraznici, care
n-au săvîrşit nici cea mai m ică faptă bună din cele săvîrşite de David, şi
totuşi, dacă văd pe alţii că o duc bine, iar ei suferă un mic necaz, îşi pierd
sufletele lor cu nenum ărate hule îm potriva lui Dumnezeu. David n-a făcut
aşa; a arătat, în toate, bunătate şi blindeţe. D e aceea şi Dumnezeu spunea
despre el: ,^Am aflat pe David, fiu l lui lesei, bărbat după inima Mea”26.
Să căutăm să dobîndim şi noi un astfel de suflet şi vom îndura cu uşu­
rinţă toate necazurile; şi, chiar înainte de a ajunge în îm părăţia cerurilor,
vom culege, aici pe păm înt, roadele smereniei. D om nul a spus: ,Jnvăţaţi de
la Mine că sînt blînaşi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”27.
D ar ca să ne bucurăm de odihnă şi aici şi dincolo, să sădim cu multă rîvnă în
sufletele noastre smereniei, m am a tuturor bunătăţilor. Aşa, vom putea stră­
bate fără valuri şi oceanul acestei vieţi şi vom ajunge şi în limanul cel liniştit
al împărăţiei cerurilor, cu harul şi cu iubirea de oam eni a Domnului nostru
Iisus Hristos, C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.
24. II Regi 16, 11.
25. / / Regi 15, 25-26.
26. Ps. 88, 20.
27. Matei 11, 2!).
 OMILIA IV

„Aşadar toate generaţiile de la Avraam pînă la David

patrusprezece; şi de la David pînă la mutarea în Babilon,
generaţii patrusprezece; şi de la mutarea în Babilon pînă
la Hristos, generaţii patrusprezece”1
I
M atei a îm p ărţit toate generaţiile în trei grupe, ca să arate că iudeii
n u s-au făcut m ai buni chiar dacă li s-a schim bat form a de guvem ăm înt;
au fost to t atît de păcătoşi şi cînd au fost guvernaţi de aristocraţi, şi cînd
au fost guvernaţi de stăpînitori, şi cînd au fost guvernaţi de oligarhi;
n-au ajuns m ai virtuoşi nici cînd au fost ocîrm uiţi de conducători de
popoare, nici cînd au fost ocîrm uiţi de preoţi, nici cînd au fost ocîrm uiţi
d e îm păraţi. s
D ar p e n tru care pricină a lăsat M atei deoparte trei îm păraţi în
grupa a doua <fe generaţii, iar în grupa a treia a pus num ai douăspre­
zece generaţii, cînd sptine că sînt patrusprezece generaţii?
Las în seam a voastră dezlegarea prim ei întrebări. Nici nu-i nevoie
să vă dezleg eu însum i toate locurile grele, p en tru ca să nu vă trîndăviţi.
L a a d o u a întrebare vă voi răspunde eu.
D u p ă p ărerea mea,, evanghelistul a socotit ca generaţie şi tim pul
robiei babilonice, precum şi pe H ristos însuşi, unindu-L cu noi în totul.
Evanghelistul am inteşte şi de robia babilonică; şi bine face, pen tru
a n e arăta că iudeii n-au ajuns m ai înţelepţi nici cînd au fost luaţi robi.
P rin urm are, oricum ai privi lucrurile, vezi că era absolut necesară veni­
re a lui H ristos.
- P entru care pricină, aş p u tea fi întrebat, evanghelistul M arcu n u
procedează aşa şi nici nu face genealogia lui H ristos, ci p e toate le
spune p e scurt? ,
- D u p ă p ărerea m ea, M atei şi-a scris Evanghelia sa înaintea celor­
lalţi; de aceea face cu m ai m ultă grijă genealogia M întuitorului şi stă­
ruie asupra faptelor m ai im portante; evanghelistul M arcu a scris E van­
ghelia sa în u rm a lui M atei; de aceea urm ează o cale m ai scurtă, istori­
sind fapte spuse şi cunoscute deja.
1. Matei 1, 17.
OM1M1 IA MAI KI 47

- D ar atunci pentru ce evanghelistul Luca mai face genealogia

D om nului, ba încă mai pe larg?
- Pentru că M atei deschisese această cale înaintea lui Luca, Luca
vrea să ne înveţe mai m ulte lucruri decît cele spuse de M atei. Fiecare
din cei doi evanghelişti, M arcu şi Luca, a călcat pe urm ele dascălilor
lor. Luca l-a im itat pe Pavel, ale cărui cuvinte curgeau m ai năvalnic şi
m ai bogat decît apa rîurilor; M arcu l-a im itat pe Petru, care se îngrijea
mai m ult de scurtim ea cuvintelor.
- D ar pen tru ce M atei, cînd şi-a început Evanghelia, n-a spus aşa
cum spuneau profeţii: „Vedenia pe care am vă&it-o”*, sau: „Cuvîntul care
s-a făcut către mine”'23.
- Pentru că şi-a adresat Evanghelia u nor oam eni de b u n ă credinţă,
care îl ascultau cu foarte m are atenţie. în afară de asta, m inunile săvîr-
şite de M întuitorul strigau încă în urechile lor, iar cei care prim iseră
Evanghelia erau nişte oam eni foarte credincioşi. Pe tim pul profeţilor
n u sjau făcut atîtea m inuni care să adeverească spusele ior; apoi profeţii
m incinoşi făceau un m are abuz de cuvinte, iar poporul iudeu le dădea
lor m ai m ultă atenţie decît profeţilor adevăraţi. D in pricina ăsta era
necesar ca profeţii să-şi înceapă aşa profeţiile lor. D acă se făceau
m inuni şi p e vrem ea lor, apoi acestea se făceau pen tru barbari, ca să-i
aducă la credinţa într-un singur D um nezeu şi ca să le arate puterea lui
D um nezeu; iar dacă uneori inam icii îi biruiau, atunci iudeii socoteau că
sînt biruiţi pen tru că zeii duşm anilor lor erau m ai puternici, ca în Egipt
- de unde a ieşit un popor foarte am estecat - , iar m ai tîrziu în Babilon,
m inunile din cuptor şi visurile; s-au făcut m inuni şi în pustie, cînd erau
numai ei singuri, aşa precum s-au făcut minuni şi la noi. Da, şi la noi s-au
făcut multe m inuni la început cînd lum ea a părăsit rătăcirea idolească; dar
mai tîrziu, după ce s-a sădit pretutindeni dreapta credinţă, minunile au înce­
tat. Iar dacă mai tîrziu s-au făcut minuni la iudei, ele au fost puţine şi rare,
cum e de pildă atunci cînd s-a oprit soarele în loc şi a mers înapoi4.
M inuni s-au făcut chiar şi în vrem ea noastră. în zilele noastre, pe
tim pul dom niei lui Iulian, care i-a întrecut pe toţi cu necredinţa lui, s-au
făcut m ulte şi neobişnuite m inuni. C înd iudeii au încercat să înalţe din
nou tem plul din Ierusalim , a ieşit foc din tem eliile tem plului şi i-a
îm piedicat, iar cînd Iulian, în beţia sa, a poruncit să fie luate sfintele
vase, vistiernicul său a m urit m încat de vierm i, iar unchiul său, num it
tot Iulian, a crăpat la mijloc. M inunea cea mai m are însă a fost că secau
izvoarele în locurile în care Iulian voia să aducă jertfă idolilor şi că
izbucnea foam ete în oraşele în care intra îm păratul.
2. h a it i I, I.

. 1. In . 1 , 2 .

■I. Isus Navt 10, 12 IU.

48 ■ SFlNTin, IO AN OURA D l AUR

II
A şa obişnuieşte D um nezeu să facă. C înd nenorocirile se înm ulţeau
şi vedea că poporul Său este chinuit şi îm pilat de tirania duşm ani­
lor, atunci D um nezeu îşi arăta puterea Sa. A şa a făcut cu iudeii, cînd
erau în Babilon. r
D in cele spuse m ai sus deci este clar că evanghelistul M atei n-a
îm părţit fără rost şi la întîm plare p e străm oşii lui H ristos în trei grupe.
U ită-te cu cine începe şi cu cine sfîrşeşte fiecare grupă! P rim a grupă
m erge de la A vraam pînă la D avid; a doua, de la D avid p în ă la străm u­
tarea în B abilon; a treia, de la străm utarea în B abilon p în ă la Hristos.
C în d începe genealogia, am inteşte pe cei doi: p e D avid şi p e A vraam ;
iar cînd face recapitularea, tot pe ei îi am inteşte. Şi precum am spus m ai
înainte, evanghelistul stăruie atît de m ult asupra lor, pentru că lo r le-au
fost făcute făgăduinţele.
- D a r p e n tru ce n-a am intit M atei şi de ducerea în Egipt, aşa cum a
am intit de m u tarea în Babilon?
- P entru că iudeii n u se m ai tem eau de egipteni, p e cînd de frica
b ab ilo n enilor în că trem urau. în afară de aceasta, ducerea în E gipt era
u n fapt petrecu t de m ult de tot, p e cînd ro b ia babilonică era în că vie în
am intirea lor. în Egipt, apoi, n u s-au dus d in p ricin a păcatelor lor; în
B abilon însă au fost duşi tocm ai din pricina păcatelor lor.
D ar dacă ai încerca să tălm ăceşti şi num ele tuturor persoanelor
m enţionate în genealogie, vei vedea că aceste num e cuprind în ele gîn-
d uri foarte adînci şi că ele contribuie m ult la înţelegerea N oului T esta­
m ent, cum sînt de pildă num ele lui A vraam , Iacov, Solom on, Zoroba-
bel; că n u la întîm plare li s-au dat lor num ele acestea.
D a r ca să n u p ar că vă plictisesc, stăruind p re a m ult asupra genealo­
giei lui H ristos, voi trece peste explicarea acestor num e şi m ă voi
în d rep ta spre versetele urm ătoare ale capitolului întîi.
A şadar d u p ă ce M atei a nu m it pe toţi străm oşii lui H ristos şi a ajuns
la Iosif, n u s-a o prit aici, ci a adăugat: Josif, bărbatul Măriei”5, arătînd cu
aceste cuvinte că din pricina Fecioarei l-a trecut p e Iosif în genealogie.
D ar p e n tru ca nu cum va la auzul cuvintelor „bărbatul Măriei” să-ţi
treacă p rin m inte că naşterea s-a făcut potrivit legilor firii, află că evan­
ghelistul, p rin cuvintele ce urm ează, îndepărtează u n astfel de gînd. „Ai
auzit, spune evanghelistul, cuvîntul „bărbat”; ai auzit cuvîntul „mamă”
ai auzit de num ele dat copilului6, ascultă acum şi felul naşterii!”
J a r naşterea lui Iisus Hristos aşa a fo st”7.
5. Matei 1, 18.
fi. Matei l, Ui.
7. Matei I, 18.
O M ILII IA MATEI 49

- Spune-m i, evangheliste, de ce fel de naştere îm i vorbeşti? Mi-ai

spus doar care sînt strămoşii lui Hristos!
- D a, răspunde evanghelistul, ţi-am vorbit de strămoşii Lui, dar
acum vreau să-ţi vorbesc de felul naşterii Sale!
Ai văzut cum a deşteptat M atei curiozitatea ascultătorului? Pentru
că avea să spună ceva nou, făgăduieşte că va vorbi şi de felul naşterii lui
Hristos.
U ită-te cît de m inunat înşiră faptele. N u şi-a început Evanghelia sa
dintr-o dată cu naşterea lui H ristos, ci am inteşte m ai întîi cîte generaţii
erau de la A vraam , cîte de la D avid şi cîte de la străm utarea în Babilon;
p rin m enţionarea acestor generaţii evanghelistul p u n e p e cititorul atent
să cerceteze tim pul cuprins între A vraam şi Iosif, arătîndu-i că acest
Iisus este H ristosul cel propovăduit de prooroci. Ia r cînd num eri gene­
raţiile şi p e tem eiul tim pului afli că acest Iisus este H ristos; atunci p ri­
m eşti cu uşurinţă şi m inunea petrecută la naşterea Sa.
Pentru că avea să spună ceva de o însem nătate deosebită, anum e că
Iisus H ristos S-a născut din Fecioară, evanghelistul, înainte de recapitu-
laţia genealogiilor, ascunde taina, spunînd: „bărbatul M ăriei” ; dar, m ai
bine spus, întrerupe istorisirea naşterii. Face deci num ărătoarea anilor
ca să am intească cititorilor că C el născut este A cela despre care p atriar­
hul Iacov a spus că va veni atunci cînd nu vor m ai fi peste iudei dom ni
din Iuda8, despre care profetul D aniel a prezis că va veni după acele
m ulte săptăm îni9. Iar dacă vrei să num eri anii spuşi de înger lui D aniel
şi cuprinşi în num ărul de săptăm îni, de la zidirea Ierusalim ului şi pînă
la naşterea lui H ristos, vei vedea că anii aceştia ne dau exact data naşte­
rii lui Hristos.
- Spune-m i acum, evangheliste,’ cum S-a născut Hristos?
lo g o d ită fiin d Maria, Mama L u i”10.
Evanghelistul n-a spus: „Fecioara” ci simplu: „A/a/na” ca să fie uşor
de prim it cuvîntul său. Şi, după ce m ai întîi îl pregăteşte pe ascultător, care
credea că are să audă de o naştere obişnuită, şi după ce pune astfel stăpînire
pe atenţia lui, îl uimeşte apoi prin anunţarea minunii, spunînd:
„Mm înainte de a f i ei împreună, s-a aflat avînd în pîntece de la Duhul
S fint”11.
Evanghelistul n-a spus: „înainte de a fi dusă ea în casa mirelui”, că şi era
în casa lui Iosif. Era obicei la cei vechi că logodnicele stăteau, de cele
8. Fac. 49, 10.
9. Dan. 9, 25-27.
10. Matei 1, 18.
11. Matei 1, 18.
50 SFlNTUL ÎOAN GURA DE AUR

mai multe ori, în casa mirelui. Obiceiul acesta se vede şi acum. Ginerii lui
Lot locuiau în casă cu socrul lor12. Prin urm are M aria era şi ea cu Iosif.

III
- D ar pen tru ce n-a zăm islit înainte de a se fi logodit?
- Pentru ca, aşa precum am spus de la început, să răm înă ascuns
d eocam dată felul naşterii, pen tru ca Fecioara să scape de orice bănuială
rea. C înd Iosif, care trebuia s-o bănuiască m ai m ult decît toţi, n u num ai
că n-o vădeşte, nici n-o face de ocară, ci o ţine m ai departe în casa lui,
are grijă de ea d u p ă naştere, atunci este lim pede că dacă n-ar fi fost pe
deplin în credinţat că zăm islirea se datoreşte lucrării D uhului Sfînt n-ar
fi ţinut-o şi nici nu i-ar fi slujit întru toate.
Evanghelistul a spus: „S-a aflat avînd în pîntece” cu o intenţie bine
precizată. Astfel de cuvinte obişnuieşte să le spună evanghelistul despre
întîm plări neobişnuite, m ai presus de orice nădejde, n u despre unele ce
se petrec de obicei.
N u m erge deci m ai departe cu iscoditul! N u căuta m ai m u lt decît
spun cuvintele evanghelistului! N u te întreba: cum a lucrat D uhul C el
Sfînt această zăm islire din Fecioară? D acă n u ne p u tem explica chipul
în care se plăsm uieşte copilul cînd se naşte în chip firesc, cum p utem să
ne explicăm , oare, o naştere săvîrşită prin m inu n ea Sfîntului D uh? C a
să nu m ai hărţuieşti pe evanghelist, ca să nu te m ai necăjeşti p u n în d
m ereu aceste întrebări, scapă de orice nedum erire spunînd: D um nezeu
a făcut m inunea! C hiar evanghelistul spune aşa: „N u ştiu nim ic m ai
mult; atît ştiu; că ceea ce s-a făcut, s-a făcut a e la D uhul Sfînt” .
Să se ruşinjfeze dar cei care caută să p ătru n d ă cu m intea lor naşterea
cea de sus a Fiului! D acă nim eni nu poate explica naşterea aceasta în
tim p din Fecioară, naştere cu nenum ăraţi m artori, prezisă cu atîţia ani
înainte, văzuttţ şi pipăită, cît de m are trebuie să fie nebunia acelora care
iscodesc şi încearcă să p ătru n d ă cu m intea naşterea cea nespusă a Fiului
din Tatăl? Nici arhanghelul Gavriil, nici M atei n-au putut să spună ceva mai
mult, ci atît doar că S-a născut de la D uhul Sfînt; dar cum de la D uhul şi în ce
chip, nici unul din ei nu ne-a explicat· Nici nu era cu putinţă.
Să n u socoteşti apoi că ai aflat totul, dacă ai auzit că S-a născut de la
D uhul Sfînt. C hiar dacă ştim asta, totuşi sînt m ulte lucruri pe care n u le
cunoaştem . D e pildă: în ce chip C el nem ărginit este cuprins în pîntece?
în ce chip C el care ţine lum ea este purtat în pîntece de o femeie? în ce
chip Fecioara naşte şi răm îne Fecioară? Spune-m i, în ce chip a plăsm uit
D uhul tem plul acela, în ce chip a plăsm uit trupul lui Hristos? în ce chip
12. Fac l«), M
OM ILII LA MATKI 51

n-a luat tot trupul din pîntecele m aniei, ci num ai o parte, care apoi a
crescut şi a crescut şi a ajuns la form a lui deplină? C ă a luat trup din tru­
pul Fecioarei, evanghelistul a arătat-o spunînd: „Că cel zămislit în ea”'3;
iar Pavel spune: „Cel născut din femeie” 1314. Aceste cuvinte închid gura
acelora care spun că H ristos a trecut prin Fecioară ca printr-un canal15.
D acă aşa s-ar fi petrecut lucrurile, ar m ai fi fost, oare, nevoie de pîn-
tece? D acă aşa s-ar fi petrecut lucrurile, atunci H ristos n-ar m ai avea
nim ic com un cu noi, atunci trupul Lui ar fi din altceva, nu din frămîntă-
tura noastră. A r m ai p utea fi, oare, din rădăcina lui lesei16, ar m ai putea
fi num it toiag17, ar mai putea fi num it Fiul om ului18 şi ar m ai putea fi
M aria m am a L ui19, ar m ai putea fi din săm înţa lui D avid20, s-ar mai
putea spune că a luat chip de rob?212Nu! Pentru ce atunci Ioan a scris:
„Cuvîntul trup S-a făcut”32? Pentru ce atunci Pavel a spus în Epistola
către R om ani: ,J)intre care după trup este Hristos, Care estepeste toate D um ­
nezeu”23? D in aceste texte şi din altele m ai m ulte încă este lim pede că
Hristos este din noi, din frăm întătura noastră şi din pîntece fecioresc.
D ar cum, nu ştim. A şadar nici tu nu căuta, ci prim eşte ce ţi s-a descope­
rit; nu iscodi ce-a fost trecut sub tăcere!
J a r Iosif, bărbatul ei, drept fiind, spune M atei, şi nevoind s-o vădească,
a vrut s-o lase în ascuns”24.
D u p ă ce evanghelistul a spus că H ristos S-a născut de la D uhul
Sfînt şi fără îm preunare, vine acum şi dovedeşte spusele sale şi cu alte
tem eiuri.
C a să nu spună cineva: D e unde ştii că S-a născut de la D uhul Sfînt?
C ine a văzut, cine a auzit să se fi întîm plat vreodată u n a ca aceasta? Şi
nici să n u bănuieşti pe ucenic că a scris aceste lucruri ca să facă plăcere
D ascălului său, aduce ca m ărturie pe Iosif, care, prin cele pătim ite de el,
îi întăreşte spusele. Şi, p rin cuvintele sale, p arcă ar spune: „Dacă n u m ă
crezi p e m ine şi bănuieşti m ărturia m ea, crede-1 pe Io sif’.
J o s if bărbatul ei, dreptfiin d ”. „Drept”aici înseam nă virtuos în toate.
C uvîntul dreptate are două sensuri: unul, cînd n u iei dreptul altuia;
13. Matei 1, 20.
14. Gal. 4, 4.
15. Aşa spuneau ereticii valentinieni.
16. Rom. 15, 12.
17. Isaia 11, 1.
18. Matei 8, 20; 9, 7; 10, 23; Luca 19, 10 etc.
19. Matei 1, 18; 2, 11; 12, 46; Luca 1, 43 etc.
20. Ioan 7, 42; Rom. 1, 3; II Tim. 2, 8.
21. Filip. 2, 7.
22. Ioan 1, 14.
23. Rom. 9, 5.
24. Matei I, 19.
52 S rtN T U L ΙΟΑΝ GURA DE AUR

altul, cînd săvîrşeşti toate faptele de virtute. Scriptura întrebuinţează

cuvîntul dreptate m ai cu seam ă în acest din urm ă sens, ca atunci cînd
zice: „Iov era om drept, adevărat”25; sau ,JErau drepţi amîndoi”26.

IV
,J)rept fiin d ”, adică bun şi blînd, „a vrut s-o lase in ascuns”.
Evanghelistul istoriseşte zăm islirea lui H ristos de la D uhul Sfînt
înainte d e a istorisi cunoaşterea acestei zăm isliri de către Iosif, tocm ai
(>entru ca să crezi în cele ce s-au întâm plat d u p ă ce Iosif a aflat de zămis-
ire. O fecioară însărcinată nu ajungea num ai de batjocura şi rîsul lum ii,
ci era şi pedepsită de lege. Iosif n-a vrut s-o d e a nici p e m în a legii,
ped eap sa cea m ai m are, dar n-a vrut nici s-o facă d e rîs, pedeapsa cea
m ai m ică. Ai văzut b ărb at filozof, lipsit de cea m ai tiranică patim ă,
gelozia? Ştiţi doar ce cum plită patim ă e gelozia! D in pricina asta u n
bărbat, carevcunoştea bine chinurile geloziei, spunea: ,JPlin de mînie este
bărbatul gelos; nu o va cruţa în ziua judecăţii”27; iar în altă parte: „Crudă ca
iadul este gelozia”28. C unosc m ulţi oam eni care preferă să-şi p iard ă viaţa
decît să îndure chinurile geloziei. L a Iosif nici u m b ră de gelozie, cu
toate că sarcina era destul de înaintată. E ra aşa de p u ţin gelos, în cît n u
voia s-o supere pe Fecioară nici cu cea m ai m ică m ustrare. A o tăinui i
se p ărea o nelegiuire ; iar a o vădi şi a o duce înain tea judecăţii însem na
să o dea m orţii. D e aceea n-a făcut nici una, nici alta, ci s-a p u rtat cu
Fecioara într-un chip m ai desăvârşit decît porun cea legea. C ă trebuia,
ca odată cu venirea harului, să se arate şi sem nele vieţuirii celei înalte.
D u p ă cum soarele, înainte de a-şi arunca razele sale pe păm înt, lum i­
nează cu lum ina lui de departe cea m ai m are parte a lum ii, to t aşa
S’ H ristos, cînd a răsărit din pîntecele Fecioarei, a lum inat, înainte de a
e naşte, întreaga lum e. D e aceea înainte de durerile naşterii, profe­
ţii săltau de bucurie, fem eile preziceau cele viitoare, iar Ioan Botezăto­
rul, cînd încă nu ieşise din pîntece, sălta în pîntecele m aicii sale29.
A ceasta e pricina că şi Iosif a arătat m ultă filozofie: n-a învinuit-o, n-a
ocărit-o, ci a vrut num ai s-o lase.
D eci pe cînd aşa stăteau lucrurile, cînd totul p ărea fără ieşire, a
venit îngerul şi a dezlegat toate nelăm uririle.
M erită însă să cercetăm pentru ce îngerul nu i-a spus lui Iosif totul mai
înainte de a intra el la astfel de gînduri, ci a venit cînd se gîndea s-o lase.
25. Iov 1, 1.
26. Luca 1, (>.
27. Pilde 6, 34.
28 . Cita. 8 , 6 .
2!). Luca 1, 41.
OMIUI I.A MA IT.I .f>3

Evanghelistul spune:
„Acestea gîndind el, iată îngerul vine”30.
îngerul binevesteşte Fecioarei M aria, înainte de zămislire, că va
naşte Fiu. Acest lucru pune iarăşi o altă întrebare. D acă îngerul nu i-a
spus lui Iosif m ai înainte, atunci pentru ce nu i-a spus Fecioara, doar ea
auzise de la înger buna vestire? Pentru ce nu i-a risipit nedum erirea,
cînd a văzut că logodnicul ei se tulbură?
Pentru ce dar îngerul nu i-a spus lui Iosif de taina zămislirii înainte
de a se fi tulburat? T rebuie să dăm m ai întîi răspuns la această între­
bare. A şadar pentru ce nu i-a spus lui Iosif?
Pentru ca nu cum va să nu creadă şi să păţească ce-a păţit Z a h a ria ".
Crezi cu uşurinţă într-un fapt cînd vezi acel fapt; dar nu crezi cu atîta
uşurinţă spusele cuiva despre un fapt, cînd acel fapt nici n-a început să
existe. D e aceea îngerul nu i-a spus lui Iosif nim ic de la început de taina
zămislirii. Şi Fecioara, tot pen tru aceeaşi pricină a tăcut. E ra pe deplin
încredinţată că logodnicul ei n-ar fi crezut-o de i-ar fi vestit un lucru atît
de neobişnuit, ci l-ar fi mîniat mai mult; Iosif ar fi crezut că încearcă să-şi
acopere păcatul săvîrşit. D acă ea, care avea să prim ească un h ar atît
de m are, a judecat om eneşte b u n a vestire ce i se făcuse şi a spus: „Cum
va f i aceasta, de vreme ce nu ştiu de bărbat?”3132cu m ult m ai m ult Iosif ar fi
pus la îndoială spusele ei! Şi auzind m ai cu seam ă acestea de la o femeie
pe care o bănuia!
V
Pentru asta Fecioara n u i-a spus lui Iosif nim ic, iar îngerul i se arată
lui Iosif la tim pul potrivit.
- D ar p entru ce îngerul n-a făcut acelaşi lucru şi cu Fecioara? aş
putea fi întrebat. Pentru ce n u i-a adus vestea cea b u n ă d u p ă zămislire?
- C a să nu se tulbure, să n u fie cuprinsă de spaim ă. E ra firesc, dacă
nu ştia precis pricina zămislirii, să-şi p u n ă gînd rău, să se arunce în vreo
prăpastie sau să se junghie, p en tru că nu p u tea în d u ra ruşinea. M inu­
n ată a fost Fecioara, iar L uca ne arată virtutea ei spunînd că la auzul
salutării îngerului n-a tresărit în dată de bucurie, nici n-a prim it spusele
lui, ci s-a tulburat şi l-a întrebat ce înseam nă salutarea aceea33. D acă
îngerul n-ar fi vestit-o mai dinainte, Fecioara ar fi căzut doborîtă de durere,
gîndindu-se la ruşinea de oameni; că nu nădăjduia să convingă pe cineva,
orice ar fi spus, că sarcina nu se datoreşte adulterului. Deci, ca să nu se
30. Matei I, 20.
31. Luca 1, 8-22.
32. Luca I, 34.
33. I.uca I, 34.
f>4 S U N ! UL IOAN GURA DE AUR

întîm ple asta, îngerul a venit la ea înainte de zămislire. Se cădea să fie

n etulburat pîntecele acela în care a păşit C reatorul universului! Se
cădea să fie lipsit de orice frăm întare sufletească sufletul care a fost
învrednicit să slujească unor taine atît de mari! A ceasta este pricina
f ientru care îngerul o vesteşte p e Fecioară înainte de zămislire, ia r pe
osif, atunci cînd avea să nască.
M ulţi oam eni, m ai puţin pătrunzători la m inte, neînţelegînd Scrip­
turile, spun că este o contrazicere între evanghelişti, p en tru că Luca
spune că îngerul i-a binevestit M ăriei naşterea lui H ristos, p e cînd
M atei spune că această b u n ă vestire a fost făcută lui Iosif; nu-şi dau
seam a însă că s-a întîm plat şi u n a şi alta. D e acest lucru trebuie să ţinem
seam a cînd citim Evangheliile; aşa vom lăm uri m ulte contraziceri apa­
rente din tre evanghelişti.
Prin urm are îngerul se arată lui Iosif atunci cîn d sufletul îi era răvă­
şit. I se arată m ai târziu şi p entru pricinile arătate m ai sus, d ar şi p en tru
a-i vădi filozofia lui. A venit atunci cînd H ristos avea să Se nască.
Acestea gîndind el, îngerul i se arată în vis lui Io sif’34.
U ită-te la bunătatea lui Iosif! N u num ai c ă n-a pedepsit-o, d ar
nici n-a suflat cuiva cuvînt, nici chiar celei bănuite! Se frământa în el
însuşi şi se străduia să-şi ascundă chiar de F ecioară chinurile sufletului
său. N -a zis: „V reau s-o izgonesc din casă”, ci: „Vreau s-o las”35. A tît era
de blînd şi de bun!
,Acestea gîndind el, îngerul i se arată în vis”. Pentru ce n u i s-a ară­
tat pe cînd era treaz, cum s-a arătat păstorilor, lui Z aharia şi Fecioarei?
Iosif era u n om foarte credincios şi n-avea nevoie d e o astfel de arătare.
Fecioara însă avea nevoie de o arătare neobişnuită, p en tru că i s-a b in e­
vestit, înainte de înfăptuirea ei, o noutate foarte m are, m ai m are decît a
lui Z aharia; păstorii, la rîndul lor, aveau şi ei nevoie de o astfel de ară­
tare a îngerului, p en tru că erau nişte oam eni sim pli; Iosif, însă, prim eşte
vestea de la înger d u p ă zăm islire, cînd sufletul îi era stăpînit d e rea
bănuială şi era deci pregătit să-şi schim be băn u iala în b u n e nădejdi,
d acă ar fi venit cineva să-i spună adevărul; aşa că a prim it cu uşurinţă
descoperirea făcută de înger. P entru aceea deci i se binevesteşte d u p ă
ce cade în bănuială, pentru ca însăşi bănuiala să-l încredinţeze de ade­
vărul celor spuse de înger. Faptul că Iosif nesp u n îh d nim ănui, a auzit
de la înger tocm ai ceea ce gîndea el, i-a dat o dovadă neîndoielnică, că
de la D um nezeu a venit cel care a vorbit cu el, p en tru că num ai D u m ­
nezeu poate cunoaşte tainele inim ii.
34. Matei 1, 20.
3.r>. Matei I, 10.
O M IU I I.A MATEI 55

Iată cîte lucruri s-au săvîrşit, dacă îngerul a venit m ai tîrziu la Iosif!
S-a vădit filozofia bărbatului; cuvintele spuse de înger la tim p potrivit
i-au întărit credinţa; şi în sfîrşit ne dovedeşte că spusele Evangheliei sînt
adevărate, pentru că venirea îngerului ne-a arătat că Iosif a avut chinurile
pe care în chip firesc le are orice bărbat într-o împrejurare ca aceasta.

VI
D ar cum l-a încredinţat îngerul pe Iosif? A scultă şi m inunează-te
de înţelepciunea spuselor lui! V enind la el i-a spus:
„Iosife, fiu l lui David, nu te teme să iei pe Maria, femeia ta”36.
C hiar de la început îi am inteşte de D avid, din neam ul căruia avea
să fie H ristos şi nu-i dă răgaz să se tulbure; pen tru că, spunîndu-i de
D avid, îi am inteşte de făgăduinţa făcută de D um nezeu întregului neam .
- P entru ce îl num eşte fiul lui David?
- C a să nu se team ă, de aceea îi spune: „Nu te teme, Iosife!”, deşi cu
alt prilej D um nezeu n-a făcut aşa. C înd Faraon a gîndit ce nu trebuia
faţă de Sarra, soţia lui A vraam , D um nezeu S-a folosit de cuvinte am e­
ninţătoare, de cuvinte grele, deşi fapta lui Faraon era tot neştiinţa; că
luase pe Sarra, neştiind că este soţia lui A vraam 37; totuşi D um nezeu l-a
mustrat. C u Iosif însă S-a purtat m ai cu blîndeţe. D e altfel, strălucită era
şi m ăreţia faptelor ce se orînduiau şi m are şi deosebirea între Faraonşi Iosif!
C uvintele: ,JSlu te teme!” ni-1 arată pe Iosif ca p e u n om carte se
tem ea să n u supere cum va pe D um nezeu că ţine în casă o adulteră.'D e
n-ar fi avut această team ă, nici n u s-ar fi gîndit s-o lase. T otul îi arată lui
Iosif că îngerul a venit de la D um nezeu; îi spune şi ce-i trecuse p rin
m inte, şi-i vorbeşte şi de chinurile sufletului său.
îngerul n u s-a m ărginit să spună num ai num ele M ăriei, ci a adău­
gat: ,,femeia ta ”. N -ar fi num it-o aşa, dacă era o stricată. C uvîntul
,fem eie” înseam nă aici logodnică; tot astfel Scriptura obişnuieşte să
num ească pe logodnici gineri chiar înainte de căsătorie.
- C e înseam nă „să iei”?
- Să o ţin ă în casă, p en tru că Iosif cu sufletul o lăsase. „Pe aceasta pe
care tu ai lăsat-o, îi spune îngerul, ţine-o în casă. Ţi-o d ă D um nezeu, nu
părinţii ei! N u ţi-o d ă ca să te căsătoreşti cu ea, ci ca să o ţii sub acoperi­
şul tău. Ţi-o d ă p rin vocea m ea!”. A şa cum m ai tîrziu H ristos o d ă pe
M am a Lui ucenicului Său38, tot aşa şi acum îngerul o ciă lui Iosif. în g e ­
rul îi spune apoi cu dibăcie şi pricina pentru care trebuie s-o ia; n u i-a
30. Matei 1, 20.
37. Fac. 12, 14-20.
38. han 10, 20-27.
56 SFlNTUL. IOAN UURA UE AUR

d at pe faţa bănuiala cea rea pe care o avea despre Fecioară, d ar p e o

cale m ai potrivită şi m ai sfîntă i-a în d ep ărtat din suflet şi bănuiala, spu-
nîndu-i p ricina sarcinii Fecioarei şi arătîndu-i că tocm ai pricina pentru
care s-a tem ut şi pentru care a voit s-o lase, tocm ai ea îl obligă - de este
om d rep t - să o ia şi să o ţină în casă. îngerul a risipit cu totul neliniştea
sufletului său, spunîndu-i oarecum : „M aria nu poate fi bănuită de
îm preunare nelegiuită, pentru că ea a zăm islit m ai presus de fire; iar tu,
nu num ai că trebuie să alungi frica, dar trebuie să te şi bucuri m ult,
„Căci Cel zămislit în ea este de la Duhul S fin t”39.
N eobişnuite sînt cuvintele, depăşesc m intea om enească şi sînt m ai
presus d e legile firii!
- V a crede, oare, Iosif, el care n u meu auzise petrecîndu-se astfel de
lucruri?
- D a, va crede, p e tem eiul tulburării lui sufleteşti, p e tem eiul celor
descoperite de înger. îngerul îi descoperise toate frăm întările sufletului
lui, îi descoperise toată team a lui, îi descoperise ce avea de gînd să facă,
p en tru ca, p e tem eiul acestora, Iosif să creadă şi în zăm islirea cea m ai
presus d e fire; dar, m ai bine spus, n u num ai p e tem eiul acestora, ci şi pe
tem eiul celor ce îngerul avea să-i spună îndată:
„Va naşte Fiu şi vei chema numele L u i Iisus”40.
„Să n u socoteşti, Iosife, îi spune îngerul, că tu n u slujeşti tainei
î n t i p ă r i i Fiului lui D um nezeu, p en tru că H ristos este născut de la
D uhul Sfînt! D a, n-ai ajutat cu nim ic la naştere, Fecioara a răm as nevă­
tăm ată, d ar îţi dau o însărcinare proprie unui tată, să pui num e C elui
născut, fără ca asta să pîngărească vrednicia Fecioarei! T u îi vei p u n e
num ele! Nu-i copilul tău, dar poartă-te cu El ca u n tată! D e aceea, chiar
de la p u n erea num elui, te fac tată C elui născut!”.
A poi, ca n u cum va să bănuiască cineva că Iosif este tatăl Lui,
p en tru că I-a pus num ele, ascultă cu atenţie cuvintele îngerului. îngerul
a spus: „Va naşte Fiu"; n-a spus: „îţi va naşte”, ci num ai „Va naşte”, în
general; că M aria nu L-a născut lui Iosif, ci întregii lumi.

V II
Pentru această pricină îngerul a adus din ceruri num ele Lui! A ară­
tat cu asta că naşterea este m inunată, de vrem e ce D um nezeu a trimis
de sus lui Iosif prin înger numele copilului. N um ele acesta nu-i un num e ca
oricare altul, ci o vistierie de nenum ărate bunătăţi. D e aceea îl şi tălmă­
39. Matei 1, 20.
40. Matei 1, 21.
OM ILII LA MATKI 57

ceşte îngerul şi-i dă lui Iosif b une nădejdi, întărindu-i încă şi m ai m ult
credinţa. In chip obişnuit sîntem m ai înclinaţi spre astfel de lucruri şi
de aceea ne place să credem în ele.
D eci după ce îngerul l-a întărit pe Iosif p rin descoperirea stării lui
sufleteşti, prin descoperirea celor ce aveau să se întîm ple în viitor şi
prin cinstea pe care i-a dat-o de a pune num e copilului, aduce la tim p
potrivit ca m ărturie şi pe Isaia, care adevereşte toate cele descoperite de
înger. D ar înainte de a aduce m ărturia profetului, îngerul vesteşte bu n ă­
tăţile pe care Iisus le va aduce lumii.
- C are sînt aceste bunătăţi?
- Izbăvire şi iertare de păcate!
„Că E l va mîntui pe poporul Său de păcatele sale”41.
Şi aceste cuvinte ale îngerului sînt neobişnuite! N u binevestesc
izbăvire de războaie, nici de barbari, ci ceva m ai m ult decît acestea,
izbăvire de păcate. Ei bine, lucrul acesta nu era cu putinţă m ai înainte!
Aş p u tea fi însă întrebat:
- Pentru ce îngerul a spus: „pepoporul Său” şi n-a adăugat şi: n ea­
murile?
- C a să nu-1 sperie deocam dată p e Iosif, care asculta aceste cuvinte.
D ar u n om , care pricepe Scripturile, ştie c ă îngerul p rin cuvîntul:
„popor” ^ arătat şi neam urile. C ă nu num ai iudeii sînt po p o r ai lui Hris-
tos, ci toţi care se apropie de H ristos şi prim esc învăţătura Lui. Iată d ar
că îngerul ne-a lăsat să întrevedem şi vrednicia poporului, num ind pe
poporul iudeu po p o r al Său. C uvintele acestea n u arată altceva decît că
Cel născut este C opilul lui D um nezeu şi că este vorba de îm păratul
celor de sus. C ă nici o altă putere nu poate ierta păcatele, ci num ai p u te­
rea acelei fiinţe.
Aşadar42 pentru că am dobîndit acest dar atît de m are al iertării păcate­
lor, să facem totul ca să nu batjocorim o binefacere ca aceasta. D acă şi
înainte de prim irea cinstei acesteia, păcatele erau vrednice de pedeapsă, cu
atît mai m ult după ce am prim it această nespusă binefacere.
Cele ce spun acum nu le spun la întâmplare, ci pentru că văd pe
m ulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decît cei nebote-
aaţi, că n u se vede nici un sem n în viaţa lor că sînt creştini. D e aceea
nici în oraş, nici în biserică n u poţi şti degrabă cine-i credincios şi cine i
necredincios, afară doar de ai sta în tim pul îm părtăşirii cu flintele Iw ne
ca să vezi cine iese afară şi cine răm îne să se împărtăşească. Şi-ar trebui să
cunoaştem pe credincioşi nu după locul în care se găsesc, ci după viaţa ţpr.
Marile dregătorii lumeşti le recunoaştem după insignele purtate de oameni;
41. Matei 1, 21.
42. De aici începe partea morală: Omul credincios trebuie s i aibă }i via ţi curată.
58 SF lN T U L IOAN GURA DC AUR

calitatea noastră de creştini însă trebuie s-o cunoaştem d u p ă sufletul

nostru. C reştinul trebuie să se arate creştin n u n um ai d u p ă darul pe
care-1 aduce la altar, ci şi după viaţa nouă pe care o duce; trebuie să fie
lum ina lum ii43 şi sarea păm întului44. D ar cînd nici p e tine n u te lum i­
nezi, nici nu-ţi m icşorezi putreziciunea, de unde să ştiu că eşti creştin?
C ă te-ai botezat? D ar tocm ai botezul îţi m ăreşte m ai m ult pedeapsa. C ă
m ăreţia cinstei aduce un adaos de pedeapsă peste cei care n u voiesc să
trăiască la înălţim ea cinstei. Se cuvine ca un creştin să strălucească nu
num ai prin cele ce a luat de la D um nezeu, ci şi p rin cele ce aduce el lui
D um nezeu. T otul să-l arate creştin: m ersul, privirea, îm brăcăm intea,
glasul. V ă spun acestea, nu p en tru a ne lău d a că sîntem creştini, ci
p en tru a ne p u n e viaţa în rînduială spre folosul celor ce n e văd. A şa
însă, oricum aş căuta să te cunosc, v ăd că faci cu totul alte fapte decît
fapte de creştin. D acă aş vrea să te cunosc d u p ă locul în care, îţi petreci
tim pul, te văd petrecîndu-ţi toată ziua la hipodrom , la teatru, în fărăde­
legi, la întrunirile cele pierzătoare de suflet din oraş, în întpvărăşiri cu
oam eni stricaţi. D acă aş vrea să te cunosc d u p ă expresia feţei, te văd
m ereu p ufnind în rîs şi m olîu ca o fem eie stricată, care rîde în gura
m are. D acă aş v rea să te cunosc d u p ă haine, te v ăd că n u eşti îm brăcat
cu m ai m ultă cuviinţă decît com edianţii. D acă aş v rea să te cunosc după
cei ce te însoţesc, te văd înconjurat de paraziţi şi de lichele. D acă aş
vrea să te cunosc d u p ă vorbe, n u te aud rostind vreo vorbă sănătoasă şi
la locul ei, care să ajute la îm bunătăţirea vieţii noastre. D acă aş vrea să te
cunosc după mîncărurile de la masă, apoi m asa ta te acuză şi m ai mult.

V III
Spune-m i d a r d u p ă care fapte să te cunosc că eşti creştin, cînd totul
te arată necreştin? D ar pen tru ce spun: creştin? N u p o t şti b in e nici
dacă eşti om . C în d te văd că arunci cu picioarele ca u n m ăgar, că sari ca
un taur, că nechezi d u p ă fem ei ca u n arm ăsar, că eşti lacom la m încare
ca un urs, că-ţi îngraşi trupul ca u n catîr, că eşti ranchiunos ca o căm ilă,
că răpeşti ca un lup, că te m înii ca un şarpe, că răneşti ca o scorpie, că
eşti şiret ca o vulpe, că ţii în tine veninul răutăţii ca o aspidă şi viperă, că
lupţi îm potriva fraţilor tăi ca dem onul cel rău, cum voi putea să te num ăr cu
oamenii cînd n u văd în tine caracteristicile firii omeneşti? Căutînd să fac
deosebirea între u n necredincios şi un credincios, mi-e team ă că n u voi găsi
nici deosebirea dintre un om şi o fiară. C um să te num esc? Fiară? D ar
fiarele au num ai unul din cusururile amintite! T u însă ai adunat în tine
toate cusururile şi mergi chiar m ai departe decît fiarele sălbatice. Să
4H. Matei ,r>, 14.
44. Matei 5, 1
O M IIJI IA MATEI 59

te num esc drac? D ar dracul nu slujeşte tiraniei stomacului, nici nu

îndrăgeşte banii. Spune-m i, te rog, p o t să te m ai num esc om cînd ai m ai
m ulte cusururi decît fiarele şi dracii? D acă om n u p o t să te num esc, cum
p o t să te m ai num esc creştin? Şi m area grozăvie este că sîntem atît de
plini de păcate, că nu ne vedem sluţenia sufletului nostru şi nici n u ne
dăm seam a de urîţenia lui. C înd te duci la frizerie ca să-ţi tunzi părul, iei
oglinda şi te uiţi cu atenţie la pieptănătura părului, întrebi p e cei de faţă
şi chiar pe frizer dacă ţi-e aranjat bine părul de pe frunte; chiar cînd eşti
bătrîn nu te ruşinezi să-ţi piepteni şi să-ţi aranjezi părul ca unul tînăr;
dar nu ne sinchisim deloc că sufletul nostru nu-i num ai pocit, ci şi sălbă­
ticit, ajungînd ca Scila45 sau H im era46 din m iturile păgîne. Şi avem
totuşi şi p entru suflet o oglindă duhovnicească, cu m ult m ai b u n ă şi m ai
de folos decît cealaltă. O glinda aceasta nu ne arată num ai sluţenia sufle­
tului, ci, dacă voim , ne arată şi cum să ne schim băm sluţenia într-o fru­
m useţe fără seam ăn.
- Care-i oglinda aceea?
- V iaţa b ărbaţilor virtuoşi, istoria vieţii lor fericite, citirea Sfintelor
Scripturi, legile date de D um nezeu. D acă ai vrea să te uiţi num ai o d ată
la chipurile sfinţilor acelora, vei vedea şi urîţenia sufletului tău; şi odată
ce ţi-ai văzut-o nu mai ai nevoie de altceva ca să scapi de urîţenia lui. La
asta ne şi foloseşte oglinda: ne ajută să ne schim băm cu uşurinţă înfăţişarea.
N im eni deci să nu m ai aibă chip de fiară. D acă robul n u in tră în
casa tatălui, cum vei p u tea tu să intri în pridvoarele acelea, cînd eşti şi
fiară? D ar p en tru ce spun fiară? U n om ca acesta este m ai cum plit ca o
fiară. C ă fiarele, deşi sălbatice p rin firea lor, ajung de m ulte ori blînde
dacă sînt dresate de oam eni. D a r tu, care schim bi sălbăticia firească a
fiarelor şi le faci blînde îm potriva firii lor, ce cuvînt d e apărare meu poţi
avea cînd însuţi schim bi blîn d eţea ta firească într-o sălbăticie potriv­
nică firii tale? Îm blînzeşti fiara, care-i sălbatică p rin firea ei, şi tu, îm po­
triva firii tale, te sălbăticeşti, deşi eşti b lînd p rin fire. D om esticeşti pe
leu, ţi-1 faci ascultător, d ar faci ca m înia să-ţi fie m ai sălbatică decît leul!
P entru îm blînzirea leului îţi stau în faţă două piedici: lipsa de raţiune a
fiarei şi sălbăticia lui m ai cum plită decît a tuturor fiarelor; şi totuşi birui
firea leului, datorită prisosului d e înţelepciune d at ţie d e D um nezeu.
Pentru ce, om ule, tu, care birui firea anim alelor sălbatice, pen tru ce-ţi
trădezi odată cu firea şi frum useţea voinţei? D acă ţi-aş porunci să
îm blînzeşti pe un alt om, n-ai socoti porunca peste puterile tale, deşi ai
putea să-mi spui că nu eşti stăpîn pe voinţa altuia, nici nu-ţi stă în putere
totul; acum însă e vorba de fiara din tine, peste care eşti deplin stăpîn.
4.5. Monstru marin cu zece capete şi douăsprezece picioare.
4(i. Monstru cu trei capete: de leu, de capră şi de şarpe.
60 S F tN T U l. IOAN GURA DE AUR

IX
C e cuvânt de apărare m ai ai, ce scuză vredn ică de crezut îm i m ai
poţi spune, cînd eşti în stare să faci om din leu, d ar la tine nici n u te uiţi
şi te faci leu d in om? D ăruieşti leului însuşiri m ai presus de firea lui, iar
ţie n u ţi le păstrezi nici pe cele legate de propria-ţi fire? Ai am biţia să
taci ca anim alele sălbatice să capete nobleţea firii om eneşti, d ar p e tine
te dai jos de pe tronul îm părătesc şi te îm pingi spre sălbăticia fiarelor?
închipuie-ţi, dacă vrei, că şi m înia este tot o fiară. A rată şi tu faţă de
tine tot atîta zel cît îl arată alţii p en tru îm blînzirea leilor; îm blînzeşte şi
tu, dom esticeşte şi tu m înia din sufletul tău. Şi m în ia are dinţi şi unghii
groaznice; dacă nu-ţi dom esticeşti m înia, m înia om oară totul. N u pot
sfîşia leul şi v ipera atît de cum plit m ăruntaiele ca m înia, sfîşiindu-le
necontenit cu unghiile ei de fier. N u vatăm ă num ai trupul, ci strică şi
sănătatea sufletului, m încîndu-i, rupîndu-i, rozîndu-i toată puterea,
flcîndu-1 cu totul nefolositor. D acă u n om are vierm i intestinali nu
poate nici respira, căci vierm ii îi m acină toate cele d i n ă lui; ei
u n t r u l

bin e, cum vom p u tea d a noi naştere la gînduri b u n e cînd avem în noi
u n şarpe ca ăcesta, adică m înia, care ne m istuie toate gîndurile?
- C um să ne scăpăm de această vătăm are?
- D acă bem băutura care poate ucide toţi vierm ii şi toţi şerpii aceş­
tia dinăuntru nostru!
- Şi care-i băutura cu o putere aşa de m are?
- C institul Sînge al lui H ristos, dacă te îm părtăşeşti cu îndrăznire.
El poate stinge toată boala. îm p reu n ă cu cinstitul Sînge al lui H ristos,
ascultarea cu atenţie a dum nezeieştilor Scripturi, apoi m ilostenia unită
cu ascultarea predicii. Prin acestea toate vor p u tea fi om orîte patim ile
care ne vatăm ă sufletul. N um ai atunci vom trăi cu adevărat; acum nu
sfntem în tru nim ic m ai buni decît m orţii. C ă nu-i cu p utinţă să trăim
cînd trăiesc în noi acele patim i; cu ele n eapărat pierim . D acă n u ajun­
gem să om orîm aici pe păm înt aceste patim i, dincolo ele ne om oară pe
noi; dar, m ai bine spus, chiar înainte de m oartea de dincolo vom prim i
şi aici pe păm în t cea m ai cum plită pedeapsă. D a, fiecare din astfel de
patim i, crudă, tiranică şi nesăturată, nu se opreşte nici o clipă de a ne
m înca în fiecare zi. D inţii lor sînt dinţi de leu; dar, m ai bine spus, chiar
cu m ult m ai cum pliţi. C ă leul, odată ce s-a. săturat, se depărtează de tru ­
pul care i-a căzut pradă; aceste patim i însă nici n u se satură vreodată,
nici nu se depărtează p înă ce nu aduc pe om ul ro b it de ele aproape de
diavol. A tît de m are este puterea lor, încît cer ca oam enii stăpîniţi de
aceste patim i să fie tot atît de înrobiţi lor pe cît de înrobit era Pavel faţă
de H ristos, de dragul C ăruia dispreţuia şi iadul şi cerul. C ă un om stăpî-
nit de dragostea de femei, de dragostea de bani, de dragostea de slavă
OM1I.U 1.A MATKI 61

îşi bale jo c şi de iad, d isp reţu ieşte şi îm p ă ră ţia ceru rilo r, n u m ai ca

să-şi satisfacă poftele. Să nu p u n e m deci la în d o ia lă cuvintele lui
Pavel, care spune că atît îi este de m are d rag o stea de H ris-
tos. C um să p a ră neadevărate cuvintele lui, cînd vedem oam eni tot atît
de înrobiţi de patim ile trupului? C ă de asta dragostea noastră de Hris-
tos este m ai slabă, pentru că ne irosim toată p u terea dragostei noastre în
dragostea de cele lum eşti; răpim , ne lăcom im , sîntem robi slavei
deşarte. Poate fi, oare, ceva m ai de plîns? C h iar de-ai ajunge de n en u ­
m ărate ori m ai slăvit de cum eşti, nu vei fi cu nim ic m ai b u n decît cei
lipsiţi de slavă, odată ce eşti ro b it de aceste patim i; ba, dim potrivă, toc­
m ai pentru aceasta, m ai lipsit de slavă. C înd vezi că aceia care voiesc să
te slăvească şi să te arate strălucit îşi b at joc de tine pen tru că doreşti
slava dată de ei, pentru ce nu-ţi îndrepţi o astfel de rîvnă spre slava cea­
laltă, spre slava dată de Hristos?
X
A şa ar trebui să faci, deoarece dorinţa ta de slavă deşartă este o
dorinţă pentru care vei fi tras la răspundere. D u p ă cum omul care laudă
sau linguşeşte pe cel ce doreşte să facă desfrînare m ai m ult îl acuză decît
îl laudă p e cel cu o astfel de poftă, tot aşa şi cu cel care doreşte să fie slă­
vit; cînd cu toţii îl lăudăm sîntem m ai degrabă acuzatorii lui decît lău-
dătorii lui. P entru ce, dar, te m ai atrage dorin ţa de slavă, cînd ţi se
întîm plă de obicei contrariul? V rei să fii slăvit? D ispreţuieşte slava şi
vei fi m ai strălucit ca toţi! P entru ce vrei să păţeşti ce-a păţit N abucodo-
nosor? Şi el a pus să i se înalţe o statuie47, în nădejd ea că lem nul şi chi­
pul neînsufleţit al statuii îi vor aduce adaos de slavă. E ra viu şi voia să
p ară m ai strălucit prin o statuie lipsită de viaţă. A i văzut ce cum plită
nebunie? C red ea că se cinsteşte, d ar s-a făcut m ai m ult de ocară. C um
să n u fie vrednic de rîs, cînd îl vezi că are m ai m ultă încredere într-un
lem n neînsufleţit decît în el însuşi şi în sufletul lui viu, cînd îl vezi că d ă
atîta slavă lem nului, cînd îl vezi că se sileşte să se îm podobească cu
scînduri, nu cu fapte? E întocm ai ca im om care pretinde să fie lăudat
m ai m ult că are în casă duşum ea şi scară frum oasă decît că este om.
M ulţi oam eni din tim pul nostru fac la fel. D u p ă cum N abucodonosor
cerea să fie lăudat pentru statuia lui, tot aşa unii oam eni cer să fie lăudaţi
pentru hainele lor, alţii pentru casa lor, alţii pentru cătini şi trăsurile lor, alţii
pentru coloanele din casele lor. A u uitat că sînt oam eni şi de aceea m erg de
colo-colo, strîngîndu-şi din altă parte o slavă plină de batjocură.
Slujitorii cei m ari şi vrednici ai lui D um nezeu aici pe păm înt n-au
făcut aşa; au strălucit prin cele prin care se cuvenea să strălucească. Cei
trei tineri din Babilori erau prizonieri, robi, tineri, străini, lipsiţi de orice
47. Dan. 4, 1.
«2 S ftN T U L IUAN GURA DE AUR

lucru de trebuinţă; cu toate acestea s-au arătat atunci cu m ult m ai slăviţi

decît îm păratul N abucodonosor, înconjurat d e toate bunurile. Lui
N abucodonosor nu-i ajungea, ca să-şi potolească dorinţa de slavă,
d o rin ţa de a se arăta m are, nici o statuie ca aceea, nici satrapii, nici
fţeneralii, nici oştirea nenum ărată, nici m ulţim ea de au r şi nici celălalt
ux; celor trei tineri, lipsiţi de tot ce avea N abucodonosor, le-a fost de
ajuns num ai filozofia lor ca să ajungă m ari şi slăviţi; ei, care n-aveau
nim ic, s-au arătat m ai strălucitori decît cel cu coroană, decît cel îm b ră­
cat cu pu rpură, decît cel înconjurat cu atîtea bogăţii, pe cît este m ai stră­
lucitor soarele decît noroiul. T inerii aceia au fost duşi în m ijlocul unei
m ari m ulţim i de oam eni; erau tineri, prizonieri şi robi; cînd au apărut
în m ijlocul m ulţim ii, îm păratul N abucodonosor arunca foc din ochi;
generalii, prefecţii, guvernatorii provinciilor şi to ată priveliştea aceea
diavolească erau în jurul lor; din toate părţile se în ălţa la ceruri şi răsuna
în urechile celor de acolo sunetul surlelor, al trîm biţelor şi a fel de fel de
instrum ente m uzicale; cuptorul, foarte înalt, ard ea cu tărie, iar flăcările
lui atingeau norii; totul era înfricoşător, totul e ra groaznic. Pe cei trei
tineri însă nim ic d in toate acestea n u i-a înspăim întat; rîdeau de toate ca
de nişte copii care se joacă; p e faţa lor era zugrăvită b ărb ăţia şi blînde-
ţea; şi-au deschis gura şi au d a t drum ul unui glas m ai puternic decît
sunetul trîm biţelor acelora, spunînd: „Cunoscut să-ţi fie ţie, împărate!”4849.
Nici cu cuvîntul n-au vrut să insulte pe tiran! V oiau să-i arate credinţa
lor. D e asta n-au vorbit m ult, ci au arătat în puţin e cuvinte totul: ,JEste
Dumnezeu în cer, puternic să ne scoată”49. „Pentru ce n e arăţi, p ă re au a
spune tinerii, m ulţim ea de oam eni? P entru ce ne arăţi cuptorul? P entru
ce ne arăţi săbiile cele ascuţite? P entru ce n e arăţi p e înfricoşătorii p u r­
tători de suliţe? Stăpînul nostru este m ai m are şi m ai puternic decît
toţi!”. G îndindu-se, apoi, că s-ar p u tea întîm pla ca D um nezeu să îngă­
duie să fie arşi şi, dacă vor arde, să n u p ară că spun m inciuni, au adău­
gat şi aceste cuvinte, zicînd: ,Jar dacă nu se va întîmpla aceasta, cunoaşte,
Împărate, că noi nu vom sluji zeilor tăi”50.

XI
D acă tinerii ar fi spus: „Pentru p ic atele noastre n u n e scapă D um ­
nezeu!” chiar d acă n-ar fi fost scăpaţi, tot n-ar fi fost crezuţi. D e aceea
tac; dar cînd sînt în cuptor nu încetează să-şi spună păcatele. în ain tea
împăratului nu grăiesc aşa, ci îi spun că, chiar dacă vor arde, nu-şi vor tăgă­
dui credinţa. N u pentru plată şi răsplată au făcut ce au făcut, ci num ai din
48. Dan. 3, 18.
4!). Dan. 3, 17.
/»<>. Dan. H, 18
O M Il.II l,A MATKI 63

dragostea de D um nezeu. Şi erau doar prizonieri, în robie, n u se bucu­

rau de nici un bine, pierduseră patria, libertatea, totul! Nu-mi vorbi m ie
de onorurile din curţile îm părăteşti! E rau sfinţi şi drepţi! A r fi preferat
de mii de ori să cerşească pe la casele oam enilor num ai să se p o ată
bucura de bunătăţile cele din tem plu. trAles~am să fiu lepădat în casa
Dumnezeului meu, mai vîrtos decît să locuiesc în locaşurile păcătoşilor”51; şi:
„Afflt bună este o zi în curţile Tale decît m ii”52. D e m ii de ori ar fi preferat să
fie nişte lepădături în casa lui D um nezeu, decît să îm părăţească în Babi-
lon. Şi aceasta s-a văzut din cele rostite de ei în cuptor, cînd spuneau că
şederea lor în Babilon a fost apăsătoare. C hiar dacă s-au bucurat de
m ari onoruri în palatele îm părăteşti, totuşi li se ru p ea inim a d e durere
cînd vedeau suferinţele celorlalţi iudei. A şa sînt sfinţii! N u p u n slava,
cinstea sau altceva înaintea m întuirii aproapelui! Iată-i, stau în cuptor şi
se roagă pentru tot poporul! N oi însă nu ne gîndim la fraţii noştri nici
cînd ne m erge bine. M ai tîrziu, cînd explicau visele îm păratului, n u
aveau în vedere propriul lor interes, ci interesul celor mulţi. C ă dispre-
ţuiau m oartea, au arătat-o de m ulte ori şi m ai tîrziu. în orice îm prejur
rare se sacrificau pe ei înşişi, cînd voiau să înduplece p e D um nezeu; iar
cînd vedeau că rugăciunile lor sînt neîndestulătoare, luau în ajutorul lor
părinţii, spunînd despre ei că nu-i pot aduce lui D um nezeu decît duh umilit.
Pe aceşti tineri să-i im ităm şi noi. Şi acum stă în faţa noastră o sta­
tuie de aur, tirania lui m am ona. Să n u ne aplecăm urechile la sunetele
de tim pane, la sunetele de flaute, la sunetele de alăută, într-un cuvînt la
tot fastul bogăţiei. Să preferăm să cădem , de-ar fi nevoie, în cuptorul
sărăciei, ca să nu ne închinăm chipului de aur al lui m am ona, şi ne v a fi
răcoare în mijlocul cuptorului. Să nu trem urăm cînd auzim de cuptorul
sărăciei. Şi atunci cei aruncaţi în cuptor au ieşit m ai strălucitori, iar cei
care s-au închinat statuii au pierit. A tunci, în acelaşi tim p, a fost şi pros­
lăvirea celor trei tineri şi pieirea păcătoşilor; acum însă unele v o r fi pe
păm înt, altele, pe lum ea cealaltă, iar altele, şi pe lum ea aceasta şi pe
lum ea cealaltă, la ziua judecăţii . C ei care preferă să trăiască în sărăcie în
loc să se închine lui m am ona vor fi m ai strălucitori şi aici şi dincolo; cei
care se îm bogăţesc aici în chip n ed rep t vor prim i atunci, în ziua ju d ecă­
ţii, cea m ai cum plită pedeapsă. D in acest cuptor a ieşit şi Lazăr tot aşa
de strălucitor ca şi cei trei tineri, pe cînd bogatul, ca unul ce s-a închinat
Chipului de aur, a fost osîndit în iad53. C ele spuse despre cuptorul cel
din Babilon sînt o preînchipuire a celor de pe lum ea cealaltă. D upă
cum cei aruncaţi în cuptor n-au suferit deloc, iar cei ce stăteau în afara
51. Ps. n.
52 . Ps. :
h i , 10 .

5 :t. l.ura U i, I ii ,'tl.

64 SF tN T U l. IOAN OURA DE AUR

cuptorului au fost răpiţi de foc cu m ultă putere, to t aşa v a fi şi atunci, în

ziua judecăţii; sfinţii vor păşi p rin rîul cef de foc fără să sufere vreo vătă­
m are şi vor fi strălucitori, pe cînd cei ce s-au în ch in at chipului de aur
vor vedea cum se repede la ei focul, m ai cum plit ca fiara sălbatică, tră-
gîndu-i înlăuntru. D e nu crezi în existenţa iadului, uită-te la acest cup­
to r şi cele de acum să te încredinţeze de cele viitoare! N u te tem e de
cuptorul sărăciei, ci de cuptorul păcatului. Acesta-i flacără şi chin; celă­
lalt, rouă şi odihnă. Lîngă cuptorul păcatului stă diavolul, lîn g ă cupto­
rul sărăciei stau îngerii, care alungă flacăra.

X II
Să au dă acestea bogaţii, cei care aprind cuptorul sărăciei! Pe săraci
flăcările cuptorului nu-i vatâm ă, că rouă se pogoară peste ei; bogaţii
însă se aruncă singuri în flacăra pe care o ap rin d cu m îinile lor. A tunci,
în Babilon, îngerul s-a pogorît Ia tinerii aceia; acum , să ne pogorîm noi
la cei ce sînt în cuptorul sărăciei, să-i răcorim cu m ilosteniile noastre, să
stingem flacăra, ca să ajungem şi noi părtaşi cununilor lor, ca glasul lui
H ristos să stingă flacăra iadului, spunîndu-ne: „Flămînd M -aţi văzut şi
M -aţi hrănit” . Glasul acesta ne va fi atunci ca o răcoreală ce străbate
p rin m ijlocul flăcării. Să ne coborîm , dar, cu m ilosteniile noastre în
chptorul sărăciei; să vedem pe cei ce filozofează cum păşesc p rin el,
cum calcă pe cărbuni aprinşi; să vedem m inune n o u ă şi străină, o m cîn-
tîn d psalm i în cuptor, om m ulţum ind lui D um nezeu în mijlocul focului,
om înlănţuit de neagră sărăcie aducînd laude m ulte lui H iistos. D a, cei
care în d u ră cu m ulţum ire sărăcia sînt egali cu cei trei tineri d in Babilon.
Sărăcia este m ai groaznică decît focul şi arde m a i cum plit. Pe cei trei
tineri focul cuptorului nu i-a ars, ci, cînd au adus m ulţum iri Stăpînului,
Îndată li s-au dezlegat legăturile focului. T o t aşa şi acum ; d acă vei m ul­
ţum i lui D um nezeu atunci cînd sărăceşti, legăturile se rup; flacăra se
stinge. Şi chiar dacă flacăra nu se stinge, totuşi se întîm plă ceva cu m ult
m ai m inunat: flacăra se preface în izvor. A şa s-a în tîm p lat şi în B abilon;
tinerii erau în m ijlocul cuptorului, d a r se bucurau d e rouă Curată; focul
nu s-a stins, d ar nu putea să-i ard ă pe cei aruncaţi în el. Acelaşi lucru îl
poţi vedea şi la cei ce filozofează; sîn t săraci într-adevăr, d a r au m ai
puţine nevoi decît bogaţii. Să n u stăm aşadar în afara cuptorului, uitîn-
au -n e fără m ilă la săraci, ca să n u păţim ce-au p ăţit şi cei din B abilon
care stăteau alături de cuptorul cel de foc. D acă te vei coborî lîngă
săraci, vei sta cu cei trei tineri şi nu-ţi va face focul nici u n rău; d ar dacă
stai sus şi treci cu v e d erea pe cei cuprinşi de flacăra sărăciei, te va
a rd e şi p e tine focul. C o b o ară-te deci în foc, ca să n u fii ars de foc!
N u sta lîngă foc, ca să nu te răp ească flacăra! D acă te va v e d ea
54. Mat'i 35, 35.
OMII.II I.A MAIKI 65

îm preună cu săracii, flacăra se va depărta de tine; dar dacă te vei

înstrăina de săraci, se va repezi iute asupra ta şi te va răpi. Să n u te
depărtezi de cei aruncaţi în cuptor. Iar cînd diavolul va porunci să
arunce în cuptorul sărăciei pe cei care nu s-au închinat aurului, nu te
alătura de cei care aruncă în cuptor, ci de cei aruncaţi, ca să ai parte cu
cei m întuiţi, nu cu cei arşi. M are răcoreală simţi cînd n u eşti stăpînit de
patim a bogăţiei şi stai alături de săraci! C ei care calcă în picioare
patim a bogăţiei sînt cei m ai bogaţi oam eni; că şi cei trei tineri au dis­
preţuit atunci pe îm părat şi au ajuns m ai strălucitori ca îm păratul. D eci
şi tu, dacă dispreţuieşti lucrurile lum eşti, vei fi m ai cinstit decît toată
lum ea, vei fi ca sfinţii aceia „de care lumea nu era vrednică”55. C a să fii,
dar, vrednic de bogăţiile cele cereşti să nu pui nici un preţ pe cele de
aici! Aşa vei fi şi aici pe p ăm înt m ai strălucitor şi te vei bucura şi de
bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului
nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.

55. Evr. 11, 38.

 OMILIA V

«Iar acestea toate s-au făcut

ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul
prin profetul, care zice:
„Iată, Fecioara în pîntece va avea
şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emânuel”1.
I
A ud p e m ulţi spunînd: „C înd sîntem în biserică şi ascultăm predica
ne căim de păcatele noastre; dar, d u p ă ce plecăm , ajungem alţii; focul
rivnei ni se stinge. C e să facem ca să nu se m ai întîm ple asta?”.
Să vedem de unde vine! D in ce pricină se p etrece în noi o schim ­
bare atît de m are? Pricina o găsesc în aceea că nu n e ocupăm de ce tre­
buie şi că avem legături cu oam eni răi. N -ar trebui ca, d u p ă ce plecăm
de la biserică, să ne ocupăm cu lucruri care n-au nici o legătură cu bise­
rica, ci în d ată ce ajungem acasă să luăm Biblia, să chem ăm în jurul
nostru soţia şi copiii şi să le îm părtăşim şi lor cele spuse la biserică şi
num ai d u p ă aceea să ne apucăm de treabă. D acă atunci cînd ieşim de la
baie n u n e ducem în piaţă, ca nu cum va cele din p iaţă să ne strice b u n a
dispoziţie ce-o avem în urm a băii, cu m ult m ai m ult trebuie să facem
aşa cînd ieşim de la biserică. D ar noi facem tocm ai dim potrivă. D e
aceea pierdem totul. N u s-a în tărit încă b ine în sufletul nostru folosul
celor spuse la predică, că furia cea m are a trebu rilo r lum eşti se năpus­
teşte peste noi şi tîrăşte cu ea toate cele auzite în biserică. C a să n u se
întîm ple asta, d u p ă ce pleci de la biserică nu fa altă treab ă m ai d e nea­
p ărată trebuinţă decît repetarea celor spuse în predică. A r fi cu totul lip­
sit de ju d ecată să dăm treburilor lum eşti cinci-şase zile p e săptăm înă,
iar celor duhovniceşti, nici m ăcar o zi, dar, m ai b in e spus, nici o m ică
parte din zi. U itaţi-vă la copiii noştri! N u citesc ei toată ziua lecţiile pe
care le au de învăţat? A şa să facem şi noi! Altfel n u n e v a fi de nici un
folos venirea la biserică; că turnăm în fiecare zi în noi, ca într-un vas
găurit, învăţăturile, că pentru păstrarea celor spuse în predică n u ne
dăm nici atîta silinţă cîtă o dăm pentru aur şi argint. C în d prim eşti
cîţiva d in a ri\ îi pui în pungă, b a m ai şi strîngi la gură punga; iar noi
I. Matei I, TI !A'L
'/ IV iitm v a lo :iir;i (lin.uuliii s.i s<- v;t<l.t l.r>, oinili;i II
O M ILII LA M AIC I (i7

în biserică prim im cuvinte m ai de preţ ca aurul şi pietrele scum pe, p ri­

m im vistieriile D uhului, dar nu le depunem în tainiţele sufletului, ci,
fără de nici o grijă, le lăsăm să zboare la întâm plare din m intea noastră.
C ine va avea m ilă de noi, cînd noi sîntem proprii noştri duşm ani, cînd
noi înşine ne aruncăm într-o atât de m are sărăcie sufletească? C a să nu
se întâmple asta, să ne punem o lege de netrecut nouă, soţiilor noastre şi
copiilor noştri: să afierosim o zi întreagă din săptăm înă predicii şi celor
auzite la biserică. A şa vom prin d e m ai uşor cele ce se vor m ai spune;
oboseala m ea va fi m ai m ică, iar cîştigul vostru m ai m are, pen tru că,
avînd în m inte predicile de m ai înainte, înţelegeţi iute cele ce am să vă
spun. Şi n u puţin ajută la înţelegerea celor spuse bu n a cunoaştere a şiru­
lui de idei expuse în predicile mele.
D ar pentru că nu-i cu p utinţă să fac tâlcuirea Evangheliei după
M atei într-o singură zi, trebuie ca voi, ajutaţi de m em orie, să faceţi din
şirul de predici rostite tim p de m ai m ulte zile o salbă pe care s-o puneţi
în jurul sufletului vostru, în aşa fel încît toată Evanghelia să se înfăţişeze
ca un întreg.
A ducîndu-ne, dar, am inte de cele spuse în predica de m ai înainte,
s& începem tîlcuirea versetelor ce urm ează:

II
C are este versetul pe care trebuie să-l tîlcuim azi?
J a r acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul
prin profetul care zice”3.
D u p ă vrednicia m inunii, atît cît i-a fost cu putinţă, îngerul a strigat,
spunînd: J a r acestea toate s-au făcut!”.
C în d îngerul a văzut oceanul şi adîncul iubirii de oam eni a lui
D um nezeu, cînd a văzut înfăptuit ce nici nu era nădăjduit, cînd a văzut
suspendarea legilor firii şi îm păcarea lui D um nezeu cu oam enii, cînd a
văzut p e C el m ai presus de toate pogorât la cele m ai prejos de toate,
cînd a văzut dărâm area zidului din mijloc, desfiinţarea piedicilor şi
altele cu m ult m ai m ari decît acestea, într-un singur cuvînt a înfăţişat
m inunea, spunînd: J a r acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce
s-a zis de D om nul”. „Să nu socoteşti, îi spune lui Iosif îngerul, că acum
s-au hotărât acestea! Au fost propovăduite cu m ultă vrem e înainte!”. Aceas­
ta caută şi Pavel să o arate în toate epistolele sale. Şi-l trimite îngerul pe Iosif
la profetul Isaia, pentru că de s-ar întâmpla ca la trezirea sa din somn Iosif să
uite cuvintele spuse în vis, să-şi aducă aminte de cuvintele profetice citite
necontenit de el şi astfel să-şi amintească şi de cele ce i-a spus. îngerul nu
H. Matei 1, 22.
(iH SFIN ŢIII. IOAN (JURA DE AUR

i-a vorbit Fecioarei de proorocia lui Isaia, p en tru că era tînără şi nu

cunoştea b ine Scripturile; lui Iosif, însă, îi vorbeşte, p e n tru că era un
b ărb at drept, u n b ărb at care citea cu zel pe profeţi. In tim pul visului
îngerul i-a spus: „pe Maria, femeia ta ”4. A cum , însă, d u p ă ce i-a adus ca
m ărturie pe profetul Isaia5, îngerul îi dă M ăriei şi num ele: fe c io a ră ”678.
D acă Iosif ar fi auzit de la înger num ele de Fecioară înainte de a-1 fi
auzit de la Isaia, s-ar fi tulburat m ult; dar aşa nu s-a tulburat deloc, că
nu auzea o noutate, ci un lucru cunoscut, citit şi studiat de m ultă vrem e,
îngerul, deci, aduce m ărturia lui Isaia pentru ca Iosif să prim ească cu
m ai m ultă uşurinţă spusele sale. D ar nu se m ărgineşte num ai la atît, ci
atribuie lui D um nezeu cuvîntul: „Cuvîntul acesta, spune îngerul, nu-i al
lui Isaia, ci al lui D um nezeu”. D e aceea n-a spus: „C a să se îm plinească
ceea ce s-a zis de Isaia”, ci: „Ca să se împlinească ceea ce s-a zis de D om nul”.
G u ra era a lui Isaia, dar proorocia venea de sus, de la D um nezeu.
C e spune profeţia?
,Jată Fecioara va avea în pîntece şi va naşte Fiu şi vor chema numele L u i
Emanuel” 1.
Aş putea fi întrebat:
- D ar atunci pen tru ce nu s-a num it E m anuel, ci Iisus H ristos?
- îngerul n-a spus: „Vei chem a”, cfi „Vor chema”, adică m ulţim ile
de oam eni şi faptele săvîrşite de H ristos. în acest text, num ele E m anuel
este dat de faptele săvîrşite de H ristos. C ă are obicei Scriptura să
num ească pe cineva nu cu num ele său, ci cu faptele săvîrşite de el. D e
aceea cuvintele: J l vor chema Em anuel” nu înseam n ă altceva decît că
vor vedea că D um nezeu este cu oam enii. T otdeau n a a fost D um nezeu
cu oam enii, dar niciodată atît de lăm urit ca acum.
D acă iudeii n-ar fi fără ruşine, i-aş întreba: C în d a fost copilul
num it: „Degrab pradă, curind jefuieşte!” я? D ar nu vor putea să-mi răs­
pundă. Deci: P entru ce spunea profetul Isaia: „Pune-i num ele lui:
Degrab pradă ”?9 P entru că d u p ă naşterea lui s-a făcut jefuirea şi îm p ărţi­
rea prăzilor. I se dă, deci, ca num e tocm ai fapta săvîrşită. U n alt
exem plu. C itim în Scriptură: ,Jar cetatea va f i numită cetatea dreptăţii,
metropolă credincioasă, Sion”10. Şi nicăieri n u găsim în Scriptură că ceta­
tea a fost n um ită ,J)reptate”, ci totdeauna Jerusalim ”. D ar p en tru că
avea să ajungă „cetate a dreptăţii” p rin schim barea ei în m ai bine, de
4. Matei 1, 20.
5. Matei 1, 23.
(i. Matei 1, 20.
7. îs. 7, 13; Matei 1, 22.
8. îs. 8, 3.
!). Is. 8, 3.
10. Is. I, 20.
OM ILII LA MATKI 69

aceea profetul a spus că se va num i aşa. C înd se întâmplă un fapt care

defineşte m ai bine decît num ele pe cel ce a săvîrşit fapta sau pe cel care
se bucură de rezultatele ei, atunci i se dă acelei persoane chiar num ele
faptei săvîrşite.
O d ată cu acestea zise am închis gura iudeilor, răm îne să cercetăm o
altă obiecţie cu privire la cuvîntul „Fecioară”din profeţia lui Isaia. Ni se
pun înainte alţi traducători ai Scripturii, care spun că Isaia n-a zis:
fecio a ra va avea în pîntece”, ci: „Tînăra va avea în pîntece”.
Acestei obiecţii voi răspunde m ai întîi aşa: textul Septuagintei este
m ai vrednic de credinţă decît toate celelalte traduceri ale V echiului
Testam ent. C ei care au tradus V echiul T estam ent după venirea lui
Hristos, răm înînd iudei, pot fi pe b u n ă dreptate bănuiţi că intenţionat
au tradus greşit profeţiile, din ură faţă de H ristos. C ei şaptezeci, însă, au
tradus V echiul T estam ent cu m ai bine de o sută de ani înaintea venirii
lui H ristos şi au fost m ulţi la num ăr, aşa că n u li se poate aduce o astfel
de bănuială; ei sînt m ai vrednici de credinţă şi din pricina tim pului
cînd au făcut traducerea şi d in pricina m ulţim ii traducătorilor şi din p ri­
cina acordului dintre ei la facerea traducerii.

III
D ar chiar dacă iudeii aduc m ărturia celorlalte traduceri ale V echiu­
lui T estam ent, şi atunci biruinţa va fi tot de p artea noastră. Scriptura
obişnuieşte să dea num ele de „tinereţe” şi „fecioriei”; şi face asta n u
num ai cînd e vorba de femei, ci şi cînd e v o rb a de bărbaţi. „Tinerii şi
fecioarele, spune psalm istul, bătrinii cu cei mai tineri”11. Iar în alt loc, unde
este v o rb a de siluirea unei fete, Scriptura spune: ,J)acă va striga
tînăra ”'2, adică fecioara. D ar şi cuvintele din textul lui Isaia, aflate înaintea
cuvintelor spuse de înger lui Iosif, sprijină ideea că în această profeţie
este v o rb a de o fecioară. Profetul Isaia n-a spus n u m a i:,fa tă Fecioara va
avea în pîntece”1314, ci m ai înainte a spus: J a tă însuşi Domnul va da vouă
semn”™şi apoi a adăugat: „Iată Fecioara va avea în pîntece”. D acă aceea
care avea să nască n-ar fi fost fecioară, dacă avea să nască pe tem eiul
legii căsătoriei, ce semn ar m ai fi naşterea? Sem n se dă numai atunci cînd
trebuie să se întâmple ceva ce depăşeşte ceea ce se petrece de obicei, cînd se
întâmplă ceva străin, ceva neobişnuit. Altfel cum ar mai putea fi semn?
„Şi sculîndu-se Iosif din somn, a făcut precum i-a poruncit lui îngerul
Domnului”15.
11. Ps. 148, 12.
12. Deut. 22, 27.
UI. îs. 7, 18.
14. Îs. 7, ia.
I.r>. M atfi I, 24.
70 NUNŢIII. I(IAN UURA DE AUR

Ai văzut ascultare şi supunere? Ai văzut suflet treaz şi cu totul cin­

stit? C în d o băn u ia pe Fecioară de o faptă urîtă şi ruşinoasă n u suferea
s-o ţină lingă el; d ar cînd a scăpat de această bănuială nici n u s-a m ai
gîndit s-o lase, ci a ţinut-o şi a slujit întregii iconomii a întrupării Domnului.
„Şi a luat pe Maria, femeia lu i”16.
Ai văzut că evanghelistul num eşte pe Fecioară m ereu „femeia lu i”?
Face acest lucru pen tru că nu vrea să descopere deocam dată taina
aceea, în d epărtînd bănuiala cea rea.
„Şi luindu-o, n-a cunoscut-o pînă ce a născut pe Fiul ei Cel Întîi Născut”17.
C uvîntul „pînă ” nu l-a folosit aici evanghelistul ca să bănuieşti că a
cunoscut-o d u p ă ce a născut pe Fiul ei, ci ca să afli că Fecioara era
fecioară înainte de naştere.
- D ar atunci p en tru ce a m ai pus cuvîntul „pînă”?
- A deseori Scriptura obişnuieşte să facă asta, folosind cuvîntul cînd
e v o rb a de tim puri nedeterm inate. D e pildă: C în d a fost v o rb a de cora­
bia lui N oe de pe tim pul potopului a spus: „Corbul nu s-a mai întors pînă
ce nu s-a uscat păm întul”18*,cu toate că nici după aceea n u s-a m ai întors.
V o rb in d despre D um nezeu, Scriptura spune: ,JDin veac şipînă-n veac Tu
eşti”1,1; dar prin aceste cuvinte Scriptura n u pune h otare existenţei lui
D um nezeu. în altă parte Scriptura binevesteşte şi spune: „Va răsări în
zilele lui dreptatea şi mulţimea păcii pînă ce va dispărea luna”20; asta n u
înseam nă că p u n e capăt acestui frum os corp ceresc. T o t astfel şi în tex ­
tul din E vanghelie, M atei a spus „pînă”ca să ne arate că Fecioara a fost
fecioară înainte de naşterea Pruncului; cît priveşte tim pul de d u p ă naş­
tere, l-a lăsat pe seam a gîndirii tale. M atei ţi-a spus num ai ceea ce era de
neap ărată treb u in ţă să afli, anum e că Fecioara a răm as fecioară p în ă la
naştere; iar ceea ce-i o consecinţă firească şi evidentă a spuselor sale, a
lăsat-o p e seam a conştiinţei tale. C ă Iosif, care era u n om drept, n-ar fi
vrut cu nici u n p re ţ să o cunoască nici d u p ă naşterea Fiului ei, cînd ştia
că era o M am ă, care a fost învrednicită de o naştere n o u ă şi străină.
D acă ar fi cunoscut-o şi ar fi avut-o ca fem eie, p e n tru ce D om nul o
încredinţează ucenicului ca pe o fem eie fără de apărare, care n u are pe
nim eni, şi-i porunceşte s-o ia cu el?21
- A tunci pentru ce Iacov şi cei dim preună cu el sînt num iţi fraţii lui
H ristos?22
Hi. Matei I, 24.
17. Matei I, 25.
18. Fac. 8, 7.
I!). /'.v. 8!), 2.
20. Ps. 71, 7.
21. h an I!), 2<i-27.
22. Matei I.t, 55; Marcu (>, !(.
O M ILII I A M A IKI 71

- Aşa precum şi losif a fost num it bărbatul M ăriei. A u fost puse

m ulte văluri pentru ca să se acopere pentru m om ent o naştere ca
aceasta. D e aceea şi Ioan Evanghelistul îi num eşte tot fraţi: „Că nici fr a ­
ţii L u i nu credeau în E l”23. Şi totuşi cei ce n-au crezut la început au ajuns
m ai tîrziu apostoli m inunaţi şi vestiţi. C înd Pavel şi cei cu el s-au suit la
Ierusalim ca să capete lăm uriri asupra învăţăturii creştine, s-au dus
îndată la Iacov24. A tît era de m inunat Iacov, încît a fost prim ul episcop
al Ierusalim ului. Se spune despre el că ducea o viaţă atît de aspră, că i
s-au uscat toate m ădularele şi că din pricina deselor rugăciuni şi a m ul­
telor m etanii la păm înt, fruntea i s-a făcut atît de tare că nu era m ai
m oale decît genunchii unei căm ile din cauza acelor izbituri. T o t Iacov,
cînd Pavel s-a suit m ai tîrziu la Ierusalim , îl încurajează, spunîndu-i:
„Vezi, frate, cîte mii sînt cei care au crezut?”25. A tît de m are îi era înţelep­
ciunea şi zelul! D ar, m ai bine spus, atît de m are era puterea lui Hristos!
O am eni care îl luaseră în rîs pe H ristos pe cînd trăia, d u p ă m oartea Lui
atît de m ult au fost zguduiţi, încît au fost în stare să şi m oară pen tru El
cu dragă inim ă. A ceasta m ai cu seam ă arată puterea învierii Lui. A cesta
a fost şi m otivul pentru care au fost păstrate p e n tiu m ai tîrziu faptele
cele m ai strălucite ale lui H ristos, pentru ca dovada scoasă din ele să fie
m ai presus de orice îndoială. D acă noi uităm , d u p ă ce-au m urit, pe cei
pe care i-am adm irat pe cînd erau în viaţă, te întreb cum au p u tu t m ai
tîrziu cei care-şi bătuseră joc de H ristos pe cînd trăia să-L socotească
D um nezeu, dacă H ristos ar fi fost un om ca toţi oam enii? C um au putut
prim i chiar să m oară pentru El, dacă n-ar fi avut dovada clară a învierii Lui?

IV
N u v-am spus26 toate acestea num ai ca să le auziţi, ci ca să şi im itaţi
bărbăţia şi toată dreptatea apostolilor, ca nim eni să nu-şi piardă nădej­
dea, chiar dacă pîn ă acum a dus o viaţă plină de păcate, ca, după ce aţi
prim it m ila şi harul lui D um nezeu, să nu vă puneţi nădejdea în altci­
neva, ci în virtutea voastră.
D acă Iacov şi ceilalţi, cîtă vrem e n-au fost virtuoşi, n-au avut nici
u n folos de pe u rm a unei astfel de înrudiri, cu toate că erau din aceeaşi
familie şi din aceeaşi patrie cu Iisus, vom p u tea noi, oare, să fim iertaţi
dacă n e sprijinim pe virtuţile rudelor şi fraţilor noştri de sînge, fără să
fim noi înşine buni, fără să ducem noi o viaţă virtuoasă? A sta ne-a d at a
23. Ioan 7, 5.
24. Fapte 15, 1. 29.
25. Fapte 21, 20.
2(>.I)e aici inre|K ' partea m orală: Nu trebuie să negîndim că ne poate ajuta virtutea altora, ci noi
înşine să ducem o viaţă virtuoasă; şi împotriva cămătarilor.
72 SFlNTlJL, lOAN GURA DE AUR

înţelege profetul cînd a spus: fr a te le nu izbăveşte; izlbăvi-va, oare,

omul?”27. N u poate, chiar de-ar fi M oise, Sam uel sau Ierem ia. A scultă
ce spune D um nezeu lui Ierem ia: „Nu te ruga pentru poporul acesta, că nu
te voi asculta!”28. „Şi pen tru ce te m inunezi că nu te ascult, pare a-i spune
D um nezeu. C h iar dacă însuşi M oise ar fi alături de tine, chiar dacă ar
fi Sam uel, nu voi prim i rugăciunea lor pen tru poporul acesta!” D e s-ar
ruga chiar Iezechiel p e n tru ei, şi el va auzi: „Chiar dacă ar sta înaintea
Mea Noe, Iov şi Daniel, fiii voştri şi fiicele voastre nu se vor m întui!”29 C hiar
de-ar fi patriarhul A vraam şi s-ar ruga pen tru cei bolnavi de boli grele,
dacă aceştia nu se întorc la D um nezeu, D um nezeu îşi v a întoarce faţa
de la el şi-l va părăsi, ca să n u au d ă glasul rugăciunii lui. C h iar de-ar fi
Sam uel, şi-ar face acelaşi lucru, D um nezeu îi v a spune şi lui: „Nu plînge
pentru Saul”30. D e s-ar ruga cineva p e n tru sora lui, fără să aibă în d rep tă­
ţire, va auzi d in nou ca şi M oise: ,J)acă tatăl ei ar f i scuipat-o în obraz”31.
Să n u stăm , dar, cu gura căscată aşteptînd ajutor de la alţii. A u
într-adevăr foarte m are putere rugăciunile sfinţilor, d ar atunci cînd şi
noi n e căim şi ne îndreptăm . M oise a scăpat de m în ia dum nezeiască pe
fratele său A aron şi pe cele şase sute de m ii de iudei, d a r n-a p u tu t s-o
scape pe sora lui. Şi totuşi păcatul ei n u era la fel cu al celorlalţi. M a n a
insultase p e M oise; poporul îndrăznise să nu m ai cread ă în D um nezeu.
Las, însă, în grija voastră dezlegarea acestei problem e, iar eu voi
încerca să dezleg u n a încă şi m ai grea decît aceasta. D ar pen tru ce să
vorbesc de sora lui M oise? C hiar M oise, conducătorul unui p o p o r atît
de m are, n u şi-a putut ajuta luişi, ci, după nenum ărate oboseli şi neca­
zuri, d u p ă ce a condus poporul patruzeci de ani, a fost oprit să intre în
păm întul pen tru care prim ise atâtea făgăduinţe şi juruinţe. C are este p ri­
cina? H arul acesta n u i-ar fi fost folositor, ci i-ar fi adus m ultă pag u b ă şi
ar fi sm intit pe m ulţi iudei. C înd M oise i-a scăpat din robia Egiptului,
iudeii, părăsind pe D um nezeu, se uitau num ai la M oise şi socoteau că
toată scăparea se datoreşte lui M oise. Pînă unde credeţi că n-ar fi m ers
cu necredinţa lor, dacă l-ar fi văzut că-i m ai duce şi în păm întul făgă­
duinţei? D e aceea nici locul m orm ăitului lui M oise n u se cunoaşte32.
Sam uel n-a p u tu t să-l scape pe Saul de m înia lui D um nezeu33, în schim b
p e israeliţi de m ulte ori i-a m întuit. Ierem ia n-a p u tu t să m întuie pe
iudei, d a r a scăpat pe un altul, aşa cum spune în profeţia sa. D aniel a
27. Ps. 48, 7.
28. Ier. Î l , 14.
2!>. leg. 14, 14. 16.
80. / Regi 16, 1.
81. Num. 12, 14.
82. Deut. 34, 6.
33. / Regi 16, 1.
I OMILII IA MA'I'KI n

scăpat de m oarte pe b a rb a ri14, dar n-a putut să scape pe iudei din robie,
în Evanghelii vom vedea că m întuirea şi pieirea nu se întîm plă asupra
unor persoane diferite, ci asupra uneia şi aceleiaşi persoane. Aceeaşi
persoană se m întuie într-un m om ent prin rugăciunile lui, dar m ai tîrziu
rugăciunile nu-i ajută. C el care datora zece m ii de talanţi, rugîndu-se, a
scăpat de prim ejdie; dar m ai tîrziu rugăciunea lui n-a m ai avut nici o
putere3435; altuia, dim potrivă, m ai întâi rugăciunea n u i-a fost de folos, dar
m ai pe u rm ă l-a ajutat nespus de m ult. Cine-i acesta? Fiul care a m încat
averea părintească36.
Deci, dacă ne trîndăvim n u ne vom p u tea m întui nici cu rugăciu­
nile altora; dar dacă sîntem treji vom reuşi noi înşine, m ai m ult decît cu
rugăciunile altora. C ă şi D um nezeu m ai degrabă vrea să ne dea nouă
harul decît altora care se roagă pen tru noi, ca să avem şi îndrăznire şi să
ne facem şi m ai buni, silindu-ne să potolim m înia lui D um nezeu. A şa a
m iluit pe cananeanca37, aşa a m întuit pe fem eia cea păcătoasă38, aşa şi
pe tîlhar39. Nici unul n-a avut m ijlocitor şi apărător.
V
N u v ă spun asta ca să nu ne m ai rugăm sfinţilor, ci ca să n u n e trîn­
dăvim , şi nici cuprinşi de lenevie şi de som n să rugăm pe alţii să facă ce
trebuia să facem noi. C înd D om nul a spus: fa c e ţi-v ă prieteni”, n u s-a
oprit num ai la aceste cuvinte, ci a adăugat: „din mamona al nedreptă­
ţii”40, ca să ajungă iarăşi faptă b u n ă a voastră. C ă la nim ic altceva n-a
făcut aici aluzie H ristos decît la m ilostenie. Şi m inunat lucru este că
D um nezeu nu ne m ai ia la bani m ărunţi, dacă ne despărţim de bogăţia
strînsă pe nedrept. Ţi-ai strîns bogăţia în chip rău? Cheltuieşte-o bine!
Ai adunat averi în chip nedrept? Îm prăştii-le drept!
- D ar ce virtute m ai este aceea de a face m ilostenie din nişte bogăţii
ca acestea?
- Totuşi D um nezeu, fiind iubitor de oam eni, Se pogoară p în ă la a
socoti virtute o astfel de m ilostenie. D e facem aşa, ne făgăduieşte m ulte
bunătăţi. N oi, însă, am ajuns la atîta nesim ţire că n u dăm nici din ave­
rile strînse pe nedrept, ci răpim şi furăm cu nem iluita; iar dacă dăm
cîţiva bănuţi, socotim că am făcut totul. N-ai auzit pe Pavel spunînd că
„cel care seamănă cu zgîrcenie, cu zgîrcenie va şi secera”?41 Pentru ce te zgîr-
34. Dan. 2, 24.
35. Matei 18, 23-34.
36. Luca 15, 11-32.
37. Matei 15, 21-28.
38. Luca 7, 37-50.
3!). Luca 23, 43.
40. Luca 16, f).
41. // Cor. !), 6.
74 SKlNTUL ÎOAN GURA P E AUR j

ceşti? N u cum va milostenia-i risipă? N u cum va e cheltuială? N u, ci cîş-

tig, afacere bună! Ia r unde-i afacere b u n ă acolo-i şi cîştig; unde-i
săm înţă, acolo-i şi seceriş. D e ai avea de lucrat o ţarin ă cu p ăm înt bim şi
gras, pe care trebuie să arunci m ultă săm înţă, şi n-ai m ai avea sămînţă,
ai m ai şi îm prum uta de la alţii; ei bine zgîrcenia într-o treabă ca aceasta
ai socoti-o pagubă; d ar cînd e v o rb a să sem eni în cer, unde n u te poţi
aştepta la tim puri neprielnice, ci culegi ro d îm belşugat de p e urm a
sem inţelor aruncate, şovăi, pregeţi şi nu te gîndeşti că pierzi de te zgîr-
ceşti şi cîştigi de nu te zgîrceşti. îm prăştie-ţi, dar, bogăţia, ca să n-o
pierzi! N-o ţine la tine, ca s-o ai! Aruncă-o, ca s-o păstrezi! Cheltuieşte-o,
ca s-o cîştigi! C h iar de-ar trebui s-o păstrezi, n-o păstra, că negreşit o
pierzi! încredinţeaz-o lui D um nezeu! D in m îna Lui nim eni n-o poate
răpi! N u d a b ani cu cam ătă, că n u ştii de-ai să cîştigi! C i îm prum ută-L
p e Cel Ce-ţi d ă o dobîndă m ai m are decît capitalul! Dă-ţi banii tăi cu
îm prum ut acolo unde nu-i invidie, unde nu-s pîrîşi, unde nu-i viclenie,
unde nu-i team ă! Îm prum ută-L pe C el C e n-are nevoie de nim ic, dar
are nevoie de dragul tău! Îm prum ută-L pe C el C e hrăneşte p e toţi, d ar
suferă de foam e, ca tu să nu flămînzeşti! Îm prum ută-L p e C el C e s-a
făcut sărac, ca tu să te îm bogăţeşti! Dă-ţi banii tăi cu îm prum ut acolo
unde nu-i m oarte, ci culegi viaţă în loc de m oarte! D o b în d a aceasta îţi
d ă îm părăţia cerurilor; cealaltă, iadul; u n a e rodul filozofiei, cealaltă a
iubirii de argint; u n a e rodul iubirii de oam eni, cealaltă a cruzimii. Ce
cuvînt de apărare vom avea, dar, cînd putem cîştiga şi m ai m ult şi m ai
sigur şi la tim p potrivit şi în m ultă libertate şi fără batjocură şi fără
team ă şi fără prim ejdie, dar părăsim acest cîştig şi alergăm d u p ă celă­
lalt, ruşinos, m urdar, prim ejdios, pierzător, care n e pregăteşte cuptorul
cel îngrozitor?
N im ic, nim ic nu-i m ai ruşinos, m ai neom enos decît cîştigul de pe
urm a cametei! C am ăta neguţătoreşte nenorocirile altora, preface în cîş­
tig nefericirea altuia, cere p lată p en tru iubirea de oam eni; şi ca şi cum
căm ătarului i-ar fi team ă să n u p a ră milostiv, sub m asca iubirii de
oam eni sapă şi m ai adînc prăpastia nenorocirii; ajută, dar m ăreşte sără­
cia; întinde m îna, dar îm brînceşte în adînc; prim eşte ca într-un p o rt pe
cel pe care-1 îm prum ută, dar îl aruncă în valurile înfuriate ale m ării,
care-1 izbesc de stîncile de la suprafaţa m ării, de cele din fundul m ării şi
de cele de la ţărm.
- D ar ce-mi porunceşti? m ă poate întreba cineva. Banii strînşi de
m ine şi de trebuinţă m ie să-i dau altuia să-şi facă treburile, iar eu să nu
cer nici o dobîndă?
- D oam ne fereşte! N u spun asta, ci vreau să iei dobîndă, n u u n a
m ică şi neînsem nată, ci cu m ult m ai m are. V reau să iei în loc de aur,
O M II.II I.A MATKI 7.r>

cerul. Pentru ce, dar, te străduieşti să fii sărac, tîrîndu-te pe păm înt,
um blînd după cîştiguri mici şi nu după cele mari? Purtarea ta nu te
arată că ştii să te îm bogăţeşti. C înd D um nezeu îţi făgăduieşte să-ţi dea
în schim bul cîtorva bani avuţiile din cer, îi spui: „Nu-mi da cerul, ci în
locul cerului aurul cel trecător!”. A sta înseam nă că vrei să răm îi sărac!
Pentru că cel ce doreşte să se îm bogăţească şi să trăiască în belşug p re­
feră pe cele veşnice în locul celor trecătoare, pe cele ce n u se îm puţi­
nează în locul celor ce se irosesc, p e cele m ulte în locul celor puţine, pe
cele nestricăcioase în locul celor stricăcioase. A şa v a avea şi p e unele şi
pe altele. D ar cel ce caută păm întul în locul cerului pierde şi păm întul;
pe cînd cel ce preferă cerul în locul păm întului se bucură din belşug şi
de cer şi de păm înt. C a să se întîm ple şi cu noi aceasta, să dispreţuim pe
toate cele de aici şi să căutăm bunătăţile cele viitoare. A şa vom dobîndi
şi pe unele şi pe altele, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului
nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.
 O M IL IA V I

„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii,

în zilele lui Irod împăratul,
iată magi de la răsărit au venit în Ierusalim zicînd:
«Unde este împăratul iudeilor care S-a născut?
Că am văzut steaua Lui în răsărit
şi am venit să ne închinăm Lui»”1.
I
A vem nevoie de m ulte privegheri, de m ulte rugăciuni, ca să putem
in terp reta textul acesta, să aflăm cine erau aceşti m agi, de u n d e au
venit, din ce pricină, ce i-a făcut să vină şi în sfîrşit ce e cu steaua
aceasta. D ar m ai bine spus, dacă vreţi, să vorbim m ai întîi de cele ce
spun duşm anii adevărului. C ă atît de m ult i-a p o rn it p e ei diavolul
îm potriva noastră, încît încearcă şi din textul acesta să facă arm e îm p o ­
triva cuvintelor adevărului.
- D ar ce spun ei?
- Ei spun: „Iată că s-a arătat o stea şi la naşterea lui Hristos! D eci
aceasta-i o d o v ad ă că astrologia este adevărată. D acă H ristos S-a născut
d u p ă legile astrologiei, pentru ce m ai spuneţi voi, creştinii, că H ristos a
pus capăt astrologiei, că a arătat că destinul nu are putere, că a închis
gurile dem onilor, că a alungat rătăcirea şi că a făcut să p iară orice vrăji­
torie ca aceasta?” .
- T e întreb însă: C e află m agii de la stea? C ă H ristos era îm păratul
iudeilor? D ar n u era îm păratul acestei îm părăţii, p recu m însuşi a spus
lui Pilat: „împărăţia Mea nu este din lumea aceasta . N im ic nu L-a arătat
ca îm p ărat: nici lăncierii, nici scutaşii, nici caii, nici perechile de catâri;
nici altceva de acest fel n-a avut în jurul Lui, ci a dus o viaţă sm erită şi
săracă, purtând cu El din loc în loc doisprezece oam eni smeriţi.
D ar chiar dacă ştiau că este îm p ărat, p e n tru ce au venit? C ă n u e
treab a astrologiei, d u p ă cum înşişi astrologii spun, să cunoască din stele
pe cei care se nasc, ci să prezică, după ceasul în care s-a născut cineva,
care-i va fi viitorul. M agii, însă, n-au fost de faţă cînd a născut M am a,
I. M<ttri 2, I 2.
2 Ionii 1H, :t(i
OMIUI LA MATEI 77

nici n-au ştiut tim pul cînd S-a născut H ristos, aşa că n-au putut lua de
aici un tem ei, ca să spună, d u p ă m işcarea stelelor, care v a fi viitorul
Pruncului; dim potrivă, ei au văzut în ţara lor, cu m ultă vrem e înainte,
arătîndu-se steaua şi au venit să vadă pe C el născut.
D ar acest lucru este m ai nelăm urit decît cel m ai dinainte. C e m otiv
i-a convins? N ădejdea căror bunătăţi i-a făcut să plece de la atîta dis­
tanţă ca să se închine îm păratului? C hiar dacă avea să fie îm păratul lor,
nici aşa plecarea lor n-ar fi fost m otivată. Ia r dacă Pruncul s-ar fi născut
în palatele îm părăteşti şi dacă tatăl Lui, îm păratul, ar fi fost de faţă,
atunci de b u n ă seam ă ai fi p u tu t spune că au venit să se închine Pruncu­
lui născut, cu gîndul de a cinsti p e tatăl Lui, ia r p rin asta să atragă
asupra lor bunăvoinţa îm păratului. D ar aşa, nici n u se gîndeau că este
îm păratul lor, ci îm păratul unui p o p o r străin şi al unei ţări tare departe
de ţara lor şi nici n u se aşteptau să vadă u n b ă rb a t în puterea vîrstei!
A tunci pentru ce au făcut o călătorie atîta de lungă, pen tru ce I-au adus
daruri, pentru ce au făcut toate acestea cu riscul atîtor prim ejdii?
într-adevăr şi Irod s-a turburat şi poporul s-a neliniştit, cînd au auzit din
gura magilor că au venit să se închine îm păratului iudeilor, C are S-a născut.
- D ar m agii n-au prevăzut asta!
- N-ai nici un m otiv să grăieşti aşa. C hiar de-ar fi fost tare proşti,
atîta lucru puteau să-şi închipuie că se duc într-o ţa ră unde îm părăţeşte
u n alt îm părat şi că dacă vestesc un alt îm părat decît îm păratul de
atunci îşi vor atrage asupra lo r m oartea.
A tunci ce i-a făcut să v ină să se închine unui prunc înfăşat în scu­
tece? D acă ar fi fost b ărbat în p u terea vîrstei s-ar putea spune că se
aşteptau la vreun ajutor din p artea lui de venea peste ei prim ejdie. D ar
şi asta ar fi fost cea m ai m are prostie, ca un persan, u n barbar, care nu
avea nici o legătură cu poporul iudeu, să vrea să plece de acasă, să-şi
părăsească ţara, rudele şi cunoscuţii, ca să se ducă şi să se supună unei
îm părăţii străine.

II
D acă asta ar fi fost o prostie, apoi cele făcute d e ei m ai p e u rm ă ar fi
fost o prostie şi m ai m are.
- Care?
- Să plece în dată d u p ă ce au făcut o călătorie atât de îndelungată,
d u p ă ce s-au închinat Pruncului, d u p ă ce au tulburat p e toată lumea! L a
d re p t vorbind, ce simbol îm părătesc au văzut? A u văzut doar o colibă,
o iesle, u n C opil în scutece şi o M am ă săracă. C ui i-au dus darurile?
Pentru ce? O are era pentru ei lege şi obicei să cinstească aşa p e îm păra­
ţii nou născuţi de pe faţa întregului păm înt? A veau, oare, datoria să
7H SH N TU I, ÎOAN (JURA DE AUR

colinde m ereu toată lum ea şi să se închine, înainte de u rcarea lo r p e tro­

nul îm părătesc, celor despre care ştiau că vor ajunge îm păraţi, chiar
dacă sînt de origine joasă şi neînsem nată? A sta n-o poate susţine
nim eni. A şadar pentru ce I s-au închinat? D acă s-au închinat pentru
nişte cîştiguri im ediate, atunci ce se aşteptau să prim ească de la un
C opil şi de la o M am ă nevoiaşă? Ia r dacă s-au în ch in at pen tru nişte cîş-
tiguri viitoare, de u n d e puteau şti că-şi va am inti, de to t ce-au făcut ei,
C opilul C ăruia I s-au închinat p e cînd era în scutece? Şi dacă şi-ar fi
spus că M am a are să-I aducă am inte de toate, apoi nici aşa n u erau
vrednici de laudă, ci de pedeapsă, că L-au aruncat p en tru atîta lucru
într-o prim ejdie atîta de m are. D e altfel se vede d in Evanghelie că Irod
tulburîndu-se, îl căuta, se interesa de El şi încerca să-L om oare. C el
care vesteşte peste to t locul că v a ajunge îm p ărat cineva care în copilă­
rie nu-i decît u n sim plu m uritor, n u face altceva decît să se arunce în
ascuţişul săbiei şi să aprindă nenum ărate războaie îm potriva lui.
Ai văzut cîte lucruri absurde se ivesc, dacă ju d ecăm om eneşte şi
d u p ă sim ţul com un venirea m agilor? Şi nu-s num ai atîtea, ci poţi găsi şi
m ai m ulte, care p u n problem e şi m ai m ari decît cele am intite.
D ar ca să n u îngrăm ădesc nedum eriri peste nedum eriri şi să vă
am eţesc, haide să dezlegăm problem ele puse de cuvintele Evangheliei,
în cep în d cu dezlegarea problem elor puse de steaua de la naştere. D acă
vom afla ce stea a fost, de unde a fost, dacă a fost o stea din m ultele stele
sau alta decît celelalte, dacă a fost o stea adevărată sau num ai u n a apa­
rentă, atunci vom înţelege cu uşurinţă şi pe toate celelalte.
- D e u n d e vom căpăta răspuns la aceste întrebări?
- C h iar d in cele scrise în Evanghelie. C ă n-a fost u n a din stelele
cele m ulte, dar, m ai bine spus, d u p ă părerea m ea, n-a fost nici stea, ci o
putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în prim ul loc din m er­
sul ei. N u este, nu este vreo stea care să m eargă p e cer cum a m ers
steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele
m erg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, m ergea de la m iază­
noapte la m iazăzi, că aşa se află Palestina faţă de Persia. în al doilea loc,
şi din tim pul în care s-a arătat putem vedea că steaua aceasta n-a fost
u n a din m ultele stele. N u se vedea noaptea, ci ziua năm iaza m are pe
cînd strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că
luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, d ar cînd se ivesc
razele soarelui, se ascunde în d ată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin
m ărim ea strălucirii sale, a biru it şi razele soarelui; strălucea m ai tare
decît ele; lum ina m ai puternic, deşi era atîta lum ină.
în al treilea rînd, se vede că n u era u n a din celelalte stele, p en tru că
apărea şi apoi iarăşi dispărea. Pe drum ul p în ă în Palestina steaua se
O M I1J1 LA MATK.I 79

arăta conducînd pe magi; cînd au ajuns în Ierusalim s-a ascuns; apoi

iarăşi, cînd magii au părăsit p e Irod, după ce-i spuseseră pricina pentru
care veniseră şi au plecat, steaua iar s-a arătat; şi acest lucru n u poate fi
m işcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune
deosebită. Nici nu avea un drum propriu; m ergea cînd m agii trebuiau
să m eargă; cînd stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă.
E ra ca stâlpul cel de n o r din pustie: oprea şi scula tab ăra iudeilor atunci
cînd trebuia3. în al patrulea rînd, se vede b ine că n u era o stea precum
celelalte din chipul în care a arătat locul u n d e s-a născut Pruncul. C ă
n-a arătat locul răm înînd sus pe cer - de altfel nici n u p u tea să le arate
locul de răm înea sus - , ci l-a arătat pogorîndu-se jos. Ştiţi doar că locul
era atît de m ic cît putea încăpea o colibă, d a r m ai bine spus, cît putea
încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită n u pu tea să arate u n ast­
fel de loc pen tru că o stea stă la o înălţim e foarte m are şi nu poate să
arate un loc atât de mic, nici să-l facă cunoscut celor care vor să-l
găsească. D e lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitându-te la lună; deşi
este cu m ult m ai m are decît stelele, totuşi pare că este aproape de toţi
locuitorii lum ii răspîndiţi pe o întindere atît de m are de pământ. Spu­
ne-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei
şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţim ea aceea, de n u s-ar fi pogorât jos şi
n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? A cest lucru îl lasă evan­
ghelistul să se înţeleagă cînd spune: „Şi iată steaua mergea înaintea lor,
pînă a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul”4.
Iată, dar, cîte pricini ne arată că steaua aceasta n u era u n a din m ul­
tele stele ale cerului şi că ea nu s-a arătat potrivit legilor care guver­
nează creaţia ♦ văzută.

III
Aş p u tea fi întrebat:
- D ar pen tru care pricină s-a arătat steaua?
- C a să m ustre nesim ţirea iudeilor şi să le ia orice cuvînt de apărare
pentru nerecunoştinţa lor. P entru că Cel născut avea să p u n ă capăt
vechii vieţuiri, pentru că avea să chem e întreaga lum e la închinarea Lui
- că avea să fie închinat şi pe apă şi pe uscat - , de aceea chiar de la înce­
p u t deschide neam urilor uşa, voind să instruiască pe ai Săi p rin cei
străini. Pentru că iudeii n-au ţinut seam ă de profeţii lor, care necontenit
le vorbeau de venirea Lui, D um nezeu a făcut să vină nişte păgîni,
dintr-un p ăm înt îndepărtat, să caute pe îm păratu l născut printre ei, şi
astfel să afle iudeii din gura perşilor ceea ce nu voiseră să afle de la p ro ­
:l /«*. ia, 21 22 .
•i. Matei 2, 9.
HO SFlN TllL. IOAN UURA DE AUR

feţi; şi astfel să se convingă de naşterea lui H ristos, de vor fi oam eni cu

judecată; d ar de se vor îm potrivi, să fie lipsiţi d e orice apărare.
C e cuvînt de dezvinovăţire a r m ai putea găsi iudeii că n-au prim it
pe H ristos d u p ă ce au avut m ărturiile atîtor profeţi, d u p ă ce au văzut că
m agii L-au p rim it num ai p rin arătarea unei stele şi că s-au închinat
C elui născut? C eea ce au făcut cu ninivitenii trim iţînd pe Iona5, ceea ce
au făcut cu sam arineanca6 şi cu cananeanca7, aceea au făcut şi cu magii.
D e asta le şi spunea H ristos: „BâiOăţti niniviteni se vor scula şi-i vor osîndi!
împărăteasa de la miazăzi se va scula şi va osîndi neamul acesta”8. îi vor
osîndi, că aceia au crezut în El pe tem eiul unor m ărturii foarte slabe, pe
cînd iudeii n-au crezut, deşi au avut cele m ai puternice m ărturii.
- D ar p en tru ce D um nezeu, m i s-ar p u tea spune, i-a adus p e m agi
p rin arătarea stelei?
- Şi ce-ar fi trebuit să facă? Să 1£ trim ită profeţi? M agii n-ar fi p rim it
m ărturia profeţilor! Să le trim ită glas din cer? N u l-ar fi luat în seamă!
Să le fi trim is înger? D ar şi pe acesţa l-ar fi trecut cu vederea! D e aceea
D um nezeu lasă la o parte toate aceste m ărturii şi, facînd m are pogoră-
m înt, îi cheam ă pe o cale obişnuiţă-lor: le arată o stea m are şi deosebită
d e celelalte stele, ca să-i m inuneze şi prin m ărim ea şi p rin frum useţea
înfăţişării ei, dar şi p rin felul m ersului ei. Pavel a făcut la fel: elenilor le
vorbeşte p o rn in d de la altarul de p e A eropag9, ad u cîn d ca m ărturie pe
poeţii lor; iar iudeilor, care trăiaujdupă lege, le vorbeşte p o rn in d de la
tăierea îm prejur şi de la jertfe. P entru că fiecare o m iubeşte acelea cu
care este obişnuit, de aceea atît D um nezeu cît şi oam enii trim işi de El
pentru m întuirea lum ii se folosesc 4 e ideile şi de faptele cu care lum ea
era obişnuită. Să nu socoteşti, dar, ţ,ă e ceva nevrednic de D um nezeu că
a chem at p rin o stea pe m agi ca să se închine lui Hristos! D acă gîndeşti
aşa, atunci ataci toate prescripţiunile iudaice: şi jertfele şi curăţirile şi
începuturile de lună nouă şi chivotul şi însuşi tem plul. C ă toate acestea
şi-au luat început din pricina neput^iţei lo r de a se ridica cu m intea m ai
presus de cele m ateriale. Totuşi D um nezeu, p e n tru m întuirea celor
rătăciţi, a îngăduit iudeilor să I se slujească prin aceste acte de cult, prin
care şi păgînii, cu m ici deosebiri, {şlujeau dem onilor, p en tru ca, depăr-
tîndu-se încetul cu încetul de obiceiul lor, să-i ridice la filozofia cea
înaltă. A şa a făcut şi cu magii; a vrvp să-i chem e p rin arătarea unei stele,
ca să-i înalţe cu m intea m ai sus de p ro p ria lor gîndire. Pentru că, d u p ă
ce i-a condus şi i-a călăuzit şi d u p ă ce i-a adus lîngă iesle, n u le m ai
5. Iona 1, 2.
(). loan 4, 7.
7. Matei 15, 22.
H. Matei 12, 41. 42.
i). Fapte 17, 22-31.
OMILII I.A MATEI 81

vorbeşte p rjn stea, ci prin înger. A şa au ajuns încetul cu încetul m ai

buni. Acelaşi lucru l-a făcut D um nezeu şi cu ascalonitenii şi cu gazeii.
C înd a fost dus chivotul legii în cele cinci oraşe, oraşele au fost lovite cu
rană de m oarte şi nu găseau nici o scăpare din nenorocirile venite peste
ele; atunci au chem at ghicitori, au adunat tot poporul şi căutau să
găsească scăpare de rana aceea trim isă de D um nezeu. G hicitorii le-au
spus să înjuge la un car, în care să p u n ă chivotul legii, două vaci, cu
viţei prim i-născuţi, nepuse încă la jug, şi să le lase să m eargă fără să le
m îne cineva; aşa vor cunoaşte dacă nenorocirea a fost trim isă de D um ­
nezeu sau dacă a fost adusă de o boală oarecare. G hicitorii au spus că
dacă vacile v o r rupe jugul, p en tru că n-au m ai fost puse la ju g şi se vor
întoarce la viţeii care m ugesc, atunci nenorocirea se datoreşte întîm plă-
rii; d ar dacă vor m erge drept, fără să le pese de m ugetul viţeilor şi fără
să se rătăcească, cu toate că nu cunosc drum ul, atunci e lăm urit că m îna
lui D um nezeu s-a atins de oraşele acelea. D u p ă ce ghicitorii au grăit
aşa, locuitorii acelor oraşe au crezut spusele lor şi au făcut cum le-au
p o ru n cit10. Şi D um nezeu, făcînd iarăşi pogorăm înt, a urm at sfatul ghici­
torilor şi n-a socotit nevrednic de E l să îm plinească spusele ghicitorilor
şi să-i facă vrednici de credinţă în cele spuse de ei. Fapta săvîrşită atunci
a fost m ai m are, pentru că chiar potrivnicii lui D um nezeu au d at m ărtu­
rie de puterea lui D um nezeu şi p entru că dascălii lor au grăit aşa cum
voia D um nezeu. Se p o t vedea şi alte m ulte cazuri în care D um nezeu
rînduieşte la fel lucrurile. D e pildă cazul vrăjitoarei din E n d o r11 se asea­
m ănă cu cazul de m ai sus al rînduielii lui D um nezeu; pe acesta îl puteţi
lăm uri singuri pe tem eiul spuselor m ele de m ai înainte.
A cestea v-am spus despre steaua de la N aşterea D om nului; d ar voi
puteţi spune şi m ai m ulte, că zice Scriptura: ,J)ăprilej înţeleptului şi mai
înţelept va f i ” 12.

IV
T rebuie, însă, să ne întoarcem la începutul cuvintelor citite din
Evanghelie. -
- C are este începutul?
J a r dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul,
iată magi de la răsărit au venit în Ierusalim”13.
M agii m ergeau după steaua care îi conducea şi au crezut; d ar iudeii
n-au crezut nici pe profeţi, deşi le vorbiseră în urechile lor.
10. I Regi 5, l-(i. 13.
11. / Regi 28. 7-2.r>.
12. Prav. ! ) , < ) .
13. Matei 2, 1.
H2 SUNTIJI. lOAN UURA DE AUR

- D ar p entru ce evanghelistul ne-a spus şi tim pul şi locul naşterii lui

Iisus, zicînd: „în Betleem” şi: „în zilele lui Irod împăratul”? Pentru ce ne-a
vorbit şi de dregătoria lui Irod?
- Pentru că m ai era un Irod, acela care om orîse p e Ioan
B otezătorul14; acela era tetrarh, pe cînd acesta îm părat. Evanghelistul a
arătat deasem eni şi tim pul şi locul naşterii lui Iisus, pen tru ca să ne
am intească nişte profeţii vechi. D intre acestea, u n a a profeţit-o M iheia,
spunînd: „Şi tu, Betleeme, păm întul lui Iuda, nicidecum nu eşti mai mic între
aomnii lui Iuda” 15; alta a profeţit-o patriarhul Iacov, arătîndu-ne exact
tim pul şi dîndu-ne u n m are sem n al venirii Lui: „Nu va lipsi domn din
Iuda, nici povăţuitor din coapsele lui, pînă vor veni cele gătite lui şi Acela va f i
aşteptarea neamurilor”16.
M erită, însă, să răspundem şi la întrebarea: D e u n d e le-a venit
m agilor gîndul să se ducă să se închine lui H ristos şi cine i-a îndem nat?
D upă p ărerea m ea, lucrul acesta nu se datoreşte num ai stelei, ci şi
lui D um nezeu, C are a pus în m işcare sufletul lor, aşa precum a făcut şi
cu îm păratul C ir determinîndu-1 să elibereze p e iudei din ro b ie 1’ .
D um nezeu n-a iac ut asta nim icindu-le libera lo r voinţă. La fel şi cu
Pavel, l-a chem at printr-un glas de sus18, iar p rin aceasta a făcut cunos­
cut şi harul Său, dar şi ascultarea lui Pavel.
- D ar p en tru ce D um nezeu n-a descoperit tuturor m agilor naşterea
lui Hristos?
- N -aveau să creadă toţi; aceştia erau m ai înclinaţi a crede decît cei­
lalţi. N enum ărate neam uri au pierit, dar profetul Io n a a fost trimis
num ai la n iniviteni19*; doi tîlhari au fost pe cruce, d ar num ai unul s-a
mîntuit*0.
Vezi-le virtutea m agilor nu din aceea că au venit în Palestina, ci şi
din aceea că au vorbit cu îndrăznire cu Irod. C a să nu-i dea im presia că
sînt nişte înşelători, îi spun de steaua care i-a călăuzit, de lungim ea d ru ­
m ului, grăindu-i cu îndrăznire: ,^4.m venit să ne închinăm L u i”21. N u s-au
tem ut nici de m înia poporului, nici de tirania îm păratului. D e aceea eu
cred că aceşti m agi au ajuns şi în ţara lor dascălii concetăţenilor lor.
D acă nu s-au ferit să facă asta în Iudeea, apoi cu atît m ai m ult au avut
curajul să vorbească acasă la ei, m ai ales că acum aveau în urechile lor
şi cuvintele dum nezeieşti ale îngerului şi m ărturia profetului.
14. M atei 14, 1-12.
l.r>. Mih. 5, 2.
Hi. Hac. 49, 10.
17. / H idra 1, 111.
IR. /'apte 9, 4-<>.
19. lima 1,2.
70. I.ura 2.'t, .49 l i
71 M ul· ! 7, 7
OMII.II I.A MAI'KI 83

„Şi auzind. Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el”zz.

Pe b u n ă dreptate s-a tulburat Irod, p en tru că, fiind îm părat, îşi
tem ea tronul lui şi al copiilor lui.
- D ar Ierusalim ul, pen tru ce s-a tulburat? D o ar profeţii îl prezise­
seră de dem ult pe H ristos, că va fi m întuitor, binefăcător şi liberator.
Pentru ce, dar, s-au tulburat iudeii?
- M inaţi de acelaşi gînd, p en tru care şi m ai înainte se depărtaseră
de D um nezeu, binefăcătorul lor, şi se gîndeau la cărnurile din Egipt2223,
deşi dobîndiseră o libertate ca aceea.
Tu, însă, uită-mi-te cît de precişi sînt profeţii! Profetul Isaia a vestit
m ai dinainte naşterea, zicînd: „Şi ar f i dorit să f i fost arse cu foc, că Prunc
s-a născut nouă, Fiul, şi ni s-a dat nouă”24. D ar iudeii tulburîndu-se n-au
căutat să vadă ce s-a întîm plat, nici să m eargă d u p ă magi, nici să-L afle.
Aşa au fost iudeii! M ai certăreţi şi m ai nepăsători decît toţi oam enii. A r
fi trebuit ca chiar ei să se m îndrească că printre ei s-a născut îm păratul,
că au atras la ei pe perşi, că au să aibă pe toţi oam enii supuşi lor, că
lucrurile m ergeau spre m ai b ine şi că îm părăţia lo r ajunsese chiar de la
început aşa de strălucită. D ar ei nici aşa nu s-au făcut m ai buni; şi doar
n u de m ult scăpaseră de robie. D ar chiar dacă iudeii n-ar fi ştiut nim ic
de aceste lucruri înalte şi nespuse, era firesc să se gîndească, num ai pe
tem eiul celor petrecute sub ochii lor, că dacă acum trem ură atîta de
îm păratul nostru abia născut, cu m ult m ai m ult se vor tem e şi se vor
supune Lui m ai tîrziu, cînd Pruncul v a creşte şi cînd cele ale noastre vor
fi m ai strălucite decît cele ale barbarilor. D ar nim ic din acestea n u i-a
trezit. A tît de m are le era prostia şi odată cu asta şi invidia.
Pe am îndouă25 trebuie să le izgonim cu toată grija din sufletele
noastre; m ai iute ca focul trebuie să fie cel ce v rea să lupte îm potriva
lor. D e aceea şi H ristos spunea: ,fioc am venit să arunc pe păm înt şi cît
voiam ca el să fie aprins acum”26. D e aceea D uhul se arată în chip de foc.

V
N oi, însă, am ajuns m ai reci decît cenuşa şi m ai m orţi decît m orţii.
Şi am ajuns aşa, cu toate că vedem p e Pavel că zboară m ai presus de cer
şi de cerul cerului, că biruie şi depăşeşte toate m ai iute ca flacăra, pe
cele de jos, pe cele de sus, pe cele prezente, pe cele viitoare, p e cele ce
sînt, p e cele ce nu sînt. D ar dacă pilda lui Pavel ţi se pare p rea rhare
22. Matei 2, 3.
23. leş. 16, 3; Num. 11, 4 -5.
24. Isaia 9, 5 -6 .
25. De uici începe partea morală: Plinsul după voia lui Dumnezeu pricinuieşte mare bucurie şi
fo lo s; m are rău este risttl; trebuie să fugim de teatre.
26. I.ura 12, 49.
84 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

pen tru tine, cu toate că scuza aceasta porneşte din p ricina trîndăviei
sufletului tău - că în ce-ţi este superior Pavel, ca să spui că ţi-i cu n ep u ­
tinţă să-l imiţi? d ar ca să nu ne certăm , să-l las p e Pavel şi să ne gîn-
dim la prim ii creştini, care au aruncat banii, m oşiile şi orice preocupare
şi grijă lum ească şi s-au afierosit cu totul lui D um nezeu, stăruind ziua şi
n o ap tea în învăţătura cuvîntului. A şa e focul cel duhovnicesc! N u îngă­
duie să dorim cele de pe păm înt, ci ne m ută spre o altă dragoste. D in
pricina aceasta cel îndrăgostit de astfel de lucruri face cu uşurinţă totul
chiar de-ar trebui să-şi părăsească averile, luxul şi desfătarea, chiar
de-ar trebui să dispreţuiască slava, chiar de-ar trebui să-şi dea sufletul.
O d a tă intrată în suflet căldura acelui foc, izgoneşte toată trîndăvia şi-l
face pe cel cuprins de ea m ai uşor ca pana. D ispreţuind pe toate cele
văzute, unul ca acesta se căieşte neîncetat, varsă m ereu izvoare de
lacrim i şi culege de pe urm a lor m are plăcere. D a, nim ic n u apropie şi
n u uneşte atât de m ult pe om de D um nezeu ca astfel de lacrim i. U nul ca
acesta n u se u ită la cele din jurul lui fie de locuieşte în m ijlocul oraşelor,
fie de trăieşte în pustie, în m unţi şi în vâlcele; şi nici n u se m ai satură de
lacrim i fie că-şi plînge păcatele lui, fie că le plînge p e ale altora. D e
aceea pe aceştia, înainte de alţii, i-a fericit D um nezeu, zicînd: fe r i c iţi
cei ce p lin e”1 . C um ar fi p u tu t Pavel să spună: „Bucuraţi-vă pururea în
Domnul , dacă aceste lacrim i n-ar naşte plăcere? D u p ă cum plăcerea
lum ească este unită cu durerea, tot aşa lacrim ile vărsate d u p ă placul lui
D um nezeu odrăslesc bucurie neîncetată şi nevestejită. A şa a ajuns m ai
curată decît fecioarele fem eia cea păcătoasă29, p en tru că a fost cuprinsă
de acest foc. C în d pocăinţa i-a cuprins sufletul, cînd a frem ătat de dorul
p en tru H ristos, şi-a despletit părul capului ei, a spălat sfintele Lui
Î icioare cu lacrim ile sale, le-a şters cu cosiţele ei şi a vărsat pe ele m ir.
oate acestea erau fapte din afară, văzute de toată lum ea; d ar cele ce se
petreceau în sufletul ei erau cu m ult m ai m ari decît acestea şi le vedea
num ai D um nezeu. D e aceea cînd auzim cele făcute de fem eia p ăcă­
toasă ne veselim îm preună cu ea, ne bucurăm de faptele ei şi o slobo-
zim de toate păcatele ei.
D acă noi, deci, care sîntem nişte răi, o judecăm aşa, gîndeşte-te la
bunătăţile de care s-a bucurat de la D um nezeu! G îndeşte-te cîtă fericire
a cules de pe u rm a pocăinţei ei, chiar înainte de a prim i darurile lui
D um nezeu! D u p ă cum văzduhul se curăţeşte d u p ă o ploaie bogată, tot
aşa, d u p ă lacrim i îm belşugate, se pogoară în suflet linişte şi alinare şi
dispare întunecim ea păcatelor. D u p ă cum ne curăţim de păcate p rin 278
27. M atei 5, 4.
28. I'itip. 4, 4.
2<). I.uai 7, 37 r><).
OMILII LA MATEI 85

apă şi prin D uh, tot aşa ne curăţim iarăşi prin lacrim i şi m ărturisire; cu
o singură condiţie, să nu lăcrim ăm de ocnii lum ii şi spre laudă. C el ce
varsă lacrim i de ochii lum ii şi spre laudă trebuie ţin u t de rău m ai m ult
decît o femeie care se îm popoţonează, care îşi încondeiază sprîncenele
şi se sulem eneşte. E u caut acele lacrim i care n u se varsă de ochii lum ii,
ci din zdrobirea inim ii; lacrim ile cele ascunse, vărsate în căm ara ta de
rugăciune, fără să fii văzut de cineva; lacrim ile cele ce picură liniştit şi
fără zgomot, cele izvorîte din adîncul inim ii, cele pornite din zdrobirea
şi durerea sufletului, cele vărsate num ai de dragul lui D um nezeu, aşa
cum erau lacrim ile Anei. ,J3uzele i se mişcau, spune Scriptura, dar glasul
nu i se auzea”30; lacrim ile ei sunau m ai puternic decît trîm biţa. D e aceea
D um nezeu i-a şi deschis pîntecele, iar piatra cea vîrtoasă a fost prefă­
cută în ţarină
* afinată.
VI
D e vei lăcrim a şi tu aşa, vei m erge pe urm ele Stăpînului. Şi El a
lăcrim at; şi p en tru Lazăr31, şi pen tru Ierusalim 32, şi p e n tm Iuda33. Şi vei
vedea că de m ulte ori D om nul lăcrim ează; d a r niciodată nu-L vei
vedea rîzînd, nici zîm bind m ăcar. N ici unul din evanghelişti n-a spus-o.
La fel şi Pavel; a lăcrim at şi el; şi a făcut asta trei ani, ziua şi noaptea; a
spus-o şi el şi au spus-o şi alţii despre el; d ar că a rîs, n-a spus-o nici el,
nici altul; nici unul din sfinţi n-a rîs; şi n-au spus-o nici ei, nici despre
alţii. N um ai despre Sarra s-a spus că a rîs34, cînd a fost ţinută de rău, şi
despre fiul lui N oe, cînd a ajuns din liber sclav35.
N u spun asta ca să opresc rîsul, ci ca să curm rîsul dezmăţat. Spune-mi,
te rog, pentru ce te strici de rîs, p en tru ce trăieşti nepăsător, cînd eşti
vinovat de atîtea păcate, cînd trebuie să te înfăţişezi înaintea înfricoşă­
toarei judecăţi şi să dai am ănunţită socoteală de toate faptele săvîrşite
pe păm înt? D a, vom da socoteală de păcatele săvîrşite cu voie şi fără de
voie. „De cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, spune H ristos,
Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui M eu”36. C h iar dacă lepădarea de
H ristos este fără voia noastră, totuşi nu scăpăm de pedeapsă, ci vom d a
socoteală şi de ea. V om da socoteală şi de cele pe care le ştim şi de cele
p e care nu le ştim. „Nu mă ştiu vinovat cu nimic, spune Pavel, dar nu cu
aceasta m-am îndreptăţit”37.
30. I Regi 1, 13.
31. loan 11, 35.
32. Matei 23, 37.
33. Matei 2<i, 50.
34. Fac. 18, 12.
35. Fac. !), 22 23.
30. Matei 10, 33.
37. / Car. 4, 4.
86 SFÎNTU1, IOAN GURA DE AUR

V om da socoteală de cele făcute cu ştiinţă şi de cele făcute cu n e ­

ştiinţă. ,£,e mărturisesc lor, spune Pavel, că au rîvnă pentru Dumnezeu, dar
nu cu ştiinţă ” 38; totuşi aceasta nu le e de ajuns p en tru apărarea lor.
Scriindu-le corintenilor, le spune: ,J)ar mă tem ca nu cumva, precum şar­
pele a amăgit pe Eva cu vicleşugul său, tot aşa să abată gîndurile voastre de la
curăţia cea intru Hristos”3839. A şadar, cînd avem să d ăm socoteală de atîtea
păcate, m ai stai şi rîzi, m ai spui glum e, te m ai desfătezi?
- D ar ce folos am , aş putea fi întrebat, dacă n u fac acestea, ci plîng?
- Foarte m are folos! A tît de m are, încît nici n u p o t să ţi-1 înfăţişez
prin cuvinte. L a tribunalele acestea d in lum e, oricît ai lăcrim a, n u scapi
de osîndă d u p ă ce sentinţa a fost pronunţată. D a r la tribunalul cel
duhovnicesc, de suspini num ai ai schim bat sentinţa, ai căpătat iertare.
D e aceea H ristos spune m ulte despre plîns, fericeşte p e cei ce plîng40 şi
nefericeşte p e cei ce rid.
Locul acesta în care ne găsim nu-i p en tru rîs, nici n u ne-am adunat
aici să rîdem cu hohote, ci să suspinăm ; şi p rin acest suspin să m oşte­
nim îm părăţia cerurilor. C în d stai înain tea îm păratului acestuia păm în-
tesc, nici n u îndrăzneşti să zîm beşti; d ar cînd stai în biserică, unde este
Stăpînul îngerilor, n u stai cu cutrem ur, nici cu cuviinţă, ci rîzi şi de
m ulte ori te m înii. N u te gîndeşti că îl nunii p rin asta m ai m ult decît
prin celelalte păcate ale tale? D e obicei D um nezeu nu-Şi întoarce atît
de m ult faţa de la cei ce păcătuiesc, cît de la cei ce n u se pocăiesc d u p ă
ce-au păcătuit.
C u toate acestea, sînt unii oam eni atît de nesim ţiţi că şi d u p ă aceste
cuvinte spun:
- Să dea D um nezeu să nu plîng niciodată, ci să-mi facă parte de rîs
şi de jo acă toată viaţa.
- Poate fi u n gînd m ai copilăresc decît acesta? C ă n u D um nezeu îţi
face parte să joci, ci diavolul! A scultă ce-au p ăţit cei ce au jucat! >rA şezut
poporul, spune Scriptura, a mîncat şi a băut şi s-a sculat săjoace!”41. A şa au
făcut şi sodom enii, aşa au făcut şi cei de pe vrem ea potopului. C ă şi
despre ei spune Scriptura că „erau minări, aveau de toate şi se răsfăţau de
belşugulpîinii”42. Iar cei de pe tim pul lui N oe vedeau că de atîţia ani se
lucra la facerea corăbiei şi totuşi o duceau num ai în petreceri ca nişte
nesim ţiţi, fără să se gîndească la cele ce aveau să se întîm ple. D e aceea,
cînd a venit potopul pe toţi aceştia i-a m ăturat, iar năvala apelor a în e­
cat atunci întreaga lume.
38. Rom. IO, 2.
:t«). i i Cor. i i , : î .
40. Matei 5, 4.
41. lef. 32, <>.
42. hz. 16, 45».
UM 1I. 1I I.A MAl'KI 87

V II
N u cere, deci, de la D um nezeu acelea pe care le prim eşti de la dia­
vol. D um nezeu dă inim ă zdrobită, sm erită, trează, curată, frîntă,
pocăită şi pătrunsă de durere. A cestea sînt darurile Lui, pentru că de ele
mai cu seam ă avem noi nevoie. în faţa noastră stă un război cum plit;
lupta noastră este îm potriva puterilor nevăzute; bătălia noastră, îm p o ­
triva duhurilor răutăţii; războiul nostru, îm potriva începătoriilor, îm p o ­
triva stăpîniilor43. A r fi de dorit ca să ne sîrguim să fim treji, să ne deş­
teptăm ca să putem face faţă acelei oştiri sălbatice. D ar dacă rîdem şi
jucăm , dacă stăm toată vrem ea nepăsători, vom cădea, chiar înainte de
a ne ajuta diavolul, din pricina propriei noastre nepăsări. N u e al nostru
să rîdem neîncetat, să ne îm buibăm şi să petrecem , ci a celor de pe
scenă, a fem eilor stricate, a bărbaţilor desfrînaţi, a paraziţilor şi a lingu­
şitorilor; n u a celor chem aţi la cer, a celor înscrişi în cetatea cea de sus,
a celor care au în m îini arm ele cele duhovniceşti, ci a celor ce fac voile
diavolului. D iavolul, diavolul este acela care a făcut din rîs şi din jo c o
artă, ca să atragă la el pe ostaşii lui H ristos, ca să le m oaie tăria rîvnei
lor. D e aceea a zidit şi teatre în oraşe, a făcut iscusiţi pe actori ca, p rin
vătăm area sufletească adusă de cuvintele lor, să răspândească o cium ă
ca aceasta în tot oraşul. C ele pe care Pavel ne-a po ru n cit să le evităm -
vorbele proaste şi glum ele - p e acelea diavolul n e în d eam n ă să le cău­
tăm. Şi ceea ce-i m ai cum plit din toate sînt lucrurile de care se rîde.
C în d actorii spun vreo vorbă de ocară sau cuvinte de ruşine m ulţi
oam eni proşti rid şi se veselesc; aplaudă vorbe şi gesturi ce-ar trebui
pietruite; iar p rin plăcerea aceasta atrag asupra capetelor lo r cuptorul
cel de foc. C ei care laudă pe actori, aceia sînt m ai cu seam ă cei care-i
încurajează să vorbească aşa; de aceea e şi d re p t ca ei să fie pedepsiţi şi
p en tru p edeapsa ce-i am eninţă pe actori. D acă n u s-ar m ai duce nim eni
să-i privească, n-ar m ai ju ca nim eni pe scenă; d ar cînd vă văd că p ără­
siţi atelierele, m eseriile, cîştigul de pe urm a îndeletnicirilor voastre, că
lăsaţi totul la păm în t ca să vă duceţi la teatru, atunci actorii capătă şi
m ai m ult curaj şi-şi dau şi m ai m are silinţă ca să jo ace cît m ai bine. N u
spun aceste lucruri ca să-i dezvinovăţesc, ci ca să aflaţi că voi sînteţi p ri­
cina şi rădăcina unei nelegiuiri ca aceasta, voi care v ă pierdeţi toată
ziua la teatru, bătîndu-vă jo c de sfinţenia căsătoriei şi făcînd de ocară
această taină m are. N u este atît de păcătos cel ce jo acă astfel de roluri
cît tu, m ai m ult decît el, tu care-i porunceşti să facă asta; d ar m ai bine
spus, nu-i porunceşti num ai, ci p rin rîvna, prin veselia, p rin rîsul şi prin
laudele jocului lor contribui în toate chipurile la înfiinţarea u n o r astfel
t:t. Efcs. (i, vi.
88 SKlN TUL IOAN OURA D E AUR

d e oficine drăceşti. Spune-m i, te rog, cu ce ochi te m ai poţi uita acasă la

femeia ta cînd o vezi batjocorită pe scenă? C um nu roşeşti, gîndindu-te la
tovarăşa ta de viaţă, cînd vezi că pe scenă toate femeile sînt făcute de ocară?

V IU
Nu-mi spune că sînt ficţiuni piesele de teatru! Ficţiunile acestea au făcut
pe mulţi să ajungă desfrînaţi şi multe case au stricat. Şi m ai cu seam ă pentru
asta suspin, pentru că văd că nu vi se p ar rele cele de pe scenă, ci le aplau­
daţi, strigaţi şi rîdeţi cînd desftîul este prezentat fără de ruşine.
- C e spui? Spui că piesele jucate sînt ficţiuni?
- D ar tocm ai pentru asta sânt vrednici de pedeapsă şi cei ce le fac şi cei
ce le joacă, pentru că se străduiesc să înfăţişeze pe scenă ceea ce toate legile
interzic. D acă desftîul este un râu, apoi este u n rău şi prezentarea lui pe sce­
nă. N u m ai spun cît de desfrînaţi sînt actorii care jo acă astfel de piese, care
reprezintă desftîul şi adulterul pe scenă! N u m ai spun cît de neînftînaţi şi de
neruşinaţi îi fac pe spectatori! N u este privire m ai desfrinată şi m ai neînfrî-
natâ decît privirea celui care doreşte să vadă astfel de spectacole. în ce te
priveşte, n-ai dori să-ţi vezi nevasta um blînd în pielea goală prin oraş; dar,
m ai bine spus, nici în casă, ci ai socoti asta o ocară. D ar te duci la teatru ca să
faci de ocară şi pe bărbaţi şi pe femei, ca să-ţi faci de ruşine proprii tăi ochi!
Nu-mi spune că actriţa care joacă în pielea goală este o stricată! Gîndeşte-te,
că au aceeaşi fire şi acelaşi trup şi femeia stricată şi fem eia cinstită! D acă nu-i
ceva rău ceea ce vezi pe scenă, atunci pentru ce te revolţi de ai vedea o fe­
m eie um blînd goală pe stradă, pentru ce huiduieşti pe neruşinată? Sau vrei
să spui că e o neruşinare asta cînd m ergem de unii singuri pe stradă, dar
cînd sîntem strînşi şi stăm toţi la un loc nu m ai e neruşinare? Cuvintele aces­
tea sînt, însă, o batjocoră, o insultă şi cea m ai m are nebunie. Este m ai bine
să-ţi pui pe ochi glod şi ţărînă decît să priveşti o nelegiuire ca aceasta. Nu-i
atft de vătăm ător glodul pentru ochi cît de vătăm ătoare este privirea pofti­
cioasă şi vederea unei femei goale. Ascultă cine a adus pe lum e întîia oară
umbletul în pielea goală şi teme-te de temeiul unei neruşinări ca aceasta!
- D ar cine a adus pe lume um bletul în pielea goală?
- Neascultarea şi ispita diavolului. Astfel, chiar de la început, obiceiul
acesta se datoreşte diavolului. Primii oam eni s-au ruşinat cînd s-au văzut
goi; voi, însă, vă şi lăudaţi cu asta şi după spusele apostolului „slava voastră e
În neruşinarea voastră”44. C um se va m ai uita la tine soţia ta, cînd te
întorci de la o nelegiuire ca aceasta? C um te va m ai prim i? C um îţi va
vorbi cînd ai batjocorit în aşa hal pe toate fem eile, cînd ai ajuns prizo­
nierul unor astfel de spectacole şi ai ajuns robul unei femei stricate?
44. Filip. 3, 1!).
O M II.ll 1.A M A IKI 89

D acă suferiţi cînd auziţi aceste cuvinte, îm i faceţi o m are bucurie.

„Cine este cel ce mă înveseleşte dacă nu cel întristat de mine?”45 spune Pavel.
N u încetaţi, dar, niciodată de a suspina şi de a vă căi de astfel de
fapte! T risteţea pricinuită de nişte fapte ca acestea este începutul schim ­
bării voastre în m ai bine. D e aceea şi eu am fost m ai aspru în predica
m ea de azi, pen tru ca, tăind m ai adînc, să vă scap de puroiul care vă
am eţeşte m inţile şi să vă redau sănătatea sufletului. Să dea D um nezeu
ca noi toţi să ne bucurăm de toate şi să avem parte şi de răsplăţile gătite
celor ce fac fapte bune, cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului
nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.
45. II Cor. 2, 2.
 O M IL IA V II

„Şi adunînd pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului,

i-a întrebat: «Unde este să Se nască Hristos?»
Iar ei i-au spus lui: «în Betleemul Iudeii»”1.
I
Ai văzut că toate s-au făcut spre m ustrarea iudeilor? A tîta vrem e cit
iudeii nu-L vedeau pe H ristos, nu erau stăpîniţi de invidie şi dădeau
m ărturie despre adevăr; dar cînd I-au văzut slava adusă de m inuni, stă­
pîniţi de invidie, n-au m ai spus adevărul. A devărul, însă, ieşea la
lum ină pe toate căile şi tocm ai duşm anii îl întăreau m ai mult.
Iată şi aici cît de m inunat şi de neobişnuit a rînduit D um nezeu
lucrurile! Şi m agii şi iudeii află unii de la alţii ceva m ai m ult decît ştiau;
şi se învaţă unii pe alţii. Iudeii au aflat de la m agi că o stea L-a p ro p o v ă­
duit p e H ristos în ţara perşilor; iar m agii au aflat d e la iudei că C el p ro ­
po v ăd u it de stea a fost vestit de profeţi cu m ultă vrem e înainte. Astfel
în treb area pusă de Iro d a ajuns dovada unei învăţături m ai clare şi m ai
precise şi p en tru m agi şi pentru iudei. Şi astfel duşm anii adevărului sînt
siliţi să citească înaintea lui Irod şi a m agilor, fără voia lor, scrierile care
vorbeau despre adevăr, sînt siliţi să tălm ăcească profeţia, chiar dacă n-o
tălm ăcesc toată. A u vorbit num ai de B etleem şi că din el v a veni C el ce
păstoreşte p e Israel, d ar n-au m ai adăugat continuarea profeţiei, ca să
linguşească p e îm părat.
- Şi care-i continuarea profeţiei?
- „Şi ie§irile L u i dintru început, din zilele veacului!”2.
- D a r pen tru ce Hristos, dacă avea să vină d in B edeem , a trăit după
naştere în N azaret şi a întunecat profeţia?
- N-a întunecat-o, ci a lăm urit-o m ai m ult. T ocm ai faptul că M am a
Sa locuia în N azaret arată că naşterea lui H ristos în B etleem s-a făcut
potrivit rînduielii lui D um nezeu. D e aceea n-a plecat îndată d u p ă naş­
tere, ci a mai răm as încă patruzeci de zile, ca să d ea prilej celor ce voiau
să cerceteze totul cu de-am ănuntul. C ă m ulte erau cele ce îndreptăţeau
o astfel de cercetare pentru cei ce ar fi voit să exam ineze în m ai de
1. M aici 7, I .r>.
2. Mih .. I.
O M Il.ll I.A MAl'l'.t 91

aproape lucrurile. C înd au venit magii în Ierusalim , tot oraşul a fost

puternic tulburat şi odată cu oraşul şi îm păratul; a fost adus ca m ărturie
profetul M iheea, au făcut m are sfat şi s-au m ai întîm plat în Ierusalim şi
alte m ulte fapte, pe care Luca le povesteşte cu de-am ănuntul; de pildă
cele cu privire la A na şi la Sim eon3, la Z aharia4, la îngeri şi la păstori5.
Toate acestea sînt îndestulătoare pricini p entru cei ce vor să exam ineze
m ai de aproape lucrurile, ca să descopere cele petrecute în Betleem.
D acă magii, care veniseră din Persia, au cunoscut locul naşterii lui Hris-
tos, apoi cu m ult m ai uşor puteau să-l afle locuitorii Ierusalim ului. La
început, la naştere, H ristos S-a arătat iudeilor prin m ulte m inim i; d ar
pentru că iudeii n-au voit să-L vadă, a stat u n tim p ascuns; apoi,
printr-un alt început, S-a descoperit cu m ai m ultă strălucire67.A cum nu
magii, nici steaua, ci Tată] L-a propovăduit de sus; şi D uhul S-a pogorît
atrăgînd glasul acela peste capul C elui botezat; şi Ioan, cu toată îndrăz-
nirea, striga de-a lungul întregii Iudei, um plînd cu învăţătura sa ţinutu­
rile locuite şi nelocuite; şi m ărturia m inunilor şi păm întul ’şi m area şi
toată zidirea slobozeau strălucit glasul despre El, La naşterea Sa s-au
(>etrecut atîtea m inuni cîte puteau să arate în linişte p e C el venit p e
urne. Şi ca să nu spună iudeii: „N u ştim cînd S-a născut şi nici în ce
loc”, D um nezeu a rînduit venirea m agilor şi celelalte p e care le-am
spus. D eci iudeii nu p o t avea nici o scuză că n-au cercetat cele ce se
petrecuseră.

II
U ită-te cît de precise sînt cuvintele profeţiei! Profetul n-a spus: „Va
locui în B etleem ”, ci „din tine va ieşi’" . D eci profeţia spune că se va
naşte acolo. D ar unii iudei au neruşinarea să spună că aceste cuvinte
s-au spus despre Zorobabel. C um s-ar putea susţine asta? D oar „ieşirile
lu i”n-au fost „dintru început, din zilele veacului!”8. C um s-ar putea aplica
lui Z orobabel cuvintele de la începutul profeţiei „din tine va ieşi”, cîhd
Zorobabel nu s-a născut în Iudeea, ci în Babilon? D e aceea a şi fost
num it Zorobabel, pentru că acolo s-a născut. C ei care cunosc lim ba
siriană înţeleg cuvîntul Z orobabel. Pe lîngă cele spuse şi tim pul de m ai
tîrziu întăreşte m ărturia. C ăci ce spune profeţia?
„Şi tufietleeme, nicidecum nu eşti cel mai mic între domnii lui Iuda”9.
3. Luca 2, 25-38.
4. Luca 1, 5 -2 5 .
5. Luca 2, 8-18.
6. Matei 3, 13-17.
7. Mih. 5, 2.
8. Mih. 5, 2.
!). Matei 2, (i.
02 S U N I'U I. io a n g u r a d e a u r

Profetul arată p ricina strălucirii B etleem ului spunînd c ă „din tine va

ieşi”. Şi nim eni altcineva n-a făcut strălucit şi vestit locul acela, ci num ai
H ristos. D upă ce S-a născut, vin să v ad ă ieslea şi locul colibei oam eni
de la m arginile lum ii. Acest lucru l-a arătat m ai dinainte profetul spu-
nînd: „Nicidecum nu eşti cel mai mic între domnii lui Iuda”, adică între con­
ducătorii de sem inţii. Prin aceste cuvinte a cuprins şi Ierusalim ul. D ar
nici aşa iudeii n-au luat în seam ă profeţia, deşi folosul îi privea p e ei.
A ceasta e p ricin a că profeţii n u vorbesc la încep u t atît de vrednicia lui
H ristos cît de binefacerile făcute de H ristos iudeilor. C în d Fecioara a
născut, îngerul zice: „Vei chema numele Lui: Iisus”; şi adaugă: „că E l va
mintui pe poporul Său de păcatele sale” 10. Ia r magii n-au spus: „Unde este
Fiul lui D um nezeu”, ci: „Cel ce S-a născut, împăratul iudeilor”101112.în profeţie
iarăşi nu s-a spus: „Din tine va ieşi Fiul lui D um nezeu”, ci „povâţuitor Care
va păstori pe poporul Meu Israel” 12. C ă profetul trebuia să vorbească la
început cu m ai m ult pogorăm înt, şi ca să nu-i scandalizeze, d ar să şi
propovăduiască m întuirea lor, spre a-i atrage m ai m ult. Prim ele m ărtu ­
rii, cele din tim pul de după naştere, n u spun ceva deosebit despre H ris­
tos, cum spun m ărturiile despre m inunile săvîrşite m ai tîrziu de El, care
vorbesc m ai lăm urit despre slava Lui. A scultă ce spune profetul despre
copiii care-I cîntau im ne după săvîrşirea m ultelor Sale m in u n i: ,£)in
gura prunciloi şi a celor ce sug ai săvîrşit laudă”13; şi iarăşi: „Că vor vedea
cerurile, lucrul degetelor Tale”14. A ceste din u rm ă c u . inte îl arată C reato r
al universului. Profeţia spusă despre El după înălţare, îl arată de aceeaşi
cinste cu T atăl: ,£ is-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta M ea”15,
iar Isaia spune: „Cel c* S-a ridicat să conducă neamurile; în E l vor nădăjdui
neamurile” 16.
- D ar p e n tru ce, ..r o . putea în treb a cineva, profetul M iheia spune
c ă Betleem ul n u este cel m ai m ic în tre dom nii lui Iuda, cînd satul acesta
a ajuns vestit n u num ai în Palestina, ci în toată lum ea?
- C uvîntul profetului a fost adresat deocam dată iudeilor; d e aceea
a şi adăugat: „ Va păstori pe poporul Meu Israel”, cu toate că a păstorit
lum ea întreagă. D ar, d u p ă cum am spus, profetul n u vrea să scandali­
zeze d eo cam dată pe iudei, d ar le descoperă că v a păstori şi p e toate
celelalte neam uri.
- D ar p e n tru ce profetul spune că v a păstori p e p oporul iudeu, cînd
n u l-a păstorit?
10. Matei 1, 21.
11. Matei 2, 2.
12. Matei 2, 0.
13. Ps. 8, 2 .
14. Ps. 8, 3.
I.r>. Ps. 10!), I.
1(1. Isaia II, 10
U M ILII LA MA'I KI 93

- D ar asta m ai cu seam ă s-a şi întîm plat! S punînd aici Jsra el”a ară­
tat pe iudeii care au crezut în El, iar Pavel, interpretînd acest loc, spu­
nea: „Nu toţi din Israel sînt Israel, ci numai citi s-au născut prin credinţă şi
făgăduinţă”17. Ia r dacă nu i-a păstorit pe toţi, e păcatul şi vina lor. A r fi
trebuit să I se închine îm preună cu magii şi să slăvească pe D um nezeu,
că a venit peste ei un tim p ca acela care să le dezlege toate păcatele lor.
Şi doar n u auziseră nim ic de judecată, nici de pedepse, ci de u n păstor
liniştit şi blînd! D ar ei fac dim potrivă: se tulbură, se frăm întă şi m ai tîr-
ziu p u n la cale fel de fel de viclenii.
A tu n c i Irod chemînd în ascuns pe magi, i-a întrebat cu de-amănuntul
despre vremea în care s-a arătat steaua”18.
Iro d căuta să om oare p e C el născut; d ar asta n u m ai e furie, ci
curată nebunie; căci cele spuse şi cele întîm plate erau de ajuns să-l
oprească de la orice încercare ca aceasta. C ele întîm plate n u erau fapte
om eneşti; n u erau fapte om eneşti ca o stea să chem e din înaltul cerului
p e m agi, să-i pornească pe nişte barbari într-o călătorie atît de în d ep ăr­
tată spre a se închina C elui aflat în scutece şi în iesle şi ca profeţii să-L
prezică de dem ult; toate acestea, precum şi toate celelalte, erau fapte
m ai presus de om . Totuşi Iro d n-a ţinut seam a de nici u n a din ele.

III
A şa e răutatea! C ade în groapa săpată de ea însăşi; încearcă lucruri
im posibile. U ită-te la n ebunia lui Irod! D e credea profeţia şi de-o soco­
tea de neschim bat, trebuia să ştie lăm urit că încerca ceva cu neputinţă;
şi iarăşi, de nu credea profeţia şi nu se aştepta să se înfăptuiască spusele
ei, atunci n-ar fi trebuit să se team ă şi să se înfricoşeze şi nici să p u n ă la
cale viclenia. D eci şi într-un caz şi în altul viclenia lui era de prisos.
A poi era o nebunie fără m argini să-şi închipuie că magii au să-l prefere
pe el în locul C elui născut, pen tru C are făcuseră atîta drum . C înd magii
ardeau atîta de dragul Pruncului, înainte de a-L vedea, cum m ai putea
Irod nădăjdui să-i convingă să-L trădeze după ce-L văzuseră şi fuseseră
încredinţaţi şi de profeţie? Şi totuşi, deşi erau atâtea m otive care să-l
oprească de la acest gînd, Iro d a încercat: „Şi chemînd în ascuns pe magi,
i-a întrebat”. îşi închipuia că iudeii vor căuta să scape Pruncul; nici Irod
nu-şi putea închipui ca iudeii să alunece în atîta nebunie, încît să vrea să
dea în m îinile vrăjm aşilor pe apărătorul lor, pe m întuitorul lor, pe Cel
ce a venit pen tru eliberarea poporului. Irod, deci, îi cheam ă în ascuns
şi-i întreabă, nu de tim pul în care 5-a născut Pruncul, ci de tim pul în
17. Rom. 9, (>-7.
18. Matei 2, 7.
<14 SFtNTUl. IOAN (JURA UE AUR

care s-a arătat steaua, întinzînd cu m ultă dibăcie cursa. D upă p ărerea
m ea steaua trebuie să se fi arătat cu m ultă vrem e înainte de naşterea
Pruncului, p e n tru că m agii au trebuit să facă m ultă vrem e pe dru m ca să
ajungă în Palestina chiar în m om entul naşterii; că trebuia să I se în-
cnine Lui pe cînd era în scutece. D eci steaua li s-a arătat cu m ult m ai
înainte, p en tru a arăta că naşterea Lui este m inunată şi neobişnuită.
D acă li s-ar fi arătat în răsărit chiar în m om entul în care S-a născut
Pruncul în Palestina, m agii n-ar m ai fi ajuns să-L v ad ă înfăşat în scutece,
deoarece călătoria le lua m ult tim p. Să nu ne m in u n ăm deloc, deci,
dacă Iro d a po ru n cit să fie ucişi pruncii de doi ani şi m ai m ici19; m înia şi
team a îl fac să m ărească tim pul, p e n tru meu m ultă siguranţă, ca să nu-i
scape nim eni.
A şadar, Iro d a chem at pe m agi şi le-a spus:
,ştergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; şi dacă-L veţi afla,
vestiţi-mă, ca şi eu venind să mă închin L u i”20.
A i văzut cît de lipsit de ju d ecată a fost Irod? D acă vorbeşti drept,
p en tru ce întreb i în ascuns pe m agi? Iar dacă vrei să pu i la cale o nele­
giuire, p en tru ce nu-ţi dai seam a că m agii vor descoperi viclenia ta toc­
m ai p en tru că i-ai întrebat întru ascuns? D ar, d u p ă cum am spus, cînd
un om e stăpînit de răutate face prostii din ce în ce m ai m ari. Iro d n-a
spus: „M ergeţi de aflaţi de îm părat”, ci: „de Prunc”. Nici num ele de.
îm părat n u voia să-l rostească. D ar magii, datorită bunei lor credinţe,
n u şi-au dat seam a de asta; că nu-şi puteau închipui că Irod ar putea
m erge atît de departe cu răutatea încît să încerce a vicleni îm potriva
unei rînduieli atît de m inunate a lui D um nezeu. A u plecat, deci, m agii
fără nici o bănuială, gîndindu-se la cele ce ştiau ei şi la cele ce auziseră
d e la alţii.
„Şi iată steaua, pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor”21.
C ă p e n tru asta s-a. şi ascuns steaua, ca m agii, pierzîndu-şi călăuza,
să fie siliţi să în treb e p e iudei şi să se facă tuturora cunoscută naşterea
lui H ristos. D u p ă ce au întrebat şi d u p ă ce au avut dascăli pe duşm anii
lui H ristos, steaua iar s-a arătat. U ită-te cît de m in u n at se desfăşoară
lucrurile! D in m în a stelei îi ia de m înă pe m agi poporul şi îm păratul; iar
aceştia îl aduc pe profet ca să-i înveţe cele ce se petreceau în Betleem.
Iar m ai tîrziu din m îna profetului îi ia îngerul, care-i învaţă totul. Deci
de la Ierusalim la Betleem steaua le arată drum ul; că steaua i-a însotit
de acolo iarăşi. Şi s-a făcut aceasta ca să afli şi de aici că steaua n u era o
stea ca toate celelalte, că nici o stea nu m erge cum a m ers această stea.
I!). Matei 2, Ui.
20. Matei 2, H.
21. Matei 2, !».
O M I 1.1I LA MA'l'KI 95

Şi nu num ai că m erge, dar m ergea înaintea lor, îi trăgea d u p ă ea şi-i

călăuzea în m iezul zilei.

IV
Poate că cineva ar întreba:
- D ar de ce m ai aveau nevoie de stea de vrem e ce cunoşteau locul
naşterii?
- C a să le fie arătat şi Pruncul. Asta n-o ştiau! C asa nu era m are; iar
M am a Pruncului era lipsită de strălucire şi necunoscută. Trebuia, deci,
ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. D e aceea, îndată ce-au
ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la
ieslea naşterii. M inunea a u rm at m inunii. A m îndouă erau pline de
m inune: şi închinarea m agilor şi m ergerea stelei înaintea lor; erau
îndestulătoare să atragă chiar pe cei cu totul îm pietriţi la suflet. D acă
magii ar fi spus că au auzit de naşterea Pruncului din gura profeţilor sau
că îngerii au vorbit cu ei îndeosebi, n-ar fi fost crezuţi; d ar aşa, steaua
arătată p e cer a închis gura tuturor, chiar a celor m ai neruşinaţi. M ai
m ult: cînd steaua a ajuns deasupra Pruncului, steaua s-a oprit. Ia r ca o
stea, cînd să se ascundă, cînd să se arate şi în sfîrşit să se oprească d u p ă
ce iar s-a arătat, înseam nă că era o stea cu o putere m ai m are decît a
unei stele obişnuite. Asta a întărit şi m ai m ult credinţa m agilor. D e
aceea s-au şi bucurat. S-au bucurat că au găsit ce căutau; s-au bucurat că
au ajuns vestitorii adevărului; s-au bucurat că n-au făcut în zadar atîta
cale. A tît de m are le era dorul de Hristos! Şi venind steaua s-a oprit
chiar deasupra capului Pruncului, arătînd că dum nezeiesc este Pruncul.
O prindu-se, steaua i-a făcut să se închine Pruncului, nu ca nişte simpli
barbari, ci ca unii din cei m ai înţelepţi dintre barbari. Vezi ce rost m are
a avut steaua? în afară de profeţie şi de interpretarea arhiereilor şi căr­
turarilor m agii au dat atenţie şi stelei.
Să se ruşineze M arcion22, să se ruşineze Pavel din Samosata23, care
nu vor să vadă ce-au văzut m agii, strămoşii Bisericii!24 N u mi-i ruşine
să-i num esc străm oşi ai Bisericii! Să se ruşineze M arcion, cînd vede că
D um nezeu este închinat în trup! Să se ruşineze Pavel, cînd vede că nu
este închinat num ai ca sim plu om! C ă este D um nezeu în trup o arată
scutecele şi ieslea; iar că m agii n u I s-au închinat ca unui sim plu om , o
22. Marcion, eretic din secolul al doilea, predica antiteza dintre dreptate şi har, lege şi
Evanghelie, iudaism şi creştinism. După el totul îşi are originea în două principii veşnice şi
necreate: un D um nezeu bun şi un D um nezeu drept, dar rău, creatorul lumii materiale şi autorul
Vechiului Testament.
23. Pavel din Samosata, episcop al Antiohiei, eretic din sec. III, condamnat de trei sinoade
ţinute in Antiohia intre 2(>4 şi 2(>8, făgăduia Dumnezeirea lui Hristos.
24. SC. loan (Jură de Aur numeşte pe magi strămoşi ai Bisericii, pentru că, înainte de înte­
meierea Bisericii, magii au propovăduit pe Hristos.
Mi SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

arată darurile acelea atît de bogate aduse de ei lui H ristos, p e cînd era
încă Prunc, daruri care de obicei se aduc num ai lui D um nezeu. Să se
ruşineze şi iudeii îm preună cu M arcion şi Pavel, cînd văd că le-o iau
înainte barbarii şi m agii şi cînd nici d u p ă aceştia n u înţeleg să vină să se
închine lui H ristos! C ă tot ce s-a făcut atunci a fost o preînchipuire a
celor viitoare! C h iar de la început, de la naşterea lui H ristos, s-a arătat
că neam urile păgîne o vor lua-o înaintea poporului iudeu.
- A tunci p en tru ce, ar putea în treb a cineva, p en tru ce H ristos n-a
spus de la început apostolilor, ci m ai tîrziu: ,Jrfergînd, învăţaţi toate nea­
murile”? 25
- Pentru că, aşa cum am spus şi m ai înainte, în ch in area m agilor era
o preînchipuire şi m ai înainte-vestire a celor viitoare. T reb u ia ca iudeii
să vină întîi la H ristos; dar cînd de bunăvoie şi-au trăd at pro p ria lor
binefacere, lucrurile au luat o altă întorsătură. N ici la naştere n u trebuia
să vină m agii înaintea iudeilor; nici nu trebuia ca nişte oam eni de la o
aşa depărtare să le-o ia înaintea celor care locuiau chiar în Ierusalim şi
nici nu trebuia ca nişte oam eni, care nici n u auziseră de profeţi, să
alerge înaintea celor ce cunoşteau din copilărie profeţiile. D ar p en tru
că şi-au ignorat cu totul propriul lor bine, perşii o iau înaintea ierusa-
lim lenilor, lucru pe care îl spune şi Pavel: „Trebuia să vă grăim vouă mai
întîi cuvîntul Domnului; dar pentru că v-aţi judecat pe voi nevrednici, iată ne
întoarcem la neamuri”26. Iudeii ar fi trebuit să alerge d u p ă ce au auzit de
la m agi, dacă m ai înainte n u crezuseră; d ar n-au voit. D e aceea, pe cînd
iudeii dorm eau, păgînii au alergat înaintea lor.
V
Să căutăm 27 deci să fim şi noi ca magii! Să ne liberăm de obiceiurile
cele păgîneşti, să ne depărtăm m ult de ele, ca să v ed em p e H ristos; că şi
m agii n u L-ar fi văzut dacă nu s-ar fi depărtat m u lt de ţara lor. Să ne
dep ărtăm de lucrurile cele păm înteşti, că şi m agii, atâta vrem e cît erau
în Persia, vedeau num ai steaua; d a r cînd s-au d ep ărtat de Persia au
văzut p e Soarele dreptăţii; dar, m ai bine spus, nici steaua n-ar fi văzut-o
d acă n u s-ar fi ridicat de-acolo cu râvnă. Să n e ridicăm , dar, şi noi.
Lasă-i p e toţi ceilalţi să se tulbure! N oi să alergăm la casa Pruncului! Să
n u ni se potolească dorul chiar dacă îm păraţi, p o p o are şi tirani ne-ar
tăia drum ul! Aşa, vom depărta din calea noastră toate greutăţile. C ă şi
m agii n-ar fi scăpat de prim ejdia ce le v enea d in p artea îm păratului,
dacă n-ar fi văzut Pruncul. în a in te de a-L vedea, erau înconjuraţi din
25. Matei 28, 19.
26. Fapte 13, 46.
27. D e aici începe partea morală: Cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie se vatămă pe ei înşişi:
despre milostenie; să fugim de sminteli.
OMILII LA MATKI 97

toate părţile de frică, de prim ejdii, de tulburări; d u p ă ce I s-au închinat,

linişte şi siguranţă! A cum nu-i m ai prim eşte steaua, ci îngerul, că, prin
închinare ajungînd preoţi, I-au adus şi daruri. Părăseşte, dar, şi tu p o p o ­
rul iudeu, oraşul tulburat, pe tiranul ucigaş, nălucirea cea lumească,
grăbeşte-te spre Betleem , u n d e este casa pîinii celei duhovniceşti. Eşti
păstor? V ino şi vei vedea pe Prunc în colibă! Eşti îm părat? N u vii să-L
vezi? A tunci nu ţi-i de folos porfira îm părătească! Eşti mag? A sta n u te
îm piedică deloc, num ai dacă vii să-L cinsteşti şi s ă i te închini Lui, nu ca
să calci în picioare pe Fiul lui D um nezeu! Fă aceasta cu cutrem ur şi cu
bucurie! Pot sta îm preună bucuria şi cutrem urul! V ezi să n u fii ca I-
rod şi să spui: „Că venind, să mă închin L u i” şi venind să vrei să-L ucizi!
C ă lui Iro d se aseam ănă toţi cei care se îm părtăşesc cu nevrednicie cu
sfintele taine! „Unul ca acesta, spune Pavel, va f i vinovat faţă de trupul şi
singele Domnului”28, pentru că au în ei înşişi pe m am ona, p e tiranul pe
care-1 supără îm părăţia lui H ristos, tiran m ai nelegiuit decît Irod. M a­
m o n a vrea să stăpînească şi trim ite p e cei ai lui să se închine lui H ristos
num ai de form ă, d ar îl junghie cînd I se închină. Să ne tem em , dar, ca
n u cum va să avem chip de rugători şi de închinători, d ar cu fapta să
facem cele potrivnice. C înd vrem să ne închinăm , să aruncăm totul din
mîini! D e avem aur să-l dăm lui H ristos, să nu-1 îngropăm în păm înt!
D acă barbarii aceia I-au adus atunci aur ca să-L cinstească, cine eşti tu
de nu dai nim ic celui ce are nevoie de ajutor? A ceia au făcut atîta drum
ca să vadă pe C el născut, dar tu ce apărare m ai poţi avea cînd n-ai de
trecut nici o uliţă ca să cercetezi pe un bolnav sau p e u n întem niţat? Ni-i
m ilă negreşit de bolnavi, de întem niţaţi şi de vrăjmaşi, d ar tu n-ai m ilă
nici de Stâpînul şi Binefăcătorul tău! Magii I-au adus aur, dar tu abia de-I
dai o pîine! M agii au văzut steaua şi s-au bucurat, dar tu vezi chiar pe
H ristos, străin şi gol, şi nu-ţi tresare inima! C are dintre voi cei de faţă,
care aţi fost încărcaţi cu atîtea binefaceri, aţi făcut o cale atîta de lungă
de dragul lui H ristos, ca barbarii aceia, dar m ai bine spus, m ai filozofi
decît filozofii? D ar pentru ce vorbesc de cale lungă? M ulte femei de ale
noastre sînt atît de trîndave încît nu m erg nici o uliţă ca să vadă pe H ris­
tos în ieslea cea duhovnicească, dacă nu sînt purtate de catîri! Alţii, deşi
p o t m erge pe picioarele lor, totuşi în loc să vină la biserică preferă afa­
cerile şi teatrele. Barbarii aceia, înainte de a-L vedea, au făcut atîta cale
de dragul lui H ristos; tu, însă, nici d u p ă ce L-ai văzut n-ai rîvna lor, ci-L
laşi pe H ristos şi dai fuga să vezi pe actori - că iarăşi vorbesc de cele
ce-am vorbit în cuvîntul de m ai înainte - , îl vezi pe H ristos culcat în
iesle şi-L părăseşti ca să vezi femei pe scenă. D e cîte trăsnete nu-s vred­
nice astfel de purtări?
2K. / Cor. 11, 27
 SFINTUI. K)AN GURA DE AUR

VI
Spune-m i, te rog: D acă ţi-ar făgădui cineva să te ducă la palatul
îm părătesc ca să-ţi arate pe îm p ărat pe tron, ai alege oare teatrul în
locul îm păratului? Şi totuşi într-un palat îm părătesc n-ai nim ic de cîşti-
gat! Aici însă, în biserică, izvor de foc duhovnicesc izvorăşte d in m asa
aceasta; şi tu o laşi şi alergi la spectacol ca să vezi fem ei care fac baie în
pielea goală, să vezi cum sînt batjocorite fem eile, şi-L părăseşti p e H ris­
tos C are stă lîngă izvor? Şi acum stă H ristos lîngă izvor, n u vo rb in d cu
sam arineanca, ci cu to t oraşul. D a r poate că şi acum H ristos vorbeşte
to t num ai cu sam arineanca. C ă nici acum nu-i nim eni lîngă El, ci unii
num ai cu trupurile, iar alţii nici cu atât. Totuşi H ristos nu pleacă, ci
răm îne şi cere de la noi de băut, n u apă, ci sfinţenie; căci cele sfinte le
d ă El sfinţilor. N u ne d ă ap ă de izvor, ci sînge viu, care nu-i sim bol al
m orţii, ci pricin ă a vieţii. T u, însă, părăseşti izvorul sîngelui, potirul cel
înfricoşător, şi te duci la izvorul cel drăcesc, ca să vezi femei desfnnate
făcînd baie în pielea goală, ca să ţi se înece sufletul. C ă apa aceea este
u n ocean de desfnnare; n u învăluieşte cu ap ă trupurile, ci îneacă sufle­
tele. Fem eia îşi cufundă trupul gol în baie, dar tu, cînd o vezi, te scu­
funzi în adîncul desfrînării. A şa e m reaja diavolului; n u îneacă p e cei
care înoată, ci m ai ales pe cei care stau sus în porticele din jurul bazinu­
lui de înot; îi îneacă m ai cum plit decît pe Faraon, care a fost înecat
atunci cu caii şi căruţele lui. D acă ar fi cu p u tinţă să vedeţi sufletele îne­
cate, v-aş arăta m ulte suflete p lutind m oarte la suprafaţa acestor ape,
aşa cum odinioară pluteau la suprafaţa M ării R oşii trupurile egipteni­
lor. D ar ceea ce-i m ai cum plit decît toate este că oam enii num esc o
pieire ca aceasta desfătare, iar oceanul acesta al pierzaniei loc de plă­
cere, deşi poţi străbate M area Egee şi M area T iren ian ă m ai cu uşurinţă
şi în m ai m ultă siguranţă decît priveliştea aceasta. M ai întîi diavolul
ţine toată no ap tea sufletele în aşteptare; apoi d u p ă ce le-a arătat ce
aşteptau, le înlănţuieşte şi le face prizoniere. Să nu-ţi închipui că eşti lip ­
sit a e păcat dacă n u te-ai apropiat de o desfrînată; poftindu-o ai săvîrşit
totul. C ă, fiind stăpînit de poftă, îţi aţîţi şi m ai m ult flacăra. Iar dacă spui
că aceste spectacole nu te vatăm ă, atunci eşti vrednic de m ai m are
osîndă p en tru că, încurajînd p rin prezenţa ta astfel de spectacole, sm in­
teşti şi pe alţii, iar ţie îţi faci de ruşine obrazul şi odată cu obrazul sufletul.
D ar ca să nu vă ţin num ai de rău, haide să vă dau şi u n mijloc de
îndreptare.
- Care?
- V reau să vă încredinţez soţiilor voastre, ca ele să vă instruiască.
Ar fi trebuit, d u p ă legea lui Pavel, ca voi să fiţi dascălii lor! D ar, pentru
că, prin păcat, s-a stricat ordinea şi a ajuns capul jos, iar trupul sus, să
OMILII I.A MATEI 9»

alegem cealaltă cale. D acă ţi-i ruşine ca nevasta ta să-ţi fie dascăl, fugi
de păcat şi vei pu tea să te urci iute pe tronul ce ţi l-a d at Dum nezeu! D ar
atîta vrem e cît trăieşti în păcat, Scriptura te trim ite n u num ai la femeie,
ci chiar la anim alele cele m ai de jos. N u se ruşinează să te trim ită pe
tine, om înzestrat cu raţiune, să fii ucenicul furnicii29. C u asta n u învi­
nuiesc Scriptura, ci pe cei ce-şi trădează nobleţea lor de oam eni. A şa
voi face şi eu! T e voi da acum p e m în a soţiei tale! D e o vei dispreţul, te
voi trim ite la şcoala celor necuvântătoare şi-ţi voi arăta cîte păsări, cîţi
peşti, cîte patrupede, cîte tîrîtoare sînt m ai cuviincioase şi m ai înţelepte
decît tine. D acă nu-ţi place şi îţi este ruşine cu o astfel de apropiere,
ridică-te la cinstea ta de om , fugi de oceanul iadului, de n u l cel a e foc,
de spectacolul de la baie! C ă baia aceea d ă naştere oceanului iadului şi
aprinde acel adînc al flăcării.

V II
D acă om ul „care se uită la ofemeie spre a o pofti a §ifăcut desfrînare”30,
cum să n u ajungă prizonier cel care vede o fem eie în pielea goală? N u
ca potopul de p e tim pul lui N oe, care a ucis tot neam ul om enesc, ucid
cu m ultă ruşine aceste femei, care fac baie în pielea goală, pe toţi cei ce
le privesc; apa potopului aceluia, da, a ucis trupul, d ar a tăiat răutatea
tunetului; apa aceasta, însă, face tocm ai dim potrivă: om oară sufletul,
lătînd trupurile vii.
Cînd e vorba de întîietate, pretindeţi că staţi în fruntea întregii
lumi, pentru că oraşul vostru31 este cel dintîi care şi-a pus pe cap cununa
cu numele de creştin32. D ar nu vi-i ruşine ca la întrecerea în cum inţenie
lă fiţi în urm a celor m ai din u rm ă oraşe?
- Da, ne este ruşine, îm i veţi răspunde. Şi ce ne porunceşti să
facem? Să ne ducem în m unţi şi să ne facem călugări?
- D e aceea suspin, că socoţi că num ai călugărilor li se potriveşte
buna-cuviinţă şi cum inţenia, deşi H ristos a dat legile Seile pentru toţi
oamenii. C înd a spus „cel care se uită la o femeie spre a o pofti” n-z. spus
aceste cuvinte num ai călugărului, ci şi om ului însurat. C ă m untele
acela, M untele Fericirilor, era atunci plin de oam eni însuraţi. Gîndeş-
te-te, deci, la priveliştea aceea, urăşte priveliştea cea drăcească de la
baie, şi nu osîndi greutatea cuvîntului meu! N u te îm piedic să te căsăto­
reşti, nici nu te opresc să te distrezi, dar vreau să faci asta cu cum inţe­
nie, nu cu ruşine, nu cu osîndă, nu cu mii şi mii de păcate. N u legiuiesc
lă te duci în m unţi şi în pustie, ci să locuieşti în mijlocul oraşului, dar
li!). Prov. (i, (i.
HO. Matei />, ‘28.
HI. Antiohia.
H2. Fapte 11, 20.
100 SFlNTUL IOAN GURĂ DE AUR

cinstit, blînd şi cum inte. C u toţii avem aceleaşi legi de îm plinit ca şi

m onahii, în afară de legea căsătoriei; dar m ai bine spus, chiar şi în
această p riv in ţă Pavel ne porunceşte să fim în toate ca m onahii, spu-
nînd: „Chipul lumii acesteia trece”33, aşa că aceia care au femei să fie ca şi
cum n-ar avea34. Nu-ţi poruncesc, deci, să locuieşti în creierii m unţilor,
deşi aş dori-o, p en tru că oraşele noastre fac ce făceau sodom enii; d ar nu
silesc p e nim eni. R ăm îi în casa ta, lingă copiii tăi, lîngă soţia ta, d ar îţi
cer: nu-ţi insulta soţia, nu-ţi bate jo c de copii, nu aduce în casa ta strică­
ciunea d e la teatre şi băi. N-auzi, oare, pe Pavel spunînd că „bărbatul nu
este stdpîn pe trupul său, ci fem eia”35, d înd aceeaşi lege la am îndoi? îţi
m ustri cu asprim e soţia dacă se duce des la biserică, d ar tu îţi petreci
toată ziua la teatru şi n u te socoteşti vrednic de m ustrare! Ţii foarte m ult
ca fem eia să-ţi fie cinstită, b a faci şi lucruri de prisos şi depăşeşti
m ăsura, neîngăduindu-i să iasă din casă nici p e n tru treburile n eap ărat
trebuincioase; d a r cînd e v o rb a de tine, socoteşti că ţi-i îngăduit totul!
D ar n u ţi-o îngăduie Pavel, care a d at şi fem eii aceeaşi putere, că spune:
,Jiărbatul să dea femeii cinstea cuvenită”36. C e cinste-i dai cînd o insulţi în
ce are ea m ai scum p şi dai desfrînatelor trupul tău, care-i al ei? Ştii doar
că trupul tău este al ei! C e cinste-i dai cînd aduci în casă gîlceavă şi răz­
boi? C e cinste-i dai cînd faci în oraş fapte pe care povestindu-le acasă
fac să roşească soţia care te ascultă, fiica ta care-i de faţă; dar înainte de
ele te faci tu însuţi de ruşine. T rebuie n eapărat sau să taci sau să te faci
în aşa hal de rîs povestind nişte necuviinţe, p en tru care de le-ar povesti
slugile tale, ai avea tot dreptul să le biciuieşti. Spune-m i: M ai poţi avea
vreun cuvînt de apărare cînd te uiţi cu atîta patim ă la nişte spectacole
de care nu-i frum os nici să vorbeşti de ele, cînd preferi aceste specta­
cole, p e care nu-i cu cale nici să le povesteşti?
D eocam dată, dar, ca să nu vă obosesc, îm i opresc aici cuvîntul. D ar
d acă veţi stărui în aceleaşi fapte, îm i voi ascuţi m ai m ult cuţitul şi-l voi
înfige m ai adînc. N u voi înceta p în ă nu voi distruge acest teatru al dia­
volului, p în ă nu voi face curată adunarea Bisericii. A şa n e vom scăpa şi
d e ruşinea de acum şi vom dobîndi şi viaţa cea viitoare, cu harul şi cu
iubirea d e oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi
pu terea în vecii vecilor, A m in.

33. / Cor. 7, HI.

34. I Cor. 7, 29.
:t.r>. / Cor. 7, 4.
:u>. / Cor. 7, 3.
 O M IL IA V III

„Şi intrînd în casă au văzut Pruncul cu Maria Mama Lui;

şi căzînd s-au închinat Lui; şi deschizînd vistieriile lor,
I-au dat daruri: aur, tămîie şi smirnă”1.
I
- Pentru ce evanghelistul L uca a spus că Pruncul era culcat în
iesle?2 Pentru că M am a Lui în d a tă ce L-a născut L-a culcat acolo, că
erau m ulţi oam eni veniţi în B etleem să se înscrie şi n-au p u tu t găsi casă.
A ceasta o arată L uca cînd zice: p e n tr u că nu era loc, L-au culcat”3. D u p ă
aceea M am a L-a ridicat de acolo şi-L ţinea p e genunchi.
C înd M aria a ajuns în B etleem , au şi apucat-o durerile naşterii, ca
să afli şi de aici toată rînduiala; că toate acestea n u s-au petrecut obiş­
nuit şi la întîm plare, ci s-au îm plinit potrivit proniei dum nezeieşti şi
profeţiilor.
- D ar ce i-a făcut pe m agi să I se închine? Fecioara n u era cu vază,
nici casa nu era strălucită şi nici altceva din cele văzute n u erau în stare
sft trezească uim irea şi să atragă privirile. A poi m agii n u num ai că I s-au
închinat, ci, deschizînd vistieriile lor, I-au adus daruri; şi daruri n u ca
unui om, ci ca unui D um nezeu. C ă tăm îia şi sm irna sînt sim boluri ale
lui D um nezeu. C e i-a făcut, dar, pe m agi să se închine Lui?
-·■A ceea ce i-a făcut să plece din ţara lor şi să facă un drum atât de
lung, anum e: steaua şi lum ina pusă de D um nezeu în sufletul lor; ele
i-au călăuzit treptat spre o cunoaştere m ai desăvîrşită a lucrurilor. D e
n-ar fi fost asta, nici n u I-ar fi arătat Pruncului o cinste atît de m are, cînd
toate cele din jurul Lui erau sărăcăcioase. N im ic din cele văzute de ei
nu era strălucitor şi m are, ci o iesle, o colibă şi o M am ă săracă, ca să
vezi descoperită filozofia m agilor, ca să cunoşti că n-au venit la El ca la
simplu om, ci ca la D um nezeu şi binefăcător. D e aceea n u i-a sm intit
nim ic din cele văzute, ci I s-au închinat şi I-au adus daruri, lipsite de
toată greutatea legii iudaice; că nu I-au jertfit oi şi viţei, ci daruri care
erau aproape de filozofia Bisericii noastre, adică: credinţă, ascultare şi
dragoste.
I. Mnlri 7, I I .
') I. iiui 7
.'l / nul 7, 7
102 SFINXUL IOAN GURA DE AUR

,X.uind înştiinţare prin vis să nu se mai întoarcă la Irod, s-au dus în ţara
lor pe altă cale”4.
V ezi şi de aici credinţa m agilor! N u s-au revoltat, ci sînt supuşi şi de
b u n ă credinţă; nu s-au tulburat şi nici n-au spus în ei înşişi: „D acă Prun­
cul A cesta este m are şi are vreo putere, pen tru ce să fugim şi să plecăm
pe ascuns? P entru ce ne trim ite îngerul din oraş ca p e nişte fugari şi sur­
ghiuniţi, cînd noi am venit aici în văzul tuturora cu îndrăznire şi am
înfruntat atîta p o p o r şi furia îm păratului?” M agii n-au spus şi nici n-au
gîndit asta! D a, atunci m ai cu seam ă crezi, cînd n u cauţi să afli pricina
celor ce ţi se poruncesc, ci sim plu îm plineşti poruncile.
,Jar după ce au plecat ei, iată îngerul Domnului se arată lui Iosif în vis,
zicind: «Sculîndu-te, ia Pruncul şi pe Mama L u i şi fa g i în Egipt»”5.
Se cuvine acum să fii nedum erit şi cu privire la m agi şi cu privire la
Prunc. D acă m agii nu s-au tulburat, ci au p rim it totul cu credinţă,
m erită să n e întrebăm : pen tru ce m agii, fiind acolo, n-au salvat d in mîi-
nile lui Iro d şi p e P runc odată cu salvarea lor, ci ei fug în Persia, iar
Pruncul în E gipt îm preună cu M am a Lui? D a r ce? T reb u ia să cadă
Pruncul în m îinile lui Irod, şi căzînd să n u fie ucis? D ar atunci n u s-ar
m ai fi crezut că a lu at trup, n-ar m ai fi fost crezută m ăreţia tainei în tru ­
pării! D acă întîm plîndu-se, după rînduială om enească, acestea şi altele
m ulte, au cutezat totuşi unii să spună că este un basm în tru p area D om ­
nului, la ce rătăcire de la credinţă nu s-ar fi ajuns dacă toate le-ar fi
săvîrşit D om nul în chip dum nezeiesc şi potrivit puterii Lui? D a r aşa, pe
m agi îi trim ite degrab în Persia, îi face în acelaşi tim p şi dascăli în ţara
perşilor şi-i scapă şi de furia tiranului, ca Iro d să afle că încearcă lucruri
cu nep u tinţă de îndeplinit, ca să-şi potolească m în ia şi să se depărteze
de la această deşartă osteneală.
V red n ică de puterea lui D um nezeu este nu num ai b iruirea duşm a­
nilor pe faţă, ci şi biruirea lo r p rin înşelăciune. A şa a înşelat D um nezeu
şi p e egipteni, p e cînd erau iudeii în Egipt; D um nezeu pu tea să treacă
e faţă b o găţia egiptenilor în m îinile iudeilor, d a r a p oruncit ca luarea
C ogăţiilor lor să se facă pe ascuns şi cu înşelăciune. Ia r p rin aceasta
D um nezeu i-a înfricoşat pe duşm ani tot atît de m u lt ca şi cu celelalte
m inuni săvîrşite în Egipt.
II
A scaloniţii şi cei de alt neam , cînd au luat chivotul legii şi au fost
pedepsiţi de D um nezeu, au fost sfătuiţi de vrăjitori să n u m ai lupte şi să
nu m ai stea îm potriva lui D um nezeu, spunîndu-le, în afară de alte
4. Matei 2, 12.
/>. Matei 2, 13.
OMILII I.A MATEI 103

m inuni făcute de D um nezeu, şi aceasta: p e n tr u ce vă învirtoşaţi inimile

voastre, cum şi-au învirtoşat egiptenii şi Faraon inimile lor? Oare nu după ce
Domnul i-a înşelat, atunci au eliberat poporul L u i şi au plecat?”6 Vrăjitorii
au grăit aşa pen tru că au socotit că şi înşelăciunea aceasta n u este cu
nim ic m ai prejos de celelalte m inuni făcute de D um nezeu pe faţă în
Egipt spre dovedirea puterii şi m ăreţiei Sale. Acelaşi lucru l-a făcut
D um nezeu şi acum , îndestulător să înspăim înte p e Irod. Gîndeşte-te cît
trebuie să fi suferit, cît trebuie să se fi m îniat Iro d cînd s-a văzut înşelat
de magi şi atît de batjocorit. Şi ce-i dacă Irod n-a ajuns m ai bun? Nu-i
D um nezeu de vină, C are a dat po ru n că m agilor şi Pruncului să plece, ci
covârşitoarea lui furie; Irod e de vină, p entru că n -a ascultat de cei ce
puteau să-l sfătuiască şi să-l îndepărteze de la răutatea lui, el care a m ers
şi m ai departe, ca să-i fie şi m ai cum plită pedeapsa p en tru o n ebunie ca
aceasta.
- D ar p en tru ce a fost trim is Pruncul în Egipt? ar putea în treb a
cineva.
- Pricina o spune chiar evanghelistul:
„Ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul: «Din
Egipt am chemat pe F iul Meu»”7.
S-au vestit m ai dinainte întregii lum i începuturile u n o r bune
nădejdi. Babilonul şi Egiptul, m ai m ult decît orice altă ţară, erau pîijo-
lite de flacăra necredinţei; şi D um nezeu, pen tru a arăta chiar de la înce­
p u t că va în d re p ta şi va face m ai bune aceste dou ă ţări, iar p rin ele ves­
tind întregii lum i să aştepte aceleaşi bunătăţi, a trim is pe m agi în Babi-
lon, iar El S-a dus în Egipt cu M am a Lui.
Pe lîngă cele spuse, m ai învăţăm de aici şi u n alt lucru, n u de m ică
im portanţă pen tru a ne întări filozofia noastră.
- Care?
- A cela anum e că H ristos chiar de la începu t a fost întîm pinat de
vrăjmăşie şi ispite. Iată că s-a întîm plat aceasta chiar de pe cînd era în
faşă! A bia Se născuse şi tiranul se înfurie; vine apoi fuga şi străm utarea
în Egipt; iar M am a, fără să fi făcut vreun rău, fuge în ţară barbară.
Toate, ca şi tu auzindu-le, să n u te tulburi, cînd, învrednicit cu o slujire
duhovnicească, vezi că suferi necazuri cum plite şi înduri m ulte prim ej­
dii, atunci să nu zici: „Ce înseam nă asta? A r fi treb u it să fiu încununat şi
lăudat, să fiu slăvit şi strălucit, pen tru că am îm plinit porunca Stăpînu-
lui!” N u, ci ai curaj, ştiind bine că urm area firească a îndeletnicirilor
duhovniceşti este a întîlni la tot pasul num ai încercări. Iată, încercări au
venit nu num ai peste M am ă şi peste Prunc, ci şi peste barbarii aceia. Ei
fi. I Regi fi, fi.
7. Matei 2, l.r>.
104 NI-lNTUI, IOAN GURĂ DE AUR

au plecat pe ascuns ca nişte fugari, iar M am a, care n u trecuse niciodată

>ragul casei, prim eşte p oruncă să în d u re greutăţile unei călătorii atît de
f ungi, p en tru această naştere m inunată şi p e n tru duhovniceştile ei
dureri de naştere.
D ar iată în că un lucru m inunat! Palestina prigoneşte p e Prunc, iar
Egiptul îl prim eşte şi scapă pe C el prigonit. A m în d o u ă ţările au fost
tipuri n u num ai p en tru fiii patriarhului Iacov, ci şi p en tru însuşi Stăpî-
nul. C ă m ulte d in cele ce aveau să se întîm ple m ai tîrziu cu D om nul au
fost vestite m ai dinainte de Scriptură, cum a fost cu asina şi cu mînzul ei.
îngerul, dar, s-a arătat, dar n-a vorbit cu M aria, ci cu Iosif.
- Şi ce-i spune?
- „Sculîndu-te, ia Pruncul şi pe Mama L u i”. A cum n u m ai spune: „Pe
femeia ta ”8*, ci „pe Mama L u i”. D u p ă ce naşterea s-a săvîrşit, d u p ă ce
bănuiala a dispărut, iar bărbatul s-a încredinţat, îngerul îi vorbeşte
deschis; nu-L m ai num eşte pe P runc copilul lui, nici p e Fecioară fem eia
lui, ci: ,Ja Pruncul şi pe Mama L u i şi fu g i în E gipt”. Ii spune şi pricina
fugii: „Că Irod vrea să caute sufletul Pruncului” .

III
Iosif auzind nu s-a revoltat, nici n-a spus îngerului: „N u m ai înţeleg
nimic! N u spuneai m ai înainte că va m întui pe poporul Său, iar acum că
nu Se poate m întui nici pe El, ci trebuie să fugim, să plecăm în străină­
tăţi, să ne m utăm departe de ţara noastră? U n a ai făgăduit şi alta se
întîm plă!” D ar Iosif n-a grăit aşa. E ra b ărb at credincios; n u l-a în treb at
nici de tim pul întoarcerii. îngerul îi spusese atît d o ar că are să se
întoarcă: „Stai acolo pînă ce-ţi voi spune!” 10. N ici asta nu-1 supără, ci
ascultă, se supune, răb d în d cu bucurie toate încercările. Şi iubitorul de
oam eni D um nezeu a presărat şi bucurii printre aceste necazuri. A şa
face şi cu toţi sfinţii. N u le dă num ai prim ejdii, nici num ai linişte n ecu r­
m ată, ci urzeşte viaţa drepţilor şi cu unele şi cu altele. A şa a făcut şi cu
Iosif. Şi iată cum! Iosif a văzut pe Fecioară însărcinată; asta l-a tulburat,
l-a neliniştit cum plit; o bănuie pe Fecioară de desfriu; d a r în d ată apare
îngerul, îi risipeşte bănuiala, îi curm ă team a; ia r cînd vede p e Prunc
născut se bucură nespus de m ult; acestei bucurii îi urm ează din n o u n u
m ică prim ejdie: tulburarea Ierusalim ului, furia îm păratului, care căuta
pe C el născut; d a r acestui necaz îi urm ează iarăşi o altă bucurie: steaua
şi închinarea m agilor. D upă această bucurie, însă, frică şi prim ejdie:
„Irod caută sufletul Pruncului”. Pruncul trebuie să fugă şi să se ducă în
8. Matei 1, 20.
!>. Matei 2, 13.
10. Matei 2, 13.
OMIUI LA MA't'K) 105

altă. ţară ca orice om ; deocam dată nu trebuie să facă m inuni; d acă ar fi

făcut m inuni d in pruncie, n-ar m ai fi fost socotit om . Pentru acelaşi
m otiv nici tem plul trupului Său n-a fost plăsm uit necondiţionat de n i­
mic, ci au loc zămislirea, p u rtarea în pîntece nouă luni, durerile naşterii,
naşterea, hrănirea cu lapte, tăcere în tot timpul copilăriei, aşteptarea vîrstei
cuvenite bărbaţilor, pentru ca prin toate să fie prim ită taina întrupării.
- A tunci, ar în treb a cineva, p entru ce s-au făcut la naşterea Sa
m inunile care s-au făcut?
- S-au făcut pentru M am a Lui, pentru Iosif, pen tru Sim eon, care
avea să plece de pe lum ea asta, pen tru păstori, pen tru magi, pen tru
iudei. C ă dacă iudeii ar fi privit cu m ultă luare-am inte la cele petrecute,
ar fi cules m are folos din ele p en tru cele viitoare.
Să n u te tulburi dacă profeţii n u vorbesc de magi! C ă profeţii nici
n-au prezis totul, nici n-au trecut pe toate sub tăcere. D u p ă cum te
m inunezi m ult şi te tulburi cînd vezi că se în tîm p lă fapte de care n-ai
auzit nim ic, to t aşa, dacă ai fi ştiut totul, te-ai fi pus p e dorm it şi n-ai m ai
fi d at nici o atenţie evangheliştilor.
Ia r dacă iudeii p u n la îndoială profeţia lui O sea, spunînd că aceste
cuvinte: „Din Egipt am chemat pe Fiul M eu”11 au fost spuse despre ei, le
voi răspunde că profeţiile au această lege: m ulte profeţii sînt spuse ade­
seori de unii, dar sînt îm plinite de alţii. D e p ild ă cuvintele: J i voi
împărţi pe ei în Iacov şi-i voi risipi în Israel”12s-au spus de Sim eon şi Levi,
dar s-au împlinit pe timpul urm aşilor lor. La fel cu spusele lui N oe despre
C anaan13, s-au împlinit cu gabaoniţii, strănepoţii lui Canaan. Acelaşi lu­
cru îl poţi vedea şi cu Iacov; binecuvîntarea lui Isaac dată lui Iacov, care glă-
suieşte aşa: „Fii domn fratelui tău şi se vor închina ţie fiii tatălui tău”14, nu
s-a împlinit cu Iacov, ci cu urmaşii lui. C um ar fi putut să se împlinească cu
Iacov, cînd Iacov se temea, trem ura în faţa fratelui său şi i s-a închinat lui de
nenum ărate ori? T ot aşa şi cu privire la proorocia lui Osea. Cine poate fi nu­
m it cu adevărat Fiul lui Dumnezeu? Cel care s-a închinat viţelului de aur,
cel care a slujit lui Beelfegor, cel care a jertfit pe fiii lui demonilor sau C el ce
este prin fire Fiu şi cinsteşte pe Cel C e L-a născut? D eci dacă Fiul Său n-ar fi
fost chem at din Egipt, profeţia n-ar fi prim it sfîrşitul potrivit.
IV
Iată că şi evanghelistul a lăsat să se înţeleagă acelaşi lucru cînd a
spus: „Ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul”15, ară-
tîn d că n u s-ar fi îm plinit profeţia dacă H ristos n-ar fi venit.
11. 0«« 11, 2.
12. Fac. 49, 7.
13. Fac. 9, 25-26.
14. Fac. 27, 29.
15. Matei 2, 15.
106 Kt'tNTUI. IOAN GURA DE AUR

C h em area din E gipt a Fiului lui D um nezeu a făcut-o şi pe Fecioară

m are şi strălucită. D acă tot poporul iudeu socotea o lau d ă ieşirea lui din
Egipt, apoi şi Fecioara putea să socotească lau d ă chem area Sa din
Egipt. în tr-adevăr iudeii se făleau şi se m îndreau cu plecarea lor din
Egipt, lucru pe care şi profetul îl lasă să se înţeleagă, cînd zice: „N-am
scos, oare, pe cei de alt neam din Capadochia şi pe asirieni din groapă?”16. Este
şi p en tru Fecioară o prerogativă chem area din Egipt! D ar m ai bine
spus, ducerea în E gipt şi întoarcerea din Egipt a poporului iudeu şi a
patriarhului Iacov a fost o preînchipuire a ducerii şi întoarcerii Fecioa­
rei din Egipt. Iudeii s-au dus în Egipt, ca să scape de m oarte; îi am e­
n in ţa foam etea; Pruncul S-a dus, tot ca să scape de m oarte; îl am eninţa
u ra lui Irod. D ucîndu-se iudeii în Egipt, au scăpat de foam ete; ducîn-
du-Se Pruncul, a sfinţit, prin ducerea Lui, toată ţara. Iată cum p rin fapte
d e m ică însem nătate se descoperă D um nezeirea.
C în d îngerul le-a spus: „Fugi în Egipt”, nu le-a făgăduit că-i v a în to ­
vărăşi, nici la ducere, nici la întoarcere. A lăsat să se înţeleagă că au u n
m are tovarăş de drum . Pruncul născut.
Pruncul, la arătarea Sa, a schim bat deodată toate lucrurile: vrăjm a­
şii slujesc tainei întrupării; magii şi barbarii îşi părăsesc falsa lo r cre­
d in ţă străm oşească şi vin să I se închine; îm păratul A ugust slujeşte naş­
terii din Betleem , prin porunca înscrierii; Egiptul scapă de m oarte pe
Pruncul fugar şi vrăjm ăşit şi are prilejul să şi-L facă prieten, p en tru ca
atunci cînd va auzi pe apostoli predicîndu-L p e H ristos, să se laude că a
fost cea dintîi ţa ră care L-a p rim it pe cînd era Prunc. Prerogativa
aceasta o avea num ai Palestina; d ar Egiptul a ajuns m ai înflăcărat decît
Palestina.
D u-te17 acum în pustiul Egiptului şi vei v ed ea că pustiul acesta a
ajuns m ai frum os decît o grădină; vei vedea nen u m ărate cete de îngeri
în trup om enesc, popoare de m ucenici, roiuri de fecioare; vei v ed ea că
tirania diavolului a fost surpată şi că străluceşte îm p ărăţia lui H ristos;
vei v ed ea că Egiptul, m am a poeţilor, înţelepţilor şi m agilor, descoperi-
toarea a tot felul de vrăjitorii, ţara care le-a răspîndit şi altor ţări, se m în-
dreşte acum cu pescarii, dispreţuieşte pe poeţi, p e înţelepţi şi m agi şi
pune în frunte pretutindeni crucea, pe vam eş şi p e Pavel, făcătorul de
corturi. N u sînt num ai oraşele pline de aceste bunătăţi, ci şi pustiile; b a
m ai m ult ele decît oraşele. P op vedea în to t locul în ţara aceea arm ata
lui H ristos, turm a cea îm părătească, traiul şi vieţuirea puterilor celor de
sus. Şi nu num ai la bărbaţi, ci şi la femei. Fem eile filozofează n u m ai
puţin decît bărbaţii; nu iau în m înă scutul, nu se u rcă p e cal, aşa precum
16. Amos !), 7.
17. l)e aici începe partea morală: Despre viaţa monahilor.
OMIUI liA MATKI 107

porunceau înţelepţii legiuitori şi filozofi greci, ci duc o luptă cu m ult

m ai grea. L upta este com ună şi lor şi bărbaţilor; lu p tă îm potriva diavo­
lului şi îm potriva puterilor lui, iar gingăşia firii femeieşti nu-i o piedică
în aceste lupte. C ă soarta acestor lupte nu-i hotărîtă de trup, ci de voinţă. De
aceea, de multe ori, femeile au luptat mai bine decît bărbaţii şi au avut victo­
rii mai strălucite. Nu-i atît de frumos cerul cu puzderia lui de stele, cît e de
frumos pustiul Egiptului, care ne arată la tot pasul chiliile monahilor.
V
C ine cunoaşte vechiul Egipt, Egiptul cel înnebunit, cel ce lupta
îm potriva lui D um nezeu, Egiptul care se închina pisicilor şi se tem ea şi
trem ura în faţa unei cepe, acela îşi dă seam a bine a e puterea lui H ristos;
dar m ai bine spus, nici n-avem nevoie de aceste vechi istorii, că se văd
şi acum răm ăşiţele rătăcirii de odinioară, dovada nebuniei lo r de m ai
înainte. Şi totuşi locuitorii Egiptului, care ajunseseră în vechim e la o atît
de m are nebunie, astăzi toţi filozofează despre cer şi despre lucrurile
cele m ai presus de cer, rid de obiceiurile strămoşeşti, îi caină p e stră­
buni şi n u p u n nici un p reţ pe filozofi. însăşi viaţa i-a învăţat că înţelep­
ciunea vechilor filozofi nu era altceva decît o născocire de bab e beţive
şi că adevărata filozofie, vrednică de ceruri, este filozofia propovăduită
de pescari. D e aceea locuitorii Egiptului, p e lîngă curăţia dogm elor
arată m are rîvnă şi pentru viaţa creştină. S-au despărţit de toate averile,
s-au răstignit cu totul pen tru lum e şi m erg în c ă şi m ai departe că îşi ago­
nisesc, cu lucrul mâinilor lor, h ra n a cea de trebuinţă. N u pretind, pentru
că postesc şi priveghează, să stea degeaba toată ziua, ci nopţile şi le
petrec în sfinte cîntări şi privegheri, iar zilele şi le cheltuiesc îm pletind
rugăciunea cu lucrarea m îinilor, urm înd rîvna apostolului Pavel. C ă îşi
spun ei: „D acă Pavel, spre care sînt aţintiţi ochii întregii lum i, lucra în
atelier şi avea o m eserie ca să hrănească p e cei lipsiţi, şi dacă nici n o p ­
ţile n u a a o d ih n ă m îinilor sale, cu m ult m ai m ult este d rep t ca noi, care
am îm brăţişat pustia, care n-avem nim ic com un cu zgom otul oraşului,
să în treb u inţăm răgazul liniştii în lucrarea cea duhovnicească!”
Să n e ruşinăm , dar, cu toţii, şi bogaţii şi săracii, cînd cei ce n-au
nim ic în afară de trup şi de m îini se silesc şi se sîrguiesc ca p rin m unca
m îinilor lor să aibă un cîştig p en tru a veni în ajutorul celor nevoiaşi, iar
noi, care avem îngrăm ădite în casa noastră averi cu nem iluita, n u dăm
la săraci nici ce ne prisoseşte. Spune-m i, te rog, ce cuvînt de apărare
m ai putem avea, ce iertare? Şi totuşi gîndeşte-te că m ai înainte aceşti
oam eni erau şi iubitori de averi şi lacom i la m încare, în afară de alte
păcate; că în E gipt erau căldările de cam e, de care-şi am inteau iudeii,
în E gipt era cum plită tirania pîntecelui; dar, p en tru că au voit, s-au
schim bat, au prim it focul lui H ristos şi s-au m utat dintr-o dată de pe
108 SFlNTllI. IOAN ('.URA DE AUR

pâm înt la cer, fiind m ai înfierbîntaţi decît alţii în dragostea de H ristos,

mai porniţi decît alţii îm potriva m îniei şi a plăcerilor trupeşti; iar prin
bunătatea lor şi p rin lipsa totală de sim ţire faţă de patim i, datorită filo­
zofiei lor im ită puterile cele netrupeşti. C ine a fost în E gipt ştie ce spun.
Iar dacă cineva dintre voi n-a călcat niciodată în chiliile m onahilor
egipteni, să se gîndească la om ul care p în ă astăzi este pe buzele tutu­
rora, pe care l-a odrăslit Egiptul d u p ă ce au prop o v ăd u it apostolii, la
fericitul şi m arele A ntonie, şi să se gîndească la aceea că el a trăit tot în
ţara în care a trăit şi Faraon; totuşi asta n u l-a vătăm at, ci a fost în v red n i­
cit de vedenie dum nezeiască şi a dus o viaţă aşa cum o cer legile lui
H ristos. Şi poţi afla totul cu de-am ănuntul dacă citeşti cartea care
cuprinde istoria vieţii M arelui A n tonie18, în care vei găsi şi m ulte profe­
ţii ale lui: a prezis de cei care vor îm părtăşi rătăcirile lui A rie şi a vorbit
de vătăm area pe care o vor aduce arienii asupra Bisericii, D um nezeu
arătîndu-i-le pe acestea şi punîndu-i înaintea ochilor pe toate cele vii­
toare. Faptul că nici o şcoală filozofică n-a avut u n om ca M arele A nto­
nie este printre altele o dovadă a adevărului filozofiei noastre. D ar ca să
nu vă m ărginiţi num ai la cele auzite de la m ine, plecaţi-vă şi voi ochii
pe literele cărţii şi veţi afla totul cu de-am ănuntul, ia r m ulta sa filozofie
vă va instrui. V ă m ai rog încă un lucru: să nu trecem num ai cu ochii
peste cele scrise, ci să le şi facem. Să nu spunem că n u n e putem
schim ba viaţa, p u n în d scuza ţara în care ne-am născut, creşterea ce-am
prim it-o sau păcatele strămoşilor. C ă dacă vrem să fim cu luare-am inte
asupra noastră înşine, nim ic din acestea n u ne va fi piedică. A vraam a
avut tată necredincios, dar nu i-a m oştenit necredinţa; îm păratul
Iezechia a avut de tată pe A haz, şi totuşi a ajuns prietenul lui D u m n e­
zeu; Iosif în m ijlocul Egiptului de pe vrem ea aceea şi-a îm pletit în ju ru l
frunţii cununile castităţii; cei trei tineri, în m ijlocul Babilonului şi în
casa în care se întindeau m ese sibaritice19, au arătat în altă filozofie;
M oise în Egipt şi Pavel în întreaga lum e; dar pentru nici unul din ei scu­
zele de care vorbeam n-au fost o piedică în calea virtuţii.
G îndindu-ne şi noi la toate acestea, să scoatem din m intea şi sufle­
tul nostru aceste gînduri şi aceste scuze şi să ne. străduim p en tru virtute
g în ă asudăm . A şa vom atrage asupră-ne şi m ai m ult bunăvoinţa lui
lum nezeu, îl vom îndupleca să ne ajute în ostenelile noastre şi vom
dobîndi şi bunătăţile cele veşnice, pe care facă D um nezeu ca noi toţi să
le d o b în d im cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus
H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.
18. Scrisă de sfîntul Atanasie cel Mare (f 373).
19. M ese sibaritice, m ese cu fel de fel de mîncăruri alese, care puteau satisface pe dep
poftele gurmanzilor. Sibaritic, de la num ele oraşului Sibaris. Locuitorii acestui oraş decernau
premii celor care născoceau noi voluptăţi; pentru a avea linişte au izgonit cocoşii din oraş şi au
îndepărtat atelierele care făceau zgomot.
 O M IL IA IX

„Atunci Irod,văzînd că a fost amăgit de magi,

s-a mîniat foarte şi trimiţînd a ucis pe toţi pruncii
din Betleem şi din toate hotarele lui,de doi ani şi mai mici,
după vremea ce aflase de la magi”1.
I
Irod n-ar fi trebuit să se m înie, ci să se team ă, să se pocăiască şi să
vadă că încearcă lucruri cu neputinţă. D ar nu s-a pocăit. C înd u n om
este nejudecat şi nu vrea să se căiască, nu ia nici unul din leacurile date
de D um nezeu. Iată-1 şi pe Irod! L a luptele de m ai înainte adaugă altă
luptă; adaugă ucideri lingă ucideri şi se aruncă în toate chipurile în p ră ­
pastie. în n e b u n it de m înie şi de invidie ca de un dem on, nu m ai ţine
seam ă de nim ic, ci se porneşte cu furie îm potriva neam ului om enesc:
d ă drum ul m îniei îm potriva m agilor, care şi-au b ătu t jo c de el, îm p o ­
triva copiilor, care n u i-au făcut nici u n rău; îndrăzneşte să dezlănţuie în
Palestina o tragedie înrudită cu tragedia petrecută altădată în Egipt. C ă
spune Evanghelia: „Trimiţînd a ucis pe toţi pruncii din Betleem şi din toate
hotarele lui, de doi ani şi mai mici, după vremea ce aflase de la magi”.
Ascultaţi cu toată atenţia cele ce vă voi spune! D espre pruncii aceş­
tia m ulţi flecăresc m ulte, spunînd că s-a făcut o nedreptate cu uciderea
pruncilor. U nii îşi exprim ă nedum erirea m ai cu m ăsură, alţii m ai aspru
şi m ai nebuneşte. D ar ca să scap pe unii de nebunie, iar p e alţii de
nedum erire, îngăduiţi-m i să stărui puţin asupra acestui lucru. D acă
aceştia aduc acuzaţia că a fost scăpat Pruncul cu preţul uciderii altor
prunci, atunci vor acuza şi pe P etru de uciderea ostaşilor care îl păzeau.
D u p ă cum aici, fugind Pruncul, au fost ucişi alţi prunci în locul celui
căutat, tot aşa atunci liberînd îngerul pe Petru din tem niţă şi din lanţuri,
u n alt tiran, cu acelaşi num e şi cu aceleaşi purtări ca şi tiranul acesta, a
ucis în locul lui Petru pe paznicii lui2.
- C e vrei să spui? aş putea fi întrebat. C u cele ce spui nu dezlegi
nedum erirea, ci adaugi una nouă.
- Ştiu şi eu! D e aceea şi am intesc toate faptele asem ănătoare, ca să
dau o singură dezlegare tuturor. Care-i dezlegarea? Ce răspuns potrivit
1. Matei 2, Hi.
2. Fapte 12, 1!).
110 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

si bun po t să. dau? Acesta: că nu H ristos a fost autorul uciderii p ru n ci­

lor, ci cruzim ea lui Irod îm păratul, d u p ă cum nici Petru n-a fost autorul
uciderii paznicilor, ci nebunia lui Iro d A gripa. D acă Iro d A gripa ar fi
văzut zidul găurit sau uşile sfărîm ate, ar fi putut acuza de neglijenţă p e
ostaşii care-1 păzeau pe Petru; dar aşa toate răm ăseseră în starea lo r de
mai înainte, iar lanţurile la m îinile paznicilor, că fuseseră legaţi îm p reu ­
n ă cu Petru. D eci Irod, dacă ax fi ju d ecat drep t cele petrecute, s-ar fi
putut gîndi că liberarea lui Petru nu se datora p uterii om eneşti, nici
vicleniei, ci unei m inunate puteri dum nezeieşti; ar fi treb u it să se în ­
chine lui D um nezeu, C are a făcut acestea, şi nu să om oare paznicii.
D um nezeu a făcut aşa tot ce a făcut, ca nu num ai să n u dea m orţii p e
paznici, ci p rin ei să călăuzească şi pe îm părat spre adevăr. D acă Iro d a
fost u n nepriceput, ce vină are înţeleptul D octor al sufletelor, C are a
făcut totul spre a-1 vindeca, dacă bolnavul s-a îm potrivit? Acelaşi lucru
trebuie spus şi de uciderea pruncilor. „Pentru ce te-ai m îniat, Iroade, că
ai fost am ăgit de magi? N u ştiai că dum nezeiască era naşterea? N -ai
chem at tu pe arhierei? N-ai adunat tu pe cărturari? N -ai adus o d ată cu
aceia la scaunul tău de judecată şi pe profetul, care a prezis de m ult
această naştere? N -ai văzut că sînt de acord cele no i cu cele vechi? N-ai
auzit că şi steaua a slujit naşterii Pruncului? N u te-a ruşinat rîvna m agi­
lor? N u te-a m inunat îndrăznirea lor? N u te-a înfiorat adevărul rostit de
prooroc? N-ai înţeles din cele spuse m ai înainte de profet pe cele întîm -
plate m ai pe urm ă? Pentru ce n-ai socotit în tine însuţi d in toate acestea,
că cele petrecute nu se datoresc am ăgirii m agilor, ci puterii d u m n e­
zeieşti, care a rînduit aşa lucrurile? D ar chiar dacă ai fi fost am ăgit de
m agi, ce-ai avut cu pruncii, care nu ţi-au făcut nici u n rău?”
II
M i s-ar putea, însă, spune:
- Da! L-ai lăsat p e Irod fără cuvînt de apărare şi ai dovedit că e u n
ucigaş! D ar n-ai răspuns, însă, la în treb area că n-a fost o nedreptate uci­
d erea pruncilor. D a, Irod a făcut un lucru nedrept! D ar p en tru ce D um ­
nezeu i-a îngăduit?
- C e voi răspunde la aceasta? C eea ce n u încetez să spun m ereu şi
în biserică şi în oraş, pretutindenea; ceea ce vreau să v ă intre adînc în
m inte. Este un principiu care dezleagă toate nelăm uririle de felul
acesta.
- Care-i principiul şi care-i răspunsul?
- Sînt m ulţi oam eni care fac nedreptăţi, d ar nu-i nici unul care să
sufere vreo nedreptate. D ar ca să nu vă tulbure p re a m ultă vrem e
enigm a aceasta, vă voi spune iute şi dezlegarea ei. O rice nedreptate, pe
OMII.II IA MATKI 111

care o suferim de la cineva, este socotită de D um nezeu fie p en tru izbă­

vire de păcate, fie pentru răsplătire. C a să fiu m ai înţeles, v ă voi d a o
pildă. Să p resupunem că o slugă datorează o sum ă m are de bani stăpî-
nului său; apoi sluga aceea este atacată de nişte qam eni nedrepţi, care-i
răpesc o parte din avere. A cum , dacă stăpînul, care p u tea îm piedica pe
răpitor şi lacom , nu-i com pletează ce i s-a răpit, ci-1 socoteşte dator cu
toată sum a îm prum utată, înseam nă că stăpînul a n edreptăţit p e sluga
aceea? N icidecum ! D ar dacă îi d ă încă m ai mult? O are sluga n-a cîştigat
meu mult! Negreşit! T o t aşa trebuie să privim şi nedreptăţile p e care le
suferim. C ă p entru necazurile pe care le suferim p e ned rep t sau căpă­
tăm iertare de păcatele noastre,sau prim im cununi m ai strălucitoare, de
n u avem p re a m ulte păcate. Ascultă-1 pe Pavel, care grăieşte aşa de des-
frînatul d in C orint: „Să daţi pe unul ca acesta satanei spre pieirea trupului,
ca duhul să se mîntuie”3.
- C e dovedeşti cu asta? aş putea fi întrebat. A fost vorba de cei
nedreptăţiţi de alţii, n u de cei îndreptaţi de învăţătorii lor!
- Nu-i nici o deosebire! în treb area era: d acă e o nenorocire să
suferi răul sau nedreptatea. D a r ca să aduc cuvîntul m ai aproape de
ceea ce vreau să spun, am intiţi-vă de D avid. D avid a văzut pe Sem ei că
îl atacă, că se bucură de nenorocirea lui şi că îl um ple de ocări; cînd
generalii săi au vrut să-l om oare pe Semei, D avid i-a îm piedicat zicînd:
,X.ăsaţi-l să blesteme, ca să vadă Domnul smerenia mea; şi-mi va răsplăti mie
cu bine pentru blestemul acesta în ziua aceasta”4; iar în Psalmi, cîntînd, spu­
nea: „Vezipe vrăjmaşii mei, că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urît,
şi-mi iartă toate păcatele mele”5. Iar săracul Lazăr a avut parte de odihnă,
tocm ai p entru că a suferit nenum ărate necazuri în viaţa aceasta. A şadar
n u sînt nedreptăţiţi cei care suferă nedreptăţi d acă în d u ră cu curaj tot
ceea ce suferă, ci cîştigă chiar m ai m ult fie că sînt încercaţi de D um ne­
zeu, fie că sînt biciuiţi de diavol.
Poate că m i s-ar pune şi această întrebare:
- D ar ce p ăcat făcuseră pruncii aceia ca să-l ispăşească? Poţi spune
asta de nişte oam eni în vîrstă, care, de b u n ă seam ă, au făcut m ulte
păcate, d ar pruncii aceia, care au m urit în fragedă vârstă şi au suferit o
astfel de nedreptate, ce păcate au avut de şters ca să sufere aşa de cumplit?
- D ar n u m-ai auzit că am spus că dacă cineva suferă aici pe p ăm înt
necazuri şi nedreptăţi, fără să fi făcut păcate, suferinţa de aici se preface
dincolo în răsplată? C u ce au fost vătăm aţi pruncii ucişi, cînd au fost
duşi degrabă spre lim anul cel neînvălurat?

3. / Cor. .r>, 5.
4. / / Regi I(>, 11 12.
•r>. /'v '24, 20, I!).
112 SFtNTUL IOAN GURĂ DE AUR

D ar se poate ca cineva să-mi spună:

- D acă pruncii ar fi trăit, ar fi săvîrşit poate fapte de virtute!
- D ar tocm ai p en tru că au m urit aşa, au un spor de răsplată. D e alt­
fel D um nezeu nici n-ar fi îngăduit să fie răpiţi înainte de vrem e, dacă
pruncii aceştia aveau să fie nişte oam eni de ispravă. D acă D um nezeu
suferă cu atîta îndelungă răbdare p e cei care trăiesc necontenit în păcat,
apoi cu atît m ai m ult n-ar fi îngăduit ca aceşti pru n ci să fie în acest chip
smulşi din viaţă, dacă ştia că au să săvîrşească fapte mari.

III
A ceste cuvinte am avut a vi le spune; şi n u sînt toate, ci m ai sînt şi
altele m ai tainice, pe care le ştie b ine C el ce le-a rînduit. Lăsînd, dar,
pe seam a Lui înţelegerea m ai adîncă a acestora, să m ergem m ai
departe, iar din suferinţele altora să învăţăm să în d u răm totul cu curaj.
N u m ică jale s-a abătut atunci asupra Bedeem ului! Pruncii erau
răpiţi de la sînul m am elor şi duşi să fie ucişi pe n edrept. D ar dacă eşti
încă mic la suflet şi nu te poţi în ălţa la filozofia uciderii pruncilor, află
sfîrşitul îm păratului ucigaş şi linişteşte-te puţin. Foarte curînd a venit
peste el pedeapsa. D um nezeu i-a dat o osîndă pe m ăsura nelegiuirii lui;
şi-a sfîrşit viaţa cu o m oarte m ai groaznică şi m ai jaln ică decît m oartea
jruncilor şi a suferit şi alte m ulte rele pe care le veţi afla de citiţi istoria
fui Iosif Flaviu. A m socotit că nu e nevoie să le am intesc aici, ca să n u
lungesc cuvîntul şi să nu întrerup şirul ideilor.
A tu n c i s-a împlinit ceea ce s-a zis de Ieremiaprofetul, care spune: «Glas
din Rama s-a auzit, plîngere şi tînguire multă, Rahila plîngînd pe f i i i ei şi nu
voia sd se mîngîie, pentru că nu mai sînt»”6.
D ar p en tru că v-aţi cutrem urat cînd evanghelistul a povestit ucide­
rea silnică, nedreaptă, crudă şi nelegiuită a pruncilor, vrea acum să vă
m îngîie iarăşi, spunîndu-vă că D um nezeu n-a îm piedicat nelegiuirea,
p en tru că nu p u tea sau nu ştia, ci a şi ştiut-o şi a şi prezis-o prin profetul
Ierem ia. N u te tulbura, deci, nici nu-ţi pierde curajul, cînd e v o rb a de
tainica purtare de grijă a lui D um nezeu, pe care o poţi v ed ea m ai ales şi
în cele ce le lucrează şi în cele ce le îngăduie. A sta a lăsat-o să se în ţe­
leagă şi altădată, pe cînd vorbea cu ucenicii Săi. Le-a spus m ai dinainte
că au să fie duşi înaintea judecăţii, că au să fie tîrîţi la m oarte, că au să se
războiască şi să d ucă luptă neîm păcată cu toată lum ea7; dar, p en tru a le
întări sufletul şi a-i m îngîia, le spune: ,JS!u se vînd, oare, două păsări la un
ban? Ş i nici una din ele nu cadepepămîntfără ştirea Tatălui vostru Celui din
<>. Matei 2, 17-18.
7. Matei I», 17-22.
OMILII LA MATEI 1 13

ceruri”89. A spus acestea ca să arate că nim ic nu se întîm plă fără ştirea

Lui, ci le ştie pe toate, dar nu le lucrează pe toate. C u alte cuvinte a spus
aşa: „Nu v ă tem eţi, nici nu vă tulburaţi! D e vrem e ce Tatăl vostru ştie ce
suferiţi şi poate să şi oprească suferinţa voastră, atunci este lăm urit că
n u pune capăt suferinţei voastre p entru că vă po artă de grijă şi pentru
că se îngrijeşte de voi!” L a fel trebuie să gîndim şi noi despre încercările
noastre; şi îndestulătoare m îngîiere vom prim i.
- D ar ce legătură este între R ahila şi Betleem? ar putea să m ă
întrebe cineva. Profeţia spune doar atît: „Rahila plîngînd pe fiii ei”. A poi
ce legătură este între R am a şi Rahila?
- R ahila a fost m am a lui V eniam in; cînd a m urit a fost îngropată în
hipodrom ul de lîngă Betleem 9. Şi pen tru că m orm întul era aproape de
Betleem, p e care R ahila l-a d at m oştenire fiului ei V eniam in - că R am a
aparţinea sem inţiei lui V eniam in - pe b u n ă dreptate profetul Ierem ia
num eşte pe pruncii ucişi fiii R ahilei şi din pricină că ea este începătoa-
rea sem inţiei lui V eniam in şi din pricină că m orm întul ei este aproape
de Bedeem . A poi ca să arate că uciderea pruncilor era o ran ă dureroasă
şi de nevindecat, profetul spune: „Nu voia să se mîngîie, pentru că nu mai
sînt”. Şi din aceste cuvinte învăţăm tot ce spuneam m ai înainte, anum e
să n u ne tulburăm niciodată cînd cele ce se întîm plă în viaţă sînt în apa­
renţă contrare făgăduinţei lui D um nezeu. Iată, H ristos a venit pentru
m întuirea poporului Israel, dar, m ai bine spus, pen tru m întuirea lumii
şi chiar de la naşterea Sa lucrurile s-au petrecut cu totul îm potriva celor
făgăduite. M am a fuge, p atria este bîntuită de m ari nenorociri, se pune
la cale cea m ai grozavă dintre ucideri, jale m are, plîngere şi bocete pe
toate drum urile. D ar nu te tulbura! D um nezeu totdeauna obişnuieşte
să-şi îm plinească planurile Sale p rin contrarii şi tocm ai p rin asta ne dă
cea m ai m are dovadă a puterii Sale. T ot aşa îi povăţuia şi pe ucenicii
Săi şi-i pregătea să săvîrşească toate, rînduind contrariile p rin contrarii,
pentru ca să fie m ai m are m inunea. Apostolii au fost biciuiţi, prigoniţi,
au suferit nenum ărate rele, dar, deşi biciuiţi şi prigoniţi, au biruit pe cei
ce-i biciuiau şi-i prigoneau.
„Iar după ce a murit Irod, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif,
zjtcînd: «Sculîndu-te, ia Pruncul şi pe Mama L u i şi mergi în păm întul lui
Israil»”10.
îngerul n-a m ai spus: ^ u g i ”11, ci ,JMergi”.
8. Matei 10, 29.
9. Fac. 48, 7.
10. Matei 2, 19 20.
11. Matei 2, l H.
114 SK1NTUI. IOAN GURA DE AUR

IV
Ai văzut că d u p ă necazuri a venit liniştea? A poi d u p ă prim ejdie
iarăşi linişte? A părăsit Egiptul, s-a întors în ţa ra Lui şi a văzut ju n g h iat
pe ucigaşul pruncilor. C înd a ajuns acasă, găseşte iarăşi răm ăşiţele
vechilor prim ejdii, pe fiul tiranului, viu şi pe tron.
- C um se face că A rhelau do m n ea în Iudeea, cînd conducător era
Filat din Pont?
- Irod m urise de curînd şi ţa ra n u se îm părţise în că în m ai m ulte
părţi; d ar p en tru că Irod m urise de curînd, d o m n ea deocam dată fiul în
locul lui Irod tatăl său. Fratele lui Iro d se n u m ea to t Iro d şi de aceea
evanghelistul a adăugat:
,Jn locul lui Irod, tatăl său”12.
- D ar d acă se tem ea să se ducă în Iudeea, p en tru că era condusă de
A rh elau ,treb u ia să se team ă să se ducă şi în G alileea din p ricin a lui
Irod.
- O d a tă cu schim barea locului i s-a p ierd u t şi urm a Pruncului. Bet-
leem ul şi hotarele lui fuseseră puse sub urm ărire, iar A rhelau socotea că
odată ce au fost junghiaţi pruncii se pusese cap ăt oricărei prim ejdii,
deoarece, credea el, trebuia ca odată cu cei m ulţi să fi fost ucis şi P run­
cul căutat. D e altfel A rhelau, văzînd cît de jaln ic şi-a sfîrşit tatăl său
viaţa, a căutat să trăiască m ai cucernic şi să lupte îm potriva nelegiuirilor.
A venit, deci, Iosif în N azaret, fugind şi de prim ejdie, d ar în acelaşi
tim p şi bucuros că va locui în p atria sa. Şi ca să fie Iosif şi m ai încredin­
ţat, îngerul îl înştiinţează în vis să se ducă „în părţile Galileii”13. Luca
spune, însă, că n u s-a dus in G alileea prin înştiinţare îngerească, ci că
s-a întors în N azaret după ce s-au îndeplinit legile p en tru curăţire14. C e
putem spune? L uca vorbeşte aici de tim pul de din ain tea fugii în Egipt.
C ă Iosif nici n-ar fi plecat de acolo înainte de curăţire, ca să n u fie întru
nim ic călcător de lege, ci a răm as să se cureţe, să vină în N azaret şi de
acolo să se pogoare în Egipt. M ai tîrziu, d u p ă ce s-au întors din E gipt şi
erau în Iudeea, îngerul le-a poruncit să se ducă în N azaret. în ain te, cînd
s-au dus în N azaret după curăţire, n-au fost înştiinţaţi de în g er să se
ducă acolo, ci au făcut asta de b u n a lor voie, p e n tru că doreau să se
ducă în ţara lor; că nu veniseră p e n tru altceva în B edeem , ci num ai ca
să se înscrie - de altfel nici nu aveau unde sta -,ia r d u p ă ce au term inat
lucrurile p entru care veniseră s-au înapoiat în N azaret. Iar după
în to a rc e re a din E g ip t îngerul îi trim ite acasă; n u fără m otiv, ci în te ­
m eiat p e o profeţie:
IZ. Matei 2, 22.
I.'l. Matei 2. 22.
I I / wa 2. IU.
OMILII LA MATEI I I . 1>

„Ca să se plinească ceea ce s-a zis de profeţi, că Nazftrinean se va chema

- C are profet a spus aceasta?
- N u întreba, nici nu iscodi! M ulte din cărţile profeţilor au dispă­
rut. Poţi v edea asta în istoria Paralipom enelor. Iudeii fiind nepăsători şi
adesea abătîndu-se de la credinţa în D um nezeu, au lăsat ca unele cărţi
să se piardă, iar pe altele le-au ars şi le-au rupt. Ierem ia istoriseşte că
iudeii au ars unele cărţi profetice1516, iar autorul cărţii a patra a R egilor
spune că abia după m ultă vrem e a fost găsit D euteronom ul, îngropat
undeva şi pierdut acolo17. D acă pe vrem ea cînd n u era nici un b arb ar în
ţara lor au aruncat cărţile, apoi cu m ult m ai m ult cînd au venit peste ei
barbarii.
Pentru că profeţii L-au num it m ai înainte N azarinean, de aceea şi
apostolii în m ulte ocazii îl num esc la fel.
- Prin urm are, ar spune cineva, profeţia aceasta a pus în um bră
profeţia despre Bedeem?
- N icidecum , aceasta m ai cu seam ă a dat im bold şi a deşteptat inte­
resul p en tru cercetarea celor spuse în Scriptură despre H ristos. D e
pildă N atanail cercetează S criptura cu privire la H ristos şi spune: ,J)in
Nazaret poate f i ceva bun?”18*.C ă N azaretul era într-adevăr u n sat necu­
noscut; dar, m ai bine spus, n u num ai N azaretul, ci toată Galileea. D e
aceea spuneau fariseii: „Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat pro­
fe t” 19. Şi totuşi H ristos nu Se ruşinează să Se num ească galileean, ară-
tînd prin asta că nu are nevoie de nim ic din cele om eneşti. Pe ucenici îi
alege tot din G alileea. T otdeauna caută să curm e scuzele celor ce voiau
să trăiască nepăsători, arătînd că n-avem nevoie de nim ic din cele din
afară, dacă vrem să fim virtuoşi. D e aceea H ristos nici casă n-a avut.
J i u l omului, spune El, n-are unde să-şi plece capul”20. C înd Irod se p o r­
neşte cu u ră îm potriva Lui, fuge; cînd Se naşte, este culcat în iesle, lo­
cuieşte într-o casă străină; M am a Lui, o femeie din popor; prin toate acestea
ne învaţă să nu ne ruşinăm de unele ca acestea, ci să călcăm în picioare,
chiar de la început, m îndria om enească şi să săvîrşim fapte de virtute.

V
„Pentru ce te lauzi cu p atria şi neam ul tău, ne spune H ristos, cînd îţi
poruncesc ca toată lum ea să-ţi fie străină şi cînd poţi ajunge atît de
m are, încît toată lum ea să nu fie vrednică de tine?”
15. Matei 2, 23.
16. Ier. 36, 23.
17. IV Regi 22, 8.
18. Joan 1, 46.
I!). hun 7, .r>2.
20. I.nca !), 58.
116 SFINTUL IOAN GURA DE AUR

A tît sînt de uşor de dispreţuit, incit chiar filozofii greci n u puneau

nici un p reţ pe ele; le num eau lucruri din afară şi le dădeau cel din
urm ă loc.
- Totuşi Pavel, mi-ai p u tea spune, pune p re ţ p e strămoşi şi pe
patrie, d e p ild ă cînd spune: „după alegere sînt iubiţi, pentru părinţii lor”21.
- Spune-mi, te rog, cînd a spus Pavel aceste cuvinte, despre cine şi cui?
- C reştinilor dintre păgîni, care se lăudau cu credinţa lor, care se
ridicau îm potriva iudeilor, iar p rin m îndria lor se în dreptau m ai m ult
spre pieire. U n o ra le frînge m îndria, iar pe alţii îi m îngîie, ca să-i facă să
aibă aceeaşi rîvnă ca şi ceilalţi. P entru că atunci cînd vorbeşte d e b ărb a­
ţii cei m ari şi vestiţi, ascultă ce spune: „Cei ce grăiesc unele ca acestea arată
că îşi caută patrie. Ş i dacă s-ar f i gîndit la patria din care au ieşit, ar f i avut
vreme să se întoarcă; dar aşa,doresc alta mai bună”22*.Şi iarăşi: ,Jn credinţă
au murit aceştia toţi, fără să f i prim it făgăduinţele, ci văzindu-le de departe şi
îmbrăţişîndu-le”23. Iar Ioan Botezătorul spunea celor ce veneau la el:
„Nu începeţi să ziceţi: Avem tată pe Avraam!”24 Pavel iarăşi: „Că nu toţi cei
din Israel sînt israeliţi, nici copiii trupului sînt copiii lui Dumnezeu”25. Spu­
ne-m i, te rog, се-au folosit fiii lui Samuil de pe u rm a vredniciei tatălui
lor, dacă n-au fost şi m oştenitorii virtuţii lui? С е-au cîştigat urm aşii lui
M oise, dacă n-au fost virtuoşi ca el? N u i-au urm at la conducerea p o p o ­
rului; îl num eau tatăl lor, dar conducerea poporului a trecut la altul,
care i-a fost fiu p rin virtute. C u ce a fost vătăm at T im otei, că a avut tată
păgîn?26 Şi iarăşi, ce a cîştigat fiul lui N oe de pe u rm a virtuţii tatălui său,
dacă din lib er a ajuns rob?27 V ezi, dar, că nu-i de ajuns nobleţea tatălui,
p en tru ca fiii să fie cu vază. R ăutatea voinţei biruie legile firii şi face ca
un fiu să p ia rd ă n u num ai n obleţea părintelui său, ci şi libertatea. D ar
Isav? N u era, oare, fiul lui Isaac şi nu-1 avea pe tatăl lui sprijinitor? Da,
tatăl său şi-a d a t toată silinţa şi d o rea să-l binecuvînteze, iar Isav a făcut
tot ce i s-a poruncit, ca să prim ească binecuvântarea. Şi totuşi, p en tru că
era rău, la nim ic n u i-au folosit acestea, ci, deşi era prim ul născut şi avea
şi p e tatăl său alături de el, care făcea totul ca să-l binecuvânteze, a p ier­
du t totul, p e n tru că n-a avut pe D um nezeu cu el28. D ar p en tru ce v or­
besc de oam eni? Iudeii au fost fii ai lui D um nezeu şi nim ic n-au cîştigat
din nobleţea lor. D acă unul care e fiu al lui D um nezeu e pedepsit m ai
m ult dacă nu face fapte vrednice de nobleţea sa, atunci p en tru ce-mi
21. Rom. II, 28.
22. Evr. 11, 14-16.
2,4. Evr. II , 14.
24. Etica 4, 8.
2.r>. Rom. 9, 6 -8 .
26. Fapte 16, 1.
27. Fac. 9, 2 2 -2 5 .
28. Fac. 27, 44-45.
OM1I.II I.A MATK1 117

? ui înainte n obleţea străm oşilor şi străbunilor tăi? N u num ai în V echiul

estam ent, ci şi în Noul T estam ent vei găsi aceeaşi lege! C ă spune
Evanghelia: „Tuturor celor ce L-au primit, le-a dat putere să ajungă f i i ai lui
Dumnezeu”29. Şi totuşi Pavel a spus că m ulţi din aceşti fii nu vor avea
nici un folos din înrudirea cu Tatăl: ,J)acă vă veţi tăia împrejur,Hristos nu
vă va folosi la nimic”30. D acă H ristos nu foloseşte celor ce n u vor să fie cu
luare-am inte asupra lor, cum le va fi de folos omul? A şadar să nu ne
lăudăm nici cu nobleţea neam ului nostru, nici cu bogăţia noastră, ci
chiar să dispreţuim pe cei ce se laudă cu ele! Nici să ne pierdem curajul
de sîntem săraci, ci cealaltă bogăţie să o căutăm , bogăţia în fapte bune!
D e acea sărăcie să fugim, de sărăcia care ne aruncă în păcat, din pricina
căreia şi bogatul acela era sărac, din pricina căreia n-a avut nici un strop
de apă, cu toate că m ult se ruga!31 Şi cine i atît de sărac printre noi încît
să nu aibă nici apă? N im eni! C hiar cei lihniţi de foafne p o t avea un
strop de apă; şi nu num ai un strop, ci chiar m ai m ultă m îngîiere. Boga­
tul acela, nu! A tît era de sărac! Şi grozăvia cea m ai m are e că n-a putut
nicicînd căpăta stropul de apă! P entru ce, dar, ne m inunăm de bogăţie,
cînd în cer n u ne poate duce? Spune-m i, te rog, dacă u n îm p ărat ar
spune că bogaţii nu p o t fi străluciţi în palatele îm părăteşti sau că n u se
po t bucura de cinste, spune-m i, oare, nu şi-ar arunca bogaţii cu dispreţ
averile? Ei bine, dacă dispreţuim cu uşurinţă bogăţiile, de ştim că ele ne
lipsesc de cinstea de a fi în palatele îm părăteşti, cum n u vom arunca
banii, cum nu ne vom depărta de averi cînd v edem că îm păratul ceruri­
lor strigă şi ne spune în fiecare zi că încărcaţi cu ele e greu să păşim p ra­
gul cel sfînt, să intrăm cu îndrăznire în îm părăţie?

VI
D e32 ce iertare sîntem vrednici, cînd cu m ultă rîvnă ne îngrădim cu
bogăţiile, care pun zid în calea spre îm părăţie, cînd n u num ai că le
încuiem în sipete şi lăzi, b a le m ai îngropăm şi în păm înt, în loc să le
dăm să le păzească cerul? T e asem eni cu un plugar, care în loc să-şi
sem ene griul într-un p ăm înt bun, lasă păm întul cel bun şi-şi îngroapă
tot griul într-o groapă, ca să nu se bucure nici el de grîu, iar griul să se
strice.
D ar ce spun bogaţii cînd îi acuz aşa?
- N u m ică ne este m îngîierea, îm i răspund ei, cînd ştim în siguranţă
averile noastre!
29. han 1, 12.
.10. Cat. r>, 2.
.11. Luai Ui, 24.
.'12. !)<■ aici m< c p r partea m orala: „împotriva bogaţilor w a iubitorilor ilr argint".
1IH SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

- C ind nu le ştii în siguranţă, atunci ai m are m îngîiere! C h iar dacă

nu te tem i de foam e, trebuie să-ţi tem i averea şi din alte pricini m ai
cum plite: m oartea, războaiele, vicleniile. D acă e foam ete, poporul silit
de stom ac, îşi înarm ează m îna îm potriva casei tale. D ar, m ai bine spus,
cînd îţi încui banii în lăzi, tu aduci foam etea în oraşe şi pregăteşti casei
tale un p răpăd m ai cum plit ca foam etea. N u ştiu să fi m urit cineva
repede de foam e; că poţi găsi oricînd ceva ca să scapi de răul acesta; dar
din pricina banilor, din pricina bogăţiei, din pricina afacerilor, ştiu că
mulţi au fost ucişi, unii în taină, alţii în văzul m ulţim ii. D rum urile, tri­
bunalele, oraşele sînt pline de crim e. D ar p en tru ce vorbesc de d ru ­
m uri, tribunale şi oraşe? Şi m area-i plină de sîngele celor om orîţi din
pricina bogăţiei. T iranul acesta nu s-a m ărginit să stăpînească num ai
păm întul, ci a năvălit cu m ultă furie şi asupra m ării. U nul porneşte pe
m are de dragul'banilor, iar altul, tot pe m are, ucide tot de dragul b an i­
lor; tiranul acesta a făcut pe unul negustor, iar pe altul ucigaş. C e poate
fi m ai puţin credincioasă decît bogăţia, cînd ea te pune pe drum uri,
cînd îţi prim ejduieşte viaţa, cînd îţi bagă cuţitul în inim ă?” „Cui îi este
milă, spune Scriptura, de îmblînzitorul de şerpi muşcat de şarpe?”33 C ei ce
cunosc cruda tiranie a bogăţiei ar trebui să fugă d e robie şi să se scape
de această dragoste cum plită.
- C um p utem s-o facem? m ă veţi întreba.
îndrăgosteşte-te de altceva! îndrăgosteşte-te de bogăţia cea din
ceruri! C ine se îndrăgosteşte de îm părăţia cerurilor dispreţuieşte lăco­
m ia; cine-i rob al lui H ristos n u m ai este ro b al lui m am ona, ci stăpîn.
C ă bogăţia obişnuieşte să m eargă d u p ă cel ce o alungă, d ar fiige de cel
ce-o urm ăreşte. N u cinsteşte atît p e cel ce-o urm ăreşte cît p e cel ce o dis­
preţuieşte. D e nim eni nu-şi bate atîta joc cît de cel ce o doreşte; şi n u
num ai că-şi bate joc, ci-1 m ai şi înlănţuieşte cu m ii şi m ii de lanţuri. Să
rupem , dar, o d ată aceste îngrozitoare lanţuri! P entru ce-ţi robeşti sufle­
tul tău, înzestrat cu raţiune, unei m aterii fără raţiune, m am ă a m ii şi mii
de răutăţi? D ar ce batjocură! Eu lu p t îm potriva bogăţiei cu vorbele, iar
ea lup tă îm potriva m ea cu faptele! îi poartă pretu tin d en i pe cei în d ră ­
gostiţi de ea şi-i tîrăşte ca pe nişte robi cum păraţi în p iaţă şi-i necinsteşte
biciuindu-i. Poate fi, oare, o m ai m are ruşine şi necinste? D acă n u
putem birui m ateria cea neînsufleţită, cum vom p u tea birui netrupeştile
puteri? D acă nu putem dispreţul păm întul cel netrebnic şi pietrele cele
de lepădat, cum vom putea înfrînge începătoriile şi puterile34, cum vom
putea trăi curaţi la suflet şi la trup? D acă ne uim eşte argintul cel strălu­
citor, cum vom putea evita frum osul chip al aurului? Sînt unii atît de
tnţ. Sir. 12, 17.
M. Efts. (), 12.
OMILII LA MATEI 11!)

îndrăgostiţi de această tiranie, incit suferă cînd văd aurul şi spun glu­
m ind că le face bine la ochi v ederea m onezilor de aur. D ar nu glum i,
om ule, cu nişte lucruri ca acestea! C ă nim ic nu vatăm ă atîta ochii, şi cei
trupeşti şi cei sufleteşti, ca pofta m onezilor de aur! A ceastă dragoste
cum plită a stins candelele fecioarelor acelea şi le-a lipsit de M ire!35
V ederea aurului, care, după cum spui, face b ine la ochi, n u l-a lăsat pe
ticălosul Iu d a să audă glasul D om nului, ci i-a pus ştreangul de gît, i-a
frînt în două trupul, iar apoi l-a trim is în iad36. Poate fi ceva m ai n ele­
giuit, poate fi ceva m ai înfricoşător? N u vorbesc de aur, ci de pofta
deşartă şi n eb u n ă după aur! Pofta aceasta scoate picătură cu picătură
sîngele din oam eni, ucide şi-i m ai cum plită ca o fiară, sfîşiind pe cei ce-i
cad în ghiare; şi ceea ce-i m ai rău e că nu-i lasă pe cei sfîşiaţi să sim tă sfî-
şierea. A r trebui ca aceia care în d u ră nişte suferinţe ca acestea să
în tin d ă m îna la cei ce trec pe lîngă ei şi să-i chem e-n ajutor, d ar ei dim ­
potrivă se bucură de aceste sfîşieri. Poate fi, oare, o ticăloşie m ai m are
ca aceasta?
G îndindu-ne la toate acestea, să fugim de b o ala aceasta greu de
vindecat. Să tăm ăduim m uşcăturile ei şi să stăm departe de o vătăm are
ca aceasta, ca să ducem şi aici viaţă lipsită de prim ejdii şi n etulburată şi
să dobîndim şi com orile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oam eni a
D om nului nostru Iisus H ristos, cu C are T atălui îm preună cu Sfîntul
D uh slavă, putere, cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor, A m in.
35. Matei 25, 1-13.
36. Fapte 1, 16-19.
 O M IL IA X

J n zilele acelea a venit Ioan Botezătorul, propovăduind

în pustia Iudeii şi zicînd: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat
împărăţia cerurilor”1.
I
în care „acele zile”? N u atunci cînd H ristos era copil şi s-a dus în
N azaret, ci d u p ă treizeci de ani; atunci a venit Ioan, precum m ărturi­
seşte şi Luca2.
- D ar, m -ar în treb a cineva, p en tru ce evanghelistul spune: J n zilele
acelea”?
- Scriptura obişnuieşte totdeauna să întrebuinţeze această expresie,
nu num ai cînd vorbeşte de evenim ente contem porane, ci şi cînd vor­
beşte de evenim ente care se vor întîm pla după m ulţi ani, ca atunci de
p ild ă cînd la M untele M ăslinilor s-au apropiat de D om nul ucenicii Lui
şi I-au cerut să le spună de a doua Sa venire şi de căderea
Ierusalim ului3, deşi ştiţi cîtă distanţă de tim p este în tre u n evenim ent şi
altul. D u p ă ce a vorbit de distrugerea oraşului şi şi-a term inat cuvântul
despre Ierusalim , voind să vorbească de sfîrşitul lum ii, a adăugat:
„A lunci vor f i §i acestea”. Prin cuvîntul „atunci” n-a făcut contem porane
cele două evenim ente, ci a vrut să arate num ai acel tim p în care v a avea
loc sfîrşitul lum ii. Acelaşi lucru îl face şi acum evanghelistul M atei cînd
spune: ,Jn zilele acelea”. A folosit aceste cuvinte, n u p e n tru a arăta zilele
im ediat urm ătoare ducerii lui Iisus în N azaret, ci zilele în care aveau să
se întîm ple evenim entele de care se pregătea să vorbească.
- Şi pentru ce a venit Iisus d u p ă treizeci de ani să se boteze? m -ar
în treb a cineva.
- Pentru că d u p ă botezul acesta avea să p u n ă capăt legii vechi. Şi
deoarece p înă la vârsta de treizeci de ani om ul poate săvârşi toate p ăca­
tele, de aceea H ristos a răm as p în ă la această vârstă, ca să plinească
toată legea, ca să nu spună nim eni că a desfiinţat-o, pen tru că n-a
putut-o îm plini. N u ne asaltează toată viaţa aceleaşi patim i; în copilărie
mai cu seam ă naivitatea şi zburdălnicia; în tinereţe plăcerea este m ai
I. Moln .1, 1
:> l uni i, '.m
:i Mo in .m , i ii
OMIMI I A MA’l'KI 121

Eutem ică, iar d u p ă tinereţe vine şi pofta de bani şi de avere. D e aceea

lomnul a aşteptat să treacă toate vîrstele, ca în toate să îm plinească
legea; şi aşa vine la botez, adăugîndu-1 ultim ul la plinirea celorlalte
porunci. C ă botezul era cea d in u rm ă faptă a legii p e care trebuia s-o
îm plinească. H ristos o spune El însuşi. Ascultă: „Că aşa se cuvine nouă să
împlinim toată dreptatea”*. C u alte cuvinte spune aşa: „Am îm plinit toate
poruncile legii n-am călcat nici una. Şi pen tru că lipsea num ai aceasta,
am adăugat-o şi pe ea; şi aşa am îm plinit toată dreptatea”. N um eşte aici
dreptate îm plinirea tuturor poruncilor. D eci d in cele spuse se vede că
pen tru asta a venit H ristos la botez.
- D ar p en tru care pricină a izvodit Io an botezul acesta?
- N u l-a izvodit fiul lui Z aharia d in capul lui, ci i-a venit acest gînd
inspirat de D um nezeu; o spune Luca, zicînd: „Cuvîntul Domnului a fost
către el”45, adică: poruncă. D a r chiar Ioan Botezătorul o spune: „Cel ce
m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: «Peste Care vei vedea Duhulpogo-
rindu-Se ca un porumbel şi rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu
Duh Sfint»”6.
- D ar pen tru ce a fost trim is să boteze?
- T o t Botezătorul ne răspunde la această întrebare, zicînd: ,JEu
nu-L cunoşteam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând
cu apă”7.
D acă asta e singura pricină, p en tru ce L uca evanghelistul spune că
Ioan „a venit în împrejurimea Iordanului, propovăduind botezai pocăinţei
spre iertarea păcatelor”?8, deşi botezul lui Ioan n u era spre iertarea păca­
telor, ci darul acesta era al botezului dat de H ristos m ai tîrziu; că în
acesta ne-am îngropat îm p reu n ă cu H ristos, iar om ul nostru cel vechi
atunci a fost răstignit îm preună cu H ristos; înainte de cruce n u se vede
nicăieri iertare de păcate, că iertarea se d ă p rin sîngele lui H ristos.
Pavel spune: ,JDar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit”n u p rin botezul lui Ioan,
ci „în numele Domnului nostru lisus Hristos şi în D uhul Dumnezeului
nostru”9. Ia r în altă parte spune: ,Joan a predicat botezai pocăinţei” - n u
spune al iertării - „ca poporul să creadă în Cel ce vine după el”10. C um avea
să dea iertare botezul lui Ioan, cînd încă n u fusese adusă jertfa, n u se
pogorîse D uhul, n u fusese dezlegat păcatul, n u fusese în d ep ărtată vrăj­
m ăşia şi nici blestem ul nim icit?

4. Matei 3, 15.
5. Luca 3, 2.
6. Ioan 1, 33.
7. Ioan 1, 31.
8. Luca 3, 3.
9. / Cor. (i, 11.
10. Fapte 19, 4.
122 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

II
A şadar ce înseam nă cuvintele: „spre iertarea păcatelor”?
Iudeii erau nişte oam eni nesocotiţi; niciodată nu-şi dădeau seam a
că păcătuiesc; erau vinovaţi de cele m ai m ari p ăcate şi se lăudau pe
toate drum urile că sînt drepţi. A sta m ai cu seam ă i-a p ierd u t şi i-a
dep ărtat d e credinţă. M ustrîndu-i p en tru asta, Pavel le zicea: ,ffecunos-
cind îndreptăţirea lui Dumnezeu şi căutînd să statornicească îndreptăţirea lor,
nu s-au supus îndreptăţirii lui Dumnezeu Şi iarăşi: „Ce vom zice, deci? Că
păgtnii, care nu căutau îndreptăţirea, au dobîndit îndreptăţirea, iar Israel,
care urmărea legea îndreptăţirii, n-a ajuns la legea îndreptăţirii? Pentru ce?
Pentru că nu o căutau din credinţă, ci ca din faptele legii”111213.A şadar, p en tru
că aceasta era pricina păcatelor iudeilor, a venit Ioan, n u p en tru altceva
decît p e n tru a-i face să se gîndească la păcatele lor. A cest lucru îl arată
şi chipul acestui botez, fiind botez de pocăinţă şi d e m ărturisire. Acelaşi
lucru îl arată şi predica lui; n u spunea altceva d e c ît:,fa c e ţi roade vred­
nice de pocăinţă” 3. P entru că nerecunoaşterea pro p riilo r lo r păcate, aşa
precum o arată şi Pavel, i-a făcut pe iudei să se depărteze de H ristos;
dar recunoaşterea păcatelor le-a născut dorinţa d e a căuta p e R ăscum ­
părător şi de a dori iertarea păcatelor. A cest lucru a venit să-l pregă­
tească Ioan: să-i convingă să se pocăiască; n u ca să fie pedepsiţi, ci,
ajungînd m ai sm eriţi prin pocăinţă şi osîndindu-se p e ei înşişi, să alerge
să ia iertare de păcate. Iată cît de precis o spune evanghelistul! D u p ă ce
a spus: venit predicînd botezul pocăinţei în pustiul Iudeii”,o. adăugat:
„spre ieriare”14 ca şi cum ar fi spus: „I-am convins să se m ărturisească şi
să se pocăiască de păcate, n u ca să fie pedepsiţi, ci ca să prim ească m ai
uşor m ai firziu iertarea”. C ă dacă nu şi-ar fi recunoscut păcatele, n-ar fi
cerut nici harul; şi necerîndu-1, n-ar fi dobîndit iertare. D eci Ioan, p rin
botezul lui, deschidea cale celuilalt botez. D e aceea şi Pavel spunea:
„Ca Să creadăpoporul în Cel ce vine după el”15, p u n în d cu cele spuse şi o
altă p ricin ă botezului lui Ioan. C ă n u era cu pu tin ţă ca Ioan, luîndu-L
pe H ristos de m înă, să m eargă din casă în casă şi să le spună: „în A cesta
credeţi!”, ci ca în faţa şi în văzul tuturora să se pogoare acel glas fericit şi
să se săvîrşească toate celelalte.
D in p ricina asta a venit Iisus la botez. Faim a Botezătorului şi no u ta­
tea faptei atrăgeau şi chem au la Io rd an tot Ierusalim ul. M alurile Io rd a­
nului ajunseseră un m are teatru. Pe cei veniţi acolo Ioan îi făcea să se
sm erească, convingîndu-i să nu se m ai creadă grozavi; le arăta că sînt
11. Rom. 10, 3.
12. Rom. 9, 30-32.
13. Luca 3, 8.
14. Matca 1, 4.
15. Fapte 19, 4.
OMILII LA MATKI 1 23

vinovaţi de cele mai m ari păcate şi că vor putea prim i pe Cel ce vine,
dacă se vor pocăi, lăsînd pe străm oşi în pace, nem ailăudîndu-se cu ei.
V iaţa lui H ristos era um brită deocam dată şi se credea că ar fi fost
ucis odată cu pruncii din Betleem . C hiar dacă S-a m ai arătat în lum e la
doisprezece ani, totuşi în dată a trecut iarăşi în um bră. D e aceea trebuia
ca ieşirea Sa în lum e să se facă în chip strălucit, să aibă început m ăreţ.
A ceasta e pricina că atunci, p e m alurile Iordanului, au auzit iudeii ce n u
auziseră nici de la profeţi, nici de la alţii. Ioan le propovăduia cu strălu­
cită voce, am intindu-le de ceruri şi de îm părăţia cea de sus, nespunîn-
du-le nim ic de păm înt. Ia r p rin îm părăţia cerurilor Ioan Botezătorul
înţelege întîia şi a doua venire a lui H ristos.
- D ar ce legătură au toate acestea cu iudeii? l-ar putea întreba
cineva pe Ioan. N u înţeleg ce le spui!
- D e asta le vorbesc aşa, răspunde Ioan, ca p rin neclaritatea spuse­
lor m ele să le deştept curiozitatea şi să vină să m ă întrebe de C el pro p o ­
văduit.
Astfel Ioan a dat bune nădejdi celor ce veneau la el, încît m ulţi
vameşi şi ostaşi îl întrebau ce trebuie să facă şi cum să-şi rînduiască
viaţa. E ra un sem n că se desprind de lucrurile păm înteşti, că-şi ridică
ochii spre lucruri m ai m ari şi că visau la cele viitoare. T o t ce vedeau, tot
ce auzeau le ridica la înălţim e gîndul.
III
G îndeşte-te ce privelişte m inunată era să vezi u n om de treizeci de
ani pogorîndu-se din pustie, fiu de arhiereu, neavînd nevoie de vreun
lucru om enesc, p rin toate arătînd sfinţenia şi avînd cu el p e proorocul
Isaia. A lături de el era şi Isaia, propovăduind şi zicînd: „Acesta este
despre care am spus că va veni strigînd şi p ropovăduind totul cu strălu­
cită voce în pustie!” A tîta rîvnă puneau profeţii pen tru aceste lucruri,
încît au vestit cu m ult înainte n u num ai pe Stăpînul lor, ci şi p e cel ce
avea să-I slujească. Isaia n-a vorbit num ai de Ioan, ci şi de locul în care
avea să locuiască, de felul propovăduirii sale, de Cel pe C are avea să-L
propovăduiască şi de m area faptă ce acesta avea s-o săvîrşească.
Iată că şi profetul şi Botezătorul exprim ă aceleaşi idei, deşi nu cu
aceleaşi cuvinte. Profetul spune că Botezătorul va veni spunînd:
„Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările L u i”16.
Botezătorul cînd a venit a spus: f a c e ţ i roade vrednice de pocăinţă”17,
cuvinte la fel cu ale profetului: „Gătiţi calea Dom nului”. V ezi că spusele
profetului şi predica lui Ioan arată unul şi acelaşi lucru, că Ioan a venit
Hi. Matei 3, 3; Isaia 40, 3.
17. Matei 3, 8.
124 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

s& deschidă şi să gătească calea D om nului? N -a v en it să dăruiască un

dar, adică iertarea păcatelor, ci să pregătească m ai dinainte sufletele
celor ce aveau să prim ească pe D um nezeul tuturora. Luca spune chiar
ceva m ai m ult, că n-a citat num ai începutul profeţiei, ci întreaga profe­
ţie: „ Toată valea se va umple şi tot muntele şi dealul se vor smeri; cele stiîmbe
se vor îndrepta, iar cele colţuroase căi netede vor fi; şi va vedea tot trupul mîn-
tuirea lui Dumnezeu”13. Ai văzut cum profetul, luîndu-o înainte, a spus
totul: şi alergarea poporului şi schim barea lucrurilor în m ai bine şi uşu­
rin ţa p ro p ovăduiţii şi pricina tuturor celor ce vo r fi, chiar dacă p e toate
le spune figurat? T reb u ia să grăiască aşa, că spusele sale erau o profeţie.
C în d a spus: „Toată valea se va umple şi tot muntele şi dealul se vor smeri şi
cele colţuroase căi netede vor f i ”, arată că cei sm eriţi se vor înălţa, cei
m în d ri se v o r sm eri şi că greutatea legii se va schim ba în uşurinţa cre­
dinţei. „N u v o r m ai fi de acum sudori şi osteneli, n e spune Ioan, ci h ar
şi iertare de păcate, care uşurează m ult m întuirea” . A poi adaugă şi p ri­
cina uşurinţei m întuirii, spunînd: „Tot trupul va vedea mîntuirea lui D um ­
nezeu ”; n u num ai iudeii şi prozeliţii, ci tot păm întul şi m area, to t neam ul
om enesc, că p rin cuvintele: „cele strîmbe” a lăsat să se înţeleagă toţi
oam enii cu viaţă stricată: desfrînate, tîlhari, m agi, care, fiind stricaţi
m ai înainte, au m ers m ai pe u rm ă p e calea cea dreaptă. Acelaşi lucru l-a
spus şi H ristos: „Vameşii şi desfrînatele intră înaintea voastră în împărăţia
lui Dumnezeu”1819, pen tru că au crezut. Şi profetul a arătat cu alte cuvinte
acelaşi lucru, grăind aşa: ,JLupii şi mieii vor paşte împreună”20. D u p ă cum
m ai înainte, p rin văi şi dealuri, indicînd inegalitatea m oravurilor a vrut
sft spună că se v a ajunge la o egalitate de gîndire, to t aşa şi acum , ară-
tînd prin firea anim alelor necuvântătoare feluritele năravuri om eneşti, a
v rut să spună iarăşi că oam enii vor ajunge la o arm onie a dreptei cre­
dinţe. Iar Isaia d ă şi pricina: „Va f i Cel ce se va scula să stăpînească neamu­
rile; în E l vor nădăjdui neamurile”21, la fel cum se spune şi în Evanghelie:
„Va vedea tot trupul mîntuirea lui Dumnezeu’*2. P retutindeni se arată că
pînft la m arginile lum ii se va răspîndi p u terea şi cunoştinţa acestor
Evanghelii, că neam ul om enesc se va schim ba; d in sălbatic şi aspru va
ajunge b lîn d şi paşnic.
„Şi acest Ioan avea îmbrăcămintea lui din peri de cămilă şi cingătoarea de
piele împrejurul mijlocului său”23.
18. Luca 3, 5 -6 ; Isaia 40, 4 -5 .
1!). Matei 21, 31.
20. Isaia 65, 25.
21. Isaia 11, 10.
22. Luca 3, 6.
23. Matei 3, 4.
OMII.II LA M AIKI 12 5

Ai văzut că unele au fost spuse de profeţi m ai înainte, iar altele au

fost lăsate evangheliştilor? D e aceea M atei am inteşte şi profeţiile, dar
adaugă şi cele ştiute de el despre Ioan, socotind că nu este de prisos să
vorbească şi de îm brăcăm intea dreptului.
IV
M inunat şi neobişnuit lucru era să vezi atîta răbdare într-un trup
omenesc! A sta îi atrăgea m ai cu seam ă pe iudei, văzînd în el pe m arele
Ilie, că p rin cele ce vedeau atunci îşi aduceau am inte de fericitul p ro o ­
roc; dar, m ai bine spus, Ioan îi uim ea şi m ai m ult; Ilie locuia şi în oraşe
i în case; Ioan, însă, din copilărie a trăit num ai în pustie. T rebuia ca
Înainte M ergătorul C elui ce avea să p u n ă capăt tuturora celor vechi,
ca de pildă: oboselii, blestem ului, întristării, sudorii, să aibă şi el sim bo­
lurile unui dar atît de m are şi să se arate m ai presus de osînda legii
vechi. Ioan n-a arat nici păm înt, n-a tăiat nici brazdă, n-a m încat nici
pîinea în sudoarea feţei, ci m asa îi era im provizată, îm brăcăm intea m ai
sim plă decît m asa, iar locuinţa m ai uşor de găsit decît îm brăcăm intea.
N -avea nevoie de acoperiş, de pat, de masă, de nim ic din toate acestea,
ci arăta în trupul lui viaţă îngerească. D e aceea şi h ain a lui era de păr,
pentru ca prin îm brăcăm intea lui să ne înveţe să n e depărtăm de cele
om eneşti, să n u avem nim ic cu păm întul, ci să n e întoarcem la nobleţea
d e la început, în care era A dam înainte de a avea nevoie de haine şi de
îm brăcăm inte. Astfel îm brăcăm intea lui era sim bol al pocăinţei şi
îm părăţiei. Să n u m ă întrebi de unde-şi procura h ain ă de p ăr şi cingă­
toare, trăind în pustie! C ă dacă eşti nedum erit de asta, atunci te vei
întreba şi de altele m ai m ulte. D e pildă: C um trăia în pustie p e ger şi pe
Căldură, fiind plăpînd la trup şi fraged cu vîrsta? C um trupul său de
copil a piîtut ţine p iep t atîtor schim bări ale vrem ii, unei m ese atît de
sărăcăcioase şi tuturor celorlalte greutăţi ale pustiei?
U nde-m i sînt acum filozofii greci, care în zadar şi fără d e rost im i­
tau neruşinata filozofie cinică 24 - căci ce folos aveau că şedeau într-un
butoi25 şi se apucau apoi de fel de fel de blestem ăţii -,c a re se îm podo­
beau cu inele, pietre preţioase şi aveau în casele lor slugi şi slujnice şi
alte m ulte lucruri netrebnice, căzînd dintr-o extrem ă în alta? Ioan Bote­
zătorul n-a fost ca unul din aceştia, ci locuia în pustie ca în cer, arătînd
p rin viaţa lui m are filozofie. C înd s-a pogorît din pustie în oraşe era ca
un înger din cer: luptător al bunei credinţe, încununat al lum ii, filozof
24. întem eietorul filozofiei cinice este Antistene (44 4 -3 6 5 î.Hr.), discipolul lui Socrate.
Antistene susţinea că ştiinţa este inutilă, că sănătatea, bogăţiile, dregătoriile nu sînt adevăratul
bine, de aceea trebuie dispreţuite; omul are datoria să se silească să ajungă liber, înfrîngîndu-şi
poftele; virtutea este binele suveran.
2.r>. C um făcea filozoful cinic D iogene (413 327 î.H r.), ucenicul lui A ntistene.
126 SU N IU t. IOAN UURA DE AUR

al unei filozofii vrednice de ceruri. Şi era aşa cînd încă nu se pusese

capăt păcatului, cînd încă nu încetase legea, cînd în că n u fusese legată
m oartea, cînd încă nu fuseseră sfărîmate porţile cele de aram ă, ci cînd
stăpînea încă vechea vieţuire. Aşa-i un suflet curajos şi treaz! M erge
înainte m ereu şi depăşeşte piedicile puse, ca şi Pavel pe timpul noii vieţuiri!
- D ar p e n tru ce a m ai în trebuinţat la h ain ă şi cingătoare? ar putea
să m ă întrebe cineva.
- E ra obiceiul acesta la cei vechi, înainte de a apărea la bărbaţi
îm brăcăm intea aceasta femeiască, care se coboară p în ă la picioare. A st­
fel şi Petru p u rta cingătoare, ca şi Pavel: „Pe bărbatul a căruia este cingâ-
toarea aceasta”26, spun Faptele A postolilor despre Pavel. Şi Ilie pu rta
cingătoare şi la fel toţi sfinţii, fie p e n tru că lucrau m ereu, fie p en tru că
erau în călătorii, fie pen tru că m unceau şi se osteneau pen tru altceva
d in cele de trebuinţă; dar n u num ai p entru aceasta, ci şi p en tru ca să
calce în picioare orice fel de p o d o a b ă şi p en tru ca să ducă o viaţă aspră.
H ristos spunea că o îm brăcăm inte ca aceasta este cea m ai m are lau d ă a
virtuţii, grăind aşa: „Ce aţi ieşit să vedeţi? Om îmbrăcat în haine moi?Iată,
cei ce poartă haine moi sînt în casele împăraţilor”27*.

V
D acă Ioan Botezătorul, care era aşa de curat, care era m ai străluci­
to r decît cerul şi m ai presus decît toţi profeţii, decît care n-a fost nim eni
m ai m are, care a avut atîta îndrăznire, care a trăit cu atîtea nevoinţe,
care a dispreţuit cu totul luxul şi desfătarea trecătoare, a dus o viaţă atît
de aspră, ce cuvinte de apărare m ai putem avea noi, care d u p ă atîtea
binefaceri şi cu nenum ărate poveri de păcate n u arătăm nici cea m ai
m ică parte din pocăinţa lui Ioan, ci ne îm bătăm , ne lăcom im la mîn-
care, n e parfum ăm , nu sîntem m ai buni decît fem eile stricate, care jo a ­
că pe scenă, trăim în m oleşeaiă toată vrem ea şi cădem uşor în cur­
sele diavolului?
A tu n c i ieşea la dînsul toată Iudeea şi Ierusalimul şi toată împrejurimea
Iordanului şi erau botezaţi de el, mărturisindu-şi păcatele lor .
Ai văzut ce putere a avut venirea profetului? Ai văzut cum toate
acestea întraripau poporul, cum îi făcea să-şi cunoască păcatele lor?
V rednic de m inune era să vezi că un om are o atît de m are putere, că
foloseşte atîta îndrăznire, că m ustră pe toţi ca pe nişte copii şi că are un chip
din care strălucea m ult har! îi mai uim ea pe iudei şi aceea că de m ultă vre­
m e profeţi nu se m ai arătaseră; pierise dintre ei harism a aceasta şi se întor­
c i . Fapte 21, 11.
27. Luca 7, 25.
2H. Matei 5, 5- (i.
OMII.II l,A MATKI 127

sese acum a d u p ă m ultă vrem e. D ar şi felul predicii lui Ioan era străin şi
cu totul altul. N u m ai auzeau cele ce spuneau de obicei profeţii, de
>ildă de războaie, de bătălii şi de victorii, de foam ete şi ciumă, de babi-
toneni şi perşi, de căderea Ierusalim ului şi de altele ca acestea, ci de
ceruri, de îm părăţia de acolo şi de chinurile iadului. D e aceea iudeii se
duceau zoriţi la Ioan, cu toate că nu de m ultă vrem e partizanii lui Iu d a29
şi T euda30, care fugiseră în pustie, fuseseră ucişi31. D e altfel Ioan nici
nu-i cheam ă pe iudei pentru aceleaşi scopuri, de pildă să se ridice
îm potriva tiraniei, să se răscoale, să introducă o n o u ă Orînduire, ci să-i
povăţuiască spre îm părăţia cea de sus. D e aceea nici nu-i ţinea în pustie
alături de el, ducîndu-i de colo p în ă colo, ci îi boteza, îi învăţa cuvintele
filozofiei sale şi le dădea drum ul. îi învăţa să dispreţuiască pe cele de pe
păm înt, să aleagă pe cele viitoare şi să se grăbească spre ele în fiecare zi.
Să-l im ităm 323 şi noi pe Ioan; şi, părăsind desfătările şi beţia, să
ducem o viaţă cum pătată. Este tim p de pocăinţă şi pentru catehum eni
si pentru cei botezaţi; unii, pocăindu-se, să aibă parte de sfînta taină a
botezului, iar ceilalţi, spălîndu-şi prin m ărturisire păcatele săvîrşite
după botez, să se apropie cu conştiinţa curată de Snnta M asă. Să ne
depărtăm dar de această viaţă păcătoasă şi stricată. C ă nu-i, nu-i cu
putinţă să te şi pocăieşti şi să te şi desfătezi. Să vă înveţe aceasta Io an cu
îm brăcăm intea sa, cu h ra n a sa, cu casa sa!
- C e vrei să spui? aş p u tea fi întrebat. N e pqrunceşti să trăim la fel
ca Ioan?
- N u vă poruncesc, ci vă sfătuiesc şi vă îndem n! D acă n u puteţi face
ce-a făcut Ioan, atunci, trăind în oraşe, să ne pocăim , că judecata bate la
uşă. D ar chiar dacă ar fi departe, n-ar trebui să n e bizuim pe asta, că
snrşitul vieţii fiecăruia are p en tru cel chem at d in lum ea aceasta aceeaşi
putere ca şi cum ar fi sunat sfîrşitul lumii. C ă ju d ecata bate la uşă o
spune Pavel. Ascultă: N oaptea e pe sfirşite, iar ziua s-a apropiat” , şi
iarăşi: „Că Cel ce va să vină va veni şi nu va întîrzia*34. Sem nele care
cheam ă ziua aceea s-au îm plinit. C ă spune H ristos: „Şi se va propovădui
această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamu­
rile şi atunci va veni sfîrşitul”35.
29. Iuda Galileanul, în anul 7, a format o organizaţie îm potriva stăpânirii romane, pentr
nu se supune recensămîntului, pe care îl socotea un început de robie.
30. Şeful unei răscoale iudaice, cu caracter mesianic. D upă uciderea lui Teuda, cei 400
partizani s-au risipit.
31. Fapte 5, 36-37.
32. D e aici începe partea morală: A te pocăi înseamnă a săvtrşi fapte contrare păcatelor pe c
le-ai făcut; fi despre stăruinţa in rugăciune.
33. Rom. 13, 12.
34. Kvr. 10, 37.
35. Matei 24, 14.
128 SFINXUL IOAN GURA DE AUR

VI
Uită.-te b ine la cele spuse! N -a spus: cînd E vanghelia va fi crezută
d e toţi oam enii, ci cînd va fi p redicată la toţi. D e aceea a şi spus: „Spre
mărturie neamurilor ”, arătînd că n u aşteaptă să cread ă toţi şi apoi să vină.
C uvintele: „spre mărturie” înseam nă spre învinuirea, spre m ustrarea şi
spre osînda celor ce n-au crezut. Ia r noi, cu toate că auzim şi vedem
acestea, dorm im şi visăm cufundaţi în adîncă noapte. C ă lucrurile din
lum ea aceasta, fie vesele, fie triste, nu-s cu nim ic m ai bune decît visele.
D e aceea v ă în d em n să vă deşteptaţi şi să priviţi Soarele dreptăţii.
N im eni n u p oate vedea soarele dacă doarm e, şi nici nu-şi poate b u cu ra
Erivirile cu frum useţea razei sale, ci pe cele ce le vede, le vede ca în vis.
(ar pen tru c a să ne putem deştepta, avem nevoie de pocăinţă adîncă şi
d e m ulte lacrim i, ca să dobîndim iertare, pen tru că am păcătuit - d ar nu
sim ţim păcatul - şi p en tru că păcatele noastre-s m ari, m ai m ari decît
iertarea. Şi că n u m int îm i sînteţi m artori voi cei m ai m ulţi din cei ce m ă
ascultă. T otuşi, chiar dacă păcatele noastre-s m ai m ari decît iertarea,
d acă n e p ocăim vom fi încununaţi. Ia r p rin p ocăin ţă n u înţeleg num ai
d ep ărtarea de păcatele de m ai înainte, ci şi săvîrşirea de fapte bune,
m ai m ari decît păcatele. C ă spunea Ioan: f a c e ţ i roade vrednice de
pocăinţă!”36.
- C um să le facem?.
- D acă vom face fapte bune contrare păcatelor ce-am săvîrşit. D e
pildă: Ai răpit averile altora? D ă-le şi pe ale tale! Te-ai desfrînat m ult?
D epărtează-te şi de fem eia ta anum ite zile, înfrînează-te! Ai ocărit şi ai
b ătu t pe cei din jurul tău? Binecuvântează pe cei ce te ocărăsc şi fii bine
celor ce te bat! C ă nu-i de ajuns p en tru însănătoşirea noastră să scoatem
num ai săgeata din trup, ci trebuie să punem şi leacuri pe rană. A i che­
fuit şi te-ai îm bătat m ai înainte? Posteşte şi b ea num ai apă, ca să speli
vătăm area p ricinuită de chefuri şi beţie! Te-ai uitat cu ochi pofticioşi la
frum useţe străină? N u te m ai uita deloc la vreo fem eie, ca să fii în m ai
m are siguranţă! C ă spune Scriptura: ,JFereşte-te de rău şi fa binele!”3738şi
iarăşi: „Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug" .
- D ar spune-m i, profete, şi binele pe care trebuie să-l fac!
- „Cautăpacea şi-o urmează”39. C u asta n u vreau să spun să urm ăriţi
p acea num ai cu oam enii, ci şi cu D um nezeu!
Şi bine-a spus D avid: „Urmeaz-o!”, că a fost izgonită şi aruncată, iar
ea, părăsind păm întul, s-a suit la cer. D ar dacă vrem , o vom putea
3(5. Matei 3, 8.
37. Ps. 36, 27.
38. Ps. 33, 12.
3!). Ps. 33, 13.
OMII.II I.A MA I'KI

întoarce, aruncînd m înia, îngîm farea şi tot ce stă în calea păcii, ca să

urm ărim o viaţă sim plă şi cum inte. N im ic nu-i m ai cum plit decît m înia
şi m îndria. N e fac în acelaşi tim p şi m îndri şi slugarnici; prin u n a ajun­
gem de batjocură, iar prin alta sîntem urîţi de oam eni, căzînd în păcate
potrivnice: în îngîm fare şi în linguşeală. D ar dacă tăiem ce-i prea m ult
din aceste două patim i, vom fi smeriţi fără să fim um iliţi şi m îndri fără
să fim încrezuţi. C ă şi tulburările din trupurile noastre se datoresc lăco­
miei la m încare; cînd organele trupului nostru sînt silite să depăşească
hotarele lor fireşti şi să lucreze peste m ăsură, atunci se nasc în trupul
nostru nenum ărate boli şi m oarte chinuitoare. T o t aşa se întîm plă şi cu
sufletul.

V II
Să tăiem , deci, ceea ce-i peste m ăsură; şi, b în d leacul cel m întuitor
al cum pătării, să fim m ăsuraţi în toate şi să fim cu m are luare-am inte la
rugăciune. D acă nu ni se îm plinesc rugăciunile, să stăruim să ni se
îm plinească; dacă ni s-au îm plinit, să stăruim tocm ai pen tru că ni s-au
îm plinit. Nici D um nezeu nu vrea să am îne datul, d ar p rin întîrzierea
datului m eşteşugeşte stăruinţa în rugăciune. D e aceea şi am înă îm plini­
rea cererilor, iar adesea chiar îngăduie să vină încercări, ca să alergăm
m ereu la El; şi, alergînd, să stăruim în rugăciune. T o t aşa fac şi părinţii
care-şi iubesc copiii; cînd îi văd pe copii că pleacă de lîngă ei şi se duc
să se joace cu alţi copii, pun slugile s-o facă pe sperietorii, pentru ca,
fiind cuprinşi de frică, să alerge copiii la sînul m am ei lor. T o t aşa şi
D um nezeu; trim ite de m ulte ori asupra noastră am eninţări, n u ca să
aducă am eninţarea, ci ca să ne atragă la El. Iar cînd ne întoarcem la El,
D um nezeu stinge îndată am eninţarea. C ă de ne-am purta la fel şi în
încercări şi în zile de linişte n-am m ai avea nevoie de încercări. D ar
pentru ce vorbesc despre noi? C hiar sfinţii s-au înţelepţit m ult din
aceasta. D e aceea şi profetul spune: „Bine este mie că m-ai smeritJ”40. Iar
H ristos le spunea apostolilor: ,Jn lume necazjuri veţi avea!”41. A ceasta a
lăsat şi Pavel să se înţeleagă cînd a spus: „Mi s-a dat un ghimpe în trup,
înger al satanei, ca să mă pălmuiască”42. Şi cu toate că Pavel s-a rugat să-l
scape de această încercare, n-a reuşit, din pricina m arelui folos p e care
avea să-l aibă de pe urm a acestei încercări, D acă ne uităm la toată viaţa
lui D avid, vom vedea că-i m ai strălucitor în prim ejdii; şi el şi ceilalţi
asem enea lui. Iov atunci a strălucit m ai m ult; Iosif tot pentru asta a fost
meii vestit; la fel şi Iacov şi tatăl lui şi bunicul lui şi toţi cîţi şi-au pus

40. I>s. 118, 71.

41. l<mn l(>, 4H.
47. II Cur. 12, 7.
130 SHNTlIt, IOAN (iURA DE AUR

v reo d ată cununi strălucitoare pe capetele lor; datorită necazurilor şi

încercărilor au fost încununaţi şi lăudaţi.
Ştiind toate acestea, potrivit înţeleptului cuvînt, „să nu ne tulburăm
in timp de încercare”*3, ci num ai u n singur lucru să avem în m inte: să
în d u răm toate cu curaj, fără să ne întrebăm de ce şi fără să cercetăm p ri­
cinile necazurilor noastre. N u-i al nostru a şti cînd necazurile v o r lu a
sfîrşit, ci al lui D um nezeu, C are a îngăduit să vină peste noi; al nostru
este de a le în d u ra cu m ulţum ită şi recunoştinţă. D e vom face aşa, apoi
toate bunătăţile se vor revărsa asupra noastră. D a r ca să vină acestea, ca
să fim aici pe păm în t m ai buni, iar dincolo, în ceruri, m ai străluciţi, să
prim im tot ce vine peste noi, m ulţum ind pen tru toate C elui ce ştie m ai
b in e decît noi folosul, Celui ce ne iubeşte m ai m ult decît părinţii noştri.
Aceste două gînduri şoptindu-le la fiece necaz ce vine peste noi, să
căutăm să potolim tristeţea şi să slăvim în toate pe D um nezeu, C are
face şi săvîrşeşte totul spre binele nostru. A şa vom în d ep ărta cu uşurinţă
{ i necazurile d e la noi şi vom do b în d i şi cununile cele nestricăcioase, cu
larul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos,
îm p reu n ă cu C are T atălui slavă, putere, cinste îm p reu n ă cu Sfîntul
D uh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, A m in.
43. tnţ. Sir. 2, 2.
 O M I L IA X I

„Vazînd pe mulţi din saduchei şi farisei

venind la botezul lui, le-a zis:
«Pui de viperă, cine v-a arătat să fugiţi
de mînia cea viitoare?”1.
I
Pentru ce H ristos a spus că saducheii şi fariseii n-au crezut în Ioan
Botezătorul? Pentru că nu înseam nă că au crezut odată ce n-au prim it
{>e Cel propovăduit de Ioan. Ei păreau că ascultă şi p e profeţi şi pe
egiuitor şi totuşi H ristos a spus că n u i-au ascultat, pentru că n-au prim it
pe C el propovăduit de ei. ,J)acă aţi f i crezut în Moise, aţi f i crezut în
M ine”2, le spune H ristos. M ai tîrziu, cînd i-a întreb at Hristos: ,JSotezul
lui Ioan de unde este?”, ei spuneau: ,J)acă vom zce, de pe pămînt,ne temem de
topor; dacă vom zce, din cer, ne va întreba: Pentru ce n-aţi crezut în el?”3.
D in toate acestea, deci, se vede că veneau la Io an şi se botezau, d ar nu
rim în ea u în credinţa predicii lui Ioan. Şi Io an evanghelistul le d ă pe
faţă viclenia lor; cînd vorbeşte de cei trimişi la Io an Botezătorul ca să-l
întrebe: ,J)e eşti tu Ilie? De eşti tu Hristos?”4, evanghelistul a adăugat:
J a r cei trimişi erau dintre farisei”5.
- D ar ce? aş putea fi întrebat. O are nu şi poporul gîndea la fel?
- Poporul gîndea aşa din pricina simplităţii lui; dar fariseii, pentru
Că voiau să-l atace. Ştiau doar destul de bine că Ioan n u este H ristos,
deoarece H ristos se trăgea din sem inţia lui D avid, pe cînd Ioan din
•em inţia lui Levi; dar prin în treb area lor îi întindeau cursă, ca să p u n ă
îndată m îna pe el dacă ar fi spus că este H ristos. C ă acesta le era gîndul
ie vede din spusele im ediat urm ătoare ale trim işilor fariseilor; cu toate
c i Ioan n-a dat răspunsul pe care-1 aşteptau, totuşi n u se po t stăpîni să
nu-1 atace, întrebîndu-1: ,J tu n c i pentru ce botez, dacă nu eşti Hristos?”6.
D ar ca să cunoşti că fariseii se duceau cu un gînd la Ioan Botezăto­
rul, iar poporul cu alt gînd, ascultă că evanghelistul ne-o spune şi pe
1. Matei 3, 7.
2. Ioan 5, 4(>.
3. Matei 2 1, 2.r>-2(i.
4. Ioan 1, 21.
.V Ioan I, 2 4 .
h hulii I, V,ri
132 SFtNTUI, IOAN CiURA I)E AUR

asta. D espre p o p o r spune că v enea şi se boteza de la Ioan, m ărturisin-

du-şi păcatele lor; d ar despre farisei nu spune aşa, ci că Botezătorul
„văzjind pe mulţi din saduchei şi farisei venind, le zice: «Pui de viperă, cine v-a
arătat să fugiţi de mînia cea viitoare?»”7. V ai, ce suflet mare! C um vor­
beşte u n o r oam eni însetaţi totdeauna de sîngele profeţilor, un o r oam eni
m ai veninoşi ca şerpii! C um îi atacă cu m are îndrăznire şi pe ei şi pe
părinţii lor!
- Da, m i s-ar putea spune, îndrăznirea lui e m are. D ar în treb area
este dacă era şi îndreptăţită. N u i-a văzut păcătuind, ci pocăindu-se. D e
aceea n-ar fi trebuit să-i m ustre, ci să-i laude şi să-i prim ească, p en tru că,
părăsind oraşul şi casele, alergau să-i asculte predica.
- Ce-aş p u tea răspunde? Io an nu se uita nici la cei ce-i stăteau în
faţă, nici la cele ce se petreceau, ci la ascunzişurile inim ilor lor, desco­
perite lui de D um nezeu. Pentru că se lăudau cu strămoşii şi p en tru că
aceasta era pricina pieirii lor şi-i făcea să trăiască nepăsători, Io an Bote­
zătorul taie rădăcina îngîm fării lor. D in pricin a aceasta şi Isaia îi
num eşte „conducători ai Sodomei”şi „popor al Gomorei”8; iar u n alt profet
spune: „Oare nu sînteţi voi ca f i i etiopienilor?”9. Toţi profeţii au aceeaşi
părere despre ei; toţi vor să le scoată din suflet m îndria, pricină a mii şi
m ii de păcate.
- Profeţii, m i s-ar putea spune, pe b u n ă dreptate au grăit aşa; îi
vedeau păcătuind. D ar p en tru ce Ioan B otezătorul îi m ustra aşa cînd îi
vedea că vin la el plecaţi şi supuşi?
- C a să-i înduplece şi m ai m ult. D ar dacă te-ai uita bine la m ustră­
rile lui Ioan, vei vedea că strecoară odată cu m ustrarea şi lauda. îi
m ustra, d ar în acelaşi tim p îi adm ira, că în sfîrşit au putut să facă nişte
fapte ce p ăreau aproape cu neputinţă. M ustrarea, deci, era m ai m ult
pen tru a-i atrage şi pentru a-i pregăti să se trezească. în ap aren ţă îi
m ustră, d ar de fapt le arată atît m area lor răutate de m ai înainte, cît şi
m inunata şi neobişnuita lor schim bare. Pare a le spune: „Ce s-a întîm -
plat d e aţi luat calea pocăinţei, cînd sînteţi fii acelor părinţi şi aţi fost
crescuţi în atîta răutate? D e unde vine schim barea aceasta? C ine a
înm uiat învîrtoşarea sufletului vostru? C ine a tăm ăduit ce era de netă­
m ăduit?” . U ită-te apoi cum îi înspăim întă chiar de la prim ele cuvinte,
vorbindu-le de gheenă. N u le-a spus cuvintele obişnuite ale profeţilor:
„Cine v-a arătat să fugiţi de războaie, de năvălirile barbarilor, de căderi
în robie, d e foam ete, de cium ă?”, ci le p u n e în faţă o altă pedeapsă, de
care nu le m ai vorbise nim eni niciodată, grăindu-le aşa: „Cine v-a arătat
să fugiţi de mînia cea viitoare?”
7. M atei 3, 7.
H. Isaia 1, 10.
!). Am os !l, 7.
OMII.II I.A MAI'K.1 133

II
Pe b u n ă dreptate i-a num it Ioan şi pui de viperă! Se spune că puiul
de viperă iese la lum ină om orînd pe aceea care i-a dat naştere, m încîn-
du-i pîntecele. Aşa au făcut şi saducheii şi fariseii; şi-au ucis părinţii, iar
pe dascălii lor i-au sfîşiat cu m îinile lor.
D ar Ioan Botezătorul nu se m ărgineşte num ai la m ustrări, ci îi şi
sfătuieşte:
,fa c e ţi roade vrednice de pocăinţă”10.
„Nu-i de ajuns să fugiţi de păcat, le spune Ioan, ci să săvîrşiţi şi
fapte de virtute! Să nu m ai faceţi ce făceaţi de obicei, cînd v ă pocăiaţi
pentru o vrem e, dar apoi vă întorceaţi iarăşi la răutatea voastră. C ă
n-am venit să vă vestesc ceea ce vesteau profeţii m ai înainte. A ltele şi
mai înalte sînt cele ce vi le vestesc, că vine însuşi Judecătorul, însuşi
Stăpînul îm părăţiei, povăţuindu-ne spre o filozofie m ai înaltă, chemîn-
du-ne la cer şi atrăgîndu-ne spre locaşurile de acolo. D e aceea v ă şi des­
copăr învăţătura despre iad, pen tru că nem uritoare sînt şi bunătăţile
din cer şi chinurile iadului! N u m ai stăruiţi în păcatele voastre, nici nu
mai puneţi înainte obişnuitele voastre vorbe, pe A vraam , pe Isaac, pe
tacov şi nobleţea străm oşilor voştri!”. A ceste cuvinte le spunea Ioan
saducheilor şi fariseilor, n u ca să-i oprească să spună că se trag din acei
sfinţi, ci ca să-i oprească să se m ai bizuie pe ei, neglijînd virtutea. Ioan
dădea pe faţă ascunsul inim ilor lor şi profeţea cele viitoare. D ar şi după
m ustrarea lui Ioan, saducheii şi fariseii tot îi spun lui Hristos: „Noi avem
tată pe Avraam şi nimănui n-am fost robi vreodată” 11. Pentru că gîndul
acesta îi făcea să se m îndrească şi-i pierdea, Ioan Botezătorul caută să le
frîngă m ai întîi acest gînd. D a r uită-te în ce chip Botezătorul îi duce pe
calea cea bună, dînd în acelaşi tim p şi patriarhului cinstea cuvenită!
D upă ce le-a spus:
„Să nu vi se pară că puteţi zice că avem tată pe Avraam”12, n-a conti­
nuat: „patriarhul nu va putea să vă fie de vreun folos”, ci, într-un chip
mai dulce şi m ai potolit, a lăsat să se înţeleagă acelaşi lucru spunînd
„că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice f i i lui Avraam” 13.
U nii com entatori socot că Ioan Botezătorul a spus despre neam uri
aceste cuvinte, num indu-le m etaforic pietre. Eu, însă, cred că ele au şi
altă interpretare.
- Care?
10. Matei 3, 8.
11. Ioan 8, 33.
12. Matei 3, !).
13. Matei 3, îl.
134 SFINŢIII. IOAN GURA DE AUR

- „Să nu credeţi, le spune Ioan Botezătorul, c ă dacă voi veţi pieri,

veţi lăsa pe p atriarhul A vraam fără copii!” N u, asta nu! C ă D um nezeu
poate să-i d ea lui A vraam oam eni chiar din pietre şi să-i ridice la în ru d i­
rea cu el, pen tru că şi la început aşa s-a întîm plat. C ă a face din pietre
oam eni este la fel cu a scoate copil din pîntecele de p iatră al S arrei14.
A cest lucru l-a lăsat profetul Isaia să se înţeleagă cîn d spunea: „Uitaţi-vă
la piatra cea tare din care aţi fost ciopliţi şi la adîncimea gropii din care aţi fost
săpaţi; uitaţi-vă la Avraam tatăl vostru şi la Sarra care v-a născut”15. Ioan
Botezătorul le am inteşte saducheilor şi fariseilor profeţia aceasta, ară-
tîndu-le că dacă dintru început D um nezeu l-a făcut p e A vraam tată intr-un
chip atît de m inunat, ca şi cum ch iar din pietre l-a făcut, apoi este cu
p u tin ţă să se întâm ple aceasta şi acum . U ită-te cum îi înfricoşează şi le
Frînge m îndria! N -a spus că i-a şi rid icat lui A vraam fii, ca să nu-i descu­
rajeze, ci că: „poate să ridice”. N -a spus că poate să facă oam eni din
jietre, ci ceva cu m ult mai m ult: ru d e şi fii ai lui A vraam . Ai văzut cum
fe-ft scos din cap toate închipuirile lor trupeşti şi gîndul că-şi p o t găsi
scăpare la străm oşi, ca să-şi pu n ă nădejdea m întuirii lo r în pocăinţă şi în
curăţenie trupească şi sufletească? A i văzut cum a d at la o parte în ru d i­
rea după trup şi a pus în locul ei înrudirea d u p ă credinţă?
III
D ar uită-te cum şi prin cuvintele ce urm ează le m ăreşte frica şi le
sporeşte neliniştea.
D u p ă ce a spus: „Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice f i i lui
Avraam ”16, a adăugat:
J a tă şi securea stă la rădăcina pomilor”17.
Botezătorul caută în tot chipul să-şi facă înfricoşător cuvîntul. V iaţa
lui curată şi aspră îl îndreptăţea să le vorbească cu atîta îndrăznire, iar
saducheii şi fariseii trebuiau zguduiţi puternic, deoarece de m u ltă
vreme erau ca u n păm înt înţelenit. Ioan Botezătorul le spune: „D ar
p en tru ce vă spun că aveţi să pierdeţi înrudirea voastră cu A vraam şi că
aveţi să vedeţi p e alţii ridicaţi d in pietre în locul vostru de cinste?
P entru că p ed eap sa voastră n u se opreşte aici, ci m erge m ai departe; că
„iată securea stă la rădăcina pomilor/ "N im ic m ai înfricoşător decît această
întorsătură de cuvinte! Nu-i înfricoşează nici cu seceră zb u răto are18,
nici cu d ărîm area gardului19, nici cu călcarea în picioare a viei20, ci cu o
14. Fac. 21, 2.
I.r>. Isaia 51, 1-2.
Ui. Matei 3, 9.
17. Matei 3, 10.
1H. '/.ah. ,r>, 2.
19. I s a ia 5, ,r>.

2 0 . I s a ia U i, H.
OMIMl l.A MATKI 135

secure ascuţită; şi ceea ce-i m ai înfricoşător este că securea stă la uşă.

Pentru că adeseori iudeii n u dădeau crezare profeţilor şi ziceau: „Unde
este zj,ua Domnului?” şi: „Să vină odată sfatul Sfintului lui Israel ca să-L
cunoaştem!” 27, pentru că spusele profeţilor se îm plineau adesea după
mulţi ani, de aceea Ioan, ca să le scoată din cap această liniştire, le
spune că nenorocirile sînt aproape de ei. Lucrul acesta l-a arătat Ioan şi
prin cuvintele „iată” şi p rin aducerea securii lîngă rădăcină. „Nu-i
departe securea, spune el, ci stă chiar la rădăcină!” N-a spus că securea
am eninţă ram urile sau fructele, ci rădăcina, arătîndu-le că dacă se vor
trîndăvi v or suferi nenorociri groaznice, care nu m ai au nici o nădejde
de vindecare. C ă Cel care vine nu este rob, ca profeţii de m ai înainte, ci
însuşi Stăpînul universului, care aduce pedeapsă grea şi p rea cumplită.
D ar deşi-i înfricoşează iarăşi, totuşi nu-i lasă să cadă în deznădejde, ci
du p ă cum m ai înainte n-a spus: „a ridicat”, ci: „poate să ridice f i i lui
Avraam ” înfricoşîndu-i şi liniştindu-i în acelaşi tim p, to t aşa şi acum n-a
spus că s-a atins securea de rădăcină, ci că stă lîngă rădăcină şi că este
aproape de ea. A rată că n u m ai este vo rb a de am înare. „Deşi D om nul a
adus securea atât de aproape, le spune Io an Botezătorul, totuşi în pute­
rea voastră stă să fiţi tăiaţi sau nu. D acă v ă veţi schim ba şi v ă veţi face
m ai buni, securea se va d ep ărta şi n u vă v a face nici u n rău; d ar dacă
stăruiţi în aceleaşi păcate, va smulge pom ul din rădăcini. D e aceea
D om nul nici nu depărtează securea de rădăcină, d ar nici n u taie încă
pom ul, deşi stă alături; pe de o parte ca să n u vă trîndăviţi, iar pe de altă
parte ca să aflaţi că este cu putinţă, chiar în scurtă vrem e, să vă m întuiţi
dacă v ă schim baţi viaţa”. Io an Botezătorul le m ăreşte totdeauna frica,
pen tru a-i trezi din am orţeala lor şi a-i îm pinge spre pocăinţă. I-a înfri­
coşat că v o r pierde dreptul de a se m ai num i fii ai lui A vraam , că au să
fie înlocuiţi cu alţii, că nenorocirile stau la uşă, că v or în d u ra suferinţe
neînchipuit de mari. T oate acestea îndestulător de puternice să-i ridice
şi pe cei căzuţi tare jos şi să-i facă să lupte. Acelaşi lucru îl arată şi Pavel
cînd zice: „Cuvînt scurt va face Domnul în întreaga lume”2122. „N u te tem e, le
grăieşte Io an Botezătorul; dar, m ai bine spus, teme-te, d ar n u deznădăj-
dui! M ai ai în că nădejde de schim bare; nu-i dată sentinţa şi nici securea
n-a venit să taie - p en tru că ce-ar opri-o să taie cînd stă lîngă rădăcină?
- , ci ca p rin frica de secure să te facă m ai b u n şi să te pregătească să
aduci rod!” D e asta a şi adăugat:
„Orice pom care nu face rod bun se taie şi în foc se aruncă”23.
21. Isaia 5, 19.
22. Rom. 9, 28; Isaia 10, 23.
23. Matei 3, 10.
13(i NUNŢIII, IOAN (JURA 1>K AUR

C în d spune „orice pom ”, le scoate iarăşi din m inte gîndul că au

vreun m erit pen tru că au strămoşi de bun neam. „D acă rămîi fără rod,
spune Ioan Botezătorul, vei suferi o îndoită osîndă, chiar dacă eşti nepotul
lui A vraam , chiar dacă poţi num ăra printre strămoşii tăi patriarhi nenum ă­
raţi!” C u aceste cuvinte îi înfricoşa şi pe vameşi şi zguduia şi sufletul ostaşi­
lor; nu-i împingea la deznădejde, dar îi scăpa de o viaţă petrecută în nepăsa­
re. Cuvintele „care nu face rod. bun ” şi înfricoşau, dar aduceau şi m ultă mîn-
gîiere; arătau că acela care face rod scapă de orice pedeapsă.
IV
Poate că Ioan Botezătorul ar fi putut fi întrebat:
- C u m vom p u tea face rod, cînd sîntem am eninţaţi cu tăierea, cînd
tim pul e atît de scurt, cînd sorocul bate la uşă?
- V ei putea face rod, le răspunde Botezătorul. R oadele oam enilor
nu-s ca roadele pom ilor; n-au nevoie să aştepte tim p îndelungat, nu-s
supuse vrem ilor, n-au nevoie de atîta îngrijire, ci e de ajuns num ai să
voieşti şi pom ul în dată a rodit. T e ajută nespus de m u lt la o rodire ca
aceasta n u num ai n atura rădăcinii tale, ci şi m ăiestria grădinarului, a lui
Dumnezeu.
D e aceea, ca să n u spună ascultătorii săi: „Ne răvăşeşti sufleteşte, ne
sileşti, ne strîngi de gît apropiind de noi securea, am eninţîndu-ne cu
tăierea, cerîndu-ne roade în tim p ce vrei să ne pedepseşti”, Ioan B ote­
zătorul a adăugat!
,JEu vă botez cu apă spre pocăinţă; dar Cel care vine după mine este mai
puternic decît mine, Căruia nu sînt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei;
Acesta vă va boteza cu Duh Sfint şi cu fo c”24.
Prin aceste cuvinte, Ioan Botezătorul arată că p e n tru a face roade
este nevoie num ai d e voinţă şi de credinţă, n u de oboseli şi de sudori; şi
după cum le era uşor să se boteze, to t atît de uşor le era să-şi schim be
viaţa şi să se facă m ai buni. D u p ă ce le-a zguduit sufletul cu frica de
judecată, cu aşteptarea osîndei, cu securea, cu p ierd erea înrudirii cu
strămoşii lor, cu înlocuirea lor cu alţi urm aşi ai lui A vraam , cu în d o ita
p ed eap să - tăierea şi arderea - , d u p ă ce le-â înm uiat p rin toate m ijloa­
cele învîrtoşarea inim ilor lor şi i-a făcut să dorească scăparea de nişte
rele atît de m ari, începe să vorbească şi de H ristos; n u vorbeşte la întîm -
plare, ci cu foarte m ultă grijă. A poi, vorbind de deosebirea dintre el şi
H ristos, ca să nu p ară că Ii face o favoare vorbind aşa, arată deosebirea
din tre ei, întem eiat pe com paraţia dintre darurile u n u ia şi ale altuia.
N-a spus chiar de la început „Nu sînt vrednic să-I dezleg cureaua încălţă­

'24. Matei ,'l, 11.

OM ILII LA MATKI 137

mintei L u i”, ci m ai întîi a vorbit de neînsem nătatea botezului lui; şi ară-

tînd că n-are altă putere decît să-i ducă spre pocăinţă pe cei botezaţi de
el - că n-a spus: „vă botez cu apă spre iertare”, ci „sprepocăinţă”- vor­
beşte de botezul lui H ristos, plin de dar nespus. „Ca nu cum va, spune
Ioan, la auzul spuselor m ele că H ristos vine du p ă m ine, să-L dispre-
ţuieşti pen tru că a venit în u rm a m ea, află puterea darului Lui, cunoaşte
bine că n-am spus atît cît trebuia cînd am spus: Nu sînt vrednic să-l dezleg
cureaua încălţămintei Lui. C înd m ă auzi spunînd că este m ai puternic
decît m ine, să nu crezi că spun aceasta punîndu-L în com paraţie cu
m ine. Eu nu sînt vrednic nici în rîndul robilor Lui să fiu rînduit, nici
chiar printre cei din urm ă robi, nici să-I fac cea m ai josnică slujbă”. D e
aceea Ioan n-a spus num ai: „încălţămintea”, ci: „nici cureaua”, care pare
a fi treaba cea m ai de jos din toate.
A poi, ca să nu socoteşti că a vorbit aşa num ai din sm erenie, aduce
dovada deosebirii dintre ei întem eiat pe fapte, spunînd: ,fi.cela vă va
boteză cu Duh Sfint şi cu foc”. Ai văzut cît de m are este înţelepciunea
Botezătorului? C înd predică, înfricoşătoare-i sînt cuvintele, insuflă neli­
niştea în sufletele celor ce-1 ascultau; dar cînd îi trim ite la H ristos,
cuvintele-i sînt potolite, în stare să cîştige suflete. N u m ai vorbeşte de
secure, nici de pom tăiat, ars şi aruncat în foc, nici de m îm a viitoare, ci
de iertare de păcate, de înlăturarea pedepsei, de dreptate, de sfinţenie,
de răscum părare, de înfiere, de frăţietate, de participarea la m oştenire,
de dăruirea cu îm belşugare a D uhului Sfint. C ă p e toate a cestţa le-a
lăsat să se înţeleagă prin cuvintele: „Vă va boteză cu Duh S fin t”, arătînd
prin însăşi m etafora cuvântului bogăţia harului; că n-a spus: „vă va d a
D uh Sfint”, ci: „ Vă va boteză cu Duh S fin t”; iar prin cuvântul urm ător: „şi
cu foc” scoate la iveală tot puterea şi belşugul harului.

V
G îndeşte-te în ce stare sufletească trebuie să fi fost ascultătorii lui
Ioan, gîndindu-se că vor fi dintr-o dată la fel cu profeţii şi cu bărbaţii cei
m ari. D e aceea Ioan a şi vorbit de foc, ca să-i facă să-şi am intească de
profeţi. C ă aproape toate vedeniile cîte li s-au arătat acelora, cele m ai
m ulte cu foc s-au arătat: A şa a vorbit D um nezeu p rin rug cu M oise25;
aşa întregului popor în m untele Sinai2627; aşa lui Iezechiel prin
heruvim i2’ .
U ită-te cum îl şi deşteaptă Ioan pe ascultătorul său, vorbindu-i m ai
înainte de cele ce aveau să se întîm ple m ai pe urm ă. C ă trebuia să se
25. leş. 3, 2.
26. Iei li), (i.
27. lei. I», 2.
13» SFlNTUl. IO AN CURA DE AUR

ju n gh ie M ielul, să fie nim icit păcatul, să se p u n ă cap ăt vrajbei, să fie

în g ro p area şi învierea, şi apoi să v in ă D uhul. D a r de acestea n u spune
d eo cam d ată nim ic, ci vorbeşte întîi de ultim ul dar, în vederea căruia
s-au făcut toate celelalte şi care erau m ai cu seam ă în stare să facă cunos­
cută vrednicia lui H ristos. Ioan le vorbeşte, deci, m ai întîi de D uhul
Sfînt, p en tru ca atunci cînd ascultătorii lui vor auzi că prim esc atîta D u h
să-l în treb e cum şi în ce chip va fi aceasta, cînd păcatul are atîta putere;
iar de patim ile lui H ristos le vorbeşte d u p ă ce m ai întîi a pregătit spre
ascultare sufletul lor, pentru ca nim eni să nu se scandalizeze de aştepta­
rea unui d ar atît de m are. D e aceea iarăşi strigă spunînd: „Iată Mielul lui
Dumne&u Care ridică păcatul lum ii”28. N -a spus: „C are lasă”, ci: „care
ridică”, cuvinte care arată o m ai m are purtare de grijă a lui D um nezeu
p en tru lum e. N u este acelaşi lucru „a lăsa” cu „a ridica”. Lăsarea n u este
însoţită de prim ejdie, pe cînd ridicarea este însoţită d e m oarte. A m ai
spus Ioan că H ristos „este Fiul lui Dumnezeu ”29. D ar nici cuvintele „ F im al
lui Dumnezeu” n u arătau clar ascultătorilor vrednicia lui H ristos; nici
nu-L puteau încă înţelege ca Fiu al lui D um nezeu, d a r puteau înţelege
aceasta pe tem eiul darului atît de m are al D uhului Sfînt. D e aceea şi
Tatăl, cînd l-a trim is pe Ioan la propovăduire, i-a d a t o p rim ă d ovadă a
vredniciei C elui ce avea să vină, spunîndu-i: „Peste Care vei vedea D uhul
pogorindu-Se şi rămînîndpeste El, Acesta este Cel ce botează cu Duh S fîn t”30.
D e aceea Ioan spune: ,Jsu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui
Dumnezeu”31. C ă p rin D uhul Sfînt se arată clar că H ristos este Fiul lui
D um nezeu.
A poi, pen tru că Ioan a spus cuvinte plăcute şi cu ele a liniştit şi
potolit p e ascultători, îşi înăspreşte din nou cuvintele, ca să nu se trîndă-
vească. A şa erau iudeii; cînd le vorbeai frumos, se trîndăveau şi deve­
neau mai răi. D e aceea iarăşi îi înfricoşează, spunînd:
,^4 cărui lopată este în mina L u i”32.
M ai înainte vorbise de pedeapsă; acum îl arată p e ju d e c ă to r şi v o r­
beşte de pedeapsa veşnică:
„Şi va arde pleava in foc nestins”33.
Iată că H ristos este Stăpîn al universului şi lucrător, deşi în alt loc
Însuşi H ristos spune acelaşi lucru despre Tatăl: „TatălMeu este lucrăto­
rul” 34. M ai înainte Ioan vorbise de „secure”, care cere oboseală şi
28. Ioan 1, 29.
29. Ioan 1, 34.
30. h an 1, 33.
31. h an 1, 34.
32. Matei 3, 12.
33. Matei 3, 12.
34 h a n l.r>, 1.
O M II.II I.A MATKI 13»
m uncă; d ar ca să nu socoteşti că pedepsirea celor răi este treabă care
are nevoie de oboseală, Ioan se foloseşte de o altă pildă, de foc, ca să
arate că pedepsirea celor răi e un lucru uşor. Prin cuvintele sale despre
curăţirea ariei Sale cu lopata, Io an Botezătorul arată că H ristos este Stă-
pînul întregii lum i. C um ar p u tea să pedepsească pe cei răi dacă n-ar fi
toţi oam enii ai Lui? A cum pe păm în t sînt am estecaţi cei buni cu cei răi.
C hiar dacă se vede strălucind griul, totuşi el este am estecat cu pleava,
ca într-o arie, n u ca în ham bar. A tunci, la judecată, se va face deosebire
între grîu şi pleavă. U nde-m i sînt acum cei care n u cred în iad? D ouă
lucruri a spus Ioan despre H ristos: imul, că v a boteza cu D uh Sfînt şi
altul, că va arde pe cei necredincioşi. D acă unul e vrednic de credinţă,
atunci negreşit şi celălalt. D e aceea Ioan a făcut două proorocii despre
Hristos, p en tru ca pe tem eiul celei care s-a îm plinit să crezi şi în aceea
care nu s-a îm plinit încă. H ristos face la fel; adeseori despre aceleaşi
lucruri sau despre lucruri contrare, face două proorocii, u n a care se
îm plineşte pe păm înt, alta pe care o făgăduieşte că se va îm plini pe
lum ea cealaltă. Face asta p en tru ca oam enii, cărora le place să discute
mult, să creadă pe tem eiul profeţiei îm plinite şi profeţia care n u s-a
îm plinit încă. H ristos a făgăduit că va d a în viaţa aceasta însutit celor
care au p ărăsit tot ce-au avut, iar în veacul viitor viaţă veşnică35; şi a
făcut vrednice de credinţă şi darurile viitoare p rin îm plinirea darurilor
date pe păm înt. A şa şi Ioan Botezătorul; a făcut două profeţii: u n a că
H ristos v a boteza cu D uh Sfînt, alta că va arde p e cei păcătoşi în focul
cel nestins.
VI
D eci dacă H ristos n-ar fi botezat cu D uhul p e apostoli şi în fiecare
zi pe cei ce voiesc, ai p u tea pune la înd o ială şi pe celelalte, adică
pedeapsa veşnică şi focul cel nestins; dar dacă s-a săvîrşit şi se săvîrşeşte
în fiecare zi ceea ce este m ai m are şi m ai greu, ceea ce depăşeşte orice
cuvînt - botezul cu D uh Sfînt - , cum poţi spune că nu-i adevărat ceea
ce-i uşor, ceea ce-i potrivit m inţii om eneşti, adică pedeapsa veşnică şi
focul cel nestins? Ioan B otezătorul a spus m ai întîi: „Cel ce vine după
mine va boteza cu Duh Sjînt şi cu foc”36 şi a făgăduit m ari bunătăţi în urm a
acestui botez, ca să nu te descurajezi că ai părăsit viaţa de m ai înainte;
apoi a vorbit de lopată şi ju d ecata care se v a arăta prin lopată. „Să nu
socotiţi, spune Ioan Botezătorul, că vi-i de ajuns botezul pen tru mîn-
tuire, dacă d u p ă botez trăiţi în păcate”. C ă ne trebuie şi virtute şi m ultă
filozofie. D e aceea îi îndreaptă pe ascultătorii săi spre h ar şi spre botez,
35. Mânu 10, 30.
3(i. Matei 3, I I .
140 nH n t u i . ioan cjura d e a u r

vorbindu-le de secure; iar după ce le-a vorbit de h a r îi înfricoşează cu

lopata şi cu focul cel nestins. N u face nici o deosebire între cei care n u
Prim iseră botezul, ci le spune în general: „Tot pomul care nu face roadă
ună se taie”37, osîndind pe toţi cei ce nu cred; d a r d u p ă botez se face
deosebire, pen tru că m ulţi din cei ce au crezut aveau să ducă o viaţă
n evrednică de credinţă.
N im eni38, aşadar, să nu fie pleavă, nim eni să n u fie nestatornic, nici
să se supună poftelor celor rele, fiind cu uşurinţă p u rtat de ele, cînd
într-o parte, cînd în alta! D acă răm îi grîu, nu vei avea de suferit, ch iar
d acă încercări vor veni, că nici în arie grîul n u este sfarîm at de roţile
dinţate ca fierăstrăul ale treierătoarei. D ar dacă vei fi slab ca p leava sau
ca paiele, şi aici p e p ăm în t vei suferi m ulţim e de nenorociri, fiind lovit
d in toate părţile, d ar şi dincolo pe lum ea cealaltă, vei suferi veşnică
pedeapsă. C ă toţi cei asem enea paielor, chiar înainte de a fi aruncaţi în
cuptorul iadului, vor fi hrană patim ilor necugetate, aşa cum paiele sînt
h ran ă anim alelor necuvîntătoare; ia r dincolo, iarăşi m aterie şi h ra n ă
p en tru foc.
D acă Ioan Botezătorul ar fi spus direct: „Cel ce vine după m ine v a
ju d e ca faptele oam enilor”, n-ar fi făcut uşor de p rim it cuvîntul său; d ar
p en tru că a învrîstat cu pilde gîndurile sale, alcătuindu-şi aşa în treag a sa
vorbire, convingea m ai repede p e ascultători şi-i atrăgea cu m ai m u ltă
uşurinţă. D e aceea şi H ristos de cele m ai m ulte ori făcea la fel; învrîs-
tează cu pilde cuvintele Sale, v o rb in d despre arie, seceriş, vie, teasc,
ţarină, m reajă, pescuire; toate p ild e obişnuite, luate din viaţa lo r de
toate zilele. Acelaşi lucru l-a făcut şi Io a n aici: a arătat darea D uhului ca
cea m ai m are d o v ad ă a adevărului spuselor sale. „Cel ce poate atîta,
spune Ioan, încît să ierte păcatele şi să dea D uhul, A cela va p u tea face
m ai m u lt decît atîta”. Ai văzut cît de firesc ajunge să vorbească m ai
d in ain te de tain a învierii şi a judecăţii viitoare?
- D a r pen tru ce Ioan Botezătorul, aş putea fi în treb at, n-a v o rb it de
sem nele şi m inunile p e care avea să le facă H ristos în d a tă d u p ă ieşirea
Sa la propovăduire?
- Pentru că d area D uhului era o m inune m ai m are decît toate şi
p e n tru că în v ed erea acesteia s-au făcut toate celelalte. Punînd capul, a
cuprins pe toate: nim icirea m orţii, ştergerea păcatelor, pieirea bleste­
m ului, încetarea războaielor celor de m ulţi ani, in trarea în rai, u rcarea
la cer, vieţuirea cu îngerii, p articiparea la bunătăţile cele viitoare. C ă
d area D uhului este arvuna acestora. Ioan, vorbin d de aceasta a v o rb it şi
de învierea trupurilor şi de arătarea sem nelor de la înviere şi d e p arti­
:t7. Matei :i, 10.
.'iH. !)<■ nici im i'jir | >1111<-n mni nlft: Despre judecată.
O M II.II LA MATKI 141

ciparea la îm părăţia cerurilor şi de bunătăţile „pe care ochiul nu le-a

văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit”39. C ă toate aces­
tea ni s-au d at prin acea harism ă. Era de prisos, deci, ca Ioan să vor­
bească de m inunile pe care avea să le facă H ristos îndată d u p ă ieşirea la
propovăduire şi pe care ascultătorii Săi aveau să le judece cu proprii lor
ochi. Ioan trebuia să le vorbească de acelea, de care s-ar fi îndoit, de
f)ildă: că H ristos este Fiul lui D um nezeu, că este incom parabil superior
ui, că ridică păcatul lum ii, că va cere socoteală oam enilor de faptele
săvîrşite, că viaţa noastră n u se term ină o d ată cu viaţa de aici, că din ­
colo, pe celălalt tărîm , fiecare va prim i plata cuvenită. Pe acestea ascul­
tătorii lui Ioan n-aveau cum să le vadă.

V II
Ştiind, dar, acestea, să ne sîrguim m ai m ult cîtă vrem e sîntem în
arie; că aici este cu putinţă să se schim be paiele în grîu, aşa precum e cu
putinţă ca din grîu m ulţi să ajungă paie. Să nu cădem , deci, să n u ne
lăsăm p urtaţi de orice vînt încoace şi încolo, să nu ne despărţim de fra­
ţii noştri, chiar dacă sînt neînsem naţi şi mici. C ă şi bobul de grîu, după
m ăsură, este m ai mic decît paiul, dar mai b u n d up ă natură. N u te uita la
toată nălucirea celor din afară, că toate-s destinate focului, ci la sm ere­
nia cea d u p ă D um nezeu, tare şi de nefărîm iţat, care nu poate fi nici
tăiată, nici arsă de foc! C ă p en tru boabele de grîu, D um nezeu se în d u ră
şi de paie, ca să se facă m ai bune, stînd alături de boabe. D e aceea nu
vine încă judecata, ca să fim de obşte încununaţi cu toţii, ca m ulţi să se
schim be din răi în virtuoşi. Să ne cutrem urăm , dar, cînd auzim pilda
aceasta; că focul acela este foc nestins.
- D ar cum poate să fie foc nestins? aş putea fi întrebat.
- N u vezi că soarele acesta arde necontenit şi niciodată nu se
stinge? N-ai auzit de rugul ce ardea şi nu se m istuia de flăcări?40 D eci şi
tu, dacă vrei să scapi de flacără, fă m ilostenie şi nu vei face cunoştinţă
cu focul acela. D acă aici pe p ăm înt vei crede celor spuse, n u vei vedea
cuptorul acela, cînd vei pleca acolo; dar dacă nu crezi în cuptor aici pe
păm înt, dincolo îl vei cunoaşte bine pe propria-ţi ta piele, cînd nici nu-i
cu putinţă să te scapi de el. C ă nu pot scăpa de pedeapsă cei care n-au
dus o viaţă dreaptă şi curată. Nu-i de ajuns num ai să crezi, pen tru că şi
dracii trem ură de D um nezeu41 şi totuşi vor fi pedepsiţi. D e aceea tre­
buie să fim cu m ultă luare am inte asupra vieţii noastre. C ă şi pentru asta
vă chem ăm des la biserică, nu ca să intraţi num ai, ci ca să şi culegeţi
3M. / Cor. 2, !).
40. Ifj. ;t, 2.
4 I . Imov 2. I !(
142 SHNTUl. IO AN OURA DE AUR

roade d e p e u rm a venirii aici. D acă veniţi regulat, d ar n u plecaţi de aici

cu roade, nu veţi avea nici u n folos, nici de v enirea la biserică şi nici de
ed erea în biserică. D acă vedem pe copiii noştri că n u învaţă nim ic de
Ia învăţătorii la care i-am trimis, ţinem de rău pe învăţători şi trim item
copiii la alţi învăţători, ce cuvînt de apărare m ai p u te m avea cînd n u ne
îngrijim d e virtute nici atît cît ne îngrijim de cele păm înteşti, cînd to t­
deau n a n e întoarcem de la biserică cu tăbliţele goale? Şi totuşi aici în
biserică avem învăţători m ai m ulţi şi m ai buni! L a fiecare slujbă v ă dăm
Că învăţători pe profeţi, p e apostoli, p e patriarhi şi p e toţi drepţii. Şi nici
ăfă nu folosiţi ceva! C i, dacă bom băniţi doi sau trei psalm i, iar rugăciu­
nile obişnuite le spuneţi la întîm plare şi cum se nim ereşte, plecaţi acasă
socotina că asta-i de ajuns pentru m ântuirea voastră. N -aţi auzit p e p ro ­
fetul care spune, dar, m ai bine spus, pe D um nezeu, C are grăieşte p rin
profet, că „poporul acesta cu buzele Mă cinsteşte, dar inima lor este departe de
M ine?"4* C a D urtm ezeu să nu ne spună tot aşa şi nouă, şterge literele,
dar, m ai b ine spui, zgârieturile, pe care diavolul le-a în tip ărit în sufletul
tău şi adă -mi mie inim a ta curăţită de toate grijile lum eşti, ca să p o t
(nscrie p e ea cele ce vreau în toată libertatea. A cum , cînd m ă u it în
litim ă ta, n u văd altceva decît scrisul diavolului: jafuri, lăcom ie, invidie,
tlevetire. D e aceea cînd iau în m îini tăbliţele sufletelor voastre, nici n u
p o t să le citesc, că n u găsesc pe ele cuvintele pe care dum inica trecută
v-am lăsat să vi le scrieţi, ci altele în locul acelora, neînsem nate şi urîte.
A poi, d u p ă ce am şters ce-a fost scris şi am scris din nou cuvintele
D uhului, voi, plecînd de la biserică, daţi din no u în m îinile diavolului
inim ile voastre |i-l lăsaţi să scrie iarăşi pe ele cuvintele lui în locul
cuvintelor m ele. C u m se vor sfîrşi toate acestea, nu-i nevoie să v-o spun!
0 ştie Conştiinţa fiecăruia! Eu, însă, nu voi înceta de a-mi face lucrul meu,
dă a scrie p e inimile voastre cuvintele cele drepte şi adevărate. D acă voi îmi
ţfeji Sădătflici strădania mea, apoi să ştiţi că piaţa m ea e neştirbită, dar pri­
mejdia voastră nu mică. Ntj vreau să vă spun, însă, nimic împovărător.
V III
DaT iarăşi mă rbg şi m ă cucem icesc vouă, fiţi to t atît d e silitori ca şi
Cţipiii mici. A ceştia învaţă m ai întîi form a literelor, apoi caută să recu­
noască literele u n a cîte u n a şi în sfirşit pornesc şi la citirea cuvintelor.
T o t aşa să facem şi noi-, să îm părţim virtutea; să învăţăm m ai întîi să nu
înjurăm , să nu ju răm strîm b, să nu blestem ăm ; apoi să trecem la altă
literă: să nu clevetim , să nu ne fie dragi trupurile, să n u n e îm buibăm , să
nu ne îm bătăm , să nu fim cruzi, să nu fim trîndavi; de la acestea iarăşi
să trecem la cele duhovniceşti; să învăţăm înfrînarea, dispreţul pîntece-
T»1" 'I■
VL h a in 29, It t .
OMILII LA MATEI 14 3

lui, cum inţenia, dreptatea; să învăţăm să ne arătăm superiori slavei

lumii; să fim buni la inim ă, să fim cu inim a zdrobită; acestor litere ale
virtuţii să adăugăm m ereu altele; să le înscrim p e toate în sufletele
noastre. Să căutăm să punem în practică aceste virtuţi în casă, faţă de
prieteni, faţă de soţie, faţă de copii. Să începem deocam dată cu cele
dintîi litere ale virtuţii, cu cele m ai uşoare: de p ild ă cu a n u înjura; să
studiem necontenit această literă în casă, că şi în casă sînt m ulţi care ne
îm piedică să învăţăm această literă: ne supără slugile, ne supără soţia şi
ne face să ne înfuriem , ne supără copiii cînd n u învaţă şi sînt obraznici
şi ne fac să-i am eninţăm şi să-i înjurăm . D acă ajungi, deci, să n u m ai
înjuri în casă, cînd eşti necăjit adesea de ai tăi, uşor vei p u tea să nu
înjuri nici cînd eşti în oraş. Şi vei ajunge să n u m ai înjuri dacă n-ai să-ţi
m ai înjuri nici soţia, nici sluga, nici pe altcineva din casă. A deseori
soţia, lăudînd un alt bărbat şi spunînd că trăind cu tine a ajuns o n en o ­
rocită, te îm pinge să-l vorbeşti de rău pe celălalt. A sta să n u te silească
să ocărăşti pe cel lăudat de soţia ta, ci în d u ră totul cu bărbăţiei D acă
vezi că slugile tale laudă pe alţi stăpîni, nu te tulbura, ci rab d ă cu tărie!
C îm p de bătălie şi arenă a virtuţii să-ţi fie ţie casa, pen tru ca exercitîn-
du-te acolo bine, cu m ultă iscusinţă să ţii p iep t celor ce te înfurie în
oraş. A şa fă şi cu dragostea de slava deşartă! D acă te vei strădui să nu
um bli d u p ă slava deşartă nici în faţa soţiei, nici în faţa slugilor, atunci
cu uşurinţă nu vei fi doborît de această patim ă nici faţă de străini. In
orice îm prejurare boala aceasta este cum plită şi tiranică, d ar m ai cu
seam ă cînd soţia e de faţă. D acă vom doborî, deci, faţă de cei din casă
puterea patim ii acesteia, cu uşurinţă o vom birui şi faţă de alţii. Să
facem la fel şi cu celelalte patim i, exercitîndu-ne în casă îm potriva lor,
pregătindu-ne în fiecare zi. Şi, ca să ne fie exerciţiul acesta m âi uşor, să
ne pedepsim cînd călcăm hotărîrea luată. Sa nu socotiţi pagubă
pedeapsa aceasta, ci răsplată, pricinuitoare de foarte m ult cîştig. Şi ne
pedepsim , dacă ne osîndim la post îndelungat, la culcatul pe păm îrît gol
şi la alte încercări aspre de acest fel. Făcînd aşa, ne vor veni din toâte
părţile m ulte cîştiguri: aici p e p ăm înt vom vieţui viaţa plăcută a virtuţii,
vom avea parte de bunătăţile cele viitoare şi vom fi necontenit prietenii
lui D um nezeu.
D ar ca să nu se m ai repete cele de m ai înainte, ca, aici în biserică,
să nu vă m inunaţi de cuvintele m ele, iar după ce plecaţi să aruncaţi
unde se nim ereşte tăbliţele inim ilor voastre şi să-l lăsaţi pe diavol·să
şteargă tot ce-aţi scris pe ele, fiecare cînd ajunge acasă să şi chem e soţia,
să-i spună ce a auzit la predică, să şi-o ia ca ajutor; şi din ziua de I ţ i Sl
intre în această m inunată şcoală avînd în ajutor harul Duhului Sftnt,
C hiar dacă în timpul exerciţiului cazi o dală, de două oi i, sau de plftl
144 NUNTIIL IUAN (illKA UE AUR

m ulte ori, nu te descuraja, ci scoală-te şi luptă m ai departe! Să n u în ce­

tezi p în ă ce nu-ţi încununezi fruntea cu cunună strălucită îm potriva d ia­
volului, p în ă ce nu-ţi pui averea cîştigată în vistieria cea nejefuită a v ir­
tuţii. D acă transform i în obişnuinţă această frum oasă filozofie, nici cînd
te-i trîndăvi, nu vei p u tea călca v reu n a din hotărîrile luate, p en tru că
obişnuinţa ta a ajuns a doua natură. D u p ă cum n e e uşor să dorm im , să
m încăm , să bem şi să respirăm , tot aşa de uşor ne v a fi să săvîrşim şi v ir­
tutea; vom simţi o curată bucurie, p en tru că stăm în portul cel neînvălu-
rat, ne bucurăm de vrem e bună, şi p o rn in d cu corabia încărcată spre
oraşul cel îm părătesc, în ziua aceea m are, vom do b în d i şi cununile cele
neveştejite, de care facă D um nezeu să avem parte noi toţi, cu harul şi cu
iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi
p u terea acum şi p u ru rea şi în vecii vecilor, A m in.
 OMILIA XII

„Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan către Ioan

ca să fie botezat de el”1
I
C u robii vine Stăpînul, cu vinovaţii Ju d ecăto ru l, ca să Se boteze.
D ar nu te tulbura, că între aceştia smeriţi străluceşte m ai ales înălţim ea Lui!
Pentru ce te m inunezi că a prim it să fie botezat, că a venit
îm preună cu alţi robi la un alt rob, cînd a prim it să fie purtat în pîntece
fecioresc atîta vrem e, cînd a p rim it să Se nască cu firea noastră, cînd a
prim it să fie pălm uit, să fie răstignit şi să pătim ească to t ce-a pătim it?
Lucru de m irare este că, D um nezeu fiind, a v o it să se facă om ; toate
celelalte urm ează în chip logic.
D e aceea şi Ioan, luîndu-o înainte, spunea ceea ce a spus, că nu-i
vrednic să-I dezlege cureaua încălţăm intei Lui şi toate celelalte, că este
Ju d ecăto r, că v a răsplăti fiecăruia după vrednicie, că va d a tuturora cu
îm belşugare D uhul.
Şi pen tru ca atunci cînd îl vezi că vine la botez să nu gîndeşti ceva
rău, Ioan îl opreşte zicînd:
,JLu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”2.
Pentru că botezul lui Ioan era u n botez de pocăinţă, care-i făcea pe
oam eni să-şi osîndească păcatele lor şi, deci, ca să n u socoteşti că şi
H ristos a v en it cu un astfel de gînd la Iordan, Io an îţi în d reap tă m ai
dinainte socotinţa asta, num indu-L M iel şi R ăscum părătorul tuturor
păcatelor din lum e. Se înţelege de la sine că este fără de păcat C el C are
poate ridica păcatele întregului neam om enesc. D e aceea Ioan n -a spus:
„Iată pe C el fără de păcat!”, ci ceva m ai m ult: J a tă pe Cel ce ridică păca­
tul lumii!”3, ca să prim eşti cu d ep lin ă încredere şi u n a şi alta - şi că este
fără de păcat şi că ridică păcatul lum ii iar o d ată ce-ai prim it aceasta,
să înţelegi că a venit la botez p e n tru a rîndui altele. Pentru asta cînd a
venit la botez, Io an I-a zis: ,JEu am trebuinţă să fiu botezat de Tine,şi Tu vii
la mine?”N u i-a spus: „Să fii T u botezat de mine?” S-a temut să grăiască aşa.
- D ar ce i-a spus?
1. Matei 3, 13.
2. Matei 3, 14.
3. Ioan 1, 29.
14(. SFlNTUl. ÎOAN GURA DE AUR

- „Şi Tu vii la mine?”

- Şi ce-a făcut Hristos?
- C e-a făcut m ai tîrziu cu Petru, aceea a făcut şi cu Ioan atunci.
Petru L-a oprit să-i spele picioarele; d ar cînd a auzit p e D om nul spunîn-
du-i: „Ceea ce fac, tu nu ştii acum; vei şti mai tîrziu”4, şi: „N-ai parte cu
M ine"5, Petru nu s-a m ai îm potrivit şi L-a lăsat să-i spele picioarele67.T o t
aşa şi Ioan B otezătorul, cînd L-a auzit pe D om nul spunîndu-i:
,f.asă acum, că aşa se cuvine să plinim toată dreptatea"',
în d ată I s-a supus. N ici lui Petru, nici lui Ioan, n u le plăcea să v o r­
bească fără m ăsură, ci şi-au arătat dragostea şi supunerea, gîndindu-se
ca în toate să se plece Stăpînului.
U ită-te că H ristos îl convinge p e Io an să-L boteze, tocm ai pe
tem eiul bănuielii ce-o avea că nu-i vrednic. H ristos n u i-a spus: „C ă aşa
este d re p t”, ci: „că aşa se cuvine”. P en tru că Ioan socotea că este u n lucru
nevrednic ca Stăpînul să fie botezat de rob, H ristos a în treb u in ţat nişte
cuvinte care i-au răsturnat cu totul îm potrivirea sa, ca şi cum i-ar fi spus:
„N u fugi şi nici n u îm piedica botezul acesta, p e n tru că socoteşti că n u se
cuvine să fiu botezat de tine. T ocm ai de aceea: „Lasă - botează-M ă - ,
pentru că aşa se cuvine”. N -a spus n u m a i „lasă”, ci a a d ău g at şi „acum”.
„N u v a fi to td e a u n a aşa, îi spune H risto s, ci M ă vei v e d ea şi aşa cum
d o reşti; acum, însă, fă ce-ţi sp u n !” A poi îi a ra tă şi p e n tru ce „se cu­
vine aşa”.
- Pentru ce, dar, „se cuvine aşa”?
- „Pentru ca să plinim toată legea”, a răspuns H ristos. C ă aceasta a
vrut să arate p rin cuvintele: „ca să plinim toată dreptatea”. D reptatea este
îm plinirea poruncilor. „Pentru că am îm plinit toate celelalte porunci,
spune H ristos, şi a răm as num ai aceasta, trebuie s-o adaug şi pe aceasta.
A m venit să dezleg blestem ul, care stătea peste om enire prin călcarea
legii. T rebuie, dar, ca Eu m ai întîi să îm plinesc toate şi, scoţîndu-vă de
sub osîndă, să pu n capăt legii. Se cuvine, dar, ca E u să îm plinesc toată
legea, pen tru că se cuvine să dezleg blestem ul scris în lege îm potriva
voastră. D e aceea am şi luat tru p şi am venit” .
,^4 tunet L -a lăsat. Ş i după ce s-a botezat lisus, îndată a ieşit din apă; şi
iată I s-au deschis cerurile şi a văzut D uhul lui Dumnezeu pogorindu-Se ca un
porumbel şi venind peste E l”8.
4. Ioan 13, 7.
.r>. Ioan 13, 8.
(>. Ioan 13, î).
7. Matei 3, l.r>.
8. M atei 3, l.r> Hi.
O M IU 1 LA MATE] 147

II
M ulţi socoteau că Ioan este m ai m are decît Iisus, p e d e o parte
pentru că Io a n trăise tot tim pul în pustie, p e n tru că era fiu de arhiereu,
pentru că p u rta o îm brăcăm inte ca aceea, p e n tru că-i chem a pe toţi la
botez şi p e n tru că s-a născut dintr-o femeie stearpă, iar p e de altă parte,
pentru că Iisus era născut de o fată sărm ană - că n u era cunoscută încă
de toţi naşterea din Fecioară - , pentru că locuise în casă, pen tru că
trăise la u n loc cu toţi oam enii, pentru că p u rta haine la fel cu toţi cei­
lalţi. îl socoteau m ai m ic d ecît Ioan şi p en tru că n u ştiau în că nim ic de
tainele m ari ale lui H ristos. S-a m ai întîm plat apoi să m ai fie şi botezat
de Ioan, fapt care le întărea şi m ai m ult bănuiala, chiar dacă n-ar fi fost
nici u n a d in pricinile de m ai sus. G îndeau, deci, că şi H ristos este unul
din cei m ulţi. C ă îşi spuneau: „N-ar fi venit la botez odată cu toţi oam e­
nii, dacă n -ar fi fost ca unul d in ei; Ioan este, deci, m ai m are decît El şi
cu m ult m ai m inunat” .
Prin urm are ca să nu m ai stăpînească această părere în m intea m ul­
tora, cerurile s-au deschis cînd S-a botezat Iisus, D uhul S-a pogorit şi
glas odată cu D uhul, propovăduind vrednicia Celui U nuia-N ăscut.
D ar p e n tru că glasul care a spus:
Acesta este Fiul Meu cel iubit” '
părea m ultora m ai potrivit lui Ioan decît lui Iisus - că glasul din cer
n-a spus: „Acesta, care Se botează”, ci num ai: ^Acesta”, aşa că fiecare
din cei ce au auzit au b ăn u it că glasul a fost m ai degrabă despre cel ce
botează decît despre cel botezat şi din p ricina vredniciei Botezătorului,
dar şi din p ricina tuturor celor spuse - a venit D uhul în chip de porum ­
bel, atrăgînd glasul către Iisus şi făcînd tuturora cunoscut că )rAcesta” a
fost spus nu despre Ioan care boteza, ci despre Iisus care Se boteza.
- D a r cum se face, m -ar putea întreba cineva, că n-au crezut în
Hristos o dată ce s-au întîm plat acestea?
- Şi pe tim pul lui M oise s-au făcut m ulte m inuni, deşi n u aşa de
mari; şi d u p ă toate acele m inuni: vocile, trîm biţile şi fulgerele*10, iudeii
şi-au tu rn at viţel de aur şi s-au închinat idolului Beelfegor11. Aceiaşi
iudei, care au fost de faţă şi au văzut învierea lui Lazăr, atît de puţin au
crezut în C el ce făcuse m inunea încît adeseori au încercat să-L
om oare12. D eci dacă, văzînd înaintea ochilor învierea m orţilor, au fost
atît de răi, pen tru ce te m ai m inunezi că n-au prim it glasul pogorit de
sus? C în d sufletul e lipsit de judecată şi stricat şi m ai este stăpînit şi de
!). Matei 3, 17.
10. leş. 1!), Iii.
11. leş. 32, 1-!).
12. loatt 11, 4.r> 4(i.
148 SFlNTUI. IOAN GURA DE AUR

invidie, nu crede în m inune; cînd, însă, e cu judecată, prim eşte cu cre­

d in ţă totul şi n-are nevoie de m inuni.
N u spune, deci, că n-au crezut, ci caută altceva: d acă s-a făcut to t ce
treb u ia p e n tru a-i face să creadă. A cest fel de apărare l-a întrebuinţat
D u m n e ze u p rin p ro fet, p e n tru a a ră ta că a făcut to tu l p e n tru a-i
în to a rc e p e iudei. A stfel cînd iu d eii e ra u pe cale d e a p ieri şi aveau
să fie d aţi celei m ai grele p ed ep se, D u m n ezeu sp u n e p rin p ro fetu l
Isaia: „Ce trebuia să fac viei acesteia şi n-am făcut?” 13, p e n tru ca n u
cum va iu deii, d in p ric in a rău tăţii lo r, să în v in u iască p u rta re a de
g rijă a lui D u m n ezeu .
A celaşi lucru caută-1 şi aici: C e treb u ia să se facă şi n u s-a făcut? Şi
ori de cîte ori e vo rb a de p u rtarea de grijă a lui D um nezeu, foloseşte-te
de acest fel de apărare faţă de cei care, încercînd să o atace, fac vinovat
p e D um nezeu de răutăţile m ultora.
Ia tă cîte lucruri m inunate s-au făcut la botez! Şi acestea sînt num ai
începutul celor viitoare! N u s-a deschis în c ă raiul, ci cerul se deschide!
Să am in, însă, p e n tru altădată cuvîntul m eu către iudei! A cum , cu ajuto­
rul lui D um nezeu, să revin la tălm ăcirea Evangheliei.
„Şi după ce a fost botezat Iisus, îndată a ieşit din apă şi iată I s-au deschis
cerurile”14.
- P entru ce s-au deschis cerurile?
- C a să afli că şi la botezul tău s-au deschis cerurile, ca D um nezeu
să te chem e spre patria cea de sus şi să te înduplece să n-ai nim ic com un
cu păm întul. Iar dacă n-ai văzut, nu fi necredincios! L a începuturile
creştinism ului s-au arătat totdeauna înfăţişări văzute ale lucrurilor m ai
presus de fire şi duhovniceşti precum şi sem ne ca acestea, din pricina
celor care erau m ai p uţin pricepuţi, care aveau nevoie de înfăţişări
văzute şi care n u puteau avea nici o înţelegere p en tru cele nem ateriale,
ci îi uim eau num ai cele văzute. S-au făcut acestea, o d ată şi la început,
pen tru ca să crezi, chiar dacă m ai tîrziu n u s-au m ai făcut m inuni. Pe
tim pul apostolilor s-a făcut sunet de suflare de v în t ce vine repede şi
s-au arătat înfăţişări de lim bi de foc15; d a r nu p en tru apostoli, ci p en tru
iu d eii care e ra u atu n ci de faţă. C h ia r dacă acu m n u se m ai fac
sem n e văzute, totuşi c re d em în cele ce s-au a ră ta t o d a tă. A tunci la
b o tez s-a a ră ta t şi p o ru m b e lu l ca să a ra te , ca şi cu m a r fi a ră ta t cu
d eg etu l, celo r de faţă şi lui Io a n p e Fiul lui D u m n ezeu . D a r n u
n u m a i p e n tru aceasta, ci ca să afli şi tţi că vine D u h u l şi peste tine
cîn d te botezi.
13. Isaia 5, 4.
14. Matei 3, 16.
l.r>. Fapte 2, 2-3.
OMIU1 I.A MATEI 149

III
Noi, deci, n-avem nevoie de înfăţişare văzută, deoarece credinţa
noastră ţine loc de m inuni. C ă n-au nevoie de m inuni credincioşii, ci
necredincioşii.
- D ar p e n tru ce S-a pogorît D uhul în chip de porum bel?
- Porum belul este o pasăre blîn d ă şi curată. Şi s-a arătat în chip de
porum bel, p e n tru că D uhul Sfînt este duh de blîndeţe. D e altfel porum ­
belul ne m ai aduce am inte şi d e o istorie veche. D e dem ult, cînd poto­
pu l a cuprins to ată faţa păm întului şi tot neam ul om enesc era am eninţat
cu pieirea, s-a arătat această pasăre; a arătat că a încetat potopul şi p rin
ram ura de m ăslin, pe care a adus-o, a binevestit liniştea obştească a
lum ii16. T oate acestea au fost o preînchipuire a celor viitoare. Pe vre­
m ea aceea faptele oam enilor erau cu m ult m ai rele şi oam enii erau
vrednici de m u lt m ai m are p edeapsă. îţi aduc am inte ele istoria aceasta,
ca să nu deznădăjduieşti. C ă şi atunci, deşi faptele erau de deznădăj­
duit, totuşi D um nezeu a adus dezlegare şi îndreptare; atunci prin
pedeapsă; acum , însă, prin h a r şi dar nespus. D e aceea se arată şi la
botez porum belul, nu aducînd o ram ură de m ăslin, ci arătînd p e C el ce
n e eliberează d in toate relele şi dîndu-ne bune nădejdi. Porum belul nu
m ai scoate din corabie un singur om , ci, arătîndu-se, ridică la cer întrea­
ga lume, iar în loc de stîlpare de măslin aduce întregii lumi înfierea.
Gîndeşte-te, dar, la m ăreţia darului, să nu socoteşti că vrednicia
D uhului este m ai m ică p entru că s-a arătat în o înfăţişare ca aceasta. C ă
aud chiar pe m ulţi spunînd, că pe cît e de m are deosebirea între om şi
porum bel, pe atît de m are e deosebirea între H ristos şi D uhul, pentru
că H ristos S-a arătat în fire om enească, iar D uhul în chip de porum bel.
- C e putem spune faţă de acestea?
- C ă Fiul lui D um nezeu a luat fire de om , d a r D uhul Sfînt n-ă luat
fire de porum bel. D e aceea şi evanghelistul n-a spus: „în fire de p o rum ­
b el” ci: „în chip de porumbel”. M ai tîrziu nu s-a m ai arătat sub această
înfăţişare, ci num ai atunci la botez. Iar dacă spui că din pricina aceasta
vrednicia D uhului e mai m ică, se va găsi, întem eiat pe acest fel de ju d e­
cată, că heruvim ii sînt cu m ult superiori D uhului Sfînt, pe cît de supe­
rio r este vulturul faţă de porum bel, că heruvim ii sînt înfăţişaţi în chip
d e vulturi. în g erii chiar ar treb u i să fie superiori D uhului, că adeseori
s-au arătat în chip de oam eni. D a r nu-i aşa, nu-i aşa! A ltceva este adevă­
rul întrupării Fiului lui D um nezeu şi altceva pogorăm întul unei înfăţi­
şări trecătoare. N u fi nerecunoscător, dar, faţă de Binefăcător, nici nu
răsplăti cu fapte şi gînduri rele pe Cel ce ţi-a dăruit izvorul fericirii.I.

II. Far. K. K II.

1/50 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

U nde-i vrednicia înfierii, acolo-i şi ştergerea păcatelor şi d area tuturor

bunătăţilor. D e aceea a încetat botezul iudaic şi a început botezul
nostru. C eea ce s-a întîm plat cu paştele iudaic, se în tîm p lă şi cu botezul.
L a C in a cea de T ain ă s-au întîlnit am îndouă paştele: şi paştele iudaic şi
paştele nostru; H ristos a pus u nuia capăt, iar celuilalt i-a d at început. Şi
acum la Io rd an a îm plinit botezul iudaic, dar în acelaşi tim p a deschis
uşile botezului Bisericii; precum atunci la o singură m asă, tot aşa acum
la un singur riu, a săvîrşit şi um bra, d a r a adăugat şi adevărul.
N um ai botezul nostru are harul D uhului; al lui Io a n era lipsit de
acest har. D e aceea cu nim eni altul d in cei botezaţi d e Ioan n u s-a
în tîm p lat m inunea aceasta, ci num ai cu A cela C are a d at botezul
nostru, ca să afli pe lîngă cele spuse şi aceea că n u curăţia celui ce
boteza, ci puterea C elui botezat a făcut aceasta. A tunci şi cerurile s-au
deschis şi D uhul S-a pogorît. D eschizîndu-se porţile cele de sus, trim i-
ţînd d e acolo D uhul şi chem îndu-ne în p atria cea d in ceruri, H ristos n e
duce d e la vechea vieţuire la noua vieţuire. N u n um ai că n e cheam ă, ci
ne d ă şi cea m ai m are vrednicie. N u ne-a făcut îngeri şi arhangheli, ci fii
ai lui D um nezeu, fii iubiţi; şi astfel n e d ă să m oştenim cerul.

IV
G în d indu-ne17 la toate acestea, să ducem o v iaţă vrednică d e d ra­
gostea C elui ce ne cheam ă, de vieţuirea cea cerească, d e cinstea d ată
nouă. R ăstignindu-te pen tru lum e şi răstignind lum ea în tine, trăieşte cu
toată scum pătatea vieţuirea cea din cer! Să nu socoteşti că ai ceva
com un cu păm întul, pen tru că trupul tău nu-i m u tat în cer! A i sus în cer
C apul, p e Hristos! P entru asta Stăpînul, la venirea Lui cea dintri, a adus
şi pe îngeri, iar la întoarcere te-a lu at şi pe tine, ad ică firea ta o m e­
nească, p en tru ca să ştii că poţi trăi pe p ăm înt ca în cer, chiar înainte de
a te u rca la cer. Să stăruim , dar, să ne păstrăm nobleţea, p e care am p ri­
mit-o din tru început, să căutăm în fiecare zi palatele cele îm părăteşti
din cer şi să socotim pe toate cele de aici um bră şi vis. D acă un îm p ărat
de pe p ăm înt te-ar lua pe tine, u n sărac şi un cerşetor, şi te-ar face p e
neaşteptate fiul său, nici nu te-ai m ai gîndi la coliba ta, nici la sărăcia
colibei tale, deşi nu-i m are deosebire între palatul îm părătesc şi coliba
ta. A şadar şi acum , nu te m ai gîndi la ceea ce erai înainte de a fi înfiat de
D um nezeu! La o viaţă cu m ult m ai b u n ă ai fost chem at. C el c e te-a che­
m at este Stăpînul îngerilor, iar bunătăţile date ţie depăşesc m intea şi
cuvîntul. N u te m ută de pe un p ăm în t pe alt păm în t, ca îm păratul
pâm întesc, ci de pe p ăm înt în cer, de la o fire m uritoare la o slavă
17. De aici începe partea morală: „Creştinul care nu duce o viaţă foarte bună se pedepseşte mai
aspru
O M II.II I.A M A IK I 151

nem uritoare şi nespusă, care se poate cunoaşte b in e num ai atunci cîhd

ne vom b ucura de ea. C înd e v o rb a să participi la bunătăţi atît d e mari,
te m ai poţi, oare, gîndi la bani, m ai poţi fi, oare, robit de nălucirea celor
de aici? N u socoteşti, oare, to t ce vezi m ai de p u ţin preţ decît zdrenţele
unui cerşetor? C um te vei arăta vrednic de această cinste? C e cuvînt de
apărare vei avea? D ar, m ai b in e spus, ce pedeapsă vei prim i, dacă,
du p ă u n d a r atît de m are, alergi la vărsătura de m ai înainte?18 N u vei
m ai fi p ed epsit ca un sim plu om , ci ca un fiu al lui D um nezeu, care a
păcătuit; iar m ăreţia cinstei îţi v a fi povară de m ai m are pedeapsă. C ă şi
noi nu pedepsim slugile care n e greşesc la fel ca p e fiii noştri care fac
aceleaşi greşeli, m ai cu seam ă cînd s-au b u cu rat din p artea noastră de
m ari binefaceri. D acă prim ul om care a avut c a m oştenire paradisul a
suferit atîtea nenorociri din pricin a unei singure neascultări săvîrşite
după ce prim ise cinstea, ce iertare vom avea noi, care am p rim it ca
m oştenire cerul, care am ajuns îm preună-m oştenitori cu Unvu-Născut,
dacă alergăm la şarpe, după ce S-a pogorît asupra noastră Porum belul?
N u ni se va m ai spune ca lui A dam : ,J*ămînt eşti şi în păm înt te vei
întoarce!” 19 şi: „Vei lucrapăm întul”20, ci cuvinte cu m ult m ai cum plite:
întunericul cel m ai din afară, legăturile cele nedezlegate, vierm ele cel
veninos, scrîşnirea dinţilor21. Şi pe bună dreptate. O m ul care n -a ajuns
m ai bun d u p ă ce i s-a făcut u n atît de m are b in e m erită să prim ească
cea m ai m are şi cea m ai cum plită pedeapsă. Ilie odinioară a deschis şi a
închis cerul ca să plouă şi să n u plouă22, ţie n u pen tru asta ţi se deschide
cerul, ci c a să te urci la cer; şi, ceea ce-i m ai m ult, n u ca să te urci singur,
ci ca să urci şi p e alţii, de-ai voi. A tît de m are îndrăznire şi p u tere ţi-a
d at ţie D um nezeu în toate cele ale Lui! A şadar, pen tru că acolo-i casa
noastră, să ducem acolo totul; să n u lăsăm nim ic pe păm înt, ca să nu
pierdem nim ic. Aici, chiar de p u i sub cheie averile tale, chiar de le întă­
reşti cu uşi şi cu zăvoare, chiar de pui de p ază nenum ărate slugi, chiar
d e le scapi din m îinile răufăcătorilor, chiar de le fereşti de ochii invidio­
şilor, chiar de la scapi de m olii, chiar de n u le pierzi de scurgerea vre­
mii, lucru cu neputinţă, totuşi tu nu vei scăpa de m oarte; şi, într-o cli­
pită, toate-ţi v o r fi răpite; d a r n u num ai răpite, ci tu însuţi le vei trim ite
în m îinile duşm anilor tăi. D acă, însă, le trim iţi în casa cea d in ceruri,
nim ic n u le atinge. N u trebuie nici să le încui, nici să pui uşi şi zăvoare.
A tît de m are este puterea oraşului aceluia. A colo nu poate pătrunde
picior de tîlhar, nici stricăciune şi nici răutate.
18. II Petru 2, 22.
li). Fac. 3, 19.
20. Fac. 4, 12.
21. Matei 8, 12.
22. III Reni 17, I.
152 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

V
N u este, oare, cea m ai m are nebunie să în g răm ăd im averi peste
averi aici, unde cele adunate se p ie rd şi se strică, iar acolo, u n d e răm în
neatinse şi se înm ulţesc, să nu d ep u n em nici cea m ai m ică parte, şi
aceasta cînd toată viaţa noastră o vom petrece p e lu m ea cealaltă? D e
aceea nici păgînii n u cred spusele noastre; ei v o r do v ad a credinţei
noastre din cele ce facem şi (fin cele ce grăim . C în d păgînii văd că n e
zidim case strălucitoare, că ne facem grădini şi băi, că ne cum părăm
moşii, n u vor să ne creadă cînd le spunem că noi creştinii ne pregătim de
plecare într-un alt oraş. „Dacă ar fi aşa, ne spun ei, aţi vinde tot ce aveţi în
oraşul acesta şi aţi depune preţul vînzării în celălalt oraş”. Gîndesc aşa din
cele ce văd că se petrec aici. V edem doar că oamenii foarte bogaţi, în oraşe­
le în care au de gînd să locuiască, îşi adună averile lor: case, moşii şi tot ce
au. D ar noi facem dimpotrivă; ne dăm în vînt să dobîndim pămînt, p e care-1
vom părăsi după puţină vreme, să cum părăm hectare de păm înt şi case, nu
num ai cu bani, ci chiar cu sîngele nostru; dar nu ne îndurăm să dăm nici ce
ne prisoseşte trebuinţei noastre, ca să cum părăm cerul, cu toate că cerul îl
putem cum păra la u n p reţ mic, şi odată cum părat răm îne în proprietate veş­
nică. D e aceea vom prim i cea m ai cum plită pedeapsă dacă vom pleca acolo
goi şi săraci; dar, m ai bine spus, vom suferi cele m ai groaznice chinuri, nu
pentru sărăcia noastră, ci şi pentru cele prin care am sărăcit pe alţii. C înd
păgînii ne văd că noi, care ne bucurăm de taine atît de m ari, ne dăm în vînt
după averi, atunci ei le îndrăgesc cu m ult m ai mult. Prin asta adunăm pe ca­
pul nostru m are foc. D acă noi, care ar trebui să-i învăţăm p e păgîni să dis­
preţuiască tot ce văd în jurul lor, noi, m ai m ult decît alţii, le aţîţăm pofta du­
p ă averi, cum ne vom m ai putea m întui cînd sîntein răspunzători şi de pier­
derea altora? N -auzipe Hristos spurnnd că ne-a lăsat pe noi să fim în lum ea
aceasta sare şi lum ină23, ca să întărim cu sarea vieţuirii noastre pe cei stricaţi
de desfătare şi să lum inăm cu lum ina faptelor noastre pe cei întunecaţi de
grija de averi? D ar cînd noi m ai m ult îi aruncăm pe păgîni în întuneric şi-i
facem şi m ai păcătoşi, ce nădejde de mîntuire mai putem avea? Nici una; ci
Î)lîngî!nd, scrîşnind din dinţi, cu mîinile şi picioarele legate, vom m erge în
bcul gheenii, pentru că am fost biruiţi cu totul de grija de averi.
G îndindu-ne, aşadar, la toate acestea, să dezlegăm legăturile unei astfel
de înşelăciuni, ca să nu cădem în lanţurile acelea care ne dau pe m îna focu­
lui nestins. O m ul robit de bani şi de averi este înlănţuit şi aici pe păm înt şi va
fi înlănţuit veşnic şi pe cealaltă lume; dar cel eliberat de această poftă va
avea o îndoită libertate, şi aici şi dincolo. C a să avem şi noi parte de această
libertate, să zdrobim jugul îm povărător al iubirii de avuţii şi să ne luăm zbo­
rul spre cer, cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus Hristos,
C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.
2 3. Matei 5 , 13. 14.
 OMILIA XIII

„Atunci a fost dus Iisus în pustie de Duhul,

ca sâ fie ispitit de diavol”1*
I
A tu n c i”.
- Cînd?
- D u p ă pogorîrea D uhului, după ce glasul venit de sus a spus:
,Acesta este F iul Meu Cel iubit întru Care am binevoit9,1.
Lucru m inunat este că a fost dus de D uhul; că aşa spune evanghe­
listul, că D uhul L-a dus în pustie. Aceasta, p e n tru că H ristos a făcut şi a
suferit totul p e n tru învăţarea noastră; a prim it să fie dus şi în pustie şi să
se lupte cu diavolul, ca fiecare om botezat să nu se tulbure dacă după
botez suferă încercări şi ispite m ai m ari la care nu se aştepta, ci să
îndure totul cu curaj, ştiind că tot ce i se întîm p lă e firesc să i se
întîm ple. D e aceea ai luat arm e, nu să trîndăveşti, ci să lupţi! D e aceea
nici D um nezeu nu opreşte încercările şi ispitele care vin peste tine
după ce te-ai botezat: în prim ul rînd, ca să cunoşti că p rin botez ai ajuns
cu m ult m ai puternic; în al doilea rînd, ca să răm îi sm erit şi să nu te
m îndreşti cu m ăreţia darurilor prim ite la botez, pentru că încercările
p o t să-ţi înfrîngă cerbicia; în al treilea rînd, ca vicleanul diavol, care
pune în că la îndoială în d ep ărtarea ta de el, să se încredinţeze, prin
încercările la care te supune, că l-ai părăsit depărtîndu-te definitiv de el;
în al patrulea rînd, ca să ajungi, prin încercări, m ai tare chiar decît fie­
rul; în al cincilea rînd, ca să capeţi o d o v ad ă evidentă a vistieriilor
încredinţate ţie. N ici n u s-ar năpusti diavolul asupra ta, dacă n u te-ar
vedea într-o m ai m are cinste. D e aceea şi la încep u t s-a năpustit asupra
lui A dam , tocm ai pentru că-1 văzuse bucurîndu-se de m are slavă. D e
aceea a p o rn it războiul cu Iov, pen tru că-1 văzuse încununat şi lău d at de
D um nezeul universului.
- A tunci pentru ce H ristos spune: „Rugaţi-vă ca să nu intraţi în
ispită”? 3 m -ar putea întreba cineva.
- T ocm ai pentru a ne arăta că Iisus nu S-a dus în pustie că a vrut să
Se ducă, ci că a fost dus de D uhul potrivit unei rînduieli dum nezeieşti,
1. Matei 1, I.
Mutei . ! , 1 7
.1 Matei Mi, I 1
IM SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

lâsîndu-ne să înţelegem să nu ne băgăm singuri în încercări, ci să le

înfruntăm cu curaj atunci cînd sîntem tîrîţi în ele.
Şi uită-te unde L-a dus D uhul! N u L-a dus în oraş sau în piaţă, ci în
pustie, pentru că D uhul voia ca diavolul să-L ispitească pe Iisus n u
num ai p rin foam e, ci voia ca şi pustietatea locului să-i dea diavolului
prilej de ispită. C ă atunci m ai cu seam ă ne atacă diavolul cînd n e vede
singuri, cu noi înşine. A şa a ispitit-o şi pe fem eie la început, cînd era
singură şi nu era cu ea bărbatul. D im potrivă, a n d diavolul vede că sîn­
tem cu alţii şi adunaţi m ai m ulţi la u n loc, nu are atîta cutezanţă şi nici
nu n e atacă. M ai cu seam ă p en tru aceasta trebuie să venim cît m ai des
la biserică, ca să n u fim prinşi uşor de diavol.
G ăsindu-L, dar, pe Iisus în pustie, într-o pustie necălcată d e picior
om enesc - că aşa era pustia ne-o spune evanghelistul M arcu p rin cuvin­
tele: „Şi era Iisus împreună cu fiarele sălbatice”4 - uită-te cu cîtă răutate şi
viclenie se apropie diavolul de Iisus şi ce tim p caută! N u s-a ap ro p iat
cînd postea, ci a n d flăm înzea, ca să cunoşti ce m are b u n este postul, ce
arm ă puternică îm potriva diavolului; ca să cunoşti c ă d u p ă botez n u
trebuie să ne apucăm de chefuri, d e beţii, de m ese îm belşugate, ci de
post. D e aceea a postit şi Iisus, nu că avea nevoie d e el, ci ca să ne înveţe
pe noi. Pentru că păcatele săvîrşite înainte de botez au adus ro b ia pînte-
celui, Iisus - ca u n doctor priceput, care porunceşte unui bolnav p e care
l-a făcut sănătos să n u m ai săvîrşească faptele din pricina cărora s-a
îm bolnăvit - introduce după botez postul. Pe A d am neînfrînarea pînte-
celui l-a izgonit d in rai; ea a adus p otopul pe tim pul lui N oe; ea a pogo-
rît trăsnete peste sodom eni. C u toate că păcatul sodom enilor era des-
frîul, totuşi în neînfrînarea pîntecelui îşi au originea şi o pedeapsă şi
alta. A cest lucru l-a lăsat Iezechiel să se înţeleagă, cînd a spus: }rAceasta
erafărădelegea sodomenilor: erau minări, se îmbuibau cu pîine §i trăiau numai
în chefuri şi în desfătări”5. A şa au ajuns şi iudeii să săvîrşească cele m ai
m ari păcate; de la beţie şi de la trai b u n au alunecat în fărădelegi.

II
D e aceea şi Iisus posteşte patruzeci de zile, ca să n e arate leacurile
m întuirii; şi n u şi-a prelungit postul m ai m ult, ca n u cum va iarăşi, p rin
covîrşirea m inunii, să pui la în d o ială adevărul întrupării. A şa, n-ai
Kutea spune asta, p e n tru că şi M oise şi Ilie au putut, întăriţi de p u terea
ii D um nezeu, să postească, înainte de postul lui Iisus, tot atîtea zile.
D e-ar fi prelungit postul, m ulţi şi de aici ar fi luat tem ei să spună că nu-i
vrednică de credinţă luarea trupului om enesc.
4. Marcu 1, 13.
5. lei. Ifi, 4!).
OMILII LA MATEI 155

p ostind, deci, patruzeci de sile şi tot atîtea nopţi, în urmă a flăm tnzit”6.
Flăm înzind, i-a dat diavolului prilej să se apropie de El, ca să ne
arate cum trebuie să-l biruim cînd ne luptăm cu el. Aşa fac şi atleţii;
vrind să-şi înveţe elevii să biruie, se luptă de b u n ă voie cu alţii în locu­
rile de exerciţiu, dîndu-le astfel prilejul să observe cum lovesc trupurile
adversarilor şi astfel îi învaţă chipul în care p o t birui. L a fel a făcut şi
H ristos atunci. Pentru că voia să-l atragă pe diavol pentru a-1 ispiti, i-a
făcut cunoscută foamea: apropiindu-se, l-a prim it; şi primindu-1 l-a
doborît la p ăm în t o dată, de d o u ă ori, de trei ori, cu uşurinţa proprie lui
Hristos.
D ar ca să n u trecem cu uşurinţă peste biruinţele acestea, lipsin-
du-vă de folosul învăţăturilor ce le putem scoate din ele, să cercetăm
cu de-am ănuntul fiecare biruinţă, începînd cu prim a.
D u p ă ce a flămînzit, evanghelistul spune:
„ Venind ispititorul, I-a zis L ui: «De eşti F iul lui Dumnezeu, zi ca pietrele
acestea să se facă pîini»”7.
D iavolul auzise glasul p o gorît de sus, care a spus: Acesta este Fiul
Meu cel iubit!”8; auzise şi pe Io a n care m ărturisise atîtea despre El; apoi
L-a văzut flăm înd. Era, deci, nedum erit: n u p u te a crede că este sim plu
om , din p ricina cuvintelor spuse despre El; d a r iarăşi nici n u putea
accepta că este Fiul lui D um nezeu, din pricină că-L vedea flăm înd. Şi
astfel, n ed um erit fiind, îi ies d in gură cuvinte în care se vede îndoiala.
Şi după cum la început cînd s-a apropiat de A dam se serveşte de o m in­
ciună ca să afle adevărul9, tot aşa şi acum, p en tru că nu cunoştea bine
taina negrăită a întrupării Fiului lui D um nezeu şi cine este C el din fata
lui, încearcă să îm pletească alte curse cu ajutorul cărora socotea că va
afla ce-i era ascuns şi nelăm urit.
- Şi ce spune diavolul?
- ,J)acă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pîini!”
N -a spus: „Pentru că ţi-i foam e!”, ci: ,J)acâ eşti F iul lui Dumnezeu”. Soco­
tea că prin laude are să-L înşele. D e aceea I-a trecut sub tăcere foamea,
ca să nu p ară că-I dă pe faţă slăbiciunea şi să p a ră că-L insultă. Necu-
noscînd m ăreţia celor ce se rînduiseră, diavolul socotea că p en tru Iisus
foam ea era o ruşine. D e aceea, linguşindu-L cu viclenie pom eneşte
num ai de vrednicia Lui.
- C e a răspuns Iisus?
6. Matei 4, 2.
7. Matei 4, 3.
8. Matei 3, 17.
!). Far. 3, I.
156 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

- li înfrînge m îndria; şi arătîndu-i că flăm înzirea nu-i vrednică dfe

ruşine, d ar nici nevrednică de înţelepciunea Sa, d ă p e faţă tocm ai ceea
ce diavolul, p rin linguşeală, trecuse sub tăcere şi zice:
uNu numai cu pîine va trăi omul” 10.
îşi începe D om nul răspunsul cU nevoile pîntecelui. Tu, însă, uitâ-
m i-te la rău tatea acelui dem on viclean! U ită-m i-te de unde-şi începe
lu p ta şi cum nu-şi u ită p ro p ria sa artă! Prin cele p rin care a scos d in rai
p e prim ul om , iar p e alţii i-a u m p lu t de rele, p rin acelea şi acum îşi
îm pleteşte viclenia, adică cu neînfrînarea pîntecelui. Poţi auzi şi acum
pe m ulţi oam eni fără ju d ecată spunînd că tirania pîntecelui îi îm pinge
să săvîrşească m ulţim e de păcate. D a r H ristos, arătîn d că pe om ul vir­
tuos tiran ia pîntecelui nu-1 poate sili să facă ceva d in cele ce n u se cuvin,
stă flăm înd şi n u ascultă de p o ru n ca diavolului, învăţîndu-ne ca în
nim ic să n u ascultăm p e diavol. P entru că prim ul om , p rin ascultarea de
diavol, a p ăcătuit faţă de D um nezeu şi a călcat legea, H ristos te în v aţă
cu prisosinţă să n u asculţi de diavol nici cînd îţi porunceşte să faci o
faptă care nu-i călcare d e poruncă. D a r pen tru ce vorbesc de călcare de
lege? C h iar de ţi-ar spune dem onii să faci ceva folositor, n u le d a ascul­
tare! D e p ildă H ristos a închis gura acelor dem oni care-L predicau Fiu
al lui D u m nezeu11. Pavel iarăşi la fel a certat pe dem onii care strigau,
deşi spusele lor erau cuvinte de folos; ci, m ustrîndu-i cum plit şi o p rin d
viclenia lor, i-a alungat, cu toate că predicau învăţături m întuitoare,
închizîndu-le gurile şi poruncindu-le să tacă12.
P entru aceasta nici în pustie H ristos n-a dat ascultare spuselor d ia­
volului.
- C e i-a spus?
- „Nu numai cu pîine va trăi omul!”.
C uvintele Sale au acest înţeles: D um nezeu poate şi cu cuvântul
hrăn i p e cel flăm înd. Prin aceste cuvinte H ristos îi aduce diavolului
m ărturie din V echiul T estam ent13, iar p e noi ne în v aţă să n u n e d e p ăr­
tăm niciodată de Stăpîn, fie de flăm înzim , fie de suferim un alt necaz.

III
D acă cineva m i-ar spune că H ristos ar fi trebu it să-i arate diavolului
că El este Fiul lui D um nezeu, îl voi întreba: P entru ce şi cu ce scop? C ă
diavolul n-a grăit aşa ca să creadă, ci ca să vădească, d u p ă cum socotea
el, n ecred inţa lui H ristos. Pentru că şi pe cei dintâi oam eni to t aşa i-a
10. Matei 4, 4; Deut. 8, 3.
11. Luca 4, 41.
12. Fapte 16, 16-18.
13. Deut. 8, 3.
O M I1JI u MATEI 157

înşelat şi i-a vădit că nu cred destul de puternic în D um nezeu; făcîn-

du-le cu totul alte făgăduieli decît cele făcute de D um nezeu, le-a um plut
m intea cu n ădejdi deşarte14; le-a strecurat în suflet necredinţa şi aşa i-a
scos din b unătăţile pe care le aveau. D ar H ristos şi-a arătat p ro p ria Sa
putere; nici atunci nu S-a p lecat diavolului şi nici m ai tîrziu iudeilor,
care gîndeau la fel cu diavolul, şi-I cereau sem n e15. H ristos n e învaţă
m ereu să nu facem nim ic fără rost şi în zadar, c hiar dacă sîntem în stare,
nici să ascultăm de diavol, oricît de m ult ne-ar sili.
- C e a făcut atunci spurcatul acesta?
- Fiind învins şi n ep utînd să-L înduplece să facă ce I-a poruncit,
deşi H ristos era ah t de chinuit de foame, în cearcă o altă ispită zicînd:
„Dacă eşti F iul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: «îngerilor L u i
va porunci pentru Tine şi pe m îini Te vor ridica” 16.
- Pentru ce diavolul la fiecare ispită încep e cu aceste cuvinte:
,J)acă eşti Fiul lui Dumnezeu”?
- D iavolul face şi acum tot ce făcuse Cu cei dintîi oam eni. D upă
cum atunci h u le a pe D um nezeu, spunînd: J n &ua în care veţi mînca vi se
vor deschide ochii voştri”17, voind să le arate că D um nezeu i-a înşelat, i-a
păcălit şi n u le-a făcut nici u n bine, tot aşa şi acum , lasă să se înţeleagă
acelaşi lucru, spunîndu-I: „în zadar Te-a num it Fiul lui Dumnezeu! Te-a
păcălit cu darul acesta! D acă nu-i aşa, fă-mi dovada unuia care are
puterea aceea!” A poi, pentru că Iisus îi adusese m ărturia Scripturii18, şi
diavolul aduce m ărturia profetului19.
- C e a făcut Hristos?
- N u S-a revoltat, nu S-a m îniat, ci cu m u ltă blîndeţe îi vorbeşte
iarăşi din Scripturi, zicîndu-i:
„Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”20.
Prin acest răspuns H ristos ne arată că n u trebuie să învingem pe
diavol cu m inuni, ci cu blîndeţe şi îndelungă răb d are şi că n u trebuie să
facem nim ic de ochiii lum ii şi d in am biţie.
Vezi-i prostia diavolului chiar din m ărturia pe care o aduce din
Scriptură! C ele două m ărturii ale Scripturii aduse de D om nul se leagă
arm onic u n a cu alta, pe cînd m ărturiile aduse de diavol sînt luate la
întîm plare şi n-au nici o legătură cu cele spuse m ai înainte de el. C ă nu
s-a scris: „Că va porunci îngerilor Lui pen tru T in e ”, ca să-L în d em n e să
14. Fac. 3 , 5 .
15. Matei 12, 3 8 .
16. Matei 4, 6 ; Ps. 90, 1 1 -1 2 .
17. Fac. 3 , 5.
18. Deut. 8, 3.
li». Ps. !«», 11-12.
20. Matei 4, 7; Deut. (i, 10.
158 SFtNTUL ÎOAN GURA DE AUR

se arunce în prăpastie; de altfel cuvintele acestea nici n-au fost spuse

despre D om nul. Totuşi Iisus n u l-a m ustrat pe diavol deocam dată, deşi
a folosit insultător cuvintele Scripturii şi într-un sens cu totul contrar.
N im eni n u cere de la Fiul lui D um nezeu aceasta. A diavolului şi a
dem onilor este a cere a te arunca jos; a lui D um nezeu este a rid ica pe
cei căzuţi. D acă trebuia ca H ristos să-Şi arate p u terea Lui, apoi n -ar fi
făcut-o aruncîndu-Se în prăpastie, ci m întuind pe alţii. în prăpăstii şi în
adîncuri se aruncă num ai cei ce fac parte din falanga diavolului. A şa
face to tdeauna înşelătorul acela cu ai lui.
C u toate că diavolul I-a grăit astfel, totuşi H ristos nu-Şi descoperă
încă pu terea Sa, ci-i vorbeşte deocam dată ca om . R ăspunsurile Sale:
„Nu numai cu pîine va trăi omul” şi: „Nu ispiti pe Domnul Dumnezeu tă u ”
nu erau ale unuia care Se descoperă pe Sine, ci ale u n u ia din cei m ulţi.
Să nu te m iri, însă, dacă diavolul vorbind cu H ristos se învîrte
m ereu ca într-un cerc. D upă cum cei care se lu p tă cu pum nii cînd p ri­
m esc lovituri puternice, de le curge sînge din nas şi se buim ăcesc, se
învîrt ca într-un cerc, tot aşa şi diavolul buim ăcit, de prim a şi a d o u a
lovitură, vorbeşte la întîmplare ce-i vine în minte şi trece la a treia ispitire.
„Şi urcindu-L pe un munte înalt I-a arătat L u i toate împărăţiile şi-Izice:
«Pe toate acestea Ţi le voi da, dacă vei cădea şi Te vei închina mie!» Atunci
Iisus îi zice: «Mergi înapoia Mea, satano!» Că scris este: «Domnului Dumne­
zeului tău să te închini şi numai L u i să-I slujeşti!»”21.
C în d diavolul a păcătuit faţă de Tatăl, spunînd că sînt ale lui toate
cele ale A celuia, şi a căutat să se declare dum nezeu şi creator al lum ii,
atunci H ristos l-a m ustrat; d ar nici atunci cu asprim e, ci i-a zis num ai:
.Mergi înapoia Mea, satano!”; m ai m u lt o p oruncă decît o m ustrare. C în d
H ristos i-a spus: ,Mergt!”, diavolul, la cuvîntul acesta, a şi luat-o la fugă
şi n-a m ai adăugat alte ispitiri.
IV
Aş putea fi întrebat:
- Pentru ce evanghelistul L uca spune că diavolul a sfîrşit toată
ispita?22
- D u p ă p ărerea m ea, evanghelistul M atei a v o rb it de toate ispitele
cîn d a v o rbit de ispitele principale, p en tru c ă şi celelalte sînt cuprinse în
acestea. C ă toate păcatele sînt cuprinse în: slujirea pîntecelui, dragostea
de slavă deşartă şi patim a d u p ă averi şi bani. C unoscînd deci acest
lucru, spurcatul diavol a pus în u rm a tuturora ispita cea m ai puternică:
d o rin ţa de a avea m ai mult. C h iar de la început d o rea să-L ispitească cu
21. Matei 4, 8-10; Deut. 6, 13.
22. Luca 4, 13.
OM1UI LA MATEI 15!)

pofta de avere şi de bani, d a r a lăsat-o la u rm ă de tot, pentru că era mai

puternică decît celelalte. L upta diavolului îm potriva oam enilor are
această lege: d e a aduce tocm ai la sfîrşit acele ispite care sînt în stare să
încătuşeze p e om . A şa a făcut şi cu Iov. D e aceea şi acum a început cu
ispitele care p a r m ai neînsem nate şi m ai slabe, ca apoi să înainteze spre
cea m ai puternică.
- C u m trebuie, dar, să-l biruim pe diavol?
- A şa cum ne-a învăţat H ristos, alergînd la D um nezeu. Nici în
vrem e d e foam ete să n u ne sim ţim zdrobiţi, avînd încredere în C el Ce
n e poate hrăn i şi cu cuvîntul; nici cînd prim im bunătăţi să n u ispitim pe
C el C e ni le-a dat, ci să ne m ulţum im cu slava cea de sus, n ep u n în d preţ
pe slava om enească; în sfîrşit, în toate îm prejurările, să dispreţuim tot
ce depăşeşte trebuinţa. C ă nim ic nu ne face să n e supunem atît diavolu­
lui ca dorinţa de a avea m ai m ult, ca lăcom ia. Şi aceasta se poate vedea
chiar din cele ce se petrec în tim pul nostru. Şi acum sînt unii oam eni
care spun: „Toate acestea ţi le vom da, dacă vei cădea în ain tea noastră
şi te vei în ch in a nouă!” . A ceştia sînt oam eni d u p ă fire, d ar au ajuns
unelte ale diavolului. Pentru că şi pe tim pul M întuitorului diavolul s-a
apropiat de Iisus nu numai personal, ci şi prin alţii, aşa precum a arătat-o
evanghelistul Luca, spunând: ,JPînă la o vreme diavolul s-a depărtat de E l”23,
arătînd că m ai tîrziu diavolul s-a apropiat de Iisus p rin uneltele lui.
„Şi iată îngerii au venit la E l şi-I slujeau L u i”24.
In tim pul ispitirii, D om nul n-a îngăduit să se arate îngerii, ca nu
cum va p rin arătarea lor să sperie pe cel ce-şi căuta prada; d ar d u p ă ce
l-a biruit în toate încercările sale şi l-a pus pe fugă, s-au arătat şi îngerii,
ca să afli şi tu că după ce-1 vei birui pe diavol, te vor prim i şi pe tine
îngerii, lăudîndu-te şi însoţindu-te în toate îm prejurările vieţii. Astfel
Lazăr d u p ă cuptorul sărăciei, al foamei şi a tot felul de suferinţe, a p le­
cat, fiind luat de îngeri25.
D upă cum 26 spuneam m ai înainte, H ristos ne arată acum acelea de
care putem să avem şi noi parte. Pentru că toate acestea pen tru tine s-au
făcut; de aceea mergi pe urm ele Lui şi im ită-I biruinţa. D acă se apropie
de tine unul d in slujitorii dem onului aceluia, cu aceleaşi gînduri ca şi el,
şi începe să ocărască şi să-ţi spună: „Dacă eşti om m inunat şi puternic în
credinţă, m ută m untele acesta din locul lui”, n u te tulbura, n u te neli­
nişti, ci răspunde-i cu blîndeţe şi spune-i cuvintele auzite de laStăpînul:
23. Luca 4, 13.
24. Matei 4, 11.
25. Luca 16, 22.
26. De aici începe partea morală: Nu trebuie să căutăm la faţa oamenilor cină ne sfătuiesc, ci să
punem la încercare cuvintele celor ce ne vorbesc; fi despre înviere, despre împărăţia cerurilor fi despre
pedeapsă.
160 SFtNTlll. IOAN GURA DE AUR

,f l u ispiti pe Domnul Dumnezeu tău!”. D acă-ţi p ro p u n e slavă, putere,

m ulţim e nenum ărată de bani şi-ţi porunceşte să i te închini lui, rezistă-i
iarăşi cu bărbăţie! C ă diavolul n-a făcut această p ro p u n ere num ai Stăpî-
nului nostru obştesc, ci o face în fiecare zi fiecăruia d in noi robii Săi; n u
num ai în m unţi şi în pustietăţi şi nici num ai el, ci şi în oraşe şi în p ieţe şi
în tribunale şi p rin oam eni de aceeaşi fire cu noi.
- C e trebuie să facem?
- Să nu-i d ăm crezare, să ne astupăm urechile, să urîm p e cel ce n e
linguşeşte şi atunci m ai cu seam ă să-l urîm şi să n e scîrbim de el m ult,
atunci cînd ne făgăduieşte daruri m ai m ari. P entru că şi p e Eva, cînd i-a
d at nădejdi27 m ai m ari, atunci a doborît-o şi a adus peste ea cele m ai
m ari nenorociri. C ă duşm an de m oarte ne este diavolul şi a p o rn it
îm p o triv a noastră război neîm păcat. N u ne sîrguim n o i atît p en tru m în-
tu irea noastră, cît se sîrguieşte el p en tru p ierd erea noastră.
Să-l urîm , deci, de m oarte, n u num ai cu cuvintele, ci şi cu faptele;
n u num ai cu m intea, ci şi cu lucrurile şi să nu facem nim ic din cele ce
ne porunceşte el, că aşa vom face p e acelea ce n i le porunceşte D u m n e­
zeu. D iavolul, da, făgăduieşte m ulte, nu ca să dea, ci ca să ia. N e făgă­
duieşte bunuri d in furtişaguri şi răpiri, ca să n e răpească îm p ărăţia şi
dreptatea; pune înain tea noastră com orile cele de p e păm înt, ca nişte
curse şi laţuri, ca să ne lipsească şi de acestea şi de comorile cele din ceruri;
voieşte să ne îm bogăţim aici, ca să nu ne îmbogăţim dincolo. D acă n u poate
cu bogăţia să ne scoată din m oştenirea cea cerească, atunci apucă altă cale,
calea sărăciei. C um a făcut cu Iov. C înd a văzut că bogăţia cu nimic nu l-a
vătăm at, împleteşte cu sărăcia curse, nădăjduind să-l biruie prin ea. Poate fi,
oare, ceva m ai fără judecată? Nu! C ă cel ce poate îndura cu cuminţenie bo­
găţia, cu m ult m ai m ult îndură cu bărbăţie sărăcia; cel ce nu doreşte averile
cînd le are, nu le caută nici cînd îi lipsesc, aşa precum nici atunci fericitul
acela, ci prin sărăcie a ajuns din nou m ai strălucit. Acel dem on viclean i-a
putut răpi averile, dar nu i-a putut răpi dragostea cea către Dumnezeu, ci
chiar m ai puternic l-a făcut; şi încercîndu-1 cu tot felul de necazuri, l-a făcut
să se îm podobească cu şi mai multe bunuri. D e aceea diavolul era în încur­
cătură m are; cu cît îi dădea m ai m ulte lovituri, cu atît îl vedea că ajunge m ai
puternic. D e aceea după ce a folosit şi a încercat toate mijloacele şi a văzut
că nimic nu reuşeşte, a alergat la vechea lui armă, la femeie; femeia ia m as­
ca purtării de grijă, plînge cu m are jale suferinţele lui Iov şi, prefăcîndu-se că
vrea să-l scape de necazuri, îi dă acel pierzător sfat. D ar nici aşa nu l-a biniit.
C ă acel m inunat bărbat şi-a dat seam a de m om eala diavolului; şi cu m ultă
înţelepciune a închis gura femeii prin care vorbea diavolul28.
27. Fac. 3, 5.
28. Iov 2, 10.
OMIKIt l,A MATI.I Mii

La fel trebuie să facem şi noi. Dacă diavolul, ascuns în fratele tău

sau într-un prieten scump sau în soţia ta sau în cineva din cei foarte
apropiaţi ţie, îţi dă vreun sfat nepotrivit, nu trebuie să prim eşti sfatul de
dragul celui ce ţi-1 dă, ci îndepărtează pe cel ce-ţi grăieşte, din pricina
sfatului lui pierzător de suflet. M ulte de acestea face şi acum diavolul,
luînd m asca prieteniei; pare că ne este binevoitor, dar ne spune cuvinte
pierzătoare de suflet, mai ucigătoare ca otrava. A diavolului este a lin­
guşi pentru a vătăm a; a lui D um nezeu, a învăţa, pentru a fi de folos. Să
nu ne facem socoteli greşite şi nici să căutăm cu orice chip să ducem o
viaţă lipsită de griji. Scriptura spune: „Domnul îl ceartă pe cel pe care îl
iubeşte”29. A tunci m ai cu seam ă să ne întristăm cînd ne m erg toate din
plin, ducînd o viaţă plină de păcate. T otdeauna trebuie să ne tem em
cînd păcătuim , dar mai cu seam ă atunci cînd nu avem necazuri. D acă
D um nezeu ne-ar pedepsi pen tru fiecare păcat în parte, pedeapsa ne-ar
fi uşoară; dar cînd rabdă îndelung pentru fiecare păcat ce săvîrşim, ni
se strînge m are osîndă, de stăruim în astfel de păcate. D acă cei ce fac
fapte de virtute trebuie să sufere necazuri, apoi cu m ult m ai m ult cei
păcătoşi. D e cîtă îndelungă răb d are nu s-a bucurat Faraon! D ar la urm ă
pentru toate a prim it cea m ai grea pedeapsă30. C îte păcate n-a făcut şi
N abucodonosor; dar la sfîrşit pe toate le-a plătit31. Bogatul din E van­
ghelie pentru că n-a suferit deloc pe păm înt a fost un ticălos, tocmai
pentru că a trăit în desfătări în viaţa de aici; şi a plecat să fie pedepsit
pentru toate acestea pe lum ea cealaltă, unde n-a m ai putut găsi mîn-
gîiere suferinţei sale32. Şi totuşi sînt unii oam eni aşa de nesocotiţi şi de
proşti, că urm ăresc necontenit num ai pe cele de aici şi rostesc aceste
cuvinte pline de batjocură: „Să m ă desfatez deocam dată de toate cele
ce văd şi apoi m ă voi gîndi la cele pe care nu le văd! îm i voi sătura pîn-
tecele, voi robi plăcerilor, m ă voi folosi de viaţa d e aici! D ă-m i m ie ziua
d e astăzi şi ia-ţi ţie pe cea de m îine!”. Ce cum plită nebunie! C u ce se
deosebesc de ţapi şi de porci cei care rostesc cuvintele acestea? D acă
profetul nu îngăduie să fie socotiţi oam eni cei care nechează după
femeia aproapelui33, cine m ă va ţine de rău de num esc ţapi şi porci şi
m ai lipsiţi de m inte ca m ăgarii pe cei ce socotesc nesigure p e cele ce
sînt mai sigure decît cele ce se văd? D acă în nim eni altul n u crezi, gîn-
deşte-te cum sînt chinuiţi dem onii care se gîndesc să spună şi să facă
totul spre vătăm area noastră! C ă n-ai să-mi răspunzi la cele ce-ţi spun,
2!). /Vot.. :t, 12; Evr. 12, <>.
30. /ef. 14, 27 28.
.'ti. Dan. I, 2 8 30.
37 l u a i l(i. 71 7">.
33. Irr i,. 8
U>2 SFtNTUl, IOAN DURA l)E AUR

cft dem onii nu fac totul ca să ne m ărească trîndăvia, să ne alunge din

suflet frica de iad şi să ne facă să n u m ai credem în ju d ecata de apoi!
Deşi voiesc aceasta, totuşi cu strigăte şi vaiete propovăduiesc chinurile
iadului.
- C u m se face că dem onii spun acestea, d ar rostesc alte cuvinte
decît cele pe care le voiesc?
- N u pen tru altceva decît că sînt siliţi să asculte de o putere m ai
m are decît ei. C ă de b u n ă voie n-ar vrea să m ărturisească nici că sînt
chinuiţi de oam eni m orţi, nici că suferă ceva groaznic.
D ar p entru ce spun toate acestea? Le spun, p e n tru că dem onii m ăr­
turisesc că este iad, ei care vor să n u credem în iad. T u, însă, care te
bucuri de atît de m are cinste, care ai parte de taine ce nu pot fi rostite
p rin cuvînt, nici pe dem oni nu-i im iţi, ci ai ajuns m ai rău ca ei.
- D ar cine a venit din iad, m -ar pu tea întreb a cineva, şi ne-a v o rb it
de chinurile de acolo? C ine s-a pogorît din cer şi ne-a spus că este u n
D um nezeu C are a creat totul? A poi de unde ştim că avem suflet?
- D acă vrei să crezi num ai ce vezi, dacă te îndoieşti de existenţa lui
D um nezeu, a îngerilor, a m inţii şi a sufletului, atunci toate cunoştinţele
tale despre lum e sînt clădite pe nisip. D acă spui că trebuie să crezi
num ai în ce vezi, îţi voi spune şi eu că trebuie să crezi m ai m ult în cele
pe care nu le vezi decît în cele pe care le vezi. P ar ciudate cuvintele
m ele, totuşi sînt adevărate; şi totuşi oam enii cu ju d ecată sînt de acord
cu m ine. O chii noştri în m ulte greşesc, nu num ai în cele nevăzute - că
pe acelea nici nu le cunosc - , ci chiar în cele ce p a r a le vedea; îi îm p ie­
dică să cunoască precis şi distanţa, şi aerul şi m in tea - cînd e îm prăş­
tiată în altă parte - şi m înia şi grija şi alte nenum ărate pricini. G îndirea,
însă, dacă prim eşte lum ina D um nezeieştilor Scripturi, este un mijloc de
cunoaştere mai precis şi m ai fără de greşeală. Să n u ne înşelăm , deci, în
zadar pe noi înşine, nici să grăm ădim foc şi m ai cum plit peste capetele
noastre şi din pricina acestor învăţături, pe lîngă focul adus asupra
noastră din p ricina trîndăviei noastre izvorîte d in astfel de învăţături.
D acă n u este p e acea lum e judecată, atunci nu vom d a socoteală de fap­
tele noastre, nici n u vom fi răsplătiţi pen tru ostenelile noastre. G îndi-
ţi-vă u n d e poate duce h ula voastră, cînd spuneţi că dreptul, blîndul şi
iubitorul de oam eni D um nezeu ar trece cu v ed erea atîtea osteneli şi
sudori! Poate, oare, m intea să gîndească aşa ceva?
D acă nu-ţi poţi dovedi pe altă cale existenţa judecăţii viitoare,
atunci gîndeşte-te la cele ce se petrec în casa ta şi vei vedea cît de
absurd este acest gînd! De-ai fi neom enos şi crud şi m ai sălbatic decît
fiarele, n-ai vrea la m oartea ta să laşi nerăsplătit p e u n ro b credincios, ci
îi vei d a şi hani şi libertate. Şi p e n tru că atunci cîn d pleci din lum e, nu
OMIUI I.A MA’t'KI 163

m ai poţi să-i faci vreun bine, îl recom anzi m oştenitorilor tăi, îi rogi, faci
totul ca să nu răm înă robul nerăsplătit. D acă tu, u n rău, eşti atît de bun
şi milostiv cu sluga ta, oare D um nezeu, bunătatea nem ărginită, iubirea
nespusă de oam eni, blîndeţea cea nem ăsurată, v a lăsa neîncununaţi şi
nerăsplătiţi pe slujitorii Săi, p e Petru, pe Pavel, p e Iacov şi Ioan, p e cei
care pentru El au flămînzit în fiecare zi, au fost întem niţaţi, biciuiţi, în e­
caţi, daţi fiarelor sălbatice, om orîţi, pe cei ce au suferit atîtea necazuri,
[>e care nu-i cu putinţă să le num eri? Preşedintele jocurilor olim pice
audă şi încununează pe luptătorii învingători, stăpînul sluga sa, îm pă­
ratul pe ostaşi şi, într-un cuvînt, fiecare răsplăteşte pe cel care-1 slujeşte
cu darurile cu care poate; şi, oare, num ai D um nezeu să nu răsplătească
cu nici un bine, m are sau m ic, pe cei care au în d u rat pentru El atîtea
sudori şi osteneli? O are drepţii şi binecredincioşii, cei care au săvârşit
toate virtuţile vor sta la un loc cu desfrînaţii, cu cei ce şi-au ucis părinţii,
cu cei ce-au ucis oam eni, cu jefuitorii de m orm inte? Poate, oare, m intea
să gîndească aşa ceva? D acă nu-i nim ic după ce plecăm de aici, ci totul
se m ărgineşte la cele din lum ea aceasta, atunci aceeaşi soartă o au şi
unii şi alţii; dar, m ai bine spus, nu aceeaşi; că dacă, după cuvântul tău, toţi au
aceeaşi soartă după ce mor, totuşi aici pe păm înt unii trăiesc bine toată via­
ţa, iar alţii se chinuie. Care tiran ar face aşa, care om ar fi atît de crud şi nemi­
los încît să nutrească astfel de gînduri faţă de slugile şi de supuşii săi?
Ai văzut cît de absurdă este tăgăduirea existenţei judecăţii viitoare?
A i văzut unde duce gîndul acesta? Aşadar, dacă n u vrei să fii încredin­
ţat din altă parte de existenţa judecăţii viitoare, să te încredinţeze şi să
te înveţe gîndurile de m ai sus. A lungă această bănuială rea, fugi de
păcat, stăruie în ostenelile cele p en tru virtute, şi atunci vei şti lăm urit că
viaţa noastră n u se m ărgineşte la viaţa de aici.
Iar dacă cineva te-ar întreba: „D ar cine a v en it de pe lum ea cealaltă
şi ţi-a spus ce-i acolo?”, tu răspunde-i aşa:
- N -a venit nici un om; şi chiar dacă ar fi v en it tot n-ar fi fost crezut;
i s-ar fi spus că se laudă şi că înfloreşte lucrurile. D ar Stăpînul îngerilor
ne-a vorbit lăm urit despre acelea. A şadar p entru ce să m ai avem nevoie
de un om de p e cealaltă lum e, cînd Cel C e are să ne ceară socoteală de
faptele noastre ne strigă în fiecare zi că a pregătit şi iadul şi a gătit şi
îm părăţia, dîndu-ne dovezi clare de toate acestea? D acă D om nul nu
ne-ar ju d eca pe lum ea cealaltă, apoi nu ne-ar pedepsi nici aici, pentru
că atunci cum s-ar explica faptul că pe lum ea aceasta unii păcătoşi sînt
pedepsiţi, iar alţii nu? D acă D um nezeu nu caută la faţa oam enilor,
după cum nici nu caută, atunci pentru ce pe u n păcătos îl pedepseşte,
iar pe altul îl lasă să plece nepedepsit? Iar această întrebare d ă naştere
la o nedumerire şi mai mare decît cea de mai înainte. D ar dacă vreţi să as­
cultaţi cu luare aminte spusele mele, vă voi dezlega şi nedumerirea aceasta.
l(i4 NIINTUI. IOAN GURA l)F. AUR

- C are-i dezlegarea?
- Aici pe păm înt, D um nezeu nici nu pedepseşte p e toţi păcătoşii,
ca să nu pierzi credinţa în înviere şi în judecata viitoare, întem eiat p e
faptul că toţi dau socoteală aici pe p ăm înt de faptele lor; nici nu-i lasă
pe toţi păcătoşii să plece nepedepsiţi, ca să nu socoteşti iarăşi că D u m ­
nezeu n u poartă de grijă lumii, ci pedepseşte şi n u pedepseşte. Prin cei
pe care-i pedepseşte, arată că dincolo va pedepsi p e cei nepedepsiţi
aici, iar prin cei pe care nu-i pedepseşte, te pregăteşte să crezi că este un
scaun înfricoşător de ju d ecată după plecarea de aici. D acă D um nezeu
nu S-ar îngriji deloc de noi, apoi nici n-ar pedepsi p e unii aici pe p ăm în t
şi nici n-ar face bine altora. D ar aşa, vezi că D um nezeu pentru tine a
întins cerul, a aprins soarele, a întem eiat păm întul, a revărsat m ările, a
răsp în d it aerul, a rînduit lunii drum uri, a pus legi nem işcătoare anotim -
purilor anului şi la sem nul Lui toate celelalte îşi urm ează neabătut d ru ­
mul rînduit lor. C ă şi oam enii şi anim alele, care se tîrăsc, care m erg,
care zboară şi care înoată, anim alele din lacuri, din izvoare, din n u ri,
clin m unţi, din cîm pii, din case, din aer, din şesuri, plantele, sem inţele
şi arborii, sălbatici şi domestici, roditori şi neroditori, intr-un cuvînt,
toată făptura care se m işcă de mina cea neobosită a lui D um nezeu, totul
serveşte la întreţinerea vieţii noastre şi D um nezeu ne d ă nu num ai cele
de trebuinţă, ci m ai m ult decît ne trebuie. V ăzînd, dar, în lume o atît de
m are arm onie, deşi n-am spus nici a m ia parte, m ai îndrăzneşti să spui
că D um nezeu, C are a făcut pentru tine lucruri atît de m ari şi de m in u ­
nate, te v a trece cu vedereşi în ce ai m ai de preţ şi te va lăsa să zaci la un
loc cu m ăgarii şi cu porcii după ce m ori, mai îndrăzneşti să spui că
D um nezeu, C are te-a cinstit cu lin dar atît de m are, darul credinţei, prin
care te-a făcut egal cu îngerii chiar, te va trece, oare, cu vederea şi nu va
ţine seamă de nenum ăratele laie sudori şi osteneli? l’oate, oare, m intea
să gîndească asta? C ă dacă vom tăcea noi, pietrele vor striga! A tît este
de d a r şi de evident, mai evident chiar decît raza soarelui!
G indindu-ne la toate acestea şi fiind convinşi că d u p ă plecarea de
aici ne vom înfăţişa înaintea înfricoşătoarei judecăţi, că vom d a cuvînt
de lot ce am făcut, că vom li n aşi la răspundere şi vom Pi pedepsiţi dacă
răn u n em în păcate, iar d aci am voi să fim cit de puţin cu luare am inte
asupra noastră înşine ne vom bucura de cununi şi de bunătăţi nespuse,
să închidem gura ccioi << p o d e sc aşa, iar noi să alegem calea virtuţii,
pentru ca plecînd cu .................. a cuvenită spre scaunul cel de judecată,
să avem parte şi de lum-iiătile făgăduite nouă, cu harul şi iubirea de
oam eni a Dom nului iu . I s h i1isiis Hrisiov, ( ăm ia slava şi puterea acum
şi pururea şi in vecii \ <· ii. o . Amin.
 OMILIA XIV

“ A u z i n d I is u s c ă I o a n a f o s t p r i n s ,

S - a d u s î n G a l ile e a ” !

1
l^ n tiu cure p n e in a S a dus Iisus ui G alileea? Iarăşi, ca să n e înveţe
să nu mergem m in timpi narea încercărilor, ci să fugim de ele şi să le
evităm. C ă nu i o crimă să nu te arunci singur în prim ejdie, ci să nu i te
împotriveşti cu bărbăţie, cînd ai căzut în ea.
Deci, după ce ne a învăţat aceasta şi a potolit invidia iudeilor, a ple­
cat in C a p e rn a u u r, ca în acelaşi tim p să îm plinească şi profeţia şi să Se
grăbească să pescuiască şi pe dascălii lumii, că acolo trăiau ei, ocupîn-
du-se cu pescuitul.
I Jită-mi-te că de cile ori Iisus vrea să plece la neam uri, ia pricină de
la iudei. Aşa şi acum: uneltind iudeii îm potriva Înainte M ergătorului şi
aruncîndu-1 în închisoare, II îm ping in G alileea neam urilor.
Iată cum piofetul determină locul in care S-a dus Iisus! N u vorbeşte
numai de o parte a poporului iudeu şi nici de toate seminţiile, zicînd aşa:
„Pămintul Zubulonului şipăm intul Neftalimului, calea mării, dincolo de
Iordan, Galileea neamurilor; poporul ce şedea în întuneric a văzut lumina
m are"*1.
„întuneric" au i nu înseam nă întunericul acesta m aterial, ci înşela
ciunea şi necredinţa. De aceea profetul a şi adăugat:
„Celor a, ştdi ou in latura şi in umbra moi Iii lumină le-a răsărit”'.
A adăugat aceste cuvinte, ca să ştii c ă nu este ceva m aterial nici
„întunericul” nici „lumina” . V orbind de lum ină, n-a spus numai
lumină, ci „lumina mare”, num ită în altă parte „lumina cea adevărată”';
tălm ăcind ,.intuim n u l". il num eşte „umbra m arţii”. Apoi arătînd că n-au
găsit lum ina, cautind o ei înşişi, ci că D um nezeu de sus li s-a arătat, pro­
fetul spune: ..lumina te a răsărit”, cu alte cuvinte însăşi lum ina li s-a ară­
tat şi a strălucit; n au alergat ei mai iutii la lum ină; că om enirea, înainte
I MtUn I I.'
M a la I I I
1 M a l a I. I > 11 . ha 1.1 M, | >
I M ala I M l l\.ua 'C >
> /tuni I . ‘l
l<>« SFlNTUI, IOAN GURA DE AUR

de venirea lui H ristos, era cu totul decăzută; nu m ergea în întuneric, ci

zăcea în întuneric, sem n că nici nu m ai nădăjduia să scape de-ntuneric;
o m e n ire a se a se a m ăn ă u n o r o am en i, c are, în c o n ju ra ţi d in to ate p ă r­
ţile d e în tu n e ric , nu ştiau nici în ce p a rte să-şi în d re p te paşii şi nici
să stea p e loc.
„De atunci a început lisus să propovăduiască şi să spună: «Pocăiţi-vă, că
s-a apropiat împărăţia cerurilor»”6.
- ,,De atunci”. D e cînd?
- D e cînd a fost aruncat Ioan în închisoare.
- D ar pen tru ce lisus n-a p red icat chiar d e la început? în tr-u n
cuvînt, p en tru ce avea nevoie de Ioan, cînd m ărtu ria propriilor Sale
fapte îl predicau?
- C a să cunoşti şi de aici vrednicia dum nezeiască a lui lisus, că p re ­
cum T atăl a avut profeţi aşa şi El - şi aceasta a spus-o Zaharia, zicînd:
„Şi tu, pruncuţe, prooroc al Celui Prea Înalt te vei chema”78- şi ca să n u d ea
nici un prilej de h u lă neruşinaţilor iudei; iar aceasta a spus-o însuşi
Hristos: „Că a venit Ioan nici minând, nici bîndşi& c: «Are demon». A venit
Fiul Omului mîncînd şi bînd şi spun: «Iată om mîncăâos şi băutor de vin, prie­
tenul vameşilor şi păcătoşilor». Ş i înţelepciunea a fost socotită dreaptă de f i i i
ei”9. D e altfel era chiar nevoie să d e a m ai întîi altul m ărturie despre El
şi n u El însuşi. D acă şi după atît de m ari şi de m ulte m ărturii şi dovezi,
iudeii spuneau: „Tu mărturiseşti despre Tine; mărturia Ta nu este adevă­
rată”9, ce n-ar fi spus. dacă El prim ul ar fi m ărturisit despre El cînd a
venit în mijlocul lor, fără ca Ioan să fi spus ceva? D e aceea H ristos nici
n-a pro p o văduit înainte de Ioan, nici n-a făcut m inuni p în ă ce acela n-a
fost aruncat în tem niţă, ca să nu îm p artă m ulţim ea. D e aceea nici Ioan
n-a făcut vreo m inune, ca să-I dea lui lisus m ulţim ile, atrase de m in u ­
nile făcute de lisus. D acă după atîtea m ărturii - şi în ain te şi du p ă în tem ­
niţare - ucenicii lui Ioan priveau cu pizm ă la lisus, iar m ulţi bănuiau că
nu El, ci Ioan este H ristos, ce nu s-ar fi întâm plat dacă n-ar fi fost nici o
mărturie? A ceasta e pricina că M atei însem nează că „de atunci”, adică
d u p ă în tem n iţarea lui Ioan, a în cep u t lisus să predice. Şi începîndu-Şi
p re d ic a , în v ă ţa to t c e e a ce p re d ic a şi Io a n , fă ră ca în p re d ic a Sa să
v o rb e a sc ă în că cev a de El în su şi. E ste b in e să se ştie, d e o ca m d a tă,
c ă u cen icii lui Io a n n u aveau în c ă d e sp re lisu s p ă re re a p e care tre ­
b u iau s-o aibă.
(>. Matei 4, 17.
7. Luca 1, 76.
8. Matei 11, 18-19.
!). Ioan 8, 13.
OMII.II I.A MATKI 167

II
D in p ricina aceasta, cînd a început predica, Iisus n-a rostit cuvinte
grele şi îm povărătoare ca Ioan, vorbind de pildă: de secure, de pom
tăiat, de lopată, de arie, de focul cel nestins, ci îşi începe pred ica Sa cu
cuvinte plăcute, binevestindu-le ascultătorilor Săi cerurile şi îm părăţia
cea cerească.
„Şi umblînd pe lingă marea Galileii a văzut doi fraţi, pe Simon ce se
numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, arunctndu-şi mreaja în mare, că erau
pescari. Ş i le-a zis lor: «Veniţi după Mine şi vă voiface pescari de oameni». Iar
ei lăsîndu-şi mrejele, au mers după E l”10.
Evanghelistul Ioan istoriseşte în alt chip chem area lui Petru şi a lui
A n d rei11. D in aceasta se vede că aici, la evanghelistul M atei, este vorba
de a doua chem are a lor. M ai m ulte pricini îndreptăţesc aceasta. Ioan
spune că au fost chem aţi înainte de întem niţarea lui Ioan; M atei, că au
fost chem aţi d u p ă ce a fost aruncat Ioan în închisoare. în Evanghelia lui
Ioan, A ndrei îl cheam ă pe Petru; aici Iisus îi cheam ă pe am îndoi. Ioan
evanghelistul spune: „ Văzxnd Iisus pe Simon venind, îi spune: «Tu eşti
Simon, fiu l lui Iona; tu te vei chema Chifa, care se tîlcuieşte, Petru»”12. M atei
spune că Petru avea chiar num ele acesta: „ Văzjind pe Simon, zice M atei,
care se numeşte Petru”13. C ă e v o rb a de două chem ări o poţi v ed ea şi din
locul de u n d e au fost chem aţi şi din alte texte d in Scriptură, ca şi din
aceea că s-au supus cu uşurinţă lui Hristos şi că au părăsit totul. î n Evan­
ghelia lui Ioan, îl vedem pe A ndrei venind în casa în care locuia Iisus şi
ascultînd cuvintele Lui; în E vanghelia lui M atei, A ndrei şi Petru L-au
urm at în d ată ce le-a spus cîteva cuvinte.
Se poate, deci, ca ei, d u p ă ce L-au urm at pe Iisus cîtva tim p la înce­
put, să-L părăsească şi să se întoarcă la m eseria lor, cînd au văzut că
îo an a fost întem niţat şi că Iisus a plecat. A şa se explică faptul că Iisus îi
găseşte la pescuit. La început, cînd au vrut să plece Hristos n u i-a oprit,
d ar nici n u i-a lăsat p înă în sfîrşit după ce au plecat. Le-a d at voie să
plece, d ar S-a întors din no u ca să-i cîştige definitiv. Acesta-i cel mai
m ăiestru m o d de pescuire.
U ită-te la credinţa şi la ascultarea celor doi apostoli! E rau cu totul
adînciţi în lucrul lor - ştiţi d o a r cît de atent trebuie să fie u n pescar - ,
d ar cînd au auzit pe Iisus că-i cheam ă, n-au întîrziat, n-au zăbovit, n-au
spus: „Să ne ducem pînă acasă să ne sfătuim cu rudele!”, ci lăsînd totul,
L-au urm at, cum făcuse şi Elisei cu Ilie14. O ascultare ca aceasta cere
10. Matei 4, 18- 20.
11. Ioan 1, 36- 42.
12. Ioan 1, 42.
13. Matei 4, 18.
14. /// Ref>i 10, 10 21.
KiH •SI lN l lU. IC IAN UI IHA Oii A U R

111 islus de Iu noi: să nu zăbovim nici o clipă, chiar d acă cele m ai g rab ­
nice li eburi ne ar sili. De aceea cînd un alt ucenic al Său i-a cerut să-l
lase să se ducă să-şi îngroape tatăl, Iisus nu l-a lăsat15, arătînd că u rm a­
rea lui H rislos trebuie pusă înaintea tuturor.
Iar dacă îmi spui că este foarte m are făgăduinţa ce a făcut-o H ristos
lui A ndrei şi Petru de a-i face pescari de oam eni, îţi răspund că m ai cu
seam ă pentru aceasta îi adm ir, că, fără să fi văzut încă vreo m inune, au
crezut în m ăreţia făgăduinţei şi au pus urm area lui H ristos mai presus
de toate. A u crezut că prin cuvintele cu care ei au fost pescuiţi, vor
putea, tot cu acelea, pescui şi pe alţii. Lui A ndrei şi Petru le-a făcut,
deci, H ristos această făgăduinţă; lui Iacov şi lui Io an şi celorlalţi apos­
toli nu le-a spus ceva asem enea, că ascultarea celor dintîi chem aţi le
deschisese şi lor drum ul spre aceeaşi făgăduinţă. D e altfel ei auziseră
mai înainte m ulte despre H ristos. U ită-te, că şi sărăcia lui Iacov şi Ioan
ne o arată cu precizie evanghelistul:
„l a găsit cîrpindu-şi mrejele lor”16.
A tît d e m are era sărăcia lor, că îşi cîrpeau m rejile, neputînd să-şi
.cumpere altele. N u m ică dovadă de virtute este d eocam dată şi asta că
îndurau cu uşurinţă sărăcia, că se h răn eau din m u n ca lo r cinstită, că
erau uniţi unii cu alţii prin puterea dragostei, că aveau alături de ei p e
tatăl lo r şi-i slujeau.
A şadar după ce i-a pescuit, Iisus începe să facă m inuni de faţă fiind
şi ei, adeverind, prin cele ce făcea, spusele lui Ioan. Se ducea des în
sinagogi, învăţîndu-i cu asta că nu este un potrivnic al lui D um nezeu şi
un înşelător, ci că a venit fiind întru totul de acord cu Tatăl. C înd Se
ducea în sinagogi nu predica num ai, ci făcea şi m inuni.
III
D e obicei D um nezeu face m inuni totdeauna atunci cînd se
în tim p lă ceva nou şi neobişnuit şi cînd vrea să aducă u n nou fel de v ie­
ţuire; m inunile fiind nişte garanţii ale puterii Sale date celor ce aveau
să-I prim ească legile. D e pildă, cînd a fost să facă pe om , a creat m ai
întîi tot universul şi apoi i-a dat om ului legea cea din paradis; cînd a fost
să dea lui N oe o nouă lege, a făcut iarăşi m ari m inuni, p rin care a înnoit
întreaga creaţie şi a făcut ca apele acelea înfricoşătoare ale potopului să
acopere un an întreg faţa păm întului, din care a scăpat pe dreptul N oe,
aflat într-o tulburare atîta de m are. Şi pe tim pul lui A vraam a făcut
iarăşi m ulte sem ne, de pildă: i-a d at biruinţă în război, l-a lovit pe
Faraon şi l-a scăpat pe A vraam dintr-o m ulţim e de prim ejdii. C în d a
l.r>. M atei 8, 21-22.
l(i, M atei 4, 21.
OMILII I.A MAI hi |li|l

voit să dea legi iudeilor, D um nezeu a făcui acele mari minuni şi apoi a
dat legea. T ot aşa şi acum, viind să aducă in lum e o înaltă vieţuire şi sâ
spună om enirii ce nu se mai auzise pină atunci, întăreşte prin minuni
cuvintele Sale. Şi pentru că îm părăţia cerurilor pe care o propovăduia
nu se vedea, H ristos o face văzută prin m inunile săvîrşite de El în văzul
tuturora.
Priveşte cît de scurt vorbeşte evanghelistul! N u vorbeşte de fiecare
bolnav vindecat în parte, ci, în puţine cuvinte, ne trece sub ochi un roi
de minuni.
„Şi au adus la E l pe toţi cei ce pătim eau de felu rite boli si erau ţin u ţi de
chinuri, pe cei îndrăciţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi-i vindeca” ' 7.
Se pune, însă, întrebarea: Pentru ce H ristos n-a cerut de la nici unul
din aceştia credinţă, nici n-a spus nim ănui ceea ce mai tîrziu spunea:
„Credeţi că p o t face aceasta?” 1718. Pentru ce? Pentru că Hristos nu dăduse
încă dovada puterii Sale. D e altfel nu m ică dovadă de credinţă dădeau
cei bolnavi cînd veneau sau erau aduşi la El. D acă n-ar fi avut încredere
m are in El, nici n-ar fi venit bolnavii de la o atîta depărtare, nici n-ar fi
fost aduşi la El şi nici n-ar fi m ers după El.
Să m ergem , d a r19, şi noi d u p ă Hristos, că şi noi avem m ulte boli
sufleteşti, pe care vrea să ni le vindece înainte de-a I-o cere. C ă pentru
asta vindecă bolile cele trupeşti, ca să izgonească pe cele sufleteşti. Să
ne ducem , aşadar, la El! Să nu-I cerem nim ic păm întesc, ci iertare de
păcate! De-I cerem cu sîrguinţă, ne îm plineşte şi acum cererea noastră.
Atunci vestea despre El s-a răspîndit în toată Siria20; acum în toată
lumea. Sirienii, cînd au auzit că vindecă pe îndrăciţi, au alergat la El,
d ar tu, care ştii cu m ult mai b ine decit sirienii puterea lui H ristos, tu nu
te scoli, tu nu alergi? Sirienii îşi părăseau ţara, prietenii şi rudele, d ar tu
nu te înduri nici casa să ţi-o părăseşti, ca să te duci la El şi să prim eşti cu
m ult mai m ulte daruri? Dai, m ai bine spus, nici asta nu ţi-o cer, ci-ţi cer
num ai să-ţi laşi răul tău obicei! C hiar răm înînd acasă poţi uşor să te
m întui cu toţi ai tăi! C înd ni-i bolnav trupul, facem totul şi ne zbatem ca
să scăpăm de suferinţe; dar cînd ni-i bolnav sufletul, am înăm şi nu ne
sinchisim. D e aceea nu scăpăm nici de bolile trupeşti, pentru că pentru
noi sînt fără im portanţă cele necesare, iar cele fără im portanţă, nece­
sare. Lăsăm izvorul păcatelor şi curăţim rîurile. C ă pricina bolilor.tru-
peşti este păcatul cuibărit in suflet a arătat-o slăbănogul de treizeci şi
17. Matei 1, ZI
18. Matei !), 28
1!). De aici inr< | m· | mi i .·., >i i-h .i I,i li,/m ic ui ueem UihUauna ui iiiuili -.păcatele noastre si \a I
metilii pe D umni.ja In uhu , I, w ih\jn, /iiilitala euloau
20. M atei -I. 2 I
170 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

op t de ani21, bolnavul coborît p rin acoperiş22, iar în ain te de toţi C ain23.

D ovezi despre adevărul acesta găseşti cîte vrei şi u n d e vrei. Să secăm ,
dar, izvorul păcatelor şi vom opri toate pîraiele bo lilo r trupeşti. N u vei
p u n e cap ăt num ai bolilor, ci şi păcatului; şi păcatului m ai m ult decît
bolii, p e cit este sufletul m ai bu n decît trupul.
Să n e ducem , dar, la H ristos şi acum ; să-L rugăm să ne întărească
slăbănogitul nostru suflet; şi, lăsînd la o parte toate cele trupeşti, să-I
vorbim num ai de cele duhovniceşti. Ia r dacă le vrei n eap ărat şi p e cele
trupeşti, îngrijeşte-te de ele după cele duhovniceşti. N u dispreţul p ăca­
tul, p en tru că n u sim ţi dureri cînd păcătuieşti, ci tocm ai de aceea m ai
ales suspină, că n u simţi dureri. Şi n u simţi dureri, n u pen tru că n u te
m uşcă păcatul, ci p e n tru că sufletul, fiind plin de păcate, n u simte m uş­
cătura. G îndeşte-te la cei care au conştiinţa p rop riilo r lo r păcate, că se
vaită m ai cum plit decît cei tăiaţi şi arşi cu fierul înroşit; şi cîte n u fac,
cîte n u suferă, cît n u plîng şi se tînguie, num ai ca să scape de chinurile
conştiinţei? N -ar face-o, dacă n u i-ar d urea sufletul!
IV
D eci cel m ai b u n lucru este să n u păcătuieşti, iar d acă păcătuieşti,
să sim ţi păcatul şi să te îndrepţi. D acă nu sim ţim păcatele, dacă n u v o r­
bim de ele, cum vom ruga pe D um nezeu, cum Ii vom cere iertare de
păcate? C în d tu, cel ce păcătuieşti, nici asta nu vrei să ştii,că ai păcătuit,
ientru care păcate îl rogi pe D um nezeu? Pentru cele p e care n u le ştii?
E ar d acă n u ştii ce păcate îţi iartă D um nezeu, cum poţi şti măreţia»face-
rii Lui d e bine? Spune-ţi, dar, păcatele tale unul cîte unul, ca să ştii
p en tru care păcate iei iertare de la D um nezeu şi ca astfel să-I fii recu­
noscător B inefăcătorului tău. C înd superi pe vreun om , rogi pe p riete­
nii lui, pe vecinii lui şi chiar pe slugile lui, cheltuieşti bani, pierzi zile
întregi, ducîndu-te la uşa lui şi rugîndu-1 de iertare; iar dacă cel supărat
te respinge o dată, de două ori, chiar de m ai m ulte ori, să nu te descura­
jezi, ci, fiind m ai neliniştit, să îţi m ăreşti şi m ai m ult rugăm intea; d ar
cînd supărăm pe D um nezeu căscăm , ne lenevim , n e desfătăm, ne
îm b ătăm şi ne căutăm de treburile noastre. C în d II m ai putem face
milostiv? Şi cum să nu-L supărăm meii m ult? C ă îl facem să Se supere şi
să Se m înie şi m ai m ult cînd nu ne d oare sufletul că păcătuim . D e aceea
m erităm să fim acoperiţi de păm înt, să nu m ai ved em soarele, să n u m ai
respirăm , că avînd u n Stăpîn atît de uşor de îm păcat, îl m îniem ; şi
m îniindu-L, nici nu ne pocăim . Şi totuşi D um nezeu cînd Se m înie pe
21. loan 5, 2 -1 5 .
22. Luca 5, 18-25.
28. Fac. 4, 8.
OMILII LA MATEI 171

noi, n-o face cu ur& şi cu duşm ănie, ci vrînd să n e atragă şi m ai m ult la

El. D acă ţi-ar face m ereu bine, deşi îl insulţi, L-ai dispreţul m ai m ult.
D a r ca să nu faci asta, îşi întoarce cîtăva vrem e faţa de la tine, ca să te
aib ă necontenit alături de El.
Să avem , deci, încredere în iubirea Sa de oam eni şi să n e pocăim cu
to ată purtarea de grijă, înainte de a sosi ziua în care pocăinţa n u m ai
este de folos. A cum totul stă în p u terea noastră; atunci Ju d ecăto ru l este
stăpîn pe hotărîrea Lui: „Să întîmpinăm fa ţa L u i întru mărturisire”24, să
plingem , să ne tînguim . D e-am p u tea ruga pe Ju d ecăto ru l, înainte de
ziua cea m are a judecăţii, să n e ierte de păcate, n-ar m ai fi nevoie să
venim la judecată; dar dacă n-o facem , vom spune păcatele în auzul
întregii lum i şi n u vom m ai avea nici o nădejde d e iertare. N im eni din
cei care nu şi-au şters aici pe p ăm în t păcatele, n u poate scăpa dincolo
de pedeapsă; ci, d u p ă cum cei d in închisori sînt duşi cu lanţurile lo r la
tribunal, tot aşa toate sufletele, cînd pleacă de aici, sînt duse la înfricoşă­
torul scaun de judecată, avînd în ju ru l lor fel de fel de lanţuri de păcate.
V iaţa de aici nu-i deloc m ai b u n ă decît o închisoare; ci d u p ă cum atunci
cînd intrăm în locaşul acela îi vedem pe toţi înlănţuiţi cu lanţuri, tot aşa
şi în lum e, dacă am îndepărta to t învelişul care acoperă faţa lum ii şi al
o am en ilo r, am in tra în v iaţa fiecăruia, în sufletul fiecăruia, atu n ci
am v ed ea că fiecare este în lă n ţu it cu la n ţu ri m a i grele d ecît cele de
fier; d ar m ai ales, dacă ai in tra în sufletele b o g ătaşilo r, ai v e d e a că
sîn t cu atît m ai în lăn ţu iţi cu c ît sînt m ai bog aţi. D u p ă cum p e u n
în te m n iţa t îl nefericeşti cînd îl vezi legat la g ît şi la m îini, ia r a d e ­
seo ri cu cătuşe la picioare, to t aşa şi pe bogat, cîn d îl vezi în c o n ju ra t
d e bogăţii n e n u m ă ra te , nu-1 socoti b o g at p e n tru că are bo g ăţii, ci
n efericit, to cm ai d in p ricin a lor! în afară de aceste lan ţu ri, m ai are
şi cru d tem n icer: u rîta d ragoste de bani, care nu-1 lasă să tre a c ă p ra ­
gul în ch isorii; îi p u n e în b u tu c i picioarele, p u n e străjeri la p o a rta
tem niţei, zideşte alte p o rţi, p u n e noi zăvoare şi-l a ru n că to cm ai în
fu ndul tem n iţei, convingîndu-1 să se b u cu re c h ia r de aceste lan ţu ri,
ca să n u m ai a ib ă nici o n ă d e jd e de scăp are din relele ce l-au
cuprins. C e b in e ar fi de-ai p u te a citi g în d u rile sufletului lui! I-ai
v e d ea sufletul n u num ai în lă n ţu it, ci şi m u rd a r, în tin a t şi p lin de
stricăciuni!
N ici p lă ce rile trupeşti n u sîn t m ai b u n e d e c ît d rag o stea d e b an i
şi de avere, b a c h iar m ai rele, p e n tru că p în g ăresc şi tru p u l îm p re u ­
n ă cu sufletul şi aduc, şi p e ste u n u l şi peste altul, n e n u m ărate boli.
24. Ps. 94, 2.
17 '1 M ' I N I I I, IHAfN i i i 1K A 1)1. Al I.

Pentru acestea toate, să rugăm pe Izbăvitorul sufletelor noastre. : t

stări me şi landurile, să îndepărteze de noi şi pe acest groaznic te m n io i
şi, libcrindu-ne de greutatea acelor lanţuri de fier, să ne facă m intea mai
uşoara decit pasărea. Rugîndu-L acestea, să aducem şi pe cele ale
noastre: rivnă, gînd curat şi voinţă bună. Aşa vom putea, chiar în scurta
vrem e, să scăpăm de păcatele care ne stăpînesc, să cunoaştem starea
fericită în care eram m ai înainte şi să prim im în schim b libertatea cuve­
nită, pe care facă D um nezeu să o d o bîndim cu toţii, cu harul şi iubirea
de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăru ia slava şi puterea în
vecii vecilor, A m in.
 OMILIA XV

„Şi văzînd Iisus mulţimile, S-a suit pe munte;

şi şezînd £1, au venit la Dînsul ucenicii Lui.
Şi deschizîndu-Şi gura, îi învăţa pe ei ziand:
Fericiţi cei săraci cu dunul,
că a lor este împărăţia cerurilor”1
I
C ît de p u ţin iubea H ristos onorurile şi cit de m odest era! N u tîra cu
El m ulţim ile, ci, cînd trebuia să vindece, m ergea El pretutindenea, cer-
cetînd sate şi oraşe; iar cînd v ed ea m ulţim e m ultă se oprea acolo; n u Se
op rea în mijlocul oraşelor şi al pieţelor, ci în m unţi şi în pustie, învăţîn-
du-ne să nu facem nim ic de ochii lum ii, ci să fugim departe de tulbură­
rile din viaţă, m ai ales cînd trebuie să filozofăm şi să cugetăm la lucru­
rile cele de neapărată trebuinţă.
D upă ce Iisus S-a urcat pe m unte şi a şezut, ucenicii au venit lingă
El. Ai văzut p ropăşirea lor în virtute? Ai văzut cît de repede li s-a îm bu­
nătăţit viaţa? M ulţim ile priveau num ai la m inunile lui Hristos; ucenicii,
dim potrivă, doreau să audă lucruri mari şi înalte. Lucrul acesta l-a şi
îndem nat pe Iisus să înveţe şi să înceapă p red ica Sa de pe m unte.
Hristos nu vindeca num ai trupurile, ci în d rep ta şi sufletele; trecea
necontenit de la purtarea de grijă a sufletelor la tăm ăduirea trupurilor;
era de folos deodată în mai m ulte chipuri, unind învăţătura cu fapta.
Purtînd grijă şi de trup şi de suflet, arăta că este însuşi C reatorul întregii
fiinţe om eneşti şi închidea astfel gurile cele neruşinate ale ereticilor.
Pentru aceasta Se îngrijea şi de trup şi de suflet, vindecînd cînd pe unul
cînd pe altul.
Aşa a făcut şi cînd S-a suit pe m unte.
Evanghelistul spune: ,J)eschiz}ndu-Şi gura, îi învăţa pe ei”.
- D ar pentru ce evanghelistul a m ai adăugat cuvintele: ,£)eschi&n-
du-Şi gura”?
- C a să afli că Hristos învăţa şi cînd tăcea, n u num ai cînd grăia;
uneori deschidea gura, alteori glăsuia prin fapte.
i. Maici .ri, i :t.
174 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

C în d auzi: „îi învăţa pe ei”, să nu-ţi închipui că grăia num ai uceni­

cilor Săi! Nu, ci prin ei tuturora. D ar pen tru că m ulţim ea era alcătuită
din oam eni de rînd, b a chiar din oam eni a căror m in te era lipită de cele
păm înteşti, H ristos Şi-a adus Ungă El ceata ucenicilor Săi şi lor le ad re­
sează cuvintele Sale, iar prin ei şi tuturor celor care aveau nevoie de
învăţăturile Lui. P rocedînd aşa, H ristos făcea ca învăţătura filozofiei
Sale să fie uşor de prim it. A ceasta a lăsat-o şi evanghelistul Luca să se
înţeleagă cînd spunea că Iisus îşi în d re p ta spre ucenici cuvintele Sale2;
iar evanghelistul M atei, arătînd acelaşi lucru, scria: „au venit la D însul
ucenicii L u i şi-i învăţa”. în acest chip ceilalţi îl ascultau pe H ristos cu
m ai m u ltă atenţie decît dacă S-ar fi adresat tuturora.
- C u ce începe Iisus cuvîntarea Sa şi ce tem elie p u n e El noului fel
de vieţuire ce ni-1 dă?
- Să ascultăm cu m are luare-am inte cuvintele Sale! Au fost grăite
ucenicilor, dar s-au scris pentru toţi cei de m ai tîrziu. D a, cînd v orbea
Se uita la ucenicii Săi, dar nu-Şi m ărginea spusele Sale la ei, ci în tin d ea
fericirile Sale la toţi oam enii fără deosebire. H ristos n-a spus: „Fericiţi
«înteţi voi, ucenicii M ei, dacă sînteţi săraci”, ci a spus: ,fe r ic iţi cei
săraci”. D eşi le grăia lor, totuşi cuvintele Lui se adresau tuturor oam eni­
lor. L a fel cînd spune: ,Jată Eu sînt cu voi în toate zilele pînă la sfirşitul
veacului”3, nu Se adresa num ai ucenicilor, ci p rin ei întregii lum i. D eci
cînd îi fericeşte pe ucenici că vor fi prigoniţi şi alungaţi şi că v o r suferi
chinuri groaznice, îm pleteşte cu n u n ă n u num ai ucenicilor, ci şi tuturor
celor ce vor săvîrşi aceleaşi fapte ca şi ucenicii.
D a r p entru ca lucrul acesta să-ţi fie m ai clar şi p en tru ca să afli -
num ai de vrei să fii cu luare-am inte - că spusele lui H ristos au m ultă
legătură cu tine şi cu toţi oam enii, ascultă cum începe H ristos aceste
m inunate învăţături!
,fe r ic iţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor”.
- C ine sînt „cei săraci cu duhul”?
- C ei sm eriţi şi cu inim a zdrobită. Aici sufletul şi voinţa lib eră sînt
num ite „duh”. Şi p e n tru că sînt m ulţi oam eni sm eriţi, d a r n u de b u n a lo r
voie, ci constrînşi de îm prejurări, H ristos îi lasă la o parte pe aceştia -
că nici n u m erită laudă! - şi fericeşte m ai întîi pe cei ce de buna lo r voie
se sm eresc şi se m icşorează pe ei înşişi.
- D ar atunci de ce n-a spus: „cei sm eriţi”, ci „cei săraci”?
- D eoarece cuvîntul „sărac” spune m ai m ult decît cuvîntul „sme­
rit” . H ristos Se gîndeşte aici la cei care se tem şi trem u ră de poruncile
lui D um nezeu; pe aceştia D um nezeu îi laudă tare p rin profetul Isaia, *8
2. Luca 6, 20.
8. Matei 28, 20.
OMII.ll I.A MATKI 1 75

zicînd: „Spre cine voi căuta, decît spre cel blînd şi liniştit, care tremură de
cuvintele Mele?”*.
II
Sm erenia este de m ai m ulte feluri. S m erenia unuia e cu m ăsură, a
altuia fără de hotar. Pe aceasta d in urm ă o lau d ă şi fericitul profet
D avid, dîndu-ne ca pildă, n u sm erenia aceea care n e pleacă p u ţin m in­
tea, ci aceea care ne zdrobeşte desăvîrşit, spunînd: Jertfă lui Dumnezeu:
duh umilit; inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”45, iar cei trei
tineri aduc lui D um nezeu, în loc de m are jertfă, această sm erenie,
zicînd: „Ci cu suflet zdrobit şi cu duh de smerenie să fim prim iţi”6. A ceastă
sm erenie o fericeşte H ristos acum!
Cele m ai m ari rele, care au pîngărit toată lum ea, au venit d in pri­
cina m îndriei. D iavolul, înainte de a se m îndri, n u era diavol; d a r p rin
m îndrie a ajuns diavol. Pavel, v o in d să arate aceasta, spunea: ,J*entru ca
nu cumva, îngîmfindu-se, să cadă în osînda diavolului”78.Cel dinţii om , fiind
ispitit de diavol cu nădejdea că v a ajunge D um nezeu, s-a m îndrit; dar
şi-a frînt gîtul şi a ajuns m uritor; nădăjduind să ajungă D um nezeu a
pierdut şi ceea ce era. D um nezeu l-a ocărit p e A dam şi a rîs d e nesoco­
tinţa lui, spunînd: J a tă Adam a ajuns ca unul din N oi” . Toţi oam enii de
m ai tîrziu, care au alunecat spre necredinţă, au ajuns aici, datorită m în­
driei, pen tru că s-au închipuit egali cu D um nezeu.
A şadar p e n tru că m îndria este unul din cele m ai m ari păcate, rădă­
cină şi izvor al oricărui păcat, D om nul a dat acestei boli leacul cel potri­
vit: sm erenia; a pus în prim ul loc această lege vieţuirii creştine, ca o
tem elie p u tern ică şi de nezdruncinat. O d a tă pusă această tem elie, poţi
clădi pe ea totul; d ar fără ea, de-ai atinge cerurile cu vieţuirea ta, totul se
dărîm ă uşor şi o sfîrşeşti am arnic. Şi postul şi rugăciunea şi m ilostenia
şi castitatea, într-un cuvînt orice faptă b u n ă fără sm erenie dispare şi
piere. A şa s-a în hm plat cu fariseul. Ajunsese p în ă la culmile virtuţii; dar
cînd s-a p ogorît de la tem plu îşi pierduse toate faptele lui bune, pentru
că nu avusese sm erenia, m am a faptelor b u n e9. C ă după cum m îndria
este izvorul oricărui păcat, to t aşa sm erenia este începutul oricărei filo­
zofii. D e aceea şi H ristos cu ea îşi începe predica, sm ulgînd din sufletul
ascultătorilor d in rădăcini m îndria.
4. Isaia 66, 2.
5. Ps. 50, 18.
6. Dan. 3, 39.
7. / Tim. 3, 6.
8. Fac. 3, 22.
9. Luca 18, 10- 14.
I7(i SFlNTUI. IOAN GURA DE AUR

Poate că cineva m -ar întreba:

- D ar pentru ce le spune ucenicilor aceasta, cînd ei erau cu desăvâr­
şire smeriţi? De altfel ucenicii nici n-aveau vreun m otiv să se mîn-
drească: erau pescari, oam eni săraci, oam eni neînsem naţi, oam eni de
rînd!
- D a, H ristos n-a adresat aceste cuvinte ucenicilor, ci celor ce erau
atunci de faţă şi celor ce aveau să prim ească m ai tîrziu pe ucenici,
pentru ca să nu-i dispreţuiască cînd îi vedeau că n u aveau cu ce să se
m îndrească. Dar, m ai bine spus, H ristos a dat şi ucenicilor această învă­
ţătură. D acă nu aveau nevoie atunci de folosul sm ereniei, aveau să aibă
nevoie de sm erenie m ai tîrziu, după ce vor fi săvîrşit sem ne şi m inuni,
d u p ă ce vor fi fost cinstiţi de întreaga lume, d u p ă ce vor fi căpătat
îndrăznire către D um nezeu. C ă nici bogăţia, nici p u terea politică, nici
chiar îm părăţia nu puteau m îndri atîta pe cineva, cît faptele săvîrşite de
ucenici. D e altfel, chiar înainte de a fi săvîrşit m inuni, era cu putinţă ca
ucenicii să se m îndrească, să fie cuprinşi de o slăbiciune om enească,
văzînd strînsă în jurul Dascălului lor atîta m ulţim e de lum e. D e aceea
D om nul le sm ereşte îndată gîndul lor.
H ristos nu d ă aceste învăţături ca sfaturi şi p orunci, ci ca fericiri,
pentru a face plăcut la auz cuvîntul Său şi pentru a deschide tuturor
oam enilor uşa învăţăturii Sale. N -a spus: „Cutare şi cutare este fericit”,
ci: „Toţi cei ce faceţi acestea sînteţi fericiţi”. Deci, fie că eşti rob, fie că
eşti sărac, fie că eşti nevoiaş, fie că eşti străin, fie că eşti om de rînd, ni­
mic nu te îm piedică să fii fericit, dacă săvîrşeşti această virtute, smerenia.
În cep înd H ristos, deci, de aici predica Sa, de u n d e m ai cu seam ă se
cuvenea, trece la o altă poruncă, potrivnică în ap aren ţă părerii întregii
lumi. Deşi toţi oam enii socot că trebuie invidiaţi cei ce sînt necontenit
veseli, totuşi H ristos, în loc să-i fericească pe aceştia, îi fericeşte p e cei
m îhniţi, p e cei săraci, pe cei ce plîng, spunînd aşa:
f e r i c i ţ i cei ce plîng”10,
cu toate că toţi oam enii îi nefericesc pe aceştia. D e aceea H ristos,
înainte de a d a aceste învăţături, a făcut m inuni, p e n tru ca să găsească
crezăm înt cuvintele Sale. Şi iarăşi, în această fericire H ristos n-a v o rb it /
îndeobşte de cei care plîng pentru fel de fel de pricini, ci de cei ce plîng
pentru păcatele lor. O rice alt plîns este oprit cu străşnicie, cum este
plînsul pentru vreunul din bunurile acestei lumi. A ceasta a arătat-o şi
l‘avel zicînd: Jntristarea după lucrurile lum ii aduce moarte; dar întristarea
după Dumnezeu lucrează pocăinţă spre mîntuire, fără părere de rău”11.
10. M atei .r>, i.
II // Cor. 7, 10.
OMILII M MATB1 177

III'
Aici H ristos fericeşte pe cei întristaţi după*1D um nezeu; şi n u vor­
beşte de cei întristaţi puţin, ci de cei tare întristaţi. D e aceea nici n-a
spus: „cei ce se întristează”, ci „cei ce p lin e i
Porunca aCeasta este, la rîndul ei, dascăl de filozofie; D acă cei care
plîn g m oartea copiilor sau a soţiei sau a unei rude, n u m ai iubesc, în
tim pul durerii lor, nici banii, nici trupurile, n u se m ai dau în Vînt d u p ă
slavă, nu-i m ai supără ocările altora, nu m ai sînt m ăcinaţi de invidie şi
nu m ai sînt asaltaţi de nici o altă patim ă, că jalea şi plînsul p un stăpînire
desăvîrşitâ pe sufletul lor, apbi m ai m ultă filozofie decît aceasta vor
arăta cei ce-şi p lîng păcatele lor, aşa cum trebuie să le plîngă.
. - Şi care le e răsplata?
„Că aceia se vor m in tia ”'2.
- U nde se vor mîngjia?
- Şi ^ici şi dincolo! Şi pentru că porunca aceasta este împovărătoare şi
grea, Hriştos a făgăduit să d e a ceea ce o face m ai cu seamă uşoară.
D eci, dacă vrei să te m îngîi, plîngi!
Sjf nu socoteşti enigm ă cuvintele acestea! D e-ar veni asupră-ţi vol­
b u ri d e supărări, vei fi deasupra tuturora, dacă,D um nezeu te m îngîie.
C ă D um nezeu d ă totdeauna cu m ult m ai m ulte răsplăţi decît dureri.
A şa.face şi aici: fericeşte pe cei c e plîng, nu d u p ă vrednicia plînsului
lor, ci după iubirea Sa de oam eni. C e i care plîng, îşi plîng păcatele; iar
acestora le e îndestulător că au dobîndit iertare şi dezvinovăţire. D ar
pen tru că D um nezeu este iubitor de oam eni riu-Şi m ărgineşte răsplata
m uţişi la izbăvirea de m uncile iadului, nici num ai la iertarea de păcate,
ci îi fericeşte pe cei ce-şi plîng din inim ă păcatele şi le d ă m ultă min-
gîiere. H ristos ne porunceşte să plîngem nu num ai pentru păcatele
noastre, ci şi p e n tru păcatele altora. Sunete ca acestea aveau sfinţii. Aşa
a fost sufletul lui M oise, aşa a fost sufletul lui Pavel, sufletul lui David!
C ă toţi aceştia au plîns de m ulte ori pentru păcatele altora.
,JFericiţi cei blîn&, că aceia vor moşteni pâm intul”13.
- Spune-m i, te rog, ce păm în t vor m oşteni?
- U nii spun că vor m oşteni un păm înt spiritual. D ar nu-i aşa! Nici
într-o parte a Scripturii nu găsim vorbindu-se de păm înt spiritual.
- D ar atunci curii trebuie înţelese aceste cuvinte?
- In această fericire este vorba de o răsplată m aterială, aşa cum
face şi Pavel; că după re ;i spus: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ”14, a
I'/ Matei H, 4.
1.4. Matei />, />.
I I. t:fe\ (., 2
176 SFlNTUl. IOAN GURA DE AUH

adăugat: „ca să trăieşti mulţi ani pe p ă m in t”13. Şi H ristos îi spune tâlharu­

lui: A s tă z i vei f i cu Mine în rai”™.
H ristos ne în d şam n â, deci, n u num ai cu bunătăţile viitoare, ci şi cu
cele de aici, p en tru că sîntem lipiţi d e cele păm înteşti şi um blăm d u p ă
acestea în ain tea celor viitoare. D e aceea şi spune p u ţin m ai târziu:
Jm pacă-te cuptrişul tău”1516718920; apoi arată şi răsplata u n ei astfel de filozofii,
zicând: „Ca nu cumva pîrişul să te deajudecătorului, iarjudecătorul slujiioru-
lui'l™. A i văzut cu ce înfricoşează? C u naijloace m ateriale, cu cele ce se
întâm plă în viaţa cea de toate zilele! D om nul spune iarăşi: „Cel ce va zice
fiatelui său: «Netrebnicule», vinovat va f i sinedriului”19. Şi Pavel d ă aceleaşi
r&splâţi m ateriale şi îndeam nă cu bunătăţi din lu m ea aceasta. D e pildă,
cînd vorbeşte de feciorie, nu vorbeşte de răsplăţile cele cereşti, ci de
cele de aici spunînd: p e n tru nevoia de acum” , şi: ,J)a r eu vă cruţ”21; şi:
„Şi vreau ca voi să f i ţ i fără grijă”22. T o t aşa şi H ristos făgăduieşte p e lîngă
bunătăţile cele duhovniceşti şi bunătăţi m ateriale.
Pentru că se crede că cel b lîn d pierd e to t "ce are, d e aceea H ristos
făgăduieşte eohîtariul, spunînd că om ul blînd, om ul care nti-i în d răz­
neţ, nici mîndru, stăpîneşte cu d ep lin ă siguranţă bu n u rile sălfe, p e cînd
d « ttimlf dfe l& n d e ţe pierde de niulte ori şi av erea m oştenită de la
p'&itm şi şhffeini. Şi pentru c& în VecHiul T estam en t profetul p a v id
spunea adeseori? că „cei Uînzj văr moştenipămîntul”23, de aceea şi H k sto s
îşi 'urzeşti? predica Sa şi ,cfu cuvinte dih V echiul Ţestam ent; cundsoite
ascultătdrilor Săi, ca să n u le s^upâ hiereii cuvinte străine auzului lor.
P rin cuvintele acestei ferifciri H ristos nu m ărgineşte răsplata celor
tjîn z i la cele de aici, ci îm preună cu acestea le d ă şi răsplată în Ceruri.
C ă răsplata duhovnicească nu înlătură răsplată de p e lum ea aceasta; şi
iarăşi o răsplată făgăduită de D om nul pe lum ea aceasta aduce d u p ă sine
Şi.o răsplata duhovnicească. C ă spline: „Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu
şl acesţea toate se vor adăuga vouă”2*; şi iarăşi: „Oricine a lăsat case său fraţi,
însutit va lua th veacul acesta, tar în cel viitor va moşteni viaţa veşnică”*2526.
fe r i c iţi cei ce flămînzesc şi însetoşeazp. de dreptate” 26
15. Efes. 6. 3.
16. Lvca 43
17. Matei 5, 25.
18. Matei 5. 25.
19. Matei 5, 22.'
20. 1 Car. 7, 26.,,
21. / Cor. 7, 26.
22. / Cor. 7, 32.
23. Ps. 36, 11.
24. Matei 6, 33.
25. Matei 19, 29.
26. Matei 5, 6.
OMILII LA MATKI ■17i>

—C are dreptate? ·-■· - · v .

- Sau virtutea dreptăţii în genere, sau cea specială potrivnică'.lăco­
m iei. H ristos avea tocm ai de gînd să dea legi cuprivire.lam ilostense; şi
pen tru că m ilostenia nu trebuie făcută cu a v errad u n a te din răpire iau
d in lăcom ie, de aceea fericeşte pe cei care se străduiesc să facă dreptate.

Uită-te la cuvintele folosite de D om nul în această fericire? N-a

spus: „Fericiţi cei ce ţin la d reptate”, ci: ,JFericiţi cei ceflămînzesc flinseto-
şeazfl, de dreptate”. S-a folosit de aceste cuvinte c a să căutăm dreptatea,
n u de m întuială, ci cu toată dorinţa inimii noastre. Şi pentru că sem nul
caracteristic al lăcom iei este d o rin ţa - şi nu atît dorinţa’de m încăruri şi
băuturi cît d o rin ţa de a stăpîni m ai m ult şi de’a avea m ai m ulte bogăţii
în jurul nostru - , de aceea D om rtul a poruncit să m utăm dorinţa aceasta
a noastră spre dreptate, p en tru a .n u m ai fi lacom i. ..
Şi celor ce flămînzesc şi însetoşează de d reptate'D om nul le d ă tot o
răsplată m aterială spunînd:
„Că aceia se vor sătura”27. '
Pentru că lum ea socoteşte că lăcom ia îm bogăţeşte pe m ulţi, H ristos
spune că lucrurile se petrec cu totul dim potrivă, t ă dreptatea îm bogă­
ţeşte pe om. N u te teme dar de sărăcie cînd faci dreptate, nici n u tre­
m ura că ai să m ori de foamei H răpăreţii sînt m ai ales cei care pierd
totul, pe cînd cel ce iubeşte d reptatea îşi are în siguranţă avutul său. Iar
dacă cei ce nu doresc averile străine se bucură de atîţ belşug, d e m ult
m ai m ult belşug şe vor bucura cei pe-Şi dau la săraci averile Ipr.
„Fericiţi cei milostivi”28.
D upă părerea mea Domnul vorbeşte aici nu numai de cei care fee mi­
lostenii cu bani, ci şi de cei care fac milostenii cu laptele lor. C ă milostenia
este de multe feluri, iar porunca aceasta este mult cuprinzătoare.
- Care este răsplata milosteniei?
„Că aceia se vor m ilui”29.
S-ar p ărea că răsplata aceasta nu-i decît o întoarcere a milosteniei
făcute; dar nu-i aşa, pentru că răsplata o mai m are decît fapta. Cei
milostivi m iluiesc ca oam eni, dar sînt miluiţi de D um nezeul ţpţaţurora;
ţar mila dum nezeiească nu este egală cu m ila omenească!; ci pe cît e de
m are deosebirea între răutate'şi bunătate, pe aid e de m are deosebirea
între m ila om enească şr m ila dum nezeiască
27. Matei 5, (i.
28. Matei .r>, 7.
2!). Matri !t, 7
180 SFtNTUL IOAN GURA DE AUR

„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”30.

Iat& «i aici to t o răsplată duhovnicească. P rin „cei curaţi cu inim a”
D om nul înţelege sau pe cei care săv1rsesc toată virtutea şi n u au în cuge­
tul lo r nici u n pic de răutate, sau p e cei care trăiesc în curăţenie tru­
pească şi sufletească. C ă de nici o altă virtute n u avem atîta nevoie
p e n tru a v ed ea p e D um nezeu ca de virtutea aceasta. D e aceea şi Pavel
X unea: „Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe
m n u ţ”31. P rin „vederea lui Dumnezeu” D om nul vrea să spună că cei cu-
raţi cu inim a vor vedea pe D um nezeu atît cît omului îi este cu putinţă.
, rp ţitfu că şînt m ulţi oam eni care sînt m ilostivi, n u răpesc, n u sînt
lacom i, d a r în schim b trăiesc în desfrînări, de aceea D om nul în această
fericire arată că nu-i de ajuns n u m ai m ilostenia, ci m ai e nevoie şi de
purăţenie sufletească şi trupească. A celaşi lucru l-a m ărturisit şi Pavel
despre m acedoneni, scriindu-le corintenilor, că n u erau bogaţi num ai
în m ilostenie, ci şi în curăţenie sufletească şi trupească; că d u p ă ce a
vorbiţ de dăm icui tor a adăugat: „şi pe ei înşişi s-au dat Domnului şi nouă”32.
~Fericiţi făcătorii de pace”33.
In această fericire D om nul n u interzice num ai dezbinarea şi u ra
unorW faţă de alţii, ci cere ceva m ai m ult: şă îm păcăm p e cei învrăjbiţi.
Şi adaugă to t o răsplată duhovnicească.
. ■t' C are?-'.!
,f ă aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”34.
C ă Fiul U nul-N ăscut al lui D um nezeu p en tru aceasta a venit pe
păihîîit: să unească pe cei despărţiţi şi să îm pace pe cei învrăjbiţi.
D ar ca să n u socoteşti că p acea este un lucru b u n în orice îm preju­
rare, a adăugat: ,
,fe r ic iţi cei prigoniţi pentru dreptate”35.
" A dică cei prigoniţi pen tru virtute, pen tru ap ărarea altora, pentru
credinţă. D e obicei p rin „dreptate”se înţelege înto td eau n a întreaga filo­
zofie a sufletului.
,fe r ic iţi veţi f i cînd vă vor ocări şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvîntul
rău tiHpdtriva voastră, minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi”36.
H ristos spune: „Veţi fi fericiţi dacă oam enii v ă vor num i şarlatani,
înşelători sau altfel” .
HO. Matei 5, 8.
31. Evr. 12, 14.
32. II Cor. 8, 5. '
33. Matei 5, 9.
34. Matei 5, 9.
35. Matei 5, 10.
3fi. Matei 5, 11-12.
O M ILII LA MATEI 181
Poate fi ceva m ai nou decît aceste porunci, în care D om nul; ne;
spune sâ dorim tocm ai ceea ce lum ea urăşte: sărăcia, plînsul, prigoana,
ocara? Şi totuşi D om nul a spus şi a convins nu pe doi, zece, douăzeci, o
sută sau o m ie de oam eni, ci pe toată lum ea. Şi cînd m ulţim ile au auzit
aceste porunci grele, îm povărătoare şi potrivnice simţului com un au
răm as cutrem urate de uim ire. A tît de m are era puterea C elui ce vorbea.

V
D ar ca să nu socoteşti că este fericit orice om ocărit, H ristos pune
două condiţii fericirii: una, să fie ocărit pen tru H ristos, ă două, să fie
ocărit pe nedrept. D acă ocara n u îndeplineşte aceste condiţii, cel ocărit
nu num ai că nu este fericit, ci şi ticălos.
Iată acum şi răsplata:
„Că plata voastră multă este în ceruri”37.
Să n u te întristezi dacă nu auzi dăruindu-se de fiecare fericire îm p ă ­
răţia cerurilor. C hiar dacă răsplăţile sînt diferite, totuşi toate duc în
îm părăţia cerurilor. C înd D om nul spune: „se vermingiia cei ceplîng”; vse
vor milui cei milostivi”; „vor vedea pe Dumnezeu cei curaţi cu inima”; „porf i
numiţi f i i ai lui Dumnezeu făcătorii de pace”, p rin toate acestea n u arată
altceva decît îm părăţia cerurilor. C ei care se bucură de aceste răsplăţi
vor dobîndi negreşit îm părăţia cerurilor. N u socoti, dar, îm părăţia ceru­
rilor num ai răsplata celor săraci cu duhul, ci şi a celor ce flămânzesc
pen tru dreptate, a celor blînzi şi într-un cuvînt a tuturor celorlalţi. T oc­
m ai de aceea D om nul a spus la fiecare din a c e ş tia ,fericiţi”, ca sa n u te
aştepţi la o răsplată m aterială. C ă nici nu poate fi fericit cel răsplătit cu
cele care pier odată cu viaţa aceasta, care trec m ai iute decît um bra.
D u p ă cuvintele: „Căplata voastră multă este”a. adăugat şi o altărifin-
gîiere, spunînd: .
„Că aşa au prigonit pe profeţii cei m ai dinainte de voi”39.
îm p ărăţia cerurilor avea să fie răsplata celor prigoniţi; şi p en tru că
aveau să o dobîndească m ai tîrziu, D om nul îi m îngîie spunîndude că
vor avea aceeaşi parte cu profeţii prigoniţi m ai dinainte d e ei. C u alte
cuvinte H ristos spune aşa: „Să n u socotiţi că veţi suferi acestea p en tru
că grăiţi sau legiuiţi ceva îm potrivă! Să n u socotiţi că veţi fi prigoniţi,
pentru că sînteţi dascălii unor învăţături rele! Nu! Necazurile şi primejdiile
voastre nu vor veni de pe urm a răutăţii învăţăturilor voastre, ci de pe urm a
răutăţii ascultătorilor voştri. D e aceea persecuţiile n u vor fi q mărturie îm ­
potriva voastră care suferiţi răul, ci îm potriva celor care foc răul. T o t trecu-
H7. Matei .r>, 12.
UH. Matei ,r>, 12.
№ M IM I ! IOAN GURÀ DE AIJR

tul dăi m ărturie de aceasta. N ici profeţii n-au fost loviţi cu pietre, n-au
fost prigoniţi şi n aii fost chinuiţi in atîtea şi atîtea chipuri pentru
că erau vinovaţi dé fărădelegi sau de necredinţa în Dum nezeu! Prigo­
nirile, d a r ,s ă nu vă tulbure. T oate cele ce se vor face pornesc din
acelaşi gînd”. '
A i văzut cum D om nul a înălţat gindurile abătute ale ucenicilor Săi,
punîndu-i alături de M oise şi de llie? T o t aşa spune şi Pavel, scriind
tesalonicenilor: „Că voi v-aţi făcut următori Bisericilor lui Dumnezeu, care
sînt in lutfeea: (4 Ş i voi aţi îndurat aceleaşi suferinţe de la cei de un neam cu
voi, ca şi uceia delaiudeii, care şi pe Domnul Iisus L-au omorît şi pe profeţii
lor şi pe noi ne*w prigonit şi lui Dumne&u nu sînt plăcuţi şi tuturor oamenilor
le sînt potrivnici . L a fel i-a învăţat şi H ristos pe ucenicii Săi în această
fericire. în celelalte fericiri spunea: „fericiţi cei săraci”, „fericiţi cei milos­
tivi”; aici n u vorbeşte în general, ci se adresează direct ucenicilor Săi,
spunîndu-le: fe r ic iţi veţi f i cînd vă vor ocări şi vă vor prigonişi vor &ce tot
cumntul rău”, arătîndu-le că ocara, prigoana şi cuvintele rele sînt pentru
ei ceva spécial şi c ă acestea îi deosebesc de toţi ceilalţi învăţători. în
acelaşi tim p, în această fericire H ristos face cunoscut în chip învăluit şi
vrednicia Sa, că este adică de aceeaşi cinste cu Tatăl. „D upă cum profe­
ţii ău àüférit p en tru Tatăl, pare a Ie spune H ristos, to t aşa veţi suferi şi
v<^ p en tru M ine”. îa r cînd spune: „peprofeţii cei mai dinainte de voi”, le
arată că şi ei sînt profeţi. .
A poi, cînd le:a arătat că Ocara, prigoana şi cuvintele rele le vor fi
m a io u Sfcatoă dé folos şi îi vor face străliîciţi, nu le-a spus: „V ă v o t vorbi
de rău şi vă vor prigoni, dar Eu voi îm piedica asta”. H ristos n u vrea ca
ucenicii'Săi să-şi găsească siguranţa vieţii lor în aceea ca nim eni să nu-i
vorbeâşcâ de rău, ci în aceea ca să îndure cu curaj atunci cînd sînt vor­
biţi d é rău şi să Vădească prin fapte pe prigonitori. E cu m ult m ai m are
lucru să suferi cu curaj răul decît să nu-1 auzi deloc, după cum este cu
m ult m ai m are lucru să nu socoteşti ceva rău bătaia cînd eşti bătut, decît
să n u fii b ătu t de loc.
^Afei, în Evanghelia după M atei, H ristos a spus: ,JPlata voastră multă
e itt in certuri*’; în Evanghelia d u p ă Luca, H ristos a spus acelaşi lucru, cu
cuvinte m ai tari, d a r şi m ai m îngîietoare. N u num ai că îi fericeşte p e cei
vorbiţi dé rău pen tru D um nezeu, dar ii nefericeşte pe cei care sînt vor-
bid>de feirte:de toţi oam enii: „Vai de voi cînd toţi oamenii vă vor vorbi de
bine” 4(*.’ N u se poate spune c ă apostolii n-au fost vorbiţi d e bine de
oameni,' d a r n u de toţi. D e aceea H ristos n-a spus: „C înd v ă v o r vorbi
de bine'oam enii”, ci: „Cînd toţi oamenii”. C ă nici nu-i cu putinţă ca toţi 3940
39. I Tes. 2, 14-15.
40. Luca 6, 26.
OMILII LA MATEI 183

oam enii să vorbească de bine pe cei care duc o v ia ţă v irtu o a să . Şi to t în

Evanghelia d u p ă L u caH risto s spune: »Gind,mr lepăda numele vostru ca
un rău, bucuraţi-vă ş im lta ţi” 41*43. u
H ristos hotărăşte m are răsplată nu num ai p e n tru prigoanele p e
care le vor suferi, ci şi pen tru cuvintele rele. D e aceea n-a spus: „C înd
v ă v o r.p rig o n işi eînd y ă vor om ori”, ei: »C tndv4 vQ* Mări şi w r& ee tot
cuwntul rdu”. C ă m ai cu seam ă ocările şi vorbitul d e ră u îndurerează
m ai cum plit decît înseşi faptele. M u lte sîn t în adevăr cele care uşurează
durerea în 'p rig o an e, d e pildă; încurajările tuturora, aplauzele, cunu­
nile, l a u d e i m ultora; d ar cînd eşti opărit şi vşeşrbit d e sSwtiţi se iai şi
această m îngîiere. C ă ocara şi vorbitul de ră u n u p a r în ochii lum ii m are
lu a u ; şi tocm ai d e aceea m uşcă m ai adine d e cît prigoana in im a celui
ocărit şi vorbit de rău. M ulţi ş ia u pus laţul d e gft p e n tru că n -au putut
suferi defăim area şi cscara. P entru c e să.te m ai m iri d e ceilalţi? Pe Iu d a
vînzătorul, neruşinatul, spurcatul, pe om ul care n u se m ai ruşina de
nimic, vorbele rele l-au îm pins laapînzurătoare. O altă p ild ă: Iov, om ul
de Oţel, om ul m ai tare d e c ît piatra, cînd şi-a p ierd u t averile, cînd au
v en it peşte el nenorociri cum plite, cînd a ajuna dintr-o d ată fără de
copii, cînd şi-a văzut trupul izvor de vierm i şi pe fem eia sa îm potriva
lui, le-a în d u rat p e toate cu uşurinţă; d ar cînd a văzut c ă prietenii săi îl
ocărăsc, îl atacă, că au o p ărere proastă, d esp re el, că spun c ă suferă
aceste nenorociri pen tru păcatele lui şi c ăîip ed e p sit pen tru răutatea lui,
atunci curajosul şi m arele b ărb at s-a tulburat şi i s-a răvăşit sufletul.

, vi . V } ■.
D avid a iertat pe toţi care l-au prigonit; num ai p en tru defăim are a
cerut răzbunare de la D um nezeu: JLasă-l să blesteme,'a z ise i, că Domnul
i-a poruncit; ca să vadă Domnul smerenia mea, şi^mi va răsplăti mie pentru
blestem ul ce m i l-a făcut ei in siua această*?. - m
Şi Pavel nu laudă niznai p e cei p rigoniţi,nici num ai p e cei cărora li
s-an h ia t averile, ci şi p e cei ocăriţi şi defăim aţi, g ră in d a şa : ,^Aduceţi-Că
am inte de silele de mai înainte, în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi îndurat
m ultă luptă de suferinţă, fiin d daţi în privelişte cu defăimări şi cu neca& tri”*3.
Pentru aceea şi H ristos d ă m are răsplată celor ocăriţi şi defăimaţi: D ar
pentru ca să n u zici: „De ce, D oam ne, n u pedepseşti aici p é p ăm ln t pe
cei ce ocărăsc, p entru c e n u le astupi aici gurile, ci dai dincolo răs-
{ilată?”, D ornnul a dat că p ild ă pe profeţi, ca să arate că nici p e tim pul
or D um nezeu n-a pedepsit pe cei ce i-au ocărit şi i-au defăim at. D acă
·.>!·! >-■ ‘r :
... 41. Luca (i, 2 2 -2 3 .
'42. II Regi 16, 11-12.
43. Evr. 10, 3 2 -3 3 . , . ■
184 SFINXUL 10A N GURĂ DE AUR

p e tim pul V echiului Testam ent, cînd o faptă era în d ată pedepsită sau
răsplătită, D um nezeu îi încurajează pe profeţi să rabde ocările şi defăi­
m ările cu nădejdea u nor răsplăţi viitoare, cu atît m ai m ult acum p e vre­
m ea N oului T estam ent, cînd nădejdea feste m ai vădită, cînd filozofia e
m ai m are. >
U ită-te că H ristos a vorbit de suferirea prigoanelor, a ocărilor şi
defăim ărilor num ai după ce a dat atîtea fericiri. N-a făcut asta fără rost,
ci a vrut să arate că un om care nu s-a deprins şi n-a pus în practică feri­
cirile nu poate ţine piept prigoanelor, ocărilor şi defăim ărilor. D e aceea
fericirea dinainte deschide totdeauna drum celei urm ătoare, aşa că
toate fericirile alcătuiesc un lanţ de aur: om ul sm erit îşi Va plînge negre­
şit păcatele; cel care plînge va fi şi blînd şi drept şi milostiv; cel milos­
tiv, d rep t şi cu sufletul zdrobit, va fi negreşit şi curat cu inim a; iar cel
curat cu inim a va fi făcător de pace. în sfîrşit, cel care îndeplineşte toate
aceste fericiri va înfrunta prigoanele, nu se va tulbura cînd va auzi că e
vorbit de rău şi va fi în stare să sufere m ii de necazuri.
D u p ă ce H ristos a d at ucenicilor Săi poruncile ce se cuveneau, îi
încurajează iarăşi, lăudîndu-i. Şi pentru că poruncile erau m ăreţe, cu
m ult m ai m ari decît cele din V echiul T estam ent, ascultă ce le spune
H ristos ucenicilor Săi, ca nu cum va să se tulbure şi să zică: „Cum vom
putea îndeplini aceste porunci?”. Spunîndu-le
„Voi sînteţi sarea păm întului”44,
arătîndu-le că este nevoit să le dea aceste porunci, D om nul pare a
le spune ucenicilor Săi: „Nu e vorba de viaţa voastră, ci de viaţa întregii
lumi. N u vă trim it în două sau zece sau douăzeci de oraşe, nici la u n sin­
gur popor, ca pe profeţi, ci pe p ăm înt şi pe m are, în întreaga lum e,
într-o lum e stricată”.
Prin cuvintele: „ Voi sînteţi sarea păm întului”&arătat că toată om eni­
rea este stricată şi putredă de păcate. D e aceea H ristos cere ucenicilor
Săi să îndeplinească virtuţile fericirilor; că ele m ai cu seam ă sînt nece­
sare şi folositoare p entru purtarea de grijă a sufletelor m ulţim ilor. O m ul
blînd, îngăduitor, m ilostiv şi d re p t n u m ărgineşte num ai la el faptele
sale bune, ci face ca aceste bune izvoare să se reverse şi spre folosul ce­
lorlalţi. Şi iarăşi, om ul curat cu inim a, făcător de pace şi prigonit pentru
adevăr îşi pune viaţa în slujba folosului obştesc al lumii. „Să nu socotiţi, spu­
ne Hristos ucenicilor Săi, că sînteţi chemaţi la nişte lupte întîmplătoare şi
nici că e vorba de lucruri mici! Nu!” „Voi sînteţi sarea pămîntului!”
— Ge dar? A u îndreptat apostolii ce se stricase?
- N icidecum ! C ă nici nu-i cu putinţă să m ai fie de folos cele stri­
cate, chiar dacă presari sare pe ele. A postolii n-au făcut asta, ci au sărat
44. Matei 5, 13.
OMII.II i .a m a i >;i IH.‘>

num ai ceea ce fusese mai înainte reînnoit, ceea ce li se încredinţase şi

scăpase de m irosul cel greu al putreziciunii, ţinîndu-o şi păstrindu-o în
prospeţim ea pe care o prim ise de la Stăpînul. A scăpa de putreziciunea
păcatelor este lucrarea lui H ristos; dar a n u se m ai întoarce iarăşi la
putreziciunea aceea este lucrarea sîrguinţei şi nevoinţei ucenicilor.
V ezi cum H ristos le arată ucenicilor, încetul cu încetul, că sînt mai
m ari şi decît profeţii? Le spune că nu sînt num ai dascălii Palestinei, ci ai
întregului p ăm înt; şi nu sînt sim pli dascăli, ci dascăli înfricoşători.
M inunat este că au ajuns atât de doriţi şi atît de dragi tuturora, nu prin
linguşeli, nici p rin slugărnicii, ci p rin asprim e, aşa cum lucrează sarea.
„Să n u v ă m iraţi, le spune H ristos, dacă las la o parte pe ceilalţi şi vă
grăiesc vouă şi v ă atrag spre prim ejdii atît de mari! G îndiţi-vă la cîte
oraşe, la cîte popoare, la cîte neam uri am să v ă trim it ca păstori! D e
aceea vreau să m i fiţi num ai voi înţelepţi, ci să faceţi şi pe alţii înţelepţi.
T rebuie să fiţi foarte pricepuţi, p en tru că în m îinile voastre stă mîntui-
rea celorlalţi. Trebuie să aveţi atîta belşug de virtute, pentru ca folosul ei să
împrăştie şi la alţii. D acă nu veţi fi aşa, nu vă veţi fi nici vouă îndestulători”.
V II
„Nu vă întristaţi, le spune H ristos m ai departe, că sînt îm povără­
toare cele ce vă spun! D acă ceilalţi oam eni se strică, pot, p rin voi, să se
m ai întoarcă la starea lor de m ai înainte; d ar dacă voi vă veţi strica,
îm preună cu voi veţi pierde şi pe ceilalţi. D eci cu cît vi se încredinţează
lucruri m ai m ari, cu atît aveţi nevoie de m ai m ultă rîvnă”.
Pentru aceea spune:
„Dacă sarea se va strica, cu ce se va săra?De nimic nu mai este bună decft
să fie aruncată afară şi călcată de oameni”45.
Ceilalţi oam eni, de-ar păcătui de m ii de o ri, po t dobîndi iertare.
D ar dascălul, dacă păcătuieşte, este lipsit de orice apărare şi v a prim i
cea m ai m are pedeapsă.
Pentru ca n u cum va ucenicii din pricina cuvintelor: „Cînd vă vor
ocări şt vă vor prigoni şi vor zice tot cuvîntul rău împotriva voastră” să se
team ă a p o m i la propovăduire, H ristos le spune: „Dacă nu sînteţi destul
de tari ca să înfruntaţi ocările, prigonirile şi cuvintele rele, în zadar aţi
fost aleşi! N u trebuie să vă tem eţi cînd sînteţi vorbiţi de rău, ci cînd şîn
teţi făţarnici. A tunci vă veţi strica şi veţi fi călcaţi în picioare! D ar dacă
ră m în e ţila gust cum e sarea, şi sînteţi vorbiţi de rău, bucuraţi-vă! A şa e
lucrarea sării: să muşte şi să pricinuiască d ureri celor răi. Este deci de
neapărată trebuinţă să fiţi vorbiţi de rău; asta, însă, nu vă vatăm ă cu
nimic, ci dă m ărturie de tăria voastră; dar dacă vă temeţi de ocări,
45. Matei 5, 13.
186 N H i\ 11 I. I<| >iS 1,1 ha d i ·; AUH

atunci aţi trădat şi tăria ce trebuie s-o aibă nişte apostoli şi veţi suferi şi
necazuri cu m ult m ai m ari; că veţi fi şi vorbiţi de rău, şi veţi fi şi dispre­
ţuiţi
» » de oam eni”.
A cest înţeles au cuvintele; „Călcată de oameni"-
A poi H ristos îi com pară pe ucenici cu altceva mai măreţ;
„Voi sinteţi lumina lum ii!”46.
Iarăşi, a lum ii, nu a unui neam , nici a douăzeci de oraşe, ci-a în tre­
gii lum i; sînt lum ină spirituală cu m ult m ai bună decît lum ina razei soa­
relui, precum sînt şi sare duhovnicească. H ristos i-a num it mai întîi sare
şi apoi lum ină, ca să afli cît este de m are cîştigul unor cuvinte aspre şi
folosul unei învăţături sfinte. C uvintele aspre şi învăţătura sfîntă, ca şi
sarea şi lum ina, ne strîng, nu ne lasă să ne îm prăştiem , ne fac să vedem ,
povăţuindu-ne la virtute.
„Nu poate cetatea să se ascundă stînd deasupra muntelui. Nici nu aprind
făclie şi o pun sub obroc”47.
Iarăşi, p rin aceste pilde, H ristos îi duce pe ucenicii Săi la desăvîrşi-
rea vieţii lor, învăţîndu-i să lupte din toate puterile, pen tru că stau
înaintea ochilor tuturora şi se luptă pe arena întregii lum i. „Nu vă uitaţi,
le spune H ristos, că acum ne aflăm aici şi stăm în acest m ic colţ de
lume! V eţi ajunge cunoscuţi tuturora, ca o cetate aşezată p e vîrful unui
m unte, ca o făclie aşezată în sfeşnic, care lum inează întreaga casă!”.
U nde sînt acum cei care pu n la îndoială puterea lui Hristos? Să
audă acestea! Să se înspăim înte de puterea profeţiei lui Hristos! Să se
închine tăriei Lui!
Gîndeşte-te ce m ari făgăduinţe făcuse H ristos ucenicilor Săi pe
cînd nu erau cunoscuţi nici în ţara lor! Le făgăduise că-i vor cunoaşte
păm întul şi m area, că faim a lor se va întinde pînă la m arginile păm întu-
lui; dar, m ai bine spus, nu faim a lor, ci lucrarea facerilor lor de bine. C ă
nu i-a făcut cunoscuţi num ai faim a lor răspîndită pretutindenea, ci şi
faptele lor. C a şi cum ar fi fost întraripaţi, au străbătut tot păm întul, mai
repede ca raza, râspîndind lum ina credinţei.
M i 'se pare că Hristos, prin această pildă, insuflă curaj apostolilor
Săi. C uvintele: „Nu poate cetatea să se ascundă stînd deasupra muntelui”
arată puterea Lui. C ă după cum nu este cu putinţă să se ascundă o
cetate zidită pe vîrful m untelui, tot aşa nu este cu putinţă să fie ascunsă
şi trecută sub tăcere propovăduirea Evangheliei. Şi pentru că le spusese
că vor fi prigoniţi şi vorbiţi de rău, că se va unelti şi se va pom i război
îm potriva lor, ca să nu socotească cum va că aceste necazuri vor putea
să le închidă gura, încurajîndu-i, le spune că predica lor nu num ai că nu
46. Matei 5, 14.
47. Matei 5, 14-15.
 OMII.II I A M A 11,1 IM'/

va răm iue ascunsa, ii va lum ina lumea întreaga, iji Ux'.mai pentru
■ aceasta voi li străluciţi ţi vestiţi.
Prin pilda eu cetatea zidită pe virtul muntelui,· Hrislos îşi arată p ro­
pria Sa putere; prin pilda urm ătoare cete curaj ţi indrăznire ucenicilor
Săi, grăindu-le aţa:
„Nici aprind făclie şi o pun sub obroc, ci in sfeşn ic şi luminează tuturor
celor din casă. Aşa sa lumineze lumina voaslra înaintea oamenilor, ca să vadă
faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”48.
H ristos le spune ucenicilor Săi: „Eu am aprins lumina; grija voastră
este ca lum ina să răm înă aprinsă nu num ai pentru voi, ci şi pentru cei
ce se vor bucura de strălucirea ei şi vor fi conduşi la adevăr. Bîrfelile şi
defăim ările nu vor putea um bri strălucirea voastră, dacă veţi duce o
viâţă desăvîrşită, ca unii ce veţi aduce la învăţătura M ea întreaga lume.
Arătaţi, deci, o viaţă vrednică de harul ce-aţi prim it; după cum harul se
propovăduieşte pretutindeni, tot astfel şi vestea faptelor voastre bune
m erge îm p reu n ă cu el”.
Apoi îm preună cu m întuirea oam enilor H ristos le mai d ă şi u n alt
cîştig, îndestulător să-i facă să lupte şi să le insufle rîvnâ. „Dacă veţi trăi
drept, le spune H ristos, nu num ai că veţi în d rep ta lum ea, d ar veţi face
ca şi D u m nezeu să fie slăvih D a r dacă veţi a v e a o viaţă păcătoasă,
veţi duce şi p e o am en i la p ie ire şi veţi face câ şi num ele lui D u m n e ­
zeu să fie h u lit”.

VIII
Apostolii îl puteau întreba:
- D ar cum se va slăvi D um nezeu prin noi, cînd oam enii au să ne
defaime?
- N-au să vă defaim e toţi; d a r Chiar aceia care, minaţi de invidie, vâ
v or defăim a, şi ei, în cugetul lor, vă vor adm ira şi vă vor lăuda, aşa după
cum Nalţii bîrfesc cu m intea lo r pe cei cu viaţă stricată, deşi în faţă îi
laudă şi-i linguşesc.
- Ce? N e porunceşti să trăim pentru ochii lumii, pentru am biţie?
- N u, nu spun asta! C ă nti v-am spus: Daţi-vă toată silinţa ca faptele
voastre să fie cunoscute de lum e! Nici nu v a m spus: Arătaţi-le oam eni­
lor! C i iată ce: „Să lumineze lumina voastră! Cu alte cuvinte vă spun aşa:
M are să fie virtutea voastră, îmbelşugat focul, nespusă lumina! C înd
virtutea voastră va li atît de m are, e cu neputinţă să răm înă tăinuită,
chiar dacă voi, care o săvîrşiţi, aţi căuta s o ascundeti. Puneţi înaintea
oam enilor o viaţă nepătată! Nu daţi oam enilor nici un prilej ca să vă
48. Mulţi t), l.r> Mi
IMH SFINXUL IOAN OURA DE AUR

hulească, pe bună dreptate! Şi chiar de-ar fi cu zecile d e m ii hulitorii

voştri, nim eni nu va putea um bri virtutea voastră!”.
Şi bine a spus H ristos: l u m i n a ! ”C ă nim ic n u l face pe om atît de
vestit ca strălucirea virtuţii, oricît ar căuta el s-o ascundă! O m ul virtuos
străluceşte ca şi cum ar fi scăldat de razele soarelui, b a în că mai străluci­
tor chiar decît razele soarelui; că nu-şi trim ite num ai p e păm înt lum ina
sa, ci depăşeşte chiar cerurile.
Prin p ilda cu lum ina, D om nul îi m îngîie m ult pe ucenici, spunîn-
du-le: „C hiar dacă veţi suferi fiind huliţi, totuşi v o r fi m ulţi care, dato­
rită vouă, vor slăvi p e D um nezeu. V eţi fi răsplătiţi şi pentru u n a şi
pentru ,alta; şi p en tru că, datorită vouă, D um nezeu este slăvit, şi pen tru
că aţi fost defăim aţi pen tru D um nezeu”.
D a r ca să nu căutăm cu orice p re ţ să fim vorbiţi d e rău, ştiind Că
defăim area aduce răsplată, D om nul n e spune că n u răsplăteşte orice
defăim are, ci num ai aceea care îndeplineşte dou ă condiţii: p rim a să fii
hulit p e nedrept, a doua să fii hulit p e n tru D um nezeu. H ristos arată m ai
departe că n u nu m ai vorbitul d e rău a re cîştig, ci şi vorbitul de bine,
ctnd slava de pe u rm a vorbitului de b in e este în d re p ta tă spre D um ne-
S6U, H ristbşdă b u n e nădejdi ucenicilor Săi, spunîndu-le: „D efăim area
celor răi n u a re atîta putere încît să întunece m in tea celorlalţi c a să n u
m ai vadă lum ina care este în voi. N um ai atunci veţi fi călcaţi în picioare
de oam eni cînd vă veţi strica, nu cînd veţi fi defăim aţi, deşi faceţi fapte
bune. A tunci m ulţi vă vor adm ira, nu num ai p e voi, ci, din pricina
voastră, şi „pe Tatăl vostru”. D om nul n-a spus: „pe D um nezeu”, ci „pe
Tatăl”, p u n în d m ai înainte tem eiurile nobleţei pe care le-o va d a în vii­
tor. M ai înainte, p e n tru a le arăta că şînt de aceeaşi cinste cu El, le spu­
sese: „N u vă întristaţi cînd sînteţi vorbiţi de rău; v ă este de ajuns că sîn-
teţi vorbiţi de rău p en tru M ine”. A cum vorbeşte de Tatăl şi arată că este
îgtru totul egal cu El.
* 1 C u noscînd49, deci, cîştigul acestei rîvne şi prim ejd ia trîndăvirii - că
iriai mare rău este defăim area Stăpînului nostru d in pricina noastră,
decît p ierd erea noastră - „să nu fim poticnire nici pentru iudei, nici pentru
păgint, n ic i pentru Biserica lui Dumnezeu ”50. D acă avem o viaţă m ai strălu­
citoare decît soarele, poate să ne vorbească de rău oricine pofteşte; că
nu ne întristăm cînd sîntem vorbiţi de rău, ci cînd p e b u n ă dreptate sîn-
temt vorbiţi de rău. D acă sîntem păcătoşi, sîntem cei m ai ticăloşi
oam eni, chiar dacă nim eni nu ne vorbeşte de rău; d a r dacă sîntem v ir­
tuoşi sîntem cei mai de invidiat, chiar dacă întreaga lum e ne-ar vorbi de
rău; şi vom atrage spre noi pe toţi cei care vor să se m întuiască, că aceş-40
40. De aici începe partea morală: Dacă sîntem virtuoşi sîntem adm iraţi chiar de vrăjmaşii
noştri; şi despre vieţuirea aesăvirşitd.
.·»(). I Cor. 10, 32.
OMILII LA MATEI 18!)

tia nu se vor u ita la defăim area celor răi, ci la virtutea vieţii noastre.
D e-ar fi cu zecile de mii bîrfitorii, faptele noastre vor fi m ai puternice
decît glasul oricărei trîm biţe, ia r viaţa noastră curată m ai lum inoasă
chiar decît lum ina.
D acă avem toate însuşirile am intite m ai sus, dacă sîntem blînzi,
smeriţi şi m ilostivi, dacă sîntem curaţi şi făcători de pace, dacă n u răs­
pundem cu ocări cînd sîntem vorbiţi de rău, ci chiar ne bucurăm , ei
bine atunci, ca şi cum am face m inuni, vom atrage spre noi pe toţi cei ce
n e văd. T oţi v o r veni cu drag la noi, de-ar fi fiare, dem oni, orice! D acă
totuşi ar fi unii care să te vorbească de rău, deloc să nu te tulburi, chiar
de-ai vedea că te ocărăsc în piaţă,publică. N u te tulbura, ci cercetează-le
conştiinţa şi vei vedea că, în adîncul sufletului lor, te aplaudă, te adm iră
şi-ţi îm pletesc nenum ărate laude. G îndeşte-te cît de m ult lăuda N abu
codonosor p e tinerii din cuptorul cel de foc, deşi le era duşm an şi
potrivnic; da, cînd a văzut că tinerii răn u n cu fruntea sus şi n eînduple­
caţi, îî laudă şi-i încununează, n u pentru altă pricină, ci pentru că n-au
ascultat de el şi au ascultat de legea lui D um nezeu51. Diavolul ch iar cînd
ved e că n-o p o ate scoate la capăt cu noi ne părăseşte d e team a ca nu
cum va el însuşi să ne dea prilejul să dobîndim m ai m u lte cuiiuni.D acă,
d u p ă ce diavolul s-a depărtat de tine, te-ar vorbi de rău un spurcat şi un
stricat,totuşi si acesta îţi va recunoaşte virtutea, cînd întunericul se va
ridica de pe cugetul lui; iar dacă oam enii vor stărui în n eb u n ia lor,
atunci de la D um nezeu vei avea m ai m are laudă, mai m are adm iraţie.
TX
N u te întrista, deci, nu te descuraja! Pentru că şi apostolii erau
„pentru unii mireasmă spre moarte, iar pentru alţii mireasmă spre viaţă”52.
D e nu dai nim ănui prilej tem einic, eşti scăpat de orice vină; dar, mai
bine spus, ai ajuns chiar m ai fericit. Lum inează, dar, lum ea cu viaţa
ta şi nu te sinchisi de cei ce te vorbesc de rău! Nu-i cu putinţă,! da, nu-i
cu putinţă să nu aibă mulţi duşm ani omul care săvîr-şeşte virtutea! D ar asta
nu-1 supără pe om ul virtuos; că unele ca acestea îl fac şi mai strălucit.
G îndindu-ne, dar, la toate acestea, să urm ărim un singur lucru: să
n e chivernisim cu toată grija viaţa noastră. Făcînd aşa, vom duce şi pe
cei ce stau în întuneric la viaţa cea de dincolo. A tît de m are este puterea
acestei lum ini că nu lum inează num ai aici pe păm înt, ei şi dincolo,
însoţind pe cei ce o urm ează. C în d oam enii vor vedea că dispreţuim
toate cele din lum e şi ne pregătim pentru viaţa viitoare, faptele noastre
îi vor convinge înaintea cuyintului nostru. Căci cine-i atît de lipsit de
!>l. Dan. S, 28-2!».
.r>2. H Cor. 2, Hi.
190 _______ SFINŢIM. IOAN (JURA DE AUR

minte, încît să nu capete chiar de aici de pe păm înt o dovadă clară a

vieţii ce va să fie, cînd vede că acela care pînă mai ieri-alaltăieri trăia în
desfătări, în lux şi bogăţie, leapădă d in tr o dată totul şi, ca şi cu’m ar
avea aripi, zboară ca să trăiască înfom etat şi sărac, să ducă o viaţă grea
şi jmevoioasă, înfruntă prim ejdii, vărsări de sînge, junghieri şi toate cele
socotite groaznice de oam eni? D ar dacă ne îm pletim viaţa noastră cu
cele din lumea aceasta şi ne lipim strins inim a de ele, cum vor m ai
putea fi convinşi oam enii că ne grăbim să plecăm spre o altă lume? C e
cuvînt de apărare mai putem avea cînd frica de D um nezeu nu este tot
AtTt de puternică în noi cit de puternică era dorinţa de slava om enească
In filozofii greci? Că unii din ei, ca să fie lăudaţi d e oam eni, au renunţat
la a.veri şi au dispreţuit m oartea; de aceea şi deşarte au fost nădejdile
lor. C e vom spune intru apărarea noastră, cînd nu putem face nici ce
făceau aceia, deşi ne stau înainte atît de mari bunătăţi şi ni s-a dat o filo­
zofie atît de înaltă, ci ne pierdem şi pe noi şi pe alţii? C ă nu aduce atîta
vătămare un păgîn, care săvîrşeşte nelegiuiri, cît un creştin, care face
acelaşi lucru. Şi pe bună dreptate, că religia păgînilor este o religie
falsă, pe cîrid a noastră, datorită harului lui D um nezeu, este cinstită şi
preţuită chiar d e cei necredincioşi. D e aceea mai cu seam ă cînd vor să
ne OCărască şi să ne m ărească vina, adaugă: «Şi e creştin!?’ N-ar grăi aşa,
dacă ff-ar avea o părere bună despre religia noastră.
* N-ai auzit, oare, cîte şi ce fel de porunci a d at Hristos? C în d vei
pUtea săvîrşi uiia din aceste porunci, odată ce laşi totul la o parte şi
alergi să-ţi adUni dobînzile, să dai bani cu îm prum ut, să faci afaceri, să
cum peri turm e de robi, să-ţi faci vase·de argint, să ţi cum peri nenum ă­
rate moşii, case şi.m obile? Şi de-ar fi num ai atît! D ar cînd adaugi la
a te s te osteneli şi sîrguinţe zădam iee şi nedreptate, furînd păm întul alto­
ra^* răpind casele străin»', knpilînd pe săraci, mărind foametea, spune-mi,
cum m ai poţi păşi pi agili bisericii? Da, ştiu, ai"şi clipe cînd miluieşti p e
sărăcit D ar şi atunci <îl prăpăd sufletesc! Miluieşti sau din m îndrie sau
din d o rin ţa slavei deşarte, ca să nu ai vreun folos sufletesc nici atunci
cînd faci bine. C e poate fi mai îngrozitor decît să fii în p o rt şi să te îneci!
■Ca să nu se intîm ple asta, cînd faci bine nu căuta laudă de la
nimeni, ca să-L ai pe Dum nezeu datornic. „împrumutaţi, spune D om ­
nul, p e cei de la cure nu mai nădăjduiţi să luaţi înapoi'’w.
Ai datornic pe D um nezeu! Pentru ce L laşi pe El şi ceri de la mine,-
un om sărac şi nenorocit ? Datornicul acesta nu se supără de-I ceri în a­
poi îm prum utul. Este, oare, sărac? Nu vrea să-ţi în to arcă banii? Nu! N u
vezi, oare, nespusele I .ui vistierii? N u vezţ nepovestita Lui dărnicie? Pe
Kl apucă-L de haină! De la LI cere! Se bucură mult cînd îi ceri! C înd
vede că ceri de la alini, si mi de la LI, stă trisl, ca şi cum ar fi insultat.
vi l.imi a, :i.r»
OMILII LA MVTTI 191

Nici nu-ţi m ai dă îndărăt îm prum utul, b a te m ai ţine şi de rău, şi pe

bună dreptate, spunîndu-ţi: „Ştii că sînt nerecunoscător? Ai aflat cum va
că sînt sărac, de-ai plecat de la M ine şi te-ai dus la altul? Ai îm prum utat
pe unul şi ceri de la altul?”
Da, u n om a prim it banii tăi, dar D um nezeu ţi-a poruncit să-i dai
aceluia. D um nezeu vrea să fie şi datornic şi garant; şi-ţi d ă m ii d e prile­
ju ri ca să-I ceri înapoi îm prum utul. ,
Pentru ce treci cu vederea dărnicia şi bogăţia cea atît d e m ăre a lui
D um nezeu şi ceri să iei de la m ine care n-am nim ic? Pentru ce te lauzi
înaintea m ea cînd miluieşti p e vreun sărac? Ţ i-am spus eu: „D ăi”? Ai
auzit de la m ine acest cuvînt, ca să ceri de la m ine? D um nezeu însuşi a
spus: „Cine miluieşte pe sărac, împrumută pe Dumnezeu”54. Ai îm prum utat
p e D um nezeu, El ţi-i datornic. ,
- D ar nu-m i dă întreg îm prum utul acum!
- Şi asta o face tot în interesul tău. U n datornic ca aceşta este D um ­
nezeu. N u face precum cei m ai m ulţi oam eni, care se silesc să înapoieze
îm prum utul, ci face totul şi-Şi d ă toată silinţa ca să p u n ă la 1ος sigur
banii ce I-ai d a t cu îm prum ut. D e aceea o p arte din îm prum ut ţi-o dă
aici pe păm înt, iar pe cealaltă o păstrează dincolo, în cer.

X
Ştiind d ar acestea,să facem m ultăm ilo sten ie, să* arătăm m are d ra­
goste de oam eni şi cu banii şi cu faptele. D acă vedem în piaţă u n om
iienorocit şi b ătu t de soartă, de putem să-i dăm bani, s-o facem ; de
putem să i rnîngîiem cu cuvîritul, să nu pregetăm . Are răsplata sa şi
cuvîntul; dar m ăi bine spus, chiar şi suspinele. A sta o spunea fericitul
Iov: J a f eu am plînspentru orice neputincios şi am suspinat cînd am văzut om
în ftevoie’W. Ia r dacă lacrim ile şi suspinele au răsplată, gîndeşte-te cît de
m are va fi plata cînd adaugi şi cuvinte de m îngîiere, ajutoare băneşti şi
orice alt fel de milostenie!
Eram duşm ani ai lui D um nezeu; dar Fiul U nul-N ăscut ne-a îm pă­
cat cu El, punîndu-Se pe El însuşi m ijlocitor, prim ind răni în locul
nostru şi suferind m oarte în locul nostru. Să n e sîrguim, dar, şi noi să
scăpăm de nenum ărate rele pe cei căzuţi! Să nu facem ca acum , cînd
ne uităm cum se b at şi se sfîşie unii p e alţii, şi cînd, stîrid în ju ru l acestei
privelişti drăceşti, ne bucurăm cum se batjocoresc şi se fac de rîs.,Poate
fi, oare, ό cruzim e mai mare? V ezi că se ocărăsc, că se trag de păr, că-şi
sfîşie hainele, că se pălm uiesc, şi rabzi să stai liniştit! Cine-i cel care se
bate? Urs, fiară sălbatică, şarpe? Nu! E om ca şi tine! E fratele tău! E
.r)'l /W. II), 17
ΓιΓι Iar H O , 'A r>
№ SUNTUL IOANUURA DE AUR

m ădularul tău! N u te uita cum se bat, ci desparte-i! N u te bucura, ci

impacă-i! N u îndem na şi pe alţii la bătaie, ci opreşte-i şi desparte-i pe cei
ce se bat! D e astfel de privelişti nenorocite pot să se b ucure num ai nişte
oam eni cărora le place să vadă case ruinate, num ai nişte oam eni fără de
judecată, nişte lepădături. Vezi pe u n om că se face de rîs şi nu socoteşti
că se face de rîs? N u intri între cei ce se încaeră? N u îm prăştii arm ata
clin voiului? Nu pui capăt atîtor nenorociri om eneşti?
- D ar ce? V rei să fiu lovit şi eu? O astfel d e p o ru n că îm i dai?
- Fii încredinţat că n-ai să fii lovit! D ar dacă vei păţi asta, atunci
fapta ta este faptă de m ucenic, că ai suferit pen tru D um nezeu. D acă
pregeţi să prim eşti lovituri, gîndeşte-te că Stăpînul tău n-â pregetat să
sufere crucea pentru tine. Cei încăieraţi sînt beţi şi întunecaţi la m inte;
tnînia ii stăpîneşte ca un tiran, ca un general; au nevoie de u n om cu
m intea întreagă să-i ajute; şi cel vinovat şi cel nevinovat; unul, ca să
înceteze d e a m ai face rău, celălalt ca să scape de rău. D u-te la dînşii,
intinde-le m îna; tu,cel treaz,celui beat! C ă este şi o beţie a m îniei, mai
cu m p lită d ecît beţia cu vin. U ită-te la corăbieri! C în d văd că alţi coră-
bleri sînt g ata să se înece, întind pînzele corăbiei lo r şi pleacă în g rab ă
ca să sm ulgă dîn furtună pe cei de aceeaşi m eserie cu ei: D acă cei de
aceeaşi m eserie şe ajută atît de m ult unii pe alţii, apoi cu m ult m ai m ult
este d re p t să facă asta cei de aceeaşi fire! C ă pe uscat prim ejdiile d e înec
sînt m ai m ari decît cele de pe m are: sau a ocărit, cînd a fost atacat, şi a
p ierd u t totul; sau, stăpînit de m înie, a înjurat, şi este iarăşi aruncat în
iad; sau a rănit şi a ucis şi se află tot în prim ejdie de înec. Du-te, deci, şi
pune cap ăt răului! Scoate din valuri pe cei ce sînt p e cale să se înece!
C oboară-te în învolburarea mării! îm prăştie priveliştea diavolului! Ia
p e fiecare în deosebi şi sfătuieşte-i să stingă flacăra, să potolească valu­
rile. Nu te tem e dacă focul se face mai m are, iar cuptorul se încinge m ai
cum plit! M ulţi alţii vor'veni alăturea de tine şi-ţi vor întinde m în a de
ajutor. Fă tu num ai începutul! D ar mai presus de toţi îţi va veni în ajutor
D um nezeul păcii. D acă vei fi tu prim ul care vei încerca să potoleşti fla­
căra, te vor urm a m ulţi alţii; dar tu vei prim i răsplata celor săvîrşite de
acela. A scultă ce sfat le dă H ristos ‘iudeilor, c are nu se puteau ridica cu
m intea mai presus de cele păm înteşti: „De vei vedea vita duşmanului tău
cătută sub povara ei, nu trece pe lingă ea, ci ridică vita căzută ” w. Şi este m âi
greu să ridici de jos o vită căzută cu povară cu tot decît să desparţi şi să
îm paci doi oam eni care se bat. D acă trebuie să ridici vita de povară a
duşm anilor tăi, apoi cu atît mai m ult trebuie să ridici sufletele prieteni­
lor tăi, mai ales cînd c ăderea este mai grozavă. Că ei, neputînd p u rta
■ li In 7 :l, ,P>
HMII.II I.A MATIil

povara m îniei, nu cad intr-o groapă, ci în focul gheenei. Tu, însă, vezi
pe fratele tău căzut jos, strivit de povară, iar pe diavol, alături d e el, aţî-
ţînd focul, şi treci mai departe fără inimă, fără milă! E prim ejdios lucru
să faci asta şi cu un animal!

XI
Sam ariteanul a văzut un răn it pe care nu-1 cunoştea şi cu care
n-avea nici o legătură; totuşi s-a dus la el, l-a suit p e anfmalul său, l-a dus
la o casă de oaspeţi, a plătit u n doctor şi a lăsat hangiului b an i ca să-i
poarte de grijă şi i-a mai făgăduit şi alţi bani57; T u , însă, n u vezi u n om
căzut între tîlhari, ci pe unul asaltai de m înie şi de o arm ată de dem oni;
n u în pustie, ci în mijlocul pieţii; nu ai de cheltuit bani, nici de închiriat
anim al de povară, ca să-l duci drum lung, ci nu m ai să rosteşti cîteva
cuvinte; şi totuşi pregeţi, stai p e gînduri, treci p e alături fără inim ă, fără
milă! Ei bine, cum m ai poţi nădăjdui să-ţi fie D um n ezeu îndurător, cînd
îl chemi în ajutor?
V reau să m ă adresez acum vouă celor care v ă încăieraţi şi v ă bateţi
în văzul lumii! V reau să m ă adresez m ai cu seam ă ţie, care ai început
cearta şi care faci rău! Spune-m i tu, care răneşti, care loveşti,care>sfîşii,
eşti porc sălbatic, eşti m ăgar sălbatic? N u te ruşinezi, n u roşeşti că ai
ajuns o fiară sălbatică, că ai aruncat nobleţea firii tale omeneşti? Spui că
eşti sărac? Da! D ar eşti om liber! Spui că eşti m uncitor cu palm ele? Da!
D ar eşti creştin! Tocm ai p e n tru că eşti sărac trebuie să fii liniştit! E
treaba bogaţilor să se bată, n u a săracilor; că p e bogaţi m ulte pricini îi
silesc să lupte. N u ai, sărace, plăcerile bogaţilor, d a r reuşeşti să-ţi aduni
neplăcerile şi necazurile lor: duşm ănia, cearta, bătaia. Strîngi de gît pe
fratele tău, îl înăbuşi, îl trînteşti la pâm înt în văzul tuturor! Şi n u te gîn-
deşti că te faci de rîs şi de batjocură! N u ţe gîrideşti că te apucă furii de
fiară sălbatică! D ar, mai bine spus, ajungi m ăi rău decît fiarele sălba­
tice! A celea au totul în com un; trăiesc m ai m ulte la un Toc, m erg
îm preună de la o păşune la alta. N oi dim potrivă n u avem nim ic
îndeobşte; toate s-au răsturnat cu susul în jos; peste tot bătăi, certuri,
înjurături, duşm ănii, ocări. N u m ai respectăm nici cerul, la care cu toţii
îndeobşte am fost chem aţi; n u m ai respectăm nici păm întul, p e care
D um nezeu l-a d at îndeobşte tuturora, şi nici p ro p ria noastră fire! Pe
toate le-au spulberat şi le-au distras m înia şi dragostea de bani! N-ai
văzut, oare, că a suferit o m ulţim e de nenorociri şi că a fost dată osîndei
veşnice sluga aceea care d ato ra stăpânului său zece mii de talanţi,
pentru că a strins de gît pe sem enul său pentru o sută de dinari, d u p ă ce
r>7. 1.ucu 10, ,'iO .17.
104 SKfNTUt. [OAN (JURA DK Al/K

i se iertase lui toată datoria?58 N u te înfricoşează p ild a aceasta? N u te

tem i să n u păţeşti şi tu la fel? C ă şi noi datorăm Stăpînului datorii m ulte
şi m ari; şi totuşi El ne îngăduie, îndelung rab d ă; nici n u ne sileşte
cum silim noi pe fraţii noştri, nu ne sugrum ă, nici n u ne strînge de
gît; că de-ar fi voit să ne ceară cea m ai m ică parte din datorie, de m ult
am fi pierit.
G îndindu-ne, dar, iubiţilor, la toate acestea, să ne sm erim şi să ier­
tăm pe datornicii noştri; că ne vor fi nouă, dacă filozofăm, prilej d e n e ­
spus d e m are iertare. D ăm puţin şi vom prim i m ult. P en tru ce, dar, ceri
datoria, în trebuinţînd silnicia? A r trebui, chiar dacă acela ar vrea să ţi-o
plătească, să-l ierţi, ca să prim eşti totul de la D um nezeu. D a r aşa, tu faci
cu totul altceva; îl sileşti, te cerţi cu el, ca nu cum va să răm înă vreun
b ăn u ţ de-al tău la el. C rezi că ataci p e datornic, d a r îţi înfigi sabia în tine
însuţi, sporindu-ţi osînda cea din iad! D acă ai filozofa puţin, aici p e
păm înt, ţi-ai îndulci m u lt osînda. C ă şi D um nezeu tocm ai de aceea vrea
să p u n em noi în cep u t unei dărnicii ca aceasta, ca să aib ă El prilej să n e
dea în schim b m ai m ult. Iartă, deci, p e toţi datornicii tăi - şi p e cei ce-ţi
datorează bani şi p e cei ce ţi-au greşit - şi cere apoi de la D um nezeu răs­
plată p en tru o m ăreţie sufletească ca aceasta! C ă atîta vrem e cît aceia îţi
sînt datornici, nu vei avea pe D um nezeu datornic! D a r dacă le ierţi ace­
lora datoria, vei p u tea trage la răspundere pe D um nezeu şi vei p u tea
să-I ceri, cu m ultă tărie, răsplata unei atît de m ari filozofii. D acă ar trece
p e lîngă tine un om şi te-ar vedea că ai pus m în a p e u n datornic, apoi
ţi-ar p orunci să-i dai drum ul, p en tru că îţi plăteşte el datoria lui, om ul
acela, lu înd asupra lui datoria, ţi-ar fi recunoscător că la porunca lui ai
iertat p e datornic, cum să nu dea D um nezeu însutit şi înm iit, cînd vede
că,de dragul poruncii Lui, iertăm pe toţi datornicii noştri, fără să le adu­
cem nici cea m ai m ică vină? Să nu ne gîndim la plăcerea trecătoare ce
O avem cînd cerem înapoi banii îm prum utaţi, ci la p aguba m are ce o
vom avea pe lum ea cealaltă, păgubindu-ne pe noi înşine veşnic. Să fim
m ai presus de toate cele din lum e! Să iertăm datornicilor noştri şi
datoriile de b ani şi greşelile, ca să ne uşurăm şi pedepsele! C e n-am
p u tu t reuşi cu alte virtuţi, să reuşim cu aceasta, iertînd pe aproapele
nostru, ca să ne bucurăm de bunătăţile veşnice, cu harul şi iubirea de
oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii
vecilor, A m in.

58. Matei 18, 23-34.

 OMILIA XVI

„Să nu socotiţi că am venit să stric legea

sau profeţii**1
I
C ine L-a b ă n u it pe H ristos că a venit să strice legea sau profeţii,
cine L-a învinuit, ca H ristos să d e a acest răspuns? O bănuială ca aceasta
n u se putea naşte din cele ce spusese pînă acum . C ă poruncile ca oam e­
nii să fie blînzi, îngăduitori, milostivi, curaţi cu inim a, luptători pentru
dreptate nu presupun un gînd ca acesta, ci im ul cu totul potrivnic.
A tunci pentru ce a spus acestea? N u fără rost şi nici la întîm plare, ci
p en tru că avea să dea legi m ai m ari decît legile V echiului T estam ent -
spunînd: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu ucizi; iar Eu zic vouă:
Nici nu vă m îniaţi”2 - şi pentru că avea să desch id ă drum unei vieţuiri
dum nezeieşti şi cereşti. D eci, ca noutatea aceasta să nu tulbure sufletele
ascultătorilor şi c a să nu-i facă potrivnici spuselor Sale, Se foloseşte de
aceste cuvinte. D eşi ascultătorii Săi nu îm plineau legea, totuşi ţineau la
e a din tot sufletul lor; cu fapta o călcau în fiecare zi, d ar voiau ca literele
legii să răm înă neschim bate şi să n u li se adauge nim ic; dar, m ai bine
spus, conducătorii iudeilor adăugau ceva, n u p e n tru îm bunătăţirea ei,
ci pen tru înrăutăţirea ei. A şa au stricat, p rin adaosurile lor, şi cinstirea
ce o datorau părinţilor lor; la fel, to t prin adăugiri nelalocul lor, au în d e­
p ărtat şi alte m ulte porunci. P en tru că H ristos n u Se trăgea din sem inţia
preoţească şi p e n tru că poruncile, p e care avea să le dea, erau u n adaos,
care nu m icşora virtutea, ci o în tă re a şi o m ărea - ştiind, deci, H ristos
m ai dinainte c ă aceste două lucruri aveau să-i tulbure - , d e aceea,
înainte de a da acele m inunate legi, le scoate din m inte ceea ce avea să
le răvăşească adîncul sufletului lor.
- D ar ce p u tea să răvăşească adîncul sufletului lor şi să-i supere?
- A r fi crezut că H ristos d ă aceste legi noi p en tru a desfiinţa legile
V echiului T etam ent. D e aceea, dintru început, le scoate din m inte o
astfel de bănuială. Şi H ristos face aceasta n u nu m ai acum, ci şi alteori.
D e pildă iudeii îl socoteau duşm an al lui D um nezeu din pricină că n u
1. Matei 5, 17.
2. Matei 5, 21. 22.
|}Mi SI lN I U I, IOAN (UJRA 1)1 AUR

păzea sîm băta; p e n tru a le scoate din cap părerea aceasta, H ristos Se
ap ără în două chipuri: foloseşte cuvinte' de apărare vrednice de D u m ­
nezeirea Sa, spunîndu-le: „Tatăl Meu lucreazfi şi E u lucrez”J, d ar şi
cuvinte de apărare pe m ăsura m inţii iudeilor, ca d e p ild ă atunci cînd le
vorbeşte de oaia care cade în groapă sîm băta şi le arată că legea este
călcată p en tru salvarea oii34; şi iarăşi cînd le am inteşte că tot sîm băta
unii prim esc tăierea îm prejur5. A ceasta e pricina că adeseori H ristos
rosteşte cuvinte m ai smerite, pen tru a îndepărta din m intea iudeilor
părerea că este potrivnic lui D um nezeu. Astfel, deşi a înviat nenum ăraţi
m orţi num ai cu cuvîntul, totuşi cînd l-a chem at p e Lazăr afară din mor-
m înt a adăugat şi rugăciunea6; dar apoi, ca nu cum va aceasta să-L arate
m ai m ic decît Tatăl, îndreaptă o astfel de bănuială, adăugind: „Acestea
le-am spus pentru mulţimea care stă împrejur, ca să creadă că Tu M -ai tri­
mis”7. H ristos n u lucrează toate m inunile ca Stăpîn, ca să îndrepte slăbi­
ciunea acelora, nici n u le face pe toate rugîndu-Se, ca să n u lase celor de
m ai tîrziu tem ei de rea bănuială, că a fost slab şi neputincios, ci le săvîr-
şeşte cîn d într-un fel, cînd în altul. D a r nici aceasta n-o face sim plu, ci
cu pricep erea cuvenită Lui. M inunile m ai m ari le face ca Stăpîn; m inu­
nile m ai mici le face uitîndu-Se la cer. C în d iartă păcatele, cînd desco-
>erft tainele, cînd deschide raiul, cînd alungă dem onii, cînd curăţă
Îeproşii, cînd pune frîu m orţii şi învie nenum ăraţi m orţi, pe toate le face
p rin poruncă. D a r cînd săvîrşeşte m inuni cu mult" m ai m ici decît aces­
tea, cum e de p ild ă înm ulţirea pîinilor, atunci Se uită la cer8, arătînd că
n u din pricina slăbiciunii face asta; căci C el C are a p u tu t face ca Stăpîn
m inuni m ai m ari, cum ar putea avea nevoie de rugăciune la săvîrşirea
u n o r m in u n i m ai m ici? D ar, d u p ă cum am spus, a făcut aşa ca să
în ch id ă gura neruşinată a iudeilor. A celaşi lucru gîndeşte-1 şi de cuvin­
tele Lui, cînd îl auzi că rosteşte cuvinte smerite. C ă m ulte sînt pricinile
u n o r cuvinte şi fapte ca acestea: ca să nu creadă iudeii că este străin de
D um nezeu, ca să-i înveţe şi să-i vindece pe toţi, ca să-i înveţe sm erenia,
ca să le arate că S-a întrupat - p e n tru că iudeii n u p u teau pricepe totul
dintr-odată - , ca să-i înveţe să n u rostească cuvinte m ari despre ei.
P entru asta a vorbit adeseori despre El cu sm erenie şi a lăsat ca alţii să-I
laude faptele m ari.
3. han 5, 17.
4. Matei 12, 11.
•r>. han 7, 23.
<i. han 11, 41.
7. loan 11, 42.
N. Matei 14, li).
OM II.II I.A MA't'KI 197

II
V orbind iudeilor le spunea: Jnainte de aJtAvraam sîn tE u ,e. U ceni­
cul Său, însă, n-a grăit aşa, ci a spus: „La început era Cuvîntul şi Cuvintul
era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvîntul” . Iarăşi, nicăieri n -a spus
lăm urit că El a făcut cerul şi păm întul şi toate cele văzute şi cele nevă­
zute; d ar ucenicul Său, cu m ultă îndrăznire şi fără sfială, spune asta o
dată, de două ori, de m ai m ulte ori: „Toate prin E l s-aujucut şi fără de E l
nimic nu s-a fă c u t”91011; şi: J n lume era şi lumea prin E l s-afăcut”12. P en tru ce
te m iri că alţii au spus lucruri m ai m ari despre El decît El însuşi, odată
ce prin fapte a arătat m ulte, pe care n u le spune lăm urit cu cuvîntul? C ă
El a făcut pe om a arătat-o lăm urit şi cu vindecarea orbului13; iar cînd a
vorbit de facerea de la început a om ului, n-a spus: „Eu l-am făcut”, ci:
„Cel Ce l-a făcut, bărbat şi femeie i-a făcut”14. Iarăşi că El a creat lum ea şi
p e cele din ea a arătat-o prin pescuirea m inunată15, p rin prefacerea apei
în v in 16, p rin înm ulţirea pîinilor17, p rin potolirea furtunii p e m are18, prin
întunecarea soarelui în tim pul răstignirii19 şi p rin m ulte altele; d ar cu
cuvîntul n-a spus-o niciodată lăm urit, ci ucenicii Lui necontenit spun
asta; şi Ioan şi Pavel şi Petru. D acă apostolii, care zi şi noapte L-au auzit
vorbind şi L-au văzut săvîrşind m inuni, cărora le-a descoperit în d eo ­
sebi m ulte taine, cărora le-a dat o putere atît de m are încît să învie şi
m orţi, pe care i-a făcut atît de desăvîrşiţi, încît p en tru El au lăsat totul, ei
b in e dacă apostolii, care au ajuns la o atât de în altă virtute şi filozofie,
n-au putut înţelege toate înainte de pogorîrea Sfîntului D uh, cum ar fi
p u tu t iudeii, lipsiţi de înţelegere şi cu totul depărtaţi de virtutea aposto­
lilor, care întâm plător au văzut şi au auzit faptele şi cuvintele D om nului,
cum ar fi p utut fi convinşi că H ristos nu-i străin de D um nezeul tuturora,
dacă D om nul n u S-ar fi pogorît, p rin tot ce spunea şi grăia, p în ă la p u te -
rea lor de înţelegere? D e aceea, atunci cîn d H ristos a dezlegat
sîm băta20, n-a dat această lege fără nici o pregătire, ci a arătat, în felurite
chipuri, tem einicia legii Sale. D acă atunci cînd a vrut să p u n ă capăt
unei singure porunci, H ristos a vo rb it cu atîta pu rtare de grijă, ca să nu
9. Ioan 8, 58.
10. Ioan 1, 1.
11. Ioan 1, 3.
12. Ioan 1, 10..
13. Ioan 9, 1-38.
14. Matei 19, 4.
15. Luca 5, 4 -6.
16. Ioan 2, 1-11.
17. Matei 14, 15-21.
18. Matei 8, 2 4 -2 7 .
19. Matei 27, 45.
20. Matei 12, I 13.
198 SFlNTUI. IOAN GURA RE AUR

supere p e ascultători, apoi cu atît m ai m ult acum , cînd a adăugat în tre­

gii legi a V echiului T estam ent o altă legiuire, a avut nevoie de m ultă
pregătire, de m ultă purtare de grijă, ca să n u tulbure p e ascultători.
A ceasta e şi p ricina că H ristos n u vorbeşte to td eau n a lăm urit de
D um nezeirea Sa. D acă o adăugire făcută legii vechi tulbura atît d e m ult
Ee iudei, apoi cu m ult m ai mult*i-ar fi tulburat dacă spunea că este
lumnezeu. D e aceea multe le grăieşte m ai prejos de propria Sa vrednicie.
Şi acum , avînd să facă adăugiri legii, Se foloseşte de m ultă p urtare
d e grijă. C ă n-a spus o singură dată: ,JVu stric legea”, ci a repetat acelaşi
lucru a d o u a oară şi a adăugat în c ă ceva m ai m ult.
D eci, d u p ă ce a spus: „Să nu socotiţi că am venit să stric legea”,
a adăugat:
,JS-am venit să stric, ci să împlinesc”21.
Aceste cuvinte în chid n u num ai gura neruşinată a iudeilor, ci şi
gurile ereticilor, care spun că V echiul T estam ent este de la diavolul.
D acă H ristos a venit să strice tirania legii, pen tru ce atunci nu num ai că
nu o strică, ci o şi îm plineşte? C ă n-a spus num ai: ,JSu o stric”, deşi era
de ajuns atîta, ci a adăugat şi: „Să o împlinesc”, cuvinte care n u sînt ale
unuia care este potrivnic legii, ci ale unuia care a făcut legea.
D ar aş p u tea fi întrebat:
- C um n-a stricat-o şi cum a îm plinit legea şi profeţii?
- Pe profeţi i-a îm plinit p rin aceea că a adeverit p rin fapte toate
cele spuse de profeţi despre El. P entru aceea evanghelistul M atei d e fie­
care d ată spune: „Ca să se împlinească ceea ce s-a zis deprofetul”şi cînd S-a
născut2223, şi cînd copiii I-au cîntat m inunatul im n , şi când a stat p e
asină2425; şi în alte m ulte îm prejurări a îm plinit spusele profeţilor. C ă toa­
te spusele profeţilor ar fi răm as neîmplinite, dacă n-ar fi venit Hristos.
îm p lin ire a legii n-a îm plinit-o H ristos într-un singur chip, ci în
d o uă şi trei chipuri. Prim ul chip stă în aceea că n -a călcat nim ic d in cele
legiuite d e lege. C ă a îm plinit p e toate, ascultă ce-i spune lui Io an B ote­
zătorul: „Că aşa se cuvine să împlinim toată dreptatea , ce le spune iudei­
lor: „Cine din voi M ă vădeşte de păcat?”26; şi iarăşi ce le spune ucenicilor
Săi: „Vine stăpînitorul lumii acesteia şi în Mine nu găseşte nimic”27. C ă p ro ­
fetul, cu m ult înainte, spusese că El n-a făcut păcat28. A cesta este prim ul
21. Matei 5, 17.
22. Matei 1, 22.
23. Matei 21, 15.
24. Matei 21, 4.
25. M atei 3, 15.
26. Ioan 8, 46.
27. Ioan 14, 30.
28. baia 53, <).
OMII.II l.A MATEI 199

chip în care H ristos a îm plinit legea. Al doilea este acela că a îm plinit

legea şi p rin noi. M inunat lucru este nu num ai că a îm plinit legea, ci că
ne-a hărăzit şi nouă acest lucru. A sta a arătat-o Pavel cînd spune: „Sfir-
şitul legii este Hristos spre îndreptăţirea oricărui care crede” . T o t Pavel
spune că: ,JHristos a osîndit păcatul în trup, pentru ca îndreptarea legii să se
împlinească în noi, care nu umblăm după trup”2930; şi iarăşi: „Stricăm, deci,
legea prin credinţă? Să nu fie! Ci întărim legea!”31. Legea urm ărea să facă
p e om drept; d ar nu putea, că era slabă, venind, însă, H ristos şi aducînd
u n nou fel de dreptate, acela prin credinţă, a în tărit voinţa legii; şi ce
n-a putut legea, prin litera ei, aceea a săvîrşit H ristos prin credinţă. D e
aceea a spus: ,fil-am venit să stric legea”.

III
D ar dacă vei cerceta cu de-am ănuntul, vei găsi şi u n alt chip, al trei­
lea, prin care H ristos a îm plinit legea.
- Care-i acesta?
- A cela al viitoarei legiuiri, pe care avea s-o dea. N oile Sale legi
n u desfiinţau legile de m ai înainte, ci le întăreau, le desăvîrşeau. Pentru
că a n u te m înia nu desfiinţa p o runca de a n u ucide, ci o desăvîrşea, îi
dădea m ai m ultă tărie. Şi aşa cu toate celelalte porunci. D e aceea cînd
m ai înainte, în fericiri, aruncase sem inţele acestor noi porunci, n -a d at
naştere la nici o bănuială; d ar cînd putea d a m ai lăm urit naştere la
bănuiala că ar fi îm potriva legii vechi, prin p u n erea faţă în faţă a legilor
no i cu cele vechi, atunci foloseşte foarte m ultă p urtare de grijă. Aceste
porunci noi le dăduse H ristos într-un chip ascuns în fericiri: în fe r i c iţi
cei săraci”32 se cuprinde p o ru n ca de a n u te m înia33; în fe r i c iţi cei curaţi
cu inima ”34este porunca de a nu te uita la femeie spre a o pofti35; porunca de
a n u aduna com ori pe păm înt36 sună la fel cu: ,JFericiţi cei milostivi”37. Plîn-
sul38, prigoana şi vorbirea de rău39 sînt totuna cu a intra pe poarta cea
strimtă40. A flămînzi şi a înseta de dreptate41nu înseam nă altceva decît ceea
ce a spus m ai tirziu: „Cîte voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor”42.
29. Rom. 10, 4.
30. Rom. 8, 3-4.
31. Rom. 3, 31.
32. Matei 5, 3.
33. Matei fi, 22.
34. Matei 5, 8.
35. Matei 5, 28.
36. Matei 6, 19.
37. Matei 5, 7.
38. Matei 5, 4.
39. Matei 5, 11.
40. Matei 7, 14.
41 . Matei 5, 6.
42. Matei 7, 12.
20» SI lN I III. lOAN (IHKA l>K Al IR

C în d a fericit pe făcătorul de pace*3 a spus aproape acelaşi lucru ca

atunci cînd a po ru n cit să lăsăm darul înaintea altarului şi să ne grăbim a
ne îm păca cu cel pe care l-am supărat4344 şi cu pîrîşul nostru45. în fericiri
arată răsplăţile prim ite de cei care săvîrşesc aceste fapte bune, aici arată
pedepsele celor care nu fac aceste fapte bune. D eoarece dincolo spu­
sese că cei blînzi vor m oşteni păm întul46, aici spune că cel care face
n eb u n pe fratele său este vinovat de focul gheenei47. D incolo spusese că
cei curaţi cu inim a vor vedea pe D um nezeu48, aici spune că cel care se
uită cu poftă la o fem eie este u n desfrînat49; dincolo num ise pe făcătorii
d e pace fiii lui D um nezeu50, aici înfricoşează altfel, spunînd: „Ca nu
cumva pîrîşul să te deaJudecătorului”51. T o t aşa m ai înainte fericise p e cei
ce plîng52, pe cei prigoniţi53, aici face acelaşi lucru, am eninţînd cu piei-
rea p e cei ce nu m erg pe această cale; căci cei ce m erg pe calea cea
largă, spune H ristos, m erg la p ieire54. C uvintele: „Nu puteţi sluji lui
Dumnezeu şi lui mamona”5556m i se p a r a fi la fel cu cuvintele: „Fericiţi cei
milostivi”55 şi cu fe r i c iţi cei ce flămînzescpentru dreptate”57. D ar, d u p ă
cum am spus, p e n tru că Hristos v oia să spună aceleaşi porunci din feri­
ciri într-un chip m ai lăm urit, d a r nu num ai m ai lăm urit, ci voia să
adauge şi altceva m ai m ult decît cele ce erau cuprinse în fericiri - că în
ăceste noi porunci nu cere num ai ca omul să fie m ilostiv, ci-i p o ru n ­
ceşte să-şi dea şi căm aşa58, nu-i cere num ai să fie b lîn d , ci să în to arcă şi
obrazul celălalt celui care vrea să-l lovească59 - , de aceea mai întîi îndepăr­
tează părută contrazicere. Pentru asta, după cum am spus, nu o dată a spus
aceasta, ci şi a doua oară. C ă după ce a zis: „Să nu credeţi că am venit să stric
legea sau proorocii”, a adăugat: „N-am venit să stric, ci să împlinesc”60.
„Că amin vă grăiesc: pînă ce va trece cerul şi pămîntul, q iotă sau o cirtă
nu va trece din lege pînă ce nu vor f i toate”61.
43. Matei 5, 9.
44. Matei 5, 24.
45. Matei 5, 25.
46. Matei 5, 5.
47. Matei 5, 22.
48. Matei 5, 8.
49. Matei 5, 28.
50. Matei 5, 9.
5 1. 5,
M atei 25. ·
52. 5,
M atei 4.
53. 5,
Matei IO -12.
Fit. 7,
Matei 13.
55. 6,
M atei 24.
56. 5,
M atei 7.
57. 5,
Matei 6.
58. 5,
Matei 40.
59. 5,
M atei 39.
60. Matei 5, 17.
61. Matei 5, 18.
OMII.II l,A MA I I I 201

C uvintele acestea au urm ătorul înţeles: Este cu neputinţă ca legea,

să răm înă neîm plinită, ci chiar cea mai m ică poruncă a ei trebuie îm pli­
nită. Lucru pe care l-a făcut însuşi H ristos, că a observat legea cu cea
mai m are scum pătate.
în aceste cuvinte ne m ai lasă să înţelegem că întreaga lum e se va
schimba. Şi n-a spus-o la întîm plare, ci ca să atragă luarea-am inte a
ascultătorilor şi să le arate că în chip drept introduce în lum e u n alt fel
de vieţuire, de vrem e ce întreaga creaţie avea să fie schim bată, neam ul
omenesc avea să fie chem at spre o altă patrie şi să se pregătească pentru
o viaţă m ai înaltă.
„Cel ce va strica una din aceste cele mai mici porunci şi va învăţa aşa pe
oameni, cel mai mic se va chema în împărăţia lui Dumnezeu”62.
D upă ce H ristos a îndepărtat bănuiala cea rea şi a închis gurile
celor care aveau de gînd să-L contrazică, înfricoşează acum şi am eninţă
cum plit cu legile pe care le dă. C ă în aceste cuvinte n-a vorbit de po ru n ­
cile V echiului Testam ent, ci de poruncile noi pe care avea să le dea,
ascultă ce spune m ai departe: „Că zic vouă: De nu va prisosi dreptatea
voastră mai mult decît a cărturarilor şi fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia
cerurilor”63.
D acă H ristos i-ar fi am eninţat pentru călcarea poruncilor V echiu­
lui T estam ent, pentru ce ar m ai fi spus: ,JDacă nu va prisosi”? Căci cei
care săvîrşeau faptele pe care le săvîrşeau cărturarii şi fariseii n u săvîr-
şeau un prisos de drepţate.
- D ar care era prisosul?
- Să nu te m înii, să n u te uiţi cu gînd de desfrînare la o femeie.

IV
M i s-ar putea spune:
- D ar p en tru ce a num it m ai m ici aceste porunci, c.înd ele sînt atît
de m ari şi înalte?
- Pentru că avea să dea aceste porunci; că du p ă cum S-a sm erit pe
Sine însuşi şi a rostit despre H cuvinte de sm erenie, tot aşa şi despre
legiuirea d ată de El, învăţîndu-ne chiar cu acest prilej să n e sm erim în
orice îm prejurare. D e altfel se foloseşte de cuvinte sm erite şi pentru că
legile Sale puteau părea o inovaţie.
C înd auzi cuviritele: „cel mai mic întru împărăţia cerurilor”să nu înţe­
legi nim ic altceva decît iadul şi osînda. C ăci cuvintul: „împărăţie” nu
înseamnă num ai desfătarea de bunătăţile cele veşnice, ci şi timpul învierii şi
venirea Lui cea înfricoşătoare. A r fi, oare, drept să fie aruncat in iad cel
<i2. Matei fi, 1!).
1)3. Matei 5, 20.
202 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

care face n ebun pe fratele său şi calcă o singură p oruncă, iar altul care
calcă toate poruncile, b a m ai şi face şi p e alţii să le calce, să fie în îm p ă­
răţia cerurilor? H ristos n-a vrut să spună asta, ci că în acel tim p (adică în
tim pul învierii şi al venirii Lui celei înfricoşătoare) „cel mai mic” v a fi
adică aruncat, fiind cel din urm ă. Şi fiind cel din urm ă, v a cădea n eg re­
şit atunci în iad64. H ristos, fiind D um nezeu, ştia m ai dinainte trîndăvia
m ultora, ştia că unii au să socotească spusele Sale n um ai o exagerare şi
că au să discute legile Lui şi să zică: „să fiu ped ep sit num ai p en tru că
i-am spus cuiva: nebunule? Să fiu socotit desfrînat num ai p en tru că
m -am uitat cu poftă la o fem eie?” D e aceea, p en tru a înlătura m ai
dinainte această nepăsare, am eninţă cum plit şi p e unii şi pe alţii, şi pe
cei care calcă poruncile şi pe cei care fac pe alţii să le calce. C unoscînd,
deci, am eninţarea, să nu călcăm nici noi poruncile şi nici să îm p ied i­
căm p e cei care vor să le păzească.
J a r cel ce va face şi va învăţa, mare se va chema”65.
O m u l nu trebuie să fie de folos num ai lui, ci şi altora. R ăsplata,
apoi, nu-i aceeaşi; altă răsplată prim eşte cel care săvîrşeşte fapte num ai
spre folosul lui şi altă răsplată prim eşte cel care săvîrşeşte fapte şi spre
folosul altora. D u p ă cum este osîndit cel care învaţă, d a r n u face - că
spune Pavel: „Tu care înveţi pe altul pe tine nu te înveţi?”6667 tot astfel p ri­
meşte răsplata m ai m ică cel care face, d ar nu în v aţă p e alţii. T rebuie,
dar, îm plinite b ine şi u n a şi alta. Săvîrşeşte tu m ai întîi fapte b u n e şi aşa
treci la p u rtarea de grijă a celorlalţi! P entru asta a pus D om nul săvîrşi-
re a faptelor b u n e înain tea învăţării p e alţii, arătînd că aşa m ai cu seam ă
vei p u tea învăţa şi p e alţii; altfel nicidecum , ci vei am\:,J>octore, vindecă-
te pe tine însuţi . C ă mulţi îl vor batjocori pe cel ce n u poate să se înveţe
pe sine, dar încearcă să îndrepte pe alţii; dar, m ai bine spus, unul ca acesta
nici nu va putea să înveţe, că faptele vor vorbi împotrivă. D acă împlineşte,
însă, desăvîrşit şi pe u n a şi pe alta, m are se va chem a în îm părăţia cerurilor.
„Că vă spun vouă: De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decît a căr­
turarilor şi fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor”68.
64. Pentru c& textul de la: „Cînd auzi cuvintele.... atunci în iad” poate da naştere la felurite
interpret&ri, pun înaintea cititorului textul original: Ό τ α ν δέ άκοΰσης έλάχιστον έν τή βασιλείς:
τ ώ ν ο ύ ρ α δ ώ ν , μ η δ έ ν & λ λ ο ύ π ό π τ ε υ ε ή γέενναν καί κόλασιν. Βασιλείαν γ&ρ οίδεν ούχίτήν
ά π δ λ α υ σ ι ν μ ό ν ο ν λέγειν, άλλό καί τόν καιρδν τήσ άναστάσεως, καί τήν παρουσίαν έκείνην τήν
φ ο β ε ρ ό ν . Έ π ε ί π ώ ς άν Ιχ ο ι λόγον, τόν μέν είπόντα τόν αδελφόν μωρόν, καί μίαν παραβόντα
έ ν τ ο λ ή ν , ε ί ς τ ή ν γέενναν έμπεσεΤν τόν δέ όλας λέοντα, καί έτέρους εις τούτο ένόγοντα, έν τη
β α σ ι λ ε ί α είναι; Ο ύ τοίνυν τούτό φησιν, άλλ ότι έν έκείνψ τφ καιρφ έλάχιστος έσται, άπεββιμμέ-
νος, έ σ χ α τ ο ς · ό δ έ έσχατος πάντως εις τήν γέενναν έμπεσεΐται τότε.
6 5 . Matei 5, 19.
6 6 . Rom. 2 , 2 1 .
6 7 . Luca 4 , 2 3 .
68. Matei 5, 20.
OM1I.H I.A MATKI 203

Aici D om nul num eşte „dreptate”toate virtuţile, aşa precum spunea

cînd vorbea d e Iov: „Şi era om fără prihană, drept”69. în acelaşi sens şi
Pavel a n u m it d rep t pe om ul p en tru care n u este pusă lege, spunînd:
,JLegea nu este pusă pentru cel drept”70. în toate locurile din Scriptură vei
găsi că prin „dreptate” se înţelege virtutea în general.
U ită-m i-te cît de m are este harul în N oul T estam ent, o d ată ce
D om nul vrea ca ucenicii Săi, de curînd veniţi alături de El, să fie m ai
buni decît dascălii V echiului Testam ent! Aici, vo rb in d de „cărturari şi
farisei”, n-a v o rb it de cărturarii şi fariseii călcători d e lege, ci de cărtura­
rii şi fariseii îm plinitori ai legii; că dacă n-ar fi îm p lin it poruncile legii,
n-ar fi spus că săvîrşesc dreptatea şi nici n-ar fi com parat o dreptate care
n u există cu u n a care există. U ită-te şi cum vorbeşte H ristos de V echiul
Testam ent, comparîndu-1 cu N oul T estam ent şi arătînd că cele două
T estam ente sînt înrudite; unul este m ai m are, altul m ai m ic, d ar aparţin
aceleiaşi familii. D om nul nu huleşte V echiul T estam ent, ci v rea să-l
desăvîrşească. D acă ar fi fost rău, n-ar fi căutat să-l facă m ai bun, n-ar fi
căutat să-l îndrepte, ci l-ar fi aruncat.
- Dacă-i aşa, pentru ce atunci V echiul T estam ent n u duce în îm pă­
răţia cerurilor? m -ar putea în treb a cineva.
- A cum , d u p ă venirea lui H ristos, V echiul T estam ent n u m ai duce
pe nim eni în îm părăţia cerurilor; dar i-a dus p e toţi cei care, înainte de
venirea lui H ristos, au trăit d u p ă legile Lui. C ă „mulţi vor veni, spune
H ristos, de la răsărit şi de la apus şi se vor odihni în sînurile luiAvraam, Isaac
şilacov”71; iar săracul Lazăr se bucură de m ari răsplătiri, fiind în sînurile
lui A vraam 72. D eci toţi care au strălucit într-un chip deosebit în tim pul
V echiului T estam ent, toţi au strălucit p rin poruncile V echiului T esta­
m ent. în sfîrşit, H ristos nu l-ar fi îm plinit în întregim e, cînd a v enit pe
păm înt, dacă ar fi fost rău şi străin. C ă dacă ar fi făcut aceasta num ai ca
să atragă pe iudei, şi nu ca să arate că este în ru d it şi asem ănător N oului
Testam ent, atunci pentru ce n-a îm plinit şi legiuirile şi m oravurile ele­
nilor, ca să-i atragă pe eleni?
V
Toate arată, deci, că acum V echiul T estam ent n u m ai duce pe
nim eni în îm părăţia cerurilor; n u pentru că e rău, ci pen tru că acum e
tim pul u n o r po ru n ci m ai m ari. C hiar dacă-i m ai nedesăvîrşit decît N oul
Testam ent, d a r aceasta nu arată că-i rău. A celaşi lucru se poate spune şi
de N oul T estam ent. Da, cunoştinţa pe care ne-o d ă N oul T estam ent în
69. Iov 1, 1.
70. I Tim. 1, 9.
71. Matei 8, 11.
72. Luca 16, 23.
204 SrtNTUJ. io an g u r a d e a u r

ppm paraţie cu cunoştinţa pe care o vom avpa p e lum ea viitoare este

nţică şi nedesăvîrşită şi se va desfiinţa cînd va veni aceea. „Cînd va veni
ceea ce este desăoîrşit, spune Pavel, atunci ceea ce este în parte se va
desfiinţa’03. V a suferi şi el ce-a suferit V echiul T estam ent, de la N oul
T estam ent. D ar din pricina asta nu hulim Noul T estam en t cu toate că
va fi desfiinţat şi el cînd vom dobîndi îm părăţia cerurilor. „Atunci ceea ce
este în parte se va desfiinţa”, spune Pavel. Aşa stau lucrurile; totuşi spu­
nem că N oul T estam ent este m are. Ia r pentru că răsplăţile N oului T es­
tam ent sînt m ai m ari, iar puterea D uhului e m ai m ultă, este firesc să ni
se ceară şi m ai m ari străduinţe. C ă răsplăţile n u m ai sînt: păm înt în care
curge m iere şi lapte, nici bătrîneţi fericite, nici copii m ulţi, nici grîu şi
vin, nici turm e de oi şi cirezi de boi, ci cerul, bunătăţile cereşti, înfierea,
răsplata d e a ajunge fraţi cu U nul-N ăscut, de a lu a p arte la m oştenire,
d e a fi îm p reu n ă slăviţi cu El, de a îm părăţi îm p reu n ă cu El şi alte n e n u ­
m ărate răsplăţi. C ă n e vom bucura şi de m ai m are ajutor, ascultă-1 p e
Pavel, care spune: ,J)rept aceea nici o osîndă nu este acum pentru cei ce sînt
in Hristos Iisus, care nu umblă după trup, ci după duh. Că legea duhului vieţii
m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii .
A şadar, d u p ă ce H ristos a am eninţat pe cei care calcă poruncile,
d u p ă ce a făgăduit m ari răsplăţi celor care le săvîrşesc şi d u p ă ce a arătat
că pe b u n ă dreptate ni se cer m ai m ari străduinţe, H ristos îşi începe
noua Sa legiuire, nu sim plu, ci în com paraţie cu legea V echiului T esta­
m ent. Cu aceasta vrea să arate două lucruri: prim ul, că legile Sale nu
sSQtt potrivnice legilor V echiului T estam ent, ci, dim potrivă, în totul de
acord cu ele; tll doilea, că pe bună dreptate şi la tim p potrivit a adăugat
(egile Sale celorlalte legi.
1 D ar ca să fie mai clare cele spuse, să auzim chiar cuvintele Legiui­
torului. *
;l , Ce spune?
J l ţ i auzit că s-a zis celor de demult: Să nu ucizi!”75.
Deşi tot El a dat şi această poruncă, totuşi vorbeşte im personal.
D a că ar fi spus: „Aţi auzit că am zis celor de dem ult”, cuvintele Sale ar
p fost p rim ite Cu greu şi ar fi revoltat pe toţi ascultătorii Săi. Şi iarăşi,
d acă după ce ar fi spus: „Aţi auzit că s-a zis celor d e dem ult de T atei
' M eu” , ar fi adăugat: „Iar Eu vă zic”, îndrăzneala ar fi p ă ru t şi m ai m are.
p e aceea a vorbit im personal, urm ărind num ai un singur lucru: să arate
jpk a venit tim pul potrivit pentru aceste porunci. P rin cuvintele: „Că s-a
Zts celor de demult" arată m ulta trecere de tim p de cînd au prim it iudeii * 71
73. I Coi. 13, 10.
71. Rom. H, I 2.
/.V Mutei 71.
OMILII LA MATKI m

această poruncă. A făcut aceasta pentru a ruşina pe ascultătorul care ar

pregeta să se îndrepte spre îndeplinirea un o r porunci m ai înalte. D om ­
nul grăieşte ascultătorilor Săi aşa cum ar grăi un dascăl unui copil leneş:
„N-a trecut, oare, destulă vrem e de cînd înveţi să silabiseşti?” A m iritin-
du-le de cei de dem ult, îi cheam ă la nişte învăţături m ai m ari, ca şi cum
le-ar spune: „Aţi studiat destulă vrem e aceste învăţături! T rebuie să v ă
grăbiţi spre învăţături m ai înalte decît acelea!”.
Bine a făcut D om nul că n-a am estecat o rd in ea poruncilor, ci a înce­
p u t cu cea dintîi, cu care începuse şi legea veche. C ă şi lucrul acesta
arată acordul dintre vechea şi noua legiuire.
. J a r Eu vă zic vouă: Că oricine se mînie pe fratele său în deşert, vinovat va
f i judecăţii”76.
C u ce putere şi cu ce autoritate desăvîrşită vorbeşte Hristos! Ce
chip potrivit de adevărat Legiuitor! C are profet a grăit vreodată aşa?
C are drept? C are patriarh? N ici unul! Ei spuneau: ,Jcestea zice Dom­
nul”7778.Fiul n u grăieşte aşa! A ceia vesteau poruncile Stâpînuîui; Fiul, pe
ale Tatălui. D a r cînd spun ale Tatălui, spun ale Lui, că zice D om nul:
,J le Mele ale Tale sînt şi ale Tale, ale Mele . Profeţii, drepţii şi patriarhii
dădeau legi celor care erau robi ca şi ei; H ristos, robilor Săi.
Să întrebăm , dar, pe cei ce aruncă legea V echiului Testam ent:
Porunca de a nu te m înia este, oare, potrivnică poruncii de a n u omorî?
N u este m ai degrabă desăvîrşirea şi plinirea ei? Lăm urit, este plinirea ei
şi de aceea este m ai m are decît ea. C el care nu-i stăpînit de m înie cu atît
m ai m ult n u v a ucide; iar cel ce-şi in to n ează m înia, cu atît m ai m ult îşi
v a stăpîni m îinile. C ă m înia este rădăcina uciderii; iar cel care tăie răd ă­
cina, cu m ult m ai m ult v a tăia ram urile; dar, m ai bine spiis* nici n u va
lăsa ca rădăcina să încolţească.

VI
Prin urm are H ristos n-a d at legiuirea Sa pentru desfiinţarea
V echiului T estam ent, ci p e n tru m ai m ulta lui păzire.
Căci ce voia legea V echiului T estam ent, cînd a dat această
poruncă? N u, oare, ca nim eni să nu ucidă pe aproapele său? D acă H ris­
tos ar fi d at p o runca de a ucide, atunci, da, a r fi dus război îm potriva
legii V echiului Testam ent, că po ru n ca de a ucide este potrivnică p o ru n ­
cii de a n u ucide; dar dacă H ristos nu îngăduie nici m înia, lucru pe
care-1 voia şi legea V echiului T estam ent, înseam n ă că H ristos întăreşte
şi m ai m ult legea. Cel care se gîndeşte să nu ucidă nu se va în depărta de
7(>. Matei 5, 22.
77. l.iaia 7, 7.
78. han 17, 10.
 SFlNTUI- IO AN OURA DE AUR

ucidere atît de m ult cît se îndepărtează unul care şi-a smuls din suflet şi
m înia; acestuia d in u rm ă nici nu-i trece prin m in te să ucidă.
D a r ca să dovedim şi în alt chip greşeala acelora care spun că H ris-
tos este potrivnic V echiului T estam ent, să aducem înaintea voastră
toatr usele lor.
e spun ei?
- Spun că D um nezeu, C are a făcut lum ea, C are răsare soarele peste
răi şi peste buni, C are plouă peste drepţi şi ned rep ţi79 este un D u m n e­
zeu rău. Alţii, aşa-zicînd m ai m ăsuraţi decît aceştia, n u îm părtăşesc
această părere; ei spun că D um nezeul V echiului T estam en t este drept,
d a r n u e bu n ; dau lui H ristos ca T a tă pe un alt D um nezeu, care n u
există şi nici n u a făcut ceva din cele ce există. S pun m ai departe că
D um nezeul C el drept, C are nu e b u n , răm îne în cele ale Lui şi păs­
trează p e cele ale Lui; D um nezeul C el bun, dim potrivă, doreşte făptu­
rile ce sînt străine îm părăţiei Lui, al căror creator n-a fost şi vrea să
X aşa dintr-odată m întuitorul lor.
i văzut pe fiii diavolului cum rostesc cuvinte d in izvorul tatălui
lor, diavolul, susţinînd că toată creaţia n u este o p era lui D um nezeu, cu
toate că Io an strigă că H ristos „întru ale Sale a venit”7980şi că „lumeaprin E l
s-a fltcu t”81?
A poi aceşti fii ai diavolului, cercetînd legea V echiului Testam ent,
care porunceşte să scoţi ochi pen tru ochi şi dinte p e n tru dinte82, atacă
în d ată şi spun: „C um poate fi bu n u n D um nezeu C are d ă o astfel de
p o ru n că?”
C e le vom răspunde? Le vom răspunde că o astfel d e poruncă este
cea m ai m are d o v ad ă a iubirii de oam eni a lui D um nezeu. D um nezeu
n -a pus această lege ca să ne scoatem ochii unii altora, ci ca să n e ferim
d e a face aşa ceva altora, de frică să n u păţim şi no i la fel. Precum p e
niniviteni D um nezeu i-a am eninţat cu pieirea, n u ca să-i p iard ă - că
d acă ar fi voit să-i piardă, ar fi treb u it să tacă - , ci ca p rin frică să-i facă
m ai b u n i şi să înceteze m înia83, tot astfel a pus şi această pedeapsă
p en tru cei care sar iute să scoată ochii altora, p en tru ca, dacă nu vor de
Dună voie să se lase de o astfel de cruzim e, frica să-i îm piedice de a
vătăm a ochii aproapelui. D acă o astfel de poruncă ar fi semn de cru­
zim e din partea lui D um nezeu, apoi tot sem n de cruzim e ar fi şi
p o ru n ca de a opri uciderea, ca şi p o ru n ca de a îm p ied ica desfrînarea.
D ar u n astfel de raţionam ent nu p o t face decît proştii şi nebunii. în ce
79. Matei 5, 45.
80. Ioan 1, 11.
81. Ioan 1, 10.
82. Ie}. 21, 24.
88. tona 1, 2; 8, 5.
OMII.II IA MATEI 207

m& priveşte, atît de departe e de m ine gîndul d e a susţine câ această

poruncă este u n sem n a e cruzim e din partea lui D um nezeu, incit afirm
că a susţine, p e tem eiul acestei porunci, contrariul, înseam nă a păcătui
îm potriva raţiunii omeneşti. T u spui că D um nezeu este crud p en tru că
a poruncit să scoţi ochi pen tru ochi; dar eu îţi spu n că atunci ar fi părut
D um nezeu cru d în ochii m ultora, dacă n-ar fi d a t această poruncă. Să
n e închipuim că s-au desfiinţat toate poruncile legii vechi şi că nim eni
n u se m ai tem e de nici o p o runcă d ată de lege şi că le este îngăduit tutu­
ro r celor răi să facă ce vor, în to ată libertatea: şi desfnnaţilor şi ucigaşi­
lo r şi hoţilor şi călcătorilor de ju răm în t şi ucigaşilor de părinţi. O are
n-ar ajunge totul cu susul în jos, n u s-ar um plea, oare, de m ii de ticăloşii
şi crim e oraşele şi pieţele şi casele şi m area şi păm întul şi toată lum ea?
Este clar oricui. C ă dacă atunci cînd sînt legi, cînd e frică şi am eninţare,
ab ia de p o t fi înfiînate gîndurile rele, ar m ai putea, oare, ceva îm pie­
dica săvîrşirea răului dacă ar fi desfiinţată toată siguranţa ce o avem de
pe urm a legilor? C îtă vătăm are n u s-ar năpusti peste viaţa omenească!
N u este cruzim e num ai să laşi p e cei răi să facă ce vor, ci şi o altă faptă,
n u m ai m ică d ecît aceasta, anum e de a trece cu vederea pe cel lipsit de
apărare, pe cel care n-a făcut nim ănui nici im rău, d ar căruia i se face
rău pe n ed rep t şi în zadar. Spune-m i, n-ar fi, oare, cea m ai m are cru­
zim e dacă cineva ar strînge p e toţi oam enii ră i de pretutindeni, i-ar
înarm a cu săbii şi le-ar porunci să străbată to t oraşul, ca să înjunghie pe
toţi pe care-i întîlnesc? C e zici? Şi iarăşi, n-ar fi, oare, cea m ai m are dra­
goste de oam eni, dacă un altul ar pune în lan ţu ri pe cei înarm aţi de
celălalt, i-ar arunca în tem niţă fără pic de m ilă şi ar smulge din m îinile
nelegiuiţilor acelora pe cei ce aveau să fie om orîţi? A plică acum aceste
două pilde legii vechi. Legea, care porunceşte să se scoată ochi pentru
ochi, leagă, cu frica, sufletele celor răi, ca şi cum le-ar lega cu u n lanţ şi
se aseam ănă cu cel ce a aruncat în tem niţă pe cei înarm aţi cu săbii;
dacă, însă, n-ar pedepsi pe cei răi, p rin îngăduinţa sa, ar fi ca şi cum i-ar
înarm a şi s-ar asem ăna cu acela care a dat celor răi săbii şi i-a lăsat să
pornească îm potriva oraşului.

V II
Vezi, deci, că poruncile V echiului T estam ent, departe de a fi pline
de cruzime, sînt, dim potrivă, pline, de dragoste de oam eni? Ia r dacă
num eşti pe Legiuitorul V echiului T estam ent nesuferit şi îm povărător,
te rog să-mi spui ce este m ai îm povărător şi m ai greu: să n u ucizi sau să
nu te mînii? C are legiuitor e aspru: cel care pedepseşte uciderea sau cel
care pedepseşte şi m înia, cel care pedepseşte pe desfrînat, d u p ă ce a
săvîrşit fapta, sau cel care porunceşte să fie pedepsită - şi cu pedeapsă
veşnică - chiar num ai pofta? V edeţi că argum entul ereticilor s-a întors
îm potriva lor, că am ajuns la concluzia că este paşnic şi blînd D um ne­
zeul V echiului T estam ent, despre C are ei spun că e crud; şi, dim p o ­
trivă, D um nezeul N oului T estam ent, despre C are m ărturisesc că este
bun, este, d u p ă nebunia lor, îm povărător şi crud?
N oi, însă, spunem că unul şi acelaşi este Legiuitorul celor două T es­
tam ente, că le-a întocm it p e am îndouă p en tru folosul oam enilor şi că
deosebirea dintre ele se datoreşte deosebirii vrem urilor în care au fost
date. D eci nici poruncile V echiului T estam ent n u sînt p lin e de cruzim e
şi nici cele ale N oului T estam ent n u sînt de nesuferit şi îm povărătoare,
ci şi unele şi altele izvorăsc din u n a şi aceeaşi p urtare de grijă a lui
D um nezeu. C ă D um nezeul nostru a dat V echiul T estam ent, ascultă ce
zice profetul - dar, m ai b ine spus, p en tru ce să n u spunem : D um nezeul
nostru şi D um nezeul V echiului Testam ent? „Voi face cu voi Testament,
nu ca Testamentul pe care l-am făcut cu părinţii voştri”84. Ia r dacă ereticii
m anihei8568n u prim esc această m ărturie, să asculte p e Pavel, care spune
acelaşi lucru: syAvraam a avut doifii: unul din roabă şi altul din cea slobodă,
iar acestea sînt cele două Testamente” 86. D u p ă cum acolo deosebite sînt
femeile, d ar bărbatul este unul, tot astfel şi aici, două sînt Testam entele,
d ar Legiuitorul este unul. Şi ca să vezi că poruncile celor două T esta­
m ente îşi au izvorul în aceeaşi blîndeţe a lui D um nezeu, în V echiul
T estam ent spune: „Ochipentru ochi”87, iar în N oul T estam ent: ,J)acă te
loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt”88. D eci d u p ă cum
în V echiul T estam ent D um nezeu cum inţeşte pe cel ce face rău cu frica
de pedeapsă, tot aşa şi în N oul T estam ent.
- D ar, m i s-ar putea spune, cum îl cum inţeşte p e cel ce face răul,
cînd îi porunceşte celuilalt să-i d ea şi celălalt obraz spre pălm uire?
- Şi ce are a face? H ristos n-a d ăt porunca aceasta p en tru a pune
capăt fricii, ci porunceşte să-i dea şi celălalt obraz, p e n tru a-1 sătura pe
84. Ier. 31, 31-32.
85. M aniheii, adepţii lui Mani. Mani n-a fost un eretic creştin, cum este socotit uneori, ci
un întem eietor de religii. Mani considera pe toate celelalte religii premergătoare religiei sale şi
strict naţionale. Pentru aceasta tendinţa religiei sale este universalistă; s-a întins în apus pînă în
Africa de N ord, iar în răsărit pînă în China şi s-a continuat în ereziile neom aniheice de mai tîrziu
ale pavlicienilor în răsărit şi ale catarilor în apus. Mani s-a născut pe la 2 1 5 -2 1 6 în M esopota-
mia. La vîrsta de 24 de ani îşi începe predica. Călătoreşte mai întîi în India, unde întemeiază o
comunitate; în 241 se întoarce în patria sa şi, favorizat de regele Sapur I, îşi continuă predica mai
bine de 30 de ani, pînă cînd urgia m agilor şi m înia noului rege, Banram I, îl duseră la moartea pe
cruce (276). Ideea care stă la baza m eniheism ului este dualismul. Sînt două principii opuse, con­
cepute sub forma celor două împărăţii: împărăţia luminii, a binelui, în fruntea căreia stă D um ne­
zeu, şi împărăţia întunericului, a răului, în fruntea căreia stă satana; fiecare împărăţie are cîte o
serie de eoni. Pe baza acestui dualism este construită întreaga cosm ologie, antropologie, soterio-
logie şi eshatologie maniheică.
86. Gal. 4, 22. 24.
87. leş. 21, 24.
88. Matei 5, 39.
OM1U1 LA MATEI 208

acela; nici n-a spus: „A celasă râm înă nepedepsit", ci: „Tu să nu pedep­
seşti!”, înspâim întînd in acelaşi tim p şi mai mult pe cel care stăruie să
lovească şi m îngîind şi pe cel lovit.
Dar toate acestea au fost spuse în treacăt despre toate poruncile.
Trebuie să ne întoarcem acum la tem a noastră şi să continuăm cele
spuse mai înainte.
Hristos a spus:
„Oricine se minte pe fratele său în deşert, vinovat va f i judecăţii”89.
Hristos nu interzice cu totul m înia. Mai întîi, pentru că nu este om
care să fie lip sit de patimi; poate să şi le înftîneze, d area să scape cu
totul de ele, cu neputinţă. A poi, pentru că m înia este folositoare, dacă
ştim să o folosim la timpul cuvenit. Uită-te num ai cîte lucruri bune a
lucrat m înia lui Pavel, cînd s-a m îniat pe corinteni! I-a scăpat de mare
prăpăd! T ot cu ajutorul m îniei, Pavel a câştigat din nou pentru H ristos
p e galateni, care căzuseră de la credinţă, ca şi p e alţii, mai m ulţi decît
aceştia.
- Dar care este timpul când. se cuvine să n e mîniem?
- Cînd nu ne m îniem pentru a n e răzbună; ci pentru a ţine drepţi
p e cei ce ‘cad, pentru a întoarce p e căile Cele drepte p e cei păcătoşi.
- Şi care este tim pul cînd nu se cuvine să n e mîniem?
' - Cînd ne m îniem pentru a ne răzbuna. O prind această m înie,
Pavel spunea: ,flu vă ră&unaţisinguri, iubiţilor”m . C înd ne m îniem din
pricina banilor. Şi această m înie a interzis-o Pâvel, spunînd: >yPentru
ce nu suferiţi mai bine strimbătătea?Pentru ce nit răbdaţi mai binepaguba?”31
P e cît ae prisos este această m înie, p e atît de necesară şi folositoare este
cealaltă. Dar m ulţi oam eni fac tocm ai dimpotrivă: se m înie, ajung nişte
fiare sălbatice, cînd li se face strîmbătate, dar sânt nişte m olîi, nişte
oam eni fără vlagă, cînd văd că altul este nedreptăţit Dar şi o purtare şi
alta sînt potrivnice legilor evanghelice. Prirt'urmare m înia nu este o căl­
care de lege; c i calci legea atunci cînd te m înii la timp nepotrivit. D e
aceea şi profetul spunea: ,JMihiaţi-vă, dai nu păcătuiţi”9*. Q
rtŞi cel ce va aice fratelui său: «roca», vinovat va f i situdriitliţi”33.
Prin sinedriu se înţelege aici tribunalul evreilor. A pom enit aici de
„sinedriu”, ca să nu pară că vine m ereu cu noutăţi şi cu lucruri străine.
Cuvîntul racann este un cuvînt de mare insultă, ci măi mult de dispreţ
şi de lipsă de preţuire din partea celui ce-i rosteşte. D upă cum ridi, cînd
poruncim slugilor sau unora mai m ici decît noi, le spunem: „Pleacă tu!
89. Maţii 5, 22.
90. Rom. 12, 19.
91. I Cor. 6, 7.
92. Pi. 4, 4.
93. M aţii 5, 22.
210 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

Spune tu cutăruia!”, tot astfel şi cei care vorbesc lim ba siriană folosesc
cuvîntul „raca”\ n loc de „ tu ”. D ar iubitorul de oam eni D um nezeu înlă­
tură chiar cele m ai nevinovate cuvinte de ocară şi ne porunceşte să vor­
bim unii cu alţii cum trebuie, cu cinstea cuvenită, ca prin acestea să stîr-
pească şi, ocările m ai mari.
„Iar cel care va zice: „N ebunule”, vinovat va f i gheenei fo c u lu i”94.
M ultora li s-a părut porunca aceasta aspră şi îm povărătoare, dacă e
vorba să fim pedepsiţi atît de cum plit pentru acest sim plu cuvînt; alţii
susţin că este o exagerare. Eu, însă, m ă tem ca nu cum va să ne înşelăm
aicţ pe p ăm înt cu cuvintele şi să suferim dincolo, cu faptele, cea mai
cum plită pedeapsă.

V III
Spune-m i, pen tru ce ţi se pare îm povărătoare porunca? N u ştii,
oare, că cele m ai m ulte pedepse şi cele m ai m ulte păcate îşi au începu­
tul în cuvinte? Prin cuvinte iau naştere hulele, lepădarea de D um nezeu,
înjurăturile, ocările, jurăm intele false, m ărturiile m incinoase şi ucide­
rile. N u te uita, dar, la cuvînt, că este u n sim plu cuvînt, ci dacă nu
cuprinde în el m are prim ejdie! A sta cerceteaz-o! N u ştii, oare, că atunci
cînd eşti în vrajbă cu cineva, cînd fierbi de m înie, cînd ţi-i sufletul
aprins, cel mai neînsem nat cuvînt ţi se pare m are, iar o înjurătură cît de
m ică ajunge de nesuferit? D e m ulte ori nişte lucruri mici au dat naştere
la crim e şi au distrus oraşe întregi. La fel atunci cînd ţi-i drag cineva,
chiar cuvintele lui grele ţi se par uşoare; după cum cînd duşm ăneşti pe
cineva nu poţi suferi nici cele m ai m ici cuvinte; chiar cuvintele spuse la
întîm plare le socoteşti spuse cu gînd rău. C a la foc; dacă scînteia e mică,
de s-ar află alături nenum ărate lem ne, scînteia nu le cuprinde cu uşu­
rinţă; dar dacă flacăra se întăreşte şi se înalţă, cuprinde nu num ai lem ­
nele, ci, cu uşurinţă, şi pietrele şi orice întîlneşte în cale; şi focul se
aprinde m ai m ult tocm ai cu m aterialele cu care de obicei se stinge; că
spun unii că nu num ai lem nele şi cîlţii şi celelalte m aterii care se aprind
uşor, dar chiar şi apa vărsată pe foc măreşte mai mult puterea focului. Tot
aşa şi mînia; orice cuvînt rostit este îndată hrană pentru această flacără rea.
C a să înăbuşe m ai dinainte toate acestea, H ristos a supus judecăţii
pe cel care se m înie în zadar - pentru asta a şi spus: „Cel care se mînie
vinovat va f i ju d e c ă ţii” - şi a supus sinedriului pe cel care spune fratelui
său: „raca”. A cestea însă nu sînt pedepse m ari, că sînt pedepse păm în-
teşti; dar pe cel care spune fratelui său: „nebunule”, îl pedepseşte cu ghee­
na focului. Acum, pentru prim a dată, Hristos pomeneşte de gheenă. Mai
94. Matei 5, 22.
OMILII LA MATEI 211

înainte, vorbise m ult de îm părăţia cerurilor; dar abia acum vorbeşte de

gheenă, arătînd cu asta că îm părăţia cerurilor se datoreşte iubirii Sale de oa­
meni şi voinţei Sale, pe cînd iadul se datoreşte vieţii noastre păcătoase.
Uită-te că H ristos m ăreşte treptat pedepsele, ca şi cum s-ar apăra,
arătînd că nu vrea să ne pedepsească aşa, dar noi îl silim la nişte hotărîri
ca acestea. Ascultă! H ristos îţi grăieşte aşa: „Ţi-am spus să n u te m înii în
deşert, că vei fi vinovat judecăţii! Ai dispreţuit această poruncă! Iată la
ce a dat naştere m înia ta! în d a tă te-a făcut să insulţi şi ai spus fratelui
tău: „raca”!P en tru insultă ţi-am dat o altă pedeapsă: judecata sinedriu-
lui! Dacă vei nesocoti şi această poruncă şi vei trece la celălalt păcat mai
greu, spunînd: „nebunule ’’fratelui tău, atunci nu te voi mai pedepsi cu aces­
te pedepse de aici, ci cu osînda gheenei veşnice, ca să nu sari la crimă!”
Da, nu este nimic, nu este nim ic m ai greu de suferit ca insulta; ea,
mai cu seamă, poate sfîşia sufletul omului. Ia r eînd cuvintele insultei
sînt mai insultătoare, atunci flacăra m îniei este de două ori m ai m are.
Să nu socoteşti că spui o vorbă întîm plătoare cînd num eşti „nebun” pe
fratele tău! R ăpind fratelui tău ceea ce ne deosebeşte de anim ale, ceea
ce mai ales ne arată că sîntem oam eni - m intea şi judecata - , îl lipseşti
de orice nobleţe. Să nu ne uităm num ai la cuvinte, ci şi la faptele şi pati­
mile la care ele dau naştere! Să ne gîndim ce rană m are face cuvîntul şi
la ce râu duce! D in pricina aceasta Pavel n-a scos din îm părăţia ceruri­
lor num ai pe desfrînaţi, pe destrăbălaţi, ci şi pe cei ce insultă. Şi pe bună
dreptate! Cel care insultă pîngăreşte virtutea dragostei, aduce aproape­
lui mii de nenorociri, face ca duşm ăniile să dăinuiască veşnic, desparte
m ădularele lui H ristos, alungă în fiecare zi pacea atît de dorită de D um ­
nezeu, dînd, cu insultele, loc larg diavolului în lum e şi făcîndu-1 mai
puternic. D e aceea şi H ristos a dat această lege, ca să taie cu totul vinele
puterii diavolului. C ă pentru H ristos dragostea valorează totul. Ea este
m am a tuturor bunătăţilor, sem nul de recunoaştere al ucenicilor Lui95,
ţine strîns legate pe toate cele ale noastre, este trebuincioasă tuturor. Pe
bună dreptate, deci, H ristos taie cu m ultă tărie rădăcinile şi izvoarele
urii că ele vatăm ă dragostea. N u socoti, deci, o exagerare cuvintele lui
H ristos, ci gîndeşte-te la faptele m ari săvîrşite prin îndeplinirea acestor
porunci şi m inunează-te de blîndeţea acestor legi! N im ic nu-I este atît
de drag lui H ristos ca unirea şi legătura în dragoste a u n o ra cu alţii. D e
aceea şi El însuşi şi prin ucenicii Lui - şi prin cei din N oul Testam ent şi
prin cei din V echiul T estam ent - vorbeşte foarte m ult de porunca d ra­
gostei, răzbunînd şi pedepsind aspru pe cei ce o dispreţuiesc. Desfiin­
ţează dragostea şi ai adus şi înrădăcinat în lum e păcatul. D e aceea şi
95. loan 13, 35.
 I ·.' M l N I U I . I O AN <; HKA l>K AIIH

spunea Hristos: „( And se va înmulţi fărădelegea, se va răci dragostea mul­

tora"'"' .Aşa a ajuns C ain ucigaş de frate, aşa lsav, aşa fraţii lui Iosif! Aşa
.iu năvălit pe lum e o mulţime de nenorociri! Pentru că s-a răcit dragostea!
1)r aceea şi Hristos taie din rădăcină, cu foarte m ultă grijă, tot ce o vatămă.

IX
Şi H ristos n u Se m ărgineşte num ai la cele spuse, ci adaugă şi alte
porunci, m ai m ulte decît cele de m ai înainte, p rin care arată cît de
scum pă îi este dragostea.
1)upă ce a am eninţat cu judecata, cu sinedriul şi cu gheena, a adău­
gat alte porunci, asem ănătoare celor de m ai înainte, grăind aşa:
„Dacă îţi aduci darul tău la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău
are ceva împotriva ta, lasă darul tău înaintea altarului şi du-te de te împacă cu
fratele tău şi apoi vino şi adu-ţi darul tău”97.
C e bunătate! C e iubire de oam eni covîrşitoare! Pentru dragostea
noastră de aproapele D um nezeu renunţă la cinstea şi slujirea ce trebuie
să I-o aducem . Lucrul acesta arată că nici pedepsele cu care ne-a am e­
ninţat m ai înainte nu le-a d at m înat de u ră şi nici din dorinţa de a
pedepsi cu orice preţ, ci dintr-o m are iubire de oam eni.
Ce cuvinte ar putea fi m ai blînde decît acestea? „Să fie întreruptă
închinăciunea ce Mi-o aduci, ne spune H ristos, ca să răm înă dragostea
la! Pentru că şi îm păcarea cu fratele tău este tot o jertfă!”. D e aceea n-a
spus: „D upă ce îm i vei aduce darul” sau: „înainte de a-1 aduce”, ci îl tri­
mite să se îm pace cu fratele său după ce darul este dus la altar şi jertfa
începuse. îi porunceşte, deci, să alerge, chiar în mijlocul slujbei; nici
după ce s-a sfîrşit slujba, nici înainte de a începe.
- Pentru ce ne porunceşte să facem aşa? C are e pricina?
- D upă p ărerea m ea, prin o astfel de poruncă, D om nul vrea să ne
arate şi să ne dovedească două lucruri. U nul, de care am vorbit m ai sus,
pentru a ne arăta că preţuieşte m ult dragostea, că o socoteşte a fi cea
mai mare jertfă şi că fără dragoste nu este prim ită nici slujba şi nici în ­
chinăciunea adusă lui D um nezeu; al doilea, p en tru a ne constrînge să
ne îm păcăm cu fratele nostru. C el care a prim it porunca de a n u aduce
închinăciune lui D um nezeu înainte de a se îm păca cu cel certat, se va
grăbi să alerge la cel supărat, ca să pună capăt vrajbei, dacă n u din dra­
gostea de aproapele, cel puţin să nu-i răm înă jertfa nesăvîrşită. D om nul
a folosii aceste cuvinte tari, tocm ai pentru a înfricoşa şi a deştepta.
După ce a spus: ,fa s ă darul tău”, nu s-a oprit la atîta, ci a adăugat:
'»(. M a i c i ‘J -i, 1 2 .
'»/ M ala 2.'t 2 1 .
ι ΙΜΙΙ.ΙΙ Ι.Λ ΜΛ I I I 21.4

„înaintea altarului ’’ iarăşi ca să înfricoşeze şi cu locul - „şi pleacă ”. Şi n-a

spus num ai: „pleacă”, ci a adăugat: ,jdai intii şi apoi venind adu darul
tău Prin toate aceste cuvinte a arătat că această sfîntă masă a altarului
nu prim eşte pe cei care trăiesc în duşm ănie unii cu alţii.
Să audă aceste cuvinte cei in iţia ţi’8, toţi cîţi se apropie de sfînta
m asă cu duşm ănie în suflet! Să le audă şi cei neiniţiaţi989910, că şi către ei
sînt adresate cuvintele acestea! A duc şi ei jertfă şi dar, adică rugăciune
şi m ilostenie. Şi rugăciunea e jertfă. A scultă ce spune profetul: ,Jertfa de
laudă Mă va slăvi” ; şi iarăşi: ,Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă!”101;
şi: „Ridicarea mîinilor mele, jertfă deseară”102. Deci dacă-ţi faci rugăciunea
fără să fii îm păcat cu fratele tău, e m ai bine să laşi rugăciunea, să te duci
să te îm paci cu fratele tău şi apoi să te rogi.
T oate s-au făcut pentru a fi pace între oam eni. Pentru asta chiar
D um nezeu S-a făcut om , a făcut toate acele lucruri m ari, ca să ne aducă
pace. Prin porunca aceasta H ristos trim ite pe cel ce a făcut răul la cel
căruia i-a făcut rău; în R ugăciunea D om nească trim ite pen tru îm păcare
p e cel năpăstuit la făptaş. în R ugăciunea D om nească spune: „Iertaţi
oamenilor greşalele lor”103; aici zice: ,JDacă are ceva împotriva ta, du-te la el”.
D ar, m ai bine spus, m i se pare că şi aici trim ite D om nul tot pe cel
năpăstuit la făptaş, că n-a spus: „îm pacă pe fratele tău”, ci: „împacă-te!”;
spusa pare a fi pentru cel ce a săvîrşit răul, dar toate cuvintele sînt zise
pen tru cel năpăstuit. „Dacă te îm paci cu el, îi spune Hristos, prin d ra­
gostea arătată aceluia M ă vei avea şi pe M ine m ilostiv şi vei putea
aduce jertfa cu m ultă îndrăznire. D acă m ai urăşti încă, gîndeşte-te că şi
Eu ren u n ţ cu plăcere la cele ce M i se cuvin, num ai ca voi să fiţi prieteni.
Să-ţi fie aceasta m îngîiere m îniei tale!”. H ristos n-a spus „ C înd ţi-a
făcut u n m are rău, atunci îm pacă-te”, ci: ,J)acă are ceva cît de mic împo­
triva ta ”. Şi n-a adăugat: „Dacă pe drept sau pe n ed rep t”, ci a spus
num ai atât: „Dacă are ceva împotriva ta ”. C hiar dacă te-ar urî pe b u n ă
dreptate, nici aşa nu trebuie să întinzi m ai departe ura. Că şi H risţos
avea toată dreptatea să fie supărat pe noi, şi totuşi S-a dat pe Sine însuşi
spre junghiere, fără să ţină seam ă de acele greşeli ale noastre.

X
D e aceea şi Pavel, în alt chip, ne sileşte să ne îm păcăm , spunîn-
du-ne: „Soarele să nu apună peste mînia voastră” 104. D upă cum a luat ca
98. Cei ce au p rim it Sfîntul Botez.
99. Cei încă nebotezati.
100. Ps. 49, 24.
101. Ps 49, l.r).
102. Ps. 140, 2.
10.1. Matei (i, I I.
101. P/es I, 211.
·.' I I M IN I I I li )-\N I :l ||< A III·. Al IU

pricină a îm păcării jertfa, tot aşa şi Pavel, in acelaşi scop, a luai ziua. Se
temea ca nu cum va noaptea, cel m înios răm înînd singur, să nu i se
m ărească şi mai m ult m înia. Ziua întîlneşte o m ulţim e de oam eni, aceş­
tia ii pot risipi m înia şi-i pot abate gînaurile; dar noaptea, cind om ul
este singur şi stă şi se socoteşte în el însuşi, valurile mîniei cresc şi furia ajun­
ge mai mare. D e aceea, dar, Pavel o ia înainte; vrea să-l predea nopţii îm pă­
cat, pentru ca diavolul să nu mai aibă vreun prilej, datorită singurătăţii, să
ap rin d ă cuptorul m îniei şi s-o facă m ai cum plită. T o t aşa şi H ristos n u
îngăduie nici cea m ai m ică am înare, p en tru ca n u cum va, odată jertfa
îm plinită, cel cu m în ia în suflet să se trîndăvească, să am îne îm păcarea
de pe o zi pe alta. H ristos ştie că duşm ănia trebuie scoasă iute din suflet;
şi, ca un doctor iscusit, n u dă num ai doctorii ce ne p o t feri de boli, ci şi
doctorii care tăm ăduiesc bolile. P orunca de a nu spune nim ănui: „nebu­
niile” este o poruncă ce ne apără îm potriva urii; iar p o ru n ca de a ne
îm păca cu duşm anii noştri este o p o runcă ce distruge toate păcatele
zăm islite de duşm ănie. U ită-te ce pedepse aspre îi aşteaptă pe cei ce
calcă aceste porunci! Pe unul îl am eninţă cu gheena; iar celuilalt nu-i
prim eşte darul înainte de îm păcare. D om nul îşi arată cu asta m înia Sa;
d ar prin pedepsele acestea, stîrpeşte şi rădăcina şi fructul. M ai întîi
spune: „Nu te mînia!”; apoi: „Nu insulta!”. A m îndoua aceste păcate se
ajută unul pe altul să crească; duşm ănia d ă m înă de ajutor insultei, iar
insulta, duşm ăniei. D e aceea H ristos cu o poruncă stîrpeşte rădăcina,
iar cu alta vindecă fructul; cu cea dintîi îm piedică răul înainte de a lua
început; iar dacă odrăsleşte şi face acel fruct foarte rău - duşm ănia - ,
cu porunca cealaltă îl arde desăvîrşit. D e aceea d u p ă ce a vorbit de
„judecată”, de „sinedriu”, de „gheenă” şi de „jertfa ce trebuie s ă i se aducă”,
adaugă iarăşi alte porunci, grăind aşa:
„împacă-te cu pîrîşul tău degrab, pînă eşti pe cale cu el”105.
C a să nu spui: „Ce? Să m ă îm pac cu duşm anul m eu cînd m -a
nedreptăţit, cina m i-a răpit averea, cînd m -a tîrît în judecată?”, deci ca
să nu spui aşa, D om nul a înlăturat şi această obiecţie şi acest pretext,
poruncindu-ţi ca nici în acest caz să nu porţi duşm ănie vrăjm aşului tău.
Apoi, pen tru că e grea porunca, D om nul te sfătuieşte ca totuşi să te
îm paci cu duşm anul tău pentru foloasele m ateriale ce le vei avea de pe
urm a unei astfel de îm păcări; face asta, pentru că ştie că pe oam enii
îndrăgostiţi de cele m ateriale îi atrag de obicei spre virtute m ai m ult
foloasele m ateriale decît bunătăţile cele viitoare.
„Ce spui? îţi răspunde D om nul. Pîrîşul tău e m ai puternic şi te
nedreptăţeşte? Fie! D ar dacă nu te îm paci cu el, îţi v a face şi m ai m are
rău; te va sili să ajungi în faţa judecăţii. Îm păcîndu-te cu el, pierzi ave­
rile, dar ai trupul liber! D ar dacă ajungi sub sentinţa judecătorului, vei fi
pus iu lanţuri, vei prim i pedeapsă cum plită. D e eviţi lu p ta de la tribu-
I (>11 M t iln r>, '2,ri.
( >M I I I I | Λ μ Λ I II /\!>

nai, culegi douii lolnasc: unul, ca nu mai suferi ruşinea închisorii şi a

condam nării; altul, că fapta se datoreşte ţie, şi nu violenţei celuilalt.
Dacă nu vrei să asculţi de porunca Mea, apoi află că nu faci duşm anului
tău atita rău cit ţie!”.
Uită-te cum îl sileşte H ristos şi acum! D upă ce a spus: „împacă-te cu
pirişul tău!”, a adăugat: „degrab”. Şi nu s-a m ulţum it cu atîta, ci îi cere să
facă chiar ceva m ai mult, spunîndu-i: „pînă eşti cu el pe cale”. P rin aceste
cuvinte îl îm pinge şi-l sileşte stăruitor să se îm pace cu duşm anul său.
Intr-adevăr nim ic nu tulbură atît de m ult viaţa noastră cît am înarea şi
zăbovirea săvîrşirii faptelor bune. A deseori am înarea a făcut să pier­
dem totul. A şa precum Pavel a spus: ,JHai înainte de a apune soarele, pune
capăt duşmăniei!”, iar H ristos în cele de m ai înain te spusese: ,Jmpacă-te,
înainte de a-ţi aduce jertfa!”, tot aşa şi aici: ,£>egrab, pînă eşti cu el pe cale”,
înainte de a ajunge la uşa tribunalului, înainte de a te înfăţişa scaunului de
judecată şi de a fi sub stăpînirea judecătorului. C ă înainte de a intra pe uşa
tribunalului tu eşti stăpînul; dar dacă îi păşeşti pragul, oricît te-ai strădui, nu
vei putea să-ţi aranjezi treburile după voinţa ta, că eşti sub m îna altuia.
Ce înseam nă „a se împăca”? în se a m n ă sau: Prim eşte m ai b in e să ţi
se facă nedreptate, sau: A şa ju d e c ă pricina ta, ca şi cum ar judeca-o
celălalt, ca nu cum va, din pricina egoismului tău, să strici dreptatea; şi,
dim potrivă, cînd judeci pricina altuia, judecă-o ca şi cum ar fi v o rb a de
pricina ta şi aşa pronunţă sentinţa. D acă e greu, n u trebuie să te m inu­
nezi; că pentru asta a dat H ristos m ai înainte toate acele fericiri, ca, prin
şlefuirea şi pregătirea mai dinainte a sufletului ascultătorului, să-l facă
m ai destoinic p entru prim irea întregii Sale legiuiri.

XI
U nii com entatori spun că p rin cuvîntul „pîrîş” D om nul a vrut să
arate pe diavol şi că a poruncit să nu avem nim ic cu el, adică să ne
îm păcăm cu el, pentru că după plecarea noastră de aici nu m ai este cu
putinţă o îm păcare, deoarece ne aşteaptă osîndă de neînlăturat. D upă
părerea m ea aici este vorba de judecătorii de pe păm înt, de drum ul
p în ă la judecătorie, de închisoarea aceasta păm întească. M ai înainte
H ristos îndem nase la îndeplinirea poruncilor Sale cu bunătăţi mai
m ari, cu bunătăţile cele viitoare; acum înfricoşează cu lucruri din
lum ea aceasta. L a fel face şi Pavel; îndeam nă p e ascultător cînd cu
bunătăţile cele viitoare, cînd cu lucruri din lum ea aceasta. D e pildă,
pentru a îndepărta de la rău pe oam eni, pune înaintea celui rău pe d re­
gător înarm at, grăind aşa: „Iar dacă faci rău, teme-te, că nu în zadar poartă
sabie, pentru că este slujitor al lui Dumnezeu”"№. Şi iarăşi, poruncindu-i să
l()(. H u n i 1 t, I
1 1 1> S I l N T U I , I O AN (ilIKA 1)1·. Al IK

se supună dregătorului, nu-i am inteşte num ai de frica de D um nezeu, ci

şi de am eninţarea şi purtarea de grijă a dregătorului: „De aceea trebuie să
vă supuneţi nu numai pentru mînie, ci şi pentru cugetul vostru”107. Că, după
cum am spus mai sus, pe oam enii cu m ai puţină ju d ecată îi îndreaptă de
obicei bunurile care se văd şi le stau în faţă. D e aceea şi H ristos n-a
am intit n um ai de iad, ci şi de tribunal, de arestare, de închisoare şi de
tot chinul de acolo, stîrpind, prin toate acestea, rădăcinile uciderii.
C um va ajunge un om să ucidă, cînd n u insultă, nu se ju d ecă şi nu-şi
prelungeşte duşm ănia? Prin urm are se vede şi de aici că în folosul
aproapelui stă folosul nostru. C el care se îm pacă cu pîrîşul său îşi va
folosi cu m u lt m ai m ult lui; că scapă de tribunale, de închisori şi de chi­
nuirea d e acolo.
Să dăm , dar, ascultare poruncilor D om nului, să n u ne îm potrivim
lor şi nici să le discutăm! C ă poruncile acestea, p rin ele însele, ne prici­
nuiesc m ai cu seam ă plăcere şi folos, chiar înainte de p rim irea răsplăţi­
lor. D acă m ultora li se p a r îm povărătoare şi cu anevoie de îndeplinit, tu
gîndeşte-te că le faci de dragul lui H ristos; şi atunci întristarea se va p re­
face în bucurie. D acă gîndim totdeauna aşa, nu vom m ai simţi povara
poruncilor, ci vom culege pretutindeni num ai bucurii; osteneala n-are
să ni se m ai p ară osteneală, ci, cu cît ne ostenim m ai m ult, cu atît oste­
neala ajunge m ai plăcută şi m ai dulce.
D eci cînd plăcuta obişnuinţă cu păcatele şi dragostea de bani te
asaltează, atac-o şi tu cu gîndul acela care spune că vom prim i m are răs-
)lată de vom călca în picioare plăcerea cea trecătoare şi spune sufletu-
fui tău: „Te întristezi cum plit că te lipsesc de plăcere? N u te întrista!
Bucură-te, că îţi pricinuieşte cerul! N-o faci pentru om, ci pentru D um ­
nezeu. R ab d ă puţin şi vei vedea cît de m are e răsplata! R ab d ă în viaţa
aceasta păm întească şi vei prim i nespusă îndrăznire!”.
D e vom grăi unele ca acestea sufletului nostru şi nu ne vom gîndi
num ai la oboselile virtuţii, ci vom socoti şi cununile ei, ne vom depărta
repede de orice păcat. D acă diavolul ne arată ca trecător ceea ce este
plăcut şi ca veşnic ceea ce este dureros, şi astfel are putere asupra
noastră şi ne stăpîneşte, să facem şi noi contrariul: să arătăm ca trecător
ceea ce este dureros şi ca nem uritor ceea ce este b u n şi folositor; şi
atunci ce m otiv am m ai avea de a nu săvîrşi virtutea, d u p ă atîta mîn-
gîiere? în locul tuturora ne este de ajuns tem eiul ostenelilor noastre,
acela anum e că avem lăm urit încredinţarea că suferim toate acestea
pentru D um nezeu. D acă un om care are datornic p e îm părat se soco­
teşte ferit de prim ejdii pentru toată viaţa sa, gîndeşte-te cît de ferit de
prim ejdii va fi om ul care-şi face, cu faptele lui mici şi m ari, datornic pe
107 Rom. l-t, 5.
H M II.II I A M A II I J I/

iubitorul du oam eni şi viul D um nezeu:’ Nu-mi vorbi de oboseli şi dt*

sudori, pentru că Dum nezeu ne uşurează săvirşirea virtuţii nu numai
prin nădejdea bunătăţilor ce vor să fie, ci şi in alt chip, ajutîndu-ne şi
sprijinindu-ne totdeauna. De-ai vrea să-ţi dai cit de m ică osteneală,
toate celelalte vin de la sine. D um nezeu vrea ca tu să te osteneşti puţin,
pentru ca întreaga biruinţă să fie a ta. D upă cum u n îm părat vrea ca fiul
său să fie şi să se arate pe cîm pul de bătaie, pen tru a pune pe seam a lui
victoria, tot aşa face şi D um nezeu în lupta noastră cu diavolul. N um ai
un singur lucru îţi cere D um nezeu: să urăşti pe diavol din toată inima.
D e faci asta, duce D um nezeu p în ă la capăt lupta! D e te-ar arde m inia
sau dragostea de b ani sau orice altă patim ă tiranică, D um nezeu le polo
leşte iute dacă te vede că te înarm ezi şi te pregăteşti de luptă. Pe toate
le face uşoare şi te înalţă deasupra flăcării, ca odinioară pe tinerii din
cuptorul B abilonului108. C ă şi aceia n-au adus nim ic mai m ult decît gîn
dul şi voinţa.
Aşadar, ca să stingem şi noi aici pe p ăm înt focul oricărei plăceri
păcătoase şi ca să scăpăm şi dincolo de iad, acestea să le socotim, de
acestea să ne îngrijim şi pe acestea să le facem în fiecare zi, atrăgînd
asupra noastră, p rin gînduri bune şi prin dese rugăciuni, bunăvoinţa lui
D um nezeu. Aşa, cele ce par acum grele vor fi uşoare, lesnicioase şi p lă­
cute. C ă atîta vrem e cît patim ile ne stăpînesc, socotim virtutea istovi­
toare, grea, cu urcuş anevoios, iar viciul, plăcut şi foarte dulce; d ar dacă
ne desprindem puţin de patim i, vedem că viciul este respingător şi urît,
iar virtutea uşoară, lesnicioasă şi de dorit. Şi aceasta o poţi afla de la cei
care au dus o viaţă virtuoasă. A scultă că Pavel spune că patim ile ne sînt
o ruşine chiar d upă ce ne-am depărtat de ele, spunînd: „Ce roadă aţi avut
atunci de pe urma acelora de care acum vă ruşinaţi?”109. D im potrivă,despre
virtute spune că este uşoară d u p ă ostenelile de la început; num eşte
necazul uşor şi trecător110, se bucură de suferinţe111, se veseleşte în neca­
z u ri112 şi se laudă cu sem nele lui H ristos113.
C a să ajungem şi noi în această stare sufletească, să ne p u n em în
rînduială în fiecare zi, uitînd pe cele din urm a noastră şi năzuind spre
cele ce ne stau înainte. Să urm ărim răsplata chem ării celei de sus, pe
care facă D um nezeu să o d o bîndim cu toţii, cu harul şi iubirea de
oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii
vecilor, Amin.
108. Dan. 8, 23.
109. Rom. (>,21.
110. //Cor. 4, 17.
111. Col. 1, 24.
I 12 . Rom. 3.
I 13 C al. (>, 17
 O M I L IA X V II

„Aţi auzit ca s-a zis celor de demult:

Să nu faci adulter; Eu, însă, vă zic vouă
că oricine se uită la o femeie spre a o pofti
a şi făcut adulter cu ea în inima sa” .
I
D upă ce D om nul a desăvîrşit porunca întîia din V echiul T esta­
m ent, ridicîndu-o la cea m ai înaltă filozofie, m erge m ai departe, în
ordine, la p o ru n ca a doua, supunîndu-Se şi aici legii.
- D ar aceasta nu-i porunca a doua, m -ar în treb a cineva, ci a treia;
<ă prim a p o ru n că nu este: „să nu ucizi”, ci: ,J)om nul Dumnezeul tău
Domn, unul este”2. D e aceea se cuvine să întreb, pen tru ce n-a început cu
ra? Care e pricina?
- D acă ar fi început cu această poruncă, ar fi trebuit să o com ple­
teze şi pe ea şi să vorbească despre El. N u era în că tim pul de o învăţă­
tură ca aceasta. A şa că a vorbit deocam dată de poruncile m orale, vrînd
ca, pe tem eiul lor, m ai întîi, şi al m inunilor, să convingă p e ascultătorii
Săi că El este Fiul lui D um nezeu. D acă H ristos, chiar de la început,
înainte de a grăi şi a face ceva, ar fi zis: „Aţi auzit că s-a zis celor de
dem ult: Eu sînt D om nul D um nezeul tău şi în afară de M ine n u este
altul; dar Eu vă spun vouă: închinaţi-vă M ie ca şi A celuia”, ar fi făcut ca
toţi să se uite la El ca la un nebun. D acă d u p ă ce a dat învăţătura Sa şi
făcuse atîtea m inuni, spuneau că-i îndrăcit3, deşi încă n u vorbise lăm u­
rit despre D um nezeirea Sa, ce n-ar fi spus, ce n-ar fi născocit dacă ar fi
încercat să facă asta înainte de toate acestea? Păstrînd, deci, învăţătura
despre D um nezeirea Sa pen tru tim pul potrivit, H ristos a făcut ca
dogm a aceasta să fie bine prim ită de m ajoritatea ascultătorilor Săi.
Aceasta e pricin a că a lăsat la o parte porunca întîi: i-a pregătit m ai întîi
drum ul prin m inunile săvîrşite şi p rin m inunata Sa învăţătură; apoi o
descoperă şi cu cuvântul. O descoperă la începu t puţin cîte puţin, pe
nesim ţite, prin strălucirea m inim ilor şi prin însuşi felul învăţăturii. Fap­
tul că Hristos dădea, cu deplină autoritate, astfel d e legi şi le în d rep ta pe
I Matei ,r>, '11 28.
> Drut (I, I.
M uta ,t l, Martu .1, 77 / || | f>
• ( MI I II I \ M W I l

(rlc viu In lacc a ca omul priceput şi cu luare aminte' sa descopere mec*

tul eu încetul dogm a despre D um nezeirea Sa. J$ i se m inunau toţi de El,
spune Scriptura, că n u d învăţa aşa cum ii învăţau cărturarii lor”4.
H ristos Şi-a început învăţătura Sa vorbind de cele mai generale
patim i omeneşti: m înia şi pofta, pentru că acestea sînt m ai ales patim ile
care ne stăpînesc; ele sînt legate de firea noastră m ai m ult decît cele­
lalte. Şi cu putere deplină, atîta cît se cuvenea unui legiuitor, a îndreptat
aceste patim i şi le-a înfrum useţat deplin. N u s-a m ărginit să spună că cel
ce face adulter este pedepsit, ci a m ers m ai departe şi face şi aici ceea ce
făcuse cu porunca din legea veche, „Să nu ucizi”: pedepseşte şi privirea
pofticioasă, ca să afli că d ă o învăţătură superioară învăţăturii cărturari
lor. D e aceea spune: „Cel care se uită la ofemeie spre a opofti a şifăcut adul­
ter cu ea”, adică cel care-şi face de lucru pentru a se uita cu curiozităţi'
la trupurile strălucitoare, pentru a căuta cu privirea chipurile frumoase,
pen tru a hrăni sufletul cu vederea lor şi pentru a-şi pironi ochii p e o b ra­
jii frumoşi. C ă H ristos n-a venit să m întuie num ai trupul de fapte rele, ci
şi sufletul, înainte de trup. Şi p entru că prim im harul D uhului în inim ă,
H ristos curăţeşte m ai întîi inima.
- D ar cum e cu putinţă să scap de poftă?
- D a, dacă am vrea am putea s-o om orîm , să răm înă fără putere. D e
altfel H ristos nu cere aici să stîrpim orice fel de poftă, ci num ai pofta
aceea care se naşte datorită privirilor. C ă omul care caută să vadă chi­
puri frum oase, acela m ai cu seam ă aprinde cuptorul patim ii, îşi robeşte
sufletul şi porneşte iute şi spre faptă. D e aceea H ristos n-a spus: „Cel
care pofteşte să facă adulter”, ci: „Cel care se uită la ofemeie spre a op o fti”.
M îniei îi pusese un hotar, spunînd: „Cel care se mînie în deşert”; aici, însă,
n u m ai pune poftei hotar, ci o interzice cu totul, deşi am îndouă - şi
m înia şi pofta - sînt înnăscute îii firea om enească, deşi am îndouă ne
sînt folositoare: m înia ca să pedepsim pe cei răi şi să îndreptăm pe cei
care se uită urît, iar pofta ca să dăm naştere la copii, pentru a continua
neam ul om enesc prin astfel de m oştenitori.
II
M -ar putea întreba cineva:
- D ar pentru ce n-a pus hotar şi poftei?
- D acă te-ai uita cu luare am inte ai vedea că şi poftei îi pune m are
hotar. C ă nu s-a m ărginit să spună: „Cel care va pofti - pen tru că poate
pofti şi cel ce şade în m unţi - , ci: „Cel care se va uita spre a pofti”, adică
omul care adună în el însuşi pofta, care, fără să-l silească cineva, îşi
bagă fiara in m intea lui potolită. O astfel de poftă nu porneşte datorită
I. M u ic i 7, 7.H 7!l, M m m I, ‘J.'J..
:> w SllNIUI l t ) AN ( ;l IHA OK A l'k

Iifii, ci trindăvirii. D e altfel şi V echiul Testament o interzicea, spunînd:

„Nu te uita la frumuseţe străină’” . Apoi, ca să nu spui: „Ce păcat fac dacă
m ă uit la o femeie, dar nu cad?”, Hristos pedepseşte chiar privirea, pentru
ca nu cumva, prin această îngăduinţă, să prinzi curaj şi să cazi în păcat.
- D ar ce păcat fac dacă m ă uit? O poftesc, d a r n u săvîrşesc nici o
faptă rea!
- Şi aşa eşti rânduit îm preună cu cei ce fac adulter! Legiuitorul a
hoCărit şi nu trebuie să iscodeşti m ai m ult. Se poate ca, uitîndu-te aşa, să
poţi să te stăpîneşti o dată, de două ori, de trei ori! D a r dacă vei conti­
nua să faci asta, dacă vei aprinde cuptorul, de b u n ă seam ă vei cădea, că
nu eşti în afara firii om eneşti. D u p ă cum noi, cînd vedem pe copil cu
cuţitul în m înă îl batem şi-i luăm cuţitul din m înă, deşi nu l-am văzut
rănit, tot aşa şi D um nezeu opreşte privirea pofticioasă, chiar înainte de
păcat, tocm ai p e n tru a nu cădea în păcat. C ă om ul, care şi-a aprins
odată flacăra, îşi plăsm uieşte necontenit chipuri de lucruri ruşinoase,
chiar în lipsa fem eii văzute, şi de la ele ajunge adesea la faptă. A ceasta e
p ricina că H ristos opreşte chiar îm preunările făcute în inimă.
în faţa unei astfel de porunci, ce-ar putea spune cei care trăiesc sub
acelaşi acoperiş cu călugăriţele, cu fecioarele afierosite lui D um nezeu?
D upă legea p usă de D om nul, ei săvîrşesc nenum ărate păcate de desfrî-
nare, p en tru că în fiecare zi se uită cu poftă la ele. D e aceea fericitul Iov
şi a pus dintru început această lege de a nu se uita la fecioare6. L upta e
mai m are după ce te-ai uitat cu poftă la o femeie d ar n-ai trăit cu ea.'C ă
nu gustăm atîta plăcere de pe u rm a uitatului cu poftă la o femeie, cîtă
suferinţă avem de pe urm a creşterii poftei; îm puternicim pe potrivnic,
facem loc larg diavolului şi nu m ai sîntem în stare să-l îndepărtăm ,
d u p ă ce l-am băgat în gîndurile noastre cele m ai intim e, după ce i-am
deschis lui m intea. D e aceea H ristos spune: „Nu fi desfrînat cu ochii şi
nu vei fi desfrînat cu m intea!”.
Este un alt fel de a te uita la o fem eie, aşa cum se uită cei cu inim a
curată. D e aceea H ristos n-a oprit uitatul, ci uitatul cu poftă. D acă n-ar
fi vrut asta, ar fi spus: „Cel care se uită la o fem eie”; d ar n-a spus aşa, ci:
„Cel care se uită spre a o pofti”, ca să facă plăcere ochilor. D um nezeu nu
ţi-a făcut ochii ca p rin ei să-ţi bagi în suflet desfrinarea, ci ca văzînd
făpturile Lui să adm iri pe C reator. D u p ă cum este o m înie fără rost, tot
astfel este şi un uitat fără rost, cînd faci aceasta d e dragul poftei. D acă
vrei să le şi uiţi şi să ai şi plăcere, uită-te la femeia ta, iubeşte-o pe ea neînce­
tat ! N ici o lege nu te opreşte! D ar dacă vrei să te uiţi cu nesaţiu la frumuseţi*li
Ini Şir 0 , H.

li /<>!· II, I
I IMII.II I A MAI I I '/ '/ |

străine, alunei nedreptăţeşti şi pe femeia ta, m tindu ţi ochii pretutinde

nea, şi nedreptăţeşti şi pe aceea la care te uiţi, că o atingi cu ochi nele
giuiţi. C hiar dacă n-ai atins-o cu m ina, o atingi cu ochii. De aceea şi asta
se socoteşte desfrinare şi aduce asupră-ţi chin greu, înaintea chinului
din iad, că-ţi um ple sufletul de nelinişte şi tulburare. M are este am e­
ţeala, nespus de cum plită durerea! Cel cuprins de această patim ă este
mai nefericit decît prinşii de război, decît cei înlănţuiţi. A desea, aceea
care a aruncat săgeata a plecat, dar rana a răm as. M ai bine spus, n-a
aruncat aceea săgeata, ci tu te-ai rănit de m oarte uitîndu-te cu poftă.
Spun asta ca să scap de bîrfeli pe femeile cinstite. Pentru că femeile
celelalte, care se îm podobesc spre a atrage spre ele ochii celor cu care
se întîlnesc, chiar dacă nu rănesc pe nim eni, îşi prim esc osînda cuvenită
lor. A făcut farmece, a pregătit otrava, deşi n-a dus paharul la gura nim ănui;
mai bine spuş, paharul l-a dus, dar nu s-a găsit nimeni ca să-l bea.
- Pentru ce H ristos n-a adresat cuvintele sale şi fem eilor, ci numai
bărbaţilor?
1
- Pentru că Hristos dă legi care privesc şi p e bărbaţi şi p e femei,
deşi pare că se adresează num ai bărbaţilor. V orbeşte capului, dar
poruncile Sale sînt adresate întregului trup. V ed e în femeie şi în b ăr­
b at o singură fiinţă şi nu face deosebire în tre sexe.

III
D ar dacă vrei să auzi m ustrări îm potriva femeilor, ascultă pe Isaia,
care le spune m ulte, bătîndu-şi joc de îm brăcăm intea lor, de privirile
lor, de m ersul lor, de hainele lor care se tîrăsc p în ă jos, de picioarele lor
jucăuşe şi de grumajii goi7. Ascultă-1 şi pe fericitul Pavel, care d ă multe
legi fem eilor şi le m ustră aspru pentru îm pletiturile părului, pentru
podoabe şi pen tru m ulte alte asem enea lucruri8.
Acelaşi lucru, în chip ascuns, îl spune şi H ristos în cuvintele de mai
jos, pentru că atunci cînd spune: „Scoate şi taie pe cel ce te sminteşte”,
Hristos îşi arată m înia Sa faţă de astfel de femei. De asta a şi adăugat:
„Dacă ochiul tău cel drept te sminteşte, scoate-l şi-l aruncă de la tine”9.
C a să nu spui: „Ce? D ar dacă e rudă cu m ine? D ar dacă am o altfel
de legătură cu el?”, de aceea H ristos nu vorbeşte aici de m ădularele tru­
pului - D oam ne fereşte! - ,c ă nicăieri n-a spus că trupul este de vină
pentru săvîrşirea păcatelor, ci necontenit a spus că de vină este gîndul
nostru cel rău. N u este de vină ochiul, care vede, ci m intea şi cugetul.
7. I s a ia :t, l . r>

8. / /im. !>.
!». M a l a 7')
222 SFÎNTUL lOAN GURÀ DE AUR

A deseori cînd m intea ne e îndreptată în altă parte, ochiul n u vede p e

cei din faţă. Prin urm are vederea nu se datoreşte în întregim e ochiului.
D acă H ristos ar fi vorbit de m ădularele trupului nostru, n-ar fi vorbit
num ai de u n singur ochi şi nici num ai de ochiul drept, ci de am îndoi.
Căci cine se sminteşte din pricina ochiului drept, apoi, fără îndoială, se
va sm inti şi din pricina ochiului sting.
- P en th i ce, deci, H ristos a vorbit de ochiul d re p t şi a m ai adăugat
şi m ina?10
t C a să afli că n u e v o rb a de m ădularele trupului, ci de cei care sînt
în strînsă legătură cu noi, cu prietenii noştri. H ristos îţi spune: „Dacă
iubeşti pe cineva atît cît îţi iubeşti ochiul cel d rep t sau socoteşti că-ţi
este to t atît'd e folositor, cît de folositoare ţi-irnîna, tai-o, dacă-ţi vatăm â
sufletul!”. Uită-te la tăria cuvintelor Lui. N -a spus: „îndepărtează-l!”, ci
vrea o despărţire totală. D e aceea spune: „Scoateri şi-l aruncă de là tine!”.
Apoi, pentru că porunca Sa este neîndurătoare, arată folosul pentru amm-
două părţile: Şi pentru cei buni şi pentru cei răi, întărind comparaţia:
„Căinai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale şi nu tot trupul
să fié aruncat în gheenă” 11.
; C în d prietenul tău nu se m întuiè, b a te m ai duce şi p e tine la pieire,
ce fel de dragoste de prieten este aceea să pieriţi am îndoi, c în d e cu
putinţă să se m întuie unul dacă sînteţi despărţiţi?
- A tunci pentru ce Pavel dorea să fie anatem a?12
*- N u dorea să fie anatem a pen tru ca să n u cîştige nim ic, ci ca să
m întuie p e alţii. Aici, însă, paguba este p en tru am îndoi. D e aceea n-a
spus: „Scoate-l”, ci şi: )tAruncă-l de la tine!”, p entru ca să nu-1 m ai poţi lua
în ap o i dacă răm îne aşa. F ăcînd aceasta îl scapi şi p e el de păcat m ai
m are şi te scapi şi pe tine de pieire.
D ar ca să vezi m ai bine folosul acestëi porunci, să cercetăm , dacă
vrei, spusele D om nului, aplicîndu-le chiar la m ădularele tru p u lu i D acă
Fir fi v o rb ărie ales şi ai fi silit sau să răm îi cu ochii teferi, d ar să te arunce
într-o groapă şi să pieri, sau şă ţi se scoată ochii şi să-ţi m întui sufletul,
oare n-ai alege a doua cale? Negreşit! N-ai făcut asta pentru că ţi-ai urît
ochii, ci pentru că ţi-ai iubit întregul trup. T o t aşa trebuie să gîndeşti şi
de bărbaţii şi de fem eile care-ţi sînt prieteni. D acă tai orice legătură de
prietenie cu acela care te vatăm ă sufleteşte cu prietenia lui, d ar nu-şi
tăm ăduieşte boala, atunci te scapi şi pe tine de orice vătăm are, dar şi pe
el de u n m are păcat, că nu va m ai da socoteală, în afară de păcatele lui,
şi de pierderea ta. A l văzut de cîtă blîndeţe şi de cîtă purtare de grijă
10. Matei 5, 30.
11 : Matei 5, 30.
12. Rom. 9, 3.
OMILII LA MATEI 223

este p lin ă această poruncă? Ai văzut cită iubire de oam eni arată chiar
aşa părută m ultora asprim e? Să audă aceste cuvinte cei care se grăbesc
spre teatre şi ajung în fiecare zi desfnnaţi! D acă legea lui H ristos ne
porunceşte să ne despărţim cu totul de prietenul care ne vatăm ă mîntui-
rea noastră, ce apărare m ai pot· avea aceia care ducîndu-se la teatru îşi
fac în fiecare zi prieteni pe nişte necunoscuţi şi-şi gătesc nenum ărate
prilejuri de pierzanie? H ristos nu num ai că nu n e îngăduie să vedem
spectacole desfrînate, dar, pentru că a arătat p ag u l» , ce o avem de pe
u rm a unor. astfel de legături, întinde m ai departe legea Sa şi ne p o ru n ­
ceşte să rupem aceste legături şi să le aruncăm departe de noi. Şi H ris­
tos, C are a grăit nenum ărate cuvinte despre dragoste, d ă aceste legi toc­
m ai c a să cunoşti din aceste două feluri de legi m area Lui purtare de
grijă, ca să cunoşti că el caută prin toate num ai folosul tău.
„Şi s-a zis: Cel care-şi va lăsa femeia lui să-i dea carte de despărţenie. Iar
Eu zic vouă: Că acela care va lăsa pe femeia lui, afară de cuvînt de deşfrînare, o
face să săvîrşească adulter; şt cel ce o va lua pe cea lăsată, face adulter” 13.

IV
H ristos n u dă altă lege p înă ce m ai întâi nu, curăţă deplin p e cele
dinainte. >
Iată că ne arată şi un alt fel de deşfrînare.
- Care?
- E ra o lege veche, care n u o prea pe bărbatul care-şi u ra fem eia să
o alunge pentru orice pricină şi să ia alta în locul ei. Legea porunceşte
ca bărbatul să facă ceva m ai m ult: să-i d ea fem eii şi carte de despărţe­
nie, ca să nu m ai poată să se întoarcă la bărbatul ei. D acă legea n-ar fi
dat această poruncă, ci ar fi îngăduit bărbatului să-şi lepede fem eia şi să
ia alta, şi apoi să o aducă în casă iarăşi pe cea dintîi, s-ar fi făcut m are
amestec în căsnicii: bărbaţii ar fi luat atunci m ereu fem eile altora şi asta
ar fi fost curată deşfrînare. D in pricina asta cartea de despărţenie dădea
u n m are ajutor căsniciilor. în afară de asta, cartea de despărţenie înlă­
tura un alt rău cu m ult m ai m are. D acă legea a r fi silit p e b ărb at să ţină
în. casă p e fem eia pe care o urăşte, bărbatul ar fi ucis-o. A şa de cruzi
erau iudeii! C um aveau să-şi cruţe femeile lor, cînd nu-şi cruţau proprii
lo r copii, cînd om oiau pe profeţi, cînd vărsau sîngele ca apa? D e aceea
legea veche a îngăduit un păcat m ai mic, dar a stârpit unul m ai m are. La
început de tot nu era legea cărţii de despărţenie. A scultă că însuşi H ris­
tos o spune: ,Jdoise a scris acestea din pricina învîrtoşeniei inimii
13. Matei 5, 3 1 -3 2 .
224 SFtNTUL IOAN GURĂ DE AUR

vo a stre ” 14; a scris să-i daţi drum ul femeii, ca să n-o om orîţi de-o
ţineţi în casă!
Pentru că H ristos interzisese n u num ai om orul, ci şi sim pla m înie,
îi este uşor să d ea această lege. D e aceea, înainte d e a o d a , am inteşte
totdeauna de porunca dată celor de dem ult, ca să arate că legea Sa nu-I
potrivnică aceleia, ci de acord cu ea; o întăreşte, n u o dărîm ă; o
îndreaptă, n u o strică.
Iată că şi acum H ristos se adresează to t bărbatului: „ C e l c a re-şi la să
p e fe m e ia lu t, spune H ristos, ofa c e să să vîrşea scă a d u lte r , ia r cel care ia p e cea
lă sa tă fa c e a d u lte r ”. B ărbatul care-şi lasă fem eia se face p e sine însuşi
vinovat d e păcat, chiar dacă n u ia altă fem eie, tocm ai p en tru că a
făcut-o să săvîrşească adulter; iar cel care-şi ia altă fem eie săvîrşeşte şi el
adulter. Să nu-m i spui că a lăsat-o acela! C h iar dacă a lăsat-o, răm îne
totuşi fem eia celui care a lăsat-o. A poi, ca să nu facă p e femeie m ai
obraznică, pen tru că toată vina a fost aruncată p e bărbatul care a
lăsat-o, H ristos îi închide şi ei uşa unei noi căsătorii, spunînd: ,J a r cel
care ia p e cea lă sa tă fa c e a d u lte r ”. Prin aceste cuvinte H ristos duce pe
fem eie p e drum ul cel bun, chiar fibră voia ei: o opreşte de a se m ai căsă­
tori şi nu-i îngăduie să aibă vreun prilej de m icim e sufletească. într-ade-
văr, dacă fem eia ştie că vrînd-nevrînd trebuie sau să trăiască cu b ărb a­
tul p e care l-a avut de la început, sau, dacă pleacă din casa bărbatului ei,
să nu m ai aibă nicăieri nici o scăpare, atunci va fi nevoită, chiar fibră
voia ei, să-şi iubească soţul.
Să n u te m iri, dar, că H ristos n u Se adresează femeii cînd d ă aceste
porunci. Fem eie este m ai slabă. D e aceea o şi lasă la o parte, d ar o pune
p e calea cea bună, am eninţînd pe bărbat. H ristos a făcut ceea ce face un
tată care are u n copil rău. T atăl lasă la o parte pe copilul său şi m ustră
pe cei care i-au stricat copilul, interzicîndu-le să m ai aibă legături cu el,
să se m ai apropie de el.
D acă ţi se pare grea porunca aceasta, atunci adu-ţi am inte de
poruncile date de El m ai înainte, în care a fericit pe ascultătorii Săi, şi
vei vedea că şi această poruncă este cu p utinţă de îndeplinit, fiind uşoa­
ră, Da, Cum să-ţi alungi femeia din casă când eşti blînd, făcător de pace, sme­
rit, milostiv? C um să te cerţi cu soţia ta cînd tu împaci pe alţii?
N u num ai prin asta, dar şi în alt chip a făcut H ristos uşoară porunca
aceasta. Prin cuvintele: J n a fa ră d e c u v în t d e d e sfrîn a re ”, H ristos lasă b ăr­
batului num ai un singur caz cînd îşi poate lăsa fem eia; că altfel s-ar fi
ajuns iarăşi la acelaşi lucru. D acă i-ar fi poruncit bărbatului să o ţină în
casă, deşi fem eia lui a trăit cu m ulţi bărbaţi, atunci fapta bărbatului ar
duce iarăşi tot la adulter.
14 . Matei 19, 8.
OMIUI LA MATEI 225

V ezi ce acord este între p orunca aceasta şi cele spuse m ai sus? B ăr­
batul care n u se uită cu ochi desfrînaţi la o femeie n u săvîrşeşte adulter;
iar dacă nu săvîrşeşte adulter nu dă prilej unui alt b ărb at să-şi lase
fem eia lui. P entru aceea, deci, H ristos îl strînge p e b ărb at cu toată tăria,
îl îngrădeşte cu frică, ridică asupra lui m are prim ejdie dacă îşi lasă
soţia; căci pe b ărb at îl face răspunzător dacă fem eia săvîrşeşte adulter.
A şadar, ca să nu socoteşti la auzul cuvintelor: „Scoate-ţi ochiul tău!”, că
aceste cuvinte le-a spus şi despre fem eie, D om nul a adăugat la tim p
în d rep tarea aceasta, îngăduindu-i bărbatului să-şi lase fem eia num ai
într-un singur caz; în altul, nicidecum .
,Jarăşi aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu ju r i strimb, ci să dai
Domnului jurămintele tale;iar Eu vă spun vouă: Să nu te ju r i deloc”15
- Pentru ce D om nul n-a vorbit în dată de furt, ci de jurăm întul
strim b, trecînd peste porunca aceea?
- Pentru că cel ce fură, acela se şi jură. Şi dimpotrivă cel care nu ştie
nici să se jure, nici să mintă, cu atît m ai puţin va fura. Prin urm are oprind ju ­
rămîntul, a oprit şi celălalt păcat, furtul; iar prin furt, minciuna.
- C e înţeles au cuvintele: „Să dai Domnului jurămintele tale”?
- în seam n ă să spui adevărul cînd juri. ,JDarEu vă spun vouă: Să nu te
ju ri deloc”.

V
A poi m ai departe, pentru a-i face să nu se jure pe D um nezeu,
spune:
„Nici p e cer, că este tronul lu i D um nezeu; nici p e p ă m în t, că este aşternut
picioarelor L u i; nici p e Ierusalim , că este cetatea m arelui îm p ă ra t” 16.
Folosind cuvintele profeţilor, H ristos arată că n u e îm potriva celor
de dem ult. Evreii aveau obiceiul să se ju re aşa; şi evanghelistul vor­
beşte, la sfîrşitul Evangheliei, de acest obicei17.
Uită-te, te rog, la pricina pentru care D om nul preţuieşte atît de
m ult aceste stihii: cerul, păm întul; n u din pricina firii lor, ci din p ri­
cina raportului lor cu D um nezeu, exprim at pe m ăsura înţelegerii
noastre. Pentru că era m are tirania închinării la idoli, H ristos, ca să nu
p ară a spune că stihiile acestea sînt de p reţ prin ele însele, a arătat p ri­
cina preţuirii lor, care duce tot la slăvirea lui D um nezeu. H ristos n-a
spus: „Să nu v ă juraţi pe cer, pentru că e m are şi frumos” ; nici n-a spus:
„Să nu vă juraţi pe păm înt, pentru că este folositor”, ci: „Pentru că cerul
15. M atei 5, 33-34.
16. M atei 5, 34-35.
17. M atei 23, 16.
226 SFÎNTUL IOAN GURĂ DE AUR

este tronul lui Dumnezeu, iar păm întul este aşternut picioarelor L u i”. T o t­
deauna H ristos îndreaptă pe ascultătorii Săi spre Stăpînul lor.
„AHei pe capul tău, că nu poţi să faci un fir de pâr alb sau negru” 1819.
Iarăşi şi aici, nu pentru că adm iră pe om opreşte jurăm întul făcut pe
capul om ului - că atunci ar trebui adorat şi om ul ci spre a înălţa spre
D um nezeu slava. A rătîndu-ţi că n u eşti stăpîn pe tine însuti, înseam nă
că n u eşti stăpîn nici p e jurăm intele făcute pe capul tău. C ă dacă u n tată
nu-şi d ă altuia copilul lui, cu atît m ai m ult D um nezeu n u va d a p e m îna
ta o p era Lui. C hiar dacă capul e al tău, d ar e b u n al lui D um nezeu; şi
eşti atît de puţin stăpîn pe el, că n u poţi face nici ceea ce este m ai neîn­
sem nat p e el. C ă H ristos n-a spus: BN u poţi face un fir de p ă r”, ci: „Nu
poţi nici culoarea să i-o schim bi”.
- D a r ce să fac dacă cineva îm i cere să jur, dacă m ă sileşte?
- Frica de D um nezeu să fie m ai puternică decît silnicia. D acă ai de
gînd să-mi vii cu astfel de scuze, atunci n u vei păzi nici o poruncă! A şa
vei spune şi cu p orunca de a nu-ţi lăsa fem eia^: „Ce? Să n-o las, cînd e
certăreaţă şi cheltuitoare?” A şa vei spune şi cu porunca de a-ţi scoate
ochiul d rept20: „Ce? Să rup orice legătură cu prietenul m eu, cînd îl
iubesc şi ard d e dragul lui?” A şa vei spune şi cu p o ru n ca de a n u te uita
cu poftă21: „Ce să fac dacă nu p o t să n u m ă uit?” A şa vei spune şi cu
porunca de a nu te mînia pe fratele tău22: „Ce să fac, dacă sînt iute şi nu
po t să-mi stăpînesc limba?” Şi aşa vei călca toate poruncile Domnului. T o­
tuşi de legile omeneşti nici nu îndrăzneşti să-mi vii cu astfel de scuze, nici să
spui: „Ce să fac, dacă sînt aşa şi aşa?”, ci, vrînd-nevrînd, te supui celor scrise.
D e altfel, nici nu vei ajunge vreodată să fii silit să juri. C el ce a auzit
fericirile şi şi-a form at sufletul, aşa cum a poruncit H ristos, nu va fi silit
niciodată de nim eni să se jure, fiind respectat şi preţuit de toată lum ea.
„Ci să fie cuvîntul vostru: da, da şi nu, nu; iar ceea ce este mai mult decît
acestea, de la cel rău este”23.
- D ar ce este m ai m ult decît „da” şi decît „nu”?
-Ju ră m în tu l, nu jurăm întul strîmb. C ă toată lum ea ştie - şi nim eni
n u m ai are nevoie să o afle - că jurăm întul strîm b este de la diavolul şi
că nu e num ai de prisos, ci şi potrivnic. A fi d e prisos înseam nă a fi m ai
m ult, a fi din belşug, aşa cum este jurăm întul.
- Cum ? Ju răm în tu l este de la cel rău? Dacă-i de la cel rău, atunci
pen tru ce a fost legiuit de legea veche? T o t aşa cu lăsarea femeii; pentru
ce este socotită acum adulter cînd era îngăduită m ai înainte?
i-8. M atei 5, 36.
19. M atei 5, 32.
20. M atei 5, 29.
21. M atei 5, 28.
22. M atei 5, 22-23.
23. M atei 5, 37.
OMILII LA MATEI 227

- C e putem răspunde acestor întrebări? Legiuirile Vechiului Testa­

m ent erau legiuiri pe m ăsura slăbiciunilor celor ce prim eau legile. C hiar
cinstirea lui Dumnezeu, cu arderea de cam e şi de grăsime, era cu totul
nevrednică de D um nezeu, d u p ă cum gîngăvitul este nevrednic d e u n
filozof. D a r acum , cînd H ristos ne-a ridicat la o vieţuire m ai înaltă, lăsa­
rea femeii este socotită adulter, iar jurăm întul, de la diavol.
D acă legile V echiului T estam ent ar fi fost de la diavol, apoi n-ar
fi făcut atîta bine. C ă n-ar fi fost prim ite acum cu atîta uşurinţă legile
N oului T estam ent, dacă n-ar fi fost m ai înainte legile V echiului T esta­
m ent. N u-m i cere, dar, să-şi arate tăria lor acum , cînd a trecut folosul
lor, ci atunci, cînd tim pul o cerea! D ar, m ai bine spus, dacă vrei, poţi să
le-o ceri şi afum ! C ă şi acum îşi arată tăria lor, tocm ai p rin ceea ce noi
hulim în ele; căci cea m ai m are laudă a lo r este că sînt aşa cum sînt.
D acă n u ne-ar fi crescut bine şi dacă nu ne-ar fi făcut destoinici pen tru
prim irea u n o r legi m ai bune, n-ar fi aşa cum sînt. Legile V echiului T es­
tam ent se p o t asem ăna cu sinul m am ei. Sinul p are nefolositor d u p ă ce
şi-a îndeplinit tot rostul lui şi d u p ă ce copilul poate m înca o altă m în-
care; m am ele chiar, care socoteau m ai înainte sinul cu totul trebuincios
copilului, acum îl batjocoresc înaintea copilului cu fel de fel de cuvinte
urîte; m ulte din qle nu se m ărginesc num ai la batjocură, ci îşi u ng sînu-
rile cu alifii am are, pen tru ca am ărăciunea alifiei să-i stingă copilului
pofta, atunci cînd cuvintele n-au destulă tărie să-l dezveţe de supt.

VI
în acest înţeles a spus şi H ristos că: „ceea ce este mai mult decît da şi
decît nu este de la cel rău”, nu ca să arate că V echiul T estam ent este de la
diavol, ci ca să ne depărteze cu nişte cuvinte m ai tari d e to t ce era rău în
V echiul Testam ent.
A cestea le spunea H ristos ucenicilor Săi; iudeilor celor nesim ţitori,
însă, care stăruiau în ale lor, le-a uns cetatea sfîntă de ju r îm prejur cu
frica d e robie, ca şi cu o alifie am ară, făcîndu-le-o d e necălcat; iar cînd
H ristos a văzut că nici aceasta n-are putere să-i stăjpîneascâ, ci doreau
iarăşi să o vadă, alergînd la ea, ca şi copilul la sinul m am ei, D om nul a
acoperit desăvîrşit sfînta cetate, dărîm îndu-o, iar p e cei m ai m ulţi dintre
iudei i-a dus departe de ea, aşa cum fac m ulţi d ep ărtîn d viţeii d e vaci,
pentru ca să-i dezveţe cu trecerea tim pului de vechiul lor obicei. D acă.
V echiul T estam ent ar fi fost de la diavol, atunci n-ar fi ţinut p e iudei
departe de închinarea la idoli, ci, dim potrivă, i-ar fi dus şi i-ar fi aruncat
la slujirea idolilor. C ă asta voia diavolul. Aşa, însă, vedem că V echiul
T estam ent a făcut cu totul altceva. C hiar jurăm întul, de care e vorba, a
fost legiuit de legea veche, tocm ai pen tru ca iudeii să n u se ju re pe idoli,
228 SFINŢIH. IOAN C U R A OK AUR

ci pe D um nezeu. ,Juraţi-vă, spune profetul, p e D um nezeul cel adevărat”24.

Deci legea veche n-a săvîrşit fapte de m ică însem nătate, ci foarte m ari.
Lucrarea strădaniei ei a fost de a-i aduce pe iudei la h ran a cea tare a
N oului T estam ent.
- Ce? aş p u tea fi întrebat. Ju răm în tu l n u m ai este de la diavol?
- Ba da, este de la diavol! D a r aceasta abia acum , d u p ă ce am p ri­
m it o atît de în altă filozofie, atuncea nu!
- D ar cum se poate ca acelaşi lucru odată să fie b u n şi altă d ată rău?
- Eu spun cu totul dim potrivă: Pentru ce n u p o ate fi u n lucru odată
bun şi altă d ată rău, cînd toate lucrurile o arată: m eseriile, fructele, toate
celelalte? U ită-te la trupul nostru! C u el se în tîm p lă m ai întîi lucrul
acesta. M ersul în patru labe, atunci cînd eşti copil m ic, e un lucru bun;
m ai tîrziu, o nenorocire; hrănitul cu m încare m estecată în gură este un
lucru bun la începutul vieţii noastre; mai tîrziu, p lin de scîrbă; hrănitul
cu lapte şi căutarea sinului, la început, este un lucru folositor şi m întui-
tor; m ai tîrziu, ruinător şi vătăm ător. Vezi că aceleaşi fapte sînt bune
într-un tim p, iar în alt tim p nu m ai sînt bune? E u n lucru b un să porţi
haine copilăreşti cînd eşti copil, d a r e o ruşine să faci asta cînd eşti b ă r­
bat. V rei să vezi acum şi contrariul, anum e că cele care se potrivesc b ă r­
batului nu se potrivesc copilului? D ă-i unui copil o h ain ă bărbătească şi
pe toţi îi apucă rîsul, iar copilul v a fi în prim ejdie şi m ai m are, că,
îm brăcat aşa, va cădea de m ulte ori în mers. Dă-i u n u i copil să facă poli­
tică, să facă negoţ, să sem ene, să secere şi iarăşi p e toţi îi apucă rîsul.
D ar pentru ce vorbesc de nişte lucruri ca acestea? C rim a, recunoscută
d e toţi ca v en in d de la diavol, ei bine, chiar crim a, săvîrşită la tim p
potrivit, a făcut ca Finees, care a ucis, să fie înălţat la treapta de p re o t2*.
C ă uciderea este o faptă a diavolului, ascultă ce spune Hristos: „Voi vreţi
să faceţi lucrurile tatălui vostru 26; acela a fost dintru început ucigător de
oameni”2728.Finees a fost ucigaş de om şi totuşi „i s-a socotit lui întru drep­
tate2H, spune Scriptura. A vraam apoi n-a fost n um ai ucigaş de om , ci şi
ucigaşul p ropriului său copil - ce-i cu m ult m ai rău - şi totuşi fapta lui
l-a ridicat şi m ai m ult în ochii lui D um nezeu29. Ia r apostolul Petru a
făcut un înd o it om or30; totuşi fapta lui a fost o faptă duhovnicească.
A şadar să nu cercetăm num ai faptele, ci să cercetăm , cu deosebită
luare-am inte, şi tim pul şi pricina şi intenţia şi deosebirea de persoane şi
tot ceea ce poate d a unei fapte sensul adevărat. C ă n u poţi ajunge în alt
chip la adevăr.
24. Ier. 4, 2.
2.r>. Num. 25, 6 -1 8 .
26. h a n 8, 41.
27. loan 8, 44.
28. I ‘s. 105, 32.
20. l-ac. 22, 10.
.'IO. l apte 5, 1-10.
OM II.II I.A MAIKI 22!)

Să ne sirguim, dar, de voim să avem parte de îm părăţia cerurilor, să

facem mai m ult decît cele poruncite de legea veche; altfel nu-i cu
putinţă să dobîndim cele cereşti. D acă ne m ulţum im cu m ăsura legilor
vechi, vom răm îne dincoace de pridvoarele darurilor. „Că de nu va p ri­
sosi dreptatea voastră mai mult decît a cărturarilor şi fariseilor, nu veţi putea
intra întru împărăţia cerurilor”31. Şi cu toate că stă deasupra noastră o atît
de m are am eninţare, totuşi sînt unii care nu num ai că nu depăşesc d rep ­
tatea V echiului Testam ent, ci sînt cu m ult în urm a ei. N u num ai că nu
evită jurăm întul, d ar se ju ră şi strîm b; nu num ai că n u alungă privirile
desfrînate, d ar se şi desfrînează şi îndrăznesc să săvârşească, fără să le
pese, tot ce-i oprit. A ceştia u n singur lucru m ai aşteaptă: ziua osîndirii,
cînd v or p rim i cea m ai cum plită pedeapsă p entru păcatele lor. Acesta-i
sfîrşitul celor ce şi-au cheltuit viaţa în păcate! D e aceştia trebuie să dez-
nădăjduim , pen tru că ei nu m ai au nim ic altceva de aşteptat decît
osînda. Ia r cei care sînt încă p e păm înt m ai pot lua lupta d e la început;
şi le va fi uşor şi să învingă şi să se încununeze.

V II
N u te descuraja323, deci, om ule, nici nu-ţi slăbi rîvna! Poruncile lui
H ristos nu-s grele! Spune-m i, te rog, ce oboseală este să fugi de jură-
mînt? îţi cere să cheltuieşti bani? T rebuie să asuzi şi să te nevoieşti? Nu!
E de ajuns num ai să voieşti şi totul s-a făcut! D acă-m i spui că te ju ri din
obişnuinţă, îţi voi răspunde că tocm ai obişnuinţa te v a uşura să n u te
mai juri. Reuşeşti totul dacă, în locul vechii obişnuinţe, iei o altă obiş­
nuinţă. G îndeşte-te că m ulţi eleni, care se bîlbîiau, şi-au în d rep tat lim ba
lor greoaie p rin îndelungată stăruinţă; alţii, care aveau um erii strîmbi
şi-i m işcau necontenit, i-au în d rep tat p u n în d deasupra lor săbii. A m fost
silit să vă dau aceste exem ple, luate de la păgîni, ca să vă fac cu ele de
ruşine, p en tru că nu vă conving cuvintele Scripturilor. A şa făcea şi
D um nezeu cu iudeii, spunîndu-le: ,J)uceţi-vă în insulele Hetiim, trimiteţi
în Cedar şi vedeţi de-şi schimbă neamurile dumnezeii lor! Ş i ei nu sînt dumne­
zei!” 33. îi trim ite adeseori şi la cele necuvântătoare, grăindu-le aşa:
,Mergi la furnică, leneşule, şi urmeazfi căile e i!34... Mergi la albină!”35. Aşa
vă voi spune şi eu acum: Uitaţi-vă la filozofii greci şi atunci veţi şti de cită
osîndă sîntem vrednici noi, care nu ascultăm legile cele dumnezeieşti!
Aceia s-au supus la nenum ărate munci şi osteneli, pentru slavă om e­
31. M atei 5, 20.
32. De aici începe partea m orală: Despre a nu te ju ra .
33. Ier. 2, 10-11.
33. I’rov. (>, (>.
33. I ’riw. (i, H.
230 SHNTIH. IOAN (JURA l)K AlIR

nească; voi, însă, n u arătaţi aceeaşi rîvnă nici p e n tru cele cereşti! Ia r
dacă şi d u p ă acestea spui că obişnuinţa poate să-i fure chiar p e cei ce-şi
dau to ată silinţa să se lase de jurat, o m ărturisesc şi eu; d ar to to d ată îţi
spun că, d u p ă cum este cu putinţă să te fure obişnuinţa, tot aşa de uşor
este să te şi îndrepţi. D acă-ţi pui în casa ta m ulţi paznici, de pildă: sluga,
soţia, prietenul, iute te vei dezbăra de deprinderea cea rea, fiind de toţi
în d em n at şi încurajat. Fă asta zece zile numai! N u-ţi trebuie m ai mult!
'Fotul se va întări, iar deprinderea cea b u n ă va p rin d e rădăcină p u te r­
nică. C în d începi să faci asta, n u te deznădăjdui de calci legea o dată, de
d o u ă ori, de trei ori, de douăzeci de ori chiar! A i căzut? Scoală-te din
nou! Ia m unca de la început, cu aceeaşi rîvnă, şi vei birui negreşit!
N ici jurăm întul strîm b nu este u n păcat întîm plător. D acă jurăm în-
tul este de la diavol, ce pedeapsă m erită jurăm întul strîmb? A plaudaţi
spusele mele? N u-m i trebuie aplauzele voastre, zgom otele voastre, nici
aprobările voastre! U n singur lucru vreau num ai: Să m ă ascultaţi în
linişte şi cu m intea trează şi să faceţi cele ce vă spun. Acestea-m i sînt
aplauzele, aceasta-m i este lauda! D a r dacă-m i lauzi spusele şi n u faci ce
lauzi, m ai m are ţi-i osînda, m ai m u ltă vina, iar m ie ruşine şi batjocură.
Nu-i teatru aici; n u staţi aici ca să vedeţi tragedieni şi să aplaudaţi
num ai. Aici e şcoală duhovnicească! D e aceea u n singur scop am : să
faceţi ce vă spun şi prin fapte să-mi arătaţi că m ă ascultaţi. A tunci
dobîndesc totul; acum , însă, sînt deznădăjduit. N -am încetat niciodată
de a d a aceste sfaturi şi celor pe care-i întîlneam îndeosebi şi celor
cărora le vorbeam în biserică; d ar n u văd nici u n progres, ci sînteţi tot
la cele dintîi lecţii. Ia r aceasta îl face pe dascălul vostru să şovăie m ult.
Iată că şi Pavel era foarte supărat, tocm ai pentru că ascultătorii săi râm î-
neau tot la prim ele lecţii. El spunea: „Că deşi trebuia ca voi să fiţi învăţă­
tori, din pricina timpului, totuşi aveţi iarăşi trebuinţă să f i ţ i învăţaţi stihiile
începutului cuvintelor lui Dumnezeu”36. D e aceea şi eu plîng şi m ă jelui.
D acă v ă voi v edea că n u puneţi capăt jurăm ântului, v ă voi opri de a m ai
călca aceste sfinte praguri şi de a v ă m ai îm părtăşi cu nem uritoarele
taine, cum îi opresc pe desfrînaţi, p e cei ce fac ad u lter şi pe cei învinuiţi
d e crim e. E m ai b in e să înalţ lui D um nezeu obişnuitele rugăciuni
num ai cu doi şi trei credincioşi, care păzesc legile lui D um nezeu, decît
să se strîngă o m ulţim e de păcătoşi care să strice şi p e ceilalţi. Să n u m i
se laude aici bogatul, nici puternicul zilei! Să nu-m i ridice din sprîn-
cene! T oate sînt p en tru m ine basm , um bră şi vis! N ici unul din cei
bogaţi pe păm înt nu m ă va putea ap ăra dincolo, cînd voi fi învinuit şi
acuzat că n-am răzbunat, cu toată tăria cuvenită, legile lui Dumnezeu.
Aceasta, aceasta a pierdut pe m inunatul acela bătrîn, pe Iii, deşi viaţa-i era
3(>. Evr. 5, 12.
OMII.II I.A M A l'l.l •i:\ I

nepătată! Totuşi pentru că a trecut cu vederea pe cei care călcaseră

legile lui D um nezeu a fost pedepsit îm preună cu copiii lui şi a primit
cea mai cum plită pedeapsă.17. D acă Iii preotul a fost atît de cumplit
pedepsit pentru că n-a întrebuinţat faţă de copiii lui bărbăţia cuvenită,
deşi îl silea la asta dragostea firească de fii, ce iertare voi avea eu, care
nu sînt silit nici de o astfel de dragoste şi m ai stric şi totul datorită lingu­
şelilor? A şadar, ca să nu pier şi eu şi voi, lăsaţi-vă, vă rog, convinşi de
cuvintele mele! Fiţi voi înşivă cercetătorii şi socotitorii vieţii voastre!
D ezbrăcaţi-vă de deprinderea de a jura, pen tru ca, p o rn in d de la
această poruncă, să săvîrşiţi cu uşurinţă şi toate celelalte virtuţi şi să vă
bucuraţi de bunătăţile cele viitoare, pe care facă D um nezeu să le dobîn-
dim cu toţii cu harul şi cu iu b ire a de o a m en i a D o m n u lu i nostru
Iisus H risto s, C ăru ia slava şi p u te re a a cu m şi p u ru re a şi în vecii
vecilor, A m in. 37
37. I R egi 4, 1-19.
 OMILIA XVIII

„Aţi auzit că s-a zis:

Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte; iar Eu vă zic vouă:
Nu vă împotriviţi celui rău! Ci celui care te va lovi
pe obrazul drept, întoarce-i lui şi pe celălalt.
Şi celui ce vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina,
lasă-i lui şi cămaşa!”1
I
V ezi că H ristos nu s-a gîndit la ochi m ai înainte cînd a poruncit să
scoatem ochiul care ne sm inteşte, ci la cel care n e vatăm ă cu prietenia
lui şi ne aruncă în prăpastia pierzării? C um ar fi p u tu t porunci să ne
scoatem ochii, cînd El, prin cuvintele acestea, spune tocm ai contrariul,
neîngăduind să scoţi ochiul nici chiar aceluia care-ţi scoate ţie ochiul?
D acă cineva ar învinui legea veche că d ă o astfel de poruncă,
pentru a-ţi face dreptate, îi voi răspunde aşa: D u p ă părerea m ea, un om,
care aduce o astfel de învinuire legii vechi, nu cunoaşte înţelepciunea
ce se cuvenea să o aibă un legiuitor, nu cunoaşte ce putere au îm preju­
rările de tim p în d area unei legi şi nici cîştigul de a d a legi pe m ăsura
priceperii acelora cărora le sînt date legile. D acă acest o m s-ar fi gîndit
cine erau cei care aveau să prim ească această lege, dacă s-ar fi gîndit la
puterea lo r de ju d ecată şi la tim pul cînd au prim it această legiuire,
atunci ar fi lăudat nespus de m ult înţelepciunea Legiuitorului: ar fi
văzut că unul şi acelaşi este şi Legiuitorul Legii V echi şi Legiuitorul
Legii N oi şi şi-ar fi dat seam a că am îndouă legiuirile sînt foarte folosi­
toare şi au fost date la tim pul potrivit. A r m ai fi văzut că dacă Legiuito­
rul ar fi dat chiar de la început aceste legi m ăreţe şi înalte ale Legii Noi,
n-ar m ai fi fost prim ite nici poruncile Legii V echi, nici ale celei noi; dar
aşa, pen tru că am îndouă au fost date la tim pul potrivit, p rin am îndouă
întreaga lum e a fost îndreptată.
D e altfel legea veche a dat porunca aceasta, n u ca să ne scoatem
ochii unii altora, ci ca să ne stăpînim m îinile. C ă frica de a nu ni se
scoate ochii ne opreşte de a scoate şi noi ochii altora. Şi astfel Legiuito­
rul strecoară pe nesim ţite în suflet m ultă filozofie p rin aceea că p o ru n ­
ceşte celui ce suferă răul să răsplătească răul cu rău, deşi ar m erita m ai
I. M atei .r>, HK-40.
m are pedeapsă cel care începe răul; că aşa cere ideea de dreptate. D ar
pentru că Legiuitorul vrea să am estece iubirea de oam eni cu dreptatea,
osîndeşte pe cel care a păcătuit mai m ult cu o pedeapsă mai mică decît m e­
rită, învăţînd pe oam eni să arate m ultă blîndeţe chiar cînd suferă răul.
D upă ce D om nul a rostit toate cuvintele Legii V echi, a arătat iarăşi
că nu fratele nostru este cel ce ne face rău, ci diavolul. De aceea a şi
adăugat: ,f)a r Eu zic vouă: Nu vă împotriviţi celui rău”. N-a spus: „N u te
îm potrivi fratelui”, ci: „Celui rău”, arătînd că se îndrăznesc acestea la
îndem nul diavolului. Iar pentru că vina a fost pusă în sarcina diavolu­
lui, D om nul slăbeşte şi taie m ult din m înia ce o purtăm fratelui, care
ne-a făcut răul.
- Ce? N u trebuie să ne îm potrivim celui rău? aş putea fi întrebat.
- T rebuie, d ar n u aşa, ci cum a poruncit H ristos: Să suferim de
b u n ă voie răul. N um ai aşa vei birui răul. N u stingi focul cu foc, ci cu
apă. D ar ca să afli că şi în Legea V eche cel ce suferă răul biruie şi că el
este cel încununat, cercetează istoria V echiului T estam ent şi vei vedea
că acela ajunge în fruntea celorlalţi. Cel care a în cep u t răul este socotit
că a scos doi ochi: şi ochiul aproapelui lui şi pe al lui. D e aceea p e b u n ă
dreptate este u rît şi învinuit de toţi. D im potrivă cel căruia p e n ed rep t i
s-a scos ochiul este socotit nevinovat, chiar dacă plăteşte cu aceeaşi
m ăsură. D e aceea m ulţi îl com pătim esc, pen tru că îl socotesc nevinovat
chiar după săvîrşirea acestei fapte rele. N enorocirea este aceeaşi şi
p en tru unul şi pen tru altul; d ar slava nu m ai e aceeaşi nici la D u m n e­
zeu, nici la oam eni. De aceea nici nenorocirile lo r nu sînt la fel.
M ai înainte D om nul spusese: „Cel care se mînie pe fratele lui în zfldar
şi-l face nebun, vinovat va f i gheenei focului” 2. A cum H ristos cere m ai
m ultă filozofie; n u porunceşte num ai ca cel n ed rep tăţit să stea liniştit, ci
să-i dea celuilalt prilejul să facă şi m ai m are rău, întinzîndu-i şi celălalt
obraz. H ristos spune aceasta, nu p e n tru a legiui că trebuie să întoarcem
obrazul cînd sîntem loviţi peste obraz, ci p entru a n e învăţa că trebuie
să suferim răul în toate celelalte îm prejurări din viaţă.

II
D upă cum atunci cînd D om nul a spus: „Cel ce spune fratelui său
nebun, va f i vinovat gheenei”, n-a vorbit num ai de această insultă, ci de
orice fel de insultă, tot astfel şi aici n-a legiuit să suferim cu curaj num ai
pălm uirile, ci să n u ne tulburăm orice rău am suferi. Pentru aceasta d in ­
colo a dat ca p ild ă cea mai grea insultă, iar aici lovirea peste obraz, care
p are cea mai insultătoare lovire. P rin porunca aceasta H ristos Se ad re­
sează şi celui care loveşte şi celui lovit. Cel lovit nu se socoteşte lovit,
2. Matei !>, 22.
dacă e pregătit să filozofeze aşa - că nici n u va simţi lovitura, p en tru că
se vede m ai m ult un luptător decît u n om lovit iar cel care loveşte,
ruşinat de p u rtarea celui lovit, n u m ai d ă a d o u a lovitură chiar d acă ar fi
m ai sălbatic ca o fiară, ci se va osîndi şi p en tru lovitura de m ai înainte.
C ă nim ic n u opreşte de la rău pe cel ce face răul atît de m u lt cît îl
opreşte cel care suferă în tăcere răul ce i se face; nu-1 face num ai să nu-şi
prelungească m ai m ult răul, ci-1 face să se şi căiască de faptele sale şi să
se depărteze, adm irîndu-i bunătatea. îl face prieten; în loc de duşm an şi
vrăjmaş îl face ro b n u num ai prieten. D acă, însă, răzbună răul ce i s-a
făcut, se în tîm plă tocm ai contrariul; am îndoi se fac de ruşine, se fac m ai
răi, a p rin d m a i m u lt m înia; ad ese o ri se ajunge ch iar la crim ă, d acă
rău l m erg e m a i d ep arte. D e a ce e a H risto s a p o ru n c it n u n u m a i să
n u te m în ii d e te p ălm u ieşte cineva, ci c h ia r să-i dai p rileju l să-şi
satu re p o fta d e a te lovi, ca să nu-1 faci să c re a d ă că ai su ferit p rim a
lo v itu ră, p e n tru că n-ai p u tu t altfel. A şa m a i d e g ra b ă vei p u te a d a
n eru şin atu lu i a celu ia o lo v itu ră de m o a rte d ecît d a că l-ai lovi cu
Ealm a; şi vei face, d in tr-u n o m p o rn it p e c e a rtă şi b ă taie, u n om
lînd şi p o to lit.
„Celui care vrea să sejudece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i lui şi cămaşa
Hristos vrea să ai aceeaşi răbdare nu num ai cînd e v o rb a de lovituri, ci
şi cînd e v o rb a de bani şi de averi. D e aceea d ă o p ild ă to t a h t d e con­
vingătoare ca şi cea de m ai înainte. D upă cum atunci ne poruncise să
învingem p rin suferirea răului, tot aşa şi acum n e porunceşte să învin­
gem pe lacom şi hrăpăreţ p rin a-i da m ai m ult decît se aştepta să ia.
Poruncii acesteia îi dă Hristos şi un adaos; că n-a spus: „Dă-i haina ce ţi-o
cere!”, ci: „Celui care vrea să se judece cu tine”, adică dacă vrea să te dea
în judecată şi să-ţi ia bunurile tale. Şi precum atunci, d u p ă ce a spus să
nu spui nim ănui: „nebunule”şi nici să te m înii în deşert, H ristos a m ers
m ai departe şi a cerut m ai m ult, poruncind să întorci şi celălalt obraz,
tot aşa şi acum , după ce ţi-a spus să te îm paci cu pîrîşul tău, îţi d ă iarăşi o
poruncă şi m ai m are: porunceşte nu num ai să dai m ai m ult decît vrea
acela să-ţi ia, ci să-i arăţi şi m ai m are dărnicie.
- Ce? Să um blu gol?
- N u vom um bla goi, dacă vom îndeplini cu scum pătate poruncile
lui H ristos, ci vom fi îm brăcaţi m ai m ult decît toţi oamenii! M ai întîi
nim eni nu v a tăbărî asupra noastră dacă avem astfel de gînduri; în al
doilea rînd, chiar dacă ar fi cineva atît de sălbatic şi de neom enos încît
să m earg ă p în ă acolo să n e ia ceea ce-i d ă m de b u n ă voie, se v or
găsi cu m ult m ai m ulţi o am en i care ne v o r îm b răc a p e n o i, care filo­
zofăm aşa, n u n u m ai cu h a in e, dar, de-ar fi cu p u tin ţă, ch iar cu p ro ­
priul lo r trup!
 III
D ar chiar dacă. ar trebui să um bli gol de dragul unei astfel de filozo­
fii, nici atunci n-ar fi o ruşine. C ă şi A dam era gol în rai şi nu se ruşina3;
Isaia era gol şi desculţ4 şi era m ai strălucit decît toţi iudeii; iar Iosif
atunci a strălucit m ai m ult cînd a răm as fără h ain ă5. Nu-i un rău, nu-i o
ruşine să răm îi aşa dezbrăcat, ci să te îm braci aşa cum ne îm brăcăm noi
toţi astăzi cu haine luxoase. Aceasta-i ruşine şi batjocură! D e aceea
D um nezeu pe aceia i-a lăudat, iar pe aceştia îi m ustră şi prin profeţi şi
p rin apostoli.
Să nu socotim, dar, poruncile lui H ristos cu n eputinţă de în d ep li­
nit! D acă sîntem treji, sînt şi foarte folositoare şi uşoare. A u atît de m are
cîştig, încît ne sînt de cel m ai m are folos nu num ai nouă, ci şi acelora
care n e fac rău. Şi m ai cu seam ă acesta-i lucru m inunat, că Hristos, con-
vingîndu-ne să suferim răul, îi învaţă să filozofeze şi p e cei ce fac răul.
C înd hrăpăreţul socoteşte m are lucru că ia lucrurile tale, dar tu îi arăţi
că-ţi este uşor să-i dai şi ce nu-ţi cere, cînd îi pui faţă în faţă sărăcia lui cu
dărnicia ta, filozofia ta cu lăcom ia lui, gîndeşte-te ce m are dascăl îi eşti,
învăţîndu-1 nu cu cuvîntul, ci cu fapta, să dispreţuiască viciul şi să în d ră ­
gească virtutea. D um nezeu vrea să nu ne fim de folos num ai nouă, ci
tuturor sem enilor noştri. D acă dai num ai ca să n u m ai ajungi în faţa
judecăţii, ai urm ărit d o ar interesul tău; d ar dacă dai m ai m ult decît vrea
să-ţi ia, urm ăreşti şi interesul lui, că te desparţi de el după ce l-ai făcut bun.
Putere ca aceasta are sarea6 - ia r H ristos vrea ca aceia ce-L urm ează
să fie ca sarea - că sarea se păstrează şi pe ea, dar păstrează şi alim entele
peste care se presară. A ceeaşi putere o are şi lum ina: se lum inează şi pe
ea şi lum inează şi p e alţii. D eci, p en tru că H ristos te-a pus p rin tre
oam eni sare şi lum ină, fii de folos şi celui ce şade în întuneric; învaţă-1
că nici m ai înainte, cînd a luat de Ia tine, n-a luat cu forţa; convinge-1 că
n u ţi-a făcut rău! D acă îi arăţi că i-ai dăruit şi n u te-a jefuit, vei fi med res­
pectat, m ai preţuit. Prefă, dar, cu b lîndeţea ta, păcatul lui în dărnicia ta.
D acă socoti că e m are p o runca aceasta, aşteaptă! V ei vedea lăm urit
că n-ai ajuns încă la desăvîrşire. C ă D om nul p u n în d legi suferirii răului,
n u S-a oprit aici, ci m erge chiar m ai departe, grăin d aşa:
,yDe te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două”7.
A i văzut ce înaltă filozofie? H ristos îţi spune: „D acă duşm anul tău,
d u p ă ce i-ai d at h ain a şi căm aşa, ar vrea să te p u n ă, în pielea goală, la
m unci istovitoare, nici aşa nu trebuie să-l opreşti!”
3. Fac. 2, 25.
4. Isa ia 20, 3.
5. Fac. 39, 12.
fi. M atei 5, 13.
7. M atei 5, 41.
'.230 NUNŢIII. IOAN (iURA I»K AUR

H ristos vrea ca totul să avem în com un cu cei săraci şi cu cei ce ne

insultă, şi trupurile şi averea. U n a este o faptă de b ărbăţie, cealaltă de
iubire d e oam eni. P entru aceea a spus: ,JDacă te va sili cineva să mergi o
milă, mergi cu el două”. H ristos te u rcă iarăşi pe o treap tă m ai în altă de
virtute, poruncindu-ţi să fii larg la suflet. D acă poruncile date la în ce­
put, cu m ult m ai mici decît acestea, aduc după sine o atît de m are feri­
cire, gîndeşte-te ce soartă îi aşteaptă pe cei care îndeplinesc aceste
porunci şi ce fel de oam eni ajung, chiar înainte de a prim i răsplăţile
cereşti, odată ce au atins nepătim irea, deşi sînt în trup om enesc şi păti-
mitor! C înd nu-i m ai ustură nici ocările, nici loviturile, nici luarea ave­
rilor, nici ceva asem ănător, ci, prin suferinţă, ajung şi m ai m ari la suflet,
gîndeşte-te ce însuşiri are sufletul lor! D e aceea D o m n u l ne-a poruncit
să ne p u rtăm cu cel ce ne face silă to t aşa cum ne p u rtăm cu cel ce n e
loveşte şi cu cel ce n e răpeşte averile. D a r pentru ce vorbesc de insultă
şi de răp irea averilor? C hiar dacă ar vrea cineva să-ţi p u n ă pe n ed rep t
trupul la m unci şi la osteneli, învinge-1 din nou, fă m ai m ult decît pof­
teşte pofta lui nedreaptă! C uvintele: ,£)e te va sili”au înţelesul de a te tîrî
pe n ed rep t şi fără m otiv. T u, însă, fii pregătit să suferi m ai m ult decît
vrea acela să-ti ♦ facă!
„Celui ce cere dă-i şi nu întoarcefa ţa de la cel ce vrea să se împrumute de la
tine”11.
Porunca aceasta e m ai m ică decît cele de m ai înainte. Totuşi, n u te
mira! A şa obişnuieşte să facă D om nul totdeauna, să am estece poruncile
mici cu cele m ari. D ar dacă această po runcă este m ică faţă de celelalte,
să o au d ă cei care iau averile altora, cei care-şi risipesc averile lor cu
desfrînatele şi-şi ap rin d un îndoit foc şi p rin agoniseala lo r nedreaptă şi
p rin cheltuiala lo r pierzătoare.
P rin îm prum ut aici H ristos nu înţelege datul cu d o b în d ă a banilor,
ci datul simplu. în altă parte întinde m ai departe datul, spunînd să dăm
acelora de la care nu aşteptăm să m ai prim im înapoi®.
irAţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe duşmanul
tău. Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei ce vă
supără; binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă; faceţi bine celor ce vă urăsc, ca să
f i ţ i asemenea Tatălui vostru Celui din ceruri, Care răsare soarele L u i şi peste
cei răi şi peste cei buni şi plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” 8*10.
Iată că a pus cea m ai de p re ţ cunună a virtuţilor! Pricina p en tru
care H ristos ne-a învăţat nu num ai să suferim cînd sîntem loviţi peste
obraz, d ar să-i în tindem şi obrazul cel drept, nici num ai să-i dăm şi
8. M atei 5, 42.
!). l.uca (i, 30. 34.
IO. M atei 5, 43 45.
OM II.II l,A MATKI M7

căm aşa celui ce vrea să ne ia haina, ci să şi m ergem două mile cu cel ce

ne sileşte să m ergem una, a fost ca noi să prim im cu toată uşurinţa
porunca aceasta de acum, care e cu m ult m ai m are decît celelalte’.
- D ar ce are m ai m ult această poruncă decît celelalte? m -ar întreba
cineva. C ă acela care le îm plineşte pe acelea n u are duşmani!
- Porunca aceasta are ceva m ai m ult decît celelalte, că H ristos n-a
spus: „Nu-1 urî p e duşm an!”, ci: „Iubeşte-l!”; n-a spus: „Nu-i face rău!”,
ci: , f ă - i bine!”.
IV
Iar dacă ai cerceta cu de-am ănuntul po ru n ca aceasta, vei vedea că
are un adaos care o ridică cu m ult deasupra celorlalte: că H ristos n-a
poruncit num ai să iubeşti pe duşm ani, ci să te şi rogi pentru ei. A i văzut
pe cîte trepte ne-a urcat şi că ne-a dus pe culm ea virtuţii? Uită-te, numă-
rîn d treptele de jos în sus! P rim a treaptă: să n u începi să faci rău; a
doua: d u p ă ce răul a fost săvîrşit, să nu răsplăteşti răul cu rău; a treia: să
nu faci celui ce te-a supărat ceea ce ai suferit tu, ci să fii liniştit; a patra:
lasă să ţi se facă rău; a cincea: lasă să ţi se facă m ai m ult rău decît vrea
cel ce-ţi face rău; a şasea: nu urî p e cel ce ţi-a făcut asta; a şaptea: iubeş-
te-1; a opta: fa-i chiar bine; a noua: roagă-te lui D um nezeu pentru el.
Ai văzut ce înaltă filozofie? D e aceea are şi răsplată strălucită!
Pentru că p o ru n ca aceasta este m are şi are nevoie de un suflet tîn ăr şi de
m ultă străduinţă, de aceea îi p u n e şi o atît de strălucită răsplată, cum n-a
pus nici unei alte porunci de m ai înainte. Aici n u mai pom eneşte de
păm înt, ca acelora blînzi, nici de m îngîiere, nici de milă, ca acelora ce
plîng şi celor milostivi, nici de îm părăţia cerurilor, ci de ceva m ai m ăreţ
decît toate acestea: de asem ănarea cu D um nezeu, atît cît este cu putinţă
om ului, că zice: „Ca să f i ţ i asemenea T a tă lu i vostru Celui din ceruri”.
O bservă, te rog, că nici acum , nici m ai înainte Hristos nu L-a num it
pe D um nezeu T atăl Său, ci, atunci cînd a vorbit de jurăm înt, L-a num it
D um nezeu şi mare îm părat ” , iar aici: Tatăl lor. Face asta, pentru că vrea
să vorbească la tim p potrivit de D um nezeu ca T ată al Său.
Apoi arată în ce constă asem ănarea, zicînd: „Care răsare soarele L u i
peste cei răi şi peste cei buni şi p lo u ă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. „Că
şi D um nezeu, ne spune H ristos, n u num ai că nu urăşte, dar face şi bine
celor care-L ocărăsc. Te face asem enea cu D um nezeu, deşi n u este vreo
egalitate între tine şi El, nu num ai din pricina covârşitoarei Lui bunătăţi,
ci şi din pricina nespusei Lui vrednicii. T u eşti dispreţuit de u n o m ca şi
tine; D um nezeu este dispreţuit de un rob, căruia i-a făcut nenum ărate
binefaceri; tu, cînd te rogi p en tru duşm anul tău, nu dai decît cuvinte;
D um nezeu dă duşm anilor Lui lucruri foarte m ari şi m inunate: le dă
I I. Matei ,r>, ,'M.
‘2 3 8 SUNTUl, io a n g u r a d e a u r

tuturora soare şi ploaie la vrem e; şi totuşi te face asem enea cu El, atît cît
este cu p u tinţă unui om ”.
N u urî, deci, pe cel ce-ţi face rău, cînd el e pricinuitorul un o r b u n ă­
tăţi ca acestea şi te urcă la o atît de m are cinste! N u blestem a pe cel ce
te prigoneşte! Altfel suferi şi prigoana şi eşti lipsit şi de rod; suferi şi
paguba şi pierzi şi răsplata! D ar ar fi cea m ai m are prostie să rabzi ce-i
mai greu şi să n u înduri ce-i m ai uşor!
- D ar cum poate fi cu p u tinţă asta? aş pu tea fi întrebat.
- M ă m ai întrebi încă şi te m ai îndoieşti cum e cu p u tin ţă să ierţi pe
duşm anii tăi cînd vezi că p entru tine D um nezeu S-a făcut om , S-a înjo­
sit atît de m ult şi a pătim it atîtea? N u-L auzi spunînd p e cruce: ,Jartă-le
lor, că nu ştiu ce fac!”? 12 Nu-1 auzi pe Pavel spunînd: „Cel Care S-a suit şi
şade în dreapta lui Dumnezeu şi Se roagă pentru noi”? 13 N u vezi că, d u p ă
răstignire şi înălţare, a trim is pe apostolii Săi la iudeii care L-au om orît,
spre a le aduce m ii de bunătăţi, deşi apostolii aveau să sufere nenum ă­
rate rele de la ei? Ţ i-a făcut duşm anul tău u n m are rău? C e suferinţă e
aceasta faţă d e suferinţa Stăpînului tău, C are a fost legat, biciuit, p ăl­
muit, scuipat de slugi, dat m orţii, şi m orţii celei m ai ruşinoase din toate
m orţile, d u p ă ce făcuse iudeilor nenum ărate binefaceri? A tunci m ai cu
seam ă fă bine duşm anului tău cînd ţi-a făcut m ai m are rău, ca să-ţi
îm pleteşti m ai strălucitoare cunună, scăpîndu-1 pe fratele tău de cea m ai
cum plită boală! D octorii cînd sînt loviţi şi insultaţi de bolnavii de nervi,
atunci le e m ai m ilă de ei şi se pregătesc să-i îngrijească, p en tru că ştiu
că insultele sînt urm ări ale cum plitei lor boli! Şi tu, dar, gîndeşte la fel
la cel ce te urăşte, poartă-te la fel cu cel ce-ţi face rău! El este cel bo l­
nav, el suferă toată silnicia! Scapă-1, deci, de această asuprire, dă-i p ri­
lejul să-şi lase m înia, liberează-1 de dem onul cel cum plit, mînia! C înd
vedem pe îndrăciţi, plîngem şi nu ne silim să ne îndrăcim şi noi! A şa să
facem şi cu cei mînioşi! M înioşii se aseam ănă cu îndrăciţii; d ar m ai
bine spus, m înioşii sînt m ai de plîns decît îndrăciţii p en tru că sînt con­
ştienţi de n eb u n ia lor. D e aceea le este şi de neiertat.

V
N u tăbărî, dar, asupra celui căzut la păm înt, ci ai m ilă d e el! D acă
vedem pe cineva bolnav de fiere, cuprins d e am eţeli, silindu-se să verse
sucul acela rău, îi întindem m îna, îl sprijinim pe cel zguduit de boală;
chiar dacă ne m urdărim hainele, nu ne îngreţpşăm , ci urm ărim u n sin­
gur lucru, să-l scăpăm pe bolnav de acest chin cum plit. A şa să facem şi*13
12. L u a i 23, 34.
13 Rum. H, 34.
OMII.II I.A MATKI 239

noi cu duşm anul nostru. Să-l sprijinim , deşi debordează şi se frăm întă;
să nu-1 părăsim p înă ce nu-şi varsă toată am ărăciunea. Atunci acela va
şti să-ţi aducă m ari m ulţum iri; cînd se va potoli îşi va d a seam a bine de
ce grozavă tulburare l-ai scăpat. D ar pentru ce vorbesc de m ulţum irea
lui? D um nezeu te va încununa în d a tă şi te va răsplăti cu nenum ărate
bunătăţi pentru că ai scăpat pe fratele tău de o b o ală cum plită; iar cel
m întuit de boală te va cinsti ca pe stăpînul lui, respectîndu-te n eco n te­
nit pen tru bunătatea ta. N u vezi cum m uşcă fem eile care nasc pe cele
care stau lîngă ele, iar acestea n u sim t durere? D ar, m ai bine spus, sim t
durere, dar rab d ă cu tărie, suferă îm preună cu cele chinuite de durerile
naşterii. Im ită-le şi tu pe acestea şi să nu fii m ai slab decît femeile.
D e socoteşti grele poruncile acestea, atunci gîndeşte-te că p en tru
aceasta a venit H ristos, ca să le sădească în sufletul nostru, ca să ne facă
folositori şi duşm anilor şi prietenilor noştri; pen tru aceasta a poruncit
să avem grijă şi de unii şi de alţii: de fraţi, cînd spune: ,JDe-ţi aduci darul
tău ”14; de duşm ani, cînd legiuieşte să-i iubim şi să ne rugăm pen tru ei.
H ristos caută să ne convingă să-i iubim şi să n e rugăm pentru duş­
m anii noştri, nu n um ai dîndu-ne ca pildă pe D um nezeu, ci dîndu-ne ca
pild ă chiar pe păcătoşi. C ă spune:
,X>acă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ceplată aveţi? N u şi vameşiifac ace­
laşi lucru?”15.
A ceasta o spune şi Pavel: ,Jncă nu v-aţi împotrivit pînă la sînge lup-
tînd cu păcatul”16.
D acă iubeşti pe vrăjmaşi eşti alături de D um nezeu; dacă părăseşti
această poruncă eşti alături de vam eşi. Ai văzut că n u este atît d e m are
deosebire între porunci cît de m are este deosebirea între persoane? Să nu
ne gîndim , dar, că este grea porunca, ci să ne gîndim şi la răsplată, să ne
g în d im cu cine ne asem ănăm dacă o îndeplinim şi cu cine sîntem egali
dacă o călcăm. D om nul ne porunceşte să ne îm păcăm cu fratele nostru
şi să n u încetăm p în ă ce n-am stîrpit duşm ănia; d ar cînd vorbeşte de toţi
n u n e supune la această nevoie, ci n e cere num ai atît cît depinde de noi,
fâcîndu-ne şi p rin aceasta uşoară legea. Pentru că H ristos spusese m ai
înainte ucenicilor: >rAu prigonit pe profeţii cei mai dinainte de voi” 17, de
aceea, ca nu cum va din pricina acestor cuvinte să se poarte duşm ănos
cu iudeii, le porunceşte nu num ai să îndure pe prigonitori, d ar să-i şi
iubească. 17
14. Matei 5, 23.
I.r>. Matei />, 4(i.
10. Km. 12, 4.
17 Matei ,r>, 12.
iMO M I N I III. I< IAN ( i l l K A l)l·, Al IU

Vezi cum stîrpeşte Domnul din rădăcină mînia, pofta trupească, pofta
de avere, pofta de slavă, pofta de cele din lum ea aceasta? Lucrul acesta
îl făcuse de la început, dar cu m ult m ai m ult îl face acum . O m u l sărac,
omul blînd, om ul care plînge nu se m înie; om ul drept, om ul m ilostiv
nu iubeşte banii; omul cu in im a curată nu-i stăpînit de pofta cea rea;
om ul prigonit, care suferă insultele şi vorbele rele, priveşte cu tot dis­
preţul lucrurile prezente, nu-i m îndru şi nici doritor de slavă deşartă.
Deci, d u p ă ce D om nul l-a dezlegat pe ascultătorul Său d e aceste
legături şi l-a făcut gata de luptă, smulge din nou, în alt chip, cu m ai
m are precizie, aceste patim i d in sufletul lui. A în cep u t cu m în ia şi taie
de pretutindeni nervii acestei patim i, spunînd: „Să fie pedepsit cel care
se m înie p e fratele său, cel care-1 face nebun; cel care duşm ăneşte să nu
aducă darul la Sfînta Masă, p în ă ce m ai înainte n u stinge vrăjm ăşia; cel
care are un pîrîş să şi-l facă prieten, înainte de a ajunge la tribunal!” .
D om nul trece apoi la poftă şi-i spune: „Să fie pedepsit ca desfrînat cel
care se uită cu ochi pofticioşi la o femeie; cel care se sm inteşte de o
femeie desfrînată sau de un b ă rb a t sau de unul din cunoscuţii lui, să o
rupă cu toţi aceştia; cel căsătorit să nu-şi lase niciodată fem eia şi nici să
nu se uite la alta!”. Prin toate aceste porunci, D om nul stîrpeşte rădăci­
nile poftei celei rele. A poi, p o rn in d de aici, p u n e stavilă dragostei de
bani, po ru ncind să nu juri, să n u m inţi, să n u te îm potriveşti cînd ţi se ia
chiar haina cu care eşti îm brăcat, ci să dai şi căm aşa şi trupul tău celui
ce le voieşte. P rin toate aceste porunci D om nul stîrpeşte din rădăcină
dragostea de b ani şi de averi.

VI
în sfîrşit aduce şi cununa strălucitoare a acestor porunci, zicînd:
„Rugaţi-vă pentru duşmanii voştri”18. N e urcă pe cea m ai înaltă culm e a
filozofiei! C ă d u p ă cum este m ai m ult să fii pălm uit decît să fii blînd,
să-ţi dai şi căm aşa odată cu h ain a decît să fii m ilostiv, să fii n ed rep tăţit
decît să fii d rept, să urm ezi pe cel ce te loveşte şi te sileşte d ecît să fii
făcător de pace, tot aşa este m ai bine să binecuvintezi pe cei ce te prigo­
nesc decît să fii prigonit. V ezi că D om nul ne urcă încetul cu încetul
pînă la bolţile cerului?
De ce am fi vrednici, oare, noi, care am p rim it p o ru n ca să fim ase­
m enea lui D um nezeu, cînd n u sîntem egali nici vam eşilor? C ă vameşii,
păcătoşii şi păgînii iubesc pe cei ce-i iubesc; cînd nu facem nici aceasta
că n-o facem odată ce pizm uim bunul num e al fraţilor noştri! - ce
pedeapsă nu vom suferi stînd m ai jos decît păgînii, deşi ni s-a poruncit
IK. M atei i>, 44.
OM II.II I.A M AII.I 24 1

să depăşim pe cărturari? Spune-m i, cum vom vedea îm părăţia ceruri­

lor, cum vom păşi pragurile acelea sfinte, cînd nu sîntem mai buni nici
decît vameşii? A ceasta a vrut să spună H ristos p rin cuvintele: „Nu şi
vameşii fac acelaşi lucru?".
C eea ce-i m ai cu seam ă de adm irat în învăţătura lui Hristos este că
totdeauna răsplăteşte cu îm belşugare faptele noastre bune; ne răsplă­
teşte de p ildă să vedem pe D um nezeu19, să m oştenim îm părăţia ceru­
rilor20, să ajungem fii ai lui D um nezeu21, să fim asem enea lui
D um nezeu22, să fim m iluiţi23, să fim m îngîiaţi24, să prim im m ultă plată25.
C în d trebuie să am intească de lucruri pline de tristeţe, o face cu m ultă
grijă; că num ele gheenei num ai o d ată l-a am intit în această lungă
cuvîntare; de celelalte pedepse vorbeşte reţinut; m ai m ult sfătuieşte
decît am eninţă. C a să îndrepte pe ascultătorii Săi se serveşte de cuvinte
ca acestea: „Nu şi vameşii fac acelaşi lucru?” 26; şi: „Dacă sarea se va
strica’*27; şi: „Mic se va chema în împărăţia cerurilor”28. Sînt, apoi, locuri
unde D om nul pune păcatul în locul pedepsei, d în d ascultătorului să
înţeleagă greutatea pedepsei, ca de p ild ă cînd spune: „A făcut adulter cu
ea în inima lui”29; şi: „Cel care o lasă o face să săvîrşească adulter”30; şi:
„Ceea ce este mai mult decît atîta este de la cel rău”31. C elor care au m inte le
este de ajuns pentru a se înţelepţi chiar num ai m ărim ea păcatelor în loc
de pedeapsă. Pentru aceasta, şi acum , D om nul d ă ca p ild ă pe păgîni şi
pe vameşi, ruşinînd pe ucenicul Său cu felul de viaţă al acestor oam eni.
T o t aşa face şi Pavel cînd spune: „Ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care
n-au nădejde”32; şi: „Ca neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu”33.
D om nul arată că nu cere ceva peste m ăsură, ci cu puţin meii m ult
decît ce-i obişnuit, zicînd:
„Nu şi păgînii fac acelaşi lucru?”34.
D ar D om nul nu-Şi opreşte aici cuvântul, ci şi-l term in ă cu răsplătiri
şi cu bune nădejdi, spunînd:
19. Matei 5, 8.
2 0 . Matei 5, 3. 10.
2 1 . Matei 5, 9. ·
2 2 . Matei 5, 4 5 .
2 3 . Matei 5, 7.
2 4 . Matei 5, 4.
2 5 . Matei 5, 12.
2 6 . Matei 5, 46.
2 7 . Matei 5, 13.
2 8 . Matei 5, 19.
2 9 . Matei 5, 28.
3 0 . Matei 5, 32.
3 1 . Matei 5, 37.
32. / Tex. 4, 13.
33. / / Tex. I, 8.
34. Matei 5, 47.
 „h'iţi desăvîrşiţi ca Tatăl vostru cel ceresc” '1*.
Hristos îm prăştie cu îm belşugare pretutindeni num ele cerului, ca
să deştepte şi prin el sufletele ascultătorilor Săi, care deocam dată erau
mai slabi şi mai legaţi de păm înt.
G îndindu-ne, dar, la cele spuse3*’, să iubim pe duşm anii noştri şi să
ne lăsăm de obiceiul prost, pe care îl au o m ulţim e de oam eni fără
cap, de a aştepta ca duşm anii noştri să ne salute m ai întîi. N u ne sîrguim
să facem ceea ce atrage fericirile D om nului, ci u rm ărim ceea ce ne face
de rîs.
- Spune-m i, p en tru ce nu-1 saluţi tu m ai întîi?
- Pentru că aşteaptă să-l salut eu!
- D ar tocm ai pen tru aceasta ar trebui să i-o iei înainte, ca să iei tu
cununa!
- N-o fac, p en tru că urm ăreşte el lucrul acesta!
- Poate fi, oare, o prostie m ai m are? G îndeşti cam aşa: T ocm ai
pen tru că urm ăreşte să fie pricinuitorul răsplătirii m ele, nu vreau să-i
dau prilejul s-o facă! D acă te salută celălalt m ai întîi, tu nu mai ai nici o
răsplată, chiar dacă îi răspunzi la salut; dar dacă tu i-o iei înainte cu
salutul, ai neguţătorit gestul şi ai cules rodul îm belşugat al faptei lui. N u
este, oare, cea m ai m are prostie să pierzi tot cîştigul, cînd ai de cîştigat
uliţa de p e urm a u n o r simple cuvinte? N u este, oare, cea m ai m are p ro s­
tie să-l ţii de rău că nu te salută, iar tu să cazi în aceeaşi greşeală? D acă îl
ţii de rău că nu te-a salutat el m ai întîi, pentru ce faci ceea ce ţii de rău,
pentru ce te sîrguieşti să faci ceea ce spui că e rău? N u este m ai m are
prostie decît aceea ca omul să trăiască în păcat! D e aceea, vă rog, să
fugim de acest obicei rău şi ruşinos. C ă acest obicei a stricat n en u m ă­
rate prietenii, a dat naştere la m ulte duşmănii. Să le-o luăm, deci, noi
înainte cu salutul. C e iertare m ai m erităm noi, care ne am biţionăm
pentru un sim plu salut, cînd ni s-a poruncit să răb d ăm să fim pălm uiţi,
siliţi şi lăsaţi goi de duşm anii noştri?
- D ar dacă salutăm noi m ai întîi, m i s-ar răspunde, vom fi dispre­
ţuiţi şi batjocoriţi!
- Şi ca să nu te dispreţuiască un om , insulţi pe D um nezeu? C a să nu
te dispreţuiască un om nesocotit, dispreţuieşti pe D um nezeu, C are ţi-a
făcut atîta bine? D acă este o nebunie să dispreţuieşti pe cel de o cinste
cu tine, cu m ult m ai m are nebunie este să dispreţuieşti pe D um nezeu,
C reatorul tău! In afară de aceasta, m ai gîndeşte-te şi la aceea că atunci
iţi prilejuieşti m ai m are răsplată cînd eşti dispreţuit. Pentru D um nezeu
Matei .r>, 48.
:t<>. Do aici începe p arte a moralii: D e sp r e a n u a ş t e p ta s ă f i m s a lu t a ţ i, c i d e a f a c e n o i în t îi
a i r u s ia , ş i d e sp r e sm er en ie.
suferi asta! Pentru că ai ascultat de legile Lui! De cită cinste nu eşti vred­
nic, de cîte diadem e? în ce m ă priveşte aş dori m ai degrabă să fiu ocărit
şi dispreţuit pen tru D um nezeu decît să fiu cinstit de toţi îm păraţii!
N im ic, nimic nu-i egal cu această slavă!
Să urm ărim , deci, această slavă, aşa cum ne-a poruncit Hristos! Să
n u punem nici u n p re ţ pe slava om enească, ci să arătăm , prin toate fap­
tele noastre, filozofia cea adevărată. Aşa să ne orînduim viaţa! V om
culege de aici de pe păm înt bunătăţile cerurilor şi cununile cele de
acolo dacă vom trăi ca îngerii printre oam eni, dacă vom u m bla pe
p ăm în t ca puterile cele cereşti şi dacă vom răm îne în afară de orice
poftă şi tulburare. O d ată cu toate acestea, vom prim i şi bunătăţile cele
nespuse, pe care facă D um nezeu să le dobîndim cu toţii, cu harul şi
iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi
puterea şi închinăciunea, îm p reu n ă cu C el fără de început al Lui
Părinte şi cu Sfxntul şi Bunul D uh, acum şi p u ru rea şi în vecii vecilor,
A m in.
 OMILIA XIX

„Luaţi aminte, să nu faceţi milostenia voastră înaintea

oamenilor spre a fi văzuţi de ei”1.
I
D om nul alungă aici cea m ai tiranică patim ă: dragostea de slava
deşartă, această patim ă furioasă şi nebunească care se naşte în sufletele
celor virtuoşi. L a început n-a vorbit de ea; ar fi fost şi de prisos să-i
înveţe p e ucenicii Săi chipul în care trebuie să săvîrşească virtuţile, în a­
inte de a-i convinge să facă vreo faptă de virtute. D ar d u p ă ce i-a învăţat
filozofia Sa, o curăţă şi de patim a slavei deşarte, care stă lipită de ea. C ă
nici n u se naşte oricînd boala aceasta, ci num ai atunci cînd săvîrşim
m ulte din poruncile lui Hristos.
T rebuia, dar, să sădească m ai întîi virtutea şi apoi să stârpească
boala, care-i vatăm ă fructul. Şi iată cu ce începe: cu postul, cu rugăciu­
nea, cu m ilostenia. C ă m ai ales lîngă aceste fapte b u n e stă de obicei
lipită patim a slavei deşarte. Fariseul se lăuda tocm ai pentru că făcuse
astfel de fapte bune: „Postesc de două ori pe săptămînă, dau zpciuială din tot
ce ciştig”2; se lăuda şi cînd se ruga; că şi rugăciunea şi-o făcea num ai ca
să fie văzut; şi pentru că nu era nim eni altul acolo, îl arată pe vam eş,
zicînd: „Nu sînt ca ceilalţi oameni, nici ca acest vameş”3*.
U ită-te cum îşi începe H ristos cuvintele Sale! V orbeşte de această
patim ă, ca şi cum ar fi vorba de o fiară sălbatică greu de prins şi în stare
să răpească pe cel ce nu-i cu m are luare am inte: „Luaţi aminte, spune
El, la milostenia voastră!”. La fel grăieşte şi Pavel filipenilor: „Păziţi-vă de
c îin i! ” 4. C ă fiara se strecoară pe furiş, adulm ecă totul fără zgom ot şi
scoate p e nesim ţite tot ce e înăuntru. P în ă acum D om nul vorbise m ult
despre m ilostenie; dăduse ca pildă de m ilostenie pe D um nezeu, „Care
răsare soarele L u i peste răi şi buni”5 şi îndem nase, în toate chipurile, la
m ilostenie şi convinsese pe ascultători să dea cît m ai m ulte m ilostenii;
acum st îrpeşle tot ce stînjeneşte milostenia, acest măslin roditor. D e aceea
1. M u ici (i, I.
2. J . iiiu IH , 12.
:i. Lu ai 18, 11.

t. i'ihf). :i, 2.
/». M uici !>, 4.r>.
UMILII I A M A U I 2V >

saunei „Luaţi aminte, sa nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor!”.

C ă milostenia de care a vorbit mai înainte era milostenia lui Dumnezeu.
D upă ce a spus: „Să n-ofaceţi înaintea oamenilor”, a adăugat: „Spre a f i
văzjuţi de ei”. S-ar p ărea că spune a d o u a oară ce spusese m ai înainte. D ar
dacă te uiţi cu luare am inte, nu spune acelaşi lucru, ci altceva întîia oară
şi altceva a doua oară. Şi aceste cuvinte cuprind m ultă siguranţă şi o
nespusă purtare de grijă şi cruţare. C ă poţi face m ilostenie şi înaintea
oam enilor şi să n-o faci spre a ii văzut de ei; şi poţi să n-o faci înaintea
oam enilor şi totuş.· s-o faci spre a fi văzut de ei. Pentru că nu-i pedepsită
sau încununată sim pla faptă, ci gîndul e încununat. D acă Hristos n-ar fi
făcut această precizare, atunci m ulţi s-ar fi trîndăvit de a mai face m ilos­
tenie, pentru că negreşit nu-i cu pu tin ţă ca, în orice îm prejurare, m ilos­
tenia să fie tăinuită. D e aceea D om nul te dezleagă de această nevoie, nu
în săvîrşirea m ilosteniei, ci în gîndul cu care o faci; şi, după gînd, h o tă­
răşte paguba sau răsplata. Şi ca să nu spui: „Ce p o t face, dacă m ă vede
altul?”, D om nul îţi spune: „Nu cer asta, ci gîndul tău şi felul în care faci
m ilostenia!”. D um nezeu vrea să-ţi formeze sufletul şi să te scape de
boală.
Aşadar, după ce ne-a oprit să facem m ilostenia pen tru a fi văzuţi de
oam eni, după ce ne-a arătat paguba unei astfel d e fapte, atunci cînd o
facem în zadar şi fără de folos, ne în alţă iarăşi gîndurile, am intindu-ne
d e T atăl şi de cer, ca n u num ai cu paguba să ne atragă luarea am inte, ci
să n e în d em ne şi cu pom enirea C elui C e L-a născut, spunînd:
,flu aveţi plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri”6.
Şi n u se opreşte aici, ci m erge m ai departe, depărtîndu-ne de slava
deşartă cu alte pilde. D upă cum m ai înainte n e dăduse ca p ild ă pe
vam eşi şi pe păgîni, ca prin păcătoşenia lor să ruşineze pe cei ce-i im ită,
to t aşa şi acum n e d ă ca p ild ă p e făţarnici, spunînd:
,J)eci, cînd fa ci milostenie, să nu trimbiţezi înaintea ta, ca făţarnicii”7.
N u d o a r că a ce ia aveau trîm b iţe ; ci, p rin folosirea acestei co m ­
p a ra ţii, H risto s v re a să le v ă d ea scă n eb u n ia, b ătîn d u -şi jo c de ei şi
ruşinîndu-i.
Bine le-a zis: ,făţarnici”! M ilostenia lor nu e ra decît o m ască; iar
inim a lor, crudă şi neom enoasă! C ă nu făceau m ilostenie de dragul
sem enilor lor, ci ca să fie slăviţi de ei. D ar e cea m ai cum plită cruzim e
să cauţi lauda, şi nu stingerea suferinţei, cînd altul piere de foame! D eci,
ceea ce ne cere D om nul nu este datul m ilosteniei, ci felul datului.
6. Matei (i, 1.
7. Matei (>, 2.
24(i SKlNTUL IOAN C U R A UE AUR

II
Bătîndu-şi, deci, joc din destul de farisei şi m ustrîndu-i, pen tru a-i
face pe ascultătorii Săi să se ruşineze de o astfel de purtare, D om nul
îndreaptă gîndul celor care suferă de această boală.
Şi, d u p ă ce a spus cum n u trebuie făcută m ilostenia, arată acum
cum trebuie făcută.
- Şi cum trebuie făcută milostenia?
- „Să nu ştie stingă ta ce face dreapta ta ”8.
Nici aici nu vorbeşte de m ină, ci a spus-o figurat. „Cit de dorit ar fi,
pare a spune D om nul, de-ar fi cu putinţă ca tu însuţi să n u ştii că faci
m ilostenie; ca m îinile care slujesc m ilosteniei să răm înă tăinuite!”.
Aici n u e vorba, aşa cum interpretează unii, că trebuie să ascundem
m ilostenia de oam enii răi. Nu! D om nul ne-a poruncit s-o ascundem de
toţi oam enii.
G îndeşte-te, apoi, cît de m are e răsplata! Pentru că D om nul arătase
mai înainte pedeapsa celor care fac m ilostenie de dragul slavei deşarte,
arată acum cinstea celor ce fac m ilostenie în ascuns. Şi p rin u n a şi p rin
alta ne îm pinge spre virtute şi ne urcă spre înalte învăţături. V re a să ne
Iacă să ştim că D um nezeu este p retutindenea şi că viaţa noastră n u se
m ărgineşte aici, ci ne aşteaptă o înfricoşătoare ju d ecată - cinste sau
pedeapsă - pen tru tot ce am făcut; că nu poate fi tăinuită nici o faptă
de-a noastră, m ică sau m are, chiar dacă ni se pare că am ascuns-o de
ochii oam enilor. Toate acestea a vrut să le spună cînd a zis:
„Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare”9.
M are şi cinstit teatru îi oferă D om nul celui ce face m ilostenie
într-ascuns! Şi ceea ce dorise - slava - i-o dă din belşug. „Ce vrei? îi spune
Hristos. Nu-i aşa că vrei să ai spectatori ai milosteniei tale? Ei bine, iată îi ai,
nu pe îngeri, nici pe arhangheli, ci chiar pe D umnezeul tuturor!”.
D e doreşti să ai şi oam eni ca spectatori, D om nul îţi îm plineşte, la
timpul cuvenit, şi această dorinţă. D acă vrei să arăţi acum faptele tale
de m ilostenie, apoi le poţi arăta num ai la zece, douăzeci sau o sută de
oam eni; d ar de te străduieşti să le ascunzi acum , atunci însuşi D um ne­
zeu va striga num ele tău şi m ilosteniile tale în faţa întregii lumi. D eci
dacă m ai ales vrei ca oam enii să-ţi vadă m ilosteniile tale, ascunde-le
acum, p en tru ca atunci să le vadă toţi oam enii, pline de m ai m ultă cin­
ste; că atunci D um nezeu le face cunoscute, El le strigă înaintea tutu­
ror. A cum cei care te văd te vor şi osîndi ca lăudăros; d ar atunci, cînd te
8. M atei (>, 3.

!>. M atei (>, 4.

OMII.II l.A MATl· •LVI

vor vedea încununat, nu numai că nu te vor osindi, ci toţi te vor adm ira.
C înd, deci, poţi prim i şi plată şi poţi culege mai m ultă adm iraţie, dacă
aştepţi puţină vrem e, gîndeşte-te ce prostie m are faci să pierzi şi una şi
alta, cînd vrei să chem i cîţiva oam eni să le arăţi milosteniile tale! Şi
doar ai cerut plată de la D um nezeu şi ştiai că D um nezeu îţi vede m ilos­
teniile! D acă trebuie să arăţi cuiva m ilosteniile tale, atunci arată-Ie
Tatălui înainte de a le arăta tuturora; şi asta m ai ales cînd Tatăl are
puterea să te încununeze sau să te osîndească. D ar chiar dacă n-ar fi
vorba de osîndă, n-ar trebui ca tu, care doreşti slava, să schim bi teatrul
cel ceresc cu teatrul cel omenesc. Cine-i, oare, atît d e ticălos incit atunci
cînd îm păratul se grăbeşte să vină să-i vadă faptele lui m ari, el să-L lase
pe îm p ă ra t şi să se ducă să le arate săracilor şi cerşetorilor? D in pricina
aceasta H ristos nu num ai că ne porunceşte să n u n e arătăm milosteniile
noastre, ci să ne dăm toate silinţele să le ascundem . C ă nu-i acelaşi
lucru a nu te strădui să le arăţi» cu a te strădui să le ascunzi.
„Şi cînd vă rugaţi nu fiţi ca făţarnicii; că iubesc să se roage stînd în sina­
gogi şi în colţurile uliţelor. Âmin zic vouă, că îşi iau plata lor. Tu, însă, cînd te
rogi, intră în cămara ta şi, încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău întru
ascuns”10.
Şi p e aceştia îi num eşte tot făţarnici; şi pe b u n ă dreptate, că, prefa-
cîndu-se că se roagă lui D um nezeu, iscodesc p e ceilalţi oam eni; n u au
chip de rugători, ci de oam eni vrednici de rîs. O m u l care se roagă lasă
totul şi se uită num ai la Acela C are are puterea să-i îm plinească cererea.
D ar dacă îl laşi pe A cela şi colinzi rătăcind, plim bîndu-ţi ochii de colo-
colo, vei pleca cu m îinile goale. T u ai voit-o! D e aceea D om nul n-a spus
că unii ca aceştia nu vor prim i plată, ci că îşi iau plata, adică vor prim i
plată d e la cei de la care au dorit să aibă plată; D um nezeu n-a vrut asta,
ci a v rut să le dea plată; dar aceia au căutat plată de la oam eni, aşa că
nici nu era drept să primească plată de la Dumnezeu, pentru Care n-au fă­
cut nimic. Tu uită-mi-te la iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Dum nezeu
făgăduieşte să ne dea plată chiar pentru acele bunătăţi pentru care îl rugăm!
A şadar, după ce ţine de rău pe cei care n u se roagă cum trebuie,
nici u n d e trebuie, nici cu starea sufletească potrivită, şi după ce arată că
se fac de rîs cu o astfel de rugăciune, D om nul spune care este cel m ai
b un chip de rugăciune; şi dă iarăşi răsplata acestei rugăciuni, spunînd:
„Intră în cămara ta!”.

III
Aş putea fi întrebat:
- Ce? Nu trebuie să ne rugăm în biserică?
IO. Matei (i, fi 0
24 h s l l N I I I I , IO A N ( II IH A 1)1. A IIH

• Ba, dim potrivă, m ult, d ar cu u n gînd ca acesta! C ă D um nezeu

cere totdeauna scopul faptelor noastre. D acă intri în căm ara ta şi te
încui, d a r dacă o faci pentru a arăta lum ii că te rogi, uşile nu-ţi sînt de
nici un folos. V ezi că şi aici a pus un hotar precis rugăciunii, spunînd:
„Ca să arate oamenilor că se roagă”. D eci D um nezeu v rea ca atunci cînd
închizi uşile căm ării tale să-ţi închizi uşile inim ii înainte de a închide
uşile căm ării. Este b in e ca în toate faptele noastre să n e scăpăm de slava
deşartă, d ar m ai cu seam ă cînd ne rugăm . D acă fără să mai um blăm
d u p ă slava deşartă, gîndurile noastre rătăcesc şi u m b lă de colo-colo,
cum n e vom m ai auzi rugăciunile noastre de n e ducem să n e rugăm
însoţiţi şi de această boală? D acă noi n u ne auzim rugăciunile şi cererile
noastre, cum putem cere ca D um nezeu să ni le audă? Totuşi sînt unii
oam eni care, d u p ă atîtea şi astfel de porunci, se schim onosesc cînd se
roagă; îşi ascund trupul, dar ştie toată lum ea că se roagă, p en tru că
strigă cît îi ţine gura, făcîndu-se de rîs şi cu trupul şi cu vocea. N u vezi
că chiar în piaţă, dacă s-ar apropia de tine, pe furiş, u n cerşetor şi ţi-ar
cere de pom ană, strigînd în gura m are, te-ar speria; d ar dacă-ţi cere cu
voce liniştită şi cu înfăţişare cuviincioasă, îl m iluieşti cu dragă inim ă?
Să n u n e facem, dar, rugăciunile cu înfăţişarea trupului, nici cu strigătul
vocii, ci cu rîvna sufletului. Să nu ni le facem cu zgom ot, cu strigăte şi cu
gîndul de a atrage asupra noastră luarea am inte a celor din ju r, ci cu
toată m ăsura, cu zdrobire de inim ă şi cu lacrim ile cele dinăuntru. T e
doare inim a şi n u poţi să nu strigi? D ar cel care se roagă, aşa cum spun
eu, arată că îl doare inim a nespus. Şi M oise suferea; s-a rugat aşa şi a
fost ascultat. D e aceea Dum nezeu i-a spus: „Pentru ce strigi către M ine?”11.
T o t aşa şi A na, m am a lui Samuil, se ruga, dar n u i se auzea glasul12; şi
a d o b în d it toate cîte a voit, pentru că inim a ei striga. Ia r A bel se ruga nu
num ai p rin tăcere, ci şi p rin m oartea lui; că sîngele său dădea drum ul la
o voce m ai puternică aecît trîm biţa13. Suspină aşadar şi tu ca şi sfîntul
acela! N u te opresc! Rupe-ţi, aşa cum a poruncit profetul, inim a ta, nu
hainele tale!1415C h eam ă pe D um nezeu dintru adâncuri, aşa cum a spus
psalm istul: „Dintru adîncuri am strigat către Tine, Doamne” 15. Scoate-ţi
vocea d in adîncul inim ii! Fă taină d in rugăciunea ta! N u vezi că şi în
palatele îm părăteşti este alungat departe zgom otul şi pretutindeni e
m are linişte? Şi tu, dar, cînd te rogi arată m ultă bună-cuviinţă, că intri
în nişte palate îm părăteşti, dar nu în cele de pe păm înt, ci în unele cu
m ult m ai înfricoşătoare decît acestea, în cele d in ceruri. D ănţuieşti
îm preună cu îngerii, eşti la un loc cu arhanghelii, cînţi îm preună cu
serafimii! Toate aceste popoare de îngeri cîntă în b u n ă rînduială, cu
11. Iq . H , 15.

12. / Regi I, 15.

I.'l. /'«<;. 4, 10.

I I. Inii 2 , 15.

15. A . 129, I.
O M II. II I.A M A I I . I 249

m ult cutrem ur îm păratului, D um nezeului universului, acea cîntare tai­

nică şi acele sfinte imne! A m estecă-te dar cu ele, cînd te rogi, şi im ită
tainica lor frumuseţe! N u te rogi oam enilor, te rogi lui D um nezeu
Care-i de faţă pretutindeni, C are te aude înainte de a deschide gura,
C are cunoaşte tainele inim ii tale. D acă te rogi aşa, vei prim i m are plată!
„Şi Tatăl tău, Cel ce vede întru ascuns, îti va răsplăti ţie la arătare”16.
D om nul n-a spus: „îţi va dărui”, ci J ţ i va răsplăti”, adică îţi va da
înapoi. T atăl a ajuns datornicul tău şi te cinsteşte şi de astă d ată cu m are
cinste. Şi p e n tru că este D um nezeu nevăzut, vrea ca şi rugăciunea ta să
fie nevăzută.
A poi ne spune chiar cuvintele rugăciunii:
„Şi cînd vă rugaţi, nu grăiţi multe cum fac păgînii”17.
C înd a vorbit de m ilostenie a îndepărtat-o num ai de patim a slavei
deşarte şi n-a adăugat nim ic m ai m ult, nici n-a spus din ce să facem
m ilostenie, că adică să o facem din m unca noastră cinstită, şi n u din
bani adunaţi din răpire şi lăcom ie, pentru că toată lum ea ştie că milos­
tenia aşa trebuie făcută. D e altfel lucrul acesta îl lăm urise m ai înainte,
cînd a fericit pe cei ce flăm înzesc pentru d rep tate18. R ugăciunii, însă,
D om nul îi m ai adaugă încă ceva: „să nu grăim multe”. D u p ă cum atunci
cînd a vorbit de m ilostenie a batjocorit p e făţarnici, tot aşa acum pe
păgîni, căutînd totdeauna să ruşineze pe ascultătorii Săi, p rin josnicia
persoanelor pe care le dă ca pildă. într-adevăr, nim ic n u pişcă şi nu
îndurerează atîta pe cineva, ca a-i spune că se aseam ănă cu oam enii de
nimic. C u această pildă D om nul îndreaptă pe ascultătorii Săi spre rugă­
ciunea cea plăcută Lui. Prin „grăire m ultă” D om nul înţelege flecăreala;
de pildă cînd cerem de la D um nezeu cele ce n u se cad: putere, slavă,
biruinţă asupra duşm anilor, belşug de bani, bogăţie, pe scurt lucruri
care nu ne sînt de folos.
„Că ştie Tatăl vostru, spune D om nul, de ce aveţi trebuinţă” 19.

IV
D upă părerea mea, odată cu acestea, D om nul ne porunceşte aici să
nu facem rugăciuni lungi; lungi, nu în ce priveşte tim pul, ci în ce p ri­
veşte m ulţim ea şi lungim ea celor spuse. T rebuie, însă, să stăruim în a
cere de la D um nezeu aceleaşi lucruri. „Stăruind în rugăciune”20, după
cum zice Pavel. însuşi D om nul, prin pilda cu văduva, care, p rin stă-
16. Matei 6, 6.
17. Matei 6, 7.
18 .M a tei 5, 6.
19. Matei (>, 8.
20. Rom. 12, 12.
2.r>0 SI INTUI, IOAN (vlIKA l)K AlIK

ruin^a rugăciunii ei, a înduplecat pe judecătorul cel crud şi nem ilos21, şi

prin pilda cu prietenul, care a venit la m iezul nopţii şi l-a sculat din pat
pe cel ce dorm ea, nu din pricina prieteniei, ci din pricina rugăm inţiilui
stăruitoare22, n-a legiuit altceva decît ca noi toţi să ne rugăm Lui stărui­
tor şi ne-a poruncit să ne apropiem de El şi să-I grăim simplu, nu alcă­
tuind rugăciuni cu mii de stihuri. A sta a vru t să zică p rin cuvintele: „Că
li separe că în multa lor vorbă vor f i auziţi”şi: „Că ştie de ce aveţi trebuinţă”.
- D ar dacă ştie de ce avem trebuinţă, p entru ce m ai e nevoie să ne
rugăm?
- N u ca să-L înveţi, ci ca să-L îndupleci, ca să ţi-L apropii cu rugăciunea
ta continuă, ca să te smereşti, ca să-ţi aduci aminte ae păcatele tale.
,J)eci aşa vă rugaţi: «Tatăl nostru, Care eşti în ceruri»”23.
V ezi că în d ată a deşteptat luarea am inte a ascultătorilor, am intind,
chiar, p rin cel dinţii cuvînt al rugăciunii, de toate binefacerile lui D um ­
nezeu. C el care num eşte T ată pe D um nezeu, p rin această singură
num ire, a m ărturisit: iertarea păcatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea,
sfinţenia, răscum părarea, înfierea, m oştenirea, însuşirea de frate cu
l Jnul-Născut, dăruirea D uhului. C ă nu-i cu p utin ţă să num eşti T ată pe
D um nezeu, dacă n-ai dobîndit toate aceste bunătăţi. H ristos, deci, deş­
teaptă luarea am inte a ascultătorilor Lui p rin două lucruri: şi prin vred ­
nicia C elui pe C are îl num esc Tată, şi p rin m ăreţia bunătăţilor de care
se bucură. C în d spune: „Care eşti în ceruri”, nu o spune ca să închidă pe
D um nezeu în cer, ci ca să îndepărteze de păm înt pe cel ce roagă şi să-l
ridice la locurile cele înalte şi la locaşurile cele de sus. T o t prin aceste
cuvinte, ne m ai învaţă să facem rugăciune de obşte p en tru toţi fraţii. C ă
n-a spus: „Tatăl m eu care eşti în ceruri”, ci: „Tatăl nostru”, poruncin-
du-ne să înălţăm rugăciuni pentru toţi oam enii şi să nu urm ărim nicio­
dată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stîrpeşte
duşm ănia, doboară m îndria, alungă invidia, aduce dragostea, m am a
tuturor bunătăţilor, izgoneşte inegalitatea dintre oam eni, arată că este
de aceeaşi cinste şi îm păratul şi săracul, p en tru că participăm cu toţii, în
com un, la cele m ai m ari şi la cele m ai necesare bunuri. Ce pagubă
avem de pe urm a obîrşiei noastre de jos, cînd, de pe urm a obîrşiei
noastre de sus, toţi sîntem la fel, nim eni nu are ceva m ai m ult decît
altul, nici bogatul m ai m ult decît săracul, nici stăpînul m ai m ult decît
sluga, nici dom nul m ai m ult decît supusul, nici îm păratul m ai m ult
decît ostaşul, nici filozoful m ai m ult decît barbarul, nici înţeleptul m ai
mult decît prostul? T uturor ni s-a dăruit aceeaşi nobleţe, învredni-
cindu ne pe toţi la fel să-I zicem lui D um nezeu: „Tată”.
'21. Luai 1K, 2 -8.
22. I.uai II, 5 8.
2.1 Mulri li, <).
OMII.II i .a m a h :i 251

Deci după ce ne-a am intit de această nobleţe, de darul cel de sus,

de egalitatea de cinste dintre toţi oamenii, de dragoste, după ce ne-a
depărtat de la păm înt şi ne-a urcat în ceruri, să vedem acum ce ne
porunceşte să cerem . De altfel este îndestulător num ai cuvîntul „Tată”,
ca să ne înveţe toată virtutea. C ă acela care-L num eşte pe D um nezeu
„Tată”, şi Tată obştesc, trebuie să ducă o astfel de viaţă incit să nu se arate
nevrednic de această nobleţe şi să se străduiască să fie egal cu darul primit.
D ar D om nul nu Se mulţumeşte cu atîta, ci adaugă şi o altă cerere, spu-
nînd aşa:
„Sfinţească-se numele Tău”24.
R ugăciunea, vrednică de cel ce-L num eşte pe D um nezeu T ată, este
a nu cere nim ic înainte de a slăvi pe Tatăl, ci de a socoti p e toate în
urm a laudei aduse Tatălui.
„Sfinţească-se” înseam nă: „Slăvească-se”.
D um nezeu are deplină slava Sa şi este totdeauna aceeaşi; totuşi
H ristos porunceşte ca acela ce se roagă să-L slăvească pe Tatăl, ca Tatăl
să fie slăvit şi p rin viaţa noastră. Acelaşi lucru îl spunea D om nul şi m ai
înainte: )rAşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă fa p ­
tele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”25; că şi sera­
fimii, cînd slăvesc pe D um nezeu, spun la fel: „Sfint, Sfint, S fin t”26. Prin
urm are, „Sfinţească-se”înseam nă: „Slăvească-se”. C u alte cuvinte, H ris­
tos spune aşa: „învredniceşte-ne să ducem o v iaţă aşa de curată, incit
p rin noi să T e slăvească toţi oam enii”. Şi iarăşi, înseam nă să ai o filo­
zofie desăvîrşită cînd oferi tuturor o viaţă atît de curată, incit fiecare din
cei ce o văd să înalţe pentru aceasta laudă lui Dum nezeu.
„Vie împărăţia Ta”27.
Şi aceste cuvinte sînt iarăşi cuvintele unui copil recunoscător, care
nu-şi lipeşte sufletul de cele ce se văd, nici nu socoteşte m are lucru pe
cele din lum ea aceasta, ci se grăbeşte către T atăl şi doreşte cu înfocare
p e cele viitoare. Toate acestea se nasc dintr-o conştiinţă curată şi
dintr-un suflet desprins de lucrurile de pe păm înt.
V
D orinţa aceasta o avea şi Pavel în fiecare zi; de aceea şi spunea: „Şi
noi, care avempîrga duhului, suspinăm, aşteptînd înfierea, izbăvirea trupului
nostru ”28. Cel ce are această dragoste nu poate să se îngîmfe nici cu feri­
cirea vieţii sale, dar nici nu poate să fie doborît de necazuri şi supărări,
24. M atei 6, !).
25. M atei 5, 1fi.
2<>. Isaia (>, 5.
2 7 . M atei (I, 10.
2H, Rom. X, 2.'t.
2.V2 SIlNTU i. IOAN (JURA DU AlIR

ci, ca şi cum ar trăi chiar în cer, este slobod şi de u n a şi de alta din aceste
anom alii.
,JFacă-se voia Ta, precum în cer şi pe pâm înt”29.
Ai văzut ce urm are m inunată! N e poruncise să dorim bunătăţile
viitoare şi să ne grăbim p en tru plecarea noastră dincolo; d a r atîta
vrem e cît n u se înţîm plă asta şi locuim aici, n e porunceşte să n e dăm
toată silinţa ca să vieţuim ca îngerii din cer. H ristos ne-a spus: „Trebuie
să doriţi cerurile şi cele din ceruri!”; d ar a po ru n cit ca, înainte de a
ajunge în cer, să prefacem păm întul în cer; să trăim pe păm înt, ca şi
cum am trăi în cer; să ne grăbim să facem aşa totul. Şi pen tru acestea
să-L rugăm pe Stăpînul nostru. N im ic nu ne îm piedică să ajungem la
viaţa desăvîrşită a puterilor celor de sus, chiar dacă locuim pe păm înt;
că e cu putinţă ca acela care trăieşte aici să facă totul ca şi cum ar şi fi acolo.
C ererea aceasta vrea să spună: „D upă cum acolo sus în cer toate se
petrec fără de nici o piedică, iar îngerii nu îm plinesc num ai unele
porunci, iar pe altele le calcă, ci pe toate le fac şi cu totii se supun - că
„sîntputernici în virtute, spune psalm istul, făcînd cuvîntuÎLui”30 - , to t aşa
invredniceşte-ne şi pe noi oam enii să nu facem p e jum ătate voinţa Ta,
ci să o îm plinim în întregim e, aşa cum T u voieşti!”.
Ai văzut că ne-a învăţat să fim m odeşti, arătîndu-ne că v irtutea nu
se datoreşte nu m ai rîvnei noastre, ci şi harului d e sus? Şi iarăşi, ne-a
poruncit ca fiecare din noi, cînd n e rugăm , să n e rugăm şi p en tru binele
întregii lumi. C ă D om nul n-a spus: „Facă-se voia T a în m ine sau în
n o i”, ci: „Facă-se voia T a pretutindeni pe păm în t”, ca să dispară înşelă­
ciunea, să se sădească adevărul, să se stârpească orice păcat, să se
fntoarcă din no u virtutea, să n u m ai fie nici o deosebire între p ăm în t şi
cer. „D acă s-ar face asta, spune D om nul, n u s-ar m ai deosebi cele de jos
de cele de sus - deşi prin firea lor sînt deosebite unele de altele - ,
p en tru că păm întul ne-ar arăta alţi îngeri”.
„Pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”31.
C e înseam nă cuvintele: „Pîinea noastră cea de toate zilele”?
înseam nă: p îin ea noastră cea din fiecare zi.
Pentru că D om nul spusese să ne rugăm : )yFacă-se voia Ta, precum în
cer aşa şi pe p ă m în t”, poruncind să îm plinim şi noi poruncile p e care le
îm plinesc îngerii, de aceea, p rin cererea aceasta, face pogorăm înt slăbi­
ciunii firii om eneşti, pentru că grăieşte oam enilor îm brăcaţi cu trup,
supuşi nevoilor firii om eneşti, care n u p o t avea aceeaşi nepătim ire ca
îngerii. „V ă cer şi vouă, oam enilor, spune D om nul, să-Mi îndepliniţi
2!). Matei 6, 10.
MO. P.i. 102, 21.
Ml. Matei 0, 11.
OMII.II I.A MATK1 253

poruncile M ele în chip desăvîrşit ca şi îngerii, dar nu vă cer nepătim i-

rea îngerilor, pentru că nu vă îngăduie tirania firii omeneşti, pen tru că
aveţi nevoie de hrana cea de toate zilele!”.
Uită-mi-te cită duhovnicie este şi în cele trupeşti! N u ne-a poruncit
să ne rugăm nici pentru averi, nici pentru desfătări, nici pentru haine
luxoase, pentru nim ic din unele ca acestea, ci num ai pentru pîine,
anum e pentru pîinea cea de astăzi, ca să nu ne îngrijim de ziua cea de
mîine! D e aceea a şi adăugat: „Pîinea cea de toate zilele”, adică p îinea care
ne trebuie astăzi pen tru h ran a noastră. Şi nu S-a m ulţum it m im ai cti
acest cuvînt, ci a adăugat şi un altul după acesta, sp u n îrid :,J)ă-ne-o nouă
astăzi”, pentru ca să nu ne~mai zdrobim capul m ai dinainte cu grija zilei
de m îine. Pentru ce să te îngrijeşti de ea, odată ce h u ştii de vei vedea
ziua de m îine? P orunca aceasta a dat-o şi m ai tîrziu, spunînd: ,JNu vă
îngrijiţi de ziua de mîine”32. H ristos vrea ca rioi să fim sprinteni şi într-ari-
paţi şi să-i dăm atîta firii cît nevoia firii o cere de lâ iioi.
A poi, pen tru că se întîm plă să păcătuim şi d u p ă baia celei de a
doua naşteri, D om nul îşi arată şi aici m ulta Sa iubire de oam eni şi n e
porunceşte ca, pen tru iertarea păcatelor, să ne apropiem de iubitorul
de oam eni D um nezeu şi să spunem aşa:
„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor
noştri”33.
Ai văzut ce covîrşitoare iubire de oam eni? D u p ă ce prin botez ne-a
şters atît de m ulte păcate şi ne-a dat nespusa m ăreţie a darului Său, ne
învredniceşte iarăşi de iertare după ce păcătuim ! C ă rugăciunea aceasta
se cuvine să o spună num ai cei botezaţi, o arată şi legile Bisericii, d ar şi
cuvintele de la începutul rugăciunii - că cel nebotezat nu poate să
num ească pe D um nezeu Tată! A şadar, dacă rugăciunea aceasta se
cuvine să fie rostită num ai de cei botezaţi, iar ei se roagă pen tru că au
nevoie să li se ierte păcatele, urm ează că nici dup ă botez n-a pierit câşti­
gul pocăinţei. D acă D om nul n-ar fi vrut să arate asta, fiu ne-ar fi p o ru n ­
cit să n e rugăm aşa. Pentru că D om nul în această rugăciune am inteşte
de păcate, p entru că ne porunceşte să ne cerem iertare, pentru că ne
învaţă că putem să dobîndim iertare şi pentru Că p rin aceasta ne-a făcut
lesnicioasă cale, este lăm urit că ştie şi că ne arată că putem , şi d u p ă
botez, să ne curăţim păcatele; şi tocm ai de aceea a pUs în rugăciunea
aceasta şi cererea pen tru iertarea păcatelor. Astfel, p en tru că ne po m e­
neşte de păcate, n e învaţă să fim sm eriţi; pentru că rie porunceşte să ier­
tăm altora greşelile, îndepărtează din sufletul riostiu duşm ănia; pen tru
că ne făgăduieşte şi nouă iertarea greşelilor dacă iertăm pe cei ce ne
.12. Matei (i, ,'M.
It:t. Matei (i, 12.
Z r>·) M I N Ţ I U. IOAN t ;IIHA 1)1·. AlIR

greşesc, ne dă bune nădejdi şi ne învaţă să filozofăm despre nespusa

iubire de oam eni a lui D um nezeu.

VI
D ar ceea ce trebuie m ai cu seam ă observat este că, în fiecare din
cererile de p înă acum , D om nul a am intit întreaga virtute, cuprinzînd în
ea şi porunca de a nu purta duşm ănie - că a sfinţi n u m ele lui D um ne­
zeu înseam nă a duce o viaţă desăvîrşită în toate privinţele; a se face
voia Lui arată iarăşi acelaşi lucru; a putea să-I spui lui D um nezeu: T ată
înseam nă a arăta o vieţuire fără pată; în toate acestea este cuprinsă
negreşit şi îndatorirea de a îndepărta din sufletul nostru orice u ră faţă
de cei ce ne-au greşit - , totuşi H ristos n u S-a m ulţum it cu atîta, ci, vrînd
să arate cît de m ult ţine la iertarea duşm anilor, o am inteşte în chip spe­
cial; iar d u pă ce term ină rugăciunea, nu m ai revine asupra nici unei alte
porunci decît asupra acesteia, spunînd aşa: „Că de veţi ierta oamenilor
greşelile lor, vă va ierta şi vouă Tatăl vostru cel ceresc”34. P rin urm are, noi
facem începutul iertării noastre, noi sîntem stăpînii judecării noastre.
Şi pentru ca nici unul din cei nesocotiţi, cînd este ju d ecat, să nu-I p o ată
aduce lui D um nezeu nici o învinuire, m are sau m ică, D um nezeu te face
pe tine stăpîn, răspunzător al sentinţei şi-ţi spune: „D upă cum ai ju d e ­
cat, aşa te judec şi Eu! D acă ierţi pe aproapele tău, te voi ierta şi Eu!” C u
toate că nu se potriveşte o iertare cu alta! T u ierţi p e n tru că ai nevoie de
iertare; D um nezeu, însă, n-are nevoie de nim ic; tu ierţi p e un om de
aceeaşi fire cu tine; D um nezeu, însă, iartă un rob; tu eşti vinovat de
nenum ărate păcate; D um nezeu, însă, este fără de păcat. Şi cu toate
acestea, şi aşa D um nezeu îşi arată iubirea Lui de o a m e n i/A r putea,
chiar fără asta, să-ţi ierte toate păcatele tale, dar vrea, şi p e această cale,
să-ţi facă bine, dîndu-ţi nenum ărate prilejuri să fii b lîn d şi iubitor de
oam eni, să scoată d in tine fiara, să stingă m înia şi p rin toate să te înfră­
ţească cu m ădularul tău. C e ai p u tea să spui? C ă ţi-a făcut rău p e
n ed rep t sem enul tău? D ar tocm ai aceasta înseam nă greşeală! D acă ţi-ar
fi făcut rău p e b u n ă dreptate, fapta lui n-ar m ai fi socotită greşeală. D ar
şi tu te apropii de D um nezeu ca să dobîndeşti iertarea u n o r greşeli ca
acestea, b a chiar cu m ult m ai m ari. Şi înainte de a ţi se fi iertat păcatele
te-ai b ucurat de m ari daruri din p artea lui D um nezeu: ai fost învăţat că
ai suflet om enesc şi ai fost povăţuit să fii blînd. O d a tă cu acestea te
aşteaptă şi m are răsplată dincolo, dacă n u ceri socoteală celor ce ţi-au
greşit. D ar de ce pedeapsă nu sîntem vrednici, cînd pu terea stă în mîi-
nile noastre, iar noi ne trădăm m întuirea? C um m ai pu tem pretinde să
.'ti. M atei (i, 14.
O M I L I I I.A M A Ţ I I

ne asculte D um nezeu în celelalte rugăciuni ale noastre, cînd noi înşine

nu vrem să avem milă de noi în cele ce sîntem stăpîni?
„Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău, Că a Ta este
împărăţia şi puterea şi slava în veci, A m in”35.
In aceste cuvinte D om nul ne arată lăm urit nim icnicia noastră şi ne
potoleşte trufia, învăţîndu-ne să fugim de lupte şi să nu le căutăm . Aşa
victoria n e va fi m ai strălucită, iar înfrîngerea diavolului m ai ruşinoasă.
C înd sîntem tîrîţi în lupte, da, atunci trebuie să le înfruntăm cu curaj;
dar dacă nu sîntem chemaţi, să stăm liniştiţi şi să aşteptăm timpul lupte­
lor, ca să arătăm şi că nu um blăm după slavă deşartă şi că sîntem curajoşi.
„Cel râu”este num it aici diavolul. D om nul ne porunceşte să purtăm
cu el război neîm păcat şi ne arată că diavolul nu-i prin fire aşa. C ă rău­
tatea nu vine de la fire, ci de la voinţă. D iavolul este num it p rin exce­
lenţă aşa din pricina covîrşitoarei lui răutăţi şi din pricină că duce cu
noi război neîm păcat, fără ca noi să-l fi n edreptăţit cu ceva.D e aceea
D om nul nici n-a spus: „Izbăveşte-ne de cei răi”, ci: „de cel rău”, învăţîn­
du-ne să n u purtăm ură sem enilor noştri p entru relele pe care le suferim
de la ei, ci să m utăm ura noastră de la ei la diavol, pentru că el este pri­
cina tuturor relelor.
Aşadar, d u p ă ce prin am intirea duşm anului nostru ne-a pregătit de
luptă şi ne-a stîrpit toată trîndăvia, ne dă iarăşi curaj şi n e ridică gîndu-
rile, am intindu-ne de îm păratul sub C are sîntem rînduiţi şi arătînd că
El este m ai puternic decît toţi, spunînd: „Că a ta este împărăţia şi puterea
şi slava”. D eci dacă a Lui este îm părăţia, n u trebuie să ne tem em de
nim eni, p entru că nu este nim eni care să I se îm potrivească şi cu care să
îm partă stăpînirea.
C înd spune: Ta este împărăţia”, H ristos arată că şi diavolul, care
se luptă cu noi, este supus lui D um nezeu, chiar dacă pare că I se îm po­
triveşte, D um nezeu îngăduindu-i deocam dată aceasta. C ă şi diavolul
face parte din robii Lui, din cei cărora li s-a luat cinstea şi au fost izgo­
niţi. De altfel diavolul n-ar îndrăzni să atace pe vreun om dacă n-ar lua
m ai întîi putere de la D um nezeu. D ar pen tru ce vorbesc de oameni?
Nici îm potriva porcilor n-a putut îndrăzni ceva pînă ce nu i-a îngăduit
D om nul36; nici îm potriva turm elor cu oi, nici îm potriva cirezilor cu
vite, pînă ce n-a luat îngăduinţă de sus.
„Şi puterea”. Chiar de-ai fi slab de tot, drept este să ai curaj, pentru
că ai un îm părat ca Acesta, C are poate săvîrşi, şi prin tine, cu uşurinţă totul.
„Şi slava în veci, A m in”.
Matei (i, I
.{<», Matei K, .'«) :\2.
 VII
Dumnezeu nu te scapă numai de necazurile care vin peste tine, dar
poate să te facă şi slăvit şi strălucitor. D upă cum puterea Lui e multă, tot
aşa şi slava Lui e nespusă; toate ale Lui sînt fără de.hotar şi fără de sfîrşit.
Ai văzut cum D om nul a pregătit de lu p tă pe atletul Său şi l-a făcut'
să aibă curaj? A poi vrînd, după cum spuneam m ai sus, să arate că-Şi
întoarce spatele şi urăşte m ai m ult decît orice duşm ănia dintre oam eni
şi că iubeşte m ai m ult decît orice virtutea potrivnică acestui păcat,
i udată, d u p ă R ugăciunea D om nească, am inteşte iarăşi de această vir­
tuţi?, indem nîndu-ne să ne supunem acestei porunci, fie de frica p ed ep ­
sei ce ne aşteaptă, fie p en tru cinstea ce ni-i hotărîtă.
„Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, vi le va ierta şi vouă Tatăl vostru
Cel ceresc; dar dacă nu veţi ierta, nici E l nu vi le va ierta”37.
A m inteşte iarăşi de ceruri şi de T atăl, pen tru ca să n e facă să ne
ruşinăm , dacă, fiind copiii unui astfel de T ată, ne p u rtăm ca fiarele şi
dacă, fiind chem aţi să fim locuitori ai cerului, avem gînduri păm înteşti
şi lumeşti. C ă trebuie să fim copiii Lui n u num ai p rin har, ci şi p rin
lupte! N im ic n u ne face atît asem enea cu D um nezeu cît iertarea celor ce
ne-au făcut rău şi ne-au nedreptăţit, aşa precum ne-a învăţat m ai
înainte, cînd a spus că T atăl răsare soarele şi peste răi şi peste buni38.
T o t în acest scop, D om nul, în fiecare din cererile R ugăciunii D om neşti,
ne porunceşte să facem în com un rugăciunile, spunînd: „Tatăl nostru”;
şi: „Fiacă-se voia Ta, precum în cer şi pe păm înt”; şi: ,JDă-ne nouă pîinea”; şi:
„Iartă-ne nouă greşelile noastre”; şi: „Şi nu ne duce pe noi în ispită”; şi: „Şi ne
izbăveşte”. Peste tot, poruncind acestea, D om nul foloseşte pluralul
pen tru ca rugîndu-ne să nu avem nici o urm ă de u ră îm potriva fratelui
nostru.
D e ce pedeapsă39 n-am fi vrednici dacă, dup ă toate aceste în d em ­
nuri, nu num ai că n u iertăm pe duşm anii noştri, ci m ai şi rugăm pe
D um nezeu să-i pedepsească? Şi călcăm această p o ru n că ca şi cum am
vrea să facem în ciuda lui D um nezeu, deşi D um nezeu face totul şi n u
precupeţeşte nim ic num ai şi num ai să nu ne duşm ănim unii cu alţii. Şi
pentru că rădăcina tuturor bunătăţilor este dragostea, D om nul stârpeşte
tot ce o vatăm ă, ca să ne apropie şi să ne unească pe unii cu alţii. N u
este, nu este nim eni, fie tată, fie m am ă, fie prieten, oricine ar fi, care să
ne iubească atît ca D um nezeu, C el ce ne-a făcut! Şi asta se vede şi din
binefacerile pe care ni le face zilnic şi din poruncile p e care ni le dă. Iar
,1 7 . Matei (>, 1 4 - 1 5 .

,1 8 . Matei 5 , 4 5 .

8 !). l ) c a i c i î n c e p e p a r t e a m o r a l ă : Despre a nu blestema pe duşmani şi despre a sta cufrică, cu res­

pect şi in tăcere in biserică”.
<>MII.IJ I A MA I I I Z'> 7

dacă-mi vorbeşti de supărările, de durerile şi de necazurile pe care le ai

în viaţă, gîndeşte-te de cite ori păcătuieşti faţă de El in fiecare zi şi n u te
mai m ira chiar dacă vin peste tine necazuri şi m ai m ari decît acestea; ci
atunci miră-te, atunci m inunează-te, cînd te bucuri de vreun bine! A şa
noi vedem num ai necazurile ce vin peste noi, d ar păcatele pe care le
facem în fiecare zi, pe acelea nu le vedem . D e aceea ne supărăm. D ar
dacă am ţine socoteală precisă de toate păcatele noastre, pe care le
facem num ai într-o singură zi, atunci ne-am da bine seama de cîte
păcate sîntem vinovaţi.
D ar să las la o parte pe celelalte păcate pe care fiecare le săvîrşeşte
îndeosebi! A m să spun num ai păcatele făcute azi, deşi nu ştiu ce păcat a
săvîrşit fiecare! D ar atît de m are e m ulţim ea păcatelor încît chiar cel
care nu le ştie precis pe toate, totuşi poate înşira m ulte din ele. C ine din
noi n-a stat cu trîndăvie pe cînd se ruga? C ine n u s-a trufit? C ine n-a
um blat după slava deşartă? C ine n-a vorbit de rău pe fratele său? C ui
nu i-a trecut p rin inim ă pofta cea rea? Cine nu s-a uitat cu ochi pofti­
cioşi? C ine nu şi-a adus am inte cu u ră de duşm anul său şi n-a făcut să i
se umfle inima? D acă atunci cînd sîntem în biserică, într-un tim p atît de
scurt, facem atîtea păcate, cîte nu vom săvîrşi d u p ă ce plecăm de aici?
D acă în port sînt atîtea valuri, cum vom mai putea să n e dăm seam a de
noi înşine cînd vom intra în viitoarea păcatelor, adică în piaţă, în treb u ­
rile publice, în grijile casei? Totuşi D um nezeu ne-a d at o cale scurtă şi
uşoară, lipsită de oboseală, ca să scăpăm de aceste păcate atît de m ulte
şi atît de mari. Intr-adevăr, ce oboseală este să ierţi p e cel ce te-a supă­
rat? O boseală este să nu ierţi, ci să ţii mai departe ura şi duşm ănia!
Alungă din sufletul tău mînia ce o ai împotriva duşmanului tău şi vei vedea
cîtă linişte ţi se pogoară în suflet! Este foarte uşor; de ajuns numai să vrei!

V III
C a să te îm paci cu duşam nul tău nu trebuie să străbaţi mări, nici să
faci drum uri lungi, nici să treci m unţi, nici să cheltuieşti bani, nici să-ţi
chinuieşti trupul, ci e de ajuns num ai să voieşti şi ţi s-au iertat toate
păcatele. Ce nădejde de m întuire m ai poţi avea cînd tu nu num ai că nu
ierţi pe duşm anul tău, dar m ai rogi şi pe D um nezeu să-l pedepsească,
cînd îl superi pe D um nezeu tocm ai atunci cînd cauţi să ţi-L faci în d u ră­
tor, cînd iei chip de rugător, dar din gura ta ies urlete de fiară sălbatică
şi ascuţi îm potriva ta însuţi săgeţile celui rău? D e aceea şi Pavel, v or­
bin d de rugăciune, n-a cerut nim ic altceva decît p aza acestei porunci,
spunînd: „Ridicind m îin i cuvioase fă r ă m înie şi fă ră şovăire”40. D acă nu-ţi
laşi ura şi mînia îm potriva duşm anului tău nici atunci cînd ai nevoie de
io . / T w i. h.
Z.')H NIINTUI. IOAN <;IIKA 1)1·. AUK

mila lui D um nezeu, ci atunci mai ales o pom eneşti, deşi ştii bine că prin
asta îţi îm plînţi sabia în inim a ta, cînd vei putea ajunge iubitor de
oam eni, cînd vei putea scoate din tine veninul acestei răutăţi? D acă n u ­
li dai încă seam a de grozăvia faptei tale, închipuie-ţi că te rogi de un
om , aşa cum te rogi de D um nezeu, si atunci vei vedea cît de m are este
insulta ce I-o aduci lui D um nezeu! Inchipuie-ţi că s-ar apropia de tine,
rare eşti om , cineva şi ţi-ar cere să-l m iluieşti; apoi, pe cînd stă jos la
păm int şi te roagă aceasta, văzînd pe duşm anul său, ar înceta să te m ai
roage şi ar începe să-l bată. O a re nu ţi-ar spori şi m ai m ult m înia? Gîn-
deşle-te, deci, că acelaşi lucru îl faci şi tu cînd te rogi aşa lui D um nezeu.
C!ă şi tu, în tim p ce te rogi, îţi întrerupi rugăciunea şi începi să loveşti cu
cuvintele pe duşm anul' tău şi să insulţi legile lui D um nezeu,chem înd
în ajutor tocm ai pe A cela C are a poruncit să nu urîm pe cei ce ne-au
făcut rău şi cerîndu-I Lui să lucreze El îm potriva poruncilor Lui. N u
este, oare, destul m otiv de pedeapsă că tu calci legea lui D um nezeu, ci
îl mai şi rogi să facă asta? O are D um nezeu a u itat ce-a poruncit? O are
este om cel ce a dat această poruncă? Este D um nezeu, ştie totul, vrea să
I se păzească cu toată scum pătatea legile Lui. D eparte de El de a-ţi
îm plini cererea! D im potrivă, îţi întoarce spatele, te urăşte şi-ţi d ă cea
mai m are pedeapsă num ai p en tru că îndrăzneşti să-L rogi să p ed ep ­
sească pe duşm anul tău. C um îi poţi cere să-ţi facă tocm ai ceea ce ţi-a
interzis cu străşnicie să faci? D ar sînt unii oam eni atît de nejudecaţi,
care nu blestem ă num ai pe duşm anii lor, ci chiar şi pe copiii lor şi, dacă
ar putea, le-ar m înca cniar trupurile. D ar, m ai bine spus, chiar le
m ănîncă. Să nu-m i spui că nu-ţi înfigi dinţii în trupul duşm anului tău !
Ai făcut u n lucru şi m ai grozav, atît cît ţi-a stat în putere, cerînd lui
D um nezeu să pogoare asupra lui m înia cea de sus, să fie pedepsit veş­
nic, să se aleagă praful de casa lui! Blestemele acestea nu-s, oare, mai
pozave decît m uşcăturile? Nu-s, oare, m ai dureroase decît săgeţile?
i Iristos nu te-a învăţat acestea, nu ţi-a poruncit să-ţi um pli aşa gura de
singe! Limbile acestea sînt m ai groaznice decît gurile m înjite de sînge
om enesc. Cum poţi să mai săruţi pe fratele tău cînd te duci să te îm păr­
tăşeşti, cum te mai poţi atinge de sfînta jertfă, cum mai poţi b ea sîngele
Stăpinului H ristos cînd ai atîta otravă în suflet? N u te deosebeşti de un
ucigaş, dar, mai bine spus, de o fiară care m ănîncă oam eni cînd spui:
„Zdrobeşte-I, D oam ne, fă p ra f din casa lui, prăpădeşte-i tot ce are!”,
cind te rogi să vină peste el m ii de nenorociri!

IX
Să punem , dar, capăt acestei boli, acestei nebunii! Să arătăm duş­
m anilor noştri dragostea poruncită de H ristos, ca să fim asem enea
Tainului nostru celui din cernii! Şi i vom pune capăt, dacă ne aducem
a m i n t e de propriile noastre păcate, dacă cercetăm cu toată luarea
O M IIII I A MA I I I '2M

aminte de propriile noastre' păcate, dac ă cercetăm cu toată luarea aminte

toate păcatele noastre cele cu gîndul, cele cu fapta, cele din piaţă, cele din
biserică. Şi sîntem vrednici de cea mai grea pedeapsă, dacă nu pentru alt pă­
cat, apoi pentru nepăsarea ce-o arătăm cit stăm aici în biserică. Da, în timp
ce profeţii psalmodiază, apostolii cîntă şi D um nezeu ne vorbeşte, m intea
noastră um blă pe afară şi aducem aici în biserică toată zarva treburilor lu­
meşti. N u păstrăm, în timp ce se citesc legile lui Dum nezeu, nici atîta linişte,
atîta tăcere, cîtă tăcere păstrează spectatorii în teatre cînd se citesc scrisorile
îm păratului. în teatre, cînd se citesc aceste scrisori, se scoală toată lum ea în
picioare: consulii, prefecţii, senatul şi poporul; toţi ascultă în linişte spusele
împăratului; dacă în mijlocul acestei tăceri adînci ar sări cineva şi ar începe
să strige, fapta lui ar fi socotită o insultă adusă împăratului şi i s-ar da cea m ai
cruntă pedeapsă. Aici însă, în biserică, cînd se citesc scrisorile cele din cer,
este m ult zgom ot pretutindeni. Şi totuşi C el ce a trim is aceste scrisori
este cu m ult m ai m are decît îm păratul acesta de p e păm înt, iar aduna­
rea de aici m ai venerabilă decît adunarea cea din teatru. Aici n u sînt
num ai oam eni, ci şi îngeri; iar victoriile acestea, p e care le binevestesc
scrisorile noastre, sînt cu m ult m ai m ăreţe decît toate victoriile de pe
păm înt. D in pricina asta nu sîntem chem aţi num ai noi oam enii şi toţi
cei de p e p ăm înt să le lăudăm , ci şi îngerii şi arhanghelii şi popoarele
cerurilor, zicînd cu psalm istul: „Binecuvîntaţi p e D o m n u l toate lucrurile
lu i”41. V ictoriile Lui nu sînt mici, ci depăşesc cuvîntul, m intea şi în ţele­
gerea om enească. în fiecare zi le propovăduiesc profeţii, fiecare ves­
tind, în alt chip, victoriile cele m ari ale lui D um nezeu. U nul spune:
„ Suitu-T e-ai la înălţim e, robit-ai robime şi a i luat daruri întru oam env’42; ş i f
,J )o m n tare şi puternic în război”43; iar alt profet spune: „Va îm părţiprăzile
de război ale celor ta ri”44. C ă pentru asta a venit H ristos în lume, ca să
propovăduiască celor robiţi iertare şi orbilor vedere45. Pavel, dînd glas
de biruinţă asupra m orţii, zicea: „U nde-ţi este, moarte, biruinţa? U nde-ţi
este, iadule, boldul?”46;u n altul, b in e v estin d iarăşi p a c e a adîncă ad u să
de Hristos, spunea: „ Vor preface săbiile lor în pluguri şi lăncile lor în seceri”47;
un p ro fet ch eam ă Ierusalim ul, sp u n în a: >rBucură-te foarte, fiica Sio-
nului, că iată îm p ă ra tu l tău vine la tine blînd, călare p e asin şi p e m în z
tîn ă r”4849; ia r altul p re d ic ă a d o u a L ui v en ire, g răin d aşa: „Va veni D o m ­
n u l pe Care voi î l căutaţi; şi cine va p u tea suferi ziu a intrării L u i?
S ă riţi ca viţeii cei sloboziţi din legături!”4 , un alt p ro fet iarăşi, u im it şi

41. P s. 102, 23.

42. P s. 6 7 , 19.
43. P s. 2 3 , 8 .
44. I s a ia 53, 12.
45. I s a ia (il, 1; L u c a 4, 18.
44). / C or. 15, 55.

4 7. l o i l 3, 10.
4 8 . Z ah. 9 , 9 .
49. M a l. .'I, I 2 ; I , 7
260 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

el de unele ca acestea, spunea: A c e s ta este D um nezeu nostru; nu va f i soco­

tit a lt D um nezeu alăturea de E l ”50. C înd auzim în biserică aceste cuvinte
şi altele cu m ult m ai m ulte, ar trebui să ne cuprindă frica şi să n u ne m ai
socotim a fi pe păm înt; dar nu, ci ca şi cum am fi în piaţă, facem zgo­
m ot şi tulburare, vorbim de lucruri care n-au nici o legătură cu mîntui-
rea noastră şi cheltuim în zadar tot tim pul cit îl stăm în biserică! Deci,
cînd sîntem atît de nepăsători şi în lucrurile m ici şi în cele m ari şi în
ascultarea cuvintelor lui D um nezeu şi în fapte şi în afară de biserică şi
în biserici şi cînd, pe lîngă toate acestea, ne m ai rugăm şi îm potriva duş­
m anilor noştri, de unde m ai putem avea, oare, vreo nădejde de mîn-
tuire, cînd pe lîngă aceste păcate atît de m ari adăugăm şi celălalt păcat
groaznic, tot atît de m are cît toate celelalte la un loc, rugăciunea aceea
nelegiuită, prin care rugăm pe D um nezeu să pedepsească pe duşm anii
noştri? M ai este drept, dar, să ne m ai m irăm că vin peste noi necazuri
neaşteptate? D im potrivă, ar trebui să ne m irăm atunci cînd n u vin. U n a
este o urm are firească a faptelor noastre; cealaltă, m ai presus de cuvînt
şi aşteptare. Este m ai presus de cuvînt că m ai avem parte de soare, de
ploi şi de toate celelalte binefaceri ale lui D um nezeu, cînd sîntem duş­
m ani ai lui D um nezeu, cînd îl supărăm şi întrecem în sălbăticie fiarele
sălbatice - deşi sîntem oam eni - şi ne luptăm unii cu alţii, avînd lim ba
m înjită de sînge de pe urm a m uşcăturilor făcute sem enilor noştri! Şi
aceasta după ce ne-am îm părtăşit de la această m asă duhovnicească,
după ce am prim it atîtea binefaceri, după ce am p rim it atîtea porunci!
G îndindu-ne la toate acestea, să vărsăm afară din noi veninul, să
punem capăt duşm ăniilor dintre noi şi să ne rugăm lui D um nezeu aşa
cum se cuvine! în locul sălbăticiei dem onilor să luăm blîndeţea îngeri­
lor! O ricît de m are rău ne-ar face nouă oam enii, noi să ne gîndim la
cele ale noastre şi la răsplata îm plinirii acestei porunci; să punem capăt
m îniei, să potolim valurile, ca să străbatem netulburaţi viaţa aceasta,
pen tru ca, ajungînd dincolo, să dăm de un Stăpîn C are să se poarte cu
noi aşa cum ne-am purtat şi noi cu sem enii noştri. D acă drum ul spre
îm părăţia cerurilor este greu şi înfricoşător, să-l facem uşor şi de dorit,
deschizînd uşile cele strălucitoare ale îndrăznirii către D um nezeu. Şi
ceea ce n-am putut reuşi din pricină că păcatele noastre ne ţineau
departe, să o reuşim prin blîndeţea ce o arătăm celor ce ne-au greşit, că
nu-i nici greu, nici îm povărător! D acă facem bine duşm anilor noştri
vom atrage asupra noastră m ultă milă! A şa şi în viaţa aceasta ne vor
iubi toţi, dar, înainte de toţi ceilalţi, D um nezeul universului n e va şi
iubi şi n e va şi încununa şi ne va învrednici de toate bunătăţile cele vii­
toare, p e care facă D um nezeu să le dobîndim cu toţii, cu harul şi cu
iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava si
puterea, în vecii vecilor, A m in.
50. B aru h 3, 36.
 O M I L IA X X

„Iar and postiţi nu fiţi ca făţarnicii trişti,

că îşi smolesc feţele lor
ca să arate oamenilor că postesc”1
I
Bine ar fi ca la auzul acestor cuvinte să suspinăm şi să plîngem cu
amar! C ă nu num ai că îi im ităm pe făţarnici, d ar îi şi întrecem . Cunosc,
cunosc m ulţi oam eni care nu postesc şi arată lum ii că postesc; îşi p un
mască de postitori deşi nu postesc; iar apărarea lor este m ai rea chiar
decît păcatul, că spun: „Fac asta ca să nu smintesc m ulţim ea!” C e spui,
omule? D um nezeiască e legea care ţi-a poruncit să posteşti, şi tu vor­
beşti de sminteală? Păzindu-o, socoteşti că sminteşti, iar călcîndu-o, nu
sminteşti? Poate fi, oare, o prostie m ai m are decît aceasta? N u încetezi
odată să fii m ai rău ca făţarnicii şi de două ori făţarnic? N u te ruşinezi
de tăria cuvintelor D om nului la gîndul cît de m are e păcatul ce-1 săvîr-
şeşti? D om nul nu S-a m ărginit să spună num ai atît că aceia care arată
lum ii că postesc sînt nişte făţarnici, ci, voind să-i m ustre m ai m ult, le
spune „câ-şi smolesc feţele lor”, adică şi le strică şi le pocesc. D acă este
pocire a chipului ca de dragul slavei deşarte să arăţi lum ii un chip găl­
bejit, ce putem spune de fem eile care-şi strică chipurile lor cu farduri şi
cu încondeierile ochilor spre vătăm area tinerilor desfrînaţi? C ei ce-şi
smolesc feţele lor se vatăm ă num ai pe ei înşişi; fem eile acestea, însă, şi
pe ele şi pe cei ce le privesc. D e aceea trebuie să fugim cu toată sîr-
guinţa şi de un păcat şi de altul. D om nul nu ne-a poruncit num ai să nu
arătăm lum ii postul nostru, ci să ne şi străduim să-î ascundem , ceea ce a
făcut şi m ai înainte, vorbind de rugăciune. C înd a vorbit de m ilostenie
n u S-a m ărginit num ai să spună: , f u a ţ i am inte, să nu faceţi milostenia
voastră înaintea oamenilor”, ci a adăugat: „Spre a f i văzuţi de d în şii”2. La
post şi la rugăciune n-a pus această condiţie.
- Pentru ce?
- Pentru că e cu totul cu neputinlii d ' -miuieşti m ilostenia; rugăciu­
nea şi postul le poţi ascunde de ochii lumii, dar milostenia nu. D upă cum
atunci cînd a spus: „Să nu ştie stingă ta ce face dreapta ta ”3, n-a vorbit de
1. M atei (i, Mi.
2. M atei (i, 1.
it. M atei fi, ,'i.
ZI >Z SFiNTIJI. IOAN (JURA 1)K AUR

miini, ci dc datoria ce-o avem de a ascunde de toţi, cu toată grija, m ilos­

tenia. iji după cum atunci cînd ne-a poruncit să intrăm în căm ara
n o astră1, negreşit nu ne-a poruncit că neap ărat num ai acolo să ne
rugăm , ci a arătat acelaşi lucru şi acum , cînd ne porunceşte să ne ungem
capul, negreşit nu ne porunceşte să-l şi ungem ; că atunci toţi am fi căl­
cătorii acestei legi şi, înainte de toţi, m ai cu seam ă cei care se străduiesc
să o păzească, popoarele de m onahi care acoperă m unţii. H ristos, deci,
i u i ne a dat această poruncă; ci, p en tru că cei vechi aveau obiceiul să-şi

ungă capetele lor ori de cîte ori erau veseli şi bucuroşi - şi asta o poţi
vedea destul de b in e la D avid şi la D aniil - a spus să ne ungem şi noi
capetele, nu ca n eapărat să o facem , ci ca să ne dăm silinţa să ascundem
cu m are grijă, p rin toate m ijloacele, bunul acesta, postul. D ar ca să vezi
că H ristos aceasta a vrut să spună, a îndeplinit El însuşi, cu fapta, ceea
ce poruncise cu cuvîntul, postind patruzeci de zile; şi postind, ascuns de
lum e, nu Şi-a uns capul, nici n u S-a spălat; deşi n -a făcut asta, totuşi a
săvîrşit totul fără să urm ărească slava deşartă. A ceasta ne-o porunceşte
şi nouă, dînd ca pildă pe făţarnici şi îndem nîndu-ne prin o în d o ită
poruncă. Prin p ild a făţarnicilor D om nul vrea să n e m ai arate în că ceva.
V rea să îndepărteze de la noi această dorinţă re a de a posti de ochii
lumii, nu num ai pentru că un astfel de post este d e rîs şi de batjocură,
nici num ai p e n tru că nu aduce nici un folos, ci şi p en tru a arăta că o ast­
fel de înşelare este trecătoare. A ctorul pare strălucitor atîta vrem e cît
ţine spectacolul; dar, mai bine spus, nici atunci nu-i socotit strălucitor
de toţi spectatorii, că m ulţi dintre ei ştiu cine este cel ce jo acă rolul.
C înd, însă, spectacolul s-a term inat, actorii apar în faţa lum ii aşa cum
sînt. Aşa păţesc şi cei care um blă după slava deşartă, cei care postesc
num ai de ochii lum ii. Pe aceştia m ulţi îi cunosc şi aici pe păm înt şi ştiu
că nu sînt ce vor să pară, pen tru că postul lor este num ai o m ască; dar,
d u p ă ce se va term ina spectacolul lum ii acesteia, cînd toate vor fi goale
şi descoperite, atunci vor fi daţi pe faţă, în faţa întregii lumi. D om nul
vrea apoi să ne îndepărteze de postul făţarnicilor şi în alt chip, arătîndu-
ne că porunca este uşoară. N u n e porunceşte să prelungim postul, nici
să ţinem un post m ai aspru, ci să n u pierdem cu n u n a postului. C eea ce
pare îm povărător în post, este îm povărător şi pen tru noi şi p en tru făţar­
nici, că şi aceia postesc. „D ar ceea ce este foarte uşor, ne spune H ristos,
este ca voi să nu pierdeţi răsplata ostenelii voastre! A ceasta v-o p o ru n ­
cesc!”. D om nul nu adaugă osteneli la osteneli, d a r adună p en tru noi, cu
toată tăria, răsplăţi şi nu ne lasă să plecăm neîncununaţi, ca pe făţarnici.
( 'ei ce postesc de ochii lum ii n u v o r să im ite pe luptătorii de la jocurile
olim pice, care, deşi sînt în stadion atîţia dregători şi atît popor, v or să
I. M a t e i t i , ti.
( IMIIJI 1.A MA I 1.1

placă unui singur om, cel care le încununează victoria, cu toate că

acesta este cu m ult inierior celorlalţi! T u, făţarnice, ai două pricini
puternice să arăţi Tatălui ceresc biruinţa ta: şi pentru că El te încunu­
nează, şi pentru că El este incom parabil superior tuturor celor ce se află
în teatrul acestei lumi! Şi totuşi tu arăţi postul tău, biruinţa ta, altora, care nu
numai că nu-ţi sînt de vreun folos, dar îţi fac şi foarte m are pagubă.
II
„D ar nici de la aceasta nu te opreşti, îţi spune D om nul. D acă vrei să
arăţi oam enilor postul, aşteaptă puţin, şi-ţi voi da cu prisosinţă prilej să
te vadă o m ulţim e de oam eni. Şi cu m ult folos! D ar, dacă vrei să arăţi
oam enilor, aici pe păm înt, postul tău, apoi pierzi slava ce vreau să ţi-o
dau; şi, dim potrivă, o cîştigi dacă dispreţuieşti laudele oam enilor.
Atunci, pe lum ea cealaltă, te vei bucura în toată voia de slavă. D ar,
înainte de slava aceasta culegi m ult folos chiar aici pe păm înt, pentru că
supui sub picioarele tale toată slava om enească, scapi de robia am ară a
oam enilor şi ajungi un adevărat postitor. Iar dacă posteşti ca să arăţi
oam enilor că posteşti, atunci, pe lum ea cealaltă, te vei găsi ca într-o
pustie: n u va fi nim eni care să te privească, pentru că de nicăieri n u se
va vedea că ai postit. Insulţi postul, dacă nu posteşti de dragul postului,
ci ca să te vadă îm pletitorii de frînghii, fierarii, oam enii din piaţă!
Insulţi postul, dacă vrei să te adm ire păcătoşii şi cei care nu postesc!
Insulţi postul, dacă chem i pe duşm anii postului să le arăţi postul, să
vadă postul! Faci întocm ai ca unul care s-ar hotărî să trăiască în feciorie,
nu pentru frum useţea fecioriei, ci pentru ca să arate desfrînaţilor că el
trăieşte în feciorie! T o t aşa şi tu, nu te-ai hotărît să posteşti decît p entru
duşm anii postului! Şi pen tru asta ar trebui lăudat postul, că îl laudă
chiar duşm anii lui.
Iubeşte, dar, postul aşa cum trebuie, nu pentru alţii, ci pentru el
însuşi! C ă şi noi ne socotim insultaţi dacă nu sîntem iubiţi pentru noi
înşine, ci p en tru alţii! G îndeşte aşa şi despre post! N u căuta să posteşti
pentru alţii, nici nu te supune lui D um nezeu pentru a plăcea oam enilor,
ci supune-te oam enilor p entru a plăcea lui D um nezeu! D acă nu faci
aşa, ci altfel, chiar dacă ţi se pare că posteşti, îl superi pe D um nezeu ca
şi cel care n u posteşte. C ă d u p ă cum acela păcătuieşte, tot aşa şi tu păcă-
tuieşti, că n u posteşti aşa cum legiuieşte H ristos.
„Nu vă adunaţi comori p e p ă m în t” '.
Pentru că H ristos izgonise boala slavei deşarte, era potrivit să v or­
bească şi de sărăcia de b u n ă voie. N im ic n u ne face să iubim atît de
m ult banii ca dragostea de slavă! Pentru dragostea de slavă oam enii au
5. M a te i 6 , 19 .
2M NFINTU1. IOAN (ilIRA l)K AUR

iii jurul lor turm e de robi, roiuri de eunuci, cai îm brăcaţi în aur, m ese
de argint şi celelalte pe care le născocesc m ai de batjocură decît aces­
tea! C ă nu le născocesc ca să îm plinească o lipsă, nici ca să le facă p lă­
cere, ci ca să le arate altora!
M ai înainte D om nul ne spusese num ai că trebuie să m iluim ; acum
ne arată şi cît trebuie să m iluim , spunînd: „Nu vă adunaţi comori”.
Pentru că nu putuse, dintr-odată şi de la început’, să vorbească de
dis, >reţul averilor din pricina tiraniei acestei patim i, de aceea vorbeşte
treptat şi fam iliarizează încetul cu încetul sufletul ascultătorilor cu
această învăţătură, liberîndu-i, ca învăţătura să fie b in e prim ită. D e
aceea, m ai întîi a spus: f e r i c i ţ i cei m ilo stivi”6; apoi: „împacă-te c u p îrîşu l
tă u ”7; iar m ai tîrziu: „Dacă cineva vrea să se judece cu tine ş i să-ţi ia haina,
d ă -i lu i şi căm aşa”8. A cum , însă, spune cu m ult m ai m ult decît ce spusese
m ai înainte. M ai înainte spusese: „D acă vezi că cineva v rea să te dea în
ju d ecată ca să-ţi ia haina, dă-i şi căm aşa; că m ai b in e este să scapi de
lu p tă lipsindu-te de ele, decît să le ai luptîndu-te” . A cum , însă, n u m ai
am inteşte nici de pîrîş, nici de pîrît, nici de altcineva asem enea lor, ci
vorbeşte direct de dispreţul averilor, arătînd că d ă această poruncă n u
alit in folosul celor m iluiţi, ci în folosul celui ce m iluieşte, pentru ca,
chiar atunci cînd nu-i nim eni care să ne facă ned rep tate şi să ne ducă la
judecată, chiar atunci să dispreţuim averile noastre, dîndu-le celor
nevoiaşi. D ar nici acum Hristos n-a spus totul, ci treptat, cu toate că în
pustie a arătat cu prisosinţă ce lupte avem de dus p en tru a birui dragos­
tea de averi. Deci nici acum D om nul nu dezvăluie întreaga Sa învăţătură
despre averi; nu venise încă timpul s-o descopere; deocam dată cercetează
gîndurile ascultătorilor, fiind mai m ult un sfătuitor decît u n legiuitor.
D u p ă ce a spus: „Nu vă adunaţi comori pe p ă m în t”, a adăugat:
„Unde moliile şi rugina le strică şi unde fu r ii le sapă şi le fu ră . Ci vă a d u ­
n a ţi comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică şi unde f u r i i nu le
sapă, nici le f u r ă ”9.
D eocam dată arată paguba ce o avem de pe u rm a com orilor adu­
nate pe p ăm înt şi folosul ce-1 avem de pe urm a com orilor adunate în
cer, datorită şi locului şi celor ce le vatăm ă. N u se m ărgineşte, însă,
num ai la atîta, ci mai adaugă încă un m otiv. Şi m ai întîi n e îndeam nă cu
ceea ce de care mai ales ne tem em . „Pentru ce te tem i? ne în treab ă
D om nul. Te temi să nu-ţi cheltuieşti averile dacă dai milostenie? D ă
m ilostenie, şi atunci nu se vor cheltui! M ai m ult, n u num ai că nu se

U. M u / f i i i , 7 .
7. Mnlfi ii, 2.r>.
H. Mnlfi ,î, -10.
f). M a t a li. IU 20.
( I M I M I I.A M A 'I 'K I '№

cheltuiesc, dar le vei primi înapoi cu mai m ult adaos. Ţi se vor adăuga
şi averile cele din ceruri!”.
D ar D om nul nu spusese deocam dată asta; o va spune m ai tîrziu.

ni
D eocam dată spune ascultătorilor Săi ceea ce putea m ai cu seam ă
să-i îndem ne, anum e că le răm îne necheltuită averea; şi-i atrage pe
două căi. N u le-a spus num ai: „D acă dai m ilostenie îţi păstrezi averea”,
ci i-a am eninţat şi cu contrariul: „D acă n-o dai, o pierzi!”. U ită-te la n e­
spusa Lui înţelepciune! Nici n u le-a spus: „Las-o altora!” - că şi acest
lucru este plăcut oam enilor - , ci-i înfricoşează cu altceva, arătîndu-le că
n u reuşesc nici cu aceasta; p en tru că dacă nu le-o răpesc oam enii, sînt
alţii, negreşit, care le-o răpesc: m olia şi rugina. Şi chiar dacă paguba
aceasta pare a fi foarte uşor de înlăturat, totuşi e greu de luptat îm po­
triva m oliilor şi a ruginii, e greu de oprit stricăciunea. O rice vei născoci,
n u vei putea îm piedica această vătăm are.
- Ce? Pe aur îl strică molia?
- C hiar dacă nu-1 strică m olia, dar îl fură hoţii!
- Ce? T oate averile au fost furate?
- C hiar dacă nu toate, d ar cele mai multe!
Pentru aceasta D om nul m ai adaugă, d u p ă cum am spus m ai sus, şi
alt m otiv zicînd:
„Unde este comoara omului, acolo e şi inima lu i”10.
D om nul îţi spune: „Dar, chiar dacă averea ta nu-i m încată nici de
m olii şi nu-i furată nici de hoţi, paguba ta e foarte m are: eşti p iro n it de
cele de jos, schim bi libertatea cu robia, pierzi averile cele cereşti, nu
m ai poţi gîndi cele înalte, ci totdeauna bani, dobînzi, îm prum uturi, cîş-
tiguri şi afaceri înrobitoare”.
Poate fi, oare, o ticăloşie m ai m are? U n om ca acesta este într-o
stare m ai rea decît un rob; îşi p u n e pe um eri cea m ai cum plită tiranie,
îşi vinde cel m ai m are bu n al său: nobleţea de om şi libertatea. O rice
ţi-ar spune cineva n u poţi auzi nim ic din cele ce-ţi sînt de folos, pentru
că m intea ţi-i pironită de bani. C a pe un cîine legat de m orm înt ca să-l
păzească, tirania averilor te ţine legat med cum plit decît lanţul; latri la
toţi care se apropie; un singur gînd te stăpîneşte necontenit: să păstrezi
pentru alţii cele adunate. Poate fi, oare, o m ai m are ticăloşie?
D ar p entru că astfel de gînduri erau p re a înalte pentru m intea
ascultătorilor, pentru că m area m ulţim e nu p u tea înţelege uşor nici ce
pagubă aduce cu sine averea şi nici ce folos aduce îm părţirea ei - că era
nevoie de o m inte mai ascuţită ca să înţeleagă şi u n a şi alta - , de aceea,
10. M a t e i 0 . 2 1 .
2(>6 SitUTOl. X >AN <;URA I)E AUR

d u p ă cele spusd m ai înainte, D om nul a vorbit lăm urit, grăind aşa:

„Unde iste comoara omului, acolo este şi inimă lu i”. Şi idefea aceasta o face
apoi m ai limpede* ducînd cuvântul de la cele spirituale la cele m ate­
riale, spunîndi JLuminăiorul trupului eşti ochiul” 11.
C u alte cuvinte spune aşa: „Nu-ţi în g ro p a în p ă m îiit aurul şi nici
alte averi, că le aduni p en tru molii, p en tru rugină, p en tru boţi· Ia r dacă
reuşeşti să scapi de aceste pagube, totuşi n u poţi scăpa de înrobirea in i­
mii, d e p iro n irea ei de cele păm înteşti, că unde este comoara ta, acolo-i şi
inima ta. D acă-ţi depui averile în cer, n u ai num ai cîştjgul că prim eşti
răsplată p e n tru ele, d a r prim eşti p lată chiar aici p e păm înt: că le m uţi în
cer, gîndeşti cele cereşti şi te îngrijeşti de Cele de acolo; că este lăm urit
că acolo unde ti-ai depus com oara, acolo ti-âi m utat şi inim a; iar dacă
depui averile tele pe păm înt, n-ai parte de ele’*.
C a să-ţi fie lim pezi cele spuse, ascultă cele ce Urmează:
JLuminăiorul trupului este ochiul. Deci de vaf i ochiul tău curai, tot trupul tău
va f i luminat; iar de va f i ochiul tău rău, tot trupul tău va f i întunecat. Deci dacă
lumina, care este în tine, este întuneric, întunericul cu cit mai mult!”12.
Prin aceaste cuvinte H ristos îşi în d reap tă vorbirea Sa spre idei m ai
apropiate de m intea ascultătorilor Săi. M ai înainte D om nul pom enise
de m inte că este înrobită şi înlănţuită; d a r această idee o înţelegea greu
m area m ulţim e; de aceea îşi m ută învăţătura Sa spre lucrurile din afară,
spre cele ce stăteau înaintea ochilor ascultătorilor Săi, p en tru ca, p rin
cele m ateriale, să înţeleagă şi pe cele spirituale.
„D acă nu ştii, spune D om nul, ce înseam nă vătăm area minţii, în ţe ­
lege aceasta din cele trupeşti. C eea ce este ochiul p en tru trup, aceea
este m intea p e n tru suflet. D upă cum n-ai prefera să porţi bijuterii de
aur, să te îm braci cu haine de m ătase, dar să ţi se scoată ochii, ci soco­
teşti sănătatea ochilor m ai de preţ decît o bogăţie ca aceasta - că dacâ-ţi
pierzi vederea, nu-ţi m ai este de nici un folos viaţa - deci, după cum
atunci cînd ochii sînt orbiţi, cea m ai m are parte a lucrării celorlalte
m ădulare este pierdută, pentru că li s-a stins lum ina, tot aşa şi cînd m in­
tea este stricată, sufletul se um ple de nenum ărate rele. Aşadar, după cum
căutăm să avem în trup ochi sănătoşi, tot aşa şi în suflet mintea. Cum vom
mai vedea, deci, dacă vom strica tocmai organul care dă lum ină şi celorlalte
mădulare? D upă cum cel care stîrpeşte izvorul a secat şi nul, tot astfel cel ca­
re strică m intea a tulburat toată activitatea sufletului în viaţa aceasta. Pentru
aceea spune Domnul: „Dacă lumina, care este în tine, este întuneric, întuneri­
cul cu cit mai m ult!”. C înd căpitanul corăbiei se îneacă, cînd lumina se stin­
ge, cînd împăratul cade prizonier, ce nădejde mai pot avea supuşii?
I l . Mutei (i, 2 2 .

12 . Matei (i, 2 2 - 2 ! ! .
< >MII, II I A M A I I I 2<)7

IV
Din pricina aceasta D om nul nu mai vorbeşte acum de necazurile,
luptele şi judecăţile pentru avere - făcuse aluzie la ele m ai înainte cîrid
spusese: „Pirîşul te va da judecătorului, iar judecătorul slujitorului”’3 - , «îi
de ce este m ai cum plit decît toate acestea, de pofta cea rea a dragostei
de avere. Este cu m ult m ai cum plit să-ţi fie m in tea înrobită de această
boală decît să stai la închisoare. A sta la închisoare nu se în tîm p lă tot­
deauna. D ar totdeauna dragostea de b ani robeşte m intea. Pentru
aceasta D om nul vorbeşte de ro b irea m inţii d u p ă ce a vorbit m ai înainte
de închisoare, p en tru că robirea m inţii este m ai cum plită şi se întîm plă
totdeauna. „D um nezeu, spune D om nul, ne-a d at m intea, ca să risipim
neştiinţa, ca să avem o judecată dreaptă despre lucruri, ca să râm înem
nezdruncinaţi cînd vin peste noi necazuri şi nenorociri, folosindu-ne de
m inte ca de arm ă şi de lum ină”. N oi, însă, am trătjat darul acesta al lui
D um nezeu de dragul lucrurilor de prisos şi fără de folos. C e folos de
ostaşi îm brăcaţi în aur, cînd generalul a căzut prizonier? C e folos de
corabie frumos îm podobită, cînd căpitanul corăbiei s-a înecat? C e folos
de trup bine întocm it, cînd ochii sînt scoşi? D upă cum doctorul trebuie
să fie sănătos ca să vindece bolile, dar dacă-1 îm bolnăveşti n u va m ai fi
de nici u n folos bolnavilor, chiar dacă l-ai pune să zacă în p at de argint
şi în cam eră de aur, tot aşa şi m intea poate vindeca patim ile, d ar dacă o
strici, aşezîndu-o lîngă averi, nu num ai că nu ţi-i de nici u n folos, d ar îţi
m ai aduce şi foarte m are pagubă şi-ţi vatam ă şi sufletul.
Ai văzut cum Hristos îndepărtează pe oam eni de p ăcat şi-i
în dreaptă spre virtute, tocm ai p rin acelea p rin care ei doresc totdeauna
păcatul? „Pentru care pricină, întreabă H ristos, doreşti averi? N u-i aşa
că pentru plăcere şi desfătare? D a r tocm ai acestea n u le ai de p e urm a
averilor, ci cu totul dim potrivă! C în d ochii ne sînt scoşi nu m ai simţim
nici o bucurie din pricina acestei nenorociri; cu atît mai m ult n u vom
simţi vreo bucurie cînd m intea ni-i stricată şi beteagă”.
- Pentru care pricină îţi îngropi în păm înt averile? te întreabă Hristos.
- C a să le p u n la loc sigur!
- D ar, făcînd aşa, ajungi la u n alt rezultat decît cel aşteptat, îţi răs­
p u nde D om nul.
Pe cel care posteşte, care face m ilostenie, care se roagă de dragul
slavei deşarte, D om nul îl îndepărtează de slava deşartă tocm ai prin
ceea ce-i satisface dorinţa de slavă şi-l întreabă:
- Pentru ce te rogi şi faci m ilostenie aşa?
- Pentru că mi-i dragă slava de la oam eni.
i:t- Muici ,r>, 'IU.
■2iiK Nf'lNTUI. I< IAN (IIIKA l)K AlIK

- Nu te ruga aşa, îi răspunde D om nul, şi vei dhbîndi slavă în ziua

ce va să fie.
La fel face D om nul şi cu iubitorul de argint. îl îndepărtează de bani
şi de averi tocm ai prin ceea ce căuta m ai m ult iubitorul de argint.
- C e vrei? îl întreabă D om nul. V rei să-ţi păstrezi averile şi să te
desfătezi de plăcere? îţi voi satisface cu prisosinţă şi o dorinţă şi alta
dacă vei în g ro p a aurul tău acolo unde-ţi poruncesc Eu.
Mai tîrziu, cînd a vorbit de săm înţa căzută între sp in i14, D om nul a
arătat m ai lăm urit cît de m ult este vătăm ată m intea din pricina dragos­
tei de averi. D eocam dată nici acum n-a spus puţin, arâtîndu-1 întunecat
pe cel îndrăgostit de bogăţie. Şi după cum cei care sînt în întuneric nu
văd nim ic lăm urit, ci, dacă văd o frânghie, Socotesc că este şarpe, iar
cînd sînt în m unţi şi în locuri prăpăstioase m or de frică, tot aşa cei
îndrăgostiţi de averi, oam eni cu m intea întunecată, privesc cu team ă
lucruri care n u înfricoşează deloc pe cei cu m intea lim pede. Te temi de
sărăcie, dar, m ai bine spus, nu num ai de sărăcie, ci şi de cea m ai m ică
pagubă. D acă pierzi un lucru cît de mic te supără şi te tulbură m ai m ult
decît cei care sînt lipsiţi de h ra n a cea de toate zilele. M ulţi bogaţi s-au
spînzurat chiar pentru că n-au putut suferi o nenorocire ca aceasta.
O cările şi calom niile li se p a r bogaţilor atît de greu de suferit, încît
mulţi şi-au pus capăt vieţii din pricina lor. Bogăţia îi face slabi p e bogaţi
în faţa tuturor greutăţilor din viaţă, afară de slujirea bogăţiei. C înd
bogăţia le cere să-i slujească, m erg p înă la crim ă, la bătăi, insulte, la
orice neruşinare. D ar este cea m ai m are ticăloşie să fii m ai slab decît
toţi în cele ce trebuie să filozofezi, dar fără de ruşine şi în d răzn eţ în cele
ce trebuie să fii cuvios şi cucernic. Păţesc ca şi cei care-şi cheltuiesc ave­
rea pe ce n u trebuie; cînd vine tim pul unei cheltuieli neapărat trebuin­
cioase, nem aiavînd ce m ai cheltui, suferă cele m ai groaznice necazuri
pentru că-şi cheltuiseră rău averea.

V
D upă cum artiştii de circ sînt foarte pricepuţi şi înfruntă neînchi­
puit de m ari prim ejdii în m eseria lor, dar în celelalte treburi folositoare
şi necesare sînt de rîsul tuturor, tot aşa şi bogaţii. Artiştii de circ cînd
m erg pe o sîrm ă întinsă arată nespus de m are curaj; d ar cînd li se cere
îndrăzneală şi curaj în treburi de neapărată trebuinţă, nici n u p o t să se
gîndească la aşa ceva sau să sufere o astfel de sforţare. T o t aşa şi bogaţii:
pentru bani şi averi îndrăznesc totul, dar pentru a filozofa nu vor să facă
nici o sforţare. Şi după cum actorii de circ fac treburi fără de nici u n folos, tot
aşa şi bogaţii: înfruntă multe primejdii şi prăpăstii şi ajung la un sfîrşit întru
M. M ata 13, 7- 22.
nimic folositor; stuu inlr un îndoit întuneric: sînt orbi, din pricină că li-i
stricată m intea şi sînt înconjuraţi de m are ceaţă, din pricină că-i înşală
m ulţim ea grijilor. D e aceea nici nu pot vedea cu uşurinţă. Cel care stă
în întuneric scapă de întuneric cînd se arată soarele; d ar cel care-i lipsit
de vedere nu scapă de întuneric nici cînd se arată soarele. Bogaţii sînt
ca aceştia din urm ă. N u scapă de întuneric nici du p ă ce Soarele d rep tă­
ţii15 a răsărit, nici după ce I-au ascultat sfaturile, p en tru că bogăţia le-a
astupat ochii. D e aceea şi stau intr-un îndoit întuneric: unul din p ri­
cina lor, iar altul din pricină că nu ascultă pe învăţător.
Să ascultăm, deci, de E l16 cu m are luare am inte, ca, deşi tîrziu, să
vedem odată!
- Şi cum e cu putinţă să vedem ?
- D acă ştii cum ai orbit!
Aşadar, cum ai orbit? D atorită dragostei de averi, care strînge nori
groşi în jurul tău şi nu te lasă să vezi, aşa precum nici ochiul nu poate să
m ai vadă de se varsă în el o scurgere rea. Putem , însă, cu uşurinţă
îm prăştia şi sparge aceşti nori dacă prim im raza învăţăturii lui H ristos,
dacă îl ascultăm pe El, C are ne în d eam n ă şi ne spune: „Nu vă adunaţi
comori pe păm înt”.
- D ar ce folos m ai am de pe u rm a ascultării, m -ar întreba cineva,
cînd sînt stăpînit de dorinţă?
- N eîncetata ascultare a cuvîntului D om nului va putea stîrpi şi
această dorinţă; dar de continui să fii stăpînit de ea, atunci gîndeşte-te
că nici dorinţa nu m ai e dorinţă. C ăci ce fel de dorinţă e aceea să ro b o ­
teşti cum plit averii, să te supui tiraniei ei, să fii legat din toate părţile, să
locuieşti în întuneric, să fii tulburat, să suferi oboseli fără de nici u n cîş-
să păstrezi pentru alţii averea şi de cele m ai m ulte ori pentru duş­
mani? Sînt vrednice acestea de a fi dorite? N u m erită, oare, să fugi de
ele? C e dorinţă e aceea de a pune com oara ta între tîlhari? D acă doreşti
într-adevăr bogăţiile, atunci m ută-le acolo unde p o t răm îne întregi şi
nevătăm ate. C e faci acum nu-i fapta unui om care iubeşte averile, ci a
unuia care iubeşte robia, asuprirea, paguba şi necontenita suferinţă.
D acă u n om ţi-ar arăta pe păm înt un loc neştiut de nim eni şi ţi-ar făgă­
dui că acolo este cel m ai sigur loc p entru păstrarea banilor, n-ai pregeta,
n-ai şovăi, chiar dacă te-ar duce în pustie, ci te-ai încrede în cuvîntul lui
şi ţi-ai pune acolo banii. C înd, însă, în locul unui om îţi făgăduieşte
Dumnezeu acelaşi lucru, propunîndu-ţi nu pustia, ci cerul, tu faci tocmai
contrariul. Chiar dacă locul acela de pe păm înt ar fi fost sigur, totuşi nicio­
dată n-ai fi lipsit de griji. D ar dacă-ţi pui averile tale în cer, aceste
15. Mal. 4, 2.
Hi. De aici începe partea muralii: împotriva iubitorilor de argint.
270 NI'INTIU, l( IAN CIIKA Dl·'. AUK

griji nu te mai frăm întă. Ba, ceva mai m ult, nu-ţi îngropi banii, ci-i răsă­
deşti. Şi acum nu-i num ai com oară, ci şi sămînţă. D ar, m ai bine spus,
este mai m ult şi decît una şi decît alta... C ă săm înţa n u răm îne veşnic,
pe cînd com oara răm îne veşnic. Şi iarăşi, com oara n u odrăsleşte, pe
cînd banii tăi răsădiţi astfel îţi aduc roade nem uritoare. D acă, însă, m ă
întrebi de timpul şi de termenul întoarcerii banilor, pot să ţi-1 arăt şi să-ţi
mai spun cit de m ult prim eşti chiar aici pe păm înt. D ar în afară de aces­
tea, voi încerca să-ţi arăt, cu fapte luate din viaţă, că n-ai temei să te
întrebi de tim pul întoarcerii banilor.

VI
Faci m ulte lucruri în viaţă de roadele cărora n u te bucuri tu
însuţi. Şi ţi se pare că ai găsit îndestulătoare m îngîiere p e n tru acele oste­
neli de prisos dacă-ţi spune cineva că se vor bucura de m unca ta copiii
şi nepoţii tăi. C lădeşti casă m are şi strălucitoare, la adînci bătrîneţe, şi,
adeseori, pleci din lum ea aceasta înainte de a o term ina. Sădeşti pom i
care vor rodi d u p ă m ulţi ani; cum peri case şi m oşteniri în stăpînirea
cărora vei intra du p ă trecere de m ultă vrem e; şi faci şi alte m ulte lucruri
asem ănătoare acestora, de roadele cărora nu te bucuri personal. D eci,
pentru cine faci acestea? Pentru tine sau pentru cei de după tine? D ar
nu-i, oare, cea m ai m are prostie ca în nişte treburi ca acestea să n u te
tulbure de loc am înarea, cu toate că p rin această am înare pierzi toată
răsplata ostenelilor tale, iar dincolo să am orţeşti din pricina am înării,
deşi îţi aduce m ai m ult cîştig, iar averile tale nu trec în m îinile altora, ci
ţie ţi se dau darurile? în afară de asta, am înarea nu-i de lungă durată;
sfirşitul stă la uşă; nu ştim dacă nu cum va în generaţia noastră vor lua
sfîrşit toate cele ale noastre, va veni ziua cea înfricoşătoare şi se va arăta
d reap ta şi înfricoşătoarea judecată. C ea m ai m are p arte din sem nele
sfirşitul ui lum ii s-au îm plinit: Evanghelia s-a pro p o v ăd u it în întreaga
lum e, au fost războaie, cutrem ure, foam ete; aşa că n u mai este m ult
pînă la sfîrşit. N u vezi semnele? Şi acesta este chiar cel m ai m are semn.
Nici cei de pe tim pul lui N oe n-au văzut sem nele prevestitoare ale p ră ­
pădului aceluia, ci continuau să joace, să m ănînce, să se însoare şi să-şi
facă treburile lor obişnuite; şi au fost surprinşi aşa de pedeapsa aceea
înfricoşătoare. La fel şi cei din Sodom a; se desfătau şi n u se sinchiseau
de cele ce se petreceau în jurul lor şi au fost făcuţi scrum de fulgerele
coborî te atunci din cer.
G îndindu-ne, dar, la toate acestea, să ne pregătim pentru ple­
carea noastră din lum ea aceasta. C hiar dacă nu va veni acum sfirşitul lumii,
OMII.II I.A MATI.I n \

d ar sfîrşitul fiecăruia, bătrîn sau tînăr, bate la uşă. Şi odată plecaţi de

aici nu mai putem cum păra nici u n tdelem n17 şi nici nu m ai putem
dobîndi iertare, oricît ne-am ruga, chiar dacă s-eu- ruga p en tru noi
A vraam sau N oe sau Iov sau D aniil. Deci, cit m ai avem vrem e, să
facem aşa ca să dobîndim îndrăznire m ultă înain tea lui D um nezeu, să
strîngem u n tdelem n din belşug, să m utăm toate averile noastre în cer,
ca să ne bucurăm de toate la tim pul cuvenit şi m ai ales atunci cînd ne
vo r trebui, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus
H ristos, C ăruia slavă şl puterea, acum şi p u ru rea şi în vecii vecilor,
A min.
17. M atei 25, 1-13.
 O M IL IA X X I

„Nimeni nu poate sluji la doi domni,

că sau pe unul va urî şi pe altul va iubi,
sau de unul se va lipi şi pe altul va dispreţul”1.
I
Vezi cum D om nul ne îndepărtează încetul cu încetul de lucrurile
din lum ea aceasta, cum ne vorbeşte tot m ai m ult de sărăcia de b u n ă
voie şi cum ne scoate din suflet tirania iubirii de argint? N u S-a m ulţu­
mit cu cele spuse m ai înainte, deşi erau m ulte şi de preţ, ci adaugă altele
mai m ulte şi m ai înfricoşătoare. Căci ce poate fi, oare, m ai înfricoşător
decît cele spuse acum , dacă de dragul banilor încetăm de a m ai fi robi
ai lui H ristos? C e poate fi, oare, m ai de dorit dacă, dispreţuind banii,
cîştigăm bunăvoinţa şi dragostea lui H ristos? Ce am spus totdeauna o
voi spune şi acum : H ristos ne îndeam nă pe două căi să-I urm ăm spu­
sele: şi p rin cele ce ne sînt de folos şi p rin cele ce n e vatăm ă. C a u n doc­
tor înţelept, ne arată că ne îm bolnăvim dacă nu-I ascultăm sfaturile şi
că ne facem sănătoşi de I le ascultăm.
U ită-te cum înfăţişează iarăşi cîştigul ce-1 avem de p e u rm a dispre­
ţului b an ilo r şi cum ne face să ne dăm seam a de folosul ce-1 avem , dacă
ne dezlipim inim a de cele ce sînt potrivnice sănătăţii noastre! „Bogăţia,
spune D om nul, nu vă vatăm ă num ai pen tru că înarm ează p e hoţi îm p o ­
triva voastră, nici num ai pen tru că vă întunecă desăvîrşit m intea, ci şi
>entru că vă scoate din robia lui D um nezeu, facîndu-vă prizonieri bani-
for.fără suflet şi vătăm îndu-vă de două ori: o dată p en tru că vă face robi
banilor, peste care ar trebui să fiţi voi stăpîni, şi a d o u a oară pen tru că
vă scoate d in robia lui D um nezeu, C ăruia m ai m ult decît tuturor ar tre­
bui să-I fiţi n eapărat robi. D upă cum atunci cînd D om nul a vorbit de
bogăţie2, a arătat că este vătăm ată de două ori: şi p en tru că este depusă
aici, pe păm înt, unde o strică m oliile şi p en tru că n u este depusă din ­
colo, în cer, unde nu poate fi furată, tot astfel şi acum arată că prici-
nuieşte o în doită pagubă sufletească şi pentru că ne depărtează de
1)umnezeu, şi pentru că ne supune lui m am ona. D ar nu spune dintr-odată
1. Matei (i, 24.
2. Matei <>, 20.
U M I U l l.A M A ll l 27:\

lucrul acesta, ci ne pregăteşte mai întii cu ajutorul unor idei com une,
grăind aşa: „Nimeni nu poate sluji la doi domni”. Vorbeşte aici de doi
domni, pentru că dau porunci potrivnice; că dacă n-ar fi aşa, nici n-ar fi doi.
- „Inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut era una”3, spune în altă
parte Scriptura; deşi m ulţim ea era îm părţită în m ai m ulte trupuri, totuşi
u nirea făcea pe cei m ulţi una. A poi, adîncind deosebirea dintre cei doi
dom ni, spune că nu num ai nu le va sluji, ci îi va şi urî şi le va întoarce
spatele: „Că sau pe unul va urî şi pe altul va iubi, sau de unul se va lipi şi pe
altul va dispreţul”. S-ar părea că spune acelaşi lucru şi în partea a d o u a a
frazei; totuşi n-a adăugat fără rost şi aceste cuvinte, ci ca să arate că este
uşor să-ţi îm bunătăţeşti viaţa. C a să nu spui: „Ce m ai po t face o d ată ce
sînt robit şi stăpînit de tirania b anilor?”, D om nul îţi arată că poţi să te
schim bi; după cum ai venit de la u n dom n la celălalt dom n, tot aşa poţi
trece şi de la celălalt la acesta.
Hristos nu spune cine sînt aceşti domni, pentru ca noi să fim judecătorii
nepărtinitori ai cuvintelor Sale şi să pronunţăm hotărîrea noastră întemeiaţi
pe însăşi natura acestora. Şi după ce a văzut că sîntem de acord cu spusele
Lui, atunci ne arată despre ce dom ni e vorba, adăugînd:
„Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona”4.
Să ne cutrem urăm la gîndul că noi sîntem aceia care L-am silit pe
Hristos să spună aceste cuvinte, să pună adică aurul alături de Dumnezeu.
D acă înfricoşător este lucrul acesta, apoi cu m ult m ai înfricoşător este să o
faci cu fapta, să preferi tirania aurului în locul fricii de Dumnezeu.
- Ce? D repţii din V echiul T estam ent n-au făcut aceasta?
- Niciodată!
- O are A vraam , oare Iov n-au bineplăcut lui D um nezeu, deşi au
fost bogaţi?
- Nu-mi vorbi m ie de bogaţi, ci de cei robiţi de bogăţie! Iov a fost
bogat, dar n-a fost rob lui m am ona; n u era stăpînit de m am ona, ci-1 stă-
p înea; era stăpîn, nu rob. Stăpînea toate averile lui, ca şi cum eu - fi fost
adm inistratorul u n o r averi străine; aşa le stăpînea. N u num ai că nu
răp ea averile altora, ci chiar pe ale sale le dădea celor nevoiaşi. Şi, ceea
ce-i m ai m inunat, este că nici nu se bucura de averile sale; el însuşi a
arătat-o, spunînd: ,J)e m-aş f i bucurat de multa avuţie pe care am avut-o”5.
D e aceea nici n-a plîns cînd a pierdut-o. Bogaţii de azi nu sînt ca Iov, ci
m ai răi decît sclavii, ca şi cum ar plăti biruri unui tiran cumplit. D ragos­
tea de bani se aşază în m intea bogaţilor ca într-o cetăţuie şi, de acolo
de sus, le dă în fiecare zi porunci pline de toată fărădelegea; şi nici un
3. Fapte 4, 32.
4. Matei (i, 24.
f>. Io v 3 1 , 2 r>.
•m ■SI IN TU I. IOAN (il IHA Dl·. AIIK

bogat nu i se împotriveşte! Nu-mi filozofa lucruri de prisos! D um nezeu

a hotărît, odată pentru totdeauna, şi a spus că nu se poate îm păca o
robie cu alta. Nu-mi spune că e cu putinţă! C în d unul îţi porunceşte să
răpeşti, iar altul să te desparţi de ale tale; cînd unul îţi porunceşte să fii
cast, iar altul să trăieşti în desfrînare; cînd unul îţi porunceşte să te
im beţi şi să chefuieşti, iar altul să-ţi înfrînezi pîntecele; cînd unul îţi
porunceşte să dispreţuieşti tot ce vezi în ju ru l tău, iar altul să-ţi lipeşti
inim a de cele de aici; cînd unul îţi porunceşte să adm iri m arm ura, zidu­
rile şi acoperişurile, iar altul să n u pui nici un p re ţ pe ele, ci să preţuieşti
filozofia, cum este cu putinţă să se îm pace o slujire cu alta?

II
H ristos l-a num it aici p e m am ona dom n, n u din pricina firii sale, ci
din pricina stării nenorocite în care sînt cei supuşi lui. T o t astfel şi p în ­
tecele este n u m it dum nezeu6, n u din pricina vredniciei lui, ci din p ri­
cina ticăloşiei celor ce-i robesc. R obia asta a pîntecelui este m ai rea
decît orice osîndă şi-l pedepseşte destul pe cel robit, chiar înainte de
osînda lui D um nezeu. N u sînt, oare, m ai nenorociţi decît. osîndiţii cei
care, avînd pe D um nezeu stăpîn, schim bă b lin d a Lui stăpînire cu cum ­
plita tiranie a lui m am ona, deşi ştiu că, chiar aici p e păm înt, au o m ul­
ţime de pagube şi necazuri de pe urm a acestei tiranii? Pagubă nespusă,
judecăţi, necazuri, lupte, m unci, vătăm area sufletului şi ceea ce-i mai
cum plit p ierd erea bunătăţilor celor de sus, adică robia lui D um nezeu.
Aşadar, după ce ne-a învăţat că dispreţuirea banilor ne este de folos
şi pentru păstrarea banilor şi pentru desfătarea sufletului şi pentru dobîndi-
rea filozofiei şi pentru întărirea credinţei, ne arată că porunca Sa se poate în­
deplini. Legiuirea cea mai bună este aceea care nu numai că dă porunci fo­
lositoare, ci şi cu putinţă de îndeplinit. D e aceea şi continuă, spunînd:
„Pentru aceasta vă spun vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi
minca”7.
Pentru ca să nu spunem : „Ce? C um vom putea trăi dacă vom
arunca totul?” D om nul rosteşte aceste cuvinte tocm ai la tim p. D acă de
la începutul cuvîntării Sale ar fi spus: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru
ce veţi minca”, ar fi părut greu cuvîntul Său; d ar pentru că a arătat ce
vătăm are pricinuieşte iubirea de argint, face ca p o ru n ca să fie bine p ri­
mită. D e aceea n-a spus m ai înainte: ,fJu vă îngrijiţi”, ci a d at porunca
aceasta d u p ă ce înainte arătase şi cauza. C ă d u p ă ce spusese: „Nu puteţi
sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona” di adăugat: „Pentru aceasta vă spun
vouă: Nu vă îngrijiţi”.
(». I'ilift. M, li).
7. Maici (i, 25.
OMII.II I A MAI LI 27!)

- C e vor să urate cuvintele: „Pentru aceasta” ?

- A rată paguba nespusă de pe urm a slujirii lui m am ona. „Paguba
voastră, spune D om nul, nu se m ărgineşte num ai la bani, ci se întinde la
tot ce aveţi voi m ai scum p, p înă la pierderea m întuirii voastre. V ă des­
parte de D um nezeu C are v-a făcut, C are vă poartă de grijă şi C are vă
iubeşte. „Pentru aceasta vă spun vouă: N u vă îngrijiţi!”
D u p ă ce a arătat pagubă nespusă ce o avem dacă slujim lui
m am ona, d ă o poruncă m ai m are. A cum n u ne porunceşte num ai să ne
despărţim de tot ce avem , ci să n u ne îngrijim nici de h ran a de n eap ă­
rată trebuinţă, spunîndu-ne: JNu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi
mînca”. N u că sufletul a r avea nev o ie d e m în care - că este im aterial
- ci pentru că aşa obişnuim să vorbim. D ar chiar dacă sufletul n-are nevoie
de hrană, totuşi nu poate rămîne în trup, dacă trupul nu-i hrănit.
Şi d u p ă ce a spus aceasta, n u s-a m ărginit num ai la atît, ci şi întă­
reşte spusele Sale, fie prin pilde luate din alcătuirea fiinţei noastre, fie
p rin pilde luate din afară de noi. Prin pilde luate din alcătuirea fiinţei
noastre grăind aşa: „Nu este oare sufletul mai mare decit hrana şi trupul decît
haina?”* C el ce a dat ceea ce este m ai m ult, nu v a d a oare ceea ce este
m ai puţin? C el ce a plăsm uit trupul, care trebuie şă fie hrănit, nu va da,
oare, hrană? D e aceea n-a spus atît: „Nu vă îngrijiţi ce veţi mînca şi cu ce vă
ceti îmbrăca”, ci: „pentru trupul vostru” şi: „pentru sufletul vostru”.
Pentu că dăduse ca pilde trupul şi sufletul, de aceea îşi continuă
cuvîntul tot cu pilde.
D um nezeu, însă, ne-a dat sufletul odată pentru totdeauna şi răm îne
acelaşi;'p e cînd trupul ni-1 creşte în fiecare zi.
A şadar după ce ne-a arătat şi pe unul şi pe altul, unul nem uritor,
celălalt trecător, a adăugat spunînd:
„Cine din voi poate să adauge statului său un cot?”89 N-a vorbit de
suflet, pentru că sufletul nu poate să crească, ci num ai de trup. C u
aceasta a arătat şi aceea că nu h ran a îl creşte, ci p u rtarea de grijă a lui
D um nezeu. Pavel a spus acelaşi lucru, deşi cu alte cuvinte: ',fAşa că nici
cel ce sădeşte, nici cel ce udă este ceva, ci Dumnezeu, Care face să crească”10.
A şa ne-a îndem nat D om nul, slujindu-Se de pilde luate din alcătui­
rea fiinţei noastre; apoi cu pilde luate din afară de noi, zicînd:
„Uitaţi-vă la pasările cerului” 11.
C a să nu spui că trebuie să ne îngijim de hrană, D om nul ne
îndeam nă şi cu pilde m ai puternice şi cu pilde m ai slabe. Pilde mai
8. Matei (i, 2.r>.
i). Matei (i, 27.
10. / Cor. :i, 7.
1 I. M atei (i, 2(>.
276 SFtNTUl. IGAN GURA DE AUR

puternice: sufletul şi trupul; pilde m ai slabe: păsările cerului. „C um nu

vă va d a vouă D um m nezeu hrană, spune D om nul, cînd El Se îngrijeşte
atît d e m ult de fiinţe cu m ult inferioare vouă?”
A şa a grăit către ascultătorii Săi de atunci; că erau nişte oam eni de
rînd. C înd, însă, a vorbit cu diavolul nu a vorb it aşa.
- D ar cum?
- „Nu numai cu piine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui
Dumnezeu ”n . A cum am inteşte de păsările cerului; o p ild ă care are m are
putere de convingere.
D a r unii oam eni necredincioşi au ajuns la atîta n eb u n ie încît au cri­
ticat această pildă, spunînd: „Nu trebuia ca A cela ce în d eam n ă p e
oam eni să-şi exercite libera lor v o inţă să dea ca exem plu însuşirile
fireşti ale anim alelor. C ă anim alele au prin fire aceasta”, spun ei.

III
C e le putem răspunde? C hiar d acă păsările a u p rin fire aceste însu­
şiri, totuşi şi noi p utem să le d o bîndim cu ajutorul voinţei libere. D o m ­
nul n-a spus: „U itaţi-vă că păsările cerului zboară!” - , că asta n-o p o ate
face om ul - , ci: „Hrăniţi-vă, fără să vă îngrijiţi”, lucru ce ne este uşor şă-1
săvîrşim, dacă voim . Ia r cei care au îm plinit p o ru n ca au arătat că e cu
putinţă. D e aceea se cuvine să adm irăm m ai ales înţelepciunea Legiui­
torului nostru, că deşi putea da exem ple de oam eni, p u tea să num ească
pe Ilie, M oise, pe Ioan Botezătorul sau pe alţii ca aceştia, care n u s-au
îngrijit de hrană, totuşi dă ca pildă păsările ca să convingă şi m ai m u lt
pe ascultătorii Săi. D acă Hristos ar fi dat ca pildă p e aceşti drepţi, ascul­
tătorii Săi ar fi p utut spune: „N-am ajuns încă la virtutea acelora!” Aşa,
însă, D om nul îi trece pe aceştia sub tăcere şi dă ca p ild ă păsările ceru­
lui, tăindu-le orice scuză. D om nul, p rin această pildă, im ită legea
veche. C ă şi V echiul T estam ent n e trim ite la alb in ă13, la furnică14, la
turturică şi la rîn d u n ică15. N u m ic sem n de cinste este şi acesta, că
putem săvîrşi, p rin voinţa noastră liberă, ceea ce anim alele fac p rin fire.
D eci dacă D um nezeu are atît de m are grijă de cele ce au fost făcute
pen tru noi, cu atît m ai m ult de noi; dacă are grijă de cei ce ne slujesc, cu
atît m ai m ult de noi, stăpînii acelora. D e aceea spune: „Uitaţi-vă la păsă­
rile cerului!”, n-a spus: „Nu precupeţesc, nici n u fac negoţ”, ci:
„Nici nu seamănă, nici nu seceră” 16.
12. Matei 4 , 4.
I.'t, l'rov. 6, 8.
I I. I'ruv. 6,
I.r>. hr. 8 , 7.
I(i. Matei (i, 2 6 .
OMll.1l IA M A IKl 277

- Ce? Nu trebuie să sem ănăm ?

- H ristos n-a spus că nu trebuie să sem ănăm , ci că nu trebuie să ne
îngrijim ; n-a spus nici că nu trebuie să m uncim , ci că nu trebuie să fim
fricoşi, să fim chinuiţi de griji. N e-a poruncit să n e hrănim , d ar să n u ne
îngrijim de hrană. Acelaşi lucru l-a spus m ai înainte D avid, în chip
ascuns, grăind aşa: „Deschizi Tu mina Ta şi saturi pe tot cel viu de bună
voinţă” , şi iarăşi: „Cel ce dă dobitoacelor hrană şi puilor de corb, care î l
cheamă pe E l” 1718.
- D ar care sînt cei care n u s-au îngrijit de hrană?
- N-ai auzit cîţi drepţi ţi-am dat ca pildă? Nu-1 vezi, îm p reu n ă cu
aceia, pe Iacob că pleacă fără nim ic din casa părintească? Nu-1 auzi
rugîndu-se şi zicînd: ,J)e mi-ar da Domnul pîine să mănînc şi haină să mă
îmbrac”19? A cestea nu-s cuvintele unuia care se îngrijeşte, ci ale unuia
care cere totul de la D um nezeu. A şa au trăit şi apostolii. A u aruncat
totul şi n u s-au îngijit. Aşa au trăit cei cinci m ii20 şi cei trei m ii21. D ar
dacă nu te înduri, la auzul acestor cuvinte, să-ţi dezlegi aceste legături
cum plite, pune cel puţin capăt grijii tale, gîndindu-te la inutilitatea fap­
tei tale.
„Cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să-şi adauge statului său un cot?”22.
Ai văzut cum prin ceea ce se vede a făcut cunoscut ceea ce nu se
vede? „D upă cum nu poţi, spune D om nul, să adaugi trupului tău ceva,
oricît te-ai îngriji, tot aşa nici h ra n ă nu-ţi poţi aduna, chiar dacă soco­
teşti aşa”. D e aici se vede că nu rîvna noastră, ci purtarea de grijă a lui
Dum nezeu săvîrşeşte totul, chiar în acelea în care ni se pare că noi lucrăm.
C ă dacă D um nezeu ne părăseşte, nu ne-ar fi de nici im folos nici grija, nici
munca, nici altceva din altele ca acestea, ci toate s-ar pierde.

IV
Să nu socotim23, dar, poruncile lui Hristos cu neputinţă de îndeplinit, că
şi acum sînt mulţi care le îndeplinesc. Nu-i de m irare dacă n-o ştii. Şi Ilie so­
cotea că-i singurul om drept; dar a auzit din gura lui Dumnezeu: „Şi Mi-am
lăsat şapte mii de bărbaţi”24. D e aici se vede că şi acum sînt m ulţi oam eni
care duc viaţă apostolică, aşa cum duceau atunci cei trei mii şi cei cinci
17. Ps. 144, 17.
18. Ps. 146, 10.
19. Fac. 28, 20.
20. Fapte 4, 4.
21. Fapte 2, 4 1.
22. Matei 6, 27.
28. Di* aici începe partea moralii: D acă te laşi de lăcomie, poţi ajunge iute milostiv.
21. /// Regi 10, 18.
77H NI IN I III . I< IAN (MIRA Dl·', AUR

inii de pe vrem ea apostolilor. Iar dacă n u credem , apoi nu-i din pricină
că n ar li oam eni care îm plinesc poruncile lui H ristos, ci din pricină că
noi înşine nu le îm plinim . D upă cum beţivul nu poate crede uşor că
există om care să nu bea nici apă, deşi sînt printre noi m ulţi m onahi
care au făcut aceasta, iar desfrînatul, care a trăit cu nenum ărate femei,
nu poate crede că este uşor să trăieşti în feciorie, şi nici cel care răpeşte
averile străine nu poate crede că altul îşi d ă cu uşurinţă şi averile lui, to t
aşa nici cei m ăcinaţi, în fiecare zi, de n enum ărate griji n u v or adm ite cu
uşurinţă că p o t exista oam eni care trăiesc fără să se îngrijească de h ran ă
şi de îm brăcăm inte. C ă sînt m ulţi oam eni care trăiesc aşa, ne-o p o t
arăta, chiar în zilele noastre, cei ce filozofează25.
D ar nouă ne este de ajuns deocam dată sa învăţăm să n u fim lacom i,
să învăţăm că lucru bu n este m ilostenia şi să ştim că trebuie să dăm
celor lipsiţi averile noastre.
D acă vei face aceasta, dragul m eu, iute vei păşi şi spre îm plinirea
acelor porunci. D eocam dată, deci, să îndepărtăm de la noi tot ceea ce
este de prisos; să ducem o viaţă m ăsurată şi să căutăm să dobîndim ,
prin m uncă cinstită, tot ce vrem să avem . C ă şi fericitul Io an Botezăto­
rul, cînd v orbea vam eşilor şi ostaşilor, le-a poruncit să se m ulţum ească
cu lefurile lor26. V oia să-i înalţe spre o altă filozofie, m ai înaltă; d ar
pentru că nu erau încă în stare de o astfel de viaţă, le d ă porunci m ai
uşoare; că de le-ar fi dat nişte porunci m ai m ari ca acestea, apoi n u le-ar
fi îm plinit nici pe unele, nici pe altele. D e aceea şi eu v ă cer să vă exer­
citaţi în poruncile cele m ai mici ale lui H ristos.
D eocam dată ştim că povara sărăciei de b u n ă voie este p rea m are
pentru voi şi sînteţi tot atît de departe de această filozofie pe cît e de
departe cerul de păm înt. Să începem d ar chiar cu cele m ai mici
porunci. Nu mi-i m ică nici m îngîierea aceasta. Deşi unii filozofi păgîni
au îndeplinit şi porunca sărăciei de b u n ă voie - chiar dacă n-au făcut
asta m inaţi de gîndul cel cuvenit27 - despărţindu-se de toate averile lor,
lotuşi aş fi m ulţum it dacă voi aţi da cu îm belşugare m ilostenii. D acă
vom face lucrul acesta, repede vom ajunge să-l săvîrşim şi pe celălalt;
dar dacă nu facem nici atît, de ce iertare mai sîntem vrednici noi,
nimi'ii, deşi ni s-a poruncit să depăşim pe cei din V echiul Testam ent28,
Ar>. A d ică m onahii.
7<>. I . i i r a :t, I I.
27. Ca sc despărţeau d e averi ca să fie lău d aţi d e oam eni, n u d e d ragostea de om.
7H Mtilri r,, 20.
sîntem mai prejos de filozofii păgini? Ce mai putem spune, cînd tre­
buind să fim îngeri şi fii ai lui D um nezeu, nu sîntem nici m ăcar
oam eni? R ăpirea şi lăcom ia nu se potrivesc cu blîn d eţea firii om eneşti,
ci cu cruzim ea fiarelor. D ar, m ai b ine spus, sînt m ai răi decît fiarele cei
ce se năpustesc asupra averilor altora. Fiarele o fac datorită firii lor; d ar
noi, care sîntem cinstiţi cu raţiune, de ce iertare m ai putem avea parte
cînd săvîrşim fapte potrivnice nobleţei firii noastre?
G îndindu-ne, dar, la înălţim ea filozofiei ce ne stă înainte, să o
îm plinim m ăcar pe jum ătate, ca să scăpăm şi de pedeapsa ce va să fie şi
înaintînd pe această cale să ajungem la piscul bunătăţilor, pe care, facă
D um nezeu să le dobîndim cu toţii cu harul şi cu iubirea de oam eni a
D om nului nostru Iisus Hristos, C ăruia slava şi pu terea în vecii vecilor
A m in.
 O M IL IA X X II

„Uitaţi-vă la crinii cîmpului cum cresc;

nu se ostenesc, nici nu torc.
Şi vă spun vouă, că nici Solomon, în toată slava lui,
nu s-a îmbrăcat ca unul din aceştia.
Deci dacă iarba cîmpului, care astăzi este şi mîine se aruncă
în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, nu cu mult mai vîrtos
pe voi, puţin credincioşilor?”1
I
D u p ă ce D om nul a vorbit de h ra n a cea de neap ărată trebuinţă şi a
arătat cu n u trebuie să ne îngrijim nici de ea, trece la ceva m ai uşor, la
îm brăcăm inte. C ă îm brăcăm intea nu-i atît de necesară ca hrana.
- D ar p en tru ce H ristos nu foloseşte şi acum to t p ild a cu păsările,
pentru ce nu ne vorbeşte de păun, de lebădă, de oaie, că a m ai în tre­
buinţat m ulte pilde asem ănătoare?
- Pentru că vrea să ne arate pe două căi covîrşirea poruncii: şi prin
nim icnicia celor care au o astfel de frumuseţe, şi p rin bogăţia podoabei
date crinilor. D e aceea, după ce a spus cît sînt de frumoşi, nu-i m ai
num eşte crini, ci: „iarba cîmpului”. Şi nu se m ulţum eşte nici cu această
num ire, ci adaugă şi altă nim icnicie a lor, spunînd: „care astăzi este”;
şi n-a spus num ai: „care astăzi este”, ci ceva cu m ult de m ai puţin preţ: „în
cuptor se aruncă”. Şi n-a spus: „o îm bracă”, ci: aşa o îmbracă”.
Vezi cîtă covîrşire şi tărie în cuvintele Sale? Face aceasta ca să ţină
trează atenţia ascultătorilor Săi. D e aceea a şi adăugat: „nu cu mult mai
vîrtos pe voi?”
M ultă tărie au şi cuvintele acestea! C uvintele: „pe voi”nu arată alt­
ceva decît m area preţuire şi m area dragoste a lui D um nezeu pen tru
neam ul om enesc, ca şi cum ar fi zis: JPe voi, cărora D um nezeu v-a dat
suflet, cărora v-a plăsm uit trup, p en tru care a făcut toate cele văzute,
pentru care a trim is profeţi, a d at legea şi a făcut nenum ărate faceri de
bine, pentru care a dat pe Fiul Său cel U nul-N ăscut!”
D upă ce le-a arătat lăm urit acestea, îi şi ceartă, zicînd: „puţin credin­
cioşilor”. Aşa-i cel ce sfătuieşte! N u îndeam nă num ai, ci şi ţine de rău, ca
sfi trezească şi m ai m ult m intea spre ascultarea spuselor.
I. Mutei fi, 28 HO.
OMII.II I,A MAI'I I 281

Prin aceste cuvinte D om nul nu ne învaţă num ai să nu ne îngrijim

de haine, ci nici să nu ne m inunăm de hainele luxoase; au frumuseţea şi
podoaba ierbii! D ar, mai bine spus, iarba este mai de preţ decît haina luxoa­
să. Pentru ce, dar, te lauzi cu cele ce sînt întrecute cu mult de iarbă?
O bservă că, chiar de la început, D om nul arată că porunca Sa e
uşoară, în depărtînd pe ascultătorii Săi de ce le era greu şi de ce se
tem eau. D upă ce a spus: „Uitaţi-vâ la crinii tim pului”, a adăugat: „Nu se
ostenesc”. Prin urm are D om nul ne-a dat aceste porunci v iin d să ne scape
de oboseli. D eci nu-i oboseală a nu te îngriji, ci a te îngriji. Şi după cum
atunci cînd a spus: „nu seamănă”2, n-a oprit sem ănatul, ci grija, to t aşa şi
acum cînd a spus: „nu se ostenesc, nici nu torc”, n-a interzis m unca, ci tot
grija. D acă Solom on a fost biruit de frum useţea crinilor, şi n u o dată,
nici de două ori, ci tot tim pul cît a fost îm părat - că nu poţi spune de
Solom on că o dată se îm brăca frum os, iar altă d ată nu, ci în nici o zi nu
se îm podobea ca florile de crin, că asta a arătat D om nul p rin cuvintele:
„în toată slava lu i”- şi Solom on n-a fost biruit num ai de această floare,
ci de toate florile; de aceea spune D om nul: „ca unul din aceştia”; că pe
cît este de m are deosebirea între adevăr şi m inciună, tot pe atît de m are
a fost deosebirea între îm brăcăm intea lui Solom on şi podoaba acestor
flori; deci dacă Solom on, cel m ai strălucit îm părat dintre toţi îm păraţii
care au fost vreodată, a m ărturisit înfrîngerea, cînd vei putea tu să birui
frumuseţea florilor, dar, mai bine spus, să te apropii cît de cît de frumuseţea
lor? Prin acestea D om nul ne învaţă să nu um blăm deloc după o astfel de
frumuseţe. Uită-te la sfîrşitul ei! D upă ce biruie, se aruncă în cuptor!
D acă D um nezeu arată o atît de m are purtare de grijă de nişte flori
de rînd, nevrednice de cuvînt şi de un folos întîm plător, cum nu va
pu rta grijă de tine, făptura cea m ai necesară din toate?
- Pentru ce a făcut D um nezeu aşa de frum oase florile?
- Pentru ca să-Şi arate înţelepciunea Lui şi bogăţia puterii Lui, ca să
aflăm de pretutindeni slava Lui. C ă nu num ai cerurile spun slava lui
D um nezeu3, ci şi păm întul. D avid o arată şi pe aceasta, spunînd: l ă u ­
daţi pe Domnul pomii cei roditori, toţi c e d r i i . T oate înalţă C reatorului
laude; unele prin fructele lor, altele prin m ăreţia lor, altele prin frum u­
seţea lor. Şi acesta este un sem n al m arii înţelepciuni a lui D um nezeu,
cînd din lucruri de foarte puţină valoare - căci ce poate fi, oare, m ai de
puţin p reţ decît ceea ce astăzi este şi m îine nu m ai este? - se revarsă pe
faţa întregului păm înt o atît de m are frumuseţe! D eci dacă D um nezeu a
dat ierbii o frum useţe de care nu are nevoie - căci cu ce contribuie fru-*1
2. Matei <>, 2(>.
/’«. 18, 1.
1. !'s. 148, !>.
2H2 M IN I III. II IAN (IIIRA 1)1·. AUK

m useţea florii la întreţinerea focului? cum nu-ţi va da, oare, ţie ceea
ce-ţi trebuie? D acă D um nezeu a îm podobit cu prisosinţă ce-i m ai n eîn ­
sem nat decît totul din lum e şi a făcut asta, nu din nevoie, ci din d ărn i­
cie, cu m ult m ai m ult te va cinsti cu cele de trebuinţă pe tine, fiinţa cea
mai de preţ de p e pămînt!

II
A şadar d u p ă ce D om nul a arătat că este m are p u rtarea de grijă a lui
D um nezeu, se cădea să-i şi m ustre pe ascultătorii Săi; d ar chiar cînd îi
m ustră, îi cruţă; nu-i învinuieşte de necredinţă, ci de pu ţin ă credinţă:
„Dacă iarba cîmpului Dumnezeu aşa o îmbracă, cu mult mai vîrtos pe voi,
puţin credincioşilor”.
Deşi El este C el ce a lucrat toate - că: „Toate prin E l s-au făcut şi fără
de E l nimic nu s-a fă cu t”5 - , totuşi deocam dată nu vorbeşte deloc de El.
Se m ărgineşte să-Şi arate deocam dată autoritatea Sa, să spună la fiecare
poruncă: , ^ ţ i auzit că s-a zis celor de demult; dar Eu vă spun vouă”6. N u te
m inuna, dar, dacă şi m ai tîrziu Se ascunde pe Sineşi sau dacă rosteşte
despre El cuvinte care se potrivesc oricărui om. U n singur lucru u rm ă­
reşte deocam dată: să-I fie bine p i > i i t e cuvintele Sale, să arate, p rin tot
ce spune, că nu este potrivnic lui D um nezeu, ci gîndeşte la fel cu Tatăl
şi este de acord cu Tatăl. Aşa face şi acum în tot tim pul cuvîntării Sale,
îl p u n e pe D um nezeu înainte, îi adm iră înţelepciunea şi purtarea de
grijă arătată prin toate cele ce vedem în jurul nostru, fie m are, fie mic.
C în d a v o rbit de Ierusalim , l-a num it cetatea m arelui îm p ă ra t7; cînd a
vorbit de cer, l-a num it iarăşi tron al lui D um nezeu8; iar cînd a v o rb it de
conducerea lum ii, tot lui D um nezeu îi atribuie totul, spunînd că „răsare
soarele L u i peste răi şi peste buni şi plouă peste drepţi şi nedrepţi”9*, iar în
R ugăciune ne-a învăţat să spunem că „a L u i este împărăţia şi puterea şi
slava ”'°. A cum , cînd vorbeşte de pu rtarea de grijă a lui D um nezeu, ară-
tînd că este cel m ai desăvîrşit m eşter, chiar în lucrurile cele m ai mici,
spune că „îmbracă iarba cîmpului”. N icăieri nu-L num eşte T ată al Său, ci
al ascultătorilor Lui, ca, prin această cinstire ce le-o dă, să-i atragă spre
El şi să nu se indigneze cînd va num i pe D um nezeu T ată al Său.
D acă nu trebuie să ne îngrijim nici de lucrurile de neapărată tre­
buinţă, nici de cele la îndem îna oricui, ce iertare m erită cei care se
.r>. loati I, 3.
(i. Matei ,r>, 21, 27.
7. Matei !>, 3.r>.
X. Matei i>, 34.
fl. Matei !», 4.r>.
1(1 Matei (>, 13.
OM II.II 1.A MAI I I 2 «:i

îngrijesc să aibă haine şi case luxoase? D ar, mai bine spus, ce iertare
m erită cei care nici nu dorm , ca să răpească averile altora?
„Deci nu vă îngrijiţi zicind: Ce vom minca?sau: Ce vom bea?sau: Cu ce
ne vom îmbrăca? Că pe toate acestea păgînii le caută”1112.
Ai văzut că ne îndeam nă iarăşi şi ne arată că porunca Sa nu-i nici
îm povărătoare, nici grea?
D upă cum atunci cînd a spus: ,J)acă iubiţi pe cei ce vă iubesc nu faceţi
mare lucru, că şi păgînii fac ta fe l” 12, prin pom enirea păgînilor ne-a
îndem nat să ducem o viaţă superioară, tot aşa şi acum , am intindu-ne
iarăşi de păgîni, ne m ustră şi ne arată că avem datoria să îndeplinim
neapărat porunca Sa. D e ce, oare, n-am fi vrednici noi, care trebuie să
ducem o viaţă superioară cărturarilor şi fariseilor, nu num ai că nu-i
depăşim , ci, m ai m ult, continuăm să trăim tot atît de ticăloşi ca şi păgî­
nii şi să fim la fel de mici la suflet?
D om nul, însă, nu Se m ărgineşte num ai să n e m ustre; ci, d u p ă ce
ne-a ţinut de rău şi ne-a făcut atenţi asupra vieţii noastre, d u p ă ce ne-a
în dem nat cu toată tăria, vine acum şi ne m îngîie, spunînd:
„Că ştie Tatăl vostru cel ceresc, că aveţi trebuinţă de toate acestea”
N-a spus: „Că ştie D um nezeu”, ci: „Că ştie Tatăl”, ca să ne d ea şi
m ai m are nădejde. D acă este Tată, - şi un astfel de T ată - apoi n u poate
să treacă cu vederea pe fiii Lui, cînd sînt în cele m ai m ari nevoi. Nici
părinţii cei de pe păm înt nu fac aceasta cu copiii lor.
Pe lîngă acest argum ent, D om nul adaugă u n altul.
- Care?
- Acesta: „Că ştie că aveţi trebuinţă de toate acestea”. C u alte cuvinte
D om nul spune aşa: „H rana, băutura şi îm brăcăm intea sînt, oare,
lucruri de prisos, ca să le treacă D um nezeu cu vederea? D um nezeu nu
trece cu vederea nici pe cele de prisos, de pildă iarba, dar m ai ales pe
cele de neapărată trebuinţă 7”
D eci ceea ce tu socoteşti că-ţi este pricină de grijă, aceea îţi spun că
este îndestulător ca să te îndepărteze de această grijă. D acă spui: „Toc­
m ai de aceea trebuie să m ă îngrijesc de hrană, de băutură şi de îm brăcă­
m inte, p en tru că sînt de neapărată trebuinţă existenţei m ele!”, apoi eu
îţi voi spune contrariul: T ocm ai de aceea nu trebuie să te îngrijeşti de
ele, pen tru că sînt de neapărată trebuinţă. Nici dacă ar fi de prisos n-ar
trebui să te deznădăjduieşti, ci să ai încredere că D um nezeu ţi le va da!
D ar pentru că îţi sînt de neapărată trebuinţă, nicidecum nu trebuie să te
îndoieşti. C are e tatăl care să nu dea fiilor săi cele de neapărată tre­
11. M atei (>, ;U ,'i2 .
12. M atei ,r>, 17.
1.1. M atei (I, .12.
■ .'K-t si In i i ii- ioan OURA oi·; aur

buinţă? Deci, şi pentru această pricină, D um nezeu îţi va da negreşit şi

hrană şi băutură şi îm brăcăm inte. El este C reatorul firii noastre şi ştie
foarte bine trebuinţele noastre.
Nici aceasta apoi n-o poţi spune: „Da, e T atăl nostru şi sînt de nea­
părată trebuinţă cele ce-I cer; dar El nu ştie că arp trebuinţă de ele”. N u
poţi spune asta pentru că fiind C reatorul firii noastre, plăsm uindu-o
aşa şi cunoseînd-o, negreşit ştie şi nevoile ei m ai t)ine decît tine care ai
aceste nevoi. C ă El a hotărît ca firea noastră să aibă astfel de nevoi.
Deci D um nezeu nu Se va îm potrivi propriilor Lui hotărîri, pe de o
parte, făcîndu-te să ai astfel de nevoi, iar pe de altă parte, lipsindu-te
de cele ce satisfac aceste nevoi.

III - '
Să nu ne îngrijim , deci, nici de hrăîiâ, nici de băutură, nici de
îm brăcăm inte! N u ne alegem cu nim ic ăltceva decît că ne chinuim în
zadar. C înd D um nezeu ne dă cele de neapărată trebuinţă - şi de ne
îngrijim şi de n u ne îngrijim, dar, m ai degrabă, dacă nu ne îngrijim - ce
ciştigi de pe u rm a grijii, decît că-ţi atragi asupră-ţi degeaba pedeapsă.
Nu ţi pasă de hrană, cînd te duci la ospăţ; nici n u te îngrijeşti de apă,
cind mergi la izvor. D eci nici noi, p en tru care p u rtarea de grijă a lui
I )um nezeu este m ai bogată decît izvorul şi decît m ii şi m ii de ospeţe, să
nu ne îngrijim, nici să ne p ierdem încrederea.
Pe lîngă cele spuse, D om nul aduce şi un alt argum ent p en tru a ne
face să avem încredere în pu rtarea de grijă a lui D um nezeu, grăind aşa:
„Căutaţi împărăţia cerurilor şi acestea toate se vor adăuga vouă”14.
D upă ce a liberat sufletul de grijă, D om nul vorbeşte de îm părăţia
cerurilor. C ă H ristos a venit să desfiinţeze cele vechi şi să ne chem e la o
patrie mai bună. D e aceea face totul, ca să ne scape de cele de prisos şi
d e dragostea ce ne leagă de pâm înt. D e aceea a am intit de păgîni, spu-
nind că păgînii le caută pe acestea15, că ei îşi d au toată osteneala pen tru
colo de pe păm înt, nu spun nici un cuvînt despre cele viitoare şi nici
n au idee de ceruri. Voi, însă, nu urmăriţi acestea, ci altceva! C ă n-am fost
făcuţi să m încăm , să bem şi să ne îm brăcăm , ci să plăcem lui D um nezeu
şi să dobindim bunătăţile ce vor să fie. D upă cum atunci cînd năzuim la
cor socotim do prisos m încarea, băutura şi îm brăcăm intea, tot de prisos
să lo socotim şi cînd ne rugăm lui D um nezeu! A ceasta a vrut să spună
I Irisios prin cuvintele: „Căutaţi împărăţia cerurilor şi toate acestea se vor
adăuga vouă”
II M a tri (>, :i:t.
t Mtiln l>, :i‘2.
( ► MI I I I I A M \ | | 7H!>

N a spus: „se voi (la vouă”, ci: „se vor adăuga vouă", ca să ulii că
darurile dale de D um nezeu pe lumea aeeusla sini o nim ica m com para
ţie cu m ăreţia ceJor viitoare. De aceea ne şi porunceşte să nu le cerem
pe acestea cînd ne rugăm , ci pe celelalte, fiind încredinţaţi că ni se vor
adăuga şi acestea la celelalte. C aută, dar, pe cele viitoare şi vei prim i şi
p e cele de acum! N u căuta pe cele văzute, şi le vei dobîndi negreşit!
Este nevrednic de tine să te apropii de Stăpîn cu nişte cereri ca acestea!
T e faci de rîs pe tine însuţi de-ţi cheltuieşti toată rîvna cu dorul de cele
trecătoare, cînd eşti dator ca toată rîvna şi grija ta să-ţi fie pentru b u n ă­
tăţile cele nespuse.
- Cum? m -ar înţrejba cineva. N u ne-a poruncit H ristos să cerem
pîine?
- Da! D ar „pîinea cea de toate zilele”. Şi a m ai adăugat: ,J)ă-ne-o
nouă astăzi”16. T o t aşa facem şi acum . C ă n-a spus: „Nu vă îngrijiţi”, ci:
„Nu vă îngrijiţi de ziua de mîine”17.
P rin această poruncă ne-a d at în acelaşi tim p şi libertatea şi ne-a ali­
p it şi sufletul de cele m ai de neapărată trebuinţă. T o t acum ne p o ru n ­
ceşte să-I cerem lui D um nezeu şi cele de neapărată trebuinţă, nu p en tru
că D um nezeu are nevoie să I le am intim , ci ca să cunoaştem că orice
faptă b u n ă ce săvîrşim, o sâvîrşim cu ajutorul Lui şi ca să ne obişnuim să
I le cerem necontenit.
Ai văzut că şi prin aceste cuvinte D om nul ne-a încredinţat că vom
prim i negreşit şi bunătăţile din lum ea aceasta? C el ce d ă cele m ai m ari,
cu atitt m ai m ult va da cele m ai mici. „Nu pentru aceasta v-am spus să
n u v ă îngrijiţi şi să n u cereţi hrană, băutură şi îm brăcăm inte, ne spune
H ristos, ca să n-aveţi ce rnînca şi ce b ea şi să um blaţi goi, ci ca să aveţi
din belşug şi acestea!” .Aceste cuvinte, m ai m ult decît toate celelalte,
sînt îndestulătoare să convingă să-I urm ăm porunca. C înd a dat
porunci despre m ilostenie a îndepărtat din sufletul nostru dorinţa de a
o arăta oam enilor, convingîndu-ne m ai cu seam ă p rin aceea că ne-a
făgăduit că ne va da prilejul să o arătăm la şi m ai m ultă lume: - „Că
Tatăl tău, spune D om nul, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti ţie la ară­
tare”18. T o t aşa şi acum cînd ne porunceşte să n u cerem hrană, băutură
şi îm brăcăm inte, ne convinge prin aceea m ai cu seam ă că ne făgă­
duieşte că pi le va da cu m ai m ultă îm belşugare dacă nu le cerem .
„De aceea îţi poruncesc să nu le ceri, spune D om nul, nu pen tru ca
să n u le prim eşti, ci ca să le prim eşti din belşug, să le prim eşti într-un
chip cuvenit ţie, să le prisţjeşti însoţite de un cîştig potrivit ţie. Iţi porun-
16. Matei (i, II.
17. M atei <>, :M.
18. Mutei (>, I.
2H<> m in i i i i , io a n ( ; 11h a d i; au k

cose să nu ceri hrană, băutură şi îm brăcăm inte, p en tru ca nu cum va

îngrijindu-te de ele şi risipindu-te în atîtea şi atîtea griji să ajungi
nevrednic şi de aceste daruri păm înteşti şi de darurile cele d u h o v n i­
ceşti, să te chinui în zadar şi să pierzi tocm ai ceea ce ceri!”
„Nu vă îngrijiţi de ziua de mîine, că ziua de m îine va îngriji de ale sale.
Ajunge zilei răutatea e i” 19.
A dică chinul şi zbucium ul de fiecare zi. N u-ţi ajunge că-ţi m ănînci
pi inea în sudoarea feţei?20 Pentru ce-ţi adaugi şi chinul grijei zilei de
m iine, ca să-ţi pierzi şi ostenelile tale de m ai înainte?

IV
D om nul înţelege aici prin „răutate” nu rău tatea jpropriu-zisă -
D oam ne fereşte! - ci chinul, oboseala şi necazurile. La fel şi altundeva
spune: „Este, oare, în cetate răutate p e care să n-o fi fă c u t D o m n u l? ”21. Aici
nu e v o rb a de răpiri, nici de lăcom ii, nici de altceva din acestea, ci de
pedepsele venite de sus. Şi iarăşi, în alt loc, spune: )rE u sin i Cel ceface pace §i
zidesc rele” 22. Şi aici prin „rele” nu se înţelege răutatea, ci foam etea,
cium a, care p ar rele m ulţim ii oam enilor. C ă m ulţim ea pe acestea obiş­
nuieşte să le num ească rele. T o t aşa şi preoţii şi vrăjitorii celor cinci
dom ni de alt neam cînd au înjugat la carul cu chivotul legii vacile fără
viţei şi le-au lăsat să m eargă singure, au num it răutate bătăile lui D u m ­
nezeu, ca şi supărarea şi durerea pricinuită de aceste bătăi23. A cest lucru
îl arată şi aici D om nul cînd zice: A ju n g e zilei răutatea e i”. C ă nim ic nu
îndurerează atîta sufletul precum grija. T ot aşa şi Pavel, cînd în d eam n ă
la feciorie, sfătuieşte zicînd: ,JDar eu vreau ca voi să f i ţ i fă ră de g rijă ”24.
C în d D om nul spune că „ziua de m îine va îngriji de ale sale”, n u vrea
să spună că ziua se îngrijeşte de ea însăşi; ci pentru că se adresează u n o r
oam eni nedesăvîrşiţi, vrînd să facă m ai expresive spusele Sale, personi­
fică tim pul, vorbindu-le aşa cum oam enii au obiceiul să vorbească.
A cum D om nul sfătuieşte num ai; m ai tîrziu preface sfatul în
poruncă, spunînd ucenicilor Săi: „Să nu aveţi aur, nici argint25, nici traistă
pe cale”26. D upă ce D om nul a arătat prin fapte că n u are nici aur, nici
argint, nici traistă, atunci a dat şi cu cuvîntul poru n ca aceasta m ai m are;
atunci cînd cuvîntul Său avea să fie prim it de ucenici, pentru că întărise
prin fapte spusele Sale.
I!). M atei <>, . 1 4 .

•2 0 . F ac. :t, 1 !).

21. Anim 2 , <>.
2 2 . luna l . r>, 7.

2.1. / Reţ>i (i, l- l . r».

2 1 . / Cor. 7 , . 1 2 .

2 .V Matei 10, <>.

2 0 . M atei 10, 10.

OMILII LA MATEI 287

- D ar cînd a arătat prin fapte că nu are nici aur, nici argint, nici
traistă?
- A scultă că o spune însuşi: „Fiul Omului nu are unde m -Şi plece
capul”27. Şi nu S-a m ulţum it num ai cu atîta, ci arată că şi ucenicii Săi
trăiesc la fel c a El. I-ă form at a ş a şi nu i-a lăsat să ducă lipsă, de ceva.
Uită-te la p u rtarea Lui de grijă, că depăşeşte dragostea oricărui părinte!
„Vă d a u această poruncă, spune D om nul, n u cu alt scop, decît ca să
v ă scap de grijile cele de prisos. D acă azi te îngrijeşti de ziua de m îine şi
apoi m îine te vei îngriji tot de ziua de m îine, n u înseam nă că faci o
m uncă de prisos? Pentru ce sileşti ziua de azi să aibă m ai m ult necaz
decît necazul sortit ei, adăugind la propriile ei osteneli şi povara zilei de
mîine? N u uşurezi cu nim ic ziua de m îine cu adaosul grijilor zilei de
azi, ci o încarci cu oboseli şi frămîritări zadarnice
D ar, ca să ne facă şi m ai atenţi, D om nul personifică tim pul şi ni-1
înfăţişează ca şi cum ar fi nedreptăţit de noi, ca şi cum ne-ar striga că-1
încărcăm cu griji şi necazuri de prisos.
„Ai apucat ziua de azi, ne spune D om nul, ca să te îngrijeşti de cele
ale ei! Pentru ce-i adaugi grijile altei zile? N u are destulă povară pro p ria
ei grijă? Pentru ce o îm povărezi m ai m ult?”
C înd Legiuitorul, C el C are are să ne judece, ne spune acestea, gîn-
deşte-te Ce bune nădejdi ne dă cînd însuşi m ărturiseşte că viaţa aceasta
este anevoioasă şi îm povărătoare, încît chiar grija unei singure zile este
de ajuns ca să ne doboare şi să ne strivească!
D ar28, cu toate că cele spuse de D om nul sînt atît de m ulte şi atît de
puternice, totuşi noi ne îngrijim de cele de pe păm înt, ia r de cele din
ceruri deloc: A m răsturnat rînduiala. Luptăm p e două căi îm potjiva
poruncilor lui H ristos. Şi iată cum! H ristos ne spune: „N u căutaţi deloc
cele de aici!”, d ar noi pe acestea le căutăm neîncetat. H ristos n e spune:
„Căutaţi pe cele cereşti!”, dar noi nu le căutăm nici o clipă, ci p e cît de
m are n e e grija pentru cele lum eşti, tot pe atît de m are ne e nepăsarea
p en tru cele duhovniceşti, dar, m ai bine spus, chiar cu m ult m ai m are.
Lucrul acesta, însă, nu poate m erge la nesfîrşit şi nici n u poate răm îne
pentru totdeauna aşa. D ispreţuim poruncile lui H ristos zece zile, două­
zeci de zile, o sută de zile, dar odată şi odată tot trebuie să plecăm de pe
lum ea aceasta şi să cădem în m îinile Judecătorului!
- D ar cîtă m îngîiere are amînarea!
- C e m îngîiere, să aştepţi în fiecare zi osînda şi pedeapsa! D acă vrei
să ai oarecare m îngîiere de pe urm a acestei am înări, apoi capăt-o
27. Matei 8, 20.
28. De aici începe partea morală: Trebuie să alegem binele. Dumnezeu săvirşeşte totul. Să cerem,
lui Dumnezeu necontenit şi stăruitor cele duhovniceşti.
288 S U N T ! II. IO A N U IIK A |)K A U R

indreptîndu-ţi viaţa prin pocăinţă. D acă socoteşti că am înarea pedepsei

te m îngîie, apoi cu m ult m ai m are e cîştigul să nu cazi sub pedeapsă. Să
folosim, deci, am înarea aceasta ca să scăpăm de chinurile ce ne
aşteaptă! N ici una din poruncile D om nului nu-i nici îm povărătoare,
nici grea, ci toate atît de uşoare şi lesnicioase, încît num ai dacă voim pe
toate le p utem săvîrşi, chiar dacă am fi încărcaţi cu mii şi m ii de păcate.
M anase, îm păratul iudeilor, săvîrşise nenum ărate nelegiuiri: întinsese
m ina îm potriva sfinţilor, adusese în tem plu spurcăciuni, um pluse
cetatea cu crim e şi săvîrşise încă şi altele m ai presus de orice ier-
tare21’; cu toate acestea, d u p ă atît de m ulte şi de m ari nelegiuiri, şi le-a
şters pe toate.
- C um ? în ce chip?
- Prin pocăinţă şi voinţă.

V
N u este, n u este nici u n păcat care să nu fie b iru it de puterea
pocăinţei, dar, m ai bine spus,de harul lui H ristos. Să n e schim băm
num ai şi îl avem pe H ristos alături de noi! D e vrei să fii bu n , nim eni n u
te îm piedică! D ar, m ai bine spus, este cine să te îm piedice: diavolul! N u
poate, însă, dacă ai ales calea faptelor b u n e şi atragi p rin ele ajutorul lui
D um nezeu. D ar dacă nu vrei, ci sari, cum va fi D um nezeu alături de
tine? D um nezeu vrea să te m întuie, nu cu sila, nici cu forţa, ci cu b u n a
ta voie. D acă ai avea un slujitor care te-ar urî, ţi-ar întoarce spatele şi
necontenit ar sări şi ar fugi, n-ai dori să-l m ai ţii, oricîtă nevoie ai avea
de serviciile lui. C u m ult m ai m ult D um nezeu - C are face totul, n u
p en tru p ro p ria Lui trebuinţă, ci pen tru m întuirea ta - n u v a vrea să te
ţin ă cu sila lîngă El; şi dim potrivă, dacă vrei să te apropii de D um ne­
zeu, D um nezeu nu te părăseşte, orice-ar face diavolul. D eci noi sîntem
pricina pieirii noastre; că nici nu ne apropiem de D um nezeu, nici n u ne
întîlnim cu D um nezeu, nici nu-L rugăm cum trebuie; ci, chiar cînd ne
apropiem de D um nezeu, n-o facem ca nişte oam eni care avem nevoie
de ajutorul Lui, nici cu credinţa trebuitoare, nici ca nişte oam eni care îi
cerem , ci facem totul căscînd şi dorm ind. Şi totuşi D um nezeu vrea să
fie rugat de noi; ba încă îţi m ai şi m ulţum eşte cînd îl rogi. El e singurul
datornic care-ţi m ulţum eşte cînd îi ceri şi-ţi dă ceea ce n u I-ai îm pru­
mutat. D acă te vede cerînd cu stăruinţă, îţi dă şi ce n-a luat de la tine;
dar dacă te vede trîndav, am înă şi El, nu pentru că n u vrea să dea, ci
pentru că-I place să fie rugat de noi. D e aceea ţi-a spus şi pilda cu p riete­
nul acela care s-a dus n oaptea şi a cerut pîine30 şi p ild a cu judecătorul
2!). IV Regi 21, 1- 17.
;« ). Luca 11, 5- 8.
I >MM.II I A MAI 1.1 y;«i

acela care de D um nezeu nu se tem ea şi de oam eni nu se ruşina". Şi nu

S-a mărginit num ai la pilde, ci ţi-a arătat asta şi cu fapta, cînd a slobozit
pe femeia cananeancă, după ce-i dăduse m are d a r" . Prin femeia cana-
neancă a arătat că D um nezeu dă celor ce cer stăruitor chiar cele ce n u li
se cuvin. C ă a spus D om nul: „Nu este bine să ie ip îin e a fiilo r şi s-o arunci
d in ilo r ” u; totuşi D om nul i-a dat, p en tru că a cerut cu tărie. Iar iudeilor
le-a arătat că acelora trîndavi nu le d ă nici pe cele ale lor; că iudeii n-au
prim it nim ic, ci au pierdut şi pe cele ale lor. Iudeii, pen tru că n-au cerut,
nici pe ale lor nu le-au prim it; fem eia cananeancă, însă, p en tru că a
cerut cu tărie, a putut să capete cele străine. Şi cîinele a prim it cele
cuvenite fiilor. Atit de bun lucru este stăruinţa! Cîine de-ai fi, dacă stărui,
vei trece înaintea fiului trîndav! Pe cele pe care n u le poate săvîrşi p rie­
tenia, pe acelea le duce la b u n sfîrşit stăruinţa. Să n u spui: „D um nezeu
mi-i duşm an, nu m ă ascultă!” îţi răspunde îndată dacă-L rogi des! D acă
n u pen tru prietenie, pentru stăruinţă! Nici duşm ănia, nici tim pul n ep o ­
trivit şi nici altceva nu-ţi sînt piedică! Să nu spui: „Sîttt nevrednic! N u
m ă rog!” Şi cananeanca era nevrednică! Să nu spui: „Am m ulte păcate!
N u p o t să-L rog că e m îniat pe m ine!” D um nezeu n u se uită la n ev red ­
nicia ta, ci la sufletul tău. D acă văduva a înduplecat pe judecătorul care
de D um nezeu nu se tem ea şi de oam eni nu se ruşina, cu m ult m ai m ult
rugăciunea ta continuă va îndupleca pe bunul D um nezeu. Să te apropii
de El chiar dacă nu-I eşti prieten, iar dacă-I ceri cele ce n-ai dreptul,
chiar dacă ai risipit toată averea părintească şi de m ultă vrem e nu te-ai
m ai arătat în faţa Lui34, chiar dacă eşti fără de cinste, chiar dacă eşti în
urm a tuturor, chiar dacă e m îniat şi supărat pe tine! Arată-I că vrei să
I te rogi şi să te reîntorci la El; vei prim i totul şi vei stinge în d ată şi
m înia şi osînda.
- D ar iată m ă rog şi n-am nici un cîştig!
- Da, pentru că nu te rogi cum se rugau aceia, aşa cum se ruga cana­
nean ca de pildă35, ca prietenul care s-a dus la prietenul său la miezul
nopţii36, ca văduva care supăra necurm at pe ju d ecăto r37, ca fiul care a
risipit toată averea tatălui său38. D acă te-ai ruga ca ei, ai căpăta îndată.
- C hiar dacă a fost insultat?
- Este Tată!
- C hiar dacă S-a mîniat? 312*567
3 1 . Lu ca 1 8 , 2 - 8 .

3 2 . M atei 1 5 , 2 2 - 2 8 .
3 3 . M a te i 1 5 , 2 6 .

3 3 . L u ca 1 5 , 1 1 -3 2 .

3 5 . M a te i 1 5 , 2 2 28.

3 6 . I ,u ia 1 1 , 5 8.

37. I . iiia 1 8 , 2 8.

.38. Luca 15, 1 1 32.

2!>0 SI-'lN'llJ1. IOAN lillK A l)K AlIK

- îşi iubeşte copilul! U n singur lucru caută D um nezeu: nu să te

pedepsească p e n tru insulte, ci să te vadă că te pocăieşti, că te rogi!

VI
D ara-ar D um nezeu să ne aprindem şi noi to t atît de m ult d e d ra­
goste de D um nezeu cit de m ult e aprinsă inim a lui D um nezeu d e d ra­
goste de noi! Focul dragostei lui D um nezeu caută num ai prilejul; dacă-i
dai prilej să scînteieze puţin, aprinzi întreaga flacără a binefăcătoarei
Sale dragoste. D um nezeu n u se supără că este insultat, ci se supără că
tu eşti cel care-L insulţi şi că te p orţi ca im om beat. D acă noi, răi fiind,
suferim cînd n e insultă copiii noştri, cu m ult m ai m u lt D um nezeu, C are
nici n u poate fi insultat! D acă noi ne purtăm aşa, n o i care avem o iubire
firească, apoi cu m ult m ai m ult D um nezeu, care are o iubire suprafi­
rească. „Chiar de şi-ar uita femeia rodulpîntecelui ei, spune D om nul, Eu nu
te voi uita!” 39. Să ne apropiem , aşadar, de El şi să-I spunem : ,J)a,
Doamne, dar şi cîinii mănîncă din firim iturile care cad de la masa stăpînilor
lor”40. Să ne apropiem de D um nezeu cu tim p şi fără tim p; dar, m ai bine
spus, niciodată n u te apropii fără tim p; fără tim p este cînd n u te apropii
de El m ereu. T o td eau n a este cu tim p să ceri de la C el C e doreşte să-ţi
dea. D upă cum niciodată nu-i fără tim p să respiri, tot aşa nu-i fără tim p
să ceri de la D um nezeu; să n u ceri este fără tim p. Şi d u p ă cum avem tot­
d eauna trebuinţă de respiraţie, to t aşa avem totdeau n a treb u in ţă d e aju­
torul Lui. D acă vrem , îl atragem cu uşurinţă lîngă noi. Profetul, v rîn d să
ne arate că D um nezeu este totdeauna gata să ne facă bine, spune: „Gata
ca zorile î l vom găsi”41. O ri de cîte ori ne apropiem de El, îl vedem că
aşteaptă cererile noastre. Iar dacă nu scoatem nim ic din izvorul cel
pururea curgător al binefacerilor Sale, a noastră e întreaga vină. în v i­
nuirea aceasta o aducea şi iudeilor, spunîndu-le: ,Jar mila Mea ca norul
cel de dimineaţă şi ca rouă din zori se trece”42. C u alte cuvinte D um nezeu
spune aşa: „V -am dat toate bunătăţile M ele! D ar voi, p rin m area
voastră răutate, aţi pus stavilă nespusei M ele dărnicii, aşa precum căl­
d u ra soarelui risipeşte şi norul cel de dim ineaţă şi rouă cea din zori”. Şi
acesta-i iarăşi u n sem n al purtării Sale de grijă. C în d vede că sîntem
nevrednici de binefacerile Lui n u ne m ai face bine, ca să n u ajungem
trîndavi. D acă, însă, ne schim băm puţin, atît cît să recunoaştem că am
3!). Isaia 4!), 15.
40. Matei 15, 27.
41. Osea (i, 3.
42. Osea (i, 4.
( >MII II I A MA I I I VMM

păcătuit, îşi revarsă peste noi binefacerile Sale cu mai multă bogăţie
decît izvoarele apele lor şi ne scaldă cu darurile Sale cu mai m ultă d ăr­
nicie decît scaldă m area ţărm urile sale. Cu cit prim im mai m ult cu atît
se bucură mai mult. A ceasta îl face să dea şi m ai m ult. C ă D um nezeu
socoteşte m întuirea noastră propria Sa bogăţie şi o d ă din belşug celor
ce o cer. Acest lucru l-a arătat şi Pavel prin cuvintele: îmbogăţeşte pe toţi
cei ce-L cheamă”43. Se m înie atunci cînd nu-I cerem ; ne întoarce spatele
atunci cînd nu-L rugăm . Pentru asta a sărăcit, ca să ne îm bogăţească44;
p entru asta a suferit patim ile, ca să ne îndem ne să-I cerem.
Să n u ne pierdem , dar, nădejdea, ci, pentru că avem atîtea prilejuri
şi atît de bune nădejdi, chiar dacă am păcătui în fiecare zi, să n e ap ro ­
piem de el, rugîndu-L, im plorîndu-L, cerîndu-I iertare de păcate. A şa
vom p u n e capăt păcatelor, vom p u n e pe fugă p e diavol, vom atrage
asupra noastră iubirea de oam eni a lui D um nezeu şi vom dobîndi
bunătăţile ce vor să fie, cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului
nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea, în vecii vecilor, A m in.
43. Rom. 10, 12.
44. II Cor. 8, 9.
 O M IL IA X X III

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”1

I
Ce? N u trebuie să m ustram pe cei ce păcătuiesc? Acelaşi lucru îl
spune şi Pavel, d ar m ai bine spus, H ristos prin Pavel, zicînd: „Tu de ce
ju d eci pe fratele tă u ? Ş i tu de ce defaim i p e fratele tă u ? 2 şi: „Cine eşti tu cel ce
ju d ec i sluga străină?”3; şi iarăşi: „Aşa, ca să nu jud eca ţi ceva înainte de tim p,
p în ă ce va veni D o m n u l” 4.
D ar pentru ce în alte locuri Pavel spune: M ustră, ceartă,
îndeam nă!”5, şi: „Pe cei care păcătuiesc, m ustră-i înaintea tu tu ro r”6; iar H ris­
tos îi spune lui Petru: M ergi şi-l m ustră între tine şi el singur; de nu te va
asculta, m ai ia îm preună cu tine şi p e a ltu l; dar dacă nici aşa nu te va asculta,
spune-l B isericii”7. D acă D om nul a poruncit să n u judecăm , pen tru ce
a rinduit aici atît de m ulţi oam eni să judece; şi n u num ai să judece, ci să
şi pedepsească? C ă a poruncit să fie socotit păgîn şi vam eş cel care n u
ascultă de nici unul d in ei8. Pentru ce le-a m ai d at ucenicilor Lui şi
cheile? C ă dacă apostolii n u vor judeca, n u vor avea nici o autoritate;
degeaba au prim it puterea de a lega şi dezlega. Şi altfel spus: dacă în
lum e ar stăpîni această lege, de a n u fi judecat nim eni, atunci s-ar dis­
truge toată ordinea şi în biserici şi în cetăţi şi în case. D acă n-ar ju d eca
stăpînul pe slugă, stăpîna pe slujnică, tatăl pe fii, prietenul pe prieten,
atunci s-ar întinde răutatea. D ar p en tru ce spun prietenul pe prieten?
D acă n-am judeca pe duşm ani, niciodată n-am p u tea p u n e capăt duş­
m ăniei, ci toate s-ar întoarce pe dos.
Deci ce înţeles au cuvintele: ,JSfu judecaţi, ca să nu f i ţ i ju d e c a ţi”?
Să le cercetăm cu m are luare aminte, ca să nu socotim leacurile mîntui-
rii şi legile păcii, legi de distrugere şi de dezordine. D om nul, puţin m ai
jos, a arătat, celor ce gîndesc drept, sensul cuvintelor Sale, spunînd:
1. Matei 7, I .
2. Rom. 14, 10.
X Rom. 14, 4.
4. / Cor. 4, 5.
5. II l'im. 4, 2.
(>. / lim . 5, 20.
7. Matei 18, 15-17.
8, Matei 18, 17.
OMII.II I.A M A I M 293

„Pentru ce vezi p a iu l din ochiul fra te lu i tău şi nu vezi hirna din ochiul tă u ? ”9
Dacă totuşi şi acum vor părea cuvintele lui H ristos tot neclare celor cu
m intea mai înceată, voi încerca să le explic. D upă părerea m ea aici
Hristos nu ne porunceşte să nu judecăm în general nici un păcat, nici
nu ne opreşte să facem aşa ceva, ci opreşte pe cei care, plini de nenum ă­
rate păcate, tăbărăsc pe alţii pen tru păcate întîm plătoare. C red că H ris­
tos face aici aluzie şi la iudei, care erau straşnici acuzatori ai sem enilor
lor pentru greşeli mici şi neînsemnate, deşi ei săvîrşeau, fără să se sinchi­
sească, păcate mari. Pentru acest lucru, spre sfârşitul activităţii Sale,
D om nul îi m ustră, spunîndu-le: „Legaţi sarcini grele şi anevoie de purtat,
iar voi nici cu degetul nu vreţi să le m işcaţi”10; şi: „daţi zeciuială din mentă şi
din m ărar şi a ţi lăsat cele m ai grele ale legii, m ila şi credinţa” 11. îm potriva
iudeilor m i se pare că sînt adresate aceste cuvinte, respingînd mai
dinainte acuzaţiile pe care aveau să le aducă iudeii ucenicilor Săi. A pos­
tolii nu păcătuiseră; totuşi îi socoteau păcătoşi, de pildă p en tru că nu
păzeau sîm băta12, pentru că m încau cu m îinile nespălate13, pen tru că
stăteau la m asă cu vameşii14*.Aceleaşi mustrări le aduce D om nul iudeilor şi
altă dată, spunîndu-le: „Voi care strecuraţi ţîn ţa ru l şi înghiţiţi cămila .
Prin p o ru n ca aceasta: „N u judecaţi, ca să nu f i ţ i ju d ec a ţi” D om nul
pune o lege generală. Pavel n-a poruncit corintenilor să n u ju d ece pe
nim eni, ci să n u judece pe conducătorii lor; să n u judece nici faptele lor,
ale căror pricini sînt cunoscute de toată lum ea, d ar nici celelalte fapte,
ale căror pricini nu le cunosc şi nu le ştiu precis16. Totuşi Pavel n-a
poruncit să n u îndreptăm pe cei care păcătuiesc, nici n-a ţinut de rău pe
toţi, fără deosebire, ci a m ustrat num ai pe ucenicii care se p urtau aşa cu
dascălii lor, care judecau şi huleau pe cei nevinovaţi, deşi ei erau vino­
vaţi de fel de fel de păcate. A ceasta a vrut şi H ristos să arate cînd a spus:
„Nu judecaţi, ca să nu f i ţ i ju d e c a ţi”. Şi nu num ai c ă a arătat, ci a şi înfrico­
şat şi a am eninţat cu pedeapsa, zicînd:
„Căci cu ce judecată judecaţi, veţi f i ju d e c a ţi” 17.
„Nu-1 judeci pe el, spune H ristos, ci p e tine însuţi; îţi înăspreşti
judecata şi-ţi m ăreşti vinovăţia”.
D upă cum la iertarea păcatelor, D om nul a pus începutul iertării în
mîinile noastre, tot aşa şi acum , cînd judecăm , to t în m îinile noastre a
9. M atei 7, 3.
10. M atei 23, 4.
11. M atei 23, 23.
12. M atei 12, 2.
13. M atei l.r>, 2.
14. L u ai ,r>, 30.
I.r>. M atei 23, 21.
10. I Cm. 1, 3 5.
17 Mutei 7, 2
7<M SI IN H II. IOAN C U R A 1)K AUR

pus m ăsura pedepsei. N u trebuie să ocărim , să tăbărîm cu gura, ci să

sfătuim. N u trebuie să vorbim de rău, ci să povăţuim . N u trebuie să cri­
ticăm cu trufie, ci să înd rep tăm cu dragoste. C înd ju d eci pe altul, fără
cruţare, p entru păcatele lui, nu-1 pedepseşti pe el cu cea m ai grea
pedeapsă, ci pe tine.

II
Vezi că aceste două porunci sînt şi uşoare şi pricini de m ari b u n ă­
tăţi pentru cei ce le îndeplinesc, d u p ă cum sînt pricini de m ari necazuri
pentru cei ce le calcă? C ine iartă pe aproapele său se izbăveşte m ai întîi
pe el, fără oboseală, de păcatele lui; cine cercetează cu m ilă şi cu d uh de
iertare păcatele altora, atrage, prin h otărîrea sa, asupra lui m ultă iertare.
- C e? D acă este cineva desfrinat, să nu-i spun că desfrinarea este un
păcat, să nu-1 în d re p t pe cel ce trăieşte în desfrîu?
- îndreaptă-1, d ar n u ca duşam n, nici nu-1 pedepsi ca vrăjm aş; ci ca
doctor pregăteşte-i leacul! H ristos n-a spus: „Să n u opreşti p e păcătos”,
ci: „Să n u judeci!”, adică să nu-i fii aspru judecător. D e altfel, d u p ă cum
um spus m ai înainte, po ru n ca aceasta n u priveşte păcatele m ari, păca­
tele interzise cu desăvîrşire, ci păcatele ce nici n u p ar a fi păcate. D e
aceea a şi spus H ristos:
p e n t r u ce vezi p a iu l din ochiul fra te lu i tău, iar bîrna din ochiul
tău n-o vezi?” 18
M ulţi fac astăzi aşa. D acă văd pe un m onah că are o haină m ai
b u n ă pe el, în d a tă îi pu n înainte legea lui H ristos, deşi ei răpesc b u n u ­
rile altora şi îşi strîng, în fiecare zi, averi peste averi. D acă văd pe u n
altul că gustă dintr-o m încare m ai aleasă, îndată îl critică cu asprim e,
deşi ei, în toate zilele, o duc num ai în beţii, în chefuri şi ospeţe, nedîn-
du-şi seam a că, odată cu păcatele lor, îşi a d u n ă cu asta şi m ai m ult foc şi
se lipsesc de orice apărare. C înd judeci cu atîta asprim e greşelile sem e­
nilor tăi, ai pus tu cel dintîi legea că trebuie cercetate cu toată luarea
am inte şi păcatele tale. N u socoti, dar, aspră poru n ca lui H ristos, dacă şi
ţie ţi se v a cere tot aşa socoteală!
„Făţarnice, scoate în tîi bîrna d in ochiul tă u !” 19.
D om nul vrea să-Şi arate aici m înia Sa cea m are pe care o are faţă
de cei ce se poartă aşa. Şi totdeauna începe cu o dojană ori de cîte ori
vrea să arate că un păcat este m are şi că atrage d u p ă el osînda şi urgia
lui D um nezeu. D upă cum D om nul, plin de revoltă, spusese slugii ace-
18. M atei 7, 3,
I!) M atei 7, 3.
( IMII.II I.A MATM 2.01

faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întii cu tine însuţi, unde păcatul este şi
m ai vădit şi mai m are. Iar dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lămu-
C înd un om vede paiul d in ochiul aproapelui său şi-l osîndeşte,
sentinţa lui nu porneşte din p urtarea de grijă, ci d in ură; ia m asca iubirii
de oam eni, d ar fapta geme de răutate; acoperă pe semenii lui cu ocări şi
acuzaţii neîntem eiate; o face pe dascălul, dar nici de ucenic nu-i v red ­
nic. D e aceea D om nul l-a nu m it făţarnic.
„Pentru ce tu, care judeci cu atâta asprim e faptele altora, care vezi şi
cele m ai mici greşeli ale lor, p en tru ce eşti atît de nepăsător, incit treci
cu vederea chiar păcatele tale m ari? Scoate întîi bîrna din ochiul tău!”
Vezi, dar, că H ristos nu ne opreşte să judecăm p e alţii, ci ne p o ru n ­
ceşte să scoatem m ai întîi b îrn a d in ochiul nostru şi apoi să îndreptăm
păcatele celorlalţi? Fiecare cunoaşte m ai bine păcatele lui decît p e ale
altora; fiecare vede m ai bine păcatele cele m ai m ari decît pe cele m ai
m ici; şi fiecare se iubeşte m ai m ult pe el decît p e altul. D eci, dacă o
faci pe grijuliul, fii grijuliu m ai întîi cu tine însuţi, unde păcatul este şi
m ai vădit şi m ai m are. Iar dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lăm u­
rit lucru este că şi pe fratele tău nu-1 judeci p en tru că te îngrijeşte soarta
lui, ci p entru că-1 urăşti şi vrei să-l faci de ocară. D acă aproapele tău tre­
buie judecat, apoi s-o facă unul care nu are astfel de păcate, n u tu.
A şadar d u p ă ce D om nul a d a t m ari şi înalte învăţături filozofice, a
spus şi pilda cu paiul şi bîrna, ca să n u spună cineva că este uşor să filo­
zofezi în cuvinte. P rin această p ild ă a vrut să arate că îndrăzneşte să vor­
bească aşa, p e n tru că nu poate fi învinuit de nici un păcat din cele
am intite, ci că a săvîrşit toate virtuţile. El însuşi avea să judece m ai tîr-
ziu p e alţii, spunînd: „Vai vouă, cărturari şi farisei jaţarnici!’*1, d a r nu
p u tea fi învinuit de vreun păcat. N -a scos paiul d in ochiul altuia, d ar
nici nu avea în ochi bîm ă. E ra cu desăvîrşire curat, aşa că p u tea să
ju d ece păcatele tuturora. H ristos n e spune: „N u trebuie să judeci pe
alţii atîta vrem e cît şi tu eşti vinovat de aceleaşi păcate”.
Pentru ce te m inunezi că H ristos a dat această lege, cînd chiar tîlha-
rul a cunoscut-o p e cruce, spunînd celuilalt tîlhar: „Afu te temi de Dumne­
zeu, că în aceeaşi osîndă sîntem?”22 A exprim at aceleaşi idei ca şi H ristos.
T u, însă, n u num ai că nu-ţi scoţi b îrn a ta, dar nici n u o vezi; paiul altuia,
însă, nu num ai că-1 vezi, dar îl şi judeci şi încerci să-l scoţi. Te asem eni
cu un bolnav de dropică sau m ai b ine zis cu un altul, bolnav de o boală
grea, care nu-şi vindecă boala, d ar ţine de rău pe altul că nu-şi îngrijeşte
o. m ică bubă. D acă-i un păcat să nu-ţi vezi păcatele, apoi e un îndoit, un
20. M atei 18, 82.
21. M atei 28, 18. M. 1.1. 28. 21. 27. 2!).
22. l.uea 28, 80.
•/«Mi SI· I N I 11|. I( ) AN l i U U A 1)1·’. A l IU

in im i păcat, să le judeci pe ale altora, iar tu să te plim bi fără să simţi că

ochii iţi sînt plini de bîrne. Şi doar păcatul este m ai greu decît bîrna.

III
A şadar p o ru n ca dată de H ristos este aceasta: cel vinovat de n en u ­
m ărate păcate nu trebuie să fie aspru judecător al păcatelor altora, m ai
ales cind păcatele lor sînt mici. H ristos nu ne opreşte să m ustrăm , nici
să îndreptăm p e alţii; dar ne interzice să trecem cu vederea păcatele
noastre şi să tăbărîm pe păcatele altora. A ceasta face ca păcatul să se
întindă şi aduce u n îndoit rău. C ă acela care are obiceiul să-şi treacă cu
vederea păcatele lui, deşi sînt m ari, dar ju d ecă cu asprim e pe ale altora,
deşi sînt mici şi neînsem nate, păcătuieşte de d o u ă ori: o dată, că nu-şi
vede propriile lui păcate; a doua oară, că-şi atrage u ra şi duşm ănia tutu­
ror, şi, pe zi ce trece, ajunge m ai crud şi m ai fără milă.
D upă ce H ristos a stîrpit toate aceste păcate, p rin această b u n ă
legiuire, adaugă iarăşi o altă poruncă, spunînd:
„Nu d a ţi cele sfinte cîinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre în a in ­
tea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi întorcîndu-se să vă sfîşie”23.
Deşi m ai tîrziu H ristos a poruncit: „Ceea ce a u ziţi la ureche propovă­
d u iţi de pe case!”24, totuşi porunca aceasta nu-i potrivnică celeilalte. N u
ne-a poruncit să spunem tuturora, fără deosebire, ci să spunem cu
indrăznire acelora cărora trebuie să le spunem .
Prin „m m '” H ristos a arătat aici pe cei ce duc o viaţă nelegiuită, care
nu mai au nici o nădejde de o schim bare în m ai bine; p r in „porci” a ară­
tat pe aceia care duc necontenit o viaţă desfrînată. Şi despre unii şi
despre alţii, D om nul a spus că n u sînt vrednici să audă învăţătura Sa.
Acelaşi lucru l-a arătat şi Pavel, spunînd: „O m ul sufletesc nu prim eşte pe
cele ale D uhului, că pentru el sîn t nebunie”25. Şi în alte locuri Pavel spune
că viaţa stricată este de vină că nu sînt prim ite învăţăturile cele desăvâr­
şite. De aceea D om nul ne porunceşte să nu deschidem uşile u n o r astfel
d e oam eni, că ajung m ai obraznici după ce ne cunosc învăţăturile.
Pentru cei înţelepţi şi cu judecată sînt sfinte cînd le descoperim lor; dar
pentru cei fără de m inte, atunci sînt de preţ, cînd n u le cunosc. „Pentru
că oam enii aceştia fără de m inte, spune H ristos, nu p o t cuprinde cu
m intea lor învăţăturile M ele, să nu le fie descoperite, ca să le preţuiască
şi să le respecte tocm ai pentru că nu le cunosc. N ici porcul n u ştie ce-i
m ărgăritarul; şi p entru că nu ştie, nici să nu-1 vadă, ca să n u calce în
picioare ceea ce nu ştie. N işte oam eni ca aceştia nici n u au vreun cîştig
7.1. Mutei 7, (i.
7 I Mutei 1 0 , '11.
:>!> I Cur. 7, I I.
i >MII II |,A M A I LI 2\)7

duca aud invă^lurilc Mele, ci mui m ultă pagubă, C ele sfinte sînt batjo­
corite de ei pentru că nu ştiu ce sînt; şi aceştia, mai cu seamă, se ridică
şi se înarm ează îm potriva noastră”. A sta vrea să spună D om nul p rin
cuvintele: „Ca nu cumva să le calce în picioare şi întoreîndu-se să vă sfişie”.
- D ar învăţăturile acestea, m -ar întreba cineva, ar trebui să fie atît
de puternice îneît să răm înă nebiruite după ce sînt cunoscute şi să n u
dea prilej altora să le atace.
- Aceasta, însă, nu din pricină că învăţăturile noastre sînt slabe, ci
din pricină că aceia sînt porci. La fel cu m ărgăritarul călcat în picioare;
nu-i călcat pentru că e de dispreţuit, ci pentru că a căzut între porci.
Şi bine a spus D om nul: „Intorcîndu-se să vă sfişie”. A ceştia iau chip
de blîndeţe ca să cunoască învăţăturile noastre; apoi după ce le-au
cunoscut ajung cu totul alţii: îşi b a t jo c de noi, ne batjocoresc, rîd de noi
spunînd că sîntem nişte înşelători. D e aceea Pavel spunea lui Tim otei:
,fiereşte-te şi tu de el,pentru că s-a împotrivitfoarte mult cuvintelor noastre”26;
şi iarăşi: ,JFereşte-te de unii ca aceştia”27; şi: ,JDe omul eretic, după întîia şi a
doua povătuire, fereşte-te!”28.*D eci n u învăţăturile noastre îi înarm ează, ci
ei, plini de îngîm fare, nu m ai înţeleg nim ic. D e aceea n u e mic cîştigul
dacă n u le cunosc, p entru că aşa n u p o t să le dispreţuiescă; dacă le
cunosc, paguba e dublă: nu au nici ei vreun folos din ele, ci mai m ult se
vatăm ă, şi-ţi pricinuiesc şi ţie o m ulţim e de necazuri.
Să audă acestea cei care spun tuturora, fără sinchiseaiă, învăţăturile
noastre şi fac să fie dispreţuite sfintele noastre învăţături. Pentru aceea
săvîrşim sfintele taine cu uşile încuiate şi îm piedicăm p e cei ce n u sînt
botezaţi să ia parte la ele. N u pen tru că recunoaştem slăbiciunea taine­
lor săvîrşite, ci pentru că m ulţi nu sînt încă destul de desăvîrşiţi ca să ia
parte la ele. D e aceea şi H ristos vorbea adesea iudeilor în pilde, pen tru
că, văzînd, nu vedeau59. D e aceea şi Pavel a poruncit să ştim cum tre­
buie să răspundem fiecăruia30.
„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”31.
D om nul a dat porunci m ari şi m inunate. A poruncit să fim m ai p re­
sus de patim i; ne-a ridicat chiar la cer; ne-a p oruncit să ne străduim să
fim asem enea, nu îngerilor, nici arhanghelilor, ci, atît cît e îngăduit firii
om eneşti, să fim asem enea chiar Stăpînului întregii lum i. U cenicilor
Lui nu le-a poruncit să facă num ai atîta, ci le-a poruncit să îndrepte şi p e
alţii, să deosebească pe cei răi de cei care nu sînt răi, pe cîini de cei care
2(i. // Tini. 4, 15.
27. // i ’irn. 5.
28. I ii ;i, 10.
2!). M u la i:t, CI.
:i(). Tu i, o.
,11 M u la /, V.
2!)H SFlNTUL IO AN (JURA 1)E AUR

nu sînt cîini - că m ulte ascunzişuri are omul! - ,c a n im eni să n u p o ată

spune că poruncile Sale sînt grele şi aspre. M ai tîrziu, chiar apostolul
Petru a rostit ceva asem ănător, spunînd: „Dar cine poate să se mîn-
tuiascâ?”32; şi iarăşi: „Dacă aşa este pricina omului cu femeia, nu este defolos
a se însura”33.

IV
A şadar, ca să n u se m ai spună aşa, D om nul a arătat că poruncile
Sale sînt uşoare, aducînd tem eiuri m ulte, puternice şi convingătoare.
D om nul p u n e acum şi coroana uşurinţei îndeplinirii poruncilor,
anum e ajutorul p e care-1 avem de p e u rm a rugăciunilor stăruitoare; El
n e uşurează m ult oboselile săvîrşirii poruncilor. „N u trebuie să vă stră­
duiţi singuri, n e spune D om nul, ci cereţi şi ajutorul d e sus!” Şi ajutor n e
va veni; H ristos v a fi alături de noi, n e va ajuta în luptele noastre şi le v a
face m ai uşoare. D e aceea ne-a şi po ru n cit să cerem şi ne-a garantat şi
datul. D a r ne-a p o ru n cit să nu cerem aşa de m întuială, ci cu m ultă stă­
ruinţă şi tărie. Lucrul acesta a v ru t să-l spună H ristos p rin cuvintele
„Căutaţi”. C ăci cine caută îşi scoate totul din m inte; se gîndeşte num ai
Ia ceea ce caută; n u se uită la nim ic din cele d in ju ru l lui. C ei care-şi
căută banii sau sclavii pierduţi ştiu ce vreau să spun. A sta înseam nă: „a
căuta”. Prin cuvîntul „a bate”, D om nul a arătat că trebuie să n e ap ro ­
piem de D um nezeu cu rîvnă şi cu suflet aprins.
N u-ţi pierde curajul, omule! Să nu-ţi fie rîv n a p e n tru virtute m ai
m ică decît pofta p e n tru bani! Banii de m ulte ori îi cauţi şi nu-i găseşti; şi
cu toate că ştii destul de bine că nu-i vei găsi, faci totul ca să-i găseşti.
D incoace, însă, deşi ţi s-a făgăduit că vei prim i ce ceri, n u arăţi nici cea
m ai m ică parte din rîv n a ce-o arăţi pentru bani. D acă nu prim eşti
îndată, nici aşa n u te descuraja! D e aceea D om nul ţi-a spus ,fia teţi”, ca
să-ţi arate că trebuie să stărui chiar de vezi că nu ţi se deschide în d ată
uşa. D acă nu te conving cuvintele m ele, să te convingă pilda aceasta:
„Care este omul acela dintre voi, de la care de va cere fiu l său piine
îi va da piatră?”34.
O am enilor le p ari plicticos şi supărător dacă le ceri necontenit; pe
D um nezeu îl superi m ai m ult cînd nu-I ceri necontenit. D acă stărui în
cererea ţa, se poate să nu prim eşti îndată, d ar negreşit prim eşti. D e
aceea a închis uşa, ca să te facă să baţi; de aceea nu-ţi face în d ată p e
voie, ca să ceri. N u înceta, deci, de a cere şi vei p rim i negreşit!
OMII.II I.A MAII.I ii!)!»

C a să nu spui: „D ar dacă cer şi nu prim esc?” D om nul te-a încredin­

ţat cu pilda aceasta, aducînd iarăşi tem eiuri şi dîndu-ţi curaj cu cele ce
se petrec în viaţa de toate zilele. Prin pilda Sa ţi-a arătat nu num ai că
trebuie să ceri, ci şi ce trebuie să ceri. „Care este omul acela dintre voi, de la
care de va cere fiu l său pîine, îi va da piatră?”. D eci dacă nu prim eşti, nu
prim eşti p en tru că ai cerut piatră. C h iar dacă eşti fiu, nu-i de ajuns atîta
ca să prim eşti, ci tocm ai faptul că eşti fiu te îm piedică să prim eşti. N u
cere, deci, nim ic lumesc, ci pe cele duhovniceşti şi negreşit vei primi!
C ă şi Solom on, pentru că a cerut ce trebuia să ceară, iată că a prim it
îndată!35 D ouă lucruri trebuie să îndeplinească cel ce se roagă: unul, să
ceară cu stăruinţă; altul, să ceară ce trebuie. „Pentru că şi voi, n e spune
D om nul, deşi sînteţi părinţi, aşteptaţi ca fiii voştri să vă ceară; de v ă cer
ceva nefolositor, n u le daţi; d u p ă cum dacă vă cer ceva folositor, le
faceţi voia şi le daţi”.
G îndindu-te şi tu la acestea, nu te depărta p în ă nu prim eşti; nu
pleca, p în ă nu găseşti; nu-ţi potoli rîvna, p în ă nu se deschide uşa. D acă
te apropii de D um nezeu cu acest gînd şi spui: „N-am să p le c p în ă nu
iau”, vei lua negreşit, dacă ceri acele lucruri pe care se cade să le dea şi
C el rugat şi care îţi sînt de folos şi ţie, celui ce ceri.
- C e să cer?
- C ere cele duhovniceşti! Ia rtă pe cei ce ţi-au greşit şi aşa vino să
ceri iertare! în a lţă m îini sfinte, fără m înie şi fără şovăire36.
D acă cerem astfel, vom prim i. Aşa, însă, cererea noastră e o batjo­
cură, cerere de beţivi, nu de oam eni treji.
- Ce să fac dacă cer cele duhovniceşti şi n u le capăt?
- Negreşit, pentru că sau n-ai bătut cu stăruinţă sau ai fost n ev red ­
nic să prim eşti sau ai plecat îndată.
- D ar p en tru ce Hristos n-a spus ce trebuie să cerem?
- Pe toate le-a spus în cuvintele Sale de p în ă acum şi ţi-a arătat şi ce
lucruri trebuie să ceri. N u spune dar: „Am cerut, d ar n-am prim it!” Este
cu neputinţă să n u prim eşti de la D um nezeu, C are ne iubeşte atât de
m ult încît dragostea Lui biruieşte dragostea p ărin ţilo r noştri; şi atît de
m u lt o biruie, p e cît de m ult biruie binele p e rău.
,J)acă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilo r voştri, cu cît mai vîrtos
Tatăl vostru Cel ceresc”37.
D om nul n-a spus aceste cuvinte pentru a hu li firea om enească, nici
p en tru a osîndi: neam ul om enesc, ci în com paraţie cu bunătatea Lui
num eşte răutate dragostea părintească. A tît de m are este iubirea Sa de
oam eni.
:i.r>. II Regi :s, ,r> M,
:» i. / Tim. 2. H.
,17. Matei 7 , 1 1 .
;i<><> SI INTUI. II IAN (IIIRA l)K AUR

V
Iată un tem ei de nebiruit, în stare să insufle bune nădejdi chiar
celui mai deznădăjduit om! D om nul arată aici bu n ătatea Tatălui ceresc,
dînd ca p ildă bunătatea părinţilor noştri; m ai înainte arătase bunăta­
tea Lui întem eiată pe darurile cele m ai m ari date nouă, p e suflet şi trup.
D ar D om nul n-a arătat încă cea m ai m are bunătate a lui D um nezeu faţă
de oam eni; n-a vorbit de venirea Sa printre noi. Şi cum să n u ne
dăruiască D um nezeu toate bunătăţile, cînd El S-a grăbit atîta ca să-Şi
dea Eiul Său spre junghiere? - C ă jertfa n u se îm plinise încă, d ar o
spune Pavel, grăind aşa: ,JEl, Care n-a crutat pe Fiul Său, cum să nu ne
Şt dăruiască toate împreună cu E l? ”38 D om nul deci, p en tru a arăta b u n ăta­
tea lui D um nezeu, se foloseşte încă de pilde luate din viaţa oam enilor.
H ristos ne-a arătat că rugăciunea noastră este nefolositoare dacă nu
însoţim rugăciunea cu fapte; ne-a m ai arătat apoi că n u trebuie să ne
întem eiem num ai pe puterile noastre, ci să cerem şi ajutorul lui D um ­
nezeu, aducînd, însă, şi faptele noastre. Şi D om nul ne-a învăţat necon­
tenit şi u n a şi alta.
D upă ce D om nul ne-a d at o m ulţim e de porunci, n e învaţă cum să
ne rugăm ; d u p ă ce ne-a învăţat cum să ne rugăm , a venit iarăşi la
îndem nuri spre fapte; apoi de aici a venit iarăşi la treb u in ţa de a ne ruga
stăruitor, spunînd: „Cereţi”; şi: „Căutaţi”; şi: fjdateţi”. A poi de aici iarăşi
ne arată ce trebuie să facem ca să fim virtuoşi, spunînd:
^Aşadar toate cîte voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor”39.
In puţine cuvinte D om nul a recapitulat totul, arătînd că virtutea
este uşoară, cunoscută de toţi şi poate fi cuprinsă într-o singură
poruncă. N -a spus num ai: „Toate cîte voiţi” ci: >rAşadar toate cîte voiţi”.
C uvîntul „aşadar”rm l-a adăugat fără rost, ci prin el a vrut să spună aşa:
„Dacă vreţi să fiţi ascultaţi, atunci faceţi şi pe acestea pe lîngă cele ce
v-am spus!” .
- Pe care „acestea”?
- „Toate cîte voiţi să vă facă vouă oamenii”.
Ai văzut că şi aici a arătat că îm preună cu rugăciunea trebuie să
avem şi viaţă curată? C ă n-a spus: „Toate cîte vrei de la D um nezeu fă şi
Ui aproapelui tău!”, ca să nu zici: „Cum e cu putinţă? El e D um nezeu,
iar eu om !”, ci: „Toate cîte vrei să-ţi facă ţie sem enul tău,acelea fă-i şi tu
lui”. C e poate fi m ai uşor? Ce poate fi m ai drept?
Apoi, înainte de răsplată, a adăugat şi cea m ai m are laudă:
„Că aceasta este legea şi profeţii”40.*10
:IH. Rom. H, 32.
31). Mutei 7, 12.
10 Matei 7, 12.
<)IVI MII IA MAII.I :io i

l)e aici se vede că virtutea este înnăscută in noi; că toţi ştim, p rin
fire, ce trebuie să facem şi că nu putem da vina pe neştiinţă.
„Intraţiprin uşa cea strimtă, că largă este uşa şi lată este calea care duce la
pierzare şi mulţi sînt cei ce intră pe ea. Ş i strimtă este uşa şi îngustă calea care
duce la viaţă şi puţin i sînt cei ce o află”41.
M ai tîrziu a spus: Ju g u l Meu este bun şi sarcina Mea uşoară”42. Acelaşi
lucru l-a spus şi în cuvintele de m ai sus.
- C um asta, cînd aici spune că strim tă e uşa şi îngustă calea?
- D acă te uiţi b in e la cuvintele D om nului, vezi că şi în ele arată că
atît calea cît şi uşa este foarte uşoară, lesnicioasă şi lipsită de greutăţi.
- D ar cum poate fi uşor ceea ce este strim t şi îngust?
- T ocm ai pen tru că e cale, p e n tru că e uşă; d u p ă cum cealaltă cale,
cealaltă uşă, chiar dacă e lată, chiar dacă e largă, e to t cale, tot uşă. Pe
ele nu poate răm îne nim ic, ci toate trec: şi supărările şi bucuriile vieţii.
Şi nu num ai pen tru aceasta este uşoară virtutea, ci şi pentru sfîrşitul
ei. îndestulătoare m îngîiere pentru cei ce se nevoiesc cu săvîrşirea vir­
tuţii este nu num ai faptul că pe calea şi uşa care duc la virtute n u răm în
nici oboselile, nici sudorile, ci şi faptul că şi calea şi uşa au u n sfîrşit
bun: duc la viaţă. D eci şi vrem elnicia oboselilor şi veşnicia cununilor;
şi că oboselile sînt m ai întîi, iar cununile m ai tîrziu, uşurează nespus
de m u lt oboselile. D e aceea şi Pavel a num it necazul uşor, n u din p ri­
cina naturii necazului, ci din pricina voinţei celor care îndură necazu­
rile şi din pricina nădejdii bunătăţilor celor viitoare. „Că necazul nostru
este uşor, spune Pavel, şi ne aduce slavă mare şi veşnică, pentru că noi nu ne
uităm la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd”43. D acă sînt cu putinţă de sufe­
rit şi uşoare valurile şi m ările p en tru m arinari, luptele şi rănile pentru
ostaşi, furtunile şi gerurile pen tru plugari, loviturile cele dureroase
pen tru cei ce se luptă cu pum nii, din pricina nădejdii u n o r răsplăţi tre ­
cătoare şi pieritoare, cu m ult m ai m ult cel ce nădăjduieşte cerul, b u n ă ­
tăţile cele nespuse şi răsplăţile cele veşnice nu v a simţi nici unul din
necazurile şi din oboselile de aici.

VI
D acă, însă, unii socotesc şi aşa obositoare calea care duce la virtute,
apoi socotinţa asta se datoreşte num ai trîndăviei lor.
D a r iată că D om nul face uşoară calea aceasta şi în alt chip: ne
porunceşte să nu legăm prietenie cu cîinii, să nu n e d ăm pe m îna porci­
lor, să ne ferim de profeţii mincinoşi. Prin tot ce spune, Hristos ne pregăteş­
te să fim gata de luptă. Şi a uşurat foarte mult această cale, tocmai pentru 17
■II. Matei 7. I.'l I I.
17. Matei II. .10.
I.I. // Cor. I, 17, IH.
că a num it-o strim tă, pentru că ne-a făcut să fim cu m intea trează. D upă
cum Pavel cînd spune: „Nu avem de luptat împotriva sîngelui şi trupului”44,
n-a spus aceste cuvinte ca să descurajeze p e ostaşii săi, ci să-i îm b ărb ă­
teze, tot aşa şi D om nul, p e n tru a-i trezi pe călători a n u m it strim tă calea.
Şi nu num ai p rin aceasta i-a pregătit să fie cu m intea trează, ci şi prin
adaosul, că pe calea aceasta sînt m ulţi care p u n piedici. M ai cum plit
este că aceştia nu atacă pe faţă, ci pe ascuns. „D ar n u te uita că e strim tă
şi anevoioasă calea, ne spune H ristos, ci uită-te u n d e sfîrşeşte; nici n u te
uita că cealaltă este largă şi lată, ci unde duce” .
D om nul n e spune toate acestea ca să ne deştepte rîvna, precum
spunea şi în altă parte: „Cei ce folosesc sila răpesc împărăţia cerurilor”45.
Luptătorul are m ai m ult curaj cînd vede că arbitrul adm iră strădania
luptelor sale.
Să n u ne tulburăm , dar, cînd întâm pinăm pe calea aceasta necazuri
şi supărări. C alea e îngustă, uşa e strim tă, d ar n u cetatea, Ierusalim ul cel
de sus! D e aceea nu trebuie să ne aşteptăm aici p e păm înt la tihnă, dar
nici dincolo la supărare.
C în d D om n u l a spus: „Puţini sînt cei ce o află”, a arătat iarăşi trîndă-
via şi n ep ăsarea m ajorităţii oam enilor şi ne-a învăţat să n u n e u ităm la
traiul b u n al celor m ulţi, ci la ostenelile celor puţini. „M ulţim ea, ne
spune H ristos, n u num ai că n u m erge pe calea aceasta, d ar nici n-o
alege; şi aceasta-i cea m ai m are vinovăţie”. N oi, însă, n u trebuie să ne
uităm la m ulţim e, nici să ne tulburăm din p ricin a asta, ci să im ităm pe
cei puţini; şi, fiind cu luare-am inte asupra noastră, aşa să m ergem pe
această cale.
Calea aceasta este într-adevăr strimtă; dar, pe lîngă aceasta, m ai sînt şi
mulţi care ne îm piedică să m ergem pe ea. D e aceea D om nul a adăugat:
„Păziţi-vă de profeţii mincinoşi, că vor veni la voi în haine de oi, dar pe
dinăuntru sînt lupi răpitori”46.
Iată, în afară de cîini şi porci, altfel de duşm ani, m ai cum pliţi decît
aceia. Pe cîini şi pe porci îi recunoaşte şi-i vede toată lum ea, d ar pe
aceştia nu. Sînt ascunşi. D e aceea ne-a poruncit să ne ţinem departe de
cîini şi de porci, dar pe profeţii m incinoşi să-i cercetăm cu deosebită
grijă, pentru că nu-i cu p utinţă să-i cunoaştem de la prim ul lo r atac. D e
aceea a şi spus: p ă z iţi-v ă ”, tocm ai pentru a-i cunoaşte m ai bine.
A poi, ca nu cum va ascultătorii Săi să se descurajeze auzind că tre­
buie să intre pe uşa cea strimtă şi pe calea cea îngustă, că trebuie să meargă
pe o altă cale decît pe aceea pe care m erge majoritatea oamenilor,
44. Efes. (>, 12.
4.r>. Matei 11, 12.
4(>. Matei 7, 15.
OMII.II I.A MATI.I

că trebuie să se ferească de porci şi de cîini, iar pe lingă aceştia şi de alţi

duşm ani, mai răi decit aceştia, de lupi; deci ca nu cum va să se descura­
jeze în faţa atîtor necazuri, avînd a m erge îm potriva celor m ai m ulţi
oam eni şi de a fi şi cu luare-am inte asupra prim ejdiilor, D om nul a
am intit de cele petrecute pe tim pul străm oşilor lo r şi a num it lupi p e
profeţii m incinoşi, că şi pe vrem ea acelora s-a întîm plat la fel. „Aşadar,
nu vă tulburaţi47, spune D om nul, nu va fi ceva nou şi străin. T otdeauna
diavolul a înlocuit adevărul cu m inciuna”.
D u p ă părerea m ea, D om nul înţelege aici prin: „profeţi mincinoşi”nu
p e eretici, ci pe oam enii cu viaţa stricată, care-şi pun m asca virtuţii şip e
care m ajoritatea oam enilor obişnuiesc să-i num ească oam eni falşi. D e
aceea a şi adăugat, zicînd:
,JDupă roadele lor îi veţi cunoaşte”48.
D e m ulte ori găseşti între eretici şi oam eni cu viaţă curată; dar
printre profeţii m incinoşi, niciodată.
- D ar dacă şi printre eretici sînt făţarnici?
- Pot fi dem ascaţi cu uşurinţă. C alea pe care ne-a poruncit H ristos
să m ergem este grea şi obositoare p rin n atura ei; făţarnicii, însă, n u vor
să se obosească, ci vor num ai să arate lum ii că se osebesc. D e aceea p o t
fi uşor demascaţi.
Prin cuvintele: „Puţini sînt cei ce o află”49, H ristos face deosebire
între cei ce află calea şi cei ce nu o află, d a r îşi dau aerul că au aflat-o; şi
ne porunceşte să nu n e u ităm la m ăştile ce şi le p u n , ci la cei care prac­
tică cu adevărat virtutea.
- D ar pen tru ce D om nul n u n i i-a dem ascat El p e aceştia, ci ne-a
dat nouă sarcina de a-i descoperi?
- C a să priveghem , ca să fim gata totdeauna de luptă, spre a n e păzi
nu num ai de duşm anii declaraţi, ci şi de duşm anii tăinuiţi. A ceasta a
arătat-o şi Pavel, zicînd: ,f*rin vorbe bune înşală inimile celor nevinovaţi”50.
Să n u ne tulburăm , dar, cînd vedem că şi astăzi sînt m ulţi oam eni de
aceştia. H ristos ne-a spus-o m ai dinainte.

V II
U ită-te la blîndeţea lui Hristos! N -a spus: ,JPedepsiţi-i”, ci: „Căutaţi
să nu fiţi vătăm aţi de ei, ca nu cum va să cădeţi din neluare am inte în
m îinile lo r” .
A poi, ca să nu spui că nu-ţi este cu putinţă să-i recunoşti pe unii ca
aceştia, D om nul îţi dă iarăşi o pildă din viaţa de toate zilele, grăind aşa:
47. Luca 21, 9.
48. Matei 7, 16.
49. Matei 7, 14.
/>(). Rom. 16, 18.
:toi m I n i i i i . i< >,\N (ii ih a d i ·; a i i u

„Oare se culeg struguri din spini sau smochine din ciulini? Astfel orice pom
hun face roade hune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă
roade rele, nici pomul rău să facă roade bune ”5'.
C u alte cuvinte Hristos spune aşa: „în astfel de oam eni n u găseşti
nici blîndeţe, nici dulceaţă; sînt oi num ai la piele; de aceea şi p o t fi re­
cunoscuţi uşor”. Şi, ca să nu ai nici o îndoială, îi com pară cu roadele pom i­
lor, care nu-şi pot schimba natura. Acelaşi lucru l-a spus şi Pavel: „ Că gîndul
trupului este moarte52; nu se supune legii lui Dumnezeu; că nici nu poate”53.
D om nul nu repetă ideea, cînd spune de două ori acelaşi lucru. C a
să nu spui: „Da, pom ul rău face roade rele, d ar poate face şi roade
bune; şi e greu să faci deosebirea cîn d face două feluri de ro ad e”, H ris­
tos îţi răspunde m ai dinainte: „Nu-i aşa! Pom ul rău face num ai roade
rele; roade b u n e n u poate face niciodată. T o t aşa şi pom ul b u n ” .
- C e vrei să spui? N-au fost atîţia oam eni buni care au ajuns răi? Şi,
dim potrivă, n-au fost atîţia oam eni răi care au ajuns buni? V iaţa e p lin ă
de m ulte pilde.
- H ristos n-a vru t să spună că este cu neputinţă ca om ul rău să n u se
schim be sau ca om ul bun să n u cadă; ci atît doar, că atîta vrem e cît
om ul trăieşte în păcat nu va p u tea face rod bu n . C el rău poate să se
schim be şi să ajungă bun; dar dacă răm îne în păcat, n u va face ro d bun.
- Ce? D avid, care a fost bun, n-a lăcut ro d rău?
- N u era b u n cînd a făcut astfel de rod, ci rău, că se schim base.
D acă ar fi rămas aşa cum era totdeauna, n-ar fi făcut u n rod ca acesta; dacă
ar fi rămas în starea lui obişnuită de virtute, n-ar fi îndrăznit ce a îndrăznit.
H ristos a spus acestea ca să închidă gura celor ce clevetesc fără
tem ei, ca să p u n ă frîu gurilor bîrfitorilor. D ar p en tru că cei m ai m ulţi
oam eni confundă pe cei buni cu cei răi, D om nul a spus aceste cuvinte
ca să-i lipsească de orice apărare. Hristos îţi spune: „Nu poţi zice: „M-am
înşelat şi am greşit!”. Ţi-am dat un mijloc foarte b u n ca să recunoşti pe
acest fel de oam eni, uitîndu-te la faptele lor. Ţi-am poruncit să m ergi la
faptele lor, ca să nu te înşeli”.
A poi, pen tru că n-a poruncit ucenicilor Săi să pedepsească pe
aceşti profeţi m incinoşi, ci num ai să se păzească de ei, D om nul îi mîn-
gîie pe cei supăraţi de profeţii cei m incinoşi, iar p e profeţii m incinoşi îi
înfricoşează ca să le schim be viaţa, punîndu-le în faţă pedeapsa ce-i
aşteaptă, zicînd:
„Orice pom, care nu face rod bun, se taie şi în foc se aruncă”54.
Apoi, ca să facă mai dulce cuvîntul Său, a adăugat:
M . M atei 7, M i-18.
V2. Rom. 8, (i.
Rom. 8, 7.
M . M atei 7, li).
OMII.II I A MA I Kl .106

„Pentru aceea, după roadele lor ii veţi cunoaşte'*'.

Aceasta, pentru ca să nu p ară că-i am eninţă, cum îi am eninţase mai
înainte, ci ca să le zguduie sufletul cu sfaturi şi îndem nuri.
Mi se pare5h că aici D om nul a făcut aluzie şi la iudeii care făceau
astfel de roade rele. D e aceea a folosit cuvintele lui Ioan Botezătorul,
arătîndu-le, p rin aceleaşi cuvinte, pedeapsa ce o vor prim i. C ă şi Ioan
le-a vorbit iudeilor de secure, de pom tăiat şi de foc nestins55657. S-ar părea
că e vorba de o singură pedeapsă: arderea prin foc; dar dacă te uiţi cu
atenţie, vezi că sînt două pedepse; că acela dat focului pierde negreşit şi
îm părăţia cerurilor. Pedeapsa din urm ă e m ai cum plită decît cea dinţii.
Cunosc m ulţi oam eni care se tem num ai de iad; eu, însă, spun că
m ult m ai am ară decît chinul iadului este pierderea slavei din îm părăţia
cerurilor. N u e deloc de m irare că nu se poate înfăţişa asta cu cuvîntul.
C ă nici n u ştim fericirea acelor bunătăţi, ca să n e dăm seam a bine de
nenorocirea pricinuită de p ierd erea lor. Pavel a cunoscut bine fericirea
bunătăţilor cereşti58; el ştia că cea m ai m are nenorocire este să pierzi slava
lui Hristos. Şi aceasta o vom şti atunci cînd noi înşine o vom pierde.

V III
D ar să n u suferim asta, o U nule-N ăscut, Fiule al lui D um nezeu,
nici să încercăm groaznicele chinuri ale iadului!
Cît de m are rău este pierderea acelor bunătăţi nu se poate spune
lăm urit; dar, pe cît voi putea, m ă voi sili să v-o fac cît de puţin cunos­
cută. Să presupunem că este un copil m inunat, care este şi virtuos şi are
şi stăpînirea întregii lumi; că este atât de virtuos, încît toţi supuşii lui îl
iubesc, ca şi cum ar fi propriul lo r copil. G îndiţi-vă acum ce n-ar în d u ra
tatăl acestui copil num ai şi num ai să nu piardă prilejul de a sta neconte­
n it alături de el? Ce necaz, m are sau mic, n-ar accepta, num ai să-l poată
vedea şi să se p o ată bucura de chipul lui? A ceasta să o gîndim şi despre
slava din ceruri. N u este atît de dorit şi de iubit de tatăl lui acest copil,
chiar de ar fi de nenum ărate ori virtuos, cît de iubită şi de dorită este
dobîndirea bunătăţilor cereşti, adică desfacerea de legăturile trupului şi
trăirea cu Hristos59. Nesuferit este iadul şi chinul de acolo; dar chiar de-ai
spune că sînt m ii şi mii de iaduri, nici atunci n u vei putea spune că
chinul celui căzut în atîtea iaduri este la fel cu chinul celui care pierde
5 5 . Matei 7, 2 0 .
Este mai rău să pierzi împărăţia cerurilor decît să fii pedepsit
5 6 . D e a ici în c e p e p a rtea m o ra lă :
cu chinurile iadului. Viaţa virtuoasă dă strălucire, nu bogăţia şi puterea.
57. M atei 3, 10.
58. II ('or. 12, 2 -1.
.V.). hi lip. I, 2.1.
slava aceea fericită, a cerurilor, de a li adică u n t de H ristos şi de a auzi:
„Nu vă ştiu pe voi!”60, de a fi învinuit că ai văzut pe cel flăm înd şi nu l-ai
hrănit1’1. A m suferi m ai d egrabă mii de trăsnete, decît să vedem că H ris­
tos îşi întoarce de la noi b lin d a Sa faţă, că n u vrea să Se uite la noi cu
dulcii Săi ochi. D acă atunci cînd îi eram duşm ani, cînd îl uram , cînd îi
întorceam spatele, H ristos ne-a iubit atît de m ult, incit n u S-a cruţat nici
pe Sineşi, ci S-a dat spre m oarte, cu ce ochi, dar, n e vom m ai uita la El,
cînd d u p ă toate aceste binefaceri, n u L-am învrednicit nici de o bucată
de pîine cînd era flăm înd? Priveşte-I şi acum blîndeţea Lui! N u-ţi v o r­
beşte d e binefacerile ce ţi le-a făcut, nici că L-ai dispreţuit, după ce ţi-a
fost de atît folos. Nici nu-ţi spune: „Pe M ine m-ai dispreţuit, C are te-am
adus de la nefiinţă la fiinţă, C are ţi-am d at suflet, C are te-am pus stăpîn
peste toate cele de pe păm înt, C are am făcut p en tru tine păm întul,
cerul, m area, văzduhul şi toate cîte sînt! Pe M ine M -ai dispreţuit şi M -ai
socotit m ai prejos de diavol! Şi totuşi nici aşa, n u M -am depărtat de
tine, ci, d u p ă acestea, ţi-am făcut şi alte nenum ărate binefaceri; M -am
făcut d e bunăvoie rob, am fost pălm uit, am fost scuipat, am fost ju n ­
ghiat, am m urit de m oartea cea m ai ruşinoasă; pen tru tine M -am înălţat
la cer, ţi-am dăruit D uhul cel Sfînt, te-am făcut vrednic de îm părăţia
cerurilor; ţi-am făcut m ari şi alese făgăduinţe; am vrut să fiu capul tău,
să-ţi fiu m ire, haină, casă, rădăcină, hran ă, băutură, păstor, îm părat,
frate; te-am luat m oştenitor şi îm preună-m oştenitor; te-am ridicat din
întuneric în îm părăţia lum inii!” A cestea şi m ai m ulte decît acestea ar fi
putut spune H ristos, dar nu le-a spus.
- D ar ce-a spus?
- îţi spune num ai un păcat; că n u I-ai dat adică pîine, cînd L-ai
văzut flăm înd.
Şi p rin aceasta îţi arată dragostea Lui şi-ţi descoperă dorul ce-1 are
de tine. C ă nu spune: „Duceţi-vă în focul cel pregătit vouă!”, ci: ,Jn
focul cel pregătit diavolului!” . Iar m ai înainte de a p ro n u n ţa această sen­
tinţă, le spune celor trimişi în foc păcatele săvîrşite; şi n u le spune p e
toate, ci cîteva. Ia r înainte de păcătoşi îi cheam ă p e cei ce au făcut fapte
bune, ca să le arate păcătoşilor, şi p rin aceasta, că p e b u n ă dreptate îi
învinuieşte. N u sînt, oare, cuvintele spuse de H ristos păcătoşilor m ai
chinuitoare chiar decît chinul iadului? N im eni n -ar lăsa p e binefăcăto­
rul său să plece cu m in a goală dacă l-ar vedea flăm înd; iar dacă-1 lasă,
atunci de ruşine ar dori m ai degrabă să se ascundă în păm înt decît să
(>(). Matei 2!>, 12.
(>l. Matei 2.r>, 42.
(>2. Matei 2f), 41.
 >MI!,II I.A MATIil :t()7

audă doi sau trei prieteni de purtarea lui. C e va fi, oare, în sufletul
nostru, cînd vom auzi spunîndu-ni-se, înaintea întregii lumi, nemilosti-
virea noastră faţă de Binefăcătorul nostru? N -ar fi vorbit D om nul nici-
cînd de lucrul acesta, dacă n-ar fi urm ărit să arate pentru ce ne p ed ep ­
seşte aşa. D in nespusele Sale faceri de bine se vede că nu pentru a ocări,
ci pentru a Se ap ăra şi a arăta că nu în zadar, nici fără temei, a spus
păcătoşilor: ,J)uceţi-vă de la M ine!” D acă ar fi v ru t să-i ocărască, le-ar fi
pus în faţă toate păcatele lor; d ar aşa, le spune num ai ce a suferit d e pe
urm a nem ilosteniei lor.

IX
Să ne tem em , dar, iubiţilor, să n u auzim şi noi aceste cuvinte! V iaţa
nu-i joacă; dar, m ai bine spus, viaţa aceasta păm întească e joacă, dar
cele ce au să fie nu-s joacă. Se poate, însă, că nici viaţa aceasta p ăm în ­
tească nu-i num ai joacă, ci ceva m ai rău chiar decît joaca, pentru că nu
se term ină cu rîs, ci aduce m are p agubă celor ce n u vor să-şi rînduiască
viaţa lor cu toată luarea-am inte. Spune-m i, care e deosebirea între noi,
care clădim case m ari şi strălucitoare, şi copiii care-şi clădesc case,
jucîndu-se? C are e deosebirea între noi care chefuim şi cei care-şi
m ănîncă prînzul lor? Nici una, decît aceea că fapta noastră e însoţită de
osîndă. Şi nu e de m irare că nu ne dăm seam a de josnicia faptelor
noastre; n-am ajuns încă bărbaţi; cînd vom ajunge, atunci vom
cunoaşte că toate acestea sînt copilării. C înd sîntem bărbaţi rîd em de
cele ce fac copiii; dar cînd sîntem copii, ni se pare că facem cine ştie ce
treabă de seam ă dacă adunăm scoici şi lut; şi n u n e socotim m ai prejos
decît cei ce înalţă ziduri m ari de cetăţi. Totuşi zidurile se dărîm ă în d ată
şi cad; şi chiar dacă ar răm îne în picioare nu ne-ar fi de vreun folos,
d u p ă cum nu ne sînt nici casele cele mari şi strălucitoare. Casele acestea
n u po t prim i pe cetăţeanul cerului; iar cel care are patria cea de sus nu
suferă să stea în ele; ci, după cum noi dărîm ăm cu piciorul casele făcute
de copii, tot aşa şi acela le dărîm ă cu m intea; şi d u p ă cum noi rîd em de
copii, cînd îi vedem că plîng că li s-au dărîm at casele lor, tot aşa şi aceşti
cetăţeni ai cerului: nu num ai că ei nu rîd, ci plîng cînd noi jelim p e dărî-
m ăturile caselor noastre. Plîng p en tru că le este m ilă de noi, ştiind că
jelim casele noastre dărîm ate, spre m area vătăm are a sufletului nostru.
Să fim dar bărbaţi! Pînă cînd ne vom tîrî pe jos? P în ă cînd ne vom lăuda
cu pietrele şi cu lem nele? Pînă cînd ne vom juca? Şi de ne-am ju ca
numai! D ar nu, ne trădăm m întuirea noastră. Şi d u p ă cum copiii sînt
aspru bătuţi cînd nu-şi fac lecţiile şi se iau cu joaca, tot aşa şi noi vom primi
cea mai cruntă pedeapsă dacă acum ne cheltuim toată rîvna cu clădiri
de case şi de acareturi, iar la înfricoşătoare», judecată nu vom p u tea să
arătăm , p rin fapte, lecţiile cele duhovniceşti. N im eni nu va fi excep­
tat: tată, frate, oricine. T oate casele şi acareturile noastre vor pieri, dar
osînda, strînsă de pe urm a lor, răm îne veşnic, e nem uritoare. A şa se
întîm plă şi cu copiii: cînd tatăl le strică jucăriile, p en tru că sînt leneşi şi
nu-şi caută de carte, copiii plîng necontenit.
Şi ca să cunoşti că aşa stau lucrurile, să-ţi dau ca p ild ă bogăţia cea
mai dorită dintre toate bunurile păm întului. S-o punem faţă în faţă cu
orice virtute ai voi şi atunci vei vedea cît de puţin valorează. Să luăm
doi oam eni - n u vorbesc de bogăţia strînsă p rin lăcom ie, ci deocam ­
dată de bogăţia adunată pe căi cinstite - dintre aceşti doi oam eni unul
să strîngă bani, să facă com erţ pe m are, să cultive păm întul şi să născo­
cească şi alte m ulte feluri de negoţ, deşi nu ştiu dacă unul, care face atâ­
tea afaceri, p o ate să cîştige b ani num ai p rin m uncă cinstită; dar s-o
adm item şi să ne închipuim că toate cîştigurile sale sînt dobîndite în
m od cinstit şi că îşi cum pără cu ele moşii, sclavi şi altele de felul aces­
tora; şi în toate afacerile lui, nici urm ă de nedreptate. C elălalt, care are
o avere tot atît de m are, cîştigată tot în m od cinstit, să-şi v în d ă moşiile,
să-şi vîndă casele şi vasele cele de aur şi de argint şi să le d e a celor
nevoiaşi, să ajute pe cei săraci, să vindece p e cei bolnavi, să dezlege pe
cei din nevoi, să scoată pe cei d in lanţuri, să elibereze pe cei osîndiţi la
m uncă silnică în m ine, să taie frînghiile celor ce vor să se spînzure, să
dea libertate prinşilor de război. T e întreb acum : cu care dintre ei ai
vrea să te asem eni? - Şi n-am vorbit încă de cele viitoare, ci deocam ­
dată de cele de aici. - A şadar, cu care dintre ei ai vrea să te asem eni?
C u acela care ad u n ă aur sau cu cel care dezleagă suferinţe? C u cel care
cum pără m oşii sau cu cel care se face p e el însuşi lim an oam enilor? C u
cel care-i îm brăcat cu haine de aur sau cu cel care-i încununat cu lau­
dele nesfîrşite ale celor scăpaţi din nevoi? N u se aseam ănă unul cu un
înger pogorît din cer, venit să îm bunătăţească starea celorlalţi oam eni,
iar celălalt cu nici un om nu se aseam ănă, ci cu u n copil care ad u n ă în
zadar şi fără noim ă totul? D acă unul, care adună în chip cinstit bogăţii
peste bogăţii, este atît de vrednic de rîs şi-i u n adevărat nebun, n u va fi,
oare, cel m ai ticălos om de pe faţa păm întului cel care face avere pe căi
nedrepte? D acă atît de m are e batjocura unui astfel de om , de cîte
lacrim i n u este vrednic - şi cît trăieşte şi d u p ă m oarte - , cînd vine peste
el iadul şi p ierd e îm părăţia cerurilor?

X
D ar, dacă vrei, să cercetăm şi o altă latură a virtuţii! Să aducem în
faţa noastră p e un îm părat, pe unul care d ă tuturor pom nci, investit cu
cea mai m are funcţie, care are crainic încins cu cingători strălucitoare,
OMILII LA MA I LI MO!»

lictori şi o ceată num eroasă de oam eni care îl slujesc. Nu pare, un om ca

acesta m are şi fericit? H aide, să punem şi în faţa acestuia un altul: un
om fără de răutate, blînd, smerit, îndelung răbdător; acesta să fie ocărit
şi bătut; să îndure totul cu faţa senină şi să binecuvînteze pe cei ce-i fac
aceasta. Te rog să-mi spui pe care-1 adm iri: pe cel îngîm fat şi m îndru
sau pe cel smerit? N u seam ănă iarăşi unul cu puterile de sus cele nepăti-
m itoare, iar celălalt cu o băşică um flată, cu un om bolnav de dropică
sau cu u n altul um flat de o altă boală? N u se aseam ănă unul cu un doc­
tor duhovnicesc, iar celălalt cu un copil caraghios care-şi umflă obrajii?
- Pentru ce te făleşti, om ule? C ă eşti m are şi te plim bi în trăsură?
C ă trăsura ţi-i trasă de o pereche de catîri? Şi ce-i cu asta? Şi pietrele şi
lem nele pot fi trase de o pereche de catîri! T e făleşti că eşti îm brăcat
cu haine frumoase? Uită-te, însă, la cel îm brăcat cu virtute în loc do
haine şi vei v edea că tu te asem eni cu iarba putrezită, iar celălalt cu un
p o m care face ro d m inunat şi bucură pe toţi care se uită la el. T u porţi
h ran ă p en tru vierm i şi molii, care, dacă ar tăbărî p e tine, iute te-ar des­
p u ia d e toată p o d o ab a ta! - C ăci ce sînt hainele d e p e tine decît fire de
vierm i? C e este aurul şi argintul decît p ăm înt şi pulbere? Şi toate la un
loc, to t p ăm înt şi nim ic m ai mult! - D a r om ul, îm brăcat cu virtute, are o
h aină p e care n-o p o t strica nici m oliile şi nici chiar m oartea. C ă nu
de pe păm înt îşi au originea aceste virtuţi ale sufletului, ci sînt roadele
Duhului; de aceea nici nu ajung în gura viermilor. H ainele omului virtuos
sînt ţesute în cer, unde nu-s molii, nici viermi, nici altceva de acest fel.
Spune-m i, ce e m ai bine: să fii bogat sau sărac, să fii puternic sau
lipsit de onoruri, să trăieşti în desfătări sau să rabzi de foame? Nu-i aşa
că-i m ai bine să fii bogat, onorat şi să trăieşti în desfătări! Deci dacă vrei
să te bucuri de bunurile reale, şi nu de num ele lor, lasă păm întul şi cele
de pe el şi îndreaptă-te spre cer! C ele de pe păm înt sînt um bre, cele de
acolo bunuri statornice, veşnice, nepieritoare.
Să îndrăgim , dar, din toată inim a aceste bu nuri ca să scăpăm de
zgom otul din lum ea aceasta şi, călătorind spre lim anul acela liniştit, să
ajungem acolo încărcaţi cu m ulte poveri de fapte bune şi cu nespusa
bogăţie a m ilosteniei, pe care facă D um nezeu să o dobîndim cu toţii, cu
harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus Hristos, C ăruia
slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.
 OMILIA XXIV

„Nu oricine îmi zice Mie: Doamne, Doamne, va intra în

împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui
din ceruri”1
I
- D e ce n-a spus: „Ci cel ce face voia M ea” ?
- P entru că ascultătorii săi prim eau cu m ai m u ltă plăcere cuvintele:
„Cel ce face voia Tatălui Meu ” decît cuvintele: „Cel ce face voia M ea”.
Erau încă prea slabi ca să poată auzi astfel de cuyinte. D e altfel p rin
cuvintele: „Cel ce face voia Tatălui M eu” a. spus: „Cel ce face voia M ea”,
pentru că Fiul n u are altă voinţă decît Tatăl.
D u p ă părerea m ea, prin aceste cuvinte, D om nul ţine de rău m ai cu
seam ă pe iudei, care puneau toată greutatea pe învăţăturile de credinţă,
d ar nu dădeau nici o atenţie faptelor vieţii. D e aceea şi apostolul Pavel
îi m ustră, zicîndu-le: ,Jată tu te numeşti iudeu şi te reazimi pe lege şi te lauzi
cu Dumnezeu şi-I cunoşti voinţa”2, dar n-ai nici un folos din asta, cînd nu
se vede din viaţa ta şi din faptele tale credinţa ta.
H ristos, însă, nu S-a m ărginit la atîta, ci a spus m ai mult:
„Că mulţi îm i vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, nu în numele Tău
am proorocit şi în numele Tău am scos demoni şi în numele Tău am făcut multe
m inuni?”3.
Este aruncat din ceruri, ne spune D om nul, n u nu m ai cel ce are cre­
dinţă, d ar nu are fapte, ci chiar cel ce face cu credinţa sa m ulte m inuni,
d ar nu face nici o faptă bună. Şi acela-i îm piedicat să păşească în sfin­
tele pridvoare ale cerului. Că mulţi îm i vor zice în ziua aceea: Doamne,
Doamne, nu în numele Tău am proorocit?”
Vezi cum D om nul, pe nesim ţite, vorbeşte de p ro p ria Sa persoană
şi Se arată pe Sine Judecător, acum cînd a ajuns la sfîrşitul cuvîntării
Salt'? Mai înainte arătase că pe păcătoşi îi aşteaptă pedeapsa; dar abia
ac um descoperă cine-i Cel ce pedepseşte. N -a spus-o deschis: „Eu
I. Mutei 7, 21.
Ham. 2, 17 1K.
î Mutei 7, yy
DMII,II l,A MAI 1,1 ;ii i

sînt”, ci ,M u lţi îm i vor zice in ziua aceea ”, ceea ce-i tot una. D acă n-ar fi El
Judecătorul, cum ar fi putut spune:
„Şi atunci le voi mărturisi: Depărtaţi-vă de la Mine! Niciodată nu v-am
cunoscut!”4?
„N-am să vă cunosc, le spune H ristos, nu num ai în tim pul judecăţii,
d ar nu v-am cunoscut nici atunci cînd făceaţi m in u n i”. D e aceea le spu­
n e a şi ucenicilor Săi: ,JVm vă bucuraţi că demonii vi se supun, ci că numele
voastre sînt scrise în ceruri”5. T o td eau n a D om nul n e porunceşte să avem
grijă de viaţa noastră. Nu-i cu pu tin ţă ca D um nezeu să treacă cu vede­
rea pe u n om care vieţuieşte d re p t şi-i liberat de toate patim ile; dar
chiar dacă s-ar întîm pla cum va să rătăcească, D um nezeu îl atrage
repede spre adevăr.
Sînt unii comentatori care susţin că au m inţit cei care au spus că au fă­
cut minuni cu num ele lui Hristos. Pentru că nici nu s-au mîntuit, spun ei.
D om nul, însă, vrea să arate cu totul altceva. V rea să arate că, fără
de fapte, credinţa nu poate nim ic. Ba încă accentuează această idee şi
m ai m ult, p rin aceea că vorbeşte şi de m inuni, arătînd că nu num ai cre­
dinţa, d ar nici facerea de m inuni nu e de v reu n folos făcătorului de
m inuni, dacă e lipsit de virtute. D acă aceia n-ar fi făcut m inuni, cum ar
fi putut grăi aşa despre ei? D e altfel nici n-ar fi îndrăznit să spună aces­
tea lui H ristos, chiar în tim pul judecăţii. R ăspunsul D om nului, ca şi
întrebarea lor, arată lăm urit că au făcut m inuni, că n-au m inţit. C înd
aceşti oam eni, în ziua înfricoşătoarei judecăţi, v o r vedea că au alt sfîrşit
decît acela la care se aşteptau; cînd vor vedea că acolo, pe lum ea cea­
laltă, sînt pedepsiţi, deşi aici p e păm înt erau adm iraţi de toţi pentru
m inunile ce le făceau, atunci se vor adresa D om nului, oarecum m iraţi şi
uimiţi: „Cum , D oam ne, n u cu num ele T ău am proorocit? Pentru ce-Ţi
întorci acum faţa de la noi? C e înseam nă acest sfîrşit străin şi neaşteptat?”
A ceia într-adevăr se m inunează că sînt pedepsiţi, cu toate că au
făcut m inuni. T u, însă, nu te m inuna! T o t harul, p e care l-au avut aceia
de a face m inuni, a fost în întregim e darul lui H ristos; de la ei n-au pus
nim ic; de aceea, pe bună dreptate, sînt şi pedepsiţi, pentru că au fost
nişte nerecunoscători şi nişte nesocotiţi faţă de Dumnezeu, Care i-a cinstit
atît de m ult încît le-a dat harul facerii de minuni, deşi erau nevrednici.
- Ce? Făceau m inim i cei ce lucrau fărădelegi? aş putea fi întrebat.
- U nii com entatori ai Scripturii spun că n u făceau fărădelegi în tim ­
pul în care au săvîrşit m inunile, ci m ai tîrziu şi-au schim bat viaţa şi au
făcut fărădelegi. D acă aceasta ar fi tălm ăcirea dreaptă a cuvintelor
D om nului, apoi prin o astfel de tălm ăcire n u s-ar da răspuns la pro-
4. Matei 7, 23.
,r). Luca 10, 20.
.112 M'lNTIIl. IOAN (iURA l>K A1IK

blema pusă de Hristos. D om nul a vrut să arate lucrul acesta: că nici credin­
ţa, nici facerea de minuni n-au putere dacă nu sînt însoţite de viaţă curată;
acelaşi lucru îl spune şi Pavel: ,JDacâ aş avea credinţă, incit să mut şi munţii,
dacă aş şti toate tainele şi toată ştiinţa, iar dragoste nu am, nimica nu sînt”6.
- D ar cine sînt aceştia? m ă întrebi.
- M ulţi credincioşi au prim it harisme, de pildă harism a de a scoate de­
moni, deşi nu erau cu Hristos, cum a fost Iuda. Iuda era rău, dar avea haris-
tna de a scoate demoni. Şi în Vechiul Testam ent găseşti m ulte cazuri de oa­
meni nevrednici care au făcut minuni pentru ca să facă bine altora.
P entru că n u toţi oam enii sînt destoinici în toate, ci unii au viaţa
curată, d ar nu au credinţă la fel, iar alţii, dim potrivă, D om nul îi
îndeam nă pe unii prin alţii, ca aceia cu viaţa curată să aib ă m ultă cre­
dinţă, iar cei cu credinţă să aibă şi viaţă curată, tocm ai pen tru că au
m arele d ar al facerii de m inuni.

II
D um nezeu le dăduse acelora h a r din belşug, tocm ai ca să ajungă
mai buni. „Am făcut m ulte m inim i, vor spune aceia; d ar Eu le voi m ăr­
turisi şi atunci: Nu vă ştiu pe voi! A cum , cînd fac m inuni, îi socotesc
că-Mi sînt prieteni; dar atunci, la ju d ecata viitoare, v or cunoaşte că n u
le-am dat, ca prieten, harul facerii de m inuni”.
D e ce te m inunezi că D om nul a dat harism e u n o r oam eni care cred
în El, d ar n u au viaţa la fel cu credinţa, cînd a d at asem enea h ar chiar
unor oam eni care nici nu credeau în El şi nici nu aveau viaţă curată?
Balaam era străin şi de credinţă şi de viaţă îm bunătăţită; cu toate aces­
tea prin el a lucrat harul lui D um nezeu spre în drep tarea altora. Faraon
la fel; cu toate acestea şi prin el D um nezeu a arătat cele viitoare. N abu-
codonosor apoi, m arele călcător de lege, şi prin el D um nezeu a desco­
perit cele ce aveau să se întîm ple după m ulte generaţii. Baltazar, fiul
acestuia, a întrecut pe tatăl lui în fărădelegi, dar şi p rin el D um nezeu a
arătat cele viitoare, rînduind lucruri m ari şi m inunate.
Şi pe vrem ea lui H ristos, m ulţi, chiar dintre cei nevrednici, au p ri­
mit harul facerii de m inuni, pentru că propovăduirea Evangheliei era la
început şi p en tru că era nevoie să se arate cu toată tăria puterea ei.
Totuşi acei făcători de m inuni n-au cîştigat nim ic de pe u rm a m inunilor
făcute de ei, ci au fost şi m ai m ult pedepsiţi. D e aceea le-a şi spus acele
înfricoşătoare cuvinte: „Niciodată nu v-am cunoscut!”Pe m ulţi din aceşti
făcători de m inuni D om nul îi urăşte chiar de aici de p e păm înt, şi-Şi
întoarce faţa de la ei înainte de judecata cea de obşte a lumii.
(i. / C o r. 13, 2.
OMII.II I.A MATI'.I :i i :i

Să ne tem em , dar, iubiţilor! Să avem m ultă purtare de grijă de viaţa

noastră. Să nu ne socotim m ai mici pentru că nu facem m inuni. N -am
avea nici un cîştig de-am face m inuni, după cum nu pierdem nim ic de
n u facem, dacă ducem o viaţă virtuoasă. D acă facem m inuni, noi sîn-
tem datornicii lui D um nezeu; dacă, însă, ducem o viaţă virtuoasă, p lin ă
d e fapte bune, atunci D um nezeu ni-i datornic.
A şadar, d u p ă ce D om nul a ajuns la sfîrşitul cuvîntării Sale, d u p ă ce
a v o rb it cu de-am ănuntul despre virtute şi a arătat că sînt m ulţi care o
fac p e virtuoşii fără să fie, cum sînt aceia care postesc şi se roagă ca să fie
văzuţi de lum e, aceia care vin îm brăcaţi în piei de oi, aceia care pîngă-
resc virtutea, pe care D om nul i-a num it porci şi cîini, deci d u p ă ce a
arătat cît de m are folos ne aduce virtutea, chiar aici pe păm înt, şi cîtă
pagubă ne aduce păcatul, a spus:
A şa d a r oricine aude cuvintele acestea ale Male şi leface se va asemăna cu
un bărbat înţelept, care şi-a zidit casa pe piatră”7.
Aţi auzit că aceia care nu fac fapte bune vo r cădea din îm părăţia
cerurilor, chiar dacă fac m inuni. T rebuie acum să ştiţi de ce bunătăţi se
vor bucura cei ce îndeplinesc toate spusele Domnului, nu numai în veacul
ce va să fie, ci chiar şi aici în veacul acesta de acum. C ă a spus: „oricine aude
cuvintele acestea ale Mele şi le face se va asemăna cu un bărbat înţelept”.
Ai văzut cum îşi învîrstează D om nul cuvîntul? O d ată zice: N u tot
cel ce-Mi spune: Doamne, Doamne”; altădată zice: „Cel ce face voia Tatălui
M eu”, şi Se descoperă pe Sine ca D um nezeu; iar altădată Se face cunos­
cut ca Ju decător, zicînd: ,,M ulţi îm i vor zice în ziua aceea: Doamne,
Doamne, nu cu numele Tău am proorocit? Şi le voi spune: Nu vă ştiu pe voi”;
iar acum Se arată pe Sine ca avînd stăpînire peste toate; de aceea a şi
spus: „Oricine aude cuvintele acestea ale Mele”.
Pentru că D om nul vorbise num ai de cele viitoare, adică de îm p ără­
ţia cerurilor, de răsplata nespusă, de m îngîierea de dincolo, vrea acum
să dea şi darurile cele de aici şi să arate cît este de m are puterea virtuţii
chiar în viaţa aceasta păm întească.
- C are este puterea ei?
- Te face să trăieşti în deplină siguranţă, să n u fii doborît de neca­
zuri şi supărări, să fii mai presus de toţi cei ce te supără şi te duşm ănesc.
C e poate egala o astfel de putere? N u poate să şi-o făurească nici cel cu
diadem a pe cap, ci num ai om ul virtuos. N um ai el singur are o astfel de
putere, că se bucură de adîncă linişte, deşi trăieşte în viitoarea lucruri­
lor din lum ea aceasta. Lucrul m inunat este că, deşi nu-i timp senin, ci
7. Matei 7, 24.
; i i -i SI IN I UI. IOAN (UIKA l»K AUR

cum plită furtună, m ultă tulburare şi necontenite încercări, om ul virtuos

nu poate fi deloc clătinat.
,A căzut ploaie, au venit rîurile, au suflat vînturile şi au lovit în casa
aceea şi n-a căzut, pentru că era întemeiată pe piatră”8.
C uvintele: ploaie, nu ri şi vînturi sînt întrebuinţate aici figurat,
vrind să arate necazurile şi nenorocirile ce vin peste oam eni, cum sînt:
clevetirile, vrăjm ăşiile, doliurile, m orţile, pierderea rudeniilor, prigoni­
rile străinilor, într-un cuvînt tot ce-i rău în viaţă. „D ar nici u n a din
aceste nenorociri, spune D om nul, nu-1 doboară p e cel care are u n suflet
ca acesta”. Pricina, pentru că-şi are tem elia zidită pe piatră. D om nul
num eşte „piatră”tăria învăţăturii Sale. Poruncile Sale sînt m ai tari decît
piatra şi-l înalţă deasupra valurilor pe cel ce le îndeplineşte. Cel care le
păzeşte cu străşnicie nu biruie num ai pe oam enii care îi fac rău, ci şi pe
dem onii care uneltesc îm potriva lui.

III
C ă n u sînt o laudă cuvintele acestea ne este m arto r Iov, care a p ri­
m it toate atacurile diavolului şi a răm as neclintit. P o t să ne dea m ărturie
şi apostolii, care au fost m ai puternici decît piatra, deşi au izbit în ei
valurile lumii, popoarele, tiranii, cunoscuţii şi străinii, dem onii şi diavo­
lul, deşi s-au pus în m işcare îm potriva lor fel de fel de uneltiri. Pe toate
le-au sfărâmat. C are9 viaţă poate fi m ai fericită decît viaţa aceasta? O
astfel de viaţă n-o poate făgădui nici bogăţia, nici vigoarea trupului,
nici slava, nici puterea, nim ic altceva, ci num ai virtutea. N u poţi, nu
poţi găsi o altă viaţă lipsită de toate relele decît num ai o astfel de viaţă.
M artori îm i sînteţi voi, care cunoaşteţi uneltirile d in palatele îm pără­
teşti, care ştiţi zgom otele şi tulburările din casele bogătaşilor. în viaţa
apostolilor, nim ic din acestea.
- Ce? A postolii n-au avut nici un necaz? N -au suferit nici o supă­
rare de la nim eni?
- Lucru de m irare este m ai cu seam ă acesta, că au îndurat n en u m ă­
rate uneltiri, că s-au sfărîm at de ei m ulte furtuni, d a r n-au doborît sufle­
tul lor, nici nu l-au întristat; ci lu p tîn d fără arm e au biruit, au învins. Şi
tu, dar, vei rîde în nas tuturor furtunilor vieţii dacă vei voi să îm plineşti,
cu toată scumpătatea, poruncile lui Hristos. D acă te vei întări cu filozofia
îndem nurilor şi poruncilor lui H ristos, nim eni n u v a p u tea să te întris­
teze. C u ce te va vătăm a cel care voieşte să uneltească îm potrivă-ţi?
îţi va răpi, oare, averile? D ar chiar înainte de am eninţarea aceluia
8. Matei 7, 25.
!). De aici începe p artea m orală: Cel virtuos nu poate f i vătămat de nimeni, dar cel vicios de toţi
i/· teme tremură.
<>MII.II I.A MAŢI I ;u .r>

ţi s-a poruncii să dispreţuieşti averile şi să le urăşti atît de mult, încît

niciodată să nu-ţi treacă prin m inte să ceri bogăţie de la Dum nezeu. T e
bagă la închisoare, dar chiar înainte de a fi băgat la închisoare ţi s-a
poruncit să trăieşti ca şi cum ai fi răstignit pentru toată lum ea10. Eşti vor­
b it de rău? D ar şi de această suferinţă te-a scăpat H ristos, pentru că ţi-a
făgăduit, fără osteneală, m area răsplată a răbdării şi a îndepărtat din
sufletul tău atît de m ult m înia şi supărarea pricinuită de vorbirea de rău,
încît ai ajuns să te rogi chiar p entru duşm anii tăi. T e prigonesc şi te aco­
p eră cu nenum ărate rele? D ar m ai strălucitoare îţi face cununa! T e jun-
ghie, te om oară? Şi pentru aceasta H ristos îţi aduce iarăşi m are folos: îţi
pregăteşte răsplăţile m ucenicilor, te trim ite m ai iute în lim anul cel neîn-
vălurat, îţi dă tem ei de şi m ai m are răsplată, că n u m ai dai socoteală
de nici u n a d in faptele tale. Şi ceea ce-i m ai m in u n at din toate este că
duşm anii n u vatăm ă cu nim ic pe cei duşm ăniţi, ci îi fac şi m ai străluciţi.
Poate fi, oare, o m ai m are fericire decît aceasta, de a alege o astfel de
viaţă, unică pe lume?
D u p ă ce D om nul a spus că strim tă şi anevoioasă este calea, mîn-
gîind cu asta pe cei ce se ostenesc pe ea, le arată acum că această cale le
d ă m ultă siguranţă şi bucurie, după cum calea cealaltă este p lin ă de
nesiguranţă şi pagubă. Şi după cum a arătat ce răsplată are virtutea, tot
aşa a arătat şi ce pedeapsă prim eşte păcatul. Iar ceea ce am spus tot­
deauna o spun şi acuma: D om nul pregăteşte m întuirea noastră prin
două mijloace: şi p rin dragostea faţă de virtute, şi p rin u ra faţă de păcat.
Pentru că ştia că au să fie unii care au să-I adm ire spusele, dar n-au să-şi
arate aceeaşi adm iraţie şi prin fapte, D om nul le-o ia înainte şi-i înfrico­
şează, spunîndu-le că nu-i de ajuns, pentru m întuirea lor, să spună că
sînt bune şi frum oase cuvintele Lui, ci trebuie să o arate şi prin fapte; că
totul în aceasta m ai cu seam ă stă.
Aici îşi term ină D om nul cuvîntarea Sa, lăsînd sufletele ascultători­
lo r Săi cuprinse de o puternică frică. Şi după cum , vorbindu-le de vir­
tute, n u i-a îndem nat num ai cu bunătăţile viitoare: îm părăţie, ceruri,
răsplată nespusă, m îngîiere şi alte nenum ărate bunătăţi, ci şi cu b unătă­
ţile de pe lum ea aceasta, arătînd că omul virtuos are tăria şi statornicia
pietrei, to t aşa, vorbind despre păcate, nu-i înfricoşează num ai cu cele
ce-i aşteaptă, de pildă cu tăierea pom ului, cu focul nestins, cu neintra-
rea în îm părăţie şi cu cuvintele: „Nu vă ştiu pe voi”, ci-i înfricoşează şi cu
cele de aici, de pildă cu d ărîm area casei. Şi D om nul Şi-a făcut m ai clare
cuvintele Sale slujindu-Se de p ild a cu casa. D acă S-ar fi m ărginit să
spună numai că omul virtuos este de nebiruit, iar cel păcătos uşor de
io. Cal. <>, I I.
.110 NUNŢIU. II IAN (JURA l)K AUR

infrint, cuvintele Sale n-ar fi avut atîta tărie ca acum , cînd a vorbit de
piatră, de casă, de nuri, de ploaie, de vînt şi de toate cele asem enea.
„Şi tot cel ce aude cuvintele acestea ale Mele şi nu le face pe ele se va ase­
măna unui bărbat fără de minte, care şi-a zidit casa lui pe nisip” 11.
Bine l-a nu m it pe acest om ,Jdră de minte”! Poate fi, oare, o prostie
mai m are decît aceea să clădeşti casa pe nisip, să înduri oboseli cu clă-
ditul fără să ai ro d şi bucurie, ba, dim potrivă, chin? T o ată lum ea ştie
doar că şi cei ce fac păcate se obosesc; şi răpitorul şi desfrînatul şi cleve­
titorul m uncesc m ult, se chinuiesc m ult ca să-şi d u că la sfîrşit păcatele
lor; d ar n u n um ai că n u au nici u n cîştig de pe tu rn a acestor osteneli, ci
suferă şi m are pagubă. C ă şi Pavel aceasta a vru t să arate p rin cuvintele:
„Cel ce seamănă în trupul lui, din trup va secera stricăciune”12. C u acesta se
aseam ănă cei ce zidesc casa p e nisip, adică cei care şi-o zidesc p e adul­
ter, p e desfrînare, pe beţie, pe m înie şi pe toate celelalte păcate.
IV
A şa era A haav, d ar nu Ilie. Să punem faţă în faţă virtutea cu păca­
tul, ca să cunoaştem m ai b ine deosebirea dintre ele. Ilie a zidit p e
piatră; A haav p e nisip; de aceea A haav, deşi îm părat, se tem ea şi tre­
m ura înaintea profetului, înaintea aceluia care n u avea altă avere decît
cojocul. A şa erau şi iudeii, d ar n u apostolii. D e aceea apostolii, deşi
erau puţini şi legaţi, erau tari ca piatra; iar iudeii, deşi m ulţi şi înarm aţi,
erau ca nisipul de slabi şi întrebau: „Ce să facem oamenilor acestora?” 13
V ezi că erau nedum eriţi, nu cei prinşi şi legaţi, ci cei care îi prinseseră
şi-i legaseră? C e ciudăţenie! îi ai în m înă şi nu ştii ce să faci? Şi p e b u n ă
dreptate! P entru că totul au zidit pe nisip şi de aceea erau m ai slabi
decît toţi. D e aceea spuneau iarăşi: „Ce faceţi? Vreţi să aduceţi asupra
noastră sîngele omului acestuia?”14. C e spui? T u biciuieşti şi tu te temi? T u
asupreşti şi tu te sperii? T u judeci şi tu trem uri? A tît de slab e păcatul!
A postolii nu erau aşa!
- D ar cum?
- „Nu putem să nu grăim, spuneau ei, cele ce-am văzut şi-am auzit!”15.
C e gîndire înaltă! Ai văzut că p iatra îşi bate jo c de valuri? A i văzut
casă neclintită? Şi ce-i m ai m inunat, e că apostolii n u num ai că n-au
ajuns m ai fricoşi din pricina prigoanelor, ci că au prins şi m ai m ult
curaj, iar iudeilor le-au insuflat şi m ai m are nelinişte. C ine loveşte în
d iam an t se răneşte; cine dă cu pum nul în bold se înţeapă şi-şi face rană
11. Matei 7, 26.
12. Gal. 6, 8.
I.'l. Fapte 4, 16.
14. Fapte 28.
I.r>. Fapte 4, 20.
OMII.II I.A M M I I 317

mai m are; iar cel care prigoneşte pe cei virtuoşi se prim ejduieşte singur.
C u cit păcatul se luptă mai m ult cu virtutea, cu atît ajunge mai slab. Şi
d u p ă cum cel care bagă focul sub haină nu reuşeşte să stingă flacăra, ci
îşi arde haina, tot aşa şi cel care persecută pe cei virtuoşi, pe cei pe
care-i prinde şi-i leagă, pe aceia îi face m ai străluciţi, dar pe el se dis­
truge. C u cît vei suferi mai m ulte necazuri ducînd o viaţă îm bunătăţită,
cu atît vei ajunge m ai puternic. C u cît vom preţui m ai m ult filozofia, cu
atît m ai m ult nu vom avea nevoie de nim ic; şi cu cît n u vom avea
nevoie de nim ic, cu atît vom ajunge mai tari şi superiori tuturora. Aşa
era Ioan Botezătorul. D e aceea pe Ioan nim eni nu-1 putea întrista; dar
el l-a întristat pe Irod. Cel care nu avea nim ic s-a sculat îm potriva celui
puternic, iar cel cu diadem a, cel îm brăcat cu p u rp u ră şi cu nenum ărate
podoabe şi haine luxoase a trem urat şi s-a tem ut de cel lipsit de toate
acestea şi nu putea să se uite fără team ă la capul tăiat al Botezătorului.
C ă frica lui Iro d era m are şi după m oartea lui Ioan, ascultă că o spune
în s u şi:,^Acesta este Ioan, pe care l-am ucis eu”16. C uvintele: „l-am ucis”nu
sînt cuvintele unui om care se laudă cu fapta sa, ci ale unuia care caută
să-şi potolească frica, care caută să-şi liniştească sufletul său tulburat,
care-şi am inteşte necontenit că el este ucigaşul. A tît de m are este pute­
rea virtuţii, că, chiar după m oarte, om ul virtuos este m ai puternic decît
cei vii. D e aceea pe cînd trăia Botezătorul veneau la el cei ce aveau bani
şi-l întrebau: „Ce să facem?”17. A veţi atîtea bogăţii şi vreţi să aflaţi calea
fericirii voastre de la cel care n-are nimic? Cei bogaţi de la cel sărac?
Ostaşii de la cel care n-avea nici casă? T ot aşa era şi Ilie, pentru că şi el
vorbea tot cu aceeaşi îndrăznire poporului. Ioan spunea: „Pui de viperă”18;
iar Ilie: „Pină cînd veţi şchiopăta de amîndouă picioarele?”19; unul spu­
nea: )yAi ucis şi ai moştenit”20; celălalt spunea: „Nu ţi se cade să ai pe femeia
lui Filip, fratele tău!”21. Ai văzut piatra? Ai văzut nisipul? Ai văzut că se
surpă uşor casa zidită pe nisip, că e doborîtâ de atacuri, că se dărîm ă, fie
ea clădită de îm păraţi, de m ulţim e de oam eni sau de puternici? Toţi cîţi
clădesc pe nisip sînt nişte slăbănogi, iar casele zidite de ei nu num ai că
se dărîm ă, dar se dărîm ă cu m are jale.
„Şi a fost căderea ei mare”, spune D om nul22.
Prim ejdia nu am eninţă lucruri întîm plătoare, ci sufletul. Pierdem
cerurile şi bunătăţile cele nem uritoare. D ar, m ai bine spus, înainte de
16. Luca 9, 9.
17. Luca 3, 10.
18. Matei 3, 7.
19. III Regi 18. 71.
20. /// Regi .'1, 19.
21. Matei I I, I.
22. Matei 7, 27.
:i i h S U N I III. II IAN ( i l l KA I»K AIIK

pierderea acestora, cel care duce o viaţă păcătoasă v a trăi totdeauna

îm povărat de tristeţe, de tem eri, de griji, de nelinişti. Lucrul acesta l-a
lăsat să se înţeleagă un înţelept, cînd a spus: „Fuge necredinciosulfără să-l
gonească cineva”23. N işte oam eni ca aceştia se sperie de um bre, bănuiesc
pe prieteni, pe duşm ani, pe casnicii lor, pe cunoscuţi şi pe necunoscuţi;
înainte de chinurile iadului, se chinuiesc cum plit aici. Şi pe toate aces­
tea le-a arătat H ristos prin cuvintele: „Şi a fost căderea ei mare”.
Cu acest potrivit sfîrşit Şi-a încheiat D om nul aceste frum oase
porunci, înduplecînd cu pilde, luate din viaţa de toate zilele, pe cei tare
necredincioşi să fugă de păcat. Deşi H ristos a grăit lucruri m ai m ari de
cele viitoare, d ar aceste din u rm ă cuvinte ale Sale sînt în stare să
oprească şi să îndepărteze de păcat pe cei lipiţi de p ăm înt şi lum e. D ş
aceea Şi-a şi term inat aşa cuvîntarea Sa, ca să le răsune necontenit în
urechi folosul.
C unoscînd, deci, toate - şi pe cele de acum şi pe cele viitoare - să
fugim de păcat, să îndrăgim virtutea, ca să nu ne ostenim în zadar, ci să
ne bucurăm şi aici de un trai fără de prim ejdii şi să luăm parte şi la slava
de dincolo, pe care, facă D um nezeu ca noi toţi să o dobîndim , cu harul
şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi
puterea, în vecii vecilor, A m in.
 O M IL IA X X V

„ Ş i a fo s t, d u p ă c e a s fîr şit Iisu s c u v in te le a c e s te a ,

c ă s e m ir a u m u lţim ile d e în v ă ţă tu r a L u i” 1.
9 9

I
Firesc ar fi fost ca m ulţim ile să se întristeze din pricina greutăţii
cuvintelor lui H ristos şi să le am orţească sufletul din pricina înălţim ii
poruncilor Lui. D ar, nu; atît de m are era puterea învăţătorului, încît pe
m ulţi din ei i-a atras şi i-a m inunat nespus; iar din pricina dulceţii
cuvintelor Lui nu s-au depărtat de El, nici după ce Şi-a term inat cuvân­
tul. Nici chiar d u p ă ce S-a coborît de pe M unte n-au plecat ascultătorii,
ci toată m ulţim ea L-a urm at. A tîta dragoste sădiseră în sufletul lor
cuvintele Lui! Şi s-au m irat m ulţim ile m ai ales de puterea Lui. C ă H ris­
tos nu repeta cuvintele altuia, ca profeţii şi M oise, ci totdeauna vorbea
de la El, ca unul ce are putere. C în d a dat legile, necontenit adăuga: ,Jar
Eu vă zic vouă”2; cînd a am intit de ziua cea înfricoşătoare a judecăţii a
arătat că El este Judecătorul, că El pedepseşte şi El răsplăteşte3.
A r fi fost firesc, deci, ca aceste cuvinte ale lui H ristos să tulbure
m ulţim ile. D acă fariseii şi cărturarii îl loveau cu pietre şi îl alungau
cînd îl vedeau că îşi arată, p rin fapte, puterea Sa, cum n-ar fi fost firesc
să se scandalizeze m ulţim ile, cînd El spunea num ai cuvinte şi m ai ales
cînd prin aceste cuvinte le spunea la început, înainte de a d a dovezi
p rin fapte, de puterea Sa? D ar m ulţim ile acelea n u s-au scandalizat.
C în d sufletul şi m intea îţi sînt curate prim eşti cu uşurinţă cuvîntul ade­
vărului. A ceasta e pricina p en tru care fariseii şi cărturarii se scandali­
zau, deşi m inunile le arătau puterea lui H ristos, iar m ulţim ile I se supu­
neau şi-L urm au deşi auzeau num ai cuvinte. Lucrul acesta vrea să-l
spună şi evanghelistul prin cu v in trlr:,,^' au m ersdupăEl mulţimi multe”4.
N-au m ers d u p ă El nici boierii iudeilor şi nici cărturarii, ci toţi cîţi erau
fără de păcat şi curaţi la suflet. D e-a lungul întregii E vanghelii p e aceş­
tia îi vei v edea că se apropie de D om nul. C înd Iisus vorbea îl ascultau
în tăcere, nu interveneau, nu-I întrerupeau şirul cuvântului, nu-L ispi­
teau, nu doreau să-I găsească cusururi, ca fariseii; iar d u p ă ce term ina
1. Matei 7, 28.
2. Matei ,r>, 22. 28. 82. 84. 8!). 11.
8. Matei 7, 2 1 28.
•1. Matei 8, I.
320 S I lN T I I I , II IAN U II K A l>K Al IH

cuvintul, îl urm au iarăşi, m inunîndu-se. Tu, însă, uită-mi-te la înţelep­

ciunea D om nului, pe cîte căi este de folos ascultătorilor Săi! D u p ă ce
face o m inune, vorbeşte; şi iarăşi, de la cuvintele de învăţătură trece la
m inuni. înainte de a Se urca pe M unte vindecase m ulţi bolnavi5, des-
chizînd drum cuvintelor Lui; după ce a term inat această lungă cuvîntare,
face iarăşi m inuni6, întărind prin fapte cele ce spusese.
„Că îi învaţă ca Acela ce are putere”7.
D ar ca să n u socotească cineva că acest fel de a învăţa este o lău d ă­
roşenie şi o îngîm fare, H ristos Se poartă la fel şi atunci cînd face
m inuni; vindecă tot ca imul care are putere. A scultătorii Săi n u m ai
puteau avea deci pricină de tulburare pentru că îl vedeau învăţînd la fel
ca şi atunci cînd făcea m inuni.
„Şi coborîndu-Se de pe munte, S-a apropiat un lepros, zicînd: «Doamne,
dacă vrei, poţi să mă curăţeşti”8.
M are i-a fost înţelepciunea şi m are credinţa celui ce s-a apropiat de
D om nul! N u I-a în treru p t cuvîntul, nici n-a tulburat p e ascultători, ci a
aşteptat m om entul potrivit. S-a apropiat de H ristos d u p ă ce S-a pogorît
de pe M unte. Şi nu orişicum , ci cu m ultă căldură; îl ruga în genunchi -
d u p ă cum spune u n alt evanghelist9 - cu credinţă curată şi cu părerea
care se cuvenea s-o aibă de H ristos. N -a spus: „D acă vei ruga p e D u m ­
nezeu”; nici: „D acă T e vei ruga”, ci: ,JDacă vrei, poţi să mă curăţeşti!”N -a
spus: „D oam ne, curăţeşte-m ă!”, ci-L lasă pe H ristos să facă ce voieşte. îl
face beneficiar al vindecării sale şi-I dă m ărturie de toată puterea Lui.
- D ar dacă leprosul, m i s-ar p u tea spune, avea o părere greşită de
Hristos?
- H ristos ar fi trebuit să p u n ă capăt unei astfel de păreri, să-l certe,
s-o îndrepte.
D ar a făcut, oare, aceasta H ristos? N icidecum , ci cu totul dim p o ­
trivă! întăreşte şi adevereşte spusele leprosului. D e aceea nici n-a zis:
„Fii curat!”, ci:
„Vreau, curăţeşte-te!”10.
H ristos a spus: „Vreau, curăţeşte-te!”, pentru ca învăţătura despre
D um nezeirea Sa să nu fie întem eiată pe părerea leprosului, ci pe cuvîn­
tul Său. A postolii, cînd făceau m inuni, nu grăiau aşa!
- D ar cum?
■
r>. Matei 4, 23 -2 4 .
0. Matei 8, 2 -1 6 .
7. Matei 7, 29.
8. Matei 8, 1-2.
9. Mânu I, 40.
10. Matei 8, 3.
<>M1 I II LA M A II I

C înd tot poporul se m ira de m inunile făcute de ei, apostolii le

spuneau: „Pentru ce vă u itaţi la noi, ca şi cum cu a noastră putere sau stâpî-
nire l-am f i fă c u t pe olog să um ble?” " . Stăpînul Hristos, însă, deşi rostise
adeseori m ulte cuvinte pline de sm erenie şi mai prejos de slava Sa, iată
ce spune acum leprosului, pentru a întări învăţătura despre D um nezei­
rea Sa în m intea celor uim iţi de puterea Lui: „Vreau, curăţeşte-te!”.
Făcuse şi alte m ari m inuni, dar niciodată nu rostise cuvîntul acesta
„ Vreau!”.
II
Acum , însă, D om nul a rostit cuvîntul: „Vreau!”, ca să arate că este
întem eiată p ărerea ce-o avea atît leprosul, cît şi poporul despre puterea
Lui. Şi n-a spus aceasta şi n-a făcut, ci fapta a urm at cuvîntului îndată.
D acă H ristos n-ar fi grăit bine, ci cuvîntul Său ar fi fost o blasfemie,
leprosul nu s-ar fi curăţit. D ar aşa, firea s-a supus, cînd i s-a poruncit, cu
iuţeala cuvenită, ba chiar cu m ai m are iuţeală decît a spus-o evanghelis­
tul. C ă m ult m ai zăbavnic este cuvîntul „ îndată” 12 al evanghelistului
decît iuţeala cu care s-a curăţit leprosul.
Domnul n-a spus numai: „ V rea u , a ir ă te ş te -te ! '. ci „ a în tin s ş i m în a ş i S -a
a tin s d e ei" Cuvintele acestea se cuvin a fi cercetate mai amănunţit.
- Pentru ce, dar, D om nul l-a m ai atins pe lepros cu m îna, odată ce
l-a curătit cu voinţa si cu cuvîntul?
- D u pă părerea m ea, nu pen tru altceva decît pentru a arăta, şi
acum, că n u se supune legii vechi, ci este mai presus de ea; că pentru cel
curat nim ic nu-i necurat. Elisei dim potrivă, păzind cu stricteţe legea
veche, nici n-a vrut să vadă pe N eem an; şi deşi a văzut că N eem an s-a
supărat, totuşi n-a ieşit şi nu s-a atins de el; a răm as în casă şi l-a trimis la
Io rd an ca să se spele14. Stăpînul H ristos, dim potrivă, Se atinge de lepros
spre a arăta că îl vindecă nu ca rob, ci ca D om n. M îna n u I-a ajuns
necurată la atingerea leprei, ci trupul cel lepros a ajuns curat prin atin­
gere cu sfînta Lui m înă. C ă H ristos n-a venit num ai să vindece trupu­
rile, ci să îndrum eze şi sufletele spre filozofie. D u p ă cum atunci cînd a
îngăduit ucenicilor Săi să m ănînce cu m îinile nespălate15, a d at acea
lege m inunată de a nu face deosebire între m încăruri, to t aşa şi acum,
ne învaţă că trebuie să ne îngrijim de suflet, să-l curăţim odată ce am
scăpat de curăţirile cele de din afară şi că trebuie să n e tem em num ai de
1 1. haple
I'2. M atei X,
I.'l. Matei X, 1
1 1. / V lte K 1 !,
1:.. M ata l.'i.
\ v n M l N II II, II IAN lilIKA I >1' AMU

lepra sufletului, care este păcatul; că lepra nu-i piedică pentru virtute.
D om nul Se atinge de lepros şi nim eni nu-L ţine de rău. Nici tribu­
nalul nu era corupt şi nici cei din jurul Lui nu erau stăpîniţi de invidie.
I )e aceea nu num ai că nu L-au acuzat, ci au fost cuprinşi de uim ire la
vederea m inunii; s-au dat înapoi cu respect, închinîndu-se nebiruitei
Lui puteri, şi din pricina cuvintelor Lui, şi din p ricin a celor săvîrşite.
D upă ce i-a tăm ăduit trupul, i-a poruncit:
„N im ă n u i să nu spui, ci arată-te preotului şi du darul p e care l-a poruncit
Moise spre m ărturie lor” ’b.
Unii com entatori spun că H ristos a poruncit leprosului să n u spună
nim ănui nim ic, p en tru ca preoţii să nu-i facă cum va greutăţi la cerceta­
rea vindecării leprei. D ar o astfel de interpretare este o prostie, pen tru
că D om nul l-a curăţit de lep ră în aşa chip încît n u m ai pu tea fi pusă la
îndoială vindecarea; ci a poruncit leprosului să n u spună nim ănui, ca să
ne înveţe să nu ne lăudăm cu faptele noastre b u n e, ca să ne înveţe să
fim smeriţi.
D om nul ştia bine că leprosul n-are să-L asculte, ci are să vorbească
de Binefăcătorul său, totuşi a făcut ce trebuia să facă.
- D ar p en tru ce altădată porunceşte să vorbească, ca de p ild ă cu
cei zece leproşi de la Luca 17.
- D om nul nu este potrivnic Luişi, nici nu Se contrazice; acolo ne-a
învăţat să fim recunoscători. C înd a vindecat pe cei zece leproşi, D o m ­
nul nu i-a poruncit leprosului, care s-a întors să vorbească despre El, să
se întoarcă, ci să dea slavă lui D um nezeu. Prin p o ru n ca dată leprosului
de acum, de la M atei, ne învaţă să nu ne lăudăm cu faptele noastre bune, să
nu umblăm după slava deşartă; prin porunca dată leprosului de la Luca ne
învaţă să m ulţum im binefăcătorilor noştri şi să le fim recunoscători; ne în­
vaţă ca în toate împrejurările vieţii să înălţăm lui D um nezeu laudă şi slavă.
Pentru că de cele mai multe ori oamenii îşi aduc aminte de D um nezeu cînd
sînt bolnavi, iar dacă se vindecă uită de Dumnezeu, de aceea Hristos porun­
ceşte să ne rugăm continuu lui Dumnezeu, şi cînd sîntem bolnavi şi cînd sîn-
lem sănătoşi, spunîndu-i leprosului: „Dă slavă lui D um nezeu!” 18
- D ar pentru ce a poruncit leprosului să se arate preotului şi să-i
ducă dar?
Iarăşi, ca să îm plinească şi cu acest prilej legea. D om nul n-a căl­
cat legea veche în totul, dar nici n-a păzit-o în totul; ci uneori o călca,
alteori o îm plinea; o călca, pentru a deschide d ru m filozofiei Sale; o
îm plinea, pentru a pune frîu gurii neruşinate a iudeilor, făcînd pogoră- 10

10 Mnlii K, i.
I'/ l.nm /, \2 1!l.
I K l.im i 1 7 , | K .
 niîiit slăbiciunii lor. lVntru ce te minunezi dacă Domnul a făcut aceasta
chiar de la începutul activităţii Sale, cind chiar apostolii, după ce li s-a po­
runcit să predice păgînilor Evanghelia, să deschidă întregii lumi uşile învă­
ţăturii lui Hristos, să zăvorască legea, să înnoiască lucrurile şi să pună capăt
tuturor celor vechi, uneori păzeau legea, alteori o treceau cu vederea?
- Şi ce ajută la păzirea legii, că i-a spus leprosului: >yA rată-tepreotului!”?
- N u puţin. E ra o lege veche care nu îngăduia leprosului vindecat
să-şi verifice singur vindecarea; trebuia să se arate preotului, care, cu
ochii lui, certifica vindecarea şi, pe tem eiul hotărîrii lui, era prim it, fos­
tul lepros printre oam enii sănătoşi. D acă preotul spunea că leprosul
nu-i vindecat, răm înea la un loc cu cei necuraţi, departe de locuinţele
om eneşti. D e aceea a spus D om nul: ,^.ra tă -te preotului şi d u -i darul p e
care l-a poruncit M oise”. N u i-a spus: „Pe care-1 poruncesc E u”, ci-1 tri­
m ite să îm plinească legea, astupînd cu aceasta gurile iudeilor. C a să nu
spună iudeii că a răpit slava preoţilor, H ristos l-a curăţit pe om de lepră,
d ar verificarea curăţirii a lăsat-o pe seam a preoţilor, făcîndu-i p e ei
judecători ai m inunilor Sale. „D eparte de M ine gîndul, spune H ristos,
de a M ă lupta cu M oise sau cu preoţii! D im potrivă, chiar pe cei cărora
le fac bine îi sfătuiesc să asculte de M oise şi de preoţi!”.

III
Ce înţeles au cuvintele: „spre m ărturie lor”?
înseam nă: spre m ustrare, spre dovedire, spre acuzare, dacă sînt
nişte
.> nesocotiţi. > A
D om nul îi spune cam aşa leprosului: „C ind iudeii îm i vor zice: „Te
urm ărim p en tru că eşti un înşelător, un am ăgitor, u n potrivnic al lui
D um nezeu şi u n călcător de lege”, tu atunci să dai m ărturie despre
M ine că n u sînt călcător de lege. C in d te-am tăm ăduit, te-am trimis să te
supui legii şi să te duci să te vadă preoţii. D eci cinstesc legea, preţuiesc
p e M oise şi n u M ă îm potrivesc vechilor învăţături”.
C h iar dacă iudeii n-aveau să cîştige ceva din m ărturia leprosului,
totuşi din cuvintele „spre m ărturie lor” putem cunoaşte că D om nul cin­
stea legea veche, că îm plinea toate prescripţiunile legii, deşi ştia m ai
dinainte că iudeii n-aveau să culeagă de aici nici un rod. H ristos a şi
ştiut asta m ai dinainte şi a şi spus-o m ai dinainte. C ă n-a spus: „spre
îndreptare lor”, nici: „spre învăţătură lor”, ci: „spre mărturie lor”, adică:
„spre învinuire, spre m ustrare lor, că am făcut tot ce dep in d ea de
M ine”. D om nul ştia mai dinainte că iudeii vor răm îne neîndreptaţi;
totuşi n a lăsat nim ic nefăcut din ceea ce trebuia să facă; dar iudeii au
stăruit in răutatea lor.
( 'uvinlelc acestea „sp re m ă r t u r i e ”le spune Hristos şi cu alt prilej: „Se
v a p r o p o v ă d u i l'.v a m d ic liu a c e a sta in to a ta lu m e a , sp re m ă r tu r ie la to a te n e a -
tnurile şi atunci va veni sjîrşitu l ” spre m ărturie neam urilor care nu
ascultă şi nu se supun.
C a să nu-I spună cineva lui H ristos: „Atunci pen tru ce propovă­
duieşti tuturora, dacă n-au să se supună toţi”, H ristos le răspunde: „Ca
să nu se p ară că n-am făcut tot ce a depins de M ine; ca nim eni să n u M ă
poată învinui că n-a auzit. V a da m ărturie îm potriva lor chiar propovă-
duirea Evangheliei şi nu vor putea spune după aceasta: „N-am auzit!”; că
piuă la marginile lumii se va întinde cuvîntul bunei credinţe”.
C în d in d u -n e20 şi noi la acestea, să îm plinim toate îndatoririle ce le
avem faţă de sem enii noştri şi să m ulţum im totd eau n a lui D um nezeu.
Ai fi nechibzuit ca să ne bucurăm în fiecare zi de binefacerile Lui, dar
să nu-1 m ulţum im nici cu cuvîntul, m ai ales cînd şi această m ulţum ire
ne este tot nouă de folos. N u D um nezeu are nevoie de cele ale noastre,
ci noi avem nevoie de toate cele ale Lui. M ulţum irea ce I-o dăm nu-I
adaugă nim ic; dar pe noi ne apropie m ult de D um nezeu. D acă aducîn-
du-ne am inte de binefacerile prim ite de la oam eni ni se aprinde şi m ai
m ult dragostea de ei, cu m ult m ai m ult dacă ne aducem am inte n eco n ­
tenit de binefacerile săvîrşite de D um nezeu asupra noastră sîntem m ai
rivnitori în îm plinirea poruncilor Lui. D e aceea şi Pavel spunea: „Fiţi
m u lţu m ito ri!”21. C ea m ai b u n ă pază a binefacerii este aducerea am inte
de binefacere şi necontenita m ulţum ire pentru binefacere. A sta e p ri­
cina că şi înfricoşătoarele taine, pline de nespusă m întuire, săvîrşite la
fiecare slujbă, se num esc euharistie, adică m ulţum ire, pen tru că sînt o
aducere am inte de m ulte binefaceri ale lui D um nezeu fată de noi,
pentru că ne arată capul purtării de grijă a lui D um nezeu şi p en tru că
prin toate ne pregătesc să-I m ulţum im lui D um nezeu. D acă naşterea
din Fecioară este o m are m inune, iar evanghelistul uim it zicea: J a r aces­
tea toate s-au ja c u t,ez, spune-mi, unde să punem jertfa Sa de pe cruce? D acă
naşterea Sa este num ită „acestea toate”, ce num e mai putem a a răstignirii Sa­
le, vărsării Sîngelui Lui, dăruirii Lui nouă spre m încare şi spre ospăţ duhov­
nicesc? Să-I m ulţum im , deci, necontenit! M ulţum irea noastră să facă înce­
putul cuvintelor şi faptelor noastre! Să-I m ulţumim nu num ai pentru bine­
facerile făcute nouă, ci şi pentru binefacerile făcute de D um nezeu altora.
Făcind aşa, vom putea stîrpi invidia, vom întări dragostea şi o vom face mai
curată. Nici nu poţi invidia pe aceia pentru care mulţumeşti Stăpînului. D in
pricina aceasta, cînd jertfa cea înfricoşătoare stă înainte, preotul ne porun­
ceşte să m ulţum im pentru întreaga lume, pentru cei ce au trăit înainte de
noi, pentru cei din viaţă, pentru cele ce au fost mai înainte şi pentru cele ce
vor li după acestea. M ulţumirea aceasta ne dezlipeşte de pămînt, ne m ută în
cer şi ne face din oameni îngeri. Şi îngerii, stînd în cor, mulţumesc lui
I!). Mutei 24, I4.
'.'0. O r aici începe purica moralii: Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu. D acă nu te
tli/xnlrzi de grijile lumeşti, nu ie /mii i niiuuş/r /te tine însuţi.
Col. :i, ir>.
O M IU I LA MA J'M :\2h

D um nezeu pentru bunătăţile date nouă, spunînd: „Slavă intru cei de sus
lui D um nezeu şi pe p â m in t pace şi intre oameni bunăvoire”21.
- D ar ce legătură este între noi şi îngeri, care nu-s nici pe păm înt şi
nu-s nici oam eni?
- M are este legătura! C ă d u p ă cum am fost învăţaţi să iubim pe
sem enii noştri, tot aşa am fost învăţaţi să socotim ca date nouă b u n ătă­
ţile
» date lor.

IV
D e aceea Pavel, în toate epistolele sale, m ulţum eşte lui D um nezeu
pen tru binefacerile făcute lum ii. Şi noi, dar, să m ulţum im necontenit
lui D um nezeu şi pen tru binefacerile date no u ă şi p en tru cele date sem e­
nilor noştri, şi p en tru cele m ici şi pen tru cele m ari. C hiar dacă este mic
darul, ajunge m are, pen tru că-i d at de D um nezeu; dar, m ai bine spus,
nici u n d ar al lui D um nezeu nu este m ic, n u num ai pentru că e d at de
D um nezeu, d a r şi pentru că e aşa prin însăşi n atu ra lui.
D ar să nu m ai vorbesc de toate celelalte daruri, care depăşesc în
m ulţim e nisipul m ării, ci de unul singur. C e poate fi egal cu întruparea
Fiului lui D um nezeu? D um nezeu ne-a dat nouă, duşm anilor Săi, ceea
ce avea El m ai de preţ din toate, p e U nul-N ăscut Fiul Său. Şi n u num ai
că L-a dat, dar, după ce ni L-a dat, ni L-a oferit spre m încare. A făcut
totul p en tru noi: ne-a dat şi darul, d ar ne-a făcut să-I şi m ulţum im
pen tru toate acestea. D ar p e n tru că de obicei om ul n u m ulţum eşte
pen tru binefacerile prim ite, de aceea însuşi D um nezeu Se îngrijeşte de
noi şi ne d ă prilejuri să-I m ulţum im . Şi ceea ce a făcut cu iudeii, amin-
tindu-le de binefacerile date lor cu ajutorul locurilor, tim purilor şi săr­
bătorilor, o face şi acum ; prin felul în care se desfăşoară jertfa cea fără
de sînge, ne aduce necontenit am inte de binefacerile revărsate de
D um nezeu asupra noastră. N im eni n u s-a străduit atîta să ne facă v red ­
nici, cu vază şi recunoscători în toate, ca D um nezeu, C reatorul nostru.
D e aceea, de m ulte ori, ne face b in e chiar fără voia noastră; iar cele m ai
m ulte binefaceri ale Lui nici nu le ştim.
D acă te m iră spusele m ele, îţi voi arăta că aceasta a făcut-o D um ­
nezeu nu cu un oarecare om , ci cu fericitul Pavel. Fericitul acesta, fiind
în m ulte prim ejdii şi nevoi, ruga adeseori pe D um nezeu să depărteze de
la el aceste încercări24; totuşi D um nezeu nu S-a uitat la cererea lui, ci la
folosul lui ; şi i l -a arătat, spunîndu-i: „D estul îţi este harul M eu; că puterea
T. t. I.u(<i '1, II.
7\ II Cor. IZ, H
:12<> SI INTUI. II IAN III ll<A du ADU

Mea in slăbiciune se desăvirşeşte"2'. Deci D um nezeu, înainte ca Pavel să-I

spună pricina, îi face bine fără voia şi fără ştirea lui.
Ce lucru m are ne cere D um nezeu? N e porunceşte să-I m ulţum im
pentru m area Sa purtare de grijă. Să ascultăm, dar, şi să-I m ulţum im
pururea. C ă pe iudei nu i-a p ierdut altceva decît aceea că n-au m ulţum it
lui D um nezeu pen tru binefacerile prim ite; aceasta, şi nu altceva, a adus
peste ei acele m ulte şi repetate nenorociri; dar, m ai bine spus, chiar
înainte de a veni peste ei nenorocirile, aceasta le-a stricat sufletul şi i-a
pierdut. „Nădejdea celui nem ulţum itor, spune Scriptura, este ca ghiaţa de
ia rn ă " 21'. D upă cum gerul iernii am orţeşte şi om oară trupurile, to t aşa
şi nem ulţum irea pentru binefacerile prim ite am orţeşte şi om oară sufle­
tele. A ceasta vine din m îndrie şi din socotinţa c ă sîntem cineva. O m ul
sm erit însă m ulţum eşte lui D um nezeu nu num ai p en tru binefacerile
prim ite, ci chiar şi pentru aparentele necazuri şi nenorociri venite
asupra lui; şi orice suferinţe ar avea nu socoteşte că le suferă p e nedrept.
Deci şi noi, cu cit ajungem m ai virtuoşi, cu atît să n e sm erim m ai m ult;
pentru că şi asta e m ai cu seam ă virtute. D u p ă cum , cu cit avem privirea
mai pătrunzătoare, cu atît m ai m ult cunoaştem cit d e m are este depărta­
rea dintre noi şi cer, tot aşa, cu cit ajungem m ai virtuoşi, cu atît m ai m ult
învăţăm să ştim cit de m are este depărtarea dintre no i şi D um nezeu. C ă
nu e m ică filozofia de a ne p u tea cunoaşte p ro p ria noastră valoare. Şi
acela, m ai cu seam ă, se cunoaşte pe sine, care socoteşte că n u e nim ic.
D e aceea atît D avid cit şi A vraam , cînd s-au u rcat p e cea m ai înaltă
culm e a virtuţii, atunci, m ai cu seam ă, au fost sm eriţi. A vraam a spus că
este p ăm în t şi cenuşă25*27, iar D avid s-a num it vierm e2829;la fel şi toţi sfinţii,
tot aşa se smeresc. D im potrivă, cel m îndru nu se cunoaşte deloc pe el
însuşi. D e aceea obişnuim să zicem de cel m îndru: n u se cunoaşte pe
sine, nu se ştie pe sine. Iar cel care n u se cunoaşte p e sine, p e cine poate
să cunoască? D u p ă cum cel ce se cunoaşte pe sine cunoaşte p e toate, tot
aşa cel ce nu se cunoaşte pe sine n u cunoaşte nici p e cel din ju ru l lui.
U nul ca acesta este cel ce spune: ,J)easupra cerurilor îm i voi p u n e scaunul
meu ”29. Pentru că nu s-a cunoscut p e sine, n-a cunoscut nici p e toate
celelalte. N -a fost aşa Pavel, ci s-a nu m it stîrpitură şi cel din urm ă dintre
sfinţi; nici nu se socotea vrednic să se num ească apostol30, deşi făcuse
atîtea şi atîtea fapte m ari. Pe acesta, dar, să-l urm ăm şi să-l im ităm . Şi-l
vom imita, dacă ne vom desface de păm înt şi de grijile cele pămînteşti. C ă
25. II Cor. 12, 9.
2(>.Inţ. Sol. Ui, 29.
27. Fac. 18, 27.
28. I>s. 21, (i.
29. I s a ia M, 13.
.10. / Cur. I.r>, 8 9.
nimic mi no lact* atita sa iui ne cunoaştem pe noi înşine cil lipirea inimi
lor du lucrurile din lumea aceasta; şi iarăşi, nimic nu ne l’a ce să ne lipim
inim a de lucrurile din lum ea aceasta cit necunoaşterea noastră înşine;
ele se condiţionează una pe alta. D upă cum omul care-i îndrăgostit de
slava cea din afară şi care socoteşte de m are p reţ lucrurile de aici nu
poate, oricit s-ar strădui, să se cunoască pe el însuşi, tot aşa cel ce le dis­
preţuieşte, cu uşurinţă se cunoaşte pe sine; iar cel ce se cunoaşte pe sine
însuşi păşeşte spre săvîrşirea celorlalte virtuţi.
A şadar, ca să învăţăm această frum oasă ştiinţă, să ne dezlipim de
toate cele trecătoare, care aţîţă flacăra patim ilor în sufletele noastre, să
cunoaştem nim icnicia noastră şi să arătăm , p rin faptele noastre, smeru
nie şi filozofie, ca să dobîndim şi bunătăţile de aici, şi pe cele viitoare,
cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, cu
C are Tatălui slavă, putere şi cinste, îm preună cu Sfîntul şi bunul Duh,
acum şi p u ru rea şi în vecii vecilor, A m in.
 O M IL IA X X V I

„Intrînd Iisus în Capemaum,

s-a apropiat de £1 un sutaş, rugîndu-L pe £1 şi zicînd:
Doamne, sluga mea zace în casă bolnav, cumplit
chinuindu-se. Şi i-a zis Iisus: „Venind îl voi vindeca”1
I
Leprosul s-a apropiat de D om nul, pe cînd D om nul Se pogora de pe
M unte; sutaşul, p e cînd D om nul in tra în C apem au m .
- Pentru ce n u s-au urcat pe M unte nici leprosul, nici sutaşul?
- N u din pricina trîndăviei - că la am îndoi cred in ţa le era fierbinte
ci ca să nu în treru p ă învăţătura D om nului.
A propiindu-se de H ristos, sutaşul a zis: „Sluga mea zp.ce în casă bol­
nav, cum plit chinuindu-se”.
U nii com entatori spun că sutaşul a spus p ricin a pen tru care n-a
adus cu el şi sluga, pentru a se scuza. N ici nu era cu putinţă, spun aceş­
tia, să-l aducă; era paralizat, chinuit de dureri şi p e m oarte. C ă era pe
m oarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”2.
Eu însă susţin că aceste cuvinte ale sutaşului sînt o dovadă a m arii
lui credinţe, cu m ult m ai m are decît a acelora care au coborît p e slăbă­
nog p rin acoperişul casei3. Sutaşul socotea că e d e prisos să-şi aducă
sluga la H ristos, p en tru că ştia b ine că era de ajuns num ai p o ru n ca lui
H ristos ca să vindece pe cel bolnav.
- Şi ce-a făcut Iisus?
- N -a făcut ce făcuse m ai înainte. H ristos de obicei urm ează voinţa
celor care-L roagă; acum însă o ia înainte şi n u num ai că-i făgăduieşte
sutaşului că-i va v indeca sluga, d a r şi că se va duce în casa lui. O face ca
să aflăm credinţa sutaşului. D acă nu i-ar fi făgăduit aceasta, ci i-ar fi
spus: „Du-te acasă, să fie vindecată sluga ta!”, n-am fi ştiut cît e de m are
cred in ţa lui. L a fel şi cu cananeanca4, num ai că în sens invers. Sutaşului
ii spune, fără să fie chem at, că Se va duce acasă la el, ca să afli credinţa
sutaşului şi m area lui smerenie; cananeencei însă îi refuză datul, pentru a o
1. Matei 8, 5 -7 .
2 . Luca 7, 2. »
,'t. Mareu 2, 4.
I. Matei 1 5 , 2 2 2 8 .
( IMII.II I A MA I I,I 829

face să stăruie în cererea ei. D octor înţelept şi iscusit fiind, ştie să dobân­
dească cele contrarii prin contrarii. într-un caz, prin ducerea Sa de
b u n ă voie în casa sutaşului; în celălalt, prin am înarea îndelungată şi
prin refuzul Său, descoperă credinţa femeii. A şa face şi cu A vraam , spu-
nîndu-i: „Nu voi ascunde de sluga M ea A v ra a m ”5, ca să afli dragostea de
oam eni a lui A vraam şi purtarea sa de grijă p en tru sodomiţi. La fel şi cu
Lot; îngerii trim işi la el au refuzat să intre în casa lui6, ca să afli cit de
m are era iubirea de străini a dreptului Lot.
- C e a răspuns sutaşul?
„Nu sîn t vrednic să in tri sub acoperişul m e u ” 7.
Să ascultăm aceste cuvinte toţi cîţi avem să-L prim im pe Hristos!
C ă e cu pu tin ţă să-L prim im şi acum . Să le ascultăm , să le urm ăm ca
să-L prim im tot cu atîta rîvnă! C în d prim eşti în casa ta pe cel sărac, pe
cel flăm înd şi p e cel gol, pe H ristos îl prim eşti, pe El îl hrăneşti.
„C i z i n u m a i cu cuvîntul şi se va tăm ădui sluga m ea!”8
Iată că şi sutaşul, ca şi leprosul, are despre H ristos p ărerea cuvenită
Lui. Nici sutaşul n-a zis: „C heam ă-L pe D um nezeu în ajutor!”, sau:
„roagă-te Lui şi cere-I!”, ci: „Porunceşte n u m a i!”. A poi tem îndu-se ca nu
cum va D om nul, din sm erenie, să refuze, a adăugat:
„Că şi eu sîn t om sub stăpînire, a v în d sub m ine ostaşi; şi spun acestuia:
,JDu-te” şi se duce; şi celuilalt: „ V ino!” şi vine; şi slugii mele: „Fă aceasta!” şi
fa c e ”910.
- Şi ce-i cu asta, m-ar putea în treb a cineva, dacă sutaşul credea că
H ristos este D um nezeu? Pe m ine m ă interesează să aflu dacă H ristos
încuviinţa această credinţă, dacă o întărea?
- în treb a re a este bine şi înţelept pusă. Să o cercetăm şi vom vedea
că lucrul care s-a petrecut cu leprosul s-a petrecu t şi cu sutaşul. D u p ă
cum leprosul a spus: ,J)acă vrei”70 - că noi susţinem cu tărie D um nezei­
re a şi pu terea lui H ristos, întem eiaţi nu num ai p e cuvintele leprosului,
ci chiar pe cuvintele D om nului; că D om nul nu num ai n-a vestejit p ăre­
rea leprosului, ci a întărit-o şi m ai m ult, adăugind chiar ce era de prisos
să spună, adică: „Vreau, curăţeşte-te!” 11, tocmai pentru a-i întări credinţa
- tot aşa este drept să vedem dacă s-au petrecut la fel lucrurile şi cu suta­
şul. Şi vom găsi că s-au petrecut la fel. C înd sutaşul a spus despre D om ­
nul lucrun atît de mari, cînd a m ărturisit că are o atît de m are putere, Hristos
5. Fac. 18, 17.
6. Fac. 19, 1 -3 .
7. Matei 8 , 8.
8. Matei 8 , 8.
9. Matei 8 , !).
10. Matei 8, 2.
1 1. M atei 8,
. i:u> SI·INTUI. II (AN (>l IHA IIK AIIK

i u i I u linul do rău, ci i-u prim ii cuvintele şi a lacul ceva mai m ult decît

că le-a prim it. Nici evanghelistul n-a spus num ai că D om nul a lăudat
spusele sutaşului, ci, arătînd cît de m ult l-a lăudat, spune că S-a şi m inu­
nat de credinţa sutaşului; şi nu num ai că S-a m in u n at de credinţa lui, ci
l-a şi dat ca pild ă întregului p o p o r şi celorlalţi, p en tru a-i urm a credinţa.
Vezi, dar, că fiecare din cei ce au fost m artori la cuvintele Lui se
m irau de p u terea lui Hristos? „Şi se m irau m u lţim ile de învăţătura L u i,
(ă ii învăţa ca Acela ce are p u tere ”12. Şi n u num ai că D om nul n-a ţinut de
rău m ulţim ile, ci, luîndu-le, S-a pogorît cu ele de p e M unte, iar prin vin ­
decarea leprosului, le-a întărit credinţa.
Lcprosul spunea: „Dacă vrei, p o ţi să mă c u r ă ţe ii” 13; iar D om nul nu
num ai că nu l-a m ustrat, ci l-a şi tăm ăduit şi l-a curăţit, aşa precum
leprosul îl rugase; iar sutaşul I-a zis: „ Z i n u m a i cu cuvîntul şi se va tăm ădui
sluga m ea”; iar D om nul, m inunîndu-Se de cred in ţa lui, i-a spus:
„Nici în Israel n-am a flat a tîta credinţă” 14.

II
D ar îţi voi dovedi D um nezeirea lui H ristos p e o altă cale, contrară
celei de p în ă acum . M arta nu I-a spus D om nului ce I-a zis leprosul şi
sutaşul, ci cu totul dim potrivă: Oricîte vei cere de la D um nezeu î ţ i va d a ”15;
de aceea D om nul nu num ai că n-a lăudat-o - cu toate că-I era cunos­
cută, apropiată şi u n a din persoanele cu m ultă rîv n ă pen tru El ci
chiar a m ustrat-o şi a îndreptat-o, că nu grăise bine despre El, zicîndu-i:
„Nu ţi-am spus că de vei crede, vei vedea slava lu i D u m nezeu?”16.178A ţinut-o de
rău, ca pe o necredincioasă. Şi iarăşi, cînd M arta I-a spus: „Oricîte vei
cere de la D um nezeu îţi va d a ”12, D om nul îi scoate din m inte o p ărere ca
aceasta şi o învaţă că El n-are nevoie să prim ească o astfel de putere de
la altul, ci El este izvorul bunătăţilor, spunîndu-i: „Eu sîn t învierea şi
viaţa ”u ; adică: „N u aştept să prim esc putere, ci fac totul cu p ro p ria M ea
p utere”.
D e aceea D om nul îl laudă pe sutaş, îl d ă ca p ild ă poporului, îl cin­
steşte, dîndu-i îm părăţia cerurilor şi cheam ă şi p e alţii să m eargă pe
urm ele lui. Şi ca să afli că a spus acestea ca să înveţe şi pe ceilalţi să
cread ă cum a crezut sutaşul, ascultă precizia cu care evanghelistul arată
acest lucru, spunînd:
12. Matei 7 , 2 8 -2 9 .
I.'i. Matei 8, 2.
14. Matei 8 , 10.
I.r>. Inan 11, 22.
Ui. han I 1, 40.
17. Inan 1 I, 22.
18. Inan 1 1, 2.r>.
('MII,II I.A MAII.I :t:t l

„Şi inlorcindu-Se, lisus a zis celor ce veneau după El: „Nici in Israel n-am
ajlat atita c red in ţă ''1'1.
G îndeşte deci şi tu lucruri mari despre Hristos! G îndul acesta
aduce credinţă, îm părăţia cerurilor şi celelalte bunătăţi.
H ristos nu S-a m ărginit să-l laude pe sutaş doar prin cuvinte, ci i-a
dat, în schim bul credinţei sale, sănătos pe cel bolnav, îi îm pleteşte
cununa strălucită şi-i făgăduieşte m ari daruri, grăindu-i aşa:
„M ulţi de la răsărit si de la apus vor veni şi se vor odihni în sînurile
lu i Avraam şi ale lu i Isaac şi ale lu i Iacov, iar f i i i îm părăţiei vor f i arun­
caţi afa ră ”1920.
Hristos le vorbeeşte cu mai m ultă îndrăznire, pentru că făcuse multe
minuni. Apoi, ca să nu creadă cineva că D om nul vrea să-l linguşească pe
sutas cu aceste cuvinte, arătînd tuturora ce suflet avea sutasul, i-a zis:
„Du-te, după cum a i crezut, f ie ţie!”21.
Şi îndată a urm at vindecarea, m ărturie a puternicei credinţe a
sutasului:
„Şi s-a vindecat sluga lu i d in ceasul acela”22.
Aşa s-a întîm plat şi cu cananeanca; că şi aceleia i-a zis: „0, fem eie,
mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti! Ş i s-a vindecat fiic a e i”23.
D ar p en tru că evanghelistul Luca, istorisind m inunea vindecării
slugii sutaşului24, adaugă şi alte fapte, care se deosebesc de cele spuse de
evanghelistul M atei, este de neapărată treubuinţă să lăm uresc şi deose­
birile acestea.
- Ce spune Luca?
- C ă sutaşul a trimis la lisus pe bătrînii iudeilor să-L roage să vină25;
M atei, dim potrivă, spune că chiar sutaşul s-a dus la lisus şi I-a spus: „Nu
sînt vrednic”2627.
U nii com entatori spun că e vorba de doi şutaşi deosebiţi, deşi sînt
m ulte asem ănări între istorisirile celor doi evanghelişti. D espre sutaşul
de la Luca, bătrînii poporului spun: ,JLl ne-a z id it sinagoga noastră şi
iubeşte neam ul nostru” 7; despre sutaşul de la M atei lisus spune: „Nici în
Israel n-am aflat atita credinţă”28, d ar despre cel de la Luca n-a spus că:

19. M atei 8, 10.

20. M atei 8, 11-12.
21. M atei 8, 13.
22. M atei 8, 13.
23. M atei 15, 28.
24. L u c a 7, 1 10.
25. L u c a 7, 3.
20. M a t e i 8, 5 8.
27. L u c a 7, 5.
28, Matei 8, 10.
:i:w NI'INTIII. IOAN (IIIRA l»K AUR

„M ulţi vor veni de la răsărit şi de la a p u s ceea ce ne face să bănuim că

sutaşul de la Luca era iudeu.
C e vom răspunde, deci?
E xplicaţia dată de aceşti com entatori este uşoară, dar întrebarea
este dacă e şi adevărată. D upă p ărerea m ea, în am îndouă istorisirile
evanghelice este vorba de una şi aceeaşi persoană.
- C um poate fi u n a şi aceeaşi persoană, m -ar în treb a cineva, cînd
M atei spune că sutaşul s-a apropiat de D om nul şi I-a spus: „Nu sîn t vred­
nic să in tri sub acoperişul m eu ” , iar Luca spune că a trim is la Iisus pe
hăt linii iudeilor ca să-L chem e să vină?
- Sînt de p ărere că Luca, în istorisirea sa, ne descoperă linguşeala
iudeilor, că în nenorociri oam enii sînt nestatornici şi îşi schim bă de
foarte m ulte ori părerile. Probabil că sutaşul, v rîn d să plece la Iisus, a
fost îm piedicat de iudei, linguşindu-1 şi spunîndu-i: „Ne ducem noi
să-L aducem !” V ezi că chiar p ro p u n erea lor este p lin ă de linguşeală,
pen tru că au spus: „Ne iubeşte neam ul nostru şi ne-a z id it sinagoga”31. Nici
nu ştiu cum să-l laude. A r fi trebuit să grăiască aşa: „A v rut el să v in ă să
T e roage, dar l-am oprit noi, văzîndu-i nenorocirea şi p e bolnav zăcînd
in casă”. A şa ar fi trebuit să grăiască, p en tru a-I arăta lui Iisus cît de
m are este credinţa sutaşului. D ar ei nu grăiesc aşa! D in pricina invidiei nici
n-au voit să descopere credinţa sutaşului, ci au voit m ai b in e să
um brească virtutea sutaşului, p e n tru care veniseră să facă rugăm intea,
decît să-şi ajungă scopul venirii lor, lăudîndu-i credinţa. Invidia e în
stare să întunece judecata. D ar D om nul, C are cunoaşte cele ascunse,
îm potriva voinţei bătrînilor iudeilor, l-a lăudat p e sutaş.
C ă aceasta este adevărata interpretare, ascultă-1 iarăşi p e Luca, care
însuşi d ă această interpretare. El spune aşa: „Şi nefiin d Iisus departe de
casă, a trim is sutaşul la E l zicînd: „ 0 , D oam ne, nu Te osteni, că nu sîn t vrednic
să in tri sub acoperişul m eu ”32. C în d a scăpat deci sutaşul de gura bătrîni­
lor iudeilor, a trimis la Iisus, spunîndu-I: „Să nu socoteşti că de lene n-am
venit, ci m-am socotit nevrednic să te primesc în casa mea".

III
N-are im p o rtan ţă dacă M atei spune că sutaşul n-a rostit aceste
cuvinte prin prietenii săi, ci le-a rostit cu p ro p ria sa gură. în treb a re a
este dacă fiecare evanghelist a înfăţişat rîvna sutaşului şi dacă sutaşul a avut
despre Hristos părerea ce I se cuvenea. Se poate ca însuşi sutaşul să se fi
2*1 M atei 8, I I.
.10. M atei 8, 8.
.11 l.uva 7, .r>.
.17 l uni V, <».
OMII.II I.A MAŢI I :\x\

dus la listis, d u p ă ce a trimis pe prietenii săi, şi să I ii spus aceleaşi

cuvinte. D acă Luca n-a spus că s-a dus sutaşul la D om nul, apoi nici
M atei n-a spus că a trimis pe prietenii lui la El. Nu este deci o contrazi­
cere între un evanghelist şi altul, ci unul com pletează cele lăsate la o
{>arte de celălalt. Uită-te că Luca a lăudat şi în alt chip credinţa sutaşu-
ui, spunînd că „sluga lu i era p e m oarte”*11. Asta însă n u l-a deznădăjduit,
nu l-a făcut să-şi piardă nădejdea, ci nădăjduia cu tărie că se va face
sănătos. D acă M atei a spus că H ristos a zis: „Nici în Israel n-am a flat atîta
credinţă”, iar prin aceste cuvinte a arătat că sutaşul nu era israilitean, iar
dacă Luca a spus că a zidit sinagoga iudeilor, deci s-ar părea că este iudeu,
nici aceasta nu e o contrazicere între M atei şi Luca. E ra cu putinţă să nu fie
iudeu şi totuşi să zidească sinagoga şi să iubească poporul iudeu.
T u nu-m i cerceta num ai cuvintele sutaşului, ci adaugă la ele şi
slujba lui, şi atunci vei vedea virtutea bărbatului. C ă m are este m îndria
oam enilor care sînt în slujbe şi nici nenorocirile n u le m oaie cerbicia.
O m ul îm părătesc de la evanghelistul Ioan îl cheam ă pe Iisus acasă la el,
spunîndu-I: „Coboară-Te! C opilul meu trage să m oară!”34. Sutaşul nu-i ca
acesta, ci-i cu m ult mai bun şi decît acest om îm părătesc şi decît cei care
au coborît pe slăbănog prin acoperişul casei35. Sutaşul nu-I cere D o m ­
nului prezenţa Sa trupească, nici n-a adus pe cel bolnav lîngă doctor.
A ceasta arată că nu avea o p ărere m ică despre Iisus, ci u n a cu cuviinţă
dum nezeiească. D e aceea a şi spus: „ Z i nu m a i cu cuvîntul!” Ş i nici n-a
spus de la început: „Zi num ai cu cuvîntul!”, ci la început îşi povesteşte
num ai durerea; că nici nu se aştepta, din pricina m arii lui sm erenii, ca
H ristos să-i facă îndată pe voie şi să Se ducă acasă la el. D e aceea, cînd
L-a auzit spunînd: ,JZu venind î l voi vindeca”, 1-a spus: „ Z i num ai cu cuvîn­
tu l!”. D urerea nu i-a întunecat judecata, ci chiar în suferinţă filozofa,
uitîndu-se nu atît la sănătatea slugii sale, cît la a n u p ărea că face ceva
necuviincios. Deşi nu L-a silit el pe H ristos, prin rugăm inţile sale, să-i
vindece sluga, ci H ristos, de b u n a Sa voie, i-a făgăduit vindecarea,
totuşi şi aşa se tem ea să nu p ară că cererea îi depăşeşte dregătoria şi că
prim eşte un lucru mai presus de m erit.
Ai văzut înţelepciunea sutaşului? U ită-te şi la prostia bătrînilor
iudeilor, care spuneau: „Este vrednic să-i fa c i darul acesta” 36. A r fi tre­
buit să facă apel la iubirea de oam eni a lui Iisus; d ar ei îi vorbesc de
dregătoria sutaşului; şi nici nu ştiu cum să vorbească. Sutaşul însă n-a
grăit aşa, ci 1-a spus că-i cu totul nevrednic nu num ai de binefacerea
D om nului, ci şi de prim irea Sa în casa lui. D e aceea, după ce a spus:
:t:i. 7, ·>,
II. hulii I, li·.
I.Y Mu11 ii I I.

t(> l.iiui 7, I
i.I I SI IN I III. IMAN (ilIKA Dl·'. Al III

„Slugii meu /,;ice în casă bolnav", n-a mai adăugat: „Spune sa se vindece!",
lemîndu-se că e nevrednic să primească darul, ci I-a vorbit numai de
durerea sa. N-a stăruit mai departe în rugăm intea lui, nici cînd L-a
văzut pe H ristos binevoitor, ci a răm as m ai departe m odest, păstrînd
m ăsura cuvenită.
D acă cineva m -ar întreba: Pentru ce H ristos n u l-a cinstit p e sutaş,
ducîndu-Se în casa lui?, îi voi răspunde aşa: H ristos l-a cinstit foarte
mult. Mai întîi, p en tru că a arătat tuturor de ce sim ţăm inte era însufleţit
sutaşul cînd a spus că nu-i vrednic să se ducă în casa lui; apoi, p en tru că
i a dat îm părăţia cerurilor şi l-a preţuit m ai m ult decît pe tot poporul
iudeu. Pentru că sutaşul s-a socotit nevrednic să-L prim ească pe H ristos
in casa sa, a ajuns vrednic de îm părăţia cerurilor şi vrednic de dobîndi-
rea bunătăţilor de care se bucură A vraam .
- D ar p en tru ce leprosul, m -ar în treb a cineva, n-a fost lăudat de
Hristos, deşi a spus lucruri m ai m ari decît sutaşul? N -a spus ca sutaşul
atît: „ Z i n u m a i cu cu vîn tu l”, ci ceva cu m ult m ai m ult: „Voieşte n u m a i!”;
aceleaşi cuvinte pe care profetul le-a rostit despre Tatăl: „Toate cîte a
voit a fă c u t”37.
- A fost lău d at şi leprosul. C în d Iisus i-a spus leprosului: „Du darul
pe care l-a poruncit Moise spre m ărturie lor”38, nu i-a spus altceva decît:
„Vei li acuzatorul lor, pentru că ai crezut”. D e altfel nu-i acelaşi lucru să
crezi fiind iudeu şi să crezi nefăcînd parte din neam ul iudeu. C ă sutaşul
nu era iudeu se vede şi de acolo că era sutaş, d ar şi din cuvintele D om ­
nului: ,JNici în Israel n-am a fla t a tîta credinţă”.

IV
Este m are lucru ca un om, care n u făcea parte din neam ul iudaic, să
aibă despre H ristos o părere atît de m are. D u p ă socotinţa m ea, sutaşul
se gîndea că oştirile cele cereşti, bolile, m oartea şi toate celelalte se
supuneau lui H ristos, aşa cum i se supuneau lui ostaşii săi. D e aceea şi
spune: „Că şi eu sîn t om sub stăpînire”; cu alte cuvinte sutaşul spunea:
„Tu eşti D um nezeu, eu sînt om ; eu sînt sub stăpînire, T u nu eşti sub stă­
pînire. A şadar, dacă eu, om fiind şi sub stăpînire, am atîta putere, cu
m ult mai m ult T u, C are eşti D um nezeu şi nu eşti sub stăpînire”. Sutaşul
voia să-L încredinţeze cu tărie pe Iisus că nu rosteşte aceste cuvinte ca
să arate că este vreo asem ănare între ei, ci, dim potrivă, foarte m are d eo­
sebire. „D acă eu, spune sutaşul, care sînt un supus şi sînt sub stăpînire,
pot atîta, datorită micii m ele funcţii, îneît nim eni nu-m i stă îm potrivă, 17
17 /V l l . t, I I .
W \hihi K, I
OMII.II I.A MA 11,1 ; a f»

t i st* va lato lot ce poruncesc., chiar cînd poruncile sini diferite - „Că zic
acestuia: „ I)u -te!”şi se duce, şi altuia: „ V ino!"şi vine ” - , cu m ult mai m ult
vei putea T u!”.
Unii citesc acest loc din M atei aşa: „Că dacă eu, care sînt o m ”;
apoi, după ce pun un semn de punctuaţie, adaugă: „Avînd sub stăpîni-
rea m ea ostaşi” .
Tu uită-mi-te că sutaşul a arătat că H ristos poate să stăpînească
m oartea ca pe un rob şi poate să-i poruncească ca Stăpîn. C înd spune:
„Vino!” şi vine şi: „Du-te!” şi se duce , sutaşul acesta spune „D acă
porunceşti să nu vină peste el m oartea, nu va veni”. A i văzut cît era de
credincios? C ăci ceea ce avea să fie cunoscut tuturora m ai tîrziu, sutaşul
o ştia; ştia că H ristos are putere asupra m orţii şi vieţii, că pogoară la
porţile iadului şi ridică. Şi n-a vorbit num ai de ostaşi, ci şi de slugi, la
care ascultarea e şi m ai m are. Şi deşi avea o credinţă atît de puternică,
se socotea totuşi nevrednic. H ristos însă arătîndu-i că este vrednic să-i
intre în casă, l-a cinstit şi m ai m ult; l-a adm irat, l-a lăudat înaintea tutu­
rora şi i-a dat m ai m ult decît i-a cerut. Sutaşul venise să ceară num ai
sănătate trupească pentru sluga sa şi a plecat lu în d cu sine şi îm părăţia
cerurilor. Ai văzut că s-au şi îm plinit cuvintele: „ C ăutaţi îm părăţia ceru­
rilor şi acestea toate se vor adăuga vouă”40. Pentru că a arătat m ultă credinţă
şi smerenie, Hristos i-a dat cerul şi i-a adăugat şi sănătatea slugii. Şi nu
l-a cinstit numai cu atîta, ci i-a arătat că intră în locul celor scoşi din
îm părăţia cerurilor. Iar prin aceasta H ristos face cunoscut tuturora că
m întuirea se dobîndeşte prin credinţă, nu prin faptele legii vechi. De
aceea darul îm părăţiei cerurilor nu este num ai p en tru iudei, ci şi pen tru
păgîni; şi m ai m ult pentru păgîni decît pentru iudei. „Să nu socotiţi,
spune H ristos, că darul îm părăţiei cerurilor s-a dat num ai sutaşului!
D arul acesta va fi dat întregii lum i!” Spunea acestea, profeţind despre
păgîni, dîndu-le bune nădejdi. C ă în m ulţim ile de oam eni, care îl
urmau, erau şi păgîni din Galileea neamurilor. Spunea acestea ca să nu-i
lase fără nădejde pe păgîni şi să alunge din m intea iudeilor gîndul că
num ai ei sînt poporul ales. H ristos nu vorbise p în ă acum de venirea
păgînilor la credinţă, pentru ca nu cum va cuvintele Sale să supere pe
ascultătorii Săi şi pentru ca să nu le dea pricină de atac; prilejuit însă de
credinţa sutaşului, vorbeşte şi de asta, a a r nici acum nu rosteşte cuvîn-
lul „păgîn"; n-a spus: „mulţi păgîni", ci: „Mulli de Ia răsărit şi de la apus" 41.
A arătat pe păgîni, dar n-a supărat pe iudei: cele spuse erau învăluite.
Nu numai aceasta învăluieşte noutatea învăţăturii Sale, ci şi prin înlo­
cuirea „îm părăţiei cerurilor” cu „sînurile lui A v ra a m ”. C ă nici nu le era
:t!l. M a la K, «I.
I» M u la l>, .1.1.
I I M a la H. II
 .SMNTIJI. KMN UURA DE AUR

cunoscut num ele de „îm părăţia cerurilor”; şi D om nul vorbeşte de sînu-

rile lui A vraam , pen tru că pe iudei îi ustura m ai m ult această pierdere.
T o t aşa şi Ioan Botezătorul n-a vorbit îndată despre gheenă, ci ie-a spus
ceea ce-i d urea m ai m ult: „Să nu vi se pară că puteţi zice: „Sîntem copiii lui
Avraam”! 42 O d a tă cu aceasta H ristos a arătat că n u este potrivnic V e­
chiului Testam ent. P reţuind pe patriarhi şi nu m in d sînurile lor fericirea
celor buni, surpă d in tem elii această bănuială. N im eni să n u creadă că
pe iudei îi a m en in ţă num ai o singură pedeapsă! C ă d u b lă este pedeapsa
iudeilor şi d u b lă este şi fericirea păgînilor; iudeii n u num ai că au pier­
d u t sînurile lui A vraam , ci au p ierd u t ce era al lor; păgînii n u num ai că
au d o b în d it îm p ărăţia cerurilor, ci au dobîn d it ce n u se aşteptau; şi pe
lingă acestea şi o a treia, că au luat cele ale iudeilor. H ristos îi num eşte
p e iudei „fiii împărăţiei”4243, p en tru că îm părăţia cerurilor lor le era piu
gătită. Şi aceasta îi d u rea m ai ales pe iudei. Şi-i izgoneşte din sînurile lui
A vraam , d u p ă ce le-a arătat că p rin făgăduinţă trebuiau să fie în sînurile
acelea. A poi, p en tru că spusele lui H ristos erau o hotărîre, o face cre­
zută p rin m in u n ea săvîrşită, d u p ă cum m inunea la rîn d u l ei a fost întă­
rită a e profeţia realizată m ai tîrziu.
C el ce nu crede deci în însănătoşirea de atunci a slugii sutaşului, să
creadă p e tem eiul profeţiei realizate astăzi. C ă şi profeţia, chiar înainte
de realizarea ei, a ajuns cunoscută atunci pe tem eiul m inunii. D e aceea
Iisus a rostit m ai întîi profeţia, d u p ă aceea a vindecat sluga bolnavă,
pentru ca să fie crezute cele viitoare pe tem eiul celor prezente şi ceea ce
este m ai m ic, pe tem eiul a ceea ce este m ai m are. Nu-i deloc nefiresc,
ba, dim potrivă, o lege raţională şi dreaptă, ca cei virtuoşi să se bucure
de bunătăţi, iar cei păcătoşi să sufere dureri; dar e m ai presus de fire să
înzdrăveneşti un slăbănog şi să învii un m ort. Totuşi, la acest lucru,
m are şi m inunat a contribuit, nu puţin, şi sutaşul; lucrul acesta l-a arătat
şi H ristos p rin cuvintele: „Du-te şi cum ai crezjut,fie ţie!”44. Ai văzut că
vindecarea slugii a proclam at puterea lui H ristos, a făcut cunoscută cre­
d in ţa sutaşului şi a făcut crezută profeţia? D ar, m ai bine spus, toate au
proclam at puterea lui Hristos. C ă Iisus n-a tăm ăd u it num ai trupul slu­
gii, ci, prin minune, a atras la credinţă şi sufletul sutaşului. T u însă n u m i te
uita num ai că sutaşul a crezut, că sluga s-a vindecat, ci minunează-te şi de
iuţeala vindecării. Aceasta a arătat-o evanghelistul prin cuvintele: „Şi s-a
vindecat sluga lui în ceasul acela”45, aşa precum a spus şi despre lepros:
„îndată s-a curăţit”46. Puterea lui H ristos s-a arătat n u num ai p rin aceea
că a vindecat sluga sutaşului, ci şi p rin aceea că vindecarea s-a făcut în
chip m inunat şi într-o clipită. Şi n u num ai p rin aceasta ne este de
42 . Matei 3, !).
43. Matei 8, 12.
44. Matei 8, 13.
I.r>. Matei 8, 13.
4<i. Matei 8, 3.
O M IM I I.A MA'I'KI 337

folos, ci şi prin aceea că de cîte ori face Iisus cîte o m inune vorbeşte şi
de îm părăţia cerurilor şi caută să ne atragă pe toţi spre ea. C hiar p e cei
pe care-i am eninţă că are să-i alunge din îm părăţia cerurilor, nu-i am e­
n in ţă ca să-i alunge, ci ca să-i înfricoşeze cu aceste cuvinte, spre a-i
atrage la îm părăţia cerurilor. Iar dacă nu se folosesc nici de pe urm a
acestei am eninţări, apoi toată vina e a lor şi a tuturor celor ce suferă de
aceeaşi boală. Poţi vedea că s-a întîm plat aceasta nu num ai cu iudeii, ci
şi cu cei ce au crezut. C ă şi Iu d a era fiu al îm părăţiei şi auzise îm preună
cu ucenicii: „ Veţi şedea p e cele douăsprezece tronuri”47, dar a ajuns fiu al
gheenei; iar etiopianul , barb ar fiind - din cei de la răsărit şi de la apus
- s-a bucurat de cununi îm p reu n ă cu A vraam , cu Isaac şi cu Iacov.
A ceasta se întîm plă şi acum în vrem ea noastră. „Că m u lţi d in ţii vor f i pe
urmă, a spus H ristos, şi cei de p e urmă, în tîi” 49. H ristos a spus aceste
cuvinte p en tru ca nici cei din u rm ă să nu se trîndăvească, gîndindu-se
că nu m ai au nici o putere să ajungă în frunte, şi nici cei dintîi să n u se
încreadă p rea m ult în ei înşişi gîndindu-se că sînt în frunte. Acelaşi
lucru l-a profeţit m ai înainte şi Io an Botezătorul, spunînd: ,£)um nez$u
poate şi din pietrele acestea să ridice f i i lu i A v ra a m ”50. Şi pen tru că profeţia
avea să se îm plinească, a fost p redicată m ai dinainte, pentru ca nim eni
să n u se tulbure la îm plinirea ei, de un lucru aşa de m inunat. Ioan o dă
num ai ca posibilă, că o spusese prim ul; H ristos însă o dă ca sigură şi o
întăreşte prin m inunea săvîrşită în d ată d u p ă rostirea profeţiei.

V
Deci cei ce stăm 51 să nu ne încredem , ci să ne spunem : „Celui ce i se
pare că stă să ia am inte să nu cadă”52; dar nici cei căzuţi să nu se descura­
jeze, ci să spună: „Au doară cel ce cade nu se scoală?”53. Sînt m ulţi oam eni
care s-au urcat p în ă în înaltul cerului, au arătat m are răbdare, au îm b ră­
ţişat pustia şi n-au văzut femeie nici în vis, şi totuşi, trîndăvindu-se
puţin, s-au îm piedicat şi au ajuns în prăpastia păcatului. Alţii, dim po­
trivă, de acolo s-au urcat la cer; şi de pe scenă şi de la dans au îm brăţişat
vieţuirea îngerească; au ajuns atît de virtuoşi încît au pus pe fugă pe demoni
şi au făcut şi alte minuni. Pline sînt Scripturile cu astfel de pilde, plină şi viaţa
de azi! Desfrînaţii şi afemeiaţii închid gurile maniheilor, care, slujind dia-178
17. M atei 1!), 28.
18. hăpte 8, 2<i -3!>.
10. Mutei li), 30.
M>. Matei 3, !).
f> I . | ) i · n ic i 111<1
1· |n ■parlcn m o r n lii: „ C e l re sM n a treb u ie sâ se în c re a d ă p în ă la. s fir ş it ş i n ic i cel
c a z a t m i a a m d e u u r a je /e "
.V2. I C m IU, 12.
...I tei K, I
H3H SI'INTUI. IOAN (UIKA DE AUR

voiului, spun că viciul nu se poate schim ba, care fac m oi m îinile celor
ce vor să-şi îm bunătăţească viaţa, care distrug întreaga viaţă om e­
nească. M aniheii, care au aceste învăţături greşite, n u num ai că defaim ă
cele viitoare, dar, pe cît le stă în putinţă, răstoarnă şi p e cele de aici cu
susul în jos. Se va m ai îngriji, oare, v reodată de virtute cel care trăieşte
în păcat, cînd crede că este cu n ep u tin ţă să se în to arcă la virtute şi să se
schim be în bine? D acă chiar acum , cînd sînt legi, cînd ne am eninţă
pedepse, cînd pe m ulţi îi în d eam n ă slava cea d in ceruri, cînd ne
aşteaptă g heena, cînd ni s-a făgăduit îm părăţia, cîn d cei răi sînt ocăriţi,
iar cei buni lăudaţi, dacă chiar acum abia de se m ai găsesc cîţiva care
vor să asude p e n tru virtute, cine-ar m ai p u tea opri p răp ăd u l şi stricăciu­
n ea dacă toate acestea ar dispărea?

VI
C unoscînd, aşadar, viclenia diavolească şi ştiind că m aniheii şi cei
care învaţă că destinul conduce viaţa om enească se îm potrivesc tutu­
ror: legiuitorilor păgîni, poruncilor lui D um nezeu, dreptei raţiuni, cre­
dinţei com une a tuturor oam enilor, şi a barbarilor şi sciţilor şi a tracilor,
Să fim cu m intea trează, iubiţilor, să spunem adio tuturor acelora şi să
m ergem pe calea cea strim tă54, cu încredere şi cu team ă; cu team ă,
pen tru că prăpastie e şi în dreapta şi în stînga; cu încredere, p en tru că în
fruntea noastră m erge Iisus. Să m ergem cu m intea trează şi ochii des­
chişi. O clipă de nu eşti atent, te-ai şi prăbuşit. C ă n u sîntem d o ar noi
m ai cu luare-am inte decît D avid, care o clipă şi-a lăsat sufletul nesu­
pravegheat şi s-a şi prăbuşit în prăpastia păcatului. D ar s-a ridicat
îndată. N u te uita num ai că a păcătuit, ci şi că şi-a curăţit păcatul. C ă de
asta s-a scris istoria aceea, nu ca să-l vezi căzut, ci ca să-l adm iri ridicat,
ca să înveţi că trebuie să te ridici şi tu cînd cazi. D u p ă cum doctorii vor­
besc în cărţile lor de m edicină de bolile cele m ai grele şi arată cum tre­
buie vindecate, pen tru ca, p rin dep rin d erea cu v indecarea bolilor mai
grele, să p o ată tăm ădui cu uşurinţă şi pe cele m ai uşoare, to t aşa şi D u m ­
nezeu a d at ca pildă cele m ai m ari păcate, p e n tru ca şi cei care fac
păcate m ai m ici să poată găsi uşor leacul păcatelor lor, văzînd cum au
fost vindecate păcatele cele m ari. D acă au fost vindecate acelea, cu atît
m ai m ult cele m ai mici. Să n u uităm , dar, şi cum a păcătuit fericitul
D avid, d a r şi cît de repede s-a ridicat.
- C are a fpst păcatul lui D avid?
- A făcut desfrînare şi a ucis55. N u m ă ruşinez să strig în gura m are păca­
tul lui! D acă Sfîntul D uh n-a socotit o ruşine să ne facă cunoscută această
istorie, cu atît ma -tiuit cu nu trebuie s-o ascund. De aceea nu numai
ca strig in gura mare păcatul lui David Iar mai adaug şi încă ceva.
,r) l. Mu/ri 7, II.
V. II llri'J 1 |, 7. 7!>; 17. '» UI
OMII.II I.A MATKI
Hî
Toţi cîţi ascund păcatul lui D avid, ei mai cu seamă, îi pun în um bră vir­
tutea. Şi d upă cum cei care trec sub tăcere lupta cu G oliat îl lipsesc pe
D avid de m ari cununi ’1', tot aşa şi cei care lasă la o parte istoria păcatu­
lui său. N u par, oare, ciudate cuvintele mele? D ar aşteptaţi puţin şi
atunci veţi vedea că am dreptate să grăiesc aşa. Pentru aceasta voi şi
zugrăvi am ănunţit păcatul lui D avid, voi întrebuinţa cuvinte tari,
pentru ca să pu n şi m ai m ult în lum ină puterea leacului, care i-a tăm ă­
duit păcatul. C e voi m ai adăuga? V irtutea lui David! Iar virtutea lui îi
face şi m ai m are păcatul. O faptă nu se ju d ecă în sine însăşi, ci în legă­
tură cu cel ce o săvîrşeşte. C ă spune Scriptura: „Cei tari, cumplit se vor
certa” 57; şi: „Cel care a ştiut voia stăpînului său şi n-a făcut-o se va bate
m ult”58. D eci cu cît cunoşti m ai m ult, cu atît eşti m ai m ult pedepsit. De
aceea preotul care face acelaşi păcat ca şi m ireanul n u prim eşte
pedeapsa m ireanului, ci o pedeapsă m ult m ai grea. Probabil că aţi şi
început să trem uraţi şi să vă tem eţi văzînd că îl acuz din ce în ce mai
m ult p e D avid şi vă m inunaţi că m ă în d rep t spre prăpastie. D ar am atîta
încredere în D avid, încît m erg chiar m ai departe; cu cît îi voi m ări
păcatul, cu atît m ai m ult îl voi p u tea lăuda.
- D ar ce poţi spune m ai m ult decît ai spus? m -ar în treb a cineva.
- Pot. Şi pot foarte bine! D upă cum pe C ain îl poţi învinui nu
num ai de crim ă, ci de o crim ă m ai rea decît m ulte crim e - că n-a ucis pe
un străin, ci pe fratele său; n-a ucis pe un frate vinovat, ci pe u n nevino­
vat; n-a ucis, după ce alţii m ulţi uciseseră înaintea lui, ci el este cel dintîi
care a adus pe faţa păm întului uciderea tot aşa şi D avid: nu num ai
om orul îi era păcatul; cel care-1 săvîrşise nu era un om de rînd, ci profet;
n-a ucis u n vinovat, ci un nevinovat; el era m arele vinovat, că el răpise
soţia celuilalt; după o crim ă a m ai adăugat şi alta.
Aţi văzut că n-am cruţat pe dreptul D avid? Aţi văzut că i-am spus
fără sfială păcatele? Totuşi am atîta încredere în apărarea ce-a facut-o
D avid p en tru păcatele sale, încît aş vrea, în ciuda m ărim ii păcatului
său, să am în faţa m ea şi pe m anihei, care iau în derîdere păcatele lui
D avid şi pe ereticii m arcioniţi, ca să p o t să le în ch id desăvîrşit gura.
A ceia spun că D avid a ucis şi a săvîrşit adulter. Eu nu spun num ai atît,
ci că a făcut o îndoită crimă: şi din pricină că a ucis un nevinovat, şi din
pricină că era şi profet şi îm părat.
,r)(i. / l<<w 17, 4!) .r,2.
,r>7. tnţ. Sol. (i, (i.
,r»K. t.u ai VI. 4 7.
340 SUNTUI, IOAN OURA ОБ AUR

V II
N u este acelaşi lucru să săvârşească aceeaşi faptă unul care a fost
învrednicit cu D uhul Sfînt, care a p rim it atîtea binefaceri, care a avut
atîta îndrăznire înain tea lui D um nezeu, care a ajuns la asem enea vîrstă
- şi un altul lipsit de toate aceste daruri. Şi totuşi m ai cu seam ă p rin
aceea este de adm irat acest vrednic bărbat, că da, a căzut în adîncul
păcatului, dar nu şi-a pierdut curajul, n u a deznădăjduit, n u s-a trîndăvit
cînd a prim it lovitură puternică dfe la diavol, ci iute, d ar m ai b in e spus
îndată, i-a dat cu toată tăria o lovitură m ai putern ică decît cea prim ită.
L upta dintre diavol şi D avid s-a petrecut ca în război, ca în p rim a linie
de bătaie; un b a rb a r înfige suliţa în pieptul unui ostaş viteaz sau îi slo­
boade o săgeată în stomac; apoi îl răneşte a d o u a oară m ai greu decît
înainte; cel ce a p rim it aceste cum plite răni cade jos plin tot de sînge,
d ar iute se scoală, aruncă suliţa îm potriva duşm anului său şi-l lasă
în d ată m o rt pe cîm pul de bătaie. T o t aşa şi în lu p ta dintre diavol şi
D avid. C u cît vei spune că e m ai m are rana prim ită de D avid, cu atît vei
arăta m ai m in u n at sufletul celui rănit, că a avut tăria, d u p ă ran a aceea
cum plită, să se scoale şi să se aşeze chiar în fruntea falangei şi să-şi
doboare duşm anul care îl rănise. C ît e de m are fapta lui D avid o ştiu
m ai ales cei ce cad în m ari păcate. C în d m ergi p e drum drep t şi n u te
sileşte nim eni să alergi, n-ai nevoie de curaj şi nici nu-i nevoie să fii
tînăr - că îţi ţine tovărăşie de drum nădejdea cea bună, care te îm b o l­
deşte, te întăreşte şi-ţi pune aripi la picioare - , d ar ai nevoie şi de putere
tinerească şi de curaj ca să poţi lua de la început acelaşi drum , d u p ă ce
ai ajuns la capătul lui, după ce ai p ierd u t totul şi nenum ăratele cununi şi
m ultele trofee şi strălucitele victorii.
D ar ca să fac m ai clare cuvintele m ele, voi în cerca să vă dau o altă
pildă, tot atît de potrivită ca şi cea d e m ai înainte. închipuieşte-ţi stăpî-
nul unei corăbii, care a străbătut cu corabia Iui nenum ărate m ări, care
la sfîrşitul călătoriei, d u p ă ce a înfruntat m ulte furtuni şi valuri, d u p ă ce
a scăpat de stîncile ascunse în m are, se scufundă cu corabia p lin ă de
m ărfuri şi de bogăţii chiar în gura portului şi abia scapă cu sufletul din
acest groaznic naufragiu. T e rog să-mi spui cu ce ochi v a m ai privi om ul
acesta m area, com erţul pe m are, călătoria pe m are, cu toate ostenelile şi
necazurile ei? V a m ai voi, oare, vreodată, în afară de cazul că are un
suflet foarte curajos, să vadă coasta m ării sau corabia sau portul? E u n-o
cred! V a sta ascuns, va socoti ziua noapte, nu v a avea încredere în
nim eni şi în nim ic; va voi m ai degrabă să trăiască din cerşit, decît să
mai pună piciorul pe-o corabie. Fericitul D avid n -a fost aşa. S-a dus şi el
la lundul m ării d u p ă nenum ărate osteneli şi sudori, d ar n-a răm as aco­
peri! de ape, ci s-a urcat din nou în corabie, a întins pînzele, a pus m ina
p*‘ cirnia corăbiei, a începui aceleaşi munci şi şi a făcut iarăşi mai m are
OMILII l,A MATK1 :i4 i

bogăţia. D acă este lucru m inunat să te ţii pe picioare şi să nu răm îi la

păm înt cînd ai căzut, cîte cununi nu m eriţi cînd te ridici şi faci fapte aşa
de mari? Şi m ulte pricini îl îm pingeau pe D avid la deznădejde: m ai
întîi m ărim ea păcatului; al doilea, că a săvîrşit acest păcat, nu la începu­
tul vieţii, cînd şi nădejdile sînt m ai m ari, ci la sfîrşitul vieţii - nici cel ce
face com erţ pe m are nu suferă atîta cînd i se îneacă corabia chiar la p le­
carea din port, ca atunci cînd izbeşte corabia de o stîncă la întoarcere,
cînd corabia e încărcată cu nenum ărate m ărfuri al treilea, că a săvîr­
şit păcatul după ce adunase m are bogăţie de fapte bune. C ă n u era m ică
încărcătura de fapte bune cînd a făcut păcatul; de p ild ă faptele lui m ari
de p e tim pul tinereţii, pe cînd păştea oile; lu p ta îm potriva lui G oliat,
cînd a cîştigat victoria aceea strălucită; filozofia arătată faţă de Saul,
cînd a arătat răb d are evanghelică - l-a avut de atîtea ori p e duşm an în
m în ă şi totuşi n u i-a făcut nim ic; a dorit m ai bine să-şi p iard ă patria,
libertatea şi chiar viaţa, decît să om oare pe cel ce se pornise cu nedreptate
îm potriva lui - ; m ai tîrziu apoi, după ce a ajuns îm părat, faptele lui de vir­
tute n-au fost m ai mici; în afară de acestea şi părerea mulţimii şi pierderea
unei slave atît de strălucite, nu puţin l-au tulburat; că nici nu l-a îm podobit
atît de m ult porfira împărătească, pe cît l-a ruşinat m urdăria păcatului.

V III
Ştiţi cu toţii cît e de dureros să ni se spună păcatele în auzul tuturora!
T rebuie să ai u n suflet m are ca să nu-ţi pierzi curajul cînd te acuză atîţia
oam eni şi cînd atîţia oam eni sînt m artori ai păcatelor tale. C u toate
acestea, acest curajos bărb at a smuls din sufletul său aceste săgeţi. Şi atît
de m ult a strălucit m ai tîrziu, atît de bine şi-a curăţit m urdăria păcatului,
atît de curat a ajuns, încît a putut, chiar d u p ă m o artea lui, să uşureze
păcatele urm aşilor săi. Şi ce spunea D um nezeu despre A vraam , o
spune şi despre D avid; dar, m ai b ine spus, cu m u lt m ai m ult de D avid.
D espre patriarh spusese: adus aminte de legămîntul făcut cu
Avraam”59. C în d vorbeşte de D avid, nu vorbeşte de legăm înt.
- D ar despre ce?
- *pentru David, sluga Mea, voi apăra cetatea aceasta”60. P entru d ra­
gostea ce-i p u rta D um nezeu lui D avid, D um nezeu n-a îngăduit ca Solo-
m o n să-şi p ia rd ă îm părăţia, cu to t păcatul m are săvîrşit de el. A tît de
m are a fost slava lui D avid, încît Petru, după atîţia ani, a grăit aşa iudei­
lor în cuvîntarea sa: „Se cade să vorbesc cu îndrăznire către voi de patriar­
hul David, că a şi murit şi a şi fost îngropat”61. Ia r H ristos, grăind iudei­
.W. % 2, 2.r>.
(> (). /.uiia :t7, ; ) / > .
<>l /■apte 2, 2!).
342 NI'tNTUl. IOAN U URA UE AIJR

lor, arată că D avid, d u p ă păcat, a fost învrednicit d e atîta h ar al Sfîntu-

lui D uh încît a fost învrednicit să profeţească despre D um nezeirea Sa;
şi ch iar cu această profeţie le închide gura iudeilor, spunînd: «Dar cum
David cu duhul î l numeşte pe E l Domn? zicînd: „Zis-a Domnul Domnului
Meu: Şezi de-a dreapta Mea”» 62. Şi s-a întîm plat cu D avid ce se întâm­
plase cu M oise. D u p ă cum -D um nezeu a pedepsit, îm potriva voinţei lui
M oise, p e M an a , sora lui, p en tru ocara adusă fratelui ei, pen tru că îl
iubea foarte m ult p e sfînt, tot aşa D um nezeu a pedepsit, îm potriva voin­
ţei lui D avid, pe A besalom , fiul lui, p en tru ocara adusă tatălui său. Sînt
d e ajuns şi aceste dovezi, dar, m ai b ine spus, acestea înaintea altora, ca
să arate virtutea lui D avid. C înd D um nezeu dă o hotărîre nu trebuie s-o
m ai iscodeşti. D ar dacă vreţi să cunoaşteţi cu de-am ănuntul filozofia lui
D avid, o puteţi afla citind istoria vieţii sale de d u p ă săvîrşirea păcatului,
ca să vedeţi îndrăznirea lui către D um nezeu, dragostea sa, sporul său de
virtute, viaţa lui desăvîrşită p în ă la cea din u rm ă suflare.
A vînd aceste pilde, să fim cu m intea trează şi să n e străduim să n u
cădem . Ia r dacă vreodată am cădea, să nu răm înem jos. N u v-am d a t ca
p ild ă păcatele lui D avid ca să vă în d em n la păcat, ci ca să v ă fac şi m ai
m are frica de păcat. D acă dreptul D avid a căzut în nişte păcate atât de
m ari, pen tru că n-a fost cu băgare de seam ă cîteva clipe doar, ce n u
vom păţi noi, care, de dim ineaţa p în ă seara nu avem grijă de sufletul
nostru? N u te uita deci la D avid că a căzut, ca să te trândăveşti, ci uită-te
cîte fapte de virtute a făcut după aceea, cîte plîngeri şi cîtă căinţă p re­
lungită zile şi n opţi n-a arătat, dîn d drum ul la izvoare de lacrim i, spălîn-
du-şi patul cu lacrim i6263 şi îm brăcîndu-se cu sac64, p e lîngă toate acestea.
D acă D avid a avut nevoie de o atît de m are pocăinţă, cînd ne vom m ai
Eutea noi, oare, m întui, cînd stăm nesim ţitori d u p ă ce păcătuim atîta?
iacă ai m ulte fapte bune, poţi uşor să-ţi acoperi cu ele păcatele; dar
dacă eşti gol de fapte bune, fiecare păcat îţi face o ran ă de m oarte.
C a să nu se întîm ple asta, să ne înarm ăm cu fapte bune. D e săvâr­
şim vreun păcat, să ni-1 curăţim îndată, ca să fim învredniciţi să trăim
viaţa aceasta de pe păm înt spre slava lui D um nezeu şi să ne bucurăm şi
de viaţa cea viitoare, pe care facă D um nezeu ca noi toţi să o dobîndim ,
cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos,
C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.
62. Matei 22, 43 -4 4 .
<>3. Ps. 6, 6.
(i4. Ps. 34, 12.
 O M IL IA X X V II

„ Ş i v e n in d I isu s în c a sa lu i P e tr u ,
a v ă z u t p e s o a c r a lu i z ă c în d c u p r in s ă d e fr ig u r i.
Ş i S -a a tin s d e m în a e i ş i a u lă s a t-o fr ig u r ile
şi s-a s c u la t ş i s lu je a L u i ” 1

I
Evanghelistul M arcu a adăugat: „îndată”2, vo in d să arate şi tim pul.
Evanghelistul M atei a vorbit num ai de m inim e, fără să m enţioneze tim ­
pul; ceilalţi doi evanghelişti3 spun că bolnava L-a rugat; M atei a tăcut şi
acest lucru. A ceasta nu înseam nă că evangheliştii se contrazic, ci că
M atei istoriseşte m inunea m ai p e scurt, iar M arcu şi Luca m ai precis.
- D ar p e n tru ce S-a dus Iisus în casa lui Petru?
- D u pă p ărerea m ea, ca să m ănînce. Lucrul acesta l-a arătat evan­
ghelistul cînd a spus: „S-a sculat şi slujea L u i”. H ristos poposea în casele
ucenicilor Lui - cum a poposit şi la M atei, atunci cînd l-a chem at la
apostolat4 - ca să-i cinstească şi să le m ărească rîvna.
U ită-m i-te şi aici la respectul lui Petru faţă de D ascălul său! A vea pe
soacra lui acasă bolnavă, cuprinsă tare de friguri şi n u L-a dus pe D om ­
nul în casa lui, ci a aşteptat să-Şi term ine învăţătura şi să vindece pe toţi
ceilalţi bolnavi; şi atunci L-a rugat, după ce a intrat în casă. Astfel Petru,
chiar de la început, a fost învăţat să p u n ă nevoile altora înaintea nevoi­
lor lui. N u Petru L-a rugat pe D om nul să intre în casă, ci D om nul i-a
păşit pragul casei, din proprie iniţiativă, d u p ă ce sutaşul spusese: „Nu
sînt vrednic să intri sub acoperişul meu”5. îi arată ucenicului cîtă cinste îi
face! G îndeşte-te cum erau locuinţele acestor pescari! Şi totuşi D om nul
n-a socotit nevrednic să intre în colibele acelea sărm ane, învăţîndu-te
să calci în picioare m îndria om enească.
Iisus vindecă uneori cu cuvîntul, alteori întinde mîna, iar alteori face şi
u na şi alta, pen tru a pune sub ochi vindecarea. N u voia să facă tot­
deauna m inunile în văzul şi auzul tuturora; trebuia chiar să le ascundă,
1. Matei 8, 14.
2. Marcu 1, 30.
:i. Marcu 1, .')(); Luca 4, AH.
I. Matei !>, !) 10.
r. Mutei K , K
:H 4 SFlNTUL KMN UUKA DE AUR

m ai ales de ucenicii Lui, că ei, de bucurie, ar fi dus vestea pretutindeni.

A ceasta se vede lăm urit de acolo că d u p ă ce S-a pogorît de pe m untele
T aborului a trebuit să poruncească ucenicilor Săi să n u spună nim ănui
de schim barea Sa la fată(i. )
Aşadar, după cc S-a atins dc trupul soacrei lui Petru, nu numai că
i-a potolit frigurile, dar a făcut-o şi deplin sănătoasă. Era o boală uşoară;
totuşi prin felul vindecării, D om nul Şi-a arătat puterea. Ştiinţa m edicală
n-ar fi putut-o vindeca aşa. Ştiţi doar cu toţii că bolnavii de friguri tre­
buie să m ai stea în c ă m ultă vrem e, d u p ă ce îi lasă frigurile, p în ă să se
facă deplin sănătoşi. D ar atunci toate s-au petrecut deodată. Şi nu
num ai atunci, ci şi cînd a potolit furtuna pe m are*7. N -a potolit num ai
vînturile şi furtuna, ci a oprit în d ată şi frăm ântarea m ării; lucru cu totul
neobişnuit, că, chiar dacă se potolesc vînturile, apele se frământă m ultă
vrem e. C u H ristos n u s-au petrecut lucrurile aşa, ci d eo d ată au încetat
toate. T o t aşa a fost şi cu soacra lui Petru. D e aceea şi evanghelistul, ca
să scoată aceasta la iveală, a spus: „Şi s-a sculat şi slujea L u i”. Scularea şi
slujirea erau sem ne şi ale puterii lui H ristos, dar şi ale dragostei p e care
soacra lui Petru o avea pentru H ristos.
D ar pe lîngâ acestea, m ai putem v edea aici şi altceva, anum e că şi
Erin credinţa u n o ra H ristos dăruieşte altora vindecare - că şi aici alţii
-au rugat pe D om n u l8, ca şi cu sluga sutaşului9 iar Iisus dăruieşte
vindecare cînd cel care are să fie vindecat crede, d a r sau din p ricina
bolii n u poate să m eargă la El sau d in pricina neştiinţei n u are despre
H ristos p ărerea cuvenită Lui sau d in pricină că este nevîrstnic.
«Iar făcîndu-se seară, au adus la Dînsul mulţi îndrăciţi şi a scos duhurile
din ei cu cuvintul; şi pe toţi bolnavii i-a tămăduit, ca să se împlinească
ceea ce s-a spus de proorocul Isaia: N eputinţele noastre a luat şi bolile
noastre a purtat”» 10.
A i văzut că credinţa m ulţim ii creşte? E ra tîrziu, d ar n u se în d u rau
să plece, nici nu socoteau că e nepotrivit să aducă la El spre seară pe
bolnavii lor. T u însă uită-mi-te la m ulţim ea m are d e bolnavi vindecaţi,
p e care evangheliştii îi trec sub tăcere! N u ne vorbesc, nici nu n e istori­
sesc în parte fiecare vindecare, ci, printr-un singur cuvînt, vorbesc de
u n nespus noian d e m inuni. A poi iarăşi, ca să nu pu i la îndoială m ăreţia
minunii, că adică într-o clipită de tim p a dezlegat şi a vindecat atîta mulţime
de oam eni şi atît de felurite boli, evanghelistul aduce pe profet m artor al
fi. Matei 17, 9.
7. Matei 8, 2 4 -2 7 .
8. Marcu 1, 30.
9. Matei 8, fi-fi.
10. Matei 8, lfi-17.
OMILII I.A MATKI 34 5

celor s&vîrşite; ne arat& că dovada din Scriptură este puternică, n u m ai

puţin decît înseşi m inunile, spunîndu-ne că şi Isaia a vorbit de aceste
m inuni, cînd a zis: „Neputinţele noastre a luat şi bolile noastre a purtat”11.
N -a spus: „a dezlegat”, ci: „a luat”şi „apurtat”, cuvinte care, după p ăre­
rea mea, sînt spuse m ai degrabă despre păcate, în deplin acord cu p ro ­
fetul lo an Botezătorul, care a spus: „Iată M ielul lui Dumnezeu, Cel ce
ridică păcatul lum ii”12.

II
D ar aş putea fi întrebat:
- P entru ce aici evanghelistul aduce această profeţie ca m ărturie
pen tru vindecarea bolilor?
- O aduce sau pentru că interpretează această profeţie în sens isto­
ric, sau p en tru a arăta că cele m ai m ulte boli sînt pricinuite de păcate
sufleteşti. C ă dacă m oartea, cel m ai m are rău, îşi are rădăcina şi tem eiul
în p ă ca t13, cu atît m ai m ult m ajoritatea bolilor; p en tru că păcatul ne face
să fim supuşi patim ilor.
„ Vă&nd Iisus mulţimi multe împrejurul Lui, a poruncit să treacă de cea­
laltă parte”14.
Uită-te iarăşi la sm erenia lui Hristos! C eilalţi evanghelişti spun eă a
certat pe dem oni, ca să n u spună că El este H ristos, Fiul lui
D um nezeu15; evanghelistul M atei spune că S-a depărtat de m ulţim i. A
făcut lucrul acesta ca să ne înveţe să fim smeriţi; d ar totodată ca să p o to ­
lească invidia iudeilor şi să ne înveţe să nu facem nim ic de ochii lumii.
C ă D om nul nu vindeca num ai trupurile, ci îndrepta şi sufletele şi învăţa pe
oam eni filozofia, arâtîndu-Şi puterea Sa şi prin una şi prin alta; şi prin aceea
că vindeca bolile şi prin aceea că nu făcea nimic de ochii lumii.
Şi m ulţim ile stăteau pironite de El, iubindu-L, adm irîndu-L şi
voind să-L vadă. C ine ar fi putut să se depărteze de El, cînd făcea
minuni aşa de mari? Cine n-ar fi vrut să-I vadă chiar num ai faţa şi gura, care
rostea unele ca acelea? N u era m inunat num ai cînd făcea minuni, ci chiar
cînd Se arăta era plin de farmec. Lucrul acesta a vrut să-l spună profetul prin
cuvintele: „împodobit cu frumuseţe, mai mult decîtf i i i oamenilor”16; iar cînd
Isaia spune că „n-avea chip, nici frumuseţe”17, Isaia spune cuvintele aces­
tea sau pentru că pune în com paraţie frum useţea Lui om enească cu
11. Isaia 53, 4.
12. Ioan 1, 29.
13. Rom. 5, 12.
14. Matei 8, 18.
15. Marcu 1, 34; Luca 4, 41.
l(i, I's. 44, 3.
17. Isaia 53, 2.
34(> SFlNTUl. 1()A \ GURA DE AUR

frum useţea şi slava nespusă şi negrăită a D um nezeirii Sale sau p en tru că

istoriseşte cele ce se vor petrece în tim pul patim ilor, necinstea suferită
în vrem ea răstignirii şi sm erenia arătată în toate îm prejurările de-a lu n ­
gul întregii Sale vieţi.
H ristos n-a poru n cit să treacă de cealaltă parte p în ă ce n-a vindecat
m ai întîi pe toţi bolnavii. Nici m ulţim ea nu L-ar fi lăsat. D u p ă cum pe
M unte m ulţim ile au stat lîngă H ristos nu num ai cînd vorbea, ci L-au
urm at şi d u p ă ce a term inat cuvîntarea Sa, tot aşa şi acum ; L-au înconju­
rat nu num ai cînd făcea m inuni, ci şi după ce a term inat. A veau m are
folos chiar num ai uitîndu-se la chipul D om nului. G îndeşte-te cît trebuie
să fi strălucit chipul Stăpînului nostru obştesc atunci, dacă M oise avea
faţa plină de slavă18, iar Ştefan arăta ca un înger?19 Poate că m ulţi s-au
aprins acum de do rin ţa de a vedea chipul D om nului; d ar dacă voim ,
vom vedea un chip cu m ult m ai frum os decît cel de atunci. D acă vom
duce viaţa aceasta cu îndrăznire, îl vom prim i p e D om nul pe nori,
întîm pinîndu-L într-un trup nem uritor şi nestricăcios20.
U ită-te că D om nul nu alungă m ulţim ile, ca să n u le supere. N u le-a
spus: „Plecaţi de aici!”, ci a poruncit să treacă de cealaltă parte, dîn-
du-le a înţelege că p o t negreşit să v ină şi acolo. Şi m ulţim ile I-au arătat
atîta dragoste, încît L-au urm at şi de cealaltă p arte cu dragă inim ă.
Iar u n rob al banilor, un om foarte îngîm fat,
„Apropiindu-se de El, I-a spus: învăţătorule, voi merge după Tine oriunde
vei merge*21..
Ai văzut ce m are îngîm fare? S-a apropiat cerîn d să n u fie n u m ărat
cu m ulţim ea, ci arătînd că este m ai presus de gloată. A şa nărav au
iudeii! T e plictisesc la tim p nepotrivit. T o t aşa, m ai tîrziu, u n altul, pe
cîn d toţi tăceau, el sare şi spune: „Care e cea dinţii poruncă din lege?”22.
T otuşi Stăpînul n u l-a ţinut de rău p en tru îndrăzn eala lui la tim p n ep o ­
trivit, ca să ne înveţe să suportăm p e nişte oam eni ca aceştia. T o t în
acest scop, D om nul nu m ustra, în auzul tuturora, p e cei care veneau la
El cu gînduri rele; le răspundea d u p ă inim a lor, ca să înţeleagă num ai ei
m ustrarea, fiindu-le de u n în d o it folos: întîi că le arăta că ştie ce au pe
cuget, apoi că le d ăd ea putinţa să-şi înd rep te viaţa p rin aceea că n u i-a
d a t de gol în faţa m ulţim ii. A şa a făcut H ristos şi cu acest cărturar. Căr-
turarul, văzînd multele Sale minuni şi pe mulţi oameni mergînd după
El, s-a gîndit că ar cîştiga b ani de p e u rm a m in u n ilo r lui H ristos. D e
aceea se grăbea să-L urm eze.
18. leş. 34, 30.
19. Fapte 6, 15.
20. I Tes. 4, 17.
21. Matei 8, 19.
22. Mânu 12, 28
OMILII LA MATKI 347

- D e unde putem şti asta?

- Din răspunsul dat de H ristos. C ă nu răspunde cuvintelor întrebă­
rii, ci gîndurilor ascunse în sufletul lui.
- Ce-i răspunde?
- „Te aştepţi, îi spune H ristos, să strîngi bani venind d u p ă M ine?
D ar nu vezi că n-am adăpost, nici atîta cît au păsările? C ă
„ Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, dar F iul Omului n-are
unde să-Şi plece capul”23.
Prin aceste cuvinte H ristos nu-1 respinge, ci-i m ustră gîndul lui
viclean, dîndu-i putinţa, dacă ar voi, să-L urm eze într-o perspectivă ca
aceasta. D ar ca să-i vezi viclenia lui, după ce a auzit răspunsul şi s-a
văzut m ustrat, n-a spus: „Sînt gata să te urm ez!”.

III
Şi în alte m ulte îm prejurări H ristos face la fel. N u ţine de rău p e faţă
pe nim eni; d ar p rin răspunsul d at scoate la iveală gîndul cel rău al celor
ce se apropiau de El. Tînărului, care I-a spus: ,Jnvăţătorule bune”24 şi
care se aştepta ca, prin linguşeală, să-L atragă spre el, D om nul i-a răs­
puns, d u p ă gîndul lui, zicîndu-i: ,fPentru ce-Mi zici bun? Nimeni nu este
bun decît numai unul Dumnezeu!”25. A ltădată, cînd cineva I-a spus: ,Jată
Mama Ta şi fra ţii Tăi Te caută!”26, ascultă ce răspuns îi dă: „Cine este
Mama Mea şi cine sînt fraţii M ei?”27. A răspuns aşa pentru că cel care-I
adresase cuvîntul a gîndit ca u n om ; nu cu dorinţa de a auzi u n cuvînt
folositor, ci ca să arate celor din jurul lui că-L cunoaşte pe Iisus şi ca să
se m îndrească cu această cunoştinţă. Şi iarăşi, fraţilor Lui, care I-au
spus: ,/lrată-te lum ii!”28- că voiau să se laude cu El - le-a răspuns: „ Vre­
mea voastră totdeauna este gata, dar a Mea n-a sosit încă”29. La fel a făcut şi
cu cei care-L întrebau cu gînd curat; de pildă lui N atanail, căruia i-a
spus: ,Jată cu adevărat israilitean, întru care nu este vicleşug”30. Şi iarăşi
ucenicilor lui Ioan B otezătorul le-a spus: ,JMergeţi şi spuneţi luiIoan cele ce
auziţi şi vedeţi”31; n-a răspuns cuvintelor ucenicilor lui Ioan, ci gîndul ui
celui care i-a trimis. Şi iarăşi poporului, care era în jurul Lui cînd ucenicii lui
Ioan I-au pus întrebarea, a vorbit conştiinţei mulţimii, spunînd: „Ce aţi
23. Matei 8, 20.
24. Matei 19, 16.
25. Matei 19, 17.
26. Matei 12, 47.
27. Matei 12, 48.
28. Ioan 7, 4.
29. han 7, 0.
30. Ioan I, 47.
31. /.« mi 7, 22.
348 SFlN TU L IO A N O URA DE AUR

ieşit să vedeţi în pustie”31. D ar pen tru câ m ulţi din ei socoteau poate pe

Io an u n o m uşuratic şi nestatornic, H ristos le-a în d re p ta t părerea spu-
nîndu-le: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? Trestie clătinată de vînt? Sau om
îmbrăcat în haine moi?”3233. Prin aceste două pilde H ristos a arătat că Ioan
nu-i nestatornic p rin fire şi nici nu-i m oleşit de trai bu n . Astfel a răs­
puns gîndului ascuns al celor d in ju ru l Lui.
U ită-te cît d e m u ltă sm erenie a arătat H ristos şi în această îm preju­
rare! N u i-a spus cărturarului: „Am casă, d a r o dispreţuiesc!”, ci: „Nu
am !”, R ăspunsul Său e şi precis şi p lin de sm erenie. L a fel este H ristos
cîn d m ăn încă şi bea, cînd pare că face contrarul d ecît făcea Ioan Bote­
zătorul; toate le face pen tru m întuirea iudeilor; dar, m ai bine spus, a
întregii lum i, închizând în acelaşi tim p şi gurile ereticilor şi voind toto­
d a tă să atragă la Sine şi pe cei d in jurul Lui.
„Un altul l-a zis: „Doamne, dă-mi voie să merg să îngrop mai întîi pe
tatăl meu!”34.
A i văzut deosebirea dintre o rugăm inte şi alta? C elălalt cu neruşi­
n are îi spune: „Voi merge după Tine oriunde vei merge”; acesta, deşi
cerea u n lucru cuvios, îi spune: ,J)â-m i voie!” D a r H ristos n u i-a d at
voie, ci a spus:
„Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor! Tu vino după Mine!”35
T o td eauna D om nul se uită la gîndul om ului.
- Pentru ce n u i-a dat voie? aş putea fi întrebat.
- Şi p en tru că erau şi alţii care să îngroape m ortul - aşa că n u avea
să răm în ă m ortul neîngropat - , dar şi p en tru că ucenicul Său n u trebuia
să se îndepărteze de la îndatoriri cu m ult m ai m ari. Prin cuvintele:
,M orţii /or” Iisus arată că m ortul n u era dintre ai Lui; d u p ă părerea m ea
cel m o rt era necredincios.
D acă te m inunezi de tînărul acesta că şi-a cerut voie de la Iisus
p en tru un lucru aşa de necesar şi n-a plecat de capul lui, apoi cu m ult
m ai m ult m inunează-te că a răm as lîngă Iisus cînd l-a oprit.
- D ar nu-i cea m ai m are nerecunoştinţa, aş p u tea fi întrebat, ca u n
fiu să n u se ducă la înm orm ântarea tatălui său?
- D acă acela ar fi făcut aceasta din trîndăvie, ar fi fost nerecunoştinţa;
d ar ar fi dat dovadă de cea mai m are lipsă de judecată dacă ar fi plecat să
facă u n lucru m ai puţin necesar, neglijînd un lucru m ai necesar.
Iisus nu l-a oprit, poruncindu-i să nu cinstească p e părinţi, ci ca să ne
arate că nimic nu trebuie să fie pentru noi m ai necesar decît cele cereşti,
32. Luca 7, 24.
33. Luca 7, 24-25.
34. Matei 8, 21.
3 5 . Matei 8 , 2 2 .
O M 1U I LA MATEI 349
c& trebuie să ne lipim sufletul de ele cu toată sîrguinţa, că nu trebuie să amî-
năm deloc, oricît de constrîngătoare şi de necesare ar fi alte interese ale
noastre. Ce este mai necesar într-adevăr decît îngroparea tatălui nostru? Şi
totuşi ce este mai uşor? Nici nu trebuie să cheltuieşti m ult timp!
D acă36 nu trebuie să ne îndepărtăm de îndatoririle noastre duhov­
niceşti, nici puţin a vrem e cît trebuie s-o cheltuim cu îngroparea tatălui
nostru, gîndeşte-te, ce m erităm noi, care ne depărtăm tot tim pul de fap­
tele ce se cuvin să le facem pen tru H ristos, noi, care preferăm p e cele
fără de p re ţ celor de neapărată trebuinţă, noi, care ne ocupăm de
lucruri de nim ic, fără să ne silească cineva? Şi cu acest prilej trebuie să
ne m inunăm de filozofia învăţăturii lui Hristos, că l-a ţintuit p e ucenicul
Său cu cuvîntul Său. în afară de asta, l-a scăpat şi d e m ulţim e de neca­
zuri: de jale, de plînsete şi de cele ce le aduce cu sine m oartea. C ă după
ce-1 îngropa pe tatăl său, trebuia să se ocupe de testam ent, de îm părţirea
m oştenirii şi de toate celelalte ce vin d u p ă acestea. Şi astfel, valuri d u p ă
valuri, îl duceau departe de lim anul adevărului. P entru aceasta l-a ţinut
H ristos lîngă El şi l-a pironit de El. D acă încă te m ai m inunezi şi te tul­
buri că H ristos n-a dat voie ucenicului Său să se d u că la înm orm întarea
tatălui său, gîndeşte-te că m ulţi oam eni nu îngăduie ca acei slabi de
inim ă să afle de m oartea u n o ra de-ai lor, fie tată, fie m am ă, fie copil sau
prieten şi nici nu-i lasă să m earg ă d u p ă m o rt la m orm înt. Şi nu-i învi­
nuim de cruzim e, nici de neom enie. Şi pe b u n ă dreptate. D im potrivă,
ar fi o cruzim e ca pe nişte oam eni ca aceştia să-i lăsăm să ia parte la
jalea unei înm orm întări.

IV
D acă este un rău să jelim pe m orţii noştri şi să ne zdrobim inim a,
apoi cu m ult m ai m are rău este să ne lipsim de cuvintele cele duhovni­
ceşti. D in pricina asta D om nul a spus şi în altă parte: „Nimeni care-şi
pune mina pe plug şi se uită înapoi nu este potrivit pentru împărăţia lui D um ­
nezeu”37. C u m ult m ai bine este să propovăduieşti îm părăţia cerurilor şi
să smulgi p e alţii de la m oarte, decît să îngropi pe u n m ort care n u m ai e
d e folos la nim ic, m ai ales cînd sînt cei care p o t îm plini lucrul aresta.
D e aici învăţăm că n u trebuie să p ierdem nici cel m ai p u ţin tim p
cînd e v o rb a de îndatoririle noastre duhovniceşti, chiar dacă ne-ar sili
nenum ărate treburi, şi să preferăm pe cele duhovniceşti tuturor treburi­
lor, chiar celor de neapărată trebuinţă şi să ştim ce este viaţa, ce este
m oartea. M ulţi dintre cei ce p ar vii nu se deosebesc întru nim ic de cei

De iiiri inrojx· pniica moralii: O am enii rare Irtlm r in desfătări şi cei cu putere nu se deosebise
intru uimii ih inoifi.
. I.lllll !l, li ‘J
 SI lNTlU. IOAN (JUKA l)K AUR

m orţi, atîta vrem e cît trăiesc în păcate; dar, m ai bine spus, aceştia sînt
mai răi decît m orţii. C ă „cel care a murit nu mai păcătuieşte”38, p e cînd cel
viu slujeşte păcatului. Să nu-m i spui că cel viu nu-i m încat de vierm i, că
nu stă în coşciug, că n-a închis ochii, că nu-i înfăşurat în giulgiuri de
înm orm întare! N u; dar este într-o stare m ai rea decît un m ort; nu-1
m ănîncă vierm ii, dar patim ile îi sfîşie sufletul m ai groaznic decît fiarele
sălbatice. C hiar dacă are ochii deschişi, totuşi e m ai rău decît cel cu
ochii închişi. O chii celui m ort nu văd nim ic rău; ochii celui viu, fiindu-i
deschişi, strînge în jurul său nenum ărate păcate; unul stă în coşciug şi
nu-1 m ai m işcă nim ic; celălalt, însă este îngropat în groapa nenum ărate­
lor sade păcate.
- D ar trupul lui nu-1 vezi putrezit!
- Şi ce-i cu asta? înainte de trup i-a putrezit sufletul; a pierit sufletul
şi putreziciunea e m ai m are. M ortul m iroase urît zece zile; celălalt
îm prăştie m iros greu toată viaţa lui; gura îi este m ai necurată decît
canalele. D eosebirea între unul şi altul este că m ortul este supus num ai
putreziciunii fireşti, pe cînd celălalt putrezeşte datorită nebuniei sale,
scornind în fiecare zi noi şi noi prilejuri de putreziciune.
- D ar este purtat de cai!
- Şi ce-i cu asta? Şi m ortul e pu rtat pe năsălii! Şi iată grozăvia! Pe
('el m ort, legat cu giulgiuri şi putrezit, nim eni nu-1 vede, că îl acoperă
capacul sicriului; pe cînd pe celălalt, deşi m iroase greu, îl vede toată
lum ea; se p lim bă pretutindeni şi-şi poartă în trup, ca într-un sicriu,
sufletul m ort. Şi dacă ai putea vedea sufletul unui om , care trăieşte în
desfătare şi păcat, ţi-ai da seam a că ar fi m ult m ai b in e să zacă legat în
m orm înt, decît să fie strîns de lanţurile păcatelor; ar fi m ai bine să aibă
peste el o piatră, decît povara grea a nesim ţirii. Pentru aceea ar trebui
ca rudele şi cunoscuţii unor astfel de m orţi, care n u m ai simt păcatul, să
se apropie de Iisus şi să se roage pen tru ei, aşa cum a făcut M aria p en tru
L azăr111. N u te deznădăjdui, chiar dacă m iroase greu, chiar dacă e de
patru zile, ci apropie-te de Iisus şi ridică tu m ai întîi piatra de pe cel
mort! Şi atunci îl vei vedea zăcînd ca în m orm înt, legat cu giulgiuri.
D acă vreţi, să aduc înaintea voastră pe unul din boieri, pe unul din
cei puternici. N u vă temeţi! N -am să dau num e! D ar, m ai bine spus,
chiar dacă aş d a num e, nici atunci n-ar trebui să vă tem eţi. C ine se tem e
de un m ort? O rice ar face, m ortul răm îne mort! U n m ort nu poate să
Iacă rău, m ic sau m are, unui om viu.
Să ne uităm la ei! Capul li-i legat; că acela care are totdeauna băutura în
c ap are toate simţurile astupate şi legate, ca morţii, care-s acoperiţi cu
capace şi legaţi cu giulgiuri. Dacă vrei, uită-te şi la mîinile lor! Le vei
.(S. Rom. (i, 7.
:t!>. lotm I I , 71 '/·/.
vedea alipite de stomac, ca la m orţi, şi legate, nu cu giulgiuri, ci, ce-i cu
m ult mai groaznic, cu lanţurile lăcom iei. Lăcom ia nu-i lasă să întindă
m îinile spre m ilostenie, nici spre altă faptă bună, ci-i face mai nefolosi­
tori decît m orţii. V rei să le vezi şi picioarele legate? Le vezi inrăşi
strînse puternic de griji; şi de aceea niciodată nu po t să alerge
spre casa lui D um nezeu.
Ai văzut m ortul? Vezi-i şi cioclul! C ine îi duce la groapă pe aceştia?
Diavolul! El îi leagă straşnic şi nu îngăduie ca om ul să arate om, ci lemn
uscat. C um să m ai arate unul ca acesta om cînd nu are ochi, nu are
m îini, n u are picioare, nim ic din unele ca acestea! Poţi să vezi că şi
sufletul lor este tot aşa de înfăşurat; este m ai degrabă idol decît sullei.
A şadar, pentru că oam enii aceştia zac în nesim ţire şi au ajuns ca
nişte m orţi, să ne apropiem pen tru dînşii de Iisus, să-L rugăm să i
învieze, să ridicăm piatra de pe ei, să le dezlegăm legăturile! D acă vei
ridica piatra, adică nesim ţirea lor faţă de păcat, vei putea să-i scoţi
îndată şi din m orm înt. Iar odată scoşi, îi vei scăpa m ai uşor de legături.
D e vei face aşa, H ristos te va cunoaşte; iar cînd vei învia şi vei fi dezle­
gat, te va chem a la cina Sa.
A şadar toţi cîţi sînteţi prietenii lui H ristos, toţi cîţi sînteţi ucenicii
Lui, toţi cîţi iubiţi pe cel m ort, apropiaţi-vă de Iisus şi rugaţi-L pentru
cel mort! C hiar dacă m ortul m iroase greu de tot, totuşi nici aşa rudele şi
cunoscuţii nu trebuie să-l părăsească, ci cu atît m ai m ult să se ducă la
Iisus. A şa au făcut atunci şi surorile lui Lazăr. Să n u încetăm a-L ruga pe
Iisus, să nu ne oprim rugăciunile şi cererile noastre, p în ă ce nu-1 prim im
viu pe cel m ort. D acă ne vom îngriji aşa şi de m întuirea noastră şi de
m întuirea sem enilor noştri, vom dobîndi iute şi viaţa ce va să fie, pe
care, facă D um nezeu să o dobîndim cu toţii, cu harul şi iubirea de
oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava în vecii vecilor,
A min.
 OMILIA XXVIII

„Şi intrînd El în corabie, au mers după El ucenicii Lui.

Şi iată furtună mare s-a făcut pe mare,
încît se acoperea corabia de valuri, iar El dormea”1
I
Evanghelistul Luca, neţin în d seam a de ord in ea cronologică, a
spus: „Şi a fo s t în una d in zile şi E l a in tra t în corabie şi ucenicii L u i ”2. Evan­
ghelistul M arcu face la fel3. Evanghelistul M atei, însă, n-a spus aşa, ci
păstrează şi aici o rd in ea cronologică. C ă evangheliştii n u istorisesc la
fel faptele şi m inunile D om nului. A m spus aceasta şi m ai înainte, ca să
nu se creadă că sînt contraziceri între evanghelişti, din p ricină că unii
din ei au lăsat la o parte unele am ănunte.
Hristos a d a t drum ul m ulţim ilor să plece, d ar a luat cu El pe uce­
nici. Acest lucru îl spun şi ceilalţi evanghelişti. Şi i-a luat p e ucenici nu
in zadar, nici fără rost, ci ca să-i facă spectatorii m inunii ce avea să
urm eze. C a un m inunat instructor, H ristos i-a deprins pe ucenicii Săi şi
cu bune şi cu rele: să fie fără team ă în prim ejdii şi sm eriţi cînd sînt lău­
daţi. Şi ca să nu gîndească despre ei că sînt cineva, întrucît celorlalţi le-a
dat drum ul să plece, iar pe ei i-a luat, îi lasă să se prim ejduiască pe
m are; prin aceasta le-a scos şi îngîm farea din suflet, d ar i-a deprins şi să
suporte cu curaj încercările.
Mari erau şi m inunile de m ai înainte, dar m in u n ea aceasta era şi un
exerciţiu, nu m ic, şi era înrudită cu o altă m inune din V echiul T esta­
m e n t1. De aceea a luat cu El num ai pe ucenicii Săi. C înd au loc num ai
m inunile, D om nul îngăduie poporului să fie de faţă; d ar cînd sînt în cer­
cări şi prim ejdii, D om nul ia num ai pe ucenicii Săi, pe atleţii lum ii, pe
care trebuia să i deprindă cu încercările şi prim ejdiile.
Evanghelistul M atei spune scurt, că H ristos dorm ea; evanghelistul
M arcu, însă, spune că dorm ea pe un căp ătîi’, arătîndu-ne sm erenia Sa,
.11 prin asta învăţîndu-ne m ultă filozofie.

I Mafii H. Z' i -I M.
■>. I h u i K , 2 2 .
î . \ h n r n i, .i.r» x x .
I / , y I I , t<», '/ I .
* \ h t i i ii 1. XX.
 A şadar cînd s-a pornit furtuna şi m area s-a înfuriat, L-au sculat,
zicîndu-I:
„Doamne, mîntuieşte-ne, că pierim!”678
D om nul, însă, înainte de a certa m area, îi ceartă pe ucenici. Că,
du p ă cum am spus, D om nul a îngăduit furtuna, pen tru a-i exercita; fur­
tuna de pe m are era o şcoală a încercărilor ce aveau să vină peste ei. Şi
m ai târziu i-a lăsat să cadă de m ulte ori în prim ejdii m ai grele şi a zăbo­
vit cu ajutorul. D e aceea şi Pavel spunea: „Nu vreau să nu ştiţi voi, fraţilor,
că am fost îngreunaţi peste măsură şi peste putinţă, încît n-aveam nădejde nici
de viaţă” 1; iar puţin mai jos iarăşi: „Care, din astfel de morţi ne-a izpăvit”*.
Deci H ristos, înainte de a certa m area, îi ceartă p e ucenicii Săi, spre
a-i învăţa că trebuie să aibă curaj chiar dacă se ridică m ari valuri şi
spre a-i în văţa că toate le rînduieşte spre folosul lor. Spaim a, într-ade-
vâr, lc-a fosi spre folos, iar minunea a apărut mai marc şi le-a rămas
neştearsă în minte. Domnul, cînd avea să facă o minune, făcea mai înainte
alte m ulte fapte, care deşteptau m intea, ca n u cum va, cu trecerea tim ­
pului, să se uite m inunea. T o t aşa şi M oise; m ai întîi s-a speriat de şarpe;
şi n u s-a speriat aşa uşor, ci spaim ă de m oarte l-a cuprins; şi atunci a
văzut m inunea, că şarpele s-a prefăcut în toiag9. T o t aşa şi apostolii;
cînd se aşteptau să piară, atunci au fost m întuiţi. C a să-şi poată da
seam a de m ăreţia m inunii, trebuia să simtă prim ejdia. D e aceea şi d o r­
m ea H ristos; dacă H ristos ar fi fost treaz, apostolii sau nu s-ar fi tem ut
sau nu L-ar fi rugat sau nici nu şi-ar fi închipuit că poate să potolească
furtuna. D e aceea, deci, dorm ea, ca să se nască spaim ă în sufletele lor şi
ca să li se întipărească m ai bine în m inte cele ce aveau să se petreacă în
jurul lor. C u alţi ochi privim bucuriile şi durerile altora şi cu alţi ochi
privim bucuriile şi durerile noastre. Pînă la furtuna de pe m are apostolii
văzuseră pe Iisus făcînd bine altora; ei nu se bucuraseră încă de nici o
binefacere şi erau oarecum nepăsători; că nu erau nici ologi şi nici nu
aveau vreo altă boală; trebuia, dar, să se bucure şi ei personal de binefa­
cerile lui H ristos; iar D om nul îngăduie dezlănţuirea furtunii, ca uceni­
cii să sim tă m ai lăm urit binefacerea prim ită. D om nul n u d ă lecţia
aceasta ucenicilor cînd erau de fată m ulţim ile, ca n u cum va m ulţim ile,
văzîndu-le spaim a, să-i socotească puţin credincioşi, ci îi ia îndeosebi şi
îi îndreaptă. Şi, înainte de a potoli furia apelor, le potoleşte viforul
din sufletele lor, certîndu-i şi spunîndu-le:
„Pentru ce sînteţi înfricoşaţi, puţin credincioşilor?”10
(i. Matei 8, 2.1).
7. II Cor. I, 8.
8. II Cor. 1, 10.
!). / q . 4, I .r>.
10. Matei 8, 2(1.
;i54 -SI IN I I 1[. IMAN (illK A OK AUR

îi învaţă că frica nu li s-a născut din pricina încercării venite peste

ei, ci a slăbiciunii sufletului lor.
Dacă cineva mi-ar spune că nici teama şi nici puţinătatea credinţei
i-au lacul pe apostoli să-L scoale pe Domnul, apoi îi mm' răspunde că mai
cu seam ă team a lor este un sem n că nu aveau despre H ristos p ărerea
cuvenită. A postolii ştiau că dacă H ristos ar fi fost treaz pu tea să poto­
lească furtuna; dar că putea face asta şi dorm ind, n u ştiau încă. Şi
pentru ce te m inunezi că apostolii erau încă nedesăvîrşiţi şi acum , după
atitea alte m inuni? D e aceea D om nul îi ţine de rău de m ulte ori, ca
atunci cînd le zice: J n câ şi voi sînteţi nepricepuţi?”1112.D acă, deci, apostolii
sînt încă nedesăvîrşiţi, pentru ce să te m ai m iri că m ulţim ile n u aveau o
părere m are despre El?
Că sc minunau zicînd: „ C in e e ste O m u l A c e s ta , c ă ş i m a re a ş i vîn lu rile
a s c u ltă d e El?" 11
H ristos n u i-a ţinut de rău că L-au num it om , ci aştepta să-i înveţe,
prin m inunile Sale, că p ărerea lor era greşită.
- D u p ă ce-L socoteau om?
- D u p ă înfăţişare, după som n, d u p ă folosirea corăbiei. D in pricina
aceasta m ulţim ile nedum erite se întrebau: „Cine este Acesta? ” Somnul şi
înfăţişarea îl arătau om; m area, însă, şi potolirea ei L-au arătat Dumnezeu.

II
Şi Moise făcuse odinioară o m inune ca aceasta13. D ar cîtă deosebire
între Moise şi Hristos! Moise a poruncit mării ca rob; Hristos săvîrşeşte
m inunea ca Stăpîn. Hristos n-a întins toiagul ca Moise, n-a ridicat mîinile la
cer, nici n-a avut nevoie de rugăciune, ci ca un stăpîn, care porunceşte sluj-
nicii sale, şi ca C reator al făpturilor, aşa a potolit şi a înfrînat marea, numai
cu cuvîntul şi cu porunca. Şi toată furtuna a încetat îndată şi nici urm ă de
frămîntare nu s-a mai văzut pe faţa mării. Lucrul acesta a vrut să-l arate
evanghelistul prin cuvintele „Şi s-a făcut linişte mare”14. Şi ceea ce
psalm istul spusese ca m are lucru despre Tatăl, aceea a arătat şi H ristos
prin fapte.
- D ar ce a spus psalm istul despre Tatăl?
- A spus: „Zis-a şi a stat duhul viforului”15.T o t aşa şi acum. H ristos a
zis şi s-a făcut linişte m are. D e aceea m ai cu seam ă s-au şi m inunat de El
oam enii; şi nu s-ar fi m inunat dacă ar fi făcut şi El la fel ca M oise.
11. M atei 15, 16.
12. M atei 8, 27.
l.t. /«*. 14, 16, 21.
I I. M atei 8, 26.
Iii. t's. 106, 25.
OMILII LA MA'I'KI :i.r>/>

C înd D om nul S-a coborît pe uscat a urm at o altă m inune şi mai

înfricoşătoare. Nişte îndrăciţi, care um blau de colo-colo ca nişte fugari,
văzîndu-L pe Stăpîn au zis:
„Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? A i venit aici înainte de vreme ca
să ne munceşti pe noi?”16.
Pentru că m ulţim ile îl num eau pe H ristos om, au venit dem onii ca
să-I proclam e D um nezeirea Sa! C ei care nu văzuseră m area înfuriată şi
iarăşi potolită auzeau acum pe dem oni strigînd ceea ce strigase m area
prin potolirea ei. A poi, ca să nu se creadă că strigătul lor este linguşeală,
dem onii m ărturisesc propria lo r suferinţă, spunîndu-I: , ^ i venit aici
înainte de vreme ca să ne munceşti?” D em onii m ărturisesc m ai întîi duş
m ănia lo r faţă de H ristos, ca să nu fie bănuitoare rugăm intea lor de mai
tîrziu, de a le d a voie să intre în turm a de porci. Prezenţa lui H ristos ii
făcea să sufere cele m ai groaznice chinuri, erau biciuiţi în chip nevăzut,
erau frăm întaţi m ai m ult decît m area, erau chinuiţi, erau m unciţi.
Pentru că nici un om nu îndrăznea să se apropie de ei, H ristos se
în dreaptă spre ei. Evanghelistul M atei spune că dem onii I-au zis D om ­
nului: ,^4/ venit aici înainte de vreme ca să ne munceşti pe noi?” C eilalţi
evanghelişti au adăugat că L-au rugat şi I-au cerut să nu-i arunce în
ad in e17. G îndeau că le şi stă înainte m unca veşnică şi se tem eau că
aveau să fie daţi pedepsei chiar în clipa aceea.
N u este nici o contrazicere între evanghelişti chiar dacă Luca vor­
beşte de u n singur îndrăcit, iar M atei de doi. D acă L uca ar fi spus că a
fost num ai un îndrăcit şi că n-a m ai fost altul, atunci ar fi fost contrazi­
cere între el şi evanghelistul M atei; dar dacă Luca vorbeşte de unul, iar
M atei de doi, nu înseam nă că se contrazic, ci că istorisesc diferit acelaşi
fapt. D u p ă părerea m ea, Luca, în istorisirea sa, a vorbit num ai de îndră-
citul care era m ai bolnav dintre cei doi îndrăciţi. D in pricina asta şi
spune că boala lui era cum plită; de pildă că-şi sfărîm a lanţurile şi cătu­
şele şi rătăcea p rin pustie18, iar evanghelistul M arcu spune că se tăia cu
p ietre19. C uvintele dem onilor sînt îndestulătoare să arate duşm ănia şi
neruşinarea lor. , ^ i venit, spun ei, ca mai înainte de vreme să ne munceşti?”.
N u puteau spune că n-au păcătuit; dar se roagă să nu-i pedepsească înainte
de vreme. Săvîrşiseră multe fărădelegi, stricaseră şi chinuiseră făptura lui
Dum nezeu în toate chipurile cu putinţă; de aceea Hristos îi lovise cu acele
groaznice chinuri. Şi pentru că socoteau că, din pricina grozăviei faptelor
Iii. M atei 8, 2!).
17. Marcu , 5, 10; Luca 8, 81.
18. Luca 8, 2!).
10. Marcu .r>, 5.
; i r>(> SM N Tltl. lOAN G U RA DE AUR

lor, D om nul n-are să m ai aştepte tim pul pedepsei, se roagă şi-I cer stă­
ruitor lui H ristos să nu-i trim ită la m uncă înainte de vrem e.
Şi cei care nu sufereau pe ei cătuşele vin cu cătuşele p e ei; cei care
cutreierau m unţii au ieşit la cîm pie; cei care îm piedicau drum ul altora
s-au oprit cînd au văzut că D om nul le taie drum ul lor.
- D ar pen tru ce le plăcea să locuiască în m orm inte?
- Pentru că dem onii voiau să sădească în sufletele oam enilor o
învăţătură rea, că sufletele celor m orţi se fac dem oni. D ar aceasta nici
prin m inte n u trebuie să ne treacă.
D ar poate că m -ar întreba cineva:
- M ulţi vrăjitori junghie copii ca să se folosească de sufletele lo r la
facerea vrăjilor. C e ai de spus de asta?
- C ine o dovedeşte? M ulţi spun, într-adevăr, că vrăjitorii ucid
copii; d ar de u n d e ştii că sufletele celor ucişi lucrează cu vrăjitorii? Răs-
punde-m i, te rog, la întrebarea asta!
- C h iar dem oniacii strigă: „Eu sînt sufletul cutăruia!”
- D ar şi asta e o înşelătorie diavolească. N u strigă sufletul celui
m ort, ci dem onul, care vorbeşte în num ele lui, ca să înşele p e cei ce-1
aud. D acă sufletul ar avea puterea să intre într-un dem on şi să se facă
dem on, apoi cu atît m ai m ult ar p u tea să se întoarcă în propriul său
trup. în afară de asta, e de neînţeles ca cel ucis să d ea ajutor ucigaşului
său, sau ca un om să aibă puterea să prefacă o putere im aterială în altă
substanţă. D acă nu se poate face aceasta cu trupurile, că nimeni nu poate
preface trupul unui om în trup de măgar, cu m ult m ai m ult nu se poate face
aceasta cu sufletul nevăzut; nu se poate preface sufletul unui om în demon.

III
Astfel de cuvinte sînt, deci, basm e băbeşti şi sperietori pen tru copii.
Nici nu este cu putinţă ca sufletul, odată despărţit de trup, să m ai rătă­
cească pe păm înt. C ă spune Scriptura: „Sufletele drepţilor sînt în mina lui
Dumnezeu”10. Iar dacă sufletele drepţilor sînt în m în a lui D um nezeu,
atunci şi sufletele copiilor; că nici sufletele lor n u sînt rele. Sufletele
păcătoşilor, în dată după m oarte, sînt duse de aici; şi se vede asta din
pilda bogatului nem ilostiv şi a lui Lazăr*212; iar în altă parte H ristos
spune: A s tă z i vor cere sufletul tău de la tine”12. N u este cu putinţă ca sufle­
tul, odată ieşit din trup, să m ai rătăcească pe păm înt. Şi pe bună dreptate.
D acă noi, cînd sîntem în trup, deşi cunoaştem destul de bine pămîntul şi sîn-
tem obişnuiţi cu el, totuşi, dacă m ergem pe un drum străin, nu ştim pe
'20. In(. Sol. 3, 1.
21. Luai 1(), 19-31.
22. Luai 12, 20.
O M Il.ll I.A M M I'.I ■Ar,7

unde să apucăm , de nu este cineva care să ne îndrum eze, cum este cu

putinţă ca sufletul, despărţit de trup şi lipsit de toate acelea cu care era
obişnuit, să ştie unde să m eargă fără să-l îndrum eze cineva? Şi din
m ulte alte locuri putem vedea că sufletul nu răm îne pe păm înt d u p ă ce
iese din trup. Ştefan zice: prim eşte duhul meu!”23; iar Pavel: „Este cu mult
mai bine să mă desfac şi să fiu cu Hristos”24. Iar despre patriarhul A vraam
Scriptura spune: „Şi afost adăugat lingă părinţii lui, întru bătrîneţe bune”25.
C ă nici sufletele păcătoşilor nu p o t răm îne aici p e păm înt, ascultă-1 pe
bogatul nem ilostiv cit se roagă să vină pe păm înt şi nu i se îngăduie;
dacă ar fi fost cu putinţă, ar fi venit şi ar fi spus cele ce se petrec acolo26.
D in acestea se vede deci că, d u p ă plecarea de pe păm înt, sufletele sînt
duse într-un anum it loc, de unde nu m ai au putere să se reîntoarcă pe
păm înt, ci aşteaptă ziua cea înfricoşătoare a judecăţii.
D acă cineva m -ar întreba: „Pentru ce H ristos a făcut ce au cerut
dem onii, îngăduindu-le să intre în turm a porcilor?”, voi răspunde aşa:
H ristos a făcut lucrul acesta nu pentru ca să d ea ascultare dem onilor, ci
pen tru ca să rînduiască m ulte. Intîi, să înveţe pe cei izbăviţi de tiranii
aceia cum pliţi cît de m ultă vătăm are le aduceau aceşti duşm ani; apoi,
ca să cunoască toţi că dem onii nici în porci nu îndrăznesc să intre dacă
H ristos n u le-ar îngădui; în al treilea rînd, ca să se ştie că dem onii ar fi
făcut oam enilor acelora m ai m ult rău decît porcilor, dacă, în m area lor
nenorocire, nu s-ar fi bucurat de p u rtarea de grijă a lui D um nezeu. Ştie,
doar, toată lum ea că dem onii ne urăsc pe noi m ai m ult decît pe ani­
m ale. D eci dacă dem onii n-au cruţat porcii, ci într-o clipă i-au aruncat
în m are, cu m ult m ai m ult ar fi făcut aceasta cu acei oam eni pe care-i
aveau în puterea lor; i-ar fi dus şi tîrît în pustietăţi dacă n-ar fi avut alături de
ei, chiar atunci cînd demonii îi m unceau, multa purtare de grijă a lui D um ­
nezeu, care-i înfrîna şi-i oprea pe dem oni de a merge mai departe.
D e aici se vede că nu este om care să nu se bucure de purtarea de grijă a
lui Dumnezeu. D acă nu se bucură toţi la fel şi nici în acelaşi chip, apoi şi
aceasta este cea m ai bună cale a purtării de grijă a lui Dumnezeu. C ă D um ­
nezeu îşi arată purtarea Sa de grijă după trebuinţa deosebită a fiecăruia. Pe
lîngă cele spuse, m ai învăţăm de aici şi altceva, că Dum nezeu poartă de
grijă nu num ai de toţi îndeobşte, ci de fiecare om în parte. Asta a arătat-o şi
ucenicilor Săi, spunînd: J a r vouă şi perii capului vă sînt număraţi”27. Şi poţi
vedea aceasta lămurit chiar la îndrăciţii aceştia; de m ult ar fi fost înecaţi
dacă nu s-ar fi bucurat de m area purtare de grijă a lui Dumnezeu.
23. F apte 7, 59.
24. Filip. 1, 23.
25. Fac. 25, 8.
2(i. Luca Hi, 27-31.
27. M atei 10, 30.
 SFIN ŢI II. IOAN (IIIH A 1)K AIIK

D om nul a îngăduit dem onilor să intre în turm a de porci, ca să afle

şi locuitorii ţinuturilor acelora puterea Lui. U n d e era cunoscut num ele
Lui, H ristos nu căuta să se arate; d ar unde nu-L cunoştea nim eni, unde
oam enii nu-L ştiau încă, făcea să strălucească m inunile Sale, ca să
atragă şi pe aceştia la cunoaşterea D um nezeirii Sale. C ă locuitorii ora­
şului aceluia nu-L cunoşteau, o arată sflrsitul. Ar l’i trebuit să I sc închine
Lui şi să sc minuneze de puterea Lui, dar ei au trimis la EI.
„Şi L-au rugat să plece din hotarele lor”28.
- D ar pen tru ce dem onii au om orit porcii?
- D em onii totdeauna se străduiesc să aducă supărări pe capetele
oam enilor şi totdeauna se bucură de pieirea lor. A ceasta a făcut-o dia­
volul şi cu Iov, deşi acolo D um nezeu a îngăduit. D a r nici acolo D u m n e­
zeu n-a făcut pe placul diavolului, ci, vrînd să-l arate m ai strălucit pe
slujitorul Său, a pus capăt obrăzniciei diavolului şi a întors asupra capu­
lui lui tot ce pusese la cale îm potriva dreptului. Şi acum , cu vindecarea
celor doi îndrăciţi, s-a întîm plat contrariul de ce voiau dem onii: p u te­
rea lui H ristos a fost strălucit vestită; răutatea dem onilor, de care i-a
izbăvit H ristos pe cei m unciţi de ei, a fost arătată şi m ai lăm urit şi s-a
dovedit că dem onii nici de porci nu se pot atinge, dacă nu le îngăduie
Dumnezeul universului.

IV
D acă cineva ar vrea să interpreteze această m inim e şi în sens spiri­
tual, nim ic nu-1 opreşte. D ar istoria răm îne istorie. T rebuie, însă, să se
ştie lăm urit că oam enii care trăiesc ca porcii ajung repede p e m în a
dem onilor. D acă cei care suferă aceasta se p o artă ca nişte oam eni, po t
de m ulte ori să-i şi învingă pe dem oni; dacă, însă, ajung cu totul porci,
nu num ai că se îndrăcesc, dar se aruncă şi în prăpastie. D e altfel, ca să
nu crezi că cele întîmplate au fost o înşelătorie, ci să fii pe deplin încredinţat
că dem onii au ieşit din oamenii aceia, ţi-o arată lăm urit m oartea porcilor.
D ar vezi-I şi b lîndeţea lui H ristos, pe lîngă p u terea Lui! D u p ă ce
făcuse atîta bine, locuitorii ţinutului aceluia II alungă; H ristos n u se
îm potriveşte, ci pleacă; a părăsit pe oam enii care s-au declarat n ev red ­
nici de în văţătura Sa şi le-a d at ca învăţători pe cei sloboziţi din ghea­
rele dem onilor şi pe păzitorii porcilor, ca de la ei să afle cele petrecute.
Hristos a plecat şi-i lasă cuprinşi de m are frică. Paguba lor cea m are răs-
pîndea vestea minunii săvîrşite, iar cele întîmplate le pişcau sufletul. D in
toate părţile se auzeau glasuri care predicau m inunea nemaiauzită: cei
tămăduiţi, porcii înecaţi în m are, stăpînii porcilor, păzitorii porcilor.
28. Matei 8, 34.
OMILII LA M AILI :i,r)«i

Acestea*1 le poţi vedea că se petrec şi acum. Sini şi acum mulţi

îndrăciţi care locuiesc în m orm inte, a căror furie n-o pot stăpini nici
cătuşele, nici lanţurile, nici m ulţim ea oam enilor, nici sfaturile, nici
f ioveţele, nici frica, nici am eninţarea, nici altceva din unele ca acestea,
ntru nim ic nu se deosebeşte de îndrăcit desfrînatul, care um blă num ai
după fem ei; ca şi îndrăcitul, um b lă gol; e îm brăcat cu haine, dar e lipsit
de îm brăcăm intea cea adevărată, e dezbrăcat de slava cuvenită lui; nu
se taie cu pietre, ci cu păcate m ai cum plite decît pietrele. C ine poate să
lege p e u n om ca acesta? C ine poate să potolească p e cel ce se poceşte
singtîr, pe cel cuprins de furii, pe cel ce nu stă niciodată acasă, ci
colindă m orm intele, adică locuinţele desfrînatelor, locuinţe pline de
groaznic m iros şi de m ultă putreziciune?
Ce să m ai spunem de zgîrcit, de iubitorul de argint? Nu-i, oare, şi el
tot un îndrăcit? C ine e în stare să-l lege? N ici frica, nici am eninţările zil­
nice, nici îndem nurile, nici sfaturile! Zgîrcitul sfărîm ă toate aceste lan ­
ţuri. D acă te apropii de el ca să-l scapi de chinul lui, cu ju răm în t te
ţoagă să nu-1 scapi de chin, că pen tru el cel m ai m are chin este a nu fi în
chin. Poate fi, oare, o stare m ai ticăloasă? D em onii aceia, chiar dacă
dispreţuiau pe oam eni, totuşi s-au plecat poruncii lui H ristos şi au ieşit
îndată din trupul celor chinuiţi. D a r dem onul zgîrceniei n u ascultă nici
de poruncă. Iată, aude în fiecare zi pe H ristos spunîndu-i: „Nu puteţi
sluji lui Dumnezeu §i lui mamona!”30; îl aude ameninţîndu-1 cu gheena şi
groaznice chinuri şi nu ascultă. N u pentru că dem onul zgîrceniei este
m ai puternic decît H ristos, ci pen tru că H ristos nu ne cum inţeşte fără
voia noastră. D in pricina aceasta zgîrciţii trăiesc ca în pustie, deşi
locuiesc în mijlocul oraşelor. C are om cu ju d ecată ar vrea să aibă de-a
face cu astfel de oam eni? M ai b ine spus, eu aş prefera să trăiesc cu mii
de îndrăciţi decît cu unul care zace de această boală. Şi nu greşesc cînd
spun asta! N e-o arată boala de care suferă şi îndrăciţii şi zgîrciţii. Zgîrci­
ţii socotesc duşm ani chiar pe cei care nu le-au făcut rău; vor să facă rob
pe cel liber şi aduc peste el nenum ărate rele; îndrăciţii nu fac aşa, ci-şi
p o artă b o ala în ei înşişi. Zgîrciţii ruinează m ulte case, fac să se hulească
num ele lui D um nezeu, sînt o pacoste pentru ţară şi pentru întreaga
lum e; îndrăciţii sînt m ai degrabă vrednici de m ilă şi de plîns; cele m ai
m ulte fapte le fac fără să-şi dea seam a; zgîrciţii, dim potrivă, păcătuiesc
cu b u n ă ştiinţă, îşi dezlănţuiesc furia în m ijlocul oraşelor şi sînt cuprinşi
de o nebunie nouă. A u îndrăznit, oare, toţi îndrăciţii ce-a îndrăznit
Iuda, care a săvîrşit cea mai m are nelegiuire? Toţi care m erg pe urm ele
lui Iuda, toţi iubitorii de argint, ca nişte fiare sălbatice scăpate din cuşti,
2!). I)o aici încopo parlca moralii: îm potriva zgirciţilox.
:t<>. M atei (i, 21.
tulbură oraşele şi nim eni nu-i poate opri. Au şi zgîrciţii de ju r împrejurul lor
lanţuri şi legături: frica de judecători, am eninţarea legilor, osînda oamenilor
şi altele mai multe ca acestea; totuşi pe toate le sfărîmă şi le răstoarnă. Şi
dacă ai îndepărta din jurul zgîrciţilor aceste legături, atunci ai cunoaşte bine
că demonul, care stă în sufletul iubitorilor de argint, este mai sălbatic şi mai
furios decît dem onii pe care i-a scos D om nul din cei doi îndrăciţi.

V
D ar p entru că lucrul acesta nu-i cu putinţă, să n e închipuim m ăcar
cu m intea că am îndepărtat din jurul zgîrcitului toate legăturile acelea şi
atunci vom cunoaşte bine groaznica lor nebunie. D a r să nu vă tem eţi de
fiară cînd o vom arăta în toată goliciunea ei! Lucrurile se petrec în în ­
chipuire, şi nu aievea. închipuie-ţi u n om care slobozeşte foc din ochi,
negru la faţă; din am îndoi um erii îi ies şerpi în loc de m îini; să aibă şi
gură; în loc de dinţi să-i fie îm plîntate în gingii săbii ascuţite, în loc de
lim bă, o fîntînă din care să izvorască otravă şi venin; pîntecele lui, mai
m istuitor decît cuptorul, să înghită tot ce intră în el; picioarele, întrari­
pate şi m ai iuţi decît flacăra; faţa lui, faţă de cîine şi de lup; glasul lui să
nu aibă grai om enesc, ci să fie aspru, groaznic, înfricoşător; să aibă şi în
degete flăcări. V i se p ar poate înfricoşătoare cuvintele m ele, d ar totuşi
nu l-am zugrăvit încă pe zgîrcit aşa cum m erită. T reb u ie să m ai adaug
încă şi altele. Pe toţi pe care-i întîlneşte să-i junghie, să-i m ănînce, să le
sfîşie cărnurile. Şi totuşi zgîrcitul e m ai crud decît această fiară; e ca
iadul, care pe toţi îi cuprinde, pe toţi îi înghite. E duşm an obştesc al
întregului neam om enesc; vrea să nu m ai fie om p e păm înt, ca să stăpî-
nească el toate averile păm întului. Şi nici aici nu se opreşte, ci, d u p ă ce
a om orît pe toţi cu pofta sa, doreşte să schim be şi n atu ra păm întului;
vrea să-l vadă prefăcut în aur; şi nu num ai păm întul, ci şi m unţii, dum ­
brăvile, izvoarele, într-un cuvînt tot ce se vede. D ar ca să cunoaşteţi că
încă n-am zugrăvit îndeajuns neb u n ia zgîrcitului, închipuiţi-vă că n-ar
fi nim eni care să-l ţină de rău, că n-ar avea de cine să se team ă; desfiin­
ţaţi cu m intea frica de legi, şi-l veţi vedea pe zgîrcit p u nînd m în a pe
sabie şi trecîndu-i pe toţi prin sabie; nu va cruţa pe nim eni: nici prieten,
nici rudă, nici frate, nici chiar pe cel ce l-a născut. D ar, m ai bine spus,
nici nu e nevoie să ne închipuim acestea, ci să-l în treb ăm pe iubitorul
de avuţii dacă nu-i trec prin m inte nişte gînduri ca acestea, dacă nu
om oară cu gîndul pe toţi, pe prieteni, pe rude şi chiar pe părinţi. D ar
iarăşi, nici nu-i nevoie să-l întrebăm pe el! C ă toţi cei stăpîniţi de boala
aceasta ştiu că părinţii le sînt povară. Socoate îm povărător şi greu ce e
dulce şi plăcut tuturora, copiii. C ă m ulţi oam eni, din pricina dragostei
de bani, nu vor să aibă copii; au m utilat firea; nu-şi om oară copiii, dar
opresc izvoarele naşterii.
OMM.II I.A MAI I·.I :t(i i

Să nu vă m iraţi dacă am zugrăvit aşa pe zgîrcit! Este m ult mai rău

decît l-am arătat. L-am înfăţişat aşa pentru că vreau să-l scap de dem o­
nul care-1 stăpîneşte.
- C um îl vom scăpa?
- D acă îl vom face să-şi dea seam a că zgîrcenia este duşm anul
îm bogăţirii. C ăci cei care voiesc să cîştige pe cele mici le pierd şi pe
cele m ari, după cum spune şi proverbul. M ulţi îm prum ută adeseori
bani cu d obîndă m are şi, în nădejdea unui cîştig m are, nu-i cercetează
pe cei pe care-i îm prum ută şi odată cu dobînda pierd şi capitalul. Alţii
cad în prim ejdii pentru că n-au vrut să sacrifice puţin din averea lor şi
odată cu averea îşi pierd şi viaţa. Alţii au avut putinţa să ajungă în func­
ţii m ari sau să dobîndească alte onoruri asem ănătoare, dar din pricina
zgîrceniei au p ierdut şi ce-au avut. Pentru că nu ştiu să sem ene, ci se
gîndesc num ai să culeagă, pierd necontenit şi recolta. N im eni nu poate
secera m ereu şi nici nu poate cîştiga m ereu. P entru că n u vor să chel­
tuiască, zgîrciţii nici nu ştiu să cîştige. C hiar cînd trebuie să se căsăto­
rească păţesc la fel; că sau se înşală, luînd o femeie săracă în loc de u n a
bogată; sau iau una bogată, dar plină de nenum ărate cusururi, şi
paguba le e cu m ult m ai m are. C ă nu averea, ci virtutea face bogată p e o
femeie. C e folos de bogăţie dacă fem eia e cheltuitoare, dacă nu-i înţe­
leaptă, dacă îm prăştie totul m ai repede ca vîntul? C e folos de
bogăţie dacă fem eia e desfrînată şi are nenum ăraţi amanţi? C e folos de
bogăţie dacă e beţivă? Nu-1 va sărăci iute pe bărbat? Zgîrciţii păgubesc
nu num ai cînd se însoară, ci şi cînd tîrguiesc; dorind să chel­
tuiască cît m ai puţin, n u cum pără robi vrednici şi destoinici, ci-i caută
pe cei m ai ieftini.
G îndindu-vă, dar, zgîrciţilor, la toate acestea - că încă n u puteţi
auzi cuvintele despre iad şi despre îm părăţia cerurilor - şi socotind
pagubele pe care adeseori le suferiţi din pricina iubirii de argint şi cînd
daţi b ani cu îm prum ut şi cînd tîrguiţi şi cînd vă însuraţi şi cînd vă ju d e ­
caţi, într-un cuvînt în toate îm prejurările, alungaţi din sufletul vostru
dragostea de bani! Făcînd aşa veţi putea duce şi viaţa aceasta fără p ri­
m ejdii; iar dacă veţi înainta p u ţin pe calea virtuţii şi veţi dori să auziţi
cuvinte despre filozofie, veţi v edea pe Soarele dreptăţii31 şi veţi avea
parte de bunătăţile făgăduite de El, pe care facă D um nezeu să le dobîn-
dim cu toţii, cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus
H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.
31. Mal. 4, 2.
 OMILIA XXIX

«Şi intrînd în corabie, a trecut şi a venit în oraşul Său.

Şi iată I-au adus un slăbănog, care zăcea în pat.
Şi văzînd Iisus credinţa lor, a zis slăbănogului:
„îndrăzneşte, fiule! Iertate îţi sînt păcatele!”»1
I
Evanghelistul M atei num eşte aici C apem aum ul oraşul Său. Betlee-
m ul a fost oraşul în care S-a născut; N azaretul, oraşul în care a crescut;
iar C ap em aum ul, oraşul în care a locuit în perm anenţă.
Slăbănogul de la M atei este altul decît cel de la Ioan2. U nul se afla
la scăldătoarea V itezda, celălalt în C apernaum ; unul era bolnav de trei­
zeci şi opt de ani; celuilalt nu i se spune vîrsta; unul era lipsit de aju­
toare; celălalt avea oam eni care-1 îngrijeau, care-1 purtau, care l-au adus
la Iisus. U nuia D om nul îi s p u n e :,fiu le , iertate îţi sînt păcatele”34;celuilalt
îi zice: „ Vrei să f i i sănătos?”*. Pe slăbănogul de la Io an l-a vindecat D om ­
nul într-o sîm bătă5; pe cel de la M atei, în altă zi, n u sîm băta; că dacă ar
fi fost sîm bătă, iudeii L-ar fi învinuit; dar aşa, au tăcut; la vindecarea
celui de la Ioan s-au pornit cu prigoană îm potriva Lui67.
N -am spus fără rost acestea, ci ca să nu socoteşti că este nepotrivire
între Evanghelii, b ăn uind că e v o rb a de unul şi acelaşi slăbănog.
U ită-m i-te la sm erenia şi b lîndeţea Stăpînului! M ai înainte d ep ăr­
tase de El m ulţim ile; cînd a fost alungat de gadareni, n u S-a îm potrivit,
ci a plecat, dar nu departe; şi iarăşi S-a suit în corabie, deşi p u tea să
treacă m area cu piciorul; că nu voia să facă totdeauna m inuni, ca să nu
se creadă că e num ai D um nezeu, şi nu şi om deplin.
Evanghelistul M atei spune că slăbănogul a fost adus la El; ceilalţi
evanghelişti spun că l-au adus înaintea Lui, spărgînd acoperişul casei*.
L-au pus pe slăbănog înaintea Lui, fără să spună ceva; I-au îngăduit totul lui
Hristos. La începutul activităţii Sale Hristos m ergea din loc în loc şi nu
1. M atei 9, 1-2.
2. Ioan 5, 1-15.
3. M atei 9, 2.
4. Ioan 5, 6.
5. Ioan 5, 10.
6. h a n 5, 16.
7. Marcu 2, 4; Lu ca 5, 19.
OMII.II I A M AIi.l 303

cerea atît de m are credinţă celor care se apropiau de El; acum însă cei
bolnavi vin la El, iar El le cere credinţă. „ Vă&nd credinţa lor”, spune
M atei, adică a acelora ce l-au adus. H ristos nu cere totdeauna credinţă
de la cei bolnavi; de pildă nu cere credinţă de la cei nebuni sau de la cei
care şi-au p ierdut conştiinţa din p ricina vreunei boli. A cum însă credea
şi bolnavul; că dacă nu credea, n-ar fi lăsat să fie coborît. A şadar pen tru
că bolnavul a arătat atîta credinţă, Şi-a arătat şi H ristos puterea Lui, ier-
tîndu-i cu toată autoritatea păcatele şi arătînd p rin aceasta că este de
aceeaşi cinste cu Părintele Său. U ită-te că chiar a e la început D om nul a
arătat că are putere; a arătat-o: prin învăţătura Sa, cînd îi învăţa pe
oam eni; p rin lepros, cînd i-a spus: „Vreau, curăţeşte-te!” 8; p rin sutaş,
cînd la spusele acestuia: „Zi numai cu cuvîntul şi se va tămădui sluga
mea!”89, S-a m inunat de el şi l-a lăudat înaintea tuturor; p rin m are, cînd a
potolit-o num ai cu cuvîntul10; p rin dem oni, cînd dem onii L-au recunos­
cut Ju d e c ă to r11 şi cînd i-a scos cu m ultă putere din cei doi îndrăciţi12.
A cum iarăşi, într-un chip şi m ai deosebit, sileşte p e duşm anii Lui să
m ărturisească că este de aceeaşi cinste cu T atăl şi să o spună chiar cu
gura lor. Iisus cu sm erenia Lui obişnuită - că erau adunaţi m ulţi
oam eni, că astupaseră intrarea; de aceea l-au coborît pe slăbănog prin
acoperiş - n-a alergat în dată la vindecarea trupului, care se vedea, ci ia
de la cei de faţă prilejul vindecării; şi a vindecat m ai întîi ceea ce n u se
vedea, sufletul, iertîndu-i păcatele. Prin iertarea păcatelor a m întuit
sufletul slăbănogului, dar Luişi nu Şi-a adus m ultă slavă.
Iudeii, chinuiţi de răutate, voind să-L învinuiască, au făcut, chiar
fără voia lor, să strălucească m inunea. Iar D om nul, iscusit fiind, S-a
folosit de invidia lor spre a face vădită m inunea.
Iudeii făceau gălăgie şi spuneau: Acesta huleşte! Cine poate ierta
păcatele decît numai Dumnezeu?”13*.C e le-a răspuns Iisus? A respins, oare,
bănuiala lor? N u, deşi, dacă n-ar fi fost de aceeaşi cinste cu Tatăl, ar
fi trebuit să spună: „Pentru ce aveţi despre M ine o părere care nu M i se
potriveşte? D eparte de M ine această putere!”. D ar H ristos n-a grăit aşa!
D im potrivă, a întărit şi confirm at totul, şi cu cuvîntul şi cu m inunea. Şi
pentru că ar fi supărat pe iudei, dacă ar fi spus despre El că este D um ne­
zeu, întăreşte aceasta prin alţii; şi lucru minunat, nu num ai prin prieteni, ci
şi prin duşmani. Aceasta-i bogăţia înţelepciunii Lui! Prin prieteni, cînd a
spus: „Vreau, curăţeşte-te!” 14 şi cînd a spus: „Nici în Israel n-am aflat
8. M atei 8, 3.
9. M atei 8, 8.
10. M atei 8, 26.
11. M atei 8, 29.
12. M atei 8, 32.
13. Marcu 2, 7.
N . Matei 8 , 3 .
304 SI'lNTlJl, lOAN OURA DE AUR

atîta credinţă”'5; ia r p rin duşm ani acum ; d u p ă ce duşm anii Lui au spus
că nim eni nu poate ierta păcatele decît num ai D um nezeu, H ristos a
adăugat: „Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe păm înt să ierte păca­
tele”, atunci a zis slăbănogului: „Scoală-te, ia-ţipatul şi te du la casa ta!”16.
N u num ai acum , ci şi altă dată, cînd duşm anii Lui I-au spus: p e n tru
lucru bun nu aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru hulă, că Tu, om fiind, Te
faci pe Tine Dumnezeu”17, D om nul n-a respins această părere, ci iarăşi a
confirm at-o zicînd: ,JDacă nu fac lucrurile Tatălui Meu, să nu credeţi în
Mine; dar dacă le fac, de nu credeţi în Mine, credeţi în faptele Mele”18.

II
A cum D om nul m ai dă o altă dovadă, nu m ică, că este D um nezeu şi
de aceeaşi cinste cu Tatăl. Iudeii spuneau că num ai D um nezeu are
puterea d e a dezlega păcatele; H ristos însă nu num ai că dezleagă păca­
tele, d ar chiar, înainte de aceasta, arată că are şi o altă putere, p e care
num ai D um nezeu o are, aceea de a d a la lum ină gîndurile ascunse ale
oam enilor. Iudeii n u spuseseră ce gîndeau în ei înşişi; că zice
evanghelistul:
„Iată unii cărturari au zis în sine: >rAcesta huleşte”. Iar Iisus, cunoscînd
gindurile lor, a zis: p e n tru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre?” 19.
N um ai D um nezeu poate cunoaşte gîndurile ascunse ale oam enilor.
A scultă ce spune profetul: „Tu singur cunoşti inimile”2021; şi iarăşi: „Cel ce
cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule” 21; iar profetul Ierem ia spune:
,Jnima este mai adîncă decît toate; şi este om şi cine-l va cunoaşte”22; şi „Omul
se va uita la faţă, dar Dumnezeu, la inim ă”23. Sînt în că şi alte m ulte locuri
în Scriptură din care se vede că num ai D um nezeu poate să cunoască
gîndurile oam enilor.
A şadar H ristos, pentru a arăta că este D um nezeu şi egal cu Tatăl,
descoperă şi face cunoscute gîndurile cărturarilor: că ei se tem eau de
m ulţim e şi n u îndrăzneau să-şi d e a p e faţă părerea lor. H ristos însă le-o
descoperă şi o face cunoscută, d ar Se arată înd u răto r faţă de răutatea
lor, că Ie spune doar atît: p e n tru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre?”.
lf>. M atei 8, 10.
Mi. M atei !), 6.
17. loan 10, 33.
18. loan 10, 37 -3 8 .
li). M atei 9, 4 -5 .
20. II Cron. (i, 30.
21. Ps. 7, 10.
22. Ier. 17, 9.
23. / Re f i |(i, 7.
OMJIJI I.A MA I Kt № . r>

D acă cineva din cei de faţă ar fi fost îndreptăţit să se m înie, apoi cel
bolnav ar fi trebuit să se m înie, pentru că a fost înşelat şi să spună: „Am
venit la T ine să m ă vindeci şi T u îm i ierţi păcatele. D e unde poţi şti
că-mi pot fi iertate păcatele?” D ar slăbănogul nu rosteşte nişte cuvinte
ca acestea, ci se lasă în puterea dum nezeiescului său tăm ăduitor. C ărtu­
rarii, însă, duşm ănoşi şi invidioşi, privesc cu ochi răi binefacerile p ri­
m ite de alţii. D in pricina asta H ristos îi şi ţine de rău, d ar cu toată blîn-
deţea, spunîndu-le: „Dacă nu credeţi că am putere să iert păcatele şi
socotiţi vorbele M ele o lăudăroşenie, iată vă m ai dau încă o dovadă a
D um nezeirii M ele: vă dau pe faţă gîndurile voastre ascunse!” Şi d u p ă
ce le-a descoperit gîndurile, le-a m ai dat şi o altă dovadă.
- C are dovadă?
- înzdrăveneşte trupul slăbănogului!
C înd m ai înainte i-a spus slăbănogului că-i iartă păcatele, n-a arătat
lăm urit puterea Lui, că n-a spus: „îţi iert păcatele!”, ci Jertate îţi sînt
păcatele!”D a i pen tru că duşm anii l-au silit, H ristos le arată şi m ai lăm u­
rit puterea Sa, zicînd:
,J)ar ca să ştiţi că putere are F iul Omului pe păm înt să ierte păcatele”24.
Vezi, dar, că H ristos vrea ca oam enii să-L creadă că este egal cu
Tatăl. N -a spus că Fiul O m ului are nevoie de altcineva ca să ierte păca­
tele sau că I-a dat altcineva p u terea aceasta, ci că „are putere să ierte păca­
tele”. „Nu v ă spun aceasta din am biţie, zice H ristos, ci ca să v ă conving
că n u hulesc cînd M ă fac egal cu D um nezeu”. T o td eau n a H ristos caută
să d ea dovezi clare şi de necontestat de D um nezeirea Sa, ca atunci cînd
a spus: *Mergi de te arată preotului”25, cînd a făcut p e soacra lui Petru să
slujească26 şi cînd a îngăduit ca porcii să se arunce în m are27. T o t aşa şi
acum ; dovadă a iertării păcatelor este înzdrăvenirea trupului slăbăno­
gului; iar dovadă a înzdrăvenirii, ducerea patului, ca să n u fie socotită
nălucire însănătoşirea.
Şi D om nul nu face asta m ai înainte de a-i în treb a p e cărturari:
Ce este mai lesne a zice: «Iertate îţi sînt păcatele!» sau a zice: ,Ja-ţi patul
tău şi mergi la casa ta!”? 28
C u alte cuvinte H ristos le grăieşte aşa: „Ce vi se pare m ai uşor: a
înzdrăveni un trup slăbănogii sau a ierta păcatele sufletului? N egreşit e
m ai uşor să înzdrăveneşti un trup slăbănogii; că pe cît este m ai bun sufletul
24. M a t e i !), (i.
25. M atei 8, 4.
2(>. M atei 8, 15.
27. M atei 8, .12.
2 8 . M atei î l , li.
366 SFlNTUL IOAN GURĂ DE AUR

decît trupul, pe atît este m ai m are lucru a ierta păcatele decît a tăm ădui
un trup; d ar pen tru că iertarea păcatelor este o lucrare ce n u se vede, iar
v indecarea trupului u n a care se vede, adaug acum şi ceea ce este m ai
uşor, d ar m ai săritor în ochi, ca prin aceasta să aveţi dovada că am
săvîrşit şi ceea ce este m ai greu, d ar nevăzut”.
H ristos, p rin faptele Sale, descoperă lum ii ceea ce spusese m ai
înainte Ioan B otezătorul despre El, că ridică păcatele lum ii29.

III
Ridicîndu-1, deci, din boală, l-a trim is acasă. Şi acum H ristos arată
că n u e m în d ru şi că vindecarea nu-i o nălucire; îi face m artori ai v in d e­
cării pe m artorii bolii slăbănogului. „Eu, spune D om nul slăbănogului,
am vrut, p rin v indecarea bolii tale, să vindec şi p e cei ce p a r sănătoşi cu
trupul, d ar bolnavi cu sufletul. D a r pentru că n u vor, du-te acasă şi
în d re a p tă pe cei din casa ta!”.
Iată, p rin această m inune, D om nul arată că este C reator şi al sufle­
tului şi al trupului. V indecă şi boala sufletului şi b o ala trupului; iar [>rin
vindecarea celui ce se vede, adică a trupului, face cunoscută şi vindeca­
rea celui ce n u se vede, adică a sufletului.
Totuşi m ulţim ile se tîrăsc în că pe jos; că spune evanghelistul:
„ Vă&nd mulţimile s-au mirat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care a dat oame­
nilor o putere ca aceasta”30.
Trupul Iui Hristos împiedica pc oameni să-L socotească Dumnezeu.
D ar D om nul nu-i ceartă, ci, p rin m inunile Sale, caută să-i ridice şi să le
înalţe gîndul. D eocam dată nu era puţin lucru că-L socoteau m ai m are
decît toţi oam enii şi că venea de la D um nezeu. D acă ar fi fost pe deplin
încredinţaţi de asta, cu tim pul ar fi cunoscut că este şi Fiu al lui D u m n e­
zeu; d ar n-aveau această deplină încredinţare; de aceea nici n u se
puteau apropia de credinţa că El este D um nezeu. Spuneau doar iudeii:
„Acest om nu este de la Dumnezeu! Cum este acesta de de la Dumnezeu?” 31.
Aceste cuvinte le repetau iudeii necontenit, acoperindu-şi cu ele p ro ­
priile lor păcate.
A ceasta32 o fac şi acum m ulţi, care, sub p retex t că apără pe D u m n e­
zeu, îşi satisfac în realitate pornirile lor pătim aşe îm potriva celor pe
carc-i urăsc, cînd ar trebui să facă lotul cu blîndcţc. Dumnezeul tuturora
ar putea să libereze trăsnetul peste cei ce-L hulesc, dar El răsare soarele
29. Ioan 1, 29.
:i(). M atei 9, 8.
81. Ioan 9, 16.
32. D e aici în cep e p artea m orală: Nu trebuie să sfătuim cu minie, ci cu blindeţe p e cei ce au o
părere greşită despre Dumnezeu.
OMILII LA M A ILI :« i7

şi pogoară ploaie şi dă cu îm belşugare pe toate celelalte. Pe El trebuie

să-L imităm şi noi! Pe cei ce hulesc pe D um nezeu să-i rugăm , să-i sfă­
tuim, să-i povăţuim cu bunătate, nu cu m înie, nici cu sălbătăcie. N u tre­
buie să te m înii dacă e hulit D um nezeu. H u la nu-I pricinuieşte nici o
vătăm are lui D um nezeu; ci, dim potrivă, cel ce-L huleşte, acela se
răneşte. N u te m înia pe hulitor! Suspină pentru el, plînge-l! Fapta lui e
vrednică de plîns. Pe un om rănit nim ic nu-1 poate vindeca aşa de bine
ca blîndeţea. B lîndeţea e m ai puternică decît Forţa. Iată ce grăieşte D um ­
nezeu, Cel hulit de noi, atît în Vechiul cît şi în Noul Testament; în Vechiul
Testament: „Poporul Meu, ce ţi-am făcut?”33; iar în Noul Testament: „Saule,
Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”34 Pavel ne porunceşte să povăţuim cu blîn-
deţe pe cei ce ne stau împotrivă35; iar D om nul a certat cu asprime pe ucenici
cînd s-au apropiat de El şi I-au cerut să pogoare foc din cer, spunîndu-le:
„Nu ştiţi ai cărui Duh sînteţi!”36Şi acum, cînd cărturarii L-au hulit, D om nul
nu le-a spus: „O, spurcaţilor şi înşelătorilor! O , pizmaşilor şi duşmanii mîn-
tuirii oamenilor!”, ci: „Pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre?”37.
Trebuie, dar, să stîrpim cu blîndeţe boala. O m ul care se în dreaptă
datorită fricii se întoarce iute iarăşi la răutatea lui. D e aceea a poruncit
D om nul să se lase şi neghina38, ca să se dea vrem e de pocăinţă. M ulţi
din aceştia s-aupocăit şi au ajuns oam eni vrednici, deşi m ai înainte erau
păcătoşi şi răi. D e pildă: Pavel, vam eşul, tîlharul. Şi ei erau neghine, dar
au ajuns grîu curat. C u sem inţele este cu n eputin ţă să se întîm ple asta;
cu oamenii însă, care sînt înzestraţi cu voinţă, este lesne şi uşor; că sufle­
tul omului nu-i înlănţuit de legile firii, ci este cinstit cu libertatea voinţei.
A şadar, cînd vezi un duşm an al adevărului, vindecă-1, îngrijeşte-1,
reîntoarce-1 la virtute. D ă-te tu pild ă de viaţă curată; caută să nu po ată fi
osîndite cuvintele tale; apără-1, poartă-i de grijă; fă totul ca să-l îndrepţi
im itînd p e m arii doctori; aceia n u vindecă num ai într-un singur chip,
ci, cînd văd că o doctorie nu e de folos, se folosesc de o altă doctorie,
apoi de alta; uneori taie rana, alteori o leagă. Şi tu eşti u n doctor al sufle­
telor; foloseşte tot felul de doctorii, după legile lui H ristos, ca să iei
Elata: şi a m întuirii tale şi a fol6sului altora. F ăcînd totul spre slava lui
ium nezeu, eşti şi tu slăvit, că a spus D om nul: „Pe cei ce Mă slăvesc îi voi
slăvi, iar cei ce Mă defaimă vor f i defăimaţi”39.
Să facem aşadar toate spre slava lui D um nezeu, ca să avem parte de
m oştenirea cea fericită, pe care, facă D um nezeu, să o dobîndim noi cu
toţii, cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos,
C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.
33. Mih. fi, 3.
34. Fapte i), 4.
35. I J Tim. 2. '2.r>.
3fi. I.uca !), ,r>4- ,r>.r>.
37. M atei !), 4.
3H. M atei 13, 30.
3!L / Hrgi 2, 31.
 O M IL IA X X X

„ Ş i t r e c în d Iisu s d e a c o lo , a v ă z u t p e u n o m ,
c a r e s e n u m e a M a te i, ş e z în d l a v a m ă
ş i i-a zis: „ V in o d u p ă M in e !” 1

I
D u p ă ce a făcut m inunea, H ristos n-a m ai răm as acolo, p en tru ca
prezenţa Lui să nu aprindă şi m ai m ult invidia duşm anilor Săi, ci le-a
făcut plăcerea să plece, ca să le potolească patim a. A şa să facem şi noi!
Să n u înfruntăm pe duşm anii noştri, ci să le potolim furia, ced în d şi
m icşorînd încordarea.
- D ar p e n tru ce D om nul n u l-a chem at pe M atei odată cu Petru, cu
Io an şi cu ceilalţi apostoli?
- D om nul Se apropia de oam eni atunci cînd ştia că au să-L asculte.
Astfel pe M atei l-a chem at cînd a ştiut că are să-L urm eze. Pentru «ista şi
pe Pavel l-a vînat d u p ă învierea Sa. C ăci Cel ce cunoaşte inim ile2 şi ştie
cele ascunse ale sufletului fiecăruia, ştia şi tim pul cînd fiecare din aceş­
tia vrea să-L asculte. D e aceea nu l-a chem at pe M atei chiar de la înce­
put, cînd era încă învîrtoşat la suflet, ci după ce făcuse nenum ărate
m inuni şi d u p ă ce se răspîndise vestea despre El, deci cînd ştia că
M atei a ajuns m ai potrivit p entru chem are.
Se cuvine să ne m inunăm şi de filozofia evanghelistului M atei, că
nu şi-a ascuns viaţa sa de m ai înainte, ci şi-a spus şi num ele, pe cînd cei­
lalţi evanghelişti îl ascund sub un alt num e3.
- Pentru ce a spus: „şezînd la vamă”?
Pentru a arăta puterea C elui C are l-a chem at; că l-a smuls din mij­
locul păcatelor, nu după ce sfîrşise şi se lăsase de acea neguţătorie rea.
A şa precum şi pe fericitul Pavel l-a adus la credin ţă p e cînd era furios,
înverşunat şi slobozea foc; însuşi Pavel face din ch em area sa o dovadă
a puterii C elui C e l-a chem at, scriind galatenilor: >yAţi auzit de purtarea
mea de altădată în iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumne­
zeu” 4. Şi pe pescari i-a chem at tot pe cînd erau în mijlocul treburi­
1. M a tei!), 9.
2. II Cran. 6, 30.
3. ţev i a l lu i Alfeu, Marcu 2, M; Lovi, Lu ca 5, 27.
■I. Gal. I, 13.
OMII.II l.A MATKI .((>!)

lor; d ar pescuitul nu-i o m eserie hulită, ci o m eserie cu care se îndelet­

nicesc oam eni de la ţară, oam eni neînvăţaţi, oam eni foarte simpli; pe
cînd m eseria de vam eş este o m eserie plină de ruşine, de obrăznicie, de
cîştig, care nu are pricină binecuvântată, o neguţătorie nedreaptă, u n ja f
sub m asca legii. Totuşi C el ce l-a chem at nu s-a ruşinat de m eseria lui
M atei. D ar pentru ce spun că nu S-a ruşinat de vam eş, cînd nici de
fem eia păcătoasă nu num ai că n u S-a ruşinat să o chem e, ci a şi lăsat-o
să-I sărute picioarele Lui şi să I le ude cu lacrim ile ei5. C ă pen tru asta a
venit H ristos, nu ca să tăm ăduiască num ai trupurile, ci să vindece şi
răutatea sufletului. A ceasta a facut-o cu slăbănogul6; şi d u p ă ce a arătat
lăm urit că poate ierta păcatele, atunci S-a dus la M atei, ca să nu se tul­
bure nim eni văzînd că prim eşte în ceata ucenicilor Săi un vameş.
Pentru ce te m inunezi dacă D om nul face din vam eş apostol? A re
putere să ierte toate păcatele! Dar după cum ai văzut puterea Celui ce
l-a chemat, lot aşa vezi şi supunerea celui chemat! Nu s-a împotrivii, nici,
îndoindu-se, a spus: „Ce înseam nă asta? O are n u m ă chem i cu chem are
m incinoasă pe m ine, un astfel de om ?” că sm erenia aceasta n-ar fi
fost la locul ei ci îndată a ascultat; nici n-a cerut să se ducă la ai săi ca
să le dea de veste. A· făcut la fel ca şi pescarii; aşa precum aceia şi-au
lăsat m rejele, corabia şi pe tatăl lor7, tot aşa şi M atei şi-a lăsat vam a şi
cîştigul şi I-a urm at lui H ristos; a arătat că sufletul îi era pregătit pentru
toate; s-a ru p t dintr-o dată de toate cele lum eşti; iar p rin supunerea sa
desăvârşită a m ărturisit că H ristos l-a chem at la tim p potrivit.
D ar poate că cineva m -ar întreba:
- Pentru ce Evangheliile nu ne-au spus şi de ceilalţi apostoli cum şi
în ce chip au fost chem aţi, ci num ai despre Petru, Iacov, Ioan şi Filip,
iar de ceilalţi deloc?
- Pentru că aceşti apostoli se îndeletniceau cu nişte m eserii de jos şi
srperite. C ăci nici nu este m eserie m ai rea ca m eseria de vam eş şi nici
m ai de jos ca aceea de pescar. Filip, la fel, era un om de foarte proastă
origine; se vede asta după locul lui de naştere8. Evangheliile ne vorbesc de
apostoli îm preună cu meseriile lor, spre a ne arăta că trebuie să-i credem şi
atunci cînd ne istorisesc despre ei lucruri m ari şi strălucite. C um m ai po t
fi puse la îndoială cele spuse de evanghelişti despre faptele strălucite ale
ucenicilor, cînd ei nu voiesc să lase la o parte nim ic din cele ce p ar de
ocară, atit despre învăţător cît şi despre ucenici, ci înaintea celorlalţi tocmai
pe acestea le istorisesc cu de-amănuntul, cînd m ai ales trec sub tăcere multe
.r>. l.uca 7, 37-38.
(>. M a te i !), 2 8.
7. M atei -1, 18 22.
8. h a n I, l i .
170 SI'ÎNTlII, l( AN U URA 1)E AUR

sem ne şi m inuni, d ar istorisesc cu de-am ănuntul răstignirea, care pare fi

o ocară, şi dezvăluie cu glas m are m eseriile josnice şi scăderile ucenici­
lor şi strămoşii învăţătorului, celebri p rin păcatele lor? A sta arată că ei
şi-au dat m ultă silinţă să scrie în Evangheliile lor num ai adevărul, că n-au
scris nici pentru a face plăcere cuiva, nici pentru a-şi atrage laudele lumii.

II
A şadar, d u p ă ce l-a chem at pe M atei, D om nul l-a cinstit cu cea mai
m are cinste stînd în d ată la m asă cu el. C instea aceasta i-a d at vam eşului
bune nădejdi p e n tru viitor şi l-a făcut să aibă m ai m ultă îndrăznire. N u
în vrem e îndelungată, ci în d ată i-a vindecat H ristos răutatea lui; şi n-a
stat num ai cu M atei la m asă, ci şi cu m ulţi alţii, deşi în ochii iudeilor
p ărea o crim ă că nu fuge de păcătoşi. Totuşi evangheliştii n u ascund
nici asta, anum e că fariseii au încercat să-I găsească vină lui Iisus pentru
cele ce făcea.
V am eşii au venit deci în casa lui M atei ca la unul de-al lor; şi M atei,
m îndru că a in trat H ristos în casa lui, i-a poftit p e toţi la masă. H ristos
folosea orice m ijloc pentru m întuirea sufletelor, n u num ai cînd vorbea,
nici num ai cînd vindeca, nici num ai cînd m ustra p e duşm ani, ci şi cînd
stătea la masă, pe m ulţi păcătoşi îi îndrepta. Prin asta ne învaţă că orice
tim p şi orice faptă p o t să ne fie de folos pentru a m întui. Deşi cele puse
pe m asă atunci de M atei erau fructul nedreptăţii şi lăcom iei, totuşi H ris­
tos n-a refuzat să m ănînce din ele, pen tru că m are era cîştigul p e care
avea să-l scoată de acolo; de aceea a şi intrat în casă şi a şi stat la m asă cu
oam eni care făcuseră nişte păcate ca acelea. A şa e doctorul; dacă se
îngrcţoşează de puroiul bolnavilor nu-i scapă de boală?
H ristos însă Şi-a căpătat o proastă faim ă şi pen tru că a m încat cu
M atei şi p en tru că a intrat în casa lui şi pentru că a stat la m asă cu m ulţi
vameşi. U ită-te cum îl ocărăsc iudeii: „Iată om mîncăcios şi băutor de vin,
prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!”9. Să audă aceste cuvinte toţi cîţi se
sîrguiesc să se laude cu postul! Să se gîndească aceştia că Stăpînul
nostru a fost nu m it m încăcios şi bău to r de vin şi n u a socotit o ruşine, ci
a privit cu dispreţ toate aceste bîrfeli, pentru ca să-Şi ajungă scopul urmărit;
şi l-a ajuns. C ă vam eşul s-a schim bat şi a ajuns m ai bun. Şi ca să ştii că
m are lucru a săvîrşit D om nul luînd m asa cu un vam eş, ascultă ce spune
Zaheu, alt vam eş, iarăşi. C înd L-a auzit pe H ristos zicînd: „Astăzi în casa
ta trebuie să rămîn!”10, întraripat de bucurie, Z aheu I-a spus: Jum ătate
din avuţiile mele le dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva,*10
!). M atei 11, 19.
10. I.ncti 19, 5.
OMII.II I A MAIi.1 :i7i

întorc îm pătrit"". Şi lisus i-a răspuns: stăgi s-a făcut mîntuirea casei aces­
teia/"112. Astfel, în orice îm prejurare ai fi poţi învăţa pe cei din jurul tău.
- D ar atunci, aş putea fi întrebat, pentru ce Pavel porunceşte: ,J)acă
vreunul numindu-se frate, va f i desfirînat sau lacom, cu unul ca acesta nici să
nu m încati"13.
»
- M ai ales nici nu-i lăm urit, dacă Pavel d ă această poruncă şi dască­
lilor, nu num ai fraţilor. A poi aceia n u erau încă desăvîrşiţi, nici n u ajun­
seseră fraţi. Pe lîngă acestea, Pavel porunceşte ca atunci să ne depărtăm
de cei care au ajuns fraţi, cînd stăruiesc în păcatele lor. Vam eşii, însă,
care au luat. m asa cu D om nul, se lăsaseră de păcatele lor şi-şi schim ba­
seră viaţa; d a r nim ic din acestea nu i-a ruşinat p e farisei, ci îi acuză pe
Acenici spunîndu-le:
Pentru ce cu vameşii şi cu păcătoşii mănîncă Dascălul vostru?"14.
C înd fariseilor li se părea că ucenicii păcătuiesc, ll întreabă pe
H ristos, zicîndu-I: J a tă ucenicii Tăi fac ce nu se cade să facă sîmbăta"15; iar
acum îl hulesc pe H ristos în faţa ucenicilor. H u la lo r p o rnea din inim a
u n o r oam eni răi, care voiau să despartă pe ucenici de Dascălul lor.
Ce le-a răspuns în ţelepciunea cea nem ărginită?
„N-au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi”16.
Iată că H ristos a întors cuvîntul lor îm potriva lor! Fariseii socoteau
o crim ă am estecul lui H ristos cu vameşii; El însă, dim potrivă, le spune
că ar fi nevrednic de El şi de dragostea Lui de oam eni să n u se amestece
cu vameşii. A îndrepta pe nişte oam eni ca aceştia nu num ai că nu-i o
crimă, ci dim potrivă o datorie de căpetenie, o necesitate, o faptă care
m erită m ii de laude.
A poi ca să nu pară că face de ruşine pe com eseni cu cuvintele: „cei
bolnavi", uită-te cum îi mîngîie iarăşi, mustrîndu-i pe farisei şi spunîndu-le:
„Deci mergînd, învăţaţi ce înseamnă: ,JMilă voiesc, şi nu je rtfă "17.
Le-a spus acestea ca să-i ţină de rău că nu cunosc Scripturile. De
aceea se şi foloseşte de cuvinte m ai aspre, nu pen tru că se m îniase -
D oam ne fereşte! - ci pentru ca vameşii să nu se sim tă stînjeniţi. Şi ar fi
putut doar să le spună fariseilor: „ N-aţi văzut cum am dezlegat păcatele
slăbănogului, cum i-am înzdrâvenit trupul?” D ar n u le grăieşte aşa, ci le
11. Luca 19, 8.
12. Luca 19, 9.
13. / Cor. 5, 11.
14. Matei 9, 11.
I.r>. Matei 12, 2.
I(i. Matei 9, 12.
17. Matei 9, 13; Osra <>, 7.
372 SHNTUI. IOAN (itIHA l)K AlIR

vorbeşte folosindu-Se m ai întîi de exem ple luate d in viaţa cea de toate

zilele, apoi de tem eiuri scripturistice. D u p ă ce a spus: ,JV-au trebuinţă cei
sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi”- arătîndu-Se pe Sineşi indirect D octor -
aduce şi tem eiul scripturistic, zicînd: ,Murgind învăţaţi ce înseamnă:
,M ilă voiesc, şi nu jertfa”. T o t aşa face şi Pavel; m ai întîi îşi întem eiază
cuvintele sale cu exem ple luate din viaţa de toate zilele, spunînd: „Cine
paşte turmă şi nu mănincâ din laptele ei?”18, apoi aduce şi tem eiuri scriptu­
ristice, zicînd: „Că în legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care
treieră”19; şi iarăşi: >rAşa a poruncit Domnul celor care propovăduiesc Evan­
ghelia, ca din Evanghelie să trăiască”20. C înd, însă, H ristos vorbeşte uceni­
cilor Săi, n u le grăieşte aşa, ci le am inteşte de m inunile Lui, zicînd: ,JSlu
vă aduceţi aminte de cele cincipîini la cele cinci m ii şi cîte coşuri aţi luat?”21.

III
Fariseilor nu le grăieşte aşa, ci le am inteşte de slăbiciunea firii om e­
neşti şi le arată că şi ei sînt slabi, că n u cunosc Scripturile, n u se îngrijesc
de virtute şi p u n p re ţ num ai pe jertfe. A cestea le arată cu tărie H ristos,
strîngînd în puţine cuvinte cele spuse de toţi profeţii, zicîndu-le: î n v ă ­
ţaţi ce înseamnă: ,JMilâ voiesc, şi nu jertfă”. C u aceste cuvinte le arată că n u
El e călcător de lege, ci ei, ca şi cum le-ar spune: „Pentru ce M ă învi­
nuiţi? C ă în d re p t pe păcătoşi? D a r cu asta aţi învinuit şi pe Tatăl!”
A ceasta a spus-o şi cu alt prilej, în acelaşi scop: Tatăl Meu pînă acum
lucrează; şi Eu lucrez”22· A cum iarăşi: ,JMergînd, învăţaţi ce înseamnă: ,J№ilă
voiesc, şi nu jertfă”. „C eea ce vrea T atăl, spune D om nul, aceea vreau şi
E u ”. Ai văzut că jertfa este de prisos iar m ila de n eap ărată trebuinţă? C ă
n-a spus: „M ilă voiesc şi jertfă”, ci: ,jMlilă voiesc, şi nu jertfă”. Pe u n a o
prim eşte, pe cealaltă o aruncă. H ristos le-a dovedit n u num ai că nu-i
oprit ceea ce ţineau ei de rău, ci e chiar legiuit şi m ai legiuit decît jertfa.
A adus ca mărturie Vechiul Testament, ale cărui cuvinte şi legiuiri sini
de acord cu cele spuse de El.
D u p ă ce i-a com bătut pe farisei şi cu exem ple luate din viaţa de
toate zilele şi cu tem eiuri scripturistice, D om nul a adăugat iarăşi:
„N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă”23.
H ristos a spus în ironie fariseilor cuvintele acestea, ca atunci cînd a
zis: J a tă Adam s-a făcut ca unul din N oi”24; şi iarăşi: „De voi flăm înzi,
18. 1 Cor. 9, 7.
19. I Cor. 9, 9; Deut. 25, 4.
20. / Cor. 9, 14.
21. Matei 16, 9.
22. han 5, 17.
28. Matei 9, 13.
24. Fac. 3, 22.
OMILII I.A m a il i 373

nu-ţi voi spune?”1'. C ă nu-i nici un drept pe păm înt, a arătat-o Pavel,
zicînd: „Pentru că toţi au păcătuit şi sint lipsiţi de slava lui Dumnezeu”26.
Prin cuvintele Sale, H ristos a m îngîiat pe cei chem aţi de M atei la
masă. „D eparte de M ine gîndul, le spune D om nul, de a am ărî pe păcă­
toşi, că pentru ei am venit pe păm înt!” Apoi, ca să nu se simtă jigniţi de
cuvîntul: „păcătoşi”, H ristos n-a tăcut, ci a adăugat: „lapocăinţă”. „N-am
venit pe păm înt, le spune D om nul, ca păcătoşii să răm înă m ai departe
păcătoşi, ci să se schim be şi să ajungă m ai b un i”.
D upă ce D om nul a închis gurile fariseilor cu texte din Scriptură şi
cu exem ple luate din viaţa de toate zilele, şi fariseii n-au m ai putut zice
nim ic - că s-au vădit şi vinovaţi de crim ele puse pe seam a lui H ristos şi
potrivnici legii şi V echiului T estam ent - , L-au lăsat în pace pe D om nul,
dar au trecut crim ele asupra ucenicilor Lui. Evanghelistul Luca spune
că fariseii au spus acestea27; evanghelistul M atei însă, că ucenicii lui
Ioan Botezătorul28. Se poate ca şi unii şi alţii să le fi spus. Fariseii, văzîn-
du-se la strîm toare, au luat, cum era şi firesc, în ajutorul lor pe ucenicii
lui Ioan Botezătorul, aşa cum au făcut m ai tîrziu cu irodianii . Ucenicii
lui Ioan Botezătorul au fost totdeauna invidioşi pe D om nul şi vorbeau
îm potriva Lui; num ai atunci s-au purtat cu sm erenie, cînd Ioan era la
închisoare, cînd au venit la Iisus şi I-au vestit despre Ioan30; d ar m ai tîr­
ziu s-au întors iarăşi la zavistia lor de m ai înainte.
C e au spus ucenicii lui Ioan?
p e n tru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?”31
A ceasta e boala pe care de dem ult a stîrpit-o H ristos, spunînd:
„Cîndposteşti, unge-ţi capul tău şi spală-ţi faţa ta!”32; că ştia m ai dinainte
D om nul la cîte păcate dă naştere. D ar H ristos nici pe ucenicii lui Ioan
nu i-a ţin ut de rău, nici nu le-a spus: „Îngîm faţilor, netrebnicilor!”, ci
le-a vorbit cu toată blîndeţea, spunînd:
,JNu pot prietenii Mirelui să postească atîta vreme cit Mirele este cu ei”252678930133.
C în d era vorba de alte persoane, de vam eşi de pildă, D om nul
m ustra m ai cu asprim e pe cei care-i batjocoreau pe vameşi, ca să le
m îngîie sufletul lor rănit; acum însă L-au batjocorit p e El şi pe ucenicii
Lui; de aceea le-a răspuns cu toată blîndeţea.
25. Ps. 49, 13.
26. Rom. 3, 23.
27. Luca 5, 33.
28. Matei !), 14.
29. Matei 22, 16.
30. Matei I 1, 2-19.
31. Matei 9, I I.
32. Matei (>, I 7.
33. Matei 9, l.r>.
374 SKlNTUL IOAN GURA DE AUR

Ucenicii lui Ioan Botezătorul au vrut să spună, cu alte cuvinte, aşa:

„Bine, T u, ca D octor, poţi face asta; dar pentru ce ucenicii Tăi iau p arte
la astfel de m ese, în loc să postească?” Şi ca să facă şi m ai m are învinui­
rea, se dau ca p ild ă pe ei m ai întîi, apoi pe farisei, v rîn d ca, prin com pa­
raţie, să m ărească vina ucenicilor. „Şi noi şi fariseii, spun ei, postim m ult”.
Şi intr-adevăr posteau; unii fiind învăţaţi de Io an Botezătorul, ceilalţi,
de lege. T o t aşa spunea şi fariseul: postesc de două ori pe săptămînă”^4.
- C e le-a răspuns Iisus?
- ,JVu pot prietenii Mirelui să postească atîta vreme cît Mirele este cu ei”.
M ai înainte D om nul Se num ise D octor, acum , M ire; descoperă
p rin aceste num e taine negrăite.
Şi ar fi trebuit ca D om nul să le spună cu asprim e: „N u sînteţi voi
stăpînii ucenicilor M ei, ca să le faceţi astfel de legi! C e folos de post
cînd sufletul ţi-i plin de răutate, cînd învinuiţi p e alţii, cînd osîndiţi, iar
voi p urtaţi b îm e în ochi, cînd faceţi totul de ochii lum ii? în loc de toate
acestea, ar fi treb u it să scoateţi din suflet dragostea de slava deşartă şi să
faceţi p e toate celelalte: dragostea, blîndeţea, iu b irea de fraţi!” D ar
nim ic din acestea nu le-a grăit Iisus, ci, cu toată blîndeţea, le-a spus: ,JS!u
pol prietenii Mirelui să postească atîta vreme cît Mirele este cu ei”, amintindu-le
de cuvintele lui Ioan, prin care spunea: „Cel ce are mireasă este mire, iar
prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură mult de glasul mirelui”3’.
C ele spuse de H ristos au acest înţeles: „Tim pul de acum este tim p de
bucurie şi de veselie! N u veniţi, dar, cu lucruri triste! Postul nu-i un
lucru trist p rin n atura lui, ci pen tru cei care sînt în că slabi; dar pen tru
cei care vor să filozofeze este u n lucru foarte plăcut şi dorit. D u p ă cum
m ai m are îţi este bucuria cînd trupul îţi este sănătos, tot aşa mai m are îţi
este plăcerea cînd sufletul se află într-o stare b u n ă ”. A cesta e răspunsul
D om nului la bănuielile ucenicilor lui Ioan. T o t aşa grăieşte şi Isaia
despre post; îl num eşte sm erenie a sufletului343536; şi M oise la fel.

IV
H ristos le-a închis gura acum nu num ai cu aceste cuvinte, ci şi în alt
chip spunînd:
„Vor veni zile cînd se va lua Mirele de la ei şi atunci vor posti”37.
Prin aceste cuvinte D om nul le-a arătat că au stat la masă, El şi u ce­
nicii Lui, n u p en tru m încare, ci pen tru o altă rînduială, m inunată; că tot
acum a vorbit m ai dinainte şi de patim a Sa în răspunsul dat ucenicilor lui
Ioan Botezătorul, învăţîndu-i pe ucenicii Săi şi deprinzîndu-i să se gîn-
34. Luca 18, 12.
35. Ioan 3, 29.
3(>. Isaia 58, 3.
37. M atei 9, 15.
OMILII I A MAI'KI ;i7..

dească de pe acum la zilele, triste in aparenţa, care vor veni. D acă ar lî

spus lucrul acesta direct ucenicilor Săi, le-ar fi îngreunat inim a şi i-ar fi
întristat; d o ar ştim cit i-a tulburat ştirea aceasta cind le-a spus-o mai
tîrziuiH; dar aşa, adresîndu-se altora, ştirea nu le-a fost atît de îm povără­
toare. Pe lingă aceasta, D om nul a pus capat şi m îndriei ucenicilor lui
Ioan Botezătorul, care, era firesc, se lăudau mult cu m oartea dascălului lor.
Despre înviere D om nul încă nu vorbeşte, că nici nu era timpul. E ra firesc să
m oară Acela pe Care-L socoteau om ; dar ca să învieze era peste fire.
Apoi, ceea ce a făcut mai înainte cu fariseii, aceea face şi acum cu
ucenicii lui Ioan. D upă cum fariseii încercaseră să-L arate ca vinovat de
crime, pentru că m înca cu păcătoşii, tot aşa şi H ristos i-a convins de
contrariul, că nu num ai că nu-i o crim ă fapta Lui, ci u na care m erită chiar
laudă; şi după cum ucenicii lui Ioan voiseră să-I arate că nu ştie să-Şi
instruiască ucenicii, tot aşa şi Hristos le dovedeşte că ei, cu cele ce spun, nu
ştiu cum trebuie instruiţi ucenicii, ci îl învinuiesc fără temei, spunîndu-le:
„Nimeni nu pune petic de pînzp. nouă la haină veche”39.
H ristos întăreşte iarăşi spusele Sale cu pilde luate din viaţa de toate
zilele. Spusele Sale au acest înţeles: „Ucenicii M ei n-au ajuns încă des­
tul de puternici, ci au încă nevoie de m ult pogorăm înt; n-au fost încă
reînnoiţi de D uhul Sfînt şi n u trebuie pusă povară de porunci peste
nişte oam eni care sînt încă într-o astfel de stare sufletească”. Hristos a spus
acestea punînd legi şi canoane ucenicilor Săi, ca, atunci cînd vor face uce­
nici pe oamenii din întreaga lume, să se poarte cu ei cu multă blîndeţe.
„Nici nu pun vin nou în burdufuri vechi”40.
Ai văzut că pildele se aseam ănă cu cele din V echiul Testam ent?
H aină, burdufuri. Ierem ia num eşte pe poporul iudeu cingătoare41 şi
pom eneşte şi el de burdufuri şi de vin42. Şi pen tru că H ristos vorbea de
m încare şi de m asă, ia de la acestea şi pildele.
Evanghelistul Luca spune ceva m ai m ult, că şi peticul cel n ou se
rupe dacă-1 pui peste unul vechi. V ezi că nu num ai că n-ai nici u n folos,
ci şi m ai m ultă pagubă.
H ristos vorbea de lucruri prezente, d ar vesteşte m ai dinainte viito­
rul; de pildă, că ucenicii Lui vor fi noi m ai tîrziu; p în ă atunci însă nu
trebuie să li se dea porunci grele şi aspre. „Cel care caută, spune Hris­
tos, să pună înainte de vrem e pe ucenici la îndatoriri prea mari, nu-i va avea
destoinici la timpul cuvenit, pentru că i-a făcut dintr-o dată nefolositori.*I.
.18.Ioan 1ii, <i.
Mi).Matei !). Iii.
•M).Matei î», 17.
II.Ier. IM. 7.
\2. Ier. IM, V/.
A sta nu se întîm plă nici din pricina vinului, nici din pricina burdufuri­
lor, ci din pricin a acelora care n u toarnă vinul la tim p.
C u acest prilej ne-a arătat şi pricina cuvintelor Sale smerite, p e care
le grăia adeseori ucenicilor Săi. D in pricina neputinţei lor de înţelegere,
D om nul spunea m ulte m ai prejos de vrednicia Lui. Acest lucru ni-1
arată şi evanghelistul Ioan, că însuşi D om nul a spus: „Multe am a vă
spune, dar nu le puteţi purta încă”43. Pentru ca ucenicii să n u creadă că
num ai acestea are a le spune, ci să ştie că are să le spună şi altele cu m ult
mai m ari, le-a vorbit de slăbiciunea lor, făgăduindu-le că le va spune şi
pe acelea cînd vor ajunge puternici. Acest lucru l-a spus şi acum: „Vor
veni zile cînd li se va lua de la ei Mirele şi atunci vor posti”.
A şadar44, nici noi să nu cerem de la toţi totul de la început, ci atît cît
p o t să facă; şi curînd vom ajunge şi la celelalte. D acă te zoreşti şi te gră­
beşti, apoi tocm ai pentru aceea n u te zori, p entru că te grăbeşti. D acă ţi
se p ar a fi cuvintele m ele o enigm ă, află-o aceasta din însăşi firea lucru­
rilor, şi atunci vei vedea toată puterea lor. N im eni din cei ce te învi­
nuiesc pe n e d re p t să nu te tulbure, pentru că şi la m asa dată de M atei
vam eşul fariseii erau învinuitorii, iar ucenicii, cei învinuiţi.

V
Totuşi nim ic n u L-a convins pe H ristos să-şi schim be părerea, nici
n-a spus: „E o ruşine ca unii să postească, iar alţii să n u postească!” Ci,
ca un m inunat căpitan de corabie, care nu se uită la valurile frăm întate,
ci la ştiinţa sa, tot aşa şi H ristos a făcut atunci. N u era o ruşine ca uceni­
cii Lui să nu postească, ci ca, din pricina postului, să fie răniţi de
m oarte, să fie sfîşiaţi, să fie sfarîmaţi.
L a acestea gîndindu-ne şi noi, să le folosim cu cei din casa noastră.
A i o fem eie iubitoare de podoabe, îndrăgostită şi ahtiată d u p ă suli-
m anuri, trîndavă din pricina p rea bunului trai, guralivă şi proastă; deşi
nu-i cu p u tin ţă ca o singură fem eie să aibă toate aceste cusururi; totuşi
să zugrăvim cu cuvîntul o astfel de femeie.
D ar aş putea fi întrebat:
- Pentru ce zugrăveşti o fem eie şi nu un bărbat? Sînt şi bărbaţi m ai
răi decît această femeie!
- Zugrăvesc deocam dată pe femeie, nu pentru că femeile ar depăşi în
răutate pe bărbaţi, ci pentru că purtarea de grijă de femei a fost încredinţată
bărbaţilor. Poţi găsi şi la bărbaţi m ulte pe care nu le găseşti la femei,
43. Ioan 16, 12.
44. De aici în cep e p artea m orală: Cel ce vrea să îndrepte pe cineva pe calea virtuţii trebuie să-l
sfătuiască să săvirşească mai întîi virtuţile cele mici. Tot aşa trebuie să facă şi cu femeile cele iubitoare de
podoabe.
OM1I.II IA MAŢI I U 77

de p ild ă ucid erea, je fu ire a m o rm in telo r, lu p ta cu fiarele şi m ulte

asem en ea acestora. Să nu socotiţi, dar, că fac asta p e n tru că aş dis­
p reţu l p e fem ei. N u p e n tru asta, nu p e n tru asta, ci p e n tru câ-i folosi­
to r d e o ca m d a tă să-i zugrăvesc chipul ei.
Să n e înch ip u im , deci, o astfel de fem eie, ia r b ă rb atu l ei să se
străd u iască să o în d re p te cu orice chip.
- C u m o va în d rep ta?
- Să nu-i interzică totul dintr-o dată, ci m ai întîi pe cele m ai uşoare,
pe cele la care nu ţine p re a m ult. D acă, însă, o vei sili să săvîrşească
totul de la început, ai p ierd u t totul. Nu-i lua, deci, de îndată bijuteriile
de aur, ci lasă-i-le să le aibă şi să se îm podobească cu ele; că acesta pare
a fi un rău m ai m are decît sulim enitul şi încondeiatul ochilor. A şadar
dezbar-o m ai întîi de sulem enitul şi încondeiatul ochilor, d ar n u cu
frica şi am eninţarea, ci cu convingerea şi blîndeţea, cu criticile altora şi
cu părerea şi socotinţa ta. Spune-i neîncetat: „Nu ţi-i deloc frum oasă
faţa cînd ţi-o vopseşti atîta, ci-i chiar tare urîtă!” Şi convinge-o, m ai cu
seamă, că asta te m îhneşte. D u p ă ce i-ai spus părerea ta, vorbeşte-i şi de
părerea altora şi spune-i că de obicei sulim anurile urîţesc chiar pe
femeile frum oase, ca să-i stîrpeşti patim a. Să nu-i spui încă nim ic de iad,
nici de îm părăţia cerurilor; i-o spui de pom ană; ci convinge-o că simţi
m ai m ultă plăcere să-ţi arate nefalsificată o pera lui D um nezeu. O
femeie care-şi chinuieşte faţa, o întinde, o pudrează, nici oam enilor nu
pare frum oasă şi plăcută la vedere. Scoate-i boala din suflet m ai întîi cu
argum ente raţionale şi cu părerile celorlalţi oam eni; după ce i-ai m uiat
sufletul cu aceste cuvinte, adaugă şi pe cele despre iad şi îm părăţia ceru­
rilor. Dacă-i vorbeşti o dată şi n u o îndupleci, n u obosi a-i repeta a doua
oară, a treia oară şi de m ai m ulte ori aceleaşi cuvinte; să n-o faci cu ură,
ci cu faţa veselă; uneori întoarce-i spatele, alteori linguşeşte-o, mîngîi-o.
N u vezi p e pictori, de cîte ori dau cu pensula, de cîte ori şterg p în ă ce
fac u n p o rtret frumos? Să nu fii, dar, m ai rău decît ei! D acă cei care fac
portretul unui trup îşi dau atîta silinţă, cu m ult m ai m ult noi, care for­
m ăm sufletul, trebuie să folosim toată măiestria! D acă vei m odela bine
chipul sufletului femeii tale, nu vei m ai vedea pocit chipul trupului ei,
nici buzele însîngerate, nici gura la fel ca gura înroşită de sînge a unui
urs, nici sprîncenele negre ca funinginea de pe oale, nici obrajii văruiţi
ca pereţii m orm intelor. C ă toate acestea sînt funingine, cenuşă, praf,
sem ne ale celei mai mari urîţenii.
H 78 SI'lNTlII. IOAN GURA DE AUR

VI
D ar nu ştiu cum , pe nesim ţite, am ajuns la aceste cuvinte, iar eu,
care sfătuiesc pe alţii să înveţe cu blîndeţe, am în cep u t să m ă mînii.
A şadar să ne întoarcem şi să sfătuim m ai cu blîndeţe. S>ă suportăm toate
cusururile fem eilor noastre, ca să săvîrşim ce voim . N u vezi că supor­
tăm plînsul copiilor cînd vrem să-i înţărcăm şi suferim orice num ai ca
să-i aezb ărăm de laptele m am ei? T o t aşa să facem şi cu femeile noastre.
Să îndurăm toate celelalte cusururi, ca să reuşim să le dezbărăm de obi­
ceiul sulim enitului şi a încondeierii ochilor. D u p ă ce i-ai în d rep tat acest
cusur, îndreaptă-te spre altul, spre podoabele de aur. V orbeşte-i to t aşa,
în acelaşi chip, şi despre acestea. Şi astfel, încetul cu încetul, formîndu-ţi
soţia ta, vei fi un pictor minunat, un rob credincios, un plugar price­
put. Pe lîngă acestea, adă-i am inte şi de fem eile din vechim e: de Sarra,
de R ebeca; de fem eile frum oase şi de cele urîte şi arată-i că toate au fost
la fel de înţelepte. Lia, fem eia patriarhului Iacov, n u era frum oasă, d ar
n u s-a gîndit să-şi sulim enească chipul; ci, chiar u rîtă fiind şi n u destul
de iubită de bărbatul ei, nu i-a trecut prin m inte aşa ceva, nici n u şi-a
stricat faţa; a lăsat-o aşa cum era, păstrîndu-şi neschim bate trăsăturile
feţei; şi doar Lia a fost crescută de păgîni. T u, însă, fem eie credincioasă,
care ai cap pe H ristos, tocm ai tu strecori printre noi m eşteşuguri dră­
ceşti? Nu-ţi aduci am inte oare de apa sfîntului botez care ţi-a spălat faţa,
de jertfa care îţi îm podobeşte buzele, de sîngele care îţi înroşeşte
lim ba? D acă te-ai gîndi la toate acestea, oricît de iubitoare de podoabe
şi de găteli ai fi, n-ai îndrăzni, nici n-ai suferi să-ţi pui pe faţă praful şi
cenuşa. Află că eşti unită cu H ristos şi alungă urîţenia aceasta! H ristos
nu Se bucură de vopselele acelea, ci caută o altă frum useţe, de care este
şi tare îndrăgostit, frum useţea sufletului adică. A ceastă frum useţe ţi-a
poruncit şi profetul s-o îngrijeşti, spunînd: „Şi va pofti împăratul frumuse­
ţea ta ”45. Să nu ne pocim , deci, fără rost. Nici u n a din operele lui D um ­
nezeu nu-i nedesăvîrşită şi nici n u are nevoie de în d rep tarea ta. N im eni
n-ar încerca să adauge ceva statuii unui îm părat, d u p ă ce statuia a fost
înălţată. încercarea-i prim ejdioasă şi atrage cea m ai m are pedeapsă.
Statuia e făcută de un om şi nu-i adaugi nim ic; faţa ţi-i făcută de D u m ­
nezeu şi o îndrepţi? N u te gîndeşti la focul iadului? N u te gîndeşti la
pustietatea sufletului? D e dragul sulim enelilor îţi neglijezi sufletul, că
to a tă grija ţi-o cheltuieşti cu trupul! D a r p e n tru ce v o rb esc de suflet?
C h ia r tru p u lu i i se în tîm p lă co n tra ru l d ecît ceea ce te străduieşti.
U ită-te num ai! V re i să fii frum oasă? A ceasta te face urîtă! V re i să
placi b ărb atu lu i? A ceasta m ai m u lt îl întristează! Şi n u n um ai p e el,
ii îi face şi pe străini să te bîrfească. V re i să p ari tînără?
!.'■>. I ‘.s. I I, i ; i
A ceasta te îm bătrineşte iute. V rei să fii îm podobită? Aceasta te face de
ruşine! O femeie care um blă d u p ă găteli şi sulim anuri face de ruşine nu
num ai femeile de acelaşi rang cu ea, ci şi pe servitoarele care o ştiu cum
este, şi pe casnicii care o cunosc; dar m ai înainte de toţi pe ea însăşi.
D ar pen tru ce trebuie să vorbesc de toate acestea? Am lăsat la o parte
tocm ai păcatul cel m ai grozav, că superi pe D um nezeu, că-ţi îngropi
cinstea, aprinzi flacăra geloziei, te iei la întrecere cu femeile care bat
străzile.
G îndiţi-vă la toate acestea, bateţi-vă joc de acest alai drăcesc şi de
această m eşteşugire diavolească! D epărtaţi de pe voi podoaba aceasta,
dar mai bine spus, această lipsă de podoabă! Ingrijiţi-vă de cealaltă
frumuseţe, de frumuseţea din sufletele voastre, care este plăcută §i îngerilor,
poftită de Dumnezeu şi dulce soţilor voştri, ca să aveţi parte şi de slava
aceasta pămîntească şi de aceea ce va să fie, pe care, facă Dumne­
zeu ca noi toţi să o dobîndim , cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om ­
nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor,
A min.
 O M I L IA X X X I

« P e c în d l e g r ă ia lo r a c e s t e a ,
ia tă u n d r e g ă to r v e n in d I s-a în c h in a t L u i, z ic în d :
„ F iic a m e a a m u r it d e cu r în d ;
c i v e n in d p u n e m în a T a p e e a şi v a tr ă i ” » 1

I
M inunea a urm at cuvintelor Sale, ca să înch id ă şi m ai m ult gura
fariseilor.
Cel care a venit la Iisus era m ai m arele sinagogii, iar durerea îi era
cum plită. îi m urise singurul copil, o fată de doisprezece ani, în floarea
vîrstei. Pe aceasta H ristos a înviat-o îndată.
D acă evanghelistul Luca relatează că au venit unii la m ai m arele
sinagogii, spunîndu-i: „Nu mai supăra pe învăţătorul, că fiica ta a m urit”2,
vom spune acestea: C uvintele m ai m arelui sinagogii: „a murit de
curind”, sînt cuvintele unui om care s-a gîndit la tim pul cît a durat călă­
toria sa, sau ale unui om care şi-a m ărit nenorocirea; că au obiceiul cei
care cer ceva să-şi m ărească, p rin cuvînt, propriile nenorociri şi să
spună ceva m ai m ult decît cele ce sînt, ca să înduplece m ai repede pe
cei pe care-i roagă.
D ar vezi-i nesim ţirea m ai m arelui sinagogii! D o u ă lucruri cere de
la H ristos: şi să se ducă la el şi să p u n ă m îna pe fata lui. C uvintele aces­
tea sini un semn că o lăsase încă în viaţa. Acelaşi lucru îl cere profetului
Clisei şi sirianul acela, N eem an: „Ziceam, spunea Neeman, că va ieşi şi-şi
va pune mîna lu i” 3*. într-adevăr, cei care sînt învîrtoşaţi la in im ă au
nevoie să vadă cu ochii şi să pipăie cu m îinile.
Evanghelistul M arcu spune că D om nul a luat cu El pe cei trei uce­
n ici'; evanghelistul Luca, la fel5; iar evanghelistul M atei spune sim plu
că a luat pe ucenici'1.
- Pentru care pricină nu l-a luat pe M atei, care intrase de curînd în
rîndul ucenicilor?
1. Matei 9, 18.
2. Luca 8, 49.
9. IV Regi ,r), 11.
■I. Marcu li, 97.
5. Luca 8, 51.
(>. Maici 9, 19.
OMIUI I.A MATKI ; ih i

- Pentru a-i m ări şi mai m ult dorinţa de a fi apostol şi pentru că era

încă nedesăvîrşit. D om nul îi cinsteşte în chip deosebit pe Petru, Iacov şi
Ioan, pentru a-i face şi pe ceilalţi apostoli să ajungă ca aceştia. Lui M atei
îi era de ajuns deocam dată că a văzut m inunea tăm ăduirii femeii cu
scurgere de sînge, că a avut cinstea să stea la m asă cu D om nul şi să intre
în ceata apostolilor.
Sculînduvie D om nul de la masă, L-au urm at mulţi, pentru că
doreau să vadă o m are m inune, pentru că cel care venise la H ristos era
u n om cu o înaltă dregătorie şi pentru că cei m ai mulţi, mai lipiţi de
păm înt şi de lum e, nu căutau atît folosul sufletului cît vindecarea trupu­
lui. Şi curgeau în cîrduri oam enii după Dînsul: unii m inaţi de propriile
lo r boli, alţii grăbiţi de dorinţa de a fi spectatorii vindecării altora; dar
puţini erau deocam dată aceia care veneau d u p ă Iisus pentru cuvintele
şi învăţătura Lui.
H ristos n-a lăsat m ulţim ile să intre în casa m ai m arelui sinagogii, ci
num ai p e ucenici şi nici pe aceştia pe toţi, învăţîndu-ne, cu orice prilej,
să fugim de laudele oam enilor.
«Şi iată, spune M atei, ofemeie cu scurgere de sînge de doisprezece ani s-a
apropiat de E l şi fiin d la spatele L u i s-a atins de poala hainei Lui. Că zicea în
sine: „Numai de mă voi atinge de haina Lui, mă voi vindeca!”» 1.
- Pentru ce nu s-a apropiat de H ristos cu îndrăznire?
- îi era ruşine de boala ei, socotindu-se necurată. D acă fem eia care
are scurgerea ei lunară nu se socoteşte curată, cu atît m ai m ult ea, care
era bolnavă de o boală ca aceea. C ă legea V echiului T estam ent socotea
d rep t m are necurăţie scurgerea de sînge la femei. D e aceea fem eia se
doseşte şi se ascunde. D e altfel nici ea n-avea încă despre H ristos p ăre­
rea cuvenită şi desăvîrşită, că nu i-ar fi trecut prin m inte că se poate tăi­
nui de El. Fem eia aceasta este cea dintîi fem eie care se apropie în
public de H ristos. A auzit că vindecă şi femei şi că se duce la fetiţa care
m urise de curînd. N-a îndrăznit să-L chem e în casa ei, deşi era bogată;
dar nici n u s-a apropiat de El în văzul tuturora; ci, pe ascuns, s-a atins cu
credinţă de hainele Lui. Nici nu s-a îndoit, nici n-a zis în sine: „Voi
scăpa oare de boală? D acă nu m ă voi vindeca?”, ci, cu încredere că se
va vindeca, s-a apropiat de D om nul. «Că zicea întru sine: „Numai de mă
voi atinge de haina Lui, mă voi vindeca”». Ştia din ce casă ieşise D om nul;
din casa unui vam eş; ştia şi cine sînt cei ce m erg du p ă El; nişte păcătoşi,
nişte vameşi. Toate acestea i-au dat bune nădejdi.
- Ce a făcut Hristos?7
7. Mala !), 70 71.
382 SI-INTIII. IOAN UURA L)K AUR

- N -a lăsat-o tăinuită, ci a adus-o în m ijloc şi a făcut-o cunoscută

pen tru m ulte pricini, deşi unii oam eni fără de ju d ecată spun că H ristos
a făcut aceasta pentru că era iubitor de slavă. „Altfel, pentru ce n-a
lăsat-o tăinuită?”, spun aceştia.
C e spui, o, spurcatule şi ticălosule? C el C are a poruncit celor v in­
decaţi· să tacă, C el C are a trecut sub tăcere m ii de m inuni, A cela e iubi­
tor de slavă?
- D ar p e n tru ce o face cunoscută?
- M ai întîi ca să-i curm e frica femeii, ca să n u trăiască neliniştită,
fiind m ustrată de conştiinţă că a furat darul. în al doilea rînd, ca să-i
în d rep te p ă re rea ce o avea despre El, pen tru că ea socotise că se poate
tăinui de H ristos. în al treilea rînd, ca să arate tuturora credinţa ei,
p en tru a o u rm a şi alţii. Iar arătarea că H ristos ştie totul este o do v ad ă a
D um nezeirii Sale nu m ai m ică decît oprirea izvoarelor de sînge. în sfîr-
şit, p rin fem eia aceasta îl în d reap tă pe m ai m arele sinagogii, care înce­
puse să-şi p ia rd ă credinţa, iar p rin aceasta să strice totul. C ăci cei care
veniseră la el i-au spus: ,fifu mai supăra pe învăţătorul, căfiica ta a murit!”;
iar cei din casă au rîs de H ristos cînd a spus că doarm e8. Poate că aşa
gîndea şi tatăl ei.
H
T ocm ai p e n tru a în d ep ărta d in sufletul tatălui această slăbiciune,
Iisus o face cunoscută p e femeie. C ă m ai m arele sinagogii era p u ţin cre­
dincios, ascultă ce-i spune H ristos: ,f l u te teme! Crede numai şi se va mîn-
tui!”910D om nul intenţionat a aşteptat să m o ară fata şi atunciS-a dus la
ea, ca să se facă clară dovada învierii. D e aceea D om nul m erge m ai
încet, stă de v o rb ă m ai m ult cu fem eia, ca să îngăduie să m oară fata şi să
vină cei care au vestit şi au spus: ,jSlu mai supăra pe învăţătorul!” Acest
lucru l-a lăsat evanghelistul L uca să se înţeleagă, cînd a spus: «încă vor­
bind El, au venit cei din casa mai marelui sinagogii şi i-au spus: murit fiica
ta! Nu mai supăra pe învăţătorul!”» 10 H ristos voia ca toţi să fie în cred in ­
ţaţi de m o artea fetei, ca să n u se p u n ă la îndoială învierea. D om nul aşa
face totdeauna. A şa şi cu Lazăr; a aşteptat şi ziua în tîia şi ziua a d o u a şi
ziua a treia11.
Pentru toate aceste pricini H ristos o face cunoscută pe fem eia cu
scurgere de sînge şi-i spune:
Jndrăzjieşte, fiică!”12
8. Luca 8, 52.
!). Luca 8, 50.
10. Luca 8, 49.
11. Ioan 11, 6-7.
12. Matei 9, 22.
OMII.II I.A m atki :ih ;i

Aşa cum îi spusese şi slăbănogului: Jndră&ieşte, fiu le !" ''. Şi, pentru
că femeii îi era team ă, îi spune: Jndrăzneşte!” şi o numeşte: ,fiic ă ".
C redinţa o făcuse fiică. Apoi urm ează şi lauda:
„Credinţa ta te-a m intuit!’” 4
Evanghelistul Luca ne dă şi alte am ănunte despre femeie. Spune că
după ce fem eia s-a apropiat şi s-a vindecat, H ristos n-a chem at-o îndată,
ci mai întîi a zis: „Cine este cel ce s-a atins de M ine?”13*15; apoi că Petru şi cei
ce erau cu El I-au spus: „învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Testrîmto-
reazfi şi Tu zici: «Cine este cel ce s-a atins de Mine?»”16 - Aceasta este cea
m ai m are dovadă că H ristos a avut trup adevărat şi că a călcat în
picioare orice m îndrie; m ulţim ile nu-L urm au stînd departe de El, ci
totdeauna se îm bulzeau în El. - Şi Luca spune m ai departe că Domnul
stăruia, zicînd: „S-a atins de Mine cineva, că am simţit puterea care a ieşit
din M ine”17. D om nul a răspuns pe m ăsura înţelegerii celor ce-L ascul
tau; d ar a spus aceste cuvinte şi ca să o convingă pe femeie să m ărturi­
sească singură m inunea. D om nul nici n-a vădit-o îndată, p en tru ca, ară-
tîndu-i că ştie lăm urit totul, să o înduplece să spună de la sine totul, să o
facă să strige în auzul tuturora m inunea săvîrşită şi, ca n u cum va, spu-
nînd El m inunea, să dea naştere la bănuieli.
Ai văzut că fem eia a fost m ai bună decît m ai m arele sinagogii? Nu
L-a oprit în drum , nu L-a ţinut, ci L-a atins num ai cu vîrful degetelor. A
venit m ai pe urm ă şi a plecat m ai înainte. M ai m arele sinagogii a adus
pe D octor în casa lui; fem eia s-a m ulţum it num ai să-L atingă. E ra înlăn­
ţuită de boală, dar prin credinţă era înaripată. U ită-te cum o m îngîie
Domnul, spunîndu-i: „Credinţa ta te-a mintuit”. Dacă Hristos ar fi vădit-o,
ca să fie El lăudat de lume, apoi n-ar fi adăugat aceste cuvinte; dar lc-a
spus, ca, în acelaşi timp, să-l înveţe pe mai marele sinagogii să creadă,
iar pe fem eie s-o laude înaintea tuturora, dîndu-i prin aceste cuvinte tot
atîta bucurie şi folos cit i-a dat vindeeîndu-i trupul. D om nul a făcut
aceasta vrînd să slăvească pe femeie şi să îndrep te pe alţii, nu ca să se
facă pe D însul strălucit. Se vede asta din tot ce s-a petrecut. H ristos era
m inunat şi fără această minune; minunile îl înconjurau ca fulgii de zăpadă;
şi făcuse şi avea să facă minuni cu mult mai mari decît aceasta. D acă D om ­
nul n-ar fi făcut-o cunoscută, femeia ar fi plecat neştiută de nimeni şi lipsită
de aceste mari laude. Pentru aceasta, punîndu-o înaintea tuturora, a lău­
dat-o şi i-a izgonit frica - că spune evanghelistul Luca că s-a apropiat
13. M atei!), 2.
11. Matei !>, 22.
|.r>. I.uai 8, 1.r>.
|( > . l.uea 8 , l . r>.

17. l.uea 8, Mi.

384 SFlNTUI. IOAN OURA DE AUR

trem u rîn d 18 a făcut-o să aibă îndrăznire şi, pe lingă sănătatea trupu­

lui, i-a d at şi alte m erinde, spunîndu-i: „Mergi în pace!”19*.
,JŞi venind în casa dregătorului şi vă&nd cîntăreţii din fluier şi mulţimea tul­
burată, a zis: «Depărtaţi-vă, că fata n-a murit, d doarme!». Ş i rideau de E l,m .
Frumoase m ărturii pentru m ai marii sinagogilor, dacă la înmormîntare
puneau cîntăreţi din fluiere şi din chimvale ca să le stîmească jalea!
C e a făcut Hristos?
A scos din casă pe toţi ceilalţi şi a lăsat înăun tru num ai pe părinţii
fetei, ca să nu se poată spune că a înviat-o într-alt chip. C hiar înainte de
a o învia D om nul dă curaj părinţilor, spunîndu-le: ,fla ta n-a murit, ci
doarme!”Şi în alte îm prejurări D om nul a făcut la fel. D u p ă cum la p o to ­
lirea furtunii de pe m are a certat m ai întîi pe ucenici, tot aşa şi acum
scoate tulburarea din sufletul celor de faţă, dar totodată le arată că îi
este uşor să învie pe cei m orţi - aşa cum a făcut cu Lazăr, spunînd:
„Lazăr, prietenul nostru a adorm it”21 - învăţîndu-i să nu se team ă de
m oarte, că m oartea nu este m oarte, ci somn.
Pentru că avea şi El să moară, Domnul, prin m oartea şi învierea altora,
îi pregăteşte m ai dinainte pe ucenicii Săi să aibă curaj şi să suporte cu uşu­
rinţă moartea; pentru că venind El pe pămînt, m oartea este somn.
Şi rideau de El; El, însă, n u S -a supărat că n-a fost crezut de cei
p en tru care avea să facă, puţin m ai tîrziu, m inunea; n-a ţinut de rău nici
rîsul, p en tru ca şi acesta şi fluierele şi chim valele şi toate celelalte să fie
o d ovadă a m orţii fetei.

III
D ar p en tru că de cele m ai m ulte ori oam enii, d u p ă ce s-au făcut
m inunile, n u m ai cred în m inuni, D om nul îi leagă cu propriile lor
cuvinte, aşa cum a făcut şi cu Lazăr şi cu M oise. Lui M oise i-a spus: „Ce
este ceea ce ai în mina ta?”22, p en tru ca, atunci cînd v a v ed ea toiagul p re ­
făcut în şarpe, să n u uite că m ai înainte era toiag; ci, aducîndu-şi am inte
de propriul lui răspuns, să nu m ai p o ată tăgădui m inunea. Şi cu Lazăr,
D om nul a întrebat: „Unde l-aţi pus?”23, p entru ca aceia care I-au răs­
puns: „ Vino şi vezi!”24 ş i : ,Miroase, că este de patru zile”25, să nu m ai p o ată
tăgădui că a înviat pe m ort.
18. Luca 8, 47.
1!>. Luca 8, 48.
2». M a te i!), 23-24.
21. loan 11, 11.
22. Ief. 4, 2.
23. han 11, 34.
24. han 11, 34.
2.r>. han 11, 3!).
OM II.II I.A M A U ,I

V ă /în d , aşadar, Hristos chim valele şi m ulţim ile, i-a scos pe toţi
afară,2’’ şi a făcut m inunea num ai în faţa părinţilor copilei; n u i-a băgat
alt sul lot in lrup, ci a adus înapoi pe cel care ieşise, ca si cum ar fi sculat-o
din somn. A luat-o de m ină'. ca să încred ■·" ' că a
înviat, iar prin vederea copilei înviate să deschidă mai dinainte drum
credinţei în înviere. Tatăl fetei spusese: „Pune mina!”. D om nul face
ceva m ai m ult: n-a pus m îna pe ea, ci, apueîndu-o de m înă, o în d e , ară-
tînd că pe El toate sînt gata să-L asculte. Şi n u o învie num ai, ci şi
porunceşte să i se dea de m încare, ca să n u p ară o nălucire învierea
fetei. Nu-i dă El să m ănînce, ci porunceşte celorlalţi*2728. A şa precum a
spus şi la învierea lui Lazăr: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”2 , iar după
aceea a stat la m asă cu el30. Totdeauna are D om nul obiceiul să facă şi una şi
altei, pentru a da, cu toată precizia, şi dovada morţii şi dovada învierii.
T u n u te uita num ai la înviere, ci şi la aceea că H ristos a poruncit să
n u spună nim ănui nim ica31, învăţîndu-te din toate acestea m ai ales
aceea să n u fii m îndru şi să n u um bli după slava deşartă. Află apoi şi
faptul că D om nul i-a scos afară din casă pe cei ce boceau şi i-a declarat
nevrednici de o vedere ca aceasta. T u să nu ieşi afară cu cîntăreţii din
fluier, ci să răm îi înlăuntru cu Petru, cu Io an şi Iacov! D acă atunci i-a
scos afară pe cei ce cîntau şi boceau, cu atît m ai m ult acum. C ă pe
atunci nu se ştia încă lăm urit că m oartea este som n; dar acum este mai
lim pede decît soarele însuşi.
Spui că nu ţi-a înviat acum D om nul pe fiica ta? D ar o va învia
negreşit şi cu m ai m ultă slavă! Fiica m ai m arelui sinagogii a înviat, d ar a
m urit iarăşi; a ta, cînd va învia, va răm îne, că este nem uritoare.
N im eni 32 dar să nu bocească, nici să plîngă, nici să hulească această
faptă m are a lui Hristos! C ă a biruit moartea! Pentru ce jeleşti de prisos?
M oartea a ajuns somn! Pentru ce te vaieţi şi plîngi? A r fi de rîs chiar
dacă păgînii ar face-o! D ar cînd credinciosul se schim onoseşte aşa, ce
apărare m ai poate avea? C e iertare vor avea aceia care se prostesc aşa,
ritul de at ii. i vreme avem dovada dară a învierii? Tu, insa. ca şi cum
li-ai da ţoala silinţa să-ţi măreşti păcatul, ne aduci la înmormînlare boci­
toare păgîne, ca să aprinzi jalea şi să aţîţi focul! Nu-1 auzi pe Pavel spu-
nînd: „Ce unire are Hristos cu Veliar? Sau ce p a rte are credinciosul cu necre­
dinciosul?”33.
2 (i. M atei !), 25.

27. M atei !), 25. ___

28. M arcu 5, 43; LuaTb, ,r>.r>.

20. lo a n I 1, 44.

30. h a n 12, 2.
31. M arru 5, 4 3 ; l.iin i K, .r> 0 .
32. l)c aici incc|ic paiIra moi.il.i N ii heliu ir sa plinpem pe cri re mor.
33. II Cor. (i, 15.
:hh<) SI'lN'l'lIl. IOAN CURA l)E AUR

Păgînii, care nu ştiu nimic de înviere, găsesc totuşi cuvinte de mîn-

gîiere, spunînd: „Suferă cu curaj! N u se m ai poate în d rep ta ce s-a făcut
şi nici nu reuşeşti ceva cu lacrim ile!” D ar tu, care auzi cuvinte m ai pline
de filozofie şi m ai folositoare decît acestea, tu n u te ruşinezi cînd te
poceşti m ai rău decît păgînii? N oi nu spunem : „Suferă cu curaj, că n u se
m ai poate în d rep ta ce s-a făcut!”, ci spunem : „Suferă cu curaj! V a învia
negreşit! C opilul doarm e, n-a murit! Se odihneşte, n-a pierit! îl aşteaptă
învierea, viaţa veşnică, nem urirea, soarta îngerească!” N u auzi ce spune
psalm istul: „întoarce-te, suflete a l meu, la odihna ta, că D o m n u l ţi-a fă c u t ţie
tin e”34. D um nezeu num eşte m oartea o binefacere şi tu te boceşti? Ce-ai
p u tea face m ai m ult dacă ai fi duşm anul şi vrăjm aşul celui m ort? D acă
trebuie să plîngă cineva, apoi diavolul trebuie să plîngă! A cela să
bocească, acela să se bată,cu pum nii în piept, că noi m ergem spre b u n ă­
tăţi m ai m ari. V ăicăreala aceasta este vrednică de răutatea lui, şi n u de
tine, care ai să fii încununat şi ai să te odihneşti. M oartea e u n p o rt liniş­
tit. IJilâ-le dc cile răutăţi e plină viata aceasta! Gîndcşte-tc de uite ori ţi-ai
blestemat viaţa, şi viaţa se înrăutăţeşte din e în ce mai mult. Chiar de
la început ai m oştenit nu m ică osîndă! „în dureri vei naşte f i i ”35, spune
Dumnezeu; şi: „ în sudoarea fe ţe i tale vei mînca p îin e a ta ”3637; şi: ,J n lum e
necaz veţi avea”31. D ar despre viaţa de dincolo aşa ceva n u s-a spus, ci cu
totul dim potrivă: ,^4 fu g it durerea, întristarea şi suspinarea”38; şi: „De la
răsărit şi de la apus vor veni şi se vor odihni în sinurile lu i A vraam şi ale
lui Isaac şi ale lu i lacov” 39; căci cele de acolo sînt: căm ară de n u n tă
duhovnicească, făclii strălucitoare şi m utare la cer.

IV
Pentru ce faci de ruşine pe cel plecat? P entru ce faci pe alţii să tre­
mure şi să le fie frică de m oarte? Pentru ce faci p e m ulţi să învinuiască
pe D um nezeu că trim ite m ari nenorociri? D ar, m ai b in e spus, p en tru ce
după în m orm întare chem i pe săraci la praznic? P en tru ce rogi p e preoţi
să facă rugăciuni pen tru cel m ort?
- C a să se ducă răposatul la loc de odihnă, îm i răspunzi, ca să se
m ilostivească de el dreptul Judecător!
- Pentru aceasta plîngi şi te boceşti? D ar te lupţi şi te războieşti cu tine
însuţi şi-ţi faci ţie însuţi furtună tocm ai cînd răposatul a intrat în port.
- D ar ce să fac? A şa e-firea om enească!
34. Ps. 114, 7.
35. Fac. 3, 16.
36. Fac. 3, 19.
37. h a n 16, 33.
3K. Isniii W 10
39. Matei 8, 11.
OMII.II LA MAŢI I »H7

- Nu-i de vină firea şi nici m ersul lucrurilor, ci noi care răstum ăm

totul, care ne am m oleşit, care am trădat nobleţea noastră, care îi facem
m ai răi pe cei necredincioşi. C um vom vorbi altuia de nem urire, cum îl
vom convinge pe păgîn, cînd noi trem urăm şi ne tem em de m oarte mai
m ult decît păgînul? M ulţi păgîni, deşi nu ştiau nim ic de înviere, la
m oartea copiilor lor şi-au pus cununi pe cap şi s-au îm brăcat în haine
albe ca să cucerească slavă şi laude de la lum e. T u, însă, nici pentru
slava cea viitoare nu pui capăt tînguielilor m uiereşti şi bocetelor.
Spui că n-ai m oştenitori, nici n-ai cui lăsa averile tale? Ce-ai vrea
m ai degrabă pen tru copilul tău: să fie m oştenitorul averilor tale sau
m oştenitorul cerurilor? Ce-ai dori? Să m oştenească averi sortite pieirii,
p e care, peste p u ţină vrem e, are să le lase sau averile cele veşnice şi
nepieritoare? Nu-1 m ai ai tu m oştenitor, dar în locul tău îl are D um ne­
zeu! N -a ajuns îm preună-m oştenitor cu fraţii lui, d ar a ajuns îm preună-
m oştenitor cu H ristos.
- D ar cui voi lăsa hainele, m ă poţi întreba, cui casele, cui robii şi
moşiile?
- T o t fiului tău! Şi le va stăpîni cu m ai m ultă siguranţă decît dacă ar
trăi! Nu-i nici o piedică. D acă barbarii ard odată cu m orţii şi averile lor,
cu m ult m ai m ult este drept ca tu să trim iţi odată cu cel răposat avuţiile
lui, nu ca să ajungă cenuşă, ca averile barbarilo r m orţi, ci ca să-l
îm brace cu m ai m ultă slavă. D acă a plecat cu păcate, ca să i se ierte
păcatele; dacă a plecat drept, ca să-i fie adaos de plată şi răsplată.
D oreşti poate să-ţi vezi fiul? D u aceeaşi viaţă ca şi el şi te vei bucura
negreşit de sfînta lui faţă.
O d ată cu acestea m ai gîndeşte-te la faptul că chiar dacă n u m ă
asculţi pe m ine, tim pul te va convinge negreşit; d ar atunci nu m ai ai
nici o plată, p entru că m ulţim ea zilelor ţi-a uşurat durerea. D ar dacă
vrei să fii filozof, două lucruri m ari vei cîştiga: vei scăpa şi de durerile
{m cinuite de m oartea fiului tău şi vei prim i şi de la D um nezeu m ai stră-
ucită cunună. Suportarea în linişte a nenorocirilor este o faptă cu m ult
m ai m are decît pom enile şi toate celelalte.
G îndeşte-te apoi că şi Fiul lui D um nezeu a m urit; El pen tru tine, pe
cînd tu, p en tru tine însuţi. A spus şi D om nul: ,J)e este cu putinţă să treacă
de la Mine paharul”40. Şi S-a întristat şi S-a chinuit, dar n-a fugit de
m oarte, ci a suferit-o cu m ult curaj. Nici n-a suferit o m oarte obişnuită,
ci una plină de ruşine; iar înainte de m oarte, bice; şi înainte de bice:
ocară, batjocură, defăimare, învăţîndu-te să suferi totul cu curaj. D om nul a
murit şi trupul I-a fost înm orm întat; dar l-a luat iarăşi înapoi cu mai mare
slavă, dînau-ţi, şi prin asta, bune nădejdi. D acă pentru tine învierea
40. Maici '2<i, :t<).
:ih « SKlNTlJI. IOAN GURA I)E AUR

nu e basm , nu boci! D acă crezi în înviere, nu lăcrim a! Ia r dacă lăcri­

m ezi, cum vei putea convinge pe păgîn că tu crezi în înviere?

V
Ţ i se pare totuşi încă greu de în d u rat m oartea fiului tău? D a r toc­
m ai de aceea n u trebuie să boceşti. El a scăpat d e m ulte necazuri ca
acestea. Nu-1 pizm ui, nici nu-1 invidia! A-ţi dori m oartea din p ricina
m orţii tim purii a aceluia, a -1 boci că n-a trăit ca să sufere m ulte ca aces­
tea, înseam nă că eşti m ai degrabă invidios şi pizm aş. N u te gîndi c ă nu-1
m ai vezi um b lîn d prin casă, ci gîndeşte-te că şi tu vei pleca la el nu
d u p ă m u ltă vrem e. N u te gîndi că n u se m ai întoarce, ci gîndeşte-te că
nici cele pe care le vezi nu răm în aşa, ci se schim bă şi ele. C ă şi cerul şi
păm întul şi m area şi toate se vor schim ba, şi atunci vei prim i p e fiul tău
cu m ai m ultă slavă. D acă a m urit păcătos, D um nezeu a o p rit şirul păca­
telor; că nici nu l-ar fi luat, înainte de a se pocăi, d acă D um nezeu ştia că
are să se pocăiască. D acă a m urit drept, a ajuns în stăpînirea bunătăţilor
cereşti. D eci se vede că lacrim ile tale nu-s lacrim i de dragoste, ci de
p atim ă fără judecată. Pentru că dacă l-ai iubi pe cel m ort, ar trebui să te
bucuri şi să te veseleşti că a scăpat de valurile din lum ea aceasta. Spune-mi,
ce cîştigăm dacă trăim ? C e e n o u şi deosebit p e păm înt? N u vedem ,
oare, că aceleaşi lucruri se p erin d ă zilnic pe dinain tea ochilor noştri? Zi
şi noapte, noapte şi zi; iarnă şi vară, vară şi iarnă, şi nim ic m ai m ult; şi
acestea totdeauna la fel; dar nenorocirile, totdeau n a altele şi to t m ai
noi. Ai fi vrut ca fiul tău să guste în fiecare zi din ele, să răm înă aici, să
se îmbolnăvească, să bocească, să se team ă, să trem ure; pe unele nenorociri
să le sufere, iar de altele să se team ă ca nu cum va să le sufere? Nici aceea nu
poţi spune, că ar fi fost cu putinţă ca fiul tău, călătorind pe acest m are ocean,
să fie scutit de tristeţe, de griji şi de celelalte asem enea acestora.
în afară de acestea, gîndeşte-te şi la aceea că n-ai născut un copil
nem uritor, şi că, dacă n-ar fi m urit acum , ar fi suferit asta n u d u p ă m ultă
vrem i'. Nu te-ai săturat de a privi chipul lui? T e vei desfăta de el negre­
şit dincolo! D ar doreşti să-l vezi şi aici? C e te îm piedică? Poţi să-l vezi şi
aici, dacă duci o viaţă curată; pen tru că nădejdea celor viitoare este m ai
lim pede decît vederea. D acă fiul tău ar locui în palatele îm părăteşti,
nici i fiul n-ai căuta să-l vezi, odată ce auzi că-i fericit. Pentru ce, dar, îţi
pierzi cumpătul, mamă, cînd vezi că fiul tău a plecat să locuiască în nişte
palate imoărăteşti cu m ult mai frumoase decît cele de pe pămînt, cînd te
desparţi oe el num ai pentru puţin ă vrem e şi m ai cu seam ă cînd în locul
fiului tău îl ai pe soţul tău? N-ai nici soţ? D ar ai m i n i e r e ! Ai „pe Tatăl
orfanilor, pe Judecătorul v ă d u v e lo r Ascultă-1 şi pe Pavel, care fericeşte I.
II. /\. (17, V
OM ILII LA MATKI 38!)

această văduvie si sjnine: „Iar cea cu adevărat vădu vă şi ră m a să singură şi-a p u s

nădejdea în D om nul ” ’2 . 0 văduvă, ca aceasta este m ai preţuită cînd arată
mai m ultă răbdare. N u plînge, dar, pentru ceea ce ai să fii încununată,
pentru ceea ce ai să prim eşti răsplată! N-ai făcut altceva decît că ai
dat înapoi un bun ce ţi-a fost încredinţat. N u te m ai îngrijora deci; ai
depus com oara ta într-o vistierie, în care furii nu pătrund. Iar dacă ştii
ce-i viaţa aceasta şi ce-i viaţa viitoare şi că viaţa aceasta este u m b ră şi
pînză de păianjen, şi că toate cele din viaţa viitoare sînt nem işcătoare şi
nem uritoare, nu m ai ai nevoie de alte cuvinte. A cum copilul tău a scă­
pat de orice schim bare. D acă răm înea aici poate că era un om cum se­
cade, dar poate că nu. N u vezi cîţi părinţi îşi dezm oştenesc copiii, cîţi
părinţi sînt siliţi să ţină în casă copii m ai răi decît cei dezmoşteniţi?
G îndindu-ne la toate acestea, să filozofăm. A şa vom face plăcere şi
celui răposat şi ne vom bucura şi noi de m ulte laude de la oam eni, iar
de la D um nezeu vom prim i răsplăţile cele m ari ale răbdării şi vom
dobîndi şi bunătăţile cele veşnice, pe care, facă D um nezeu ca noi toţi să
le dobîndim , cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus
H ristos, C ăruia slava şi puterea, în vecii vecilor, Amin. 42
42. I Tim. 5, 5.
 O M IL IA X X X II

4 Şi trecînd Iisus de acolo, au mers după El doi orbi,

strigînd: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David!”
Şi după ce a intrat El în casă, s-au apropiat de El orbii
şi le*a zis lor Iisus: „Credeţi că pot să fac aceasta?”
Ei i-au zis: „Da, Doamne!” Atunci S-a atins de ochii lor
zicînd: „După credinţa voastră, fie vouă!”
Şi li s-au deschis lor ochii>>‘
I
- Pentru ce Iisus trage după El pe aceşti orbi care strigau?
- C a să ne înveţe, şi cu acest prilej, să fugim de slava lum ii . Şi,
pentru că era aproape de casa Sa, i-a dus înăuntru, ca să-i vindece
îndeosebi. Lucrul acesta se vede şi de acolo că le-a p o ru n cit să n u spună
nim ănui nim ic12.
N u m ică este acuzaţia pe care aceşti orbi o aduc iudeilor; ochii le
sînt betegi şi cred în H ristos num ai din auzite; iudeii văd m inunile,
vederea le dă m ărturie de cele săvîrşite, şi ei fac cu totul dim potrivă.
U ită-te şi la rîvna celor doi orbi! O arată şi strigătul şi rugăm intea lor!
N u s-au apropiat de Iisus orişicum, ci strigau tare şi n u cereau nim ic alt­
ceva decît m ilă. îl num eau „Fiul lui D avid”, p e n tru că num ele acesta li
se p ărea num e de cinste. în m ulte locuri şi profeţii num eau aşa pe îm p ă­
raţii iudeilor, cînd voiau să-i cinstească şi să-i arate m ari.
D upă ce i-a dus în casă, D om nul îi întreabă a doua oară. D e m ulte
ori Iisus vindeca pe cei bolnavi num ai cînd era rugat, ca să n u se
creadă, că săvîrşeşte aceste m inuni din dragoste de slavă; şi n u num ai
pen tru aceasta, ci şi pentru ca să arate că şi bolnavii erau vrednici să fie
vindecaţi, şi ca să nu spună cineva: „D acă de m ilă îi vindecă, atunci tre ­
buia să-i vindece pe toţi!” D ar şi m ila lui H ristos avea u n tem ei; anum e,
credinţa celor vindecaţi. A poi nu num ai p entru aceasta le-a cerut o rbi­
lor credinţă, ci şi pentru alt m otiv: L-au num it ,J?iul lui D avid”; de aceea
îi urcă spre lucruri m ai înalte şiri învaţă ce trebuie să gîndească despre El,
spunîndu-le: „Credeţi că pot să fac aceasta?” N-a spus: „Credeţi că pot să
1. M atei 9, 27-30.
2. M atei 9, 30.
OMII.II I.A MAI I I 391

rog pe T atăl M eu?”, „Că pot să M ă rog?”, ci: „Credeţi că pot Eu să fac
aceasta?".
- Ce-au răspuns orbii?
- „Da, Doamne!”
N u L-au meu num it ,J^iul lui David”, ci au m ers m ai sus şi I-au m ăr­
turisit stăpînirea şi puterea. D u p ă acest răspuns şi-a pus şi El m ina pe
ochii lor, spunînd: ,J)upă credinţa voastră, fie vouă!” A grăit aşa ca să
le întărească credinţa, ca să le arate că au şi ei p artea lor de m erit la
săvîrşirea m inunii şi ca să le d ea m ărturie că n-au fost linguşeală cuvin­
tele lor. Nici n-a spus: „Să se deschidă ochii voştri!”, ci: „După credinţa
voastră, fie vouă!”C uvintele acestea le-a spus D om nul m ultora din cei ce
s-au apropiat de El, căutînd cu ele să scoată la iveală credinţa lor înainte
de vindecarea trupurilor lor, p entru a-i face pe aceia m ai străluciţi, iar
pe alţii m ai rîvnitori. Aşa a făcut şi cu slăbănogul; înainte de a-i înzdră-
veni trupul, i-a înălţat sufletul, zicîndu-i: „îndrăzneşte, fiule, iertate îţi sini
păcatele!”3; aşa a făcut cînd a înviat pe fiica m ai m arelui sinagogii; a
apucat-o de m înă şi a poruncit să i se dea de m încare, pentru ca ea să
afle că El este Binefăcătorul4; cu sutaşul a făcut la fel; datorită credinţei
lui i s-a îm plinit cererea5; iar pe ucenicii Săi i-a izbăvit de furtuna de pe
m are după ce m ai întîi a alungat din sufletul lor puţinătatea credinţei
lor6. T o t aşa şi acum , cu orbii. D om nul ştia, chiar înainte de strigătul
lor, cele ascunse ale sufletului lor; dar ca să aducă şi p e alţii la acelaşi
zel, îi face cunoscuţi şi celorlalţi, vestindu-le, prin vindecarea lo r desă­
vârşită, credinţa lor ascunsă.
A poi, d u p ă ce i-a vindecat, le-a poruncit să n u spună nim ănui. Şi
nu le-a poruncit aşa de m întuială, ci cu m ultă tărie, că spune evanghe­
listul M atei:
«Iisus le-a poruncit, cu toată puterea, spunînd: „Vedeţi, nimeni să nu
ştie!” Iar ei ieşind, L-au vestit în tot păm întul acela»7.
O rbii nu s-au putut stăpîni, ci s-au făcut predicatori şi evanghelişti.
Li s-a poruncit să ascundă m inunea, dar n-au ascultat.
D acă în alte îm prejurări D om nul a spus: ,M ergi fi povesteşte slava
lui Dumnezeii’8, apoi nu este o contrazicere între o poruncă şi alta, ci sînt
întru totul de acord. D om nul ne învaţă să nu ne lăudăm pe noi înşine, ci
chiar să oprim pe cei ce vor să ne laude; dar dacă lauda şi slava se referă
la Dumnezeu, nu numai că nu ne opreşte, dar ne şi porunceşte să o facem.
3 . M a te i !), 2 .
4 . M atei 9 , 2 5 ; Luca 8 , 5 4 - 5 5 .

5 . M atei 8 , 1 3 .
(i. M atei 8 , 2 ( > .
7 . Mutei 9 , 3 0 3 1 .
8 . l.ucu 8 , 3 9 .
:m .SUNTUI. IOAN GURA DE AUR

J a r după ce au ieşit, iată I-au adus un om mut, îndrăcit”9.

Boala om ului acestuia nu era datorită firii, ci răutăţii diavolului. D e
aceea a trebuit să fie adus de alţii. Bolnavul n u p u tea să-L roage pe
D om nul, că era m ut, şi nici pe alţii, că dem onul îi legase lim ba şi odată
cu lim ba îi legase şi sufletul. D e aceea D om nul nici nu-i cere credinţă,
ci îl vindecă îndată.
«Şi fiin d scos demonul, a grăit mutul. Iar mulţimile s-au minunat, zicînd:
„Niciodată nu s-a arătat aşa ceva în Israel”10.
A ceasta m ai cu seam ă îi supăra pe farisei, că m ulţim ile îl p u n eau pe
H ristos m ai presus de toţi oam enii, nu num ai de cei de pe vrem ea lor, ci
de toţi oam enii care fuseseră vreodată. Şi-L p u n eau m ai presus n u
p en tru că vindeca, ci pentru că vindeca uşor şi rep ed e boli nenum ărate
şi de nevindecat. A şa era poporul.

II
Fariseii, însă, cu totul dimpotrivă. N u num ai că bîrfeau faptele lui H ris­
tos, dar nu se ruşinau nici cînd se contraziceau pe ei înşişi. Aşa e răutatea.
C e au spus fariseii?
„Cu domnul demonilor scoate pe demoni!”11
Poate fi, oare, o prostie m ai m are ca aceasta? D e altfel însuşi D om ­
nul a spus m ai tîrziu că este cu n eputinţă să scoţi p e dem oni cu
d em o n i12; că de obicei diavolul caută să-şi întărească stăpînirea, n u s-o
dărîm e. D ar Iisus n u num ai că a scos pe draci, ci şi pe leproşi i-a curăţit
şi p e m orţi i-a înviat şi m area a potolit-o şi păcatele le-a dezlegat şi
îm p ărăţia a predicat-o şi a adus şi p e oam eni la T atăl. A cestea n u le-ar fi
vrut diavolul nicicînd şi nici nu le-ar fi putut opri; că dem onii duc p e
oam eni la idoli, îi depărtează de D um nezeu, îi conving să nu creadă în
viaţa viitoare. Diavolul nu face bine celor care îl ocărăsc, b a dimpotrivă,
chiar cînd nu-i ocărit, v atăm ăpe cei care-i slujesc şi-l cinstesc; Hristos, însă,
face dim potrivă; după ce fariseii L-au ocărit şi L-au batjocorit,
Jtrăbătea toate oraşele şi satele, învăţînd în sinagogile lor şi predicînd Evan­
ghelia împărăţiei şi vindeând toată boala şi toată neputinţa”13.
H ristos n u num ai că n-a ped ep sit p e farisei c ă s-au p u rtat cu atîta
nesim ţire, d ar nici chiar nu i-a ţinut de rău. Şi-a arătat şi blîndeţea, d ar
le-a respins şi bîrfeala; p rin m inunile Sale voia să le d ea o dovadă şi m ai
m are a e bunătatea Sa, iar prin cuvintele Sale să le în ch id ă gura.
9. Matei 9, 32.
10. Matei 9, 33.
11. Matei 9, 34.
12. Marcu 3, 23.
13. Matei 9, 35.
OMIi.ll LA MATK.I 393

H ristos străbatea, aşadar, oraşele, satele şi sinagogile iudeilor, ca să

n e înveţe cum trebuie să răsplătim bîrfitorilor noştri; nu cu alte bîrfeli,
ci cu m ai m ari binefaceri. D acă faci bine sem enilor tăi nu de ochii
lumii, ci de dragul lui D um nezeu, atunci să nu încetezi a face bine orice
ţi-ar face oam enii, ca să-ţi fie m ai m are răsplata; d ar dacă după ce ai fost
bîrfit încetezi de a face bine, arăţi că săvîrşeai o virtute ca aceea nu de
dragul lui D um nezeu, ci de dragul laudelor oam enilor.
H ristos ne arată, deci, că se p u rta aşa num ai datorită bunătăţii Sale;
de aceea n u aştepta să vină bolnavii la El, ci El Se grăbea spre ei, adu-
cîndu-le d ouă m ari bunătăţi: una, Evanghelia îm părăţiei; alta, vindeca­
rea tuturor bolilor. N u trecea cu vederea nici un oraş, n u lăsa la o parte
nici u n sat, ci m ergea în toate locurile. Şi n u Se m ărginea la atîta, ci
arăta şi o altă purtare de grijă:
«Că vă&nd mulţimile, I S-a făcut milă de ele, că erau necăjite şi rătăcite ca oile
ce n-au păstor. Atunci a &s ucenicilor Săi: ,JSecerişul este mult iar lucrătoriipuţini.
Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului ca să scoată lucrători la secerişul Său”» 14.
Iată iarăşi cît de puţin iubitor de slavă deşartă este Hristos! C a să nu
atragă pe toţi oam enii la El, i-a trim is la propovăduire pe ucenicii Săi.
D ar nu num ai p entru aceasta, ci şi pen tru a-i învăţa p e ucenici, ca într-o
şcoală, prin exerciţiile din Palestina, să fie pregătiţi pentru luptele ce le
vor d a în toată lum ea. D e aceea i-a pus să facă exerciţii m ai grele chiar
decît luptele, d ar pe m ăsura p uterilor lor, ca să lupte m ai tîrziu cu m ai
m ultă uşurinţă, învăţîndu-i ca pe nişte pui plăpînzi de pe acum să
zboare. D eocam dată îi face doctori ai trupurilor şi le lasă pentru m ai tîr­
ziu în d rep tarea sufletelor, faptă cu m ult m ai m are.
U ită-te că D om nul le arată că trim iterea este uşoară şi necesară.
C ăci ce spune? „Secerişul este mult, iar lucrătorii p u ţin i”. „Nu vă trim it, le
spune D om nul, la sem ănat, ci la secerat!” Acelaşi lucru l-a spus şi E van­
ghelia lui Ioan: „Alţii s-au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor”15. Le
spunea acestea şi ca să-i facă modeşti, dar şi ca să le dea curaj, arătîndu-le că
munca cea mai grea o tăcuseră alţii înaintea lor.
Vezi că şi acum D om nul este condus tot de iubirea de oam eni şi nu
de vreo răsplată oarecare? C ă spune evanghelistul: „I S-a făcut milă de
mulţimi, că erau necăjite şi rătăcite ca oile ce n-au păstor”. A ceasta este vina
conducătorilor iudeilor! E rau păstori, dar faptele îi arătau lupi! N u
num ai că n u îndreptau m ulţim ile, dar le şi vătăm au propăşirea lor.
M ulţim ile se m inunau de D om nul şi spuneau: N iciodată nu s-a ară­
tat aşa ceva în Israel!”16; conducătorii iudeilor, însă, spuneau dim potrivă:
14. M atei 9, 3(>-38.
15. Ioan 4, 38.
Hi. M atei 9, 33.
394 SKlNTUL IOAN OURA DE AUR

„Cu domnul demonilor scoate pe demoni!”17.

- D ar pe cine-i num eşte aici lucrători?
- Pe cei doisprezece ucenici!
- C e dar? C în d a spus: J a r lucrătorii p u ţin i”, a m ai adăugat şi pe
alţii la aceştia?
- Deloc! C i pe ei i-a trimis!
- D ar p en tru ce a spus: ,JRugaţipe Domnul secerişului să scoată lucră­
tori la secerişul Său”, dacă nu le-a m ai adăugat nici unul?
- P entru că i-a înm ulţit, deşi erau doisprezece! N u le-a m ărit num ă­
rul, ci le-a dăruit putere.

III
A poi, d u p ă ce le-a spus cit de m are este darul, le-a zis: ,Jlugaţi pe
Domnul secerişului”, prin aceste cuvinte, H ristos le-a arătat, fără să o
spună deschis, că El are această putere. Spunînd: ,Jtugaţi pe Domnul
secerişului','lisus îi hirotoneşte îndată, nim ic ei cerînd, nici rugîndu-L, şi
le aduce am inte de cuvintele lui Ioan Botezătorul: de arie, de lopată, de
paie, de g rîu 18. D e aici se vede lăm urit că El este Plugarul, El este D o m ­
nul secerişului, El este Stăpînul profeţilor. D acă i-a trimis să secere,
apoi, negreşit, n u i-a trim is în ogoare străine, ci în acelea pe care le-a
semănat p rin profeţi. H ristos le-a d at curaj ucenicilor Săi, n u num ai
p rin aceea că a num it seceriş slujirea lor, ci şi p rin aceea că i-a făcut
puternici p en tru această slujire.
, J i chemîndpe cei doisprezece ucenici ai Lui, le-a dat lorputere peste duhurile
necurate, ai să le scoată pe ele şi să tămăduiascâ toată boala şi toată neputinţa”19.
Deşi n u li se dăduse încă D uhul Sfînt; că spune Scriptura: J n c ă nu
era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu se proslăvise”20.
- A tunci, cum scoteau duhurile?
- P rin p o ru n ca şi puterea lui Hristos!
U ită-m i-te şi cît de potrivit era tim pul trim iterii apostolilor! N u i-a
trim is chiar de la început, ci d u p ă ce s-au folosit d in destul d e şederea
cu El, d u p ă ce au văzut p e m o rt înviat, m area certată, p e dem oni alun­
gaţi, p e slăbănog înzdrăvenit, păcatele dezlegate, p e lepros curăţit,
d u p ă ce au p rim it îndestulătoare dovadă a puterii Lui, şi p rin Fapte şi
p rin cuvinte, atunci i-a trimis. N u i-a trim is la prim ejdii - că deocam ­
d ată în Palestina n u era nici o prim ejdie - , ci num ai să înfrunte bîrfelile.
T otuşi, le vorbeşte m ai dinainte şi de prim ejdii, spre a-i pregăti din
vrem e şi a-i face să fie gata de luptă.
17. Atata l>. Al
18. M atei 3, 12.
1!). Matei 10, 1.
20. Ioan 7, MO.
O M U .il t.A MATK1 30.5

A poi, pentru că evanghelistul M atei ne vorbise pînă acum de două

perechi d e apostoli, de perechea lui Petru 21 şi de perechea lui Ioan22, şi
d u p ă acelea ne-a vorbit de chem area lui M atei23, iar de chem area celor­
lalţi apostoli şi de num ele lor nu ne vorbise nim ic, a socotit necesar să
p u n ă aici catalogul şi num ărul lo r şi să ne facă cunoscute şi num ele lor,
grăind aşa:
,^hunele celor doisprezece apostoli sînt acestea: În tîi Simon, care se
numeşte Petru”2425.
E ra şi un alt Sim on, C ananitul. E rau şi doi Iuda: Iu d a Iscariotul şi
Iu d a al lui Iacov; erau şi doi Iacov: Iacov al lui Alfeu şi Iacov al lui
Zevedeu. Evanghelistul M arcu îi înşiră pe apostoli d u p ă vrednicia lor,
că p e A ndrei îl num ără după cei doi corifei . Evanghelistul M atei nu
face aşa, ci îi înşiră fără deosebire; dar, m ai b ine spus, chiar pe T om a,
care e cu m ult m ai prejos decît el, îl pune înaintea lui.
D ar să vedem de la în cep u t catalogul lor.
J n tîi Simon, care se numeşte Petru, şi Andrei, fratele lu i”26.
Şi aceasta nu-i o m ică laudă. Pe unul l-a nu m it du p ă virtutea sa, iar
pe celălalt după înrudirea sa.
„Apoi Ircov al lui Zevedeu şi Ioan, fratele lu i”27.
V ezi că nu-i enum eră d u p ă vrednicia lor? D u p ă părerea m ea, Ioan
este m ai m are nu num ai decît ceilalţi apostoli, ci şi decît fratele lui.
A poi, după ce a spus:
,f<ilip şi Vartolomeu”28,
a adăugat:
„Toma şi Matei vameşul”29.
Evanghelistul Luca, însă, nu-i enum eră aşa, ci cu totul dim potrivă;
li p u n e p e M atei înaintea lui T om a3031.
Apoi:
Jacov al lui Alfeu”37
'i C ă, d u p ă cum am m ai spus, era şi Iacov al lui Zevedeu.
A poi, d u p ă ce a num it pe:

21. Matei 4 , 18.

22. Matei 4 , 2 1 .
23. Matei 9 , 9 .
24. Matei 10, 2.
25. Marcu 3 , 16—18.
26. Matei 10, 2.
27. Matei 10, 2.
28. Matei 10, 3.
29. Matei 10, 3.
30. Luca (>, 15.
31. Matei 10, 3.
396 SFlNTUL lOAN OURA DE AUR

,JLevt, ce se zice Tadeu 32 şi pe Sim on33,

pe care-1 num eşte: „Cananitul”, vine la vînzător. V orbeşte d e el, n u ca
de u n duşm an şi vrăjm aş, ci ca u nul care scrie istoria. N -a spus: „Iuda
cel spurcat şi p re a spurcat”, ci l-a nu m it după oraşul din care se trăgea:
ju d ii I s c a r io tu lE ra şi u n alt Iuda, Leveul, ce se zicea T adeul, despre
care evanghelistul L uca spune că era fiul lui Iacov, zicînd: J u d a a t lui
Iacov”34. Deosebindu-1, dar, de acesta, evanghelistul M atei spune:
J u d a Iscariotul, cel care L -a şi vîndut”35.
N u se ruşinează să spună: „ Cel care L-a vîndut”, că evanghelistul M atei
n-a ascuns nimic din cele ce par de ocară. C hiar de prim ul dintre toţi apos­
tolii, de corifeul apostolilor, spune că era om fără carte, u n om simplu36.
D ar să ved em u n d e i-a trim is Iisus şi la cine!
J*e aceşti doisprezece i-a trimis Iisus”37.
- C e fel de oam eni sînt aceştia?
- Pescari, vameşi! Patru erau pescari şi doi erau vameşi: M atei şi
Iacov; iar unul a fost şi trădător.
- Şi ce le spune lor?
- Le porunceşte îndată, zicîndu-le:
Jn caleapăgînilor să nu mergeţi şi în cetate de samarineni să nu intraţi; ci
mai vtrtos mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israil”38.
„Să n u socotiţi, le spune H ristos, că-i urăsc pe iudei şi că-Mi întorc
faţa de la ei, p en tru că M ă ocărăsc şi M ă num esc îndrăcit. Pe ei am cău­
ta t să-i în d re p t m ai întîi şi la ei v ă trim it învăţători şi doctori, oprindu-vă
d e a m erge la toţi ceilalţi. N u num ai că vă opresc să vestiţi altor nea­
muri înaintea iudeilor, dar nici nu îngădui să călcaţi p e drum ul care
duce la alte neam uri şi să intraţi în vreun oraş d e al lo r”.
v

IV
Sam arinenii erau duşm ani ai iudeilor şi ei ar fi fost m ai uşor d e con­
vertit, p en tru că erau cu m ult m ai înclinaţi p e n tru p rim irea credinţei,
pe cînd iudeii erau m ai greu de convertit. Şi totuşi D om nul îi trim ite pe
Apostoli la o slujire m ai anevoioasă, arătînd p rin aceasta cît d e m ult
purta grijă de iudei. T otodată, cu aceste cuvinte închide gurile iudeilor
şi deschide drum predicii apostolilor, c a iudeii să nu-i învinuiască iarăşi că 3245678
32. Matei 10, 3 .
33. Matei 1 0 , 4 .
34. Luca 6 , 16.
35. Matei 10, 4 .
36. Matei 4 , 18.
37. Matei 10, 5 .
38. Matei 10, 5 - 6 .
OMIUI LA MATEI 397

se duc la cei net&iaţi îm prejur şi să pax& că au o scuză. îndreptăţită dacă

fug de ei şi le întorc spatele.
H ristos îi num eşte pe iudei „oipierdute”şi n u „oi fugite”; le găseşte
totdeauna pricini de iertare, p en tru a le cîştiga sufletele.
,JAergînd, propovăduiţi zjtcînd: „S-a apropiat împărăţia cerurilor”39.
Ai văzut m ăreţia slujirii? A i văzut vrednicia apostolilor? N u le
porunceşte să vorbească de lucruri păm înteşti, ca acelea de care vor­
beau M oise şi profeţii de m ai înainte, ci de lucruri noi şi nem aiauzite
p în ă atunci. A ceia nu predicau despre astfel de lucruri, ci despre
păm înt şi despre bunătăţile cele de pe păm înt; aceştia, însă, predică
despre îm părăţia cerurilor şi despre toate bunătăţile cele de acolo. N u
num ai p rin aceasta sînt m ai m ari apostolii decît M oise şi profeţii, ci şi
prin supunerea lor; nu pregetă, n u se dau înapoi ca aceia din vechim e;
deşi au auzit că au de înfruntat prim ejdii şi războaie şi rele de nesuferit,
totuşi prim esc poruncile cu m ultă supunere, p en tru că sînt predicatorii
îm părăţiei cerurilor.
- D ar ce lucru m are este, m -ai putea întreba, că au ascultat cu uşu­
rinţă, cînd n-aveau de p red icat nim ic trist şi îm povărător?
- C e spui? N u li s-a po ru n cit nim ic îm povărător? N-ai auzit că le-a
vorbit de tem niţe, de surghiun, de războaiele din tre fraţi, de ura tuturor
oam enilor, pe care aveau să le sufere puţin m ai tîrziu? 4 0 1 -a trimis să
fie altora pricinuitori şi propovăduitori a m ii de bunătăţi, iar lor le-a
spus şi le-a vestit m ai dinainte că au să sufere chinuri nem aiauzite.
A poi, p en tru a-i face vrednici de a fi crezuţi, le spune:
,J*e bolnavi vindecaţi, pe leproşi curăţiţi, demonii scoateţi; în dar aţi luat,
in dar d a ţi" 41.
Aţi văzut că D om nul are tot atît de m are grijă de bunele purtări ale
ucenicilor Săi ca şi de facerea de m inuni, arătînd că m inunile nu sînt
nim ic fără de b u n e purtări? Le sm ereşte gîndul, spunîndu-le: ,Jn dar aţi
luat, în dar daţi!” şi le curăţeşte sufletul de iubirea d e argint. A poi, ca să
n u creadă că m inunile sînt o faptă a lor şi să se m îndrească cu m i n u n i l e
s&vîrşite, le spune: ,Jn dar aţi luat!n u dăruiţi nim ic de la voi celor care
vă prim esc. Puterea aceasta, a facerii de m inuni, n-aţi prim it-o c a o
plată a m uncii voastre, nici nu v-aţi ostenit pen tru ea. E harul Meu!
C um l-aţi prim it, aşa daţi-1 şi altora! D e altfel nici nu puteţi prim i un
p reţ vrednic de m inunile ce le săvîrşiţi”.
39. Matei 10, 7.
40. Matei 10, 1 7 -2 2 .
41. Matei 10, H.
30H SFINXUL IOAN GURA DE AUR

A poi, sm ulgîndu-le din suflet de la început rădăcina păcatelor, le

spune:
„Să nu aveţi aur, nici argint, nici aramă în cingătorile voastre, nici traistă
pe cale, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag!”42.
D om nul n-a spus: „Să n u luaţi cu voi!”, ci: „C hiar dacă în alt chip ai
p u tea să iei, fugi de această boală rea!”
‘M ulte lucruri a săvîrşit D om nul cu această poruncă! Prim ul, a făcut
ca ucenicii să n u cadă sub bănuială; al doilea, i-a scăpat de orice grijă,
p en tru ca to t tim pul să-l închine propovăduirii; al treilea, le-a arătat
puterea Lui. A ceasta le-a spus-o şi m ai tîrziu: „Aţi avut oare nevoie de
ceva, tin d v-am trimis goi şi fără încălţăminte?”43. N u le-a spus chiar de
la început: „Să nu aveţi”, ci d u p ă ce le-a spus: „Pe leproşi curăţiţi, demo­
nii scoateţi!”, atunci le-a spus: „Să nu aveţi nimic; în dar aţi luat, în dar
daţi!” P oruncă folositoare, po ru n că potrivită cu apostolia lo r şi cu
p u tin ţă d e îndeplinit.
D ar poate că cineva m -ar întreba:
- Poruncile celelalte au o raţiune! D ar p e n tru ce a poruncit să n u
aib ă traistă pe cale, nici două haine, nici toiag, nici încălţăm inte?
- P entru că voia să-i d ep rin d ă să ducă o viaţă desăvîrşită; că şi m ai
înainte, nici de ziua de m îine nu le-a îngăduit să se îngrijească44. în afară
de aceasta, avea să-i trim ită să fie dascăli ai întregii lum i. D e aceea
D om nul îi face, ca să spun aşa, din oam eni îngeri, scăpîndu-i de orice
grijă lum ească, p en tru a avea num ai o singură grijă, aceea a învăţăturii;
d a r m ai bine spus, şi d e această grijă îi scapă, spunîndu-le: „Nu vă îngri­
j i ţ i cum sau ce veţi vorbi!”45. D eci ceea ce p ărea a fi foarte greu şi apăsător,
aceea m ai cu seam ă le spune că este uşor şi lesnicios. C ă nim ic n u te
face atît de fericit ca scăparea de grijă şi nelinişte; m ai cu seam ă cînd
este cu p utinţă ca aceia scăpaţi de grijă să nu fie cu nim ic păgubiţi,
p en tru că D um nezeu este alături de ei şi El e în locul tuturora.
A poi, p en tru ca apostolii să nu spună: „Cu ce n e vom procura
h ra n a cea de toate zilele?”, nu le spune: „Aţi auzit că v-am spus m ai
înainte: „Uitaţi-vă la păsările cerului”46, că nu erau în că destul de p u ter­
nici ca să săvârşească o astfel de poruncă, ci a adăugat o poruncă infe­
rio ară acesteia, spunîndu-le:
„Că vrednic este lucrătorul de hrana sa”47.
1 X
42. Matei 10, 9 - 1 0 .
43. Luca 2 2 , 3 5 .
44. Matei 6 , 3 4 .
45. Matei 10, 19.
40. Matei 6 , 2 0 .
47. Matei 10, 10.
 OMILII I.A MATKI 399

Le aratft că trebuie să fie hrăniţi de ucenicii lor, pentru ca nici ei să

n u se poarte cu trufie cu ucenicii lor, că le dau totul şi nu prim esc nim ic
în schim b, d ar nici ucenicii să nu-i părăsească, p en tru că sînt trecuţi cu
vederea.
V
A poi, p entru ca apostolii să n u spună: „Ne porunceşti să trăim din
cerşit?” şi să se ruşineze de asta, D om nul le arată că h răn irea lor este o
datorie a ucenicilor lor; de aceea îi num eşte pe apostoli lucrători, iar
hrana, plată. „Să nu credeţi, le spune D om nul, că m unca voastră este
m ică şi neînsem nată, pentru că m unciţi num ai cu cuvîntul; şi această
m uncă e p lin ă de m ulte osteneli. C eea ce vă dau învăţăceii n u vă d au în
dar, ci o dau ca plată pentru ceea ce prim esc, că vrednic este lucrătorul de
hrana sa”. H ristos n-a spus aceste cuvinte ca să arate că atîta m erită
m unca apostolilor - D oam ne fereşte! - , ci ca să le p u n ă şi lor lege, să nu
ceară nim ic m ai m ult şi ca să convingă şi p e cei care le dau h ran ă că
fapta lo r nu-i o pom ană, ci o datorie.
„în orice oraş sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo
rămîneţi pînă plecaţi”48.
„Nu înseam nă, le-a spus D om nul, că v-am deschis uşa tuturor cînd
v-am spus: Vrednic este lucrătorul de hrana sa, ci să fiţi cu m are băgare
de seam ă unde intraţi. A ceasta vă va fi de folos şi p en tru slava voastră şi
p en tru h ran a voastră. D acă daţi peste un om vrednic, acela vă v a d a
negreşit hrană, m ai ales că nu cereţi nim ic m ai m ult decît cele de nea-
p ârâtă trebuinţă”.
D om nul nu le porunceşte să caute num ai pe cei vrednici, şi nici să
' Wt m ute din casă în casă, pen tru ca nici pe cel ce-i prim eşte să n u -1
întristeze şi nici ei să nu-şi capete faim ă de oam eni m încăcioşi şi uşura­
tici. Asta a vrut să spună D om nul prin cuvintele: ,^4colo să rămîneţi pînă
p l e c a ţ i A ceeaşi poruncă o găsim şi în celelalte Evanghelii49.
Ai văzut că D om nul, prin porunca aceasta, i-a făcut sfinţi pe uceni­
cii Săi, iar pe gazdele lor gata de jertfa, arătîndu-le că ei sînt cei ce cîş-
tigă m ai m ult: şi slavă şi folos.
Apoi, în continuare, spune:
J n trîn d în casă, salutaţi-o. Ş i d e este casa aceea vrednică, să vină pacea
voastră peste ea; iar de nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi”50.
48. Matei 10, 11.
49. Marcu fj, 10; I.uca 9, 4.
.r>(). Matei 10, 12--13.
400 SFtNTUt. IOAN GURA DE AUR

Vezi ce am ănunţite porunci le dă apostolilor? Şi pe b u n ă dreptate!

îi făcuse do ar atleţi ai credinţei, predicatori ai întregii lumi!
Şi, d u p ă ce, p rin această poruncă, i-a pregătit să fie m ăsuraţi şi p lă­
cuţi tuturora, le spune:
„Şi oricine nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din
casa aceea sau din oraşul acela, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Amin,
Zic vouă, mai uşor vafipă m întului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decît
oraşului aceluia”51.
„Pentru că sînteţi învăţătorii lor, le spune D om nul, nu aşteptaţi ca
ei să vă salute m ai întîi, ci luaţi-le-o înainte voi cu salutul!” A poi le arată
că salutul lor nu este un sim plu salut, ci o binecuvântare, pentru că zice:
„D acă este vrednică acea casă, va veni peste ea binecuvântarea; dar
dacă este de ocară, prim a pedeapsă, că va pleca de la ea pacea; a doua,
că va suferi pedeapsa Sodom ei”.
- Şi ce ne foloseşte nouă pedeapsa acelora?, în treab ă apostolii.
- V eţi avea casele celor vrednici.
- D ar ce vor să spună cuvintele: „Scuturaţi praful de pe picioarele
voastre?”
- C uvintele acestea vor să arate sau că apostolii n-au luat
nim ic de Ia aceia, sau ca să dea m ărturie de călătoria lungă p e care au
făcut-o p en tru ei.
T u, însă, uită-mi-te că H ristos n-a dat încă totul ucenicilor Săi. N u
le-a dăruit deocam dată cunoaşterea de m ai înainte, ca să ştie cine este
vrednic şi cine nu, ci le porunceşte să cerceteze şi să caute să-i
cunoască.
- D ar atunci pentru ce H ristos a găzduit la u n vameş?
- Pentru că vam eşul a ajuns vrednic p rin convertirea sa.
T u, însă, uită-m i-te şi la aceasta! D upă ce H ristos i-a lipsit p e uce­
nici de toate, le-a dat totul; le-a îngăduit să răm în ă în casele învăţăceilor
lor, d ar să nu aducă nim ic cu ei cînd intră în casele lor. 1 -a scăpat astfel
pe apostoli 3e grija cea de toate zilele, iar pe învăţăcei i-a convins că
apostolii intră în casele lor num ai pentru m întuirea lor; şi p en tru că nu
aduc cu ei nim ic şi pentru că nu cer nim ic m ai m ult decît cele de n eap ă­
rată trebuinţă şi pentru că nu intră în casele tuturora. D om nul v rea ca
apostolii Lui să fie străluciţi, nu num ai datorită m inunilor, ci, înainte de
m inuni, datorită virtuţii lor. C ă nim ic nu caracterizează atît filozofia ca
sim plitatea; şi, pe cît e cu putinţă, desăvîrşirea. A cest lucru îl ştiau şi fal­
şii apostoli. D e aceea şi Pavel spunea: „Pentru a se afla, ca şi noi, în ceea ce
se laudă ” Dacă cei care sînt printre străini şi se duc la necunoscuţi nu tre­
zi i . Matei 1 0 , I I I.V

WJ.. I I C a r. I I , I,’
OMIMI 1.A M ATEI 401

buie să ceară nim ic m ai m ult decît hran a cea de toate zilele, cu atît m ai
m ult cei care stau acasă.

VI
A ceste" cuvinte să le şi facem , n a num ai să le auzim. C ă n u s-au
spus num ai despre apostoli, ci şi despre sfinţii de m ai tîrziu. Să fim, aşa­
dar, şi noi vrednici să-i prim im în casa noastră. C ă p acea vine şi pleacă
iarăşi, d u p ă gîndul celor care îi prim eşte; şi asta şe întîm plă n u num ai
datorită îndrăznirii învăţătorilor, ci şi vredniciei celor care îi prim esc.
Să n u socotim că e m ică paguba de a nu ne bucura de o pace ea aceasta.
D e dem ult a vestit-o profetul, spunînd: „Cît de frumoase sînt picioarele
celor care binevestesc pacea!” 54. Iar Pavel, explicînd vrednicia păcii, a
adăugat: „ale celor ce binevestesc cele bune”55. Şi H ristos d ă m ărturie despre
m ăreţia păcii, spunînd: ,JPace las vouă, pacea Mea dau vouă”55.
T rebuie să facem, deci, totul ca să ne bucurăm d e pace şi în casă şi
în biserică. C ă şi în biserică preotul d ă pace; iar preotul ţine locul lui
H ristos şi trebuie să-l prim im cu toată dragostea în inim a noastră,
înainte de a ne îm părtăşi. D acă este dureros să n u te îm părtăşeşti, apoi
cu cît mai dureros este să alungi din inim a ta pe cel care ţi spune:
„Pace!” Pentru tine stă preotul în b iserică, pentru tine stă cel ce predică,
m uncindu-se şi trudindu-se. C e cuvînt de apărare vei avea cînd n u p ri­
meşti nici cuvintele preotului m ăcar? Biserica este casa de obşte a tutu­
rora; iar noi, care ţinem locul apostolilor, intrăm d u p ă ce aţi in trat voi
m ai întîi. D e aceea, după legea pusă de Hristos apostolilor, îndată ce
intrăm în biserică, spunem tuturora, îndeobşte: „Pace!” N im eni, dar, să
n u fie trîndav, nim eni să nu se uite pe sus cînd intră în biserică preoţii şi
predicatorii! C ă nu le va fi m ică pedeapsa pentru o purtare ca aceasta!
Aş vrea m ai degrabă să fiu dispreţuit de nenum ărate ori atunci cînd
intru în casa unuia din voi, decît să nu fiu ascultat, aici în biserică,
atunci cînd vorbesc. D ispreţul acesta este pen tru m ine m ai dureros
decît celălalt, pentru că şi casa aceasta este mai de preţ. Bogăţiile
noastre cele m ari aici se găsesc! Aici sînt toate nădejdile noastre! C e nu
este m are şi înfricoşător aici? M asa aceasta este cu m ult m ai de p reţ şi
m ai dulce, iar candela m ai de p re ţ decît orice candelă, Şi ştiu asta toţi
cîţi au scăpat de boli, ungîndu-se, cu credinţă şi la vrem e cuvenită, cu
untdelem nul din candelă! D u lap u l acesta este eu mult nud bun
şi de mai mare trebuinţă decît d ulap urile din casele voastre; nu
.r)S. D e a ici în c e p e p artea m orală; în biserică, preotul ţine Incul apostolilor. Trebuie să căutăm să
săvirşint fapte de virtute mai mult decit să umblăm după minuni, că mai mare lucru este să ai o viaţă vir­
tuoasă m it facerea de minuni.
.VI. Nuntii I, |,r),
liom. 10, |.ri.
.>(>. Ionii I I, 7 ’/
·■-I I M IM l< >A N ' . I I A 1)1 Al M< 102

are în el haine, ci are încuiată în el m ilostenia, chiar dacă sînt puţini cei
care au această virtute! A vem şi aici pat, m ai bu n decît cel din casă; că
o d ih n a d ată de D um nezeieştile Scripturi este m ai plăcută decît orice
pat. D acă şi faptele noastre, cele ale unirii şi ale înţelegerii, ar fi bune,
n-am m ai avea altă casă decît casa de aici. N u e greu lucrul acesta! O
m ărturisesc cele trei m ii 57 şi cele cinci m ii58; aveau o singură casă, o sin­
gură masă, un singur suflet; că spune Scriptura: ,Jnim a şi sufletul m ulţi­
m ii celor ce au crezut era una”59. D ar p entru că sîntem departe de virtutea
acelora şi locuim fiecare în casele noastre, să fim una, cel puţin atunci
cînd n e adunăm aici, în biserică. D acă în celelalte fapte sîntem săraci şi
sărm ani, să fim în aceasta bogaţi! D e aceea prim iţi-m ă cu dragoste cel
p u ţin aici, cînd intru în biserică. C în d spun: „Pace vouă” şi voi răspun­
deţi: „Şi duhului tău!", să nu o spuneţi numai cu giasui. ci şi cu sufletul:
nu n um ai cu gura, ci şi cu inim a. D acă aici tu zici: „Pace şi duhului tău ”,
d ar afară te războieşti cu m ine, scuipîndu-m ă şi bîrfindu-m ă, acoperin
du-m ă pe din dos cu ocări, ce fel de pace e asta? Eu, chiar dacă te ţin de
rău de n enum ărate ori, îţi spun: „Pace”, cu inim ă curată, cu gînd curat
şi nu pot spune de tine vreodată ceva rău; am inim ă de tată. D acă te cert
uneori, o fac cu m are grijă; dar dacă tu m ă m uşti p e ascuns şi nu m ă p ri­
meşti în casa D om nului, m ă tem să nu-m i m ăreşti iarăşi tristeţea; nu
p en tru că m -ai ocărit, nici pentru că m-ai scos din sufletul tău, ci pen tru
că ai în d epărtat pacea şi ai atras asupră-ţi acea cum plită osîndă. C hiar
dacă nu-m i voi scutura praful de pe picioarele m ele, chiar dacă n u vă
voi întoarce spatele, totuşi am eninţarea D om nului răm îne neclintită.
V ă voi spune de nenum ărate ori: „Pace” şi nu voi înceta de a o spune.
C h iar dacă m ă veţi um plea de ocări, chiar dacă n u m ă veţi prim i, nici
atunci nu-m i voi scutura praful de pe picioarele m ele. N u pen tru că nu
ascult de Stăpînul, ci pentru că ard de dragul vostru. D e altfel, nici n-am
suferit ceva pen tru voi, nici n-am venit la voi, d u p ă o lungă călătorie,
nici n-am venit îm brăcat ca un apostol şi nici sărac ca un apostol - din
p ricina asta eu sînt cel dintîi care m ă ţin de rău! - şi nici n-am venit fără
încălţăm inte şi fără a doua haină. D e aceea poate nici voi n-aţi făcut
cele ce se cuvenea să faceţi. D ar asta nu vă e de ajuns pen tru apărare! E
drept, vina m ea e m ai m are, dar aceasta nu vă d ă iertare.

V II
Pe vrem ea apostolilor, casele erau biserici; acum biserica a ajuns casă;
pe atunci nimic lumesc nu se grăia în casă; acum nimic duhovnicesc
,r>7. Ifap le 2, II.
.r)«. Fapte 1, 1.
ri(l. l-afiti· I, .'17.
O M II.II I.A MAI I',1 403

nu se grăieşte în biserică; chiar aici, în biserică, aţi adus piaţa. D um ne­

zeu vă grăieşte, dar voi, în loc să ascultaţi în tăcere cele spuse, aţi schim ­
bat lucrurile şi vorbiţi de cu totul altceva. Şi de-aţi vorbi de treburile
voastre! D ar nu, vorbiţi şi auziţi cuvinte ce nu se cuvin! D e asta plîng şi
nu voi înceta a plînge. N u stă în puterea m ea să schim b casa aceasta,
biserica aceasta, cu alta. T rebuie neapărat să răm în aici pînă voi pleca
din viaţa aceasta. Prim iţi-m ă dar, aşa cum a poruncit Pavel. Pavel nu
poruncise corintenilor să-l prim ească la m asa lor, ci în inim a şi în sufle­
tul lorl>0. A sta o cer şi eu de la voi; dragostea, prietenia aceea caldă şi
sinceră! D ar dacă nici aceasta n u o vreţi, atunci iubiţi-vă cel puţin pe
voi înşivă, îndepărtînd din sufletul vostru trîndăvia. îndestulătoare
m îngîiere voi avea cînd voi v edea că vă purtaţi bine şi aţi ajuns mai
buni. Şi aşa, vă voi arăta şi eu m ai m ultă dragoste, chiar dacă iubin-
du-vă m ai m ult sînt iubit m ai puţin. M ulte sînt lucrurile care ne unesc!
O singură m asă ne stă tuturor înainte; un singur T ată ne-a născut; cu
toţi am ieşit d in acelaşi pîntece; aceeaşi băutură ni s-a dat tuturora; dar,
m;ii bine spus, i u i numai aceeaşi băutură, ci m s-a dat să hem şi diifr-un
singur potir. Că Tatăl, viind să ne Iacă să ne iubim unii ne alţii, a
meşteşugit şi aceea ca să bem toţi dintr-un singur potir, sem n de foarte
puternică dragoste a unora cu alţii.
Eu nu sînt vrednic de apostoli! O m ărturisesc şi n-aş tăgădui-o nici-
cînd! N u sînt vrednic nu num ai de ei, dar nici de u m b ra lor! Totuşi
faceţi cele ce trebuie făcute! A sta întru nim ic nu vă va putea face de
ruşine, ci chiar vă va folosi m ai mult. C ă atunci veţi prim i şi m ai m are
răsplată cînd veţi arăta o dragoste atît de m are chiar faţă de cei pe care-i
so co tii nevrednici. N u vă spun cuvintele m ele; iar voi n-aveţi alt învă­
ţător pe păm înt; şi eu vă dau ceea ce am prim it; dîndu-vă nu cer nim ic
m ai m ult de la voi decît num ai dragostea voastră. Iar dacă sînt nevred­
nic şi de aceasta, voi fi totuşi în dată vrednic de ea, pentru că vă iubesc;
că mi s-a poruncit să iubesc nu num ai pe cei ce m ă iubesc, ci şi pe duş­
m ani. C ine ar fi, dar, atît de crud, cine atît de sălbatic, îneît, d u p ă ce a
prim it o lege ca aceasta, chiar de-ar fi plin de nenum ărate păcate, ar
mai putea să întoarcă spatele şi să urască pe cei care-1 iubesc? N e-am
îm părtăşit din m asa cea duhovnicească, să ne îm părtăşim şi din dragos­
tea cea duhovnicească! D acă tîlharii de drum ul m are îşi uită sălbăticia
cînd stau la m asă unii cu alţii, ce cuvînt de apărare m ai putem avea noi,
care ne îm părtăşim m ereu cu trupul D om nului, dar nici blîndeţea ace­
lora n-o im ităm ? Pentru m ulţi oam eni îndestulătoare pricină de iubire a
fost nu num ai masa, ci şi oraşul în care locuiau. Noi, însă, care trăim
despărţiţi unii de alţii, de ce iertare mai sîntem vrednici cînd avem şi
Ml. I I Cm ■/, \>
404 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

acelaşi oraş şi aceeaşi casă şi aceeaşi m asă şi aceeaşi cale şi aceeaşi uşă şi
aceeaşi rădăcină şi aceeaşi viaţă şi acelaşi Păstor şi acelaşi îm p ă ra t şi
acelaşi în v ăţăto r şi acelaşi Ju d ec ă to r şi acelaşi C reato r şi acelaşi T a tă şi
cîn d toate n e sînt com une?
C ereţi, oare, să fac m inunile pe care le făceau apostolii cînd intrau
în casele credincioşilor, să curăţ leproşii, să alung dem onii, să înviez
m orţii? D ar cea m ai m are dovadă a nobleţei şi dragostei voastre este
tocm ai aceea că aţi crezut în D um nezeu fără aceste probe. Şi pen tru
această p ricină şi p en tru alta D um nezeu a pus cap ăt m inunilor. D acă
acum , cînd n u se m ai fac m inuni, oam enii înzestraţi cu alte însuşiri, de
p ild ă cu înţelepciunea sau cu cuvioşia, se lau d ă atîta, se m îndresc şi se
d ezb in ă unii de alţii, ce prăpăstii n u s-ar face în tre oam eni dacă ar m ai
săvîrşi şi m inuni? C ă spusele m ele n u sînt u n sim plu gînd al m eu o
m ărturisesc corintenii, care erau îm părţiţi în m ai m ulte partide, tocm ai
din această pricină61. N u căuta, dar, m inuni, ci sănătatea sufletului! N u
căuta să vezi un m ort înviat; ai aflat doar că to ată lum ea va învia. N u
căuta să vezi orb tăm ăduit, ci uită-te că acum toţi oam enii văd m ai bine
şi m ai cu folos. C aută şi tu să vezi la fel cu ei şi îndreaptă-ţi ochiul tău!
D acă toţi am trăi cum trebuie, păgînii ne-ar ad m ira m ai m ult decît pe
făcătorii de m inuni. M inunile sînt luate de m ulte ori d re p t năluciri şi
m ai au şi altă faim ă rea, deşi m inunile făcute de sfinţi n u sînt ca acestea;
viaţa curată, însă, nu poate fi niciodată defăim ată aşa; că virtutea în ­
chide gurile tuturora.

V III
Să ne îngrijim dar de virtute! M are e bogăţia ei şi e m are m inune.
V irtu tea dă adevărata libertate. C h iar în robie, virtutea te face să te
socoteşti liber. N u rupe lanţurile robiei, d ar face m ai vrednici de res-
^ ect pe robi decît p e liberi, că le d ă ceva m ai m u lt decît le d ă libertatea.
irtutea n u -1 face bogat pe cel sărac, d ar face p e sărac m ai fericit decît
bogatul. Ia r dacă vrei să faci chiar m inuni, scapă-te de păcate şi ai reuşit
totul! Păcatul este m are dem on, iubite! D acă scoţi din tine păcatul, ai
săvîrşit o m inune m ai m are decît cei care au pus p e fugă nenum ăraţi
dem oni. A scultă ce spune Pavel! Pavel p u n e virtutea m ai presus de
m inuni. ,Jitvniţi, spune el, darurile cele mai bune. Ş i vă arăt o cale cu mult
mai înaltă”62. Şi voind să le arate această cale, n u le-a v o rb it de învierea
d e m orţi, nici de curăţirea leproşilor şi nici de alte m inuni ca acestea, ci
în locul tuturora a pus dragostea63. Ascultă-L şi pe H ristos că spune: „Nu
« I. / Cor. 1, 10-13.
«2. / Cor. 12, 31.
«3. / Cor. 13, 1-13.
OMIUI I.A MATKI 405

vă bucuraţi că dem onii vi se pleacă, ci că num ele vostru s-a scris în

ceruri”64. 9 1 înainte de aceasta, iarăşi: „Mulţi îm i vor zice în ziua aceea:
J î u cu numele Tău am proorocit şi am scos demonii şi am făcut multe
minuni?’'Ş i atunci le voi mărturisi: Nu vă ştiu pe voi!”65. Iar înainte de răs­
tignire, ch em înd p e ucenicii Săi, le-a spus: J n tr u aceasta vor cunoaşte toţi
că sînteţi ucenicii M ei”, nu d acă veţi scoate dem oni, ci „dacă veţi avea dra­
goste între voi”6667;şi iarăşi: «întru aceasta vor cunoaşte că Tu M -ai trimis», nu
dacă vor învia m orţi, ci „dacă sînt una”61. A deseori m inunile au fost de
folos altora, dar au vătăm at p e cel care le-a săvîrşit, că l-au îngîmfat, l-au
făcut să um ble după slava deşartă sau l-au vătăm at şi în alt chip. O vătă­
m are ca aceasta n-o suferă cel virtuos, cel care face fapte bune; faptele
bune sînt de folos şi lui şi altora mulţi.
Pe acestea, dar, să le săvîrşim cu m ultă sîrguinţă. D acă din om
nem ilos, ai ajuns milostiv, ţi-ai vindecat m în a uscată! D acă în loc să te
duci la teatru, te duci la biserică, ţi-ai vindecat piciorul, care şchiopăta!
D acă ochii tăi n u m ai um b lă d u p ă femei desfrînate şi nici d u p ă frum u­
seţe străină, ţi-ai deschis ochii tăi cei orbi! D acă în loc de cîntece dră­
ceşti, înveţi cîntece duhovniceşti, ai început să vorbeşti, m u t fiind!
Acestea-s cele m ai m ari m inuni! Acestea-s sem ne nem aiauzite! D acă ne
vom duce viaţa săvîrşind aceste m inuni, vom ajunge p rin ele şi noi
oam eni m ari şi m inunaţi, vo m atrage şi pe toţi cei păcătoşi la virtute şi
n e vom b ucura şi de viaţa ce v a să fie, pe care, facă D um nezeu ca noi
toţi să o dobîndim , cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru
Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea, acum şi pu ru rea şi în vecii veci­
lor, A m in.

64. Luca 10, 20.

65. Matei 7, 22-23.
66. h a n 13, 35.
67. h a n 17, 2 2 -2 3 .
 O M I L IA X X X III

„ Ia tă E u v ă tr im it p e v o i c a o ile în m ijlo c u l lu p ilo r .

F iţi d a r în ţ e l e p ţ i c a ş e r p ii şi b lîn z i c a p o r u m b e ii ” 1

I
D upă ce D om nul i-a încredinţat p e ucenici că n u vor duce lipsă de
h ra n a cea de toate zilele, după ce le-a deschis casele tuturora, d u p ă ce
le-a spus că atunci cînd vor intra în casele oam enilor, să intre îm brăcaţi
cuviincios, poruncindu-le să nu intre ca nişte vagabonzi şi cerşetori, ci
ca unii care sînt cu m ult m ai vrednici de respect d ecît gazdele lor - că
asta a arătat-o p rin cuvintele: „Vrednic este lucrătorul de p la ta lu i”2*şi asta
a arătat-o şi prin p o ru n ca de a în treb a cine este vrednic, ca să răm în ă la
acela1, şi prin p o ru n ca de a saluta pe cei care-i prim esc, ca şi p rin am e­
n in ţarea cu acele cum plite rele p e cei care nu-i prim esc aşadar, după
ce prin aceste porunci a scos d in sufletul lor orice grijă, d u p ă ce i-a în ar­
m at cu puterea facerii de m inuni şi i-a făcut tari ca fierul şi diam antul -
că i-a scăpat de cele lumeşti şi i-a liberat de orice grijă trecătoare - le-a
vo rb it şi de relele ce aveau să vină peste ei; şi nu num ai de acelea mici,
care aveau să vină îndată, ci şi de celelalte de m ai tîrziu, pregătindu-i de
la început şi m ai dinainte pen tru lupta cu diavolul.
M ulte lucruri i-a învăţat H ristos pe ucenicii Săi cu aceste porunci!
în prim ul rînd, să afle că are puterea să cunoască m ai dinainte viitorul;
în al doilea rînd, să nu le treacă p rin m inte că aceste suferinţe vin
asupra lor din pricin a slăbiciunii învăţătorului lor; în al treilea rîn d , să
nu se m inuneze cînd suferinţele vor veni peste ei, p e neaşteptate şi pe
negîndite; în al p atrulea rînd, să n u se tulbure cînd vor auzi de aceste
suferinţe chiar în tim pul răstignirii Sale. C ă s-au şi tulburat atunci, cînd,
ţinîndu-i de rău, le-a spus: „Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea a
u m p lu t inim a voastră 4. Ş i nim eni din voi nu M ă m a i întreabă: „Unde Te
d u c i? ”5; şi doar nu le spusese că era vorba de El, de pildă că are să fie
legat, biciuit şi om orît, ca să nu le tulbure şi cu asta m intea lor. D eocam ­
d ată le-a vestit m ai dinainte cele ce aveau să li se întîm ple lor.
1. Matei 10, 16.
2. Matei 10, 10.
O. Matei 10, 11.
4. h a n 16, 6.
,r>. h a n 16, 5.
UMILII I.A MA'I'KI 407

A poi, ca ucenicii să afle că este n o u ă legea luptei şi străin chipul

bătăliei, pen tru că îi trim ite cu m îinile goale, cu o singură haină, fără
încălţăm inte, fără băţ, fără cingătoare, fără pungă şi le porunceşte să fie
hrăniţi de gazdele lor, D om nul nici aici nu-Şi opreşte cuvîntul, ci le
arată puterea Lui nespusă, spunîndu-le: „Plecînd aşa, fiţi blajini ca oile,
deşi aveţi să m ergeţi la lupi; şi n u atît la lupi, ci chiar în mijlocul lupi­
lor!” Şi le porunceşte să aibă n u num ai b lîndeţea oilor, ci şi neprihăni-
rea porum biţei: „Aşa, m ai ales, îm i voi arăta puterea, le spune D om nul,
cînd oile vor birui lupii, deşi sînt în mijlocul lupilor, cînd, m uşcate de
nenum ărate ori, n u num ai că n u vor fi m încate, ci chiar p e lupi îi vor
schimba!” Da, este cu mult m ai m inunat şi cu m ult m ai frumos să schimbi
sufletul cuiva, să-i prefaci gîndirea/decît să-l ucizi. Şi aceasta au făcut-o uce­
nicii, deşi erau num ai doisprezece, iar lum ea întreagă plină de lupi.
Să ne fie, dar, ruşine nouă, care facem cu totul dim potrivă, care ca
lupii ne năpustim asupra duşm anilor noştri! D acă ne purtăm ca oile,
învingem ; învingem , biruim , chiar dacă ne-ar înconjura haite de lupi;
d ar dacă ne facem lupi, sîntem biruiţi, că se depărtează de la noi ajuto­
rul Păstorului. C ă Păstorul nu păstoreşte lupi, ci oi; iar Păstorul te p ără­
seşte şi pleacă de la tine că tu nu-i îngădui să-Şi arate pu terea Sa. D acă
suferind răul, îţi arăţi blîndeţea şi birui, atribuie-I Păstorului întreaga
biruinţă; dar dacă răspunzi cu lovituri şi pum ni, îi întuneci biruinţa.
Uită-mi-te cine au fost cei care au auzit aceste porunci aspre şi
grele! O am eni fricoşi şi de rînd; oam eni fără ştiinţă de carte şi neînvă­
ţaţi; oam eni necunoscuţi; oam eni care nu cunoşteau deloc legile civile;
oam eni care nu luaseră niciodată cuvîntul în agora; pescari şi vameşi;
oam eni plini de nenum ărate scăderi. D acă suferinţele acelea erau în
stare să tulbure chiar pe oam enii tari şi m ari, cum de n-au fost în stare să
doboare şi să înspăim înte pe nişte oam eni lipsiţi de experienţă, p e nişte
oam eni cărora niciodată nu le-a trecut prin m inte că po t face aşa ceva
vreodată? Şi nu i-a doborît!
- E ra şi firesc, ar p u tea să-mi spună cineva; că D om nul le-a dat
putere să cureţe leproşi, să alunge draci.
- D ar îţi voi spune şi eu, că tocm ai puterea aceasta mai cu seam ă
era în stare să-i înspăim înte, că ei, care înviau m orţi, tocm ai ei, să sufere
acele groaznice chinuri: tribunalele, închisorile, războiul tuturor şi u ra
obştească a lumii, tocm ai ei, să în d u re nişte chinuri ca acelea, ei, care
făceau m inuni.
- Şi care le era m îngîierea în faţa acestor suferinţe?
- Puterea C elui C are i-a trimis! A ceasta e pricina că, înainte de
toate, H ristos le-a dat ucenicilor această m îngîiere, spunîndu-le: „Iată,
Eu vă trimit pe voUVă. este de ajuns aceasta spre m îngîierea voastră! V ă
♦ou .HFlNTUI. IOAN DURA DE AUR

este d e ajuns aceasta ca să vă dea curaj şi să nu vă tem eţi de nim ic din

cele ce v or veni asupra voastră!”

II
Ai văzut autoritate? Ai văzut stăpînire? Ai văzut p u tere nebiruită?
C ele spuse de H ristos au acest înţeles: „Să n u vă tulburaţi, spune D o m ­
nul ucenicilor Săi, că, trim iţindu-vâ în m ijlocul lupilor, v ă poruncesc să
fiţi ca oii ·* şi ca porum beii! Puteam să fac cu totul dim potrivă, să n u vă
las să suferiţi ceva, nici să cădeţi ca oile p ra d ă lupilor, ci puteam să vă
fac mai înfricoşători decît leii! D ar aceasta vă e m ai de folos; aceasta vă
face şi p e voi m ai străluciţi şi aceasta propovăduieşte şi puterea M ea!”
A şa i-a grăit şi lui Pavel: g e s t u l îţi este nărui Meu! Că puterea Mea în slăbi­
ciune se desăvîrşeşte!”6 „Eu, le spune H ristos ucenicilor Săi, Eu am făcut
ca voi să fiţi aşa!” A ceasta a lăsat să se înţeleagă p rin cuvintele: „Eu vă
trimit ca oile”. N u v ă descurajaţi dar, le spune D om nul. Ştiu, ştiu bine că
prin blîndeţe m ai cu seam ă veţi birui pe toţi!”
A poi, ca să aducă şi ucenicii ceva d e là ei, să n u li se p a ră că totul se
datoreşte harului şi să n u socotească ei că sînt încununaţi p e degeaba şi
pe nem eritate, D om nul le spune: ^ i ţ i , dar, înţelepţi ca şerpii şiblinzi ca
p o r u m b e ii”.
- D ar ce poate înţelepciunea noastră în faţa u n o r prim ejdii atît de
m ari? ar fi putut întreba ei. C um vom p u tea fi înţelepţi cîn d sîntem asal­
taţi de valuri atît de m ari? C e va m ai p u tea face o oaie, oricît de b lîn d ă
ar fi, în m ijlocul lupilor şi a atîtor lupi? C e folos v a avea p o ru m b iţa de
toată b lîn deţea ei în faţa atîtor ulii care se reped asupra ei?
- C în d e v o rb a d e anim ale, nici u n folos, răsp u n d e D om nul; d ar
cînd e v o rb a de voi, cele m ai m ari foloase!
D ar să vedem ce fel de înţelepciune cere aici D om nul.
„înţelepciunea şarpelui, ne spune H ristos. D u p ă cum şarpele sacri­
fică totul şi n u se îm potriveşte, chiar de-ar trebui să i se taie trupul,
num ai ca să-i răm înă teafăr capul, to t aşa şi tu, de-ar treb u i să dai ave­
rile, trupul şi chiar sufletul, d ă totul, afară de credinţă. C re d in ţa este cap
şi rădăcină; dacă-ţi păstrezi credinţa, ch iar de-ai p ierde totul, pe toate le
ao b în d eşti iarăşi, cu m ai m ultă strălucire”.
A ceasta e p ricina că D om nul nu ne-a poruncit să fim num ai blînzi,
d a r nici num ai înţelepţi, ci le-a un it p e acestea am îndouă, ca ele să
ajungă virtute, să ai înţelepciunea şarpelui, ca să te fereşti să n u fii lovit
în ceea ce ai m ai scum p; d a r să ai şi olîndeţea porum biţei, ca să n u te
6. II Cor. 12, 9.
OMILII LA MATKI 409

răzbuni pe cei ce te nedreptăţesc şi nici să pedepseşti pe cei ce uneltesc

îm potriva ta. P entru că iarăşi nu-i de nici un folos înţelepciunea, dacă
nu-i adaugi blîndeţea.
- D ar poate fi o poruncă m ai grea ca aceasta? Nu-i de ajuns, oare că
suferim răul ce ni se face?
- Nu, răspunde D om nul. M ai m ult; nu-ţi îngădui nici să te revolţi!
A şa e porum biţa!
- D ar o astfel de poruncă este ca şi cum ai porunci unei trestii arun­
cate în cuptor să nu fie arsă d e foc, ci să stingă focul.
- Să nu ne tulburăm ! U cenicii D om nului au îm plinit porunca, au
dus-o la b u n sfîrşit şi au arătat p rin faptele lor că au fost înţelepţi ca şer­
pii şi blînzi ca porum beii. N -au avut altă fire, ci aceeaşi fire c a şi noi. Să
n u socotească, dar, nim eni că sînt cu neputinţă d e îndeplinit poruncile
D om nului! D om nul cunoaşte m ai bine aecît toţi firea lucrurilor; ştie că
sălbăticia se stinge nu cu sălbăticie, ci cu blîndeţe. Iar dacă vrei să vezi
că aceasta s-a petrecut în realitate, citeştte cartea Faptelor A postolilor şi
vei vedea că ori de cite ori iudeii s-au ridicat şi şi-au ascuţit dinţii îm p o ­
triva ucenicilor, ucenicii, im itînd p e porum bei şi râspunzînd cu b lîn d e­
ţea cuvenită, au pus capăt m îniei iudeilor, le-au stins furia şi le-au o p rit
pornirea. C înd iudeii le-au spus: „Nu cu poruncă v-am poruncit să nu mai
vorbiţi în numele acesta?”7ucenicii, deşi puteau face nenum ărate m inuni,
n-au grăit nici u n cuvînt aspru, nici n-au tăcut, ci s-au apărat cu to ată
blîndeţea: Judecaţi, dacă este drept să ascultăm mai mult de m i decit de
Dumnezeu!”89A i văzut blîndeţea porum biţei? V ezi şi înţelepciunea şar­
pelui: ,N o i nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit!”6
Ai văzut că trebuie să fim desăvîrşiţi în toate privinţele, ca să nu fim nici
d e primejdii doborîţi, dar nici de m lnie biruiţi? D e aceea şi spunea Domnul:
yj'eriţi-vâ de oameni! Vă vor da în soboare; şi în sinagogile lor vă m r
biciui; şi veţi f i duşi pentru Mine înaintea demnilor şi a împăraţilor spre măr­
turie lor şi neamurilor”10.
Iarăşi îi pregăteşte pe ucenicii Săi să fie cu m in tea brează, dîndu-ie
p o ru n că să sufere totdeauna răul şi să lase pe seam a altora săvîrşirea
răului; ca să cunoşti că în suferirea răului stă biruinţa şi suferinţa dă trofeele
cele strălucite. N u le-a spus: „Loviţi şi voi cu pum nii şi împotriviţi-vă celor
ce voiesc să vă facă rău!*, ci numai: „Veţi suferi cele m ai cumplite chinuri!”

III
V ai, cît de m are este p u te re a C elui C are a grăit, cît de m are filozo­
fia celor care au ascultat! Se cuvine să te m inunezi m u lt că ucenicii n-au
7. Fapte 5, 28.
8. Fapte 4, 19.
9. Fapte 4, 20.
10. Matei 10, 17-18.
410 SI'lNTUI, IOAN (IURA DB AUR

luat-o la fugă îndată ce au auzit acestea! Erau doar nişte oam eni care se
tem eau şi de um b ra lor, care n-au m ers m ai departe de lacul în jurul
căruia pescuiau. C um de nu s-au gîndit şi nu şi-au spus: „U nde vom găsi
scăpare? T ribunalele sînt îm potriva noastră, îm păraţii îm potriva
noastră, dom nitorii, sinagogile iudeilor, popoarele elenilor, conducăto
rii şi supuşii!” Prin cele spuse, D om nul nu le-a v o rb it m ai dinainte
num ai de Palestina şi de suferinţele de acolo, ci i-a lăsat să înţeleagă şi
lu p ld c de pe toată lata pâmîntului, spunîndu-le: „ V c { i f i d u ş i î i w i i u e a
îm păraţilor şi dom nilor”, arătîndu-le că m ai tîrziu are să-i trim ită predi­
catori şi la păgîni.
„Ai p o rn it cu război pe toată lum ea îm potriva noastră, puteau
spune ucenicii; ai înarm at îm potriva noastră pe toţi locuitorii păm întu-
lui, popoare, tirani, îm păraţi! Iar cuvintele pe care ni le-ai spus m ai târ­
ziu sînt m ult m ai înfricoşătoare, că din pricina noastră oam enii vor
ajunge ucigaşi de fraţi, de copii, de părinţi, că ne-ai spus: „Va da fra te pe
fra te la moarte şi tată p e f i u şi se vor scula f i i i asupra p ă rin ţilo r şi-i vor
ucide”" . C um vor m ai crede oam enii în cuvîntul nostru cînd vor vedea
că din cauza noastră copiii sînt ucişi de p ărinţi, fraţii de fraţi şi toate sînt
pline de sînge? N u ne vor alunga, oare, de pretutindeni ca pe nişte
dem oni blestem aţi, ca pe nişte ticăloşi, ca pe nişte pustiitori ai întregii
lum i, văzînd că păm întul este plin de sîngele rudelor şi de nişte crim e
ca acestea? B ună va fi, oare, pacea pe care o vom d a în casele în care
intrăm , cînd le um plem de atîtea crime? D acă am fi m ai m ulţi, şi nu
doisprezece! D acă n-am fi nişte oam eni sim pli şi fără de carte, ci nişte
înţelepţi, nişte retori, nişte oam eni destoinici la cuvînt! D ar, m ai bine
spus, dacă am fi îm păraţi care au oştiri şi bogăţie de bani! C um vom
putea convinge pe cineva de adevărul învăţăturii noastre, cînd noi
aprindem războaie civile, b a chiar războaie cu m ult m ai cum plite decît
războaiele civile? C are om va da ascultare cuvintelor noastre, chiar
dacă noi nu ne-am îngriji deloc de scăparea noastră?”
D ar ucenicii nici n-au gîndit aşa, nici n-au grăit aşa şi nici nu I-au
cerut D om nului socoteală de poruncile date lor, ci I s-au supus, L-au
ascultat. Aceasta, nu datorită num ai virtuţii lor, ci şi înţelepciunii învă­
ţătorului. U ită-te că D om nul a îm preunat cu fiecare suferinţă o mîn-
gîiere. D espre cei care nu-i vor prim i, a spus: „M ai uşor va f i p â m în tu lu i
Sodomei şi Gomorei în ziu a ju d ecă ţii decît oraşului aceluia” 112. A cum iarăşi,
după ce a spus: „Veţi f i duşi înaintea dom nilor şi îm păraţilor”, a adăugat:
«Pentru M ine, spre m ărturie lor şi neamurilor». N u m ică e m îngîierea de a
suferi chinuri pentru H ristos şi de a fi m ărturie acelora! C ă D um nezeu
11. M atei 10, 21.
12. M atei 10, l.r».
OMII.II I.A MA'II·',I 4 11

îşi îndeplineşte totdeauna planurile Sale, chiar d acă nici u n om n u ia

am inte. Cu aceste cuvinte îi m îngîie D om nul p e ucenicii Săi, n u din
p ricină că ucenicii doreau pedepsirea altora, ci p en tru ca ucenicii să fie
încredinţaţi că îl vor avea, în orice îm prejurare, alături de ei pe C el
C are le-a spus şi ştia m ai dinainte acestea; şi să fie încredinţaţi de ase­
m en ea că nu vor suferi pentru că a r fi nişte răi şi nişte ciumaţi. Pe lîngă
aceste m îngîieri, le m ai dă şi altă m îngîiere, n u m ică, spunînd:
,J a r cînd vă vor da p e voi în m îna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi grăi;
că v i se va da vouă în acel ceas ce veţi grăi. Că nu sîn teţi voi cei ce grăiţi, ci
D u h u l T atălui vostru este Care grăieşte în voi” 13.
C a să nu spună apostolii: „C um vom putea să-i convingem pe
oam eni, cînd ni se întîm plă nişte lucruri ca acestea?”, D om nul le
porunceşte să aibă curaj cu privire la apărarea lor. A ltădată le spusese:
„ Vă voi da gură şi înţelepciune”14; acum le spune: ,JD uhul T atălui este Care
grăieşte în voi”, urcîndu-i la vrednicia de profeţi. D e aceea, după ce le-a
spus de puterea ce le-o va da, le-a grăit şi de relele ce vor veni, de
ucideri si de junghiuri:
„Va da fra te p e fra te la moarte şi tată pe f i u şi se vor scula f i i i asupra
pă rin ţilo r şi-i vor ucide” '5.
Şi D om nul nuS-a oprit aici, ci a adăugat lucruri cu m ult m ai înfrico­
şătoare, în stare să cutrem ure şi pietrele:
„Şi veţi f i u rîţi de to ţi” 16.
D ar şi acum m îngîierea este alături, că spune D om nul: „Veţi suferi
acestea
„Pentru numele M e u ” 17.
Şi pe lîngă acestea, iarăşi o altă mîngîiere:
„Iar cel care va răbda p în ă la sfirşit, acela se va m în tu i” 18.
C uvintele acestea erau în stare şi pentru alt m otiv să insufle curaj
ucenicilor: odată cu puterea predicării Evangheliei avea să înflăcăreze
atît de m ult pe oam eni îneît să nesocotească glasul sîngelui, să tăgă­
duiască înrudirea şi să pună m ai presus de toate cuvîntul lui D um nezeu,
care izgonea cu putere totul. „D acă nici tirania firii, le spune D om nul
ucenicilor Săi, nu are puterea să înfrunte cuvîntul vostru, ci e biruită şi
călcată în picioare, ce altceva va putea, oare, să v ă biruiască? D ar
p en tru că aşa se vor petrece lucrurile, n u înseam nă că viaţa voastră v a fi
13. Matei 10, 20
14. Luca 21, 1"
15. Matei 10, 21
16. Matei 10, 22.
17. Matei 10, 22.
18. Matei 10, 22.
412 SKlNTUl. IOAN GURA DE AUR

liniştită; n u va fi liniştită ci veţi avea duşm ani şi vrăjm aşi obşteşti p e toţi
cei ce locuiesc în întreaga lum e.

IV
U nde-i acum P lato n ? 19 U nde-i P itagora ? 20 U nde-i m ulţim ea de filo­
zofi stoici ? 21 Platon s-a bucurat de m ultă cinste; d a r a fost dem ascat şi
v în d u t ca sclav; n-a reuşit să înfăptuiască nici u n a din ideile sale, nici
ch iar cu ajutorul unui tiran; m ai m ult, şi-a trădat ucenicii şi şi-a sfxrşit
ticălos viaţa; iar gunoaiele filozofiei cinice22, toate, ca u m b ra şi ca visul,
au pierit! Şi n-au avut de luptat filozofii greci cu greutăţile cu care au
luptat ucenicii D om nului! Păreau străluciţi pentru filozofia lor - atenie-
nii au afişat chiar scrisorile lui Platon, pe care D ion 23 le trimisese lo r
au trăit în belşug şi tih n ă toată viaţa şi aveau nu p u ţin e bogăţii. Astfel
A ristip 24 îşi cum păra m etrese scum pe; altul lasă p rin testam ent m ari
m oşteniri; iar altul păşea pe spatele ucenicilor săi, care făceau p o d din
spatele lor; despre D iogene din Sinope se spune că se schim onosea în
p iaţa publică25. A cestea sînt faptele cele m ari ale filozofilor! N im ic ase­
m ăn ăto r nu găsim în viaţa ucenicilor D om nului, ci m are curăţenie
sufletească şi trupească, desâvîrşită bună-euviinţă, război cu toată
lum ea pentru ad ev ăr şi credinţă, ju nghieri în fiecare zi, iar d u p ă aces­
tea, trofeele cele strălucite.
- Sînt, însă, printre păgîni şi generali, d e p ild ă Tem istocle26,
P ericle ? 27 m i-ar p u tea spune cineva.
- D ar şi faptele lo r sînt jocuri d e copii faţă de faptele pescarilor. C e
ai p u tea spune d espre ei? C ă Tem istocle a convins p e atenieni să se suie
în corăbii cînd X erxe se pornise cu război îm p o triv a G reciei. D ar
îm potriva celor doisprezece nu se pornise X erxe cu război, ci diavolul
19. V ezi nota 9, de la O m ilia I.
20. Pitagora s-a născut în insula Samos p e la 5 8 5 î.d.H r. şi a murit p e la 500 î.d.Hr., în Italia
de Sud, unde şi-a desfăşurat activitatea sa de om politic, filozof şi matematician. Este întem eieto­
rul filozofiei ce-i poartă num ele.
21. A depţii filozofului Zenon din Citium (c. 336-C.264 î.d.H r.), întemeietorul filozofiei
stoice.
22. V ezi nota 22, de la O m ilia X.
23. D ion de Siracuza, om de stat siracuzian, născut in 409, m ort în 354 î.d.Hr., prieten cu
filozoful Platon.
24. Aristip de Cirena, născut pe la 430 î.d.H r., filozof grec, întem eietorul şcolii filozofice
hedoniste.
25. V ezi nota 23, de la O m ilia X.
26. T em istocle, general şi om de stat atenian, şeful partidului democrat. S-a născut în
Atena, pe la 525 î.d.Hr. A cîştigat celebra victorie de la Salamina asupra flotei persane conduse
de X erxe. A murit în exil, în anul 460 î.d.Hr.
27. Pericle, general, orator şi om de stat atenian, şeful partidului democrat. S-a născut pe la
495 şi a murit în 429 î.d.Hr. A încurajat artele şi literele şi a îm podobit A tena cu num eroase şi
strălucite m onum ente, între care Partenonul. Secolul său, cel mai strălucit din istoria Greciei, a
fost numit secolul lui Pericle.
OMILII LA MATEI 413

îm p reu n ă cu toată lum ea şi cu nenum ăraţi dem oni; şi nu num ai o sin*

au ră dată, ci tot tim pul vieţii lor. Şi cei doisprezece au învins, au biruit!
Lucru m inunat este că apostolii n u şi-au ucis duşm anii, ci i-au schim bat,
i-au convertit. A ceasta, m ai cu seam ă trebuie totd eau n a observat că cei
doisprezece n u şi-au ucis duşm anii, nici nu i-au şters de pe faţa păm în-
tului, ci din dem oni ce erau i-au făcut să se ia la întrecere cu îngerii; au
lib erat p e oam eni de tirania cea re a a diavolului şi au alungat p e acei
dem oni blestem aţi, care tulburau totul, din pieţe şi din case; dar, mai
b in e spus, chiar şi din pustie. M artore sînt cetele de m onahi p e care
apostolii le-au sădit pretutindeni şi care curăţesc n u num ai ţinuturile
locuite, ci şi cele nelocuite. Şi ce-i m ai m inunat este că n-au săvârşit
acestea cu arm ele în m îini, ci în d u rîn d chinuri şi suferinţe. D uşm anii îi
aveau în puterea lor, iar ei erau doisprezece oam eni: simpli, înlănţuiţi,
biciuiţi, purtaţi de colo-colo; d a r n u li s-a putut închide gura; ci după
cum nu-i cu p u tin ţă să înlănţuieşti raza de soare, to t aşa şi lim ba ace­
lora. Pricina? N u erau ei cei care vorbeau, ci p u terea D uhului! A şa a
învins şi Pavel p e A gripa 28 şi pe N eron, care a în trecu t pe toţi oam enii
în răutate. „Domnul, spune ra v e l, mi-a stat în ajutor şi m-a izbăvit din gura
leului”2?. T u, însă, m inunează-te de ucenicii D om nului, că în d ată ce au
auzit pe D om nul spunîndu-le: „Nu vă îngrijiţi”, au crezut, au ascultat şi
nim ic din cele înfricoşătoare nu i-a spăim întat. Ia r dacă spui că D om nul
le-a dat destulă m îngîiere prin cuvintele: ,JDuhul Tatălui nostru va f i Cel
Ce grăieşte”, apoi, tocm ai pentru aceasta m ai cu seam ă m ă m inunez de
ei că nu s-au îndoit, nici n-au cerut D om nului să-i scape de chinuri şi de
suferinţe. Şi aveau să le sufere n u doi sau trei ani ci toată viaţa lor. C ă
asta a vrut să spună D om nul, cînd le-a zis: J a r cel care va răbda pînă la
sfirşit, acela se va m întui”. D om nul vrea ca faptele m ari săvîrşite de apos­
toli să nu fie num ai opera Lui, ci şi a ucenicilor Săi. Uită-te că, chiar de
la început, unele fapte se datoresc D om nului, altele, ucenicilor. Astfel
facerea de m inuni se datoreşte D om nului30, iar sărăcia de b u n ă voie,
ucenicilor31; iarăşi, deschiderea tuturor caselor se datoreşte harului de
sus32, iar faptul că ucenicii n-au cerut de la gazdele lor nimic m ai m ult
decît cele de trebuinţă se datoreşte filozofiei ucenicilor, că „vrednic este
lucrătorul de plata sa ”3334; dăruirea păcii se datoreşte darului lui D um ne­
zeu , iar căutarea celor vrednici şi neintrarca ucenicilor în orice casă
se datoreşte îni'rînării lor3S; iarăşi, pedepsirea celor care nu-i pri-
28. Fapte 25, 23-26, 32.
29. I I Tim. 4, 17.
30. Matei 10, 8.
31. Matei 10, 9-10.
32. Matei 10, 11.
33. Matei 10, 10.
34. Matei 10, 12- 13.
35. Matei 10, II.
414 SFlNTUL IOAN GURĂ DE AUR

mese pe ucenici se datoreşte D om nului36, iar plecarea cu blîndeţe a uce­

nicilor din casele celor care le-au închis uşile, fără a-i ţine de rău şi fără
a-i ocări, se datoreşte bunătăţii ucenicilor37; darea D uhului şi scăparea
de griji se datoreşte Celui C e i-a trimis38, iar blîndeţea oii şi a porumbiţei, e a
Îi îndurarea cu curaj a suferinţelor se datoresc tăriei şi înţelepciunii ucenici-
or39; suferirea urii oamenilor şi curajul ucenicilor se datoresc lor40, iar mîn-
tuirea celor care suferă răul se datoreşte Celui C e i-a trimis; pentru aceea a
şi spus D om nul J a r cel care va răbda pină la sfirşit, acela se va m întui”41.

V
M ulţi oam eni sînt tari, de obicei, la început, d ar m ai pe urm ă se
descurajează; de aceea D om nul a spus: „Sfîrşitul îl caut!” C e folos de
sem ănături frum oase la început, dar p uţin m ai tîrziu veştejite. D e aceea
cere D om nul de la ucenicii Săi necontenită răbdare.
D ar ca să n u spună cineva: „Hristos a făcut totul; aşa că nu e deloc
de m irare că apostolii au fost curajoşi; au fost curajoşi p en tru că n-au
suferit!”, tocm ai de aceea D om nul le spune ucenicilor Săi: „E nevoie şi
de răb d area voastră! V ă voi scoate d in cele dintîi prim ejdii, ca să vă
păstrez p en tru altele şi m ai cum plite; iar d u p ă acelea v o r urm a iarăşi
altele; şi n u se vor opri cei ce vă chinuiesc cît veţi avea în voi suflare”.
A ceasta a v n it să spună D om nul cînd a zis: J a r cel ce va răbda pînă la
sfirşit, acela se va m întui”. D e aceea, deşi a spus: „Nu vă îngrijiţi ce veţi
grăi”, totuşi în alt loc zice: „Fiţi gata de răspuns oricui vă cere socoteală de
nădejdea voastră”42. C înd este vorba de o discuţie între prieteni, D om nul
ne porunceşte ca şi noi să ne îngrijim; dar cînd este vorba de un trib u ­
nal înfricoşător, de popoare înfuriate şi de frică de pretutindeni, atunci
Domnul ne da ajutorul Său ca sa avem curaj, să vorbim şi sa nu ne
mspăiminiăm. nici să irădăm dreptatea. C'ă a fost cu toiul de mirare ca
nişte oam eni care şi-au petrecut toată viaţa lor sau pe m alul lacului sau
în faţa pieilor de făcut corturi sau la vam ă să poată deschide gura cînd
erau duşi legaţi, cu capetele plecate, înaintea tiranilor aşezaţi pe
scaunul de judecată, a satrapilor de lîngă ei, a suliţaşilor, a ostaşilor
cu săbiile scoase şi a tu tu ro r celor ce erau acolo! D in p ric in a în v ă ţă ­
turii pe care o p ro p o v ă d u ia u , nu li se d ă d e a voie nici să vorbească,
nici să se a p ere, ci ca pe nişte pu stiito ri obşteşti ai lum ii, aşa cău-
M(j. M atei 10, 15
37. M atei 10, 13
as. M atei 10, Hi
a i) . M atei 10, 17-
10. M atei 10, 19.
I I. Matei 10. 22.
IZ. / Petrii 3, l.r».
O M IU I I.A MATK1 415

tau să-i schilodească în bătăi. „Cei care au tulburat toată lumea au venit şi
aici”43, spun Faptele A postolilor; şi iarăşi: Aceştia lucrează împotriva rîn-
duielilor cezarului, spunînd că Hristos Iisus este Dumnezeu”44. T ribunalele
de pretutindeni erau stăpînite de nişte bănuieli ca acestea, iar ucenicii
D om nului aveau nevoie de m are ajutor de sus, ca să dovedească aceste
d o u ă lucruri: şi că este adevărată învăţătura pe care o propovăduiau şi
că n u strică legile obşteşti; să n u cadă nici în bănuiala că răstoarnă
legile statului, atunci cînd vorbeau de învăţătura lor, dar nici să strice
exactitatea dogm elor atunci cînd arătau că n u răstoarnă ordinea
socială. T oate acestea le vei v edea săvîrşite, cu p riceperea cuvenită, şi
de Petru şi de Pavel şi de toţi ceilalţi apostoli. C ă pretutindeni în lum e
erau acuzaţi că sînt nişte răsculaţi, nişte oam eni care vor să introducă în
lum e altă ordine, altă învăţătură; şi totuşi ei au în d ep ărtat şi această
bănuială; i-au convins pe oam eni să aibă o altă părere, fiind proclam aţi
de toţi ca mîntuitori, purtători de grijă şi binefăcători. Pe toâte acestea le-au
săvîrşit prin răbdarea lor cea m are. D e aceea şi Pavel spunea: „în fiecare zi
mor”45; şi pînă la sfîrşitul vieţii lui a fost m ereu în primejdie de moarte.
Ce-am m erita46, oare, noi, care avem nişte p ild e ca acestea, care
trăim în vrem uri de pace şi totuşi ne m oleşim şi cădem? N u duce
nim eni război îm potriva noastră, şi sîntem junghiaţi; nu ne persecută
nim eni, şi sîntem istoviţi. N e bucurăm de pace. D om nul ne-a poruncit
să n e m întuim , d ar nici aceasta n-o putem . A postolii, cînd toată lum ea
ard ea şi flăcările cuprinseseră întregul păm înt, au intrat în foc şi au
smuls din mijlocul flăcărilor pe cei cuprinşi de foc; tu, însă, nici pe tine
n u te poţi salva. C e îndrăznire m ai putem avea, ce iertare? N u ne m ai
am eninţă nici bicele, nici tem niţele, nici conducătorii, nici sinagogile
iudaice, nici altceva din unele ca acestea, ci cu totul dim potrivă, noi
creştinii conducem şi stăpînim. îm păraţii sînt binecredincioşi; m ulte
dregătorii şi posturi de frunte sînt ocupate de creştini; creştinii se
b ucură de slavă şi de linişte; şi nici aşa nu biruim . A ceia - şi dascăli şi
ucenici - erau azvîrliţi în fiecare zi în tem niţe, trupul lor era plin de răni
şi de cicatrice, dar se bucurau m ai m ult decît cei d in paradis. Noi nici în
vis n u suferim aşa ceva, dar sîntem mai m oi decît ceara.
- D ar aceia, m i s-ar putea spune, făceau m inuni!
- Pentru asta, dar, nu erau biciuiţi? Pentru asta nu erau prigoniţi?
Şi acesta-i lucru ciudat că adeseori erau chinuiţi şi m unciţi tocm ai de
cei cărora le făcuseră bine; şi nici aşa nu se tulburau, deşi li se răsplătea
43. Fapte 17, (i.
44. Fapte 17, 7.
15. / Cor. 15, 31.
I(>. !)<· aici inccpc purica m urală: Trcbiiirsă nilnliim orice ispită. Inim i cu pildă rahdnrea tă i lor.
416 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

binele cu râu; dar tu, dacă faci cuiva vreun bine cit de mic, iar m ai apoi
acela îţi face vreun necaz, te superi, te tulburi şi-ţi pare rău de binele făcut.

VI
D e s-ar întîm pla să se pornească război şi prigoană îm potriva bise­
ricilor — să dea Dumnezeu să nu se întîmple asta vreodată! — , gînde.jte-te
cil de mare ar li rîsul, cît de marc ocara! Şi pe bună dreptate! Cînd
nim eni n u se exercitează în casa sa, cum va fi strălucitor în tim pul lu p ­
telor? C are atlet, care n-a făcut exerciţii cu un m aestru de lupte, v a
p u tea să învingă pe adversarul său la jocurile olim pice? N-ar trebui,
oare, ca şi noi creştinii să facem în flecare zi exerciţii d e luptă, de bătaie
cu pumnii şi de alergare 9 Nu vedeţi că aşa numiţii pentatlcţi17, cînd n-au
pe nimeni cu care să facă exerciţii, umplu un sac cu nisip, îl atîrnă şi
aşa îşi exercitează forţa lor? N u vedeţi că atleţii m ai tineri fac cu colegii
de aceeaşi vîrstă exerciţii în vederea luptelor cu adversarii lor? Pe aceş­
tia imită-i şi tu şi exercitează-te în luptele filozofiei!
M ulţi îţi aţîţă m înia, îţi deşteaptă poftele, îţi a p rin d flacăra! îm po-
triveşte-te patim ilor, rab d ă cu eroism durerile sufletului, ca să le poţi
ră b d a şi pe cele ale trupului. C ă şi fericitul Iov, d e n u s-ar fi exercitat
cum trebuie înainte de a fi venit peste el luptele, n-ar fi strălucit atîta în
tim pul luptelor; de n u s-ar fi exercitat să-şi izgonească din suflet orice
m înie, ar fi rostit un cuvînt nesocotit atunci cînd i-au m u rit copiii. Aşa,
însă, a ieşit biruitor în toate luptele; şi cînd a p ierd u t banii, şi cînd i-a
dispărut atîta avuţie, şi cînd i-au p ierit copiii, şi cînd a p ierd u t dragostea
soţiei, şi cînd i-a fost biciuit trupul, şi cînd l-au ţin u t d e rău prietenii, şi
cînd l-au ocărît slugile. Ia r dacă vrei să vezi exerciţiile lui, ascultă-1 p e
el, că spune cum dispreţuia b a n ii:,JOacă m-aş f i bucurat cînd, mi se înmul­
ţeau averile! Dacă aş f i îngropat aurul în păm înt! Dacă mi-aş f i pus nădejdea
în pietrele preţioase!”4748D e aceea nici n u s-a tulburat cînd averile i-au fost
răpite, p en tru că nu le dorea nici cînd le avea. A scultă cum se îngrijea
de creşterea copiilor lui! Nu-i răsfăţa peste m ăsură, aşa cum facem noi,
ci le cerea să aibă viaţă desăvîrşită. D acă aducea jertfe pen tru păcatele
neştiute ale copiilor lui49, gîndeşte-te ce judecăto r aspru era al faptelor
lor ştiute! Iar dacă vrei să auzi şi luptele lui p en tru curăţenia trupească
şi sufletească, ascultă -1 pe el spunînd: ,J^egepus-am ochilor mei, să nu mă
uit la fecioară”50. D e aceea nu l-a înfrînt soţia lui; o iu b ea şi m ai înainte,
47. Atlet care se exercitează in cele cinci exerciţii atletice: alergare, luptă, pugilat, săritură
şi aruncarea cu discul,
4K. Iov 31, 2!>, 24.
li), tov 1, Γ).
,r.(). Iov 31, I,
OMILII LA MATEI 417

d a r nu peste m ăsură, ci cum se cade să-ţi iubeşti soţia. D e asta m ă şi mir.

C um i-a trecut diavolului p rin m inte să p o m escă război îm potriva lui
Iov, cînd cunoştea exerciţiile lui? C um de i-a trecut p rin m inte?
V icleană fiară e diavolul şi niciodată nu-şi p ierd e nădejdea! Vina
noastră cea m ai m are este că n o i deznădăjduim de m întuirea noastră,
p e cînd diavolul n u pierde niciodată nădejdea pieirii noastre. D ar
uită-te că Iov se gîndea, cu m ult înainte, la chinurile şi suferinţele trupeşti,
care ar fi p u tu t să vină peste el. N u avusese niciodată vreo suferinţă, că
trăise în bogăţie, desfătare şi lux, d ar se gîndea în fiecare zi la suferin­
ţele celorlalţi oam eni. A ceasta arătîndu-o, spunea: ,JF rica d e care m -a m
te m u t a v e n it a su p ra m ea ş i d e ceea ce m -a m sp e ria t, aceea m i s-a în tîm p la t”51;
şi iarăşi: „ A m p lîn s d e orice n e p u tin c io s ş i a m s u s p in a t c în d a m v ă z u t o m in
n e v o ie ”52. D e aceea nu l-a tulburat nici u n a din suferinţele acelea m ari şi
cum plite care au căzut asupra lui. D ar n u m i te u ita la pierderea averi­
lor, nici la m oartea copiilor, nici la bubele lui de nevindecat, nici la v or­
bele rele ale soţiei sale, ci la celelalte suferinţe ale lui, cu m ult m ai cum ­
plite decît acestea!
- D ar ce suferinţe m ai m ari decît acestea a în d u rat Iov? aş p u tea fi
întrebat. D in istoria vieţii sale n u cunoaştem altele!
- Pentru că dorm im , nu le cunoaştem ! C el care caută cu grijă şi cer­
cetează bine m ărgăritarul, va afla suferinţe cu m u lt m ai m ari decît aces­
tea. Altele îi erau suferinţele, m ăi cum plite şi m ai m ari, în stare să-i zgu­
duie şi m ai m ult sufletul lui Iov. în prim ul rîn d că nu ştia nim ic lăm urit
d e îm părăţia cerurilor şi de înviere; de aceea şi spunea cu lacrim i: „ C ă
n u v o i tr ă i în veac, ca să ra b d !”5354; în al doilea rînd, că ştia că a făcut m ult
bine; în al treilea rînd, că ştia că n-a făcut nici u n rău; şi în al p atru lea
rînd, că socotea că suferă acestea de la D um nezeu - că dacă ar fi ştiut că
le suferă şi de la diavolul, şi asta l-ar fi scandalizat din destul - , în al cin­
cilea rînd, că auzea pe p rieten ii lui învinuindu -1 de păcat: fo s t
b ic iu it p e c it a i p ă c ă tu it!* 5 , î n al şaselea rînd, că v ed ea că cei ce trăiesc în
p ăcat sînt fericiţi şi-şi bat joc de el; în al şaptelea rîn d , că n-a văzut vreo­
d ată pe u n altul suferind atîta.

V II
Iar dacă vrei să afli cît de m ari au fost suferinţele lui Iov, gîndeşte-te
la cele ce se petrec acum. Cu toate că acum aşteptăm împărăţia cerurilor, că
nădăjduim învierea şi bunătăţile cele nespuse, că ne ştim vinovaţi cu
51. Iov 3, 25.
52. Iov 30, 25
53. Iov 7, 16.
54. Iov 11, 6.
418 SFtNTUI. IOAN GURA DE AUR

mii de păcate, că avem înaintea noastră pilde atît de m ari, că sîntem

părtaşi unei atît de înalte filozofii, totuşi dacă unii din no i pierdem o
rărîm ă de aur, şi aceea de cele m ai m ulte ori furată, apoi socotim viaţa
cu n eputinţă de trăit; m ai m ult: nici fem eia n u n e pisează la cap, nici
copiii nu ne sînt ucişi, nici prietenii n u ne ocărăsc, nici slugile n u ne
batjocoresc, ci sînt chiar m ulţi cei care ne m îngîie: unii cu cuvîntul, alţii
cu fapta; gîndeşte-te acum de cîte cununi n u este vrednic Iov, care
vedea agonisita sa, cîştigată p rin m uncă cinstită, răp ită fără rost şi fără
pricină, care v edea că suferinţele vin valuri-valuri peste el, el răm înînd
nem işcat în mijlocul tuturor acestor încercări şi înălţînd Stăpînului
cuvenita m ulţum ire pentru toate? C hiar dacă nim eni din ceilalţi n-ar fi
spus vreun cuvînt, num ai cuvintele soţiei sale ar fi fost în stare să zgu­
duie şi o stâncă. U ită-te la viclenia ei! Nu-i aduce am inte de bani, nu-i
aduce am inte de cămile, de turm ele de oi şi de cirezile de vite -
cunoaşte d o ar filozofia bărbatului ei faţă de acestea! - , ci de ceea ce-i
m ai îm p o vărător decît toate, de copii adică; apoi îi m ai m ăreşte chinul
şi jalea, adăugind şi durerea şi necazurile eiss. D acă pe bărbaţii, care au
avut o viaţă fericită şi n-au avut nici o supărare de m ulte ori fem eile i-au
înduplecat să le facă p e voie, gîndeşte-te ce suflet tîn ăr a avut Iov, res-
pingînd-o, deşi tăbărîse asupra lui cu arm e atît de puternice; a călcat în
picioare d o u ă din cele m ai tiranice sim ţăm inte: pofta şi m ila. M ulţi au
p u tu t să-şi biruie pofta, dar au fost biruiţi de milă. V iteazul Iosif şi-a stă­
pânit cea m ai tiranică patim ă, respingând p e egipteancă, fem eia aceea
barbară, care-i întinsese nenum ărate curse, dar n u şi-a p u tu t stăpîni
lacrim ile cîn d a văzut pe fraţii lui, deşi-i făcuseră rău; m ila i-a răscolit
to t sîngele; şi Iosif a aruncat jos m asca şi s-a d at p e faţă. D a r cînd alături
Stă soţia, care rosteşte cuvinte pline de jale şi-i m ai vin în ajutor şi fap­
tele: rănile, bubele şi nenum ăratele valuri de nenorociri, cum n-ai
p u tea spune, pe b u n ă dreptate, că sufletul lui Iov a fost m ai tare decît
diam antul, de vrem e ce n-a fost d o b o rît de o atît de m are furtună?
îngăduiţi-m i să spun cu îndrăznire că acel fericit b ărb at, dacă n-a
fost m ai m are chiar decît apostolii, apoi nicidecum n-a fost m ai mic.
A postolii aveau o m îngîiere în suferinţele lor, că le în d u rau pen tru
H ristos; şi leacul acesta era îndestulător să le înalţe sufletele în fiecare
zi, că aveau în orice îm prejurare pe Stăpînul, C are le spunea: „Pentru
Mine!”şi: „Din pricina Mea,, şi: ,J)acă pe Mine, stăpînul casei, M-au numit
Beel&bul”55657; Iov, însă, era lipsit de această m îngîiere; şi de m îngîierea
m inunilor şi de m îngîierea harului. C ă Iov nici n u avea o atît de m are
55. Iov 2, 9.
56. Matei 5, 11.
57. Matei 10, 25.
OMIUI LA MATEI 419

p utere a D uhului. Şi grozăvia m are este că Iov a în d u rat toate aceste

suferinţe, d u p ă ce dusese o viaţă îm belşugată şi desfătată, d u p ă ce se
bucurase de atîta cinste; că n-a fost u n pescar sau u n vam eş sau u n om
care a trăit cum a putut. Şi ceea ce p ărea îm povărător pentru apostoli,
aceea a suferit şi Iov: ura prietenilor, a casnicilor, a duşm anilor, a
celor cărora le făcuse bine; d ar el n u putea v ed ea ancora aceea sfîntă,
portul acela neînvălurat, adică cele spuse de D om nul apostolilor:
,fPentru M in e r
M ă m inunez şi de cei trei tineri din B abilon, că au îndrăznit să
înfrunte cuptorul, că s-au îm potrivit tiranului. D ar ascultă ce spun ei:
dum nezeilor tăi nu slujim, iar icoanei pe care ai ridicat-o nu ne închinăm!”58
M are m îngîiere le era lor că ştiau bine că p en tru D um nezeu în d u ră
toate acele suferinţe; dar Iov nu ştia că suferinţele lui erau o luptă. D acă
ar fi ştiut, nici n-ar fi simţit suferinţele. G îndeşte-te că atunci cînd a auzit
pe D um nezeu spunîndu-i: „Crezi, oare, că Eu ţi-am răspuns pentru altă
pricină, decîtpentru că te arăţi drept?”59, îndată, n um ai la auzul acestor
cuvinte, a răsuflat uşurat, s-a sm erit pe sineşi şi a socotit suferinţele lui o
nim ica, grăind aşa: „Pentru ce să mai judec, cînd sînt sfătuit şi dăscălit de
Domnul, auzind acestea, eu care nu sînt nimic?”60; şi iarăşi: ,^dai înainte, cu
urechea Te-am auzit; iar acum ochiul meu Te-a văzut;pentru aceea m-am sme­
rit şi m-am topit şi m-am socotit păm înt şi ţârînă”61.
A ceastă vitejie, deci, această b lîndeţe a celui care a trăit înainte de
d area legii şi înainte de venirea harului să o rîvnim şi noi cei care trăim
d u p ă ce s-a dat legea şi a venit harul, ca să pu tem să ne sălăşluim în
cerurile cele veşnice, p e care facă D um nezeu ca n o i toţi să le dobîn-
dim , cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos,
C ăru ia slava şi puterea, în vecii vecilor, A m in.

58. Dan. 3 , 18.

59. I n 40 , 3.
60. Iov 3 9 , 3 4 .
61. Iov 4 2 ,5 - 6 .
 O M IL IA X X X IV

„Iar cînd vă vor prigoni în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă.

Că amin zic vouă, nu veţi sfîrşi cetăţile lui Israel
pînă ce va veni Fiul Omului”1
I
D u p ă ce le-a vorbit de suferinţele acelea cum plite şi înfricoşătoare
în stare să sfarme şi diam antul, pe care le vor avea de suferit d u p ă răs­
tignirea, învierea şi înălţarea Lui, D om nul aduce iarăşi cuvîntul de
fapte m ai puţin dureroase, dîndu-le adeţilor Săi răgaz d e răsuflare şi de
liniştire. N u le-a p o ru n cit să înfrunte p e prigonitori, ci să fugă din faţa
lor. Şi p en tru că apostolii erau deocam dată la începutul predicării lor,
D om nul le vorbeşte pe m ăsura puterii lo r de înţelegere; n u le vorbeşte
de prigoanele de m ai tîrziu, ci de cele de dinainte d e cruce şi de patim i.
A ceasta a arătat-o p rin cuvintele: „Că nu veţi sfîrşi cetăţile lui Israelpînă ce
va veni F iul Omului”. D ar ca ucenicii să nu spună: „Ce vom face dacă
fugind dintr-o cetate, unde sîntem prigoniţi, şi ducîndu-ne în alta, sîn-
tem prigoniţi şi acolo?”, D om nul alungă din sufletele lo r această team ă,
spunîndu-le: „N u veţi ajunge să străbateţi Palestina şi Eu voi veni
în d ată lîngă voi” ; U ită-te că şi acum D om nul nu îndepărtează suferin­
ţele de la ucenicii Săi, d ar stă alături de ei în prim ejdii; că n-a spus: „Vă
voi scoate şi voi pune capăt persecuţiilor”.
- D ar ce?
- „A m veţi sfîrşi cetăţile lui Israel pînă ce va veni Fiul Omului”. C ă le era
îndestulătoare m îngîiere num ai vederea Lui.
T u, însă, uită-m i-te că D om nul nu îngăduie totul harului, în orice
împrejurare, ci porunceşte ca şi ucenicii l ui sa-şi aducă şi ei partea lor.
„D acă vă tem eţi, fugiţi!”, le spune El. A ceasta a arătat p rin cuvintele:
,JFugiţi!”şi: „Nu vă temeţi!”2 N u le-a poruncit ca ei să fie cei dintîi care să
fugă, ci să plece atunci cînd sînt prigoniţi; şi nici d u rata propovăduirii
lor nu va fi m are, ci atît cît să străbată cetăţile Israelului.
A poi îi îndeam nă iarăşi spre o altă latură a filozofiei. în prim ul rînd
le îndepărtase din suflet grija de h rană; în al doilea rînd, frica de p ri­
1. M atei 10, 23.
2. M atei 10, 28.
OM ILII LA MA'I'KI 421

m ejdii; iar acum , frica de defăim are. D e grija de h ran ă i-a scăpat, spu-
nîndu-le: „Vrednic este lucrătorul de plata sa”* şi arătîndu-le că m ulţi oa­
m eni îi vor prim i; de team a de prim ejdii i-a scăpat spunîndu-le: „Nu
vă îngrijiţi cum sau ce veţi grăi”34 şi: „Cel ce va răbdapînâ în sfirşit, acela se va
m întui”5.
D ar pentru că era firesc ca apostolii în afara necazurilor acestea să
m ai capete şi o faim ă rea - lucru ce pare m ultora m ai îm povărător ca
orice uită-te cu ce îi m îngîie şi acum D om nul: cu p ropria Sa persoană
şi cu toate cuvintele spuse de lum e despre El; iar m îngîierea aceasta cu
nim ic nu se poate egala. D upă cum m ai înainte spusese: „Veţifi urîţi de
toţi”şi adăugase: „Pentru numele M eu”6, tot aşa şi acum . D ar îi m îngîie şi
în alt chip; adaugă şi o altă m otivare pe lîngă aceasta.
- Care?
„Nu este ucenic mai presus de dascălul său, nici slugă mai presus de stăpî-
nul său. Ajunge ucenicului să fie ca dascălul său, iar slugii, ca stăpînul său.
Dacă pe Stăpînul casei L-au numit Beel&bul, cu cit mai mult pe casnicii Săi?
Deci nu vă temeţi de ei!”7
Iată că D om nul Se descoperă pe Sine însuşi că este Stăpîn al tutu­
rora, D um nezeu şi Creator.
- Ce? N u există ucenic m ai presus de dascălul său, nici slugă m ai
presus de stăpînul său?
- A tîta vrem e cît cineva este ucenic sau slugă, n u are aceeaşi cinste
ca dascălul său, ca stăpînul său. N u-m i vorbi m ie nici de cazurile rare, ci
ju d e că lucrurile d u p ă cazurile cele m ai frecvente.
Hristos n-a spus: „Cu cît m ai m ult pe slugile Lui”, ci: „pe casnicii
L u i”, pentru a arăta cît de ap ropiat este El de ucenicii Lui; iar în alt loc
spunea: „Nu vă mai numesc slugi! Voi sînteţi prietenii M ei”8. Şi n-a spus:
„D acă au ocărit şi au hulit pe stăpînul casei”, ci a arătat şi felul ocării:
,£,-au numit Beelzebul”.
Apoi le m ai dă şi altă mîngîiere, nu mai mică decît aceasta, ci cea mai
m are mîngîiere. Ucenicii nu puteau încă filozofa; de aceea le trebuia o altă
mîngîiere, care putea mai cu seam ă să le dea curaj; deci le dă şi această m în­
gîiere. Cuvintele mîngîierii par să aibă un caracter general, dar D om nul nu
se referă la toate împrejurările din viaţă, ci num ai la cazul acesta.
- D ar care este această m îngîiere?
3. Matei 10, 10.
4. Matei 10, 19.
5. Matei 10, 22.
6. Matei 10, 22.
7. Matei 10, 2 4 -2 6 .
8. loan 15, 15.
122 SllN TUI. IOAN GURA DE AUR

„Nimic nu este acoperit, care să nu se descopere; nici ascuns, care să nu se

vădească”9.
C u alte cuvinte, D om nul a vrut să spună aşa: „V ă este destul spre
m îngîiere că şi Eu, D ascălul şi Stăpînul vostru, sînt încărcat cu aceleaşi
ocări ca şi voi! D ar dacă sînteţi încă trişti cînd auziţi acestea, apoi gîndi-
ţi-vă că n u d u p ă m ultă vrem e veţi scăpa de această faim ă proastă.
Pentru ce sînteţi trişti? C ă vă num esc şarlatani şi înşelători? D ar aştep­
taţi puţin şi vă vor num i m întuitori şi binefăcători ai întregii lumi. T im ­
pul descoperă pe toate cele um brite; v a vădi defăim area acelora şi va
face cunoscută virtutea voastră. C înd, p rin faptele voastre v ă veţi arăta
m întuitori şi binefăcători, săvîrşind toată virtutea, oam enii n u se vor
uita la vorbele acelea, ci la adevărul lucrurilor. A ceia v o r apărea defăi­
m ători, m incinoşi şi bîrfitori, iar voi m ai strălucitori ca soarele; că tim ­
pul, slobozind glas m ai puternic decît trîm biţa, v ă v a descoperi şi v ă va
predica şi-i va face pe toţi oamenii m artori ai virtuţii voastre. Să nu v ă des­
curajeze, deci, cele ce vă spun acum, ci nădejdea bunătăţilor viitoare să vă
întărească! C ă e cu neputinţă să răm înă ascunse faptele voastre.

II
A poi, d u p ă ce D om nul a alungat din sufletul ucenicilor toată neli­
niştea, team a şi grija şi i-a ridicat m ai presus de defăim ări, atunci, deci,
la tim p potrivit, le vorbeşte şi de în d răzn irea ce trebuie s-o aibă la pre-
dicarea Evangheliei.
„Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină; şi ceea ce auziţi la
ureche, propovăduiţi de pe case”10.
Şi nu era doar întuneric cînd D om nul le spunea aceasta şi nici n u le
vorbea la ureche! D ar vorbea figurat. A spus: ,J^a întuneric” şi: ,J-.a
ureche”, p e n tru că vorbea num ai ucenicilor Săi şi într-un m ic colţ al
Palestinei, p u n în d în opoziţie felul vorbirii de acum cu îndrăznirea vii­
toare pe care D om nul avea să o dea ucenicilor Săi. „N u veţi predica, le
spune D om nul, cuvîntul Evangheliei într-un oraş sau do u ă sau trei, ci în
toată lum ea, străbătînd p ăm înt şi m are, ţinuturi locuite şi nelocuite,
grăind cu toată îndrăznirea şi tiranilor şi popoarelo r şi filozofilor şi reto­
rilor”. D e aceea a spus: „Depe case”şi: JLa lum ină”, adică fără team ă şi
cu toată libertatea.
- D ar p en tru ce D om nul n-a spus num ai atît: „Propovăduiţi de pe
case”şr. „Spuneţi la lum ină”, ci a adăugat: „Ceea ce vă grăiesc la întuneric”
şi: „Ceea ce auziţi la ureche”?
!). Matei 10, 2(i.
10. Matei 10, 27.
OMII.II I.A MATKI 428

- Pentru ca să le dea curaj. D u p ă cum atunci cînd a spus: „Cel ce

crede în Mine va face şi el lucrurile pe care Eu le fac, şi mai mari decît acestea
va face”" , tot aşa şi acum a spus aceste cuvinte ca să arate că va săvîrşi
totul prin ei şi m ai m ult decît a făcut El însuşi ,j(Eu, le spune D om nul
ucenicilor Săi, am făcut începutul; dar vreau să săvârşesc p rin voi m ai
m ult”. C uvintele acestea nu-s num ai ale U nuia C are porunceşte, ci ale
U nuia care vesteşte mai dinainte viitorul, ale U n u ia Care are deplină
încredere în spusele Lui, ale U n u ia C are arată că apostolii vor învinge
toate piedicile, ale U nuia C are face să dispară p e nesim ţite neliniştea
pricinuită de clevetiri. „D upă cum această predicare a Evangheliei,
spune D om nul, tăinuită deocam dată, se va răspîndi pretutindeni, tot
aşa şi faim a proastă, răspîndită de iudei despre voi, va pieri iute”.
A poi, d u p ă ce le-a dat curaj şi le-a înălţat sufletele, le vesteşte iarăşi
m ai dinainte şi prim ejdiile, înaripîndu-le cugetul şi ridicîndu-i m ai p re­
sus de toate.
- Ce le spune?
- „Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide”1112.
Ai văzut cum D om nul a rid icat pe apostolii Săi m ai presus de toate,
convingîndu-i să dispreţuiască nu num ai grija cea d e toate zilele şi cle­
vetirile, nici num ai prim ejdiile şi intrigile, ci şi ceea ce pare m ai înfrico­
şător decît toate, m oartea; şi n u m oartea aceasta firească, ci m oartea sil­
nică. N u le-a spus: „Veţi fi ucişii”, ci le-a vestit-o cu m ăreţia cuvenită
Lui, spunîndu-le:
„Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide; ci teme-
ţi-vă mai vîrtos de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă” 13.
Şi acum D om nul procedează ca de obicei: în d reap tă cuvîntul Său
într-o direcţie contrară. „Ce? îi în treabă El. V ă tem eţi de m oarte şi de
aceea pregetaţi să predicaţi? D a r tocm ai pen tru aceasta trebuie să p re­
dicaţi, pentru că v ă tem eţi de m oarte! A ceasta vă v a scăpa de adevărata
m oarte. C hiar dacă au să vă om oare, nu vor p u te a om orî ceea ce e m ai
b u n în voi, oricît s-ar strădui”. D e aceea D om nul n -a spus: „D ar sufletul
nu-l ucid”, ci: „N u-lpot ucide”, chiar dacă ar voi n u vor reuşi. D acă te
tem i de chin, tem e-te de chinul care-i cu m ult m ai cumplit!”
Uită-te că D om nul iarăşi n u le făgăduieşte că-i va scăpa de m oarte;
îi lasă să m oară. C ă este cu m ult m ai m are lucru să convingi pe cineva
să dispreţuiască m oartea, decît să-l scapi de m oarte. A şadar D om nul
nu-i aruncă pe apostoli în prim ejdii, ci-i face să fie m ai presus de p ri­
11. loan 14, 12.
12. Matei 10, 28.
IM. Matei 10, 28.
12 4 S I l N I l II. IO AN GURA DC AUR

m ejdii şi, în puţine cuvinte, întăreşte în sufletele lo r învăţătura despre

n em urirea sufletului.
D u p ă ce a sădit, în două sau trei cuvinte această dogm ă m întuitoare
in sufletul lor, îi m îngîie şi cu alte tem eiuri raţionale. C a să nu soco­
tească apostolii că sînt lăsaţi în părăsire, cînd sînt om orîţi şi junghiaţi,
D om nul aduce din n o u vorba de pu rtarea de grijă a lui D um nezeu,
grăindu-le aşa:
,JVu se vind, oare, două păsări la un ban. Ş i nici una nu cade în laţ, fără ştirea
Tatălui vostru cel din ceruri; dar şi toţi perii capului vostru sînt număraţi”*l*.
„Ce e m ai de p re ţ ca o pasăre? spune D om nul; totuşi nici păsările
nu pier fără ştirea lui D um nezeu”. P rin aceste cuvinte D om nul n-a spus
că păsările cad p rin lucrarea lui D um nezeu - o astfel de faptă ar fi
n ev red n ică de D um nezeu - ci că nim ic n u se întîm p lă p e lum e fără şti­
rea lui D um nezeu. „Deci, dacă T atăl vostru Cel ceresc, spune D om nul,
ştie tot ce se întîm plă p e lum e, iar dacă pe voi vă iubeşte cu m ai m ultă
căldură de cum îşi iubeşte un tată copiii - şi aşa vă iubeşte încît vă sînt
num ăraţi şi perii capului vostru - atunci nu trebuie să v ă tem eţi”. C u
aceasta n-a vrut să spună că D um nezeu num ără firele d e p ă r din cap, ci
că D um nezeu cunoaşte desăvîrşit totul şi că are m are p urtare de grijă de
apostolii Săi. „A şadar dacă D um nezeu ştie tot ce se întîm plă, spune
D om nul, şi poate şi vrea să vă m întuiască, apoi să n u socotiţi că sînteţi
părăsiţi atunci cînd suferiţi. Nici n u v rea să vă scape d e chinuri; vrea să
vă convingă să dispreţuiţi chinurile, p e n tru că dispreţul chinurilor este
mai cu seam ă scăpare de chinuri”.
,£>ar să nu vă temeţi! Voi sînteţi cu m ult mai de preţ decît multe păsări’’15.
V ezi că pe apostoli îi şi cuprinsese frica? D om nul cunoştea tainele
cugetelor lor; de aceea a adăugat: ,JDarsă nu vă temeţi!”. C h iar dacă duş­
m anii voştri vor birui, vor birui num ai ceea ce este d e m ai puţin p re ţ în
voi, adică trupul, care, dacă nu -1 ucid duşm anii voştri, piere negreşit,
cînd firea o cere.
III
„D eci duşm anii voştri, le spune D om nul m ai dep arte, n-au putere
asupra trupului vostru, pen tru că m o artea trupului este o lege naturală.
D acă te tem i de ucid erea trupului, apoi cu m ult m ai m u lt trebuie să te
tem i de ceea ce-i m ai rău, să te tem i de cel ce poate să piardă şi trupul şi
sufletul în gheenă”. D om nul nu le spune deschis acum că El este C el C e
poate p ierde şi trupul şi sufletul în gheenă; dar a arătat aceasta m ai
înainte, spunînd că El este Judecătorul.
14. Matei 10, 29-30.
I.r>. Matei 10, 31.
OMILII IA MATK.I 42.5

Acum, însă, se întîm plă contrarul. N oi nu n e tem em de C el C are

poate să p iard ă sufletul, adică să-l chinuie în gheenă, ci n e cutrem u­
răm de cei care ucid trupul. Şi aceasta, cu toate că D om nul chinuie în
gheenă odată cu sufletul şi trupul, p e cînd ceilalţi n u num ai sufletul, dar
nici trupul nu -1 p o t chinui, ori la cîte chinuri l-ar supune, ci îl fac şi mai
strălucitor.
Ai văzut că D om nul a arătat că m uncile sînt uşoare? D ar deocam ­
d ată m oartea zguduise puternic sufletul ucenicilor şi-i înfricoşase cum ­
plit, pentru că m oartea nu ajunsese încă uşor de b iru it şi p e n tru că nici
ei, cei care aveau s-o dispreţuiască, n u prim iseră harul D uhului. Aşadar,
d u p ă ce D om nul a izgonit frica şi neliniştea ce le zguduia sufletul, le dă
iarăşi curaj p rin cuvintele pe care le adaugă, alungind frica cu frică; şi
n u num ai cu fricaj, ci şi cu n ădejdea u nor m ari răsplăţi. A poi îi am eninţă
cu m ultă putere. îi îndeam nă şi p rin u n a şi p rin alte.; şi p rin nădejdea
răsplătirilor şi p rin am eninţare, ca să lupte cu îndrăznire p en tru ade­
văr. Şi le spune:
A şadar tot cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi
mărturisi şi eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri; iar de cel ce
se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea
Tatălui Meu, Care este în ceruri” 16.
D om nul în d eam n ă pe ucenicii Săi să propovăduiască cu îndrăznire
Evanghelia, nu num ai prin făgăduirea bunătăţilor, ci şi p rin am enin­
ţări; şi-şi term ină îndem nurile Sale cu nişte cuvinte pline de tristeţe.
Uită-te cit de precise sînt cuvintele Sale. N -a spus: „Pe M ine”, ci
,Jntru Mine”, arătând că acela care mărturiseşte nu mărturiseşte cu propria
lui putere, ci ajutat de harul cel de sus. Despre cel ce se leapădă n-a spus:
«întru M ine”, ci „De M ine”, pentru că se leapădă fiind lipsit de har.
Aş putea fi, însă, întrebat:
- Pentru ce atunci m ai este învinuit dacă se leapădă fiind părăsit?
- Pentru că părăsirea se datoreşte celui care a fost părăsit.
- D ar p entru ce nu este de ajuns num ai credinţa cu m intea, ci se
m ai cere şi m ărturisirea cu gura?
- Pentru a ne îndem na să avem îndrăznire, să avem mai m ultă dra­
goste şi m ai m ult curaj şi p en tru a ne ridica la o şi m ai m are înălţim e.
D e aceea D om nul adresează aceste cuvinte tuturor creştinilor. N u le
adresează num ai ucenicilor Săi, pentru că vrea să-i facă oam eni de
ispravă nu num ai pe ei, ci şi pe ucenicii lor. C el care a cunoscut aceste
cuvinte ale D om nului nu num ai că va propovădui Evanghelia cu
îndrăznire, d ar v a şi suferi totul cu uşurinţă şi cu dragă inim ă. C redinţa
16. Matei 10, 32-33.
în aceste cuvinte ale D om nului a adus pe m ulţi alături de apostoli.
Pentru cel ce stăruie în rău pedeapsa e m ai m are, iar p en tru cel ce face
binele răsplata e m ai m are. P entru că cel ce face binele are, cu tim pul,
prisos de fapte bune; iar păcătosul socoteşte că are v reu n cîştig dacă
am ină pedeapsa; dar m ai b ine spus, n u face altceva decît să-şi m ărească
pedeapsa.
„Ai adaos de fapte bune, spune D om nul, că M -ai m ărturisit tu mai
întîi aici pc pămînt. Voi avea şi Eu adaos, că-ţi voi da mai mult, nespus
de mult, că te voi mărturisi acolo, în ceruri, înaintea Tatălui Meu!“
V ezi că acolo sînt strînse şi faptele b u n e şi faptele rele? P entru ce te gră­
beşti şi te zoreşti? Pentru ce cauţi răsplata aici pe p ăm înt, cînd eşti mîn-
tuit p rin nădejde? D e aceea, dacă faci o faptă b u n ă şi n u prim eşti răs­
p lata ei aici p e păm înt, n u te tulbura! T e aşteaptă, în veacul ce va să fie,
cu adaus răsplata faptelor tale bune. D acă faci vreo faptă rea şi n u eşti
pedepsit aici, n u te trîndăvi! T e aşteaptă acolo ped eap sa dacă nu-ţi
schim bi viaţa, dacă n u te faci m ai b u n ”.
D acă n u m ă crezi, încredinţează-te din cele de acum de cele vii­
toare. D acă în tim pul m uceniciei sînt atît de străluciţi cei care-L m ărtu­
risesc pe H ristos, gîndeşte-te cum vor fi în tim pul încoronării! D acă aici
pe p ăm înt duşm anii îi laudă, cum n u te va adm ira şi p e tine, cum n u te
va lăuda cel m ai iubitor T ată dintre toţi părinţii? A tunci, p e lum ea cea­
laltă, prim im şi răsplată pentru faptele noastre bu n e şi pedeapsă pen tru
cele rele. A şadar cei care se leapădă de H ristos v or fi păgubiţi şi aici şi
dincolo. Aici, pentru că trăiesc cu o conştiinţă rea - chiar dacă n u m or
îndată, de m urit tot m or - dincolo, p en tru că vor suferi cea m ai cum ­
plită pedeapsă. C eilalţi vor cîştiga şi aici şi dincolo; aici, îşi vînd cu b un
preţ m oartea lor, ajungînd prin aceasta m ai strălucitori decît cei în
viaţă; dincolo, se bucură de bunătăţi nespuse. C ă D um nezeu e gata nu
num ai în a pedepsi, ci şi în a răsplăti; şi spre răsplată m ult m ai gata
decît spre pedeapsă.
- D a r p en tru ce D om nul vorbeşte o singură d ată de răsplată şi de
două ori de pedeapsă?
- P entru că ştie că m ai cu seam ă p rin pedeap să ajungem m ai înţe­
lepţi. D e aceea, după ce a spus: „Temeţi-vâ de cel cepoate să piardă şi sufle­
tul şi trupul în gheenă”, zice iarăşi: ,J\4ă voi lepăda şi E u de el”. T o t aşa face
şi Pavel; vorbeşte des de gheenă.

IV
D om nul a îndem nat, aşadar, în toate chipurile p e ucenicii Săi. Le-a
deschis cerurile, le-a pus înainte tribunalul acela înfricoşător, le-a arătat
m area m ulţim e a îngerilor, înaintea cărora vor fi încununaţi cu strigare;
OMIUl IA MATK1 427

toate le uşurau m ai dinainte propovăduirea credinţei. D eci, ca nu

cum va din pricina fricii să fie îm piedicată propovăduirea Evangheliei,
D om nul porunceşte ucenicilor Săi să se pregătească chiar p en tru a fi
ucişi şi să afle că cei ce stăruie în rătăcirea lor v o r fi pedepsiţi p en tru
această faptă a lor.
Să dispreţuim 17, aşadar, m oartea, chiar dacă n u ne-a sosit tim pul
m orţii, că ne vom m uta la o viaţă cu m ult m ai bună.
- D ar trupul se strică!
- T ocm ai p e n tru aceasta, m ai cu seamă, trebuie să ne bucuram că
trupul m ort se strică, pentru că ceea ce e m uritor piere, d ar n u piere
fiinţa trupului. D acă ai vedea că o statuie este d ată la topit, n-ai spune
că statuia piere, ci că se face d in ea o statuie m ai bună. G îndeşte to t aşa
şi despre trup şi n u boci! A tunci ar trebui să boceşti, cînd trupul ar
răm îne să fie supus chinurilor şi pedepsei.
- D ar ar trebui, mi s-ar p u tea spune, să se facă aceasta fără să se
strice trupurile; să răm înă întregi aşa cum sînt.
- Şi ce ar cîştiga viii sau m orţii? Pînă cînd sînteţi iubitori de tru-
{mri? Pînă cînd sînteţi lipsiţi de p ă m în t şi ram îneţi uim iţi în faţa um bre-
or? La ce ne-ar folosi aceasta? D a r m ai bine spus, cît nu rte-ar vătăm a!
D acă nu s-ar strica trupurile, în p rim ul rînd, m ajoritatea oam enilor ar fi
stăpîniţi de cel m ai m are păcat, m îndria. D acă acum , cînd trupurile
noastre ni se strică, cînd vierm i izvorăsc din trupurile noastre m oarte,
m ulţi oam eni au avut am biţia să se facă dum nezei, ce nu s-ar întîm pla
dacă trupurile noastre ar răm îne aşa cum sînt? în al doilea rînd, n-ar
m ai crede nim eni că trupul este făcut din păm înt. D acă acum, cînd sfîr-
şitul trupului d ă m ărturie de originea sa, m ulţi în că se m ai îndoiesc de
asta, ce n u s-ar presupune dacă oam enii n-ar v ed ea descom punerea tru ­
purilor? în al treilea rînd, ar fi nespus de m ult iubite trupurile şi cea m ai
m are parte din oam eni nu s-ar m ai ocupa cu altceva decît de trupuri.
D acă chiar acum unii oam eni îm brăţişează m orm intele şi sicriele, cu
toate că trupurile au pierit, ce n-ar face dacă ar avea păstrat nevătăm at
trupul? în al p atrulea rînd, n-ar m ai fi dorite tare bunătăţile cele vii­
toare. în al cincilea rînd, ar căpăta m ai m ultă crezare cei care susţin că
lum ea este veşnică şi ar susţine că D um nezeu n u este creatorul lum ii. în
al şaselea rînd, n u s-ar m ai cunoaşte valoarea sufletului, nici însem năta­
te a existenţei lui în trup. în al şaptelea rînd, m ulţi din cei care p ie rd pe
cei scum pi ai lo r ar părăsi oraşele, a r voi să locuiască lîngă m orm inte şi,
ca şi cum ar fi ieşiţi din m inţi, ar vorbi necontenit cu m orţii lor. D acă şi
acum oam enii pictează chipurile celor m orţi, că n u pot avea trupurile

17. De aici începe partea morală: Trebuie neapărat să se strice trupurile noastre; dacă nu s-ar
intimpla aceasta, s-ar petrece multe lucruri nepotrivite.
428 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

lor - că nici nu e cu putinţă, p en tru că trupurile m orţilor, îm potriva

voinţei lor se descom pun şi pier - şi stau lipiţi de tablourile celor m orţi,
ce nerozii n-ar m ai născoci oam enii, dacă trupurile n u s-ar descom ­
pune? D u p ă părerea m ea m ulţi oam eni ar înălţa tem ple unor astfel de
trupuri, iar cei care p o t să facă vrăji cu trupurile m orţilor, ar îndupleca
pe dem oni să vorbească prin trupurile celor m orţi, de vrem e ce şi
acum , cei care practică necrom anţia îndrăznesc să facă m ulte lucruri
m ai ciudate decît acestea. C îte slujiri idoleşti nu s-ar fi născut de aici,
dacă şi acum unii oam eni încă se străduiesc să facă aceasta cu praful şi
cenuşa trupurilor m oarte? D ar D um nezeu, vrînd să stîrpească aceste
nerozii şi să ne înveţe să ne depărtăm de toate cele păm înteşti, a făcut să
dispară dinaintea ochilor noştri trupurile celor m orţi. O m u l îndrăgostit
de trup, scos din m inţi de chipul frum os al unei fete, d acă nu va vrea cu
raţiunea să cunoască urîţenia la care ajunge trupul, o v a cunoaşte cu p ri­
virea. C ă m ulte fete, de aceeaşi vîrstă cu iubita lui, d e m ulte ori m ai fru­
m oase decît ea, d u p ă ce au m urit, la o zi sau două, în cep să m iroasă, să
se topească, să putrezească şi să facă vierm i. G îndeşte-te, dar, ce fel de
frum useţe iubeşti şi p en tru ce frum useţe ti-ai ieşit d in minţi! D acă tru ­
purile n u s-ar strica, n-ai cunoaşte b ine acestea; ci, d u p ă cum dem onii
se învîrtesc pe lingă m orm inte, tot aşa şi m ulţi îndrăgostiţi ar sta n eco n ­
tenit lîngă m orm intele iubitelor lor, ar prim i pe draci în sufletele lo r şi
ar m uri iute de această cum plită nebunie. Aşa, însă, descom punerea
trupului, în afară de toate celelalte m îngîieri, aduce sufletului şi această
m îngîiere, că nu lasă să se m ai vadă chipul celui m o rt şi cu asta d ă uită­
rii durerea.

V
D acă trupurile n u s-ar descom pune, n-ar m ai fi nici m orm inte, ci ai
vedea oraşele pline de m orţi în loc de statui, că fiecare ar dori să-şi vadă
m orţii lui. M are am estec s-ar naşte de aici. N im eni n u s-ar mai îngriji de
suflet, nim eni n-ar m ai îngădui să i se vorbească de nem urirea sufletului
şi s-ar m ai ivi şi alte m ulte nerozii, m ai m ari decît acestea, de care nici
nu-i b in e să vorbim .
T ru p ul putrezeşte îndată, tocm ai ca să vezi, în to ată splendoarea,
frum useţea sufletului. D acă sufletul d ă trupului atîta frum useţe şi atîta
viaţă, atunci sufletul e cu m ult m ai b u n decît trupul; d acă sufletul m en ­
ţine trupul, care-i atît de urît şi de hidos, atunci cu m ult m ai m ult p e el
însuşi. N u trupul e frumos, ci alcătuirea şi înflorirea cu care sufletul colorea­
ză trupul. Iubeşte, dar, sufletul, care face ca şi trupul să fie frumos!
D a r d e ce să vorbesc de trupul m ort? îţi voi arăta că chiar atunci
cînd trupul este viu, toată frum useţea lui se datoreşte sufletului. D acă
sufletul se bucură, înfloresc trandafirii în obraji; d ar dacă suferă, toată
frum useţea aceea piere şi obrajii se îm bracă în hain ă de doliu. D acă
sufletul se bucură m ereu, înfloreşte şi trupul; d ar dacă suferă m ereu,
ajunge mai slab şi m ai plăpînd ca pînza de păianjen. D acă sufletul se
m înie, trupul ajunge dezgustător şi fără de ruşine; dar dacă se uită cu
ochi liniştiţi, faţa e plină de farm ec. D acă sufletul pizmuieşte, paloarea
şi gălbeneala îi inundă faţa; d ar dacă iubeşte, chipul străluceşte de
m ultă frumuseţe. D in pricina aceasta multe fem ei, deşi nu sînt frumoase
la chip, au m ult farmec, pentru că sufletul le dă acest farmec; altele dim ­
potrivă, nespus de frumoase, p ierd din frum useţe tocm ai pen tru că
sufletul lor e urît. G îndeşte-te cum se înroşeşte u n chip nevinovat! Cît
de plăcut, cît de frumos se face, cînd, cuprins de ruşine, se îm p u rp u ­
rează cu fel de fel de culori! C înd, însă, este neruşinat, atunci faţa e mai
urîtă ca faţa unei fiare.
N im ic nu-i m ai frumos, nim ic nu-i m ai plăcu t ca frum useţea sufle­
tului! D ragostea trupească este însoţită de durere; cea sufletească, însă,
e curată şi neînvăiurată. C are este omul care să adm ire pe crainic şi nu
pe îm părat; C are este omul care se m inunează de tîlcuitor şi n u de filo­
zof? Ai văzut nişte ochi frumoşi? C aută să afli cum sînt ochii sufletului!
D acă aceia nu-s frumoşi, dispreţuieşte-i pe aceştia! N iciodată n-ai să te
îndrăgosteşti de o femeie urîtă, care şi-a pus pe faţă o m ască frumoasă,
după cum n-ai să suferi ca o fem eie frum oasă şi cu chip plăcut să-şi aco­
pere cu m ască frum useţea ei, ci îi dai m asca la o parte şi vrei să-i vezi
frum useţea ei în toată splendoarea ei. A şa fă şi cu sufletul şi caută să-l
cunoşti p e el m ai întâi! Sufletul este acoperit de tru p ca de o m ască. T oc­
m ai din p ricina aceasta trupul răm îne ceea ce este; sufletul, însă, chiar
dacă este lipsit de frumuseţe, poate iute să ajungă frumos. D acă ochiul
sufletului este urît, aspru şi întunecat, poate să ajungă frumos, potolit,
linişit, dulce, prietenos.
A ceastă frum useţe, deci, s-o căutăm! C u această frum useţe să ne
îm podobim chipul, ca şi D um nezeu să poftească frum useţea noastră şi
să ne dăruiască bunătăţile cele veşnice, cu harul şi iubirea de oam eni a
D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor,
A min.
 O M IL IA X X X V

„ S ă n u s o c o tiţi c ă a m v e n it s ă a d u c p a c e p e p ă m în t;
n -a m v e n it s ă a d u c p a c e , c i s a b ie ” 1

I
D om nul rosteşte iarăşi cuvinte grele şi pline de autoritate. R ăs­
punde m ai dinainte la obiecţiile ce i s-ar fi putut face.
Pentru ca nu cum va ucenicii Lui, auzind aceste cuvinte să spună:
„Pentru aceasta ai venit pe lum e, ca să ne ucizi pe noi şi p e cei ce vor
asculta de cuvîntul nostru, pen tru ca să um pli lum ea de război?”, D om ­
nul le-o ia înainte şi le spune: „N-am venit să aduc pace pe păm int”.
- Pentru ce atunci le-a poruncit ucenicilor să spună pace în fiecare
casă în care vor intra23, p en tru ce şi îngerii spuneau la naştere: „Slavă
întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe păm înt pace”*, p en tru ce toţi profeţii au
binevestit pacea?
- Pentru că atunci m ai cu seam ă este pace, cînd se taie ce este bol­
nav, cînd e înd ep ărtat ceea ce d ă naştere la răzvrătire. C ă aşa e cu
putinţă să se unească cerul cu păm întul! Şi doctorul tot aşa salvează res­
tul trupului, cînd taie p artea care n u se poate vindeca, iar generalul
cînd seam ănă discordie între conspiratori. T o t aşa şi la T u m u l Babei; o
b u n ă neînţelegere a pus capăt unei păci rele şi a făcut p ace4. L a fel şi
Pavel a îm p ărţit în m ai m ulte tabere pe cei ce se uniseră îm potriva lui5.
Iar înţelegerea dintre A haav şi Izabela, îm potriva lui N abute, a fost m ai
cum plită d ecît orice război6. N u totdeauna înţelegerea este u n lucru
bu n , p en tru că şi hoţii se înţeleg între ei. R ăzboiul, însă, n u este o
urm are a voinţei lui H ristos, ci a voinţei oam enilor. H ristos voieşte ca
toţi oam enii să se unească în credinţă; dar, pentru că se despart unii de
alţii, ia naştere războiul.
- Şi totuşi D om nul n-a grăit aşa!
- D ar ce a spus?
- „N-am venit să aduc pace”.
1. Matei 10, 34.
2. M atei 10, 12.
3. Lufca 2, 14.
4. Fac. 11, 1-9.
•r). Fapte 23, 6-10.
6. III Regi 21, 1- 1 5.
OM II,II I.A MAIKI 431

Prin aceste cuvinte D om nul îi m îngîie pe ucenicii Săi, spunîndu-le:

„Să nu socotiţi că voi sînteţi pricina dezbinării din tre oam eni; Eu sînt
C el C e fac aceasta, pentru că sufletul oam enilor e aşa! N u vă tulburaţi,
dar, că lucrurile se întîm plă îm potriva aşteptărilor voastre. Pentru
aceasta am venit ca să aduc război. Aceasta-i voinţa M ea. N u vă tulbu­
raţi, dar, dacă pâm întul este plin de războaie şi de intrigi. C înd va fi d at
la o parte ceea ce-i m ai rău, atunci cerul se va uni cu ceea ce-i m ai bun.
D om nul a spus aceste cuvinte ucenicilor Săi ca să-i întărească în
faţa părerii proaste pe care o avea m ulţim ea despre ei. Şi n-a spus: „răz­
b o i”, ci ceea ce-i m ai cum plit decît războiul: „Sabie”.
Să nu te m iri dacă D om nul întrebuinţează cuvinte grele şi supără­
toare la auz! Intenţionat a deprins auzul ucenicilor Săi cu cuvinte aspre,
p en tru ca ei să nu se d ea în lături atunci cînd vor d a d e greutăţi. A în tre­
buinţat un astfel de limbaj pentru ca să nu spună cineva că i-a în d u p le­
cat p rin linguşeli, ascunzîndu-le greutăţile apostoliei. A ceasta e p ricina
că D om nul foloseşte cuvinte aspre, cuvinte tari, ch iar cînd ar fi p u tu t
să-şi exprim e gîndul altfel. E m ai b in e ca realitatea să fie m ai b lîn d ă
decît cuvintele.
D ar D om nul n u S-a m ulţum it n um ai cu cele spuse, ci a explicat şi
ce fel de război va fi acesta; arată că v a fi cu m ult m ai cum plit decît răz­
boiul civil, spunînd:
„Că am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama ei şi pe noră
de soacra ei”7.
„Nu num ai prietenii, nici num ai cetăţenii se v o r ridica unii îm p o ­
triva altora, spune D om nul, ci şi rudele şi firea se va dezbina în ea
însăşi, că am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama ei şi pe
noră de soacra ei. R ăzboiul nu va fi între cunoscuţi, ci între cei care se
iubesc mai m ult, între cele m ai apropiate ru d e” .
A sta arată m ai cu seam ă p u terea D om nului, că ucenicii au auzit
aceste cuvinte şi totuşi le-au prim it şi ei şi au convins şi pe alţii să le p ri­
m ească. C u toate că n u Hristos avea să dea naştere acestui război între
rude, ci răutatea rudelor, totuşi H ristos spune că El o face. A şa obiş­
nuieşte Scriptura să se exprim e. Şi în altă parte spune: ,JDumnezeu le-a
dat lor ochi ca să nu vadă”8. Şi acum D um nezeu foloseşte acelaşi fel de a
vorbi, pentru ca, d u p ă cum am m ai spus, ucenicii, gîndindu-se la aceste
cuvinte ale D om nului, să nu se tulbure cînd vor fi ocăriţi şi insultaţi.
D acă unii socotesc îm povărătoare cuvintele lui H ristos, să-şi aducă
am inte de o veche întîm plare. S-a petrecut de m ult, în istoria poporului
evreu; ea arată înrudirea dintre V echiul şi N oul T estam ent şi tot ea m ai
7. Matei 10, 33.
8. ha ia (i, !); lez. 12, 2; loan 12, 40.
432 NI'lNTllI, IO AN GURA DE AUR

arată că aceeaşi persoană a rostit şi cuvintele de acum şi pe cele de

atunci. C înd iudeii făcuseră viţelul de aur 8 şi cînd se închinaseră lui
Bccllegor'", Dumnezeu numai atunci şi-a potolit mînia, cînd fiecare a
ucis pe semenul său9101.
U n d e sînt acum cei ce spun că D um nezeul V echiului T estam ent
este u n D um nezeu rău, iar D um nezeul N oului T estam en t u n D um ne­
zeu bun? Iată, D um nezeul N oului T estam ent a u m p lu t toată lum ea de
sîngele rudelor! C u toate acestea eu voi spune că şi aceasta este to t
o p era m arii Sale iubiri de oam eni. Şi ca să arate că El este Cel C are a
încuviinţat uciderile petrecute în istoria poporului iudeu, Hristos am in­
teşte o profeţie; chiar d acă nu sînt folosite aceleaşi cuvinte, totuşi înţele­
sul este acelaşi.
- C are este profeţia?
- „Vrăjmaşii omului sînt casnicii lu i”12.
Şi în istoria poporului iudeu s-a întîm plat u n lucru asem ănător.
E rau profeţi, dar erau şi profeţi m incinoşi; poporul se îm părţea în
tabere; casele se învrăjbeau; unii credeau în profeţi, alţii în profeţi m in ­
cinoşi. D e aceea profetul îi în d em n a zicînd: ,JNu vă încredeţi în prieteni,
nici nu nădăjduiţi în domnitori; ci şi de cea cu care te culci în pat, pă&şte-te, să
nu-i încredinţezi ceva”13; şi: Duşmanii bărbatului sînt bărbaţii din casa lu i”14*.
D om nul a spus cuvintele acestea ca să-i pregătească p e cei care vor
prim i învăţătura Lui să fie m ai presus de toate. N u-i rău să m ori, ci să
m ori rău. D e aceea şi spunea: „Foc am venit să aduc pe păm înt” 15. C u
aceste cuvinte voia să arate tăria şi căldura dragostei p e care o cerea.
Pentru că D om nul ne-a iubit foarte m ult, de aceea v rea ca şi noi să-L
iubim la fel. Aceste cuvinte au întărit pe ucenici! Ele i-au făcut m ai p re ­
sus de toate! „D acă cei care vor asculta de cuvîntul vostru, le spune
H ristos, vor dispreţul rudele, copiii, părinţii, gîndiţi-vă ce fel de oam eni
trebuie să fiţi voi, dascălii lor! G reutăţile şi necazurile n u se vor opri la
voi; se vor întinde şi la ceilalţi. A m venit să aduc lum ii m ari bunătăţi,
d ar cer şi m are ascultare şi m are dragoste”.
„Cel care iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decîtpe Mine nu este vred­
nic de Mine. Ş i cel care iubeşte pe fiu sau pe fiică mai m ult decît pe Mine nu este
vrednic de Mine. Ş i cel care nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie nu este
vrednic de M ine”16.
9. leş. 32, 4.
10. Num. 25, 5.
11. leş. 32, 27.
12. Matei 10, 36.
13. Mih. 7, 5.
14. Mih. 7, 6.
1/5. l.uca 12, 49.
16. Matei 10, 37-38.
OMIMI I.A MATKI 433

Ai văzut dregătoria Dascălului? Ai văzut că arată că este Fiul ade­

vărat al Tatălui? A i văzut că porunceşte să lăsăm totul şi să-L iubim
num ai pe El?
„D ar pentru ce vorbesc, spune H ristos, de prieteni şi de rude?
C h iar sufletul tău dacă ţi-1 iubeşti m ai m ult decît p e M ine, eşti departe
d e a fi ucenicul M eu!
- Ce? aş p u tea fi întrebat. N u sînt cuvintele acestea potrivnice
V echiului T estam ent?
- Nicidecum ! D im potrivă, cu totul de acord! C ă şi în V echiul T es­
tam ent D om nul porunceşte ca închinătorii la idoli să fie n u num ai urîţi,
ci chiar ucişi cu pietre; iar în D euteronom , adm irîndu-i pe aceştia,
spune: „Cel ce zice tatălui său şi mamei sale: „Nu te-am văzut”şi pe fra ţii săi
nu i-a cunoscut şi pe fiii lui nu i-a ştiut, acela a păzit cuvintele Tale”17.
Să nu te m iri, apoi, dacă Pavel d ă m ulte poru n ci şi copiilor şi părin ­
ţilor şi că porunceşte copiilor să se supună părinţilor; d ar le porunceşte
să se supună în acelea care nu vatăm ă credinţa; în toate Celelalte bine
să le dea toată cinstea; dar dacă părinţii le-ar cere m ai m ult decît le
datorează, nu trebuie să li se supună; De aceea spune Domnul la Luca:
,J)acă cineva vine la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mama sa şi pe femeia
sa şi pe copiii săi şi pe fraţii săi, ba încă şi sufletul său, nu poate f i ucenic al
M eu”18. N u ne porunceşte să-i urîm fără pricină - asta ar fi o m are nele­
giuire! - ci: „C înd tatăl tău, m am a ta, femeia ta, copiii tăi, spune D om ­
nul, vor să-i iubeşti m ai m ult decît pe M ine, atunci, tocm ai pen tru
aceasta, urăşte-i; că o dragoste ca aceasta pierde şi pe cel iubit şi p e cel
ce iubeşte.

II
H ristos a spus acestea ca să-i facă mai curajoşi şi pe copii, d ar m ai
blînzi şi pe părinţii care ar avea de gînd să îm piedice pe copii să îm b ră­
ţişeze credinţa; C în d părinţii vor vedea că H ristos are atîta putere şi
tărie îneît să-i despartă pe copii de ei, părinţii vor ceda, pentru că văd că
încearcă lucruri im posibile. D e aceea H ristos îi lasă pe părinţi şi se
adresează copiilor, învăţîndu-i pe părinţi să nu încerce nimic, pen tru că
sînt zadarnice încercările lor.
A poi pentru ca părinţii să nu se revolte şi nici să se supere, iată cum
continuă D om nul cuvîntul Său. D u p ă ce a spus: „Cel ce nu urăşte pe
tatăl său şi pe mama sa”, a adăugat: „şi sufletul său”. „Pentru ce-M i vor­
beşti, spune D om nul, de părinţi, de fraţi, de surori şi de soţie? N im ic
nu-i m ai aproape ca sufletul tău! Şi totuşi, dacă nu-ţi urăşti sufletul,
17. Deut. 33, 9.
18. l.uca 14, 2(>.
434 SHNTUI. IOAN GURA DE AUR

lucrezi îm potriva C elui C e te iubeşte, îm potriva M ea!” H ristos nu ne

porunceşte să nu urîm sufletul, aşa de m întuială, ci să-l dăm războaie­
lor, luptelor, junghierilor, sîngiuirilor, că „cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu
vine după Mine, nu poate f i ucenic al Meu U cenicii lui H ristos nu trebuie
să înfrunte num ai m oartea aceasta firească, ci chiar m oartea silnică; şi
nu num ai m oartea silnică, ci şi m oartea de ocară.
D eocam dată D om nul nu le-a vorbit nim ic ucenicilor Săi de pati­
mile Sale; aştepta să fie instruiţi m ai b ine în aceste învăţături, ca să
poată prim i m ai cu uşurinţă cuvîntul despre patim ile Sale.
N u se cuvine, oare, să ne m irăm de ucenici, că nu le-a zburat sufle­
tul din trup la auzul acestor cuvinte? Pretutindeni în faţa lor supărări,
iar cele b u n e în nădejdi! C um n u le-a zburat sufletul din trup? N u,
p en tru că m are era puterea C elui C e le grăia, şi m are şi dragostea celor
ce-L ascultau! D e aceea I s-au supus şi n u I s-au îm potrivit, deşi auziseră
pe D om nul vorbindu-le de greutăţi m ai m ari şi m ai cum plite decît auzi­
seră bărbaţii aceia m ari: M oise şi Ierem ia.
„Cel ce şi-a aflat sufletul său îl va pierde; iar cel ce şi-a pierdut sufletul său
pentru Mine, îl va afla”19.
Ai văzut cît de m are e p aguba celor care-şi iubesc sufletul m ai m ult
decît trebuie şi cît e de m are cîştigul celor ce şi-l urăsc?
Şi p en tru că poruncile Lui erau îm povărătoare - că le dădu-se
poruncă să se lupte cu părinţii, cu copiii, cu firea, cu rudeniile, cu lum ea
întreagă, b a chiar şi cu sufletul lor - D om nul le arată şi folosul porunci­
lor; iar folosul este foarte m are. „Lupta aceasta, le spune D om nul, nu
num ai că n u vă va vătăm a, ci vă va fi de m are folos; dacă n u luptaţi veţi
fi vătăm aţi!” Şi ceea ce a făcut D om nul totdeauna face şi acum ; le dă
curaj, slujindu-se tocm ai de cuvintele lor. „Pentru ce n u vrei să-ţi dis-
preţuieşti sufletul? în treab ă D om nul. P entru că-1 iubeşti? D ar tocm ai
pentru aceasta dispreţuieşte-l! A tunci vei avea cel m ai m are folos,
atunci vei arăta că -1 iubeşti cu adevărat!”
U ită-te la nespusa înţelepciune a lui Hristos! H ristos n u le p o ru n ­
ceşte ucenicilor Săi să-şi urască num ai părinţii, nici num ai copiii, ci
chiar ceea ce le este m ai scump, sufletul, ca să nu m ai aibă nici o
îndoială asupra poruncii de a-şi urî părinţii şi copiii şi ca să ştie că aşa le
vor fi şi acelora de cel m ai m are folos, de vrem e ce, de dragul lui H ris­
tos, urăsc ceea ce este m ai necesar vieţii, sufletul.
îndestulătoare erau şi acestea ca să-i convingă pe oam eni să p ri­
m ească în casele lor pe ucenici, pe cei ce aveau să le vindece sufletele!
C are om n-ar fi prim it, cu dragă inim ă, în casa sa pe aceşti oam eni cura-
I!). Matei 10, 39.
OMILII LA MATP.I 43.')

joşi şi viteji, care, ca nişte lei, străbăteau tot păm întul, care dispreţuiau
pe toate cele ale lor ca să m întuie p e alţii? Totuşi D om nul le d ă şi o altă
răsplată celor ce primesc în casele lor pe ucenici; le arată că are mai m ultă
grijă de gazde decît de cei găzduiţi. Şi le dă prim a cinstire, spunînd:
„Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte; şi cel ce Mă primeşte pe
Mine, primeşte pe Cel Ce M-a trimis pe Mine”20.
C e cinste poate egala cinstea de a prim i în casa ta pe T atăl şi pe
Fiul? D ar pe lîngă această cinste le m ai făgăduieşte şi o altă răsplată:
„Cel ce primeşte prooroc în nume de prooroc, plată de prooroc va lua; iar
cel ce primeşte pe drept în nume de drept, plată de drept va lua”21.
M ai înainte H ristos am eninţase cu pedepse p e cei care nu-i p ri­
m esc pe u c e n ic i22; acum hotărăşte răsplată de bunătăţi celor care vor
prim i pe ucenici; Şi ca să cunoşti că D om nul se îngrijeşte m ai m ult de
gazde decît de cei găzduiţi n-a spus atît: „Cel ce primeşte prooroc, sau „Cel
ce primeşte pe drept”, ci a adăugat: „în nume de prooroc” şi J n nume de
drept”. C u alte cuvinte: D acă nu-1 va prim i pentru vreun ajutor lumesc, nici
pentru vreo pricină trecătoare, ci pentru că este prooroc sau drept, va prim i
plată de prooroc sau plată de drept; v a prim i fie răsplata pe care trebuie să
o ia un om care a găzduit pe un prooroc sau pe un drept, fie răsplata pe care
are s-o primească de la Dum nezeu însuşi proorocul sau dreptul. Acelaşi
lucru l-a spus şi Pavel-.^Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru
ca şi prisosinţa acelora să împlinească lipsa voastră”23.
A poi, ca să nu spună nim eni că din pricina sărăciei n-a putut să p ri­
m ească în casă pe ucenici, D om nul spune m ai departe:
„Şi cel ce va da de băut unuia din aceştia mici numai un pahar cu apă rece
în nume de ucenic, amin grăiesc vouă, nu-şi va pierde plata sa”24.
„Dă cel puţin u n pahar cu ap ă rece! spune D om nul. N u faci nici o
cheltuială; dar şi pen tru aceasta vei prim i răsplată. Fac totul pen tru voi
cei care prim iţi pe ucenicii M ei”.

III
Ai văzut cîte mijloace de convingere a întreb u in ţat Hristos? Ai
văzut că a deschis ucenicilor Săi casele din întreaga lume? P rin toate
cele spuse, D om nul a arătat ucenicilor că gazdele lo r sînt datornicii lor.
în prim ul rînd, cînd le-a spus: „Vrednic este lucrătorul de plata sa”25; în al
20. Matei 10, 40.
21. Matei 10, 41.
22. Matei 10, 14-15.
23. I I Cor. 8, 14.
24. Matei 10, 42.
25. Matei 10, 10.
 SFlNTUI. IOAN GURA DE AUR

d oilea rind, cînd i-a trimis fără să aibă ceva cu ei2b; în al treilea rînd,
cînd i-a trim is să lupte şi să se războiască p entru cei care îi prim esc în
casele lor; în al patrulea rînd, cînd le-a dat p u terea de a face m inuni*27;
in al cincilea rînd, cînd, prin gura lor, a adus în casele celor ce-i prim esc
pacea, pricina tuturor bunătăţilor28; în al şaselea rînd, cînd i-a am enin­
ţat pe cei care nu-i prim esc cu pedepse m ai grele decît pe sodom eni29;
în al şaptelea rîn d , cînd a arătat că aceia care îi prim esc pe ei, îl prim esc
pe El şi pe T atăl30; în al optulea rînd, cînd a făgăduit celor care îi p ri­
mesc răsplată de profet şi de drept; în al nouălea rînd, cînd le-a făgăduit
m ari răsplăţi chiar pentru un p a h ar cu apă. Fiecare din aceste răsplăţi
era îndestulătoare, chiar prin ea însăşi, ca să înduplece pe orice om să des­
chidă ucenicilor largi uşile casei lui. Spune-mi, care om n-ar primi, deschi-
zînd largi uşile casei lui, pe un general întors din război şi din prim a linie de
luptă, încărcat de victorii, acoperit de nenum ărate răni şi plin de sînge?
- D ar 3132 cine-i generalul acesta? aş p u tea fi întrebat.
- T ocm ai pen tru a da răspuns acestei întrebări, H ristos a adăugat:
„în nume de ucenic şi de profet şi de drept”, ca să cunoşti că răsplăteşte nu
d u p ă vrednicia celui găzduit, ci d u p ă gîndul celui ce găzduieşte.
Aici D om nul vorbeşte de găzduirea proorocilor, drepţilor şi uceni­
cilor; dar în altă parte porunceşte să fie găzduiţi chiar cei m ai nevoiaşi
oam eni şi pedepseşte pe cei care nu-i prim esc. Jn tru cît n-aţi făcut unuia
d in ii- a c e ş ti p r e a m ic i, n ic i M ie n u M i- a p fă c u i!" 3'; şi dimpotrivă, cine
primeşte pe aceştia, primeşte pe Hristos.
C hiar dacă un om ca acesta n-a făcut nim ic bun, totuşi e om,
locuieşte acelaşi păm înt ca şi tine, vede acelaşi soare, are acelaşi suflet,
are acelaşi Stăpîn, se îm părtăşeşte din aceleaşi taine ca şi tine, este che­
m at la acelaşi cer; dar are o m are îndreptăţire: sărăcia şi nevoia de
h ran a cea de toate zilele. D in casa ta pleacă încărcaţi cu m ulte daruri,
cei care în vrem e de iarnă te deşteaptă din som n, cu flaute şi surle, stin-
gherindu-te în zadar şi fără rost; în casa ta prim esc plată, pentru scam a­
toriile lor dresorii de rîndunele, m ăscăricii şi toţi bîrfitorii; d ar dacă
bate la uşa ta u n om sărac, care-ţi cere o bucată de pîine, îl um pli de
ocări şi de sudălm i şi-l învinuieşti că n u m unceşte. îl insulţi, îl batjoco­
reşti şi nu te gîndeşti că şi tu n u m unceşti, şi totuşi D um nezeu îţi d ă din
cele ale Lui. N u-m i spune m ie că m unceşti şi tu, ci arată-m i că faci ceva
din cele de n e ap ărată trebuinţă. D acă-m i spui că te ocupi cu negoţul,
2(>. Matei 10, 9 -1 0 .
27. Matei 10, 8.
28. Matei 10, 12-13.
29. Matei 10, 14-15.
30. M a te i 10, 40.
31. l)c aici în cep e partea m orală: Despre milostenie p despre m ila de cei nevoiaşi.
32. Matei 25, 4.5.
OM ILII I.A MA'I'KI 437

că ţii crîşme şi hoteluri, că-ţi adm inistrezi averea şi ţi-o înmulţeşti, îţi
voi răspunde şi eu că aceasta nu e m uncă! M uncă e m ilostenia, rugăciu­
nile, ajutorarea celor nedreptăţiţi şi toate cele ca acestea; dar de acestea
nu ne ocupăm deloc. Totuşi D um nezeu niciodată nu ne-a spus: „Pentru
că nu m unceşti, nu-ţi răsar soarele; pentru că nu faci nim ic din cele de
neapărată trebuinţă, sting lima, încui pîntecele păm întului, sec lacurile,
izvoarele, rîurile, fac să dispară aerul, încui cerurile ca să nu m ai dea
ploaie la vrem e”. D um nezeu ni le dă pe toate acestea cu îm belşugare.
Şi le dăruieşte să se desfăteze cu ele chiar şi unora care n u num ai că nu
m uncesc, dar m ai fac şi fapte rele.
Aşadar, cînd vezi un sărac bătînd la uşa ta şi-i spui: „Nu mai po t trăi
din pricina voastră!” ; „Eşti tînâr, sănătos, n-ai nici un beteşug şi vrei să
trăieşti fără să m unceşti!” ; „Eşti poate sluga sau robul cuiva şi ai fugit,
părăsindu-ţi stăpînul!”, ei bine, aceste cuvinte, pe care i le-ai spus, spu-
ne-ţi-le ţie! D ar m ai bine spus, lasă-1 pe acela să ţi le spună cu curaj! Şi ţi
le v a spune cu m ai m ult drept: „N u m ai pot trăi din p ricina voastră!” ;
„Eşti sănătos, dar nu m unceşti!” ; „N u faci nim ic din cîte ţi-a poruncit
D um nezeu, ci ai fugit de la stăpînul tău, de sub ascultarea poruncii
Lui!”; „Um bli de colo p înă colo, trăind în păcat, ca într-o ţară străină!” ;
„Te îm beţi, chefuieşti, furi, răpeşti, strici casele altora şi tu m ă învi­
nuieşti eă nu muncesc? Eu tc învinuiesc de fapte urile, că vicleneşti, juri,
m inţi, răpeşti şi faci şi alte nenum ărate păcate ca acestea!”.

IV
N u spun acestea ca să legiuiesc lenea - D oam ne fereşte! - ci pentru
că vreau, din toată inima, ca toţi să muncească. C ă lenea e dascălul oricărui
păcat. D ar în acelaşi timp, vă rog să nu fiţi fără milă, nici cruzi. Şi Pavel
de nenum ărate ori a m ustrat şi a spus: ,J)acă cineva nu vrea să lu c re zn ici să
nu mănînce”33; dar nu s-a mărginit la atîta, ci a adăugat: „Voi, însă, să nu
obosiţi a face bine”34. Poruncile acestea nu sînt potrivnice una alteia.
- D ar dacă ai poruncit, Pavele, ca acela care n u m unceşte nici să n u
m ănînce, pentru ce atunci ne m ai îndem ni să dăm de m încare celor ce
nu muncesc?
- D a, răspunde Pavel, am poruncit să întoarceţi spatele celor ce nu
m uncesc şi să nu vă am estecaţi cu ei; dar am m ai spus:„7Vw-t socotiţi vrăj­
maşi, ci povăţuiţi-i35'.'Nn dau legi potrivnice, ci cu totul de acord unele
cu altele. D acă tu vei fi gata spre milă, atunci şi săracul va scăpa iute de
trîndăveală, iar tu de cruzim e .
33. 11 Tes. 3, 10.
34. / / Tes. 3, 13.
3,ri. // Tes. 3, l.r).
4HH SFlNTUI. IO AN GURA DE AUR

- D ar săracul, s-ar m ai putea spune, m inte şi născoceşte o m ulţim e

de nevoi şi de necazuri!
- D ar tocm ai p en tru aceasta m erită să fie m iluit, că a ajuns intr-o
nevoie atît de m are că nu se m ai ruşinează de nim ic.
N oi, însă, nu num ai că nu -1 m iluim pe sărac, d ar m ai adăugăm şi
cuvinte pline de cruzim e, spunîndu-i: „N u ţi-am d at o dată, de două
ori?” C e spui omule? N u trebuie să m ai m ănînce pentru că a mîncat o dată?
D e ce nu pui şi stomacului tău această lege? D e ce nu-i spui: „Te-am um plut
ieri şi alaltăieri, nu-m i m ai cere acum !” D ar stom acului nu-i spui aşa,
ci -1 um pli p înă să crape, pe cînd săracului îi întorci spatele, deşi îţi cere
atît cît să-şi astîm pere foamea. A r trebui să-l m iluieşti tocm ai pen tru că
se nevoieşte să v ină în fiecare zi la tine. D acă nu te înduplecă altă p ri­
cină, asta ar trebui să te înduplece şi să-l miluieşti. N evoia sărăciei îl
sileşte s-o facă şi tu nu-1 miluieşti! A ude sudălm ile şi batjocurile tale şi
nu se ruşinează, p e n tru că nevoia e m ai puternică. C ruzim ea ta, însă,
m erge şi m ai departe. N u num ai că nu-1 miluieşti, d a r îl m ai faci şi de
rîs. D um nezeu ţi-a poruncit să dai într-ascuns m ilostenie; tu, însă, îl
spui la to ată lum ea p e nenorocitul care ţi-a bătut la uşă; îl ocărăşti, cînd
a r trebui să-l m iluieşti. D acă nu vrei să-i dai, p en tru ce îl m ai cerţi şi-i
striveşti nenorocitul şi ticălosul lui suflet? A venit la tine ca la u n lim an,
căutîndu-ţi m îinile. Pentru ce porneşti valurile şi-i faci şi mai cum plită
furtuna? Pentru ce osîndeşti pe cel lipsit de libertate? C rezi, oare, că ar
m ai fi venit la tine dacă ar fi ştiut că aude unele ca acestea? Iar dacă a
venit, deşi ştia m ai dinainte asta, apoi tocm ai de aceea m erită să fie
m iluit, iar tu să te cutrem uri de cruzim ea ta, că nici aşa, văzîndu-i
nevoia lui constrîngătoare, n-ai ajuns m ai blînd; să te cutrem uri că n u
socoteşti team a lui de foame îndestulătoare apărare p en tru lipsa lui de
ruşine, ci -1 cerţi că-i u n neruşinat, deşi tu de m ulte ori ai fost m ai neruşi­
n at ca el, chiar p en tru lucruri m ai grozave. N eruşinarea săracului are o
scuză; noi n-avem nici una făcînd de m ulte ori fapte de ruşine şi v red ­
nice de pedeapsă. A r trebui, gîndindu-ne la acelea, să ne smerim. D ar
nu; în loc să ne sm erim , tăbărîm pe aceşti nenorociţi; ei ne cer leacuri,
iar noi le înm ulţim rănile. D acă nu vrei să-i dai, p en tru ce-1 mai loveşti?
D acă n u vrei să-i dăruieşti, pentru ce-1 mai ocărăşti?
- Altfel nu înţelege să plece!
- Fă şi tu ce ţi-a poruncit înţeleptul acela: ,Jiăpunde cu blîndeţe cele de
pace!”36 Săracul nu ajunge atît de neruşinat pentru că o vrea. N u există,
nu există om care să se facă de rîs fără temei. O ricît s-ar strădui unii,
n-aş putea fi convins vreodată că un om care are toate ar prefera să ceară
de pomană. Să nu-mi răstălmăcească nimeni cuvintele lui Pavel! C hiar
.'Hi. In ţ. S ir. 4, 8.
OM II.II I.A M AII.I 439

dacă. Pavel spune: „Dacă cineva nu vrea să lucrezc, nici să nu mănînce”3738,le

spune acelora; n o u ă nu ne spune aceasta, ci cu totul dim potrivă: „Să nu
obosiţi a face bine”35. A şa facem şi noi în casa noastră! C înd doi din fami­
lia noastră sînt certaţi, îi luăm pe fiecare în parte şi dăm fiecăruia alte
sfaturi, potrivnice unele altora. A şa a făcut şi D um nezeu şi to t aşa şi
M oise. Lui D um nezeu M oise i-a spus: „Dacă le ierţi lor păcatul, iartă-l;
iar de nu, şterge-mă pe mine din cartea Ta ”39; iar iudeilor le-a p o ru n cit să se
junghie unii p e alţii şi pe toate rudele lor40. Deşi spusele lui M oise sînt
contrare unele altora, totuşi am îndouă urm ăresc acelaşi scop. U n alt
exem plu. D um nezeu i-a spus lui M oise în auzul iudeilor: ,fasă-M ă,
vreau să pierd poporul!”41- chiar dacă iudeii nu erau de faţă cînd D um ne­
zeu a rostit aceste cuvinte, totuşi ei aveau să le au d ă mai tîrziu - iar faţă
către faţă D um nezeu l-a sfătuit pe M oise cu totul altceva; m ai tîrziu
M oise fiind silit a destăinui aceste cuvinte, spunînd aşa: „Oare eu i-am
Zămislit pe ei, că-mi spui: Ia-i, cum ia doica pe prunc de la sinul ei!42. Lucrul
acesta se întîm plă şi în familie. D e m ulte ori tatăl, îndeosebi, ţine d e rău
p e pedagogul care-i ocârăşte fiul, spunîndu-i: „N u fi aşa de aspru, aşa de
nem ilos!” ; fiului său, însă, îi spune cu totul altceva: rabdă, chiar dacă te
ocărăşte pe ned rep t!”; din sfaturi potrivnice scoate ceva folositor. T o t
aşa şi Pavel; oam enilor sănătoşi, care se apucau de cerşit, le spunea:
,X>acă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănînce!”ca. să-i facă să m un­
cească; iar celor care puteau să m iluiască le spunea: ,Jar voi să nu obosiţi
a face bine!”, ca să-i înduplece la m ilostenie. T o t aşa şi în Epistola către
R om ani, cînd sfătuieşte pe creştinii dintre păgîni să nu se m îndrească
faţă de iudei, com pariridu-i cu u n m ăslin sălbatic43, pare a spune una
creştinilor dintre iudei şi alta creştinilor dintre păgîni.
Să nu fim, dar, nem iloşi, ci să ascultăm de Pavel, care spune: ,JSu
obosiţi a face bine!” Să ascultăm p e Stăpîn, C are spune: „Celui ce cere
dă-i!”44, şi: JFiţi milostivi ca Tatăl vostru”45. D eşi H ristos a spus m ulte,
totuşi despre nici o faptă b u n ă n-a spus asta, ci num ai despre m iloste­
nie. C ă nim ic n u ne face egali cu D um nezeu c a m ilostenia.

V
S-ar putea, însă, să m i se spună:
- Nu-i n im eni m ai obraznic ca săracul!
37. II Tes. 3, 10.
38. II Tes. 3, 13.
39. leş. 32, 32.
40. leş. 32, 27.
41. leş. 32, 10.
42. Num. 11, 12.
43. Rom. 11, 17.
44. Matei 5, 42.
I.r>. I.uca (i, 3<i.
440 SrtNTUl. IOAN OURA UE AUR

- D e ce, m ă rog? C ă aleargă în urm a ta, cerîndu-ţi de pom ană în

gura m are? V rei să-ţi dovedesc că noi sîntem m ai obraznici şi m ai n eru ­
şinaţi decît săracii? A m inteşte-ţi, ce faci acum în vrem e de post, cînd de
m ulte ori m ănînci seara; de -1 vezi pe servitorul, care te serveşte la m asă,
că m erge încet, ai stricat tot folosul postului, izbind d in picioare, ocă­
rind şi suduind pen tru o m ică întîrziere. Şi doar ştii p re a bine că ai
să-ţi potoleşti foam ea, dacă n u im ediat, negreşit peste cîteva clipe. Şi n u
te num eşti neruşinat, că te-ai sălbăticit p en tru nim ica toată; dar pe săra­
cul care se tem e şi trem ură p entru pricini m ai m ari - to ată team a lui n u
e că va aştepta p uţin p în ă să m ănînce, ci că va pieri de foam e - p e sărac
îl num eşti îndrăzneţ, obraznic, neruşinat şi-i arunci în obraz cele m ai
insultătoare cuvinte. Nu-i asta, oare, cea m ai m are neruşinare? D ar noi
n u n e g în d im la neruşinările pe care le săvîrşim. D e aceea îi socotim pe
săraci o povară. D acă, însă, am cerceta purtarea noastră şi am compara-o
cu a lor, n-am socoti pe săraci o povară. N u fi aspru judecător! C hiar
dacă ai fi fără de păcat, nici aşa legea lui D um nezeu nu-ţi îngăduie să fii
ju d ecăto r aspru al faptelor altora. D acă fariseul p en tru asta a pierit46, ce
apărare m ai putem avea? D acă D um nezeu nu îngăduie nici oam enilor
cu fapte b u n e să judece cu asprim e faptele altora, cu m ult m ai m ult
păcătoşilor. Să n u fim, dar, cruzi, nici neom enoşi; să n u fim fără inim ă,
nici m ai răi decît fiarele! C unosc m ulţi oam eni care au ajuns la atîta săl­
băticie că, p en tru puţină oboseală, trec cu vederea pe cei ce m or de
foam e şi se scuză cu astfel de cuvinte: „Nu-i servitorul m eu aici!”; „Sîn­
tem departe de casă” ; „N u cunosc nici u n om cu b an i”. C îtă cruzime!
Făgăduieşti meii m ult, dar nu dai nici puţin! C a tu să n u mergi puţin,
acela piere de foam e. C îtă ocară! C îtă m îndrie! N -ar trebui să-ţi fie
greu, chiar dacă ar trebui să m ergi zece stadii! N u te gîndeşti că aşa ţi se
m ăreşte răsplata? C înd dai de pom ană, prim eşti răsplată num ai pentru
pom ana dată; d ar cînd m ai şi m ergi, prim eşti răsplată şi pentru obo­
seală. P en tru asta îl adm irăm pe patriarhul A vraam , că, deşi avea 318
slugi47, a alergat el singur la cireada de vaci şi a luat viţelul cel tînăr48.
D ar p rin tre noi sînt unii atît de plini de m îndrie că fac m ilostenii p rin
slugile lor, şi nu se ruşinează.
- îm i porunceşti, dar, să fac m ilostenie cu m în a m ea? D ar n u las
im presia că m ă m îndresc?
- Aşa, însă, nu dai de pom ană cu m îna ta pen tru o altă pricină de
m îndrie! Ţi-i ruşine să fii văzut stînd de vorbă cu săracii! D ar să
nu vorbim de asta! D ă num ai de pom ană, fie că vrei s-o faci cu m îna ta,
4 0 . Luca 1 8 , 1 0 - 1 4 .

4 7 . Fac. 1 4 , 1 4 .

4 8 . Fac. 1 8 , 7 .
OM II.II I.A MA'l'Kl 441

fie cu m îna altuia! N um ai nu -1 m ai ţine pe"sărac de rău, n u -1 m ai răni,

nu-1 mai ocări! C el ce-ţi cere are nevoie de leacuri, nu de răni; de milă,
n u de sabie! Spune-m i, dacă cineva, lovit cu o p iatră şi cu rană la cap,
lăsînd pe ceilalţi ar alerga, mînjit tot de sînge, la picioarele tale, spune-mi,
l-ai lovi, oare, cu o altă piatră şi i-ai mai face în că o rană? N u cred; ci
ai căuta să-i vindeci rana. P entru ce, dar, cu săracii te porţi altfel? N u ştii
cit poate face un cuvînt? Poate ridica un om şi-l poate doborî. U n înţe­
lept spune: „Mai bun este cuvîntul decît datul”49. N u te gîndeşti că-ţi înfigi
sabia în inim a ta şi-ţi faci rană m ai cum plită cînd săracul, care a b ătu t la
uşa ta, pleacă ocărit, tăcut, suspinînd şi cu obrajii plini de lacrimi?
D um nezeu l-a trim is la tine. G îndeşte-te către cine se îndreaptă ocara
cînd tu îl ocărăşti pe sărac! D um nezeu îl trim ite la tine şi-ţi porunceşte
să-i dai, dar tu nu num ai că nu-i dai, b a îl m ai şi ocărăşti! D acă nu-ţi dai
seam a de grozăvia nebuniei tale, închipuieşte-ţi aceeaşi situaţie între
oam eni şi atunci vei cunoaşte b ine cit de m are e păcatul tău. D acă ai
porunci slugii tale să se ducă la o altă slugă de-a ta ca să ia de la acela
banii tăi şi sluga trim isă s-ar întoarce nu num ai cu mîinile goale, ci şi
insultată, spune-m i, ce n-ai face insultătorului? C e pedeapsă n u i-ai da
pen tru că tu eşti cel insultat. Acelaşi lucru gîndeşte-1 şi despre D u m n e­
zeu. D um nezeu îi trim ite pe săraci la noi; şi dacă le dăm , le dăm cele ce
sînt ale lui D um nezeu; iar dacă p e lingă faptul că n u le dăm , îi m ai şi
alungăm de la uşa noastră cu ocări, gîndeşte-te de cîte fulgere şi de cîte
trăsnete nu este vrednică fapta noastră!
G îndindu-ne la toate acestea, să ne înfrînăm lim ba, să scoatem din
sufletul nostru neom enia, să în tin d em m îna noastră spre m ilostenie, să
m îngîiem pe cei săraci nu num ai cu bani, ci şi cu cuvîntul, ca să scăpăm
şi de pedeapsa cuvenită ocărilor şi să m oştenim şi îm părăţia cerurilor
pen tru cuvintele noastre b u n e şi m ilosteniile noastre, cu harul şi cu
iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi
puterea în vecii vecilor, A m in.
49. înţ. Sir. 18, 16.
 O M IL IA X X X V I

„ Ş i d u p ă c e a s fîr şit Iisu s d e d a t p o r u n c ile c e lo r d o is p r e z e c e

u cen ici^ a tr e c u t d e a c o lo c a s ă în v e ţ e ş i s ă p r o p o v ă d u ia s c ă
în c e t ă ţile
» lo r ” 1

I
D u p ă ce Iisus i-a trim is pe ucenici, -S-a retras ca să le dea lo r loc şi
tim p ca să facă ce le-a poruncit. C ă atîta vrem e cit H ristos era de faţă şi
vindeca n im eni n-ar fi vrut să se apropie de ucenici.
J a r Ioan, auzind din închisoare defaptele lui Iisus, trimiţîndpe doi din uceni­
cii săi, L-a întrebat, Jănd: „Tu eşti Cel Ce vine sau pe altul să aşteptăm?”23
Evanghelistul Luca ne spune că chiar aceşti doi ucenici ai lui Ioan
i-au spus lui Io an de m inunile pe care le făcea Iisus şi că atunci i-a
trim isă Textul acesta de la Luca nu dă naştere la îndoieli asupra adevă­
rului spuselor evanghelistului M atei, ci p rezintă num ai altfel lucrurile;
pune în lum ină invidia ucenicilor lui Ioan; îl pizm uiau p e H ristos. A lt
text prezintă foarte m are greutate de interpretare.
- Care-i acesta?
- C hiar în treb area pusă de Ioan: „Tu eşti Cel ce vine sau pe altul să
aşteptăm?”
Cum ? C um , Ioan, care-L cunoştea pe H ristos înainte de a fi făcut
m inuni, care a aflat-o de la D uhul, care a auzit-o de la Tatăl, el, care L-a
propovăduit tuturora, el trim ite acum pe ucenicii săi să afle de la El
de este El sau nu?
D acă nu ştii lăm urit, Ioane, de este El H ristosul, cum m ai poţi fi
vrednic de credinţă cînd te pronunţi asupra u n o r lucruri pe care nu le
cunoşti? Cel care dă m ărturie de alţii trebuie m ai întîi să fie el însuşi
vrednic de credinţă. N u spuneai tu: „Nu sînt vrednic să-I deJeg cureaua
încălţămintei L u i”4. N u spuneai tu: ,JEu nu-Lcunoşteam, dar Cel Care m-a
trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: „Peste Care vei vedea Duhul pogorîn-
du-Se şi rămînîndpeste El, Acela este Cel Ce botează cu Duhul S fin t”5. N-ai
1. Matei 1 1 , 1 .
2 . Matei 1 1 , 2 - 3 .
3 . Luca 7 , 1 8 - 1 9 .
•I. Luca 3 , H i .
.r> . Ioan 1 , 3 3 .
OMILII l,A MA’I'Kl 443

văzut tu D uhul în chip de porumbel?*’ N-ai auzit tu vocea?67Nu-L opreai

tu, zicîndu-I: „Eu am trebuinţă să fiu botezfl-t de Tine?”8 N u spuneai chiar
tu ucenicilor tăi: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez,?”9 N-ai
învăţat tu pe tot poporul că El îl va boteza cu D u h Sfînt şi cu foc101şi că
El este M ielul lui D um nezeu C are ridică păcatul lum ii” ” . N-ai p ro p o ­
văduit tu toate acestea înainte de a face H ristos sem ne şi m inuni? C um
d ar acum , după ce D om nul a ajuns cunoscut tuturora, după ce s-a dus
pretutindeni vestea despre El, după ce a înviat m orţi, a izgonit dem oni
şi a făcut atîtea m inuni, acum trim iţi să afli de la EÎ? C e s-a întîm plat?
înşelăciune erau toate acele cuvinte, m inciună şi basm?
C are om cu ju d ecată cir putea spune aceasta? N ici intr-un caz, Ioan
Botezătorul, care a săltat în pînteceie m aicii sale12, propovăduindu-L pe
H ristos înainte de a Se naşte, nici intr-un caz locuitorul pustiei, om ul
care a dus viaţă îngerească! C hiar dacă ar fi fost u n om de rînd, u n om
neînsem nat, nici aşa n u s-ar fi înd o it d u p ă atîtea m ărturii - şi ale lui şi
ale altora! D e aceea este lăm urit că n -a trimis pe ucenicii săi p en tru că
se în d o ia şi nici nu i-a pus să-L întrebe, pentru că n u ştia. Nici n u s-ar
p u tea spune că ştia b ine cine era D om nul, dar din pricina închisorii
ajunsese m ai fricos; că nici nu se aştepta să fie scos cfin închisoare; iar
dacă se aştepta, n-ar fi trădat adevărul, el, care era g ata de m oarte; iar
dacă n-ar fi fost gata de m oarte, nici n-ar fi arătat u n atît de m are curaj
în faţa unui întreg popor, care se gîndea totdeauna să verse sînge de
profet, nici n-ar fi m ustrat, cu atîta îndrăznire, pe Irod, acel tiran crud,
în mijlocul oraşului şi al pieţii, în auzul tuturora, ca şi cum ar fi m ustrat
un băieţandru. Iar dacă din pricina închisorii a ajuns m ai fricos, pen tru
ce nu i-a fost ruşine de ucenicii săi, în faţa cărora mărturisise atîtea
despre H ristos, ci i-a trimis pe ei să-L întrebe, cînd ar fi trebuit să tri­
m ită p e alţii? Deşi ştia bine că ucenicii lui îl pizm uiau pe H ristos şi
doreau să-I găsească un cusur. - Pentru ce nu s-a ruşinat de poporul
iudeu, înaintea căruia a predicat atîtea despre Iisus? I - a r fi folosit, oare,
aceasta la liberarea lui din închisoare? N u, că n-a fost aruncat în în ch i­
soare d in pricina lui H ristos, nici p e n tru că I-a propovăduit puterea Lui,
ci din pricină că a m ustrat pe Iro d p e n tru căsătoria lui nelegiuită. D acă
ar fi gîndit aşa, n u s-ar fi putut spune, oare despre el că s-a purtat ca u n
copil fără de m inte, ca un om care n u ştie ce face?
C e a urm ărit, dar, Ioan Botezătorul cînd a trim is p e ucenicii săi la
H ristos? D in cele spuse este clar că Io an B otezătorul n u se putea îndoi;
6. Matei 3 , 16.
7. Matei 3 , 17.
8. Matei 3 , 14.
9. Ioan 3, 3 0 .
1 0 . Luca 3 , 1 6 .

1 1 . Ioan 1, 2 9 .

12. Luca 1, 4 1 .
 '.SI'INTUI. IOAN (JURA I)K AUR

d ar nici chiar un om oarecare, nici unul foarte prost şi nebun. Trebuie,

deci, să lăm urim acest lucru.
- Pentru ce, dar, Ioan i-a trim is p e ucenici să-L întrebe?
- Ucenicii lui Ioan îl evitau pe Iisus; acest lucru este clar oricui; to t­
deauna L-au pizm uit. Se vede chiar din cele ce spuneau dascălului lor:
„Cel Ce era cu tine dincolo de Iordan, pentru Care tu ai mărturisit, iată
botează şi toţi merg la E l”’3; şi iarăşi: Neînţelegere a fost între ucenicii lui
Ioan şi iudei pentru curăţire”14; şi iarăşi: >yA u venit la Iisus ucenicii lui Ioan şi
l-au zis: „Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?”15

II
U cenicii lui Ioan n u ştiau încă cine era H ristos; îl socoteau u n om
obişnuit, iar pe Ioan m ai m ult decît om ; de aceea se întristau cînd
vedeau că H ristos capătă din ce în ce m ai m ultă vază, iar dascălul lor,
Ioan, d u p ă cum însuşi spusese, se m icşora. Aceasta-i îm piedica p e uce­
nicii lui îo a n să se apropie de Iisus; invidia ridica zid în calea lor. C ită
vrem e era Ioan cu ei, îi sfătuia n econtenit şi-i învăţa cine este H ristos;
d ar nici aşa nu i-a convins. Deci, p e n tru că avea să m oară, îşi înm ulţeşte
străduinţele. Se tem ea să nu lase în m intea ucenicilor săi o idee greşită
despre H ristos şi să răm înă despărţiţi de El. D e la în cep u t Ioan Bote­
zătorul se străduise să-i apropie pe ucenicii săi de H ristos; dar pen tru că
nu-i convinsese, în pragul morţii, îşi înnoieşte eforturile. Dacă le-ar fi
spus: „D uceţi-vă la El, este m ai m are decît m ine!”, ucenicii săi n u l-ar fi
ascultat - atît erau de lipiţi de dascălul lor! - ci ar fi socotit că grăieşte
aşa sm erindu-se; şi asta i-ar fi lipit m ai m ult de el; iar dacă ar fi tăcut,
iarăşi n-ar fi reuşit nim ic. C e face, dar, Ioan? A şteaptă să audă din gura
ucenicilor lui că Iisus săvîrşeşte m inuni; şi nici aşa nu-i îndeam nă şi nici
nu-i trim ite pe toţi, ci p e doi din ei, pe care-i ştia p ro b ab il m ai ascultă­
tori d ecît ceilalţi, p en tru ca în treb area să n u d e a naştere la nici o
b ăn u ială şi pentru ca să cunoască p rin fapte deosebirea dintre Iisus şi el.
Şi le spune: „D uceţi-vă şi întrebaţi-L: „Tu eşti Cel Ce vine sau pe
altul să aşteptăm?”. H ristos, cunoscînd gîndul lui Ioan, n u le-a spus:
„Eu sînt!” R ăspunsul acesta i-ar fi supărat, cu toate că acesta este
răspunsul firesc, ci-i lasă să afle lucrul acesta p rin fapte. C ă spune
Evanghelia, că atunci cînd ucenicii lui Ioan s-au apropiat de îisus,
atunci El a vindecat m ulţi bolnavi. C ăci ce rost ar fi avut D om nul să nu
răspundă cînd a fost întrebat: „Tu eşti?”, ci să vindece în d ată pe cei b o l­
navi, dacă n-ar fi urm ărit ceea ce am spus? C ă socotea m ai vrednică de
l.'i. lo a n ii, 2(>.
M . lo a n i i , 2 5 .
I . r>. M u tei ! ) , N .
O M IU I I.A MAIKI 445

credinţă şi m ai neîndoielnică m ărturia faptelor d ecît m ărturia cuvinte­

lor. Aşadar, cunoscînd gîndul cu care i-a trimis Io a n - că era D um nezeu
- a vindecat în d a tă pe orbi, pe şchiopi şi pe m ulţi alţii; n u pen tru ca să
înveţe pe Ioan - m ai era nevoie cînd Ioan era convins? - ci pe ucenicii
lui Ioan, care se îndoiau. D u p ă ce a vindecat p e bolnavi, le-a spus:
,JMergînd, spuneţi lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi! Orbii văd, şchiopii
umblă, leproşii se curătesc, surzii aud, morţii înviază, săracilor li se bineves-
teşte”16.
Şi a adăugat:
„Şi fericit este cel ce nu se va sminti întru M ine” 1718.
G răindu-le aşa, le-a arătat că ştie şi tainele inim ilor lor. D acă le-ar fi
răspuns: „Eu sînt”, răspunsul acesta i-ar fi supărat, după cum am spus şi
m ai sus; ar fi gîn d it în ei înşişi chiar dacă n-ar fi spus ceea ce-I spuneau
iudeii: „Tu mărturiseşti despre Tine însuţi” 18. D e aceea D om nul n u le
grăieşte aşa, ci-i lasă să cunoască totul din m inunile Sale, facînd şi m ai
clară şi m ai presus de orice bănuială învăţătura Sa. Pentru aceea, pe
nebăgate de seam ă, îi şi m ustră. P entru că ucenicii lui Ioan se sm inteau
în tru Iisus, D om nul pune în lum ină necredinţa lor, d ar o lasă num ai pe
seam a conştiinţei lor, fără să facă p e cineva m arto r al acestei învinuiri,
ci num ai pe cei care o ştiau. Spunîndu-le: fe r i c it este cel ce nu se va sminti
întru Mine”, i-a atras şi m ai m ult. La ei a făcut aluzie cînd a spus
aceste cuvinte.
A supra acestei problem e n u vă voi spune num ai părerile m ele, ci
voi aduce şi spusele altor interpreţi ai Scripturii, p en tru ca prin com pa­
rarea acestor păreri să fac m ai clar adevărul. Este, dar, de neapărată tre­
bu in ţă să vă spun şi părerile altora.
- Ce spun aceia?
- Spun că pricina pentru care Ioan a trimis la Iisus pe doi din uceni­
cii săi nu este cea arătată de m ine. Ioan, spun ei, nu-1 cunoştea pe D om ­
nul, dar nici nu-i era cu totul necunoscut. C ă El era H ristosul, ştia; dar
că avea să m oară pentru oam eni, nu ştia; de aceea a întrebat: „Tu eşti
Cel Ce vine?”, adică: „Tu eşti Cel C are ai săT e pogori în iad?” D ar o ast­
fel de interpretare nu se poate susţine. Ioan Botezătorul ştia aceasta. A
predicat-o înain tea celorlalte şi aceasta a m ărturisit-o m ai întîi, zicînd:
,Jatâ Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lum ii”19. L-a num it „M iel”,
propovăduind crucea; iar prin cuvintele: „Care ridică păcatul lum ii” a
arătat acelaşi lucru. C ă nu altfel, ci prin cruce a ridicat păcatul lumii. Ace­
16. Matei 11, 4-5.
17. Matei 11, 6.
18. Ioan 8, 18.
li). Ioan 1, 2!).
44«> SFlNTUl. IOAN GURA I)E AUR

laşi lucru l-a spus şi Pavel: ,Jar zflpisul, care era împotriva noastră, l-a
ridicat din mijloc,pironindu-lpe cruce”20;iax Io an Botezătorul, p rin cuvin­
tele: „Vă va botezfl, cu D uhul S jînt”21, a profeţit cele de d u p ă înviere.
- D a, ne răspund aceşti interpreţi, Io an ştia că H ristos v a învia, ştia
că va d a şi D uh Sfînt, d a r că va fi şi răstignit n u ştia.
- D ar cum avea să învieze C el C are n-a pătim it, C el C are n-a fost
răstignit? C um este Ioan m ai m are decît toţi profeţii, d acă n u ştia nici ce
ştiau profeţii?

III
C ă era m ai m are decît toţi profeţii, însuşi H ristos a m ărturisit-o22;
iar că profeţii ştiau de patim ile D om nului, o ştie toată lum ea. Profetul
Isaia spune: „Ca o oaie la junghiere S-a adus şi ca un mieljură de glas înain­
tea celui ce-L tunde pe E l ”23; ia r înainte de această m ărturie, a spus: „Şi va
f i rădăcina lui lesei şi Cel Care se va scula să stăpînească neamurile; în E l
vor nădăjdui neamurile”24. A poi, d u p ă ce a vorbit de patim ile Sale, a vor­
bit şi de slava Lui: „Şi va j t odihna Lui, cinste”25. A cest profet a proorocit
nu num ai că va fi răstignit, ci şi îm preună cu alţii: „Şi cu cei jărădelege a
fost socotit”26; nu num ai atît, ci că nici nu Se va apăra: ,Jlcesta nuSi-a
deschis gura S a ”27 şi că va fi osîndit pe nedrept: ,Jntru smerenia L u i jude­
cata L u i s-a ridicat”28. Iar înainte de proorocul Isaia, D avid a spus şi
a descris ju d ecata D om nului: „Pentru ce s-au întărîtat neamurile şi popoa­
rele au cugetat cele deşarte? Stătut-au defa ţă împăraţii păm întului şi boierii
s-au adunat împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său”29. în
altă parte vorbeşte şi de cruce, grăind aşa: „Găurit-au mîinile Mele şi
picioarele Mele”30. D avid grăieşte apoi, cu toată precizia şi de faptele
îndrăznite de ostaşi: „împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea
au aruncat sorţi”31; iar în altă parte spune că i-au d at lui H ristos şi oţet:
„Şi au dat spre mîncarea Mea fiere şi în setea Mea M-au adăpat cu oţet”32.
20. Col. 2, 14.
21. Luca 3, 16.
22. Luca 7, 28.
23. Isaia 53, 7.
24. Isaia 11, 10.
25. Isaia 11, 10.
26. Isaia 53, 12.
27. Isaia 53, 7.
28. Isaia 53, 8.
2!). Ps. 2, 1.
30. Ps. 21, 18.
31. Ps. 21, 20.
32. Ps. 68, 25.
OMII.II I.A MATKI 447

D acă profeţii, cu atîţia ani înainte, au vorbit şi de judecata şi de

osîndirea Lui şi de cei care au fost răstigniţi îm p reu n ă cu El şi de îm p ăr­
ţirea hainelor şi de sorţul aruncat asupra lor şi altele cu m ult m ai m ulte
- că nici nu e de neapărată trebuinţă să le spun p e toate ca să n u lungesc
cuvîntul - să n u fi ştiut Ioan B otezătorul toate acestea, el care a fost m ai
m are decît toţi profeţii? C um se poate spune? D acă ignora totul, p en tru
ce n u L-a întrebat pe D om nul aşa: „Tu eşti C el C e T e pogori în iad?”, ci
num ai: „Tu eşti Cel Ce vine?”
D ar cu m ult m ai de rîs decît interpretarea aceasta este şi o altă
interpretare. Aceşti din urm ă interpreţi spun c ă Ioan a pus această
întrebare, pen tru ca după ce va m uri să propovăduiască şi în iad pe
D om nul. A cestor interpreţi este potrivit să le spunem cuvintele lui
Pavel: fr a ţilo r , nu fiţi copii cu mintea, ci cu răutatea fiţi prunci”33. V iaţa
de acum este tim pul vieţuirii noastre; după m oarte, ju d ecată şi osîndă;
că spune Scriptura: „în iad cine Te va lăuda pe Tine?”3*C um s-au sfarîm at
porţile cele de aram ă, cum s-au frînt zăvoarele cele de fier ? 35 Prin trupul
lui Hristos! A tunci, pentru p rim a dată, s-a arătat nem uritor trupul, stri-
cînd tirania m orţii. D e altfel aceasta arată că p u terea m orţii a fost dis­
trusă, dar nu că au fost iertate păcatele celor care au m urit înainte de
venirea lui H ristos. D acă n-ar fi aşa, dacă prin pogorirea Lui în iad ar fi
slobozit din gheenă pe toţi păcătoşii de dinainte d e venirea Lui, p en tru
ce atunci spune D om nul: ,Jdai uşor va fipăm întulu i Sodomeişi Gomorei”36
Prin aceste cuvinte D om nul a spus că vor fi pedepsiţi şi locuitorii Sodo­
m ei şi G om orei; vor fi pedepsiţi m ai blînd, d ar to t v o r fi pedepsiţi. Deşi
au prim it şi pe păm în t cea m ai grozavă pedeapsă, totuşi n u v o r scăpa
nici de pedeapsa de dincolo. D acă sodom enii şi gom orenii n u vor
scăpa de pedeapsa de pe lum ea cealaltă, cu atît m ai m ult cei care, înainte de
venirea lui Hristos, n-au suferit nici o pedeapsă pe lum ea aceasta.
- Ce? N u li se face oare, nedreptate oam enilor care au trăit înainte
de venirea lui Hristos?
- N icidecum ! E ra cu p utinţă să se m întuiască şi atunci, chiar dacă
n-au m ărturisit pe H ristos. Pe vrem ea aceea n u li se cerea asta, ci să nu
slujească idolilor şi să cunoască pe adevăratul D um nezeu. V echiul T es­
tam ent spune: „Domnul Dumnezeul nostru unul est?37. De aceea sînt
adm iraţi m acabeii, pentru că au în d u rat acele suferinţe pentru păzirea
legii; de aceea sînt admiraţi şi cei trei tineri din Babilon şi alţii mulţi dintre
iudei, pentru că au dus o viaţă strălucită, plină de fapte bune şi pentru că
33. I Cor. 14, 20.
34. Ps. 6, 5.
35. Ps. lOti, 16.
36. Luca 10, 12.
37. Deut. 6, 4.
448 SUNTUl. ÎOAN (ilJRA I)K AUR

au păzit m ăsura acestei cunoaşteri a lui D um nezeu; nim ic m ai m ult nu

li se cerea. A tunci, după cum am spus, era de ajuns pentru m întuire
num ai cunoaşterea lui D um nezeu; acum, însă, nu, ci trebuie şi cunoaş­
terea lui H ristos. D e aceea spunea D om nul: „Dacă n-aş f i venit şi nu le-aş
f i vorbit, păcat n-ar avea; dar aşa, n-au dezvinovăţire pentru păcatul lor”38.
Fot aşa şi cu vieţuirea. Atunci, înainte de venirea lui H ristos, era pier­
d u t ce se ucidea; acum , însă, chiar cel care se m în ie39; atunci era p ed ep ­
sit adulterul şi trăitul cu o fem eie străină; acum , însă, chiar uitatul cu
ochi pofticioşi40. D upă cum se cere acum o cunoştinţă m ai înaltă, tot aşa
se cere şi o vieţuire superioară. D eci nu era nevoie în iad de un înainte-
m ergător. D e altfel, dacă necredincioşii după m oarte s-ar m întui prin
credinţă, nici u n necredincios n-ar m ai pieri; că atunci toţi s-ar pocăi şi
s-ar închina. Şi că este adevărat lucrul acesta, ascultă-1 pe Pavel, care
spune: „Toată limba va mărturisi şi tot genunchiul se va pleca, al celor cereşti
şi al celor pămînteşti şi al celor de dedesubt”41; şi: „Vrăjmaşul cel din urmă
care se nimiceşte este moartea”42. D ar nu m ai au nici u n folos necredin­
cioşii de pe u rm a acestei supuneri. N u se supun de b u n ă voia lor, ci, ca
să spun aşa, lucrurile îi silesc.

IV
Să nu introducem , dar, astfel de învăţături băbeşti şi basm e iudaice!
A scultă ce spune Pavel despre acestea! „Cîţi au păcătuit fără de lege,
spune el, fără delege vor pieri”434; vorbeşte de cei care au trăit înainte de
d area legii; „iar cîţi au păcătuit în lege, prin lege vor f i judecaţi”44; vor­
beşte de cei care au trăit după ce M oise a dat legea şi: „Pentru că se desco­
perea mînia lui Dumnezeu din cer peste toată păgînătatea şi nedreptatea oame­
nilor”45; ş i : ,M în ie şi urgie şi necaz şi strîmtorarepeste tot sufletul omului care
lucrează răul, a l iudeului mai întîi şi alpăgînului”46, deşi păgînii au suferit
aici pe p ăm în t nenum ărate rele, despre care ne vorbeşte şi istoria p ro ­
fană şi Sfînta Scriptură. C ine ar p u tea povesti tragedia poporului babi­
lonian şi a poporului egiptean? D a r că se vor desfăta de toate bunătăţile
şi cei care în ain te de venirea lui H ristos, necunoscîndu-L p e H ristos,
s-au depărtat de slujirea la idoli, s-au închinat lui D um nezeu şi au dus
o viaţă curată, ascultă ce spune Pavel: ,J)ar slavă, cinste şi pace
38. loan 15, 22.
3!). Matei 5, 22.
40. Matei 5, 28.
41. Filip. 2, 10.
42. / Cor. 15, 26.
43. Rom. 2, 12.
44. Rom. 2, 12.
45. Rom. 1, 18.
16. Rom. 2, 8 -9 .
OMILII LA MATKI 4411

oricui face binele, iudeului mai întîi şi păgînului”47. V ezi, dar, că au parle
de m ari răsplătiri cei ce fac binele şi tot aşa de m ulte pedepse şi m unci
cei care fac răul?
U n d e 48 sînt, deci, cei care nu cred în existenţa iadului? D acă cei
care au trăit înainte de venirea lui Hristos, care n-au auzit nici din num e
de iad şi nici de înviere, vor fi pedepsiţi pe lum ea cealaltă, după ce au
fost pedepsiţi şi aici, apoi cu m ult m ai m ult noi, care am fost născuţi şi
crescuţi cu cuvintele filozofiei!
A ş p utea fi, însă, întrebat:
- D ar e d rep t să fie aruncaţi în iad cei care nici n-au auzit de iad?
V o r spune:„D acă ne am eninţai cu iadul, ne-am fi tem ut şi ne-am
fi înţelepţit!”
- Nu cred! Că şi noi, cei de astăzi, auzim în fiecare zi vorbindu-ni-se
de iad şi totuşi nu ne sinchisim deloc. în afară de asta, trebuie să mai
spun şi aceea că acela care nu se tem e de pedepsele care îi stau în faţă,
cu m ult m ai m ult nu se va tem e de pedepsele de p e lum ea cealaltă. Că
p e oam enii m ai puţin ascuţiţi la m inte şi m ai legaţi de păm înt îi cum in­
ţesc de obicei m ai repede pedepsele im ediate decît cele de m ai tîrziu.
- D easupra noastră, însă, stă o frică m ai m are, iadul, mi se poate
spune. C ei dinainte de venirea lui H ristos n-o aveau, aşa că li se face
nedreptate cînd sînt pedepsiţi.
- Deloc! M ai întîi, în faţa lor nu stăteau aceleaşi lupte ca în faţa
noastră. Ale noastre sînt cu m ult m ai m ari. Iar cei ce se ostenesc mai
m ult au nevoie şi de ajutor mai m are. Şi nu mic ajutor ne este nouă creş­
terea fricii. D acă noi avem avantajul faţă de cei de dinainte de venirea
D om nului, să ştim pedepsele de pe lum ea cealaltă, ei au faţă de noi
avantajul că erau pedepsiţi cum plit îndată.
D ar m ulţi m ai fac încă o obiecţie:
- U n de m ai este dreptatea lui D um nezeu, spun aceştia, dacă păcă-
tuind eşti pedepsit şi pe lum ea aceasta şi pe lum ea cealaltă?
- V reţi să vă aduc am inte chiar de cuvintele voastre, ca să nu-mi
faceţi greutăţi, ci ca voi înşivă să daţi răspuns întrebării voastre? Am
auzit p e m ulţi oam eni de-ai noştri revoltîndu-se şi grăind aşa cînd află
că unui ucigaş i s-a tăiat capul în tem niţă: „Ticălosul şi blestematul
acela a ucis treizeci de oam eni şi chiar cu m ult m ai mulţi şi îndură
num ai o singură moarte! U nde este dreptatea?” D eci voi înşivă m ărturi­
siţi că nu-i de ajuns o singură m oarte pentru pedepsirea lui. C um se
face, însă, că atunci cînd e vorba de pedepsele de pe lum ea cealalată
sînteţi de altă părere? Sînteţi de altă părere pen tru că nu judecaţi pe
4 7 . R om . 2, 10.

4 8 . D e a ic i în c e p e p a r te a m o r a lă : D e s p r e ia d .
450 SI INTUI. IOAN GURA UE AUR

alţii, ci pe voi înşivă. A tît de m are piedică e dragostea de sine pentru

vederea dreptăţii! D e aceea cînd ju d ecăm pe alţii, îi cercetăm cit m ai
am ănunţit cu putinţă; dar cînd ne judecăm pe noi înşine, închidem
ochii. D acă am cerceta şi faptele noastre aşa cum le cercetăm pe ale
altora, da, atunci, am d a o hotărîre dreaptă! Facem şi noi păcate v red ­
nice, nu de o m oarte, de două sau de trei, ci de m ii de morţi! Şi ca să nu
vorbesc d e alte păcate, să ne am intim num ai cîţi din noi n u ne îm părtă­
şim cu nevrednicie cu sfintele taine. U nii ca aceştia sînt vinovaţi fată de
trupul şi sîngele lui H ristos49. D eci cînd vorbeşti de ucigaş, gîndeşte-te
că şi tu eşti un ucigaş. A cela a ucis u n om ; tu, însă, eşti vinovat de ucide­
rea Stăpînului H ristos; ucigaşul acela n u se îm părtăşeşte cu Sfintele
T ain e; noi, însă, ne apropiem de sfînta masă! C e sînt cei care m uşcă şi
m ăn în că pe fraţi, care slobozesc din gura lor venin? C e sînt cei care iau
h ran a săracilor? D acă este ucigaş cel care nu d ă săracilor din averile
sale, cu m ult m ai m ult cel care ia cele străine. N u sînt, oare, laco­
mii şi zgîrciţii m ai răi decît m ulţi tîlhari de drum ul m are? N u sînt răp i­
torii m ai răi decît m ulţi ucigaşi, decît m ulţi jefuitori de m orm inte? C îţi
nu sînt cei care, d u p ă ce răpesc dreptul şi averea altora, m ai doresc şi
sîngele lor. Spui: „D eparte de noi asta! D oam ne, fereşte!” A cum spui:
„D oam ne, fereşte!”, dar spune-o atunci cînd ai u n duşm an; atunci
spune: „D oam ne, fereşte!” ; atunci adu-ţi am inte de cuvintele pe care ţi
le-am spus; atunci caută ca viaţa ta să fie plină de fapte bune, ca să nu
vină şi peste noi urgia căzută pe sodom eni, ca să n u p ăţim şi noi ce-au
păţit gom orenii, ca să nu îndurăm relele Tirului şi ale Sidonului50. D ar
m ai b in e spus, ca să n u supărăm pe H ristos. Lucrul acesta e mai cum plit
şi m ai groaznic decît orice. C hiar dacă m ultora li se pare iadul înfrico­
şător, eu n u voi înceta de a striga m ereu, că a supăra p e Hristos este m ai
cum plit şi m ai înfricoşător decît gheena. Şi vă rog ca şi voi să gîndiţi la
fel. A şa vom scăpa şi de iad şi ne vom bucura şi de slava lui H ristos, pe
care, facă D um nezeu, ca noi toţi să o dobîndim , cu harul şi cu iubirea
de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea în
vecii vecilor, A m in.
49. I Cor. 11, 27.
50. Luca 10, 12-14.
 O M IL IA X X X V II

Şi ducîndu-se ei, a început Iisus a grăi mulţimilor despre

Ioan: „Ce aţi ieşit în pustie să vedeţi? Trestie clătinată
de vînt? Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Om îmbrăcat în haine
moi? Iată cei ce poartă haine moi sînt în casele împăraţilor.
Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Prooroc?
Da! Vă spun vouă şi mai muit decît prooroc!»1
I
Hristos a d a t ucenicilor lui Io an Botezătorul răspunsul cuvenit, iar
p rin m inunile săvîrşite în dată în faţa lor; au plecat încredinţaţi că El
este Cel C e vine; dar trebuie să îndrepte şi părerile greşite ale p o poru­
lui despre Ioan Botezătorul. U cenicii lui Ioan n-ar fi gîndit niciodată
ceva n ed rep t despre dascălul lor; dar m area m ulţim e, din întrebarea
ucenicilor lui Ioan, ar fi bănuit m ulte lucruri nepotrivite, că n u cunoştea
gîndul cu care Ioan Botezătorul i-a trimis pe ucenicii săi. E ra firesc deci
ca poporul să gîndească în sine şi să zică: „Cum , omul care a m ărturisit
atîtea despre H ristos şi-a schim bat acum convingerile şi se îndoieşte
dacă El sau altul este Cel C e vine? O are nu spune aceasta pen tru că
vrea să p ornească luptă îm potriva lui Iisus? O are n-a ajuns Ioan m ai fri­
cos din pricina închisorii? O are n-au fost fără tem ei şi în zadar cele ce-a
spus mai înainte? Aşadar, p en tru că era cu p utinţă ca poporul să
bănuiască m ulte ca acestea, iată cum Hristos în d reap tă părerile lo r gre­
şite şi le curm ă bănuiala.
,JDucîndu-se ei, Iisus a început să grăiască mulţimilor”.
- Pentru ce a început Iisus să vorbească d u p ă ce au plecat cei doi
ucenici ai lui Ioan?
- C a să nu p a ră că linguşeşte pe Ioan Botezătorul. În d rep tîn d păre­
rile greşite ale poporului, D om nul nu le dă pe faţă bănuiala lor, ci le dă
num ai răspunsul cuvenit gîndurilor ce le tulburau sufletul, arătîndu-le
că ştia tainele tuturora. Nici nu le spune, cum le spusese iudeilor: „Pentru ce
cugetaţi cele rele?”2. Chiar dacă îşi puneau şi ei întrebări, apoi nu şi le pu­
neau din răutate, ci din pricină că nu cunoşteau rostul celor vorbite.
1. Matei 11, 7-9.
2. Matei 9, 4.
I r>2 SFlNTUL IO AN GURA DE AUR

l)i* aceea nici nu le vorbeşte m ustrător, ci le în d reap tă num ai părerea şi

îl ap ără pe Ioan Botezătorul; le arată că Ioan nu s-a d ep ărtat de părerea
sa de m ai înainte şi nici nu s-a schim bat; că nu-i u n om uşuratic şi nesta­
tornic, ci statornic, neclintit; că nu-i un om care să trădeze ce i s-a încre­
dinţat. Şi dovedeşte aceasta nu num ai pe tem eiul hotărîrii Sale, ci şi pe
m ărturia lor de m ai înainte despre Ioan; şi nu num ai p rin cele ce au
spus despre Ioan, ci şi p rin cele ce au făcut, arătîndu-le că ei înşişi dau
m ărturie de statornicia lui Ioan.
Pentru aceasta Iisus le spune: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie?” C a şi
cum le-ar fi spus: „Pentru ce v-aţi adunat cu toţii în pustie, părăsind ora­
şele şi casele? C a să vedeţi u n om plîngăreţ şi uşuratic? D ar n u se poate
spune! G rab a aceea cu care alerga toată lum ea în pustie n u arată asta.
N u s-ar fi revărsat atunci în pustie şi la rîul Iordan, cu atîta rîvnă, atît de
m ult p o p o r şi atît de m ulte oraşe dacă nu v-aţi fi aşteptat să vedeţi un
om m are şi m inunat, m ai neclintit ca stînca! C ă n-aţi ieşit să vedeţi o
trestie clătinată de vînt; cu trestia se aseam ănă oam enii uşuratici, oam e­
nii care se depărtează lesne de drum ul cel drept, oam enii care vorbesc
acum una, ia r m ai tîrziu alta, oam enii pe care n u poţi p u n e tem ei!” Şi
iată că H ristos lasă la o parte orice altă viclenie a lor şi le vorbeşte
num ai de aceea pe care o ţineau ascunsă atunci, scoţîndu-le din m inte
bănuiala că Io an Botezătorul ar fi un om uşuratic.
„Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Om îmbrăcat în haine moi? Iată cei ce poartă
haine moi sînt în casele împăraţilor!”
C u alte cuvinte H ristos le-a grăit asa: „Ioan Botezătorul, prin firea
lui, nu era un om nestatornic; şi aceasta aţi arătat-o voi înşivă prin rîvna
voastră. Nici nu poate spune cineva că la început a fost om statornic iar
mai pe u rm ă a ajuns un uşuratic, pentru că a ajuns rob desfătării. U nii
oam eni p rin fire sînt aşa, alţii ajung. D e pildă, un om este p rin fire n e r­
vos; altul capătă această boală în urm a unei boli îndelungate. Iarăşi,
unii sînt p rin fire uşuratici şi nestatornici, iar alţii ajung aşa din pricină
că s-au d ed at desfătării şi au început să ducă o viaţă m olatică. D ar Ioan
Botezătorul n-a fost nici p rin fire uşuratic. Nici voi n-aţi ieşit să vedeţi o
trestie, nici el n-a pierdut însuşirea pe care o avea, p en tru că n-a ajuns
rob desfătării.C ă n-a slujit desfătării o arată îm brăcăm intea lui, pustia şi
tem niţa. D acă ar fi vrut să poarte haine m oi, n-ar fi locuit în pustie, nici
în închisoare, ci în palatele îm părăteşti. A r fi putut, num ai dacă tăcea,
să se bucure de foarte m are cinste. D acă Irod îl respecta atîta pe Ioan,
care îl m ustrase şi pe care -1 legase, apoi cu m ult m ai m ult l-ar fi linguşit
dacă tăcea. M ai este oare drept să fie bănuit Ioan Botezătorul de uşură­
tate şi de nestatornicie, cînd el, prin viaţa sa, a dat dovadă de statornicie
şi de tărie de caracter?”
OMII.II I.A MATKI 4/53

II
D upă ce D om nul a caracterizat firea lui loan Botezătorul şi după
locul unde a trăit şi după îm brăcăm inte şi după m ulţim ea de popor,
care alerga la el, aduce şi m ărturia proorocului M aleahi*3. D upă ce a
spus: „Ce aţi ieşit să vedeţi?Prooroc?Da, vă spun vouă şi mai mult decîtproo­
roc”, zice:
>rAcesta este.despre care s-a sens: „Iată trimit pe îngerul Meu înaintea feţei
Tale, care va găti calea Ta t n a in h a Ta ”
D om nul, d u p ă ce a adus mai înainte m ărturia iudeilor, aduce şi
m ărturia profetului M aleahi. D ar m ai bine spus, a adus, în prim ul rînd,
m ărturia pe care o dăduseră iudeii despre loan; p en tru că atunci j>ro-
duci cea m ai puternică dovadă, c ia d aduci m ărturia duşm anilor. In al
doilea rînd, a adus ca m ărturie viaţa lui loan Botezătorul; în al treilea
rînd, propria Sa judecată; în al p atrulea rînd, m ărturia profetului. Prin
aceste m ărturii a închis gurile tuturora.
Apoi, ca să nu se spună: „Pentru ce, dar, s-a schim bat lo a n acum
dacă atunci era aşa?”, D om nul a m ai adăugat şi faptele lui lo an de m ai
tîrziu: hainele, tem niţa şi, pe lîngă acestea, şi profeţia. în sfîrşit, pentru că a
spus că loan este m ai m are decît un prooroc, arată şi în ce este mai mare.
- în ce este m ai mare?
- în aceea că este aproape de C el C e a venit, de Hristos. „Trimit,
spune profetul, pe îngerul Meu înaintea feţei Tale”, adică, aproape de T ine.
D u p ă cum cei care m erg aproape de trăsura îm păraţilor sînt m ai strălu­
ciţi decît ceilalţi, tot aşa şi pe lo a n Botezătorul îl ved em m ergînd alături
de venirea D om nului. Vezi că şi p rin asta a arătat superioritatea lui
loan? D ar nu s-a m ărginit num ai la atîta, ci dă şi hotărîrea Lui despre
lo an , spunînd:
}rAmin zic vouă: N u s-a ridicat între cei născuţi din femei mai mare decil
loan Botezătorul”5.
C ele spuse au acest înţeles: N -a născut o fem eie unul m ai m are
decît lo an Botezătorul. Singură hotărîrea lui H ristos e îndestulătoare;
dar dacă vrei să afli aceasta şi din fapte, gîndeşte-te la m asa lui, la vieţui­
rea lui, la înălţim ea sufletului lui. C a şi cum ar fi fost în cer, aşa trăia;
ajunsese mai presus de nevoile firii; m ergea pe o cale necălcată de picior
omenesc; îşi petrecea tot timpul în cîntări duhovniceşti şi în rugăciuni; nu
vorbea cu nici un om, ci necontenit num ai cu D umnezeu; n-a văzut pe nici
unul dintre oameni, nici n-a fost văzut de cineva; n-a fost hrănit cu lapte; n-a
3. Mal. 3, 1.
I. Matei 1 I, 1(1.
3. Matei 11, II.
•154 SKlNTlJI. IO AN GURA DE AUR

avut pat, nici acoperiş; nu s-a dus la piaţă şi nu s-a bucurat de nim ic din
cele om eneşti. Şi totuşi era în acelaşi tim p şi b lîn d şi sever. C u ucenicii
lui vorbea cu blîndeţe; cu poporul iudeu, cu curaj; cu îm păratul, cu
îndrăznire. D e aceea şi H ristos spunea despre el: „Nu s-a ridicat între cei
născuţi din femei mai mare decît Ioan Botezătorul”. D ar iarăşi, ca n u cum va
covîrşitoarea lau d ă adusă lui Ioan să zăm islească în m intea ascultători­
lor Săi cine ştie ce nerozie, să spună adică iudeii că Ioan este m ai m are
decît H ristos, priveşte cum în d reap tă D om nul şi acest gînd. D upă
cuvintele lui H ristos, care zidiseră sufleteşte pe ucenicii lui Ioan cu p ri­
vire Ia H ristos, vătăm aseră m ulţim ile, că făcură să-l socotească p e Ioan
un om uşuratec şi schimbător, tot astfel cuvintele Domnului, care îndrepta­
seră părerea greşită a mulţimilor despre Ioan, ar fi pricinuit o vătăm are şi
m ai m are, că le-ar fi făcut să socotească pe Ioan m ai m are decît Hristos; de
aceea D om nul, pe nesimţite, îndreaptă această părere greşită, spunînd:
„Iar cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decît E l ”6.
Hristos era intr-adevăr mai mic decît Ioan în ce priveşte vîrsta şi
părerea celor m ai mulţi, care spuneau că e un m încăcios şi u n bău to r de
vin7; şi: „Nu este acesta fiu l teslarului?”8 şi îl d isp re ţu ia u o ri de cîte ori
găseau prilejul.
- Ce dar, m -ar putea în treb a cineva, H ristos Se com pară cu Ioan,
ca să se arate că este m ai m are decît El?
- N icidecum ! Nici Ioan, cînd spune: „Cel ce va veni după mine este
mai puternic decît mine”910nu o spune ca să se com pare cu H ristos; nici
Pavel, cînd scrie, am intind de M oise, că „Hristos S-a învrednicit de mai
multă slavă decît Moise” 10, nu o scrie ca să-L com pare pe H ristos cu
M oise; chiar însuşi D om nul, cînd spune: „Iată mai m uu decît Solomon
este aici”11123,nu o spune ca să se com pare cu Solom on. D ar chiar dacă am
adm ite că aceste cuvinte au fost spuse de D om nul pen tru a scoate la
iveală superioritatea Sa din com pararea Lui cu Ioan, totuşi a făcut-o,
prin pogorăm înt din pricina slăbiciunii ascultătorilor Săi. C ă era m are
adm iraţia oam enilor pentru Ioan Botezătorul; iar atunci îl făcuse mai
strălucit şi tem n iţa şi îndrăznirea, cu care vorbise îm păratului; şi acestea
aveau m are p re ţ în ochii m ulţim ii. V echiul T estam ent obişnuieşte să
îndrepte sufletele celor rătăciţi com parînd pe cele ce n u se p o t com ­
para. D e p ild ă cînd spune: „Nu este asemenea Ţie între dumnezei,
D o a m n e " 1-'; şi iarăşi: „ N u e ste D u m n e z e u ca D u m n e z e u l n ostru " 1'1.

6. Matei 11, 11.

7. Matei 11, 19.
8. Matei 13, 55.
9. Matei 3, 11.
10. Evr. 3, 3.
11. Matei 12, 42.
1 2 . / \ . 8 5 , 7 .

13. /'v. 70, 13.

OMII.II I A MATKI

U nii interpreţi susţin că H ristos a spus cuvintele: „Cel mai mic în

împărăţia cerurilor este mai mare decit el”, despre apostoli; alţii, despre
îngeri. C înd oam enii se depărtează de adevăr, de obicei, se rătăcesc. C e
rost ar fi avut să vorbească de îngeri sau de apostoli? D e altfel, dacă ar fi
vorbit de apostoli, ce l-ar fi îm piedicat pe H ristos să-i num ească pe
num e? V orbind, însă, despre El însuşi, pe bună dreptate îşi ascunde
persoana Sa din pricina părerii ce o avea m ulţim ea despre El - care m ai
stăruia încă - şi pen tru ca să nu p ară că se laudă. Şi în alte îm prejurări
D om nul face la fel.
- C e se înţelege p rin „îm părăţia cerurilor”?
- Se înţelege: In cele duhovniceşti şi in toate cele ce privesc cerul.
Prin cuvintele; „Nu s-a ridicat între cei născuţi din fem ei mai mare decît
loan”, D om nul arată cît de m are este deosebirea dintre El şi Ioan, înlă-
turînd cu aceasta orice com paraţie între El şi Botezătorul Său.

III
C h iar dacă şi El era născut din femeie, dar n u ca Ioan, n u era
sim plu om, nici nu S-a născut la fel ca om ul, ci printr-o naştere străină şi
m inunată.
„Din zilele lui Ioan Botezătorul pînâ acum, împărăţia cerurilor se ia cu
sila şi cei silnici o răpesc”14.
D a r ce legătură p o t avea aceste cuvinte cu cele spuse m ai înainte?
- M are legătură şi de acord unele cu altele. Şi p rin aceste cuvinte
H ristos îi îm pinge şi-i sileşte pe iudei să creadă în El; totodată, însă,
confirm ă şi cele spuse m ai înainte de Io an despre El. „Dacă toate s-au
îm plinit p înă la Ioan, spune D om nul, atunci E u sînt Cel ce vine”.
„Toţi profeţii şi legea pînă la Ioan au proorocit” 15.
„N-ar fi încetat profeţii, spune H ristos, dacă n-aş fi venit Eu! N u
m ai aşteptaţi, deci, ceva m ai m ult, nici pe altcineva. C ă Eu sînt C el ce
vine se vede şi din faptul că au încetat profeţii, d ar şi de acolo că în fie­
care zi oam enii răpesc credinţa în M ine. A tît de clară este această cre­
dinţă, încît m ulţi oam eni o răpesc”.
- D ar spune-m i cine o răpeşte?
- T oţi cîţi se apropie de M ine cu rîvnă.
A poi H ristos le dă o altă dovadă, spunîndu-le:
„Şi dacă voiţi să primiţi, acesta este Ilie cel ce va să vină”16.
14. Matei 11, 12.
15. Matei 11, 13.
1(>. Matei II, 14.
 C ă spune Scriptura; „ Voi trimite vouă pe Ilie Tesviteanul, care va întoar­
ce inima tatălui spre f i u ”'7. „Dacă vreţi să vă uitati cu luare aminte, spune
Hi istos, acesta este Ilie; că voi trimite pe îngerul Meu înaintea feţei Tale”
Bine a spus H ristos; „Dacă voiţi să p rim iţi”; arată că nu sileşte pe
nim eni. „N u vă silesc”, spune D om nul. A grăit aşa p e n tru că cere de la
toţi o inim ă sinceră şi p en tru ca să arate că Ioan este Ilie şi Ilie Ioan. C ă
nm îndoi au prim it aceeaşi slujire, am îndoi au fost înainte-m ergători.
Din p ricina aceasta nici n-a spus atît: „Acesta este Ilie”, ci: „Dacă vreţi
să prim iţi, acesta este”, adică: „D acă luaţi am inte cu in im ă curată la cele
ce se petrec în ju ru l vostru”. Şi nici n u s-a m ărginit la atîta, ci la cuvin­
tele: A cesta este Ilie, cel ce va să vină”, a adăugat:
„Cel ce are urechi de auzit să audă” 178,
Pentru a arăta că este nevoie de înţelegere. H ristos a spus atîtea
cuvinte greu de înţeles pen tru a-i sili pe iudei la întrebări. D acă nici aşa
nu i-a deşteptat din toropeala lor, cu atît m ai m ult d acă le-ar fi grăit
lăm urit şi pe înţeles. N ici n-ar p u tea cineva spune că n u îndrăzneau
să-L întrebe sau că era greu să te apropii de H ristos. C u m nuL-ar fi
întrebat de lucruri de neapărată treb u in ţă dacă ar fi d o rit să le ştie, cînd
11 întrebau de lucruri fără însem nătate, cînd îl ispiteau şi n u încetau de

a-L plictisi, deşi le astupase gura de nenum ărate ori? C u m n-ar fi cerut
explicaţii asupra cuvintelor spuse de El, m ai cu seam ă că aveau nevoie
de explicaţii, cînd II întrebau de cele scrise în lege, d e p ild ă care este
cea dintîi poruncă din lege 19 şi altele asem enea, de care nici n u era
nevoie să întrebe? N u L-ar fi întrebat, oare, iudeii, m ai ales cînd H ristos
ii în d em n a la aceasta, cînd El le deschidea calea întrebării? C în d a
spus: „Cei silnici” o răpesc, H ristos le-a aţîţat curiozitatea; şi acelaşi
lucru l-a făcut şi cînd a spus: „Cel ce are urechi de auzit, să audă”.
„ C u c in e v o i a se m ă n a n e a m u l a c e s ta ? E ste asem en ea co p iilo r care ş e d în
piaţă şi spun: „V-am cîntat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cîntat de jale
şi n-aţi plîns”20.
Iarăşi se pare că aceste cuvinte n-au legătură cu cele d e m ai înainte;
dar nu; ele sînt u rm area firească a acelora. U rm ăresc acelaşi scop: arată
că faptele şi predica lui Ioan sînt de acord cu în v ăţătu ra lui H ristos,
chiar d acă cele făcute sînt potrivnice unele altora.
Acelaşi lucru şi cu întrebarea pusă de Hristos. V rea să arate că n-a lăsat
nimic la o parte din ceea ce trebuia făcut pentru m întuirea lor. Ace-
17. Mal. 4, 5, (i.
IS. Matei II, 15.
1!). Mânu 12, 28.
20. Matei II, H i-17.
OM II.II I.A MA’I'KI 457

laşi lucru l-a spus şi profetul despre vie; „Ce trebuia să mai fac viei aces-
teea şi n-am făcut? .
«Cu cine voi asemăna neamul acesta? Asemenea copiilor care şed în piaţă
şi spun: „V-am cîntat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cîntat de jale şi n-aţi
plîns”. Că a venit Ioan, nici mîncînd, nici bînd şi zic: ,J)emon are!” A venit
Fiul Omului, mîncînd şi bînd, şi zic: ,Jată om mîncăciosşi băutor de vin, prie­
ten al vameşilor şi păcătoşilor”» 2122.
C u alte cuvinte spune aşa: „Fiecare din noi, şi Eu şi Ioan, am venit
p e o altă cale, d a r am urm ărit acelaşi scop. A m făcut şi noi ca vînătorii;
aceştia cînd văd că un anim al este greu de prins şi că num ai pe d o u ă căi
v a cădea anim alul în capcanele lor, fiecare vînător, apucînd o altă cale,
cu totul potrivnică celuilalt, hăituieşte fiara p en tru ca negreşit să cadă în
u n a din capcane” .
Uită-te că to t neam ul om enesc a rămas m ut d e adm iraţie de m inu­
natul post al lui Ioan, de traiul lui aspru şi de viaţa lui de filozof. D e
aceea D um nezeu a rînduit ca Io an , din copilărie, să se hrănească aşa,
p en tru ca şi p rin asta să fie vrednice de credinţă cuvintele spuse de Ioan
despre H ristos.
- D ar pentru ce Hristos, aş putea fi întrebat, n-a ales şi El această cale?
- D ar şi El a venit mai cu seam ă pe această cale, cînd a postit patru­
zeci de zile, cînd străbătea Palestina învăţînd, cînd nu avea u n d e să-şi
f ilece capul23. H ristos, într-un alt chip, a făcut acelaşi lucru şi a atins ace-
aşi scop. A m erge pe calea pe care a mers H ristos este tot una, dacă nu
chiar cu m ult m ai m ult cu a fi m ărturisit de cel care a m ers pe cale de
post şi de aspră vieţuire. D e altfel Ioan, în afară d e viaţa şi de traiul lui
altceva n-a m ai arătat - că ,Joan, spune Scriptura, n-a făcut nici o
minune”24 - pe cînd Hristos avea şi m ărturia sem nelor şi a m inunilor.
Lăsîndu-1, dar, pe Ioan să strălucească p rin post, H ristos a apucat pe o
cale potrivnică, stînd la m asă cu vameşii, m încînd şi bînd.

IV
Să-i întrebăm , aşadar, pe iudei: este postul u n lucru b un şi m inu­
nat? Dacă-i aşa, atunci trebuia să ascultaţi de Ioan, să-l prim iţi şi să cre­
deţi în cele spuse de el! Şi astfel cuvintele lui Io an v-ar fi adus alături de
Iisus. Este lucru greu şi îm povărător? Dacă-i aşa, atunci trebuia să ascul­
taţi de Iisus şi să credeţi în El, C are a mers pe altă cale decît Ioan! Şi pe
o cale şi p e alta, tot în îm părăţia cerurilor aveaţi să intraţi!

21. Isaia 5, 4.
22. Matei 11, 16-19.
23. Matei 8, 20.
24. Ioan 10, 41.
4.58 ' SPlNTUI. II IAN caiKA 1) 1. AIJH

D ar iudeii, ca o fiară rea cu firea, criticau şi o cale şi alta. V ina nu

este, deci, a acelora care n-au fost crezuţi, ci a acelora care n-au crezut.
N im eni nu critică şi nici n u laudă în acelaşi tim p lucruri potrivnice. D e
pildă cel care laudă pe om ul vesel şi voios, nu va lăuda pe cel posom orit
şi îm povărător; şi dim potrivă, cel care laudă pe om ul posom orit nu va
lăuda pe cel vesel. Este cu neputinţă să aprobe şi pe unul şi pe altul. D e
aceea şi H ristos spune: „ V-am cîntat din fluier şi n-aţi jucat!”, adică: „Am
dus viaţă voioasă şi nu M -aţi ascultat!” ; şi: „V-am cîntat de jale şi n-aţi
plîns!”, adică:„Ioan a dus o viaţă aspră şi grea şi n-aţi luat în seamă!”
H ristos n-a spus: „Ioan a dus această viaţă, iar Eu aceasta”, ci pentru că
şi viaţa dusă de Ioan şi viaţa dusă de H ristos urm ăreau acelaşi scop, deşi
lucrările erau potrivnice, de aceea D om nul spune că cele săvîrşite sînt
com une. S-a m ers pe căi contrare, din p ricina unui acord poruncit, care
ţintea spre acelaşi scop.
C e cuvînt de apărare m ai puteţi avea, deci, iudeilor? D e aceea
H ristos a şi adăugat:
„Şi s-a îndreptăţit înţelepciunea de la fiii ei”25.
Adică: „C hiar dacă voi nu credeţi, pe M ine n u M ă puteţi învino­
văţi”. Acelaşi lucru îl spune profetul D avid despre Tatăl: „Ca să Te
îndreptăţeşti întru cuvintele Tale”26. C hiar dacă D um nezeu n u reuşeşte
nim ic cu p u rtarea Sa de grijă faţă de noi, totuşi El plineşte p e toate cele
ale Lui, p en tru ca să nu lase celor ce vor să se poarte cu neruşinare nici
o u m b ră de neştiinţă sau de îndoială.
Să n u te m iri că exem plele folosite de H ristos cu flautul, dansul,
cîntatul de jale şi plînsul sînt m ai prejos de m ăreţia Lui. D om nul v or­
beşte p e m ăsura înţelegerii ascultătorilor Săi. Şi Iezechiel foloseşte o
m ulţim e de exem ple potrivite pen tru ascultătorii săi, d ar cu totul
nevrednice de m ăreţia lui D um nezeu27. D a r şi acest lucru este m ai cu
seam ă vrednic de p u rtarea Sa de grijă.
U ită-te, însă, la iudei! A runcă păreri contrare unele altora. A u spus
despre Io an Botezătorul că are dem on 28 şi n u s-au oprit aici, ci spun şi
despre H ristos acelaşi lucru29, deşi a m ers pe altă cale decît Ioan. A şa se
contrazic iudeii totdeauna. Evanghelistul Luca, în afară de cele spuse
de evanghelistul M atei, le aduce şi o altă acuzaţie m ai m are, zicînd:
„Vameşii au slăvit pe Dumnezeu, prim ind botezul lui Ioan”30.

2.5. Matei 11, 19.

2<i. Ps. .50, 6.
27. lez■capitolele 4 şi Hi.
28. Matei 11, 18.
29. Marcu 3, 22.
30. Luca 7, 29.
ΟΜΙΙ,ΙΙ Ι.Λ ΜΑΙΊ',Ι 45»

Atunci, deci, D om nul m ustră oraşele cînd „înţelepciunea a fost

îndreptăţită”, cînd a arătat că toate s-au îm plinit. D ar pentru că iudeii
n-au crezut, îi nefericeşte: iar lucrul acesta este m ai m are decît dacă i-ar
fi înfricoşat cu pedepse. Ii învăţase doar şi prin cuvinte şi prin facerea
de m inuni; d ar cînd a văzut că stăruie în necred in ţa lor, îi m ustră.
«Atunci Iisus a început să mustre oraşele în care se făcuseră cele mai multe
minuni ale Lui, că nu s-au pocăit, zicînd: „ Vai ţie, Horazjme! Vai ţie, Betsaida”»3132
Apoi ca să cunoşti că locuitorii acestor oraşe n u erau aşa p rin firea
lor, d ă şi num ele oraşului din care erau cinci apostoli; Filip şi cele două
perechi de fraţi ale corifeilor apostolilor erau d e acolo.
,J)acâ s-ar f i făcut în Tir şi în Sidon minunile care s-au făcut în voi,
s-arf i pocăit cu sac şi cu cenuşă. D ar zic vouă, Tirului şi Sidonului mai uşor le
va f i în ziua judecăţii decît vouă. Ş i tu, Capemaume, care pînă la cer te-ai
înălţat, pînă la iad te vei coborî. Că dacă s-arf i făcut în Sodoma minunile care
s-au făcut în tine, ar f i rămas pînă în ziua de astăzi. D ar zic vouă că pămîntu-
lui Sodomei îi va f i mai uşor în ziua judecăţii decît ţie”31.
N u am inteşte fără rost de Sodom a, ci ca să le m ărească învinuirea.
D ovada cea m ai m are a răutăţii lor nu este că sînt arătaţi m ai răi decît
păcătoşii de pe vrem ea lor, ci m ai răi chiar decît păcătoşii care au fost
vreodată. Şi în altă parte Hristos face o comparaţie asemănătoare; îi osîn-
deşte pe iudei, comparîndu-i cu ninevitenii şi cu împărăteasa de la
miazăzi33; atunci îi comparase cu oam eni virtuoşi, acum, însă, cu păcătoşii,
ccca cc-i cu mult mai împovărător. Acest fel de a osîndi îl foloseşte şi Iczechiel.
De aceea şi spunea Ierusalimului: „ A i îndreptăţit p e surorile tale, ρ ι ν ί to a ­
te păcatele tale”34. Hristos obişnuieşte să folosească, în toate împrejurările,
pilde din Vechiul Testament. D ar D om nul nu-şi opreşte aici cuvântul, ci
măreşte şi m ai m ult frica iudeilor, spunîndu-le că vor suferi mai cumplit de­
cît cei din Sodom a şi din Tir; îi sfătuieşte şi nefericindu-i şi înfricoşîndu-i.

V
Să auzim 35 şi noi aceste cuvinte ale lui H ristos. C ă nu num ai celor
necredincioşi, ci şi nouă ne-a rînduit pedeapsă m ai cum plită decît sodo-
m enilor, dacă nu vom prim i în casă pe străinii care b at la uşa noastră,
odată ce D om nul le-a poruncit să-şi scuture praful de pe picioarele lo r36.
Şi pe b u n ă dreptate. Locuitorii acelor cetăţi, chiar dacă au săvîrşit fâră-
31. Matei 11, 20-21.
32. Matei 11, 21-24.
33. Matei 12, 41-42.
34. lez, 16, 51.
35.D e aici începe partea morală: Nu trebuie să ne ducem la teatrele cele rele; astfel de teatre ii fac
pe oameni să săvirşească multe fapte nechibzuite.
36. Matei 10, 14.
4ti() SI'lNTtll. IOAN (ilJRA l)K AUR

delegi, le-au săvîrşit înainte de darea legii şi de venirea harului. Dar de ce

iertare mai sîntem noi vrednici, care cu atîta rîvnă urîm pe străini, care
închidem celor nevoiaşi uşile, iar înainte de uşi urechile? Dar mai bine
spus, nu num ai săracilor, ci chiar apostolilor! Şi închidem săracilor uşile,
pentru că le închidem şi apostolilor. C înd Pavel îţi citeşte din epistolele
sale şi tu nu iei am inte, cînd predică Ioan şi tu nu asculţi, cum m ai poţi
prim i pe sărac cînd nu prim eşti pe apostol? D ar ca să fie necontenit
deschise şi săracilor casele noastre şi apostolilor urechile, să curăţim
m urdăria din urechile sufletului nostru. D upă cum m urdăria şi ceara
din urechi astupă auzul trupului nostru, tot aşa astupă auzul sufletului
nostru şi cîntecele cele desfrînate, discuţiile despre afaceri, despre dato­
riile de bani, despre dobînzi şi îm prum uturi, m ai grozave decît orice
m urdărie. D ar m ai bine spus, nu num ai că-1 astupă, ci-1 şi m urdăresc.
Iar cei care povestesc aceste lucruri bagă m urdărie în urechile sufletului
nostru. Şi după cum barbarul acela am eninţa pe iudei, spunîndu-le:
„Mîncaţi-vă baliga voastră!"” şi celelalte, tot aşa şi cei care cîntă cîntece
desfrînate fac să vă m încaţi baliga voastră, nu cu cuvîntul, ci cu fapta.
D ar m ai bine spus, chiar cu m ult m ai grozav. C întecele lor neruşinate
sînt şi m ai de ruşine chiar decît aceasta. G rozăvia m ai m are este că nu
num ai că nu socotiţi num ai că n u sînteţi tulburaţi cînd auziţi aceste cîn­
tece desfrînate, dar m ai şi rîdeţi, cînd ar trebui să vă fie scîrbă de ele şi
să fugiţi. Ia r dacă spui că nu sînt dezgustătoare, urcă-te pe scenă şi fa şi
tu ce aplauzi! D a r mai degrabă, plim bă-te num ai p e stradă cu cel ce te-a
făcut să rîzi. D a r lucrul acesta nu-1 faci. A tunci pen tru ce-1 cinsteşti cu
aplauzele tale? C hiar legile făcute de pagini spun că astfel de oam eni
sînt lipsiţi de orice onoare. T u, însă, îm preună cu tot oraşul, îi prim eşti
în casa ta ca pe nişte trimişi îm părăteşti, ca pe nişte generali; apoi inviţi
pe toţi oam enii, ca toţi să prim ească baliga în urechile lor. D acă auzi pe
sluga ta rostind vreun cuvînt de ruşine, pui de -1 bicuieşti; iar dacă face
lucrul acesta fiul tău, soţia ta sau un prieten oarecare, socoteşti fapta lor
ocară; dar dacă oam eni de două parale, oam eni care m erită biciuiţi, te
cheam ă să asculţi cuvinte de ruşine, nu num ai că nu te revolţi, b a dim ­
potrivă te bucuri şi aplauzi. Poate fi, oare, o prostie m ai m are decît
aceasta? îm i spui că nu rosteşti tu aceste cuvinte de ruşine? C e folos?
D ar mai bine spus, de unde ştiu că nu le şi rosteşti? D acă nu le-ai rosti
n-ai rîde cînd le auzi şi nici n-ai alerga cu atîta g rab ă să auzi cuvinte de
care ar trebui să-ţi crape obrazul de ruşine! Spune-m i, te bucuri cind
auzi că se huleşte num ele lui D um nezeu? Nu-i aşa că te cutrem uri şi-ţi
astupi urechile? O cred! De c e? Pentru că nici tu nu huleşti pe D um ne
zeu. l’ă acelaşi lucru şi cu cuvintele de ruşine! Şi dacă vrei să-mi arăţi
'17. I s ih ii '. U i , 12.
OM II.II l,A MATI.I 4(il

lăm urit că nu te bucuri să rosteşti cuvinte de ruşine, atunci nici nu suferi

să le auzi! C înd vei putea ajunge om virtuos, cînd îţi hrăneşti auzul cu
astfel de cuvinte? C înd vei putea să înduri sudorile cele pentru castitate,
cînd îţi scurgi încetul cu încetul viaţa în rîs, în cîntece desfrînate şi în
cuvinte de ruşine? A bia de poate să se păstreze sfînt şi curat un suflet
neîntinat de toate aceste m urdării, dar unul hrănit cu astfel de cuvinte şi
cîntece? N u ştiţi, oare, că sîntem înclinaţi spre viciu? C um vom putea
fugi de cuptorul acela cînd facem din viciu o artă, o meserie? N-ai auzit
ce spune Pavel? „Bucuraţi-vă în Domnul!” 38. N -a spus: „în diavolul!”

VI
C în d vei m ai putea asculta de Pavel? C înd vei m ai putea simţi
păcatele tale cînd eşti m ereu am eţit de cele ce vezi p e scenă? Nu-i de
m irare, nici lucru m are că ai venit la biserică. D ar m ai bine spus, e de
m irare. Aici ai venit fără chef şi de m întuială; dincolo, însă, alergi cu
grabă şi cu m ultă tragere de inim ă. Se vede aceasta din cele ce aduni
acasă cînd te întorci de la teatru. Fiecare din voi aduceţi acasă, strînsă la
un loc, toată m ocirla de cuvinte şi de cîntece de rîs, revărsată acolo
asupra voastră. D ar m ai bine spus, n-o aduceţi num ai în casă, ci fiecare
o bagă în sufletul lui. înto rci spatele cuvintelor de care n u trebuie să te
scîrbeşti, iar pe cele de care trebuie să te scîrbeşti n u le urăşti, b a chiar
le iubeşti. M ulţi oam eni cînd se întorc de la înm orm întare se spală; d ar
cînd vin de la teatru nu suspină, nici nu varsă izvoare de lacrimi; şi doar
m ortul nu-i necurat, pe cînd păcatul pune pe suflet atîta necurăţie că nu
o poate curăţi toată apa izvoarelor, ci num ai lacrim ile şi m ărturisirea.
D ar nim eni nu simte necurăţenia asta. Pentru că nu ne înfricoşăm de
ceea ce trebuie, ci ne tem em de ceea ce nu trebuie. Pentru ce sînt aplau­
zele? Pentru ce zgom otul, strigătele satanice, vînzolelile diavoleşti?
Pentru că unul, tînăr fiind, cu părul lăsat pe spate, o face pe femeia şi
caută cu privirea, cu gesturile, cu hainele cu care e îm brăcat, cu tot ce
face, să înfăţişeze chipul unei fete tinere. Pentru că altul, dim potrivă, un
bătrîn, îşi rade cu briciul părul capului, îşi încinge mijlocul şi, aruncînd
înaintea părului ruşinea, stă gata să prim ească palm e, şi-i pregătit să
spună şi să facă orice. Pentru că femeile, cu capetele descoperite, lipsite
de ruşine, stau înaintea spectatorilor şi vorbesc; îşi dau toată silinţa să
fie cît m ai neruşinate şi varsă în sufletele ascultătorilor toată obrăznicia
şi neruşinarea lor; au o singură dorinţă: să sm ulgă din rădăcini casti­
tatea, să facă de ruşine pe femei, să-i facă cheful diavolului. Pe scenă,
cuvinte de ruşine şi gesturi şi m ai pline de ruşine; la fel pieptănătura, 48
48. Filip. 4, 4.
4№ SFlNTUL IOAN GURĂ DE AUR

m ersul, îm brăcăm intea, vocea, m işcările m îinilor şi ale picioarelor,

întorsăturile ochilor, surlele, flautele, piesele de teatru, subiectele lor;
într-un cuvînt, toate sînt pline de cel m ai m are desfrîu. Spune-mi, cum
îţi m ai poţi veni în fire cînd diavolul îţi toarnă în suflet atîta desfrînare
şi-ţi um p le atîtea p ahare de desftîu? A colo iau naştere adulterele, acolo
se p u n e la cale stricarea caselor, acolo sînt fem ei care-şi vînd trupul,
bărbaţi care se prostituează, tineri storşi de vlagă; toate sînt pline de
fărădelege, toate pline de m ăscări, toate pline de ruşine. N -ar trebui
să rîd ă cei ce se duc la teatru, ci să suspine şi să p lîngă cu am ar.
- C e? Să închidem teatrul? N e spui să dărîm ăm totul?
- A şa însă, d in pricina teatrului, se dărîm ă totul. Spune-m i, din ce
p ricin ă se în tin d curse căsniciilor? N u din pricina celor ce se petrec p e
scenă? D in ce pricină se strică casele? N u din pricina teatrului acestuia?
N u din p ricina teatrului bărbaţii se p o artă râu cu soţiile lor? N u din p ri­
cina teatrului bărbaţii socotesc uşuratice pe toate femeile? N u din p ri­
cina teatrului bărbaţii săvîrşesc adulter? D eci cel ce dărîm ă totul este
cel ce se duce la teatru! El aduce în viaţă această cum plită tiranie.
- N u-i aşa, m i se răspunde. Legile statului au h otărît funcţionarea
teatrului.
- D ar sînt, oare, de vină cei care fac legile că soţiile sînt părăsite, că
tinerii sînt corupţi şi casele stricate?
- D ar care b ă rb a t a făcut adulter din pricina pieselor jucate la
teatru?
- D a r care b ă rb a t n-a făcut adulter? D acă ar fi să ţi-i spun pe num e,
ţi-aş arăta m ulţi b ărbaţi care s-au despărţit de fem eile lor, mulţi b ărbaţi
care au ajuns prizonierii acelor desfrînate, care au făcut pe unii bărbaţi
să-şi părăsească căm inele, iar pe alţii, nici să n u se m ai gîndească la
căsătorie?
- Ce? Spune-m i: Să desfiinţăm toate legile?
- D esfiinţînd teatrele, nu desfiinţaţi legile, ci toate călcările de lege.
D in aceste teatre ies cei care pîngăresc oraşele. în aceste teatre se p u n la
cale răscoalele şi tulburările. C ei care trăiesc de p e u rm a teatrelor, cei
care-şi vînd vocea ca să-şi um ple pîntecele, care n-au altă treabă decît
să strige şi să facă toate năzbîtiile, aceştia m ai ales sînt cei care aţîţă mulţim i­
le, cei care fac tulburări în oraşe. C înd tinerii nu muncesc deloc şi când sînt
hrăniţi cu nişte păcate atît de mari, ajung m ai sălbatici decît fiarele sălbatice.

V II
Spune-m i, de u n d e au luat naştere scamatorii? N u de la teatru, ca să
distreze pe oam enii care nu se ocupă cu nimic, ca să fie aplaudaţi cu
m are zgom ot actorii, ca să pună faţă în faţă pe curtezane cu femeile cin­
stite? Şi s-a ajuns la atîta vrăjitorie, că nu pregetă să se slujească d e oase
de mort. N u teatrul e de vină cînd oam enii sînt siliţi să cheltuiască o
groază de bani pentru dansul acela drăcesc de pe scenă? D e u n d e des-
frîul şi nenum ăratele păcate? V ezi, dar, că tu distrugi viaţa cînd susţii
teatrele, iar eu o m enţin şi o întăresc atunci cînd le dărîm!
- Să dărîm ăm , dar, teatrele? aş putea fi întrebat.
- O , dacă s-ar putea să fie dărîm ate! D ar, m ai bine spus, dacă vreţi,
din partea m ea teatrul este d ărîm at şi desfiinţat. Totuşi nu v ă poruncesc
să dărîm aţi teatrele. Lăsaţi-le să existe, dar faceţi să fie goale! O faptă ca
aceasta este de m ai m are laudă decît dărîm area lor. D acă n u vreţi> să
imitaţi pe altcineva, atunci im itaţi-i pe barbari. Ei nu cunosc astfel de
spectacole. C e cuvînt de apărare m ai putem avea cînd noi, cetăţenii
cerului, îm preună dănţuitori cu heruvim ii şi părtaşi cu îngerii, sîntem în
această privinţă m ai răi decît barbarii? Şi aceasta cînd putem găsi alte
m ii de distracţii cu m ult m ai b u n e decît distracţiile de la teatru. D acă
vrei să te distrezi, du-te în grădini, pe m alul rîului şi al lacurilor, plim-
bă-te pe cîm pii, ascultă cîntecul greierilor, du-te deseori la m orm intele
m ucenicilor,unde-i sănătate trupului şi folos sufletului, unde nu-i vătă­
m are, nici căinţă după plăcere, ca la teatru. Ai soţie, ai copii! C e plăcere
o poate egala? A i casă, ai prieteni! Acestea-s cele ce desfatează şi ne dau
şi cîştig, pe lîngă curăţenie trupească şi sufletească. Spune-mi, ce este
m ai dulce decît copiii? C e este m ai dulce decît soţia pentru u n bărbat
care vrea să trăiască curat la trup şi la suflet? Se spune că barbarii au
rostit cîndva u n cuvînt plin de înţelepciune. A uzind de aceste teatre
nelegiuite şi de distracţia aceasta plină de păcate, au spus: „Rom anii au
născocit aceste distracţii ca şi cum n-ar avea copii şi soţii”. Prin aceste
cuvinte au vrut să arate că nim ic nu-i m ai dulce decît copiii şi soţia,
dacă vrei să duci o viată » curată.
- D ar dacă-ţi voi arăta, m i s-ar putea spune, că sînt oam eni p e care
nu-i vatăm ă cu nim ic frecventarea teatrelor?
- D ar m ai ales şi asta e o pagubă, că-şi p ierd tim pul acolo pe
degeaba şi fără rost şi că sînt sm inteală p entru alţii. C hiar dacă p e tine
n u te vatăm ă teatrul, faci pe altul să îndrăgească m ai tare teatrul. C um
n u te vatăm i şi tu cînd dai prilej să aibă loc aceste spectacole? Şi scam a­
torul şi tînărul desfrînat şi fem eia desfrinată şi toate acele dansuri diavo­
leşti, toate aduc pe capul tău v ina celor petrecute pe scenă. D acă n-ar fi
cine să-i privească, n-ar fi nici cei ce au aceste meserii; aşa, p en tru că
sînt, iau şi ei parte la focul cel veşnic pentru cele petrecute p e scenă.
Deci chiar dacă spectacolele de teatru n-ar vătăm a cu nim ic curăţenia
4<i4 Sl'ÎNTUI. IOAN GURA DE AUR

ta trupească şi sufletească, ceea ce-i cu neputinţă, totuşi vei d a am ar­

nică socoteală pen tru pierderea celorlalţi; şi a acelora care s-au dus la
teatru, p en tru că te-au văzut pe tine că te duci, şi a actorilor, pentru că
prin d u cerea ta la teatru i-ai făcut să aibă această m eserie. D acă n u te
duci la teatru iii m ai m are cîştig şi în ce priveşte curăţenia ta trupească şi
sufletească; d ar chiar dacă eşti acum curat trupeşte şi sufleteşte vei fi şi
mai curat dacă fugi de astfel de spectacole.
A şadar să nu m ai discutăm în zadar, nici să născocim cuvinte de
apărare fără de temei! O singură apărare e bună. Să fugim de cuptorul
babilonean, să stăm d eparte de desfrînata egipteancă, chiar dacă ar tre­
bui să scăpăm din m îinile ei cu trupul gol. Făcînd aşa, n e vom bucura
de m ari plăceri, conştiinţa n u ne va acuza, vom petrece toată viaţa
curaţi la suflet şi trup şi vom dobîndi şi bunătăţile cele viitoare, cu harul
şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi
puterea, acum şi p u ru rea’ şi în vecii vecilor, A m in.
 OMILIA XXXVIII

« I n v r e m e a a c e e a , r ă s p u n z în d I is u s a zis:
„ T e la u d p e T in e , P ă r in t e , D o a m n e a l c e r u lu i
ş i a l p & m în tu lu i, c ă a i a s c u n s a c e s t e a d e c e i în ţ e le p ţ i
ş i p r ic e p u ţi ş i l e - a i d e s c o p e r it p r u n c ilo r !
D a , P ă r in te , c ă a ş a a f o s t b u n ă v o in ţa în a in t e a T a ” 1

' I

Vezi prin cîte mijloace caută H ristos să-i aducă pe iudei la credinţă?
în prim ul rînd, prin laudele aduse lui Ioan2; arătînd că Ioan este un om
m are şi m inunat, a declarat că toate cele făcute şi spuse de el, prin care
Ioan îi atrăgea pe ascultătorii săi la cunoaşterea lui Iisus, sint vrednice de
credinţă. în al doilea rînd, prin cuvintele: „împărăţia cerurilor se ia cu
sila şi cei silnici o răpesc”3; prin aceste cuvinte H ristos îi sileşte şi-i
îm pinge spre învăţătura Lui. în al treilea rînd, prin a arăta că toate cele
spuse de profeţi s-au împlinit4; cu aceasta arată că El este Cel vestit m ai
înainte de profeţi. în al patrulea rînd, p rin a arăta că s-au făcut toate câte
trebuiau făcute de El; acest lucru a v ru t să-l spună p rin pilda cu copiii5. în
al cincilea rînd, p rin m ustrarea celor ce nu vor crede în El şi prin înfrico­
şarea şi am eninţarea cu mari pedepse6. în al şaselea rînd, prin m ulţum i­
rea p en tru cei ce au crezut. Că aici cuvintele: „Te laud” înseam nă: „îţi
m ulţum esc”. D om nul spune: „îţi m ulţum esc că ai ascuns acestea de cei
înţelepţi şi p ricep u ţi”.
- Ce? m -ar în treb a cineva. S e bucură, oare, H ristos de pierderea
acelora? Se bucură că nu cunosc acestea?
- Nicidecum! D ar calea cea m ai bună a m întuirii este aceea de a n u
sili p e cei care nu prim esc cuvintele lui Hristos, pe cei care le dispreţuiesc.
Şi aceia au fost chem aţi la m întuire, d a r n-au ajuns m ai buni; şi-au p ier­
du t curajul şi au dispreţuit pe Domnul. Hristos i-a aruncat afară; d ar n-a
făcut-o ca să-i piardă, d ca să aprindă în ei dorinţa d u p ă ceea ce au pier­

1. M atei 11, 25-26.

2. M atei 11, 11.
3. M atei 11, 12.
4. M atei 11, 13-14.
5. M atei 11, 16-17.
6. M atei 11, 21-24.
4(5(5 SU N T U I, IOAN G U RA OK AUR

dut. Tot aşa şi cei care au crezut; auzind aceste cuvinte ale lui Hristos
aveau să ajungă şi mai înflăcăraţi în credinţă. Se cuvine, dar, să te bucuri
că au fost descoperite acestea celor care vor să le prim ească; d ar nu se
cuvine să te bucuri, ci să plîngi că acestea au fost ascunse celor care nu
vor să le prim ească, celor care le dispreţuiesc. A sta o face şi Domnul;
plînge cetatea care n-a vrut să creadă în El. D om nul deci nu se bucură
de necredinţa lor, ci se bucură că au cunoscut pruncii ceea ce n -au cunos­
cut înţelepţii. L a fel ca atunci cînd Pavel spune: „Mulţumesc lui D um ne­
zeu că aţi fost robi păcatului, dar aţi ascultat d in inim ă la felul de învăţă­
tură ce v i s-a p red a t”7. Nici Pavel deci nu se bucură că rom anii au fost
robii păcatului, ci că, fiind aşa, s-au bucurat de nişte daruri ca acestea.
Prin „înţelepţi” Hristos înţelege aici pe cărturari şi farisei. Şi spune
aceasta ca să-i facă mai rîvnitori pe ucenicii Săi şi ca să arate de ce mari
daruri au fost învredniciţi pescarii şi ce d aruri au pierdut cărturarii şi
fariseii. Cînd spune „înţelepţi” nu vorbeşte de înţelepciunea cea adevă­
rată, care m erită laudă, ci de înţelepciunea aceea pe care p ăreau că o au
cărturarii şi fariseii datorită dibăciei şi vicleniei lor. De aceea nici n -a
spus: „Le-ai descoperit nebunilor”, ci „pruncilor”, adică oam enilor lipsiţi
de viclenie, oam enilor cu inima curată. Şi D om nul arată că aceşti înţelepţi
nu s-au bucurat de aceste daruri, nu num ai p en tru că nu m eritau, ci şi
pentru că aşa era drept. H ristos ne învaţă deci, prin toate mijloacele, să
fugim de m îndrie şi să îm brăţişăm sm erenia. Şi Pavel spune acelaşi lucru
cu mai m ultă tărie, scriind aşa: „Dacă i se pare cuiva dintre voi că este
înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept”8. Că aşa se
arată harul lui Dumnezeu.
- D ar p e n tru ce m ulţum eşte Tatălui, deşi El a făcut aceasta?
- D upă cum în alte îm prejurări Domnul Se roagă lui D um nezeu şi
mijloceşte, arătîndu-ne m area Lui dragoste pen tru noi, tot aşa face şi
acum; şi aceasta este tot un sem n al marii Sale iubiri de oameni. Totodată
arată că aceşti „înţelepţi” n-au căzut num ai din dragostea Lui, ci şi din
dragostea Tatălui. Domnul face acum ceea ce spusese ucenicilor Săi mai
înainte: „Nu aruncaţi cele sfinte cîinilor!”9
Prin aceste cuvinte H ristos arată apoi că aceasta este şi voinţa Lui şi
a Tatălui: a Lui de a mulţumi şi a Se bucura de ceea ce s-a făcut; a Tatălui,
arătînd că nici Tatăl n-a făcut lucrul acesta în urm a rugăminţii Lui, ci din
propria Lui iniţiativă. „Că aşa a fost bunăvoinţă înaintea Ta”, adică:
„Aşa Ţi-a plăcut”.
- D ar p en tru ce a ascuns aceasta de înţelepţi?

7. R om . 6. 17.
8. / Cor. 3, 18.
9. M atei 7, 6.
O M IU I LA MATKI 467

- Ascultă-1 pe Pavel, care spune: „Căutînd să-şi im pună dreptatea

lor n u s-au supus dreptăţii lui D um nezeu”10.
G îndeşte-te ce s-a petrecut în sufletele ucenicilor cînd au auzit că ei
au cunoscut ce n-au cunoscut înţelepţii! Au cunoscut, p en tru că au răm as
prunci; au cunoscut, p en tru că D um nezeu le-a (descoperit.
Evanghelistul Luca spune că H ristos S-a bucurat şi a rostit aceste
cuvinte cînd cei şaptezeci s-au întors de la propovăduire şi i-au spus că
demonii se pleacă în num ele Lui11, ca să-i facă mai rîvnitori, dar şi sm e­
riţi. P en tru că era firesc ca apostolii să se m îndrească cu izgonirea dem o­
nilor; d ar Domnul îi sm ereşte întrucît ceea ce se făcuse era o urm are a
revelaţiei, şi nu a sîrguinţei apostolilor.

II
C ărturarii şi înţelepţii, pentru că s-au socotit ei înşişi înţelepţi, au
căzut tocmai din pricina mîndriei lor. Şi Domnul spune ucenicilor Săi:
„Aşadar, dacă din pricina aceasta au fost ascunse acestea cărturarilor şi
înţelepţilor, tem eţi-vă şi voi şi răm îneţi prunci”. A ceasta v-a făcut să vă
bucuraţi de revelaţie, după cum pe ceilalţi „înţelepciunea” lor i-a lipsit de
revelaţie.
Cînd Hristos a zis: „Te laud, Părinte, că ai ascuns”, n -a spus că totul
se datoreşte lui D um nezeu; ci, după cum atunci cînd Pavel a spus că
D um nezeu i-a predat pe ei minţii lor neîncercate şi a orbit gîndurile lor12,
Pavel n -a spus că D um nezeu face aceasta, d că oamenii îi'daU lui D um ne­
zeu prilejul, tot aşa şi acum, cînd Iisus a spus: „Ai ascuns”.
D ar ca să nu crezi că Hristos spunînd: „Te laud p e Tine, Părinte, că
ai ascuns şi ai descoperit acestea pruncilor”, este lipsit de această putere
şi că m ulţum eşte aşa p en tru că n u poate să facă lucrul acesta, spune:
„Toate M i-au fost date de Tatăl M eu”13.
Ucenicilor, care se bucurau că demonii li se supun, Hristos le spune:
„Pentru ce vă m iraţi că demonii vi se supun? Ale Mele sînt toate: Toate
M i-au fost date Mie de Tatăl”. Iar d n d auzi: „Mi-au fost date”, să nu
bănuieşti nimic omenesc. Hristos foloseşte aceste cuvinte ca să nu crezi
că sînt doi Dumnezei nenăscuţi. Că El a fost născut şi că este în acelaşi
tim p şi Stăpînul a toate o arată de m ulte ori şi în diferite îm prejurări.
Apoi spune şi ceva mai mult, ca să alunge din m intea ta orice gînd
străin de adevăr.

10. R om . 10, 3.
11. L u ca 10, 17-21.
12. R om . 1, 28.
13. M atei 11, 27.
466 SFfNTUL IOAN GURA DE AUR

„Nimeni n u cunoaşte pe Fiul decît Tatăl; nici p e Tatăl nu-L cunoaşte

n im en i decît Fiul”14.
C elor care nu cunosc li se p are că aceste cuvinte n -a u nici o legătură
cu cele de mai înainte, d a r legătura lor e m are, p e n tru că după ce a spus:
„Toate M i-aufost date de Tatăl M eu”, H ristos a adăugat: „Ce e de m irare
că sînt Stăpînul a toate cînd mai am o altă însuşire şi m ai m are, aceea de a
cunoaşte p e Tatăl şi de a fi de aceeaşi fiinţă cu El?” Şi aceasta o arată indi­
rect, spunînd că num ai El cunoaşte pe Tatăl. A sta v rea să o spună p rin
cuvintele: „Nimeni n u cunoaşte pe Tatăl decît F iul”.
D ar uită-te când spune Domnul aceste cuvinte ucenicilor Săi? D upă
ce, p rin m inunile pe care le-au făcut, ucenicii au luat dovada puterii Lui,
n u cînd L -au văzut făcând minuni, ci cînd ei înşişi au p u tu t face atîtea
m inuni în num ele Lui.
Apoi, p en tru că le spusese: „Ai descoperit acestea pruncilor”, le
arată că şi această descoperire este to t opera Lui, că le spune:
„Nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni decît Fiul şi cel căruia va voi
Fiul să-i descopere”15.
Nu celui căruia i se va porunci, nici celui căruia i se v a ordona, ci celui
căruia va voi El. Dacă El descoperă p e Tatăl, apoi S e descoperă şi p e El
însuşi. De descoperirea aceasta nu vorbeşte, p en tru că era recunoscută;
vorbeşte num ai de cealaltă. P retutindeni spune acelaşi lucru. De pildă,
când zice: „Nimeni n u poate veni la Tatăl decît p r in M ine”16. P rin aceste
cuvinte Domnul m ai arată şi altceva, că este de acord şi de acelaşi gînd cu
Tatăl. „Atît de departe sînt de a Mă lupta şi a Mă război cu Tatăl, spune
Domnul, încât nici nu este cu putinţă să vină cineva la Tatăl decât prin
M ine”. Că pe iudei îi sm intea mai cu seam ă aceea că li se părea că H ristos
este potrivnic lui Dumnezeu. De aceea Domnul caută pe toate căile, şi
prin m inuni şi prin aceste cuvinte, să le scoată din m inte o astfel de idee.
Cînd spune: „Nici pe Tatăl nu-L cunoaşte n im en i decît Fiul”, n u v rea
să spună că nim eni nu L -a cunoscut pe Tatăl, ci că nim eni nu-L cunoaşte
pe Tatăl cu cunoştinţa pe care o are El despre Tatăl. Aceasta se poate
spune şi despre Fiul. Domnul n-a vorbit aici despre u n oarecare D um ne­
zeu necunoscut, cu neputinţă de a fi cunoscut de cineva, aşa cum susţine
M arcion17, ci lasă să se înţeleagă că num ai Fiul cunoaşte desăvîrşit pe
Tatăl. Cît despre noi oamenii, nici pe Fiul nu-L cunoaştem cum trebuie;
şi aceasta o arată Pavel, cînd spune: „Din parte cunoaştem şi din parte
p ro feţim ”18.
14. M atei 11, 27.
15. M atei 11, 27.
16. Io a n 14, 6.
17. D esp re M arcion vezi Omilia VII, n o ta 22.
18. I C or. 13, 9.
OMILII LA MATEI 469

în sfîrşit, după ce prin cuvintele Sale le-a aprins dorul de El, după ce
le-a arătat p u terea Lui,îi cheam ă la El,spunîndu-le:
„Veniţi Ia Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”1*.
„Nu cutare şi cutare, d toţi veniţi la Mine, toţi cei îm povăraţi, toţi cei
întristaţi, toţi cei cu păcate! Veniţi, nu ca să vă pedepsesc, d ca să v ă iert
păcatele! Veniţi, nu pentru că am nevoie să Mă slăviţi, ci p en tru că doresc
m întuirea voastră. Că Eu vă voi odihni pe voi!” N -a spus numai: „Vă voi
m întui”, d ceea ce-i cu m ult m ai mult: „Vă voi da deplină odihnă!”
„Luaţi jugul M eu pe voi şi învăţaţi de la M ine că sînt blînd şi sm erit
cu inim a şi v e ţi afla odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi
sarcina Mea uşoară”192021.
„Nu vă tem eţi, spune H ristos, d n d auziţi de jug! Că este bun! Nu vă
înfricoşaţi că v-am vorbit de sarcină! Că e uşoară!”
- D ar atunci pentru ce H ristos a spus mai înainte: „Strimtă este uşa
şi îngustă calea”? 1
- E strim tă uşa şi îngustă calea d n d eşti trîndav, d n d îţi pierzi cura­
jul! Dacă îndeplineşti p o ru n d le lui Hristos, uşoară va fi şi sarcina! De
aceea a şi num it-o acum sarcină!
- D ar cum îndeplinesc poruncile Sale?
- Dacă eşti smerit, blînd şi îngăduitor. A ceastă virtute este m am a
întregii filozofii. De aceea d n d p e M unte a început să dea legile acelea
dumnezeieşti, cu această virtute a început. Şi acum face iarăşi acelaşi
lucru şi dă cea m ai m are răsplată, spunînd: „Nu vei fi num ai altuia de
folos, d ţie înaintea tuturora; tu te vei odihni, că v e ţi afla odihnă suflete­
lor voastre”. înainte de bunătăţile cele viitoare îţi dă aid pe păm înt răs­
plată; şi-ţi dă şi premiul. D îndu-Se pe El însuşi ca pildă, H ristos face să
fie bine prim ite cuvintele Sale.

III
„Pentru ce te temi? te întreabă Hristos. Nu te înjoseşti dacă eşti sme­
rit! Uită-te la M ine şi la toate cele ale Mele! în vaţă de la Mine şi atunci vei
cunoaşte bine ce m are bun este sm erenia!”
Vezi cum îi îndrum ează spre sm erenie în toate chipurile pe ucenicii’
Săi? Prin cele ce însuşi a făcut: „învăţaţi de la M ine că sînt blînd”; prin
cele pe care aveau să le cîştige ucenicii Săi: „Veţi afla odihnă sufletelor
voastre”; prin cele pe care le dăruieşte: „Că vă voi odihni”; p rin cele prin
care a făcut uşoară această virtute: „Că jugul M eu e bun şi sarcina Mea

19. M atei 11, 28.

20. M atei 11, 29-30.
21. M atei 7, 14.
470 SFtNTUL IOAN GURA DE AUR

uşoară”. T ot aşa face şi Pavel, spunînd: „Că necazul nostru de acum, tre­
cător şi uşor, ne aduce slavă veşnică, m ai presus de m ăsură”22.
- Cum 23 e uşoară sarcina, aş putea fi întrebat, cînd H ristos spune:
„Dacă cineva n u urăşte pe tată şi pe m am ă”24; şi: „Cel care nu-şi ia cru­
cea sa şi nu-M i urm ează Mie, n u este vrednic de M ine”25; şi: „Cine n u se
leapădă de toate avuţiile sale n u poate fi ucenic al M eu”26, cînd porun­
ceşte să-m i dau chiar viaţa ? 27
- Să te înveţe Pavel, care a spus: „Cine ne va despărţi de dragostea
lui Hristos? Necazul sau strîm torarea sau prigoana sau foam etea sau
goliciunea sau prim ejdia sau sabia?”28; şi: „Suferinţele vrem ii de acum
n u sînt -vrednice de slava viitoare ce are să n i se descopere”29. Să te
înveţe apostolii, care, după ce fuseseră crunt biciuiţi, s-au întors de la
sinedriul iudeilor, „bucurîndu-se că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi
p en tru num ele lui H ristos”30. Iar dacă încă te tem i şi te cutrem uri când
auzi d e ju g şi de sarcină, află că frica ta nu se datoreşte jugului sau sarci­
nii, ci trândăviei tale! Că de eşti pregătit şi ai m are rîvnă, toate îţi v o r fi
uşoare şi lesnicioase. De aceea şi H ristos ne arată că şi noi trebuie să ne
ostenim; nu n e-a vorbit num ai de cele bune şi a tăcut, nici num ai de cele
îm povărătoare, ci ne-a vorbit şi de unele şi de altele. A vorbit d eju g şi l-a
num it bun; a vorbit de sarcină şi a adăugat: uşoară, ca să n u fugi de ele, că
a r fi grele şi anevoioase, d a r nici să le dispreţuieşti, că a r fi foarte uşoare.
Dacă şi după toate câte ţi-am spus, to t ţi se p are grea şi anevoioasă
virtutea, gîndeşte-te că m ai greu, m ai anevoios este păcatul. P en tru a ne
arăta lucrul acesta, H ristos n -a spus m ai întîi: „Luaţi jugul M eu”, ci mai
întîi a spus: „Veniţi toţi cei osteniţi şi îm povăraţi”, arătînd că şi păcatul
are osteneală şi povară, este greu şi cu anevoie de purtat. Nici n -a spus
numai: „Cei osteniţi”, ci şi: „cei îm povăraţi”. Acelaşi lucru îl spunea şi
profetul David, descriind natura păcatului: „Ca o sarcină grea s-au
îngreuiat peste m in e ”31; iar Zaharia, descriindu-1, zicea că păcatul e greu
ca un talant 32 de plum b33. Viaţa cea de toate zilele arată acelaşi lucru.
Nimic nu îngreuiază atît de m ult sufletul, nimic nu betejeşte atît mintea,
22. 11 C or. 4, 17.
23. D e aici în cep e p a rte a m orală: Ju g u l d r e p t ă ţ ii e s t e u ş o r ş i d u c e la m în tu ire, p e
c in d ju g u l p ă c a tu lu i, p e lin g ă fa p t u l c ă e s t e g reu , n e ş i p ie r d e .
24. L mco 14, 26.
25. M a tei 10, 38.
26. L u c a 14, 33.
27. M atei 10, 39.
28. R om . 8, 35.
29. R om . 8, 18.
30. F a p te 5, 41.
31. P s. 37, 4.
32. Z ah. 5, 7.
33. C am 26 kg.
OMIUI 1.A MATEI 471

nimic nu trage sufletul atît de m ult jos ca o conştiinţă păcătoasă; după

cum nimic nu-1 înaripează atîta, nimic nu-1 face să zboare sus, ca dobîndi-
re a dreptăţii şi a virtuţii. G îndeşte-te! Spune-m i, ce e mai îm povărător
decît a fi sărac lipit pămîntului, decît a întoarce obrazul cînd te pălm uieşte
cineva, decât a nu răspunde cu bătaie la bătaie, decît a m uri de m oarte sil­
nică? Şi totuşi, dacă filozofăm, toate acestea sînt uşoare, lesnicioase şi
dătătoare de plăcere. D ar nu faceţi zgomot! Să cercetăm cu de-am ănun-
tul p e fiecare din ele! Şi, dacă vreţi, să începem cu ceea ce pare îm povără­
to r în ochii celor mulţi: sărăcia. Mai întîi, spune-m i, ce e mai greu şi mai
îm povărător: a te îngriji numai de u n singur stom ac sau de a avea grijă de
mii şi mii? A avea o singură haină şi a nu căuta nimic m ai mult sau a avea
dulapuri pline de haine, a te frăm înta zi şi noapte p en tru ele, a te tem e, a
trem u ra pen tru paza lor, a suferi, a răm îne fără răsuflare pentru pierde­
rea lor, ca nu cum va să le roadă moliile, ca nu cum va să le fure o slugă şi
să fugă? D ar oricât aş spune eu, cuvîntul m eu nu va putea înfăţişa lucrul
acesta aşa de bine cum îl înfăţişează viaţa cea de toate zilele. De aceea aş
dori să fie aici de faţă unul din acei oam eni care au ajuns pe piscul acela al
filozofiei, şi atunci ai vedea bine câtă plăcere produce jugul şi sarcina lui
H ristos; atunci ai vedea că nici unul din cei care au îndrăgit sărăcia n -a r
prim i să fie bogat, oricît de m ulte bogăţii i s-a r oferi.
- Dar bogaţii, mi s-ar putea spune, n -ar prim i niciodată să ajungă
săraci şi să arunce de la ei grijile pe care le au.
- Şi ce-i cu asta? Asta e dovada nebuniei lor şi a bolii lor cumplite, nu
dovadă că bogăţia este un lucru foarte plăcut.

IV
Că bogăţia nu-i un lucru plăcut ar putea să ne-o m ărturisească cei
care se plîng în fiecare zi că nu-şi mai văd capul de griji, care socotesc
viaţa cu neputinţă de trăit. Astfel de griji nu au cei care au îndrăgit sără­
cia, ci rid, sar şi se laudă cu sărăcia lor mai m ult decît cei cu diadem ă pe
capetele lor.
Tot astfel, dacă iei bine am inte, este mai u şo r să întorci şi celălalt
obraz celui ce te pălm uieşte decît să răspunzi cu palm e. R ăspunzi cu
palm e? începi războiul! în torci şi celălalt obraz? Ai pus capăt războiu­
lui! în prim ul caz, aprinzi focul celuilalt; în al doilea caz, ai stins şi fla­
căra din sufletul tău. Este clar oricui că e m ai p lăcu t să nu te arzi decît
să te arzi. Şi ceea ce-i ad ev ărat p e n tru tru p e cu m ult mai adevărat
p e n tru suflet.
Ce e mai plăcut: a lupta sau a fi încununat? A te bate cu pumnii sau a
prim i premiul? A lupta cu valurile sau a ancora în port? Deci e mai plăcut
472 SFÎNTUL ÎOAN OURÂ DE AUR

a m uri decît a trăi! M oartea n e scoate din mijlocul valurilor şi a p ri­

m ejdiilor; viaţa, dim potrivă, adaugă prim ejdii la prim ejdii, n e supune
la mii şi mii de necazuri şi nevoi, din pricina c ăro ra socoteşti viaţa cu
n ep u tin ţă de tră it. D acă nu dai crezare cuvintelor m ele, ascultă p e cei
c are au v ă zu t chipurile m ucenicilor în tim pul m uncilor; că mucenicii
e ra u veseli şi voioşi în tim p ce erau biciuiţi şi scrijilaţi cu unghii de
fier, că se b u c u ra u şi se v eseleau cînd erau întin şi în tigăi, sub care
a rd e a foc, m ai m ult decît cei care erau culcaţi p e p a t de trandafiri. De
aceea şi Pavel, cînd avea să plece de p e lum ea aceasta şi să-şi sfîr-
şească v iaţa p rin m oarte silnică, spunea: „Mo b u cu r şi îm p reu n ă cu
v o i toţi m ă bucur. Tot astfel şi vo i bucuraţi-vă. şi îm p reu n ă cu m ine
bu cu ra ţi-vă !”3*. Ai văzut cu cîtă tă rie cheam ă P avel p e to a tă lum ea să
ia p a rte la b u c u ria lui? A tît de m are bine socotea el plecarea din
lum ea aceasta! A tît de dorită, a tît de ferm ecătoare, atît de v red n ică de
d o rit socotea el m o artea cea a tît de înfricoşătoare. D ar şi p e n tru alte
m ulte pricini e ste plăcut şi u ş o r jugul virtuţii. S ă vedem acum , dacă
vrei, şi care sîn t greutăţile păcatului.
Să aducem în faţa noastră p e lacomi, p e negustori, p e cei care fac
negoţ cu poliţele cele pline de ruşine. P o t fi, oare, m eserii m ai îm povără­
to are decît acestea? Cîte supărări, cîte griji, d te procese, cîte primejdii,
cîte uneltiri, d te lupte nu se nasc în fiecare zi de p e urm a acestor ocupa­
ţii! Cîte nelinişti şi tulburări! D upă cum nu poţi vedea m area nid o d ată
fără valuri, to t aşa n id sufletul u n o r astfel de oam eni, fără grijă, fără tris­
teţe, team ă şi tulburare, d peste grijile de mai înainte vin altele, ia r peste
acestea năvălesc iarăşi altele şi n id nu se potolesc bine acestea şi
altele se ridică.
Vrei să vezi şi sufletele celor care insultă şi ale celor supărădoşi? Ce
‘chin e mai m are decît chinul lor? Ce rană e m ai dureroasă d e d t rănile
dinăuntrul sufletului lor? C uptorul din ei arde necontenit, iar flacăra nu
se stinge niciodată.
Vrei să vezi sufletele celor stăpîniţi de dragostea trupească, ale celor
care se dau în vînt după plăcerile din viaţa aceasta? Ce robie poate fi mai
cumplită d e d t asta? Duc viaţa lui Cain, trăind necontenit cu frică şi cu
spaim ă; trem u ră pen tru viaţa celor pe care-i iubesc; dacă m oare cel iubit,
jelesc mai am arnic decît după cele mai apropiate rude.
în sfîrşit, care viaţă e m ai plină de tulburare, meii plină de nebunie
decît viaţa celor îngîmfaţi?

34. Filip. 2, 1 7 -1 8 .
OMILII LA MATEI 473

„învăţaţi de la Mine, spune Domnul, că sîn t blînd şi sm erit cu inim a

şi v e ţi afla odihnă sufletelor voastre”. Blîndeţea este mam a tu tu ro r
bunătăţilor. A şadar nu te tem e, nici nu fugi de u n jug care-ţi uşurează
toate greutăţile din viaţă, d pune-1, cu dragă inimă, p e grumazul tău şi
a tu n ti îi vei cunoaşte bine dulceaţa lui. Nu-ţi striveşte grumazul, ci stă pe
grum azul tău num ai p e n tru buna rînduială a vieţii tale: să te înduplece să
păşeşti frum os, să te ducă pe calea cea îm părătească, să te ferească de
prăpăstiile din dreapta şi din stînga, să te facă să m ergi cu uşurinţă pe
calea cea strim tă.
A şadar, pen tru că atît de m ari sînt bunătăţile acestui jug, p en tru că
atît de m are e siguranţa, atît de m are bucuria, să luăm acest jug cu toată
inim a şi cu toată rîvna, ca să aflăm şi a id odihnă sufletelor noastre şi să
avem p arte şi de bunătăţile cele ce v o r să fie, cu harul şi cu iubirea de
oam eni a Domnului nostru Iisus H ristos, Căruia slava şi puterea, acum şi
p u ru rea şi în vecii vecilor, Amin.
 O M IL IA X X X I X

„în vremea aceea a mers Iisus sîmbăta prin semănături;

iar ucenicii Lui au flămînzit
şi au început să smulgă spice şi să mănînce”1.
i
Evanghelistul Luca spune: „ în tr-o sîm b ă tă , a d o u a d u p ă cea d i n ţi i ”2,
- Ce înseam nă: „A doua d u p ă cea d i n ţi i ”?
- Cînd erau două sărbători la rînd: şi sîm băta D om nului şi o altă săr­
bătoare care venea îndată după sîm bătă. Că iudeii num esc fiecare sărbă­
toare: sîmbătă.
- P en tru ce D omnul, Care ştia totul de mai înainte, i-a dus sîm băta
prin sem ănături? Voia cumva să desfiinţeze sîmbăta?
- Voia, dar nu voia s-o facă la întîm plare. De aceea niciodată n -a căl­
cat sîm băta fără pricină, d avînd pricini binecuvântate, ca să poată des­
fiinţa şi porunca, d ar să nu supere n id pe iudei.
Au fost şi mai înainte cazuri cînd Domnul a călcat sîm băta din p ro ­
prie iniţiativă, ca de pildă cînd a uns ochii orbului cu tină3 şi d n d a spus:
„ T atăl M e u p în ă a c u m lu cre a ză ş i E u lu c r e z ”4. A făcut lucrul acesta slă­
vind în tr-u n caz pe Părintele Său, iar în celălalt ţinînd seam ă de slăbiciu­
nea iudeilor.
în îm prejurarea de faţă Domnul ap ără pe ucenicii Săi spunînd că foa­
m ea i-a silit să smulgă spice, deşi, p en tru păcatele recunoscute de toată
lum ea ca păcate, o astfel de apărare nu-i valabilă. Ucigaşul nu poate să se
ap ere spunînd că furia l-a silit să ucidă, nici cel care săvîrşeşte adulter nu
poate să se apere spunînd că pofta l-a silit la păcat; dar, mai bine spus,
nici o altă pricină nu pot spune. Aici însă spunînd că foam ea i-a silit pe
ucenici să smulgă spice, Domnul i-a scăpat de orice păcat. Tu însă m inu-
nează-m i-te de ucenici! Sînt atît de simpli! Nu se interesează deloc de
cele trupeşti, ci socotesc o nimica m încarea, masa. L u p tă necontenit cu
foamea, d ar nu se desp art de Iisus. Dacă nu i-ar fi silit cumplit foamea,
nici n -a r fi smuls spice din sem ănături.
1. M atei 12, 1.
2. L u c a 6, 1.
3. lo a n 9, 6.
4. Io a n 5, 17.
OM ll.lt l.A MATEI 475

Dar fariseii ce spun?

«Iar fa r is e ii v ă z în d I-a u z is : „Iată u c e n ic ii T ă i fa c ce n u se cade a
fa ce s îm b ă ta ”»5.
Cu acest prilej fariseii nu sînt atît de înverşunaţi - deşi era firesc să
fie -, nu se m înie tare, ci se m ărginesc num ai să-i învinuiască pe ucenici.
D ar cînd D om nul a vindecat p e omul cu m îna uscată6, atît de m ult s-au
sălbăticit, că au pus la cale chiar uciderea şi m oartea Domnului. Fariseii,
cînd văd că nu se face o faptă m are şi deosebită, stau liniştiţi; d ar cînd văd
că Iisus vindecă şi mîntuie pe unii, se sălbăticesc, se tulbură şi ajung de
nesuferit. Atît de mult duşm ănesc m întuirea oamenilor!
Cum îi ap ără Iisus pe ucenicii Săi?
„N -aţi c itit, le spune fariseilor, ce a fă c u t D a v id în te m p lu , c în d a flă -
m în z it el şi cei d im p r e u n ă cu el? C u m a in tr a t î n casa lui D u m n e z e u şi a
m în c a t p îin ile p u n e r ii în a in te , p e care n u se c ă d e a să le m ă n în c e n ic i el,
n ic i cei d im p r e u n ă cu el, ci n u m a i p re o ţii? ”7
Cînd apără pe ucenici aduce ca m ărturie pe David; cînd Se ap ără pe
Sine, pe Tatăl. Şi uită-te cît de m ustrător: „ N -aţi c itit ce a fă c u t D a v id ? ”
Că m are era slava profetului David! De aceea şi P etru, mai tîrziu, apărîn-
du-se înaintea iudeilor, le-a spus aşa: „Se cade să v o rb e sc cu în d r ă z n ir e
către v o i d e s p re p a tria r h u l D a v id , că a şi m u r i t ş i a ş i fo s t în g r o p a t”8.
- P entru ce Hristos nu-1 num eşte pe D avid îm părat şi profet nici
acum, nici mai tîrziu?
- Poate p en tru că Domnul îşi trăgea neam ul din David.
Dacă fariseii a r fi fost nişte oam eni înţelegători, Iisus i-ar fi ap ărat pe
ucenici spunîndu-le că din pricina foamei au sm uls spice; d ar p en tru că
erau ticăloşi, lipsiţi de omenie, le am inteşte întîm plarea cu David.
Evanghelistul Marcu spune: „Pe v r e m e a lu i A lia ta r a r h ie r e u l”9. Nu
este nici o contrazicere între spusele lui Marcu şi cele istorisite în Vechiul
Testam ent, unde numele arhiereului este Abimelec10, ci arată că arhie­
reul acesta avea două nume. Evanghelistul M arcu mai adaugă că arhie­
reul i-a dat lui David pîinile11. Aceasta este o m are apărare în sprijinul
ucenicilor, arătînd că chiar m arele preot a îngăduit lui David şi celor dim­
preună cu el să mănînce pîinile punerii înainte. Şi nu numai că a îngăduit,
d ar i le-a şi dat cu mîinile lui. Nu-mi spune că David era profet! Nici ca
profet nu avea dreptul să m ănînce aceste pîini. D reptul acesta îl aveau
5. M atei 12, 2.
6. M atei 12, 10-13.
7. M atei 12, 3-4 ;' I R eg i 21, 6.
8. F a p te 2, 29.
9. M arcu 2, 26.
10. I R eg i 21, 6.
11. M arcu 2, 26.
476 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

numai preoţii12. De aceea a şi adăugat Domnul: „Ci num ai p r e o ţ i i Să fi

fost Da vid de mii de ori profet, nu era preot! D ar chiar dacă era profet, nu
erau cei dim preună cu el; că şi lor li s-a dat să mănînce.
- Ce vrei să spui? aş putea fi întrebat. Apostolii sînt egali cu David?
- P en tru ce-mi vorbeşti de dregătoria lor, cînd se pare a fi călcarea
legii, deşi era o necesitate a firii? Dar chiar şi aşa, Iisus îi scapă şi mai mult
pe ucenici de vină cînd arată că unul mai m are d e d t ei a săvîrşit aceeaşi faptă.

n
S -ar putea să mă întrebe cineva:
- C e legătură are însă toată istoria lui David cu călcarea sîmbetei?
El n-a călcat sîmbăta!
- Prin întrebarea ce-mi pui îmi dai un argum ent şi mai puternic, care
arată mai cu seam ă înţelepciunea lui Hristos, că a lăsat deoparte călcarea
sîmbetei şi a dat ca exemplu o altă călcare de lege mai m are d ed t călcarea
sîmbetei. Nu-i acelaşi lucru a călca sîmbăta cu a te atinge de acea sfinţită ma­
să de care n-avea nimeni dreptul să se atingă. Sîmbăta s-a călcat de nenumă­
rate ori; dar, mai bine spus, s-a călcat totdeauna şi pentru tăierea împrejur13
şi pentru alte multe fapte; poţi vedea că s-a călcat sîmbăta şi la cucerirea Ieri-
honului14. Călcarea de lege săvîrşită de David însă s-a întâmplat numai
atunri. D ed biruinţa lui Iisus asupra fariseilor este şi mai străludtă. Pentru
ce nimeni n-a învinuit pe David, deşi călcarea de lege a lui David a dat naşte­
re la o şi mai m are crimă? U dderea celor 305 preoţi de către Saul15 îşi are
doar acolo începutul. Iisus însă n-o mai aminteşte; se mărgineşte numai la
ceea ce fi împinsese pe David să calce legea: foamea.
Iisus dezleagă, apoi, sîmbăta şi în alt chip.
La început a dat ca exemplu pe David, pentru a înfrînge cerbida farisei­
lor prin înalta dregătorie a lui David. D upă ce le-a închis gura şi le-a spulbe­
ra t îngâmfarea, aduce cel mai puternic argument.
- Care?
„Nu ştiţi că în tem plu preoţii spurcă sîm băta şi sîn t nevinovaţi?”16
D om nul v rea să spună aşa: „Cînd ucenicii Mei au călcat sîm băta foa­
m ea i-a silit s-o facă; cînd însă preoţii calcă sîm băta chiar în tem plu, o
calcă fără să-i silească ceva”.
Domnul nu-i scapă pe ucenid aşa dintr-o dată de învinuirea adusă de
farisei. Mai întîi îi scuză, apoi îi atacă pe farisei. Cel mai puternic argu­

12. le ş . 29, 33.

13. Num . 28, 9.
14. Isu s N av i 6, 4.
15. I R e g i 22, 18.
16. M atei 12, 5.
OMIU1 1.A MATEI 477

m ent l-a adus la urm ă, cu toate că şi argum entul de m ai înainte avea p ro ­

pria lui putere. „Să nu-m i spuneţi, le spune Domnul fariseilor, că ucenicii
nu po t fi scăpaţi de vină odată ce aduc ca pildă pe u n altul care a făcut ace­
laşi păcat şi nu i s-a socotit păcat! Cînd cel care a săvîrşit o faptă nu este
învinuit, atunci fapta lui ajunge tem ei de apărare. D ar Domnul nu S-a
m ărginit la atîta, ci aduce cel mai puternic argum ent, spunînd că fapta
ucenicilor Săi nici nu este păcat. Da, acesta este m ai cu seamă sem nul
unei strălucite victorii, cînd dovedeşti că legea însăşi desfiinţează sîm -
băta; şi o desfiinţează în două chipuri: şi în ce priveşte locul şi în ce
priveşte sîmbăta. D ar, mai bine spus, este desfiinţată legea şi în alt chip:
de preoţi; mai mult, călcarea sîm betei nici nu este păcat: „Sînt nevino­
vaţi” spune H ristos. Ai văzut cîte argum ente a d at Domnul? Mai întîi,
locul: „în tem plu”; în al doilea rînd, persoanele: „preoţii”; în al treilea
rînd, timpul: „sîm băta”; în al p atrulea rînd, fapta însăşi: „spurcă”; n -a
spus: „dezleagă sîm băta”, ci a folosit u n cuvînt cu m ult mai greu: „spurcă
sîm băta”; în al cincilea rînd, nu num ai că nu sînt pedepsiţi, ci sînt absol­
viţi de orice vină: „sînt nevinovaţi”. Să nu socotiţi, le spune Iisus, că
fapta asta a preoţilor este la fel cu cea săvîrşită de David! Fapta lui David
s-a săvîrşit num ai o dată, şi nu de preot, din pricina foamei; de aceea a şi
fost iertat David şi cei dim preună cu el; dar cealaltă faptă, a preoţilor, se
săvîrşeşte şi în fiecare sîmbătă, şi de preoţi, şi în tem plu, şi potrivit legii.
Din pricina aceasta preoţii sînt absolviţi de păcat, nu pe temeiul iertării, d
pe temeiul legii. „N-am spus că preoţii în tem plu spurcă sîmbăta, spune
Iisus, pentru ca să-i învinovăţesc şi nici nu-i scap de vină pen tru că
m erită să fie iertaţi, ci pentru că legea nu socoteşte fapta lor un păcat”.
Se p are că Domnul ia apărarea preoţilor; de fapt însă îi scapă pe uceniti
de orice vină. Cînd spune: „preoţii sîn t nevinovaţi”, Hristos spune: „cu
m ult niai m ult ucenirii!”
- D ar ucenicii nu sînt preoţi!
- Dar sînt m ai m ari decît preoţii! însuşi Stăpînul templului este de
faţă. Adevărul, şi nu tipul. De aceea a şi spus:
„Dar v ă s p u n v o u ă , că m a i m a r e d e c ît te m p lu l e ste a ic i”17.
Deşi fariseii au auzit nişte cuvinte ca acestea, totuşi n-au spus nimic;
că nu-i interesa p e ei m întuirea omului.
Apoi, pen tru că aceste cuvinte păreau grele p e n tru ascultători, Iisus
schim bă îndată cuvîntul şi vorbeşte iarăşi despre iertare. Şi, cu oarecare
dojană, le spune aşa:
„Dacă aţi şti ce înseamnă: Milă voiesc, iar n u jertfă, n-aţi fi osîndit
p e cei n evinovaţi”18.
17. M atei 12, 6.
18. M atei 12, 7.
478 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

Ai văzut că aduce iarăşi cuvîntul despre iertare şi iarăşi arată că ucenicii

sînt mai presus de iertare: „N-aţi fi osîndit pe cei n evin o va ţi!”?Mai înainte
a dat de exemplu pe preoţi, spunînd acelaşi lucru: „sînt n evin o va ţi”.
Cuvintele acestea le spune de la El însuşi, dar, m ai bine spus, şi pe
acestea le ia din lege, că a citat o spusă profetică19.

III
în sfîrşit, aduce şi un alt argum ent:
„Cd Fiul O m ului este Domn al sîm betei”20.
în acest text Iisus vorbeşte despre El însuşi. Evanghelistul Marcu
spune că a grăit aceste cuvinte despre om în general, pentru că a spus:
„Sîmbăta a fost făcută pentru om, şi nu omul p e n tru sîm bătă”21.
- D ar atunci pentru ce a fost pedepsit cel ce a adunat lem ne
sîm băta?22
- P en tru că dacă ar fi fost dispreţuite legile chiar de la început, cu
greu ar mai fi fost păzite mai tîrziu. Că m ulte şi m ari foloase a adus sîm­
băta la început; de pildă, i-a făcut pe iudei să fie blînzi şi iubitori de
oam eni faţă de cei ai lor; i-a învăţat că D um nezeu este C reatorul şi p u rtă­
torul de grijă, după cum zice Iezechiel2324;i-a învăţat să se depărteze înce­
tul cu încetul de păcat şi i-a făcut să fie cu luare am inte la cele duhovni­
ceşti. Dacă atunci cînd le-a dat legea despre păzirea sîmbetei, D um nezeu
a r fi spus: „Sîm băta faceţi fapte bune, dar n u faceţi fapte rele!”,
iudeii n -a r fi păzit porunca. D um nezeu însă a interzis fără deosebire
orice fel de faptă şi a spus: „Sîm băta să nu faceţi nimic!” Şi nici aşa n-au
ascultat. Cînd Dom nul a dat poruncile pentru păzirea sîmbetei a lăsat să
se înţeleagă că v re a atît numai, ca iudeii să se depărteze de păcat. Că
spune D um nezeu: „Nimic să n u faceţi sîm băta în afară de cele ce trebuie
făcute p en tru suflet'124. în tem plu sîm băta se lucra; şi se lucra cu zor şi de
două ori mai m ult decît în zilele de lucru. Astfel Domnul, p rin um bră, îi
face să întrezărească adevărul.
Aş putea fi însă întrebat:
- Cum? A înlăturat Hristos atît de m are cîştig?
- D oam ne fereşte! Dim potrivă, a făcut chiar mai m are cîştigul.
Venise tim pul ca oamenii să fie învăţaţi toate p rin nişte porunci supe­
rio are poruncilor Vechiului Testam ent. Nu mai treb u ia acum să fie legate
19. O sea 6, 6.
20. M atei 12, 8.
21. M arcu 2, 27.
22. Num. 15, 32-36.
23. Iez. 20, 12, 20.
24. leş. 12, 16.
OMILII LA MATKI 479

mîinile celor scăpaţi de păcat, mîinile celor înaripaţi p en tru săvîrşirea a

tot felul de virtuţi; nu m ai trebuia acum să înveţe că D um nezeu a făcut
tot ce e pe lume; nu mai trebuia acum să înveţe să fie blînzi cei chemaţi să
imite chiar iubirea de oam eni a lui D um nezeu - „F iţi m ilo s tiv i, spune
Hristos, ca şi T a tă l v o s tr u Cel c e re sc ”25; nu mai trebuia acum să sărbăto­
rească o singură zi cei care au prim it poruncă să sărbătorească toată viaţa
- „Să p r ă z n u im , spune Pavel, n u c u a lu a tu l cel v e c h i, n ic i c u alu a tu l r ă u ­
tă ţii ş i ăl v ic le n ie i, ci c u a z im ile c u r ă ţie i şi ale a d e v ă r u lu i”26; nu mai
trebuia acum să sfea lîngă altar şi jertfelnic cei care au pe însuşi Stăpînul
universului în sufletul lor, cei ce vorbesc prin toate cu El: şi prin rugă­
ciune şi prin jertfă şi prin Scripturi şi prin milostenie şi prin aceea că îl au
înăuntrul sufletului lor. Ce nevoie mai are de serbarea sîmbetei cel care
sărbătoreşte necontenit, cel care locuieşte în cer?
Să sărbătorim, dar, necontenit27 şi să nu facem nici un păcat. Accasta-i
sărbătoare! Să sporească faptele noastre duhovniceşti şi să ne
depărtăm de cele păm înteşti. Să sărbătorim sărbătoarea duhovnicească,
oprindu-ne mîinile de la lăcomie, slobozind trupul no stru de ostenelile
cele zadarnice şi fără de folos îndurate odinioară de poporul evreu în
Egipt. Că întru nimic nu ne deosebim noi, cei care strîngem aur, de evreii
care în Egipt cărau şi frăm întau lutul, care făceau cărămizi, care strîn -
geau paie şi erau biciuiţi. Şi acum diavolul ne porunceşte să facem cără­
mizi, ca atunci Faraon. Ce este altceva aurul decât lut? Ce este altceva
argintul decît paie? Aurul, ca paiele, aprinde flacăra poftei; aurul, ca lutul,
aşa îl m urdăreşte pe cel ce-l ţine în mînă. Din pricina aceasta Tatăl cel
ceresc n u ne-a trim is pe Moise din pustie, ci pe Fiul din cer. A şadar dacă
după ce a venit El pe păm înt răm îi to t în Egipt, vei suferi ce-au suferit
evreii în Egipt; d ar dacă părăseşti Egiptul şi te urci la Israelul cel duhov­
nicesc, vei vedea toate minunile.

IV
Nu este însă de ajuns atîta pen tru m întuire. Că nu trebuie num ai să
scăpăm de Egipt, ci să şi intrăm în păm întul făgăduinţei. P entru că şi
iudeii, după cum spune Pavel, au trecut şi prin M area Roşie28, au mîncat
şi m ană, au băut şi băutură duhovnicească şi totuşi au pierit cu toţii. Ca să
nu păţim şi noi ca ei, să nu ne trîndăvim , să nu şovăim, ci, cînd auzim
iscoadele cele viclene că hulesc şi acum calea cea strim tă şi îngustă29 şi
25. L u c a 6, 36.
26. I C or. 5, 8.
27. D e aici începe p a rte a m orală: S ă s ă r b ă t o r im în c h ip a d e v ă r a t D om nului, în d e -
p ă r t în d u -n e d e o r ic e p ă c a t ş i s ă v îr ş in d d u m n e z e ie ş tile v irtu ti.
28. E v r. 11, 29.
29. M atei 7, 14.
480 SKtNTUL lOAN OURA DC AUR

grăiesc la fel ca şi iscoadele acelea trim ise odinioară de Isus al lui Navi30,
să nu ne luăm după m area mulţime, ci să m ergem după Iisus şi după
Halev, fiul lui Iefoni31. Să nu ne depărtăm de ei pînă ce n-am intrat în
păm întul făgăduinţei şi n-am pus piciorul în cer; nici să socoteşti ane­
voioasă călătoria. „Că dacă, v r ă jm a ş i fiin d , a m fo s t îm p ă c a ţi cu D u m n e ­
ze u , cu m u lt m a i m u lt v o m f i m în tu iţi c în d s în te m îm p ă c a ţi”32.
- D ar calea aceasta, îmi spui tu, este strim tă şi îngustă!
- Cealaltă cale însă, pe care ai m ers m ai înainte, n u era numai strim tă
şi îngustă, ci şi de nestrăbătut, plină de fiare sălbatice. Şi după cum nu era
cu putinţă să treacă iudeii prin M area Roşie, dacă nu se făcea m inunea
aceea, to t aşa nu era cu putinţă să te sui la cer, dacă răm îneai în viaţa pe
care o duceai mai înainte, dacă nu s-a r fi arătat între tim p apa botezului.
Dacă a ajuns cu putinţă ceea ce era cu neputinţă, cu atît m ai mult ajunge
u şo r ceea ce e greu.
- D ar acolo, pot fi iarăşi întrebat, m inunea s-a săvârşit numai p rin
harul lui Dumnezeu!
- Tocmai p en tru aceasta mai ales este drept să ai încredere şi curaj.
Dacă D um nezeu te -a ajutat atunci cînd era num ai harul, d n d nu-ţi dădeai
nici o osteneală, oare nu te va ajuta cu m ult mai m ult acum? Dacă te -a
m întuit atunci, cînd stăteai degeaba, nu va voi să te ajute cu m ult mai m ult
acum, cînd lucrezi?
Iţi spuneam m ai înainte că trebuie să ai curaj şi încredere că se v o r
face şi cele grele uşoare, din pricină că ai văzut că au ajuns cu putinţă cele
cu neputinţă. Acum îţi voi spune şi aceea că, dacă sîntem cu m intea
trează, nici poruncile lui Hristos nu v o r fi grele. Că iată, m oartea s-a căl­
cat, diavolul a căzut, legea păcatului s-a stins, harul D uhului s-a dat, viaţa
durează puţini ani, greutăţile vieţii s-au împuţinat. Şi ca să cunoşti acestea
şi din lapte, uită-tc cît de mulţi oameni au făcut fapte mai mari decît
cele poruncite de H ristos; tu însă te tem i şi de cele ce a poruncit. Ce
cuvînt de apărare vei avea d n d pregeţi să îndeplineşti ceea ce ţi-a p o ru n -
d t, ia r alţii sar dincolo de sem n? P e tin e te sfătuim să dai milostenie din
averile tale; altul însă s-a despărţit de toate averile lui; p e tine te rugăm
să trăieşti în castitate cu soţia ta; altul însă n id n -a cunoscut femeie; p e
tine te îndem năm să n u fii invidios; altul însă din dragostea de om şi-a
jertfit pro pria lui viaţă; pe tine te sfătuim să fii iertător, să nu fii asp ru
cu cei ce-ţi greşesc; altul însă a fost pălm uit şi a întors şi celălalt obraz33.
Ce vom zice d ed , spune-m i mie? Cum ne vom ap ăra d n d nu facem nici
30. Num. 13, 28.
31. Num . 13, 6.
32. R om . 5, 10.
33. M atei 5, 39.
OM II.II I.A MATKI 481

poruncile lui H ristos, iar alţii ne întrec atît de mult? Şi nu n e-ar

întrece, dacă poruncile lui H ristos n -a r fi fost uşo are. Spune-m i: Cine
se topeşte: cel care pizm uieşte fericirea şi b u n ă sta re a alto ra sau cel
care se b ucură şi se veseleşte îm preună cu aceştia? Cine bănuieşte
totul şi tre m u ră necontenit: cel cast sau desfrînatul? Cine se bucură
cu bune nădejdi: cel care ră p e şte averile a lto ra sau cel care m iluieşte
şi dă celui nevoiaş din cele ale lui?
G îndindu-ne dar la acestea, să nu ne trîndăvim de a m erge pe căile
virtuţii, ci să ne pregătim cu toată rîvna pentru aceste lupte frum oase: să
ne ostenim puţină vrem e, ca să luăm cununile cele veşnice şi neveştejite,
pe care, facă Dum nezeu, ca noi toţi să le dobîndim, cu harul şi cu iubirea
de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, C ăruia slava şi pu terea în
vecii vecilor, Amin.
 OMILIA XL

„Şi trecînd de acolo,

a venit în sinagoga lor;
şi iată un om avînd mîna uscată”1
I
Iarăşi Iisus vindecă sîmbăta, ca să apere cele făcute de ucenicii Săi.
Ceilalţi evanghelişti spun că Iisus l-a pus pe om în mijloc şi a întrebat
pe farisei dacă este îngăduit să faci bine sîm băta2. U ită-te cît de milostiv e
Domnul! L -a pus în mijloc ca vederea lui să-i plece pe farisei spre milă;
ca, înfrînţi de înfăţişarea bolnavului, să le scoată din suflet răutatea; ca,
ruşinaţi de om, să pună capăt sălbăticiei lor. D ar sălbaticii şi urîtorii de
oameni vo r mai degrabă să vatăm e slava lui H ristos decît să vadă m întuit
un om. în două chipuri îşi arată răutatea lor: şi luptînd îm potriva lui Hris­
tos, dar şi împiedicîndu-L, cu m are înverşunare, să facă bine oamenilor.
Ceilalţi evanghelişti spun că Iisus i-a întrebat p e farisei3; evanghe­
listul Matei însă spune că Iisus a fost întrebat de farisei:
„Şi L - a u în tr e b a t, z ic în d : „Dacă e s te în g ă d u it să v in d e c e s îm b ă ta ”,
ca să -L în v in u ia s c ă ”4.
Se po ate că s -a întîm plat şi una şi alta. Fiind nişte ticăloşi şi ştiind că
Iisus to t are să-l vindece, s-au grăbit să I-o ia înainte cu întrebarea,
nădăjduind că p rin asta au să-L împiedice. De aceea L -au şi întrebat:
„Dacă e s te în g ă d u it să v in d e c e s îm b ă ta ”; nu ca să afle, ci „ca să -L î n v i­
n u ia sc ă ”. Le era de ajuns vindecarea, dacă voiau să-L învinuiască; dar
voiau să-L prindă şi în cuvînt; de aceea căutau să aibă mai m ulte capete
de acuzare.
D ar D om nul cel iubitor de oam eni o face şi pe aceasta şi le răspunde.
Le arată bunătatea Sa, le îngăduie totul, punînd în lum ină neom enia lor.
îl pune pe om în mijloc; nu se tem e de ei, ci se grăbeşte să le fie de
folos, să-i plece spre milă. D ar când nici aşa nu i-a înduplecat, S -a întristat
şi S -a m îniat pe ei, din pricina învîrtoşării inimii lor, şi le-a zis:
1. M atei 12, 9-10.
2. M arcu 3, 4; L u c a 6, 8.
3. M arcu 3, 4; L u c a 6, 8.
4. M atei 12, 10.
OMII.I1 LA MATEI 483

„ Care e ste o m u l d in tr e v o i care, de ar a v e a o oaie şi ar cădea aceea

s îm b ă ta în groapă, n u o v a ap u ca şi o v a scoate ? D a r o m u l cu c ît se d e o se ­
b e şte de oaie? P e n tr u aceea e s te în g ă d u it a fa c e b in e s îm b ă ta ”5.
Iisus le închide gura cu această pildă, ca fariseii să nu-şi întindă
şi m ai departe neruşinarea lor şi ca să nu-L m ai învinuiască iarăşi de
călcarea legii.
Uită-mi-te însă cît de felurite şi de potrivite dovezi aduce Domnul
p en tru desfiinţarea sîmbetei. Cînd a făcut tină şi a vindecat pe orbul din
naştere într-o sîm bătă nici nu-Şi îndreptăţeşte fapta Sa6, deşi L-au învi­
nuit fariseii şi atunci; era însă de ajuns chipul în care a creat ochii orbu­
lui, ca să arate că El este Stăpînul legii. Cînd a vindecat pe slăbănogul de
la Vitezda, cînd slăbănogul şi-a luat patul78şi cînd fariseii L-au învinuit,
D om nul îşi justifică fapta şi ca om şi ca D umnezeu; ca om, cînd spune:
„D acă o m u l p r im e ş te tă ie re îm p r e ju r sîm b ă ta , ca să n u se stric e legea - şi
n -a spus ca să se folosească omul - , p e M ine v ă m în ia ţi că a m fă c u t s îm ­
b ă ta p e u n o m în tr e g ş i să n ă to s ”?*; ca Dumnezeu, cînd spune: „ T a tă l M eu
p în ă a c u m lu cre a ză ş i E u lu c r e z ”9. Cînd fariseii i-au învinuit pe ucenici că
nu păzesc sîmbăta, le-a spus: „ N -aţi c itit ce a fă c u t D a v id c în d a flă m în -
z it, e l şi cei d im p r e u n ă cu el? C u m a in tr a t în casa lu i D u m n e z e u ş i a m în -
cat pîinile punerii înainte?"7*1; si lc-a adus ea martori şi pe preoţi11. Şi
acum iarăşi îi întreabă: „Este în g ă d u it s îm b ă ta a fa c e b in e s a u a fa ce
ră u ? ”12; şi „Care d in tr e v o i, d e -a r a v e a o oaie...?”13 Domnul cunoştea
dragostea lor de bani; ştia că sînt m ai m ult iubitori de bani decît iubitori
de oameni.
Celălalt evanghelist14 spune că, întrebînd acestea, Domnul S-a uitat
în ochii fariseilor, pentru ca şi p rin căutătura Lui să-i atragă spre milă;
totuşi nici aşa nu s-au făcut mai buni. Cu toate că acum îl vindecă pe om
num ai cu cuvântul, iar în alte m ulte îm prejurări, punîndu-Şi mîinile pe
bolnavi, totuşi nimic din acestea nu i-a făcut buni. Omul cu m îna uscată
s-a vindecat, dar fariseii, prin vindecarea aceluia, au ajuns mai răi. H ris-
tos voia să-i vindece pe farisei înaintea omului cu m îna uscată şi a în tre­
buinţat nenum ărate chipuri de vindecare; şi faptele Sale de mai înainte, şi
5. M atei 12, 11-12.
6. Io a n 9, 1-41.
7. Io a n 5, 1-18.
8. Io a n 7, 23.
9. Io a n 5, 17.
10. M atei 12, 3-4 .
11. M atei 12, 4.
12. M arcu 3, 4.
13. M atei 12, 11.
14. M arcu 3, 5.
484 S'KlNTlJI, IO AN CiUHA I)K AUH

cuvintele; dar p en tru că zăceau de o boală de nevindecat, Domnul Se

îndreaptă spre bolnav şi
„ A tu n ci a zis o m ului: „ în tin d e m in a ta ! ” Ş i a în tin s -o şi s -a fă c u t
să n ă to a să ca şi c e a la ltă ”15.
- Ce au făcut fariseii?
- Au ieşit, spune evanghelistul, şi s-au sfătuit să-L om oare:
„Iar fa r is e ii ie ş in d , a u fă c u t s fa t îm p o tr iv a L u i, ca s ă -L p ia r d ă ”16.
Nu le făcuse nici un rău şi încercau să-L omoare!

n
Atît de m are ră u e invidia! Duce război nu num ai îm potriva străini­
lor, d şi îm potriva prietenilor şi cunoscuţilor.
Evanghelistul Marcu spune că fariseii au făcut sfat cu irodianii îm po­
triv a lui Iisus1718.
- Ce a făcut Cel blînd şi paşnic?
- Cînd a aflat aceasta, a plecat de acolo.
„Iar Iisu s, c u n o s c în d g în d u rile lor, a p le c a t d e acolo”13.
Unde sînt, dar, cei care spun acum că a r treb u i să se facă minuni?
H ristos a arătat p rin acestea că un suflet nesim ţitor nici de m inuni n u se
lasă convins; a m ai arătat că fariseii învinuiau pe degeaba p e ucenici. Dar
trebuie observat m ai cu seam ă aceasta, că fariseii îşi ies din fire mai ales
cînd se face bine oamenilor; cînd văd că cineva este scăpat de boală sau
de păcat, atunci îl şi învinuiesc pe Hristos şi se şi sălbăticesc. Cînd Hristos
voia să m întuie pe femeia păcătoasă îl huleau; tot aşa şi cînd mînca la
m asă cu vameşii; acum iarăşi, p en tru că vedeau că avea să facă sănă­
to asă m îna omului. Tu însă uită-m i-te că Iisus nici nu părăseşte grija de
bolnavi, d ar nici nu tine seam a de invidia fariseilor.
„Şi a u m e r s d u p ă E l m u lţim i m u lte ş i i-a v in d e c a t p e to ţi. Ş i a p o r u n ­
c it celor v in d e c a ţi să n u - L fa c ă n im ă n u i c u n o s c u t”19.
Mulţimile m ergeau totdeauna după El şi se m inunau de El; fariseii
însă nu se lăsau de răutatea lor.
Apoi, ca să nu te tulburi de cele petrecute şi de ciudata furie a farisei­
lor, evanghelistul aduce m ărturie şi pe proorocul Isaia, care vestise de
m ai înainte acestea. Atît de m are este precizia profeţilor, că nici aceste
15. M atei 12, 13.
16. M atei 12, 14.
17. M arcu 3, 6.
18. M atei 12, 15.
19. M atei 12. 15-16.
O M IU I I.A MATEI 485

fapte nu le-au trecut sub tăcere, că au profeţit şi drum urile Lui şi trecerile
Lui de la un loc la altul şi scopul cu care făcea aceste călătorii; aceasta, ca
să cunoşti că toate profeţiile s-au rostit de Duhul Sfînt. Dacă este cu
neputinţă să cunoaştem tainele oamenilor, cu atît mai mult ar fi fost
cu neputinţă să cunoaştem scopul lui Hristos, dacă nu ni l-ar fi des­
coperit Duhul.
-D ar ce spune profetul?
-Evanghelistul a adăugat:
^ Ca să se p lin e a sc ă ceea ce s -a z is de Isaia p r o fe tu l, care zice: „Iată
F iu l M e u p e Care L - a m ales, iu b itu l M eu, în tr u C are a b in e v o it s u fle tu l
M eu . V o i p u n e D u h u l M e u p e s te E l ş i ju d e c a tă v a v e s t i n e a m u r ilo r .
N u se v a sfă d i, n ic i n u v a s tr ig a , n ic i n u v a a u z i c in e v a p e u liţi g la s u l
L u i. T r e s tie z d r o b ită n u v a fr în g e ş i fe ş tila c a re p î lp î ie n u v a s tin g e
p în ă ce v a sc o a te la b ir u in ţă ju d e c a ta L u i; ş i î n n u m e le L u i v o r
n ă d ă jd u i n e a m u r ile ^ 20.
Profetul Isaia laudă bunătatea şi puterea nespusă a lui Hristos şi
deschide neam urilor uşă m are şi vădită; vorbeşte mai dinainte de relele
care v o r veni peste iudei şi arată unirea Fiului cu Tatăl. Că zice: „Iată
F iu l M eu, p e Care L - a m ales, iu b itu l M eu, în tr u C are a b in e v o it s u fle tu l
M e u ”. Iar dacă „ L -a a le s”, înseam nă că Hristos nu dezleagă legea veche,
ca potrivnic al legii, nici ca duşm an al Legiuitorului Vechiului Testam ent,
ci ca fiind în deplină unire cu Tatăl. Proclam îndu-I bunătatea Lui, profe­
tul spune: „Nu se v a sfădi, n ic i n u v a s tr ig a ”. Iisus voia să-i vindece pe
iudei, d ar ei L-au respins. Hristos însă nici aşa nu li s-a împotrivit. P ro ­
fetul, pen tru a-I arăta şi tăria Lui şi slăbiciunea lor, spune: „ T restie z d r o ­
b ită n u v a fr în g e ”. îi era u şo r D om nului să-i sfărîm e ca p e o trestie;
d ar ei nu erau nici tre stie nevătăm ată, ci tre stie zdrobită! „Şi fe ş tilă
care p îlp îie n u v a s tin g e ”. P rin aceste cuvinte p rofetul înfăţişează şi
m înia ap rin să a fariseilor, dar şi p u te re a Lui în stare să le su rp e m înia
şi să le-o stingă cu to a tă uşurinţa. C uvintele profetului arată m area
blîndeţe a lui Iisus.
-D ar ce? T otdeauna va fi aşa? aş putea fi întrebat. Ii va suferi pînă la
sfîrşit Hristos să uneltească unele ca acestea şi să se înfurie?
Nicidecum! Ci, după ce Hristos îşi va fi împlinit toată opera Sa, va
face şi aceasta. Şi lucrul acesta l-a arătat profetul când a spus: „Pînă ce
v a scoate la b ir u in ţă ju d e c a ta L u i; ş i în n u m e le L u i v o r n ă d ă jd u i n e a m u ­
r il e ”. Precum spune şi Pavel: „ F iind g a ta s ă p e d e p s im to a tă n e a scu lta re a
c în d se v a îm p lin i ascu lta rea v o a s tr ă ”21.

20 M atei 12, 17-21.

21. II C or. 10, 6.
4 86 S.KlNTtJI. IOAN CJUKA |)K AUK

- Ce înseam nă cuvintele: „C înd v a scoate la b ir u in ţă ju d e c a ta L u i ”?

- Cînd Fiul va împlini toată opera Lui, spune profetul, atunci va aduce
peste ei şi răzbunarea, o răzbunare deplină. Vor suferi cumplit atunci cînd va
sta înaintea lor strălucitor semnul Lui de biruinţă, atunci cînd va birui drep­
tatea Lui şi nu le va mai rămîne nici o scuză neruşinată de împotrivire.
Prin cuvîntul „ ju d e ca tă ”, profetul vrea să spună: „ d re p ta te ”.
D ar planul lui D um nezeu nu se m ărgineşte la atîta, la pedepsirea
celor necredincioşi numai, ci şi la tragerea întregii omeniri la El. De aceea
profetul a şi adăugat: „ în n u m e le L u i v o r n ă d ă jd u i n e a m u r ile ”. Apoi, ca
să cunoşti că acest lucru se face după voinţa Tatălui, profetul, la începutul
acestei profeţii, a întărit aceasta, odată cu cuvintele de m ai înainte, spu-
nînd: „ Iu b itu l M eu, î n tr u C are a b in e v o it s u fle tu l M e u ”. E ste lăm urit că
Iubitul lucrează după voinţa Celui iubit, a Tatălui.
„ A tu n c i a u a d u s la E l p e u n în d ră c it, o rb ş i m u t ş i l-a v in d e c a t, în e ît
cel orb ş i m u t g ră ia ş i v e d e a ”22.
HI
O, viclenie a diavolului! A astupat diavolul cele două căi p rin care
omul acela avea să creadă: şi vederea şi auzul! D ar H ristos p e am îndouă i
le-a deschis.
„ Şi se m ir a u m u lţim ile z ic în d : „ N u c u m v a A c e s ta e ste F iu l lu i
D a v id ? ” Ia r fa r is e ii sp u n e a u : „ A cesta n u scoate p e d e m o n i d e c ît cu B e e l-
z e b v l, c ă p e te n ia d e m o n ilo r ”23.
Ce lucru m are spuseseră mulţimile! Totuşi fariseii nici aceasta n u o
sufereau. Aşa după cum am spus m ai înainte, pe ei îi pişcă totdeauna
binefacerile făcute oam enilor de H ristos şi nimic nu-i întristează atît cît
m întuirea oamenilor. Şi doar Domnul Se îndepărtase ca să le dea prilej
să pună capăt răutăţii lor. D ar iarăşi s-a aprins rău tatea lor, pen tru că
iarăşi Domnul a făcut un bine. Se revoltaseră mai m ult decît demonul!
Acela a ieşit din trupul omului, a plecat, a luat-o la fugă, fără să ro s­
tească ceva; fariseii însă încercau Cînd să-L ucidă, cînd să-L defaime! D ar
p en tru că nu izbuteau, Ii vătăm au slava.
Aşa24 este invidia! Nu este păcat m ai rău decît invidia. Desfrînatul
chiar dacă simte oarecare plăcere, săvîrşeşte păcatul în scurtă vrem e;
invidiosul însă se chinuie şi se pedepseşte pe sine însuşi înaintea celui
invidiat, iar păcatul lui nu încetează niciodată, ci lucrează necontenit.
D upă cum porcul se bucură de mocirlă, iar diavolul de vătăm area
noastră, tot aşa şi invidiosul se bucură de răul sem enului său. Atunci se
linişteşte şi răsuflă uşurat, cînd peste sem enul său a venit un necaz sau o
22. M atei 12, 22.
23. M atei 12, 23-24.
24. D e aici începe p a rte a m orală: D e s p r e in v id ie . Cu v în t fo a r t e fo lo sito r.
OMII.II I.A MATKI 487

ruşine; socoteşte nenorocirile altora propriile sale bucurii, iar fericirea şi

bunăstarea altora, propria sa nenorocire. Nu urm ăreşte să aibă el bucu­
rie, ci sem enul său să aibă necazuri şi scîrbe. Nu m erită, oare, să loveşti
cu pietre şi să stîlceşti în bătăi p e aceşti oam eni ca pe cîinii turbaţi, ca pe
diavolii afurisiţi şi ca pe iele? D upă cum unii g îndad se hrănesc cu m urdă­
rie omenească, to t aşa şi invidioşii se hrănesc cu nenorocirile altora; sînt
duşmanii şi vrăjm aşii oamenilor. Celorlalţi oam eni le e milă cînd se jun-
ghie un animal; d ar tu, invidiosule, devii fiară, trem uri, te îngălbeneşti la
faţă d n d vezi că unui om îi m erge bine. Poate fi o nebunie mai cumplită
d e d t aceasta? De aceea au p u tu t desfrinatele şi vam eşii să intre în îm pă­
răţia cerurilor! Invidioşii erau înăuntru, dar au fost scoşi afară. Că spune
Hristos: „Iar f i i i îm p ă r ă ţie i v o r f i scoşi a fară!”25. Desfrinatele şi vameşii
s-au izbăvit de păcatele lor şi au dobîndit ceea ce n id d n d nu se aşteptau;
invidioşii însă au pierdut şi bunătăţile pe care le aveau. Şi pe bună drep­
tate. Că invidia face din om diavol; face din om dem on sălbatic. Invidia a
săvîrşit cel dintîi om or; invidia n -a mai cunoscut glasul sîngelui26; invi­
dia a pîngărit păm întul; m ai tîrziu invidia, deschizînd gura pămîntului, a
înghiţit şi a om orît pe Datan, C ore şi A biron şi p e to t poporul acela27.
Ar putea însă cineva să-m i spună că e u şor să critici invidia; a r trebui
mai degrabă să vedem cum putem scăpa de această boală.
- Cum vom scăpa, dar, de acest păcat? Dacă ne vom gîndi că, după
cum desfrînatului nu-i este îngăduit să intre în biserică, to t aşa nici invi­
diosului; ba cu m ult mai m ult acestuia decît aceluia. Acum însă noi nici
nu socotim invidia păcat. De aceea nici nu ne sinchisim. Dacă însă am
ajunge să ne dăm seam a bine că invidia e un m are păcat, ne-am dezbrăca
uşor de el. Plîngi deci şi suspină! Boceşte şi roagă pe Dumnezeu! Fii
încredinţat că eşti stăpînit de u n greu păcat şi pocăieşte-te! Dacă gîndeşti
aşa, scapi repede de boală.
- D ar cine nu ştie că invidia este un păcat?
- Toată lum ea o ştie! D ar nu toţi au despre invidie aceeaşi părere
proastă ca despre desfrînare şi adulter. Pe cine l-a m ustrat conştiinţa
d n d a invidiat? Cine a rugat pe D um nezeu p e n tru acest păcat, ca Dum­
nezeu să-i fie milostiv? Nimeni, niciodată! D ar dacă posteşte şi dă săra­
cului cîţiva bănuţi şi e invidios, o rid t de invidios a r fi, nu socoteşte că a
făcut un m are păcat, deşi este stăpînit de cea m ai grozavă patimă. Din ce
pricină a ajuns Cain atît de rău? Din ce p rid n ă Isav? Din ce pricină copiii
25. M atei 8, 12.
26. F ac. 4, 2-8.
27. Num. 16, 1-35.
488 SFÎNTUI. IOAN GURA l)E AUK

lui Laban? Din ce pricină fiii lui Iacov? Din ce pricină Core, D atan şi Abi-
ron? Din ce pricină Maria, sora lui Moise? Din ce pricină Aaron? Din ce
pricină însuşi diavolul? Din pricina invidiei!

IV
Pe lîngă acestea mai gîndeşte-te şi la aceea că tu, cu invidia ta, nu faci
rău celui pe care-1 invidiezi, ci ţie îţi înfigi sabia în tine însuţi. Cu ce l-a
vătăm at Cain pe Abel? Nu l-a trim is oare, fără să vrea, pe Abel mai
repede în îm părăţia cerurilor, iar asupra lui a adus nenum ărate nenoro­
ciri. Cu ce l-a vătăm at Isav pe Iacov? Nu l-a îmbogăţit, oare, pe Iacov şi
l-a făcut să se bucure de mii de bunătăţi, iar el a pierdut casa părintească
şi a rătăcit în păm înt străin după ce l-a invidiat? Ce rău i-au făcut lui Iosif
copiii lui Iacov cînd au împins invidia lor pînă la om or? N-au suferit ei,
oare, de foame şi n-au ajuns în prim ejdie de m oarte, iar Iosif a ajuns
îm păratul întregului Egipt? Cu cît invidiezi mai mult, cu atît îi faci mai
m are bine celui invidiat. D um nezeu rânduieşte aşa lucrurile. Cînd vede
pe cel nevinovat nedreptăţit, îl înalţă şi mai mult, îl face şi mai strălucitor,
iar pe tine te pedepseşte. Dacă D um nezeu nu lasă nepedepsiţi pe cei care
se bucură de nenorocirile duşm anilor - „N u te b u c u ra d e c ă d erea d u ş m a ­
n ilo r tăi, zice Scriptura, co n u c u m v a să te v a d ă D u m n e z e u ş i să n u - I
p la c i L u i ”2s cu atît m ai m ult pe cei care invidiază p e cei care nu le-au
făcut nici un rău. S ă tăiem deci fiara cea cu m ulte capete. Că invidia are
m ulte chipuri. D acă cel care iubeşte pe cel care-1 iubeşte nu face nimic
m ai m ult decât vam eşul2829, unde se va găsi cel care u răşte pe cel care nu i-a
făcut nici u n rău? C um va scăpa de iad cînd este m ai ră u decît păgînii? De
aceea m ă doare cum plit inima, că noi, care am prim it poruncă să im ităm
pe îngeri, dar, m ai bine spus, pe Stăpînul îngerilor, im ităm pe diavol!
Multă este invidia chiar în biserică! D ar invidia ne stăpîneşte mai m ult pe
noi clericii decît p e credincioşi. Din pricina aceasta trebuie să ne vorbim
noi clericii nouă înşine. Spune-m i, p e n tru ce invidiezi pe sem enul tău?
P en tru că-1 vezi încărcat de onoruri şi vorbit de bine? D ar nu te gîndeşti
cît rău aduc onorurile celor care nu sînt cu luare am inte asupra lor? îi
împing sp re slava deşartă, spre m îndrie, spre îngîmfare, spre dispreţ; îi
fac mai trîndavi; pe lîngă toate acestea onorurile se veştejesc repede. Şi
ceea ce-i mai cum plit e că păcatele pe care le nasc onorurile răm în
veşnice, pe cînd plăcerea apare şi dispare. Spune-m i: pen tru acestea îl
invidiezi?
- D ar clericul cu o funcţie înaltă, îmi poţi spune, face to t ce vrea:
pedepseşte pe duşm ani şi face bine celor ce-1 linguşesc; are m are putere.
28. P rav . 24, 17-18.
29. M atei 5, 46.
OMII.I! LA MATKI 489

- Cuvintele acestea pornesc din gura unor oam eni îndrăgostiţi de

cele din lume, din gura unor oam eni lipiţi de păm înt. Pe omul duhovni­
cesc însă nimic nu-1 poate mîhni.Ce rău poate să-i facă? îşi va pierde
funcţia? Şi ce-i cu asta? Dacă a pierdut-o pe drept, este spre folosul său;
că nimic nu supără pe Dum nezeu ca a fi preot fără să meriţi. Dacă a pier­
dut-o pe nedrept, atunci osînda se îndreaptă spre cel ce l-a depus din
treaptă, nu spre el; că acela care suferă o nedreptate şi o suportă cu b ăr­
băţie dobîndeşte prin asta mai m are îndrăznire înaintea lui Dumnezeu.
Să n u urm ărim , dar, să avem funcţii înalte, să fim înconjuraţi de onoruri
şi putere, ci să fim virtuoşi şi filozofi. Funcţiile înalte împing de multe ori
la fapte care nu-s pe placul lui D umnezeu. Trebuie să ai suflet tare, ca să
îndeplineşti o funcţie înaltă aşa cum trebuie. Cel care nu are o astfel de
funcţie filozofează vrînd-nevrînd; cel care are o funcţie înaltă însă
păţeşte ceea ce ar păţi un bărbat care a r trăi la un loc cu o fată plăcută la
chip şi frum oasă, dar care ar fi prim it poruncă să nu se uite la ea, fără a fi
pedepsit. Aşa e şi puterea. De aceea pe mulţi funcţia înaltă i-a făcut chiar
fără voia lor să înjure, i-a scos din fire, le-a luat frîul limbii, le-a deschis
uşa gurii; sufletul lor, purtat ca de vînt, scufundă corabia în cel mai m are
adînc de păcate. Pe un om înconjurat de atît de m ari primejdii îl admiri?
Un astfel de om spui că m erită imitat? Ce nebunie! In afară de cele ce
ţi-am spus, mai gîndeşte-te cîţi duşm ani, cîţi pîrîşi, cîţi linguşitori nu-1
înconjoară! Spune-m i, m erită un astfel de om să fie socotit fericit? Cine o
poate spune?
- D ar este lăudat de m ulţim e u n om cu o astfel de funcţie!
- Şi ce im portanţă are? Nu poporul este dum nezeul în faţa căruia
trebuie să dea socoteală! Cînd vorbeşti de popor, vorbeşti de alte pie­
dici, greutăţi şi primejdii. Laudele poporului, cu cît îl fac mai strălucitor,
cu atît îi m ăresc şi mai m ult primejdiile, grijile şi tristeţile. Un om ca
acesta nu poate deloc să răsufle sau să se odihnească; atît de cumplit stă-
pîn are! Şi p en tru ce vorbesc de odihnă şi de răsuflare? Chiar de-ar face
mii de fapte bune, unul ca acesta cu greu va intra în îm părăţia cerurilor.
Că nimic nu pierde atîta pe un om cît slava de la oam eni? îl face laş, rău,
linguşitor, făţarnic. P entru ce fariseii spuneau că H ristos are demon? Nu
pen tru că doreau slavă de la oameni? P entru ce mulţimile aveau o părere
dreaptă despre El? Nu pentru că nu erau stăpîniţi de această boală?
Nimic, nimic nu ne face atît de nelegiuiţi şi de nebuni ca umbletul după
slava de la oameni! Şi nimic nu ne face atît de preţuiţi şi de tari ca dispre­
ţul pe care-1 aruncăm acestei slave! De aceea omul cu o funcţie înaltă tre ­
buie să aibă un suflet foarte tare, ca să poată ţine piept unui iureş atît de
m are şi unui vînt atît de puternic. Cînd îi m erge bine se pune pe el înain­
tea tuturora; cînd i se schimbă soarta, vrea să se ascundă sub pămînt.
Patima, dorinţa de slavă, îl copleşeşte; ea îi este şi iad şi rai.
400 SKINTUI. IOAN UUHA OK AUR

V
Spune-m i, m erită invidiaţi astfel de oameni? Nu m erită, oare, mai
degrabă să-i plîngi şi să-i jeleşti? Este clar oricui. Pizm uind pe un om
înconjurat de slava de la oameni, te asem eni cu unul care, uitîndu-se la un
altul legat, biciuit şi sfîşiat de fiare nenum ărate, i-ar pizmui rănile şi lovi­
turile. Tot atîtea legături şi to t atîţia stăpîni are cîţi oam eni are şi mulţi­
mea. Şi ceea ce-i mai cumplit e că fiecare din aceşti oam eni are o altă
părere, că toţi îl judecă după cum îi taie capul, fără nici o cercetare şi
aprobă p ărerea unuia şi a altuia. Nu-i, oare, m ai cumplit acest lucru decît
furia valurilor, decît furia furtunii? Pe un om care um blă după slava lumii
îl încîntă u şo r plăcerea slavei, dar tot atît de uşor îi şi pleacă la păm înt
capul. Totdeauna e în mijlocul furtunii; niciodată pe vrem e bună! înainte
de a ieşi în public ca să-şi ţină discursul, trem u ră şi se zbate; după ce se
întoarce acasă sau m oare de tristeţe sau se bucură peste m ăsură; iar
bucuria aceasta e mai cumplită decît tristeţea. Că bucuria este u n rău to t
atît de m are ca şi tristeţea se vede din urm ările pe care le are bucuria
asupra sufletului: îl face uşuratic, m îndru, dispreţuitor. D espre adevărul
spuselor mele te poate încredinţa viaţa bărbaţilor din vechime. Cînd era
bun David? Cînd se bucura sau cînd era strîm torat? Cînd erau buni
iudeii? Cînd suspinau şi chem au pe D um nezeu sau cînd se bucurau în
pustie şi se închinau viţelului? De aceea şi Solom on, cel care a ştiut mai
bine decît toţi ce este bucuria, spune: „M ai b in e e s te să te d u d în tr -o casă
în care se je le ş te , d e c ît în tr -o casă în care se r îd e ”30. De aceea şi Hristos
pe unii îi fericeşte, zicînd: „ F e r id ţi cei ce p lîn g ”31, iar p e ceilalţi îi neferi­
ceşte: „V ai v o u ă celor ce r îd e ţi, că v e ţi p lîn g e ! ”32 Şi pe bună dreptate.
Sufletul, cînd huzureşte, devine mai uşuratic, mai trîndav; cînd însă e
întristat, se sm ereşte, se cuminţeşte, scapă de tot roiul de păcate, are gîn-
duri mai înalte, ajunge mai puternic.
Ştiind toate acestea, să fugim de slava ce ne-o dă lum ea şi de bucuria
născută din ea, ca să dobîndim slava cea adevărată şi veşnică, de
care facă D um nezeu ca noi toţi să avem parte, cu harul şi iubirea de
oam eni a D omnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii
vecilor, Amin.
30. E cl. 7, 3.
31. M atei 5, 4.
32. L u c a 6, 25.
 O M IL IA X L I

ilar Iisus, cunoscînd gîndurile lor, le-a zis:

„Orice împărăţie dezbinată în sine se va pustii;
şi orice cetate sau casă dezbinată în sine nu va dăinui.
Şi dacă satana scoate pe stana, s-a dezbinat în sine.
Deci cum va dăinui împărăţia lui?»1
I
Fariseii îi aduseseră şi învinuirea că scoate dem onii cu Beelzebul2.
H ristos însă nu i-a ţinut îndată de rău, ci le-a dat prilej ca din mai m ulte
m inuni să-I cunoască puterea, iar din învăţătura Sa să cunoască m ăreţia
Lui. D ar pentru că fariseii stăruiau, spunînd m ereu aceleaşi lucruri, H ris­
tos îi m ustră. Le arată D um nezeirea Sa, în prim ul rînd dîndu-le pe faţă
gîndurile lor ascunse, iar în al doilea rînd, izgonind cu uşurinţă demonii.
învinuirea adusă de farisei lui Hristos era cu totul neruşinată. Dar,
după cum spuneam mai înainte, invidia nu urm ăreşte ce să spună, ci
num ai să spună. Cu toate acestea nici aşa H ristos n u i-a dispreţuit, ci Se
ap ără cu blîndeţea p roprie Lui, ca să n e înveţe să fim blînzi cu duşmanii
noştri. Dacă duşm anii noştri ne acuză de lucruri de care habar n-avem ,
care n-au nici un temei, să nu ne înfuriem, să nu n e tulburăm , ci să le
cerem socoteală cu toată blîndeţea. Lucrul acesta l-a făcut mai cu seam ă
H ristos, dîndu-le cea mai puternică dovadă că spusele lor erau minciuni.
U n om care are dem on nu se p o artă cu atîta blîndeţe; un om care are
dem on nu cunoaşte gîndurile ascunse ale oam enilor. Fariseii nici nu
îndrăzniseră să dea pe faţă învinuirea pe care o aduceau Domnului, ci o
răsuceau în m intea lor şi din pricină că o bănuială ca aceasta era p rea
neruşinată, şi din pricină că se tem eau de mulţime. Hristos însă le arată
că le cunoaşte gîndurile; nu-i învinuieşte şi nici nu le dezvăluie răutatea
în auzul tuturor, ci le dă răspunsul cuvenit, lăsînd p e seam a conştiinţei
fiecăruia m ustrarea gîndurilor lor. Hristos u rm ărea un singur lucru
num ai: să fie de folos păcătoşilor, nu să dezvăluie păcatele lor înaintea
lumii. Nimic nu-L împiedica, dacă a r fi voit, să-Şi lungească cuvîntul, să-i
facă p e farisei de rîs şi, pe lîngă aceasta, să-i m ai şi pedepsească foarte
1. M atei 12, 25-26.
2. M atei 12, 24.
4B 2 •SKlNTUI. IOAN (JURA l)K AUR

aspru. Totuşi le lasă pe toate acestea la o parte şi u rm ăreşte un singur

lucru; să nu-i îndîrjească mai mult, ci să-i facă mai blînzi, mai capabili de
îndreptare.
Cum Se apără Hristos? Nu cu Sfînta Scriptură - nici n -a r fi dat aten­
ţie cuvintelor Scripturii, ci dim potrivă chiar le-ar fi răstălm ăcit -, ci cu
fapte din viaţa cea de toate zilele. „ O rice îm p ă ră ţie , spune El, d e z b in a tă
în sin e , n u v a d ă in u i; ia r c e ta tea ş i casa, dacă se îm p a r t, iu te se p r ă b u ­
ş e s c ”. în tr-ad ev ăr nu aduc atîta pagubă şi stricăciune războaiele cit răz­
boaiele civile. Aşa se întîm plă şi cu trupurile şi cu orice lucru. Hristos însă
aduce deocam dată ca exem plu cazurile cele mai cunoscute. într-adevăr,
ce este m ai puternic pe păm înt decît îm părăţia? Nimic! Şi cu toate acestea
şi ea piere din pricina răscoalelor.
- Dacă într-o îm părăţie m ulţim ea intereselor este pricina dezbinări­
lor, poţi spune asta despre o cetate, despre o casă? aş putea fi întrebat.
- Fie că e vorba de o îm părăţie, de o cetate sau de o casă, dezbinarea
are acelaşi rezultat: pieirea.
Cu alte cuvinte H ristos spune aşa: „Dacă Eu am dem on şi cu el scot
pe demoni, înseam nă că este dezbinare şi luptă în tre demoni, înseam nă
că se scoală unii îm potriva altora; iar dacă se scoală unii îm potriva altora,
puterea lor a pierit, s-a dus. „Că dacă s a ta n a scoate p e sa ta n a , s -a d e z b i­
n a t în s in e ”; - n -a spus: „Scoate pe dem oni”, ca să arate cît de m are înţe­
legere este între ei - iar dacă s-a dezbinat a ajuns mai slab şi e pierdut; iar
dacă e pierdut, cum mai poate scoate pe celălalt?”
Ai văzut cît de ridicolă le e învinuirea, cît de m are prostia şi contra­
dicţia lor? Nu se poate susţine că satana şi îm părăţeşte şi scoate în acelaşi
tim p şi pe dem oni şi că dom neşte tocm ai pentru pricina pentru care cir
trebui să cadă.
Acesta este prim ul răspuns dat de Hristos fariseilor. D upă acesta, al
doilea. în acesta v orbeşte de ucenici. T otdeauna H ristos spulbera obiec­
ţiile fariseilor nu num ai într-un chip, ci în două şi trei chipuri. Vrea să le
închidă gura lor neruşinată. Aşa a făcut şi d n d a desfiinţat sîmbăta; a dat
ca exem plu pe David, pe preoţi şi m ărturia care spune: „M ilă vo iesc, ia r
n u j e r t fă ”3, precum şi pricina instituirii sîmbetei, că a spus: „ S îm b ă ta a
fo s t fă c u tă p e n tr u om , ş i n u o m u l p e n tr u s îm b ă tă ”4. Acelaşi lucru îl face şi
acum. D upă prim ul răspuns, dă un al doilea răspuns, m ai clar decît cel
dintîi. Şi le spune:
„Dacă E u sc o t d e m o n i c u B e e lz e b u l, f i i i v o ş tr i c u c in e -i scot?”5

3. O s e a 6, 6.
4. M arcu 2, 27.
5. M atei 12, 26.
OM ILII LA MA’I'KI 493

II
Vezi-I şi aici bunătatea lui Hristos! Că n-a spus: „Ucenicii Mei”, nici
„Apostolii Mei c u c in e -i scot?”, ci: „ fiii v o ş tr i c u c in e - i scot?”, p en tru ca,
dacă fariseii a r voi să se întoarcă la aceeaşi nobleţe a apostolilor, să aibă,
datorită acestor cuvinte ale lui H ristos, prilej de întoarcere; dar dacă vor
răm îne încăpăţînaţi şi vor stărui în gîndurile lor să nu mai poată avea nici
o scuză. Cuvintele lui Hristos au acest înţeles: „Fiii voştri, adică apostolii,
cu cine scot pe dem oni?”. Că apostolii scoseseră p e demoni p en tru că
luaseră puterea aceea de la Hristos. D ar pe apostoli fariseii nu i-au învi­
nuit deloc, că ei nu luptau îm potriva scoaterii demonilor, ci num ai îm po­
triva lui Hristos. H ristos deci, voind să arate că spusele lor pornesc numai
din invidie, le vorbeşte de apostoli. „Dacă Eu aşa scot pe demoni, le
spune El, apoi cu m ult mai m ult apostolii, care au luat această putere
de la Mine! Şi totuşi apostolilor Mei nu le-aţi adus această învinuire!
Cum, dar, Mă învinuiţi pe Mine, autorul faptelor săvîrşite de ei, iar pe ei
nu-i învinuiţi. F ap ta aceasta a voastră nu vă va scăpa de osîndă, ci vă va
face osînda şi m ai cumplită”. D e aceea Hristos a şi adăugat:
„ P en tru a cea sta e i v o r f i ju d e c ă to r ii v o ş tr i”6.
„Pentru că apostolii sînt din neam ul vostru, le spune Hristos, pen tru
că au scos şi ei demoni, pentru că au crezut în Mine şi M-au ascultat, este
lăm urit că vă v o r osîndi pe voi care aţi lucrat şi aţi grăit îm potriva M ea”.
„Iar dacă E u c u D u h u l lui D u m n e z e u scot d e m o n ii, a tu n ci a a ju n s la
v o i îm p ă r ă ţia lu i D u m n e z e u ”78.
- Ce înseam nă: „ îm p ă ră ţia ”?
- Venirea Mea, răspunde Domnul.
Uită-te, că iarăşi îi atrage spre El; le vorbeşte frumos, caută să-i facă
să-L cunoască şi le arată că ei luptă îm potriva binelui lor şi îm potriva
mîntuirii lor. „Ar trebui să vă bucuraţi şi să săltaţi, le spune Domnul, că
am venit să vă dăruiesc bunătăţile acelea m ari şi nespuse, cîntate de mult
de profeţi, că a venit timpul fericirii voastre! D ar voi faceţi cu totul dim­
potrivă; nu num ai că nu primiţi aceste bunătăţi, d a r le mai şi defăimaţi şi
născociţi vinovăţii neîntemeiate.
Evanghelistul Matei spune: „Dacă E u cu D u h u l lui D u m n e ze u , scot
d e m o n ii”; iar evanghelistul Luca spune: „Dacă E u cu d e g e tu l lui D u m ­
n e z e u , scot d e m o n ii”6, prin aceste cuvinte Domnul vrea să arate că scoa­
terea dem onilor este lucrarea unei puteri foarte m ari şi nu a unui har
oarecare. H ristos deci conchide şi spune: „dacă lucrurile stau aşa,
6. M atei 12, 27.
7. M atei 12, 28.
8. L u ca 11, 20.
494 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

atunci Fiul lui D um nezeu a venit”. N-o spune pe faţă, ci pe ocolite. Şi ca

să nu le fie fariseilor greu cuvîntul acesta îl lasă să se înţeleagă spunînd:
„D eci a a ju n s la v o i îm p ă r ă ţia lui D u m n e z e u ”. Ai văzut covîrşitoarea Lui
înţelepciune! A a rătat venirea Lui cea strălucitoare, tocmai prin învinui­
rile pe care fariseii I le aduceau. Apoi, ca să-i atragă la El n-a spus num ai
atît: „A ajuns îm părăţia”, ci: „A a ju n s la v o i ”, ca şi cum le-ar fi spus: „Au
ajuns la voi bunătăţile! Pentru ce sînteţi îm potriva propriului vostru
bine? P en tru ce duceţi război propriei voastre mîntuiri? Acesta este tim ­
pul d espre care de dem ult au prezis profeţii; acesta este sem nul venirii
cîntate de ei; acestea se săvîrşesc prin putere dumnezeiască. Că se săvîr-
şesc aceste fapte o ştiţi şi voi; şi că se săvîrşesc prin p u tere dumnezeiască,
o strigă faptele. Nici nu este cu putinţă ca satana să fie mai puternic acum,
ci n eap ărat slab. Iar cine este slab nu poate, ca şi cînd a r fi tare, să scoată
p e dem onul cel ta re ”. H ristos a grăit aşa ca să arate p u terea dragostei şi
slăbiciunea dezbinării şi certei. De aceea, cu timp şi fără timp, H ristos îi
îndeam nă la dragoste pe ucenici Săi şi le spune că diavolul face totul ca să
surpe dragostea.
D upă ce a dat al doilea răspuns, îl dă şi pe al treilea, grăind aşa:
„ C um p o a te c in e v a să in tr e î n casa celu i ta re ş i lu cru rile lu i să le
je fu ia s c ă , clacă n u va lega în lîi p e cel tare ş i a tu n c i să -i je fu ia s c ă
lu cru rile lu i? ”9
Din cele spuse s-a văzut că satana nu poate scoate pe satana. Şi o ştie
toată lum ea că nu poate fi scos nici altfel, dacă nu-1 biruie mai întîi. Ce
rezultă de aici? C eea ce a spus şi mai înainte; dar acum o spune cu mai
m ultă strălucire. Cu alte cuvinte D om nul spune aşa: „D eparte de Mine de
a Mă folosi de diavol ca de un aliat! îi duc război, îl p un în lanţuri!
D ovada? I-am jefuit lucrurile lui!” Vezi că s-a dovedit contrariul de ce
încercau să m eşteşugească fariseii? Aceia voiau să arate că nu scoate d ra­
cii cu pu terea Lui, ci cu puterea lui Beelzebul. H ristos însă le arată că
scoate n u num ai pe demoni, ci că-1 a re legat, datorită m arii Sale puteri,
chiar p e şeful dem onilor, pe Beelzebul; şi că pe acela l-a biruit înainte de
dem oni cu p u terea Sa. Şi se vede lucrul acesta din cele petrecute. Dacă
Beelzebul este şeful demonilor, iar dem onii îi sînt supuşi, cum a r fi cu
putinţă ca dem onii să fie alungaţi atîta vrem e cît satana, cît Beelzebul,
nu-i nici învins, nici supus?
Mie mi se pare că aceste cuvinte ale lui Hristos au în ele şi o profeţie,
anum e că nu num ai dem onii sînt „ lu c ru rile ” diavolului, ci şi oamenii care
fac faptele diavolului. Domnul a rostit aceste cuvinte p e n tru a arăta că El
nu scoate num ai demoni, ci că alungă şi toată rătăcirea din lume, că
9. M a t e i 12, 2 9 .
OM ILII l.A MA'I'KI 495

surpă toată vrăjitoria diavolului şi că face fără pu tere pe toate cele ale lui.
Hristos n-a spus: „Va lua”, ci: „V a j e f u i ”, arătînd că va face aceasta cu
putere de Stăpîn.
III
Hristos nu-1 num eşte pe satana puternic p en tru că ar fi prin fire
puternic - să nu fie! ci pentru a arăta tirania lui de mai înainte, dobân­
dită datorită trîndăviei noastre.
„Cel care n u - i cu M ine îm p o tr iv a M ea este; ş i cel care n u a d u n ă cu
M in e r is ip e ş te ”10.
Iată şi al patrulea răspuns.
„Ce vreau Eu? întreabă H ristos. Vreau să aduc pe oameni la D um ne­
zeu, să-i învăţ virtutea, să le vestesc îm părăţia cerurilor! Ce v o r demonii
şi diavolul? Cele potrivnice acestora. Deci cum este cu putinţă să lucreze
îm preună cu M ine cel care nu adună cu Mine, cel care nu-i cu Mine? Dar
pen tru ce spun să lucreze îm preună cu Mine? Dimpotrivă, dorinţa lui
este de a risipi cele ale Mele. Cum e cu putinţă, dar, ca satana, care nu
num ai că nu lucrează îm preună cu Mine, ci şi risipeşte pe cele ale mele, să
arate atîta unire cu Mine încît să scoată dem onii cu Mine?”
Se poate p rea bine presupune că Hristos a spus aceste cuvinte nu
num ai despre diavol, ci şi despre Sine, că şi El este îm potriva diavolului şi
îm prăştie pe cele ale diavolului.
Dar m -ar p u tea întreba cineva:
- Cum este „ îm p o triv a M ea cel care n u - i c u M in e ”?
- ’’Prin aceea că nu adună cu Mine!”, răspu n d e Hristos.
Iar dacă acest lucru este adevărat, apoi cu atît mai mult cel care-i
îm potriva lui H ristos. Dacă cel care nu lucrează îm preună cu Hristos este
duşm an al lui H ristos, cu atît mai m ult cel care duce război îm potriva lui
Hristos.
Hristos a spus toate aceste cuvinte ca să arate că duşm ănia Lui faţă
de diavol este m are şi nespusă. Spune-m i, dacă a r trebui să duci război
îm potriva cuiva şi cineva n -a r v rea să-ţi dea ajutor, prin însuşi acest fapt
n -a r fi el îm potriva ta?
Dacă în altă p arte Hristos a spus apostolilor: „Cel ce n u e ste îm p o ­
tr iv a v o a stră e s te p e n tr u v o i ”11, apoi aceste cuvinte nu sînt potrivnice
celor spuse mai înainte. în tr-u n loc a arătat că acela este îm potriva lor, în
celălalt loc a a ră tat că este num ai în parte cu ei, ca răspuns la cuvintele
apostolilor: „ în n u m e le T ă u sc o a te d e m o n i”12.
10. M atei 12, 30.
11. L u ca 9, 50.
12. L u ca 9, 49.
496 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

D upă părerea mea, Hristos în aceste cuvinte S-a gîndit şi la iudei,

punîpdu-i îm preună cu diavolul. Că şi iudeii erau îm potriva lui Hristos şi
îm prăştiau ce aduna El.
Că S-a gîndit şi la ei, a arătat-o grăind aşa:
„ P e n tru aceasta z ic vouă, că orice p ă c a t şi d e fă im a re se v a ierta
o a m e n ilo r”13.
După ce Domnul a term inat cu apărarea, după ce a răspuns obiecţii­
lor fariseilor şi după ce le-a dovedit că se obrăznicesc în zadar, îi înfrico­
şează. Că pentru sfătuirea şi îndreptarea oam enilor nu-i nevoie numai de
apărarea învăţăturilor şi de darul de a convinge pe ascultători, ci şi de
am eninţare, aşa cum a făcut Hristos în toate îm prejurările cînd a legiuit şi
a sfătuit.
Se pare însă că cele spuse de Hristos sînt tare neclare; dar dacă ne
uităm cu luare am inte la ele, înţelegerea lor este uşoară.
Să ascultăm, dar, bine aceste cuvinte. Hristos spune:
„O rice p ă c a t şi d e fă im a re se v a ie r ta o a m enilor; d a r d e fă im a re a
D u h u lu i n u se v a ie r ta lor. Ş i celu i care v a zic e c u v în t îm p o tr iv a F iu lu i
O m u lu i i se v a ie rta lui; d a r celu i care v a z ic e c u v în t îm p o tr iv a D u h u lu i
S fîn t n u i se v a ie r ta lui n ic i în v e a cu l acesta, n ic i în cel ce v a să f i e ”14.
- Ce vrea să spună Domnul prin aceste cuvinte?
- „Multe aţi spus îm potriva Mea! zice El. Că sînt u n înşelător, că sînt
îm potriva lui Dumnezeu. Vă iert acestea, dacă vă pocăiţi, şi nu vă pedep­
sesc. D ar defăim area Duhului nu se va ierta nici acelora care se
pocăiesc”.
- Cum e cu putinţă asta? Că a fost iertat şi acest păcat celor ce s-au
pocăit. Mulţi din cei care au defăim at au crezut mai tîrziu şi toate păcatele
li s-au iertat. Ce înţeles au, dar, cele spuse? Că dintre toate păcatele
acesta singur nu se poate ierta? P entru ce oare?
- P entru că despre Hristos iudeii nu ştiau cine este, d ar despre Duhul
aflaseră de m ultă vrem e. Tot ce-au grăit profeţii au grăit prin Duhul
Sfînt; toţi cei din Vechiul T estam ent aveau o idee foarte clară despre
Duhul Sfînt.
înţelesul cuvintelor lui Hristos este deci acesta: „Fie! spune El. Puteţi
păcătui faţă de Mine, din pricina trupului cu care sînt îm brăcat; d ar nu
puteţi spune şi de Duhul Sfînt: „Nu-L cunoaştem !”. D e aceea defăim area
voastră nu vă va fi iertată şi veţi fi pedepsiţi şi aici şi dincolo”. - Mulţi au
fost pedepsiţi num ai aici; de pildă, desfrînatul din C orint15 şi corintenii
13. M atei 12, 31.
14. M atei 12, 31-32.
15. I Cor. 2, 6.
OMILII LA MATEI 497

care s-au îm părtăşit cu nevrednicie cu dum nezeieştile taine16. - „D ar voi,

continuă Hristos, veţi fi pedepsiţi şi pe lum ea aceasta şi pe cealaltă. Vă
iert toată defăim area adusă Mie înainte de răstignire! Vă iert chiar răstig­
nirea! Numai pentru necredinţa voastră nu veţi fi pedepsiţi!” - Că nici cei
care au crezut înainte de răstignire nu aveau o credinţă totdeauna
deplină. înainte de patimi H ristos poruncea să nu-L facă nim ănui cunos­
cut; iar în tim pul răstignirii a spus că le-a iertat lor păcatul acesta - ”Dar
cele ce aţi spus despre Duhul Sfînt, acelea nu v o r avea iertare!”.
Că Domnul S -a gîndit la defăimările aduse Lui înainte de răstignire
se vede din cuvintele pe care le-a adăugat: „C elui care v a z ic e c u v în t
îm p o tr iv a F iu lu i O m u lu i, se v a ie r ta lui; d a r c e lu i care v a z ic e c u v în t
îm p o tr iv a S fîn tu lu i D uh, n u i se v a ie rta lu i”.
- Pentru ce?
- „Pentru că Duhul Sfînt vă este cunoscut, spune Hristos, p en tru că
aţi păcătuit faţă de fapte evidente. Chiar dacă spuneţi că pe Mine n u Mă
cunoaşteţi, dar nu puteţi spune că nu cunoaşteţi p e Sfîntul Duh, că scoa­
terea dem onilor şi tămăduirile sînt lucrarea Sfîntului Duh. Deci nu M-aţi
ocărît numai pe Mine, ci şi pe D uhul cel Sfînt. De aceea osînda voastră
este de neînlăturat şi aici şi dincolo.
Unii oam eni vor fi osîndiţi şi aici şi dincolo; alţii numai aici; unii
num ai dincolo, alţii nici aici, nici dincolo. Aici şi dincolo, ca iudeii - că au
fost pedepsiţi şi aici, cînd au îndurat acele nem aiauzite suferinţe la căde­
rea Ierusalimului; şi îndură şi dincolo cea mai cumplită pedeapsă -, ca
locuitorii Sodom ei şi mulţi alţii. Numai dincolo, ca bogatul care se pîrjolea
în iad şi nu era stăpîn nici pe o picătură de apă; num ai aici, ca desfrînatul
din Corint; dar nici aici nici dincolo, ca apostolii, ca profeţii, ca fericitul
Iov; că suferinţele lor nu erau osîndă, ci lupte şi încercări.
IV
Să ne sîrguim17, dar, să facem parte din aceştia din urmă! Dacă nu din
aceştia, atunci cel puţin din cei care-şi spală aici păcatele. înfricoşător este
scaunul acela de judecată, osînda de neînlăturat, iar chinul de nesuferit.
Dacă vrei să nu fii pedepsit nici aid, judecă-te singur, cere-ţi singur socoteală
de faptele tale! Ascultă ce spune Pavel: „Dacă n e - a m ju d e c a p e n o i în şin e ,
n - a m m a i fi ju d e c a ţi”18. Dacă faci asta şi mergi înainte pe acest drum , vei
dobîndi şi cununa.
- D ar cum să m ă pedepsesc pe m ine însum i? m -ai putea întreba.
- Plîngi, suspină cu am ar, sm ereşte-te, chinuieşte-te, adu-ţi am inte
de păcatele tale, unul d te unul. Nu mic mijloc de pedepsire a sufletului
16. I C or. 11, 18-32.
17. D e aici în c e p e partea morală: T r e b u ie să fa c e m f a p t e p o tr iv n ic e p ă c a te lo r , d e
v r e m să fim în v r e d n ic iţi d e îm p ă r ă ţia c er u rilo r.
18. I Cor. 11. 31.
498 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

este acesta. Dacă-ai ajuns,la zdrobirea inimii, atunci ştii că prin aceasta
rnai cu seamă se pedepseşte sufletul. Dacă ţi-ai adus aminte de păcatele
iaje,: atunci ştii cită durere se naşte de aici. De .aceea Dumnezeu dă unei
astfel· de pocăinţe că răsplată îndreptăţirea, spunînd : „Spune tu rn a i întU
p ă c a te le ta le > ca s é te în d r e p te z i!”19 Nu-i puţin lucru pentru îndreptarea
ta adunarea în minte a tuturor păcatelor taie, întoarcerea lor şi pe o parte
şi pe alta, după felul lori, şi trecerea lor pe dinaintea ochilor tăi. Cel care
face lucrul acesta ajunge la o atît de mare zdrobire de inimă, că socoteşte
că nici nu merităiSă mai trăiască. Iar cel care a ajuns la această socoteală
va fi mai moale ca ceara. Nu-*ni vorbi mie numai de desfrinare, nici de
adulter, nici de păcate recunoscute de toată lumea ca păcate, d adună în
mintea ta uneltirile tale ascunse, calomniile, grăirile de râu, d e şertăd u -
nile, pizmuiriie taie şi toate păcatele la fel cu acestea! Că şi pentru aceste
păcate nu vei suferi mică pedeapsă. Cel care ocârăşte so duce în iad20:
beţivul nu' are parte de 'împărăţia cerurilor21: cel care nu iubeşte pe
aproapele său supără atît de mult pe Dumnezeu, că nici mucenida nu-i
este de vreun folos2223: céi care nu poartă grijă de ai săi s-a lepădat de
credinţă22;' cei care dispreţuieşte pe săraci este aruncat în foc24. Nu socoti,
dar. mici aceste păcate, ci adună-le pe toate şi scrie-lë ca în tr-o carte.
Dacă le scrii tu, Dumnezeu ţi Ie şterge, după cum dacă tu n e le scrii, Dum­
nezeu ţi le şi scrie şi te şi pedepseşte. Este, dar, cu mult mai bine ca păca­
tele noastre şă fie scrise de noi şi să ne fie şterse sus, dedt, dim potrivă, ca
noi să le uităm, iar Dumnezeu să ni le pună înaintea ochilor noştri în ziua
cea înfricoşătoare. Aşadar, ca să nu se întîmple asta, şă trecem pe dinain­
tea conştiinţei noastre cu toată luarea aminte toate păcatele n o astre şi
vom vedea atunci că sîntem vinovaţi de multe păcate, Cine nu-i lipsit de
lăcomie? Să nu-mi vorbeşti mie de o lăcomie măsurată, ci gîndeşte-te că
şi pentru această mică lăcomie vom fi pedepsiţi. Şi pocăieşte-te! Cine nu
ocârăşte? Dar şi ocara te aruncă în iad25. Cine n-a vorbit de rău în ascuns
pe semenul său? Dar şi vorbitul de rău te lipseşte de împărăţia cerurilor.
Cine nu s-a mîndrit? Dar şi omul mîndru este mai necurat decîttoţL Cine
nu s-a uitat eu ochi poftidoşi? Dar şi acesta a săvârşit adulter26. Cine nu
s-a mîniat pe fratele său în zadar? Dar şi acesta este vinovat
sinedriului27. Cine n-a jurat? Dar şi jurămîntul este de la cel rău28. Cine
1 9 . Is a ia 4 3 , 2 6 .
2 Q :M a tH 5 , 2 2 .
21. I Cor. 6 , 1;0.
22. 1 Cor. 1 3 , 13.
23. I Tbn. 5 ; 8 . '
24. L u ca 16, 2 2 -3 1 .
25. M atei 5 , 2 2 .
2& M atei 5 , 2 8 .
27. M atei 5 , 2 2 .
28. M atei 5 , 3 4 - 3 7 .
OMILII LA MATEI 499

n-a jurat strîmb? Dar şi jurămîntul strîmb e mai mult decît de la cel rău.
Cine n-a slujit lui mamona? Dâr şi acesta a căzut din adevărata robie, cea
întru Hristos29. Pot să numesc şi alte păcate mai multe ca acestea; dar sînt
de ajuns şi acestea şi îndestulătoare să ducă la pocăinţă pe un om care nu
are inima de piatră şi nu-i cu totul nesimţit. Dacă fiecare din aceste păcate
aruncă în iad,: ce nu vor face adunate toate la un loc?
- Atunci cum ne mai putem mîntui? mă poţi întreba.
- Dacă vei întrebuinţa pentru fiecare păcat doctoria potrivnică păca­
tului : milostenia, rugăciunile, căinţa, pocăinţa, smerenia, inima zdrobită,
dispreţuirea averilor. Dumnezeu a pus nenumărate căi de mîntuire dacă
vrem Să luăm aminte.
Să luăm, dar, aminte şi cu toate doctoriile acestea să ne curăţim
rănile făcînd milostenii, lăsînd ura ce o purtăm celor ce ne-au supărat,
mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, postind după putere, nigîndu-ne
cu inimă curată şi să nu ne facem prieteni cu bogăţia cea nedreaptă30. Aşa
vom putea dobîndi.şi iertarea păcatelor noastre şi vom dobîndi şi bunătă-
ţile făgăduite, de care facă Dumnezeu ca noi toţi să ne învrednicim cu
harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava
şi puterea în vecii vecilor, Amin.

29. M a tei fl, 2 4 .

30. in te a 16; U .
 OMILIA XLII

„Sau faceţi pomul bun ş: rodul Iui bun;

sau faceţi uornui rău si rodul Iui rău;
că din rod se cunoaşte pomul”1.
I
Hrislos îi ruşinează iarăşi pe farisei în alt chip; nu Se mărgineşte la
mustrările de mai înainte. Şi nu face lucrul acesta ca să scape El de învi­
nuire - erau de ajuns cele spuse mai înainte ci ca pe ei să-i îndrepte.
Cu alte cuvinte. Domnul le spune aşa:,.Nici unul din voi n-a reproşat
<•010:· pe care i-am vindecat că n-ar fi fost vindecaţi şi nici n-a spus că e un
lucru rău ca oamenii să fie scăpaţi de demoni”. Oricît de neruşinaţi ar fi
fost fariseii, totuşi n-ar fi putut spune aceasta, pentru că ei nu criticau
laptele săvârşite de Domnul, ci huleau pe Domnul, pe Cel Care le săvîr-
.şon. Lucrul acesta arată că învinuirea lor era şi împotriva dreptei raţiuni,
şi împotriva ordinii fireşti a lucrurilor. Iar a urzi nişte învinuiri ca aces-
Iea. care sînt împotriva bunului simţ, înseamnă a fi de o neruşinare fără
margini, în afară de faptul că mai faci şi rău.
Dar uitâ-te că Hristos nu doreşte să se certe cu fariseii! Nu le-a spus:
„Faceţi pomul bun. pentru că şi rodul este bun”, ci le închide cu desăvâr­
şire gura şi le arată şi blîndeţea Lui şi neruşinarea lor, spu-
nir.du-lc: ..Dacă vreţi să-Mi criticaţi faptele Mele, nu vă opresc. Numai
iriticaţi-le cu dreaptă judecată şi fără să vă contraziceţi!” Aşa avea să fie
dată pe faţă răutatea fariseilor şi mai lămurit, pentru că îndrăzniseră să
critice nişte fapte evidente. „Răutatea voastră este fără rost, le spune
Hristos. iar spusele voastre se contrazic. Felul pomului se cunoaşte după
rod, şi nu rodul după pom. Voi însă faceţi contrariul. Chiar dacă pomul
face rodul, totuşi rodul ne spune de ce fel e pomul. Şi ar fi fost firesc ca
voi sau să criticaţi şi faptele Mele şi pe Mine, Cel Ce le-am săvârşit, sau să
nu Mă criticaţi, dacă-Mi lăudaţi faptele. Aşa, însă, voi faceţi cu totul con­
trariul. Neputînd critica faptele, fructul adică, criticaţi pomul, numin-
du-Mă îndrăcit. Iar aceasta este curată nebunie”. Hristos spune şi acum
ceea ce spusese mai înainte, că pomul bun nu poate să facă fructe rele şi
nici pomul rău, fructe bune. Deci învinuirile fariseilor sînt cu totul con­
trare logicii şi naturii.
1. M a tei 1 2 , 3 3 .
OM II.II I.A MATF.I 501

Apoi Domnul, pentru că n-a vorbit de El, ci de Duhul Sfînt, îi mustră

cu asprime, zicindu-le:
..Pui de v ip e r e , cum. p u te ţi g r ă i cele bune, r ă i fiin d ?”23
Prin aceste cuvinte Domnul îi şi ţine de rău pe farisei, dar şi demon­
strează prin ei cele spuse pînă acum.
..Iată. Io spune Hristos. voi nu puteţi face roduri bune. pentru că sîn-
!oi i pomi t ai. Aşadar nu mă minunez că grăiţi aşa. Aţi fost crescuţi rau,
.sinteţi copiii unor strămoşi rai şi aveţi sufletul rău".
Uita-te ce acuzaţii precise le aduce! Sint fara scăpare. N-a spus:
..Cum puteţi sa vorbiţi cele bune, cînd sinteţi pui de viperă?'’, ci le zice:
..C um p u te ţi g ră i cele bune, fiin d ră i? ”. I-a numit pui de viperă pentru că
se laudau cu strămoşii lor. Arătîndu-le că de aici n-au nici un cîştig, le-a
smuls înrudirea cu Avraam şi le dă alţi strămoşi, pe măsura năravurilor
lor. viperele! I-a lipsit de strălucirea numelui lui Avraam.
„Că d in p r is o s u l in im ii g r ă ie ş te g u ra ”2.
Aici Hristos arată iarăşi Dumnezeirea Sa, care cunoaşte cele
ascunse: mai arată că oamenii vor fi pedepsiţi nu numai pentru cuvintele
lor. ci şi pentru gîndurile lor rele şi că El. ca Dumnezeu, le cunoaşte.
Totodată Domnul mai spune că e cu putinţă ca şi oamenii să cunoască
in oarecare măsură gîndurile altor oameni: că e firesc ca atunci cînd rău­
tatea nu mai poate fi stăpînită înăuntrul sufletului să izbucnească în afară
prin cuvintele rostite cu gura. Deci cînd auzi pe un om spunînd cuvinte
rele. nu socoti că numai atîta răutate are în el cît o arată cuvintele, ci gîn-
deşte-te că izvorul e cu mult mai mare. Răutatea rostită cu cuvîntul e
numai prisosul răutăţii dinăuntru.
Ai văzut cît de aspru i-a mustrat pe farisei? Dacă cuvintele lor sînt
atît de rele şi sînt născute din voinţa diavolului, gîndeşte-te cît de rea e
rădăcina şi izvorul acestor cuvinte! E şi firesc să fie aşa; că limba, de
multe ori, se ruşinează şi nu varsă toată răutatea; inima însă, neavînd
nici un martor, zămisleşte fără teamă oricîte rele vrea; că de Dumnezeu
nu se sinchiseşte. Aşadar, întrucît cuvintele sînt rostite înaintea tuturora
şi cercetate de oameni, iar gîndurile inimii ascunse, de aceea răutatea
limbii e mai mică, iar a inimii mai mare. Cînd mulţimea gîndurilor inte­
rioare ajunge nespus de mare, atunci tainele inimii ies afară cu mult zgo­
mot. După cum cei ce varsă la început se silesc să-şi ţină înlăuntru sucu­
rile care le dau asalt, dar cînd sînt biruiţi scot pe gură multă murdărie, tot
aşa şi oamenii care au în inimile lor gînduri rele şi vorbesc de rău pe
semenii lor.
2. Matei 12, 34.
3. Matei 12, 34.
502 S K I N T U I . [l I A N CîlMtA l) K A I I K

„O m ul cel bun d in com oara cea bună scoate p e cele bune, ia r om ul

rău d in com oara cea re a scoate p e cele r e le ”4.

n
„Să nu socotiţi, spune Hristos, că lucrul acesta se întîmplă numai
cînd e vorba de răutate, ci şi dnd e vorba de bunătate. Bunătatea
dinăuntrul unui om e mai mare decît o arată cuvintele”.
Cu aceste cuvinte Domnul a arătat că trebuie să-i socotim pe farisei
mai răi decît îi arată cuvintele, iar pe El mai bun de cum II arată spusele
Sale. Prin „comoară” Domnul vrea să arate mulţimea gîndurilor inimii.
Apoi le măreşte iarăşi frica şi le spune: „Să nu socotiţi că totul se
mărgineşte la asta şi la osînda oamenilor! Nu! Toţi cei care nutresc astfel
de gînduri rele vor primi cea mai cumplită pedeapsă”. Şi n-a spus:
„Voi”,că voia să dea învăţătura aceasta întregului neam omenesc; dar, în
acelaşi timp, voia şi să-Şi îndulcesacă cuvintele Sale.
„D ar v ă z ic v o u ă că p e n tr u orice c u v în t d e şe rt, p e care îl v o r r o sti
oam en ii, v o r da sea m ă în z iu a ju d e c ă ţii”5.
Prin „ cu vîn t d e ş e r t” se înţelege cuvântul care nu corespunde fapte­
lor: minciuna, calomnia. Unii tîlcuitori spun că prin „ c u v în t d e ş e r t” se
înţelege! tih cuvînt grăit fără rost, de pildă Cuvintele care dau naştere la rîs
neSiăbuit sau cuvintele de ruşine, neruşinate şi nepotrivite.
„C ă d in c u v in te le ta le te v e i în d r e p ta ş i d in c u v in te le tale te v e i
o s în d i”6.
Ai văzut că tribunalul nu e aspru? Că pedepsele sînt uşoare? Judecă­
torul nu-ţi va hotărî osînda întemeiat pe cuvintele pe care altul le-a spus
despre tine, ci pe cuvintele pe care tu însuţi le-ai grăit. Iar aceasta este cea
mai desăvârşită dreptate. Tu eşti stăpîn şi să le spui şi să nu le spui.
Aşadar, nu trebuie să se neliniştească şi să tremure cei vorbiţi de
rău, d cei care vorbesc de rău. Nu sînt siliţi să se dezvinovăţească cei vor­
biţi de rău de cuvintele rele pe care le-au auzit, ci cei care vorbesc de rău,
pentru cuvintele pe care le-au vorbit. Pe aceştia îi ameninţă toată pri­
mejdia. Trebuie să fie deci fără grijă cei vorbiţi de rău; nu vor fi traşi la
răspundere pentru cuvintele rele spuse de alţii! Trebuie să se neliniş­
tească şi să tremure cei care vorbesc de rău, pentru că ei vor fi tîrîţi în
faţa înfricoşătoarei judecăţi pentru cele ce au grăit. Aceasta e o cursă a
diavolului; că păcatul acesta al vorbitului de rău nu are nici o plăcere, ci
4. Matei 12, 35.
5. Matei 12, 36.
6. Matei 12, 37.
O M I I . I i l..\ M/\ l'l'.l ftn:i

numai paguba. Omul care.1vorbeşte de râu strînge în sufletul său comoară

rea. Daca omul care are în el un germ ene de boaiâ se îmbolnăveşte ei mai
îniii. cu mult mai m ult cel care strînge în el însuşi răutatea, care e mai
am ară deci! orice germ ene de boală, va suferi cele mai grele chinuri,
pentru că isi bagă în suflet o cumplită boală. Şi se vede aceasta din cele ce
scoate pe gura. Dacă pe ceilalţi ii supără atîta vorbele lui, cu m ult mai
m ult supără sufletul care le zămisleşte. Cei care vorbeşte de rău pe altul
se pierde pe ei însuşi mai întâi, după cum cei care calcă pe foc se frige, cei
cure se izbeşte exe oţel se vaiam a, iar cei care loveşte într-un cui sînge-
reazâ. D ar cei care ştie să sufere cu curaj nedreptatea este oţel, cui şi foc,
pe cind cei care pune la cale şi sâvîrşeşte n edreptatea este mai slab decît
lutul. A şadar nu e rău să fii nedreptăţit, ci e rău să nedreptăţeşti şi să nu
ştii să înduri nedreptatea. Cîte nedreptăţi n -a îndurat David? Cîte
nedreptăţi n-a făcut Saul? Şi cine a ajuns mai puternic şi mai fericit? Cine
a ajuns mai de plîns şi mai de jelit? Nu. oare, Saul, cel care a nedreptăţit?
Uiţă-te! Saul i-a făgăduit lui David că dacă va răp u n e pe Goliat îl v a face
ginere şi-i va da cu dragă inim ă pe fiica sa de soţie78. David a răp u s pe
Goliat, dar Saul nu s-a ţinut de cuvînt; nu num ai că nu i-a dat pe fiica lui,
d ar căuta să-l şi omoare. Şi cine a ajuns mai strălucit? Nu era, oare, Saul
strins de gît de tristeţe şi de dem onul cel viclean, iar David strălucea mai
mult dccîl soarele prin victoriile sale şi prin dragostea lui dc Dumnezeu?
Iarăşi, cînd femeile cîntau spre slava lui David3, n -a fost Saul sufocat de
invidie, iar David, care a suferit totul în tăcere, a cucerit pe toţi şi i-a legat
strîns de el? D ar cînd l-a avut în m înă pe Saul şi nu i-a făcut nimic9, cine a
fost iarăşi fericit şi cine a fost ticălos? Cine a fost mai slab şi cine a fost mai
puternic? Nu David, care nu s-a răzbunat pe Saul nici cînd avea dreptul
să se răzbune? Şi pe bună dreptate! De ce? Şi Saul avea de aliat şi ajutor
ostaşi înarmaţi, pe cînd David, dreptatea mai puternică decît mii de
ostaşi. De aceea lui David, deşi fusese prigonit pe nedrept de Saul, nici nu
i-a trecut prin m inte să-l om oare, cu toate că avea to t dreptul să o facă.
Ştia din cele petrecute mai înainte că nu săvîrşirea răului te face mai
puternic, ci suferirea răului. Ce poţi spune de Iacov? N-a fost, oare,
nedreptăţit de Laban? N-a îndurat rele de la el? D ar cine a fost mai p u te r­
nic? Laban, care avîndu-1 în mîini pe Iacov nu îndrăznea să-l atingă, ci se
tem ea şi trem ura, sau Iacov, care, fără arme, fără ostaşi, ajunsese pen tru
Laban mai de tem ut decît mii de împăraţi?
7. I R eg i capitolele 17 şi 8.
8. 7 R eg i 18, 7.
9. I R eg i 24, 1-8.
!M)4 SM NTIJI. I()AN (JUliA l)K AUK

III
Dar ca să vă dau şi o altă dovadă mai puternică decît cele spuse, voi
vorbi tot de David, dar despre faptele lui contrare celor am intite mai
înainte. Cînd a suferit nedreptatea a fost puternic; cînd a săvîrşit nedrep­
tatea a fost m ai slab decît toţi. I-a făcut rău lui Urie şi s-a schim bat rîn-
duiala. Slăbiciunea a trecut de partea celui care a făcut răul, iar pute­
rea, de p artea celui ce a suferit răul. Urie, m ort fiind, a răvăşit casa lui
David; David, îm părat şi viu, n -a avut nici o putere, iar Urie, num ai gene­
ral şi ucis, a întors pe dos toată viaţa lui D avid10.
Vreţi să vă fac în alt chip m ai clare spusele mele? Să cercetăm şi pe
cei care se răzbună chiar cînd au dreptate. Ştie toată lum ea că aceia care
fac rău sînt mai ticăloşi decît toţi ticăloşii, pen tru că poartă război p ro­
priului lor suflet.
- D ar cine s-a răzbunat pe bună dreptate şi a aprins nenum ărate rele
şi a adus asupra sa necazuri şi dureri?
- Ioab, generalul lui David11. El a aprins şi războiul şi a suferit şi o mulţi­
me de rele. Nu s-ar fi întîmplat nimic dacă Ioab ar fi ştiut să filozofeze.
Să fugim, dar, de acest păcat! Să nu facem rău semenului nostru nici
cu cuvîntul, nici cu fapta. H ristos n-a spus: „Dacă-1 vei vorbi de rău şi-l
vei duce în faţa judecăţii”, ci atît: „Dacă-1 vei vorbi de rău chiar în tine
însuţi, şi atunci vei prim i cea m ai cumplită pedeap să”. C hiar dacă este
adevărat ceea ce spui, chiar dacă le spui fiind convins de adevărul spuse­
lor tale, şi atunci vei fi pedepsit! D um nezeu te va pedepsi nu p en tru cele
săvîrşite de cel grăit de rău, ci p en tru cele ce tu le-ai grăit despre el! Că
„ d in c u v in te le ta le te v e i o s în d i”, a spus H ristos. N-ai auzit că şi fariseul,
cînd a vorbit de ră u pe vameş, a spus adevărul, a vorbit de păcate cunos­
cute de to ată lum ea, n -a dat la iveală păcatele tăinuite ale vam eşului şi
totuşi a prim it cea mai m are pedeapsă12? Dacă nu trebuie să judecăm şi să
osîndim păcatele altora, pe care le ştie toată lum ea, cu m ult m ai mult
păcatele de care nu sîntem siguri. Păcătosul are Judecătorul său. Nu răpi,
dar, dreptul de judecată al Unuia-Născut! Lui îi este rezervat scaunul de
judecată. Vrei să judeci şi tu? Ai şi tu un scaun de judecată, care îţi aduce
m ult cîştig şi nici o pagubă. Ia-ţi conştiinţa ta judecător! Adu înaintea ei
toate păcatele tale. Cercetează13 toate păcatele sufletului tău, cere-i am ă­
nunţită socoteală şi spune-i: „Pentru ce ai îndrăznit să faci cutare şi
cutare păcat?” Ia r dacă nu v rea să-ţi judece păcatele tale şi le judecă pe
ale altora, grăieşte-i aşa: „Nu te judec pen tru păcatele altora! Nu pentru
10. II R e g i 12, 11-14.
11. II R eg i 3, 21-39.
12. Do aici în cep e p a rte a m orală: D e s p r e lă c o m ie ş i n e d r e p ta te . C el c e fa c e n e d r e p ­
ta te e s te m a i p ă g u b it d e c ît c e l n e d r e p tă ţit.
13. b u c a Iii, 10-14.
OMILII LA M A 'l'K I 505

acelea te-am chem at să te dezvinovăţeşti! Ce te priveşte pe tine dacă altul

este păcătos? Te întreb pe tine: P en tru ce ai săvîrşit cutare şi cutare
păcat? A pără-te pe tine, nu acuza pe altul! U ită-te la păcatele tale, nu la
ale altora!” Chinuie-ţi cu astfel de întrebări necontenit sufletul! Iar dacă
nu are nimic de spus, dacă îi este ruşine să le spună, snopeşte-1 în bătăi,
ca pe o slujnică m îndră şi desfrînată. Aşază în fiecare zi înaintea ta acest
scaun de judecată! Zugrăveşte în faţa minţii tale rîul cel de foc, vierm ele
cel neadorm it şi toate celelalte chinuri din iad! Nu-ţi lăsa sufletul să facă
cârdăşie cu diavolul! Nu-i îngădui sufletului tău să-ţi spună cu neruşinare:
„Diavolul a venit la mine, el a uneltit îm potriva m ea, el m -a ispitit!”, ci
grăieşte-i aşa: „Dacă tu nu vrei, toate uneltirile diavolului sînt de prisos!”
Dacă-ţi spune iarăşi: „Sînt îm brăcat cu trup, am pe m ine carne, locuiesc
în lume, trăiesc pe pământ!”, răspunde-i: „Toate acestea sînt scuze şi p re ­
texte! Şi cutare are carne, este trăito r în lume şi locuitor pe păm înt şi
totuşi face fapte vrednice de laudă! Şi tu, cînd faci o faptă bună, o faci to t
îm brăcat în trup!” Dacă se supără când îi vorbeşti aşa, nu-ţi lua nuna de
p e el, că nu m oare dacă-1 baţi, ci-1 izbăveşti de m oarte. Dacă-ţi spune
iarăşi: „Cutare m -a supărat!”, răspunde-i: „Tu însă poţi să nu te superi!
De m ulte ori ţi-ai stăpînit mînia!” Dacă îţi spune iarăşi: „Frum useţea
cutărei femei m ă face să-mi zboare m ereu gîndul la ea!”, răspunde-i:
„Poţi să te stăpîneşti!” Dă-i pilde pe cei care au biruit ispita, dă-i
pildă pe cea dintîi femeie care n -a scăpat de pedeapsă, deşi a spus: „ Şar­
p e le m - a a m ă g it”14.
IV
Cînd îţi cercetezi aşa păcatele tale, să nu fie nim eni de faţă, să nu te
tulbure nimeni! D upă cum judecătorii când dau sentinţa stau după o p e r­
dea, to t aşa şi tu, în loc de perdea, caută tim p şi loc liniştit. Cînd te scoli de
la masa după cc ai cinat şi ic duci să ic culci, judccă-ţi faptele tale. Accsla-i
timpul cel mai potrivii. Iar loc este palul şi camera de culcare. Aceasta a
poruncit-o şi profetul, cînd a spus: „ C ă iţi-v ă de cele ce a ţi g ră it în in im ile
v o a s tr e în a ş te m u tu r ile v o a s tr e !”15 Pedepseşte-ţi cumplit sufletul pentru
mici păcate, ca să nu săvârşeşti păcate mari. Dacă faci lucrul acesta în fie­
care zi, vei sta cu îndrăznire în faţa acelui înfricoşător scaun de judecată.
Aşa a ajuns Pavel curat. P entru aceea şi spunea: „Dacă n e -a m ju d e c a p e
n o i în şin e , n - a m m a i f i ju d e c a ţi”16. A şa curăţea Iov păcatele fiilor săi17.
Dacă aducea jertfă p entru păcatele lor neştiute, cu atît m ai m ult le cerea
14. Fac. 3, 13.
15. Ps . 4, 4.
16. I Cor. 11, 31.
17. Iov 1. 5.
500 SKINTHI. IOAN CilJKA I »l·: Alin

socoteală pentru cele ştiute. D ar noi nu facem aşa, ci cu totul dimpotrivă.

Abia ne-am băgat sub aşternut că şi începem să ne gîndim la cele lumeşti.
Unii bagă în sufletul lor gânduri ruşinoase, alţii se gîndesc la banii daţi cu
camătă, la afaceri şi la treburi vrem elnice. Cînd avem o fată o păzim cu
toată străşnicia; d ar ceea ce ne este m ai de p reţ decît fata noastră, sufle­
tul, pe acesta îl lăsăm să se desfrîneze, să se pîngărească şi-l împuiem cu
mii şi mii de gînduri rele. Dacă dragostea de averi, dragostea de p e tre ­
ceri, dragostea de trupuri frumoase, dacă dragostea de răzbunare sau
oricare altă dragoste păcătoasă vrea să intre în sufletul nostru. îi deschi­
dem largi uşile sufletului, o atragem înăuntru, o chem ăm şi-i dăm toată
libertatea să se aşeze înăuntrul nostru. Ce poate fi mai groaznic ca a lăsa
să fie pîngărit ceea ce este mai de p re ţ în noi. sufletul, de atîtea păcate şi
pînă întru atîta să se desfăteze de ele pînă ce se satură? D ar păcatele n-au
niciodată saţiu! De aceea păcatele te părăsesc num ai atunci cînd te ia
somnul. Dar, m ai bine spus, nici atunci, că şi visele şi vedeniile din som n
îţi aduc înainte aceleaşi păcate! Din pricina asta şi cînd se face ziuă săvîr-
şim de m ulte ori tocmai faptele pe care le-am trăit în vis. Nu laşi să-ţi
intre un pic de p ra f în ochi, dar nici nu te uiţi că în suflet intră atîtea şi
Urăşte după el povara unor atît de m ari păcate! Cînd vom mai putea
scoate din sufletul n ostru această m urdărie pe care o depunem în fiecare
zi? Cînd vom tăia spinii? Cînd vom sem ăna sem inţele cele bune? Nu ştii
că a venit tim pul secerişului? Şi noi nici n-am desfundat pămîntul! Ce
vom spune dacă vine Lucrătorul şi ne întreabă ce am făcut? Ce-I vom
răspunde? Că nu ne-a dat nimeni sem inţe? D ar eu în fiecare zi am aru n ­
cat seminţele! Că n -a tăiat nimeni spinii? Dar eu în fiecare zi am ascuţit caz­
maua! Că nevoile vieţii ne-au copleşit? D ar pentru ce nu te-ai răstignit pe
tine lumii!18. Dacă cel care a dat talantul înapoi a fost numit „slugă
v ic le a n ă ”19, nu pentru că nu l-a dat înapoi, ci pentru că n -a adus doi în loc
de unul, apoi gîndeşte-te ce ne vor auzi urechile cînd noi am şi stricat talantul
pe care l-am prim it!Dacă acela a fost legat şi aruncat acolo unde este scrâşne­
tul dinţilor20, ce vom păţi noi, care amînăm de la o zi la alta, care pregetăm,
deşi mii şi mii de fapte ne îndeamnă spre virtute? Care fapt de pe lumea asta
nu-i în stare să te îndem ne spre virtute? Nu vezi cât de trecător e traiul pe pă-
mînl? Nu vezi cit de puţin eşti sigur de ziua de mîine? Nu vezi cit te obo-
scşt i pentru lucrurile de pe lumea aceasta? Nu vezi cîtă sudoare? Săvîr-
şe.şli, oare, virtutea cu osteneala, iar păcătui, fără osteneală? Nu! Ei
1!!. G al. 6 . 1 4 .
1!). M aici 2 5 . 2 ii.
2 0 . M aici 2 5 . 2 0 .
(I M II .I I I.A MA'I'KI 507

bine, dacă şi pentru virtute şi p en tru păcat trebuie să te osteneşti, pentru

ce nu vrei să te osteneşti pentru virtute, care îţi aduce m are câştig? Dar,
mai bine spus, sînt virtuţi care nu cer nici o osteneală. Ce oboseală cere să
nu vorbeşti de rău, să nu minţi, să nu te juri, să laşi ura ce o porţi sem enu­
lui tău? Nici o oboseală! D im potrivă, săvârşirea acestor păcate cere obo­
seală şi aduce peste tine m ulte griji. Ce cuvânt de apărare mai putem avea
noi, ce iertare, când nu facem nici aceste fapte bune care nu n e costă nici
un pic de oboseală? De aici se vede că noi din lene şi trândăvie nu facem
nici acele fapte bune care n u ne cer vreo osteneală.
G îndindu-ne, dar, la toate acestea, să fugim de păcat şi să îm brăţi­
şăm virtutea, ca să avem p arte şi de bunătăţile cele de aici, şi de cele vii­
toare, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus Hristos,
Căruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.
 O M IL IA X L III

e A tu n c i I - a u r ă s p u n s u n ii d in c ă r tu r a r i ş i f a r is e i, z icîn d :
în v ă ti ă t o r u le ,7 v r e m s ă v e d e m d e la T in e s e m n ! ”
I a r E l r ă s p u n z în d a zis:
„ N e a m v ic le a n ş i d e s f r în a t c e r e s e m n , ş i s e m n n u i s e v a d a
d e c ît s e m n u l lu i I o n a p r o o r o c u l * 1

I
Poate fi o prostie mai m are, poate fi o lipsă m ai m are de credinţă
decît prostia acestor cărturari şi farisei, care, după atîtea minuni, îi spun.
ca şi cum n -a r fi făcut nici una: „ V re m să v e d e m d e la T in e s e m n !”?
- P en tru ce grăiau aşa?
- Ca să-L atace iarăşi. P entru că H ristos le astupase gura şi le legase
limba lor neruşinată o dată, de două ori şi de mai m ulte ori, ei vin iarăşi la
fapte. De aceea s-a m inunat şi evanghelistul, că a spus: „ A tu n c i I-a u ră s­
p u n s u n ii d in că rtu ra ri, c e rîn d u -I s e m n ”2.
- Cînd atunci?
- Cînd se cuvenea ca fariseii şi cărturarii să se plece înaintea lui H ris­
tos, să-L adm ire, să se m inuneze şi să I se închine; tocmai atunci nu s-au
depărtat de viclenia lor. De câtă linguşeală şi ironie nu sînt pline cuvintele
lor? Nădăjduiau că aşa îl atrag de partea lor! D ar ei când îl ocărăsc, cînd îl
linguşesc, cînd îl num esc îndrăcit, cînd învăţător. Şi o faptă şi alta p o r­
neşte tot din sufletul lor viclean, deşi spusele sînt potrivnice unele altora.
De aceea şi D om nul îi m ustră cu asprim e. Cînd fariseii îi vorbeau cu
asprim e şi îl ocărau, D om nul le vorbea cu blîndeţe: cînd însă îl lingu­
şeau, le grăieşte m ustrător şi cu multă tărie, arătîndu -le ca este mai p re­
sus şi de mînie, şi de linguşeală. Nici nu izbucneşte în mînie cînd cineva
se poartă rău cu El, şi nici nu se înmoaie cînd îl linguşeşte cineva.
U itâ-m i-te că şi atunci cînd Hristos îi ocărăşte, propriu-zis nu-i ocă­
reşte, ci le arată cît de răi şi de vicleni sînt. Căci ce le spune Domnul?
„N ea m v ic le a n şi d e s fr în a t cere s e m n ”. Cu alte cuvinte H ristos le spune
aşa: ..Ce e de m irare că vă purtaţi aşa cu Mine, pe C are deocam dată nu
!Yla cunoaşt eţi, cînd v-aţi purtat aşa şi cu Tatăl Meu, despre C are ştiaţi atît
1. Maici 12, 21 ! 21).
2. Marcu 1!. 11.
O M IM I I.A MATEI 509

de multe lucruri? L -aţi părăsit pe Tatăl Meu şi aţi alergat la demoni, atră-
gînd la ei şi pe alţi desfrînaţi”. Profetul Iezechiel to t aşa îi ocăra continuu3.
Domnul a spus aceste cuvinte ca să le arate fariseilor că este u n acord
desăvîrşit între El şi Tatăl. Voia să le arate că p u rta re a lor nu se deose­
b eşte de p u rtarea străm oşilor lor; voia să le descopere gîndurile lor
ascunse şi să le a rate că din făţărie şi ca duşm ani cereau semn. I-a num it
„ n e a m v ic le a n ”, pen tru că totdeauna au fost nerecunoscători faţă de
binefăcătorii lor, pen tru că ajungeau mai răi d n d li se făcea bine. Iar
acesta e sem n de cea mai m are viclenie şi rău tate. I-a num it „ n e a m
d e s fr în a t”, p en tru a le arăta şi necredinţa lor de m ai înainte şi cea de
acum. Cu aceste cuvinte Hristos arată din nou egalitatea Sa cu Tatăl; că
necredinţa în H ristos îi face desfrînaţi, aşa cum desfrînaţi erau num iţi
d n d nu credeau în Tatăl.
- Apoi ce le m ai spune, după ce i-a ocărît?
- „Şi s e m n n u i se v a da, d e c ît s e m n u l lu i Io n a p ro o ro cu l”.
Iată că vorbeşte de pe acum despre învierea S a şi face să fie crezută,
slujindu-Se de un simbol.
- Dar ce? Nu i s-a dat neam ului acestuia sem n? aş putea fi întrebat.
- Nu i s-a dat sem n la cererea fariseilor! H ristos nu făcea sem ne ca
să-i aducă la El pe farisei - că îi ştia învîrtoşaţi la inimă - , ci ca să-i
îndrepte pe ceilalţi. Sau acesta trebuie să fie răspunsul la întrebarea
pusă, sau că nu v o r prim i un sem n la fel ca acela. Că sem n lor li s-a dat,
d n d , prin pedepsirea lor, au cunoscut puterea lui Hristos.
Prin aceste cuvinte H ristos îi am eninţă acoperit oarecum, ca şi cum
le-ar spune: „V-am făcut mii şi mii de binefaceri; nici una din aceste bine­
faceri nu v -a în dreptat spre Mine, nici n-aţi voit să vă închinaţi puterii
Mele. D ar veţi cunoaşte prin suferinţele ce le veţi îndura puterea Mea,
d n d veţi vedea Ierusalimul prăbuşit la pămînt, cînd veţi vedea zidurile
lui dărîm ate, d n d veţi vedea tem plul numai ruine, cînd vă veţi pierde
p atria şi libertatea de mai înainte, d n d veţi cutreiera iarăşi pe întreaga
faţă a păm întului ca nişte fugari, fără casă şi fără p atrie”. Toate acestea
s-au întîm plat după răstignire. „Acestea vă vor fi vouă în loc de m ari
sem ne”. Şi m are sem n este că nenorocirile venite atunci peste iudei mai
sînt încă şi astăzi pe capul lor! N enum ăraţi oam eni au încercat, d ar nici
unul n-a reuşit să îndepărteze sentinţa pronunţată odată asupra lor. D ar
H ristos nu le spune asta! L asă ca tim pul să facă clare cuvintele Sale. D eo­
cam dată le vorbeşte despre învierea Sa, pe care aveau s-o cunoască bine
prin suferinţele pe care aveau să le îndure m ai tîrziu.
3. lez . cap. 16.
MO SKlNTIII. IOAN ('.URA I)K AUR

„Că p r e c u m Iona, ie s p u n e H risto s, a fo s t î n p în te c e le c h itu lu i tre i

z ile şi tr e i n o p ţi, to t aşa v a f i ş i F iu l O m u lu i î n in im a p ă m în tu lu i, tre i
z ile ş i tr e i n o p ţ i ”4
Nu le-a spus pe faţă că va învia. A r fi rîs de El. A lăsat să se înţeleagă
usta, pentru ca ei să creadă că D om nul ştia m ai înainte de învierea Sa. Că
fariseii ştiau în tr-adevăr că D om nul va învia se vede de acolo că au spus
lui Pilat: „ A m ă g ito ru l A c e la a s p u s în că p e c în d e ra v iu : „D upă tr e i zile
v o i în v ia ”5, cu toate că ucenicii nu cunoşteau aceasta; că ei, înainte de
înviere, erau m ai nepricepuţi decît fariseii; de aceea fariseii s-au şi osîndit
pe ei înşişi.
II
Vezi cît de precis vorbeşte D om nul de învierea Sa, deşi face numai
aluzie la ea? N -a spus: „în păm înt”, ci: „ în in im a p ă m în tu lu i”, ca să arate
şi m orm întul şi ca nimeni să nu spună că m oartea a fost aparentă. A îngă­
duit să stea trei zile în m orm înt, ca să dea adeverire că a murit. M oartea
Lui nu este adeverită num ai prin răstignirea pe cruce, nici num ai prin
faptul că toţi au văzut că Şi-a dat duhul, ci şi p rin tim pul zilelor d t a stat
în morm înt. D espre înviere aveau să dea m ărturie toate evenim entele de
mai tîrziu; dar m oartea Sa pe cruce a r fi fost pusă la îndoială dacă n -a r fi
fost atunci m ulte sem ne şi m inuni care să dea m ărturie; iar dacă a r fi fost
pusă la îndoială m oartea pe cruce, s-ar fi pus la îndoială şi învierea; Din
pricina aceasta D om nul num eşte m oartea Sa: „ s e m n ”. Dacă n -a r fi fost
răstignit, n -a r fi fost dat semnul. D e aceea citează simbolul, pe Iona, ca să
fie crezut adevărul. Spune-m i, închipuire a fost şederea lui Iona în pînte­
cele chitului? N -o poţi spune! P rin u rm are n -a fost închipuire n id şede­
re a lui H ristos în inima păm întului. Că nu e cu putinţă ca simbolul să fie
adevăr, iar adevărul, închipuire. P entru aceasta, pretutindeni vestim
m oartea Lui şi la taina sfintei euharistii şi la botez şi la toate celelalte. De
aceea şi Pavel strigă cu m are glas: „M ie să m i- m i f ie a m ă lă u d a d e c ît în
c ru cea D o m n u lu i n o s tr u Iisu s H r is to s ”6. Din acestea se vede că aceia care
îm părtăşesc părerile ereticului M arcion sînt fiii diavolului, că ei înlătură
to t ceea ce H ristos a căutat să nu fie desfiinţat; iar diavolul s-a sîrguit fel şi
chip să le desfiinţeze, adică crucea şi patimile Sale. P en tru aceasta a spus
D om nul şi în alt loc: „ S tric a ţi te m p lu l a cesta ş i î n tr e i z ile îl v o i r id ic a ”7;
şi: „Vor f i z ile c în d se v a lua d e la e i M ir e le ”8; iar acum: „Nu i se v a da
s e m n d e c ît s e m n u l lui Io n a p ro o ro c u l”. P rin aceste cuvinte H ristos arată

4. M a tei 12, 40.

5. M atei 27, 3.
0. Gal. 6, 14.
7. Io an 2, 19.
It. Matei 9, 15.
(tivul.11 l,A M A I'KI 511

că va pătimi pentru ei, dur că ei nu vor cîştiga nimic; aceasta a arătat-o şi

mai tîrziu. Şi cu toate că Domnul ştia aceasta, totuşi a voit să moară! Atît
de m are este p u rtarea Lui de grijă de oameni! Ca să nu socoteşti că iudeii
se vor p u rta ca şi ninivitenii, că se vor pocăi; ca să nu socoteşti că după
cum cetatea ninivitenilor a fost scăpată de distrugere şi după cum locui­
torii ei s-au pocăit, tot aşa se vor pocăi şi iudeii după înviere, ascultă-L pe
Domnul că le prevesteşte cu totul altă soartă. Că nu vor culege nici un
rod, spre propriul lor bine, din m oartea şi patimile Domnului, ci vor
suferi chinuri nemaiauzite, a arătat-o H ristos prin pilda cu demonul ieşit
din om9. Deocamdată le spune că nu din vina Lui v or îndura mai tîrziu
m ari nenorociri; le arată că pe bună dreptate le vo r suferi. Prin pilda cu
dem onul ieşit din om, Hristos înfăţişează nenorocirile iudeilor şi pustii­
rea ce va veni peste ei; dar deocam dată le arată că pe bună dreptate le
vor suferi pe toate acestea. Aşa a făcut şi pe vrem ea Vechiului T esta­
m ent. Cînd avea să şteargă Sodom a de pe faţa păm întului, i-a spus mai
înainte lui Avraam că nu din vina lui se întîm plă aceasta; i-a arătat cît de
rară e virtutea în Sodom a, încât nu s-au găsit, în nişte cetăţi atît de mari,
nici zece oameni care să fi ales calea virtuţii10. Şi cu L ot la fel; a pogorât
foc din cer după ce i-a a rătat lipsa de ospitalitate a sodom enilor şi am o­
rurile lor ruşinoase. L a fel a făcut şi cînd a dat potopul pe pămînt. P rin
fapte i-a arătat lui Noe că nu din vina lui trim ite potopul pe păm înt11; la
fel şi cu Iezechiel, cînd era în Babilon, l-a făcut să vadă nenorocirile Ieru­
salimului12; la fel şi cu Ieremia, cînd i-a spus: „N u te r u g a p e n tr u p o p o ru l
a c e sta !”13, îi arată că nu el este de vină: „O are n u v e z i ce fa c aceştia?”1415.Şi
ceea ce a făcut totdeauna o face şi acum.
- Ce spune Hristos?
„Bărbaţii niniviieni se vor scula şi vor osîndi neamul acesta, că
-

s-au pocăit la predica lui Iona. Şi iată mai mult decît Iona este aici!”13.
„Iona, spune Hristos, era rob, Eu Stăpîn; el a ieşit din chit, Eu am
înviat din m oarte; Iona a predicat pieirea, Eu am venit binevestind
îm părăţia; ninivitenii au crezut fără vreo minune, Eu am făcut multe
minuni; ninivitenii n-au auzit mai m ult decît cuvintele lui Iona, Eu am
predicat o filozofie care biruie orice filozofie; Iona a venit ca slujitor, Eu
am venit fiind însuşi Stăpînul şi D om nul universului. N-am venit am e-
ninţînd, nici cerînd socoteală, ci aducînd iertare; ninivitenii erau nişte
9. M atei 12, 43-45.
10. F ac. 18, 60-19, 28.
11. F a c . cap. 6 şi 7.
12. Ie z . cap. 5.
13. Ier. 7. 15.
14. Ier . 7, 16.
15. M a tei 12, 41.
512 SEtNTUL IOAN GURA UE AUR

barbari, iudeii au ascultat cuvintele a nenum ăraţi profeţi; despre Iona

nim eni n -a profeţit; despre Mine, toţi; iar faptele adeveresc cuvintele;
Iona a luat-o la fugă, voind să plece, ca să nu fie batjocorit de niniviteni;
Eu am venit ştiind că am să fiu răstignit şi batjocorit; Iona n-a suferit să
fie ocărit pentru cei mîntuiţi; Eu am suferit m oartea, şi m oartea cea mai
ruşinoasă, iar m ai tîrziu am trim is pe alţii; Iona era u n străin, un om de
alt neam , un necunoscut; Eu, înrudit cu ei după tru p , cu aceiaşi străm oşi
ca şi ei. Şi s-a r p utea aduce şi alte m ulte puncte deosebitoare, dacă s-a r
stărui m ai mult.
m
D ar D om nul nu se m ărgineşte la atîta, ci adaugă şi altă pildă zidnd:
„ îm p ă ră te a sa de la m iazăzi se v a scula la judecată cu n e a m u l a c e sta
ş i- l v a o sîn d i, că a v e n it de la m a r g in ile p ă m în tu lu i ca să audă în ţe le p ­
c iu n e a lu i S o lo m o n . Ş i ia tă m a i m u lt d e c ît S o lo m o n e s te a ic i”16.
Pilda cu îm părăteasa de la miazăzi este mai puternică decît pilda cu
Iona. Iona s-a dus la niniviteni; îm părăteasa de la miazăzi n-a aşteptat ca
Solom on să vină la ea, ci ea s-a dus la el; era o femeie,o barbară, şi într-o
situaţie cu totul alta decît ninivitenii; n u o am eninţa nimic, nu o înfricoşa
m oartea, ci dorea num ai să audă cuvinte înţelepte. Şi iată aici este cineva
mai m are decît Solomon! „Acolo, spune Domnul, a venit o femeie; aici
am venit Eu; ea a venit de la marginile păm întului; E u străbat sate şi
oraşe; Solom on i-a vorbit îm părătesei despre pomi, despre copaci,
vorbe care nu puteau să-i aducă m are folos celei ce se dusese la el; Eu
vorbesc de lucruri tainice şi de taine prea înfricoşătoare”.
Aşadar, după ce H ristos i-a osîndit pe cărturari şi pe farisei, dovedin-
du-le în chip strălucit că au săvîrşit păcate de neiertat, că neascultarea lor
se datoreşte nerecunoştinţei lor, şi nu slăbiciunii Dascălului; după ce a
dovedit aceasta, printre altele şi prin exemplele cu niniviteniişi cu îm pă­
răteasa de la miazăzi, le spune şi osînda ce va veni peste ei; în chip
ascuns, d ar le-o spune. M are frică le insuflă pilda pe care le-o dă:
„ C în d d u h u l n e c u r a t iese d in o m u m b lă p r in lo cu ri fă r ă de apă, cău-
t în d o d ih n ă ; şi n e a flîn d , zice: „Mă v o i în to a rce în casa m e a , de u n d e a m
ie şit; ş i v e n in d o află goală, m ă tu r a tă ş i îm p o d o b ită . A tu n c i se d u ce ş i ia
c u s in e alte ş a p te d u h u r i m a i rele d e c ît el şi in tr în d lo cu ieşte acolo; şi
a ju n g cele de p e u r m ă ale o m u lu i a c e lu ia m a i rele d e c ît cele d in ţii. A ş a v a
f i şi c u n e a m u l a c e sta ”17.

16. M a tei 12, 42.

17. M a tei 12. 4 3 -4 5 .
OM II.II I.A MATKI 51 3

Prin aceste cuvinte, Hristos arată că vor suferi cele mai cumplite chi­
nuri nu numai în veacul ce va să fie, ci şi aici pe pămînt. Pentru că le spu­
sese: „ B ă rb a ţii n in iv ite n i se v o r scula la ju d e c a tă ş i v o r o sîn d i n e a m u l
a c e sta ”; ca nu cumva să dispreţuiască osînda la gîndul că va veni peste ei
atît de tîrziu pedeapsa şi din pricina asta să ajungă mai trîndavi, în pilda
aceasta le spune că chiar pe lumea aceasta vor îndura grozave nenoro­
ciri. Profetul Osea tot aşa îi ameninţa, spunîndu-le că vor fi ca „ p rofetul
cel ie ş it d in m in ţi, ca o m u l p u r tă to r de d u h r ă u ”18, adică vor fi ca profeţii
cei mincinoşi, ca cei nebuni, ca cei chinuiţi de duhurile cele necurate.
Cînd Osea spune: „ P rofetul cel ie ş it d in m i n ţ i ” se gîndeşte la profetul cel
mincinos, de pildă ghicitorii. Asta o spune şi Hristos despre iudei, cînd le
dă ca pildă pe omul cuprins de duhuri necurate; le spune că vor suferi
cele mai cumplite chinuri. Ai văzut cum îi îndeamnă în toate chipurile să
dea atenţie cuvintelor Sale? Ii îndeamnă prin osînda ce o vor primi pe
pămînt, prin osînda de pe lumea cealaltă, prin oamenii cu nume bun, cum
au fost ninivitenii şi împărăteasa de la miazăzi, prin oamenii păcătoşi,
cum au fost cei din Tir şi din Sodoma. Profeţii făceau la fel. Le dădeau
iudeilor ca pildă pe fiii lui Rehabin19, pe mireasa care nu uită podoaba şi
cingătoarea dată de mirele ei20, pe boul care-şi cunoaşte stăpînul său şi pe
măgarul care ştie ieslea21. Tot aşa şi Hristos, acum înfăţişează prin pilda
aceasta nerecunoştinţa lor, dar totodată le spune şi pedeapsa cc-i aşteaptă,
aşteaptă.
- Ce vrea să spună Domnul prin această pildă?
-„După cum îndrăciţii, spune Hristos, se îmbolnăvesc şi mai grozav
dacă nu se îngrijesc după ce au scăpat de boală, tot aşa se va întîmpla şi cu
voi. Eraţi stăpîniţi de demoni mai înainte, cînd vă închinaţi idolilor, cînd
junghiaţi demonilor pe fiii voştri, când vă purtaţi ca nişte nebuni, totuşi nu
v-am părăsit, ci am scos din voi, prin profeţi, demonul acela şi în sfîrşit
am avenit Eu, voind să vă curăţesc şi mai mult. Dar pentru că nu vreţi să
daţi ascultare cuvintelor Mele, ci aţi ajuns şi mai răi - că uciderea lui Hris­
tos este o faptă cu mult mai grozavă şi cu mult mai cumplită dedt ucide­
rea profeţilor - , de aceea veţi îndura necazuri şi mai cumplite dedt înain­
taşii voştri, dedt cele din Babilon şi din Egipt, dedt cele de pe timpul lui
Antioh I”. Şi într- adevăr nenorocirile venite peste ei pe timpul lui Vespa-
sian şi Tit au fost cu piuit mai groaznice decît acestea. De aceea şi spunea
Domnul: „V a f i n e c a z m a re, c u m n - a fo s t n ic io d a tă ş i n ic i n u v a m a i f i ”22.
18. Osea 9, 8.
19. Ier. 35, 14-19.
20. Ier. 2, 32.
21 . Jsaia 1, 3.
22. M atei 24, 21.
!') 1 4 SK lN TlII. IOAN (iUUA l)K AIJH

Pilda spusă de Hristos nu arată numai asta, ci şi aceea că iudeii vor fi

lipsiţi de orice virtute şi că prin lucrarea demonilor vor ajunge uşor pe
mina lor, mai mult decît pe timpul profeţilor. Pe vremea aceea, chiar dacă
păeătuiau, dar mai erau printre ei şi oameni virtuoşi şi mai era şi purtarea
de grijă a lui Dumnezeu şi harul Duhului Sfînt, care avea grijă, îndrepta şi
împlinea pe toate. „Acum, spune Hristos, vor fi cu totul lipsiţi şi de
această purtare de grijă, aşa că virtutea va fi mai rară, nenorocirile mai
mari, lucrarea demonilor mai tiranică”. Ştiţi doar că chiar pe timpul
nostru, cînd Iulian23, cel ce a întrecut pe toţi în necredinţă şi a fost cuprins
de furie drăcească împotriva noastră, iudeii au trecut de partea păgînilor
şi făceau tot ce era pe placul lor! Dacă iudeii s-au mai cuminţit puţin, apoi
s-au liniştit de frica împăraţilor. Că de n-ar fi frica asta, ar îndrăzni
lucruri cu mult mai groaznice decît cele dinainte. Dar în toate celelalte
răutăţi, iudeii de acum îi întrec pe înaintaşii lor: în şarlatanie, în vrăjitorie,
în desfrînare. Nu se dau în lături nici de la alte fapte, deşi sînt stăpîniţi de
un friu atît de puternic, frica de împăraţi; de multe ori au pus la cale răs­
coale, s-au răzvrătit împotriva împăraţilor şi au adus peste ei cele mai
cumplite rele.
IV
Unde sînt cei care cer minuni? Să audă aceştia că e nevoie de inimă
curată! Dacă n-ai inimă curată, minunile nu-ţi sînt de nici un folos. Iată
ninivitenii au crezut fără minuni; iudeii însă au ajuns mai răi, după atîtea
minuni; s-au făcut pe ei înşişi locaş pentru nenumăraţi demoni şi au atras
asupra lor mii şi mii de nenorociri. Şi pe bună dreptate. Cînd ai scăpat
de nenorociri şi nu te cuminţeşti, vei îndura nenorociri cu mult mai cum­
plite decît cele de mai înainte. De aceea a spus Hristos: „dem onul n u
g ă seşte odihnă ”, ca să arate că demonii cu uneltirile lor pun negreşit mîna
pe omul care nu se cuminţeşte. Şi ar trebui să se cuminţească pentru
două pricini: prima, că a suferit mai înainte; a doua, pentru că a scăpat.
Dar, mai bine spus, mai este şi o a treia pricină: ameninţarea că are să
sufere ceva şi mai rău; dar nici una din aceste pricini nu i-a făcut pe iudei
mai buni.
Este timpul ca aceste cuvinte să nu fie spuse numai iudeilor, ci şi
nouă24, care, după ce am fost luminaţi prin baia botezului, după ce am
fost absolviţi de păcatele de mai înainte, continuăm să săvîrşim aceleaşi
păcate; mai cumplită va fi pedeapsa pentru aceste păcate după ce am fost
eliberaţi de ele. Pentru aceea a şi spus Hristos paraliticului: „Iată te -a i
•A Inii.in Aposl.ilnl ( Afl A6.V), înipăinl hi/aatin.
IM. I >e a n i începe pari cu m orală: Nu treb u ie să ne p ie rd em m irajul şi să ne n e lin iş­
tim pripitul la trin d a ria altora; pindul aresta este fără de folos.
<1IVUI.II I.A MATI'-.I 515

fă c u i sănătos! D e a c u m să n u m a i g re şe şti, ca să n u - ţi fie ţie c e v a m a i

rău!""'. Şi i-a spus aceasta unui om care zăcuse treizeci şi opt de ani.
- Dar ce chin poate fi mai mare decît acesta? aş putea fi întrebat.
- Da, pot fi chinuri şi mai mari şi mai cumplite. Să nu ni se întîmple să
suferim cît putem suferi! Pedepsele pe care ni le poate da Dumnezeu
sînt nesfîrşite, după cum nesfîrşită este şi mila Lui şi tot aşa şi mînia Lui.
învinuirea aceasta a adus-o Dumnezeu şi Ierusalimului prin profetul
Iezechiel, cînd a spus: „ T e -a m v ă z u t p ă ta tă d e s în g e şi te -a m sp ă la t şi
te - a m u n s ş i ţi s -a d u s v e s te a d e fr u m u s e ţe a ta! D a r iarăşi ai fă c u t d es-
fr în a r e cu v e c in ii tă i!”252627. Din pricina asta Dumnezeu te ameninţă şi mai
cumplit cînd păeătuieşti din nou. Şi totuşi nu te gîndi numai la pedeapsă!
Gîndeşte-te şi la nesfîrşită răbdare a lui Dumnezeu! De dte ori nu săvîr-
şim aceleaşi păcate, şi Dumnezeu încă ne rabdă! Dar să nu prindem curaj,
ci să ne temem! Faraon, dacă s-ar fi învăţat minte de la cea dintîi
pedeapsă, n-ar mai fi suferit pe celelalte, nu s-ar fi înecat cu toată oastea
lui în Marea Roşie. Grăiesc aşa pentru că ştiu mulţi oameni care vorbesc
şi acum ca şi Faraon şi zic: „Nu vreau să ştiu de Dumnezeu!” şi-i pun pe
cei de sub stăpînirea lor să calce lut şi să facă cărămizi. Cîţi oameni se
îndură să uşureze munca oamenilor de sub stăpînirea lor, deşi Dumne­
zeu le porunceşte să pună capăt împilării? Şi n-avem de trecut acum
Marea Roşie, ci un ocean de foc; nu o mare ca Marea Roşie, nici numai
atît de mare, ci cu mult mai mare şi mai sălbatică; un ocean cu valuri de
foc, un foc neîntîlnit pe pămînt, un foc înfricoşător, un adînc fără de fund
cu flăcări neînchipuit de cumplite. Poţi vedea cum focul aleargă pretu­
tindeni ca o fiară sălbatică. Dacă focul acesta material de pe pămînt s-a
năpustit ca o fiară din cuptorul Babilonului şi i-a ars pe cei ce şedeau
afară, ce nu va face focul celălalt, nematerial, celor peste care se va
năpusti? Ascultă ce spun profeţii despre ziua aceea: „ Z iu a D o m n u lu i este
n e lip s ită de m în ie şi p lin ă de u r g ie ”21. Nu va fi nimeni care să ne apere;
nimeni care să ne scape; nicăieri chipul cel blînd şi liniştit al lui Hristos.
Ci, după cum cei osîndiţi în mine, la muncă silnică, sînt daţi pe mîna unor
oameni fără de inimă şi nu văd pe nici unul din cunoscuţii lor, ci numai pe
cei care-i păzesc, tot aşa va fi şi atunci; dar, mai bine spus, nu aşa, ci chiar
cu mult mai cumplit. Aici pe pămînt mai poţi să faci o cerere de graţiere
împăratului, îl mai poţi ruga să-ţi ridice osînda; dar acolo nu. Cei ce au
intrat acolo nu mai scapă, ci rămîn acolo, se pîrjolesc şi simt atîta durere
cît nu se poate spune cu cuvîntul. Dacă nimeni nu poate să înfăţişeze prin
cuvinte durerile cumplite ale celor arşi în foc, cu mult mai mult suferin-

25. loan 5, 14.

2fi. U'z. 1(1, (1, 9, 14, .2fi.
27. Isnia IU. 9.
ţole pricinuite de focul de acolo. Aici pe pămînt se termină totul într-o
scurtă scurgere de timp; dincolo însă focul arde mereu şi nu se mistuie
ce se arde.
Ce vom face acolo? Că aceeaşi întrebare îmi pun şi mie.
- Dacă tu, dascălul nostru, îţi pui aceeaşi întrebare, m-ar putea
întreba cineva, atunci ce să mai zic de mine? Ce e de mirare ca eu să fiu
muncit în iad?
- Nu, vă rog, nimeni să nu umble după această mîngîiere. Asta nu-i o
uşurare. Spune-mi: Nu era diavolul fără de trup? Nu era mai bun decît
oamenii? Şi cu toate acestea a păcătuit. Va avea mîngîiere vreun om că
este pedepsit împreună cu diavolul? Deloc! Ce s-a întîmplat cu toţi cei
din Egipt? Nu vedeau pe conducătorii lor pedepsiţi şi fiecare casă îndo­
liată? Oare i-a uşurat lucrul acesta şi i-a mîngîiat? Nu! Şi se vede aceasta
din cele ce-au făcut mai tîrziu. Biciuiţi, ca de o flacără, au tăbărît pe împă­
rat şi l-au silit să dea drumul evreilor. Ciudat e gîndul acesta de a socoti o
mîngîiere că nu eşti numai tu pedepsit, ci de a-ţi spune: „Sînt şi eu pedep­
sit ca toti ceilalţi!”
Dar pentru ce trebuie să vorbesc de chinurile din iad? Gîndeşte-te la
cei care suferă de podagră. Cînd îi chinuie cuţitele durerii, poţi să le arăţi
mii de bolnavi cu suferinţe mai mari decît ale lor, nici nu te bagă în
seamă! Durerea lor e atît de puternică încît nu îngăduie minţii să aibă o
clipă de răgaz să se mai gîndească şi la alţii şi să se mîngîie. Să nu ne hră­
nim, dar, cu aceste nădejdi zadarnice! Te poţi mîngîia cu nenorocirile
altora cînd e vorba de suferinţele mici; dar cînd durerea e covîrşitoare,
cînd toate cele dinăuntrul tău sînt pline de tulburare, cînd sufletul nu mai
poate să-şi dea seama nici de el însuşi, de unde mai poţi culege mîngîiere?

V
Deci sînt de rîs şi de batjocură toate aceste cuvinte; sînt basme de
adormit copiii. Mîngîierea de care-mi vorbeşti poţi s-o capeţi cînd ai o
supărare, o supărare mică, atunci cînd auzim că şi cutare a păţit Ia fel. Dar
sînt cazuri cînd nici supărarea nu ne-o mîngîie. Dacă deci suferinţele
altora n-au nici în aceste nuci supărări vreo putere, cu mult mai mult nu
vor avea vreo putere cînd e vorba de dureri şi chinuri nespuse, care atrafe
după ele scrîşnetul dinţilor. Ştiu că vă supăr şi vă întristez cu aceste
cuvinte. Dar ce să fac? N-aş vrea să grăiesc aşa! Aş vrea ca şi eu şi voi toţi
să îndrăgiţi virtutea. Dar pentru că cei mai mulţi dintre noi trăim în
păcate, aş vrea să-mi dea cineva atîta putere ca să vă întristez cu adevărat
.şi să ating sufletul ascultătorilor mei. Atunci aş găsi şi eu linişte. Aşa însă
mă tom ca nu cumva unii ascultători să dispreţuiască cuvintele mele, iar
osînda să ajungă şi mai mare din pricina nepăsării cu care sînt ascultat.
OMIUI I.A MATKI 517

Daca o slugă dispreţuieşte ameninţarea stăpînului său, negreşit sluga nu

rămîne nepedepsită, pentru că dispreţul arătat stăpînului este o pricină
de şi mai mare pedeapsă.
De aceea vă rog să ne zdrobim inimile cînd auzim vorbindu-se de
iad. într-adevăr nimic nu este mai plăcut decât de a vorbi de iad, pentru că
nimic nu-i mai amar decât chinurile din iad.
- Dar cum poate fi plăcut să aud vorbindu-mi-se de iad? m-ar putea
întreba cineva.
- Pentru că este neplăcut să ajungi în iad! Pentru că aceste cuvinte,
supărătoare în aparenţă, îndepărtează iadul de la noi şi în locul lui ne dau
o altă plăcere: ne schimbă sufletele, ne fac mai evlavioşi, ne înalţă mintea,
ne înaripează gîndul, alungă atacul cel rău al poftelor, sînt doctorie. De
aceea îngăduiţi-mi ca, vorbindu-vă de iad, să vă vorbesc şi de ruşinea din
iad. Că după cum ninivitenii vor osîndi atunci pe iudei, tot aşa şi pe noi ne
vor osîndi mulţi din cei care par acum cu mult mai prejos de noi. Să ne
gîndim, dar, cît de mare va fi batjocura, cît de mare osînda. Să ne gîndim,
cel puţin acum, să punem început şi uşă de pocăinţă. Mie-mi spun aceste
cuvinte, pe mine mă îndemn mai întîi! Să nu se supere deci nimeni că
l-aş osîndi. Să apucăm pe calea cea strimtă!28 Pînă cînd petrecerile, pînă
cînd chefurile? Nu ne-am săturat de trîndăveală, de ris şi de amînări?
Pentru ce s-o luăm mereu de la început? Mereu masă, ghiftuială, lux,
bani, moşii, case! Şi care-i sfîrşitul? Moartea! Care-i sfîrşitul? Cenuşă,
pulbere, sicrie, viermi! Să începem, aşadar, a altă viaţă! Să facem din
pămînt cer! Să arătăm păgînilor, aici pe pămînt, de cîte bunătăţi sînt lip­
siţi ei! Cînd vor vedea că noi ducem o viaţă virtuoasă, vor avea în faţă chiu­
pul împărăţiei cerurilor. Cînd vor vedea că sîntem blînzi, fără mînie, fără
pofte urîte, neinvidioşi, nelacomi, cînd vor vedea că săvîrşim numai fapte
bune, vor spune: „Dacă aici pe pămînt creştinii au ajuns îngeri, ce vor fi
după ce vor pleca după lumea aceasta? Dacă aici pe pămînt, unde
locuiesc ca nişte străini, sînt atît de strălucitori, cum vor fi cînd vor ajunge
în patria lor?” Aşa şi păgînii se vor face mai buni, iar cuvîntul credinţei se
va întinde nu mai puţin decît pe timpul apostolilor. Dacă apostolii au fost
numai doisprezece şi au întors la credinţă oraşe şi ţări întregi, gîndeşte-te
la ce înălţime va ajunge credinţa noastră, dacă toţi am fi dascăli prin viaţa
noastră virtuoasă! Nu îl atrage pe un păgîn la credinţă atît de mult un
mort înviat cît un om care filozofează, un om virtuos. De un mort înviat
se minunează, dar de la un om ca acesta cîştigă. Minunea a fost şi a trecut;
viaţa virtuoasă rămîne şi lucrează continuu în sufletul lui. Să avem, dar,
grijă de noi înşine, ca să cîştigăm şi pe păgâni.
28. Matei 7, 14.
 Nu-ţi spun cuvinte grele de împlinit. Nu-ţi spun: „Nu te căsători!”.
Nu-ţi spun: „Părăseşte oraşele! Nu te mai ocupa cu treburile publice!”.
Dimpotrivă, îţi spun: „Stai în mijlocul oraşelor, ocupă-te cu treburile
publice, dar fii virtuos!” Vreau ca cei care trăiesc în lume să fie mai vir­
tuoşi decît cei care populează munţii.
- Pentru ce?
- Pentru că mai mult folos aduce un om virtuos care trăieşte în lume,
decît unul care trăieşte în munţi. Că „n im e n i n u a p rin d e făclie şi o p u n e
sub o b ro c ”2a. Pentru aceasta vreau ca toate luminările să fie puse în sfeş­
nice, ca să facă lumină multă. Să aprindem deci această lumină, ca să
scăpăm de rătăcire pe cei care stau în întuneric. Nu spune: „Am femeie,
am copii, trebuie să am grijă de casă! Nu pot să mai fac şi asta!” De n-ai
avea nici una din aceste griji, dar dacă eşti un trîndav, nu eşti de nici o
ispravă! De-ai avea toate aceste griji, dar dacă eşti om vrednic, vei fi şi
virtuos! Un singur lucru se cere: să ai tragere de inimă! Nimic nu te va
putea împiedica: nici vîrsta, nici sărăcia, nici bogăţia, nici împrejurările
vieţii, nici altceva. Au împlinit poruncile Domnului bătrîni, tineri, oameni
căsătoriţi, oameni cu copii, meseriaşi, ostaşi. Daniel era tînăr, Iosif era
rob, Acvila, meşteşugar, Lidia, vînzătoare de purpură2930; era conducătoa­
rea unui atelier; altul era paznic de temniţă, un altul era sutaş, de pildă
Cornelie, altul era bolnav, ca Timotei, altul rob fugar, ca Onisim; dar nici
unuia nimic din acestea nu le-a fost o piedică, ci toţi au strălucit prin vir-
(u(c; si bărbaţi si fem ei si tineri si bătrîni si robi si liberi si os laşi si
^ o ·> j ·> o .> ^ j

oameni din popor.

Să nu punem înainte fel de fel de pretexte netrebnice, ci să căutăm să
avem tragere de inimă! Oricine am fi, vom putea fi virtuoşi şi vom
dobîndi şi bunătăţile viitoare, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului
nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui şi Sfîntului Duh slavă, putere şi
cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
29. Matei 5, 15.
30. Fapte 16, 14.
 O M IL IA X L IV

<<Şi încă grăind El mulţimilor,

iată mama Lui şi fraţii Lui stăteau afară, căutînd
să vorbească cu El. Şi I-a spus Lui cineva: „Iată Mama Ta
şi fraţii Tăi stau afară, căutînd să-Ti vorbească”.
Iar El, răspunzînd, a zis celui ce-I spusese:
„Cine este Mama Mea şi cine sînt fraţii Mei?”
Şi întinzîndu-Şi mîna spre ucenicii Săi, a zis:
„Iată Mama Mea si fraţii Mei!11
I
în aceste cuvinte se arată cu multă strălucire ceea ce vă spuneam şi
mai înainte că toate sînt de prisos dacă lipseşte virtutea. Vă spuneam că şi
vîrsta şi firea şi locuirea în pustie şi toate cele asemenea acestora sînt fără
de folos, dacă lipseşte voinţa cea bună. Astăzi învăţăm altceva şi mai
mult, că nici purtarea în pîntece a lui Hristos, nici naşterea aceea minu­
nată nu are vreun cîştig, dacă lipseşte virtutea. Aceasta se vede mai cu
seamă din cuvintele evanghelistului: „încă g r ă in d E l m u lţim ilo r I-a sp u s
cin eva : „M am a T a şi fr a ţii T ă i T e c a u tă ”. Iar El îi răspunde: „C ine e ste
M am a M ea şi c in e s în t fr a ţii M ei? ” Domnul n-a grăit aşa ca să facă de rîs
pe Mama Lui sau ca să Se lepede de Aceea care L-a născut. Dacă I-ar fi
fost ruşine de Ea, nici n-ar fi trecut prin pîntecele Ei, ci ca să arate că nici
Mama Lui n-are nici un folos de pe urma acestei naşteri dacă nu face tot
ce trebuie. Ceea ce încercase Mama Lui pornise dintr-o ambiţie deşartă.
Voia să arate poporului că are putere, că are stăpînire asupra copilului Ei.
Mama Lui nu-şi închipuia încă ceva mare despre El. De aceea a şi venit la
El într-un timp nepotrivit. Uită-te şi la mîndria Ei şi la mîndria fraţilor
Lui! Ar fi trebuit, dacă au venit, sau să asculte cu poporul sau, dacă nu
voiau, să fi aşteptat pînă termina de vorbit şi după aceea să se fi apropiat
de El. Dar ei nu. îl strigă de afară; şi fac asta în faţa tuturor oamenilor,
arătîndu-şi ambiţia lor deşartă. Vor să arate că îi poruncesc cu multă
putere. Aceasta o arată şi evanghelistul, învinovăţindu-i; că asta a lăsat
evanghelistul să se înţeleagă atunci cînd a spus: „încă g r ă in d E l m u lţim i-
1. Matei 12, 46-48.
r> :io . S I 'I N 'I H I . l O A N C U K A l i K A l l l l

lo r ”. Ca şi cum ar fi spus: „Nu puteau găsi un alt timp? Nu puteau să-I

vorbească îndeosebi?” Dar ce voiau să-I spună? Dacă voiau să-L întrebe
de dogmele adevărului, ar fi trebuit să o facă în auzul tuturor, să grăiască
înaintea tuturor, ca să se folosească şi ceilalţi; iar dacă voiau să-L întrebe
despre alte lucruri, care-i priveau numai pe ei, n-ar fi trebuit să fie atît de
grăbiţi. Dacă Hristos n-a dat voie ucenicului Său să se ducă să-şi îngroape
pe tatăl său2, pentru ca să nu-i întrerupă mergerea după Dînsul, cu atît
mai mult n-ar fi trebuit întreruptă cuvîntarea Sa, pentru lucruri fără
însemnătate. Lucrul acesta arată că au făcut asta numai din slavă deşartă.
Acelaşi lucru îl arată şi evanghelistul Ioan cînd spune: „N ici fr a ţii L u i n u
c r e d e a u în E l”3. Evanghelistul Ioan ne dă şi cuvintele lor, pline de multă
prostie, spunînd că fraţii Lui voiau să-L ia cu ei la Ierusalim, nu pentru
altă pricină, ci ca să culeagă şi ei slavă de pe urma minunilor Lui. „Dacă
fa c i acestea, I-au spus ei, a ra tă -T e lu m ii; că n im e n i n u fa ce c e va în
a scuns, ci ca u tă să se fa c ă cu n o scu t!”4 Domnul i-a mustrat şi a osîndit gîn-
dul lor pămîntesc5. Pentru că iudeii îl bîrfeau şi spuneau: „N u este acesta
F iul te sla ru lu i, p e al C ă ru i ta tă ş i M a m ă n o i îi cu n o a şte m ? F ra ţii L u i n u
sin i, oare, p r in tr e n o i? ”6 De aceea fraţii Lui, voind să şteargă din mintea
oamenilor această origine joasă a neamului lor, îi cereau să facă minuni.
Aceasta e pricina că Hristos îi refuză; voia să le vindece patima mîndriei
şi a slavei deşarte. Dacă Hristos ar fi voit săSe lepede de Mama Lui, apoi
i'-ar fi lepădat de Ea atunci cînd iudeii îl bîrfeau. Dar nu S-a lepădat de
Ea, pentru că îl vedem că are atît de multă grijă de ea încît atunci cînd era
pe cruce o lasă în seama celui mai iubit dintre ucenicii Săi, avînd foarte
mare grijă de Ea. Acum însă, cu acest prilej, nu face asta, că are o altă
grijă pentru Mama I ui şi pentru fraţii Lui. Pentru că ei vedeau în El un
simplu om şi se mîndreau, Hristos caută să le scoată din cap mîndria.
Nu-i ocărăşte; îi îndreaptă. Nu mi te uita numai la cuvintele lui Hristos,
caro au în ele un pic de mustrare, ci şi la nechibzuinţa şi îndrăzneala fraţi­
lor Lui şi la Cine era Cel ce i-a mustrat! Nu era un simplu om, ci Fiul,
Unul-Născut al lui Dumnezeu. Ce a urmărit Domnul prin mustrarea Sa?
N-a vrut să-i facă de ocară, ci să-i scape de cea mai tiranică patimă, mîn­
dria; să-i facă încetul cu încetul să aibă despre El ideea ce I se cuvine şi să
convingă pe Mama Lui că El nu e numai Fiul Ei, ci şi Stăpînul Ei. Vei
vedea că mustrarea Sa este pe măsura Dumnezeirii Sale, dar de folos şi
Mamei Lui. în afară de acestea este o mustrare blîndă. Că n-a spus:
„Du-te şi spune-i Mamei Mele: „Nu eşti Mama Mea”! Nu, ci a spus celui
2. Matei 8, 21-22.
3. Ioan 7, 5.
4. Ioan 7, 4.
5. Ioan 7, 6 8.
(>. Maici 13, 33 36; M arcu 6, 3.
c IMII.II I ,A MATI'II r>21

cart- spusese că Mama Lui stă afară: „C ine e ste M a m a M ea?” Prin această
întrebare Domnul a mai urmărit şi altceva.
- Ce anume?
- Să nu neglijeze nimeni virtutea, nici aceia, nici alţii, bazîndu-se pe
înrudirea cu Hristos. Dacă n-ai nici un folos, nici dacă-I eşti mamă, de
nu eşti virtuos, cu atît mai puţin se poate mântui altcineva numai pentru că se
înrudeşte cu Hristos. Există o singură înrudire cu Hristos: să-I faci voia Lui!
Această înrudire este mai bună şi mai proprie decît înrudirea de sînge.

II
Ştiind, dar, acestea, să nu ne mîndrim cu copiii noştri buni, dacă nu
avem şi noi virtutea lor, nici cu părinţii noştri vrednici, dacă nu avem şi
noi purtarea lor. Se poate să nu fie tată cel care are copii şi să fie tată cel
care n-are copii. De aceea Hristos, altădată, cînd o femeie I-a spus: „Feri­
c it e ste p în te c e le care te -a p u r ta t ş i p ie p tu l la care ai s u p t”7, nu i-a spus:
„Nu M-a purtat pîntecele!”, nici: „Nu am supt la piept!”, ci: „Cu a d e v ă ra t,
fe r ic iţi s în t cei ca re fa c vo ia T a tă lu i M eu !”8 Vezi, dar, că Hristos, în toate
împrejurările, nu tăgăduieşte înrudirea Sa de sînge, dar mai adaugă şi
înrudirea prin virtute. Cînd înainte Mergătorul spunea: „Pui de v ip e r e ,
să n u c re d e ţi că p u te ţi s p u n e că a v e m ta tă p e A v r a a m ! ”9, nu vrea să
spună că nu se trăgeau din Avraam după trup, ci că nu le este de nici un
folos că se trag din Avraam dacă nu se înrudesc şi la purtări cu Avraam.
Acelaşi lucru l-a arătat şi Hristos prin cuvintele: „Dacă a ţi f i f i i i lui
A v r a a m , a ţi fa c e fa p te le lui A v r a a m ! ”10 Nu-i lipseşte de înrudirea lor
după trup cu Avraam, dar îi învaţă să caute înrudirea cealaltă, mai mare
şi mai proprie decît aceasta, înrudirea după virtute. Lucrul acesta l-a
urmărit Hristos şi acum, dar o spune mai blînd, mai cu grijă. Vorbea
Mamei Lui! N-a spus: „Nu este Mama Mea, nici aceia nu sînt fraţii Mei,
pentru că nu fac voia Mea!”. Nu i-a ocărit, nici nu i-a osîndit, ci i-a făcut
stăpîni pe voinţa lor; şi grăindu-le cu blîndeţe, a spus:.
„Cel ce fa ce v o ia T a tă lu i M eu, acela e ste fr a te le M eu, sora M ea şi
m a m a m e a ”11.
Deci de vor să fie aşa, să meargă pe această cale! Cînd femeia aceea a
strigat, zicînd: „ F ericit e ste p în te c e le care T e -a p u r t a t ”, Hristos n-a spus:
„Nu este Mama Mea’S ci: „Dacă vrea să fie fericită, să facă voia Tatălui
Meu. Unul ca acesta îmi este frate, soră şi mamă!”
7. L-uca 11, 27.
8. Luca 11, 28.
9. Matei 3, 7, 9.
10. Joan 8, 39.
11. Matei 12, 50.
r>22 SFINŢI II. II IAN <II lltA l)K AI !H

Vai, ce cinste! Vai, ce virtute! La ce înălţime ameţitoare urcă Hristos

pe cel care face voia Lui. Cîte femei n-au fericit pe Sfînta Fecioară şi
pîntecele Ei! Cîte femei nu s-au rugat să ajungă astfel de mame! Ar
fi dat orice!
Dar ce le împiedică? Nimic! Iată Hristos ne-a deschis cale largă şi a
dat putinţă nu numai femeilor, dar şi bărbaţilor să ajungă la această vred­
nicie. Dar, mai bine spus, la una cu mult mai mare. Că facerea voii lui
Hristos ne face cu mult mai mult mame ale lui Hristos decît durerile naş­
terii. Deci dacă merită să fie fericită Maica Domnului, apoi cu mult mai
mult trebuie să fie fericiţi cei ce ajung mame ale lui Hristos, prin facerea
voii Lui, cu cit aceasta din urmă este şi mai proprie.
Nu te mărgini numai să doreşti să fii mamă a lui Hristos, ci păşeşte cu
multă rîvnă şi pe calea care te duce la împlinirea dorinţei.
După ce Hristos a rostit aceste cuvinte, a ieşit din casă. Ai văzut că
Domnul i-a şi mustrat pe fraţii şi pe Mama Lui, dar a şi făcut ce doreau?
Acelaşi lucru l-a făcut şi la nunta din Cana Galileii12. Şi acolo o ţinuse de
rău pe Mama Lui, că-I ceruse un lucru intr-un timp nepotrivit; cu toate
acestea îi face voia. Cînd o ţine de rău, îi îndreaptă părerile Ei greşite
despre El, iar cînd îi face voia, îşi arată dragostea faţă de Mama Sa.
Tot aşa şi acum, cînd L-a chemat să iasă afară din casă: i-a tămăduit
şi boala slavei deşarte, dar i-a dat Mamei Sale şi cinstea cuvenită, ieşind
afară din casă, deşi îi ceruse lucrul acesta într-un timp cu totul nepotrivit.
„ în z iu a aceea, s p u n e e v a n g h e lis tu l, ie ş in d Iis u s d in casă, şe d e a
lin g ă m a r e ”13.
„Dacă vreţi să Mă vedeţi şi să Mă ascultaţi, le spune Iisus, iată ies şi
vă vorbesc”.
Pentru că făcuse multe minuni, Hristos vrea să le fie iarăşi de folos
prin învăţăturile Sale. S-a aşezat lingă mare, pescuind şi strîngînd în
mrejele Sale pe cei de pe uscat. S-a aşezat lingă mare nu fără de rost.
Evanghelistul o spune tocmai pentru a arăta că Hristos S-a aşezat lingă
mare, voind să strîngă la un loc pe toţi ascultătorii Săi, ca să nu lase pe
nimeni în spatele Său, ci să-i aibă pe toţi în faţa Sa.
„Şi s -a u a d u n a t la El, s p u n e e v a n g h e lis tu l, m u lţim i m u lte, in c it El,
in tr în d in corabie, ş e d e a în ea ş i to a tă m u lţim e a s tă te a p e ţă r m ”14.
Aşezîndu-Se în corabie le grăia în pilde.
„Şi le-a g r ă it lor m u lte în p i ld e ”15.

12. loan 2, 1 1 1
13. Matei 13, 1.
14. Matei 13, 2.
15. Matei 13. 3.
OMII.II I.A MATKI 523

Cînd a grăit mulţimilor pe Munte nu le-a grăit aşa; n-a ţesut cuvîntul
Său cu atîtea pilde; atunci erau numai oameni simpli, oameni cu inima
curată; dar acum erau şi cărturari şi farisei.
Uită-mi-te care este cea dinţii pildă pe care o spune Hristos! Că
evanghelistul Matei le-a dat pe toate pe rînd.
- Care este, dar, pilda cea dinţii pe care o spune?
- Aceea pe care trebuia s-o spună mai cu seamă întîi, aceea care îi
făcea mai atenţi pe ascultători. Pentru că voia să le vorbească în chip
ascuns, le deşteaptă mai întîi, printr-o pildă, atenţia. Din pricina aceasta
un alt evanghelist spune că i-a ţinut de rău că nu înţeleg, spunîndu-le:
„C um n u în ţe le g e ţi p ild a aceasta?”16.
Nu numai din pricina aceasta le grăia în pilde, ci şi pentru a-şi face
mai puternic cuvîntul Său, pentru a fi ţinut mai bine minte şi pentru ca să
facă intuitive învăţăturile Sale. Tot aşa făceau şi profeţii.

m
Care este, dar, pilda?
„Iată, a ie ş it se m ă n ă to ru l să s e m e n e ”17*.
- De unde a ieşit Cel ce e de faţă pretutindenea şi toate le plineşte?
Sau: Cum a ieşit?
- N-a ieşit din vreun loc oarecare! A ieşit în raport cu noi şi în icono-
mia Sa faţă de noi, ajungînd mai aproape de noi prin întruparea Sa.
Pentru că noi n-am putut ieşi, din pricină că păcatele ne astupau ca un zid
ieşirea, a venit El la noi.
- Pentru ce a ieşit? Să piardă pămîntul plin de spini? Să pedepsească
pe lucrători?
- Nicidecum, ci ca să lucreze pămîntul, să-l cultive, să semene cuvîn­
tul credinţei. Prin sămînţă, Domnul înţelege învăţătura Sa; prin pămînt,
sufletele oamenilor; prin semănător, pe Sine însuşi.
- Ce s-a întîmplat cu sămînţa aceasta?
- Trei părţi au pierit şi s-a mîntuit numai o parte.
„Şi s e m ă n în d el, u n e le a u c ă z u t lingă cale ş i a u v e n it p ă să rile şi le-a u
m în c a t”. - N-a spus că el le-a aruncat, ci că seminţele au căzut - „Iar altele
au căzut p e p ie tr iş , u n d e n -a v e a u m u lt p ă m în t; ş i în d a tă au răsărit, că n u
aveau p ă m în t adine; dar c în d a ră să rit soarele s -a u p ă lit, şi p e n tr u că n u
aveau rădăcină, s-a u uscat. Iar altele au că zu t în tr e spini; şi au crescut sp in ii
şi le-au în ă b u şit. Iar altele au c ă zu t p e p ă m în t bun. Ş i au dat roadă: u n a o
sută, alta şaizeci, iar alta treizeci. Cel care are u rech i de a u zit să a u d ă ”1*.
16. Marcu 4, 13.
17. Matei 3, 3.
lfj. Matei 3, 4-11.
 SKiNTl II II IAN (IIIHA III·: Alin

Numai a patra parte din seminţe s-a mîntuit; dar nici aceasta la fel, ci
şi aici multă este deosebirea. Hristos a spus acestea, ca să arate că
grăieşte tuturor oamenilor fără deosebire. După cum semănătorul nu
face deosebire între pămîntul pe care -1 lucrează, ci aruncă fără alegere
seminţele, tot aşa şi El nu face deosebire, ci vorbeşte tuturora: bogatului
şi săracului, înţeleptului şi neînţeleptului, trîndavului şi harnicului, cura­
josului şi fricosului. îşi îndeplineşte lucrul Său, deşi ştia mai dinainte care
va fi rezultatul. Vorbeşte tuturora, fără deosebire, ca să poată spune: „Ce
tre b u ia să fa c şi n - a m fă c u t? ”19 Şi profeţii vorbesc de poporul iudeu ca de
o vie. „Vie s-a fă c u t iu b itu l m e u ”, spune Isaia20, iar David: „ D in E g ip t a m
m u ta t v i a ”21. Domnul vorbeşte despre lumea întreagă ca de un pămînt de
semănat.
- Ce vrea să spună Domnul?
- Vrea să spună că lumea va asculta repede, va primi cu multă uşu­
rinţă cuvîntul şi va da îndată rod.
Cînd auzi: „ Ieşit-a se m ă n ă to ru l să s e m e n e ”, să nu socoteşti a fi o
repetare. Semănătorul iese adesea şi pentru alte treburi: sau să desţele­
nească pămîntul, sau să taie ierburile, sau să smulgă spinii, sau să facă
altă lucrare asemănătoare. Acesta însă a ieşit să semene.
- Spune-mi, pentru ce s-a pierdut cea mai mare parte din sămînţă?
- Nu din pricina semănătorului, ci din pricina pămîntului, care a pri­
mit sămînţa, adică a sufletului, care n-a ascultat de învăţătura Domnului.
- Dar pentru ce Domnul n-a spus deschis: Trîndavii au primit învă­
ţătura, dar au pierdut-o; au primit-o şi bogaţii, dar au înăbuşit-o; au pri­
mit-o şi uşuraticii dar au lepădat-o?
- N-a vrut să-i mustre cu asprime, ca să nu-i arunce în deznădejde, ci
a lăsat mustrarea pe seama conştiinţei ascultătorilor.
N-a păţit lucrul acesta numai sămînţa, ci şi mreaja. Şi mreaja a adu­
nat din mare mulţi peşti nefolositori22.
Hristos a spus pilda aceasta ca să întărească pe ucenici, să-i înveţe să
nu se descurajeze cînd vor vedea că cei care pier sînt mai mulţi decât cei
care primesc cuvîntul. Aşa s-a întîmplat şi Stăpînului lor. Hristos ştia negre­
şit mai dinainte că acesta va fi rezultatul, dar nu s-a oprit din semănat.
- Dar ce raţiune are, aş putea fi întrebat, să sem ene în spini, pe pie­
triş, pe cale?
- N-ar avea mei o raţiune, dacă ar fi vorba într-adevăr de seminţe şi
do pămînt; dar are mare laudă pentru că în această pildă este vorba de
suflete şi de învăţături. Ar merita să fie ţinut de rău semănătorul care ar
19. I s a i a 5, 4.
20. I s a i a 5, 1.
21. P s . 79, 9.
22. M a tei 19, 47 48.
OMILII LA MATKI 525

sem ăna săm înţa lui în spini, pe pietriş sau pe cale. Că nu e cu putinţă ca
pietrişul să se facă pămînt, nici calea să nu mai fie cale, nici spinii să nu
mai fie spini; d ar cu oamenii nu-i aşa. E cu putinţă ca pietrişul să se
schimbe şi să se facă păm înt gras; e cu putinţă să nu fie călcată în picioare
calea, nici să stea deschisă tu tu ro r trecătorilor, ci să ajungă ţarină rodi­
toare; e cu putinţă ca spinii să dispară, iar sem inţele să crească în voie.
De n -ar fi fost cu putinţă lucrul acesta, H ristos n -ar fi sem ănat. Dacă
nu s-a petrecut cu toţi schim barea, apoi nu-i de vină Sem ănătorul, ci cei
care n-au voit să se schimbe. Sem ănătorul Şi-a făcut lucrul Său; dar
aceia s-au lepădat de învăţăturile Lui; El, C are a arătat o atît de m are
iubire de oameni, n-are nici o vină.
U ită-m i-te însă şi la aceea că nu este o singură cale de pieire, ci felu­
rite căi şi deosebite unele de altele. Unii din cei ce pier se aseam ănă cu
seminţele căzute pe cale; aceştia sînt oamenii neglijenţi, trîndavi, nepăsă­
tori; alţii se aseam ănă cu sem inţele căzute pe pietriş; aceştia sînt oamenii
slabi. Că spune Domnul: „ S ă m în ţa se m ă n a tă p e p ie tr iş e ste cel care aude
c u v în tu l ş i- l p r im e ş te în d a tă c u bucurie; d a r n -a r e ră d ă c in ă în s in e , ci
e ste p în ă la o v r e m e . F ă c în d u -se n e c a z ş i p r ig o n ir e p e n tr u c u v în t, în d a tă
se s m in te ş te 2324.L a cel care a u d e c u v în tu l a d e v ă ru lu i ş i n u -l în ţe le g e v in e
v ic le a n u l şi r ă p e ş te d in in im a lu i ce a fo s t s e m ă n a t. A c e s ta e ste cel se m ă ­
n a t p e c a le ”2,1. Nu este acelaşi lucru a lăsa să se veştejească învăţătura,
fără să te ispitească cineva, fără să te silească cineva, cu a o lăsa să se ves­
tejească din pricina ispitelor şi încercărilor. Cei care se aseam ănă cu
seminţele căzute în spini sînt mai de neiertat decît aceştia.

IV
Ca să nu păţim şi noi aşa, să ascundem în inima noastră, cu multă
rîvnă, cele spuse, ca să le avem necontenit în minte. Atunci, chiar dacă
vine diavolul să ni le răpească, noi sîntem stăpîni să nu ni le răpească;
chiar dacă au să se usuce seminţele, apoi nu se usucă din pricina arşiţei,
că Hristos n -a spus că s-au uscat din pricina arşiţei, ci din pricină că n-au
avut rădăcină -; chiar dacă se înăbuşă seminţele, apoi nu se înăbuşă din
pricina spinilor, ci ain pricina celor care au lăsat să crească spinii. Poţi,
dacă vrei, să împiedici creşterea acestei buruieni rele şi să te foloseşti
cum trebuie de bogăţii. De aceea Hristos n-a spus: „veacul”, ci: „grija
v e a c u lu i”25; n-a spus nici: „bogăţia”, ci: „ în şelă c iu n e a b o g ă ţie i”26.
Să nu dăm, dar, vina pe lucruri, ci pe voinţa noastră stricată. Se
poate să fii şi bogat şi să nu fii înşelat; să fii în veacul acesta şi să nu fii înă­
23. M atei 13, 20-21.
24. M atei 13, 19.
25. M atei 13, 22.
2fi. Maici 13, TI.
 'NI'INTIII. IOAN IIIIHA l)K Alllt

buşit de griji. Bogăţia are două cusururi potrivnice unul altuia: unul, care
încordează şi întunecă sufletul omului, grija; altul, care îl moleşeşte, des­
fătarea. Bine a spus ' Iristos: „ în şelă c iu n e a b o g ă ţie i”. Că toate cele ale
>ogăţiei sînt înşelăciune! Sînt num ai num e, nu realităţi. Plăcerea, slava,
găteala şi toate acestea sînt o nălucire, nu adevăr.
După ce Hristos a vorbit de felurite pierderi ale seminţei, vorbeşte şi
de păm întul cel bun. Nu ne lasă să ne deznădăjduim, ci ne dă nădejde de
pocăinţă şi ne arată că este cu putinţă să ne prefacem din pietriş, din spini
şi din cale în păm înt bun.
- D ar dacă păm întul a fost bun, n e -a r putea în treb a cineva, dacă a
fost, acelaşi sem ănător şi aceleaşi sem inţe, pentru ce o săm înţă a dat o
sută, alta şaizeci, iar alta treizeci?
- Iarăşi şi aici deosebirea de rod se datoreşte felului pămîntului. D ar
chiar acolo unde păm întul este bun, este totuşi m are deosebire în felul
pămîntului. Vezi, dar, că nu-i de vină sem ănătorul, nici seminţele, ci
păm întul care a prim it seminţele? Nu datorită firii, ci voinţei! Şi în
această privinţă, cît e de m are dragostea lui D um nezeu de oameni, că nu
cerc o m ăsură de virtute, ci pe cei din rîndul dintîi îi prim eşte, pe cei din
rîndul al doilea nu-i scoate afară, iar celor din rîndul al treilea le face loc.
Hristos spune aceasta ca să nu socotească cei care au m ers după El că le
este de ajuns pen tru m întuire num ai auzirea cuvintelor Lui.
- D ar pentru ce Domnul n-a am intit şi de celelalte păcate, de pildă de
pofta trupului, de slava deşartă?
- P en tru că, vorbind de grija veacului acestuia şi de înşelăciunea
bogăţiei, a vorbit de toate păcatele. Că şi slava deşartă şi toate celelalte
păcate vin de pe urm a grijii veacului acestuia şi a înşelăciunii bogăţiei,
de pildă: plăcerea, lăcomia la m încare şi băutură, invidia, umbletul după
slava lumii şi toate cele ca acestea.
In afară de spini, a mai adăugat şi calea şi pietrişul, vrînd să ne arate
că nu e de ajuns num ai despărţirea de bani şi de averi, ci trebuie să săvîr-
şim şi celelalte virtuţi. Ce folos dacă te-ai despărţi de bani şi de averi, dar
eşti lipsit de bărbăţie şi m olîu? Ce folos dacă nu eşti lipsit de bărbăţie, dar
eşti trîndav şi nepăsător la ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu? Nici nu
ne este de ajuns spre m întuire o singură parte, ci trebuie să ascultăm
mai întîi cu m are luare am inte cuvîntul lui D um nezeu şi să-l avem to t­
deauna în minte; apoi avem nevoie de bărbăţie; în sfîrşit, avem nevoie de
dispreţul banilor şi de dezlipirea de toate cele lum eşti. Din pricina
aceasta Hristos a pus ca o prim ă condiţie a mîntuirii auzirea cuvîntului, că
do ea o nevoie mai întîi - „cum v o r cred e, dacă n u v o r a u z i? ”27, după cum

:».7. Umu. 10, 14.

( IMII.II I.A MATKI 527

şi noi, dacă nu vom fi cu luare am inte la cele spuse, nici nu vom putea şti
ce trebuie să facem -, apoi e nevoie de bărăbăţie şi de dispreţuirea tutu­
ro r celor de aici.
Auzind28 d ar acestea, să facem zid de ju r îm prejurul nostru, fiind cu
luare-am inte la cuvintele lui Dumnezeu, înfigînd adînc în sufletele
noastre rădăcinile lor şi curăţindu-ne pe noi înşine de toate grijile cele
lumeşti. Dacă le facem pe unele, iar pe altele le lăsăm, nu avem nici un
folos. Nu pierim din pricina celor pe care le facem, ci din pricina celor pe
care le-am neglijat. Ce im portanţă are dacă nu pierim din pricina bogă­
ţiei, dar pierim din pricina trîndăviei; dacă nu pierim din pricina trîndă-
viei, dar pierim din pricina lipsei de bărbăţie? Că şi lucrătorul de păm înt
plînge la fel săm înţa fie că o pierde într-un chip, fie că o pierde în altul. Să
nu ne mîngîiem că nu pierim în toate chipurile, ci să plîngem că pierim
în tr-u n chip oarecare! Să ardem spinii! Că ei înăbuşă cuvîntul. Ştiu asta
bogaţii care nu sînt buni nici p en tru cer, nici p en tru pămînt. Ajungînd
robii şi prizonierii plăcerilor, nu se mai pot ocupa nici de treburile
publice; iar dacă nu se pot ocupa de treburile publice, cu m ult mai mult
nu se pot ocupa de treburile cerului. Că bogăţia vatăm ă gîndurile pe două
căi: şi prin traiul cel bun, şi prin griji. Numai una din acestea este în stare
singură să scufunde corabia sufletului. G îndeşte-te ce m are e viitoarea
cînd am îndouă tăbărăsc asupra sufletului!
- Să nu te m inunezi dacă H ristos a num it spini îmbuibarea. Nu-ţi dai
seam a de asta pentru că eşti beat de patimă. Cei sănătoşi însă ştiu că
îmbuibarea, traiul cel bun înţeapă mai cumplit decît spinii, că petrecerile
mistuie sufletul mai mult decît grija şi pricinuiesc am are dureri şi sufle­
tului şi trupului. Nu biciuieşte atît grija cît îm buibarea. G îndeşte-te cu cît
mai cumplite decît spinii sînt insomniile, zvîcniturile tîmplelor, durerile
de cap şi junghiurile de stomac ale unuia care se îmbuibează! D upă cum
spinii sîngerează mîinile, ori din ce parte i-ai apuca, tot aşa şi îm buibarea
vatăm ă şi picioarele şi mîinile şi capul şi ochii şi, pe scurt, toate m ădula­
rele. îmbuibarea este stearpă şi fără de rod, ea şi spinul, dar pricinuieştc
mai cumplite dureri decît spinul şi vatăm ă părţile cele mai de seam ă ale
trupului: îl îmbătrâneşte înainte de vreme, îi slăbeşte simţurile, îi întunecă
judecata, îi betejeşte m intea sprintenă mai înainte, îi vlăguieşte trupul, îl
face depozit plin de m urdărie, adună în jurul lui roi de suferinţe, îi
îngreuiază cu m ult povara şi face încărcătura m ai m are decît puterile lui.
De aici căderile lui dese şi nenum ărate şi naufragiile lui repetate.
Spune-m i, p en tru ce-ţi îngraşi trupul? Crezi că vrem să te aducem jertfă?
Crezi că vrem să te servim la m asă? Păsările le îngrăşăm bine, dar mai
28. De aici începe partea m o ra lă : N u este de ajuns o sin g u ră virtu te p e n tru m în tu ire,
ei trehuie să cântăm să le să v îrşim pe Imite eu toată rivn a .
bine spus nici pe acelea nu le îngrăşăm prea mult, că dacă sînt prea grase
vutăm ă sănătatea. Atît de m are rău e îm buibarea, încît vatăm ă şi pe ani­
male. în tr-adevăr, dacă îmbuibăm p re a m ult animalele, le facem să nu ne
mai fie de folos nici nouă, nici lor. Din pricina grăsimii o p arte din m încă-
ruri răm în nem istuite şi stomacul le aruncă afară; şi dimpotrivă, anim a­
lele' pe care nu le îmbuibăm, dar pe care am putea spune că le ţinem la
post, cărora le dăm m încare cu m ăsură, pe care le punem la treabă şi le
muncim, acele anim ale ne sînt de m are folos şi nouă şi lor şi pentru h ran ă
şi p en tru alte treburi. Sînt mai sănătoşi oamenii care se hrănesc cu ani­
male slabe. Şi dim potrivă, oamenii care se hrănesc cu animale îngrăşate
se aseam ănă cu ele, ajung greoi, predispuşi la boli şi-şi fac mai cumplit
lanţul care-i încercuie. Nu este un duşm an mai m are pen tru tru p decît
îm buibarea. Nimic altceva nu-1 vatăm ă atîta, nimic nu-1 sfîşie, nu-1
doboară şi nu-1 strică mai mult. De aceea trebuie să ne m irăm mai ales de
prostia acestor oam eni, că n-au nici atîta milă de stom acurile lor cîtă milă
au alţii de burdufurile de vin. N egustorii de vin n u p u n p rea m ult vin în
burdufuri de team ă să nu plesnească; lacomii însă n u au nici atîta grijă
de nenorocitul lor stomac; ci după ce-1 îndoapă pînă să plesnească mai
toarnă în el şi vin pînă ce dă afară pe urechi, pe nas şi p e gît. îndoită v ătă­
m are îşi pricinuiesc cu asta: îşi vatăm ă şi duhul, d ar şi puterea care rîn -
duieşte viaţa trupului. Nu ţi-a fost dat de asta gîtlejul ca să ţi-1 umpli pînă
la gură cu vin stricat şi cu alte stricăciuni! Nu pentru asta, omule, ci ca să
cînţi mai cu seam ă lui Dumnezeu, să înalţi sfinte rugăciuni, să citeşti legile
dumnezeieşti, să dai sfaturi folositoare semenilor tăi. D ar tu, ca şi cum l-ai fi
prim it p en tru altceva, nu laşi gîtului nici o clipă de răgaz pentru o ast­
fel de slujbă sfîntă, ci îl supui toată viaţa acestei robii am are a pîntecelui.
Te asem eni cu un om care a prim it o chitară cu corzile de aur, bine acor­
date, d ar em ul acela, în loc să cînte cu ea melodii îneîntătoare, o acoperă
cu m urdărie om enească şi noroi. N-am num it m încarea m urdărie om e­
nească, ci îm buibarea, neînfrînarea la m încare şi băutură. Nu mai este
m încare mîncatul peste m ăsură, ci num ai vătăm are. Numai stomacul a
fost dat să prim ească mîncărurile; gura, gîtlejul, lim ba au un alt rost, cu
m ult m ai m are. Dar, m ai bine spus, nici stomacul n -a fost dat num ai
pen tru prim irea m încărurilor, ci p en tru prim irea cu m ăsură a m încăruri-
lor. Stom acul însuşi ne spune, strigînd în fel şi fel de chipuri cînd îl încăr­
căm peste m ăsură din pricina lăcomiei noastre. D ar nu numai că ne
strigă, ci se şi răzbună pentru nedreptatea ce-i facem, pedepsindu-ne
cumplit. în prim ul rînd ne pedepseşte picioarele, p en tru că ele ne poartă
şi ne duc la acele ospeţe rele; apoi ne leagă mîinile, care îi slujesc, p en tru
ca ele bagă în cl atît de m ulte şi atîtea feluri de m încăruri. Multora din p ri­
cina îmbuibării li s-au strîm bat gura, ochii şi capul. Şi după cum o slugă,
OMII.II l,A MA'I'KI 529

căreia i s-a poruncit să facă ceva peste puterile sale, de deznădejde, ocă-
răşte pe cel care i-a dat porunca, tot aşa şi stomacul, silit să prim ească
mai mult decît poate ţine, îi ruinează şi îm bolnăveşte şi creierul odată cu
celelalte m ădulare. Bine a rînduit Dum nezeu ca să se nască o boală atît
de grea din pricina necum pătării, pentru ca atunci cînd nu vrei să filozo­
fezi să te înveţi să fii cum pătat fără de voie, de team a unei boli atît de
cumplite.
Ştiind toate acestea să fugim de îmbuibare, să căutăm să fim cum­
pătaţi la m încare şi la băutură, ca să ne bucurăm şi de sănătatea trupului
şi, scăpînd sufletul de orice boală, să avem parte şi de bunătăţile ce v o r să
fie, cu harul şi cu iubirea de oam eni a Domnului nostru Iisus Hristos,
Căruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.
 O M IL IA X L V

„ Ş i a p r o p iin d u - s e u c e n ic ii I - a u zis:
„ P e n t r u c e l e g r ă ie ş t i în p ild e ? ” Ia r E l, r ă s p u n z în d ,
l e - a zis: „ C ă v o u ă v i s - a d a t s ă c u n o a ş t e ţ i t a in e le
îm p ă r ă ţ ie i c e r u r ilo r , ia r a c e lo r a n u l i s - a d a t ” 1

I
Se cuvine să adm irăm pe ucenici că ştiau cînd trebuie să-L întrebe pe
Hristos dacă doreau să afle ceva. Şi nu fac aceasta înaintea tuturora.
Lucrul acesta l-a arătat Matei prin cuvintele: „Şi a p r o p iin d u - s e ”. Că cele
ce spun eu nu sînt o simplă bănuială, o arată M arcu mai lămurit, cînd
spune că ucenicii s-au apropiat de Domnul, îndeosebi2. Aşa ar fi trebuit
să facă şi fraţii lui şi M ama Lui3; n -a r fi trebuit să-L chem e afară şi să
urate că sînt şi ei cineva.
Uită-te apoi şi la dragostea de oam eni a apostolilor; cît de m ult se
interesează de soarta altora; îi preocupă mai întîi so arta altora şi apoi
soarta lor; că îl întreab ă pe Hristos: „ P e n tru ce le g r ă ie ş ti lor în p ild e ? ”
N-au spus: „Pentru ce ne grăieşti nouă în pilde?” Şi în alte multe rînduri
sînt to t atît de iubitori şi de purtători de grijă de toţi oamenii, ca atunci
cînd spun: „Dă d r u m u l m u lţim ilo r !”4; sau: „ Ş tii că s -a u sca n d a liza t? ”5.
Ce le răspunde H ristos? „Vouă v i s -a dat, le spune El, să c u n o a şte ţi
ta in e le îm p ă r ă ţie i, ia r acelora n u li s -a d a t”. N-a spus aceasta ca să arate
că apostolii Săi cunosc tainele îm părăţiei cerurilor d atorită predestinării
sau sorţii sau întîmplării, ci că iudeii sînt vinovaţi de nenorocirile ce vin
peste ei; şi a spus aceasta voind să arate că a cunoaşte tainele îm părăţiei
cerurilor este un dar, este un h a r dat de sus. D ar p e n tru că-i un dar, nu
înseam nă că este suprim at liberul arbitru. Şi aceasta se vede din cuvin­
tele pe care le spune H ristos mai departe. Uită-te cum! Ca nici iudeii să
cadă în deznădejde şi nici apostolii să se trîndăvească auzind că acest d ar
le este d at de sus, H ristos arată că în noi este începutul acestui dar, că de
noi depinde să-l avem sau nu.

1. M atei 13. 10-11.

2. M arcu 4, 10.
3. M atei 12. 4(1 50.
4. Matei 14, l(î.
5. Matei 15, 12.
O M I I . l l I.A M A T K 1 531

„Căci celui ce are i se v a da ş i- i v a p riso si, ia r celu i ce n -a re i se v a

lua şi ceea ce i se p a re că a r e ”6.
Cuvintele acestea sînt cu totul neclare, deşi în ele se vede dreptatea
nespusă a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte D om nul spune aşa: „Cînd
cineva are rîvnă şi tragere de inimă, Dum nezeu îi dă totul; cînd însă nu
le are pe acestea şi nu aduce nici partea lui de m uncă şi de osteneală,
atunci nici D um nezeu nu-i dă”. Că spune Domnul: „Se v a lua de la e l şi
ceea ce i se p a r e că a r e ”; nu D um nezeu îi ia, ci D um nezeu nu-1 învredni­
ceşte de darurile Sale. Aşa facem şi noi. Cînd vedem pe cineva că ne
ascultă cu trîndăvie, că nu-1 convingem să fie atent, deşi îl rugăm în rep e­
tate rînduri, tăcem ; că dacă am continua să vorbim , îi mărim trîndăvia; pe
altul însă, pe care-1 vedem că ne ascultă cu luare-am inte, îl luăm lîngă noi
şi-l învăţăm o m ulţim e de lucruri. Şi bine a spus Domnul: „Şi ceea ce i se
p a r e că a r e ”. Că nici nu are nimic.
Apoi a făcut mai clar ceea ce a spus, arătînd ce înseam nă: „C elui ce
a re i se v a da, ia r c e lu i ce n u are i se v a lua şi ceea ce i se p a re că a r e ”, că a
adăugat:
„ P en tru a cea sta le v o rb e sc î n p ild e , că v ă z în d n u v ă d ”78.
- Dar ar fi trebuit să le deschidă ochii, dacă n u văd, mi s-a r putea
spune.
- Dacă orbirea a r fi fost din fire, a r fi trebuit să le deschidă ochii; dar
p en tru că orbirea lor era de bună voie, pentru că o făceau pe orbii, de
aceea Hristos n-a spus atît: „Nu văd”, ci a spus: „ V ă z în d n u v ă d ”. Deci
orbirea se datoreşte răutăţii lor. L -au văzut iudeii pe Hristos scoţînd
dem oni şi spuneau: „Cu B e e lz e b u l, d o m n u l d e m o n ilo r, scoate p e
d e m o n i”6. L-au auzit că îi aduce la Dumnezeu, că este m ultă unire între El
şi D um nezeu şi totuşi au spus: „ A c e sta n u e ste d e la D u m n e z e u ”. A şadar
p en tru că susţineau cu totul dim potrivă de ceea ce vedeau şi auzeau, de
aceea Hristos le spune: „Le iau şi auzul; n-au nici u n folos că aud, ci mai
m ultă osîndă a u ”.
Nu numai că iudeii nu credeau în El, ci îl şi m ustrau, îl învinuiau şi
unelteau îm potriva Lui; Hristos însă nu le-o spune; nu vrea să le fie un
asp ru acuzator. La început nu le-a vorbit în pilde, ci cu multă claritate;
d ar pentru că ei s-au făcut mai răi, le vorbeşte în pilde.
Apoi pentru ca să nu creadă că spusele Sale sînt o învinuire neîn­
tem eiată şi nici să spună: „Ne învinuieşte şi ne calomniază aşa, pentru
că-i duşm anul n o stru ”, aduce m ărturie pe profetul Isaia, care-i învi-
nuise la fel:

6. M atei 13, 12.

7. M atei 13, 13.
8. M atei 12, 24.
032 NI'lNTtlI. IMAN CURA 1)1·: ADR

„Cd se îm p lin e ş te c u e i p ro o ro cia lui Isaia, care sp u n e : „Cu a u zu l

v e ţi a u zi şi n u v e ţi în ţe le g e şi v â z în d v e ţi p r iv i, d a r n u v e ţi v e d e a ”9.
Vezi că şi profetul le aduce exact aceeaşi învinuire? Nici el n-a spus:
„Nu v edeţi”, ci: „ V eţi p r iv i, d a r n u v e ţi v e d e a ”; nu le-a spus: „Nu veţi
auzi”, ci: „ V eţi a u z i şi n u v e ţi în ţe le g e ”. P rin urm are ei s-au lipsit mai
întîi de văz şi de auz; ei şi-au astupat urechile, ei şi-au închis ochii, ei şi-au
învîrtoşat inima.
Nu num ai că nu auzeau, dar
„ A u ze a u g r e u ”10.
Şi au făcut aceasta, spune profetul,
„Ca n u c u m v a să se întoarcă, ş i s ă -i v in d e c ”11.
Aceste cuvinte arată că răutatea lor este m are şi cu sîrguinţă d ep ăr­
tarea lor de Dumnezeu.
II
H ristos le grăieşte aşa ca să-i atragă şi să-i îmboldească; le arată că-i
va vindeca de se vor întoarce. Ca şi cum a r fi spus: „Poporul acesta n-a
vrut să Mă vadă! D ar Eu sînt îngăduitor cu el! Le voi da, îndată ce Mă
vor ruga”. Le grăieşte aşa, ca să le arate în ce chip a r p u tea avea loc o
împăcare.
Tot astfel şi aici, D om nul spune: „Ca n u c u m v a să se în to a rcă ş i să -i
v in d e c ”. A rată că este cu putinţă să se întoarcă; că se po t m întui de se vor
pocăi; le ara tă că tot ce face El nu-i spre slava Sa, ci spre m întuirea lor.
Dacă D om nul n -a r fi voit să-i asculte şi să-i mîntuie, a r fi tăcut şi nu le-ar
fi grăit în pilde. Şi le vorbeşte în pilde tocmai p en tru a-i îmboldi spre
întoarcere. Că „ D u m n e z e u n u v r e a m o a r te a p ă c ă to su lu i, ci să se în to a rcă
şi să fie v i u ”12.
Că păcatul iudeilor nu se datora firii lor, nici necesităţii şi nici unei
silnicii din afară, ascultă ce le spune D om nul apostolilor Săi:
„Iar o c h ii v o ş tr i s în t fe r ic iţi că v ă d ş i u re c h ile v o a s tr e că a u d ”13.
Nu vorbeşte negreşit nici de vederea cu ochii, nici de auzul cu u re­
chile, ci de vederea şi auzul cu mintea. Şi apostolii erau to t iudei; născuţi
şi crescuţi la fel cu toţi ceilalţi; cu toate acestea cu nimic nu i-a vătăm at profe­
ţia lui Isaia, pentru că aveau bine înfiptă în ei rădăcina faptelor bune, adică
voinţa şi gîndul lor. Observă că şi cuvintele adresate lor: „V ouă v i
9. M a te i 13, 14.
10. M a tei 13. 15.
11. M a tei 13. 15.
13. lez. 111. 23.
13. M atei 13. 1(1.
OM ILII I.A MATKI 533

s -a d a t ” nu aduc cu ele ideea de necesitate. Nici n u i-ar fi fericit dacă

fapta lor nu s-a r fi datorat lor.
Să nu-m i spui mie că H ristos le vorbea iudeilor întunecat; puteau şi
ei să se apropie de El şi să-L întrebe ca ucenicii; d a r n-au voit, că erau
trîndavi şi leneşi. D ar pentru ce sp u n că nu voiau, cînd făceau contrariul?
Nu num ai că nu credeau în El, nu num ai că nu-L ascultau, dar porneau şi
război îm potriva Lui şi priveau cu dezgust spusele lui Hristos. A ceasta o
spune profetul, învinuindu-i prin cuvintele „ greu a u a u z it”. Ucenicii însă
nu erau ca ei; de aceea i-a şi fericit.
Hristos îi întăreşte pe apostolii Săi şi în alt chip, spunîndu-le iarăşi:
„ A m in z ic v o u ă , m u lţi p r o fe ţi ş i d r e p ţi au d o r it să v a d ă cele ce v e d e ţi
ş i n - a u v ă z u t ş i să a u d ă cele ce a u z iţi şi n - a u a u z it ”14.
„Au dorit să vadă, le spune Domnul, venirea M ea pe pămînt, m inu­
nile acestea, glasul M eu şi învăţătura M ea!”. în aceste cuvinte Domnul nu
pune pe apostolii Săi mai presus num ai de neam ul acesta stricat al iudei­
lor, ci chiar m ai presus de profeţi, de iudeii care au săvîrşit num ai fapte
bune; le spune că sînt mai fericiţi decît profeţii.
- Pentru ce?
- P entru că apostolii văd nu num ai cele ce iudeii n-au văzut, ci chiar
pe acelea pe care profeţii au dorit să le vadă; aceia le-au văzut num ai prin
credinţă; aceştia însă, cu ochii trupului, cu m ult m ai limpede.
Ai văzut din nou că Hristos u n eşte Vechiul T estam ent cu Noul T esta­
m ent, arătînd că profeţii Vechiului T estam ent nu num ai că ştiau cele ce
aveau să se petreacă în Noul T estam ent, ci şi că le doreau cu înfocare? Nu
le-ar fi dorit dacă a r fi fost slujitorii unui alt Dum nezeu, ai unui D um ne­
zeu potrivnic Dum nezeului Noului Testam ent.
„Voi, deci, a sc u lta ţi p ild a s e m ă n ă to ru lu i!”15
Şi le spune cele ce v-am spus mai înainte despre trîndăvie şi rîvnă, de­
spre frică şi curaj, despre bogăţie şi sărăcia de bună voie. Le arată cîtă vă­
tăm are aduc unele şi cît folos celelalte. Apoi le vorbeşte de feluritele chipuri
de virtute. Hristos, fiind iubitor de oameni, nu le-a deschis numai o singură
cale şi nici nu le-a spus: „Dacă nu daţi rod însutit, vă arunc de la Mine!”, d a
arătat că se mîntuie şi cel ce face şaized; şi nu numai acesta, d şi cel ce face
treized. A făcut aceasta ca să facă uşoară mîntuirea.
Nu poţi16trăi în feciorie? în so ară-te şi fii cast căsătorit! Nu poţi trăi în
bogăţie? Dă săracilor din averile tale! Nu suferi po v ara bogăţiei? îm p arte
14. M atei 13, 17.
15. M atei 13, 18.
16. De aici începe p a rte a m orală: D u m n ez eu n e - a d a t p o r u n c i fo a r t e d r e p te . In locu l
m a r ilo r b u n ătăţi p e c a r e n i le d ă t r e b u ie s ă d ă m c e lo r n e v o ia ş i d u p ă p u te r e c h ia r n e în ­
s e m n a te bu n ătăţi.
!>:i4 SKlNTUl. IOAN CU HA DK AUK

cu H ristos averile tale! Nu vrei să-I dai Lui toate averile tale? Dă-I ju m ă­
tate, dă-I a treia parte! Hristos este fratele tău şi îm preună-m oştenitor.
Fă-L şi aici pe păm înt îm preună-m oştenitor. Tot ce-I dai Lui, ţie-ţi dai!
Nu auzi ce spune profetul Isaia: „Nu tre c e cu v e d e r e a p e cei d in s e m in ţia
t a ”17? Dacă nu trebuie să treci cu vederea pe rudele tale, cu atît mai m ult
pe Stăpîn, Care, în afară că ţi-i Stăpîn, mai are cu tine şi dreptul de înru­
dire şi încă alte drepturi cu m ult m ai m ari. Te-a făcut chiar părtaş la cele
ale Lui fără să ia ceva de la tine. El a fost Acela Care a pus început acestei
nespuse binefaceri. N -ar fi, oare, cea mai m are nechibzuinţă să n u fii
iubitor de oam eni cînd ai prim it atîtea daruri, să nu răspunzi cu răsplătiri
p en tru harul prim it, să nu dai cît de cît în locul u n o r bunătăţi mai mari?
H ristos te-a făcut m oştenitor al cerurilor; tu însă nu-I dai în schimb nici
bunătăţile de pe păm înt. Hristos S -a îm păcat cu tine, deşi n-ai făcut nici o
faptă bună, ba încă îi m ai erai şi duşm an; tu însă nu-L răsplăteşti deşi ţi-i
prieten şi binefăcător, deşi ar trebui să-I m ulţum eşti chiar num ai că-ţi
îngăduie sâ-I dai ceva, fără să mai socotim îm părăţia cerurilor şi toate
celelalte bunătăţi. Cînd slugile invită la o m asă dată de ei pe stăpînii lor,
nu socotesc că fac o favoare stăpînilor lor, ci că o prim esc. în tre noi şi
H ristos însă lucrurile stau cu totul altfel. N-a chem at la m asă m ai întîi
sluga pe stăpîn, ci stăpînul a chem at m ai întîi la m asa lui sluga. Tu însă
nu-L chemi la m asă nici după ce te -a chem at El! El, cel dintîi, te-a adus
sub acoperişul Lui; tu însă nu-L aduci sub acoperişul tău nici după ce te-a
adus El. Gol fiind, te-a îmbrăcat; tu însă nici după aceasta nu-L găzduieşti
cînd e străin. El, cel dintîi, te-a adăpat din potirul Lui; tu însă nu-I dai în
schimb nici puţină apă rece! Te-a adăpat cu Duhul Sfînt; tu însă nu-I
mîngîi nici setea trupului! Te-a adăpat cu Duhul cînd erai vrednic de
osîndă; tu însă îl treci cu vederea cînd este însetat, cu to ate că milostenia
ta o faci din cele ale Lui!

m
Nu-mi socoteşti m are lucru în mîinile tale potirul din care H ristos
are să bea şi are să-l ducă la gură? Nu vezi că num ai preotului îi este îngă­
duit să ducă la gura altora potirul cu sîngele Domnului? „Dar Eu, spune
Domnul, nu ţin seam a de asta! îm i întinzi tu, preote, potirul, îl primesc!
Mi-1 întinzi tu, m ireanule, nu te refuz! Nu întreb cine Mi-1 întinde. Nu
cer sînge, ci apă rece!” G îndeşte-te cui dai de băut şi cutrem ură-te. G în-
deşto-te că tu ajungi preo t al lui H ristos dînd cu m îna ta nu trup, ci pîine;
nu sînge, ci un p ah ar cu apă rece. H ristos te-a îm brăcat cu haina m întui-
rii; şi t,e-a îm brăcat El cu mîinile Lui! Îmbraeă-L şi tu pe El cu mîinile slu­
I V . I s i h i i Ti î î , 7 .
(IMI1.11 l.A MA'I'KI 535

gii tale. Te-a făcut slăvit în ceruri, scapă-L şi tu de frig, de goliciune, de

ruşine. Te-a făcut să locuieşti cu îngerii, dă-I şi tu atît loc de găzduire în
casa ta cît loc dai slugii tale! „Nu Mă îngreţoşez, îţi spune Hristos, de o
astfel de găzduire, deşi Eu ţi-am deschis to t cerul. Te-am scos din cea mai
cumplită tem niţă; nu-ţi cer asta, nici nu-ţi spun: „Scoate-Mă şi tu!”, dar
Mi-i destulă mîngîiere numai dacă vii să Mă vezi cînd sînt întemniţat.
Te-am înviat cînd erai mort; n u-ţi cer asta, dar îţi spun: „Cercetează-M ă
cînd sînt bolnav!”
De cîte iaduri nu sîntem vrednici cînd H ristos ne dă daruri atît de
m ari şi ne cere lucruri atît de uşoare, dar noi nici pe acestea nu I le dăm?
P e bună d reptate deci m ergem în focul pregătit diavolului şi îngerilor
lui18, că sîntem mai nesim ţitori decît pietrele. Spune-m i cît de m are ne
poate fi nesim ţirea noastră, cînd, după ce am prim it atîtea daruri, cînd
ştim că vom prim i atîtea daruri, mai sîntem robii averilor de care tot ne
vom despărţi după puţină vrem e fără voia noastră? Alţii şi-au dat viaţa şi
şi-au vărsat sîngele; dar tu nici p e cele de prisos nu le dai p en tru ceruri,
pen tru cununi atît de mari. Ce iertare meriţi, ce cuvînt de apărare, cînd
arunci cu plăcere sămînţa în păm înt, cînd dai cu dobîndă oam enilor banii
tăi fără să te sinchiseşti de ceva, dar eşti crud şi neom enos atunci cînd e
vorba ca prin cei nevoiaşi să hrăneşti pe Stăpîn?
G îndindu-ne deci la toate acestea, şi socotind cele ce am prim it, cele
ce vom prim i şi cele ce ni se cer, să arătăm toată rîvna în cele duhovni­
ceşti. Să ajungem odată blînzi şi iubitori de oam eni, ca să nu atragem
asupra noastră osînda cea cumplită. Ce nu ne poate osîndi? Totul! Că
n e bucurăm de atît de mari şi atît de felurite daruri! Că nu ni se cere m are
lucru! Că ni se cere să dăm acele lucruri pe care le vom lăsa aici p e păm înt
fără voia noastră! Că sîntem foarte ambiţioşi cînd e vorba de treburile
acestei lumi! Fiecare din acestea, chiar num ai una, este în stare să ne
osîndească; d a r cînd se îngrăm desc toate la un loc, ce nădejde de m în-
tuire mai putem avea? Ca să scăpăm, dar, de toată această osîndă, să fim
darnici cu cei săraci. Aşa ne vom bucura şi de bunătăţile de aici şi de toate
cele de dincolo, p e care facă D um nezeu ca noi toţi să le dobîndim cu harul
şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, Căruia slava şi
puterea în vecii vecilor, Amin.
18. M atei 2 5 , 4 1 .
 OMILIA XLVI

„ A ltă p ild ă a p u s în a i n t e a lo r , z ic în d :
„ A s e m ă n a t u - s - a îm p ă r ă ţ ia c e r u lu i o m u lu i c a r e a s e m ă n a t
s â m în ţ ă b u n ă î n ţa r in a s a . D a r , p e c în d d o r m e a u o a m e n ii,
a v e n it v r ă j m a ş u l lu i ş i a s e m ă n a t n e g h in ă p r in tr e g r îu
ş i s - a d u s . I a r c în d a c r e s c u t p a iu l ş i a f ă c u t r o d a t u n c i s - a
a r ă ta t ş i n e g h in a . Ş i v e n in d s lu g ile s t ă p în u lu i c a s e i i- a u zis:
„ D o a m n e , a u n - a i s e m ă n a t s â m în ţ ă b u n ă î n ţa r in a ta ?
D e u n d e , d a r , a r e n e g h in ă ? ” I a r e l l e - a zis:
„ U n o m v r ă jm a ş a fă c u t a c e a s t a ! ” I a r s lu g ile i- a u zis:
„ V r e i d e c i s ă m e r g e m s ă o p liv im ? ” I a r e l l e - a zis:
„ N u , c a n u c u m v a p liv in d n e g h in a , s ă s m u lg e ţ i ş i g r iu l
îm p r e u n ă c u e a . L ă s a ţ i s ă c r e a s c ă a m în d o u ă îm p r e u n ă
p în ă la s e c e r iş ” 1

I
- Ce deosebire este între pilda aceasta şi cea de mai înainte?
- în pilda de mai înainte Domnul vorbeşte de oamenii care nu sînt cu
luare-am inte la cuvintele şi învăţăturile Lui, care se depărtează de El şi
lasă în p ărăsire săm înţa; în pilda aceasta vorbeşte de eretici.
D upă ce H ristos le-a explicat ucenicilor Săi p en tru ce le grăieşte în
pilde, le vorbeşte mai dinainte şi de erezii, ca ucenicii să nu se tulbure.
în pilda sem ănătorului a vorbit de cei care n-au prim it cuvîntul Său;
în pilda aceasta spune că l-au prim it şi unii care au stricat învăţătura Sa.
Că şi acesta este un vicleşug al diavolului de a strecura în învăţătura ade­
vărată învăţături greşite, colorîndu-o ca să sem ene m ult cu adevărul,
spre a înşela cu uşurinţă pe cei lesne de înşelat. De aceea Hristos nu o
num eşte săm înţă, ci neghină, că seam ănă la înfăţişare cu grîul.
Apoi vorbeşte şi de felul vicleşugului, spunînd: „Pe c în d d o rm e a u
o a m e n ii”. Nu mică prim ejdie atîrnă deasupra conducătorilor credincioşi­
lor; şi mai cu seam ă deasupra celor cărora li s-a încredinţat paza sem ă­
năturilor; d ar nu num ai deasupra conducătorilor, ci şi deasupra credin­
cioşilor.
I. Matei 13, 24 30.
OMILII LA MATKI 537

Pilda aceasta mai arată că erezia este posterioară adevărului, lucru

confirm at şi de desfăşurarea faptelor. Întîi au fost profeţii, apoi profeţii
mincinoşi; întîi apostolii, apoi apostolii mincinoşi; întîi Hristos, apoi
antihrist. Dacă diavolul n -ar vedea ce să imite sau p e cineva îm potriva
căruia să uneltească, nici n -a r întreprinde nimic şi nici n -ar şti ce să facă.
Aşa însă, pentru că a văzut că o săm înţă a dat o sută, alta şaizeci, iar alta
treizeci, vine pe altă cale. Şi p en tru că n-a putut nici să smulgă sem inţele
care prinseseră rădăcină, nici să le înăbuşe şi nici să le ardă, unelteşte o
altă înşelăciune: aruncă între sem inţele bune sem inţele lui.
- D ar prin ce se deosebesc cei care dorm, m -ai putea întreba, de cei
ce se aseam ănă cu sem inţele căzute pe cale?
- Se deosebesc prin aceea că pe cei care se aseam ănă cu săm înţa
căzută pe cale i-a răp it diavolul repede; nici nu i-a lăsat să prindă răd ă­
cină; cu ceilalţi diavolul are nevoie de mai m ultă viclenie.
Hristos a spus acestea ca să ne înveţe să priveghem neîncetat. „Chiar
dacă ai scăpat de vătăm ările de m ai înainte, ne spu n e Domnul, mai este şi
o altă vătăm are. D upă cum dincolo pieirea îţi ven ea de la cale, de la pie­
triş şi de la spini, to t aşa şi aici pieirea îţi vine de la som n; deci trebuie să
stai de pază totdeauna. De aceea şi spune Domnul: „Cel care v a r ă b d a
p în ă la sfîr ş it, acela se v a m î n t u i ”2.
U n lucru ca acesta s-a întîm plat chiar la începăturile Bisericii. Mulţi
întîi-stătători ai Bisericii aducînd în Biserici oam eni vicleni - eretici
ascunşi - au lăsat cale deschisă unei astfel de uneltiri. Diavolul nici n -a
m ai avut nevoie să se ostenească, odată ce a răsăd it p e aceia în mijlocul
Bisericilor.
- D ar cum e cu putinţă să nu dormi? m -ar întreba cineva.
- Dacă a r fi v o rb a de som nul acesta al trupului, a r fi cu neputinţă.
D ar nu-i vorba de som nul acesta, ci de somnul voinţei. Şi se poate să nu
dorm i niciodată cu voinţa. De aceea şi Pavel spunea: „ P riveg h ea ţi, s ta ţi
î n c r e d in ţă ”3.
Hristos arată apoi că acest som n al voinţei nu-i numai nefolositor, ci şi
vătămător. Diavolul atunci îşi seam ănă sămînţa sa după ce pămîntul a fost
lucrat, că nu mai are nevoie de nici o muncă. Tot aşa fac şi ereticii care îşi răs-
pîndesc otrava lor; şi o fac nu pentru altă pricină, d de dragul slavei deşarte.
Şi Hristos descrie cu de-amănuntul toată înşelădunea aceasta nu numai prin
cuvintele de pînă acum, d şi prin cele ce urmează. Că iată ce spune Domnul:
„C înd a crescut p a iu l ş i a fă cu t rod, a tu n ci s-a a ră ta t ş i n e g h in a ”. Aşa fac şi
ereticii. La început îşi ascund erezia; dar după ce lum ea capătă încredere în
ei, după ce crede în cuvîntul lor, a tu n d încep să-şi verse ortrava.
2. M atei 1 0 , 2 2 .
3. I Cor. 1 6 , 1 3 .
MH SI'lN TIII. IOAN (ilIHA 1)K AUH

- D ar pentru ce Domnul aduce în scenă pe slugile care i-au spus stă-

pînului casei ce se întîm plase în ţarin a sa?
- Ca să aibă prilej să spună să nu-i om oare pe eretici.
P e omul care a sem ănat neghină îl num eşte vrăjm aş din pricina vătă­
m ării pe care o aduce oamenilor. Diavolul ne vatăm ă p e noi; dar originea
acestei vătăm ări nu se datoreşte urii p e care diavolul ne-o poartă nouă, ci
urii pe care o p oartă lui Dumnezeu. De aici se vede, dar, că Dumnezeu ne
iubeşte p e noi m ai m ult decît ne iubim noi pe noi înşine.
U ită-te şi la o altă viclenie a diavolului! N-a sem ănat neghina sa
înainte de sem ănarea griului, p en tru că atunci n u putea să piardă pe
nim enea, ci cînd toată ţarina era sem ănată, ca să irosească toată m unca
lucrătorului. Diavolul le face pe toate aşa pentru că u răşte pe lucrător.
U ită-te acum şi la dragostea slugilor. Se grăbesc să smulgă neghina,
chiar dacă nu o v o r face cu băgare de seam ă. Rîvna asta a lor arată grija
lor de săm înţă şi urm ăresc un singur lucru: nu ca să fie pedepsit cel care a
sem ănat neghina, ci ca să nu se piardă săm înţa sem ănată. Că nu pedepsi­
rea aceluia era treab a care trebuia făcută mai întîi. D e aceea slugile u rm ă­
resc să îndepărteze răul din ţarină. D ar nici aceasta n -o urm ăresc fără
socoteală; că nu-şi îngăduie să se apuce de lucru de capul lor, ci aşteaptă
hotărîrea stăpînului, întrebîndu-1: „ V rei? ”
- Ce le răspunde stăpînul?
- Ii împiedică, spunînd: „Nu, ca n u c u m v a să s m u lg e ţi ş i g riu l o d a tă
c u n e g h in a ”. H ristos a grăit aşa p e n tru a împiedica războaiele, vărsările
de sînge, om orurile. Ereticul nu trebuie omorît; o faptă ca aceasta a r
aduce război neîm păcat în lume.

n
P e n tru două pricini opreşte H ristos slugile Sale de a plivi griul: una,
să nu fie v ătăm at griul; alta, să fie osîndiţi cei cuprinşi de această boală de
nevindecat. „Deci, spune Hristos, dacă vrei să fie şi ei pedepsiţi, fără să
fie vătăm at griul, aşteaptă timpul potrivit de p ed eap să”.
- Ce înţeles au cuvintele: „Ca n u c u m v a să s m u lg e ţi ş i g r îv l o d a tă cu
n e g h in a !”?
- P rin aceste cuvinte Domnul a spus sau: „Dacă veţi ridica arm ele şi
veţi ucide pe eretici, veţi fi siliţi să ucideţi odată cu ei şi mulţi sfinţi!” ; sau:
„Se poate ca m ulte din aceste neghine să se schim be şi să ajungă grîu.
Deci, dacă smulgeţi neghina înainte de vrem e pierdeţi şi neghina care va
ajunge grîu, că om orîţi şi pe cei care poate se v o r schim ba şi vor ajunge
buni”. Deci H ristos nu ne opreşte să închidem gura ereticilor, să le oprim
îndrăzneala lor, să risipim adunările şi asociaţiile lor, ci ne opreşte să-i
ucidem, să-i junghiem . Tu însă uită-te la blîndeţea lui Hristos! Nu se
OMII.II LA MATKI 531)

m ărgineşte num ai să hotărască, nici să oprească, ci dă şi motivele hotărî-

rii Sale şi ale opreliştii.
- D ar ce se va întîmpla dacă neghina răm îne pînă la treieriş? aş putea
fi întrebat.
„ A tu n c i v o i zic e se ceră to rilo r: „ P liviţi m a i în tîi n e g h in a ş i legaţi-o
în sn o p i, ca s-o a r d e m ”4.
Hristos le aduce iarăşi am inte ucenicilor de cuvintele lui Ioan Bote­
zătorul, care îl arătase pe El Judecător şi le spune: „Atîta vrem e cît
neghina stă alături de grîu trebuie cruţată; se poate ca şi ea să ajungă grîu.
D ar dacă răm îne neghină, va prim i cum plită pedeapsă, că voi spune
secerătorilor: „Pliviţi mai întîi neghina!”
- P en tru ce mai întîi neghina?
- Ca să n u se team ă ucenicii că odată cu neghina este adunat şi grîul.
„Şi leg a ţi n e g h in a în s n o p i ca să o a rd e ţi, ia r g rîu l a d u n a ţi-l în jit-
n i ţe ”5.
Altă pildă le-a pus lor înainte zicînd:
„ A se m e n e a e ste îm p ă r ă ţia c e ru rilo r g r ă u n te lu i de m u ş ta r ”6.
P en tru că în pilda sem ănătorului H ristos spusese că trei părţi de
săm înţă s-au pierdut şi a scăpat num ai o parte, iar în pilda urm ătoare, că
şi pe această săm înţă scăpată de pieire o pîndesc multe şi m ari primejdii,
ca să nu spună ucenicii: „Cine şi cîţi vor fi cei credincioşi?”, Hristos, prin
pilda grăuntelui de m uştar, îndepărtează din sufletul lor această frică, ca
să le întărească credinţa şi să le arate că predica Evangheliei se va întinde
peste tot. Din pricina aceasta a dat ca pildă grăuntele de m uştar, foarte
potrivită cu ideea ce voia să o înfăţişeze.
„ G ră u n te le de m u şta r, spune Domnul m ai departe, e s te m a i m ic
d e c ît to a te s e m in ţe le ; d a r c în d creşte e ste m a i m a re d e c ît ie rb u rile şi se
face p o m în c ît v i n p ă să rile c e ru lu i şi se să lă şlu iesc în r a m u r ile lu i”7.
Prin această pildă H ristos a vru t să dea o dovadă de m ăreţie. „Aşa va
fi, spune El, şi cu predicarea Evangheliei!” într-adevăr, ucenicii au fost
mai slabi decît toţi oamenii, m ai mici decît toţi; totuşi predica lor s-a
întins pe toată faţa păm întului, pentru că m are era puterea din ei.
Acestei pilde Domnul îi m ai adaugă şi o altă pildă: pilda cu aluatul.
„ îm p ă ră ţia c e ru rilo r e s te a se m e n e a a lu a tu lu i, p e care lu în d u -l o
fe m e ie l-a a sc u n s în tr e i m ă s u r i de fă in ă , p î n ă ce s-a d o s p it to a tă ”8.

4. M atei 1 3 , 10.
5. M atei 13, 30.
6. M atei 13, 31.
7 . M atei 13, 32.
8. M atei 13, 33.
540 SFÎNTUi. IOAN GUKA !)K AUK

„D upă cum puţinul aluat, spune H ristos ucenicilor Săi, a făcut ca şi

făina cea m ultă să se prefacă în aluat, to t aşa şi voi veţi transform a
întreaga lum e”. Şi uită-te la înţelepciunea lui Hristos! Ia pilde din natură
pen tru a arăta că după cum este cu neputinţă ca aceste pilde să nu-şi
urm eze cursul lor natural, tot aşa şi ideile pe care le înfăţişează ele. „Să
nu-Mi spună nim eni dintre voi, spune Domnul ucenicilor Săi, ce vom
putea noi, doisprezece oameni, în faţa unei mulţimi atît de mari? Tocmai
am estecul vostru în această m ulţim e şi nedepărtarea v oastră de ea vor
face să strălucească p u terea voastră. Ca şi aluatul; atunci dospeşte fră-
m întătura, cînd este alături de făină; şi nu atît alături, ci d n d se am estecă
cu făina - că D om nul n -a spus: „l-a p u s”, ci: „l-a a s c u n s ” to t aşa şi voi
cînd vă veţi lipi şi vă veţi uni cu cei ce vă poartă război, atunci îi veţi birui.
Şi după cum aluatul se afundă în făină, d a r nu se pierde, ci încetul cu înce­
tul face ca toată făina să aibă aceeaşi p u te re ca şi el, to t aşa va fi şi cu p re ­
dica voastră. Să nu vă tem eţi că v-am spus că vor veni peste voi o m ul­
ţime de necazuri şi supărări. Aşa veţi străluci şi-i veţi birui pe toţi”.
P rin trei m ăsuri de făină H ristos a v ru t să arate că e vorba de mult.
Că se ştie că num ărul acesta se întrebuinţează p en tru a desem na mulţi­
mea, multul.
Să nu te m inunezi că Domnul a am intit de grăuntele de m uştar şi de
aluat cînd a vorbit de îm părăţia cerurilor! Vorbea cu nişte oameni fără
ştiinţă de carte, cu nişte oameni de rînd, cu nişte oam eni care aveau
nevoie de astfel de pilde pentru a fi cîştigaţi. Atît erau de nepricepuţi,
încît chiar după toate acestea aveau nevoie de m ultă tîlcuire.
U nde sînt, dar, păgînii? Să cunoască puterea lui H ristos, privind la
adevărul lucrurilor! Să I se închine Lui p en tru două pricini: şi pentru că a
spus mai dinainte că Evanghelia se va răspîndi pe to t păm întul, şi pen tru
că s-au împlinit cuvintele Lui. Că H ristos este Cel Ce a pus puterea în
aluat. De aceea a şi am estecat pe cei ce cred în El cu m ulţim ea oam enilor
ca să dăm şi celorlalţi priceperea noastră. Nimeni să n u p u n ă vină pe pu­
ţinătatea celor credincioşi! Mare este puterea predicii! Frăm întătura dospită
ajunge pe viitor aluat. Şi după cum scânteia d n d cade p e lem ne le aprinde şi
pe acestea şi mai aprinde şi altele, tot aşa cu predicarea Evangheliei.
- D ar Hristos n-a vorbit de foc, ci de aluat. P e n tru ce oare?
- P e n tru că focul singur nu poate face nimic dacă n u are şi lem ne; pe
cînd aluatul săvîrşeşte totul prin el însuşi.
Dacă doisprezece9 oam eni au plăm ădit toată lum ea, gîndeşte-te d t
de păcătoşi şi de răi sîntem noi, cînd nu putem aduce la credinţă pe cei ce
9. Do aici începe p a rte a m orală: D espre ap o sto li şi d esp re to ţi sfin ţii. Ei au stră lu c it
mai m ult p rin inaţa şi v irtu te a lor şi p rin harism e. C ea m ai bună v ir tu te este dragostea şi
milost enia; ele biruie jeeioria.
OMII.II I.A MATKI 541

au răm as, deşi sîntem atît de mulţi, deşi sîntem destul aluat p en tru a plă­
mădi mii de lumi.

m
Mi s-ar p u tea însă spune:
- Aceia au fost apostoli!
- Şi ce-i cu asta? N-au tră it şi ei cum trăieşti şi tu? N-au crescut şi ei în
oraşe? Nu s-au bucurat de aceleaşi lucruri? N -au avut şi ei cîte o m eserie?
Erau, oare, îngeri? S-au pogorît din cer?
- Nu, d ar au făcut minuni!
- Nu m inunile i-au făcut p e ei minunaţi! Pînă cînd vom întrebuinţa
minunile făcute de apostoli ca scuză pentru trândăvia noastră? U ită-te la
ceata sfinţilor. Nu strălucesc datorită minunilor. Mulţi au izgonit demoni,
dar pentru că au săvîrşit fărădelegi, n-au ajuns m inunaţi, ci chiar au fost
pedepsiţi.
- Atunci, ce i-a făcut m ari pe apostoli?
- D ispreţul averilor, dispreţul slavei, despărţirea de toate grijile şi
afacerile lumeşti. Dacă n -a r fi făcut asta, ci a r fi fost robii patimilor, chiar
dacă ar fi înviat mii de morţi, n -a r fi avut nici u n folos, ci a r fi fost socotiţi
nişte şarlatani. Aşa că viaţa om ului îl face pe om strălucit. Ea atrage ha­
rul Duhului. Ce m inune a făcut Ioan Botezătorul, cel care a adus la
pocăinţă atîtea oraşe? Că n-a făcut nici o m inune, ascultă-1 pe evanghe­
list: „Ioan n - a fă c u t n ic i o m in u n e ”10. Prin ce a ajuns Ilie m inunat? Nu
prin îndrăznirea lui faţă de îm părat? Nu prin rîvna lui faţă de Dumnezeu?
Nu prin sărăcia lui de bunăvoie? Nu datorită cojocului, peşterii şi m unţi­
lor? Minunile le-a făcut după toate acestea! L -a văzut, oare, diavolul pe
Iov făcînd m inuni şi s-a m inunat? Nici o m inune. D ar Iov avea o viaţă
strălucită şi o răbdare mai ta re ca oţelul. Ce m inune a făcut David, pe cînd
era încă tînăr, ca să spună D um nezeu despre el: „ A m g ă sit p e D a v id , fiid
lu i lese i, b ă rb a t d u p ă in im a M e a ”11? Ce m ort au înviat Avraam, Isaac sau
Iacov? Ce lepros au curăţit? Nu ştii că m inunile ne vatăm ă de m ulte ori
dacă nu sîntem treji la minte? D in pricina asta m ulţi corinteni s-au dezbi­
nat între ei12; din pricina asta mulţi rom ani s-au m îndrit13; din pricina
asta Sim on Magul a fost scos din rîndul creştinilor14; din pricina asta n-a
fost prim it în rîndul ucenicilor cărturarul care dorea să m eargă după El şi
a auzit din gura Domnului: „ V u lp ile a u v iz u in i, ia r p ă să rile c eru lu i

10. Ioan 10, 4.

11. I R egi 13, 14; Fapte 13, 22.
12. I Cor. 1, 10-12.
13. R om . 2, 1-5.
14. F a p t e 8. !) 23.
542 SKlNTUI, IOAN (JUKA l)K AIIK

c u ib u r i”1*. Fiecare din aceştia au căzut şi au pierit p en tru că doreau să-şi

agonisească de pe urma minunilor unul averi, iar altul slavă. Sîrguinţa de
n duce o viaţă curată, dragostea de virtute nu numai că nu dau naştere la
o dorinţă ca aceasta, ci chiar o stîrpesc dacă este. Ce le-a spus Hristos
ucenicilor Săi cînd le-a dat porunci? L e-a spus: „Faceţi minuni ca să vadă
oam enii!”? Deloc! D ar ce? „Aşa să lu m in e z e lu m in a v o a s tr ă în a in te a
o a m e n ilo r , ca să v a d ă fa p te le v o a s tr e cele b u n e ş i să slă vea scă p e T atăl
v o s tr u C el d in c e r u r i”1516. Lui Petru nu i-a spus: „Dacă Mă iubeşti, fă
m inuni!”, ci: „Paşte oile M e le ”17. T otdeauna Hristos îl p referă pe Petru
îm preună cu Iacov şi cu Ioan înaintea tuturor celorlalţi ucenici. Spune-mi,
pentru ce îi preferă pe aceştia? Din pricina m inunilor făcute de ei?
Nu! P en tru că toţi apostolii la fel au curăţit leproşi, au înviat m orţi şi
tu tu ro r la fel le-a dat aceeaşi putere. Din ce pricină, dar, aceşti trei apos­
toli erau mai presus de ceilalţi? Din pricina virtuţii sufletului lor! Vezi,
dar, că totdeauna este nevoie de viaţă curată şi de a ră tarea ei prin fapte.
„D in ro a d e le lor îi v e ţi cu n o a şte p e e i ”18, spune Domnul.

IV
în ce constă viaţa noastră? O are în facerea de m inuni sau într-o vie­
ţuire virtuoasă? Negreşit că într-o vieţuire virtuoasă. M inunile aici îşi au
originea şi la aceasta duc. Omul cu viaţă virtuoasă atrage asupra lui harul
facerii de minuni; iar cel care prim eşte acest har, p en tru aceea îl prim eşte
ca să îndrepte viaţa altora. Că şi H ristos pen tru aceasta a făcut minunile
acelea, ca prin ele să fie vrednic de credinţă, ca să-i atragă la El pe oam eni
şi să-i facă să ducă o viaţă virtuoasă. D e aceea şi H ristos vorbeşte mai
mult de viaţa virtuoasă. Şi nu Se mărgineşte numai la minuni, ci ameninţă cu
iadul, făgăduieşte îm părăţia cerurilor, pune acele legi m inunate şi face totul
pen tru viaţa virtuoasă, ca să facă pe oam eni îngeri. D ar p e n tru ce spun că
Hristos face totul în acest scop? Spune-m i, dacă ţi s-a r da să alegi între a
învia m orţi în num ele Lui şi a m uri p e n tru num ele Lui, ce ai alege? Nu-i
aşa că ai alege m oartea p en tru num ele Lui? P entru ce? P e n tru că învierea
m orţilor e m inune, pe cînd m oartea p e n tru Hristos, faptă. Dacă ţi s-a r da
să alegi între puterea de a preface paiele în au r şi p u terea de a dispreţui
averile, cum dispreţuieşti paiele, n-ai alege, oare, p u terea de a dispreţui
averile? Şi pe bună dreptate, că pe oam eni puterea aceasta îi uim eşte mai
mult. Dacă oamenii a r vedea că se pot preface paiele în aur, ar dori şi
oi, ca Sim on Magul, să aibă această pu tere şi a r creşte în ei şi mai
15. M atei 8, 20.
I(i. M atei 5, 16.
17. Ioan 21, 15.
10 M atei 7. 16.
OM II.II I.A MATK1 543

m ult dragostea de averi; dar dacă a r vedea că toţi nesocotesc şi dispre­

ţuiesc aurul ca pe paie, a r scăpa de această boală.
Vezi, dar, că viaţa v irtuoasă ne este de m ai m ult folos? Şi eu nu
num esc viaţă v irtuoasă postul, nici îm brăcatul cu sac şi nici culcatul
p e cenuşă, ci d ispreţul averilor - aşa cum tre b u ie dispreţuite - m ilos­
tenia, îm p ărţirea pîinii tale cu cel sărac, în frîn area mîniei, alungarea
slavei d eşarte, stîrp irea invidiei. A şa ne-a în v ăţat şi H ristos: „ în v ă ţa ţi
d e la M in e , n e s p u n e El, că s în t b lîn d ş i s m e r it c u in im a ”19. N -a spus:
„Că am p o stit”, deşi p utea spune, că a postit El patruzeci de zile20, d ar
n -o spune, ci spune: „Că s în t b lîn d ş i s m e r it c u i n i m a ”. Şi iarăşi, cînd
i-a trim is pe apostolii Săi la pro p o v ăd u ire nu le -a spus: „Postiţi!”, ci:
„ M în c a ţi to t ce v i se p u n e d i n a in t e ! ”21 Cînd în să a fost v o rb a de bani,
le-a cerut m ultă p u rta re de grijă, spunînd: „ Să n u a v e ţi a u r s a u
a r g in t, n ic i a r a m ă în c in g ă to r ile v o a s tr e ”22. Nu sp u n acestea, defăi-
m înd postul, - D oam ne, fereşte! - , ci lăudîndu-1 foarte. D ar su făr cînd
vă văd că neglijaţi toate celelalte virtuţi şi socotiţi că postul vă este de
ajuns p en tru m întuire; şi d o a r postul este cea m ai mică p a rte din
corul virtuţilor. Cea mai m a re virtute este dragostea, bunătatea,
m ilostenia. A ceste virtuţi depăşesc chiar v irtu tea fecioriei. Deci, dacă
vrei să fii egal cu apostolii, nimic nu te îm piedică! E de ajuns num ai să
săvîrşeşti v irtu tea dragostei şi nu eşti întru nim ic mai mic decît a p o s­
tolii. Nimeni, dar, să nu um ble după minuni! D em onul suferă cînd
este izgonit din tru p , dar cu m ult mai m ult su feră cînd vede sufletul
scăpat de păcat. Că păcatul este m area lui p u tere. P en tru aceasta a
m u rit H ristos, ca să-i sfărîm e această p u tere. Păcatul a adus pe
păm înt m oartea. Din pricina păcatului toate se întorc pe dos. Ai stîr-
p it păcatul? Ai tăiat tăria diavolului, i-ai strivit capul, i-ai zdrobit toată
p u terea lui, i-ai îm prăştiat o astea lui şi ai făcut o m inune m ai m are
decît toate m inunile. Cuvintele acestea nu sînt ale mele, ci ale fericitu­
lui Pavel. D upă ce Pavel a spus: „ R îv n iţi h a r u r ile cele m a i b u n e ş i v ă
a r ă t o cale în c ă ş i m a i în a ltă ”23, n -a vorbit de facerea de m inuni, ci de
dragoste, răd ăcin a tu tu ro r virtuţilor. A şadar dacă săvîrşim această
v irtute şi to ată filozofia pe care ea o cuprinde, nu vom avea nevoie
deloc de m inuni. D upă cum dacă ne lipseşte dragostea, nu cîştigăm
nimic cu facerea de minuni.

19. M atei 11, 29

20. M atei 4, 2.
21. Luca 10, 8.
22. M atei 10, 9.
23. / Cor. 12, 31
544 SKlNTUI, IOAN IJtJKA l)K AUH

G îndindu-ne, dar, la toate acestea, pe tem eiul cărora apostolii au

ajuns mari, să le rîvnim viaţa. Prin ce au ajuns apostolii mari? Ascultă-1
pe Petru, care spune: „Iată n o i a m lă sa t to a te şi Ţ i-a m u r m a t Ţie! Ce v a
fi, oare , n o u ă ? ”24. Ascultă-L şi pe H ristos, C are spune: „ V e ţi şe d ea p e
d o u ă sp re ze c e tr o n u r i”25; şi: „ O ricine a lăsat casă s a u fr a ţi sa u ta tă sa u
m a m ă v a p r im i în s u tit în v e a c u l a cesta şi v ia ţă v e ş n ic ă v a m o ş te n i”26.
D ezlipindu-ne, dar, de toate cele lumeşti, să ne afierosim lui Hristos
ca, după cuvîntul Lui, să ajungem egali cu apostolii şi să ne bucurăm de
viaţa veşnică, pe care, facă D um nezeu ca noi toţi să o dobîndim cu harul
şi cu iubirea de oam eni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi
puterea în vecii vecilor, Amin.

24. M a tei 19, 27.

25. M a tei 19, 28.
26. M a te i 19, 29.
 O M IL IA X L V II

„Acestea le-a grăit Iisus mulţimilor în pilde

şi fără de pildă nu le grăia nimic,
ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice:
•««Voi deschide în pilde gura Mea;
voi spune cu voce tare cele ascunse
de la întemeierea lumii»”1
i
Evanghelistul Marcu spune: „ D upă c u m p u te a u să înţeleagă, le g ră ia
lor c u v în tv l în p i ld e ”2.
Apoi, pentru a arăta că grăitul în pilde nu este o noutate, citează pe
profetul David3, care a prezis acest fel de învăţătură a lui Hristos.
După ce evanghelistul ne-a a ră tat care era gîndul lui Hristos, anum e
că le grăia în pilde, nu pentru ca ascultătorii Săi să nu priceapă nimic, ci ca
să-i facă să-L întrebe, evanghelistul a adăugat: „ Ş i fă r ă de p ild e n u le
g ră ia n im ic ”, cu toate că Hristos a grăit multe fără pilde. Şi totuşi atunci
nim eni nu I-a pus vreo întrebare. P e profeţi iudeii de altădată adeseori îi
întrebau, de pildă pe Iezechiel şi pe mulţi alţii; iudeii de acum însă n-au
făcut lucrul acesta, deşi spusele Domnului erau în stare să le tulbure
sufletul şi să-i îndem ne să-L întrebe. Şi doar pildele îi am eninţau cu cea
m ai m are pedeapsă; totuşi pe iudei nici lucrul acesta nu i-a mişcat; de
aceea Hristos i-a lăsat şi a plecat.
„ A tu n c i Iisu s, lă sîn d m u lţim ile , a p le c a t la casa L u i ”45
A plecat la casa Lui şi nici u n cărtu rar n-a m ers după Dînsul. De aici
se vede că nu p e n tru altă pricină se ţineau cărturarii după El, ci ca
să-L prindă în cuvînt. Văzînd deci H ristos că nu înţeleg cuvintele Sale,
i-a lăsat.
„Şi s-a u a p ro p ia t u cen icii L u i, în tre b în d v ^L d e sp re p ild a n e g h in e lo r ”®.
Acum s-au apropiat de El să-L întrebe, deşi sînt cazuri cînd voiau să
ştie ceva dar se tem eau să-L întrebe.
1. M atei 13, 3 4 -3 5 .
2. M arcu 4, 33.
3. Ps. 77, 2.
4. M atei 13, 36.
5. M atei 13, 36.
540 Sl'-INTUI. IOAN (illU A 1)K AU ll

- De unde le-a venit acum ucenicilor îndrăznirea?

- A uziseră pe H ristos spunîndu-le: „V ouă v i s -a d a t să c u n o a şte ţi
ta in e le îm p ă r ă ţie i c e ru r ilo r ”6 şi au prins curaj. De aceea îl şi întreabă în­
deosebi; nu de team a de a da naştere la invidie în sufletul multora, ci pentru a
păzi legea Stăpînului, Care le spusese: „Iar acestora n u li s-a dat!”7.
- D ar p entru ce ucenicii lasă la o p arte pilda cu aluatul şi pilda cu
grăuntele de m u ştar şi-L întreabă num ai despre pilda neghinelor?
- Le-au lăsat pe celelalte la o p arte pentru că erau m ai clare; voiau
însă să cunoască tîlcul acesteia şi p en tru că era înrudită cu pilda sem ănă­
torului, d a r şi pen tru că pilda aceasta cuprindea mai m ulte învăţături. Nu
se poate spune, apoi, că ucenicii doreau să afle dacă nu cum va Domnul le
spune acelaşi lucru a doua oară. V ăzuseră doar cîtă am eninţare cuprin­
dea pilda neghinelor. De aceea nici D om nul nu-i ţine de rău, ci le împli­
neşte dorinţa.
Şi ceea ce spuneam totdeauna, spun şi acum că pildele nu trebuie
in terp retate cuvînt cu cuvînt, p en tru că s-ar ajunge la interpretări
absurde. Şi lucrul acesta ni-1 arată Dom nul acum; că aşa şi interpretează
pilda. Nu mai vorbeşte de slugile care s-au dus la stăpînul casei, ci le lasă
la o p arte şi interpretează num ai părţile principale ale pildei, în vederea
cărora a fost rostită, arătînd totodată că El este Judecătorul şi Stăpînul
universului.
„Iar E l r ă s p u n z în d , le-a zis: Cel ce a s e m ă n a t s ă m în ţa cea b u n ă e ste
F iu l O m u lu i; ţa r in a e ste lum ea; s ă m în ţa cea b u n ă s î n t f i i i îm p ă ră ţie i, ia r
n e g h in e le , f i i i c e lu i ră u ; v r ă jm a şu l care le-a s e m ă n a t e s te diavolul; s e c e ­
r iş u l e s te s fîr ş itu l v e a c u lu i, ia r se c e ră to rii s în t în g e r ii. D eci c u m se p l i ­
v e ş te n e g h in a şi se a rd e în foc, aşa v a f i la s fîr ş itu l v e a c u lu i acestuia. V a
tr im ite F iu l O m u lu i p e în g e r ii L u i şi v o r a d u n a d in îm p ă r ă ţia L u i to a te
s m in te lile şi p e cei ce fa c fă ră d e le g e ş i- i v o r a ru n ca în c u p to ru l cel de foc.
A colo v a f i p lîn g e r e a ş i sc rîşn ire a d in ţilo r. A tu n c i d r e p ţii v o r stră lu c i ca
soarele în îm p ă r ă ţia T a tă lu i lo r”8.
De vrem e ce Domnul Hristos este sem ănătorul, de vrem e ce-Şi sea­
m ănă ţarina Lui şi culege din îm părăţia Lui, este clar că lumea aceasta
este a Lui.
U ită-te însă la nespusa Sa iubire de oameni! Este înclinat spre face­
rea de bine şi nepornit spre pedeapsă! Cînd seam ănă, seam ănă El cu
m îna Lui; dar cînd pedepseşte, o face prin alţii, adică prin îngeri.
„ A tu n c i d r e p ţii v o r stră lu c i ca so a rele în îm p ă r ă ţia T a tă lu i lo r ”. P rin
aceste cuvinte H ristos nu vrea să spună că drepţii v o r străluci num ai
6. M atei 13, 11.
7. M atei 13, 11.
K. M atei 13, 37 43.
OM II.II I.A MATKI 547

atîla, ci s-a folosit de această pildă cunoscută nouă pentru că nu ştim alt­
ceva mai strălucitor decît soarele.
- în alte locuri Hristos spune că secerişul este aproape, ca atunci cînd
vorbeşte despre sam arineni: „ R id ica ţi och ii v o ş tr i ş i p r iv iţi holdele că
s în t albe s p r e s e c e r iş ”9; sau: „ S e c e rişu l e s te m u lt, ia r lucrători p u ţ i n i ”10.
P entru ce, dar, în aceste locuri spune că secerişul este aproape, iar în
pilda neghinelor că secerişul va fi la sfîrşitul veacului?
- Pentru că alt înţeles are cuvîntul într-un loc, şi alt înţeles are în alt loc.
- D ar p en tru ce spune în altă parte că „ altul e ste cel ce se a m ă n ă şi
a ltu l cel ce s e c e r ă ”11, iar în pilda neghinelor spune că El este Cel ce sea­
mănă?
- P en tru că acolo Hristos n -a vorbit despre El, ci a pus în faţa profeţi­
lo r pe apostoli fie că le grăia iudeilor, fie că le grăia sam arinenilor. Că şi
prin profeţi to t El a semănat. S înt însă locuri cînd num eşte acelaşi lucru
şi seceriş şi sem ănat, întrebuinţînd cuvîntul şi în tr-u n sens şi în altul.

n
Cînd vorbeşte de ascultarea şi supunerea ascultătorilor Săi, Domnul
num eşte seceriş supunerea şi ascultarea lor, că acestea duc lucrul la bun
sfîrşit; dar cînd caută rodul ascultării, atunci fapta aceasta o num eşte
sămînţă, iar sfîrşitul lumii îl num eşte seceriş.
- D ar p en tru ce în altă p a rte se spune că drepţii vor fi răpiţi întîi?12
- P entru că drepţii vor fi răpiţi întîi; dar cînd va veni Hristos, cei răi
sînt daţi m uncilor şi atunci cei drepţi intră în îm părăţia cerurilor. Cei
drepţi trebuie să fie în cer; dar aici pe păm înt va veni Hristos şi va judeca
pe toţi oamenii; şi după ce va pronunţa asupra celor răi sentinţa, se va
scula, ca u n îm părat înconjurat de prietenii Săi, şi-i va duce pe drepţi spre
m oştenirea lor cea fericită. Ai văzut, dar, că osînda celor răi este îndoită?
Una, că ard în foc; a doua, că au căzut din slava cerească.
- D ar p en tru care pricină Hristos le grăieşte apostolilor Săi mai
departe to t în pilde, deşi cărturarii şi fariseii nu mai erau de faţă?
- Le grăieşte în pilde pen tru că în urm a învăţăturilor lui Hristos au
ajuns mai pricepuţi, aşa că puteau înţelege pildele Sale. într-adevăr,
după ce le-a spus toate pildele, i-a întrebat: „ A ţi în ţe le s toate acestea ? Ia r
e i l-a u spus: „Da, D o a m n e !”13. Astfel pildele, pe lingă celelalte învăţături,
au săvîrşit şi acest mare lucru: i-au făcut pe apostoli şi mai ascuţiţi la minte.

9. Io a n 4, 35.
10. L u c a 10, 2.
11. Io a n 4, 37.
12. 1 T es. 4, 17.
13. M atei 13, 51.
54 H SK lN TU I. IOAN CillKA IJK A llli

Ce le-a mai spus Domnul?

„ A se m e n e a e s te îm p ă r ă ţia c e ru rilo r c u o com oară a sc u n să în ţa rin ă ,
p e care g ă s in d u -o u n o m a ascuns-o; ş i d e b u c u ria e i v in d e to t ce are şi
c u m p ă ră ţa r in a aceea. Ia ră şi a se m e n e a e s te îm p ă r ă ţia c e ru rilo r c u u n
n e g u s to r care c a u tă m ă r g ă r ita r e fru m o a s e ; ş i g ă s in d u n m ă r g ă r ita r de
m a re p r e ţ, m e r g în d a v în d u t to t ce a v e a ş i l-a c u m p ă r a t”14.
D upă cum pildele grăuntelui de m uştar şi aluatului se deosebesc
foarte puţin între ele, to t aşa şi aceste două pilde: a comorii ascunse în
ţarină şi a m ărgăritarului. A m îndouă arată că trebuie să lăsăm totul la o
parte p e n tru ascultarea cuvîntului lui Dum nezeu. Pildele celelalte, a
aluatului şi a grăuntelui de m uştar, vorbesc de puterea predicării cuvîn­
tului lui D um nezeu, că el va cuprinde toată lumea; pildele acestea, a
comorii ascunse în ţarină şi a m ărgăritarului, ca pe u n lucru scump şi de
m are preţ, înfăţişează cuvîntul lui Dum nezeu. Cuvîntul lui D um nezeu se
întinde ca grăuntele de m uştar şi cuprinde totul ca aluatul; d ar este şi de
m are preţ, ca m ărgăritarul, şi are nenum ărate bogăţii ca o comoară.
Pildele acestea nu ne învaţă num ai că trebuie să ne depărtăm cu totul
de cele lum eşti şi să îm brăţişăm cuvîntul lui Dum nezeu, ci şi să facem
lucrul acesta cu bucurie. Cel care s-a despărţit de to t ce are trebuie să ştie
că pierderea aceasta este un cîştig, şi nu o pagubă.
Vezi că este ascuns în lum e cuvîntul lui D um nezeu? Vezi că în cuvîn­
tul lui D um nezeu sînt toate bunătăţile? Dacă nu vinzi totul nu cumperi!
Dacă n-ai u n suflet ca acesta, veghetor şi cercetător, n u găseşti!
A şadar două lucruri trebuie să îndeplinim: să ne depărtăm de cele
lumeşti şi să priveghem . Că spune D om nul că trebuie să fim asem enea
unui negustor „care ca u tă m ă rg ă rita re fru m o a s e şi g ă s in d u n u l de m a re
p re ţ, a v în d u t to tu l şi l-a c u m p ă r a t”. A devărul este unic, şi nu îm părţit în
mai m ulte părţi. Şi după cum numai cel care a re m ărgăritarul ştie că este
bogat, iar ceilalţi nu ştiu de m ulte ori ce are el în m înă - că m ărgăritarul
este mic -, tot aşa şi cu cuvîntul lui D um nezeu: cei care îl au ştiu că sînt
bogaţi; necredincioşii însă, necunoscînd această com oară, nu ştiu de
bogăţia noastră.
Apoi, ca să nu ne încredem prea m ult în predicarea cuvîntului lui
Dumnezeu, nici să socotim că ne este de ajuns p en tru m întuire numai
credinţa, H ristos a spus şi altă pildă înfricoşătoare.
- Care?
- Pilda năvodului!
„ A se m e n e a e ste îm p ă r ă ţia c e ru rilo r cu u n n ă v o d a ru n c a t în m a re,
care a a d u n a t to t fe lu l de p e ş ti; p e care, c în d s-a u m p lu t, p e sca rii, sc o ţîn -

14. M atei 13, 4 4 4f>.

OM II.II I.A MA'I'KI 549

d u -l la ţă rm ş i ş e z în d , au ales p e ş ti i cei b u n i în v a se , ia r p e cei r ă i i-a u

a ru n c a t a fa ră ”15.
- Dar ce deosebire este între pilda aceasta şi pilda neghinelor? Că şi
acolo unii se m întuie, iar alţii pier!
- Cei din pilda neghinelor p ier din pricină că au îm brăţişat nişte
învăţături străine; cei din pilda de m ai înaintea acesteia, din pilda sem ă­
nătorului, pier din pricină că n -au dat atenţie cuvintelor lui D umnezeu;
iar aceştia, cei din pilda năvodului, pier din pricina vieţii lor stricate şi sînt
m ai ticăloşi decît toţi, că au cunoscut cuvîntul lui Dumnezeu, au fost pes­
cuiţi, dar nici aşa nu s-au p u tu t mîntui.
- în altă p arte Hristos spune că însuşi Păstorul desparte pe cei răi de
cei buni16; aici spune că îngerii o fac, ca şi în pilda neghinelor. Cum se
explică aceasta?
- D eosebirea se explică prin aceea că odată le vorbeşte mai simplu,
iar altădată m ai înalt.
Hristos interpretează pilda năvodului fără să fie întrebat, de buna Sa
voie; a explicat num ai o parte din ea m ărind frica. Ca n u cumva auzind că
a aruncat afară peştii cei răi să socotească aruncarea lor lipsită de prim ej­
die, Hristos, prin interpretarea Sa, a arătat pedepsirea lor, spunînd:
„ Ş i-i v o r a r u n c a în c u p to r ; acolo v a f i p lîn g e r e a ş i s c r îş n ir e a
d i n ţi lo r ”1718.
D urerea aceasta nu se poate zugrăvi prin cuvînt.
Ai văzut cîte căi de pieire sînt? Una, datorită pietrişului; alta, datorită
spinilor; alta, datorită căii; alta, datorită neghinelor; alta, datorită năvo­
dului. Nu fără pricină a spus D om nul că „largă e s te calea care d u c e la
p ie ir e şi m u lţi s în t cei care m e r g p e e a ”ls.
După ce le-a spus ucenicilor Săi aceste pilde, după ce şi-a sfîrşit spu­
sele Sale cu un cuvînt înfricoşător, arătîndu-le m ai multe decât pildele,
le-a zis, dar, mai bine spus, a stat de vorbă cu ei:
„ A ţi în ţe le s to a te acestea?” Ia r e i I-a u sp u s: „Da, D o a m n e !”19
Apoi, pen tru că au înţeles, îi laudă iarăşi, zicînd:
„ P en tru aceasta, orice c ă rtu ra r care cu n o a şte cele d esp re îm p ă r ă ţia
c e ru rilo r se a se a m ă n ă cu o m u l s tă p în de casă, care scoate d in v is tie r ia sa
n o i ş i v e c h i”20.
De aceea şi în altă p a rte spune: „Voi t r i m i t e la v o i în ţe le p ţi şi
c ă r tu r a r i”21.

15. M atei 13, 47-48.

16. M atei 25, 32.
17. M atei 13, 50.
18. M atei 7, 13.
19. M atei 13, 51.
20. M atei 13, 52.
21. M atei 23, 34.
550 SFÎNTUl. ÎOAN GURA IJK AUR

III
Ai văzut că nu înlătură Vechiul Testam ent, ci îl laudă şi-l slăveşte,
numindu-1 vistierie?
Deci toţi cîţi nu cunosc Scripturile nu sînt stăpîni de casă; nu le au
nici ei şi nici nu le prim esc de la alţii, ci se uită cu n ep ăsare la ei înşişi cum
pier de foame. Nu num ai aceştia, d a r şi ereticii n u se pot bucura de
această fericire a Domnului. Că nu scot noi şi vechi; nici p e cele vechi nu
le au; de aceea n u le au nici pe cele noi; după cum şi cei care nu le au pe
cele noi nu le au nici pe cele vechi, ci sînt lipsiţi şi de unele şi de altele; că
acestea două, cele vechi şi cele noi, - Vechiul T estam ent şi Noul T esta­
m ent -, sînt strîns unite unele cu altele, sînt îm pletite unele cu altele.
Să auzim 22 dar, toţi cei care neglijăm citirea Sfintelor Scripturi, cîtă
pagubă suferim, cîtă sărăcie! Cînd vom putea vieţui creştineşte, cînd nici
nu cunoaştem legile după care trebuie să vieţuim? Bogaţii şi cei care se
dau în vînt după bani şi după averi îşi scutură m ereu hainele lor ca să nu
fie m încate de molii. Tu însă, deşi vezi că uitarea îţi roade sufletul mai
grozav decît o molie, nu deschizi cărţile sfinte, nu pui capăt prăpădului,
nu-ţi îm podobeşti sufletul, nu te uiţi m ereu la icoana virtuţii, nu cauţi să
afli care sînt m ădularele virtuţii, care e capul ei! Că virtutea are şi cap şi
m ădulare mai frum oase decît trupul cel mai frum os şi mai bine făcut.
- C are-i capul virtuţii? m -ai întreba.
- Sm erenia. Din pricina asta H ristos cu ea şi-a început predica de pe
m unte, spunînd: „ F ericiţi cei săraci c u d u h u l”23. Capul acesta nu-i îm po­
dobit cu păr, nici cu bucle, ci are o frum useţe ca aceea care atrage privirile
lui Dum nezeu. „La c in e v o i p r iv i, spune Domnul, dacă n u la cel b lîn d şi
s m e r it care tr e m u r ă de c u v in te le M ele?”24; şi: „ O chii M e i p e s te b lîn z ii
p ă m în tu lu i”25; şi: „ A p ro a p e e ste D o m n u l de cei s m e r iţi cu in im a ”26.
Capul acesta aduce lui Dumnezeu, în loc de p ăr şi bucle, jertfe bine plă­
cute. Este altar de au r şi jertfelnic duhovnicesc. Că „ je rtfa lu i D u m n e ze u ,
d u h u m i l it ”27. Sm erenia este m am a înţelepciunii. Dacă ai sm erenia le vei
avea şi pe toate celelalte. Ai văzut capul? Un cap atît de frum os n-ai văzut
niciodată! Vrei să-i vezi şi faţa? Dar, mai bine spus, vrei s-o cunoşti?
Deocam dată cunoaşte-i culoarea! E roşie, înfloritoare şi plină de farmec!
Află din ce pricină e aşa!
- Din ce pricină?
22. D e aici începe p a rte a m orală: A c u z a r e c e lo r c a r e n u c ite s c S fin tele S c rip tu ri.
C a r e sîn t v ir tu ţile m ă d u la r e lo r ; în c a r e v o r b e ş t e şi d e s p r e M a tei şi d e s p r e iu b ito r u l d e
arg in t. C e f e l e s te c e l s ă r a c d e bu n ă v o ie .
23. M atei 5, 3
24. Is a ia 66, 2
25. Ps. 33, 14.
26. Ps. 33, 17.
27. Ps. 50, Ut.
OMILII LA MA'I'KI 551

- Din pricină că roşeşte şi se ruşinează! D e aceea un înţelept a şi

spus: „ în a in te a c e lu i ru şin o s v a m e rg e fa r m e c u l”28. Frum useţea chipului
sm ereniei răspîndeşte şi asupra celorlalte m ădulare m ultă frum useţe.
De-ai am esteca mii de culori, nu vei reuşi să faci o frum useţe ca aceasta.
Dacă vrei să-i vezi şi ochii, vezi-i că sînt încondeiaţi m inunat cu bună-
cuviinţă şi cu cuminţenie; sînt atît de frumoşi şi de pătrunzători pen tru că
îl văd chiar p e Domnul. „ F ericiţi cei c u ra ţi c u in im a , că aceia v o r v e d e a
p e D u m n e z e u ”29. G ura sm ereniei este înţelepciune şi pricepere, cunoaşte
cîntările cele duhovniceşti; inim a ei este iscusită în cercetarea Scripturi­
lor, în păzirea adevăratelor învăţături, în milostenie, în bunătate. După
cum nu-i cu putinţă să trăieşti fără inimă, tot aşa nici nu-i cu putinţă să te
mîntui cîndva fără această inim ă duhovnicească. Din ea se nasc toate cele
bune. Sm erenia are şi mîini şi picioare: faptele cele bune; are şi suflet:
dreapta credinţă; are şi piept de au r şi mai ta re decît diamantul: bărbă­
ţia; îi e u şor să sfărîm e orice, d a r pieptul ei nimic nu-1 poate sfărîma; în
sfîrşit, duhul smereniei, care este în cap şi în inimă, este dragostea.

IV
Vrei să-ţi a ră t chiar prin fapte icoana unui om ca acesta? G îndeşte-te
la evanghelistul care a scris această evanghelie, la Matei. Nu avem în scris
toată viaţa lui, totuşi chiar din puţinele lucruri p e care le ştim despre el, îi
vedem strălucitul lui chip. Că era sm erit şi cu inim a zdrobită! Auzi-1 că se
num eşte vam eş chiar în Evanghelia scrisă de el30. Că era milostiv! Vezi-1
că s-a d espărţit de toate averile sale şi a m ers d upă Iisus. Că era binecre-
dincios se vede din învăţăturile sale. Şi priceperea lui o poţi vedea uşor,
că a scris Evanghelia; dragostea lui, că a p u rta t grijă de întreaga lume;
facerile sale de bine, de la tronul pe care are să stea31; iar bărbăţia lui, de
acolo că a ieşit bucurîndu-se de la sinedriu32.
Să rîvnim şi noi virtutea aceasta, dar, mai m ult decît toate, sm erenia
şi milostenia, fără de care nu ne putem mîntui. Şi aceasta o arată cele zece
fecioare33 şi fariseul34. F ără feciorie te poţi mîntui; d ar fără milostenie, cu
neputinţă. M ilostenia este de neapărată trebuinţă şi le ţine pe toate. Nu
fără motiv am num it eu m ilostenia inima virtuţii. D ar inima aceasta înce­
tează iute de-a m ai bate, dacă nu dă tu tu ro r duhul ei. întocm ai ca o fîn-
tînă: dacă ţine în ea apa izvoarelor sale, se strică; to t aşa şi cu bogaţii, cînd
28. Inţ. S ir. 32, 11.
29. M atei 5, 8.
30. M atei 9, 9.
31. M atei 19, 28.
32. F a p t e 5, 40-41.
33. M atei 25, 1 13.
34. L u c a 18, 10 14.
552 SKlNTUl. lOAN litJK A DK AlJIt

ţin averile lor num ai pen tru ei înşişi. De aceea şi obişnuim să spunem de
bogaţi: „Cutare e putred de bogat”, dar nu spunem : „Mult îi este belşu­
gul” sau: „M are îi este com oara”. Putrezi nu sînt num ai cei care au bogă­
ţii, ci chiar bogăţia însăşi. Hainele se strică, aurul se roade, griul se
mănîncă de viermi, iar sufletul, din pricina grijilor, este ros şi mai putred
decît toate cele ale lui. Dacă ai vrea să-ţi pun în faţă sufletul unui iubitor
de argint, l-ai vedea găurit peste tot de griji, putred de păcate şi ros de
viermi ca o haină mîncată de molii, fără nici o bucăţică întreagă. Nu-i aşa
însă sufletul celui sărac, al săracului care de buna sa voie voieşte să fie
sărac. Sufletul îi străluceşte ca aurul, sclipeşte ca m ărgăritarul, înfloreşte
ca trandafirul. Nu-1 roade molia, nu-1 fură hoţii, nu-1 tulbură grija lumii,
ci-i ca îngerii; aşa trăieşte pe pămînt. Vrei să vezi frum useţea acestui
suflet? Vrei să cunoşti bogăţia sărăciei? Nu porunceşte oamenilor, ci
dem onilor; nu stă alături de îm părat, ci alături de D um nezeu; nu este
ostaş îm preună cu oamenii, ci îm preună cu îngerii; nu are două, trei,
douăzeci de scrinuri, ci atîta bogăţie că socoteşte toată lum ea o nimica; nu
are vistierie, dar are cerul; nu are nevoie de robi; dar, m ai bine spus, are
roabe patimile; are roabe gîndurile care robesc pe îm păraţi; are rob gîn-
dul care porunceşte celui îm brăcat în p u rpură; gîndul care-1 înspăim întă
pe îm părat, gîndul pe care îm păratul nu îndrăzneşte să-l privească în
faţă. Rîde de tronul îm părătesc, de au r şi de toate cele ca acestea ca de
nişte jocuri de copii; le socoteşte pe toate acestea to t atît de vrednice de
dispreţ ca pe cercurile dejoacă, cuburile şi bilele. A re o podoabă pe care
nu pot s-o vadă cei care se joacă cu nişte jucării ca acestea.
Ce poate fi deci mai bun decît acest sărac? Cerul este pardoseala
locuinţei lui; iar dacă pardoseala casei lui este aşa, gîndeşte-te cum îi este
tavanul!
- D ar n -a re cai şi trăsuri! mi s-a r putea spune.
- Ce nevoie are de acestea cel care are să m eargă p e nori şi are să fie
cu Hristos?
G îndindu-ne, dar, la toate acestea, şi bărbaţii şi femeile, să căutăm
bogăţia aceea, bogăţia cea neîm puţinată, ca să avem parte şi de îm părăţia
cerurilor, cu harul şi iubirea de oam eni a Domnului nostru Iisus Hristos,
Căruia slava şi stăpînirea în vecii vecilor, Amin.
 OMILIA XLVIII

„Şi după ce a sfârşit Iisus pildele acestea,

a trecut de acolo”1
i
- P entru ce evanghelistul a spus: „acestea”?
- P entru că Domnul avea să m ai spună şi alte pilde.
- Pentru ce a trecut de acolo?
- P entru că voia să sem ene cuvîntul pretutindeni.
„Şi v e n in d în p a tr ia L u i, îi în v ă ţa în sin a g o g a lo r”2.
- Care loc îl num eşte acum p atria Lui?
- După p ărerea mea, Nazaretul, că „n-a fă c u t acolo m u lte m i n u n i ”3;
în C apernaum a făcut minuni, de aceea şi spunea: „ Şi tu , C a p e m a u m e ,
care p în ă la cer te - a i în ă lţa t, p în ă la ia d te v e i coborî; că dacă s -a r f i fă c u t
în S o d o m a m in u n ile care s -a u fă c u t în tin e , a r f i r ă m a s p în ă în z iu a d e
a s tă z i”4.
Venind deci în Nazaret, nu m ai face minuni, ca locuitorilor N azare-
tului să nu li se aprindă şi mai m ult invidia, ca să n u fie osîndiţi mai cum ­
plit pentru că li se m ăreşte necredinţa. în loc să facă minuni, îi învaţă;
m inune tot atît de m are ca şi m inunea însăşi. Şi cei m ai proşti oam eni a r fi
trebuit să se m inuneze şi să răm înă uimiţi de p u terea cuvintelor Lui;
nazarinenii, dim potrivă; îl batjocoreau din pricina originii de jos a p resu ­
pusului Lui tată, deşi nazarinenii aveau în trecutul lor o mulţime de
exem ple de acestea, cînd din părinţi neînsem naţi au ieşit copii vestiţi.
David era fiul lui lesei, un plugar de rînd; profetul Amos era fiul unui p ăs­
to r de capre şi el însuşi tot p ăsto r de capre. Moise legiuitorul cît de
departe era de tatăl lui! Ar fi trebuit ca nazarinenii să I se închine Lui şi să
fie uimiţi de învăţătura Lui şi de aceasta mai ales că rostea nişte cuvinte
ca acelea, deşi se trăgea din nişte oam eni de jos. E ra lăm urit pen tru ori­
cine că o astfel de învăţătură nu se datora sîrguinţei omeneşti, ci harului
dumnezeiesc; dar ei îl dispreţuiau tocmai pentru pricinile pentru care ar
fi trebuit să-L adm ire.
1. M atei 13, 53.
2. M atei 13, 54.
3. M atei 13, 58.
4. M atei 11, 23.
554 SKTNTU1, IOAN UUHA I)K AUR

Hristos se ducea adeseori în sinagogile lor, ca nu cumva, din pricina

şederii lui necontenite în pustie, să-l învinuiască iudeii şi mai m ult că este
un singuratic şi un duşm an al societăţii.
Deci nazarinenii uimiţi şi nedum eriţi spuneau:
„De u n d e a re E l în ţe le p c iu n e a aceasta ş i p u te r ile ? ”5
Numeau „ p u te r i” sau m inunile Sale, sau chiar înţelepciunea Lui.
„Nu e s te a c e sta fiu l te sla ru lu i? ”6.
Mai m are e m inunea şi m ai m are le e uimirea!
„Nu se n u m e ş te m a m a L u i M aria? Ş i fr a ţii L u i, Iacob, Iosi, S im io n şi
Iuda? S u r o r ile L u i n u s în t to a te la noi? D e u n d e are E l acestea? Ş i se
s m in te a u de E l”7*.
Vezi că în N azaret a avut loc discuţia aceasta? „Nu sînt, oare, cutare şi
cutare fraţii L ui?”, spuneau nazarinenii.
Şi ce-i cu asta, nazarinenilor? Tocmai aceasta ar fi trebuit să vă
aducă la credinţă! D ar de m ulte ori invidia frînge gîtul celui invidios.
Lucrurile m ari şi m inunate care erau în stare să-i atragă la Hristos, toc­
mai acelea i-au sm intit pe nazarineni.
Ce le răsp u n d e Hristos?
«Iar Iis u s le -a zis: „Nu e ste p r o fe t d is p r e ţu it d e c ît în p a tr ia sa ş i în
casa s a ”. Ş i n - a fă c u t m u lte m in u n i, spune evanghelistul, d in p r ic in a
t i lo r”»*.
n e c r e d in ţe
- A r fi tre b u it să facă şi acolo m ulte minuni! a r p utea spune cineva.
P en tru ce n -a făcut, dacă prin ele reuşea să fie adm irat?
- H ristos nu um bla după laudele lumii, d u rm ărea folosul oamenilor.
N eputîndu-le fi de folos nazarinenilor, s-a trecu t cu vederea pe El însuşi
ca să nu le m ărească şi mai m ult osînda. Totuşi uită-te după rîtă vrem e a
venit la ei şi cîte m inuni făcuse pînă atunci! D ar n iti aşa nazarinenii nu
L -au p u tu t suferi, d iarăşi ardeau de invidie.
- D ar p e n tru ce atunci a m ai făcut acolo chiar puţine minuni?
- Ca să nu spună nazarinenii: „D octore, v in d e c ă -te p e tin e în s u ţi! ”9;
ca să nu spună: „Ne este duşm an şi vrăjmaş! D ispreţuieşte pe concetăţe­
nii Săi”; ca să n u spună: „Dacă a r fi făcut minuni, am fi crezut şi noi în
El!” De aceea deci a făcut m inuni şi în Nazaret, d a r puţine. A făcut minuni
ca să-Şi îm plinească m isiunea Sa; a făcut însă puţine minuni, ca să nu-i
osîndească m ai mult.
G îndeşte-te cît de m are era puterea cuvintelor Sale, că nazarinenii
se m inunau de El, deşi erau cuprinşi de invidie. Şi după cum atunci d n d
5. M atei 13, 54.
6. M atei 13, 55.
7. M atei 13, 55.
B. M atei 13, 57-58.
1). l,w a 4, 23.
OMILII I.A MAPI·:! 555

vindeca pe cei îndrăciţi, iudeii n u -I tăgăduiau vindecările, ci născoceau

pricini neîntem eiate, spunîndu-I: „Cu B e e lz e b u l scoate d e m o n ii”10, to t
aşa şi nazarinenii; nu găsesc vină învăţăturii Lui, ci recurg la josnicia nea­
mului Său. Tu uită-te la blîndeţea învăţătorului! Nu-i ocărăşte, ci cu
m ultă blîndeţe le spune: „Nu e ste p r o fe t d is p r e ţu it d e c ît în p a tria s a ”.
Şi nici aici nu s-a oprit, ci a adăugat: „ Şi în casa s a ”. D upă p ărerea m ea
Domnul a adăugat aceste cuvinte p en tru a-i arăta şi p e fraţii Lui.

n
în Evanghelia după Luca H ristos îşi şi exemplifică spusele Sale
zicînd că nici Ilie nu s-a dus la ai săi, ci la o văduvă de alt neam; Elisei la
fel; n -a vindecat de lepră pe altcineva decît pe un străin, pe N eem an11.
Astfel israeliţii nici n-au prim it v reu n bine, dar nici n -au făcut, ci străinii.
H ristos a dat aceste exem ple p en tru a le arăta obiceiul lo r rău şi a arăta că
nu-i o noutate ceea ce suferă El de la iudei.
„ în v r e m e a a ceea a a u z it Ir o d T e tra r h u l v e s te a d e sp re Iis u s ”12.
Tatăl acestuia, îm păratul Irod, cel care om orîse copiii13, m urise.
Evanghelistul M atei n -a însem nat fără ro st timpul, ci ca să cunoşti m în-
dria şi nepăsarea tiranului. N-a aflat de Hristos de la început, ci după
m ultă trecere de vrem e. Aşa sînt puternicii zilei, cei înconjuraţi de fast şi
strălucire. Află tîrziu acestea, p en tru că le dau puţină im portanţă.
Tu însă uită-m i-te ce putere are virtutea! Irod se tem e de Ioan B ote­
zătorul, care era m ort; şi cuprins de team ă, a început să filozofeze d espre
înviere.
« Ş i a z is slu jito rilo r săi: „ A cesta e s te Ioan, p e care e u l-a m o m o rît. E l
a în v ia t d in m o r ţi şi de aceea se fa c m in u n i p r in e l» 14.
Ai văzut cît de m are îi este frica? Nici atunci n -a îndrăznit să spună
asta străinilor, ci a spus slujitorilor săi team a lui. Totuşi părerea lui Irod
era o p ărere de ostaş, părere absurdă. Mulţi au înviat din morţi, d ar nici
unul n -a făcut minuni. D upă p ărerea mea, cuvintele lui Irod exprim ă şi
lăudăroşenie şi frică. Aşa sînt cei fără judecată; de m ulte ori sînt stăpîniţi
de sim ţăm inte contrarii.
Evanghelistul Luca spune că mulţimile spuneau: „ A cesta e ste Uie
sa u Ie r e m ia sa u u n u l d in p r o fe ţii cei d e d e m u lt”15. Irod însă, ca să spună
ceva m ai cu cap decît ceilalţi oameni, a spus că a înviat Ioan Botezătorul.
10. Luca 11, 15.
11. Luca 4, 25-27.
12. M atei 14, 1.
13. M atei 2, 16-18.
14. M atei 14, 2.
15. Luca 9, 8.
556 SEtNTUL ÎOAN GURA UE AUR

Se poate chiar ca la început unii să-i fi spus lui Irod că Iisus este Ioan
- mulţi spuneau asta iar el să fi tăgăduit şi să spună: „Nu, nu poate să
fie Ioan! P e Ioan eu l-am om orît”, p e n tru a se lăuda şi a se făli. Aceasta o
spun şi evangheliştii M arcu şi Luca că Irod spunea: „ E u i- a m tă ia t ca p u l
lu i Io a n ”16. D ar cînd s-a întins zvonul că Iisus este Ioan înviat din morţi,
utunci şi Irod a spus la fel ca toată lum ea.
Evanghelistul M atei ne spune apoi şi istoria lui Ioan Botezătorul.
- D ar p entru ce n -a istorisit-o m ai înainte?
- P en tru că toată grija evangheliştilor a fost de a vorbi de viaţa şi
învăţătura lui H ristos. N -au vorbit de o întîm plare străin ă decît num ai
dacă avea legătură cu Hristos. Aşadar, nici acum n -a r fi pom enit de isto­
ria aceasta, dacă n -a r fi avut legătură cu Hristos şi dacă Irod n -ar fi spus
că Iisus este Ioan înviat din morţi.
Evanghelistul M arcu spune că Irod îl preţuia p e Ioan B otezătorul17,
cu toate că fusese m ustrat de el. Atît de multă p u tere a re virtutea!
Evanghelistul M atei istoriseşte m ai departe aşa:
„Că Iro d , p r i m i n d p e Ioan, l-a leg a t ş i l-a p u s în te m n iţă p e n tr u Iro -
diada, fe m e ia lu i F ilip , fr a te le său. Că îi z ic e a Ioan: „ N u ţ i se cade s-o a i!”
Ş i v r în d să -l om oare, s -a te m u t d e m u lţim e , că îl a v e a d r e p t pro o ro c ”18.
- D ar pentru ce Ioan nu i-a vorbit femeii, ci bărbatului?
- P en tru că Irod era principalul vinovat.
Ascultă cum îi îndulceşte evanghelistul vina lui Irod! îţi face im presia
că povesteşte mai m ult o întîm plare decît că aduce o acuzaţie.
„ P r ă z n u in d u -ş i Iro d z iu a n a ş te r ii, fiic a Iro d ia d e i a ju c a t în fa ţa oas­
p e ţilo r şi a p lă c u t lui Ir o d ”19.
O, ospăţ drăcesc! O, adunare satanică! O, joc nelegiuit şi plată a unui
joc şi mai nelegiuit! S -a săvîrşit cea m ai blestem ată ucidere din toate uci­
derile! Cel ce m erita să fie încununat şi să i se strige num ele în gura m are
este ucis! B iruinţa dem onilor stă la m asă, iar chipul biruinţei este vrednic
de fapta săvîrşită!
„Fata Iro d ia d e i a ju c a t în a in te a lu i ş i a p lă c u t lu i Iro d . D e aceea cu
ju r ă m în t s -a ju r a t s ă -i d ea orice v a cere. Iar ea, în d e m n a tă f ii n d de
m a m a ei, a zis: „ D ă -m i aici p e tip s ie c a p u l lui Io a n B o te ză to r u l!”20
îndoită crimă! Şi că a jucat şi că a plăcut! Şi a plăcut atît de mult, că
plata jocului a fost crima!
16. M arcu 6, 16; L u c a 9, 9.
17. M arcu 6, 20.
16. M atei 14, 3-5.
19. M atei 14, 6.
20. M atei 14, 6 8.
OMII.II I.A MATKI 557

Ai văzut cît de crud a fost Irod, cît de lipsit de inimă, cît de nejudecat?
S-a legat cu un jurăm înt şi apoi o lasă pe fată să-i ceară ce vrea! Cînd a
văzut la ce grozăvie a dat naştere jurăm întul său, s-a întristat Irod, ne
spune evanghelistul, deşi la început el l-a aruncat în temniţă. De ce se mai
întristează? A şa e virtutea! Şi răii o adm iră şi o laudă! Dar, o, Irodiado,
femeie nebună! Şi tu ar fi trebuit să-l admiri pe Ioan; şi tu ar fi trebuit să i
te închini lui, că el căuta să te scape de păcat! D ar nu! Irodiada pune la
cale crima, întinde cursa şi cere favor drăcesc.
„Şi s-a te m u t Iro d p e n tr u ju r ă m în t şi p e n tr u o a s p e ţi”21.
Pentru ce, Iroade, nu te-ai tem u t de ceea ce-i mai cumplit? Dacă te-ai
tem ut că ai m artori pentru călcarea ta de jurăm înt, cu mult mai m ult tre ­
buia să te temi că ai m artori atît de mulţi pentru o crim ă atît de nelegiuită.

III
Dar pentru că socot că mulţi nu cunosc pricina acuzaţiei aduse de
Ioan lui Irod, acuzaţie care a dat naştere crimei, e de neapărată trebuinţă
să v-o spun, ca să cunoaşteţi înţelepciunea lui Moise legiuitorul.
Care este deci legea veche pe care a călcat-o Irod şi p e care a încer­
cat s-o apere Ioan? Femeia unui bărbat care m urea fără copii trebuia să
fie dată fratelui lui22. Pentru că m oartea era socotită u n rău de nemîngîiat
şi pentru că în legea veche se făcea totul în vederea vieţii acesteia pămân­
teşti, legea poruncea ca fratele cel viu să se căsătorească cu soţia fratelui
răposat, iar copilul născut din această căsătorie să poarte num ele celui
răposat, ca să nu se stingă casa lui. Dacă se întîm pla ca răposatul să nu
lase copii - cea m ai m are mîngîiere în faţa m orţii - , atunci jalea era fără
margini. P entru aceasta legiuitorul a izvodit o m îngîiere pen tru cei lipsiţi
din fire de copii şi a poruncit ca acela născut să fie socotit copilul răposa­
tului. Cînd de pe urm a unui b ă rb a t răposat răm înea u n copil, o astfel de
căsătorie nu era îngăduită.
- Şi de ce? aş putea fi întrebat. Dacă un altul străin se putea căsători
cu văduva, apoi cu atît mai m ult fratele răposatului!
- Nicidecum! Legea voia ca înrudirea dintre oam eni să se întindă cît
mai mult şi să existe multe prilejuri pentru întinderea acestei înrudiri
între oameni.
- D ar atunci pentru ce nu avea voie să se m ărite cu u n străin soţia
celui răposat fără copii?
- Pentru că din o astfel de căsătorie copilul ce s-a r fi născut n -a r mai
fi fost socotit al celui răposat. Aşa însă, p entru că era odrasla fratelui

21. M atei 14, 9.

22. Deut. 25, 5.
558 SFIN TU I. IO AN GUHA l)K ADU

celui răposat, putea fi socotit copilul acestuia. De altfel u n străin nu avea

nici u n ‘interes să continue familia celui răposat. F ratele însă dobîndea
acest d re p t din pricina înrudirii.
Irod se căsătorise cu femeia fratelui lui, de la care ea avea u n copil.
P entru asta îl ţinea de ră u Ioan Botezătorul. Şi-l ţinea de rău cu m ăsură.
E şi îndrăzneţ, d ar şi blînd în acelaşi timp.
Tu însă uită-m i-te că toată adunarea aceea de la m asa lui Irod era o
adunare drăcească. în prim ul rînd, era alcătuită din beţie şi desfrîu. Nimic
sănătos nu putea fi în ea! în al doilea rînd, oaspeţii erau nişte stricaţi, iar
gazda, m ai stricată decît toţi. în al treilea rînd, p etrecerea lor era fără
judecată. în al patrulea rînd, fata, din pricina căreia căsătoria lui Irod cu
Irodiada era o călcare de lege, pe care m aică-sa a r fi treb u it să o ascundă,
că era o insultă pen tru ea, intră în sala de ospăţ, se dă în spectacol şi
fecioara întrece pe desfrînate! Chiar tim pul cînd a făcut Irod ospăţul învi­
nuieşte nu puţin fărădelegea aceasta. Cînd a r fi trebuit să m ulţum ească
lui D um nezeu că în ziua aceea l-a adus la lumină, Irod tocmai atunci
îndrăzneşte acele fărădelegi; în ziua în care trebuia să dezlege pe cel
legat, atunci adaugă lanţurilor uciderea.
Ascultaţi, fecioare, dar, mai bine spus, ascultaţi şi voi fem ei m ăritate,
care la nunţile altora vă schimonosiţi aşa, sărind, zbenguindu-vă, făcînd
de rîs pe femei! Ascultaţi şi voi, bărbaţilor, care um blaţi după ospeţe
bogate şi pline de beţie! Tem eţi-vă de prăpădul diavolului! Cu atîta
p utere l-a prins diavolul atunci pe acel ticălos îm părat, încît s -a ju ra t să-i
dea chiar jum ătate de îm părăţie. Că aceasta o spune evanghelistul
Marcu: «I s-o ju r a t ei: „O rice v e i cere de la m in e , î ţi v o i d a ţie p în ă la
ju m ă ta te d in îm p ă r ă ţia m e a ”23. Aşa de m ult a ţinut la tro n u l său şi atît de
robit de patim ă a ajuns dintr-o dată, încît de dragul unui dans a ren u n ţat
chiar la domnie! Ce e de m irare că s-a petrecut lucrul acesta atunci, rînd
chiar acum, după atît de m are filozofie, din pricina dansului mulţi tineri
ajung nişte desfrînaţi şi-şi pierd sufletele fără m ăcar să fie constrînşi de
jurăm înt! Ajung robi din pricina plăcerii! Sînt purtaţi ca o cireadă de vite
oriunde îi tîrăşte lupul! Aşa a păţit atunci şi acel nebun îm părat, că a făcut
două m ari nebunii: prim a, că a făcut stăpînă pe gîndurile şi voinţa lui pe
fata aceea atît de nebună şi beată de patim ă, care nu se dădea înapoi de la
nimic; a doua, că s-a legat cu jurăm înt. Da, Irod a fost atît de nelegiuit; dar
mai nelegiuită decît toţi a fost Irodiada; şi decît fiică-sa, şi decît tiranul. Că
ea a fost arhitectul tu tu ro r acestor nenorociri; ea a urzit toată această
dram ă; ea, care trebuia să-i fie recunoscătoare profetului. Fiica ei, con­
vinsă de ea, s-a schimonosit, a dansat şi a cerut uciderea; iar Irod a fost

2.‘t. M a r c u 6 , 23 .
<IMII.II I.A MATKI 559

prins de ea în mreje. Vezi că pe bună dreptate spunea Hristos: „Cel

c a re -şi iu b e şte p e ta tă l lui sa u p e m a m a lui m a i m u lt decît p e M in e n u
e ste v r e d n ic de M in e ”24. Dacă fata a r fi păzit porunca aceasta, n -ar fi căl­
cat în picioare atîtea legi şi n -a r fi săvîrşit crima aceea. Ce poate fi mai rău
decît o sălbăticie ca aceasta? Să ceri ca răsplată uciderea unui om, ucide­
re nelegiuită, ucidere în timpul ospăţului, ucidere în văzul tuturora şi fără
de ruşine! Nu i-a grăit, apropiindu-se îndeosebi de Irod, ci în auzul tu tu ­
rora; şi-a aruncat masca, cu capul gol; şi, luînd ca avocat pe diavol, aşa a
spus ce-a spus! Ia r diavolul a făcut ca dansul fetei să placă lui Irod şi
să-i cadă astfel Irod în mîna sa. U nde-i dans, acolo-i şi diavolul! Nu
p en tru asta ne-a dat Dum nezeu picioare, ci ca să m ergem cu bună rîn-
duială; nu ca să ne schimonosim, nu ca să sărim ca şi cămilele - că şi cămi­
lele sînt neplăcute cînd dansează, cu atît mai puţin femeile -, ci ca să dăn-
ţuim îm preună cu îngerii. Dacă trupul capătă o înfăţişare plină de u rîţe­
nie, cînd se schim onoseşte aşa, apoi cu mult m ai m ult sufletul! Dracii
dănţuiesc aşa! Slugile dracilor se pocesc aşa!

' IV
Uită-te şi la cererea fetei! „ D ă -m i aici p e tip s ie c a p u l lui Io a n B o te z ă ­
to r u l!”. Vezi cît e de lipsită de ruşine? A intrat toată p e mîna diavolului!
Am inteşte de vrednicia lui Ioan, numindu-1 B otezător; şi nici asta n-o
face să se ruşineze! Ci, ca şi cum a r vorbi de o m încare oarecare, aşa cere
să i se aducă pe tipsie acel fericit cap! Şi nu spune nici p en tru care pricină;
că nici n-avea ce spune! Ci cere sim plu să fie cinstită cu nenorocirea
altuia! N-a spus: „Aduceţi-1 încoace şi junghiaţi-1 aici!” N -ar fi p u tu t
îndura îndrăznirea celui care avea să m oară. Se tem ea să audă glasul
înfricoşător al celui junghiat; că nici n -a r fi tăcut cel care avea să fie ucis.
De aceea a şi spus fata: „ D ă-m i a ici p e tip s ie ! D oresc să văd am uţită
limba aceea!”. Nu se grăbea num ai să scape de m ustrările aceluia, d ar se
grăbea să ocărască şi să-şi bată joc de cel omorît.
Dum nezeu însă a îngăduit şi nici n-a dezlănţuit trăsn et din cer ca să
ard ă chipul acelei neruşinate, nici n -a poruncit să se despice păm întul şi
să înghită tot ospăţul acela nelegiuit. N-a făcut asta şi ca să încununeze cu
şi m ai mari cununi pe drept, şi ca să lase m are m îngîiere celor care v or
suferi mai tîrziu pe nedrept.
Să auzim25, aşadar, acestea toţi cîţi facem fapte de virtute, d ar sufe­
rim necazuri de la oamenii răi! Că şi atunci D um nezeu a îngăduit să fie
junghiat cel care a trăit în pustie, cel încins cu cingătoare de piele, cel
24. M atei 10, 37.
25. Do aici începe p a rte a m orală: D espre cin stitu l cap al sfîn tu lu i Ioan B otezătorul.
D espre îndrăzneala fem eiuşcă şi despre fe m e ile desfrînate şi desp re dansul drăcesc.
580 ShlN TU I. IOAN UI IHA l)K AUK

îm brăcat cu haină de păr; profetul, cel mai m are profet dintre toţi profe­
ţii, decît care altul mai m are n -a fost între cei născuţi din femei26, a îngă­
duit D um nezeu să fie junghiat de o fată desfrînată şi stricată omul care
ap ăra legile dum nezeieşti. G îndindu-ne, dar, la acestea, să îndurăm cu
curaj oricît am suferi. Că şi atunci ucigaşa şi nelegiuita aceea a dorit să se
răzbune atît cît a putut pe cel ce o supărase. Şi-a sătu rat mînia; şi Dum­
nezeu îngăduia. Şi doar Ioan nu-i spusese ei nimic, n-o acuzase pe ea, ci
pe bărbatul ei îl învinuia; dar conştiinţa ei era acuzator cumplit. De aceea,
mîniată şi furioasă, porneşte cu furie spre păcate şi mai mari; şi m urdă­
reşte deopotrivă pe toţi: pe ea, pe fata ei, pe soţul răposat, p e soţul adul­
te r cu care trăia. Se luptă să facă păcate şi m ai m ari decît cele dinainte!
„Dacă nu suferi că bărbatul m eu este un adulter, p are a-i spune ea lui
Ioan Botezătorul, ei bine eu îl voi face şi ucigaş; îl voi face să te ucidă pe
tine, acuzatorul lui!”.
Ascultaţi toţi cîţi faceţi m ai m ult decît trebuie gustul femeilor! Ascul­
taţi toţi cîţi faceţi jurăm inte pe neştiute, cîţi faceţi p e alţii stăpîni pe gîndu-
rile şi voinţa voastră spre pierderea voastră şi vă săpaţi voi înşivă
groapa! Că şi Irod aşa a pierit! Se aştepta ca fata să-i ceară u n d ar vrednic
de ospăţul ce-1 dădea. E ra do ar o copilă, era la ospăţ, la o serbare, şi se
aştepta să-i ceară un dar frum os şi plăcut, nu capul Botezătorului!
D ar s-a înşelat! Cu toate acestea nimic nu-1 dezvinovăţeşte pe Irod. Chiar
dacă fata aceea a r fi avut sufletul unor barbari care se luptă cu fiarele săl­
batice, Irod n -a r fi trebuit să-şi piardă minţile, nici să se pună în slujba
unei porunci atît de tiranice! Mai întîi, cine nu s-ar fi cutrem urat la vede­
rea acelui sfînt cap, adus la ospăţ, din care picura sînge? Şi totuşi nu s-a
cutrem urat nici nelegiuitul Irod, nici femeia lui, mai blestem ată decît el.
Aşa sînt femeile desfrînate! Sînt mai îndrăzneţe şi mai crude decît orice
om. Dacă noi, care auzim aceste cuvinte, ne cutrem urăm , cît trebuie să
fi cutrem urat atunci priveliştea aceea? Care erau sim ţăm intele oaspeţilor
cînd au văzut în mijlocul ospăţului capul acela de curînd tăiat, din care
picura sînge? D ar pe setoasa de sînge Irodiada, pe femeia mai sălbatică
decît ielele, pe ea n-a mişcat-o deloc vederea aceasta, ci a desfătat-o! A r fi
trebuit, dacă nu de altă pricină cel puţin din pricina vederii acelui cap tăiat, ar
fi trebuit să-i amorţească sufletul. Dar aşa ceva n-a păţit ucigaşa şi setoasa de
sîngele profeţilor! Aşa e desfrînarea! Nu face numai desfrînaţi, ci şi ucigaşi!
Femeile care doresc să facă adulter sînt gata să şi ucidă pe soţii lor; sînt gata
să facă nu numai o crimă, nici două, ci nenum ărate. Mulţi sînt martorii unor
astfel de drame! Lucrul acesta l-a făcut atunci şi Irodiada, nădăjduind că prin
uciderea lui Ioan păcatul său are să-i fie uitat şi acoperit. Dar a ieşit cu totul
altceva, că Ioan a strigat mai tare după ce a fost ucis.
28. M a te i 11, 11.
OMII.II I.A MATKI 561

V
R ăutatea însă se uită numai la prezent, ca şi cei cuprinşi de friguri,
care cer apă rece atunci cînd nu trebuie. Dacă Irodiada n -a r fi ucis pe acu­
zatorul ei, păcatul ei n -a r fi ajuns atît de cunoscut. Cînd Irod l-a aruncat în
închisoare pe Ioan, ucenicii lui n-au spus nimic; dar cînd l-a omorît, au
fost siliţi să spună pricina uciderii. Voiau să ascundă adulterul Irodiadei;
nu voiau să trîm biţeze păcatele sem enilor lor; dar cînd uciderea lui Ioan
i-a silit, atunci dezvăluie lumii tot păcatul Irodiadei. Ucenicii lui Ioan sînt
siliţi deci să spună pricina uciderii lui Ioan, ca să nu se spună pe nedrept
că şi dascălul lor a fost ucis pentru aceeaşi pricină ca şi Teuda şi Iuda27.
Deci cu cît ai vrea să ascunzi în acest chip păcatul, cu atît mai mult îl dez­
goleşti. Păcatul nu se ascunde prin adaos de păcate, ci prin pocăinţă şi
m ărturisire.
U ită-te şi la chipul în care istoriseşte evanghelistul Matei întîm pla-
rea! Nu apasă pe nimeni; pe cît îi stă în putinţă chiar le ia apărarea.
D espre Irod spune: P en tru jurăm înt şi pentru oaspeţi; şi că s-a întristat.
D espre fată: că a fost îndem nată de m am a ei şi că i-a adus mamei ei capul,
ca şi cum evanghelistul a r spune: „A împlinit porunca mamei sale”. Toţi
drepţii suferă, nu pentru cei care suferă nedreptăţi, ci pen tru cei care fac
nedreptăţi, pentru că aceştia sînt cei care suferă nedreptăţile. Nici Ioan
B otezătorul n-a suferit vreo nedreptate, ci cei care l-au ucis.
Să imităm şi noi pe drepţi şi să nu trîm biţăm păcatele sem enilor
noştri; ci, pe cît putem , să le ţinem sub umbră. Să avem suflet de filozof.
Evanghelistul Matei a vorbit şi el de Irodiada, femeie desfrînată şi uci-
gaşă; dar, cît i-a stat în putinţă, n-a apăsat-o, nici n -a spus: „A fost
îndem nată de ucigaşă, de blestem ată”, ci: „A fost îndem nată de m am a
ei”. A întrebuinţat cel mai frumos num e din toate numele.
Tu însă ocărăşti, vorbeşti de rău pe semenul tău şi n-ai suferi vreo­
dată să vorbeşti de sem enul tău, care te-a supărat, aşa cum a vorbit evan­
ghelistul Matei de desfrînată, ci cu m ultă sălbăticie, cu ocări, numindu-1
viclean, făcător de rele, şiret, prost şi în alte m ulte chipuri, mai grele ca
acestea. Ne sălbăticim chiar şi mai mult; şi, ca şi cum am vorbi de oameni
de altă speţă decît noi, îi bîrfim, îi ocărim, îi suduim. Sfinţii n-au făcut aşa,
ci îi plîng pe păcătoşi mai mult decît să-i blesteme. Să facem şi noi tot aşa!
Să plîngem pe Irodiada şi pe toţi care sînt la fel cu ea.
Se dau şi acum m ulte ospeţe asem ănătoare ospăţului lui Irod. C hiar
dacă nu-i ucis Ioan Botezătorul, dar sînt ucise m ădularele lui Hristos şi cu
mult mai cumplit. D ansatoarele de astăzi nu cer pe tipsie capul, ci sufle­
tele comesenilor. Cînd îi fac sclavi, cînd le înfierbîntă sufletele cu am oruri

W'i. /‘Vi/iie !), .'!!> .Vi D e s p i c ' r ·■ i h I;1 s i lin i a s a s e v a d a n u le l e ':!> si .‘ÎO d e la O m i l i a X .
862 SrlNTUl. !OAN GURA DK AUR

nelegiuite, cînd îi înconjură cu femei desfrînate, nu le taie capetele, ci le

junghie sufletele, făcînd din ei adulteri, stricaţi şi desfrînaţi. Să nu-m i
spui m ie că nu ţi se vatăm ă cu nimic sufletul dacă bei vin, dacă te îmbeţi,
dacă te Uiţi la o femeie care dansează şi cîntă cîntece de ruşine! Să nu-m i
spui că, biruit de plăcere, nu cazi în desfrînare! Şi tu săvîrşeşti păcatul
acela înfricoşător, pentru că faci m ădularele lui H ristos m ădulare ale unei
desfrînate28. C hiar dacă nu-i de faţă fata Irodiadei, d ar este de faţă diavo­
lul, care a dansat atunci prin ea; şi diavolul dănţuieşte acum prin desfrî-
natele acestea şi pleacă ducînd cu el roabe sufletele tu tu ro r oaspeţilor.
Iar dacă puteţi să nu vă îmbătaţi, totuşi sînteţi p ărtaşi la u n păcat şi
mai cumplit. Nişte ospeţe ca acestea sînt totdeauna fructul hoţiilor şi jafu­
rilor. Nu te uita la carnea de pe masă, nici la dulciuri, ci gîndeşte-te prin ce
mijloace au fost adunate. Şi vei găsi că sînt adunate p rin asuprire, prin
silnicie, p rin zgîrcenie, prin jaf.
- D ar ospeţele la care iau parte eu, mi-ai putea spune, nu sînt de felul
acestora!
- Să nu fie! Nici eu n-o vreau! D ar chiar dacă ospeţele la care luaţi
parte se fac cu bani munciţi şi cinstiţi, totuşi nici aşa ospeţele luxoase nu
sînt lipsite de păcate. Ascultă-1 pe profetul Amos cum ţine de rău chiar
aceste ospeţe, zicînd aşa: „V ai de cei care b e a u v i n s tr e c u r a t ş i se p a r fu ­
m e a z ă cu cele m a i d e fr u n te p a r fu m u r i! ”29 Vezi, dar, că şi luxul este învi­
nuit? Profetul învinuieşte aici nu num ai lăcomia, ci şi viaţa luxoasă.

VI
Tu mănînci peste m ăsură, iar Hristos nu are nici cele de trebuinţă cu
care să-şi ogoiască foamea! Tu mănînci felurite dulciuri, ia r El nici pîine
uscată! Tu bei vin de Tasos30, iar Lui, C are însetează, nu I-ai dat nici un
p a h a r cu ap ă rece! Tu te culci pe saltele moi şi înflorate, ia r El
îngheaţă de frig!
De aceea, chiar dacă ospeţele n -au la tem elia lo r jaful şi lăcomia,
sînt to t aşa de blestem ate, p e n tru că la astfel de o sp eţe m ănînci şi bei
p e ste treb u in ţă, ia r lui H ristos n u -I dai nici cît îi trebuie, deşi tu te
desfătezi cu cele ale Lui. D acă ai fi epitropul unui copil şi i-ai lua to ate
averile lui, iar pe el l-ai lăsa în cea m ai cru n tă sărăcie, nu-i aşa că
to ată lum ea te -a r acuza şi ai fi p ed ep sit de legi? Şi n u socoteşti, oare,
că n-ai să fii tra s la ră sp u n d ere şi p ed ep sit cînd cheltuieşti în zadar
averile pe care le-ai luat de la H ristos? Nu sp u n aceste cuvinte celor

28. I Cor. 6, 15.

29. A m o s 6, 6.
30. In su lă greacă, la n o rd de M area Egee, ren u m ită p rin tre altele p rin vinul său de
mure calitate.
OMtt.lt t.A MATKt 863

care aduc la m esele lor femei desfrînate. Cu aceştia nici nu stau de vorbă,
după cum nu stau de vorbă nici cu cîinii. Nu spun aceste cuvinte nici jefui­
torilor, lacomilor şi celor care ghiftuiesc pe alţii; n-am nici o părtăşie cu
ei, după cum n-am nici o părtăşie nici cu porcii, nici cu lupii, ci le spun
celor care se bucură singuri de averea lor, dar nu dau altora, celor care-şi
mănîncă singuri averea m oştenită de la părinţi. Să se ştie că nici aceştia
nu sînt scutiţi de vină. Spune-m i cum ai să scapi de vină, cum ai să fii fără
de păcat cînd parazitul tău se ghiftuie, cînd cîinele stă lingă m asa ta, iar
Hristos nu Se vede învrednicit nici cu atîta; cînd unul prim eşte de la tine
atîtea bunătăţi, pen tru că te face să rîzi, iar H ristos n u prim eşte nici o firi­
m itură, deşi îţi deschide îm părăţia cerurilor; cînd unul pleacă încărcat de
bunătăţi, pentru că ţi-a spus o glumă, iar H ristos, Care ne-a dat nişte
învăţături ca acestea, fără de care nu ne-am deosebi nici de dini, nu-I
învrednicit de aceleaşi bunătăţi ca celălalt? Te cutrem uri d n d auzi cuvin­
tele mele? D ar cutrem ură-te şi de faptele tale! D ă afară din casa ta p ara­
ziţii şi cheam ă pe Hristos ca să stea la m asă cu tine! Dacă Hristos Se va
îm părtăşi din m încărurile şi din m asa ta, te va judeca cu blîndeţe în ziua
cea înfricoşătoare. Hristos ştie să respecte m asa. Dacă ştiu lucrul acesta
tîlharii, cu m ult m ai mult Stăpînul. G îndeşte-te că pe femeia cea păcă­
toasă a m întuit-o Domnul stînd la masă, iar p e Sim on l-a ţinut de rău,
zidndu-i: „ S ă ru ta re n u M i-a i d a t!”31 Dacă H ristos te hrăneşte, cu to ate că
tu nu faci lucrul acesta, cu m ult mai m ult te va răsplăti dacă îl faci! Nu te
uita că săracul vine la tine m urdar şi în zdrenţe, ci gîndeşte-te că p rin el
H ristos îţi trece pragul casei şi încetează cu cruzim ea ta, cu cuvintele neo­
m enoase cu care îm proşti pe săracii ce bat la uşa ta, num indu-i şarlatani,
trîndavi şi cu alte cuvinte mai grele ca acestea. Cînd le arunci în obraz
aceste cuvinte gîndeşte-te ce fac măscăricii pe care i-ai invitat la masă! Ce
folos îţi aduc casei tale? îţi fac plăcut ospăţul? Cum p o t să ţi-1 facă plăcut,
cînd se lasă pălm uiţi de alţii şi spun măscări? Nu-i o ruşine mai m are decît
atunci cînd loveşti pe cel făcut după chipul lui Dum nezeu, cînd te distrezi
din insulta ce i-o aduci, cînd faci din casa ta teatru, cînd umpli ospăţul cu
comedianţi, cînd tu, om de neam b u n şi liber, fa d ceea ce fac sdavii pe
scenă. Că şi pe scenă e rîs, şi p e scenă se dau palme! Spune-m i, num eşti
tu distracţie ceea ce m erită şiroaie de lacrimi, plînset şi suspine? A r trebui
să îndrum ezi p e oaspeţii tăi spre o viaţă serioasă, a r trebui să-i sfătuieşti
să facă ceea ce se cuvine; dar tu îi îndem ni să înjure şi să spună cuvinte
nepotrivite. Şi num eşti aceasta distracţie! Socoteşti temei de plăcere
ceea ce-i tem ei de m unca iadului? Cînd paraziţii aceştia np mai ştiu să
spună nici un cuvînt de spirit, nici o glumă, a tu n d totul se term ină cu

31. Luc.a 7, 45.

»«4 SI'INTIU. IOAN C tIliA ItK Al 1H

jurăm inte şi jurăm inte false. Sînt, oare, vrednici aceştia să te facă să rîzi
sau să plîngi şi să suspini? C are om cu judecată a r putea-o spune?

VII
Nu spun lucrurile acestea ca să vă împiedic să vă distraţi. Distraţi-vă,
d ar nu cu un astfel de preţ! H rana voastră să fie tem ei de iubire de
oameni, de milostenie, nu de cruzimi! H răneşte-ţi oaspetele, p en tru că-i
sărac! Hrăneşte-1, pentru că Se hrăneşte Hristos! Nu-1 hrăni p en tru că
spune cuvinte drăceşti, pentru că se înjoseşte! Nu te uita că faţa îi rîde, ci
cercetează-i sufletul şi atunci vei vedea că-şi blesteam ă de mii de ori
viaţa, că oftează şi suspină! Dacă nu-ţi arată viaţa lui cea grea şi nenoro­
cită, apoi o face pentru tine, ca să te distreze!
Să fie, dar, oaspeţi ai tăi oam enii săraci şi liberi, nu cei care se ju ră pe
nedrept, nu comedianţii! Iar dacă vrei să ai răsplată pentru m încarea ce
le-o dai, porunceşte-le să m ustre şi să îndrepte dacă văd că se face ceva
nepotrivit în casa ta; porunceşte-le să-ţi ajute la p u rtarea de grijă a casei,
la supravegherea slugilor. Ai copii? Fă-i şi pe ei tatăl copiilor tăi, să
îm partă cu tine p u rtarea de grijă de copii! Să-ţi aducăvcîştiguri bine plă­
cute lui Dumnezeu! Pune-i pe ei la o neguţătorie duhovnicească! Dacă
vezi pe unii că au nevoie de sprijin, porunceşte-le să te ajute, p o ru n -
ceşte-le să te slujească. Prin ei culege pe străini de pe drum uri, prin ei
îm bracă pe cei goi, prin ei trim ite ajutoare celor întem niţaţi, p rin ei scoate
pe alţii din nevoi! Aceasta să-ţi fie răsplata hran ei pe care le-o dai; de
folos şi ţie şi lor şi fără de osîndă. P rin ei şi prietenia dintre tine şi ei se
strînge mai mult. Altfel, chiar dacă p a r că te iubesc, totuşi se ruşinează de
tine că sînt hrăniţi de pom ană. Dacă însă îţi fac astfel de servicii se simt
mai la largul lor la m asa ta, iar tu le dai de m încare cu mai m ultă plăcere,
la gîndul că cheltuiala nu îţi este zadarnică; ei îţi calcă pragul casei tale cu
c uraj şi în toată voia, iar casa ta va ajunge biserică în loc de teatru; diavo­
lul va fi alungat şi va intra în casa ta Hristos, va intra corul îngerilor. Că
unde e Hristos, acolo sînt şi îngerii; iar unde sînt H ristos şi îngerii, acolo-i
şi cerul, acolo-i lum ină mai strălucitoare decît lum ina soarelui acestuia
pămîntesc. Iar dacă vrei să culegi şi o altă mîngîiere de pe urm a acestora,
pe care-i chemi la m asa ta, porunceşte-le ca, atunci cînd au răgaz, să ia
Biblia în mîini şi să citească legea dumnezeiască. Astfel de ospeţe îţi v o r fi
mai plăcute decît celelalte; te fac şi pe tine şi pe oaspeţii tăi mai vrednici;
celelalte ospeţe acoperă de ruşine şi pe gazdă şi pe invitaţi; pe tine, gazda,
pentru că insulţi şi te îmbeţi, iar pe invitaţi, că ajung nişte ticăloşi şi nişte
ghiftuiţi.
Dacă dai de m încare unui sărac ca să-l insulţi, apoi fapta ta e mai
cum plită decît. d acă l-ai om orî; d a r dacă-i dai de m încare ca să-i vii în aju­
OM ILII I.A MATKI 565

tor şi să-i fii de folos, atunci fapta ta este mai bună decît dacă ai scăpa de
la m oarte un osîndit. Făcînd altfel însă îl înjoseşti mai m ult decât pe slu­
gile tale; că slugile tale au mai m ult curaj şi mai m ultă libertate decât el în
gînd şi mişcări. Dacă te vei p u rta aşa îl vei face egal cu îngerii. Libe-
rează-te, dar, şi pe tine şi pe el! Nu-mi mai spune de săracul, care-ţi cere
de mîncare, că trăieşte pe spinarea ta, nu-1 mai num i parazit! Numeşte-1
oaspetele tău! Nu-i mai spune linguşitor, numeşte-1 prieten! P en tru
aceasta a lăsat D um nezeu prietenia, nu spre răul celor iubiţi şi al celor ce
iubesc, ci spre binele şi folosul lor. Prieteniile de la ospeţele la care se bea
şi se mănîncă peste m ăsură sînt mai groaznice decît duşmăniile; că de pe
urm a duşmanilor, dacă voim, putem chiar să câştigăm, să ne folosim; d ar
de pe urm a prietenilor de la chefuri şi beţii nu putem avea decît pagubă.
Nu ţine, dar, lîngă tine prieteni care sînt dascălii pagubei tale! Nu ţine
lîngă tine prieteni care îndrăgesc mai m ult m asa ta decît prietenia ta! Că
toţi aceştia term ină şi cu prietenia odată ce au term inat m asa şi petrece­
rea; ceilalţi însă, prietenii de dragul virtuţii, răm în veşnic lîngă tine,
îndură alături de tine toate durerile şi toate necazurile tale. Prietenii de
m asă şi de beţii, neam ul paraziţilor, de multe ori se răzbună pe tine şi-ţi
fac num e prost. Cunosc mulţi oam eni vrednici care au căpătat o faimă
proastă, făcută tocmai de prietenii lor de chefuri şi beţii; au spus despre
dînşii că sînt nişte şarlatani, nişte desfrânaţi care strică casele altora, nişte
corupători de copii. Şi lum ea le dă crezare, crede că trăiesc cu copiii,
odată ce nu se ocupă cu nimic şi-şi irosesc viaţa fără rost.
Să căutăm, dar, să scăpăm de această faimă proastă; dar, înainte de
toate, să căutăm să scăpăm de iad! Să facem cele plăcute lui D um ne­
zeu! Să punem odată capăt acestui obicei diavolesc, p en tru ca atunci cînd
m încăm şi bem să facem toate spre slava lui D um nezeu32, ca să ne bucu­
răm şi de slava Lui, pe care, facă D um nezeu ca noi toţi să o dobîndim, cu
harul şi cu iubirea de oam eni a D omnului nostru Iisus Hristos, C ăruia
slava şi puterea, acum şi p u ru rea şi în vecii vecilor, Amin.
32. I C or. 10, 31.
 O M IL IA X L I X

„ Ş i a u z in d I is u s a p le c a t d e a c o lo c u c o r a b ia în lo c p u s t iu
în d e o s e b i; ş i a u z in d m u lţ im ile s - a u d u s d u p ă E l p e j o s
d in t o a t e c e t ă ţ* ile 441

I
Iată că H ristos pleacă adesea: şi cînd a fost prins Ioan Botezătorul şi
cînd a fost ucis Ioan şi cînd iudeii au auzit că face din ce în ce mai mulţi
ucenici. Vrea ca multe din faptele Sale să le facă aşa cum le-ar face orice
om; nu sosise încă tim pul ca să-Şi dea pe faţă D um nezeirea Sa. Din
pricina aceasta şi spunea ucenicilor Săi să nu spună nim ănui că El
este Hristosul; voia ca după învierea Sa să facă cunoscută deplin Dum ne­
zeirea Sa. De aceea nici n-a fost foarte aspru cu iudeii care nu credeau în
El, ba îi şi iartă.
Cînd a plecat de acolo, nu S-a dus în tr-u n oraş, ci în pustie şi cu cora­
bia, ca să nu-L urm eze nimeni.
U ită-m i-te însă că ucenicii lui Ioan s-au apropiat mai m ult de Iisus! Ei
au fost aceia care I-au vestit uciderea lui Ioan; au lăsat totul şi s-au dus la
El. La apropierea lor de Iisus a ajutat mult, în afară de nenorocirea
aceasta, şi răpunsul dat mai înainte de Domnul întrebării lor: „ T u e ş ti Cel
Ce v in e s a u p e a ltu l să a şte p tă m ? ”2.
- D ar p en tru care pricină n-a plecat Iisus înainte de a I se vesti ucide­
rea lui Ioan, că ştia doar cele petrecute, înainte de a fi anunţat?
- D om nul vrea să arate prin toate adevărul întrupării Sale. Vrea să
convingă de lucrul acesta nu num ai cu vederea, ci şi cu fapta, pentru că
ştia viclenia diavolului şi că toate le face diavolul ca să spulbere această
învăţătură. P en tru aceasta, dar, a plecat Iisus. Mulţimile însă nici aşa nu
se d espart de El, ci îl urm ează ţintuite. Tragedia lui Ioan nu le-a înfrico­
şat. Atît de m are le era dorul de Iisus, atît de m are le era dragostea de El.
O astfel de dragoste şi un astfel de dor biruie totul, înfruntă orice prim ej­
die. Din pricina aceasta au luat îndată şi răsplata. *3
1. M atei 14, 13.
3. Matei 11, 3.
OMII.II I.A MATKI 507

„ Ieşind Iis u s a v ă z u t m u lţim e m u ltă şi I s -a fă c u t m ilă de e i ş i a v i n ­

d e c a t p e b o ln a v ii lo r”3.
M are era şi stăruinţa mulţimii, d ar faptele făcute d e Domnul depă­
şeau răsplata oricărei stăruinţe. D e aceea şi evanghelistul spune că mila
Domnului p entru m ulţim e era pricina vindecărilor săvîrşite atunci. Milă
adîncă şi covîrşitoare. Pe toţi i-a vindecat. Acum n u le mai cere credinţă.
M ergerea lor după Iisus, p ărăsirea oraşelor, căutarea Lui cu toată sîr-
guinţa, răm înerea lor pe lingă H ristos, deşi-i chinuia foamea, toate arată
credinţaf lor.
Hristos însă avea să-i hrănească. D ar n-o face din proprie ini­
ţiativă, ci aşteaptă să fie rugat. D upă cum am spus şi mai înainte,
H ristos păzeşte totdeauna această rînduială, de a nu face o m inune
înainte de a fi rugat.
- Dar pen tru ce nu s-a apropiat nimeni din mulţim e ca să-I spună
Domnului că m ulţim ea e înfom etată?
- Aveau un deosebit respect p en tru El, iar dragostea lor de a fi ală­
tu ri de Hristos îi făcuse să uite şi de mîncare. D ar nici ucenicii n u s-au
apropiat de El să-I spună: „Dă-le de m încare!” E rau încă nedesăvîrşiţi.
- D ar cum s-au petrecut lucrurile?
„Iar fă c în d u -s e seară, spune Evanghelistul, s -a u a p ro p ia t u c e n ic ii
L u i, zic în d : „Locul e ste p u s tiu ş i v r e m e a ia tă a tr e c u t! S lo b o ze şte m u lţi­
m ile , ca să se d u c ă să -şi c u m p e r e d e m în c a r e !”34.
Dacă ucenicii chiar după săvârşirea minunii înmulţirii pîinilor uita­
seră de m inune - că după ce strânseseră coşurile cu firimituri5, au socotit
meii tîrziu că H ristos le-a vorbit de pîini cînd a num it aluat învăţătura
fariseilor6 -, cu m ult mai m ult acum, cînd nu văzuseră minunea, n u se
aşteptau ca H ristos să facă o m inune ca aceasta; şi d o ar vindecase H ristos
m ai înainte mulţi bolnavi; totuşi nu se aşteptau la m inunea înmulţirii pîi­
nilor. Atît erau de nedesăvîrşiţi deocamdată!
Tu însă uită-m i-te la înţelepciunea învăţătorului! Cu cîtă înţelep­
ciune îi aduce la credinţă. Nu le-a spus îndată: „Le voi da Eu de m în­
care!” ; nici n -a r fi fost crezut.
- Dar ce le spune?
„Iar Iisu s le -a zis: „ N -au tr e b u in ţă să p le c e ! D a ţi-le v o i să
m ă n în c e !”7.

3. M atei 14, 14.

4. M atei 14, 15.
5. M atei 14, 20.
6. M atei 16, 5-7
7. M atei 14, 16.
588 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

N -a spus: „Le dau Eu lor!”, ci: „ D aţi-le v o ii”. Ucenicii vedeau încă în
H ristos u n om. D upă ce făcuse atîtea minuni înaintea lor, ucenicii încă nu
se dum iriseră, încă vorbeau cu El ca şi cu un om, zicîndu-I:
„Nu a v e m d e c ît c in c i p îin i şi d o i p e ş t i ”8.
Evanghelistul M arcu spune că n-au înţeles ce le spusese Hristos, că
inima lot era împietrită9. Şi pentru că gîndurile ucenicilor Săi erau încă gânduri
pămînteşt*. Hristos dă pe faţă gîndurile Sale şi zice:
„ A d u c e ţi-M i-le a ic i!”10
C hiar dacă locul e pustiu, dar e de faţă Cel Ce h răn eşte lumea! C hiar
dacă „ v re m e a a tr e c u t”11, dar vorbeşte cu voi Cel C e nu-i supus vrerii!
Evanghelistul Ioan spune că pîinile erau de orz12 şi n u la întîm plare a
spus aceasta, d ca să ne înveţe să călcăm în picioare m îndria ce ne-o dă
luxul. Că m asa profeţilor era ca aceasta.
„ L u în d d e c i cele c in c i p îin i ş i c e i d o i p e ş ti ş i p o r u n c in d m u lţim ilo r
să se a ş e ze p e ia rb ă , c ă u tîn d la c e r le -a b in e c u v în ta t; ş i fr în g în d u A e , le-a
d a t u c e n ic ilo r L u i, ia r u c e n ic ii m u lţim ilo r ; ş i a u m în c a t to ţi ş i s -a u să tu ­
ra t; ş i a u lu a t r ă m ă ş iţe le d e fir im itu r i d o u ă sp re ze c e c o şu ri p lin e . Ia r cei
ce m în c a s e r ă e r a u b ă rb a ţi ca la c in c i m ii, afa ră d e fe m e i ş i de c o p ii”13.

n
Aş putea fi întrebat:
- P e n tru ce a căutat la cer şi a binecuvîntat?
- Trebuia să încredinţeze pe oam eni că este de la Tatăl şi egal cu
Tatăl. D ar cuvintele p rin care dem onstrează acest ad ev ăr p ar a se con­
trazice unele cu altele. Egalitatea Lui cu Tatăl o arată p rin aceea că face
totul cu putere; iar existenţa Lui de la Tatăl n -a r fi putut-o dovedi altfel
dacă n -a r fi făcut totul cu sm erenie, dacă n -a r fi ra p o rta t totul la Tatăl şi
dacă nu L -ar fi chem at a tu n d cînd săvîrşea minunile. Din pricina aceasta
nu face toate m inunile num ai cu p ro p ria Sa putere, d ar nici nu le face pe
to ate num ai cu ajutorul Tatălui, p e n tru ca să ne încredinţeze şi de una şi
de alta. U neori face m inuni cu p ro p ria Sa putere, alteori rugîndu-Se d e
Tatăl. Apoi, ca să nu pară că este o contrazicere în p u rtarea Sa, d n d e
v o rb a de minuni de mică im portanţă ridică ochii la cer; d ar d n d e vorba
8. M a te i 14, 17.
9. M arcu 8, 17-21.
10. M atei 14, 18.
11. M atei 14, 15.
12. Io a n 6, 9.
13. M atei 14, 19-21.
OMILII LA MATK1 569

de minuni m ari le face pe toate cu propria S a putere, ca să cunoşti că

atunci cînd face minuni de mică im portanţă se uită la ceruri p en tru ca să
cinstească pe Tatăl, şi nu p en tru că are nevoie să prim ească p u tere de la
altcineva. Astfel cînd a iertat păcatele, când a deschis raiul şi a băgat p e tîl-
h a r în rai, când a desfiinţat legea veche cu m ultă putere, când a înviat
nenum ăraţi m orţi, când a potolit furtuna mării, când a dat la iveală tainele
inimilor oam enilor, când a creat ochi, fapte pe care numai D um nezeu le
poate face şi nim eni altul, nu-L vedem rugîndu-Se; dar când a înmulţit
pîinile, m inune cu m ult mai m ică decât toate celelalte, atunci îşi ridică
ochii la cer. P e n tru ce? P entru ca să ne arate, după cum am spus m ai sus,
D um nezeirea şi om enirea Sa, d a r în acelaşi tim p să ne şi înveţe să nu ne
aşezăm la m asă pînă nu m ulţum im Celui Ce n e-a dat hrana.
- D ar p e n tru ce nu face pîine din nimic?
- Ca să închidă gura m arcioniţilor şi m aniheilor, care spun că lumea
nu-i creaţia lui Dumnezeu, ca să ne înveţe chiar p rin fapte că toate cele
văzute sînt lucrurile Lui şi creaturile Lui şi ca să n e arate că El este Cel
C are face ca păm întul să rodească, Cel C are a spus la începutul lumii: „Să
ră sa ră p ă m în tu l ia rb ă v e r d e ”14; şi: „Să sco a tă a p e le v ie tă ţi c u su fle te
v i i ”15. Aceasta nu-i o m inune m ai mică decît înm ulţirea plinilor, chiar
dacă vietăţile din apă n-au fost create din nefiinţă, d din apă. Nu este o
m inune m ai mică a scoate din păm înt roade, ia r din apă vietăţi, ca a face
din rinei pîini u n num ăr atît de m are de pîini, iar din doi peşti, o mulţime
de peşti. A cesta era un sem n că H ristos stăpîneşte şi păm întul şi m area.
Domnul H ristos făcea totdeauna minuni cu cei bolnavi; acum săvîr-
şeşte o m inune prin care face bine la toţi, p en tru ca şi cei mulţi să nu fie
num ai privitorii m inunilor săvîrşite asupra altora, ci să se bucure şi ei de
darul Lui.
Şi ceea ce p ărea altădată iudeilor lucru m inunat în pustie - că ziceau:
„Poate, oare, să n e d ea p îin e ş i s ă gătească m a s ă î n p u s tie ? ”16 - , aceea a
a rătat Iisus cu fapta. P entru aceasta i-a dus în tr-u n loc pustiu, ca să nu
aibă nimeni nici o îndoială despre minune, ca nim eni să nu creadă că a
adus ceva la m asă din vreun sat învecinat. D e aceea şi evanghelistul
am inteşte şi tim pul, nu num ai locul.
Şi altceva m ai învăţăm de aici; aflăm de filozofia ucenicilor faţă de
cele de n eap ărată trebuinţă vieţii; ne face să cunoaştem cît de puţin
ţineau ei la hrană. Erau doisprezece oameni şi aveau pentru h ran a lor
numai cinci pîini şi doi peşti! A tît de puţin p reţ puneau ei pe cele trupeşti!
E rau lipiţi num ai de cele duhovniceşti! Şi nici pe acestea puţine nu le-au
14. Foc. 1, 11.
15. F ac. 1, 20.
16. Ps. 77, 22.
570 SKÎNTUL IOAN GUHA DE AUH

oprit p en tru ei, ci le-au dat cînd li s-au cerut. De aici trebuie să învăţăm că
chiar dacă avem puţin, şi acest puţin al nostru să-l dăm celor săraci. Cînd
li s-a poruncit să aducă cele cinci pîini, ucenicii n-au spus: „De unde vom
mai avea hrană? Cu ce ne vom potoli foam ea noastră?”, ci au ascultat
îndată.
în afară de pricinile arătate mai sus, după părerea mea, Domnul
înm ulţeşte pîinile din nişte pîini existente p e n tru ca să întărească şi mai
m ult credinţa apostolilor Săi; că erau încă şovăielnici în credinţă. De
aceea a şi căutat la cer. P entru celelalte m inuni ucenicii aveau multe
pilde; d ar o m inune ca aceasta nu m ai văzuseră.
Aşadar, D om nul a frînt pîinile şi le-a dat mulţim ilor prin ucenicii Săi,
fâcîndu-le ucenicilor o deosebită cinste. A făcut-o nu numai ca să-i cin­
stească, ci ca nici să nu aibă vfeo îndoială cînd se va face m inunea şi nici
să nu o uite cu trecerea timpului; că mîinile lor au fost m artore. Tot
p en tru aceea H ristos lasă mulţimile să flămînzeascâ m ai întîi şi aşteaptă
să vină mai întîi apostolii la El şi să-L întrebe; şi prin ei aşază mulţimile; şi
to t prin ei le îm parte pîinile şi peştii, voind ca fiecare apostol să fie m arto r
al minunii prin cele ce-a spus şi prin cele ce-a făcut. De aceea a şi luat pîi­
nile de la apostoli, pen tru ca să aibă m ulte m ărturii ale m inunii înmulţirii
plinilor şi să li se întipărească bine în m inte m inunea. D acă a r fi uitat
m inunea cu toate aceste fapte prem ergătoare, ce nu s-a r fi întîm plat dacă
Domnul n -a r fi făcut nici una din ele?
H ristos porunceşte ca mulţimile să se aşeze p e iarbă pen tru a le
învăţa să filozofeze. Că nu voia să hrănească num ai trupurile, ci să
instruiască şi sufletele.

III
Şi prin locul în care a hrănit mulţimile, şi prin aceea că n u le-a dat
decît pîine şi peşte şi prin aceea că le-a d at tu tu ro ra aceleaşi bucate şi le-a
făcut com une şi prin aceea că n -a dat unuia m ai mult, iar altuia mai puţin,
H ristos îi învaţă sm erenia, înfrînarea şi dragostea; îi învăţa să se soco­
tească la fel unii faţă de alţii şi toate bunurile păm întului să fie comune.
„Şi jr în g în d u -le , le -a d a t u c e n ic ilo r S ă i, ia r u c e n ic ii m u lţim ilo r ”.
Frîngînd cele cinci pîini le-a dat ucenicilor; iar cele cinci pîini au izvorît în
mîinile ucenicilor. M inunea însă nu s-a oprit aici, ci a făcut să mai şi pri­
sosească; să prim ească nu pîini întregi, ci firimituri, ca să arate că acestea
erau resturile acelor pîini şi ca să afle de m inune şi cei care n -au fost de
faţă. De aceea a şi lăsat mulţimile să flămînzească, ca să n u socotească
nimeni o nălucire m inunea. De aceea a făcut să prisosească douăsprezece
coşuri, ca să poarte şi Iuda un coş. Ar fi p u tu t Hristos să potolească şi în
OMII.II I.A MATK1 571

alt chip foamea mulţimilor, dar atunci ucenicii n -a r m ai fi cunoscut p u te­

rea învăţătorului lor, pentru că şi pe timpul lui Ilie s-a făcut o m inune
la fel17. Atît de m ult s-au m inunat iudeii de această m inune, încât au v ru t
să-L facă pe H ristos şi îm părat, deşi nu făcuseră asta la celelalte m inuni18.
Ce cuvînt a r p u tea înfăţişa cum s-au înmulţit pîinile, cum s-au re v ă r­
sat în pustie, cum au ajuns la atîta m ulţim e de oameni, că erau cinci mii de
bărbaţi fără de femei şi de copii; şi aceasta-i cea mai m are laudă a popo­
rului că stăteau lîngă H ristos şi femei şi bărbaţi; cum s-au făcut firimitu­
rile; că şi m inunea aceasta nu-i m ai mică decît înm ulţirea pîinilor; şi s-au
făcut atîtea firimituri încît coşurile de firimituri să fie egale cu num ărul
ucenicilor; nici m ai multe, nici m ai puţine.
Luînd deci firimiturile, H ristos nu le-a dat mulţimilor, ci ucenicilor,
că mulţimile erau mai nedesăvîrşite în credinţă decît apostolii.
D upă ce a făcut minunea,
„ în d a tă a s ilit p e u c e n ic i să in tr e î n corabie ş i să m ea rg ă în a in te a S a
de cealaltă p a r te , p în ă ce v a slo b o zi m u lţim ile ”19.
Dacă, atunci cînd Hristos era cu ei, ucenicii puteau socoti nălucire şi
nu realitate m inunea săvîrşită de El, apoi nu o m ai puteau socoti aşa cînd
H ristos nu era de faţă. Pentru aceasta Hristos îngăduie ca minunile să fie
supuse unei am ănunţite cercetări: a poruncit ucenicilor să ia coşurile cu
firimituri - dovada minunii săvîrşite - şi să se desp artă de El. De altfel
când face vreo m inune m are, H ristos caută să se scape şi de mulţime şi de
ucenici, învătîndu-ne să nu urm ărim a fi slăviţi de mulţim e şi a tîrî m ul-
ţim e de oam eni după noi. P rin cuvîntul „a s ilit” evanghelistul arată că
ucencii nu voiau nicidecum să se d esp artă de învăţătorul lor. Şi i-a trim is,
aşa-zicînd, ca să slobozească mulţimile; de fapt însă voia să se suie în
m unte. A făcut iarăşi aceasta ca să ne înveţe ca nici să nu ne am estecăm
m ereu cu mulţimea, d ar să nu fugim totdeauna de ea, ci să facem cu folos
pe amîndouă, schim bîndu-le una cu alta atît cît trebuie.
Să învăţăm 20, aşadar, şi noi să stăm lîngă Iisus; d a r nu pen tru daruri
m ateriale, ca să nu fim şi noi ţinuţi de rău ca iudeii, cărora le-a zis: „Mă
c ă u ta ţi, n u p e n tr u că a ţi v ă z u t m in u n i, ci p e n tr u că a ţi m în c a t d in p î in i şi
v - a ţi s ă tu r a t”21. D e aceea H ristos nu face des această minilne, ci num ai

17. III R eg i 17, 9-16.

18. Io a n 6, 15.
19. M atei 14, 22.
20. D e aici începe p a rte a m orală: Ş i a v e r ile sîn t o m e s e r ie m a i fo lo s ito a r e d e c ît to a te
c e le la lte m e s e r ii, a l c ă r e i D a scă l e s te H r isto s; m e s e r iile c e le n e fo lo s ito a r e n ic i n u p o t
f i n u m ite m e s e r ii. În v in u ire a d u să tin e r ilo r c a r e p o a r t ă în c ă lţă m in te în fru m u seţa tă cu
p odoabe.
\ 21. Ioan 6, 26.
572 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

de două ori, ca să-i înveţe pe iudei să nu slujească pîntecelui, ci să stea

necontenit lipiţi de cele duhovniceşti.
Să n e lipim, dar, şi noi de acestea şi să căutăm pîinea cea cerească; şi
prim ind-o, să îndepărtăm de la noi to ată grija cea lumească. Dacă mulţi­
mile acelea şi-au lăsat şi case şi o raşe şi neam uri, totul, şi stăteau în pustie
şi nu plecau, deşi erau siliţi de foam e, cu m ult m ai m ult noi trebuie să ară­
tăm meii m ultă filozofie cînd ne apropiem de o m asă ca aceasta; trebuie să
iubim cele duhovniceşti şi după acestea să căutăm pe cele m ateriale. Pe
iudei i-a ţinut de rău, nu pen tru că-L căutau p e n tru pîine, ci p en tru că-L
căutau num ai p e n tru pîine, şi p e aceasta înainte de toate. Dacă dispre­
ţuim darurile m ari dar ne lipim de cele m id, p e care Cel ce ni le dă vrea
să le dispreţuim , a tu n d pierdem şi pe cele m ari, după cum dacă le iubim
p e acelea, atunci ni le dă şi pe acestea; că darurile cele mici sînt u n adaos
la cele mari. D arurile cele m ateriale, oricât de m ari a r fi ele, sînt m id în
com paraţie cu cele duhovniceşti.
Să nu um blăm , dar, după darurile cele m ateriale, d să le socotim
indiferente; şi stăpînirea lor şi p ierderea lor; că şi Iov nu-şi lipea inima
de avuţii d n d le avea şi nici nu le căuta când le-a pierdut! B unurile m ate­
riale pen tru aceasta se num esc bunuri, p en tru ca să facem bine cu ele,
n u p en tru ca să le îngropăm în păm înt. Fiecare m eseriaş îşi cunoaşte
m eseria sa; bogatul însă nu cunoaşte n id o m eserie; nu ştie n id să bată
cu docanul, n id să cârmuiască o corabie, n id să ţeasă, n id să zidească, n id
vreo altă m eserie asem ănătoare! S ă înveţe, aşadar, şi bogatul o meserie!
Să întrebuinţeze cum trebuie averile sale: să miluiască p e cei nevoiaşi!
Şi va cunoaşte a tu n d o m eserie mai bună decât toate celelalte meserii.

IV
Da, m ilostenia este superioară tu tu ro r m eseriilor. Atelierul acestei
m eserii este făurit în ceruri; uneltele ei nu sînt făcute din fier şi din
aram ă, ci din bunătate şi din voinţă. Hristos este Dascălul acestei meserii,
El şi Părintele Lui. „Fiţi, spune Domnul, m ilo s tiv i ca T a tă l v o s tr u Care
este î n c e r u r i J”22 Şi m inunat lucru este că această m eserie e m ai bună
decât to ate celelalte meserii; n -a re nevoie n id de oboseală, n id de tim p ca
s-o săvârşeşti. E de ajuns să vrei, şi ai făcut totul.
Să vedem acum care este scopul acestei meserii?
- C are e d e d scopul ei?
- Cerul, bunătăţile cele cereşti, slava cerească cea nespusă, cămările
cele duhovniceşti, fădiile cele străludtoare, petrecerea cu Mirele şi cele­
lalte, pe care nici cuvântul şi nici m intea nu le p o t înfăţişa. Deci m eseria
22. f.uc-a 6, Hft.
OMILII LA MATEI 573

aceasta se deosebeşte m ult şi în această privinţă de toate celelalte m ese­

rii. Cele mai m ulte m eserii sînt de folos vieţii acesteia pămînteşti, pe cînd
m eseria aceasta, milostenia, este de folos şi vieţii acesteia pămînteşti, d ar
şi vieţii celei viitoare. Dacă se deosebeşte atît de m ult de meseriile tre ­
buincioase nouă în viaţa aceasta, de pildă de medicină, de arhitectură şi
de altele asem enea, apoi cu m ult m ai m ult se deosebeşte de celelalte
meserii, p e care, dacă le-am cerceta bine, nici m eserii n u le-am putea
numi. Din pricina aceasta, în ce m ă priveşte, pe m eseriile de prisos nici
m eserii n u le-aş putea numi. La ce ne este de folos m eseria de a face m în-
căruri alese şi complicate? La nimic! Ba dim potrivă este şi foarte nefolo­
sitoare şi vătăm ătoare: ne vatăm ă şi trupul şi sufletul, p en tru că bagă cu
m ultă dărnicie în casa noastră desfătarea, m am a tu tu ro r bolilor şi a tu tu ­
ro r viciilor. Nu num ai asta nu-i m eserie; aş putea spune că nu sînt m ese­
rii nici pictura şi nici brodatul, că n e fac să cheltuim banii de prisos. M ese­
riile trebuie să ne procure şi să ne dea cele necesare traiului nostru, cele
care întreţin viaţa noastră. P entru aceasta ne-a dat D um nezeu înţelep­
ciune, ca să descoperim mijloacele prin care să putem ajuta viaţa noastră.
Spune-m i, la ce ne foloseşte să zugrăvim şi să pictăm figuri de animale pe
pereţii caselor sau p e haine? De aceea a r trebui îndepărtate multe lucruri
din m eseria cizm arilor şi a ţesătorilor, că aceşti m eşteşugari au făcut din
produsele m eseriei lor produse de lux, au pierdut din vedere necesarul şi
au transform at m eseriile lor într-un artificiu de m eserie. Acelaşi lucru se
întîm plă şi cu arhitectura. Atîta vrem e cît arhitectura zideşte case şi nu
teatre, atîta vrem e cît face lucruri necesare vieţii şi nu lucruri de prisos, o
num esc meserie. Tot aşa şi cu ţesătoria; o num esc m eserie atîta vrem e cît
ţese haine şi îmbrăcăm inte, dar nu cînd imită pînza de păianjen, nu cînd
stîrneşte rîsul şi duce la moliciune. Tot aşa şi cu m eseria de cizmar; atîta
vrem e cât face încălţăm inte nu o voi lipsi de num ele de m eserie; dar dacă
face pen tru bărbaţi încălţăminte ce se potriveşte num ai pentru femei,
dacă face pe bărbat ca prin încălţăm intea sa să ajungă u n afemeiat şi un
stricat, atunci m eseria asta o voi rîndui-o între m eseriile vătăm ătoare şi
de prisos şi nu o voi num i deloc m eserie. Ştiu că în m ulte privinţe p a r u n
chiţibuşar cînd m ă ocup de aceste lucruri; lucrul acesta însă nu m ă va
face să n u vorbesc m ai departe. Pricina tu tu ro r păcatelor este că aceste
păcate p a r mici şi de aceea le neglijăm.
D ar mi s-ar putea spune:
- D ar ce păcat este să porţi o încălţăm inte frum oasă, strălucitoare,
care vine bine pe picior? Poate fi num it acesta un păcat?
- Vreţi să-i răspund aşa cum trebuie celui care vorbeşte aşa? Vreţi
să-i arăt toată hidoşenia gîndirii lui? Nu vă veţi supăra? Dar, mai bine
spus, chiar dacă vă veţi supăra, nu-mi joasă. Voi sînteţi vinovaţi că vor­
574 •SKlNTUl. IOAN GURA DE AUR

besc ca un nebun, voi toţi care nu socotiţi lucrul acesta păcat, voi care m ă
siliţi să m ă năpustesc asupra luxului vostru.

V
Haide, dar, să cercetăm şi să vedem ce m are este răul acesta! Cită
ocară, cită batjocură nu m eritaţi cînd vă brodaţi încălţăm intea cu fire de
m ătase, cu care nu-i frum os să vă brodaţi nici hainele? Dacă dispreţuiţi
spusele mele, ascultaţi glasul lui Pavel, care opreşte acestea cu m ultă
asprim e şi atunci veţi simţi batjocura.
- Ce spune Pavel?
- „F em eile să n u se îm p o d o b e a scă c u îm p le titu r i d e p ă r sa u c u a u r
s a u c u m ă r g ă r ita r e s a u c u h a in e s c u m p e ”23. De ce iertare mai poţi fi,
oare, vrednic cînd Pavel nu îngăduie soţiei tale să p o arte haine scum pe şi
luxoase, iar tu întinzi luxul acesta şi la încălţăm inte şi faci să se oste­
nească atîţia oam eni ca tu să porţi luxul acesta plin de batjocură şi de
ocară? P en tru aceste fire de m ătase, pe care tu le iei şi le coşi pe încălţă­
m intea ta, cu care îm podobeşti pielea încălţă.uintei tale, se construiesc
corăbii, se tocm esc vîslaşi, tim onieri şi căpitani de corabie, se întind pîn-
zele şi se porneşte în largul mării; oam enii îşi părăsesc soţiile, copiii şi
patria; negustorul îşi încredinţează viaţa valurilor m ării, se duce în ţări
străine locuite de barbari, îndură o m ulţim e de primejdii. Poate fi, oare, o
nebunie mai m are ca aceasta? în tim purile vechi n u era aşa! Bărbaţii se
încălţau aşa cum se cade să se încalţe un bărbat! Dacă vom merge to t aşa
m ă tem că tinerii noştri cu timpul v o r p u rta încălţăm inte femeiască şi nu
se v or ruşina! Şi mai grozav este că părinţii văd lucrul acesta şi nu se
revoltă, ci-1 socotesc indiferent. Vreţi să vă spun însă ceva şi mai gro­
zav? Se cheltuiesc atîţia bani cînd p rin tre noi sînt atîţia săraci! Vreţi să vă
aduc în faţa voastră pe Hristos, m ort de foame, gol, osîndit de toţi, înlăn­
ţuit? Nu m eritaţi, oare, să vă trăznească Dum nezeu cînd nici nu-1 băgaţi
în seam ă pe cel sărac, lipsit şi de h ran a cea de toate zilele, iar voi vă îm po­
dobiţi cu atîta rîvnă încălţămintea? H ristos, cînd a d at porunci ucenicilor
Săi, nu le-a îngăduit să aibă nici încălţăm inte24; noi însă nu numai că nu
vrem să um blăm cu picioarele goale, d ar nici nu ne încălţăm cum trebuie
să ne încălţăm. Poate fi, oare, o sluţenie mai m are ca aceasta? Poate fi o
batjocură mai m are? Ca să îm podobeşti pielea încălţăm intei tale trebuie
să ai suflet de femeie, să fii crud şi neom enos, să fii doritor de lux şi de
lucruri fără de valoare. Cînd va mai putea să ia am inte la cele de n eap ă­
rată trebuinţă un om care se ocupă cu aceste lucruri de prisos? Cînd va
mai putea un tînăr ca acesta să se mai îngrijească de suflet sau să se gîn-
23. I Tini. 2, 9^
24. Matei. 10, 10.
OMILII LA MAT HI 575

dească că are suflet? Un om de nimic va fi omul care se vede silit să

admire nişte lucruri ca acestea. Un om crud va fi omul care pentru acestea va
trece cu vederea pe săraci. U n om lipsit de virtute va fi omul care-şi chel­
tuieşte cu acestea toată rîvna sa. Cînd va m ai p u tea să se uite la f'er
om ul care se interesează de calitatea firelor de m ătase, de strălucirea
culorilor şi de florile brodate în pielea încălţămintei? Cînd va mai putea
adm ira frum useţea cerului omul care răm îne uim it de frum useţea pielii
încălţămintei sale şi se uită num ai la picioare? D um nezeu a întins cerul, a
aprins soarele, ca să-ţi atragă sp re înălţime privirile; tu, însă, la îndem nul
diavolului, te sileşti să priveşti în jos şi la pămînt, cum fac porcii. Diavolul
cel viclean a născocit schim onoseala aceasta ca să-ţi abată privirile de la
frum useţea cerului. Pentru aceasta te-a adus aici; iar Dumnezeu, Care-ti
arată cerul, este învins în sufletul tău de diavol, care ţi-arată pielea încăl­
ţăm intei tale! D ar, mai bine spus, nu-ţi arată nici pielea - că şi pielea este
opera lui D um nezeu -, ci păcatul şi m eseria pusă în slujba păcatului. Şi
astfel tînărul, îndrăgostit de încălţăm intea brod ată cu fire de m ătase,
m erge uitîndu-se în jos la păm înt, deşi a prim it porunca să filozofeze
despre cer! Se m îndreşte cu încălţăm intea sa m ai m ult decît dacă ar fi
făcut cine ştie ce faptă de vitejie; cînd iese în oraş m erge în vîrful picioa­
relor; este cuprins de griji şi de neplăceri zadarnice ca nu cumva să i se
m urdărească încălţămintea: iarna de noroi, iar vara de praf. Ce faci,
omule? Ai aruncat, cu nebunia aceasta, tot sufletul tău în noroi. Vezi că
este tîrît pe jos şi nu te uiţi la el, dar ai atîta grijă de încălţăm intea ta.
Cunoaşte odată rostul încălţămintei! R uşinează-te de părerea ce ţi-ai
făcut-o de rostul ei. Pentru aceasta a fost făcută încălţămintea, ca să calci
cu dînsa glodul, noroiul şi toată m urdăria de pe jos! Dacă nu vrei să ţi se
m urdărească ghetele, atîrnă-ţi-le de gît sau pune-ţi-le pe cap!
Rîdeţi cînd m ă auziţi grăind aşa! Mie însă, îmi vine să plîng de nebu­
nia tinerilor acestora şi de dragostea lor de lux. Ce e mai plăcut? Să-şi
m urdărească pielea trupului lor cu noroi decît pielea încălţămintei lor? Şi
ajung tinerii aceştia josnici şi zgîrciţi; dar zgîrciţi în felul lor. Obişnuiţi să
se înnebunească şi să se dea în vînt după lux, au nevoie de m ari venituri
şi de multe cheltuieli pentru hainele şi luxul lor. Dacă tînărul are u n tată
darnic, ajunge şi mai robit de lux, că îi creşte această dorinţă nebună; iar
dacă are un tată zgîrcit, e nevoit să săvârşească alte ticăloşii p en tru a
aduna au r p en tru nişte cheltuieli ca acestea. D in pricina aceasta mulţi
tineri şi-au vîndut tinereţea lor, au ajuns paraziţii oamenilor bogaţi, au
făcut şi alte .servicii ruşinoase, cum părînd, prin aceste servicii, împlinirea
unei astfel de pofte. Se vede, dar, din aceasta că u n tînăr ca acesta va fi
zgîrcit, josnic şi leneş şi va l i silit să facă şi multe alte păcate; va fi şi crud şi
87a NrtNTUI. IO AN C1UHA IMC AUH

iubitor de slavă; şi nim eni nu m ă va contrazice; crud, p en tru că de dorul

îm podobirii pare că nici nu vede pe sărac, că îşi îm podobeşte cu au r ghe­
tele, d ar trece cu vederea pe săracul leşinat de foame; iubitor de slavă,
pentru că este învăţat să fie lăudat de oam eni chiar p en tru toate fleacu­
rile. C red că un general nu se laudă atîta cu luptele şi victoriile sale cît se
laudă tinerii aceştia desfrînaţi cu podoabele de pe încălţăm intea lor, cu
hainele lor lungi, care se tîrîie pe păm înt, cu părul capului lor, deşi toată
podoaba lor este opera altor m eşteri. Dacă nu se stăpînesc să se laude cu
m unca altora, cum pot să se stăpînească a se lăuda cu ceea ce fac?
Să vă spun, oare, şi altele mai grozave decît acestea sau vă sînt de
ajuns şi acestea? C red că sînt de ajuns. Trebuie, dar, să-m i opresc aici
cuvîntul. Că acestea le-am adresat celor care au totdeauna obiceiul să
spună că faptele osîndite de mine nu sînt cine ştie ce păcate! Ştiu că mulţi
tineri nici nu vor lua am inte la cuvintele mele, fiind îm bătaţi de patimă.
D ar aceasta nu m -a făcut să tac. Părinţii cu judecată şi sănătoşi la suflet
vor putea, îm potriva voinţei copiilor lor, să-i facă să se îm brace şi să se
încalţe aşa cum se cuvine. Să nu spună tatăl: „Nu-i nimic aceasta!” sau:
„Nu-i nimic aceea!” D astfel de judecată, da, o astfel de judecată a stricat
totul. A r trebui instruiţi copiii noştri şi în această privinţă! Să-i facem să
fie, chiar în lucrurile mici, plini de cuviinţă, m ari la suflet, să nu se uite la
form a lucrurilor, ci la fondul lor; aşa v o r fi vrednici şi în lucrurile mari. Ce
este mai neînsem nat decît învăţarea literelor alfabetului? Şi totuşi cu aju­
torul lor ajung oratori, învăţaţi, filozofi! Dacă nu vor cunoaşte literele, nu
vor cunoaşte nici retorica, nici ştiinţa şi nici filozofia!
Cuvintele acestea nu le adresez num ai tinerilor, ci şi fem eilor şi fete­
lor. Şi ele sînt supuse, ca şi tinerii, aceloraşi păcate; ba cu m ult mai m ult
fetelor, cu cît unei fecioare îi stă bine buna-cuviinţă. A şadar socotiţi cele
spuse către tineri ca spuse şi către voi, ca să nu re p e t din nou aceleaşi
lucruri.
Este tim pul deci să term in cuvîntul cu o rugăciune. Rugaţi-vă, dar,
toţi îm preună cu mine, ca m ai cu seam ă tinerii Bisericii să trăiască în
bună-cuviinţă şi să ajungă la bătrîneţi cinstite. Că n u este bine ca aceia
care nu trăiesc aşa să ajungă la bătrîneţe; d ar pen tru cei care trăiesc în
tinereţe ca nişte bătrîni, p en tru aceia m ă rog să ajungă la ?.dînci bătrîneţi,
să fie părinţii unor copii vrednici, să bucure p e cei ct i-au născut, d ar mai
înainte de toţi pe D um nezeu, C reatorul lor; să alunge d ep arte de ei orice
joală sufletească, nu num ai aceea cu privire la încălţăminte, nici num ai
aceea cu privire la haine, ci orice boală sufletească, orice păcat. Un tînăr,
de a cărui educaţie nu te ocupi este ca u n păm înt înţelenit pe care cresc
mulţi spini. Să aruncăm , dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfînt, să
ardem dorinţele lor rele, să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor şi
OMIM1 LA MATEI 577

să-i facem gata de a prim i sămînţa. S ă arătăm lumii pe tinerii noştri mai
cuminţi şi mai înţelepţi decît bătrînii păgînilor. Atunci e lucru de m irare,
cînd cuminţenia străluceşte în viaţa tînărului! Dacă eşti cuminte la b ătrî-
neţe, n-ai m are m erit; vîrsta te ajută să fii cuminte! M inunat lucru este să
fii liniştit în mijlocul valurilor, să nu te arzi cînd eşti în cuptor, să n u fii
desfrînat cînd eşti tînăr.
G îndindu-ne, dar, la to ate acestea, să im ităm p e fericitul Iosif,
care a strălucit p rin toate faptele lui, ca să avem p a rte şi noi de ace­
leaşi cununi ca şi el, pe care, facă D um nezeu ca noi toţi să le do b în -
dim cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului n o stru Iisus H ristos,
cu C are Tatălui slavă îm preună cu Sfîntul D uh, acum şi p u ru rea şi în
vecii vecilor, Amin.
 OMILIA L

„Slobozind mulţimile, S-a suit în munte

ca să Se roage îndeosebi. Şi făcîndu-se seară
era singur acolo. Iar corabia era în mijlocul mării,
învăluindu-se de valuri, că era vîntul împotrivă”1
i
P en tru care pricină S-a suit în m unte? Ca să n e înveţe că b u n lucru
este pustia şi singurătatea cînd trebuie să stăm de vorbă cu Dumnezeu.
H ristos Se retrage des în pustie şi-Şi petrece de m ulte ori întreaga noapte
în rugăciune, ca să ne înveţe să căutăm tim p potrivit şi loc potrivit în
care să ne facem netulburaţi rugăciunea. P ustia este m am a liniştii,
p o rt liniştit, care ne scapă de toate tulburările. P en tru aceea Se suia
H ristos în m unte.
Ucenicii însă sînt iarăşi în prim ejdie pe m are; şi i-a prins o furtună
to t aşa de cum plită ca şi cea de m ai înainte2. D ar atunci îl aveau pe Hris­
tos în corabie; acum însă sînt singuri. Iisus îi duce şi-i ridică încetul cu
încetul spre lucruri mai înalte şi-i învaţă să îndure totul cu curaj. De aceea
cînd i-a prins întîia oară furtuna pe m are H ristos era de faţă, d ar dorm ea,
ca să-i poată ajuta şi linişti îndată. Acum însă, p en tru a-i supune la o răb ­
dare şi mai m are, nu mai răm îne cu ei în corabie, ci pleacă şi îngăduie ca
furtuna să se dezlănţuie pe cînd ucenicii erau în mijlocul mării, pen tru ca
să nu mai aibă din nici o parte vreo nădejde de m întuire; îi lasă să fie
noaptea bîntuiţi de furtună, pen tru a le trezi, după p ărerea mea, inima lor
am orţită. E ra noapte. Iar noaptea îm preună cu furtuna le m ărea şi mai
m ult frica. în afară de zdruncinarea sufletului lor, H ristos i-a făcut să-L
dorească şi m ai m ult şi să se gîndească necontenit la El. Aceasta este pri­
cina că D om nul n-a venit la ei îndată ce a izbucnit furtuna.
„Şi în a patra strajă a nopţii a ven it la ei, m ergînd pe m are”3
A venit la ei ca să-i înveţe să nu caute să scape îndată de necazurile
ce-i apasă, ci să le suporte cu curaj. Cînd ucenicii nădăjduiau să scape de

1. M atei 1 4 , 2 3 - 2 4 .
2. M atei 8 , 2 3 - 2 7 .
3. M atei 1 4 , 2 5 .
OMILII LA MATEI 579

frică, tocmai atunci li se m ăreşte frica, pentru că: „Văzîndu-L ucenicii

uiriblînd p e m are s-au spăim întat, zicîn d că este o nălucă şi de frică au
strigat”4.
A şa face totdeauna Hristos. Cînd v rea să scape p e cineva de necazuri
aduce p e capul lui altele şi m ai cum plite şi m ai înfricoşătoare. A şa
cum s -a întîm plat şi acum. D upă furtună i-a înspăim întat şi vederea Lui
nu m ai puţin decît furtuna. De aceea H ristos n -a gonit nici întunericul şi
nici nu S -a arătat îndată ucenicilor Săi ca să-i întărească, după cum spu­
neam , d i-a trecut din spaim ă în spaim ă, învăţîndu-i să fie răbdători. Tot
aşa a făcut şi cu Iov. Cînd avea să p u n ă capăt fricii şi încercării, atunci, la
sfîrşit, a îngăduit să vină peste el u n necaz şi m ai m are; n u m ă gîndesc la
m oartea copiilor, n id la vorbele soţiei, d la ocările slugilor şi ale prieteni­
lo r lui. L a fel şi cu Iacov; d n d avea să scape de chinurile îndurate pe
păm înt străin, a tu n d a îngăduit să se dezlănţuie şi să se nască în sufletul
lui o spaim ă şi m ai m are: socrul lui pusese m îna p e el şi-l am eninţa cu
moartea; scapă de socrul lui, dar cade în mîinile fratelui său şi deasupra ca­
pului său atîm ă primejdie de moarte. P entru că nu este cu putinţă ca drepţii
să fie supuşi vrem e îndelungată la crunte încercări, Domnul, voind să-i facă
să aibă mai m are folos, le înăspreşte încercările tocm ai d n d au a scăpa de
chinuri şi necazuri. Lucrul acesta l-a făcut şi cu A vraam ; cea din urm ă
încercare la care l-a supus a fost jertfirea fiului său. Suferinţele cele meii
groaznice se îndură cu uşurinţă d n d ştii că sfîrşitul suferinţelor tale bate
la uşă, că este aproape scăparea. Aşa a făcut şi acum Hristos, pe fur­
tu n a aceea groaznică, cu ucenicii Săi. Nu S -a descoperit p e Sine pînă ce
apostolii n-au strigat. Cu d t mai m ult li s-a m ărit spaim a, cu atît mai m ult
s-au bucurat de venirea Lui.
Apoi, pentru că au strigat, „îndată le-a grăit lor Iisus, zicînd:
■*în d ră zn iţi, Eu sînt, n u vă tem eti» ”5.
Aceste cuvinte le-au alungat frica şi i-au făcut să prindă curaj. D ar
pen tru că ucenicii nu L-au cunoscut la chip şi din pricina m ergerii m inu­
nate pe m are şi din pricina nopţii, H ristos li Se face cunoscut cu glasul.
D ar ce a făcut P etru, apostolul cel plin de căldură în toate îm prejură­
rile, apostolul care o ia totdeauna înaintea celorlalţi? I-a spus lui Hristos:
„Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să v in la Tine p e apă!”6
N-a spus: „Roagă-Te! înalţă rugăduni!”, d : „Porunceşte!” Ai văzut
d t de puternică e căldura dragostei lui, d t de m are îi este credinţa? Şi
totuşi aceasta îl prim ejduieşte de m ulte ori, pen tru că cere totdeauna

4. M atei 1 4 , 2 6 .
5. M atei 1 4 , 2 7 .
6 . M atei 1 4 , 2 8 .
S80 SFlNTUL IOAN QURA DE AUR

ceva peste m ăsură de m are. Că şi acum a cerut u n lucru foarte

m are; din dragoste num ai, nu din fală. Că nici n-a spus: „Porunceşte să
m erg pe apă!”
- D ar ce?
- „Porunceşte să v in la Tine!” Nimeni nu iubea atîta pe Iisus. Aşa a
făcut şi după înviere7. Şi acum n-a avut răbdarea să m eargă odată cu cei­
lalţi cu corabia pînă la El, ci a pornit-o singur înainte; iar lucrul acesta
arată nu num ai dragostea, ci şi credinţa lui. N-a crezut că numai Hristos
poate m erge pe m are, ci că poate şi p e alţii să-i aducă la El pe m are. Şi
P e tru doreşte îndată să fie alături de El.
„Iar El i-a zis: „Vino!” Şi coborîndu-se Petru d in corabie, a m ers pe
apă şi a ven it la Iisus. Dar văzînd v în tu l tare, s-a înfricoşat şi începînd să
se scufunde, a strigat, zidind: „Doamne, scapă-mă!” Ş i îndată Iisus,
în tin zîn d mîna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, p entru ce te-ai
îndoit?”8
M inunea aceasta, a mergerii lui Iisus pe apă, e m ai m are decît m inu­
nea de mai înainte, a potolirii furtunii. D e aceea a şi făcut-o meii pe urm ă.
D upă ce a arătat mai înainte că a re pu tere asu p ra m ării, a săvîrşit şi
această m inune m ai m are. Atunci certase num ai vânturile; acum m erge El
însuşi p e apele m ării şi dă şi altuia p u terea de a face lucrul acesta. Dacă
H ristos i-ar fi poruncit El lui P etru să m eargă pe apă, P e tru n -ar fi prim it,
p e n tru că nu avea atît de m are credinţă.

n
- D ar atunci p e n tru ce H ristos i-a încuviinţat cererea lui?
- Iată de ce! D acă Domnul i-ar fi răspuns lui P etru : „Nu poţi!”, P etru,
înflăcărat cum era, L -a r fi contrazis. D e aceea îl lasă să se convingă p rin
fapte, ca pe viitor să se înţelepţească. D ar nici aşa P e tru nu se poate stă-
pîni. S e coboară în m are şi este învăluit de valuri; că s-a tem ut; lucrul
acesta furtuna a făcut-o; vîntul i-a băgat frica în suflet.
Evanghelistul Ioan spune că „ucenicii voiau să-L ia în corabie; şi
îndată corabia a sosit la pământul la care m ergeau”9. Deci chiar când uce­
nicii se apropiau de ţărm , H ristos S -a suit în corabie.
C oborîndu-se deci P etru din corabie, a pom it-o sp re Iisus; şi nu se
bucura atîta P e tru că m erge pe apă cât se bucura că m erge la Iisus. A
biruit prim ejdia cea m are, m area, d a r a fost biruit de u n a mai mică, vîn­
tul! A şa e omul! D e m ulte ori reuşeşte în fapte m ari, d a r e înfrînt în cele
7. Io a n 2 0 , 2 - 4 .
8. M atei 1 4 , 2 9 - 3 1 .
9. Ioan 6 , 2 1 .
OMILII LA MATEI 581

mici. Aşa a păţit proorocul Ilie cu Izabela, Moise cu egipteanul, David cu

Bersabee. La fel şi Petru. Frica de furtună era încă puternică în sufletul
lui, totuşi a îndrăznit să păşească pe apă; dar în faţa bătăii vîntului n-a
mai putut să se ţină, cu toate că era aproape de Hristos. Deci la nimic nu-ţi
foloseşte să fii aproape de H ristos dacă nu eşti aproape cu credinţa!
Cufundarea lui Petru a arătat deosebirea dintre Dascăl şi ucenic, dar
i-a mîngîiat pe ceilalţi ucenici. D acă se supăraseră pe cei doi fraţi care-I
ceruseră lui Iisus să-i pună de-a dreapta şi de-a stînga101, apoi cu mult mai
mult acum. Că nu primiseră Duhul Sfînt. D ar după pogorîrea Duhului Sfînt
nu mai sînt aşa! în toate împrejurările îi dau întîietate lui Petru: pe el îl pun să
vorbească înaintea mulţimilor, deşi era mai neinstruit decât ceilalţi.
- Dar pen tru ce Domnul n -a poruncit să înceteze vîntul, ci, întinzînd
mîna, l-a apucat?
- P en tru că era nevoie de credinţa lui P etru. Cînd noi nu facem ce
trebuie să facem, nici Dumnezeu nu stă alături de noi. Pentru a-i a ră ta lui
P etru că nu furia vîntului l-a făcut să se scufunde, ci puţinătatea credinţei
lui, Hristos îi spune: „Puţin credinciosule, p e n tru ce te-ai îndoit?” D ed,
dacă Petru n -a r fi fost slab în credinţă, ar fi înfrun tat cu uşurinţă vîntul.
De aceea H ristos îngăduie ca vîntul să sufle mai dep arte şi după ce l-a luat
de mînă, p entru a-i arăta că atunci când credinţa îi era puternică, vîntul
nu-1 putea vătăm a cu nimic. H ristos a făcut cu P e tru aşa cum face o
pasăre cu puiul ei, sprijinindu-1 cu aripile şi aducîndu-1 din nou în cuib,
cînd puiul iese din cuib înainte de vrem e şi cade.
„Şi cînd au intrat ei în corabie, atunci a stat v în tu l”n .
Cînd a potolit furtuna pe m are oamenii din corabie au spus: „Cine
este omul acesta, că şi vînturile şi m area ascultă de El?”12 Acum însă nu
m ai grăiesc aşa.
„Iar cei din corabie venind I s-au închinat Lui, zicînd: „Cu adevă­
rat Fiul lui D um nezeu eşti!”13
Vezi, dar, că Hristos îi duce încetul cu încetul p e toţi spre gînduri din
ce în ce mai înalte? A întărit credinţa lor şi prin m ergerea Lui pe m are şi
prin porunca dată lui Petru de a m erge şi el pe m are şi prin scăparea lui
de înec. Atunci certase m area; acum n-o mai ceartă, dar îşi arată puterea
Lui altfel, într-un chip cu m ult m ai m are. De aceea au şi spus cei din cora­
bie: „Cu adevărat Fiul lui D um nezeu eşti!”
- Ce a făcut Hristos? I-a ţinut de rău pe cei care au grăit aşa?
1 0 . M atei 20, 2 0 -2 4 .
11. M atei 14, 32.
12. M a t e i 8, 27.
13. M a t e i 14, 33.
582 SFlNTUL IOAN OURA DE AUR

- Cu totul dim potrivă, chiar a întărit cuvintele lo r şi a tăm ăduit p e cei

ce se apropiau de El cu m ai m ultă putere, şi nu ca m ai înainte.
„Şi trecînd, a v e n it în păm întul G henizaretului. Ş i cunoscîndv^L
oam enii locului aceluia au trim is în tot ţin u tu l acela şi I-au adus L u i pe
toţi bolnavii şi-L rugau să se atingă de poalele veşm intelor Lui; şi cîţi se
atingeau se tăm ăduiau”1*.
Bolnavii nu se m ai apropiau acum de H ristos ca m ai înainte; nu-L
m ai chem au în casa lor, nu-I m ai cereau să pună m îna p e ei, să porun­
cească cu cuvîntul; îşi căpătau acum tăm ăduirea în tr-u n chip cu m ult mai
înalt, cu m ult m ai filozofic şi cu mai m ultă credinţă. Fem eia cu curgere
de sînge i-a învăţat pe toţi să filozofeze.
Evanghelistul, ca să arate că D om nul a venit după m ultă vrem e iarăşi
în acele locuri, zice: „Şi cunoscîndu-L oam enii locului aceluia, au trim is
în ţin u tu l acela şi l-a u adus L u i pe cei bolnavi”. Timpul cit H ristos a lipsit
dintre ei, nu num ai că nu le-a slăbit credinţa, ba, dim potrivă, le-a m ărit-o
şi le-a p ăstrat-o în floare.
S ă n e atingem 1415 şi noi de poalele hainei Lui! D ar, mai bine spus, dacă
vrem putem să-L avem pe H ristos în întregim e. Şi acum tru p u l Lui stă în
faţa noastră; nu num ai haina Lui, ci şi trupul Lui. Nu num ai ca să ne atin­
gem de El, ci să-L şi mîncăm şi să ne şi săturăm . Să ne apropiem d e d de
El, cu credinţă, fiecare cu boala lui! Dacă ei care s-au atins de poalele hai­
nei Lui au atras o atît de m are putere, cu m ult mai m ult noi, care-L ţinem
în întregime! A ne apropia cu credinţă nu înseam nă num ai a prim i sfin­
tele taine ce stau înaintea noastră, d şi a le şi atinge cu inim ă curată şi a fi
însufleţiţi de aceleaşi gînduri şi sim ţăm inte ca şi cum ne-am apropia de
însuşi H ristos. Ce dacă nu-I auzi glasul? D ar îl vezi aşezat pe Sfînta
Masă! Dar, m ai bine spus, îi auzi şi glasul! îţi grăieşte p rin evanghelişti.

m
Credeţi, dar, că şi acum este Cina cea de Taină la care Domnul a mîn-
cat. întru nimic nu se deosebeşte aceea de aceasta. Pe aceasta n-o săvârşeşte
un om, iar p e cealaltă Hristos, ci El o săvîrşeşte şi pe aceasta şi pe aceea.
Cînd îl vezi pe p reo t că-ţi dă trupul şi sîngele Lui, nu socoti că preotul
face asta, d că m îna lui H ristos se întinde spre tine. D upă cum atunci d n d
te botezi, nu te botează preotul, d D um nezeu este Cel C are-ţi ţine capul
1 4 . M a tei 1 4 , 3 4 - 3 6 .
T rebuie să n e a p ro p iem d e p re o t ca de H ristos, că
15. D e a ic i în c e p e p a r t e a m o r a lă :
El să v îrşe şte şi acum T aina S fin te i îm p ă rtă şa n ii. M ai m are este m ilo sten ia decît jertfa .
T reb u ie să se săvîrşească în tîi m ilo sten ia şi n u m a i d u p ă aceea să a fiero sim b isericii vase
sfin te de m a re preţ.
OMILII LA MATEI 583
cu p u tere nevăzută; şi nici înger, nici arhanghel, nici altcineva nu îndrăz­
neşte să se apropie şi să te atingă, to t aşa şi acum. Cînd D um nezeu ne
naşte prin baia botezului, darul este num ai al Lui. Nu vezi că aici pe
păm înt cei care înfiază pe cineva nu îngăduie ca slugile lor să facă acte de
înfiere, d ei înşişi se duc la tribunal? T ot aşa şi D um nezeu n -a îngăduit ca
îngerii să ne facă acest dar, d El însuşi este de faţă, p o ru n d n d şi zidnd:
„Şi ta tă al v o s tr u să n u n u m iţi p e p ă m în t”16. H ristos n -a spus aceste
cuvinte ca să dispreţuieşti pe părinţi, d ca, înaintea tu tu ro r acestora, să
preferi pe C reatorul tău, pe Cel Ce te -a înscris p rin tre copiii Lui. C ăd Cel
Ce a dat ceea ce-i m ai mult, adică p e El însuşi, cu m ult mai m ult n u va
refuza să-ţi dea şi trupul Său.
S ă auzim, dar, şi preoţi şi credindoşi, de ce am fost învrednidţi! Să
auzim şi să ne cutremurăm! Ne-a dat să ne săturăm cu sfîntul Lui trup! S-a
d at p e El însuşi jertfă! Ce cuvînt de apărare m ai avem cînd fiind hrăniţi
aşa păcătuim atîta! Cînd mîncînd Mielul, sîntem lupi! Cînd fiind hrăniţi cu
Oaia, răpim ca leii! Taina aceasta a sfintei îm părtăşanii ne porunceşte să
fim totdeauna curaţi nu num ai de ja f şi de răpire, d a r chiar de cea m ai
mică duşmănie. Că taină a păcii este taina aceasta. Taina aceasta n u ne
lasă să ne lipim inim a de bani. D acă D um nezeu nu S -a cruţat p e El însuşi
p en tru noi, ce n-am m erita dacă am cruţa banii, d ar n u ne-am cruţa sufle­
tul, pentru care H ristos nu S-a cru ţat pe Sine? D um nezeu a dat iudeilor
în fiecare an un num ăr de sărbători ca să-şi aducă am inte de binefacerile
prim ite de la Dum nezeu. Ţie însă, p rin aceste sfinte taine, să-ţi aducă
am inte în fiecare zi de binefacerile lui Dumnezeu. Nu te ruşina deci de
cruce! Ea este cinstea noastră! Ea este taina noastră! Cu acest d ar să ne
împodobim, cu el să ne gătim! De aş spune că D um nezeu a întins cerul, că
a făcut m area şi uscatul, că a trim is profeţi şi îngeri, n u voi spune nimic
egal crucii. C rucea este capul tu tu ro r bunătăţilor, că D um nezeu n -a cru­
ţa t pe Fiul Său p en tru m întuirea slugilor Sale, înstrăinate de El. Nici un
Iuda să nu se apropie de această m asă, nici un Sim on Magul! Că şi unul şi
altul au pierit din pricina iubirii de argint! Să fugim de această prăpastie;
nici să socotim că ne este de ajuns sp re m întuire dacă facem d ar acestei
sfinte m ese un p o tir de aur bătut în pietre scum pe d ezb răd n d p e văduvă
şi orfani. Dacă vrei să cinsteşti jertfa, adu-I sufletul p en tru care H ristos
S-a jertfit. Sufletul fă-ţi-1 de aur. C are ţi-i cîştigul dacă sufletul ţi-i m ai
rău d e d t plum bul şi lutul, iar potirul dăruit, de aur? Nici unul! Să n u cău­
tăm , dar, să dăruim bisericii vase sfinte de aur, d să căutăm ca ele să fie şi
din m uncă cinstită. Munca aceasta dnstită, în care n u intră n id jaful, n id
furtul, este mai de p re ţ d e d t aurul din potirul dăruit! Biserica nu-i u n loc
unde se adună vase de aur şi de argint, d un loc de adunare a îngerilor;
16. M atei 2 3 ,9 .
084 SFÎNTUL IOAN GURĂ DE AUR

D e aceea trebuie să aducem la biserică sufletele noastre. D um nezeu Se

apropie de darurile noastre de a u r num ai dacă şi sufletul nostru este de
aur. Nu era de argint m asa aceea de la Cina cea de Taină, nici n u era de
a u r potirul din care a dat H ristos ucenicilor sîngele Său! D ar toate erau de
preţ, toate înfricoşătoare, p e n tru că erau pline d e Sfîntul Duh! Vrei să
cinsteşti trupul lui Hristos? Nu-L trece cu v ederea cînd este dezbrăcat!
N u-L cinsti aici în biserică cu haine de m ătase, iar afară îl laşi să degere
de frig, că n -a re cu ce se îmbrăca! Cel care a spus: „Acesta este trupul
M eu”1718, şi prin cuvînt a întărit lucrul, Acelaşi a spus şi: „Flămînd M -aţi
v ă zu t şi n u M -aţi hrănit”19 şi: „întrucît n -aţi făcut unuia dintre aceşti
prea mici, nici M ie nu M i-aţi fă c u t”19. Trupul lui H ristos de pe altar n-are
nevoie de acoperăm inte preţioase, ci de suflet curat; d ar cel gol, cel flă­
m înd are nevoie de multă îngrijire. Să învăţăm , dar, să filozofăm şi să cin­
stim pe H ristos, aşa cum El vrea. Cea mai plăcută cinste p en tru Cel pe
C are îl cinstim este să-L cinstim aşa cum vrea El, n u cum socotim noi. Şi
P e tru socotea că-L cinsteşte, oprindu-L să-i spele picioarele20. D ar ceea
ce voia să facă nu era cinste, ci cu totul dim potrivă. Tot aşa şi tu, d n ste ş-
te-L pe H ristos cu cinstea pe care El ţi-a poruncit-o, cheltuind cu săracii
avuţia ta. D um nezeu n-are nevoie de vase de aur, ci de suflete de aur.

IV
Şi acestea le spun nu ca să vă opresc de a face daruri bogate bisericii!
C er însă ca, odată cu aceste daruri, ba chiar înainte de acestea, să faceţi
milostenie! D um nezeu prim eşte şi darurile voastre, d ar cu m ult m ai m ult
m ilostenia voastră. în tr-u n caz se foloseşte num ai cel ce face darul, în
celălalt, şi cel care-1 prim eşte; în tr-u n caz, darul p a re a fi prilej de ambi­
ţie, în celălalt, întreg darul este m ilostenie şi iubire de oameni. C are e
folosul cînd sfînta m asă e plină de potire de atu·, iar H ristos piere de
foame? S atură-L pe El mai întâi, că-i flămînd, şi după aceea îm podobeş-
te -I din belşug şi m asa Lui! F a d potir de aur, d a r n u dai u n p ah ar cu apă
rece! Şi care-i folosul? îm b ra d sfînta m asă cu stofe brodate cu aur, iar lui
H ristos n u-I dai n id acoperământul de care a re nevoie! C are-i cîştigul
faptei tale? Spune-m i, dacă ai vedea pe d n e v a lipsit de h ran a cea de toate
zilele şi l-ai lăsa să piară de foame, d ar i-ai îmbrăca cu argint masa lui, ţi-ar
mulţumi oare? Nu s-ar supăra mai degrabă pe tine? La fel, dacă ai vedea
pe cineva că um blă în zdrenţe şi că îngheaţă de frig şi nu i-ai da o haină să se
îmbrace, d ar i-ai înălţa statuie de aur, spunînd că fa d asta în cinstea lui, nu

17. M atei 2 6 , 2 6 .
18. M atei 2 5 , 4 5 .
19. M atei 2 5 , 4 2 .
20. loan 1 3 , 8.
OMILII LA MATKI 585

ţi-ar spune, oare, că-ţi baţi joc de el, n -a r socoti o ocară fapta ta, şi încă
cea mai m are ocară? Acelaşi lucru gîndeşte-l şi de H ristos, cînd colindă
străzile şi drum urile străin şi pribeag căutîndu-Şi adăpost. Nu vrei să-L
prim eşti, d ar îm podobeşti pardoseala bisericilor Lui,îm podobeşti zidu­
rile lo r şi capetele coloanelor lor! A tîm i candele cu zale de argint în bise­
rica Lui, d ar pe El, înlănţuit în tem niţă, nici nu vrei să-L vezi!
Şi spun acestea nu ca să te împiedic să fii darnic cu biserica lui H ris­
tos, ci te îndem n să fa d daruri bisericii odată cu milosteniile, dar, mai
bine spus, acestea înaintea acelora. Nimeni nu te-a ţinut vreodată de rău
dacă n-ai făcut daruri biseridi; dar te -a am eninţat H ristos şi cu iadul şi cu
focul cel nestins şi cu osînda la un loc cu demonii dacă nu faci milostenii.
Să nu împodobim, dar, biserica şi să trecem cu vederea p e fratele nostru
care-i strîm torat şi necăjit. Biserica aceasta e mai de p re ţ d e d t cealaltă
biserică. O doarele scum pe pe care le dăruieşti bisericii p o t fi luate şi de
îm păraţi necredindoşi şi de tirani şi de tîlhari. D ar to t ce fa d pen tru fra­
tele tău flămînd, străin şi gol, n id diavolul nu poate jefui; se află într-o
vistierie care nu poate fi jefuită.
P oate că d n e v a m ă va întreba:
- D ar atunci pen tru ce Hristos a spus: „Pe săraci pururea îi aveţi cu
voi, dar pe Mine n u Mă aveţi pururea”? 1
- D ar tocmai p en tru aceasta trebuie să-L miluim, că nu-L avem p e El
p u ru rea flămînd, ci num ai în viaţa aceasta. Iar dacă vrei să cunoşti tot
înţelesul spuselor Domnului, află că aceste cuvinte n-au fost spuse
pen tru ucenici, chiar dacă p are aşa, d pentru slăbidunea femeii care I-a
uns picioarele cu m ir2122. P entru că ea era încă nedesăvîrşită, iar ucenicii
puneau la îndoială fapta ei; Domnul a spus aceste cuvinte ca să o încura­
jeze. Că a grăit aşa, ca s-o mîngîie, a adăugat: „Pentru ce faceţi supărare
fem eii?”23 Iar că noi îl avem pe H ristos pururea cu noi, o spune El Însuşi:
„Şi iată Eu sînt cu voi în toate zilele pînă la sfîrşitul veacului”24. Din
toate acestea se vede că Domnul nu p entru altă pricină a spus aceste
cuvinte, ci pentru ca nu cumva m ustrarea pe care au făcut-o ucenidi
femeii să nu veştejească credinţa ei atunci odrăslită. Şi să nu aducem, dar, ca
argum ent îm potriva milosteniei cuvintele Domnului spuse pentru oare­
care iconomie, ci să d tim toate legile puse de El despre milostenie, atît în
Noul d t şi în Vechiul Testam ent, ca să depunem m ultă rîvnă p en tru
milostenie. Că m ilostenia ne curăţeşte păcatele: „Daţi milostenie, spune
21. M atei 26, 11.
22. M atei 26, 6 -1 3 .
23. M atei 26, 10.
24. M atei 28, 20.
586 SFlNTUL IOAN OURA DE AUR

D omnul, şi toate vă vor fi curate”2*. M ilostenia e m ai m are decît

jertfa: „M ilăvoiesc, iar n u jertfă ”2526. M ilostenia deschide cerurile: „Rugă­
ciunile tale şi m ilosteniile tale s-au su it spre pom enire înaintea lui D um ­
n e ze u ”27. M ilostenia este mai necesară decît fecioria. Fecioarele care
n-au făcut m ilostenie au fost aruncate afară din căm ara de nuntă şi au
in trat num ai cele ce făcuseră m ilostenie28.
Pe acestea toate ştiindu-le, să sem ănăm cu dărnicie, ca să secerăm
ro d şi m ai îm belşugat şi să avem p arte de bunătăţile cele viitoare cu harul
şi cu iubirea de oam eni a Domnului n ostru Iisus H ristos, Căruia slava în
veci, Amin.
25. L u c a 11, 41.
26. O s e a 6, 6; M a te i 9, 13.
27. F a p te 10, 4.
28. M a te i 25, 1 -1 3 .
 OMILIA LI

„Atunci au venit la Iisus

cărturarii şi fariseii din Ierusalim, zicînd:
„Pentru ce ucenicii Tăi calcă datina bătrînilor?
Că nu-şi spală mîinile cînd mănîncă pîine”1
I
„Atunci”.
-Q n d ?
- O n d Iisus a făcut nenum ărate minuni, când a vindecat p e bolnavi
p rin atingerea de m arginea veşm intelor Lui. P e n tru aceasta şi evanghe­
listul înseam nă tim pul cînd au venit la El cărturarii şi fariseii din Ierusa­
lim, ca să arate nespusa lor răutate, căci nu se dădeau înapoi de la nimic.
- Ce înseam nă: „Cărturarii şi fariseii d in Ierusalim ”?
- C ărturarii şi fariseii erau îm prăştiaţi pretutindenea şi îm părţiţi în
douăsprezece părţi. Cei din Ierusalim însă erau mai răi decît ceilalţi,
p en tru că se bucurau şi de mai m ultă cinste şi erau şi mai îngîmfaţi. Uită-
m i-te cum îşi dau pe faţă răutatea lor! Că nici nu spun: „Pentru ce ucenicii
Tăi calcă legea lui Moise?”, ci: „Pentru ce calcă datina bătrînilor?” De aid
se vede că preoţii introduseseră o mulţime de inovaţii, deşi Moise le
poruncise, înfricoşîndu-i şi am eninţîndu-i, să nu adauge, nici să scoată
ceva din lege: „Să n u adăugaţi, spune el, la cuvîntul pe care v i-l porun­
cesc vouă astăzi şi să nu scoateţi din el”2. Şi totuşi făceau inovaţii! E ra de
pildă această inovaţie: că nu trebuie să mănînci cu mîinile nesplălate, că
trebuie să spele paharele şi vasele de aram ă şi că trebuie să se spele pe ei
înşişi. Q n d trebuia d e d să scape de aceste practici, pentru că venise tim­
pul, a tu n d ei s-au legat m ai m ult de mai m ulte p ractid de team ă să nu
le răpească d n e v a puterea, voind să fie mai aspri chiar decît legiuitorii.
Fărădelegea ajunsese atît de m are că erau păzite poruncile lor, d a r erau
călcate poruncile lui Dumnezeu; şi aveau aceste p ractid atîta p u tere în d t
călcarea lor era pricină de acuzaţie. De aceea crim a cărturarilor şi a fari­
seilor era dublă: şi pentru că introduceau inovaţii, şi pentru că pedepseau
cu străşnicie pe cei care le călcau; de D um nezeu nici nu le păsa.
1. M atei 1 5 , 1 - 2 .
2. Deut. 4 , 2.
888 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

Lăsînd deci la o p a rte celelalte practici: oalele şi vasele de aram ă -

că a r fi fost de batjocură cărturarii şi fariseii din Ierusalim vorbeau
num ai de spălarea mîinilor înainte de m asă, practică ce li se p ărea de mai
m are însem nătate decît toate celelalte; aveau astfel de gînd, după p ăre­
rea m ea, să-L facă pe D om nul să Se mînie. De aceea au şi am intit de
bâtrîni, p e n tru ca H ristos. dispreţuind aşezăm întul bătrînilor, să le dea
putinţa de a-L ataca.
D ar se cuvine să cercetăm mai întîi p en tru care pricină şi ucenicii
mîncau cu mîinile nespălate.
- P e n tru ce, dar, mîncau aşa?
- Nu făceau înadins lucrul acesta, d p en tru că dispreţuiau to t ceea ce
era de prisos şi dădeau atenţie num ai la ceea ce era n eap ărat trebuincios.
Nu era p e n tru ei lege nici spălatul m îinilor înainte de m asă, nici nespăla­
tul, ci făceau şi una şi aii a cum se întîmpla. Cînd apostolii nu ţineau seam a
nici chiar de h ran a cea de neapărată trebuinţă vieţii, cum aveau să mai
ţină seam a de nişte fleacuri? Se întîm pla adesea să m ănînce pe neprevă­
zute, ca de pildă cînd au m încat în pustie sau când au ru p t spice; aceste
fapte însă cărturarii şi fariseii le-au socotit crime, ei care treceau cu vede­
rea totdeauna poruncile mari, dar făceau m are caz de cele de prisos.
- Ce le-a răspuns Hristos?
- Nu le-a răspuns la învinuirea adusă, nici nu S -a apărat, ci îndată îi
învinuieşte, năruindu-le îndrăzneala şi arătîndu-le că om ul cu m ari
păcate nu trebuie să vorbească de păcatele cele mici ale altora. „Voi tre ­
buie să fiţi învinuiţi, le spune Hristos, nu să învinuiţi!”
O bservă că, atunci cînd Hristos voieşte să desfiinţeze o poruncă din
lege, o face sub form ă de întrebare. Aşa a făcut şi acum. N-a vorbit îndată
de porunca ce a fost călcată, dar nici n-a spus: „Nu-i nimic!” - că i-ar fi
făcut şi mai obraznici - , ci le taie mai întîi obrăznicia, acuzîndu-i de u n
păcat cu m ult m ai m are şi întorcând învinuirea îm potriva lor; şi nici n-a
spus: „Bine au făcut ucenicii Mei călcînd această poruncă!”, ca să nu-L
poată acuza; d ar nici n-a spus că ucenicii au făcut rău, ca să nu întărească
datina lor; şi iarăşi, nici nu învinuieşte pe bătrîni că sînt nişte călcători de
lege şi nişte pîngăriţi, pentru că atunci I-ar fi întors spatele ca unui hulitor
şi ocărîtor, ci, lăsînd toate acestea, apucă o altă cale. în ap aren ţă ţine de
rău pe cei de faţă, dar de fapt atacă pe cei care au legiuit acestea. Nu
pom eneşte deloc de bătrîni, d ar în învinuirea adusă cărturarilor şi fari­
seilor îi cuprinde şi pe ei şi arată că păcatul lor este dublu: întîi, că nu
ascultă de Dum nezeu, şi al doilea, că fac aceasta de dragul oamenilor; ca
şi cum le-ar spune: „Asta, da, asta v-a pierdut, că ascultaţi în toate de
bătrîni!” D ar nu le grăieşte aşa, ci le spune:
OMILII LA MATEI 589
„Pentru ce şi voi călcaţi porunca lui D um nezeu p en tru datina
voastră? Că D um nezeu a poruncit: «Cinsteşte pe tatăl tău şi p e m am a
ta!» şi: «Cel care grăieşte de rău p e tatăl lui şi p e m am a lui cu moarte să
se sfîrşească». Dar voi spuneţi: Cel care va zice tatălui său sau m am ei
sale: «Darul m eu, care ţi-ar pu tea f i de folos, este dat lui D u m n ezeu *
acela să n u cinstească pe tatăl şi p e m am a sa! Deci aţi desfiinţat
porunca lui D um nezeu p en tru datina voastră”3.

n
N-a spus: „datina bătrînilor”, ci „datina voastră”; şi: „Voi sp u n eţi”;
şi n -a spus: „Bătrînii spun”, ca să fie suportat m ai cu uşurinţă cuvîntul
Său. P en tru că fariseii şi cărturarii voiseră să arate că ucenicii sînt nişte
călcători de lege, H ristos le arată că ei calcă legea şi că ucenicii Lui sînt
slobozi de păcat. C eea ce-i poruncit de oam eni - şi mai ales de nişte
oam eni nelegiuiţi - nu-i lege; de aceea şi H ristos o num eşte „datină”. Şi
p en tru că porunca de a te spăla p e mîini înainte de a mînca nu e ra o
poruncă potrivnică legii, Hristos citează o altă datină, potrivnică legii. Cu
alte cuvinte, le spune aşa: „Aţi învăţat pe tineri ca, sub masca evlaviei, să
dispreţuiască pe părinţi”.
- Cum şi în ce chip?
- Dacă un părinte spunea copilului său: „Dă-mi oaia aceasta p e care
o ai sau viţelul sau altceva la fel”, copilul îi răspundea: „Ceea ce vrei să ai
de la mine este dăruit lui D um nezeu şi nu-1 poţi prim i!” De aici se naşte
u n îndoit rău. Sub pretextul că-i ju ru it lui Dum nezeu nu-1 dădeau nici lui
Dumnezeu, şi nu ajutau nici pe părinţi. Ocărau pe părinţi în numele lui
D um nezeu şi pe D um nezeu în num ele părinţilor. Hristos însă nu le-a
spus de la început lucrul acesta, ci m ai întîi le citeşte legea prin care arată
că legea voieşte ta re mult ca părinţii să fie cinstiţi: „Cinsteşte pe tatăl tău
şi p e mama ta, ca să trăieşti m ulţi ani pe p ă m în t”4; şi iarăşi: „Cel care va
grăi de rău pe tatăl său sau pe m am a sa, cu moarte să moară!”5. H ristos
lăsînd la o p arte textul cu răsplata dată copiilor care cinstesc pe p ărinţi6,
citează textul cel m ai înfricoşător, adică pedeapsa care-i am eninţă pe cei
care nu cinstesc pe părinţii lor, voind să-i înfricoşeze şi să-i întoarcă pe
calea cea bună pe cei care au m inte; şi le arată că sînt vrednici de m oarte.
Cu alte cuvinte H ristos le spune aşa: „Dacă-i pedepsit cu m oartea cel care
necinsteşte num ai cu cuvîntul pe părinţii săi, cu atît mai mult voi care-i
necinstiţi cu fapta. Şi nu num ai că-i necinstiţi, d ar învăţaţi şi pe alţii să-i

3. M atei 1 5 , 3 - 6 .
4. leş. 2 0 , 1 2 .
5. leş. 2 1 , 1 6 .
6. leş. 2 0 , 12.
590 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

necinstească. C um îndrăzniţi, dar, să învinuiţi pe ucenici, voi, care nici nu

trebuie să trăiţi? Ce e de m irare că Mă ocăriţi aşa p e Mine, pe C are deo­
cam dată nu Mă cunoaşteţi, cînd faceţi acelaşi lucru şi Tatălui?” în toate
îm prejurările D om nul le spune şi le arată că aici îşi are începutul nebu­
neasca lor m îndrie.
Unii interpretează altfel cuvintele: „Darul m eu, care ţi-ar p u tea fi de
folos, este dat lui D um nezeu” şi spun că înseam nă: „Nu-ţi datorez cinste!
Ia r dacă te cinstesc, îţi fac un h a r!” Hristos însă n -a pom enit de o ocară
ca aceasta. Evanghelistul M arcu face mai clar textul acesta spunînd:
„Este corban lucrul m eu care ţi-a r putea fi de folos”7, iar cuvîntul „cor-
b an” nu înseam nă dar sau pom ană, d se întrebuinţează special cînd e
v o rb a de ceva afîerosit lui Dum nezeu.
A şadar după ce le-a arătat că ei, care calcă legea, nu p o t avea dreptul
să învinuiască pe cei care calcă o datină a bătrînilor, le spune că şi profe­
tul Isaia grăieşte la fel. D upă ce le-a dovedit vinovăţia lor m erge mai
departe şi procedează ca de obicei, citînd cuvintele Scripturii şi arătînd cu
aceasta că este perfectă armonie între el şi Dumnezeu.
- D ar ce sp u n e profetul?
„Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar in im a lui este departe de
Mine. în zadar Mă cinsteşte, în vă ţîn d învăţături ce sîn t porunci ale
oam enilor”8.
Ai văzut cîtă arm onie este între profeţie şi cuvintele Domnului? Ai
văzut că profetul arată cu m ult înainte răutatea lor? învinuirea adusă de
H ristos acum le-o adusese Isaia cu m ult înainte. D e dem ult spusese Isaia
că iudeii îl dispreţuiesc pe D um nezeu. „în zadar Mă cinstesc!” spunea
Isaia; d ar de poruncile lor fac m are caz: „Învăţînd învăţături ce sîn t
porunci ale oam enilor”. Aşa că ucenidi Domnului aveau toată dreptatea
cînd nu ţineau aceste porunci.
După ce Hristos le-a dat cărturarilor şi fariseilor lovitura mortală şi prin
fapte şi prin propriile lor cuvinte, după ce le-a m ărit vina şi prin cuvintele
profetului, nu Se mai adresează lor, că sînt de neîndreptat, d îşi îndreaptă
cuvîntul către popor, ca să dea o învăţătură înaltă, m are şi plină de multă filo­
zofie. învinuirea adusă de cărturari şi farisei ucenicilor îi dă Domnului prile­
jul să dea o poruncă mai mare, anum e aceea a desfiinţării prescripţiunilor cu
privire la mîncăruri. Dar uită-te cînd dă această poruncă! După ce a curăţit
p e lepros, după ce a desfiinţat păzirea sîmbetei, după ce a arătat că este îm ­
păratul păm întului şi mării, după ce a dat legile Sale, după ce a iertat
păcatele, după ce a înviat m orţi, după ce le-a dat iudeilor m ulte dovezi
d espre D um nezeirea Sa; a tu n d le vorbeşte şi d espre mîncăruri.
7. M arcu 7 , 1 1 .
8. M atei 1 5 , 8 - 9 .
OMILU LA MATEI 591
in
în treg iudaismul se m enţine prin poruncile cu privire la mîncăruri;
desfiinţează poruncile acestea şi-ai desfiinţat iudaismul! Cu aceasta H ris-
tos a a rătat că trebuie desfiinţată şi tăierea îm prejur. D ar deocam dată nu
dă această poruncă, că era mai veche decît toate celelalte porunci şi se
bucura de mai m ultă trecere; aceasta o va legiui p rin ucenicii Săi. Atît de
m are era această poruncă a tăierii îm prejur încît chiar ucenicii, după tre ­
cere de atîta vrem e, cînd au v ru t să o desfiinţeze, m ai întîi o întrebuin­
ţează şi apoi o desfiinţează.
D ar iată cum dă H ristos legea p e n tru desfiinţarea prescripţiunilor cu
privire la m încăruri.
„ C h em în d mulţim ile, le -a z is : « A u z iţi ş i în ţe le g e ţi» ·”9.
D om nul nu dă această poruncă fără nici o pregătire, ci face ca să fie
bine prim it cuvîntul Său m ai întîi p rin cinstea şi atenţia p e care o dă mul­
ţimii - că aceasta a v ru t să spună evanghelistul prin cuvintele: „ C h em în d
m u lţim ile ” - şi apoi p rin tim pul pe care îl alege. H ristos începe să dea
această lege atunci cînd mulţimile puteau prim i m ai cu uşurinţă spusele
Sale, adică după ce dăduse pe faţă rău tatea cărturarilor şi fariseilor, după
ce-i biruise, după ce arătase că şi profetul Isaia i-a învinuit. Şi iarăşi, nu-i
cheam ă p e ascultătorii Săi fără pregătire, d -i face m ai cu luare-am inte,
spunîridu-le: „ în ţe le g e ţi”, adică: „Fiţi atenţi! Fiţi cu m intea trează, că
m erită atenţie legea pe care v-o dau! D acă aţi ascultat p e cărturari şi fari­
sei, care, de dragul datinei lor, au desfiinţat legea cînd n u trebuia, cu m ult
mai m ult trebuie să Mă ascultaţi p e Mine, C are v ă duc la tim p potrivit
spre o m ai înaltă filozofie”. H ristos n -a spus: „Nu-i nimic păzirea p o ru n ­
cilor cil privire la m încăruri”; n iti n -a spus: „G reşit v -a dat Moise aceste
p o ru n d ”; şi nid: „Poruncile acestea vi le-a dat Moise p en tru că a v ru t să
ţină seam ă de slăbidunile voastre”, d a grăit sub form ă de sfat şi de
îndem n, dînd ca m ărturie cele ce se p etrec în fiecare zi, zicînd:
„N u ce in tr ă î n g u r ă s p u rc ă p e o m , ci ceea ce ie se d in g u r ă ”10.
H ristos ia exem ple din n atură şi cînd legiuieşte şi cînd pro n u n ţă
hotărîri. La auzul acestor exem ple cărturarii şi fariseii nu-Lputeau con­
trazice şi n id nu-I puteau spune: „Ce spui? D um nezeu a p o ru n d t să
păzim anum ite reguli cu privire la m încăruri şi Tu n e dai o altă lege?”, d
au plecat pen tru că le închisese desăvârşit gura, n u num ai prin aceea
că i-a învins, d ar şi prin aceea că a dat pe faţă viden ia lor, că a dezgolit şi
faptele lo r ascunse şi tainele sufletelor lor.

9. M atei 1 5 , 1 0 .
10. M a te i 15, 11.
892 SFlNTUL lOAN OURA DE AUR

D ar uită-m i-te că Hristos nu a re încă suficient curaj să vorbească

deschis îm potriva prescripţiunilor legii cu privire la m încăruri. De aceea
nici n -a spus: „Nu m încărurile spurcă pe om ”, ci: „Nu ce intră în gură
spurcă p e om ”. Şi se poate presupune ca aceste cuvinte să fie spuse şi
desp re mîinile nespălate. într-adevăr, H ristos a vorbit despre m încăruri
d a r s-a gîndit şi la spălarea mîinilor.
A tît de înrădăcinată era în sufletele iudeilor păzirea regulilor cu p ri­
vire la m încăruri, încît Petru, chiar după înviere, a spus: „Nu, Doamne,
p e n tru că niciodată n -a m m încat ceva spurcat şi necurat”11. Chiar dacă a
spus aceste cuvinte p e n tru alţii, ca să aibă o ap ărare faţă de cei care l-ar
învinui că s-a dus la cei netăiaţi îm prejur şi ca să p o ată ară ta că s-a îm po­
trivit, d a r n -a reuşit, totuşi cuvintele sale arată că aceste reguli cu privire
la m încăruri aveau m ultă autoritate. D in pricina aceasta şi Hristos n -a
vo rb it de la început deschis despre m încăruri, ci a spus: „Cele care intră
în gură”. Iară m ai p e urm ă pare că vorbeşte meii lăm urit; d ar la sfîrşit
învăluie din nou gîndul Său spunînd: „Iar a m înca cu m îin i nespălate n u
spurcă p e om ”12. Face lucrul acesta ca să pară că d esp re mâncatul cu mîi­
nile nespălate a început să vorbească şi că num ai d esp re aceasta a vorbit.
D e aceea n-a spus: „M încărurile nu spurcă pe om ”, d a vorbit d espre
spălatul mîinilor, p e n tru ca fariseii să nu-I poată întoarce cuvîntul.
La auzul acestor cuvinte fariseii s-au scandalizat; mulţimile însă nu.
„Apropiindu-se ucenicii L ui I-au zis: «Ştii că fariseii, auzind acest
cuvînt, s-au scandalizat?» 13
Şi doar D om nul nu le grăise fariseilor!
- C e-a făcut H ristos?
- N -a căutat să potolească scandalizarea lor, d i-a m ustrat, spunînd:
„Orice răsad pe care n u l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din
rădăcină”14.
H ristos ştia să şi dispreţuiască scandalizarea, d a r şi să n-o dispre­
ţuiască. Altă dată spunea: „Dar ca să n u -i scandalizăm, aruncă undiţa în
m a re”15; oare acum zice:
„Lăsaţi-i! S în t călăuze oarbe orbilor. Dacă orb p e orb va călăuzi,
am îndoi vor cădea în groapă”16?
U cenidi I-au spus lui Hristos că fariseii s-au scandalizat, nu num ai
p e n tru că s-au întristat din pricina fariseilor, d şi p e n tru că ei fuseseră

11. F apte 10, 14.

12. M atei 15, 20.
13. M atei 15, 12.
14. M atei 15, 13.
15. M atei 17, 27.
16. M atei 15, 14.
OMILII LA MATEI 593
puţin tulburaţi de spusele lui H ristos. Şi pentru că nu îndrăzneau s-o
spună în num ele lor, o spun d espre alţii, voind să se lămurească. C ă aşa
stau lucrurile, ascultă ce-I spune lui Hristos P etru , ucenicul cel plin de
căldură, cel care o ia totdeauna înaintea tuturora:
„Spune-ne nouă pilda aceasta!”17
Petru îşi acoperă tulburarea din sufletul lui; n u îndrăzneşte să spună
deschis: „Sînt scandalizat, D oam ne!”, şi îl roagă să-l scape de această
tulburare, tălm ăcindu-i cele spuse. De aceea a şi fost m ustrat.
D ar pentru ce a spus Hristos: „Orice răsad p e care n u l-a sădit Tatăl
M eu Cel ceresc va fi smuls din rădăcină”?
Ereticii m anihei spun că aceste cuvinte au fost spuse despre legea
Vechiului Testament. Dar cuvintele spuse mai înainte de Hristos le închide
gura. Dacă le-ar fi spus despre legea veche, atunci pentru ce ia mai
înainte apărarea legii vechi, p en tru ce se luptă p e n tru ea, zicînd: „Pentru
ce aţi călcat porunca lui D um nezeu p entru datina voastră?”, p en tru ce
citează pe profetul Isaia? Nu! Cuvintele acestea n -au fost spuse despre
legea veche, ci despre farisei şi despre datinile lor. Cînd D um nezeu a
spus: „Cinsteşte pe tatăl tău şi p e m am a ta ”, cum nu este răsad al lui
D um nezeu ceea ce este spus de Dumnezeu?

IV
Cuvintele im ediat urm ătoare arată, la fel, că a vorbit despre farisei şi
despre datinile lor; că a adăugat: „Sînt călăuze oarbe orbilor”! Dacă a r fi
vorbit despre legea veche, ar fi spus: „Este călăuză oarbă orbilor!” ; dar
n -a spus aşa, ci: „Sînt călăuze oarbe orbilor ”, scutind legea de orice învi­
nuire şi aruncînd întreaga vină pe farisei. Apoi, ca să despartă mulţim ea
oam enilor de farisei, că din pricina lor m ulţim ea oam enilor va cădea în
groapă, a spus: „Dacă orb pe orb va călăuzi, am îndoi vor cădea în
groapă”. M are nenorocire e să fii orb! D ar să fii orb, să n-ai nici tu călăuză
şi s-o faci şi pe călăuza, este îndoită şi întreită crimă. Dacă e prim ejdios ca
un orb să n-aibă călăuză, apoi cu m ult mai m are e prim ejdia dacă u n orb
vrea să fie călăuză altui orb.
Ce-a făcut Petru? N-a spus: „Ce înţeles au cuvintele pe care le
spui?”, ci a întrebat ca şi cum a r fi fost cu totul nedum erit. N-a spus:
„Pentru ce ai vorbit împotriva legii?” Se temea ca Hristos să nu creadă că şi
el s-a scandalizat. De aceea a spus că n-a înţeles ce-a spus Hristos. Este clar
că s-a scandalizat, nu că n-a înţeles. Cuvintele lui Hristos erau destul de
clare; de aceea l-a şi mustrat, zicând: „încă şi voi sînteţi nepricepuţi?”18

17. M atei 15, 15.

18. M atei 15, 16.
594 SrtNTUL 10AN OURA DE AUR

Mulţimile poate că n-au înţeles cele spuse de D omnul; dar ucenicii

erau cei ce s-au scandalizat. De aceea la început, ucenicii, voind sâ se
lăm urească ei înşişi, L -au întrebat oarecum în num ele fariseilor; d ar cînd
au auzit m area am eninţare cu care i-a am eninţat, cînd L -au auzit spu-
nînd: „Orice răsad p e care n u l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls
d in rădăcină” şi: „Sînt călăuze oarbe orbilor”, s-au potolit. Petru, însă,
veşnic aprins, nici aşa nu s-a putut stăpîni să tacă, d a spus: „Spune-ne
nouă pilda aceasta!”
- Ce i-a răspuns Hristos?
- I-a răsp u n s cu foarte m ultă asprim e: „încă şi voi sîn teţi neprice­
p u ţi! încă n u înţelegeţi?” A grăit aşa şi i-a m ustrat ca să le scoată din cap
prejudecata; d ar nu s-a m ărginit la atîta, d mai adaugă şi alte cuvinte,
spunînd: „Nu înţelegeţi că ceea ce intră în gură m erge în pîntece şi se
aruncă afară; iar cele ce ies din gură, ies d in inim ă şi acelea spurcă pe
om; că d in inim ă ies gînduri rele, ucideri, adultere, desfrînări, fu rtişa ­
guri, blasfemii, m ărturii mincinoase; acestea sînt cele ce sjmrcă p e om;
iar a m înca cu m îinile nespălate n u spurcă p e o m ”1920.
Ai v ăzut cum i-a m u strat şi i-a ţin u t de rău? Apoi, p e n tru a-i lămuri,
se serveşte de exem ple din natură.
Cuvintele: „Merge în pîntece şi se aruncă afară” sînt spuse pe
m ăsura puterii de înţelegere a iudeilor. L e-a spus că m încărurile nu
răm în în pîntece, ci se aruncă afară; d ar chiar dacă a r răm îne în pîntece,
ele n -a r spurca pe om. Iudeii însă nu erau încă în stare să înţeleagă asta.
D e aceea şi legiuitorul Vechiului T estam ent îngăduie ca omul să fie curat
atîta v rem e cît m încărurile sînt în pîntece. D ar cînd sînt date afară, nu mai
este curat omul; şi porunceşte ca seara să se spele, ca să fie curat, m ăsu-
rînd tim pul digestiei şi al aruncării afară. „D ar cele ale inimii, spune H ris­
tos, răm în înăuntru şi spurcă pe om, şi d n d sînt în ău n tru şi d n d ies
afară”. H ristos pune m ai întîi gîndurile rele; aşa era felul iudeilor.
D ovada spuselor n-o m ai face întem eiat pe natura lucrurilor, d pe ceea
ce produce pîntecele şi inim a şi pe aceea că unele răm în, iar altele nu.
Cele care intră din afară ies iarăşi în afară; dar cele care se nasc înăuntru,
acelea spurcă atu n d d n d ies afară şi mai cu seamă atu n d d n d ies afară. Dar,
după cum am spus mai înainte, iudeii nu erau încă în stare să asculte aceste
lucruri cu cuvenita filozofie. Evanghelistul Marcu spune că Domnul a grăit
toate aceste cuvinte pentru a arăta că toate mîncărurile sînt curate*0. Totuşi
Domnul nu dedară, n id nu spune: „Mîncatul cutăror mîncăruri nu spurcă pe
om, că ascultătorii Săi n id n -ar fi suferit să li se vorbească affl; de deschis; de
aceea a adăugat: „Iar a m înca cu m îinile nespălate n u spurcă p e om ”.
19. M a te i 15, 1 7 -2 0 .
20. M a rcu 7, 19.
O M U I LA MATEI 895
S â cunoaştem 21, dar, care sînt cele ce spurcă p e om! Să le cunoaştem
şi să fugim de ele! Văd că mulţi au u n astfel de obicei în biserică; se sîr-
guiesc să vină la biserică cu haine curate, cu mîinile spălate; d ar ca să se
înfăţişeze cu sufletul curat înaintea lui D um nezeu n u suflă nimeni v reu n
cuvînt! Şi spun lucrul acesta nu ca să vă opresc să v ă spălaţi mîinile sau
gura, d că vreau să vă spălaţi aşa cum se cuvine, n u num ai cu apă, d , în
loc de apă, cu virtuţi. G ura se m urdăreşte cu defăim ări, blasfemii, ocări,
cuvinte pline de mînie, cuvinte de ruşine, rîs şi glume. Dacă te ştii că nu
rosteşti n id u n a din acestea, n id n u eşti m urdărit cu această m urdărie,
îndrăzneşte de vino la biserică; d a r dacă te-ai întinat de nenum ărate ori
cu aceste pete, p e n tru ce te osteneşti degeaba clătindu-ţi limba cu apă,
d a r purtînd pe ea această m urdărie vătăm ătoare şi udgătoare?

V
Spune-m i, dacă ai avea în mîini m urdărie om enească şi noroi, ai
îndrăzni, oare, să te rogi? Niddecum! Şi totuşi n id u n a nu-i vătăm ătoare,
p e d n d acelea sînt pierzătoare. P e n tru ce, dar, în cele indiferente eşti
evlavios, iar în cele oprite, fără n id o grijă?
- Ce vrei să spui? aş putea fi întrebat. Nu trebuie să m ă rog?
- Trebuie, d ar nu m urdar, n id cu un astfel d e noroi p e tine.
- D ar dacă m ă m urdăresc, ce să fac?
- Curăţeşte-te!
- Cum, în ce chip?
- Plînge, suspină, dă milostenii, cere-ţi iertare de la cel p e care l-ai
supărat, îm pacă-te cu el, curăţeşte-ţi limba, ca să n u mînii m ai m ult p e
Dumnezeu. Dacă dneva, a tu n d cînd te roagă, ţi-a r îm brăţişa pidoarele
cu mîinile pline de m urdărie om enească, nu num ai că nu l-ai asculta, d a r
l-ai izbi cu pidorul. Cum îndrăzneşti, dar, să te apropii aşa de D um ne­
zeu? Mîna este lim ba celor care se roagă şi cu ea îm brăţişăm genunchii lui
Dumnezeu. Nu ţi-o mînji d e d ca să nu-ţi spună şi ţie Dumnezeu: „Chiar
dacă veţi înm ulţi rugăciunea voastră, tot nu vă voi asculta”22; că: „în
m îna lim bii este viaţă şi m oarte”23; şi: „Din cuvintele tale te v e i îndrepta
şi din cuvintele tale te vei osîndi”24. Păziţi-vă, dar, limba mai m ult d e d t
lum ina ochilor! Lim ba este cal îm părătesc; dacă-i pui frîu şi o înveţi să
m eargă frum os, îm păratul se va odihni pe ea şi v a sta pe ea; d ar dacă o
laşi să umble fără frîu şi să zburde, ajunge căruţa diavolului şi a dem oni­
21. D e aici în c e p e partea m orală: N u fo lo se şte la n im ic dacă, a p ro p iin d u -n e d e H ris-
to s, n e c u ră ţim m îin ile ş i hainele, d a r n u a v e m cu ra te g u ra ş i lim b a d e o rice c u v în t m u r­
d a r. Ş i d e sp r e a n e ru g a cu b u n ă -c u v iin ţă , ş i n u cu g u ra p lin ă d e blestem e.
22. Isaia 1, 15.
23. P ro v. 18, 21.
24. M atei 12, 37.
B96 SFlNTUL IOAN O URA DE AUR

lor! Nu îndrăzneşti să te rogi lui D um nezeu după ce ai avut legături cu

soţia ta, deşi lucrul acesta nu-i un păcat; d ar înalţi mîinile către D um ne­
zeu după ce ai ocărît şi insultat - păcate care te aruncă în iad înainte de
a te curăţi cum trebuie! Spune-m i, cum nu te cutrem uri? N-ai auzit pe
Pavel spunînd: „Cinstită e n u n ta şi patul neîntinat”25? Dacă nu îndrăz­
neşti să te rogi după ce te scoli dintr-un p a t neîntinat, cum îndrăzneşti să
chem i num ele cel înfricoşat şi cutrem urător al lui D um nezeu când te scoli
din tr-u n p at drăcesc? Că pat drăcesc este lim ba care îm proaşcă ocări şi
sudălmi. Ca şi adulterul, m înia ne face m ultă plăcere, d ar răspîndeşte
în noi sem inţe pierzătoare; dă n aştere la u ră drăcească şi face cu totul alt­
ceva decât face căsătoria. C ăsătoria face pe cei doi u n singur tru p ; mînia,
însă îm parte p e cei uniţi în m ulte părţi, sfîşie şi taie sufletul. A şadar, ca să
te apropii cu îndrăznire de Dum nezeu, nu lăsa m înia să p ătru n d ă în tine
cînd are de gînd să te cuprindă, ci alung-o ca pe u n câine turbat. Aşa a
poruncit şi Pavel: „Ridicînd m îin i sfinte, fără m in te şi fără socoteli”26.
N u-ţi face de ruşine limba! Cum v a m ai putea să se roage p e n tru tine când
îşi pierde îndrăznirea? îm podobeşte-o cu blîndeţe şi cu sm erenie! Fă-o
vrednică de D um nezeu, Căruia I se roagă! U m ple-o de binecuvîntare şi
de milostenie. Se poate face m ilostenie şi cu limba. „Mai bun este cuvân­
tu l decît datul”27, spune Scriptura; şi: „Răspunde săracului cu blîndeţe
cele de pace”28. Ia r restul tim pului împodobeşte-1 cu cuvintele legilor
dum nezeieşti. „Tot cuvîntvl tău să fie în legea Celui Prea în a lt”29. îm po­
dobiţi aşa, să ne apropiem de îm părat, să cădem la picioarele Lui nu
num ai cu trupul, ci şi cu m intea. S ă ne gîndim de Cine n e apropiem ,
p en tru ce ne apropiem şi ce voim să dobîndim. Ne apropiem de D um ne­
zeu, pe C are văzîndu-L serafimii îşi feresc privirile neputînd suferi stră­
lucirea·, n e apropiem de D um nezeu, de C are păm întul se cutrem ură
văzîndu-L; ne apropiem de Dum nezeu, C are locuieşte în lum ina cea ne­
apropiată; ne apropiem de D um nezeu, ca să scăpăm de iad, ca să ni se
ierte păcatele, ca să ne izbăvim de muncile acelea grozave, ca să dobîn­
dim cerurile şi bunătăţile cele din ceruri!

VI
Să cădem, dar, înaintea Lui şi cu trupul şi cu sufletul, ca El să ne
ridice pe noi cei de jos. Să-I grăim cu blîndeţe şi cu toată bunătatea.
- D ar cine-i atît de ticălos şi de nem ernic, mi s-a r putea spune, încât
nici la rugăciune să nu fie blînd?
25. E vr. 13, 4.
20. I T im . 2, 8.
27. Ini. S ir. 18, 16.
28. Ini. S ir. 4. 8.
29. Ini. S ir. 9, 20.
OMILII LA MATEI 597

- Cine? Cel care se roagă blestem înd, cel plin de mînie îm potriva
sem enilor săi, cel care strigă îm potriva duşm anilor săi. Dacă vrei să învi­
nuieşti, învinuieşte-te pe tine însuţi! Dacă vrei să-ţi ascuţi limba ca să
muşti, ascute-o îm potriva păcatelor tale! Să nu-I spui lui Dumnezeu ce
rău ţi-a făcut altul, ci ce rău ţi-ai făcut tu! Acesta este propriu-zis rău.
Nimeni nu-ţi va putea face vreun rău dacă nu-ţi feri tu rău! Deci, dacă
vrei să te porneşti îm potriva celor care-ţi fac rău, p o rn eşte mai întîi
îm potriva ta! Nimeni nu te opreşte! D ar cum ai porn it îm potriva altuia, ai
şi po rn it să-ţi faci ţie un rău şi m ai m are! Deci, despre ce alt rău făcut ţie
de alţii ai m ai putea spune lui Dum nezeu?
- C utare m -a ocărit, m -a jefuit, m -a înconjurat cu primejdii!
- A cestea însă nu-ţi pot face nici u n rău! Dim potrivă, dacă sîntem
treji la m inte putem avea foarte m ari foloase de p e urm a lor. Cel eare
săvîrşeşte aceste fapte, acela este cel ce-şi face luişi rău, n u cel care suferă
răul ce i se face. A ceasta este mai cu seam ă pricina tu tu ro r relelor, că nu
ştim rine este cel căruia i se face răul şi rin e este cel ce face răul. Dacă am
şti bine lucrul acesta nu ne-am m ai face rău nouă înşine, nu ne-am m ai
ruga îm potriva altuia, ştiind că este cu neputinţă ca altul să ne facă vrem i
rău. Nu este rău a fi jefuit, ci a jefui. Deci, dacă ai jefuit, acuză-te! Dacă ai
fost jefuit, roagă-te p entru cel ce te -a jefuit, pen tru că ţi-a adus foarte
m ari foloase! C hiar dacă n -a fost aceasta intenţia jefuitorului, tu însă,
dacă suferi cu curaj răul, vei avea m ult de câştigat. P e jefuitor şi oamenii şi
legile lui D um nezeu îl num esc u n ticălos şi un nem ernic; p e tine însă, cel
jefuit, te încununează şi te laudă. Dacă u n bolnav cu m are tem peratură a r
răpi de la cineva un vas cu apă şi şi-ar potoli cu ea pofta lui vătăm ătoare,
cui am p u tea spune că a făcut rău? Celui căruia i s-a răp it vasul cu apă sau
celui care l-a răpit? Negreşit celui care a răpit vasul, că şi-a m ărit febra şi
şi-a înrăutăţit boala. Tot aşa gîndeşte şi de iubitorul de avuţii şi de iubito­
rul de argint. Că acesta este cuprins de nişte friguri cu m ult mai cumplite
decît acela; jefuind, îşi aprinde şi mai m ult flacăra. Şi iarăşi: dacă un
nebun smulge din m îna cuiva sabia şi se om oară, rine-i cel care suferă
răul? Cel care a smuls sabia sau cel căruia i s-a smuls sabia? Negreşit cel
care a smuls sabia. Tot aşa să cugetăm şi de răpirea averilor. Ceea ce-i
sabia în m îna unui nebun, aceea-i avuţia în m îna iubitorului de avuţii.
Dar, mai bine spus, chiar mai rău. N ebunul, luînd sabia şi străpungîndu-
se cu ea scapă de nebunie şi altă rană nu-şi mai poate face; d ar iubitorul
de avuţii îşi face în fiecare zi mii de răni mai rele decît acela; nu scapă de
nebunia lui, ci îşi m ăreşte şi mai m ult nebunia; şi cu cît face altora m ai
m ulte răni, cu atît mai m ult îşi dă prilej să-şi facă şi lui alte răni.
G îndindu-ne, dar, la acestea, să fugim de această sabie, să fugim de
nebunie! Să ne cuminţim, oricît de tîrziu ar fi! Trebuie să numim şi
598 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

această virtute cum inţenie nu m ai puţin decît cealaltă cuminţenie, v o r­

besc de castitate, recunoscută ca atare de toţi. în castitate, lupta se dă
num ai îippotriva tiraniei poftei trupului; aici trebuie biruite multe şi felu­
rite pofte. Nu este, nu este o mai m are nebunie decît nebunia celui robit
de avuţii. P are că stăpîneşte, dar e stăpînit·, pare că este domn, d ar e rob;
are lanţuri îm prejurul lui şi se bucură; face mai sălbatică fiara şi se vese­
leşte; ajunge rob şi se bucură şi saltă; vede cum d in ele cel tu rb at se
rep ed e la sufletul lui - şi a r trebui să-l lege şi să-l lase să piară de foam e -,
dai· el îi dă m încare din belşug, ca să se repeadă şi m ai m ult la el şi să
ajungă şi mai furios.
G îndindu-ne, dar, la toate acestea să dezlegăm lanţurile, să u d d e m
fiara, să alungăm boala, să scoatem din sufletul n o stru nebunia aceasta,
ca să n e bucurăm de linişte, de săn ătate înfloritoare; şi, călătorind cu
m ultă plăcere spre limanul cel neînviforat, să avem p a rte şi de bunătăţile
cele veşnice, pe care facă D um nezeu ca noi toţi să le dobîndim cu haru l şi
cu iubirea de oam eni a Domnului n o stru Iisus H ristos, Căruia slava şi
p u terea acum şi p u ru rea şi m vecii vecilor, Amin.
 O M IL IA LH

„ Ş i ie ş in d I is u s d e a c o lo , S - a d u s în p ă r ţile T ir u lu i
ş i a le S id o n u lu i Ş i ia tă o fe m e ie c a n a n e a n c ă , ie ş in d
d in h o ta r e le a c e le a , a s tr ig a t c ă tr e E l, z ic în d :
„ M ilu ie ş te -m ă , D o a m n e , F iu l lu i D a v id ,
fiic a m e a r ă u s e în d r ă c e ş te **1

i
Evanghelistul M arcu spune că Iisus a intrat într-o casă, d a r n -a putut
să răm înă tăinuit2.
- D ar p e n tru ce S -a dus Iisus în părţile acelea?
- D upă ce H ristos a desfiinţat porunca Vechiului Testam ent cu pri­
vire la m încăruri, m ergînd pe aceeaşi cale, a deschis şi neam urilor uşa.
Aşa şi P etru a fost trimis la C om eliu sutaşul, du p ă ce mai întîi prim ise
porunca de a desfiinţa legea cu privire la m încăruri34.
D ar poate că cineva m -ar întreba:
- P en tru ce Hristos S -a dus la păgîni, cînd El a spus ucenicilor Săi:
„în calea păgînilor să n u m ergeţi”?*
- Mai întîi, aceasta îţi răspund, că H ristos n u era obligat să îndepli­
nească ceea ce poruncise ucenicilor Săi; în al doilea rînd, că n u S -a dus în
părţile acelea ca să predice, lucru pe care şi M arcu fi lasă să şe înţeleagă,
d u d spune că S-a ascuns, dar nu S-a putut tăinui. După cum nu era în
ordinea firească a lucrurilor ca D om nul să nu S e ducă să propovăduiască
mai întîi păgînilor, to t aşa nu e ra vrednic de iubirea Sa de oameni, ca să
alunge pe cei care se apropiau de El. Dacă trebuia să Se ducă după cei
care fugeau de El, cu atît m ai m ult nu trebuia să fugă de cei care se ţineau
după El.
Uită-te cît de mult merită această femeie cananeancă să i se facă bine!
N-a îndrăznit să se ducă la Ierusalim, că se tem ea şi se socotea nevrednică.
Dacă n-ar fi fost această socotinţă, s-ar fi dus şi la Ierusalim; aceasta se ve­
de şi din tăria rugăminţii ei şi din aceea că a ieşit din hotarele ei.
1. M a tei 15, 2 1 -2 2 .
2. M arcu 7, 24.
3. F a p te 10, 9 -1 6 .
4. M a tei 10, 5.
600 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

Unii interpretează alegoric acest tex t şi spun: Cînd a ieşit Hristos din
Iudeea, atunci a îndrăznit şi Biserica - simbolizată prin această femeie -
să se apropie de Hristos, ieşind din hotarele ei. „Uită, spune profetul,
poporul tă u şi casa părintelui tău”s. H ristos a ieşit din hotarele Lui, iar
femeia din hotarele ei; şi aşa au putut să se întîlnească. Că spune evan­
ghelistul: „Iată o fem eie cananeancă, ieşind din hotarele e i”.
Evanghelistul o învinuieşte pe femeie, ca să pună în lum ină m inunea
şi ca să o Iv id e mai mult. Cînd auzi de cananeancă, gîndeşte-te la popoa­
rele acelea pline de fărădelegi, care au răstu rn at din temelii legile firii.
Aducîndu-ţi am inte de ele, gîndeşte-te şi la puterea venirii lui Hristos.
C ananeenii au fost scoşi din mijlocul iudeilor ca să nu strice pe iudei; dar
ei s-au arătat mai înţelepţi decît iudeii, că au ieşit din hotarele lor şi s-au
apropiat de H ristos, pe cînd iudeii L -au alungat, deşi venise la ei.
A propiindu-se, dar, femeia de H ristos n -a rostit alte cuvinte decît:
„M iluieşte-mă!”; şi la strigătul ei s-a strîns in ju r o m ulţim e de lume. Şi
era o privelişte de-ţi storcea lacrimi; să vezi o femeie strigînd cu atîta sfî-
şiere de inimă, să vezi o m am ă rugîndu-se pentru fiica ei, şi fiica ei atît
de greu bolnavă! M ama nici n-a îndrăznit să aducă pe îndrăcită înaintea
învăţătorului, ci a lăsat-o acasă zăcînd, şi ea însăşi a venit să se roage. îi
spune num ai boala, fără să mai adauge ceva! Nu-L trage p e doctor la casa
ei, ca omul acela îm părătesc, care-I spusese: „Vino şi p u n e nuna Tal”567;
şi: „Coboară înainte de a m u ri copilul m eu!”1 Nu, ci povestindu-I neno­
rocirea sa şi grozăvia bolii, cere mila Stăpînului dînd drum ul la m ari stri­
găte. Nu spune: „Miluieşte pe fiica mea!”, ci: „Miluieşte-mă! Ai milă,
Doamne, de mine! Fata m ea nu-şi dă seam a de grozăvia bolii! Eu sînt cea
care sufăr mii şi mii de dureri, că îmi dau seam a de grozăvia bolii; şi
ştiind-o m ă cuprind nebuniile!”
„Iar El n u i-a răspuns nici u n cu vîn t”8
Cît de neobişnuită şi de ciudată e p u rta re a Domnului! P e iudeii cei
nerecunoscători îi miluieşte necontenit, pe cei care-L hulesc îi roagă, pe
cei care-L ispitesc nu-i părăseşte, iar pe această femeie, care aleargă la
El, care se roagă de El, care I se închină, care arată atîta credinţă, deşi nu
fusese crescută nici în lege, nici în profeţi, pe aceasta n-o învredniceşte
nici cu un răspuns! Pe care om nu l-ar fi scandalizat cînd a r fi văzut că
H ristos Se poartă cu o femeie cu totul altfel decît I se dusese vestea? Se
zvonise, doar, că străbătea satele şi vindeca pe bolnavi! Pe cananeancă
însă o respinge, deşi ea venise la Dînsul! P e care om nu l-a r fi înduioşat
5. Ps. 44, 12.
6. M a tei 9, 18.
7. lo a n 4, 49.
8. M a tei 15, 23.
OMILII LA MATEI 601
boala fetei, rugăm intea mamei făcută pentru fiica ei atît de greu bolnavă?
Nu s-a apropiat de Domnul ca una ce, era vrednică sau ca una care cerea
ce i se cuvenea, ci se ruga să fie miluită, îşi istorisea num ai nenorocirea ei;
şi nici aşa H ristos n -a învrednicit-o cu un răspuns!
Poate că m ulţi din cei ce au auzit-o s-au scandalizat! C ananeanca
însă nu s-a scandalizat. D ar p e n tru ce vorbesc de cei care au auzit-o?
C red că chiar ucenicii au suferit p e n tru nenorocirea femeii, că s-au tulbu­
ra t şi s-au întristat. D ar cu toate că s-au tulburat, totuşi n-au îndrăz­
nit să-I spună: „M iluieşte-o”, ci
„Apropiindu-se ucenicii L ui îl rugau, zicînd: „Slobozeşte-o că strigă
în urm a noastră”8 b,s
De multe ori şi noi spunem contrariul ca să convingem pe cineva.
H ristos însă le-a răspuns:
„Nu sîn t trim is decît către oile cele pierdute ale casei lui Israel”9.

n
C e-a făcut fem eia cînd a auzit aceste cuvinte? A tăcut şi a plecat? A
ren u n ţat de a m ai stărui cu âtîta rîvnă? Deloc! Ci a stăruit mai mult! Noi
nu facem aşa, ci, cînd nu dobîndim ce cerem, încetăm de a ne ruga, cînd ar
trebui tocmai p en tru aceasta să stăruim mai mult! Şi totuşi pe care om nu
l-ar fi descurajat cuvintele rostite atunci de Hristos? A r fi fost de ajuns să
ducă la deznădejde pe cananeancă num ai tăcerea Domnului, cu atît mai
m ult u n astfel de răspuns! A dus-o la o deznădejde nespus de m are şi
faptul că a văzut că o dată cu ea sînt refuzaţi şi mijlocitorii ei, d ar şi aceea
că a auzit că nu i se poate împlini cererea. Totuşi femeia n-a deznădăj­
duit; şi când a văzut că mijlocitorii ei n-au nici o putere, s-a folosit de o
neruşinare vrednică de laudă. Mai înainte nici nu îndrăznea să vină în
faţa lui Iisus, că ucenicii spuseseră despre ea: „Strigă în urma noastră!”
Şi tocmai când a r fi trebuit să plece, deznădăjduită, tocmai atunci femeia
vine mai aproape şi I se închină zicînd:
„Doamne, ajută-m i!”10
- Ce înseam nă asta, femeie? Ai mai multă îndrăznire decît apostolii?
Ai, oare, mai m ultă putere?
- N-am deloc nici îndrăznire, nici putere, ci chiar sînt plină de ruşine!
D ar îndrăznirea aceasta neruşinată I-o pun în faţă în loc de rugăciune.
Poate va avea milă de îndrăznirea mea!
8 bis. M atei 15, 23.
9. M atei 15, 24.
10. M atei 15, 25.
002 SFÎNTUL IOAN OURA DE AUR

- P e n tru ce fa d asta? N-ai auzit că a spus: „Nu sîn t trim is decît

p e n tru oile cele pierdute ale casei lui Israel?”
- Am auzit, răspunde femeia. D ar El este Dom n. D e aceea n u i-am
spus: „Roagă-Te pen tru mine! C ere pen tru m ine ajutor de la D um ne­
zeu!, d : „Ajută-m ă!”
- C e-a făcut Hristos?
- Nu S -a m ulţum it cu ce a spus, d îşi prelungeşte m ai departe refu­
zul, spunînd:
„Nu este bine să iei p îinea copiilor şi să o dai căţeilor!”11
Cînd a în v rednidt-o cu u n răspuns, atunci a rănit-o m ai m ult decît cu
tăcerea. Acum D om nul nu m ai aruncă vina p e altcineva, n id n u mai
spune: „Nu sîn t trim is”, d cu d t fem eia îşi întărea rugădunea, cu atît şi
H ristos îşi în tăreşte refuzul. P e iudei nu-i m ai num eşte oi, d copii, iar pe
e a căţeluş.
- Ce face femeia?
- îşi tocm eşte apărarea, slujindu-se tocm ai de cuvintele Domnului.
„Chiar dacă sînt u n căţeluş, spune cananeanca, n u sînt o străină!”
P e b u nă d rep tate spunea H ristos: „Spre judecată am ven it!”12 Cana­
neanca filozofează; rab dă şi crede, deşi e ocărită; iudeii, deşi sînt tăm ă­
duiţi şi dnstiţi, îl răsplătesc cu cele potrivnice.
„Ştiu şi eu, Doam ne, spune femeia, ştiu că h ra n a este treb u in d o asă
copiilor; dar n id eu nu sînt oprită, deşi sînt u n căţeluş. Dacă n u m i-i îngă­
duit să mănînc, atunci nu mi-i îngăduit să m ănînc n id firimiturile. D ar
dacă trebuie să m ănînc şi eu d t de puţin, a tu n d n id n u p o t fi oprită chiar
dacă sînt un căţeluş. Da, sînt un căţeluş! D ar tocm ai aceasta m ă face să
am parte şi eu de mîncare!”.
P entru aceasta o tot am îna Hristos! Ştia că are să grăiască aşa!
P e n tru aceasta i-a refuzat darul, ca să-şi arate filozofia ei. Dacă n -a r fi
voit s-o ajute, n -a r fi ajutat-o nici mai tîrziu şi n id n -a r fi refuzat-o iarăşi.
H ristos a făcut acum ceea ce făcuse m ai înainte cu sutaşul cînd i-a spus:
„Venind îl voi vindeca”13, ca să aflăm credinţa sutaşului şi să-l auzim
spunînd: „Nu s în t vrednic să in tri sub acoperăm întul m eu ”14; ceea ce
făcuse cu fem eia cu scurgere de sînge d n d i-a spus: „Am sim ţit puterea
ce a ieşit din M ine”1516,ca să-i facă cunoscută credinţa ei; ceea ce făcuse cu
sam arineanca18, pen tru a arăta că nu se depărtează de El, deşi o m ustră.
11. M a tei 15, 27.
12. Ioan 9, 39.
13. M a tei 8, 7.
14. M a tei 8, 8.
15. L uca 8, 46.
16. Ioan 4, 7 -4 2 .
OMILII LA MATEI 603

T o t aşa şi acum. H ristos n u voia să răxnînă ascunsă virtutea femeii. Deci

H ristos n -a spus cuvintele acelea ca s-o ocărască, d ca s-o atragă şi să
descopere com oara ascunsă în ea.
Tu vezi-mi şi sm erenia cananeendi, pe lingă credinţa ei! H ristos i-a
num it p e iudei „copii”; cananeanca nu s -a m ulţum it cu atîta, d i-a num it
„domni”. Atît de puţin s-a supărat de laudele aduse altora, că a spus:
„Că şi căţeii mănîncă din firim iturile ce cad de la masa domnilor
lor”1718.
Ai văzut înţelepdunea femeii, că nici n-a îndrăznit să-L contrazică,
n id n -au durut-o laudele aduse altora şi n id n -a revoltat-o ocara? Ai
văzut ce suflet tare? H ristos u spune: „Nu este bine”, iar ea răspunde:
„Da, Doamne!” H ristos îi num eşte pe iudei „copii”, iar ea „domni”; H ris­
tos a numit-o căţeluş, iar ea şi-a adăugat şi ce fac căţeluşii. Ai văzut sme­
renia ei? Ascultă acum şi lăudăroşenia iudeilor! „Sîntem sămînţa lui
A vraam şi n-am fost robi nimănui niciodată”11; şi: „Din Dumnezeu sîn­
tem născuţi”. C ananeanca nu grăieşte aşa, d se num eşte pe ea însăşi
căţeluş, iar p e aceia domni. D e aceea a şi ajuns p rin tre fii.
- Ce face Hristos?
- îi răspunde:
„O, femeie, mare este credinţa ta !”19
A ceasta a fost p rid n a că H ristos a to t am înat-o, ca să-i dea prilejul să
rostească aceste cuvinte, ca să încununeze pe femeie.
„Fie ţie precum voieşti!”20
Cu alte cuvinte H ristos îi spune aşa: „Credinţa ta, femeie, poate
săvîrşi lucruri mai m ari decît acestea! D ar fie ţie precum voieşti!”. Cuvin­
tele acestea ale lui H ristos sînt înrudite cu cuvintele acelea prin care a
spus: „Să se facă cerul şi s-a făcut”21.
„Şi s-a tăm ăduit fiica ei din ceasul acela”22.
Ai văzut că şi cananeanca a contribuit nu puţin la vindecarea fiicei
sale? D e aceea n id H ristos n -a spus: „Să se vindece fiica ta ” ! d : „Mare
este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti!”, ca să afli că aceste cuvinte n u
s-au spus la întâmplare, n id nu sînt o linguşeală, d că m are era puterea
credinţei ei. H ristos i-a dat încredinţarea şi proba învederată a spuselor
Lui p rin desfăşurarea lucrurilor; că fiica ei s-a tăm ăduit îndată.
17. M atei 15, 27.
18. Io a n 8, 33.
19. Matei 15, 28.
20. M atei 15, 28.
21. F ac. 1, 1.
22. M atei 15, 28.
804 SFlNTUL io a n GURA d e aur

m
U ită-m i-te însă că apostolii au fost biruiţi, n -a u reuşit nimic, iar
fem eia a reuşit! A tît de puternică este rugăciunea stăruitoare! H ristos
v rea ca p en tru nevoile noastre să ne rugăm mai degrabă noi înşine decât
alţii p e n tru noi. Da, apostolii aveau m are îndrăznire, d a r cananeanca a
a rătat m are stăruinţă. P rin cele făcute, H ristos a justificat faţă de ucenicii
Săi pricina am înării şi a arătat că p e bună d rep tate n -a îndeplinit
rugăm intea lor.
„Şi p le c în d Iis u s d e acolo, a v e n it lin g ă M area G a lile ii; şi s u in d u -S e
în m u n te a ş e z u t acolo. Ş i a u v e n it la E l m u lţim i m u lte , a v în d c u e i
şc h io p i, orbi, c iu n g i, m u ţi. Ş i i-a u a ru n c a t p e e i la p ic io a re le L u i; ş i i-a
v in d e c a t p e ei, in c it m u lţim ile se m ir a u v ă z în d p e m u ţi g ră in d , p e c iu n g i
să n ă to şi, p e şc h io p i u m b lîn d şi p e o rb i v ă z în d şi s lă v e a u p e D u m n e z e u l
lu i Is r a e l”23.
U neori H ristos m erge El la bolnavi; alteori stă şi aşteaptă pe bolnavi
şi lasă ca şchiopii să se urce pe m unte. Acum bolnavii nu se mai ating de
hainele Lui; îşi făcuseră o idee mai m are despre El şi de aceea se aruncă
la picioarele Lui. Bolnavii îşi arată în două chipuri credinţa: şi prin aceea
că se urcă în m unte, cu toate că sînt şchiopi, şi p rin aceea că nu m ai au
nevoie de altceva decît numai să se arunce la picioarele Lui. Şi era
m inune m are şi nem aiîntîlnită să vezi p e cei purtaţi p e tărgi umblînd p e
picioarele lor şi p e cei orbi că nu m ai au nevoie d e călăuze! Pe toţi i-a
uim it şi m ulţim ea celor vindecaţi şi uşurinţa vindecării.
Ai văzut că p e fiica cananeencii a vindecat-o cu atîta zăbavă, p e când
p e aceştia îndată? Nu p en tru că aceştia erau mai buni decât cananeanca,
d p e n tru că fem eia aceea era mai credincioasă d e d t aceştia. Pe fem eie o
am înă, zăboveşte, ca să scoată la lum ină tăria credinţei ei; p e aceştia însă
îi vindecă îndată, ca să închidă gura necredindoşilor iudei şi ca să le
curm e orice cuvînt de apărare. Cu cît cineva prim eşte m ai multe binefa­
ceri, cu atât m erită m ai m ult pedepsit dacă se p oartă cu nerecunoştinţă,
că n u s-a făcut m ai bun, deşi a fost d n stit. De aceea şi bogaţii, p en tru că
sînt răi sînt pedepsiţi m ai m ult decât cei sărad , p e n tru că sînt meii răi, că
n -au ajuns blînzi şi miloşi, deşi âu avut totul din belşug. Să nu-m i spui că
bogaţii au făcut milostenie! Nu vor scăpa de pedeapsă dacă nu v or face
m ilostenie pe m ăsura avuţiei lor. M ilostenia nu trebuie judecată cu
m ăsura datului, ci cu slobozenia inimii. Dacă sînt pedepsiţi chiar cei care
n-au făcut m ilostenie pe m ăsura avuţiei lor, apoi cu m ult m ai mult v o r fi
pedepsiţi cei care se dau în vînt după cele de prisos, cei care-şi clădesc
23. M a tei 15, 2 9 -3 1 .
OMILII LA MATEI 605

case cu trei şi p a tru etaje dar dispreţuiesc pe cei flămînzi, cei care se îngri­
jesc de adunatul banilor, dar nu se îngrijesc deloc de milostenie.
Dar24, p e n tru că a venit v o rb a de milostenie, haide să reluăm astăzi
cuvîntul acela despre milostenie început acum trei zile, pe care l-am lăsat
neterm inat. Vă amintiţi că atunci când am vorbit despre luxul încălţămin-
telor, despre tru d a aceea zadarnică şi despre ticăloşenia tinerilor, porni­
sem de la m ilostenie şi am ajuns să vorbesc de păcatele legate de lux. Ce
vă spuneam atunci? Vă spuneam că milostenia este o m eserie care-şi are
atelierul în cer, iar Dascălul acestei meserii nu-i un om, ci Dumnezeu.
Apoi, căutînd să arăt ce însuşiri trebuie să îndeplinească o m eserie ca să
poată fi num ită meserie, am ajuns să vorbesc de acele meserii care nu-s
deloc meserii, ci trudă zadarnică; sînt meserii rele, între care am amintit
şi m eseria aceasta a facerii încălţăm intelor de lux. Vă aduceţi am inte? Ei
bine, să reluăm azi cele spuse atunci şi să arătăm că m ilostenia este o
m eserie, şi cea m ai bună din to ate meseriile. Dacă rostul unei meserii
este de a folosi la ceva şi dacă nim ic nu-i mai folositor decît milostenia,
atunci e vădit că milostenia este o m eserie şi cea mai bună din toate
meseriile. M ilostenia nu ne face încălţăminte, nu ne ţese haine, nu ne
zideşte case de lut, ci ne prilejuieşte viaţă veşnică, ne smulge din mîinile
morţii, ne face străluciţi şi în viaţa aceasta şi în cealaltă, ne zideşte case în
ceruri, acele locuinţe veşnice. Milostenia nu lasă să ni se stingă
candelele25, nici nu ne lasă să ne arătăm la nuntă cu haine m urdare26, ci le
spală şi le face mai curate ca zăpada. „De v o r f i pă c a te le v o a stre ro şii ca
p u r p u r a , ca z ă p a d a le v o i în ă lb i”27. Milostenia nu ne lasă să cădem acolo
unde a căzut bogatul cel nemilostiv, nici să auzim acele înfricoşătoare
cuvinte28, ci ne călăuzeşte în sînul lui Avraam.
Fiecare din meseriile de pe lum ea aceasta are un scop. De pildă plu-
găria are scopul de a ne hrăni; ţesătoria, de a ne îmbrăca; dar, mai bine
spus, nici aceasta, că nici o m eserie nu-şi poate îndeplini scopul său.

IV
Şi dacă vreţi, să cercetăm întîi plugăria. N -ar exista m eseria de plu­
gar dacă n -a r exista m eseria de fierar, ca să îm prum ute de la ea tîrnăco-
pul, fierul de plug, secera, securea şi altele m ulte; dacă n -ar exista m ese­
ria de tîm plar, ca să facă carul de plug, să facă jugul, să facă carul pen tru
24. D e aici în cep e p a rte a m orală. D e s p r e m ilo s te n ie . M ilo sten ia e s te m a i m a r e d ec ît
t o a t e m e s e r iile ; f ă r ă m ilo s te n ie t o a t e s e d u c ş i s e p ie r d .
25. M otei 25, 1-12.
26. M atei 22, 11-13.
27. I s a ia 1, 18.
28. Lwco 16, 19-31.
006 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

treieratul spicelor; dacă n -a r exista m eseria de curelar, ca să facă curele;

dacă n -a r exista m eseria de zidar, ca să zidească grajd p e n tru boii care
ară şi case p e n tru m uncitorii tim pului; dacă n -a r exista m eseria de tăie­
to r de lem ne, ca să taie lem nele; şi, în sfîrşit, dacă n -a r exista m eseria de
brutar. T ot aşa şi cu m eseria de ţesător; când vrea să facă ceva cheam ă şi
m ulte alte m eserii lîngă ea, ca s-o ajute în ce are de lucru; dacă cele­
lalte m eserii nu-i vin în ajutor şi nu-i întind m ina, stă şi n u face nimic. Fie­
care m eserie deci are nevoie de o altă m eserie. M ilostenia însă n -are
nevoie d e nimic, ci num ai de voinţă. D acă-m i spui că are nevoie de bani,
de case, de haine, de încălţăminte, îţi spun şi eu: citeşte cuvintele lui H ris-
tos p e care le-a spus despre văduvă29 şi pune capăt neliniştii tale! Eşti
foarte sărac? Dacă arunci doi bani ca şi văduva*aceea, ai săvîrşit totul!
D acă dai celui flămînd o bucată de pîine neagră, singura p e care o ai, ai
împlinit scopul acestei meserii. Să îm brăţişăm , dar, această ştiinţă şi s-o
punem în p ra c tic ă ! E m ai bine să ştim această m eserie decât să fim îm pă­
raţi, decât să purtăm p e cap coroană. M eseria aceasta n u are num ai însu­
şirea de a nu avea nevoie de alte m eserii, ci mai are şi o altă calitate:
săvîrşeşte m ulte şi felurite lucruri: zideşte case, care răm în veşnic în
ceruri; îi învaţă pe cei care o săvârşesc cum să scape de m oartea cea
nem uritoare; dăruieşte comori, care nu se term ină niciodată, pe care nu
le atinge nici o pagubă, nici furii, nici moliile, nici rugina, nici timpul. Dacă
cineva te -a r învăţa num ai atîta, ca să-ţi fereşti griul de pagubă, ce n-ai da
ca să-ţi poţi p ăstra griul nevătăm at ani îndelungaţi? D ar iată că m eseria
aceasta, milostenia, nu te învaţă num ai despre p ăstrarea griului, d şi
despre p ăstrarea tu tu ro r avuţiilor tale. Te învaţă cum po t răm îne neluate
şi averile tale şi sufletul tău şi trupul tău. D ar pen tru ce e nevoie să-ţi
spun cu de-am ănuntul toate faptele m ari ale acestei m eserii? Ea te învaţă
cum să fii asem enea cu Dumnezeu, capul tu tu ro r bunătăţilor. Vezi, dar,
că m eseria aceasta nu săvârşeşte num ai un singur lucru, d multe? F ără să
aibă nevoie de ajutorul altei meserii, ne zideşte case, ne ţese haine, ne
adună com ori nejefuite, ne face biruitori asupra morţii, ne face stăpîni pe
diavoli, n e face asem enea lui Dumnezeu! C are m eserie p o ate fi mai folo­
sitoare ca această m eserie? Celelalte m eserii, în afară de cele spuse, se
m ărginesc la viaţa de aid ; cînd se îm bolnăvesc meseriaşii, meseriile înce­
tează de a m ai fi; lucrurile p e care le fac m eseriile n u p o t dura m ultă
vrem e; apoi au nevoie de osteneală, de m ult tim p şi de altele nenum ă­
rate; m ilostenia însă se arată m ai ales a tu n d d n d lum ea aceasta a trecut;
cînd murim, atu n d mai ales străluceşte şi arată lucrurile făcute de ea; n-are
nevoie nici de timp, nici de oboseală, n id de vreo altă m uncă grea, ci
lucrează şi cînd eşti bolnav şi cînd ai îm bătrînit şi m erge cu tine şi în viaţa
29. L u c a 2 1 , 2 - 4 .
OMILII LA MATEI 607

ce va să fie şi niciodată nu te părăseşte. M eseria aceasta te face mai p u te r­

nic decît sofiştii şi retorii; cei care strălucesc în aceste meserii au o m ul­
ţim e de oam eni care îi invidiază; d a r cei care strălucesc în m eseria
aceasta au o mulţirrje de oam eni care se roagă p en tru ei. Sofiştii şi retorii
stau înaintea scaunului de judecată om enesc şi iau apărarea celor
nedreptăţiţi, iar adeseori apără chiar pe făcătorii de rele; m eseria aceasta
însă stă înaintea scaunului de judecată al lui H ristos; şi nu face num ai
m eseria de apărător, ci înduplecă chiar pe Judecător să fie de p artea celui
judecat şi să-l achite. Să fi făcut mii de păcate, te încununează şi te laudă.
Că spune Hristos: „D aţi m ilo ste n ie ş i to a te v o r f i c u r a te ”30. D ar p en tru ce
vorbesc eu de cele de pe lum ea cealaltă? Acum, pe lum ea aceasta, dacă
am întreba pe oam eni ce preferă să fie pe păm înt: mulţi sofişti şi reto ri
sau m ulţi oam eni milostivi şi filantropi, am vedea că toţi ar prefera să fie
m ulţi oameni milostivi şi filantropi. Şi pe bună dreptate. Desfiinţează
oratoria de pe păm înt, şi viaţa nu se va vătăm a cu nimic. Viaţa a existat
m ultă vrem e înainte de a fi oratoria; d a r dacă desfiinţezi milostenia, toate
se duc şi pier. Şi după cum n -a r m ai fi cu putinţă să m eargă corăbiile pe
m are dacă s-a r dărîm a porturile şi locurile de ancorat, tot aşa nici viaţa
aceasta n -a r mai fi cu putinţă să se m enţină dacă ai desfiinţa milostenia,
iertarea, iubirea de oameni.

V
Din pricina aceasta D um nezeu n -a lăsat m ilostenia num ai p e seam a
raţiunii, ci m ulte părţi ale ei le-a p u s sub tirania legilor naturii. Potrivit
acestor legi, părinţii miluiesc pe copii, copiii, pe părinţi. Legile acestea
stăpînesc nu num ai p e oameni, ci şi p e animalele necuvîntătoare. Potrivit
acestor legi se fac legăturile în tre fraţi, între rude, în tre necunoscuţi, în
sfîrşit legăturile de la om la om. Sîntem înclinaţi din fire spre milostenie.
A ceasta ne face să n e revoltăm când oam enilor li se face nedreptate, să ni
se zbată inima cînd vedem că cineva este ucis; şi plîngem când vedem pe
cineva îndurerat. P en tru că D um nezeu vrea ta re m ult să se facă lucrul
acesta, a poruncit naturii să contribuie şi ea m ult la săvîrşirea milosteniei.
P rin aceasta D um nezeu ne arată că ţine nespus de m ult la milostenie.
G îndindu-ne, dar, la toate acestea să ne ducem noi înşine la şcoala
milosteniei şi să ducem şi pe copiii şi cunoscuţii noştri. înainte de alte
lucruri omul să înveţe să miluiască. P entru că a milui înseam nă a fi om!
„M are ş i c in s tit lu c r u e ste o m u l m ilo s tiv ”31. Dacă n u eşti milostiv, ai înce­
ta t de a fi om! M ilostenia ne face înţelepţi. P e n tru ce te minunezi când

30. L uca 11, 41.

31. P rov. 20, 6.
808 SFtNTUI. IOAN OUHA DE AUR

sp u n că a milui îm seam nă a fi om? Spun încă ceva mai mult: A milui

înseam nă a fi Dum nezeu. „Fiţi m ilo s tiv i, spune H ristos, ca ş i T a tă l
v o s tr u " 32. Să învăţăm , dar, să fim milostivi p e n tru toate aceste pricini,
d a r mai cu seam ă pentru că şi noi avem nevoie de m ultă milă. S ă n u soco­
tim că trăim , atîta vrem e cît nu facem milostenie. Ia r cînd spun milostenie
m ă gîndesc la m ilostenia aceea făcută din averi nepătate de jaf şi n edrep­
tate. Dacă cel care se îngrijeşte num ai de el din averile lui şi nu dă altuia
nimic, nu-i milostiv, cum poate fi milostiv acela care ia averile şi drep tu ­
rile altora, chiar dacă a r face cu ele mii de milostenii? Dacă e o neom enie
să te foloseşti num ai tu din averile tale, apoi cu m ult mai m are neom enie
este să le iei pe ale altora. Dacă D um nezeu pedepseşte chiar p e cei care
nu şi-au agonisit averile prin jaf şi nedreptate, p en tru că n-au făcut
milostenie, apoi cu m ult mai m ult pe cei care au luat averile altora.
Să nu-m i spui că a nedreptăţit pe unul, d ar a m iluit p e altul! Asta e groză­
via. A r trebui ca nedreptăţitul să fie şi cel miluit. A şa însă răneşti p e unii
şi-i vindeci pe alţii pe care nu i-ai rănit, cînd a r treb u i să vindeci p e cei pe
care i-ai rănit; dar, mai bine spus, nici n -a r fi treb u it să răneşti. Filantrop
nu-i acela care răneşte întîi, şi apoi vindecă, ci cel care vindecă p e cei
răniţi. Vindecă, dar, mai întîi rănile făcute de tine şi apoi p e cele făcute de
alţii! Dar, m ai bine spus, nici nu răni, nici nu doborî p e nim eni la păm înt -
asta este treaba jucătorilor de la întrecerile atletice - , ci ridică p e cei
doborîţi la păm înt. Nu este cu putinţă să vindeci răul săvîrşit de jaf şi
n edreptate cu aceeaşi m ăsură de milostenie. Dacă ai răpit unuia u n obol,
nu trebuie să faci milostenie cu un obol ca să stîrpeşti rana jafului, ci cu un
talant. De aceea hoţul trebuie să dea îm pătrit de cît a luat; răpitorul însă
e mai rău decît hoţul. Dacă hoţul trebuie să dea îm pătrit decît a luat, apoi
răpitorul trebuie să dea înzecit şi chiar cu m ult m ai mult. Ce bine a r fi
dacă chiar aşa a r putea căpăta iertare pentru n ed rep tatea săvîrşită; dar
nici atunci nu va prim i plată p e n tru m ilostenia sa. D e aceea Z aheu spu­
nea: „De a m n ă p ă s tu it p e c in e v a , în to r c îm p ă tr it ş i v o i da săracilor
ju m ă ta te d in a v e rile m e le ”33. Dacă în tim pul legii vechi trebuia să întorci
îm pătrit, apoi cu m ult mai m ult pe tim pul harului; dacă hoţul trebuie să
întoarcă, apoi cu m ult mai m ult răpitorul. R ăpitorul în afară de pagubă
m ai aduce şi ocară celui jefuit. Deci dacă ai întoarce de o sută de o ri cît ai
răpit, tot n-ai întors tot. Vezi, dar, că nu în zadar spuneam : Dacă ai răpit
unuia un obol şi-i întorci un talant, abia dacă poţi tămădui rana făcută. Dacă
aşa abia poţi tămădui rana, cum te vei apăra înaintea lui Dumnezeu d n d
strici rinduiala, cînd răpeşti averi întregi şi dai puţin, şi nici acelora p e care
i-ai jefuit, ci altora în locul acelora? Ce iertare mai poţi avea? Ce nădejde de
32. bu ca 6, 36.
33. buca 19, 8.
OMILII LA MATEI 609

m întuire? Vrei să ştii cît de m are rău faci cînd miluieşti aşa? Ascultă ce
spune Scriptura: „Cel care aduce jertfă din averea săracilor este ca acela
ce omoară pe fiu înaintea tatălui lui”34.
Să plecăm, dar, de la biserică scriind în m intea n oastră această am e­
ninţare; s-o scriem pe ziduri, pe mîini; s-o scriem în conştiinţa noastră;
s-o scriem pretutindenea, pentru ca team a să ne crească în aşa m ăsură în
sufletul nostru încît să ne împiedice mîinile de a înfige în fiecare zi cuţi­
tul în sem enii noştri. Că răpirea b unurilor şi drepturilor altora este mai
grozavă decît uciderea, pen tru că răpirea ia viaţa celui sărac încetul cu
încetul.
Ca să ne curăţim deci de m iasm a aceasta, să n e gîndim şi noi la toate
acestea şi să le spunem şi altora. A şa vom avea mai m ultă tragere de
inimă sp re milostenie, vom prim i p en tru m ilostenia noastră răsplăţile
cuvenite şi ne vom bucura şi de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu
iubirea de oam eni a Domnului n ostru Iisus Hristos, C ăruia slava şi pute­
rea îm preună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi p u ru rea şi în vecii veci­
lor, Amin.
34. în ţ. S ir . 34, 22.
 O M IL IA L III

„Iar Iisus, chemînd pe ucenicii Săi, a zis:

,Mi-e milă de mulţime, că iată sînt trei zile
de cînd aşteaptă lingă Mine şi n-au ce să mănînce;
şi a-i slobozi flămînzi nu voiesc,
ca nu cumva să se istovească pe cale”1
I
Şi m ai înainte, cînd avea să facă m inunea înm ulţirii pîinilor, D o m ­
nul a v in d ecat m ai întîi pe cei bolnavi cu trupul; şi acum face acelaşi
lucru; d e la vindecarea celor orbi şi şchiopi trece la înm ulţirea pîinilor.
- D a r p en tru ce atunci ucenicii I-au spus: „Slobozeşte mulţimile”2,
iar acum nu-i m ai spun, deşi trecuseră trei zile de cîn d stăteau în pustie?
- Sau pen tru că ucenicii ajunseseră m ai buni sau p en tru că au văzut
că m ulţim ile nu sim ţeau prea tare foam ea; ele slăveau pe D um nezeu
p en tru cele petrecute sub ochii lor.
U ită-te însă că şi acum D om nul n u vine la m inune aşa dintr-o dată,
ci îi cheam ă pe ucenici să ia parte la săvîrşirea m inunii. M ulţim ile, care
veniseră pentru vindecarea bolilor lor, nu îndrăzneau să-I ceară pîine;
d ar El, C el iubitor de oam eni şi pu rtăto r de grijă, le d ă fără ca ei să
ceară şi spune ucenicilor Săi: „Mi-e milă; şi a-i slobozi flăm înzi nu voiesc”.
Şi ca ucenicii să nu-I spună că oam enii au venit cu m încare la ei, D o m ­
nul le spune: „Că iată sînt trei zile de cînd aşteaptă lingă Mine, aşa că chiar
dacă au venit cu m încare la ei, au term inat-o”. D in p ricina aceasta şi
D om nul n-a făcut m inunea în p rim a sau a doua zi de şedere în pustie, ci
cînd m ulţim ile au term inat toate m erindele, p en tru ca, venind foam ea
peste ei, să prim ească cu m ai m ultă bucurie darul D om nului. D e aceea
a şi spus: „Să nu se istovească pe cale”, arătînd şi că erau departe de locuin­
ţele om eneşti şi că n u m ai aveau nim ic de m încare.
- D a r dacă n u vrei să-i slobozeşti flămînzi, p e n tru ce, D oam ne, n u
faci m inunea?
- C a prin întrebare şi răspuns, spune D om nul, să-i fac m ai atenţi p e
ucenici, să-i facă să-şi arate credinţa lor, apropiindu-se de M ine şi spu-
nîndu-M i: „Fă-le pîine!”.
1. Matei 1.5, 32.
2. Matei 14, 15.
OMIl.ll LA MATEI 611

D ar nici aşa ucenicii n-au înţeles pricina cuvintelor lui H ristos; de

aceea m ai pe urm ă le zice, d u p ă cum spune evanghelistul M arcu: ,/ltît
de împietrite suit inimile voastre? A veţi ochi şi nu vedeţi? Urechi aveţi şi nu
auziţi?”34. D acă n-ar fi fost acesta gîndul lui H ristos, atunci p e n tru ce
le grăieşte aşa de aspru ucenicilor, pentru ce arată că m ulţim ile m erită
să li se facă bin e, pentru ce m ai adaugă şi m ila ce-o simte pen tru popor?
Evanghelistul M atei spune că d u p ă aceasta i-a şi certat, spunîndu-le:
„Puţin credincioşilor, încă nu înţelegeţi, nici nu vă aduceţi aminte de cele cinci
p îin i la cele cinci m ii şi cîte coşuri aţi luat? Nici de cele şapte pîini la celepatru
m ii şi cîte coşuri aţi luat?”*D u p ă cum se vede, evangheliştii sînt de acord
unii cu alţii.
- D ar ce fac ucenicii?
- în c ă se tîrăsc pe jos, deşi făcuseră m ulte ca să-şi poată am inti de
m inunea aceea: întrebaseră p e H ristos, prim iseră răspunsul Lui, sluji­
seră la săvîrşirea m inunii şi luaseră fiecare cîte u n coş de firim ituri; dar
ei erau încă nedesăvîrşiţi. D e aceea îi şi spun lui Hristos:
,J ) e unde să avem noi în pustie atîtea p îin i? ”5
Şi m ai înainte şi acum apostolii îi aduc am inte lui H ristos că sînt în
pustie; grăiesc aşa pentru că le era încă slabă credinţa; d ar fac prin
aceasta ca m inunea să nu fie pusă la îndoială. C a să n u p o ată nim eni
spune, aşa cum spuneam şi m ai înainte, că au lu a t pîine din vreun sat
apropiat, d ă m ărturie de locul u n d e se aflau, p e n tru a fi crezută m inu­
nea. A ceasta e pricina că şi m inunea aceasta, ca şi cea de m ai înainte,
H ristos o face în pustie, foarte departe de vreun sat. D in toate acestea
însă ucenicii n-au înţeles nim ic; de aceea au şi spus: „De u n d e să avem
no i în pustie atîtea pîini?” U cenicii socoteau că D om nul le spusese
aceste cuvinte p entru că avea de gînd să le poruncească lo r să h ră­
nească m ulţim ile. O judecată cu totul greşită. C în d a făcut cea dintîi
m inune, le spusese: „Daţi-le voi să mănînce!”6, ca să le dea prilej să-L
roage. D ar acum nu le-a m ai spus nici aceasta: ,J)aţi-le voi să mănînce!”
- D ar ce?
- Le-a spus: ,Jidi-e milă de mulţime şi a-i slobozi flămîruj. nu
voiesc!”, ca să-i aducă pe ucenicii Săi m ai aproape de gîndul Lui, ca să-i
îm boldească m ai m ult şi să-i facă să înţeleagă că ei trebuie să-I ceară să
d ea de m încare m ulţim ilor. într-adevăr cuvintele Lui arătau că poate să
nu-i slobozească flămînzi, arătau că are această putere. Acest lucru îl
arată cuvintele: ,JJu vreau”.

3. Marcu 8, 17-18.
4. Matei 16, 8 -9 .
5. Matei 15, 33.
6. Matei 14, 16.
«1 2 SElNTUl, IOAN GURA DE AUR

D ar p en tru că ucenicii au pom en it de m ulţim e, de loc şi d e pustie,

că ziceau: ,JDe unde să avem noi în pustie atîtea pîini, ca să se sature atîta
mulţime?”7, neînţelegînd cuvintele lui H ristos, D om nul începe să facă
m in u n ea şi le spune:
„Cîte p îini aveţi?” Iar ei au spus: „Şapte şi pu ţin i peşti”8.
A cum nu-I m ai spun: ,J)ar ce ajung acestea la atîta mulţime?”9, aşa
cum spuseseră m ai înainte.
Astfel, chiar dacă ucenicii n-au înţeles totul, totuşi, încetul cu
încetul ajung m ai pricepuţi. D a r şi H ristos p rin aceste cuvinte le tre­
zeşte m intea lor; îi în treabă la fel ca şi la p rim a înm ulţire a pîinilor,
pen tru ca prin felul întrebării să le aducă am inte de cele ce se petrecu­
seră atunci.
T u însă d u p ă cum ai văzut din acestea nedesăvîrşirea lor, to t aşa
cunoaşte şi filozofia sufletului lor, adm iră-le dragostea lo r de adevăr, că
ei scriind toate acestea nu şi-au ascuns cusururile lor, deşi erau meni! C ă
nici nu era o v ină m ică să uite atît de iute o m inu n e făcută m ai înainte!
D e aceea au şi fost ţinuţi de rău.

II
în afară de asta, gîndeşte-te şi la o altă filozofie a lor! C ît de m ult
dispreţuiau trebuinţele pîntecelui! C ît învăţaseră să n u m ai p u n ă m are
p reţ pe m încare! E rau în pustie, stăteau de trei zile acolo şi aveau num ai
şapte pîini!
C a şi m ai înainte, H ristos aşază m ulţim ile jos pe p ăm în t şi în mîi-
nile ucenicilor Săi face să izvorască pîinile.
poruncit mulţimilor să şadă jos pe păm înt; şi luînd cele şapte
p îin i şi peştii, mulţumind, a jrîn t şi a dat ucenicilor, iar ucenicii m ulţim ii”10.
D ar sfîrşitul m inunii nu m ai e la fel:
u mîncat toţi şi s-au săturat. Ş i au luat rămăşiţele de firim ituri şapte
coşuri pline. Iar cei ce mîncaseră erau patru m ii de bărbaţi, afară de
femei şi copii” 11.
- D ar p e n tru ce la prim a m inune, cînd erau cinci mii au prisosit
douăsprezece coşuri de firim ituri, iar acum p atru m ii şi au răm as şapte
coşuri? Pentru ce, care e cauza că au fost m ai p uţine răm ăşiţele, deşi cei
ce m încaseră au fost patru m ii de bărbaţi, afară de femei şi de copii?

7. Matei 15, 33.

8. Matei 15, 34.
!). loan 6, i).
10. Matei 15, 35 -3 6 .
11. Matei 15, 37 -3 8 .
OMIM1 I,A MATEI 613

- Se poate spune sau că au fost m ai m ari acum coşurile sau, dacă

aceasta nu-i explicaţia cea dreaptă, că D om nul voia ca nu cum va ase­
m ăn area m inunilor să-i facă pe ucenici să o uite; p rin deosebirea dintre
m inuni le deşteaptă am intirea, ca să-şi aducă am inte, datorită diferenţei
dintre coşuri, şi de o m inune şi de alta. D e aceea atunci a făcut ca nu m ă­
rul coşurilor să fie egal cu num ărul ucenicilor, iar acum coşurile să fie
egale cu num ărul pîinilor; prin aceasta D om nul îşi arată puterea Sa
nespusă, arată că îi este cu putinţă să facă astfel de m inuni şi într-un
chip şi în altul. N ici nu era apoi sem n de m ică putere că a păstrat nu m ă­
rul şi atunci şi acum ; atunci cînd erau cinci m ii de bărbaţi, iar acum
p atru m ii şi că n-a lăsat să fie răm ăşiţe de firim ituri nici m ai m ulte nici
m ai puţine decît cîte coşuri erau şi p rim a dată şi a doua oară, deşi
num ărul celor care m încaseră era deosebit. Sfîrşitul m inunii este la fel
cu sfîrşitul celei dinţii m inuni. Şi atunci, ca şi acum , a lăsat m ulţim ile,
iar El a plecat cu corabia. Evanghelistul Ioan spune aceasta12. N ici o
altă m inune, ca m inunea înm ulţirii pîinilor, n-a făcut m ulţim ile să
m eargă d u pă El; d ar n u num ai să m eargă după El, ci voiau să-L facă
îm părat; H ristos, ca să scape de b ănuiala că ar urm ări o astfel de tiranie,
du p ă ce a făcut m in u n ea pleacă; şi n u pleacă pe jos, ca să nu vină m ulţi­
m ile d u p ă El, ci Se suie într-o corabie.
„Şi slobozind mulţimile, S-a suit în corabie şi a venit în ţinutul Mag-
dala. Ş i apropiindu-se fariseii şi saducheii î l întrebau să le arate semn din cer.
Iar E l le-a zis: „Cînd se face seară spuneţi: «Va f i senin, că se înroşeşte cerul!»
Ş i dimineaţa ziceţi: «Astăzi va f i furtună, că cerul este roşu - posomorit». Faţa
cerului ştiţi să o deosebiţi, iar semnele vremilor nu puteţi? Neam viclean şi
adulter cere semn, şi semn nu i se va da, decît semnul lui lonaprofetul. Ş i lăsîn-
du-i, S-a dus”13.
Evanghelistul M arcu spune că apropiindu-se fariseii şi vorbind cu
El, Hristos suspiiund cu duhul, a zis: „Pentru ce neamul acesta cere semn?”l415,
deşi întrebarea lor era vrednică de m înie şi de revoltă. Totuşi D om nul
cel iubitor de oam eni şi purtător de grijă nu Se m înie, ci îi este m ilă de
ei şi-i nefericeşte că sînt bolnavi de o boală de nevindecat, că tot îl
m ai ispitesc, deşi le dăduse atîtea dovezi de puterea Lui. C ă nici nu-L
întrebau ca să creadă în El, ci ca să-L atace. D acă s-ar fi apropiat de El ca să
creadă, atunci le-ar fi dat semn. Cel ce a spus femeii cananeence „Nu este
bine” 15, dar m ai pe urm ă i-a dat sem n16, cu mult m ai m ult le-ar fi dat lor
semn. D ar pentru că fariseii nu întrebau ca să creadă, de aceea Hristos îi
12. Ioan 6, 15-17.
13. Matei 15, 39 -1 6 , 4.
14. Marcu 8, 11-12.
15. Matei 15, 26.
16. Matei 15, 28.
614 SFtNTUl. IOAN GURA DE AUR

num eşte în altă parte făţarnici, că u n a spuneau şi alta gîndeau. D acă ar

fi crezut, nici n-ar fi cerut semn. Se vede şi în alt chip că nu credeau:
cînd erau ţinuţi de rău şi biruiţi nu răm îneau lîngă El, nici nu spuneau:
„N u ştim şi căutăm să aflăm”.
- D ar ce sem n cereau ei din cer?
- Sau să facă să stea soarele sau să oprească lu n a sau să coboare ful­
gere sau să schim be vrem ea sau altceva asem ănător.
- C e le răspunde H ristos la toate acestea?
- „Faţa cerului ştiţi să o deosebiţi, iar semnele vremilor, nu p uteţi”?
U itaţi-vă la bunătatea şi blîndeţea lui Hristos! N u i-a refuzat ca m ai
înainte, nici n u le-a spus: „Nu se va da lu i”17, ci le spune şi pricina p en tru
care n u le dă sem n, cu toate că ei n u L-au în treb at cu gîndul de a
cunoaşte.
- C are e, dar, pricina?
- „D upă cum pe cer, le spune H ristos, altul este sem nul furtunii şi
altul sem nul vrem ii b u n e şi n u te poţi aştepta la v rem e b u n ă cînd vezi
sem n de furtună şi nici la furtună cînd vezi sem n d e v rem e bună, to t aşa
trebuie să gîndiţi şi despre M ine! A ltul este tim pul acesta al venirii
M ele de acum şi altul acela al venirii M ele viitoare. A cum e nevoie de
aceste sem ne pe p ăm înt; dar sem nele acelea din cer se păstrează p en tru
vrem ea aceea de la sfîrşitul veacului. A cum am v en it ca D octor; atunci,
voi veni cajudecător; acum, să caut pe cel rătăcit; atunci, să cer socoteală.
Pentru aceea am venit acum pe ascuns; atunci însă, cu m ultă strigare; voi
strînge cerurile18, voi ascunde soarele, nu voi m ai lăsa lima să-şi dea lum ina
ei1®; atunci puterile cerului se vor clătina20; şi arătarea venirii Mele va fi tot
afit de fulgerătoare ca fulgerul şi văzută de toţi. D ar acum nu este tim pul
acestor semne; că am venit să m or şi să sufăr cumplite patimi. N-aţi auzit pe
profetul care spune: „Nu se va certa, nu va striga, nici nu I se va auz}, afară
glasul L u i”? 21; şi iarăşi alt profet: „Se va pogorî ca ploaia pe lină”22.

III
„D acă aţi spune, continuă D om nul, că treb u ia să fac sem nele şi
m inunile făcute pe tim pul lui Faraon, vă spun că atunci trebuia să scap
poporul iudeu de u n duşm an şi treb u ia să se facă acele m inuni; d ar
acum nu-i nevoie de aceste minuni, pentru că am venit la voi ca la nişte
prieteni. D ar în afară de aceasta, pentru ce să fac semne şi minuni m ari cînd
17. M atei 12, 39.
18. Evr. 1, 12.
19. M atei 24, 29.
20. M atei 24, 29.
21. Isaia 42, 2.
22. Ps. 71, (i.
O M 1IJI I A MATEI 615

voi nu credeţi nici în cele m ici. Le num esc m ici în privinţa înfăţişării
lor; în privinţa puterii însă acestea sînt cu m ult m ai m ari decît m inunile
săvîrşite de M oise. C are m inim e a lui M oise se poate egala cu dezlega­
rea de păcate, cu învierea m orţilor, cu izgonirea dracilor, cu crearea
trupurilor şi cu îndreptarea tuturor celorlalte m ădulare?”.
Tu însă uită-te la învîrtoşenia inimii lor! C um au auzit spunîndu-li-se:
,JSlu li se va da lor semn decît semnul lui Iona profetul”, n-au m ai întrebat
nimic. Şi-ar fi trebuit să-l în treb e şi să afle ce vrea să spună cu aceste
cuvinte, că ştiau cine-i profetul, ştiau cele întîm plate cu el şi auziseră a
doua oară aceste cuvinte din g u ra D om nului. D a r nu; fariseii, aşa cum
spuneam m ai înainte, nu făceau acestea din d o rin ţa de a cunoaşte. D e
aceea şi H ristos i-a lăsat şi a plecat.
„Şi mergînd ucenicii L u i de cealaltă parte, spune m ai departe evan­
ghelistul, uitaseră să ia pîine”23.
Iar Iisus le-a zis lor:
„Căutaţi şi vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor” 24.
- D e ce n u le-a spus desluşit: „Feriţi-vă de învăţătura lo r”?
- V oia să le aducă am inte de cele petrecute m ai înainte. Ştia că şi
uitaseră! Să-i certe la întîm plare pentru uitarea lor, n u avea rost; a-i
certa, însă, luîndu-i pricină chiar pe ei, făcea ca această certare să fie
bine prim ită.
- D e ce n u i-a certat atunci cînd au spus: „De unde să avem noi în
pustie atîtea p îin i? ”25.
- Pentru că păreau cuvintele lor spuse la tim p şi pen tru că n u voia
să dea im presia că voieşte cu orice preţ să facă m inunea. D e altfel nu
voia să-i certe pe ucenici în faţa m ulţim ii şi nici să se laude înaintea lor.
Acum însă m ustrarea era m ai îndreptăţită pentru că ucenicii luaseră parte
la cele două m inuni ale înmulţirii pîinilor. D e aceea acum, după ce făcuse şi
a doua m inune, i-a ţinut de rău şi le-a dat pe faţă şi gîndurile lor ascunse.
- D ar ce cugetau în ei înşişi?
„Că n-am luat p îin i”26, îşi ziceau ei.
Erau încă lipiţi apostolii de legile de curăţenie iudaice şi de pres-
cripţiunile cu privire la mâncăruri. Pentru toate aceste pricini H ristos îi
ceartă şi m ai aspru, spunîndu-le:
„Ce cugetaţi în voi înşivă, puţin credincioşilor, că n-aţi luat pîine?
în c ă n u înţelegeţi, nici nu pricepeţi? S-a învîrtoşat inim a voastră? Aveţi
ochi şi nu vedeţi? Aveţi urechi şi nu auziţi? Nu vă aduceţi aminte de cele

23. M atei 16, 5.

24. M atei 16, 6.
25. M atei 1.5, 33.
26. M atei 16, 7.
616 SFlNTUl. IOAN GURA DE AUR

cinci p îin i la cele cinci m ii şi cîte coşuri aţi luat? Nici de cele şapte p îin i la
cele patru m ii şi cîte coşuri aţi luat?”27.
Ai văzut cît de m are e indignarea D om nului? N iciodată nu-L
vedem că-i ceartă cu atîta asprim e.
- P en tru ce face asta?
- C a să le scoată din n o u din m inte gîndul d e a m ai păzi legile
iudaice cu privire la m încăruri. D e aceea atunci cînd le vorbise întîia
oară despre lucrul acesta, le spusese num ai atît: „Nu înţelegeţi, nici nu
pricepeţi?”28; acum , însă, cu m ultă asprim e le spune: ,J*uţin credincioşi­
lor”. N u to td eau n a e b u n ă blîndeţea! D u p ă cum le d ăd ea curaj, tot aşa îi
şi ceartă, rin d u in d m întuirea lor p rin această învîrstare. D ar uită-te că
D om nul este b lîn d chiar atunci cînd ceartă cu asprim e. A proape că-Şi
cere iertare de la ei pentru cuvintele aspre cu care i-a certat, spunîndu-le:
„Nu vă aduceţi aminte de cele cinci p îin i şi cîte coşuri aţi luat? Ş i de cele
şapte p îin i şi cîte coşuri aţi luat?”. A rată şi num ărul celor care au m încat şi
num ărul coşurilor de firim ituri, ca să le aducă deodată am inte şi de cele
trecute şi să-i facă m ai atenţi şi p en tru cele viitoare.
Şi ca să afli cîtă putere a avut certarea şi că a deşteptat m intea lor
cea adorm ită, ascultă ce spune evanghelistul. Iisus n u le m ai spusese
nim ic, ci îi certase şi a adăugat atîta doar:
„Cum nu înţelegeţi că nu de p îini v-am spus să vă păziţi, ci de alua­
tul fariseilor şi saducheilor”? 29, că evanghelistul a şi continuat spunînd:
>rAtunci au înţeles că nu le-a spus să se păzească de aluatul pîinii, ci de
învăţătura fariseilor şi saducheilor”30, cu toate că acum D om nul n u le m ai
tălm ăcise spusele Sale.
Iată cîte lucruri bune a lucrat m ustrarea! I-a desprins d e păzirea
legilor iudaice cu privire la m încăruri, i-a făcut m ai atenţi din nepăsă­
tori ce erau, i-a scăpat de puţinătatea de credinţă, ca să n u se m ai team ă,
nici să m ai trem ure, dacă vreodată v o r vedea că au d o ar cîteva pîini,
nici să le m ai fie frică de foam e, ci să le dispreţuiască p e toate acestea.
A şadar31, nici noi să n u linguşim p e cei m ai m ici decît noi, d ar nici
să căutăm să fim linguşiţi de cei m ai mari. Sufletul omenesc are nevoie de
am îndouă aceste leacuri: de asprime şi de bunătate. Pentru aceea D um ne­
zeu conduce lum ea aşa; uneori o ceartă, alteori o cruţă şi n u lasă să fie sin­
gure p e p ăm în t nici num ai cele bune, nici num ai cele rele. D u p ă cum
27. Matei 16, 8-10.
28. Matei 15, 16-17.
29. Matei 16, 11.
30. Matei 16, 12.
31. D e aici începe partea morală: Viaţa e împletită din clipe plăcute şi triste şi nu poate f i om
•are să fie fără dureri şi bucurii. Nimic nu nepoate mingîia la plecarea noastră din această viaţă ca o con -
ftiinţă bună.
UM UJI LA MATEI 617

uneori e noapte, alteori e zi; uneori e vară, alteori e iarnă, tot aşa şi în
viaţa om enească uneori e durere, alteori e bucurie; uneori e boală,
alteori e sănătate. Să n u ne m inunăm , dar, cînd sîntem bolnavi, p en tru
că a r trebui să ne m inunăm şi cînd sîntem sănătoşi; să nu ne tulburăm
cîn d suferim, p e n tru că ar trebui să ne tulburăm şi cînd ne bucurăm .
T oate, şi unele şi altele, se în tîm p lă în chip firesc şi obişnuit.

IV
Pentru ce te m inunezi că ţi se întîm plă ţie acestea? Poţi v edea că şi
sfinţii au avut şi d ureri şi bucurii. Şi ca să afli aceasta voi aduce în faţa
voastră pe sfîntul despre care cred că a avut viaţa cea mai p lin ă de
bucurii, pe sfîntul despre care crezi că a fost lipsit de griji. V reţi să cer­
cetăm viaţa lui A vraam ? Ce p o runcă a prim it el îndată? „Ieşi dinpăm în-
tul tău şi din rudenia ta!”32 Ai văzut ce poruncă dureroasă a prim it? D ar
iată urm ează o altă poruncă plină de bucurie: „Si vino înpăm întulpe care
ţi-l voi arăta şi te voi face pe tine neam mare”33.
- Ce vrei să spui, m-ar putea întreba cineva, au încetat durerile şi neca­
zurile lui după ce a ajuns în păm întul dat lui, după ce a intrat în port?
- N icidecum ! V in iarăşi peste el alte necazuri şi m ai cum plite decît
cele de mai înainte : foam etea, străm utarea în altă ţară, răpirea soţiei lui;
d ar d u p ă aceste necazuri urm ează alte bucurii: pedepsirea lui Faraon,
lib erarea soţiei sale, cinstea, d aru ri bogate, întoarcerea în patrie,
în treag a lui viaţă a fost un lan ţ îm pletit din bucurii şi din dureri.
Acelaşi lucru s-a petrecut şi în viaţa apostolilor. D e aceea şi Pavel
spunea: „Cel Ce ne m in tie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem mîn-
gîia şi noi pe cei ce sînt în tot necazul”34.
- D ar ce legătură au toate acestea cu m ine, m i s-ar putea spune,
care sînt totdeauna prins de d u reri şi de necazuri?
- N u fi nerecunoscător, nici nem ulţum itor! Este cu nep u tin ţă ca
cineva să fie totdeauna copleşit num ai de dureri şi de necazuri! Nici
firea n-ar putea rezista! D ar pen tru că voim să fim totdeauna fericiţi, de
aceea ni se pare că sîntem totd eau n a necăjiţi. Şi n u num ai p en tru
aceasta, ci şi p en tru că uităm repede zilele de fericire şi de bucurie p e
care le-am avut şi ne aducem am inte num ai de cele triste. De aceea spu­
n em că avem num ai necazuri şi supărări. Nici nu-i cu putinţă ca u n om
să fie veşnic num ai trist şi am ărît.
Şi, dacă vreţi, să cercetăm şi viaţa unui om care o duce numai în plă­
ceri, în lux şi în chefuri şi viaţa unui om împovărat de necazuri, chinuit şi
32. Fac. 12, 1.
33. Fac. 12, 1-2.
34. II Cor. 1, 4.
618 SytNTUL IOAN GURA DK AUR

necăjit. Şi vom v ed ea că şi cel dinţii are necazuri şi cel din u rm ă bucu­

rii. N u m urm uraţi! V oi aduce în faţa voastră u n sclav şi u n îm părat. Voi
aduce în faţa voastră de asem eni u n om care m unceşte toată ziua cu pal­
m ele şi u n altul care o duce num ai în desfătări. D ar să-ţi vorbesc m ai
întîi de necazurile şi supărările celui care o duce num ai în desfătări.
G îndeşte-te ce furtună trebuie să fie în sufletul lui cînd doreşte o slavă
p e care n-o p o ate ajunge, cînd este dispreţuit de slugi, cînd este ocărit
d e inferiori, cînd îl învinovăţeşte o m ulţim e de lum e, cînd îl critică şi îl
hulesc toţi p e n tru luxul şi chefurile lui. D espre celelalte cîte i se
în tîm p lă d e obicei unuia care trăieşte în o astfel d e bogăţie nici n u se
p o ate vorbi: duşm ăniile, ofensele, acuzaţiile, pagubele, uneltirile invi­
dioşilor, care, p e n tru că nu p o t pu n e m îna p e averea lui, îl hărţuiesc, îl
atacă în fel şi fel de chipuri şi ridică îm potriva lui nenum ărate furtuni.
V rei să-ţi vorbesc şi de bucuriile unui m uncitor cu palm ele? Este scăpat
d e toate aceste necazuri. Dacă-1 ocărăşte cineva, n u suferă; n u se crede
superior nim ănui; nu trem ură pen tru bani şi averi; m ănîncă cu poftă,
doarm e cu m u ltă m ulţum ire. N u simt atîta plăcere cei care b eau vin
d e Tasos cît acesta care se duce la izvor şi se desfătează cu apele lui.
Bogatul n u are astfel de bucurii. Ia r dacă nu-ţi sînt de ajuns cele spuse,
h aide să p u n em faţă în faţă viaţa unui îm p ărat şi a unui sclav, ca să fie
victoria şi m ai strălucită. Pe sclav îl vei v ed ea deseori vesel; îl vei vedea
jucîndu-se şi sărind; pe îm părat, p e cel cu coroan ă şi în p u rpură, îl vei
v ed ea trist, cu m ii şi m ii de griji, totdeauna m o rt de fiică.
N u este cu putinţă, n u este cu putinţă să existe o viaţă om enească
lipsită de d urere, d ar nici lipsită de bucurie. N ici firea n oastră n-ar
p u tea rezista, aşa cum spuneam m ai înainte. Ia r dacă unul se bucură
m ai m ult, iar altul suferă m ai m ult, asta se datoreşte celui ce suferă,
p en tru că e m ic la suflet, şi nu firii lucrurilor. D acă am vrea să n e bucu­
răm necontenit, avem o m ulţim e de prilejuri. D acă îm brăţişăm virtu­
tea, nim ic n u v a p u tea să ne întristeze. V irtutea d ă nădejdi de n ezd ru n ­
cinat celor ce o practică, îi face plăcuţi lui D um nezeu, cu n u m e b un
înaintea o am enilor şi-i um ple de bucurie nespusă. C hiar dacă virtutea
cere osteneală p en tru săvîrşirea ei, totuşi um ple conştiinţa de m ultă
bucurie, face atîta plăcere sufletului cîtă nici u n cuvînt n-o poate înfă­
ţişa. Ce ţi se p a re plăcut în viaţa aceasta de pe păm înt? M esele bogate şi
luxoase, sănătatea trupului, slava, bogăţia? D ar dacă pu i faţă în faţă
toate plăcerile acestea cu bucuria conştiinţei, toate sînt m ai am are decît
orice în com paraţie cu ea. N im ic nu-i m ai plăcu t decît o conştiinţă b u n ă
şi o nădejde tare.
OM1UI I A MATEI 61 »
V
Ia r dacă vreţi să cunoaşteţi m ai b in e adevărul spuselor m ele, să ne
ducem la un om pe patul de m oarte sau la u n bătrîn. Să le aducem
am inte d e m esele bogate şi luxoase la care s-au desfătat, de slava şi de
cinstea d e care s-au bucurat în viaţă şi de faptele b u n e p e care le-au
săvîrşit şi să-i întrebăm de care se b u cu ră m ai m ult; şi vom vedea că le e
ruşine, roşesc de acelea, iar de acestea se bucură şi saltă d e veselie. T o t
aşa şi Ezechia, cînd s-a îm bolnăvit şi era pe m oarte, n-a făcut pom enire
de m esele bogate, de slavă, de îm părăţie, ci de dreptate, că spunea:
„Adu-TÎ aminte, Doamne, că am umblat înaintea Ta în cale dreaptă”35. Vezi-1
şi p e Pavel că tot din pricina faptelor b u n e saltă şi spune: ,JLupta cea
bună m-am luptat, călătoria am săvîrşit, credinţa am p ă zit”3637.
- D ar ce putea spune Pavel? aş p u tea fi întrebat.
- M ulte şi m ai m ulte decît acestea! C instea cu care a fost cinstit de
credincioşi; cetele de credincioşi care -1 însoţeau; m u lta îngrijire şi res­
pectul ce i s-au dat. O a re nu-1 auzi pe el însuşi spunînd: „Cape un înger
al lui Dumnezeu m -aţi primit, ca pe Hristos lisus ” , şi: ,J)acă era cu p u tin ­
ţă v-aţi f i scos ochii şi mi i-aţi f i dat”38; şi: „Pentru sufletul meu şi-au pus
grumazul”39. Pavel însă nu vorbeşte de acestea, ci de ostenelile lui, de
prim ejdiile lui, de cununile lui dobîndite pentru aceste osteneli şi p ri­
mejdii. Şi pe b u n ă dreptate. T oate răm în pe p ăm în t şi num ai faptele
noastre bune călătoresc îm preună cu noi. Pentru acelea vom d a soco­
teală; pentru acelea vom prim i plată. N u ştiţi cum păcatele chinuie
sufletul în ultim a zi a vieţii, cum frăm întă inim a? A tunci deci, cînd se
întîm plă asta, venind am intirea faptelor bune, m îngîie sufletul tulburat,
ca seninul în m ijlocul furtunii. D acă sîntem cu m intea trează, frica de
păcat v a fi lîngă noi tot tim pul vieţii noastre; dar dacă trăim nepăsători,
va veni negreşit peste noi frica aceasta, cînd vom fi scoşi din lumea aceasta.
C ă şi întemniţatul suferă m ai m ult cînd este scos din închisoare şi dus înain­
tea judecăţii; atunci m ai cu seamă trem ură, cînd este aproape de scaunul de
judecată, cînd trebuie să dea socoteală de faptele sale. Aceasta e pricina că
poţi auzi pe mulţi spunînd că oamenii pe patul de m oarte sînt cuprinşi de fri­
că şi au vedenii groaznice, a căror vedere n-o pot suferi; că se frămîntă cu
m ultă furie în patul în care zac şi se uită cu ochi îngroziţi la cei de faţă, deoa­
rece sufletul lor, îngrăm ădindu-se înăuntru, am înă despărţirea de trup,
nep u tîn d suferi vederea îngerilor care se apropie. D acă ne speriem

35. IV Regi 20, 3.

36. 11 Tim. 4, 7.
37. Gal. 4, 14.
38. Gal. 4, 15.
39. Rom. 16, 4.
620 s h n t u l io a n g u r a d e a u r

la vederea u n o r oam eni înfricoşători, ce spaim ă n u n e v a cuprinde la

ved erea îngerilor am eninţători şi a puterilor cereşti neîndurătoare, care
se apropie în clipa cînd sufletul este scos din trupul nostru, cînd este dus
departe şi plînge cu am ar, dar în zadar şi de pom ană? C ă şi bogatul
nem ilostiv, d u p ă ce a plecat de pe lum ea aceasta, a plîns m ult, d ar
plînsul n u i-a folosit la nimic.
Să frăm întăm toate aceste gînduri şi să le avem m ereu în m inte, ca
să n u p ăţim şi noi la fel; să ne fie necontenit vie în suflet frica de păcat,
ca să scăpăm de pedeapsa pentru faptele rele şi să dobîndim bunătăţile
cele veşnice, de care, facă D um nezeu ca noi toţi să avem parte, cu harul
şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, cu C are
T atălui slavă, îm p reu n ă cu Sfîntul D uh, acum şi p u ru rea şi în vecii veci­
lor, A m in.
 O M IL IA LIV

„ V e n in d Iisu s în p ă r ţile C e z a r e ii lu i F ilip ,

a în tr e b a t p e u c e n ic ii L u i, z ic în d :
„ C in e z ic o a m e n ii c ă s în t E u , F iu l O m u lu i ?” 1

I
P e n tru care p ric in ă ev anghelistul n u m eşte p e în tem eieto ru l
oraşului?
Pentru că m ai este şi o altă C ezaree, a lui Straton. H ristos n-a pus
această întrebare ucenicilor Săi în C ezareea lui Straton, ci în C ezareea
lui Filip; i-a dus departe de iudei, pen tru ca, scăpaţi de orice team ă şi
nelinişte, să p o ată spune cu îndrăznire tot ce gîndesc.
- D ar p e n tru ce nu i-a în treb at m ai întîi ce părere au ei despre El, ci
ce părere au oam enii despre El?
- Pentru ca spunînd ei p ărerea oam enilor şi apoi fiind întrebaţi din
nou: ,J)ar voi cine ziceţi că sînt?”2, din felul întrebării să-i urce pe uceni­
cii Săi la o idee m ai m are despre El, să nu răm în ă la ideile de jos ale
oam enilor. D e aceea nici nu le pune această întrebare la începutul pre-
dicării Sale, ci d u p ă ce făcuse m ulte m inuni, d u p ă ce le spusese m ulte
învăţături înalte, d u p ă ce le dăduse m ulte dovezi despre D um nezeirea
Lui şi despre acordul dintre El şi T atăl; atunci le p u n e această întrebare.
N u i-a întrebat: „C ine zic cărturarii şi fariseii că sînt Eu?”, deşi veniseră
d e m ulte ori la El şi stătuseră cu El de vorbă, ci: „Cine zic oamenii că sînt
E u ? ”. V oia să cunoască p ărerea adevărată a poporului. C h iar dacă
{>ărerea poporului era cu m ult m ai prejos decît cea cuvenită, totuşi era
ipsită de viclenie; părerea cărturarilor şi fariseilor însă era plină de rău­
tate. Şi p en tru că ţinea cu tărie să fie m ărturisită înom enirea Sa, a spus:
,Jn u l Omului”; num ind cu aceste cuvinte D um nezeirea Sa, lucru pe
care îl face şi în alte părţi; că a spus: „Nimeni nu S-a suit la cer, decît Fiul
Omului, Care este în cer”34;ţ i iarăşi: „Cînd veţi vedea pe Fiul Omului suindu-
Se unde era mai înainte .
A poi după ce ucenicii I-au spus:
1. Matei 16, 13.
2. Matei 16, 15.
3. Ioan 3, 13.
4. Ioan 6, 62.
(>22 SKlNTUL IOAN OURA DE AUR

„Unii loan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia, iar alţii unul din
profeţi”5,
şi I-au făcut cunoscută părerea greşită a poporului, Hristos a adăugat:
„Dar voi cine ziceţi că sînt?”6
Prin această a doua întrebare, îi provoacă să-şi facă despre El o idee
m ai m are, arătîndu-le că p ărerea poporului era cu totul departe de
vrednicia Lui. D e aceea cere de la ei o altă p ărere; le pune o a doua
întrebare ca să n u ajungă să aibă aceeaşi p ărere ca şi ceilalţi oam eni
care, deşi-L văzuseră fâcînd m inuni m ai presus d e puterile unui om , îl
socoteau om, d a r înviat din m orţi, după cum spunea şi Iro d 7. H ristos
deci, pentru a-i d ep ărta de această părere, îi întreabă: ,f i a r voi cine ziceţi
că sînt?”, adică: „Voi, care aţi fost totdeauna cu M ine, care M -aţi văzut
săvîrşind m inuni, care aţi făcut p rin M ine m ulte m inuni!”
C e face gura apostolilor, P etru cel totd eau n a înflăcărat, corifeul
cetei apostolilor? A u fost întrebaţi toţi, dar num ai el răspunde. C în d i-a
în treb at ce părere are poporul despre El, au răspuns toţi apostolii la
întrebare; dar cînd i-a întrebat pe ei, Petru sare, o ia înainte şi spune:
„Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu ”8.
C e i-a răspuns Hristos?
,JFericit eşti, Simone, fiu l lui Iona, că nu trup şi sînge ţi-a descoperit ţie
aceasta!”910.
D acă Petru n-ar fi m ărturisit c ă este născut d in însuşi Tatăl, m ărtu ­
risirea lui n-ar fi fost opera descoperirii; dacă a r fi socotit că este unul
d in m ulţii oam eni, spusele sale n -ar fi fost vred n ice de fericire. C în d
m ai înainte, p e tim pul furtunii p e m are, cei d in corabie spuseseră: „Cu
adevărat eşti F iul lui Dumnezeu ” , H ristos nu i-a fericit, deşi grăiseră ade­
vărat, că n u m ărturisiseră Fiim ea lui H ristos ca Petru, ci socoteau că
este cu adevărat Fiu, unul din cei m ulţi, deosebit d e m ajoritatea oam e­
nilor, d ar n u p rin fiinţă.
II
Şi N atanail spusese: JRabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împă­
ratul lui Israel”11, d ar Hristos n u num ai că n u l-a fericit, ci l-a ţin u t şi de
rău, ca şi cum a r fi spus ceva cu m u lt mai prejos d e adevăr; că H ristos a
5. Matei 16, 14.
6. Matei 16, 15.
7. Matei 14, 1-2.
8. Matei 16, 16.
!). Matei 16, 17.
10. Matei 14, 83.
11. loan 1, 4!).
OMIUI LA MATEI 623

adăugat: „Pentru că ţi-am spus că te-arn văzut sub smochin, crezi; mai mari
decît acestea vei vedea!” 11.
-D a r atunci pentru ce îl fericeşte pe Petru?
- Pentru că a m ărturisit că este adevăratul Fiu al lui D um nezeu. D e
aceea H ristos n-a spus despre ceilalţi apostoli ce-a spus despre Petru.
Lui îi arată şi cine i-a făcut această descoperire. Şi ca să n u creadă oam e­
nii că spusele lui Petru sînt spuse din prietenie şi linguşeală şi spre a-I
face plăcere, pentru că îl iubea foarte m ult pe H ristos, D om nul spune
în faţa tuturor cine i-a insuflat această m ărturisire. H ristos îi spune
aceasta ca să cunoşti că Petru a grăit, d ar Tatăl i-a poruncit ce să
grăiască; ca să nu crezi că cele spuse de Petru sînt o părere om enească,
ci sînt o dogm ă dum nezeiască.
- D ar p en tru ce H ristos n u declară şi nici n u spune: „Eu sînt Hristo-
sul”, ci Se foloseşte de întrebare facîndu-i pe ucenici să mărturisească?
- P e n tru că m odul acesta îi e ra atu n ci m ai p o triv it şi de n evoie;
p e n tru că aşa îi p u te a face m ai b in e p e u cen ici să c re a d ă în cele ce a
spus P etru.
Ai văzut cum descoperă Tatăl pe Fiul? A i cum văzut cum desco­
peră Fiul pe Tatăl? C ă „Nimeni nu cunoaşte pe Tatăl decît Fiul şi căruia va
voi Fiul să-i descopere ”13. Deci nu poţi cunoaşte de la altul pe Fiul decît de la
Tatăl, nici nu poţi cunoaşte de la altul pe Tatăl decît de la Fiul. Şi din aceasta
se vede deci că Fiul este de aceeaşi cinste şi deofiinţă cu Tatăl.
Ce-i m ai spune H ristos lui Petru?
„Tu eşti Simon, fiu l lui Iona”u .
„Tu te vei chema Chifa 15. Şi pentru că ai predicat pe Tatăl M eu,
num esc şi Eu pe cel ce te-a născut!” C a şi cum i-ar fi spus: „D upă cum tu
eşti fiul lui Iona, aşa şi Eu sînt Fiul T atălui M eu”.
D e altfel era şi de prisos c a Iisus să m ai spună: „Tu eştifiu l lui Iona”.
D ar p en tru că Petru spusese că este „Fiul lui Dumnezeu”, H ristos spune
şi El: ,J£şti fiu l lui Iona”, ca să arate că El este Fiu al lui D um nezeu, aşa
cum este şi P e tru fiu al lui Iona, de aceeaşi fiinţă cu cel ce l-a născut.
Pentru aceasta H ristos a şi adăugat:
„Şi E u îţi spun: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Bise­
rica Mea” 1234516.
Adică, pe credinţa în m ărturisirea lui Petru. Prin aceste cuvinte Hristos
arată că mulţi au să creadă; îi înalţă gîndirea lui Petru şi-l face păstor.
12. Ioan 1, 50.
13. Matei 11, 27.
14. Matei 16, 17.
15. Ioan 1, 42.
16. M atei 16, 18.
624 SFlNTUL ÎOAN (JURA DE AUR

„Şi porţile iadului nu o vor birui” 17.

„Dacă nu vor putea birui Biserica, apoi cu atît m ai m ult pe Mine! Să nu
te tulburi, deci, cînd ai să M ă auzi spunînd: „Voi fi vândut şi voi fi răstignit”.
Ii m ai vorbeşte apoi lui Petru şi de o altă cinste:
„Şi-ţi voi da ţie cheile cerurilor”18.
- C e înţeles au cuvintele: „Şi-ţi voi da ţie”?
- „D upă cum T atăl, îi spune H ristos, ţi-a dat să M ă cunoşti, to t aşa
şi Eu îţi voi da!” N -a spus: „Voi ruga p e T atăl”, deşi m are era puterea pe
care i-o d ădea şi nespusă m ăreţia darului, ci: ,JLu îţi voi da”.
- Ce-m i vei da? Spune-mi!
„Cheile cerurilor! Că toate cîte vei legapepămînt vorf i legate şi în ceruri;
şi toatef cîte vei dezlega, pe păm înt vor f i dezlegate şi în ceruri”19.
- D a r p e n tru ce a ltă d a tă D o m n u l spusese că n u este a L ui a d a
d e a şed e a de-a d re a p ta şi de-a stin g ă20, iar acu m îi spune lui P etru :
,JEu îţi voi da”.
- A i văzut că H ristos îl ridică pe Petru la o în altă concepţie despre
El, că i se descoperă pe sine însuşi şi-i arată că este Fiu al lui D um nezeu
p rin aceste două făgăduinţe? îi făgăduieşte că-i v a d a lui Petru ceea ce
este p ro p riu num ai lui D um nezeu, de a dezlega păcatele, de a face de
n eb iru it Biserica în faţa unei năvale atît de m ari d e valuri, de a face p e
u n p escar m ai puternic decît o stîncă, deşi îi va p u rta război întreaga
lum e; to t aşa şi T atăl, vorbind către Ierem ia, spune că-1 v a pune stîlp de
aram ă şi zid21; pe Ierem ia l-a pus stîlp unui singur n eam ; pe Petru însă
stîlp al întregii lum i.
T are m i-ar place să întreb pe cei care vor să m icşoreze vrednicia
Fiului: C are d aru ri sînt m ai m ari: cele p e care i le-a d a t T atăl lui P etru
sau cele p e care i le-a d a t Fiul? T atăl i-a dăruit lui P etru descoperirea
Fiului; Fiul însă i-a dăru it puterea de a sem ăna pretu tin d en i în lum e
descoperirea T atălui şi descoperirea Fiului; i-a în cred in ţat lui, unui om
m uritor, stăpînire peste toate cele d in ceruri, dîndu-i cheile C el C e a
întins Biserica peste to ată faţa păm întului şi a spus că Biserica este m ai
p u tern ică decît cerul: „Cerul şipăm întul vor trece, a spus El, dar cuvintele
Mele nu vor trece”22. C um , dar, poate fi m ai mic Fiul, C are a dat astfel de
daruri, C are a săvârşit astfel de lucruri? C înd spun asta n u îm part faptele
Tatălui şi ale Fiului, că „Toate prin E l s-au făcut şi fără de E l nimic nu s-a
17. Matei 16, 18.
18. Matei 16, 19.
19. Matei 16, 19.
20. Matei 20, 23.
21. Ier. I, 18.
22. Matei 24, 35.
OMILII LA MATEI «2.5

fă c u t" 2324, ci ca să fac să. am uţească lim ba neruşinată a acelora care

îndrăznesc unele ca acestea.

III
In toate cuvintele rostite de D om nul, vezi-I puterea Luiî^M îţi zic:
Tu eşti Petru”; ,JLu voi zidi Biserica”; ,JEu îţi voi da cheile cerurilor”.
„Şi atunci, d u p ă ce a spus acestea, a poruncit ucenicilor să nu spună
nimănui că E l este H r i s t o s .
- D ar p en tru ce a dat ucenicilor porunca aceasta?
- C a ucenicii să întipărească în sufletele ascultătorilor curata şi n e­
străm utata c redinţă ce se cuvine să o aibă despre El num ai după ce vor
fi îndepărtate toate pricinile de sm inteală, după ce va fi răstignit, după
ce vor fi săvîrşite toate celelalte patim i ale Lui, d u p ă ce nu v a m ai fi
nim ic care să tulbure credinţa oam enilor în El. R n ă atunci încă n u stră­
lucise în toată frum useţea puterea Lui. D e aceea voia ca apostolii să
spună tuturora că este Hristos, Fiul lui D um nezeu, atunci cînd şi adevă­
rul lăm urit al lucrurilor şi puterea faptelor vor confirm a spusele aposto­
lilor. C ă nu este acelaşi lucru a-L vedea pe H ristos cînd făcînd m inuni
în Palestina, cînd fiind ocărit şi alungat - m ai cu seam ă că d u p ă m inu­
nile săvîrşite avea să urm eze şi răstignirea - cu a vedea că toată lum ea
se închină Lui şi crede în El şi c ă n u m ai pătim eşte nim ic din cele ce a
pătim it. Aceasta, a fost pricina că D om nul a p o ru n cit apostolilor să nu
spună nim ic. D acă smulgi d in sufletul oam enilor o credinţă ce fusese
o d ată înrădăcinată şi vrei s-o sădeşti din nou, cu greu m ai p rin d e rădă­
cină; d ar dacă răm îne nem işcată, dacă nu se atinge nim eni de ea odată
ce a fost plantată răsare cu uşurinţă şi creşte to t m ai frumos. D acă apos­
tolii, care s-au bucurat de v ed erea m ultor m inuni, care au luat parte la
atîtea taine nespuse, s-au sm intit num ai cînd au auzit de patim ile şi de
răstignirea Lui - dar, m ai b ine spus, n u s-au sm intit num ai apostolii, ci
şi Petru, corifeul lo r - , gîndeşte-te ce-ar fi zis m area m ulţim e dacă, ştiin-
du-L Fiul lui D um nezeu, L-ar fi văzut răstignit, scuipat, ei, care n-aveau
idee de toate aceste taine nespuse ale credinţei noastre şi nici n u se
bucuraseră de harurile Sfîntului D uh? D acă ucenicilor le spusese: ,Jncă
multe am a vă spune, dar nu le puteţi purta acum”25, apoi cu atît m ai
m u lt şi-ar fi p ie rd u t curajul ceilalţi oam eni, dacă le-ar fi descoperit lor,
înainte de vrem ea cuvenită, cea m ai m are taină d in toate tainele credin­
ţei noastre. A ceasta-i pricina pen tru care H ristos îi opreşte pe
apostoli să spună că El este H ristosul, Fiul lui D um nezeu. Şi ca să
afli cît de b ine a fost ca lum ea să cunoască m ai tîrziu deplina învăţă-
23. loan 1, 3.
24. Matei 16, 20.
2.5. loan 16, 12.
626 M IN I III II IAN (ilIHA IU'. AUK

lură, d u p ă ce au fost îndepărtate toate pricinile de sm inteală, allă-o

chiar de la corifeul apostolilor. însuşi Petru, după atîtea m inuni, s-a ară­
tat aşa de slab, incit chiar L-a tăgăduit şi s-a tem ut de o fată proastă; dar,
după răstignire, după ce a avut dovezile sigure ale învierii, cînd nu mai
era nim ic care să-l sm intească şi să-l tulbure, era atît de neclintit în învă­
ţătura D uhului, incit sărea m ai tare ca un leu asupra poporului iudeu,
deşi îl am eninţau m ii de prim ejdii şi-l p în d ea m oartea la fiecare pas. Pe
bună dreptate deci H ristos a poruncit să nu le spună aceasta m ulţim ilor
înainte de răstignire, că nici El n-a în drăznit înainte de cruce să spună
totul celor care aveau să pornească la propovăduire: „încă multe am a vă
spune, dar nu le puteţi purta acum” 2627. A postolii, apoi, n u înţeleseseră
m ulte d in cuvintele lui H ristos, anum e acelea pe care, înainte de
răstignire, nu le lăm urise. D ar d u p ă ce a înviat, atunci au înţeles toate
cele spuse.
,Ţ)e atunci a început Iisus a spune ucenicilor Săi că trebuie să pătimească’™.
- C înd: „De atunci”?
- D e cînd a fixat în sufletul lor dogm a că este Fiul lui D um nezeu,
de cînd a deschis uşa păgînilor. D a r apostolii nici acum n-au înţeles
spusele D om nului; „că era ascuns cuvîntul acesta pentru ei”28, spune evan­
ghelistul Luca; erau ca în întuneric, pen tru că n u ştiau că H ristos tre­
buie să învieze. D in pricina aceasta şi H ristos stăruie asupra cuvintelor
grele de înţeles, vorbeşte m ai pe larg, ca să le deschidă m intea şi să p ri­
ceapă ce înţeles au cuvintele Sale; dar „n-au înţeles; ci era cuvîntul ascuns
pentru dînşii”; apostolii se tem eau să-L întrebe; nu dacă are să m oară, ci
cum , în ce chip şi ce este în sfîrşit această taină a învierii. Nici nu ştiau
ceea ce este însăşi învierea din m orţi şi socoteau că este cu m ult m ai
bine a n u m uri. D e aceea, în tim p ce ceilalţi erau tulburaţi şi ned u m e­
riţi, tot Petru, cel înfocat, singur îndrăzneşte să vorbească cu El de aces­
tea. D ar nici el nu are curajul să-L întrebe în faţa tuturor, ci îl ia în d eo ­
sebi, adică despărţindu-se de ceilalţi ucenici şi zice:
,M ilostiv f i i Ţie, Doamne! Să nu-ţi fie Ţie aceasta”29.
- C e s-a întîm plat? O m ul, care a avut parte de descoperirea T ată­
lui, om ul căruia i s-a spus fericit, tocm ai el să cadă atît de repede, toc­
m ai el să greşească, încît să se team ă pentru patim ile D om nului?
- Şi ce e de m irare că Petru a gîndit aşa, de vrem e ce n-a p rim it o
descoperire în această privinţă? Tocm ai aceste cuvinte ale lui Petru să-ţi

26. loan 16, 12.

27. Matei 16, 21.
28. Luca 18, 84.
2!). Matei 16, 22.
DMII.II I,A M AII.I 627

a ra te că nici cuvintele acelea: „ Tu eşti Hristosul, Fiul lui D umnezeu celui

viu ” nu le-a rostit de la el! U ită-te la Petru cum se tulbură, cum se
frăm întă la auzul acestor cuvinte care nu-i fuseseră descoperite! D eşi le
auzise de nenum ărate ori, totuşi nu ştie ce înţeles au spusele lui Hristos.
C ă este Fiul lui D um nezeu, ştie; d a r ce este taina crucii şi a învierii, nu-i
este încă lăm urită. „Era cuvîntul acesta ascuns pentru ei”, spune evan­
ghelistul Luca. V ezi că a avut d rep tate H ristos cînd a poruncit să nu
spună altora? D acă această taină i-a tulburat atîta pe cei care trebuiau
s-o ştie, ce n-ar fi păţit ceilalţi? H ristos, pen tru a arăta că nu m erge la
p atim ă îm potriva voinţei Lui, l-a certat pe P etru şi l-a numit satana M.
IV
Să audă asta toţi cîţi se ruşinează de patim a crucii lui Hristos! Dacă
P etru, corifeul apostolilor, făcînd asta înainte de a cunoaşte to ate tainele
lui H ristos, a fost num it satană, ce iertare m ai po t avea cei care
tăgăduiesc ta in a întrupării Fiului lui D um nezeu după ce au atîtea
dovezi? Cînd om ul care a fost fericit de H ristos, cînd omul care a făcut
o m ărturisire ca aceea a auzit astfel de cuvinte, gîndeşte-te ce vor păţi
cei care se leap ăd ă după înviere de taina crucii. H ristos n-a spus: „Satana
a grăit prin gura ta ”, ci:
,Mergi înapoia Mea, satano!”3031
C ă dorinţă a vrăjmaşului era să nu pătim ească Hristos! D e aceea l-o
certat pe Petru cu atîta asprim e, pen tru că ştia că şi Petru şi ceilalţi apos­
toli se tem eau de patim ile D om nului şi nu le prim eau cu uşurinţă. Do
aceea îi şi dă pe faţă gîndurile inim ii lui Petru, spunînd:
„Nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”32.
- Ce înţeles au cuvintele: „Nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele
ale oamenilor”?
Petru, ju d ecin d lucrurile cu gînd om enesc şi păm întesc, socotea
patim ile şi răstignirea D om nului ca ceva ruşinos şi necuviincios. A şa­
d ar H ristos mustrîndu-1, îi zice: „Nu-i necuviincios ca Eu să sufăr pati­
m ile; dar tu le ju d eci după gîndurile tale trupeşti; dacă ai asculta, după
D um nezeu, cuvintele M ele, desfăcut de orice g înd trupesc, ai şti că M ie
m ai cu seam ă M i se cuvine acest lucru. Socoteşti că este n ed em n de
M ine să pătimesc? Eu însă îţi spun că este un gînd al diavolului ca Eu să
nu pătimesc!” Hristos îi potoleşte neliniştea şi team a lui Petru cu gânduri cu
totul contrare gîndurilor lui. Aşa s-au petrecut lucrurile şi la botez cu Ioan.
30. Matei 16, 23.
31. Matei 16, 23.
32. Matei 1fi, 23.
(i28 SElNTlII, i o a n cujr A d e a u r

Ioan B otezătorul socotea că nu este vrednic să-L boteze pe Hristos;

Hristos, însă l-a convins să-L boteze, spunîndu-i: ,ydşa se cuvine nouă”33.
Aşa a fost chiar cu Petru m ai tîrziu; cînd Petru îl oprea să-I spele picioa­
rele, H ristos i-a spus: „N-ai parte cu Mine, dacă nu-ţi spăl picioarele!”3*. La
fel şi acum , l-a convins pe Petru cu gînduri contrare gîndurilor lui; şi
prin asprim ea certării i-a potolit team a p en tru patim ile lui Hristos.
N im eni35*,dar, să nu se ruşineze de cruce, sim bolul sfînt al m întuirii
noastre, capul bunătăţilor, pen tru care trăim şi pen tru care sîntem! C a
pe o cunună aşa să purtăm crucea lui Hristos! Prin cruce se săvîrşesc
toate cele ale noastre. D acă trebuie să te naşti din nou, crucea este ală­
turi! D acă trebuie să te hrăneşti cu hrana aceea tainică, dacă trebuie să
te hirotoneşti, dacă trebuie să faci orice, pretutindeni este alături de noi
crucea, sem nul biruinţei! D e aceea o scriem cu m ultă rîvnă şi pe case şi
pe ziduri şi p e ferestre şi pe frunte şi în cugetul nostru. C rucea este sem­
nul m întuirii noastre, al libertăţii noastre obşteşti, al blîndeţii Stăpînului
nostru, că „S-a adus ca o oaie spre j u n g h i e r e . C în d îţi faci sem nul crucii,
gîndeşte-te atunci la tot ce s-a petrecut pe cruce şi stinge m înia şi toate
celelalte patim i. Cînd îţi faci sem nul crucii um ple-ţi fruntea cu
m ultă îndi âznire,fa-ţi liber sufletul. Ştii, doar, care sînt acelea care-ţi dau
libertatea! Pentru aceasta şi Pavel, îndemnîndu-se la asta, adică la libertatea
ce nu se cuvine nouă, aşa ne-a îndem nat; am intind de cruce şi de sîngele
Stăpînului a spus: >yAţi fost cumpăraţi cu preţ! Nu f iţi robi oamenilor!”37.
„Gîndeşte-te, ne spune Pavel, la preţul dat de Domnul pentru tine şi nu f i
rob nici unui om!”Pavel num eşte crucea preţ. N ici n u trebuie să o facem
aşa de m întuială cu degetele, ci m ai întîi să o facem cu inim a cu m ultă
credinţă. D acă-ţi faci aşa cruce pe faţă, n u v a p u tea sta alături de tine
nici unul din dem onii cei necuraţi, că vede sabia care i-a d at lovitura,
vede sabia cu care a fost lovit de m oarte. D acă noi ne cutrem urăm cînd
vedem locurile în care sînt executaţi condam naţii la m oarte, gîndeşte-te
ce trebuie să sufere diavolul cînd vede arm a p rin care H ristos i-a dobo-
rît toată p u terea lui şi a tăiat capul balaurului.
Să n u te ruşinezi, dar, de u n atît de m are bin e, ca să n u se ruşineze
H ristos de tine cînd va veni cu slava Lui, cînd în ain tea Lui se v a vedea
crucea strălucind m ai m ult decît razele soarelui. Şi v a veni atunci cru­
cea slobozind glas cu chipul ei, vorbind întregii lumi pentru Stăpîn, arătînd
că n-a lăsat nimic din ceea ce trebuia făcut pentru m întuirea oamenilor.
33. Matei 3, 15.
34. Ioan 13, 8.
35. D e aici în cep e partea m orală: Despre ruşinea de a mărturisi cinstita cruce; Despre premiile
date de împăratul pămintesc şi Împăratul ceresc. Ce fe l sînt premiile pentru cei ce fac milostenie.
3(>. Fapte 8, 32; Isaia 53, 7.
37. / Cor. 7, 23.
OM II.II I.A MATKI <>2!)

C rucea, sem nul acesta, şi pe tim pul înaintaşilor noştri şi acum, a deschis
uşile cele încuiate, crucea a făcut fără de putere otrăvurile; crucea a
luat puterea cucutei; crucea a vindecat m uşcăturile cele veninoase ale
fiarelor; dacă crucea a deschis porţile iadului, dacă a dat la o parte b o l­
ţile cerului, dacă a redeschis intrarea în rai şi a tăiat puterea diavolului,
ce e de m irare că are putere asupra otrăvurilor, asupra fiarelor sălba­
tice, asupra celorlalte de acest fel.

V
întipăreşte-ti deci în inim a ta crucea, strînge în braţe crucea, sem ­
nul m întuirii sufletelor noastre! C rucea aceasta a m întuit lum ea, a întors
lum ea la D um nezeu, a alungat rătăcirea, a adus din no u pe lum e adevă­
rul, a prefăcut păm întul în cer şi a făcut pe oam eni îngeri. D in pricina
crucii dem onii n u m ai sînt înfricoşători, ci uşor de dispreţuit. N ici
m oartea n u m ai este m oarte, ci som n. D in pricina crucii toate puterile
care n e purtau război au fost aruncate la p ăm înt şi călcate în picioare.
D acă cineva te va întreba: „Te închini Celui răstignit?”, răspunde-i cu
glas p lin de bucurie şi cu faţa veselă: „Da, m ă în ch in şi n u voi înceta
vreodată de a m ă închina!” D acă rîde de tine, plînge-1, pen tru că e
nebun! M ulţum eşte Stăpînului că ne-a dat nişte bunătăţi ca acestea p e
care nim eni n u poate să le cunoască fără descoperire de sus. A cela rîde
pen tru că „omul trupesc nu primeşte pe cele ale Dom nului”38. Aşa fac şi
copiii cînd văd ceva m are şi m inunat; de i-ai vorbi unui copil de taine,
va rîde. Păgînii se aseam ănă cu aceşti copii; dar, m ai bine spus, sînt
chiar m ai nedesăvîrşiţi decît copiii; de aceea sînt şi m ai ticăloşi; că nu
fac şi n u gîndesc în fragedă vîrstă ceea ce fac şi gîndesc copiii, ci în
puterea vîrstei; de aceea nici nu m erită iertare. N oi însă cu voce m are
strigînd tare şi puternic, să înălţăm glasul şi să spunem , şi cînd sînt de
faţă toţi păgînii cu m ai m ultă îndrăznire: „Lauda noastră este crucea; ea
este capul tuturor bunătăţilor, ea este îndrăznirea şi toată biruinţa
noastră!” Aş dori să p o t spune cu Pavel: „Prin cruce lumea este răstignită
pentru mine şi eu pentru lume”39; dar nu pot, că sînt stăpînit de fel de fel
de patim i! D e aceea vă îndem n şi p e voi, şi înainte de voi pe m ine, să
fim răstigniţi p en tru lum e, să n u avem nim ic com un cu păm întul, ci să
dorim p atria cea de sus, slava şi bunătăţile de acolo. Sîntem ostaşi ai
îm păratului ceresc şi ne-am îm brăcat cu noi arm ele cele duhovniceşti!
Pentru ce trăim ca nişte oam eni care-şi duc viaţa p rin crâşme, ca
nişte oam eni fără de căpătîi; dar, m ai bine spus, p en tru ce ducem viaţă
d e vierm i? A colo un d e-i îm p ă ra tu l, acolo tre b u ie să fie şi ostaşul
lui. Şi am ajuns ostaşi, nu din cei care stau d e p a rte de îm p ă ra t, ci
38. / Cor. 2, 14.
3!). Gal. (», 14.
 si I n ii n. io a n « a ik A d i ·: a u r

din cei care stau în apropierea Lui. îm păratul de pe păm înt nu poate
suferi ca toţi ostaşii să fie în palatele îm părăteşti, nici alături de el;
îm păratul cerurilor însă vrea ca toţi ostaşii Lui să fie aproape de tronul
cel îm părătesc.
- D ar cum e cu putinţă să stăm lîngă tronul acesta fiind aici pe
păm înt?
- Şi Pavel era pe păm înt, d ar era acolo unde sînt serafimii, unde
sint heruvim ii; era m ai aproape de H ristos decît ostaşii d in garda îm pă­
ratului păm întesc. A ceştia îşi m ai p lim b ă ochii de colo-colo, pe Pavel
insă n u -1 im presiona, nim ic nu -1 atrăgea, ci toată gîndirea îi era în d rep ­
tată spre îm părat. D eci, dacă voim , ne este cu putinţă asta şi nouă. D acă
îm p ăratu l nostru H ristos ar fi depărtat de noi p rin spaţiu, ai avea d rep ­
tate să te întrebi cum poţi fi lîngă El; d ar cum El este de faţă în orice loc,
atunci este alături de orice om care îl doreşte, d e orice om cu viată
curată. D e aceea şi profetul spune: „Nu mă voi teme de rele, căTu cu mine
eşti!”40 Şi însuşi D um nezeu spune: „Dumnezeu de aproape sînt Eu, şi nu
Dumnezeu de departe”41. D upă cum păcatele ne depărtează de El, tot aşa
faptele b u n e ne apropie de El. T o t D um nezeu spune: „încă grăind tu, Eu
voi zice: „Iată aici sînt!”42 C are părinte răspunde aşa de repede copiilor
săi? C are m am ă este atît de cu grijă şi necontenit trează ca să nu plîngă
nicicînd copilul ei? N u-i nici unul; nici tatăl, nici m am a; D um nezeu
însă stă totdeauna şi aşteaptă doar - doar îl va chem a una din slugile
Sale; şi niciodată nu-Şi întoarce u rech ea dacă îl cheam ă cum trebuie.
De aceea ne spune: „încă grăind tu, nu aştept să term ini şi în d ată te
ascult”. Să-L chem ăm , dar, pe H ristos, aşa cum vrea El să fie chem at.
- D a r cum vrea să fie chem at?
- îţi spune El: ,JDezleagă toată legătura nedreptăţii; dezleagă legăturile
cele cu silă făcute; rupe toată scrisoarea cea cu nedreptate; frînge celui flăm înd
pîinea ta şi pe săracii ceifără de casă adu-i în casa ta; de vezi pe cel gol, îmbra-
că-l şi nu trece cu vederea pe cei din sămînţa ta; atunci va izbucni de dimineaţă
lumina ta şi sănătatea ta curînd va răsări şi va merge înaintea ta dreptatea ta
şi slava lui Dumnezeu te va înconjura. Atunci Mă vei striga şi te voi auzi· încă
grăind tu, Eu voi zice: Iată, aici sînt!”43.
- D ar cine poate face toate acestea?
- Spune-m i cine nu poate? C e este greu în cele spuse? Ce este ane­
voios? C e nu-i uşor? N u sînt num ai cu putinţă, ci şi uşoare, pen tru că
mulţi au depăşit m ăsura celor spuse. N-au rupt num ai contractele
nedrepte, dar s-au lipsit de toate averile lor; n-au prim it num ai în
40. Ps. 22, 4.
4 1. Ier. 2A, 2A.
4 2. Isaia .iK, !).
■1.1. h u ia ,r)8, (i !».
OM II.II I.A M A I I I (iai

casa lor şi la m asa lor pe cei săraci, dar chiar p rin sudoarea trupului lor
au m uncit ca să-i hrănească; n-au trecut num ai cu vederea pe cei din
săm inţa lor, dar au făcut bine şi la vrăjmaşi.

VI
Dar, pe scurt, ce este greu în cele spuse? D um nezeu nu ţi-a spus:
„Treci m unţii, străbate oceanele, sapă atîtea şi atîtea hectare de păm înt,
stai nem încat, îm bracă-te în sac”, ci: „D ă d in averile tale celor
săraci, dă-le pîine, rupe contractele făcute cu nedreptate!”. Spune-m i,
este ceva m ai uşor decît acestea? Iar dacă socoteşti că sînt grele, uită-
mi-te şi la răsplată, şi-ţi vor fi toate uşoare! D u p ă cum în hipodroam e
îm păraţii pun înaintea luptătorilor atletici coroane, prem ii şi haine, tot
aşa şi Hristos pune în mijlocul stadionului răsplăţiîe, întinzîndu-ni-le
prin cuvintele profetului ca prin m ulte mîini. îm p ăraţii apoi, fie ei de
mii de ori îm păraţi, pentru că sînt oam eni, p entru că au bogăţii care se
sfîrşesc şi p entru că dărnicia lor se term ină, se am biţionează să arate
că puţinele lor daruri sînt m ulte; de aceea fiecare dar, pe care îl dau
învingătorilor în luptele atletice, îl dau prin unul din slujitorii lo r şi aşa
îl aduc în m ijlocul hipodrom ului. îm păratul nostru însă face cu totul
dim potrivă; aduce darurile şi răsplăţiîe Sale dintr-o dată, pen tru că este
foarte bogat şi pen tru că nu face nim ic de fală; le aduce dintr-o dată, că,
dacă ar fi să le întindă, ar fi nesfîrşit de m ulte şi ar avea nevoie de m ulte
m îini ca să le tin* ă în braţe.
>
D ar ca să afli asta, să cercetăm cu de-am ănuntul fiecare din răsplă-
ţile date nouă p rin gura profetului Isaia!
„Atunci va izbucni de dimineaţă lumina ta ”. O a re n u ţi se pare că
este vorba de u n singur dar aici? Şi totuşi nu-i v o rb a de u n singur dar.
C uvintele acestea cuprind în ele m ulte daruri: şi prem ii şi cununi şi alte
răsplăţi. Şi dacă vreţi am să arăt cu de-am ănuntul toată bogăţia aceasta,
atît cît îm i este cu putinţă s-o arăt. N um ai să nu v ă obosească! în prim ul
rînd, să aflăm ce înseam nă: „Va izbucni”. N -a spus: „Se va arăta”; ci:
„ Va izbucni”, voind să ne arate iuţeala şi bogăţia; voind să ne arate că
doreşte cu putere m întuirea noastră, că doreşte să ne dea aceste bunătăţi, că
se grăbeşte şi că nimic nu-I va putea opri avîntul Lui nespus. Prin toate aces­
tea ne arată m ulţim ea darurilor Lui şi nemărginita Lui bogăţie.
- Ce înseam nă: „De dimineaţă”?
- A dică nu după ce ai ajuns în ispite, nici d u p ă ce au venit peste
line relele, ci o ia înaintea ispitelor şi relelor. D u p ă cum despre fructe
spunem că un fruct e „de tim puriu” cînd se coace înainte de vrem e, tot
aşa şi aici prin „de dimineaţă”a. grăit aşa ca să arate iarăşi iuţeala răsplăti
iii, precum şi spunea: „încă grăind tu. Eu voi ziw ' lată aici sînt!”
<»:« SFlNTUL IO AN GURA DE AUR

- D ar de care „lumină” e vorba? C e este această „lumină”?

- N u aceasta de pe păm înt, ci u n a cu m ult m ai bună, lum ina care
ne arată cerul, îngerii, arhanghelii, heruvim ii, serafimii, tronurile, dom ­
niile, începătoriile, stăpîniile, toată oastea cerului, curţile cele îm pără­
teşti, corturile cele cereşti. D acă vei fi învrednicit de lum ina aceea, vei
vedea toate acestea şi vei scăpa de iad, de vierm ele cel neadorm it, de
scrişnirea dinţilor, de legăturile cele nedezlegate, de strîm torare, de
necaz, de întunericul cel de nepătruns, de tăierea în două, de rîul cel de
foc, de blestem , de ţinuturile durerii şi te vei duce acolo de unde au
fugit durerea şi întristarea; acolo unde-i m ultă bucurie, pace, dragoste,
desfătare şi veselie; acolo unde-i viaţă veşnică, slavă nespusă, frumuseţe
negrăită; acolo unde sînt corturile cele veşnice, slava cea tainică a
îm păratului, bunătăţile acelea „pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-
a auzit şi la inima omului nu s-au suit?”44; acolo unde este M irele cel
duhovnicesc, căm ările de nu n tă ale cerului, fecioarele care ţin în m îini
candelele cele strălucitoare şi cei ce au h ain ă de nuntă; acolo unde sînt
averile cele m ulte ale Stăpînului şi vistieriile cele îm părăteşti.
Ai văzut cît de m ari sînt răsplăţile, ai văzut cît ne-a arătat printr-un
singur cuvînt, ai văzut că ne-a pus înainte toate bogăţiile Sale? Şi aşa,
dacă vom cerceta fiecare cuvînt din spusele profetului, vom găsi bogă­
ţie m are şi ocean nem ărginit.
Spune-m i, acum vom m ai am îna încă, vom m ai pregeta să m iluim
pe cei nevoiaşi? N u, vă rog, chiar de-ar trebui să d ăm toată averea,
chiar de-ar trebui să fim aruncaţi în foc, să fim tăiaţi de sabie, să înfrun­
tăm cuţitele, chiar de-ar trebui să păţim orice altceva, p e toate să le sufe­
rim cu uşurinţă, ca să avem parte de h ain a îm părăţiei cerurilor şi de
slava aceea tainică, pe care facă D um nezeu ca no i toţi să o dobîndim ,
cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru lisus H ristos, C ăruia
slava şi stăpînirea în vecii vecilor, A m in.
44. I Cot. 2, 9.
 O M IL IA LV

„Atunci lisus a spus ucenicilor Săi:

«Dacă cineva voieşte să vină după Mine,
să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui
şi să-Mi urmeze Mie»”1
I
- C înd „Atunci”?
- C înd Petru a spus: M ilo stiv f i i Ţie! Să nu-Ţi fie Ţie aceasta”2 şi
cîn d a auzit: ,M ergi înapoia Mea, satano!”3.
D om nul n u S-a m ulţum it num ai să-l m ustre p e Petru, ci, voind să
arate cu prisosinţă nechibzuinţa cuvintelor sale şi câştigul patim ii Lui, a
spus: „Tu, Petre, îm i spui: «Milostiv f i i Ţie! Să nu-Ţi fie Ţie aceasta!»
E u însă îţi spun: N u num ai că îţi este vătăm ător şi pierzător să îm piedici
şi să opreşti patim ile M ele, dar nici tu nu vei putea să te m întui dacă nu
eşti pregătit totdeauna de m oarte” . Hristos îi învaţă pe ucenici cîştigul
m are al patim ilor Sale, nu num ai p rin cuvintele spuse mai înainte, ci şi
p rin cele de m ai tîrziu, ca nu cum va să socotească ei că patim ile Sale
sînt nevrednice de El. în E vanghelia după Ioan, spune: ,JDacă bobul de
grîu, care cade în pămînt, nu moare, râmîne singur; dar dacă moare, multă
roadă aduce”4. Prin aceste cuvinte vrea să arate cu m ai m ultă putere de
expresie acelaşi lucru; nu spune num ai despre El că trebuie să m oară, ci
şi despre apostoli. „Atît de m are cîştig are lucrul acesta, le spune H ris­
tos ucenicilor Săi, incit şi pen tru voi este cum plit lucru dacă nu vreţi să
m uriţi şi bun lucru, dacă sînteţi gata de m oarte”. Toate acestea însă le
v a spune m ai tîrziu; deocam dată îi pregăteşte de m oarte num ai într-o
singură privinţă. U ită-te cit de neconstrîngător este cuvîntul Lui! N -a
spus: „De vreţi sau de nu vreţi, trebuie să pătim iţi asta!”
- D ar ce a spus?
- „Dacă vrea cineva să vină după Mine”. N u silesc, nu constrîng, ci
las p e fiecare să fie stăpîn pe voin ţa sa. D e aceea şi spun: ,J)acă vrea
cineva”. C hem la bine, nu la rău şi la greu; nu la pedeapsă sau osîndă, ca
1. Matei 16, 24.
2. Matei 16, 22.
3. Matei 16, 23.
4. Ioan 12, 24.
i .:u m -i n t u i . h >a n i ;11k A i>r. ,\im

sa constring. însăşi natura lucrului spre care vă chem este în stare să vă

atragă”. C răin d u le acestea, H ristos îi atrăgea la El şi m ai mult. C el care
întrebuinţează sila de m ulte ori îndepărtează; d ar cel care -1 lasă pe
ascultător să fie el stăpîn pe el însuşi, îl atrage m ai m ult. C uvîntul b u n e
mai puternic d ecît constringerea. D e aceea şi H ristos spunea: „Daca
vrea cineva”. „M ari sînt bunătăţile pe care vi le dau, le spune H ristos.
Sini atit de m ari incit voi, de b u n a voastră voie, veţi alerga spre ele!”
I )ucă cineva ţi-ar d a aur, dacă ţi-ar oferi com ori, n-ar avea nevoie să
întrebuinţeze sila ca să te chem e. D acă pentru ca să te chem e la aur şi la
com ori nu-i nevoie de silă, apoi cu m ult m ai m ult atunci cînd H ristos te
cheam ă la bunătăţile cele din ceruri. D acă natura lucrului nu te sileşte
să alergi după el, atunci nici nu eşti vrednic să-l prim eşti; iar dacă l-ai
prim it, atunci nici nu-ţi dai seam a bine ce-ai prim it. D e aceea nu ne
sileşte H ristos, ci ne îndeam nă, avînd grijă de noi.
D eoarece cuvintele lui H ristos despre patim ile Sale păreau ca prici-
uuiseră m ultă frăm întare şi tulburare în sufletele apostolilor, H ristos le
spune: „Nu-i nevoie să vă frăm întaţi şi să vă tulburaţi! D acă socotiţi că
spusele M ele nu sînt pricinuitoare de nenum ărate bunătăţi, dacă soco
Iiţi că nu veţi avea parte de bine de veţi suferi şi voi, n u vă silesc, nici nu
vă constrîng; ci, dacă cineva vrea să M ă urm eze, p e acela îl chem . Să nu
socotiţi că a M ă u rm a înseam nă a face num ai ceea ce faceţi voi acum!
Nu! T rebuie să vă osteniţi m ult, să înfruntaţi prim ejdii dacă voiţi să
m ergeţi d u pă M ine! N u, Petre! Să n u te aştepţi să m eriţi cununi num ai
pentru că ai m ărturisit că sînt Fiul lui D um nezeu şi să socoteşti că îţi
este de ajuns aceasta pentru m întuire! Să nu socoteşti că poţi să te o d ih ­
neşti, ca şi cum ai fi făcut totul! Pot, pen tru că sînt Fiul lui D um nezeu, să
lac să nu vină peste tine nici necaz şi nici suferinţă; d ar pentru tine nu
vreau; vreau ca şi tu să iei parte cu ceva şi să ajungi m ai încercat”. U n
i irganizator de jo cu ri atletice publice, dacă ar avea u n prieten p rintre
atleţi, n-ar voi să-l încununeze num ai pentru că este prieten cu el, ci şi
pentru ostenelile sale, pentru vrednicia lui; şi aceasta m ai cu seamă
pentru că îl iubeşte. T ot aşa şi H ristos; pe aceia p e care-i iubeşte, pe
aceia mai ales v rea să-i vadă biruitori şi prin propriile lor puteri, nu
iiiimai prin ajutorul Lui.
Vezi cit de uşor de suportat îşi face H ristos cuvîntul Lui! Nu-i
îm presoară pe ucenicii Săi num ai cu necazuri şi suferinţe, ci d ă întregii
■miii o dogmă de obşte, spunînd: Dacă vrea cineva!” Fie femeie, fie b ăr
■>a(, lie conducător, fie supus, sa meargă pe această cale!
Cele spuse de 1 tristm. pa: a . aprinde o dngură idee. dar ele cuprind
■■' intiia: „ s â s c l < / n >/ c </<.· .···.·, ...ai:!., ·,./ ,·' i a nncca ////'”; şi a treia: „ s â -
1‘' ■'irnit.j M ii p i i ii i r U ii·....a a m ; im . ei.' d e M i l e stătătoare.
 D ar să vedem mai întîi ce înseam nă: a te lepăda de tine. M ai întîi
însă să vedem ce înseam nă a te lep ăd a de altul, şi atunci vom şti ce
înseam nă a te lepăda de tine.
- C e înseam nă, dar, a te lepăda de altul?
- Cel care se leapădă de altul se înstrăinează com plet de acela; nu-1
ajută, n u -1 sprijină, n-are m ilă, nu suferă de -1 vede biciuit, legat, întem ­
niţat, chinuit pe cel de care s-a lepădat, de i-ar fi frate, prieten sau orice.
A şa de străini vrea D om nul să fim faţă de trupul nostru; să n u n e fie
m ilă de el de este biciuit, surghiunit, ars sau în alt fel chinuit! D acă ne
purtăm aşa cu el, atunci avem m ilă de el. C ă şi părinţii atunci au m ilă de
copiii lo r cînd poruncesc dascălilor, cărora îi încredinţează, să n-aibă
m ilă de ei. T o t aşa şi H ristos n-a spus num ai: „Să n-ai m ilă de tine
însuţi!”, ci ceva m ai mult: „Să te lepezi de tine însuţi!”, adică: „Să n-ai
nim ic com un cu tine însuţi, ci să te dai prim ejdiilor, m uncilor; aşa suflet
să ai, ca şi cum n-ai suferi tu acestea, ci altul!”. Şi n-a spus: „Să se tăgă­
duiască”, ci: „Să se lepede”. Iar a te lep ăd a e mai m ult decît a te tăgădui.

II
„Şi să-şi ia crucea lu i”. Luarea crucii este o urm are a lepădării de
sine. Şi ca să nu socoteşti că a te lepăda de tine înseam nă num ai a suferi
cuvintele rele, ocările şi insultele, H ristos spune p în ă unde trebuie să
m eargă lepădarea de sine; adică p în ă la m oarte, chiar m oartea ruşi­
noasă. D e aceea n-a spus: „Să se lepede de sine pînă la m oarte”, ci: „Să-şi
ia crucea lu i”, arătînd m oartea cea ruşinoasă; şi că nu trebuie făcută
aceasta o dată, nici de două ori, ci toată viaţa. „Să ai necontenit, spune
H ristos, înaintea ochilor m oartea aceasta şi să fii pregătit, în fiecare zi,
de junghiere! M ulţi au dispreţuit averile, desfătarea, slava, d ar n-au
p u tu t dispreţul m oartea, ci s-au tem ut de prim ejdii. D e aceea Eu vreau
ca luptătorul M eu să lupte pînă la sînge, să stea în arenă pînă la jun
ghiere. D e-ar trebui să sufere m oartea, o m oarte ruşinoasă, o m oarte
blestem ată, o m oarte cu proastă faimă, pe toate să le sufere cu curaj şi,
m ai m ult, să se bucure de această m oarte”.
„Şi să-mi urmezi M ie!” Pentru că se poate să suferi chinuri şi să n u -1
urm ezi lui Hristos, cînd nu le suferi pen tru El - că şi tîlharii, jefuitorii de
m orm inte, înşelătorii suferă o m ulţim e de chinuri - , de aceea, ca să nu
socoteşti că sînt de ajuns num ai suferinţele, H ristos a adăugat şi pricina
pentru care să înduri suferinţele.
- C are este pricina aceasta?
- Să urm ezi lui H ristos facînd şi suferind acestea; să suferi ţoale
pentru H ristos şi să ai şi celelalte virtuţi; că şi aceasta vor să spună
cuvintele: „Să-mi urmeze Mie”: nu trebuie să arăţi bărbăţie' numai in sule
<>30 SFlNTUL IOAN gura de aur

rinţe, ci să arăţi şi castitate şi b lîndeţe şi toată filozofia. Asta înseam nă

a-L u rm a cum trebuie; înseam nă a săvîrşi şi celelalte virtuţi şi a suferi
toate pen tru H ristos. Sînt oam eni care urm ează diavolului şi suferă chi­
nuri şi-şi dau p en tru el sufletele lor; noi însă suferim pentru H ristos;
dar, m ai bine spus, p en tru noi înşine; aceia, ca să se vatăm e pe ei, şi aici
şi dincolo; noi însă, c a să cîştigăm şi viaţa aceasta şi p e cealaltă. Nu-i,
oare, cea m ai m are ticăloşie ca noi să n u arătăm acelaşi curaj ca şi cei
care suferă chinuri spre pieirea lor, cînd avem să culegem atîtea
cununi? Şi doar în ajutorul nostru stă H ristos, p e cîn d în ajutorul ace­
lora nim eni!
P orunca aceasta a m ai dat-o H ristos apostolilor Săi 5 cînd i-a trim is
la propovăduire, zicîndu-le: ,Jn calea paginilor să nu mergeţi”6; şi: „Vă tri­
m it ca oile în mijlocul lupilor”7; şi: ,£,a dregători şi împăraţi veţi j i duşi”8;
acum însă este m ai tare şi m ai aspru. A tunci le vorbise num ai de
m oarte; acum însă le vorbeşte şi de cruce, şi de o cruce continuă. C ă
spune: „Să-şi ia crucea lu i”, adică să o ia şi să o poarte mereu. Aşa obiş­
nuieşte să facă totdeauna Hristos. Poruncile cele m ari n u le dă la început, ci
treptat, încetul cu încetul, ca să nu descurajeze pe ascultătorii Săi.
A poi, p entru că spusele Sale p ăreau greu de îndeplinit, vezi cum
uşurează greutatea lor prin cuvintele ce le spune în urm ă. D ă răsplăţi
care depăşesc cu m ult mai m ult sudorile; şi nu num ai răsplăţi, ci şi
pedepse celor ce săvîrşesc răul. Şi stăruie m ai m ult asupra pedepselor
decît asupra răsplăţilor, pentru că de obicei pe oam eni îi înţelepţeşte n u
atît d area bunătăţilor, cît am eninţarea cu pedepse. U ită-te că şi acum
începe cu pedepsele şi tot cu pedepsele sfîrşeşte!
„Cel care vrea să-şi mîntuie sufletul îl va pierde; iar cel care-şi va pierde sufletul
pentru Mine îl va afla. Căci ce vafolosi omul dacă va dobîndi lumea toată, dar îşi va
pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”9
C eea ce spune H ristos are acest înţeles: „N u v ă dau această
p o ru n că pentru că nu vreau să vă cruţ, ci pentru că vreau foarte m ult să
vă cruţ”. Tatăl care cruţă pe copilul lui îl pierde; dar dacă nu-1 cruţă îl scapă.
Lucrul acesta îl spunea şi un bărbat înţelept: „Dacă-l vei bate cu nuiaua pe
fiu l tău nu va muri; vei izbăvi sufletul lui de moarte”10; şi iarăşi: „Cel ce este
moale cu fiu l lui va lega rănile lui”11. A şa se întîmplă şi cu ostaşii. D acă gene­
ralul îşi cruţă ostaşii şi-i lasă să stea m ereu în cetate, îi pierde şi pe ei
5. Matei 10, 38.
(i. Matei 10, 5.
7. Matei 10, 16.
8. Matei 10, 18.
!). Matei 16, 25-26.
10. Pruv. 23, 13.
1 1. Ini. Sir. 31), 7.
OM ILII LA MATIil <>37

şi pe cei din cetate. „Ca să nu vi se întîm ple şi vouă lucrul acesta, spune
Hristos, trebuie să fiţi pregătiţi necontenit de m oarte. C ă şi acum are să
izbucnească un cum plit război. N u sta, dar, înăuntru, ci ieşi afară şi
luptă; atunci trăieşti, cînd cazi pe cîm pul de bătaie!” D acă în războaiele
acestea de pe p ăm înt ostaşul, care este pregătit totdeauna să fie ucis,
caută să fie m ai viteaz şi m ai de neînvins, caută să fie înfricoşător pentru
duşm ani, deşi, dacă m oare îm păratul lui, p en tru care a pus m în a pe
arm ă, n u are putere să-l învie, cu m ult m ai m ult în războaiele acestea
duhovniceşti, u n d e sînt atîtea nădejdi de înviere, cel care-şi va d a sufle­
tul său spre m oarte îl va găsi. în prim ul rînd, pentru că nu va fi biruit iute; în
al doilea rînd, pentru că dacă m oare va fi călăuzit spre o viaţă m ai bună.

III
Apoi H ristos a spus: „Cel care vrea să-şi mîntuie sufletul îl va pierde, iar
cel care-şi va pierde sufletul îl va afla”. Şi într-un caz e vorba de m întuire şi
de pierdere şi în celălalt caz e vorba tot de m întuire şi de pierdere. A
grăit aşa ca să n u socoteşti că e vorba de aceeaşi pierdere şi de aceeaşi
m întuire în prim ul caz ca în al doilea caz, ci ca să cunoşti bine că este
tot atît de m are deosebire între o m întuire şi alta cîtă deosebire este
între pierdere şi m întuire. H ristos argum entează prin contrarii. Şi conti­
nuă: „Ce va folosi omul dacă va dobîndi lumea toată, dar îşi va pierde sufletul
său?” Ai văzut că o m întuire d obîndită cum n u trebuie este o pierdere
m ai rea decît orice pierdere, p e n tru că nu se m ai poate răscum păra cu
nici u n chip? „Să nu-M i spui, ne grăieşte D om nul, că cel care fuge de
astfel de prim ejdii şi-a m întuit sufletul său!” N u şi l-a m întuit! Hristos
pune p e fiecare faţă în faţă cu sufletul lui. C e folos v a avea de-ar
dobîndi toată lum ea, dar şi-ar pierde sufletul? Spune-mi, ce ai cîştiga
din faptul că eşti stăpîn, dar ai v ed ea pe slugile tale desfătîndu-se, iar tu
suferind cum plit? Nimic! A celaşi lucru gîndeşte-1 şi de sufletul tău!
C înd trupul se desfatează şi se îm bogăţeşte, sufletul îşi aşteaptă pieirea.
„Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”. H ristos stăruie iarăşi
asupra aceluiaşi lucru. „Ai, oare, alt suflet, îţi spune D om nul, ca să-l dai
în schim bul sufletului tău?” N u ai! D acă pierzi bani, paguba o poţi
repara tot cu bani; aşa e şi dacă pierzi case, ro b i sau orice altceva din
averile tale; d ar dacă-ţi pierzi sufletul, n u m ai poţi da în schim bul lui alt
suflet. De-ai avea lumea toată, de-ai fi împăratul lumii, n-ai putea să cum­
peri un singur suflet, chiar de-ai da pentru el toate bogăţiile lumii, cu lumea
la un loc! Şi ce e de mirare dacă se întîmplă aceasta cu sufletul, cînd şi cu tru­
pul se întâmplă la fel? De-ai purta nenum ărate coroane pe cap, dar dacă îţi
este bolnav trupul de o boală de nevindecat, nu-ţi vei putea însănătoşi tru­
pul de-ai da toată împărăţia ta, de-ai adăuga nenum ărate trupuri, oraşe şi
i>;m SI IN I I l|. IOAN CU RA l)K AUR

bani! Acelaşi lucru gîndeşte-1 şi despre suflet; dar, m ai bine spus, chiar
cu m ult m ai m ult despre suflet. Lasă, dar, totul la o parte şi cheltuieşte-ţi
toată rivna num ai pentru suflet!

IV
Nu te îngriji de lucruri străine! îngrijeşte-te de tine şi de cele ale
tale! Noi cei de astăzi ne asem ănăm , în ceea ce facem, cu m uncitorii din
m ine. D e pe urm a m uncii lor n-au nici folos şi nici n u se îm bogăţesc, ci
se vatăm ă m ult, că-şi pun viaţa în prim ejdie pen tru alţii, se primej-
duiesc în zadar şi nu cîştigă nim ic de pe urm a sudorii şi m orţii lor. Şi
astăzi sînt m ulţi care im ită pe aceştia, care robesc în m ine pen tru îm bo­
găţirea altora; dar, m ai bine spus, sînt chiar m ai nenorociţi decît aceş­
tia, cu atît m ai m ult cu cît pe noi ne aşteaptă şi iadul d u p ă aceste munci.
Sudorilor m uncitorilor din m ine le pune capăt m oartea; p en tru noi însă
m oartea este început de nenum ărate m unci. Iar dacă ai spune că îmbo-
găţindu-te te desfătezi de ostenelile tale, arată-m i că îţi este fericit sufle­
tul şi atunci te voi crede! C ă sufletul este bunul cel m ai de seamă pe
care îl avem . D acă trupul se îngraşă, iar sufletul se ofileşte nu îţi este de
vreun folos b u n a stare a trupului, d u p ă cum cînd slujnica e veselă,
bunăstarea slujnicei nu-i de nici un folos stăpînei ei p e m oarte şi nici
trum useţea îm brăcăm intei, de vreun folos pentru u n trup bolnav. D ar
H ristos îţi va spune iarăşi: „Ce va da omul în schimb pentru s u fle tu l lu i? ”
M ereu şi m ereu îţi porunceşte să te ocupi num ai de suflet şi num ai de el
să te îngrijeşti.
D u p ă ce i-a înfricoşat pe ucenici cu aceste cuvinte, H ristos îi mîn-
gîie cu bunătăţile Lui.
„Că are să vină Fiul Omului întru slava Tatălui Său cu s fin ţii S ă i în g e ri
şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lu i”’2.
Ai văzut că slava Tatălui şi a Fiului este una? Ia r dacă slava este
una, atunci e clar că şi fiinţa Lor e una. D acă în cele de o singură fiinţă
este cu p u tinţă să fie deosebire de slavă, că spune Pavel: „ A lia e sla v a
soarelui şi alta slava lunii şi alta slava stelelor, că stea de ste a se deosebeşte în
slavă ”13, deşi toate sînt de o singură fiinţă, cum ar p u te a să se creadă că
sînt de fiinţe diferite aceia care au o singură slavă? H ristos n-a spus că
va veni cu o slavă asem ănătoare slavei Tatălui, ca să nu presupui iarăşi
deosebire între T atăl şi Fiul, ci a arătat precis că v a veni „ în tru sla v a
Tatălui S ă u ”, ca să credem că au u n a şi aceeaşi fiinţă.
„Pentru ce te temi, dar, Petre, îi spune Hristos, cînd auzi de moarte?
Atunci M ă vei vedea întru slava Tatălui. Iar dacă Eu sînt în slavă, veţi fi şi
12. Mutei 1ii, 27.
I.'t. /
Cor. l.r), I I .
O M IM I I.A MATKI <i.4!)

voi. Cele ale voastre nu se m ărginesc la viaţa aceasta de pe păm înt, ci

vă aşteaptă o altă soartă m ai bună!”
C înd H ristos a vorbit de bunătăţi, nu s-a oprit la ele, ci a am estecat
cu ele şi pedepsele cele înfricoşătoare: a vorbit de scaunul acela de
judecată, de răspunderile de care n u vom putea scăpa, de hotărîrea cea
dreaptă a lui Dum nezeu, de judecata cea neînşelată. C u toate acestea n-a
lăsat să fie îm povărător cuvîntul Său, ci a strecurat în el şi bune nădejdi.
C ă n-a spus: „Atunci va pedepsi pe cei păcătoşi”, ci: „Va răsplăti fiecă­
ruia după faptele lu i”. A spus aceste cuvinte nu num ai ca să amintească
păcătoşilor de pedeapsă, ci să amintească şi celor buni de premii şi cununi.
Hristos14*a spus aceste cuvinte ca să dea curaj bărbaţilor virtuoşi; eu
însă totdeauna m ă cutrem ur cînd aud aceste cuvinte, pentru că nu sînt prin­
tre cei încununaţi. Socot că şi alţii împărtăşesc îm preună cu mine team a şi
neliniştea. Pe care om, care-şi cercetează conştiinţa, nu-1 pot înspăimînta
cuvintele acestea, nu-1 pot face să se cutremure şi să-l convingă că avem ne­
voie de sac şi de un post mai aspru decît ninivitenii? C ă nu e vorba acum de
distrugerea oraşului şi de pieirea tuturora, ci de pedeapsa cea veşnică şi de
focul cel nestins.

V
De aceea îi laud şi îi admir pe m onahii care locuiesc în pustie, în afară
de alte pricini şi pentru aceste cuvinte. Aceia, după m asa de la amiază, dar,
m ai bine spus, după masa de seară - ei nu ştiu nicicînd de masa de la amia­
ză, că ştiu că timpul de acum este tim p de jale şi de post - , deci după m asa
de seară înalţă lui Dumnezeu im ne de mulţumire şi-şi amintesc şi ae aceste
cuvinte ale lui Hristos. Şi dacă vreţi să auziţi aceste im ne ca să le rostiţi şi voi
m ereu, vă voi spune rugăciunea aceea sfîntă. Cuvintele acestei mgăciuni
sînt aşa:
„Binecuvîntat eşti, Dumnezeule, Cel Ce m ă hrăneşti din tinereţile m e­
le, Cel Ce dai hrană la tot trupul. U m ple de bucurie şi de veselie inimile
noastre, ca avînd totdeauna toată îndestularea, să prisosim spre tot lucml
bun, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, cu Care Ţie slavă, cinste şi putere,
îm preună cu Sfîntul Duh, în vecii vecilor, Amin. Slavă Ţie, D oamne; slavă
Ţie, Sfinte; slavă Ţie, îm părate, că ne-ai dat nouă mîncare spre bucurie.
Umple-ne pe noi de Duhul Sfînt, ca să fim găsiţi bineplăcînd înaintea Ta, şi
nu ruşinaţi, cînd vei răsplăti fiecăruia după faptele lui”.
M erită laudă tot imnul acesta, dar mai ales cuvintele de la sfîrşit. Fiindcă
de obicei masa şi mîncarea lenevesc şi îngreuiază, monahii pun cuvintele
acestea ca un frîu sufletului, aducîndu-i am inte în timpul odihnei
14. l)e aici începe partea morală: Despre monahi, că sînt vrednici de laudă, dacă socotesc timpul
de acum timp de jale.
<>40 S IIN IU I. IOAN CllJKA DE AIJR

de tim pul judecăţii. Au aflat ce a păţit poporul lui Israel din pricina
unei m ese luxoase şi îm belşugate. frA mincat, spune Scriptura, şi s-a
îngrăşat şi a azjoirlit din picioare cel iubit”15. D e aceea şi M oise spunea:
„Cind măninci, cind bei şi te saturi adu-ţi aminte de Domnul Dumnezeu tău”16.
C ă poporul lui Israel, după ce a m încat, a îndrăzn it acele fapte nele­
giuite. C aută, dar, şi tu să n u păţeşti la fel. N u jertfeşti acum oi şi viţei
idolilor de p iatră şi de aur, d ar caută să nu jertfeşti sufletul tău m îniei, să
nu jertfeşti m întuirea ta desfrînării şi nici celorlalte patim i! D e aceea şi
m onahii, tem îndu-se de aceste prăpăstii de păcate, d u p ă masă, dar, mai
bine spus, d u p ă post, că post este m asa lor, fac pom enire de înfricoşă-
toarea ju d ecată şi de ziua cea din urm ă. D acă m onahii aceia, care îşi
p u n în b u n ă rînduială trupul şi sufletul lor p rin posturi, p rin culcatul pe
păm înt gol, p rin privegheri, p rin îm brăcatul cu sac şi p rin alte nevoinţe
călugăreşti, au nevoie încă să-şi aducă am inte de ziua cînd D om nul va
răsplăti fiecăruia d u p ă faptele sale, cînd vom p u tea spune, oare, noi că
trăim cum treb u ie cînd întindem m ese care aduc asupra noastră mii şi
mii de naufragii, cînd nu ne rugăm deloc nici la începutul, nici la sfîrşi-
tul mesei?
D e aceea, ca să scăpăm de aceste naufragii, voi explica rugăciunea
de care am vorbit, pentru ca, văzînd cîştigul ei, s-o spunem totdeauna la
masă, ca să potolim săltările pîntecelui şi să aducem în casele noastre
felul de vieţuire şi legile îngerilor acelora care locuiesc pustia. A r tre­
bui să vă duceţi acolo, printre m onahi, ca să culegeţi de la ei aceste
roade; dar, p e n tru că nu voiţi, ascultaţi cel puţin din gura m ea m elodia
aceasta duhovnicească şi fiecare după ce m ăn în că să spună aceste
cuvinte, în cep în d aşa:
„B inecuvîntat eşti, D um nezeule”. C u acest început de rugăciune
m onahii îm plinesc îndată legea apostolică, ce porunceşte: „Orice facem
cu cuvîntul şi cu fapta să o facem în numele Domnului nostru Iisus Hris-
tos, mulţumind lui Dumnezeu şi Tatălui prin E l”17. M ulţum irea p e care o
aduc m onahii aceia lui D um nezeu nu este num ai pen tru acea singură
zi, ci pen tru toată viaţa, că spun: „Cel C e m ă hrăneşte din tinereţile
m ele”. în v ăţătu ră plină de filozofie. O d ată ce D um nezeu ne hrăneşte,
nu trebuie să n e îngrijim de hrană. D acă îm păratul cel d e p e p ăm în t ţi-
ar făgădui că-ţi d ă din vistieriile sale h ran a cea de toate zilele, n-ai m ai
avea nici o grijă; cu m ult m ai m ult ar trebui să fii fără de grijă cînd îţi d ă
Dumnezeu, Care-ţi varsă de toate ca dintr-o fîntînă. M onahii aceia rostesc
aceste cuvinte ca să se convingă şi ei şi să convingă şi pe ucenicii lor să
l.r>. Deut. 82, 1.5.
Mi. Deut. <>, 11-12.
17. Col. 8, 17.
OM II.II I.A MA'II.I (>4 I

lepede orice grijă lumească. Apoi, ca să nu socoteşti că înalţă m ulţum i­

rea aceasta num ai pentru ei, adaugă zicînd: „Cel C e dai h ran ă la to t tru ­
pu l”, m ulţum ind pen tru întreaga lum e. C a şi cum ar fi părinţii întregii
lum i, aşa înalţă laudă lui D um nezeu p entru toţi oam enii şi se întăresc
prin aceasta spre o dragoste curată de fraţi. Nici n u p o t să urască pe
aceia p en tru care m ulţum esc lui D um nezeu că sînt hrăniţi. Ai văzut că
şi în cuvintele de m ai înainte şi în cuvintele de acum , p rin m ulţum irea
adusă lui D um nezeu, sporesc dragostea şi aruncă orice grijă lumească?
D acă D um nezeu d ă h ran ă la tot trupul, apoi cu m ult m ai m ult celor
care şi-au închinat Lui viaţa; dacă d ă hrană celor legaţi cu grijile
lum eşti, apoi cu m ult m ai m ult celor ce au lepădat aceste griji. H ristos
dîn d aceeaşi învăţătură spunea: „Sînteţi mai depreţ decît păsările!”18. Spu­
n ea acestea ca să ne înveţe să nu ne încredem în bogăţie, în păm înt şi în
sem inţe. C ă n u ne hrănesc acestea, ci cuvîntul lui D um nezeu.
C u aceste cuvinte ale rugăciunii m onahii aceia în ch id gura mani-
heilor, valentinienilor 19 şi tuturor celor care bolesc de ereziile lor. C ă
nu poate să fie rău D um nezeul A cela C are dă tuturora bunătăţile Lui şi
chiar celor ce-L hulesc pe El.
U rm ează apoi cererea: „U m ple de bucurie şi de veselie inim ile
noastre”.
- D ar de care bucurie e vorba? N u cum va de bucuria cea păm în-
tească?
- D oam ne fereşte! D acă m onahii aceia ar voi-o p e aceasta, n-ar
popula culmile m unţilor şi pustia, nu s-ar îm brăca în sac; ei vorbesc de
bucuria aceea care n-are nim ic com un cu viaţa aceasta, de bucuria înge­
rilor, de bucuria cea de sus. Şi n-o cer aşa de m întuială, ci cu m ultă stă­
ruinţă. N u spun: „Dă”, ci: „U m ple!”. Şi apoi nu spun: „Pe noi”, ci: „Ini­
m ile noastre!”. B ucuria aceasta este bucuria inim ii, că „roada Duhului
este dragostea, bucuria, pacea”20. P entru că păcatul aduce întristare, de
aceea cer ca prin bucurie să se sădească în sufletele lo r dreptatea; altfel
nici n u poate fi bucurie.
„C a avînd totdeauna toată îndestularea, să prisosim spre tot lucrul
b u n ”. Iată că îm plinesc cuvintele acelea evanghelice care spun: „Pîinea
noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”21. Şi aceasta o cer tot pen tru
cele duhovniceşti: „ca să prisosim spre tot lucrul b u n ”, spun ei.

18. Luca 12, 7.

19. Valentinienii, adepţii gnosticului Valentin. Valentin, eretic gnostic din secolul al doi­
lea, s-a născut probabil în Alexandria. A răspîndit învăţătura sa în Egipt şi în Asia, iar între anii
I3(i şi lf>5, în Roma. Descoperit aici ca eretic, a fost izgonit din Biserică şi a fugit în Cipru.
20. Gal. 5, 22.
21. Matei fi, 11.
M2 Sl tN I l il. IUAN lilJRA 1)K AIIK

N-au spus: „Ca să facem num ai ceea ce ni s-a p o ru n cit”, ci: „Ca să
facem m ai m ult decît ni s-a poruncit”. A cest înţeles îl au cuvintele: „Ca
să prisosim ”. îi cere lui D um nezeu să-i îndestuleze în cele de neapărată
trebuinţă; dar ei nu v o r să I se supună Lui num ai cu îndestulare, ci cu
m ultă prisosinţă şi în toate. A ceasta e faptă de robi recunoscători şi de
bărbaţi filozofi, care fac totdeauna şi în toate cu prisosinţă. Apoi, pen tru
ca să-şi aducă loruşi am inte de p ro p ria lo r neputinţă, că n u po t face nici
o faptă b u n ă fără ajutorul cel de sus, d u p ă ce au spus: „C a să prisosim
spre tot lucrul b u n ”, adaugă: „în tru H ristos D om nul nostru, cu C are
Ţ ie slavă, cinste şi putere, în veci, A m in”. încep u seră rugăciunea cu o
doxologie şi o term in ă tot cu o doxologie.

VI
A poi p a r că încep o altă rugăciune; dar nu, căci continuă aceeaşi
rugăciune. A şa face şi Pavel la începutul Epistolei către G alateni; ter­
m in ă cu doxologie, spunînd: „După voinţa lui Dumnezeu şi Tatăl, Căruia
slava în veci, A m in ”22, d a r continuă să vorbească de subiectul despre care
scria. Ia r în altă epistolă, după ce a spus: „Au cinstit şi au slujit făpturii în
locul Făcătorului, Care este binecuvîntat în veci, A m in ”23, nu-şi term ină
cuvîntul, ci continuă. Să nu învinuim , dar, nici no i p e aceşti îngeri că
fac ceva nepotrivit cînd, după ce term in ă cu o doxologie, continuă sfin­
tele lor cîntări. U rm ează unor legi apostolice: încep cu doxologie şi sfîr-
şesc cu doxologie. Ia r după acest sfîrşit continuă, făcînd iarăşi început.
D e aceea spun: „Slavă Ţie, D oam ne; Slavă Ţie, Sfinte; Slavă Ţie, îm p ă ­
rate, că ne-ai dat nouă m încare spre bucurie”. N u trebuie să m ulţum im
lui D um nezeu pen tru binefacerile Lui cele mari, ci şi pen tru cele mici.
M onahii m ulţum esc deci lui D um nezeu şi pen tru h ra n ă făcînd de
ruşine erezia m aniheilor şi pe toţi care spun că viaţa aceasta păm în-
tească e rea. Şi p en tru ca nu cum va, din pricina înaltei lor filozofii şi a
dispreţului stom acului, să bănuieşti despre ei că socotesc spurcate mîn-
cărurile, de pildă acelea de la care se abţin, prin rugăciunea aceasta te
învaţă că ei se abţin de la foarte m ulte nu pentru că socotesc spurcate
făpturile lui D um nezeu, ci pentru că pun în practică filozofia lor.
Şi iată că d u p ă ce au m ulţum it p e n tru cele prim ite, cer daruri şi m ai
m ari; n u răm în la cele lumeşti, ci se urcă m ai presus d e ceruri şi spun:
„U m ple-ne pe noi de D uhul Sfînt”. Căci nici n u este cu p u tin ţă să
trăieşti cum trebuie dacă nu eşti plin de harul Sfîntului D uh, d u p ă cum
nu este cu putinţă să faci o faptă b u n ă sau m are dacă n u te bucuri de aju­
torul lui Hristos.
'l'i. G a l. 1, -1 ,r>.
Al Ram. 1, Ar>.
OM II.II I A M A Il.l <l4.l

D upă cum atunci cînd au spus: „Ca să prisosim spre tot lucrul
b u n ”, au adăugat: „întru H ristos Iisus”, tot aşa şi acum spun: „Umple-
ne pe noi de D uhul Sfînt, ca să fim găsiţi bineplăcînd înaintea T a ”. Ai
văzut că pentru cele lumeşti n u se roagă, ci num ai m ulţum esc; dar
pen tru cele duhovniceşti şi m ulţum esc şi se roagă? Hristos spusese:
„Căutaţi împărăţia cerurilor, şi toate acestea se vor adăuga vouă24. Uită-mi-te
şi la o altă filozofie a acestor m onahi! C ă spun: „C a să fim găsiţi b in e­
plăcînd înaintea Ta, şi nu ruşinaţi”. „Nu ne pasă că sîntem luaţi în rîs, că
m ulţim ea ne batjocoreşte; n u ne vom întoarce de p e calea ce-am apu­
cat, orice ar spune oam enii despre noi, batjocorindu-ne şi ocărîndu-ne;
toată lupta noastră este să nu fim ruşinaţi atunci, în ziua cea m are a
judecăţii!” C înd m onahii spun acestea, aduc înaintea ochilor lor şi rîul
cel de foc, dar şi răsplăţile şi prem iile. N u spun: „C a să nu fim p ed ep ­
siţi”, ci: „Ca să n u fim ruşinaţi”. „Pentru noi, spun m onahii, a supăra pe
Stăpîn e m ai groaznic decît a fi aruncaţi în iad”. D ar pentru că pe m ajo­
ritatea oam enilor nu-i înfricoşează aceasta, fiind legaţi de pâm înt,
m onahii au adăugat în rugăciunea lor: „Cînd vei răsplăti fiecăruia după
faptele lui”.
Ai văzut de cît de m are folos ne-au fost aceşti oam eni străini de
lum e şi călători p e păm înt, aceşti locuitori ai pustiei, dar, m ai bine spus,
aceşti locuitori ai cerului? N oi, străini ai cerului şi locuitori ai păm întu-
lui; ei, dim potrivă.
D u p ă rugăciunea aceasta, m onahii, cu inim a zdrobită şi cu ochii
plini de m ulte lacrim i, se duc Ia culcare, d o rm in d atît cît să se odih­
nească puţin. Şi iarăşi fac din n o ap te zi, petrecînd noaptea în rugăciuni
de m ulţum ire şi cîntări de psalm i. N u num ai bărbaţii, ci şi fem eile p un
în practică această filozofie, învingînd slăbiciunea firii cu prisosul voin­
ţei lor. Să ne ruşinăm , dar, noi bărbaţii, de tăria acestor femei şi să înce­
tăm de a ne m ai d a în vînt d u p ă lucrurile din lum ea aceasta, d u p ă
um bră, după visuri, după fum. C e a m ai m are p arte a vieţii noastre o
ducem în nesim ţire; copilăria n e este plină de ignoranţă; bătrîneţea
iarăşi ne veştejeşte simţirea; vîrsta de la mijloc, p u ţin ă cîtă este, este sin­
gu ra care m ai poate să ne bucure în chip conştient de bucuria de a trăi;
dar, m ai bine spus, nici aceasta n u n e bucură curat de viaţă, că e pîngă-
rită de nenum ărate griji şi de osteneli. D e aceea, v ă rog să căutăm b u n ă­
tăţile cele veşnice şi nem uritoare, să căutăm viaţa care nu îm bătrîneşte
niciodată. Poţi trăi şi în oraş şi să duci viaţa pe care o duc m onahii în

24. Matei (>, 33.

<>44 SFlNTUI. IO AN UUKA DE AUR

pustie, să pui în practică filozofia lor; poţi avea şi soţie, poţi locui în
casă şi în lum e şi să te rogi, să povesteşti, să fii cu inim a zdrobită. Cei de
la început, care au fost învăţaţi de apostoli învăţătura creştină, locuiau
în oraşe, d ar aveau aceeaşi evlavie ca şi cei care locuiesc pustia; alţii au
avut ateliere, ca Priscila şi Acvila; toţi profeţii au avut femei şi case, ca
Isaia, ca Iezechiel, ca M oise; şi aceasta cu nim ic n u le-a vătăm at virtu­
tea. Să-i im ităm şi noi pe aceştia, să m ulţum im necontenit lui D um ne­
zeu, să-I înălţăm necontenit cîntări, să trăim în curăţenie sufletească şi
trupească şi să ne îngrijim şi de celelalte virtuţi; să aducem în oraşe filo­
zofia pustiei, ca să fim bineplăcuţi înaintea lui D um nezeu şi preţuiţi de
oam eni şi să avem parte şi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu
iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, p rin C are şi cu
C are Tatălui slavă, cinste şi putere, îm preună cu Sfîntul şi de viaţă făcă­
torul D uh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, A m in.
 OMILIA LVI

„Amin, amin zic vouă, sînt unii din cei ce stau aici
care nu vor gusta moartea
pînă ce nu vor vedea pe Fiul Omului
venind întru împărăţia Sa”1
I
H ristos vorbise m ult despre prim ejdiile, m oartea, patim ile Sale şi
despre uciderea ucenicilor Săi; le dăduse acele porunci aspre; greutăţile
şi prim ejdiile erau în viaţa aceasta, înaintea ochilor, iar bunătăţile, în
nădejdi şi în aşteptare; le spusese de pildă că aceia care-şi vor pierde
sufletul şi-l vor cîştiga2; că are să v ină cu slava T atălui Său, că are să
răsplătească3. V rîn d însă să-i încredinţeze pe ucenici şi cu văzul şi să le
arate cum este slava aceea cu care are să vină - atît cît erau în stare s-o
cunoască - , le-o arată şi le-o descoperă suci pe păm înt, ca ucenicii să nu
se întristeze nici de m oartea lor şi nici de m oartea Stăpânului lor; şi m ai
ales Petru, pe care-1 îndureraseră m ult spusele D om nului. Şi iată ce face
Hristos! D upă ce le-a vorbit de iad şi de îm părăţia cerurilor - că p rin
cuvintele: „Cel ce şi-a aflat sufletul său îl va pierde; şi cel ce şi-l va pierde
pentru Mine, îl va afla”4 şi prin cuvintele: „Va răsplăti fiecăruia după fa p ­
tele lu i”5, a arătat şi iadul şi raiul - , aşadar, după ce a vorbit de amîn-
două, H ristos le pune înaintea ochilor slava din îm părăţia cerurilor.
D ar iadul nu li-1 arată încă.
- Pentru ce?
- Iată de ce! D acă ar fi avut în faţa Lui alţi oam eni, care erau m ai
legaţi de păm înt, ar fi fost de neapărată trebuinţă şi aceasta, dar pen tru
că ucenicii erau oam eni aleşi şi cu judecată, H ristos îi îndeam nă cu
bunătăţile cereşti. Şi n u num ai p en tru această pricină le arată slava din
îm părăţia cea cerească, ci şi pentru că o astfel de instruire era m ai p o tri­
vită cu El. Cu aceasta nu vreau să spun că D om nul n u vorbeşte de chi­
nurile iadului; sînt cazuri cînd aproape le pune sub ochi, de pildă

1. Matei 16, 28.

2. Matei 16, 25.
3. Matei 16, 27.
4. Matei 10, 39.
5. Matei 16, 27.
<>K> SI IN I I I. IOAN (IIIKA l)K AUR

atunci cind vorbeşte de bogatul nem ilostiv şi săracul Lazăr'1, de robul

care a cerut tovarăşului său suta de dinari67, de cel ce a intrat la nuntă
fără haină de n u n tă 8 şi de altele m ai multe.
„Şi după şase zile a luat pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan”9.
Alt evanghelist spune d u p ă opt zile10. N u este o contrazicere între
unul şi altul, ci u n acord perfect. U nul a socotit şi ziua în care a rostit
D om nul cuvintele: „Amin, amin, zic vouă, sînt unii din cei ce stau aici”,
precum şi ziua în care i-a suit în m unte; celălalt socoteşte num ai zilele
de la mijloc.
Tu însă uită-m i-te ce suflet de filozof are M atei! N u tăinuieşte că
D om nul i-a cinstit pe ceilalţi apostoli m ai m ult decît pe el. Acest lucru îl
face de m ulte ori şi evanghelistul Ioan, lăudînd, cu m ult adevăr, în chip
deosebit pe Petru. C eata aceasta de sfinţi era lipsită de invidie şi de
slavă deşartă.
Luînd, dar, pe corifeii apostolilor, „I-a suit într-un munte înalt,
îndeosebi, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor; şi a strălucitfaţa L u i ca soarele,
iar hainele L u i s-au făcut albe ca lumina. Şi s-au arătat lor Moise şi Ilie, vor­
bind cu E l”11.
- Pentru ce a luat num ai pe aceşti apostoli?
- Pentru că aceştia depăşeau pe ceilalţi apostoli; Petru, p rin aceea
că-L iubea foarte m ult pe H ristos; Ioan, p rin aceea că era foarte iubit de
H ristos; iar Iacov, p rin răspunsul pe care Ta d at D om nului îm p reu n ă cu
fratele lui zicînd: ,f*utem să bem paharul”12, d ar n u num ai prin acest răs­
puns, ci şi p rin faptele sale; p rin tre altele şi p rin acelea că a îm plinit
ceea ce a spus; atît de greu şi îm povărător ajunsese înaintea iudeilor,
încît Iro d a socotit că le face cel m ai m are d ar dacă îl om oară p e Iacov13.
- D ar p e n tru ce nu Ta suit pe m unte în d ată d u p ă ce spusese acele
cuvinte?
- Pentru ca ceilalţi apostoli să nu încerce u n sentim ent josnic om e­
nesc. D e aceea H ristos nici n-a spus num ele acelora care aveau să se
suie pe m unte. C ă ar fi dorit m ult şi ceilalţi ucenici să m eargă şi ei cu El,
de vrem e ce aveau să vadă chipul slavei celei cereşti; şi a r fi fost îndure­
raţi văzîndu-se trecuţi cu vederea; chiar dacă slava, pe care avea să le-o
arate, era oarecum m aterială, totuşi era un lucru m ult dorit.

6. Luca 16, 19-31.

7. Matei 18, 23-34.
8. Matei 22, 8-13.
9. Matei 17, 1.
10. Luca 9, 28.
11. Matei 17, 1-3.
12. Matei 20, 22.
13 L u p te 12, I 2
OM ILII I.A MATI'.I <>47

- D ar pentru ce atunci D om nul le-a spus m ai dinainte că unii din

cei ce stau cu El nu vor m uri p în ă ce n u vor v ed ea slava Sa?
- Pentru ca aceia care vor fi m artori să înţeleagă m ai uşor cele
despre care le vorbise m ai înainte şi p en tru ca, fiind cuprinşi de o m ai
puternică dorinţă, datorită num ărului zilelor, să se suie în m unte cu
m inte trează şi cu luare-am inte.
- D ar iarăşi, pen tru ce aduce p e M oise şi p e Ilie?
- Se p o t spune m ulte pricini! P rim a este aceasta: p en tru că unii spu­
neau că El este Ilie, alţii că este Ierem ia, iar alţii, unul din profeţii cei din
vechim e14, H ristos aduce pe corifeii profeţilor, ca ucenicii să vadă şi
prin aceasta deosebirea dintre robi şi Stăpîn şi că p e b u n ă dreptate a
fost lăudat Petru cînd L-a m ărturisit Fiu al lui D um nezeu1516.în afară de
asta se m ai poate spune şi o altă pricină: iudeii îl învinuiau continuu pe
H ristos că este călcător de lege şi-L socoteau hulitor, p en tru că îşi atri­
buie o slavă ce nu I se cuvenea, anum e slava Tatălui, şi spuneau: Acesta
nu este de la Dumnezeu, pentru că nu păzeşte sîmbăta ” 6 şi iarăşi: „Pentru
lucru bun nu Te lovim cu pietre, ci pentru hulă; că om fiind, Te faci pe Tine
Dumnezeu ”17; de aceea H ristos, ca să arate că am îndouă aceste învinuiri
sînt pornite din invidie, ca să arate că n u poate fi învinuit nici de una,
nici de alta, că nici n u calcă legea şi nici nu-Şi atribuie o slavă ce n u I se
cuvine cînd spune că este egal cu T atăl, aduce alături de Sine pe aceşti
doi oam eni ai V echiului T estam ent, care au strălucit şi în u n a şi în alta.
într-adevăr, M oise, a d a t legea; iar iudeii puteau să gîndească aşa:
M oise n u s-ar fi uitat la H ristos cu bucurie dacă ar fi fost u n călcător de
lege, cum socoteau ei, nici nu I-ar fi slujit dacă ar fi fost u n stricător de
lege şi u n duşm an al lui M oise, dătătorul de lege. Ilie, la rîndul lui, era
un m are apărător al slavei lui D um nezeu; iar Ilie n-ar fi stat alături de El
şi n-ar fi ascultat de El dacă H ristos ar fi fost potrivnic lui D um nezeu,
dacă S-ar fi num it pe Sine D um nezeu, fără ca să fie ceea ce spune că
este, dacă S-ar fi făcut pe Sine egal T atălui fără să aibă dreptul să facă
lucrul acesta.
II
Se m ai poate spune şi o altă pricină pe lingă cele spuse.
- Care?
- C a să afle ucenicii că are stăpînire asupra m orţii şi vieţii, că stăpî-
neşte şi p e cele de sus şi pe cele de jos. D e aceea aduce pe m untele
Taborului şi pe M oise, care m urise, şi p e Ilie, care n u murise.
14. Matei 16, 14.
15. Matei 16, 16-17.
16. loan (), 16.
17. h a n 10, :i:i.
648 NUNŢIII. K)AN CURA 1)E AUR

Iar a cincea p ricină - că aceasta e a cincea, pe lingă cele de mai

înainte - ne-o descoperă însuşi evanghelistul.
- C are-i aceasta?
- C a să le arate slava crucii, să m îngîie pe Petru şi p e ceilalţi ucenici
care se înfricoşaseră de patim ile D om nului şi să le d e a curaj. M oise şi
llie, fiind alături de H ristos, nu tăceau, ci „vorbeau, spune evanghelistul
Luca, de slava care avea să se împlinească în Ierusalim”'8, adică patim ile şi
crucea. C ă slavă este num ele ce se d ă totdeauna patim ilor şi crucii.
H ristos n u i-a încurajat pe ucenicii Săi num ai p rin cuvintele spuse de
M oise şi llie, ci şi p rin virtutea acestor bărbaţi; şi această virtute m ai cu
seam ă le-o cerea ucenicilor Săi. într-adevăr, d u p ă ce a spus: „Cel care
vrea să vină după Mine să-şi ia crucea lui şi să-Mi urmeze M ie”13, a adus
înaintea ucenicilor p e aceşti bărbaţi care şi-au pus v iaţa în prim ejdie de
n enum ărate ori p e n tru poruncile lui D um nezeu şi pen tru poporul
în cred in ţat lor. Fiecare din ei, pierzîndu-şi sufletul şi l-a aflat; fiecare
d in ei a stat cu îndrăznire în faţa tiranilor: M oise în ain tea lui Faraon,
llie, înaintea lui A hav; şi au stat p en tru nişte oam eni nerecunoscători şi
neascultători; şi au fost tîrîţi în prim ejdie de m oarte ch iar de cei mîn-
tuiţi de ei; fiecare din ei a voit să scape poporul d e închinarea la idoli;
fiecare din ei era om obişnuit: M oise era zăbavnic la lim bă şi slab la
glas181920; llie, un ţăran; fiecare era foarte sărac: M oise n u avea nim ic, iar
llie n u avea ceva m ai m ult decît cojocul. Şi toate acestea pe tim pul V e­
chiului T estam ent, cînd nu fusese dat harul cel atît de m are al facerii de
m inuni. M oise, e drept, a despărţit M area Roşie21, d ar Petru a m ers pe
ap ă22, era în stare să m ute m unţii, tăm ăduia bolile trupului, alunga
dem onii sălbatici; făcea cu um bra trupului lui acele m inuni nespus de
m ari2'1; a adus toată lum ea la credinţă. llie, e drept, a înviat u n m ort24,
d ar apostolii au înviat nenum ăraţi m orţi şi nu prim iseră încă Sfîntul
D uh. A şadar şi p entru aceasta îi aduce H ristos pe m u n te p e M oise şi pe
llie. V oia ca ucenicii Lui să fie urm ători acestor b ărb aţi şi în conduce­
rea poporului, şi în stăruinţă, şi în tărie; să fie blînzi ca M oise, rîvnitori
ca llie şi tot atît de purtători de grijă ca şi ei; llie a îndurat foa­
m etea trei ani de zile pentru poporul iudeu25, iar M oise a spus:
„De le ierţi lor păcatul, iartă-l! Iar de nu, şterge-mă şi p e mine din car­
tea pe care ai scris-o”26. D e toate acestea le-a am intit H ristos
18. Luca 9, 31.
19. Matei 16, 24.
20. leş. 4, 10.
21. leş. 14, 16-31.
22. Matei 14, 29.
23. lapte ,ri, l.r>.
24. III Regi 17, 17-24.
25. III Regi 17, 1; 18, 1
?<> Ies 32, 32
OM ILII LA MA'I'KI 649

ucenicilor Săi punîndu-le în fată pe Moise şi pe Ilie. I-a adus în slavă,

pentru ca apostolii să nu se ridice num ai p în ă la înălţim ea lor, ci să-i
întreacă prin faptele şi luptele lor. C înd apostolii I-au spus: „Să spunem
să se pogoare foc din cer”27 şi au făcut pom enire de Ilie, care pogorîse foc
din cer, D om nul le-a răspuns: „Nu ştiţi ai cărui Duh sînteţi”28. Le-a răs-
Euns aşa ca să-i înveţe să nu se răzbune, că harul lo r este m ai m are decît
arul lui Ilie. Să nu socotească nim eni că eu îl osîndesc pe Ilie ca pe un
om nedesăvîrşit! N u spun asta; dim potrivă, era u n om desăvîrşit; dar în
vrem ea lui, cînd m intea oam enilor era m ai copilăroasă, era nevoie de
această pedagogie. Moise de asem eni era şi el în această privinţă desă­
vîrşit; cu toate acestea H ristos cere de la ucenicii Săi m ai m ult decît de
la Moise: „Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decît a cărturari­
lor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor!”29. A posto­
lii n-aveau să m eargă în Egipt, ci în toată lumea; m ai cumplită decît Egip­
tul; n-aveau să stea de vorbă cu Faraon, ci să se lupte cu diavolul, cu însuşi
tiranul răutăţii. Scopul luptei lor era de a lega p e diavol şi de a-i răpi
toate arm ele lui; şi au făcut asta, n u despărţind m area, ci despărţind cu
toiagul lui lesei adînc de necredinţă, cu valuri cu m ult m ai cum plite
decît valurile M ării Roşii. Iată, dar, cu cîte îi înspăim înta H ristos pe
apostoli, care erau oameni: cu m oartea, sărăcia, necinstea, cu m ii şi mii
de suferinţe. Se cutrem urau în faţa acestora m ai m ult decît se cutrem u­
raseră iudeii altădată în faţa M ării Roşii. Şi cu toate acestea H ristos i-a
convins să înfrunte toate prim ejdiile şi să treacă peste ele cu aceeaşi
siguranţă ca şi p e uscat.
P e n tru a-i în d e m n a deci sp re toate aceste lu p te, H risto s a adus
alături de El, pe Muntele Taborului, pe cei care au strălucit în Vechiul
Testament.
- Ce spune Petru cel înflăcărat?
- ,Jiine este nouă să fim aici!”30
Petru auzise că H ristos trebuie să m eargă la Ierusalim şi să păti­
m ească; tem îndu-se şi trem urînd încă pentru H ristos, chiar d u p ă ce
fusese certat, se apropie de El; d a r nu m ai îndrăzneşte să-I spună ca m ai
înainte: ,JMilostiv f i i Ţie!”31, ci, to t din pricina aceleiaşi frici, li spune
acelaşi lucru, d a r cu alte cuvinte. Văzuse m untele, singurătatea, pustia.
Socotea că locul acesta îl va feri de orice primejdie; dar nu num ai locul, ci
şi neducerea Lui la Ierusalim. Petru dorea, deci, ca Hristos să stea acolo
necontenit. D e aceea a şi vorbit de colibe. „Dacă s-ar face aceste colibe, îşi
27. Luca 9, 54.
28. Luca 9, 55.
29. Matei 5, 20.
30. Matei 17, 4.
31. Matei Ui, 22
0,r>0 M IN I UI. IOAN (JURA l)K AUR

spunea Fetru, nu ne vom m ai sui în Ierusalim ; iar dacă n u ne suim în

Ierusalim , n u va m uri. C ă spune D om nul că acolo au să tăbărască
asupra Lui cărturarii” D ar Petru n-a îndrăznit să grăiască aşa. D e aceea,
ca să-şi ajungă scopul, se exprim ă altfel, grăieşte liniştit, fără team a de a
mai fi certat, spunînd: ,fiin e este nouă să fim aici, u n d e sînt şi M oise şi
Uie; Ilie, care a coborît foc p e m unte, şi M oise, care a in trat în n o r şi a
vorbit cu D um nezeu! N im eni nu va şti u n d e sîntem !”.

III
Ai văzut cit de înflăcărată era dragostea lui Petru p e n tru Hristos?
Nu te uita că rugăciunea lui era nesocotită! U ită-te cit de înflăcărat era,
cit de m ult ard ea de dragoste p en tru Hristos!
C ă n u spunea aceste cuvinte trem urînd pen tru viata lui, ascultă ce
a spus Petru cînd H ristos a vestit m ai dinainte patim iÎe şi m oartea Sa:
„Sufletul meu m i-l voi pune pentru Tine”32; şi: „Chiar de ar trebui să mor
cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine”! 33 Vezi-1, apoi, că s-a aruncat chiar în
mijlocul prim ejdiilor. C înd era atîta p o p o r în ju r, n u num ai că n-a fugit,
ci a scos sabia şi a tăiat urechea slugii arhiereului34. D eci n u gîndea la el,
ci trem ura p e n tru D ascălul său.
D ar p en tru că D om nul grăise cu tărie să pătim ească şi să m oară,
Petru n u m ai grăieşte ca m ai înainte, ci, gîndindu-se să n u m ai fie certat
din nou, zice:
„Dacă vrei să facem aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi
lui Ilie una”35.
C e spui, P etre? O a re nu cu p u ţin m ai în ain te ai a ră ta t cît de
m are este d e o se b ire a în tre El şi robi? P e n tru ce-L m ai n u m eri iarăşi
îm p re u n ă cu robii?
Ai văzut cît de nedesăvîrşiţi în credinţă erau apostolii înainte de
răstignirea D om nului? C hiar dacă T atăl îi descoperise lui Petru că H ris­
tos este Fiul lui D um nezeu, totuşi descoperirea aceasta n u este m ereu
vie în sufletul lui; spaim a îl tulbură şi uită cine este H ristos. N u vorbesc
num ai de spaim a pricinuită de patim ile şi răstignirea D om nului, ci şi de
spaim a pricinuită de cele văzute pe M untele Taborului. Ceilalţi evan-
ghelişti arată lucrul acesta; ei spun că tulburarea lui Petru se datoreşte
spaim ei sale şi de aceea a rostit acele cuvinte. Evanghelistul M arcu
spune: „Că nu ştia ce să spună; că erau înfricoşaţi”36; iar evanghelistul
Luca, d u pă ce a spus: „Să facem trei colibe”, a adăugat: „neştiind ce
32. loan 13, 37.
33. Marcu 14, 31.
34. h a n 1H, 10.
3.r>. M a te i 17, 4.
30. Marcu !), 0.
 I.A MATKI (i.r>1

spune ”17. Apoi, ca să arate că şi Petru şi ceilalţi apostoli erau cuprinşi de

m are frică, a spus: „Erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptîndu-se au văzut slava
L u i” 38. Evanghelistul num eşte „somn” am eţeala m are pricinuită de
vederea aceea. D u p ă cum ni se întunecă privirile din pricina unei
lum ini p rea m ari, to t aşa au p ăţit şi ei atunci. N u era noapte, ci zi; iar
strălucirea covîrşitor de m are a slavei le îngreuiase ochii lor slabi.
C e s-a întîm plat m ai departe? N -a vorbit H ristos, nici M oise, nici
Ilie. D ar cel m ai m are decît toţi, al C ărui cuvînt este adevărul, Tatăl,
sloboade glas din nor.
- Pentru ce d in nor?
- Aşa Se arată totdeauna Dumnezeu! „Nor şi negură împrejurul L u i”373839;
şi: „Şadepe nor uşor”40; şi iarăşi: „Cel ce a pus nori suirea L u i”41, şi: ,flo r
L-a luat de la ochii lor”42; şi: „Ca Fiu al Omului, venind pe nori”43. G lasul a
venit din n o r ca să creadă apostolii că glasul vine d e la D um nezeu. Şi
norul era lum inos.
„Şi încă grăind el, iată nor luminos i-a umbrit. Ş i iată glas din nor,
zicînd: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! De Acesta
să ascultaţi!”44.
C înd D um nezeu am eninţă, norul este întunecos, ca pe M untele
Sinai. C ă spune Scriptura: irA intrat Moise în nor şi în negură; şi ca abu­
rul, aşa se purta fu m u l”45. Profetul D avid, vorb in d de am eninţarea lui
D um nezeu, spune: „întunecoasă apă în norii văzduhului”46. A cum însă
norul este lum inos, pentru că voia să înveţe, n u să înspăim înte. Petru
spunea: „Să facem trei colibe”; T atăl însă a arătat o colibă nefăcută de
m în ă om enească. D e aceea pe M untele Sinai, fum şi abur de cuptor;
aici, lum ină nespusă şi glas. A poi, ca să arate că n-a vorbit de unul din
cei trei, ci num ai de Hristos, cînd s-a auzit glasul, cei doi, M oise şi Ilie,
s-au făcut nevăzuţi. Dacă Tatăl ar fi vorbit de unul din cei trei, cei doi
n-ar fi plecat, ca să rămînă Domnul singur.
- D a r p en tru ce norul nu L-a acoperit num ai pe H ristos, ci pe
toti* trei?
- D acă L-ar fi acoperit num ai pe Hristos, s-ar fi crezut că El a vor­
bit. D e aceea şi evanghelistul, în tărin d asta, spune că glasul era din nor,
adică de la D um nezeu.

37. Luca 9, 33.

38. Luca 9, 32.
39. Ps. 96, 2.
40. Isaia 19, 1.
41. Ps. 103, 4.
42. Fapte 1, 9.
43. Dan. 7, 13.
44. Matei 17, 5.
4.r>. Ie·,. 24, 18.
10. l's. 17, 13.
(p,r.2 SKlNTUI. io an gura de aur

- Ce a spus glasul?
- Acesta este Fiul Meu cel iubit!”.
D acă este iubit, nu te tem e, Petre! A r fi trebuit, Petre, să fi cunoscut
de m ult p uterea Lui şi să te fi încredinţat de învierea Lui. D ar p en tru că
nu ştii, vocea Tatălui să te încredinţeze! D acă D um nezeu este puternic,
d u p ă cum şi este, atunci e clar că şi Fiul e la fel. N u te tem e, dar, Petre,
de patim ile Fiului! D acă nu înţelegi încă, atunci gîndeşte-te la aceea că
este şi Fiu şi este şi iubit. Acesta este Fiul Meu cel iubit ”, a spus Tatăl. Iar
dacă este iubit, nu te teme! N im eni n u părăseşte pe cel pe care-1 iubeşte.
A şadar n u te tulbura. D e L-ai iubi pe H ristos de m ii de ori, nu-L iubeşti
cum îl iubeşte T atăl Său, „întru Care a binevoit”. îl iubeşte n u num ai
pen tru că L-a născut, ci şi pentru că este în totul egal cu El şi de acelaşi
gînd cu El. D eci dragostea este îndoită, dar, mai bine spus, chiar întreită:
pentru că este Fiu, pentru că este iubit, pentru că în El a binevoit.
- C e înţeles au cuvintele: ,Jntru Care am binevoit”?
- C a şi cum ar spune: „întru C are M ă odihnesc; întru C are îm i
găsesc plăcerea”. P entru că este în totul egal cu Tatăl, pentru că este o
voinţă şi în El şi în Tatăl, pentru că, răm înînd Fiu, este una în totul cu
C el ce L-a născut.
,J)e Acesta să ascultaţi!”
Deci, nu te îm potrivi, Petre, cînd El vrea să fie răstignit!
„Şi auzind, au căzut cu faţa la păm înt şi s-au spăimîntatfoarte. Ş i apro-
piindu-Se lisus, S-a atins de ei şi le-a zis: «Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!» Ş i ridi-
cîndu-şi ochii lor, n-au văzjut pe nimeni, decît numai pe lisus”47.

IV
Pentru ce s-au spâim întat ucenicii cînd au auzit cuvintele Tatălui?
Şi m ai înainte s-a auzit un glas ca acesta, la Io rd an 48 şi era m ultă lum e
de faţă, d ar n im eni nu s-a spăim întat; şi iarăşi, m ai tîrziu, cînd glas a
venit din cer, unii spuneau că a tunat49; dar, nici atunci, nim eni n u s-a
spăim întat. P entru ce deci pe M untele T aborului ucenicii au căzut cu
feţele la păm înt?
- Pentru că era pustietate, înălţim e, linişte adîncă, schim bare la faţă
plin ă de frică, lum ină neam estecată şi n o r întins; toate acestea i-au
um plut de m are spaim ă; spaim a îi strîngea din toate părţile; tem îndu-se
au căzut cu feţele la păm înt şi s-au închinat. D a r p en tru ca n u cum va
spaim a prelungită p rea m ult să-i facă să uite to t ce s-a petrecut p e
m unte, H ristos p u n e îndată capăt spaim ei lor; Se arată singur şi le
porunceşte să nu spună nim ănui nim ic p înă d u p ă învierea Sa din m orţi.
17. Matei 17, (i-K .
18. M a t e i 17.
li», han 12, 28 2!>.
 „Coborindu-Se din munte, le-a poruncit să nu spună nimănui vedenia
pînă tin d va învia din morţi”50.
C u cît erau m ai m ari faptele pe care ucenicii le spuneau despre
H ristos, cu atît erau prim ite m ai greu de m ulţim e. D acă ucenicii ar fi
vorbit de răstignirea Lui, sm inteala ar fi fost şi m ai m are; de aceea H ris­
tos le porunceşte să tacă; şi nu fără tem ei, ci am intindu-le din nou de
patim ile Sale; aproape c ă le spune şi pricina p e n tru care le-a poruncit
să tacă. N u le-a poruncit să nu spună nim ănui niciodată, ci pînă cînd va
învia din m orţi. T rece sub tăcere ceea ce era înfricoşător şi face pom e­
nire num ai de ceea ce era frumos, de înviere.
- D a r ce? D u p ă înviere ucenicii n u aveau să se m ai smintească?
- Deloc! N um ai în tim pul de dinainte de răstignire m ai puteau să-şi
p u n ă întrebări. D upă răstignire ucenicii prim iseră D uhul Sfînt, aveau în
sprijinul lor glasul m inunilor săvîrşite de ei; şi toate cîte spuneau erau
prim ite cu uşurinţă, pen tru că proclam au puterea lui H ristos m ai tare
decît o trîm biţă; nici o sm inteală nu m ai putea pu n e piedică celor ce se
săvîrşeau.
N im eni deci n-a fost m ai fericit decît apostolii, m ai ales decît cei
trei apostoli care au fost învredniciţi să stea sub acelaşi n o r cu Stăpînul.
D ar dacă vrem , vom vedea şi noi pe H ristos. N u aşa cum L-au văzut
aceia atunci în m unte, ci cu m ult m ai strălucitor. în ziua cea din urm ă,
n u v a veni aşa; atunci pe T abor, p e n tru a-i cruţa p e ucenici, a d at d ru­
m ul num ai la atîta strălucire cît puteau ei suferi; în ziua cea din u rm ă
însă va veni cu însăşi slava Tatălui; şi n u num ai cu M oise şi Ilie, ci cu
oştire nenum ărată de îngeri, cu arhangheli, cu heruvim i, cu popoarele
acelea nenum ărate de puteri cereşti; n u v a avea u n n o r deasupra capu­
lui Lui, ci cu cerul înfăşurat. D u p ă cum atunci cînd se face ju d ecată
înaintea poporului se dau la o parte perdelele, iar judecătorii sînt văzuţi
de toţi cei de faţă, tot aşa şi atunci, în ziua cea m are a judecăţii lum ii,
toţi îl v o r vedea pe H ristos stînd p e scaunul de judecată; toţi oam enii
v or sta înaintea Lui; şi El, cu gura Lui, v a grăi oam enilor. U nora Ie va
spune: „Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, că am flăm înzit şiM i-aţi dat
să mănînc”5152; altora le va zice: ,J5ine, slugă bună şi credincioasă, peste puţin
aifost credincioasă, peste multe te voi pune , altora le v a spune cu totul alt­
ceva; unora: ,J)uceţi-vâ înfocul cel veşnic, care estepregătit diavolului şi îngerilor
lui”53; iar altora: „Slugă vicleană şi leneşă”5*;pe unii îi va tăia în două 55 şi-i va

50. Matei 17, 9.

51. Matei 25, 34-35.
52. Matei 25, 21.
53. Matei 25, 41.
54. Matei 25, 20.
55. Matei 24, 51.
(..VI SI':tNTl II. IOAN (;(IKA 1)K AUR

da chinuitorilor '1’, iar altora le va porunci să fie legaţi de mîini şi de

picioare şi aruncaţi în întunericul cel m ai din afară5'. D upă secure 56758
vine cu p to ru l5960; iar cei aruncaţi din n ăvod 90 acolo v o r cădea. A tu n c i
drepţii vor străluci ca soarele”61, dar, m ai bine spus, m ai m ult decît soa­
rele. A spus atîta, nu p en tru că atîta v a fi lum ina lor, ci pentru că nu
cunoaştem o lum ină m ai strălucitoare decît a acestui astru; a vrut să
înfăţişeze strălucirea viitoare a sfinţilor cu ajutorul unei străluciri cunos­
cute nouă. Pentru că şi p e m unte, cînd evanghelistul a spus că „a strălu­
cit ca soarele”, pentru aceeaşi pricină a grăit aşa. C ă lu m in a de pe T ab o r
era m ai m are decît lum ina soarelui, au arătat-o ucenicii care au căzut cu
feţele la păm înt. D acă n-ar fi fost o lum ină neam estecată, ci una la fel cu
a soarelui, n-ar fi căzut la păm înt, ci ar fi putut-o suferi cu uşurinţă.
D repţii62, dar, vor străluci atunci ca soarele; şi m ai m ult decît soa­
rele, iar păcătoşii vor suferi cele m ai groaznice chinuri. A tunci n u va
mai fi nevoie nici de docum ente, nici de dovezi, nici d e m artori. C el
C are v a ju d e ca va fi totul: şi m artor şi dovadă şi Ju d ecăto r. El le ştie
bine pe toate, că „toate sînt goale şi descoperite înaintea ochilor L u i”6364.N u se
va v ed ea atunci nici bogat, nici sărac, nici puternic, nici slab, nici în ţe­
lept, nici neînţelept, nici rob, nici liber, ci toate aceste m ăşti vor dispă­
rea şi se vor cerceta num ai faptele fiecăruia. D acă la tribunalele acestea
de pe păm înt, cînd este judecat cineva p entru îm pilare sau crimă, ori­
cine ar fi, fie el prefect, consul, orice, i se iau toate demnităţile şi vinova­
tul prim eşte cea mai grea pedeapsă, cu m ult mai m ult va fi aceasta atunci.

V
C a să nu se întîmple aşa, să lepădăm hainele cele m urdare, să luăm
armele luminii şi slava lui Dum nezeu ne va acoperi. C are poruncă a D om ­
nului este grea? C are nu-i uşoară? Ascultă ce spune profetul şi atunci vei
cunoaşte uşurinţa poruncilor! ,JSlici dacă ţi-ai arcui ca un cerc grumazul tău şi
dacă ai aşterne sub tine sac şi cenuşă, nici aşa nu vei chema post primit; ci dezleagă
toată legătura nedreptăţii, dezleagă legăturile cele cu sila făcute”6*.
Uită-te la înţelepciunea profetului! D ă mai întîi porunci grele, pe care
apoi le înlătură şi cere să te mîntui îndeplinind poruncile uşoare; cu
aceasta arată că D um nezeu n-are nevoie de osteneli, ci de ascultare. Apoi
56. Matei 18, 34.
57. Matei 22, 13.
58. Matei 3, 10.
50. Matei 13, 42, 50.
60. Matei 13, 48.
61. Matei 13, 43.
62. D o aici începe partea morală: Despre judecata din urmă; atunci dregătoriile dispar. Învi­
nuiri· cămătarilor şi sfătuire pentru a face mai degrabă milostenie.
63. Evr. 4, 13.
64. Isaia 58, 5 6.
OM II.II I.A MAŢI I <i55

arată că virtutea este uşoară, iar păcatul greu; şi ilustrează aceasta chiar
cu num ele date virtuţilor şi păcatelor. Profetul num eşte păcatul lanţ şi
legătură, iar virtutea liberare şi scăpare de lanţuri şi legături. „Dezleagă,
spune profetul, toată legătura nedreptăţii”65; num eşte aşa poliţele şi chi­
tanţele. „Lasă în libertate pe cei zdrobiţi”66, adică p e cei ce suferă. A şa e
datornicul: cînd vede pe cel ce l-a îm prum utat, i se zbate in im a şi se
tem e de el m ai rău ca de o fiară sălbatică. „Ia în casa tape săracii Jură de
adăpost. Dacă vezi pe cel gol, îmbracâ-l. Nu trece cu vederea pe cei din nea­
m ul tău”67.
Intr-o cuvîntare de m ai înainte, vorbindu-vă de răsplăţile prim ite
d e cei ce îndeplinesc aceste porunci, vă arătam bogăţia acestor răsplăţi.
A cum să vedem dacă aceste porunci sînt grele, dacă sînt mai presus de
puterile om eneşti. Aşa ceva nu vom găsi, ci cu totul dim potrivă; că fap­
tele bune au m ultă uşurinţă, iar cele rele sînt cu m ultă sudoare. Este,
oare, o greutate m ai m are ca aceea de a da bani cu îm prum ut, de a te
îngrji de dobînzi şi de poliţe, de a cere garanţii, de a te tem e şi a trem ura
pen tru am anete, pentru capete, p entru procente şi pentru giranţi? Aşa
sînt afacerile! Iar siguranţa aceasta aparentă şi născocită a poliţelor şi a
giranţilor este m ai şubredă decît orice şi plină de bănuieli. A face m ilos­
tenie însă e m ai uşor şi fără bătaie de cap.
Să n u neguţătorim , dar, nenorocirile altora, nici să facem trafic cu
iubirea de oam eni. Ştiu că m ulţi aud cu neplăcere cuvintele acestea.
D ar care ar fi folosul tăcerii? D acă aş tăcea şi n u v-aş supăra deloc cu
spusele m ele, ar fi cu neputinţă să vă scap de pedeapsă cu tăcerea, ba,
dim potrivă, tocm ai tăcerea ar m ări pedeapsa; şi n u num ai vouă, ci şi
m ie m i-ar pricinui pedeapsă o tăcere ca aceasta. C e folos de vorbe plă­
cute, dacă nu ajută la treburi, b a te m ai şi vatăm ă? C e cîştig să te bucur
cu cuvîntul, dar de fapt să te supăr? Ce cîştig ai să-ţi încînt auzul, d ar să-ţi
chinuiesc sufletul? D e aceea e de neapărată treb u in ţă să v ă supăr aici
p e păm înt, ca să nu fim osîndiţi dincolo.
S-a abătut, iubite frate, asupra Bisericii o cum plită boală, o boală
care are nevoie de m ultă îngrijire. Cei care au p rim it porunca să nu-şi
adune com ori nici din m unca lo r dreaptă şi cinstită, ci să deschidă case­
le lor celor nevoiaşi, aceia cîştigă bani şi averi de pe urm a sărăcirii altora,
născocind un ja f frumos la chip şi o lăcomie ce-şi găseşte scuze. Nu-mi
spune că legile îngăduie procentele. Şi vam eşul îm plineşte legea, d ar e
pedepsit. Şi noi vom păţi la fel dacă nu încetăm a îm pila p e cei săraci,
dacă nu încetăm a face cu neruşinare negoţ cu nevoile şi nenorocirile

(>5. h aia .r>8, (>.

(>(>. b a ia 58, li.
1)7. h aia 58, 7.
 S IlN T III. IOAN « U R A l)K AUR

altora. D e aceea ai bani, ca să pui capăt sărăciei, n u ca să neguţătoreşti

sărăcia. T u însă, sub m asca ajutorării celui nevoiaş, îi faci şi m ai m are
nenorocirea şi vinzi cu bani iubirea de oam eni. V inde-o, n u te opresc;
d ar vinde-o p e n tru îm părăţia cerurilor. Să n u iei în schim bul unei fapte
atît de m ari u n p re ţ m ic, o d o b în d ă neînsem nată, ci viaţa cea nem uri­
toare. Pentru ce te porţi ca u n om sărac şi nevoiaş, ca u n chiţibuşar, vîn-
zînd lucruri de m are p re ţ p e nim ica, p e n tru b an i care azi sînt şi m îine
nu sînt, cînd a r trebui să le dai pe îm părăţia cerurilor care răm îne veş­
nic? Pentru ce laşi pe D um nezeu şi vrei să cîştigi cîştiguri omeneşti?
Pentru ce laşi deoparte pe C el C are poate să te îm bogăţească şi superi
pe cel care n-are nici leţcaie? Pentru ce laşi pe Cel C are poate să-ţi dea
şi închei contracte cu u n nerecunoscător? A cela doreşte să-ţi d ea înapoi
ce I-ai dat; acesta se supără cînd îţi întoarce banii; acesta ab ia îţi d ă p ro ­
centul; A cela îţi dă însutit şi viaţă veşnică; acesta, cu ocări şi cu
sudalm e; A cela, cu laude şi cu strigăte de bravo; acesta te pizm uieşte;
A cela îţi îm pleteşte cununi; acesta abia de-ţi întoarce aici p e p ăm înt ce
i-ai dat; Acela, şi aici şi dincolo. N u este, oare, culm ea prostiei să n u ştii
nici să cîştigi? C îţi n-au p ierdut şi capitalul pen tru procente? C îţi n-au
căzut în prim ejdii pentru procente? C îţi n-au căzut în neagră sărăcie şi
n-au adus şi pe alţii pentru negrăita lor lăcom ie?

VI
Să nu-m i spui că cel care se îm prum ută se b u cu ră şi că-ţi m ulţu­
meşte p en tru îm prum ut. Face lucrul acesta din p ricina cruzim ii tale. Şi
A vraam , cînd şi-a d at soţia în m îinile barbarilor®8, a făcut asta ca să-i fie
bine prim ită isteţim ea lui; d ar nu de b u n ă voie, ci de frica lui Faraon;
tot aşa şi săracul este silit din pricina cruzim ii tale să-ţi m ulţum ească
pen tru îm prum ut, pentru că tu socoteşti că n u m erită să-l îm prum uţi.
D ar m i se pare că tu, chiar cînd scapi pe cineva dintr-o prim ejdie,
pretinzi răsplată pen tru că l-ai scăpat.
- V ai de m ine, să m ă ferească D um nezeu de asta! m i s-ar răspunde.
- C e spui, om ule? N u vrei să ceri b ani cînd scapi p e cineva dintr-o
prim ejdie m ai m are, d ar eşti atît de neom enos cînd e v o rb a de o prim ej­
die m ai mică! N u vezi cîtă pedeapsă stă deasupra cam etei? N u auzi că şi
în V echiul T estam ent este oprită cam ăta ? 69
D ar care e scuza celor m ai m ulţi > căm ătari?
- D acă iau dobînzi pen tru banii îm prum utaţi, o fac p en tru ca să
ajut pe cel sărac, m i se spune.

<i«. Hac. 12. 10-20.

<i«). Deul. I.r>, 7-H.
 - N u păcătui, omule! D um nezeu nu vrea astfel de jertfă. N u înşela
legea lui D um nezeu. M ai bine să nu-i dai săracului deloc decît să-i dai
dintr-un astfel de cîştig. D in pricina dobînzilor ned rep te faci să fie n ele­
giuiţi chiar banii adunaţi p rin m u n că dreaptă şi cinstită. Este la fel ca şi
cum ai forţa u n pîntece bun să nască scorpii.
D ar pentru ce vorbesc eu de legea lui D um nezeu? N u num iţi chiar
voi înşivă o m urdărie datul banilor cu îm prum ut? D acă voi, care cîşti-
gaţi de p e u rm a îm prum utului, îl osîndiţi aşa, gîndiţi-vă ce osîndă va
rosti D um nezeu asupra voastră!
D acă vrei să vezi ce spun şi legile civile despre datul banilor cu
îm prum ut, află că ele socotesc fapta aceasta cea m ai m are ruşine. Legile
civile n u îngăduie oam enilor cu m ari dregătorii, celor care fac parte din
m arele sfat, num it senat, să se facă de ruşine cu astfel de cîştiguri; legea
le interzice nişte cîştiguri ca acestea. N u se cuvine, oare, să n e cutrem u­
răm cînd nu dăm atîta preţuire vieţuirii cereşti cîtă preţuire dau legiui­
torii rom ani senatului, cînd socotim de m ai p u ţin p reţ cerul decît
păm întul, cînd n u n e ruşinăm de o faptă atît de necugetată? C ăci ce
poate fi, oare, m ai necugetat decît a te sili să sem eni fără să ai păm înt,
ploaie şi plug? D e aceea cei ce au născocit această plugărie rea seceră
neghină care se aruncă în foc.
N u sînt, oare, o m ulţim e de neguţătorii drepte şi cinstite: lucrarea
păm întului, creşterea oilor, a vitelor, a păsărilor, m u n ca cu braţele, chi-
vem isirea averilor? Pentru ce, dar, te porţi ca un n eb u n şi ca u n om fără
de m inte, cultivînd zadarnic spini?
V rei să-mi spui că vin peste rodurile păm întului o m ulţim e de
nenorociri: grindina, tăciunele, p loaia prea m ultă? D ar nu atîtea cîte
vin peste banii daţi cu îm prum ut. O ricît de m ulte ar fi nenorocirile
acestea, paguba n u atinge decît venitul păm întului. Capitalul - adică
păm întul - răm îne întreg. D incolo însă adeseori m ulţi din cei care dau
bani cu îm prum ut au pierdut nu num ai dobînzile, ci şi capitalul. Iar
înainte de pagubă sînt şi necontenit trişti. N iciodată nu se bucură de
averile lui cel care dă bani cu dobîndă, nici nu se veseleşte de ele, ci
cînd prim eşte d o b în d a nu se bucură că are un venit, ci se întristează că
dobînzile nu depăşesc capitalul. Şi înainte ca această odraslă rea,
dobînda, să se nască desăvîrşit, căm ătarul o sileşte să nască şi ea, prefâ-
cînd dobînzile în capital. Şi forţează pe aceşti pui de viperă nevîrstnici,
să nască şi ei înainte de vrem e. A şa sînt dobînzile; m istuie şi sfîşie sufle­
tele nenorociţilor căm ătari m ai m ult decît viperele.
Aceasta este legătura nedreptăţii! Acestea sînt legăturile cele cu silă
făcute! C ăm ătarul spune: „Dau b ani cu îm prum ut, n u ca să iei, ci ca să
dai mai mult decît ţi-am dat”. D ar D um nezeu ne porunceşte să nu luăm îna­
<>5H SI'lNTUI. IOAN (IIJRA OK AIIH

poi nici banii pe care i-am dat: „Daţi, ne spune D um nezeu, celor de la
care nu aşteptaţi să mai luaţi” 70. T u însă ceri m ai m ult decît ai dat şi
sileşti pe cel pe care l-ai îm prum utat să se socotească dator, să-ţi p u n ă în
p alm ă şi ce nu i-ai dat. Şi crezi că p rin asta îţi m ăreşti averea! N u. în loc
să ţi-o m ăreşti îţi aprinzi focul cel nestins.
Aşadar, ca să nu se întîm ple u n a ca aceasta, să tăiem pîntecele cel
rău care zăm isleşte dobînzile, să stîrpim odraslele cele neleguite, să
secăm pîntecele acesta pustiitor şi să urm ărim num ai cîştigurile cele
m ari şi adevărate.
- D ar care sînt acestea?
- Ascultă-1 p e Pavel, care spune: ,JÂare ciştig este evlavia unită cu
îndestularea cu ceea ce a i”77.
Să ne îm bogăţim , dar, num ai cu această bogăţie, ca să ne bucurăm
şi aici pe p ăm înt d e tihnă şi să avem parte şi de bunătăţile cele viitoare,
cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia
slava şi puterea îm preună cu Tatăl şi cu Sfîntul D u h , acum şi p u ru rea şi
în vecii vecilor, A m in.
70. Luca 6, 35.
7 1 .7 Tim. 6, 6.
 OMILIA LVII

„ Ş i L - a u în t r e b a t p e E l u c e n ic ii L u i, z ic în d u -I :
« P e n t r u c e s p u n c ă r tu r a r ii
c ă t r e b u ie s ă v in ă I lie m a i în t îi ? » ” 1

I
Ucenicii nu ştiau lucrul acesta din Scripturi, ci cărturarii îl spuneau şi
răspîndiseră în poporul simplu cuvîntul acesta despre Ilie ca şi despre
Hristos. D e aceea şi samarineanca zicea: „Ştim că va veni Mesia; cînd va
veni Acela ne va spune nouă toate”2; iar iudeii îl întrebau p e Ioan Boteză­
torul: „Eşti Ilie sau proorocul?”3
Deci, după cum am spus, era împămîntenit printre iudei cuvîntul
despre Hristos şi despre Ilie, dar nu era tălmăcit de cărturari cum trebuia.
Scripturile vorbesc de două veniri ale lui H ristos; aceasta care a
avut loc şi cea viitoare. A rătîndu-le pe acestea, Pavel spunea: „S-a arătat
harul cel mîntuitor al lui Dumnezeu, învăţîndu-ne ca, lepădînd necredinţa şi
poftele cele lumeşti, să vieţuim cu cuminţenie, cu dreptate şi cu cucernicie”4.
A ceasta este o venire a lui Hristos. A scultă că o arată şi pe cealaltă!
D upă ce a spus cele de m ai sus, a adăugat: „Aşteptînd fericita nădejde şi
arătarea marelui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos”5. Şi profe­
ţii vorbesc de două veniri ale lui H ristos. Înainte-M ergător al celei de a
doua veniri va fi Ilie; al celei dintîi a fost Ioan Botezătorul, pe care
H ristos îl num ea şi Ilie, nu pentru că era Ilie, ci pen tru că îm plinea sluji­
rea aceluia. D upă cum Ilie va fi înainte-m ergătorul celei de a doua
veniri a lui H ristos, tot aşa şi Ioan a fost Înainte-M ergătorul celei dintîi.
C ărturarii însă am estecau cele două veniri şi rătăceau poporul; vorbeau
poporului num ai de venirea cea de a doua a lui H ristos şi spuneau:
„D acă acesta ar fi H ristos, atunci ar trebui ca Ilie să v in ă m ai întîi”.
Pentru aceasta ucenicii au întrebat: „Pentru ce spun cărturarii că trebuie să
vină Ilie mai întîi?”!n acest scop şi fariseii au trimis la Ioan să-l întrebe:
„D acă tu eşti Ilie?”. N u pom enesc deloc de venirea Lui cea dintîi.

1. Matei 17, 10.

2. Ioan 4, 25.
li. Ioan 1,21.
4. Tit 2, 1 11 2 .
5. I'il 2, i:i.
(><><) SI'lNTUI. IOAN (JURA l)K AUR

C are este, dar, dezlegarea pe care a dat-o H ristos?

H ristos spune: „Ilie va veni înainte de a doua M ea venire; dar Ilie a
venit şi acum - numindu-1 aşa pe Ioan Botezătorul - , acesta a venit ca
Ilie. D ar dacă vrei să întrebi de Ilie Tesviteanul, v a veni şi acesta” .
Pentru aceasta a şi spus Hristos ucenicilor Săi:
„Ilie va veni şi va aşeza la loc pe toate”67
- Pe care „toate”?
- A celea despre care vorbea profetul M aleahi: „Voi trimite la voi pe
Ilie Tesviteanul, care va întoarce inima tatălui sprefiu , ca să nu vin şi să bat cu
desăvîrşirepămîntul”1. Ai văzut preciziunea cuvintelor profetice? H ristos
a num it p e Ioan B otezătorul Ilie, p e n tru că am îndoi au aceeaşi slujire; şi
ca să nu socoteşti că profetul num eşte pe Ioan B otezătorul Ilie, profetul
a adăugat şi p atria lui Ilie, numindu-1 „Tesviteanul”; d ar Ioan Botezăto­
rul nu era tesvitean. Pe lingă aceasta, profetul îi m ai d ă încă un sem n
deosebitor: „Ca să nu vin şi să bat cu desăvîrşire păm întul”. Prin aceste
cuvinte arată venirea a doua a lui H ristos, venirea cea înfricoşătoare. în
cea dintîi venire, H ristos n-a venit să b a tă păm întul. C ă „n-am venit,
spune H ristos, săjudec lumea, ci să mîntuiesc lumea”8. Profetul a grăit deci
aşa p en tru a arăta că Tesviteanul are să v ină înaintea acelei veniri, cînd
va avea loc judecata lum ii. Şi ne spune profetul şi p ricin a venirii lui Ilie.
- C are este pricina?
- C a, prin venirea sa, să înduplece pe iudei să cread ă în Hristos, ca
să n u p iară cu desăvîrşire toţi cînd v a veni Hristos. D e aceea şi D om nul
le aduce am inte de cuvintele profetului, spunînd: „Şi va aşeză la loc pe
toate”, adică va în d rep ta necredinţa iudeilor care v or trăi pe vrem ea
aceea. D e aceea şi cuvintele profetului sînt foarte precise; n-a spus: „Va
întoarce inim a fiului spre tată”, ci: „Va întoarce inima tatălui spre f i u ”;
p en tru că iudeii au fost părinţii apostolilor, profetul spune că Ilie va
întoarce inim ile părinţilor, adică cugetul poporului iudeu, la învăţătu­
rile fiilor, adică ale apostolilor.
„Dar vă spun vouă că Ilie a şi venit şi nu l-au cunoscut, ci i-au făcut
cîte au voit. Aşa are să pătimească şi Fiul Omului de la ei. Atunci au înţe­
les că despre Ioan le-a vorbit”9.
A postolii au înţeles, deşi nu spuseseră lucrul acesta nici cărturarii,
nici Scripturile; şi au înţeles repede, pen tru că au ajuns m ai ascuţiţi la
m inte şi mai atenţi la cele spuse.

(i. Matei 17, 11.

7. Mal. M, 24.
K. Ioan 12, 47.
!>. Matei 17, 12 1,1.
o m i i . ii i.a m m i :i Ml

- De unde au cunoscut ucenicii aceasta?

- Hristos le spusese doar m ai înainte: „Acesta este Ilie, care are să
vină”10. Aici însă le spune şi că:
!rA venit” şi că „Ilie va veni şi va aşeza la loc pe toate”.
Să nu te tulburi şi nici să socoteşti că e o încurcătură de cuvinte
cînd Hristos spune o dată că Ilie are să vină, iar altă dată, că a şi venit.
T oate spusele sînt adevărate. C înd spune că „Ilie va veni”şi că „va aşeza
la loc pe toate”, vorbeşte de Ilie Tesviteanul şi de întoarcerea la credinţă
a iudeilor, care se va petrece atunci; iar cînd spune că „acesta este cel care
are să vină”, num eşte pe Ioan B otezătorul Ilie, d u p ă felul slujirii sale. Şi
profeţii num eau cu num ele de David pe împăraţii de seamă, iar pe iudei îi
num eau căpetenii de sodomeni şi fii de etiopieni din pricina purtărilor lor.
Deci, după cum Ilie va fi înainte-m ergătorul celei de a doua veniri
a D om nului, tot aşa Ioan a fost înainte-m ergătorul celei tiintîi veniri.

II
D ar n u num ai pentru această pricină H ristos îl num eşte p retu tin ­
deni Ilie pe Ioan Botezătorul, ci şi pentru ca să arate că este u n deplin
acord între El şi V echiul T estam ent şi că venirea lui Ioan Botezătorul
este potrivit profeţiei. De aceea a şi adăugat iarăşi: )rA venit şi nu l-au
cunoscut, ci i-au făcut toate cîte au voit”.
- Ce înseam nă „Toate cîte au voit”?
înseam nă: L-au aruncat în tem niţă, l-au ocărit, l-au om orît, i-au
adus capul pe tipsie.
)rAşa are să pătimească şi Fiul Omului de la ei”. V ezi că H ristos găseşte
iarăşi prilej potrivit să am intească ucenicilor de patim ile Sale, pen tru
ca, prin patim ile lui Ioan, să le aducă m ultă m îngîiere. Şi n u num ai
p rin aceasta, ci şi prin aceea că face îndată m ari m inuni. O ri de cîte ori
vorbeşte de patim ile Sale, H ristos face îndată m inuni; şi după ce vor­
beşte de patim ile Sale, şi înainte de a vorbi. Se po ate vedea aceasta p re­
tutindeni. A tu n ci, spune evanghelistul, a început să le arate că trebuie să se
ducă la Ierusalim şi să moară şi să pătimească multe”11.
- C înd ,„Atunci”?
- C înd Petru a m ărturisit că este H ristosul şi Fiul lui D um nezeu12.
Iarăşi în M untele Taborului, cînd a arătat ucenicilor vederea aceea
m inunată şi cînd profeţii vorbeau despre slava Lui, Hristos le-a vorbit
de patimile Sale13. Acum, după ce vorbeşte de patimile lui Ioan, a adăugat:

10. Matei 11, 14.

11. Matei Ui, 21.
12. Matei Hi, Ui.
13. Matei 17, 12.
Mljţ SIINTIII. IOAN ( ; u r A i »k a u r

„Aşa şi Fiul Omului va pătim i de la ei”. Puţin m ai tîrziu, cînd a scos

dem onul pe care ucenicii n-au p u tu t să-l scoată14, face iarăşi acelaşi
lucru. C ă şi atunci, „întorcîndu-se ei în Galileea, Iisus le-a spus că Fiul Omu­
lui are să fie dat în mîinile oamenilor păcătoşi; şi-L vor omorî şi a treia zi va
învia”'5. H ristos face aceste m inuni ca p rin m ăreţia m inunilor să
potolească tristeţea covîrşitoare a apostolilor, să-i m îngîie în orice
chip. T o t aşa şi acum , prin am intirea m orţii lui Ioan, le d ăd ea m uţtă
mîngîiere.
D ar p oate că cineva m -ar întreba:
- Pentru ce H ristos nu l-a trimis şi acum pe Ilie, înviindu-1, dacă
prin venirea lui avea să d e a atîtea m ărturii bune?
- A cestei întrebări voi răspunde: Şi acum , la cea dintîi venire a Lui,
iudeii n-au crezut în El, deşi socoteau că H ristos este Ilie; că apostolii
I-au spus: „Unii zic că eşti Ilie, alţii Ieremia”16. D e altfel, între Ioan Bote­
zătorul şi Ilie nu este altă deosebire decît de tim p.
- D acă iudeii n-au crezut acum , cum vor crede atunci, la a doua
venire? aş p u tea fi întrebat.
- V o r crede, pen tru că Ilie „va aşeză In loc pe toate”. V o r crede n u
num ai p en tru că va fi cunoscut, ci şi p en tru că p în ă în ziua aceea slava
lui H ristos se va întinde din ce în ce m ai m ult şi va fi şi p en tru lum e m ai
strălucitoare decît lum ina soarelui. C înd deci d u p ă atîta preţuire şi
aşteptare va veni Ilie, propovăduind aceleaşi învăţături ca şi Ioan Bote­
zătorul şi vestind şi el pe H ristos, iudeii vor prim i m ai uşor spusele lui.
De altfel H ristos pare că îi scuză pe iudei, cînd spune că „nu l-au
cunoscut”.
D om nul nu m îngîie pe ucenicii lui num ai prin aceste cuvinte, ci şi
prin aceea că le arată că toate patim ile ce le va suferi de la iudei le va
suferi pe ned rep t; îi m ai m îngîie apoi şi prin aceea că însoţeşte aceste
prevestiri triste cu două m inuni: m inunea schim bării la faţă de pe M un­
tele T aborului şi m inunea pe care o săvîrşeşte îndată.
C înd apostolii au auzit cele spuse de H ristos, n u L-au m ai întrebat
cînd are să vină Ilie, fie că erau zdrobiţi de tristeţe la auzul patim ii
D om nului, fie că s-au tem ut. D e m ulte ori, apostolii tac atunci cînd văd
că H ristos n u vrea să le spună ceva lăm urit. D e pildă cînd erau în Gali-
leea şi cînd le-a spus: „ Fiul O m ului aresăfiedatşi-L vor omori"17,evanghe­
listul M arcu a adăugat: ,J L i n u î n ţ e l e g e a u c u v î n t u l ş i s e t e m e a u s ă - L
î n t r e b e ” "1, iar evanghelistul Luca spune că „ e r a c u v î n t u l a s c u n s p e n t r u ei c a
să n u - l p r ic e a p ă ş i se te m e a u s ă - L în tr e b e d e c u v în tu l a c e s t a .
14. Matei 17, 1 4 -1 8 .

l.r>. Matei 17, 22 2X

l (>. M a te i l(>, 14.

17. Marcu 9. 31.

18 Marcu 9. M
IV Luca 9, 4 V
OMII.I1 I.A MAII . I 663

„ Venind ei spre mulţime, s-a apropiat de E l un om, îngenunchind înaintea

Lui şi zicînd: «Doamne, miluieşte pe fiu l meu, că este lunatic şi rău pătimeşte;
d e m u lte ori cade în fo c şi de m ulte ori în apă. Ş i l-am dus la ucenicii Tăi
şi n-au putut să-l vindece ”20.
Scriptura ni-1 arată pe acest om foarte slab în credinţă. D in m ulte
fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sînt cu putinţă
celui ce crede”21; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: yyAjută
necredinţei mele!”22; din porunca dată de Hristos dem onului ca să nu mai
intre în fiul lui23; şi în sfîrşit din cele spuse de om lui Hristos: ,JDacă poţi!”24
Aş putea fi însă întrebat:
- D ar dacă necredinţa aceluia a fost de vină că ucenicii n-au scos
dem onul din fiul lui, pentru ce H ristos îi m ai învinuieşte ? 25
- C a să le arate că pot vindeca întotdeauna, chiar fără credinţa
celor ce se apropie de ei. D upă cum de m ulte ori a fost de ajuns credinţa
celui ce cerea pen tru a dobîndi cererea chiar de la sfinţi mai mici, tot
aşa de m ulte ori a fost de ajuns num ai puterea sfinţilor pentru săvîrşirea
unei m inuni, chiar dacă nu credeau cei care veneau la ei. A m îndouă
aceste cazuri se văd în Sfintele Scripturi. C om eliu şi cei din casa lui au
atras harul D uhului num ai prin credinţa lor26. Pe vrem ea lui Elisei însă
un m ort a înviat fără să creadă cineva. Cei care au aruncat m ortul în
g roapa lui Elisei, l-au aruncat iară nici o socoteală şi la întîm plare, n u
din credinţă, ci de team ă; tem îndu-se de tîlhari, au aruncat m ortul în
g roapă şi au fugit; ia r m ortul a înviat num ai prin pu terea simţului trup
al lui Elisei27. D e aici se vede că şi unii din ucenici erau slabi în credinţă,
d ar n u toţi. Stîlpii n u erau acolo.

III
Priveşte acum şi în alt chip nesocotinţa om ului acestuia! V ine la
Iisus şi, de faţă cu toţi oam enii, vorbeşte îm potriva ucenicilor Lui, spu-
nînd: ,£.-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece”. Hristos însă, în
faţa întregii m ulţim i, scapă pe ucenici de învinuirea adusă şi arată că
vina cea m are o are el, tatăl copilului, spunînd:
„0, neam necredincios şi îndărătnic! Pînă cînd voi f i cu voi!”28

20. Matei 17, 14-16.

21. Marca 9, 23.
22. Marca 9, 24.
23. Marca 9, 25.
24. Marca 9, 22.
25. Matei 17, 20.
26. Fapte 10, 1-48.
27. IV Regi 13, 21.
28. Matei 17, 17.
 N u adresează aceste cuvinte num ai tatălui copilului, ca să nu-1 ruşi­
neze, ci tuturor iudeilor. D acă H ristos n-ar fi luat apărarea ucenicilor
Săi, poate că m ulţi din cei de faţă s-ar fi sm intit şi ar fi gîndit despre uce­
nici ce nu trebuia.
Prin cuvintele: „Pînă cînd voi f i cu voi!”, D om nul arată cit de plăcută
ii este m oartea; arată că o doreşte, că vrea să plece cît m ai repede şi că
pentru El nu răstignirea e grea, ci răm înerea îm p reu n ă cu iudeii.
Hristos însă nu S-a m ărginit să-l ţină num ai de rău.
- D ar ce spune?
- ,„Aduceţi-Mi-1 aici!”29*
H ristos îl în treab ă pe tatăl copilului de cîtă vrem e se chinuie fiul
l u i P u n e această întrebare şi p en tru a apăra p e ucenici de învinuire,
d a r şi pen tru a sădi în sufletul tatălui bune nădejdi, ca să creadă că fiul
lui va fi izbăvit de boala sa. A poi îl lasă pe copil să se zvârcolească. N-o
face spre laudă - că se adunase m ulţim ea şi a ţinut-o de rău - , ci o face
pentru tatăl copilului; pentru ca tatăl, cînd va v ed ea pe dem on că se tul­
b u ră de cuvintele D om nului, să fie adus m ăcar aşa să creadă în m inu­
nea pe care o v a face.
C înd tatăl îi spune: ,£)inpruncie”31 şi: „Dacăpoţi, ajută-mă!”32, H ris­
tos îi răspunde: „Toate sînt cu putinţă celui ce crede!”33, şi întoarce îm po­
triva tatălui învinuirea pe care acesta o adusese ucenicilor. C înd lepro-
sul a spus: „Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti”34, leprosul a dat m ărturie de
puterea lui H ristos, iar D om nul l-a lăudat şi a în tărit spusele lui, zicînd:
„ Vreau! Curăţeşte-te!”35 C înd însă tatăl copilului a rostit cuvinte n evred­
nice de puterea lui Hristos, spunînd: „Dacă poţi, ajută-mă!”, D om nul îl
îndreaptă p e n tru că nu grăise aşa cum trebuia.
- Şi ce-i spune D om nul?
- „Dacă poţi să crezi, toate sînt cu putinţă celui ce crede!”36 C u alte
cuvinte H ristos îi spune aşa: „Atît de m are este pu terea M ea, că p o t să
dau şi altora p u terea de a face m inuni. D eci, dacă crezi cum trebuie, şi
tu poţi vindeca şi pe fiul tău şi pe alţii m ulţi”. Şi d u p ă ce a spus aceste
cuvinte, a vindecat pe îndrăcit.
T u însă să vezi aici nu num ai purtarea de grijă şi facerea de bine a
lui Hristos, ci şi aceea că din clipa aceea n-a m ai îngăduit dem onului să
locuiască în el, că dacă tînărul nu s-ar fi bucurat şi atunci de m ulta purtare

2!>. Matei 17, 17. 33. Marcu 9 , 23.

.30. Marcu !), 21. 34. Matei 8, 2.
31. Marcu 9, 21. 35. Matei 8, 3.
.32. Marcu !>, 22 36. Marcu 9 , 23.
OMILII LA MA I LI (>(>/)

de grijă a lui D um nezeu, dem onul l-ar fi ucis de m ult. C ă spunea tatăl
lui că îl arunca în ap ă şi în foc. Iar dem onul care a îndrăznit aceasta l-ar
fi ucis negreşit, dacă D um nezeu n-ar fi pus frîu puternic m arii lui furii,
aşa cum i-a apărat şi pe îndrăciţii aceia care um blau goi, care alergau
prin pustietăţi şi se tăiau în pietre37.
Să n u te tulburi că tînărul acesta este num it lunatic, şi n u îndrăcit.
Aşa îl num ea tatăl lui.
- Pentru ce atunci şi evanghelistul M atei spune că H ristos a vinde­
cat m ulţi lunatici?
- îl num eşte aşa, slujindu-se de felul de a vorbi al mulţim ii. C ă dia­
volul, ca să hulească luna, tăbărăşte peste cei stăpîniţi de el şi-i face să
m eargă du pă mersul lunii. N u trebuie însă să se creadă că luna lucrează
asupra lo r - D oam ne păzeşte! - , ci că diavolul falsifică adevărul pentru
a huli luna. D e aceea, această p ărere greşită a prins în popor; unii
oam eni simpli, înşelaţi fiind, num esc pe unii ca aceştia dem oni; d ar
nici aceasta nu-i adevărat.
„Atunci apropiindu-se ucenicii L u i îndeosebi, L-au întrebat pentru ce ei
n-au p u tu t să scoată demonul”38.
M i se pare că apostolii L-au în treb at pentru că erau neliniştiţi şi se
tem eau să nu fi p ierdut harul ce li se dăduse. C ă prim iseră putere îm p o ­
triva dem onilor necuraţi39. D e aceea îl şi întreabă, apropiindu-se de El
îndeosebi; nu-L întreabă îndeosebi p entru că le-ar fi fost ruşine - că
fapta se petrecuse, iar neputinţa lor, vădită, aşa că era de prisos să le
m ai fie ruşine să-şi m ărturisească neputinţa lor şi cu cuvîntul - , ci
pen tru că voiau să-L întrebe despre un lucru m are şi tainic.
- Ce le-a răspuns Hristos?
- „Dinpricina necredinţei voastre, le-a spus El. Dacă veţi avea credinţă cit
un grăunte de muştar şi veţi zice muntelui acestuia: «Mută-te!», se va muta şi
nimic nu vă va f i cu neputinţă”40.
D acă ai întreba: „Ce m unte au m utat apostolii?”, îţi voi spune că ei
au făcut m inuni cu m ult m ai m ari, înviind nenum ăraţi morţi. D e altfel
nici nu este acelaşi lucru a m uta un m unte cu a u rni m oartea din trup.
Se spune că m ai tîrziu unii sfinţi, cu m ult m ai m ici decît apostolii, au
m utat şi munţi cînd a fost nevoie. Aşadar e lămurit că, dacă ar fi fost nevoie,
ar fi m utat şi apostolii munţi. Nu-i învinui, dar, dacă n-a fost nevoie atunci să
mute munţii! D e altfel şi Hristos n-a spus: „Negreşit veţi m uta munţi”, ci că
„veţi putea face şi asta”. Iar dacă n-au m utat munţi, nu i-au mutat, nu

37. Marcu 5, .5; Matei 8, 28.

38. Matei 17, 19.
39. Matei 10, 8.
40. Matei 17, 20.
()(><> MI N ' I f l . IMAN lilIRA 1>K AUR

pentru că n-au putut - cum să nu fi putut, cînd au tăcut m inuni mai

mari? ci pentru că n-au voit, nefiind nevoie. Se poate însă ca apostolii
să fi m utat şi m unţi, dar să nu se fi scris. C ă nu s-au scris toate m inunile
pe care le-au săvîrşit.
D ar pe vrem ea aceea, cînd li s-a adus lunaticul, apostolii erau cu
m ult mai nedesăvîrsiti.
- Ce vrei să spui? Nici această credinţă n-o aveau atunci?
- N-o aveau! Nici ei nu erau totdeauna la fel de credincioşi. D e
pildă. Petru, o dată este num it fericit de D o m n u l", altă dată este ţinut de
ră u 12. Şi ceilalţi apostoli au fost ţinuţi de rău că sînt nişte nepricepuţi,
cînd n-au înţeles p ild a cu aluatul41*. S-a întîm plat, dar, ca şi atunci, cu
acelaşi prilej, apostolii să fi fost slabi în credinţă. C ă înainte de răstig­
nire nu erau desăvîrsiti.
H ristos v o rb e şte aici de c re d in ţa în m inuni şi am in teşte de
g rău n tele de m u ştar, c a să arate cit de m are este p u te re a cred in ţei.
G ră u n te le de m u ştar p a re m ic, m ic de tot, d a r are o p u te re m ai
m are d ecît to ate sem inţele.♦
H ristos dă deci ca pildă grăuntele de m uştar pentru a arăta că chiar
puţină credinţă adevărată poate foarte m ult. Şi nu s-a m ărginit num ai la
atîta, ci a şi adăugat că şi m unţii îi poate m uta credinţa. M erge chiar m ai
departe, că spune: „ N i m i c n u v ă v a f i c u n e p u t i n ţ ă

IV
Te rog să admiri cu acest prilej filozofia ucenicilor şi puterea Duhului.
Filozofia ucenicilor, că nu şi-au ascu n s slăbiciunea; puterea Duhului,
că pe cei care nu aveau credinţă nici cît un grăunte de m uştar, Sfîntul
Dun i-a urcat încetul cu încetul alit de sus, încît a izvorît din ei credinţă
bogată ca rîurile şi izvoarele.
„A cest n ea m d e d e m o n i n u ie s e d e c i t c u r u g ă c i u n e ş i c u p o s t ” 44.
Hristos vorbeşte aici de toate neam urile de dem oni, nu num ai de
dem onii care stăpînesc pe lunatici.
Şi iată că le pune de mai înainte tem eiul învăţăturii despre post.
Să nu-mi spui m ie de cazurile rare cind unii au scos dem onii şi fără
post! C hiar dacă poli spune un caz sau două de oam eni care să fi scos
Iară post pe dem oni, îţi spun că este cu neputinţă ca un om, care trăieşte
m desfătări, să izbăvească pe ci ne\ a c a r e suferă, de o astfel de boală.
II. M ula I(), I7
l'.C M u lii 11>, '.M.
I I. M ula IC. i. I .’
I I M ula 17 . .'I.
OMII.M l.A MAI 1.1 667

Pentru vindecarea unui om , care are o boală ca aceasta, este m ai cu

seam ă nevoie de post.
- D ar dacă ai credinţă, pen tru ce trebuie să m ai şi posteşti? m -ar
putea întreba cineva.
- Pentru că îm preună cu credinţa postul ne d ă m ai m are putere.
Postul sădeşte în sufletul om ului filozofie, face din om înger, doboară
puterile cele netrupeşti; d ar nu postul singur, ci e nevoie şi de rugă­
ciune; şi în prim ul rîn d de rugăciune.
Să-ţi arăt 45 la cîte bunătăţi d ă naştere rugăciunea unită cu postul!
O m ul care se roagă cum trebuie şi posteşte n u are nevoie de m ulte
lucruri; iar om ul care nu are nevoie a e m ulte lucruri n u poate îndrăgi
banii şi averile, ci este înclinat spre m ilostenie. C el care posteşte este
uşor şi înaripat; se roagă cu m intea trează, postul stinge poftele cele
rele, pogoară m ila lui D um nezeu, sm ereşte sufletul îngîmfat. D e aceea
şi apostolii posteau aproape totdeauna. C el care se roagă şi posteşte are
două aripi şi este m ai uşor decît vîntul. C înd se roagă nu cască, nu se în ­
tinde, n u am orţeşte, cum păţesc cei m ai m ulţi, ci este m ai iute ca focul şi
este m ai presus de păm înt. D e aceea m ai cu seam ă unul ca acesta este
duşm an şi vrăjm aş dem onilor. N im ic nu este m ai puternic ca u n om
care se roagă cum trebuie. D acă o femeie a avut puterea să înduplece
pe un ju d ecător crud, care nici de D um nezeu n u se tem ea şi nici de
oam eni nu se ruşina46, cu m ult m ai m ult va atrage asupra sa m ila lui
D um nezeu cel care se roagă neîncetat Lui, care-şi înfrînează pîntecele
şi alungă de la el desfătarea şi îm buibarea.
D acă îţi este trupul neputincios şi nu poţi posti neîncetat, nu îţi este
neputincios ca să te rogi, nici fără putere ca să dispreţuieşti poftele pîn-
tecelui. C hiar dacă nu poţi să posteşti, totuşi poţi să nu te îm buibezi.
Nu-i puţin lucru şi acesta, nici departe de post, ci în stare să p u n ă capăt
furiei diavolului. C ă nim ic nu este atît de plăcut diavolului, ca desfăta­
rea şi beţia, p en tru că ele sînt izvorul şi m am a tuturdr păcatelor. Cu
beţia şi îm buibarea i-a făcut odinioară diavolul pe iudei să se închine la
idoli47. C u ele a aprins în sodom eni pofte nelegiuite48, că spune profe­
tul: „Aceasta estefărădelegea sodomenilor, se răsfăţau întru mîndrie, în îmbui­
bare cu pîine şi în desfătări”49. C u ele a pierdut diavolul pe nenumăraţi alţii
şi i-a aruncat în iad. C e rău nu săvîrşesc beţia şi desfătarea? Face din oameni
porci şi mai răi decît porcii. Porcul se tăvăleşte în noroi şi se hrăneşte cu
murdărie, dar omul care bea şi se îmbuibează m ănîncă la o masă mai dez­
45. De aici începe partea morală: Despre post si rugăciune şi împotriva celor ce trăiesc in desfă­
tări şi se îmbată.
46. Luca 18, 2-8.
47. leş. 32, 1-6.
48. Fac. 19, 4-8.
49. lez. 16, 49.
(i()K SI lN I III. IOAN UURA DE AUR

gustătoare decît m asa porcului; că la o astfel de m asă pune la cale

îm preunări neîngăduite şi iubiri nelegiuite. U nul ca acesta nu se deose­
beşte de un îndrăcit: este tot atît de neruşinat, tot atît de furios. D e
îndrăcit ne este m ilă, pe acesta îl urîm , îi întoarcem spatele.
- Pentru ce?
- Pentru că de b u n a lui voie aduce asupra sa n eb u n ia asta şi face
canaluri de hazna d in gură, din ochi, din nas, într-un cuvînt, din toate
m ădularele sale. D acă ai putea să te uiţi acum şi înăuntrul lui, ai vedea
că sufletul lui e îngheţat şi am orţit ca în vrem e de iarn ă şi de ger, iar din
pricina furtunii p rea m ari cîrm a sufletului nu-i m ai poate fi de vreun
folos. M ă ruşinez să spun cîte rele suferă - bărbaţi şi fem ei - din pricina
beţiei şi a îm buibării; o las pe seam a conştiinţei acelora care cunosc, pe
p ro p ria lor piele, relele acestea. C e poate fi m ai ruşinos decît o femeie
beată sau num ai am eţită? Cu cît vasul e m ai slab, cu atît şi naufragiul e
mai m are, fie că e fem eie liberă, fie că e roabă. Fem eia liberă se face de
rîs în faţa cetelor ei de roabe; roaba iarăşi la fel, între roabe. Şi fac - şi
una şi alta - să fie hulite de oam enii fără de m inte darurile lui D um ne­
zeu. C în d se întîm plă astfel de beţii, aud pe m ulţi spunînd: „Să n u m ai
fie vin ”. Ce nesocotinţă! Ce nebunie! învinuieşti darurile lui D um ne­
zeu pen tru că păcătuiesc alţii? A ceasta însă e curată nebunie! Nu-i vinul
de vină, ci neînfrînarea celor care se folosesc rău de vin. Spune, dar, „Să
nu fie beţie! Să nu fie îm buibare!”; d ar dacă spui: „Să n u fie vin!”, vei
spune, păşind înainte puţin cîte puţin: „Să nu fie cuţit!”, din pricina uci­
gaşilor; „Să nu fie noapte!”, din p ricina hoţilor; „Să n u fie lum ină!”, din
pricina clevetirilor; „Să nu fie fem eie!”, din pricina desfrînărilor; şi, ca
să spun pe scurt, ai desfiinţat tot ce e pe lume.
V
D ar să nu faci aşa! G îndul acesta vine de la diavol. N u huli vinul, ci
beţia! Ia pe beţiv, cînd este treaz; zugrăveşte-i toată hidoşenia beţiei şi
spune-i: „Vinul a fost dat ca să ne veselim , nu ca să n e facem de ocară;
ca să rîdem , nu ca să fim de rîs; ca să ne însănătoşim , n u ca să ne îm b o l­
năvim ; ca să în d rep tăm slăbiciunea trupului, nu ca să surpăm tăria
sufletului. D um nezeu te-a cinstit cînd a dat pe păm în t acest dar, vinul.
Pentru ce te faci de ocară cu necum pătarea ta? A scultă ce spune Pavel:
„F obscştc-te de puţin vin, pentru stomacul tău şi penini desele tale suferinţe’*0.
Dacă Timotei, sfîntul acela, care era bolnav şi suferea de nenum ărate boli,
n a băut vin pînă ce nu i-a îngăduit Pavel, dascălul lui, ce iertare mai putem
avea noi care, sănătoşi fiind, ne îmbătăm? Aceluia Pavel îi spunea: „Folo-
r,(>. / Jim .r>, 2M.
OM IIJ1 l-A M A II I <><><)

seşte-te de puţin vin pentru stomacul tău iar acelora dintre voi, care vă
îm bătaţi, vă spune: „Folosiţi-vă de puţin vin p en tru desfrînările voastre,
pentru desele voastre cuvinte de ruşine, p en tru celelalte pofte rele, pe
care de obicei le naşte beţia!”
•i >

Iar dacă nu vreţi să vă abţineţi de la vin pen tru pricinile acestea,

abţineţi-vă cel puţin p en tru ruşinea şi necazurile ce le aduce cu sine
beţia! V inul a fost dat ca să ne veselim. „Vinul, spune Scriptura, veseleşte
inima omului”57; dar voi pîngăriţi şi această însuşire a vinului. C e veselie
poate să-ţi m ai facă vinul, cînd nu m ai eşti în toată firea, cînd te doare
tot trupul, cînd vezi că toate se învîrt în jurul tău, cînd te ia am eţeala şi
cînd te legi la cap ca bolnavii de friguri, care-şi frecţionează capetele cu
untdelem n?
Aceste cuvinte nu le adresez tuturora; dar, m ai bine spus, le adre­
sez tuturora; nu pentru că toţi vă îm bătaţi - D oam ne fereşte! - , ci
pentru c i cei care nu se îmbată n-au grijă de cei ce se îmbată. De aceea
m ă adresez m ai degrabă vouă, celor sănătoşi; pen tru că şi doctorul lasă
p e bolnavi şi vorbeşte cu cei care stau lîngă bolnavi. C ătre voi, dar,
în d rep t cuvîntul m eu, rugîndu-vă să nu fiţi stăpîniţi vreodată de această
patim ă şi să scăpaţi de ea pe cei stăpîniţi de ea, ca să n u p ară m ai răi
decît anim alele; A nim alele nu beau m ai m ult decît au nevoie; beţivii
însă sînt m ai lipsiţi de ju d ecată decît anim alele, că depăşesc hotarele
cum pătării. C ît de superior le este m ăgarul? C ît de superior le este C li­
nele? Fiecare din aceste anim ale şi din toate celelalte anim ale, fie de
m ănîncă, fie de bea, cunoaşte hotarul saţiului şi nu trece dincolo de tre­
buinţă! C h iar de-ar fi nenum ăraţi cei care le-ar sili, n u vor vrea să
m ănînce şi să bea m ai m ult decît le trebuie. D eci şi în această privinţă,
voi, beţivilor, sînteţi m ai răi chiar decît anim alele cele necuvântătoare;
n u num ai oam enii treji vă socotesc aşa, ci chiar voi înşivă. C ă voi înşivă
vă socotiţi m ai răi decît cîinii şi m ăgarii se va vedea din cele ce voi
spune. Pe anim alele acestea n u le sileşti să m ănînce peste m ăsură; iar
dacă cineva te-ar întreba: „Pentru ce?”, i-ai răspunde: „Ca să nu se
îm bolnăvească!” D e tine însă n-ai niciodată această purtare de grijă!
V ezi că te socoteşti a fi de m ai puţin p reţ decît anim alele acelea? N-ai
nici o grijă de tine, deşi eşti necontenit în mijlocul furtunii. N u te simţi
rău din pricina beţiei num ai în ziua în care te-ai îm bătat, ci şi a doua zi.
Şi d u p ă cum unui om, care scapă de friguri, îi m ai răm îne în trup
slăbiciunea pricinuită de friguri, tot aşa şi ţie, după ce ţi-a trecut beţia,
se m ai învîrte în sufletul şi trupul tău m ahm ureala pricinuită de beţie.
N enorocitul tău trup stă înţepenit, ca o corabie după naufragiu; iar
sufletul tău, m ai nenorocit decît trupul, dezlănţuie furtuna, deşi se
r>! /Y 103, l(i.
(i70 SKlNTUI, IOAN (il)KA l)K AIJR

potolise. Şi tocm ai cînd se părea că se cum inţeşte, atunci i se aprinde

pofta, atunci m ai cu seam ă îl apucă dorul de beţie şi-i trec pe dinaintea
ochilor vin, butoaie cu vin, sticle şi pah are pline. Şi d u p ă cum o cora­
bie, naufragiată de furtună, după ce a trecut furtuna răm îne cu paguba
pricinuită de furtună, tot aşa şi cu beţivul. Şi după cum corăbierii, în
tim pul furtunii, aruncă în m are m ărfurile din corabie, aşa şi beţivul
aruncă de la el toate faptele lui bune. D e-ar fi cu trupul şi cu sufletul
curat, de-ar fi ruşinos, priceput, blînd, sm erit, beţia le aruncă pe toate
acestea în oceanul fărădelegii. D ar d u p ă ce a fost aruncat totul afară, nu
mai este nici o asem ănare între corabie şi beţiv. C o rab ia se uşurează
du p ă ce a aruncat încărcătura, dar beţivul se îngreuiază şi m ai mult. în
locul bogăţiei aceleia prim eşte nisip, ap ă sărată şi toate gunoaiele
beţiei, care îneacă în dată corabia cu călător şi cu cîrm aci cu tot.
C a să nu păţim şi noi aşa, să ne izbăvim de această furtună. N u poţi
vedea îm părăţia cerurilor dacă eşti beţiv. „ N u v ă î n ş e l a ţ i , spune Pavel,
n i c i b e ţ i v i i , n i c i h u l i t o r i i n u v o r m o ş t e n i î m p ă r ă ţ i a l u i D u m n e z e u ” 52. D ar
pentru ce vorbesc eu de îm părăţia cerurilor? D acă eşti beţiv n u poţi
vedea nici lucrurile de pe lum ea asta. Beţia face din zi noapte şi din
lum ină întuneric. Beţivii au ochii deschişi, dar nu v ăd nici ceea ce le stă
înaintea picioarelor. G rozăvia nu-i num ai atîta, ci, p e lîngă asta, beţivii
mai în d u ră o altă pedeapsă şi m ai cum plită: sînt trişti fără pricină,
furioşi, bolnavi, luaţi necontenit în rîs şi ocăriţi. C e iertare m ai po t avea
aceşti oam eni, care îşi pricinuiesc singuri atîtea nenorociri? Nici una!
Să fugim, dar, d e această boală, ca să dobîndim şi bunătăţile de aici
şi p e cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru
Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea, îm preună cu T atăl şi cu Sfîntul
D uh, în vecii vecilor, A m in.
52. 1 Cor. 6, 10.
 O M IL IA LV III

„După ce s-au întors în Galileea, le-a zis lor Iisus:

„Fiul Omului are să fie dat în mîinile oamenilor;
şi-L vor omorî şi a treia zi va învia”.
Şi s-au întristat ei foarte”1
I
S-au întors în G alileea ca să nu zică ucenicii: „Pentru ce stăm
m ereu aici?” A poi le-a vorbit lor iarăşi de patim ile Sale. U cenicii, cînd
au auzit asta, nici nu mai voiau să vadă Ierusalim ul. Şi iată, cu toate că
Petru a fost ţinut de rău că s-a îm potrivit patim ilor Sale2, că M oise şi Ilie
au vorbit despre patim ile Lui şi au num it patim ile Lui slavă3, că T atăl a
slobozit glas de sus4, că s-au făcut atîtea m inuni şi că învierea era la uşă
- şi D om nul le spusese doar că n-are să răm înă m u ltă vrem e m ort, ci a
treia zi va învia - , totuşi ucenicii nici aşa n-au p u tu t în d u ra spusele
D om nului despre patim ile Sale, ci „s-au întristat”; şi nu puţin, ci
,foarte”. S-a întâm plat lucrul acesta pentru că ucenicii nu înţelegeau
încă p uterea cuvintelor D om nului. Evangheliştii M arcu şi Luca lasă să
se înţeleagă aceasta. Unul spune: „Nu înţelegeau cuvîntulşi se temeau să-L
întrebe”5; celălalt: „Iar cuvîntul acesta era ascuns faţă de e i ca să nu-1
priceapă şi se tem eau să-L întrebe de cuvîntul acesta”6.7
- D ar dacă nu-L pricepeau, cum s-au întristat?
- Pricepeau ei, dar nu totul. Ştiau că va m uri, că îl auziseră vorbin-
du-le m ereu de asta; dar ce era m oartea aceasta, că va lua sfîrşit repede
şi că va săvîrşi nenum ărate bunătăţi, aceasta n-o ştiau încă lăm urit. Nu
ştiau nici ce este însăşi învierea; n-o pricepeau. Se întristau pen tru că
erau tare legaţi de Dascălul lor.
„ Ş i venind e i în Capem aum s-au apropiat de Petru cei care iau dajdie
ş i i-au spus: „învăţătorul vostru nu dă dajdie?”1

1. Matei 17, 22-23.

2. Matei 16, 23.
3. Luca 9, 31.
4. Matei 17, 5.
5. Marcu 9, 32.
(i.Luca 9, 4.’).
7. Matei 17, 21.
un Nl l N I I I I . I OA N ( i l I K A l)K AU K

- C e era această dajdie?

- C înd D um nezeu a om orît pe întîii născuţi ai egiptenilor, a luat
sem inţia lui Levi în locul acestora8; dar pentru că num ărul celor din
sem inţia lui Levi era mai m ic decît num ărul celor ucişi din întîii născuţi
ai iudeilor, D um nezeu a poruncit să se plătească cîte un siclu9 în locul
celor care lipseau la n u m ă r10. Şi de atunci s-a îm păm întenit obiceiul ca
cei întîi născuţi să plătească această dajdie. Pentru că H ristos era cel
întîi născut, iar Petru se p ă re a a fi prim ul dintre ucenici, cei ce strîngeau
această dajdie au venit la el. D upă părerea m ea, fiecare trebuia să plă­
tească această dajdie în oraşul său. D e aceea au venit să-I ceară dajdie
în patria Lui, p en tru că patrie a lui H ristos era socotit C apem aum ul.
N-au în d răznit să se apropie de H ristos, ci de Petru. Şi n u s-au apropiat
de el cu asprim e, ci cu m ultă blîndeţe. N u l-au învinuit, ci l-au întrebat,
zicîndu-i: „învăţătorul vostru nu dă dajdie ?”N -aveau încă despre Hristos
p ărerea ce se cuvenea s-o aibă despre El, ci vorbeau de El ca despre un
om ; totuşi îl respectau şi-L cinsteau p en tru m inunile p e care le făcuse.
- C e le-a răspuns Petru?
- D a, a răspuns el.
C u acest cuvînt Petru le-a spus că şi învăţătorul său d ă dajdie. Lui
Hristos însă Petru nu I-a spus nim ic, poate pen tru că se ruşina să vor­
bească cu El despre aceste lucruri. D e aceea blîndul Iisus, C are le
cunoştea pe toate bine, luîndu-i-o înainte, îi zice:
„Ce ţi se pare, Simone? împăraţii păm întului de la cine iau dajdie sau
bir? De la f i i i lor sau de la cei străini?” La răspunsul lui Petru: ,jDe la
cei străini”, D om nul a zis: „Deci fiii sînt scutiţi”11.
H ristos i-o ia înainte ca să nu socotească Petru că grăieşte aşa
pentru că a auzit ce a vorbit cu cei ce strîngeau dajdie. îi arată că ştie de
ce este v o rb a şi-i dă curaj, pentru că Petru pregetase m ai înainte să-I
vorbească de plata dajdiei.
C u alte cuvinte, H ristos îi spune lui Petru aşa: „Eu sînt scutit de bir.
D acă îm păraţii păm întului nu iau b ir de la fiii lor, ci de la cei străini, cu
m ult m ai m ult Eu trebuie să fiu scutit de plata dajdiei, că n u sînt Fiul
unui îm p ărat păm întesc, ci al îm păratului cerurilor şi îm p ă ra t”.
V ezi cum desparte pe cei care sînt fii de cei care n u sînt fii? D acă
n-ar fi Fiu ar fi dat în zadar exem plul cu îm păraţii.
- D a, m i s-ar p u te a spune de eretici, H ristos este Fiu, d a r n u Fiu
ad ev ărat.
8. Num. 3, 45.
9. M onedă de argint la evrei, în valoare de patru drahme antice, adică aproape patru
lianei aur.
1». Num. 3, 46-48.
I I. Matei 17, 75 'IU.
OMII.II I.A MAII.I 673

- Deci nu este Fiu; iar dacă nu-i Fiu, nu-i nici Fiu adevărat, nici Fiu
al Tatălui, ci străin Tatălui. Iar dacă îi este străin, nici exem plul n u are
putere.
Hristos n-a vo rb it de fii în general, ci de fiii cei adevăraţi şi p roprii
care iau parte cu părinţii la dregătoria îm părătească. D e aceea a pus pe
cei străini deosebiţi, num ind străini pe cei care n u sînt născuţi din
aceiaşi părinţi, iar fii, pe cei născuţi din aceiaşi părinţi.
Uită-mi-te şi la aceea că şi cu acest prilej H ristos confirm ă cunoş­
tin ţa care i-a fost descoperită lui P etru 12. Şi n u S-a oprit aici, ci arată şi
p rin pogărăm înt acelaşi lucru, sem n al unei m ari înţelepciuni.
D upă ce H ristos a grăit acestea, a zis:
„Dar ca să nu-i smintim, du-te, aruncă undiţa în mare şi peştele pe care-l
vei prinde întîi ia-l şi vei găsi în el un sta tir13. Luindu-l pe acela, dă-l lor
pentru Mine şi tine”14.
V ezi că H ristos nici n u spune că nu plăteşte dajdie, d ar nici nu
porunceşte de-a dreptul s-o plătească; ci m ai întîi a arătat că nu trebuie
să plătească această dajdie, apoi spune s-o plătească. O plăteşte ca să nu
smintească nici pe cei care încasau dajdia şi nici pe ucenicii Săi. N-o plăteşte
pentru că era obligat, ci pentru ca să îndrepte slăbiciunea acelora.

II
în alte îm prejurări D om nul n-a ţinut seam ă că sminteşte pe cei din
ju ru l Lui, de p ild ă atunci cînd a vorbit despre m în căru ri15. Prin aceasta
ne învaţă să cunoaştem care sînt îm prejurările cîn d trebuie să ţinem
seam ă de cei care se smintesc şi care sînt îm prejurările cînd nici n u tre­
buie să-i luăm în seamă.
H ristos arată iarăşi cine este El prin felul în care plăteşte dajdia.
- D a r pentru ce n-a poruncit să plătească d ajdia din banii puşi
de-o parte?
- Pentru ca să arate, cum am spus mai înainte, şi cu aceasta că este
D um nezeul universului şi că are p u tere şi peste m are. A arătat-o şi cînd
a certat m area16, şi cînd a po ru n cit lui Petru să m eargă pe valurile
m ării17; dar o arată şi acum într-un alt chip, u m plîn d de m ultă uim ire şi
cu acest nou chip. C ă nu era puţin lucru să spună m ai dinainte că din acele
adîncuri ale mării v a plăti dajdia chiar cu cel dintîi peşte care va cădea în
12. M atei 16, 16.
13. Statirul de arg in t valora 3,71 franci aur.
14. M atei 17, 27.
I.r>. Matei l.r>, 2- 20.
16. M atei 8, 26.
17. Matei I I, 78 2!».
(>7-1 S I l N I U I . H I A N ( il IU A 1)1·; A l JK

undiţă; nu era puţin lucru ca, la porunca Lui, Petru să arunce undiţa în
acel adine şi să scoată peştele care p u rta în gură statirul, ci puterea d u m ­
nezeiască şi negrăită era în stare să facă aşa ca m area să aducă daruri şi
să I se supună totdeauna: să tacă atunci cînd este furioasă, să prim ească
pe faţa apelor ei p e Petru, cînd este sălbatică, iar acum iarăşi să dea
pentru D om nul dajdia cerută de încasatorii de biruri.
„Dă-le lor statirul, spune H ristos lui Petru, pentru Mine şi tine”. Ai
văzut covîrşitoarea cinste dată lui Petru? V ezi acum şi cugetul d e filozof
al lui Petru! Se p are că M arcu, ucenicul lui, n-a scris în Evanghelia sa
această întîm plare p en tru a arăta m area cinste d ată de H ristos lui Petru,
d a r a scris de lepădarea lu i 18* şi a trecut sub tăcere faptele care -1
făceau strălucit; poate pentru că dascălul său l-a o p rit să scrie despre el
lucruri mari.
H ristos a spus: „Pentru Mine şi tine”, p e n tru că şi Petru era
întîi născut.
D upă cum ai răm as uimit de puterea lui Hristos, tot aşa minunează-te şi
de credinţa ucenicului, că a ascultat de H ristos într-o faptă atît de
îndoielnică; în chip firesc era foarte îndoielnic să găseşti un ban în gura
unui peşte. D e aceea H ristos, p en tru a-i răsplăti credinţa, l-a pus alături
de El la plata dajdiei.
„în acel ceas s-au apropiat de E l ucenicii Lui, zicîndu-I: „Cine este, oare,
mai mare în împărăţia cerurilor?”13
U cenicii începuseră să fie geloşi pe Petru. D e aceea şi evanghelistul
notează lucrul acesta prin cuvintele: „în acel ceas”, adică atunci cînd
H ristos l-a preţu it pe Petru m ai m ult decît pe ceilalţi ucenici. D intre cei
doi fraţi, Iacov şi Ioan, unul era întîi născut, dar lor nu le-a făcut această
cinste. Şi pen tru că apostolilor le era ruşine să m ărturisească josnicul lor
sentim ent, nu spun pe faţă: „Pentru ce îl preţuieşti p e Petru m ai m ult
decît pe noi?”, nici nu-I zic: „Este el, oare, m ai m are decît noi?” - le era
ruşine - , ci-L în treabă fără să num ească pe cineva: „Cine este, oare, mai
mare?”U cenicii n-au fost pizm aşi cînd au văzut că H ristos a luat pe cei
trei pe m unte; d a r i-a durut cînd învăţătorul lo r a d at num ai u n u ia p re­
ţuirea asta. Şi nu i-a supărat num ai asta! Se strînseseră m ai m ulte lucruri
care le-au aprins nem ulţum irea. M ai înainte D om nul îi spusese lui
Petru: „îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor”2021şi: „Fericit eşti, Sim one,fiul
lui Iona!”2' Iar acum : „Dă-l lor pentru Mine şi tine”. îi nem ulţum ea apoi şi
îndrăznirea m are pe care o vedeau la Petru.
IH. Marcu 14, (>(>-72.
I!). M atei 1H, 1.
20. M atei Hi, li».
21. M atei Hi, 17.
 Iar dacă evanghelistul M arcu spune că nu L-au întrebat ucenicii pe
D om nul, ci că vorbiseră între ei pe cale cine dintre ei este m ai m are22,
aceasta nu contrazice deloc spusele evanghelistului M atei. Se poate ca
ucenicii să fi făcut şi u n a şi alta; se poate ca şi m ai înainte, în alt tim p,
ucenicii să fi fost geloşi pe Petru şi o d ată şi de două ori; d ar acum au şi
vorbit între ei şi L-au şi întrebat p e Hristos.
T u însă să nu-m i vezi num ai v ina lor, ci gîndeşte-te şi la altceva! în
prim ul rînd că nu cereau nim ic din cele de aici; în al doilea rînd că m ai
tîrziu au alungat din sufletul lor şi această m icim e şi că dădeau unul
altuia întîietatea. N oi însă nu putem să-i ajungem pe ucenici nici în scăderile
lor, nu căutăm să aflăm cine e mai m are în îm părăţia cerurilor, ci cine e m ai
m are în împărăţia pămîntului, cine e m ai bogat, cine e m ai puternic.
- C e a făcut Hristos?
- Le descoperă conştiinţa lor. R ăspunde m icim ii lo r sufleteşti, nu
cuvintelor lor.
„Şi chemînd un copil a spus: «Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi f i ca
acest copil nu veţi intra în împărăţia cerurilor»”23.
„Voi întrebaţi, le spune H ristos, cine e mai m are şi v ă certaţi pentru
întîietate. Eu însă vă spun că cine nu-i m ai sm erit decît toţi nu este v red ­
nic să intre în îm părăţia cerurilor”.
Şi le dă şi o pildă m inunată; d ar nu le d ă num ai pilda, ci şi aşază un
copil în mijlocul lor, ruşinîndu-i prin vederea copilului şi facîndu-i să
fie tot aşa de smeriţi şi nevinovaţi ca şi un copil. C opilul este străin de
invidie, de slava deşartă, de dragostea de întîietate şi are cea m ai m are
virtute, nevinovăţia, curăţia, sm erenia. N u e nevoie num ai de bărbăţie
şi de pricepere, ci şi de această virtute, de sm erenie şi de nevinovăţie.
D e-am avea cele m ai m ari virtuţi, dacă ne lipsesc virtuţile acestea, m în-
tuirea noastră şchioapătă. U n copil dacă e ocărit şi lovit nu se supără,
nici nu prinde pică; iar dacă e preţuit şi slăvit, n u se îngîmfă.

III
Ai văzut cum ne îndeam nă iarăşi H ristos să săvîrşim faptele pe care
însăşi firea noastră ni le porunceşte? A rătînd că putem să le săvîrşim cu
libera noastră voinţă, H ristos stinge furia cea rea a ereticilor m anihei.
D acă natura este rea, după cum susţin maniheii, atunci pentru ce Hristos
scoate din natură pilde pentru filozofia Sa? D upă părerea m ea Hristos a pus
în mijloc u n copil, u n copil foarte m ic, lipsit de toate patim ile cele rele.
U n astfel de copil nu-i m îndru, nu um b lă după slavă, nu-i invidios, nu-i

22. Marcu !), 34.

23. M atei 17, 2 3.
<»7<i M ' l N T l 11, I O A N ( I I I U A AUK

certăreţ; este lipsit de toate patim ile de acest fel şi are multe virtuţi:
nevinovăţia, sm erenia; n u -1 interesează cîştigurile băneşti, nu-i lăudă­
ros. Este stăpînul unei îndoite filozofii: are aceste virtuţi şi nu se laudă
cu ele. D e aceea D om nul l-a dat ca p ild ă şi l-a aşezat în mijloc.
D ar n u Şi-a oprit cuvîntul Său la atîta, ci duce m ai departe sfatul
acesta, zicînd:
„Cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte”24.
Nu veţi prim i, le spune H ristos, num ai m are răsplată dacă veţi fi ca
nişte copii, ci şi dacă veţi cinsti, p en tru M ine, pe alţii care se aseam ănă
cu copiii; vă dau ca răsplată îm părăţia cerurilor p e n tru cinstea dată
acestora. D ar, m ai b ine spus, le dă o răsplată cu m ult m ai m are, că H ris­
tos spune: „Pe Mine Mă primeşte. A tît de tare îm i este de dragă sm erenia
şi nevinovăţia!”
H ristos num eşte aici „copil”pe oam enii curaţi la in im ă şi smeriţi, pe
cei neluaţi în seam ă şi dispreţuiţi de m ulţim e.
A poi, p entru ca să n e facă m ai uşor de prim it învăţătura Sa, o în tă­
reşte n u num ai p rin cinstea dată celui care o urm ează, ci şi prin
pedeapsa prim ită de cel ce o calcă.
„Iar cel care va sminti pe unul din aceştia mici, mai de folos i-ar f i să-şi
atirne o piatră de moară de gît şi să se înece în adîncul mării”25.
„D upă cum cei care îi cinstesc pe aceştia pen tru M ine, spune H ris­
tos, au cerul, dar, m ai b ine spus, o cinste chiar m ai m are decît îm părăţia
cerurilor, tot aşa şi cei care îi necinstesc şi-i ocărăsc - că asta înseam nă a
sm inti - vor prim i cea m ai cum plită pedeapsă”. Să nu te m inunezi dacă
H ristos num eşte sm intirea ocară; că m ulţi oam eni slabi la suflet s-au
sm intit n u puţin p entru că au fost dispreţuiţi şi ocăriţi. Hristos deci,
m ărind şi crescînd vina, arată vătăm area pricinuită de smintire. Şi
p en tru a arăta pedeapsa ce-1 aşteaptă pe cel care sm inteşte, Hristos nu
m ai foloseşte aceleaşi cuvinte, ci arată grozăvia pedepsei slujindu-se de
[)ilde cunoscute nouă. C înd vrea să convingă m ai ales p e cei m ai greoi
a m inte d ă exem ple d in lum ea înconjurătoare. D e aceea şi acum, vrînd
să arate că vor suferi cum plită pedeapsă cei care dispreţuiesc pe aceştia
mici care cred în El, a dat ca exem plu o pedeapsă trupească - piatra de
m oară şi înecul - ca să le frîngă mîndria, deşi ar fi fost firesc să continue spu­
sele Lui de mai înainte aşa: „Cel care nu primeşte pe unul din aceştia mici,
pe M ine nu M ă prim eşte”, că şi pedeapsa aceasta este mai am ară decît orice
pedeapsă. D ar pentru că oamenii sînt foarte nesimţitori şi greoi la minte, iar
cuvintele acestea, deşi înfricoşătoare, nu i-ar fi mişcat atîta, Hristos dă
'24. M atei 17, 5.
2.r>. M atei 17, <i.
<IMII.II I.A MAI 1.1 <>77

( ;i pilda piatra de m oară şi înecul. N-a spus: „Va fi atîm ată o piatră de
m oară de grum azul lui”, ci: „Mai de folos i-ar f i să-şi atîme o piatră de
moară”, arătînd că îl aşteaptă o altă pedeapsă m ai grozavă decît asta.
D acă pedeapsa aceasta prin înec e de nesuferit, apoi cu m ult m ai m ult
cealaltă. Ai văzut cum D om nul a făcut în două chipuri înfricoşătoare
am eninţarea Sa? M ai întîi o face lesne de priceput, com parîndu-o cu un
exem plu cunoscut nouă; apoi face ca prin grozăvia acestei pedepse să
ne gîndim la cealaltă pedeapsă, cea de dincolo, cu m ult m ai m are decît
pedeapsa aceasta trupească. Ai văzut cum a smuls din rădăcini mîndria? Ai
văzut cum a vindecat buboiul slavei deşarte? Ai văzut cum ne-a învăţat să
nu îndrăgim deloc locurile dintîi? A i văzut cum a convins pe cei ce doresc
locurile cele dintîi să caute, în orice împrejurare, locul cel din urmă?
N im ic2h nu-i m ai rău decît m îndria! M înd ria scoate pe om din
m inţi şi face să i se ducă vestea de prost; dar, m ai b in e spus, m îndria îl
prosteşte de tot. D upă cum nu-i nevoie să cauţi u n alt exem plu de pros­
tie atunci cînd vezi că unul de trei coţi se sileşte să fie mai înalt decît
m unţii sau chiar crede că e m ai în alt şi se întinde să depăşească culm ile
m unţilor, tot aşa nu căuta o altă d o v ad ă de nebunie atunci cînd vezi un
om m îndru, care se socoteşte a fi m ai b u n decît toţi, care socoate o
insultă să trăiască la u n loc cu toată lum ea. A cesta este cu m ult m ai de
rîs decît un prost din naştere cu cît el, de b u n ă voie, îşi face această
boală. Şi nu num ai din pricina aceasta e un ticălos, ci şi pentru că, fără
să-şi dea seama, cade în însăşi prăpastia păcatului.
C înd un om ca acesta îşi va cunoaşte păcatul cum trebuie? C înd îşi
va d a seama că păcătuieşte? D iavolul pune m îna p e el ca pe un rob rău
şi înlănţuit şi pleacă cu el; îl duce şi-l poartă lovindu -1 peste tot trupul şi
acoperindu-1 cu m ii de ocări. Şi-l prosteşte atît de m ult că-1 face să se
creadă m are şi faţă de copii şi de soţie şi chiar faţă de proprii lui stră­
moşi. Pe alţii, dim potrivă, diavolul îi face să se laude cu strălucirea stră­
m oşilor lor. Poate fi, oare, o m ai m are prostie decît aceea să te mîn-
dreşti cu lucruri cu totul potrivnice unele altora? U nii se m îndresc
p en tru că părinţii, bunicii şi străbunicii lor au fost nişte oam eni de rînd;
alţii, pentru că au fost străluciţi şi vestiţi. C um ai p u tea smeri m îndria şi
a u n o ra şi a altora? Spunîndu-le unora: „Urcă-te tu, care te făleşti cu
strămoşii tăi, urcă-te mai sus de bunici şi de străbunici şi ai să găseşti
p rintre străbunii tăi o m ulţim e de bucătari, de vizitii, de negustori!”;
altora, celor care se m îndresc că se trag din nişte strămoşi de rînd, spu-
ne-le dim potrivă: „Şi tu, dacă ai m erge mai sus p e scara străbunilor tăi,
vei afla mulţi străm oşi cu m ult m ai străluciţi decît tine!”
2<>. De aici începe p artea m orală: Despre m indrie şi despre a nu ne lăuda cu strămoşii. N um ai
acela r nobil rare are sufletul curat. în această parte şi despre a nu te bucura împreună cu cei cărora le merg
toate din plin.
<)7H SlINTIII. IOAN (JUKA l»K AUK

IV
H aide să dovedim şi din Scriptură că viaţa om enească are acest
drum . Solom on a fost fiul unui îm părat, al unui îm părat strălucit; dar
David, tatăl lui Solom on, se trăgea din nişte oam eni de rîn d şi neînsem ­
naţi; iar bunicul dinspre m am ă la fel; că nici n u şi-ar fi m ăritat fiica cu
un sim plu soldat. D ar dacă m ergi m ai sus pe scara neam ului lui Solo­
m on, dincolo de aceşti străm oşi de rînd, vei găsi un neam strălucit şi
nobil. Aşa e cazul şi cu Saul; şi tot aşa se petrec lucrurile cu m ulţi alţii.
Să nu ne lăudăm dar cu strămoşii!
Ce este neam ul? Spune-mi! N im ic, ci num ai un num e lipsit de con­
ţinut. Şi aceasta o vei şti în ziua aceea; dar p en tru că n-a sosit ziua
aceea, haide să vă conving, d in cele ce se petrec pe lum ea aceasta, că nu
trebuie să ne m îndrim cu strămoşii. D acă izbucneşte u n război sau vine
foam etea sau altceva de acest fel, pier toate fum urile nobleţei. D acă
vine boala sau cium a, ele nu ştiu să facă deosebire între bogat şi sărac,
între cel slăvit şi cel fără de slavă, între nobil şi om ul de rînd; nici m oar­
tea, nici celelalte schim bări ale soartei, ci toate lovesc deopotrivă pe
toţi. Şi dacă trebuie să spun ceva ciudat, ele lovesc m ai m ult pe cei
bogaţi. C u cît sînt m ai nepregătiţi pen tru astfel de încercări, cu atît pier
mai repede cînd sînt cuprinşi de ele. L a bogaţi frica e şi m ai m are.
Bogaţii se tem şi de cei ce au puterea în m înă, dar se tem şi de po p o r nu
mai puţin ca de cei ce au puterea în m înă; b a chiar cu m ult m ai mult.
M ulte case de bogaţi au fost culcate la p ăm înt de m înia m ulţim ii şi de
am eninţarea conducătorilor. Săracul este scăpat de aceste două valuri.
N u-m i vorbi, dar, de nobleţea neam ului tău! D acă vrei să-mi arăţi
că eşti nobil, arată-m i libertatea sufletului tău, aceea p e care a avut-o
fericitul Io an B otezătorul care, deşi sărac, a spus lui Irod: „Nu ţi se cade
să ai pe femeia lui Filip, fratele tău!”27, aceea pe care a avut-o Ilie, care a
spus lui A hav: „Nu stric eu pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău!”28; aceea pe
care au avut-o profeţii; aceea pe care au avut-o toţi apostolii.
D ar sufletele celor robiţi de bogăţie nu sînt aşa, ci, ca şi cum ar fi
sub ochii a m ii de supraveghetori şi călăi, nu îndrăznesc să ridice privi­
rile pen tru a a p ăra virtutea şi dreptatea. D ragostea de bani, dragostea
de slavă, dragostea de lucrurile din lum ea aceasta îi înspăim întă şi-i
lace slugarnici şi linguşitori. N im ic nu distruge aşa de m ult libertatea ca
amestecul în afacerile lumeşti şi ca dorinţa de a fi înconjurat de lucruri ce
par strălucitoare. U n om ca acesta nu are num ai un stăpîn, doi sau trei, ci ne­
număraţi stăpîni. Şi dacă vreţi să enum ăr pe aceşti stăpîni, atunci să aduc
înaintea voastră pe un om care se bucură de mari onoruri în palatul
'11. Marcu (>, 18 .
7K III liii'j IK , 1K.
OMII.II l,A MAU·;! (>7i)

îm părătesc, pe un om care are averi nenum ărate, putere m are, patrie

vestită, strămoşi renum iţi, care este adm irat de toţi. Să vedem acum
dacă nu cum va acest om m are n u este m ai slugarnic decît toţi; să
punem în faţa lui n u u n sim plu rob, ci robul unui ro b - că mulţi robi au
şi ei robi la rîndul lor. Acest rob al robului are u n singur stăpîn. Ce
im portanţă are dacă nu e liber? Im p o rtan t este că are un singur stăpîn şi
că spre el se uita ca să-i intre în voie. C hiar dacă p are că stă şi sub stăpâ­
nirea stăpînului aceluia, totuşi el se supune num ai unui singur stăpîn;
dacă se poartă bine cu acesta, trăieşte toată viaţa tihnit. Celălalt, cel din
palatul îm părătesc, nu are num ai unul sau doi stăpîni, ci stăpîni m ulţi şi
foarte aspri. In prim ul rînd, toată grija lui este faţă de îm părat. Nu-i ace­
laşi lucru să ai stăpîn pe un oarecare şi să ai stăpîn pe îm părat, căruia
m ulţi îi şoptesc la urechi fel de fel de vorbe, care p leacă urechea cînd la
unii, cînd la alţii. C hiar dacă acesta n-are nim ic pe conştiinţă,
bănuieşte pe toţi: şi pe cei de acelaşi rang cu el şi pe subalternii lui; şi pe
prieteni şi pe duşm ani.
D ar, mi s-ar putea spune:
- Şi robul de care mi-ai vorbit se tem e de stâpînul său!
- Este, oare, la fel a te tem e num ai de un stăpîn cu a te tem e de m ai
m ulţi? D ar, m ai bine spus, dacă ai cerceta cu de-am ănuntul lucrurile, ai
afla că robul de care am vorbit nu se tem e nici de singurul lui stăpîn.
- C um şi de ce?
- Pentru că acela n u are pe nim eni care să dorească să-l scoată din
ro b ia sa şi să intre el; de aceea n u este nim eni care să uneltească îm p o ­
triva lui; dincoace, în palatul îm părătesc, toţi n-au altă grijă decît să
doboare pe cel care este în graţiile îm păratului, p e cel ce este m ai iubit
de îm părat. D e aceea acesta este nevoit să linguşească: pe cei m ai m ari
decît el, pe cei de o seam ă cu el, pe prieteni. U nd e dom neşte invidia şi
dragostea de slavă nu există prietenie sinceră. D u p ă cum nu-i cu
p u tin ţă să se iubească sincer şi adevărat cei de aceeaşi m eserie, to t aşa
nu pot să se iubească cei de acelaşi rang şi cei ce urm ăresc în viaţă aceleaşi
scopuri. De aceea este cumplită luptă în palatele împărăteşti. Ai văzut ce roi
de stăpîni are unul ca acesta şi ce stăpîni aspri? V rei să-ţi arăt şi altceva m ai
cumplit? Toţi cei cu slujbe inferioare se silesc să-l întreacă; iar cei cu slujbe
mai m ari decît el îl împiedică să-i ajungă şi să le-o ia înainte.

V
D ar ce ciudăţenie! Făgăduisem să vă arăt pe stăpînii omului care se
bucură de m ari onoruri la palatul îm părătesc! D ar în cursul vorbirii şi
în focul luptei am făcut mai mult decît făgăduisem; în loc să vă arăt stă-
pinii lui, v am arătat duşmanii lui; dar, mai bine spus, aceiaşi oameni sînt şi
(■ HO SI IN I l II. I< IAN (illKA l)K AUK

duşm ani şi stăpîni. Sînt slujiţi ca nişte stăpîni, dar sînt tem uţi ca nişte
duşm ani şi se unelteşte ca îm potriva u n o r vrăjmaşi. Poate fi, oare, o
nenorocire m ai m are decît aceasta, ca aceiaşi oam eni să-ţi fie stăpîni şi
duşm ani? R obului, chiar dacă i se porunceşte, se bucură totuşi de purta­
rea de grijă şi de b u n a voinţă a celor care îi poruncesc; d ar celorlalţi li
se şi porunceşte, li se duce şi război şi se m ănîncă şi unii p e alţii. Luptele
dintre dînşii sînt m ai cum plite decît cele de pe cîm pul de bătaie, pentru
că se însuliţează pe ascuns; sub m asca prieteniei săvîrşesc fapte de vrăj­
maşi; adeseori izbîndesc călcînd pe cadravrele altora.
Printre creştini însă lucrurile nu stau aşa. D acă cineva suferă, m ulţi
sint cei ce suferă îm p reu n ă cu el; dacă un altul are vreo izbîndă, m ulţi
sînt cei ce se bucură îm preună cu el. N u spune, oare, apostolul: „Dacă
pătimeşte un mădular, pătimesc toate mădularele împreună cu el; dacă se slă­
veşte un mădular, se bucură toate mădularele împreună cu el”? 29. U neori
spune: „Care-mi este nădejdea sau bucuria mea, dacă nu chiar voi?” 30;
alteori: „Că acum trăim, dacă voi staţi tari în D omnul”31; uneori: „Cu multă
supărare şi strîngere de inimă v-am scris”32; iar alteori: „Cine este slab şi eu să
nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard?”33.
Pentru ce, dar, m ai îndurăm încă furtuna şi valurile grijilor lum eşti
şi nu alergăm la lim anul cel neînviforat? P entru ce n u părăsim bunurile
acelea care num ai cu num ele sînt bunuri şi n u păşim spre bunurile cele
adevărate? Slava, puterea, bogăţia şi succesul şi toate cele asem enea
sînt num e, şi nu realităţi.
Şi, d acă vrei, să cercetăm m ai întîi slava, foarte d o rită şi iubită de
cei îndrăgostiţi de cele d in lum e. N u spun că slava ţine p u ţin ă vrem e,
nici că se stinge repede. Arată-m i-o cînd e în floare! N u şterge de pe faţa
acestei desfrînate sulim anurile şi încondeierile ochilor, ci ad-o înaintea
noastră şi arată-ne-o aşa înfrum useţată cum este, ca tocm ai cînd e aşa de
frum oasă să-i vădesc urîţenia ei! V orbeşte-m i de toată frum useţea ei, de
m ulţim ea tuturor acelora care însoţesc p e m arele om încărcat de slavă,
de strigătul crainicului, de supunerea popoarelor, de tăcerea m ulţim i­
lor, de aplauzele tuturor celor întîlniţi pe cale, de dorinţa tuturora de a -1 ve­
dea pe cel încărcat cu slavă! N u sînt, oare, acestea cele ce dau strălucire?
H aide acum să vedem dacă nu cum va toate acestea sînt de prisos şi
nu sînt num ai o închipuire zadarnică! Ajunge, oare, u n om înconjurat de
slavă mai bun la trup sau la suflet? C ă trupul şi sufletul alcătuiesc omul! îl
lac ele, oare, mai înalt sau m ai puternic sau mai sănătos sau m ai iute sau
2!>. / Cor. 12, 26.
30. / Tes. 2, 1!).
•II. / Tes. 3, 8.
32. II Cor. 2, 4.
33. / / Cor. 1 I, 20.
cu simţurile mai ascuţite şi mai bune? Nimeni n-o poate spune! Să m er­
gem acum la suflet. Poate că vom găsi că slava adaugă vreun cîştig sufletu­
lui. V a fi, oare, unul ca acesta, datorită slavei, mai înţelept, mai blînd, mai
priceput? Deloc, ci cu totul dimpotrivă, mai rău. Şi ceea ce se petrece cu
sufletul se petrece şi cu trupul, că trupul nu primeşte ceva peste însuşirile
sale fireşti; cu sufletul nu este însă num ai aceasta grozăvia, că nu primeşte
ceva bun, ci că primeşte, datorită slavei, m ultă răutate. Sufletul ajunge
m îndru, doritor de slavă deşartă; îl împinge la m înie şi la o mulţim e de
cusururi de felul acestora.
Poate însă că cineva mi-ar spune:
- Dar se bucură, se veseleşte, se laudă cu acestea!
- Mi-ai vorbit tocmai de culm ea răutăţilor! Mi-ai vorbit tocmai de
ce este de nevindecat în această boală. Cel care se bucură de toate aces­
tea nici nu vrea să scape de aceste păcate, că plăcerea înalţă zid în calea
vindecării lui. Deci asta-i m ai cu seam ă grozăvia, că nu suferă, ci chiar
se bucură cînd bolile i se măresc. N u totdeauna e bu n ă bucuria. Se bucură
şi hoţii cînd fură; se bucură şi desfrînatul cînd strică casa altuia; se bucură
şi lacomul cînd răpeşte avutul altuia; se bucură şi ucigaşul cînd ucide. N u
trebuie să ne uităm dacă se bucură, ci dacă se bucură ae un lucru bun şi
folositor. Să cercetăm dar cu atenţie de nu găsim cum va în bucuria omului
slăvit bucuria desfrînatului, bucuria hoţului.
Spune-mi, pentru ce se bucură? Pentru că e slăvit de mulţime, pentru
că poate să se laude, pentru că îl caută ochii tuturora? Poate fi, oare, ceva
m ai rău decît bucuria asta, decît dragostea asta nebună? D acă nu e un rău,
atunci nu vă mai bateţi joc de cei care um blă după slava deşartă şi nu-i mai
acoperiţi cu mii de batjocuri! încetaţi de a mai blestem a pe cei mîndri, pe
cei îngîmfaţi! D ar asta n-aveţi s-o faceţi. M erită deci nişte oameni ca aceş­
tia mii şi mii de acuzaţii, de-ar fi ei înconjuraţi de m are suită! Şi spun
aceasta despre oam eni cu putere, care mai pot fi suportaţi, pentru că cei
m ai mulţi dintre ei sînt mai plini de păcate decît hoţii de drumul mare,
decît ucigaşii, decît desfnnaţii, decît jefuitorii de m orm inte, pentru că
întrebuinţează rău puterea pe care o au. Fură mai cu neruşinare decît hoţii
de drumul m are, ucid cu m ai m ultă cruzime decît ucigaşii, fac m ai m ari
desfrînări decît desfnnaţii; nu sparg zidul unui m orm înt, ci averi şi case
nenumărate, pentru că puterea le dă această uşurinţă. Sînt robii unei cum ­
plite robii; se supun cu linişte patimilor; bat fără m ilă pe semenii lor, dar
trem ură de frica tuturor celor ce le cunosc faptele. Liber, cu putere şi mai
îm părat decît împăraţii este num ai cel scăpat de patimi.
Cunoscînd, aar, toate acestea să căutăm adevărata libertate şi să ne
scăpăm de robia cea amară. Să nu socotim o fericire nici slava puterii,
nici tirania bogăţiei, nici altceva de felul acestora, ci num ai virtutea. A şa ne
vom bucura şi aici de tihnă şi vom dobîndi şi bunătăţile viitoare, cu harul
şi iubirea de oam eni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi pute­
rea, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în vecii vecilor, Amin.
 OMILIA LIX

„Vai lumii din pricina smintelilor!

Că smintelile trebuie să vină, dar vai de omul acela
prin care vin smintelile!”1
I
D acă trebuie să vină sminteli, ar putea spune unul din cei potrivnici,
pentru ce Hristos vaită lumea, cînd ar trebui s-o apere şi să-i întindă mîna?
Aşa face un doctor şi un apărător? A văita lum ea este însă treaba unui om
de rînd.
Ce putem răspunde unei limbi atît de neruşinate?
Pentru ce ceri, omule, de la D um nezeu să aibă m ai m ultă purtare de
grijă de lume decît are? D um nezeu fiind, S-a făcut pentru tine om, a luat
chip de rob, a suferit cele m ai grele ocări şi chinuri şi n-a lăsat nimic din
ceea ce atîm a de El. D ar pentru că noi nerecunoscătorii n-am scos tot folo­
sul de pe urm a acestei mari purtări de grijă, ne vaită că după atît de m are în­
grijire am răm as tot bolnavi. E la fel ca şi cum ai văita pe un bolnav care,
deşi a avut destulă îngrijire, nu s-a supus prescripţiilor medicale şi ai spune,
jelindu- 1 : „Vai de cutare om că şi-a înrăutăţit boala din pricina nepăsării şi
trîndăviei lui!”
Pentru bolnav nu-i de nici un folos văitatul; pentru sufletul omenesc
însă cunoaşterea de m ai înainte a ceea va fi cu el şi văitatul sînt mijloace
de tămăduire. Adeseori mulţi oam eni nu s-au folosit cu nimic de pe urm a
sfaturilor, dar s-au ridicat din păcatele lor de pe urm a văitatului. D in pri­
cina aceasta m ai cu seamă Hristos a întrebuinţat aici cuvîntul „Vai!”, ca
să-i ridice p e cei căzuţi, să-i facă gata de luptă, să-i facă veghetori. în
afară de aceasta, H ristos îşi arată faţă de păcătoşi b unăvoinţa şi blînde-
ţea Lui,că îi v aită chiar pe cei care se îm potrivesc Lui; n u num ai că nu
Se supără pe ei, ci şi caută să-i îndrepte şi p rin aceea că îi vaită, şi prin
aceea că le spune m ai dinainte ce se întîm plă cu ei; num ai şi num ai ca
să-i aducă la o stare m ai bună.
- D ar cum e cu putinţă lucrul acesta? aş putea fi întrebat. D acă e de
neapărată trebuinţă să vină sm inteli, cum se poate să scăpăm de ele?
- C ă e de neapărată trebuinţă să vină sm inteli, da; d ar n u e de nea
părută trebuinţă să piară cei peste care vin smintelile. E la fel ca şi cum un
I M atei 18, 7.
OMII.II I.A MATKI 083

doctor ar spune - că nimic nu m ă îm piedică să m ă folosesc iarăşi de

aceleaşi exem ple „E de neapărată trebuinţă să v in ă cutare boală; d ar
nu e de neapărată trebuinţă să se îm bolnăvească cel care ia toate
m ăsurile de pază”.
H ristos a grăit aşa, după cum spuneam şi m ai înainte, ca să tre ­
zească şi conştiinţa ucenicilor Săi odată cu a celorlalţi. C a să nu dorm i­
teze, ca şi cum aveau să fie trimişi să ducă o viaţă tih n ită şi netulburată;
le arată că au să se ridice îm potriva lor războaie din afară şi dinăuntru.
A şa cum a arătat Pavel, spunînd: ,f) in afară lupte, dinăuntru temeri”2; şi:
„In primejdii între fra ţii cei mincinoşi”34; şi celor din M ilet grăindu-le, le-a
spus: „Şi se vor ridica unii dintre voi grăind lucruri sucite”*. A poi însuşi
H ristos spunea: „Vrăjmaşii omului sînt casnicii lu i”5.
C înd H ristos spune că este de neapărată treb u in ţă să vină sm inteli
n u distruge libertatea voinţei, nici n u supune viaţa om ului necesităţii
lucrurilor, ci spune m ai dinainte ceea ce negreşit v a fi. Acelaşi lucru l-a
spus şi evanghelistul Luca cu alte cuvinte: ,JLste cu neputinţă să nu vină
smintelile”6.
- D ar ce înseam nă „sminteli”?
- Sm inteli sînt cele ce te îm piedică să m ergi p e drum ul cel drept.
A şa num esc oam enii de teatru pe cei care sînt destoinici să facă pe alţii
să cadă.
N u prezicerea aceasta a lui H ristos aduce sm inteli - D oam ne
fereşte! - , nici pen tru că a spus asta de m ai înainte se întîm plă sminteli,
ci p en tru că aveau să fie negreşit sm inteli, de aceea H ristos a spus-o m ai
dinainte. D acă cei care aduc sm inteli n-ar voi să fie răi, sminteli n-ar
veni; iar dacă aceste sminteli n-ar veni, nici H ristos n u le-ar fi spus m ai
dinainte. D ar vin pe lum e sm inteli p en tm că oam enii fac fapte rele şi
săvîrşesc păcate grele; iar D om nul nu face altceva decît să spună m ai
dinainte ceea ce are să se întîm ple.
- D ar dacă cei răi s-ar îndrepta, m i s-ar putea spune iarăşi, şi n-ar
m ai fi pe lum e nici unul care să ad u că sminteli, n-ar fi, oare, dovedit
cuvîntul lui H ristos ca m inciună?
- Deloc, că nici H ristos n-ar fi rostit aceste cuvinte. D acă aveau să
se îndrepte toţi oam enii, H ristos n-ar fi spus: ,JIste de neapărată trebuinţă
să vină smintelile”; dar pentm că ştia m ai dinainte că oamenii, de buna lor
voie, vor rămîne neîndreptaţi, de aceea a spus că negreşit sminteli vor veni.
- D ar pentru ce nu i-a pierdut? m ai pot fi întrebat din nou.
2. II Cor. 7, 5.
3. II Cor. 11, 26.
4. Fapte 20, 30.
•r>. M atei 10, 30.
0. I.tica 17, 1.
(>H4 SFlNTUL lOAN GURĂ DE AUR

- Pentru ce ar fi trebuit să-i piardă? Pentru cei pe care ei îi sm in­

tesc? D ar cei care se sm intesc nu p ier din pricina acelora, ci din pricina
trîndăviei şi nepăsării lor. D ovadă, oam enii virtuoşi; n u num ai că nu se
vatăm ă cu nim ic din pricina lor, ci şi cîştigă foarte m ult. D e pildă Iosif,
Iov, toţi drepţii şi apostolii; iar dacă m ulţi pier, apoi asta se întîm plă
pentru că ei dorm . D acă n-ar fi aşa, ci pieirea s-ar d atora sm intelilor, ar
trebui ca toţi să piară; iar dacă sînt oam eni care scapă de sminteli, cel
care nu scapă, să p u n ă pe socoteala lui pieirea. C ă sm intelile, după cum
am spus m ai înainte, deşteaptă pe oam eni, îi fac m ai pricepuţi, le ascut
sufletul; ridică iute nu num ai pe cel care se păzeşte, ci şi p e cel căzut; îl
fac m ai tare, nu m ai poate fi biruit cu uşurinţă. D eci, dacă sîntem cu
m intea trează, nu m ic cîştig vom avea de pe urm a sm intelilor: ne fac să
fim n econtenit treji; d ar dacă dorm im cînd duşm anii sînt lîngă noi şi
cînd tăbărăsc ispitele asupra noastră, cine sîntem noi ca să trăim în
tihnă? Şi dacă vrei, gîndeşte-te la cel dintîi om! D acă el, care n-a trăit
decît cîtăva vrem e în rai - poate că nici o zi întreagă - , care s-a bucurat
de desfătarea raiului, a căzut într-un păcat atît de m are, că i-a trecut prin
m inte să ajungă egal cu D um nezeu, că a socotit binefăcător pe înşelă­
tor, că n-a putut păzi o singură poruncă, ce n-ar fi făcut d acă trăia toată
viaţa fără nici o grijă?

II
D ar cînd spun acestea, m i se obiectează altele, întreb în d :
- D a r pen tru ce l-a făcut D um nezeu pe om aşa?
- N u D um nezeu l-a făcut pe om aşa! D oam ne fereşte! Nici n u l-ar fi
pedepsit d acă l-ar fi făcut aşa. D acă noi nu ţinem de rău pe slugile
noastre p en tru faptele de care noi sîntem de vină, cu m u lt m ai m ult
D um nezeul universului.
- D ar din ce pricină a ajuns om ul aşa?
- D in pricina lui şi a trîndăviei lui.
- C e înseam nă „din pricina lui”?
- întreabă-te pe tine însuţi! D acă cei răi nu sînt răi din pricina lor,
nu pedepsi sluga, nu-ţi certa nevasta cînd greşeşte, nu-ţi b ate copilul, n u
m ustra p rietenul şi nici n u uri pe duşm anul care îţi face rău. D acă toţi
aceştia nu greşesc de buna lor voie, din pricina lor, atunci nu trebuie să-i
pedepseşti, c i să-i m iluieşti.
- D ar eu nu p o t filozofa, îm i spui tu.
- Poţi filozofa o d ată ce îţi dai seam a că nu sînt ei d e vină pentru
laptele lor, ci alte pricini i-au silit să le facă. Cînd îţi este bolnav slujitorul şi
nu poate să-ţi îndeplinească poruncile, nu num ai că nu -1 cerţi, ci chiar fl
ierţi. Deci tu însuţi mărturiseşti că de o faptă este vinovat el, iar de alta nu.
I«i fel şi cu cel dintîi om. Dacă ai şti că omul a fost rău din naştere, nu numai
că nu l-ai certa, ci chiar l-ai ierta. D acă îţi ierţi sluga că nu ţi-a îndeplinit
porunca din pricina bolii, apoi cu atît mai m ult trebuie să-l ierţi p e cel
dinţii om că n-a ascultat de D um nezeu, din pricin ă că dintru început a
fost creat aşa.
D ar şi în alt chip se poate uşor închide gura celor ce grăiesc îm po­
trivă. A devărul este bogat în argum ente. P entru ce n u ţi-ai certat nicio­
d ată slujitorul că nu-i frumos la chip, că nu-i înalt la trup, că n-are aripi?
- Pentru că acestea tin de fire!
9

- Deci nu poţi ţine de rău p e cel care nu le are. N im eni n u m ă va

contrazice. D ar cînd cerţi pe cineva arăţi prin asta că fapta p en tru care
îl cerţi nu se datoreşte firii, ci voinţei. D acă m ărturisim că sînt greşeli
legate de firea om enească, acelea pe care nu le osîndim , atunci este evi­
dent că sînt şi greşeli sâvîrşite cu voinţa, acelea pe care le osîndim . N u-m i
um blă cu argumente su c ite , n ici cu so fism e ş i cu cu v in te încurcate,
m ai şubrede ca pînza de păianjen, ci răspunde-m i la în treb area mea:
- D um nezeu a făcut pe toţi oam eni?
- Negreşit!
- C um se face atunci că n u sînt egali toţi în ce priveşte virtutea şi
viciul? Pentru ce unii sînt b u n i şi blînzi, p entru ce alţii sînt răi şi vicleni?
D acă aceasta nu se datoreşte voinţei, ci firii, p e n tru ce unii sînt într-un
fel, iar alţii intr-alt fel? D acă toţi cei răi ar fi răi datorită firii, atunci ar
trebui să nu existe nici un om b u n ; şi, dim potrivă, dacă toţi cei b u n i ar fi
buni datorită firii, atunci ar treb u i să nu existe nici un om rău. Toţi
oam enii au o singură fire; deci ar trebui ca toţi să fie la fel: sau b u n i sau
răi. D acă am susţine că atît cei b u n i cît şi cei răi sînt prin fire sau buni
sau răi - ceea ce nu-i adevărat, d u p ă cum am dem onstrat - , ar trebui ca
oam enii să fie neschim bători, că firea este neschim bătoare. D ar iată toţi
sîntem muritori şi supuşi patim ilor şi nim eni nu-i nepătimitor, oricît s-âr
strădui o m u l. în sch im b v ed em că mulţi oam eni ajung din buni răi şi
din răi buni; unii din nepăsare, alţii prin stăruinţă. A ceasta arată că
binele şi răul m oral nu ţin de fire. Firea nu se schim bă, nici n u capătă
adăugiri prin stăruinţă. D upă cum nu avem nevoie să ne obosim ca să
vedem şi să auzim , tot aşa n-am avea nevoie nici de sudori p en tru săvîr-
şirea virtuţii, d acă virtutea a r fi strîns unită cu firea. D e altfel p en tru ce
să fi făcut D um nezeu şi oam eni răi, cînd p u tea să-i facă pe toţi buni?
- D e u n d e vine atunci răul? aş putea fi întrebat.
- întreabă-te pe tine însuţi! D atoria m ea este de a-ţi arăta că răul nu
vine nici de la natură, nici de la D um nezeu.
- A tunci se naşte de la sine?
- Nu!
- Atunci e nenăscut?
<>H<> M IN I UI. I( IAN «illKA III·. AUK

- Nu păcătui, omule! Fugi de nebunia aceasta de a cinsti cu aceeaşi

cinste - şi cu cinstea cea m ai înaltă - şi pe D um nezeu şi răul. D acă răul
este nenăscut, atunci va fi şi puternic şi deci n u va p u tea fi nici nim icit,
nici adus la nefiinţă.
1

III
C um ar p u tea exista pe lum e atîţi oam eni buni, dacă răul ar avea
atîta putere? C um ar putea fi cei născuţi m ai puternici decît ceea ce este
nenăscut?
- D ar D um nezeu va nim ici răul! ni s-ar pu tea spune.
- C înd? C um va p utea nim ici p e cel de aceeaşi cinste cu El, pe cel
de aceeaşi p u tere cu El, p e cel de aceeaşi vîrstă cu El, aşa d u p ă cum sus­
ţii că este răul. O , răutate a diavolului! C e rău m are a născocit! C u ce
defăim are m are a înduplecat p e om să ponegrească p e D um nezeu! C u
ce m ască de cucernicie a născocit altă învăţătură defăim ătoare! V oind
să arate că răul n u vine de la D um nezeu, a adus o altă învăţătură rea,
susţinînd că răul este necreat, este veşnic.
- A tunci de u n d e vine răul? m ă întrebaţi.
- D in a voi şi din a n u voi.
- D ar acest a voi şi a nu voi de u n d e vine?
- D e la noi. C înd îmi pui aceste întrebări faci la fel ca şi cum m-ai
întreba de u n d e vine a vedea şi a nu vedea, iar eu răspunzîndu-ţi: de la
aceea a închide şi a nu închide ochii, m-ai în treb a iarăşi: D ar a închide
şi a nu închide ochii de unde? apoi, auzindu-m i răspunsul, că lucrul
acesta dep inde de noi şi de voinţa noastră, m-ai în treb a iarăşi de altă
pricină. C ă răul nu este nim ic altceva decît neascultarea de D um nezeu.
- D ar de unde a descoperit om ul neascultarea de D um nezeu? m ă
întrebi.
- Spune-m i, îi era greu s-o descopere?
- Nici eu n u spun că-i era greu; dar de unde a voit să n u asculte de
D um nezeu?
- D in p ricina trîndăviei lui. E ra stăpîn să se îndrepte şi spre bine şi
spre rău, să asculte şi să n u asculte de D um nezeu; dar a înclinat m ai
m ult spre rău, spre neascultarea de D um nezeu.
Iar dacă încă m ai eşti nedum erit şi te apucă am eţelile cînd auzi
acestea, nu-ţi voi spune cuvinte grele de p riceput şi încurcate, ci simple
şi desluşite.
Nu-i aşa că ai fost uneori rău iar alteori bun? Da! Ceea ce vreau să
spun este aceasta: Ţi-ai înfrînat vreodată poftele şi apoi ai fost iarăşi
biruit de pofte? Te-ai îmbătat şi apoi te-ai înfrînat de la beţie? Te-ai
miniat vreodată şi apoi nu te-ai mîniat? Ai trecut vreodată cu vederea pe
D M iu i i .a m a ii ·;j (>«■ ;

cel sărac şi apoi iarăşi nu l-ai trecut? Ai făcut vreodată desfrînare şi te-ai
cum inţit iarăşi? Spune-m i, de unde toate acestea? D e unde? C hiar dacă
nu-mi spui tu, ţi-o spun eu! Pentru că într-un caz ţi-ai dat toată silinţa,
iar în celălalt caz ţi s-a slăbit rîvna şi te-ai trîndăvit.
O am enilor care au renunţat de a m ai face vreo sforţare şi sînt
cufundaţi în păcate p în ă peste cap, oam enilor nesim ţiţi şi nebuni, care
nu vor să asculte sfaturile pentru în d rep tarea lor, nici n u vreau să le v or­
besc de această filozofie; dar voi vorbi cu plăcere oam enilor care
uneori sînt buni, iar alteori răi.
Ai răpit vreodată cele ce nu ţi se cuveneau, iar d u p ă aceea, zdrobit
de milă, ai dat celui sărm an şi averile tale? D e u n d e ţi-a venit această
schim bare? N u e clar că de la voinţă, de la voia ta cea liberă? E clar; şi
nu va fi nim eni care să nu spună aceasta.
D e aceea vă rog să vă daţi toată silinţa şi să fiţi virtuoşi şi nu veţi
m ai avea nevoie de aceste întrebări. D acă voim , răul este num ai u n
num e. N u cerceta, dar, de unde vine răul, nici nu te m ai îndoi, ci, ştiind
că răul vine num ai din trîndăvie, fugi de rău.
Dacă-ţi va spune cineva că răul nu depinde d e noi, grăieşte-i aşa
cînd îl vezi că se m înie pe sluga sa, că se supără p e fem eia sa, că ţine de
rău pe copilul său, că învinuieşte pe cei care fac rău: „Pentru ce spui că
răul n u depinde de noi? D acă n u dep in d e de noi, p en tru ce m ustri?”
Spune-i iarăşi: „D epinde de tine să ocărăşti şi M insulţi? D acă n u
d ep in d e de tine, atunci nim eni n u poate să se supere p e tine că l-ai ocă­
rit şi insultat; d ar dacă depinde de tine să ocărăşti şi să insulţi, atunci
răul depinde de tine şi de trîndăvia şi nepăsarea ta” . Să te m ai întreb:
„Crezi că sînt oam eni buni? D acă nu-i nici u n o m bu n , de u n d e ai
cuvîntul „bun”, de unde laudele p en tru cei buni?” Ia r dacă sînt oam eni
buni, e clar că aceştia vor osîndi pe cei răi; iar dacă nici u n om nu-i rău,
nici din voia sa, nici din fire, atunci cei buni fac o nedreptate cînd osîn-
desc pe cei răi şi prin fapta aceasta a lor ajung şi ei răi. Căci ce este m ai
rău ca a învinui pe un nevinovat? Ia r dacă aceştia răm în buni în faţa
noastră - că tocm ai acesta este sem nul bunătăţii lor - , atunci chiar cei
m ai nepricepuţi oam eni pot înţelege că nim eni nu-i rău prin vreo con-
strîngere din afară.
Iar dacă după toate cele ce ţi-am spus încă m ai întrebi: „De unde
vine răul?”, îţi voi spune: din trîndăvie, din însoţirile cu cei răi, din dis­
preţuirea virtuţii. D e aici vine şi răul şi întrebarea ce şi-o pun unii: „De
unde vine răul?” Nici un om care săvîrşeşte fapte bune, care alege o
viaţă cinstită şi curată nu-şi pune această întrebare. Şi-o pun cei care săvîr-
şesc păcate; ei împletesc pînză de păianjen, voind ca prin aceste învăţături
greşite să izvodească o mîngîiere neroadă purtării lor stricate. Noi însă să
rupem această pînză de păianjen nu numai cu cuvintele, ci şi cu fap­
!)HH SI INTUI. IOAN (JIIKA l»K AUK

tele. C ă nim eni nu-i constrîns să săvîrşească răul. D acă omul ar face
răul din constrîngere, H ristos n-ar fi spus: „Vai de omul prin care vine
sminteala”. Pe aceia îi vaită, pe aceia care sînt răi din p ropria lor voie. Să
nu te m inunezi că H ristos spune: „prin care”. C u aceste cuvinte Hristos
nu vrea să spună că altul pricinuieşte prin el sm inteala, ci că el săvîr-
şeşte totul. S criptura obişnuieşte să întrebuinţeze expresia: „prin care”\n
loc de: „de la ”, ca de pildă cînd spune: ,^ m dobîndit om prin Dumnezeu”7,
exprim înd nu a doua cauză, ci prim a. Şi iarăşi: „Nu este, oare, prin D um ­
nezeu lămurirea lor?”8; şi: „Credincios este Dumnezeu prin Care aţi fost che­
maţi la împărtăşirea cu Fiul L u i”9.

IV
Şi ca să afli că nim eni nu săvârşeşte răul din constrîngere, ascultă ce
spune H ristos m ai departe. D u p ă ce vaită, spune:
„Dacă mina ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-le şi aruncă-le de la
tine. Că mai bine îţi este să intri în viaţă şchiop sau ciung, decît să ai amîndouă
mîinile sau picioarele şi să f i i aruncat în foc. Ş i dacă ochiul tău cel drept te
sminteşte, scoate-l. Că mai bine îţi este să intri în viaţă cu un singur ochi, decît
să ai doi ochi şi să f i i aruncat în gheena focului” 10.
H ristos n u vorbeşte aici de m ădularele trupului - D oam ne fereşte!
- , ci de p rieteni, de cunoscuţi, de cei pe care-i socotim nişte m ădulare
de n eap ărată trebuinţă. A ceasta a spus-o şi m ai în ain te 11 şi o spune şi
acum. C ă nim ic nu este atît de vătăm ător ca prieteniile rele. Ce nu
poate constrângerea, poate de m ulte ori prietenia, fie spre paguba, fie
spre folosul nostru. D e aceea D om nul ne porunceşte, cu toată asprim ea,
să îndepărtăm de lîngă noi pe cei ce ne vatăm ă, lăsînd să se înţeleagă că
aceştia sînt cei care ne smintesc.
Ai văzut cum a oprit vătăm area pricinuită de sminteli? M ai întîi
prin aceea că a spus m ai dinainte că vor fi negreşit sminteli, ca nim eni
să nu se trândăvească, ci să le aştepte cu m intea trează; apoi prin aceea că a
arătat că sm intelile sînt un m are rău - că Hristos n-a spus num ai atîta: „ Vai
lumii din pricina smintelilor!”, ci a arătat şi m area vătăm are pricinuită de
ele; în sfîrşit prin aceea că vaită iarăşi mai m ult pe cel care aduce smintelile.
Cuvintele: JDar vai de omul acela "arată cît de m are este pedeapsa acelui om .
D ar nu num ai atîta, ci prin o pildă măreşte m ai m ult team a. Apoi nu Se mul­
ţumeşte cu acestea, ci arată şi calea prin care putem evita smintelile.

7. Fac. 4, I.
8. Fac. 40, 8.
9. / Cor. 1, 9.
10. Matei 18, 8-9.
11. Matei ,r>, ‘2 9-90.
I IM II. I I I.A M A I I I (>89

- C are este această cale?

- „C urm ă, spune H ristos, p rietenia cu cei răi, chiar dacă ţi-ar fi cei
mai buni prieteni!” Şi d ă şi un argum ent ce nu poate fi com bătut: „D acă
ţi-i păstrezi ca prieteni, nici pe ei nu-i cîştigi şi te pierzi şi pe tine; d ar de
curm i prietenia cu ei, îţi cîştigi m întuirea”. Prin urm are, dacă cineva te
vatăm ă cu prietenia lui, rupe orice legătură cu el. D acă ne tăiem de
m ulte ori unele din m ădularele noastre, cînd nu m ai p o t fi vindecate şi
m ai îm bolnăvesc şi pe celelalte, apoi cu m ult mai m ult trebuie să facem
aceasta cu prietenii. D acă răul ar fi înnăscut firii, atunci ar fi de prisos
sfatul şi îndem nul, de prisos şi paza de prieteniile rele; d ar dacă nu-i de
prisos - d u pă cum nici nu este - , este lăm urit că răul depinde de voinţa
noastră.
„Căutaţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă că
îngerii lor văd pururea faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri”12.
Prin cei m ici H ristos nu num eşte pe cei mici la trup, ci pe cei soco­
tiţi m ici de oam eni, pe cei săraci, pe cei pe care îi dispreţuieşte toată
lum ea, p e cei necunoscuţi - cum poate fi socotit m ic cel care-i m ai de
p re ţ decît toată lum ea, cum poate fi socotit m ic cel care-i prietenul lui
D um nezeu - , pe cei socotiţi aşa d u p ă părerea m ajorităţii oam enilor. Şi
H ristos n u ne spune să ne ferim să dispreţuim num ai p e m ulţi din aceş­
tia mici, ci să ne ferim să dispreţuim chiar pe unul singur. Iată că şi prin
această poruncă ridică zid în calea vătăm ării prilejuite de sminteli.
D upă cum fuga de cei răi ne aduce un foarte m are cîştig, tot aşa şi cinsti­
rea celor buni. Cel care ia am inte la această poruncă dobîndeşte un
îndoit cîştig: unul, prilejuit de curm area prieteniilor cu cei care -1 sm in­
tesc, al doilea, prilejuit de slujirea şi cinstirea acestor sfinţi. Hristos ne
spune apoi şi o altă pricină pentru care trebuie să-i respectăm pe aceştia
mici: „Că îngerii lor văd pururea faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri”.
Aceste cuvinte arată lăm urit că sfinţii au îngeri şi că fiecare om are înge­
rul său. A postolul Pavel spune despre femeie: „Femeia este datoare să aibă
acoperămînt pe capul ei pentru îngeri”13; iar M oise spune: „A pus hotarele
neam urilor după num ărul îngerilor lui D um nezeu ’14. H ristos nu vorbeşte
în textul acesta de nişte îngeri oarecare, ci de nişte îngeri deosebit de
însem naţi; spunînd că „văd pururea fa ţa Tatălui M eu”, n u spune altceva
decît că îngerii celor m ici au foarte m are îndrăznire înaintea lui D um ­
nezeu şi m ultă cinste.
„Că a venit Fiul Omului să mîntuiască pe cel pierdut”15.
12. M atei I8, IO.
I.'l. / Cor. II, l().
I I. Dcut. :i'2, 8.
l.r>. Matei I8, II.
!>!)() MINTII!, IOAN СИПЛ l)K АПК

A duce iarăşi un argum ent mai puternic decît cel d e mai înainte.
A daugă apoi şi o pildă, prin care arată că şi Tatăl vrea să m întuiască pe
cei pierduţi:
„Ce vi se pare vouă? spune H ristos. Dacă ar avea un om o sută de oi
şi s-ar rătăci una din ele, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi ducîndu-se în
munţi caută pe cea rătăcită? Şi dacă i se va întîmpla s-o găsească se bucură de
ea mai mult decît de cele nouăzeci şi nouă care nu s-au rătăcit. Tot aşa nu este
vrerea înaintea Tatălui vostru ca să piară vreunul din aceştia mici”16.
Vezi prin cîte m ijloace ne în d eam n ă H ristos să avem grijă de fraţii
noştri cei mici? Să n u spui, dar, cutare-i fierar, cutare-i cizm ar, cutare-i
plugar, cutare-i prost şi să-l dispreţuieşti! C a să nu faci asta, uită-te p rin
cile m ijloace caută H ristos să te facă sm erit şi să ai grijă d e ei. A pus în
mijloc un copil şi a spus: „Fiţi ca şi copiii!”1718*20; şi: „Cel care va prim i pe un
prunc ca acesta, pe Mine M ă primeşte ”18; şi: „ Cel care va sm inti ”19va suferi
cele m ai cum plite chinuri. Şi nu S-a m ulţum it num ai cu p ild a pietrei de
m oară2", ci a m ai adăugat şi „Vai”21, şi a poruncit să o curm ăm cu p riete­
nii care n e sm intesc, chiar dacă ne-ar fi tot atît de dragi ca şi m îinile
şi ochii22. N e în d eam n ă să respectăm p e aceşti fraţi m ici pentru respec­
tul pe care -1 datorăm îngerilor, cărora aceştia au fost încredinţaţi,
pentru respectul pe care-1 datorăm voii lui H ristos şi patim ilor Sale -
deoarece a arătat crucea cînd a spus: „ A venit Fiul Omului să mîntuiască
pe cel pierdut”, după cum şi Pavel spune despre frate: „Pentru care a murit
Hristos”23 - , pentru respectul ce-1 d atorăm Tatălui, că nici El nu vrea să
piară unul din cei m ici; şi, în sfîrşit, p en tru obiceiul obştesc al oam eni­
lor, că păstorul lasă oile care sînt la loc sigur şi caută pe cea pierdută; iar
cînd o găseşte pe cea pierdută se bucură tare de găsirea şi de mîntuirea ei.

V
Aşadar, dacă D um nezeu Se bucură atît de mîntuirea unuia din aceştia
mici, pentru ce să-i dispreţuieşti pe cei ce sînt atît de dragi lui Dumnezeu,
cînd ar trebui să-ţi dai chiar viaţa pentru unul din ei? îm i spui că e un nepu­
tincios şi un om rînd? Dar tocm ai pentru aceasta trebuie să faci
H i. Matei 1 8 , 1 2 - i - 4 .
17. Matei 1 8 , 2 - 3 .
1 8 . Matei 1 8 , 5 .
I ! ) . Matei 1 8 , ( i .

2 0 . Matei 18, (i.

2 1 . Matei 1 8 , 7 .

'2'2. Matei 18, 8 - 0 .

23 /<»ш. I I, l.r>
( >M I I I I I A M A I I I (>!H

totul ca să-l m întui. C ă şi H ristos a lăsat cele nouăzeci şi nouă de oi; n-a
avut putere m întuirea atîtor oi să acopere pierderea uneia singure.
Evanghelistul Luca spune că a luat-o pe um eri 2425 şi că a spus: „Mai mare
bucurie se face pentru un păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouăzeci şi
nouă de drepţi . A arătat m area Lui grijă de cel p ierdut şi prin aceea că
pentru el a lăsat pe cei m întuiţi şi prin aceea că Se bucură m ai m ult de
m întuirea lui.
Să nu dispreţuim , dar, sufletele unor astfel de oameni! Pentru sufle­
tele lor a spus H ristos toate cuvintele acestea. A doborît cerbicia celor
m îndri şi p rin am eninţarea că n u poate intra în îm părăţia cerurilor cel
care nu este ca u n copil şi prin am intirea pietrei de m oară. N u este mai
m are duşm an al dragostei ca m îndria. Prin cuvintele: „Trebuie să vină
smintelile”26, ne-a făcut să fim cu m intea trează; iar prin adaosul: „ Vai de
cel prin care vine sminteala”27, ne-a atras atenţia să ne străduim ca să nu
vină p rin noi sm inteala. Prin po ru n ca de a rupe orice fel de legături cu
cei ce aduc sm inteli, a făcut uşoară m întuirea; ia r p rin porunca d e a nu
dispreţul p e cei m ici - şi nu-i o sim plă poruncă, ci una aspră, că zice:
„Căutaţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici”28 - şi prin cuvintele:
„îngerii lor văd fa ţa Tatălui M eu”29, că: „Pentru asta am venit E u ”30 şi că:
„Tatăl Meu vrea asta”31, a făcut m ai rîvnitori pe cei care trebuie să aibă
grijă de cei mici.
Vezi ce zid puternic a tras D om nul în jurul lo r şi cîtă grijă are de cei
dispreţuiţi şi de cei pierduţi, că am eninţă cu cele m ai cum plite chinuri
pe cei care îi sm intesc şi făgăduieşte m ari bunătăţi celor care îi îngrijesc
şi le slujesc, dîndu-Se ca p ild ă şi pe El şi pe Tatăl?
Pe H ristos 32 să-L im ităm şi noi şi să nu pregetăm a veni în ajutorul
fraţilor noştri um iliţi şi nenorociţi. Să-ţi fie toate uşoare cînd e vorba de
m întuirea fratelui tău, fie că trebuie să-i slujeşti, fie că este m ic, fie că
este om de jos, fie că treaba .aceasta e obositoare, fie că trebuie să stră­
baţi m unţi şi prăpăstii. A tît de drag îi este lui D um nezeu sufletul fratelui
tău, că nu Şi-a cruţat nici propriul Său Fiu33. D e aceea, vă rog, de cum se
lum inează de ziuă să ieşim iute din casă şi să avem acest singur scop; şi,
înainte de toate, această grijă: să scăpăm pe cel ce se primejduieşte; şi nu
24. Luca 15, 5.
25. Luca 15, 7.
26. Matei 18, 7.
27. Matei 18, 7.
28. Matei 18, 10.
2!). Matei 18, 10.
30. Matei 18, 11.
31. Matei 18, 14.
32.
De aici începe partea morală: Trebuie să întindem mină de ajutor celor ce se găsescjos; mai
ales celor din casa noastră; că nu ne e de ajuns pentru mintuire numai virtutea noastră. în acest cuvint şi
despre purtarea de grijă de sujlet.
33. han 3, 10; R om . 8, 32.
m ă gindesc num ai la prim ejdia care am eninţă trupul - că lucrul acesta
nici nu-i prim ejdie ci la prim ejdia care am eninţă sufletul, prim ejdie
adusă de diavol peste oam eni. N egustorul străbate m ările ca să-şi
m ărească avuţia; m eseriaşul face totul ca să-şi adauge altă avere la
aceea pe care o are. Şi noi, dar, să nu ne m ulţum im să ne m întuim
num ai sufletul nostru, ca să nu ne punem în prim ejdie m întuirea
noastră. O staşul care în război şi pe cîm pul de bătălie se gîndeşte să se
salveze prin fugă num ai pe el, pierde şi pe alţii îm p reu n ă cu el; cel
viteaz însă, care foloseşte arm ele sale şi pen tru apărarea celorlalţi, se
salvează şi pe el îm preună cu ceilalţi. Şi noi avem de dus un război, şi
un război m ai crîncen decît toate războaiele; de aceea trebuie să n e lu p ­
tăm şi să ne batem , aşa cum ne-a poruncit îm păratu l nostru; să fim gata
să înfruntăm junghierile, rănile, uciderile; să n u avem decît u n singur
gînd: m întuirea tuturora; să încurajăm pe cei ce s-au oprit, să ridicăm
pe cei căzuţi.
în această lu p tă m ulţi fraţi de-ai noştri zac la păm înt, acoperiţi de
răni, plini de sînge şi nu-i nim eni care să-i îngrijească: nici m irean, nici
preot, nim eni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că
loţi ne gîndim num ai Ia noi înşine. D e aceea ne înecăm cu toţii. N um ai
atunci sîntem tari, atunci sîntem biru ito ri,cîn d n u urm ărim interesul
nostru; acum însă sîntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oam enii şi dia­
volul, pentru că urm ărim num ai interesul nostru, p en tru că nu ne apă­
răm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea d u p ă D um nezeu,
ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neam urile, alţii obişnuinţa, alţii
tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în
D um nezeu; şi ar trebui ca num ai credinţa în D um nezeu să lege p e prie­
teni. Lucrurile însă se petrec cu totul dim potrivă; sîntem prieteni cu
iudeii şi cu păgînii, şi nu sîntem prieteni cu fiii Bisericii.

VI
- Da, mi se răpunde, pentru că fiii Bisericii sînt nişte răi, pe cînd
aceia sînt buni şi blînzi.
- Ce spui? N um eşti rău pe fratele tău, tu care ai prim it p o ru n că să
nu-i spui nici „netrebnicule”A ? N u îţi este ruşine, n u roşeşti să faci de
ocară pe fratele tău, m ădularul tău, care are aceeaşi m am ă ca şi tine,
care se îm părtăşeşte de la aceeaşi masă? D acă fratele tău d u p ă trup a
săvîrşit o m ulţim e de fărădelegi, te sileşti să-l acoperi şi socoteşti că eşti
şi tu ruşinat cînd el este făcut de ruşine, pentru ce atunci pe fratele cel
duhovnicesc., pe care ar trebui să-l scapi de defăimare, tu însuţi îl împroşti
cu defăimări? Spui că este un rău, că nu-1 poţi suferi? D ar tocmai pentru
aceasta fii prieten cu el, ca să nu m ai fie aşa, ca să-l schimbi, ca să-l aduci
.M . M atei Si, 2!>.
OMILII I.A MAŢI I

pe calea virtuţii. Spui că nu te ascultă, că nu-ţi suferă sfatul? D e unde

ştii? Ai încercat să-l sfătuieşti şi să-l îndrepţi?
- L-am sfătuit de m ulte ori! îm i spui.
- D e cîte ori?
- D e m ulte ori! O dată şi de două ori!
- V ai de mine! A sta înseam nă de m ulte ori? N -ar fi trebuit să obo­
seşti, nici să deznădăjduieşti, chiar de-ai făcut asta to t timpul. N u vezi
că D um nezeu ne sfătuieşte necontenit prin profeţi, p rin apostoli, p rin
evanghelişti? Ce? A m săvîrşit tot ce ne-a sfătuit? N e am lăsat convinşi?
Deloc! A încetat, oare, D um nezeu de a ne sfătui? A tăcut, oare? N u ne
spune în fiecare zi: „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona!”35, şi
totuşi m ultora le creşte m ulţim ea averilor şi tirania? N u ne strigă în fie­
care zi: „Iertaţi şi vi se va ierta!”36, şi totuşi noi ne sălbăticim tot m ai
mult? N u ne sfătuieşte necontenit să ne înfrînăm poftele, să fim m ai
presus de plăcerile cele ruşinoase, şi totuşi m ulţi se tăvălesc în acest
păcat m ai rău decît porcii? D ar D um nezeu nu încetează de a ne grăi.
Pentru ce nu gîndim şi noi acestea, în noi înşine, p en tru ce nu spunem :
D um nezeu ne vorbeşte şi nu Se opreşte de a ne vorbi, cu toate că nu-L
ascultăm deloc? D e aceea şi D um nezeu spunea: „Puţini sînt cei ce se mîn-
tuiesc” 37. D acă nu ne este de ajuns pentru m întuire num ai virtutea
noastră, ci trebuie să facem şi pe alţii virtuoşi, ce vom păţi cînd nu ne
m întuim nici pe noi şi nici pe alţii? D e unde m ai putem avea nădejde
de m întuire? D ar p entru ce aduc acuzaţia că nu ne îngrijim de mîntui-
rea celorlalţi, cînd noi nu spunem nici un cuvînt de m întuire celor din
casa noastră, soţiei, copiilor, slugilor, ci ne îngrijim de altele în locul
acelora; ne îngrijim să avem cit m ai m ulte slugi, să ne slujească repede,
să lăsăm copiilor noştri m oştenire m are, să aibă soţia noastră aurării,
haine scum pe, podoabe! N u ne îngrijim deloc de sufletul şi de mântui­
rea noastră, ci de averile şi de m oşiile noastre. N u ne îngrijim de soţia
noastră, ci de gătelile şi podoabele ei. N u ne îngrijim de copiii noştri, ci
de averile ce le vom lăsa m oştenire. Facem ca unul care, în loc să-şi
repare casa d ărăpănată şi cu zidurile crăpate, se apucă de zideşte în
jurul ei ziduri m ari şi frumoase; sau ca unul care, în loc să-şi îngrijească
trupul bolnav, îl îm bracă în haine de aur; sau ca unul care lasă pe stă-
pîna casei să zacă bolnavă în pat şi să se văicărească, iar el se îngrijeşte de
slujnice, de războaiele de ţesut, de vasele şi mobilele din casă şi de alte lu­
cruri. T ot aşa facem şi noi. N e îngrijim de case şi de slugi şi lăsăm sufletul
pradă patimilor, pradă bolilor, ticăloşiilor, mîniilor, ocărilor, poftelor nesă­
buite, slavei deşarte, răzvrătirilor. II lăsăm să se tîrască pe păm înt şi

M atei <>, 24.

.Ui. M atei (i, I 1.
.17. I.aea l.'l, 2.!.
 SI IN I I(I. IOAN GURA I)E AUR

să fie sfîşiat de atîtea fiare! D acă se în tîm plă să scape u n urs din cuşcă,
incuiem casele, ne căutăm scăpare în locuri strim te, ca să nu cădem în
ghiarele fiarei. C înd însă ne sfîşie sufletul nostru nu o fiară, ci m ulte gîn-
<iuri rele, nici nu luăm seama. In oraş avem m are grijă ca anim alele săl­
batice să fie închise în cuşti şi în locuri pustii; n u le ţin em alături de
senat, d e tribunal, de palatul îm părătesc, ci departe şi legate; în sufletul
nostru însă, unde-i senatul, unde-i palatul îm părătesc, unde-i tribunalul,
anim alele sălbatice se p lim bă în voie; u rlă şi fac zgom ot chiar în jurul
m inţii şi tronului îm părătesc. D e aceea s-au răsturnat toate cu susul în
jos; toate sînt pline de tulburare, şi cele dinăuntru şi cele din afară; n u
ne deosebim de un oraş tulburat de năvălirea barbarilor. Se întîm plă la
fel ca şi cu un cuib de păsărele în care a intrat un şarpe; păsărelele scot
ţipete ascuţite şi zboară pretutindeni, pline de frică şi tulburate, neştiind
cum să p u n ă capăt spaim ei lor.

VII
D e aceea, vă rog să ucidem şarpele, să închidem fiarele, să le
gituim , să le ucidem . Să dăm aceste gînduri rele ascuţişului săbiei
D uhului18, ca să nu ne am eninţe şi p e noi profetul, cum a am eninţat
ludeea, că „onocentauri39, arici şi şerpi vor dăntui în ea”40. Sînt, da, sînt şi
oam eni m ai răi decît onocentaurii; trăiesc şi azvîrl d in picioare ca şi
cum ar fi în pustie. A şa sîntem cea m ai m are parte din tinereţea noastră:
plini de pofte sălbatice, sărim ca şi onocentaurii, azvîrlim din picioare,
um blăm încoace şi încolo fără frîu, n u cunoaştem nici o îndatorire. D e
vină sînt părinţii, care silesc pe crescătorii de cai să crească cu m ultă
grijă caii şi nu îngăduie să răm înă m ultă vrem e nedom esticit mînzul, ci
să-i p u n ă de tim puriu frîu şi zăbale, d ar lasă pe copiii lor să um ble
vrem e îndelungată de ici-colo fără frîu, să-şi piard ă curăţenia lor tru ­
pească şi sufletească, să se facă de ruşine, um blînd cu fem ei desfrînate,
jucînd zaruri şi frecventînd teatrele cele nelegiuite, cîn d ar trebui ca
înainte de a cunoaşte tînărul desfrîul să-l căsătorească cu o fată cum inte
şi înţeleaptă; ea va scoate pe bărbatul ei de pe căile pline de păcate şi va
fi pen tru el ceea ce e frîul pentru m înz. N u au altă p ricin ă desfrînările şi
adulterele decît aceea că tinerii sînt lăsaţi de capul lor. D acă tînărul are
insă o soţie pricepută, se va îngriji şi de casă şi de slava sa şi de bunul său nu­
me. îm i spui că-i tînăr? Da, o ştiu şi eu. D ar dacălsaac s-a însurat la vîrsta de
pat ruzeci de ani şi a trăit în feciorie pînă atunci, cu m ult m ai m ult acum, pe
vrem ea harului, ar trebui ca tinerii să practice această filozofie.
:iH. /'./CV (), 17.
M o n s t r u , ju m ă ta te o m , ju m ă ta te m ă g a r, c o n s id e r a t g e n iu a l r ă u lu i.
10 I sihii Id , 7 2 .
 - D ar ce sîntem noi de vină?
- Da, sînteţi de vină, că nici nu vreţi să vă îngrijiţi de curăţenia lor
trupească şi sufletească, ci îi lăsaţi să se facă de ruşine, să se întineze, să
ajungă nişte blestem aţi, neştiind care e cîştigul căsătoriei; că ea păs­
trează trupul curat; dacă n-ar avea această parte b u n ă căsătoria n-ar fi
de nici u n folos. V oi însă faceţi cu totul dim potrivă; cînd copiii s-au
um plut de toate m urdăriile, atunci îi căsătoriţi, în zadar şi fără de folos.
- C opilul, spun părinţii, trebuie să aştepte p în ă ce-şi face o situaţie,
p în ă ce ajunge strălucit în treburile publice.
- Da, de lucrul acesta vorbeşte toată lumea! D e sufletul lui însă nu
spuneţi nici un cuvînt, ci îl dispreţuiţi şi-l aruncaţi. De aceea s-au am es­
tecat toate; sînt toate pline de neorînduială şi de tulburare, că socotim
sufletul un lucru de prisos, că n u ne îngrijim de cele de neapărată tre­
buinţă, dar avem m are grijă de cele neînsem nate. Nu-ţi dai, oare, seam a
că nimic n u -1 va bucura atîta pe copil ca păstrarea lui curat de necurăţe­
n ia desfrînării? N im ic nu este egal cu sufletul! C ă spune H ristos: „Ce-ar
folosi omul de-ar dobîndi lumea toată, dar şi-ar pierde sufletul său”?41 D ra­
gostea de b ani a stricat şi a surpat totul; a înd ep ărtat frica de D um ne­
zeu; a pus stăpînire pe sufletele oam enilor, cum pune stăpînire u n tiran
pe o cetate. A ceasta e pricina că n u ne îngrijim nici de m întuirea copii­
lo r noştri şi nici de m întuirea noastră. A vem num ai un singur scop în
viaţă: să ajungem cît m ai bogaţi, să lăsăm copiilor avere; aceia, iarăşi
altora, iar aceia, celor de d u p ă ei, ajungînd nişte oam eni care trec ave­
rile şi moşiile d in m înă în m înă, d ar nu stăpîni. D in pricina aceasta este
atîta prostie p e lum e; din pricin a aceasta socotim m ai de puţin p reţ pe
copiii noştri decît pe robi. Pe ro b i îi ţinem de rău cînd greşesc, dacă nu
de dragul lor, de dragul nostru; copiii noştri însă nu se bucură nici de
această purtare de grijă, ci sînt m ai de puţin p re ţ decît robii! D ar pentru
ce vorbesc de robi? îi socotim de m ai puţin p re ţ chiar decît vitele! M ai
m ultă grijă avem de m ăgari şi de cai decît de copii! D acă ai u n catîr,
m are îţi este grija să găseşti u n vizitiu bun şi priceput; să n u fie crud, hoţ
sau beţiv şi să-şi cunoască m eseria. D ar cînd e vorba să căutăm un
pedagog p en tru sufletul copilului nostru, îl luăm la întîm plare pe cel
dintîi venit. Şi doar nu este o artă m ai m are ca aceasta. C are artă poate
fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i form a m intea tînăru-
lui? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput şi mai
talentat decît u n pictor şi decît un sculptor. N oi însă de arta aceasta nu
ne interesăm deloc, ci urm ărim num ai un singur scop: să le fie instruită

41. M aici 16, 26.

lim ba ca să ajungă buni oratori. Şi aceasta o facem to t d e dragul b an i­
lor. N u le instruim lim ba ca să poată vorbi, ci ca să p o ată cîştiga bani, să
înveţe cum să vorbească. D acă ar fi cu pu tin ţă să se îm bogăţească şi fără
asta, nim eni nu s-ar m ai interesa nici de arta de a vorbi.
Ai văzut cit de m are e tirania banilor? A i văzut cum a pus stăpînire
pe toate? Banii leagă p e om cum legi un rob fugar sau o fiară sălbatică
şi-I tîrăsc u n d e vor.
D ar ce folos am de pe u rm a acestor învinuiri? E u atac tirania bani­
lor cu cuvintele, iar ea ne stăpîneşte cu faptele. D ar nici eu n u voi înceta
de a o ataca cu cuvîntul. D acă voi aduce un folos cît de m ic, am cîştigat
şi eu şi voi; iar dacă voi veţi stărui în faptele voastre, eu mi-am făcut
datoria. F acă însă Dumnezeu să vă scape şi pe voi de această boală şi să-mi
dea şi m ie prilejul să m ă laud cu voi! Că Lui se cuvine slava şi puterea
în vecii vecilor. A m in.
 OMILIA LX

„ D a c ă -ţi v a g r e ş i fr a te le tă u , m e r g i,
m ustră-1 în tr e t in e şi e l sin g u r ;
d a c ă t e v a a sc u lta , a i c îş tig a t p e fr a te le tă u ” 1

I
Pentru că vorbise foarte aspru îm potriva celor ce smintesc pe
alţii şi-i înfricoşase în m ulte chipuri, iată cum H ristos îi smereşte şi pe
cei ce-au fost sm intiţi, ca să n u ajungă din pricina asta iarăşi nepăsători
şi ca n u cum va, socotind că toată v ina a fost aruncată pe cei ce i-au
sm intit, să cadă în alt păcat, să ajungă m îndri, să du că viaţă fără grijă şi
să dorească să fie slujiţi în toate. D e aceea H ristos porunceşte ca m ustra­
rea p entru greşeli să se facă num ai între cei doi, p en tru ca să n u ajungă,
p rin m ărturia m ai m ultor oam eni, m ai apăsătoare învinuirea, iar cel
vinovat să se încăpăţîneze şi să fie greu de îndrep tat. D e aceea a spus:
,J\Tustră-l între tine şi el singur; şi dacă te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău ”.
- Ce înseam nă: ,J)acă te va asculta”?
- D acă îşi va recunoaşte vinovăţia; dacă va fi convins că a greşit,
„ai cîştigat pe fratele tău”. H ristos n-a spus: „Ai destulă satisfacţie”, ci: „ai
cîştigat pe fratele tău”, arătînd că duşm ănia păgubeşte şi pe unul şi pe
altul. N-a spus: „A cîştigat num ai acela”, ci: „Tu l-ai cîştigat”. Prin aceste
cuvinte a arătat că înainte de a se îm păca păgubea şi unul şi altul; unul
păgubea pe fratele său, celălalt îşi păgubea m întuirea sa.
Aceeaşi p o ru n că a dat-o şi în cuvântarea de pe M unte. A tunci a dus
pe cel care a supărat la cel pe care l-a supărat, spunînd: ,J)acă îţi vei
aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva
împotriva ta, du-te şi împacă-te cu fratele tău”2; a m ai poruncit ca acela
care a suferit o nedreptate să ierte p e sem enul său, zicînd: „Şi ne iartă
nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”3. A cum ne m ai
arată şi o altă cale. N u m ai porunceşte ca acela care a supărat să se ducă
la cel pe care l-a supărat, ci cel care a fost supărat să se ducă la cel
care l-a supărat. îl pune pe acesta să se ducă la celălalt, pentru că ace­
luia care a făcut greşeala îi e m ai greu să se ducă să-şi ceară iertare, îi e
1. Matei 1 8 , 1 5 .
2 . Matei 5 , 2 8 .
Matei (>, 1 2 .
i>‘ m Sl lNTUI. IOAN CURA l)K AUR

ruşine, roşeşte. Şi nu-i porunceşte să se ducă aşa d e ochii lumii, ci ca să

îndrepte ce s-a făcut. N u spune: „învinuieşte-l!” , nici: „Ceartă-1 cu
asprim e!”, nici: „Cere-i socoteală, pedepseşte-1”, ci: ,J[4ustră-l”. A cela e
cuprins de m înie şi de ruşine cum e cuprins de u n som n adine un om
care s-a îm bătat; trebuie ca tu, care eşti sănătos, să te duci la cel bolnav,
să te judeci cu el fără m artori, p e n tru ca leacul să fie p rim it cu uşurinţă.
C în d D om nul spune: ,JHustră-l”, n u spune altceva decît: „Adu-i am inte
de greşeala lui; spune-i ce ai pătim it din pricina lu i”. C uvintele acestea,
d acă sînt spuse cum trebuie, alcătuiesc o parte a apărării lui şi-l duc
foarte rep ede la îm păcare.
- C e să fac dacă nu m ă ascultă şi este încăpăţînat?
- „Ia cu tine încă unul sau doi, ca prin gura a doi martori să stea tot
cuvîntul”4.
C u cît este el m ai obraznic şi m ai încăpăţînat, cu atît trebuie să ne
dăm m ai m ultă silinţă să-l vindecăm , nu să-l m îniem şi să-l înfuriem . Şi
doctorul nu se opreşte, nici nu se necăjeşte, cînd vede că o boală se vin ­
decă greu, ci atunci m ai cu seam ă îşi dă toată silinţa. Acelaşi lucru ne
porunceşte şi H ristos să facem: „Pentru că ai fost slab singur, m ai ia încă
doi, ca să fii m ai puternic; sînt de ajuns cei doi ca să-l îndrepte pe cel ce
a greşit”.
V ezi, dar, că D om nul nu caută num ai folosul celui care a fost supă­
rat, ci şi al celui care a supărat? L a d re p t vorbind, cel stăpînit d e m înie
este cel ce suferă. El boleşte, el este neputincios. D e aceea de m ulte ori
H ristos porunceşte să se ducă cel care a fost supărat la cel care l-a supă­
rat, cînd singur, cînd îm preună cu alţii. D acă stăruie în greşeala sa, să ia
cu el şi Biserica:
„Spune-l Bisericii”5.
D acă H ristos ar fi urm ărit num ai folosul celui care a fost supă­
rat, n-ar fi p o ru n cit să iertăm de şaptezeci de ori cîte şapte p e cel ce se
pocăieşte6, n-ar fi poruncit să căutăm să îndreptăm de atîtea ori greşeala
fratelui nostru, ci ar fi poruncit să-l lăsăm , dacă de la p rim a vorbire cu el
răm îne n eîndreptat; aşa însă ne porunceşte să încercăm o dată, de două
ori şi de trei ori, ca să-l vindecăm : întîia oară singuri; a doua oară cu doi
m artori, iar a treia oară cu m ai m ulţi. C înd e v o rb a de cei care sînt în
afară d e Biserică, n u ne spune asta, ci: „Dacă te loveşte cineva peste obrajii
drept, întoarce-i şi pe celălalt”7; dar cînd e vorba de cei care aparţin Bise­
ricii nu dă această poruncă. Acelaşi lucru îl spune şi Pavel, zicînd:
1. Matei 18, 1fi.
i>. Matei 18, 17.
(>. Matei 18, 22.
7. Matei .r>, .(!).
OMII.II t.A m a t i : i (»!»!)

„Ce am eu să judec pe cei din afară?”8*; d ar porunceşte să m ustri pe fraţi,

să te îndepărtezi de ei şi să o curm i cu ei dacă n u te ascultă, ca să se ruşi-
neze!\ T o t aşa face şi H ristos cînd d ă aceste legi despre purtarea fraţilor
între ei. Ii dă celui care a supărat pe fratele său trei dascăli şi judecători,
care să-i arate desluşit ce a făcut el în tim pul beţiei sale, al furiei sale. El
este cel care a rostit şi a săvîrşit toate nesocotinţele şi greşelile acelea,
dar el are nevoie de dascăli, ca un om beat. Că mînia şi păcatul scot pe
om din minţi mai grozav decît beţia şi-i înnebunesc şi mai mult
sufletul. C are om a fost m ai p riceput decît D avid? Totuşi, cînd a păcă­
tuit n u şi-a m ai dat seam a ce face; pofta a pus stăpînire pe toate gîndu-
rile sale şi i-a um plut ca un fum sufletul. D e aceea a avut nevoie de
lum ina profetului N atan, de cuvintele lui, care să-i aducă am inte de
cele săvîrşite10. Pentru aceasta şi acum H ristos aduce p e aceşti dascăli la
cel ce a păcătuit, ca să-i vorbească de cele ce a făcut.

Aş putea fi însă întrebat:

- D ar p entru ce porunceşte H ristos ca acela care a fost supărat să
m ustre pe cel care l-a supărat, şi nu altul?
- Pentru că cel vinovat îl suferă m ai uşor pe cel nedreptăţit, p e cel
supărat, pe cel am ărît. N -ar suferi cu aceeaşi inim ă m ustrarea altuia
cum suferă m ustrarea aceluia, m ai cu seam ă că îl m ustră între patru
ochi. Nu-1 va pleca, oare, m ai uşor spre îm păcare decît oricare alt om,
cînd cel care trebuia să-l pedepsească pentru ocara adusă tocm ai el îi
arată că se îngrijeşte de m întuirea lui? V ezi, dar, că H ristos a dat
porunca aceasta nu ca să pedepsim pe cel care ne ocărăşte şi ne gre­
şeşte, ci ca să-l îndreptăm ? D e aceea nici nu ne porunceşte să luăm
îndată cu noi doi m artori, ci num ai cînd acela se încăpăţînează. Şi nici
atunci nu ne îngăduie să luăm mulţi oameni, ci să aducem, alături de noi,
num ai doi oam eni sau chiar num ai unul; dar dacă nu ţine seamă nici de ei,
atunci ne porunceşte să-l spunem Bisericii.
C îtă grijă are H ristos de a nu da la iveală păcatele sem enilor noştri!
A r fi putut porunci să-l spunem dintru început Bisericii pe cel ce ne-a
greşit. D ar n-a p oruncit aceasta, tocm ai pentru ca să n u vădim greşelile
fraţilor noştri, ci legiuieşte să o facem după întîia şi a doua sfătuire.
- C e în seam n ă: „Capringura a doi sau trei martori să stea tot cuvîntul”?
- Ai destulă m ărturie, îţi spune H ristos, că ai făcut tot ce trebuia, că
n-ai lăsat nim ic din cele ce depindeau de tine.
8. I C or. i>, 12.

!). / C or. 5 , 11 i:t.

10 II Regi 12. 1 I I.
7(10 Sl lNTUI. IOAN (iUKA 1)K Al)R

„ I a r d a c ă n u - i v a a s c u l t a p e e i, s p u n e - l B i s e r i c i i ” 11, adică întîi-stătă-

torilor Bisericii. „Zar d e n u v a a s c u lta n ic i d e B is e r ic ă , s ă - ţ i f i e ţie ca u n
p ă g i n ş i v a m e ş ” 12.
D eci unul ca acesta suferă de o boală de nevindecat. Uită-mi-te că
in toate îm prejurările H ristos dă pe vam eş ca p ild ă de cea m ai m are
păcătoşenie. M ai înainte spusese: „ N u ş i v a m e ş i i f a c l a f e l ? ” 1314; iar m ai tîr-
ziu spune iarăşi: „ V a m e ş i i ş i d e s f r î n a t e l e i n t r ă î n a i n t e a v o a s t r ă î n î m p ă r ă ­
ţ i a c e r u r i l o r ” 1 , adică oam eni tare osîndiţi şi aspru judecaţi. Să audă
aceste cuvinte cei care se reped la cîştiguri n edrepte, cei care iau
dobîndă la dobînzi.
- D ar p en tru ce l-a rînduit la un loc cu vameşii?
- C a să m îngîie pe cel n edreptăţit şi să înfricoşeze p e celălalt.
- A ceasta e singura lui pedeapsă?
- Nu! A scultă ce spune H ristos m ai departe!
„ O r i c î t e v e ţ i le g a p e p ă m î n t v o r f i l e g a t e î n c e r u r i ’*15.
H ristos n-a spus îţitîi-stătătorului Bisericii: „Leagă p e unul ca
acesta!”, ci: „O ricîte vei lega”, îngăduind totul celui n edreptăţit; legă­
tura răm îne nedezlegată, iar vinovatul va suferi cea m ai grea pedeapsă.
Nu-i de v ină cel care l-a spus Bisericii, ci cel care nu s-a lăsat convins de
Biserică. Ai văzut că l-a legat cu două lanţuri: şi cu p ed eap sa de pe
lum ea aceasta şi cu chinul de pe lum ea cealaltă? L-a am eninţat cu
aceste pedepse pentru ca să nu i se întîm ple asta, ci, tem îndu-se şi de
alungarea din Biserică şi de prim ejdia legăturii cu care are să fie legat în
ceruri, să ajungă m ai blînd. Acela, cunoscînd acestea, îşi v a potoli
m înia, dacă n u de la început, cel puţin în faţa atîtor judecători, care-i
stau în faţă. D e aceea a şi pus H ristos prim ul, al doilea şi al treilea scaun
de judecată; n u l-a alungat dintr-o dată; dacă nu ascultă de întîiul scaun
de judecată, să vină la al doilea; dacă-1 dispreţuieşte şi pe acesta, să se
team ă de al treilea; iar dacă nu ţine seam ă nici de acesta, să se spăi-
m înte de p ed eap sa viitoare şi de hotărîrea şi ju d ecata lui D um nezeu.
J a r ă ş i z i c v o u ă : D a c ă d o i d i n t r e v o i s e v o r î n v o i p e p ă m î n t p e n t r u o r ic e lu c r u
c e - l v o r c e re , l i s e v a d a l o r d e l a T a t ă l M e u , C a r e e s te î n c e r u r i. C ă u n d e s î n t d o i s a u
t r e i a d u n a ţ i î n n u m e l e M e u , a c o lo s î n t ş i E u î n m i j l o c u l l o r ”16
Vezi că p u n e şi în alt chip capăt vrajbei, că spulberă m icim ea sufle­
tească şi că îm pacă pe cei certaţi nu num ai p rin am eninţarea cu
pedeapsa, ci şi prin bunătăţile pe care le rodeşte dragostea?
I I. M atei 18, 17.
12. M atei 18, 17.
18. M atei 5, 46.
14. M atei 21, 81.
I.r>. M atei 18, 18.
10. M atei 18, 1<)- 20.
t )MIUI I A MAI I\1 701

D ună ce a arătat pedepsele ce-i aşteaptă pe cei certaţi, arată acum

răsplăţile cele m ari pe care le prim esc cei ce trăiesc în pace. Cei ce se
înţeleg înduplecă pe Tatăl să le dea ceea ce cer şi au în mijlocul lor pe
Hristos.
- O are nu sînt nicăieri doi oam eni care se înţeleg?
- In m ulte locuri şi poate pretutindeni.
- Pentru ce atunci nu dobîndesc tot ce cer?
- Pentru că m ulte sînt pricinile care fac să nu dobîndească ce cer;
sau cer de m ulte ori cele ce nu le sînt de folos. Şi p en tru ce te m inunezi
că se întîm plă aceasta unora, cînd şi Pavel a păţit la fel cînd a auzit:
„ D e s t u l î ţ i e s t e h a r u l M e u ! C ă p u t e r e a M e a î n s l ă b i c i u n e s e d e s ă v î r ş e ş t e ”17; sau
sînt nevrednici cei ce cer şi n u aduc lui D um nezeu şi din p artea lor ceea
ce sînt datori să aducă; pentru că H ristos vrea ca aceia care cer să fie ca
apostolii; de aceea a şi spus: „ d i n t r e v o i ”, adică virtuoşi, cu o viaţă înge­
rească; sau se roagă îm potriva duşm anilor lor, cerînd lui D um nezeu să-i
răzbune şi să-i pedepsească pe duşm ani; iar aceasta nu-i îngăduit, că
spune D om nul: , J l u g a ţ i - v ă p e n t r u d u ş m a n i i v o ş t r i ” 18; sau cer m ilă de la
D um nezeu, deşi păcătuiesc şi nu se pocăiesc; şi e cu neputinţă ca aceş­
tia să prim ească, nu num ai dacă se roagă ei, d ar chiar dacă s-ar ruga
pentru ei alţii care au m are îndrăznire înaintea lui D um nezeu; de pildă
s-a rugat şi Ierem ia pentru iudei, dar a auzit: „ N u t e r u g a p e n t r u p o p o r u l
a c e s t a , c ă n u t e v o i a s c u l t a ” 19. D acă ai toate acestea, adică dacă ceri cele
de folos, dacă aduci lui D um nezeu şi tu din partea ta ceea ce eşti dator
să aduci, dacă ai o viaţă apostolică, dacă ai dragoste de aproapele şi
trăieşti cu el în bună înţelegere, roagă-te şi vei dobîndi ce ceri, că*iubi-
tor de oam eni e Stăpînul.

III
A poi, după ce a spus: „ D e l a T a t ă l M e u ” - ca să arate că El este Cel
C e d ă şi nu num ai T atăl Său - a adăugat: „ C ă u n d e s î n t d o i s a u t r e i a d u ­
n a ţ i în n u m e le M e u , a c o lo s î n t ş i E u î n m i j l o c u l l o r ”.
- Ce? N u sînt adunaţi doi sau trei în num ele Lui?
- Sînt, dar rar. Aici H ristos nu vorbeşte sim plu de adunare, nici nu
cere num ai lucrul acesta, ci m ai cu seam ă ceea ce am spus mai înainte,
anum e şi cealaltă virtute odată cu aceasta; iar virtutea aceasta o cere cu
m ultă stăruinţă. C u alte cuvinte, H ristos spune aşa: „D acă cineva M ă
are pe M ine pricină prem ergătoare a dragostei lui faţă de aproapele,
voi fi cu el dacă săvîrşeşte şi celelalte virtuţi”.
1 7 .1 1 Cor. 1 2 , !).
18 . M atei .r>, - M .
1(1. Ier. I I , 11.
702 SI'lNTUI. IOAN CURA l)K AUR

A cum 2021 însă ved em că m ajoritatea oam enilor au cu totul alte

tem eiuri de dragoste şi prietenie. U n u l iubeşte p e n tru că e iubit; altul,
pen tru că este cinstit; altul, pentru că cutare i-a fost d e folos la o nevoie
sau la o afacere oarecare; altul, p e n tru altă pricin ă asem ănătoare. C u
greu vei găsi pe cineva care, pen tru dragostea de H ristos, să iubească pe
ap roapele său cu adevărat şi aşa cum trebuie să-l iubească. Pe cei m ai
m ulţi dintre oam eni îi leagă unii de alţii afacerile şi treburile lum eşti.
Pavel n-a iubit aşa, ci pen tru H ristos. D in pricina aceasta la Pavel, chiar
cînd n u era iubit aşa cum iubea el, dragostea lu i n u se stingea,
>entru că-i pusese rădăcină puternică dragostea d e H ristos. A cum însă
f ucrurile sînt cu totul altfel. D acă vom cerceta cu atenţie vom v ed ea că
la m ajoritatea oam enilor altele sînt pricinile care îi fac să se iubească
între ei decît dragostea de H ristos. Şi dacă m i-ar d a cineva putinţa să fac
această cercetare aici, într-o atât de m are m ulţim e d e oam eni, aş arăta
că pricini curat lum eşti leagă p e oam eni unii de alţii. Şi se vede aceasta
din pricinile care fac d in prieteni duşm ani. P entru că oam enii se unesc
între ei pe tem eiul acestor pricini trecătoare, de aceea nici prieteniile
dintre ei n u sînt nici călduroase, nici nu dăinuiesc. Se întrerupe dragos­
tea de se iscă între ei insulte, pagube de bani, invidie, dragoste de slavă
deşartă şi altele la fel cu acestea. Se întrerupe dragostea, că nu are răd ă­
cină duhovnicească. D acă ar fi avut o astfel de rădăcină, nici o p ricin ă
lum ească n-ar fi stricat dragostea duhovnicească. D ragostea de ap ro a­
pele întem eiată pe dragostea de H ristos este trainică, nestricată, n e b i­
ruită, nesfărîm ată. N -o pot sfărîma nici calom niile, nici prim ejdiile, nici
m oartea, nici altceva asem ănător. O rice ar pătim i u n om care iubeşte
aşa pe aproapele său n u va înceta niciodată a-1 iubi, p en tru că se uită la
pricina dragostei sale, la Hristos. D a r cel care iubeşte pentru că e iubit
şi el la rîndul său, o term ină repede cu dragostea dacă prietenul său îl
supără cu ceva; dim potrivă, cel legat de sem enul său cu lanţul dragostei
de H ristos niciodată nu va pune capăt prieteniei. D e aceea şi Pavel spu­
nea: dragostea niciodată nu cade’™ .
C e poţi să spui? C ă te ocărăşte cel pe care l-ai cinstit? C ă a vrut să te
ju n g h ie cel căruia i-ai făcut bine? D ar dacă-1 iubeşti de dragul lui H ris­
tos, atunci această dragoste te face să-l iubeşti şi m ai m ult. Pricinile care
duc în celelalte feluri de dragoste la răcirea dragostei,tocmai acelea duc aici
la sporirea ei. M ai întîi, că un om care-ţi răspunde la dragoste cu u ră este
pentru tine pricină de răsplată; în al doilea rînd, că om ul acesta care-ţi răs­
punde la dragoste cu ură are nevoie de mai m ult ajutor, de mai m are
20. I)e aici începe p artea m orală: Despre dragoste. Sintem uniţi unii cu a lţii m ai mult pentru
pricini lumeşti decit pentru dragostea de Hristos; de aceea şi dragostea dintre noi se spulberă repede, pe
n u d dragostea care are tem ei pe Hristos rănnne veşnică.
2 1 . 1 C or. i:s, 8.
< MVIII.II I.A MA I I I 70.'!

îngrijire. De aceea pe omul care iubeşte pe oam eni de dragul lui H ristos
nu-1 interesează din ce familie e cutare, din ce ţară, dacă e bogat, dacă îi
răspunde la dragoste cu dragoste sau altceva asem ănător, ci fie că-1
urăşte, fie că-1 ocărăşte, fie că-1 ucide, el continuă să-l iubească, pen tru
că are îndestulătoare pricină de iubire pe H ristos; d e aceea şi stă neclin­
tit, tare şi nem işcat în dragostea sa, că se uită la H ristos. C ă şi H ristos tot
aşa a iubit pe duşm ani, pe cei nerecunoscători, pe ocărîtori, pe hulitori,
pe cei ce-L urau, pe cei ce nici n u voiau să-L vadă, pe cei care preferau
lem nele şi pietrele în locul Lui. I-a iubit cu cea m ai înaltă dragoste, faţă
de care alta la fel nu poţi găsi. „ M a i m a r e d r a g o s t e c a a c e a s t a n u a r e n i m e n i ,
spune Hristos, c a s ă - ş i p u n ă c i n e v a s u f l e t u l l u i p e n t r u p r i e t e n u l l u i ” 22. Uită-
te cum continuă să-i iubească pe cei care L-au răstignit, pe cei care
L-au batjocorit! V orbeşte şi T atălui despre ei, spunînd: „ I a r t ă - l e l o r , c ă
n u ş t i u ce f a c ! ” 23, iar după înviere a trimis şi pe ucenicii Lui la ei.
Să căutăm , dar, şi noi această dragoste, să năzuim spre ea, ca să
ajungem im itatorii lui H ristos şi să avem parte şi de bunătăţile cele de
aici şi de cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului
nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea, în vecii vecilor, A min.

22. Ioan 15, 13.

23. Luca 23, 34.
 OMILIA LXI

„Atunci apropiindu-se de El Petru a zis:

«Doamne, de cîte ori îmi va greşi fratele meu şi-l voi ierta?
Pînă la şapte ori?» Zisu-i-a lui Iisus:
«Nu-ţi zic de şapte ori,
ci de şaptezeci de ori cîte şapte”1
I
Petru a socotit că-I spune lui H ristos m are lucru; de aceea a adăugat
cu încredere: „ P î n ă l a ş a p t e o r i ” ? C u alte cuvinte Petru îl întreabă pe
Iisus: „D e cîte ori să fac ceea ce ai poruncit să fac? D acă fratele m eu îmi
greşeşte m ereu, d ar se căieşte cînd îl m ustru, de cîte ori porunceşti să-l
tot iert? C u cel ce n u se căieşte de greşeala făcută şi nici n u se recu­
noaşte vinovat, mi-ai spus s-o curm cu el, zicînd: „ S ă - ţ i f i e ţ i e c a u n p ă g î n
ş i v a m e ş ” 2 . C u acesta însă nu mi-ai d at o astfel de poruncă, ci mi-ai
poruncit să mi-1 apropii. D e cîte ori, dar, trebuie să-l iert dacă se
pocăieşte, d u p ă ce îl m ustru? E destul de şapte o rir”
- Ce-i răspunde lui Petru H ristos, bunul şi iubitorul de oam eni
D um nezeu?
- „ N u - ţ i s p u n d e ş a p t e o r i, c i d e ş a p te z e c i d e o r i c îte ş a p t e ! ”
Aceste cuvinte ale lui H ristos nu arată un n u m ăr precis, ci un
num ăr nesfîrşit; e v o rb a să iertăm pururea şi necontenit. D upă cum
cuvîntul „de o m ie de ori” arată de „nenum ărate ori”, to t aşa şi aici.
C înd Scriptura spune: „ C e a s t e a r p ă a n ă s c u t ş a p t e ” 3, spune că a născut
mulţi copii. D eci H ristos n-a m ărginit iertarea la num ărul acesta, ci a
arătat că trebuie să iertăm pururea şi necontenit. Asta a arătat-o şi prin pilda
pe care a spus-o îndată. C a să nu se pară că dă o poruncă grea şi împovără­
toare, cînd a spus: ,J D e ş a p t e z e c i d e o r i c î t e ş a p t e ”, a dat pilda cu datornicul
nemilostiv4. Prin această pildă Hristos a urm ărit m ai m ulte lucruri: întîi, a
deschis cale poruncii Sale de a ierta necontenit; apoi, a smerit pe cel care se
mîndreşte că iartă; în sfîrşit a arătat că nu e greu să ierţi, ci foarte uşor. De
aceea a dat ca pildă iubirea Sa de oameni, pentru ca punînd faţă în faţă
1. M atei 18, 2\ -2 2 .
2. M atei 18, 17.
/ Re/>i 2 , ,r>.
1. M atei 1 8 , 2\\ 3 1 .
( Î M I 1 .11 I A M A I l i '/<)/>

iubirea ta de oameni cu iubirea Lui, să cunoşti că chiar dacă ai ierta de

şaptezeci de ori ci te şapte, chiar dacă ai ierta necontenit pe toţi cei ce-ţi
greşesc, iubirea ta de oameni faţă de bunătatea lui Dumnezeu cea
nemărginită - de care ai să ai atîta nevoie cînd ai să fii judecat şi ai să
dai seamă de faptele tale - e ca o picătură de apă faţă de un ocean
nemărginit; dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mult. De aceea a şi
adăugat zi cînd:
„ A s e m ă n a tu -s - a îm p ă r ă ţia c e r u r ilo r cu u n îm p ă r a t c a re a v r u t s ă se so c o ­
t e a s c ă c u s l u g i l e s a l e . Ş i î n c e p î n d s ă s e s o c o t e a s c ă c u e le , i s - a a d u s u n d a t o r n i c
c u z e c e m i i d e t a l a n ţ i . N e a v î n d e l c u c e s ă p l ă t e a s c ă , a p o r u n c i t s ă - l v î n d ă p e e l,
p e f e m e i a l u i , p e c o p i i i l u i ş i t o a t e c î t e a v e a ” 5.
Acest datornic însă, după ce s-a bucurat de iubirea de oameni a stă-
pînului său, s-a dus şi a sugrumat pe tovarăşul lui care-i datora o sută de
dinari. Stăpînul mîniat a poruncit să-l bage iarăşi la închisoare pînă ce
va plăti tot.
Ai văzut cît de mare este deosebirea dintre păcatele ce le facem faţă
de oameni şi cele pe care le facem faţă de Dumnezeu? Este atîta deose­
bire cîtă este între zece mii de talanţi şi o sută de dinari; dar, mai bine
spus, chiar cu mult mai mult. Lucrul acesta se datoreşte şi deosebirii
dintre persoane şi lanţului păcatelor noastre. Cînd ne vede un om ne
oprim de la păcat şi pregetăm a păcătui; dar cînd ne vede Dumnezeu în
fiecare zi, nu ne oprim de la păcate, ci le săvîrşim fără teamă pe toate, şi
cu fapta şi cu cuvîntul. Păcatele noastre ajung mai grele, nu numai
pentru asta, ci şi pentru binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu,
ca şi pentru cinstea cu care ne cinsteşte El.
Dacă vreţi să aflaţi că păcatele noastre faţă de Dumnezeu sînt ca
zece mii de talanţi, dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mult, voi
încerca să v-o arăt pe scurt. Mă tem însă să nu le dau şi mai mult prilej
de păcătuire celor care sînt înclinaţi spre păcat şi celor cărora le place
să păcătuiască mereu, sau să arunc în deznădejde pe cei cu frică de
Dumnezeu şi să-i fac să întrebe ca şi ucenicii: „ D a r a t u n c i c in e p o a t e s ă s e
m î n t u i a s c ă ?”6. Cu toate acestea tot voi grăi, ca să întăresc şi mai mult în
credinţă pe cei credincioşi şi să-i fac şi mai buni. Cei care nu simt nici o
durere cînd păcătuiesc, pentru că păcatele au pus stăpînire cu totul pe
sufletul lor, nu se vor depărta de păcate şi de răutate; iar dacă din pri­
cina cuvintelor m ele vor lua curaj să păcătuiască şi mai mult, nu sînt de
vină spusele m ele, ci nesimţirea lor; că spusele m ele vor putea smeri şi
duce pe calea pocăinţei dacă vor lua aminte la ele. Dimpotrivă, cei cu
frică de Dumnezeu, cînd vor vedea mărimea păcatelor lor, vor
cunoaşte şi puterea căinţei şi se vor alipi şi mai mult de ea. D e aceea tre­
buie neapărat să vă vorbesc.
.V Mulţi 18, X\ 2.V
li Mtncu IO, '/{}
/01. MIN I Iii. lOAN tilIRA l)E AUR

Duci voi grăi şi voi pune înaintea voastră păcatele cîte le săvîrşim
lată de Dumnezeu şi cîte le săvîrşim faţă de oameni. Nu voi pune înain­
tea voastră păcatele pe care şi le ştie fiecare,ci pe cele generale; pe cele
pe care le ştie fiecare să le adauge conştiinţa fiecăruia. V oi face aceasta
vorbind mai întîi de binefacerile făcute nouă de Dumnezeu.
- Care sînt aceste binefaceri?
- Ne-a creat din nimic; a făcut pentru noi toate cele pe care le
vedem: cerul, marea, pămîntul, aerul, pe toate cele din ele: animalele,
plantele, seminţele. Trebuie să vorbesc pe scurt, din pricina noianului
nemărginit de opere făcute de Dumnezeu. Dintre toate fiinţele de pe
pămînt numai nouă oamenilor ne-a dat un astfel de suflet. Pentru om a
sădit raiul, i-a dat un ajutor, l-a pus stăpîn peste toate fiinţele necuvîntă-
toare, cu slavă şi cu cinste l-a încununat. După acestea, cu toate că a fost
nerecunoscător faţă de Binefăcătorul său, a fost totuşi învrednicit de
daruri şi mai mari.

II
Nu te uita numai la aceea că l-a scos afară din rai, ci uită-te şi la cîş-
(igul pe care l-a avut din izgonirea din rai. După ce l-a izgonit din rai,
după ce i-a dat acele nenumărate bunătăţi şi după ce i-a făcut felurite
binefaceri, a trimis şi pe Fiul Său la cei cărora le-a făcut bine şi totuşi îl
urăsc: ne-a deschis cerul, ne-a deschis largi porţile raiului şi ne-a făcut
fii pe noi cei nerecunoscători, pe noi duşmanii Lui. D e aceea bun prilej
este şi acum să zicem: „ 0 , adîncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi a l ştiinţei lui
Dumnezeu”! 7 Ne-a dat şi botezul iertării păcatelor, izbăvirea de pedeapsă,
moştenirea împărăţiei cerurilor; a făgăduit mii de bunătăţi celor care fac bi­
nele; ne-a întins mîna, a revărsat Duhul Sfînt în inimile noastre.
Dar ce s-a întîmplat? Cum ar fi trebuit să ne purtăm după ce ne-a
dat atît de multe şi de mari bunătăţi? Oare, dacă am fi murit în fiecare zi
pentru Cel Ce ne iubeşte atîta, am fi putut plăti noi după vrednicie aceste bi­
nefaceri, sau mai bine spus am fi putut plăti noi cea mai mică parte din dato­
rie? Nicidecum! Că şi plata aceasta s-ar fi întors tot spre folosul nostru.
Cum ne purtăm, dar, noi care sîntem datori să murim în fiecare zi
pentru El? Cum? îi călcăm în fiecare zi legile Lui!
Să nu vă revoltaţi dacă am să-mi ascut limba împotriva păcătoşilor.
Nu vă voi învinui numai pe voi, ci şi pe mine.
Cu cine vreţi să încep? Cu robii? Cu oamenii liberi? Cu militarii? Cu
(>umcnii din popor? Cu dregătorii? Cu cetăţenii de rînd? Cu femeile? Cu
bărbaţii? Cu bătrînii? Cu tinerii? Cu ce vîrstă? Cu ce slujbă? Cu ce meserie?

7 I I,
< I M I I II I A M A I I I

Vieţi să încep cu militarii:1 Ce păcate nu lac aceştia în fiecare zii’

Ocărăsc, insultă, se înfurie, lac negoţ cu nenorocirile altora, se asea­
mănă lupilor; niciodată nu sînt cu mîinile curate de păcate, după cum
marea nu i niciodată fără valuri. Care patimi nu-i supără? Care boală
nu le asediază sufletul? Pizmuiesc pe cei de acelaşi grad cu ei, invidiază
şi umblă după slava deşartă; sînt lacomi şi hrăpăreţi cu cei mai mici
decît ei; sînt duşmani şi sperjuri cu cei cu care sînt în proces, cu cei care
aleargă la ei ca la un port. Cît jaf, cîtă lăcomie, cîte calomnii, cîte şarla­
tanii, cîte linguşeli slugarnice! Haide acum să punem faţă în faţă aceste
lapte cu legea lui Hristos! „Cel ce va zice fratelui său: „Nebunule!” vinovat
va j i de gheena focu lu i”8; „Cel care se uită la ofemeie ca să o poftească a şi făcut
dcsfrinare cu ea” 9; „Dacă nu se va smeri cineva pe sine ca un copil, nu va
intra in îm părăţia cerurilor” 10. Militarii însă îşi fac o meserie din a se
purta cu îngîmfare cu cei de sub ei şi cu cei daţi pe mîna lor; iar aceştia
tremură şi se tem de ei mai grozav ca de nişte fiare sălbatice. Nu fac
nimic pentru Hristos, ci totul pentru pîntece, pentru bani, pentru slavă
deşartă. Este, oare, cu putinţă să numeri cu cuvîntul păcatele săvîrşite
cu fapta de ei? Cine poate povesti glumele lor, rîsetele lor, discuţiile lor
fără rost, cuvintele lor de ruşine? Despre lăcomia lor nici nu se poate
vorbi! După cum monahii care locuiesc în munţi nu ştiu ce-i lăcomia,
lot aşa şi militarii, dar într-un înţeles contrar. Monahii nu ştiu ce-i lăco­
mia pentru că boala asta este departe de ei; militarii însă sînt atît de
ameţiţi de ea, încît nici nu simt ce mare păcat e lăcomia. Păcatul acesta
a alungat atît de departe virtutea şi-i tiranizează atît de mult, încît nici
nu mai socotesc lăcomia păcat greu.
Vreţi să lăsăm pe militari de-o parte şi să venim la alţi oameni mai
cu frică de Dumnezeu! Hai să cercetăm viaţa muncitorilor şi a meseria­
şilor. Aceştia par că trăiesc din muncă cinstită şi din sudoarea lor. Dar şi
aceştia, cînd nu iau aminte la ei înşişi, săvîrşesc multe păcate în munca
lor. Că la osteneala muncii lor adaugă nedreptăţi la cumpărări şi la vîn-
zări; adeseori în lăcomia lor, se jură, jură strîmb, spun minciuni; sînt
prinşi cu totul de afaceri lumeşti şi trăiesc lipiţi de cele de pe pămînt. Ca
să cîştige bani, fac orice. Ca să dea din banii lor şi celor nevoiaşi, nu-şi
dau multă osteneală, că totdeauna voiesc să-şi mărească averea. Cine
poate povesti ocările, insultele, împrumuturile, dobînzile, contractele
pline de şarlatanii, afacerile cele ruşinoase ale acestor oameni?*10

N. M aici ii, TI.

!). M aici .r>, V X
10 M ata I H . 1
’/OK SI IN I III. I< IA N (illKA l)K AUR

III
Vreţi însă să-i lăsăm şi pe aceştia şi să venim la alţii, care par mai
drepţi decît ei?
- Care-s aceştia?
- Proprietarii de pămînt, cei care se îmbogăţesc de pe urma pămîn-
tului. Poate fi, oare, o meserie mai nedreaptă decît aceasta? Dacă ai cer­
ceta cum se folosesc de nenorociţii şi de sărmanii muncitori de pămînt
de pe moşiile lor, ai vedea că moşierii sînt mai cruzi chiar decît barba­
rii. Pun pe spatele acestor oameni, topiţi de foame şi munciţi toată viaţa
lor, sarcini necontenite şi împovărătoare; îi pun la munci istovitoare; se
folosesc de trupurile lor ca de măgari şi de catîri, dar, mai bine spus, ca
de pietre; nu-i lasă nici măcar să răsufle puţin; fie că e treabă pe ogoare,
fie că nu, la fel îi chinuie şi nu le dau răgaz. Ce poate fi mai jalnic ca sta­
rea acestor oameni care, după ce s-au chinuit toată iarna, supţi de frig,
de ploaie şi nedormiţi, ies din iarnă cu mîinile goale, ba încă şi cu dato­
rii; se tem şi tremură, mai mult ca de foame şi de moarte, de bătăile
vechililor, de chinuri, de cercetări, de întemniţări, de lucrări de care nu pot
scăpa. Cine poate spune afacerile ce le fac moşierii pe spatele acestor
nenorociţi? Cine poate spune cîţi bani cîştigă de pe urma muncii lor?
Din munca şi din sudoarea lor moşierii umplu teascurile şi butoaiele,
dar nu le dau voie să ia acasă cit de puţin. Varsă tot rodul pămîntului în
butoaiele lor cele nelegiuite şi le aruncă muncitorilor pentru munca lor
cîţiva bănuţi. Moşierii născocesc noi feluri de dobînzi, de care nu
pom enesc nici legile păgînilor. întocm esc poliţe de împrumut pline de
blestem. Silesc pe cei ce se împrumută de la ei să le dea o dobîndă de
cincizeci la sută, nu unu la sută. Şi cer o dobîndă atît de mare de la unul
care are de hrănit femeie şi copii, de la unul care este om ca şi el, de la
unul care-i umple cu munca lui hambarele şi pivniţele. Moşierii însă nu
se gîndesc la aceasta. D e aceea bun prilej este acum să rostesc cuvintele
profetului: „Spăimînteazfi-te,cerule, cutrem ură-te,păm întule ” n. La cîtă săl­
băticie s-a pogorît neamul omenesc!
Nu spun asta ca să critic cumva meseriile, agricultura, armata, ogoare­
le, ci pe noi înşine! Pentru că şi Cornelie sutaşul era militar, Pavel era mese­
riaş, făcător de corturi, şi după ce predica se îndeletnicea cu meseria sa; Da-
vid era împărat, iar Iov avea moşii întinse şi multe venituri. Dar pentru nici
unul din ei ocupaţiile lor nu le-au fost o piedică în calea virtuţii.
Gîndindu-ne, dar, la toate acestea şi avînd în minte şi cele zece mii
de talanţi ce-I datorăm lui Dumnezeu, să ne silească gîndurile acestea să ier­
tăm aproapelui nostru datoria mică şi neînsemnată ce-o are către noi! E
I I. Ier. 2, 12
OMILII I A MAU J 70!)

vorba, doar, sa dam socoteală numai de poruncile ce ne-au fost încre­

dinţate să le păzim; numai datoria asta o avem de plată, că toată datoria
(c o avem noi faţă de Dumnezeu n-o putem plăti oricît ne-am strădui.
De aceea Dumnezeu ne-a dat o cale uşoară şi lesnicioasă pentru plata
datoriei, în stare să şteargă toate datoriile noastre, iar această cale este
aceea a iertării greşelilor celor ce ne greşesc, a neţinerii de minte
a răului ce ni l-au făcut alţii.
Dar ca să cunoaştem bine această cale să auzim continuarea pildei
spuse de Domnul.
„/ s-a a d u s lu i u n d a to r n ic cu ze c e m ii d e ta la n ii. N e a v în d e l s ă p l ă ­
te a s c ă , a p o r u n c i t s ă - l v î n d ă p e e l ş i p e f e m e i a l u i ş i p e c o p i i i l u i ” 12.
- Pentru ce a poruncit să-l vîndă pe el, pe femeia lui şi pe copiii lui?
- Nu din cruzime, nici din neom enie - că paguba s-ar fi răsfrînt şi
asupra ei, că era roabă şi soţia aceluia ci dintr-o nespusă purtare de
grijă. Stăpînul voia să-l înspăimînte cu ameninţarea aceea, să-l facă să se
mage, nu să-l vîndă. Dacă ar fi vrut să-l vîndă, nu i-ar fi ascultat rugă­
mintea, nici nu i-ar fi iertat datoria.
- Dar pentru ce n-a făcut asta înainte de a-i face socoteala, pentru
ce nu i-a iertat înainte datoria?
- Pentru că a vrut să-l facă să-şi dea seama de ce mare datorie îl
izbăveşte, ca să-l facă şi prin asta mai milostiv cu tovarăşii săi. Dacă şi
după ce a aflat cit de mare este datoria sa, dacă şi după ce a cunoscut
mărimea iertării de care s-a învrednicit, el tot l-a mai luat de gît pe tova­
răşul său ca să-i plătească datoria, pînă la ce cruzime nu s-ar fi urcat
dacă n-ar fi fost dăscălit mai înainte cu atît de mari pilde de blîndeţe şi
de omenie!
- Ce-a spus însă datornicul acesta stăpînului său?
- „ I n g â d u ie ş te -m ă ş i - ţ i v o i p l ă t i to t! ” I a r s t ă p în u l lu i, m ilo s tiv in d u -s e , l- a
s lo b o z it ş i i- a ie r ta t d a to r ia .
Ai văzut iarăşi cit de covîrşitoare este iubirea de oameni a stăpînu­
lui? Sluga a cerut numai o amînare a datoriei, iar stăpînul i-a dat mai
mult decît a cerut: i-a lăsat toată datoria şi l-a iertat. D e la început avea
de gînd să-l ierte; dar nu voia să fie al lui darul, ci şi al rugăciunii ace­
luia, ca să nu plece neîncununat. Chiar dacă a căzut sluga aceea la
pămînt şi s-a rugat, totuşi iertarea se datoreşte în întregime bunătăţii
stăpînului. Pricina iertării a arătat-o prin cuvintele: „ C ă m i l o s t i v i n d u - s e ,
i a i e r t a t d a t o r i a ”. Dar stăpînul voia să vină şi datornicul cu ceva, ca să
nu i fie ruşinea prea mare; voia să înveţe, prin propriile sale suferinţe,
să fie iertător cu tovarăşul său.

IZ Mut, i IH, ZI Zr>.

1.1.
M a la i k , :>.t, :>y .
 M l\ I I I l< ian l.HKA l»K AIIR

IV
Fină acum datornicul acesta a fost un om bun şi cumsecade. A măr­
turisit că este dator, a făgăduit că are să plătească datoria, a căzut la
picioarele stăpînului său, l-a rugat, şi-a recunoscut păcatele, a cunoscut
mărimea datoriei sale. Dar faptele lui de mai tîrziu nu sînt vrednice de
cele de mai înainte. După ce a ieşit de la stăpînul său, nu după multă
vreme, ci îndată, pe cînd îi suna încă în ureche binefacerea, a întrebuin­
ţat în rău darul şi libertatea dată de stăpîn.
„ G ă sin d p e unul din tovarăşii lui, care ii era dator o sută de dinari, îl
sugrumă, zicînd: «Plăteşte-mi ce-mi eşti dator!» ” ’4
Ai văzut iubirea de oameni a stăpînului! Ai văzut şi cruzimea slugii!
Ascultaţi, cei care faceţi acestea pentru bani! Dacă nu trebuie să vă pur­
taţi aşa cînd vă greşeşte cineva, cu mult mai mult cînd vă datorează bani.
- Ce i-a spus tovarăşul lui?
- „îngăduieşte-mi ş i-ţi voi p lă ti tot! ” 15
El însă nu s-a ruşinat nici de cuvintele care l-au scăpat pe el de
datorie - că şi el rostise aceleaşi cuvinte şi i s-a iertat datoria cea de zece
mii de talanţi - , nici n-a cunoscut limanul care l-a scăpat de la înec şi
nici chipul în care l-a rugat tovarăşul lui nu i-a mai adus aminte de iubi­
rea de oameni a stăpînului său, ci pe toate acestea alungîndu-le din
minte din pricina lăcomiei, a cruzimii şi a urii, a ajuns mai sălbatic ca o
fiară şi a început să-l strîngă pe tovarăşul lui de gît. Ce faci, omule?
Nu-ţi dai seama că făcînd aşa te acuzi pe tine însuţi, îţi înfigi sabia în
pieptul tău şi anulezi hotărîrea şi darul stăpînului tău? Dar nu s-a gîndit
la nimic din acestea, nu şi-a adus aminte de binefacerile primite şi nici
nu i s-a muiat inima, deşi rugăciunea tovarăşului său nu era pentru o
datorie la fel de mare cu datoria pentru care se rugase el. Se rugase
pentru zece mii de talanţi; tovarăşul Iui, pentru o sută de dinari. Unul îl
rugase pe stăpîn, celălalt pe unul de seama lui; unul dobîndise iertarea
întregii datorii, celălalt îi cerea numai o amînare. Şi nici atît n-a vrut, ci
„l-a băgat la închisoare. Iar tovarăşii lui vădind, au spus stăpînului lor” 16.
Nici oamenilor nu le-a plăcut, dar lui Dumnezeu! Li s-a făcut milă
celor ce nu datorau nimic.
- Ce a făcut stăpînul?
- A spus:
„Slugă vicleană, ţoală datoria aceea ţi-am iertat-o pentru că w-ai rugat Nu
trebuia să-(i fie milă şi fie de tovarăşul tău, după cum am avut şi eu milă de tine?"*1\
I I. Mutei IX, 2X.
I.'i. M atei IX, 2!).
I (i. M atei IX, 20 .2 1.
17 M a ta IX, 27 22.
OMILII IA MAI I I 71 (

Vezi iarăşi bunătatea stăpinului! Stă la judecată cu sluga sa şi totuşi

se scuză că trebuie să ia înapoi darul ce i l-a făcut. Dar, mai bine spus,
nu l-a luat el înapoi, ci cel ce a primit darul i-a dat prilej să-i ia îna­
poi darul. D e aceea şi spune: „Toată datoria aceea ti-am iertat-o pentru
că m -ai rugat. Nu trebuia să-ţi fie m ilă şi ţie de tovarăşul Mm?” Chiar dacă ţi
se părea greu să ierţi o sută de dinari, totuşi ar fi trebuit să te uiţi şi
la cîştigul ce l-ai avut şi la acela pe care l-ai mai fi avut mai tîrziu. Chiar
dacă este împovărătoare porunca, totuşi trebuia să te gîndeşti la răsplată.
Nu trebuia să te gîndeşti că acela te-a supărat, că nu ţi-a plătit datoria, ci că
tu ai supărat tare pe Dumnezeu, pe Care-L împăcaseşi numai cu o rugămin­
te. Dacă-ţi este atît de greu să fii prieten cu cel ce te-a supărat, apoi cu mult
mai greu este să cazi în iad; iar dacă ai pune faţă în faţă una cu alta, ai vedea
că e mult mai uşor să te împaci cu cel ce te-a supărat decît să cazi în iad.
Cînd sluga aceasta datora stăpînului său zece mii de talanţi, stăpî-
nul nu l-a numit „viclean”, nici nu l-a ocărit,ci l-a miluit; dar cînd s-a
purtat cu tovarăşul său ca un ticălos, atunci îi spune: „Slugă vicleană”.
Să auzim noi cei lacomi cuvintele acestea. Că nouă ne sînt adre­
sate. Să auzim aceste cuvinte noi cei nemiloşi şi cruzi. Că nu sîntem
cruzi cu alţii, ci cu noi înşine. Cînd vrei să faci rău cuiva, gîndeşte-te că
ţie îţi faci rău, nu aceluia; îţi legi păcatele tale, nu pe ale aproapelui.
Orice rău ai face unui om îl faci ca un om şi numai pe lumea aceasta;
Dumnezeu însă, nu aşa, ci te va pedepsi mai cumplit cu pedeapsa cea
de pe lumea cealaltă.
„Şi l-a dat chinuitorilor p în ă ce va p lă ti toată datoria” 18.
Cu alte cuvinte, l-a dat pentru totdeauna pe mîna chinuitorilor, că
niciodată nu va putea plăti toată datoria. Pentru că binefacerea stăpînu­
lui nu te-a făcut mai bun, rămîne ca pedeapsa să te îndrepte. Lui D um ­
nezeu nu-I pare rău de darurile şi harurile ce le face oamenilor; dar rău­
tatea acestui datornic a fost atît de mare că a desfiinţat şi această lege.
Ce poate fi mai cumplit decît răutatea, cînd ea duce la desfiinţarea unui
dar dumnezeiesc atît de mare şi atît de bogat?
Stăpînul nu l-a dat pe mîna chinuitorilor aşa simplu, ci cu mînie.
Cînd poruncise să-l vîndă nu se vedea mînie în cuvintele sale; de altfel
nici nu l-a vîndut; ameninţarea era doar un prilej foarte nimerit ca stă­
pînul să-şi arate iubirea sa de oameni. Acum însă hotărîrea sa este plină
de mînie: porunceşte să-l pedepsească şi să-l chinuiască.
Ce mai spune pilda?
„Aşa va face şi vouă Tatăl Meu, dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din
inim ă greşelile lo r” ''1.

IX. M ata IX, .11.

III. M ala IX, .4.'»
T .' M IN I I II li IA N (.1 I HA Dl·. Al IU

Nu spune: „T atăl vostru”, ci: „ T a tă lM e u ”. Că nu se cuvine ca Dum­

nezeu să fie numit Tată al unui om atît de rău şi de crud.

V
Două 20 lucruri caută Hristos să ne înveţe prin această pildă: unul,
ca noi să ne recunoaştem greşelile noastre; al doilea, să iertăm celor ce
ne greşesc. N e cere să ne recunoaştem greşelile noastre în vederea ier­
tării greşiţilor noştri, ca să ne fie mai uşoară iertarea; pentru că cel care
recunoaşte că greşeşte este mai iertător cu aproapele său. Să nu iertăm
insă numai cu gura, ci din inimă, ca nu cumva, răzbunîndu-ne pe cei ce
ne au greşit, să împlîntăm sabia în noi înşine. Te-a supărat, oare, atît de
mult cel ce ţi-a greşit cită supărare îţi pricinuieşti ţie însuţi cînd ţii
mereu viu în minte răul ce ţi l-a făcut acela şi mai atragi asupra ta şi
pedeapsa lui Dumnezeu? Dar dacă eşti treaz şi filozofezi, răul se va
întoarce pe capul aceluia şi el va suferi. Dacă te superi şi te necăjeşti,
atunci tu te vatămi singur, nu celălalt. Nu spune dar: „M-a ocărit, m-a
calomniat, mi-a făcut numai rău!” Cu cit vei spune că ţi-a făcut mai
mult rău, cu atît arăţi mai mult că el este binefăcătorul tău. îţi dă prilejul
să ţi speli păcatele. Deci cu cit îţi face mai mult rău, cu atît acela ajunge
mai mare pricină de iertare a păcatelor tale. Dacă vrem, nimeni nu ne
poate face vreun rău, ci chiar duşmanii ne pot fi de foarte mare folos.
Dar pentru ce vorbesc eu de oameni? Este, oare, cineva mai rău decît
diavolul? Ei bine şi diavolul poate să ne fie mare pricină de laude şi de
cununi. O arată Iov. Deci pentru ce te mai temi de omul care te duşmă­
neşte, cînd chiar diavolul îţi este pricină de încununare? Vrei să-ţi spun
cite cîştigi de înduri cu faţă senină relele ce ţi le fac duşmanii? Cel dinţii
şi cel mai mare cîştig este scăparea de păcate. Al doilea cîştig, tăria
sufletească şi răbdarea. Al treilea cîştig, blîndeţea şi iubirea de oameni.
Da, omul care ştie să nu se mînie pe cei care-1 supără va fi cu mult mai
blind cu prietenii. Al patrulea cîştig, că nu se mînie niciodată; iar
aceasta nu are egal. Că omul care nu se mînie scapă şi de tristeţea prici­
nuită de mînie şi nici nu-şi cheltuieşte viaţa în supărări şi dureri zădar-
nice; omul care nu ştie ce-i ura nu ştie nici ce-i supărarea, ci se bucură
de mulţumire sufletească si nenumărate bunătăţi.
Deci, dacă urîm pe alţii ne pedepsim pe noi înşine, după cum dacă iu­
bim pe alţii ne facem nouă înşine bine. în afară de aceasta eşti respectat de
toţi, chiar de duşmani, fie ei chiar demoni; dar, mai bine spus, dacă nu
11răşti, nici nu vei avea duşmani. Iar cel mai mare şi cel dintîi bine este că do-
bmdcşti iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dacă ai făcut păcate, vei

ZO. I) r aici începe partea morală: Să nu purtam ură celor care ne ocărăsc, celor care ne calom­
nia ă )/ ne fac rău. a să indurăm cu curaj; ha, mai mult, să ne rugăm pentru ei.
OMII.II I A MAI I I /I i

dobindi iertau;; dacă ai făcut fapte bune, vei căpăta mai multă îndrăz-
nire înaintea lui Dumnezeu.
Să căutăm , dar, să nu urîm pe nim eni, ca şi D um nezeu să ne
iubească pe noi, să'Se m ilostivească şi să ne miluiască, chiar dacă păca­
tele noastre ar fi de zece mii de talanti.
îm i spui că cineva ţi-a făcut rău? Miluieşte-1, nu-1 urî! Plîngi şi jeleş­
te I, îm i întoarce spatele! C ă n-ai supărat tu pe D um nezeu, ci el! Pe tine
D um nezeu te laudă dacă suferi fără gînd de răzbunare răul ce ţi s-a
făcut. G îndeşte-te că H ristos, cînd avea să fie răstignit pe cruce, Se
bucura pentru El, dar plîngea p en tru răstignitorii Săi. T ot aşa tre ­
buie să facem şi noi. C u cit ni se face m ai m ult rău, cu atît m ai m ult
trebuie să plîngem pe cei care ne fac rău. D e aici, pen tru noi,m ari b u n ă­
tăţi, pen tru aceia, chinuri şi pedepse.
Ai fost ocărit şi lovit în faţa oam enilor? A cela s-a făcut de ru ­
şine şi s-a necinstit în faţa oam enilor; a deschis îm potriva lui gura a
nenum ăraţi acuzatori, iar ţie ţi-a îm pletit mai m ulte cununi şi a adunat
în jurul tău mulţi lăudători ai îndelungii tale răbdări.
Te-a bîrfit la alţii? Ce-i asta, cînd ştii că D um nezeu este Acela C are
are să-ţi ceară socoteală de faptele tale, şi nu oamenii la care ai fost bîrfit.
Bîrfitorul tău şi-a adăugat lui şi pricină de pedeapsă, ca să dea socoteală nu
numai de păcatele lui, ci şi de cele ce le-a spus despre tine. Pe tine te-a bîrfit
în faţa oamenilor, el însă a fost bîrfit în faţa lui Dumnezeu.
D acă nu-ţi sînt de ajuns cele ce ţi-am spus, gîndeşte-te că şi Stăpînul
tău a fost bîrfit şi de satana şi de oam eni; şi a fost bîrfit faţă de cei pe
care-i iubea cel m ai m ult. Iar Fiul Lui C el U nul-N ăscut aceleaşi le-a
pătim it. D e aceea şi spunea: Dacă p e stăpînul casei l-a n u m it BeeLzebul,
cu m u lt m ai m ult p e casnicii lui? "21. Şi nu numai că vicleanul diavol L-a bîr­
fit, dar a şi fost crezută bîrfirea lui; şi nu L-a bîrfit cu bîrfeli obişnuite, ci
cu ocări şi cu păcate foarte mari: L-a făcut îndrăcit22, a spus că este
înşelător23 şi îm potriva lui D um nezeu.
Ţi s-au răsplătit cu rău binefacerile? Plîngi şi jeleşte m ai ales pe cel
ce ţi-a făcut rău, iar de tine bucură-te că ai ajuns asem enea lui D um ne­
zeu, C are răsare soarele peste răi şi peste buni24. Ia r dacă im itarea lui
D um nezeu te depăşeşte - deşi nu-i greu pentru m intea trează - , dacă
totuşi ţi se pare asta peste puterile tale, haide să te duc la nişte oam eni,

ZI. M atei 10, 2.r>.

22. loan 7, 20.
2M. M atei 27, <>:i.
2-1. M atei ,r>, l.r>.
/1 1 MI NI I 11. IMAN CIIKA Dl·; Al IK

c u şi tine, la Iosif, care a suferit o m ulţim e de rele de la fraţii lui şi totuşi

le a făcut bine2’, la M oise, care s-a rugat pentru cei care uneltiseră de
atîtea ori îm potriva lui2*’, la Pavel, care se ruga să fie anatem a pentru
iudei252627, deşi nu putea să num ere suferinţele îndurate de la ei, la Ştefan,
c are fiind bătut cu pietre, s-a rugat să li se ierte lor păcatul acela28.
G îndindu-ne la toate acestea, să scoatem din sufletul nostru toată
m înia, ca şi D um nezeu să ne ierte şi nouă toate păcatele, cu harul şi
iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, cu C are Tatălui si
Sfintului D uh slavă, putere şi cinste acum şi puru rea şi în vecii vecilor,
Amin.
2 5 . F ac. 4 5 , 1 -1 5 .

2 6 . le ş . 3 2 , 3 2 .

2 7 . R om . 9 , 3.
2 8 . F a p te 7 , 6 0 .
 O M IL IA LXII

„ Ş i a fo st cîn d a sfîrşit Iisu s cu vin tele acestea,

a trecut din G a lileea ş i a v en it In hotarele Iu d eii,
d in co lo d e Iordan” 1

I
A desea H ristos a părăsit Iudeea din pricina invidiei fariseilor.
Acum vine iarăşi în Iudeea, p en tru că patim ile erau aproape. N u5e suie
deocam dată la Ierusalim , ci răm îne în hotarele Iudeii.
C înd a venit în Iudeea,
>rAu mers după E l mulţimi multe şi i-a vindecat pe ei”2.
H ristos nu învăţa continuu cu cuvîntul, dar nici nu făcea necontenit
m inuni, ci facea cînd una, cînd alta spre a-i m întui în felurite chipuri pe
cei ce stăteau lingă El şi II urm au. Pe tem eiul m inunilor arăta vrednice
de credinţă învăţăturile Sale, iar pe tem eiul învăţăturii cuvintelor Sale
m ărea folosul m inunilor. Lucra aşa pentru a-i călăuzi la cunoaşterea lui
D um nezeu.
Uită-mi-te şi la aceea că evangheliştii am intesc de popoare întregi
printr-un singur cuvînt şi nu spun num ele fiecăruia din cei vindecaţi.
Evangheliştii nu spun că a vindecat pe cutare şi pe cutare, ci că a vinde­
cat m ulţi, învăţîndu-ne să nu ne m îndrim .
H ristos a vindecat făcînd bine celor vindecaţi; iar prin ei, altora
mulţi. V indecarea acestora a fost pentru alţii tem ei de cunoaştere a lui
D um nezeu, dar nu pentru farisei; ei tocm ai din pricina asta se sălbăti­
ceau m ai m ult şi veneau la El ca să-L ispitească. Şi pentru că nu puteau
ataca m inunile, îi puneau întrebări.
„Apropiindu-se de E l şi ispitindu-L, ziceau: ,JEste îngăduit omului să-şi
lase femeia pentru orice pricină?”3
C e nebunie! Socoteau că îi vor închide gura cu această întrebare,
deşi prim iseră dovezi de puterea Sa. C înd au vorbit cu El m ulte despre

1. M a t e i I!), I.

2. M atei I!), 2.
:: M a tei I!), !
7 1(> SKlN'l lll. IOAN UURA U E AUR

sîm b ătă1*S, cînd I-au spus că huleşte’, cînd au spus că are dem on6, cînd au
certat p e ucenici că m erg prin sem ănături7, cînd L-au în treb at pen tru ce
ucenicii m ănîncă cu m îinile nespălate8, Hristos, închizîndu-le gura şi
legîndu-le lim ba lor neruşinată, i-a slobozit, dar nici aşa n u s-au potolit.
Aşa e răutatea, aşa e invidia: neruşinată şi obraznică. D e i-ai închide
gura de mii de ori, de mii de ori dă iarăşi asalt.
Uită-mi-te la viclenia lor şi din felul întrebării. N u I-au spus: „Ai
poruncit ca fem eia să nu fie lăsată”, că D om nul dăduse o astfel de lege9.
N-au pom enit de cuvintele Lui, dar au pornit de la ele, gîndind că fac
laţul m ai m are; şi voind să-L facă să se contrazică, nu spun: „Pentru ce
ai dat cutare şi cutare lege?”, ci, ca şi cum n-ar fi v o rb it deloc despre
aceasta, şi ca şi cum D om nul n-ar fi d at nici o lege, îl întreabă: ,J)acă
este îngăduit”, nădăjduind că H ristos uitase ce spusese. Şi dacă le-ar fi
răspuns că este îngăduit să o lase, erau gata să-f p u n ă în faţă cele
spuse de El şi să-L întrebe: „Cum? N-ai spus m ai dinainte contra­
riul?” Iar dacă le-ar fi răspuns ceea ce spusese m ai înainte, să-I p u n ă în
faţă legea dată de M oise.
- C e le-a răspuns Hristos?
- N -a spus: „Pentru ce Mă ispitiţi,făţarnicilor?”, deşi m ai tîrziu le-o
sp u n e10. N u, acum nu le grăieşte aşa.
- P entru ce oare?
- Pentru ca să-Si arate odată cu puterea şi blîndeţea. N u tace tot­
deauna, ca să nu socotească duşm anii Săi că nu le cunoaşte viclenia; d ar
nici nu-i m ustră totdeauna, ca să ne înveţe să suferim toate cu blîndeţe.
D ar ce răspuns le dă?
„A'-aţi ciiit 'mu, că Cel Care i-a făcut dintru început, bărbat şi femeie
i-a făcut? Si a <i·. „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se
va lipi de femeia sa şi vor f i cei doi un trup. Deci nu mai sînt doi, ci un trup.
Aşadar, ceea ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă”11.
U ita te la înţelepciunea învăţătorului! C înd a fost întrebat: ,f)acă
este îngăduit”, n-a răspuns îndată: „Nu-i îngăduit”, ca ei să n u se tulbure
şi să facă gălăgie, ci, înainte de a arăta care-i hotărîrea Sa, o face cunoscută
prin felul răspunsului Său, arătînd că aceasta este şi porunca Tatălui
I. Ala/,i VI _ i.,_
Ala/,i :l.
<> li,an / i
7. .Mm . ; l ·.
S I la/,. i">
!> Ahil. . I !
IU Ahe.. ·■
li Mm·., îs i .
OMII.II I.A MAI 1 I 717

Său şi că a dat porunca Sa cu privire la căsătorie fără să fie îm potriva lui

Moise, ci cu totul de acord cu el. Uită-te că D om nul întăreşte spusele
Sale nu num ai pe crearea om ului, ci şi pe porunca lui D um nezeu. N-a
spus că D um nezeu a creat num ai un singur b ărb at şi o singură femeie,
ci şi că a poruncit ca un singur b ărbat să se unească cu o singură femeie.
D acă D um nezeu ar fi voit ca bărbatul să o lase şi să ia alta, ar fi făcut un
singur b ărbat şi mai m ulte femei. D ar aşa şi p rin felul creării lor şi prin
felul legii date, a arătat că un b ărb at trebuie să trăiască necontenit cu o
singură fem eie şi să nu se despartă niciodată de ea. Şi iată cum spune:
„Cel Care i-a făcut dintru început, bărbat şi femeie i-a fă cu t”, adică au fost
făcuţi dintr-o singură rădăcină şi au ajuns un singur trup. „Şi vor f i cei doi
un singur trup”. A poi, ca să înfricoşeze pe cei care învinuiesc legea
veche şi ca să o şi întărească totodată, n-a spus: „Nu trebuie, dar, să vă
lăsaţi femeile! N u trebuie să vă despărţiţi!”, ci: „Ceea ce a unit Dumnezeu,
omul să nu despartă”, „Dacă tu, le zice H ristos, îm i spui de M oise, Eu îţi
spun de stăpînul lui Moise. în afară de aceasta, M ă sprijin şi p e tim pul
cînd s-a legiuit căsătoria. D um nezeu dintru început i-a făcut p e ei băr­
b at şi fem eie12; şi legea aceasta, chiar dacă pare dată acum de M ine, este
m ai veche decît legea lui M oise şi-i foarte chibzuită, că n-o aduce
num ai pe fem eie alături de b ărbat, ci-i porunceşte să lase pe tatăl şi pe
m am a ei; şi nici nu legiuieşte ca bărbatul să vină la femeia sa, ci să se
lipească de ea; iar prin acest cu v în t arată că unirea este de nedesfăcut.
Apoi nici nu se m ărgineşte num ai la atîta, ci cere ca unirea lor să fie şi
m ai strînsă, că spune: „Vor f i cei doi un trup”.

II
Apoi, d u p ă ce a citat legea aceasta veche, dată şi cu fapta şi cu
cuvîntul, d u p ă ce a arătat că este vrednică de credinţă pentru că D um ­
nezeu a dat-o, H ristos, cu autoritate, o tălm ăceşte şi El şi legiuieşte,
zicînd: „Deci nu m ai sînt doi, ci un trup”. D u p ă cum este o crim ă să tai
trupul om enesc, tot aşa este o nelegiuire să desparţi fem eia de bărbat. Şi
Hristos n u S-a oprit la atîta, ci a adăugat şi pe D um nezeu, zicînd: „Ceea
ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”.
H ristos arată deci că divorţul este şi îm potriva firii şi îm potriva
legii; îm potriva firii, pentru că se taie trupul; îm potriva legii, p en tru că
cei ce vor să divorţeze fac lucrul acesta îm p otriva lui D um nezeu Care
i-a unit şi a poruncit să nu se despartă.
Ce ar fi trebuit să facă fariseii la auzul acestui răspuns? N -ar fi tre­
buit, oare, să se liniştească şi să laude răspunsul lui Hristos? N -ar fi tre­

12. Vnc. \. 27 .
718 SI'iNTUl, IOAN GURA DE AUR

buit, oare, să adm ire înţelepciunea Lui şi să răm înă uim iţi de acordul
dintre El şi Tatăl? D ar nu! Fariseii n-au făcut nim ic din toate acestea, ci
îl întreabă, luînd, aşa-zicînd, apărarea legii date de M oise:
„Pentru ce atunci Moise a poruncit să i se dea carte de despărţenie şi să o
lase?"'3
Deşi n-ar fi trebuit ca fariseii să-I facă această obiecţie, ci D om nul
să le-o facă lor, totuşi H ristos nu-i atacă, nici nu le spune: „Ce sînt Eu de
vină dacă M oise a dat porunca aceasta?”, ci le zădărniceşte întrebarea.
D acă H ristos ar fi fost duşm an al V echiului T estam ent, n-ar fi luat apă­
rarea lui M oise, n-ar fi întărit ceea ce s-a făcut la început, n-ar fi căutat
să arate că e de acord cu cei vechi.
- M oise, m -ar putea întreba cineva, m ai dăduse încă şi alte m ulte
porunci: despre m încăruri, despre sîm bătă. Pentru ce fariseii n u L-au
atacat niciodată aşa ca acum?
- V oiau să ridice îm potriva Lui m ulţim e de bărbaţi; că iudeilor le
era indiferent divorţul şi toţi îl practicau. D in p ricin a aceasta fariseii,
din toate poruncile date de H ristos pe M unte, au am intit acum num ai
de porunca aceasta.
D ar H ristos, înţelepciunea cea negrăită, ia apărarea lui M oise,
spunîndu-le:
,Moise, din pricina învîrtoşării inimilor voastre, a legiuit aşa”*14.
Pentru că H ristos dăduse legea, de ăceea n-a lăsat ca M oise să fie
învinuit, ci îl scapă de vină şi întoarce toată vina p e capul lor. A şa face
H ristos totdeauna. C înd fariseii le-au găsit v ină ucenicilor că smulg
spice sîm băta, H ristos le arată că şi ei sînt de v in ă15; cînd fariseii i-au
învinuit p e ucenici de călcare de lege p en tru că au m încat cu m îinile
nespălate, H ristos le arată că ei sînt călcători de leg e16; la fel cu
sîm băta17 şi în alte m ulte cazuri; şi tot aşa şi acum.
A poi, p e n tru că spusele Sale erau p re a apăsătoare şi le aduceau
m are învinuire, H ristos vorbeşte din nou de legea cea veche, spunînd
ceea ce spusese m ai înainte:
,J)ar la început n-a fost aşa”18.
C u alte cuvinte H ristos le spune aşa: „D um nezeu la început a dat
cu fapta cu totul altă lege”. Şi ca fariseii să nu spună: „De unde se vede că

18. Matei 1», 7.

14. Matei li), 8.
15. Matei 12, 1-7.
l(i. Matei 15, 2-20.
17. Matei 12, 10-12.
18. Matei li), 8.
OMILII I.A MA I LI 711)

din pricina învîrtoşării inim ilor noastre Moise a dat porunca aceasta?”,
H ristos le închide iarăşi gura cu ceea ce făcuse D um nezeu la început.
D acă porunca lui Moise ar fi fost o poruncă m are şi folositoare,
D um nezeu n-ar fi dat porunca aceea la începutul lum ii, n-ar fi făcut pe
cei dintîi oam eni aşa - un b ărbat şi o singură fem eie - şi nici n-ar
fi grăit aşa.
„Dar vă spun vouă: „Oricine va lăsa pe femeia sa, afară de cuvînt de
desjrînare şi va lua alta, săvîrşeşte desfrînare”19.
H ristos dă le g e, după ce cu autoritate le închisese gura fariseilor, aşa
cum făcuse cînd a fost vorba de m încăruri şi cînd a fost vorba de sîm-
bătă. C u privire la m încăruri, după ce i-a făcut pe farisei să tacă, H ristos
a spus mulţimii: „Nu ce intră în gură spurcă pe om”20. C u privire la sîm-
b ătă le-a zis, închizîndu-le gura: ,JDeci se cade să faci bine sîmbăta”21. T o t
aşa face şi acum. Şi ceea ce s-a întîm plat atunci se întîm plă şi acum .
D u p ă cum atunci iudeii au răm as cu gurile închise, iar ucenicii s-au tul­
bu rat şi s-au apropiat de H ristos îm p reu n ă cu Petru şi I-au zis: „Spune-ne
nouă pilda aceasta”22, tot aşa şi acum , tulburîndu-se au spus:
„Dacă aşa este pricina omului cu femeia, e de folos să nu se însoare”23.
Şi doar acum înţeleseră m ai b ine decît înainte ce le spusese. D e
aceea atunci tăcuseră; acum însă îl întreabă, cu toate că legea dată de
H ristos a fost făcută m ai desluşită p rin întrebările fariseilor şi răspunsu­
rile D om nului. U cenicii nu îndrăznesc să-L contrazică pe faţă; îi aduc
la cunoştinţă ceea ce li se p ărea greu şi îm povărător în această poruncă,
spunînd: „Dacă aşa este pricina omului cu femeia, e de folos să nu se însoare”.
C ă li se părea şi lor o m are povară să fii dator să trăieşti cu o fem eie
plină de răutate şi să ţii în casă necontenit o fiară sălbatică.

III
Şi ca să afli că i-au tu lb u ra t p e ucenici fo arte m u lt cuvintele lu i
H risto s, evanghelistul M arcu sp u n e că ucenicii I-au pus această
în tre b a re în d e o se b i24.
- C e înseam nă cuvintele: JDacă aşa este pricina omului cu fem eia”?
- în seam nă sau: dacă pentru aceasta s-au im it, ca să fie una; sau:
dacă bărbatul îşi atrage prin divorţ învinuire şi dacă lăsîndu-o păcă­

1!). Matei 1!), 9.

20. Matei 15, 11.
21. Matei 12, 12.
22. Matei 15, 15.
2.1. M atei 19, 10.
21. M ânu 10, 10.
72» SI INTUI. IOAN UUKA »K AUR

tuieşte, atunci este mai uşor pentru el să lupte îm potriva firii şi îm po­
triva lui decît îm potriva unei fem ei rele.
- C e le răspunde Hristos?
- N -a spus: „Da, este m ai uşor! Faceţi asta!”, ca să nu socotească
ucenicii că fecioria este o lege, ci a adăugat:
„Nu toţi înţeleg cuvîntul acesta, ci cei cărora s-a dat”25.
H ristos laudă fecioria şi arată că este un m are lucru. C u aceste
cuvinte îi atrage şi-i îndeam nă p e ucenici să trăiască în feciorie.
- Este, oare, vreo contrazicere în tre ceea ce a spus H ristos şi ceea ce
au spus ucenicii? H ristos a spus că fecioria e un lucru m are; ucenicii
spun că-i m ai uşor să trăieşti în feciorie decît să fii căsătorit.
- Nu! Fecioria este şi grea, dar şi m ai uşoară decît căsătoria. H ristos
a m ărturisit că este un lucru m are, ca să-i facă pe ucenicii Săi m ai rîvni-
tori; ucenicii arată, p rin cuvintele lor, că e mai uşoară decît căsătoria, ca
p rin aceasta să îm brăţişeze şi m ai m ult fecioria şi înfrînarea. Pentru că
părea greu să le vorbească despre feciorie, Hristos îi face pe ucenicii Săi
să o dorească, din pricină că legea îi constrîngea să nu se despartă de femei.
Apoi le arată că este uşoară fecioria spunînd:
„Sînt eunuci, care din pîntecele maicii lor s-au născut aşa; şi sint eunuci,
care au fost făcuţi eunuci de oameni; şi sînt eunuci, care s-au făcut pe ei înşişi
eunuci pentru împărăţia cerurilor”26.
Prin cuvintele acestea, H ristos îi face să aleagă fecioria fără să-şi
d ea seam a. Le arată că este cu p utinţă virtutea aceasta, ca şi cum le-ar fi
spus: „G îndeşte-te ce-ai fi făcut dacă ai fi fost eunuc d in fire sau dacă
alţii te-ar fi făcut eunuc? Ai fi fost lipsit şi de plăcere şi n-ai fi avut nici
plată! D ar aşa m ulţum eşte lui D um nezeu că suferi cu p lată şi cu cununi
ceea ce suferă aceia fără cununi! D ar, m ai bine spus, n u suferi nici asta;
îţi este cu m ult m ai uşor, pentru că viaţa ta este călăuzită de nădejde şi
de conştiinţa faptei bune ce o săvîrşeşti şi pentru că nici pofta n u e atît
de puternică. T ăierea m ădularului n u poate potoli aşa d e uşor astfel de
valuri şi nici n u poate face linişte, cît o poate frîul gîndului, dar, m ai
b in e spus, chiar n u num ai gîndul”.
H ristos a vorbit de eunuci ca să-i îndem ne pe ucenici să trăiască în
feciorie. D acă H ristos n-ar fi avut de gînd să spună lucrul acesta, ce rost
ar m ai fi avut să vorbească de ceilalţi eunuci? C înd spune: „S-au făcut pe
ei înşişi eunuci”, nu vorbeşte de tăierea m ădularelor - D oam ne fereşte!
- , ci d e tăierea gîndurilor celor rele. C ă blestem at este cel ce-şi
taie m ădularul, după cum spune Pavel: „0, de s-ar tăia de tot cei ce vă
25. M atei li), 11.
2(>. M atei li), 12.
OM IM I I.A MATKI 721

răzvrătesc!”2728Şi pe bună dreptate! U nul ca acesta este un ucigaş; d ă p ri­

lej să fie hulită creaţia lui D um nezeu, deschide gurile m anineilor şi
săvîrşeşte aceeaşi fă ră d eleg e ca şi p â g în ii care se ciuntesc. Tăierea
m ădularelor a fost dintru început fapta unei lucrări diavoleşti şi a unei
uneltiri drăceşti, ca să defaim e opera lui D um nezeu şi să pocească pe
om ; ca să p u n ă totul pe seam a naturii m ădularelor şi nu a voinţei libere;
din pricina aceasta mulţi păcătuiesc fără team ă, pentru că se socotesc
fără vină; aceştia îşi pricinuiesc o îndoită vătăm are: una, că-şi ciuntesc
m ădularele; a doua, că îm piedică voinţa de a săvîrşi fapte bune. D iavo­
lul le-a legiuit pe acestea! D ar în afară de lucrul acesta, diavolul a m ai
adus pe lum e şi o altă învăţătură rea! A deschis d ru m învăţăturii despre
soartă şi destin, ca să pîngărească libertatea dată n o u ă de D um nezeu, ca
să ne convingă că natura este rea; iar cu asta a m ai sem ănat şi alte învă­
ţături rele, deşi n u pe faţă. A şa sînt otrăvile diavolului! D e aceea, v ă rog
să fugiţi de o nelegiuire ca aceasta, de tăierea m ădularelor. în afară de
asta trebuie să v ă m ai spun că tăierea m ădularelor n u stinge pofta, ci o
aprinde m ai m ult. în altă parte îşi are izvoarele săm înţa care este în noi,
din altă pricină îşi înalţă pofta valurile sale. U nii spun că pofta trupului
se naşte din creier; alţii spun că din coapse. E u însă aş spune c ă n u se
naşte din altă parte decît aintr-o voinţă desfrînată şi dintr-o m inte nesu­
pravegheată. D acă sufletul ne este curat, n u ne vatăm ă deloc mişcările
trupului.
D upă ce H ristos a vorbit despre eunuci, care fără rost şi în zadar se
fac eunuci dacă nu-şi alungă şi din m inte gîndurile cele păcătoase, după
ce a vorbit despre cei care trăiesc în feciorie p e n tru îm părăţia cerurilor,
a adăugat:
„Cine poate înţelege, să înţeleagă!”18
D atorită bunătăţii Lui nespuse, Hristos nu face din feciorie lege de
vieţuire; d ar îi face pe ucenici să îm brăţişeze fecioria cu m ai m ultă
rîvnă, arătîndu-le ce m are faptă de virtute este fecioria. Şi aceste ultim e
cuvinte le-a spus după ce a arătat că este cu p u tin ţă fecioria, ca să le
aprindă şi m ai m ult dorinţa de a voi acest fel de vieţuire.

IV
Aş putea fi însă întrebat:
- D acă vieţuirea în feciorie este o faptă de voinţă, pentru ce Hristos
a spus la început: „Nu toţi înţeleg cuvîntul acesta, ci cei cărora s-a dat”?
- C a să afli că m are este lu p ta aceasta, nu ca să bănuieşti cum va că
fecioria este un destin constrîngător, s-a dat acelora care voiesc. A grăit
aşa ca să arate că acela care intră în această luptă are nevoie de m ult aju­
27. Gal. fi, 12.
28. Matei I!), 12.
722 .SI'tNTlII. IOAN tilIHA 1)E AUR

tor de sus; d ar de acest ajutor se b u cu ră num ai cel care voieşte să

trăiască în feciorie. H ristos Se foloseşte de obicei de aceste cuvinte cînd
este v o rb a de o faptă deosebit de m are, de pildă cînd zice: „Vouă vi s-a
dat să cunoaşteţi tainele*29. Şi că e adevărat că fecioria este o m are faptă
de voinţă se vede din cuvintele spuse de D om nul cu acest prilej. D acă
fecioria ar fi num ai un dar de sus şi dacă cei care trăiesc în feciorie n-ar
contribui cu nim ic, atunci de prisos le-a m ai făgăduit H ristos îm părăţia
cerurilor şi de prisos i-a m ai deosebit de ceilalţi eunuci.
U ită-te cum din răutatea unora au cîştigat alţii! Iudeii au plecat fără
să înveţe ceva - că nici nu L-au întrebat ca să înveţe - , d a r ucenicii şi de
aici au cîştigat.
A tu n c i Is-au adus copii ca sâ-Şipună mîinilepe ei şi să Se roage; iar uce­
nicii i-au certat; dar E l le-a zis: «Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca
aceştia este împărăţia cerurilor». Ş i punîndu-Şi peste ei mîinile, a plecat de
acolo”30.
- P entru ce ucenicii au certat copiii?
- P entru vrednicia învăţătorului.
- C e a făcut H ristos?
- H ristos, ca să-i înveţe pe ucenici să fie sm eriţi şi să calce în
picioare m în d ria lum ească, ia în braţe p e copii, îi îm brăţişează şi făgă­
duieşte u n o ra ca aceştia îm părăţia cerurilor. F ăgăduinţa aceasta o
făcuse şi„ m ai în a i n t e .
Şi noi, dar, dacă voim să m oştenim îm părăţia cerurilor, să căutăm
cu toată rîvna a d obîndi această virtute. C ă aceasta este definiţia filozo­
fiei: să fii cu pricepere curat la suflet. A ceasta este viaţa îngerească. D a,
sufletul copilului este lipsit de orice patim ă. N u se răzb u n ă pe cei care
l-au supărat, ci se duce ca la nişte prieteni, ca şi cum n u s-ar fi întîm plat
nimic. O ricît l-ar bate maică-sa, pe ea o caută, pe ea o p referă tuturora.
D e i-ai arăta o îm părăteasă cu coroană pe cap, nu o v a prefera m am ei
sale îm brăcată în zdrenţe, ci doreşte s-o vadă m ai d eg rab ă p e maică-sa,
aşa îm brăcată cum e, decît pe îm părăteasa gătită cu podoabe. C opilul
nu judecă ce-i al său şi ce-i străin pe tem eiul sărăciei şi bogăţiei, ci pe te­
meiul prieteniei. N u caută m ai m ult decît îi este de neapărată trebuinţă;
cînd s-a săturat de supt, lasă la o parte sînul mamei. Copilul n u se întristează
de cele ce ne întristăm noi, de pildă de paguba de bani şi de altele ca aces­
tea; şi iarăşi, nu se bucură de cele ce ne bucurăm noi, de aceste lucruri pieri-
toare, nici nu-1 uimeşte frumuseţea trupurilor. D e aceea spunea Hristos:
„Că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”, ca să săvîrşim cu voinţa
2!). M atei 13, 11.
30. M atei 1!), 1 3 -l.r>.
31. M atei 1K, 2 3.
OMII.II I.A MATEI 723

acelea pe care copiii le fac p rin fire. P entru că fariseii din nici o altă
p ricin ă nu făceau ceea ce făceau d ecît num ai d in rău tate şi m în d rie,
de aceea H ristos p o ru n ceşte n e co n te n it u c en icilo r să fie cu in im a
cu rată; face aluzie la farisei, d a r îi învaţă p e ucenici. P e n tru că
nim ic nu îngîm fă pe om atît de m u lt ca slujbele în alte şi ca scaunele
cele de frunte şi p e n tru că ap ostolii aveau să se b ucure de m u ltă
cinste în to ată lu m ea, de a ceea H ristos le p reg ăteşte m ai d in ain te
sufletul; nu-i la să să fie stăpîniţi de josnice sim ţăm inte o m eneşti, nu
le îngăduie să c e a ră on o ru ri de la oam eni, nici să facă pe grozavii în
faţa lor. C h ia r d a că p a r a fi lu c ru ri m ici acestea, totuşi sînt p ric in ă
de m ari rele. Fariseii, p e n tru că e ra u aşa in stru iţi, au căzut în adîn-
cul p ăcatelor; de aceea u m b la u d u p ă salutări, d u p ă cele dintîi
scau n e în a d u n ări, d u p ă lo cu ri de cinste; de la acestea au alu n ec a t
la d rag o stea n e b u n ă de slavă, a p o i de aici la n e cred in ţă . D in p ric in a
aceasta fariseii au p lecat atrăgîndu-şi a su p ra lo r blestem ul, p e n tru
că L-au ispitit p e D om nul, ia r cop iii au p lecat b in ecu v în taţi, p e n tru
că erau lipsiţi de toate aceste p ăcate.
Să fim32 şi n o i cum sînt copiii; să fim p ru n c i faţă de păcat. A ltfel
n u este cu p u tin ţă , n u este cu p u tin ţă să v ed em cerul. C el v iclean şi
cel rău v or c ăd e a negreşit în iad. D a r în ain te d e iad , v or suferi aici
pe p ăm în t cele m ai cum plite rele. S olom on zice: „Dacă eşti rău,
numai tu s in g u r a i p a r te d e ie le ; d a r d a c ă e ş ti b u n , ş i tu ş i a p r o a p e le tă u ” 33.
U ită-te că lucrul acesta s-a întîm plat şi pe tim pul celor din vechim e.
N im e n i n -a fo s t m ai rău ca S a u l ş i n im en i n -a fo st m ai curat la
in im ă şi m ai b u n ca D avid. C in e a fost m ai p u tern ic? N u l-a av u t
D av id pe Saul de d o u ă ori în m îinile sale şi l-a cru ţat, deşi p u te a să-l
o m o a re ? 34 Nu-1 a v ea prins ca în tr-o plasă, ca în tr-o închisoare, şi i-a
c ru ţa t viaţa? L-a lă sa t viu ca să plece, cu to ate că alţii îl în d e m n a u
să-l o m o are, cu to a te că chiar el a v ea îm p o triv a lui Saul n e n u m ărate
p ricin i de în v in u ire. Saul îl u rm ă re a cu to a tă o ştirea lui, p e cînd
D av id , d ezn ăd ăjd u it, nu avea lîn g ă el decît cîţiva fugari; era îm p re ­
su ra t şi fugea d in loc în loc; totuşi fugarul a b iru it pe îm p ărat,
p e n tru că u nul lu p ta cu d re p ta te , ia r celălalt cu rău tate. P o ate fi,
o a re , cineva m ai ră u şi m ai v iclean decît Saul, care a în cercat să
u c id ă pe g en eralu l arm atei sale, p e cel care a p u rta t, victorios şi
trium fător, toate răzb o aiele, pe cel care a suferit ostenelile, d a r i-a
ad u s lui Saul cununile?

32. De aici începe partea morală: Despre blîndeţea lui D avid şi răutatea lui Saul.
pentru a ne însuşi blîndeţea şi a ne depărta de răutate.
33. /Vot». !), 12.
34. / % i 24, 2 H; 2<i, 2 13.
T l\ SHNTIII. i o a n o u r a d e a u h

V
A şa e invidia! U nelteşte totdeauna îm potriva propriului ei bine;
roade p e cel invidios şi-l aruncă în nenum ărate necazuri. C îtă vrem e
D avid a stat lîngă Saul, nenorocitul acesta n-a d at drum ul acelui strigăt
jalnic, n u s-a plîns, nici n-a zis: „Necăjit sînt foarte că cei de alt neam duc
răzfroi împotriva mea şi Domnul S-a depărtat de mine”35. C îtă vrem e n u
s-a despărţit de D avid, n-avea grijă de războaie, era în siguranţă şi slă­
vit; că slava generalului trecea asupra îm păratului. D avid n u era un
tiran, nici nu se gîndea să-i ia tronul, ci făcea totul p e n tru Saul şi-i era
foarte devotat. Se vede aceasta d in cele întîm plate m ai târziu. U n om ,
care n-ar cerceta b ine sufletul lui D avid, ar socoti că D avid s-a purtat
aşa p e cînd era sub ordinele lui Saul, p entru că se supunea legii ascultă­
rii. D ar ce l-a ţinut, ce l-a înduplecat p e D avid să n u pornească cu răz­
boi îm potriva lui Saul, cînd fusese alungat din îm p ărăţia aceluia? D ar,
m ai b in e spus, ce n u era care să nu-1 aţîţe la ucidere? Nu-1 prigonise
Saul o dată, de două ori, de m ai m ulte ori? N u suferise atâta D avid?
A vea ceva să i se reproşeze? N u fusese viaţa lui D avid m ereu în prim ej­
die, iar tronul şi viaţa lui Saul în siguranţă? N -a treb u it D avid să rătă­
cească şi să fugă necontenit, să trem ure de frica m orţii, atîta vrem e cît
trăia şi era îm părat Saul? D ar nici u n a d in aceste p ricini n u l-a silit să-şi
m înjească sabia cu sîngele lui Saul; ci, cînd l-a văzut dorm ind, prins,
singur, cînd putea să-i atingă capul, cînd mulţi din cei care erau cu el îl
în d em n au să-l om oare pe Saul, cînd îi spuneau că prilejul acesta i s-a
dat de D um nezeu, D avid a ţinut de rău pe cei care îl îndem nau, şi-a
oprit m în a de la ucidere şi l-a lăsat sănătos şi nevătăm at. Şi ca şi cum ar
fi fost paznicul şi garda personală a lui Saul, nu duşm anul lui, aşa a m us­
trat de trădare pe ostaşii îm păratului. C e poate egala acest suflet? Ce
poate egala blîndeţea aceea? A ceasta se poate v ed ea din cele ce am
spus, d a r m ult m ai b ine se poate v ed ea din cele ce se petrec acum. C înd
ne uităm la răutatea noastră, atunci n e dăm şi m ai b in e seam a de virtu­
tea sfinţilor acelora.
D e aceea m ergeţi, vă rog, pe urm ele lor. Ţi-i dragă slava şi de d ra ­
gul ei unelteşti îm potriva aproapelui tău? D ispreţuieşte-o, pune capăt
uneltirilor, şi te vei bucura de m ai m u ltă slavă! D u p ă cum afacerile sînt
potrivnice zgîrceniei, tot aşa şi dragostea de slavă este potrivnică dobîn-
dirii slavei. D ar dacă vreţi, să cercetăm lucrul acesta cu de-am ănuntul.
Şi pentru că nimeni nu se teme de iad, iar de împărăţia cerurilor nu facem
m ultă vorbă, să vă sfătuiesc slujindu-mă de cele ce se petrec pe pămînt.
Spune-mi, care sînt oamenii care se fac de rîs? N u sînt, oare, aceia care
fac totul pentru a fi slăviţi de mulţime? Care sînt acum oamenii vred­
.15. / R en i 2K, l.r».
OMILII I.A MA'I'KI 725

nici de laudă? N u sînt, oare, aceia care dispreţuiesc laudele m ulţim ii?
D eci dacă dragostea de slava deşartă este un lucru de ruşine, iar dacă
îndrăgostitul de slavă nu-şi poate tăinui dragostea, atunci urm ează că el
va ajunge de rîs, iar dragostea sa de slavă a ajuns pricina dezonoarei
sale. N u num ai aceasta îl face de ruşine, ci şi aceea că este silit să facă o
m ulţim e de lucruri ruşinoase, p lin e de cea m ai josnică slugărnicie. Şi
d u p ă cum în afaceri oam enii de obicei pierd dacă au boala dragostei de
cîştig - sînt de m ulte ori înşelaţi, iar cîştigurile mici le aduc pagube
m ari, după cum spune şi proverbul - , tot aşa şi p e n tru desfrînat, patim a
lui este o p iedică în sim ţirea plăcerii. Pe oam enii dedaţi cu totul plăceri­
lor, pe afem eiaţi, femeile îi plim b ă de colo p în ă colo ca pe nişte robi.
N u se poartă cu ei cum s-ar p u rta cu nişte bărbaţi, ci îi pălm uiesc, îi
scuipă, îi duc oriunde vor, îşi rid de ei, dîndu-le to t felul de porunci. La
fel cu aceştia este şi îngîmfatul, om ul înnebunit d u p ă slavă, om ul care se
crede m are. N u-i altul m ai decăzut şi m ai fără de onoare decît el.
O am enilor le place să se lupte, d a r îm potriva nim ănui nu luptă cu atîta
plăcere ca îm potriva îngâmfatului, ca îm potriva om ului care se uită la
toţi pe deasupra, ca îm potriva celui robit de slavă. Acesta, p en tru a-şi
păstra lustrul m îndriei se p o artă faţă de cei m ai m ulţi oam eni ca un
rob: linguşeşte, slugăm iceşte, robeşte într-o ro b ie m ai cum plită decît
ro b ia unui sclav cum părat cu bani.
Cunoscînd, dar, toate acestea, să îndepărtăm din sufletul nostru
aceste patim i, ca să nu fim pedepsiţi şi aici şi să fim m unciţi fără d e sfîr-
şit şi dincolo. Să ne îndrăgostim de virtute. A şa vom culege chiar
înainte de a in tra în îm părăţia cerurilor bunuri foarte m ari aici pe
păm înt, iar cînd vom pleca acolo vom avea parte de bunătăţile cele veş­
nice, pe care facă D um nezeu ca noi toţi să le dob în d im cu harul şi cu
iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi
puterea în vecii vecilor, A m in.
 O M IL IA LX III

„Şi iată, venind un tînăr la £1, I-a zis:

,Jnvăţătorule bune, ce să fac pentru
ca să moştenesc viaţa de veci?”1
I
U nii îl defaim ă pe tînărul acesta, spunînd că era viclean şi rău, că a
venit la Iisus spre a-L ispiti; eu însă n u voi sta la îndoială să spun că era
un iubitor de argint, u n om biruit de averi, pen tru că şi H ristos tot
această m ustrare i-a făcut. Nu-1 socotesc deloc viclean. Şi e prim ejdios
să îndrăzneşti să te pronunţi asupra u n o r lucruri p e care n u le cunoşti,
m ai cu seam ă atunci cînd ai de gînd să învinuieşti. D e altfel şi evanghe­
listul M arcu înlătură bănuiala că tînărul acesta ar fi u n ispititor. £1
spune: „A alergat la E l şi îngenunchind înaintea Lui, î l ruga”2; Şi: „Căutînd
la el Iisus, l-a iubit”3.
T iran ia banilor este m are; dovadă, tînărul acesta. D e-am săvîrşi
toate virtuiile, dragostea de b ani le prihăneşte pe toate. Pe b u n ă d rep ­
tate a spus Pavel că este rădăcina tuturor relelor: ,Jubirea de argint este
rădăcina tuturor relelor”4.
- D a r p e n tru ce H ristos i-a răspuns, zicînd:
p in te n i nu este bun”5.
- P entru că tînărul a v enit la El ca la u n sim plu om , ca la unul din
cei m ulţi, ca la u n învăţător iudeu. D e aceea şi H ristos îi vorbeşte ca
om. T o td eau n a H ristos vorbeşte cu cei care vin la El potrivit socotinţei
ce o au ei despre El. D e pild ă: „Noi ne închinăm la ceea ce ştim ”6; şi: ,J)acă
mărturisesc E u de Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată”7. A cum
cînd zice: „Nimeni nu este bun”, nu grăieşte aşa pen tru a arăta că n u este
bun - D o am ne fereşte! - , că n-a spus: „N u sînt b u n ”, ci: „Nimeni nu este
bun”, adică nici u n om. Şi iarăşi, cînd spune aceasta nu o spune pen tru a

1. Matei 19, 16.

2. Marcu 10, 17.
3. Marcu 10, 21.
4. I Tim. 6, 10.
.r>. Matei 19, 17.
0. h a n 4, 22.
7. h an !>, 31.
OMILII I.A MAIKI 727

lipsi pe oam eni de bunătate, ci p entru a pune bu n ătatea oam enilor în

com paraţie cu bunătatea lui D um nezeu. D e aceea a şi adăugat:
„Decît unul Dumnezpu”8.
Şi n-a spus: „D ecît Tatăl M eu”, ca să afli că n u S-a descoperit tînă-
rului pe El însuşi. T o t aşa şi m ai înainte a num it p e oam eni răi, zicînd:
„Dacă voi, fiin d răi, ştiţi să daţi daruri bunefiilor voştri”910;i-a num it răi, fără
să num ească întreaga fire om enească rea - că „voi”nu înseam nă: „voi
oam enii” - , ci i-a num it aşa, com parînd bunătatea oam enilor cu b u n ă ­
tatea lui D um nezeu; de aceea a şi adăugat: „Cu cit mai vîrtosTatăl vostru
va da cele bune celor care cer de la E l .
- D ar ce L-a făcut pe H ristos, m -ar întreba cineva, sau la ce I-a folo­
sit ca să-i răspundă tînărului aşa?
- Hristos voia să-l ridice încetul cu încetul la cunoaşterea de D um ­
nezeu şi să-l înveţe să nu m ai fie linguşitor; voia să-l desprindă de cele
de p e păm înt şi să-l apropie de D um nezeu; voia să-l convingă să caute
cele viitoare, să ştie ce este adevăratul Bine, rădăcin a şi izvorul tuturor
bunătăţilor; şi num ai pe acest Bine, pe D um nezeu, să-L cinstească. Şi
altă dată, cînd H ristos a spus: „Să nu numiţi pe nimeni învăţător pe
păm înt”11, a spus-o pentru a arăta deosebirea dintre El şi alţi învăţători
şi pentru ca lum ea să ştie că El este principiul tuturor lucrurilor.
M are rîvnă avea tînărul acesta de I-a pus D om nului o astfel de
întrebare! A venit la H ristos să-L întrebe de viaţa veşnică, în tim p ce
alţii veneau m înaţi de alte pricini: unii să-L ispitească, alţii ca să-i vin ­
dece, sau pe ei sau pe alţii. Păm întul, adică sunetul tînărului, era b u n şi
gras, dar m ulţim ea spinilor înăbuşea sămînţa. U ită-te că era chiar p re­
gătit pentru ascultarea poruncilor; îl întrebase doar: „Ce săfac ca să moş­
tenesc viaţa de veci?”E ra deci gata să facă tot ce-i va spune Hristos. D acă
ar fi venit la H ristos ca să-L ispitească, evanghelistul ne-ar fi spus-o,
cum a făcut cu alţii, de pildă cu legiuitorul12. Iar d acă evanghelistul a r fi
tăcut, n-ar fi îngăduit Hristos ca tînărul să răm în ă tăinuit, ci sau l-ar fi
m ustrat pe faţă sau ar fi dat să înţeleagă că e un ispititor, ca să nu creadă
că L-a înşelat, că s-a putut ascunde de El şi prin aceasta să se vatăm e.
D acă ar fi venit să-L ispitească, n-ar fi plecat întristat de ce auzise. Fari­
seii niciodată n-au plecat întristaţi, ci se sălbăticeau cînd li se închidea
gura. Tînărul acesta nu; ci a plecat trist; sem n puternic că n-a venit la
H ristos cu gînd rău, ci cu gînd slab; semn puternic că dorea viaţa veş­
nică, dar era stăpînit de o altă patim ă, o patim ă foarte cumplită. C înd
H ristos i-a spus:
8. Matei 19, 17.
9. Matei 7, 11.
10. Matei 7, 11.
11. Matei 23, 10.
12. Matei 22, 3.r>-39.
72H •SI lN T III, IOAN OURA DE AUR

,X>acă voieşti să intri în viaţă, păzeşteporuncile, el L-a întrebat: „Care?”n.

Nu L-a ispitit - D oam ne fereşte! ci credea că sînt alte porunci în
afară de cele d in lege, care puteau să-l ajute să intre în viaţă; iar aceasta
arată că dorea cu tărie să îndeplinească şi aceste porunci. A poi, cînd
liristo s i-a spus poruncile legii, el i-a răspuns:
„Pe toate acestea le-am păzit din tinereţe”14.
Şi nu s-a o p rit aici, ci-L m ai întreabă iarăşi:
„Ce îm i mai lipseşte încă?”15.
Ş i întrebarea aceasta era un sem n al puternicei lui dorinţe de a m oş­
teni viaţa de veci. N u era puţin lucru să creadă că-i m ai lipseşte ceva, că
nu-i sînt de ajuns cele spuse, ca să dobîndească ce dorea!
- Ce-i spune Hristos?
- Pentru că avea să dea o m are poruncă, adaugă şi răsplata, spunînd:
,J)acă vrei să f i i desăvîrşit, mergi, vinde-ţi averile şi le dă săracilor şi vei
avea comoară în cer; şi vino şi urmeazfl. M ie!”16.

II
Ai văzut cîte prem ii, cîte cununi d ă celor care m erg p e drum ul
acesta de luptă? D acă tînărul L-ar fi ispitit, H ristos n u i-ar fi grăit aşa. îi
grăieşte aşa, ~a să-l atragă la El; îi arată că îl aşteaptă m are răsplată; lasă
totul la libera lui alegere şi pune în um b ră prin to t ce spune aparenta
greutate a sfatului Său. D e aceea, înainte de a-i v o rb i de lu p tă şi obo­
seală, îi arată prem iul, zicînd: ,J)acă vrei să f i i desăvîrşit”; apoi îi spune:
„ Vinde-ţi averile şi le dă săracilor”; şi îndată îi vorbeşte iarăşi de răsplăţi:
„ Vei avea comoară în cer; şi vino şi urmează M ie”. Ia r u rm area lui H ristos
are m are răsplată: „Şi vei avea comoară în cer”. P en tru că era v o rb a de
averi, H ristos l-a sfătuit să se lipsească de toate; d a r îi arată că n u i se vor
lua averile, ci se v o r m ai adăuga altele la acelea p e care le are şi că are
să prim ească m ai m ult decît i-a poruncit să dea; d a r n u num ai m ai m ult,
ci cu atît m ai m ult cu cît cerul e m ai m are decît păm întul şi în că şi m ai
m ult. A spus „comoară”, ca să arate, atît cît se p o ate om eneşte arăta, cît
de bogată este răsplătirea; că nu se pierde, că nu po ate fi furată. Nu-i de
ajuns să dispreţuieşti banii şi averile, ci trebuie să hrăneşti cu ele pe
săraci şi înainte de toate să urm ezi lui H ristos, adică să faci toate cele
poruncite de El, să fii gata de junghiere, de m oarte în fiecare zi. ,JDacă
l.t. Matei l<), I7 -1 8 .
l-l. Matei I!), 20.
I.r>. Matei 1!), 20.
16. Matei 1 9 ,2 1 .
O M IL II LA MA'I'KI 729

cineva voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui şi să-Mi
urmeze M ie”’7. Porunca aceasta de a-ţi vărsa sîngele e cu m ult m ai m are
decît porunca de a te lipsi de averi; şi n u puţin ajută la aceasta despărţi­
rea de averi.
,A uzind, tînărul a plecat întristat”1718.
E vanghelistul, ca şi cum a r fi v ru t să arate că a p ătim it ceva
firesc, a zis:
„Că avea avuţii multe”19.
N u sînt stăpîniţi de patim a aceasta cei care au pu ţin e averi la fel ca
aceia care sînt înconjuraţi de m ulte avuţii! D ragostea de avuţii este m ai
tiranică la aceştia din urm ă. A m spus m ereu şi n u voi înceta de a o
spune că înm ulţirea averilor aprinde m ai m ult flacăra, îi face m ai săraci
pe cei bogaţi; că bogăţia le înm ulţeşte dorinţa şi-i face să ducă lipsă de
m ulte. U ită-te şi aici cît de puternică era dragostea de averi la tînărul
acesta! Se apropiase de D om nul cu bucurie şi cu d o rin ţa de a ajunge
m ai b u n ; d ar cînd H ristos i-a poruncit să se despartă d e averi, dragostea
de averi l-a apăsat şi l-a îngreuiat atîta, că nu l-a m ai lăsat să m ai
grăiască ceva, ci l-a făcut să plece tăcut, trist şi am ărît.
C e a spus Hristos?
„Cît de greu vor intra bogaţii în împărăţia cerurilor!”20.
H ristos nu defaim ă averile, ci pe cei stăpîniţi de averi. D acă u n
bogat in tră cu greu în îm părăţia cerurilor, cu m ult m ai greu lacom ul.
D acă eşti îm piedicat să intri în îm părăţia cerurilor cînd n u dai averile
tale, gîndeşte-te ce foc strîngi pe capul tău cînd iei averile altora!
- D a r pentru ce H ristos a spus ucenicilor că bogatul va in tra cu
greu în îm părăţia cerurilor, cînd ucenicii erau săraci şi n-aveau nimic?
- C a sâ-i înveţe să n u se ruşineze de sărăcie; îşi îndreptăţeşte oare­
cum porunca ce le-o dăduse de a n u avea nici u n fel de avere21.
C în d a spus că e greu, a spus m ai m ult chiar, a spus că e şi cu n ep u ­
tinţă; şi n u sim plu cu neputinţă, ci a spus cu tărie că e cu neputinţă, ară­
tând lucrul acesta cu pilda căm ilei şi a acului.
,J\tai lesne este să intre cămila prin urechile acului, decît bogatul în împă­
răţia cerurilor”22.
17. Matei 16, 24.
18. Matei 19, 22.
19. Matei 19, 22.
20. Matei 19, 23.
21. Matei 10, 9-10.
22. Matei 19, 24.
730 SFlNTUI, IOAN (ilJRA I)K AUR

Prin această pildă Hristos a arătat că nu m ică este răsplata pentru

cei care sînt bogaţi şi pot să filozofeze. D e aceea a şi spus că aceasta e
lucrarea lui D um nezeu, ca să arate că cel care v rea să îndeplinească
po ru n ca are nevoie de m ult har.
T ulburîndu-se ucenicii la auzul acestor cuvinte, H ristos a spus:
frAceasta este cu neputinţă la oameni, dar la Dumnezeu toate-s cu putinţă”23
- Dar pentru ce s-au tulburat u cenicii cînd ei erau săraci, ba chiar
foarte săraci? Pentru ce dar s-au tulburat?
- S-au tulburat, pentru că se întristau de m întuirea celorlalţi
oam eni, p en tru că aveau m are dragoste de toţi oam enii, pentru că îşi şi
căpătaseră inim ă de învăţători. C uvintele lui H ristos i-au făcut să tre ­
m ure şi să se team ă atât pentru întreaga lum e, încît au avut nevoie de
m u ltă m îngîiere. D e aceea H ristos S-a uitat m ai întîi la ei şi apoi le-a zis:
„Cele cu neputinţă la oameni sînt cu putinţă la Dumnezeu”. A m îngîiat sufle­
tul lo r cutrem urat de spaim ă cu priv irea Lui b lîn d ă şi dulce. D u p ă ce
le-a p otolit neliniştea - că aceasta a arătat-o evanghelistul p rin cuvîntul:
„privind la ei” -,îi încurajează cu cuvîntul, le vorbeşte de puterea lui
D um nezeu şi aşa îi face să aibă încredere.
Ia r dacă vrei să afli în ce chip ajunge cu pu tin ţă ceea ce-i cu n e p u ­
tinţă, ascultă. H ristos n-a spus: „Cele cu neputinţă la oameni sînt cu putinţă
la Dumnezeu”ca. să te descurajeze şi să te facă să te depărtezi de virtutea
aceasta ca fiind cu neputinţă de îndeplinit, ci ca să te gîndeşti la m ăreţia
acestei fapte, ca să sari cu uşurinţă la îndeplinirea ei, ca să rogi pe D u m ­
nezeu să-ţi ajute în aceste lupte frum oase şi să dobîndeşti viaţa veşnică.

III
- D ar cum p o t ajunge cu pu tin ţă cele cu neputinţă?
-D a c ă te lepezi de averi, dacă te desparţi de ban i, dacă smulgi din
sufletul tău pofta cea rea. C ă săvîrşirea unei astfel de fapte nu se dato-
reşte nu m ai lui D um nezeu; H ristos a grăit aşa ca să arate m ăreţia aces­
tei fapte. A scultă ce spune îndată. C în d Petru I-a spus: ,Jată noi am lăsat
toate şi Ţi-am urmat Ţie” şi L-a întrebat: „Ce, oare, va f i nouă?”24, H ris­
tos, d u p ă ce a arătat care e răsplata lor25, a adăugat: „Şi oricine a lăsat
case sau ţarine sau fra ţi sau surori sau tată sau mamă va lua însutit şi viaţă
veşnică va moşteni”26. A şa ajung cu pu tin ţă cele cu neputinţă !
23. Matei 19, 26.
24. Matei 19, 27.
25. Matei 19, 28.
26. Matei 19, 29.
OMliJI 1.A MA'I'KI 731

- D ar cum poate bogatul lăsa toate averile sale? m ă întrebi. C um

m ai poate ieşi la suprafaţă cel care a fost cufundat într-o poftă atît de
m are de averi?
- D acă v a începe să se d espartă de cele ce are, dacă va ren u n ţa la
to t ce e de prisos. Făcînd aşa, v a putea m erge şi m ai departe, şi v a alerga
m ai uşor pe această cale.
N u căuta27, dar, să faci totul dintr-o dată; ci, dacă ţi se pare greu să
te lepezi dintr-o dată de averi, păşeşte pe scara aceasta, care te duce la
cer, încetul cu încetul, treaptă cu treaptă. D u p ă cum celor bolnavi de
friguri, cărora li se varsă fierea în ei, nu num ai că n u li se stinge setea
dacă m ăn încă şi beau, ci li se aprinde şi meii m u lt arşiţa, to t aşa şi cu
iubitorii de averi; aceştia a p rin d şi m ai m ult pofta aceasta re a - m ai
am ară chiar decît fierea - dacă o hrănesc cu averi. A tunci o sting, cînd
scot din sufletul lor pofta de cîştig, după cum m încarea p uţină şi golirea
stomacului scapă pe om de b o ala de fiere.
- D ar cum ajungi să-ţi scoţi din suflet pofta de cîştig?
- D acă te gîndeşti că nu-ţi v a înceta pofta de cîştig atîta vrem e cît
eşti bogat, atîta vrem e cît te topeşti de d o rin ţa de a avea m ai mult.
O d ată scăpat de averi, vei p u n e capăt şi acestei boli. N u um bla, dar,
d u p ă cît m ai m ulte averi, ca să n u um bli d u p ă lucruri ce n u le poţi
atinge, ca să n u te îm bolnăveşti de o boală fără leac, ca să nu ajungi un
om vrednic de milă, înn eb u n it după averi.
R ăspunde-m i la întrebarea aceasta: C ine se chinuie şi suferă: Cel
care doreşte m încăruri şi băuturi scum pe şi nu-şi poate satisface pofta
cum vrea sau cel care nu are această poftă? N egreşit, cel care pofteşte,
d a r n u poate să aibă parte de ce pofteşte. A tît este de dureros să nu-ţi
poţi satisface pofta cînd pofteşti ceva şi să n u b ei cînd îţi este sete, că
H ristos, v rînd să ne descrie chinul din iad, n i l-a zugrăvit sub chipul
unui om care nu-şi poate satisface dorinţa; ne-a d a t ca p ild ă p e bogatul
care se p îijolea de sete; dorea o picătură de a p ă şi n-o putea avea; aşa se
chinuia28. D eci om ul care dispreţuieşte banii şi averile pune capăt pof­
tei; iar cel care vrea să se îm bogăţească şi u m b lă d u p ă cît m ai m ulte
bogăţii îşi aprinde şi m ai m ult pofta şi n-o stinge niciodată; de-ar cîştiga
mii de talanţi, pofteşte alţii tot pe atît de mulţi; de-i cîştigă şi pe aceştia, pof­
teşte alţii de două ori pe atîţia; şi, m ergînd tot aşa înainte, doreşte ca totul să i
se prefacă în aur: şi munţii şi păm întul şi marea. Este înnebunit de o nebunie
nouă şi înfricoşată, care nu poate fi niciodată stinsă. Şi ca să cunoşti că
27. D e aici începe partea morală: Despre iubirea de argint. Cei cuprinşi de această patimă sint
a tît de înnebuniţi că vor să fie aur şi marea şi pămîntul.
28. Luca Ui, 24.
TA'l SFtNTUI. IOAN UUKA I)E AUR

râul acesta nu-1 opreşte ad âu gln d u -i m ereu noi averi, ci luîndu-i ave­
rile, ia am inte la cele ce-ţi spun: D acă ţi-ar veni v reo d ată pofta nebu­
nească să zbori şi să m ergi p rin văzduh, spune-m i cum ţi-ai potoli pofta
aceasta n ebună? Ţi-ai face, oare, aripi, ţi-ai construi, oare, alte mijloace
de zburat sau ţi-ai convinge m intea că doreşti lucruri im posibile şi că n u
trebuie să încerci aşa ceva? N egreşit că ţi-ai convinge m intea.
- D a r e cu n eputinţă să zbori, mi-ai răspunde.
- D ar e m ai cu n eputinţă să afli h o tar poftei acesteia. Este m ai uşor
ca oam enii să ajungă să zboare, decît să p u n ă capăt poftei de averi p rin
adăugirea de averi. C înd cele poftite sînt cu p utin ţă se poate pune capăt
poftei p rin satisfacerea poftei; d ar cînd cele poftite sînt cu neputinţă, un
singur lucru trebuie să urm ărim : să îndepărtăm de la noi pofta; altfel
nu-i cu p u tin ţă să-ţi linişteşti sufletul.
A şadar, ca să n u n e chinuim zadarnic sufletul, să părăsim dragostea
de averi, care n e supără necontenit şi niciodată nu poate să tacă, şi să ne
în d rep tăm spre o altă dragoste, care n e face fericiţi şi are m u ltă uşu­
rinţă. Să dorim com orile cele de sus! N ici oboseala nu-i atît d e m are, iar
cîştigul, nespus. E cu neputinţă să nu izbuteşti cînd priveghezi cît de cît, cînd
eşti cu m intea trează, cînd dispreţuieşti averile, după cum neapărat trebuie
să pierzi comorile cele de sus cînd eşti robit de averi şi înlănţuit de ele.

IV
G îndindu-te, dar, la toate acestea, alungă din sufletul tău pofta
aceasta rea d u p ă averi şi bani. Nici asta n-o poţi spune: că dacă eşti lip ­
sit de com orile cele viitoare, eşti fericit cu com orile acestea păm înteşti.
D ar chiar dacă ar fi aşa, asta ar fi cea m ai m are pedeapsă şi chin. D ar
nu-i cu p u tin ţă asta. Pofta de bani şi de averi, înainte de a te arunca în
iad, te aruncă aici, pe păm înt, în nişte chinuri groaznice. Pofta aceasta a
dărîm at m ulte case, a dezlănţuit cum plite războaie, a silit p e m ulţi să-şi
p u n ă capăt zilelor; dar înainte de aceste prim ejdii prihăneşte nobleţea
sufletului; îl face pe om laş, lipsit de curaj, obraznic, m incinos, cleveti­
tor, răpitor, lacom şi adeseori îl îm pinge să sâvîrşească cele m ai m ari
păcate.
Poate însă că te încîntă să vezi strălucirea argintului, m ulţim ea slu­
gilor, frum useţea caselor, cinstea şi respectul cînd ieşi în oraş!
- C um se poate vindeca ran a aceasta grea?
- D acă te gîndeşti ce fac din sufletul tău bogăţiile; d acă te gîndeşti
cît îl întunecă, c ît îl pustiesc, cît îl fac de neruşinat, cît îl urîţesc. Dacă te
gîndeşti cîte rele ai săvîrşit ca să aduni atîtea averi; dacă te gîndeşti cu
a tu oboseli şi cu cîte primejdii îţi păstrezi bogăţiile. Dar, mai bine spus, nici
nu le poţi păstra pînă la sfîrşit, ci tocmai cînd ai înlăturat toate primejdiile,
O M IL II l.A MA'I'KI 733

atu nci vine m o a rte a şi de m u lte ori aru n c ă to ate bogăţiile tale în
m îinile d u şm an ilo r tăi, ia r p e tin e te duce cu m îinile goale, fără să·
>oţi lu a ceva d in toate averile ta le , ci n u m ai ră n ile şi b u b o aiele ce
fe-ai căp ătat d in p ric in a lor. A şa p leacă sufletul tău de p e lu m e a
aceasta!
C în d vezi, d a r, pe cineva strălu cin d pe d in a fa ră din p ric in a h a i­
n e lo r şi din p ric in a suitei lui n u m ero ase, cercetează-i cu de-a-
m ă n u n tu l c o n ştiin ţa lui şi vei găsi în ă u n tru n u m a i pînză de p ă ia n ­
jen , v ei vedea m ult praf. G în d e şte -te la Pavel ş i la Petru! G îndeşte-te
la Ioan B o teză to ru l şi la I lie ! D ar, m ai b in e sp u s, g în d e şte -te la
În su şi Fiul lui D u m nezeu, C a re n u avea u n d e să-Şi plece c ap u l29.
Im ită-L p e El şi p e robii Lui! G îndeşte-te cît d e m are şi d e n esp u să
este bo g ăţia lor! Ia r dacă d u p ă ce ai priv it p u ţin bogăţiile lo r ţi se
în tu n e c ă iarăşi m in te a şi v e d e re a din p ric in a bogăţiilor d e pe
p ăm în t, ca şi cum te-ar fi lo v it în tr-u n n au frag iu nişte v alu ri p u te r­
n ice, ascultă h o tă rîre a lui H risto s, C are-ţi sp u n e că este cu n e p u ­
tin ţă să intre b o g atu l în îm p ă ră ţia ceru rilo r. P u n e în faţa acestei
h o tă rîri a lui H risto s m unţii, p ă m în tu l şi m a re a şi prefă-le p e to ate,
d a c ă vrei, cu m in te a în aur. V e i v ed ea că to a tă această b o g ăţie de
a u r n u egalează p ie rd e re a îm p ă ră ţie i ceru rilo r. Îm i vorbeşti d e atî-
te a şi atîtea h e c ta re de p ăm în t, de zece, de do u ăzeci sau c h iar m ai
m ulte case, de to t atîtea băi, de m ii de ro b i sau de d o u ă o ri pe
atîţia, de tră su ri ferecate în a u r şi argint! E u îţi spun n um ai atîta:
D a că fiecare d in tre voi, b o g aţilo r, şi-ar p ărăsi sărăcia lui - că b o g ă ­
ţia vo astră e sărăcie faţă de a ce e a de care v re a u să vă vorbesc - şi ar
ajunge p ro p rie ta ru l întregii lum i; dacă fiecare d in voi ar av ea sub
stăp în irea lui atîţia oam eni cîţi sînt acum peste to t pe p ă m în t şi pe
m a re ; dacă fiecare din voi ar stăpîni toate: lu m ea, păm întul, m area,
casele, oraşele şi n eam u rile; d a că p re tu tin d e n i toate izvoarele i-ar
izv orî au r în loc de apă, ei b in e , eu voi sp u n e că u n om atît de
b o g a t nu face tre i p arale d acă p ie rd e îm p ă ră ţia cerurilor! D acă se
chinuiesc cu m p lit cei care iubesc aceste b ogăţii trecăto are, atunci
cîn d nu le d o b în d esc, ce n -ar m îngîia, o are, d a că şi-ar d a seam a cît
d e m ari sînt bogăţiile cele n e g răite de pe lu m e a cealaltă? Nim ic!
N u-m i v o rbi m ie de bogăţia av erilo r, ci gîndeşte-te la p ag u b a m are
ce o suferă îndrăg o stiţii de averi d in pricin a a v erilo r lor! P ie rd cerul
d e dragul b o g ăţiei lor; păţesc la fel ca unul care p ierzîn d o n o ru rile
cele m ari d in p a latele îm p ă ră te şti, are nu m ai o g răm ad ă de b ălig ar
şi se fuduleşte cu ea. C ă în tru nim ic nu se d eo seb eşte m u lţim ea

2!). Matei 8, 20.

734 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

bogătaşilor de o grăm adă de băligar. D ar, m ai bine spus, băligarul e

m ai bun decît averile; e de folos şi pen tru îngrăşarea păm întului şi
pen tru încălzitul băilor şi p e n tru m ulte alte treb u ri de acest fel; dar
aurul îngropat la nim ic din acestea nu este de folos. Şi de-ar fi num ai
nefolositor! D a r aşa, dacă nu este întrebuinţat cum trebuie, aurul
ap rin d e m ulte cuptoare în sufletul stăpînului lui, d ă naştere la nenum ă­
rate rele. D in pricin a asta scriitorii păgîni au n u m it iubirea de argint
acropolă a răutăţilor, iar fericitul Pavel a num it-o, cu m ult m ai bine şi
m ai nim erit, răd ăcin ă a tuturor relelor30.
G îndindu-ne la toate acestea, să învăţăm să rîvnim cele ce m erită a
fi rîvnite. Să n u rîvnim case strălucite şi nici moşii întinse, ci pe bărbaţii
care au m ultă îndrăznire înaintea lui D um nezeu, p e cei care se îm bogă­
ţesc în ceruri, p e stăpînii acelor com ori, pe cei cu adevărat bogaţi, pe
cei săraci de dragul lui H ristos, ca să dobîndim bunătăţile cele veşnice,
cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, cu
C are Tatălui îm p reu n ă cu Sfîntul D uh, slavă, putere, cinste, acum şi
pu ru rea şi în vecii vecilor, A m in.

30. I Tim. 7, 10.

 O M IL IA LX IV

„Atunci răspunzînd Petru I-a zis:

«Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie!
Ce va fi nouă?»”1
I
Pe care „toate”le-ai lăsat, o, fericite Petre? U ndiţa, plasa, pescuitul?
Pe acestea le num eşti tu „toate”?
- D a, îm i răspunde Petru. D ar n u spun asta din lăudăroşenie, ci
pen tru că vorbesc p rin această întrebare în num ele tuturor săracilor.
D a, H ristos spusese: „Dacă vrei să f i i desăvîrşit, vinde-ţi averile tale şi
dă-le săracilor şi vei avea comoară în ceruri”2. D eci, ca să n u spună u n
sărac: „Ce? D acă sânt sărac, nu p o t fi desăvîrşit?” Petru îl întreabă pe
H ristos, ca să afli tu, săracule, că sărăcia n u te îm piedică să fii desăvîrşit.
Petru îl întreabă pe H ristos, ca să nu te îndoieşti d acă răspunsul la în tre­
b area ta ţi-ar fi venit de la P e tr u - c ă Petru era încă nedesăvîrşit şi
n-avea încă D uhul Sfînt - , ci ca să ai deplină încredere, pentru că p ri­
meşti răspuns de la învăţătorul lui Petru. A şa cum facem noi, cînd vor­
bim adeseori de anum ite fapte în num ele unor persoane cu totul străine
nouă, to t aşa a făcut şi apostolul; a pus această întrebare lui Hristos în
num ele întregii om eniri. C ă Petru ştia b ine cele ce-1 priveau p e el se
vede din cuvintele spuse de H ristos m ai înainte despre el3. Primise aici
pe p ăm în t cheile îm părăţiei cerurilor şi avea cu m ult m ai m ultă încre­
dere de cele de dincolo.
U ită-te cît de precis îi răspunde Petru lui Hristos! A şa cum ceruse
H ristos. H ristos ceruse de la tînărul bogat două lucruri: să dea săracilor
averile şi să-L urm eze. D e aceea şi Petru spune că a făcut aceste două
lucruri: a lăsat toate şi I-a urm at: „Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat
7î>/” Lăsarea averilor s-a făcut în vederea urm ării lui H ristos; iar urm a­
rea lui H ristos a ajuns m ai uşoară odată ce a lăsat averile.
Şi pen tru că ucenicii au lăsat toate, H ristos îi b ucură şi le dă curaj,
spunîndu-le:

1. Matei 19, 27.

2. Matei 19, 21.
M. Matei I ii, 17 19.
7,’Wi NUNTIM. IOAN (MIRA l)K AUR

)tAmin zic vouă, că voi cei ce M i-aţi urmat Mie, la naşterea din nou
a lumii, cînd va şedea Fiul Omului pe tronul slavei Lui, veţi şedea şi voi
pe douăsprezece tronuri judecind cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”4.
- C e vrea să spună Hristos? V a sta pe un tron şi Iu d a Iscarioteanul?
- Deloc!
- A tunci p e n tru ce spune: „Veţi şedea pe cele douăsprezece tronuri”?
C u m se va îndeplini această făgăduinţă?
- A scultă cum şi în ce sens! D um nezeu a dat p rin profetul Ierem ia
iudeilor o lege, care grăieşte aşa: ,Jn sfîrşit voi vorbi împotriva unui neam
şi a unei împărăţii, ca să le nimicesc şi să le pierd. Şi dacă se va întoarce neamul
acela de la răutăţile lor, Mă voi căi şi E u de răutăţile ce am socotit să lefac lor.
Şi, în sfîrşit, voi vorbi despre un neam şi despre o împărăţie, ca să le zidesc din
nou şi să le răsădesc. Ş i dacă vor face ceea ce este rău înaintea Mea, ca să nu
audă glasul Meu, Mă voi căi şi Eu de bunătăţile ce am grăit să le fac lor”5.
„Voi păzi, spune H ristos, aceeaşi lege şi cu privire la cei buni, chiar
d acă am spus că am să-i zidesc d in nou, totuşi n u o voi face, dacă se
arată nevrednici de făgăduinţă”. A celaşi lucru s-a p etrecu t şi cu cel d in ­
ţii om. D um nezeu a spus: „Groază şi frică de voi vor avea fiarele”6; şi n-a
fost aşa, pentru că om ul de la început s-a arătat nevrednic. T o t aşa şi cu
Iu d a Iscarioteanul. C a să nu ajungă unii învîrtoşaţi la inim ă, pierzîn-
du-şi nădejdea din pricina pedepselor hotărîte, d ar nici să nu ajungă
nişte trîndavi din pricina făgăduinţelor făcute celor buni, D um nezeu îi
vindecă şi pe unii şi pe alţii prin cele spuse m ai înainte, ca şi cum ar fi
spus: „D acă te am eninţ, să nu te deznăduieşti, poţi să te pocăieşti şi să
anulezi hotărîrea M ea ca ninivitenii. D acă-ţi făgăduiesc ceva bun, să n u
te trîndăveşti din pricina făgăduinţei; dacă eşti nevrednic, nu-ţi folo­
seşte la nim ic făgăduinţa Mea, ci vei fi pedepsit şi m ai m ult; că Eu făgă­
duiesc num ai celui cu adevărat vred n ic”. A ceasta e şi pricina că şi
atunci cînd a grăit ucenicilor nu le-a făgăduit fără o oarecare socoteală. N-a
spus num ai: „Voi”, ci a adăugat: „Cei ce M i-aţi urmat M ie”, ca să scoată
p e Iu d a din rîndul ucenicilor Săi şi să atragă lîngă El p e cei de m ai tîr-
ziu. H ristos nu vorbise num ai către ucenici, nici către Iuda, care a ajuns
nevrednic m ai tîrziu. U cenicilor Săi le făgăduise cele viitoare, spu-
nîndu-le: „Veţi şedea pe douăsprezece tronuri” - ajunseseră m ai înalţi cu
m intea şi nu m ai um blau după cele de pe păm înt - , celorlalţi le făgă­
duieşte şi cele de pe păm înt, zicînd:
4. Matei 19, 28.
,r>. Ier. 18, 7-10.
(). Far. 9, 2.
OM II.II I.A MATKI 737

„Oricine a lăsat fraţi sau surori sau tată sau mamă sau femeie sau copii
sau ţarine sau case pentru numele Meu va lua însutit în veacul acesta şi va moş­
teni viaţă veşnică”1.
C a să nu socotească unii auzind cuvîntul „Voi” că D om nul a vorbit
aici num ai de ucenici, că adică num ai ei au să se desfăteze în veacul vii­
tor de cele m ai m ari şi m ai de frunte daruri, H ristos a întins făgăduinţa
Sa la oam enii de pe tot păm întul şi îi încredinţează de cele viitoare pe
tem eiul celor din lum ea aceasta. La început, cîn d ucenicii erau mai
nedesăvîrşiţi, le grăia numai pe temeiul celor din lum ea aceasta; cînd i-a
luat de pe malul mării, cînd i-a desprins de la m eseria lor, cînd le-a poruncit
să lase corabia n u le-a vorbit de ceruri, de tronuri, ci de lucrurile de pe
lum ea aceasta, spunîndu-le: „ Vă voiface pe voipescari de oameni”78; d ar cînd
au ajuns să gîndească m ai înalt, le-a vorbit şi d e cele de dincolo.

II
- Ce înseam nă: Judecind cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”?
- înseam nă: „O sîndind p e cele douăsprezece seminţii ale lui
Israel”. U cenicii n-au să stea ca judecătorii; ci, d u p ă cum H ristos a spus
c ă îm părăteasa de la m iazăzi v a osîndi neam ul acesta, iar ninivitenii îi
vo r osîndi pe iudei, tot aşa şi ucenicii. D e aceea n -a spus: „N eam urile şi
lum ea”, ci: „Seminţiile lui Israel”. A tît iudeii cît şi apostolii fuseseră năs­
cuţi şi crescuţi în aceleaşi legi, în aceleaşi obiceiuri, în acelaşi fel de vie-
g ire; de aceea, atunci cînd iudeii vor spune că „n-am putut crede în
ristos, pentru că legea ne-a oprit să prim im poruncile Lui”, H ristos îi
va aduce în faţa lor pe apostolii Săi, care prim iseră aceeaşi lege şi crezu­
seră în El; şi ei îi vor osîndi pe iudei. Acelaşi lucru îl spusese Hristos
despre apostoli şi m ai înainte: „Pentru aceasta ei vor f i judecătorii voştri”9IO
.
Poate că cineva m-ar întreba:
- Şi ce m are lucru le-a făgăduit, dacă vor avea şi ei acelaşi d rep t ca
şi ninivitenii şi îm părăteasa de la miazăzi?
- Apostolii n-au num ai acest drept. D om nul le făgăduise m ulte şi
m ai înainte şi le-a făgăduit m ulte şi m ai tîrziu. D e altfel chiar acum,
cînd le făgăduieşte că vor ju d eca cele douăsprezece seminţii ale lui
Israel, făgăduinţa dată lor are ceva m ai m ult decît făgăduinţa făcută
ninivitenilor şi îm părătesei de la miazăzi. D espre niniviteni şi îm pără­
teasa de la m iazăzi a spus num ai atît: „Bărbaţii niniviteni se vor scula şi vor
osîndi neamul acesta” °; şi: Jmpărăteasa de la miazăzi îi va osîndi” 11;
despre apostoli n u spune num ai aht.
7. Matei 19, 29.
8. Matei 4, 19.
9. Matei 12, 27.
IO. Matei 12, 41.
11. Matei 12, 42.
73H SIlNTUI. 1()AN CURA l»E AUR

- D ar ce?
- „Cînd va şedea Fiul Omului pe tronul slavei Lui, atunci şi voi veţi
şedea pe douăsprezece tronuri”, arătînd că. ucenicii v or îm părăţi cu El şi
vor lua parte la slava aceea. ,J)acă răbdăm, spune Pavel, vom şi împărăţi
împreună”11. T ronurile nu înseam nă scaun de judecată; num ai H ristos
stă p e scaun de ju d ecată şi judecă. Prin „tronuri” a lăsat să înţeleagă
slava şi cinstea nespusă de care se vor bucura apostolii.
D eci apostolilor le-a făgăduit acestea, iar tuturor celorlalţi viaţă
veşnică şi pe păm în t însutit. D acă tuturor celorlalţi le d ă viaţă veşnică şi
însutit, cu m ult m ai m ult apostolilor le va da şi acestea de clici şi cele din
veacul viitor. Şi făgăduinţa lui H ristos s-a îm plinit. A postolii au lăsat
undiţele şi plasele, d ar au avut în stăpînirea lor averile tuturora, preţu­
rile caselor şi ale ogoarelor 1213 şi înseşi trupurile credincioşilor. C redin­
cioşii şi-ar fi d at chiar şi viaţa de m ulte ori pen tru ei, d u p ă cum m ărturi­
seşte Pavel despre m ulţi, cînd zice: ,JDacă era cu putinţă, v-a ţifi scos ochii
şi mi i-aţi f i dat”14.
C în d H ristos a spus: „Oricine a lăsat pe femeia sa”, n -a rostit aceste
cuvinte ca să strice căsătoriile, ci, d u p ă cum atunci cînd a vorbit despre
suflet, zicînd: „Cel ce şi-a pierdut sufletul pentru Mine îl va afla” 15, n-a
grăit aşa ca să ne om orîm , nici ca să ne despărţim sufletul de trup, ci ca
să p unem credinţa m ai presus de orice, tot aşa şi acum , cînd ne spune să
lăsăm soţie şi fraţi. M i se pare că în acest text H ristos face aluzie şi la
{jersecuţii. „V or fi m ulţi părinţi, spune H ristos, care vor trage pe copiii
or la n ecredinţă; vor fi fem ei care vor sili pe bărbaţii lo r să se lepede de
credinţă; cînd vă vor porunci una ca asta să nu vă m ai fie nici părinţi,
nici copii”. T o t aşa spune şi Pavel: „Iar dacă se desparte cel necredincios,
despartă-se!” 16
A şadar, d u p ă ce a înălţat gîndurile ucenicilor Săi şi i-a convins să
aibă încredere şi în ei şi în lum ea întreagă, a adăugat:
,M u lţi dinţii vor f i pe urmă, şi cei de pe urmă în tîi” 17.
C uvintele acestea, deşi au fost spuse de H ristos în general despre
m ulţi alţi oam eni, totuşi au fost spuse şi despre cei ce erau de faţă şi
despre fariseii cei necredincioşi. Acelaşi lucru îl spusese şi m ai înainte:
M u lţi vor veni de la răsărit şi de la apus şi se vor odihni cu Avraam şi cu
Isaac şi cu Iacov; iar fiii împărăţiei vor f i izgoniţi afară” 18.
12. 11 Tim. 2, 12.
13. Fapte 4, 34-35.
14. Gal. 4, 15.
15. Matei 10, 3<>.
Hi. / Cor. 7, 15.
17. Matei 10, 30.
IK. Matei «, | 1 12.
OMIl.ll l.A MATO 7;i9

Apoi le spune şi o pildă, ca să d ea m ult curaj şi rîvnă credincioşilor

de mai tîrziu:
„Asemenea este împărăţia cerurilor omului stăpîn de casă, care a ieşit dis-
de-dimineaţă să tocmească lucrători la via sa. Ş i învoindu-se cu ei cu un dinar
pe zi, i-a trimis în via sa. Şi în ceasul al treilea a văzut pe alţii stîndfără lucru;
şi a zis şi acelora: „Duceţi-vă şi voi în via mea, şi ce va f i cu dreptul vă voi da
vouă”. Şi în ceasul al şaselea şi al nouălea a făcut asemenea; iar în al unspreze­
celea ceas a văzut pe alţii stîndfără lucru şi le-a zis lor: „De ce aţi stat aici
toată ziua fără lucru?” Iar ei i-au spus: „Nu ne-a tocmit nimeni”. Zis-a lor:
M ergeţi şi voi în via mea şi ce va f i cu dreptul veţi lua”. Iar cînd s-a făcut
seară, a spus stăpînul viei îngrijitorului său: „Cheamă pe lucrători şi dă-le
plata, începînd de la cei din urmăpînă la cei dinţii”. Ş i venind cei din ceasul al
unsprezecelea au luat cîte un dinar. Cei dinţii au socotit că vor lua mai mult,
dar au luat şi ei tot cîte un dinar. Ş i după ce l-au luat, cîrteau împotriva stăpî-
nului casei, zicînd:,„Aceştia de pe urmă un ceas au lucrat şi i-ai făcut la fe l cu
noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa”. Iar el răspunzând a zis unuia dintre
ei: „Prietene, nu te nedreptăţesc! Oare nu cu un dinar te-ai învoit cu mine? Ia
ce-i al tău şi du-te! Vreau să-i dau şi acestuia din urmă ca şi ţie. Oare nu mi se
cade să fac ce vreau cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sînt
bun?”. Aşa vor f i cei de pe urmă întîi şi cei dinţii pe urmă. Că mulţi sînt che­
maţi, dar puţini aleşi”19.

III
C e vrea să ne spună pilda aceasta? Cele spuse la început nu sînt de
acord cu cele de la sfîrşit, ci arată cu totul altceva. în această pildă H ris-
tos ne spune că toţi lucrătorii se bucură de aceeaşi plată; nu ne spune că
pe unii îi izgoneşte, iar pe alţii îi prim eşte. Cu toate acestea înainte d e a
spune pilda aceasta şi la sfîrşitul pildei spune că „Cei dinţii vorf i pe urmă
şi cei din urmă în tîi”20; cu alte cuvinte, chiar cei dintîi din cei dintîi nu
m ai răm în cei dintîi, ci ajung în u rm a acelora. Şi H ristos, ca să arate că
lucrul acesta a vrut să-l spună, a adăugat: „Că m ulţi sînt chemaţi, dar
puţini aleşi”. D eci o îndoită m uşcătură pentru unii, iar pentru alţii, m în-
gîiere şi îndem n. Pilda însă nu spune asta, ci atît: că cei din urm ă vor fi
egali cu cei vrednici, cu cei care s-au ostenit m ult. „I-ai făcut şi pe ei la fe l
cu noi, spun ei, care am dus greutatea zilei şi arşiţa”.
C e vrea, dar, să spună pilda aceasta?

19. Matei '20, 1-10.

20. Matei 19, :«); 20, 10.
740 SFlN I UI. ÎOAN GURA DE AUR

M ai întîi trebuie să lăm urim p ild a şi apoi vom dezlega şi greutăţile

celelalte. V ia înseam nă poruncile şi legile lui D um nezeu; tim pul de
m uncă, viaţa de pe păm înt; lucrătorii, feluriţii oam eni chem aţi să în d e­
plinească poruncile; dis-de-dim ineaţă, ceasul al treilea, al şaselea, al
nouălea şi al unsprezecelea, cei care au venit la diferite vîrste şi au în d e­
plinit poruncile lui D um nezeu de cînd au venit.
în treb area care se pune este aceea: dacă cei dintîi care au îndepli­
nit frum os poruncile, care au plăcut lui D um nezeu, care au strălucit
toată ziua datorită m uncii lor sînt stăpîniţi de cel m ai josnic viciu, de
pizm ă, de invidie. C ei dintîi, cînd au văzut că cei din al unsprezecelea
ceas au luat tot cîte u n dinar au spus: „Aceştia din urmă au lucrat un ceas şi
i-ai făcut la fe l cu noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa”. C u toate că n-au
fost păgubiţi cu nim ic, nici nu li s-a m icşorat plata, totuşi s-au supărat şi
s-au m în iat că stăpînul viei a făcut b in e celorlalţi. Ia r u n om care face
asta este u n pizm ăreţ şi u n invidios. Şi ceea ce-i în că m ai uim itor, stăpî­
nul casei m ai ia şi apărarea celor d in ceasul al unsprezecelea şi se justi­
fică în ain tea celui care a grăit aşa, îl face rău şi pizm ăreţ, zicîndu-i:
„Oare nu cu un dinar te-ai învoit cu m ine?Ia ce-i al tău şi du-te! Vreau să-i
dau şi acestuia din urmă ca şi ţie. Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sînt
bun ?” Acelaşi lucru se poate v edea şi în ale pilde. C u aceeaşi durere a
grăit şi fiul cel m are, cel vrednic, cînd a văzut că fratele său cel desfrînat
s-a b ucurat de m ultă cinste, b a chiar m ai m ult decît el21. D upă cum
lucrătorii cei din ceasul al unsprezecelea s-au bu cu rat de mai m ultă
cinste p en tru că au fost plătiţi prim ii, tot aşa şi fiul cel desfrînat a fost
cinstit m ai m ult, p en tru că a prim it bogate daruri. C h iar fiul cel vrednic
o m ărturiseşte.
- C e trebuie să spunem de toate acestea?
- Iată ce! In îm părăţia cerurilor nim eni nu-şi ap ără drepturile,
nim eni n u învinuieşte - D oam ne fereşte! acolo, pe tărîm ul acela, nu-i
nici invidie, nici pizm ă. D acă aici pe p ăm în t cei sfinţi îşi dau şi sufletele
lor p en tru cei păcătoşi, cu m ult m ai m ult dincolo, p e lum ea cealaltă, se
veselesc cînd îi văd pe alţii bucurîndu-se de aceleaşi bunătăţi; socotesc
bucuria acelora p ro p ria lor bucurie.
- D a r p entru ce H ristos a alcătuit aşa cuvîntul Său?
- Aici e v o rb a de o pildă. Iar pildele nu trebuie explicate cuvînt cu
cuvînt, ci trebuie să căutăm scopul p entru care au fost făcute, iar scopul
să-l culegem şi să nu căutăm nim ic m ai mult.
- Pentru ce, dar, a alcătuit aşa p ild a aceasta? C e-a vrut să arate?
- H ristos p rin p ild a aceasta a vrut să-i facă m ai rîvnitori pe cei care
la adînci bătrîneţi îşi scimbă viaţa şi ajung mai buni. A vrut să nu-i lase să
71 . l.uca 15, 75 30 .
O M IU I 1.Л M A IKI 741

creadă că vor avea o plată m ai mică. De aceea îi arată p e alţii supăraţi

pentru fericirea acestora, d ar n u face aceasta ca să-i arate cu adevărat
supăraţi şi m îniaţi - D oam ne fereşte! ci ca să arate că cei din urm ă
s-au bucurat de o cinste atît de m are, că au putut naşte în alţii invidie. Şi
noi de m ulte ori facem aşa, spunînd: C utare m -a ţinut de rău că te-am
învrednicit cu o cinste atît de m are; nu grăim aşa că am fi fost într-ade-
văr ţinuţi de rău sau că am voit să defăim ăm pe cel pe care l-am cinstit,
ci pentru a-i arăta m ăreţia darului de care s-a bucurat.
- D ar p en tru ce n-au fost tocm iţi toţi în acelaşi timp?
- Cît a depins de stăpînul casei, i-a tocm it p e toţi în acelaşi tim p;
d ar dacă n-au ascultat toţi în acelaşi timp, deosebirea se datoreşte voin­
ţei celor chem aţi. D e aceea sînt chem aţi unii dis-de-dim ineată, alţii în
ceasul al treilea, alţii în al şaselea, alţii în al nouălea, alţii în al unspreze­
celea ceas, atunci cînd aveau să asculte. Lucrul acesta l-a arătat şi
Pavel cînd a spus: „Cînd a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pîntecele
maicii mele”22.
- C înd a binevoit D um nezeu?
- C înd Pavel avea să asculte! D um nezeu voia chiar de la început;
d ar pentru că Pavel n-ar fi ascultat, D u m n e z e u l voit atunci cînd avea şi
el să asculte. T o t aşa l-a chem at şi pe tîlhar, deşi pu tea să-l chem e şi m ai
înainte; d ar acela n-ar fi ascultat. D acă Pavel n-ar fi ascultat de la înce­
put, cu m ult m ai m ult tîlharul. N u are vreo im portanţă că lucrătorii cei
din ceasul al unsprezecelea au spus: „Nimeni nu ne-a tocmit”, pentru
că, după cum am spus, cînd e v o rb a de pilde, pildele nu trebuie expli­
cate cuvînt cu cuvînt. D e altfel n u stăpînul casei rosteşte aceste cuvinte,
ci lucrătorii; stăpînul casei nu-i m ustră ca să nu-i ruşineze; el v rea să-i
tocm ească. C ît a depins de el, stăpînul casei i-a chem at pe toţi de la
început; o arată şi pilda, cînd spune că s-a dus dis-de-dim ineaţă ca să
tocm ească lucrători.
IV
A şadar totul ne arată că p ild a aceasta a fost spusă şi pen tru cei care
s-au îngrijit de virtute de la începutul vieţii, şi p en tru cei care s-au îngri­
jit de ea m ai tîrziu, la bătrîneţe. Pentru cei dinţii, ca să n u se m îndrească
şi nici să ocărască pe cei care au păşit pe calea virtuţii în ceasul al uns­
prezecelea. P entru cei din urm ă, ca să afli că p o t să-şi îndrepte toată
viaţa lor în scurtă vreme. Hristos spusese mai înainte că e nevoie de rîvnă,
de multă tărie şi de zel tineresc pentru a te lepăda de averi şi a dispreţul toate
lucrurile, de aceea Domnul, ca să aprindă şi în cei din ceasul al unsprezece­
lea flacăra dragostei, ca să le întărească voinţa, le arată că pot şi ei, care
T I. C al. I, l.r>.
742 SUN I UI, 1QAN GURA I?E AUR

au venit în urm ă, să ia plata unei zile întregi. D ar nu le grăieşte aşa ca

să-i facă să se m îndrească şi ei la rîndul lor, ci le arată că totul se dato-
reşte iubirii Sale de oam eni. D atorită acestei iubiri de oam eni nu vor
pieri; datorită ei se vor bucura de bunătăţile cele negrăite ale raiului.
Asta m ai cu seam ă a vru t să spună H ristos p rin p ild a aceasta.
N u te m in u n a că D om nul îşi încheie p ild a cu cuvintele: trAşa vorf i
cei de pe urmă întîi şi cei dinţii pe urmă, că m ulţi sînt chemaţi, dar puţini
aleşi!”. C uvintele acestea n u sînt o concluzie a pildei, ci H ristos vrea să
spună că, d u p ă cum s-a întîm plat una, tot aşa se va întîm pla şi cealaltă,
în p ild ă n-au ajuns cei de pe urm ă întîi, ci toţi, m ai presus de nădejdi şi
îm potriva aşteptărilor, au p rim it aceeaşi plată. Şi d u p ă cum s-a întîm ­
plat, m ai presus de nădejdi şi îm potriva aşteptărilor, ca a c e ia de m ai tîr-
ziu să ajungă egali cu cei de la început, tot aşa se va întîm pla un lucru şi
mai m are şi m ai m inunat decît acesta, anum e ca aceia din urm ă să
ajungă în ain tea celor dintîi şi după ei să v ină cei dintîi. Prin urm are alta
vrea să spună pilda şi alta vor să spună cuvintele de la sfîrşitul pildei.
D u p ă p ărerea m ea, H ristos a spus aceste cuvinte făcînd aluzie la
iudei şi la credincioşii care la început au strălucit p rin viaţa şi credinţa
lor, dar, m ai pe urm ă, neglijînd virtutea, au căzut jos de tot, şi iarăşi şi la
aceia care s-au ridicat din viaţa lor ticăloasă şi i-au întrecut p e mulţi.
Astfel de schim bări vedem că se întîm plă şi în credinţă şi în viată.
D e a '/ 'a 23, vă rog să ne dăm toată silinţa să răm înem în dreapta
credinţă şi să avem o viaţă plină de fapte bune. D acă n u adăugăm şi o
viaţă egală credinţei, vom suferi cele m ai grele pedepse. Lucrul
acesta l-a arătat fericitul Pavel cu pilde din vrem urile de dem ult, cînd a
spus: „Toţi au mîncat aceeaşi mîncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi
băutură duhovnicească”24; şi a adăugat că n u s-au m întuit: ,^iu pierit în
pustie”25. A celaşi lucru l-a arătat şi H ristos în Evanghelii, cînd a spus că
unii au fost aruncaţi în iad, deşi scoseseră dem oni şi profeţiseră26. Toate
pildele D om nului: pilda fecioarelor, p ild a năvodului, p ild a sem inţei
căzute între spini, pilda pom ului care n-a făcut roade cer virtutea ară­
tată p rin fapte. D espre dogm e H ristos vorbeşte de puţine ori; că nici n u
au nevoie de m ultă osteneală; despre pu rtarea om ului însă vorbeşte de
m ulte ori; dar, m ai bine spus, totdeauna; că trebuie să lupţi necontenit
pentru a duce o viaţă virtuoasă; de aceea este nevoie şi de osteneală.

23. De aici începe partea morală: Dacă ne lipseşte o singură virtute, vor veni peste noi multe rele
şt vom fi lipsiţi şi de împărăţia cerurilor. Despre milostenie. Despre a nu osîndi, nici a imita pe cei cefac
fărădelege, ei pe cei care săvirşesc fapte bune.
24. / Cor. 10, 3-4.
2.r>. / Cor. 10, 3.
20. Matei 7, 22 23.
OM ILII LA MA'I'KI 743

D ar pentru ce spun că trebuie îm plinită toată virtutea? D acă negli­

jăm o parte din virtute, aducem m ari rele asupra noastră. D e pildă,
dacă nu faci m ilostenie, eşti aruncat în iad; şi doar m ilostenia nu-i toată
virtutea, ci num ai o parte a ei! Fecioarele cele nebune, de aceea au fost
osîndite, că n-au făcut m ilostenie27; bogatul, tot de aceea s-a pîrjolit în
iad28. C ei care nu hrănesc pe cel flăm înd, de asta sînt osîndiţi îm preună
cu diavolul29. Iarăşi, a nu ocărî pe sem enul tău e o parte foarte m ică a
virtuţii; cu toate acestea, şi aceasta scoate din îm părăţia cerului pe cei ce
n u o săvârşesc, că „Cel care va zice fratelui său: «Nebunule» vinovat va f i
gheenei focului”30. Iarăşi, castitatea este şi ea num ai o parte a virtuţii; cu
toate acestea fără ea nim eni n u va v ed ea pe D um nezeu, că spune Pavel:
„Căutaţipacea şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu ”31.
Sm erenia, la fel, este o parte a virtuţii; cu toate acestea, dacă săvîrşeşti
toate celelalte fapte bune, d ar n-o săvîrşeşti pe aceasta eşti n ecurat
înaintea lui D um nezeu; dovadă fariseul care, deşi s-a dus la tem plu cu
nenum ărate fapte bune, le-a p ie rd u t pe toate, că i-a lipsit sm erenia32.
V reau însă să vă spun ceva m ai m ult; nu ni se încuie cerul num ai
dacă n u facem o singură virtute d in toate virtuţile, ci p ăţim acelaşi lucru
dacă le facem p e toate, dar n u le facem cum trebuie şi cu prisosinţă.
„Dacă nu va prisosi dreptatea voastră, spune H ristos, mai mult decît a cărtu­
rarilor şi fariseilor,nu veţi intra în împărăţia cerurilor”33. D eci chiar dacă
faci m ilostenie, dar dacă nu faci m ai m ultă decît cărturarii şi fariseii, n u
vei intra în îm părăţia cerurilor.
- C îtă m ilostenie dădeau ei? m -ar întreba cineva.
- Tocm ai aceasta vreau s-o spun acum, pen tru ca cei ce nu dau
m ilostenie să dea, iar cei ce dau să n u se m îndrească, ci să dea m ai m ult.
C îtă m ilostenie dădeau ei, dar? D ădeau zece la sută din tot ce aveau;
iarăşi încă o dată zece la sută şi d u p ă asta încă o dată, a treia oară. D eci
dădeau m ilostenie cam a treia parte din averea lor. C ăci cele de trei ori
cîte zece la sută atîta fac. în afară de asta m ai dăd eau şi pîrgă de fructe,
prim ii născuţi şi altele m ai m ulte, de pildă: pentru păcate, pentru cură­
ţire, în sărbători, la anul jubiliar, la stingerea datoriilor, la liberarea
robilor, la împrum uturile fără dobînzi. Deci dacă n u face mare lucru cel
care dă milostenie a treia parte din averea sa, dar, m ai bine spus, jum ătate -
că adunate toate acestea cu celelalte fac jum ătate - , deci dacă nu face m are
27. Matei 25, 1-12.
28. Luca 16, 19-26.
29. Matei 25, 41-42.
30. Matei 5, 22.
31. Evr. 12, 14.
32. Luca 18, 10-14.
33. Matei 5, 20.
744 SI IN I I II. II IAN CURA l)K AUR

lucru cel care d ă m ilostenie jum ătate din averile sale, de ce n u va fi

vrednic cel care nu dă nici a zecea parte? Pe b u n ă dreptate, dar, a spus:
„Puţini sînt cei ce se mîntuie”34.

V
Să nu neglijăm , dar, de a avea grijă de viaţa noastră. D acă neîngri-
jindu-ne num ai de o parte a virtuţii atragem asupră-ne atîta pierdere,
cum vom scăpa de iad cînd ne facem vinovaţi de atîtea păcate? Ce
pedeapsă nu vo m prim i?
Poate că cineva m ă va întreba:
- D ar ce nădejde de m întuire m ai avem , dacă fiecare din păcatele
am intite m ai sus n e aruncă în iad?
- Şi eu îţi spun aşa: D acă luăm am inte de no i înşine, putem să ne
m întuim căutînd leacurile m ilosteniei, ca să ne vindecăm rănile. N u
însănătoşează untdelem nul atît de m ult trupul cît însănătoşează m ilos­
tenia sufletul; m ilostenia face sufletul de nebiruit, iar diavolul n u -1
poate doborî; ori de unde l-ar apuca îi scapă din m îini, că untdelem nul
acesta nu-i îngăduie diavolului să ne apuce de spate. Să ne ungem , dar,
necontenit cu acest untdelem n. Este tem ei de sănătate, dătător de
lum ină, p ricină de bucurie.
- D ar cutare, îmi spui tu, are atîţia şi atîţia talanţi de aur şi n u face
deloc m ilostenie.
- Şi : te priveşte? V ei fi şi m ai adm irat dacă, în sărăcia ta, eşti mai
darnic decît el. Lucrul acesta l-a făcut pe Pavel să adm ire pe m acedo­
neni; nu că au d at m ilostenie, ci că au dat deşi erau săraci35.
N u te uita, dar, la cei care n u fac m ilostenie, ci la învăţătorul obş­
tesc al universului, C are nu avea unde să-Şi plece capul36.
- D ar pentru ce cutare şi cutare, m ă întrebi iarăşi, nu fac milostenie?
- N u ju d e ca pe altul, ci scapă-te pe tine de învinuire! Pentru că e
mai m are osînda cînd m ustri pe alţii, şi tu nu faci, cînd judeci pe alţii de
un păcat, şi tu eşti vinovat de acelaşi păcat. D acă n u ne este îngăduit să
ju d ecăm pe alţii nici cînd facem fapte bune, cu atît m ai m ult cînd păcă­
tuim. Să nu judecăm , dar, pe alţii, nici să nu ne trîndăvim uitîndu-ne la
alţii, ci să ne uităm la Iisus şi de la El să luăm pildă. Eu, oare, ţi-am făcut
bine, eu, oare, te-am răscumpărat, ca să te uiţi la mine? Altul este Cel Ce ţi-a
dat ţie toate acestea! Pentru ce, dar, laşi pe Stăpîn şi te uiţi la cel de o seamă
cu tine? N u L-ai auzit pe El spunînd: „învăţaţi de la Mine că sînt blînd şi sme­
rit cu inim a”37; şi iarăşi: „Cel care vrea să fie cel dinţii între voi să fie slu­
34. Luca 13, 23.
3.r>. II Cor. !), 2.
3I>. Matei 3, 20.
37. Matei I I, 2!).
O M tl.ll I.A M AII.I 7 4 .r>

jitorul tuturora” >H; şi iarăşi: „Precum şi Fiul Omului n-a venit să I se slu­
jească, ci să slujească”3839?P e lingă acestea, iarăşi, ca să n u ajungi şi tu trîn-
dav din pricina trîndăviei sem enilor tăi, D om nul te îndepărtează de
aceştia, spunînd: „Pildă M-am dat vouă pe Mine însumi, ca precum v-am
făcut Eu să faceţi şi voi”40.
N u este n im eni din o am enii de pe p ă m în t care să-ţi p o ată fi d as­
căl al v irtuţii, nici în stare să te călăuzească la virtute? A tunci m ai
m are îţi este lauda, m ai m are îţi este slava, că tu, fără dascăl, ai ajuns de
admirat. Şi-i cu putinţă lucrul acesta şi foarte uşor, dacă vrem ; arată cei
din vechime, care au săvîrşit virtutea, de pildăNoe, Avraam, Melchisedec,
Io v şi toţi o a m en ii la fe l cu e i. Spre aceştia trebuie neapărat să
vă uitaţi în fiecare zi, dar nu spre aceia pe care niciodată nu înce­
taţi a-i im ita şi a-i d a ca p ildă, cîn d vă ad u n aţi u n ii cu alţii; că
p retu tin d e n i nu au d rostindu-se alte cuvinte d ecît acestea: „C utare
şi-a c u m p ărat a tîtea şi atîtea h e c ta re de păm în t; cu tare s-a îm b o g ă­
ţit; cu tare îşi face case” . P e n tru ce răm îi, om ule, cu g u ra căscată de
uim ire la cele din afară? P en tru ce te uiţiy la alţii? y D acă vrei să te uiţiy
la alţii, atunci uită-te la cei care au săvîrşit v irtu tea, uită-te la cei
vred n ici, uită-te la cei care au în d e p lin it legea cu de-am ăn u n tu l, n u
la cei care o calcă şi o necinstesc. D a că te vei u ita la aceştia, vei
culege de la ei o m ulţim e de p ă ca te ; vei ajunge trândav, vei ajunge
îngîm fat, vei osîndi p e alţii. D a r d a c ă te vei u ita la cei ce-au săvîrşit
v irtu tea, vei strînge lîngă tine n e n u m ă ra te fapte b u n e ; vei ajunge
sm erit, silitor, cu in im a zdrobită. Ia am inte la ce a p ă ţit fariseul cînd
a lă sa t faptele lui b u n e şi s-a u ita t la cel cu p ă c a te 41. A scultă şi
tem e-te! U ită-te cît de m in u n a t a ajuns D avid, c în d s-a u itat la stră ­
m oşii lui cei virtuoşi. „Străin sînt eu, sp u n ea el, şi pribegesc ca toţi
părinţii mei”42. D av id şi toţi cei ca el au lăsat p e cei păcătoşi şi s-au
u ita t la cei virtuoşi. F ă şi tu aşa! N u te face ju d e c ă to ru l g reşelilor
alto ra, nici c erce tă to ru l p ă ca te lo r celorlalţi! N u ţi s-a p o ru n cit să
ju d e c i p e alţii, ci pe tine. „Că dacă ne-am judeca pe noi înşine, sp u n e
Pavel, n-am m ai f i judecaţi; dar fiin d judecaţi de Domnul sîntem
pedepsiţi”43. T u în să ai ră stu rn a t o rd in e a aceasta. N u-ţi ceri soco­
teală d e p ăcatele m ari sau m ici, d a r iscodeşti cu d e-am ăn u n tu l păca-

38. Matei 20, 26.

39. Matei 20, 28.
40. Ioan 13, 15.
41. Luca 18, 10-14.
42. Ps. 38, 17.
43. / Cor. 11, 31 32.
74(i NUNŢIII. IOAN (JURA 1)1·'. AUR

lele alto ra. Să nu m ai facem lucrul acesta. Să lăsăm la o p arte neo-

rîn d u ia la asta; să facem în ău n tru l conştiinţei n o a stre scaun de ju d e ­
cată p e n tru to ate p ă catele săvîrşite de noi. Să fim n o i înşine şi a cu ­
zato rii şi ju d e c ă to rii şi călăii p ă c a te lo r noastre. Ia r d a că vrei să isco­
deşti şi faptele a lto ra , iscodeşte faptele lo r b u n e , n u p ăcatele lo r.
P en tru ca a m in tire a p ă ca te lo r n o a stre , rîv n ire a fa p te lo r b u n e ale
a lto ra , ch ipul acelui scaun în frico şăto r de ju d e c a tă pişcîn d u -n e ca şi
cu u n ac în fiecare zi conştiinţa, să ajungem sm eriţi şi m ai rîv n ito ri
ca să d o b în d im b u n ă tă ţile cele v iito a re , cu h a ru l şi cu iu b irea d e
o a m en i a D o m n u lu i n o stru Iisus H risto s, cu C a re T atălu i, îm p re u n ă
cu Sfîntul D u h , slavă, p u te re şi cinste, acum şi p u ru re a şi în vecii
v ecilo r, A m in.
 O M IL IA L X V

„Şi suindu-Se Iisus la Ierusalim,

a luat pe cei doisprezece ucenici îndeosebi
şi pe cale le-a zis lor: «Iată ne suim în Ierusalim,
şi Fiul Omului va fi dat arhiereilor şi cărturarilor;
şi-L vor osîndi la moarte; şi-L vor da neamurilor
ca să-L batjocorească şi să-L bată şi să-L răstignească;
şi a treia zi va învia”1
I
V enind din Galileea, H ristos nu Se suie în d ată în Ierusalim , ci mai
întîi face m inuni, închide gura fariseilor şi le vorbeşte ucenicilor Săi de
sărăcia de b u n ă voie: ,JDe vrei să f i i desăvîrşit, vinde-ţi averile”2; de fecio­
rie: „Cine poate înţelege să înţeleagă” 3; de sm erenie: „Dacă nu vă veţi
întoarce şi nu veţi f i ca şi copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”4; de răs­
plata de p e păm înt: „Oricine a lăsat case sau fra ţi sau surori va prim i însutit
în veacul acesta”5; de răsplăţile de dincolo: „Şi viaţă veşnică va dobîndi”67.
D eci d u p ă toate acestea S-a apropiat de Ierusalim . Şi, pe cînd Se suia,
le-a vorbit ucenicilor iarăşi de patim ile Sale. Pentru că ucenicii, după
cum era şi firesc, nu voiau să se întîm ple lucrul acesta şi doreau să-l uite,
H ristos îl am inteşte des, ca să d ep rin d ă sufletul lo r cu patim ile Sale prin
necontenita pom enire de ele şi să p u n ă capăt tristeţii lor. Era de neapă­
rată trebuinţă să le vorbească îndeosebi, că n u era bine să grăiască în faţa
mulţimilor de patimile Sale şi nici să le vorbească desluşit; de altfel nici n-ar
fi cîştigat ceva din aceasta. D acă ucenicii s-au tulburat cînd au auzit de pati­
mile Sale, apoi cu m ult mai m ult mulţimile.
- Cum? Hristos n-a vorbit mulţimilor de patimile Sale?
- A vorbit şi mulţimilor, dar nu atît de desluşit. Le-a spus: „Stricaţi tem­
plul acesta şi în trei zile îl voi ridica” 7; şi: „Şi neamul acesta cere

1. Matei 20, 17-19.

2. Matei 19, 21.
3. Matei 19, 12.
4. Matei 18, 3.
5. Matei 19, 29.
(i. Matei 19, 29.
7. h an 2, 19.
718 SI'INTUI. IOAN (JlIHA [)K AUK

semn,şi semn nu i se va da lui decît semnul lui Iona”8; şi iarăşi: „încăpuţină

vreme sînt cu voi şi Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi”9. U cenicilor Săi însă nu
le-a vorbit aşa, ci le-a vorbit tot atît de desluşit de patim ile Sale, precum
le vorbise şi de celelalte.
- D ar pen tru ce atunci le-a m ai vorbit m ulţim ilor de patim ile Sale,
dacă m ulţim ile nu înţelegeau puterea cuvintelor Lui?
- C a m ulţim ile să-şi dea seam a m ai tîrziu că ştia m ai dinainte de
patim ile Sale; să-şi dea seam a că a m ers de b u n ă voie la patim i, nu fără
să ştie, nici silit. U cenicilor însă nu num ai pentru această pricină le-a
vorbit m ai dinainte, ci, după cum am m ai spus, ca p rin aşteptare să-i
d ep rin d ă cu patim ile Sale, să le îndure m ai uşor, ca nu cum va venind
ele pe neaşteptate să-i zdruncine foarte tare. D e aceea la început le-a
vorbit num ai de m oartea Sa; dar după ce ei au m ai cugetat la m oartea
Sa, d u p ă ce s-au deprins cu acest gînd, le-a adăugat şi celelalte patim i,
de pildă că-L vor da neam urilor, că-L vor batjocori, că-L vor bate; d ar
şi pen tru aceasta: să aştepte şi învierea, atunci cînd v or vedea că pati­
m ile s-au petrecut aşa cum le spusese. T reb u ia negreşit să fie crezut şi
cînd le v o rbea de lucruri pline de bucurie, odată ce n u le-a ascuns nici
pe cele triste şi în aparenţă insultătoare.
Uită-m i-te cît de înţelept alege tim pul pen tru a le vorbi de patimi!
N u le-a v o rb it de la început, ca să nu-i tulbure; nu le-a v o rb it nici în v re­
m ea patim ilor, ca să nu-i zdruncine, ci atunci aduce v o rb a de ele cînd
ucenicii au cunoscut din destul puterea Lui, cînd le-a d at m ari făgă­
duinţe despre viaţa veşnică. Le vorbeşte o dată, de două ori, de m ai
m ulte ori, întreţesînd cuvintele despre patim ile Sale cu m inunile şi
învăţăturile Sale. A lt evanghelist spune că D om nul le-a adus ca m artori
şi pe p rofeţi10; un altul spune că apostolii n-au înţeles cele spuse11, ci
cuvîntul acesta le era ascuns şi că m ergeau după El plini de spaim ă1213.
- Prin urm are, m i s-ar putea spune, dacă n-au înţeles ce le spunea,
degeaba le-a m ai spus; că dacă n-au înţeles cele ce au auzit, apoi nici nu
puteau să aştepte patim ile Sale; iar dacă n u le aşteptau, nici n u puteau
să nădăjduiască.
- Eu însă îţi voi spune un lucru şi m ai plin de uim ire. D acă n-au
înţeles, p en tru ce s-au întristat? C ă un alt evanghelist spune că s-au
întristat . A şadar, dacă ucenicii n-au înţeles, pen tru ce s-au întristat?
Pentru ce Petru a spus: M ilostiv f i i Ţie, Doamne, să nu-Ţi fie Ţie

8. Matei 12, 39.

9. Ioan 7, 33-34.
10. Luca 9, 31.
11. Marcu 9, 32.
12. Marcu 9, 32.
13. Ioan l(i, (>.
OM II.II I.A MAŢI I 74!)

aceasta!”'4. C e trebuie să spunem ? C ă avea să m oară, o ştiau, chiar dacă

nu înţelegeau b ine taina m întuirii, chiar dacă n u înţelegeau b in e nici
învierea şi nici ceea ce avea să săvîrşească H ristos. Lucrul acesta le era
ascuns. D e aceea erau şi trişti. V ăzuseră oam eni m orţi, înviaţi de alţi
oam eni; d ar n u m ai văzuseră niciodată ca un om să se învieze p e sine
însuşi; şi aşa să învieze ca să n u m ai m oară. A sta n-o înţelegeau, deşi
le-o spusese de nenum ărate ori; d ar nu înţelegeau bine nici ce rost are
m oartea Lui şi cum va veni. D e aceea m ergeau d u p ă El plini de spaimă.
D ar nu num ai p en tru asta, ci, d u p ă părerea m ea, ei se spăim întau toc­
m ai pentru că El le vorbea de patim ile Sale.

II
Cu toate că-L auzeau vorbindu-le necontenit de învierea Sa, totuşi
nim ic din cele spuse nu le d ăd ea curaj. C eea ce m ai cu seamă îi tulbura,
în afară de m oartea Lui, era şi aceea că-L auzeau spunîndu-le că a u
să-L batjocorească, să-L bată şi cîte altele ca acestea. C înd se gîndeau la
m inunile ce le-a făcut, la îndrăciţii pe care i-a vindecat, la m orţii p e care
i-a înviat şi la toate celelalte faceri de m inuni şi apoi auzeau acestea, se
spăim întau; cum poate să sufere acestea C el C e a făcut m inuni atît de
mari? Aceasta îi făcea să fie şi nedum eriţi; cînd credeau, cînd n u cre­
deau; nu puteau înţelege spusele Lui.
C ă n-au înţeles bine spusele Sale se vede şi de acolo că în d ată ce a
term inat H ristos de grăit aceste cuvinte, s-au aprop iat de El fiii lui Zeve-
deu, ca să-I vorbească despre întîietate.
nV re m , au spus ei, ca u n u l să şa d ă d e -a d re a p ta T a ş i a ltu l d e -a stin g ă T a "1S.
- D ar p en tru ce evanghelistul M atei spune că m am a lor I-a făcut
această cerere ? 16
- E cu putinţă şi una şi alta. Poate că au luat cu ei şi pe m am a lor, ca
rugăm intea lor să aibă m ai m ultă greutate şi p rin aceasta să înduplece
pe Hristos. D ar că într-adevăr, precum am spus, cererea p o rn ea m ai
m ult din p artea lor, şi că ei de ruşine au pus-o p e m am a lo r în frunte,
uită-te că H ristos lor le adresează cuvîntul.
D ar m ai b ine să vedem m ai întîi ce au cerut, cu ce gînd şi de unde
le-a venit acest gînd.
- D e unde, dar, le-a venit gîndul acesta?
- V edeau că Hristos îi preţuieşte pe ei m ai m ult decît pe ceilalţi
ucenici şi se aşteptau că datorită acestui lucru H ristos le va îm plini şi
cererea aceasta.
14. Matei 1<>, 22.
I.*1). Marcu 10, 47.
Mi. M atei 20, 20-21.
750 Sl'lNTUl, lOA N G U RA DE AUR

- D ar p en tru ce au cerut ei lucrul acesta lui Hristos? —

- A scultă p e un alt evanghelist, care ne arată lăm urit de ce au făcut
această cerere. A u cerut aceasta „pentru că erau aproape de Ierusalim şi
li se părea că îndată are să se arate împărăţia lui Dumnezeu” 11. C redeau
că îm părăţia lui D um nezeu bate la uşă; credeau că este vorba de o
îm părăţie pămîntească; credeau că dacă au să dobîndească cele ce cereau,
n-au să m ai aib ă nici o supărare. D ar nu num ai pen tru aceasta o cereau,
ci şi pen tru că socoteau că aşa vor scăpa de necazuri. D e aceea şi H ris­
tos le alungă m ai întîi din m inte aceste gînduri, spunîndu-le că trebuie
să se aştepte la ucideri, la prim ejdii şi la cele m ai cum plite greutăţi.
„Puteţi să beţi paharul pe care-l voi bea Eu ?”1718.
N im eni să nu se tulbure, că apostolii erau aşa de nedesăvîrşiţi. N u
avusese în că loc răstignirea; n u li se dăduse încă harul Sfîntului Duh.
D acă vrei însă să cunoşti virtutea apostolilor, uită-te la ei m ai tîrziu, şi-i
vei vedea m ai presus de orice patim ă. D e aceea H ristos le descoperă
cusururile, ca să cunoască m ai tîrziu ce au ajuns datorită harului. Se
vede, dar, de aici că fiii lui Z evedeu n-au cerut ceva duhovnicesc, nici
n-aveau idee de îm părăţia cerurilor.
D ar să vedem cum se apropie de H ristos şi ce spun:
„Vrem, spun ei, ca să ne faci ceea ce-Ţi vom cere”19. H ristos i-a între­
bat: „Ce voiţi?”20 C unoştea doar ce vor; d ar i-a întrebat, ca să-i silească
să răspundă, să le descopere ra n a şi aşa să le d ea leacul. Iar cei doi uce­
nici, p en tru că erau m inaţi de o patim ă josnică om enească, îl întreabă
p e H ristos îndeosebi, ca să n u afle ceilalţi ucenici. C ă spune evanghelis­
tul: „au venit la E l”21 fără să ştie ceilalţi; şi aşa I-au spus ce-au voit. D upă
p ărerea m ea, voiau să li se d ea să stea pe tronurile cele de frunte, pentru
că îl auziseră pe H ristos spunînd: „veţi şedea pe douăsprezece tronuri”22.
Ştiau că sînt preţuiţi de H ristos m ai m ult decît ceilalţi ucenici, d ar se
tem eau de P etru şi pentru aceea îi spun: „Zi ca să şedem unul de-a dreapta
Ta şi altul de-a stingă Ta”23. îl silesc, spunîndu-I: „Zi”.
- C e le-a răspuns H ristos?
- Pentru a le arăta că nu cer ceva duhovnicesc - că dacă şi-ar fi dat
seam a ce cer, nici n-ar fi îndrăznit să ceară - , le-a spus:
„Nu ştiţi ce cereţi!”24

17. Luca 19, 11.

18. Matei 20, 22.
19. Marcu 10, 35.
20. Marcu 10, 36.
21. Marcu 10, 35.
22. Matei 19, 28.
23. Marcu 10, 37.
24. Matei 20, 22.
 \
OM II.II I.A MAII'.I 751

Nu vă daţi seam a ce lucru m are şi m inunat cereţi! D epăşeşte chiar

puterile cele de sus!
Apoi i-a întrebat:
„Puteţi să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi să vă botezaţi cu bote­
zai cu care Mă botez E u?”2*.
Ai văzut cum i-a abătut de la gîndul lor, vorbindu-le de lucruri cu
totul contrare? „Voi, le-a spus H ristos, îm i vorbiţi de onoruri şi cununi;
Eu însă vă vorbesc de lupte şi sudori. Tim pul de acum a nu-i tim pul răs­
plăţilor şi nici nu se arată acum slava aceea a M ea. V rem ea de faţă este
vrem e de ucideri, de lupte, de prim ejdii!”. Ai văzut cum i-a sfătuit şi
cum i-a abătut de la gîndul lor p rin felul cum i-a întrebat? N u i-a în tre­
bat: „Puteţi să m ergeţi p înă acolo încît să fiţi ucişi? Puteţi să v ă vărsaţi
sîngele vostru?”
- D ar cum i-a întrebat?
- „Puteţi bea paharul?”. A poi, ca să-i încurajeze, le spune: „pe
care-l voi bea E u ”. V rea să-i facă m ai rîvnitori prin aceea că vor bea şi ei
acelaşi pahar ca şi Hristos. N um eşte botez patimile şi m oartea Sa, pentru
a arăta că patimile şi m oartea Sa vor fi m are curăţire pentru întreaga lume.
„Ei i-au zis Lui: „Putem”2526.
A tît de m ult doreau ce cereau, că au făgăduit îndată. Nici acum nu
ştiau ce spun, ci se aşteptau să audă ce cereau.
- Şi ce le-a spus Hristos?
p a h a rul Meu îl veţi bea şi cu botezai cu care Eu Mă botez vă veţi boteza”27·
M ari lucruri le-a proorocit; adică: „Veţi fi învredniciţi de m ucenicie;
veţi suferi ce voi suferi şi Eu; vă veţi sfîrşi viaţa de m oarte silnică; veţi
avea părtăşie cu M ine la toate acestea,
,J)ar a şedea de-a dreapta Mea şi de-a stingă Mea nu este al Meu a da, ci se
va da celor pentru care s-a pregătit de Tatăl Meu”28.

III
D u p ă ce le-a înălţat sufletele, după ce i-a făcut să gîndească m ai
înalt şi după ce i-a făcut să nu m ai fie biruiţi de supărare, le arată că
cererea lor n u e dreaptă.
- D ar ce vrea să spună H ristos prin aceste cuvinte?

25. Matei 20, 22.

20. Matei 20, 22.
27. Matei 20, 20.
28. Matei 20, 20.
7.r>2 SI INTUI, IOAN UUHA l)K AIJR

- M ulţi au spus că. trebuie lăm urite două problem e: una, dacă este
gătit cuiva să şadă de-a dreapta Lui; a doua, dacă D om nul tuturora are
putere să dea această cinste ce s-a gătit. C e vor să spună dar cuvintele
acestea? D acă lăm urim prim a problem ă, o lăm urim şi pe a doua.
- Este deci gătit cuiva să stea de-a dreapta Lui?
- N im eni nu va şedea nici de-a dreapta Lui, nici de-a stînga Lui.
N im eni nu se poate apropia de tronul acela; n u vorbesc num ai de
oam eni, de sfinţi şi de apostoli, ci şi de îngeri, de arhangheli şi de toate
puterile cele de sus. Ş ederea de-a d reap ta este num ai a U nuia-N ăscut; o
spune Pavel, p rin cuvintele: „Căruia dintre îngeri a zis vreodată: „Şezi
de-a dreapta Mea?”23 „De îngeri zice: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri”*30.
„Iar către Fiul: „Tronul Tău, Dumnezeule!”31.
- D a r atunci p en tru ce H ristos a spus: şedea de-a dreapta şi de-a
stingă nu este al Meu a da”, ca şi cum ar fi unii care stau?
- D om nul n u spune aceste cuvinte ca şi cum ar fi unii care stau, -
D oam ne fereşte! - , ci răspunde la gîndul celor care L-au întrebat, cobo-
rîndu-Se la ju d ecata lor. C ei doi ucenici n u cunoşteau nici m ăreţia tro ­
nului aceluia şi nici şederea de-a d reap ta Tatălui, o d ată ce nu în ţele­
geau lucruri cu m ult m ai uşoare decît acestea, pe care le auzeau în fie­
care zi; ei căutau atît, num ai să fie prim ii, să stea în ain tea celorlalţi, să
nu fie nim eni înain tea lor lîngă H ristos. D up ă cum spuneam m ai
înainte, ei căutau locurile de frunte p en tru că n-au înţeles ce-a vrut să
spună H ristos cînd le-a zis: „Veţi şedea pe douăsprezece tronuri”. C u alte
cuvinte, H ristos le spune aşa: „Veţi m uri pentru M ine, veţi fi ucişi din
p ricina propovăduirii Evangheliei şi veţi fi părtaşi cu M ine la suferinţe;
d ar nu-i d e ajuns num ai atîta ca să vă bucuraţi de cele dîntîi locuri şi să
staţi în prim ul rînd; se poate să v ină altul, care în afară d e m ucenicie să
aibă toate celelalte virtuţi într-un grad cu m ult m ai m are decît voi; şi
p en tru că acum vă iubesc pe voi şi vă prefer altora, n-am să-l dau la o
parte pe cel care a ajuns vestit prin faptele sale ca să vă dau vouă locurile ce­
le de frunte”. D om nul însă nu le-a grăit aşa ca să nu-i întristeze, ci în chip
ascuns a lăsat să se înţeleagă acelaşi lucru, cînd a spus: p a h a ru l Meu veţi bea
şi cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veţi boteze; dar a şedea de-a dreapta Mea şi
de-a stînga nu este al Meu a-l da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit”.
- Cui s-a gătit?
- C elor care p o t să ajungă străluciţi prin fapte. D e aceea n-a spus:
„Nu este al M eu a da, ci al Tatălui M eu” , ca să nu spună cineva că H ris­
tos este neputincios şi n-are putere să dea.
■2!). Evr. 1, 13.
30. Evr. 1, 7.
31. Evr. 1, 8.
OMILII LA MATKI 753

- D ar ce a spus?
- „Nu este al Meu, ci se va da celor pentru care s-a pregătit”.
C a să fac însă m ai lăm urit cuvîntul acesta, vă voi d a un exem plu. Să
n e închipuim un arbitru de lupte adetice şi că în a ren ă iau parte la lupte
m ulţi atleţi renum iţi; doi dintre aceştia însă, buni prieteni cu arbitrul, se
duc la el şi-i spun: „Fă ca să fim noi încununaţi şi proclam aţi învingă­
to ri”, întem eiaţi pe prietenia lor cu arbitrul şi pe bunăvoinţa lui. A rbi­
trul, însă le răspunde: „Nu este al m eu a da, ci celor ce s-a gătit pe
tem eiul ostenelilor şi sudorilor lo r”. Il vom osîndi, oare, p e acest
arbitru, spunînd că-i un neputincios? Deloc, ci-i vom lăuda dreptatea,
că nu caută la faţa oam enilor. A şadar, d u p ă cum nu putem spune
despre arbitru că nu dă cununa p en tru că nu are putere, ci pen tru că nu
vrea să calce legea luptelor adetice, nici să strice ordinea dreptăţii, tot
aşa p o t spune şi eu despre H ristos. Pentru aceasta H ristos îi în d eam n ă
în toate chipurile pe ucenicii Săi să aibă nădejd ea m întuirii lo r şi a
izbînzii lor întîi în harul lui D um nezeu, apoi în faptele lor bune. D e
aceea a spus: „Celor ce s-a gătit”. H ristos le spune: „D ar dacă alţii v o r fi
m ai buni decît voi? D ar dacă alţii vor face fapte m ai mari? V reţi cum va
să prim iţi cele dintîi locuri p e n tru că aţi fost ucenicii M ei, chiar dacă nu
vă veţi arăta vrednici de această alegere?” C ă H ristos este stăpîn peste
toate se vede de acolo că are toată judecata. A şa îi spune lui Petru: J ţ i
voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor”32; iar Pavel, arătînd aceasta, spunea: ,JAi
s-a gătit de acum cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, dreptuljudecător, în
ziua aceea; dar nu numai mie, ci şi tuturor care au iubit arătarea L u i”33. A rătarea
lui Hristos a fost; şi că nimeni nii va sta înaintea lui Pavel, o ştie oricine.
Să nu te minunezi dacă Hristos n-a grăit fiilor lui Zevedeu mai clar. I-a
refuzat fără să-i supere; a voit să-i facă să nu se m ai gîndească în zadar şi fără
rost la locurile cele dintîi - că le venise acest gînd dintr-o pornire josnică
omenească - şi să nu-i întristeze; şi I-au reuşit acestea două prin neclaritatea
cuvintelor sale.
,Atunci s-au mîniat cei zece pe cei doi”34.
- C înd „atunci”?
- C înd i-a ţin u t de rău p e cei doi fraţi. A tîta vrem e cît H ristos
hotăra, ucenicii n u se m îniau, ci tăceau văzînd că cei doi fraţi sînt prefe­
raţi şi îi iubeau p en tru că respectau şi cinsteau p e învăţător; chiar dacă
sufereau în inim a lor, totuşi nu îndrăzneau să-şi dea pe faţă suferinţa. A u fost
geloşi şi pe Petru, cînd D om nul a plătit dajdie şi pentru el35, dar nu s-au

32. Matei 16, 19.

33. II Tim. 4, 8.
34. Matei 20, 24.
35. M atei 17, 27.
754 s f în t u l io a n g u r a d e a u r

m îniat, ci l-au întrebat num ai: „Cine este, oare, mai mare?”36. A cum însă
ucenicii se m înie, pen tru că cei doi cer să fie prim ii. Şi nici acum n u s-au
m îniat îndată, atunci cînd au cerut, ci cînd i-a ţin u t H ristos de rău şi
cînd a spus că n-au să fie ei prim ii dacă n u se v o r arăta vrednici de
întâietate.

IV
Ai văzut cît de nedesăvîrşiţi erau ucenicii? Fiii lui Z evedeu voiau să
fie m ai m ari decît.cei zece, iar aceştia îi pizm uiesc pe cei doi! D ar, după
cum am spus, arată-mi-i m ai tîrziu şi-i vei vedea scăpaţi de toate aceste
patim i. Auzi-1 chiar pe Ioan, care acum a venit la Iisus să-i ceară să şadă
de-a d reap ta Lui, cum în Faptele A postolilor d ă totdeauna lui Petru
întîietatea şi cînd vorbeşte poporului şi cînd face m inuni; în Evanghelia
sa nu ascunde faptele m ari ale lui Petru, ci vorbeşte de m ărturisirea pe
care Petru a făcut-o în tim p ce toţi ceilalţi apostoli tăceau37; spune că
Petru a in trat întîi în m orm întul D om nului38; îl pune pe apostolul Petru
înaintea Lui. C înd au stat am îndoi alături de Cel răstignit, Ioan, p entru
a n u se lău d a pe el însuşi, spune atît despre el: ,Jira cunoscut ucenicul
acela marelui preot”39. Iacov, la rîndul său, n-a trăit m ultă vrem e, dar de
la început a fost atît de înflăcărat, că lăsînd toate cele omeneşti s-a înălţat
la o înălţime negrăită, încît a fost îndată ucis40. Astfel, după înviere apostolii
au ajuns vîrfuri de credinţă şi de fapte bune. Atunci însă s-au supărat.
- C e-a spus H ristos ucenicilor?
„Chemtndu-i le-a zis: „Odrmuitorii neamurilor domnesc peste ele”41.
Pentru că apostolii erau tulburaţi şi zguduiţi, D om nul îi îm bunează,
chem îndu-i şi luîndu-i alături de El înainte de a le vorbi. Căci cei doi,
despărţindu-se de ceata celor zece, stătuseră m ai aproape de El, pentru
că Ii vorbiseră îndeosebi. D e aceea H ristos îi cheam ă şi p e ceilalţi uce­
nici ca să le spună şi lo r despre ce fusese v o rb a şi să potolească astfel şi
boala u n o ra şi a altora. A cum nu-i m ai sm ereşte la fel ca m ai înainte,
cînd L-au întrebat: „Cine e mai mare”42; atunci a adus în m ijloc u n copil
şi le-a po runcit să fie nevinovaţi şi sm eriţi ca şi copiii43, acum , cu un
exem plu potrivnic celui de m ai înainte, îi m ustră m ai tare, spunîndu-le:
36. Matei 18, 1.
37. Ioan 6, 67-69.
38. Ioan 20, 6.
39. Ioan 18, 16.
40. Fapte 12, 2.
41. Matei 20, 25.
42. Matei 18, I.
43. Matei 18, 2 -4 .
O M IU I l,A MATKI 755

„Ocirmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpînesc. între

voi nu va f i aşa; ci acela care dintre voi vrea să fie mare, acela să fie slujitorul
tuturora; iar cel care vrea să fie întîiul să fie cel din urmă dintre toţi”44.
Le arată că num ai neam urilor le e drag să um ble după întîetăţi.
Patim a aceasta e tiranică şi supără chiar pe m arii bărbaţi. D e aceea are
nevoie şi de o tăietură mai adîncă; asta e pricina că H ristos îi şi m ustră
m ai tare şi le ruşinează sufletul lor îngîm fat, com parîndu-i cu neam u ­
rile. C u aceste cuvinte Hristos le taie gelozia celor zece, iar celor doi
m îndria, ca şi cum le-ar zice: „N u v ă mâniaţi ca şi cum aţi fi fost insul­
taţi! C ei care um blă după întâietăţi se vatăm ă şi se fac de ruşine p e ei
înşişi; sînt printre cei din urm ă. V iaţa noastră nu trebuie să fie la fel cu a
neam urilor. O cîrm uitorii neam urilor dom nesc peste ei; pentru M ine,
cel din urm ă este întîiul. V orbele M ele nu-s spuse pentru a fi spuse;
aveţi dovada lor în ceea ce fac şi ceea ce sufăr. E u am făcut chiar m ai
m ult. Sînt îm păratul puterilor celor de sus şi am voit să M ă fac om, am
prim it să fiu dispreţuit şi ocărit. Şi n u M -am m ărginit num ai la atîta, ci
am v en it şi la m oarte” .
D e aceea a spus:
,J)upă cum Fiul Omului n-a venit ca s ă i se slujească, ci ca să slujească şi
să-Şi dea sufletul L u i răscumpărare pentru m ulţi”45.
„N u m -am o prit la atîta, a spus H ristos, ci M i-am d at şi sufletul răs­
cum părare. Şi p e n tru cine? Pentru duşm ani. T u, d acă te smereşti, te
sm ereşti pentru tine însuţi; Eu însă M ă smeresc p en tru tine!”.
N u te tem e46, dar, iubite, că-ţi pierzi onoarea d acă te smereşti! O ri-
cît te-ai smeri, n u te poţi coborî atîta cît S-a coborît Stăpînul Tău. Totuşi
coborîrea aceasta a Lui a ajuns înălţarea tuturora şi a făcut să strălu­
cească slava Lui. în ain te de a Se face om , era cunoscut num ai de îngeri;
d ar cînd S-a făcut om şi a fost răstignit, nu num ai că n u I s-a m icşorat
slava aceea, ci a m ai prim it şi alta, aceea că L-a cunoscut întreaga lum e.
N u te tem e, dar, că ţi-ai pierde o n o area dacă te sm ereşti. Prin sm erenie
slava ta străluceşte şi m ai m ult; prin sm erenie ajunge şi m ai m are. Sm e­
ren ia este uşa îm părăţiei cerurilor. Să nu m ergem , dar, pe o cale potriv­
nică. Să nu ne ducem război nouă înşine! D acă vrem să părem m ari, n u
vom fi m ari, ci m ai dezonoraţi ca toti.
A i văzut cum H ristos îi în d eam n ă totdeauna p e ucenici să apuce o
cale potrivnică aceleia pe care voiau să apuce ei şi ascultîndu-L le dă ceea ce
doreau? Aşa a făcut cu iubitorii de avuţii şi cu iubitorii de slavă deşartă.
„Pentru ce vrei să faci milostenie înaintea oamenilor? te întreabă Hristos.
4 4 . M atei 2 0 , 2 5 -2 7 .

4 5 . M a te i 2 0 , 2 8 .

4 0 . D e a ic i în c e p i* p a rte a m o ra lă : D e sp r e s m e r e n ie p îm p o tr iv a c e lo r m in d ri.
C a să fii slăvit? N u m ai fă aşa şi te vei bucura negreşit de slavă. Pentru
ce aduni ban lingă ban? C a să te îm bogăţeşti? N u m ai aduna şi te vei
îm bogăţi!” T o t aşa şi acum, cu întîietatea: „Pentru ce îţi este dragă
întîietatea? C a să fii în fruntea celorlalţi? A lege însă cel din u rm ă loc şi
atunci te vei b u cu ra de întîietate. D eci, dacă vrei să fii m are, n u căuta să
fii m are şi atunci vei fi m are. A face altfel înseam nă a fi m ic”.

V
Ai văzut cum Hristos i-a vindecat pe apostoli de această boală. Le-a
arătat că dacă apucă pe calea ce apucaseră ei, n u reuşesc să fie prim ii;
iar dacă apucă pe calea arătată de El, reuşesc. Le grăieşte aşa, ca pe una
s-o evite, iar p e cealaltă s-o urm eze. D e aceea a am intit şi de neam uri,
ca să arate şi p rin aceasta că um blatul după întîietăţi este ruşinos şi urît.
Cel care se înalţă se va smeri, iar cel care se sm ereşte se v a înălţa.
A ceasta este înălţim ea cea b u n ă şi adevărată, care n u stă num ai în
num e. în ălţim ea pe care o dă lum ea este cu silnicie şi plină de frică;
înălţim ea pe care o dă sm erenia te face asem enea cu D um nezeu. U n
astfel de om răm îne înalt, chiar dacă nu-i adm irat de nim eni; celălalt,
chiar dacă-i o n o rat de toţi, este m ai m ic decît toţi. C instea ce se d ă este
d ată cu silnicie, de aceea se şi spulberă repede; cinstea cealaltă se d ă de
b u n ă voie, de aceea e şi trainică. Pe sfinţi, de aceea îi adm irăm , pentru
că se sm ereau m ai m ult decît toţi, deşi erau m ai m ari decît toţi.
Aceasta-i face să răm înă m ari p în ă în ziua de azi; nici m oartea n u poate
pune capăt înălţim ii lor. D ar, dacă vreţi, să cercetăm aceasta cu ajutorul
raţiunii. în a lt se num eşte acela care este înalt sau prin statura trupului
sau p rin locul în care stăj un alt om , care nu îndepîineşte aceste condi­
ţii, se num eşte m ic. Să vedem acum care om este înalt: cel m în d ru sau
cel smerit, ca să vezi că nim ic nu-i m ai înalt decît sm erenia şi nim ic m ai
josnic decît m îndria. Cel m în d ru vrea să fie m ai m are decît toţi oam e­
nii; spune că nim eni nu-i egal cu el; şi oricîtă cinste i s-ar da, doreşte şi
m ai m ultă; şi stăruie şi socoteşte că nu are nici una; dispreţuieşte pe
oam eni, d ar doreşte să fie cinstit de ei. Poate fi, oare, o lipsă m ai m are
de judecată? U n om m îndru e o adevărată enigm ă: vrea să fie slăvit de
aceia p e care-i socoteşte o nim ica. Ai văzut că acela care vrea să fie înalt
a căzut jos şi stă la păm înt? C el m îndru socoteşte că toţi oam enii sînt o
nim ica pe lîngă el; el însuşi o declară. A şa e m îndria. Pentru ce alergi
atunci, m îndrule, la cel ce e o nim ica? Pentru ce ceri de la ei cinste?
Pentru ce doreşti să fii înconjurat de atîta m ulţim e de oam eni? Iată
om ul mic, care stă pe un loc mic!
Haide să cercetăm acum pe omul cu adevărat înalt! O m ul acesta ştie
cit preţuieşte u n om ; ştie că om ul este un lucru m are; îşi dă seama că el este
cel mai mic dintre toţi oamenii şi din pricina aceasta socoteşte mare
OM II.II I.A MATKI 7.57

orice cinste i se dă. Un om ca acesta este consecvent cu sine însuşi; este

mare; nu-şi schim bă părerea. Socoteşte m ari pe oam eni şi mari şi ono­
rurile ce i le dau oam enii, chiar dacă aceste onoruri sînt mici, pentru că
socoteşte pe oam eni mari. Îngîm fatul însă socoteşte o nim ica pe cei ce -1
onorează, dar spune că sînt m ari onorurile ce i le dau ei. Iarăşi, cel sm e­
rit nu-i stăpînit de nici o patim ă. Pe el nu-1 poate supăra m înia, nici d ra­
gostea de slavă, nici gelozia, nici invidia. Poate fi ceva m ai înalt decît
un suflet lipsit de toate aceste păcate? Îngîm fatul însă este stăpînit de
toate aceste păcate; se tăvăleşte în ele ca un vierm e în bălegar. Invidia,
gelozia şi m înia îi supără veşnic sufletul. T e întreb acum : cine e înalt?
Cel care-i m ai presus de patim i sau robul lor? Cel care trem ură şi se
tem e de ele sau cel nebiruit şi nestăpînit de ele? C are pasăre spunem că
zboară m ai sus? 'Aceea care zboară m ai presus de m îinile şi laţurile
vînătorului sau aceea pe care vînâtorul poate să o p rin d ă fără laţ, din
pricină că zboară pe jos şi niciodată nu poate să se înalţe? C a această
pasăre este şi îngîm fatul; orice laţ îl prinde cu uşurinţă, pentru că se
tîrăşte p e jos.
VI
D ar dacă vrei să vezi că m îndria înjoseşte, gîndeşte-te şi la căderea
din cer a diavolului. Poate fi,oare, cineva m ai jos decît diavolul, pentru
că s-a m îndrit? Poate fi oare, cineva m ai înalt decît un om care voieşte
să se sm erească pe el însuşi? D iavolul se tîrîie pe jos şi stă sub picioarele
noastre - „Veţi călca, spune H ristos, peste şerpi şi peste scorpii”47. O m ul
sm erit însă stă sus cu îngerii. D ar dacă vrei să vezi soarta celor m îndri şi
în viaţa oam enilor, gîndeşte-te la b arbarul acela, la N abucodonosor,
care avea atîta arm ată, dar nu ştia ce ştie toată lum ea, de pildă că p iatra
este p iatră şi idolii sînt idoli; de aceea a ajuns m ai jos decît toţi. Cei
evlavioşi şi credincioşi însă m erg chiar m ai presus de soare. Poate fi,
oare, cineva m ai înalt decît ei? D epăşesc bolţile cerului, trec pe lîngă
îngeri şi se opresc chiar la tronul îm părătesc.
D ar ca să-ţi dai seam a şi altfel de josnicia celor m îndri, te întreb:
C ine se înjoseşte? Cel ajutat de D um nezeu sau cel căruia D um nezeu îi
stă îm potrivă? N egreşit cel căruia D um nezeu îi stă îm potrivă. Ascultă,
dar, ce spune Scriptura de fiecare din ei: „Dumnezeu stă împotriva celor
mîndri, iar celor smeriţi le dă har”48. T e voi întreba iarăşi altceva: C ine
este m ai înalt: Cel care slujeşte lui D um nezeu şi-I aduce jertfă sau cel
care stă departe şi nu are nici o îndrăznire către D um nezeu?
- D ar ce jertfă aduce cel smerit? m ă întrebi.
•17. / .u n i 10, li ).
■ Î S. latov 1, (i.
7.58 SKlNTUL lOAN GURA DE AUR

- A scultă ce spune David: ,Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima

înjrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”49. Ai văzut curăţenia celui
smerit? V ezi acum şi necurăţenia celuilalt: „Necurat este înaintea lui
Dumnezeu tot cel îngîmfat”50*.în afară de asta, în cel sm erit se odihneşte
D um nezeu. „Spre cine voi căuta, spune Dumnezeu, dacă nu spre cel smerit şi
blînd, care tremură de cuvintele mele?” 51 Îngîm fatul însă se tîrăşte la
p ăm în t îm preună cu diavolul şi va suferi aceleaşi chinuri ca şi el. D e
aceea şi Pavel spunea: „Ca nu cumva îngîmfindu-se să cadă în osînda diavo­
lului”52. Îngîm fatului i se întîm plă tocm ai ce nu vrea. V re a să se laude ca
să fie onorat; d ar este cel m ai dispreţuit om. D in tre toţi oam enii, cei
m îndri m ai ales se fac de batjocură; toţi îl urăsc şi-l duşm ănesc, sînt
biruiţi cu uşurinţă de duşm ani, cad uşor p rad ă m îniei, sînt necuraţi
înaintea lui D um nezeu. Poate fi, oare, cineva m ai rău decît acesta?
Îngîm fatul este culm ea relelor. Poate fi, oare, cineva m ai plăcut decît
cei smeriţi? C ine sînt m ai fericiţi ca ei, de vrem e ce sînt doriţi şi iubiţi
de D um nezeu? Pe cei smeriţi oam enii îi slăvesc; toţi îi cinstesc ca
pe părinţi, îi îm brăţişează ca pe fraţi, îi iubesc ca p e propriile lor
m ădulare.
Să fim, dar, sm eriţi, ca să ajungem înalţi. M în d ria smereşte cu
m ultă covîrşire. M îndria l-a sm erit pe Faraon. Faraon a spus: „Nu ştiu
pe D om nul!”53 şi a ajuns m ai rău decît muştele, broaştele, lăcustele; apoi
a pierit în m are cu toate arm ele şi caii lui54. C u totul altfel a fost
A vraam . A vraam a spus: „Eu sînt p ă m în t şi cenuşă”55 şi a biruit n en u ­
m ăraţi barbari; iar cînd a-căzut în m îinile egiptenilor s-a întors în ţara
lui m ai strălucit, ducînd şi trofee cu el. A fost totd eau n a înalt, p en tru că
virtutea aceasta a sm ereniei era lipită de sufletul lui. D e aceea A vraam
este pe buzele tuturora, de aceea este încunun at şi lăudat, p e cînd
Faraon a ajuns p ăm înt şi cenuşă, b a chiar m ai rău. N im ic n u urăşte
D um nezeu atît de m ult ca m îndria. D e aceea de la în cep u t D um nezeu a
făcut totul, ca să dezrădăcineze d in sufletul om ului acest păcat. D e
aceea am ajuns m uritori, înconjuraţi de scîrbe şi de dureri. D e aceea
sîntem în osteneli, în sudori. D e aceea m uncim necontenit şi m u n ­
cim din greu şi cu chin. D in pricin a m îndriei a păcătuit cel dintîi

4 9 . P s. 5 0 , 18.

.5 0 . P ro v . 16, 6 .

.5 1 . Is a ia 6 6 , 2 .

.5 2 . / T in . 3 , 6 .

.5 3 . I e ;. .5 , 2 .

.5 4 . le ş . 14, 2 7 -2 8 .

.5 .5 . P ac. 18, 2 7 .
OM ILII I.A MA I LI 759

om , n ă d ăjd u in d să ajungă egal cu D um nezeu, de aceea n-a m ai avut

ceea ce avea. A şa e m în d ria. N u n u m ai că n u ad au g ă nim ic
b u n vieţii n o a stre, d ar ne ia şi ceea ce avem . S m eren ia, dim ­
potrivă: nu n u m a i că nu ne ia şi ceea ce avem , d a r ne ad au g ă şi ceea
ce nu avem .
Pe aceasta, d ar, să o c ău tăm , pe aceasta să o u rm ărim , ca să ne
b u cu răm şi de cinstea de p e lu m e a aceasta şi să avem p a rte şi de
slava ce v a să fie, cu h a ru l şi cu iu b irea d e o am en i a D o m n u lu i
n ostru Iisus H risto s, cu C a re T a tă lu i îm p re u n ă cu Sfîntul D u h , slavă
şi p u tere, acu m şi p u ru re a şi în vecii v ecilo r, A m in.
 OMILIA LXVI

„Şi ieşind ei din Ierihon, au mers după £1 mulţimi multe.

Şi iată doi orbi, şezînd lingă cale,
auzind că trece Iisus, au strigat, zicînd:
«Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!»”1
I
O b serv ă de unde a plecat Iisus spre Ierusalim şi u n d e a stat înainte
de a ajunge în Ierusalim . M i se pare că trebuie cercetat şi lucrul acesta:
Pentru ce şi m ai înainte n u s-a dus direct d in Iudeea în G alileea, ci a tre­
cut p rin Sam aria? D a r aceasta o vom lăsa pe seam a oam enilor care
iubesc ştiinţa. D acă ar vrea cineva să cerceteze cu de-am ănuntul, va
vedea că evanghelistul Ioan dă unele lăm uriri şi arată şi pricina2.
N oi însă să ne ocupăm de textul pe care l-am citit şi să-i auzim pe
aceşti orbi, care vedeau m ai bine decît mulţi oam eni cu ochi sănătoşi.
N -aveau nici călăuză, nu puteau nici să vadă pe D om nul, C are Se apro­
p ia şi totuşi îşi dădeau toate silinţele să se ducă la El. A u început să
strige în gura m are. C u cît li se închidea gura m ai tare, cu atît strigau
m ai puternic. Aşa-i sufletul sîrguincios şi stăruitor! T ocm ai piedicile îl
fac m ai stăruitor. H ristos a lăsat pe ceilalţi să le spună să tacă, pentru a
vădi şi m ai m ult sîrguinţa lor şi ca să cunoşti că pe m erit au căpătat vin ­
decarea. D e aceea H ristos nici nu i-a întrebat: „Credeţi!”, cum făcuse
cu m ulţi alţii. Strigătul şi v enirea lor la H ristos au fost îndestulătoare ca
să facă vădită credinţa lor.
în v aţă de aici, iubite, că chiar de-am fi cei m ai de jos şi m ai neluaţi
în seam ă oam eni, dacă ne apropiem cu rîvnă de D um nezeu, vom putea
p rin noi înşine dobîndi ce cerem . U ită-te că şi aceşti doi orbi n-aveau
m ijlocitori pe nici unul din apostoli, b a dim potrivă m ulţi oam eni le
spuneau să tacă din gură şi totuşi au putut trece toate piedicile, au putut
să vină la Iisus. Evanghelistul nu ne d ă m ărturie despre ei că viaţa lor
îm bunătăţită le p u tea d a îndrăznire, dar rîv n a lor ţinea locul tuturor vir­
tuţilor. Să-i im ităm şi noi pe aceştia. D acă D um nezeu zăboveşte să ne
d e a ce cerem , chiar dacă m ulţi ne în d eam n ă să n u n e m ai rugăm , noi să
nu contenim deloc rugăciunea. C u asta m ai cu seam ă atragem asupra

1. Matei 20, 29 -3 0 .
2. Ioan 4, 1-4.
OM II.II I.A MATKI 7(>l

noastră îndurarea lui Dumnezeu. Uită-te la aceşti orbi! N u le-a oprit rîvna
nici sărăcia lor, nici betejiciunea trupului lor, nici mustrările oamenilor, nici
că Hristos nu-i auzea. Nimic. Aşa-i un suflet înflăcărat şi chinuit.
- Ce a făcut Hristos?
J - a strigat şi le-a zis: «Ce vreţi să vă fac?» E i I-au zis: «Doamne, să
se deschidă ochii noştri!»”3
- D ar p en tru ce îi m ai în treab ă Hristos?
- C a să nu crezi că una voiau ei să ceară şi alta le-a dat Iisus. A vea
totdeauna H ristos obiceiul ca m ai întîi să facă cunoscut şi să descopere
tuturora virtutea celor ce cereau vindecarea şi apoi îi vindeca; p e de o
parte ca să-i facă şi p e ceilalţi la fel de rîvnitori, iar p e de altă parte ca să
arate că sînt vrednici de dar. A şa a făcut cu fem eia cananeancă4; aşa a
făcut cu sutaşul5; aşa a făcut cu fem eia cu scurgere de sînge6; dar, m âi
b in e spus, fem eia aceea m inunată a luat-o înaintea întrebării Stăpînu-
lui; totuşi, nici aşa, H ristos n-a trecut-o cu vederea, ci chiar după v in d e­
care o face cunoscută. îi plăcea lui H ristos foarte m u lt să vestească lumii
faptele bune ale celor ce veneau la El şi-L rugau; b a chiar le arăta m ai bune
decît erau ele în realitate. T ot aşa face şi acum cu aceşti doi orbi.
A poi, după ce orbii au spus ce voiau, H ristos, milostivindu-Se,S-a
atins de ei. M ila lui H ristos este pricina vindecării lor; din m ilă de lum e
a şi venit în lum e. C u toate că H ristos era num ai m ilă şi har, totuşi cerea
ca oam enii să m erite m ila şi harul Lui. C ă orbii m eritau m ila şi harul lui
H ristos se vede din strigătele lor; se m ai vede şi de acolo că n-au plecat
d u p ă ce au căpătat vindecarea, aşa cum fac m ulţi, fiind nerecunoscători
după ce li se face bine. O rbii n-au fost aşa, ci înainte de a primi darul sînt stă­
ruitori, iar după ce au primit darul, recunoscători: au mers după El78.
„Şi tind S-a apropiat de Ierusalim şi a venit în Betfaghe, spre Muntele Măslini­
lor, a trimis doi din ucenicii Lui, zitind: «Mergeţi în satul care este înaintea voastră
şi veţi găsi o asină legată şi un mînz cu ea. Dezjegjndu-o aduceţi-o la Mine. Şi de vă
va spune vouă cineva ceva, veţi zice că Domnul are nevoie de acestea şi îndată le va
trimite». Iar aceasta s-afăcut ca să se împlinească ceea ce s-a zisprin profetul Zaha-
ria: «Ziceţifiicei Sionului: «Iată împăratul tău vine la tine blînd şi şezîndpe asină
şi mînz, fiu l celei de sub jug»”9.
M ai fusese H ristos la Ierusalim şi m ai înainte, d ar niciodată cu atîta
strălucire.
3 . M atei 2 0 , 3 2 -3 3 .

4 . M atei 15, 2 2 -2 8 .

5 . M atei 8 , 5 -1 3 .

6 . M atei 9 , 2 0 -2 2 .

7 . M atei 2 0 , 2 4 .

8 . M atei 2 1 , 1 -5 .
7<i2 SHNTIJI. IOAN (JURA DE AUR

- C are e pricina?
- V enirile celelalte la Ierusalim erau începuturi ale m întuirii nea­
m ului om enesc; nici nu era p rea cunoscut şi nici tim pul patim ilor nu
era aproape. D e aceea Se am esteca în m ulţim e şi m ai m ult Se ascundea.
D acă ar fi intrat m ai înainte cu strălucire în Ierusalim , i-ar fi m în iat m ai
m ult pe iudei, în loc să fi stîrnit adm iraţia lor. D a r cînd iudeii au cunos­
cut îndeajuns p u terea Lui, cînd răstignirea b ătea la uşă, atunci H ristos
străluceşte m ai m ult şi face m ai strălucite toate acelea care puteau m înia
pe iudei. Putea să intre D om nul şi la început aşa în Ierusalim ; d ar nu
era nici folositor, nici trebuincios.
Uită-mi-te cîte m inuni se săvîrşesc şi cîte profeţii se îm plinesc cu
prilejul acestei intrări în Ierusalim ! A spus: „Veţi găsi o asină”. A prezis
că nim eni nu-i va îm piedica, că v o r tăcea cînd v o r auzi. A ceasta este o
grea osîndă p e n tru iudei, că oam eni care nu L-au cunoscut niciodată pe
H ristos, nici n u L-au văzut, se înduplecă să-I d e a averea lo r fără să se
îm potrivească şi să I-o dea prin ucenici, iar iudeii, deşi au fost alături de
H ristos p e cînd făcea m inuni, n u s-au lăsat înduplecaţi.

II
Să nu socoteşti puţin lucru ceea ce s-a făcut! C ine i-a înduplecat pe
oam enii aceia să n u se îm potrivească atunci cînd li s-au luat vitele lor,
cu toate că erau poate nişte oam eni săraci, nişte plugari? D ar p en tru ce
spun, să n u se îm potrivească? Să n u întrebe! Sau dacă au întrebat, să
tacă şi să dea. C ă şi una şi alta sînt fapte la fel de m inunate. M inunat
lucru e că n-au în treb at nim ic cînd li s-au luat vitele; la fel de m inunat e
că, spunîndu-li-se şi auzind că D om nul are trebu in ţă de ele, le-au dat şi
nu s-au îm potrivit, cu toate că nu L-au văzut pe El, ci pe ucenicii Săi. Cu
aceste fapte H ristos le arată ucenicilor că ar p u tea să-i îm piedice pe
iudei chiar îm potriva voinţei lor de a-L d a m orţii, a r pu tea să-i facă fără
d e glas, d ar că n u vrea. O d a tă cu acestea H ristos îi m ai învaţă p e uce­
nici şi alte lucruri: să-I dea de b u n ă voie orice le-ar cere, chiar d e le-ar
porunci să-I d e a sufletul lor; şi pe acesta să 1 -1 d e a şi să n u se îm potri­
vească. D acă nişte oam eni necunoscuţi I-au dat averile lor, cu m ult m ai
m ult ei trebuie să se despartă de toate.
în afară de cele spuse, H ristos a îndeplinit o îndoită profeţie: u n a
prin fapte, alta p rin cuvinte. Profeţia prin fapte a fost şederea Lui pe
asină; profeţia prin cuvinte a fost aceea a profetului Zaharia, care a spus
că îm păratul va şedea pe asină. H ristos a şezut p e asină şi a îm pli­
nit profeţia, p u n în d început iarăşi altei profeţii şi vestind m ai dinainte
cele viitoare.
- C um şi în ce chip?
OM II.II I.A MATICI 763

- A vestit m ai dinainte chem area neam urilor celor necurate; că El

Se va odihni în aceste neam uri, că neam urile vor veni la El şi vor m erge
după El. Profeţia a urm at profeţiei.
D upă părerea m ea, H ristos n-a şezut pe asină n um ai în acest scop,
ci ca să ne dea şi m ăsură de filozofie. Prin aceste fapte ale Sale, H ristos
n-a împlinit num ai profeţiile, nici n-a sădit num ai dogmele adevărului, ci
ne-a în d reptat şi viaţa, dîndu-ne reguli pen tru cele de neapărată tre­
buinţă, ca prin toate să desăvârşească viaţa noastră. D e aceea cînd a fost
să Se nască, n-a căutat casă strălucită, nici m am ă bogată şi de neam
bun, ci săracă, logodită cu un dulgher; S-a născut într-o colibă şi a fost
aşezat într-o iesle; nu Şi-a ales ca ucenici retori şi înţelepţi, nici bogaţi şi
nobili, ci săraci, născuţi din familii sărace şi neînsem nate; cînd întindea
masa, uneori p unea pe m asă pîini de orz, alteori, la vrem ea mesei, tri­
m itea p e ucenici să cum pere de-ale m încării din piaţă9; cînd îşi făcea
patul, Şi-L făcea din fin; cînd Se îm brăca, Se îm brăca cu haine ieftine,
întru nim ic deosebite de ale m ajorităţii oam enilor; casă nu avea. D acă
trebuia,de la un loc la altul m ergea cu piciorul; şi călătorea atît de m ult
p e jos că şi obosea10. C în d stătea jos n-avea nevoie de scaun, nici de p e r­
niţe la picioare, ci stătea pe păm întul gol, fie pe m unte, fie lîngă o fîn-
tînă; iar la fîntînă n-a stat pentru altă pricină, ci num ai ca să vorbească
c u s a m a rin e a n c a 11. P u n e a p o i m u cu ri su p ă ră rii; c în d tre b u ia să
plîngă, lăcrim a p otolit12; pune, după cum am spus, reguli şi hotare pînâ
unde trebuie să m ergi, şi nu m ai departe. Pentru aceea şi acum, pen tru
că se întîm pla ca unii oam eni m ai slabi să aibă nevoie de anim ale, şi
aici a pus o m ăsură, arătînd că nu trebuie să fie purtaţi de cai, nici de
catîri înhăm aţi, ci să se folosească de asin; să nu se m eargă mai departe,
ci totdeauna să se m ărginească la ceea ce au nevoie.
Să vedem acum profeţia. Şi aceea prin cuvinte, şi aceea prin fapte.
C are este profeţia? „Iată împăratul tău vine la tine, blînd şi călare pe asină
şi mînz tînăr”13. îm păratul acesta nu vine în trăsuri precum ceilalţi îm pă­
raţi; n u cere biruri, nu bagă frica în lum e şi nu are în jurul Său gardă, ci
e plin de blîndeţe. întreabă, iubite, pe iudei: C are îm părat a venit la
Ierusalim călare pe asin? N-are să poată să spună de u n altul, ci num ai
de Acesta. H ristos a venit, după cum am spus, călare pe m înz
tînăr, vestind m ai dinainte cele viitoare. Prin m înzul asinei este arătată
aici Biserica şi poporul cel nou, care era altădată necurat, dar a ajuns
curat d u p ă ce a şezut Iisus pe el. U ită-te cum este îm plinită întocm ai
9. l o a n 4, 8.
10. lo a n 4, 6.
11. lo a n 4, 7.
12. lo a n 11, 3.1.
13. Zah. i), <>.
7(i4 SM NIIII. IOAN (;ll|tA l)K AUH

icoana profeţiei! U cenicii au dezlegat şi asina şi m înzul ei. Prin apostoli

au fost chem aţi şi iudeii şi am fost chem aţi şi noi; p rin apostoli am fost
aduşi alături de H ristos. Şi pentru că fericirea noastră i-a făcut zeloşi pe
iudei, de aceea asina vine în urm a m înzului ei. în adevăr, după ce va
şedea H ristos pe neam uri, vor veni şi ei plini de zel la H ristos. A ceasta a
arătat-o Pavel zicînd: „Că împietrire s-a făcut în parte în Israel pînă ce
va intra plinătatea neamurilor; şi aşa se va mîntui tot Israelul”14. Că şederea
lui Iisus pe m înz tînăr a fost o profeţie se vede din cele spuse. D acă n-ar
fi fost o profeţie, profetul nu s-ar fi îngrijit să spună cu atîta preciziune
vîrsta asinului. D ar prin profeţia sa profetul nu arată num ai aceasta, ci şi
aceea că apostolii vor aduce cu uşurinţă pe neam uri la Hristos. D upă cum
nim eni n u s-a îm potrivit cînd apostolii au luat asina şi mînzul, tot aşa
nici cînd au adus neam urile la H ristos, nim eni din cei care-i stăpîneau
n-a p u tu t să-i îm piedice. H ristos n-a stat pe părul m înzului, ci pe h ai­
nele apostolilor. D upă ce au luat m înzul, apostolii au d at totul, după
cum spunea şi Pavel: „Eu voi cheltui cu plăcere şi mă voi cheltui şi pe mine
pentru sufletele voastre”15. Uită-te la b lîn d eţea mînzului! E ra nedom esticit
şi neînvăţat cu frîul; d ar n-a sărit, ci a m ers în b un ă rînduială. Şi aceasta
era o profeţie p entru viitor; a arătat supunerea neam urilor şi grabnica
lor schim bare în b u n ă rînduială. Pe toate le-a lucrat cuvîntul, pe care l-a
spus H ristos: „Dezlegînd-o, aduceţi-o la M ine”. Aşa că cele fără rînduială
au ajuns cu b u n ă rînduială, cele necurate, curate.

III
U ită-te însă acum la josnicia iudeilor. Făcuse H ristos atîtea m inuni
înaintea lo r şi niciodată nu s-au m in u n at de El atîta. D a r cînd au văzut
că lu m ea aleargă înaintea Lui, atunci s-au m inunat.
„Şi s-a cutremurat toată cetatea zicînd: „Cine este Acesta?”Iar mulţimile
ziceau: „Acesta este Iisus profetul Cel din Nazfiretul Galileii”16.
C h iar cînd păreau că spun ceva m are despre H ristos, şi atunci gîn-
dul iudeilor era tot păm întesc şi josnic. H ristos însă n-a in trat călare în
Ierusalim pentru ca iubea pom pa, ci, după cum am spus, ca sâ împlinească
p r o f e ţia , sâ ne în v e ţe filo z o fia şi to to d a tă sâ m în g îie pe u c e n ic ii
Săi, îndureraţi de m oartea Sa, arătîndu-le că suferă totul d e bună voie.
M inunează-te de precizia cuvintelor profeţilor! Le-au prezis m ai
dinainte p e toate; pe unele le-a proorocit D avid, p e altele Zaharia. *10

N . Rom. 11, 25-2«.

I.r>. / / Cor. 12, 15.
10. Matei 21, 10-11.
OM II.II I.A M A II.I 7(i.r>
I
Să facem şi n o i 17 ce au făcut m ulţim ile cînd a intrat Iisus în Ierusa­
lim; să-L lăudăm , să dăm hainele noastre celor care II p o artă p e Hris-
tos, săracilor adică! C e m erităm noi, oare, cînd unii şi-au pus hainele pe
asina pe care şedea H ristos, alţii au aşternut hainele la picioarele Lui,
iar noi n u sîntem nici atît de darnici cînd îl vedem gol! Şi doar n u ni s-a
poruncit să n e lăsăm dezbrăcaţi, ci să dăm d in banii ce-i avem puşi deo­
parte. A ceia îl însoţeau, m ergînd înaintea şi în urm a Lui, iar noi, cînd
Se apropie de noi nu-L prim im , îl alungăm şi-L ocărim! C îtă o sîn d ăn u
m erită o astfel de faptă! C îtă pedeapsă! V ine la tine Stăpînul şi te roagă,
dar tu nici nu vrei să-I asculţi rugăm intea, ci îl ţii de rău, îl cerţi, cu
toate că ai auzit cuvintele Lui. D acă eşti atît de supărăcios, atît de zgîrcit
şi atît de tirzielnic atunci cînd dai o bucăţică de pîine şi cîţiva bănuţi, ce
ai face dacă ar trebui să dai to ată avuţia ta? N u vezi cît de darnici sînt
cei ce întreţin teatrele, cîţi b an i cheltuiesc cu curtezanele? T u n u dai lui
Hristos nici jum ătate din ce d a u aceia, b a adeseori nici cea meii m ică
parte. D iavolul îţi porunceşte să dai oam enilor care nu m erită; şi dînd,
aduci peste tine iaaul; H ristos îţi porunceşte să dai celor săraci şi-ţi făgă­
duieşte îm părăţia cerurilor şi n u num ai că n u dai, dar m ai şi ocărăşti.
V rei m ai degrabă să asculţi de diavol, ca să fii pedepsit, decît să asculţi
de H ristos şi să te m întui. r o a te fi, oare, o nebunie m ai m are ca aceasta?
U nul vă d ă iadul, Celălalt îm părăţia cerurilor! Şi-L lăsaţi p e A cesta şi
alergaţi la celălalt. Pe unul 11 alungaţi cînd se apropie, pe altul îl che­
maţi, deşi e departe. E la fel ca şi cum n-ai asculta de un îm părat îm bră­
cat în p u rp u ră şi cu coroana p e cap, dar ai asculta de u n tîlhar care-şi
vîntură sabia şi te am eninţă cu m oartea.
G îndindu-ne la toate acestea, iubiţilor, să deschidem odată ochii şi
să ne venim în fire. M ă ru ş in e z să va m ai vorbesc despre milostenie!
V-am vorbit de multe ori, dar n-am dobîndit m are lucru de pe urm a sfatu­
rilor ce vi le-am dat. Aţi făcut ceva, dar n u atît cît am voit. V ă văd că
semănaţi, d ar n u cu m îna plină. D e aceea m ă şi tem ca n u cum va să
seceraţi cu zgîrcenie. C a să v ă convingeţi că sem ănăm cu zgîrcenie, să
cercetăm , dacă vreţi, care sînt m ai m ulţi în oraş: săracii, sau bogaţii, şi
care nu sînt nici săraci, nici bogaţi, ci ocupă locul din mijloc. Zece la
sută din populaţia oraşului e form ată din bogaţi, iar zece la sută din
săraci, care n-au nici un fel de avere; restul populaţiei e form ată din
oam eni d e m ijloc. Să îm p ă rţim acum n u m ă ru l lo cu ito rilo r oraşului
la n u m ăru l săracilor şi v e ţi v e d e a ce ru şin e este p e n tru oraşul
nostru. C ei fo arte bogaţi sîn t p uţini, cei cu av eri m ijlocii sînt m ulţi;
săracii sînt cu m u lt m ai p u ţin i d ecît aceştia. C u toate acestea, deşi
sînt atît de m ulţi oam eni în oraş care p o t să h răn ească p e cei flă-
m înzi, totuşi m ulţi se culcă fără să fi m în c a t ceva. Şi se cu lcă flă-
1 7 . D e a i c i î n c e p e p a r t e a m o r a l ă : D e s p r e m ilo sten ie. T r e b u ie s ă fa c em m ilo s te n ie în a in t e d e a
p l ă t i im p o z ite le, p e n tr u c ă D u m n ez eu n e - a d ă r u it m u lte j î n e v a m a i d ă r u i.
7<i<> SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

m înzi, nu p en tru că cei care au nu p o t să-i îndestuleze cu uşurinţă, ci

pentru că m are e cruzim ea şi neom enia lor. D acă cei bogaţi şi cei cu
averi mijlocii a r îm părţi între ei pe cei ce au nevoie de pîine şi îm brăcă­
m inte, ab ia dacă ar reveni u n sărac la cincizeci sau la o sută de locuitori.
C u toate acestea, deşi sînt atît de m ulţi cei care p o t h răn i pe cei
nevoiaşi, totuşi săracii îşi p lîng în fiecare zi sărăcia lor. Şi ca să cunoşti
neom enia lor, gîndeşte-te cîte văduve şi cîte.fecioare ajută în fiecare zi
Biserica! Şi Biserica are num ai venitul un u ia dintre cei med m ari bogă­
taşi din oraşul nostru. Ia r num ărul celor ajutaţi de Biserică se urcă la trei
mii. în afară de aceste trei m ii de suflete, Biserica m ai ajută zilnic pe cei
din închisori, p e bolnavii d in spitale, pe sănătoşi, pe străini, pe schilozi,
pe cei care stau la uşa bisericii pentru h ra n ă şi îm brăcăm inte, pe scurt
pe toţi care cer ajutor în fiecare zi. C u toate acestea averea Bisericii nu
se îm puţinează. D eci dacă num ai zece bogaţi ar vrea să ajute p e săraci,
aşa cum ajută Biserica, n-ar m ai fi nici u n sărac în oraşul nostru.

IV
M i s-ar putea obiecta:
- D ar atunci ce m oştenire m ai las copiilor mei?
- Le răm îne capitalul; iar venitul averilor tale, depus p en tru ei în
ceruri, va fi şi m ai m are. N u vreţi să daţi săracilor tot venitul averilor
voastre? A tunci ajutaţi-i cu jum ătate din venit, cu o treim e, cu o
Eătrim e, cu o zecime! C u harul lui D um nezeu, oraşul nostru ar putea
răni săracii din zece oraşe. D acă vreţi, să facem o socoteală. D ar, m ai
bine spus, nici nu-i nevoie de socoteală. A tît e de uşor lucrul acesta că
se vede de la sine. U itaţi-vă cît de m ult varsă adeseori o singură familie
pentru cheltuielile publice! N u pregetă să verse aceşti bani şi nici nu
simte deloc cheltuiala! D acă fiecare bogat ar voi să dea săracilor cît dau
pentru aceste cheltuieli, într-o clipită de vrem e ar cuceri cerul. C e ier­
tare m ai putem avea, ce um b ră de răspuns m ai putem d a lui D um ne­
zeu, cînd din averile pe care avem să le părăsim negreşit cînd vom fi
duşi de pe lum ea aceasta, nu dăm săracilor cu atîta dărnicie cu cîtă dăr­
nicie dau alţii celor ce joacă pe scenă, m ai cu seam ă că avem să cîştigăm
atîta de pe urm a acestei dărnicii? Chiar dacă am trăi veşnic pe pămînt, n-ar
trebui să ne zgîrcim cînd e vorba de această frumoasă cheltuială. D ar cînd
ştim că după puţină vrem e vom fi duşi de pe lum ea aceasta, cînd ştim că
avem să fim scoşi goi din lum ea aceasta, fără să luăm ceva cu noi, ce apărare
mai putem avea, cînd n-am dat celor flămânzi şi celor sugrumaţi de sărăcie
nimic din veniturile noastre? N u te silesc să-ţi împuţinezi averile! N u pentru
c ă nu vreau, ci pentru că te văd că pregeţi mult. N u spun, dar, să-ţi micşorezi
averea! Nu! îţi spun să ajuţi pe săraci din veniturile averilor tale! Să nu
OM ILII LA MATKI 7<)7

cauţi să strîngi alte averi cu aceste venituri! Să-ţi fie de ajuns banii din
venituri care curg ca din izvor! Fă-i părtaşi la ele p e cei săraci şi fii un
b u n econom al darurilor date tie » de D um nezeu.
- D ar plătesc impozite! m i-ar spune cineva.
- D e aceea, dar, nu dai săracilor, pentru că n u vine nim eni la p o r­
ţile tale să-ţi ceară cum vine strîngătorul de bani? Acestuia însă, care ia
cu sila şi te torturează, nu îndrăzneşti să i te îm potriveşti, fie că-ţi rodesc
ogoarele, fie că nu; dar lui H ristos, C are ţi cere cu atîta blîndeţe, şi
num ai atunci cînd îţi rodesc ogoarele, nu-I răspunzi nici cu cuvîntul.
C in e te va scoate d in muncile cele nesuferite ale iadului? Nimeni! D acă
eşti atît de grabnic la plata im pozitelor, p en tru că ştii ce cum plită
pedeapsă vine peste cei care n u şi le plătesc, gîndeşte-te că-s m ai cum ­
plite pedepsele celor care nu dau celor săraci. N u-i vorba să te lege, să
te bage la închisoare, ci să te arunce în focul cel veşnic. Pentru toate
aceste pricini, dar, să plătim în prim ul rîn d acest impozit, im pozitul
către cei săraci. U şurinţa e m are, răsplata m ai bogată, cîştigul m ai fru­
m os; dar şi p edeapsa e mai aspră, dacă ne purtăm ca nişte nerecunoscă­
tori. V in peste noi chinurile iadului, care n-au sfîrşit.
D acă-m i vorbeşti de arm ata p e care trebuie să o întreţii, p en tru că
te apără de barbarii care-ţi p oartă război, îţi spun că şi aici e v o rb a d e o
arm ată, arm ata săracilor, şi de u n război, războirii ce-1 duc săracii
pen tru tine. C înd ei prim esc m ilostenie din m îinile tale, se roagă lui
D um nezeu şi-L fac pe D um nezeu m ilostiv cu tine; iar cînd îl fac m ilos­
tiv pe D um nezeu, în loc de b arb ari resping uneltirile dem onilor. Nu-1
lasă pe cel rău să se înverşuneze îm potriva ta, nici să te asalteze m ereu,
ci îi frîng puterea.

V
V ăzînd, dar, pe aceşti ostaşi că luptă pen tru tine în fiecare zi îm p o ­
triva diavolului p rin rugăciunile lo r către D um nezeu, jalăteşte-ţi şi tu
acest frumos im pozit, hrana celor săraci. Blîndul nostru îm p ărat n-a pus
nişte oam eni anum iţi ca să strîngă acest im pozit p e n tru săraci, ci vrea ca
tu să-l dai de bunăvoie. De-1 dai p u ţin cîte puţin, ţi-1 prim eşte; de eşti
lipsit şi nu-1 poţi plăti vrem e îndelungată, nu sileşte pe cel ce n-are! Să
nu-I dispreţuieşti, dar, îndelunga Lui răbdare, ci să adunăm , n u m înie,
ci m întuire; n u m oarte, ci viaţă; n u chin şi pedeapsă, ci cinste şi cununi.
Nu-i nevoie să plăteşti ca să ţi se ducă im pozitul acesta de pe p ăm în t la
cer. Nu-i nevoie să te oboseşti ca să-ţi schim bi banii. D acă depui în m îi­
nile săracilor im pozitul acesta, însuşi Stăpînul ţi-1 duce în cer. Stăpînul
se îngrijeşte să faci o afacere frumoasă. Nu-i nevoie să cauţi om ca să-ţi ducă
impozitul tău. D epune ! numai şi el pleacă îndată. Nu ca să hrănească
7<>8 SI'tNTlII. IUAN C U R A 1)K AUR

ostaşi, ci ca să-ţi răm înă ţie cu frumos cîştig. Im pozitul ce-1 plăteşti strîn-
gâtorilor de biruri nu-1 mai capeţi înapoi, d ar im pozitul ce-1 plăteşti
cerului îl prim eşti înapoi însoţit de m ultă cinste, cu m ult cîştig, cu cîşti-
guri duhovniceşti. Im pozitul ce-1 plăteşti strîngătorilor de b iru ri este o
obligaţie; im pozitul ce-1 dai cerului este un îm prum ut; îm prum uţi pe
D um nezeu. D um nezeu îţi iscăleşte o poliţă, spunîndu-ţi: „Cel ce
miluieştepe sărac, împrumută pe Dumnezeu” ™. D um nezeu îţi d ă arvună şi
garanţie, cu toate ca este Dumnezeu.
- C e arvună?
- Cele din viaţa aceasta, cele m ateriale, cele duhovniceşti, începă­
tu ra celor viitoare.
Pentru ce, dar, amîni, p en tru ce pregeţi să îm prum uţi p e D um ne­
zeu, cînd ai luat de la El atîtea daruri şi cînd m ai aştepţi atîtea? Iată ce
ai primit! D um nezeu ţi-a plăsm uit trupul, a pus în tine suflet, te-a cinstit
cu raţiune şi cu grai num ai pe tine din toate vieţuitoarele de p e păm înt;
ţi-a dat să te foloseşti de toate cele ce vezi; ţi-a dăru it .cunoaşterea Lui; a
d at pe Fiul Lui pen tru tine, ţi-a dăruit botezul, p lin de atîtea bunătăţi;
ţi-a dat sfînta îm părtăşanie; ţi-a făgăduit îm p ărăţia cerurilor şi b u n ătă­
ţile cele negrăite. C înd ai luat, dar, atîtea daruri şi m ai ai atîtea de p ri­
m it - voi spune iarăşi ce-am m ai spus - , m ai eşti încă zgîrcit cu banii,
care azi sînt,şi m îine nu m ai sînt? C e iertare vei avea? T e gîndeşti
negreşit la copii şi de dragul lor şovăi? învaţă-i şi p e ei să urm ărească
nişte cîştiguri ca acestea. D acă ai avea bani daţi cu îm prum ut şi aducă­
tori de dobînzi, iar cel pe care l-ai îm prum utat ar fi b u n platnic, ai p re­
fera de mii de ori să laşi copilului tău în loc de b an i poliţa d e îm prum ut,
c a să-i aducă m ulte venituri şi să n u m ai fie silit să um ble şi să caute alţi
oam eni pe care să-i împrumute. D ă, dar, copiilor tăi poliţa pe care ţi-a iscă-
lit-o D um nezeu şi lasă-le lor pe D um nezeu datornic. T u nu-ţi vinzi moşiile,
ca să dai copiilor moştenire bani, ci le păstrezi, ca moşiile să le aducă veni­
turi şi ca să-şi m ărească cu ele şi m ai m ult averea. Pentru ce te temi, dar, să le
laşi ca moştenire poliţa aceasta, m ai bogată în venit ca o moşie şi aducătoare
de atîtea cîştiguri? Poate fi, oare, o m ai m are prostie şi o m ai m are nebunie?
Şi ştii doar bine că poliţa aceasta o laşi şi copiilor tăi şi o iei şi cu tine cînd vei
pleca de pe lum ea aceasta. A şa sînt cele duhovniceşti! Bogate şi darnice.
Să căutăm , dar, să nu sărăcim! Să nu fim nem ilostivi şi cruzi cu noi
înşine, ci să facem aceată b u n ă neguţătorie, ca veniturile ei să le luăm şi
cu noi la plecarea de pe lum ea aceasta, şi să le lăsăm şi copiilor noştri
p en tru a avea p a rte şi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea
de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, cu C are T atăl îm p reu n ă cu
Siîntul Duh, slavă, putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
18. f t m 1!), 17.
 OMILIA LXVII

„Şi intrînd Iisus în templu, a scos afară

pe cei ce vindeau şi cumpărau în templu;
şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani
şi scaunele celor ce vindeau porumbei;
şi le-a zis lor: „Este scris: «Casa Mea casă de rugăciune
se va chema», iar voi aţi făcut-o peşteră de tîlhari”1
I
D espre alungarea vînzătorilor din tem plu vorbeşte şi evanghelistul
Ioan; d ar el, la începutul Evangheliei23; M atei, la sfîrşit. D e aceea e cu
putinţă ca aceasta să se fi întîm plat de două ori şi în diferite timpuri. Şi
se vede lucrul acesta şi din tim pul cînd a alungat p e vînzători şi din răs­
punsul ce l-a dat. Ioan ne spune că Iisus a alungat pe vînzători din
templu chiar de Paşti, Matei, cu mult înainte de Paşti. Atunci iudeii L-au
întrebat: „C e s e m n n e arăţi?’*; acum iudeii tac, d eşi-i m ustrase; că
acum toţi se m inunau de H ristos. A ceasta este vina m ai m are a iudeilor,
că deşi H ristos alungase de două ori pe vînzători din tem plu, ei conti­
nuau să facă acolo com erţ şi să-I spună că este îm potriva lui D um nezeu,
cînd ar fi trebuit ca dintr-o faptă ca aceasta a lui H ristos să-şi dea seam a
cît de m ult îl cinsteşte El pe T atăl şi să-I cunoască puterea Lui. Făcuse
doar atîtea m inuni şi văzuseră că faptele Lui sînt de acord cu cuvintele
Sale. D ar iudeii n u s-au lăsat convinşi, ci s-au m îniat; şi doar îl auziseră
pe profetul Ioan B otezătorul strigîndu-le cine e H ristos, iar pe copii, cu
toată vîrsta lor, strigîndu-I: „Osana”4. D e aceea şi El îl ia pe profetul Isaia
ca acuzator al lor, spunînd: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema”5. N u nu­
m ai prin aceasta îşi arată puterea Lui, ci şi prin vindecarea feluritelor boli.
„Şi au venit la E l şchiopi şi orbi şi i-a vindecat”6.
îşi arată puterea şi stăpînirea Sa; dar arhiereii şi cărturarii nici aşa
nu se conving, ci, sugrum aţi de m înie, şi din pricina m inunilor săvîrşite
şi din pricina copiilor, pe care-i auzeau cîntîndu-I: „O sana”, îi spun:
1. M atei 21, 12-13.
2. Ioan 2, 14-16.
3. Ioan 2, 17.
4. M atei 21, 15.
5. Isaia 56, 7.
(i. M atei 21, 14.
770 SI lN 11II. IOAN CIIHA l)K AUR

„Nu a u zi ce zic aceştia?” 7

Şi ar fi trebuit ca H ristos să-i întrebe pe ei: „N u auziţi ce zic aceş­
tia?”, că îi cîntau ca lui D um nezeu.
- C e le-a răspuns Hristos?
- Pentru că arhiereii şi cărturarii vorbeau îm potriva unor fapte
vădite, îi m ustră cu asprim e, zicîndu-le:
„Niciodată n -a ţi citit: „D in gura pruncilor şi a celor ce sug voi pregăti
la u d ă ”8.
Bine a spus: „D in g u ra ”; căci cele spuse nu ieşeau din m intea lor, ci
p u terea lui H ristos a condus nevîrstnicia lim bii lor. C opiii aceştia erau
o preînchipuire a neam urilor, care gîngureau, d ar care dintr-o dată au
cîntat cu m intea şi cu credinţa m ăreţiile lui D um nezeu, O sanalele
copiilor i-au m îngîiat m ult pe apostoli; copiii le-au luat-o înainte şi le-au
alungat din suflet toată neliniştea; i-au învăţat să n u se m ai întrebe cum
ei, nişte oameni simpli şi neînvâţaţi, v o r pu tea v esti Evanghelia; i-au
învăţat că A cela C are a făcut pe aceşti copii să-L laude le va d a şi lor
cuvînt. M inunea aceasta a arătat n u num ai atîta, ci şi că H ristos este
C reatorul naturii. C opiii, deşi erau nevîrstnici, rosteau cuvinte pline de
înţeles şi cîntau im nele puterilor celor de sus; bărb aţii însă, oam eni
vîrstnici, erau plini de nebunie şi de furie. Aşa e răutatea.
P en tru că m ulte îi m îniaseră pe arhierei şi cărturari - şi strigătele
m ulţim ii şi alungarea vînzătorilor şi m inunile şi osanalele pruncilor -
H ristos îi părăseşte din nou ca să le m icşoreze tăria furiei lor; n u m ai
voieşte să le d ea învăţături, ca nu, fierbînd de invidie, să-i înfurie şi m ai
m ult cuvintele Sale.
,^4 doua zi, dim ineaţă, întorcîndu-Se în oraş, a flă m în z it”9.
- C um a flăm înzit dim ineaţa?
- T ru p u l lui H risto s îşi a ră ta n ev o ile sale, atu n ci cînd H risto s îi
în g ăd u ia.
„ Şi văzind un smochin lingă cale, a venit la el şi n-a găsit nim ic în el decît
n u m a i fru n zfi” 10.
U n alt evanghelist spune: „Că încă nu era vremea smochinelor”1[ D acă
nu era vrem ea sm ochinelor, pen tru ce evanghelistul acesta m ai spune
că „a mers să vadă de va găsi ceva în e l”? D e aici se vede că aceasta era
num ai o bănuială a ucenicilor; că ucenicii nu erau în că desăvîrşiţi. D e
altfel evangheliştii scriu totdeauna în Evangheliile lor şi ce bănuiau uce­

7. M atei 21, 16.

8. M atei 21, 16; Ps. 8, 3.
!». M atei 21, 18.
10. M atei 21, 1!).
I I. M ânu 11, 13.
(IMII.II I.A MATI'.I 771

nicii. D upă cum bănuiala lor era că Hristos S-a dus la sm ochin ca să
vadă de va găsi ceva în el, tot aşa, tot o bănuială a lor era că l-a bleste­
m at, pentru că sm ochinul n-a avut rod.
- D ar atunci pentru ce l-a blestem at?
- Pentru ucenici; ca să le d ea curaj, să-i întărească. Pînă atunci
Hristos făcuse num ai bine; nu pedepsise pe nim eni; trebuia, d ar să dea
dovada că are şi puterea de a pedepsi, ca să afle şi ucenicii şi iudeii că
oate usca pe răstignitorii Lui, d ar de buna Sa voie îi iartă şi nu-i usucă.
K [-a vrut să-Şi arate puterea Sa pedepsitoare asupra oam enilor, ci a dat
dovadă de această putere, blestem ând un pom . C în d se întîm plă u n a ca
aceasta cu un pom , cu un anim al necuvântător sau cu un loc, n u iscodi,
nu spune: „Era d re p t să se usuce sm ochinul, dacă n u era vrem ea smoc­
hinelor?” A grăi aşa este cea m ai m are ocară; ci uită-te la m inune;
m inunează-te şi slăveşte pe C el C e a făcut m inunea. La fel m ulţi, exer-
citîndu-şi simţul lor de dreptate, s-au întrebat dacă a fost drep t ca H ris­
tos să înece atîţia porci în m are în ţinutul gherghesenilor12. D ar
nici aici n u trebuie să-ţi pui astfel de întrebări, că şi porcii sînt anim ale
neraţionale şi necuvîntătoare, d u p ă cum şi sm ochinul este neînsufleţit.
- D ar atunci pentru ce a d at o astfel de înfăţişare acestui fapt şi
pentru ce acest tem ei p entru blestem ?
- A m spus-o şi mai înainte: H ristos nu S-a dus la sm ochin ca să
găsească rod în el; asta era num ai bănuiala ucenicilor. Iar dacă n u era
încă tim pul fructelor, în zadar susţin unii că sm ochinul uscat închipuie
legea veche. C redinţa este fructul legii; şi atunci era tim pul acestui fruct
şi l-a dat. C ă a spus Hristos: „Iată holdele sîn t albe spre seceriş”13; şi:
„V-am trim is p e voi să seceraţi unde nu v-aţi ostenit” 14.

II
U scarea sm ochinului nu are deci această însem nare, ci, d u p ă cum
am spus, arată puterea pedepsitoare a lui H ristos. D e altfel cuvintele:
„Că nu era vremea smochinelor”n e arată că nu S-a dus la sm ochin pentru
că-i era foame, ci pentru ucenicii Săi. Ucenicii s-au m irat foarte tare că
s-a uscat sm ochinul, deşi H ristos făcuse pînă atunci m inuni şi m ai mari.
D ar, după cum am spus, o astfel de m inune era o noutate pen tru ei;
acum, pentru p rim a oară Şi-a arătat Hristos puterea Lui pedepsitoare.
De aceea nici n-a făcut minunea aceasta cu un alt pom , ci cu un smochin,
cel mai um ed dintre toţi pomii, ca şi prin aceasta să se arate şi m ai mare

12. M atei 8, 28-32.

13. loan 4, 35.
14. loan 4, 38.
772 SFINXUL IOAN GURA 1)K AUR

m inunea. Şi ca să afli că m inunea aceasta a facut-o H ristos pentru ei, ca

să-i îndem ne să fie curajoşi, ascultă ce le spune m ai departe!
- C e le spune?
- „Şi voi veţi face lucruri m ai m ari dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi
în d o i” ’5.
V edeţi, dar, că totul s-a făcut p en tru ei, ca să n u se team ă şi să n u se
înfricoşeze de uneltiri şi de necazuri. D e aceea, p en tru a-i lipi de rugă­
ciune şi de credinţă, le m ai spune încă o dată: „Dacă veţi avea încredere
în credinţă ş i în rugăciune, nu veţi fa ce n u m a i această m inune, ci veţi m uta şi
m u n ţii şi veţi face şi alte m in u n i m a i m a r i” 16. D ar m îndrii şi îngîm faţii
iudei, v rîn d să-I întrerupă învăţătura, au venit la El şi L-au întrebat:
„Cu ce putere fa c i acestea?” 15*17
P entru că nu-L puteau învinui că face m inuni, arhiereii şi bătrînii
poporului îl ţin de rău pentru că a alungat pe vînzătorii din tem plu.
Evanghelistul Ioan ne spune că atunci cînd a alungat p e vînzători din
tem plu, îi p u n tot această întrebare; n u cu aceleaşi cuvinte, dar cu ace­
laşi gînd. A tunci îl întreabă: „Ce semn ne a ră ţi că faci acestea?”18, iar H ris­
tos le răspunde zicînd: „ S tr ic a ţi te m p lu l a cesta ş i E u în trei z ile îl v o i
r id ic a ”19; acum însă Hristos îi pune în încurcătură. De aici se vede că atunci
era la începutul m inunilor, acum la sfîrşitul lor.
C u alte cuvinte, arhiereii îl întreabă aşa: „Ai prim it scaun de învă­
ţător de alungi pe vînzători din tem plu? Ai fost hirotonit preot, că-Ţi iei
această putere?” Şi doar H ristos nu făcuse o obrăznicie, ci Se îngrijise
de b u n a rînduială a tem plului; d ar arhiereii şi bătrînii poporului,
pentru că nu-I puteau spune nim ic altceva, îi aduc această acuzaţie.
C înd i-a alungat pe vînzători din tem plu, n-au îndrăznit să-I spună ceva
din p ricina m inunilor; îl ţin de rău m ai tîrziu cînd L-au văzut din nou în
tem plu.
- C e le răspunde Hristos?
- N u le răspunde direct la întrebarea lor; le arată că dacă ar voi să
vadă pu terea Lui, ar putea-o face; dar n-o face, ci le răspunde p rin o
întrebare, spunînd:
,yBote&tl lu i Ioan de unde este? D in cer sau de la oam eni?’20
- D ar ce legătură este între întrebarea arhiereilor şi întrebarea lui
Hristos?
15. M atei 21, 21.
1(>. M atei 21, 21.
17. M atei 21, 23.
18. Ioan 2, 18.
11). Ioan 2, 19.
20. M atei 21, 25.
OMII.II I.A MAI HI 773

- Foarte m are legătură! D acă ei ar fi răspuns „D in cer”, H ristos i-ar

fi întrebat: „Atunci pentru ce n-aţi crezut în el?”212. D acă arhiereii şi
bătrînii poporului ar fi crezut în Io an Botezătorul, n u L-ar m ai fi în tre­
bat pe Iisus cu ce putere alungă pe vînzători din tem plu; ar fi ştiut de la
Ioan cine este Iisus, că Ioan le spusese: „A msînt vrednic să-Idezleg cureaua
încălţăm intei L u i ” 22; şi: „Iată M ie lu l lui D um nezeu, Care ridică pă ca tu l
lu m ii”23; şi: „Acesta este F iu l lu i D u m n ezeu ”24; şi: „C el Ce vine de sus dea­
supra tuturor este”25; şi: „Lopata este în m ina L u i şi va curăţi aria L u i ”26.
Deci, dacă ar fi crezut în Ioan, nim ic nu i-ar fi îm piedicat să ştie cu
ce putere a făcut acestea. D ar p e n tru că ei I-au răspuns cu viclenie:
„Nu ş tim ”27,
Hristos n-a spus: „Nici Eu n u ştiu”.
- D ar ce?
„Nici E u nu vă sp u n ”28.
D acă arhiereii şi bătrînii poporului n-ar fi ştiut, H ristos i-ar fi în v ă­
ţat; dar pentru că întrebarea lor a fost pusă cu viclenie, pe b u n ă d rep ­
tate H ristos nu le răspunde.
- D ar p entru ce n-au spus că botezul lui Io an este de la oam eni?
- Pentru că „se tem eau de p o p o r”29.
Ai văzut ce inim i sucite? D ispreţuiesc m ereu p e D um nezeu şi fac
totul de ochii lum ii. D e Ioan Botezătorul se tem eau, n u pentru că îl res­
pectau, ci de ochii lum ii; tot de ochii lum ii nu voiau să creadă în H ris­
tos. A sta e p ricina tuturor relelor săvîrşite de ei!
A poi D om nul le-a grăit:
„Ce vi se p a re? U n om avea doi feciori; şi a zis celui d in ţii: „Du-te astăzi şi
lucrează în via m ea!” Ia r el răspunzind a zis: „Nu vreau” dar m ai p e urm ă,
căindu-se, s-a dus. Ş i mergînd la a l doilea i-a spus la fe l; iar acela răspunzind,
a zis: , f u , D oam ne, voi merge” ş i n-a mers. Care d in aceşti doi a fă c u t voia
ta tă lu i? ” Iar ei au zis: „Cel d in tîi”30.
îi m ustră iarăşi prin pilde! A rată în chip ascuns nerecunoştinţa
iudeilor şi ascultarea neamurilor, foarte mult osîndite de ei. Cei doi feciori
sînt aceste două popoare: iudeii şi neam urile; şi aşa s-a întîmplat şi cu nea­
21. M atei 21, 25.
22. Luca 3, 16.
23. Ioan 1, 29.
24. Ioan 1, 34.
25. Ioan 3, 31.
26. M atei 3, 12.
27. Matei 21, 27.
28. Matei 21, 27.
29. Matei 21, 26.
30. Matei 21, 28 31.
771 SIlN T U I, IOAN (JURA DE AUR

m urile şi cu iudeii. N eam urile, deşi n-au făgăduit să asculte, deşi n-au
auzit legea, au arătat, cu fapta, că ascultă; iudeii, deşi au spus: „Toate cîte
va spune D um nezeu vom face şi vom asculta”31, cu fapta n-au ascultat. D ar
ca nu cum va iudeii să creadă că legea le va fi de folos, H ristos le arată
că însăşi legea îi va osîndi. A celaşi lucru îl spune şi Pavel: , f l u auzitorii
legii sînt drepţi înaintea lu i D um nezeu, ci făcă to rii legii se vor îndreptăţi”32. Şi
pentru ca să-i facă pe iudei să se osîndească singuri, îi pune p e ei să ros­
tească h o tărîrea de osîndire, aşa cum a făcut în p ild a urm ătoare, cu
lucrătorii cei răi trimişi să lucreze în vie33.

III
C a să-Şi ajungă scopul, Hristos pune vina pe altă persoană. Şi pentru că
arhiereii şi bătrînii poporului n-ar fi voit să-şi mărturisească deschis vina lor,
Hristos, prin pilda celor doi feciori, îi duce acolo unde voia. Iar cînd ei au
rostit hotărîrea lor de osîndire, neînţelegînd cele spuse, Hristos le descoperă
atunci înţelesul ascuns al pildei Sale, spunîndu-le:
„Vameşii şi desfrînatek merg înaintea voastră în împărăţia cerurilor. Că a
venit la voi Ioan p e calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfnnatele au
crezut în el; dar voi văzxnd, nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el”34.
D acă le-ar fi spus num ai atît: „D esfnnatele m erg înaintea voastră în
îm părăţia cerurilor”, li s-ar fi p ă ru t îm povărător cuvîntul; d ar aşa, d upă
ce şi-au i _atit ei înşişi sentinţa, n u li s-a m ai p ă ru t greu. D e aceea H ristos
adaugă şi pricina pentru care au luat-o înaintea lor desfrînatele şi vameşii.
- Care-i pricina?
- ,Joan a venit la voi, le-a spus H ristos, n u la desfrânate şi vam eşi; şi
nu num ai atît, ci a m ers p e calea dreptăţii”. N u puteţi să-i aduceţi nici
vina că a fost u n om trîndav şi fără de folos; dim potrivă, a fost u n om cu
viaţă nepătată, cu m ultă purtare de grijă, iar voi n-aţi ţinut seam ă de el!
Pe lîngă această vină, şi o alta, că vam eşii au ascultat de Ioan; şi după
asta, iarăşi alta, că nici după ce au crezut vam eşii voi n-aţi crezut! A r fi
trebuit ca voi să credeţi înain tea lor; d ar aşa, pen tru că n-aţi cre­
zut nici d upă ce-au crezut ei, n u m ai aveţi nici o iertare. N espusă este
lauda acelora şi tot nespusă osînda voastră! La voi a venit şi nu l-aţi primit;
n-a venit la aceia şi l-au primit. Nici pe vameşi nu i-aţi avut dascăli! Iată prin
cîte cuvinte le împleteşte laudă vameşilor şi osîndă arhiereilor! „La voi a ve­
nit, nu la vameşi!” V oi n-aţi crezut în el. Pe vameşi necredinţa voastră
a i. leş. l<), s.
a2. Rom. 2, ia.
aa. M atei 21, a a - 4 i .
aa. Matei 21 , ai-a2 .
nu i-a smintit! Ei au crezut; iar credinţa lor nu va fost de folos! C uvin­
tele „Merg înaintea voastră” n-au fost spuse ca să arate că arhiereii şi
bătrînii poporului vor m erge în îm părăţia cerurilor după vameşi, ci ca
să aibă nădejde că vor m erge şi ei, dacă vor voi. N im ic nu-i aţîţă pe
oam enii îndrăgostiţi de cele lum eşti ca am biţia. D e aceea Hristos spune
m ereu: „Cei d in ţii p e urmă şi cei de p e urmă în tîi”35; de aceea le-a vorbit
de desfrînate şi de vameşi, ca să-i am biţioneze. C ă aceste două păcate
sînt păcate m ari, născute am îndouă din dragoste păcătoasă: unul din
dragostea de trup, altul din dragostea de bani. Le arată apoi că a crede
în Ioan Botezătorul înseam nă a asculta de legea lui D um nezeu. Desfrî-
natele au intrat în îm părăţia cerurilor, nu num ai datorită harului, ci şi
dreptăţii. N-au intrat răm înînd desfrînate, ci ascultînd, crezînd, curăţin-
du-se, schim bîndu-se; aşa au intrat. Ai văzut cît de uşor de prim it a
făcut cuvîntul Său, deşi a fost m ai tăios, prin p ild a celor doi feciori
şi a desfrînatelor? N u i-a întrebat pe arhiereii şi bătrînii poporului
direct: „Pentru ce n-aţi crezut în Ioan?”, ci, ceea ce era cu m ult m ai
usturător, după ce le-a pus înainte pe vameşi şi p e desfrînate, atunci îi
învinuieşte. Ii convinge că p u rtarea lor este de n eiertat şi le arată că
toate faptele lor sînt făcute de frica oam enilor şi p en tru slava deşartă. Pe
H ristos nu-L m ărturiseau de frică, p en tru ca să n u fie daţi afară din sina­
gogă; iar pe Ioan Botezătorul nu îndrăzneau să-l vorbească de rău, nu
din evlavie, ci tot de frică. D e toate acestea D om nul i-a ţinut de rău prin
cuvintele pe care le-a spus; iar la urm ă, le-a făcut o rană şi mai usturătoare,
spunîndu-le: „Dar voi vă&nd, nu v-ati căit nici după aceea, ca să credeţi în el”.
R ău lucru36 este să nu alegi de la început binele; d ar m ai m are e răul
cînd nici nu vrei să te schimbi. A ceasta m ai cu seam ă îi face răi pe
m ulţi oam eni. Eu văd că şi acum sînt unii care suferă de această nesim ­
ţire vrednică de osîndă. N im eni să nu m ai fie aşa, ci chiar de-ar fi căzut
în cel m ai m are păcat, să nu deznădăjduiască de schim barea lui în bine.
îi este uşor să se ridice chiar din adîncurile răutăţii.
N-aţi auzit, oare, de desfrînata aceea, care a lăsat în urm ă pe toţi în
desfrînări, dar a întrecut pe toţi în evlavie? N u m ă gîndesc la fem eia
păcătoasă din Evanghelie, ci la u n a din zilele noastre, de loc din cel m ai
păcătos oraş al Feniciei37. Fem eia aceasta desfrînată a trăit pe vrem uri
în oraşul nostru; era cea mai bună artistă; numele ei era pe buzele tuturora,
nu num ai în oraşul nostru, ci pînă departe în Cilicia şi Capadochia. Pe mulţi
i-a lăsat fără averi, pe mulţi orfani i-a prins în mrejele ei. Mulţi au acu­
35. M atei 19, 30; 20, 10; Marcu 10, 31; Luca 13, 30.
30. Di- aici începe p artea m orală: Despre pocăinţă. Cei păcătoşi să nu-şi p iardă nădejdea, iar cei
cc stau să nu dormiteze.
37. Slinla IVlafţliia, a cărei pom enire se piă/.nuicşte la K octom brie.
776 S IlN T lII. IOAN (JURA DE AUR

zat-o şi de vrăjitorie, că îşi întindea laţurile ei nu num ai cu ajutorul fru­

m useţii trupului ei, ci şi cu farm ecele. C urtezana aceasta a prins în m re­
jele ei şi pe fratele îm părătesei. T iran ia ei era cum plită. D ar, dintr-o
dată, nu ştiu cum , d a ; meu bine spus, ştiu bine, a voit, s-a schim bat şi a
atras peste ea harul lui D um nezeu; a dispreţuit tot ce era în jurul ei, a
aruncat toate farm ecele cele diavoleşti şi a alergat la cer. C u toate că nu
era o păcătoasă m ai m are şi m ai neruşinată decît ea p e cînd ju ca pe
scenă, totuşi m ai tîrziu a lăsat în u rm ă pe m ulte fem ei p rin covîrşitoarea
ei înfrînare; s-a îm brăcat în sac şi aşa a sihăstrit toată viaţa. D in pricina
ei s-a tulburat şi prefectul oraşului; a trim is ostaşi înarm aţi, d ar n-au
putut s-o aducă înapoi pe scenă, nici s-o scoată de la călugăriţele care o
m m iseră. Fem eia aceasta a fost învrednicită de tainele cele negrăite ale
f ui H ristos şi a arătat rîvnă vrednică de harul prim it. Şi aşa şi-a sfîrşit
viaţa, d u p ă ce şi-a spălat p rin har toate păcatele şi d u p ă ce după botez a
dus o viaţă plină de filozofie. Pe am anţii ei de altădată, care veniseră s-o
vadă, n u i-a învrednicit nici cu o privire, închizîndu-se în m înăstire şi
trăind m ulţi ani ca într-o închisoare.
A şa v or fi cei de p e u rm ă întîi şi cei dintîi, pe urm ă. A tît de înflăcă­
rat trebuie să ne fie sufletul nostru totdeauna! A tunci nim ic n u n e v a
îm piedica să ajungem m ari şi m inunaţi.

IV
Nici un păcătos, dar, să nu se deznădăjduiască! Nici u n om cu fapte
bune să n u dorm iteze! A cesta să nu se încreadă, că de m ulte ori fem eia
păcătoasă i-o ia înainte. Cel păcătos să nu se deznădăjduiască, pentru că
ioate să lase în urm ă chiar pe cei dintîi. A scultă ce spune D um nezeu
ferusalim ului: „Şi am zis după ce ea a fă c u t toate aceste desfrînări: „întoarce-
te la M ine şi nu s-a întors”38. C înd ne întoarcem la dragostea cea m are de
D um nezeu, D um nezeu nu-Şi m ai aduce am inte de faptele noastre cele
de m ai înainte. D um nezeu nu-i ca om ul; nu ne ocărăşte pen tru cele din
trecut şi nici nu ne spune dacă ne pocăim : „De ce ai stat atîta vrem e
departe de M ine?” ci ne iubeşte cînd ne ducem la El; num ai să ne apro­
piem cum trebuie. Să ne lipim strîns de El şi să ne ţintuim inim ile
noastre cu frica de D um nezeu. Nişte lucruri ca acestea s-au petrecut nu
num ai pe vrem ea N oului Testam ent, ci şi pe vrem ea V echiului T esta­
m ent. C ine a fost m ai rău ca M anase? D ar a putut să-L plece pe D um ­
nezeu spre m ilă19. C ine a fost mai fericit ca Solomon? D ar a căzut cînd a
dorm itat40. D ar, m ai bine spus, se poate vedea şi una şi alta la acelaşi om,*10
.18. Ier. H, 7.
.19. IV Regi 7 1 ,9 -1 8 .
10 III Regi 11, 4.
OM ILII LA MAI KI ni

la tatăl lui Solom on, la David, care a fost şi bun şi rău. C ine a fost mai
fericit ca Iuda? D ar a ajuns vînzător41. C ine a fost m ai păcătos ca Matei?
D ar a ajuns evanghelist42. C ine a fost mai rău ca Pavel?43 D ar a ajuns
apostol44. C ine a fost mai zelos decît Sim on M agul?45 D ar a ajuns m ai
ticălos decît toţi4*’. Poţi vedea astfel de schim bări, oricîte vrei, şi în tre­
cut şi acum, în fiecare zi. D e aceea spun: Nici cel de pe scenă să n u dez-
nădăjduiască, nici cel din Biserică să nu se încreadă! Acestuia D um ne­
zeu îi spune: „C elui ce i separe că stă, să ia am inte să nu cadă”4748; celuilalt:
„Oare cel ce cade nu se scoală?”46 şi: „întăriţi-vă, m îin i slabe şi genunchi slâ-
bănogiţi!”49. Iarăşi acestuia îi spune: „Privegheată!”50; celuilalt: ,J)eşteap-
tă-te,cel ce dormi,şi te scoală din m o rţi!”51. A ceştia trebuie să păstreze ce au,
ceilalţi, să ajungă ce nu sînt. A ceştia să-şi păstreze sănătatea, ceilalţi, să
scape de boală, că bolesc. M ulţi d in cei bolnavi se fac sănătoşi şi mulţi
din cei sănătoşi se îm bolnăvesc pentru că se trîndăvesc. A cestora le
spune: „Iată te-ai fă c u t sănătos; să nu m ai greşeşti, ca să n u -ţifie ţie ceva m ai
ră u !”52; acelora: „Vrei să te fa c i sănătos?53 Scoală-te, ia -ţi p a tu l tău şi mergi
la casa ta !”54. D a, cum plită, cum plită paralizie este păcatul! D ar, mai
bine spus, nu-i num ai paralizie, ci şi altceva m ai cum plit. Păcătosul nu
num ai că nu lucrează pe cele b une, dar săvîrşeşte şi pe cele rele. D ar
chiar dacă ai fi aşa, de-ai vrea să te ridici puţin, se risipesc toate păcatele
tale. De-ai fi de treizeci de ani bolnav, dar dacă te sileşti să te faci sănă­
tos, nim eni n u te îm piedică. H ristos este şi acum lîngă tine şi-ţi spune:
J a - ţ i p a tu l tău!” N u m a i să vrei să te scoli. N u d£zjiădăjdui! N -a i om? D a r ai pe
Dumnezeu! N -a i p e cineva să te arunce în scăldâtoare?55L>ax ai pe A cela C are te
face să nu m ai ai nevoie de scăldătoare. N-ai p e cineva să te arunce?
D ar ai p e Cel Ce-ţi porunceşte să-ţi iei patul. A cum nu m ai poţi spune:
,JHnă merg eu, altul se pogoară înaintea mea ”56. D acă vrei să cobori la izvor, ni­
m eni nu te împiedică. Harul nu se termină, nu se cheltuieşte, este u n izvor
care curge necontenit. Din plinătatea lui toţi ne vindecăm şi la suflet şi la
trup57. Să ne apropiem , dar, şi acum. Rahav era o desfnnată şi s-a mîn-
41. M atei 26, 14-15.
42. M atei 9, 9.
43. Fapte 8, 1 -3 ; 9, 1-2.
44. Fapte 9, 3 -9 .
45. Fapte 8, 13.
46. Fapte 8, 18-24.
47. I Cor. 10, 12.
48. Ier. 8, 4.
49. Isaia 35, 3.
50. M atei 24, 42.
51. Efes. 5, 14.
52. Ioan 5, 14.
53. Ioan 5, 6.
54. Ioan 5, 8.
55. Ioan 5, 7.
56. h a n 5, 7.
57. Evr. 11, 31; lacov 2, 25.
77H SI'tNHIl. IOAN CURA DE AUR

m întuit! T îlharul era u n ucigaş şi a ajuns cetăţean al raiului ’8! Iuda a fost
cu învăţătorul şi a pierit! Tîlharul a fost pe cruce şi a ajuns ucenic! Aces-
tea-s m inunile lui D um nezeu. A şa au ajuns vestiţi magii! A şa a ajuns
evanghelist vameşul! Aşa a ajuns apostol hulitorul!

V
La acestea uită-te şi niciodată nu deznădăjdui, ci ai totdeauna
încredere şi ridică-te! A pucă num ai pe drum ul care duce acolo şi o vei
lua repede înaintea altora! Nu-ţi încuia poarta, nici nu-ţi ridica zid la
intrare! T im pul de aici este scurt şi osteneala puţină. D ar chiar de-ar fi
osteneala m are, nici aşa n-ar trebui să deznădăjduieşti. D e n u te oste­
neşti cu această p rea frum oasă osteneală, facînd pocăinţă şi săvîrşind
virtutea, te osteneşti şi te chinuieşti negreşit cu cele lum eşti. Ia r dacă şi
aici şi dincolo e osteneală, p en tru ce nu alegem osteneala aceea care are
m ult ro d şi m are răsplată? M ai ales că nu-i aceeaşi osteneală într-o parte
şi în alta. In ostenelile cele lum eşti prim ejdiile sînt continui, pagubele
neîntrerupte, nădejdea firavă, slugărnicia m are, cheltuială de bani, de
trupuri, de suflet! D a r cînd te aştepţi să culegi roadele, dacă le culegi,
ele sînt cu m ult m ai prejos de nădejdi! Sudoarea p en tru lucrurile cele
lumeşti nici n u rodeşte totdeauna. D ar chiar dacă fructele ostenelilor nu
cad înainte de vrem e, ci aduc roadă bogată, fructele acestea nu trăiesc
m ultă vrem e. D e altfel ostenelile acestea lum eşti atunci rodesc, cînd
îm bătrîneşti, cînd nu poţi să te m ai desfătezi cum vrei cu roadele lor.
O steneală, cînd îţi este trupul în putere; roade şi desfătare, la bătrîneţe,
cînd îţi este trupul istovit, cînd tim pul a veştejit sim ţirea. D ar chiar
dacă n u ţi-a veştejit-o, gîndul că în curînd vei m uri nu-ţi d ă pace să te
bucuri de ro ad a ostenelilor tale. D incolo, în osteneala pen tru virtute,
nu-i aşa. T e osteneşti într-un trup stricăcios şi m uritor, d ar cununa o p ri­
meşti într-un trup nestricăcios, nem uritor, care nu are sfîrşit. O steneala
este întîi şi scurtă; răsplata însă m ai pe urm ă şi nesfîrşită, ca să ne desfă-
tăm în tih n ă şi fără team ă. N u avem să ne m ai tem em de schim bări, de
pierderi ca la ostenelile cele păm înteşti. C e fel de bunătăţi sînt acelea
care nu sînt sigure, care trăiesc puţin, care sînt lut, care dispar înainte
de a apărea şi care se dobîndesc cu m ulte osteneli? Ce bunătăţi însă se
pot egala cu bunătăţile celelalte, cu bunătăţile cele veşnice, cele
neîm bătrînitoare, cele ce n u sînt însoţite de durere, cele ce-ti dau
cununi chiar în tim pul luptelor, chiar în tim pul ostenelilor? O m ul care
dispreţuieşte banii şi averile a şi luat aici pe păm înt răsplata,
,riR. Luai 2.'), ‘1!i.
((M II.11 l.A MA'l'l'.l 77‘)

fiind scăpat de griji, de gelozie, de calom nii, de uneltiri, de invidie.

O m ul care trăieşte în curăţenie trupească şi sufletească, om ul care
trăieşte cu bună-cuviinţă este încununat şi se desfătează înainte de a
pleca de pe lum ea aceasta, scăpînd de necuviinţe, de ruşine, de prim ej­
dii, de învinuiri şi de cele la fel cu acestea. A şa cum toate celelalte fapte
de virtute ne d au chiar aici p e păm în t răsplată.
Aşadar, ca să avem parte şi de bunătăţile cele de pe păm înt şi de
bunătăţile cele viitoare, să fugim de păcat şi să îm brăţişăm virtutea.
Făcînd aşa, ne vom desfăta şi aici şi vom d obînd i şi cununile cele vii­
toare pe care facă D um nezeu ca noi toţi să le dobîndim cu harul şi cu
iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi
puterea, în vecii vecilor, A m in.
 OMILIA LXVIII

„ A sc u lta ţi a ltă p ild ă . E r a u n o m s tă p în p e c a să , c a r e a

s ă d it v i e ş i a îm p r e jm u it-o c u g a r d ; ş i a s ă p a t t e a s c ş i a
z id it tu rn ; şi a d a t-o lu c r ă to r ilo r şi s-a d u s d e p a r te . D a r
c în d s-a a p r o p ia t v r e m e a r o a d e lo r , a tr im is s lu jito r ii s ă i
la lu c r ă to r i c a să ia r o a d e le . D a r lu c r ă to r ii lu în d p e slu ji­
to r i, p e u n ii i-a u b ă tu t, p e a lţii i-a u o m o r ît, ia r p e a lţii
i-a u u c is c u p ie t r e . I a r ă şi a tr im is a lţi slu jito r i, m a i m u lţi
d e c ît c e i d in ţii, şi le -a u fă c u t la fe l. M a i p e u r m ă a tr im is
l a e i p e f iu l lu i, z ic în d : „ P o a te s e v o r r u ş in a d e fiu l m e u ” .
D a r lu c r ă to r ii, v ă z în d p e fiu l, a u z is în tr e e i: „ A c e s ta
e s t e m o ş te n ito r u l! V e n iţ i să -l u c id e m şi să -i lu ă m m o ş t e ­
n ir e a lu i” . Ş i, scoţîn d u -1 a fa r ă d in v ie , l-a u o m o r ît. D e c i
c în d v a v e n i stă p în u l v i e i , c e v a fa c e lu c r ă to r ilo r a c e ­
lo ra ? ” Z is-a u L u i: „ P e c e i r ă i c u r ă u î i v a p ie r d e şi v i a o
v a d a a lto r lu c r ă to r i, c a r e v o r d a r o a d e le la v r e m e a
lo r ” . Z is-a lo r Iisu s: „ N ic io d a tă n -a ţi c it it în S c r ip tu r i:
„ P ia tr a p e c a r e n -a u b ă g a t-o în s e a m ă z id it o r ii, a c e e a a
aju n s în c a p u l u n g h iu lu i? ” 1.

I
M ulte lucruri arată H ristos în această pildă! C ă D um nezeu a purtat
d e grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi;
că D um nezeu n-a lăsat nim ic din cele ce trebuiau p en tru p u rtarea lo r de
grijă; că n u S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis p e profeţi, ci a tri­
m is chiar pe Fiul Lui; că unul şi acelaşi este D um nezeul N oului şi V e­
chiului T estam ent; că m oartea Lui are să săvîrşească m ari lucruri; că
iudeii au să sufere cea mai cumplită pedeapsă pentru răstignirea Lui şi pen­
tru îndrăzneala lor, că au să fie chem ate neamurile şi că iudeii au să cadă.
Domnul a spus această pildă îndată după pilda cu cei doi feciori2, ca şi
prin această pildă să arate cit de m are e crim a iudeilor, ca să arate că e cu
totul de neiertat.
1. Matei 2 1 , 3 3 - 4 2 .

2. Matei 2 1 , 2 8 - 3 0 .
OM ILII LA MATI',1 7H1

- Pentru ce?
- Pentru că au fost întrecuţi de desfrînate şi de vam eşi - şi cu m ult
deşi au avut parte de o atît de m are purtare de grijă.
Uită-te cit de m are e purtarea de grijă a lui D um nezeu şi cit de
negrăită lenea lor! D um nezeu a făcut ce trebuiau să facă lucrătorii: a
îm prejm uit via cu gard, a sădit-o şi toate celelalte. Puţin lucru a lăsat în
seam a lor: să aibă grijă de cele din vie, să păzească ce le-a dat. N -a fost
uitat nim ic, ci toate erau într-o desăvîrşită ordine. D eşi iudeii s-au bucu­
rat de atîtea daruri din partea lui D um nezeu, n-au cîştigat nimic de pe
urm a lor: i-a scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalim ul, le-a
zidit tem plul, le-a făcut jertfelnicul. „Ş î a plecat departe”, adică a fost
îndelung răbdător; nu i-a pedepsit totdeauna în d ată pentru păcatele
lor. N um eşte „plecare departe” îndelunga Sa răbdare. >rA trim is slugile
S a le ”, adică pe profeţi, „să ia rodul”, adică ascultarea arătată p rin fapte.
D ar iudeii şi acum şi-au arătat răutatea lor; nu num ai că n-au d at rod
după ce s-au bucurat de o atît de m are purtare de grijă - şi acesta-i sem n
de lenevie - , dar s-au purtat şi rău cu cei care au venit să ia rodul.
O am enii care nu p o t să d ea şi sînt datori nu trebuie să se m înie, nici să
se supere, ci să se roage. Iudeii nu num ai că s-au m îniat, d ar şi-au m înjit
şi m îinile cu sînge. A u dat altora pedepsele pe care trebuia să le p ri­
m ească ei. D um nezeu a trimis apoi al doilea rîn d de slugi şi al treilea
rînd ca să arate şi răutatea lor şi bunătatea Lui.
- D ar pen tru ce n-a trim is în d a tă pe Fiul Lui?
- Pentru ca ei să-şi recunoască păcatul săvîrşit faţă de cei trim işi
m ai înainte, să-şi potolească m înia şi să se ruşineze de venirea Lui. M ai
sînt şi alte pricini. D ar deocam dată să m ergem m ai departe.
- C e înseam nă cuvintele „Poate se vor ruşina?”
- N u înseam nă că D um nezeu n u ştia ce au să-I facă Fiului Său -
D oam ne fereşte! - Nu! Prin aceste cuvinte a vrut să arate cît de m are e
păcatul lor, că n-au nici o iertare. D eşi ştia că au să-L om oare, totuşi a
trimis p e Fiul Său. Prin cuvintele: „Se vor ruşina”arată, ce-ar fi trebuit să
facă, că ar fi trebuit să se ruşineze de El. Şi în alt loc din Scriptură D um ­
nezeu spune: „Dacă, oare, vor a u z i”3; n u grăieşte aşa p en tru că n u ştia ce
are să se întîm ple, ci ca să nu spună unii din cei păcătoşi că spusele de
m ai înainte ale lui D um nezeu i-au m înat cu sila la neascultare. In acest
scop Se foloseşte D um nezeu de cuvintele: „Dacă oare” şi „poate”. S-au
purtat ca nişte nerecunoscători faţă de slujitori, d ar ar fi trebuit să res­
pecte vrednicia Fiului.
- C e-ar fi trebuit să facă ei?

IL le i. '■I. r>
782 SKÎNTUL IOAN GURA DE AUR

- A r fi trebuit să alerge, ar fi trebuit să-şi ceară iertare pentru cri­

m ele săvîrşite! D ar nu, ei fac o crim ă m ai m are decît cea dinainte, ală­
tu ră crim ă de crim ă; şi totdeauna crim ele din u rm ă întunecă pe cele
dinainte. A ceasta o arată şi H ristos, spunînd: „U m pleţi măsura părinţilor
voştri”45.D e dem ult profeţii le-au adus aceeaşi învinuire, zicînd: ,JMîinile
voastre s în tp lin e de sînge”'J; şi: „ Sîngiuiri cu sîngiuiri se amestecă”6; şi: „Cei
ce z id iţi Sionul cu sîn g iu iri”78.D ar nu s-au înţelepţii, deşi au prim it această
m are poruncă: „ S ă n u u c iz i”*, deşi li s-a poruncit de nenum ărate ori să
se depărteze de acest păcat, deşi au fost îndrum aţi p rin m ulte şi felurite
m ijloace la păzirea acestei porunci, ei nu şi-au lăsat obiceiul lor cel rău!
- C e au spus slujitorii cînd L-au văzut pe Fiul?
- „Haide să-L ucidem !”
Pentru ce? C e v ină m are sau m ică I-aţi găsit? P entru că v-a cinstit?
Pentru că, D um nezeu fiind, S-a făcut om pentru voi? Pentru că a făcut
acele nenum ărate m inuni? Pentru că v-a iertat păcatele? Pentru că v-a
chem at la îm părăţia cerurilor?
U ită-te cît de m are este prostia lo r pe lîngă n ecred in ţa lor! U ită-te
la p ricin a uciderii! E plină de nebunie, că spun: „ Să-L ucidem şi va f i a
noastră moştenirea”!
- Şi unde se sfătuiesc să-L om oare?
- A fară din vie!
II
Ai văzut cum profeţeşte şi locul unde au să-L ucidă? „Şi scoţîndu-L
afară L -a u om orît”.
Evanghelistul L uca spune că atunci cînd H ristos a rostit pedeapsa
lucrătorilor acelora, iudeii au spus: „Să nu f ie ! ”910şi că H ristos a adăugat
m ărtu ria din Scriptură: „Privind la ei a zis: „Ce însemnează, dar, ceea ce s-a
scris: „Piatra p e care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceea s-a p u s în capul
ungh iu lu i? ” .
M atei, dim potrivă spune că iudeii au pronun ţat pedeapsa lucrători­
lor acelora. Nu-i o contrazicere între Luca şi M atei, că s-a întîm plat şi
una şi alta. Iudeii au rostit şi sentinţa îm potriva lor, d ar dîndu-şi seam a
în d ată de ce-au spus, au zis: „Să nu f i e ! ”. Hristos a pus înaintea lor cuvin­
tele profetului D avid11, ca să-i convingă că vor fi negreşit pedepsiţi. Totuşi,
4. Matei 23, 32.
5. Isaia 1, 15.
(i. Osea 4, 2.
7. Mih. 3, 10.
8. leş. 20, 13.
!). Luca 20, 16.
10. Luca 20, 17.
I l. Matei 21, 42; Ps. 117, 21-22.
OM II.II I .A M A U I 7 k :i

nici aşa D om nul nu le-a descoperit lăm urit iudeilor că via va fi dată
neam urilor, ca să nu le dea prilej de atac, ci lasă num ai să se înţeleagă,
cînd zice: „ Via o va da altora ”. D e aceea şi D om nul le-a spus asta prin pildă,
ca înşişi iudeii să pronunţe sentinţa împotriva lor. T o t aşa s-a întîmplat şi cu
David, cînd şi-a dat sieşi pedeapsa, în urm a pildei spuse de N atan12.
Uită-mi-te şi acum cît de dreaptă este sentinţa. O pronunţă chiar cei ca­
re au să fie pedepsiţi.
Apoi, pentru ca iudeii să afle că pedeapsa aceasta nu e cerută num ai de
simţul de dreptate, ci că a prezis-o de m ult şi că harul Simţului D uh şi
Dumnezeu au hotărît-o, Hristos a adăugat profeţia lui David şi-i m ustră spu-
nîndu-le:
„Niciodată n -a ţi citit că p ia tra p e care n-au băgat-o în seamă ziditorii,
aceasta a ajuns în capul unghiului? D e la D um nezeu s-a fă c u t aceasta şi este
m inunat în ochii noştri” 13.
Prin toate acestea H ristos le-a arătat iudeilor că ei, p en tru necre­
dinţa lor, au să fie scoşi şi au să fie chem ate neam urile. A ceasta le-a
spus-o învăluit p rin vindecarea fiicei cananeencei, p rin m înzul asinei,
p rin vindecarea slugii sutaşului şi prin alte m ulte pilde. A ceasta o arată
şi acum. D e aceea a şi adăugat: , f ) e la D o m n u l s-a fă c u t aceasta şi este
m inunată in ochii noştri”. Le-a spus m ai dinainte că vor form a u n singur
popor neam urile care vor crede şi iudeii cîţi v o r crede, cu toată deose­
birea m are de p în ă atunci dintre neam uri şi iudei. Apoi, ca să afle iudeii
că cele ce se v o r face nu sînt îm potriva lui D um nezeu, ci cu totul pe pla­
cul Lui, că vor fi m inunate şi pline de uim ire p en tru cei ce le vor vedea,
a adăugat: , f ) e la D om nul s-a fă c u t aceasta”.
Hristos Se numeşte pe El „piatră”, iar pe învăţătorii iudeilor, E d i to r i ”;
aşa a spus şi Iezechiel: „Cei ce zidesc zidul şi-l spoiesc fă ră să fie binefăcut”1415*.
- D ar cum nu L-au băgat în seamă?
- N u L-au băgat în seam ă p en tru că au spus despre H ristos: A c e s ta
nu este de la D u m n e ze u 15; şi: >rAcesta amăgeşte p o p o ru l”1 , şi: „Tu eşti samari-
nean şi ai dem on” 17.
Apoi, ca să ştie iudeii că paguba nu se m ărgineşte num ai la scoate­
rea din vie, a adăugat şi pedepsele, zicînd:
„Cel ce va cădea peste pia tra aceasta se va sfărîm a, şi peste cine va cădea ea
îl va zdrobi” 18.
12. II Regi 12, 1-7.
13. Ps. 117, 21-22.
14. IeZ. 13, 10.
15. loan (), Hi.
Hi. loan 7, 12.
17. loan 8, 48.
18. Matei 21, 44.
7H4 SI IN'I I)l. IOAN (MIRA l)K AUR

E vorba aici de două pieiri: una, aceea că iudeii s-au poticnit şi s-au
sm intit; acest înţeles îl au cuvintele: „Cel ce va cădea p e p ia tra aceasta”;
alta, aceea a căderii lor în robie, a prăpădului de obşte şi a nenorocirilor
ce au să v in ă peste ei, pe care le-a arătat H ristos m ai dinainte desluşit,
zicînd: ,J l va zdrobi”. Prin aceste cuvinte a făcut aluzie şi la învierea Lui.
Profetul Isaia spune că D om nul învinuieşte via; în parabola
aceasta, D om nul învinuieşte şi pe conducătorii poporului. în Isaia
D om nul spune: „Ce trebuia să fa c viei M ele şi nu i-am fă c u t? ” 19. în altă
parte spune iarăşi: „Ce greşeală au găsit p ă r in ţii voştri întru M in e? ”20; şi
iarăşi: „PoporulM eu, ce ţi-a m fă c u t? S a u cu ce te-am su p ă ra t? ”21 Prin aceste
cuvinte D om nul arată nerecunoştinţa iudeilor; le arată că au răsplătit
lui D um nezeu cu rău, deşi s-au bucurat de toate binefacerile; în pilda
lucrătorilor viei arată tot acelaşi lucru, d a r cu m ai m u ltă tărie. A cum
D om nul n u m ai spune: „Ce trebuia să fa c viei M ele ş i nu i-a m fă c u t? ”, ci îi
pune p e iudei să declare ei că nu le-a lipsit nim ic, îi p u n e pe ei să se
osîndească singuri. C în d iudeii i-au răspuns lui H ristos: „Pe cei răi cu rău
îi va pierde şi via o va da altor lucrători”, n u spun altceva decît aceasta,
rostind îm potriva lor o sentinţă definitivă. Ştefan le-a adus aceeaşi învi­
nuire, care m ai cu seam ă i-a durut, că s-au bucurat p u ru rea de m ulta
purtare de grijă a lui D um nezeu, d a r ei au răsplătit cu rău pe Binefăcă­
torul lor22. Foarte puternică dovadă că n u e vinovat d e osînda venită
peste ei C el ce i-a pedepsit, ci sînt de vină cei care au fost pedepsiţi.
Acelaşi lucru îl arată şi H ristos acum şi prin p ild ă şi prin profeţie.
N u S-a m ărginit să le spună num ai pilda, ci a adăugat şi două profeţii,
pe a lui D avid şi pe a Sa.
C e-ar fi trebuit să facă iudeii cînd au auzit aceasta? N -ar fi trebuit,
oare, să I se închine? N -ar fi trebuit, oare, să se m inuneze de purtarea de
grijă a lui D um nezeu, atît cea din vechim e cît şi cea de m ai tîrziu? D acă
n-au ajuns cu nim ic m ai buni din acestea, n-ar fi trebuit, oare, să fie m ai
înţelepţi cel puţin de frica pedepsei? D ar iudeii n-au ajuns m ai buni.
C e s-a întîm plat m ai departe?
,^ u z in d u - L , au înţeles că despre ei grăieşte. Ş i căutînd să -L prindă s-au
tem ut de popor, că î l aveau ca p ro fe t”23.
Şi-au dat seam a arhiereii şi fariseii că de ei vorbeşte.
U neori cînd voiau să-L prindă, Hristos pleca din mijlocul lor, fără să fie
văzut; alteori, cînd Se arăta între ei, ţinea piept dorinţei lor arzătoare
19. Isaia 5, 4.
20. Mih. (i, 3.
2 1. Mih. 0, 3.
22. Fapte 7, 50-33.
23. Matei 21, 45-40.
OMII.II I.A MAI 1,1 785

de a-L prinde. De aceea mulţim ile m inunîndu-se, ziceau: „Nu este, oare,
Acesta Iisus? Ia tă vorbeşte p e fa ţă şi nim ic n u -i sp u n ”2*.
Acum , pentru că arhiereilor şi fariseilor le era frică de popor, D o m ­
nul Se m ulţum eşte cu atîta, nu m ai face o m inune, ca m ai înainte, ca să
plece din mijlocul lor fără să fie văzut. N u voia să facă p e toate m ai p re ­
sus de fire, ca să-i încredinţeze pe oam eni de întru p area Sa. A rhiereii şi
fariseii însă nu s-au înţelepţii nici de la m ulţim e, nici de la cele spuse.
N u s-au tem ut nici de m ărturia profeţilor, nici de sentinţa ce şi-au dat-o,
nici de părerea m u lţim ii. A tît de m u lt i-a o rb it d ra g o s te a de putere,
dragostea de slava deşartă şi căutarea celor vrem elnice.

III
N im ic n u n e pierde, nu ne aruncă aşa de uşor în prăpastie şi n u ne
face să pierdem aşa de repede bunătăţile cele viitoare ca lipirea sufletu­
lui nostru de lucrurile cele pieritoare; şi nim ic nu ne face să ne bucurăm
şi de unele şi de altele ca alegerea bunătăţilor celor viitoare înaintea
tuturor celor păm înteşti. H ristos a spus: „C ăutaţi îm părăţia lui D um nezeu
şi toate acestea se vor adăuga vouă”2 . D ar chiar dacă n u ni s-ar adăuga
acestea, n-ar trebui să dorim aşa bunurile cele trecătoare. Alegîndu-le,
dar, pe cele nepieritoare, ni se adaugă şi cele pieritoare. Şi nici aşa unii
nu se lasă convinşi, ci se aseam ănă cu nişte pietre nesim ţitoare; urm ă­
resc um bre de plăcere.
C e este242526 plăcut pe lum ea aceasta? Celeste încîntător? V reau să vă
vorbesc astăzi cu m ai m ultă îndrăznire. Ingăduiţi-m ă ca să aflaţi că
viaţa aceea, în aparenţă grea şi îm povărătoare, viaţa m onahilor, viaţa
celor ce s-au răstignit pentru lum e27 este cu m ult m ai dulce, cu m ult m ai
de dorit decît cea din lume, aparent plăcută şi încîntătoare. M artori îm i
sînteţi voi înşivă, m eseriaşi, m ilitari şi toţi cîţi trăiţi fără să munciţi, toţi
cîţi trăiţi în zadar, care vă petreceri ziua şi noaptea la teatre, voi care
adeseori vă doriţi m oartea cînd vin peste voi necazuri m ari şi supărări şi
fericiţi pe cei din m unţi, pe cei din peşteri, pe cei ce n u s-au căsătorit, p e
cei ce duc o viaţă depărtată de afacerile lumeşti! Chiar dacă ocupaţiile aces­
tea ale voastre par că dau drumul la nenum ărate izvoare de plăceri şi de b u ­
curii, totuşi odată cu ele dau naştere la tot atîtea săgeţi m ai amare decît plă­
cerile şi bucuriile. D acă te-ai îndrăgostit de o dansatoare suferi u n chin m ai
cum plit decît dacă ai face nenum ărate expediţii militare şi nenum ărate
24. Ioan 7, 25-26.
25. Matei 6, 33.
26. De aici începe partea morală: Despre monahi. Viaţa lor pare împovărătoare, dar e mai dulce
decit viata care pare plăcută $i lesnicioasă.
27'. Gal. 6, 14.
7H(i Si INTUI. IOAN OURA DE AUH

călătorii îndepărtate. Ajungi într-o stare m ai nenorocită decît u n oraş

asediat. D ar să nu m ai vorbim acum de starea sufletească a acestora; să
o lăsăm p e seam a conştiinţei celor robiţi de astfel de patim i. Să vorbim
de viaţa m ajorităţii oam enilor. Şi vom găsi că atît de m are e deosebirea
dintre viaţa acestor oam eni şi viaţa celor din m unţi şi din pustiuri cît de
m are e deosebirea dintre u n po rt şi m area bîntuită necontenit de vîn-
turi. Sem nele prevestitoare ale traiului liniştit şi tihnit al m onahilor le
vezi chiar d in locurile în care şi-au găsit sălaş. A u fugit de tîrguri, de
oraşe, de zgom otul din ele şi s-au dus sâ trăiască în munţi. Traiul lor n-are
n im ic c o m u n cu c e le d in lu m e; nu s u fe ră n im ic d in c e le o m e n eşti:
scîrbe lum eşti, dureri, griji, prim ejdii, uneltiri, gelozie, invidie, dragoste
trupească; nim ic din cele de acest fel. A colo, în m unţi, cugetă de pe
acum despre îm părăţia cerurilor. V orbesc cu dum brăvile, cu m unţii, cu
izvoarele; d a r înainte de toate acestea, cu D um nezeu, înconjuraţi de
tăcere şi linişte adîncă. în chiliile lor zgom ot nu se aude. Sufletul lor,
uşor şi curat, cu m ult m ai curat decît aerul cel m ai proaspăt, nu-i bîntuit
de nici o p atim ă, de nici o boală. L ucrarea lor, lucrarea aceea pe care o
făcea A dam la început şi înainte de păcat, cînd era îm brăcat cu slavă,
cînd v o rb ea cu îndrăznire cu D um nezeu, cînd locuia ţinutul acela plin
de m ultă fericire. Întrucît sînt m ai prejos m onahii de A dam cel de
dinainte de călcarea poruncii, cînd a fost pus să lucreze în paradis?
A dam n-avea nici o grijă lum ească. Nici aceştia. A dam v o rbea cu D um ­
nezeu cu conştiinţă curată. T o t aşa şi aceştia. D ar, m ai bine spus, chiar
cu m ai m ultă îndrăznire decît A dam , cu cît se bucură şi de m ai m are
h ar p rin d ăruirea D uhului. A r trebui să vedeţi cu propriii voştri ochi
traiul acestor oam eni. D ar pen tru că nu vreţi, că v ă place să trăiţi în
oraş, în m ijlocul zgom otelor, vă voi înfăţişa m ăcar cu cuvîntul o parte
din traiul acelor oameni. Nici nu-i cu putinţă să vă vorbesc de întregul lor
trai. Aceste stele ale lumii, cînd răsare soarele, dar, mai bine spus, cu mult
înainte de răsăritul soarelui, se scoală din pat sănătoşi, cu m intea limpede şi
treji - că nu-i necăjeşte supărarea, grija, durerea de cap, oboseala, roiul de
afaceri; nim ic din acestea, ci trăiesc ca îngerii în cer - , se scoală, aşadar, în­
dată din pat, veseli şi voioşi; alcătuiesc un singur corp, şi cu cugetul plin de
bucurie cîntă cu toţii ca şi cum ar avea un singur glas, cîntă im ne D um ne­
zeului universului, lăudîndu-L atît pentru binefacerile făcute lor cît şi pentru
binefacerile făcute întregii lum i. Incît, dacă vreţi, lăsîndu-1 p e A dam , să
întrebăm : în ce se deosebeşte de îngeri corul acesta care cîntă pe
păm înt şi spune: „Slavă intru cei de sus lui Dumnezeu şi p e p ă m in t pace, între
oameni bunăvoire”28. îm brăcăm intea lor este vrednică de bărbăţia lor. N u
se îm bracă cu haine care să se tîrîie după ei, cu haine m oi, cu haine
2 8 . Luca 2 , 1 4 .
OM II.II I A MAIKI 7K7

decoltate, ci îm brăcăm intea lor este îm brăcăm intea acelor fericiţi îngeri:
a lui Ilie, a lui Elisei, a lui Ioan Botezătorul, a apostolilor; se îmbracă cu
haine făcute de ei, unele din păr de capră, altele din păr de cămilă; unii
din ei se mulţumesc numai cu piei, şi acestea lucrate de multă vrem e.
Apoi, cînd spun acele cîntări, plecîndu-şi genunchii, îl roagă pe D um ne­
zeu cel lăudat de ei pentru lucruri care nici nu le trec unora repede prin
minte. Nu cer nimic pămîntesc, nici nu fac cuvînt de aşa ceva; cer să stea
cu îndrăznire înaintea divanului celui înfricoşător de judecată, cînd va
veni Unul-Născut, Fiul lui D umnezeu, să judece viii şi morţii; să nu audă
nici unul din ei glasul acela înfricoşător, care spune „Nu vă cunosc p e
vo i”29; să-şi term ine viaţa aceasta obositoare cu conştiinţa curată şi cu
m ulte fapte bune; să aibă vînturi bune în călătoria lo r pe oceanul aces­
tei vieţi. R ugăciunea lor este condusă de părintele şi înaintestătătorul
lor. Apoi, după ce au term inat acele sfinte şi neîntrerupte rugăciuni,
cînd răsare soarele se scoală în picioare, se duce fiecare la lucrul său,
adunînd din m unca lor m ult cîştig pentru ajutorarea celor nevoiaşi.

IV
U n d e sînt acum cei care-şi cheltuiesc toată viaţa în dansuri diavo­
leşti, în cîntece desfrînate, cei care stau toată ziua la teatru? M ă ruşinez
num ai cînd m i-aduc am inte de aceia. D ar p en tru slăbiciunea voastră
trebuie să fac şi aceasta. C ă şi Pavel zice: ,JDupă cum a ţi fă c u t mădularele
voastre roabe necurăţiei, tot aşa acum fa c e ţi mădularele voastre roabe dreptăţii
spre sfinţenie”30. Şi noi, dar, haide să punem faţă în faţă ceata fem eilor
desfrînate de pe scenă şi a tinerilor stricaţi cu ceata acestor fericiţi b ă r­
baţi, ca să le vedem plăcerea lor, d in pricina căreia m ulţi tineri, trîndavi
şi nepăsători, cad în m rejele acelor curtezane. Şi vom vedea că deosebi­
rea dintre unii şi alţii este tot atît de m are cît de m are este deosebirea
între cîntarea aceea nespus de dulce a îngerilor şi urletul cîinilor şi gro
hăitui porcilor pe m aidane. Prin gura unora grăieşte H ristos; p rin lim ba
celorlalţi grăieşte diavolul. V rei să-mi spui că flautele acom paniază pe
cei de pe scenă, chiar dacă vocea lor e stinsă, înfăţişarea neplăcută,
obrajii um flaţi şi nervii tociţi? La m onahi însă răsună harul D uhului
Sfînt, folosind gurile acelor sfinţi în loc de fluier, de ţiteră şi flaut. D ar,
orice aş spune, nu-i cu putinţă să înfăţişez unor oam eni lipiţi de lu t şi de
lucrurile făcute din lu t plăcerile şi bucuriile m onahilor. D e aceea aş voi
chiar să iau pe unul din cei ce se dau în vuit după lucrurile acestea, să-l duc
acolo şi să-i arăt ceata acestor sfinţi şi n-ar mai avea nevoie de cuvintele m e­
le. D ar chiar dacă vorbesc unor oam eni de lut, totuşi voi încerca şi cu cuvîn-
tul să-i smulg, cît de cît, din noroi şi din mocirlă. La teatru spec­
29. Matei 2i>, 12.
HO. Rom. (i, 1H.
788 SKÎNTU1. IOAN GURA DE AUR

tatorul se aprinde în d ată de dragostea trupească. C a şi cum n-ar fi de

ajuns chipul desfrînatei ca să-i ap rin d ă sufletul, îl m ai aţîţă şi vocea ei.
Printre m onahi, chiar dacă sufletul ar avea astfel de porniri, sînt date
toate în d ată la o parte. L a teatru nu num ai vocea desfrînatei, nici num ai
chipul ei, ci şi hainele, m ai m ult decît acestea, îi tulbură pe spectatori.
D acă se duce la teatru un om sărac, unul din a c e ia lipiţi de lucrurile din
lum ea aceasta, din aceia pe care nu-i interesează m întuirea sufletului
lor, adeseori din pricina celor ce vede acolo se descurajează şi zice în el
însuşi: „D esfrînata aceasta şi desfrînatul acesta, fii de bucătari şi de ciz­
m ari, b a adeseori chiar fii de slujnice, trăiesc în atîta desfătare; iar eu,
om liber, din părinţi liberi, care trăiesc din m uncă cinstită, nici în vis n u
po t duce o astfel de viaţă”. Şi pleacă de la teatru copleşit de tristeţe.
Printre m onahi aşa ceva nu se întîm plă, ci tocm ai dim potrivă. C înd
acelaşi om va vedea că feciori de oam eni bogaţi, coborîtori din stră­
m oşi vestiţi, se îm bracă cu haine cu care nu s-ar îm b răca nici cei m ai
săraci dintre săraci, cînd îi va v edea că se bucură de îm brăcăm intea lor,
gîndiţi-vă cît de m îngîiat va pleca, ce m îngîiere v a avea pentru sărăcia
lor! Ia r dacă e bogat, pleacă înţelepţit, ajunge m ai bu n . In teatru însă,
cînd cel sărac vede p e desfrînată încărcată de aur, se plînge şi jeleşte
cînd ştie că fem eia lui nu poate avea astfel de pod o ab e; iar cei bogaţi îşi
dispreţuiesc şi-şi nesocotesc soţiile d u p ă ce au văzut p e această desfrî­
nată. C în d şi statura desfrînatei şi căutătura şi vocea şi mersul ei, cînd
toate acestea aţîţă poftele spectatorilor, spectatorii p leacă de la teatru
înfocaţi şi se întorc acasă cu sufletul robit. D e aici ocările şi necinstea;
de aici învrăjbirea dintre soţi, certurile şi uneori chiar m oartea; de aici
viaţa celoj: robiţi de desfrînatele de pe scenă, nu m ai e viaţă; n u le m ai
plac soţiile, nu-şi m ai iubesc copiii, căsniciile lor se întorc pe dos şi li se
pare că-i supără chiar lum ina soarelui. C ine pleacă însă dintre cetele
m o nahilor nu duce cu sine astfel de porniri dezgustătoare. Soţia p ri­
m eşte acasă pe bărbatul ei potolit, blînd, scăpat d e toate plăcerile cele
nebuneşti; vede că se înţelege cu el m ai bine decît înainte.
A şa sînt relele pe care le naşte ceata celor d e p e scenă; aşa sînt
bunătăţile pe care le naşte ceata celor din m unţi şi d in peşteri. U n a
face din oi lupi, cealaltă, din lupi miei.
D ar n-am spus încă nim ic din plăcerile şi din bucuriile m onahilor.
Poate fi, oare, o plăcere m ai m are ca aceea de a n u ţi se tulbura sufletul,
de a nu te îndurera, de a nu te întrista, de a n u suspina? Să m ergem
însă m ai departe şi să vedem ce plăcere pricinuieşte teatrul cu cîntecele
şi spectacolele sale şi ce plăcere pricinuiesc cîntecele şi chipurile monahilor.
Şi vom vedea că în teatru plăcerea ţine pînă seara, atît cît spectatorul stă
iu teatru; iar după ce s-a term inat spectacolul, plăcerea ce-o gustase îl
OMILII LA MAILI 78!)

chinuie mai cum plit decît înţepăturile de ace. D incolo, printre m onahi,
plăcerea este m ereu în floare şi neschim bată în sufletele celor ce-i pri­
mesc. înfăţişarea m onahilor e înfăţişare de bărbaţi; locul în care
locuiesc e plăcut; felul lor de trai, dulce; viaţa curată; cîntările frumoase
şi duhovniceşti, pline de farm ec. T oate acestea sînt pururea p rintre ei.
Cei ce locuiesc aceste porturi fug de zgom otele m ulţim ii ca de furtună.
M onahii nu cîntă num ai şi se roagă, ci şi citesc. Privelişte încîntătoare
pentru cei ce-i văd. D upă ce se term ină slujba, unul ia în m îini p e Isaia
şi stă de vorbă cu el; altul vorbeşte cu apostolii; altul citeşte cărţile alcă­
tuite de alţii, filozofează despre D um nezeu, despre univers, despre cele
văzute, despre cele nevăzute, despre cele m ateriale, despre cele spiri­
tuale, despre nim icnicia vieţii acesteia, despre m ăreţia vieţii viitoare.

V
Se hrănesc cu o h rană m inunată; nu pu n p e m asa lor cam e de vită,
fiartă sau friptă, ci cuvintele lui D um nezeu m ai dulci decît m ierea şi
fagurele11, m iere m inunată şi cu m ult m ai b u n ă decît m ierea cea veche
cu care se h ră n e a în pustie Ioan Botezătorul. M ierea aceasta n-o adună
din flori nişte albine sălbatice, nici n-o d epun în stupi după ce o fac
bună la gust cu rouă, ci o pregăteşte harul Sim ţului D un, care în loc să o
m ai depună în căsuţe de ceară, în faguri şi în stupi, o depune în sufletele
sfinţilor, ca, acela care voieşte, să o poată m înca necontenit şi în toată
voia. M onahii, im itînd şi ei aceste albine, zboară în jurul fagurilor cărţi­
lor sfinte şi culeg din ele m ultă plăcere. Iar dacă vrei să cunoşti dulceaţa
m încării lor, apropie-te de ei şi vei vedea ce lucruri plăcute şi bune la
gust, ce lucruri de m ireasm ă duhovnicească ies din gurile lor. G urile lor
nu pot scoate u n cuvînt de ruşine, de batjocură, un cuvînt aspru; ci toate
cuvintele lor sînt vrednice de cer. N-ai greşi dacă ai com para gurile
majorităţii oam enilor care fac afaceri în piaţă, care se dau în vînt după
cele lumeşti cu canalele unei haznale, iar gurile m onahilor acestora cu
izvoare din care curge m iere, din care izvorăşte apă curată. Iar dacă
cuiva nu i-ar p lă ce a că am com parat gura m ajorităţii oam enilor cu
canalele unei haznale, să ştie acela că i-am cm ţat m ult cînd am grăit
aşa. Scriptura nu foloseşte această m ăsură, ci com paraţii cu m ult mai
tari, că spune: „Ventil de aspidă sub buzfile lor şi groapă deschisă gitlejul lor”32.
G urile m onahilor nu sînt ca acestea, ci pline de bună m ireasm ă.
Aşa sînt plăcerile şi bucuriile pe care le au m onahii pe păm înt! D ar
bucuriile cele de dincolo care cuvînt le va p u tea înfăţişa? C e m inte va
putea înţelege m oştenirea cea îngerească, fericirea cea negrăită, bună­
tăţile cele nespuse?
:u. /v îs, i i .
:w. H uni. :i, l i
790 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

Poate că pe m ulţi v-au înflăcărat acum cuvintele m ele şi v-au făcut

să doriţi această frum oasă vieţuire! C e folos că aveţi acest foc num ai
cînd sînteţi aici, d ar vi se stinge flacăra şi vi se veştejeşte dorul acesta
în d ată ce ieşiţi de aici!
- C e să fac să n u se întîm ple asta?
- C în d dragostea ţi-i fierbinte, du-te la îngerii aceia, înfierbînt-o şi
m ai m ult. N u te va putea înflăcăra atît de m ult cuvîntul m eu cît vederea
celor de acolo. Să nu-m i spui: „Să vorbesc cu fem eia m ea, să-mi rîn-
duiesc m ai întîi treburile!” A m înarea aceasta e în cep u t de trîndăvie.
Ascultă! U nul a vrut să-şi p u n ă în rînduială treburile casei sale şi profe­
tul Ilie n u l-a lăsat33. D ar pentru ce vorbesc eu de rîn d u irea treburilor
gospodăreşti? U n ucenic a vrut să îngroape pe tatăl său şi H ristos nu i-a
îngăduit34. Şi totuşi ce treabă ţi se pare m ai de neap ărată trebuinţă decît
îngroparea ta tă lu i?D a r nici pe aceasta n-a îngăduit-o.
- P en tru ce oare?
- P entru că diavolul ne asaltează puternic, căutînd să se strecoare
înăuntrul nostru. D acă reuşeşte să stăm p u ţin ă vrem e trîndavi şi să amî-
năm , apoi n e face şi m ai m are trîndăvia. D e aceea cineva n e îndeam nă:
„Nu am ina de p e o z i p e a lta ”3536.D acă nu am îni, vei săvîrşi fapte bune din
ce în ce meii m ulte şi-ţi vei pune în b u n ă rînduială şi treburile gospodă­
riei tale. H ristos a spus: „ C ăutaţi îm părăţia lu i D um nezeu şi toate acestea se
vor adăuga vouă” 35. D acă sîntem fără de grijă cînd vedem că alţii îşi
neglijează treburile lor şi se ocupă de ale noastre, cu m ult m ai fără de
grijă vom fi cînd D um nezeu Se îngrijeşte de treburile noastre şi poartă
grijă de ele. N u te îngriji, dar, de treburile tale, ci lasă-le în grija lui
D um nezeu! D acă te îngrijeşti tu de ele, te îngrijeşti ca om ; d ar dacă
D um nezeu p oartă grijă de ele, po artă grijă de ele ca D um nezeu. N u te
îngriji de ele, neglijînd treburile de m ai m are însem nătate, pen tru că
atunci nici D um nezeu nu va purta m ultă grijă de treburile tale. C a să
aibă m ultă grijă de ele lasă-I-le pe toate în seam a Lui! D acă neglijezi
însă p e cele duhovniceşti şi te îndeletniceşti cu treburile tale, D um ne­
zeu n u v a p u rta m ultă grijă de treburile tale. D eci, dacă vrei să-ţi
m eargă bin e treburile tale şi să scapi de orice grijă, îndeletniceşte-te cu
cele duhovniceşti, dispreţuieşte pe cele lumeşti!
Făcînd aşa, vei avea şi păm întul odată cu cerurile şi vei dobîndi şi
bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului
nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea, în vecii vecilor, A m in.

33. III Regi 19, 20.

34. Matei 8, 21-22.
3.r>. /nţ. Sir. I>, 8.
36. M.tict 6, 33.
 O M IL IA LXIX
„Şi răspunzînd Iisus a grăit iarăşi î n pilde: „Asemănatu-
s-a împărăţia cerurilor unui împărat, care a făcut nuntă
fiului său. §i a trimis slugile sale ca să cheme pe cei pof­
tiţi la nuntă şi n-au voit să vină. iarăşi a trimis pe alte
slugi, zicînd: „Spuneţi celor chemaţi: Am gătit ospăţul
meu; juncii mei şi ceie îngrăşate ale mele s-au junghiat
şi toate sînt gata! Veniţi la nuntă!” Dar ei, neţinînd
seamă, s-au dus unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;
iar ceilalţi, prinzînd pe slugile lui, le-au ocărit şi le-au
omorît. Şi auzind împăratul s-a mîniat şi trimiţînd oştile
sale a pierdut pe ucigaşii aceia şi cetatea lor a ars-o.
Atunci a zis slugilor sale: „Iată nunta este gata, dar cei
poftiţi n-au fost vrednici. Deci mergeţi la răspîntiile
drumurilor şi pe cîţi veţi afla, chemaţi-i la nuntă”. Şi
ieşind slugile acelea la răspîntii, au adunat pe toţi cîţi au
aflat, şi buni şi răi, şi s-a umplut casa de oaspeţi.’ Iar
împăratul intrînd să vadă pe oaspeţi, a văzut acolo un
om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Şi i-a zis:
„Prietene, cum ai intrat aici neavînd haină de nuntă?”
Iar el tăcea. Atunci împăratul a zis slugilor: „Legîndu-i
mîinile şi picioarele, luaţi-1 şi aruncaţi-1 în întunericul
cel mai din afară. Acolo va fi plîngerea şi scrîşnirea din­
ţilor. Că mulţi sînt chemaţi, dar puţini aleşi”1

I
A i văzut cită deosebire este între fiu şi slugi şi în pilda de m ai
înainte şi în p ild a aceasta? Ai văzut cît de m ult se aseam ănă aceste două
pilde, dar şi cît de m ult se deosebesc? Şi pilda aceasta ca şi cealaltă arată
îndelunga răbdare a lui D um nezeu, m area Lui purtare de grijă şi n ere­
cunoştinţa iudeilor. D ar are ceva m ai m ult decît cealaltă. V esteşte m ai
dinainte şi căderea iudeilor şi chem area neam urilor; în afară de aceasta
m ai arată cită nevoie este de o viaţă virtuoasă şi cît de m are e pedeapsa
celor ce n-au grijă de purtarea lor.
Şi este bine că pilda aceasta vine după cealaltă. Pentru că în pilda
de mai înainte H ristos a spus: „ Şi se va da neam ului care va face roadele
1. Matei 22, l II.
7 92 SKlNTUL IOAN GURA DE AUR

e i " 2, în pilda aceasta arată şi cărui neam se va da via; şi n u num ai

aceasta, ci arată iarăşi şi negrăita purtare de grijă de iudei. în cealaltă
pildă se p ărea că num ai înainte a e răstignire îi cheam ă pe iudei; în
ilda aceasta Se sileşte să-i chem e chiar d u p ă ce iudeii L-au ucis pe
E lomnul. C înd trebuia să le d ea pedeapsa aceea p rea cum plită, atunci îi
cheam ă la n u n tă şi-i cinsteşte cu cea m ai înaltă cinste. în p ild a cealaltă
n a chem at întîi neam urile, ci pe iudei, în p ild a aceasta la fel. D ar după
cum în p ilda cealaltă atunci a dat altora via cînd iudeii n-au vrut să-L
prim ească, ci chiar L-au ucis cînd a venit la ei, tot aşa şi în pilda aceasta,
atunci a chem at pe alţii la n u n tă cînd iudeii n-au vrut să vină. Poate fi,
oare, o nerecunoştinţă m ai m are ca a lor? Să fie chem aţi la n u n tă şi să
nu vină! C ine n-ar vrea să v ină la nuntă, la n u n ta unui îm părat,a unui
îm părat care face nuntă fiului său?
Poate că cineva m-ar întreba:
- P entru ce Hristos a vo rb it aici de nuntă?
- C a să cunoşti cîtă grijă are D um nezeu d e noi, cît de m ult ne
doreşte; ca să cunoşti cîtă strălucire au cele d in îm părăţia Sa; că acolo
nim ic nu-i trist, nim ic dureros, ci toate sînt pline de bucurie duhovni­
cească. D e aceea şi Ioan Botezătorul îl num eşte p e H ristos M ire3; de
aceea şi Pavel spune: „Că v-am logodit u n u i singur bărbat” 4; şi iarăşi:
„Taina aceasta mare este; iar eu zio în H ristos §i în Biserică”5.
- D ar p e n tru ce spune că m ireasa nu-i logodită cu Tatăl, ci cu Fiul?
- Pentru că m ireasa care-i logodită cu Fiul este logodită şi cu Tatăl.
Scriptura nu face deosebire; grăieşte cînd într-un fel cînd în altul,
pentru că T atăl şi Fiul sînt de aceeaşi finţă.
în p ilda aceasta H ristos a vorbit şi de învierea Sa. Pentru că m ai
înainte vorbise de m oartea Sa, arată că d u p ă m oartea Sa este n u n ta şi
atunci este M ire.
D ar nici aşa iudeii n-au ajuns m ai buni, nici m ai blînzi. Poate fi,
oare, o răutate m ai mare?
Aceasta este a treia acuzaţie adusă iudeilor. Prim a acuzaţie, că au
om orît pe profeţi; a doua, că au om orît pe Fiul; a treia, că n-au venit la
nuntă cu toate că au fost poftiţi la nuntă chiar de Cel ucis, de Cel pe
C are ei îl uciseseră, ci au născocit o m ulţim e de scuze: că şi-au cum pă­
rat pereche de boi, că şi-au luat ţarine, că s-au însurat. Deşi scuzele lor
par întem eiate, totuşi noi învăţăm de aici un lucru: O ricît de grabnice şi
de necesare ar fi treburile noastre, să nu le punem niciodată m ai presus
de cele duhovniceşti.
2. Matei 21, 43.
3. Ioan 3, 29.
4. // Cor. II, 2.
.r). i-;/h. r>, 32.
DM11,11 I.A MATI'.I 7i>3

îm păratul nu i-a poftit la nuntă în ziua nunţii, ci cu m ult înainte de

nuntă. C ă se spune în pildă: „Sp u n eţi celor chem aţi!”; şi iarăşi: „Chem aţi
pe cei p o ftiţi”. A ceasta le m ăreşte şi m ai m ult vina.
- D ar cînd şi prin cine au fost chem aţi?
- Prin toţi profeţii, apoi prin Ioan Botezătorul - Ioan îi trim itea pe
toţi iudeii la H ristos, spunîndu-le: ,Jicela trebuie să crească, iar eu să m ă
micşorez”6, - şi prin Fiul: „Veniţi la M in e toţi cei osteniţi şi îm povăraţi şi E u
vă voi odihni”7; şi: ,J )e însetează cineva, să vină la M ine şi să bea”8. 1-a che­
m at nu num ai cu cuvîntul, ci şi cu fapta; iar după înălţarea Sa la cer, prin
Petru şi prin ceilalţi apostoli. Pavel spune: „Cel ce a lucrat p r in Petru la che­
marea celor tă iaţi împrejur, Acela a lucrat şi p rin m ine la chemarea neam uri­
lor”910.P entru că iudeii, cînd L-au văzut pe Fiul, s-au m îniat şi L-au omo-
rîtH), de aceea D um nezeu îi cheam ă din nou prin slugile Sale. Şi la ce-i
cheam ă, oare? La osteneli, la oboseli, la sudori? Nu! La veselie! Le spu­
sese: J u n c ii m ei şi cele îngrăşate ale mele s-au ju n g h ia t”. Uită-te cît de
bogat este ospăţul! C ît de m are e dărnicia! Şi nici aceasta nu i-a făcut să
se ruşineze, ci, cu cît era m ai îndelung răbdător, cu atît se îm pietreau
m ai m ult la inimă! N -au venit, n u pentru că erau ocupaţi, ci pen tru că
s-au trîndăvit.
- D ar atunci pentru ce unii din cei poftiţi la nuntă spun că s-au căsătorit,
iar alţii că şi-au cum părat perechi de boi? Acestea-s doar treburi!
- Nu-s deloc treburi. C înd ne cheam ă treburile cele duhovniceşti
nici o treabă nu este de neapărată trebuinţă.
D u p ă părerea m ea cei poftiţi la nuntă s-au folosit de aceste scuze
să-şi acopere lenevia lor. G rozăvia nu-i num ai aceea că n-au venit la
nuntă, ci alta, cu m ult m ai grozavă şi m ai nebunească, că au bătut, au
ocărit şi au om orît slugile. C ei poftiţi la nuntă sînt m ai răi decît lucrăto­
rii viei. Slugile din p ild a de m ai înainte veniseră să ceară venitul şi ro a­
dele viei şi au fost ucise; slugile din pilda aceasta au venit să-i chem e la
n u n ta C elui ucis de ei şi au fost ucise şi ele. Poate fi, oare, o nebunie m ai
mare? M ustrarea aceasta le-o face şi Pavel, zicînd: „Care şi pe D om n u l
L -a u ucis şi pe profeţii lor şi ne-au prigonit şi p e n o i” 11.
A poi, ca nu cum va cei poftiţi la nuntă să spună: „Nu venim la
n u nta T a, pentru că T u eşti îm potriva lui D um nezeu”, ascultă cum îi
poftesc vornicii: „Tatăl face nuntă! El vă pofteşte!”
- C e s-a întîm plat după aceasta?
fi. Ioan 3, 30.
7. Matei 11, 28.
8. Ioan 7, 37.
i>. Gal. 2, 8.
10. M atei 2 1 , 3 8 - 3 9 .
1 1 / Ies. 2, l.r>.
794 SFÎNTUL ÎOAN GURA DE AUR

- Pentru că n-au vrut să vină, b a dim potrivă au m ai şi ucis pe cei tri­

mişi la ei, îm păratul le-a ars oraşele, a trimis oşti şi i-a ucis.
H ristos a spus acestea ca să vestească m ai dinainte cele ce aveau să
se întîm ple sub V espasian12 şi T it1314, pentru că, necrezînd în El, au
m în iat pe T atăl; T atăl îi pedepseşte. D istrugerea Ierusalim ului n-a avut
loc în d a tă d u p ă om orîrea lui H ristos, ci după patruzeci de ani, ca să
arate în delunga Lui răbdare; d u p ă ce au ucis p e Ştefan, după ce au
om o rît p e Iacov, d u p ă ce şi-au b ătu t jo c de apostoli. A i văzut cum s-au
ad ev erit cuvintele lui Hristos? A i văzut cît de degrabă? S-au îm plinit
în că p e cînd trăia Io an Evanghelistul, pe cînd trăiau m ulţi din cei care
au fost îm p reu n ă cu H ristos. Au fost m artori ai celor întâmplate cei care
L-au auzit pe H ristos rostind aceste cuvinte.
D ar uită-te la nespusa purtare de grijă a lui D um nezeu faţă de
iudei! A sădit vie, a înzestrat-o cu tot ce-i trebuia, a desăvîrşit-o. C înd
i-au ucis slugile, a trim is alte slugi; cînd le-au ucis şi pe acelea, a trimis
pe Fiul Său; d u p ă ce şi Fiul a fost ucis, Tatăl îi ch eam ă la nuntă; dar
n-au voit să vină; apoi a trimis alte slugi; dar ei le-au ucis şi pe acelea. Şi
num ai atunci îi ucide şi pe ei, cînd nu li se mai pu tea vindeca boala. C ă
boala lo r era de nevindecat se vede de acolo că ei n-au crezut, în tim p
ce desfrînatele şi vam eşii au crezut. D eci iudeii sînt osîndiţi nu num ai
p e n tru că au săvîrşit acele nelegiuiri, ci şi pen tru că alţii au p u tu t săvîrşi
fapte bune.
Ia r dacă cineva ar spune că neam urile au fost chem ate îndată d u p ă
înviere, n u după ce au fost biciuiţi apostolii, d upă ce au suferit m ulte de
la iudei - că d u p ă înviere le-a spus lo r Hristos: M e r g e ţi, învăţaţi toate
neam urile ”u - , voi răspunde că şi în ain te de răstignire şi d u p ă răstignire
pe iudei i-a chem at întîi. înainte de răstignire H ristos spune ucenicilor
Săi: „Mergeţi la oile cele pierdute ale casei lu i Isra il”15167; d u p ă răstignire iarăşi
nu i-a oprit pe apostoli să-i chem e pe iudei, ci chiar le-a poruncit,deşi le
spusese: J n v ă ţa ţi toate neam urile” ™, p en tru că atunci cîndS-a înălţat la
cer le-a spus ca pe iudei să-i chem e întîi: „Veţi lua putere, venind S fin tu l
D u h peste voi,şi-M i veţi fi M ie m artori în Ierusalim şi în toată Iudeeapînă la
m arginile p ă m în tu lu i”7 ,' iar Pavel spune: „Cel Ce a lucrat p r in Petru la che­
marea celor tă iaţi împrejur, Acela a lucrat şi p r in m ine la chemarea neam uri­
lor”18. D e aceea apostolii s-au îndreptat m ai întîi spre iudei, stînd multă vre­
m e în Ierusalim; apoi, fiind alungaţi, s-au împrăştiat printre neamuri.
12. Vespasian, împărat roman (69-79).
13. Tit, împărat roman, fiul lui V espasian (1· 81).
14. Matei 28, 19.
15. Matei 10, 6.
16. Matei 28, 19.
17. Fapte 1, 8.
18. Gal. 2, 8.
OMII.II I.A MATKI 795

II
T u uită-te şi aici la bunătatea lui D um nezeu! A spus: ,JPe cîţi îi veţi
afla, chem aţi-i la n u n tă !”. M ai înainte, d u p ă cum am spus, apostolii,
trăind m ai m ult în Iudeea, au propovăduit şi iudeilor şi neam urilor. D ar
pentru că iudeii continuau să uneltească îm potriva apostolilor, ascultă-1
pe Pavel cum interpretează p ild a aceasta! Pavel grăieşte aşa: „Vouă tre­
buia să se grăiască în tîi cuvîntul lu i D um nezeu; dar pentru că v-a ţi judecat
nevrednici p e voi înşivă, iată ne întoarcem la neam uri”19. D e aceea a spus şi
Hristos: „ N unta este gata, dar cei p o ftiţi n-au fo s t vrednici”. Ştia şi m ai
dinainte că iudeii nu vor fi vrednici; dar a trim is să-i chem e, ca să nu le
răm înă nici o scuză neruşinată de îm potrivire; deşi ştia ce au să facă
iudeii, totuşi a trim is şi a v en it la ei m ai întîi, c a lor să le în ch id ă gura,
iar pe noi să ne înveţe să p linim toate, chiar dacă n-ar avea nim eni de
cîştigat de pe urm a m uncii noastre.
D ar p en tru că iudeii n-au fost vrednici, de aceea H ristos a spus:
,rDuceţi-vă la răspîntiile drum urilor şi p e cîţi veţi afla, chemaţi-i; p e oricine
aţi întîlni, p e cei lepădaţi” . C ă doar spusese în nenum ărate rînduri:
,j)esfrînatele şi vameşii vor moşteni îm părăţia cerurilor”2021; şi: „Cei d in ţii vor
f i p e urmă şi cei de p e urmă, î n tî i ”21. A arătat că pe b u n ă dreptate se face
aceasta. C eea ce-i ustura m ai m ult decît toate p e iudei şi ceea ce-i rodea
m ai cum plit decît distrugerea Ierusalim ului era că vedeau neam urile
intrînd în drepturile lor şi în drepturi m ai m ari decît ale lor.
A poi, ca să nu creadă neam urile că se p o t m întui num ai p rin cre­
dinţă, H ristos le vorbeşte şi d e osînda faptelor rele; celor care n-au cre­
zut încă le spune să se apropie cu credinţă, ia r celor care au crezut le
spune să se îngrijească de viaţa şi de faptele lor. V iaţa şi fapta sînt haină
de nuntă; chem area este h a r al lui D um nezeu.
- D ar p e n tru ce-i m ai cercetează cu atenţie p e cei poftiţi la nuntă?
- Pentru că chem area şi curăţirea sînt u n h a r al lui D um nezeu; dar
a răm îne chem at şi curat îm brăcat atîm ă de rîv n a celor care au fost che­
maţi. C hem area nu se datoreşte vredniciei om ului, ci harului. A r trebui,
dar, să răsplătim lui D um nezeu p entru harul ce n i l-a dat şi să n u arătăm
atîta răutate, d u p ă ce ne-a cinstit.
- D ar eu, m i s-ar p utea spune, n u m -am b u cu rat de atîtea bunătăţi
ca iudeii.
- Te-ai bucurat de bunătăţi m ult mai mari. A i primit, dintr-o dată, fără
să fii vrednic, bunătăţile pe care poporul iudeu le-a prim it în decursul
19. Fapte 13, 46.
Matei 2 1 , 3 1 .
2 0 .

21. M atei 19, 30.

7i)(i SFlNTUL IO AN GURĂ DE AUR

întregii lui istorii. D e aceea şi Pavel spune: g e a m u r ile să slăvească p e

D um nezeu pentru m ilă ” 22. A i luat ce li se cuvenea lor. D e aceea şi
pedeapsa e m ai m are pen tru ei, că n-au îm plinit poruncile lui D um ne­
zeu. D u p ă cum cei ^poftiţi la nu n tă au ocărit p e îm p ărat p en tru că n-au
venit, tot aşa şi tu 11 ocărăşti dacă, după ce ai fost chem at, te aşezi la
ospăţulLui de nu n tă cu o viaţă stricată. A te duce la n u n tă cu haine m ur­
dare, aceasta înseam nă: a pleca de p e lum ea aceasta avînd o viaţă necu­
rată. D e aceea şi tăcea cel ce intrase la nu n tă fără h ain ă de nuntă. Vezi
că deşi păcatul lui sărea în ochi, totuşi D um nezeu nu-1 pedepseşte
înainte de a-şi fi rostit însuşi păcătosul pedeapsa? C ă s-a osîndit singur
prin aceea că n-a avut ce să răspundă; şi astfel este dat chinurilor celor
groaznice. C în d auzi că a poruncit să-l arunce în întunericul cel m ai din
afară, nu socoti că num ai aceasta îi este pedeapsa, că l-a trimis doar
acolo în locul acela întunecos, ci şi acolo unde-i plîngerea şi scrîşnirea
dinţilor. Iar p rin plîngerea şi scrîşnirea dinţilor arată că chinurile acelea
sînt cu n eputinţă de îndurat.
A uziţi23 voi toţi cîţi vă îm părtăşiţi cu sfintele taine, cîţi aţi venit la
ospăţul cel de nu n tă şi aveţi sufletul îm brăcat cu fapte m urdare! Auziţi
de unde aţi fost chem aţi? D e la răspîntiile drum urilor! C e sînteţi? Nişte
ologi, nişte betegi la suflet, ceea ce-i cu m ult m ai cum plit decît beteji-
ciunea timpului. Ruşinează-te de b u n ătatea C elui C e te-a chemat!
N im eni să n u răm înă aici cu haine m urdare, ci să-şi cureţe haina sufle­
tului. Auziţi, femei! Auziţi, bărbaţi! N u avem nevoie de hainele acestea
ţesute cu aur, care ne îm podobesc trupul, ci de hainele acelea ce n e
îm podobesc sufletul. A tîta vrem e cît ne îm podobim trupul e greu să ne
îm podobim sufletul. N u e cu putinţă ca în acelaşi tim p să n e îm podo­
bim şi sufletul şi trupul. N u e cu p u tinţă ca în acelaşi tim p să slujim şi lui
m am ona şi să ascultăm şi de H ristos aşa cum trebuie! Să aruncăm deci
de pe noi această cum plită tiranie. N-ai în d u ra cu linişte să vezi pe unul
că îţi îm podobeşte casa atîm îndu-i perdele de aur, d ar pe tine te lasă să
stai gol în zdrenţe. Şi iată, acum aceasta o faci tu cu tine însuţi. îţi îm podo­
beşti casa sufletului tău, adică trupul, cu fel de fel de stofe, iar sufletul îl laşi
să stea îm brăcat în zdrenţe. N u ştii că trebuie să împodobeşti m ai m ult pe
îm părat decît pe ostaş? Pentru îm podobirea ostaşului se fac stofe de in; pen­
tru împărat, purpură şi coroană. Tot aşa şi tu. îmbracă-ţi trupul cu o îm bră­
căm inte m ai proastă, dar sufletul îmbracă-ţi-1 cu purpură. Pune-i coroană
şi aşazâ-1 într-o trăsură înaltă şi strălucitoare. A cum însă tu faci cu totul
dim potrivă. îm podobeşti ostaşul, trupul, cu fel de fel de podoabe, dar pe
22. Rom. 15, !).
'2.1. Do aici incopo parloa morală: Despre judecată, despre a ne îngriji de minte şi de suflet şi a
disprefui cele trupeşti. E cu neputinţă să-ţi împodobeşti şi trupul şi in acelaşi timp să-ţi împodobeşti şi
sufletul şi mintea.
UMII.II I.A MAII.I 7!)7

îm părat, sufletul, îl laşi să se tîrîie legat în urm a patim ilor celor p ăcă­
toase. Nu te gîndeşti, oare, că ai fost chem at la nuntă, şi la n u n ta lui
D um nezeu? N u te gîndeşti, oare, că în aceste săli d e ospăţ sufletul poftit
la nu n tă trebuie să intre îm brăcat cu haine bro d ate cu aur?

III
V rei să-ţi arăt oam eni îm brăcaţi aşa, oam eni care au hain ă de
nuntă? Am intiţi-vă de sfinţii aceia despre care v-am vorbit înainte, care
se îm bracă cu haine de păr, care locuiesc pustia. A ceştia sînt m ai ales
aceia care au h ain ă de nuntă. Se va vedea aceasta d in cele ce voi spune:
O ricît de m ultă porfiră le-ai da lor, nu o vor prim i. D u p ă cum u n îm p ă­
rat s-ar îngreţoşa de hainele peticite ale unui sărac, dacă i s-ar porunci
să le îm brace, tot aşa şi m onahii aceia se îngreţoşează de purpură. Scîr-
b ire a n u le vine din altă parte, ci de acolo că-şi cunosc frum useţea
îm brăcăm intei lor. D e aceea dispreţuiesc ca pe o pînză de păianjen
m antia de purpură. îm brăcăm intea lor de sac i-a învăţat aceasta. Deşi
se îm bracă în sac, sînt cu m ult m ai presus, cu m ult m ai strălucitori decît
îm păraţii. De-ai p u tea deschide porţile m inţii lor, de-ai putea să le vezi
sunetul şi toată p o d o ab a dinăuntru, ai cădea cu faţa la păm înt, că ţi-ar
lua ochii strălucirea frumuseţii lo r interioare, lum in a hainelor lo r şi stră­
fulgerarea conştiinţei lor. Aş putea vorbi şi de alţi bărbaţi m ari şi m in u ­
naţi din vechim e; d ar pentru că pe oam enii care n u se pot înălţa la cele
spirituale îi conving mai repede exem plele din faţa ochilor lor, de
aceea vă trim it la locuinţele acestor m onahi. Pe feţele lor nu veţi zări
tristeţea, pentru că, zidindu-şi colibele lor în ceruri, sălăşluiesc departe
de necazurile şi scîrbele din lum e; duc război îm potriva diavolului şi,
ca şi cum ar dansa, aşa se războiesc cu el. D e aceea, pentru că duc răz­
boi, şi-au făcut colibe şi au fugit de oraşe, de pieţe, a e case. Ostaşul de
p e cîm pul de lu p tă n u poate să locuiască în casă, ci îşi face u n sălaş v re­
m elnic şi aşa locuieşte, pentru că are să plece în d ată de acolo. A şa
locuiesc toţi m onahii aceia; cu totul altfel decît noi; că noi nu trăim ca şi
cum am trăi într-o tabără de luptă, ci ca şi cum am trăi într-un oraş paş­
nic. C ine pune, oare, într-o tabără de luptă temelii? C ine zideşte, oare,
casă pe care are s-o părăsească p uţin mai tîrziu? N im eni! D im potrivă,
dacă ar încerca cineva să facă aşa ceva ar fi ucis ca trădător. C ine cum ­
p ără într-o tabără de luptă hectare de păm înt? C ine încheie afaceri?
N im eni! Şi pe b u n ă dreptate. „Ai v en it ca să lupţi, i se poate spune, n u
să faci negoţ! Pentru ce te osteneşti într-un loc pe care-1 vei părăsi peste
cîtăva vreme? Fă aceasta cînd ne vom întoarce în ţară!” Aceste cuvinte
ţi le spun şi eu acum : Fă aceasta cînd ne vom duce în cetatea cea de sus.
D ar, mai bine spus, acolo nu trebuie să te osteneşti; îm păratul cel
ceresc va face lotul pentru tino. Aici pe păm înt e de ajuns să ai
7WH SKlNTUL IO AN DURA DE AUR

num ai o g roapă şi să o întăreşti; de locuinţă nici nu-i nevoie. Ai auzit ce

viaţă duc sciţii! Trăiesc tot tim pul în căruţă. Ai auzit ce viaţă duc p o poa­
rele nom ade! A şa ar trebui să trăiască creştinii. Să trăiască întocm ai ca
nişte călători pe păm înt, războindu-se cu diavolul, dezlegînd p e cei
ţinuţi robi de el; să se scape de toate grijile lum eşti. Pentru ce-ţi faci
casă, om ule? C a să te legi şi cu m ai m ulte lanţuri? Pentru ce ascunzi
aurul în păm înt? C a să chem i pe vrăjm aş îm potriva ta? Pentru ce te
îm prejm uieşti cu ziduri? C a să-ţi faci închisoare? D ar, dacă ţi se p ar a fi
grele acestea, să m ergem la colibele sfinţilor acelora, ca să vedem cu
fapta cit sînt de uşoare toate. Ei îşi fac colibe. D acă trebuie să le p ără­
sească, le părăsesc cum părăsesc ostaşii taberele cînd se term ină răz­
boiul. A şa trăiesc sfinţii aceştia! D ar, m ai bine spus, tabăra lor e cu m ult
m ai plăcută. C ă e m ai plăcut să vezi o pustie p lin ă de colibele m o n ah i­
lor, decît să vezi o tabără în care ostaşii întind corturi, înfig suliţe, atîm ă
de vîrful suliţelor fîşii de pînză de culoare galbenă, decît să vezi m ul­
ţim e de oam eni cu coifuri de aram ă pe cap, cu piepturile strălucind de
scuturi, înfăşuraţi num ai în fier, decît să vezi un cort îm părătesc făcut în
grabă, o cîm pie întreagă acoperită de lum e care m ănîncă şi cîntă. N u e
atît de plăcută priveliştea aceasta ca cealaltă, de care-ţi vorbesc acum.
D acă ne-am duce în pustie ca să vedem corturile acestor ostaşi ai lui
HristOs, n u vom vedea corturi întinse, nici vîrfuri de suliţe, nici cort
îm părătesc făcut din stofe de aur, ci vom v ed ea că pustia în care
locuiesc aceşti ostaşi ai lui H ristos este tot atît de m inunată şi frum oasă
c a şi u n p ăm în t p e care ai întinde frum useţea m u lto r ceruri. C ă locuin­
ţele lor n u sînt m ai prejos de ceruri; îngerii şi Stăpînul îngerilor se
pogoară la ei. D acă au venit la A vraam , la u n om care avea soţie şi h ră­
n e a copii, p e n tru că era prim itor de străini, cu atît m ai m ult vin aici şi
dănţuiesc cu ei dansul cel cu cuviinţă, pen tru că găsesc la ei cu m u lt m ai
m ultă virtute, p e n tru că găsesc oam eni care s-au lepădat de trup, care
dispreţuiesc trupul, deşi sînt în trup. La m asa lo r lăcom ia nu-şi găseşte
loc; m asa lor e p lin ă de filozofie; nu curg pîraie de sînge, n u se taie
cam e, n u se aude de dureri de cap de pe u rm a băuturii, n u se v ăd mîn-
căruri drese; n u sim ţi m irosuri de cam e friptă, nici fum înecăcios; n u se
v ăd alergături, zgom ote, tulburări şi strigăte supărătoare; p e m asa lor,
pîin e şi apă; apa, din izvor curat; pîinea, din m u n ca m îinilor lor; iar
dacă vor să m ănînce ceva deosebit, m ănîncă fructe; m ai m are e plăce­
rea la m esele lo r decît la m esele împăraţilor·, la m esele lo r n u te tem i şi
n u îţi este frică de nim eni; nu te ţine de rău boierul, n u te m înie soţia, nu
te supără copilul, nu se rîde în gura m are, nu te îngîmfâ mulţim ea linguşito­
rilor; masa aceea e lipsită de o astfel de tulburare; e m asă de îngeri; sub ei au
num ai iarbă, aşa cum a avut Hristos în pustie cînd a hrănit mulţimile. Mulţi
nu-şi fac nici acoperiş, ci în loc de acoperiş au cerul; în loc de lumina
OMII.II I.A MATKI 799

opaiţului au luna; n-au nevoie nici de ulei, nici de opaiţ, că lima le d ă de

sus o lum ină vrednică de ei.
IV
C în d îngerii din cer privesc la m asa lor, îngerilor le place şi se vese­
lesc. D acă îngerii se bucură de u n păcătos care se pocăieşte24, cum n u se
vor bucura de atîţia drepţi care trăiesc ca ei? L a ei nu-i nici stăpîn, nici
rob; toţi sînt robi, toţi sînt stăpîni. Să n u socoteşti o enigm ă cuvintele
m ele; sînt robi unii altora, stăpîni unii altora. C u lăsarea serii n u se lasă
şi în sufletul lor tristeţea, aşa cum li se întîm plă m u lto r oam eni care se
gîndesc la grijile pricinuite de necazurile zilnice. D u p ă cină nu-i
cuprinde team a de tîlhari, nu încuie uşile, nu trag zăvoarele, nici n u se
tem de altele de care se tem oam enii: să stingă cu grijă lum inile şi focu­
rile, ca n u cum va o scînteie să le ap rin d ă casa. C onvorbirile lor sînt la
fel de liniştite şi de potolite. N u vorbesc ca noi de lucruri care nu-i p ri­
vesc. N u spun: „C utare a ajuns m are dregător; cutare şi-a p ierd u t
slujba; cutare a m urit; cutare a dobîndit o m oştenire” şi altele de acest
fel. Nu! Ei vorbesc totdeauna de cele viitoare şi filozofează. Şi, ca şi
cum ar locui în altă lum e, ca şi cum s-ar fi m utat în cer, ca şi cum ar trăi
acolo, aşa vorbesc despre toate cele de acolo, despre sînurile lui
A vraam , despre cununile sfinţilor, despre vieţuirea îm p reu n ă cu Hris-
tos; despre cele din lum ea aceasta nici pom enire, nici cuvînt; ci, d u p ă
cum pe noi nu ne interesează ce fac furnicile în m uşuroaiele lor, to t aşa
nici pe ei nu-i interesează ce facem noi, ci-i interesează îm păratul cel de
sus, războiul ce-1 au de dus, uneltirile diavolului, faptele m ari pe care
sfinţii le-au săvîrşit. î n ce ne deosebim noi de furnici cînd ne com parăm
cu ei? D upă cum acelea se îngrijesc de trupurile lor, to t aşa şi noi. Şi
de-am face num ai atîta! D ar noi facem lucruri cu m ult m ai rele, că n u
n e îngrijim num ai de cele de n eap ărată trebuinţă, ca furnicile, ci şi de
cele de prisos. C ă furnicile trăiesc d in cîştigul cinstit al m uncii lor; noi,
din răpiri; şi nici cu furnicile nu n e asem ănăm , ci cu leii şi leoparzii;
dar, m ai bine spus, sîntem m ai răi decît aceste fiare. Fiarelor acestora
n atu ra le-a dat să se hrănească aşa; p e cînd pe noi, oam enii, D um nezeu
ne-a cinstit cu raţiune şi egali, d ar am ajuns m ai răi decît fiarele. Sîntem
deci m ai răi decît anim alele necuvîntătoare; m onahii aceia sînt însă
egali cu îngerii, străini de toate cele de aici şi trecători p e acest păm înt.
Se deosebesc cu totul de noi şi în îm brăcăm inte şi în hrană şi în casă şi în în­
călţăminte şi în grai. D acă i-ar auzi cineva pe ei vorbind şi ne-ar auzi şi pe
noi, şi-ar da bine seam a că ei sînt cetăţeni ai cerului, iar noi, nici m ăcar vred­
nici de pămînt. D e aceea, cînd un m are dregător se duce la ei, atunci
‘M . l.uca 15, 7 .
HOO SI'tNTUI. IOAN GURA DE AUR

mai cu seam ă iese la iveală toată deşertăciunea lum ii. D regătorul acela,
care se crede grozav de m are cu slujba lui, acolo în tre m onahi stă şi el
pe un p at de iarbă sau pe o p ern ă ponosită alături de un m onah care
m unceşte cu palm ele păm întul, alături de un om care nu cunoaşte
nim ic d in cele d in lum e. Acolo nim eni nu-1 linguşeşte, nim eni nu-1
laudă. I se întîm plă acelaşi lucru şi lui ca şi unuia care s-ar duce la u n
giuvaergiu sau într-o grădină de trandafiri; şi dup ă cum acesta prim eşte
ceva d in strălucirea aurului şi a trandafirilor, to t aşa şi dregătorul
răm îne cu ceva de pe urm a strălucirii vieţii m onahilor acelora: scapă de
îngâmfarea lui de m ai înainte. Şi d u p ă cum un om m ic de statură, dacă
se suie p e un loc înalt, pare şi el m ai înalt, tot aşa şi oam enii care vin să
vad ă sufletele înalte ale acestor vieţuitori, par şi ei înalţi atîta vrem e cit
răm în acolo; d ar cînd pleacă dintre ei ajung iarăşi m ici, că s-au pogorît
de p e înălţim ea aceea. Printre m onahi nu-i nim ic nici îm păratul, nici
prefectu l; ci, d u p ă cu m rîd em cîn d v e d em pe co p ii că o fac p e îm p ă ­
ra ţii sau p refecţii, to t aşa şi m o n a h ii d ispreţuiesc în g îm farea celo r
care sp erie pe cei d in lum e. Şi se v ed e lucrul a ce sta din aceasta:
d a că li s-ar d a m o n a h ilo r acesto ra în d e p lin ă sig u ran ţă tro n u l îm p ă ­
rătesc, n u l-ar p rim i; l-ar prim i în să d acă n-ar n ăzu i d u p ă ceva m ai
m ă re ţ d ecît u n tro n îm părătesc, d a c ă n-ar socoti tre c ăto r tro n u l
îm p ărătesc.
C e dar? N u vom trece odată de la viaţa aceasta a noastră nefericită
la viaţa fericită a acestor m onahi? N u ne vom duce la aceşti îngeri? N u
vom lua şi noi haine curate, ca să prăznuim la n u n ta Fiului de îm părat?
Pentru ce stăm şi cerşim? Pentru ce stăm într-o stare m ai rea decît cerşe­
torii de la răscrucile drum urilor? D ar, m ai bine spus, într-o stare m ai
rea şi decît cerşetorii şi decît cei m ai ticăloşi decît ei. D a, cei ce se îm b o ­
găţesc din m unca şi averile altora sînt într-o stare m ai rea decît cerşeto­
rii. C ă e m ai bine să cerşeşti decît să jefuieşti. Cerşitul se iartă; jefuitul se
osîndeşte. C erşitul n u supără pe D um nezeu; jefuitul supără şi p e
oam eni şi pe D um nezeu. De pe u rm a jafului suferi num ai osteneli şi de
m ulte ori alţii se b u cu ră de ostenelile tale.
C unoscînd, dar, toate acestea, să îndepărtăm din sufletul nostru
toată lăcom ia; să ne lăcom im după bunurile cele de sus răpind, cu toată
rîvna, îm părăţia cerurilor25. N u poate, n u poate să in tre în îm părăţia
cerurilor cel care se trîndăveşte. Facă D um nezeu ca noi toţi să ajungem
rivnitori şi cu m intea trează, ca să dobîndim îm p ărăţia cerurilor, cu
harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus Hristos, C ăruia
slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.

2/>. Matei 11, 12.

 OMILIA LXX

„Atunci mergînd fariseii au făcut sfat

ca să-L prindă în cuvînt”1
I
- C înd A tu n c i”?
-A tu nci cînd m ai cu seam ă ar fi trebuit să se căiască, atunci cînd ar
fi trebuit să se m inuneze de bunătatea Lui, cînd a r fi trebuit să se team ă
de viitor, cînd ar fi trebuit ca acelea trecute să-i încredinţeze de cele vii­
toare. Faptele întăreau spusele lui Hristos. V am eşii şi desfrînatele au
crezut; profeţii şi drepţii au fost om orîţi; şi pe tem eiul acestor fapte ar fi
trebuit să nu I se m ai îm potrivească D om nului în cuvînt cînd le vorbea
d e pieirea lor, ci să creadă şi să se înţelepţească. Totuşi nici aşa n u pun
capăt răutăţii lor, ci zămislesc alte răutăţi şi m erg înainte. Şi pentru că nu pu­
teau pune m îna pe El, că se tem eau de popor, fariseii au luat altă cale: să-L
arunce în prim ejdie şi să-L facă vinovat de crimă împotriva statului.
,/lu trimis la E l pe ucenicii lor împreună cu irodianii, zicindu-I: Jnvăţătorule,
ştim că eşti omul adevărului şi calea lui Dumnezeu în adevăr înveţi şi nu-Ţi este
teamă de nimeni, că nu cauţi lafaţa oamenilor. Deci spune-ne nouă, ce Ţi separe?
Se cade a da dajdie cezarului sau nu?”2
Iudeii plăteau tribut, că erau sub stăpînirea rom anilor. Şi pen tru că
fariseii văzuseră că T euda şi Iu d a fuseseră condam naţi nu cu m ult
înainte la m oarte pentru că puseseră la cale o răscoală îm potriva ordinii
statului3, voiau ca prin cuvintele acestea ale lo r să-I p u n ă în spate
aceeaşi vină. D e aceea au trim is la Iisus şi pe ucenicii lor şi pe irodiani,
ca să-I sape, d u p ă cum gîndeau ei, o îndoită prăpastie, şi de o parte şi de
alta; să-I în tin d ă laţurile din toate părţile ca să-L p rin d ă orice răspuns ar
da. D acă răspundea pe placul irodianilor, să-L învinuiască fariseii; dacă
răspundea pe placul fariseilor, să-L acuze irodianii. H ristos plătise daj­
die4, dar ei n-o ştiau. Fariseii se aşteptau să-L p rin d ă fie într-un chip, fie
în altul. D ar m ai m ult doreau să spună ceva îm potriva irodianilor. D e aceea
i-a şi trimis pe ucenicii lor, ca pom indu-L îm potriva irodianilor în pre-
1. M atei 22, 15.
2. M atei 22, 16-17.
3. Fapte 5, 36-37.
4. Matei 17, 24-27.
802 SFÎNTUI. IOAN GURA DE AUR

zenţa lor să-L dea pe m în a lui Irod ca pe unul ce vrea să-i ia puterea.
A ceasta a lăsat-o şi evanghelistul Luca să se înţeleagă, cînd a spus că
L-au în treb at în faţa m ulţim ilor5, ca să aibă m ai m ulţi m artori. D ar a
ieşit cu totul altceva. Şi-au arătat prostia lor în ain tea m ai m ultor
oam eni. U ită-te la linguşeala şi viclenia lor ascunsă! „Ştim, spun ei, că
omul adevărului eşti!” Pentru ce atunci, fariseilor, spuneaţi că este u n
înşelător6, că am ăgeşte poporul7, că are dem on8, că n u este de la D um ­
nezeu9? P entru ce cu puţin înainte v-aţi sfătuit să-l ucideţi10? D ar fariseii
fac tot ce le porunceşte viclenia lor. Puţin m ai înainte, cînd L-au în tre­
b at cu obrăznicie: „Cu ce putere faci acestea?”11, n-au căpătat răspuns; de
aceea nădăjduiesc ca acum cu linguşeala să-L înm oaie şi să-L facă să
spună ceva îm potriva legilor statului, ceva îm potriva ordinii de stat.
Fariseii I - a u m ărturisit adevărul cînd I-au spus: „Ştim că omul adevărului
eşti”; au spus ceea ce era; d ar n-au grăit cu gînd curat, nici de b u n ă voie.
îi m ai spun: „Nu-Ţi este teamă de nimeni”. Ai văzut cum se descoperă că
au de g în d să-L facă să rostească nişte cuvinte care-1 p o t supăra pe Irod,
d ar să-I bage şi vina că doreşte să p u n ă m în a pe putere, că Se răscoală
îm potriva legilor statului, ca să-L osîndească pe H ristos ca p e un răzvră­
tit şi ca p e unul care a vrut să p u n ă m în a pe putere? C uvintele: „Nu-Ţi
este teamă de nimeni” şi: „Nu cauţi la fa ţa omului”, le-au spus fariseii gîn-
dindu-se la Irod şi la cezar.
,J)eci spune-ne nouă, ce Ţi se pare?”N cm a îl cinstiţi ji-L socotiţi în v ă­
ţător, d ar atunci cînd vă vorbea de m întuirea voastră II dispreţuiaţi şi-L
ocăraţi de m ulte ori! D e aceea fariseii sînt de acord cu irodianii. Uită-te
cît sînt de vicleni! N u-I spun: „Spune-ne nouă: Este bine, este de folos,
este legal?” N u, ci: „Ce Ţi separe?”; urm ăreau deci u n singur lucru: să-L
trădeze, să-L declare duşm an cezarului. Evanghelistul M arcu arătînd
lucrul acesta pune în lum ină m ai bine cutezanţa şi gîndul lor ucigaş,
spunînd că L-au întrebat: „Să dăm dajdie cezarului sau să nu dăm?”12Fier-
beau d e m înie, zăm isleau viclenie, dar se fâţăreau că-L cinstesc.
- C e le-a răspuns Hristos?
- „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?”13
Ai văzut cît de aspru le vorbeşte? C u cuvîntul le face m ai adîncă tăietu­
ra, cînd vede că răutatea lor e vădită şi desăvârşită. M ai întîi îi zăpă­
5. Lu ca 20, 27.
6. M atei 27, 63.
7. Ioan 7, 12.
8. Ioan 10, 20.
!). Ioan !), 16.
10. M atei 21, 46.
1 1. M atei 21, 23.
12. Marcu 12, 14.
13. M atei 22, 18.
OM II.II I.A MAI 1.1 80.1

ceşte, apoi le închide gura, descoperindu-le tainele sufletului lor şi

fâcînd cunoscut tuturora cu ce gînduri au venit la El. Hristos a făcut
lucrul acesta ca să pună capăt răutăţii lor, să nu m ai încerce să-L atace
din nou. îi ţine de rău, deşi fariseii îi arătaseră m ultă cinstire p rin cuvin­
tele lor. îl num iseră învăţător, m ărturisiseră că e adevărul şi că n u caută
la faţa om ului; dar El, D um nezeu fiind, nu S-a lăsat înşelat de nici unul
din aceste cuvinte linguşitoare. A sta ar fi trebuit să-i facă pe farisei să
vadă că m ustrarea pe care le-o face Hristos nu se întemeiază pe o simplă
presupunere, ci este un semn că El cunoaşte tainele sufletului lor.

II
D ar D om nul nu S-a m ărginit num ai la m ustrare, deşi era de ajuns
num ai darea pe faţă a gîndului lor ca să-i facă să se ruşineze de răutatea
lor; nu S-a oprit la atîta, ci le-a închis gurile şi în alt chip, spunîndu-le:”
„Arătaţi-Mi banul dajdiei!” 14
Şi după ce l-au arătat, aşa cum făcea totdeauna, a pronunţat sen­
tinţa prin gura lor şi-i face pe ei înşişi să declare că se cade să plătească
dajdie. Strălucită şi mare victorie! C înd Hristos le pune întrebarea, nu-i în­
treabă pentru că El n-ar fi ştiut ce urm ăreau aceia, ci întreabă pentru că voia
să-i facă pe ei responsabili de propriile lor răspunsuri. Cînd i-a întrebat:
„Al cui este chipul de pe ea?” 15
şi ei I-au răspuns:
)rAl cezarului!”16,
D om nul le-a spus:
„Daţi cezarului cele ce sînt ale cezarului”17.
N u e vorba deci de un sim plu dat, ci de o restituire. Lucrul acesta îl
arată şi chipul şi scrierea de pe ban.
Apoi, ca să nu spună fariseii: „Ne porunceşte să ne supunem oam e­
nilor”, H ristos a adăugat:
„Şi lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”1819.
Se cade, dar, să dăm oam enilor cele ale oam enilor şi să dăm lui
D um nezeu cele ce datorăm lui D um nezeu. D e aceea şi Pavel zice:
„Daţi tuturor cele datorate: celui cu darea, dare; celui cu vama, vamă; celui cu
frica, frică” 19. C înd auzi pe H ristos spunînd: „Dă cele ale cezaru­
14. M atei 22, 19.
1 M atei 22, 20.
l(i. M atei 22, 21.
17. Matei 22, 21.
18. M atei 22, 21.
19. Horn. I.t, 7.
804 s H n t i j i . io a n (JURA oe aur

lui cezarului”, află că îţi spune să dai cezarului num ai acelea care nu
vatăm ă cu nim ic credinţa; altfel n-ar mai fi o dajdie şi o vam ă dată ceza­
rului, ci diavolului.
C înd fariseii şi irodianii au auzit acest răspuns li s-a închis gura şi
s-au m inunat de înţelepciunea Lui. A r fi trebuit să creadă, ar fi trebuit să
se spăim înte; le dăduse doar dovada D um nezeirii Lui: le descoperise
tainele sufletului lor şi le închisese cu blîndeţe gurile. D ar ce-au făcut
ei? A u crezut? N icidecum , ci,
,J-.ăsîndu-L, au plecat”20.
D u p ă ei au venit saducheii. C e nebunie! Fariseilor li se închisese
gura şi ei se apropie de Dom nul! A r fi trebuit să fie m ai prevăzători. D ar
aşa-i obrăznicia! E neruşinată, cutezătoare, încearcă im posibilul! D e
aceea şi evanghelistul, uim it de nebunia lor, o vădeşte, zicînd:
J n zjt.ua aceea au venit la E l saducheii”21.
- In care zi?
- în care a vădit viclenia fariseilor şi i-a ruşinat.
- C ine sînt saducheii?
- A ltă sectă la iudei în afară de aceea a fariseilor şi cu m ult infe­
rioară acesteia. Saducheii susţineau că n u există nici înviere, nici suflet.
Erau oam eni necredincioşi, îndrăgostiţi de cele m ateriale. E rau m ulte
secte la iudei. D e aceea şi Pavel spune: „Sînt fariseu, din secta cea mai
riguroasă a legii noastre”22.
Saducheii nu-L întreabă direct despre înviere, ci plăsm uiesc o p ri­
cină şi născocesc un fapt, care, d u p ă părerea m ea, nu s-a petrecut nicio­
dată. A u de g înd să-L pună în încurcătură pe H ristos şi voiesc să strice
credinţa şi în înviere şi în m odul învierii. S-au apropiat tot cu blîndeţe
de D om nul şi I-au spus:
„învăţătorule, Moise a zis: Dacă va muri cineva, neavînd copii, să ia fr a ­
tele lui pe femeia lui şi să lase urmaşi fratelui lui. La noi au fost şapte fraţi; şi
cel dinţii, însurîndu-se, a murit şi neavînd urmaşi a lăsat pe femeia lui fratelui
său. Asemenea şi al doilea şi al treilea pînâ la al şaptelea. Iar mai pe urmă a
murit şi femeia. Deci, la înviere, a căruia dintre cei şapte va f i femeia?”23
Uită-te la răspunsul de adevărat învăţător dat de D om nul saduchei-
lor! C hiar dacă au venit la El cu gînd viclean, totuşi L-au întrebat şi
pentru că nu ştiau ei înşişi ce răspuns să dea. D e aceea nici H ristos nu le

20. Matei 22, 22.

21. Matei 22, 23.
22. Fapte 20, 5.
23. Matei T I , 24-28.
OM II.II I.A MATKI 80.r)

spune: „Făţarnicilor!”. Apoi pentru ca Hristos să nu-i întrebe pen tru ce

şapte fraţi au ţinut aceeaşi fem eie, saducheii citează pe Moise, deşi,
după cum am spus, eu socot că aceasta este o născocire a lor. Pentru că
cel de-al treilea frate n-ar fi luat-o, cînd a văzut că cei doi fraţi dinaintea
lui au m urit; dacă ar fi luat-o al treilea, n-ar fi luat-o al patrulea, nici al
cincilea; dacă ar fi luat-o toţi aceştia, apoi nici intr-un caz n-ar fi luat-o
cel de-al şaselea sau cel de-al şaptelea frate, că ar fi socotit-o pe femeie
piază rea, că iudeii sînt superstiţioşi; dacă acum m ulţi au această boală,
cu m ult m ai m ult pe vrem ea aceea. D ar, în afară de asta, iudeii fugeau
de astfel de căsătorii, deşi-i silea legea; astfel Rut, m oabiteanca, răm asă
văduvă, abia s-a căsătorit cu o rubedenie tare îndepărtată24, iar T am ara,
tot din pricina aceasta, a fost silită să trăiască cu socrul ei25.
- D ar pentru ce saducheii n-au născocit num ai doi sau trei fraţi, ci
şapte?
- C a să-şi bată joc, după socotinţa lor, şi m ai m ult de înviere. D e
aceea şi spun: „Toţi au avut-o”2627, ca să-L încurce.
- C e le-a răspuns Hristos?
- Le-a răspuns la am îndouă întrebările lor; d ar n u cuvintelor lor, ci
gândurilor lor, descoperind totdeauna gîndurile lo r ascunse; uneori lasă
m ustrarea pe seam a conştiinţei celor ce-L întreabă, alteori îi m ustră în
auzul tuturora.
U ită-te cum H ristos le răspunde la am îndouă întrebările lor! Le
arată întîi că este înviere, apoi că învierea nu-i aşa cum şi-o închipuie ei.
C ă le spune:
„Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumne&u”21
Pentru că saducheii se dăduseră cunoscători ai Scripturii, citind pe
M oise şi legea, H ristos le-a arătat că tocm ai în treb area pusă de ei îi
vădeşte necunoscători ai Scripturii. D e aceea au şi venit să-L ispitească,
)entru că nu ştiu Scripturile şi p en tru că nu cunosc cum trebuie puterea
fui D um nezeu. „Ce e de m irare, le spune D om nul, că M ă ispitiţi pe
M ine C are vă sînt încă necunoscut, cînd nu cunoaşteţi nici puterea lui
D um nezeu, despre care aţi prim it atîtea dovezi şi p e tem eiul raţiunii şi
al Scripturii? R aţiunea singură ar fi fost în stare să v ă facă să cunoaşteţi
că toate sînt cu pu tin ţă la D um nezeu?
III
H ristos le răspunde la întrebare. Şi pentru că p ricina necredinţei
saducheilor în înviere era credinţa lor că pieirea este soarta tuturor
24. Rut 4, 1-10.
25. Fac. 38, 11-18.
21). M atei 22, 28.
27. M atei 22, 2!1.
800 SFlNTUL IOAN CiURA DE AUR

lucrurilor d in lum e, de aceea H ristos le-a în d rep tat m ai întîi p ărerea lo r

greşită d espre soarta lucrurilor din lum e - că asta era pricina n ecred in ­
ţei lo r în înviere apoi le arată cum va fi învierea:
„Că la înviere, le spune H ristos, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci
sînt ca îngerii lui Dumnezeu din cer”28.
Evanghelistul Luca spune: „Ca fiii lui Dumnezeu”29. A şadar dacă nu
se însoară, în treb area este de prisos. N u pen tru că n u se însoară, de
aceea sînt îngeri, ci pentru că sînt ca îngerii, de aceea nu se însoară.
Prin acest răspuns H ristos a înlăturat şi celelate păreri greşite
despre înviere, d u p ă cum şi Pavel, printr-un cuvînt, a lăsat să se în ţe­
leagă totul: „Căci chipul lumii acesteia trece”30.
H ristos a arătat deci cum va fi învierea; d ar totodată a arătat că este
înviere. C u toate că a fost dovedită şi existenţa învierii o dată cu arătarea
chipului cum v a fi învierea, totuşi H ristos adaugă cu prisosinţă şi alte
dovezi; n u se m ărgineşte să le răspundă num ai cuvintelor lor, ci le răs­
p u n d e şi gîndurilor lor. Astfel, cînd n u sînt p re a vicleni, ci îl în treab ă
din neştiinţă, H ristos îi învaţă cu dragă inim ă; d a r cînd îl în treab ă
num ai din răutate, nici nu le răspunde la întrebare. Şi le-a închis gura
saducheilor tot cu M oise, pen tru că şi ei pe M oise îl aduseseră ca tem ei,
şi le-a zis:
„Iar despre învierea morţilor n-aţi citit că: ,JZu sînt Dumnezeul lui
Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? N u este Dumnezeul
morţilor, ci al viilor”31.
„Nu este D um nezeu al celor ce nu există, le spune H ristos, al celor
ce odată au m urit şi nu vor m ai învia”. N -a spus: ,J ir am ”, ci: „Sînt” a\
celor ce există, al celor ce trăiesc. D u p ă cum A dam a m urit p rin hotărî-
rea lui D um nezeu în ziua în care a m încat din pom , chiar dacă a m ai
trăit d u p ă aceea, tot aşa şi aceşti patriarhi trăiesc p rin făgăduinţa învie­
rii, chiar dacă au m urit.
- D ar atunci pen tru ce se spune în altă parte: „Ca să domnească şi
peste morţi şi peste vii”32?
- N u este nici o contrazicere între u n text şi altul. Prin „morţi” se
înţeleg aici cei care au să fie vii. D e altfel altceva se spune în cuvintele:
„Eu sînt Dumnezeul lui Avraam” şi altceva în „Ca să domnească şi peste
morţi şi peste vii”. D om nul cunoaşte şi un alt fel de m oarte, despre care a
spus: „Lăsaţi morţii să-şi îngroape morţii lor”33.
28. M atei 22, 30.
2!). Lu ca 20, 36.
30. / Cor. 7, 31.
31. M atei 22, 31-32.
32. Rom. 14, !).
33. M atei 8, 22.
OM II.lt I.A m a t i ;i 807

„Şi auzind mulţimile se mirau de învăţătura L u i” 3435.

Saducheii n-au cules vreun folos din cuvintele lui H ristos; ci, fiind
biruiţi, au plecat; d ar m ulţim ile cele curate la inim ă au cules folos.
A şa d a r ’ pentru că aşa este învierea, haide să facem totul ca să
avem parte de locurile cele dintîi de acolo! Iar dacă vreţi să vă arăt că
chiar înainte de înviere există oam eni care trăiesc şi se bucură de ro a­
dele învierii, chiar aici pe păm înt, să m ergem iarăşi în pustie. V ă voi
vorbi iarăşi de viaţa aceloraşi m onahi, p entru că văd că m ă ascultaţi cu
m ultă plăcere. Să vedem , dar, şi astăzi taberele cele duhovniceşti. Să
vedem viaţă fericită, lipsită de team ă.
M onahii aceştia nu locuiesc în corturi, cu suliţe ca ostaşii - că aici
pusesem capăt cuvîntului m eu - , nici cu scuturi şi platoşe; n-au nici u n a
din aceste arm e şi totuşi săvîrşesc fapte pe care ostaşii n u le po t săvîrşi
nici cu arm ele. Ia r dacă vrei, poţi să-i vezi! V ino, dă-m i m îna, să m er­
gem am îndoi pe cîm pul de bătălie şi să vedem bătălia lor. M onahii
aceştia luptă în fiecare zi; ucid pe potrivnici, înving toate poftele care
ne supără pe noi. Şi vei vedea toate poftele acestea culcate la păm înt,
nem aiputînd să facă vreo m işcare. V ei v edea într-adevăr înfăptuit
cuvîntul acela apostolic: „Cei ce sînt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul
împreună cu patimile şi cu poftele”36. Ai văzut m ulţim ea de m orţi zăcînd
grăm adă, ucişi cu sabia D uhului? D e aceea nu se aude acolo de beţie,
nici de lăcom ie la m încare. O arată m asa lor, sem nele de biruinţă care
stau pe ea. Beţia şi lăcom ia la m încare, această fiară cu m ulte feţe şi cu
m ulte capete, zace m oartă, biruită de băutura de apă. C a şi Scila 37 şi
H id ra 38 din m itologie, beţia are m ulte capete. D in unul se naşte desfrî-
narea, din altul, m înia, din celălalt, lenea, din celălalt, dragostea păcă­
toasă; dar toate sînt doborîte la păm înt. T aberele celelalte, ale ostaşilor,
sînt biruite toate de aceste patim i, chiar de-ar fi b iru it ele zeci de mii de
duşm ani; în faţa acestor falange de patim i nu p o t rezista nici arm ele,
nici suliţele, nici orice altă arm ă. Şi-i vei găsi pe ostaşi, pe aceşti uriaşi,
pe aceşti eroi care au săvîrşit atîtea fapte de bărbăţie pe cîm pul de
bătaie, legaţi, fără lanţuri, de som n şi de beţie, zăcînd la păm înt fără să
fie ucişi şi fără să aibă răni, ca pe nişte răniţi, dar, m ai bine spus, chiar mai
rău; că răniţii m ai dau un semn de viaţă; dar aceştia nici atâta, ci îndată cad.
Ai văzut că tabăra m onahilor este m ai puternică şi m ai m inunată?
Pe duşm anii aceia, care îi biruie pe ostaşi, m onahii îi ucid num ai cu

34. M atei 22, 33.

35. D e aici începe partea morală: Despre monahi. M onahii sînt m ai încercaţi decit cei înarm aţi
cu suliţe. Despre cei ce petrec şi se desfăteazfi şi despre cei ce nu petrec şi nici nu se desfăteazfi; şi de unde îşi
adună şi unii şi a lţii cele ce pun p e mesele lor.
3<>. Gal. 5, 24.
37. Vezi nota 45, O m ilia IV, 8.
.38. Şarpe m onstruos eu nouă capete.
H08 SFlNTUI. IOAN (JURA DE AUR

voinţa. Fac atît de neputincioasă beţia, m aica aceasta a tuturor răutăţi­

lor, că nici nu-i m ai necăjeşte. C în d beţia, generalul patim ilor, zace la
păm înt, cînd capul îi este tăiat, tru p u l stă liniştit. Şi victoria aceasta o
săvîrşeşte fiecare d in m onahii care locuiesc pustia. în războiul dus de
m onahi nu-i ca în războaiele celelalte, unde duşm anul, care a fost rănit
şi a căzut, n u m ai poate ataca pe nim eni. în războiul p u rtat de m o n ah i
fiecare trebuie să doboare fiara, pen tru că cel care n-a lovit-o şi n-a
doborît-o la păm în t este supărat de fiară m ai departe.

IV
Ai văzut victorie strălucită? O ştirile întregului p ăm în t n u p o t să fie
toate biruitoare; m onahii însă sînt toti biruitori; toti duşm anii lo r stau
întinşi de-a valm a răniţi la păm înt: cuvintele şi gîndurile cele nebu-
neşti, m îndria cea dezgustătoare şi toate pe cîte b eţia le înarm ează.
M onahii im ită pe Stăpînul lor, de C are Scriptura, m inunîndu-se, zice:
„Din pîrîu pe cale va bea, de aceea va înălţa capul”39.
V reţi să vedeţi şi o altă m ulţim e de morţi? Să vedem poftele p e care
le odrăsleşte traiul bun, poftele p e care le nasc bucătarii, cofetarii şi cei
ce dau ospeţe. M ă ruşinez să vorbesc de toate; totuşi voi vorbi de păsă­
rile aduse din Faza40, de m încărurile am estecate cu sos m ult, de m încă-
rurile calde, de m încărurile reci, de regulile de preg ătit m încărurile. Şi,
ca şi cum ar avea de guvernat un oraş sau de com an d at o arm ată, to t aşa
şi aceştia legiuiesc şi rînduiesc ce m încăruri să se servească întîi şi ce
m încăruri pe urm ă. U nii servesc întîi păsări la grătar um plute cu peşte;
alţii încep cu alte m încăruri aceste ospeţe nelegiuite. Şi e întrecere m are
şi în ce priveşte calitatea şi în ce priveşte ordinea m încărurilor şi în ce
priveşte m ulţim ea lor. Se laudă cu lucruri de care ar trebui să se
ascundă sub păm în t; unii, că au stat la m asă o ju m ătate de zi, alţii, o zi
întreagă, iar alţii că au mai adăugat şi noaptea. Cunoaşte-ţi, nenoroci-
tule, m ăsura stom acului! Ruşinează-te de lăcom ia ta fără de m ăsură.
A şa ceva n u vezi la îngerii aceia. Şi aceste pofte sînt m oarte. M încă­
rurile sînt p en tru nevoia trupului, n u pentru îm bu ib are şi desfătare. N u
sînt acolo vînători de păsări, nici pescari, ci pîine şi apă. Sînt alungate
de acolo tulburările, zăpăceala şi zgom otul, totul, şi din chilie şi din
trup; liniştea e m are, ca într-un port. L a cei ce se îm buibează şi p etrec
viforul e cum plit. Spintecă, te rog, cu m intea, stom acul unui om care se
îm buibează cu atitea mîncăruri şi băuturi! Vei vedea că e o ladă de gunoi, o
hazna necurată, un mormânt văruit. îm i este ruşine să spun ce se întîm plă cu

:t«). Ps. 109, 8.

■10. ( )raş in Armenia.
OMILII I.A MATKI 80!)

el mai departe: ghiorăiturile cele dezgustătoare, vărsăturile, ieşirile pe

jos şi pe sus. D ar du-te şi la m onahi! Ai să vezi acolo m oarte toate aceste
pofte, d u p ă cum m oartă e şi dragostea cea trupească pe care o naşte
îm buibarea. Ai să vezi că toate aceste pofte sînt aruncate la păm înt, cu
caii şi cu purtătorii de poveri - căci cuvintele: purtător de poveri, arm ă
şi cal sînt denum iri ruşinoase ale u n o r fapte ruşinoase - , ai să vezi că
stau liniştite şi arm ele şi calul şi călăreţul. L a cei ce se îm buibează însă,
cu totul dim potrivă; stau aruncate la p ăm în t sufletele lo r m oarte. La
sfinţii aceia biruinţa e strălucită nu num ai la masă, ci şi la toate cele­
lalte: la bani, la slavă, la invidie şi la toate bolile cele sufleteşti.
N u ţi se pare, oare, că tabăra m onahilor e m ai puternică decît
tabăra ostaşilor? N u ţi se pare oare m asa lor m ai bună? C ine va fi îm po­
trivă? N im eni! Nici chiar cei subjugaţi de pofte şi plăceri, oricît de sub­
jugaţi ar fi! O m asă te înalţă la cer; cealaltă te trage la iad; pe una o
porunceşte diavolul, pe cealaltă, H ristos; u n a are ca lege îm buibarea şi
desfnul, cealaltă filozofia şi castitatea; la u n a vine H ristos, la cealaltă
diavolul. U nde-i beţie, acolo-i diavolul; unde-s cuvinte de ruşine,
unde-i îm buibare, acolo dănţuiesc dem onii. O m asă ca aceasta a avut
bogatul acela41. D e aceea n-a fost stăpîn nici pe o picătură de apă.

V
M onahii aceştia n-au o m asă ca aceasta, ci cugetă şi trăiesc chiar de
Ee păm înt viaţa îngerilor. N u se însoară, nu dorm m ult, nu se îmbui-
ează; puţin le m ai lipseşte ca să fie fără de trup. N im eni nu poate
învinge aşa de uşor pe duşm anii săi ca m onahul; îi învinge chiar cînd
stă la masă. D e aceea profetul spune: „Gâtit-ai înaintea mea masă, împo­
triva celor ce mă necăjesc”42. N -ai greşi dacă ai spune şi despre m asa lor
aceste cuvinte. C ă nim ic nu stînjeneşte atîta sufletul ca pofta cea păcă­
toasă, ca îm buibarea, ca beţia, ca păcatele ce se nasc din ele. Ştiu bine
aceasta cei care au încercat pe propria lor piele aceste păcate. D ar vei
şti şi m ai b in e deosebirea dintre o m asă şi alta dacă ai afla de unde
ad u n ă banii o m asă şi de unde, alta.
- D e u n d e sînt adunaţi banii celor care au m esele pline de tot felul
de m încăruri şi băuturi?
- D e pe urm a a nenum ărate lacrimi! D e la văduve lăsate pe d ru ­
m uri, de la orfani jefuiţi! M asa c e a la ltă , a m onahilor, îşi ad u n ă banii de
pe urm a m uncii lor cinstite. M asa lor se aseam ănă cu o femeie fru­
m oasă şi m în d ră la chip, care n-are nevoie de sulim anuri, că îşi are fru-*12
41. l.uca 1<>, 19-81.
12. /Y 22, (i.
810 SFÎNTUI. IOAN (JURA DE AUR

m useţea ei firească. M asa celorlalţi se aseam ănă cu o desfrînată neruşi­

nată şi urîtă la chip, care, deşi îşi d ă cu m ulte sulim anuri pe obraji, nu
reuşeşte să-şi ascundă urîţenia, ci i se vădeşte urîţenia cu cît te apropii
m ai m ult de ea. Şi m asa lor e tot aşa: atunci îşi arată m ai m ult hidoşenia
cînd stai m ai aproape de ea. N u te uita la oaspeţi cînd se duc la ospăţ, ci
cînd se întorc! A tunci vei vedea hidoşenia mesei! M asa m onahilor,
p en tru că este curată şi cinstită, n u lasă pe com eseni să grăiască cuvinte
de ruşine; m asa celorlalţi, pentru că e desfrînată şi necinstită, nu lasă să
se audă u n cuvînt cum secade; u n a caută folosul celui ce stă la m asă;
cealaltă, pierderea lui; u n a nu te lasă să m înii pe D um nezeu; cealaltă n u
te lasă să nu-L m înii.
Să ne ducem , aşadar, la m onahi! D e acolo vom afla cu cîte legături
sîntem legaţi; de acolo vom învăţa să întindem m asă p lin ă de n en u m ă­
rate bunătăţi, m asă p re a plăcută, m asă fără m ulte cheltuieli, m asă lip ­
sită de griji, de invidie, de gelozie, de orice boală; m asă plină de b u n e
nădejdi, m asă cu m ulte biruinţe. A colo sufletul n u ţi se tulbură; acolo
nu-i supărare; acolo nu-i m înie; peste tot, linişte, peste tot, pace. N u-m i
vorbi m ie de tăcerea slugilor din casele bogaţilor, ci de strigătul ospeţe­
lor. N u m ă gîndesc la strigătul unuia către altul - şi acesta-i de rîs - , ci la
strigătul dinăuntrul fiecărui oaspete, cel din sufletul lui, care aduce
jeste el cum plită robie; m ă gîndesc la tulburările gîndurilor, la viforul,
fa întunecim ea şi la furtuna din sufletul lor, din p ricin a cărora toate se
am estecă în m intea lor, totul se zăpăceşte, ca într-o lu p tă dată în în tu n e­
cim ea nopţii. în corturile m onahilor nim ic din toate acestea, ci m ultă
linişte, m ultă pace. M esei celeilalte îi urm ează u n som n asem ănător cu
m oartea; m esei acesteia, trezvie, priveghere; aceleia, iadul; acesteia,
îm părăţia cerurilor şi cununile cele nem uritoare.
Să căutăm , dar, să avem şi noi în casele noastre o astfel de masă, ca
să ne bucurăm şi de roadele ei, pe care, facă D um nezeu ca noi toţi să
avem parte, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus
H ristos, C ăruia slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.
 OMILIA LXXI

„Iar fariseii, auzind că a închis gura saducheilor,

s-au adunat împreună şi L-a întrebat unul din ei,
învăţător de lege, ispitindu-L şi zicînd:
„învăţătorule, care poruncă este mai mare în lege?”1
I
Evanghelistul arată iarăşi p ricin a pentru care fariseii ar fi trebuit să
tacă; şi cu asta d ă pe faţă şi obrăznicia lor.
- C um şi în ce chip?
- Prin aceea că ei îl atacă d in nou pe H ristos, deşi auziseră că închi­
sese gura saducheilor. A r fi treb u it ca aceasta să-i potolească; d a r nu; se
silesc să-L atace m ai grozav d ecît înainte. A cum p u n p e u n legiuitor
să-L întrebe; n u pentru că voiau să afle, ci p e n tru că voiau să-L ispi­
tească. Şi-L întreabă: „Care este cea dinţii poruncă?”Şi pentru că cea din­
ţii poruncă este aceasta: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”, ei îi p un
această în trebare cu nădejdea că-L vor prinde, că adică H ristos are să
îndrepte această poruncă ca să arate că şi El este D um nezeu.
- Ce le-a răspuns Hristos?
- Le-a arătat că au ajuns aici pen tru că n-au nici un pic de dragoste,
pentru că sînt m istuiţi de invidie, pentru că-i ro ad e pizma. Şi le-a spus:
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău. Aceasta este cea dinţii şi cea mai
mare poruncă; iar a doua, asemenea acesteia: Să iubeşti pe aproapele tău cape
tine însuti”2.
s

- Pentru ce a spus: Asemenea acesteia”?

- Pentru că porunca aceasta, a doua, deschide drum celei dintîi şi
este şi ea la rîndul ei întărită de aceasta: „Oricine face fapte rele urăşte
lumina şi nu vine la lumină”3; şi iarăşi: „Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu
este Dumnezeu”4.
- Şi ce urm ează de aici?

1. M atei 22, 34 -3 6 .
2. M atei 22, 37 -3 9 .
3. loan 3, 20.
4. Ps. 13, 1; 92, 1.
 - O spune profetul în continuare: „S-au stricat şi uriţi s-au făcut întru
îndeletnicirile lor”5; şi iarăşi: „Rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint,
pe care poflindu-o unii, s-au rătăcit de la credinţă”6; şi: „Cel care Mă iubeşte
va păzi poruncile Mele”7. Iar poruncile Lui şi capul poruncilor Lui sînt
acestea: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi pe aproapele tău cape tine
însuti”.
*
D eci dacă a iubi pe D um nezeu înseam nă a iubi pe aproapele -
„Dacă M ă iubeşti, Petre, spune Hristos, păstoreşte oile M ele”8-, iar dacă a
iubi p e aproapele înseam nă a îm plini poruncile, atunci p e b u n ă d re p ­
tate a spus H ristos:
„In aceste două porunci se cuprind toată legea şi profeţii”9.
D om nul face acum ceea ce făcuse m ai înainte cu saducheii. A ceia
îl întrebaseră despre m odul învierii; i-a învăţat despre înviere, d ar i-a
învăţat m ai m ult decît ceruseră ei. Şi acum a fost în treb at de cea dintîi
poruncă; El însă vorbeşte şi de a doua, foarte apropiată de cea dintîi; că
a do u a este asem enea celei dintîi - lăsîndu-le să înţeleagă că din răutate
L-au în trebat. C ă „dragostea nu pizjmuieşte”10. C u aceasta le dovedeşte că
El ascultă şi de lege şi de profeţi.
- D ar p en tru ce evanghelistul M atei spune că legiuitorul L-a în tre­
bat ca să-L ispitească, iar evanghelistul M arcu, dim potrivă: „Văzînd
Iisus, spune el, că a răspuns înţelept, i-a zis lui: „Nu eşti departe de împărăţia
lui Dumnezeu”11.
- N u este nici o contrazicere între u n evanghelist şi altul, ci chiar
deplin acord. La început, legiuitorul L-a în treb at p e H ristos p en tru a-L
ispiti; dar, folosindu-se de pe urm a răspunsului, a fost lăudat. H ristos nu
l-a lăudat la început, ci cînd legiuitorul a spus că dragostea de aproapele
este m ai m are decît arderile de to t12; atunci i-a zis: „Nu eşti departe de
împărăţia lui Dumnezeu”13. Legiuitorul trecuse cu v ed erea toate p o ru n ­
cile cele m ici şi a vorbit de dragoste, care este capul virtuţilor. Toate
celelalte porunci - şi sîm băta şi celelalte - sînt date în vederea acestei
porunci. H ristos însă nici n u l-a lău d at desăvîrşit, că îi lipsea încă ceva.
ăp u n în d : „Nu eşti departe”, i-a arătat că e încă departe, ca să-l facă să
caute ce-i m ai lipsea.

5. Ps. 5 2 , 2.
6. Tim. 6, 10.
7. Ioan 14, 15.
8 . Ioan 2 1 , 16.
9 . Matei 2 2 , 4 0 .
10. / Cor. 13, 4.
1 1. Marcu 12, 3 4 .
12. Marcu 12, 3 3 .
13. Marcu 12, 3 4 .
OMILII LA MA'I'KI Hl.l

Să nu te m inunezi că l-a lăudat, cînd legiuitorul I-a spus: „Unul este

Dumnezeu şi nu este altul afară de E l ”, ci cunoaşte şi aici că D om nul răs­
p u n d e după sufletul celor care vorbeau cu El.
O ricît de m ulte lucruri ar spune ei despre H ristos, nevrednice de
slava Lui, totuşi n u vor îndrăzni să spună că El n u este D um nezeu.
- D ar atunci pen tru ce îl m ai laudă, cînd legiuitorul spune că n u
este alt D um nezeu în afară de Tatăl?
- C înd H ristos îi laudă răspunsul lui, nu v rea să spună că El nu-i
D um nezeu - D oam ne, fereşte! D a r pentru că n u era tim pul potrivit să
descopere D um nezeirea Sa, îl lasă să răm înă în învăţătura lui de m ai
înainte; îl laudă însă că ştie b ine învăţăturile cele vechi, ca să-l facă des­
toinic să prim ească la vrem e potrivită şi învăţătura N oului Testam ent.
D e altfel cuvintele: „Unul este Dumnezeu şi în afară de E l nu este Dumne­
zeu” n u sînt spuse nici în V echiul Testam ent, nici în altă parte p en tru
lepădarea Fiului, ci în opoziţie cu idolii. D eci, D om nul, lăudînd pe
legiuitorul acesta, care a grăit aşa, îl laudă în sensul explicaţiilor de m ai
înainte.
Apoi, după ce a răspuns, îi în treab ă şi El la rîndul Său p e farisei:
„Ce vi se pare de Hristos? A l cui Fiu este?Ei au spus: ,^Al lui D avid”14.
Uită-te, te rog, cînd pune H ristos fariseilor întrebarea: „Al cui Fiu
este Hristos”? D u p ă ce făcuse atîtea m inuni, d u p ă ce săvîrşise atîtea
sem ne, după ce I se puseseră atîtea întrebări, d u p ă ce arătase şi cît de
m are este acordul dintre El şi T atăl - acord şi în cuvinte şi în fapte - ,
d u p ă ce lăudase pe învăţătorul de lege, care spusese: „Unul este Dumne­
zeu”, ca să nu poată spune fariseii: „A făcut m inuni, d ar este îm potriva
legii, este potrivnic lui D um nezeu”. D e aceea le p u n e atît de tîrziu în tre­
b area aceasta, ca să-i îndrum eze pe nesim ţite şi să d ea şi ei m ărturie că
El este D um nezeu. Pe ucenicii Săi i-a întrebat m ai întîi ce spun oam enii
despre El şi apoi pe farisei. Pe aceştia nu i-a în treb at cum i-a în treb at pe
ucenici; ar fi spus că este un înşelător, un viclean, pentru că ei grăiesc
orice fără team ă. D e aceea le cere hotărîrea lor.

II
Pentru că avea să m eargă la patim ă, H ristos citează profeţia care îl
propovăduise lim pede ca D om n. N -o citează aşa dintr-o dată, nici n-o
spune din proprie iniţiativă, ci m în at de o pricin ă binecuvîntată.
D om nul i-a întrebat al cui Fiu este Hristos; d a r pen tru că n-au spus
adevărul despre El - că au spus că El este sim plu om - , H ristos le
înd reap tă părerea lo r greşită şi citează pe D avid, care propovăduise

14. Matei 22, 42.

H I4 SFlNTllI. IOAN (JURA DE AUR

D um nezeirea Lui. Fariseii socoteau că H ristos este u n sim plu om ; de

aceea au şi răspuns: „Al lui D avid”. H ristos însă, îndreptîndu-le părerea
lor, citează p e profet, care m ărturiseşte că este D om n, că este cu adevă­
rat Fiu şi de aceeaşi cinste cu Tatăl. Şi n u S-a o p rit aici; ci, ca să-i înfri­
coşeze, adaugă şi urm ătoarele, zicînd:
„Pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”15.
Pentru ca m ăcar aşa să-i aducă la Sine. Şi ca să n u spună fariseii că
D avid L-a n u m it ,J)omn ’’linguşindu-L şi că spusa aceasta este num ai o
spusă om enească, iată ce întrebare le pune H ristos fariseilor:
,jDar cum David cu duhul î l numeşte Domn?” 1617
Vezi că îi face să prim ească pe nesim ţite adevărul despre EH şi
despre slava Sa? M ai întîi a spus: „Ce vi separe vouă? A l cui Fiu este?”, ca
prin întrebare să-i facă să dea răspunsul cel drep t; d ar p en tru că fariseii
au răspuns: >rA l lui David”, H ristos n-a spus: „D ar iată ce grăieşte
D avid”, ci tot sub form ă de întrebare zice: ,JDar cum David cu duhul î l
numeşte Domn?”, tot ca să nu-i supere spusele Sale. D e aceea nici n-a
spus: „Ce vi se pare vouă despre M ine?”, ci: „Despre Hristos”. T o t aşa şi
apostolii aduc vorba despre H ristos tot pe nesim ţite, cînd spun: „Se
cuvine să vorbim cu îndrăzjiire despre patriarhul David că a şi murit şi a şi fost
îngropat” 17. Şi H ristos la fel, to t pen tru aceeaşi pricină, d ă învăţătura
aceasta sub form ă de întrebare şi sub form ă de silogism, spunînd:
,J)ar cum D avid cu duhul î l numeşte Domn? zicînd: „Zis-a Domnul
către Domnul Meu: „Şezi de-a dreapta Mea pînă ce voi pune pe vrăjma­
şii Tăi aşternut picioarelor Tale”. Deci dacă David î l numeşte Domn, cum este
Fiu al lui?”18
Prin aceste cuvinte H ristos n u vrea să spună că nu-i Fiul lui D avid -
D oam ne fereşte! - , că n-ar fi ţinut de rău pe Petru pen tru asta, ci ca să
îndrepte p ă re rea greşită a fariseilor despre El. D eci cînd H ristos spune:
„Cum este Fiu al lui?”, spune aceasta: „Este Fiul lui D avid, d a r n u aşa
cum ziceţi voi!” Fariseii spuneau că H ristos este num ai Fiul lui D avid,
nu şi D om n. Şi lucrul acesta îl spune H ristos d u p ă ce a adus m ărturia
profetului D avid, dar şi atunci tot pe nesim ţite: ,J)eci dacă David î l
numeşte Domn, cum este Fiu al lui?”
Fariseii în să nu I-au d at nici un răspuns, deşi au auzit aceste
cuvinte. N ici n u voiau să înveţe ceea ce trebuia. D e aceea şi H ristos
adaugă zicînd că Hristos este D om n lui D avid. D ar, m ai bine spus, nici
aceste cuvinte n u le-a grăit în chip absolut, ci a luat în sprijinul Său şi pe
15. Matei 2 2 , 4 4 .
Mi. Matei 2 2 , 4 3 .
17. Fapte 2 , 2 9 .
18. Matei 2 2 , 4 3 4f>.
O M Il.ll I.A MATKI 8 l.r.

profetul David, pentru că fariseii nu credeau în cuvintele Lui şi p en tru a

nu fi bîrfit de ei. Lucrul acesta m ai cu seam ă trebuie să-l avem în
vedere: să nu ne sm intim cînd D om nul spune despre El ceva um ilitor şi
josnic. Pricina, în afară de altele m ulte, este aceea că El Se coboară p în ă
Ia judecata şi sufletul celor cu care vorbeşte. D e aceea şi acum învaţă
s u d form ă de întrebare şi răspuns. D ar şi sub form a aceasta lasă să I se

întrevadă D um nezeirea Sa. Nu-i acelaşi lucru a auzi că este D om n al

iudeilor cu a auzi că este D om n al lui David.
Uită-mi-te şi ce prilej potrivit a găsit D om nul ca să vorbească de
D um nezeirea Sa. C înd legiuitorul I-a spus că „Unul este Domnul”, atunci
a vorbit şi despre El că este D om n şi pe tem eiul profeţiei lui D avid, n u
num ai pe tem eiul faptelor Lui. Le-a arătat, apoi, că T atăl îl va răzbuna:
„Pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”. Şi aceste
cuvinte arată acordul dintre El şi T atăl şi egalitatea de cinste.
Acest sfîrşit pune H ristos discuţiei Sale cu fariseii. Sfîrşit sublim şi
m ăreţ, în stare să le coasă gurile. D in pricina acestui sfîrşit fariseii au
tăcut; n u de b u n ă voie, ci pentru că n-au m ai avut ce spune. Şi astfel au
prim it o lovitură de m oarte, ca să n u m ai îndrăznească să meu vină la El
cu astfel de întrebări.
C ă spune evanghelistul:
N im e n i n-a mai îndrăznit din acea zi să-L mai întrebe”19.
N u puţin au folosit m ulţim ile de pe urm a acestor discuţii cu fariseii.
D e aceea de acum înainte H ristos îşi îndreaptă către m ulţim i cuvîntul.
Izgonise lupii, sfarîmase uneltirile lor.
Fariseii n-au cîştigat nim ic, p en tru că erau stăpîniţi de slavă
deşartă, p en tru că erau cuprinşi cu totul de această patim ă cum plită.
C um plită 20 este patim a aceasta şi are m ulte capete. D in pricina sla­
vei deşarte unii oam eni iubesc cu înfocare slujbele înalte, alţii b an ii şi
averile, alţii puterea. Şi, tot m ergînd aşa înainte, slava deşartă îi face pe
unii ca, to t de dragul ei, să dea m ilostenii, să postească, să se roage, să
predice. M ulte sînt capetele acestei fiare. N u e deloc de m irare ca
oam enii să um ble d u p ă slava deşartă cînd sînt bogaţi, cînd sînt pu ter­
nici; d ar să postească, să se roage de dragul slavei deşarte, asta e ciudat,
asta m erită m ulte lacrim i. Să n u m ă m ărginesc însă num ai la m ustrări.
H aid e să spun în ce chip putem scăpa de slava deşartă. Pe cine să-i
învăţ m ai întîi? Pe cei care caută să fie lăudaţi şi slăviţi de lum e p en tru
bogăţia lo r sau pen tru hainele lor frum oase şi scum pe sau pentru sluj­
bele lo r înalte sau pen tru predica şi învăţătura lo r sau pentru arta şi

l«). Matei 2 2 , 4(i.

2 0 . I)<· aici în c e p e p a rtea m oralii: Despre cei care umblă după slava deşartă şi mai ales despre cei
care fac milostenie pentru a f i văzu(i.
Hl(> SKlNTUl. IO AN «U R A DE AUR

m eseria lor sau p en tru vigoarea trupului lor sau p en tru frum useţea lor
sau p en tru bijuteriile şi podoabele lor sau p en tru cruzim ea lo r sau
p en tru iubirea lor de oam eni sau p e n tru m ilostenia lo r sau pentru rău ta­
tea lor sau p en tru sfîrşitul vieţii lor sau pentru soarta d u p ă sfîrşitul vieţii
lor? Că, după cum am spus, patim a aceasta are multe gheare şi şi le întinde
chiar dincolo de viaţa noastră. Se spune: „Cutare a m urit”; iar ca să fie ad­
m irat şi lăudat se spune că a rînduit ce să se facă după m oartea lui; de aceea
cutare e sărac şi cutare e bogat. G rozăvia e aceea că oam enii găsesc în
stări cu totul contrarii pricini p e n tru a um bla d u p ă laudele lum ii.

III
Pe cine, dar, să-l învăţ m ai întîi? Pe cine să-l rînduiesc m ai întîi în
ord in e de bătaie îm potriva acestei patim i? O singură cuvîntare nu-i de
ajuns să-i cuprindă pe toţi. V reţi să începem cu cei care um blă d u p ă
slava deşartă cînd fac m ilostenie? D u p ă părerea m ea, da, pentru că eu
iubesc tare m ult m ilostenia şi sufăr cînd o văd prihănită, cînd văd că
slava deşartă unelteşte îm potriva ei, aşa cum o doică o face p e codoaşa
p e lîngă fata unui îm părat; cum o creşte spre ruşinea şi paguba ei şi o
strică; cum îi porunceşte să dispreţuiască pe tatăl ei, d a r să se îm p o d o ­
bească spre plăcerea unor bărbaţi m urdari şi de m ulte ori de dispreţuit;
cum p u n e pe ea p o doabe de ruşine şi lipsite de cinste, aşa cum vor străi­
nii, n u cum vrea tatăl ei. H aide, dar, să m ă adresez acestora. Să ne în ­
chipuim o m ilostenie făcută cu m ultă dărnicie, d ar cu scopul de a fi
văzută şi ştiută de oam eni. în prim ul loc, slava deşartă o scoate din
căm ara cea părintească. Tatăl poruncise să nu fie văzută nici de m în a
stîngă21; d ar slava deşartă o arată robilor, oricui se întîm plă, chiar celor
care nici n-o cunosc. Ai văzut că o face desfnnată şi prostituată şi o
îm pinge să facă dragoste cu oam eni ticăloşi şi să se poarte cum v or
aceia? V rei să vezi că m ilostenia făcută pentru slava deşartă n u face
num ai desfrînat pe u n astfel de suflet, ci şi nebun? Uită-te cu luare
am inte la el! Poate fi, oare, o nebunie m ai m are ca aceea ca m ilostenia
să lase cerul şi să fugă după sclavi fugari, după stricători de case, să
alerge p e străzi şi uliţe după oam eni care o urăsc, d u p ă nişte oam eni
hidoşi şi vuiţi la chip, care nu vor nici s-o vadă, care o urăsc tocm ai
p en tru că m oare de dorul lor? C ă p e nim eni nu urăsc oam enii atît de
m ult ca p e cei care au nevoie de slăvirea lor. îi învinuiesc în fel şi fel de
chipuri şi se petrece cu ei ce s-ar petrece cu o fiică de îm părat, fecioară,
pe care ai coborî-o de pe tronul ei îm părătesc şi i-ai porunci să trăiască
cu nişte gladiatori care şi-ar bate jo c de ea. C ă oam enii atunci m ai m ult
îţi întorc spatele cu cît umbli mai m ult după ei. D acă ceri însă de la Dum ne-
121. M atei (i, 3.
OMILII LA MATEI 817

zeu slavă, cu atît m ai m ult te atrage, te laudă şi-ţi d ă m are răsplată. D acă
vrei să vezi şi în alt chip paguba ce-o ai cînd dai m ilostenie d e dragul
slavei deşarte, de ochii lum ii şi spre fală, gîndeşte-te la m area durere şi
necontenita tristeţe ce-ţi va p ătru n d e în suflet cînd vor suna în urechile
tale cuvintele lui H ristos, spunîndu-ţi că ţi-ai p ierd u t toată răsplata22. în
toate îm prejurările slava deşartă este un rău, d a r m ai cu seam ă în iubi­
rea de oam eni; e o m are cruzim e, pentru că trîm biţezi nenorocirile
altora şi insulţi aproape pe cei săraci. D acă insulţi pe cel căruia i-ai făcut
bine, dacă-i vorbeşti de binefacerile ce i le-ai făcut, gîndeşte-te ce faci
cînd le spui în faţa altora m ulţi.
- C um să scăpăm de această patimă?
- D acă învăţăm să facem m ilostenie, dacă ştim cine sînt cei de la
care căutăm slava.
Spune-m i, cine este dascălul m ilosteniei? Negreşit D um nezeu,
C are ne-a învăţat m ilostenia, C are o cunoaşte m ai bine decît toţi, Care
miluieşte la nesfîrşit. T e întreb acum! D acă ai învăţa luptele atletice, la
cine te-ai uita sau cui ai vrea să-i arăţi exerciţiile tale? Celui care vinde
zarzavaturi, pescarului sau instructorului tău? Ceilalţi sînt m ulţi, dar
instructorul este unul. Ce-ţi pasă de rîd alţii, dacă instructorul tău te
adm iră? N u rîzi şi tu de ei îm p reu n ă cu el? Sau ce? D acă înveţi luptele
atletice n u te uiţi, oare, la cel care ştie să te înveţe să lupţi? D acă înveţi
arta oratorică, nu-i aşa că doreşti laudele dascălului de retorică şi dis-
preţuieşti laudele celorlalţi? N u-i, oare, o prostie ca în celelalte m eserii
să te uiţi num ai la dascăl, iar c înd e vorba de m ilostenie să faci cu totul
dim potrivă? Şi doar paguba nu-i aceeaşi. A colo, dacă lupţi p en tru păre­
rea m ulţim ii şi nu pentru a dascălului, paguba priveşte num ai lupta; aici
însă paguba priveşte viaţa veşnică. Ai ajuns p rin m ilostenie asem enea
lui D um nezeu? Fii asem enea L ui şi p rin a nu-ţi arăta m ilostenia. H ristos
spunea celor p e care-i vindeca să n u spună nim ănui. îm i spui că vrei să
fii num it de oam eni milostiv? P entru care cîştig? Pentru nici unul, d ar
pen tru nesfîrşită pagubă. A ceia p e care-i chem i să fie m artori m iloste­
niei tale ajung tîlnari ai com orilor celor din ceruri. D ar, m ai b in e spus,
n u ei, ci noi înşine ne furăm com orile noastre şi îm prăştiem cele depuse
sus. Ce nenorocire nem aiîntîlnită! C e patim ă nem aiauzită! C în d n-o
roade m olia, nici n-o sapă tîlharul, o îm prăştie slava deşartă. Aceasta-i
m olia com orilor tale de sus; acesta-i tîlharul bogăţiilor tale d in ceruri.
Slava deşartă ne cară bogăţia c ea nejefuită; e a pîngăreşte şi strică totul.
Diavolul a văzut că în ţinutul acela de sus n u p o t pătrunde tîlharii şi
moliile, nici alte prim ejdii; de aceea diavolul a pus slava deşartă să ne
care de acolo to ată bogăţia.
22. Matei ii. I 4
818 SFlNTUI. IOAN GURA UK AUR

IV
Doreşti slavă? Nu îţi este de ajuns slava ce ţi-o dă cel ce a primit miloste­
nia, adică slava pe care ţi-o dă Bunul Dumnezeu, ci doreşti şi slava de la
oameni? Vezi să nu păţeşti cu totul dimpotrivă. Să fii osîndit nu pentru că n-ai
făcut milostenie, ci pentru că ţi-ai trîmbiţat milostenia, pentru că te-ai falit cu
ea, pentru că ai făcut pricină de laudă din nenorocirile altora. Milostenia e o
taină. închide, dar, uşile, ca să nu vadă cineva ce nu-i îngăduit să arăţi! Aces-
tea-s mai cu seamă tainele noastre: milostenia şi dragostea de oameni a lui
Dumnezeu. Dumnezeu ne-a miluit după mare mila Sa, deşi noi nu-L ascultăm.
La slujba noastră din biserică cea dinţii cerere către Dumnezeu este o cerere
după mila lui Dumnezeu, rugîndu-ne să miluiască Dumnezeu pe cei stăpîniţi
de duhurile necurate; a doua cerere, tot o cerere după mila lui Dumnezeu: ne
rugăm să miluiască Dumnezeu pe cei ce fac pocăinţă; a treia cerere iarăşi este
pentru noi înşine; iar această cerere o rostesc copiii cei neprihăniţi ai poporu­
lui, care se roagă lui Dumnezeu pentru milă. Pentru cei ce au săvîrşit păcate
multe şi care au nevoie de mustrare ne rugăm lui Dumnezeu noi preoţii după
ce noi înşine ne-am osîndit păcatele noastre. Pentru noi însă se roagă copiii,
pentru că împărăţia cerurilor este a acelora care sînt nevinovaţi ca ei. Aceasta
arată că mai cu seamă aceia care sînt nevinovaţi şi smeriţi ca şi copiii, aceia pot
să se roage lui Dumnezeu pentru cei păcătoşi. Cită milă, cită iubire de oameni
aduce de la Dumnezeu această taină a milosteniei o ştiu cei care fac milostenie
aşa cum o cere Dumnezeu. Şi tu, dar, cînd miluieşti după puterile tale pe
vreun om, închide uşile casei tale! Să ştie că miluieşti numai cel pe care-1
miluieşti; şi, dacă se poate, nici acesta. Dar dacă laşi uşile deschise, trîmbiţezi
taina. Gîndeşte-te că te osîndeşte chiar acela căruia îi ceri să te slăvească; de îţi
este prieten, te osîndeşte în cugetul lui; de îţi este duşman, îşi bate joc de tine
faţă de alţi oameni. Capeţi cu totul altceva de ce doreai. Doreşti să-ţi spună:
„Ce milostiv e!”, dar el nu-ţi va spune asta, ci: „Cît de dragă îi este slava
deşartă! Cum caută să placă oamenilor!” şi încă alte ocări cu mult mai grele ca
acestea. Dar dacă ascunzi taina va spune despre tine cu totul alte cuvinte: „Cît
de mult iubeşte pe oameni! Cît e de milostiv!” Fii încredinţat că Dumnezeu nu
lasă ca milostenia ta să rămînă ascunsă; dacă tu o ascunzi, o face cunoscută
Dumnezeu; atunci mai mare e minunea, mai mare e cîştigul.
Milostenia deci făcută de ochii lumii nu ne aduce slavă. Cu cît ne sîrguim
şi ne silim să dobîndim mai multă slavă, cu atît sîntem mai lipsiţi de slavă. Nu
numai că nu dobîndim slavă de om milostiv, ci nume rău; şi pe lîngă aceasta
suferim şi mare pagubă.
Pentru toate aceste pricini, să nu umblăm după slava lumii; să dorim
numai slava lui Dumnezeu. Aşa vom dobîndi şi slava aceasta de aici şi ne
vom bucura şi de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a
Domnului nostru lisus Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.
 OMILIA LXXII

„ A tu n c i Iisu s a g r ă it m u lţim ilo r şi u c e n ic ilo r L u i, z ic în d :

„ P e s c a u n u l lu i M o is e a u ş e z u t c ă r tu r a r ii şi fa r ise ii.
D e c i t o a t e c îte v ă v o r z ic e să fa c e ţi, fa c e ţi;
d a r d u p ă f a p t e le lo r să n u f a c e ţ i” 1

I
- C înd „atunci”?
- După. ce a spus cuvintele de m ai înainte; d u p ă ce a închis gura
fariseilor; după ce n-au mai îndrăznit să-L ispitească; d u p ă ce a arătat că
răutatea lor e de nevindecat.
Şi pentru că vorbise de D om n şi de Dom n, revine iarăşi asupra legii.
Poate însă că cineva m i-ar spune:
- D ar legea n-a spus aşa, ci: „Domnul Dumnezeul tău este un singur
D om n”2.
- Da! D ar Scriptura num eşte lege întreg V echiul Testam ent. H ris-
tos grăieşte aşa p en tru a arăta că este un perfect acord între El şi Tatăl.
D acă I-ar fi potrivnic, ar grăi lucruri potrivnice legii; dar aşa, cere să se
respecte atât de m ult legea, încît porunceşte să se păzească legea chiar
dacă învăţătorii de lege sînt nişte stricaţi. T ot acum vorbeşte şi despre
viaţă şi despre pu rtarea în viaţă, p en tru că viaţa stricată şi dragostea de
slavă au fost m ai ales pricina necredinţei fariseilor. Aşadar, p en tru a
în d ru m a pe calea cea dreaptă pe ascultătorii Săi, le porunceşte cu tărie
să n u dispreţuiască pe învăţători şi nici să nu se ridice îm potriva p reo ţi­
lor; că aceasta m ai cu seam ă contribuie în prim ul rîn d la m întuire. Hris-
tos însă nu dă num ai o astfel de poruncă, ci o şi îndeplineşte. învăţătorii
şi preoţii iudeilor erau într-adevăr nişte stricaţi; d ar H ristos nu-i d ă jos
de p e scaunele lor de cinste. C u aceasta le face şi m ai m are osînda, iar
ucenicilor nu le d ă pricină de neascultare. Şi ca să n u poată spune
nim eni: „Am fost un trîndav, p en tru ca dascălul m eu a fost stricat”,
H ristos le ia şi această scuză. D eci H ristos îi lasă p e cărturari şi pe farisei
în posturile lor înalte, deşi erau nişte răi. Cu toate că le adusese atîtea
învinuiri, totuşi spune: „Toate cîte vă vor zice să faceţi, faceţi; că nu sînt ale
lo r cuvintele ce le spun, ci ale lui D um nezeu, pe care D um nezeu le-a
1. Matei 2 3 , 1 -3 .
2. Deut. fi, 4.
№0 SFINTUL IOAN GURA DE AUR

legiuit p rin M oise”. Uită-te cit de m ult îl respectă H ristos p e Moise! Şi,
pen tru a arăta d in nou acordul Său cu V echiul T estam ent, spune că cin­
stea pe care o au învăţătorii şi preoţii o datorează lui M oise, că „şedpe
scaunul lui Moise”. Şi pentru că n-a p utut să-i facă vrednici de credinţă p e
tem eiul vieţii lor, îi face vrednici de credinţă p e tem eiul faptelor care le
m ai îngăduie asta, adică al scaunului pe care stau şi al succesiunii.
C în d îl auzi pe H ristos spunînd: „toate” să n u înţelegi p rin acest
cuvînt toată legiuirea V echiului T estam ent, de p ild ă poruncile cu p ri­
vire la m încăruri, cele cu privire la jertfe şi toate acele porunci aseme­
n e a acestora. C um putea să vorbească H ristos de respectarea acestor
porunci c înd El le desfiinţase m ai înainte? Prin cuvin tul „toate”, Hristos
înţelege acele porunci ale V echiului T estam ent care n e dau reguli de
? urtare, care n e fac m ai buni, care sînt de acord cu poruncile N oului
'estament, care nu ne lasă să m ai fim sub jugul legii.
- D ar p e n tru ce H ristos n-a legiuit acestea p e tem eiul legii harului,
ci pe tem eiul legii lui M oise?
- Pentru c ă nu era încă tim pul ca înainte de răstignire să vorbească
desluşit despre ele. D upă p ărerea m ea însă, în afară de aceasta, H ristos
a spus acele cuvinte şi p entru a rîndui m ai dinainte şi altceva. Hristos
avea să învinuiască pe cărturari şi pe farisei; şi ca n u cum va oam enii
simpli să creadă că face asta pen tru că um b lă după scaunul lor sau
pen tru că îi urăşte, de aceea îndepărtează m ai întîi o astfel de bănuială
şi apoi începe să-i învinuiască.
- D ar p e n tru ce îi m ustră pe cărturari şi farisei? Pentru ce vorbeşte
îndelung îm p o triv a lor?
- C a să ferească m ulţim ile de a cădea în păcatele fariseilor şi cărtu­
rarilor. C ă nu-i acelaşi lucru a opri de la rău cu a arăta p e cei ce păcă­
tuiesc, d u p ă cum nu-i acelaşi lucru a în d em n a spre fapte b u n e cu a
aduce în m ijloc pe cei ce săvîrşesc binele. D e aceea şi spunea m ai
dinainte: ,f)a r după faptele lor să nu faceţi”. Se slujeşte de acest mijloc de
îndreptare ca oam enii să nu creadă că trebuie să şi facă ce fac ei, odată
ce trebuie să-i asculte; şi astfel aparenta lor cinste ajunge învinuire.
Poate fi, oare, u n m ai m are ticălos decît un dascăl care îşi m întuie uce­
nicii cînd aceştia se feresc să facă ce face el? Prin urm are, cinstea, care
p ărea a fi p e n tru ei o cinste, este de fapt cea m ai m are acuzaţie, că prin
viaţa lor strică p e cei care îi im ită. D e aceea şi H ristos îi acuză p e cărtu­
rari şi farisei. D a r nu num ai pen tru atîta, ci şi p en tru a arăta că necre­
dinţa lor de m ai înainte şi răstignirea pe care au săvîrşit-o m ai târziu nu se da­
torează Celui răstignit, Celui C are n-a fost crezut, ci nerecunoştinţei lor.
Priveşte de unde îşi începe H ristos învinuirile şi de u n d e le înm ul­
ţeşte! C ă spune:
OM IUI l,A MATKI 821

„Că zic, dar nu fa c ”3.

O rice om care calcă legea m erită să fie pedepsit, d ar m ai ales cel
care-i pus să înveţe pe alţii este d rep t să fie pedepsit îndoit şi întreit; o
dată, pen tru că el calcă legea; a doua oară, pen tru că, fiind dator să
îndrepte pe ceilalţi, şchioapătâ; de aceea este vrednic de o pedeapsă şi
m ai m are din pricina slujbei sale de cinste; a treia oară, pentru că îi
strică pe ceilalţi şi m ai m ult prin aceea că, fiind învăţător, săvîrşeşte ast­
fel de călcări de lege.
A poi H ristos le aduce şi altă învinuire: că sînt o povară pen tru
supuşii lor:
„Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oameni­
lor, iar ei nici cu degetul nu vor să le mişte”4.
Le spune că săvîrşesc un îndoit păcat: sînt neiertători cu cei de sub
conducerea lor, cerîndu-le să ducă o viaţă aspră, iar lor îşi îngăduie
toate libertăţile. U n adevărat conducător de oam eni trebuie să fie cu
totul dim potrivă: să fie neiertător cu el însuşi şi aspru ju d ecăto r al fapte­
lor lui, iar cu cei de sub conducerea lui, iertător şi b lîn d . D ar cărturarii
şi fariseii făceau dim potrivă.

II
A şa sînt toţi cei care filozofează cu cuvîntul: sînt neiertători şi
necruţători, pentru că nu ştiu cîtă greutate cere săvârşirea faptelor bune.
N u e m ic păcatul acesta şi nici n u le m ăreşte puţin v in a de m ai înainte.
T u uită-mi-te cum le m ăreşte D om nul şi această vină. C ă n-a spus: „N u
p o t”, ci: „Nu vor”; n-a spus: „Să le p o a rte ”, ci: „Nici cu degetul să le mişte”,
adică nici să se apropie de ele, nici să le atingă.
- D ar care sînt faptele pe care le săvîrşesc fariseii şi cărturarii cu
dragă in im ă şi cu plăcere?
- C ele oprite!
„Că toate faptele lor lefac, spune D om nul, ca să fie văzuţi de oameni”5.
H ristos a spus aceste cuvinte ca să arate cît de ahtiaţi sînt d u p ă
slava deşartă; şi slava deşartă i-a pierdut. M ai înainte i-a învinuit că sînt
cruzi şi trîndavi; acum îi învinuieşte că sînt înnebuniţi după slavă.
A ceasta i-a depărtat de D um nezeu; aceasta i-a făcut să lupte într-o altă
arenă; aceasta i-a pierdut. U n atlet care caută să p lacă spectatorilor face
în faţa spectatorilor acele exerciţii care sînt pe gustul lor. D acă face
exerciţii în faţa unor spectatori curajoşi, caută să execute acele exerciţii

3. Matei 23, 3.
4. Matei 23, 4.
,r>. Matei 23, .r>.
82 2 SKlNTUL IOAN GURA DE AUR

care au nevoie de curaj; dar dacă face exerciţii în faţa unor spectatori
nepăsători şi trîndavi, ajunge şi el u n trîndav. D e p ildă: are spectatori
cărora le place să rîdă? Ajunge şi el u n măscărici, ca să distreze pe specta­
tori! A re spectatori serioşi şi cu ju d ecată de filozofi? C aută şi el să fie la
fel, p en tru că de aceleaşi sim ţăm inte sînt însufleţiţi şi cei care îl aplaudă.
U ită-te că şi acum D om nul îi învinuieşte iarăşi cu tărie, p en tru că
fariseii şi cărturarii n u făceau unele fapte cu un scop şi altele cu alt scop,
ci toate pentru slavă deşartă. învinuindu-i că u m b lă d u p ă slavă deşartă,
le arată că nu caută slava deşartă săvîrşind fapte m ari şi de n eap ărată
treb u in ţă - de altfel nici nu aveau, ci erau lipsiţi de fapte m ari - , ci fapte
m ici şi neînsem nate, dovezi şi ele ale răutăţii şi păcătoşeniei lor, cum
sînt filacteriile şi ciucurii de la haine.
„Că îşi lăţesc filacteriile lor şi-şi măresc ciucurii hainelor lor”6.
- C e sînt filacteriile şi ciucurii?
- Pentru că iudeii uitau adesea binefacerile lui D um nezeu, de aceea
D um nezeu a p o ru n cit să scrie pe cărţulii m ici m inunile Sale şi să şi le
atîm e de m îinile lor. D e aceea şi spunea D um nezeu în D euteronom : „Şi
le leagăpe ele săfie semn pe mina ta şi săfie neclătite înaintea ochilor tăi”7. A ceste
cărţulii se num eau filacterii. A şa cum fac şi acum m ulte femei care au
atîm ată de gît E vanghelia. A poi, ca să le aducă iarăşi am inte de p o ru n ­
cile Lui, D um nezeu a făcut cu ei ceea ce fac adeseori m ulţi oam eni care
îşi leagă degetul cu u n petic sau cu u n fir de lînă ca să n u uite ceva. T o t
aşa şi D um nezeu a poruncit iudeilor, ca unor copii, să-şi coasă de haine,
la m arginea de la picioare, o fîşie de pînză de culoare violetă, p en tru ca
uitîndu-se la ea să-şi aducă am inte de poruncile Lui8. Aceste fîşii de
p în ză se num eau ciucuri. La aceste lucruri erau cu m are luare am inte
cărturarii şi fariseii! îşi lăţeau bucăţile de stofă în care aveau cărţulii­
le acelea şi-şi m ăreau ciucurii de la haine! D ar aceasta este o n e b u ­
nească d o rinţă de slavă deşartă. P entru ce um bli, fariseule, d u p ă lau d ă
şi cinste? Pentru ce-ţi lăţeşti filacteriile? Faci, oare, cu asta vreo ispravă?
îţi foloseşte la ceva? Cîştigi ceva de pe urm a lor? D um nezeu nu-ţi cere
să-ţi m ăreşti ciucurii, să-ţi lăţeşti filacteriile, ci să-ţi aduci am inte d e cele
ce-a făcut pen tru tine. D acă nu trebuie să um blăm d u p ă laudă şi cinste
cînd facem m ilostenie şi cînd postim , deşi acestea sînt fapte b u n e săvîr-
şite cu truda noastră, pentru ce te lauzi, iudeule, cu nişte fapte care te
acuză m ai ales de trîndăvie?
D ar cărturarii şi fariseii nu sufereau num ai de aceste boli, ci şi de
altele. C ă spune Hristos:
(i. Matei 23, 5.
1. Deut. 6, 8.
8. Num. 15, 38-40.
OM11.1I I.A MATKI 823

,£,e place să stea in capul mesei la ospeţe şi in scaunele cele dinţii in sina­
gogi, să fie salutaţi in pieţe şi să fie numiţi de oameni învăţători”9.
Pe acestea chiar de le socoteşti mici, totuşi pricinuiesc m ari rele.
Ele au p ierdut oraşe şi biserici. Şi acum îm i vine să plîng cînd aud de
scaunele dintîi şi de salutări, cînd m ă gîndesc la cîte rele au dat ele naştere în
bisericile lui Dum nezeu! N u e nevoie să v ă vorbesc acum de ele! D ar,
mai bine spus, cei m ai în vîrstă nici n-au nevoie să le afle de la mine.
Uită-mi-te în ce locuri a pus stăpînire slava deşartă p e sufletul căr­
turarilor şi fariseilor! Acolo u n d e li s-a poruncit să nu um ble d u p ă slava
deşartă, în sinagogi, acolo u n d e se duceau să-i înveţe p e alţii! Să
um blăm d u p ă locurile din frunte la ospeţe n u pare a fi atît de rău; deşi
chiar acolo învăţătorul trebuie să fie pildă, n u num ai în biserică, ci p re­
tutindeni. Şi d u p ă cum om ul, oriunde s-ar arăta, trebuie să se vad ă că se
deosebeşte de anim ale, tot aşa şi învăţătorul trebuie să arate că este
învăţător şi cînd grăieşte şi cînd tace şi cînd stă la m asă şi cînd face orice
altceva; trebuie să se vadă că este învăţător şi din mers şi din privire şi
din ţinută, într-un cuvînt din totul. C ărturarii şi fariseii însă erau de b at­
jocură pretutindeni; pretutindeni se făceau de rîs, gîndindu-se să săvîr-
şească acele fapte de care trebuiau să fugă. H ristos spune că: „leplace”;
dacă „a-ţi plăcea” e un păcat, cît de m are e „a face”, cît de m are păcat e
um bletul d u p ă locurile din frunte şi străduinţa de a le dobîndi?

III
Hristos S-a m ărginit p în ă acum să ţină de rău pe cărturari şi farisei
num ai p en tru păcatele lor m ici şi neînsem nate, de care ucenicii Lui nu
aveau nevoie să fie îndreptaţi. D ar cînd a fost vorb a de pricina păcate­
lor, de dragostea de putere, de răpirea scaunului de învăţător, atunci
Hristos aduce păcatul acesta în mijloc şi caută să-l dezrădăcineze din
sufletul ucenicilor Săi, poruncindu-le cu tărie. C e le spune?
„Dar
" voi să nu vă num iţi> învăţători”
> 10.
Apoi adaugă şi pricina:
„Că unul este învăţătorul vostru; iar voi toţi sînteţi fr a ţi”1112.
N im eni n-are ceva m ai m u lt decît altul, că nim eni nu-i ceva p rin el
însuşi. D e aceea şi Pavel spune: „Cine este Pavel? Cine este Apolon? Cine
este Chifa? Nu sînt oare slujitori?”n N-a spus: „învăţători”.
Şi iarăşi:

9. M atei 23, 6-7,

10. M atei 23, 8.
1 1. M atei 23, 8.
12. / Cor. 3, ,r>.
824 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

„Să nu num iţi pe nimeni tată”1314.

N -a spus aceasta ca să n u num ească „tată”pe tatăl lor, ci ca să ştie
pe cine trebuie să-L num ească în chip pro p riu „Tată”. D u p ă cum învă­
ţătorul nu-i propriu vorbind învăţător, tot aşa nici tatăl. C ă D um nezeu
este p ricin a tuturora: şi a învăţătorilor şi a taţilor.
Şi iarăşi adaugă:
„Nici învăţători să nu vă numiţi, că unul este învăţătorul vostru, Hristos”74.
N -a spus: „Eu”. D u pă cum m ai înainte a spus: „Ce vi se pare de Hris­
tos?”15 şi n-a spus: „D espre M ine”, tot aşa şi acum .
T are aş do ri să întreb acum : C e au de spus cei care susţin că num ai
T atălui I se potrivesc cuvintele: „Unul” şi „Unul”, şi îl refuză C elui
U nuia-N ăscut? Este T atăl învăţător? Toţi o v o r spune şi nim eni n u se va
împotrivi!
- D ar p e n tru ce atunci, m i se va obiecta, H ristos a spus că unul este
Învăţătorul vostru, Hristos?
D u p ă cum cînd H ristos a spus că „unul este învăţătorul”na. spune că
Tatăl n u este învăţător, tot aşa şi T atăl cînd spune că „unul este
învăţătorul” n u spune că Fiul n u este învăţător. C uvintele „unul” şi
„unul” sînt spuse pen tru a deosebi p e T atăl şi pe Fiul d e oam eni şi de
întreaga creaţie.
A şadar, d u p ă ce H ristos a îndepărtat boala slavei deşarte şi a vin-
decat-o, îi în vaţă pe ucenici cum să fugă de ea p rin sm erenie. D e aceea
a şi adăugat:
„Iar cel ce este mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Căci cel care se va
înălţa pe sine se va smeri, şi cel care se va smeri pe sine se va înălţa”16.
N im ic n u egalează sm erenia! D e aceea H ristos le şi aduce adeseori
am inte ucenicilor de această virtute; şi cînd a adus în mijlocul lor pe
copii 17 şi acum ; iar cînd pe M unte a început să vorbească despre feri­
cire, cu sm erenia a început18; iar acum sm ulge din rădăcini m îndria,
zicînd: „Cel ce se va smeri pe sine se va înălţa”. A i văzut cum îi duce pe uce­
nici într-o direcţie cu totul contrară m îndriei? N u num ai că-i opreşte de
a dori locurile cele din frunte, ci le porunceşte să um ble d u p ă cele din
urm ă. „Aşa îţi vei p u tea îndeplini dorinţa!, spune D om nul. D e aceea cel
care doreşte cele dintîi locuri trebuie să um ble d u p ă cel din urm ă loc;
căci cel care se va smeri pe sine, se va înălţa”.
13. Matei 23, 9.
14. Matei 23, 10.
15. Matei 22, 42.
16. Matei 23, 11-12.
17. Matei 18, 2 -6 .
18. Matei 5, 3.
OMILII I.A MATEI 825

- D ar unde găsim noi această smerenie?

- V reţi 19 să m ergem iarăşi în cetatea virtuţii, la corturile sfinţilor
m onahi, adică în m unţi şi în vîlcele? Acolo vom v ed ea această înălţim e
a sm ereniei. A colo vom vedea cum se smeresc, şi în ce priveşte îm b ră­
căm intea şi în ce priveşte locuinţa şi în ce priveşte slugile, oam eni care
străluceau în lum e p rin slujbele lo r înalte, oam eni care sclipeau p rin
luxul şi bogăţia lor. Prin tot ce fac şi-i înconjoară scriu sm erenia lor, ca
şi cum ar scri-o cu literele. Şi cele ce hrănesc m îndria: îm brăcăm intea
frum oasă, locuinţele luxoase şi strălucitoare, m ulţim ea slugilor care de
m ulte ori fac p e om de se m îndreşte chiar fără voia lui, toate acelea sînt
acolo stîrpite. Ei singuri îşi a p rin d focul, ei îşi taie lem ne, ei îşi fac de
m încare, ei slujesc p e cei care vin la ei. Acolo nu auzi om care să ocă-
rască, nu vezi om ocărit, nu-i om căruia să i se poruncească, nici om
care să poruncească, ci toţi sînt slugi şi fiecare spală picioarele străini­
lor; şi în asta se iau la întrecere unii cu alţii; şi fac asta fără să cerceteze
cine e străinul venit la ei, nici d acă e rob, nici dacă e liber, ci tuturor le
spală picioarele. A colo nim eni nu-i m are, nim eni nu-i mic.
- D ar atunci ce-i acolo? Am estec?
- D oam ne fereşte! Ci cea m ai b u n ă rînduială. C h iar de-ar fi cineva
m ic, cel m are nu se uită la asta, ci cel m are se socoteşte a fi m ai m ic
decît cel m ic şi p rin aceasta ajunge m ai m are. T oţi m ănîncă aceeaşi
m încare: şi cei ce slujesc şi cei ce sînt slujiţi; toţi se îm bracă cu acelaşi
fel de haină; toţi locuiesc în acelaşi fel de locuinţe, toţi duc aceeaşi
viaţă. Acolo este m are acela care sare să facă cea m ai de jos slujbă; n u se
aud acolo cuvintele: „al m eu” şi „al tău”; cuvintele acestea, p ricin ă a
nenum ărate lupte, sînt izgonite d intre ei.

IV
Pentru ce te m inunezi că viaţa, m asa şi îm brăcăm intea lor este una,
cînd şi sufletul este unul în toţi, n u num ai în ce priveşte fiinţa sufletului
- că aceasta e u n a în toţi - , ci şi în ce priveşte dragostea? C um ar fi, dar,
cu putinţă ca sufletul să se m îndrească faţă de el însuşi? Acolo nu-i nici
sărăcie, nici bogăţie; nu-i nici slavă, nici necinste! C um ar fi, dar, cu
p utinţă să se strecoare printre ei m îndria şi îngâmfarea? Sînt şi m ici şi
m ari în ce priveşte virtutea. D ar, d u p ă cum am spus, nim eni n u se uită
la asta. Cel m ic nu suferă că are să fie dispreţuit, că nici nu este cine să-l
dispreţuiască. Iar dacă-1 dispreţuieşte cineva, apoi acela a învăţat acolo
m ai cu seam ă să fie dispreţuit, să fie batjocorit, să fie socotit o nim ica, şi
19. D e aici începe partea morală.: Despre monahi. Monahii mai cu seamă practică smerenia.
buie ca noi să ne ducem des la locuinţele acestor sfinţi, ca să ne curăţim multele noastre pete sufleteşti.
826 SI'IN IU I. IOAN CilJRA 1)K AUR

prin cuvinte şi p rin fapte. M onahii aceştia trăiesc num ai printre săraci şi
schilozi, iar m esele lor sînt pline cu astfel de oaspeţi. D e aceea şi sînt
vrednici de ceruri. U nul tăm ăduieşte rănile celor bolnavi, altul călău­
zeşte pe cel orb, iar altul sprijină pe cel schilod. A colo n u vezi droaia de
linguşitori, nici de paraziţi; dar, m ai bine spus, m onahii aceştia nici nu
ştiu ce-i linguşeala. C e i-ar p u te a face, dar, să se m îndrească? T o ţi sînt
egali; de aceea le e şi foarte uşor să alunge m în d ria din sufletul lor. Ega­
litatea aceasta d intre ei îi învaţă şi pe cei ce se duc la ei să fie sm eriţi m ai
m ult decît dacă i-ar sili cineva să se smerească. D u p ă cum cel lovit şi cel
ce se lasă a fi lovit îl instruieşte pe cel rău şi obraznic care loveşte, tot
aşa şi cel care n u um b lă d u p ă slavă, ci o dispreţuieşte, îl instruieşte pe
cel am biţios. Ia r aceasta o fac cu îndestulare m onahii aceştia. Pe cît de
m are e p rintre n o i lupta d u p ă dobîndirea locurilor din frunte, p e atît de
m are e p rintre ei lupta de a nu le dobîndi, de a fugi de ele; îşi dau m ultă
silinţă să cinstească pe alţii cu prisosinţă, şi n u să fie cinstiţi de alţii.
D e altfel, chiar îndeletnicirile lor îi fac să fie smeriţi şi n u le îngă­
duie să se m îndrească. Spune-m i, se va îngîm fa, oare, vreodată u n om
care sapă păm întul, care u d ă grădinile, care sădeşte legum e şi pom i,
care îm pleteşte coşuri de nuiele, care ţese pînză d e sac sau care face o
altă m uncă la fel cu aceasta? N u! V a suferi, oare, de această b o ală u n
om care trăieşte în sărăcie, care se luptă cu foam ea? Nu! D e aceea le e
foarte uşor m onahilor să fie sm eriţi. D upă cum în lum e este greu să fii
sm erit şi m odest din pricina m ulţim ii celor care te laudă şi te adm iră,
tot aşa acolo e foarte uşor. M onahul are de ju r îm prejurul lui num ai pus­
tie; se uită cum zboară păsările, cum se clatină copacii, cum adie vîntul,
cum m urm ură pîraiele cînd cad din p iatră în piatră. D e unde, dar, să se
m îndrească el, cînd trăieşte într-o atît de m are singurătate? Traiul
nostru însă, în m ijlocul lumii, n u ne va fi o scuză a m îndriei noastre. Şi
A vraam a trăit printre cananeeni şi spunea: ,JLu sîntpăm întşi cenuşă”20;
şi D avid a trăit în mijlocul oştirilor sale şi spunea: „Eu sînt vierme, şi nu
om ”21; la fel şi A postolul a trăit în mijlocul întregii lum i şi spunea: „Nu
sînt vrednic să mă numesc apostol”22. Ce m îngîiere vom avea noi, dar, ce
cuvînt de apărare, cînd nu ne sm erim , deşi avem atîtea exem ple? D upă
cum aceia sînt vrednici de nenum ărate cununi p e n tru că au fost cei din ­
ţii care au m ers pe calea virtuţii, tot aşa şi noi sîntem vrednici de n en u ­
m ărate pedepse pentru că nu sîntem însufleţiţi de aceeaşi rîvnă, deşi
avem pildele celor dinaintea noastră, despre care ne vorbesc Scriptu­
rile, deşi avem pildele acestea vii, pe care le adm irăm pen tru faptele
20. Fac. 18, 27.
21. Ps. 21, 6.
22. / Cor. 15, 9.
lor. C e poţi să spui, dacă nu te îndrepţi? C ă nu ştii să citeşti, că n-ai citit
Scripturile ca să afli de virtuţile bărbaţilor din vechim e? D ar tocm ai
pentru aceasta tu eşti de vină; că biserica e deschisă totdeauna, d ar tu
nu intri în ea ca să te îm părtăşeşti din izvoarele cele curate ale Sfintelor
Scripturi. D ar dacă nu cunoşti din Scripturi pildele de virtute ale b ărb a­
ţilor celor duşi dintre noi, ar trebui să vezi pildele acestea vii de virtute,
care trăiesc în vrem ea noastră. Nu-i nim eni să te ducă la ei? V ino la
m ine şi-ţi voi arăta eu locuinţele sfinţilor acestora! V ino şi învaţă ceva
folositor de la ei! Sînt făclii ce lum inează faţa întregului păm înt; sînt
ziduri de apărare p en tru oraşe. D e aceea s-au dus în pustie, ca să te
înveţe şi p e tine să dispreţuieşti zgom otul din lum e. Ei, pentru că sînt
puternici, pot avea linişte chiar în mijlocul furtunii; tu însă, care eşti
izbit din toate părţile de valuri repetate, ai nevoie de linişte, ai nevoie să
răsufli puţin. Du-te, dar, cît m ai des la ei, pentru ca, p rin rugăciunile şi
sfaturile lor, să-ţi cureţi petele sufletului, ca să duci şi aici pe p ăm în t o
viaţă p lin ă de fapte bune şi să ai parte şi de bunătăţile cele viitoare, cu
harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus Hristos, prin
C are şi cu C are Tatălui, slavă, putere şi cinste, îm preună cu Sfîntul
D uh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, A m in.
 O M IL IA L X X III

„Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici,

că mîncaţi casele văduvelor şi de ochii lumii faceţi
rugăciuni lungi; pentru aceasta mai mare osîndă veţi lua”1
I
P rin aceste cuvinte H ristos îi ţine de rău p e cărturari şi farisei
p en tru lăcom ia lor. Şi grozăvia este că nu-şi um pleau stom acurile de p e
u rm a bogaţilor, ci de pe urm a văduvelor; storceau şi cel din urm ă b an
al u n o r fem ei care trebuiau ajutate. H ristos n-a spus atît: că le
„mănîncă”, ci cSl le „mistuie”. Este apoi m ai cum plit şi felul în care le
m ăn în că averea spunînd: „de ochii lum ii faceţi rugăciuni lungi”. O rice
o m care face rău este vrednic de pedeapsă; dar de m ai m are ped eap să
este vrednic om ul care face rău sub m asca evlaviei, cel care se foloseşte
de cred in ţă p e n tru a-şi acoperi răutatea.
- D ar p entru ce n u i-a îndepărtat H ristos d in slujba lor?
- Pentru că nu-I îngăduia încă tim pul. D e aceea îi lasă deocam dată
în slujba lor. D ar, p rin cuvintele p e care le spune, d eşteap tă poporul ca
să nu se lase înşelat de ei, să nu se ia după dînşii din pricina dregătoriei lor.
C în d H ristos a spus: „Cîte vă vor zice vouă să faceţi, faceţi”2, a arătat
cît de p lin ă de păcate e viaţa cărturarilor şi fariseilor. A grăit aşa ca n u
cum va oam enii m ai sim pli să creadă că trebuie să facă ce fac cărturarii
şi fariseii.
„ Vai vouă, că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor! Că voi nu
intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre”3.
D acă te încarci de păcate cînd n u eşti de folos celor din jurul
tău, ce iertare m ai poţi avea cînd faci rău altora şi cînd îm piedici
pe alţii să facă bine?
- C e înseam nă: „pe cei ce vor să intre”?
- A dică pe cei ce ar putea să intre în îm părăţia cerurilor. Cînd trebuia
să dea altora porunci, cărturarii şi fariseii făceau cu neputinţă de purtat

1. Matei 23, 14.

2. Matei 23, 3.
3. Matei 23, 13.
OM IUI I.A MA’I'KI 829

poverile acestor porunci; dar cînd trebuia să facă ei ceva din cele ce
aveau datoria să facă, făceau cu totul dim potrivă: nu num ai că nu
făceau nim ic, ci, ceea ce-i cu m ult m ai rău, stricau şi pe alţii. A ceştia sînt
aşa num iţii cium aţi, oam enii care fac totul spre pierderea altora, care
fac altceva decît ce trebuie să facă învăţătorii. C ă m isiunea dascălului
este de a m întui pe cel pierdut; a cium atului, d e a pierde p e cel ce vrea
să se m întuie.
A poi le aduce şi altă învinuire:
„Că înconjuraţi marea şi uscatul ca săfaceţi un prozelit; iar cînd seface, îl
faceţi fiu al gheenei de două ori mai mult decît voi”4.
Cu alte cuvinte Hristos le spune aşa: „N u aveţi grijă de acest proze­
lit nici cînd l-aţi dobîndit de curînd şi cu nenum ărate oboseli. Şi cu
toate că avem m ai m are grijă de cei pe care i-am dobîndit de curînd,
totuşi nici aceasta pe voi nu vă face m ai buni”. Prin aceste cuvinte H ris­
tos le aduce d o u ă învinuiri: una, că nu sînt de nici u n folos p en tru mîn-
tuirea oam enilor şi că au nevoie de m ultă sudoare p în ă să cîştige u n om;
a doua, că n u sînt în stare să păstreze p e cel dobîndit. D ar, m ai bine
spus, n u num ai că nu sînt în stare, ci sînt şi nişte trădători, că, p rin viaţa
lo r păcătoasă, îl strică pe cel d o b în d it şi-l fac m ai rău decît era. C ă uce­
nicul ajunge şi m ai rău cînd vede că are u n astfel de dascăl; că n u se
opreşte la răutatea dascălului lui. C înd dascălul este virtuos, ucenicul îl
im ită; dar cînd e rău, îl întrece din pricina uşurinţei spre rău.
„îl faceţi, spune Hristos, fiu al gheenei”, adică un adevărat iad. Şi a
m ai spus: ,JDe două ori mai mult decît voi”, ca să-i înfricoşeze şi pe uceni­
cii lor, dar să-i m ustre şi m ai aspru pe cărturari şi farisei, p en tru că sînt
dascăli ai răutăţii. Şi nu se m ărginesc num ai la atîta, ci se străduiesc să
sădească în sufletul ucenicilor lo r şi m ai m ultă răutate; că-i fac cu m ult
m ai răi de cum sînt ei. Ia r o faptă ca aceasta n-o poate face decît un
suflet cp totul stricat.
A poi D om nul îşi bate joc de prostia cărturarilor şi fariseilor, pentru
că ei poruncesc să fie nesocotite cele m ai m ari porunci.
- C um asta? D oar m ai înainte H ristos spusese cu totul altceva, că
„leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat”5?
- D ar făceau şi aceasta. Făceau totul ca să strice pe cei de sub conduce­
rea lor; erau neîndurători cu poruncile mici şi îngăduitori cu cele mari.
„Că daţi zfiduială din izmă şi din mărar şi aţi lăsat pe cele mai grele ale
legii: judecata şi mila şi credinţa. Pe acestea se cădea să lefaceţi, iar pe acelea să
nu le lăsaţi”6.
t

4. Matei 23, 15.

5. Matei 23, 4.
(i. Matei 23, 23.
k :«) SU N T U I. IOAN (SURA l)K AUR

Aici p e b u n ă dreptate le grăieşte H ristos: că u n d e este zeciuială

acolo este şi m ilostenie.
- D ar ce rău făceau dacă dădeau m ilostenie?
- N u făceau nici un rău. D ar cărturarii şi fariseii n u dădeau m iloste­
nie ca să păzească legea. N ici D om nul n u spune să n u d e a zeciuială. D e
aceea acum le spune: ,JPe acestea se cădea să le faceţi, iar pe acelea să nu le
lăsaţi”. D ar cînd a vorbit de cele ce spurcă pe om şi de cele ce n u spurcă
pe om n-a m ai grăit aşa, ci face deosebirea între ce-i curat şi ce-i necurat
şi arată că în chip necesar curăţeniei celei dinăun tru îi urm ează curăţe­
n ia din afară7. C ontrariul e cu neputinţă. C înd prescripţiunile legii
poruncesc m ilostenia, H ristos trece peste ele fără să vorbească despre
ele; şi p en tru că poruncesc m ilostenie, d ar şi pen tru că n u era venit tim ­
pul să se desfiinţeze de-a dreptul şi lăm urit prescripţiunile legale; d ar
cînd vorbeşte de păzirea curăţeniilor trupeşti, le desfiinţează cu toată
claritatea. D e aceea despre poruncile care au în vedere m ilostenia
spune: ,J*e acestea se cădea să le faceţi, iar pe acelea să nu le lăsaţi”. D ar
despre poruncile cu privire la curăţirile trupeşti n u m ai grăieşte aşa.
- D ar cum?
„Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru
sînt pline de răpire şi de nedreptate. Curăţă partea dinăuntru a paharului, ca
să fie curată şi cea dinafară”8.
A luat ca pildă nişte lucruri cunoscute şi fam iliare oricărui om:
paharul şi blidul.

II
A poi, p e n tru a arăta că n u avem nici o pagubă de nesocotim curăţi­
rile cele trupeşti, dar sîntem foarte aspru pedepsiţi de n u n e îngrijim d e
curăţenia sufletului, adică de virtute, a nu m it curăţirile cele trupeşti
„ţînţar” - că ţînţarii sînt m ici şi de nim ic - , iar curăţenia sufletului
„cămilă”, c ă este de cea m ai m are însem nătate. D e aceea şi spune:
„Voi care strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila”9.
C urăţirile cele trupeşti au fost legiuite în vederea curăţeniei sufle­
teşti, în v ed erea m ilei şi a judecăţii. D eci n-avem nici u n folos cînd sînt
îndeplinite num ai poruncile cu privire la curăţirile trupeşti. C înd porun­
cile cele mici au fost date în vederea poruncilor celor m ari, n u foloseşti ni­
mic dacă le nesocoteşti pe cele mari şi le păzeşti num ai pe cele mici. C ă nu
stau poruncile cele m ari în urm a celor mici, ci negreşit cele mici în

7. Matei 15, 1-20.

H. Matei 23, 25-26.
!». Matei 23, 24.
OMII.II I.A m atki 831

urm a celor m ari. Hristos a spus aceste lucruri ca să arate că chiar

înainte de venirea harului nu aceste curăţiri trupeşti erau îndatoririle de
căpetenie, nici nu erau cele ce trebuiau n eapărat îndeplinite, ci altele
erau cele ce se cereau. D acă aşa stăteau lucrurile înainte de venirea
harului, apoi cu atît m ai m ult sînt cu totul nefolositoare aceste curăţiri
trupeşti acum cînd ni s-au dat porunci atît de înalte. Acum nim eni nu
trebuie să le m ai îndeplinească. R ăul răm îne rău în orice îm prejurare,
d ar m ai cu seam ă atunci este rău cînd socoteşti că nici n-ai nevoie de
îndreptare; şi este încă şi m ai cum plit răul cînd, rău fiind, socoti că m ai
poţi îndrepta şi pe alţii. Lucrul acesta vrea să-l arate Hristos cînd îi
num eşte pe cărturari şi pe farisei călăuze o arb e10. D acă este cea m ai
m are nenorocire şi ticăloşie ca un orb să creadă că nu are nevoie de
călăuză, gîndeşte-te în ce prăpastie îi duce pe alţii cînd el vrea să le fie
călăuză! H ristos spunea aceste cuvinte ca să arate cît de ahtiaţi după
slavă sînt cărturarii şi fariseii, ca să arate cît de puternică e furia bolii
lor. Pricina tuturor păcatelor lor era dorinţa lor de a face totul de ochii
lum ii. Aceasta i-a îndepărtat şi de credinţă; aceasta i-a făcut să nesoco­
tească adevărata virtute şi să se îndeletnicească nu m ai cu curăţirile cele
trupeşti, nesocotind curăţia sufletului. De aceea H ristos, călăuzindu-i
pe cărturari şi pe farisei ia adevărata virtute şi la curăţia sufletului, le
am inteşte de m ilă, de judecată şi de credinţă. A cestea ţin viaţa noastră,
acestea ne curăţesc sufletul: dreptatea, m ilostenia, iubirea de oam eni şi
adevărul. D reptatea şi iubirea de oam eni ne fac să fim iertători; n u ne
lasă săme purtăm cu asprim e şi fără îndurare cu cei ce păcătuiesc - iar
cu aceasta avem un îndoit cîştig: ajungem şi m ilostivi şi ao bîndim şi noi
m ultă m ilă de la D um nezeul universului - , ne fac să suferim îm preună
cu cei ce sînt în nenorociri şi să le luăm apărarea; dreptatea la rîndul ei
n u ne lasă să fim înşelători şi vicleni.
Nici cînd a spus: „Pe acestea se cădea să le faceţi, iar pe acelea să nu le
lăsaţi”, Hristos nu le-a spus ca să arate că trebuie să îndeplinim p re ­
scripţiile legii - D oam ne, fereşte! - , aceasta am dovedit-o m ai înainte;
nici cînd a vorbit despre blid şi despre p a h ar, spunînd: „Curăţă partea
dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să ne curată şi partea din afară”, n-a
poruncit să ţinem seam ă de chiţibuşurile legii vechi, ci dim potrivă face
totul ca să arate că ele sînt de prisos. N-a spus: „Curăţiţi p artea din
afară”, ci: „Partea dinăuntru”; şi negreşit va fi curată şi partea din afară.
D e altfel, aici H ristos nu vorbeşte de pahar şi de blid, ci de suflet şi trup,
num ind trupul p artea din afară, iar sufletul, p artea dinăuntru. D acă e
nevoie să fie curată partea dinăuntru a blidului, cu atît m ai m ult sufletul
tău! „Voi însă, le spune H ristos cărturarilor şi fariseilor, faceţi dim po­
trivă! Păziţi poruncile mici, pe cele din afară, şi le nesocotiţi pe cele mari,
10. Matei 23, 24.
832 SFtNTUL ÎOAN GURA DE AUR

pe cele dinăuntru. D e aceea paguba voastră este foarte m are, că, soco­
tind că aţi săvîrşit totul, nesocotiţi pe celelalte; iar nesocotindu-le, nici
n u v ă m ai d aţi osteneala, nici n u încercaţi să le săvîrşiti”.
A poi îi ţin e iarăşi de rău p en tru um blatul lo r d u p ă slavă deşartă,
num indu-i „morminte văruite’” şi spunîndu-le: ,făţarnicilor”. C ă slava
deşartă este pricin a tuturor relelor şi pricina pieirii lor. N u i-a num it
num ai m o rm in te văruite, ci a spus că sînt plini d e necurăţie şi făţărie.
Spunea acestea ca să arate pricin a p en tru care n-au crezut; n-au crezut
pen tru că sînt p lini de făţărnicie şi nelegiuire. M ustrarea aceasta n u le-a
făcut-o num ai H ristos, ci şi profeţii în repetate rînduri, m ustrîndu-i că,
fiind conducătorii lor, răpesc averile altora şi n u ju d ecă cu dreptate.
M ereu vei găsi p e profeţi că le spun să lase la o p arte jertfele şi să urm ă­
rească d reptatea. Prin urm are n u sînt o noutate p en tru ei nici poruncile
lui H ristos, nici m ustrarea Lui, d a r nici im aginea m orm întului. Profetul
a întrebuinţat-o; d ar nu i-a nu m it sim plu: „m orm înt”, ci: „groapă des­
chisă, gitlejul lor”1112.
Şi astăzi13 sînt m ulţi oam eni la fel cu cărturarii şi fariseii. Se îm po­
dobesc p e d in afară, d ar pe d inăuntru sînt plini d e toată nelegiuirea. Şi
astăzi m are e grija şi m ulte sînt chipurile curăţirii p e din afară; d ar
pen tru curăţirea sufletului, nici o grijă. D acă ai zgîndări p u ţin d e tot
conştiinţa unui om , ai d a peste grăm ezi de vierm i, peste venin şi peste
duhoare nespusă, adică poftele cele desfrânate şi rele care sînt m ai
necurate decît vierm ii.

III
C ă fariseii şi cărturarii sînt aşa nu-i atît de grozav, deşi e grozav, dar
c a noi, care am fost învredniciţi să fim tem ple ale lui D um nezeu, noi să
ajungem dintr-o dată m orm inte pline de atîta duhoare, da, asta este cul­
m ea ticăloşeniei. C ît de m are ne e, oare, ticăloşia cînd ajunge m orm înt
locul unde locuieşte H ristos, unde a lucrat D uhul Sfînt, unde s-au săvîr­
şit atâtea taine? C îte bocete şi plînsete nu trebuie scoase cînd m ădula­
rele lui H ristos ajung m orm inte pline de necurăţie? G îndeşte-te, om ule,
că te-ai născut a doua oară, gîndeşte-te la darurile de care ai fost în v red ­
nicit; gîndeşte-te la haina ce ai prim it, că ai fost făcut tem plu de nesfărî-
m at, că ai fost făcut templu frumos împodobit. N-ai fost îm podobit cu aur,
nici cu m ărgăritare, ci cu Duhul Sfînt, mai de preţ decît aurul şi m ărgăritare­
le. Gîndeşte-te că nim eni nu zideşte m orm înt în oraş; aşadar nici tu nu poţi
11. Matei 23, 27.
12. Ps. 5, 9.
13. D e aici începe partea morală: Despre cei care se împodobesc; unii ca aceştia se aseamănă cu
mormintele. Mustrare celor care se uită după femeile frumoase şi mai cu seamă in biserică. Aici şi despre
cum să ne căsătorim.
<IMtl.ll I.A MATIil «ai

fi m orm înt în cetatea cea de sus. D acă nu-i îngăduit să zideşti m orm înt
în oraş, aici pe păm înt, cu atît m ai m ult acolo. D ar, m ai bine spus, chiar
aici pe păm înt eşti de rîsul tuturora dacă plim bi u n suflet m ort; dar nu
num ai că eşti de rîs, dar m ai fug şi toţi de tine. Spune-m i, nu s-ar da toţi
la o parte, n-ar fugi toţi de tine dacă ai plim ba de colo pînă colo un
cadavru? G îndeşte aşa şi de sufletul tău! E m ult m ai groaznic să plim bi
prin lum e un suflet om orit de păcate, u n suflet stricat, decît un cadavru.
C ine va avea, dar, m ilă de un astfel de suflet? N im eni! C înd tu n u ai
m ilă de sufletul tău, cum va avea m ilă de el un alt om cînd tu te porţi
atît de crud cu propriul tău suflet, ca un duşm an, ca u n vrăjmaş? C e n-ai
face, oare, unui om care ar îndrăzni să îngroape u n m o rt acolo unde
dorm i şi m ănînci tu? T u însă îngropi sufletul tău m o rt n u acolo unde
m ănînci, nici acolo unde dorm i, ci în biserică, între m ădularele lui
H ristos, şi nu te tem i că are să cadă de sus m ii de trăsnete şi fulgere
pesta capul tău? C um îndrăzneşti, dar, să păşeşti în biserica lui D um ne­
zeu, în tem plul cel sfînt, cînd iese din tine o duhoare atîta de grea? Ai
prim i cea m ai cum plită pedeapsă dacă ai duce u n m o rt în palatul îm p ă­
rătesc şi l-ai îngropa acolo. G îndeşte-te ce cum plită, ce m are pedeapsă
vei prim i pentru că intri în biserică şi um pli casa cea sfîntă a lui D um ne­
zeu cu atîta duhoare! A du-ţi am inte de fem eia cea păcătoasă, care a uns
cu m ir picioarele lui H ristos şi a u m p lu t toată casa cu b u n m iros14. T u
însă faci cu totul altceva în casa lui D um nezeu. Spui că n u simţi duhoa­
rea ce iese din tine? D ar asta m ai ales e grozăvia bolii; de aceea nici n u
te poţi vindeca; eşti m ai bolnav decît cei care au răni p e trupurile lor,
de care n u te poţi apropia din pricina m irosului greu ce iese din rănile
lor. C ei bolnavi de astfel de boli sim t mirosul răn ilo r lor; boala lo r n u
m erită osîndă, ci m ilă; boala ta însă, u ră şi osîndă.
A şadar p en tru că boala ta e m ai grozavă din această pricină, adică
p en tru că nici nu-ţi dai seam a cum trebuie că eşti bolnav, haide, ascultă
ce-am să-ţi spun, ca să cunoşti b in e cît de m ult te vatăm ă boala.
M ai întîi ascultă ce spui cînd înalţi cîntare de rugăciune către D u m ­
nezeu! Spui aşa: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tă m îia înaintea T a ”15.
C înd din tine şi din faptele tale nu iese tăm îie, ci fum şi miros urît, ce
osîndă n u meriţi? *
- D ar care e fum ul acesta cu m iros urît?
- Iată care! M ulţi oam eni vin la biserică ca să se uite după femei
frum oase; alţii, ca să vadă care copii sînt m ai frumoşi şi m ai bine făcuţi
la trup. N u e de m irare, oare, că nu-i trăsneşte D um nezeu, că nu se scu­
fundă păm întul sub ei? Da, faptele acestea sînt vrednice de iad şi de
U , Luai 7, 37 :IH.
I . r>. / Y 110, 2.
834 SKlNTUI, IOAN UURA L>K AUR

trăsnete; dar D um nezeu, fiind îndelung răbdător şi m ult milostiv, îşi

opreşte deocam dată m înia şi te cheam ă să te pocăieşti şi să te îndrepţi.
C e faci, om ule? T e uiţi în biserică după femei frum oase şi n u te
cutrem uri cînd aduci o ocară atît de m are casei lui D um nezeu? Crezi că
biserica este casă de desfrîu şi de m ai puţin preţ decît piaţa? în piaţă te
temi şi îţi este ruşine să te uiţi după femei, dar în biserica lui D um nezeu,
unde D um nezeu îţi vorbeşte şi te am eninţă pentru aceste fapte, faci des-
frînare şi săvîrşeşti adulter chiar în tim pul cînd auzi să n u faci acestea?
Şi nu te cutrem uri, nu te spăim întezi? T eatrele cele desfrînate vă învaţă
să vă desfrînaţi; teatrele, această cium ă cu anevoie de stîrpit, aceste far­
m ece pline de otravă, aceste curse cum plite p en tru cei nepăsători,
această pieire însoţită de plăcere pen tru cei neînfrînaţi. D e aceea şi p ro ­
fetul m ustrînd, zicea: „N u sînt buni nici ochii tăi, nici inim a t a ”16. A r fi m ai
bine ca astfel de oam eni sâ fie orbi, ar fi mai bine sâ fie bolnavi decît să-şi
folosească la aceasta ochii. A r trebui sâ aveţi în sufletul vostru un zid
care să v ă despartă de femei; dar p en tru că nu vreţi să ridicaţi în sufle­
tele voastre un astfel de zid, sfinţii părinţi au socotit că trebuie să v ă des­
partă de ele prin scînduri. Dar, după cum aud pe cei b ătrîn i spunînd, în
vechim e nu erau aceste despărţituri între bărbaţi şi fem ei, că „in H ristos
Iisus nu este nici p a rte bărbătească, nici p a rte fem eiască”17. Pe vrem ea apos­
tolilor bărbaţii stăteau în biserică la u n loc cu fem eile; şi bărbaţii erau
bărbaţi, iar femeile, fem ei; acum e cu totul dim potrivă: femeile au ap u ­
cături d e curtezane, ia r bărbaţii nu sînt întru nim ic m ai buni decît arm ă­
sarii furioşi. N-aţi auzit din Faptele A postolilor că în cam era cea de
sus erau am estecaţi bărbaţi şi fem ei şi că adunarea aceasta era vrednică
d e cer?18 Şi pe b u n ă dreptate, că atunci fem eile erau p lin e de înţelep­
ciune, iar bărbaţii, de cuviinţă şi cum inţenie. A scultaţi ce spune vînză-
toarea de porfiră: ,JDacâ m -a ţi socotit credincioasă D om nului, in tra ţi şi
răm îneţi la m ine!”19. Să auziţi pe fem eile acelea care m ergeau îm p reu n ă
cu apostolii, care aveau suflet de bărbat, de Priscila20 şi de Persida21 şi
de celelalte. Fem eile de astăzi se deosebesc tot atît d e m ult de aceste
femei p e cît se deosebesc bărbaţii de azi de bărbaţii de atunci.

IV
Pe vrem ea aceea fem eile nu căpătau num e ră u nici cînd m ergeau
în călătorie; acum însă, deşi sînt crescute şi stau în cam erele lor, abia de
16. Ier. 22, 17.
17. G al. 38.
18. F apte 1, 13-14.
li). Fapte 16, 15.
20. Fapte 18, 2-18.
21. Rom. Iii, 12.
pot scăpa de această bănuială. Aceasta, din pricin ă că se îm podobesc,
că trăiesc în lux şi desfătare. Pe vrem ea aceea fem eile aveau o singură
grijă: să răspîndească cuvîntul Evangheliei; acum însă, să fie îm brăcate
luxos, să p ară frum oase şi plăcute la chip. A sta e slava lor, asta e mîntui-
rea lor! Cît despre faptele cele înalte şi m ari de virtute nici în vis nu se
gîndesc la ele. C are femeie şi-a dat silinţa să facă m ai bun pe bărbatul
ei? Care b ărb at s-a îngrijit să îndrepte pe fem eia lui? Nimeni! D im po­
trivă, toată grija femeii este um bletul după aurării şi giuvaiericale, după
haine luxoase, d u p ă celelalte îm podobiri ale trupului, după m ărirea
averii; iar grija bărbatului tot aceasta şi altele m ai multe; toate, griji
lumeşti. C are om care vrea să se însoare m ai întreab ă ce purtări şi ce
creştere are fata pe care vrea s-o ia de soţie? N im eni! Ci întreabă îndată
de bani, de m oşie, de cîtă avere are fata şi ce fel de avere, ca şi cum ar
avea de cum părat ceva sau de făcut un contract obişnuit. D e aceea şi
num esc căsătoria contract. A ud pe mulţi spunînd: „S-a încheiat u n con­
tract între cutare şi cutare”, adică s-au căsătorit. Ocărăsc darurile lui
D um nezeu; şi aşa se însoară şi se m ărită ca şi cum ar cum păra şi ar
vinde; iar contractele de încheierea căsătoriilor se fac cu m ai m ultă
grijă decît contractele de vînzare-cum părare.
Aflaţi însă cum se căsătoreau cei vechi şi faceţi ca ei!
- D ar cum se căsătoreau aceia?
- Se interesau ce purtări are fata, ce apucături, ce însuşiri sufleteşti.
D e aceea n-aveau nevoie de contracte, nici de garanţia hîrtiei şi cerne­
lii. în locul tuturor acestora le era de ajuns p u rtarea miresei. V ă rog,
dar, şi pe voi, n u um blaţi d u p ă b a n i şi după avere, ci după purtări, după
bunătatea inim ii. C aută fată evlavioasă, fată cum inte! Aceste însuşiri
sînt m ai b u ne d ecît nenum ărate com ori. D e cauţi p e cele ale lui D um ­
nezeu, le vei avea şi pe cele d in lum ea aceasta; d a r dacă le nesocoteşti
pe acelea şi um b li după acestea, nici de acestea n-ai parte.
- D ar cutare, m i se spune, a ajuns bogat d e pe urm a femeii!
- N u îţi este ruşine să-mi dai astfel de exem ple? Am auzit p e m ulţi
spunînd: „Mai b ine să ajung săracul săracilor, d ecît să ajung bogat de
p e urm a femeii!” Da! C e poate fi m ai neplăcut d ecît o astfel de bogăţie?
C e poate fi m ai am ar decît această b u n ă stare? C e poate fi m ai ruşinos
decît de a ajunge vestit pe această cale şi a se spune de toţi: „C utare a
ajuns bogat de p e urm a femeii!” N u m ai vorbesc de neplăcerile d inăun­
trul casei, care, vrînd-nevrînd, vin peste cel care s-a căsătorit aşa. N u
mai vorbesc de înfum urarea fem eii, de slugărnicia bărbatului, de certu­
rile dintre soţ şi soţie, de ocările slugilor. Slugile îi spun în obraz:
„Sărac, coate goale, om de nim ic, născut din oam eni de nimic! Ce a
avut cînd a venit aici? Nimic! Nu i, oare, a stăpînei noastre toată ave
m i SKlNTlJI. IO AN G U R A DE AUR

rea?” D ar nu-ţi pasă de aceste cuvinte! N u-ţi pasă că n u eşti om liber. Şi

paraziţii aud cuvinte m ai grele decît acestea şi n u se supără. T ot aşa şi
aceşti b ărbaţi; ba, dim potrivă, se m ai şi fălesc cu ruşinea lor. C înd le
spui ce se spune despre ei, îţi răspund: „S-o duc eu bine, să-mi fie viaţa
dulce şi plăcută şi poate să m ă şi înăbuşe fem eia!” O , diavole! C e p ro ­
verbe ai răspîndit printre oam eni? Sînt în stare să distrugă toată viaţa
unor astfel de oam eni. U ită-te la aceste cuvinte drăceşti şi pierzătoare!
Sînt pline de pierzanie. Aceste cuvinte nu spun altceva decît acestea:
„Să nu-ţi pese de cineva, să nu-ţi pese de dreptate! La p ăm în t cu drepta­
tea şi cu cinstea! U n singur lucru caută: plăcerea! Te înăbuşă o astfel de
căsătorie? N u-i nim ic, îndrăgeşte-o! T e scuipă toţi cei care te întîlnesc?
îţi aruncă cu noroi în obraz, te alungă ca pe u n cîine? Nu-i nimic!
în d u ră totul!” U n porc, dacă ar avea grai om enesc, ar grăi oare, altfel?
A r grăi, oare, altfel cîinii cei necuraţi? D ar poate că nici porcii, nici cîi-
nii n-ar rosti cuvintele pe care diavolul îi pune pe oam eni să le rostească
în neb u n ia lor. D e aceea vă rog, daţi-vă seam a de grozăvia acestor
cuvinte! Fugiţi de astfel de proverbe! C ulegeţi proverbele cele din
Scriptură, cu totul potrivnice acestora.
- C are sînt acestea?
- „Nu merge după pofta sufletului tău şi p u n e fr îu poftelor tale”22. Iar
despre fem eia desfrînată Scriptura spune cu totul altceva decît prover­
bele cele drăceşti: „Nu te uita la fem eia rea! Că miere picură din buzele
fem e ii desfrînate, care îndulcesc o clipă gîtleju l tău, dar m a i p e urm ă le vei găsi
m ai amare decît fierea şi m ai tăioase decît sabia cea cu două tă işu ri”23. Aceste
proverbe să le auzim, nu pe acelea. D atorită acelor proverbe ajung
oam enii robi; datorită lor se nasc cuvinte slugarnice; datorită lor oam e­
nii ajung anim ale necuvântătoare, pentru că oam enii v o r să urm ărească
peste tot num ai plăcerea. D a, datorită lor, datorită acestor proverbe
drăceşti, care sînt, şi fără de cuvintele m ele, prin ele însele de rîs şi de
batjocură. într-adevăr, ce cîştig m ai ai de pe u rm a plăcerii odată ce
te-ai înăbuşit?
încetaţi, dar, de a vă m ai face de rîs! încetaţi de a m ai aprinde pe
capul vostru iadul şi focul cel nestins! Să privim , deşi tîrziu, aşa cum tre­
buie la cele viitoare, îndepărtînd ceea ce ne vatăm ă lum ina ochilor, ca
să petrecem viaţa de aici cu bună-cuviinţă, cu sfinţenie şi cu evlavie şi
să avem parte şi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de
oam eni a D om nului nostm Iisus H ristos, Căruia slava în vecii vecilor,
Amin.*28
22. /nţ. Sir. 18, 80.
28. N ov. 5, 3-4.
 OM ILIA LXXIV

„Vai vouă, că zidiţi mormintele profeţilor

şi împodobiţi mormintele lor şi ziceţi:
„Dacă am fi fost în zilele părinţilor noştri,
n-am fi fost părtaşi cu ei la sîngele profeţilor”1
I
Hristos nu spune: „ V a i!” pentru că fariseii şi cărturarii zidesc
mormintele profeţilor, nici pentru că osîndesc pe părinţii lor, ci pentru că
şi prin cele ce fac şi prin cele ce spun săvîrşesc o faptă şi mai rea,
deoarece se prefac numai câ-şi osîndesc părinţii. Că osîndirea rostită de
ei era numai o făţărie o spune evanghelistul Luca: „ C ă l e şi în c u v iin ţa ţi
fa p ta şi le z id iţi ş i m o r m in te le ”2. „ V a i v o u ă ” le spune Hristos, că z id iţi
m o r m in te le p ro fe ţilo r, ia r p ă rin ţii v o ştri i-au ucis. D e c i m ărtu risiţi ş i
în c u v iin ţa ţi fa p te le p ă rin ţilo r vo ştri; că e i i-au ucis, iar v o i le z id iţi
m o r m in te le ”34 . Prin aceste cuvinte Hristos le osîndeşte gîndul cu care
zideau ei mormintele profeţilor că nu le zideau ca să cinstească pe cei
ucişi, ci ca să se laude cu aceste ucideri. Se temeau ca nu cumva prin
dispariţia cu vrem ea a mormintelor să se piardă şi dovada şi amintirea
unei fapte atît de îndrăzneţe. Cu aceste gînduri zideau mormintele
profeţilor; înălţau morminte strălucitoare, ca şi cum ar fi înălţat semne
de biruinţă. Se împodobeau deci şi se făleau cu nelegiuirile părinţilor lor.
Hristos le spune: „Nelegiuirile puse la cale de voi astăzi arată că şi voi
săvîrşiţi aceeaşi faptă ca şi părinţii voştri. Chiar dacă spuneţi contrariul,
chiar dacâ-i osîndiţi, chiar dacă ziceţi, de pildă: „ N -a m f i fo s t p ă rta şi cu
e i d a c ă am f i tră it în z ile le lor", totuşi vorbele voastre vădesc gîndul
vostru!’’Hristos a spus acestea în chip învăluit ca într-o ghicitoare, dar
totuşi le-a spus.
După ce a spus: „ Ş i z ic e ţi: „ D a c ă am f i fo s t în z ile le părin ţilor n o ştri,
n -a m f i fo s t p ă rta şi c u e i la s în g e le p r o fe ţilo r ”, a adăugat:
„ A şa d a r m ărturisiţi voi uişivă că sînteţi fiii celor c e au ucis p e p m fe ţi,n.
D ar are cineva vreo vină, mi s-ar putea spune, că este fiul unui
ucigaş, cînd nu este părtaş la gîndul tatălui său?
1. M atei 23, 29-30.
2. Luca 11, 48.
3. Luca 11, 47-48.
4. M atei 23, 31.
838 SFlNTUL IOAN G U RA DK AUR

- N u, n-are nici o vină. D ar H ristos le adresează aceste cuvinte

tocm ai pentru a arăta înrudirea dintre ei şi părinţii lo r în ce priveşte
răutatea. Asta o arată şi prin cele ce spune m ai dep arte, că a adăugat:
„Şerpi, p u i de vipere!”5
„D upă cum puii de vipere, spune H ristos, seam ănă cu părinţii lo r
din p ricina otrăvii ucigătoare din ei, tot aşa şi voi sem ănaţi cu părinţii
voştri d in pricina gîndului vostru ucigaş”.
A poi după ce a dezvăluit gîndul cărturarilor şi al fariseilor, gînd
necunoscut m ulţim ilor, D om nul îşi întem eiază spusele Sale pe faptele
ce aveau să le săvîrşească şi pe care le vor cunoaşte m ai tîrziu cu toţii.
Intr-adevâr, după ce a spus: „ A ş a d a r m ă rtu risiţi v o i în ş iv ă că s în te ţi f ii i
celor ce au ucis p e p ro fe ţi”, pentru a le arăta că vorbeşte de înrudirea de
răutate cu părinţii lor şi că m inţeau cînd spuneau: „N -am f i fo st p ă rta şi cu
e i”, D om nul a adăugat:
„U mpleţi, dar, şi voi măsura p ă rin ţilo r voştri”6.
N egreşit n u le porunceşte să facă asta, ci le arată m ai dinainte ce are
să se întîm ple, adică uciderea Lui. D e aceea d u p ă ce i-a m ustrat şi le-a
arătat că m int cînd spun pentru a se apăra că „n-am fi fost părtaşi cu ei”
- într-adevăr, cînd n-au cruţat pe Stăpîn, cum ar fi cruţat pe slugile Stă-
pînului? D om nul Se foloseşte de nişte cuvinte şi m ai pline de dispreţ,
num indu-i şerpi şi pui de vipere şi le spune:
„C um veţi scăpa de osînda gheenei” 7, cînd îndrăzniţi să faceţi aceste
fapte, cînd le tăgăduiţi, cînd vă ascundeţi gîndul? A poi îi m ustră şi în alt
chip, spunîndu-le:
„Voi trim ite la voi profeţi, înţelepţi şi cărturari; şi p e u n ii dintre ei îi veţi
ucide ş i-i veţi răstigni şi-i veţi biciui în sinagogile voastre”8.
C a să nu spună cărturarii şi fariseii: „Da, am răstignit pe Stăpîn, d ar
vom cruţa pe slugile Sale, dacă vom trăi pe vrem ea aceea”, D om nul le
spune: „Iată vă trim it şi pe slugile M ele, profeţi şi ei; d ar nici pe aceştia
nu-i veţi cruţa” . A grăit aşa ca să le arate că n u e deloc ciudat să fie ucis
de fiii acelora care au ucis pe prooroci, că şi ei sînt nişte ucigaşi şi nişte
vicleni; viclenia le um ple sufletele lo r şi-i întrec p e p ărinţii lor în n ele­
giuiri. In afară de cele spuse le m ai arată că sînt şi tare iubitori de slavă
deşartă. C înd cărturarii şi fariseii spun: ,JDacă am f i fo s t în zilele p ă rin ţilo r
noştri, n -am f i fo s t părtaşi cu e i”, apoi o spun ca să se laude; filozofează
num ai cu cuvîntul, d ar cu fapta fac cu totul altceva.
,r>. M atei 23, 33.
(i. M atei 23, 32.
7. M atei 23, 33.
8. M atei 23, 34.
UM ILII LA MATKI 83!)

„Şerpi, p u i de vipere”, cu alte cuvinte, copii răi din nişte părinţi răi şi
m ai răi decît cei ce i-au născut. Le arată că ei îndrăznesc să facă nele­
giuiri m ai m ari decît părinţii lo r şi prin aceea c ă le săvîrşesc d u p ă nele­
giuirile săvârşite de părinţii lor, d ar şi prin aceea că sînt cu m ult m ai
cum plite decît nelegiuirile acelora, cu toate că spun că niciodată n-ar fi
făcut astfel de fapte. Ei m erg p în ă la sfîrşit şi p u n cunună răutăţilor.
Părinţii lor au ucis slugile care veniseră în vie; ei L-au ucis pe Fiul şi pe
cei care i-au chem at la nu n tă9.
D om nul a spus toate aceste cuvinte cărturarilor şi fariseilor ca să le
taie orice înrudire cu A vraam şi ca să le arate că înrudirea aceasta n u le
aduce nici un cîştig dacă n u săvîrşesc faptele lui A vraam . D e aceea a şi
adăugat: „C um veţi scăpa de osinda gheenii, cînd faceţi fapte la fel cu cei
care au ucis pe profeţi?”. C u aceste cuvinte le aduce am inte şi de învi­
nuirile lui Ioan Botezătorul; că şi Ioan tot aşa i-a num it; şi el le-a am intit
de judecata ce va să fie.
Dar pentru că pe ei nu-i înfricoşa deloc judecata şi iadul şi din pricină că
nu credeau, dar şi din pricină că iadul şi judecata aveau să fie m ai tîrziu,
Hristos îi înfricoşează cu pedepse pe lumea aceasta şi le spune:
,J )e aceea iată E u trim it la voi profeţi şi cărturari şi p e u n ii din ei îi veţi
ucide, îi veţi răstigni şi-i veţi biciui, ca să vină peste voi tot sîngele drept vărsat
p e p ă m înt, de la sîngele lui A bel cel drept p în ă la sîngele lui Z a h a r ia ,fiu l lui
Barahia, p e care l-a ţi ucis între tem plu şi altar. A m in zic vouă că vor veni aces­
tea toate peste neam ul acesta” 10.

II
Iată cu cîte argum ente caută H ristos să-i ferească de p edeapsa ce-i
am eninţă! Le-a spus: „O sîndiţi faptele părinţilor voştri, pentru că spu­
neţi: „N -am f i fo s t părtaşi cu e i”; iar cuvintele acestea ar fi fost îndestulă­
toare să-i p u n ă pe drum ul cel drept. A poi le-a spus: „Deşi-i osîndiţi,
totuşi şi voi faceţi fapte m ai rele decît ei”. Şi aceste cuvinte ar fi fost
îndestulătoare să-i facă de ruşine. în sfîrşit le-a spus: „Faptele voastre nu
vo r răm îne nepedepsite”. Şi-i înfricoşează nespus am intindu-le de iad.
D ar pentru că pedeapsa din iad avea să fie pe lum ea cealaltă, i-a am e­
ninţat şi p e lum ea aceasta cu pedepse, zicînd: „Că vor veni toate acestea
peste neam ul acesta”. A adăugat şi grozăvia pedepsei, spunmdu-le că vor su­
feri nişte pedepse cum n-au m ai fost pe lume. D ar nu s-au făcut m ai buni.
Iar dacă cineva m -ar întreba: „Pentru ce v o r suferi nişte pedepse
cum n-au m ai fost pe lum e?”, îi voi răspunde că au şi săvîrşit nelegiuiri
cum n-a săvîrşit nim eni altul pe lume, că nu s-au înţelepţit din cele
!). M atei 2 1 , 3 3 - 4 4 ; 22, 2 - 1 4 .

10. M atei 2 3 , 34 30.

840 S I lN I U i. IO AN (JURA DE AUR

petrecute în trecut. Sau n-ai auzit pe L am eh spunînd: „D acăpentru Cain

răzbunarea va f i de şapte ori, apoi pentru L am eh răzbunarea va f i de şaptezeci
de ori cîte şapte” 11? C u alte cuvinte, L am eh spune aşa: „Eu m erit m ai
m ari pedepse decît C ain”.
- P en tru ce?
- D eşi L am eh n-a om orît pe fratele său, totuşi a fost pedepsit m ai
cum plit p e n tru că nu l-a înţelepţit pilda lui C ain. Acelaşi lucru îl spune
D um nezeu şi în altă parte: , f i u sîn t Cel Ce pedepsesc p e copii p entru păcatele
părinţilor, care M ă urăsc p e M ine, p în ă la a l treilea şi a l patrulea neam ” 112.
D um nezeu n u vrea să spună aici că au să fie pedepsiţi alţii p en tru păca­
tele altora, ci că vor suferi pe b u n ă dreptate aceeaşi pedeapsă ca şi
înaintaşii lor, pen tru că n u s-au făcut m ai buni, deşi au avut înaintea
lor pilde de păcătoşi pedepsiţi.
U ită-te că la tim p potrivit a pom en it H ristos d e A bel, arătînd că şi
uciderea lui A bel se datoreşte tot invidiei. „Ce m ai puteţi spune, cărtu­
rarilor şi fariseilor? le grăieşte H ristos. N -aţi ştiut, oare, ce-a păţit Cain?
A privit, oare, D um nezeu cu linişte la cele ce s-au petrecut? N u l-a
pedepsit, oare, pe C ain cu cea m ai cum plită pedeapsă? N -aţi auzit cîte
au păţit părinţii voştri care au ucis pe profeţi? N -au fost daţi la nenum ă­
rate chinuri şi m unci? Pentru ce, dar, nu v-aţi făcut m ai buni? D ar
entru ce vorbesc eu de chinurile părinţilor voştri şi de cele ce-aţi păţit?
? u, care osîndeşti pe părinţii tăi, pentru ce faci fapte mai rele decît ei? Voi
înşivă aţi hotărît: „Pe cei răi cu rău îi va pierde!” 1j C e iertare veţi m ai avea
deci cînd săvîrşiţi astfel de fapte, după ce aţi pronunţat o astfel de sentinţă?
- D ar cine este Z aharia de care vorbeşte D om nul?
- U nii spun că este tatăl lui Ioan B otezătorul; alţii spun că este un
profet; alţii spun că este un preot care avea două num e, p e care Scrip­
tura îl n u m ea şi Iodae. T u însă uită-te la aceea că nelegiuirea lo r era
îndoită. N u num ai că om orau pe sfinţi, d ar îi om orau şi în loc sfînt.
C u aceste cuvinte H ristos a înfricoşat şi pe cărturari şi p e farisei,
d ar a m îngîiat şi pe ucenicii Săi, arătîndu-le că şi drepţii de m ai înainte
de dînşii au suferit la fel. Pe cărturari şi farisei îi înfricoşa, prezicîndu-le
că d u p ă cum părinţii lor au fost pedepsiţi, tot aşa şi ei v or suferi cele m ai
groaznice pedepse. D e aceea îi num eşte p e trim işii Săi „profeţi, înţelepţi
şi cărturari”, luîndu-le cu asta cărturarilor şi fariseilor orice cuvînt de
apărare. „N u puteţi spune, le zice D om nul, că „ne-am sm intit, pen tru că
ne-ai trimis la noi apostoli d intre păgîni”. Nu! V -aţi p u rtat aşa pen tru că
sînteţi nişte ucigaşi, pentru că vi-i sete de sînge!” D e aceea le-a şi spus m ai
11. Fac. 4, 24.
VI. leş. 20, .r>.
Ui. Muici 21, 41.
O M ll.ll I.A MAIKI K 4I

dinainte: „Pentru asta trim it profeţi şi cărturari”. Aceeaşi învinuire le-au

adus-o toţi profeţii, zicînd: „Sîngiuri cu sîngiuri amestecă”'4 şi că sînt b ă r­
baţii sîngiurilor. D e aceea D um nezeu a poruncit în V echiul T estam ent
să I se aducă sînge ca jertfă; a vrut să arate că dacă sîngele de anim ale
este atît de preţios, apoi cu m ult m ai m ult sîngele omului. Acest lucru îl
spune şi lui Noe: „Voi răzbuna tot sîngele vărsat” 15. Şi poţi găsi n en u m ă­
rate locuri asem ănătoare în care D um nezeu le porunceşte să n u ucidă;
aceasta e şi pricina că le-a poruncit să nu m ănînce anim ale sugrumate.
O , iubire de oam eni a lui D um nezeu! Deşi D um nezeu ştia de m ai
înainte că au să răm înă tot neîndreptaţi, totuşi El face cele ale Lui. „îi
trim it, spune D um nezeu, deşi ştiu că au să fie ucişi!” Deci H ristos le
dovedeşte şi cu aceste cuvinte că degeaba au spus: „N -am f i fo st părtaşi
cu p ă r in ţii noştri”. C ă şi ei, cărturarii şi fariseii, au ucis p e profeţi chiar în
sinagogi şi n-au respectat nici locul, nici vrednicia persoanelor şi nici
n-au ucis nişte oam eni oarecare, ci profeţi şi înţelepţi, ca să nu-i m ai
m ustre. Prin profeţi şi înţelepţi H ristos înţelege pe apostoli şi pe urm aşii
acestora; că m ulţi din ei profeţeau.
A poi, voind să le m ărească frica, spune: „Am in, am in zic vouă, că vor
veni acestea toate peste neam ul acesta”. C u alte cuvinte spune aşa: „Voi
întoarce totul peste capetele voastre şi M ă voi răzb u n a cum plit”. Intr-
adevăr, un om care a văzut m ulţi păcătoşi şi nu s-a cum inţit, ci săvîr-
şeşte şi el iarăşi aceleaşi păcate, şi nu num ai pe acelea, ci şi altele cu
m ult m ai m ari, este drept să fie pedepsit m ai greu decît aceia. D u p ă
cum dacă om ul acela ar fi voit să se facă m ai bun, p rin pildele celor de
dinaintea lui, ar fi avut m ult de câştigat, tot aşa, p e n tru că a răm as n e în ­
dreptat, m erită o pedeapsă m ai m are, că n-a cules nici un rod, deşi s-a
bucurat de m ai m ultă învăţătură p rin pilda celor care mai înainte au
păcătuit şi au fost pedepsiţi.

III
H ristos îşi îndreaptă, apoi, cuvîntul către Ierusalim , voind cu
aceasta să înveţe tot pe ascultătorii Săi şi spune:
„Ierusalime, Ierusalim e!” 16
- C e v re a să spună D o m n u l p rin această re p e ta re a n u m elu i
Ierusalim ului?
- V re a să a ra te că-I este m ilă de Ieru salim ; că-1 nefericeşte şi
că-1 iubeşte m ult. C a faţă de o iu b ită, iubită cu n esaţ, d ar care are să
fie pedepsită pentru că a întors spatele iubitului, aşa se justifică şi Hris-14
14. Osea 4, 2.
I.r>. Fac. 9, (>.
I(i. Matei 2!), 117.
H42 SU N T U L ÎOAN G U RA DE AUR

tos în faţa Ierusalim ului, vrînd să-l pedepsească. A şa face D om nul şi în

profeţie, cînd spune: „Am zis: ,Jntoarce-te la M in e şi nu s-a întors” 17.
A poi, d u p ă ce a chem at cetatea Ierusalim ului, îi vorbeşte şi de cri­
m ele ei.
„Care omori p e profeţi şi ucizi cu pietre p e cei trim işi la tine; de cîte ori am
voit să adun p e f i i i tăi şi n -a i v o it” 18.
Prin aceste cuvinte H ristos se justifică înain tea Ierusalim ului şi-i
spune: „Cu toate că te-ai pu rtat aşa, totuşi E u n u M i-am întors faţa de la
tine, n-am în cetat a te iubi; chiar aşa, am vrut să te atrag spre M ine; n u o
d ată şi de d o u ă ori, ci de nenum ărate ori. D e cîte ori am voit să adun p e f i i i
tăi, cum adună cloşca p u ii săi, şi n -a i voit”. A grăit aşa ca să arate că tot­
deau n a din p ricin a păcatelor lor s-au risipit fiii Ierusalim ului. D ragos­
tea Sa de Ierusalim o înfăţişează D om nul p rin im aginea cloştii. C ă
înflăcărată e dragostea cloştii p e n tru puii ei! Im aginea aceasta a aripilor
este foarte des întrebuinţată de profeţi. O găsim şi în C întarea lui
M oise19 şi în Psalm i20. Prin aripi se arată acoperăm întul lui D um nezeu
şi m area Lui p u rtare de grijă. ,J )a r n -a ţi vrut!”, le spune D om nul ierusa-
lim lenilor.
„Iată se lasă casa voastră p u s tie !21,
adică lipsită de ajutorul M eu”. D eci H ristos a fost acela C are şi m ai
înainte era în fruntea ierusalim lenilor; El i-a ţinut, El le-a p u rtat de
grijă; deci H ristos a fost A cela C are i-a pedepsit totdeauna. A cum le
p u n e înaintea ochilor o pedeapsă de care s-au tem u t totdeauna nespus
de m ult; iar p ed eap sa aceasta este pieirea totală a statului iudaic.
„Că zic vouă: D e acum nu M ă veţi m ai vedeapînă cînd veţi spune: ,fiin e -
cuvîntat este Cel Ce vine întru num ele D o m n u lu i”22
Şi aceste cuvinte sînt cuvintele unui îndrăgostit care iubeşte tare,
care caută să-i m işte nu num ai cu cele petrecute în trecut şi să-i atragă,
ci şi cu cele ce vor fi în viitor. C ă aici H ristos vorbeşte de ziua viitoare a
celei de a doua veniri.
- C e dar? N u L-au m ai văzut iudeii pe H ristos după ce a rostit
aceste cuvinte?
- N-a spus asta! C înd D om nul a spus: ,J )e a c u m ”n-a. arătat m o m en ­
tul în care a vorbit, ci tot tim pul pînă la răstignire.
Pentru că fariseii şi cărturarii îl acuzau totdeauna că este îm potriva
lui D um nezeu şi vrăjmaş lui D um nezeu, H ristos îi în d eam n ă să-L
17. ier. 3, 7.
18. M atei 23, 37.
li). Deut. 32, 11.
20. IX Hi, 8; 54, 6; 60, 4; 62, 8; 90, 4.
21. M atei 23, 38.
22. M atei 23, 39.
O M IIJI I.A MAIKI 843

iubească; le arată că este de acord cu Tatăl şi că El este Cel C are a grăit

prin prooroci. D e aceea Se foloseşte de aceleaşi cuvinte ca şi profeţii.
Prin aceste cuvinte H ristos a făcut aluzie şi la învierea Lui şi la a
doua Sa venire. Le arată chiar celor care nu cred deloc în El că atunci,
la a d o u a Sa venire, se vor închina Lui negreşit.
- Şi cum le-a arătat?
- Făcîndu-le o m ulţim e de profeţii: că va trim ite profeţi; că-i vor
om orî; că-i vor ucide în sinagogi; că iudeii vor suferi cele m ai groaznice
pedepse; că va răm îne casa lor pustie; că vor îndu ra necazuri şi n enoro­
ciri cum n-au m ai fost niciodată m ai înainte. T oate aceste profeţii erau
în stare să-i convingă de a doua Lui venire chiar pe cei m ai încăpăţînaţi
şi pe cei m ai chiţibuşari oam eni. Să-i întrebăm pe aceştia: A trimis H ris­
tos profeţi şi înţelepţi? A u fost aceştia ucişi în sinagogi? A rămas casa
lo r pustie? A u venit toate acele pedepse peste neam ul acela? Negreşit!
N im eni n u se va îm potrivi. A şadar, d u p ă cum toate acestea s-au îm pli­
nit, tot aşa se vor îm plini şi celelalte profeţii ale Lui; şi atunci, la a doua
Sa venire, se vor închina negreşit înain tea Lui. D ar atunci orice cuvînt
de apărare le va fi fără de folos, d u p ă cum fără de folos le-a fost căinţa
pentru pieirea statului lor.
D e aceea23 să facem fapte bune atît tim p cît m ai avem vrem e. C ă
după cum iudeii n-au avut nici un folos că au ştiut m ai dinainte de piei­
rea statului lor, tot aşa şi noi nu vom avea nici un folos dacă ne căim de
răutăţile noastre după ce plecăm de pe lum ea aceasta. N u m ai este
nevoie de căpitan cînd corabia s-a scufundat din p ricina trîndăviei lui şi
nici de doctor cînd a m urit bolnavul; dim potrivă, înainte de sfîrşit e
nevoie de ei; atunci şi căpitanul corăbiei şi doctorul trebuie să facă
totul, trebuie să-şi dea toată osteneala ca nici corabia, nici bolnavul să
nu se prim ejduiască şi nici ei să nu se facă de ruşine. D u p ă ce au pierit şi
corabia şi bolnavul, totul e fără de folos. A şadar şi noi atîta vrem e cît
sîntem bolnavi, cît sîntem cu păcate, să chem ăm doctorii, să cheltuim
bani ca, ridicîndu-ne din păcate, să plecăm sănătoşi de pe lum ea
aceasta. Să arătăm faţă de noi înşine, atunci cînd sufletul ne este bolnav,
aceeaşi purtare de grijă ce-o arătăm faţă de slugile noastre cînd le este
trupul bolnav. Deşi noi sîntem m ai aproape de noi înşine decît de slugi,
iar sufletele noastre ne sînt m ai de trebuinţă decît trupurile slugilor,
totuşi ar fi de dorit să avem faţă de noi înşine tot atîta grijă cît avem de
slugi. D a că n u facem aceasta acum , ap o i, d u p ă ce v o m p leca de pe
lu m ea aceasta, n u ne m ai p o ate fi de v re u n folos orice cuvînt de
a p ărare.

23. IV aici începe partea m orală: Când ni se îmbolnăveşte sufletul trebuie să mergem la doct
sufleteşti ca să fim povăţuiţi de ci. Tot aici şi despre vameşi.
844 SFtNTUL IO AN GURA DE AUR

IV
- D ar cine-i atît de ticălos, m i-ar putea spune cineva, incit să n u se
îngrijească de el nici cit se îngrijeşte de slugile lui?
- Da, aceasta-i de m irare: că ne preţuim atît de puţin, încît ne dis­
preţuim pe noi înşine m ai m ult decît pe slugi. C în d slugile noastre sînt
cuprinse de friguri, chem ăm doctori, le dăm o cam eră deosebită şi-i
silim să ia doctoriile prescrise de doctori. D acă n u voiesc să ia docto­
riile, ne supărăm , punem alături de ei paznici care să n u le îngăduie să
facă ce poftesc. D acă doctorii spun că doctoriile pe care le pregătesc ei
sînt scum pe, consim ţim să le cum părăm ; şi facem to t ce cer doctorii; şi-i
plătim pentru aceste reţete m edicale. C înd însă ne este bolnav sufletul -
dar, m ai bine spus, n u este vreun tim p cînd să n u ne fie bolnav - , nici
nu chem ăm doctor, nici nu cheltuim bani, ci ne p u rtăm cu atîta nep ă­
sare faţă de suflet ca şi cum ar fi b olnav călăul, duşm anul sau vrăjmaşul
nostru. N u spun lucrul acesta ca să v ă ţin de rău p en tru grija ce-o aveţi
de slugile voastre, ci ca să vă cer să aveţi şi de sufletul vostru to t atîta
grijă.
- Şi cum să facem? aş putea fi întrebat.
- A rată lui Pavel sufletul tău bolnav! A du în casa ta p e Matei! Aşa-
ză-te lîngă Ioan! A scultă de la ei ce trebuie să facă u n bolnav ca tine! Ei
îţi v or spune negreşit şi nu vor ţine tăinuite sfaturile lor. Ei n-au m urit,
ci trăiesc şi grăiesc.
Nu-şi dă seam a sufletul tău că e cuprins de friguri? Sileşte-1 tu! Deş-
teaptă-i cugetul! A du înaintea lui pe profeţi! A cestor doctori nu trebuie
să le dai bani; nici nu cer plată pen tru osteneala lor, nici pentru docto­
riile ce le pregătesc. T e silesc însă să faci o cheltuială. Să dai milostenie!
în celelalte privinţe îţi dau ei ţie bani; de pildă, cînd îţi poruncesc să
trăieşti în castitate, te scapă de o m ulţim e de cheltuieli zadarnice şi
prosteşti; cînd îţi poruncesc să te laşi de beţie, te fac m ai bogat. Ai văzut
arta acestor doctori? T e fac sănătos şi-ţi mai dau şi bani.
Aşază-te, dar, lîngă ei şi află de la ei ce boală ai. D e pildă: Ţi-s dragi
banii şi averile şi le doreşti cum doresc apa rece cei bolnavi de friguri?
A scu ltă ce sfat îţi d a u ei! D u p ă cum do cto ru l îţi sp u n e: „D acă nu-ţi
stăp în eşti pofta, vei p ie ri şi va v en i peste tine cu tare şi cutare n e n o ­
ro c ire , to t aşa şi P avel îţi spune: „Cei ce voiesc să se îmbogăţească cad în
ispita şi în cursa diavolului şi în pofte nesocotite şi vătămătoare, care cufundă
pe oam eni în ruină şi pierzare” 24. E şti n e ră b d ă to r? A scu ltă ce sp u n e
Pavel: „încă p u ţin şi Cel Ce vine va veni şi nu va zăbovi”25; ,J )o m n u l este24

24. / Tim. (i, !).

2.r>. Evr. 10, H7.
OM IU I I.A MATI'I 845

aproape, de nim ic să nu vă îngrijoraţi” 26; şi iarăşi: „C hipul lu m ii acesteia

trece”2627. C a un doctor, nu porunceşte num ai, ci şi mîngîie. Şi d u p ă cum
doctorii izvodesc altceva în locul apei reci poftite de bolnavi, to t aşa şi
Pavel în d reap tă pofta ta în altă parte. Te întreabă: „Vrei să te îm bogă­
ţeşti? îm bogăţeşte-te în fapte bune! D oreşti să strîngi comori? N im eni
nu te îm piedică! N um ai strînge-le în ceruri!” Şi după cum doctorul îţi
spune că ap a rece e vătăm ătoare dinţilor, nervilor şi oaselor, to t aşa şi
Pavel îţi spune m ai pe scurt, - că îi place să grăiască pe scurt - , dar cu
m ult m ai desluşit şi m ai puternic: R ă d ă c in a tuturor relelor este iubirea de
argint”28. D e ce anum e trebuie să te foloseşti? Ţi-o spune Pavel şi pe
aceasta! D e îndestularea cu ceea ce ai în locul lăcom iei şi jafului. „Este şi
un mare cîştig, îţi spune Pavel, îndestularea cu ce a i unită cu evlavia”29. Iar
dacă acest sfat nu-ţi place şi doreşti m ai m ulte bogăţii şi în că n u înţelegi
să arunci p e toate cele de prisos, îţi spune şi ţie, care eşti aşa de bolnav,
cum trebuie să te foloseşti de aceste bogăţii: „Cei care se bucură de avuţii
să fie ca şi cum nu s-ar bucura; cei care au, ca şi cum n-ar avea; şi cei ce sefo lo ­
sesc de lumea asta, ca şi cum nu s-ar fo lo si”30. A i văzut ce doctorii îţi pres­
crie?
V rei să-ţi aduc pe lîngă Pavel şi pe alt doctor? Sînt de p ărere că da,
pentru că aceştia nu sînt ca doctorii de trupuri, care adesea se iau la
întrecere între ei spre pieirea bolnavului. N u sînt aşa; că urm ăresc însă­
nătoşirea bolnavilor, nu am biţia lor. Să nu te tem i, aşadar, de m ulţim ea
doctorilor. în toţi vorbeşte unul: învăţătorul Hristos!

V
Iată, in tră iarăşi un alt doctor la tine şi-ţi grăieşte lucruri grele
despre această boală. D ar m ai b ine spus îţi grăieşte prin el învăţătorul.
„Nu p u te ţi slu ji şi lu i D um nezeu şi lu i m am ona!”31
- Da, m i se poate spune. D ar cum vor fi acestea? C um p utem pune
capăt poftei? T rebuie să ne-o spună şi pe aceasta! C um o vom şti?
- Ascultă-L pe învăţător şi El ţi-o spune: „N u vă adunaţi comori pe
p ă m în t, unde m oliile şi rugina le strică şi unde f u r i i le sapă şi le f u r ă ”32. Ai
văzut că p rin locul unde stau aceste com ori şi p rin cei care le vatăm ă îţi
m ută pofta aceasta de aici de pe păm înt şi ţi-o ţintuieşte în cer, unde nici o
com oară nu poate fi jefiiită? Hristos îţi spune: „Dacă-ţi muţi avuţia acolo,

26. Filip. 4, 5 -6 .
27. I Cor. 7, 31.
28. I Tim. 6, 10.
29. I Tim. 6, 6.
30. / Cor. 7, 30, 31.
31. M atei 6, 24.
32. Matei 6, 19.
846 S llN T lJI. IO AN GURA DE AUR

u n d e nici m olia, nici ru g in a nu o strică, u n d e nici furii n u o sapă şi

n-o fură, vei alunga această b o a lă şi vei a d u n a sufletului tău m are
bogăţie.
D u p ă ce ţi-a g răit aşa, îţi m ai d ă şi p ild e, ca să te înţelepţeşti. Şi
d u p ă cum u n d o cto r înfricoşează pe b o ln a v şi-i spune: „C utare b o l­
nav a m u rit p e n tru că a b ă u t ap ă re c e ”, to t aşa şi D o cto ru l n o stru îţi
d ă ca p ild ă u n b o g at care e bo ln av , d a r d o reşte să trăiască şi să fie
sănătos; n u p o ate însă d o b în d i nici u n a nici a lta d in p ric in ă că e stă-
p în it de lăco m ie şi p le ac ă p e lu m e a ceala ltă cu m în a go ală33. D u p ă
aceasta îţi d ă iarăşi o altă p ild ă, p e u n b o g a t care se p îrjo lea d e sete
şi n u p u te a a v ea nici o p ic ătu ră de a p ă 34. A poi H risto s, p e n tru a-ţi
a ră ta că p o ru n c ile Lui sînt u şo are, îţi spune: „ U itaţi- vă la păsările ceru­
l u i ”35. D ar, îngăduitor fiind, învăţătorul nostru nici p e bogaţi nu-i lasă
să se deznădăjduiască. Le spune: „Cele ce nu sîn t cu p u tin ţă la oameni sîn t
cu p u tin ţă lu D u m n ezeu ”36. C h ia r d a că eşti bogat, D o c to ru l p o ate să te
v in d ece. N u nim iceşte b o g ăţia, ci în ro b ire a ta de avuţii, p a tim a zgîr-
ceniei.
- D a r cum se p o a te m întui cel bogat?
- D a c ă face co m u n e averile sale cu cei săraci, ca Io v de p ild ă;
dacă-şi a lu n g ă d in suflet d o rin ţa de m ai m ult, d a c ă cheltuielile nu-i
d ep ăşesc necesarul.
Pe lîn g ă aceste pilde îţi m ai d ă şi p ild a vam eşului, care e ra stă-
p în it cu m p lit de frigurile zgîrceniei şi lăcom iei, d a r s-a scăp at iute
de ele. C ine-i m ai lacom ca vameşul? Şi cu toate acestea a ajuns sărac
de bunăvoie, pentru că a ascultat de poruncile D octorului. H ristos avea
ucenici la fel cu noi, bolnavi de aceleaşi boli pe care le avem şi noi, dar
i-a însănătoşit repede. Ni-i dă pe toţi ca pildă, ca să n u ne deznădăj-
duim . Iată vam eşul acesta, care a scris această Evanghelie!37 Iarăşi un
altul, şef de vam eşi, care a făgăduit să dea îm pătrit decît a răpit şi ju m ă ­
tate din tot ce avea, ca să-L prim ească pe Iisus în casa lui38.
Iţi sfîrîie inim a însă şi pofteşti cu patim ă bani şi averi? „în locul
avuţiilor tale ai avuţia întregului p ăm înt”, îţi spune H ristos. „îţi dau, îţi
spune El m ai departe, m ai m ult decît pofteşti, că îţi deschid casele tutu­
ror bogătaşilor din lum ea întreagă, căci cel care a lăsat p e ta tă l său sau p e m a ­
m a sa sau ţarine sau case va lua în su tit”39. Deci nu num ai că te bucuri de m ai

33. Luca 12, 16-20.

34. Luca 16, 19-31.
35. Matei 6, 26.
36. Luca 18, 27.
37. Matei 9, 9.
38. Luca 19, 1-9.
39. Matei 19, 29.
OM ILII LA MATKI 847

m ulte avuţii, ci îţi vei potoli desăvîrşit setea aceasta cum plită d u p ă avu­
ţii şi vei îndura totul cu uşurinţă; nu num ai că nu vei dori să ai m ai m ult,
ci dim potrivă de m ulte ori nu vei dori nici cele de neapărată trebuinţă.
D e pildă, Pavel ră b d a de foam e şi se lăuda m ai m u lt cînd stătea nem în-
cat decît cînd m înca40. U n atlet, care luptă să fie încununat, n u v rea să
stea degeaba şi să trîndăvească; u n negustor, care cîştigă de pe u rm a
negoţului pe m are, nu doreşte să stea fără de lucru. A şadar şi noi, de
vom gusta cum trebuie din roadele cele duhovniceşti, nu vom m ai
socoti că sînt ceva lucrurile de pe lum ea aceasta, p en tru că vom fi stăpî-
niţi, da, de o p rea b u n ă beţie, de dorinţa bunătăţilor celor viitoare. Să
gustăm , dar, din rodurile cele duhovniceşti, ca să scăpăm şi de zgom o­
tul celor din lum ea aceasta şi să avem parte şi de bunătăţile cele vii­
toare, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos,
C ăruia slava şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor, A m in.
40 F ilip. 4, 11.
 OMILIA LXXV

„ Ş i ie ş in d I isu s d in te m p lu S -a d u s;
ş i s-a u a p r o p ia t d e £1 u c e n ic ii L u i, c a să-I a r a te
c lă d ir ile te m p lu lu i; ia r E l r ă sp u n z în d le -a z is lo r :
„ V e d e ţi to a t e a c e ste a ? A m in , a m in , z ic v o u ă ! N u v a r ă m în e
a ic i p ia tr ă p e p ia tr ă c a r e s ă n u s e r is ip e a s c ă ” 12

I
M ai înainte D om nul spusese: „Se lasă casa voastră p u s tie ”z şi prezi­
sese că vor v eni o m ulţim e de nenorociri peste iudei; ucenicii, d u p ă ce
au auzit acestea, oarecum m iraţi, s-au apropiat d e H ristos şi l-au arătat
frum useţea tem plului; erau nedum eriţi cum au să piară atîtea frumuseţi,
atîta bogăţie şi atîta varietate arhitectonică. A cum H ristos n u le m ai
vorbeşte de pustiirea tem plului, ci prezice com pleta lui dărîm are. Le
spune: „ Vedeţi toate acestea ?Le adm iraţi şi vă m iraţi de ele? N u va rămîne
p ia tră pe p ia tr ă !”
Poate că cineva m-ar întreba:
- D ar cum au răm as atunci ruinele tem plului?
- Şi ce-i cu asta? R uinele tem plului nu zădăyhcesc hotărîrea D om ­
nului. H ristos a spus acestea p entru a arăta pustiirea desăvîrşită sau a
tem plului sau a locului în care se afla tem plul. Sînt însă părţi d in tem plu
care au fost distruse pînă în tem elii. în afară de acestea, putem să spu­
nem că pe tem eiul celor ce s-au întîm plat chiar cei m ai cîrcotaşi oam eni
trebuie să se convingă că vor pieri desăvîrşit şi resturile de tem plu care
au mai răm as.
„Şi, şe&nd E l pe M untele M ăslinilor, s-au apropiat ucenicii îndeosebi,
zicînd: „Spune-ne nouă cînd vorf i acestea? Ş i care este sem nul venirii Tale şi a l
sfîrşitului veacului?”3
U cenicii s-au apropiat de El îndeosebi, p e n tru că aveau să-L întrebe
despre aceste lucruri; doreau cu înfocare să afle ziua venirii Lui că pofteau
tare să vadă slava aceea care era pricină a nenum ărate bunătăţi.

1. Matei 24, 1-2 .

2. Matei 23, 38.
3. Matei 24, 3.
OM II.II I.A MATKI K4!)

D ouă lucruri îl întreabă: întîi, „ C ind vor f i acestea?”, cu alte cuvinte,

cînd va fi distrus tem plul; şi apoi: „Care este sem nul venirii Tale?”. E van­
ghelistul Luca spune că I-au pus num ai o singură întrebare: despre dis­
trugerea Ierusalim ului4, pentru că socoteau că atunci va fi şi venirea
Lui. Evanghelistul M arcu însă spune că n u L-au în treb at toţi despre sfîr-
şitul Ierusalim ului, ci num ai Petru şi Ioan, p entru că ei aveau mai m ultă
îndrăznire5.
- C e le-a răspuns Iisus?
„ Vedeţi să nu vă amăgească cineva! Că m ulţi vor veni în numele M eu,
zicînd: ,JZu sînt H ristos” şi pe m u lţi îi vor amăgi. Veţi auzi de războaie şi de
veşti de războaie. Vedeţi să nu vă spăim întaţi; că trebuie să fie toate acestea; dar
încă n u -i sfirşitu l”6.
U cenicii cînd au auzit de pedeapsa ce avea să vină asupra Ierusali­
m ului o socoteau ca o pedeapsă care nu-i privea; socoteau că ei au să fie
în afară de orice tulburare; visau num ai bunătăţi şi se aşteptau să-i
întîm pine cît de curînd aceste bunătăţi. D e aceea H ristos le prezice
iarăşi greutăţi şi necazuri; îi face să fie gata de luptă; le porunceşte să-şi
îndoiască privegherea, ca nici să n u fie am ăgiţi de înşelăciunea celor
care caută să-i înşele şi nici să n u fie striviţi de greutatea nenorocirilor
ce vor veni. „îndoit va fi războiul, le spune D om nul; veţi avea de luptat
şi cu înşelătorii şi cu duşm anii. D ar războiul cu înşelătorii este cu m ult
m ai cum plit p entru că atacă într-o vrem e cînd stările de lucruri sînt tul­
buri şi amestecate şi cînd oamenii sînt înfricoşaţi şi îngrijoraţi”. într-adevăr
m are a fost atunci tulburarea! Im periul rom an era în floarea puterii lui;
oraşele erau cucerite unele după altele; oştirile şi arm ele erau în m iş­
care; se credea cu uşurinţă orice. H ristos însă le-a vorbit num ai de răz­
boaiele din Ierusalim , nu de războaiele din afara Palestinei, de pe în tin ­
sul păm întului. C e i-ar fi interesat pe ucenici războaiele din alte părţi?
D e altfel H ristos nici n-ar fi spus o noutate dacă ar fi vorbit de nenoroci­
rile din lum ea largă, cînd ştiut este că astfel de nenorociri se întîm plă
totdeauna. R ăzboaie, răscoale şi lupte au fost şi m ai înainte; dar H ristos
le vorbeşte de războaiele iudaice, care vor veni n u peste m ultă vrem e.
Puterea rom ană era de altfel o grijă pentru iudei. H ristos deci le prezice
şi aceste războaie, pentru că şi acestea erau în stare să-i tulbure pe ucenici.
Le arată apoi că şi El îi va ataca pe iudei şi va pom i cu război împotriva lor;
nu le vorbeşte num ai de lupte, ci şi de plăgi trimise de Dumnezeu, foamete,
ciumă, cutremure, arătîndu-le că El a îngăduit ca războaiele acestea să vină
peste ei; mai mult, că aceste războaie nu sînt ca războaiele obişnuite de
4. l.uca 2 1 ,7 .
!i. Marcu 14, 4.
(i. Matei 24, 4 fi.
H.r>0 SKtNTlIl. lOAN G U RA DE AUR

m ai înainte dintre oam eni, ci războaie pornite din urgie dum nezeiască.
D e aceea nu S-a m ărginit să spună că vor veni războaie, nici că vor
izbucni dintr-o dată, ci că vor fi însoţite de sem ne. D ar ca să nu spună
iudeii că sînt de v ină creştinii de toate aceste nenorociri, H ristos a
spus-o m ai dinainte şi a prezis şi pricina nenorocirilor lor: „A m in zic
vouă, că vor veni toate acestea peste neam ul acesta”, ca să le aducă am inte de
crim a pe care o vor săvîrşi iudeii. A poi, pentru ca să n u socotească uce­
nicii Lui, la auzul acestui roi de nenorociri, că are să fie zdrobită predi-
carea Evangheliei, a adăugat: „Vedeţi să nu vă spăim întaţi, că trebuie să f ie
toate acestea”, adică „toate cîte le-am prezis. A tacul încercărilor n-are să
p u n ă capăt spuselor M ele, ci va fi tulburare şi zăpăceală mare. D ar p re ­
zicerile M ele nu vor fi clătinate cu nim ic”.
A poi, pen tru că spusese iudeilor: „Nu M ă veţi m a i vedeapină tin d nu
veţi zice: ,fiin e c u v în ta t Cel Ce vine în tru numele D o m n u lu i” 7, şi p en tru că
ucenicii socoteau că odată cu distrugerea Ierusalim ului va fi şi sfîrşitul
lum ii, Iisus le în d reap tă această idee greşită şi le spune: ,JDar încă n u -i
sfîrşitu l”. C ă bănuiala ucenicilor era asta, pe care am spus-o eu, o afli
chiar din întrebarea lor. Căci ce-au întrebat? „ C în d vor f i acestea?”, cu
alte cuvinte: „C înd va fi dărîm at Ierusalim ul?” şi: „Care este sem nul veni­
rii Tale şi a l sfirşitului veacului?”¥Lristos însă n-a răspuns îndată la în tre­
b area aceasta, ci m ai întîi le-a vorbit de cele ce erau m ai grabnice şi p e
care trebuia să le afle m ai întîi. C ă n-a vorbit în d a tă nici de Ieruscdim,
nici de venirea Lui cea de a doua, ci de nenorocirile care aşteptau la
uşă. D e aceea îi şi face gata de luptă, spunîndu-le: „Vedeţi să nu vă a m ă ­
gească cineva; că m u lţi vor veni în num ele M eu zicînd: J i u sîn t H ristos”. D eci
d u p ă ce le-a trezit atenţia ca să asculte cuvintele Lui - că le spusese:
„ Vedeţi să nu vă amăgească cineva ” - , d u p ă ce i-a făcut gata de luptă, d u p ă
ce i-a făcut să fie veghetori şi d u p ă ce le-a vorbit m ai întîi de hristoşii
m incinoşi, atunci le vorbeşte şi de nenorocirile Ierusalim ului; şi, ca to t­
deauna, pe tem eiul faptelor trecute îi încredinţează de cele ce se vor
în tîm p la în viitor chiar pe cei m ai grei de cap şi m ai cîrcotaşi.

II
Precum am spus m ai înainte, p rin războaie şi veşti de războaie
H ristos înţelege tulburările ce vor veni peste iudei. A poi, pentru că uce­
nicii credeau că d u p ă acel război va veni sfîrşitul lum ii, iată cum îi
întoarce de pe calea cea greşită, spunîndu-le: „D ar încă n u-i sfîrşitu l”,
„că se va scula neam peste neam şi îm părăţie peste îm părăţie”8.

7. Matei 23, 39.

8. Matei 24, 7.
OM II.II I.A MATKI H.r>l

V orbeşte despre începuturile nenorocirilor iudeilor.

„Dar toate acestea sînt începutul durerilor”9.
A dică al celor ce li se v o r întîm pla.
„Atunci vă vor da p e voi la chinuri şi vă vor ucide” 10.
La tim p potrivit a vorbit şi de necazurile ce vor veni peste ucenici,
jentru că necazurile sînt m ai uşoare cînd sînt îm părtăşite d e toată
furnea. D ar n u num ai prin aceasta le uşurează necazurile, ci şi prin
adaosul: „Pentru numele M e u ”, că a spus:
„Veţi f i u rîţi de toţi pentru numele M eu. A tu n c i se vor sm in ti m u lţi şi se
vor vinde u n ii p e alţii; şi se vor scula m u lţi hristoşi mincinoşi şi profeţi m inci­
noşi şi vor am ăgi p e m ulţi. Ş i din pricina în m u lţirii fărădelegii se va răci dra­
gostea multora; dar cel care va răbda p în ă la şfirşit, acela se va m în tu i” 11.
A tunci e m ai m are nenorocirea cînd este şi război între cei de ace­
laşi neam ; că atunci m ulţi ajung fraţi m incinoşi. Ai văzut că războiul
este întreit d in partea înşelătorilor, din p artea duşm anilor şi din partea
fraţilor m incinoşi? Iată că şi Pavel se plînge de aceleaşi lucruri, spu-
nînd: „D in afară lupte, dinăuntru tem eri” 12; şi: ,JPrimejdii între fr a ţii cei
m incinoşi” 13; şi iarăşi: „Că u n ii ca aceştia sîn t apostoli mincinoşi, lucrători
vicleni, care iau chip de apostoli a i lu i H ristos”14. A poi iarăşi, ceea ce-i mai
groaznic decît toate, e că în nenorocirile acestea nu vor avea nici mîn-
gîierea dragostei. Apoi, p en tru a le arăta că pe om ul curajos şi răbdător
nimic din acestea nu-1 va vătăm a, le spune: „N u vă temeţi, nici nu vă
tulburaţi! D acă veţi arăta răb d area cuvenită n u veţi fi biruiţi de nenoro­
ciri! Iar dovada lăm urită este că Evanghelia va fi propovăduită pe
întreaga faţă a păm întului. A şa că voi veţi fi m ai presus de necazuri şi
nenorociri”. D a r ca să nu-L întrebe ucenicii: „C um vom trăi, cum vom
scăpa din toate aceste necazuri şi nenorociri?”, D om nul le-a spus mai
m ult decît întrebaseră ei: „V eţi şi trăi şi veţi şi propovădui pretutin­
deni”. D e aceea a şi adăugat:
„Şi se va propovădui Evanghelia aceasta în toată lumea spre mărturie
tuturor neamurilor. Ş i atunci va veni sfirşitul” 15.
A dică sfirşitul Ierusalim ului. C ă a vorbit de sfirşitul Ierusalim ului.
Şi că Evanghelia a fost propovăduită înainte de căderea Ierusalim ului,
9. Matei 24, 8.
10. Matei 24, 9.
11. Matei 24, 9 -1 3 .
12. II Cor. 7, 5.
13. II Cor. 11, 26.
14. II Cor. 11, 13.
15. Matei 24, 14.
852 SKlNTUI, io a n g u r a d e a u r

ascultă ce spune Pavel: ,J n tot p ă m în tu l a ieşit vestirea lo r” 16; şi iarăşi:

vanghelia f i i n d propovăduită la toată fă p tu r a cea de sub cer”1617. Şi-l vezi pe
Pavel alergînd din Ierusalim p înă în S pania1819.D acă u n singur apostol a
străbătut atîta parte a lum ii, gîndeşte-te cît păm în t au străbătut ceilalţi
apostoli! C ă tot Pavel, scriind altora, spunea iarăşi de propovăduirea
Evangheliei că „aduce roadă şi creşte în toată zidirea cea de sub cer” 13.
- C e înseam nă: „Spre m ărturie tuturor neam urilor?”
- în seam nă: Evanghelia a fost propovăduită pretutindeni, d ar n-a
fost crezută pretutindeni. D e aceea H ristos a spus: „Spre m ărturie celor
ce n-au crezut”, adică spre m ustrare şi învinuire; „Spre m ărturie”, adică
cei care au crezut vor d a m ărturie îm potriva celor care n-au crezut şi-i
vor osîndi. D e aceea Ierusalim ul a fost dărîm at d u p ă ce a fost propovă­
duită E vanghelia în toată lum ea, tocm ai pen tru ca nerecunoscătorii
iudei să n u m ai aibă nici o um bră de apărare. C ăci ce iertare m ai p o t
avea cei care au văzut puterea Lui strălucind pretutindeni şi cuprinzînd
în scurtă vrem e întreaga lum e, d ar ei stăruiesc în că în încăpăţînarea
lor? C ă a fost propovăduită atunci E vanghelia pretutindeni, ascultă ce
zice Pavel: vanghelia f i i n d propovăduită la toată fă p tu ra cea de sub cer”20.
A cesta este şi cel m ai m are sem n al puterii lui H ristos, că în douăzeci
sau treizeci de ani cuvîntul Evangheliei a ajuns p în ă la m arginile lumii.
„D upă aceasta va veni sfîrşitul Ierusalim ului”, spune H ristos. C ă lucrul
acesta a v ru t să-l spună, o arată cuvintele Sale urm ătoare. Şi ca să-i
încredinţeze de pieirea Ierusalim ului, citează profeţia lui D aniel,
zicînd:
„ C înd veţi vedea urîciunea pu stiirii, ce s-a zis p r in proorocul D a n ie l21,
stîn d în locul cel sfint. Cine citeşte să înţeleagă”22.
I-a trim is la D aniel. H ristos num eşte „urîciune” statuia celui care a
cucerit atunci cetatea Ierusalim ului, pe care cel ce a pustiit cetatea şi
tem plul a pus-o înăuntrul tem plului. D e aceea a şi num it-o „ a p u stiirii”.
A poi, ca ucenicii să afle că toate acestea se vor întîm pla chiar în
tim pul vieţii u n o ra din ei, a spus: „ C înd veţi vedea urîciunea p u s tiirii”.

III
D in cele întîm plate poţi adm ira pu terea lui H ristos şi curajul apos­
tolilor Lui, că au p ropovăduit Evanghelia în nişte vrem uri ca acelea, în
16. Rom. 10, 18.
17. Col. 1, 23.
18. Rom. 15, 24, 28.
19. Col. 1, 6, 23.
20. Col. 1, 23.
21. Dan. 9, 27.
22. Matei 24, 15.
care se ducea război îm potriva poporului iudeu, în care iudeii erau
socotiţi nişte răzvrătiţi, în care cezarul a poruncit ca toţi iudeii să·fie p ri­
goniţi. S-a întîm plat atunci cu apostolii ce s-ar petrece cu nişte oam eni
care n-au condus niciodată o corabie şi nici n-au văzut m area, dar
cărora li s-a poruncit să se aşeze la cîrm a unei corăbii, să o conducă şi să
poarte război pe m are, cînd m area îşi înalţă de pretutindeni valurile,
cînd se întunecă tot văzduhul, cînd corăbiile se îneacă u n a d u p ă alta,
cînd sus pe punte toţi se răzvrătesc, iar jos din m are năvălesc fiarele
m ării, care îm p reu n ă cu valurile înghit pe călători; cînd trăsnete se slo­
bo d din înaltul cerului, cînd piraţii năvălesc, cînd corăbierii îşi întind
unii altora curse; şi s-ar porunci u n o r astfel de oam eni ca p e o vrem e ca
aceea să scufunde şi să biruie u n stol nenum ărat de corăbii încărcate cu
oştire, care vin îm potriva corăbiei lor. D a, apostolii erau urîţi de nea­
m uri ca iudeii; erau om orîţi cu p ietre de iudei ca vrăjmaşi ai religiei lor.
Loc de linişte n u era pentru ei. Pretutindeni n um ai prăpăstii, stînci p ri­
m ejdioase, piedici în oraşe, în sate, în case. O rice om ducea război
îm potriva lor; şi voievodul şi generalul şi om ul d e rînd; toate neam u ­
rile, toate popoarele. Şi era atîta tulburare cît n u se poate zugrăvi cu
cuvîntul. Poporul iudeu era foarte u n t în im periul rom an pen tru că p ri­
cinuise im periului o m ulţim e de necazuri; prQ povăduirea Evangheliei
însă n-a fost în tru nim ic vătăm ată de aceasta; Ierusalim ul fusese cucerit
şi ars, iar locuitorii supuşi la nenum ărate m unci; apostolii însă, care
erau în Ierusalim , au introdus în im periul rom an legi noi şi aceste legi
au biruit legile rom ane. C e lucruri noi şi nem aiauzite! R om anii au
biruit atunci nenum ărate zeci de mii de iudei, dar n-au putut birui
doisprezece oameni, care au luptat cu ei, goi şi farâ arme. Ce cuvînt ar putea
înfăţişa m inunea aceasta?
U n învăţător trebuie să aibă două însuşiri: una, să fie vrednic de
credinţă; alta, să fie iubit de ucenicii lui; în afară de aceste însuşiri şi pe
lîngă acestea se m ai cere ca învăţăturile lui să fie bine prim ite şi să fie
jredate într-un tim p lipsit de tulburare şi răzvrătire. Pe vrem ea aposto-
{ilor însă, cînd au propovăduit Evanghelia, toate acestea erau îm p o ­
trivă. Nici apostolii nu păreau să fie vrednici de credinţă, că îndepărtau
p e oam eni de la cele ce păreau a fi bună credinţă; n u erau nici iubiţi, ci
dim potrivă urîţi, că făceau pe oam eni să se lepede de cele ce iubeau: de
obiceiuri, de datinile strămoşeşti, de legi. A poi poruncile lor erau grele,
iar faptele de la care îi abăteau p e oam eni, pline de plăcere. O m ulţim e
de prim ejdii, nenum ărate prim ejdii de m oarte înd u rau şi apostolii şi cei
care credeau în cuvîntul lor; iar în afară de asta tim pul era plm de greutăţi,
de războaie, de răscoale, de tulburări. Numai acestea şi ar fi fost în stare să
zădărnicească totul, fără să m ai fi fost şi greutăţile de care am vorbit m ai sus.
Potrivită vrem e este acum să spunem: „Cine va grăi puterile D om nului?
854 SFlNTUL IOAN G U R A DE AUR

Cine va face auzite toate laudele L u i ? ”23 D acă iudeii, cu toate m inunile
făcute, nu l-au-ascultat pe M oise să părăsească o ţară în care erau supuşi
la frăm întarea lutului şi facerea cărăm izilor şi erau chinuiţi şi om orîţi în
fiecare zi, ce i-a convins pe cei care au crezut în cuvintele apostolilor să
se lepede de o viaţă lipsită de griji şi să îm brăţişeze o altă viaţă plină de
p rim ejd ii, de s în g iu ri, de m o a rte , şi a c e a s ta c în d c ei c e p re d ic a u
această viaţă erau iudei, străini de neam ul lo r şi cum plit duşm ăniţi din
toate părţile? Să nu aduci în mijlocul popoarelor, nici în mijlocul oraşe­
lor, nici în m ijlocul oam enilor, ci într-o casă m ică pe u n om urît de toţi
cei din casă şi să încerci cu ajutorul acestuia să abaţi p e tată, p e soţie şi
pe copii de la tot ce iubesc ei, oare nu l-ai vedea siîşiat înainte i e a
deschide gura? Oare nu-1 vor omorî cu pietre înainte de a călca pragul casei,
dacă in trarea în casă a unui astfel de om dă naştere la ceartă şi bătaie
între b ărb at şi femeie? Ia r dacă acest om m ai este şi uşor de dispreţuit,
dacă m ai d ă şi porunci grele, dacă m ai şi porunceşte celor ce trăiesc în
huzur şi desfrînări să filozofeze, să trăiască adică cum pătat, dacă în
afară de acestea m ai are de luptat şi cu o m ulţim e de duşm ani care îl
covîrşesc, nu-i aşa că toţi vor căuta să-l ucidă? Ei bine, ceea ce este cu
neputinţă să se întîm ple într-o singură casă, aceea H ristos a săvîrşit în
întreaga lum e, aducînd pe apostoli, pe doctorii lum ii, p rin tre prăpăstii,
printre rîpi, printre stînci prim ejdioase, în tim p ce războiul cuprinsese
şi păm întul şi m area.
Iar dacă vrei să afli m ai bine t Jfee acestea, adică foam etea, cium a,
cutrem urele şi toate celelalte nenorociri, citeşte istoria în care Iosif24 a
scris despre acestea şi vei cunoaşte totul cu de-am ănuntul. D e aceea şi
H ristos spunea: „Nu vă spăim întaţi, că trebuie să se întîm ple toate acestea”;
şi: „Cel ce va răbda p în ă ta sfîrşit, acela se va m în tu i”; şi: „Se va propovădui
Evanghelia aceasta în toată lum ea”. D e frica nenorocirilor prezise apostolii
erau abătuţi şi descurajaţi; de aceea D om nul îi întăreşte, spunmdu-le că,
chiar dacă ar veni peste ei mii de nenorociri, Evanghelia trebuie să fie pro­
povăduită pretutindeni în lum e şi num ai după aceea va veni sfîrşitul.

IV
Ai văzut cum stăteau atunci lucrurile şi cît de felurit era războiul? Şi asta
la început, cînd fiecare faptă m are avea nevoie de m ultă linişte! C u m stă­
teau, aar, p e atunci lucrurile? N im ic n u ne îm piedică să le rezum ăm .
C el dintîi război era războiul înşelătorilor: „Vor veni, spune D om nul,
hristoşi m incinoşi şi profeţi m incinoşi”; al doilea război, războiul rom a­

23. Ps. 105, 2.

24. Iosif Flaviu, istoric iudeu, născut în Ierusalim pe la 37. mort în anul 100. în tim ­
pul asediului lui V espasian era în Ierusalim, aşa că a fost martor al împlinirii profeţiei Mîntuito-
vultii. Iosif Flaviu a scris: RăzJtoiul iudaic. Antichităţile iudaice. Autobiografia.
nilor: „Veţi a u zi de războaie”, spune D om nul; al treilea război, războiul
care aduce foam ete; al patrulea război, cel ce aduce cium ă şi cutre­
m ure; al cincilea război: „Vă vor da p e voi la ch inuri”; al şaselea război:
„Veţi f i uriţi de to ţi”; al şaptelea război: „Se vor vinde u n ii pe a lţii şi se vor
u ri u n ii p e a lţii”; aici arată războiul între cei din acelaşi popor; apoi,
hristoşi m incinoşi şi fraţi m incinoşi; apoi „se va răci dragostea”, care este
pricina tuturor relelor. Ai văzut cîte feluri de războaie noi şi nem aiau­
zite? Ei bine, în ciuda acestora şi a altora cu m ult m ai m ari decît acestea
- că pe lîngă războiul între cei din acelaşi p o p o r s-a adăugat şi războiul
între rude - , Evanghelia a biruit întreaga lum e, p en tru că spune D om ­
nul: „Se va propovădui Evanghelia în toată lum ea”.
U n d e25 sînt, dar, cei care pun în faţa dogm elor Bisericii tirania cea­
sului în care se nasc oam enii şi periodicitatea tim purilor? C ine a m en ­
ţionat vreodată că s-a arătat u n alt H ristos, că s-a m ai petrecut u n lucru
ca acesta datorită periodicităţii tim purilor? Pot să spună m ulţi că s-au
scurs sute de m ii de ani de la facerea lum ii, d ar aceasta n-o po t născoci!
D espre ce altă periodicitate n e m ai p o t vorbi? N -a m ai fost nici o altă
Sodom ă, nici o altă G om oră, nici u n alt potop. P în ă cînd vă jucaţi v o r­
bin d de periodicitatea tim purilor şi de ceasul în care se nasc oam enii?
- D ar cum se face, aş putea fi întrebat, că se îm plinesc m ulte din
cele spuse de aceşti oameni?
- Pentru că tu te-ai lipsit de ajutorul lui D um nezeu, pentru că tu
te-ai lepădat de El, pen tru că tu te-ai aşezat în afara purtării Lui d e grijă,
pen tru aceea diavolul îţi întoarce treburile tale şi ti le m ută d u p ă cum
vrea el. D ar nu poate face asta cu sfinţii, dar, m ai bine spus, nici cu noi
păcătoşii, care dispreţuim m ult pu rtarea de grijă a lui D um nezeu. C hiar
dacă viaţa noastră e aşa cum este, totuşi sîntem m ai presus de uneltirile
dem onilor, pen tru că, prin harul lui D um nezeu, ne ţinem cu m ultă tărie
de dogm ele adevărului.
D ar, în general vorbind, ce este credinţa în atotputernicia ceasului
în care se naşte om ul? N im ic altceva decît o nedreptate ce se face firii, o
confuzie, o idee care te face să crezi că totul se face la întîm plare, dar,
m ai bine spus, nu num ai la întîm plare, ci şi îm potriva raţiunii.
Poate că cineva m -ar întreba:
- D acă nu este ceasul în care se naşte om ul, pen tru ce cutare se
îm bogăţeşte şi pen tru ce cutare e sărac?
- N u ştiu. D eocam dată îţi voi răspunde aşa, ca să te învăţ să nu iscodeşti
totul şi ca să te învăţ că lucrurile de pe lum ea aceasta nu se petrec la

2!i. I)e aici începe partea morală: Să nu cercetezi de unde vine bogăţia ţi sărăcia. Despre cei ce
spun că in viaţa omului este hotărilor ceasul naşterii şi că toate se petrec la inlimplare.
H5() SFlNTUL IO AN G U R A DE AU R

întîm plare. Ia r p e n tru că nu ştii pricinile u nor lucruri, nu trebuie să

inventezi pricini care n u sînt pricini. M ai bine e să n u ştii bine decît să
ştii rău. O m ul care n u ştie pricina unui lucru v a ajunge în d ată să
găsească adevărata pricină; d ar cel care născoceşte o pricină falsă,
p en tru că nu o ştie pe cea adevărată, n u va putea ajunge cu uşurinţă la
cea adevărată, ci v a avea nevoie şi d e m ai m ultă m u n că şi de m ai m ultă
sudoare ca să spulbere pricina falsă de m ai înainte. Pe o plăcuţă, d acă e
curată, poţi scrie cu uşurinţă orice vrei; dar dacă e scrisă, nu e atît de
uşor; trebuie m ai întîi să ştergi ce a fost scris rău. T o t aşa şi cu doctorii;
u n do cto r care n u d ă nici o doctorie este cu m u lt m ai bun decît unul
care d ă doctorii vătăm ătoare; un arhitect care clădeşte case şubrede
este m ai rău decît unul care nu clădeşte deloc; la fel şi cu păm întul:
este cu m ult m ai b u n păm întul care n u are nici u n ro d decît cel care
are spini. Să n u alergăm să cunoaştem totul, ci să în d u răm că n u ştim
unele lucruri, decît să le ştim greşit, pen tru ca n u cum va atunci cînd
vom găsi dascăl să-i facem îndoită osteneală; dar, m ai bine spus, ad e­
seori m ulţi au răm as neîndreptaţi num ai pentru că la început au dobîn-
d it învăţături greşite. N u este aceeaşi osteneală să sem eni după ce m ai
întîi trebuie să smulgi ierburile cele rele ce au p rin s rădăcină, cu a
sem ăna un ogor curat. D incolo trebuie să întorci b ra z d a m ai întîi şi apoi
să sem eni alte sem inţe; dincoace, auzul este gata pregătit.
D eci, din ce p ricină se îm bogăţeşte cineva? V ă voi spune; unii,
jentru că D um nezeu le dă bogăţie au dobîndit bogăţia cu îngăduinţa
(ui D um nezeu; iar alţii, pentru că D um nezeu le îngăduie să strîngă
bogăţii. A ceasta e cea mai scurtă şi cea m ai sim plă explicaţie.
- Cum ? ai p u tea să m ă întrebi. D um nezeu face ca să se îm bogă­
ţească desfrînatul, cel ce săvîrşeşte adulter, stricatul, om ul care în tre­
buinţează rău averile sale?
- N u face asta D um nezeu, d ar le îngăduie să se îm bogăţească.
M are e deosebirea, nespus de m are, între a face şi a îngădui.
- D ar, în definitiv, pentru ce îngăduie D um nezeu asta?
- N u e încă vrem ea judecăţii, ca să ia fiecare p lata faptelor sale.
Poate fi, oare, u n om m ai rău decît bogatul acela care nu-i d ăd ea lui
Lazăr nici firim iturile care cădeau de la m asa lui?26 Şi a ajuns m ai n e n o ­
rocit decît toţi, că nici pe o picătură de ap ă nu era stăpîn; şi asta m ai ales
p en tru că a fost crud cînd era bogat. D acă sînt doi oam eni la fel de răi,
care aici pe păm înt nu au aceeaşi stare m aterială, unul e bogat şi altul e
sărac, apoi dincolo pe lum ea cealaltă n u vor fi pedepsiţi la fel, ci b o g a­
tul mai cum plit.
2<>. Luai l(i, I9-S1.
OM II.il I.A MATKI 857

V
Vezi, dar, că bogatul este pedepsit m ai cum plit, pentru că a prim it
pe lum ea asta averi! Şi tu deci cînd îl vezi pe cel bogat că îi m erge bine,
deşi-i un ticălos şi un nelegiuit, suspină şi lăcrim ează că bogăţia aceasta
îi este adaos d e pedeapsă. D u p ă cum cei care fac o m ulţim e de păcate,
d ar nu vor să se pocăiască, îşi ad u n ă loruşi m ultă urgie, tot aşa şi cei ce
s-au bucurat de bună stare şi n-au fost pedepsiţi aici pe p ăm înt vor
suferi dincolo m ai m are osîndă. Şi dacă vrei, îţi voi dovedi lucrul acesta
n u num ai cu pilde din viaţa viitoare, ci şi cu pilde din viaţa aceasta.
C înd fericitul D avid a săvîrşit acel păcat cu B atseba şi a fost m ustrat de
profet, a fost învinuit m ai m u lt tocm ai p e n tru că a săvîrşit acel păcat
cînd se b u cura de toate bunătăţile. A scultă cum îl m ustră D um nezeu
m ai ales p en tru asta: „Nu te-am uns E u pe tine îm părat? N u te-am scăpat E u
din m ina lu i S a u l şi ţi-am dat toate cete ale dom nului tău şi toată casa lui
Israel şi Iu d a ? Ş i dacă acestea îţi erau puţine, ţi-aş m a i f i adăugat încă p e atî-
tea. Pentru ce a i fă c u t ceea ce este rău înaintea M ea ? ”11
N u prim esc aceleaşi pedepse toţi păcătoşii, ci pedepsele sînt m ulte
şi felurite; se ţine seam ă şi de tim pul cînd au fost săvîrşite şi d e persoane
şi de funcţii şi de priceperea fiecăruia şi de altele m ulte. Şi ca să fac m ai
desluşite cele ce vreau să spun, am să iau un păcat, de pildă desfrînarea,
şi ai să vezi cîte feluri de pedepse voi găsi pen tru acest păcat. N u
pedepse născocite de m ine, ci din dum nezeieştile Scripturi.
A făcut cineva desfrînare înainte de d area legii? Altfel este p ed ep ­
sit. Şi aceasta o arată Pavel: „ C îţi au p ă c ă tu it fă r ă lege, fă r ă lege vor şi
p ie r i”18. A făcut cineva desfrînare după ce s-a d at legea? V a fi pedepsit
m ai greu. „ C îţi au păcătuit în lege, spune Pavel, p r in lege vor f i ju d e c a ţi”19.
A făcut cineva desfrînare, p re o t fiind? D in pricin a vredniciei lui preo­
ţeşti prim eşte adaos foarte m are la pedeapsă. D e aceea fetele celorlalţi
oam eni erau ucise de făceau desfrînare, p e cînd fetele preoţilor erau
arse de vii2728930. P rin porunca aceasta legiuitorul arată, cu putere, cît de
m are ped eapsă aşteaptă pe u n p reo t care săvîrşeşte acest păcat. D acă
fata preotului este pedepsită m ai greu, pentru că-i fiică de preot, apoi cu
m ult m ai m ult preotul. A fost silită o fem eie să facă desfrînare? Nu-i
pedepsită! A făcut desfrînare o fem eie bogată şi o sărmană? Pedeapsa
este felurită. Se vede asta d in cele ce am spus m ai dinainte, din cele ce
am spus despre David. A făcut cineva desfrînare după venirea lui Hristos?

27. II Regi 12, 7-9.

28. Rom. 2, 12.
29. Rom. 2, 12.
80. I.ev. 21, 9.
858 SFlNTUL IO AN G U R Ă DE AU R

D e m oare nebotezat va fi pedepsit m ai m ult decît toţi cei care au păcă­

tuit înainte de venirea lui H ristos. A făcut cineva desftînare d u p ă ce a
fost botezat? N u m ai are nici o m îngîiere d in pricina păcatului. Şi asta a
arătat-o Pavel, zicînd: „De călca legea lu iM o ise era om orit fă r ă m ilă p e m ăr­
turia a doi sau trei. G îndiţi-vă cu cit m a i aspră va f i pedeapsa cuvenită celui
care a călcat în picioare p e F iu l lu i D um nezeu şi a nesocotit sîngele Testamen­
tu lu i şi a batjocorit harul lu i D um nezeu?”3132.A făcut desfrînare un preot?
Păcatul lui este culm ea tuturor păcatelor.
Ai văzut cît de diferite sînt pedepsele pen tru acelaşi păcat? A lta era
ped eap sa desfrînării înainte de d area legii, alta d u p ă d area legii şi alta a
preotului legii vechi; acum alta este pedeapsa fem eii bogate, alta a
femeii sărm ane, alta a catehum enei, alta a femeii botezate, alta a p reo ­
tului legii noi. Iar pedeapsa dată păcatului este felurită, după ştiinţa
celui care săvîrşeşte păcatul: „Cel ce ştie voia dom nului lu i şi nu o face va f i
bătut m u lt” 32. C înd păcatul este săvîrşit în u rm a altor exem ple,
pedeapsa e m ai grea. D e aceea şi spune Domnul: „ D a r v o i v ă z în d n u v-a ţi
p o c ă it n i c i d u p ă a c e e a ”33, deşi aţi avut parte de o m are purtare de
grijă”. D e aceea şi H ristos a şi m ustrat Ierusalim ul, zicînd: „De cîte ori
am vrut să adun p e f i i i voştri şi nu a ţi v r u t”34. A lta este p ed eap sa p en tru cel
care săvîrşeşte păcatul trăind în desfătări. O arată p ild a bogatului nem i­
lostiv şi a lui Lazăr35. M ăreşte apoi pedeapsa păcatului şi locul în care
este săvîrşit păcatul; aceasta a vrut să arate D om nul cînd a spus: ,Jn tre
tem plu şi a lta r ”36. Păcatul se pedepseşte apoi şi d u p ă felul păcatelor: „Nu
e de m irare dacă este p rin s cineva fiir în d ”37; şi iarăşi: „A i ucis p e f i i i tă i şi p e
fiicele tale; aceasta este m a i m u lt decît toate desfiînările tale ş i urîciunile
tale”3839.Păcatul se m ai pedepseşte şi d u p ă persoana faţă d e care se săvîr­
şeşte păcatul: „Dacă va păcătui fa ţă de un om, se vor ruga p entru el; dar dacă
va p ă c ă tu i fa ţă de D um nezeu, cine se va ruga p entru el? ” 39 Păcatul este
pedepsit m ai rău şi cînd cineva întrece în trîndăvie p e cei ce sînt cu
m ult m ai răi decît el, aşa cum m ustra D um nezeu prin profetul Iezechiel,
zicînd: „ N ic i d u p ă d re p tă ţile n e a m u r ilo r n -a ţi fă c u t”40. L a fe l şi c în d
nu se înţelepţeşte cineva nici p rin exem plele altora: >yA văzut p e sora

31. Evr. 10, 28-29.

32. Luca 12, 47.
33. Matei 21, 32.
34. Matei 23, 37.
35. Luca 16, 19-31.
36. Matei 23, 35.
37. Prov. 6, 30.
38. leZ. 16, 20-22.
39. I Regi 2, 26.
40. !eZ. 5, 7.
DM11.11 IA MATKI 859

ei şi s-a socotit dreaptă”41. T o t aşa cînd cineva are parte de mai m ultă p u r­
tare de grijă: „Dacă s-ar f i fă c u t în T ir şi în Sidon m inunile acestea, de m ult
s-ar f i pocăit; dar m a i uşor va f i T iru lu i şi S idonului decît oraşului aceluia”42.
Ai văzut cită precizie în darea pedepselor? Ai văzut că nu sînt pedepsite
la fel aceleaşi păcate? Pedeapsa noastră însă ni se m ăreşte şi m ai m ult
cînd ne bucurăm d e îndelunga răb d are a lui D um nezeu, d ar n u n e folo­
sim de ea. A sta o arată Pavel, cînd spune: ,JDar după împietrirea ta şi
după inim a ta cea nepocăită îţi a d u n i m în ie”43.
Ştiind, dar, toate acestea să n u n e scandalizăm , să nu ne tulburăm
de nim ic din cele ce se petrec pe lum e şi nici să n u n e frăm întăm gîndu-
rile, ci să lăsăm totul pe seam a tainicei purtări de grijă a lui D um nezeu;
să facem fapte b u n e şi să fugim de păcat, ca să avem parte şi de b u n ătă­
ţile cele viitoare, cu harul şi iu b irea de oam eni a D om nului nostru Iisus
H ristos, p rin C are şi cu C are T atălui slavă, îm p reu n ă cu Sfîntul D uh,
acum şi pururea, şi în vecii vecilor, A min.
41. Iez. 16, 5 1 - 5 2 .
42. Matei 11, 2 1 - 2 2 .
 O M IL IA L X X V I

„Atunci cei din Iudeea să fiigft In munţi,

iar cel de pe casă să nu se coboare ca să ia cele din casa lui;
' cel din ţarină să nu se Întoarcă Înapoi
ca să-şi ia hainele lui”1
I
D u p ă ce a vorbit de nenorocirile ce vor veni peste Ierusalim , de
luptele pe care aveau să le ducă apostolii şi du p ă ce le-a spus că vor
răm îne nebiruiţi şi că vor străbate toată lum ea, H ristos le vorbeşte din
nou de nenorocirile iudaice, arătînd că atunci cînd apostolii v or fi stră­
luciţi, învăţînd toată lum ea, iudeii vor fi în necazuri şi supărări.
Uită-te cum înfăţişează războiul iudaic! Zugrăveşte grozăvia lui prin
fapte în aparenţă mici. A t u n c i, spune El, cei din Iudeea să fu g ă în m u n ţi”.
- C înd ,J itu n c i”?
- C în d se vor întîm pla acestea, cînd „urîciunea p u s tiirii va sta în
locul cel s f n t ” 2. M ie m i se pare că aici vorbeşte de oştirile rom ane.
„Fugiţi, dar, atunci, le spune D om nul. A tunci n u m ai este nici o
nădejde de scăpare”.
Pentru că se întîm plase de m ulte ori ca iudeii să scape din războaie
grele, de p ild ă p e tim pul lui Senahirim 3 şi p e tim pul lui A ntioh4 - că
atunci au in trat oştiri străine în Ierusalim şi tem plul a fost ocupat, d ar
M acabeii au pus pe fugă pe duşm ani şi au prefăcut înfrîngerea în victo­
rie deci c a ucenicii să n u cread ă că şi în acest război lucrurile vor lua
to t o astfel de întorsătură, H ristos îi opreşte să nutrească aceste nădejdi.
„Ar fi de dorit, le spune El, ca să scăpaţi num ai cu trupul gol!” D e aceea
nu-i lasă p e cei de p e acoperiş să intre în casă să-şi ia hainele; arată prin
asta că nim eni n u poate scăpa de aceste nenorociri, p en tru că nenoroci­
rile sînt fără d e ieşire, p en tru că va pieri n eap ărat cel surprins de ele.
A ceasta e p ricin a că vorbeşte şi de cel din ţarină, zicînd: „N ici el să nu se
întoarcă să-şi ia hainele lu i D acă trebuie să fugă cei ce sînt în Ierusalim, cu
atît m ai m ult n u trebuie să-şi caute scăparea în Ierusalim cei ce sânt pe câmp.
1. Matei 2 4 , 1 6 - 1 8 .
2. Matei 2 4 , 15.
3. IV Regi 1 8 , 1 3 - 1 9 , 3 6 .
4. I Mac. 6 , 1 7 ; 7, 4
OMII.II I A MA’l'Kl 8(il

„Vai de cele ce vor avea în pintece p vor a lăpta!”5

V ai de cele ce vor avea în pîntece, pentru că sînt mai greoaie,
entru că nu pot fugi cu uşurinţă, îm povărate fiind d e povara sarcinii.
Ç rai de cele ce vor alăpta, p en tru că, legate fiind de lanţul dragostei de
copii, n-au să poată să se salveze îm preună cu cei p e care-i alăptează.
Poţi uşor să-ţi laşi averile şi să fugi; poţi uşor să-ţi pu i în siguranţă ave­
rile şi hainele; d ar cum poţi să înăbuşi glasul sîngelui, cum poate fi
uşoară cea însărcinată, cum poate fem eia care alăptează să-şi p ără­
sească pruncul ei?
A poi H ristos, to t p entru a arăta grozăvia nenorocirii, spune:
)yR ugaţi-vă ca să nu f i e fu g a voastră ia m a, nici sîm băta. Că va f i atunci
necaz mare, cum n-a m ai fo st de la începutul lu m iip in ă acum, nici nu va m ai f i ”6.
V ezi că H ristos adresează aceste cuvinte iudeilor şi că vorbeşte de
nenorocirile acelea ce vor veni peste ei? Le adresează iudeilor, pen tru
că apostolii nu păzeau sîm băta şi nici n u vor fi în Ierusalim cînd Vespa-
sian va dezlănţui aceste nenorociri. C ei m ai m ulţi dintre ei plecaseră
înainte de pe lum ea aceasta, iar dacă m ai răm ăsese în viaţă careva era
atunci în alte părţi ale lumii.
- D ar pentru ce să nu fie fuga lor nici iam a, nici sâmbăta?
- Să nu fie iam a, din pricina greutăţii tim pului; sîm băta, din p ri­
cina puterii legii. P entru că era nevoie de fugă - şi de o fugă la repezeală
- şi pen tru că iudeii nu puteau fugi sîm băta din p ricin a legii şi nici
iam a, din pricina greutăţii tim pului, de aceea H ristos a spus: ,fiu g a ţi-v ă ,
că va f i atunci necaz mare, cum n-a m a i fost, nici va m a i f i ”.
Să nu socotească cineva că aceste cuvinte sînt o exagerare! Să afle
adevărul spuselor lui H ristos din scrierile lui Iosif Flaviu! C ă nim eni nu
poate spune despre Iosif Flaviu că, fiind creştin, a exagerat înadins tra ­
gedia iudeilor, pentru a întări spusele lui Hristos. Nu! Iosif Flaviu a fost
iudeu - şi un iudeu habotnic - rîvnitor al legii, unul dintre iudeii de
după venirea lui H ristos.
- C e spune Iosif?
- Spune că nenorocirile acelea au întrecut nenorocirile oricărei tra­
gedii; că a fost un război cum n u s-a m ai abătut niciodată unul ca acesta
peste poporul iudeu. A h t de m are era foametea, că m am ele îşi m încau
proprii copii şi că se luptau unele cu altele ca să-şi m ănînce copiii. M ai
spune că m ulţi m orţi au fost spintecaţi ca să li se m ănînce m ăruntaiele7.
5. Matei 2 4 , 19.
6. Matei 2 4 , 2 0 -2 1 .
7. Iosif Flaviu, Războiul iudeilor, Cartea V, cap. X, 2-3; Cartea VI, cap. III, 3-4, cf. Oeuvres
complètes de Flavius Josephe, Trudii île s en Irum;ui.s sous lu direction de Théodor Reinuch, Tome
sixième, Guerre desJuifs, Livres IV -Vil, traduction de René Harmand, revisée et annotée par S.
Reinuch el ]. Weill, Paris, 1932, p. 140 142; p. 184 18.r>.
862 SFlNTUI, IOAN G U R A DE AUR

C u plăcere i-aş întreba p e iudei: Pentru ce a venit peste ei m înia

aceasta aşa de cum plită a lui D um nezeu, m ai cum plită aecît toate cele
ce au fost m ai înainte, nu num ai în Iudeea, ci în întreaga lum e? N u e
lăm urit că h otărîrea aceasta dum nezeiască este din pricina răstignirii
lui Hristos? T oţi o vor spune; iar odată cu toţi şi m ai presus de toţi ade­
vărul lucrurilor. G îndeşte-te cit de cum plite au fost acele nenorociri,
cînd ele n u p o t sta faţă în faţă nici cu cele din trecut, nici cu cele din vii­
tor, cînd nici în întreaga lum e, nici în alt tim p, d in trecut sau din viitor,
nu se va p u tea spune că au m ai fost astfel de nenorociri. Şi p e b u n ă
dreptate, că nici n-a m ai în drăznit vreun om , nici înainte de iudei, nici
după ei, să m ai săvârşească o faptă atît de nelegiuită şi atît de înfricoşătoare.
D e aceea a şi spus Domnul: „Va f i necaz cum n-a m a i fost, nici nu va m ai f i ”.
„Şi de nu s-ar f i scurtat zilele acelea, n-ar m a i f i scăpat nici un trup;
dar pentru cei aleşi se vor scurta zilele acelea”8.
P rin aceste cuvinte D om nul arată că iudeii erau vrednici de o
pedeapsă m ai grea decît cea spusă. Prin ,& le ” înţelege zilele războiului
şi ale asediului Ierusalim ului. C u alte cuvinte, D om nul spune aşa:
„D acă războiul rom anilor îm potriva oraşului ar fi ţinut m ai m ult, ar fi
pierit toţi iudeii” - prin: „nici un tru p ” H ristos v rea să spună nici u n
iudeu - „şi cei din Iudeea şi cei din afară de Iu d eea”. în tr-ad ev ăr rom a­
nii n-au p o rn it război num ai îm potriva iudeilor din Iudeea, ci îm po­
triva iudeilor răspîndiţi în întreaga lum e; pe toţi îi prigoneau şi-i alun­
gau d in p ricin a urii ce le-o purtau.

II
- Pe cine num eşte D om nul aici „aleşi”?
Pe creştinii care trăiau printre iudei în tim pul asediului. C a să nu
jună iudeii că acele nenorociri s-au întîm plat din pricina p red icăm
S vangheliei şi a închinării la H ristos, D om nul arată că n u num ai că nu
sînt creştinii p ricina acelor nenorociri, ci, dim potrivă, dacă n-ar fi fost
creştinii ar fi pierit toţi p înă la unul. D acă D um nezeu ar fi îngăduit să se
prelungească războim , n-ar m ai fi răm as nici u rm ă de iudeu. D ar ca să
nu piară îm p reu n ă cu iudeii cei necredincioşi şi iudeii care se făcuseră
creştini, H ristos a stins repede lupta şi a pus capăt războiului. Pentru
aceea a spus: ,£>ar pentru cei aleşi se vor scurta zuele acelea”. D om nul a
grăit aşa ca să m îngîie pe creştinii care trăiau printre iudeii asediaţi, ca
să le uşureze sufletul şi să n u se team ă că vor pieri şi ei îm p reu n ă cu
iudeii. D acă aici pe păm înt D um nezeu are atîta purtare a e grijă de
aleşii Săi, că pentru ei m îngîie şi pe alţii, şi că pen tru creştini m ai
răm în resturi din iudeii necredincioşi, gîndeşte-te cîtă cinste v o r avea
aleşii Săi pe vrem ea cununilor? H ristos îi m îngîie să n u fie în d u ­

8. Matei 2 4 , 22.
OM ILII l.A MATEI 8(>3

reraţi din pricina acestor nenorociri. Da, şi iudeii vor suferi la fel cu ei,
dar cu nici un folos, ci spre răul sufletului lor. H ristos nu num ai că-i
m îngîie pe ucenici, ci îi şi îndepărtează pe nebăgate de seam ă şi pe
nesim ţite de obiceiurile iudaice. într-adevăr, dacă n u va m ai fi vreo
schim bare şi nici tem plul nu va m ai fi înălţat şi n u va m ai răm îne în
picioare, atunci este evident că va înceta şi legea. H ristos n-a spus lăm u­
rit aceasta, dar p rin pieirea desăvîrşită a tem plului a lăsat să se
înţeleagă asta. N -a spus-o lăm urit ca să nu-i înspăim înte înainte de
vrem e; de aceea nici n-a vorbit la în cep u t de aceste nenorociri, ci, văi-
tînd m ai întîi Ierusalim ul, i-a făcut p e ucenici să-I arate clădirile tem ­
plului şi să-L întrebe, pentru ca El, răspunzîndu-le, aşa-zicînd la între­
bare, să le prezinte toate cele ce se v o r întîm pla în viitor. T u însă uită-
mi-te la rînduiala făcută de D uhul Sfînt, că de toate acestea n-a scris
nim ic evanghelistul Ioan, ca să n u se creadă că le-a scris cunoscînd isto­
ria celor petrecute - că Ioan a trăit m ultă vrem e d u p ă cucerirea Ierusali­
m ului - , ci au scris evangheliştii care au m urit înainte d e căderea Ieru­
salim ului şi n-au văzut grozăviile războiului iudaic, ca din toate părţile
să strălucească tăria profeţiei lui H ristos.
A t u n c i de vă va zice cineva: „Iată aici este H ristos sau acolo”, să nu
credeţi. Că se vor scula hristoşi m incinoşi şi profeţi m incinoşi şi vorface semne şi
m in u n i, ca să rătăcească de va f i cu p u tin ţă şi p e cei aleşi. Ia tă v-am spus vouă
de m ai înainte. Deci dacă vă vor zice: ,J a tă este în p u stie ”, să nu ie şiţi!,f a t ă
este în căm ări!”, să nu credeţi. Că precum ju lgerul iese de la răsărit şi se arată
p în ă la apus, tot aşa va f i şi venirea F iu lu i Omului. Că unde va f i stîrvul, acolo
se vor aduna şi v u ltu rii”9.
D u p ă ce a term inat de vorbit de Ierusalim , H ristos trece la venirea
Lui cea viitoare şi vorbeşte de sem nele prem ergătoare ale acesteia, folo­
sitoare n u num ai ucenicilor Săi, ci şi nouă şi tuturor ce vor fi d u p ă noi.
- C înd „atunci”?
- Aici, d u p ă cum am spus de m ulte ori, cuvîntul „atunci” n u arată
continuarea tim pului celor spuse m ai înainte. C înd voia să spună că un
fapt vine îndată d u p ă alt fapt, H ristos adaugă: J n d a tă după necazul ace­
lor z ile ”; aici însă n u grăieşte aşa, ci spune: „atunci”; n u arată cele ce se
vor întîm pla d u p ă căderea Ierusalim ului, ci cele ce se v o r întîm pla în
tim pul în care aveau să se întîm ple cele despre care avea să vorbească.
T o t aşa şi cînd evanghelistul spune: ,J n zilele acelea a venit Ioan Botezăto­
r u l”10n u vorbeşte de tim pul im ediat turnător, ci de tim pul de m ai tîrziu,
du p ă m ulţi ani, în care s-au întîm plat acelea despre care avea să vor­
bească. într-adevăr după ce a vorbit de naşterea lui H ristos, de venirea
!). Matei 24, 23 28.
1.0. Muici 3, 1.
H(>4 SI lN TU l. IOAN G U RA DE AUR

m agilor şi de m oartea lui Irod, evanghelistul spune îndată: J n zilele ace­

lea a venit Ioan B otezătorul”, deşi trecuseră treizeci d e ani. Scriptura are
obiceiul să folosească acest m od de istorisire. T o t aşa şi aici, Hristos,
trecînd peste tot tim pul de la căderea Ierusalim ului p în ă la începuturile
sfîrşitului lum ii, vorbeşte de tim pul care e cu p u ţin înainte de sfîrşitul
lumii. A t u n c i de vă va zice cineva: J a t ă H ristos este aici sau acolo”, să nu cre­
d eţi”. D eo cam dată H ristos îi face atenţi pe ucenicii Săi asupra locului,
vorbindu-le de caracteristicile venirii Lui şi de sem nele hristoşilor m in­
cinoşi. Le spune că venirea Sa de atunci nu va fi aşa cum s-a arătat la
întîia Sa venire în Betleem , n u va fi într-un colţ m ic al lum ii, ca să nu-L
ştie nim eni la început, ci va fi vădită şi cu toată strălucirea, încît n u va
m ai fi nevoie să o m ai vestească cineva. N u e m ic sem nul acesta de a n u
veni pe neştiute. O bservă că acum nu m ai vorbeşte d e război - că acum
cuvîntul Său se ocupă de venirea Lui - , ci despre cei care v or încerca să
am ăgească pe oam eni. U nii îi vor înşela pe m ulţi pe vrem ea apostolilor
- „că vor veni şi vor înşela p e m u lţi” - , alţii îi vor înşela înainte de a doua
Lui venire; aceştia din u rm ă vor fi m ai răi decît cei dintîi, că „vor face
semne şi m in u n i, ca să rătăcească de va f i cu p u tin ţă şi p e cei aleşi”. Aici H ris­
tos vorbeşte de antihrist şi arată că unii chiar îi vor sluji lui. D e antihrist
vorbeşte şi Pavel la fel. D u p ă ce l-a num it „ o m u lp ă c a tu lu i”ş i ,f it u lp i e r ­
z ă r i i , a adăugat: >rA cărui venire este după lucrarea satanei, cu toată p u te ­
rea şi cu semne şi cu m in u n i mincinoase şi cu toată amăgirea nedreptăţii la cei
ce p ie r ” 112. Şi uită-te cum le spune H ristos să se ferească! „Să nu ieşiţi în
pustie, să n u intraţi în căm ări”! N -a spus: „Plecaţi d u p ă el, d ar să nu-1
credeţi”, ci: „Să nu ieşiţi şi nici să n u plecaţi d u p ă el! C ă m are v a fi
atunci înşelăciunea, pen tru că se v o r face şi m inuni spre a înşela p e
oam eni”.
III
A şadar, d u p ă ce H ristos a spus cum va veni antihrist, şi că va veni
într-un loc anum it, spune cum va veni şi El.
- C um va veni El?
- ,fi>upă cum fulgerul iese de la răsărit şi se arată p în ă la apus, aşa va f i şi
venirea F iu lu i O m ului. Că unde va f i stîrvul, acolo şi v u ltu rii”.
- C u m se arată fulgerul?
- Fulgerul n-are nevoie de vestitor, n-are nevoie de predicator, ci se
arată într-o clipită de ochi şi celor ce stau în case şi celor din căm ări, pe
faţa întregului păm înt. Aşa v a fi şi venirea lui H ristos: se va arăta dintr-o
d ată pretutindeni prin strălucirea slavei Sale.
11. // , .
Tes. 2 3
. , - .
12 II Tes. 2 9 10
 V orbeşte apoi şi de un alt sem n: „Unde va f i stirvul, acolo şi vultu­
rii”. Prin aceste cuvinte arată m ulţim ea îngerilor, a m ucenicilor, a tutu­
ro r sfinţilor.
*

A poi vorbeşte de m inuni înfricoşătoare.

- C are sînt aceste m inuni?
Jn d a tă după necazul acelor zile, spune el, soarele se va întuneca ”11.
- D espre necazul căror zile vorbeşte?
- D espre necazul zilelor d in tim pul lui antihrist şi a profeţilor m in ­
cinoşi. V a fi atunci necaz m are, p en tru că vor fi m ulţi înşelători. D ar
zilele acestea n u vor ţine m ultă vrem e. D acă războiul iudaic s-a scurtat
p en tru cei aleşi, cu m ult m ai m ult încercarea aceasta se va scurta tot
p en tru cei aleşi. D e aceea n-a spus: ,£>upă necazul”, ci: „îndată după neca­
zul acelor zile soarele se va întuneca că toate se vor petrece cam în acelaşi
tim p. Profeţii m incinoşi şi hristoşii m incinoşi v o r veni şi vor tulbura
lum ea; d ar în dată va veni şi H ristos şi nu m ică tulburare va cuprinde
atunci lum ea.
- D ar cum va veni?
- însăşi natu ra se va schim ba: „Soarele se va întuneca”; nu v a dispă­
rea, d ar lum ina lui va fi biruită de lum ina venirii Lui.
„Stelele vor cădea”1314.
Căci ce nevoie va m ai fi de ele, cînd nu va m ai fi noapte?
„Şi puterile cerurilor se vor clătina”15.
Şi pe bună dreptate, cînd văd că se face o atît de m are schim bare!
D acă puterile cerurilor s-au cutrem urat şi s-au m inunat atîta cînd s-au
făcut stelele - că atunci cînd „s-au făcut stelele, spune D um nezeu, M-au
lăudat cu glas mare toţi îngerii” 16 - , cu m ult m ai m ult văzînd că toată
n atu ra se schim bă, că oam enii dau socoteală, că toată lum ea stă în ain ­
tea înfricoşătorului scaun de judecată, că toţi oam enii de la A dam şi
p în ă la venirea Lui dau răspuns de cele ce au făcut. C um , dar, să n u se
cutrem ure, cum să nu se clatine?
A tu n c i se va arăta semnul Fiului Omului pe cer”17.
A dică crucea, care va fi m ai strălucitoare decît soarele; soarele se
va întuneca şi se va ascunde, iar crucea se v a vedea; şi nu s-ar
v ed ea dacă n-ar fi cu m ult m ai strălucitoare decît razele soarelui!
- D ar pen tru ce se arată sem nul acesta?
13. Matei 24, 29.
14. Matei 24, 29.
15. Matei 24, 29.
Iii. Iov 38, 7.
17. M atei 21, 30.
H(>(> S IlN T III. IOAN (ilIRA l)K AUR

- C a să închidă cu covîrşire gura cea neruşinată a iudeilor, H ristos

vine cu crucea la judecată, pen tru că ea îi este cea m ai m are în d rep tă­
ţire; îşi arată nu num ai rănile, ci şi m oartea Lui cea de ocară.
,^itunci vor plînge seminţiile”18*.
C în d vor vedea crucea nu va m ai fi nevoie de învinuire. V or plînge
sem inţiile iudaice p en tru că m oartea Lui nu le-a folosit la nim ic, p en tru
că au răstignit pe A cela C ăruia trebuiau să I se închine.
Ai văzut cît de înfricoşător a descris H ristos venirea Lui? Ai văzut
cum a trezit cugetele ucenicilor Săi? D e aceea vorbeşte m ai întîi de p ă r­
ţile dureroase ale venirii Lui, apoi de cele frum oase, pentru ca şi prin
aceasta să-i m îngîie pe ucenici şi să-i liniştească. Le am inteşte din nou
de patim ile şi învierea Lui şi, cu strălucit chip, le aduce am inte de cru­
cea Lui, ca să nu se ruşineze, nici să se îndurereze, p e n tru că El va veni
atunci avînd înaintea Lui, în loc de alt semn, crucea. A lt profet spune că
„vor vedea pe Cel pe Care L-au împuns19. V or plînge fiindcă vor v ed ea că
El este Acela.
D ar p en tru că a pom enit de cruce a adăugat:
„Vor vedea pe Fiul Omului venind”, n u pe cruce, ci „pe norii cerului,
cu putere şi slavă m ultă”20.
„Să nu socoteşti, spune D om nul, cînd auzi de cruce, că iarăşi e vorba
de ceva dureros şi trist!” Nu! D om nul v a veni cu p u tere şi slavă m ultă.
A duce crucea, ca păcatul iudeilor să se osîndească p rin el însuşi. O
aduce întocm ai ca u n om care fiind lovit cu o p iatră arată p iatra
sau h ain a însîngerată.
V a veni pe nori, aşa cum S-a înălţat; şi sem inţiile văzînd aceasta
vor plînge. N enorocirea lor însă n u se va m ărgini num ai la plînsete, ci
plînsul va fi ca să-şi pronunţe ele însele sentinţa, ca să se osîndească sin­
gure. A tunci iarăşi
„ Va trimite pe îngerii L ui cu sunet mare de trîmbiţă şi vor aduna pe cei
aleşi de la cele patru vînturi, de la marginile cerurilor pînă la marginile lor”21.
C în d auzi aceste cuvinte gîndeşte-te la chinul celor ce nu vor fi ad u ­
naţi cu cei aleşi. C ă aceia nu vor prim i num ai osînda de pe lum ea de
aici, ci şi pe aceasta. Şi după cum H ristos spunea m ai înainte că vor
zice: „Binecuvîntat Cel Ce vine întru numele Domnului”22, tot aşa şi acum
spune: „Că vor plînge”. Hristos le vorbise ucenicilor de războaiele cele

18. Matei 24, 30.

li». Zah. 12, 10.
20. Matei 24, 30.
2 1. Matei 24, 31.
22. Matei 23, 3!).
O M IIJI l,A MATI'.I H67

groaznice, pentru ca să ştie că pe răstignitorii Lui, în afară de nenorocirile de

pe pămînt, îi aşteaptă şi chinurile de dincolo. Ni-i arată plînşi, despărţiţi de
cei aleşi şi daţi gheenei. Prin aceste cuvinte Hristos le dă iarăşi curaj ucenici­
lor Săi, arătîndu-le de cîte rele vor scăpa şi de cîte bunătăţi se vor bucura.

IV
Poate că m -ar întreba cineva:
- D acă H ristos vine cu atîta slavă şi strălucire, pentru ce-i cheam ă
prin îngeri pe cei aleşi?
- C a şi p rin aceasta să-i cinstească. Pavel spune că vor fi răpiţi în
nori23, d ar a grăit şi de chem area prin îngeri cînd a vorbit despre
înviere: „Că însuşi Domnul, spune el, Se va pogorî din cer la poruncă, la gla­
sul arhanghelului”24. D eci îngerii vor strînge pe cei înviaţi, iar norii vor
răpi pe cei strînşi; şi toate acestea, într-o clipită de vreme. H ristos nu-i
va chem a pe cei aleşi, răm înînd sus în ceruri, ci vine în glas de trîm biţă.
- Pentru ce sînt trîm biţele şi glasul?
- Pentru deşteptare, p en tru bucurie, p en tru înfăţişarea uim irii de
cele întîm plate, pentru d u rerea celor lăsaţi.
Vai de noi 25 în ziua aceea înfricoşătoare! A r trebui să ne bucurăm
cînd auzim de ea. D ar nu! La auzul ei ne îndurerăm , sîntem trişti şi abă­
tuţi. Sau num ai eu sufăr lucrul acesta, iar voi v ă bucuraţi cînd auziţi de
ea? în ce m ă priveşte, îm i in tră frica în oase cînd vorbesc de cele de
atunci. Plîng cu am ar şi suspin d in adîncul inim ii. Plîng şi suspin că
pentru m ine n u va fi gătită slava celor aleşi, ci cuvintele care au fost
spuse m ai tîrziu de D om nul către fecioarele cele nebune 26 şi către robul
cel viclean care şi-a îngropat talantul pe care l-a prim it27. D e aceea
plîng, că vom cădea din o atît de m are slavă, d in o atît de m are nădejde
d e bunătăţi, şi aceasta pentru totdeauna, p en tru vecie, pen tru că n-am
voit să ne dăm cît de cît silinţa. C h iar dacă a r fi fost osteneala m are, iar
legea lui H ristos grea, şi aşa ar fi trebuit să facem totul; chiar dacă mulţi
trîndavi ar p ă re a să aibă o scuză, zadarnică e drept, dar ar p ărea s-o
aibă, anum e că poruncile sînt grele, că oboseala e m are, că tim pul e
lung, că p ovara e cu neputinţă de purtat, totuşi scuza asta nu le poate
sluji de apărare. A tunci are să n e usture m ai m ult decît gheena faptul că
am pierdut cerul şi bunătăţile cele negrăite din p ricină că n-am v rut să
asudăm aici p u ţin ă vrem e. D a, aici şi vrem ea este scurtă şi oboseala
puţină; şi totuşi ne speriem şi n e descurajăm . Pe p ăm în t te osteneşti, dar
2H. / Tes. 4, 17.
24. I Tes. 4, 16.
2.r>. D e aici în cep e p artea m orală: Despre acea înfricoşătoare zi- Mulţi, din pricină că nu s-au
ostenii şi n-au asudat puţin, vor f i lipsiţi de slava şi de bunătăţile lui Dumnezeu.
26. M atei 25, 12.
27. M atei 25, 26 .10.
H()K SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

în ceruri e cununa; eşti chinuit de oam eni, dar eşti cinstit de D um ne­
zeu; alergi d o u ă zile, dar răsplata e p en tru veacuri nefîrşite; lu p ta o dai
în trup stricăcios, iar cinstirile, în trup nestricăcios. D ar, în afară de
aceasta, trebuie să ne m ai gîndim şi la aceea că dacă n u vrem să suferim
dureri de dragul lui H ristos, totuşi dureri suferim n eap ărat şi din altă
parte. Nici n-ai să fii nem uritor, dacă n u m ori pen tru Hristos! Nici n-ai
să pleci de pe lum ea aceasta cu bani, dacă nu-i arunci pen tru Hristos!
Pe acestea le cere H ristos de la tine; şi pe acestea le vei da, chiar dacă
nu ţi le-ar cere El, pentru că eşti m uritor. Pe acestea vrea H ristos să le
faci de b u n a ta voie. N um ai atît îţi cere H ristos: să faci p en tru El acelea
care datorită lo r se duc şi pier. Ai văzut cît de uşoară e lupta? H ristos îţi
spune: „Prim eşte să suferi pentru M ine acelea p e care vrînd-nevrînd
trebuie să le suferi! A daugă faptei tale num ai asta şi am din p artea ta
îndestulătoare ascultare! A urul pe care vrei să-l îm prum uţi altuia,
împrumută-M i-1 M ie şi cu m ai m ult cîştig şi spre m ai m ultă siguranţă.
T rupul, p e care vrei să-l dai să lupte în arm ata altuia, dă-1 să lupte
p en tru M ine şi te voi răsplăti din belşug cu răsplăţi m ai presus de oste­
nelile tale!” In toate afacerile tale preferi pe cel care-ţi d ă m ai m ult şi
cînd dai b an i cu îm prum ut şi cînd cum peri şi cînd intri în oştire; d ar
num ai p e H ristos, Care-ţi d ă m ai m ult decît toţi şi infinit m ai m ult, pe
El nu-L preferi. Ce înseam nă războiul acesta atît de m are îm potriva lui
Hristos? C e înseam nă atîta ură îm potriva Lui? D e u n d e vei avea ier­
tare, de u n d e cuvînt de apărare, cînd nu vrei să preferi pe D um nezeu
oam enilor nici în lucrurile în care preferi pe oam eni oam enilor?
„Pentru ce dai păm întului com oara ta? D ă-o în m îinile M ele”, îţi spune
Hristos. N u ţi se pare, oare, a fi m ai vrednic de credinţă Stăpînul
păm întului decît păm întul? Păm întul îţi dă înapoi cît ai pus în el, dar de
m ulte ori nici atît; D um nezeu însă îţi şi răsplăteşte că-I dai Lui în păs­
trare com oara ta. C ă ne iubeşte tare mult! D e aceea, de vrei să dai bani
cu dobîndă, El e gata să primească banii tăi! De vrei să semeni, El îţi primeş­
te sămînţa! D e vrei să zideşti, El te cheam ă la El şi-ţi spune: „Zideşte între
cele ale Mele!”. Pentru ce alergi, dar, la cei săraci, la oam eni care cerşesc de
la alţii? Aleargă la Dumnezeu, Care-ţi dă lucruri m ari pentru lucruri mici.
C u toate acestea nici cînd auzim acestea nu vrem să alergăm la
D um nezeu, ci într-acolo ne grăbim , unde sînt lupte, unde sînt războaie,
unde sînt bătăi, judecăţi şi calom nii.

V
O are nu pe dreptate îşi întoarce D um nezeu faţa de la noi şi ne
pedepseşte, cînd El ni Se dă nouă cu totul, iar noi îl îm brîncim ? N egre­
şit! D um nezeu îţi spune: „De vrei să te îm podobeşti, îm podobeşte-te cu
OM ILII LA MATUI 8(i<)

podoaba Mea! D e vrei să te înarm ezi, înarm ează-te cu arm ele Mele! D e
vrei să te îm braci, îm bracă-te cu h ain a Mea! D e vrei să te hrăneşti, hră-
neşte-te la m asa M ea! D e vrei să călătoreşti, călătoreşte pe calea M ea!
D e vrei să moşteneşti, m oşteneşte m oştenirea M ea! D e vrei să te duci în
patrie, intră în cetatea al cărei m eşter şi ziditor Eu sînt !28 D e vrei să-ţi
zideşti casă, zideşte-ţi casă în corturile Mele! Eu nu-ţi cer plată p en tru
cele ce-ţi dau, ci-ţi m ai datorez şi răsplată de vrei să te foloseşti de toate
cele ale Mele! C e dărnicie o poate egala pe aceasta? „Eu îţi sînt tată, îţi
spune H ristos, E u îţi sînt frate, Eu îţi sînt M ire, Eu îţi sînt casă, Eu îţi sînt
hrană, Eu îţi sînt haină, Eu îţi sînt rădăcină, Eu îţi sînt temelie, sînt tot
ce vrei! C a să n-ai nevoie de nim ic, E u îţi voi şi sluji! C ă am venit să slu­
jesc, nu să M i se slujească29. E u îţi sînt şi prieten şi m ădular şi cap şi frate
şi soră şi mamă! Eu sînt totul! U n singur lucru îţi cer num ai: să-Mi fii
apropiat Mie! Eu sînt sărac p e n tru tine, cerşetor p en tru tine, p e cruce
pen tru tine, în m orm înt pentru tine. Sus, pen tru tine mijlocesc; jos,
pentru tine solitor am venit de la Tatăl. Tu eşti totul pentru m ine; şi
frate şi îm preună m oştenitor şi p rieten şi m ădular!” C e vrei m ai m ult?
Pentru ce întorci spatele C elui C e te iubeşte? P entru ce te osteneşti
pen tru lume? P entru ce torni apă într-un vas găurit? C ă aceasta faci
cînd te osteneşti pentru viaţa aceasta păm întească. Pentru ce-ţi bagi
m îna în foc? Pentru ce dai cu pum nii în aer? Pentru ce alergi în zadar?
N u are, oare, orice m eserie u n scop? Negreşit! A rată-m i şi^tu scopul
strădaniei tale lumeşti! D ar nu poţi! C ă deşertăciunea deşertăciunilor,
toate sînt deşertăciuni!”30 Să m ergem la m orm inte! A rată-m i pe tatăl tău!
A rată-m i pe soţia ta! U nde-i cel ce se îm brăca cu h ain e de aur? U nde-i
cel ce se plim ba cu trăsura? U nde-i cel ce era înconjurat de ostaşi, cel ce
p u rta centură, cel strigat de crainici? U nde-i cel ce p e unii îi ucidea, iar
pe alţii îi arunca la închisoare? U nde-i cel ce ucidea p e cine voia şi slo­
bozea p e cine voia? N u văd decît oase, viermi, păianjeni. Toate acelea
păm înt, toate acelea basm , toate u m b ră şi vis, o sim plă povestire, o
zugrăveală; dar, m ai bine spus, nici zugrăveală. D e-ar fi zugrăveală, am
vedea-o într-un tablou. D ar nici tablou nu-i. Şi dacă nenorocirea s-ar
m ărgini la atîta! D ar nu! O norurile, desfătarea, luxul, strălucirea sînt
u m b ră şi cuvinte; odraslele lor însă n u m ai sînt nici um bră, nici cuvinte,
ci răm în şi trec cu noi dincolo şi vor fi cunoscute d e toţi: răpirile, lăco­
m iile, desfrînările, adulterele, nenum ăratele păcate; n u sînt zugrăvite
într-un tablou, nici pe cenuşă, ci scrise sus; şi cuvintele şi faptele! C u
ce ochi ne vom uita la Hristos? D acă nu cutezăm să n e uităm în ochii *20
28. Evr. 11. 10.
20. Matei 20, 28.
:to . /·> /. 1 , 2 .
870 SFlN TU I. IOAN UUH A 1)K AUR

tatălui nostru, cînd ştim că i-am greşit, cum vom putea să n e uităm
atunci în ochii lui Hristos, Care-i m ai nespus de blînd decît un părinte?
C um vom cuteza? Şi doar ne vom înfăţişa înain tea scaunului de ju d e ­
cată al lui H ristos şi vor fi cercetate cu de-am ănuntul toate faptele
noastre! Iar dacă cineva nu crede în judecata viitoare, să se uite la cele
ce se petrec pe păm înt, la cei d in închisori, la cei din ocne, la cei ce
dorm pe băligar, la cei îndrăciţi, la cei nebuni, la cei ce se luptă cu boli
d e nevindecat, la cei ce se zbat necontenit în sărăcie, la cei ce trăiesc flă-
m înzi, la cei zdrobiţi de dureri fără m argini, la cei robiţi. N -ar suferi
aceştia acestea acum , de nu i-ar aştepta osîndă şi chin şi pe ei şi p e toţi
ceilalţi care a r săvîrşi aceleaşi păcate. Iar dacă unii n-au suferit aici pe
p ăm înt nici o pedeapsă, apoi aceasta să-ţi fie sem n că trebuie să fie ceva
d u p ă plecarea lo r de aici. C ă D um nezeu, A celaşi D um nezeu pentru
toţi, n-ar p u tea p e unii să-i pedepsească, iar p e alţii, care au săvîrşit ace­
leaşi păcate sau chiar m ai grele, să-i lase nepedepsiţi, dacă n u i-ar
pedepsi p e lum ea cealaltă.
A şadar şi n o i să ne sm erim p e noi înşine cu aceste gînduri şi pilde,
iar cei care p u n la îndoială ju d ecata viitoare să creadă şi să se facă m ai
buni, pen tru ca, trăind aici pe p ăm în t într-un chip vrednic de îm părăţia
cerurilor să avem parte şi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi iubirea
de oam eni a D om nului nostru Iisus Hristos, C ăruia slava în vecii veci­
lor, Amin.
 O M ILIA LX X V II

„Iar de la smochin învăţaţi pildă:

Cînd mlădiţa lui este fragedă şi dă ’frunze, cunoaşteţi
că aproape este vara. Tot aşa şi voi, cînd veţi vedea
acestea toate, cunoaşteţi că aproape este lîngă uşi”1
I
Pentru că H ristos spusese: „îndată după necazul acelor zile”2, iar uce­
nicii căutau să ştie cit tim p după necazul acelor zile şi m ai ales doreau
să ştie ziua, de aceea le dă pilda sm ochinului, arătîndu-le că nu este
m ult, ci îndată va fi şi venirea Lui. Le-a arătat aceasta n u num ai p rin
pilda sm ochinului, ci şi p rin cuvintele spuse după aceea: „Cunoaşteţi că
aproape este, lîngă uşi”.
Prin aceste cuvinte H ristos m ai profeţeşte şi altceva: profeţeşte
pentru drepţi vara cea duhovnicească şi liniştită, care va n în ziua
aceea, d u pă iam a veacului acestuia; pen tru păcătoşi, dim potrivă, iarnă
după vară. Aceasta a arătat-o cînd a spus puţin m ai jos că ziua aceea v a
veni peste ei în tim p ce ei vor m înca şi vor chefui3. D ar S-a slujit de
fîilda sm ochinului nu num ai ca să arate cît m ai este de la acele zile p în ă
a venirea Lui - că ar fi putut s-o spună şi în alt chip - , ci ca să şi încre­
dinţeze p rin această p ild ă că negreşit cuvintele Sale se vor îm plini.
D upă cum trebuie să vină neapărat vara, cînd m lădiţa sm ochinului este
fragedă şi înfrunzeşte, tot aşa şi venirea Lui. H ristos d ă totdeauna ca
pildă u n fapt din natură cînd vrea să spună că ceva trebuie să se
întîm ple neapărat. Şi fericitul Pavel face adeseori la fel ca Hristos. D e
aceea, d u pă cum cînd D om nul vorbeşte despre înviere, spune: „Bobul
de grîu câzînd înpămînt, de nu va muri, rămîne singur; iar de va muri, multă
roadă aduce”4, tot aşa şi fericitul Pavel, fiind învăţat de D om nul, s-a folo­
sit de aceeaşi pildă cînd a vorbit corintenilor despre înviere: „Nebun ce
eşti! spune el, Ceea ce semeni tu nu capătă viaţă dacă nu moare"5.
Apoi, pentru ca apostolii să nu m ai revină asupra aceluiaşi lucru şi
să-L întrebe: „Cînd?”, D om nul le aduce am inte de cele spuse m ai
înainte, zicînd:
1. M atei 24, 32-33.
2. M atei 24, 2!).
3. M atei 24, 37-39.
4. loati 12, 24.
.1. / Cor. l.r>, 3(>.
872 SI lN'I lJI. IOAN (JURA l)K AUR

„Amin grăiesc vouă, nu va trece neamul acesta pînă ce nu vor f i

toate acestea”6.
- C are „toate acestea”? Spune-mi!
- C ucerirea Ierusalim ului, războaiele, foam etea, ciuma, cutrem u­
rele, hristoşii m incinoşi, profeţii m incinoşi, însăm înţarea Evangheliei
pretutindeni, răzvrătirile, tulburările şi toate celelalte cîte am spus că se
vor întîm pla p în ă la venirea Lui.
- D ar atunci p e n tru ce a spus: „neamul acesta”?
- H ristos n-a v o rb it despre generaţia de oam eni d e p e vrem ea Lui,
ci despre neam ul credincioşilor. într-adevăr Scriptura întrebuinţează
cuvîntul „neam”nu num ai pentru a arăta pe oam enii care trăiesc în ace­
laşi tim p, ci şi pe cei care au aceeaşi religie şi acelaşi fel de vieţuire, de
pild ă cînd s p u n e :,Acesta este neamul celor ce caută pe D om nul”7. C eea ce
spusese m ai înainte că: „Trebuie să fie toate”8 şi că: „Se va propovădui
Evanghelia”9, acelaşi lucru îl arată şi aici cînd spune că toate acestea se
vor întîm pla negreşit şi că va dăinui neam ul credincioşilor, nefiind
nim icit de nenorocirile am intite. Ierusalim ul v a fi dărîm at, cea m ai
m are parte dintre iudei va pieri, d a r neam ul credincioşilor n u v a fi
biruit nici de foam ete, nici de cium ă, nici de cutrem ur, nici de zgudui­
rile războaielor, nici de hristoşii m incinoşi, nici de profeţi m incinoşi,
nici de înşelători, nici de trădători, nici de cei ce sm intesc, nici de fraţii
cei m incinoşi, nici de vreo altă încercare de acest fel.
A poi, pen tru a le întări şi m ai m ult credinţa, le spune:
„Cerul şi păm întul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”10.
C u alte cuvinte, H ristos spune aşa: „Mai uşor v o r p ieri aceste zidiri,
tari şi nezdruncinate, decît să piară ceva din cuvintele M ele”. C el care
se îm potriveşte acestora să cerceteze cele spuse d e H ristos şi, de le v a
găsi adevărate - şi le va găsi negreşit - , să se încredinţeze din cele tre ­
cute şi de cele viitoare, să le cerceteze p e toate cu de-am ănuntul şi v a
v ed ea că sfîrşitul faptelor m ărturiseşte adevărul profeţiei Sale. A d at ca
pild ă stihiile firii: cerul şi pămîntul·, şi a arătat, în acelaşi tim p, că Bise­
rica este m ai de p re ţ decît cerul şi păm întul, dar to to d ată S-a arătat şi p e
Sine că este C reator al universului. P entru că a vo rb it d e sfîrşitul lum ii,
lucru pus la îndoială de m ulţi, H ristos a d at ca p ild ă cerul şi păm întul
spre a-Şi face cunoscută nespusa Lui putere şi spre a arăta cu m u ltă
autoritate că este Stăpînul universului; iar prin aceasta să facă vrednice
de crezare spusele Sale chiar celor ce le pun foarte tare la îndoială.
<>. M atei 24, 34.
7. I ‘s 23, (>.
8. M atei 24, (i.
!). M atei 24, I4.
IO. Matei 24, 33.
OM II.lt I.A MATKI H73

„Iar de ziua aceea şi de ceasul acela nimeni nu ştie; nici îngerii din ceruri,
nici Fiul, ci numai Tatăl”
C înd a spus ucenicilor că „nici îngerii”, le-a închis gura, ca să nu mai
caute să afle ceea ce nu ştiu nici îngerii; cînd a spus că „nici F iul” îi
opreşte n u num ai să ştie, d ar să şi cerceteze. C ă aceasta a fost intenţia
D om nului rostind aceste cuvinte se vede şi de acolo că le-a închis gura
cu mai m ultă asprim e după înviere, cînd i-a văzut că sînt şi m ai curioşi.
Acum le-a m ai vorbit de m ulte şi nenum ărate sem ne ale venirii Lui;
după înviere însă le spune scurt: „Nu este al vostru a şti anii sau
vremurile”’2. A poi, ca apostolii să nu spună: „Sîntem nedum eriţi, sîntem
dispreţuiţi, o d ată ce nu sîntem vrednici să ştim nici lucrul acesta”,
D om nul continuă: „Pe care Tatăl le-apus în a Sa Stăpînire”11213. D om nul
ţinea m ult să-i cinstească pe ucenici şi să nu le ascundă nim ic; de aceea
atribuie această cunoştinţă T atălui Său, ca să le arate apostolilor că
înfricoşător este lucrul acesta şi să nu-L m ai întrebe. D acă n-ar fi aceasta
explicaţia, dacă Fiul într-adevăr n-ar şti ziua aceea, cînd o va şti? O va
şti, oare, odată cu noi? C ine poate spune lucrul acesta? Fiul îl ştie bine
pe Tatăl şi tot aşa de bine cum şi Tatăl îl ştie pe Fiul. Se poate, oare, să
nu ştie ziua aceea? M ai mult! D uhul cercetează şi adîncurile lui D um ­
nezeu14; se poate, oare, ca Fiul să nu ştie nici tim pul judecăţii? Se poate,
oare, ca Fiul să ştie cum trebuie să judece, se poate să ştie tainele fiecărui om
şi să nu ştie ceea ce-i cu mult m ai neînsemnat decît aceasta? Se poate, oare,
să nu ştie ziua, odată ce „toate prin E l s-au făcut şi fără de E l nimic nu s-a f ă ­
cut ”’5? Cel C e a făcut neamurile, a făcut negreşit şi anii; iar dacă a făcut anii,
a făcut şi ziua aceea. Cum poate, dar, să nu ştie ziua pe care a făcut-o?

II
Voi, ereticilor, spuneţi că ştiţi şi fiinţa Fiului; şi Fiul să nu ştie, oare,
nici ziua venirii Lui; să n-o ştie Fiul, Care este necontenit în sînul T ată­
lui?16. Şi este un lucru cu m ult m ai m are - şi nespus m ai m are - să ştii
fiinţa Fiului decît să ştii zilele! Cum ? V ă atribuiţi vouă m ai m ultă price­
pere, iar Fiului nu-I îngăduiţi cît de cît, Fiului, J n Care sînt ascunse toate
comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei”17?D ar nici voi nu ştiţi ce este fiinţa
lui D um nezeu oricît v-aţi zbate şi nici Fiul nu ignorează ziua aceea, ci o
ştie foarte bine. D e aceea, d u p ă ce H ristos a spus ucenicilor totul,

11. M atei 24, 36.

1 2 . Fapte 1 , 7 .
1 3 . Fapte 1 , 7 .
14. / Cor. 2, 10.
l.r>. /nan 1, 3.
Hi. loari I, IK.
17. Col. 2, :t
874 SI'ÎNTUl. IOAN GURA DE AUR

după ce a spus vrem urile şi îm prejurările şi i-a dus chiar p în ă la uşi - că

le-a spus: „Aproape este, lingă uşi”- , a. trecut sub tăcere ziua. „De cauţi
ziua şi ceasul acela, îţi spune D om nul, n-ai s-o auzi de la Mine! D ar de
întrebi de tim puri şi de sem nele înainte m ergătoare acelei zile, nu-ţi voi
ascunde nim ic şi ţi le voi spune pe toate cu de-am ănuntul. C ă Eu
cunosc ziua aceea ţi-am arătat prin m ulte; ţi-am spus cîtă vrem e va
trece, ţi-am spus toate cele ce se vor întîm pla şi cît va trece de la acele
întîm plări p în ă în ziua aceea - că asta a arătat pilda cu sm ochinul - şi
te-am adus chiar p înă în pridvorul acelei zile. D acă nu-ţi deschid şi uşa,
apoi o fac asta spre folosul tău”.
D ar ca să vezi şi altfel că nu din pricina neştiinţei a trecut Hristos
sub tăcere ziua, uită-te că, după cele spuse, a m ai adăugat şi u n alt semn.
„Precum în zilele lui Noe mîncau şi beau, se însurau şi se măritau pînă în
Ziua cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va f i şi venirea Fiu­
lui Omului” 18.
A spus acestea, ca să arate că va veni dintr-o dată, p e neaşteptate,
cînd m ajoritatea oam enilor vor petrece şi v o r benchetui. Şi Pavel spune
lucrul acesta, grăind aşa: „ Cînd vor zice pace şi linişte, atuncijură de veste va
veni peste ei pieirea”19; şi ca să arate că vine pe neaşteptate, a spus: „ca şi
durerea celei ce are în pîntece”20.
- D ar atunci, cum de a spus H ristos: „După necazul acelor zile”21?
D acă atunci va fi petrecere, pace şi linişte, după cum zice Pavel, pentru
ce H ristos a spus: ,JDupă necazul acelor zile”? C um e necaz, cînd e petre­
cere şi veselie?
- Petrecere, veselie şi pace pen tru cei ce trăiesc ca nişte nesimţiţi.
D e aceea Pavel n-a spus: „C înd va fi pace”, ci: „Cînd vor zice pace şi
linişte”, arătînd nesim ţirea lor, ca şi a acelora de pe vrem ea lui N oe,
care se desfătau în nişte păcate ca acestea. D ar nu drepţii, ci cei care
trăiau în necaz şi supărări. în aceste cuvinte D om nul arată că atunci
cînd va veni antihrist oam enii cei fără de lege se vor d ed a la cele m ai
ruşinoase plăceri şi nu vor m ai nădăjdui în m întuirea lor. A tunci îm bui­
bări, ospeţe şi beţii. D e aceea D om nul a şi dat o pildă care se potriveşte
cu realitatea: „Ca atunci, spune El, cînd N oe făcea corabia şi cînd
oam enii n-au crezut”. A tunci corabia stătea în mijlocul lor şi le vestea
m ai dinainte nenorocirile ce vor veni, dar ei se uitau la ea, petreceau şi
se veseleau ca şi cum nu avea să vină nici o nenorocire. T o t aşa şi atunci
cînd se va arăta antihrist; d u p ă antihrist, sfîrşitul lum ii şi chinurile cele

18. M atei 24, 37-38.

I!). / Tes. 5, 3.
20. / Tes. .5, 3.
2 1. M atei 24, 2!).
OMII.II l,A MATH 875

de la sfîrşitul lumii şi pedepsele cele cu neputinţă d e suferit; dar cei stă-

pîniţi de beţia răutăţii nici nu-şi vor da seam a de grozăvia celor ce vor
veni peste ei. D e aceea şi Pavel a spus: „ca durerea celei ce are înpîntece”.
A şa vor veni peste ei nenorocirile acelea groaznice şi de neîndurat.
- D ar p e n tru ce D om nul n-a dat ca p ild ă n en o ro cirile v enite
a su p ra Sodom ei?
- A vrut să d e a pildă de o nenorocire ce a cuprins întreaga lum e; o
nenorocire care n-a fost crezută, deşi a fost prezisă. D e aceea, pen tru că
m ajoritatea oam enilor nu cred în cele viitoare, H ristos îi încredinţează
de acestea prin cele întîm plate în trecut, ca să le zguduie sufletul. In
afară de cele spuse, Hristos ne m ai spune totodată că El a făcut şi pe
cele de pe tim pul lui Noe.
A poi dă iarăşi un alt semn, p rin care arată cu prisosinţă că nu-I este
necunoscută ziua venirii Lui.
- Care-i acest semn?
- A tu n c i din doi care vor f i în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa.
D in două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa. Deci prive­
gheaţi că nu ştiţi în care ceas vine Domnul vostru”22.
Toate acestea sînt dovezi că El ştie ziua aceea şi că vrea să-i îm pie­
dice pe ucenici de a-L mai întreba. D e aceea a grăit şi de zilele lui N oe,
de aceea a şi spus: „doi de vor f i intr-un p a t”23, pen tru a arăta că va veni
aşa pe neaşteptate, aşa, cînd toţi vor fi fără de grijă; cuvintele „două care
macină” spune tocm ai că n-au nici o grijă. în afară de aceasta D om nul
m ai arată că sînt luaţi şi lăsaţi şi robii şi stăpînii şi cei care trăiesc fără să
m uncească şi cei ce m uncesc şi cei cu ranguri m ari şi cei fără ranguri,
aşa cum spune în V echiul T estam ent: „De la cel ce şade pe tron pînă la
roaba cea de la moară”24. Pentru că m ai înainte spusese că bogaţii se mîn-
tuie cu anevoie25, acum arată că nu p ier negreşit toţi bogaţii şi nici nu se
mîntuie toţi săracii, ci şi din aceia şi din aceştia unii se mîntuie, iar alţii pier.
M ie mi se pare că Hristos a vrut să arate că venirea Lui va fi noaptea. A ce­
laşi lucm îl spune şi evanghelistul Luca26. Vezi căle ştie foarte bine pe toate?
A poi iarăşi, p e n tru ca u cen icii să nu-L m a i în treb e , a ad ău g at:
„Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care ceas vine D om nul vostru”. N -a spus:
„N u ştiu”, ci: „Nu ştiţi”. C în d e ra a p ro a p e să le sp u n ă ceasul v en irii
Sale, H ristos Se opreşte şi iarăşi îi d ep ărtează de în treb are, p e n tru
că v rea să-i facă să fie n e c o n te n it pregătiţi. Le spune: „Prive­

22. M a te i 24, 40 -4 2 .
23. Luca 17, 34.
24. leş. I I , 5.
25. M a te i 10, 23.
21). Lu ca 17, 34.
H7(> Sl'lNTDI. IOAN (JURA I)K AUR

gheaţi!”, arătîndu-le că nu le spune ziua şi ceasul venirii Sale, tocmai

pentru a priveghea.
)rAceea să cunoaşteţi, că dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte
vine jurul ar priveghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea şi voif i ţ i gata că
în ceasul în care nu gîndiţi Fiul Omului va veni”27.
De aceea le spune să privegheze, ca să fie totdeauna gata; de aceea
le spune: „A tunci va veni, cînd n u vă aşteptaţi”; voieşte să fie totdeauna
gata de luptă, să fie totdeauna virtuoşi. C u alte cuvinte spune aşa: „Dacă cei
mai mulţi oam eni ar şti cînd m or, negreşit că s-ar strădui în ceasul acela”.

III
D ar p en tru ca oam enii să nu se străduiască num ai p en tru ziua
aceea, D om nul nu spune nici ziua cea de obşte a sfîrşitului lum ii, nici
ziua m orţii fiecăruia, pentru că vrea ca oam enii să o aştepte totdeauna,
p en tru ca totdeauna să se străduiască. A ceasta e p ricina că e necunoscut
sfîrşitul vieţii fiecăruia din noi.
în acest te x t H ristos Se descoperă pe Sine însuşi că este D om n;
nicăieri n u o spusese atît de clar.
Prin p ild a cu stăpînul casei m ie mi se pare că D om nul a vrut să-i
îndem ne spre virtute pe cei trîndavi; că ei n-au nici atîta grijă de sufletul
lo r cîtă grijă au de banii şi averile lor cei care se aşteaptă să-i atace hoţii.
Ace şti a j cînd se aşteaptă să fie atacaţi, priveghează şi nu lasă să li se fure
ceva din casă. „Voi însă, spune D om nul, deşi ştiţi că va veni ziua aceea
- şi negreşit va veni - , nu privegheaţi nu sînteţi pregătiţi ca să nu fiţi
duşi pe nepregătite de aici. D e aceea, ziua aceea vine spre pierzarea
celor ce dorm . D upă cum stăpînul casei, de ar şti cînd vine furai, ar
scăpa de el, tot aşa şi voi, dacă aţi fi pregătiţi, aţi scăpa de pieire”.
Aşadar, p en tru că le-a am intit de judecată, îşi în dreaptă cuvîntul
Său şi spre dascăli, vorbindu-le de osîndă şi răsplată. M ai întîi vorbeşte
de cei ce săvîrşesc fapte bune şi term ină cu cei ce fac păcate, p en tru a-Şi
încheia cuvîntul cu o înfricoşare.
M ai întîi spune acestea:
„Cine este, oare, sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o domnul
său peste slugile sale, ca să le dea hrană la vreme? Fericită este sluga aceea pe
care venind domnul o va găsi făcînd aşa. Am in zic vouă că peste toate averile
sale o va pune”28.
Spune-m i, te rog, sînt, oare, cuvintele acestea ale unui om care nu
ştie? D acă spui că nu ştie ziua parasiei Lui, pentru că a spus: „Nici Fiul nu

2 7 . M a te i 2 4 , 4 3 - 4 4 .

2 8 . Matei 2 4 , 4 ,r> - 4 7 .
OM II.II I.A M AŢII 877

o ştie”, ce ai să spui cînd acum a spus: „Cine este oare?”. Sau spui că şi
aceste cuvinte le-a spus tot pentru că nu ştia? D eparte cu astfel de gîn-
duri! Nici un ieşit din m inţi n-ar susţine asta; deşi dincolo ar putea
spune pricina, dar aici nici atît. C înd îl întreabă H ristos pe Petru: „Petre,
Mă iubeşti?”29, îl întreabă, oare, pen tru că nu ştia? Sau cînd întreabă:
„Unde l-aţi pus?”30, întreabă pentru că nu ştia? V ei găsi în Scriptură că şi
Tatăl grăieşte aşa; că şi El zice: „Adam, unde eşti?”31; şi: „Strigarea Sodo-
mei şi Gomorei s-a înmulţit spre Mine; coborîndu-Mâ voi vedea de fac după
strigarea care vine la Mine; iar de nu, să ştiu”32; iar în altă parte zice: „Dacă
ar auzi, dacă ar înţelege!”33; în sfîrşit, în Evanghelie spune: „Poate se vor
ruşina d e F iul M e u ” 34. Sînt, oare, toate aceste cuvinte, cuvinte de
neştiinţă? Tatăl nu le-a spus pentru că nu ştia, ci pentru a rîndui cele ce
erau cu cuviinţă. C u A dam , ca să-l facă să-şi spună păcatul; cu sodome-
nii, ca să ne înveţe să nu osîndim niciodată înainte de a cerceta lucru­
rile; cu profetul, ca să nu creadă oam enii fără ju d ecată că o prezicere
duce n eap ărat la săvîrşirea păcatului prezis; cu p ild a din Evanghelie, ca
să arate că ar fi trebuit să facă asta, să se ruşineze de Fiul. Aici, în cazul
nostru, a spus-o şi ca ucenicii să nu m ai iscodească, să nu m ai caute să afle,
dar şi ca să arate că o astfel de cunoştinţă e o cunoştinţă rară şi de m ult preţ.
Şi vezi cîtă neştiinţă exprim ă cuvîntul Său, dacă nu ştie pe sluga pe care
a pus-o! C ă o fericeşte! „Fericită este sluga aceea!”, zice El; dar n u spune
care este sluga aceea; că zice: „Cine este, oare, sluga pe care o va pune dom­
nul său?”; şi: „Fericită este sluga aceea pe care o va afla făcînd aşa”.
C uvintele acestea însă nu s-au spus num ai despre avere şi bani, ci şi
despre cuvîntul de învăţătură, despre facerea de m inuni, despre
harism e şi despre toată iconom ia care a fost încredinţată fiecăruia
dintre apostoli. Pilda aceasta se potriveşte şi conducătorilor lumeşti. C ă
fiecare trebuie să folosească darurile ce le are, fie că are înţelepciune,
fie că are dregătorie, bogăţie sau orice, spre folosul obştesc, n u spre
vătăm area oam enilor şi nici spre pierderea sa proprie. D e aceea H ristos
le cere aceste două însuşiri: înţelepciune şi credinţă. C ă şi păcatul din
prostie se săvîrşeşte. D om nul num eşte pe sluga aceasta „credincioasă”, că
nici n-a dosit, nici n-a cheltuit în zadar şi fără rost averea stăpînului său; o
numeşte „înţeleaptă ”, că a ştiut să chivernisească cum trebuie cele încredin­
ţate lui. Şi noi avem nevoie de aceste două însuşiri: să nu dosim bunurile
Stăpînului nostru, ci să le chivernisim cum trebuie. D acă ne lipseşte una,

2 9 . Ioan 2 1 , 1 5 .
3 0 . Io a n 1 1 , 3 4 .
3 1 . F ac. 3 , 9 .
3 2 . F ac. 1 8 , 2 0 - 2 1 .

3 3 . le z . 2 , 5 .
31. M atei 21, 37.
H7H SI lNTIII. IOAN GURA DE AUR

cealaltă şchioapătă. D acă eşti credincios şi nu furi, d a r iroseşti şi pierzi

lucrurile încredinţate şi le cheltuieşti pe ce nu trebuie, săvîrşeşti m are
păcat. D acă ştii să chiverniseşti b ine lucrurile, d a r le doseşti, iarăşi n u
săvîrşeşti un m ic păcat. Să audă aceste cuvinte şi cei cu averi. C ă Hris-
tos n-a adresat cuvinte num ai dascălilor, celor ce învaţă cuvîntul lui
D um nezeu, ci şi bogaţilor. Şi u n o ra şi altora li s-a în credinţat bogăţie. O
bogăţie m ai m are, m ai necesară, dascălilor; u n a m ai m ică, vouă, bogaţi­
lor. C înd dascălii îm prăştie bogăţii m ai m ari, iar voi n u vreţi să arătaţi
nici cu bogăţia de m ai m ică însem nătate m ărinim ie sufletească, dar,
m ai bine spus, nu m ărinim ie sufletească, ci recunoştinţă - că daţi averi
străine - , ce apărare mai puteţi avea?
D ar deocam dată, înainte de a auzi pedeapsa d ată celor ce fac cele
potrivnice, să auzim cinstea dată slugii celei credincioase şi înţelepte:
„Amin zic vouă, peste toate averile sale o va pune!” C e cinste poate fi to t atît
de m are ca cinstea aceasta? Ce cuvînt va putea înfăţişa vrednicia, ferici­
rea, cînd îm păratul cerurilor, C el C e are totul, o v a pune peste toate
averile Sale? D e aceea o şi num eşte înţeleaptă, p e n tru că a ştiut să n u
sacrifice pe cele m ari în locul celor mici, ci, înţelepţindu-se aici pe
păm înt, a do b în d it cerurile.

IV
A poi, aşa cum face întotdeauna, H ristos în d re a p tă pe ascultătorul
Său n u p e tem eiul cinstei ce o găteşte celor buni, ci al pedepsei care-i
aşteaptă p e cei răi. D e aceea a şi adăugat:
„ ia r da că va z ic e slu ga c ea re a în in im a sa: „ Î n tîr zie d o m n u l m e u să
v in ă ! ”ş i va în c e p e să bate p e c e le la lte slu g i ş i să m ă n în ce ş i sâ b ea cu
b e ţiv ii, v e n i-v a d o m n u l slu g ii a c e le ia în ziu a în care n u se a ştea p tă ş i în
c e a s u l în ca re nu ş tie ş i o va tăia p e ea în d ou ă ş i p a rte a e i cu fă ţa rn icii o
v a p u n e. A c o l o va f i p lîn g ere a ş i scrîşn irea d in ţilo r ”35.
Iar dacă cineva ar spune: „Ai văzut ce gînd îi p o ate trece slugii p rin
m inte, dacă n u e cunoscută ziua aceea, că spune: ,Jntîrzie domnul meu!”,
eu îi voi răspunde că un astfel de gînd îi trece slugii prin m inte, nu
p en tru că nu ştie ziua, ci p entru că e rea. D e ce n u i-a trecut gîndul
acesta p rin m inte slugii celei înţelepte şi credincioase? Ce spui, slugă
ticăloasă? C h iar dacă întîrzie acum dom nul tău, totuşi trebuie să te
aştepţi că are să vină odată şi odată! Pentru ce n u te îngrijeşti?
D e aici cunoaştem că D om nul n u întîrzie; sluga cea rea a gîndit as­
ta, nu D om nul. D e aceea o şi m ustră. C ă D om nul nu întîrzie, ascultă-1 pe

M a te i 2 4 , 4 8 - .'îl.
OMII.II l.A MAII'.I K7!l

Pavel, care spune: „Domnul este aproape! Nimic să nu vă îngrijoreze!”"';şi:

„Cel ce va să vină va veni şi nu va întîrzia” 17.
Tu însă ascultă şi celelalte cuvinte ale lui H ristos şi află din ele că
D om nul am inteşte necontenit că e necunoscută ziua aceea, ca să arate
slugilor Sale că neştiinţa aceasta este spre folosul lor, că neştiinţa
aceasta este în stare să-i deştepte şi să-i scoată din trîndăvie. N -are nici o
însem nătate dacă unele slugi n-au cîştigat nim ic de aici; nici din cele­
lalte ajutoare ale lui D um nezeu m ulţi n-au tras nici un folos; cu toate
acestea D um nezeu nu încetează de a-Şi face lucrul Său.
- D ar ce spune p rin cuvintele urm ătoare: „Va veni în ziua în care nu
se aşteaptă şi în ceasul în care nu ştie”?
- Spune că o va pedepsi cumplit.
V ezi că H ristos pretutindeni vorbeşte de acelaşi lucru, de neştiinţa
zilei şi a ceasului aceluia? N e arată că ne este de folos această neştiinţă,
că ne face să fim totdeauna pregătiţi. A ceasta caută D om nul, ca noi să
priveghem totdeauna. Şi p en tru că totdeauna păcătuim cînd trăim în
huzur, iar în necazuri ne cum inţim , de aceea H ristos, cu orice prilej,
spune că atunci vin relele peste noi cînd sîntem tihniţi şi fără de griji. Şi
după cum a arătat asta m ai înainte prin p ild a celor de p e tim pul lui
Noe, tot aşa spune şi acum : C înd sluga aceea se îm bată, cînd bate,
atunci vine şi pedeapsa cum plită.
Să 38 n u ne uităm însă num ai la pedeapsa gătită aceluia, ci să căutăm
să nu facem şi noi, fără să ne dăm seama, aceleaşi fapte. Slugii aceleia i
se aseam ănă toţi cei care au bani şi averi şi nu le dau celor nevoiaşi. Şi
tu eşti iconom al averilor tale şi nu m ai p uţin decît cel ce chiverniseşte
averile Bisericii. D upă cum acesta nu are p u terea să îm prăştie fără rost
şi la întîm plare cele date de voi pentru săraci, pentru că au fost date
pentru h ran a săracilor, tot aşa nici tu nu poţi îm prăştia fără rost şi la
întîm plare averile tale. C hiar dacă averea o ai m oştenire de la părinţi -
şi aşa ai tot ce ai - , totuşi şi aşa toate ale tale sînt ale lui D um nezeu. Apoi
dacă tu pretinzi ca banii pe care i-ai dat Bisericii să fie chivernisiţi cu
scum pătate, crezi, oare, că D um nezeu nu-ţi va cere socoteală cu m ai
m ultă asprim e de averea încredinţată ţie, crezi, oare, că va suferi să-I
cheltuieşti averea fără rost şi la întîm plare? N u se poate asta, nu se
poate! D e aceea ţi-a dat averea, ca să le dai celor săraci h ran ă la timp.
- C e înseam nă la tim p?

3 6 . F il ip . 4 , .5 -6 .

3 7 . E vr. 1 0 , 3 7 .

3 8 . D e a ic i în c e p e p a r te a m o r a lă : D e sp r e m ilo s te n ie . T r e b u ie s ă f i m ic o n o m i a i lu i D u m n ez e u ; s ă
nu r isip im a v e r e a in c h e ltu ie li z a d a r n ic e , f i e c ă o a v em d e la p ă r in ţ i, f i e c ă a m c iş lig a l- o p r in m u n ca
n o a stră . T ot a i c i ş i d e sp r e a nu h a le p e s ă r a c i.
HHO SFlNTUL ÎOAN GURA DE AUR

- în seam n ă atunci cînd au nevoie, atunci cînd sînt flămînzi. D upă

cum tu pui un om ca să adm inistreze averile tale, tot aşa şi D um nezeu
te-a pus p e tine adm inistrator şi vrea ca să cheltuieşti averile cum tre­
buie. D e aceea ţi-a şi lăsat averile - deşi putea să ţi le ia - , tocmai pentru
ca să ai prilej să faci fapte bune, pen tru ca, punînd averile spre trebuinţa
altora, să facă şi m ai călduroasă dragostea dintre oameni. T u însă ai primit
de la D um nezeu averea şi nu numai că n-o dai celor nevoiaşi, ba îi mai şi
baţi. D acă a nu da este un păcat, apoi bătaia ce iertare mai poate avea?

V
D u p ă părerea m ea, H ristos face aluzie aici la oam enii care se
poartă rău cu sem enii lor, la oam enii lacom i şi hrăpăreţi, arătîndu-le ce
m are v in ă au cînd îi b at pe cei cărora li s-a poruncit să-i hrănească.
D u p ă p ărerea m ea face aluzie şi la cei care o duc în cheiuri. M are
osîndă a tîm ă deasupra chefliilor! ,J\4ănîncă şi bea cu beţivii”, a spus H ris­
tos p en tru a arăta îm buibarea. N u pen tru aceasta ai prim it, omule,
avere, ca s-o risipeşti în chefuri şi petreceri, ci ca s-o cheltuieşti în milos­
tenii! Crezi, oare, că averile ce le ia sînt ale tale? Nu! Ţi-au fost încredin­
ţate ţie de D um nezeu averile săracilor, fie că le ai p rin m uncă dreaptă şi
cinstită, fie că le ai m oştenire de la părinţi. C rezi, oare, că D um nezeu
nu ţi le-ar fi putut lua? D ar n-o face, pen tru că v rea ca tu să fii stăpîn
cînd eşti darnic cu cei nevoiaşi.
Te rog să te uiţi şi ai să vezi că, în toate pildele Sale, H ristos osîn-
deşte pe cei care nu întrebuinţează averile lor p en tru ajutorarea celor
săraci. N ici fecioarele cele nebune n-au fost osîndite p en tru că au răpit
averi străine, ci p en tru că n-au dat săracilor averile lor39; nici cel ce a
ascuns talantul în păm în t n-a fost osîndit p entru că a fost u n lacom , ci
pen tru că nu şi-a înm ulţit talantul dat40; nici cei care au trecut cu vede­
rea pe cei flămînzi nu sînt osîndiţi p en tru că au răp it averile străine, ci
pentru că n-au îm părţit la săraci averile lor41, ca şi sluga aceasta.
Să auzim toţi cîţi ne îm buibăm , toţi cîţi cheltuim în ospeţe costisi­
toare bogăţia, care nu-i a noastră, ci a celor nevoiaşi şi săraci. Să nu-ţi
închipui că averile sînt ale tale, din pricină că D um nezeu, din larga Lui
iubire de oam eni, ţi-a poruncit să le dai ca din ale tale. Ţ i le-a dat ca să
poţi ajunge şi tu virtuos. N u socoti, dar, că sînt ale tale averile pe care la
ai! Nu! C înd îi dai săracului, îi dai averile lui. N-ai spune căîm prum utîndpe
cineva cu bani, ca să facă vreo negustorie, că banii pe care i-ai dat cu îm pru­
m ut sînt ai lui. Tot aşa şi cu averile tale. Ţi le-a dat D um nezeu ca să negu-
3 9 . M atei 2 5 , 1 -1 2 .

4 0 . M atei 2 5 , 2 4 - 3 0 .

4 1 . M atei 2 5 , 4 1 - 4 0 .
O M II.Il I .A MATK1 881

ţătoreşti cerul. N u face, dar, pricină de nerecunoştinţa covîrşitoarea

iubire de oam eni a lui D um nezeu. G îndeşte-te ce fericire este că putem
găsi după botez o cale care să ne dezlege de păcate! D acă Dumnezeu n-ar
fi spus: „ D a ţi m ilo s te n ie ! ”42, cîţi n-ar fi spus: „O , de-ar fi cu putinţă să
dăm averile noastre ca să scăpăm de m uncile cele viitoare!” D ar p en tru
că-i cu putinţă asta, oam enii au ajuns din n o u nepăsători.
- D au însă milostenie! m i se spune.
- Şi ce-i cu asta? N iciodată n-ai dat cît a d at văduva aceea care a
pus în cutia bisericii doi bănuţi43, dar, m ai bine spus, n-ai dat nici ju m ă ­
tate, nici cea m ai m ică parte din cît a dat ea; căci cea m ai m are parte din
averile tale o arunci pe cheltuieli netrebnice, în ospeţe, în beţii, în des-
frîuri; uneori inviţi tu oaspeţi, alteori eşti tu invitat; uneori cheltuieşti
tu, alteori sileşti pe alţii să cheltuiască, ca să-ţi fie îndoită şi osînda; şi
p en tru cele ce însuţi faci şi p e n tru cele ce în d em n i pe alţii să facă.
U ită-te că şi această învinuire i se aduce slugii! ,fliănîncă şi bea cu beţi­
v ii”, spune D om nul. N u pedepseşte num ai pe beţivi, ci şi p e cei care
sînt cu ei; şi pe b u n ă dreptate, că odată cu stricarea lor, mai fac şi pe
sem enii lor să-şi p iard ă m întuirea. O r, nim ic nu m înie atîta pe D um ne­
zeu cît dispreţul ce-1 arăţi îndatoririlor ce le ai faţă de semenii tăi. D e
aceea D um nezeu, arătîndu-Şi m înia, a poruncit să fie tăiată în două
sluga aceea; de aceea a şi spus că dragostea este sem nul d u p ă care se
cunosc ucenicii Lui44; pentru că neapărat cel ce iubeşte poartă grijă de
b u n a stare şi de m întuirea celui pe care îl iubeşte.
Să m ergem , dar, pe această cale, pe calea m ilosteniei, că aceasta
m ai cu seam ă este calea care ne urcă la cer; este calea care ne face im i­
tatori ai lui H ristos, este calea care ne face să fim , pe cît ne este cu
putinţă, asem enea lui D um nezeu. U ită-te acum cît de necesare sînt v ir­
tuţile care îşi au sălaşul pe această cale. Şi dacă vreţi, să le cercetăm şi să
le judecăm aşa cum le-a gîndit D um nezeu. Să n e închipuim două căi
p en tru o b u n ă vieţuire: pe u n a d in ele să m eargă cel care se îngrijeşte
num ai de cele ale lui, pe cealaltă să m eargă cel care se îngrijeşte şi de
cele ale aproapelui său. Să vedem care din aceste căi m erită m ai m ulte
laude, care cale ne duce spre vîrful virtuţii. C el care m erge pe cea dintîi
cale, cel care caută adică num ai p e cele ale lui, este tare învinuit de
Pavel - iar cînd spun Pavel, spun H ristos - , celălalt, cel care m erge pe
calea cea de-a doua, este lăudat şi încununat.
- D e u n d e se vede asta?

4 2 . Luca 12, 8 8 .

4 8 . Lu ca 2 1 , 2.

44. luaţi 18, 8 . r>.

882 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

- A scultă ce spune Pavel de unul şi ce spune de celălat. ,filimeni să

nu caute ale sale, spune el, ci fiecare pe cele ale aproapelui”45*.V ezi, că pe
unul îl dezaprobă, iar pe celălalt îl dă ca pildă? Şi iarăşi: „Fiecare din voi
să caute să placă aproapelui său în bine spre zidire” 46. A poi, p e lîngă
îndem n, şi lau d ă nespusă: „Că şi Hristos nu Şi-a căutat plăcerea Sa”47.
îndestulătoare sînt cuvintele acestea ca să arate de p artea cui e biruinţa.
D ar ca b iru in ţa să fie vădită, să vedem care faptă b u n ă se m ărgineşte
num ai la noi şi care faptă b u n ă trece de la noi la alţii. Postul, culcatul pe
păm înt, trăitul în feciorie, castitatea aduc cîştig n um ai celor ce le săvîr-
şesc; milostenia însă, învăţarea altora, dragostea trec de la noi la aproapele.
Şi despre asta auzi-1 tot pe Pavel, care spune: „De aş împărţi averile mele, de
aş da trupul meu să-l ardă, dar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte”48.
VI
V ezi că dragostea este p rin ea însăşi cu strălucire lăudată şi încunu­
nată? D ar d acă vreţi, să o p u n em faţă în faţă cu un al treilea caz. D e
pildă, u n om să postească, să trăiască în castitate, să sufere m ucenicia,
să-i fie ars trupul; iar u n altul p en tru ajutorarea aproapelui să am îne
m ucenicia, d a r n u num ai să o am îne, ci chiar să fugă de m ucenicie.
C are din aceştia doi va fi m ai slăvit după p lecarea de aici? C a să răs-
m nd la această întrebare n-am nevoie de m ulte cuvinte, nici de înde-
fungată dem onstraţie. Fericitul Pavel hotărăşte şi spune: mă deface şi
a f i împreună cu Hristos este mai bine; dar a rămîne în trup, este mai de tre­
buinţă pentru voi”49. V ezi, dar, că Pavel a pus ajutorarea aproapelui m ai
presus de plecarea la Hristos? C ă a face voia lui H ristos înseam nă m ai
cu seam ă a fi îm preună cu H ristos; iar voia lui H ristos n u este alta decît
a te îngriji de folosul aproapelui. V rei să-ţi dau şi al patrulea caz? H ris­
tos îl în treab ă pe Petru: „Petre, Mă iubeşti tu oare?”; apoi îi spune:' „Paşte
oile Mele”50. D e trei ori i-a pus această întrebare şi de trei ori i-a spus că
aceasta este dovada dragostei51. H ristos n-a spus aceste cuvinte num ai
preoţilor, ci fiecăruia dintre noi, cărora ni s-a dat în grijă chiar o m ică
turm ă. Să nu dispreţuieşti turm a pentru că e m ică. C ă „TatălMeu, spune
H ristos, a binevoit întru ei”52. Fiecare dintre noi are o oaie; să o ducă fiecare
la păşunile ce-i priesc. Bărbatul, cînd se scoală din pat, să nu caute altceva
decît să facă şi să spună ceea ce poate face m ai credincioasă toată casa lui.
4 5 . I C or. 1 0 , 2 4 .
4 (i. R om . 1 5 , 2 .
4 7 . R om . 1 5 , 3 .
4 8 . I C or. 1 3 , 3 .
4!). F il ip . 1 , 2 3 - 2 4 .
5 0 . han 2 1 , 15.
5 1 . lo a n 2 1 , l ( i - 1 7 .
5 2 . I.u c a 1 2 , 3 2 .
OMLI.» LA MATI'.t h h :i

Fem eia iarăşi să fie gospodină; dar înainte de această grijă să aibă o altă
grijă m ai de neapărată trebuinţă, anum e ca întreaga ei casă să săvîr-
şească cele cereşti. D acă în treburile cele lumeşti ne străduim să punem
îndatoririle noastre obşteşti înain tea grijii ce o avem de casă, ca n u
cum va din pricina neglijării acestora să fim bătuţi, tîrîţi în piaţă şi um i­
liţi în fel şi fel de chipuri, cu m ult m ai m ult trebuie să facem aceasta
cînd e vorba de cele duhovniceşti, să punem m ai presus de toate cele­
lalte îndatoririle ce le avem către D um nezeu, îm p ăratu l tuturora, ca să
nu ajungem acolo unde-i scrîşnetul dinţilor. Să căutăm să săvîrşim acele
virtuţi care odată cu m întuirea noastră pot aduce m ari foloase şi sem e­
nilor noştri. O putere ca aceasta are m ilostenia, o putere ca aceasta are
rugăciunea. D ar, m ai bine spus, chiar rugăciunea ajunge p rin m iloste­
nie puternică şi înaripată. C ă spune Scriptura: „Rugăciunile tale şi milos­
teniile tale s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu”53. N u num ai
rugăciunea îşi are în m ilostenie tăria ei, ci şi postul. D acă posteşti fără să
faci m ilostenie, postul nu m ai e socotit post; cel care posteşte, fără să
facă m ilostenie, e m ai rău decît unul care se îm buibează, decît u n beţiv;
şi cu atît m ai rău cu cit nem ilostenia e m ai m are p ăcat decît huzurul şi
petrecerile. D ar p entru ce vorbesc de post? C hiar dacă trăieşti în casti­
tate, chiar dacă trăieşti în feciorie, răm îi în afara căm ării de n u n tă dacă
n u faci m ilostenie. Şi totuşi, ce virtute poate egala fecioria care, din p ri­
cina superiorităţii ei, nici în N oul T estam ent nu are poruncă de lege şi
totuşi este izgonită din căm ara de n u n tă dacă nu-i însoţită de m iloste­
nie. D acă cei care trăiesc în feciorie sînt aruncaţi afară pentru că n-au
făcut m ilostenie cu dărnicia cuvenită, cine va putea dobîndi iertare fără
m ilostenie? N im eni; ci va pieri n eapărat cel ce n u are această virtute.
D acă în treburile cele păm înteşti nim eni nu trăieşte p en tru el însuşi, ci
şi m eşteşugarul şi ostaşul şi plugarul şi negustorul cu toţii lucrează
p en tru binele obştesc şi pentru folosul aproapelui, cu m ult m ai m ult tre­
buie să facem asta în treburile cele duhovniceşti. C ă aceasta înseam nă
m ai cu seam ă a trăi: dacă trăieşti num ai pentru tine, fără să-ţi pese de
toţi ceilalţi, trăieşti de prisos, n u m ai eşti nici om şi nici n u faci parte din
neam ul omenesc.
D a r m i s-ar p u tea spune:
- Ce? Să neglijez interesele m ele şi să m ă ocup de ale altora?
- N u înseam nă că-ţi neglijezi interesele tale cînd te ocupi de ale
altora. O m ul care se ocupă de nevoile altora nu supără p e nim eni, ci pe
toţi îi miluieşte, pe toţi îi ajută după puterile lui; pe nim eni nu jefuieşte, pe

/>.'). I 'tlp l f 10, I.

884 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

nim eni n u nedreptăţeşte; nu fură, n u d ă m ărturie m incinoasă; se d ep ăr­

tează de orice păcat, îm brăţişează orice faptă b u n ă; se roagă pentru
duşm ani, face bine celor ce -1 duşm ănesc; nici n u va ocări pe cineva,
nici n u -1 va vorbi de rău, chiar de ar auzi că l-a v o rb it acela de rău de
mii şi m ii de ori, ci va spune cuvintele apostolice: „Cine este slab şi eu să
nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard?”54. D ar dacă urm ărim num ai
interesele noastre, atunci negreşit nu vom urm ări deloc binele sem eni­
lor noştri.
C onvinşi fiind din toate acestea că n u e cu p u tin ţă să ne m întuim
de n u urm ărim folosul obştesc al sem enilor noştri şi uitîndu-ne şi la
sluga aceea care a fost tăiată în două şi la cel ce a ascuns talantul în
păm înt, să apucăm această cale de care v-am vorbit, ca să avem parte şi
de viaţa cea veşnică, pe care facă D um nezeu ca noi toţi s-o dobîndim ,
cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia
slava în vecii vecilor, A min.
5 4 . I I C or. 11, 2 9 .
 O M IL IA LX X V III

„ A tu n c i s e v a a s e m ă n a îm p ă r ă ţia c e r u r ilo r cu z e c e
fe c io a r e c a r e lu în d u -ş i c a n d e le le lo r a u ie ş it în tr u în tîm p in a -
r e a m ir e lu i. D a r c in c i d in e l e e r a u în ţ e le p t e , ia r c in c i
n e b u n e , c a r e n -a u lu a t u n td e le m n , ia r c e l e în ţ e le p t e a u lu a t
u n td e le m n în v a s e le lo r c u c a n d e le le lo r . Ş i z ă b o v in d
m ir e le , a u a ţ ip it t o a t e ş i a u a d o r m it. Ia r la m ie z u l n o p ţ ii s-a
fă c u t str ig a r e : „ Ia tă , m ir e le v in e , ie ş iţ i în tr u în t îm p in a r e a
l u i ” . A t u n c i s-a u s c u la t t o a t e f e c i o a r e l e a c e l e a ş i ş i-a u
î m p o d o b i t c a n d e l e l e . I a r c e l e n e b u n e a u z is c e lo r î n ţ e ­
le p t e : „ D a ţ i- n e ş i n o u ă d in u n t d e le m n u l v o s t r u , c ă s e
s t in g c a n d e l e l e n o a s t r e ” . Ş i a u r ă s p u n s c e l e î n ţ e l e p t e
z ic în d : „ N u , c a n u c u m v a s ă n u n e a j u n g ă n o u ă , n i c i v o u ă ,
c i m a i b i n e m e r g e ţ i l a c e i c e v în d ş i v ă c u m p ă r a ţ i” . D e c i
m e r g în d e l e s ă c u m p e r e , a v e n i t m i r e l e , ş i c e l e c e e r a u
g a t a a u in t r a t c u e l l a n u n t ă ş i s -a în c h i s u ş a . Ia r m a i p e
u r m ă a u v e n i t ş i c e l e l a l t e f e c i o a r e z ic în d : ,J ) o a m n e ,
D o a m n e , d e s c h id e - n e n o u ă ! ” I a r e l , r ă s p u n z în d , a z is:
„ N u v ă c u n o s c p e v o i! ” . D r e p t a c e e a p r i v e g h e a ţ i , c ă n u
ş t iţ i z iu a , n i c i c e a s u l în c a r e F iu l O m u lu i v a v e n i . C ă p r e ­
c u m u n o m , p l e c î n d d e p a r t e , a c h e m a t s l u g i l e s a le ş i le - a
d a t a v u ţ ia s a . U n u ia i- a d a t c in c i t a la n ţ i, ia r a lt u ia d o i,
ia r a lt u ia u n u l, f ie c ă r u ia d u p ă p u t e r e a l u i , ş i s -a d u s. M e r ­
g în d în d a t ă , c e l c e lu a s e c in c i t a la n ţ i a lu c r a t c u e i ş i a
Făcut a lţ i c in c i t a la n ţ i. A s e m e n e a ş i c e l c u d o i, a c îş t ig a t
în c ă d o i. I a r c e l c e lu a s e u n u l, d u c în d u - s e a s ă p a t în
p ă m în t ş i a a s c u n s a r g in t u l s t ă p în u lu i s ă u . Ia r d u p ă m u lt ă
v r e m e a v e n i t d o m n u l s lu g ilo r a c e lo r a ş i a fă c u t s o c o ­
t e a l ă c u e l e . Ş i v e n i n d c e l c e a lu a t c in c i t a la n ţ i, a a d u s
a lţ i c in c i t a la n ţ i, z ic în d : „ D o a m n e , c in c i t a la n ţ i m i- a i d a t;
ia t ă a lţ i c in c i t a la n ţ i a m c îş t ig a t c u e i ” . Z is-a lu i s t ă p în u l
să u : „ B in e , s lu g ă b u n ă ş i c r e d in c i o a s ă , p e s t e p u ţ in e a i f o s t
88(> SFlNTUL IO AN GURA DF. AUR

c r e d in c io a s ă , p e s t e m u lte t e v o i p u n e . I n tr ă în tr u b u c u r ia
d o m n u lu i tă u !” . V e n in d ş i c e l c e lu a s e d o i ta la n ţi a zis:
„ D o a m n e , d o i ta la n ţi m i-a i d a t, a lţi d o i a m c îş tig a t c u e i!”
Z is-a lu i s tă p în u l său : „ B in e , s lu g ă b u n ă şi c r e d in c io a s ă ,
p e s t e p u ţin e a i fo s t c r e d in c io a s ă , p e s t e m u lt e t e v o i p u n e .
I n tr ă în tr u b u c u r ia d o m n u lu i tă u ” . Ş i v e n in d şi c e l c e lu a s e
u n ta la n t a z is: „ D o a m n e , a m ş tiu t c ă e ş t i o m a sp r u , c a r e
s e c e r i u n d e n -a i s e m ă n a t şi a d u n i u n d e n -a i r isip it. Ş i te m în -
d u -m ă , m -a m d u s d e a m a s c u n s ta la n tu l tă u în p ă m în t. I a tă ,a i
a l tă u !” I a r s tă p în u l să u r ă s p u n z în d , i-a z is: „ S lu g ă v ic le a n ă
ş i l e n e ş ă , ş t ia i c ă s e c e r u n d e n -a m s e m ă n a t ş i a d u n u n d e
n - a m r is ip it? T r e b u ia s ă d a i a r g in t u l m e u l a z a r a f i
v e n i n d e u , a ş f i lu a t a l m e u c u d o b în d ă . L u a ţ i, d e c i , d e l a
e l t a la n t u l ş i d aţi-1 c e lu i c e a r e z e c e t a la n ţ i. C ă t o t c e l u i c e
a r e i s e v a d a ş i- i v a p r i s o s i , ia r d e l a c e l c e n -a r e ş i c e e a
c e a r e i s e v a lu a ; ia r p e s lu g a c e a n e t r e b n i c ă a r u n c a ţi- o
î n în t u n e r ic u l c e l m a i d in a fa r ă . A c o lo v a f i p l î n g e r e a ş i
s c r îş n ir e a d i n ţ i l o r ” '.

I
Aceste pilde se aseam ănă cu p ild a de m ai în ain te a slugii celei cre­
dincioase şi a celei necredincioase, care a m încat averea stăpînului12.
Patru sînt toate pildele care, în chip deosebit, ne sfătuiesc acelaşi lucru,
adică să ne sîrguim să facem m ilostenie şi să fim d e folos aproapelui în
toate chipurile cu putinţă, că altfel n u se poate să n e m întuim . în pildele
acestea vorbeşte, în general, despre orice ajutor p e care trebuie să-l
d ăm aproapelui; în pilda celor zece fecioare vorbeşte, în special, de
m ilostenia făcută cu bani şi cu b u n u ri m ateriale şi se slujeşte de cuvinte
m ai tari decît în pilda de m ai înainte. în pilda de m ai înainte îl p e d e p ­
seşte pe cel care bate, care se îm bată, care risipeşte şi pierde averea stă­
pînului; în p ild a celor zece fecioare pedepseşte chiar pe cei care nu
ajută pe sem enii lor şi nu-şi golesc din belşug averile lor pentru ajutora­
re a celor nevoiaşi. Fecioarele cele nebune aveau untdelem n, d ar n u din
belşug; de aceea au şi fost pedepsite.
- D ar p en tru care pricină H ristos Se slujeşte în pilda aceasta de
fecioare şi nu d ă ca pildă o altă persoană?

1. Matei 2 5 , 1 - 3 0 .
2. Matei 2 4 , 4 5 - 5 1 .
OMII.I1 I.A MA'IT.I 887

- Pentru că a spus lucruri m ari despre feciorie: „Sînt eunuci, spune

El, care s-au făcut pe ei înşişi eunuci pentru împărăţia cerurilor”3. Şi: „Cine
poate să înţeleagă să înţeleagă”4. H ristos ştia că fecioria se bucură de m are
vază în ochii celor m ai m ulţi oam eni. C ă fecioria este într-adevăr m are
lucru, se vede de acolo că nici în V echiul T estam ent n-a fost săvîrşită de
acei sfinţi bărbaţi din vechim e şi nici în N oul Testam ent nu este
poruncă de lege. 'Hristos n-a poruncit fecioria, ci a lăsat-o la libera ale­
gere a ascultătorilor. D e aceea şi Pavel spune: „Dar desprefecioare nu am
poruncă a Domnului”5. „Laud pe cel ce trăieşte în feciorie, spune el, nu
silesc pe cel ce nu vrea, nici nu fac din asta lege”. D eci, p en tru că fecio­
ria era m are lucru şi se bucura de m are vază în ochii celor m ai m ulţi
oam eni, H ristos spune p ild a aceasta, pen tru ca nu cum va cel care
trăieşte în feciorie să socotească că a făcut totul şi să neglijeze celelalte
virtuţi. Pilda este în stare să convingă pe cel care trăieşte în feciorie că,
chiar dacă are toate celelalte virtuţi, dar dacă-i lipsesc faptele bune ale
milosteniei, este izgonit din îm părăţia cerurilor îm preună cu desfrînaţii
şi stă alături de cei neom enoşi şi fără de inim ă. Şi pe b u n ă dreptate; că
desfrînatul este biruit de dragostea de trup, pe cînd el este biruit de d ra­
gostea de bani. Şi nu este la fel de puternică dragostea trupească şi d ra­
gostea de bani. D ragostea trupească este m ai aprigă şi cu m ult m ai tira­
nică. Şi cu cît e m ai slab duşm anul, cu atît sînt m ai de neiertat cei biruiţi
de el. D e aceea D om nul le num eşte p e fecioarele acelea „nebune”,
pentru că au biruit oboseli med m ari, dar au fost doborîte de oboseli m ai
mici. Prin candele H ristos înţelege aici darul acesta al fecioriei, curăţe­
nia sfinţeniei; prin untdelem n, iubirea de oam eni, m ilostenia, ajutorul
d at celor nevoiaşi.
„Şi zăbovind mirele, au aţipit toate şi au adormit”. Prin aceste cuvinte
H ristos arată că va trece m ult tim p p în ă la venirea Lui, abătîndu-i pe
ucenici de la gîndul lor, că ei aşteptau că are să se arate curînd îm pără­
ţia Lui. Intr-adevăr ei nădăjduiau asta; de aceea m ereu şi H ristos le
spulberă n ădejdea aceasta. M ai m ult, prin aceste cuvinte H ristos arată
că şi m oartea este som n; că spune: „au adormit”.
,Jar la miezul nopţii s-a făcut strigare”. H ristos a grăit aşa sau pen tru
iconom ia parabolei, sau p e n tru a arăta ca învierea se va face noaptea. Şi
Pavel arată că va fi strigare, spunînd: „La poruncă, la glasul arhanghelului
şi la cea din urmă trîmbiţă Se va pogorî din cer”6.
- D ar ce vor să spună trîm biţele? C e vrea să spună strigarea?
- Vestesc: „Vine Mirele!”
8. Matei li), 12.
4. Matei li) , 12.
5. / Cor. 7, 2 5 .
(i. I Tex. 1, |(i.
88 8 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

D u p ă ce fecioarele cele înţelepte şi-au îm p o d o b it candelele lor,

„cele nebune au spus celor înţelepte: ,£)aţi-ne nouă din undelemnul vostru”.
D om nul le num eşte iarăşi „nebune”, pentru că v rea să arate că n u
este o m ai m are nebunie ca aceea de a te îm bogăţi aici pe p ăm în t şi a
pleca gol dincolo, unde avem nevoie m ai cu seam ă de iubire de
oam eni, unde avem nevoie de m ult untdelem n. N u num ai pen tru asta
sînt nebune, ci şi pen tru că n ădăjduiau că m ai p o t d o b în d i ceva atunci,
p en tru că au cerut într-o vrem e nepotrivită. D eşi nim ic n u putea egala
dărnicia şi iubirea de oam eni a fecioarelor celor înţelepte - că p en tru
asta au şi fost încununate deşi n u le cereau to t untdelem nul - că le
spuneau: „Daţi-ne şi nouă din untdelemnul vostru”, arătîn d că ele cer n u ­
m ai atît cît le trebuie - „că se sting candelele noastre” totuşi nici atît
n-au dobîndit. Nici bunătatea celor de la care au cerut, nici neînsem nătatea
cererii, nici nevoia lor, nici lipsa nu le-au ajutat să reuşească în cererea lor.
D ar ce învăţăm noi de aici? în văţăm că pe lu m ea cealaltă nim eni
n u va p u tea să ne d ea o m înă de ajutor dacă nu ne v or d a m înă de ajutor
faptele noastre. N u pen tru că nim eni n u vrea, ci p e n tru că n u poate. T o t
aşa şi fecioarele cele nebune; caută să-şi găsească scăparea acolo u n d e
nu-i p u tin ţă de scăpare. Acelaşi lucru l-a arătat şi fericitul A vraam , cînd
a spus că „prăpastie mare este între voi şi noi şi nu se poate trece chiar dacă ar
vrea cineva”7.
,Jdergeţi la cei ce vînd şi vă cumpăraţi”8.
- Şi cine-s cei ce vînd?
- Săracii.
- U n d e sînt?
- Aici pe păm înt. Fecioarele acelea ar fi treb u it să caute p e cei ce
v in d eau atunci cînd erau aici, n u în vrem ea aceea.

II
Ai văzut ce cîştig m are avem de pe urm a săracilor? D acă ai în d e ­
p ărtat p e săraci, ai îndepărtat m area nădejde a m întuirii noastre. D e
aceea trebuie să adunăm aici pe p ă m în t untdelem n, ca să ne fie d e folos
dincolo, cînd tim pul ne va chem a. Nu-i acela tim pul strîngerii, ci
acesta. Nu-ţi cheltui, dar, averea în zadar în desfătări şi în slavă deşartă.
D incolo ai nevoie de m ult untdelem n.
A uzind acestea, fecioarele cele nebune au plecat, d ar nu le-a folosit
la nim ic plecarea.
Hristos a spus aceste cuvinte sau pentru iconom ia pildei, sau pentru că
a vrut să arate că, chiar de-am ajunge iubitori de oam eni după plecarea
7. Luca 16, 2 6 .
8. Luca 16, 2 7 - 2 8 .
OMILII I.A MATI',1 HH!)

noastră de aici, nu ne va fi de nici un folos această iubire de oam eni ca

să scăpăm de pedeapsă. Nici fecioarelor celor nebune nu le-a fost de
vreun folos g raba cu care au plecat; că n-au plecat aici pe păm înt la cei
ce vînd, ci dincolo, pe lum ea cealaltă. Nici bogatului celui nem ilostiv
nu i-a fost de vreun folos că a ajuns acolo atît de milostiv, că se îngrijea
şi de m întuirea rudelor lui. C el care trecea cu vederea pe săracul care
zăcea la poarta sa se grăbeşte acum să sm ulgă din prim ejdii şi din iad pe
cei ce n u i-a văzut ajunşi în iad şi se roagă de A vraam să trim ită pe
cineva să le vestească chinurile de acolo. D ar n-a avut nici u n folos,
după cum nici fecioarele cele nebune; p e n tru că, fiind plecate după
untdelem n, a venit M irele. Fecioarele care erau gata au intrat cu El la
nuntă, iar celelalte au răm as pe dinafară. D u p ă m ulte osteneli, d u p ă mii
şi mii de sudori, după lupta aceea cum plită cu trupul, după ce au purtat
în m îini flam urile biruinţei lor asupra înverşunării firii, au plecat ruşi­
nate, cu candelele stinse şi cu ochii la păm înt. N im ic n-are culori mai
întunecate ca fecioria lipsită de m ilostenie; aşa şi obişnuiesc oam enii
să-i num ească pe cei nem ilostivi: negri la suflet. U nde le e, dar, folosul
fecioriei, cînd n-au văzut p e M ire şi nici nu li s-a deschis cînd au bătut,
ci au auzit acel înfricoşător cuvînt: p lecaţi, nu vă cunosc pe voi!” C înd
Hristos a spus aceste cuvinte nu le-a răm as altceva decît g heena şi
m unca cea de nesuferit; dar, m ai bine spus, cuvintele acestea sînt chiar
mai cum plite decît gheena. Aceleaşi cuvinte le-a spus H ristos şi celor ce
au lucrat fărădelegea9.
„Privegheaţi, dar, că nu ştiţi ziua, nici ceasul”. Ai văzut cit de des sfîr-
şeşte în acest chip Hristos cuvintele Sale, p en tru a arăta că n e este de
folos neştiinţa ceasului plecării noastre de pe lum ea aceasta?
U n d e sînt acum cei care trîndăvesc toată viata, iar cînd îi ţinem de
rău, spun: „In ceasul sfîrşitului am să las la săraci averile m ele”? Să
audă aceste cuvinte şi să se îndrepte! M ulţi n-au m ai putut face asta
atunci, că au fost răpiţi dintr-o dată şi n-au m ai avut vrem e să spună
celor apropiaţi ce planuri aveau.
Pilda aceasta a fost spusă de D om nul p en tru a ne în d em n a să facem
m ilostenie d in banii şi averile noastre. A doua pild ă a fost spusă despre
aceia care nu vor să fie de folos sem enilor lor nici cu averile, nici cu
cuvîntul, nici cu sprijinul, nici cu altceva, ci ascund totul.
- D ar p en tru ce în pilda aceasta vorbeşte de îm părat, iar în cealaltă
de mire?
- C a să afli cit de a p ro p ia te de in im a lui H ristos sînt fecioarele
care se d e sp a rt de tot ce au. C ă în asta stă şi fecioria! D e aceea şi
Pavel o defineşte tot aşa, spunînd: „Cea nemăritată se îngrijeşte de
îl. Matei 7, 'i.'i.
890 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

cele ale Dom nului”10; şi: „Spre bună-cuviinţă şi alipire stăruitoare de Dom­
nul”11. „Sfătuiesc numai”, spune Pavel.
Ia r d acă în Evanghelia de la L uca12 este altfel istorisită p ild a talanţi-
lor, trebuie să spunem aceea că alta este p ild a de la M atei şi alta pilda
de la Luca. în pilda de la L uca acelaşi capitol a adus cîştiguri diferite.
C u o m in ă 13u nul a cîştigat cinci m ine, iar altul zece; de aceea şi răsplata
lor este diferită. în p ild a de la M atei, dim potrivă, de aceea şi cununa
este la fel: cel care a luat doi talanţi a m ai adus în că doi, iar cel care a
luat cinci a adus tot p e atîţia. în p ild a de la Luca, din p ricină că din
aceiaşi b ani u nul a adus u n cîştig m ai m are, iar altul u n u l m ai m ic, e
d re p t să n u se bucure de răsplătiri egale.
U ită-te că D om nul, în toate pildele Sale, nu le cere robilor îndată
socoteală. în pilda viei a d a t lucrătorilor via şi a p lecat14; şi în pilda
aceasta la fel a încredinţat argintul său şi a plecat; ca să afli îndelunga
Lui răb d are. M ie m i se pare însă că H ristos, spunînd acestea, a făcut
aluzie şi la învierea Sa.
în p ilda talanţilor nu m ai e v o rb a de lucrători de p ăm în t şi de vie,
ci toţi sînt m uncitori. N u m ai vorbeşte către dregătorii poporului iudeu,
nici num ai către iudei, ci către toţi oam enii. C în d slugile acestea au
adus talanţii lor - şi p e cei cîştigaţi şi pe cei daţi de stăpîn - , slugile îşi
m ărturisesc recunoştinţa lor. U nul spune: ,JDoamne, cinci talanţi mi-ai
dat”, iar celălalt: „doi”, arătîndu-I D om nului lor că £1 le-a d at prilejul să
lucreze, că Lui trebuie să-I m ulţum ească, că Lui I se datoreşte totul.
- Ce le spune Stăpînul?
- „Bine, slugă bună - că atunci eşti b u n cînd ai ochi pen tru nevoile
aproapelui - şi credincioasă; peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te
voi pune. Intră întru bucuria Domnului tău!” li d ă toată fericirea cu acest
cuvînt.
Sluga cea rea însă n-a grăit aşa.
- D ar cum?
-„ Ş tia m că eşti om aspru; că seceri unde n-ai semănat şi aduni de
unde n-ai risipit. Şi, temîndu-mă, am ascuns talantul tău. Iată, ai al tău”
- Ce-i spune stăpînul?
- „Trebuia să dai argintul meu la zarafi”, adică: „T rebuia să vorbeşti,
să îndem ni, să sfătuieşti. N u te-ar fi ascultat nim eni? A sta n u te privea!”
Poate fi, oare, o m ai m are bunătate?

10. /Cor. 7, 3 4 .
11. / Cor. 7, 3 5 .
12. Luca 19, 1 2 -2 7 .
13. M in a , m o n e d ă d e 100 d e d r a h m e .
14. Matei 2 1 , 3 3 - 4 1 .
OMILII LA MATEI 891

III
O am enii nu fac aşa; ci cel care d ă cu îm prum ut, acela este obligat
să-l şi ceară; Stăpînul nu s-a purtat aşa, ci a spus: „Trebuia să dai argintul
meu la zarafi şi să-Mi laşi M ie grija de a-1 cere, şi Eu l-aş f i cerut cu
dobîndă”. D om nul num eşte d o b îndă săvîrşirea faptelor bune. „Tu,
spune D om nul, trebuie să faci ce-i m ai uşor şi să-Mi laşi M ie ce-i mai
greu”. D ar pentru că sluga aceea n-a făcut asta, i-a spus:
„Luaţi de la el talantul şi daţi-1 celui ce are zece talanţi. Că celui ce
are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ceea ce are i se va lua”.
- C e înţeles au cuvintele acestea?
- Cel care a prim it de la D um nezeu darul cuvântului şi al învăţătu­
rii spre a fi de folos sem enilor săi, d ar nu se foloseşte de el, pierde darul,
şi, dim potrivă, cel ce se sîrguieşte să fie de folos sem enilor cu darul
acesta, capătă şi m ai m ult dar, după cum celălalt pierde şi ce a prim it.
D ar paguba leneşului nu se m ărgineşte la atîta. M ai e şi pedepsit fără
cruţare; iar odată cu pedeapsa vine şi hotărîrea cea plin ă de învinuire:
„Pe sluga aceasta netrebnică, spune stăpînul, aruncaţi-o în întunericul cel
mai din afară, acolo va f i plîngerea şi scrişnirea dinţilor”.
Ai văzut că este pedepsit cu cea m ai grozavă pedeapsă nu num ai
răpitorul şi lacom ul, nici num ai cel ce săvîrşeşte fapte rele, ci şi cel ce
nu face fapte bune?
Să15 ne intre în urechi cuvintele acestea! C ît m ai este vrem e să ne
străduim pentru m întuirea noastră, să luăm untdelem n în candele, să
înm ulţim talantul. D acă pregetăm şi trăim aici p e p ăm în t în trîndăvie,
nim eni nu ne va m ilui acolo, pe lum ea cealaltă, chiar dacă am vărsa mii
şi mii de lacrim i. S-a osîndit pe el însuşi, prin tăcerea sa, şi cel care s-a
dus la n u n tă cu haine m urdare, dar nu s-a folosit16; a d at înapoi talantul
încredinţat şi cel ce a prim it un talant, dar a fost osîndit; s-au rugat şi
fecioarele cele nebune, s-au apropiat de uşa căm ării de nuntă, au bătut,
dar totul în zadar şi fără de folos.
C unoscînd toate acestea, să aducem totul spre folosul aproapelui
nostru şi averile şi rîvna şi sprijinul nostru. Prin talanţi înţelegem aici
puterea fiecăruia, fie în a-1 sprijini pe aproapele nostru, fie în a-1 ajuta cu
bani, fie în a-1 învăţa, fie în a face orice alt lucru asem ănător. N im eni să
nu spună: „Un talant am şi nimic nu pot face cu el!” Poţi fi încununat şi lău­
dat chiar cu un singur talant. N u eşti mai sărac decît văduva din Evanghe­
lie17. N u eşti m ai neînvăţat decît Petru şi Ioan, care erau şi oameni de rînd
15. D e a ic i în c e p e p a r te a m o ra lă : Despre dragostea de aproapele. Tot aici şi despre blîndeţe şi
bunătate, despre a nu ocărişi blestema. Dacă ocărim şi blestemăm ajungem gură a diavolului; dacă sîntem
blînzi şi buni, gură a lui Hristos.
16. Matei 2 2 , 1 1 -1 3 .
17. Luca 2 1 , 2 - 3 .
802 SFlNTUL ÎOAN GURA DE AUR

şi neştiutori de carte, d ar p en tru că au fost rîvnitori şi au pus totul în

slujba folosului obştesc au do b în d it cerul. N im eni deci nu-i atît de b u n
p rieten al lui D um nezeu ca acela care trăieşte spre folosul celor din
ju ru l său. D e aceea ne-a dat D um nezeu cuvînt, m îini, picioare, tărie tru­
pească, m inte şi pricepere, ca toate acestea să fie spre m întuirea noastră
şi spre folosul aproapelui. C uvîntul n u ne este de folos num ai la în ălţa­
rea de cîntări şi m ulţum iri lui D um nezeu, ci de folos şi pen tru a învăţa
p e alţii şi a-i slătui. De-1 întrebuinţăm în acest scop sîntem urm ătorii lui
D um nezeu; de facem dim potrivă, sîntem urm ătorii diavolului. Pentru
că şi Petru, cînd a m ărturisit pe H ristos a fost fericit de D om nul, că a
grăit cuvintele T atălu i18; d ar cînd L-a sfătuit să fugă d e cruce, cînd L-a
oprit, a fost certat cu asprim e, că g îndea cele ce g în d ea diavolul19. D acă
osînda e atît de m are pen tru nişte cuvinte rostite d in neştiinţă, ce iertare
m ai p u tem avea noi, cînd de b u n ă voie săvîrşim o m ulţim e de păcate?
Să rostim , dar, nişte cuvinte ca acelea, p rin care să se v ad ă că sînt
cuvinte ale lui H ristos. N u rostesc cuvintele lui H ristos nici num ai cînd
spun: „Scoală-te şi umblă”20, nici num ai cînd spun: „Tavita, scoală”21, ci
cu m ult m ai vîrtos cînd voi binecuvânta cînd sînt ocărit, cînd m ă voi
ruga p en tru duşm ani cînd sînt duşm ănit. M ai înain te spuneam că lim ba
no astră este m în a cu care atingem picioarele lui D um nezeu; acum voi
spune ceva cu m ult m ai m ult: că lim ba noastră este lim bă a lui H ristos,
dacă arătăm cuvenita grijă, dacă rostim acele cuvinte pe care le vrea
H ristos.
- D ar ce cuvinte vrea H ristos să rostim?
- C uvinte pline de blîndeţe, de bunătate. Să grăim aşa cum grăia şi
El celor ce-L ocărau: ,Jiu n-am demon”22; şi iarăşi: „De am vorbit de rău,
mărturiseşte pentru rău” 23. D acă grăieşti şi tu aşa, dacă grăieşti spre
în d rep tarea sem enilor tăi, ai o lim b ă ce seam ănă cu lim ba lui H ristos.
însuşi D um nezeu spune aceasta: „Cel ce osebeştepe cel ce e cinstit de cel ne­
cinstit, ca gura Mea va f i ”24. Aşadar, cînd lim ba ta va fi ca lim ba lui Hristos,
iar gura ta va fi ca gura Tatălui şi tu vei fi tem plu al D uhului Sfînt, ce
cinste poate egala cinstea aceasta? Nici de ţi-ar fi de aur gura, nici de ţi-ar
fi de pietre preţioase, n-ar străluci ca atunci cînd străluceşte cu podoaba
blîndeţii. Ce gură este, oare, m ai de dorit decît gura care nu ştie să ocărască,
ci caută să binecuvînteze şi să vorbească de bine? D acă nu poţi să
18. M atei 16, 1 6 - 1 7 .
19. M atei 16, 2 2 - 2 3 .
20. M atei 9, 6.
21. Fapte 9 , 4 0 .
22. loan 8, 4 9 .
23. loan 18, 2 3 .
21. Ier. I.r), 19.
OMI1.II 1.A MA'VKI H î»H

binecuvîntezi pe cel ce te-a blestem at, taci! Fă deocam dată num ai atîta!
Şi m ergînd pe calea aceasta şi străduindu-te cum trebuie, vei ajunge să
şi binecuvîntezi şi vei dobîndi şi gura de care vorbeam .

IV
Să nu socoteşti o cutezanţă spusele mele! Bun este Stăpînul şi darul
se datoreşte bunătăţii Lui. C utezanţă este să ai gura la fel cu a diavolu­
lui, să ai o lim bă asem ănătoare dem onului celui viclean, m ai cu seam ă
cînd te îm părtăşeşti cu nişte taine ca acestea, cînd te îm părtăşeşti cu
însuşi T rupul Stăpînului. G îndindu-te la acestea, fii şi tu asem enea lui
H ristos după puterea ta. C înd ai ajuns aşa, diavolul nici n u va m ai putea
să te privească; recunoaşte în tine chipul cel îm părătesc; cunoaşte
arm ele lui H ristos cu care a fost învins.
- C are sînt arm ele acestea?
- B lîndeţea şi bunătatea. C înd în m unte a fost ispitit de diavol25,
H ristos l-a biru it şi l-a doborît la păm înt, deşi încă n u ştia că era H ristos.
C u aceste cuvinte însă l-a prins în plasă: prin blîndeţe l-a doborît, p rin
bunătate l-a biruit. Fă şi tu la fel! D acă vezi că im o m ajunge diavol şi se
apropie de tine, biruie-1 şi tu tot ca H ristos. Ţi-a dat H ristos putere să fii
ca El d u p ă puterea ta. N u te spăim înta cînd auzi aceste cuvinte. A tunci
spăim întează-te că nu eşti ca El. G răieşte şi tu ca El şi cu asta ai ajuns
asem enea Lui, atît cît unui om îi este cu putinţă. D e aceea cel care
grăieşte aşa este m ai m are decît cel ce prooroceşte. Proorocia este în
întregim e h ar al lui D um nezeu; cealaltă faptă este şi oboseala ta şi
sudoarea ta. învaţă-ţi sufletul să-ţi plăsm uiască o gură asem ănătoare
gurii lui H ristos. H ristos poate să facă aceasta, dacă vrei. H ristos
cunoaşte m eşteşugul, dacă n u eşti trîndav.
- D ar cum se plăsmuieşte o astfel de gură, cu ce culori, cu ce material?
- Nu-i nevoie nici de culori, nici de m aterial; e nevoie num ai de
virtute, de blîndeţe, de sm erenie.
Să vedem însă cum se plăsm uieşte o gură a diavolului, ca să n u ne
facem niciodată o gură ca aceea.
- C um se plăsm uieşte?
- C u blestem e, cu ocări, cu invidie, cu înjurături. C înd rosteşti
cuvintele diavolului, iei lim ba diavolului.
C e iertare vom avea, dar, m ai bine spus, ce osîndă n u vom suferi
cînd lăsăm lim ba, care a fost învrednicită să guste trupul Stăpînului, să
rostească cuvintele diavolului? Să n-o lăsăm, ci să ne dăm toată silinţa s-o în­
văţăm să imite pe Stăpînul ei. Dacă o învăţăm aşa, ne vom înfăţişa cu multă în-
drăznire înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. D acă nu ştii
•2.r>. Luai 4, I 13.
894 SKÎNTU1. lOAN (JURA DE AUR

să vorbeşti ca H ristos, nici Ju d ecăto ru l nu te va auzi. D u p ă cum atunci

cînd se întâm plă ca judecătorul să fie un rom an, n u te ascultă dacă nu te
aperi în lim b a ştiută de el, tot aşa şi H ristos, dacă n u grăieşti cum
grăieşte El, n u te va asculta şi nici nu Se va uita la tine.
Să învăţăm , dar, să grăim aşa cum este obişnuit îm păratul nostru să
audă. Să ne sîrguim să im ităm lim ba Lui. D acă te loveşte jale m are,
caută ca n u cum va tirania tristeţii să-ţi schim be graiul gurii, ci să grăieşti
aşa cum a grăit H ristos; a jelit şi El pe Lazăr26 şi pe Iuda27. D acă te
cuprinde frica, caută să grăieşti iarăşi aşa cum a grăit El; L-a cuprins şi
p e El frica p e n tru tine, potrivit dogm ei întrupării; spune şi tu: „Dar nu
cum vreau Eu, ci cum vrei T u”28. D acă plîngi, plînge potolit ca El. D e cazi
în laţurile vrăjm aşului, de te cuprinde durerea, poartă-te ca H ristos; şi
Lui I s-au întins laţuri şi El a fost îndurerat, d a r a spus: ,Jntristat este
sufletul Meu pînă la moarte”29. Ţ i-a dat tot felul d e pilde ca să păstrezi
m ăsura şi să n u strici canoanele date ţie. D acă păstrezi m ăsura în întris­
tare, în m înie, în jale şi în nelinişte, vei p u tea avea o gură la fel cu gura
lui H ristos; şi în c ă de pe cînd calci pe p ăm înt ne vei arăta o lim b ă ase­
m en ea C elui C e locuieşte în ceruri. C îţi dintre n o i n u dorim să vedem
chipul D om nului? Iată, este cu p u tinţă nu n um ai să-l vedem , d a r să şi
fim asem enea Lui, dacă ne sîrguim.
Să n u am înăm , dar, de p e o zi pe alta! H ristos n u sărută cu atîta
bucurie gura profeţilor cu cîtă bucurie sărută gu ra oam enilor blînzi şi
b u n i. ,JÂulţi spune D om nul, îm i vor zice; „N-amprofeţit în numele Tău?”
şi le voi răspunde: „Nu vă ştiu pe voi”30. G ura lui M oise însă, p en tru că
M oise era foarte blînd şi bu n - „Că Moise, spune Scriptura, era un om
foarte blînd, mai blînd decît toţi oamenii de pe p ă m în t”31 -, atît de m ult îi
plăcea D om nului şi o iubea că „vorbea cu elfaţă către faţă, gură către gură,
cum vorbeşte un prieten cu prietenul lu i”32. N u porunceşti acum dem onilor,
d ar vei porunci atunci focului gheenei, de ai gura ta asem ănătoare gurii
lui Hristos. Vei porunci adîncului focului şi vei spune; „ Taci, încetează! ”33
şi cu multă îndrăznire vei păşi în ceruri şi te vei bucura de îm părăţia
cea cerească, pe care facă D um nezeu ca noi toţi s-o dobîndim cu harul
şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, cu C are Tatălui
îm p reu n ă cu Sfântul D uh, slavă, putere, cinste, acum şi p u ru rea şi în
vecii vecilor, A m in.
26. han 11, 3 3 - 3 5 .
27. h an 13, 21.
28. Matei 2 6 , 3 9 .
29. Matei 2 6 , 3 8 .
30. Matei 7 , 2 2 , 2 3 .
31. Num. 12, 3.
32. f e i 33, 11; Num. 12, 8.
33. Marcu 4, 39.
 O M ILIA LX X IX

„Cînd va veni Fiul Omului întru slava Tatălui Lui şi toţi

sfinţii îngeri cu El, atunci va sta pe scaunul slavei Lui’
şi va desparţi oile de ţapi; pe unii îi va primi,
că fiind flămînd L-au hrănit, fiind însetat I-au dat să bea,
fiind străin L-au găzduit, fiind gol L-au îmbrăcat,
fiind bolnav L-au cercetat şi, în temniţă fiind, L-au văzut;
şi le va da împărăţia; iar pe cei care au făcut cele potrivnice
îi va trimite în focul cel veşnic, care este gătit diavolului,
şi îngerilor lui”1
I
Să ascultăm acum cu rîvnă şi cu toată zdrobirea de inim ă această
prea frum oasă pericopă evanghelică, de care nu contenim a vorbi şi cu
care H ristos îşi încheie cuvintele Sale. Şi pe b u n ă dreptate, că m ult îi
plăcea D om nului să vorbească de bunătate şi m ilostenie. D e aceea în
cuvintele de m ai înainte a vorbit de m ilostenie în felurite chipuri; acum
vorbeşte m ai desluşit şi m ai cu tărie; n u m ai vorbeşte de două sau trei
persoane, nici de cinci, ci de întreaga lum e. D e altfel şi m ai înainte,
cînd a vorbit de două persoane, n-a vrut să arate două persoane,
ci două părţi: pe cei care n u ascultă de cuvintele Lui şi p e cei
care ascultă. A cum însă Se foloseşte de cuvinte m ai înfricoşătoare
şi m ai clare. D e aceea n u m ai spune: ^sem ănatu-s-a împărăţia cerurilor”,
ci Se descoperă pe El însuşi, spunînd: „Cînd va veni Fiul Omului întru
slava L u i”.
L a în tîia Sa venire, a venit întru necinste, în tru ocări, întru
sudalm e; la a doua venire, va şedea pe scaunul slavei Lui. N econtenit
pom eneşte de slavă. Pentru că răstignirea era aproape şi părea lucru de
ocară, de aceea le d ă curaj ucenicilor Săi, le pune sub ochi înfricoşătoa-
rea ju d ecată şi strînge în ju r toată lum ea. N u num ai p rin aceasta face
înfricoşător cuvîntul, ci şi prin aceea că arată cerurile goale. Toţi îngerii
vor fi îm preună cu El şi vor da m ărturie de toate slujbele făcute de ei, la
porunca Stăpînului, pentru m întuirea oam enilor. T otul va face ca ziua

I. Matei 25, 31-4(>.

№)<> s U n t iji . ioan c; ura dk aijr

aceea să fie înfricoşătoare. A poi „se vor aduna toate neamurile”, adică
toţi oam enii de pe păm înt; „şi-i va despărţi pe ei unii de alţii, cum des­
parte păstorul oile”. A cum nu sînt despărţiţi, ci toţi am estecaţi unii cu
alţii; atunci d espărţirea va fi făcută cu toată grija. M ai întîi îi va despărţi
şi-i v a face cunoscuţi d u p ă locul în care stau: la d reap ta şi la stingă; apoi
şi d u p ă num e va arăta felul de vieţuire a fiecăruia, că pe unii îi num eşte
ţapi, iar pe alţii oi. îi num eşte pe unii ţapi, ca să arate că sînt fără de rod;
că ţapii n-aduc nici u n rod; pe alţii îi num eşte oi, d in pricina cîştigului
m are adus de oi, că m ult cîştig aduc oile: şi lînă şi lapte şi m iei; ţapul
n-aduce acest cîştig. A nim alele necuvântătoare sînt roditoare şi n ero d i­
toare p rin firea lor. O am enii sînt roditori şi nero d ito ri prin voinţă; de
aceea sînt unii osîndiţi, iar alţii încununaţi. D ar nu-i osîndeşte p în ă ce
nu-i ju d e că m ai întîi. D e aceea îi şi aşază înaintea Lui şi le spune p ăca­
tele. Ei vor grăi cu blîndeţe, d ar n u le e de nici u n folos acum blîndeţea.
Şi p e b u n ă d reptate, că au trecut cu vederea m ilostenia, fapta aceea atît
de m u lt iubită de D um nezeu. Profeţii neîncetat spuneau aceasta: ,JMilă
voiesc, şi nu jertfă”2, ia r Legiuitorul, p rin toate, spre m ilostenie i-a în d e m ­
n a t şi cu cuvântul şi cu lucrul. însăşi firea oam enilor to t asta îi învaţă.
U ită-te la ei! N u sînt lipsiţi de o faptă b u n ă sau două, ci de toate fap­
tele bune. N u num ai că nu L-au h ră n it pe H ristos, p e cînd era flăm înd,
nici n u L-au îm b răcat cînd era gol, d ar n-au făcut nici ce era m ai uşor:
n u L-au cercetat cînd era bolnav. Şi uită-te ce uşoare porunci a dat! N -a
spus: „în tem niţă eram şi nu M -aţi liberat! Bolnav eram şi n u M -aţi v in ­
decat!” Nu! Ci a spus: „Nu M -aţi cercetat” şi: „N-aţi venit la M ine”. Nici
cînd le-a poruncit să-L hrănească p e cînd era flăm înd, porunca Lui n-a
fost îm povărătoare. N u le cerea m asă bogată şi scum pă, ci atît cît era de
trebuinţă, h ran a cea de nevoie; şi le-o cerea în h a in ă de cerşetor. D eci
toate sînt în stare să-i pedepsească. E ra puţin ce le cerea. O pîine. D e
plîns era cel ce cerea. U n sărac. Spre m ilă îi îm p in g ea firea celui ce
cerea. E ra om. D e d orit era făgăduinţa. Făgăduise îm părăţia cerurilor,
înfricoşătoare era pedeapsa. A m eninţase cu gheena. M are era v red n i­
cia C elui C e p rim ea milostenia. D um nezeu o p rim ea p rin m îinile săra­
cilor. C ovîrşitoare era cinstea. Prim ise D um nezeu să Se coboare atît de
m ult. D rep t era datul. Prim ea din averile Sale.
D ar în ciuda tuturor acestora, iubirea de argint i-a orbit pe cei pe
care a p u s gheara, deşi le stătea deasupra capului o pedeapsă atît de
m are. Şi mai înainte spusese H ristos că aceia care n u vor prim i pe cei
nevoiaşi vor suferi pedepse m ai cum plite decît sodom enii; iar acum
spune: „Întrucît n-aţi făcut unuia dintr-aceşti fra ţi ai Mei prea mici,
nici Mie n-aţi fă c u t”.
2. Osea (>, (i.
OMILII LA MAII.I 897

- C e spui, D oam ne? îti sînt fraţi? A tunci p en tru ce îi num eşti „prea
m ici”?
- D e asta îm i sînt fraţi, p en tru că sînt sm eriţi, pentru că sînt arun­
caţi şi neluaţi în seamă.
Pe unii ca aceştia m ai ales îi num eşte H ristos fraţi; pe oam enii de
care nu vrea să ştie lum ea, pe care-i dispreţuieşte lumea. N u vorbesc
num ai de aceşti m onahi şi de cei care locuiesc în m unţi, ci de orice cre­
dincios; chiar dacă e trăitor în lum e, dar dacă e flăm înd şi m oare de foa­
me, dacă e gol şi străin, Hristos vrea ca el să se bucure de toată această pur­
tare de grijă. Botezul şi îm părtăşirea cu sfintele taine ne fac fraţi.

II
A poi, ca să vezi şi în alt chip cit e de d reap tă judecata, D om nul îi
laudă m ai întîi p e cei care au făcut fapte bune şi spune: „Veniţi, binecu-
vîn ta ţii P ărintelui M eu, de m oşteniţi îm părăţia cea pregătită vouă de la înte­
meierea lum ii, că am flă m în z it ş i M i-a ţi dat să m â n în c” şi toate celelalte.
D ar ca să n u spună cei osîndiţi: „N u aveam cu ce face m ilostenie”, H ris­
tos îi osîndeşte, punîndu-le în faţă pe ceilalţi oam eni care au fost în
aceeaşi stare ca şi ei; aşa precum le osîndeşte pe fecioarele cele nebune,
punîndu-le în faţă pe fecioarele cele înţelepte, cum osîndeşte p e sluga
care se îm băta şi se îm buiba, punîndu-i în faţă sluga cea credincioasă,
cum osîndeşte pe cel ce a ascuns talantul în păm înt, punîndu-i în faţă pe
cel ce a adus încă doi talanţi; intr-un cuvînt, H ristos osîndeşte p e fiecare
om păcătos, punîndu-i în faţă pe cei ce au făcut fapte bune. U neori
pune în faţa păcătosului pe un om egal cu el, ca aici şi în pilda fecioare­
lor; alteori îi pune în faţă pe cineva superior, ca atunci cînd spune:
,fiă r b a ţii n in iviten i se vor scula ş i vor osîndi neam ul acesta, că ei au crezut în
propovăduirea lu i Iona. Ş i iată m a i m u lt d ecîtlo n a este a ici”3; şi: „îm pără­
teasa de la m iazăzi va osîndi neam ul acesta, că a venit să asculte înţelepciunea
lu i Solomon. Ş i iată m ai m u lt decît Solomon este a ic i”4; şi iarăşi, p u n în d în
faţă pe unul egal: A c e ş tia v o r fi judecătorii voştri”5; şi iarăşi p u n în d în faţă
pe unul superior: „Nu ştiţi, oare, că vom judeca p e îngeri? Cu cît m ai m u lt pe
cele lum eşti!” 6. A cum H ristos pune faţă în faţă pe egali cu egali: pe
bogaţi cu bogaţi şi pe săraci cu săraci. H ristos arată că e dreaptă osînda
pronunţată asupra celor răi n u num ai p rin aceea că ceilalţi au făcut
fapte bune, deşi erau în aceeaşi stare ca şi ei, ci şi prin aceea că n-au
făcut nici acele fapte bune pentru care sâracia nu le era o piedica, de
;■!. M atei 12, 41.
4. M atei 12, 42.
/>. M atei 12, 27.
ti. I Cur. (>, .1.
8!)8 SH N T U l. IOAN (JURA l ) t AUR

pildă adăparea unui însetat, vederea unui întemniţat, cercetarea unui

bolnav.
D u p ă ce H ristos îi laudă pe cei ce au făcut fapte bune, le arată cit e
de veche dragostea Lui pentru ei: „Veniţi, le spune El, binecuvîntaţii
P ărintelui M eu, de m oşteniţi îm părăţia cea pregătită vouă de la întemeierea
lu m ii”. C îte bunătăţi n u preţuieşte acest num e de a fi binecuvântat; şi
m ai ales de a fi binecuvântat de Tatăl!
- Şi p en tru ce au fost învredniciţi de o atît de m are cinste? C are e
pricina?
- „Pentru că am flă m în z it şi M i-a ţi dat să m ănînc; am însetat şi M i-a ţi
dat să beau” şi celelalte.
C ită cinste cuprind aceste cuvinte, cită fericire! N -a spus: „Luaţi!”,
ci: „ m oşteniţi”, ca şi cum ar fi ceva de la părinţi, „ceva al vostru, ceva ce
vi se cuvenea de m ult” . „înainte ca voi să fiţi, le spune H ristos, vi s-au
pregătit şi vi s-au h o tărît acestea, p e n tru că ştiam c ă aveţi să fiţi aşa!”
- Şi în schim bul căror lucruri prim esc bunătăţi aşa de m ari?
- In schim bul unui adăpost, al unei haine, al unei pîini, al unui
p ah ar cu apă, al cercetării bolnavilor, al ducerii la cei întem niţaţi.
Pretutindeni, dar, ne cere să dăm u n ajutor d e care u n nevoiaş are
neap ărată nevoie. Sînt însă cazuri cînd ajutorul p e care ne cere să-l dăm
n u um p le toată nevoia celui nevoiaş. D e pildă, d u p ă cum am m ai spus,
cel b olnav şi cel închis n u au nevoie num ai de cercetare, ci unul are
nevoie de libertate, şi celălalt de vindecare; H ristos însă, blînd fiiind,
ne cere să facem num ai cît putem ; dar, m ai bine spus, n e cere chiar m ai
puţin decît putem , lăsîndu-ne n o u ă libertatea să facem m ai m ult decît
ne cere.
C elorlalţi le spune: ,JDuceţi-vă de la M ine, blestem aţilor!” N u spune:
„Blestem aţilor de T atăl M eu!”, că n u T atăl i-a blestem at p e ei, ci faptele
lor. ,JDuceţi-vă de la M ine, blestemaţilor, în fo c u l cel veşnic, cel pregătit”- n u
vouă, ci - „diavolului şi îngerilor lu i”.
C în d a vorb it despre îm părăţie, d u p ă ce a spus: „Veniţi de m oşteniţi
îm p ă ră ţia ”, a adăugat: „ceapregătită vouă de la întemeierea lu m ii”; d a r cînd
a v o rb it de foc, n-a m ai grăit aşa, ci: „cel pregătit diavolului”. „Eu, le
spune H ristos păcătoşilor, v-am pregătit îm părăţia; focul nu-i pregătit
vouă, ci: „diavolului şi îngerilor l u i ”; d ar pentru că voi înşivă v-aţi aru n ­
cat în el, vina e a voastră”.
H ristos îşi îndreptăţeşte h otărîrea Lui n u num ai p rin cele spuse m ai
înainte, ci şi p rin cele ce le m ai spune, arătînd pricinile osîndirii lor:
,^ im flă m în z it şi nu M i-a ţi dat să m ăn în c”. D e-ar fi fost chiar un duşm an
cel ce în tin d ea m îna, oare, suferinţele lui, foam ea lui, frigul lui, lanţurile
Iui, goliciunea lui, boala lui, um bletul lui de ici-colo sub cerul liber n-ar fi
fost în stare să înmoaie şi să înduplece chiar pe cel m ai nemilos om? Aceste
suferinţe sînt în stare să p u n ă capăt şi duşm ăniei. D ar voi n-aţi făcui
aceasta nici prietenului vostru, care vă e şi prieten şi binefecător şi stăpîn.
De vedem un cîine flăm înd, ni se face m ilă de el; o sălbăticiune de-o
vedem înflăm înzită, ni se m oaie inim a; d a r ţie n u ţi se înm oaie inima
cînd vezi pe Stăpîn flămînd? Poţi să-ţi m ai aperi o astfel de purtare? Nu
îţi este, oare, îndestulătoare răsplată de-ar fi num ai atît că ai h răn it pe
Stăpînul şi D um nezeul tău? N u m ai spun că auzi nişte cuvinte ca acelea
în faţa întregii om eniri din gu ra Celui C e stă în scaunul cel părintesc,
nu mai vorbesc de dobîndirea îm părăţiei! D ar n u îţi este îndestulătoare
răsplata că ai făcut asta, că ai m iluit pe H ristos? A cum însă, în faţa între­
gii om eniri, la arătarea slavei aceleia nespuse, D om nul te va proclam a
şi te va încununa, te va num i hrănitorul Lui şi găzdui torul Lui. N u Se
ruşinează să grăiască aşa. V rea să-ţi facă m ai strălucitoare cununa.
Pentru aceasta pe bu n ă dreptate sînt osîndiţi aceia, iar aceştia, după
h ar sînt încununaţi. D e-ar fi făcut cei drepţi m ii şi mii de fapte bune,
răsplătirea lor va fi tot un h a r de la D um nezeu, că li s-a dat cerul şi
îm părăţia şi o atît de m are cinste în schim bul u n o r atît de mici şi neîn­
sem nate fapte.
„Şi a fo st cînd a sfirşit Iisus cuvintele acestea, a zis ucenicilor S ăi: „ Ş tiţi că
după două zile sîn t Paştile şi F iu l O m ului Se dă să se răstignească” 7.
Iarăşi la vrem e potrivită vorbeşte despre patim ile Sale, adică după
ce a am intit de îm părăţia cerurilor, de răsplătirile cele de acolo, de
osînda cea fără de m oarte, ca şi cum ar fi spus: „Pentru ce vă tem eţi de
necazurile cele vrem elnice, cînd vă aşteaptă nişte bunătăţi ca acelea?”.

III
Uită-te cum , prin cuvintele Sale de m ai înainte, Hristos a pus în
um bră şi a îndrum at pe altă cale ceea ce-i întrista pe ucenici; că n-a
spus: „Ştiţi că după două zile voi fi dat să fiu răstignit”.
- D ar ce a spus?
- „Ştiţi că d u p ă două zile sînt Paştile?”; apoi a adăugat: „F iul O m u­
lu i Se dă să se răstignească”, arătînd că ceea ce se face este o taină, o sărbă­
toare şi o prăznuire, care se săvârşeşte spre m întuirea om enirii şi că ştie
m ai dinainte tot ce are să sufere. D e aceea, pen tru că le era de ajuns uce­
nicilor atîta pen tru m îngîierea lor, nu le-a m ai spus nim ic despre
înviere; era şi de prisos să le m ai vorbească iar despre înviere d u p ă ce le
vorbise atîta. D e altfel, după cum am spus, le arată că înseşi patim ile
Lui înseam nă scăpare de mii şi m ii de rele; că Paştele le aducea am inte
de vechile binefaceri din Egipt.

7. Muta I 2
!)()() SFtNTUI. IC.)AN G U R A DE AUR

A t u n c i s-au adunat arhiereii şi cărturarii şi bătrîn iip o p o ru lu i în curtea

arhiereului, care se numea Caiafa, şi sfat au fă c u t să-L prin d ă cu viclenie pe
Iisus şi să-L ucidă. D ar ziceau: „Nu în ziua praznicului, ca să nu se fa că tulbu­
rare în popor”8.
Ai văzut cît de m ult s-au stricat rînduielile iudaice? C înd pun la
cale nişte treburi nelegiuite se duc la arhiereu, voind să ia pu terea de a
săvîrşi nelegiuirea de acolo de unde ar fi trebuit să fie opriţi.
- D ar cîţi arhierei erau?
- Legea porunceşte să fie u n singur arhiereu, d ar p e vrem ea aceea
erau m ai m ulţi. D e aici se vede că rînduielile iudaice începuseră să se
destram e. M oise, d u p ă cum am spus, poruncise să fie u n singur arhie­
reu şi la m oartea acestuia să urm eze altul; şi odată cu viaţa acestuia se
term ina şi surghiunul acelora care săvîrşiseră u n om or fără de voie.
- D ar p e n tru ce erau pe vrem ea aceea m ai m ulţi arhierei?
- Pentru că arhiereii erau cu anul. Lucrul acesta l-a arătat evanghe­
listul L uca cînd a vorbit de Z aharia şi a spus că era din ceata preoţească
a lui A bia9. D eci evanghelistul M atei vorbeşte de arhiereii care fuseseră
arhierei şi încetaseră de a m ai avea această funcţie.
- D ar p e n tru ce au făcut sfat? C a să-L p rin d ă p e ascuns sau ca să-L
om oare?
- Şi p en tru u n a şi pentru alta; că se tem eau de popor; de aceea şi
aşteptau să treacă sărbătoarea, că spuneau: „N u în ziu a p ra zn ic u lu i”. D ia­
volul voia să nu se întîm ple asta de Paşti, ca să n u se facă cunoscute
patim ile Sale; iudeii, ca să nu se facă tulburare în popor. U ită-te la
iudei! N u se tem eau nici de D um nezeu şi nici că se v a face m ai m are
crim a lor din pricina sărbătorii, ci se tem eau totdeauna de oam eni. D ar
totuşi p en tru că fierbeau de m înie, s-au răzgîndit. A u spus: „Nu în ziua
p ra zn ic u lu i”; d ar găsind pe vînzător, n-au m ai ţinut seam a de tim p, ci
L-au ju n g hiat chiar de sărbători.
- D ar p e n tru ce L-au prins atunci?
- Pentru că, d u p ă cum am spus, fierbeau de m înie; se aşteptau să-L
găsească atunci şi au făcut totul, ca şi cum ar fi fost orbiţi. C h iar dacă
D om nul S-a slujit de răutatea lor pen tru îndeplin irea iconom iei Sale,
totuşi iudeii n u sînt fără de vină, ci sînt vrednici de mii şi mii de
pedepse din pricin a gîndului lor. într-un tim p cînd ar fi trebuit să elibe­
reze pe toţi d in închisori, chiar pe cei vinovaţi, atunci ei au ucis pe Cel
nevinovat, pe Cel Ce le-a făcut mii şi mii de binefaceri, pe Cel Care, de dra­
gul lor, a lăsat deocam dată la o parte pe păgîni. D ar cît de m are este iubirea
de oameni a lui Hristos! Pe cei ce sînt atît de răi, atît de încăpăţînaţi, plini de
8. M atei 12(>, 3 -5 .
!). Luca 1, 5.
( >m i i .ii i .a mau: !)() I

mii şi mii de păcate, pe aceştia iarăşi îi m întuie, le trim ite pe apostolii

Săi, care aveau să fie junghiaţi p en tru ei şi care se roagă pentru ei; că
spune Pavel: „Noi sîntem soli p entru H ristos” ’0.
A vîn d", dar, nişte pilde ca acestea, nu vă spun să m urim pen tru
duşm anii noştri, deşi ar trebui s-o facem ; dar, p en tru că sîntem m ai
slabi, spun deocam dată num ai atît: cel puţin să n u duşm ănim pe p riete­
nii noştri, să nu invidiem pe cei ce ne fac bine. N u spun deocam dată să
facem bine celor ce ne fac rău; doresc şi asta; dar pen tru că sînteţi legaţi
m ult de cele păm înteşti, vă spun atît: căutaţi să n u vă răzbunaţi! Sînt,
oare, credinţa şi învăţătura noastră teatru, sînt făţărie? Pentru ce atunci
faceţi lucruri cu totul potrivnice credinţei şi învăţăturii noastre? N u s-au
scris în zadar toate cîte a făcut D om nul în tim pul răstignirii şi care
puteau să-i întoarcă pe iudei la credinţă. N u s-au scris în zadar, ci ca tu
să im iţi bunătatea lui H ristos, să rîvneşti iubirea Lui de oameni. Pe cei
care au venit la El să-L p rin d ă i-a făcut să se d ea înapoi şi să cadă la
p ăm în t10112, a vindecat urechea slugii arhiereului13 şi celor ce au venit să-L
p rin d ă le-a vorbit cu blîndeţe14. C în d era sus pe cruce a făcut m ari
m inuni: a întunecat soarele, a despicat pietrele, a înviat m orţi15, a înfri­
coşat în vis fem eia judecătorului16. C hiar cînd era judecat, S-a p u rtat cu
m ultă blîndeţe; iar blîndeţea Lui, n u m ai puţin ca m inunile, p u tea să-i
atragă pe iudei la credinţă; a făcut nenum ărate profeţii în tim pul ju d e ­
căţii; iar cînd era pe cruce a strigat: „Părinte, iartă-le lor pă ca tu l!”17 C înd
era în m orm înt, cîte n-a făcut p e n tru m întuirea iudeilor! D ar d u p ă
înviere n u i-a chem at, oare, în dată pe iudei, nu le-a iertat păcatele, nu
le-a pus înainte m ii şi m ii de bunătăţi? Poate fi, oare, ceva mai m inunat
ca aceasta? C ei care L-au răstignit şi L-au ucis au ajuns după răstignire
fii ai lui D um nezeu. C e purtare de grijă o poate egala pe aceasta?
C în d auzim acestea să ne acoperim feţele de ruşine că stăm atît de
departe de A cela C are ne-a p oruncit să-L im ităm . Să căutăm să vedem
cît de departe stăm de El, ca să ne osîndim pe noi înşine, pentru că
ducem război acelora pentru care H ristos Şi-a d at sufletul Său, p en tru
că n u voim să ne îm păcăm cu aceia pentru care, p en tru ca să-i îm pace
10. II Cor. 5, 20.
11. De aici începe partea morală: Despre dorinţa de răzbunare. Orice-arfi, trebuie să suferim
toate cele cîte vin peste noi. Se cuvine să luăm parte la durerile celorpedepsiţi de Dumnezeu sau pedepsiţi în
alt chip.
12. Ioan 18, 6.
13. Luca 22, 51.
14. Ioan 18, 1-8.
15. Matei 27, 51-52.
I(i. Matei 27, 1!).
17. Luca Z I , 34 .
<>(>2 SKlNTUI. IOAN G U RA DE AUR

cu D um nezeu, H ristos nu S-a d at înapoi nici de la junghiere. N um ai

dacă şi acum nu veţi spune că e nevoie pen tru aceasta de cheltuială şi
de p ierd ere de bani, aşa cum spuneţi cînd trebuie să daţi m ilostenie.

IV
G îndeşte-te de cit de m ulte păcate eşti vinovat! D e te gîndeşti la
ele, atunci nu num ai că n u vei am ina să ierţi pe cei ce ţi-au făcut rău, ci
chiar vei alerga la cei ce te-au supărat, c a să ai prilej d e a ţi se ierta păca­
tele. Păgînii nu aşteptau răsplată şi cu toate acestea d e m ulte ori trăiau
această filozofie, adică iertau pe cei ce le făceau rău; iar tu, care ai
n ădejdi atît de m ari, tu am îni de pe o zi pe alta, p regeţi să ierţi p e cei ce
ţi-au făcut rău? P entru ce nu vrei să faci înainte d e tim p, de dragul legii
lui D um nezeu, ceea ce va face tim pul de la sine? V rei să ţi se stingă duş­
m ănia fără de răsplată în loc să ai răsplată? N u vei avea nici o răsplată
d acă tim pul îţi potoleşte duşm ănia, ci, dim potrivă, m are pedeapsă,
p e n tru că legea lui D um nezeu nu te-a înduplecat să faci ceea ce tim pul
a făcut. Ia r dacă spui că te apucă furiile cînd îţi aduci am inte de ce ţi-a
făcut duşm anul tău, adu-ţi am inte şi de binele ce ţi l-a făcut cîndva, ca şi
de relele pe care tu le-ai făcut altora. T e-a vorbit de rău şi te-a batjoco­
rit? G îndeşte-te că şi tu ai vorbit de rău pe alţii. C u m vrei să fii iertat
cînd tu n u ierţi pe alţii? îm i spui că n-ai vorbit pe n im en i de rău? D a r ai
auzit p e cei ce vorbeau de rău pe alţii şi ai încuviinţat. Nici fapta asta
nu-i fără de păcat.
V rei să vezi ce m are bine este să n u te răzbuni p e cel ce ţi-a făcut
rău şi că asta m ai cu seam ă bucură p e D um nezeu? Ia tă ce-ţi spun! D u m ­
nezeu pedepseşte pe cei care se b u cu ră cînd unii sînt pedepsiţi p e b u n ă
dreptate. D a, sînt pedepsiţi pe b u n ă dreptate, d a r tu n u trebuia să te
bucuri. Profetul i-a ţin u t de rău pe aceştia şi a adăugat zicînd: ,J^-a u
suferit deloc d in p ricina durerii adinei a lu i I o s i f ’18; şi iarăşi: „N-a ieşit cel ce
locuieşte în E n a n să p lîngă casa care este lip ită de ea”19. C u toate că şi Iosif,
adică sem inţiile ieşite din el, şi vecinii lo r au fost pedepsiţi cu voia lui
D um nezeu, totuşi D um nezeu vrea ca noi să luăm parte la suferinţele şi
durerile acelora. D acă noi, răi fiind, ne m îniem m ai m ult cînd vedem
că o slugă rîde atunci cînd pedepsim p e o altă slugă, şi o pedepsim şi p e
aceea, cu m ult m ai m ult D um nezeu va pedepsi p e cel ce se bucură de
p ed eap sa altora. D acă n u trebuie să tăbărîm asupra celor pedepsiţi de
D um nezeu, ci să suferim îm preună cu ei, cu m u lt m ai m ult n u trebuie
să tăbărîm asupra celor care ne greşesc. Acesta este semnul dragostei; iar
D um nezeu pune dragostea mai presus de toate. D upă cum în haina îm pără­
18. Amos (i, (i.
I!). Mih. 1, II.
OM II.II I.A MA'I'KI !)(>;<

tească cele m ai de preţ dintre flori şi culori sînt cele care slujesc la face­
rea hlam idei, tot aşa şi aici cele m ai de p reţ fapte bune sînt cele care
întăresc şi ţin dragostea. N im ic nu păstrează dragostea ca uitarea greşe­
lilor celor ce ne-au greşit.
- Cum ? D um nezeu nu zice nim ic de cel care ne greşeşte n o u ă şi ne
face rău?
- C um să n u spună? N u duce, oare, D um nezeu pe cel ce face rău la
cel căruia i-a făcut rău? Nu-1 trim ite la el chiar din faţa altarului şi-l
cheam ă la sfînta m asă abia d u p ă ce s-a îm păcat cu el20? D ar p en tru că
D um nezeu i-a dat o astfel de poruncă, nu înseam nă ca tu să aştepţi să
vină el la tine, pentru că atunci ai pierdut totul. D e aceea m ai cu seamă
D um nezeu îţi hotărăşte răsplată nespusă, ca să o iei tu înaintea aceluia;
că dacă te îm paci la rugăm intea lui, îm păcarea nu s-a făcut de dragul
poruncii lui D um nezeu, ci datorită stăruinţei celuilalt. D e aceea şi pleci
fără de cunună; cununa o ia el.
Ce spui? Ai duşm ani şi n u îţi este ruşine? N u ne este de ajuns că ne
este duşm an diavolul? P entru ce ne m ai facem duşm ani şi p e cei de
aceeaşi fire cu noi, pe oam eni? O , dacă nici diavolul n-ar voi să n e ducă
război, atunci nici el n-ar m ai fi diavol! N u ştii, oare, cît de m are e plă­
cerea după îm păcare? N -are im portanţă că nu-ţi dai seam a de ea cînd
eşti cuprins de duşmănie. Atunci vei putea cunoaşte bine că e mai plăcut să
iubeşti pe cel ce ţi-a făcut rău decît să-l urăşti, cînd ai pus capăt duşmăniei.

V
Pentru ce im ităm pe cei nebuni, sfîşiindu-ne unii p e alţii, răz-
boindu-ne cu propriul nostru trup? A scultă ce cuvinte grele se sprui în
legea veche despre unii ca aceştia! „Căile celor ce ţin m inte răul duc la
m oarte”21; „ O m ul ţine m inte asupra om ului ş i de la D um ne& u cere vin­
decare”22. Scriptura grăieşte aşa, deşi a îngăduit ochi pentru ochi şi dinte
pentru dinte23.
- A tunci p entru ce m ai ţine de rău?
- Pentru că legea veche a îngăduit asta n u ca să ne scoatem unii
altora ochii şi dinţii, ci p en tru c a să ne abţinem de la rău de frica d e a nu
ni se scoate ochiul sau dintele. D e altfel cuvintele acestea vorbesc de o
m înie trecătoare, pe cînd ţin erea de m inte a răului arată că sufletul
cugetă num ai la rău.

20. Matei 5, 23-24.

21. Prov. 12, 2!).
22. Inţ. Sir. 28, 3.
23. leu. 21, 24.
•HM Sl INTIII. IOAN (JURA UE AUR

Spui că duşm anul tău ţi-a făcut rău. D ar nu ţi-a făcut atîta rău cit rău
îţi faci ţie însuţi ţinînd m inte răul! D e altfel nici nu-i cu p u tin ţă ca im om
b u n să sufere ceva rău. Să ne închipuim u n om care are fem eie şi copii,
d ar să filozofeze24; să ne închipuim că are şi o m ulţim e de pricini pentru
a fi atacat, că are m ulte averi, putere m are, prieteni m ulţi şi cinste, dar
să filozofeze; condiţia aceasta trebuie n eap ărat adăugată. Să n e închi­
puim acum că vin peste el m ulţim e de lovituri; să-i facă u n om rău
pagube. D ar ce înseam nă aceste pagube p en tru u n om care socoteşte o
nim ica banii şi averile? Să-i om oare copiii! D ar ce înseam nă aceasta
pentru un o m care filozofează despre înviere? Să-i ucidă soţia! D ar ce
înseam nă aceasta p entru un om care a fost învăţat să n u jelească pe cei
adorm iţi? Să fie dat jos din slujbele sale de cinste! D ar ce înseam nă
aceasta p en tru u n om care socoteşte cele de pe lum ea aceasta ca floarea
ierbii? Să fie, de vrei, chinuit trupeşte şi aruncat în închisoare! D ar ce
înseam nă toate acestea pen tru un om care a învăţat că „chiar dacă om ul
nostru din afară se strică, cel dinăuntru însă se înnoieşte din z i în z i ”25,' şi:
„Necazul lucrează încercare”26.
Făgăduisem să vă arăt că un astfel de om nu este vătăm at cu nim ic;
d ar cuvîntul m eu, m ergînd to t înainte, a arătat că chiar îi sînt de folos,
se înnoieşte şi ajunge încercat.
A şadar să n u căutăm să punem la in im ă relele ce ni le fac alţii, că
de le p u n em la inim ă ne facem nouă înşine rău şi n e slăbănogim sufle­
tul. N u ne este atît de m are durerea pricinuită de răutatea sem enului
nostru cît d u rerea pricinuită de chinul nostru sufletesc. D e aceea plîn-
gem şi sîntem abătuţi cînd ne ocărăşte cineva; de aceea cînd ne răpeşte
cineva ceva păţim ce păţesc copiii cei mici, pe care îi zădărăsc cei m ai
în vîrstă şi m ai şugubeţi supărîndu-i pentru nişte lucruri de nimic, nu
pen tru cine ştie ce m are lucru; aceia, dacă îi văd pe cei m ici că se
supără, continuă să-i necăjească; dar, dacă îi văd că rid, îi lasă în pace.
Noi însă sîntem şi m ai nepricepuţi decît copiii; plîngem tocm ai pentru
acele lucruri p en tru care ar trebui să rîdem . D e aceea, v ă rog să lăsăm
această ju d ecată copilărească şi să îm brăţişăm cerurile. H ristos vrea să
fim bărbaţi, bărbaţi desăvîrşiţi. Aşa a poruncit şi Pavel, zicînd: „Fraţilor,
nu f i ţ i copii cu mintea, ci cu răutatea f i ţ i p r u n c i”27.
Să fim, dar, prunci cu răutatea, fugind de faptele cele rele! Să
îm brăţişăm virtutea, ca să avem parte şi de bunătăţile cele veşnice, cu
harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia
slava şi stăpînirea în vecii vecilor, A min.
24. A dică să trăiască potrivit filozofiei creştine.
25. / / Cor. 4, Hi.
2(i. Rom. 5 , ;■!.
21. / Cor. M, 20.
 O M IL IA LXXX

„Şi fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon leprosul,

s-a apropiat de £1 o femeie, avînd un alabastru cu mir
de mult preţ şi l-a turnat pe capul Lui,
pe cînd şedea la masă”1
I
Fem eia aceasta p are să fie u n a şi aceeaşi la toţi evangheliştii, d ar n u
este aşa. La cei dinţii trei evanghelişti2, după p ărerea m ea, este u n a şi
aceeaşi femeie, d ar la evanghelistul Ioan3, nu. L a el este vorba de altă
fem eie m inunată, sora lui Lazăr.
N u iară rost a făcut evanghelistul pom enire d e lep ra lui Sim on, ci
entru a arăta de u n d e a luat fem eia curajul de a se apropia de Iisus.
E ep ra era o boală necurată şi m olipsitoare. Fem eia aceasta a văzut că
Iisus l-a vindecat pe Sim on - că altfel Iisus n-ar fi voit să răm înă la u n
lepros - şi că Sim on L-a oprit la m asă; de aceea a prins şi ea curaj, fiind
încredinţată că Iisus îi va şterge uşor şi necurăţenia sufletului ei.
D e asem eni nu fără rost a spus şi num ele oraşului - Betania - , ca să
afli că Iisus de b u n ă voie vine la patim ă. H ristos, C are m ai înainte Se
d ep ărta de cărturari şi farisei, m ai cu seam ă cînd invidia lor era înverşu­
nată, acum vine aproape de ei, în Betania, ca la cincisprezece stadii de
Ierusalim 4. A şa era rînduiala m întuirii lumii, ca m ai înainte să Se d ep ăr­
teze de ei, iar acum să Se apropie.
V ăzîndu-L, dar, fem eia şi luînd curaj de la in trarea Lui în casa lui
Sim on leprosul, s-a apropiat de El. D acă fem eia cu scurgere de sînge -
deşi n u avea o conştiinţă păcătoasă - s-a apropiat de El cu frică şi cu
cutrem ur din p ricina necurăţiei ei fireşti5, cu m ult m ai m ult era de p re ­
supus ca această fem eie să pregete şi să şovăie din pricina conştiinţei ei
păcătoase. A sta e şi pricina că fem eia aceasta se apropie de H ristos
după alte multe femei: samarineanca6, cananeianca7, femeia cu scurgere de

1. M atei 26, 6-7.

2. M atei 26, 6 -1 3 ; Marcu 14, 3 -9 ; Lu ca 7, 37-50.
3. Ioan 12, 1-8.
4. Ioan 11, 18.
5. M atei 9, 20-22.
6. Ioan 4, 5-42.
7. M atei 15, 21 28.
906 SElNTUI. IOAN GURA DE AUR

sînge" şi altele m ulte. îşi d ădea ea, fem eia cea păcătoasă, bine seam a cît
de necurată era; de aceea n-a venit la El cînd e ra în mijlocul m ulţim ii, ci
cîn d era în casă. T oate celelalte fem ei veniseră n um ai p en tru vindeca­
re a lor trupească; ea s-a apropiat de El ca să-L cinstească şi să-şi
în d rep te sufletul; nici nu avea vreo betejune trupească. D eci pentru
aceasta, m ai cu seam ă, se cuvine s-o adm iri. Şi nici n u s-a apropiat de
D om nul ca de u n sim plu om - u nui om sim plu n u i-ar fi şters picioarele
cu părul capului ei - , ci de cineva m ai m are d ecît im om. D e aceea,
m ădularul care era m ai preţios din trupul ei, capul, pe acela l-a pus la
picioarele lui H ristos.
J a r ucenicii L u i vă& nd s-au m îniat, zicînd: „Pentru ce risipa aceasta?
C ă se p u tea vinde scump acest m ir, iar banii să se dea săracilor!” D a r Iisus
cunoscînd a zis: „Pentru cefa ce ţi supărare fe m e ii? Că lucru bun a fă c u t pentru
M ine. Că p e săraci pururea îi aveţi cu voi, dar p e M in e nu M ă aveţi pururea.
Că vărsînd m ir u l acesta p e tru p u l M eu spre îngroparea M ea a făcut-o. A m in zic
vouă! Oriunde se va propovădui E vanghelia aceasta, în toată lumea,se va spune
ş i despre ce a fă c u t ea spre pom enirea e i”89.
- D ar de u n d e le-a venit ucenicilor gîndul acela?
- A uziseră p e Dascălul lo r zicînd: ,^ i i lă voiesc, şi nu je r tfă ”10 şi învi-
nuindu-i pe iudei că au lăsat în părăsire poruncile cele m ai grele: ju d e­
cata, m ila si cred in ţa11, iar lor vorbindu-le m ulte pe M unte despre
m ilostenie1 . D in pricina acestora ucenicii se socoteau în ei înşişi şi gîn-
deau că dacă arderile de tot nu-I sînt pe plac şi nici slujirea legii vechi,
cu atît m ai m ult ungerea cu m ir. U cenicii aşa gîndeau; dar El, văzînd
cugetul femeii, o lasă să toarne m ir pe El. M are era evlavia fem eii şi
n e g ră ită rîvna! D e aceea H risto s, făcînd m are p o g o răm în t, i-a în g ă­
d u it să-I to a rn e m iru l pe capul Lui. D acă nu S-a ferit să Se facă om ,
să fie p u rta t în pîn tece, să fie h ră n it cu lap te, p e n tru ce te m in u n ezi
că n-a oprit-o să-L ungă cu m ir? D u p ă cum T a tă l a suferit m iro su l şi
fum ul je rtfe lo r, to t aşa şi H risto s, p recu m am spus m ai în ain te, a p ri­
m it gîn d u l cu c are fem eia p ă c ă to a să i-a adus m irul. Iaco v a uns cu
u n td e le m n stîlpul în cinstea lui D u m n e ze u 13; la je rtfe se a d u ce a u n t­
d e le m n 14, ia r p re o ţii se u n g eau cu m ir15. U cenicii, însă, p e n tru că
nu -i c u n o şte a u gîn d u l, au ţinut-o de ră u fă ră tem ei; ia r p rin v in a pe
c are i-o a d u ce a u , au a ră ta t d ă rn ic ia fem eii. S p u n în d că s-ar fi
8. Matei 9 , 2 0 - 2 2 .
9. Matei 2 6 , 8 - 1 3 .
10. Matei 9 , 13.
11. Matei 2 3 , 2 3 .
12. Matei 6 , 1 - 4 .
13. Fac. 2 8 , 18.
14. Lev. 2 , 4.
15. Leu. 8 , 12.
OMILII LA MATK1 !H)7

p u tu t vinde m irul cu trei sute de dinari"’, au arătat cit a cheltuit ea cu

m irul acesta şi cit de m are i-a fost m ărinim ia sufletului ei. D e aceea îi şi
ţine H ristos de rău pe ucenici, zicîndu-le: „Pentru ce faceţi supărare
fe m e ii? ”Ş i adaugă şi pricina, voind să le aducă am inte iarăşi de patim ile
Sale, că spune: „Spre îngroparea M ea a fă c u t-o ”; şi în că o altă pricină: „Că
p e săraci pururea îi aveţi cu voi, dar p e M ine nu M ă aveţi p u ru rea ”; şi:
„Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta se va vorbi şi de ce a fă c u t ea”.
Ai văzut că prezice iarăşi că vor ieşi să propovăduiască neam uri­
lor? îi m ingile de durerea pricinuită de m oartea Lui, arătîndu-le că
du p ă răstignire puterea Lui va străluci atît de m ult, încît predica E van­
gheliei se va răspîndi peste tot păm întul. Cine-i, oare, atît de ticălos
încît să se îm potrivească unui atît de m are adevăr? Şi iată, ceea ce a zis
s-a făcut! în orice loc de pe faţa păm întului te-ai duce vei auzi de fapta
acestei femei. Şi doar nici n u era o persoană cu în altă dregătorie, nici
n-a avut mulţi m artori cînd a făcut fapta aceasta, nici n-a săvîrşit-o în aduna­
re de lum e ci în casă, - în casa unui lepros - de faţă fiind numai ucenicii.

II
C ine a făcut să se răspîndească şi să i se ducă vestea p e faţa întregu­
lui păm înt? C ine? Puterea C elui C e a spus aceste cuvinte! Faptele stră­
lucite ale nenum ăraţilor îm păraţi şi generali sînt date uitării, chiar dacă
statuile lor m ai sînt încă printre noi. N u m ai sînt cunoscuţi nici din
auzite, nici după num e, deşi au întem eiat oraşe, au înălţat ziduri îm p re­
jurul lor, au cîştigat bătălii, au biruit în războaie, au robit popoare
m ulte, au dat legi şi au ridicat statui! D ar toţi cei de pe faţa păm întului
cîntă şi vorbesc de o femeie păcătoasă care a vărsat m ir pe capul lui
H ristos, în casa unui lepros, de faţă fiind num ai doisprezece bărbaţi, iar
pom enirea faptei ei nu s-a veştejit, deşi a trecut atîta am ar de vrem e.
Perşi şi indieni, sciţi şi traci, sarm aţi şi m auri şi locuitorii insulelor b rita­
nice trîm biţează ce s-a făcut pe ascuns într-o casă d in Iudeea, de o
femeie păcătoasă.
M are e iubirea de oam eni a Stăpînului! îng ăd u ie unei păcătoase
să-I sărute picioarele, să verse m ir pe ele, să I le şteargă cu părul capului
ei! Da, D om nul îngăduie toate acestea şi ţine de rău pe cei care o cer­
tau. C ă nici nu se cădea să fie nesocotită fem eia cînd arătase atît de
m are dragoste!
T e rog să te uiţi şi la aceea că ucenicii ajunseseră tare rîvnitori
pentru m ilostenie.
- D ar pentru ce n-a spus num ai atît că a făcut o faptă bună, ci m ai
întîi a spus: „De ce fa ceţi supărare fe m e ii? ”
Hi . M â n u 14, fi.
!t»K Sl l N m i . IOAN tillR A 1»E M IR

- C a să-i înveţe pe ucenici să n u ceară de la în cep u t oam enilor m ai

slabi în credinţă cele mai m ari fapte. D e aceea nici n u ju d ecă în ea
însăşi fapta săvîrşită de femeie, ci în legătură cu starea ei sufletească.
D acă D om nul ar fi vrut să facă o lege din spusele Sale de acum, apoi
n-ar fi vorbit deloc de femeie; dar vorbeşte de ea ca să afli că pen tru ea
a spus aceste cuvinte, ca să nu înăbuşe credinţa ei ce odrăslise, ci să o
întărească m ai m ult. Le grăieşte aşa ucenicilor ca să lăudăm şi să încăl­
zim cu focul dragostei noastre pe cel care face o faptă bună, chiar dacă
fapta lui nu-i desăvîrşit de bună şi să nu-i cerem aceluia de la început să
fie cu totul desăvîrşit. C ă însuşi D om nul voia m ai cu seam ă aceasta se
vede de acolo că El, C are nu avea u n d e să-Şi plece cap u l17, a p oruncit
ucenicilor Lui să aibă pungă18. D ar acum nu era tim pul să îndrepte ce se
făcuse, ci să laude o faptă bună. D u p ă cum dacă cineva L-ar fi în treb at
înainte de a fi făcut fem eia lucrul acesta, El n-ar fi grăit aşa, tot aşa, d u p ă
ce ea a făcut aceasta, H ristos a u rm ărit un singur lucru, ca ea să n u se
sim tă stînjenită d in p ricina m ustrării ucenicilor, ci să plece m ai bună,
ajungînd m ai p lin ă de rîvnă, datorită blîndeţii Lui. D u p ă ce a vărsat
m irul, nici n-ar m ai fi avut vreun rost m ustrarea. Şi tu, dar, dacă vezi pe
cineva că face nişte sfinte vase şi că le aduce la biserică sau dacă vezi pe
u n om că îm podobeşte zidurile sau pardoseala bisericii, nu porunci să
vîn d ă sau să strice ce-a făcut, ca să nu-i înăbuşi rîvna; dar dacă te
în treab ă înainte de a face, porunceşte să dea săracilor banii ce vrea să-i
cheltuiască; p en tru că şi H ristos tot aşa a făcut, ca să nu-i strice inim a
femeii, şi tot ce-a spus, spre m îngîierea ei a spus-o.
A poi, pen tru că a spus: „Spre îngroparea M ea a fă c u t-o ”, ca să nu lase
ned u m erită pe fem eie din pricina pom enirii unui astfel de lucru, adică
a îngropării şi a m orţii Lui, vezi cum îi dă iarăşi curaj prin cele ce-i
spune m ai departe, zicînd: „în toată lumea se va vorbi de ceea ce a fă c u t ea ”.
C uvintele acestea au fost pentru ucenici m îngîiere, d ar şi laudă şi în cu ­
rajare. C ă a spus D om nul: „Toţi o vor cînta m ai tîrziu; acum ea a vestit
m ai dinainte patim ile M ele, aducîndu-M i cele pen tru îngropare.
N im eni, dar, să nu o ţină de rău! A tît de puţin M ă gîndesc să o osîndesc
că a făcut ceva rău sau s-o ţin de rău că n-a lucrat cum trebuie, că n u voi
lăsa ascunsă fapta ei, ci lum ea întreagă va şti ce a făcut ea în casă şi în
loc ascuns. Fapta ei porneşte dintr-o inim ă evlavioasă, dintr-o credinţă
fierbinte şi dintr-un suflet zdrobit”.
- D ar p entru ce H ristos nu i-a făgăduit femeii nim ic duhovnicesc,
ci num ai că are să fie pom enită veşnic?

17. M atei 8, 20.

18. loan 13, 29.
O M IU l I.A MAi'l'.I !)()!)

- Prin cele ce a spus a făcut-o să aibă încredere că va prim i şi pe

cele duhovniceşti. D acă a făcut o faptă bună, apoi negreşit va prim i şi o
răsplată v rednică de fapta ei.
„Atunci u n u l din cei doisprezece, care se num ea Iuda Iscarioteanul, ducîn-
du-se la arhierei, a spus: „Ce voiţi să-m i d aţi ş i eu vi-L voi da vouă?” 1920
- C înd ,„Atunci”?
- C în d H ristos spunea aceste cuvinte, cîn d a spus: „Spre îngropa­
rea M ea”.
Iuda n-a fost mişcat de aceste cuvinte, nici nu s-a tem ut cînd a auzit
că va fi propovăduită pretutindeni Evanghelia - că erau cuvintele aces­
tea pline de putere nespusă - , ci atunci a lucrat faptele diavolului, cînd
femeile, b a chiar femei păcătoase, Ii arătau atîta cinste.
- D ar p en tru ce evangheliştii îi mai adaugă lui Iuda şi num ele de
familie?
- C ă m ai era şi un alt Iuda. Evangheliştii nu se feresc să spună că
era din num ărul celor doisprezece. Ei nu ascund nimic din cele ce par
de ocară. Puteau doar să spună atît că era unul din ucenicii Lui. C ă mai
erau şi alţi ucenici. D ar nu, ci adaugă: „D in cei doisprezece”, ca şi cum ar
spune: „Din ceata cea dintîi a celor ce au fost aleşi ca fiind cei m ai buni,
din cei ce erau cu Petru şi Io a n ”. D e un singur lucru se îngrijeau evan­
gheliştii, de adevăr num ai, nu de a ascunde faptele. D e aceea au trecut
cu vederea m ulte m inuni, d ar n u tăinuiesc nim ic din ceea ce p ărea a fi
de ocară, ci d au pe faţă orice p ărea a fi de ocară, fie faptă, fie cuvînt.

III
Şi fac aceasta nu num ai prim ii trei evanghelişti, ci şi evanghelistul
Ioan, cel ce rosteşte cele p re a înalte. El m ai ales vorbeşte de ocările şi
sudalm ele ce I s-au adus lui H ristos.
Şi vezi cît e de m are răutatea lui Iuda! Se duce de b u n a lui voie.
Face aceasta p en tru arginţi. Şi pentru cîţi arginţi! Evanghelistul Luca
spune că Iu d a s-a tocm it cu căpeteniile oastei . Pentru că iudeii făceau
m ereu răscoale, rom anii puseseră peste ei oam eni care să vegheze de
buna lor rînduială; că im periul iudeilor dispăruse, aşa cum grăiseră
profeţii.
D e aceştia deci apropiindu-se Iuda, le-a zis:
„Ce voiţi să -m i daţi mie şi eu v i-L voi da vouă?”Ia r ei s-au învoit cu el cu
treizeci de arginţi. Ş i de atunci căuta prilej p o triv it ca să-L dea”21.

1<). M atei 2 0 , 1 4 -1 5 .

2 0 . L u ca 2 2 , 4.

2 1 . M atei 2 0 , 15 10.
!> 10 SKlNTUI. IOAN GURA DE AUR

lu d a se tem ea de m ulţim e şi voia să-L p rin d ă cînd era singur. O , ce

nebunie! C um l-a orbit dintr-o dată iubirea de arginţi! Iuda, care L-a
văzut pe H ristos trecînd de atîtea ori p rin m ijlocul iudeilor fără să poată
fi prins, care L-a văzut d în d atîtea dovezi de pu terea şi D um nezeirea
Lui, acum nădăjduieşte să-L prindă; şi aceasta d u p ă ce H ristos îi spu­
sese atîtea cuvinte, şi bune şi înfricoşătoare, în stare să alunge din m inte
gîndul acesta rău. N ici la C in a cea de T ain ă n u L-a părăsit p e D om nul
grija aceasta, ci p în ă în cea d in urm ă zi, despre aceasta îi vorbea. D ar în
zadar! Iu d a n-a cîştigat nim ic. D ar pen tru asta Stăpînul n-a încetat să-Şi
facă lucrul Său.
Ştiind şi noi acestea să n u încetăm să facem totul p en tru cei păcă­
toşi şi trîndavi; să-i sfătuim, să-i învăţăm , să-i rugăm , să-i povăţuim , să-i
îndem năm , chiar dacă nu avem nici un folos. Că şi H ristos ştia m ai
dinainte că n-are să se îndrepte vînzătorul, dar n-a încetat de a face
totul, sfâtuindu-1, ameninţîndu-1, văitîndu-1; n u p e faţă, nici arătat, ci
îndeosebi. C h iar în vrem ea vânzării a p rim it să fie sărutat d e el. D ar nici
aceasta n u i-a fost aceluia de vreun folos.
A tît de m are rău este iubirea de arginţi. Iubirea de arginţi l-a făcut
pe Iu d a şi vînzător şi jefuitor de cele sfinte.
A scultaţi22 toţi iubitorii de argint, toţi cîţi sînteţi bolnavi de boala
lui Iuda! A scultaţi şi feriţi-vă de b o ala aceasta! D acă Iuda, care a fost
îm preună cu H ristos, C are a săvîrşit atîtea m inim i, care s-a bucurat de
atîtea învăţături, s-a scufundat într-o prăpastie atîta de m are, pentru că
nu s-a desprins de boala aceasta, cu m ult m ai m ult voi, care nici nu
ascultaţi Scripturile şi care sînteţi şi m ereu prinşi de grijile lum ii aces­
teia, cu m ult m ai m ult voi veţi fi m ai uşor doborîţi de p atim a aceasta
dacă n u veţi avea grijă necontenit de voi înşivă. în fiecare zi era Iu d a cu
A cela C are n u avea unde să-şi plece capul23, în fiecare zi îl învăţa cu
cuvîntul şi cu fapta să n u aibă nici aur, nici argint, nici d o u ă haine24, şi
totuşi n u s-a înţelepţit. Şi cum nădăjduieşti tu să scapi de boala iubirii
de arginţi, cînd nu te îngrijeşti deloc şi nici nu-ţi dai m ultă silinţă.
C um plită, cum plită e fiara aceasta; totuşi, dacă vrei, o poţi birui cu
uşurinţă. N u-i o poftă legată de fire. A rată lucrul acesta şi cei ce au scă­
p at de ea. Poftele legate de fire le au îndeobşte toţi oamenii; pofta aceasta
însă se naşte num ai din pricina trîndăviei; ea o odrăsleşte, ea o creşte; iar
cînd pofta aceasta pune stăpînire pe cei orbiţi de ea, îi face să trăiască îm po­
triva firii. Şi trăiesc îm potriva firii cînd nu m ai ştiu de cei de o fire cu

22. D e a ici în c e p e p a r te a m o ra lă : Despre iubirea de arginţi; această cumplită boală se naşte

pricina trîndăviei. Orice păcat îşi are obirşia în iubirea de arginti. Tot aici şi sfiituire către săraci.
2 8 . Matei 8 , 2 0 .
2 4 . Matei 10, !) 10.
OMII.II I.A MATKI i) ll

ei, de prieteni, de fraţi, de rudenii, intr-un cuvînt, de nim eni; şi pe lingă

aceştia nici de ei înşişi. D e aici se vede că păcatul acesta al iubirii de arginţi
este ceva îm potriva firii. în această boală căzînd Iuda, a ajuns vînzător.
Poate că cineva m -ar întreba:
- D ar cum a ajuns Iuda vînzător, cînd a fost chem at de Hristos?
- A ajuns vînzător pentru c ă chem area lui D um nezeu n u este con-
strîngătoare, nici n u siluieşte voinţa celor care nu v o r să aleagă virtutea,
ci îndeam nă, sfătuieşte; face totul şi lucrează ca să-i convingă pe
oam eni să fie buni. D acă unii n u vor, nu-i sileşte. Ia r dacă vrei să afli
p ricin a p en tru care Iuda a ajuns vînzător, vei afla că iubirea de arginţi
l-a pierdut.
- D ar cum a ajuns să fie stăpînit de această patim ă? ai putea să m ă
întrebi.
- Pentru că s-a trîndăvit. T rîn d ăv ia e pricina u n o r astfel de schim ­
bări, d u p ă cum rîvna este p ricin a unor schim bări potrivnice. C îţi
oam eni, care au fost iîişte sălbatici, n-au ajuns acum mai blînzi decît
oile? Cîţi desfrînaţi nu s-au cum inţit? Cîţi din cei ce erau lacom i m ai
înainte n-au azvîrlit acum şi averile lor? Şi iarăşi, d in pricina trîndăviei
s-a întîm plat contrariul. D e p ild ă G hiezi a trăit îm preună cu u n om
sfînt, cu Ilie, d ar a ajuns un rău; şi el, tot din pricin a aceleiaşi boli, a
iubirii de arginţi5. D in toate patim ile, patim a aceasta este cea m ai cum ­
plită. D in p ricina ei, jefuirea m orm intelor, din p ricin a ei, crim ele, din
p ricin a ei, războaiele şi luptele, d in pricina ei, orice rău. U n iubitor de
argint nu-i b u n de nici o treabă, fie că e căpetenie d e oşti, fie că stă în
fruntea popoarelor; dar, m ai b in e spus, nu-i b u n de nici o treab ă nu
num ai în treburile cele de obşte, d a r nici în treburile lui proprii. D e
v rea să se însoare, nu-şi ia fem eie virtuoasă, ci p e cea m ai rea din toate;
de v rea să-şi cum pere casă, n u cum pără o casă p e m ăsura unui om liber,
ci u n a să-i aducă cît m ai m ult venit; de vrea să-şi ia o slugă, apoi o ia pe
cea m ai rea. D ar pen tru ce vorbesc eu de com anda unei oşti, de co n d u ­
cerea unui popor, de chivemisirea casei? D e este îm părat, este m ai ticălos
decît toţi ticăloşii, este o ciumă a omenirii, este m ai sărac decît toţi săracii
pămîntului. Răpeşte averile tuturora, dar socoate că are m ai puţin decît toţi.
M ăsurînd pe cele ce are cu dorinţa de a avea pe cele pe care nu le are încă,
le socoate pe cele ce le are o nimica faţă de cele pe care vrea să le aibă.
IV
D e aceea şi spune cineva: „N im ic nu-i m ai nelegiuit ca iubitorul de
argint”. Iubitorul de argint este duşm anul lui însuşi şi duşm an de obşte
al întregii lumi. Se îndurerează că pămîntul nu face aur în loc de spice de 25
25. IV ReKi 5, 20 27.
JM2 SFÎNTUL IO AN GURA DE AUR

g n u , că izvoarele nu izvorăsc aur în loc de apă şi că m unţii n u sînt de

au r în loc de piatră. Se necăjeşte cînd anul e îm belşugat, e negru la faţă
cînd lum ea o duce bine; întoarce spatele oricărei trebi care n u poate
să-i aducă bani; îndură orice, chiar cînd e v o rb a să cîştige num ai doi
bănuţi. U răşte pe toţi; şi pe săraci şi pe bogaţi; pe săraci, ca n u cum va să
vină să-i ceară; pe bogaţi, că nu are averile lor. Socoteşte că toţi stăpî-
nesc avuţiile lui şi se uită urît la toţi, ca şi cum ar fi nedreptăţit de toţi.
D e îndestulare nu ştie, saţ nu cunoaşte. Este m ai nenorocit decît toţi
oam enii; d u p ă cum cel eliberat de toate acestea, cel care filozofează,
este m ai de invidiat decît toţi. O m ul virtuos, chiar dacă e slugă, chiar
dacă e întem niţat, e m ai fericit ca toţi. N im eni n u va p u tea să-i facă
vreun rău, nici dacă s-ar aduna toată lum ea îm potriva lui, nici dacă s-ar
pune în m işcare arm e şi oştiri şi i-ar duce război. D ar om ului ticălos şi
rău, om ului aceluia al cărui chip l-am făcut m ai sus, de-ar fi îm părat,
de-ar p u rta m ii şi mii de coroane, un oarecare poate să-i facă cele mai
m ari necazuri. A tît de neputincios e viciul, atît de puternică e virtutea!
Pentru ce, dar, te jeleşti, cînd eşti sărac? Pentru ce boceşti, cînd eşti
în sărbătoare? C ă zi de sărbătoare este starea ta. Pentru ce plîngi? C ă z i
de prăznuire este sărăcia ta,de eşti om cu judecată. Pentru ce te tîngui,
copile? Căci copil trebuie să fii num it cînd faci unele ca acestea. Te-a
bătut cutare? Ei, şi ceh cu asta? T e-a făcut m ai răbdător! Ţi-a răp it ave­
rile? Ţi-a lu at cea m ai m are p arte din povară! Ţ i-a ciuntit slava? îm i
vorbeşti iarăşi de un alt chip de libertate! A scultă ce spun şi filozofii
păgîni! Ei spun: „Nu suferi răul, dacă n u ţi-1 însuşeşti”. Ţi-a luat casa,
casa aceea m are cu curte şi grădină? D ar iată, înain tea ta e tot păm întul,
clădirile publice, pe care le poţi avea după cum vrei, fie spre desfătarea
ta, fie spre folosul tău. Şi ce este m ai încîntător sau m ai frum os decît
b o lta cerului? P în ă cînd sînteţi sărm ani şi săraci? N u poţi fi bogat dacă
n u îţi este b o g at sufletul, d u p ă cum nu-i cu p utinţă să fii sărac, a a c ă n-ai
sărăcia în sufletul tău. D acă sufletul este m ai de p re ţ decît trupul, atunci
cele fără de p re ţ n u p o t atrage sufletul, ci sufletul, care e m ai de preţ,
atrage spre el p e cele fără de p re ţ şi le schim bă. D acă inim a se vatăm ă
într-un chip oarecare, apoi vatăm ă întreg trupul; dacă are bătăi neregu­
late, îm bolnăveşte tot trupul; d ar dacă bate regulat, d ă sănătate întregu­
lui trup. D acă unul din celelalte m ădulare ale truplui se îm bolnăveşte,
d a r inim a răm îne sănătoasă, atunci se face uşor sănătos şi m ădularul
acela. V reau să fac însă m ai lăm urite cele ce vreau să spun. Spune-m i,
ce folos de ram uri verzi, dacă rădăcina e veştedă? Şi, ce pagubă de pe
urm a frunzelor veştede, cînd rădăcina e sănătoasă? T o t aşa şi aici. Nu-s
de nici un folos banii cînd sufletul e sărac; şi nu-i nici o pagubă sărăcia
cînd sufletul e bogat.
- D ar cum poate fi bogat sufletul cînd e sărac în averi?
OM II.II I.A MATI.I !M 3

- Atunci mai cu seam ă e bogat; atunci se îm bogăţeşte. Dacă, după

cum am arătat de atîtea ori, un om bogat se cunoaşte d u p ă aceea că dis­
preţuieşte banii şi că nu are nevoie de nim ic şi că, dim potrivă, sărăcia se
cunoaşte după aceea că are nevoie de totul; iar dacă u n om sărac dis­
preţuieşte cu m ai m ultă uşurinţă banii decît un om bogat, atunci este
lăm urit că sărăcia îl face m ai degrabă pe un om bogat. D e altfel toată
lum ea ştie că bogatul m ai m ult decît săracul doreşte banii, după cum
beţivul însetează m ai m ult decît cel care bea cu cum pătare. Pofta e aşa
făcută,că nu se stinge cînd îi dai m ai m ult, ci, dim potrivă, se aprinde şi
m ai tare cu cît îi dai m ai m ult; întocm ai ca focul: cu cît pui m ai m ulte
lem ne p e el cu atît ajunge m ai puternic şi m ai sălbatic; şi pofta de bani
atunci m ai cu seam ă creşte, cînd îi dai m ai m ult aur. D eci dacă dorinţa
de m ai m ult e sem n de sărăcie, iar dacă bogatul are această dorinţă,
atunci el este cel sărac. V ezi că atunci sărăceşte sufletul cînd omul este
bogat şi că atunci se îm bogăţeşte cînd om ul este sărac? Iar dacă vrei,
să-ţi d au u n exem plu. Să ne închipuim doi oam eni: unul care are o m ie
de talanţi, iar altul zece; să luăm şi unuia şi altuia talanţii. C are din ei va
suferi m ai mult? N egreşit cel care a p ierd u t o m ie de talanţi. Şi n-ar fi
suferit m ai m ult dacă nu i-ar fi iubit m ai m ult; iar dacă-i iubeşte m ai
m ult înseam nă că-i doreşte m ai m ult, înseam nă că el este m ai sărac. D o­
rim m ai cu seam ă ceea ce nu avem ; că pofta se naşte din lipsă; unde-i sa­
ţiu nu-i poftă; că atunci mai cu seam ă însetăm, cînd nu avem apă.
A m spus toate acestea ca să arăt că nim eni n u ne poate face vreun
rău dacă avem grijă de noi înşine. R ăul nu ne vine de pe urm a sărăciei,
ci de p e urm a noastră înşine.
D e aceea, vă rog, să scoatem cu toată rîvna din sufletul nostru boala
aceasta a iubirii de arginţi, ca să ne îm bogăţim şi aici pe păm înt şi să ne
bucurăm şi de bunătăţile cele veşnice, pe care, facă D um nezeu, ca noi
toţi să le dobândim cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru
Iisus H ristos, C ăruia slava în vecii vecilor, A min.
 O M ILIA LX X X I

„Iar în ziua cea dintîi a azimelor,

au venit ucenicii la Iisus, zicîndu-I:
„Unde vrei să-ţi gătim să mănînci Paştele?”
Iar El le-a zis: „Mergeţi în cetate la cutare şi spuneţi-i:
„învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape.
La tine vreau să fac Paştele cu ucenicii Mei”1

I
Evanghelistul num eşte „ziua cea d in tîi a azim elor” ziua de dinaintea
sărbătorii azim elor, că iudeii obişnuiau să num ească totdeauna ziua
praznicului în cep în d cu ajunul praznicului; şi am inteşte de această zi
p en tru că în seara aceea avea să se jertfească Paştele. U cenicii au venit
deci la Iisus în a cincea zi a săptăm înii. A ceastă zi o num eşte evanghe­
listul M atei ziua cea dintîi a azim elor, arătînd tim pul cînd ucenicii au
venit la H ristos. U n alt evanghelist, Luca, zice aşa: „ Ş i a venit ziua azim e­
lor, în care trebuia să se jertfească Paştele,,2. Prin cuvintele: >rA venit” vrea, să
spună că Paştele era aproape, bătea la uşă, vorbind negreşit de ajunul
acelei sărbători. C ă începea de cu seara. D e aceea şi fiecare evanghelist
a adăugat: „ C înd se jertfeau Paştele”.
U cenicii îi spun: „Unde voieşti sâ -Ţ i gătim să m ănînci Paştele?” D in
aceste cuvinte se vede iarăşi că D om nul nu avea casă, nici sălaş; eu însă
socot că nici ucenicii n u aveau; că d acă ar fi avut L-ar fi chem at la casa
unuia din ei; d a r nu aveau casă nici ucenicii; ei părăsiseră totul.
- D ar p en tru care pricină a sărbătorit Iisus Paştele?
- Pentru a arăta p în ă în ziua cea d in urm ă, p rin to t ce a făcut şi a
spus, că n u este îm potriva legii.
- D ar pen tru ce îi trim ite la un om necunoscut?
- C a şi prin aceasta să arate că p u tea să n u pătim ească. D acă a
în duplecat - şi asta num ai cu cu v în tu l- sufletul acestui om necunoscut
să-i prim ească pe ucenici şi să-i lase să pregătească Paştele, ce n-ar fi putut
face răstignitorilor Săi, dacă ar fi voit să nu pătimească? Şi ceea ce a făcut

1. Matei 26, 17-18.

2. Luca 22, 7.
OMILII i a MA I LI !»I ,r»

cu asina, aceea face şi acum ; cu acel prilej a zis: „De vă va zice cineva
ceva, veţi zice că D om nul are trebuinţă de ea”3. T o t aşa şi acum: „învăţă­
torul a spus: „La tine să fa c Poştele”.
Eu nu m ă m inunez num ai de aceea că u n o m necunoscut L-a prim it
în casa lui, ci că acest necunoscut a dispreţuit u ra mulţim ii, deşi se
aştepta să atragă asupra lui atîta duşm ănie şi război neîm păcat.
Apoi, pen tru că ucenicii nu-1 cunoşteau pe om ul acesta, D om nul le
d ă şi un sem n d u p ă care să-l recunoască - aşa cum profetul Samuil îi
dăduse lui Saul, zicînd: „vei afla p e u n u l urcînd ş i avîn d un b u r d u f cu v in ”4
- şi le spune: „Vă va în tîm pina un om ducînd un vas de lu t cu a p ă ”5.
Vezi iarăşi arătarea puterii Lui! N -a spus num ai: „Să fa c Poştele”, ci
a mai adăugat şi altceva: „ Vremea M ea este aproape”. A făcut aceasta ca să
le aducă am inte cit m ai des ucenicilor de patim a Sa, ca prin repetarea
acestei preziceri să-i deprindă cu gîndul acesta şi să cugete la cele ce se
vor întîm pla, d ar şi ca să le arate şi lor şi gazdei şi tuturor iudeilor că
m erge de b u n ă voie la patim ă, lucru pe care l-a spus de atîtea ori.
A m ai adăugat şi cuvintele: „Cu ucenicii M e i”. Aceasta şi p en tru ca
gazda să facă pregătiri îndestulătoare, dar şi p en tru ca să nu creadă că
vrea să se ascundă.
„Şi făcîndu-se seară S-a aşezat la masă cu cei doisprezece ucenici”6.
V ai de neruşinarea lui Iuda! E ra şi el acolo de faţă. A v en it să se
îm părtăşească şi din taine şi din m încăruri. C h iar m asa la care stătea îl
m ustra; fiară de-ar fi fost, ar fi trebuit să ajungă blînd. De aceea şi evan­
ghelistul am inteşte că Hristos le-a vorbit de trădare pe cînd ei m încau,
pen tru ca şi tim pul şi m asa să arate răutatea trădătorului.
Ucenicii au făcut aşa cum le-a poruncit Iisus şi:
„.Făcîndu-se seară, S-a aşezat la masă cu cei doisprezece. Şi, p e cînd m în ­
cau ei, a zis: ,yAmin zic vouă, u n u l din voi M ă va vinde” 7.
Hristos, înainte de cină, îi spălase picioarele lui Iuda. Şi uită-te cum
îl cruţă pe vînzător! N-a spus: „Cutare m ă v a vinde!”, ci: „U nul
din voi”, ca prin tăinuirea aceasta să-i dea din n o u prilej de pocăinţă.
H ristos preferă să-i înfricoşeze pe toţi, ca să m întuiască pe Iuda.
„ Unul dui voi M ă va vinde, le spune Hristos, unul din voi cei doisprezece,
care aţi fost cu Mine tot timpul, cărora v-am spălat picioarele, cărora
v-am făgăduit atîtea!”
3. Matei 21, 2-3.
4. I Regi 10, 3.
!>. l.uca 2 2 , 1 0 .
(1. Matei 20, 20.
7. Matei 20, 20 21.
!H 6 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

J a le nespusă a cuprins atunci ceata aceea sfîntă! Evanghelistul Ioan

spune: „Ucenicii erau nedum eriţi şi se uitau u n u l la a ltu l”8; fiecare din ei
se întreba, tem îndu-se de el însuşi, deşi n u se ştiau cu nim ic p e cuget;
iar evanghelistul M atei spune:
J n tristîn d u -se foarte, au început să -I zică fiecare din ei: „Nu cumva sînt
eu, D oam ne?”Ia r E l, răspunzând, a zis: >rAcela este căruia E u în tingîndpîinea
i-o voi d a ”9.
Iată că num ai atunci l-a descoperit, cînd a voit să-i scape p e ceilalţi
de această tulburare. C ă ei ar şi fi m urit de frică. D e aceea şi stăruiau cu
întrebările. H ristos a făcut aceasta n u num ai p en tru că voia sâ-i scape
pe ceilalţi ucenici de nelinişte, ci şi pen tru că voia să-l în d rep te pe vîn-
zător. Iu d a îl auzise adeseori p e H ristos sfatuindu-1 pe departe; dar
n u s-a în d reptat, că era nesim ţitor. D e aceea H ristos, v rîn d să-l m ustre
m ai tare, îi sm ulge m asca de pe faţă.
P entru c ă ucenicii întristaţi au început să spună: „Nu cumva sînt eu,
D oam ne?”, H ristos răspunzînd, le-a spus:
„Cel ce a în tin s cu M ine m ina în blid, acela M ă va vinde. F iu l O m ului
merge precum este scris despre E l, dar vai de om ul acela p r in care F iu l O m ului
se vinde. B in e era de om ul acela de nu se năştea” 10.
U nii tălm ăcitori ai Scripturii spun că Iu d a era aşa de îndrăzneţ, că
îl cinstea atît de puţin pe învăţător, încît în tindea m îna în blid odată cu
învăţătorul. E u însă socot că H ristos a făcut lucrul acesta ca să-l ruşi­
neze şi m ai m ult şi să-l îndrepte spre alt fel de gînduri. Putea să-i folo­
sească la ceva.
II
N u trebuie să trecem cu uşurinţă peste aceste cuvinte, ci să ni le
întipărim b ine în sufletele noastre, ca m înia să nu p u n ă niciodată stăpî-
nire p e noi. D a r cine nu va izgoni din sufletul său to t veninul m îniei şi al
furiei, cînd se gîndeşte la cina aceea, cînd se gîndeşte că vînzătorul stă­
tea la m asă cu M întuitorul tuturora, că Stăpînul vorbea cu atîta blîndeţe
cu cel care avea să-L vîndă?
U ită-te cît de b lînd îi vorbeşte! ,J<iul O m ului merge precum este scris
despre E l ”. C uvintele acestea le spunea iarăşi ca să d ea curaj ucenicilor
Săi, ca să n u socotească cum va că patim ile Sale se datoresc slăbiciunii
Lui, d ar şi ca să îndrepte pe vînzător.
„Vai de om ul acela p r in care F iu l O m ului se vinde! B in e era dacă om ul
acela nu se năştea!” V ezi iarăşi cîtă blîndeţe în m ustrările Sale! Nici
8. Ioan 13, 22.
!). M atei 26, 22-23.
10. M atei 26, 23-24.
OM IM II.A MATKI 917

acum nu-i aspru, ci vorbeşte cu m ultă m ilă şi tot p e ocolite cu toate că

nu num ai nesim ţirea lui Iu d a de m ai înainte, d ar şi neruşinarea lui de
m ai tîrziu erau vrednice de cea m ai m are indignare.
Şi Iuda, după ce a fost descoperit că el e vînzătorul, mai şi spune încă:
>rN u cumva sîn t eu, D oam ne?” 11.
C e nesim ţire! Ştia bine că este·el şi m ai şi întreabă! Evanghelistul
ne spune aceasta uim it de obrăznicia lui.
- Ce-i răspunde prea blîndul şi prea bunul Iisus?
- „Tu a i spus!” 12
I-a răspuns aşa, deşi ar fi treb u it să-i spună: „O , ucigaşule, bleste-
m atule, spurcatule! M ai îndrăzneşti încă să M ă m ai întrebi, cînd de
atîta vrem e zămisleşti răul, cînd ai plecat şi ai făcut învoieli drăceşti,
cînd te-ai tocm it să iei argint, cînd ai fost dat pe faţă de M ine?” d a r nu,
H ristos n-a grăit aşa!
- D ar cum?
- „Tu a i spus!”, dîndu-ne n o u ă îndreptări şi canoane de blîndeţe.
D ar poate că cineva m ă va întreba:
- Pentru ce îl m ai învinuieşte p e Iuda, dacă este scris că El trebuie
să pătim ească? Iu d a a făcut ce e ra scris în Scripturi.
- D ar Iuda nu L-a vîndut cu gîndul ca să îm plinească Scripturile, ci
din pricina răutăţii lui. D acă n-ai căuta scopul, l-ai absolvi şi pe diavol
de toate crim ele lui. D ar nu-i aşa, nu-i aşa! Şi diavolul şi Iuda sînt v red ­
nici de mii şi m ii de chinuri şi pedepse, chiar dacă în urm a faptelor lo r a
fost m întuită lum ea. N u vînzarea lui Iifda ne-a lu crat m întuirea, ci înţe­
lepciunea lui H ristos, bogata Lui pricepere, care s-a slujit de răutăţile
altora pentru folosul nostru.
- D ar ce? D acă nu L-ar fi vîndut Iuda, nu L-ar fi vîndut, oare, un altul?
- Şi ce legătură are întrebarea aceasta cu ceea ce urm ărim noi să
lăm urim ?
- Da, dacă H ristos trebuia să fie răstignit, trebuia să fie răstignit
p rin cineva; iar dacă trebuia să fie răstignit p rin cineva, trebuia negreşit
să fie răstignit printr-un om ca Iuda; iar dacă toţi oam enii ar fi fost buni,
m întuirea noastră n u s-ar fi p u tu t săvîrşi.
- D eparte de n o i u n astfel de gînd! A totînţeleptul D um nezeu ştia El
cum să ne m întuiască dacă s-ar fi întîm plat să n u fie nici u n vânzător,
în ţelepciunea Lui e fără m argini şi m ai presus d e m intea om enească.
T ocm ai de acea H ristos îl vaită pe Iudei, ca să n u socoteşti că el a slujit la
m întuirea noastră.
11. Matei '/(>, 25.
12. Matei 2<>, 25.
!) 1 8 si i n h h , i o a n c u ik a d k a u r

D ar poate că voi fi întrebat iarăşi:

- D acă ar fi fost bine ca Iu d a să nu se fi născut, pen tru ce i s-a mai
îngăduit lui şi tuturor răilor să v ină pe lume?
- A r fi trebuit ca tu să învinuieşti pe cei răi, şi n u pe D um nezeu, că
aceia fiind stăpîni pe voinţa lor, să nu ajungă răi, totuşi au ajuns; tu însă
îi laşi pe cei răi la o parte şi iscodeşti pe cele ale lui D um nezeu. C ă ştii,
doar, că nu este nim eni rău prin constrîngere.
- A r trebui însă, m i s-ar m ai pu tea spune, să v in ă pe lum e num ai cei
buni, atunci n-ar m ai fi fost nevoie de iad, nici de osîndă, nici de
pedeapsă şi n-ar m ai fi fost nici u rm ă de răutate; cei răi ar fi trebuit sau
să n u se nască sau să m oară în d a tă ce s-au născut.
- Se cuvine să-ţi spun m ai întîi cuvintele apostolice: ,JDar tu, omule,
tu cine eşti care răspunzi înaintea lu i D um nezeu? Oare fă p tu ra va zice Celui
Ce a facut-o: „Pentru ce m -ai fă c u t aşa?” 13 Iar dacă vrei şi argum ente, îţi
voi spune că sînt m ai m ult adm iraţi cei buni cînd se găsesc p rin tre cei
răi; atunci se vădeşte m ai ales bunătatea şi m ulta lo r filozofie. D ar tu,
spunînd acestea, nim iceşti tem eiul luptelor şi al strădaniilor.
- D ar ce? C a să se arate aceştia buni, trebuie să fi pedepsiţi alţii?
- D oam ne fereşte! Ei nu sînt pedepsiţi ca să se arate ceilalţi buni, ci
sînt pedepsiţi p e n tru răutatea lor; nici n-au ajuns răi p en tru că au fost
aduşi aşa pe lum e, ci pentru răutatea lor; nici n-au ajuns răi pen tru că au
fost aduşi aşa pe lum e, ci pentru că sînt trîndavi. D e aceea şi sînt p e d ep ­
siţi. Şi cum să n u fie vrednici de pedeapsă, cînd au avut atîţia dascăli de
virtute şi n-au cîştigat nimic. D upă cum cei buni şi virtuoşi sînt vrednici
de îndoită cinste şi pentru că au ajuns de folos şi pentru că n-au
fost vătăm aţi cu nim ic de cei răi, tot aşa şi cei răi sînt vrednici de
îndoită p edeapsă şi pentru că au ajuns răi, cînd puteau să ajungă
buni - dovadă cei care au ajuns b uni - şi pentru că n-au cîştigat nim ic
de la cei buni.
D ar să vedem ce spune nenorocitul acesta de Iuda, cînd este vădit
de învăţătorul?
- Ce spune?
- „Nu cumva sîn t eu, în vâţătorule?”
- D ar p en tru ce nu l-a în treb at de la început?
- Iuda socotea că se poate ascunde cînd H ristos a spus: „ U nul din
v o i”. D ar cînd l-a făcut cunoscut, a îndrăznit iarăşi să-L întrebe, înte-
m eindu-se pe bunătatea învăţătorului, că n-are să-l dea de gol. De
aceea L-a şi num it: „învâţătorule”.
IU. Rom. !), 20.
O M II.ll l.A MA'I'LI 919

III
Ce orbire! U nde l-a dus! Aşa e iubirea de argint! îi face pe oam eni
nebuni, proşti, obraznici, cîini în loc de oam eni; dar, m ai bine spus, îi
face m ai răi decît cîinii; din cîini îi face dem oni; Iu d a s-a îm prietenit cu
diavolul, care-1 pierdea, şi a vîndut pe Iisus, Care-i făcea bine, ajungînd
el însuşi diavol prin voinţă. La astfel de oam eni d ă naştere pofta nesă­
ţioasă de bani. Ii face nebuni, săriţi din m inţi, ahtiaţi cu totul după cîş-
tig; aşa cum a ajuns şi Iuda.
- D ar cum se face că M atei şi ceilalţi doi evanghelişti spun că dia­
volul a intrat în el, cînd a tocm it preţul vînzării, iar Ioan spune: „D upă
pîine, a intrat în el satana”14?
- D ar şi evanghelistul Ioan ştie că a intrat diavolul în Iu d a m ai
înainte; că spune m ai sus: „Şi făcîndu-se cină, cînd diavolul pusese m ai
dinainte g în d în inim a lu i Iuda, ca să-L vîndă p e E l ” 15.
- D ar dacă ştia, pentru ce a m ai spus că după pîine a intrat în el
satana?
- O spune pentru că satana nu intră în om dintr-o dată, ci face m ai
întîi m ulte încercări, lucru pe care l-a făcut şi cu Iuda. La început l-a
încercat şi s-a apropiat de el cu binişorul; cînd a văzut că este gata să-l
prim ească, a intrat cu totul în el şi a pus stăpînire desăvîrşit pe el.
D ar se m ai poate pune o întrebare:
- Pentru ce D om nul şi ucenicii m încînd Paştele, l-au m încat îm po­
triva legii? C ă nu trebuia să-l m ănînce stînd jos. C e putem spune?
- L a această întrebare răspund că au m încat Paştele stînd în
picioare, iar după ce au m încat Paştele în picioare, s-au aşezat la masă,
ca să m ănînce m ai departe. U n alt evanghelist spune că în seara aceea
nu au m încat num ai Paştele, ci a m ai şi spus: „Alu lt am dorit să m ănînc
Paştele acesta cu voi” 16, adică în anul acesta.
- C e a vrut să spună D om nul?
- C ă atunci avea să se facă m întuirea lumii, că aveau să fie date
Sfintele T aine, că prin m oartea Sa avea să se pu n ă capăt tuturor pricini­
lor pline de tristeţe. A tît îi era la inim ă lui H ristos răstignirea!
C u toate acestea nim ic n-a m uiat fiara cea neîm blînzită, nici n-a
înduplecat-o, nici n-a ruşinat-o. D om nul l-a văitat, spunînd: „Vai de
om ul acela!” L-a înfricoşat, spunînd: ,JBine era lu i de nu se năştea!”; l-a
ruşinat spunînd: ,Jicela este căruia E u , în tingîndu-i pîinea, i-o voi d a ”.
D ar nici unul din aceste cuvinte nu l-au oprit. E ra stăpînit de iubirea de
argint ca şi cum ar fi fost nebun sau, m ai bine spus, bolnav de o boală
14. han l.'t, 2 7 .

l . r>. Ioan l.'t, 2.

N .. l .u t a 2 2 , I.V
!»2<) SFtNTUL IOAN GURA DE AUR

şi m ai cum plită. D a, iubirea de argint este m ai cu m p lită decît nebunia.

A r fî făcut, oare, un neb u n ce-a făcut Iuda? N u scotea din gura lui balele
nebuniei, ci uciderea Stăpînului; n u strîngea m îinile, ci le întindea spre
vînzarea scum pului sînge. D e aceea şi nebunia lui e şi m ai m are, că,
sănătos fiind, era nebun. N -a rostit cuvinte fără noim ă; d ar ce cuvinte
m ai fără noim ă sînt acestea: „Ce vreţi să -m i d aţi şi eu v i-L voi da vouă?”17
D iavolul a grăit p rin gura lui Iuda.
- D ar n-a lovit Iu d a păm întul cu picioarele, zguduindu-1?
- Nu! Este cu m ult m ai bine ca u n om să zguduie păm întul aşa,
decît să stea d rep t cum a stat Iuda.
- D ar nu s-a tăiat cu pietre?
- Nu! Şi era cu m ult m ai bine decît să facă ce-a făcut!
V re ţi18 să vă aduc în faţă pe îndrăciţi şi pe iubitorii de argint şi să-i
com parăm pe unii cu alţii? Să n u se sim tă nim eni jignit! N u jignesc
om ul, ci biciuiesc patim a. îndrăcitul stă fără h ain ă p e el, se taie cu
pietre, străbate în fuga m are căi neum blate şi anevoioase şi este alungat
cu străşnicie de diavol. N u ţi se p ar, oare, acestea înfricoşătoare?C e ai
zice dacă-ţi voi arăta că iubitorii de argint fac lucruri m ai groaznice
decît acestea cu propriul lor suflet; şi atît de groaznice, că po t fi socotite
jocuri de copii faptele îndrăciţilor în com paraţie cu faptele zgîrciţilor.
N-aţi fugi, oare, de boala aceasta, de zgîrcenie? H aid e, dar, să vedem
dacă zgîrciţii sînt m ai de suferit decît îndrăciţii! N icidecum , ci, dim p o ­
trivă, m ai nesuferiţi. Sînt m ai neruşinaţi dcît m ii şi m ii d e oam eni ce-ar
um b la în pielea goală. C ă e cu m ult m ai bine să n u ai pe tine haine,
decît să te plim bi p rin lum e îm brăcat cu hainele şi averile dobîndite
p rin lăcom ie, ca aceia ce prăznuiesc sărbătorile lui D ionisos19. D u p ă
cum aceia îşi p u n m ăşti şi se îm bracă cu haine de n eb u n i, tot aşa şi iubi­
torii de argint; şi d u p ă cum n ebunia îi face pe îndrăciţi de se lasă în p ie­
lea goală, tot aşa şi lăcom ia îi îm bracă cu averile altora p e cei cuprinşi
de patim a iubirii de argint; iar îm brăcăm intea lor e m ai de plîns decît
goliciunea celorlalţi. Şi în cele ce voi spune, aceasta o voi arăta.
D e care n eb u n spuneam că e m ai n eb u n între nebuni? De cel care
se taie num ai pe el sau de cel care se taie şi pe el, d ar şi p e toţi pe care-i
întîlneşte? N egreşit că de acesta din urm ă. N ebunii se despoaie num ai
p e ei înşişi; lacom ii, p e toţi pe care-i întîlnesc.
- D ar nebunii, m i s-ar putea spune, îşi sfîşie hainele.
17. M atei 26, 15.
1H. De aici începe p artea m orală: îm potriva iubitorilor de arginţi şi zgîrciţilor. M ai răi decit
îndrăciţii sini iubitorii de arginţi. Viaţa de aici se aseam ănă unei mări.
I!). D ionisos, fiul lui 7.eus şi al Sem clei, zeul viei şi al vinului, identificat la rom ani cu
Huchus. C ultul lui a contribuit la introducerea m isterelor.
OM1I.II I.A MATKI 921

- Fiecare om jefuit şi nedreptăţit de iubitorul de argint ar dori mai

degrabă să-i sfîşie haina decît să-l despoaie de toată averea.
- D ar iubitorii de argint n u lovesc pe oam eni în obraz.
- D ar tocm ai asta fac lacom ii. Iar dacă n u o fac toţi, apoi toţi îi
lovesc în stom ac, lăsîndu-i flămânzi şi săraci lipiţi păm întului.
- D ar iubitorii de argint nu m uşcă cu dinţii.
- D are-ar D um nezeu să m uşte cu dinţii, şi n u cu săgeţile lăcom iei,
care-s m ai dureroase decît dinţii. „ D inţii lor, arme şi săgeţi” 20, spune
Scriptura. T e întreb: C ine suferă m ai m ult? C el care a fost m uşcat o
dată şi s-a vindecat îndată sau cel m încat n econtenit de dinţii sărăciei?
Sărăcia fără de voie e m ai cum plită decît cuptorul şi fiara sălbatică.
- D ar iubitorul de argint nu colindă p rin pustietăţi ca îndrăciţii.
- D are-ar D um nezeu să colinde prin pustietăţi, şi n u p rin mijlocul
oraşelor, că s-ar bucura de tih n ă toţi locuitorii oraşelor. D ar aşa sînt mai
de nesuferit decît îndrăciţii, p en tru că fac în oraşe ce fac aceia în pustie­
tăţi: prefac în pustie oraşele. Şi d u p ă cum în pustie nu-i nim eni care să-i
îm piedice pe îndrăciţi, tot aşa şi îfţ oraşe nu-i nim eni care să-i oprească
p e iubitorii de argint, care jefuiesc averile tuturora.
- D ar iubitorul de argint n u azvîrle cu pietre în cei pe care-i întâlneşte.
- Şi ce-i cu asta? E m ai uşor să te fereşti d e pietre. D ar cine dintre
cei căzuţi în m în a lacom ilor poate să se ferească vreodată cu uşurinţă de
rănile pe care le fac nenorociţilor săraci, cu h îrtia şi cu cerneala, întoc­
m ind acte pline cu mii şi m ii de răni?

IV
Să vedem acum şi cît rău îşi fac loruşi iubitorii de argint. M erg goi
)rin oraş, că n u au pe ei h ain a virtuţii. Ia r dacă nu li se p are ruşinos
Îucrul acesta, apoi şi asta se datoreşte cum plitei lo r nebunii, că nici nu-şi
m ai dau seam a de neruşinarea lor. Le este ruşine cînd sînt cu trupul gol,
d ar se laudă cînd um blă cu sufletul gol. Iar dacă vreţi vă voi spune şi
pricina nesim ţirii lor.
- Care-i pricina?
- Pentru că sînt goi între m ulţi goi; de aceea nu se ruşinează, după
cum nici noi, la baie, nu ne ruşinăm unii de alţii. D acă ar fi m ulţi oa­
m eni îmbrăcaţi cu haina virtuţii, atunci ruşinea le-ar sări m ai bine în ochi.
D ar aşa, asta m erită mai cu seam ă multe lacrimi că, fiind mulţi răi, faptele
rele nu mai sînt o ruşine. Pe lîngă altele, diavolul a facut-o şi pe aceasta că nu
ne mai dăm seam a de rele, că alungă ruşinea cu m ulţim ea celor ce săvîrşesc
răul. D acă un iubitor de argint ar trăi în mijlocul multor virtuoşi,
20. / \ . .r><>, (i.
!122 SKtNTUI. ÎOAN GURA DE AUR

atunci şi-ar v edea m ai bine goliciunea sa. Se vede, dar, din cele zise că
iubitorii d e argint sînt m ai goi decît îndrăciţii.
N im eni, apoi, n-ar putea să m ă contrazică atunci cînd spun că iubi­
torii de argint cutreieră pustietăţile ca şi îndrăciţii. Pieţele şi locurile
largi ale oraşului sînt m ai pustii decît pustia. C h iar dacă sînt în ele
oam eni, totuşi nici unul nu-i om , ci şerpi, scorpii, lupi, vipere şi aspide,
că aşa sînt oam enii care fac răul. Pieţele şi locurile largi ale oraşului nu
sînt num ai asem ănătoare pustiei, ci m ai anevoioase ca pustia. Şi iată
dovada! Pietrele, prăpăstiile şi piscurile pustiei nu rănesc atît pe cei ce o
străbat cît rănesc sufletele oamenilor jaful şi lăcom ia iubitorilor de argint.
A m să-ţi arăt acum că iubitorii de argint trăiesc şi lîngă m orm inte,
ca îndrăciţi; dar, m ai bine spus, ei înşişi sînt m orm inte. Şi se va vedea
din cele ce voi spune. C e este un m orm înt? O p iatră sub care stă u n
trup m ort. Este, oare, vreo deosebire între trupurile iubitorilor de argint
şi pietrele m orm intelor? Nu! D ar, m ai bine spus, sînt chiar m ai de plîns
decît m orm intele. C ă trupul lor nu este o piatră, care are sub ea un trup
m ort, ci u n trup m ai nesim ţitor dedît pietrele, u n trup care poartă de
colo-colo un suflet m ort. D e aceea n-ai greşi dacă i-ai num i m orm inte
pe iubitorii de argint. Şi D om nul nostru aşa i-a nu m it p e iudei şi m ai cu
seam ă p en tru asta; că a adăugat zicînd: „Iar pe dinăuntru sîn t p lin e de
răpire şi de nedreptate”2' .
V reţi, în sfîrşit, să vă arăt că iubitorii de argint îşi zdrobesc capetele
cu pietre? Spune-m i, de unde vrei să afli aceasta m ai întîi? D in cele de
aici sau din cele viitoare? D ar pentru că iubitorii de argint n u se sinchi­
sesc de cele viitoare, trebuie să vă vorbesc de cele de aici. D e cîte ori
nu-s m ai grele decît pietrele grijile care zdrobesc capetele şi m acină
sufletele. Lacom ii se tem să nu iasă pe d rep t din casa lor ceea ce a intrat
pe nedrept; trem ură de frică să nu vină peste ei cele m ai cum plite neca­
zuri; se m înie, se înfurie şi pe ai lor şi pe străini. V in peste ei unele peste
altele: cînd tristeţea, cînd frica şi m înia; şi, ca şi cum ar trece din prăpas­
tie în prăpastie, întind capul în fiecare zi după averile care n-au intrat
încă în stăpînirea lor. D e aceea nici nu se bucură de averile pe care le
au; asta şi p e n tru că se tem să n u li se ia, dar şi pen tru că n u se gîndesc la
altceva decît la averile pe care încă n-au pus m îna. Şi d u p ă cum cel veş­
nic însetat, chiar dacă ar b e a apa a mii şi m ii de izvoare, tot nu simte
nici o bucurie, pentru că nu se satură, tot aşa şi iubitorii de argint, nu
num ai că nu se bucură, dar se m ai şi chinuie - oricît de m ulte averi ar
aduna în jurul lor - pentru că nu cunosc sfîrşitul unei astfel de pofte.
Aşa pătimesc iubitorii de argint aici pe pămînt. D ar să vorbim şi de
ziua viitoare. C hiar dacă ei nu vor lua aminte la ce spun, totuşi pentru noi
21. Mula 2.'l, 2.r>.
OM II.Il l.A MATI',1 <123

e de neapărată nevoie să o spunem . în ziua cea viitoare îi vei vedea pe

unii ca aceştia osîndiţi şi chinuiţi. Pe ei îi osîndeşte D om nul cînd spune:
irA m flă m în z it şi nu M i-a ţi dat să m ănînc; am însetat şi nu M i-a ţi dat să
beau ”22; iar cînd spune: „Duceţi-vă în focul cel veşnic, care a fo st g ă tit diavo­
lu lu i”23, îi trim ite acolo pe cei care s-au îm bogăţit în chip necinstit şi
rău. D in ceata iubitorilor de argint face parte sluga cea rea, care n-a dat
tovarăşilor săi averile stăpînului său24; din ceata lor face parte şi cel care
a ascuns talantul în păm înt25, ca şi cele cinci fecioare nebune26. O riunde
te-ai duce, vei vedea pedepsiţi pe iubitorii de argint. V or auzi cînd:
„Prăpastie între noi şi voi”27, cînd: „Duceţi-vă de la M ine in focul care a fo st
g ă tit diavolului”28; cînd vor fi tăiaţi în două şi vor pleca acolo unde este
scrîşnirea dinţilor29. îi vei vedea alungaţi de pretutindeni; nu-şi vor găsi
loc nicăieri, ci num ai în iad.

V
La ce ne va folosi, oare, spre m întuire d reap ta noastră credinţă,
cînd vom auzi spunîndu-ni-se aşa? Acolo, scrîşnirea dinţilor, întuneri­
cul cel mai dinafară, focul cel pregătit diavolului, tăiatul în două, alun­
garea; aici, vrăjm ăşiile oam enilor, învinuirile, hulele, prim ejdiile, gri­
jile, uneltirile, u ra tuturora, dispreţul tuturora, ch iar ălcelor ce p ar că ne
cinstesc. D upă cum pe oam enii bu n i îi preţuiesc şi îi adm iră n u num ai
oam enii buni, ci şi cei răi, tot aşa pe oam enii răi îi urăsc nu num ai cei
buni, ci chiar cei răi. C a să vedeţi că acesta-i adevărul, am să-i întreb
chiar pe iubitorii de arginţi, dacă n u se urăsc unii p e alţii, dacă n u soco­
tesc pe ceilalţi iubitori de arginţi m ai m ari duşm ani chiar decît p e cei
care le-au făcut cel m ai m are rău, dacă nu se învinuiesc unii p e alţii,
dacă nu se sim t ocăriţi cînd le aruncă cineva în obraz ocara aceasta de
zgîrciţi? Şi intr-adevăr aceasta-i cea mai grea ocară, aceasta-i dovada
unei mari răutăţi.
D acă nu poţi dispreţui averile, cum crezi că ai să poţi birui altă
patim ă? C um ai să poţi birui pofta, dorinţa de slavă, m înia, furia? N u te
crede nim eni de-ai spune asta! Se spune că pofta trupului, m înia şi furia
se datoresc felului cum este alcătuit trupul fiecărui om ; doctorii atribuie tot
22. M atei 25, 42.
23. M atei 25, 41.
24. M atei 24, 48-51.
25. Matei 25, 24 -3 0 .
2(i. M atei 25, 8-12.
27. Luca 1fi, 20.
28. Matei 25, 11.
2!). Matei 24, 51.
ÎKM SFlNTUL IO AN GURĂ DE AUR

alcătuirii trupului patim ile m ari; ei susţin că oam enii m ai focoşi sînt
m ai desfrînaţi, p e cînd cei cu tem peram ent rece sînt înclinaţi spre
m înie şi furie; d a r nim eni n-a auzit vreodată p e cineva spunînd că este
cineva zgîrcit d in pricina alcătuirii trupului lui. D eci iubirea d e argint
se datoreşte num ai trîndăviei şi este o boală a un u i suflet nesim ţitor la
durerea altuia.
D e aceea, v ă ro g să n e sîrguim să în d re p tă m to ate p atim ile
a cestea şi să p re fa ce m în v irtu ţi patim ile c are stăpînesc fiecare
v îrstă a n o a stră. D acă în fiecare v îrstă a vieţii n o a stre v o m n aviga
to t p e a lă tu re a d e ostenelile cele p e n tru v irtu te, vom av ea p re tu tin ­
d e n i n au fragii şi vom suferi cele m ai g ro azn ice ch in u ri, p e n tru că
v o m in tra în p o r t lipsiţi de p o v e rile cele d u hov n iceşti. M are în tin să
este v iaţa n o a stră. Şi d u p ă cum p e m are sînt diferite golfuri şi d u p ă
cu m m ările a u diferite furtuni - M area E gee e b în tu ită de v în tu ri,
M a re a T ire n ia n ă e anevoioasă, p e n tru că-i în g u stă, M area C a rib d e i
d e lîn g ă L ib ia e g reu de stră b ătu t, p e n tru c ă se îm p o tm o lesc în ea
co răb iile, M a re a de M arm ara, d in faţa M ării N eg re, este a n e ­
vo io asă din p ric in ă că-i furioasă şi în v ă lu ra tă , M area d e d in co lo de
C ad ix , din p ric in a pustietăţii ei, p e n tru că nu-i u m b la tă şi p e n tru că
n u ştim ce lo c u ri sînt la cap ătu l ei, şi fiecare m are e an ev o io asă
p e n tru altă p ric in ă tot aşa şi cu viaţa no astră. C e a dintîi m a re este
m a re a vîrstei co pilăriei, care e ta re agitată d in p ric in a n eştiin ţei, a
u şu rătăţii şi a n estato rn iciei. D e aceea p u n e m c o p iilo r p ed ag o g i şi
dascăli, ca aceştia, p rin p u rta re a lo r de grijă, să d ea firii ceea ce-i
lipseşte, în to c m a i ca pe m are, p rin m eşteşugul co n d u cerii corăbiei.
D u p ă v îrstă a ce a sta u rm ează v îrstă tinereţii, o m a re în care v în tu rile
sîn t p u te rn ic e, ca şi în M area E gee, din p ric in ă că ne creşte pofta. Şi
v îrstă aceasta e lip sită de în d re p ta r, n u n u m ai d in p ric in ă că-i tu lb u ­
ra tă m ai p u te rn ic , d a r şi din p ric in ă că p ă catele acestei v îrste n u sînt
ţin u te de rău , ia r tin erii nu m ai au dascăli şi p ed ag o g i. G îndeşte-te
c ît de m are e fu rtu n a cînd v în tu rile suflă m ai cu p u te re , cîn d cîrm a-
ciul este slab şi nu-i nim eni care să-i v ină în ajutor. D u p ă această
v îrstă vine v îrstă b ărb ăţiei, în c are a p a r grijile g o sp o d ăriei, grijile
casnice, cînd vin peste b ărb at: fem eia, căsătoria, n a şte re a d e copii,
g o sp o d ă rire a casei şi alte ro iu ri de griji. A cum m ai cu seam ă în flo ­
resc iu b irea de arginţi şi invidia.
C u m vom face faţă vieţii acesteia de pe p ăm în t, cînd fiecare
p a rte a vîrstei n o a stre e stră b ătu tă de naufragii? C u m vom scăp a de
p e d ea p sa ce va să fie, cînd în co p ilărie n-am în v ă ţa t nim ic sănătos,
cîn d în tin e re ţe n-am fost cum inţi, iar la b ă rb ă ţie n-am b iru it p atim a
O M Il.ll I.A MA'I'KI t)25

iubirii d e arginţi? Şi ajungem astfel la b ătrfneţe ca în tr-o ap ă stătută

şi clocită, p e n tru că to ate răn ile acestea au slăb ăn o g it co rab ia sufle­
tului n o stru şi i-au desfăcut scîndurile. V o m sosi în p o rtu l acela de
dincolo d u cîn d cu noi, în loc de m arfă duh o v n icească, grăm ezi de
g u n o aie; vom face pe diavol să rîd ă , ia r no i vom plînge şi vom
atrage asupră-ne p e d ep se le acelea de nesuferit.
C a să nu se în tîm p le asta, să fim cu ochii aţintiţi m e re u asu p ra
n o astră, să stăm îm p o triv a tu tu ro r p atim ilo r, să sco atem din sufletul
n o stru d rag o stea de bogăţie, ca să d o b în d im şi b u n ătăţile cele v ii­
to are, cu h a ru l şi cu iu b ire a de o am en i a D o m n u lu i n o stru Iisus
H ristos, C ă ru ia slava în vecii vecilor, A m in.
 OMILIA LXXXII

„Şi pe cînd mîncau ei, Iisus, luînd pîinea şi mulţumind,

a frînt şi a dat ucenicilor Săi, zicînd:
„Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu”
Şi luînd paharul şi mulţumind, l-a dat lor zicînd:
„Beţi dintru acesta toţi; acesta este sîngele Meu,
al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă
spre iertarea păcatelor”^
I
V ai, cît de m are e orbirea vînzătorului! S-a îm părtăşit cu tainele şi a
răm as acelaşi; s-a desfătat de m asa cea prea înfricoşătoare şi n u s-a
schim bat. Evanghelistul Luca a arătat aceasta spunînd: ,J )u p ă p îin e, a
intrat în el satana”12. N -a spus-o ca să dispreţuiască tru p u l Stăpînului, ci
ca să vădească neruşinarea vînzătorului. Păcatul lui Iu d a a ajuns m ai
m are d in două pricini: şi pentru că s-a apropiat de tain e cu astfel de
gînd, şi pentru că apropiindu-se n-a ajuns m ai bu n , nici datorită fricii,
nici datorită binefacerii prim ite, nici datorită cinstei ce i s-a făcut. H ris-
.tos n u l-a oprit, deşi ştia totul, ca să cunoşti că D um nezeu n u lasă nim ic
la o parte din cele ce p o t îndrepta pe cineva. D e aceea, şi m ai încânte şi
m ai tîrziu, i-a am intit necontenit şi l-a povăţuit, şi cu fapta şi cu cuvîntul
şi cu frica şi cu blîndeţea şi cu am eninţarea şi cu cinstea. D ar nim ic
nu l-a făcut să se îndepărteze de b o ala aceasta cum plită a iubirii de
arginţi. D e aceea H ristos, lăsîndu-1 pe Iuda, am inteşte iarăşi, prin sfin­
tele taine, de junghierea Sa; iar în tim pul m esei vorbeşte de cruce,
pentru ca, prin prezicerea repetată a m orţii Sale, să-i facă pe ucenici să
prim ească cu uşurinţă patim ile Sale. C e n-ar fi p ăţit ucenicii dacă n-ar fi
auzit nim ic de patim i, cînd s-au tulburat atîta, deşi le vorbise· m ai
dinainte atîtea de patim ile Sale, deşi făcuse atîtea m inuni înaintea lor?
„ Şi p e cînd m încau ei, a luat p îin e a şi a f r î n t ”.
- D ar pentru care pricină a săvîrşit taina aceasta în tim pul Paştelor?
- C a să afli cu orice prilej că El este legiuitorul V echiului Testam ent şi
că pentru cele din Noul Testam ent au fost preînchipuite cele din Vechiul
1. M atei 26, 26-28.
2. Luca 22, 8; h a n 18, 27.
OM II.II I.A M A IM !>2 7

Testam ent. D e aceea acum a pus adevărul în locul preînchipuirii. Seara

era dovada îm plinirii vrem urilor, dovadă că faptele pentru m întuirea
oam enilor au ajuns la sfîrşit.
„Şi a m u lţu m it”.
N e învaţă că aşa trebuie să săvîrşim taina aceasta şi ne arată că
m erge de b u n ă voie la patim ă; ne m ai învaţă că trebuie să suferim cu
m ulţum ire orice necaz şi supărare, dîndu-ne şi prin aceasta bune
nădejdi. D acă preînchipuirea a slobozit poporul iudeu din o robie atîta
de grea, apoi cu m ult m ai m ult adevărul va slobozi lum ea şi v a fi o bine­
facere pentru oam eni. D e aceea n-a dat sfintele taine m ai dinainte, ci
cînd trebuia să înceteze legea V echiului T estam ent. H ristos a pus capăt
celei m ai m ari sărbători a legii vechi şi i-a m u tat pe ucenici la o altă
masă, la o m asă prea înfricoşătoare, spunînd: „Luaţi, mîncaţi; acesta este
trupul M eu, care se frînge p entru m u lţi”.
- D ar cum se face că ucenicii nu s-au tulburat la auzul acestor
cuvinte?
- Pentru că Hristos le spusese şi m ai înainte m ulte şi m ari lucruri
despre taina aceasta. D e aceea acum nu m ai stăruie - că şi auziseră din
destul - , ci spune num ai pricina patim ilor Sale, adică iertarea păcate­
lor. N um eşte sîngele Său sînge al N oului T estam ent, adică al făgăduin­
ţei, al legii noi. Făgăduise de m ultă vrem e sîngele Său; sîngele Său este
tem elia T estam entului celui N ou. Şi după cum V echiul T estam ent avea
oi şi viţei, tot aşa şi Noul T estam ent are sîngele Stăpînului. Prin aceste
cuvinte H ristos arată că are să m oară; de aceea vorbeşte de Testam ent;
şi am inteşte de Testam entul de m ai înainte, că şi el fusese sfinţit prin
sînge. Şi iarăşi vorbeşte de pricin a morţii: „C arepentru m u lţi se varsă spre
iertarea păcatelor”; şi adaugă: ceasta s-o fa ce ţi spre pomenirea M e a ”3. Ai
văzut cum îi scoate şi îi îndepărtează pe ucenici de obiceiurile iudaice?
„D upă cum săvîrşeaţi Pastele iudaic, le spune H ristos, spre pom enirea
m inunilor din Egipt, tot aşa săvîrşiţi-1 şi pe acesta spre pom enirea Mea.
Sîngele acela s-a vărsat spre m întuirea celor întîi-născuţi din Egipt;
acesta însă, spre iertarea păcatelor întregii lum i, că „acesta e sîngele Meu,
care se varsă spre iertarea păcatelor”. A spus aceste cuvinte şi spre a arăta
p rin ele că p a tim a şi crucea sîn t o taină, d a r şi spre a m îngîia p e u ce­
nici. Şi d u p ă cum M oise a spus: )rAceasta este vouă pomenire veşnică”4,
to t aşa şi D o m n u l a spus: „Spre pomenirea M ea p în â ce voi ven i”. De
aceea a şi spus: ,^ i u l t am dorit să m ănînc Poştele acesta” 5, cu alte

3. L u ai 22, I!).
■1. h'ş. 3, I ri.
.r>. Luni 22, l.r>.
!>2H SF lN T lll. IOAN G U RA DE AUR

cuvinte: „M ult am d orit să vă dau vouă lucrurile acestea noi, să v ă dau

un Paşte p rin care vreau să vă fac oam eni duhovniceşti”.
A b ău t şi D om nul din sînge, ca n u cum va ucenicii, la auzul cuvinte­
lor Sale, să spună: „Ce? Bem sînge şi m încăm cam e?” şi să se tulbure -
că m ulţi s-au sm intit de aceste cuvinte, cînd a v o rb it de lucrul acesta
m ai înainte67.
- D eci, ca să nu se tulbure şi acum , a b ă u t El m ai întîi, ca să-i aducă
netulburaţi la îm părtăşirea cu tainele. D e aceea El însuşi a b ău t sîngele
Lui.
D ar poate că voi fi întrebat:
- C e, dar? T rebuie să m ai prăznuim şi Paştele vechi?
- N icidecum ! D e aceea H ristos a spus: ,^4ceasta s-o fa c e ţi”, ca să-i
îndepărteze de Paştele V echiului T estam ent. D acă Paştele acesta nou
d ă iertare păcatelor - precum şi dă - , Paştele cel vechi e de prisos. Şi
d u p ă cum Paştele iudeilor e legat de am intirea binefacerilor făcute lo r
în Egipt, tot aşa D om nul a legat strîns de tainele acestea am intirea bine­
facerilor Sale, închizînd şi prin asta gurile ereticilor. C în d ei ne întrea­
bă: „De unde se vede că Hristos S-a jertfit?”, noi le închidem gura, în afară
de alte argumente, şi cu cele scoase din tainele acestea. într-adevăr, ce rost
m ai au tainele pe care le săvîrşim dacă Iisus n-a murit?

II
V ezi cît de m are sîrguinţă îşi d ă D om nul ca să n e am intească
neco n ten it că a m urit pen tru noi? D om nul ştia că se v or ivi eretici: m ar-
cioniţii, valentinienii şi m aniheii, care aveau să tăgăduiască iconom ia
aceasta dum nezeiască; de aceea am inteşte necontenit de patim ile Sale.
A m inteşte de ele şi la d area Sfintelor T aine, pen tru ca n im eni să n u se
lase rătăcit. P rin m asa aceasta sfîntă ne şi m întuie, n e şi învaţă că ea este
capul bunătăţilor. D e aceea şi Pavel neîncetat vorbeşte de ea.
A poi d u p ă ce a dat sfintele taine, spune:
,jSlu voi m a i bea din rodul viţei acesteia p în ă în ziu a aceea cînd îl voi bea
cu voi nou întru îm părăţia T a tă lu i M e u ” .
Le vorbise p în ă acum de patim ile Sale şi de răstignire; acum le vor­
beşte iarăşi de înviere, am intindu-le de „îm părăţie”, n u m in d învierea Sa
„îm părăţie”.
- D a r p en tru ce a m ai băut d u p ă ce a înviat?
- Pentru ca oamenii, care nu dau crezare decît num ai simţurilor lor, să
nu creadă că învierea a fost o nălucire; că majoritatea oamenilor socot
6. loan ii, 53 -6 1 .
7. M atei 26, 2!).
OM II.II I.A MATKI

băutul o dovadă a învierii. D e aceea şi apostolii, pentru a-i încredinţa

pe oam eni de învierea Lui, grăiau: „Noi care am mîncat şi am băut
împreună cu E l”8. Aşadar, p entru a arăta că apostolii îl vor vedea înviat
cu strălucire, că va fi iarăşi cu ei şi că ei vor fi m artori ai celor făcute de
El pe tem eiul celor văzute şi săvîrşite, H ristos a spus: )tPînă în ziua aceea
cînd îl voi bea nou cu voi; voi fiind m artorii acestora, că voi M ă veţi vedea
înviat”.
- Ce înseam nă cuvîntul: „Nou”?
- înseam nă: într-un chip nou, într-un chip străin. C ă după înviere
H ristos n u va m ai avea trup pătim itor, ci nem uritor, deci şi nestricăcios,
care nu va avea nevoie de hrană. Deci H ristos d u p ă înviere nici n-a
m încat, nici n-a băut, pentru că n-a avut nevoie - că trupul Lui n u avea
nevoie de m încare şi de băutură - , ci a băut şi a m încat pentru a-i în cre­
d in ţa pe ucenici de învierea Sa.
- D ar p e n tru ce după înviere n-a b ău t apă, ci vin?
- Pentru ca să smulgă d in rădăcini o altă învăţătură greşită, o altă
erezie. Pentru că unii aveau să întrebuinţeze num ai apă la sfintele taine,
D om nul a întrebuinţat vin şi cînd a predat sfintele taine şi a întrebuinţat
to t vin cînd a stat la o m asă obişnuită, nu la săvîrşirea sfintelor taine; că
a spus: „Din rodul viţei”, iar viţa d ă naştere la vin, n u la apă.
,Jar după ce au cîntat laude, au ieşit la Muntele Măslinilor”910.
Să audă aceste cuvinte toţi cei care m ănîncă aşa cum m ănîncă p o r­
cii, care izbesc cu picioarele cînd stau la m asă şi se scoală de la m asă
beţi. Să audă aceeştia că trebuie să se scoale de la m asă m ulţum ind şi
cîntînd lui D um nezeu laude. A scultaţi aceste cuvinte toţi cîţi n u aştep­
taţi să se citească cea din urm ă rugăciune a sfintelor taine. R ugăciunea
aceasta preînchipuie rugăciunea făcută de D om nul după term inarea
C inei celei de T aină. D om nul a m ulţum it înainte d e a d a ucenicilor Săi
Sfintele T aine, ca şi noi să m ulţum im ; a m ulţum it şi a cîntat laude şi
d u p ă ce le-a dat, ca şi noi să facem la fel.
- D ar p e n tru ce S-a dus la M untele M ăslinilor?
- C a să Se facă văzut spre a fi prins, ca să n u p a ră că Se ascunde; Se
grăbea să Se ducă într-un loc cunoscut şi de Iuda.
Atunci le-a zis lor: „Voi toţi vă veţi sminti întru Mine”70.
A poi a adăugat şi profeţia:
„Că este scris: ,Jiate-voi păstorul şi se vor risipi oile”71.

8. Fapte 10, 41.

!). Matei 20, 80.
10. Matei 2(i, 81.
11. Matei 20, 81.
!W 0 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

Prin aceste cuvinte H ristos îi şi înduplecă pe ucenici să ia am inte

pu ru rea la cele scrise de profeţi, d ar le şi arată că este răstignit după
voia lui D um nezeu. N u scapă nici un prilej de a le spune că El nu-i
străin V echiului T estam ent, nici D um nezeului vestit în el; n u scapă nici
un prilej de a le spune că patim ile Sale înseam nă m întuirea lum ii şi că
tot ce se în tîm plă acum a fost propovăduit de profeţi cu m ult înainte. Le
spune ucenicilor toate aceste lucruri, ca să-i facă să aibă încredere
puternică şi în îm plinirea spuselor pline de bucurie. H ristos n e m ai
ara tă totodată şi n o u ă ce fel de oam eni erau ucenicii înainte d e răstig­
n ire şi ce fel de oam eni au ajuns d u p ă răstignire. în tim pul răstignirii
nici n-au p u tu t să stea lingă El; d ar du p ă m oartea Lui au ajuns puternici,
m ai tari ca diam antul.
Şi fuga şi frica ucenicilor este o dovadă a m orţii lui H ristos. D acă
unii au neruşinarea să spună că H ristos n-a fost răstignit, d u p ă ce a spus
şi a făcut atîtea, în ce fărădelegi n-ar fi căzut dacă n u s-ar fi întîm plat
nim ic din acestea? Pentru aceea, dar, H ristos întăreşte cuvîntul despre
m o artea Sa n u num ai prin patim ile Sale, ci şi p rin cele petrecute în
sufletele ucenicilor Săi şi prin sfintele taine, ca p rin toate să-i ruşineze
p e cei ce bolesc d e b o ala lui M arcion. Pentru asta şi îngăduie ca verhov-
nicul să se lepede de El. C ă, într-adevăr, dacă H ristos n-a fost legat şi
nici n-a fost răstignit, de unde frica lui Petru şi a celorlalţi ucenici?
D ar D om nul nu i-a lăsat să răm înă întristaţi, ci le-a spus:
,J)ar după ce voi învia, voi merge mai înainte de voi în Galileea”72.
H ristos n u S-a arătat în dată din cer, nici n-a plecat într-o ţară în d e­
părtată, ci a răm as în neam ul Său în care a şi fost răstignit, aproape în
aceleaşi locuri, ca şi prin aceasta să încredinţeze p e ucenici că şi C el răs­
tignit şi Cel înviat este una şi aceeaşi persoană; ca să-i m îngîie şi m ai
m ult p e întristaţii Lui ucenici. D e aceea ă şi spus: ,Jn Galileea13, ca să
scăpaţi acolo de frica iudeilor”, ca să creadă în C el Ce le grăise. D e
aceea S-a şi arătat lor în G alileea.
„Dar Petru, răspunzând, a zis: „Chiar dacă toţi se vor sminti întru Tine,
eu niciodată nu mă voi sminti”74.

III
C e spui, Petre? Profetul a spus că se vor risipi oile, H ristos a întărit
<’<‘le spuse şi tu spui: „Nu!” Nu-ţi sînt de ajuns cuvintele dinainte, prin *3

!2. Muici 2(i, 32.

I3. Matei 28, 16-17.
I I. Maici 2(>, 33.
OM ILII l.A MATKI !WI

care H ristos ţi-a închis gura, atunci cînd ai spus: ,,Milostiv f i i Ţie,
Doamne!”15.
N u, lui Petru n u i-au fost de ajuns. Şi de aceea D om nul îl lasă să
cadă, p en tru ca să-l înveţe şi prin aceasta să asculte totdeauna de ce
spune H ristos şi să ajungă la încredinţarea că este m ai vrednică de cre­
dinţă hotărîrea lui H ristos decît propriul lui cuget. C eilalţi ucenici, la
rîndul lor, n u puţin au cîştigat de p e u rm a lepădării lui Petru; şi-au dat
seam a de slăbiciunea firii om eneşti şi de adevărul lui D um nezeu. C înd
H ristos prezice ceva, n u trebuie să o faci pe deşteptul şi nici să te arăţi
m ai grozav decît m ajoritatea oam enilor, că spune Pavel: „ Vei avea laudă
faţă de tine însuţi,şi nu fa ţă de altul”16.
Petru ar fi trebuit să se roage şi să spună: „Ajută-ne, D oam ne, ajută-
ne no u ă ca să nu ne despărţim de T ine!” D ar nu; el se încrede în sine şi
spune: „Chiar dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată”. „Chiar dacă
T e vor părăsi toţi, spune Petru, eu n u T e voi părăsi!”
A ajuns încetul cu încetul încrezut. H ristos deci voind să-l sm e­
rească, a îngăduit să se lepede de El. P entru că Petru n u L-a ascultat nici
pe El, nici pe profet - că D om nul de aceea a adus m ărturia profetului,
ca să n u I se îm potrivească nim eni - deci, pentru că Petru nu I-a ascul­
tat cuvintele, îl învaţă cu faptele. C ă pentru aceasta a îngăduit să se
lepede, ca prin lepădarea de H ristos să se îndrepte, ascultă ce-i spune
D om nul: J a r Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta ”17. A
spus aceste cuvinte voind să-l m ustre cu asprim e, ca să-i arate că păcatul
lui este m ai greu decît celelalte păcate şi că are nevoie de m ai m ult aju­
tor. D ouă păcate săvîrşise Petru p rin spusele sale: unul, că se îm potri­
vise cuvintelor D om nului; altul, că se credea m ai m are decît ceilalţi
ucenici; dar, m ai bine spus, m ai săvîrşise şi un al treilea, că şi-a atribuit
lui totul. Pentru a-1 vindeca de aceste păcate, H ristos a îngăduit deci ca
Petru să cadă. D e aceea H ristos, lăsînd la o parte p e ceilalţi ucenici, Se
adresează lui Petru şi-i spune: „Simone, Simone, iată satana a cerut ca să vă
cearnă ca griul”18, adică să vă tulbure, să vă zăpăcească, să vă ispitească;
„dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta ”.
- D ar dacă a cerut să-i cearnă pe toţi, pentru ce H ristos n-a spus:
„M -am rugat p en tru toţi”?
- N egreşit p en tru pricina pe care am spus-o m ai înainte. D om nul i
Se adresează num ai lui Petru ca să-l m ustre şi să-i arate că păcatul lui
era m ai greu decît celelalte păcate.

1.'). Matei 1(>, 2 2 .

Hi. Gal. (>, 4.
17. I.ura 22, 1(2.
1H . I.ura 22, .11.
932 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

- D ar pentru ce Hristos n-a spus: „Eu n-am îngăduit”, ci: „M-am rugai”?
- M ergînd la patim ă, H ristos foloseşte cuvinte smerite, ca să-Şi
vădească firea Sa om enească. C um ar fi avut nevoie să Se roage ca să
întărească sufletul unui om care se clătina, El C are a zidit Biserica pe
m ărturisirea lui Petru şi aşa a întărit-o încît să nu fie biruită de m ii şi m ii
de prim ejdii şi de m orţi, El, C are a d at lui Petru cheile îm părăţiei ceru­
rilor şi l-a făcut d o m n peste o atît de m are putere, El, Care n-a avut
nevoie de rugăciune pentru a-i d a lui Petru acestea? C înd i-a d at lui
Petru puterea, H ristos n-a spus: „M -am rugat”, ci a spus cu autoritate:
„Voi zidi Biserica Mea şi-ţi voi da ţie cheile cerurilor”.
- D ar pen tru ce n-a grăit şi acum tot aşa?
- Şi p entru pricin a pe care am spus-o şi pen tru slăbiciunea ucenici­
lor. C ă ei n-aveau despre D om nul părerea ce I se cuvenea.
- D ar cum s-a făcut că Petru s-a lepădat de D om nul cu toate că
D o m n u l S-a rugat p en tru el?
- D om nul n u S-a rugat ca să n u se lepede, ci ca să n u piară credinţa
lui, ca să nu pia ră desăvîrşit. A cesta a fost un sem n al purtării de grijă a
D om nului p en tru Petru. Frica a alungat totul din sufletul lui; frica lui a
fost nem ăsurată, p e n tru că D um nezeu l-a lipsit cu totul de ajutorul Lui.
Şi l-a lipsit cu totul pentru că era cu totul m are în sufletul lui păcatul
îngâmfării şi al îm potrivirii. D eci, ca să stârpească din rădăcină aceste
păcate, Hristos a lăsat ca Petru să fie cuprins de un m are zbucium sufletesc.
C ă păcatele acestea erau adînc înfipte în sufletul lui Petru se vede
d e acolo că nu s-a m ulţum it num ai cu ce a spus m ai înainte, îm potrivin-
du-se şi profetului şi lui H ristos, ci şi m ai apoi, d u p ă ce H ristos i-a spus:
„Amin grăiesc ţie, că în această noapte, înainte de a cînta cocoşul, te vei
lepăda de trei ori de M ine”19,
Petru a zis:
„Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de
Tine”20.
Evanghelistul L uca am inteşte că H ristos cu cît o p rea m ai m ult, cu
atît Petru se îm potrivea m ai tare21. C e înseam nă asta, Petre? C înd D o m ­
nul a spus: „Unul din voi Mă va vinde”22, te tem eai să n u fii tu cum va vîn-
zătorul şi ai silit pe ucenicul pe care-1 iubea Iisus să-L întrebe23, deşi n u
te ştiai cu nim ic pe cuget, acum însă te îm potriveşti cîn d H ristos strigă
şi vorbeşte destul de desluşit că „toţi vă veţi sm inti”?Şi n u te împotriveşti
num ai o dată, ci chiar de două ori şi de m ai multe ori. T o t aşa spune şi Luca.
19. Matei 26, 34.
20. Matei 26, 35.
21. Luca 22, 34.
22. Matei 26, 21.
23. h an 13, 22-24.
OM1UI I.A MATKI im

- D ar d in ce pricină a făcut Petru lucrul acesta?

- D in dragostea lui m are, din m area lui bucurie de a fi cu Hristos.
C înd Petru s-a văzut scăpat din neliniştea din tim pul vînzârii, cînd
a văzut cine era vînzătorul, a căpătat curaj, a grăit şi s-a socotit m ai m are
şi mai tare decît ceilalţi ucenici, zicînd: „Chiar dacă toţi se vor sminti, eu
nu mă voi sm inti”. C uvintele acestea sînt cuvinte de om am biţios. D e alt­
fel chiar în tim pul cinei apostolii se întrebau cine este m ai m are între
ei24. A tît de m ult îi tulbura păcatul acesta. D a, H ristos l-a îm piedicat pe
Petru să fie am biţios, dar nici într-un caz nu l-a îm pins să se lepede de
El - D oam ne fereşte! - , ci l-a lăsat lipsit de ajutorul Lui şi i-a vădit firea
lui om enească. Uită-te însă cît de sm erit este m ai tîrziu! D u p ă înviere,
cînd Petru a întrebat: „Dar cu acesta ce va f i ? ”25, Hristos i-a închis gura şi
Petru n-a m ai îndrăznit să I se îm potrivească aşa cum a făcut acum , ci a
tăcut. Iarăşi la înălţarea D om nului, cînd a auzit: „Nu este vouă a şti anii
sau vremurile”26, Petru tace din nou şi nu I se îm potriveşte. M ai tîrziu,
cînd era pe acoperiş, cînd a văzut pînza şi a auzit vocea spunîndu-i:
„Ceea ce Dumnezeu a curăţit, tu nu spurca”2 , Petru stă liniştit şi n u cere
lăm uriri, deşi nu ştia bine ce înţeles au cuvintele acelea.

IV
Toate acele păcate - îngîm farea, duhul de îm potrivire şi am biţia -
au lucrat căderea lui Petru. în ain te de cădere îşi atribuia luişi totul şi
zicea: „Chiar de se vor sminti toţi, eu nu mă voi sm inti”; şi: „Chiar de ar tre­
bui să mor, eu nu mă voi lepăda de Tine”, cînd ar fi trebuit să spună: „Dacă
m ă voi b ucura de ajutorul T ă u ”. M ai tîrziu n u m ai grăieşte aşa, ci cu
totul dim potrivă: „Ce vă uitaţi la noi, ca şi cum cu puterea sau cu evlavia
noastră l-am făcut pe acesta să umble?”28
Din toate aceste fapte scoatem o m are învăţătură: strădania omului nu
e îndestulătoare, dacă omul nu se bucură de ajutorul cel de sus; şi iarăşi: nu
cîştigăm nim ic de pe urm a ajutorului de sus dacă n u ne străduim . Şi una
şi alta o arată Iu d a şi Petru. Iu d a s-a bucurat de m ult ajutor, d ar nu i-a
folosit, p en tru că n-a voit şi nici nu şi-a adus partea lui de strădanie;
Petru s-a străduit, dar a căzut, pentru că nu s-a bucurat de nici u n ajutor
de sus. D in acestea două se îm pleteşte virtutea: din ajutorul cel de sus şi
din strădania noastră. D e aceea, vă rog, nici să n u dorm iţi, lăsînd totul
pe seama lui D umnezeu, dar nici, străduindu-vă şi muncind, să socotiţi că

24. Lu ca 22, 24.

25. Ioan 21, 21.
2(>. Fapte 1, 7.
27. Fapte 10, 15.
2H. Fapte 5, 12.
(»H4 SKlNTUL lO A N GURA DE AUR

toate faptele voastre se datoresc num ai ostenelilor voastre. D um nezeu

nu vrea să fim nepăsători; de aceea n u face El totul; d ar nici nu vrea să
fim îngîm faţi; de aceea n-a lăsat totul în puterea noastră, ci, înlăturînd
ce este vătăm ător şi dintr-o parte şi din alta, ne-a lăsat ce ne este de
folos. A ceasta este pricina că a lăsat pe verhovnicul apostolilor să cadă,
smerindu-1; şi aşa l-a îm bo ld it spre m ai m are dragoste. „Că celui ce i s-a
iertat mai mult, va iubi mai m ult”29.
Să ne supunem 30, dar, totdeauna lui D um nezeu şi să n u ne îm potri­
vim Lui, chiar dacă p a r cuvintele lui D um nezeu potrivnice judecăţii şi
vederilor noastre; să p u n em cuvîntul Lui m ai presus de judecăţile şi
vederile noastre. A şa să facem şi cînd ne îm părtăşim cu sfintele taine.
Să nu n e uităm num ai la m ateria ce ne stă înain tea ochilor, ci să avem
în m inte p erm an en t cuvintele D om nului. C uvîntul Lui n u înşală nicio­
dată, p e cînd sim ţurile ne înşală uşor. C uvîntul Lui n-a fost niciodată
dezm inţit, pe cînd sim ţurile noastre de foarte m ulte ori greşesc. C înd
cuvîntul Lui spune: A cesta este trupul M eu”, să ascultăm şi să credem şi
să vedem trupul Lui cu ochii sufletului. H ristos n u ne-a d at nouă ceva
m aterial, ci, în lucrurile m ateriale, toate sînt duhovniceşti. T o t aşa şi cu
taina botezului; botezul se face printr-un lucru m aterial - ap a - , d ar se
săvîrşeşte ceva duhovnicesc - naşterea şi reînnoirea. D acă ai fi fost fără
de trup, ţi-ar fi dat daruri netrupeşti; d ar pen tru că sufletul este îm pletit
cu trupul, ţi-a dat cele spirituale în cele m ateriale. C îţi oam eni n u spun
azi: „Aş fi voit să-I văd chipul Lui, statura Lui, încălţăm intea Lui!” Iată
îl vezi, te atingi de El, îl m ănînci! D oreşti să-I vezi hainele Lui? D ar El
Se d ă pe El însuşi ţie nu num ai să-L vezi, ci chiar să te atingi de El, să-L
m ănînci, să-L prim eşti înăuntrul tău. N im eni să nu se apropie cu scîrbă,
nim eni să n u se apropie cu paşi şovăitori. T oţi să fim înflăcăraţi, toţi să
fim cu sufletele clocotitoare, toţi să fim cu m inţile treze. D acă iudeii
m încau cu zel paştele stînd în picioare, cu încălţăm intea în picioare şi
cu toiegele în m îini, cu m ult m ai m ult noi trebuie să fim veghetori. Ei
trebuiau să m eargă în Palestina; tu însă trebuie să m ergi în cer.

V
D e aceea trebuie să fim totdeauna veghetori. N u e m ică pedeapsa
pentru cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Adu-ţi aminte cît te-ai revoltat
împotriva vînzătorului, îm potriva răstignitorilor. Caută, dar, să nu te faci

2 9 . Lu ca 7, 4 7 .

,'i(). !)<· it ici începe partea m orală: Despre îm părtăşirea cu Sfintele T aine ş i despre preoţi. Ş i acum
f>r in Sfin lele Taine Hristos actualizează m asa de la Cina cea de Taină. Tot a ici şi despre preoţii care cunosc
pili uleie cuiva şi nu l opresc de a se îm părtăşi; din m iinile lor se va cere singele lui Hristos.
OMII.II I.A MATICI

şi tu vinovat de trupul şi sîngele lui Hristos! Iudeii au junghiat p rea sfîn-

tul trup, dar tu îl prim eşti într-un suflet m urdar, d u p ă ce ai prim it atîtea
binefaceri. D om nul nu S-a m ulţum it num ai să Se facă om, să fie p ăl­
m uit şi junghiat, ci să Se şi unească cu noi; ne-a făcut trup al Lui nu
num ai prin credinţă, ci chiar în realitate. D ecît cine trebuie să fie m ai
curat cel ce se îm părtăşeşte cu această jertfă? N u trebuie să fie, oare,
m ai curată decît raza soarelui m ina celui care taie acest trup, gura care se
um ple de focul cel duhovnicesc, lim ba care se înroşeşte cu sîngele cel
p re a înfricoşător? G îndeşte-te la cinstea cu care ai fost cinstit! Gîn-
deşte-te la ce fel de m asă iei parte! N e hrănim şi n e unim cu A cela de
C are îngerii se cutrem ură văzîndu-L, pe C are nici nu îndrăznesc să-L
privească fără frică din pricina străfulgerării Lui; ajungem trup şi sînge
al lui Hristos. „Cine va grăi puterile Domnului? Cine va face auzite toate lau­
dele L u i? ” 31 C are păstor hrăneşte oile sale cu m ădularele lui? D ar
pen tru ce vorbesc de păstor? Sînt m am e care, d u p ă ce au născut, dau de
m ulte ori pe copiii lor să fie hrăniţi de alte m am e. H ristos însă n-a în d u ­
ra t lucrul acesta, ci însuşi ne hrăneşte cu propriul Lui sînge şi prin toate
Se uneşte strîns cu noi. U ită-te, te rog, S-a născut din fiinţa noastră!
- D ar aceasta n-are legătură cu toţi oam enii.
- Are totuşi legătură cu toţi oam enii. D acă D um nezeu a v en it la
firea noastră, atunci negreşit a venit la toţi oam enii; iar dacă a venit la
toţi oam enii, atunci a venit şi la fiecare.
- D ar atunci cum se face că n-au cules toţi folosul venirii lui Hristos?
- De aceasta nu-i de vină El, C are a luat p en tru toţi fire om enească,
ci cei care n-au voit. Prin Sfintele Taine ale Sfintei Euharistii El Se
uneşte cu fiecare din credincioşi; pe cei pe care i-a născut îi hrăneşte cu
trupul Lui; nu-i d ă altuia să-i hrănescă, ca să te convingi iarăşi, şi prin
aceasta, că a lu at trupul tău.
A şadar să nu ne trîndăvim de vrem e ce sîntem învredniciţi de o atît
de m are dragoste şi cinste. N u vedeţi pe copii cu cîtă grabă se în dreaptă
spre sînul m am ei lor, cu cîtă rîvnă îşi înfig buzele în sîn? T ot cu atîta
grab ă să ne apropiem şi noi de m asa aceasta, de sînul potirului cel
duhovnicesc; dar, m ai bine spus, să sugem harul D uhului cu m ai m ultă
rîvnă decît copiii de lapte. O singură durere să simţim, aceea de a nu ne îm ­
părtăşi cu această hrană. Tainele din faţa noastră nu sînt fapte ale puterii
omeneşti. D om nul, Care le-a săvîrşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvâr­
şeşte şi pe acestea acum. Noi preoţii nu sîntem decît slujitorii; El este Cel ce
le sfinţeşte şi le preface. Nici un Iuda să nu fie aici! Nici un iubitor de argint!
D acă nu eşti ucenic, pleacă! M asa aceasta nu-i prim eşte pe unii ca aceştia.

:ti. i>s. i < ) . r>, 2.

 SFlNTUL IOAN G U R A DE AUR

„Cu ucenicii Mei vreau să fac Poştele!”32 a spus D om nul. M asa aceasta este
m asa aceea de la C ina cea de T aină, întru nim ic m ai prejos. N -a făcut-o
pe aceea H ristos, iar pe aceasta u n om. N u, ci şi p e aceasta to t El. Acesta
este foişorul acela unde era El cu ucenicii Lui atunci33. D e acolo a plecat
la M untele M ăslinilor34. Să plecăm şi noi de aici spre m îinile săracilor.
M unte al M ăslinilor este locul unde sînt săracii. M ulţim ea de săraci sînt
măslini sădiţi în casa lui D um nezeu, care picu ră untdelem nul de care
avem nevoie dincolo, p e tărîm ul celălalt, untdelem nul p e care l-au avut
cele cinci fecioare înţelepte, pe cînd celelalte fecioare, p en tru că n u l-au
luat de aici, au pierit35. A cest untdelem n să-l luăm cînd intrăm aici în
biserică, ca să întîm pinăm pe M ire cu candelele aprinse. A cest untde­
lem n să-l luăm şi cînd ieşim de aici. Nici un om cu inim ă de p iatră să n u
se apropie de sfintele taine, nici unul care-i crud şi nem ilos, nici unul
care-i cu totul necurat.
VI
C uvintele acestea vi le spun şi vouă care v ă îm părtăşiţi şi vouă
celor ce îm părtăşiţi. Este de neapărată trebuinţă să vi se spună şi vouă,
ca să îm părţiţi aceste daruri cu m ultă băgare de seamă. N u m ică v ă va fi
osînda dacă îngăduiţi să se îm părtăşească de la această m asă cineva pe
care-1 ştiţi cu vreun păcat. Sîngele lui H ristos d in m îinile voastre se va
cere. D e-ar fi general, de-ar fi m are dregător, de-ar fi chiar cel cu dia­
d em a pe cap, opreşte-1 dacă se apropie cu nevrednicie! T u ai m ai m ultă
putere decît el. D acă ţi s-ar fi încredinţat să ai grijă de curăţenia apei
unui izvor din care bea o turm ă şi ai vedea că vine la apă o oaie plină
toată de noroi la gură, n-ai lăsa-o să se aplece să bea, ca să n u tulbure
izvorul; aici însă nu ţi s-a încredinţat izvorul unei ape, ci izvorul sînge-
lui şi al D uhului. Şi cînd îi vezi pe unii că se apropie, deşi au păcate m ai
m urdare decît păm întul şi noroiul, nu te revolţi şi nu-i opreşti? C e ier­
tare m ai poţi avea? Pentru aceasta v-a cinstit D um nezeu pe voi, preoţi­
lor, cu această cinste, ca să-i deosebiţi pe unii de alţii. A ceasta e vred n i­
cia voastră; aceasta-i trăinicia voastră, aceasta-i toată cununa voastră,
nu ca să um blaţi într-o haină albă şi strălucitoare.
- D ar de unde ştiu eu pe cutare şi pe cutare?
- N u vorbesc de cei pe care nu-i cunoşti, ci de cei p e care-i cunoşti.
V rei să-ţi spun ceva m ai înfricoşător? N u e atît de m are grozăvia să
fie aici cei îndrăciţi, cît de mare grozăvie e să fie aici aceia despre care Pavel

,'42. M atei 26, 18.

33. Luca 22, 12.
34. M atei 26, 30.
3,r>. M atei 25, 1-13.
OM ILII I.A MATKI !>:»7

spunea că au călcat în picioare pe H ristos, că au socotit ceva de rînd sîn-

gele Testam entului şi au batjocorit harul D uhului3'1. C el care păcă­
tuieşte şi se apropie de sfintele taine este m ai rău decît un îndrăcit,
în drăciţii, pentru că sînt stăpîniţi de dem oni, nu sînt pedepsiţi; aceştia
însă pen tru că se apropie cu nevrednicie sînt daţi osîndei veşnice. A şa­
dar n u num ai pe aceştia să-i alungăm , ci pe toţi p e care-i vedem că se
apropie cu nevrednicie. N im eni să nu se îm părtăşească, dacă nu-i uce­
nic! Nici un Iuda să nu se îm părtăşescă, ca să n u păţească ce-a păţit
Iuda. T rup al lui H ristos este şi m ulţim ea aceasta. V ezi, dar, ca tu, care
îm părtăşeşti cu sfintele taine, să n u m înii pe Stăpîn dacă nu cureţi tru ­
pul acesta! V ezi să nu-i dai sabie în loc de hrană! D acă un om n ev red ­
nic vine din neştiinţă să se îm părtăşească, opreşte- 1 , nu te teme!
Tem e-te de D um nezeu, nu de om! D acă te tem i de om, vei fi dispreţuit
de om. D ar dacă te tem i de D um nezeu, vei fi respectat şi de om. D acă
nu îndrăzneşti să opreşti de la sfînta îm părtăşanie pe unul nevrednic,
adu-1 la mine. Nu-i voi îngădui o astfel de îndrăzneală. M ai degrabă m ă
voi despărţi de suflet decît să îm părtăşesc cu sîngele Stăpînului p e u n
nevrednic; m ai degrabă îm i voi răspîndi sîngele m eu decît să îm părtă­
şesc cu sîngele acesta atît de înfricoşător pe unul care n u m erită. N u ai
nici o vină dacă nu cunoşti pe cel nevrednic, deşi l-ai cercetat cu
de-am ănuntul. C ele ce ţi le-am spus, le-am spus de cei p e care-i cunoşti.
D acă vom înd rep ta pe cei pe care-i cunoaştem , D um nezeu ni-i v a face
cunoscuţi repede şi pe cei pe care nu-i cunoaştem . D ar dacă îngăduim
să se îm părtăşească cei pe care-i cunoaştem că sînt păcătoşi, p en tru ce
să n e m ai facă D um nezeu cunoscuţi p e cei pe care nu-i cunoaştem ? N u
spun cuvintele acestea ca să oprim de la îm părtăşire p e oam eni, nici ca
să-i alungăm din biserică, ci ca să-i aducem la Sfînta îm părtăşire d u p ă
ce s-au îndreptat, ca să ne dăm silinţa să-i îndreptăm . Aşa vom face
în d u răto r şi pe D um nezeu. V om găsi m ulţi oam eni care să se îm părtă­
şească cu vrednicie şi vom prim i şi m are răsplată şi p en tru rîvna noastră
şi p en tru grija ce o purtăm de alţii, pe care facă D um nezeu ca noi toţi să
o dobîndim , cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus
H ristos, C ăruia slava în vecii vecilor, Amin.
36. Evr. 10, 2 9 .
 O M ILIA LX X X III

A tu n ci a mers Iisus împreună cu ei la locul ce se numeşte

Ghetsimani şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici pînă ce voi
merge să Mă rog acolo”. Şi luînd pe Petru şi pe cei doi fii
ai lui Zevedeu, a început a Se întrista şi a Se mîhni
şi le-a zis lor: „întristat este sufletul Meu pînă la moarte.
Rămîneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine”1
I
P en tru că aceşti ucenici erau nedespărţiţi de H ristos, H ristos i-a
luat cu El şi le-a spus: ,JRămîneţi aici pînă ce voi merge să M ă rog”. C ă H ris­
tos avea obiceiul să Se roage singur, fără ei. A făcut aceasta ca să ne
înveţe să ne rugăm în linişte şi înconjuraţi de m u ltă tăcere.
Şi i-a luat pe cei trei şi le-a spus: „întristat este sufletul Meu pînă la
moarte”.
- D a r pentru ce n u i-a luat p e toţi?
- N -a luat pe toţi ucenicii, ca ucenicii să nu-şi p ia rd ă curajul, ci p e
aceştia, care fuseseră privitorii slavei Lui2. D ar şi p e aceştia i-a lăsat
departe de El.
„Şi mergînd puţin, S-a rugat zicînd: „Părinte, dacă este cu putinţă, să
treacă de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiescEu, ci cum voieşti Tu ”. Ş i a
venit la ei şi i-a găsit dormind; şi a zis lui Petru: ,A şa>n-aţi putut veghea un
ceas cu Mine? Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită; că duhul este
osîrduitor, iar trupul neputincios”34
N u fără pricină S-a adresat num ai lui Petru, deşi dorm eau şi ceilalţi
doi, ci a vrut să-l m ustre şi cu acest prilej pentru p ricin a de care am v o r­
b it m ai înainte. A poi, pen tru că şi ceilalţi spuseseră acelaşi lucru - că
spune evanghelistul: „CîndPetru a zis: „Chiar de-arf i să mor împreună cu
tine, eu nu mă voi lepăda de Tine”, au spus la fe l şi toţi ucenicii”* - , deci
pen tru că spuseseră şi ceilalţi ucenici acelaşi lucru, H ristos le-a grăit

1. Matei 26, 36-38.

2. Matei 17, 1-8.
3. Matei 26, 39-41.
4. Matei 26, 35.
OM ILII LA MATKI !)3!)

tuturor, pentru a vădi slăbiciunea lor. C ă ei, care spuseseră că voiesc să

m oară îm p reu n ă cu El, n-au p u tu t atunci să privegheze, nici să se întris­
teze cu El cînd era întristat, ci i-a biruit som nul.
Hristos S-a rugat cu stăruinţă, ca să nu pară că rugăciunea Lui e o
făţărie. Sudoarea Ii curgea din aceeaşi pricină, d ar şi pentru ca să nu
spună ereticii că agonia sufletului Său era prefăcătorie. D in pricina
aceasta sudoarea Lui, ca picăturile de sînge5; din pricina aceasta s-a ară­
tat un înger întărindu-L 6; din pricina aceasta, atîtea nenum ărate dovezi
de frică, ca să n u spună nim eni că sînt plăsm uite cuvintele Evangheliei.
D in pricina aceasta şi rugăciunea Lui stăruitoare. Prin cuvintele: „Dacă
e cu putinţă să treacă” di arătat firea Lui om enească, iar prin cuvintele:
„Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti T u ”a. arătat virtutea şi înţelepciunea
Lui, învăţîndu-ne să urm ăm lui D um nezeu, chiar cînd firea noastră ne
trage în altă parte.
D ar p en tru că n u era de ajuns pentru oam enii fără de m inte să le
arate num ai faţa plină de tristeţe, H ristos a adăugat şi cuvintele. Şi
iarăşi, p en tru că n u le erau de ajuns num ai cuvintele, au trebuit şi fap­
tele; şi a u n it cuvintele cu faptele, ca şi cei m ai cîrtitori oam eni să
creadă că a fost om şi a m urit. D acă, după ce a făcut toate acestea, m ai
sînt încă unii care nu cred că a fost om cu adevărat, cu m ult m ai m ult
n-ar fi crezut de n-ar fi fost acestea.
Vezi cu cîte dovezi arată adevărul întrupării Sale? C u cele ce ros­
teşte, cu cele ce pătimeşte.
Apoi vine la Petru şi-i spune: ,/lşa, n-ai p u tu t veghea un ceas cu
M ine?” Toţi dorm eau, dar îl m ustră pe Petru, ca să-i aducă am inte de
cuvintele pe care le rostise m ai înainte. C uvintele „cu M ine”nu sînt puse
fără rost, ci ca şi cum i-ar fi spus: „N-ai putut să priveghezi cu M ine, şi ai
spus că-ţi vei p u n e sufletul p e n tru M ine?” Şi celelalte cuvinte tot ace­
laşi lucru îl arată, că spune: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi
în ispită”.
Vezi cum îi învaţă din nou să nu fie îngîmfaţi, ci să fie cu inim a
zdrobită, să fie smeriţi şi să lase totul pe seam a lui D um nezeu?
H ristos Se adresează cînd lui Petru, cînd tuturor ucenicilor. Lui
Petru îi spune: „Simone, Simone, a cerut satana să vă cearnă, dar Eu M-am
rugat pentru tine”7; iar tuturor celorlalţi: ,JR.ugaţi-vâ să nu cădeţi în ispită”8.
C u orice prilej le taie îngîm farea şi-i face gata de luptă. Apoi, ca să nu
p a ră cuvîntul Său îm povărător, le spune: „Că duhul este osîrdui-

Luca 22, 44.

(i. Luca 22, 43.
7. Luca 22, 31 32.
8. Luca 22, 40.
<>40 SFlNTUL IOAN G U R Ă DE AUR

tor, iar trupul neputincios”. „C hiar dacă ai vrea să dispreţuieşti m oartea,

spune H ristos, nu vei putea, atîta vrem e cit D um nezeu nu-ţi întinde
m in ă de ajutor; că trupul trage în jos m intea”.
„Şi iarăşi S-a rugat la fe l zicînd: „Părinte, dacă nu poate trece acest pahar
de la Mine, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta!”9
P rin aceste cuvinte arată că voinţa lui H ristos este u n a cu v oinţa lui
D um nezeu şi că trebuie să urm ăm totdeauna voinţa lui D um nezeu şi pe
aceasta s-o căutăm .
„Şi venind i-a găsit dormind”10.
E ra şi n oaptea tîrziu, dar şi ochii ucenicilor erau îngreuiaţi de
tristete.
>

Şi S-a dus a treia oară şi a rostit iarăşi aceleaşi cuvinte, întărind că a

fost om . C în d Scriptura arată că un lucru s-a săvîrşit de două şi de trei
ori în seam nă că acel lucru este m ai presus de orice îndoială. D e p ild ă
Iosif îl în treabă pe Faron: ,f)e două ori ai avut visul acesta?Ei bine, s-a
făcut asta pentru adevăr şi pentru ca să f i i încredinţat că se va întîmpla cu ade­
vărat”11. D e aceea şi H ristos a rostit aceleaşi cuvinte o d ată şi de două
ori şi de trei ori, pen tru a ne încredinţa că a fost o m cu adevărat.
- D ar pen tru ce a venit a doua oară la ucenici?
- C a să-i m ustre; dar ei erau atît de prinşi de tristeţe încît nici n-au
simţit venirea Lui. Şi nu i-a m ai m ustrat, ci S-a d ep ărtat puţin. Prin
aceasta a arătat cît de m are era slăbiciunea lor, că n-au putut să prive-
gheze, deşi fuseseră ţinuţi de rău. Nu-i m ai trezeşte, nici nu-i m ai ceartă,
ca să n u le rănească şi m ai m ult sufletul, ci Se duce de la ei şi Se roagă.
A poi Se întoarce şi le spune:
„Dormiţi de acum şi odihniţi-vâ!”12
Şi ar fi trebuit ca atunci să privegheze ucenicii! H ristos însă le arată
că ei n u v or suferi nici vederea chinurilor Lui, ci v or fugi şi vor sta
departe de agonia Sa. Le m ai arată că nu are nevoie de ajutorul lor şi că
trebuie să fie dat negreşit în m îinile păcătoşilor.
,f)o rm iţi de acum şi odihniţi-vă, le spune El. Iată s-a apropiat ceasul
şi Fiul Omului Se dă în mîinile păcătoşilor” 13.
A rată iarăşi că fapta aceasta intră în rînduiala m întuirii lumii.

9. Matei 26, 42.

10. Matei 26, 43.
11. Fac. 41, 32.
12. Matei 26, 45.
13. Matei 26, 45.
OM II.II l.A MATKI 941

II
D ar nu num ai asta, ci le şi dă ucenicilor curaj, spunîndu-le: J n mîi-
nilepăcătoşilor”, ca să le arate că uciderea Lui este o p era răutăţii p ăcăto ­
şilor, nu că ar fî vinovat de vreun păcat14.
„Sculaţi-vă, să mergem de aici! Iată s-a apropiat cel ce Mă vinde!”
Hristos, p rin tot ce face şi spune, îi învaţă pe ucenici că vînzarea şi
m oartea Lui n u se datorează nici neputinţei, nici silniciei, ci unei rîn-
duieli m ai presus de m inte şi de cuvînt. Ştia m ai dinainte că vînzătorul
se apropie; şi nu num ai că n-a fugit, ci a şi m ers în tru întîm pinarea lui.
„Şi încă vorbind El, iată a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi cu el
mulţime multă cu săbii şi beţe, de la arhiereii şi bătrînii poporului”15.
Frum oase unelte în m îinile preoţilor! N ăvălesc asupra Lui cu săbii
şi cu beţe!
Evanghelistul spune: „Şi cu ei Iuda, unul din cei doisprezece”. Evanghelis­
tul îl numeşte iarăşi: „unul din cei doisprezece”şi nu-i este ruşine să o spună.
,Jar vînzătorul le dăduse semn, zicînd: ,JPe Care-L voi săruta, Acela este,
prindeţi-L”16
V ai, cîtă răutate a intrat în sufletul vînzătorului! C u ce ochi se uita
atunci la învăţător? C u ce gură îl săruta? O , suflete ticălos! Ce-ai pus la
cale? Ce-ai îndrăznit? Ce sem n ai d at vînzării? „Pe Care-L voi săruta”, a
spus Iuda. Se bizuia pe bunătatea învăţătorului. B unătatea Lui, care,
m ai m ult decît orice, trebuia să-l ruşineze şi să-l lipsească de orice ier­
tare că a vîndut pe Cel Ce era atât de bun!
- D ar p en tru ce Iuda a spus că le va da semn?
- Pentru că de m ulte ori D om nul, fiind înconjurat de iudei, a trecut
g rintre ei fără să-L vadă. Şi s-ar fi p utut întîm pla şi atunci aceasta dacă
Iristos ar fi voit. V oind deci să-i arate lui Iuda lucrul acesta, D om nul a
o rb it atunci vederile celor ce veniseră, şi i-a întrebat: ,J*e cine căutaţi?”17
D a r ei nu L-au cunoscut, deşi erau cu făclii şi cu lum ini şi aveau p e Iu d a
cu ei. Iar cînd I-au răspuns: „P i Iisus”, El le-a spus: ,J5u sînt Acela pe
Care-L căutaţi”18. A poi îl în treab ă iarăşi pe Iuda:
,.Prietene, pentru ce ai venit?”1920
Atunci a îngăduit Hristos să fie prins, după ce Şi-a arătat puterea Sa.
Evanghelistul Luca spune că, chiar în ceasul acesta al vînzării, Hristos
căuta să-l îndrepte pe Iuda, spunîndu-i: „Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul
Omului?” 20 „Nici chipul vînzării nu te ruşinează, lu d o ?” îi spune
14. Matei 26, 46.
15. Matei 26, 47.
16. Matei 26, 48.
17. Ioan 18, 4.
18. Ioan 18, 5.
19. Matei 26, 50.
20. /.ura 22, 48.
!)4 2 -SFlNTUL IOAN G U R A DE AUR

D om nul. Totuşi, pentru că nici aceasta nu l-a îm piedicat pe vînzător,

H ristos a p rim it să fie sărutat şi S-a dat lor de b u n ă voie; şi au pus m ina
p e El; şi L-au prins chiar în n oaptea în care m încaseră Paştele. A tît de
m ult clocoteau de m înie, atît erau de înverşunaţi; d ar nim ic n-ar fi putut
d acă H ristos n u le îngăduia. A ceasta însă nu-1 scapă p e Iu d a de osînda
aceea de nesuferit, ci îl osîndeşte şi m ai m ult, p en tru că a ajuns m ai săl­
batic decît o fiară, deşi avusese atîtea dovezi de pu terea Lui, de blînde-
ţea şi de bu n ătatea Lui.
Ştiind21, d ar, aceasta, să fugim de lăcom ie. Ea, d a ea, l-a în nebunit
atunci pe Iuda; ea îi face pe cei stăpîniţi de această patim ă să ajungă
p în ă la cea m ai cum plită cruzim e şi neom enie. C în d lăcom ia îi face pe
oam eni să nu se m ai gîndească la m întuirea lor, cum se m ai p o t gîndi ei
la m întuirea altora? Şi atît de tiranică este patim a aceasta încît biruie
uneori chiar apriga dragoste trupescă. D e aceea, m ă cuprinde o amarnică
ruşine cînd văd că pe mulţi oam eni îi opreşte de la desfrîu dragostea de
bani, dar nu vor să trăiască în cuminţenie şi curăţie de fiica lui Hristos. Să fu­
gim, dar, de această patimă! N u voi înceta niciodată de a o spune.
Spune-m i, om ule, pen tru ce aduni aur? P entru ce-ţi faci ro b ia m ai
am ară? P entru ce-ţi faci închisoarea m ai îm povărătoare? P entru ce-ţi
faci grija m ai usturătoare? închipuie-ţi că-i al tău to t aurul din m ine, că-i
al tău tot aurul din palatele îm părăteşti! D acă ai avea toată grăm ada
aceea de aur n u te-ai folosi de ea, ci num ai ai păzi-o. Şi acum ai atîta aur
şi nu te foloseşti de el, ci stai lîngă el ca lîngă nişte averi străine; dacă ai
avea m ai m ult aur, tot aşa ai face, b a chiar cu m ult m ai m ult. A şa obiş­
nuiesc zgîrciţii. C u cît au m ai m ult aur cu atît îl cruţă m ai mult.
- D a, aşa e; dar ştiu că-i al m eu, că-1 stăpînesc.
- S tăpînirea este num ai în m intea ta, nu în realitate, că n u te folo­
seşti de aurul tău.
- V reau în să să ajung cu el tem ut de oam eni!
- D a, ai să ajungi m ai degrabă p ra d ă şi bogaţilor şi săracilor şi hoţi­
lo r şi bîrfitorilor şi slugilor; într-un cuvînt tuturor celor ce voiesc să-ţi
în tin d ă curse. D acă vrei să fii tem ut de oam eni, taie părţile tale slabe de
u n d e te p o t ap u ca şi întrista toţi cei ce vor să-ţi ia aurul. Sau n-ai auzit
proverbul care spune că pe cel sărac şi gol n u -1 pot dezbrăca de-ar
năvăli asupra lui o sută? Sărăcia îi este cel m ai m are apărător pe care
nici îm păratul n-o poate învinge, nici supune.

III
Toţi de-a valm a îl supără pe iubitorul de argint. D ar pentru ce vorbesc
de oameni, cînd şi moliile şi viermii luptă îm potriva lui? D ar pentru
2 1. Do aici începe parlca morală: Împotriva iubitorilor de argint şi lacomilor. Cu cit adună m
mult cu atil mai mult suferă.
OM II.II LA MA'I'KI 043

ce vorbesc de molii? C hiar de nu l-ar supăra nim eni, e de ajuns num ai

timpul ca să-i facă cea m ai m are pagubă unuia ca acesta. T e întreb: care-i
plăcerea bogăţiei? E u văd numai neplăceri. Spune-mi tu: Care-i plăcerea?
- D ar care-s neplăcerile?
- Iată-le! Grijile, uneltirile, duşm ănia, ura, team a, setea necontenită
şi chinul nesfîrşit. D u p ă cum îndrăgostitul îndu ră cel m ai m are chin
cînd strînge în braţe iubita, dar nu-şi poate îndeplini pofta, tot aşa şi cu
bogatul. Are bogăţie, stă alături de ea, dar nu-şi poate îm plini toată
pofta, ci se întîm plă aşa cum a spus un b ă rb a t înţelept: „Capofta eunucu­
lui de a strica fecioria unei fete!”22; şi: „Ca un eunuc care îmbrăţişează o
fecioară şi suspină”23. A şa păţesc toţi bogaţii. C ine poate vorbi de toate
celelalte neplăceri? Este urît de toţi: de slugi, de cei ce m uncesc păm în-
tul, de vecini, de cei ce se ocupă cu treburile statului, d e cei nedreptăţiţi
de el, de cei cărora n u le-a făcut nici un rău; şi m ai m u lt decît toţi, de
soţie şi d e copii; că zgîrcitul nu-şi hrăneşte copiii ca p e nişte oam eni
liberi, ci m ai rău decît ca pe nişte prinşi de război şi ca p e robii cum pă­
raţi din piaţă. Zgîrcitul îşi pricinuieşte luişi prilejuri d e m înie, de supă­
rare, de furie, de batjocură. Este bătaia obştească de jo c a tuturora.
Acestea-s neplăcerile bogăţiei; şi poate chiar m ai m ulte decît
acestea. N-ai putea niciodată să le zugrăveşti pe toate cu cuvîntul,
ci num ai viaţa de toate zilele le poate înfăţişa. Spune-m i, care-i plăcerea
ce ţi-o d ă bogăţia?
- M ă văd bogat şi m ă socotesc bogat! mi se poate răspunde.
- Este, oare, o plăcere să te socoteşti bogat? Bogăţia nu-i decît un
num e care pricinuieşte cea m ai m are invidie. Şi nu-i num ai un num e, ci
şi u n num e lipsit de conţinut.
- D ar bogatul se bucură la gîndul că e bogat.
- Se bucură de acelea de care ar trebui să se întristeze.
- Să se întristeze? Pentru ce?
- Pentru că bucuria aceasta a lui îl face să nu m ai fie bun de nimic,
îl face fricos şi laş; şi cînd pleacă în călătorie şi cînd se găseşte în faţa
m orţii. Bogatul socoteşte m oartea o îndoită nenorocire, pen tru că iubeş­
te banii m ai m ult decît lum ina zilei. Pe unul ca acesta nici cerul nu-1 desfată,
că nu-i aduce aur; nici soarele, că nu-i sloboade raze de aur.
- D a r sînt unii bogaţi care se bucură de averile lor. Petrec,
m ănîncă, se îm bată, trăiesc în lux.

22. tn{ Sir. 20, H.

23. In(. Sir. 30, 20.
*>44 SKlNTlJL IOAN G U R A UE AUR

- V orbindu-m i de aceştia îm i vorbeşti de nişte bogaţi m ai răi decît

zgîrciţii. C ă ei m ai cu seamă, sînt cei care nu se b ucură de avuţiile lor.
Zgîrcitul se abţine de la celelalte păcate şi e în lăn ţu it num ai d e o sin­
g u ră dragoste, dragostea de bani; aceştia însă sînt m ai răi decît zgîrciţii;
că în afară de păcatele de care m i-ai vorbit, m ai atrag asupra lo r o m ul­
ţim e de stăpîni cum pliţi şi slujesc în fiecare zi, c a u n o r tirani am arnici,
stom acului, plăcerilor trupeşti, beţiei şi celorlalte patim i desfnnate;
întreţin curtezane, întind m ese luxoase, găsesc plăceri în tovărăşiile cu
paraziţii şi linguşitorii, se d ed au la am oruri îm po triv a firii, îm bolnăvin-
du-şi de p e u rm a lor şi trupul şi sufletul cu m ii şi m ii de boli. Nu-şi chel­
tuiesc averile p e lucruri de folos, ci spre stricarea trupului şi o d ată cu el
şi spre stricarea sufletului. Fac la fel ca unul care, îm podobindu-şi tru­
pul, ar socoti că-şi cheltuieşte averea pe lucruri de folos. Prin urm are
num ai acela gustă plăcerile bogăţiei, num ai acela este stăpîn p e averile
lui, care întrebuinţează averile p e ceea ce trebuie; ceilalţi sînt robii şi
prizonierii avuţiilor lor; îşi m ăresc patim ile trupului şi bolile sufletului.
C u m poate fi plăcere şi desfătare acolo unde-i îm presurare de duşm ani
şi război, unde-i furtună m ai cum plită ca furtuna mării? D acă bogăţia
d ă peste u n prost, apoi îl prosteşte şi m ai m ult; d acă d ă peste u n desfrî-
nat, apoi îl face şi m ai desfnnat.
- D ar ce folos are săracul de pe u rm a priceperii lui?
- Poate că n-o ştii! Nici orbul n u ştie care-i folosul lum inii. A scultă
p e Solom on, care spune: „Pe cît este deosebirea între întuneric şi lumină,
pe atît este mai presus înţeleptul de nebun”24. C um să-l învăţăm p e cel din
întuneric? C ă întuneric este dragostea de avuţii şi nu lasă să se vadă
cum sînt ele în realitate, ci le arată altfel. D u p ă cum cel care este în întu­
neric socoteşte o nim ica vasele de aur, pietrele preţioase sau h ain ele de
p u rpură, p e n tru că nu vede frum useţea lor, tot aşa şi cel stăpînit d e iubi­
re a de argint n u vede cum trebuie frum useţile celor ce m erită să fie
dorite. îm prăştie, te rog, întunericul pricinuit de p atim a aceasta şi vei
v ed ea ce sînt avuţiile! N icăieri n u se vede aceasta aşa de bine ca în sără­
cie; nicăieri n u se vădesc bogăţiile a fi o nim ica, ca în filozofie!

IV
O , oam eni nebuni, care blestemaţi pe săraci şi spuneţi că sărăcia face
de ruşine şi viaţa oamenilor şi casele lor! Din pricina aceasta amestecaţi to­
tul pe lume. Spune-mi, care e ruşinea casei unui sărac? C ă nu are p at de fil­
deş, că nu are vase de argint? C ă toate lucruruile din casa lui sînt de

24. Kcl. 2, 13.

OM ILII LA MATKI 945

lut şi de lem n? D ar tocm ai aceasta d ă unei case cea m ai m are slavă şi

strălucire. C înd nu te ocupi de cele lum eşti poţi să-ţi întrebuinţezi tim ­
pul cu grija de suflet. C înd vezi că te îngrijeşti num ai de cele
lumeşti, ruşinează-te de m area ta necuviinţă. Şi m ai ales casele bogaţi­
lor sînt lipsite de cuviinţă. Poate fi, oare, o m ai m are necuviinţă decît
aceea de a îm brăca lem nele cu covoare, de a fereca paturile cu argint ca
la teatru şi ca pe scenă? C are casă seam ănă m ai m ult cu scena şi cu cele
de pe scenă? C asa bogatului sau casa săracului? Nu-i aşa că a bogatului?
Deci ea este plină de necuviinţă. C are casă seam ănă cu casa lui Pavel,
cu a lui A vraam ? Nu-i aşa că a săracului? D eci ea este p lin ă de podoabe
şi de bună-cuviinţă. Şi ca să cunoşti că m ai cu seam ă aceasta este
po d o ab a unei case, m ergi în casa lui Z aheu şi află cum şi-a îm podobit el
casa cînd H ristos a vrut să intre în ea! Z aheu n-a alergat la vecini ca să
ceară scaune şi paturi de fildeş, nici n-a scos din lăzi covoare ţesute în
Lacedem onia, ci şi-a îm podobit casa cu po d o ab a potrivită lui Hristos.
- C are-i podoaba aceasta?
- „ Voi da, spune el, jumătate din averile mele săracilor şi celui de la
care am răpit îi voi întoarce împătrit!”25
Aşa să ne îm podobim şi noi casele noastre, ca să intre şi în casa
noastră H ristos. Acestea-s uşile cele bune; acestea-s covoarele cele fru­
m oase; acestea se fac în ceruri; acolo se ţes. U nde sînt acestea,acolo este
şi îm p ăratul cerurilor. D a r dacă-ţi vei îm podobi casa altfel, chem i pe
diavol şi ceata lui. D u-te şi în casa lui M atei vameşul! C e a făcut şi el?
M ai întîi s-a îm podobit pe el cu rîvnă, apoi a lăsat p e toate şi a urm at lui
H ristos26. T o t aşa şi-a îm podobit şi C ornelie casa: cu rugăciuni şi cu
m ilostenii27. D e aceea, p în ă astăzi, casa lui străluceşte m ai m ult decît
palatele îm părăteşti. U rîţenia unei case n u se datorează m obilelor aşe­
zate la voia întîm plării, nici patului nearanjat, nici pereţilor înnegriţi de
fum, ci păcatelor celor ce locuiesc în casă. H ristos arată lucrul acesta
prin aceea că nu Se ruşinează să intre într-o casă ca aceasta dacă în ea
locuieşte u n om virtuos; în cealaltă însă niciodată n u v a intra, chiar
de-ar avea acoperiş de aur. D eci casa care prim eşte pe Stăpînul univer­
sului e m ai strălucită decît palatele îm părăteşti; cealaltă casă, cu acope­
rişurile d e aur şi cu coloane, se aseam ănă cu haznalele şi cu canalele,
pen tru că are în ea vasele diavolului.

25. Luca 19, 8.

2(i. Matei 9, 9.
27. Fapte 10, 4.
946 SFlNTUL IOAN GURA OE AUR

N -am spus aceste cuvinte despre bogaţii care-şi cîştigă averile lor în
m o d cinstit şi le întrebuinţează cum trebuie, ci de b ogaţii lacom i şi zgîr-
ciţi. L a aceştia nici o rîvnă, nici o grijă de cele de n eap ărată trebuinţă;
singura lo r grijă şi rîvnă este de a-şi um ple pîntecele, d e a se îm băta şi
de a săvîrşi alte necuviinţe la fel cu acestea; la ceilalţi, grija de a filozofa.
D e aceea H ristos n-a intrat niciodată într-o casă luxoasă, ci în casa
vam eşului M atei, în casa m ai m arelui vam eşilor, în casa pescarului. A
lăsat la o parte palatele şi pe cei îm brăcaţi cu h ain e moi.
A şadar şi tu, dacă vrei să-L chem i p e H ristos în casa ta, îm podobeş-
te-ţi casa cu m ilostenii, cu rugăciuni, cu rugi şi cu privegheri de noapte.
Acestea-s podoabele lui H ristos; celelalte, ale diavolului, duşm anul lui
H ristos. N im eni, dar, să nu-şi acopere faţa de ruşine că are o casă m ită
dacă are astfel de podoabe. N ici u n bogat să n u se îngîm fe că are o casă
luxoasă, ci m ai bine să-şi acopere faţa de ruşine şi să caute să aibă o casă
ca aceea, părăsindu-o p e a lui, ca să prim escă p e H ristos şi aici p e
păm în t şi să se desfăteze şi dincolo, în corturile cele veşnice, cu harul şi
cu iu b irea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava şi
puterea, în vecii vecilor, Amin.
 O M IL IA LX X X IV

„Şi iată unul din cei ce erau cu Iisus,

întinzînd mina, a scos sabia şi lovind pe sluga arhiereului,
i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis:
„întoarce sabia la locul ei; că toţi cei ce scot sabia,
de sabie vor muri. Sau ti se pare că nu pot să rog
pe Tatăl Meu şi să-MÎ trimită acum mai mult
de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini
Scripturile, că aşa trebuie să fie?”1
I
- C ine a fost cel care a tăiat urechea?
- Evanghelistul Ioan spune că Petru2. A făcut lucrul acesta din p ri­
cina firii lui înflăcărate.
D ar se cade să ne întrebăm : P entru ce p u rta sabie? C ă p u rta sabie
se vede n u num ai de aici, ci şi d in răspunsul p e care ucenicii l-au d at lui
H ristos: „ S în t a ic i d o u ă s ă b ii” 3.
- Pentru ce, dar, le-a în g ăduit H ristos să p oarte săbii?
- Şi la în treb area aceasta n e răspunde to t evanghelistul Luca, care,
spunînd că H ristos a zis ucenicilor Lui: „ C în d v -a m tr im is fă r ă d e p u n g ă
ş i fă r ă tra is tă ş i f ă r ă în c ă lţă m in te , a ţ i a v u t n e v o ie d e c eva ? ”, iar cînd ei au
răspuns: „De nim ic”, le-a spus: ,J a r a c u m c e l ce a re p u n g ă să o ia , a sem en ea ş i
tra is tă ; ia r c e l ce n -a re sa b ie s ă -ş i vândă h a in a l u i ş i s ă -ş i cu m p ere s a b ie ”. I a r
c în d e i a u ră sp u n s: „ S în t a ic i d o u ă s ă b ii”, le -a sp u s: „ S în t d e a ju n s ” 4
- D ar de ce le-a îngăduit să poarte sabie?
- C a să-i încredinţeze că are să fie vîndut. D e aceea le-a spus: „ S ă -ş i
cu m p ere s a b ie ”, n u ca să se înarm eze cu săbii - D oam n e fereşte! ci prin
cuvintele acestea a arătat vînzarea.
- Dar pentru ce le spune să ia traistă?
- I-a învăţat să fie treji, să privegheze şi să aibă m ultă rîvnă. L a început,
pentru că erau neiscusiţi, Hristos i-a încălzit cu m area Lui putere;
1. Matei 26, 51-54.
2. Ioan 18, 10.
3. Luca 22, 38.
4. Luca 22, 35-38.
948 S U N T U l, ÎOAN OIIRA I)K AlIR

acum însă îi scoate ca pe nişte pui din cuib şi le porunceşte să se folo­

sească de aripile lor. D ar ca să nu socotească ucenicii că le-a îngăduit să
poarte sabie din pricina slăbiciunii Lui, D om nul le am inteşte de cele
petrecute m ai înainte, spunîndu-le: „Cînd v-am trimis fărăpungă, aţi avut
lipsă de ceva?”, ca şi prin u n a şi prin alta să cunoască puterea Sa; şi
prin aceea că i-a ocrotit şi prin aceea că acum îi lasă singuri.
- D ar de unde erau acolo săbii?
- Fuseseră la cină şi ieşiseră de la m asă. Acolo erau şi cuţite p entru
miel. U cenicii, auzind că au să vină unii îm potriva D om nului, poate că
au luat şi săbii, ca să le aibă de ajutor şi să lupte p en tru învăţătorul lor.
D ar aceasta era num ai id eea ucenicilor. D e aceea Petru este certat de
H ristos că s-a slujit de sabie; şi-l ceartă cu aspră am eninţare.
Petru a atacat sluga care s-a apropiat; a atacat-o cu căldură; d ar n-a
făcut-o ca să se apere pe el, ci pe învăţătorul lui. H ristos însă n-a îngă­
duit să se facă vreo vătăm are; a vindecat urechea slugii. A făcut o m are
m inune, în stare să vădească b lîndeţea şi p u terea Lui, d ar şi iubirea şi
bu n ătatea ucenicului. Petru a scos sabia din dragoste p en tru H ristos şi a
băgat-o la locul ei d in supunere faţă de H ristos. C în d a auzit: „Bagă
sabia ta la locul ei”, a ascultat îndată şi niciodată în toată viaţa lui n-a m ai
făcut asta. Evanghelistul Luca spune că ucenicii L-au în treb at p e D o m ­
nul: „Să lovim cu sabia?”5, d ar D om nul i-a oprit. A vindecat sluga rănită,
iar pe ucenic l-a certat şi l-a am eninţat; şi ca să-l convingă, a spus: „Toţi
cei ce scot sabia, de sabie vor m uri”. A daugă şi un tem ei cuvintelor Lui:
„Sau vi separe că nu pot să rog pe Tatăl Meu să-Mi trimită mai mult de două­
sprezece legiuni de îngeri? D ar ca să se plinească Scripturile”. C u aceste
cuvinte, H ristos, a stins m înia lor, arătîndu-le că şi Scripturile hotărăsc
lucrul acesta. D e aceea i-a rugat m ai înainte pe ucenici să îndure cu
resem nare to t ce se întîm plă, cunoscînd că totul se în tîm p lă d u p ă voia
lui D um nezeu. Şi i-a m îngîiat pe ucenici cu d ouă tem eiuri: unul, că vor
fi pedepsiţi cei ce fac rău: „Toţi cei ce scot sabia, de sabie vor m uri”; al do i­
lea, că El nu suferă acestea fără voia Lui: „Pot să rog pe Tatăl M eu”.
- D ar p e n tru ce n-a spus: „Sau credeţi că nu p o t să-i om or p e toţi?”
- P en tru că păreau a fi m ai vrednice de crezare cuvintele spuse; că
apostolii nu aveau încă despre H ristos părerea ce I se cuvenea. C u
puţin m ai înainte spusese: „întristat este sufletul M eupînă la moarte”6; şi:
p ă rin te , să treacă de la Mine paharul acesta”7; a fost văzut apoi tulburat
sufleteşte, plin de sudoare şi întărit de înger. A şadar, p en tru că H ristos a
arătat m ulte slăbiciuni om eneşti, n-ar fi fost crezut dacă ar fi spus: „C re­

i>. Luca 22, 49.

(i. Matei 26, 98.
7. Matei 26, 99.
OM1UI M MATKI 949

deţi că nu pot să-i om or pe toţi?” D e aceea a spus: „Sau socotiţi că nu pot

sd rogpe Tatăl M eu?”A poi spune iarăşi cuvinte pe care le-ar fi spus orice
om : „Să-mi trimită douăsprezece legiuni de îngeri”. D acă un înger a ucis
o sută optzeci şi cinci de m ii de ostaşi înarm aţi8, ar fi fost, oare, nevoie
de douăsprezece legiuni pentru o m ie de oam eni? Nu! D ar H ristos
grăieşte aşa din pricin a fricii şi slăbiciunii ucenicilor; că erau m orţi de
fiică. D e aceea aduce ca tem ei Scripturile, spunînd: „Cum se vor împlini
Scripturile?” îi înfricoşează şi m ai m ult cu cuvintele Scripturii: „D acă
Scripturile spun aceasta, le zice D om nul, p en tru ce v ă îm potriviţi aces­
to r oam eni, luptîndu-vă cu ei?”

II
Aceste cuvinte le-a spus ucenicilor Săi; celorlalţi le grăieşte aşa:
„Ca la un tilhar aţi ieşit cu săbii şi cu beţe să M ă prindeţi? în fiecare
zi şedeam în templu învăţînd şi nu M -aţi prins!”9
Uită-te cîte a făcut H ristos ca să zguduie sufletele celor care au tăbă-
rît asupra Lui: i-a aruncat cu faţa la păm înt, a vindecat urechea slugii,
i-a am eninţat cu m oartea, căci „cine scoate sabia de sabie va muriK^u vin ­
decarea urechii i-a încredinţat şi de adevărul acestor cuvinte. D e fiecare
d ată H ristos îşi arată puterea Lui şi prin cele ce face şi p rin cele ce
spune că se vor întîm pla în viitor, pen tru a le arăta că prinderea Lui nu
se datorează puterii lor. D e aceea a şi adăugat: „în fiecare zi eram cu voi şi
şedeam învăţînd şi nu M -aţi prins”. Şi cu aceste cuvinte le arată că p rin ­
d erea Lui s-a făcut cu voia Lui. T rece peste m inuni şi vorbeşte num ai de
învăţătura Sa, ca să n u pară că se laudă. „Cînd învăţam , nu M-aţi prins.
C în d am tăcut, atunci aţi tăbărît asupra Mea! E ram în tem plu şi
nim eni n-a pus m îna pe M ine. A cum însă la o vrem e nepotrivită şi la miezul
nopţii, v-aţi aruncat asupra M ea cu săbii şi cu beţe. Pentru ce era nevoie de
aceste arm e, cînd am fost tot tim pul în mijlocul vostru?” C u aceste
cuvinte le-a arătat că, dacă nu S-ar fi dat de bună voie în m îna lor, n-ar
fi p u tu t pune m îna pe El. D acă n-au putut să-L p rin d ă atunci cînd îl
aveau în m înă, dacă n-au putut să p u n ă m îna pe El atunci cînd îl aveau
în mijlocul lor, nici acum n-ar fi putut-o face, dacă n-ar fi voit să fie prins.
Hristos însă lăm ureşte şi nedum erirea aceasta: pentru că acum a voit.
,yDar aceasta s-a fim t, a spus El, ca să seplinească Scripturile profeţilor”10.
Ai văzut că pînă în cel din urm ă ceas şi chiar m clipa vînzării a făcut to­
tul pentru îndreptarea acelora, vindecînd, profeţind, ameninţînd: „De
8. IV Regi 19, 35.
9. Matei 26, 55.
10. Matei 26, 56.
950 SFtNTUL IOAN GURA DE AUR

sa b ie vo r m u r i”, spunînd că de b u n a Sa voie suferă: ,J n fie c a r e zii eram

cu vo i, în v ă ţîn d u - v d ”, arătînd că este de acord cu Tatăl: „ C a să se îm p li­
nească S c r ip tu r ile p r o fe ţilo r ”.
- D ar p e n tru ce nu L-au prins în tem plu?
- Pentru că în tem plu n-ar fi îndrăznit din pricina m ulţim ii. D e
aceea H ristos a şi ieşit afară din oraş, pen tru ca şi locul şi tim pul să le
îngăduie să-L p rin d ă şi pentru ca p în ă în cel d in u rm ă ceas să le taie
orice cuvînt d e apărare. C um ar fi putut da o învăţătură potrivnică, El,
C are S-a d a t p e Sine p entru ca să se îm plinească profeţiile?
„ A tu n c i to ţi u c e n ic ii L u i, lă s tn d u -L , a u f u g i t ” 1112.
C în d L-au prins, ucenicii au stat pe loc; d a r d u p ă ce a g răit cuvin­
tele acelea către cei ce L-au prins, au fugit. A u văzut că n u m ai este cu
p u tin ţă să m ai scape, de vrem e ce de b u n ă voie Se d ă p e m în a lo r şi spu­
sese că se face aceasta potrivit Scripturilor.
D u p ă ce au fugit ei,
„ L -a u d u s la C a ia fa ; ia r P e tru L - a u r m a t ş i a in tr a t să v a d ă ca re este
s fir ş itu l” 11.
M are este dragostea ucenicului! N -a fugit nici cînd a văzut p e cei­
lalţi ucenici fugind, ci a răm as şi a intrat îm p reu n ă cu El. E drept, a
intrat şi Ioan, d a r acesta era cunoscut la curtea arhiereului13.
- Şi p e n tru ce L-au dus acolo unde erau adunaţi toţi?
- P entru c a să se facă toate cu hotărîrea arhiereilor. C aiafa era
atunci arhiereu; şi toţi erau acolo şi-L aşteptau p e Iisus. Pentru aceasta
privegheau şi erau treji! Scriptura spune că nici n-au m încat atunci Paş­
tele, ci în acest scop au stat toată n oaptea treji. C în d evanghelistul Ioan
a spus că era dim ineaţă, a adăugat: „ N -a u in tr a t în p r e to r iu ca să n u se
sp u rce, c i să m ă n în c e P o şte le ” 14.
- C e p u tem spune?
- C ă au m încat Paştele în altă zi şi au călcat în picioare legea din dorinţa
de a-L ucide pe Hristos. Hristos n-a călcat timpul Paştelor; dar ei îndrăz­
neau orice, chiar dacă ar fi călcat m ii şi mii de legi. Altădată, cînd fierbeau
cumplit de mînie, n-au putut pune m îna pe El, deşi au încercat de multe ori
să-L om oare; acum însă, cînd au pus m îna pe El într-un chip atît de
neaşteptat, au preferat să lase şi Paştele num ai ca să-şi îm plinească uci-
gaşa lor dorinţă. D e aceea s-au şi adunat cu toţii. E ra o adunare de ciu­
m aţi. Şi vrînd să dea ticăloşiei acesteia o înfăţişare de judecată, au
11. Matei 26, 56.
12. Matei 26, 57-58.
13. Ioan 18, 15.
14. Ioan 18, 28.
OMIU1 1.A M ATEI 951

c&utat şi m arto ri. ,JDar mărturiile nu se potriveau”, sp u n e ev an g h elis­

tul M a rc u 15. A tît e ra de pl&smuită ju d ecata! T o tu l e ra num ai tu lb u ­
ra re şi zgom ot.
„Şi venind martori mincinoşi au spus: A cesta a zis: „ Voi dărîma templul
acesta şi în trei zile îl voi zid i” 16.
H ristos într-adevăr spusese: „în trei zile”; d a r n-a spus: „îl voi
dărîm a”, ci „dărîm aţi ” 17; şi n-a vorbit despre tem plul din Ierusalim , ci
despre trupul Lui.
- C e a făcut arhiereul?
- V o in d să-L facă pe D o m n u l să Se a p e re , ca să-L p rin d ă în
cuvînt, a spus:
„Nu auzi ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?” Iar E l tăcea” 18.
O rice apărare ar fi fost fără de folos. N im eni n-ar fi ascultat-o. E ra
num ai o form ă de judecată. D e fapt era un atac d e tîlhari care atacă la
drum ul m are. D e aceea a tăcut H ristos. A rhiereul în să stăruia, zicînd:
„Te ju r pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă Tu eşti Hristosul, Fiul
Dumnezeului celui viu”. Iar E l a spus: „Tu ai zis!D ar Eu vă spun: De acum
veţi vedea p e Fiul Omului şezînd în dreapta puterii şi venind p e nori”. Atunci
arhiereul şi-a sfîşiat veşmintele lui, zicînd: ,A hulit! ” 19
A făcut lucrul acesta ca să fie şi m ai îm povărătoare învinuirea
adusă Domnului; a făcut mai tari cuvintele sfîşiindu-şi hainele. Spusele
D om nului băgaseră frica în ascultători; de aceea arhiereul a făcut acum
ceea ce făcuseră iudeii la uciderea lui Ştefan cînd şi-au astupat urechile20.

III
Şi ce hulă era aceea? C ă H ristos spusese doar m ai înainte cînd erau
ei ad u n aţi: „Zis-a Domnul Domnului Meu: „Şezi de-a dreapta Mea ”; şi a tîl-
cuit aceste cuvinte21. A tunci n-au în drăznit să spună ceva, ci au tăcut şi
de atunci n u L-au m ai contrazis. C um se face, dar, că acum num esc spu­
sele Sale hulă?
- D a r pen tru ce le-a răspuns H ristos aşa?
- C a să le taie orice cuvînt de apărare; că p în ă în cea din urm ă zi i-a
învăţat c ă El este H ristos, c ă stă în d reap ta T atălui şi că v a veni iarăşi să
ju d ece lum ea; cuvinte care arată desăvârşitul acord dintre El şi Tatăl.
15. Marcu 14, 56.
1 6 . Matei 2 6 , 6 0 - 6 1 .

1 7 . Ioan 2 , 1 9 .
1 8 . Matei 2 6 , 6 2 - 6 3 .

1 9 . Matei 2 6 , 6 3 - 6 5 .

2 0 . Fapte 7 , 5 7 .
2 1 . Matei 2 2 , 4 1 - 4 5 .
»52 SI'lNTU l. IOAN UUKA UE AUR

Aşadar, d u p ă ce şi-a sfîşiat hainele, arhiereul a spus:

„Ce vi se pare?”22
N u p ro nunţă el hotărîrea, ci-i pofteşte pe ceilalţi, ca şi cum ar fi fost
v o rb a de nişte păcate cunoscute de toţi şi de o h ulă învederată. Ştiau că
d acă ar fi ajuns să se judece pricina şi să se cerceteze cu de-am ănuntul,
H ristos ar fi fost absolvit de orice vină; de aceea îl osîndesc fără ju d e ­
cată şi bagă în m intea ascultătorilor gîndul acesta, spunîndu-le:
„Voi aţi auzit hula!”23
A proape că i-a silit şi i-a constrîns să p ro n u n ţe hotărîrea.
- C e au spus aceia?
- „Vinovat este de moarte!”24
L-au şi socotit osîndit. A u pro ced at aşa ca să-l facă şi pe Pilat să p ro ­
nu n ţe aceeaşi sentinţă. A rhiereii ştiau aceasta şi de aceea au spus:
„Vinovat este de moarte!”. Aceiaşi oam eni sînt şi pîrîşi şi judecători,
aceiaşi şi cei ce p ro n u n ţă hotărîrea; aceiaşi oam eni au făcut atunci totul.
- D ar p en tru ce nu L-au învinuit că a călcat sîmbăta?
- Pentru că d e m ulte ori le închisese gura. D e altfel chiar d in p ri­
cina celor spuse atunci voiau să-L p rin d ă şi să-L osîndească.
A rhiereul, luîndu-o înainte, a scos din gura celor adunaţi hotărîrea,
atrăgîndu-i p e toţi d e partea lui p rin sfîrşierea hainelor. Şi L-au dus la
Pilat ca pe unul ce fusese osîndit. Astfel arhiereul a făcut totul. Lui P ilat
nu i-a spus nici u n a din învinuirile aduse.
- D ar ce i-a spus?
- „De n-ar f i fost acesta jucător de rele, nu L-am f i dat ţie ! ”25 V oiau
să-L om oare p unîndu-I în spate crim e obşteşti.
- D ar p e n tru ce n u L-au ucis p e ascuns?
- Pentru că voiau să-I atace şi slava lui. M ulţi auziseră d e El,
m ulţi îl adm irau şi se m inunau de El; de aceea arhiereii şi-au d at toată
silinţa să-L u cid ă p e faţă, înaintea tuturora. H ristos n u i-a îm piedicat, ci
S-a slujit de rău tatea lo r spre vădirea adevărului, p e n tru ca m oartea Lui
să ajungă cunoscută. A ieşit cu totul altceva decît ce voiau arhiereii.
V oiau să-L facă de ocară, să-L facă de ruşine p rin osîndirea aceasta;
H ristos însă tocm ai p rin aceasta a strălucit m ai m ult. Şi d u p ă cum
spuneau: „Să-L omorîm, ca nu cumva să vină romanii şi să ne ia cetatea şi
neamul” 26 şi d u p ă ce L-au om orît s-a întâmplat ce-au spus, to t aşa şi
acum ; şi-au dat toată silinţa să-L răstignească în faţa întregii lumi, ca să-I

2 2 . Matei 2 6 , 6 6 .
2 3 . Matei 2 6 , 6 5 .
2 4 . Matei 2 6 , 6 6 .
2 5 . loan 1 8 , 3 0 .
2 6 . han I I , 4 8 .
OMU.il I A MA’l'Ki 953

vatăme slava; dar a ieşit cu totul dimpotrivă. Iudeii aveau şi ei puterea

să-L ucidă - ascultă ce le spune Pilat: „Luaţi-L voi şi după legea voastră jude-
caţi-L ”27 - d a r n-au voit, p en tru ca să p a ră că a fost ucis ca un călcă­
tor al legilor statului, ca unul ce a vrut să ia puterea, ca u n răzvrătit
îm potriva ordinei de stat. D e aceea L-au şi răstignit îm p reu n ă cu tîlha-
rii; de aceea au şi spus: „Nu scrie: A cesta este îm păratul iudeilor”, ci: ,J tt a
spus!”28. T oate acestea s-au făcut p en tru adevăr, pentru ca iudeii să n u
aibă nici m ăcar o u m b ră de neruşinată apărare. L a fel şi cu m orm întul!
Peceţile şi p aza au făcut să strălucească şi m ai m ult adevărul. Acelaşi
lucru l-au făcut şi batjocoririle, bătăile de jo c şi ocările. A şa e m inciuna.
Pe acolo se descoperă, pe u n d e se unelteşte. A şa s-a întîm plat şi acum.
C ei ce p ăreau biruitori, aceia m ai ales au fost făcuţi de ruşine, aceia au
fost biruiţi şi au pierit; iar C el C e p ărea învins, A cela m ai cu seam ă a
strălucit şi a învins cu tărie.
Să n u căutăm 29, dar, să învingem în orice îm prejurare şi nici să
fugim de înfrîngere. Sînt victorii care vatăm ă şi sîntînfrîngeri care folo­
sesc. D e p ild ă cei ce se m înie; se pare că biruie cel ce ocărăşte m ai m ult;
d ar nu; el este cel biruit de această patim ă cum plită, el este cel vătăm at.
Şi dim potrivă,cel ce suferă cu curaj ocările, acela biruie, acela învinge.
C elălalt n-a fost în stare să-şi stingă boala lui; acesta a curm at-o şi p e a
celuilalt; celălalt a fost biruit de p ro p ria lui patim ă; acesta a biruit şi
patim a aceluia; nu num ai că n u s-a ars, d a r chiar a stins şi flacăra celui­
lalt, care se urca la înălţim e. D acă ar fi v ru t şi acesta să aib ă o aparentă
victorie, ar fi fost biruit şi el, că ocarîndu-1 p e celalalt ar fi făcut să sufere
el însuşi m ai m ult şi ar fi fost am îndoi, ca nişte femei, învinşi de m înie
într-un chip ruşinos şi vrednic de m ilă. A şa însă acesta, p en tru că s-a
p u rtat ca u n filozof, a scăpat şi de această ruşine; iar p rin frum oasa lui
biruinţă a înălţat îm potriva m îniei u n trofeu strălucit şi în el însuşi şi în
celălalt.

IV
Aşadar să nu căutăm în orice îm prejurare să învingem. Lacomul biruie
pe cel ce-1 jefuieşte, dar biruinţa lui e rea şi aduce pagubă biruitorului. D ar
dacă cel jefuit, cel care pare învins, rabdă ca u n filozof, el este biruitorul, el
p o artă cununa. în orice îm prejurare e m ai b ine să fii înfrânt; şi acesta e
cel m ai b u n chip de victorie. D acă te jefuieşte cineva, dacă te bate, dacă
te invidiază şi dacă n u m ergi îm potriva lui şi eşti biruit, atunci

2 7 . han 1 8 , 3 1 .

2 8 . han 1 9 , 2 1 .

2 9 . D e a i c i î n c e p e p a r t e a m o r a l ă · . Despre răbdare şi mînie; cel învins and este batjocorit, acela

mai cu seamă învinge. Tot aici şi despre losij şi egipteancă.

954 SFtNTUL IOAN GURA DE AUR

tu eşti biruitorul. D a r pentru ce vorbesc eu de ja f şi de invidie? C h iar

cel саге-i dus la m ucenicie, atunci biruie cînd e legat, cînd e biciuit,
cîn d e tăiat în bucăţi, cînd e om orît. Şi ceea ce-i înfrîngerea în război,
căd erea luptătorului, aceea este la n oi victorie. N iciodată nu învingem
c în d facem rău! D a r totdeauna învingem cînd suferim răul. A şa ajunge
şi victoria m ai strălucitoare cînd, p rin răbdare, învingem pe cei ce ne
fac rău. D e aici se vede că victoria vine de la D um nezeu. V ictoria
aceasta este cu totul de altă n atură decît victoria c ea lumească. A ceasta
e m ai cu seam ă şi dovada tăriei ei. A şa sfărîmă şi stîncile din m are valu­
rile ce le izbesc; aşa au fost strigaţi şi încununaţi şi sfinţii toţi şi au în ălţat
trofee strălucitoare, cîştigînd această biruinţă, care n u urm ărea u n folos
m aterial. N ici să n u ridici braţul, nici să te osteneşti! D um nezeu îţi d ă
această putere ca să birui, nu luîndu-te de p iep t cu cel се-ţi face rău, ci
ră b d în d num ai. N u lu a poziţie de atac, şi ai şi biru it; n u te lua la trintă,
şi ai şi fost încununat. Eşti cu m ult m ai bun, cu m u lt m ai puternic decît
potrivnicul tău. P en tru ce vrei să te faci de rîs? N u-i d a aceluia prilej să
spună: „Ne-am lu a t la bătaie şi l-am biru it!” , ci lasă-1 p e el să se m in u ­
n e z e şi să se c ru c e a sc ă de p u rta re a ta c ea p a şn ic ă şi să sp u n ă tu tu ­
ro r a că ai în v in s fă ră să te baţi. A şa a b iru it şi fericitu l Iosif. A învins
to td e a u n a p e cei саге-i făceau ră u ră b d în d rău l. Şi fraţii lui şi eg ip ­
te a n c a au u n e ltit îm p o triv a lui; d a r el p e toţi i-a b iru it. N u-m i v o rb i
de te m n iţa în c are a stat, nici de p a la tu l în care lo cu ia eg ip tean ca, ci
a rată-m i cine-i în v insul şi cine-i b iru ito ru l, cin e e trist şi cin e se
b u c u ră . E g ip te a n c a n -a p u tu t n u m a i p e d re p tu l Io s if să-l b iru ie , d a r
n -a p u tu t să-şi b iru ie nici p ro p ria ei p atim ă. Io sif în să a biruit-o şi p e
e a şi a b iru it şi ace a stă patim ă cum plită. D e v rei, ascultă-i cuvintele
şi v ei v e d ea victoria! „Ai adus aici în casă, spune ea, un sclav evreu ca să-şi
bată joc de mine”30. N u el, ticăloaso şi n e n o ro c ito , şi-a b ă tu t jo c de
tin e , ci d iavolul c are ţi-a spus că p o ţi frînge oţelul. N u b ă rb a tu l tău a
ad u s în casa ta u n sclav ev reu c a să te ispitească, ci d em o n u l cel
v ic le a n a adus în sufletul tău desfrîul cel n e cu rat, el şi-a b ă tu t jo c de
tin e . C e a făcu t Iosif? A tă cu t şi a fost osîndit, ca şi H ristos. C ă to ate
cele d in V e ch iu l T e sta m e n t sîn t p re în c h ip u iri ale celo r d in N o u l
T e stam en t.
- B ine, b in e , d a r Iosif a ajuns la în ch iso are, ia r eg ip tean ca stă­
te a în palate!
- Şi ce-i cu asta? Iosif, deşi e ra în lan ţu ri, e ra m ai strălu cit d ecît
cel cu c u n u n ă p e cap ; e g ip tean ca însă, deşi tră ia în căm ările cele
împărăteşti, era m ai nenorocită decît un întemniţat. D ar nu trebuie să

HO. Fac. 39, 14.

OMIU1 l J i MATEI 955

vezi num ai din asta victoria unuia şi înfrîngerea alteia, ci şi din chipul
în care au luat sfîrşit lucrurile. C ine a făcut ce-a vrut? întem niţatul, şi nu
îm părăteasa. întem niţatul s-a străduit să-şi păstreze curăţenia trupească
şi sufletească, iar egipteanca a v ru t să i-o răpească. Şi cine a făcut ceea
ce a voit? C el care a suferit răul sau aceea care a făcut răul? N egreşit că
cel care a suferit răul, care a ră b d a t răul. D eci el este învingătorul.
Ştiind, dar, acestea să urm ărim această victorie, victoria aceea pe
care o dobîndim suferind răul. Să fugim d e cealaltă victorie, aceea p e
care o dobîndim facînd răul. Aşa, vom duce viaţa aceasta de pe păm înt
în toată liniştea, lipsiţi de griji şi de necazuri şi vom avea parte şi de
bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea d e oam eni a D om nului
nostru Iisus H ristos, C ăru ia slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.
 O M IL IA LX X X V

„Atunci L-au scuipat în obraz şi L-au bătut cu pumnii,

iar alţii îi dădeau palme, zicînd:
„Profeţeşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit!”12
I
- Pentru ce au m ai făcut asta, o d ată ce aveau să-L om oare? P entru
ce m ai era nevoie de batjocura aceasta?
- C a să afli, d in to t ce s-a p etrecu t atunci, cit de răi la suflet erau
judecătorii Lui. C a şi cum ar fi dat peste un anim al de vînat, aşa erau de
sălbătăciţi, aşa erau d e înnebuniţi; au făcut petrecere d in chinuirea Lui,
au tăb ărît asupra Lui cu bucurie, dîndu-şi la iveală firea lor cea ucigaşă.
T u însă m inunează-te de filozofia ucenicilor! C u cîtă am ănunţim e,
cu cît adevăr istorisesc totul! Se vede de aici firea lo r iubitoare de
adevăr. Istorisesc aşa cum s-au p etrecu t cele ce p ăreau o ocară; n u
ascund nim ic, n u se ruşinează de nim ic, ci socotesc cea m ai m are slavă
- d u p ă cum şi este - c ă Stăpînul lum ii a prim it să sufere unele ca acestea
p en tru noi.
Lucrul acesta arată şi purtarea d e grijă cea nespusă a lui H ristos, d a r
şi răutatea de neiertat a acelora care au îndrăznit acestea faţă d e C el atît
de liniştit şi blînd, faţă de Cel C are le-a încîntat urechile cu cuvinte care
ar fi fost în stare să facă din leu m iel. Lui H ristos n u I-a lipsit b lîndeţea,
d a r nici acelora, ocara şi sălbătăcia în tot ce făceau, în to t ce spuneau.
Pe toate acestea le-a prezis şi profetul Isaia, vestindu-le m ai dinainte şi
arătînd într-un cuvînt toată această ocară: J n chipul în care mulţi se vor
minuna de Tine, spune Isaia, în acelaşi chip va f i necinstit chipul Tău de
oameni şi slava Ta, de fiii oamenilor” z. C e poate egala, oare, o cara
aceasta? A u scuipat şi au pălm uit obrazul acela de care m area s-a d a t
înapoi cînd L-a văzut, de care soarele şi-a tras înapoi razele sale cînd L-a pri­
vit pe cruce. L-au lovit în cap, înnebuniţi de nebunia lor cumplită. L-au rănit
cu răni pline de ocară; că L-au bătut cu pum nii şi L-au pălmuit; iar la rănile
acestea au mai adăugat şi ocara scuipatului. Au rostit apoi şi cuvinte pline
de batjocură, spunînd: „Profeţeşte-ne, Hristoase,cine este cel ce Te-a
1. Matei 2 6 , 6 7 - 6 8 .

2 . Isaia 5 2 , 1 4 .
OM1MI I.A MATKI f>57

lovit!”. îl batjocoresc aşa, p e n tru că m ulţi spuneau că e profet. A lt evan­

ghelist spune că făceau asta acoperindu-I faţa cu haina3, ca şi cum ar fi
avut în faţa lor un om de nim ica, un om de trei parale. Şi n u num ai
oam enii liberi, ci şi sclavii fuseseră cuprinşi atunci de această nebunie.
Pe acestea să le citim des, p e acestea să le ascultăm cum trebuie, pe
acestea să le scriem în m intea noastră; că acestea sînt cinstea noastră.
C u acestea m ă laud tare; m ă laud nu num ai cu m iile şi miile de m orţi pe
care i-a înviat, ci şi cu patim ile pe care le-a pătim it. Pe acestea Pavel
neîncetat le am inteşte: crucea, m oartea, patim ile, ocările, insultele, bat­
jocoririle. U n eo ri spune: „Să ieşim la E l purtînd ocara L u i”4; alteori:
„Care, în locul bucuriei ce-Istă înainte, a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea”5.
,.Jar Petru şedea afară în curte; şi s-a apropiat de el o slujnică, zjcînd: „Şi
tu erai cu Iisus Galileanul”. Iar el s-a lepădat înaintea lor, a tuturor zicînd:
,filu ştiu ce zici!” Ieşind el la poartă, l-a văzjut pe el alta şi a zis: „Şi acesta era
acolo cu Iisus Nazarineanul”. Ş i iarăşi s-a lepădat cu jurăm int. Iar după
puţin, apropiindu-se de cei ce stăteau, au zis lui Petru: „Cu adevărat şi tu eşti
dintre ei, că şi graiul te vădeşte”. Atunci a început să se blesteme şi să sejure:
„Nu ştiu pe omul acesta”. Şi îndată a cîntat cocoşul. Ş i şi-a dus aminte Petru de
cuvîntul lui Iisus, care spusese:,fila i înainte de a cînta cocoşul, te vei lepăda de
Mine de trei ori”. Ş i ieşind afară a plîns cu amar”6.
O , noi şi străine lucruri! C în d Petru L-a văzut pe în v ăţăto r num ai
prins atît de tare clocotea că a scos sabia şi a tăiat urechea slugii arhie­
reului; d ar acum , cînd ar fi trebuit să se revolte şi m ai m ult, să se înflăcă­
reze şi m ai m ult, să ardă şi m ai m ult - doar auzea cum îl ocărăsc pe
D om nul - , acum Petru se leap ăd ă de El.
- D ar pe care om nu l-ar fi scos din m inţi cele petrecute atunci?
- D a, e drept; dar ucenicul, biruit de frică, nu num ai că nu se
rev o ltă, d a r se şi le ap ăd ă; îi este frică şi d e a m en in ţarea u n e i sluj­
nice sărm an e şi n e în se m n a te ; şi nu nu m ai o d ată, ci de d o u ă şi de
trei ori, în scu rtă v rem e, şi n u în faţa ju d e c ă to rilo r; e ra d o a r afară,
în curte. L -au în tre b a t cînd a ieşit pe p o a rtă ; şi nici aşa n u şi-a d at
seam a în d a tă de c ă d e re a lui. E vanghelistul L uca spune că H ristos
S-a u itat la e l7, a ră tîn d că P e tru n u n u m ai că s-a le p ă d a t de D o m n u l,
d a r că nici n u şi-a adus singur am inte, deşi a cîn tat cocoşul, ci a fost
nevoie să i-o am intească to t în v ă ţă to ru l; ia r p riv irea Lui a fost în
locul glasului. A tît de sp eriat era. E vanghelistu l M arcu spune, la

3 . Luca 2 2 , 6 4 .
4 . Evr. 1 3 , 1 3 .
.r> . Evr. 1 2 , 2 .
6 . Matei 2 6 , 6 ! ) 7 6 .

7 . Luca 2 2 , 6 1 .
im SFtNTUL IOAN G U RA DE AUR

rindul său, că Petru s-a lepădat întîia oară atunci cînd cocoşul a cîntat
în tîia oară; iar cînd s-a lep ăd at a treia oară, cocoşul a cîntat a doua
oară8. M arcu istoriseşte m ai cu de-am ănuntul slăbiciunea lui Petru şi ne
arată că era m o rt de frică. Pe toate acestea M arcu le ştia de la dascălul
său, că a fost ucenicul lui Petru. A ceasta m ai cu seam ă trebuie să n e
uimească! C ă M arcu n u num ai că n-a ascuns greşeala dascălului său, ci
a şi istorisit-o m ai lăm urit decît ceilalţi evanghelişti, pentru că a fost
ucenicul lui Petru.
II
Poate că cineva m -ar întreba:
- C um p o t fi adevărate spusele evangheliştilor, cînd M atei spune
că D om nul a zis: „Amin zic ţie, că mai înainte de a cînta cocoşul te vei lepăda
de Mine de trei ori”9, iar M arcu spune c ă după ce s-a lep ăd at a treia oară
cocoşul a cîntat a doua o ară10.
- Spusele evangheliştilor sînt cu totul adevărate şi n u se contrazic.
P entru că de obicei cocoşul cîntă la fiecare cîntat d e trei ori şi de p a tru
ori, M arcu n e vorbeşte despre aceste cîntece repetate ale cocoşului ca
să arate că nici glasul cocoşului n u l-a oprit pe P etru d e la cădere şi n u
i-a adus am inte. A şa că sînt adevărate şi spusele lui M atei şi ale lui
M arcu. în ain te de a term ina cocoşul întîiul său cîntat, Petru s-a lepădat
de trei ori. Şi nici d u p ă ce i-a adus am inte H ristos d e păcatul lui n-a
în d răzn it să p lîngă înaintea tuturora, ca să nu-1 d e a de gol lacrim ile, ci
„a ieşit afară şi a plîns cu amar”.
J a r dacă s-a făcut ziuă, L-au dus pe Iisus de la Caiafa la P ilat”11.
P en tru că arhiereii voiau să-L om oare şi p e n tru că n u puteau să facă
ei aceasta din pricina sărbătorii, L-au dus la guvernator.
T u însă uită-m i-te cum s-au am estecat lucrurile, ca uciderea Lui să
aibă loc în tim pul sărbătorii Paştelui. A şa fusese rînduit de sus.
>rAtunci Iuda, cel ce L-a vîndut, văzind că a fost osîndit, căindu-se a întors
cei treizeci de arginţi”12.
Lucrul acesta îl învinuieşte şi pe Iu d a şi pe arhierei. Pe Iuda, n u
pen tru că s-a căit, ci pentru că s-a căit p rea tîrziu; s-a osîndit singur; el
însuşi a m ărturisit că L -a vîndut; p e arhierei, că n u s-au căit, deşi le stă­
tea în pu terea lo r să se schim be.
U itâ-te cînd s-a căit Iuda! Cînd păcatul s-a săvîrşit deplin, şi a luat
sfîrşit. A şa e diavolul: nu-i lasă pe cei ce nu priveghează să vadă păcatul
8 . Marcu 1 4 , 6 6 - 7 2 .

9 . Matei 2 6 , 3 4 .
1 0 . Marcu 1 4 , 7 2 .
1 1 . Matei 2 7 1 - 2 .
1 2 . Matei 2 7 , 3 .
UMILII LA MAl'Kl 959

m ai înainte, ca să nu se pocăiască cei prinşi de el. lisus i-a grăit atîtea,

d ar Iu d a nu s-a îndreptat; că atunci s-a căit, cînd a săvîrşit p e deplin
păcatul; d ar nici atunci cu folos. C ă s-a osîndit pe sine însuşi, că a arun­
cat arginţii, că a înfruntat dispreţul poporului iudeu, toate bune şi de
lăudat; dar. că s-a sinucis, asta e de neiertat, asta e o faptă diavolească.
D iavolul l-a în d ep ărtat de pocăinţă, ca să nu aib ă vreun folos d e pe
urm a ei. Făcîndu-1 să-şi ia viaţa, m oare de o m oarte de ruşine, ajunsă
cunoscută întregii lumi.
Uită-mi-te însă că prin toate străluceşte adevărul! Şi prin cele ce fac
şi p rin cele ce suferă duşm anii lui Hristos! C h iar m oartea aceasta a vîn-
zătorului coase gurile celor ce L-au osîndit şi n u le lasă să aib ă nici
u m b ră de neruşinată apărare. C e-ar m ai p u tea spune aceia cînd vînză-
torul rosteşte o astfel de sentinţă îm potriva lui însuşi?
D ar să auzim şi cuvintele pe care le spune:
„A întors cei treizeci de arginţi arhiereilor şi a zis: „Greşit-am vîmjind
sînge nevinovat”. Iar ei au zis: „Ce ne priveşte pe noi! Tu vei vedea!” Şi, arun-
cind arginţii în templu, a plecat şi ducîndu-se s-a spînzjirat”1314.
N -a m ai putut îndura chinurile conştiinţei, care îl biciuiau. Uită-mi-te
că şi iudeii păţesc la fel. Şi ei ar fi trebuit să se înd rep te în urm a celor ce
păţiseră p în ă atunci; şi ar fi trebuit să se oprească; d ar nu, ei n u se
opresc p în ă ce nu îm plinesc păcatul. Păcatul lui Iu d a se îm plinise, că
păcatul lui era vînzarea; al iudeilor însă nu se îm plinise încă. D ar cînd
l-au săvîrşit şi ei deplin, cînd L-au ţintuit pe D om nul pe cruce, atunci
i-au apucat şi pe ei chinurile conştiinţei şi spun, cînd: „Nu scrie: Acesta
este împăratul iudeilor”H - Pentru ce vă tem eţi, p en tru ce vă tulburaţi?
Pe cruce e ţintuit do ar num ai un trup mort! - , cînd îl păzesc şi spun:
„Ca nu cumva să-L jure ucenicii L u i şi să spună că a înviat. Ş i v a ji rătăcirea
cea din urmă mai rea decît cea dinţii”15. C hiar dacă ar spune ucenicii că a
înviat, m inciuna s-ar vădi, dacă n-ar fi înviat cu adevărat. D ar cum
aveau să spună ucenicii că a înviat, cînd ei nici n-au îndrăznit să stea
Ungă El la p rin d erea Lui, cînd verhovnicul apostolilor s-a lepădat de
trei ori de El şi n-a îndurat nici am eninţările unei fetişcane. D ar, d u p ă
cum v-am spus, arhiereii erau tulburaţi; ştiau că fapta lo r e o nelegiuire;
se vedea aceasta din cuvintele lor: „Tu vei vedea”.
Ascultaţi, iubitorilor de argint! G îndiţi-vă ce a păţit Iuda! A p ierdut
şi banii, a săvîrşit şi păcatul şi şi-a p ierd u t şi sufletul. A şa e tirania iubirii
de argint. N u s-a bucurat nici de arginţi, nici de viaţa de aici, nici de cea vii­

1 3 . Matei 2 7 , 3 - 5 .

1 4 . loan 1 9 , 2 1 .

1 5 . Matei 2 7 , < i4 .
ÎM»0 SFINTUL IOAN GURA DE AUR

toare, ci pe toate le-a aruncat dintr-o dată. Şi d u p ă ce a fost dispreţuit de

arhierei şi de bătrîni, s-a spînzurat. D ar, d u p ă cum am spus, unii îşi dau
seam a că au păcătuit după ce au săvîrşit păcatul. U ită-te şi la arhierei şi
la bătrîni! D eocam dată n u vor să-şi dea seam a d e grozăvia faptei lor;
spun doar atît: „Tu vei vedea!”T>ax tocm ai aceste cuvinte le m ăresc vina.
Prin aceste cuvinte m ărturisesc că fapta lor este o crim ă şi o nelegiuire;
îm bătaţi de patim ă însă n u v o r să se depărteze d e drăceasca lo r încer­
care, ci se învăluiesc nebuneşte p e ei înşişi cu vălul unei neştiinţe plăs­
m uite. D acă ar fi spus aceste cuvinte d u p ă ce L-au răstignit, d u p ă ce
L-au om orît, cuvintele acestea n u i-ar fi osîndit atîta, deşi nici atunci
n-ar fi avut v reu n tem ei spusele lor. D ar cum pu teţi spune asta cînd îl
aveţi încă în m îinile voastre, cînd stă în p u terea voastră să-I daţi d ra ­
m ul? A p ărarea voastră vă este cea m ai m are învinuire.
- C um şi în ce chip?
- Pentru că au aruncat în spatele vînzătorului toată vina - că au
spus: „Tu vei vedea!”- , pentru că puteau să se scape şi pe ei de crim a uci­
derii lui H ristos, liberîndu-L; d a r ei au întrecut nelegiuirea lui Iu d a; au
adăugat vînzării răstignirea. C e i-a îm piedicat cîn d i-au spus lui Iuda:
„Tu vei vedea!”să. se îndepărteze de fapta lor necugetată şi îndrăzneaţă?
N im ic, ci au făcut contrariul; au m ai adăugat şi om orul; s-au încurcat, şi
p rin cele ce au făcut şi prin cele ce-au spus, în nişte păcate din care nu
m ai po t scăpa. Ia r după acestea L-au dat pe m în a lui Pilat; şi au preferat
să fie eliberat u n tîlhar, nu Iisus; au ucis pe C el C are n u le-a făcut nici
u n rău, ci le făcuse atîta bine.
III
- C e a făcut Iuda?
- C în d a văzut că osteneala i-a fost zadarnică şi că arhiereii n u vor
să prim escă argintii,
)TA aruncat argintii în templu şi plecînd s-a spînzurat. Iar arhiereii, luînd
argintii, au zis: „Nu se cade să-i punem în vistieria templului, că sînt preţ de
sînge”. Ş i făcînd sfat au cumpărat cu ei ţarina olarului, pentru îngroparea
străinilor. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sîngeluipînă în ziua de
azi. Atunci s-a îm plinit ceea ce s-a spus de Ieremia proorocul, care zice: „Şi au
luat treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, şi i-au dat pe ei pe ţarina olarului,
după cum mi-a spus mie D om nul”16.
Ai văzut cum arhiereii sînt iarăşi osîndiţi d e conştiinţa lor? N -au
pus argintii în vistieria templului, ci au cum părat cu ei o ţarină pentru îngro-

1<>. Matei 2 7 , 5 - 1 0 .
961 OMILII LA MATEI

p area străinilor, pentru că ştiau că au cum părat cu banii aceştia sînge.

E ra şi aceasta o m ărturie îm potriva lor şi o dovadă a trădării. N um ele
ţarinii a strigat tuturora, m ai tare ca o trîm biţă, crim a lor. Şi arhiereii
n-au făcut num ai asta, ci au ţinut şi sfat - şi totdeauna au făcut aşa - , ca
să nu fie nici imul nevinovat de acest păcat, ci toţi vinovaţi.
T oate aceste lucruri le-a prezis de dem ult profeţia. V ezi, dar, că n u
num ai apostolii, ci şi profeţii istorisesc cu de-am ănuntul ocările aduse
lui Hristos? V ezi că paginile profeţilor vorbesc şi vestesc m ai dinainte
patim ile lui H ristos? Iudeii, fără să-şi d ea seam a, au îm plinit profeţia.
D acă arhiereii ar fi aruncat argintul în vistieria tem plului, fapta lor n-ar
fi ajuns atît de cunoscută; d ar aşa, cum părînd o ţarină, au făcut totul
cunoscut şi generaţiilor de m ai tîrziu.
A scultaţi 17 toţi cei ce faceţi fapte bune cu b an i strînşi de pe urm a
crim elor, toţi cei ce precupeţiţi sufletele oam enilor! M ilosteniile aces­
tea sînt m ilostenii iudaice, dar, m ai bine spus, m ilostenii drăceşti. într-
adevăr, sînt şi acum oam eni care fură averile altora, d ar socotesc că
scapă de orice păcat dacă dau săracilor zece sau o sută de galbeni.
D espre aceştia şi profetul spune: „ A ţ i a c o p e r it c u la c r im i je r t fe l n ic u l
M eu”18 Hristos nu vrea să fie hrănit cu hrană strînsă din jafuri, nu primeşte
această hrană. Pentru ce ocărăşti pe Stăpîn dîndu-I necurăţenii? M ai
bine să-l treci cu vederea pe cel topit de foame, decît să-l hrăneşti cu
astfel de averi. Jaful e o cruzim e; iar m ilostenia făcută din ja f e şi cru­
zim e şi ocară. M ai bine să nu dai nim ic decît să dai din m unca şi sudoa­
rea altora. Spune-m i, dacă ai vedea pe doi oam eni, pe unul dezbrăcat,
iar p e altul cu haină pe el, şi dacă ai dezbrăca pe cel cu h ain ă şi l-ai
îm brăca pe cel gol, n-ai face, oare, o ndreptate? Negreşit! D acă nu
miluieşti, ci nedreptăţeşti, cînd dai altuia tot ce ai luat de la altul, ce
pedeapsă nu vei prim i cînd nu dai nici cea m ai m ică parte din ce-ai
jefuit şi cînd m ai num eşti m ilostenie datul acesta? D acă erau ţinuţi de
rău oam enii care aduceau la jertfelnic anim ale betege, cum crezi că vei
dobîndi iertare fâcînd o faptă m ai rea decît ei? D acă u n hoţ, chiar dacă
d ăd ea înapoi proprietarului ceea ce-i furase, făcea totuşi o nedreptate şi
nedreptatea era atât de m are că păcatul nu i se ştergea decît dacă întor­
cea îm pătrit - şi asta în V echiul T estam ent - , gîndeşte-te acum cît jă ra ­
tec n u ad ună pe capul lui nu cel ce fură, ci cel ce siluieşte şi nu dă înapoi
celui jefuit, ci în locul aceluia îi dă altuia; şi nici n u d ă îm pătrit, d ar nici
jum ătate, şi face asta nu pe vrem ea V echiului T estam ent, ci acum , pe
vrem ea N oului Testam ent? D acă unul ca acesta nu-i pedepsit aici pe
17. D e aici începe partea morală: Cei care dau milostenie din averile dobindite prin j a f şi lăcomie
ar face mai bine să nu dea milostenie decît să hrănească pe Hristos din nişte averi ca acestea. Tot aici şi
împotriva episcopilor care se prefac in perceptori şi neglijează din pricina aceasta Biserica.
18. Mal. 2, 13.
i m SKÎNTUl. IOAN GURA DE AUR

păm înt, plînge -1 m ai ales p en tru aceasta, că-şi ad u n ă pe capul lui m ai

m are urgie d acă n u se pocăieşte. C e dar? „Credeţi, oare, spune H ristos,
că erau păcătoşi numai aceia peste care a căzut turnul? Vă spun vouă că nu!
Dar dacă nu vă veţi pocăi, veţi pieri şi voi la fe l” 19.
Să n e pocăim , dar; să facem m ilostenie cu b an i agonisiţi din m uncă
cinstită, n u d in jaf; să facem cit m ai m ultă m ilostenie! G îndiţi-vă că
iudeii h ră n e au opt mii de leviţi, iar în afară de leviţi m ai hrăneau şi pe
văduve şi pe orfani; făceau şi alte m ulte slujbe, iar pe lîngă acestea m ai
slujeau şi ca ostaşi. A cum însă, din pricina voastră şi din pricina neom e­
niei voastre, Biserica trebuie să aibă ţarine, case, clădiri de închiriat,
căruţe, catîri, îngrijitori de catîri şi alte m ulte lucruri de acestea gospo­
dăreşti. Şi ar trebui să fie în adm inistrarea voastră vistieria aceasta a
Bisericii, iar rîvna voastră să fie venitul ei. D ar aşa se întâmplă două
lucruri nepotrivite: şi voi răm îneţi fără rod, şi preoţii lui D um nezeu se
îndeletnicesc cu ce n u se cuvine. Pe tim pul apostolilor n u puteau, oare,
răm îne casele şi ţarinile în adm inistrarea apostolilor? Pentru ce le-au
vîn d u t şi le-au îm părţit? Pentru că era m ai b in e aşa.

IV
A şa însă frică i-a cuprins p e sfinţii noştri părinţi; v-au văzut că vă
înnebuniţi d u p ă strângerea de averi şi că nu îm prăştiaţi nim ic p e m ilos­
tenie; de aceea au fost siliţi să întem eieze în Biserică aceste aşezăm inte
de binefacere, ca să nu piară de foam e cetele de văduve, de orfani şi de
fecioare. Sfinţii părinţi nu voiau să se bage în aceste lucruri lipsite de
bună-cuviinţă, ci doreau ca inim a voastră să le fie cîştigul lor, de acolo
să culeagă roade, iar ei să se ocupe num ai cu rugăciunea. D ar aşa i-aţi
silit să se ocupe cu lucruri lum eşti şi cu adm inistrarea de averi. D e aceea
s-au întors toate pe dos. C în d şi voi şi noi ne ocupăm de aceleaşi tre­
buri, cine să m ai îm pace pe D um nezeu? D e aceea n u m ai îndrăznim să
m ai deschidem gura înaintea lui Dum nezeu, pentru că Biserica nu se deose­
beşte întru nimic de casele oam enilor de afaceri. O are n-aţi auzit că aposto­
lii n-au prim it să îm partă averi strânse fără de muncă? A cum însă episcopii
noştri, prin grija de cele materiale, au ajuns epitropi, vechili, perceptori, ne­
gustori; ar fi trebuit să se îngrijească de sufletele voastre, dar ei se zbat în fie­
care zi cu grijile ce-i preocupă pe încasatorii de dobînzi, pe perceptori, pe
contabili, pe casieri. N u spun aceste cuvinte num ai ca să m ă plîng, ci ca să
fac o îndreptare, o schimbare; ca noi, care robim în această cruntă robie, să
fim m iluiţi, iar voi să ajungeţi cîştigul şi vistieria Bisericii. D ar d acă n u
voiţi, iată, săracii sînt înaintea ochilor voştri! N oi n u vom înceta

l'l. Luca 13, 4-5.

OM ILII LA MA'li'.l

de a hrăni atîţi săraci cîţi vom putea; pe cîţi nu-i vom putea hrăni, vi-i
vom lăsa vouă, ca să nu auziţi în ziua cea înfricoşătoare cuvintele acelea
spuse celor nem iloşi şi cruzi: „M-aţi văzut flămînd, şi nu M -aţi hrănit”20.
N eom enia aceasta a voastră ne face odată cu voi şi pe noi de batjocură;
că lăsăm rugăciunile, învăţătura şi celelalte îndeletniciri sfinte şi ne iro­
sim toată vrem ea unii cu vînzarea vinului, alţii cu vânzarea griului, iar
alţii cu cum părarea altor m ărfuri vândute de alţii. D in pricina aceasta,
lupte, certuri, sudalm e, ocări, batjocuri în fiecare zi; din pricina aceasta
se dau fiecărui preot num e ce se potrivesc m ai b in e caselor de afaceri
decît preoţilor. A r fi trebuit ca în locul acestor num e preoţii să poarte
alte num e, acelea rînduite de apostoli: să fie num iţi hrănitorii săracilor,
apărătorii nedreptăţiţilor, găzduitorii străinilor, ajutătorii celor încarce­
raţi, purtătorii de grijă ai orfanilor, sprijinitorii văduvelor, îndrum ătorii
fecioarelor, şi nu îngrijitori de m oşii, îngrijitori de case. A cele num e
sînt odoarele Bisericii; acelea sînt vistieriile cele potrivite; ele ne dau şi
nouă m ultă înlesnire şi vouă m ult folos; dar, m ai bine spus, şi vouă
înlesnire odată cu folos. Socot că p rin harul lui D um nezeu sîntem aici
în A ntiohia cam la o sută de m ii de creştini; iar dacă fiecare ar d a unui
sărac o pîine, toţi săracii ar fi îndestulaţi; iar dacă fiecare ar d a cîte un
obol, n-ar m ai fi în oraş nici un sărac şi n-am m ai în d u ra noi preoţii atî-
tea ocări şi batjocuri de pe urm a adm inistrării caselor şi moşiilor.
D espre averile Bisericii ar fi tim pul să fie spuse şi întîi-stătătorilor Bise­
ricii cuvintele lui Hristos: „Vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vino şi
urmează M ie!”21 C ă nu-i cu p utinţă să urm ezi pe H ristos cum trebuie
dacă n u te desfaci de toată grija cea lum ească şi legată de păm înt. A şa
însă preoţii lui D um nezeu stau la culesul viilor, la seceratul griului şi la vân­
zarea recoltelor. Slujitorii um brei, preoţii Vechiului Testament, erau scutiţi
de astfel de griji, deşi li se încredinţase o slujire m ai trupească; iar noi, care
sîntem chemaţi să slujim la altarul cel ceresc, care intrăm în sfintele sfintelor
cele adevărate, ne îndeletnicim cu treburi de negustori şi de samsari. Din
pricina aceasta nu mai citim deloc Scripturile, din pricina aceasta ne trîndă-
vim la rugăciune, din pricina aceasta sîntem nepăsători la toată fapta bună.
Nici nu e cu putinţă să ne îm părţim în am îndouă părţile cu rîvna cuvenită.
D e aceea, vă rog şi m ă cuceresc vouă, faceţi să se reverse spre noi
din toate părţile m ulte izvoare, ca buna voastră voinţă şi dărnicia
voastră să fie teascul şi aria noastră. A şa vor fi şi săracii hrăniţi m ai cu
înlesnire, şi D um nezeu va fi slăvit, iar voi veţi fi şi m ai milostivi şi vă
veţi bucura de bunătăţile cele veşnice, pe care facă D um nezeu ca noi
toţi să le dobîndim , cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru
Iisus H ristos, C ăruia slava în vecii vecilor, A m in.
20. Matei 2.l>, 3.r>.
21. Matei 10, 21.
 O M IL IA LX X X V I

„Iar Iisus sta înaintea dregătorului

şi l-a întrebat pe El dregătorul, zicînd:
„Tu eşti împăratul iudeilor?”
Iar Iisus i-a zis: „Tu zici!”
V Ş i n im ic n u r ă s p u n d e a c în d e r a în v in u it d e a r h ie r e i
şi de bătrîni”1
I
V ezi ce în treb a re îi pune Pilat m ai întîi? A ceea p e care iudeii o vîn-
tu rau neîncetat în sus şi în jos. C în d iudeii au văzut că Pilat n u ţine
seam ă de v ina lui H ristos faţă de legea lor, L-au în v in u it de crim ă îm p o ­
triv a statului. A şa au făcut şi cu apostolii. îi învinuiau totdeauna şi spu­
n e a u c ă u m b lă pretutindeni şi c ă propovăduiesc îm p ă ra t pe u n oare­
care Iisus, ca şi cum apostolii ar fi vorbit de u n sim plu om, ca să le
arunce în spate b ănuiala că urm ăresc să pună m în a p e putere. D e aici se
vede că şi sfîşierea hainelor şi spaim a arhiereului p en tru călcarea legii
n u erau decît prefăcătorii. Scorneau orişice şi răsturnau totul num ai ca
să-L om oare pe Iisus. A ceastă întrebare I-a pus şi Pilat atunci.
- C e i-a răspuns Hristos?
- I-a răspuns: „Tu zici!”. A m ărturisit că este îm p ă ra t, dar îm p ărat
ceresc. Acest lucru l-a spus m ai lăm urit în altă parte, răspunzînd lui
Pilat: Jm părăţta Mea nu este din lumea aceasta”2, ca să n u aibă nici un
cuvînt de apărare nici Pilat, nici iudeii, cînd îi aduc astfel de învinuiri.
Şi a d a t u n a rgum ent care n u p u tea fi doborît, spunînd: ,J)acă împărăţia
Mea ar f i fost din lumea aceasta, cei ai Mei s-ar f i luptat ca să nu fiu da t”3.
D e aceea, p e n tru a înlătura bănuiala aceasta, că a r urm ări adică să
p u n ă m în a pe pu tere ca să ajungă îm părat, H ristos a plătit dajdie 4 şi a
p o ru n cit şi celorlalţi s-o plătească5; ia r cînd au vru t să-L facă îm p ărat, a
fugit6.
1. Matei 27, 11-12.
2. loan 18, 36.
3. loan 18, 36.
4. Matei 17, 24 -2 7 .
5. Matei 22, 16-21.
(i. loan 6, 15.
OMII.I1 l.A MATEI

- D ar pen tru ce D om nul n-a adus aceste dovezi atunci cînd a fost
învinuit că vrea să p u n ă m în a pe putere?
- Pentru că tribunalul în care se făcea ju d ecata era un tribunal stri­
cat, p en tru că arhiereii şi bătrînii poporului de bu n a lor voie orbiseră şi
se înrăutăţiseră, cu toate că avuseseră în fapte m ii şi m ii de dovezi de
puterea Lui, de bunătatea Lui, de blîndeţea Lui. D e aceea D om nul n u
răspunde la nici o întrebare, ci tace; iar cînd arhiereul îl ju ră 7, iar Băiat
îi cere să răspundă, răspunde scurt, ca n u cum va din p ricina neconteni­
tei Sale tăceri să lase să se cread ă că este obraznic. D espre învinuiritedse
I se aduc însă nu spune nici un cuvînt, că n u se aştepta să-i convingă;
aşa cum de dem ult a arătat aceasta profetul, zicînd: ,Jntru smerenia L u i,
judecata L u i s-a ridicat”8.
D regătorul s-a m inunat; şi era într-adevăr d e m irare să vezi p e
H ristos că e atît de blînd, că tace, deşi avea atîtea şi atîtea de spus. Nici
arhiereii n u -1 învinuiau p en tru că îl ştiau cu vreo faptă rea, ci nuiriai din
u ră şi invidie.
D ar p e n tru ce arhiereii au m ai stăruit în învinuirile lor, cîntj^âfu stat*
înaintea lo r m artori m incinoşi, care n-au adus nici o dovadă? Perţttu ce
nu s-au căit cînd au văzut că Iu d a s-a spînzurat, cînd au văziit căPâaţ|S-a
spălat pe m îini? C înd chiar acum , în tim pul patim ilor, D om nul aJ^ÎHtf
m ulte ca să-i trezească, d ar ei n-au ajuns m ai buni?
- Ce a făcut Pilat?
- L-a întrebat:
„Mi auzi cîte mărturisesc aceştia împotriva Ta?”910
Pilat voia ca D om nul să Se apere ca să-L poată scăpa. D e aceea I-a
grăit aşa. D a r pentru că H ristos nu i-a răspuns™, Pilat a căutat un alt mij­
loc de scăpare.
- C e anum e?
- Iudeii aveau obiceiul să elibereze un osîndit; şi Pilat a încercat să-L
scape p e această cale, zicînd: „D acă nu vreţi să-L eliberaţi ca nevino-
\ ai, dăruiţi-L sărbătorii ca osîndit!”11. Ai văzut cum s-a stricat rînduiala?
R înduiaia era făcută în aşa fel încît cererea p en tru eliberarea osîndiţiloc
să fie făcută de popor, iar d area eliberării, de dregător. A cum s-a întîm -
plat contrariul: dregătorul cere poporului. C u toate acestea nici aşa nu
s-au îm blînzit arhiereii şi b ătrînii poporului, ci s-au sălbăticit m ai m ult
şi strigau înnebuniţi de patim a invidiei. N ici nu-i puteau aduce lui

7. Matei 26, 63.

8. Isaia 63, 8.
9. Matei 2 7 ,1 3 .
10. Matei 27, 14.
I I. M ata 27, 16 17.
!)()() SFlNTUL IO AN GURA DE AUR

H ristos vreo vină! H ristos tăcea; dar, cu m uţim ea dovezilor că era nevi­
novat, erau puşi la stîlpul infamiei. H ristos tăcea, d ar îi biruia pe cei ce
vorbeau atîtea, pe cei ce se înnebuneau.
„Şi, şezînd el în scaunul de judecată, a trimis la el femeia lui, zjcînd:
„Nimic să nu faci Dreptului acesta, că multe am suferit azi în vis pentru E l”12.
V ezi că se întîm plă încă ceva care ar fi putut să-i întoarcă pe arhie­
rei de pe drum ul ce apucaseră. Pe lîngă dovada faptelor, nu puţin lucru
a fost şi visul fem eii lui Pilat.
- D ar p en tru ce n-a avut Pilat visul acesta?
- Sau p e n tru că ea era m ai vrednică, sau p e n tru că Pilat n u i-ar fi
dat atîta crezare dacă ar fi avut el acest vis, sau p en tru că nici n u l-ar fi
spus. D e aceea rînduieşte D um nezeu ca să vadă fem eia lui visul, pen tru
a fi cunoscut de toată lum ea. Şi nu num ai că l-a văzut, d ar a şi suferit
m ulte, p en tru ca b ărbatul ei, din dragoste pen tru soţia sa, să pregete şi
m ai m ult cu privire la uciderea lui Iisus. Şi tim pul cînd a avut visul a
făcut-o să sufere m ult. C ă a avut visul noaptea.
D ar poate că cineva m i-ar spune:
- D a r nu -i e ra lui P ilat atît de u şo r să-L elib ereze d in p ric in ă că
a rh ie re ii şi b ă trîn ii îl în v in u iseră p e H risto s că S-a făcut p e Sine
îm p ă ra t.
- D a, nu-i era uşor! D ar Pilat ar fi trebuit să caute dovezi şi m ărturii
şi to t ce p u tea face dovada că H ristos a vrut să p u n ă m în a pe putere, de
p ild ă dacă a strîns oştire, dacă a ad u n at bani, dacă a făurit arm e, dacă a
în cercat altceva asem enea. D ar, nu; se lasă dus de arhierei şi de bătrîni.
D e aceea nici H ristos nu-1 absolvă de vină, că spune: „Cel ceM-a dat ţie
mai mare păcat are”13. D eci din slăbiciune S-a p lecat voinţei arhiereilor
şi bătrînilor; din slăbiciune L-a dat să fie biciuit. Pilat era laş, u n om
slab; arhiereii însă, răi şi vicleni. C ăci ce uneltesc ei cînd Pilat a găsit un
m ijloc de a-L scăpa pe îisus? Găsesc legea sărbătorii care le p o runcea să
elibereze un vinovat.
II
)rAu înduplecat mulţimea să ceară pe Varava”14.
Ai văzut cîtă purtare de grijă a avut Pilat ca să-i scape pe arhierei şi
pe b ătrîni de orice vină şi cît se silesc ei să nu le răm în ă nici u m b ră de
apărare? C e ar fi trebuit să facă? Să elibereze pe un vinovat, recunoscut
de toată lum ea ca vinovat, sau pe un vinovat îndoielnic? Iar dacă trebuia eli­
berat un vinovat, apoi cu atît mai m ult un vinovat îndoielnic. C ă nici ei
12. Matei 27, 19.
ÎS. loan 19, 11.
14. Matei 27, 20.
OM II.II I.A MATKI 967

nu socoteau că H ristos este m ai rău decît ucigaşii dovediţi. D e aceea şi

evanghelistul M atei n-a spus că „aveau un tîlhar”, ci: „un tîlhar vestit”15,
adică vestit p entru răutatea lui, un tîlhar care făcuse nenum ărate crime.
Şi totuşi arhiereii l-au preferat pe acela M întuitorului lumii. N u s-au
ruşinat nici de tim p, că era sfîntă ziua aceea; n u s-au ruşinat nici de
legile iubirii de oam eni; nu s-au ruşinat de nim ic altceva; i-a orbit invi­
dia. Şi odată cu răutatea lor au m ai stricat şi m ulţim ea, ca să prim ească
cea m ai m are osîndă şi pen tru înşelarea poporului.
C înd au cerut să le elibereze pe V arava, Pilat i-a întrebat:
,JDar cu Hristos ce să fac?”16
Pilat, p rin întrebarea aceasta, a vrut iarăşi să-i întoarcă, să-i facă stă-
pîni pe alegere, ca m ăcar de ruşine să ceară eliberarea lui H ristos, ca
eliberarea Lui să se datoreze m ărinim iei lor. D acă Pilat le-ar fi spus:
„Hristos n-a păcătuit cu nim ic”, i-ar fi făcut şi m ai încăpăţînaţi; d ar cînd
le-a cerut să-L elibereze din m ilă, atunci cererea sa şi cuvintele sale n u
m ai puteau fi contrazise. D ar nu; arhiereii au spus:
„Răstigneşte-L! Iar el le-a zis: ,£>ar ce rău a făcut?” Iar ei mai tare stri­
gau: „Să se răstignească!”Deci văzind că nimic nu foloseşte, şi-a spălat mîinile,
zicînd: N evinovat sînt!”17.
Pentru ce, Pilate, L-ai dat lor? P entru ce nu L-ai răp it din m îinile
lor, cum a răpit sutaşul pe Pavel ? 1819 Ştia şi sutaşul acela că le-ar fi făcut
plăcere iudeilor să-l dea în m îinile lor - doar din pricina lui Pavel se
făcuse răscoală şi tulburare - , cu toate acestea a stat îm potriva tuturor.
Pilat însă n-a făcut aşa; era un laş, u n om slab; şi toţi la un loc,nişte stri­
caţi. Nici Pilat n-a ţinut piept m ulţim ii şi nici m ulţim ea de p opor, arhie­
reilor şi bătrînilor. Astfel li s-a luat orice cuvînt de apărare. Şi „ei mai
vîrtos strigau”, adică m ai m ult strigau: „să se răstignească!” 19 N u voiau
num ai să-L om oare, ci voiau să-L om oare pentru o vinovăţie urîtă; deşi
judecătorul se îm potrivea, ei nu încetau a striga: „Să se răstignească”.
A i văzut cîte a făcut H ristos ca să-i îndrepte p e arhierei şi pe bătrî-
nii poporului? D u p ă cum pe Iu d a l-a oprit de atîtea ori de pe drum ul
pieirii, tot aşa şi pe aceia i-a oprit şi pe tim pul predicării Evangheliei şi
în timpul judecării Lui. A r fi trebuit să li se zdrobească inim a cînd au văzut
pe dregător, pe judecător, că se spală pe mîini şi spune: „Nevinovat sînt de
sîngele dreptului acestuia”20, cînd au văzut că Iuda s-a spînzurat21 şi cînd au
15. M atei27, 16.
16. M atei27, 22.
17. M atei27, 22-24.
18. Fapte 21, 30-87.
19. M atei27, 23.
20. Matei 27, 24.
2I Matei 27, ,r..
968 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

auzit că Pilat îi ro ag ă să ia pe altul în locul Lui. C e cuvânt de apărare

m ai po t avea cînd Iuda, pîrîtorul şi vînzătorul, se osîndeşte p e sine
însuşi, cînd însuşi judecătorul îşi spală m îinile d e crim ă, cînd ch iar în
n o ap tea aceea s-a arătat un astfel de vis? C hiar d acă arhiereii şi bătrînii
n-ar fi voit să fie nevinovat, totuşi n-ar fi trebuit să prefere în locul Lui
pe u n tflhar, b a încă u n tîlhar cunoscut de toată lum ea, pe u n tîlhar vestit.
- C e au făcut iudeii?
- C în d au văzut că judecătorul se spală pe m îini şi spune: N e v in o ­
vat sînt”, au strigat:
„Sîngele L u i asupra noastră şi asupra copiilor noştri”22.
A tunci deci, atunci cînd iudeii au p ro n u n ţat sentinţa asupra lor,
atunci Pilat a în g ăduit să se facă v o ia lor. U ită-te şi acum cît e d e m are
n e b u n ia lor! A tît de m are e furia lor, atît de cum p lită e pofta lo r cea rea
c ă nu-i lasă deloc să vadă ce trebuie să facă şi ce nu. V reţi să v ă bleste­
m aţi p e voi înşivă? Blestemaţi-vă! D a r pen tru ce m ai aduceţi blestem ul
şi asupra copiilor voştri? C u toate acestea^iubitorul de oam eni D u m n e­
zeu n-a întărit sentinţa pronunţată de ei, nu num ai peste copii, d a r nici
ch iar peste ei, deşi s-au folosit de o atît de m are furie şi îm potriva lo r şi
îm potriva copiilor lor, ci i-a p rim it şi i-a în v red n icit de mii şi m ii de
bunătăţi pe aceia dintre ei şi d intre copiii lor care s-au pocăit. D in tre ei
e ra Pavel; dintre ei, m iile de credincioşi din Ierusalim : „ Vezi, frate, cîte
m ii de iudei sînt care au crezut?” 23 D acă unii s-au îndărătnicit, apoi
p ed eap sa să şi-o socotească loruşi.
A tu n c i le-a eliberat lor pe Varava, iarpelisus, biciuindu-L, L-au dat să
fie răstignit”24.
- Şi p en tru ce L-a biciuit?
- Sau p e n tru că îl socotea ca osîndit, sau p e n tru că voia să d e a ju d e ­
căţii o înfăţişare d e judecată, sau p e n tru că voia să facă plăcere iudeilor.
Şi totuşi Pilat a r fi trebuit să li se îm potrivească. Spusese, doar, m ai
înainte: ,JLuaţi-L voi şi după legea voastră judecaţi-L ”25. Şi erau în că m ulte
cele care puteau să oprească şi p e Pilat şi pe iudei: şi sem nele şi m in u ­
nile şi m ilita ră b d a re a Celui C e suferea acestea şi, m ai cu seamă, tăce­
re a cea nespusă. D a r pentru că îşi arătase firea Sa om enească, şi p rin
ap ărarea Sa şi p rin rugăciunea Sa, Şi-a arătat iarăşi D um nezeirea Sa şi
în ălţim ea Sa şi p rin tăcerea Sa şi p rin dispreţul arătat spuselor arh ierei­
lo r şi bătrînilor, ca prin toate să-i facă să se m inuneze. D ar nim ic din
acestea n u i-a înduplecat.
22. Matei 27, 25.
23. Fapte 21, 20.
24. Matei 27, 26.
25. Inan 18, 31.
OM ILII I.A MATKI i)6!)

III
C înd 26 m intea om ului este stăpînită, ca de beţie sau de nebunie, de
un gînd rău, greu îi este om ului să se libereze dacă sufletul nu-i deosebit
de puternic. C um plit lucru, cum plit lucru este cînd faci loc în suflet
patim ilor rele! D e aceea trebuie să le îndepărtăm prin orice mijloc şi să
n u le lăsăm intrare liberă; cînd ajung de p u n stăpînire pe suflet şi-l
biruie, dau naştere la m are vîlvătaie, ca şi focul ce cade p e lucruri care
se aprind uşor. V ă rog deci să faceţi totul ca să le opriţi intrarea. Să nu
băgaţi în sufletul vostru orice păcat, m îngîindu-vă cu acest gînd fără de
folos, spunînd: „Ce lucru m are e fapta aceasta, ce m are lucru cealaltă?”
D e aici se nasc m ii şi m ii de rele. C ă diavolul, ticălos fiind, p en tru a
pierde p e oam eni se foloseşte de m ultă viclenie, de m u ltă stăruinţă, de
m ult pogorăm înt. îşi începe atacul cu lucruri mici. Să-ţi dau cîteva
pilde. A v ru t să-l facă pe Saul să asculte m inciunile unei vrăjitoare27.
D ar dacă l-ar fi sfătuit d intru început la asta, Saul n u l-ar fi ascultat.
C um l-ar fi ascultat cînd Saul a gonit pe vrăjitoare ? 28 D e aceea diavolul
se strecoară în sufletul lui p e nesim ţite, încetul cu încetul. M ai întîi îl
face să n u asculte de Samufl; apoi îl face să aducă lui D um nezeu arderi
de tot cînd n u era Sam uil de faţă; iar cînd a fost ţinut d e rău, răspunde
că a fost silit să jertfească p en tru că îl am eninţau cum plit vrăjmaşii. Şi ar
fi trebuit să plîngă o astfel de faptă! El însă socotea că n-a făcut nici un
rău. D um nezeu îi porunceşte apoi să nu cruţe pe am aleciţi; dar el calcă
şi această poruncă. D e aici au ieşit acele fapte îndrăzneţe îm potriva lui
D avid şi aşa, pe nesim ţite şi încetul cu încetul, nu s-a m ai putut opri din
alunecuşul său pînă a ajuns de s-a aruncat pe sine însuşi în prăpastia
pierzării. T o t aşa şi cu C ain. D iavolul n u l-a în dem nat de la început
să-şi om oare fratele; n u l-ar fi înduplecat; ci m ai întîi îl face să aducă lui
D um nezeu ca jertfă roadele cele m ai rele, spunîndu-i: „Nu-i nici u n pă­
cat!”, în al doilea rînd a aprins în sufletul lui invidia şi răutatea, spunîndu-i
iarăşi: „Nici acesta nu-i u n păcat!”; şi tocm ai în al treilea rînd l-a înduplecat
să-şi om oare fratele şi să tăgăduiască uciderea. Diavolul nu s-a oprit pînă ce
n-a adăugat şi culmea răutăţilor. De aceea trebuie să ne împotrivim de la în­
ceput păcatelor. Chiar dacă diavolul s-ar opri la cele dintîi păcate ce le adu­
ce asupra noastră, nici aşa n-ar trebui să dispreţuim aceste prim e păcate;
cînd însă sufletul e nepăsător, diavolul ne urcă şi la mai mari păcate. Tre­
buie deci să facem totul ca să stîrpim începuturile păcatelor. Să nu te uiţi la
păcat că este mic, ci să te gîndeşti că ajunge rădăcină de m are păcat dacă

26. D e aici începe partea morală: Diavolul începe de la păcate mici şi aşa îl duce pe om la păcate
mai mari, apoi in iad; aşa au pălit Cain si Saul.
27. / Regi 28, 7.
28. I Regi 28,
!>70 SFlNTUL ÎOAN GURĂ DE AUR

nu-1 iei în seamă. Ia r dacă trebuie să v ă spun ceva care să v ă m inuneze,

este că păcatele m ari nu au nevoie de atîta luare-am inte ca păcatele
m ici şi neînsem nate. însăşi natura păcatelor m ari face ca să ne în d ep ăr­
tăm de ele; cele m ici însă, pentru că sînt mici, ne fac să fim nebăgători
de seam ă şi nu ne în d eam n ă să p o rn im cu hotărîre la stîrpirea lor. D e
aceea şi ajung repede m ari, pentru că dorm im . A ceasta o poţi vedea şi
cu bolile trupului. A şa s-a născut în Iu d a acel m are păcat. D acă furtul
banilor săracilor nu i s-ar fi părut m ic păcat, n-ar fi ajuns să vîndă pe
H ristos. D acă tirania slavei deşarte nu li s-ar fi p ăru t iudeilor un păcat
m ic, n-ar fi alunecat să ajungă ucigători de H ristos. Şi poţi vedea că
toate păcatele se nasc aşa. N im eni nu sare să săvârşească păcatul iute şi
dintr-o dată. A re, are sufletul nostru o ruşine înnăscută, u n respect faţă
de fapta bună. N im eni nu-i atît de neruşinat ca să săvîrşească dintr-o
dată păcatul, ca să arunce toate pe una, ci se pierde p e nesim ţite şi înce­
tul cu încetul, cînd n u ia am inte. A şa a in trat în lum e în ch in area la idoli.
Pentru că oam enii au cinstit peste m ăsură şi pe vii şi p e m orţi au ajuns
de s-au în chinat la idoli. A şa s-a întins şi desfrînarea şi toate celelalte
păcate. Să-ţi dau o pildă! A i rîs cînd n u trebuia; unul te-a ţinut de rău;
altul însă ţi-a îndepărtat din suflet frica, spunîndu-ţi: „Nu-i nimic! Ce-i dacă
ai rîs? Ce poate să se nască de aici?” D ar din rîsul acesta nelalocul lui s-a năs­
cut gluma, iar din glumă, cuvintele de ruşine; apoi fapte de ruşine. Iarăşi te
ţine de rău imul căbîrfeşti pe semenul tău, că -1 ocărăşti, că -1 vorbeşti de rău,
dar dispreţuieşti cuvintele lui şi-i spui: „Nu-i nimic dacăbîrfesc!” D ar de aici
se naşte ură nespusă, duşmănie neîmpăcată, nenum ărate sudalme; iar de la
sudalme se ajunge la bătaie, iar de la bătaie adesea la omor.
IV
D e la nişte păcate aşa de mici ne duce vicleanul diavol la păcate mari;
iar de la păcatele cele m ari ne duce la deznădejde; şi găseşte diavolul cu
aceasta o altă cale de p ieiie, nu mai mică decît cea de mai înainte. Că nu ne
pierde atît de m ult păcatul cit deznădejea. D acă cel care a făcut un păcat se
trezeşte, îşi îndreaptă prin pocăinţă repede păcatul săvârşit; dar cel care se
deznădăjduieşte şi nu se pocăieşte nu se îndreaptă, pentru că n-a folosit lea­
curile pocăinţei. Diavolul ne mai întinde încă o a treia cursă cumplită. D e
pildă cînd păcatul îm bracă haina evlaviei.
- D ar de unde are diavolul atîta putere, aş putea fi întrebat, încît să înşe­
le pe oam eni pînă într-atîta?
- Ascultă şi fereşte-te de gîndurile lui! A poruncit Hristos prin Pavel ca
femeia să nu se despartă de bărbat şi să nu se lipsească unul pe altul decît
prin bună înţelegere29. D ar unele femei, din o aşa zisă dragoste de
'*). I Cor. 7, 5.
OMILII LA MATEI 971

evlavie şi de înfrînare, îndepărtîndu-se de bărbaţii lor, cu gîndul că fac

faptă d e evlavie, au îm pins pe bărbaţii lor la desfrînare. G îndeşte-te cît
de m are e răul acesta! Aceste fem ei se supun unei atît de m ari osteneli
tocm ai ca să fie învinuite că au săvîrşit cele m ai m ari păcate, ca să-şi
atragă asupra lor cea m ai grea osîndă şi să îm pingă p e bărbaţii lor în
prăpastia pierzării. Alţii, iarăşi, abţinîndu-se de la m încăruri p rin legea
postului au ajuns încetul cu încetul să socotească m încarea ca ceva
spurcat. Şi un gînd ca acesta aduce cea m ai m are osîndă. Ia r la nişte gîn-
duri ca acestea se ajunge cînd punem m ai m ult p reţ pe ideile noastre
decît p e ideile Scripturilor. Socoteau şi unii corinteni că era o faptă
desăvârşită să m ănînci fără deosebire din toate, chiar din cele oprite;
totuşi n u era o faptă desăvârşită, ci cea m ai m are nelegiuire. D e aceea şi
Pavel i-a certat cu asprim e şi le-a spus că sînt vinovaţi de cea m ai grea
pedeapsă30. Alţii socotesc o evlavie să lase să le crească părul; d ar şi
aceasta este o faptă oprită, plină de m ultă ruşine31. Alţii socot iarăşi
drep t u n m are cîştig să se întristeze peste m ăsură p en tru păcatele lor.
D ar şi aceasta este o viclenie diavolească; dovadă Iuda; aceasta l-a făcut
să se spînzure. D e aceea şi Pavel se tem ea pentru cel ce căzuse în desfrî­
nare; se tem ea să nu păţească la fel şi a sfătuit p e corinteni să-l smulgă
iute din ghearele deznădejdii, „ c a n u c u m v a s ă f i e d o b o r it d e m a i m u ltă
întristare unul ca acesta”32. A poi pentru a arăta că o astfel de întristare
p rea m are este o cursă a diavolului, spune: „Ca să nu ne lăsăm covîrşiţt de
satana; că nu ne sînt necunoscute gîndurile lu i”33345; că ne atacă el cu m ultă
viclenie, ne spune Pavel. D acă diavolul ar lupta îm potriva noastră pe
faţă şi deschis, victoria noastră ar fi uşoară şi lesnicioasă; dar, m ai bine
spus, dacă sîntem cu luare-am inte chiar ne va fi uşoară, că D um nezeu
ne-a înarm at îm potriva fiecăreia din aceste viclenii. A scultă ce ne sfă­
tuieşte H ristos, pentru a ne convinge să nu nesocotim nici cele m ai mici
păcate! Ne spune: „ C e l c e z ic e fr a te lu i să u : „ N e b u n e ” v in o v a t va G g jh een ri’’3*;
şi: „ C e l c e s e u ită c u o c h i d e s fiîn a ţi, a ş i s ă v îr ş it p ă c a tu l d e s fr în ă rii’*5 şi vai­
tă pe cei ce rid36. Pretutindeni stîrpeşte începuturile şi seminţele păcatelor şi
ne spune că vom da socoteală de orice cuvânt deşert37. Pentru aceasta Iov
aducea jertfii lui D um nezeu chiar pentru gîndurile copiilor lui38. Despre a
nu te deznădăjdui Scriptura spune: „Oare cel ce cade nu se scoală sau cel
30. I Cor. 10, 27-31.
31. I Cor. 11, 14.
32. 11 Cor. 2, 7.
33. II Cor. 2, 11.
34. M atei 5, 22.
35. M atei 5, 28.
36. Lu ca 6, 25.
37. M atei 12, 36.
38. Iov 1, 5.
972 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

ce se abate nu se întoarce?”39; şi iarăşi: „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se

întoarcă şi să fie viu”40; şi: „Astăzi de veţi auzi glasul L u i”41. Sînt în Sfînta
Scriptură şi sute m ulte cuvinte şi pilde de acest fel. Şi ca să n u pierim din
pricina u n ei false evlavii, ascultă ce spune Pavel: „Ca nu cumva să fie
doborît de mai multă întristare unul ca acesta”42.
C unoscînd, dar, toate acestea, să p u n e m înţelepciunea Scripturilor
în faţa tu turor căilor care a b at pe trîndavi de pe drum ul cel drept. Să n u
spui: „Ce m are lucru este dacă m ă uit cu curiozitate la o fem eie?” D acă
săvîrşeşti desfrînarea cu inim a, repede o vei îndrăzni şi cu trupul. Să nu
spui: „Ce m are lucru este dacă nu d au nim ic de p o m a n ă săracului aces­
tuia?” D acă n u dai acestuia, n-ai să dai nici celuilalt; iar d acă n u dai ace­
luia, n-ai să dai nici altuia. Iarăşi să n u spui: „Ce m are lucru este dacă
poftesc lucrurile sem enului m eu?”. V orbele acestea, vorbele acestea au
dus la pieire p e A haav43. Şi doar dăduse b a n i pe vie! D a, d ar o cum pă­
rase fără voia stăpînului ei. N u trebuia să o cum pere cu sila, ci cu voia
stăpînului viei. D acă cel care a dat preţul cuvenit p e vie a fost pedepsit
aşa, p e n tru c ă a luat-o cu sila, ce osîndă n u m erită, oare, cel care
n u d ă nici preţul cuvenit, b a răpeşte şi cu sila şi m ai trăieşte şi în vrem ea
harului?
A şadar, ca să nu fim osîndiţi, să n u ne m înjim cu silnicii şi cu răpiri.
Să ne ferim de păcate; şi m ai ales de începuturile păcatelor, ca să ne
îngrijim cu toată rîvna şi de virtute. A şa ne vom bucura şi de bunătăţile
cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus
H ristos, C ăruia slava în vecii vecilor, A m in.

39. Ier. 8, 4.
40. Iez, 18, 23.
41. Ps. 94, 8.
42. I I Cor. 2, 7.
43. I I R egi 21, 1-29.
 O M IL IA LX X X V II

„Atunci ostaşii dregătorului, ducînd pe Iisus în pretoriu,

au adunat în jurul Lui toata cohorta;
şi, dezbrăcîndu-L, L-au îmbrăcat cu hlamidă roşie;
şi, împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap
şi trestie în dreapta Lui. Şi îngenunchind înaintea Lui,
îşi băteau joc de CI, zicînd:
„Bucură-Te, împăratul Iudeilor!”1
I
C a şi cum ar fi fost o înţelegere, diavolul a dan sat atunci cu toţii.
Pricepem de ce iudeii, m ăcinaţi de invidie şi de ură, au tăbărît cu atîta
furie îm potriva Lui; d ar nu p ricep em pentru ce au făcut ostaşii lucrul
acesta. C are e pricina? N u se vede, oare, de aici că diavolul i-a în n eb u ­
n it p e toţi? O staşii se desfătau ocărîndu-L, p en tru că erau cruzi şi neo-
m enoşi. A r fi trebuit să li se frîngă inim a de durere, ar fi trebuit să lăcri­
m eze, să sufere aşa cum a suferit poporul; dar ostaşii n-au făcut aceasta,
ci dim potrivă îl ocărau şi tăbărau asupra Lui; şi făceau aceasta poate
p en tru că voiau să facă pe placul iudeilor sau p en tru că erau nişte
oam eni fără de inim ă. O cările erau m ulte şi felurite. O am eni blestem aţi
şi spurcaţi au pălm uit capul acela dum nezeiesc, L-au batjocorit cu
cunună de spini, L-au lovit cu trestie. M ai putem avea noi, oare, vreun
tem ei să ne p ornim îm potriva celor ce ne ocărăsc după ce H ristos a
suferit atîtea ocări? C ă a îndurat atunci cele m ai m ari ocări. N u I-a fost
batjocorit num ai un m ădular, ci tot trupul. C apul, cu cunună de spini,
cu trestie, cu pălm uiri; faţa, cu scuipări; obrajii, cu palm e; tot trupul cu
biciuiri, cu îm brăcare cu hlam idă şi închinăciuni făţarnice; m îna, cu
trestia p e care I-au dat-o să o ţin ă în loc de sceptru; în sfîrşit, cu datul
oţetului. Poate fi oare ceva m ai cum plit decît acestea? Poate fi, oare, o
ocară m ai m are? C ele săvîrşite atunci depăşesc orice cuvînt. C a şi cum
s-ar fi tem ut să nu lase ceva nefăcut din îndrăzneaţă lor faptă, iudeii
săvîrşesc totul; pe profeţi i-au om orit cu m îinile lor, iar pe H ristos, pe
tem eiul hotărîrii judecătorului; ajung ucigaşi şi osîndesc pe H ristos; îl

1. M atei 27, 27-2».

974 SElNTUL IOAN GURA DE AUR

osîndesc şi cu gura lor şi cu gura lui Pilat, spunînd: „Sîngele L u i asupra

noastră şi asupra copiilor noştri”2. T ăbărăsc asupra Lui şi-L ocărăsc; îl
leagă şi-L tîrăsc; ei sînt vinovaţi că ostaşii îl ocărăsc; îl pironesc, îl
înjură, îşi b at jo c de El, îl batjocoresc. Pilat n-a ho tărît aceasta; d ar ei fac
toate acestea de la ei; ei sînt totul: şi acuzatori şi judecători şi călăi.
A cestea le citim în auzul tuturor cînd sîntem strînşi toţi la u n loc, ca să
nu spună păgînii: „Arătaţi n oroadelor şi p opoarelo r faptele cele strălu­
cite ale lui H ristos, de pildă sem nele şi m inunile, d ar faptele cele de
ocară le ascundeţi”. Deci, ca să nu spună păgînii aceasta, harul D uhului
a rînduit să se citească toate acestea în m area seară a Paştelor, într-o săr­
bătoare cu m ult norod, cînd sînt de fată m ulţim i de bărbaţi şi femei.
D eci cînd toată lum ea e de faţă, atunci se citesc acestea cu m are glas. Se
citesc acestea, le cunoaştem toţi şi credem că H ristos este D um nezeu,
în afară de alte pricini ne închinăm lui H ristos şi p en tru aceea că a
binevoit să Se pogoare atîta p e n tru noi, ca să pătim ească şi acestea şi ca
să ne înveţe to ată virtutea. Pe acestea deci să le citim necontenit; că
m ult e cîştigul şi m are e folosul de aici. C înd vezi că D om nul e batjoco­
rit în tot chipul, şi cu vorba şi cu fapta, cînd vezi că I se în ch in ă Lui în
bătaie de joc, cînd vezi că este b ătu t peste faţă, că în d u ră cele m ai cum ­
plite suferinţe, de piatră să fii şi tot ajungi m ai m oale decît ceara şi-ţi
scoţi din suflet toată îngîm farea.
A scultă însă şi cele ce urm ează!
„După ce L-au batjocorit, L-au dus să-L răstignească”3.
D upă ce L-au dezbrăcat, I-au luat hainele Lui şi stăteau şi-L păzeau,
ca să vadă cînd îşi va da sufletul. Şi ei au îm părţit hainele Lui4. Lucru ce nu
se face decît cu osîndiţii cei m ai de rînd şi m ai de dispreţuit, cu osîndiţii care
n-au nimic, care sînt părăsiţi de toată lumea. A u îm părţit hainele cu care a
făcut atît de m ari minuni; dar atunci ele n-au făcut nici o minune, pentru că
Hristos le-a oprit puterea lor nespusă. Nici această îm părţire a hainelor nu
era un mic adaos de furie. Că, după cum am spus m ai înainte, au îndrăznit
asupra Lui totul ca faţă de un om de nimic, de dispreţuit şi mai rău decît toţi
răii. Tîlharilor nu le-au făcut asta; dar lui Hristos au îndrăznit să-I facă totul.
L-au răstignit în mijlocul tîlharilor, ca să aibă şi El parte de faima lor.
Şi I-au dat L u i să bea oţet”5.
Şi aceasta au făcut-o tot ca să-L ocărască. D a r El n-a vrut să bea. U n
alt evanghelist spune că gustând a spus: „Săvîrşitu-s-a”6,
2. M atei 27, 25.
3. M atei 27, 31.
4. M atei 27, 35.
5. M atei 27, 34.
<>. loan 19, 30.
OM It.ll I.A MATKI «75

- C e înseam nă cuvintele· „Săvirşitu-s-a ”?

- în seam nă că profeţia despre El s-a îm plinit; că a spus profetul:
,JDat-au spre mîncarea Mea fiere şi spre setea Mea M-au adăpat cu oţet”7. D ar
nici evanghelistul Ioan nu spune că a băut; că nu-i nici o deosebire între
a gusta şi a nu bea; am îndouă cuvintele arată unul şi acelaşi lucru.
Şi totuşi nebunia lor nu s-a o p rit nici aici, ci, d u p ă ce L-au dezbră­
cat, d u p ă ce L-au răstignit şi d u p ă ce I-au dat oţet, m erg m ai departe;
chiar cînd îl văd atîm at pe cruce îl ocărăsc şi ei şi cei ce treceau. D ar
ceea ce era m ai cum plit decît toate era că H ristos pătim ea acestea sub
învinuirea de am ăgitor şi înşelător, de îngîm fat, de om care s-a lăudat în
zadar eu cele ce spunea. D e aceea L-au şi răstignit în faţa întregului
popor, ca să-L facă de rîs înaintea tuturor celor ce-L vedeau; de aceea
s-au slujit de m îinile ostaşilor, ca furia lor să crească şi p rin această ju d e ­
cată publică.
II
C e inim ă n-ar fi m uiat m ulţim ea care-L urm a pe Iisus şi plîngea?
A ceastă m ulţim e, da, d ar n u pe aceste fiare! D e aceea şi D om nul p e
aceia îi învredniceşte de răspuns, d ar pe aceştia, nu!
D u p ă ce arhiereii şi bătrînii au făcut tot ce au voit, se străduiesc, de
team a învierii Sale, să-I p îngărească şi slava Lui. D e aceea spun toate
aceste ocări în auzul m ulţim ii; de aceea L-au răstignit îm preună cu tîl-
harii. V oind să arate că-i un înşelător, spuneau:
„Cel ce dărîmi templu şi în trei zile î l zideşti, coboară-Te de pe cruce!”8.
A rhiereii şi bătrînii i-au spus lui Pilat să şteargă de pe cruce vina -
că vina e ra ce scrisese pe cruce: „îm păratul iudeilor”9 - , d ar n-au reuşit,
pen tru că Pilat a răm as la hotărîrea sa, zicînd: „Ce am scris, am scris”10.
D eci p en tru că n-au p utut face nim ic, arhiereii şi bătrînii au încercat
atunci să arate, prin batjocoririle lor că nu este îm părat. D e aceea au
spus şi cuvintele acelea şi pe acestea:
,J)acă este împăratul lui Israil, să Se coboare acum de pe cruce”11.
Şi iarăşi:
„Pe alţii a mîntuit, dar pe Sine nu poate să Se mîntuiascâ”12.
C u aceste cuvinte încearcă să bîrfească m inunile de m ai înainte.
Şi iarăşi:
7. Ps. 68, 25.
8. M atei 27, 40.
!). Ioan 19, 21.
10. Ioan 19, 22.
11. M atei 27, 42.
12. M atei 27, 42.
!)7<i SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

,J)acă este Fiul lui Dumnezeu şi-L vrea, să-L mîntuie!”13.

O , blestem aţilor şi răsblestem aţilor! Ce? Profeţii n-au fost profeţi şi
drep ţii n-au fost drepţi, pentru că n u i-a scăpat D um nezeu de prim ejdii?
Erau şi drepţi şi profeţi şi totuşi au pătim it ce-au pătim it. C e poate
egala, oare, iudeilor, nesocotinţa voastră? D acă prim ejdiile ce le-aţi
adus peste ei n-au pîngărît slava lor, ci au fost profeţi, deşi au p ătim it
ce-au p ătim it, cu m ult m ai m ult n-ar fi trebuit să vă scandalizaţi a e H ris-
tos, C are a căutat totdeauna, şi cu fapta şi cu cuvîntul, să vă îndrepte
m ai dinainte p ărerea voastră cea greşită. Totuşi cuvintele şi faptele Sale
n-au avut vreo putere asupra arhiereilor şi bătrînilor, nici chiar în tim ­
pul patim ilor. D ar L-a m ărturisit şi a p o m enit de îm p ărăţia Lui14u n om
p u tred d in pricina cum plitei lui răutăti, un om care şi-a cheltuit toată
viaţa în om oruri şi în spargeri de case. L-a m ărturisit atunci cînd se ros­
teau aceste hule asupra Lui. Poporul îl plîngea. Faptele p ăreau a d a altă
m ărturie în ochii celor care nu cunoşteau iconom ia tainei, iar cele ce se
petreceau păreau a-L arăta slab şi neputincios; totuşi adevărul a ieşit la
iveală chiar p rin cele potrivnice.
A uzind, dar, acestea să ne în trarm ăm îm potriva oricărei m înii, a
oricărei furii. D e vezi că inim a ţi se m îndreşte, pecetluieşte-ţi pieptul
făcînd sem nul crucii. A m inteşte-ţi de cele petrecute atunci şi, p rin
am in tirea celor întîm plate, vei alunga ca pe p ra f to ată m înia. G îndeş-
te-te la cuvintele, la faptele D om nului! G îndeşte-te c ă A cela este Stă-
pîn, iar tu rob; A cela a suferit ocări şi batjocură p e n tru tine; tu, din p ri­
cina ta însuţi; A cela, pentru cei căro ra le-a făcut bine, pentru cei care
L-au răstignit; tu, din pricina ta însuţi; A cela, p en tru cei care L-au ocă­
rit; tu, d in pricina nedreptăţilor tale; A cela a suferit ocări şi batjocură în
văzul întregului oraş, dar, m ai bine spus, în văzul întregului p o p o r al
iudeilor - şi străini şi băştinaşi - cărora D om nul le-a rostit cuvinte pline
de iubire de oam eni; tu, în faţa cîtorva oam eni. Iar cea m ai m are ocară
p en tru D om nul a fost că L-au părăsit chiar ucenicii Lui. Toţi prietenii
de m ai înainte au fugit, iar duşm anii şi v ră jm ^ ii Lui, avîndu-L în m ijlo­
cul lo r atîm at pe cruce, îl ocărau, îl suduiau, II batjocoreau, rîdeau şi-şi
băteau joc de El; de jos, de pe păm înt, iudeii şi ostaşii; de sus, de pe
cruce, tîlharii aşezaţi de-a dreapta şi de-a stînga Lui. C ă şi cei doi tîlhari
îl ocărau şi-L batjocoreau15.
- D a r atunci p en tru ce evanghelistul Luca spune că num ai u n tîlhar
îl o căra?16
- S-a întîm plat şi u n a şi alta. La început am îndoi tîlharii îl ocărau.
M ai tîrziu, nu. Şi ca n u cum va să socoteşti că lucrul acesta s-a făcut
13. M atei 27, 43.
14. Luca 23, 40-43.
15. M atei 27, 44.
Hi. Luca 23, 39.
OM II.II I.A MA'I'KI 977

printr-o învoială şi să spui că tîlharul n-a fost tîlhar, d ar că dintr-o dată

s-a schimbat.
G îndindu-te17 la toate acestea, judecă, dar, ca tui filozof! Ai pătim it
ce-a pătimit Stăpînul Tău? Ai fost ocărit în faţa întregii lumi? D ar nu ca El!
Ai fost batjocorit? D ar nu ţi-a fost batjocorit tot trupul, nici n-ai fost biciuit
ca El, nici dezbrăcat ca El! C hiar dacă ai fost pălmuit, dar nu atît! .

III
Adaugă-m i acum şi de cine ai fost batjocorit, pen tru ce, cînd şi
cine! Şi ceea ce-i m ai cum plit e că în tim p ce se petreceau atunci aces­
tea, nim eni nu spunea un cuvînt, nim eni nu dezaproba cele făptuite, ci
dim potrivă toţi le încuviinţau, toţi la fel îl batjocoreau, cu toţii îşi
băteau joc de El ca de un îngîm fat, ca de un înşelător şi am ăgitor Care
nu putea face ce spusese. A şa îl ocărau; dar El tăcea, dîndu-ne nouă
cele m ai m ari leacuri ale răbdării. D ar noi, deşi auzim acestea, n u avem
răbdare nici cu slugile noastre, ci sărim şi izbim m ai tare decît asinii săl­
batici. C înd sîntem ocăriţi sîntem cruzi şi nem iloşi, d ar cînd e ocărit
D um nezeu nici n u ne sinchisim. C u prietenii n e purtăm la fel; dacă ne
supără cineva, nu-1 suferim; dacă ne ocărăşte, n e sălbăticim m ai rău ca
fiarele, noi care citim patim ile D om nului în fiecare zi. U cenicul L-a
vîndut pe D om nul; ceilalţi ucenici L-au părăsit şi au fugit; cei cărora le-a
făcut bine L-au scuipat; sluga arhiereului L-a pălm uit; ostaşii L-au lovit
cu palm ele; cei ce erau de faţă îşi băteau joc de El şi-L ocărau; tîl-
harii îl învinuiau, iar El către nim eni n-a scos nici un cuvînt, ci cu tăce­
rea i-a biruit pe toţi, învăţîndu-te cu fapta că de vei în d u ra cu blîndeţe
totul vei birui pe toţi cei ce-ţi fac rău şi toţi se vor m inuna de tine. Căci
cine nu se m inunează de cel care suferă fără m urm ur ocările duşm ani­
lor? D upă cum atunci suferi pe b u n ă dreptate şi înduri răul fără să m ur­
m uri, lum ea te crede că suferi pe nedrept, tot aşa cînd suferi pe nedrept,
d ar te răzvrăteşti, lum ea te bănuieşte că suferi pe b u n ă dreptate şi
ajungi de ocară, ca un prins de război care-şi p ierd e nobleţea de se lasă
tîrît de m înie. U n om ca acesta n u m erită să fie nu m it liber, chiar de-ar
stăpîni mii şi m ii de robi. Spui că te-a supărat rău cutare? Ei, şi ce-i cu
asta? Atunci trebuie să-ţi arăţi filozofia! Şi anim alele sălbatice stau liniş­
tite cînd nu-i nim eni care să le supere; că nici ele n u se sălbăticesc tot­
deauna, ci cînd le zădărăşte cineva. Şi noi, deci, ce cîştig avem dacă sîn­
tem liniştiţi num ai atunci cînd n u ne supără nim eni? Fiarele sălbatice
adeseori se înfurie şi au dreptate; că se înfurie cînd sînt m işcate şi
îm punse; ele, însă, sînt lipsite de raţiune şi sălbatice prin firea
17. Do aici inco|>o purica m orală: IM p re bunătatea şi blindeţea lui Hrislos; eă a suferit totul in
Miere fi eil trebuie fi noi si) l. imităm, lo t aici f i imfmtriva eelor ee oeărăst şi se minte.
!)78 SFÎNTUL IOAN GURA DE AUR

lor. D ar tu, care ai raţiune, spune-m i, ce iertare poţi avea cînd te sălbăti­
ceşti şi te înfurii? îm i spui că ai suferit o nedreptate, că ai fostjefuit? D ar
tocm ai p e n tru aceea trebuie să înduri, ca să cîştigi m ai m ult. îm i spui că
ţi s-a luat slava? Şi ce-i cu asta? C u nim ic nu s-au m icşorat prin aceasta
cele ale tale dacă filozofezi. Iar dacă nu suferi nici u n rău, pentru ce te
m înii p e u n om care n u ţi-a făcut rău, ci, dim potrivă, bine? Pe cei trîn-
davi laudele şi cinstirile îi fac şi m ai trîndavi, iar pe cei treji ocările şi
dispreţul îi fac şi m ai cu luare-am inte. D eci, d acă sîntem cu luare-
am inte asupra noastră, cei ce ne ocărăsc n e sînt p ricină de filozofie; cei­
lalţi, cei ce n e laudă şi n e cinstesc, dim potrivă ne fac să n e m îndrim , ne
um plu de îngîm fare, de slavă deşartă şi de m oliciune, n e slăbănogesc
sufletul. D o v ad ă sînt părinţii că îi ţin de rău pe copiii lo r m ai m ult decît
îi laudă, ca să nu ajungă nişte răi din pricina laudelor; to t aşa şi dascălii
se slujesc de acelaşi leac. D eci, dacă trebuie să întoarcem cuiva spatele,
apoi să-l întoarcem m ai degrabă celor ce ne linguşesc decît celor ce ne
ocărăsc. C elor ce n u iau am inte la ei înşişi le aduce m ai m are vătăm are
linguşeala decît ocara şi e m ai greu de stăpînit m în d ria pricinuită de lin ­
guşeală decît durerea pricinuită de ocară. Plata, apoi, e cu m ult m ai
m are, iar adm iraţia tot pe atît de m are. într-adevăr, m ai m inunat lucru
este să vezi un om ocărit, care n u face nici o m işcare de îm potrivire,
decît unul care nu lasă să fie doborît de lovituri şi de izbituri.
- D ar cum e cu p u tinţă să nu faci nici o m işcare de îm potrivire cînd
eşti ocărit? aş putea fi întrebat.
- T e-a ocărit? Fă-ţi sem nul crucii pe piept! A m inteşte-ţi de toate
cele petrecute în tim pul patim ilor D om nului şi toată durerea ţi se
stinge. N u te gîndi num ai că te-a ocărit, ci gîndeşte-te şi la binele ce ţi
l-a făcut cel ce te-a ocărit; şi îndată te vei linişti. D ar, m ai b in e spus, gîn­
deşte-te la frica de D um nezeu şi în d ată vei fi m ăsurat şi blînd.

IV
în afară de aceasta, ia povaţă şi de la slugile tale. C în d vezi că sluga
ta tace atunci cînd o ocărăşti, gîndeşte-te că e cu p u tin ţă să filozofezi;
osîndeşte-te atunci pe tine însuţi că te-ai înfuriat şi în acelaşi tim p înva-
ţă-te să n u răspunzi cu ocări la ocări; făcînd aşa, n-ai să suferi cînd eşti
ocărit. G îndeşte-te că acela care te ocărăşte e u n ieşit din m inţi, un
nebun; şi gîndind aşa, n-ai să te superi cînd te ocărăşte; că şi îndrăciţii ne lo­
vesc, dar riu le răspundem cu lovituri, ci ne este milă de ei. Fă şi tu aşa! Ai
milă de cel ce te ocărăşte! Este stăpînit de o fiară cumplită, de mînie; de un
dem on grozav, de furie. Eliberează-1, că-i stăpînit de u n dem on cumplit şi în
scurtă vrem e se pierde. Aşa e boala aceasta; nici n-are nevoie de multă vre­
me ca să piardă pe cel stăpînit de ea. D e aceea şi spunea cineva: „Isteţimea
OM II.II I.A MAI'KI !>7i>

mîniei lui este căderea lu i”'8. Prin aceasta se arată tirania acestei patim i,
că săvîrşeşte în scurtă vrem e m ari rele şi că n u are nevoie de m ultă
zăbavă. M înia ajunge de n e d o b o rît dacă pe lîngă puterea ei o m ai laşi
să te stăpînească şi m ultă vrem e. Aş vrea să vă arăt cum este cel ce se
m înie şi cum este cel ce filozofează; aş vrea să aduc înaintea voastră gol
şi sufletul unuia şi sufletul altuia. A ţi vedea că sufletul unuia seam ănă cu
o m are învălurată, iar al celuilalt cu un port scăpat de frăm întare. Sufle­
tul celui din u rm ă nu-i frăm întat de aceste duhuri rele; le potoleşte cu
uşurinţă. C ei ce-1 ocărăsc fac totul ca să-l supere; d ar cînd văd că nădej­
dea lor e dezm inţită se potolesc şi ei şi pleacă îndreptaţi. N u e cu
putinţă ca un om care se m înie să n u se osîndească pe el însuşi; dim po­
trivă, cel ce nu se mînie n-are ce să-şi reproşeze. Ai de m ustrat pe
cineva? Fă aceasta fără m înie. D e faci aşa, n-ai nici o neplăcere. D acă
voim , avem în noi înşine toate bunătăţile şi cu harul lui D um nezeu ne
sîntem de ajuns nouă înşine p e n tru liniştea şi slava noastră. P en tru ce
ceri slavă de la altul? Cinsteşte-te pe tine însuţi şi nim eni nu va p u tea să
te necinstească. D ar dacă te necinsteşti pe tine însuţi, n u vei fi cinstit
chiar de te-ar cinsti toată lum ea. D upă cum dacă nu ne facem nouă
înşine rău, nim eni n u poate să ne facă rău; tot aşa dacă nu ne ocărim pe
noi înşine, nim eni nu poate să ne facă de ocară. Să n e închipuim u n om
m inunat şi m are; să-l num ească toţi desfrînat, hoţ, jefuitor de m o r­
m inte, ucigaş, tîlhar de drum ul m are. Acela însă să nu se m înie, să n u se
revolte, nici să se simtă cu ceva pe conştiinţă. V a simţi, oare, vreo
ocară? Niciuna!
- C um , dacă o m ulţim e de lum e are o astfel de părere despre el?
- Nici aşa nu-i insultat, ci aceia se fac pe ei înşişi de ocară socotind
aşa p e u n om ca acela. Spune-m i, dacă cineva ar socoti că soarele e în tu ­
necos, pe cine a făcut de ocară: pe soare sau pe el? Negreşit pe el,
pen tru că toată lum ea l-ar socoti sau orb sau neb u n . T o t aşa se fac de
ocară pe ei înşişi şi cei care socotesc pe cei răi buni şi pe cei buni răi. D e
aceea trebuie să ne dăm cît m ai m ultă silinţă să avem o conştiinţă
curată, să nu d ăm prilej de b ănuială rea, nici să ni se găsească părţi
slabe. Şi dacă alţii ar vrea totuşi s-o facă pe nebunii, cînd noi sîntem
drepţi şi cinstiţi, să nu ne îngrijim p rea m ult de asta, nici să ne supărăm .
O m ul bun nu este vătăm at cu nim ic de este băn u it de fapte rele, d ar cel
ce bănuieşte în zadar şi fără tem ei, acela se vatăm ă cum plit; la fel şi cu
om ul rău; dacă se spune despre el că e un om b u n , nu cîştigă nim ic din
IH. fn(. Sir. I, V I .
980 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

asta, ci dim potrivă osînda i se m ăreşte, iar trîn d ăv ia îi creşte şi m ai

mult; dacă insă i se spune că e un rău, e cu putinţă să se umilească şi
să-şi recunoască păcatele; dar dacă i se trec sub tăcere păcatele, atunci
ajunge de nu m ai sim te că păcătuieşte. D acă păcătoşii se pocăiesc cu
greu, chiar cînd toată lum ea îi ţine de rău, cînd v o r m ai putea deschide
ochii cei ce trăiesc în păcate, cînd n u num ai că n u sînt ţinuţi de rău, d ar
m ai sînt şi lăudaţi? N -ai auzit că şi Pavel a ţinut d e rău pe corinteni, că
p rin încuviinţările şi laudele lor n u num ai că nu l-au făcut pe cel desfrî-
n at să-şi recunoască păcatul, ci l-au făcut să şi stăruiască în p ăcat?19
D e aceea, v ă rog, să nu ţinem seam ă de părerile oam enilor, nici
cînd n e ocărăsc, nici cînd ne laudă. Să urm ărim u n singur lucru; n u ne
ştim cu nici un p ăcat p e cuget şi nici să ne facem d e ocară pe noi înşine.
F ăcînd aşa, ne vom bucura şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie de
m u ltă slavă, p e care facă D um nezeu c a noi toţi să o dobîndim , cu harul
şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ristos, C ăruia slava
în vecii vecilor, A m in.

19. I Cor. 5, 1-2.

 O M IL IA LX X X V III

„Iar din ceasul al şaselea întuneric s-a făcut peste tot

pămîntul pînă la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea
a strigat Iisus cu glas mare şi a zis:
„Eli, Eli, lama sabahtani!”, adică: „Dumnezeul Meu,
Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat?” Iar unii
din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: „Pe Ilie strigă
Acesta!” Şi îndată alergînd unul din ei şi luînd un burete,
l-a umplut cu oţet şi punîndu-1 într-o trestie
I-a dat să bea”1
I
A cesta este semnul pe care iudeii îl ceruseră m ai înainte şi pe care
Hristos li-1 făgăduise să-l dea, zicînd: „Neam viclean şi desfrînat semn cere
şi semn nu i se va da lui decît semnul lui Iona proorocul”2, adică crucea,
m oartea, îngroparea şi învierea. Şi iarăşi, în alt chip, p en tru a arăta
puterea crucii, a spus: „Cînd veţi înălţa pe F iul Omului, atunci veţi cunoaşte
că Eu sînt”3. C u alte cuvinte a spus aşa: C în d M ă veţi răstigni şi veţi
socoti că M -aţi biruit, atunci m ai cu seam ă veţi cunoaşte p uterea M ea!”
D a, d u p ă răstignire, Ierusalim ul a fost dărîm at, jertfele de la tem plu au
încetat, iudeii şi-au pierdut şi statul şi libertatea, predica Evangheliei a
înflorit şi p în ă la m arginile lum ii cuvîntul s-a lăţit; păm întul şi mareei, lu­
m ea locuită şi pustia propovăduiesc neîncetat puterea lui Hristos.
D espre aceste fapte m inunate vorbesc cele ce s-au petrecut atunci
în tim pul răstignirii, cînd s-a făcut întuneric peste tot păm întul. Şi e cu
m ult m ai m in u n at că aceasta s-a săvîrşit cînd era pironit p e cruce decît
dacă s-ar fi săvîrşit cînd m ergea pe păm înt. Şi n u e num ai lucru m inunat
că s-a făcut întuneric, ci şi că s-a făcut din cer, aşa cum cereau iudeii.
Şi sem nul acesta, întunericul, s-a întins peste întreaga lum e, cum
niciodată m ai înainte n u s-a întîm plat, decît doar în Egipt, cînd aveau
să săvîrşească Paştele4. C ă şi Paştele acela a fost o preînchipuire a Paşte-
lui nostru.
1. M atei 27, 45-48.
2. M atei 12, 39.
3. loan 8, 28.
A. leş. 10, 21 23.
<>8Z S rlN I UI. IOAN CURA DE AUR

Uită-te cînd s-a petrecut sem nul acesta! în am iaza zilei, cînd peste
întreaga lum e era zi, ca să-l afle toţi cei ce locuiesc păm întul. Semnul
acesta era în stare să-i întoarcă pe iudei n u num ai p rin m ăreţia m inunii,
ci şi prin săvîrşirea lui la b u n ă vrem e. întunericul s-a săvîrşit după ce s-a
sfîrşit toată nebunia şi batjocura lor nelegiuită, cînd li s-a potolit m înia,
cînd au pus capăt rîsului, cînd s-au săturat de batjocorit, după ce au
grăit tot ce le-a plăcut. A tunci s-a arătat întunericul, ca m ăcar aşa să lase
m înia şi să cîştige de pe urm a m inunii. M ai m are m inune era să săvîr-
şească sem nul acesta fiind pe cruce decît să Se coboare de pe cruce.
De ar fi socotit iudeii că H ristos a făcut sem nul acesta, ar fi trebuit să
creadă în El şi să se team ă; iar de-ar fi socotit că n u l-a făcut El, ci Tatăl,
ar fi trebuit să se pocăiască, ca întunericul era, doar, un semn că Tatăl
S-a mîniat din pricina celor sâvîrşite de ei.
C ă întunericul n-a fost o eclipsă de soare, ci m înie şi urgie, se vede
nu num ai din cele spuse, ci şi din tim pul cît a ţinut întunericul. A ţinut
trei ceasuri; iar eclipsa n u ţine decît cîtăva vrem e. Şi ştiu asta cei ce au
văzut o eclipsă de soare; că au fost eclipse şi în tim pul vieţii noastre.
D ar aş p u tea fi întrebat:
- P e n tru ce n u s-au m in u n a t toţi o am en ii şi nici n u L-au socotit
D um nezeu?
- Pentru că neam ul omenesc era stăpînit atunci de m ulte păcate, de
m ultă răutate. M inunea aceasta a fost una singură şi a trecut îndată ce s-a
întîm plat; nim ănui nu i-a trecut p rin m inte să-i caute pricina. M are
putere are obişnuinţa şi prejudecata necredinţei! O am en ii de pe vre­
m ea aceea nici nu şi-au dat seam a pen tru ce s-a făcut atunci întuneric;
au socotit poate că întunericul acela se datora unei eclipse sau unei alte
rînduieli a firii. Pentru ce te m inunezi de oam enii din lum ea întreagă,
care nu ştiau nim ic de cele ce se petreceau la Ierusalim , cînd chiar cei
care erau în Iudeea, din pricina nepăsării lor, n-au cercetat pricina în tu ­
nericului de atunci; că ei, după ce văzuseră atîtea m inuni, încă m ai stă­
ruiau în a-L ocări, deşi D om nul le arătase destul de lăm urit că El făcuse
m inunea aceasta. D e aceea El şi grăieşte după ce s-a luat întunericul;
tocm ai p en tru ca iudeii să afle că este încă viu, că El a adus întunericul,
ca şi p rin asta să se facă m ai buni. Şi a grăit: ,JLli, Eli, lama sabahtani!”ca
să vadă iudeii că cinsteşte pe Tatăl p în ă la cea din u rm ă suflare, că n u
este îm potriva lui D um nezeu. D e aceea a şi dat drum ul la cuvinte p ro ­
fetice, m ărturisind V echiul T estam ent p în ă în cel din u rm ă ceas. Şi n-a
dat drum ul num ai la cuvinte profetice, ci şi la cuvinte ebraice, ca să fie
cunoscute şi pricepute de iudei. Prin toate arată acordul Lui cu Tatăl.
D ar uită-te şi acum la neruşinarea, la obrăznicia şi la n eb u n ia iudei­
lor! Au crezut că strigă pe Ilie; şi în dată I-au dat să b ea oţet.
OMILII LA MAIKI m i

J a r altul, apropiindu-se cu suliţa, l-a împuns coasta”5. Poate fi o mai

m are ticăloşie? Poate fi o m ai m are sălbăticie? A u întins pînă acolo
nebunia lor, că au batjocorit şi u n trup m ort.
T u însă uită-m i-te cum D um nezeu S-a slujit de nelegiuirile lor
pen tru m întuirea noastră. D u p ă ce a fost făcută rana, au ţîşnit din ea
izvoarele m întuirii noastre.
J a r Iisus, strigînd cu glas mare, Şi-a dat D uhul”6.
D espre lucrul acesta spunea: ,JPutere am să-Mi pun sufletul Meu şi
putere am iarăşi să-l iau”7; şi: ,JEu însum i îl p u n ”8. D e aceea a strigat cu
glas m are, ca să arate că se face lucrul acesta cu propria Lui putere.
Evanghelistul M arcu spune că Pilat s-a m irat că a m urit aşa cu rîn d 9
şi că sutaşul p e n tru aceasta m ai cu seam ă a crezut, pen tru că a m u rit cu
p ro p ria Lui p u te re 10.
V ocea aceasta a sfîşiat catapeteasm a11, a deschis m orm intele12 şi a
făcut casa pustie13. N -a făcut lucrul acesta ca să ad u că ocară tem plului -
cum ar fi p utut face asta Cel C e a spus: „Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de
neguţătorie!”14, ci ca să le arate iudeilor că sînt nevrednici de tem plu, că
nu m erită să stea în el, aşa cum s-a întîm plat atunci cînd a dat tem plul în
m îinile babilonienilor. T oate acestea nu s-au făcut num ai pen tru prici­
nile de m ai sus, ci a fost şi o profeţie a pustiirii de m ai tîrziu a tem plului,
a schim bării slujirii lui D um nezeu într-o slujire m ai m are şi m ai înaltă.
T oate au fost o profeţie a puterii Lui.

II
Hristos S-a arătat ca D um nezeu nu num ai p rin acestea, ci şi prin
cele întîm plate d u p ă acestea, p rin învierea m orţilo r15, prin întunecarea
lum inii, prin schim barea stihiilor. Pe vrem ea lui Elisei a înviat u n m o rt
care a fost atins de trupul m ort al lui Elisei16; acum glasul lui Hristos i-a în­
viat pe morţi, trupul Lui fiind sus pe cruce. D e altfel şi cele petrecute pe tim­
pul lui Elisei au fost o preînchipuire a celor de acum. C a să se creadă aces­
tea, s-au făcut cele de atunci. Şi n-au înviat num ai m orţii, ci şi pietrele s-au

5. h a n 19, 34.
6. M atei 27, 50.
7. Ioan 10, 18.
8. h a n 10, 18.
9. Marcu 15, 44.
10. Marcu 15, 39.
11. M atei 27, 50-51.
12. M atei 27, 52.
13. M atei 23, 38.
14. Ioan 2, 10.
15. M a te i'11, 52 -5 3 .
10. IV R rţj 13, 21.
084 SFlNTUl. JOAN GURA DE AUR

despicat şi păm întul s-a cutrem urat ca să cunoască iudeii că Hristos

putea să-i şi orbească, să-i şi sfărîme. C u m ult m ai m ult ar fi putut să le
facă asta C el C e a despicat pietrele şi a um plut de întuneric întreaga lu­
me, dacă ar fi voit; dar n-a voit, ci şi-a eliberat m înia Sa asupra stihiilor,
f>entru că voia să-i m întuie pe aceia prin bunătatea Lui; dar ei n u s-au
ăsat de n eb u n ia lor. A şa e invidia, aşa e ura; nu se opresc cu uşurinţă.
Atunci, pe tim pul patim ilor, s-au purtat cu neobrăzare faţă de cele ce
vedeau; d upă aceea, după ce a înviat, cu toate peceţile puse şi cu toată
paza ostaşilor, cînd au auzit de la paznici că a înviat, au d at argint ca să
strice şi p e alţii şi să fure şi tem eiul învierii. N u te m inuna, dar, dacă şi
du p ă înviere iudeii tot nişte nechibzuiţi au răm as; totdeauna erau gata
să se obrăznicească. N u te m inuna, dar, de aceasta, ci uită-te cîte semne
a făcut D om nul: unele în cer, altele pe păm înt, altele în tem plu; prin
toate Şi-a arătat şi supărarea Sa, d ar şi că cele cu neputinţă v or fi cu
putinţă, că se va deschide cerul şi că lucrurile se vor m uta în Sfintele
Sfintelor cele adevărate. Iudeii spuneau: „Dacă eşti împăratul lui Israil,
coboară-Te de pe cruce”17; H ristos însă a arătat că este îm p ăratu l întregii
lumi. Ei ziceau: „Cel ce dărîmi templu şi în trei zile îl zideşti”18*;H ristos însă
le-a spus că tem plul va fi cu totul pustiit. Iarăşi ei spuneau: „Pe alţii a
mîntuit, dar pe Sine nu poate să Se mîntuiască ” , H ristos însă, p e cruce
fiind, a arătat cu prisosinţă aceasta în trupul robilor. M are m inune a fost
să scoată din m orm înt pe Lazăr cel m ort de p atru zile20, d ar cu m ult m ai
m are m inune să arate dintr-o d ată vii pe cei de m ult adorm iţi. A ceasta
este dovada învierii celei ce va să fie. „Că multe trupuri ale sfinţilor ador­
m iţi au înviat şi au intrat în sfinta cetate şi s-au arătat multora”212. S-au ară­
tat în Ierusalim m ultor oam eni ca să nu p a ră o nălucire învierea lor.
„Şi sutaşul a slăvit atunci pe Dumnezeu, zicînd: „Cu adevărat omul acesta
drept a fost!”Iar mulţimile, care erau defaţă la privelişte, bătîndu-şi piepturile
lor, se întorceau ”21. A tît de m are era puterea C elui răstignit, că d u p ă atîta
bătaie de joc, d u p ă atîta batjocură, sutaşul şi m ulţim ile s-au pocăit. U nii
spun că sutaşul acesta, întărindu-se m ai pe u rm ă în credinţă, a m urit
m ucenic23.
„Şi erau acolofermi multe privind de departe, care î l urmaseră slujindu-I Lui:
Maria Magdalena şi Maria lui Iacov şi a lui Iosifşi mama fiilor lui Zevedeu”24.
17. Matei 2 7 , 4 2 .
18. Matei 2 7 , 4 0 .
1!). Matei 2 7 , 4 2 .
20. loan 11, 4 2 - 4 3 .
21. Matei 2 7 , 5 2 - 5 3 .
22. Luca 2 3 , 4 7 - 4 8 .
2.3. N um ele lui este l.onghin, p răzn u it de Biserică Ia Hi octom brie.
21. Matei 2 7 , 5 5 5 0 .
OMII.I1 I.A MATKI 985

Fem eile priveau cele ce se petreceau; femeile care suferiseră alături

de El, care plînseseră pentru El. U ită-te cît de m are e stăruinţa lor! I-au
urm at slujindu-L şi au fost de faţă şi în mijlocul prim ejdiilor. D e aceea
au şi văzut totul: cum a strigat, cum Şi-a dat sufletul, cum s-au despicat
pietrele şi pe toate celelalte. Şi ele au fost cele dintîi care L-au văzut p e
Iisus înviat; şi neam ul acesta fem eiesc osîndit, neam ul acesta, el s-a
bu cu rat cel dintîi de vederea bunătăţilor; neam ul acesta femeiesc a ară-
tat bărbăţie; ucenicii au fugit, d ar fem eile au răm as.
- C ine erau aceste femei?
- M am a lui H ristos, pe care evanghelistul M atei o num eşte m am a
lui Iacov şi celelalte. U n alt evanghelist spune că şi m ulţi oam eni plîn-
geau şi-şi băteau p ieptul de cele întîm plate25. T ocm ai aceasta arată cru­
zim ea iudeilor; rîdeau de cele ce storceau altora lacrim i; nici m ila n u i-a
m uiat, nici frica nu i-a oprit. T oate cele petrecute atunci erau sem ne de
m are m înie; nu erau sem ne întîm plătoare, ci toate sem ne de m înie:
întunericul, pietrele despicate, catapeteasm a sfîşiată la mijloc, cutrem u­
rul păm întului. M înia D om nului a fost cum plită.
„Şi venind Iosif a cerut trupul”26.
A cest Iosif este acela care m ai înainte era ucenic al lui Iisus, d ar
într-ascuns27. A cum însă după m oartea lui H ristos, are m are îndrăz­
neală. N u era u n om neînsem nat, nici u n necunoscut, ci făcea parte din
sfat, era u n om de seam ă; de aici m ai ales se poate vedea curajul lui. Se
d ăd ea pe sine m orţii şi-şi atrăgea u ra tuturor prin dragostea sa pen tru
Iisus şi p rin îndrăzneala de a-I cere trupul. Şi n u s-a oprit pînă n-a reu ­
şit. D ragostea şi curajul lui se văd nu num ai de acolo că a luat trupul şi
l-a îngropat cu m ulte cheltuieli, ci şi de acolo că l-a îngropat în m orm în-
tul său cel nou28. Şi n u s-a rînduit la întâmplare îngroparea lui H ristos
într-un m orm înt nou, ci ca să se înlăture orice u m b ră de bănuială că a
înviat altul în locul Lui.
„Şi erau acolo Maria Magdalena şi cealaltă Mărie, şe&nd în fata mormîn-
tului”29.
- D a r pen tru ce au m ai răm as ele stînd în faţa m orm întului?
- N -aveau în că desp re H risto s id e e a m are şi în a ltă p e care tre ­
b u iau s-o aibă. D e a ceea au şi adus m iru ri şi stăteau la m o rm în t ca
să v a d ă u nde-L p u n , p e n tru a v eni să u n g ă tru p u l Lui în d a tă ce se v a
fi p o to lit m în ia iudeilor.

25. Luca 2 3 , 4 8 .
26. Matei 2 7 , 5 8 .
27. h an 19, 3 8 .
28. Matei 2 7 , 5 9 - 6 0 .
29. Matei 2 7 , 6 | .
 SHNTIIL IOAN GURA DE AUR

III
Ai văzut curajul femeilor? A i văzut dragostea lor? Ai văzut m ăreţia
sufletului lor şi în faţa banilor şi în faţa m orţii?
Să im ităm 30, dar, bărbaţilor, pe femei! Să n u lăsăm pe Iisus în neca­
zuri şi nevoi! Fem eile acelea au cheltuit atîţia b a n i şi şi-au pus viaţa în
jrim ejdie chiar cînd Iisus era m o rt; noi însă - iarăşi v ă voi grăi d e ace­
feaşi lucruri - , noi nu-L hrănim cînd îl vedem flăm înd, nici nu-L îm bră­
căm cînd îl v ed em gol, ci trecem pe lîngă El cîn d vedem că n e întinde
m îna. Şi totuşi, dacă L-aţi v ed ea pe H ristos, fiecare s-ar goli d e toate
averile lui. D a r şi acum tot El este. C ă El a spus: „Eu sînt cel sărac!”
Pentru ce, dar, n u vă goliţi de toate averile voastre. Şi acum îl auzi, spu-
nîndu-ţi: „Mie M t-aţi făcut!”31. N u-i nici o deosebire dacă dai acestuia
sau Aceluia. N u vei avea o răsplată m ai m ică d ecît femeile care L-au
hrăn it atunci, ci cu m ult m ai m are. D ar nu frem ătaţi! C hiar d acă L-ai
hrăn i pe H ristos, faci m ai p u ţin lucru, p en tru că vederea Lui este în
stare să m oaie şi o inim ă de piatră, decît de a h ră n i pe un sărac, p e un
beteag, pe u n gîrbov, num ai p e n tru că H ristos a spus că acela care d ă
săracului Lui îi dă. D incolo v ed erea şi vrednicia C elui pe C are-L vezi
îm parte cu tine fapta ta; dincoace, întreaga faptă revine iubirii tale de
oam eni, bunătăţii tale. Dai m ai m are dovadă de respect faţă de H ristos
cînd, de dragul spuselor Lui, ai grijă de fratele tău şi-l ajuţi în toate
nevoile lui. Ajută-1, dar, crezînd în Cel C e a p rim it şi a spus: „Mie îm i
dai!”32. D e nu I-ai fi dat Lui, nu te-ar fi învrednicit de îm părăţia ceruri­
lor; de n u I-ai fi întors Lui spatele, nu te-ar fi trim is în iad! D ar p en tru că
El e Cel dispreţuit, de aceea m are e şi păcatul. T o t aşa şi Pavel p e H ris­
tos îl prigonea cînd prigonea pe ucenicii Lui; de aceea i-a şi spus:
„Pentru ce Mă prigoneşti?” 3 C în d dăm deci celor săraci, să avem o astfel
de stare sufletească ca şi cum I-am da lui H ristos. C ă m ai vrednice de
credinţă sînt cuvintele Lui decît văzul nostru. C în d vezi un sărac, adu-ţi
am inte de cuvintele Lui care-ţi arătau că El este cel hrănit şi miluit.
C h iar dacă săracul pe care-1 vezi n u este H ristos, totuşi sub chipul aces­
tui sărac El prim eşte, El cerşeşte. Spui că te ruşinezi cînd auzi că H ristos
cerşeşte? R uşinează-te m ai degrabă cînd nu dai celui ce cerşeşte!
A ceasta e ruşine, aceasta e pedeapsă şi osîndă. Cerşitul Lui e sem nul
bunătăţii Lui. D e aceea trebuie să ne şi lăudăm cu el. D ar nedatul tău
este semnul neom eniei tale. D acă nu crezi acum că, întorcînd spatele
Mi. D e a ici î n c e p e p a rtea m orală: Despre milostenie. Trebuie să vorbim înfocare zi de milostenie,
pină ce o săvirşim. Tot aici şi mustrare, că prin cuvintele şifaptele noastre necurate am prefăcut biserica in
grajd pentru măgari şi cămile.
HI. Matei 2 5 , 4 0 .
H2. Matei 2 5 , 4 2 .
HH. Fapte i), 4.
OMII.II l,A m a t i ;i !)H7

unui sărac, întorci lui H ristos spatele, vei crede atunci cînd aducîndu-te
în faţa întregii lumi, îţi va spune: „Intrucît n-aţi făcut acestora, nici Mie nu
Mi-aţi făcut!”34. D ar să nu dea D um nezeu să auzim cuvintele acestea, ci,
crezînd acum şi făcînd rod, să auzim cuvintele acelea pline de fericire
care ne duc în îm părăţia cerurilor.
Poate că cineva îmi va spune:
- In fiecare zi ne vorbeşti de m ilostenie şi de iubirea de oameni!
- Da! în fiecare zi! Şi n u voi înceta de a vă vorbi. D ar chiar dacă aţi
face m ilostenie, nici atunci n-ar trebui să încetez, ca să n u vă trîndăviţi.
Da, e drept, aş vorbi m ai puţin dacă v-aş vedea că daţi m ilostenie; dar
pentru că n-aţi ajuns nici p în ă la jum ătate de m ăsură, n u trebuie să-mi
spuneţi m ie lucrul acesta, ci vouă! C înd m ă ţineţi de rău că vă vorbesc
m ereu de m ilostenie, vă asem ănaţi cu un copil care, p en tru că nu învaţă
să facă litera a, deşi i se spune de nenum ărate ori, ţine d e rău pe dască­
lul lui că îi bate m ereu capul cu această literă. C ine a ajuns datorită
cuvintelor m ele m ai grabnic la m ilostenie? C ine s-a despărţit de banii şi
averile sale? C ine a dat jum ătate din averea sa? C ine a treia parte?
Nim eni! Nu-i, oare, o nebunie să-mi porunciţi să n u m ai vorbesc de
m ilostenie, cînd voi n-ati învătat m ilostenia? A r trebui să faceţi cu totul
dim potrivă: dacă aş vrea să încetez să m ai vorbesc, voi ar trebui să m ă
apucaţi de m înă şi să-mi spuneţi: „N-am învăţat încă să facem m iloste­
nie! P entru ce deci ai încetat de a ne vorbi?” D e s-ar întîm pla cuiva să
aibă o b o ală de ochi, iar eu aş fi doctor şi l-aş părăsi p en tru că n-am reu ­
şit m are lucru, deşi i-am făcut spălături la ochi, l-am uns cu alifie şi i-am
dat şi celelalte îngrijiri, oare bolnavul n-ar veni la uşa casei m ele şi n-ar
ţipa la m ine, învinuindu-m ă că sînt un trîndav, că l-am lăsat tot bolnav?
O are s-ar m ulţum i să-i spun, cînd m ă învinuieşte: „Ţi-am făcut spălă­
turi la ochi, te-am uns cu alifii?” N u, ci în dată m i-ar spune: „Ce folos
dacă eu tot sufăr?” G îndeşte aşa şi despre suflet. C e folos că am uns de
m ulte ori cu u ntdelem n o m înă chircită şi înţepenită, d acă n-am putut
s-o moi? O are n-au să-mi audă urechile aceleaşi m ustrări? Şi acum bag
în baia cuvântului o m înă chircită şi uscată. D e aceea n-am să m ă opresc
p în ă ce n-o voi întinde desăvîrşit. Să dea D um nezeu ca şi voi să n u v or­
biţi de altceva decît de m ilostenie şi acasă şi în piaţă şi la m asă şi n o ap ­
tea şi în vis! C ă dacă ne-am îngriji de milostenie ziua, am visa-o şi noaptea.
IV
Ce spui? Spui că vorbesc necontenit de milostenie? C ît aş dori şi eu
să n-am nevoie să vă sfătuiesc m ereu să faceţi m ilostenie, ci să vă vor­
besc despre lupta ce o avem de dus cu iudeii, cu păgînii, cu ereticii! D ar
;U . M atei 2 fi, l.r>.
!>8H SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

cum e cu p utinţă să înarm ezi pe nişte oam eni care n u sînt încă sănătoşi?
C u m poţi să duci p e cîm pul de lu p tă p e nişte oam eni care au încă răni şi
buboaie? D acă v-aş v edea sănătoşi, v-aş scoate pe cîm pul acela de luptă
şi aţi vedea, cu harul lui H ristos, m ii şi m ii d e m orţi căzuţi la păm înt, iar
capetele lor puse unele peste altele. î n alte cărţi am scris m ult îm potriva
iudeilor, păgînilor şi ereticilor; d a r n u p o t să sărbătoresc din toată
in im a această victorie, din pricina nepăsării m ultora. De-aş birui d e m ii
şi m ii d e ori învăţăturile lor, totuşi ei m ă vor bîrfi; că v o r bîrfi viaţa m ul­
to r creştini, rănile lor, bolile lo r sufleteşti. C um să m ai am curaj să v ă
duc p e cîm pul de lu p tă cînd m ă stînjeniţi şi pe m ine şi sînteţi în d ată
trîntiţi la p ăm înt de vrăjmaşi şi făcuţi de ruşine? M în a unuia suferă şi e
zgîrcită la dat. C um va p utea u nul ca acesta să ţin ă în m în ă scutul şi să
se apere, ca să n u fie rănit de batjocurile cele pline d e cruzime? Picioa­
rele altora trem ură, a tuturor acelora care urcă scările teatrelor şi se duc
în locuinţele fem eilor stricate. C u m vor putea aceştia să se ţin ă p e
)icioare în lu p tă şi să n u fie aruncaţi la păm înt d e păcatele desfrînării
for? A ltul suferă de ochi, îi sînt ochii betegi şi n u ved e bine; e plin de
destrăbălare, atacă cinstea fem eilor şi strică casele oam enilor. C um v a
p u tea unul ca acesta să privească în faţă pe duşm ani? C um v a p u tea să
m înuiască suliţa, să sloboadă săgeţile cînd este pişcat din toate părţile
de fapte de ruşine? Poţi vedea apoi pe m ulţi bolnavi d e stomac, to t aşa
de bolnavi ca şi hidropicii; aceştia sînt stăpîniţi de lăcom ia pîntecelui şi
de beţie. C um voi p u tea să-i duc la război pe aceşti beţivi? G ura altuia e
putredă; o gură ca aceasta au cei ce se m înie, cei ce ocărăsc, cei ce cle­
vetesc. C um va p u tea unul ca acesta scoate la lu p tă strigăte de război?
C u m v a putea face vreo faptă m are, vreo faptă de vitejie cînd este şi el
b eat de o altă beţie, care stîm eşte rîsul duşm anilor? D e aceea în fiecare
zi am să trec prin tabăra aceasta ca să tăm ăduiesc rănile şi să vindec p lă­
gile. D acă vă veţi trezi şi veţi ajunge destoinici să doborîţi pe duşm ani,
vă voi învăţa şi meşteşugul de luptă, vă voi arăta cum trebuie să în tre­
buinţaţi arm ele; dar, m ai bine spus, atunci chiar faptele voastre v o r fi
arm ele voastre, că toţi duşm anii îşi v o r pleca în d a tă capetele, dacă veţi
fi m ilostivi, buni, paşnici, nerăzbunători şi dacă veţi săvîrşi şi celelalte
fapte de virtute. D acă unii se vor îm potrivi, atunci voi adăuga şi eu
arm ele m ele şi vă voi aduce pe voi ca pildă. D ar aşa cum stau lucrurile
voi m ă opriţi din drum ul acesta. Uitaţi-vă! Spunem că H ristos a făcut
lucruri m ari, că a făcut din oam eni îngeri; dar cînd ni se cere socoteală
de spusele noastre, cînd ni se porunceşte să dăm dovadă din tu rm a
noastră, răm înem cu gura închisă. M ă tem ca n u cum va în loc de îngeri
să scot din staul porci şi arm ăsari înnebuniţi d u p ă iepe. Ştiu că v ă d o r
cuvintele m ele, dar nu le spun îm potriva tuturor, ci îm potriva celor
vinovaţi; dar, m ai bine spus, nici îm potriva lor, dacă se trezesc, ci
pentru ei. Aşa însă toate s-au pierdut, toate s-au stricat; şi biserica nu se
deosebeşte întru nim ic de un staul de vite, de u n ţarc de m ăgari, de un
ţarc de cămile. U m blu să caut o oaie şi nu o văd. T oţi azvîrl din picioare
ca nişte cai şi c a nişte asini sălbatici şi um plu d e băligar totul d in bise­
rică. C ă aşa sînt vorbele ce le grăiesc unii către alţii. D acă ai p u tea auzi
cele grăite de bărbaţi şi de fem ei cînd sînt în biserică, ai vedea că sînt
m ai necurate cuvintele lor decît băligarul cailor şi asinilor. D e aceea, vă
rog, schim baţi-vă obiceiul acesta u n t, ca să m iroasă biserica a mir.
A cum însă aducem în biserică num ai m irosurile acelea care n e desfă-
tează sim ţurile şi nu ne sinchisim deloc de necurăţenia sufletească,
pen tru a o curăţi şi îndepărta. Şi care-i folosul? N -am batjocori a h t de
m ult biserica d acă am aduce în ea băligar, cît o batjocorim , cu vorbele
noastre, grăind unii cu alţii cît sîntem aici de cîştiguri, de afaceri, de
neguţătorii, de cele ce n-au nici o legătură cu m întuirea noastră. A r tre­
bui să fie aici coruri de îngeri, să facem din biserică cer, să n u se ştie
nim ic altceva decît de rugăciuni necontenite, de tăcere desăvîrşită
pen tru ascultarea slujbei şi a predicii. Să facem asta cel puţin de acum
înainte, ca să ne curăţim şi viaţa noastră şi să avem parte şi de bunătăţile
cele făgăduite, cu harul şi iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus
H ristos, C ăruia slava în vecii vecilor, A m in.
 O M IL IA LX X X IX

„Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii
şi fariseii la Filat, zidnd: „Doamne, ne-am adus aminte că
amăgitorul acela a zis, încă fiind viu: „După trei zile
Mă voi scula”. Porunceşte, dar, să se întărească mormîntul
pînă a treia zi, ca nu cumva venind ucenicii Lui să-L fure
şi să spună norodului că a înviat din morţi. Şi va fi rătăcirea
cea de pe urmă mai mare decît cea dinţii”1
I
T o td eau n a înşelăciunea se p rin d e în propriile ei lanţuri şi fără să
v rea d ă m in ă de ajutor adevărului. Uită-te! T reb u ia să se creadă că
H ristos a m urit, că a fost îngropat şi că a înviat. Şi despre toate acestea
duşm anii Lui ne fac dovada. U ită-te că înseşi cuvintele lo r ne dau m ăr­
turie de toate acestea. Ei spun: „Ne-am adus aminte că amăgitorul acela,
încă fiin d viu”; deci a m urit; „După trei zile Mă voi scula”. Porunceşte, dar,
să se întărească mormîntul”; deci a fost înm orm întat; „Ca nu cumva să vină
ucenicii L u i să-L fu re”; deci, dacă va fi întărit m orm întul, n u se va putea
face nici o viclenie. Nici una. Prin urm are dovada învierii a ajuns de
necontestat tocm ai p rin cele propuse de voi, nu s-a făcut nici o viclenie,
p en tru că m orm întul a fost pecetluit. Iar dacă nu s-a făcut nici o viclenie
şi s-a găsit m orm întul gol, atunci negreşit a înviat. Ai văzut cum arhie­
reii şi b ătrînii poporului, chiar fără voia lor, au luptat p en tru dovedirea
adevărului?
T u însă uită-m i-te la dragostea de adevăr a ucenicilor! N u ascund
nim ic d in cele spuse de duşm ani, chiar dacă spun lucruri de ocară. Iată
îl num esc pe H ristos „amăgitor” şi nu o trec sub tăcere.
C uvintele spuse de arhierei şi de farisei lui Pilat arată şi cruzim ea
lor, că nici la m oartea Lui n-au pus capăt m îniei, d ar şi curăţenia şi d ra­
gostea de adevăr a ucenicilor.
M erită apoi să căutăm unde a spus D om nul: „După trei zile voi în­
via”. în toată E vanghelia n-ai să găseşti cuvintele acestea aşa de desluşit
spuse; n-ai să găseşti decît pilda cu Iona proorocul2. Deci arhiereii şi fari-
1. Matei 2 7 , 6 2 - 6 4 .
2. Matei 12, 39-40.
OM ILII I.A m a i i ;i !)‘M

şeii înţeleseră ce voise să spună D om nul, dar de b u n a lor voie vicleneau.

- Ce le-a răspuns Pilat?
- ,A ve ţi strajă! întăriţi cum ştiţi!” Ş i pecetluind mormîntul, l-au întărit
cu strajă”3.
Pilat n-a lăsat pe ostaşi să pecetluiască ei singuri m orm întul; aflase
ce e cu H ristos şi n u voia să le d e a vreun ajutor; dar, ca să scape d e ei,
le-a îngăduit şi aceasta, spunîndu-le: „Pecetluiţi voi m orm întul cum
voiţi, ca să nu puteţi învinui pe alţii”. D acă ostaşii ar fi pecetluit ei sin­
guri m orm întul, arhiereii şi cărturarii ax fi putut spune - chiar dacă ar fi
fost spusele lor neadevărate şi m incinoase; şi cum n u le-a fost ruşine să
spună altele, ar fi p utut spune şi asta - că ostaşii, îngăduind să fie furat
trupul, ar fi d at prilej ucenicilor să plăsm uiască cuvîntul despre înviere.
A şa însă, în tărin d ei înşişi m orm întul, nu m ai puteau să spună asta.
Ai văzut cum se sîrguiesc arhiereii şi fariseii să p u n ă fără voia lo r în
lum ină adevărul? Ei s-au dus la Pilat, ei i-au cerut, ei au întărit m o rm în ­
tul cu strajă, ca să fie unii altora şi învinuitori şi m artori ai adevărului.
C în d L-au furat ucenicii? Sîm băta? D ar cum, cînd n u le era îngăduit să
se apropie sîm băta de m orm înt? D ar chiar dacă ar fi facut-o călcînd
legea, cum ar fi îndrăznit să se apropie cînd ei erau atît de fricoşi? C um
ar fi putut convinge poporul? C e-ar fi trebuit să spună? Ce-ar fi trebuit
să facă? C u ce tragere de inim ă ar fi putut lua apărarea unui m ort? Ce
răsplată ar fi aşteptat? Pe cînd trăia, au fugit în d a tă ce L-au văzut prins.
A r fi avut, oare, curajul să vorbească despre El d u p ă m oartea Lui, dacă
n-ar fi înviat? C um s-ar putea susţine aşa ceva? Se vede de aici că uceni­
cii nici n-ar fi voit, nici n-ar fi p u tu t să plăsm uiască învierea, dacă H ris­
tos n-ar fi înviat. H ristos le vorbise ucenicilor m u lt despre înviere, le
vorbise adeseori, p în ă într-atîta, că chiar iudeii au zis că H ristos spu­
sese: ,J)upă trei zile voi învia”. D eci dacă n-ar fi înviat, ucenicii s-ar fi
socotit negreşit înşelaţi; şi văzîndu-se atacaţi d in pricina Lui de tot
p oporul şi ajunşi fără de casă şi fără de masă, I-ar fi întors spatele şi n-ar
fi voit să-I încununeze fruntea cu o astfel de slavă, pentru că fuseseră
înşelaţi şi aruncaţi, din pricina Lui, în cele m ai m ari prim ejdii. N ici nu
m ai este de dovedit! D acă n-ar fi fost adevărată învierea, nici n-ar fi
p u tu t s-o plăsm uiască. Pe ce s-ar fi întem eiat? Pe talentul lor oratoric?
D a r erau nişte oam eni neînvăţaţi! Pe m ulţim ea banilor? D ar n u aveau
nici toiag, nici încălţăm inte. Pe faim a neam ului? D ar erau oam eni de
jos şi din oam eni de jos. Pe m ăreţia locului lor de naştere? D ar erau nişte sa­
te neînsem nate. P e m ulţim ea num ărului lor? D ar n u erau m ai m ult de
unsprezece oameni şi aceştia împrăştiaţi. Pe făgăduielile învăţătorului? Care
făgăduieli? D ar dacă n-a înviat, nici făgăduielile nu mai puteau fi vred­
Matei 21, li.r> Oii.
!)№ SUN n u . IOAN (JURA DE AUR

nice de credinţă.. C um ar fi p u tu t înfrunta u n p o p o r înfuriat? D acă ver-

hovnicul apostolilor n-a putut înfrunta cuvintele unei femei care stătea
la poartă, şi d a că toţi ceilalţi ucenici s-au îm prăştiat cînd L-au văzut
legat, cum s-ar m ai fi gîndit să m eargă p în ă la m arginile lum ii şi să
sădească o învăţătură plăsm uită despre înviere? D acă Petru n -a putut
înfrunta am en in ţarea unei femei, iar ceilalţi ucenici au fugit la vederea
lanţurilor, cum a r fi putut înfrunta pe îm păraţi, p e dregători şi popoare,
care aveau şi săbii şi grătare şi cuptoare aprinse şi-i am eninţau cu m ii şi
m ii de prim ejdii de m oarte în fiecare zi, dacă n u s-ar fi p u tu t b u cu ra de
pu terea şi ajutorul Celui înviat? M inuni asem ănătoare făcuse D om nul;
înviase atîţia m orţi; dar nici u n a din aceste m inuni nu i-a făcut p e iudei
să se ruşineze, ci au răstignit pe Săvîrşitorul lor. Aveau, oare, să creadă po­
poarele în învierea lui Hristos num ai pe spusele ucenicilor? Nu! Lucrul
acesta nu se poate, nu se poate! C ă pe toate le-a lucrat puterea Celui înviat!
II
U ită-te la răutatea vrednică de rîs a arhiereilor şi fariseilor! „Ne-am
adus aminte, spun ei, că amăgitorul Acela a zis încă pe cînd trăia: ,JDupă trei
Zile voi învia”. D acă era un am ăgitor şi un lăudăros m incinos, p en tru ce
vă tem eţi, p e n tru ce alergaţi de colo-colo, p e n tru ce atîta rîvnă? „Ne
tem em , spun ei, c a să nu-1 fure cum va ucenicii şi să înşele m ulţim ea” . Şi
s-a arătat, doar, că asta n-ar fi fost deloc o dovadă; d ar răutatea este chi­
ţibuşară şi neruşinată; face lucruri nechibzuite. A u poruncit să întă­
rească m orm întul trei zile, ca şi cum ar fi lup tat p en tru apărarea învăţă­
tu rilo r lui H ristos. V oind să arate şi m ai departe că este u n am ăgitor,
şi-au întins rău tatea lor p în ă la m orm înt. Şi H ristos a în v iat m ai
devrem e, ca să n u poată spune arhiereii că nu Şi-a îm plinit cuvîntul şi
c ă a fost furat. N -a fost un lucru lipsit de valoare că a înviat m ai
devrem e; d a r d a că învia m ai tîrziu, ar fi fost p u să la îndoială învierea.
C e n-ar fi p u tu t să zică şi să răszică, deşi pe nedrep t, dacă H ristos n-ar fi
înviat atunci cînd ostaşii stăteau la m orm înt şi păzeau m orm întul, ci
d u p ă trei zile, d u p ă plecarea ostaşilor? P entru aceea deci H ristos a
în v iat înainte de îm plinirea celor trei zile. T reb u ia să învieze atunci
cîn d ostaşii erau acolo, cînd păzeau m orm întul; trebuia deci să învieze
ch iar înăuntru celor trei zile. D acă ar fi înviat d u p ă trecerea celor trei
zile şi d u p ă p lecarea ostaşilor, învierea ar fi putut fi pusă la îndoială. De
a ce e a a şi în g ă d u it să se p ecetlu iască m o rm în tu l aşa cum v o iau şi să
p u n ă de p ază şi ostaşi. Şi n u le-a p ă sa t a rh ie re ilo r şi fariseilo r că fac
asta sîm băta, că lucrează; ei av eau ochii în d re p ta ţi n um ai în tr-o sin­
g u ră p arte: să-şi îm plinească ră u ta te a lor. N ă d ăjd u ia u că p rin asta
v o r birui. D a r fapta aceasta a lo r e ra sem n u l celei m ai m ari
OM U.II LA M AIK I 993

nechibzuinţe. Sem n că erau zguduiţi de o puternică frică. Cei care L-au

prins cînd era viu se tem de El cînd e m ort. Şi ar fi trebuit, dacă H ristos
era un simplu om, să p rin d ă curaj, acum cînd e m ort. D ar ca să afle
arhiereii şi fariseii că cele ce a pătim it H ristos, pe cînd trăia, le-a pătim it
de b u n ă voie, iată că D om nul îngăduie să I se p u n ă pecete, p iatră şi
strajă; d ar n-au p utut să-L ţină în m orm înt. U n singur lucru reuşesc să
facă: să facă cunoscut m orm întul şi să fie crezută p rin aceasta învierea.
Şi stăteau ostaşii la m orm înt, iar iudeii, alături de ei.
„Iarfoarte tîrziu sîmbăta, cînd se lumina spre ziua întîia a săptămînii, au
venit Maria Magdalena şi cealaltă Mărie să vadă mormîntul. Ş i iată cutremur
mare s-a făcut, că îngerul Domnului pogorîndu-se din cer şi venind a prăvălit
piatra de pe uşa mormîntului şi şedea deasupra ei. Ş i era înfăţişarea lui cafu l­
gerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada ”4.
' D u p ă înviere a venit îngerul.
- D ar pen tru ce a venit şi a ridicat piatra?
- P entru femei; că ele atunci l-au văzut pe înger la m orm înt. Deci,
ca să creadă că a înviat, fem eile văd m orm întul gol, fără trup. D e aceea
îngerul a ridicat piatra, de aceea s-a făcut şi cutrem urul, ca să le ridice
din gîndurile lor, să le trezească. Ele veniseră ca să ungă trupul D om nu­
lui; şi aceasta se făcea noaptea; şi poate că unele chiar dorm itau.
- Pentru ce le spune îngerul:
„Nu vă temeţi voi!”? 5
-P e n tru ca să le scape m ai întîi de frică; apoi le vorbeşte de înviere.
C uvîntul „voi”arată cinstea deosebită ce le-o dă îngerul; totodată arată
că cele m ai grele pedepse vor yeni peste cei ce au îndrăznit să-L răstig­
nească, dacă n u se pocăiesc. îngerul le spune: „Nu voi trebuie să vă
tem eţi, ci cei care L-au răstignit!” Scăpîndu-le deci de frică şi prin
cuvintele lui şi prin înfăţişarea lui - că era lum inos la înfăţişare şi adu­
cea nişte binevestiri ca acelea - , îngerul a adăugat spunînd:
„Ştiu că pe Iisus cel răstignit căutaţi”6.
îngerul n u se ruşinează să-L num ească răstignit; că răstignirea este
capul bunătăţilor.
„S-a sculat”7
D e unde se vede?
„Precum a zis”8
4. Matei 2 8 , 1 - 3 .
H. Matei 2 8 , !>.
(i. Matei 2 8 , 5.
7. M a t e i 2 8 , (i.
8. M a t e i 2 8 , ( i .
994 SFlNTUL IOAN GURA DE AUR

„D acă pe m ine n u m ă credeţi, le spune îngerul, aduceţi-vă am inte

d e cuvintele Lui! A tunci m ă veţi crede şi pe m ine!”
A poi le d ă altă dovadă:
„Veniţi şi vedeţi locul unde fusese pus!”9
D e aceea dăduse la o parte piatra, ca fem eile să aibă şi d e aici
d o v ad a învierii.
„Şi spuneţi ucenicilor Lui: , j l veţi vedea în Galileea”10.
Le porunceşte să binevestească şi celorlalţi învierea; iar acest lucru
le încredinţează şi m ai mult.
B ine a spus: „în G alileea”. Le alungă din suflet neliniştea şi team a
d e prim ejdii; p e n tru ca nu cum va frica să le stînjenească credinţa.
„Şi ieşind ele de la mormînt cu frică şi cu bucurie” 11.
V ăzuseră u n lucru de spaim ă şi d e m irare totodată: u n m orm înt gol
în care văzuseră că fusese pus m ai înainte D om nul. D e aceea îngerul
le-a şi dus să v ad ă m orm întul, ca să fie m artore a d o u ă fapte: şi a m or-
m întului şi a învierii. C ă ele se gîndeau: „N im eni n u L-ar fi putut lu a
dacă n-ar fi înviat; ostaşii erau d o ar de pază”. D e aceea se şi bucură, se
şi m inunează; şi-şi iau şi răsplata străduinţei lor: sînt cele dintîi care au
văzut şi au binevestit nu numai cele spuse de înger, ci şi cele văzute de ele.

III
Pe cînd ieşeau ele cu frică şi cu bucurie,
„Iată Iisus le-a întîmpinat, zicînd: „Bucuraţi-vă!” Iar ele I-au cuprins
picioarele L u i” 12.
C u nespusă bucurie au alergat la El şi au luat, şi p rin atingerea de
El, do v ad a şi încredinţarea învierii.
„Şi I s-au închinat L u i”13.
, C e le-a spus H ristos?
„Nu vă temeţi!”14.
Ia ră şi le scoate şi D om nul frica d in suflet, d eschizîndu-le calea
cred in ţei.
„Ci mergeţi şi spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor
vedea” 15.
9. Matei 28, 6.
10. Matei 28, 7.
11. Matei 28, 8.
12. Matei 28, 9.
13. Matei 28, 9.
14. Matei 28, 10.
I.r>. Matei 28, 10.
OMILII I.A МЛТК1 im

Uită-te cum şi D om nul, p rin femei, binevesteşte ucenicilor! D om ­

nul - lucru pe care l-am spus adeseori - ridică la cinste neam ul cel m ai
dispreţuit, neam ul femeiesc, îi d ă bune nădejdi şi-i vindecă durerea.
C are 16 dintre voi n-ar vrea să fie ca acelea şi să cuprindă picioarele
lui Iisus? Puteţi şi acum , toţi cîţi vreţi! Puteţi să-I cuprindeţi n u num ai
picioarele, ci şi m îinile, şi capul acela sfînt, îm părtăşindu-vă, cu cuget
curat, cu înfricoşătoarele taine. N u num ai aici p e păm înt; ci îl veţi
vedea şi în ziua aceea a judecăţii, cu slava aceea nespusă, cînd va veni
cu popor de îngeri, dacă veţi vrea să fiţi iubitori de oam eni, dacă veţi
vrea să fiţi m ilostivi şi veţi auzi n u num ai aceste cuvinte: „Bucuraţi-vâ!”,
ci şi cuvintele acelea: „ Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, de moşteniţi
împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lum ii”17. Fiţi, dar, milostivi, ca
să auziţi aceste cuvinte! Ia r voi, fem eilor, care purtaţi bijuterii de aur şi
aţi văzut drum ul acestor femei, lepădaţi, chiar tîrziu, boala poftei după
aur! D eci, d acă doriţi să fiţi cu acele femei, schim baţi p o d o ab a cu care
sînteţi îm podobite cu podoaba m ilosteniei. Spune-m i, ce folos ai de pe
urm a acestor p ietre preţioase, de pe urm a hain elo r ţesute cu aur?
- M i se b u cu ră şi m i se veseleşte sufletul d e ele!
- Eu te-am în treb at de folos, iar tu mi-ai vorb it de pagubă. N im ic
n u este m ai păgubitor ca a te interesa de bijuterii d e aur, a te b ucura de
ele şi a-ţi lipi inim a de ele. R o b ia aceasta cum plită ajunge şi m ai am ară
cînd îţi face plăcută robia. D e care faptă duhovnicească se va îngriji
vreodată cum trebuie, cînd va nesocoti grijile lum eşti cum se cuvine, o
femeie care socoteşte că m erită să se bucure cînd e legată cu aur? Cel
care se bucură că stă în închisoare n u va voi niciodată să scape de închi­
soare. T ot aşa şi fem eia aceasta; ca un prizonier de război, robită de
această poftă rea, nu va suferi să audă cu dorul şi rîvna cuvenită vorbin-
du-i-se de cele duhovniceşti şi nici nu va face vreo faptă bună. Care, dar, îţi
este folosul de pe urm a podoabei acesteia, de pe urm a acestei moliciuni?
- îm i fac plăcere bijuteriile!
- Iarăşi m i-ai vorbit de p ag u b ă şi de pierzare!
- D ar m ă cinstesc m ult cei ce m ă văd.
- Şi ce-i cu asta? O altă pricin ă de stricăciune, care te face cînd
înfum urată, cînd obraznică. H aid e, dară, îngăduie-m i să-ţi arăt eu
pagubele, odată ce tu n u m i-ai spus folosul.
C are sînt, dar, pagubele ce ţi îe aduc bijuteriile? G rija e m ai m are
decît plăcerea. D in pricina asta m ulţi din cei ce te v ăd - negreşit din cei
legaţi de p ăm înt - se bucură m ai m ult decît tine, care porţi aurul şi biju­
teriile. Tu te îm podobeşti cu podoabe care-ţi aduc griji; aceia îşi desfa-
1(). I)o aici începe partea morală: Despre fem eile care poartă podoabe de aur şi se împodobesc.
Cuvint foarte frumos.
17. Matei '7,r>, ,'M.
!W(i SFtNTUL IOAN GURA DE AUR

tează privirile fără să aibă vreo grijă. O altă grijă apoi. Eşti um ilită şi
invidiată de toţi. V ecinele şi prietenele, pişcate de invidie, se înarm ează
îm potriva bărbaţilor lo r şi dezlănţuie îm potriva ta războaie cumplite.
Pe lîngă aceste pagube, altele: îţi cheltuieşti tot tim pul liber şi toată grija
cu gătelile; nu te lipeşti cu toată inim a de faptele cele duhovniceşti; eşti
plin ă de înfum urare, de obrăznicie şi slavă deşartă; eşti legată strîns de
păm înt, ţi se taie aripile şi, în loc de vultur, ajungi cîine şi porc. Incetînd
de a te m ai uita şi a zbura la cer, cauţi în jos ca porcii; şi, cotrobăind
prin găurile păm întului după aur, sufletul tău îşi p ierde bărbăţia şi liber­
tatea.
Spui că-şi întorc oam enii privirile spre tine cînd te arăţi în oraş?
D ar tocm ai pentru asta n-ar trebui să porţi aur, ca să n u ajungi spectacol
de teatru, ca să n u deschizi gura tuturor bîrfitorilor. N ici unul din cei
ce-şi întorc privirile spre tine nu te adm iră, ci-şi b at jo c de tine câ-ţi plac
f >odoabele, că eşti o înfum urată, că eşti o femeie vanitoasă. D acă te duci
a biserică, n u pleci de acolo fără vreun folos sufletesc, ci cu m ii şi m ii
de cuvinte de batjocură, de ocări şi de blestem e, n u num ai de la cei care
te văd, ci şi de la profet. Isaia, cel cu m are glas, în d ată ce te vede strigă:
iyAcestea zice Domnul către fetele cele îngîmfate ale Sionului: „Pentru că au
umblat cu grumajii ridicaţi, pentru că au făcut cu ochiul, pentru că-şi tîrăsc
hainele cu păşitm picioarelor, pentru că joacă din picioare, Domnul va dezpeli
podoaba lor şi în locul mirosului celui plăcut va f i p r a f şi în loc de briu se vor
încinge cu fu n ie ”18. D e acestea vei avea parte şi tu în loc de podoabă. C ă
aceste cuvinte n-au fost spuse num ai p en tru fetele Sionului, ci oricărei
fem ei care face ca ele. îm p reu n ă cu profetul Isaia stă acuzator şi Pavel,
spunînd lui T im otei să poruncească fem eilor „să nu se împodobească cu
împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe”19. D eci,
în orice îm prejurare, îţi este vătăm ătoare p u rtarea d e bijuterii; d ar m ai
cu seam ă cînd te duci la biserică, cînd treci printre săraci. D acă ai căuta
să te învinuieşti am arnic pe tine însăţi, n-ai putea-o face m ai bine decît
îmbrăcîndu-te cu astfel de haine şi podoabe, semn de cruzime şi neomenie.
IV
G îndeşte-te cîte stom acuri flăm înde laşi cu p o d o ab ele acestea, cîte
trupuri dezbrăcate, cu luxul acesta drăcesc! C u m u lt m ai bine ar fi să
hrăneşti sufletele celor flăm înzi decît să-ţi găureşti loburile urechilor şi
să atîm i de urechi, degeaba şi fără de rost, h ran a a m ii şi mii de săraci.
Este, oare, o slavă să fii bogat? Este, oare, o laudă să porţi p e tine bijute­
rii de aur? C hiar dacă podoabele acestea ar fi cîştigate prin m uncă cinstită,
IH. Isaia 3 , 15, ‘2 3.
li). / Tim. 2 , !).
OM1I.II I.A MATKI O!) 7

totuşi vina ta este nespus de m are; gîndeşte-te însă cît de covîrşitoare

este atunci cînd sînt cîştigate cu necinste şi nedreptate! Spui că-ţi sînt
dragi laudele şi slava? D ezbracă această podoab ă p lin ă de batjocură şi
toţi te vor adm ira şi te vei bucura şi de slavă şi d e plăcere curată; aşa
însă eşti batjocorită şi-ţi pregăteşti cu ele m ulte prilejuri de supărări.
D acă pierzi vreuna d in ele gîndeşte-te cîte necazuri îţi pricinuieşti! Cîte
slujnice nu-s bătute, cîţi oam eni n u sînt necăjiţi, cîţi n u sînt arestaţi, cîţi
nu sînt întem niţaţi! D in pricina podoabelor acestora, judecăţi, anchete,
m ii şi mii de blestem e şi învinuiri; fem eia este blestem ată şi învinuită
de bărbat, bărbatul, de prieteni, ia r sufletul, de el însuşi.
- D ar bijuteriile nu se pierd!
- Tocm ai acest lucru nu este uşor! D ar ch iar dacă le-ai feri tot­
d eauna de pierdere şi aşa păstrate dau m ultă bătaie de cap, m ultă grijă
şi scîrbă şi nici un cîştig. Ce venit aduc ele în casă? C e folos celei ce le
poartă? Nici un folos, ci m ultă urîţenie şi învinuiri din toate părţile.
C um vei putea săruta şi cuprinde picioarele lui H ristos cînd eşti îm po-
p o ţo n ată aşa? H ristos îşi întoarce faţa de la această podoabă. D e aceea
a p rim it să Se nască în casa teslarului; dar, m ai b in e spus, nici în casa
aceea, ci într-o colibă şi într-o iesle. C um vei p u tea să-L vezi pe El cînd
n u ai frum useţea cea poftită de El, cînd nu porţi p o d o a b a plăcută Lui, ci
u n a urîtă de El? C în d te apropii de El nu trebuie să fii îm podobită cu
astfel de haine, ci îm brăcată cu virtute. G îndeşte-te ce este în definitiv
aurul? N im ic altceva decît păm în t şi cenuşă. Bagă-1 în apă şi s-a făcut
glod! G îndeşte-te şi ruşinează-te cînd faci din glod stăpîn, cînd laşi toate
şi stai lîngă aur, cînd îl porţi şi-l p lim bi pretutindeni, chiar cînd te duci
la biserică, atunci cînd m ai cu seam ă ar trebui să fugi de el. N u s-a zidit
biserica ca să-ţi arăţi în ea bogăţia aceasta, ci bogăţia cea duhovni­
cească. T u însă, ca şi cum te-ai duce la paradă, n u la biserică, aşa te
îm podobeşti din cap p înă în picioare; imiţi pe cele de pe scenă şi porţi
pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocură. D in p ricina asta sufletele
m ultora se vatăm ă, iar după term inarea slujbei de la biserică, în case şi
la m ese, ai să auzi p e cei mai m ulţi vorbind tocm ai de gătelile acestea.
In loc să spună: „Profetul şi apostolul au spus cutare şi cutare”, vorbesc
de luxul hainelor, de m ărim ea pietrelor scum pe şi d e toată îm popoţo-
neala celor ce se îm bracă aşa. A ceste discuţii vă fac şi pe voi şi p e casni­
cii voştri trîndavi spre m ilostenie. N ici unul d in voi n-ar dori să ru p ă
repede ceva din aurăriile acestea şi să hrănească u n flămînd. C um ai
putea hrăni pe un altul cu preţul u n eia din aceste bijuterii, cînd tu însăţi
vrei să duci o viaţă am ară m ai degrabă decît să-ţi vezi îm puţinate
podoabele? M ulte femei se uită la bijuteriile lor ca la nişte fiinţe şi ţin la
rit' mai mul! deeil la copiii lor.
i)!)H SUNTUL io a n g u r a d e a u r

- D oam ne fereşte! m i se răspunde.

- A rătaţi-m i asta! A rătaţi-m i-o p rin fapte, p e n tru că eu văd că acum
lucrurile stau cu totul altfel. C are fem eie, stăpînită tare de dragostea de
giuvaericale, a prefăcut în bani giuvaericalele ei, ca să sm ulgă din ghea­
rele m orţii sufletul unui copil? D a r pen tru ce vorbesc de sufletul unui
copil? C are fem eie şi-a răscum părat cu ele sufletul ei pierdut? D im p o ­
trivă, văd că m ulţi îşi vînd în fiecare zi sufletul d e dragul bijuteriilor.
D acă li se îm bolnăveşte trupul fac to t ce pot, d ar d acă văd că li se strică
sufletul, n u fac nim ic, ci privesc cu nepăsare şi sufletul lor şi sufletul
copiilor lor ca să le răm înă giuvaericalele, care p ie r cu tim pul şi ele. Pui
pe tine aurării în valoare de m ii de talanţi, iar m ădularul lui H ristos n u
are n ici hrana cea de toate zilele. Stâpînul de obşte al universului a dat
deopotrivă tuturor şi cerul şi cele d in ceruri şi m asa cea duhovnicească.
T u în să n u -i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca să fii legat necontenit cu
lanţurile acestea cum plite. D in p ricin a aceasta m iile şi miile de păcate,
d in p ricin a aceasta bărbaţii ajung nişte desfrînaţi, pentru că voi,
fem eile, nu-i faceţi să trăiască creştineşte, nu-i faceţi să filozofeze, ci-i
învăţaţi să le placă podoabele cu care se îm podobesc femeile stricate;
din p ricin a aceasta şi cad repede în braţele desfrîului. D ar dacă i-aţi
în v ăţa să dispreţuiască astfel de p o d o ab e şi să le facă bucurie castitatea,
evlavia şi sm erenia, n-ar fi prinşi cu atîta uşurinţă în ghearele desfrîului.
Poate să se îm podobească aşa desfrînatele! Ba, ch iar mai m ult decît
atîta, d ar nu p en tru bărbaţii voştri!
O bişnuiţi, dar, pe bărbaţii voştri să le placă podoaba aceasta
duhovnicească, pe care n-o p o t v ed ea la desfrînate. M ă întrebi cum îl
poţi face pe bărbatul tău să capete acest obicei? în d ep ărtează de la tine
gătelile şi giuvaericalele şi pune-ţi p o d o ab a cea duhovnicească. A şa îţi
vei feri bărbatul de orice pericol, ia r tu vei fi preţuită. D um nezeu te va
m ilui, toţi oam enii te vor adm ira şi vei avea parte şi d e bunătăţile cele
viitoare, cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru Iisus H ris­
tos, C ăru ia slava şi puterea în vecii vecilor, A m in.
 O M IL IA X C

„Şi mergînd ele, iată unii din străjeri, venind în cetate,

au vestit arhiereilor toate cele ce se făcuseră.
Şi adunîndu-se cu bătrînii şi ţinînd sfat, au dat ostaşilor
arginţi mulţi, zicînd: „Spuneţi că ucenicii Lui,
venind noaptea, L-au furat, pe cînd noi dormeam.
Şi dacă se va auzi la dregător aceasta, noi îl vom îndupleca,
iar pe voi vă vom face fără grijă”1
I
Pentru aceşti ostaşi s-a făcut cutrem urul acela, ca să-i înspăim înte şi
să dea m ărturie. Lucru ce s-a şi întîm plat. Astfel vestea adusă d e străjeri
n u m ai p u tea fi pusă la îndoială. U nele sem ne au fost date întregii om e­
niri, altele num ai celor care au fost acolo de faţă; întunericul a fost dat
întregii lum ii; îngerul şi cutrem urul, num ai celor de la m orm înt.
C înd ostaşii au venit şi au vestit pe arhierei - adevărul străluceşte
m ai m ult cînd e propovăduit de potrivnici le-au d at arginţi ca să
spună că „ucenicii L u i au venit noaptea şi L-au fu ra t”.
C um L-au furat, o, nechibzuiţilor! A devărul învierii era p rea strălu­
citor şi p rea m ăreţ ca să poată fi plăsmuit! Spusa aceasta că L-au furat
era de necrezut şi nici chip de m inciună nu avea. Spune-mi, cum L-au
furat ucenicii, cînd ei erau nişte oam eni sărm ani şi din popor, care nici
nu îndrăzneau să se arate? N u era, oare, pusă pecete pe m orm înt? N u
erau, oare, lîngă m orm înt atîţia paznici, atîţia ostaşi şi iudei? N u se gîn-
deau, oare, şi ei la asta, nu se îngrijeau, nu privegheau, n u aveau grijă să
n u fie furat? D ar, în sfîrşit, p e n tru ce să-L fure ucenicii, ca să născo­
cească dogm a învierii? D ar cum le-ar fi trecut prin m inte să născo­
cească aşa ceva unor oam eni cărora le plăcea să trăiască ascunşi de
lume? C um ar fi ridicat piatra care era atît de păzită? C um ar fi putut să
se ascundă de atâţia oam eni? C hiar dacă nu s-ar fi tem ut de m oarte,
totuşi n-ar fi încercat, în zadar şi fără rost, să săvîrşească fapta asta, cînd
erau atîţia paznici. C ă ucenicii m ai erau şi nişte fricoşi o arată cele
petrecute m ai înainte. C înd L-au văzut prins, toţi au fugit. D acă n-au
avut curajul să răm înă lîngă El atunci cînd îl vedeau viu, cum nu s-ar fi
I. Matei 2 8 , 1 1 - 1 4 .
1000 SKlNTUl. IOAN (RJRA DK AUR

tem ut acum cînd era m o rt şi înconjurat de o m ulţim e atît de m are de

ostaşi? A veau, oare, de deschis o uşă? T reb u ia să se ascundă num ai de
un singur om ? Nu! Pe m orm înt era pusă o piatră m are care avea nevoie
de m ulte m îini. A veau dreptate arhiereii să spună: „Şi va f i rătăcirea cea
din urmă mai rea decît cea dinţii!” îm p o triv a lo r au rostit aceste cuvinte!
A r fi treb uit ca, d u p ă atîta furie, să se căiască de faptele lor; d ar ei se
silesc să le întreacă pe cele de m ai înainte născocind m inciuni vrednice
de rîs; cînd era viu, I-au cum părat sîngele; după ce a fost răstignit şi a
înviat, încearcă tot cu b ani să facă să p iară cuvîntul despre înviere. T u
însă uită-m i-te că sînt prinşi tocm ai p rin cele ce au făcut. D acă n u s-ar fi
dus la Pilat şi n-ar fi cerut strajă la m o rm în t ar fi p u tu t să-şi răspîndească
m inciunile lor cu m ai m ultă neruşinare; d a r aşa, nu! Ajia au lucrat totul
ca şi cum s-ar fi străduit să-şi coasă propriile lor guri. In ce priveşte p e
ucenici, dacă n-au putut să privegheze cu El m ai cu seam ă cînd au fost
ţinuţi rău de El, cum ar fi p utut îndrăzni să-L fure? D e ce n u L-au furat
m ai înainte, m ai înainte de a fi pus voi, arhiereilor, pază la m orm înt?
D acă ucenicii ar fi voit să-L fure, ar fi p u tu t face asta în p rim a noapte,
cînd m orm întul n u era păzit, cînd n u era nici o prim ejdie, cînd puteau
lucra fără frică. C ă arhiereii s-au dus sîm bătă la Pilat şi i-au cerut strajă
ca să-L păzească2. în cea dintâi noapte nu era nim eni din ei la m orm înt.

II
C e ne spun apoi giulgiurile care fuseseră m uiate în sm irnă? Şi Petru
a văzut giulgiurile acestea în m orm înt3. D acă ucenicii ar fi voit să-L fure
uu l-ar fi furat trupul gol; n u num ai ca să nu-L facă d e ocară, ci şi ca să
u u mai p iard ă vrem ea cu dezbrăcatul şi aşa să-i scoale p e străjeri şi să
pună m în a pe ei; m ai cu seam ă că D om nul fusese uns cu sm irnă, o
m aterie care se lipeşte tare de tru p şi in tră în h a in e; d e a ceea n u e ra
u şo r să se d e sp rin d ă giulgiurile de pe tru p ; ia r cei c are a r fi făcut
aceasta aveau nevoie de m u ltă v rem e. P rin u rm a re şi d e aici se v ed e
ca este de n ecrezu t furtul tru p u lu i. N u cu n o şteau , ap o i, ucenicii
m înia iu d aică? N u ştiau că-şi atrag u rg ia lor? D a r, în sfîrşit, ce-ar fi
cîştigat din fapta lo r d acă H ristos n -a r fi înviat? D a r a rh iereii şi
b ătrin ii, ştiind că au n ăsco cit furtul, au d a t arg in ţi şi a u spus: Spu­
neţi că L-au furat si noi vom îndupleca pe dregător”. V o ia u să se ră sp în ­
d ească zv onul acesta, d a r a u izbit în z a d a r cu p u m n ii în ad ev ăr; ia r
pi in cele prin care au în c erca t să u m b re a sc ă ad ev ă ru l, p rin acelea
I au făcut, fără voia lor, să strălucească. C h ia r sp u sa a rh ie re ilo r şi
M a l r i ’2 7. l»2 li·».
! Io/iii 20 ,
O M IU I IA MATEI 10 0 1

bătrînilor, că ucenicii L-au furat, întăreşte învierea. Ei înşişi mărturisesc

că nu era trupul în m orm înt. C în d înşişi arhiereii şi bătrînii m ărturisesc
că trupul Lui nu era acolo, iar şederea paznicilor lîngă m orm înt, giul­
giurile şi frica ucenicilor arată ca m incinos şi neadevărat furtul,
urm ează că dovada învierii este de nezdruncinat. Totuşi arhiereii cei
neruşinaţi, care îndrăznesc orice, cărora li s-a închis gura de atîtea ori,
spun: „Spuneţi aşa şi noi îl vom îndupleca pe dregător şi pe voi fără grijă vă
vom face”. V ezi că toţi sînt nişte stricaţi? Pilat, care s-a lăsat convins,
ostaşii, poporul iudeu. Să nu te m inunezi dacă banii au biruit p e ostaşi.
D acă au avut atîta putere asupra ucenicului4, apoi cu atît m ai uşor
asupra lor.
„Şi s-a răspîndit cuvîntul acesta pînă în ziua de azi”.5
Ai văzut iarăşi dragostea de adevăr a ucenicilor? Ai văzut că nu se ruşi­
nează să spună nici că s-a răspîndit un cuvînt ca acesta împotriva lor?
„Şi cei unsprezece ucenici au plecat în Galileea; şi unii s-au închinat, iar
alţii văzindu-L s-au îndoit”6.
M i se pare că aceasta este cea d in urm ă arătare în Galileea, cîn d i-a
trim is să boteze. Ia r dacă unii s-au îndoit, m inunează-te şi cu acest prilej
de dragostea de adevăr a ucenicilor, că p în ă în cea din u rm ă zi nu-şi
ascund cusururile. D ar şi aceştia s-au încredinţat atunci cînd L-au văzut.
C e le-a spus cînd L-au văzut?
,JDatu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pâm înt”7.
Iarăşi le vorbeşte într-un grai pe m ăsura înţelegerii omeneşti. C ă nu
prim iseră încă D uhul, C are avea să le lum ineze mintea.
,^/Lergînd învăţaţi toate neamurile, botezindu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfîntului Duh, învăţîndu-le să păzească toate cîte v-am poruncit vouă”8.
Le-a vorbit despre dogme şi despre porunci. N u aminteşte deloc de iu­
dei, nu vorbeşte de cele întîmplate, nu ţine de rău pe Petru pentru lepădarea
sa, nici pe ceilalţi pentru fuga lor. Le porunceşte să se răspîndească în întrea­
ga lume, încredinţîndu-le o singură învăţătură, aceea de la botez.
Apoi, pentru că le-a dat o poruncă mare, le d ă curaj, spunîndu-le:
„Iată Eu sînt cu voi în toate zilele pînă la sfirşitul veacului”9.
Ai văzut iarăşi autoritatea cu care le-a vorbit? Ai văzut că şi aceste cu­
vinte au fost spuse pe măsura înţelegerii ucenicilor? N-a spus că are să fie
num ai cu ei, ci cu toţi credincioşii de mai tîrziu - că n-aveau să trăiască
4. Matei 24, 15.
5. Matei 28, 15.
6. Matei 28, 16-17.
7. Matei 28, 18.
8. Matei 28, 10-20.
!). Matei 28, 20.
10 0 2 SFlNTUL IO AN G U R A DE AUR

apostolii p în ă la slîrşitul veacului ci le-a vorbit ca u n o ra ce fac u n sin­

g ur corp cu toţi credincioşii de m ai tîrziu. D om n u l le-a spus: „Să nu-mi
vorbiţi de g reutatea însărcinării. Eu, C are fac toate uşoare, sînt cu voi!”
A ceasta o spunea adesea şi profeţilor în V echiul T estam ent: şi lui Iere-
m ia, care p u n e a înainte tinereţea lui, şi lui M oise şi lui Iezechiel, care
şovăiau: ,JLu sînt cu voi!” A celaşi lucru îl spune acum şi ucenicilor Săi.
Uită-mi-te aici însă şi la deosebirea dintre unii şi alţii. Profeţii, deşi au
fost trim işi la u n singur popor, adeseori refuzau să îndeplinească
porunca; apostolii însă n-au grăit nim ic asem ănător, deşi au fost trimişi
în toată lum ea.
H ristos le am inteşte apoi şi de sfîrşitul lum ii, ca să-i atragă şi m ai
m ult; să n u se uite num ai la greutăţile din faţa lor, ci şi la bunătăţile cele
viitoare, cele fără de sfîrşit. „Supărările pe care le veţi avea, le spune
H ristos, se sfîrşesc cu viaţa aceasta de aici de p e p ăm înt, aşa precum şi
veacul acesta se v a sfîrşi; dar fericirea de care v ă veţi b u cura este nem u­
ritoare, aşa p recu m v-am spus de m ulte ori m ai înainte”. Aşa, încurajîn-
du-i şi ridicîndu-le cugetele şi cu aducerea am inte de ziua aceea, i-a
trim is. C ă ziua aceea este d orită de cei ce trăiesc facînd fapte bune,
d u p ă cum este înfricoşătoare celor ce trăiesc în păcate, p en tru că le
aduce osîndă.
D a r 10 să n u ne tem em num ai şi să ne cutrem urăm de ziua aceea, ci
să ne şi schim băm cît m ai este vrem e şi să n e ridicăm din păcate.
Putem , dacă voim . D acă m ulţi din cei dinainte de venirea harului s-au
ridicat din păcate, cu m ult m ai m ult după ce harul a venit.

III
C e lucru greu ne-a poruncit Hristos? N e-a po ru n cit să tăiem m unţi?
Să zburăm p rin văzduh? Să trecem M area Tireniană? Deloc! N e-a
p o ru n cit să ducem o viaţă aşa de uşoară ca să n u avem nevoie de nici o
unealtă, ci nu m ai de suflet şi de sîrguinţă. C e u nelte au avut apostolii
aceştia, care au săvîrşit atîtea şi atîtea fapte m ari? N -au m ers în toată
lum ea cu o singură haină şi desculţi şi i-au biruit p e toţi? C e greutate au
poruncile Lui? Să n u ai nici u n duşm an! Să n u vorbeşti p e nim eni de
rău! Faptele potrivnice acestora sînt cu m ult m ai grele.
- D a r H risto s a spus: „D esparte-te de b a n i şi d e av eri!”, m i se
p o a te ob iecta.
- A ceastă p o ru n c ă este grea? D a r H risto s n -a p o ru n c it asta, ci a
sfătuit. D ar chiar dacă ar fi o poruncă, ce greutate este să nu porţi de
10. D e aici î n c e p e p a r te a m o r a lă : Nimic greu nu ne porunceşte Hristos. Despre iubirea de argi
şi sărăcie. Tot aici şi despre cei ce strălucesc in sărăcia lor, imagine a vieţii îngereşti.
O M Il.ll I.A M AIKI 10 0 3

colo-colo poveri şi griji deşarte? D ar, o, iubire de arginţi! Prefaci totul

în bani! D in pricina aceasta s-au întors toate pe dos. D e fericeşti pe
cineva, îl fericeşti p en tru că are bani; de -1 vaiţi pe cineva, îl vaiţi p en tru
că n-are bani. T oţi n u vorbesc de altceva decît d e bani: cum s-a îm b o ­
găţit cutare, cum a sărăcit cutare. D acă pleacă cineva în arm ată, dacă se
însoară, dacă învaţă o m eserie, dacă se apucă de orice altceva, n u pune
m în a p e lucru p în ă ce nu află m ai întîi dacă poate ajunge uşor bogat.
Să n u ne sfătuim, oare, cînd sîntem adunaţi aici, cum putem scăpa
de bo ala aceasta? N u ne vom ruşina de faptele m ari ale sfinţilor p ărin ţi­
lo r noştri, ale celor trei m ii11, ale celor cinci m ii12, care au avut toate în
com un13. C e cîştig avem de p e u rm a vieţii acesteia dacă n u ne folosim
de ea ca să o cîştigăm pe cea viitoare? Pentru ce n u călcaţi o d ată în
picioare p e m am o n a care v-a robit? Pînă cînd veţi fi robi banilor?
Pentru ce n u iubiţi libertatea? P entru ce n u pu n eţi capăt iubirii de
averi? D acă aţi fi robi la oam eni aţi face totul ca să v ă căpătaţi liberta­
tea, de vi s-ar făgădui; dar cînd sînteţi robi iubirii d e argint, nici n u vă
gîndiţi cum să vă scăpaţi de ro b ia aceasta am ară; şi doar nu-i robie m ai
cum plită ca ro b ia iubirii de argint; tirania ei este foarte am ară. G în d i­
ţi-vă ce p reţ m are a d at H ristos p e n tru noi! Şi-a vărsat sîngele Lui! S-a
d at pe Sine însuşi! V oi însă, şi d u p ă toate acestea, aţi căzut; şi ceea ce-i
m ai groaznic e că, chiar vă bucuraţi de robia aceasta, v ă place necinstea
şi v ă este plăcut ceea ce trebuie alungat.
D ar p en tru că n u trebuie num ai să plîngem şi să ne învinuim , ci să
ne şi îndreptăm , să vedem cum a ajuns plăcută p atim a aceasta, păcatul
acesta.
- C um dar? C um a ajuns plăcută?
- Pentru că îm i d ă slavă şi îm i asigură viaţa, m i s-ar răspunde.
- Spune-m i cum ţi-o asigură?
- M ă asigură că n-am să trăiesc în sărăcie, că n-am să trem u r de
frig, că n-am să fiu vătăm at, că n-am să fiu dispreţuit.
- D ar dacă am să-ţi dau şi eu aceeaşi asigurare, ai să te des­
parţi de bogăţie? D acă pentru aceasta îţi este dragă bogăţia şi dacă ai
avea aceeaşi asigurare şi fără bogăţie, atunci ce nevoie ai m ai avea de
bogăţie?
- D ar cum e cu putinţă să am toate acestea fără să fiu bogat? aş
pu tea fi întrebat.
- T e voi în treb a şi eu la rîndul meu: C um poţi să le ai cînd eşti
bogat? C înd eşti bogat eşti nevoit să linguşeşti pe m ulţi: şi pe dregători

11. Fapte 2, 41.

12. Fapte 4, 4.
13. Fapte 2 , 1 1 -4.r>.
1004 SFlN TU L IOAN G U R A DE AUR

şi pe oam enii de rîn d ; ai nevoie de m ii şi m ii de lucruri; trebuie să fii

slugarnic, să te tem i, să trem uri, să bănuieşti ochii invidioşilor, să-ţi fie
frică de gurile clevetitorilor şi de poftele altor iubitori d e argint. Sărăcia
nu-i aşa, ci cu totul dim potrivă. Este loc nejefuit şi sigur, lim an neînvifo-
rat, loc d e exerciţiu şi şcoală a filozofiei, im agine a vieţii îngereşti.
A uziţi acestea toţi cîţi sînteţi săraci, dar, m ai bine spus, toţi cîţi doriţi să
vă îm bogăţiţi! N u e o nenorocire să fii sărac, ci să n u voieşti să fii sărac.
Nu socoti sărăcia o nenorocire şi n u v a fi o nenorocire. N enorocirea n u
stă în n atu ra sărăciei, ci în judecata oam enilor cu suflet slab. D ar, m ai
b in e spus, chiar m-aş ruşina de-aş spune num ai atîta despre sărăcie, să
spun atît num ai că nu-i o nenorocire. D acă filozofezi, sărăcia îţi v a fi
izvor d e m ii şi m ii de bunătăţi. D acă cineva ţi-ar oferi o m are dregăto-
rie, demnităţi politice, bogăţie, desfătare, apoi ţi-ar oferi şi sărăcia şi
ţi-ar da libertatea să alegi ce vrei, negreşit, dacă i-ai cunoaşte frumuseţea,
ai pune îndată mina pe sărăcie.

IV
Ştiu că m ulţi rîd de cuvintele acestea, d ar nu m ă tulbur, ci v ă cer să
m ă ascultaţi şi veţi fi în dată de p ărerea m ea. M i se p are că sărăcia sea­
m ăn ă cu o fecioară cu bună-cuviinţă, frum oasă şi dulce la chip; iar iubi­
rea de argint, cu o fem eie cu chip de fiară, cu S tila 1415şi H id ra ' 5 şi cu alte
fiare ca acestea, născocite de poeţi.
N u-m i d a p ild ă pe oam enii care grăiesc de rău sărăcia, ci pe cei
care au strălucit prin ea! C u sărăcia Ilie crescut fiind, a fost răpit cu acea
fericită răpire; cu sărăcia Elisei a strălucit; cu sărăcia, Io an Botezătorul,
cu sărăcia, toţi apostolii; d ar din pricina iubirii de argint au fost osîndiţi
A haav, Izabela, G hiezi, Iuda, N eron, Caiafa. D ar dacă vrei, să n u p ri­
vim num ai la cei care au strălucit în sărăcie, ci să cercetăm însăşi frum u­
seţea acestei fecioare. O chiul este curat şi lim pede; n u e tulbure, cum e
ochiul iubirii de argint, cînd plin de m înie, cînd p lin de poftă, cînd
răvăşit de neînfrînare. O chiul sărăciei nu-i aşa, ci potolit, liniştit; se uită
dulce la toţi; e dulce ca m ierea, plin de bunătate; n u urăşte pe nim eni,
nu şi-l întoarce de la nim eni. D incolo, unde-s bani, p ricin ă de vrajbă şi
de m ii şi m ii de lupte. G ura iubirii de argint e plin ă de ocări, de îngîm-
fare, de m ultă m îndrie, de blestem , de viclenie; gura şi lim ba sărăciei
sînt sănătoase, pline de necontenite m ulţum iri, d e binecuvîntări, de
cuvinte dulci şi iubitoare, de cuvinte de m îngîiere, d e laude, de cuvinte
bune. Ia r dacă ai vrea să vezi şi m ărim ea staturii u n eia şi a alteia, vei
14. S ă se v a d ă n o t a 4 5 d e la O m i l i a IV .
15. S ă se v a d ă n o t a 5 8 d e la O m i l i a L X X .
OMII.II I.A MATKI 1005

vedea că. sărăcia este m ai în altă şi m ai b ine făcută decît bogăţia. N u

te m inuna că fug m ulţi de sărăcie! N echibzuiţii fug şi de celelalte virtuţi.
- D ar săracul e ocărit şi dispreţuit de bogat, m i se spune.
- C în d îm i vorbeşti aşa, îm i vorbeşti tot de lauda sărăciei.
Spune-mi, cine-i fericit: C el ce ocărăşte sau cel ocărit? N egreşit cel ocă­
rit. D eci iubirea de argint porunceşte să ocărăşti, pe cînd sărăcia te
îndeam nă să suferi ocara.
- Săracul rab d ă de foam e, m i se spune.
- Şi Pavel a răbdat de foam e şi a fost flăm înd.
- Săracul n-are odihnă.
- Nici Fiul O m ului n-a avut unde să-Şi plece capul16. Ai văzut pînă
unde urcă laudele sărăciei? A i văzut unde te aşază? Lingă ce bărbaţi te
pune? Ai văzut că te face im itator al Stăpînului? D acă ar fi fost bine să
avem aur, H ristos le-ar fi d a t au r ucenicilor Săi, El, C are le-a d at acele
bunătăţi nespuse. D ar aşa, n u num ai că nu le-a dat, ci i-a şi o p rit să aibă
aur. D in p ricin a aceasta şi P etru, n u num ai c ă n u se ruşinează de sără­
cie, ci se şi lau d ă cu ea, zicînd: A r g in t şi aur nu am, dar ce am aceea îţi
dau”17. C ine n-ar voi să rostească aceste cuvinte?
- N egreşit că toţi, mi-ai răspunde, poate.
- A tunci aruncă argintul, aruncă aurul!
- Şi dacă-1 arunc, voi d obîndi puterea lui Petru?
- Spune-m i, ce l-a făcut fericit pe Petru? C ă a înzdrăvenit u n olog?
Nu! N icidecum ! Ci că n-a avut averi! Lucrul acesta i-a pricinuit cerul.
M ulţi din cei ce au făcut averi au ajuns în iad, d ar cei care au aruncat
aurul şi argintul au dobîndit îm părăţia. Şi aceasta afl-o chiar de la Petru.
D ouă lucruri a spus el. U nul: ,^Aur şi argint n-am ”; al doilea: J n numele
lui IisusHristos scoală-te şi umblă”18. C e l-a făcut pe Petru strălucitor şi
fericit? însănătoşirea ologului sau aruncarea banilor? Răspunsul caută-1
chiar din gura C elui C e răsplăteşte, din gura lui Hristos! C e-a spus El
bogatului care căuta viaţa veşnică? N u i-a spus: „însănătoşează ologi!”,
ci: „Vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vino şi urmează Mie şi vei avea
comoară în ceruri”19. Petru iarăşi n-a spus: „Iată în num ele T ău am scos
dem oni”, deşi-i scosese, ci: „Iată am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie! Ce
va f i nouă oare?”20 Iar H ristos, din nou, răspunzîndu-i la această între­
bare, n-a spus: „D acă cineva însănătoşează u n olog”, ci: „Oricine a lăsat
case şi ţarini va primi însutit în veacul acesta şi va moşteni viaţa veşnică”21.
16. M atei 8, 20.
17. Fapte 3, 6.
18. Fapte 3, 6.
10. l.uca 18, 22.
20. M atei 10, 27.
21. M a te i 10, 7 0
1006 SFÎNTUL IO AN G U R A DE AUR

Şi noi, dar, să-l im ităm pe Petru, ca să n u fim ruşinaţi, ci să n e înfăţi­

şăm cu în drăznire în faţa scaunului de ju d ecată a lui H ristos, ca să-L
facem să fie cu noi, după cum a fost şi cu ucenicii Lui. V a fi şi cu noi,
cum a fost şi cu ucenicii Lui, dacă voim să-i im ităm p e ei, dacă vom fi
rîvnitorii vieţii şi traiului lor. P entru aceste fapte D um nezeu te încunu­
n ează şi te proclam ă; nu-ţi cere să înviezi m orţi, nici să în d rep ţi ologi.
N u acestea n e fac să ajungem asem enea lui P etni, ci aruncarea averilor.
Aceasta-i fapta m are a apostolului Petru. Spui că n u poţi să le arunci?
D im potrivă, e totul cu putinţă! D ar dacă n u vrei, nici n u te silesc, nici
nu te forţez. U n lucru însă te rog! C heltuieşte cît de cît cu cei nevoiaşii şi
nu căuta să ai p en tru tine m ai m ult decît îţi este de neap ărată trebuinţă.
Aşa, vom duce aici o viaţă liniştită, lipsită de grijă şi ferită de necazuri şi
ne vom b u cura şi de viaţa cea veşnică, pe care facă D um nezeu ca noi
toţi să o dobîndim , cu harul şi cu iubirea de oam eni a D om nului nostru
Iisus H ristos, C ăruia slava şi puterea, îm p reu n ă cu T atăl şi cu D uhul
Sfînt, acum şi p u ru rea şi în vecii vecilor, A m in.
 I NDI CE SCRI PT URI ST IC

C ifrele ro m ane a rată'om ilia , ia r cifrele arabe, c a p i t o l u l o m i l i e i .

Facere 19, 14 - IV , 2. 20, 12 = U , 2.
21, 2 == X I, 2. 20, 13 - L X V I II , 1.
1, 1 - U I , 2.
22, 10 = X V I I , 6. 21, 16 - LI, 2.
1, 11 —XLIX, 2.
25, 8 - X X V I I I , 3. 21, 24 - X V I, 6. 7; L X X I X ,
1, 20 - XLIX, 2.
27, 29 = V I I I , 3. 5.
1, 27 - LXII, 1.
27, 33--35 = I X , 5. 23, 5 - X V , 10.
2, 4 - II, 3.
28, 18 - L X X X , 1. 24, 18 = L V I, 3.
2, 25 - XVIII, 3.
28, 20 - X X I , 3. 29, 33 - X X X I X , 1.
3, 1 - XIII, 2.
38, 11--18 ‘ L X X , 2. 32, 1-6 - L V II, 4.
3, 5 - XIII, 3, 4.
38, 29 - I I I , 3. 32, 1-9 = X II, 2.
3, 9 - LXXVII, 3.
39, 12 - X V I I I , 3. 32, 4 - X X X V , 1.
3, 13 - X U I, 3.
39, 14 = L X X X I V , 4. 32, 6 - V I, 6.
3, 16 - XXXI, 3.
40, 8 - L IX , 3. 32, 10 - X X X V , 4.
3, 19 - XII, 4; XXII, 3:
4L 32 = L X X X I I I , 1. 32, 27 - X X X V , 1.
XXXI, 3.
45, 1- 15 = L X I , 5. 32, 32 - X X X V , 4; L V I, 2;
3, 22 - XV, 2.
48, 7 - IX , 3. L X I, 5.
Cap. 6, “ X U II, 2.
Cap. 7 - X U II, 2. 49, 7 -= V I I I , 3. 33, 11 - L X X V I II , 4.
49, 10 - II, 4; IV , 2; 34, 30 = X X V I I, 2.
4, 1 - LIX, 3.
4, 2-8 - XL, 3. Ieşire L e v itic
4, 8 = XIV, 3.
4, 10 - XIX, 3. 2, 25 - X X VI, 8. 2, 4 = L X X X , 1.
4, 13 - XII, 4. 3, 7 - LXVII, 4. 8, 12 “ L X X X , 1.
4, 24 = LXXIV, 2. 3, 2 - XI, 5. 7. 21, 9 - L X X V , 5.
8, 7 - V, 3. 3, 15 - LXXXII, 1.
8, 8-11 - XII, 3. 4, 1-5 = X X V III, 1. N u m e ri
9, 2 = LXIV, 1. 4, 2 - XXXI, 3. 3, 45 - L V III, 1.
9, 6 = LXXIV, 2. 4, 10 = LVI, 2. 3, 46-48 - L V III, 1.
9, 22-23 = VI, 6. 5 , 2 = LXV, 6. 11, 4 -5 = V I, 4.
9, 22-25 - IX, 5. 10, 21-23 = LXXXVIII, 1. 11, 12 - X X X V , 4.
9, 25-26 = VIII, 3. 11, 5 - LXXVII, 2. 12, 3 - L X X V I II , 4.
11, 1-9 - XXXV, 1. 12, 16 - XXXIX, 3. 12, 8 = L X X V I I I , 4.
12, 1 - LIII, 4. 13, 21-22 - V I, 2. 12, 14 - V , 4.
12, 1-2 - LIII, 4. 14, 15 - XIX, 3. 13, 6 = X X X I X , 4.
12, 10-20 - LVI, 5. 14, 16 = X X VIII, 1. 2; LVI, 13, 28 = X X X I X , 4.
12, 14-20 - IV, 6. 2. 15, 32-36 - X X X I X , 3.
14, 14 = XXXV, 5. 14, 21 = X X V III, 1-2. 15, 38-40 = L X X I I, 2.
18, 7 - XXXV, 5. 14, 27-28 - X III, 5; LXV, 6. 16, 1-35 - X L , 3.
18, 12 - VI, 6. 14, 31 - LVI, 2. 25, 5 - X X X V , 1.
18, 17 - XXVI, 1. 16, 3 = VI, 4. 25, 6-18 - X V I I, 6.
18, 20-21 - LXXVII, 3. 16, 22 = LXXV, 5. 28, 9 - X X X I X , 2.
18, 20-19 - XLIII, 2. 19, 6 - X I, 5.
18, 27 - XXV, 4; LXV, 6 19, 8 - LXVII, 2. D e u te ro n o m
LXXII, 4. 19, 16 - X II, 2. 4, 2 - L I, 1.
18, 28 - XLIII, 3. 19, 18 - II, 1. 6, 4 - X V II, ; X X X V I , 3;
19, 1-3 - XXVI, 1. 19, 18-19 - 1, 1. L X X I I, L
19, 4 8 - LVII, 4. 20, 5 - L XX IV , 2. 0, 8 - L X X II, 2.
1008 SFlNTUL lOAN GURA DE AUR

(i, 1 1 - 1 2 - L V , 5 . 12, 7-9 - L X X V , 5. 31, 1 - XVII, 2; XXXIII, 6.

6, 13 - X I II , 3. 12, 9-10 - X X V I , 6.
6, Hi — X I II , 3. 12, 11-14 = X L I I , 3.
8, 3 - X I I I , 2. 3. 15, 25-26 = I I I , 5.
15, 7-8 - L V I, 5. 16, 11 — I II , 5.
22, 27 - V , 3. 16, 11-12 - IX , 2; X V , 6.
25, 4 - X X X , 2.
25, 5 - X L V I I I , 3. III Regi
32, 8 - L IX , 4.
3, 5-14 = X X I I I , 4.
32, 11 - L X X I V , 3.
11, 4 - L X V I I , 4.
32, 15 - L V , 5. 11, 34 - II, 3.
33, 9 - X X X V , 1.
17,
1 = X I I , 4; L V I, 2.
34, 6 - V , 4.
17, 9-16 - X L I X , 3.
Isu s N a v i
17, 17-24 = L V I, 2.
18, 1 = L V I, 2.
6, 4 - X X X I X , 2. 18, 18 - L V I I I , 4.
10, 12-13 - IV , 1. 18, 21 = X X I V , 4.
19, 18 - X X I , 4.
Rut 19, 19-21 = X I V , 2.
4, 1-10 - L X X , 2. 19, 20 - L X V I I I , 5. 16, 8 = LXXIV, 3.
21, 1-15 = X X X V , 1.
I Regi 21, 1-29 - L X X X V I , 4. 18, 1 - XXII, 1.
21, 19 - X X I V , 4.
1, 13 - V I, 5; X I X , 3.
2, 5 - L X I, 1. IV R egi
2, 26 - L X X V , 5.
2, 31 - X X I X , 3. 5, 1-11 - XXV, 2.
5 , 1 1 — XXXI, 1.
4, 1-19 - X V I I, 7.
5, 1-6 - V I, 3. 5, 20-27 = LXXX, 3.
13, 21 - LVII, 2; LXXXVIII, 23, 6 - LXXVII, 1.
2.
5, 13 - V I, 3.
6, 1-15 - X X I I , 4.
6, 6 - V I II , 2. 18, 13-19 = LXX V I, 1.
18, 36 - LXXVI, 1.
10, 3 - L X X X I , 1.
13, 4 - X L V I , 3. 19, 34 = II, 3.
19, 35 - LXXXIV, 1.
16, 1 - V , 4.
16, 7 - X X I X , 2. 20, 3 = LIII, 5.
21, 1-17 - X X II, 4.
Cap. 17 - X L II, 2.
17, 49-52 - X X V I , 6. 21, 9-18 - LX VII, 4.
22, 8 = IX, 4.
Cap. 18 - X L II, 2.
18, 7 - X L I I, 2.
II P a ra lip o m e n a
21, 6 - X X X I X , 1.
22, 18 - X X X I X , 2. 6, 30 - XXX, 1.
24, 1-8 - X L II, 2.
24, 2-8 - L X II, 4. I E z d ra
26, 2-13 - L X II, 4.
1, 1-11 - V I, 4.
28, 3 - L X X X V I , 3.
28, 7 - L X X X V I , 3. Io v
28, 7-25 - V I, 3.
28, 15 - L X II, 5. 1, 1 = IV, 3; XVI, 4.
1, 5 - X X XIII, 6; XLII, 4; 49, 24 = XVI, 9.
LXXXVI, 4.
II Regi
2, 9 - XXXIII, 7.
3, 21-39 - X L II, 3. 2, 10 - X III, 4.
11, 2-29 - X X V I , 6. 3, 25 - XXXIII, 6.
12, 1-7 - L X V I II , 2. 7, 16 - XXXIII, 6.
12, 1 1 4 — L X , I. II, 6 - XXXIII, 6.
12, 1 Hi - II, (i. 30, 25 - X V , 10; XXXIII, 6. 56, (i - LXXXI, 3.
31, 24 - XXXIII, 6.
31, 25 - XXXIII, 6.
38, 7 = LXXVI, 3.
39, 34 - XXXIII, 7.
40, 3 - XXXIII, 7.
42, 5-6 = XXXIII, 7.
P sa lm i
2, 1 - XXXVI, 3.
4, 4 - XVI, 7; XLII, 4.
5, 9 - LXXIII, 2.
6, 5 - XXXVI, 3.
6, 6 = XXVI, 8.
7, 7 - XVI, 5.
7, 10 - XXIX, 2.
8, 3 - VII, 2; LXVII, 1.
8, 4 - VII, 2.
13, 1 = LXXI, 1.
17, 13 - LVI, 3.
18, 11 = LXVIII, 5.
21, 6 - XXV, 4; LXXII, 4.
21, 18 - XXXVI, 3.
21, 20 - XXXVI, 3.
22, 4 - LIV, 5.
22, 6 - LXX, 5.
23, 8 = XIX, 9.
24, 19 - IX, 2.
24, 20 - IX, 2.
33, 12 - X, 6.
33, 13 - X, 6.
33, 14 - XLVII, 3.
33, 17 = XLVII, 3.
34, 12 - XXVI, 8.
36, 11 - XV, 3.
36, 27 - X, 6.
37, 4 - XXXVIII, 3.
38, 17 - LXIV, 5.
44, 3 = XXVII, 2.
44, 12 - LII, 1.
44, 12-13 - III, 4.
44, 13 - XXX, 6.
48, 7 - V, 4.
49, 13 ' XXX, 3.
49, 15 = XVI, 9.
50, 6 = XXXVII, 4.
50, 18 - XV, 2; XLVII, 3;
LXV, 6.
52, 1 - LXXI, 1.
52, 2 - LXXI, 1.
54, 6 - LXXIV, 3.
ΟΜΜ.Μ Ι.Λ ΜΛΊ Ι',Ι 100!)

00, 4 - LXXIV, 3. 12, 29 - L X X I X , 5. 40, 4-5 - X , 3.

62, 8 - LXXIV, 3. 16, 0 - L X V , 6. 42, 2 - L III, 2.
07, 5 - XXXI, 5. 18, 21 - L I, 5. 43, 26 - X L I, 4.
07, 1!) - XIX, 9. 19, 17 - X V , 9; L X V I, 5. 45, 7 - X X I I , 4.
08, 25-X X X V I, 3; LXXX- 20, 6 - L II, 5. 49, 15 - X X I I , 6.
VII, 1. 23, 13 - L V , 2. 51, 1-2 = X I, 2.
71, 0 - LIII, 2. 24, 17 = X L , 4. 52, 14 - L X X X V , 1.
71, 7 - V, 3. 24, 18 = X L , 4. 53, 2 - X X V I I , 2.
70, 13 - XXXVII, 2. 28, 1 = X X I V , 4. 53, 4 - X X V I I , 1.
77, 2 - XLVII, 1. 53, 7 - X X X V I , 3; L IV , 4.
77, 22 - XLIX, 2. Eclesiastul 53, 8 - II, 1; X X X V I , 3;
79, 9 - XLIV, 3. 1, 2 = L X X V I , 5. L X X X V I , 1.
79, 13 - III, 3. 2, 13 = L X X X I I I , 3. 53, 9 - X V I , 2.
83, 10 - IV, 11. 7, 3 = X L , 4. 53, 12 - X I X , 9; X X X V I , 8.
83, 11 - IV, 11. 56, 7 - L X V I I , 1.
85, 7 - XXXVII, 2. C în ta r e a c în tă rllo r 58, 3 - X X X , 3.
88, 20 - III, 5. 58, 5 -6 - L V I, 5.
89, 2 - V, 3. 8, 6 - IV , 4.
58, 6 - L V I, 5.
90, 4 - LXXIV, 3. 58, 6 -9 - L IV , 5.
Isa ia
90, 11-12 - XIII, 3. 58, 7 - X L V , 2; L V I, 5.
94, 2 - XIV, 4. 1, 1 - IV , 1.
58, 9 - L IV , 5.
94, 8 - LXXXVI, 4. 1, 3 - X L I I I , 3.
61, 1 - X I X , 9.
96, 2 - LVI, 3. 1, 10 - X I, 1.
101, 4 - II, 5. 1, 15 - L I, 5; L X V I II , 1. 65, 25 - X , 3.
102, 21 - XIX, 5. 1, 18 - L II, 3. 66, 2 - X V , 1; X L V I I , 3;
102, 23 = XIX, 9. I, 26 - V , 2. L X V , 6.
103, 4 - LVI, 4. 3, 15 - X V I I , 3; L X X X I X , 3.
103, 16 - LVII, 5. 3, 23 - L X X X I X , 3. Ie re m ia
105, 2 - LXXV, 3; LXXXII, 5, 1 = X L I V , 3.
5. 5, 2 - III, 3. 1, 2 - IV, 1.
105, 32 - XVII, 6. 5, 4 - X II, 2; X L I V , 3; 1, 18 - LIV, 2.
106, 16 = XXXVI, 3. L X V I I I , 2. 2, 10-11 - XVII, 7.
106, 25 - XXVIII, 2. 5, 5 - X I, 3.
2, 12 - LXI, 3.
109, 1 - VII, 2. 5, 19 - X I, 3.
109, 8 - LXX, 4. 6, 3 = X I X , 4. 2, 32 - XLIII, 3.
113, 11 - XXVI, 3. 6, 9 - X X X V , 1. 3, 7 - LXXIV, 3.
114, 7 = XXXI, 3. 7, 13 - V , 2. 3. 4, 2 - XVII, 6.
117, 21-22 - LXVIII, 2. 8, 3 = V , 2. 5, 8 - XIII, 5.
118, 71 - X, 7. 9, 1-2 - X I V , 1. 7, 15 - XLIII, 2.
129, 1 - XIX, 3. 9, 2 = X I V , 1. 7, 16 = XLIII, 2.
140, 2 - XVI, 9; LXXIII, 3. 9, 5-6 - V I, 4. 8, 4 = XXVI, 5; LXVII, 4;
144, 17 - XXI, 3. 10, 23 - X I, 3. LXXXVI, 4.
146, 10 - XXI, 3. I I, 1 - IV , 3. 8, 7 = XXI, 3.
148, 9 - XXII, 1. 11, 10 = V II, 2; X, 3; 11, 14 - V, 4; LX, 2.
148, 12 - V, 3. X X X V I , 3. 13, 7 = XXX, 4.
13, 9 - ■ X L I II , 4. 13, 12 = XXX, 4.
Pro ve rb e 13, 22 ■- L IX , 7. 15, 19 - LXXVIII, 3.
3, 12 - XIII, 5. 14, 13 ■- X X V , 4.
17, 9 = XXIX, 2.
16, 8 - ■ X I, 3.
5, 3-4 - LXXIII, 4. 18, 7-10 - LXIV, 1.
19, 1 - ■ L V I, 3.
6, 6 - VII, 6; XVII, 7; XXI, 20, 3 - ■ X V I I I , 3. 22, 17 — LXXIII, 3.
3. 23, 23 = LIV, 5.
29, 13 '- X I, 7.
6, 8 - XVII, 7; XXI, 3. 35, 3 - L X V I I, 4. 31, 31 - I, 1.
0, 30 - LXXV, 5. 35, 10 ■- X X X I , 3. 31, 31-32 - XVI, 7.
6, 34 - IV, 4. 36, 12 - X X X V I I , 31, 33 - I, 1.
9, 9 “ VI, 3. 37, 35 ■- X X V I , 8. 35, 14-1!) - XLIII, 3.
9, 12 - LXII, I. 40, 3 - X, 3. 36, 23 - IX, 4.
1010 SFlNTUL IOAN G U R A DE AUR

Ie z e c h ie l M ih e ia 20, 3 - LXXXIII, 3.
2 ,5 - LXVIII, 1; LXX VII, 3. 1, 11 - LXXIX, 4. 28, 3 ~ LXX IX , 5.
Cap. 4 - X X X V II, 4. 3, 10 - LXVIII, 1. 30, 7 - LV, 2.
Cap. 5 - XLIII, 2. 5, 2 - V II, 1. 2. 4. 30, 20 - LXXXIII, 3.
5, 7 - L X X V , 5. 6, 3 - X X IX , 3; LXVIII, 2. 32, 11 - XLVII, 3.
10, 2 - XI, 5. 7 , 5 - X X X V , 1. 34, 22 - LII, 5.
12, 2 - X X X V , 1. 7, 6 - X X X V , 1. I M a ca b ei
13, 10 - LXVIII, 2.
14, 14 - V , 4. Io il 6, 17-7, 4 - LXXVI, 1.
14, 16 - V , 4. 2, 13 - XIX, 3. M atei
Cap. 16 - X X X V II, 4; XLIII, 3, 10 - XIX, 9.
1 . 1, 1 - II, 1; III, 1.
16, 9 - XLIII, 4. Io n a 1, 2 - III, 1. 2.
16, 14 - XLIII, 4. 1, 3 - III, 2.
1, 2 - V I, 3. 4; X V I, 6. 1, 5 - III, 4.
16, 6 - XLIII, 4.
3, 5 - X V I, 6. 1, 16 - IV , 2.
16, 20 - L X X V , 5.
16, 26 - XLIII, 4. 1, 17 - IV , 1.
Naum
1 6 ,4 9 - V I , 6, X III, 1·, LVII, 1, 18 - IV , 2. 3.
1, 15 - X XX II, 6. 1, 19 - II, 4; IV , 3. 5.
4.
16, 51 - X X X V II, 4. 1, 20 - IV , 3. 4. 5. 6; V , 2;
Z a h a ria VIII, 2.
16, 51 -5 2 - L X X V , 5.
18, 23 - XLV, 2; LXX XV I, 5, 2 - XI, 3. 1, 21 - IV , 6. 7; V II, 2.
4. 5 , 7 - X XX V III, 3. 1, 2 2 - V , 2; X V I, 2; X X V , 3.
20, 12 - X X X IX , 3. 9, 9 - X IX, 9; LXVI, 2. 1, 2 2 -2 3 - V , 1.
20, 20 - X X X IX , 3. 12, 10 - LXXVI, 3. 1, 23 - V , 2.
1, 24 - V , 3.
M a le a h i 1, 25 - V , 3.
D a n ie l
2, 13 - L X X X V , 3. 2, 1 - V I, 4.
2, 24 - V , 4. 3, 1 - X IX , 9. 2, 1-2 - V I, 1.
3, 1 - IV , 10. 3,2 - XIX, 9. 2, 2 - V I, 4; V II, 2.
3, 17 - IV , 10. 4, 2 - X IX , 9; X X , 5; 2, 3 - V I, 4.
3, 18 - IV , 10; X X III, 7. X X V III, 5. 2, 4 -5 - V II, 1.
3, 23 - X V I, 11. 4, 5 - X X X V II, 3. 2, 6 - V II, 2.
3, 27 - III, 5. 4, 5 - 6 - LVII, 1.
3, 2 8 -2 9 - X V , 8. 2, 7 = V II, 2.
4, 6 - X X X V II, 3. 2, 8 - V II, 3.
3, 29 - III, 5.
3, 31 - III, 5. B a ru h 2, 9 = V I, 2; V II, 3.
3, 39 - X V , 2. 2, 11 - IV , 3; V III, 1.
3, 36 - X IX , 9.
4, 2 8 -3 0 - X III, 5. 2, 12 - V III, 1.
3, 38 - II, 2.
7, 13 - LVI, 3. 2, 13 - VIII, 1. 2. 3; IX, 3.
9, 2 5 -2 7 - IV , 2. Î n ţ e l e p c i u n e a l u i S o lo m o n 2, 15 - V III, 2. 4.
9, 27 - LXX V, 2. 2, 16 - V II, 3; IX , 1.
3, 1 - XXV III, 3.
6, 6 - X X V I, 6. 2, 16-18 - XLVIII, 2.
O sea
9, 8 - XVII, 2. 2, 17-18 - IX , 3.
4, 2 - LXVIII, 1; L X X IV , 2. 16, 29 - X X V , 4. 2, 19-20 - IX , 3.
6, 3 - X XII, 6. 2, 22 - IX , 4.
6, 4 - X X II, 6. Î n ţ e l e p c i u n e a lu i Is u s , fiu l 2, 23 - IX , 4.
6, 6 - X X X , 2; X X X IX , 2; l u i S ira h 3 ,1 - X X X V II, 2; LXXVI, 2.
XLI, 1; L, 4; LXXIX, 1. 3, 1-2 - X , 1.
1, 21 - LXX XV II, 4.
11, 2 - V III, 3.
2, 2 - X , 7. 3, 3 - X , 3; X LIV , 3.
9 , 8 - X L I I I , 3.
4, 8 - X X X V , 4; LI, 5. 3, 4 - X , 3.
A n to s 5, 8 - LXVIII, 5. 3, 4 -9 - X LIV, 3.
3, 6 - X X I I , 4. 9, 20 - LI, 5. 3, 5 -6 — X , 5.
6 . 6 - X L V I I I , 5; L X X I X , 4. 12, 17 - IX, 6. 3 , 7 - X I , 1; X X IV , 4; XLIV,
K, 11 - II, (i 18, 16 - X X X V , 5; LI, 5. 2.
9, 7 - V I I I , 4; X I , 1. 18, 30 - LXXI1I, 4. 3, 8 - X , 3. 6; X I , 2.
IN M C K N C R im iR IS T IC 1011

3, !) - XI, 2. 3; X X V I, 4; 5, 14 - IV , 7; X II, 5; X V, 7. 5, 48 - XVIII, 6.

XLIV, 2. 5, 14-15 - X V , 7. 6, 1 - X IX, 1; X X , 1.
3, 10 - XI, 3. fi; X XIII, 7; 5, 15 - XLIII, 5. 6, 1 -4 - LXXI, 3; LXXX, 1.
LVI, 4. 5, 15-16 - X V , 7. 6, 2 - X IX, 1.
3, 11 - I I I , 5 ; XI, 4. 6 ; X X X ­5, 16 - X IX , 4; XLVI, 3. 6, 3 - X IX , 2; X X , 1; LXXI,
V II, 2. 5, 17 - X V I, 1. 2. 3. 3.
3, 12 - X XX II, 3. 5, 18 - X V I, 3. 6, 4 - XIX, 2; XXII, 3.
3, 13 - XII, 1, 5, 19 - X V I, 3. 4; XVIII, 6. 6, 5 -6 = XIX, 2.
3, 13-17 - VII, 1. 5, 20 - X V I, 3. 4; XVII, 7; 6, 6 - XIX, 3; X X , 1.
3, 14 - XII, 1; X X X V I, 1. X X I, 4; LVI, 2; LXIV, 4. 6, 7 - X IX , 3.
3, 15 - X , 1; XII, 1; X V I, 2; 5, 21 - X V I, 1. 5; XXII, 2. 6, 8 - XIX, 3.
LIV, 4. 5, 22 - X V , 3; X V I, 1. 3. 4, 6, 9 - X IX , 4.
3, 15-16 - XII, 1. 5. 7; X V III, 1; X X V , 1; 6, 10 - XIX, 4. 5.
3, 16 - XII, 2; X X X V I, 1. X X X V , 3; XLI, 4; LXI, 6, 1 1 - X I X , 5; XXII, 3 ;L V ,
3, 17 - XII, 2; XIII, 1. 2; 2; LXIV, 4; LXXXVI, 4. 5.
X X X V I, 1; LVI, 4. 5, 2 2 -2 3 - X V II, 5. 6, 12 - XIX, 5; LX, 1.
4, 1 - XIII, 1. 5, 23 - X V III, 5; LX, 1. 6, 13 - XIX, 6; XXII, 2.
4, 2 - XIII, 2; XLVI, 4. 5, 2 3 -2 4 - X V I, 9; LXXIX, 6, 14 - XVI, 9; X IX , 6; LIX,
4, 3 - XIII, 2. 4. 6.
4, 4 - XIII, 2; X X I, 2. 5, 24 - X V I, 3. 6, 14-15 - XIX, 7.
4, 6 - XIII, 3. 5, 25 - X V , 3; X V I, 3. 10; 6, 16 - X X , 1.
4, 7 - XIII, 3. X X , 2. 4. 6, 17 - X XX , 3.
4, 8 -1 0 - XIII, 3. 5, 27 - X X II, 2. 6, 19 - XVI, 3; X X , 2;
4, 11 - XIII, 4. 5, 2 7 -2 8 - X V II, 1. LXXIV, 5.
4, 12 - X IV , 1. 5, 28 - V II, 7; X V I, 3; XVII, 6, 19-20 - X X, 2.
4, 13 - X IV , 1. 5; X V III, 6; X X V , 1; 6, 20 - XXI, 1.
4, 15-16 - X IV , 1. X X X V I, 3; LI, 4; LXI, 2; 6, 21 - X X , 3.
4, 16 - X IV , 1. LX X X V I, 4. 6, 22 - X X , 3.
4, 17 - X IV , 1. 5, 29 - X V II, 3. 5; LIX, 6. 6, 2 2 -2 3 - X X , 3.
4, 18 - X IV , 2; X X X II, 3. 5, 2 9 -3 0 - LIX, 4. 6, 24 - XVI, 3; X X I, 1;
4, 18-20 - XIV, 2. 5, 30 - X V II, 3. X X V III, 4; XLI, 4; LIX,
4, 18-22 - X XX , 1. 5, 3 1 - 3 2 - X V I I , 3; LXII, 1. 6; LXXIV, 5.
4, 19 - LXIV, 1. 5, 32 - X V II, 5; X VIII, 6; 6, 25 - XXI, 2.
4, 21 - X IV , 2; X X X II, 3. X X V , 1. 6, 26 - XXI, 2. 3; XXII, 1;
4, 2 3 -2 4 - X X V , 1. 5, 3 3 -3 4 - X V II, 4.
X X X II, 4; LXXIV, 5.
4, 24 - X IV , 3. 5, 34 - X V III, 4; XXII, 2;
5, 1-3 - X V , 1. 6, 27 - X XI, 2. 3.
X X V , 1.
5, 3 - X V I, 3; X V III, 6; 5, 3 4 -3 5 - X V II, 5. 6, 2 8 -3 0 - XXII, 1.
XLV II, 3; LXII, 3. 5, 3 4 -3 7 - XLI, 4. 6, 3 1 -3 2 - XXII, 2.
5, 35 - X V III, 4; XXII, 2.
5 , 4 - V I , 5 .6 ; X V , 2 .3 ; X V I, 6, 32 - XXII, 2. 3.
3; X V III, 6; XL, 4. 5, 36 - X V III, 5. 6, 33 - X V , 3; XXII, 3;
5, 5 - X V , 3; X V I, 3. 5, 37 - X V II, 5; X VIII, 6. X X V I, 4; LV, 6;
5 ,6 - X V , 3. 4; X V I, 3; X IX , 5, 3 8 -4 0 - X V III, 1. LXVIII, 3. 5.
3. 5, 39 - X V I, 3. 7; X X V , 1; 6, 34 - XXII, 3; X X X II, 4.
5, 7 - X V , 4; X V I, 3; X V III, X X X IX , 4; LX, 1. 7, 1 - XXIII, 1.
6* X X 2 5, 40 - X V I, 3; X X , 2. 7, 2 - X XIII, 1.
5, 8 - X V ,’4; X V I, 3; X VIII, 5, 41 - X V III, 3. 7, 3 - XXIII, 1. 2.
6; XLVII, 3. 5, 42 - X V III, 3; X X X V , 4. 7 , 5 - XXIII, 2.
5 , 9 - X V , 4; X V I, 3; X VIII, 5, 4 3 -4 5 - X V III, 3.
7, 6 - I, 7; XXIII, 3; X X X ­
6. 5, 44 - X V III, 6; X X V , 1;
5, 10 - X V , 4; X VIII, 6. V III, 1.
LX 2
5, 10-12 - XVI, 3. 5, 45 - X V I, 6; X VIII, 6; 7, 7 - XXIII, 3.
5, 11 - XVI, 3; X XXIII, 7. XIX, 1. 7; X X II, 2; LXI, 7, 9 - XXIII, 4.
5, 11-12 - X V, 4. 5. 7, 11 - X X I I I , 4; L X I II, 1.
5, 12 - X V, 5; XVIII, 5. fi. 5, 4fi - X V I I I , 5. fi; X L , 4; 7, 12 - 1, 5; X V I , 3; X X I I I , 5.
5, 1 3 - I V , 7; XII, .r>; XV, fi. L X , 2. 7, 13 - X V I , 3; X L V I I , 2
7 , XVIII, 3 fi. 5, 17 - XVIII, fi; XXII, 7, 13 11 - XXIII.
1012 SElNTUL lOA N G U RA DE AUR

7, 14 - X V I, 3; X XIII, 6; XLVI, 3; LXIII, 4; 9, 34 - XVII, 1; X X X II, 2.

X X V I, 6; X X X V III, 2; LXIV, 5; LXX X, 2. 3; 9, 35 - XXXII, 2.
X X X IX , 4; XLIII, 5. X C , 4. 9 , 3 6 -3 8 - X XX II, 2.
7, 15 - X X III, 6. 8, 21 - X X V II, 3. 10, 1 ■ X XX II, 3.
7, 16 - X X III, 6; X LV I, 3. 8, 2 1 -2 2 - X IV , 2; XLIV, 1; 10, 2 - XXXII, 3.
7, 16-18 - X XIII, 7. LXVIII, 5. 10, 3 ” X XX II, 3.
7, 19 - X X III, 7. 8, 22 = X X V II, 3; LXX, 3. 10, 4 - X XX II, 3.
7, 20 - X XIII, 7. 8, 2 3 -2 4 ' X X V III, 1. 10, 5 - X X X I I , 3;L II, 1;L V ,
7, 21 - X X IV , 1. 8, 2 3 -2 7 = L, 1. 2.
7, 2 1 -2 3 - X X V , 1. 8 ,2 4 - 2 7 - X V I , 2; X X V II, 1. 10, 5 -6 - XXXII, 3.
7, 22 - X X IV , 1; LXXVIII, 8, 25 - X X V III, 1. 10, 6 - LXIX, 1.
4. 8, 26 - X X V III, 1. 2; X XIX , 10, 7 - XXXII, 4.
7, 2 2 -2 3 - X X X II, 8; LXIV, 1; X X X II, 1; LVIII, 2. 10, 8 - X XX II, 4; XXX III, 4;
4. 8, 27 - X X V III, 1; L, 2. X X X V , 3; LVII, 3.
7, 23 - X X IV , 1; LXXVIII, 8, 28 - LVII, 3. 10, 9 - XXII, 4; XLVI, 4.
2 -4 . 8, 2 8 -3 2 - LXV II, 1. 10, 9 -1 0 - X XX II, 4;
7, 24 - X X IV , 2. 8, 29 - X X V III, 2; X X IX , 1. X X X III, 4; X X X V , 3;
7, 25 - X X IV , 2. 8, 3 0 -3 2 - X IX , 6. LXIII, 2; LXXX, 3.
7, 26 - X X IV , 3. 8, 32 - X X IX , 1. 2. 10, 10 - XXII, 4; X X X II, 4;
7, 27 - X X IV , 4. 8, 34 - X X V III, 3. X X X III, 4. 9; X X X IV ,
7, 28 - X X V , 1. 9, 1-2 - X X IX , 1. 1; X X X V , 3; XLIX, 5.
7 ,2 8 -2 9 - X V II, 1; X X V I, 1. 9, 2 - X X X I, 2; X X X II, 1; 10, 11 - XXXII, 5; X X X III,
7, 29 “ X X V , 1. X X X IX , 1. 1-4.
8, 1 - X X V , 1. 9, 2 -8 - X X X , 1. 10, 12 - X X X V , 1.
8, 1-2 - X X V , 1. 9, 3 - LXII, 1. 10, 12-13 - X X X II, 5;
8, 2 - X X V I, 1; LVII, 3. 9, 4 - X X IX , 3; X X X V II, 1. X X X III, 4; X X X V , 3.
8, 2 -1 6 - X X V , 1. 9, 4 -5 - X X IX , 2. 10, 13 - XXXIII, 4.
8, 3 - X X V , 1. 2; X X V I, 1-4; 9, 6 - X X IX , 1. 2; X X IX , 2; 10, 14 - X XX VII, 5.
X X IX , 1; LVII, 3. LXXVIII, 3. 10, 14-15 - X X X II, 5;
8, 4 - X X V , 2; X X V I, 3; 9, 7 - IV , 3. X X X V , 2. 3.
X X IX , 2. 9, 8 - X X IX , 3. 10, 15 = XXXIII, 3. 4.
8, 5 -6 - X X V II, 1. 9, 9 - X X X , 1; X X X II, 3; 10, 1 6 -X X X I I I , 1 .4 ; LV, 2.
8, 5 -7 - X X V I, 1. XLVII, 3; LXVII, 4; 10, 17-18 - XXXIII, 2. 4.
8, 5 -8 - X X V I, 2. LXXIV, 5; LXXXIII, 4. 10, 17-22 - IX, 3; X X X II, 4.
8, 5 -1 3 - LXVI, 1. 9, 9 -1 0 - X X V II, 1. 10, 18 - LV, 2.
8, 7 - LII, 2. 9, 11 - X X X , 2. 10, 19 - XXXII, 4; X X X IV ,
8, 8 - III, 5; X X V I, 1. 2; 9, 12 ' X X X , 2. 1.
X X V II, 1; X X IX , 1; LII, 9, 13 = X X X , 2. 3; L, 4; 10, 1 9 -2 0 = X XXIII, 4.
2. LXXX, 1. 10, 20 - XXXIII, 3.
8, 9 - X X V I, 1. 4. 9, 14 - X X X , 3; X X X V I, 1. 10, 21 - XXXIII, 3.
8, 1 0 - X X V I , 1.2; X X IX , 1. 9, 15 - X X X , 3. 4; XLIII, 2. 10, 22 - XXXIII, 3. 4;
8, 11 - X V I, 4; X X V I, 2. 4; 9, 16 - X X X , 4. X X X IV , 1; XLVI, 1.
X X X I, 3. 9, 17 - X X X , 4. 10, 23 - IV, 3; X X X IV , 1.
10, 2 4 -2 6 - X X X IV , 1.
8, 11-12 - X X V I, 2; LXIV, 9, 18 - X X X I, 1; LII, 1.
9, 20-21 - X X X I, 1. 10, 25 - XXXIII, 7; LXI, 5.
2.
10, 26 - X XX IV, 1.
8, 12 - X II, 4; X X V I, 4; XL, 9, 20 -2 2 - LX V I, 1; LXXX,
1. 10, 27 - XXIII, 3; X X X IV ,
3.
2.
8, 13 - X X V I, 2. 4; X X X II, 9, 22 - X X X I, 2. 10, 28 - X X X IV , 1. 2.
1. 9, 23 -2 4 - X X X I, 2.
10, 29 - IX, 3.
8, 14 - X X V II, 1. 9, 25 - X X X I, 3; X X X II, 1.
10, 2 9 -3 0 - X X X IV , 2.
8, 15 - X X IX , 2. 9, 2 7 -3 0 - X X X II, 1. 10, 30 - X XVIII, 3.
8, 16-17 - XXVII, 1. 9, 28 - X IV , 3. 10, 31 - X XX IV, 2.
8, 18 - X XV II, 2. 9, 30 - X X X II, 1. 10, 3 2 -3 3 - X X X IV , 3.
8, 19 - XXVII, 2. 9, 30-31 - X X X II, 1. 10, 33 - V I, 6.
8, 20 - I V , 3; X X I I , 4; 9, 32 - X XX II, 1. 10, 34 - X XX V, 1.
X X V I I , 2, X X X V I I , 3; 9, 33 - X XX II, 1. 2. 10, 35 - X XX V, 1.
INI)I('K NCRIPTimiNTIC 1013

1 0 , 36 - X X X V , 1 ; L I X , 1 . 12, 8 - X X X I X , 3. 13, 13 - XXIII, 3; XLV, 1.

1 0 , 37 - X L V I II , 3. 12, 9 -1 0 - XL, 1. 13, 14 - XLV, 1.
10, 37-38 - X X X V , 1. 12, 10 - XL, 1. 13, 15 - XLV, 1.
10, 38 - X XX VIII, 3; LV, 2. 12, 10-12 - LXII, 2. 13, 16 - XLV, 2.
10, 39 - X X X V , 2; 12, 10-13 - X XXIX, 1. 13, 17 - XLV, 2.
XXXVIII, 3; LVI, 1; 12, 11 - X V I, 1; XL, 1. 13, 18 - XLV, 2.
LXIV, 2. 12, 11-12 - XL, 1. 13, 19 - XLIV, 3.
10, 40 - X X X V , 2, 3. 12, 12 - LXII, 2. 13, 20-21 = X LIV, 3.
10, 41 - X X X V , 2. 12, 13 - XL, 1. 13, 22 = X X , 4; X LIV, 4.
10, 42 - III, 4; X X X V , 2. 12, 14 - X L, 1. 13, 2 4 -3 0 - XLVI, 1.
11, 1 - X X X V I, 1. 12, 15 = XL, 2. 13, 30 - X XIX , 3; XLVI, 2.
11, 2 -3 - X X X V I, 1. 12, 15 -1 6 - XL, 2. 13, 31 = XLVI, 2.
11, 2 -1 9 - X X X , 3. 12, 17-21 - XL, 2. 13, 32 = XLVI, 2.
11, 3 - XLIX, 1. 12, 22 - XL, 2. 13, 33 - XLVI, 2.
11, 4 -5 - X X X V I, 2. 12, 2 3 -2 4 - XL, 3. 13, 34 -3 5 = XLVII, 1.
11, 6 - X X X V I, 2. 12, 24 = XLI, 1; XLV, 1. 13, 36 - XLVII, 1.
11, 7 -9 - X X X V II, 1. 12, 2 5 -2 6 - XLI, 1. 13, 37 -4 3 - XLVII, 1.
11, 10 - X X X V II, 2. 12, 26 = XLI, 1. 13, 42 - LVI, 4.
11, 11 - X X X V II, 2; 12, 27 - XLI, 2; LXIV, 2; 13, 43 - LVI, 4.
XXX VIII, 1; XLV III, 4. LXX IX , 2. 13, 4 4 -4 6 = XLVII, 2.
11, 1 2 - X X I I I , 6; X X X V III, 12, 28 - X LI, 2. 13, 47 -4 8 - XLIV, 3; XLVII,
l. 3; L X IX 4. 12, 29 - XLI, 2. 2.
11, 13 - X X X V II, 3. 12, 30 - X LI, 3. 13, 48 - LVI, 4.
11, 13-14 - X X X V III, 1. 12, 31 - X LI, 3. 13, 50 - XLVII, 2; LVI, 4.
1 1 ,1 4 —X X X V II, 3; LVII, 1. 12, 3 1 -3 2 - XLI, 3. 13, 51 - XLVII, 2.
11, 15 - X X X V II, 3. 12, 33 - XLII, 1. 13, 52 - XLVII, 2.
11, 16-17 - X X X V II, 3; 12, 34 - XLII, 1. 13, 53 - XLVIII, 1.
XXXVIII, 1. 12, 35 = XLII, 1. 13, 54 - XLVIII, 1.
11, 16-19 - X X X V II, 3. 12, 36 - XLII, 2; LXXXVI, 13, 55 - V , 3; X X X V II, 2;
11, 18 - X X X V II, 4. 4. XLVIII, 1.
11, 18-19 - X IV , 1. 12, 37 - XLII, 2; LI, 5. 13, 55 -5 6 = XLIV, 1.
11, 19 - X X X , 2; X X X I, 1; 12, 38 - XIII, 3. 13, 57 -5 8 = XLVIII, 1.
X XXVII, 2. 4. 12, 3 8 -3 9 = XLIII, 1. 13, 58 - XLVIII, 1.
11, 20-21 - X X X V II, 4. 12, 39 - LIII, 2; LXV, 1; 14, 1 - XLVIII, 2.
11, 21-22 - L X X V , 5. LX X X VIII, 1. 14, 1-2 - LIV, 1.
11, 21 -2 4 - X X X V II, 4; 12, 3 9 -4 0 = LXXXIX, 1. 14, 1-12 - V I, 4.
X XX VIII, 1. 12, 40 = XLIII, 1. 14, 2 = XLVIII, 2.
11, 23 - XLVIII, 1. 12, 41 = V I, 3; XLIII, 2; 14, 3 -5 ’■ XLVIII, 2.
11, 2 5 -2 6 - X X X V III, 1. LXIV, 2; LXXIX, 2. 14, 4 — X X IV , 4.
1 1 ,2 7 - X XX VIII, 2; LIV, 2. 12, 4 1 -4 2 - X X X V II, 4. 14, 6 - XLVIII, 2.
11, 28 - X X X V III, 2; 12, 42 = V I, 3; X X X V II, 2; 14, 6 -8 - XLVIII, 2.
LXIX, 1. XLIII, 3; LXIV, 2; 14, 9 - XLVIII, 2.
11, 29 - III, 5; X L V I, 4; L X X IX , 2. 14, 13 - XLIX, 1.
LXIV, 5. 12, 4 3 -4 5 - XLIII, 2. 3. 14, 14 - XLIX, 1.
11, 29 -3 0 - X X X V III, 3. 12, 46 - IV , 3. 14, 15 - XLV, 1; XLIX, 1;
11, 30 - XXIII, 5. 12, 4 6 -4 8 = XLIV, 1. LIII, 1.
12, 1 - X XX IX, 1; LXII, 1. 12, 4 6 -5 0 - XLV, 1. 14, 15-21 = XVI, 2.
12, 1-7 - LXII, 2. 12, 47 - X X V II, 3. 14, 16 - XLIX, 1; LIII, 1.
12, 1-13 - X V I, 2. 12, 48 - X X V II, 3. 14, 17 - XLIX, 1.
12, 2 - XXIII, 1; X X X , 2; 12, 50 - X LIV , 2. 14, 18 - XLIX, 1.
X XX IX, 1. 13, 1 - X LIV , 2. 14, 19 - X V I, 1.
12, 2 -1 3 - LXII, 1. 13, 2 - X LIV , 2. 14, 19-21 - XLIX, 1.
12, 3 - 4 - X XX IX, 1; XL, 1. 13, 3 - X L IV , 2. 14, 20 - XLIX, 1.
12, 4 - XL, 1. 13, 7 - X X , 4. 14, 22 - XLIX, 3.
12, 5 - XXXIX, 2. 13, 10-11 - XLV, I. 14, 23 -2 4 - L, 1.
12, 6 - XXXIX, 2. 13, I I - XLVII, I; LXII, 4. 14, 25 - L, I.
12, 7 - XXXIX, 2. 13, 12 - XLV, 1. I I, 26 - l„ I
1014 SFtNTUL IO AN CJURA DE AUR

4, 27 - L, 1. 16, 13 = LIV, 1. 18, 2 -4 - LXV, 4.

4, 28 - L, 1. 16, 14 = LIV, 1; LVI, i; 18, 2 -6 - LXXII, 3.
I, 29 - LVI, 2. LVII, 2. 18, 3 = LXV, 1.
I, 29-31 - L, 1. 16, 15 = LIV, 1. 18, 4 = LXI, 2.
4, 32 « L, 2. 16, 16 - LIV, 1; LVII, 2; 18, 5 - LIX, 4.
4, 33 - L, 2; LIV, 1. LVIII, 1. 18, 6 - LIX, 4.
4, 3 4 -3 6 - L, 2. 16, 16-17 - LVI, 1; 18, 7 = LIX, 1. 4. 5.
5, 1-2 - LI, 1. LXXVIII, 3. 18, 8 -9 = LIX, 4.
5, 1-20 - LXXIII, 1. 16, 17 = U V , 1. 2; LVII, 3; 18, 10 = LIX, 4. 5.
5, 2 - XXIII, 1. LVIII, 2. 18, 11 = U X , 4. 5.
5, 2 -2 0 - LVIII, 2; LXII, 1. 16, 17-19 — LXIV, 1. 18, 1 2 - 14 - LIX, 4.
2. 16, 18 = LIV, 2. 18, 14 = LIX, 5.
5, 2 -3 - X X V , 2. 16, 19 - LIV, 2; LVIII, 2; 18, 15 = LX, 1.
5, 3 -6 “ LI, 1. LXV, 3. 18, 15-17 - X XIII, 1.
5, 8 -9 - LI, 2. 16, 20 = LIV, 3. 18, 16 = LX, 1.
5, 10 - LI, 3. 16, 21 = LIV, 3; LVII, 2 18, 17 = XXIII, 1; LX, 1. 2;
5, 11 - LI, 3; LXII, 2. 16, 22 = LIV, 3; LV, 1; LVI, LXI, 1.
5, 12 - XLV, 1; LI, 3. 2; LXV, 1; LXXXII, 3. 18, 18 - LX, 2.
5, 13 - LI, 3. 16, 2 2 -2 3 - LXXVIII, 3. 18, 19 -2 0 “ LX, 2.
, 14 - LI, 3. 16, 23 - LIV, 3. 4; LV, l; 18, 2 1 -2 2 - LXI, 1.
O i v i v i O i in

, 15 - LI, 3; LXII, 2. LVII, 3; LVIII, 1. 18, 22 - LX, 1.

, 16 - X X V III, 1; LI, 4. 16, 24 - LV, 1; LVI, 2; 18, 2 3 -2 5 = LXI, 1.
, 16-17 - LIII, 3. LXIII, 2. 18, 2 3 - 34 = V , 4; X V , 11;
, 17-20 - LI, 4. 16, 25 = LVI, 1. LVI, 1; LXI, 1.
, 20 - LI, 3. 16, 2 5 -2 6 = LV, 2. 18, 2 4 - 25 - LXI, 3.
U i O i O i Cn

, 2 1 -2 2 - LII, 1. 16, 26 = LIX, 7. 18, 2 6 -2 7 - LXI, 3.

, 2 1 -2 8 = V , 4; LXXX, 1. 16, 27 = LV, 4; LVI, 1. 18, 28 - LXI, 4.
1, 22 = VI, 3. 16, 28 = LVI, 1. 18, 29 = LXI, 4.
>, 2 2 -2 8 XXII,, 5; X X V I, 17, 1 - LVI, 1. 18, 3 0 -3 1 = LXI, 4.
1; LXVI, 1. 17, 1 -3 - LVI, 1. 18, 32 - X XIII, 2.
i, 23 - LII, 1. 17, 1 -8 = LXXXIII, 1. 18, 3 2 -3 3 = LXI, 4.
i, 24 - LII, 1. 17, 2 -3 - LVIII, 2. 18, 34 = LVI, 4; LXI, 4.
i, 25 = LII, 2. 17, 4 = LVI, 2. 3. 19, 1 = LXII, 1.
i, 26 - X X I I , 5; LII, 2; LIII, 17, 5 = LVI, 3; LVIII, 1. 3. 19, 2 = LXII, 1.
17, 6 = LVIII, 3. 19, 3 = LXII, 1.
4 = X V I, 2.
in Î J i

I, 27 - XXII, 6; LII, 2. 17, 6 -8 = LVI, 3. 19,

i, 28 - X X V I, 2; LII, 2; 17, 9 = X X V II, 1; LVI, ■4. 19, 4 -6 - LXII, 1.
LIII, 2. 17, 10 = LVII, 1. 19, 7 - LXII, 2.
wn w"* w*i

, 2 8 -2 9 - LVIII, 2. 17, 11 = LVII, 1. 19, 8 = X V II, 4; LXU, 2.

, 29-31 = LII, 3. 17, 12 = LVII, 2. 3. 19, 9 = LXII, 2.
, 32 - U D , 1. 17, 12-13 = LVII, 1. 19, 10 = X XIII, 3; LXII, 2.
5, 33 = LIII, 1. 3. 17, 14-16 = LVII, 2. 19, 11 - LXII, 3.
5, 34 — LIII, 1. 17, 14-18 = LVII, 2. 19, 12 - LXII, 3; LXV, 1;
5, 3 5 -3 6 = LIII, 2. 17, 17 = LVII, 2. 3. LXXVIII, 1.
5, 3 7 -3 8 = LUI, 2. 17, 19 - LVII, 3. 19, 1 3 - 15 = LXII, 4.
5, 39 - L XX X V III, 1. 17, 20 = LVII, 2. 3. 19, 16 - X X V II, 3; LXIII, 1.
5, 3 9 -1 6 , 4 - LIII, 2. 17, 21 - LVII, 4. 19, 17 = X X V II, 3; LXIII, 1.
6, 5 — LIII, 3. 17, 2 2 -2 3 - LVII, 2; LVIII, 19, 17-18 - LXIII, 1.
6, 5 -7 - X LIX, 1. 1. 19, 20 = LXIII, 1.
6, 6 — LIII, 3. 17, 24 = LVIII, 1. 19, 21 = LXIII, 1; LXIV, 1;
6, 6 -1 2 - LVII, 3. 17, 2 4 -2 7 = LXX, 1; LXV, 1; LXX XV , 4.
6, 7 - LIII, 3. L XX X VI, 1. 19, 22 - LXIII, 2.
6, 8 - 9 - LIII, 1. 17, 2 5 -2 6 - LVIII, 1. 19, 23 = LXIII, 2; LXXVII,
6, 8 10 - U l l , 3. 17, 27 = LI, 3; LVIII, 1; 2.
6, 9 - XXX, 2. IJCV, 3. 19, 24 - LXIII, 2.
6, II - LIII, 3. 18, 1 - LVIII, 2; LXV, 3 . 4. 19, 25 = XXIII, 3.
6, 12 - U l l , 3. 18, 2 -3 - LIX, 4; LXII, 4. 19, 2 6 - L X I I I , 2.
INDICK NC/'RII'TtlKIiSTIC'
19, 27 - XLVI, 4; LXIII, 3;
LXIV, 1; X C, 4.
19, 28 - X XV I, 4; XLVI, 4;
XLVII, 3; LXIII, 3;
LXIV, 1; LXV, 2.
19, 29 - X V , 3; XLVI, 4;
LXIII, 3; LXIV, 1; LXV,
1; LXXIV, 5; X C , 4.
19, 30 - X X V I, 4; LX IV , 2.
3; LXVII, 3; LXIX, 2.
20, 1-16 - LXIV, 2.
20, 9 - III, 5.
20, 16 - LXIV, 3; LXV II, 3.
20, 17-19 - LXV , 1.
20, 20 -2 1 - LXV, 2.
20, 2 0 -2 4 - L, 2.
20, 22 - LVI, 1; LXV , 2.
20, 23 - LIV, 2; LXV , 2.
20, 24 - LXV, 3; LXVI, 1.
20, 25 - LXV, 4.
20, 2 5 -2 7 - LXV, 4.
20, 26 - LXIV, 5.
20, 28 - LXIV, 5; LXV , 4;
L X X V I, 5.
20, 2 9 -3 0 - LXVI, 1.
20, 3 2 -3 3 - LXVI, 1.
21, 1-5 - LXVI, 1.
21, 2 -3 = LXXXI, 1.
21, 4 - X V I, 2.
21, 10-11 - LXVI, 3.
21, 12-13 - LXVII, 1.
21, 14 - LXVII, 1.
21, 15 - X V I, 2; LXVII, 1.
21, 16 - LXVII, 1.
21, 18 - LXVII, 1.
21, 19 - LXVII, 1.
21, 21 - LXVII, 2.
21, 22 - LXVII, 2.
21, 23 - LXVII, 2; LXX, 1.
21, 25 - LXVII, 2.
21, 2 5 -2 6 - XI, 1.
21, 26 - LXVII, 2.
21, 27 - LXVII, 2.
21, 2 8 -3 0 - LXVIII, 1.
21, 28 -3 1 - LXVII, 2.
21, 31 — X , 3; LX, 2; LXVII,
3; LXIX, 2.
21, 32 - LXVII, 3; L X X V , 5.
21, 3 3 -3 4 - LXXIV, 1.
21, 33-41 - LXVII, 2; LXX-
VIII, 2.
21, 3 3 -4 2 - LXVIII, 1.
21, 37 - LXXVII, 3.
21, 38-3!) - LXIX, I.
2 1 , 4 1 - LXXIV , 2.
21, 43 - LXIX, 1.
21, 11 - L X V I I I , 2.
21, 4 5 -4 6 - LXVIII, 2.
21, 46 - LXX, 1.
22, 1-14 - LXIX, 1.
22, 2 -1 4 - L X X IV , 1.
22, 8 -1 3 - LVI, 1.
22, 11-13 - LII, 3;
LXXVIII, 3.
22, 13 - LVI, 4.
22, 15 - LXX, 1.
22, 16 - X X X , 3.
22, 16-17 - LXX , 1.
22, 16-21 - L X X V I, 1.
22, 18 - LXII, 1; LXX, 1.
22, 19 "■ LXX , 2.
22, 20 - LXX , 2.
22, 21 ■' LXX, 2.
22, 22 - L X X , 2.
22, 23 - LXX , 2.
22, 2 4 -2 8 - LXX , 2.
22, 28 - LXX, 2.
22, 29 - LXX , 2.
22, 30 - LXX , 3.
22, 3 1 -3 2 - L X X , 3.
22, 33 - LXX , 3.
22, 3 4 -3 6 - LX X I, 1.
22, 3 5 -3 9 - LXIII, 1.
22, 3 7 -3 9 - LXX I, 1.
22, 39 - I, 5.
22, 40 = LXXI, 1.
22, 4 1 -4 5 - L X X X IV , 3.
22, 42 - LXXI, 1; LXXII, 3.
22, 43 = LXXI, 2.
22, 43 - LXX I, 2.
22, 4 3 -4 4 = X X V I, 8.
22, 4 3 -4 5 - LX X I, 2.
22, 44 - LXX I, 2.
22, 46 - LXXI, 2.
23, 1-3 - LXXII, 1.
23, 3 “ LXXII, 1; LXXIII, 1.
23, 4 - X XIII, I; LXXII, 1;
LXXIII, 1.
23, 5 - LXXII, 2.
23, 6 -7 - LXX II, 2.
23, 8 - LXXII, 3.
23, 9 - L, 3; L X X II, 3.
23, 10 - LXIII, 1; LXXII, 3.
23, 11-12 - LXX II, 3.
2 3 .1 3 - X XIII, 2; LXXIII, 1.
2 3 .1 4 - X X III, 2-, LXXIII, 1.
23, 1 5 - X X I I I , 2; LXXIII, 1.
23, 16 - X VII, 5.
23, 2 3 - X X I I I , 1.2; LXXIII,
1; LXXX, 1.
23,24 — XXIII, I; L X X I I I ,2.
1015
23, 25 - XXIII, 2; LXXXI, 4.
23, 2 5 -2 6 - LXXIII, 1.
23, 2 7 - X X I I I , 2; LXXIII, 2.
23, 29 - XXIII, 2.
23, 2 9 -3 0 - LXXIV, 1.
23, 31 - LXXIV, 1.
23, 32 - LXVIII, 1; LXXIV,
1.
23, 33 - LXXIV, 1.
23, 34 - XLVII, 2; LXXIV,
1.
23, 3 4 -3 6 - LXXIV, 1.
23, 35 - LXXV, 5.
23, 37 - V I, 6; LXXIV, 3;
L X X V , 5.
23, 38 - LXXIV, 3; LXX V,
1; LXXXVIII, 1.
23, 39 - LXXIV, 3; L X X V ,
1; LXXVI, 3.
24, 1 -2 - LXXV, 1.
24, 1 -4 4 - X , 1.
24, 3 - LXXV, 1.
24, 4 - 6 - LXXV, 1.
24, 6 - LXXVII, l.
24, 7 - LXXV, 2.
24, 8 - LXX V, 2.
24, 9 - LXXV, 2.
24, 9 -1 3 - LXXV, 2.
24, 12 - XVI, 8.
24, 14 - X, 5; X X V , 3;
L X X V , 2; LXXVII, 1.
24, 15 - LXXV, 2; LXXVI,
1.
24, 16-18 = LXXVI, 1.
24, 19 - LXXVI, 1.
24, 20 -2 1 - LXXVI, 1.
24, 21 - XLIII, 3.
24, 22 = LXXVI, 1.
24, 2 3 -2 8 - LXXVI, 2.
24, 29 - LIII, 2; LXXVI, 3;
LXXVII, 1. 2.
24, 30 - LXXVI, 3.
24, 31 - LXXVI, 3.
24, 3 2 -3 3 - LXXVII, 1.
24, 34 - LXXVII, 1.
24, 35 - LTV, 2; LXXVII, 2.
24, 36 - LXXVII, 1.
24, 3 7 -3 8 - LXXVII, 2.
24, 3 7 -3 9 - LXXVII, 1.
24, 4 0 -4 2 - LXXVII, 2.
24, 42 - LXVII, 4.
24, 43 -44 - LXXVII, 2.
24, 45 47 - LXXVII, :i.
24. 45 5 1 - LXXVIII, I
1 0 1fi SFtNTUL IOAN G U R A DE AUR

24, 48-51 - L X X V II, 4; 26, 31 - LXXXII, 2. 27, 40 - LX X X V II, 2;

LXXXI, 4. 26, 32 - LXXXII, 2. LXXXVIII, 2.
24, 51 - LVI, 4; L X X X I, 4. 26, 33 - LXXXII, 2. 27, 42 - L X X X V II, 2;
25, 1-12 - LII, 3; LXIV, 4; 26, 34 - LXXXII, 3; LXX XV III, 2.
LXXVII, 5. L X X X V , 2. 27, 43 - LX X X V II, 2.
25, 1-13 - IX , 6; X X, 26, 35 - LXX XII, 3; LXX- 27, 44 - LX X X V II, 2.
6; XLV II, 3; L, 4;L X X - X III, 1. 27, 45 - X V I, 2.
XII, 5. 26, 3 6 -3 8 - LXXXIII, 1. 27, 4 5 -4 8 - LX X X V III, 1.
25, 1-30 - L X X V III, 1. 26, 38 - LXXVIII, 4; LXX- 27, 50 - LXX XV III, 1.
25, 8 -1 2 - L X X X I, 4. X IV , 1. 27, 50-51 - LXX XV III, 1.
25, 12 - XXIII, 8; LXVIII, 3; 26, 39 - LXXVIII, 4; LXX- 27, 5 1 -5 2 - L X X IX , 3.
LXXVI, 4. X IV , 1. 27, 52 - LXX XV III, 1.
25, 21 - LVI, 4. 26, 3 9 -4 1 - LXXXIII, 1. 27, 5 2 -5 3 - LXX XV III, 2.
25, 2 4 -3 0 - LXX VII, 5; 26, 41 - XIII, 1. 27, 5 5 -5 6 = LXX XVIII, 2.
LXXXI, 4. 26, 42 - LXXXIII, 1. 27, 58 - LXX XVIII, 2.
25, 26 - XLII, 4; LVI, 4. 26, 43 ” LXXXIII, 1. 27, 5 9 -6 0 - LX X X V III, 2.
25, 2 6 -3 0 - L X X V I, 4. 26, 45 - LXXXIII, 1. 27, 61 = LXX XV III, 2.
25, 30 ■= XLII, 4. 26, 46 - LXXXIII, 2. 27, 6 2 -6 4 = LXX XIX, 1.
25, 31-46 - L X X IX , 1. 26, 47 - LXXXIII, 2. 27, 6 2 -6 6 = X C , 1.
25, 32 - XLV II, 2. 26, 48 - LXXXIII, 2. 27, 63 - LXI, 5; LXX, 1.
25, 34 - L X X X IX , 3. 26, 50 - V I, 6; LXXXIII, 2. 27, 64 = L X X X V , 2.
25, 34-35 - LVI, 4. 26, 5 1 -5 4 - LXXXIV, 1. 27, 6 5 -6 6 = LX X X IX , 1.
25, 35 - IV , 12; L X X X V , 4. 26, 55 - LXXXIV, 2. 28, 1-3 = LX X X IX , 2.
25, 40 - L X X X V III, 3. 26, 56 - LXXXIV, 2. 28, 5 - LXX XIX, 2.
25, 41 - X XIII, 8; XLV, 3; 26, 5 7 -5 8 - LXXXIV, 2. 28, 6 = LXX XIX, 2.
LVI, 4; L X X X I, 4. 26, 6 0 -6 1 - LXX XIV, 2. 28, 7 = LX X X IX , 2.
25, 41-42 - L X IV , 4. 26, 6 2 -6 3 - LXX XIV, 2. 28, 8 - LX X X IX , 2.
25, 41-46 - L X X V II, 5. 26, 63 - LX X X V I, 1. 28, 9 ~ LX X X IX , 3.
25, 42 - X X III, 8; L, 3; 26, 6 3 -6 5 - LXX XIV, 2. 28, 10 - LX X X IX , 3.
LXXXI, 4; LXX XV III, 26, 65 = LXX XIV, 3. 28, 11-14 “ X C , 1.
3. 26, 66 = LX X X IV , 3. 28, 15 - X C , 2.
25, 45 - X X X V , 3; L, 3; 26, 6 7 -6 8 - LXX XV , 1. 28, 16-17 - LXX XII, 2; X C ,
LXXXVIII, 3. 26, 6 9 -7 5 - LXXXV, 1. 2 .
26, 1-2 - L X X IX , 2. 27, 1-2 = L X X X V , 2. 28, 18 “ X C , 2.
26, 3 -5 - L X X IX , 3. 27, 3 = XLIII, 1; L X X X V , 2. 28, 19 = V II, 4; LXIX, 1.
26, 6 -7 - L X X X , 1. 27, 3 -5 = L X X X V , 2. 28, 19-20 - X C , 2.
26, 6 -1 3 = L, 4; L X X X , 1. 27, 5 = L X X X V I, 2. 28, 20 = X V , 1; L, 4; X C , 2.
26, 8 -1 3 - L X X X , 1. 27, 5 -1 0 - LXX XV , 3.
26, 10 - L, 4. 27, 11 -1 2 - LXX XV I, 1. M arcu
26, 11 - L, 4. 27, 13 = LXX XV I, 1. 1, 4 - X , 2.
26, 14-15 - LXV II, 4; 27, 14 =■ LX X X V I, 1. 1, 7 - III, 5.
LXX X, 2. 27, 15 -1 7 - LX X X V I, 1. 1, 13 “ XIII, 1.
26, 15 - LXX XI, 3; X C , 2. 27, 16 - LXX XV I, 2. 1, 22 = XVII, 1.
26, 15-16 - L X X X , 3. 27, 19 - LXXIX, 3; 1, 30 “ X X V II, 1.
26, 17-18 - L X X X I, 1. L X X X V I, 1. 1, 34 “ X X V II, 2.
26, 18 - LXX XII, 5. 27, 20 = LXX XV I, 1. 1, 40 - X X V , 1.
26, 20 - LXX XI, 1. 27, 22 - LX X X V I, 2. 2, 3 -4 = X X V I, 3.
26, 20-21 - L X X X I, 1. 27, 2 2 -2 4 - LXX XV I, 2. 2, 4 = X X V I, 1; X X IX , 1.
26, 21 - L X X X II, 3. 27, 23 = L X X X V I, 2.
2, 7 = X X IX , 1.
26, 22 -2 3 - L X X X I, 1. 27, 24 - LXX XV I, 2.
2, 14 “ X X X , 1.
26, 23 -2 4 - L X X X I, 1. 2 7 ,2 5 - LX X X V I, 2; LXXX-
26, 25 - LXX XI, 2. V II, 1. 2, 26 = X X X IX , 1.
26, 26 “ L, 3. 27, 26 - LX X X V I, 2. 2, 27 = X X X IX , 3; XLI, 1.
26, 26 -2 8 - LXX XII, 1. 27, 2 7 -2 9 - LXXXVII, 1. 3, 4 “ XL, 1.
26, 29 - X XX I, 4; LXXXII, 27, 31 - LXX XV II, 1. 3, 5 - XL, 1.
2. 27, 34 - LXXXVII, 1. 3, 6 - XL, 2.
26, 3 0 - L X X X I I , 2. 5. 27, 35 - L XXXVII, 1. 3, 16-18 - X XX II, 3.
in d k ' k scRimmisTu;
3, 22 - X XV II, I; X X X ­
V II, 4.
3, 23 - X X X II, 2.
4, 10 - X LV , 1.
4, 13 - XLIV, 2.
4, 33 - XLVII, I.
4, 3 5 -3 8 - XXV III, 1.
4, 38 - XXV III, 1.
4, 39 - LXX VIII, 4.
5, 5 - XXV III, 2; LVII, 3.
5, 10 - XXV III, 2.
5, 37 - X X X I, 1.
5, 43 - X X X I, 3.
6, 3 - V , 3; LXIV, 1.
6, 10 - X X X II, 5.
6, 16 ~ XLVIII, 2.
6, 18 - LVHI, 4.
6, 20 - XLVIII, 2.
6, 23 - XLVIII, 3.
7, 11 - LI, 2.
7, 19 - LI, 4.
7, 24 - LII, 1.
8, 11 = XLIII, 1.
8, 11-12 - LIII, 2.
8, 17-18 = LIII, 1.
8, 17-21 - XLIX, 1.
9, 6 = LVI, 3.
9, 21 - LVII, 3.
9, 22 - LVII, 2.
9, 23 - LVII, 2. 3.
9, 24 = LVII, 2.
9, 25 - LVII, 2.
9, 31 — LVII, 2.
9, 32 - LVII, 2; LVIII, 1;
LXV , 1.
9, 34 - LVIII, 2.
10, 10 - LXII, 3.
10, 17 - LXIII, 1.
10, 21 - LXIII, 1.
10, 26 -= LXI, 1.
10, 30 - X I, 5.
10, 31 - LXVII, 3.
10, 35 - LXV , 2.
10, 36 - LXV, 2.
10, 37 - LXV , 2.
1 1 , 1 3 - LXVII, 1.
12, 14 - LXX, 1.
12, 28 - X X V II, 2;
X X X V II, 3.
12, 33 - LXXI, 1.
12, 34 - LXXI, 1.
13, 3 - LXX V, 1.
14, 3 -9 - LXXX, 1.
14, 5 - LXXX, 1.
14, 31 - 1.V1, 3.
11, 56 - I.XXXIV , 2.
14, 6 6 -7 2 - LVIII,
LXX XV , 1.
14, 72 - L X X X V , 2.
15, 44 - LXXXVI1I, 1.
L uca
1, 4 — I, 3.
1, 5 - LXXIX, 3.
1, 5 -2 5 - V II, 1.
1, 6 - IV, 3.
1, 8 -2 2 = IV , 4.
1, 27 - II, 3.
1, 34 - IV , 4, 5.
1, 41 - IV , 4; X X X V I, 1.
1, 43 - IV , 3.
1, 76 ' X IV , 1.
2, 7 - VIII, 1.
2, 8 -1 8 - V II, 1.
2, 10-12 - III, 1.
2, 14 - X X V , 3; X X X V , 1;
LXVIII, 3.
2, 19 - IX , 4.
2, 2 5 -3 8 - V II, 1.
2, 48 - III, 1.
3, 2 - X , 1.
3, 3 - X , 1.
3, 5 -6 - X , 3.
3, 6 - X , 3.
3, 8 - IX , 5; X , 2.
3, 10 - X X IV , 4.
3, 14 - X X I, 4.
3, 1 6 - X X X V I , 1 .2 ; LXVII, 8, 47 - X XX I, 2.
2.
- X , 1.
3, 23
4, 1-:13 - LXX VIII, 4
4, 13 - XIII, 4.
4, 18 - X IX , 9.
4, 23 - X V I, 4; XLVIII, 1.
4, 25--27 - XLVIII, 2.
4, 38 - X X V II, 1.
4, 41 ■ XIII, 2; X X V II, 2. 9, 4 - X XX II, 5.
5, 4-15 - X V I, 2.
5, 8 -= III, 5.
5, 18--25 - X IV , 3.
5, 19 = X X IX , 1.
5, 27 - X X X , 1.
5, 30 ■ X XIII, 1.
5, 33 - X X X , 3.
6, 1 -= X X X IX , 1.
6, 8 - XL, 1.
6, 15 - X X X II, 3.
6, 16 - X X X II, 3.
6, 20 - X V , 1.
6, 22 - X V , 5.
6, 23 - X V , 5.
6, 25 - XL, 4; I.XXXVI , 4
1017
2; 6, 26 - XV, 5.
6, 30 - XVIII, 3.
6, 34 - XVIII, 3.
6, 35 - X V , 9; LVI, 5.
6 ,3 6 - X X X V , 4; X X X IX , 3;
XLIX, 4; LII, 5.
7, 1-10 - X X V I, 2.
7, 2 - X X V I, 1. 3.
7, 3 - X X V I, 2.
7, 4 = X X V I, 3.
7, 5 - X X V I, 2.
7, 6 = X X V I, 2.
7, 18-19 - X XX VI, 1.
7, 22 - XXVII, 3.
7, 24 = X XV II, 3.
7, 2 4 -2 5 ■■ X X V II, 3.
7, 25 - X , 4.
7, 28 - X X X V I, 3.
7, 29 - X X X V II, 4.
7, 37 - 38 - X X X , 1;
LXXIII, 3.
7, 3 7 -5 0 - V , 4; V I, 5;
LXX X, 1.
7, 45 - XLVIII, 7.
7, 47 - LXXXII, 4.
8, 22 - XXV III, 1.
8, 29 - XXV III, 2.
8, 31 - X XVIII, 2.
8, 39 - XXXII, 1.
8, 45 - X X X I, 2.
8, 46 - X XX I, 2; LII, 2.
8, 48 - X X X I, 2.
8, 49 - X X X I, 1. 2.
8, 50 = X X X I, 2.
8, 51 - X XX I, 1.
8, 52 - X X X I, 1.
8, 5 4 -5 5 - XXXII, 1.
8, 55 - X XX I, 3.
8, 56 - X XX I, 3.
9, 8 - XLVIII, 2.
9, 9 - X X IV , 4; XLVIII, 2.
9, 28 - LVI, 1.
9, 33 - LVI, 3.
9, 31 - LVI, 2; LVIII, 1;
X LV , 1.
9, 32 - LVI, 3.
9, 45 - LVII, 2; LVIII, 1.
9, 49 - XLI, 3.
9, 50 - XLI, 3.
9, 54 - LVI, 2.
9, 5 4 -5 5 - X XIX , 3.
9, 55 - LVI, 2.
9, 58 - LX, 4.
9, 62 - XXVII, 4.
10, 2 - X L V I I , I.
1018 SFlNTUL IOAN G U R A DE AUR

10, 8 — XLVI, 4. 18, 11 - X IX , 1. Io a n

10, 12 - X X X V I, 3. 18, 12 - X IX , 1; X X X , 3.
1, 1 - X V I, 2.
10, 12-14 - X X X V I, 4. 18, 22 = X C , 4.
1, 3 - X V I, 2; X X II, 2; LIV,
10, 17-21 - X X X V III, 1. 18, 27 - LXX IV , 5.
2; LXXVII, 1.
10, 19 - LXV, 6. 18, 34 = LIV , 3.
1, 9 - X IV , 1.
10, 2 0 - X X I V , 1; X X X II, 8. 19, 1 -9 = LXXIV, 5.
1, 10 - X V I, 2. 6.
10, 30-37 - X V , 11. 19, 5 = X X X , 2.
1, 11 - X V I, 6.
11, 3 -8 - X IX , 4; X X II, 5. 19, 8 - X X X , 2; LII, 5; LXX-
1, 12 = IX, 5.
11, 1 5 - X V I I , 1; X LV III, 1. XIII, 4.
1, 13 - II, 2.
11, 17 - I, 3. 19, 9 = X X X , 2.
1, 14 - IV , 3.
11, 20 - XLI, 2. 19, 10 - IV , 3.
1, 18 = LXXVII, 2.
11, 27 - X LIV , 2. 19, 11 — L X V , 2.
1, 21 = X I, 1; LVII, 1.
11, 28 - X LIV, 2. 19, 12 -2 7 = LXXVIII, 2.
1, 24 - X I, 1.
11, 41 - L, 4; LII, 4. 20, 16 = LXV III, 2.
1, 25 = X I, 1.
11, 4 7 -4 8 - L X X IV , 1. 20, 17 = LXVIII, 2.
1 ,2 9 = X I, 5; X II, 1, X X V II,
11, 4 8 - LXX IV , 1. 20, 26 = L X X , 1.
1; X X IX , 2; X X X V I, 1.
12, 7 - LV, 5. 20, 36 - LXX , 3.
2; LXVII, 2.
12, 16-20 - L X X IV , 5. 21, 2 = L X X V II, 5.
1, 31 = X , 1.
12, 20 - X X V III, 3. 21, 2 -3 - LXXVIII, 3.
1, 33 - X , 1; X I, 5;
12, 32 - LXX VII, 6. 21, 2 -4 - LII, 4.
X X X V I, 1.
12, 33 - LXXVII, 5. 21, 7 - L X X V , 1.
1, 34 - XI, 5; LXV II, 2.
12, 47 - X X V I, 6; L X X V , 5. 21, 9 - X X III, 6.
1, 3 6 -4 2 - X IV , 2.
12, 49 - V I, 4; X X X V , 1. 21, 15 - X X X III, 3.
1, 42 - X IV , 2; LIV, 2.
13, 4 -5 - L X X X V , 3. 22, 3 = LXX XII, 1.
1, 44 = X X X , 1.
13, 23 - LIX, 6; LX IV , 4. 22, 4 - L X X X , 3.
1, 45 - III, 1.
13, 30 - LXVII, 3. 22, 7 - L X X X I, 1.
1, 46 - IX , 4.
14, 26 — I, 1; X X X V , 1; 22, 10 ■ LXX XI, 1.
1, 47 - X X V II, 3.
X XX VIII, 3. 22, 12 - LXXXII, 5.
1, 49 = LIV, 2.
14, 33 - X X X V III, 3. 22, 15 = LXXXI, 3; LXX-
1, 50 - LIV, 2.
15, 5 = LIX, 5. X II, 1.
2, 1-11 = X V I, 2; X LIV , 2.
15, 7 = LIX, 5; LXIX, 4. 22, 19 - LXX XII, 1.
2, 14-16 = LXVII, 1.
15, 11-32 - V , 4; X X II, 5. 22, 24 - LXX XII, 3.
2, 16 = LXX XVIII, 1.
15, 2 5 -3 0 - LXIV, 3. 22, 31 - LXX XII, 3. 2, 17 - LXVII, 1.
16, 9 = V , 5. 22, 3 1 -3 2 = LXXXIII, 1.
2, 18 = LXVII, 2.
16, 19 = XLI, 4. 22, 32 - LXX XII, 3.
2, 19 - XLIII, 2; L X V , 1;
16, 19-26 = LX IV , 4. 22, 34 = LXX XII, 3.
LXVII, 2; LX X X IV , 2.
16, 19-31 - IV , 11; 22, 35 - X X X II, 4. 3, 13 - LIV, 1.
X XVIII, 3; LII, 3; LVI, 22, 3 5 -3 8 - LXXXIV, 1.
3, 16 - X X X V I, 1; LIX, 5.
1; LXX, 4; L X X IV , 5; 22, 38 = L X X X IV , 1. 3, 20 - LXXI, 1.
LXXV, 4. 5. 22, 40 - LXXXIII, 1.
3, 25 - X X X V I, 1.
16, 22 - XIII, 4. 22, 43 - LX X X III, 1.
3, 26 - X X X V I, 1.
16, 22-31 - XLI, 4. 22, 44 - LXX XIII, 1.
3, 29 - X X X , 3; LX IX , 1.
16, 24 - IX, 5; LXIII, 3. 22, 48 - LXX XIII, 2.
3, 30 - X X X V I, 1; LXIX, 1.
16, 2 4 -2 5 - XIII, 5. 22, 49 = L X X X IV , 1. 3, 31 - LXVII, 2.
16, 26 - LXX VIII, 1; 22, 51 = L X X IX , 3. 4, 1 -4 - LXVI, 1
LXXXI, 4. 22, 61 - L X X X V , 1. 4, 5 -4 2 - LXXX, 1.
16, 2 7 -2 8 - LX X V III, 2. 22, 64 - L X X X V , 1. 4, 6 - LXVI, 2.
16, 27 -3 1 - X X V III, 3. 23, 34 - X V III, 4; LX, 3; 4, 7 - V I, 3; LXVI, 2.
17, 1 - LIX, 3. LXX IX , 3. 4, 7 -4 2 - LII, 2.
17, 12-19 - X X V , 2.
23, 39 - LXX XV II, 2. 4, 8 - LXVI, 2.
17, 18 - X X V , 2.
17, 34 - LXXVII, 2. 23, 3 9 -4 3 - V I, 4. 4, 22 - LXIII, 1.
18, 2 - 8 - X I X , 4; X X X II, 5; 23, 40 - X X III, 2. 4, 25 - LVII, 1.
LVII, 44. 23, 4 0 -4 3 - LXX XV II, 2. 4, 35 - XLVII, 1; LXVII, 1.
18, 10-14 - III, 4; X V , 2; 23, 43 - LXV II, 4. 4, 37 - XLVII, 1.
X X X V , 5; XLII, 3; 23, 4 7 -4 8 - LXXXVIII, 2. 4, 3 8 - X X X I I , 2; L X V I I , 1.
XLVII, 3; L X IV , 4. 5. 23, 48 - LXX XV III, 2. 4, 4 9 - X X V I , 3; L II , 1.
INDICK S C K in 'U R IS m :
5, 1-15 - XXIX, 1.
5, 1-18 - XL, 1.
5, 2 -1 5 - X IV, 3.
5, 4 - X X X V II, 3.
5, 6 - X X IX , 1; LXVII, 4.
5, 7 - LXVII, 4.
5, 8 - LXVII, 4.
5, 10 - X X IX , 1.
5, 14 - XLIII, 4; LXVII, 4.
5, 16 - X X IX , 1.
5, 17 - X V I, 1; X X X , 3;
X X X IX , 1; XL, 1.
5, 31 - LXIII, 1.
5, 46 - X I, 1.
6, 9 - X LIX, 1; LIII, 1.
6, 15 - XLIX, 3; LXX XV I, 1.
6, 15-17 - LIII, 2.
6, 21 - L, 2.
6, 26 - XLD£, 3.
6, 42 - III, 1.
6, 53-61 - LXXXII, 1.
6, 62 - LIV, 1.
6, 6 7 -6 9 - LXV, 4.
7, 4 - X X V II, 3; XLIV, 1.
7, 5 - V , 3; XLIV, 1.
7, 6 - X X V II, 3.
7, 6 -8 - X LIV, 1.
7, 12 - LXVIII, 2; LXX, 1.
7, 20 - LXII, 1.
7, 23 - X V I, 1; XL, 1.
7, 2 5 -2 6 - LXVIII, 2.
7, 3 3 -3 4 - LXV, 1.
7, 37 - LXIX, 1.
7, 39 - X X X II, 3.
7, 42 - II, 3; IV , 3.
7, 52 - IX , 4.
8, 13 - X IV , 1; X X X V I, 2.
8, 28 - LXX XV III, 1.
8, 33 - X I, 2; LII, 2.
8, 39 - X LIV , 2.
8, 41 - X V II, 6.
8, 44 - X V II, 6.
8, 46 - X V I, 2.
8, 48 - LXVIII, 2.
8, 49 - LXX VIII, 3.
8, 58 - X V I, 2.
9, 1-38 - X V I, 2.
9, 1-41 - XL, 1.
9, 6 - X X X IX , 1.
9, 16 - X X IX , 3; LVI, 1;
LXVIII, 2; LXX, 1.
9, 39 - LII, 2.
10, 18 - LXXXVIII, 1.
10, 20 - LXX, 1.
10, 33 - X XIX , 1; LVI, I.
10, 37 38 - XXIX, I.
10, 41 - XXXVII, 3; XLVI,
3.
11, 6-7 - XXXI, 2.
11, 11 - XXXI, 2.
11, 18 - LXXX, 1.
11, 21-22 - XXVII, 4.
11, 22 - XXVI, 2.
11, 25 - XXVI, 2.
11, 33-35 - LXX V III, 4.
11, 34 - XXXI, 3; LXXVII,
3.
11, 35 - VI, 6; LXVI, 2.
11, 39 - XXXI, 3.
11, 40 - XXVI, 2.
11, 41 - XVI, 1.
11, 42 - XVI, 1.
11, 42-43 - LXXXVIII, 2.
11, 44 - XXXI, 3.
11, 45-46 - XII, 2.
11, 48 - LXXXIV, 3.
12, 1-8 - LXXX, 1.
12, 2 - XXXI, 3.
12, 24 - LV, 1; LXVII, 1.
12, 28-29 - LVI, 4.
12, 40 - XXXV, 1.
12, 47 - LVII, 1.
13, 2 - LXXXI, 3.
13, 7 - XII, 1.
13, 8 - XII, 1; L, 3; LIV, 4.
13, 9 = XII, 1.
13, 15 - LXIV, 5.
13, 21 - LXXVIII, 4.
13, 22 - LXXXI, 1.
13, 22-24 - LXXXII, 3.
13, 27 - LXXXI, 3;
LXXXII, 1.
13, 29 - LXXX, 2.
13, 35 - XVI, 8; XXXII, 8;
LXXVII, 5.
13, 37 - LVI, 3.
14, 6 - XXXVIII, 2.
14, 12 - XXXIV, 2.
14, 15 - LXXI, 1.
14, 27 - XXXII, 6.
14, 30 - XVI, 2.
15, 1 - XI, 5.
15, 13 - LX, 3.
15, 14 - XXXIV, 1.
15, 15 - XXXIV, 1.
15, 22 - XXXVI, 3.
16, 5 - XXXIII, 1.
16, 6 - XXX, 4; X XXIII, 1;
LXV, 1. „ 4, 19 - X XXIII, 2.
16, 12 - XXX> 4; LIV 3
16, 23 _ X V i f
16, 33 - X, 7> XXXI, 3.
17, IO - XVI, 5.
1 01 ! )
17, -W-25 _ XXXU, 8
18, 1-8 - LXXIX, 3.
18, 4 - LXXXIII, 2.
18, 5 - LXXXIII, 2.
18, 6 - LXXIX, 3.
18, 1 0 - LVI, 3; LXX XIV, 1.
18, - LXXXIV, 2.
18, 16 - LXV, 4.
18, 23 - LXXVIII, 3.
18, 28 _ LXXXIV, 2.
18, 30 - LXXXIV, 3.
18, 31 - LXXXIV, 3;
LXXXVI, 2.
18, 36 - V I, 1; LXXXVI, 1.
19, 11 - LXXXVI, 1.
19, 21 - LXXXIV, 3;
LXX XV , 2; LXXXVII,
2.
19, 22 - LXXXVII, 2.
19, 2 6 -2 7 - IV, 6; V , 3.
19, 30 - LXXXVII, 1.
19, 34 - LXXXVIII, 1.
19, 38 - LXXXVIII, 1.
20, 2 -4 - L, 1.
20, 5 - X C , 2.
20, 6 - LXV, 4.
21, 15 - XLVI, 3; LXXVII,
3. 6.
21, 16 - LXXI, 1.
21, 1 6 - 1 7 .LXXVII, 6.
21, 21 - LXXXII, 3.
F aptele A postolilor
1, 7 - LXXVII, 1; LXX-
X II, 3.
1, 8 - LXIII, 1.
1, 9 - LVI, 3.
1, 13-14 - LXXIII, 3.
1, 16-19 - IX, 6.
2, 1 -4 - I, 1.
2, 2 -3 - XII, 2.
2, 11-45 - XC, 3.
2, 29 - X X V I, 8; X X X IX , 1;
LXXI, 2.
2, 41 - X X I, 3; X X X II, 6;
X C, 3.
3, 6 - X C , 4.
3, 12 - X X V , 1; LXXXII, 4.
4 , 4 - X X I, 3; XXXII, 6; XC,
3.
4, 16 - X X IV , 4.
4, 20 - X X IV , 4; XXX III, 2.
4, 32 - X X I, 1; X X X II, 6.
4, 3 4 -3 5 - LXIV, 2.
5, II) - XVII, 6.
KW) SKINTUI. IO AN G U R A DE AUR

ir, - LVI, 2. R om ani 14, 9 - LXX, 3.

5, 28 - X X IV , 4; X X X III, 2. 14, 10 - XXIII, 1.
1, 3 - IV , 3. 14, 15 - LIX, 4.
5, 3 5 -3 7 - XLVIII, 5.
1, 18 - X X X V I, 4.
5, 3 6 -3 7 - X , 5; LXX , 1. 15, 2 " LXXVII, 5.
1, 25 - LV, 6. 15, 3 - LXXVII, 5.
5, 40-41 - XLV II, 3.
1, 28 - X X X V III, 2. 15, 9 - LXIX, 2.
5, 41 - X X X V III, 3.
2, 1-5 - X L V I, 3.
6, 15 - X X V II, 2. 15, 12 - IV , 3; X X II, 6.
2, 5 - L X X V , 5.
7, 5 0 -5 3 - LXVIII, 2. 15, 24 - LXXV, 2.
2, 8 -9 - X X X V I, 4.
7, 57 - LXX XIV, 2. 15, 28 - LXX V, 2.
2, 10 - X X X V I, 4.
7, 59 - XXV III, 3. 16, 4 - LIII, 4.
2, 12 - X X X V I, 4; LXX V, 5.
7, 00 - LXI, 5. 16, 12 - LXXIII, 3.
2, 13 = L X V II, 2.
8, 1-3 - LXVII, 4. 16, 18 - XXIII, 6.
2, 17-18 - X X IV , 1.
8, 9 -2 3 - XLVI, 3.
2, 21 = X V I, 4.
8, 13 - LXVII, 4. I C o rin ten i
3, 13 = LXV III, 5.
8, 18-24 - LXVII, 4.
3, 23 - X X X , 3. 1, 9 - LIX, 3.
8, 2 6 -3 9 - I, 6; X X V I, 4. 3, 31 = X V I, 2.
8, 32 - LIV, 4. 1, 10-12 - XLVI, 3.
5, 3 - X V I, 11; LXXIX, 5. 1, 10-13 - X X X II, 7.
9, 1-2 - LXVII, 4. 5, 10 - X X X IX , 4.
9, 3 -9 - LXVII, 4. 2, 9 - X I, 6; LTV, 5.
5, 12 = X X V II, 2.
2, 10 - LXXVII, 1.
9, 4 - X X IX , 3; LXX XV III, 6, 7 - X X V II, 4.
3. 6, 13 = LXVIII, 4. 2, 14 - XXIII, 3; LIV, 5.
9, 4 -6 - VI, 4. 6, 17 - X X X V III, 1. 3, 5 - LXXII, 3.
9, 40 - LXX VIII, 3. 6, 21 - X V I, 11. 3, 7 - X X I, 2.
10, 1-48 - LVII, 2. 8, 1-2 - X V I, 5. 3, 18 - X XX VIII, 1.
10, 4 - L, 4; L X X V II, 6; 8, 3 -4 = X V I, 2. 4, 3 -5 - XXIII, 1.
LXXXIII, 4. 8, 6 = X X III, 7. 4, 4 - V I, 6.
10, 9 -1 6 - LII, 1. 8, 7 - X XIII, 7. 4, 5 - X XIII, 1.
10, 14 - LI, 3. 8, 18 - X X X V III, 3. 5, 1-2 - LXX XV II, 4.
10, 15 - LXXXII, 3. 8, 23 - X IX , 5. 5, 5 - IX, 2.
10, 41 - LXX XII, 2. 8, 32 - X X III, 5; LIX, 5. 5, 8 - X X X IX , 3.
11, 26 - VII, 7. 8, 34 - X V III, 4. 5, 11 " X X X , 2.
12, 1-2 - LVI, 1. 8, 35 - X X X V III, 3. 5, 11-13 = LX, 1.
12, 2 - LXV, 4. 9, 3 - X V II, 3; LXI, 5. 5, 12 - LX, 1.
12, 19 - LX, 1. 9, 5 - IV , 3. 6, 3 - LXXIX, 2.
9, 6 - IX, 5. 6, 7 - X V I, 7.
13, 22 - XLVI, 3.
9, 6 -7 - V II, 2. 6, 10 - LVII, 5.
13, 46 - VII, 4; L X IX , 2. 9, 8 - IX , 5. 6, 11 - X , 1.
15, 1-29 - V , 3. 9, 20 - L X X X I, 2. 6, 13 - XLVI, 1.
16, 1 - IX, 5. 9, 28 - X I, 3. 6, 14 - LIV, 5.
16, 14 - XLIII, 5. 9, 3 0 -3 2 - X , 2. 6, 15 - XLVIII, 5.
16, 15 - LXXIII, 3. 10, 2 - V I, 6. 7, 3 - V II, 7.
16, 16-18 - XIII, 2. 10, 3 - X , 2; X X X V III, 1 7, 4 - V II, 7.
17, 6 - XXX III, 5. 10, 4 - X V I, 2. 7 , 5 = LXX XV I, 4.
17, 7 - XXX III, 5. 10, 14 - X L IV , 4. 7, 15 - LXIV, 2.
17, 22-31 - V I, 3. 10, 15 - X X X II, 6. 7, 23 - LIV, 4.
18, 2 -1 8 - LXXIII, 3. 10, 18 - L X X V , 2. 7, 25 - LXXVIII, 1.
19, 4 - X , 1. 2. 11, 17 - X X X V , 4. 7, 26 = X V , 3.
20, 30 - LIX, 1. 11, 25--26 - LXV I, 2. 7, 28 = X V , 3.
21, II - X , 4. 11, 28 - IX , 5. 7, 29 - V II, 7.
11, 33 - LXI, 2. 7, 30 - LXXIV, 4.
21, 20 - V , 3; L X X X V I, 2.
12, 12 - X IX , 4. 7, 31 - V II, 7; LXX , 3;
21, 2 0 -3 7 - L X X X V I, 2. 12, 19 - X V I, 7. LXXIV, 4.
23, 6 -1 0 - X X X V , 1. 13, 4 - X V I , 11. 7, 32 - X V , 3; XXII, 4.
25, 2 3 -2 6 - X X X III, 4. 13, 5 - X V I, 11. 7, 34 - LXXVIII, 2.
25, 32 - XXXIII, 4. 13, 7 - LXX, 21. 7, 35 - LXXVIII, 2.
26, 5 - LXX, 2. 14, 4 - X XIII, 1. 9, 7 - X X X , 2.
INDICK .NC.'RIITtmiSTk' 1021

9, 9 - X X X , 2. 6, 15 - X X X I , 3. 6, 2 - X V , 3.
9, 14 - X XX , 2. 6, 30 - X X IX , 2. 6, 3 - X V , 3.
10, 3 -4 - LXIV, 4. 7, 2 - X XX II, 7. 6, 1 2 - V I , 7; IX, 6; XXIII, 6.
10, 5 - LXIV, 4. 7, 5 - LIX, 1; LXX V, 2. 6, 17 - LIX, 7.
10, 11 - II, 6. 7, 10 - X V , 2.
10, 12 - X X V I, 5; LXVII, 4. 7, 11 - II, 6. F ilip en i
10, 24 - LXXVII, 5. 8, 5 - X V , 4. 1 .2 3 - X X III, 8; X X V III, 3.
10, 27-31 - LXX XV I, 4. 8, 9 - XXII, 6. 1, 2 3 -2 4 - LXXVII, 6.
10, 31 - XLVIII, 7. 8, 14 - X X X V , 2. 2, 7 = IV , 3.
10, 32 - X V , 8. 9, 2 - LXIV, 5. 2, 10 = X X X V I, 3.
11, 10 - LIX, 4. 9, 6 - V , 5. 2, 17-18 - X XX VIII, 4.
11, 14 - LX X X V I, 4. 10, 6 - XL, 2. 3, 2 = X IX , 1.
11, 18-32 - XLI, 3. 11, 2 “ LXIX, 1. 3, 19 - V I, 8; X X I, 2.
11, 27 - V II, 5; X X X V I, 4. 11, 3 - VI, 6. 4, 4 - V I, 5; X XX VII, 6.
11, 31 - XLI, 4; XLII, 4. 11, 12 - X X X II, 5. 4, 5 = LXXIV, 4.
11, 31 -3 2 - LXIV, 5. 11, 1 3 - L X X V , 2. 4, 5 -6 - LXXVII, 4.
12, 26 - LVIII, 5. 11, 26 = LIX, 1; L X X V , 2. 4, 6 - LXX IV , 4.
12, 31 — X X X II, 8; XLVI, 4. 11, 29 - LVIII, 5; LXXVII, 4, 11 - LXXIV, 5.
13, 1-13 - X X X II, 8. 6.
13, 2 - X X V I, 1. 12, 2 -4 - X X III, 7. C o lo se n i
13, 3 - XLI, 4; LXXVII, 5. 12, 7 - X , 7.
1, 6 - L X X V , 2.
13, 4 - LXX I, 1. 12, 8 “ X X V , 4.
1 .2 4 - X V I, 11; L X X V , 2.
13, 8 - LX, 3. 12, 9 - X X V , 4; X X X III, 2;
2, 3 - LXXVII, 2.
13, 9 - X X X V III, 2. LX, 2.
2, 14 - X X X V I, 2.
13, 10 = X V I, 5. 12, 15 - LXV I, 2.
3, 15 = X X V , 3.
14, 20 - X X X V I, 3; LXXIX,
G alateni 3, 17 - LV, 5.
5.
15, 8 -9 - X X V , 4. 1,4 -5 - LV, 6.
I T e sa lo n ic e n i
15, 9 - III, 5; LXXII, 4. 1, 13 = X X X , 1.
15, 26 - X X X V I, 3. 1, 15 - LXIV, 3. 2, 14-15 = X V , 5.
15, 31 - X X X III, 5. 2,8 - LXIX, 1. 2, 15 - LXIX, 1.
15, 33 - II, 6. 3,28 = LXXIII, 3. 2, 19 = LVIII, 5.
15, 36 - LXXVII, 1. 4,4 - IV, 3. 3, 8 = LVIII, 5.
15, 41 - LV, 4. 4, 5 - LXIV, 2. 4, 13 = X VIII, 6.
15, 55 - X IX , 9. 4, 14 - LIII, 5. 4, 16 - LXXVI, 4; LXXVIII,
4, 15 - LIII, 5. 1.
I I C o rin te n i 4, 22 - X V I, 7. 4, 17 - X X V II, 2; XLVII, 2;
4,24 - X V I, 7.
1, 4 - LIII, 4. LXX VI, 4.
5,2 - IX, 5.
1, 8 - X X V III, 1. 5, 3 - LXXVII, 2.
5, 12 - LXII, 3.
1, 10 - X X V III, 1.
5, 22 - LV, 5. I I Tesaloniceni
2, 2 - V I, 8.
5,24 - LXX, 3. 1, 8 - X V III, 6.
2, 4 - LVIII, 5.
6,4 - LXXXII, 3.
2, 6 - XLI, 3. 2, 3 - LXXVI, 2.
6, 8 - X X IV , 3.
2, 7 - LX X X V I, 4. 2, 9 -1 0 - LXXVI, 2.
6, 14 - X X IV , 3; XLII, 4;
2, 11 - LX X X V I, 4. 3, 10 - X X X V , 4.
XLIII, 2; LXVIII, 3.
2, 16 - X V , 9. 6, 17 - X V I, 11. 3, 13 - X X X V , 4.
3, 3 - I, 1. 3, 15 - X X X V , 4.
4, 16 - LXXIX, 5. Efeseni
I Tim otei
4, 17 - X V I , 11; X X I I I , 5; 2, 14 - III, 3.
X X X V I I I , 3. 4, 26 - XVI, 10. 1, 9 - XVI, 4.
4, 18 - XXIII, 5. 5, 14 - LXVII, 4. 2, 8 - XIX, 8; XXIII, 4; LI,
5, 20 - LXXIX , 3. 5, 3 2 - L X I X , I.
1022 SFlNTUL IOAN G U R A DE AUR

2, 9 - XVII, 3; X LIX , 5; 4, 2 - X X III, 1. 3, 3 - X X X V II, 2.

LXXXIX, 3. 4, 7 - LIII, 5. 4, 13 - LVI, 4.
3, 6 - X V , 2; L X V , 6. 4, 8 - LXV , 3. 5, 12 = XVII, 7.
5, 5 - X X X I, 5. 4, 15 - X X III, 3. 10, 2 8 -2 9 - LXX V, 5.
5, 8 - XLI, 4. 4, 17 - X X X III, 4. 10, 29 = LXXXII, 6.
5, 20 - X XIII, 1. 10, 3 2 -3 3 - X V , 6.
5, 23 - LVII, 5. T it
<i, 6 - LVI, 5; L X X IV , 4. 1, 9 - X X III, 3. Ia c o v
ti, 9 - LXXIV, 4. 2, 11-12 - LVII, 1 2, 19 = XI, 7.
ti, 1 0 - L X I I I , 1. 4; LXXI, 1; 2, 13 = LVII, 1. 2, 25 = LXVII, 4.
LXXIV, 4. 3, 10 - X X III, 3. 4, 6 - LXV, 6.

11 T im o tei E vrei I Petru

2, 8 - IV , 3. 1, 7 - L X V , 3. 3, 15 - X XXIII, 5.
2, 12 - LXIV, 2. 1, 8 - LXV , 3.
2, 25 - X X IX , 3. 1, 12 - LIII, 2. II Petru
2, 5 - XXIII, 3. 1, 13 = L X V , 3. 2, 22 - XII, 4.
 Indice real şi onom astic

C if r e le r o m a n e a ra tă , o m ilia , i a r c if r e le a r a b e ,
c a p ito lu l o m ilie i.

A A ntioh V Eupator, împăratul Siriei,

LXX VI, 1.
Aaron, primul arhiereu al evreilor, V , 4;
Antiohia, LXVII, 3; L X X X V , 4.
XL 3
A ntonie cel Mare, sfintul, VIII, 5.
A bel, fiul lui Adam, X IX , 3; X L, 4; LXXIV,
1. 2. A plauze, X V , 5; X V II, 7; X XX VII, 5. 6.
A postol, -ii, doctorii lum ii, LXXV, 3; -fals,
Abia, coborîtor din Eleazar fiul lui Aaron,
X X X II, 5; -i m incinoşi, XLVI, 1;
LXXIX, 3.
L X X V , 2; curajul -ilor, LXX V, 3;
Abiatar, arhiereu, X X X IX , 1.
Petru, corifeul -ilor, LIV, 2; puterea
A bim elec, arhiereu, X X X IX , 1.
-ilor, XLVI, 3; viaţa -ilor, X X IV , 3; vir­
Abiron, cel ce s-a sculat îm potriva lui
tutea -ilor, X V I, 2; LXV , 2.
M oise, X L, 3.
A proapele, ajutorarea -lui, LXXVII, 6; dra­
Acvila, gazda lui Pavel în Corint, XLIII, 5;
gostea de -, I, 5; X V I, 9; LXXI, 1; folo­
LV, 6.
sul -lui, XIX, 4; LXX VII, 6; LXXVIII,
Adam, cel întîi zidit, I, 3; II, 2. 3; X , 4; XII,
1. 3; nevoia -lui, LXXVIII, 2; ochii -lui,
4; XIII, 2; X V , 2; X V III, 3; X X X , 3;
X V I, 6; X XIII, 2.
LXVIII, 3; LXX, 3; LXXVI, 3; LXXVII,
Arabi, III, 1.
3.
Arderi de tot, LXXI, 1; LXXX, 1; LXX XV I,
Adevăr, cuvîntul -ului, X X V , 1; X LIV, 3;
3.
dogm ele -ului, XLIV, 1; LXX V, 4; duş­
Argint, iubire de -, LXIII, 4; X C, 3. 4; iubi­
manii -ului, V II, 1; vestitorii -ului, VII,
tor de -, X X , 4; XLVII, 4; LXXX, 3;
4; -ul este unic, XLVII, 2.
X C , 3; 30 de -nti, LXX X, 3; LXX XV ,
Adulter, III, 1. 4. 5. 6; IV , 8; X V II, 1. 7;
2. 3.
X X IV , 3; X X V I, 6; X X X V I, 3; X XX VII,
Arhanghel, glasul -ului, LXXVIII, 1.
6; X X X IX , 1; XL, 3; XLI, 4; XLVIII, 4.
Arhelau, fiul lui Irod, împăratul Iudeii, IX,
5; LI, 4. 5; LIII, 2; LIX, 7; LXXIII, 3;
4. ·
LXX V, 4; LXXVI, 5.
Arhiereu, sluga -lui, LXXIX, 3; LXXXIV,
Aeropag, altarul de pe - , V I, 3.
Agripa (Irod Agripa II), X X X III, 4. 1; LXX XV , 1; LXXX V II, 3.
Arie, eretic, rătăcirile lui -, VIII, 5.
Ahaab, împăratul lui Israel, X X IV , 4;
Arieni, eretici, VIII, 5.
X X X V , 1; LVI, 2; LVIII, 4; LXX XV I, 4;
Aristip, filozof grec, X X X III, 4.
X C , 4.
Ascaloniţi, V I, 3; V III, 2.
Ahaz, împăratul lui Iuda, VIII, 5.
Astrologie, V I, 1; ceasul în care se nasc
Altar, - ceresc, L X X X V , 4.
oam enii, L X X V , 4.
Aluat, -ul fariseilor, LIII, 3; -ul pîinii, LIII,
A tenieni, XXX III, 4.
3; -ul saducheilor, LIII, 3.
August, împărat roman, VIII, 4.
Amaleciţi, LX X X V I, 3.
Aur, tirania -ului, X X I, 1.
A m os, profet, XLVIII, 1. 5.
A vere, -ri adunate din răpire şi lăcom ie,
A n, - jubiliar, LXIV, 4.
X V , 3; -rile din cer, V , 5; X X , 2. 3; -
Ana, mama lui Samuil, V I, 5; X IX , 3. moştenită, X V , 3; - părintească, V , 4;
Ana, proorociţa, V II, 1. XXII, 5; -ri străine, X V , 4;. X X I, 4; -ri
Andrei, apostol, X XX II, 3; chemarea lui - , veşnice, X X X I, 4; administratori de
XIV, 2. -ri, LXX XV , 4; administrator al unor
Antihrist, XLVI, 1; LXXVI, 2. 3; LXXVII, -ri străine, X X I, 1; aruncarea -rilor,
2. X C, 4; dispreţul -rilor, XX, 2; XLI, 4;
Antioh I Soter, imparului Siriei, XLIII, 3. XLVI, 3. 4; dragostea de ri, XII, />;
1024
X IV , 4; X VIII, 5; X X , 2. 4. 5; XLII, 4;
X LV I, 4; LXII, 2; LXIII, 3; LXXXIII, 3;
X C , 3; grija de -ri, X II, 5; iubitor de -ri,
VIII, 5; LXIII, 3; împărţirea -rii, X X , 3;
luarea -rilor, X V III, 3; patima după -ri,
X III, 4; pofta după -ri, XII, 5; XIII, 4;
răpirea -rilor, X V III, 3; stringerea de
-ri, LXX XV , 4; tirania -rilor, X X , 3. 5.
A vesalom , fiul lui D avid, X X V I, 8.
Avraam, patriarh, I, 1. 3; II, 1. 2. 4; III, 1. 2.
3; IV , 1. 2. 6; V , 4; V III, 5; IX, 5; XI, 2. 3.
4; X IV , 3; X V I, 2. 7; X V II, 6; X X , 6;
X X I, 1; X X V , 4; X X V I, 1. 3. 4. 8;
X X X V , 5; XLII, 1; XLIII, 2; X LIV, 2;
X L V I, 3; L, 1; LIII, 4; LVI, 6; LXIV, 2.
5; LXV, 6; LXIX, 3; LXX, 3; LXXII, 4;
LXX IV , 1; LXX VIII, 1. 2; LXXXIII, 4;
copiii lui - , X X V I, 4; fiii lui - , X I, 2. 3;
X X V I, 4; patriarhul - , XXV III, 3; sînu-
rile lui - , X V I, 4; X X V I, 2. 4; X X X I, 3;
LXIX, 4.
A vuţie, vezi: Avere.
A zim ă, X X X IX , 3.
B 1; întîistătător al -cii, XLVI, 1; filozofia
Babilon, IV , 1. 2. 10. 11. 12; V II, 2; V III, 2. 5;
X X X V I, 3; XLIII, 2. 3; cuptorul -ului,
X V I, 11; X X X V II, 7; XLIII, 4.
Babilonic, robia -ă, IV , 1. 2.
Babiloneni, IV , 2; X , 5; X X X V I, 4;
LXX XIII, 1.
Balaam, vrăjitor, X X IV , 2.
Baltazar, fiul lui N abucodonosor, X X IV , 2.
Ban, -i adunaţi din răpire şi lăcom ie, X IX ,
3; -i cu împrumut, X V , 9; LVI, 5. 6; -i
mărunţi, V , 5; - i m unciţi, XLVIII, 5; -i
pierduţi, X X III, 4; belşug de -i, XIX, 3;
dispreţul -ilor, X X I, 1; XLIV, 4; dra­
gostea de -i, IV , 9; X IV , 4; X V , 1; X V I,
11; X V III, 5; X X , 4; X X I, 1; X X V III, 5;
X L, 1; LIX, 7; LXIII, 1; LXVII, 3;
LXX VIII, 1; LX X X III, 2. 3; întoarcerea
-ilor, X X , 3; m ulţim ea de -i, XIII, 4;
paguba de -i, LXII, 4; patima de -i,
XIII, 4; păstrarea -ilor, XXI, 2; pofta
de -i, X, 1; XIII, 4; LXX XI, 3; prizonier
-ilor, X XI, 1; rob -ilor, X XI, 1; X X V II,
2; sumă de -i, IX , 2; tirania -ilor, X X I,
1; LXIII, 1.
Baraba, tîlhar, L X X X V I, 1. 2.
Bătrîn, -ii poporului, LXX IX , 3; LXXXIII,
2; LXX XV I, 1; LX X X IX , 1.
Băutură, - duhovnicească, X XX IX, 4.
Heelfegor, idol, VIII, 3; X X X V , 1.
Beelzebul, idol, X XXIII, 7; X XXIV, 1; XL,
3; XLI, 1. 2; XLV, I; XLVIII, I; LXI, fi.
s H n t u l i o an g u r a d e a u r
Bersabee, soţia lui Urie Heteul, L, 2;
LXXV, 5.
Betania, LXX X, 1.
Betfaghe, LX V I, 1.
B edeem , II, 3; V I, 1. 4; V II, 1. 2. 3. 5; VIII,
1; IX , 1. 3. 4; X X IX , 1; L X X V I, 2; -ul
Iudeii, V II, 1; hotarele -ului, IX , 1; naş­
terea din - , V III, 4; pruncii din - , X , 2;
strălucirea -ului, V II, 2.
Betsaida, X X X V II, 4.
Beţie, X , 5. 6; X III, 1; X V, 10; X X III, 2;
X X IV , 3; X LV III, 3. 7; LVII, 4. 5; LIX,
3; LX, 1; L X X , 3 -5; LXX IV , 4 -5 ;
LXXVII, 2; LXXXIII, 3; L X X X V I, 3;
LXXXVIII, 4; -ia mîniei, X V , 10.
Biblia, V, 1; X LV III, 7.
Bine, -le moral, LIX, 2; adevăratul - , LXIII,
1.
Biserică, -ca celor întîi născuţi, II, 1; -cile
lui D um nezeu, X V , 5. 8; LXXII, 2; adu­
narea -cii, V II, 7; alungarea din - , LX,
2; averea -cii, LXVI, 3; L X X V II, 4;
LXX XV , 4; ce este -ca? L, 3; dogm ele
-cii, L X X V , 4; începuturile -cii, X LV I,
-cii, V III, 1; slujba din - , LXXI, 4; şede­
rea în - , X I, 7; strămoşii -cii, V II, 4;
venirea la - , V , 1; XI, 7; vistieria -cii,
LXX XV , 4.
Bogat, -ul din Evanghelie, XIII, 5; -ul cel
nebun, L X X IV , 5; -ul nem ilostiv,
X XVIII, 3; XLI, 3; LIII, 5; LVI, 1;
LXIII, 3; LX IV , 4; LXX, 4; L X X IV , 5;
LXXV, 4. 5; LXXVIII, 2; necazurile
-aţilor, X V , 11; neplăcerile -aţilor, X V ,
11; plăcerile -aţilor, X V , 11.
Bogăţie, - duhovnicească, LXXXIX, 4.
Botez, -ul Bisericii, X II, 3; -ul cu Sfîntul
D uh, X I, 6; - de mărturisire, X , 2; -
iudaic, X II, 3; -ul lui Iisus, X , 1; -ul lui
Ioan, X , 1; -ul pocăinţei, X , 1. 2; X II, 1;
baia -ului, XLIII, 4; învăţătura despre
- , X C , 2; măreţia darurilor de la - ,
XIII, 1; taina -ului, X , 5; LXX XII, 4.
Britanic, insulele -e, L X X X , 2.
Bunătăţi, - cereşti, II, 3; XI, 2; X V I, 5;
XVIII, 6; X LIX, 4; - de aici, X X V , 4; -
din lum ea aceasta, XXII, 3; X X IV , 3; -
duhovniceşti, X V , 3; -le făgăduite, XLI,
4; - lumeşti, X V , 3; - materiale, X V , 3;
- nemuritoare, X X IV , 4; - nespuse,
XVIII, 6; X X II, 3; XXIII, 5; LXVIII, 5; -
pămînteşti, X X X II, 4; - veşnice, VIII,
5; X V , 11; LXIII, 4; LXXI, 4; LXX IX ,
5; LXXX, 4; L X X X V , 4; L X X X V I, 4;
-le viitoare, I, 2; II, (i; V, 5; XI, 8; X V , 3;
XVI, 10. 11; XVII, 7; XIX, 5. 9; XXII,
INDICE RKA1. Şl ONOMASTIC
3. 6; X X IV , 3; X X V , 4; L, 4; LVIII, 5;
LXVI, 5; LXVIII, 5; LXXII, 4; LXX IV ,
5; L X X V , 5; LXXX1, 5; L X X X IV , 4;
LXXXIX, 4; X C , 2; darea -ilor, X II, 3;
desfătarea de -le veşnice, X V I, 4;
dobândirea -lor cereşti, XXIII, 8; ferici­
rea -lor cereşti, XXIII, 7; nădejdea
-lor viitoare, X V I, 11;, XXIII, 5; parti­
ciparea la -le viitoare, XI, 6; pierderea
-lor, X XI, 2; pierderea -lor cereşti,
XXIII, 8; X X IV , 4; piscul -lor, X X I, 4.
C Corinteni, II, 6; V I, 6; X V , 4; X V I, 7; XXIII,
Cadix, oraş în Spania, LXXXI, 5.
Caiafa, arhiereu, LXXIX, 3; L X X X IV , 2;
LXXXV 2* X C 4
Cain, fiul lu iA d a m , X IV , 3; X V I, 8; X X V I,
6; X X X V III, 4; XL, 3. 4; L X X IV , 2;
LXXXVI, 3.
Camătă, V , 5; XLII, 4; LVI, 6.
Canaan, VIII, 3.
Cana Galileii, nunta din - , XLIV, 2.
Cananeancă, V , 4; V I, 3; XXII, 5; X X V I, 1.
2; LXVI, 1; L X X X , 1.
Cananeeni, LXX II, 4.
Capadochia, VIII, 4; LXVII, 3.
Capemaum, X IV , 1; X XV I, 1; X X IX , 1;
X XX VII, 4; XLV III, l·, LVIII, 1.
Castitate, I, 4; X V , 2; X X X V II, 6; X X X IX ,
4; LI, 6; LV, 2. 6; LXIV, 4; LXX , 4;
LXXIV, 4; L X X V II, 5. 6; L X X X IV , 4 ,
LXXXIX, 4; cununile -tăţii, V III, 5.
Catapeteasmă, LX X X V III, 1. 2.
Catehumen, X , 5; L X X V , 5.
Căinţă, X X V I, 4; X X X V II, 7, XLI, 4;
LXXIV, 3.
Călugăr, vezi: M onah.
Călugăriţă, X V II, 2; LXVII, 3.
Căsătorie, - nelegiuită, X X X V I, 1; legea -i,
V II, 7; sfinţenia -i, V I, 7; taina -i, V I, 7.
Cedar, ţinut la răsărit de Iordan, X V II, 7.
Cetate, -a cea de sus, LXIX, 3; LXXIII, 3.
Cezar, LXX, 1. 2; LXX V, 3; duşman al
-ului, LXX, 1.
Cezareea lui Filip, LIV , 1.
Cezareea lui Straton, LTV, 1.
Chemare, -a cea de sus, X V I, 11; -a celor
tăiaţi împrejur, LXIX, 1; -a neamuri­
lor, LXIX, 1; a doua - , XTV, 2.
Chifa, vezi: Petru.
Cilicia, LXVII, 3.
Chivot, -ul legii, III, 5; VI, 3; VIII, 2; carul cu
-ul legii, X X II, 4.
C in a cea de taină, XII, 3; I., 3; LXX X , 3;
LXXXI, I. 2; LXXXII, 3. ,r>.
1025
Comentator, X I, 2; X V I, 11; X X IV , 1; X XV ,
2; X X V I, 1. 2.
Conştiinţă, - curată, X IX , 4; chinul -ţei,
L X X X V , 2.
Convertire, X X X II, 5.
Copil, -iii daţi ca exemplu, V , 2; XI, 7. 8;
X XIII, 9; corupător de -ii, XLVIII, 7;
LXXIII, 3; creşterea -iilor, XXX III, 6;
sufletul -ului, LVIII, 2. 3; LXII, 4.
Core, cel ce s-a sculat împotriva lui M oise,
XL, 3.
Corint, IX , 2; desfrinatul din - , XLI, 3.
1; X X X II, 7; XLI, 3; XLVI, 3; LXXVII,
1; LXX IX , 3; LXXXVI, 4; LXX XV II, 4.
Cornelie Sutaşul, XLIII, 5; LVII, 2; LXI, 3;
LXXXIII, 4.
Creator, vezi: Dumnezeu.
Credinţă, -ţa creştină, I, 2; - curată, X XV ,
1; - falsă, VIII, 4; adet al -ţei, X XX II, 5;
armonia dreptei -ţe, X , 3; cuvântul -ţei,
I, 2; XLIII, 5; XLIV, 3; darul -ţei, XIII,
5; dreapta - , IV, 1; XLVII, 3; LXIV, 4;
întărirea -ţei, XXI, 2; învăţătură de - ,
X X IV , 1; puţină - , XXII, 2; puţinăta­
tea -ţei, X X V III, 1; rătăcire de la - ,
VIII, 1; taina -ţei, LIV, 3; uşurinţa -ţei,
X , 3.
Creştin, -i dintre păgîni, IX , 5; num ele de - ,
V II, 7; primii - , V I, 5.
Creştinism, începuturile -ului, X II, 2.
Cruce, -a, sem nul biruinţei, LIV , 4; -a,
sem nul mîntuirii, LIV, 5; -a, simbolul
sfint al mîntuirii, LIV, 4; jertfa de pe
- , X X V , 3; luarea -cii, LV, 1. 2; puterea
-cii, LX X X V III, 1; semnul -cii, LIV, 4;
LX X X V II, 2. 3; semnul de biruinţă al
-cii, II, 1; taina -cii, LIV, 3. 4.
Cuvînt, - aspru, X V , 7; - bun, L V , 1; -ul
bunei credinţe, X X V , 3; - cuminte, II,
6; - de apărare, V , 5; V I, 3; V II, 7 ; XI, 7;
X II, 4 ; -vinte de folos, XIII, 2 ; -vinte de
învăţătură, X X V , 1; -vinte de mîn-
gîiere, X V , 10; -vinte de ruşine, II, 4 . 6;
V I, 7 ; X X X V II, 5; U , 4 ; - deşert, XLII,
2 ; -vinte drăceşti, X LVIII, 7 ; -vinte
duhovniceşti, II, 4 . 5; X X V II, 4 ; -vinte
dum nezeieşti, V I, 4 ; -vinte evanghe­
lice, L V , 5; -vinte înfricoşătoare,
X X IV , 2 ; - înţelept, X , 7 ; XLIII, 3;
-vinte lum eşti, Ii, 5; -vinte m înioase, LI,
4 ; - neom enos, XLVIII, 6; -vinte nepo­
trivite, X LVIII, 6; -vinte neruşinate,
XLII, 2; -vinte profetice, V , 2; - rău,
X V , 4. 5. 7; XLU, 2; -vintele Scripturii,
I I , (i; greutatea -ului, VII, 7; puterea
' V io le l o r , II, ti; şirul v i n l e l o i , XXV, I.
1026
D D iogene din Sinope, filozof grec, XXX III,
Dajdie, banul -i, LXX, 2.
Daniel, profet, IV , 2; X X , 1. 6; XLIII, 5;
L X X V , 2.
Dascăl, vezi: Hristos.
Dascăl, - de virtute, LXXXI, 2.
Datan, cel ce s-a sculat îm potriva lui M oise,
X L, 3.
David, împărat şi profet, I, 3; II, 1. 2. 3. 4. 5.
6; III, 2. 3. 4. 5; IV , 1. 2. 6; IX , 2; X , 6. 7;
X V , 2. 3. 6; X X , 1; X X I, 3; X X II, 1;
X X III, 7; X X V , 4; X X V I, 7. 8; X X X V I,
3; X X X V II, 4; X X X V III, 3; X X X IX , 1.
2; XLI, 1. 5; XLII, 2. 3; X LIV , 3; XLVI,
3; X LV II, 1; XLV III, 1; L, 2; LVI, 3;
LVII, 1; LVIII, 4; LX, 1; LXI, 3; LXII, 4.
5; LX IV , 5; L X V , 6; LXV I, 3; LXVII, 4;
LXVIII, 2; LXXI, 1. 2; LXXII, 4;
L X X V , 5; L X X X V I, 3; blîndeţea lui - ,
LXII, 5; casa lui - , II, 4; dreptul - ,
X X V I, 6. 8; fericitul - , X X V I, 6. 7; filo­
zofia lui - , X X V I, 8; istoria lui - , X X V I,
6. 8; neam ul lui - , II, 3. 4; patriarhul - ,
X X V I, 8; păcatele lui - , X X V I, 6. 7. 8;
sem inţia lui - , IV , 3; X I, 1; viaţa desă-
vîrşită a lui - , X X V I, 8; virtutea lui - ,
X X V I, 8.
D em on, -ul cel cumplit, X V III, 4; armată de
-i, X V , 11; biruinţa -ilor, XLVIII, 2;
izgonirea -ilor, LIII, 3; lucrarea -ilor,
XLIII, 3; scoaterea -ilor, XLI, 2. 3;
şeful -ilor, XLI, 2; uneltirile -ilor,
XLIII, 4; L X X V , 4.
Desfrinare, adîncul -nării, V II, 6; cuvînt de
- , X V II, 4; ocean de - , V II, 6.
D estin, X X V I, 6; LXII, 3. 4.
D euteronom , IX , 4; X X X V , 1; LXXII, 2;
D iavol, -ul, pricina tuturor relelor, XIX, 6;
armata -ului, X V , 10; atacul -ului,
X X IV , 3; cursele -ului, X , 5; XLII, 2;
LXX IV , 4; falanga -ului, XIII, 3; fiii
-ului, X V I, 6; focul pregătit -ului, XLV,
3; gură a -ului, LXXVIII, 4; ispita -ului,
V I, 8; L X X IV , 4; îndem nul -ului, XVIII,
1; înfrîngerea -ului, XIX, 6; îngerii
-ului, X LV , 3; LXX IX , I. 2; lupta -ului,
XIII, 4; lupta împotriva -ului, VIII, 4;
m îinile -ului, X I, 7; mreaja -ului, VII, 6;
oastea -ului, XLVI, 4; osînda -ului, X V ,
2; priveliştea -ului, X V , 10; puterea
-ului, X LV I, 4; LIV, 4; scrisul -ului, XI,
7; tăria -ului, XLVI, 4; teatru al -ului,
V II, 7; tirania -ului, II, 1. 5. 6; VIII, 4;
uneltirile -ului, LXIX, 4; următor -ului,
LXXVIII, 3; viclenia -ului, XLVI, 1;
XL1X, 1; vicleşugul -ului, X LV I, ];
vinele puterii -ului, XVI, 8; voile -ului,
V I, 7; voinţa -ului, XLII, 1.
SKlNTUL IO AN OUHA DE AUR
4.
D ion din Siracuza, om de stat, X XXIII, 4.
D ionisos, zeu, LXX XI, 3.
Divorţ, LXII, 2. 3.
D ogm ă, -ele adevărului, X LIV, 1; LXVI, 2;
- dum nezeiască, LIV , 2; -ma întrupă­
rii, LXX VIII, 4; -m a învierii, X C , 1;
curăţia -melor, V III, 5.
D om nul, vezi: Hristos.
Dragoste, - de părinte, X X II, 4; -a, mama
tuturor bunătăţilor, X IX , 4; - păcă­
toasă, XLII, 4;’ LXV II, 3; LXX, 3; -
părintească, X X III, 4; -a, rădăcina
tuturor bunătăţilor, X IX , 7; - tru­
pească, X X X V III, 4; LXVIII, 3. 4;
LXX , 4; LXX VIII, 1; LXXXIII, 2; legă­
tura în - , X V I, 8; porunca -i, X V I, 8;
puterea -i, X IV , 2; XLI, 2; virtutea -i,
X V I, 8.
Dreptate, -tăţile _neamurilor, LXX V, 5; -a
prin credinţă, X V I, 2; - specială, X V , 3;
calea -tăţii, LXVII, 3; ideea de - , X VIII,
1; prisos de - , X V I, 3.
D uh, Sfîntul - , I, 1. 8; II, 2; IV , 2. 3. 4. 6; IX,
6; X , 1. 7; X I, 4. 5. 6; X II, 3; X XIII, 8;
X X V I, 6, 7; X X X , 4; X X X II, 3; XL, 2;
XLI, 3; X U I , 1; XLIII, 5; X LV , 2;
X LIX , 6; L, 2. 3; LIII, 5; LV, 5. 6; LVI,
2. 4. 6; LVII, 4; LXI, 2; LXIV, 1; LXIX,
1; LXXII, 3; L X X V I, 2; X C , 2; -ul lui
D um nezeu, II, 6; X II, 1. 2; -ul D um ne­
zeului nostru, X , 1; -ul în chip de
porumbel, X II, 3; -ul Tatălui, XXX III,
4; aripile -ului, II, 4; cuvintele -ului, XI,
7; darea -ului, X I, 6; XXX III, 4; dărui­
rea -ului, X IX , 4; LXVIII, 3; darul -ului
Sfint, XI, 5; faptele -ului, I, 1; focul
-ului Sfint, XLIX, 6; harul -ului, I, 1. 8;
II, 2; XI, 8; X II, 3; X V II, 1; X X X IV , 5;
XLIII, 3; X LV I, 3; LIV, 3; LV, 6; LVII,
2; LXV , 2; LXVIII, 2. 4. 5; LXXXII, 5.
6; LXX XV II, 1; harul Sfîntului-, X X V I,
8; învăţătura -ului, LIV, 3; lucrarea
Sfîntului - , XLI, 3; ochii -ului, I, 8;
pîrga -ului, X IX , 5; pogorîrea -ului, II,
2; X III, 1; X V I, 2; L, 2; puterea -ului,
X V I, 5; XXX III, 4. 7; LVII, 4; roada
-ului, LV, 5; roadele -ului, X XIII, 10;
rouă -ului, II, 5; sabia -ului, LIX, 7;
LXX, 3; Sfîntul şi Bunul - , X VIII, 6;
X X V , 4; templu al Sfîntului - ,
LXXVIII, 3; vistieriile -ului, V , 1;
vrednicia -ului, X II, 3.
Duh, - de blîndeţe, X II, 3; -urile drepţilor,
II, 1; -ul este osîrduitor, LXXXIIL 1; -
necurat, X X X II, 3; XLIII, 3; LXXI,
4; -rău, I, 4; X X V II, 1; LXXXVII, 4;
INDICE HKAI, Şl ONOMASTIC
- umilit, X V , 2; XLVII, 3; om purtător
de - rău, XLIII, 3.
Duminică, -ca trecută, X I, 7.
D um nezeire, V IU , 4; X V II, 1; X X V III, 2;
X X IX , 2; frumuseţea şi slava nespusă
a -rii, X X V II, 2.
Dum nezeu, acoperămîntul lui - , LXX IV , 3;
adîncurile lui - , L X X V II, 1; ajutorul lui
- , XXII, 3. 6; X X III, 5; LXX IV , 3;
LXX V, 4; LXX VII, 4; ameninţarea lui
- , LVI, 3; ascultarea cuvintelor lui - ,
X IX , 3; X LIV , 4; ascultarea cuvîntului
lui - , XLVII, 2; asemănarea cu - ,
X V III, 4; atotînţeleptul - , LXXXI, 2;
auzirea cuvîntului lui - , X LIV , 4;
bătăile lui - , X X II, 4; binefacerile lui - ,
X IX , 4. 7. 9; X X II, 6; X X V , 3. 4; L, 3;
LV, 6; Biserica lui - , X X X , 1; LXXIII,
3; blîndeţea lui - , X V I, 7; bogăţia lui - ,
X X II, 6; LXI, 2; bogăţia puterii lui - ,
X XII, 1; covîrşitoarea bunătate a lui - ,
X V III, 4; bunătatea lui - , X XIII, 4. 5;
LXI, 1; LXIII, 1; LX IX , 2; bunătăţile lui
- , XXII, 6; bunăvoinţa lui - , X V I, 11;
calea lui - , LXX, 1; casa lui - , X X V II, 4;
X X X IX , 1; XL, 9; LXXIII, 3; LXX XII,
5; chemarea lui - , LXX X, 3; chipul lui
- , XLVIII, 6; cinstirea lui - , X V II, 5;
credinţa în - , IX, 4; cunoaşterea lui - ,
X X X V I, 3; LXII, 1; LXIII, 1; LXV I, 5;
cuvîntul lui - , X IX , 5; XXI, 2; XXX III,
3; XLVII, 2; LV, 5; LXXVII, 3; cuvin­
tele lui - , II, 6; X IV , 3; XLVII, 3;
LXVIII, 5; darul lui - , XIX, 5; X X , 4;
X X V , 4; X X X III, 4; LVII, 4; darurile lui
- , XXIII, 3; LXXIII, 4; darurile mari
date de - oam enilor, XXIII, 5; datornic
lui - , X X IV , 2; dărnicia nespusă a lui - ,
X X II, 6; degetul lui - , XLI, 2; dragos­
tea de - , I, 5; IV , 11; XIII, 4; XXII, 6;
XLII, 2; LXV II, 4; dragostea de oam eni
a lui - , X II, 4; X X II, 1. 6; X XIII, 4;
X LIV, 4; LXXI, 4; dreptatea lui - ,
X X X V I, 4; X X X V III, 1; XLV, 1; Duhul
lui - , XL, 2; XLI, 2; duşmani ai lui - ,
X V , 10; X V I, 1; X IX , 9; existenţa lui - ,
XIII, 5; facerea de bine a lui - , X IV , 4;
făgăduinţa lui - , IX , 3; flinta lui - ,
LXXVII, 2; fiu al lui - , XII, 3! 4; X V I,
3; fii ai lui - , X VIII, 6; XXI, 4; LXX, 3;
LXXIX, 3; focul dragostei lui - , XXII,
6; frica de - , X V , 9; X V I, 11; XVII, 5;
X lfl, 1; LIX, 7; LXI, 1. 2; LXVII, 4;
LXXX V II, 3; genealogia lui - întrupat,
III, 2. 3; genunchii lui - , LI, 5; gura lui
- , XXI, 4; harul lui - , II, 4; UI, 3. 5; V , 4;
VI, 4; XV, 9; X X IV , 2; X X V , 4;
1027
X XX V III, 1; LXV , 3; LXVI, 4; LXVII,
3; LXIX, 2; L X X V , 4. 5; L X X X V , 4;
LXXXVII, 4; hotărîrea lui - , L V , 4;
LXX, 3; hotărîrile lui - , XXII, 2; im ita­
rea lui - , LXI, 5; inima lui - , X X II, 6;
iubirea de oam eni a lui - , X IV , 4; X V ,
3; X V I, 6. 8; X IX , 2. 5. 6; X X II, 6;
X XIII, 4; X X X V , 1; X XX IX, 3; LXI, 5;
LXIV, 4; LXXVII, 5; iubitorul de
oam en i-, V III, 3; X V I, 7. 11; X IX , 5;
LXX XV I, 2; izvorul cel pururea curgă­
tor al binefacerilor lui - , X X II, 6; îm pă­
carea lui - cu oamenii, V , 2; împărăţia
lui - , X V I, 3. 6; X IX , 4; X X V II, 4; XLI,
2; LXV , 2; LXVIII, 3. 5; LX X I, 1;
îndrăznire către - , XIX, 9; îndreptăţi­
rea lui - , X , 2; întristare după - , X V , 2;
înţelepciunea lui - , XXII, 1. 2; LXI, 2;
LXXXI, 2; jertfii lui - , X V , 2; X LV II, 3;
judecata lui - , LX, 2; laudă lui - , L V , 5;
legea lui - , X V , 8; XXIII, 7; LVI, 6;
LXVII, 3; LXX IX , 4; legile lui - , II, 6;
III, 5; IV , 8; X V II, 7; X VIII, 6; X IX , 8 .9 ;
lucrarea lui - , LXIII, 2; măreţia lui - ,
VIII, 2; X X X V II, 4; LXVII, 1; m ila lui - ,
V , 4; X IX , 8; X X II, 6; XLIII, 4; LVII, 4;
LXXI, 4; m ilostenia lui - , X IX , 1;
minunile lui - , LXVII, 4; LXXII, 2;
mîna lui X X I, 3; XXVIII, 3; m înia lui
- , V , 4; V I, 3; X X X V I, 4; XLIII, 4;
LXXIII, 3; LXX VI, 1; LXXVII, 5; mîn-
tuirea lui - , X , 3; neascultarea de - , LIX,
3; necredinţa în - , X V , 5; num ele lui
X V , 7; X IX , 6; X XVIII, 4; oceanul şi
adîncul iubirii de oameni a lui V , 2;
ochii lui X V II, 6; XLVII, 3; osînda lui
XXIII, 2; pedeapsa lui LXI, 5;
picioarele lui - , LXXVIII, 3; planul lui - ,
XL, 2; planurile lui - , IX, 3; porunca lui
X V , 11; LI, 1; LXII, 1; LXX IX , 4;
poruncile lui - , X V , 1; XIX, 7; X X V I, 6;
LVI, 2; LXIX, 2; LXXII, 2; potrivnic lui
- , X X V , 3; potrivnicii lui - , V I, 3; predi-
carea cuvîntului lui XLVII, 2; prietenul
lui - , VIII, 5; prieten sil lui - , X I, 8;
LXXVIII, 3; privirile lui XLVII, 3;
purtarea de grijă a lui - , II, 1; III, 2; IX , 3;
XI, 5; X V I, 7; X X I, 2. 3; XXII, 2. 3. 6;
X X V , 3. 4; XXV III, 3; X X X IV , 2;
X X X V II, 4; XLIII, 3; LVII, 3; LIX, 1;
LXVIII, 1. 2; LXIX, 1; LXXV, 4. 5; pute­
rea lui - , IV , 2; V I, 3; VIII, 1. 2; IX, 3;
XIII, 2; X IV , 3; XIX, 7; X X V , 4; XLVII,
2; LXIII, 2; LXX, 2; răsad al lui - , U , 3;
rinduiala lui , VII, 1.3; VIII, 1; răbdarea
10 2 8
lui X U II , 4; LXVIII, 1; LXIX, 1;
LXX V, 5; robia lui - , X X I, 1. 2; slava lui
X IX , 4. 7; X X II, 1; X X V , 2; X X V I, 2.
8; X X X , 3; X X X II, I; XLVIII, 7; LIV , 5;
LVI, 1. 5; LX X I, 4; slăvirea lui - , X V II,
5; slujitor al lui - , X V I, 11; stăpînirea
blîndă a lui - , X X I, 2; stihiile începutului
cuvintelor lui - , X V II, 7; ştiinţa lui - ,
LXI, 2; tem plu al lui LXXIII, 3; tronul
lui - , X V II, 5; L X V , 3; tronul împărătesc
al lui - , II, 1; urechea lui - , LIV, 5; urgia
lui - , X X III, 2; următor al lui - ,
LXX VIII, 3; vederea lui - , X V , 4; voia
lui - , X IX , 6. 7; LXX XII, 2; L X X X IV , 1;
voinţa lui - , III, 5; X V I, 8; X IX , 5; X X IV ,
1; LXX XIII, 1; voinţa lui - şi a Tatălui,
LV, 6; - are iubire suprafirească, X X II, 6;
- ascuns în fire om enească, II, 1; - , B ine­
făcător, X IV , 4; - cel adevărat, X V II, 6; -
cel bun, X V I, 6; - cel drept, X V I, 6; - cel
viu, L X X X IV , 2; - Creator, IV , 5; X I, 3;
X V I, 6; X V II, 2; X V III, 6; X X II, 1. 2;
X X V , 4; X X V III, 2; X X X II, 7; X X X IV ,
1. 4; X X X IX , 3; XLIX , 6; L, 3; LXVII, 1;
- datornic, X X II, 5; -ul N oului Testa­
ment, X V I, 7; -ul V echiului Testam ent,
X V I, 6. 7; - ul păcii, X V , 10; - s-a făcut
om, LXVIII, 1; -ul universului, X IX , 3. 9;
LVIII, 2; LIX, 2; LXVIII, 3; LXXIII, 2.
Duşman, - al societăţii, XLVIII, 1; -i decla­
raţi, X XIII, 6; - de moarte, XIII, 4; -i
tăinuiţi, X XIII, 6; biruinţă asupra - ilor,
X IX , 3; biruirea -ilor, VIII, 1; iertarea
-ilor, X IX , 6.
E masca -i, LXXIII, 1.
Ebraic, cuvînt - , LXX XV III, 1.
Egipt, I, 3; IV , 1. 2; VIII, 1. 2. 3. 4. 5; IX, 1.
4; X X X IX , 3. 4; X L, 4; XLIII, 3. 4;
X LIV, 3; LVI, 2; LXVIII, 1; LXXXII, 1;
LXX XV III, 1; binefacerile din - ,
LXXIX, 3; cărnurile din - , V I, 4; che­
marea din - , V III, 4; ducerea în VIII,
4; fuga în - , IX , 4; ieşirea din - , VIII, 4;
întoarcerea din - , VIII, 4; locuitorii din
- , VIII, 5; minunile din - , LXXXII, 1;
pustiul din - , VIII, 4; plecarea din - ,
VIII, 4; robia din V , 4; vechiul - ,
VIII, 5.
Egiptean, -eni, I, 1; IV, 2; V III, 1; L, 2;
LV111, 1; LXV, 6; bogăţia -enilor, V III,
1; popor - , X X X V I, 4; trupurile -teni-
lor, VII, 6.
Egipteanca, X X X III, 7; X X X V II, 7;
LX X X IV , 4.
SFlNTUL lOAN GURĂ DE AUR
Elen, I, 4; V I, 3; X V II, 7; X X X III, 3;
legiuirile -ilor, X V I, 4; moravurile
-ilor, X V I, 4.
Elisabeta, m am a sfintului Ioan Botezăto­
rul, I, 6.
Elisei, profet, X IV , 2; X X V , 2; X X X I, 1;
XLVIII, 2; LVII, 2; LXV III, 3;
LX X X V III, 2; X C , 4.
■Emanuel, num ele lui Iisus, V , 1. 2.
Enan, în Septuagintă: Sennaan, LXX IX , 4.
Endor, vrăjitoarea din - , V I, 3.
Epistolă, -la către R om ani, IV , 3; X X X V , 4;
-lele lui Pavel, V , 2.
Eretic, X V I, 2. 7; X V , 1; X XIII, 3. 6; X X V II,
3; X LV I, 1. 2; XLV II, 3; LI, 3; LVIII, 1;
LXX VII, 2; LXX XII, 1. 2; LXXXIII, 1;
LX X X V III, 4; -i manihei, X V I, 7; adu­
nările -ilor, X LV I, 2; asociaţiile -ilor,
X LV I, 2; otrava -ilor, X LV I, 1.
Erezie, I, 3; X L V I, 1; LV, 5. 6; LXX XII, 2.
Etiopian, X I, 1; X X V I, 4; LVII, 1; eunucul
I, 6.
Euharistie, X X V , 3; LXX XII, 5; taina sfin­
tei -tii, X U I I , 2.
Eunuc, -ul etiopian, I, 6; roiuri d e -i, X X , fl.
Eva, V I, 6; X III, 4.
Evanghelie, -ia împărăţiei, X , 5; X X X II, 2;
cuvîntul -i, LXXIII, 4; cuvintele -i, V I,
2; predica -i, L X X X , 1; LXX XV III, 1;
predicarea -i, X X X III, 3; L X X V , 1;
L X X V I, 2; L X X X V I, 2; propovedui-
rea - i, X V , 7; X X IV , 2; X X V , 3; LXV,
3; L X X V , 3; puterea -i, X , 3; XXTV, 2;
tălmăcirea -i, X II, 2; tăria -i, X X IV , 2.
Evlavie, dragoste de - , L X X X V I, 4;
Evreu, -ei, I, 3; X V II, 5; X X X IX , 3; X U II ,
4; L X X X IV , 4; poporul - , X X X V , 1.
Ezechia, împăratul lui Iuda, II, 3; V III, 5;
U I I , 5.
F
Faptele A postolilor, X , 4; X X X III, 2. 5;
LXV , 4; LXXIII, 3.
Faraon, X X X IX , 3; X U I I , 4; U I I , 3; LVI, 2.
6; LXV , 6; LXX XIII, 1; pedepsirea lui
- , U I I , 4.
Fares, fiul lui Iuda, III, 2. 3.
Fariseu, -sei făţarnici, X XIII, 2; învăţătura
-şeilor, U I I , 3; pilda cu -1, X V , 2;
XLVII, 4; răutatea -şeilor, XLII, 1; tri­
mişii -şeilor, X I, 1. ,
Farmece, X V II, 2.
Faza, fluviu în Transcaucazia, LXX, 4.
Fecioara Maria, I, 6; II, 2. 4; III, 1; IV , 2.
3. 4. 5. 6; V , 1. 2. 3; V I, 1. 2. V II, 2. 4;
INDICf. HKAl. Şl ONOMASTIC
VIII, 1. 2. 3. 4; IX , 3. 4; X LIV, 1. 2; X L V , 1;
XLVIII, 1; LXX XVIII, 2; dragostea lui
Hristos faţa de - , X LIV, 2; genealogia,
-rei, II, 3. 4; naşterea din Fecioară, X II, 2;
X X V , 3.
Fecioară, - afierosită lui Dum nezeu, X V II,
2; -re înţelepte, LXXVIII, 1; LXXIX, 2;
LXXXII, 5; -re nebune, LXIV, 4;
LXXVI, 4; LXX VII, 5; LXXVIII, 1. 2. 3;
LXXIX, 2; LXXXI, 4; LXXXII, 5;
roiuri de -re, VIII, 4.
Feciorie, -ria nu-i poruncă de lege,
LXXVIII, 1; frumuseţea -riei, X X , 2;
trăitul în - , LXX VII, 5; virtutea -riei,
XLVI, 4.
Fem eie, -ia cananeancă, XXII, 5; LIII, 2; -ia
cu scurgere de sînge, X X X I, 1. 2; L, 2;
LXVI, 1; LXX X, 1; -ia cea păcătoasă,
V , 4; V I, 5; X X X , 1; XL, 2; XLVIII, 6;
LXVII, 3. 4; LXXIII, 3; - , LXX X, 1. 2;
dragostea de fem ei, IV , 9; gingăşia firii
-eii, VIII, 4.
Fenicia, LXV II, 3.
Filip, apostol, X X X , 1; X X X II, 3; X X X V II,
4.
Filip, fratele împăratului Irod, X X IV , 4;
XLVIII, 2; LVIII, 4.
Filipeni, X IX , 1.
Filozof, -i greci, X , 4; XXX III, 4; -i păgîni,
LXXX, 4; -i stoici, X X X III, 4.
Filozofie, -ia cea adevărată, X V III, 6; -ia
cea înaltă, V I, 3; -ia cinică, X , 4;
X X X III, 4; - desăvîrşită, X IX , 4; -
înaltă, X V II, 6; - mai înaltă, X I, 2; -ia
propovăduită de pescari, V III, 5; -ia
pustiei, LV, 6; - vrednică de ceruri, X ,
4; adevărata - , V III, 5; adevărul -i creş­
tine, V III, 5; dobândirea -i, X X I, 2; fru­
m oasă - , X I, 8; înălţim ea -i creştine,
X X I, 4.
Finees, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, X V II,
6.
Fiul, - lui Adam , II, 2; - lui Avraam, II, 3; -
lui D avid, II, 2. 3; III, 1; X X X II, 1; XL,
3; LXVI, 1; LXX I, 2; - lui D um nezeu, I,
2; II, 1. 2; III, 1; IV , 6; V II, 5; V III, 3. 4;
XI, 5. 6; X II, 2. 3; XIII, 2. 3; X XIII, 5;
X X V III, 2; X X X I, 4; XLI, 2; L, 2; LIV,
1. 2. 3; LV, 1; LVI, 1. 3; LVII, 2; LXIII,
4; LXV II, 2; LXVIII, 3; L X X V , 5;
LXXX V II, 2; - lui Iosif, III, 1; - O m u­
lui, II, 2; III, 1; IX, 4; X IV , 1; X V II, 1;
X X V II, 2; X X IX , 1. 2. 3; X X X IV , 1;
X X X V II, 3; X X X IX , 3; XLI, 3; XLIII,
1; XLVII, 1; LIV, 1; LV, 4; LVI, 1. 3;
LVII, I. 2; LVIII, 1; LIX, 4; LXIV, 1. 2.
.r>; LXV. I. -1; LXXVI, 2; I,XXVIII, I;
10 2 9
LXX IX , 1. 2. 3; LXXXI, 1. 2; LXXXIII,
1. 2; L X X X IV , 2; LXXXVIII, 1; X C, 4;
- pierzării, LXXVI, 2; - teslarului,
XLIV, 1; - cel întîi-Născut, V , 3; - Meu
cel iubit, X II, 2; XIII, 2; - Unul-Născut,
X V , 4. 10; XXII, 1; XXIII, 8; XLIV, 1;
LXI, 5; deofiinţimea Tatălui cu - , LV,
2. 4; descoperirea -ui, LIV, 2; egalita­
tea Tatălui cu - , XLIX, 2; fiinţa -ui,
LXX VII, 2; întruparea -ui lui D um ne­
zeu, X II, 3; X X V , 4; jertfa -ui, XXIII, 5;
naşterea -ui, V , 3; patimile -ui, LVI, 3;
slava -ui, LV, 4; taina întrupării -ui
lui D um nezeu, XIII, 2; LIV, 4; venirea
-ui lui D um nezeu printre noi, XXIII,
5; venirea -ui Omului, LXXVI, 3;
LXX VII, 2; vrednicia -ui, LIV, 2.
Foc, - pregătit diavolului, LXXXI, 5; -ul cel
veşnic, LXXIX, 1. 2; LXXXI, 4.
G
Gadareni, X X IX , 1.
Galateni, X V I, 7; X X X , 1; epistola către - ,
LV, 6.
Galileea, IX , 4; X II, 1; X IV , 1; LVIII, 1;
LXII, 1; L X V , 1; LXV I, 1; LXXXII, 2;
L X X X IX , 2. 3; X C , 2; - neamurilor,
X IV , 1; X X V I, 4.
Galilean, IX , 4.
Gabriel, arhanghelul - , II, 3; IV, 3.
Gâzei, V I, 3.
Gheenă, -na focului, X V I, 7. 8; X VIII, 1;
LIX , 4; LXI, 2; LXIV, 4; focul -nei, X II,
5; X V , 10; X V I, 3; LXXVIII, 4; osînda
-nei veşnice, X V I, 8.
Ghenizaret, L, 2.
Ghergheseni, tinutul -lor, LXVII, 1.
Ghetsimani, LXXXIII, 1.
Ghiezi, sluga lui Elisei, L X X X , 3; X C , 4.
Goliat, uriaş ucis de David, X X V I, 6; XLII,
2; lupta cu - , X X V I, 7.
Gom ora, X I, 1; X X X II, 5; X X X III, 3;
X X X V I, 3; L X X V , 4; LXXVII, 3.
Gom oreni, X X X V I, 3. 4.
Grec, VIII, 4.
Grecia, I, 4.
H
H alev, fiul lui Iefoni, X X X IX , 4.
Har, -ui de sus, X IX , 5; -ul Duhului,
X X X IV , 3; X X X IX , 4; -urile Duhului
Sfint, LIV, 3; - duhovnicesc, II, 5; -
dum nezeiesc, XLVIII, 1; -ul facerii de
minuni, X X IV , 2; XLVI, 4; LVI, 2; -ul
lui D um nezeu, XXXIX, 4; belşugul
ului, XI, 4; hngfl|iu ului, XI, 4, lege»
1030
-ului, LXXII, 1; puterea -ului, XII, 4;
venirea -ului, IV , 4; X X X V II, 5;
LXXIII, 2; LX X X V I, 4; X C , 2.
Harismă, X , 5; X I, 6; X X IV , 1. 2; -me,
LXX VII, 3; -ma de a scoate demoni,
X X IV , 1.
Hidra, monstru marin, LXX, 3; X C , 4.
Himera, monstru terestru, IX, 8.
Horazim, X X X V II, 4.
H răni, -na cea tainică, LIV, 4.
Hristos, activitatea lui - , începutul activită­
ţii lui - , X X III, 1; X X V , 2; siîrşitul acti­
vităţii lui X XIII, 1; agonia sufletului
lui - , LXX XIII, 1; ajutorul lui - , LV, 1.
6; LXX XII, 3. 4; - apărător, V II, 3; ară­
tarea lui - , LXV, 3; armele lui - ,
LXXVIII, 4; armata lui - , VIII, 4; autori­
tatea lui - , XLII, 2; - binefăcător, V II,
5; X II, 3; binefacerile lui - , V II, 2;
X X V I, 3·, X X V III, 1; XL, 3; biruinţa lui
- , X X X IX , 2; Biserica lui - , L, 4; blînde-
ţea lui - , X X III, 7. 8; X X V III, 4; XL, 2;
XLI, 1; XLII, 1; X LIV, 2; X LV I, 2;
XLVIII, 1; LIII, 2; LXII, 1; LXXXIII, 2;
LX X X IV , 1; LXX XV , 1; LX X X V I, 1;
bogăţiile lui - , LIV, 5; botezul lui - , II,
2; X , 2; X I, 4; X II, 2. 3; LIV, 4; bunăta­
tea lui - , X L, 1. 2; XLI, 2; LIII, 2; LXII,
3; LXIX, 2-, LXX, 1; LXX IX , 3;
LX X X V I, 1; LXX XVIII, 2. 3; bunătă-
ile lui - , L V , 4; - este izvorul bunătăţi-
or, X X V I, 2; bunăvoinţa lui - , XXI, 1;
capul lui - , V II, 1; XII, 4; LVI, 4;
cămaşa lui - , X X X V I, 3; cărările lui - ,
X , 3; chinuirea lui - , L X X X V , 1; chinu­
rile lui - , LXX XIII,. 1; chipul lui - ,
X X V II, 2; LXX VIII, 4; LXXXII, 4; chi­
pul blînd al lui - , XLIII, 4; cina lui - ,
A X V II, 4; coborîrea lui - , LXV , 4; copi­
lul - , IV , 7; V , 2; V I, 2; - , creator al
universului, V II, 2; LXXVII, 1; crucea
lui - , XLIII, 2; LIV, 4; L X X X V , 1;
LXX XV III, 1; patima crucii lui - , LIV, 4;
cunoaşterea lui - , X X X V I, 3; X X X V III,
1; cuvîntul (cuvintele) lui - , II, 6; V II, 4;
X , 1; X I, 6; X IV , 2; X V , 2. 4; X V I, 1. 2;
X IX , 1; X X , 1. 5; X X I, 1. 2; X X II, 1. 2.
4; X X III, 1. 4. 5. 7; X X IV , 1. 2. 3. 4;
X X V , 1; X X V I, 3. 4; XLIII, 3; X LIV, 2.
4; X LV I, 1. 2; XLVIII, 1; LIII, 1; LIV,
3; LV, 1. 5; LXXVIII, 3; LXXIX, 1;
LXXXII, 4; dulceaţa cuvintelor lui - ,
X X V , 1; greutatea cuvintelor lui - ,
X X V , 1; puterea cuvintelor lui
XLVIII, 1; tăria cuvintelor lui - , XVII,
3; cuvîntarea lui - , X LIV, 1; darul lui - ,
X XIV , 1; XLIX, 2; L, 3; LIII, 1; dărui­
SFlNTUL IOAN GURA DE AUR
rea lui - spre mîncare, X X V , 3; - , das­
căl, X V , 2; X X V II, 1; X X X , 2; X X X IV ,
1; X X X V , 1; XLIII, 3; XLIX, 4; L, 2;
LVI, 3; LVIII, 1; L X X X , 1; - , D om n al
sîmbetei, X X X IX , 3; - , Dom nul uni­
versului, LXV, 3; dorul de - , V II, 4;
X LIX, 1; dragostea de - , VIII, 5; X XI,
1; X XIII, 8; X X X V III, 1. 3; XLIX, 1;
dragostea lui - faţă de mama Lui,
X LIV , 2; D um nezeirea lui - , X V I, 1. 2;
X X V I, 8; X X V III, 3; X X X I, 1; X U , 1;
XLII, 1; X LIV, 1; X LIX, 1. 2; LI, 2;
LIV , 1; LXX, 2; LXX I, 1. 2; LXXX, 3;
LX X X V I, 2; - D um nezeu, V , 3;
LX X X V II, 1; - , D um nezeu în trup, VII,
4; duşmanii lui - , V II, 3; LXX XV , 2;
duşman al lui - , XLI, 3; diavolul, duş­
m an al lui - , LXX XIII, 4; faptele lui - ,
X IV , 1; X V I, 2; X X V III, 1; faptele mari
ale lui - , X V I, 1; faptele strălucite ale
lui - , V , 3; LXX XV II, 1; faţa lui - ,
X X V II, 2; faţa blîndă a lui - , X X III, 3;
făgăduinţele lui - , X V , 7; LXIV, 2; feri­
cirile lui - , X V III, 6; Fiimea lui - , LTV,
1; filozofia învăţăturii lui - , X X V II, 3;
filozofia lui - , X IX , 1; X X V , 2; LVIII, 3;
filozofia poruncilor lui - , X X IV , 3; firea
om enească a lui - , LXXXIII, 1;
L X X X V I, 2; Fiul lui D um nezeu,
X X V II, 2; - , Fiul D um nezeului celui
viu, L X X X IV , 2; fraţii lui V , 3; X LIV,
1. 2; X LV , 1; X LV III, 1; frumuseţea
om enească a lui - , X X V II, 2; genealo­
gia lui - , IV , 1. 2; gîndul lui - , LIII, 1;
glasul lui - , X L V , 2; L, 2; LIII, 2;
LX X X V III, 2; gura lu i - , X X V II, 2; LIII,
3; LVI, 4; LXX VIII, 4; hainele lui - ,
X X X V I, 3, harul lui - , X X II, 5; X X X III,
2; LXX XVIII, 4; hotărîrile lui - , X V I, 8;
X X X V II, 2; X LV I, 2; LI, 3; LXII, 1;
LXIII, 4; LXX V, 1; LXXIX, 2; LXXXII,
3; hrănirea cu lapte a lui - , VIII, 3; ies­
lea naşterii lui - , V II, 2. 4; ieşirea în
lum e a lui - , V II, 1. 2; X , 2; Iisus - , XIII,
1. 2. 3. 4; X V I, 5; X X X III, 5; LIII, 5; LV,
6; LXXIII, 3; - Iisus D om nul nostru,
L V , 5; Iisus Galileanul, L X X X V , 1;
Iisus Nazarineanul, L X X X V , 1; Iisus
profetul cel din Nazaretul Galileii,
LXV I, 3; imitator al lui - , LXXVII, 5;
indignarea lui - , LIII, 3; insultele aduse
lui - , L X X X V , 1; iubirea de oameni
a D om nului nostru Iisus - , X II, 5;
XIII, 5; X IV , 4; X IX , 5; X X V I, 3; XLIV,
3. 5; XLV, 3; X LV I, 4; XLVII, 1. 4;
X LIX, 6; L, 4; LI, 6; LIII, 5; LIV, 5;
LV, 6; LXI, 1; LXXIX, 3; - izbăvitor,
INDICK RKA1, Şl ONOMASTIC
X IV , 4; îm p ă ra t, II, 1. 2. 3; UI. 4; IV , 7;
V I, 3. 4; X IX , 2 . 3. 6 . 9 ; X X X U , 7 ; L I, 2 . 5;
L IV , 5; L K , 5; L X V I, 1. 2. 5; L X X V II, 6;
L X X V U I, 4 ; -, îm p ă ra tu l cerurilor, IX , 5;
L IV , 4 . 5 ; L V IU , 1; L X I X , 3. 4; L X X V II, 3;
L X X X III, 4 ; L X X X V I , I ; - îm p ă ra tu l
iu d eilo r, V I, 1; V U , 2; L X X X IV , 3;
L X X X V , 2; L X X X V I, 1; L X X X V U , 1. 2;
îm p ă ra tu l în treg ii lu m i, L X X X V U I, 2; -,
îm p ă ra tu l lu i Isra el, LTV, 2; L X X X V U , 2;
L X X X V U I, 2; -, îm p ă r a tu l p u terilo r c e lo r d e
su s , L X V , 4; -, m a re îm p ă ra t, X V IU , 4;
sla v a tain ică a îm p ă ra tu lu i -, L IV , 3;
îm p ă ră ţia h ii -, V U , 5; V U I, 4; X L V U , 1;
L V , 5. 6 ; L V I, 1; L X X V U I, 1; L X X X U , 2;
L X X X V I, 1; L X X X V U , 2; în ă lţa re a lu i -,
V U , 2 ; L X V , 4 ; L X I X , 1; L X X X U , 3;
în ă lţim e a lui -, X II, 1; în ălţim e a p o ru n c ilo r
lu i -, X X V , 1; în c h in a re l a -, L X X V I, 2 ;
în fă ţişa re a lu i -, X X V IU , 1; în g eru l lu i V,
3 ; în g e ri la n a şte re a lu i -, V U , 1; în g ro p are a
lu i -, L X X X , 1. 2 ; L X X X V U I, 1. 2;
în o m e n ire a lu i -, L IV , 1; în ru d ire a c u
X L I V , 1; în tru p a re a lu i I, 2; V IU , 1;
X L I V , 3; X L IX , 1; L X V f f l, 2; a d ev ă ru l
în tru p ă rii lu i -, X I I I , 2 ; L X X X III, 1;
ic o n o m ia în tru p ă rii lu i V , 3 ; ta in a
în tru p ă rii lu i - , I V , 6 ; V IU , 1. 4 ;
în ţe lep c iu n e a h ii -, X X , 3 ; X X V , 1; X X X V ,
2 ; X X X IX , 2 ; X L I , 2 ; X L V I , 2 ; X L V III, 1;
X L I X , 1; L X U , 2 ; L X X , 2; L X X X I, 2;
L X X X IU , 1; - , în v ă ţă to r, X X , 5; X X V U , 2 .
3 ; X X X , 1; X X X I , 1 . 2 ; X X X U , 7; X X X III,
1; X L III, 1; X L V IU , 1; X L IX , 1. 3 ; L V U I,
1. 2 ; L X IV , 1. 5 ; L X V , 3 ; L X V U , 4 ; L X X ,
1 . 2 ; L X X U , 3 ; L X X T V , 4 . 5 ; L X X X L 1 .2 ;
L X X X I V , 1; L X X X V , 1; L X X X IX , 1;
b u n ă ta te a în v ăţăto ru lu i, L X X X I, 2;
L X X X IU , 2 ; în ţe lep c iu n e a înv ăţăto ru lu i,
X X X U I, 3; L X U , 1: p u te re a înv ăţăto ru lu i,
X X V , 1; v re d n ic ia în v ăţă to ru lu i, L X II, 4 ;
în v ă ţă to ru le b u n e , L X IU , 1; în v ăţă tu ra
(în v ătătu rile) lu i -, X V , 2 . 7 ; X V IU , 6 ; X X ,
5 ; X X IU , 3 ; X X V , 1 . 2 ; X X V I, 1; X X V U I,
4 ; X X X V I, 2 ; X X X V I I , 3 ; X X X V IU , 1;
X L I , 1; X L IV , Z 3 ; X L V , 2; X L V I, 1;
X L V I I , 1 . 2 ; X L V III, 1 . 2 . 6 ; L IV , 1; L V IU ,
3 ; L X U , 1; L X V , 1; L X X , 3; L X X X IV ,
2; L X X X IX , 2; în v ăţă tu ra d e sp re
D u m n e z e ire a lu i -, X X V , 1; în v ăţătu ra
filo so fîe i lui -, X V , 1; n o u ta te a învăţătorii lui
-, X X V I, 4 ; în v ie re a lui U I, 1; V ,
3 ; X X X , 1; X L III, 1. 2 ; X L IX , 1; L ,
1; U . 3; L IV , 3 . 4 ; L V I, 3. 4; L V U I, 1;
1031
LX, 3; LXV , 1. 2. 4; LXVIII, 2; LIX, 1;
LXXIV, 3; LXX VII, 1; LXXVIII, 2;
LXXIX, 3; L X X X U , 2. 3; LX X X V U , 2;
LXXXVUI, 1. 2; LXXXIX, 1. 2. 3; X C ,
1. 2; jertfa lui - , X , 1; judecarea lui - ,
LXXXVI, 2; judecata lui - , X X X V I, 3;
X XX VII, 2; X L, 2; scaunul de judecată
a lui - , LXX VIII, 4; Judecător, XI, 2. 4.
5; XII, 1; X IV , 4; X X IV , 1. 2; X X X I, 4.
5; X XX II, 7; X X X IV , 3; XLII, 2. 3;
XLVI, 2; X LV II, 1; LIII, 2; LXXVIII, 4;
dreptul Judecător, LXV, 3; m îinile
Judecătorului, X X II, 4; sentinţa Ju d e­
cătorului, X V I, 10; stăpînirea Judecă­
torului, X V I, 10; laudele lui - , LXX V,
3; LXX XU , 5; legea (legile) lui - , V II, 7;
VIII, 5; X V I, 1. 2. 4 .5 .8 ; XVII, 3; X XIII,
2; X X V , 1; X X IX , 3; L, 4; LI, 2; LXXVI,
4; blîndeţea legilor lui - , X V I, 8; legiui­
rea lui - , X V I, 4. 6; - legiuitor, X V I, 5.
7; XVII, 2; X X II, 4; LXXIX, 1; - legiui­
torul legii noi, X VIII, 1; - legiuitorul
legii vechi, X V III, 1; - legiuitorul V e ­
chiului Testam ent, XL, 2; LXXXII, 1;
înţelepciunea legiuitorului, X V III, 1;
X X I, 3; liberarea lui - , LXXVI, 2; lim ba
lui - , LXX VIII, 3; mădularele lui - ,
X V I, 8; XLV III, 5; LXXIH, 3; măreţia
lui - , X X X V II, 4; XLI, 1; mergerea pe
mare a lui - , L, 1 . 2 ; - Mesia, LVII, 1; - ,
M ielul lui D um nezeu, XI, 5; X II, 1;
X XV II, 1; X X X V I, 1. 2; L, 3; LXVII, 2;
mila lui - , X LIX , 1; LXVI, 1; m inunile
lui - , X V , 1. 2; X X V , 2; X X V II, 2;
XXV III, 1. 3; LXV , 1. 2; LXVII, 1. 2;
LXVIII, 1; LX X I, 1; LXXIX, 3;
LXXXIV, 1; m ina (mîinile) lui - , X X V ,
2; X X X V I, 3; X L V , 3; L, 3; m înia lui - ,
LXX XV UI, 2; - Mire, III, 4. 5; IX , 6;
X XX , 3. 4; XLIII, 2; LXIX, 1; L X X V I,
5; LXXVIII, 2; LXXXII, 5; - , M irele
duhovnicesc, LIV , 5; petrecerea cu
Mirele, X LIX, 4; misiunea lui - ,
XLVIII, 1; - Mîntuitor, I, 3; II, 2. 3. 4;
IV , 1; V II, 3; XIII, 4; LXX XI, 2;
LXXXVI, 2; moartea lui - , V , 3;
X X X IX , 1; XLIII, 2; XLVI, 4; LVI,
3; LXV, 1. 2. 4; LXV I, 2. 3; LXVIII, 1;
LXIX, 1; LXXX, 1.2; LXXXI, 3; LXXXU,
1. 2; LXXXIII, 1. 2; LXX XIV, 3;
LXX XV , 1; LX X X V U I, 1; LXX XIX, 1;
mormîntul lui - , XLIII, 2; LXV, 4;
LXXXIV, 3; LX X X V U I, 2; LXXXIX, 1.
2; X C, 1; mustrare Acută de - , LXXXI,
2; naşterea lui - , II, 1. 2. 3; III, 1.
2; IV, 2. 3. 5. 7; V , 2. 3; V I, 3. 4; V U , 1.2 .
3. 4; VUI, 2. 3; IX, I 3; LXXVI. 2;
io :t2
naşterea din Fecioară, X X V , 3; naşte­
re dum nezeiască, IX, 1; naştere
minunată, V III, 2; XLIV, 1; naştere
nouă şi străină, V , 3; X X X V II, 3; locul
naşterii lui - , V II, 1. 4; taina naşterii lui
- , V , 3; timpul şi locul naşterii lui - , V I,
4; numele lui - , IV , 7; VII, 2; X , 1;
XXVIII, 3, X LV I, 4; LXXV, 1; - , oaie,
LXXXV, 1. 3; ochii dulci ai lui - , X XIII,
3; LVI, 4-, odihna lui - , X X X V I, 3; o m e­
nirea lui - , X LIX , 2; osîndirea lui - ,
X X X V I, 3; ostaş al lui - , LXIX, 3; osta­
şii lui - , V I, 7; - prin Pavel, X XIII, 1; -
s e numeşte pe E l piatră, LXVIII, 2;
patimile lui - , II, 1; XI, 5; XXII, 6;
X X X , 4; X X X IV , 1; X X X V , 2; X X X V I,
3; XLI, 3; X U I I , 2; LIII, 2; LIV, 3. 4;
LV, 1; LVI, 1. 2. 3. 4; LVII, 2; LVIII, 1;
LIX, 4; LXII, 1; L X V , 1. 2; LX V I, 1;
LXXVI, 3; LXX IX , 2. 3; LXXX, 1. 2;
LXXXI, 1. 2; L X X X II, 1. 2. 3; LXX XV ,
1. 3; L X X X V I, 1; LXXXVII, 2. 3;
LXXX VIII, 2; patim a crucii lui - , LIV,
4; timpul patimilor, X X V II, 2; - , Păs­
tor, X XX II, 7; X X X III, 1; XLVII, 2; -
Păstor liniştit şi blînd, V II, 2; păstorii
de la naşterea lui - , III, 1; V II, 1; picioa­
rele lui - , XII, 1; X X X V I, 3; L, 3. 4;
LXXI, 2; X X X IX , 3. 4; pogorîrea la iad
a lui - , X X X V I, 3; popor al lui - , IV , 7;
porunca (poruncile) lui - , X V , 9; X V I,
1. 2. 3. 4. 5. 8. 9. 11; X V II, 5. 7; X VIII, 2.
3; XIX, 1. 5; X X I, 2. 4; XXII, 2. 3. 4;
X XIII, 2. 3. 4; X X IV , 3. 4; X X V I, 1;
X XVIII, 4; X X X IX , 4; XLIII, 5; XLVI,
3; LVI, 1. 5; LXII, 2; LXIV, 2; X C , 3;
postul lui - , XIII, 2; predica lui - , X IV ,
1 .2 ; predicarea lui - , LIV, 1; prieten al
lui - , XXVII, 4; prinderea lui - , LXXXTV,
2; LXX XV , 2; profeţia lui - , X V , 7;
LXX VI, 2; LXX V II, 1; LXXIX, 3; - ,
prunc, V I, 2. 4; V II, 3. 4. 5; VIII, 1. 2. 4;
IX, 1. 3. 4; - , pruncul fugar, VIII, 4;
arătarea pruncului, V III, 4; capul prun­
cului, VI, 2; V II, 4; casa pruncului, V II,
5;naşterea pruncului, V , 3; VII, 3. 4; IX,
1; sufletul pruncului, VIII, 2. 3; purta­
rea de grijă a lui - , XVII, 3; XXII, 4;
XLIII, 2; L X X IX , 3; LXXXII, 3;
LXX XV , 1; purtarea în pîntece a lui - ,
V III, 3; X LIV, 1; puterea lui - , V , 3;
VIII, 1. 5; XIII, 3; X IV , 3; X V , 7; X X V ,
1.2; X X V I, 1.4; X X V II, 1.2; X X V III, 3.
4; XXXII, 4; X X X III, 1. 2. 3; X X X V , 2;
X XX VI, 1; X X X V III, 2; XL, 2; XLI, 1.
2; XLIII, 1; X LV I, 2; XLIX, 2. 3; L, 1. 2;
LIII, 1. 2; LIV, 3; LVI, 3. 4; LX, 2; LXV,
1; LXVI, 1; LXV II, 1. 2; LXXV, 2. 3;
SKlNTUL IOAN (JURA DE AUR
LXX VII, 1; LXX X, 1. 3; LXX XII, 5;
LXXXIII, 2; LX X X IV , 1. 2; LXX XV I,
1; L X X X V III, 1. 2; puterea învierii lui
- , V , 3; puterea pedepsitoare a lui - ,
LXVII, 1. 2; răbdarea lui LXX XV I,
2; L X X X V II, 3; îndelunga răbdare a lui
- , LXV I, 5; LXXVJJI, 2; - răscumpără­
tor, X , 2; X II, 1; răstignirea lui III, 2;
XLI, 3; X LIII, 1. 2; LIV , 3. 4; L V I, 3. 4;
LVII, 3; L X V , 2; LXVI, 1; LXVIII, 1;
LXIX, 1; LXX II, 1; LXXIV, 3; LXXVI,
1; LXX IX , 1; LXX X, 1; LXX XI, 3;
LXXXII, 2; L X X X V , 2; LXX XV III, 1;
LX X X IX , 2; răstignirea este o taină, o
sărbătoare, LXX IX , 3; taina răstignirii,
LX X X V II, 2; rob al lui - , X X I, 1; robie
întru - , XLI, 4; rugăciunea lui - ,
LXXXIII, 1; LX X X V I, 2; scaunul de
judecată a lui - , X C, 4; scaunul slavei lui
- , LXX IX , 1; schimbarea la faţă a lui - ,
LVI, 3; LVII, 2; sem nele lui X V I, 11;
LXXI, 1; setea lui - , X X X V I, 3; sfatu­
rile lui - , X X I, 1; LXIII, 2; sîngele lui - ,
II, 1; IV , 9; X , 1; X IX , 8; X X X V I, 4;
X LV , 3; L, 3; LXXXII, 1. 5. 6;
LX X X V I, 2; LXXXVII, 1; X C , 1. 3;
vărsarea sîngelui lui - , X X V , 3; slava
lui - , V II, 2; X X III, 7; X X V , 1; X X X V I,
3. 4; X L V , 2; LIV, 4; LVI, 3; LX IV , 2;
LXV, 2. 4; LX X I, 2; LXX V, 1; LXX VI,
3; LXX IX , 1; LX X X IV , 3; L X X X V , 1;
LXX XV II, 2; slavă dată de - , IV , 9;
smerenia lui - , X X V II, 2; X X X V I, 3;
LXX XV I, 1; - , Soarele dreptăţii, V II, 5;
spusele lui - , X X I, 2; X X IV , 2. 3; LI, 3;
LIV, 3; LV, 1. 2; statura lui - , LXX II, 4;
- , Stăpînul, II, 2; III, 5; IV , 10. 12; VIII,
2; X , 3; X I, 5; XII, 1. 4; XIII, 2. 4; X IV ,
4; X V , 6. 8. 10. 11; XVI, 1; X V II, 5;
X IX , 5; X X II, 3; X X V , 1. 2. 3; X X V I, 4.
6. 7; X X V II, 2; XXV III, 2; X X IX , 1;
X X X , 2; X X X II, 3. 6; X X X III, 7;
X X X IV , 1; X X X V , 3. 4; X X X V I, 4;
X X X V III, 2; X X X IX , 2. 3; XLI, 2;
XLIII, 2; X LIV , 1. 3; XLV, 2. 3; XLVI,
1; XLVIII, 6; LIV, 4. 5; LV, 6; LVI, 1. 4;
LX, 2; LXI, 4. 5; LXIV, 5; LXV , 4;
LXVI, 1. 3. 5; LXX, 4; L X X IV , 1;
LXXVII, 3; LXX VIII, 4; LXXIX, 2;
LXXX, 3; LXXXI, 2; LXXXII, 6;
LXXXV, 3; LXXXVII, 2; X C, 4; Stăpînul
împărăţiei, X I, 2; Stăpînul îngerilor, I, 8;
VI, 6; XII, 4; XIII, 5; XL, 4; LXIX, 3; Stă­
pînul legii, XL, 1; Stăpînul lumii,
LXXXV, 1; Stăpînul universului, XI, 3;
XLVII, 1; LXXVII, 1; LXXXIII, 4;
LXXXIX, 4; Stăpînul sîmbetei, LIV, 4;
INDICK H K A l.ŞI ON OM ASTIC
blîndeţea Stăpînului, LIV, 4; bunătatea
Stăpînului, LXXVIII, 4; chipul Stăpî-
nului, X X V II, 2; iubirea de oameni a
Stapinului, LXXX, 2; legea Stăpînului,
XLVII, 1; porunca Stapinului, VIII, 2;
LXXIX, 1; sîngefe Stăpînului,
LXXXII, 6; suferinţa Stapinului,
X VIII, 4; trupul Stapinului, LXXVIII,
4; LXXXII, 1; uciderea Stăpînului,
LXXXI, 3; stăpînirea lui - , LXVII, 1;
steaua de la naşterea lui - , V I, 3; V II, 1.
2. 3. 5; V III, 1; arătarea stelei, V I, 3;
mersul stelei, V I, 3; V II, 4; strămoşii lui
- , III, 2. 4; IV, 2; sufletul lui - ,
LXXXIII, 1; LXX XIV, 1; LX X X V II, 1;
LXX XV III, 1; surorile lui - , XLVIII, 1;
şederea lui - pe mînz tînăr, LXVI, 1;
tainele lui - , LIV, 4; tainele cele
negrăite ale lui - , LXVII, 3; taina întru­
pării lui - , VIII, 3; Tatăl lui - , XLVIII, 1;
tăcerea lui - , LXXXVI, 2; LXX XV II, 3;
tăcerea din timpul copilăriei lui - , VIII,
3; tăria lui - , X V , 7; XL, 2; tăria învăţă­
turii lui - , X X IV , 2; templul trupului lui
- , V III, 3; trăirea cu - , X XIII, 8; triste­
ţea lui - , LXXXIII, 1; tronul slavei lui
- , LXIV, 1. 2; trupul lui - , IV , 3; V II, 5; Ieremia, profet, V , 4; IX , 3. 4; X X IX , 2;
VIII, 1; X X X II, 7; X X X V I, 3. 4; L, 2.
3; LXVII, 1; LXXXII, 1. 4. 5. 6;
LXX XIV, 2; LXXXVIII, 2; LXXXIX,
1. 2; X C , 2; uciderea lui - , X X X IX , 1; Ierihon, LXVI, 1; cucerirea -ului, X X X IX ,
XLIII, 3; LXXIV, 1; LXX XV , 2;
LX X X V I, 1; - , Unul-Născut, I, 2; II, 1;
X V I, 5; X X V , 4; LXV, 3; LXVIII, 3;
LXXII, 3; frate cu Unul-Născut, XIX,
4; ura faţă de - , V , 2; urmele lui - , XIII,
4; urmarea lui - , X IV , 2; LXIII, 2;
LXIV, 1; venirea lui - , III, 2; IV , 1; V , 2;
V I, 3; X IV , 1; X V I, 4; X X X V I, 3. 4;
X X X V II, 2; XLI, 2; XLV, 2; L, 1; LIII,
2; LVII, 1; LXXV, 1. 5; LXXVI, 3;
LXXVII, 1. 2; LXXVIII, 1; LXXXII, 5;
venirea întîia a lui - , X II, 4; LXXVI, 2;
LXX IX , 1; venirea întîia şi a doua a lui
- , X , 2; venirea a doua a lui - , X , 1;
XIX, 9; LVII, 1; LXX IV , 3; LXX V, 1;
LXXVI, 2; LXXIX, 1; venirea cea înfri­
coşătoare a lui - , X V I, 4; sem n al veni­
rii lui - , V I, 4; LXX V, 1; veşm intele lui
- , LI, 1, 2; viaţa lui - , X , 2; vieţuirea cu
- , LXIX, 4; virtutea lui - , LXXXIII, 1;
vînzarea lui - , LXXXIII, 2; voia lui - ,
X LIV, 1. 2; LXXVII, 6; voinţa lui - ,
X X V , 2; LIV, 3; LXXXIII, 1; vrednicia
lui - , V II, 2; XI, 5; X IV , 1; LIV, 1;
ziua intrării lui - , X IX , 9.
Hristoşi m incinoşi, I.XVI, 2; LXX V, 1. 2. 4;
LX X V II. L
10 3 3
Iacov, patriarh, II, 4; III, 1. 2; IV, 2; V , 3. 4;
V I, 4; X , 7; X I, 2; X X I, 3; X X V I, 4;
X X X , 6; XL, 3. 4; XLII, 2; XLVI, 3; L,
1; LXIV, 2; LXX, 3; LXXX, 1; fiii
patriarhului - , V III, 2; sînul lui - ,
X X X I, 3; sînurile lui - , XVI, 4; X X V I,
2; viaţa aspră a lui - , V , 3.
Iacov al lui Alfeu, apostol, X XX II, 3.
Iacov al lui Zevedeu, XIII, 5; X X X , I;
X X X I, 1. 3; X X X II, 3; XLVI, 3; LVI, 1;
LXV , 4; LXVIII, 2; LXXXVIII, 2.
Iacov, fratele lui Iisus, apostol, XLVIII, 1.
Iad, cuptorul -ului, XI, 6; chinul din - , XVII,
2; XXIII, 7. 8; LXXVIII, 2; chinurile
-ului, X , 5; XI, 2; XIII, 5; X XIV , 4; LVI,
1; LXVI, 4; focul -ului, X X X , 6; frica de
- , XIII, 5; învăţătura despre X I, 2;
muncile -ului, X V , 3; LXV I, 4; oceanul
-ului, V II, 6; osînda din - , X V , 11; por­
ţile -ului, X X V I, 4; LIV, 2. 4; ruşinea
din - , XLIII, 5.
Idol, închinarea la -i, X V II, 6; LVI, 2;
L X X X V I, 3; închinător la -i, X X X V , 1;
slujirea -ilor, X V II, 6; tirania închinării
la -i, X V II, 5.
X X X , 4; X X X V , 2; XLIII, 2; XLVIII, 2.
4; LIV, 1. 2; LVI, 1; LVII, 2; LX, 2;
LXIV, 1; L X X X V , 3; X C , 2.
2.
Iertare, -a greşelilor, X IX , 5 -6 ; -a păcate­
lor, IX, 2; X V , 3; X IX , 5; duh de - ,
XXIII 2.
Ierusalim, V , 2. 3; V I, 1. 2. 4. 6; VII, 1. 2. 3.
4; X , 1. 2; X V II, 5; X IX , 9; XXII, 2;
X X X V II, 4; XLIII, 1. 2. 4; XLIV, 1; LI,
1; LVI, 2; LVII, 2; LVIII, 1; LXII, 1;
LXV , 1. 2; LXVI, 1. 3; LXVII, 4;
LXVIII, 1; LXIX, 1. 2; LXXIV, 3;
L X X V , 5; LXX VI, 1. 2; LXXVII, 1;
LXX X, 1; LX X X IV , 2; LXXXVI, 2;
LXX XVIII, 1. 2; -ul cel de sus, XXIII,
6; asediul -ului, LXXVI, 1; căderea
-ului, X , 1. 5; XLI, 3; LXXV, 2; LXXVI,
2; cucerirea -ului, LXX VI, 2; LXXVII,
1; distrugerea -ului, LXXV, 1; locuito­
rii -ului, V II, 1; nenorocirile -ului,
L X X V , 1; pieirea -ului, LXXV, 2; tul­
burarea -ului, VIII, 3; sfîrşitul -ului,
L X X V , 1. 2; zidirea -ului, IV, 2.
Ierusalimleni, V II, 4; LXXIV, 3.
lesei, tatăl lui David, III, 5; rădăcina lui - ,
X X X V I, 3; toiagul lui - , LVI, 2.
Iezechiel, profet, II, 3; V , 4; XI, 5; XIII, 1;
X X X V II, 4; X X X IX , 3; XLIII, 1. 2. 4;
XLVII, 1; I V , (i; LXVIII, 2; LXXV, 5;
X C, 2.
10 3 4
lisus, vezi: Hristos.
Isus al lui Navi, urmaşul lui M oise, II, 3;
X XX IX, 4.
Ilie, preot, X VII, 7.
Ilie, profet, X , 4; X I, 1; XII, 4; XIII, 2; X IV ,
2; X V , 5; X X I, 3. 4; X X IV , 4; X X X V II,
3; XLVI, 3; X LV III, 2; XLIX, 3; L, 2;
LIV, 1; LVI, 1. 2. 3. 4; LVII, 1. 2; LVIII,
1. 4; LXIII, 4; LXV III, 3. 5; L X X X , 3;
LXXXVIII, 1; X C , 4; sărăcia de bună­
voie a lui - , X LV I, 3.
Indieni, LXXX, 2.
Interpret al Scripturii, III, 2. 3. 4; X X X V I,
2. 3; X X X V II, 2.
Interpretarea Scripturii, V II, 4; XI, 2; X X V ,
2; X X V I, 2; X X X V I, 3; XLVII, 1.
Invidie, stîrpirea -i, X LV I, 4.
Ioab, generalul lui D avid, XLII, 3.
Iodae, preot, LX IV , 2.
Ioan Botezătorul, III, 5; IV, 4; VI, 4; V II, 1;
IX, 5; X , 1. 2. 3. 4. 5. 6; XI, 1. 2. 3. 4. 5.
6; XII, 1. 2; X III, 2; XIV, 1. 2; X V I, 2;
XXI, 3. 4; X X IV , 4; X X V I, 4; X X V II, 1.
3; X X IX , 2; X X X , 3. 4; X X X II, 3;
X X X V I, 1. 2. 3; X X X V II, 1. 2. 3. 4;
X X X V III, 1; X L V I, 2. 3; XLVIII, 2. 3. 4.
5; XLIX, 1; LIV, 1. 4; LVII, 1. 2;
LXVIII, 4; LXIII, 4; LXVII, 1. 2. 3;
LXVIII, 3. 5; LX IX , 1; LXXIV, 1. 2;
LXXVI, 2; X C, 4; botezul lui - , I, X, 2; XI,
1; XII, 1. 2. 3; X X X V II, 4; LXVII, 2;
cuvintele lui - , X X III, 7; filozofia lui - ,
X , 5; îm brăcămintea lui - , X , 3; întem ­
niţarea lui - , X IV , 2; înţelepciunea lui
- , XI, 4; mustrările lui - , XI, 1. 2; pati­
mile lui - , LVII, 2; predica lui - , X , 2. 3;
XI, 1; X X X V II, 3; tragedia lui - , XLIX,
1; ucenicii lui - , X IV , 1; uciderea lui - ,
XLIX, 1; viaţa lui - , X , 4; X I, 3; vred­
nicia lui - , XII, 2.
Ioan Evanghelistul, I, 2. 3; IV, 3; V , 3; XI, 1;
XIII, 4. 5; X IV , 2; X V I, 2. 6; X X V I, 3;
X XIX , 1; X X X , 1. 4; X X X I, 1. 3;
X XX II, 2. 3; X X X V II, 5; X LIV, 1;
XLVI, 3; X LIX, 1; L, 2;LIII, 2; LV, 1;
LVI, 1; LVIII, 2; LXV, 4; LXV I, 1;
LXVII, 1. 2; LXIX, 1; LXX IV , 4;
LXX V, 1; L X X V I, 2; LXXVIII, 3;
LXX X, I. 2. 3; L X X X I, 1. 3; LX X X IV ,
1. 2; L X X X V II, 1; Evanghelia lui - ,
X IV, 2, X X X II, 2.
Iona, profet, V I, 3. 4; XLIII, 2. 3;
LXXXVIII, 1; LX X X IX , 1; propovă-
duirea lui - , L X X IX , 2; semnul lui - ,
LIII, 2. 3; LXV , 1.
Iona, tatăl lui Petru, X IV , 2; Simon, fiul lui
~, LIV, 1; LVIII, 2.
SFlNTUL IO AN GURA DE AUR
Iordan, rîu, X , 1. 2; XII, 1. 3; X IV , 1; X X V ,
2; X X X V I, 1; X X X V II, 1; LVI, 4; LXII,
1; împrejurimea -ului, X , 5; malurile
-ului, X , 2.
Iosi, fratele lui lisus, XLVIII, 1.
Iosif, fiul lui Iacov, VIII, 5; X , 7; X V I, 8;
X VIII, 3; X X X III, 7; XL, 4; XLIII, 5;
XLIX, 6; LIX, 1; LXI, 5; LXX IX , 4;
LXXXIII, 1; LXX XIV, 4.
Iosif, logodnicul, II, 3. 4; IV, 2. 3. 4. 5. 6. 7;
V , 2. 3; V III, 1. 2. 3. 4; IX, 3. 4; genealo­
gia lui - , II, 4; III, 1.
Iosif din Arimateea, LXXXVIII, 2.
Iosif Flaviu, IX , 3; LXX V, 3; LXX VI, 1.
Iov, I, 1·, IV , 3; V , 4; X , 7; XIII, 1. 4; X V , 5.
10; X V I, 4; XVII, 2; X X , 6; X X I, 1;
X X IV , 3; X X V III, 3; XXX III, 6. 7; XLI,
3; XLII, 4; X LV I, 3; XLIX, 3; L, 1; LIX,
1; LXI, 3. 5; LXIV, 5; L X X IV , 5;
LXX XV I, 4.
Irod, împărat, V I, 1. 2. 4; V II, 1. 2. 3. 5; VIII,
1. 2. 3; IX , 1. 2. 3. 4; XXTV, 4; X X X V I,
1; X X X V II, 1; XLVIII, 2; LVIII, 4;
LXX, 1; m îinile lui - , VIII, 1; moartea
lui - , L X X V I, 2; nebunia lui - , V II, 3;
răutatea lui VIII, 2; ura lui V III, 4.
Irod, tetrarh, V I, 4; XLVIII, 2. 3. 4. 5.
Irod Agripa, IX , 1.
Irodieni, X X X , 3; XL, 2; LXX, 1. 2.
Isaac, patriarh, III, 1; VIII, 3; IX , 5; X I, 2;
X X V I, 4; X LV I, 3; LIX, 7; LXIV, 2;
LXX, 3; sînul lui - , X X X I, 3; sînurile
lui - , X V I, 4; X X V I, 2.
Isaia, profet, II, 1; III, 3; IV , 7; V , 2. 3; V I, 4;
X , 3; X I, 1. 2; XII, 2; X V , 1; X V II, 3;
X VIII, 3; X X V II, 1. 2; X X X , 3; X X X V I,
3; XL, 2; X LIV , 3; XLV, 1. 2; LI, 2, 3;
LIV, 5; LV, 6; LXVII, 1; LXVIII, 2. 4;
LXX XV , 1; LXXXIX, 3.
Isav, fiul lui Isaac, III, 1. 2; IX, 5; X V I, 8;
XL, 3. 4.
Israil, V II, 1. 2; V III, 3; IX, 5; X , 1. 2; X X V I,
1. 2. 3; X X IX , 1; X XX II, 1. 2; LV, 5;
LVIII, 4; LXV I, 2; -ul cel duhovnicesc,
X X X IX , 3; casa lui - , LXIX, 1; LXX V,
5; pămîntul lui - , IX , 3; poporul - , V II,
2; IX , 3; sem inţiile lui - , LX IV , 1. 2;
sfîntul lui X I, 3.
Israilitean, V , 4; X X V I, 3; X X V II, 3;
XLVIII, 2; neam ul - , III, 1.
Iubirea de argint, V , 5; X X I, 2; X X X II, 4;
LXIII, 1; LX X I, I; LXXIV, 4; LXXIX,
1; L X X X , 3. 4; LXXXI, 3. 4. 5;
LXXXII, 1. 5; LXXXIII, 3; - nu-i o
poftă legată de fire, LXXX, 3; tirania - ,
XXI, 1; L X X X V , 2.
Iubirea de fraţi, X X X , 3.
INDICK Itl'.AI. .-jl ONOMAS I K'
Iubirea de oam eni, IV, 12; V, ii; VII, 7; XIII,
5; X V , 11, X V I ,9; X VII, 3; XVIII, 1. 3;
X X X I, 5; X X X II, 2. 8; XXX III, 7;
X X X IV , ,5; X X X V , 5; X X X V I, 4;
X X X V III, 1. 4; X X X IX , 4; XL, 1. 5;
XLI, 4; XLII, 4; XLIII, 5; XLVIII, 7; L,
4; LVI, 5; LXI, 1. 3. 4. 5; LXXI, 2. 3;
LXXIII, 2; LXXVIII, 1. 2; L X X X V I, 2;
LXXXVIII, 3.
Iubirea de străini, X X V I, 1.
Iubitor de argint, X X V III, 4. 5; L, 3; LI, 6.
Iubitor de avuţie, X X V III, 5; LJ, 6.
Iubitor de bani, X L, 1.
Iuda, fratele lui Iisus, XLVIII, 1.
Iuda, fiul lui Iacov, III, 1. 2. 4; IV , 2; X X X II,
3; casa lui - , L X X V , 5; domnii din - , V I,
4; V II, 2; pămîntul lui - , V I, 4; seminţia
lui - , II, 4.
lu d a Leveul zis Tadeul, X XX II, 3.
Iuda Iscariotul, V I, 6; IX, 6; X V , 5; X X IV , 1;
X X V I, 4; X X V III, 4; X X X II, 3; XLIX,
3; L, 3; LXIV, 1; LXVII, 4; LXXVIII, 4;
LXXX, 2; LXXXI, 1. 2. 3; LXXXII, 1.
4. 5. 6; LXXXIII, 2; L X X X V , ' 2. 3;
LXXXVI, 1. 2. 3. 4; X C , 4; răutatea lui
- L XX X 3
Iuda G alileul,'xj 5; XLVIII, 5; LXX, 1.
Iudaic, neam - , V I, 3; X X V I, 3; obicei - ,
LXXXII, 1; pieirea totală a statului - ,
LXXIV, 3; războaie -e L X X V , 1;
LXXVI, 3; rînduieli -e, LXXIX, 3;
seminţii -e , LXX VI, 3; vieţuire -ă, V I,
3.
Iudaism, X X X , 1; LI, 3.
Iudeea, V I, 1. 4; V II, 1. 2; IX, 4; X V , 5; LIX,
7; LXII, 1; LXVI, 1; LXIX, 1. 2;
LXXVI, 1; LXX X, 2; LXX XVIII, 1;
pustia -ii, X , 1. 2.
Iudeu, istoria poporului - , III, 1; poporul - ,
III, 2. 3; IV , 1; V I, 1; VII, 2. 4. 5; VIII, 4;
XIV, 1; X X V I, 3; X X X , 4; X X X V I, 1;
X X X V II, 2; XLIV, 3; LVI, 2; LXX V, 3;
LXXVIII, 2; LXXXII, 1; LXX XV , 2;
X C, 2.
Iudei, -i erau cruzi, XVII, 4; - neruşinaţi,
X IV , 1; - nesimţitori, XVII, 6; bătrînii
-lor, X X V I, 2. 3; boierii -lor, X X V , 1;
căderea -lor, LXIX, 1; conducătorii
-lor, X V I, 1; cuvînt către - , rostit de sf.
Ioan Gură de Aur, XII, 2; gura neruşi­
nată a -lor, X V I, 1. 2; X X V , 2; invidia
-lor, X IV , 1; X X V II, 2; îngîmfarea -lor,
III, 2; linguşeala -lor, X X V I, 2; mintea
-lor, X V I, 1; m îinile -lor, VIII, 1; mus­
trarea -lor, V II, 1; nenorocirile -lor,
LXXV, 2; LXXVI, 1; nerecunoştinţa
lor, VI, 3; LXVII, 2; LXIX, 1; nesim
k m
ţirea -lor, V I, 3; păcatele -lor, X , 2;
păcatul -lor, LXXVI, 3; purtarea de
grijă a lui Dum nezeu de - , LXIX, 1;
tabăra -lor, V I, 2.
Iulian Apostatul, împărat bizantin, IV , 1;
X L m , 3.
Iulian, unchiul lui Iulian Apostatul, IV , 1.
Izabela, soţia împăratului Ahaab, X X X V , 1;
L, 2; X C , 4.
I
Împărăteasă, -sa de la miazăzi, V I, 3;
X X X V II, 4; XLIII, 3; LXIV, 2; LXXIX,
2.
Împărăţie, -ia cerurilor, X V I, 3. 4. 5. 8;
X V III, 4. 6; X IX , 9; XXII, 3; X XIII, 9;
X X IV , 1. 2; cămările de nuntă din -ia
cerurilor, LTV, 5; cetăţean al -i ceruri­
lor, X XIII, 9; cheile -i cerurilor, LIV, 2;
LXIV, 1; fiii -i cerurilor, X X V I, 2. 4;
XL, 3; XLV II, 1; haina -i cerurilor,
LIV, 5; locuitor al -i cerurilor, X IX , 7;
moştenitor al -i cerurilor, X LV , 2;
neintrarea în -ia cerurilor, X X IV , 3;
participare la -ia cerurilor, X I, 6;
popoarele -i cerurilor, X IX , 9; prid-
voarele -i cerurilor, X X IV , 1; slava din
-ia cerurilor, XXIII, 8; tainele -i ceruri­
lor, XLV, 1; XLVII, 1.
împărtăşire, sf. - , LXVI, 5; LXXXII, 6; -a
cu sfintele taine, IV , 7; LXXIX, 1;
LXXXII, 1.
Infrînare, dragoste de - , LXX XV I, 4.
Înger, -ii diavolului, XLV, 3; LVI, 4; -rul
Dom nului, VIII, 1; IX, 3; - pogorît din
cer, X XIII, 9; -ul satanei, X , 5; adunare
a -ilor, L, 3; arătarea -ilor, XIII, 4; cete
de -i, VIII, 4; cîntarea -ilor, LXVIII, 4;
corul -ilor, XLVIII, 7; legiuni de -i,
LXX XIV, 1; nepătimirea -ilor, X IX , 5;
popoare de -i, XIX, 3; sfinţii -i,
LXXIX, 1; viaţa -ilor, LXX, 5;
întunericul cel mai din afară, XII, 4; LVI, 4;
LXIX, 1. 2; LXXVIII, 1. 3; LXXXI, 5.
Învăţător, - de lege, LXXI, 1; LXXII, 1; -
iudeu, LXIII, 1; -ii iudeilor, LXVIII, 2;
scaun de - , LXVII, 2.
învăţătură, -ra adevărată, XLVI, 1; -ri
băbeşti, X X X V I, 4; -ra creştină, I, 5; V ,
3; -ra cuvântului, V I, 5; -ri desăvârşite,
X XIII, 3; -ra Duhului, LIV, 3; -ra fari­
seilor şi saduceheilor, LIII, 3; -ri filo­
zofice, XXIII, 2; -ri greşite, XLVI, 1;
LIX, 3; LXX V, 4; LXXXII, 2; -ri înalte,
XIX, 2; - r i mai mari, XVI, ii; -ri mintvii-
loare, XIII, 2; rea, LXII, 3; fl străină.
1 03f>
XLVII, 2; -ă sfintă, X V , 7; - r i vechi,
X X V , 3; apărarea -rilor, XLI, 3; cuvînt
de - , LXX VII, 3; darul -rii, LXXVIII, 3;
folosul -rii, X III, 2; păzirea adevărate­
lor -ri, X LV II, 3; răutatea -rilor, X V , 5.
în viere, -a ce va să fie, LXX XVIII, 2; - a d e
morţi, X X X II, 8; -a generală, LXX VI,
4; -a morţilor, X II, 2; XLVI, 4; LIII, 3;
LXXXVIII, 2; -a se va face noaptea,
LXXVIII, 1; -a trupurilor, XI, 6; arăta­
rea semnelor de la - , XI, 6; credinţa în
- , XIII, 5; făgăduinţa -rii, LXX, 3; taina
-rii, XI, 6; LIV , 3.
J -a luptei, X X X III, 1; -gi mai bune,
Jertfă, -fa cea fără de sînge, X XV , 4; -fa cea
înfricoşătoare, X X V , 3; - de laudă,
X V I, 9; -fa de pe cruce, X X V , 3; - de
seară, X V I, 9; -fa euharistică, X X X , 6;
sfînta - , X IX , 8; sîngele -fei euharis-
tice, X X X , 6.
ertfelnic, - duhovnicesc, XLVII, 3.
udecată, -ta cea neînşelată, LV, 4; -ta de
apoi, XIII, 5; -ta de obşte a lumii,
X X IV , 2; -ta dreaptă, }(X , 4; -ta cea
înfricoşătoare, V I, 6; XIII, 5; X IX , 2;
X X , 6; X XIII, 9; X X IV , I; XLII, 2; LV,
5; LXXIX, 1; -te lum ii, LVI, 4; LVII, 1;
-ta sinedriului, X V I, 8; -te viitoare, X ,
5; XI, 6; X X IV , 2; LXX VI, 5; credinţa
în -te viitoare, XIII, 5; dreapta - , XLII,
2; existenţa - căţii viitoare, XIII, 5;
puterea de - , X V III, 1; scaun de - , XIII,
5; XIV, 4; X V I, 10, XLI, 4; XLII, 3. 4;
LV, 4; LX, 2; L X X V I, 3. 5; LXXXVI, 1;
timpul -căţii, X X IV , 1; ziua -căţii,
X X V III, 3; L X X X IX , 3; ziua cea mare a
-căţii, X IV , 4; ziua înfricoşătoare a
-căţii, X X V , 1.
Judecător, - aspru, X X III, 2, 3; - nepărtini­
tor, XXI, 1.
Jurămînt, - fals, X LV III, 6; -minte false,
X V I, 8; - strîmb, X V II, 4. 5. 7; XLI, 4;
călcare de - , XLV III, 2; călcători de - ,
X V I, 6.
L LXXIII, 1. 2; sfîrşitul -gii Vechiului Tes­
Laban, socrul lui Iacov, X L, 3; XLII, 2.
Lacedem onieni, LX X X III, 4.
In m eh , fiul lui Matusala, LXXTV, 2.
Lazăr cel de patru zile, V I, 6; X V I, 1;
X X V II, 4, X X X I, 2. 3; LXXVIII, 4;
LXXX, 1; L X X X V III, 2; învierea lui - ,
X II, 2.
lAZăr, săracul - , IV , 11; IX , 2; XIII, 4; X V I,
4; XXVIII, 3; LVI, 1; LXXV, 4. 5.
SFlNTUL IOAN GURĂ DE AUR
Lăcomie, - la mîncare, X , 6; L X X , 3; - la
mîncare şi băutură, XLIV, 4; -ia pînte-
celui, LX X X V III, 4.
Lege, - apostolică, LV, 5. 6; -gile astrolo­
giei, V I, 1; -gile Bisericii, X IX , 5; -a
căsătoriei, I, 6; V , 3; -gile civile,
X X X III, 1; -gi creştine, III, 3; -gi date
iudeilor, X IV , 3; -gi date lui N o e , X IV ,
3; -gi de dezordine, XXIII, 1; -gi de dis­
trugere, X X III, 1; - dreaptă, X X V I, 4;
-a din paradis, X IV , 3; -a duhului vieţii,
X V I, 5; - dumnezeiască, I, 7; X LIV , 5;
-gi dum nezeieşti, XVII, 7; - evanghe­
lică, X V I, 7; -gile firii, I, 4; IV , 2; IX, 5;
- generală, X X III, 1; - iudaică, LIII, 3;
XVII, 5; -gea morţii, XVI, 5; -gea nouă,
X VIII, 1; LXX XII, 1; -gi noi, L X X V , 3;
-gile N oului Testament, X V II, 5; -gi
obşteşti, X X X III, 5; -gi om eneşti, X V II,
5; -a păcatului, X V I, 5; X X X IX , 4; -gile
păcii, X X III, 1; -gi romane, L X X V , 3;
-gile statului, XXX III, 5; X X X V II, 6;
-gea Stăpînului, XLVII, 1; -gea veche, I,
1. 2; II, 3. 4; III, 2. 3. 5; X , 1. 4; X II, 1;
X V II, 4. 5. 6; X V III, 1; X X I, 3; X X V , 2.
3; LXII, 1. 2; LXVII, 1; LXX III, 2;
LXXIX, 5; L X X X , 1; LXX XII, 1; -gile
V echiului Testam ent, X V I, 1. 2. 3. 5. 6;
X V II, 5; L X X X II, 1; călcarea -gii, X II,
1; XIII, 2; X V I, 7; XL, 1; X LV III, 3;
LXII, 2; L X X II, 1; călcător de - , X V I, 4;
X X , 1; X X V , 3; U , 1. 2; LVI, 1; cuvin­
tele -gii vechi, X VIII, 1; darea -gii,
X VIII, 1; X X X V I, 4; X X X V II, 5; dătă­
tor de - , L V I, 1; faptele -gii, X , 2; fap­
tele -gii vech i, X X V I, 4; greutatea -gii,
X , 3; greutatea -gii iudaice, V III, 1;
îmbunătăţirea -gii, X VI, 1; îm plinirea
-gii, X V I, 2; îndreptarea -gii V echiului
Testament, X V I, 2; înrăutăţirea -gii,
X V I, 1; litera -gii, X V I, 2; literele -gii,
X V I, 1; măsura -gii vechi, X V II, 6;
păzirea -gii, X X X V I, 3; poruncile -gii,
X V I, 1; LXIII, 1; poruncile -gii noi,
X VIII, 1; p oru n cile-gii vechi, X V I, 4.
6; X VIII, 1; prescripţiile-gii, X X V , 3;
tament, X V I, 2; stricător de - , LVI, 1;
suspendarea -gilor firii, V , 2; tirania -gii
Vechiului Testament, XVI, 2; voinţa -gii
Vechiului Testament, XVI, 2.
Legiuire, - bună, XXIII, 3; -a cea mai bună,
XXI, 2; -a nouă, X V I, 5; -a veche, X V I, 5;
-rile Vechiului Testament, XVII, 5.
Legiuitor, -i păgîni, X X V I, 6; - roman, LVI, 6.
Levi, fiul lui Iacov, VIII, 3; seminţia lui - , VI, 1;
X I, 1; L V m , 1.
INIHCK KI.AI. Şl UNIIMASTU
l.i'vi, numit Tadeu, apostol, XXXII, 3.
Liu, soţia lui Iacov, X XX , ti.
Libertate, -a voinţei, XXIX, 3; LIX, 1.
Libia, LXXXI, 5.
Lidia, XLIII, 5.
Lot, nepotul lui Avraam, IV, 2. 3; X X V I, 1;
XLIII, 2.
Luca, evanghelist, I, 2. 3; II, 3. 4; IV, 1. 5;
V II, 1; VMI, 1; IX, 4; X , 1. 3; XIII, 4;
X V , 1; X X V , 2; X X V I, 1. 2. 3; X X V II,
1; X X V III, 2. 3; X X X , 3. 4; X X X I, 1.
2; X X X II, 3; X X X V , 1; X X X V I, 1;
X X X V II, 4; X XX VIII, 1; X X X IX , 1;
XLI, 2; XLVIII, 1. 2; LIV, 3; LVI, 2. 3;
LVIII, 1; LIX, 1. 5; LXVIII, 2; LXX,
1; LXIV, I; LXX V, 1; LXX VII, 2;
LXX VIII, 2; LXX IX , 3; L X X X , 3;
LXXXI, 1; LXXXII, 1. 3; LXXXIII, 2;
LXXXTV, 1; LXX XV , 1, LX X X V II, 2.
Lume, -a aceasta, X X , 6; X X I, 1; X X II, 3. 4;
X XIII, 10; X X X V III, 4; LX IV , 1; LXV,
6; LX V I, 4. 5; LXVII, 5; LXIX, 2. 4;
LXXIII, 4; LXIV, 1. 2. 3. 5; L X X V I, 4;
LXX VIII, 2; -a cealaltă, II, 5; IV , 11; X I,
5. 6; X II, 5; XIII, 5; X V , 11; X X , 2;
X X IV , 1; X X X IV , 3; X X X V I, 3. 4;
XLIII, 3; LX, 2; LXI, 4; LXIII, 4; LXIV,
3; LXX IV , 2. 5; LXXVIII, 1. 2. 3; -a vii­
toare, X V I, 5; grijile -mii, L X X X , 3;
întem eierea -mii, LXXIX, 2; LXXXIX,
3; naşterea din nou a -mii, LXIV, 1;
plecarea din -mea aceasta, X X , 6; sem­
nele sfîrşitului -mii, X , 5; X X , 6; sfîrşi-
tul -mii, X , 1. 5; X X , 6; X X V , 3; XLVII,
2; LXX V, 1. 2; LXXVI, 2; LXXVII, 1. 2.
3; X C , 2; teatrul acestei -mi, X X , 1.
Lux, dragoste de - , X LIX, 6.
M LVIII, 2; LXV, 2; LXVII, 1. 4; LXVIII,
M acabei, fraţii - , X X X V I, 3; L X X V I, 1.
M acedoneni, X V , 4; LXIV, 5.
Mag, credinţa -ilor, VII, 4; VIII, 1; darurile
-ilor, V II, 4; filozofia -ilor, VIII, 1;
închinarea -ilor, V II, 4; VIII, 3; venirea
-ilor, V I, 2. 4; V II, 1; LXX VI, 2; virtutea
-ilor, V I, 4.
Magdala, tîrguşor lîngă lacul Tiberiada,
LIII, 2.
M aica D om nului, vezi: Fecioara Maria.
Maleahi, profet, X XX VII, 2; LVII, .
M amona, - al nedreptăţii, V , 5; rob al lui - ,
XXI, 1; slujirea lui - , X X I, 2; tirania
cumplită a lui - , XXI, 2.
Manase, împăratul lui Iuda, LXVII, 4.
M anihei, eretici, XVI, 7; X XV I, .r>. ti; XLIX,
2; LI, 3; LV, ,r>. (i; LVIII, 3; LXII, 3;
LXXXII, 2.
1037
Marcion, eretic, VII, 4; XXX VIII, 2; XLIII,
2; LXXXII, 2.
M arcioniţi, eretici, X X V I, fi; XLIX, 2;
LXXXII, 2.
Marcu, evanghelist, I, 2. 3; IV , 1; X , 2; XIII,
1; X X V , 1; X X V II, 1; X XVIII, 1. 2;
X X X I, 1; X X X II, 3; X X X IX , 1. 3; XL,
2; XLV, 1; XLVII, 1; XLVIII, 2. 3;
X LIX, 1; LI, 2. 4; LIII, 1. 2; LVIII, 1;
LXII, 3; LXIII, 1; LXX, 1; LXXI, 1;
L X X V , 1; LXX XIV, 2; LXX XV , 1. 2;
LXX XVIII, 1.
M area Caribdei, LXXXI, 5.
Marea de dincolo de Cadix, LXXXI, 5.
Marea de Marmara, LXX XI, 5.
M area Egee, LXXXI, 5.
M area Neagră, LXX XI, 5.
Marea Roşie, X X X IX , 4; XLIII, 4; LVI, 2.
Marea Tireniană, LXXXI, 5; X C, 3.
Maria lui Iacov, LXX XV III, 2.
Maria, sora lui Lazăr, X X V II, 4.
Maria M agdalena, LXX XVIII, 2; LXXXIX,
2.
Maria, sora lui M oise, V , 4; X X V I, 8; XL, 3.
Maria, cealaltă -ie, LXX XV III, 2; LXX XIX,
2.
Marta, sora lui Lazăr, X X V I, 2.
Martor, - m incinos, L X X X IV , 2; LXX XV I,
1 .
Matei, evanghelist, I, 1 .2 . 3. 6. 7. 8; II, 2. 3.
4; III, 1. 4; IV , 1. 2. 3. 5; V , 1. 3; VIII, 2;
IX , 3. 4; X , 1. 3; XI, 1; XII, 3; XIII, 1.
2. 4; X IV , 1. 2. 3; X V , 1. 5; X VII, 5;
X X V , 1. 2. 3; X X V II, 1. 2; XXV III, 1. 2;
X X IX , 1; X X X , 1. 2. 3. 4; X X X I, 1;
X X X II, 1. 3; X X X V I, 1; X X X V II, 4;
XL, 1; XLI, 2; XLIV, 2; XLV, 1; XLVII,
4; XLVIII, 2. 5; LIII, 1; LVI, 1; LVII, 3;
2; LXXI, 1; LXXIV, 4; LXXVIII, 2;
L X X IX , 3; LXX XI, 1. 3; LXXXIII, 4;
L X X X IV , 2; LX X X V I, 2; LXXXVIII, 2.
Mauri, LXX X, 2.
Mărturisire, V I, 5; X , 5; X IV , 4; X X X IV , 3;
X X X V II, 6; LIV, 1. 4; -a lui Petru, LIV,
2.
M elchisedec, împăratul Salemului, LXIV,
$■
M ihea, profet, V I, 4; V II, 1. 2.
Milet, LIX, 1.
M ilostenie, IV, 9. 12; V , 5; XI, 7; X V , 3. 4,
10; X V I, 9; XIX, 1. 2. 3; X X, 1. 2. 3. 4;
X X I, 4; X X V II, 4; X X X II, 6; X X X V , 3.
4. 5; X X X IX , 3. 4; XLI, 4; XLVI, 4;
XLVII, 3. 4; XLVIII, 7; XLIX, 4; L, 4;
I.V I, LVII, 4; LXV, 4. ,r>; LXVI, 1. 3
4; LXXI, 2. 3 4; LXXII, 2, l.X X IIl. 1.2;
I03H
LXXI V, 4; LXX VII, 5. 6; LXXVIII, 1. 2;
LXXIX, 1. 2. 3; L X X X , 1. 2; LXXXIII,
4; LXX XV , 3. 4; LXXXVII1, 3. 4;
LXXXIX, 3. 4; - cu fapta, X V , 4; - cu
bani, X IV , 4; -nii drăceşti, LXX XV , 3;
-ia e o taină, LXX I, 4; -ia este inima vir­
tuţii, XLVII, 4; -nii iudaice, LXX XV , 3;
bogăţia -i, X X III, 10; fapte de - , X IX ,
2; porunci despre - , XXII, 3.
M inune, -nile înmulţirii pîinilor, XLIX,
1-3; LIII, 1. 3; covîrşirea -nii, XIII, 2;
facerea de -ni, X X IV , 1; X XX II, 4;
X XXIII, 1. 4; X LV I, 4; LXXVII,
3; făcător de -ni, X X IV , 1. 2; X X X II,
7; harul facerii de -ni, X XIV , 2; LVI,
2; mărturia -nilor, VII, 1; roi de -ni,
X IV , 3; săvîrşirea -nilor, V II, 2.
M înie, -nia cea de sus, X IX , 8; -nia cea vii­
toare, XI, 1. 4; cuptorul -niei, XVI, 10;
flacăra -niei, X V I, 8; înfrînarea -niei,
X LV I, 4.
Mîntuire, -a celor rătăciţi, V I, 3; -a iudeilor,
LXXIX, 3; -a lum ii, V I, 3; LXXXI, 3;
LXXXII, 2; L X X X III, 1; -a oamenilor,
X V , 7; XL, 3; L X X IX , 1; LXXXII, 1; -a
omenirii, L X X IX , 3; -a rudelor,
LXXVIII, 2; -a sufletului, LXVIII, 4;
cale de - , XLI, 4; crucea, semnul -rii,
LIV, 5; haina -rii, X LV , 3; leacurile -rii,
XIII, 2; X XIII, 1; nădejde de - , XI, 2;
X II, 5; X IX , 8. 9; X L V , 3; L, 1; LXIV, 5;
LXV, 3; LX X V III, 2; pierderea -rii,
X X I, 2; rinduiala -rii lumii, LXXX, 1;
taina -rii, LXV, 1; uşurinţa -rii, X , 3.
M oabiteanca, LXX , 2.
Moarte, -a cea mai ruşinoasă, XXIII, 8; - de
ruşine, L X X X V , 2; - ruşinoasă, LV, 1;
-a este som n, LX X V III, 1; - silnică,
LXV, 2; frica morţii, LXII, 5; latura
morţii, X IV , 1; lovitură de - , LXXI, 2;
mireasmă spre - , X V , 9; nimicirea
morţii, X I, 6; patul de - , LIII, 5; tirania
morţii, X X X V I, 3; umbra morţii, X IV , 1.
M oise, legiuitor şi profet, I, 1. 2; II, 1. 3; V ,
4; VIII, 5; IX , 5; X I, 1. 5; XII, 2; XIII, 2;
X V , 3. 5; X V II, 4; X IX , 3; XXI, 3; X X V ,
1. 2. 3; X X V I, 3. 8; X X V II, 2; XXV III,
1. 2; X XX , 2. 3; X X X I, 3; X XX II, 4;
X X X V , 2. 4; X X X V I, 4; X XX VII, 2;
X X X IX , 3; X L, 3; XLV III, 1. 3; L, 2; LI,
1. 3; LIII, 3; LV, 5. 6; LVI, 1. 2. 3. 4;
LVIII, 1; LIX, 4; LXI, 5; LXII, 1. 2;
LXX, 2. 3; LXX II, 1; LXXV, 3. 5;
LXXIX, 3; L X X X II, 1; X C, 2; cîntarea
lui -, LXXIV, 3; gura lui - , LXXVIII, 4;
legea lui - , LXXII, 1; mormîntul lui - ,
V , 4; scaunul lui - , LXXII, 1.
SFlNTUl. IO AN UURÂ DE AUR
M onah, chiliile -ilor egipteni, V III, 4. 5;
popoarele de -i, X X , 1; vieţuirea -ilor
din munţii A ntiohiei, LXVIII, 3 -5 ;
LXIX, 3. 4; LXX , 3. 5; LXXII, 3. 4; v ie­
ţuirea -ilor, L V , 5. 6.
M ucenic, m orm intele -ilor, X X X V II, 7;
popoare de -i, VIII, 4; răsplăţile -ilor,
X X IV 3
M untele Fericirilor, V II, 7; X V , 1; X X V , 1;
X X V I, 1; X X V II, 2; X XX VIII, 2; XLIV,
2; LXII, 3; L X X X , 1.
M untele M ăslinilor, X , 1; LXVI, 1; L X X V ,
1; LXXXII, 2. 5.
M untele Sinai, I, 1; XI, 5; LVI, 3.
M untele Taborului, LVI, 2. 3. 4; LVII, 2.
N
N abucodonosor, împăratul Babilonului, IV,
10; XIII, 5; X V , 8; X XIV , 2; L X V , 6.
Nabute Israeliteanul, X X X V , 1.
Naştere, - de copii, LXXXI, 5; durerile -rii,
VIII, 1. 2. 3; X V III, 5.
Natan, profet, LX, 1; LXVIII, 2.
Natanael, apostol, IX , 4; X X V II, 3; LTV, 2.
Nazaret, V II, 1; IX, 4; X , 1; X X IX , 1;
XLVIII, 1; L X V I, 3.
Nazarinean, IX , 4; XLVIII, 1.
N eam , -urile păgîne, V II, 4; ascultarea -uri­
lor, LXVII, 2; aşteptarea -urilor, V I, 4;
chemarea -urilor, LXVI, 2; L X X X , 1;
supunerea -urilor, LXVI, 2.
Necromanţie, X X X IV , 4.
Nedreptate, legătura -tăţii, LIV, 5; LVI, 5;
scrisoare cu - , LIV, 5.
N eem an, general sirian, X X V , 2; X X X I, 1;
XLVIII, 2.
Neftalim, fiul lui Iacov, XIV, 1.
Neron, împărat roman, X XXIII, 4; X C , 4.
Niniviteni, V I, 2. 3. 4. 5. 6; X V I, 6; X X X V II,
4; XLIII, 2. 3. 4. 5; LV, 4; LXIV, 1. 2;
LXXIX 2
N oe, fiul lui Lam eh, I, 1; V , 4; V I, 6; V II, 7;
VIII, 3; IX , 5; XIII, 1; X IV , 3; X X , 6;
XLIII, 2; LX IV , 5; LXVI, 2; L X X IV , 2;
LXXVII, 2. 4; timpul lui - , V I, 6.
O
Om, -ul cel vechi, X , 1; -ul, fiinţa cea mai de
^ de pe păm înt, XXII, 1; ce este -ul,
7, 5; cel dinţii - , XIII, 2; X V , 2; LIX,
1. 2; LXI, 2; LXII, 2; LXIV, 1; LXV , 6;
cei dinţii oam eni, V I, 8; XIII, 3; crearea
-ului, LXII, 1; dragostea de oam eni,
X V I, 6. 7; X X V , 3; X X V I, 1; X X X IX , 4;
X LV, 1; dragostea dintre oam eni,
LXXVII, 4; facerea de la început a
-ului, X V I, 2.
IN P H T . IU,Al Şl O N U M A S T It '
O seu, profet, VIII, 3; XLIII, 3 .
P 7; pilda lui - , V I, 5.
Pace, II, 1; X, <i; X V, 4; XVI, 9; XIX, 9;
XXII, 4; X XXIII, 3. 4. 5; X X X V , 1. 3. 4;
X XX VI, 4; LI, 5; LIV, 5; LV, 5; LX, 2;
LXIV, 4; LXVII, 5; LXVIII, 3; LXX, 5;
LXXVII, 2; -a atît dorită de Dum nezeu,
XVI, 8; calea păcii, X , 6; Dum nezeul
păcii, X V , 10; făcător de - , X V , 6; X V I,
3; legile păcii, X XIII, 1; mulţim ea păcii,
V , 3; taina sfintei împărtăşanii este
taină a păcii, L, 3; vremi de - , XXX III,
5.
Palestina, V I, 2. 4; V II, 2. 3; VIII, 2. 4; X V ,
6; X X X II, 2. 3; XXX III, 3; X X X IV , 1. 2;
X X X V II, 3; LIV, 3; LXX V, 1; LXXXII,
4.
Paradis, X II, 4; X X X III, 5; LXVIII, 3.
Paralipomene, IX , 4.
Paşte, XII, 3; LXVII, 1; LXXIX, 2; LXXXI,
1. 3; LXXXII, 1. 4. 5; LXXXIII, 2;
LXX XIV, 2; LXX XVIII, 1; -le iudaic,
XII, 3; LXX XII, 1; -le V echiului Testa­
ment, LXX XII, 1; -le vechi, LXXXII, 1;
marea seară a -lui, LXX XV II, 1; sărbă­
toarea -lui, LXX XV , 2.
Patimă, - tiranică, X VI, 11; X IX , 1; cupto­
rul -mii, X V II, 1; lipsă de simţire faţă
de -mi, V III, 5; tirania -mii, X X , 2.
Pavel, apostol, I, 1. 2; II, 6; III, 3. 5; IV , 1. 3.
9; V , 2. 3. 5; VI, 3. 4. 5. 6. 7. 8; V II, 2. 4.
5. 6. 7; V III, 5; IX, 2. 5; X, 1. 2. 4. 5. 7;
XI, 3; XIII, 2. 5; X V , 2. 3. 4. 5. 6; X V I, 2.
4. 5. 7. 8. 10. 11; XVII, 3. 7; X V III, 4. 5.
6; X IX, 1. 4. 5. 8. 9; XXI, 2; X X II, 4. 6;
X XIII, 1. 3. 5. 6. 7; X X IV , 1. 3; X X V ,
3. 4; X X V III, 1; X X IX , 3; X X X , 1. 2. 3;
X XX I, 3. 5; X XX II, 6. 7. 8; X X X III, 2.
4. 5; X X X IV , 3; X X X V , 1. 2. 4; X X X V I,
2. 3. 4; X X X V II, 2. 5. 6; X X X V III, 1. 2.
3. 4; X X X IX , 3. 4; XL, 2; XLI, 4; XLII,
4; XLIII, 2; XLVI, 1. 4; XLIX, 5; LI, 5;
LIII, 4. 5; LIV, 4. 5; LV, 6; LVI, 6; LVII,
1. 5; LVIII, 5; LIX, 1. 4; LX, 1. 2. 3;
LXI, 3. 5; LII, 3; LXIII, 1. 4; LXIV, 2. 3.
4. 5; LXV , 3; LXVI, 2; LXVII, 2. 4;
LXVIII, 4; LXIX, 1. 2; LXX , 2. 3;
LXXII, 3. 4; LXXIV, 4. 5; L X X V , 2. 5;
LXXVI, 2. 4; LXXVII, 1. 2. 4. 5. 6;
LXXVIII, 1. 2; LXXIX, 3. 5; LXXXII,
2. 3. ii; IJCXXIII, 4; L X X X V , 1;
l.X X X V I, 2. 4; L X X XV II, 4, L X X X V III,
3; I..XXXIX, 3; XC, 4; se laudă cu
semnele lui llristos, XVI, 11; asculta
rea lui , VI, I; epistolele lui , XXV, t;
1039
X X X V II, 5; Hristos prin - , XXIII, 1;
gîndirea lui LIV, 5; mînia Iui - , XVI,
Pavel de Samosata, VII, 4.
Păcat, -e de neiertat, XLIII, 3; -e interzise
cu desăvîrşire, X XIII, 2; - întîmplător,
X V II, 7; X XIII, 1; -ul lumii, XI, 6; XII,
1; X X V II, 1; X X X V I, 2; LXVII, 2; -e
mari, X XIII, 1. 2; LXX XV I, 3. 4; -e
m ici, LX X X V I, 3. 4; -ele strămoşilor,
III, 2. 4; VIII, 5; adîncul -ului, X X V I, 7;
depărtare de -e, X , 6; dezlegare de -e,
LIII, 3; frica de - , X X V I, 8; iertarea
-elor, IV , 7; X , 1. 2. 3; X I, 4; X IV , 3. 4;
X IX , 4. 5; XXII, 6; X X III, 1; X X IX , 2;
XLI, 4; LXI, 2; LXXXII, 1; izbăvirea de
-e, IV , 7; IX , 2; izvorul -elor, X IV , 3;
întunecim ea -elor, V I, 5; lanţuri de -e,
X IV , 4; mărimea -elor, X X V I, 7; mul­
ţim e de -e, XIII, 2; murdăria -elor,
X X V I, 7. 8; nerecunoaşterea -elor, X ,
2; poveri de -e, X , 5; prăpastia -elor,
X X V I, 5. 6; recunoaşterea -elor, X , 2;
săvîrşirea -ului, X X V I, 8; ştergerea
-elor, XI, 6; XII, 3; ura de - , X X IV , 3;
viată plină de -e, X III, 5; viitoarea
-elor, X IX , 7.
Părinte, X VIII, 6; X X IX , 1; X XX VIII, 1. 2;
X X X IX , 1; XLIX, 4; LVI, 4; LXXIX, 2.
3; LXXXIII, 1; LXX XIV, 1; LXXXIX, 3.
Părinţi, sfinţii - , III, 1; LXXIII, 3; LXX XV ,
4; X C , 3; bunătatea sfinţilor - , XXIII,
5.
Pedeapsă, -sa ce va să fie, X X I, 4; - cruntă,
X XIII, 9; - înfricoşătoare, X X , 6;
-depse pămînteşti, X V I, 8; - veşnică,
X I, 5. 6; X V I, 7; LV, 4; frica de - , XVI,
7; X IX , 7; izbăvire de - , LXI, 2; ridi­
carea -depsei, XIX, 4.
Pericle, om de stat atenian, X XXIII, 4.
Perşi, V I, 3. 4; VII, 1; VIII, 1; X , 5; LXXX, 2.
Persan, V I, 1.
Persia, V I, 2; V II, 1. 5; VIII, .
Persida, creştină din epoca apostolică,
LXXIII, 3.
Petru, apostol, I, 2; III, 5; IX, 1. 4; XII, 1;
XIII, 5; X IV , 2; XVI, 2; X VII, 6; XXIII,
1. 3; X X V I, 8; X X V II, 1; X XX I, 1. 2. 3;
X X X II, 1. 3; XXX III, 5; X X X IX , 1;
X LV I, 3. 4; L, 1. 2. 3; LI, 3. 4; LIV, 1. 2.
3; LV, l i 4; LVI, 1. 2. 3; LVII, 2. 3;
LVIII, 1. 2; LXI, 1; LXII, 2; LXIII, 3.
4; LX IV , 1; LXV , 1. 2. 3. 4; LXIX, 1;
LXXI, 1. 2; LXXII, 3; LXXV, I;
LXXVI I, 3. (>; LXXVIII, 3; LXXX, 2;
LXXXII, 2 3 I; LXXXIII. I; LXXXIV.
10 4 0
1. 2; IJCXXV, 1. 2; LXXXIX, 1; X C , 2.
4; - corifeul apostolilor, LIV, 4; -
merge p e apă, LVIII, 2; căderea lui
LXXXII, 4; L X X X V , 1; chemarea lui - ,
X IV , 2; credinţa lui - , L, 2; LIV, 2; lep ă­
darea lui LVIII, 2; LXXXII, 3; X C , 2;
mărturisirea lui - , LTV, 2; LXV , 4;
LXXXII, 3; soacra lui - , X X IX , 2.
Pilat din Pont, V I, 1; IX, 4; XLIII, 1;
LX X X IV , 3;L X X X V , 2; LXX XV I, 1. 2;
LXX XV II, 1.2; LXX XVIII, 1; LX X X IX ,
1; X C , 1. 2; fem eia lui - , LX X X V I, 1.
Pildă, -da aluatului, X LV I, 2; XLVII, I. 2;
LVII, 3; -da celor doi fii, LXVII, 2. 3;
LXVIII, 1; -da celor 10 fecioare, L X IV ,
4; LXXVIII, 1; LXX IX , 2; -da celui ce
datora 10.000 d e talanţi, X V , 11; LXI,
1. 5; -da com orii ascunse în ţarină,
XLVII, 2; -da grăuntelui de muştar,
XLVI, 2; X LV II, 1. 2; -da lucrătorilor
celor răi, LXV III, 1. 2; -da lucrătorilor
tocmiţi în vie, L X IV , 2. 4; -da mărgări­
tarului, X L V II, 2; -da năvodului,
XLVII, 2; L X IV , 4; -da neghinei din
ţarină, X LV I, 1; X LV II, 1. 2; -da nunţii
fiului de împărat, LXIX, 1. 2; -da oii
căzute în groapă sîmbăta, X V I, 1; -da
prietenului sculat la miezul nopţii,
XIX, 4; X X II, 5; -da semănătorului,
XLIV, 3; X L V , 2; X LV I, 1. 2; XLV II, 1.
2; -da sem inţei căzute între spini,
LXIV, 4; -da slugii credincioase şi a
celei necredincioase, LXXVII, 3. 4; -da
talanţilor, LX X V III, 1. 2; -da vam eşu­
lui şi fariseului, XLV II, 4; -da văduvei
şi judecătorului celui nedrept, XIX, 4;
XXII, 5; LVII, 4; cum trebuie explicate
-dele, LXIV, 3.
Pitagora, filozof grec, X X III, 4.
Platon, filozof grec, I, 4. 5; XXXIII, 4.
Plăcere, - lum ească, V I, 5; -a ochilor, X V II,
2; - păcătoasă, X V I, 11; - trecătoare,
X V I, 11; -ri trupeşti, VIII, 5; X IV , 4;
LXXXIII, 3.
Pocăinţă, - adîncă, X , 6; - spre mîntuire,
X V , 2; Cfilea -ţei, X I, 1; cîştigul -ţei,
X IX , 5; leacurile -ţei, LXX XV I, 4;
puterea -ţei, X X II, 5; roade vrednice
de - , X , 3; rod vrednic de - , X , 2; uşă
de - , XLIII, 5.
Podoabă, - duhovnicească, LXXXIX, 4.
Poftă, - de aur, L X X X IX , 3; - de averi,
X VIII, 5; - de slavă, XVIII, 5; -
nedreaptă, X V III, 3; - pentru bani,
XXIII, 4; - rea, X VIII, 5; XIX, 7; -
trupească, X V III, 5; XLIV, 4;
LXXXI, 5; -te urîte, XLIII, />; natura
SH N TU I. ÎOAN ti U RA 1»K AUR
-tei, L X X X , 4; creşterea -tei X V II, 2;
roiul -telor, II, 5.
Popor, -ul cel nou, LXVI, 2; înşelarea -ului,
L X X X V I, 2.
Poruncă, -cile apostolilor, III, 5; -ca diavo­
lului, X III, 2; -folositoare, X X I, 2; -cile
legii, X , 1; -cile uşoare, X X I, 4; -
morală, X V II, 1; - om enească, LI, 2; -ci
pline de fărădelege, X X I, 1; -ci potriv­
nice, X X I, 1; -ca sărăciei de bună voie,
X X I, 4; -cile Stăpînului, X V I, 5; -cile
V echiului Testament, X V I, 3; călcare
de - , X III, 2; LI, 1; LXV III, 3;
cununa -cilor, X VIII, 6; împlinirea
-cilor, X , 1; X X V , 3; ordinea -cilor,
X V I, 5; povara -cilor, X V I, 11; săvîrşi-
rea -cilor, X X III, 6; uşurinţa împlinirii
- cilor, X X III, 4.
Post, - îndelungat, X I, 8; cununa -ului, X X ,
1; duşm anii -ului, X X , 2; legea -ului,
L X X X V I, 4.
Postitor, m ască de - , X X , 1.
Potir, -de aur, L, 3. 4; - duhovnicesc,
LXXXII, 5.
Potop, apa -ului, V II, 7; X IV , 3; vrem ea
-ului; V I, 6.
Predică, -ca apostolilor, XLVI, 2; -a Evan­
gheliei, X L V I, 2; -a de azi, V I, 8; -a de
p e M unte, X V , 1. 2. 3; XLVII, 3; ascul­
tarea -cii, IV , 9; folosul -cii, V , 1; pute­
rea -cii, X L V I, 2; şir de -ci, V , 1.
Preot, -oţii iudeilor, LXXII, 1; -oţii lui
D um nezeu, L X X X V , 3; fetele -oţilor,
L X X V , 5; m arele - , X X X IX , 1; L X V , 4;
puterea -ului, LXXXII, 6; slava -oţilor,
X X V , 2; treapta de - , X V II, 6.
Prietenie, masca -i, XIII, 5.
Priscila, creştină din epoca apostolică, LV,
6; LXXIII, 3.
Priveghere, -ri de noapte, LXXXIII, 4.
Profet, -eţi m incinoşi, IV, 1; X X III, 6. 7;
X X X V , 1; XLIII, 3; XLVI, 1; L X X V , 2.
4; LXX VI, 2. 3; LXXVII, 1; cuvintele
- eţilor, X V II, 5; gura -eţilor, V II, 4;
LXXVIII, 4; mărturiile -eţilor, V I, 3. 4;
XIII, 3; LXV III, 2; sîngele -eţilor, X I, 1;
LXXIV, 1; uciderea -eţilor, XLIII, 3.
Profeţie, -ia este har al lui D um nezeu,
LXXVIII, 4; continuarea -iei, V II, 1;
cuvintele -iei, V II, 2; începutul -iei, V II,
2; realizarea -iei, X XV I, 4; spusele -iei,
V II, 3.
Pustie, filozofia -i, LV, 6; greutăţile -i, X , 4;
locuirea în - , XLIV, 1.
R
Rahav, desfrînata din Ierihon care a adă­
postit iscoadele israeliţilor, I, 6; III, 4;
LXVII, 4.
INDICE RF.AI. ŞI ONOMASTIC
Rahila, fem eia lui lacov, IX, 3.
Rai, intrarea în - , XI, 6.
Rama, localitate în Palestina, IX, 3.
Rftbdare, - evanghelici, X X V I, 7; înde­
lu n g i - , IX, 2; XIII, 3. 5.
R iscu m p iritor, vezi: Hristos.
R isp lati, -plăţi cereşti, X V , 3; X V III, 3; -ta
de pe lum ea aceasta, X V , 3; - duhovni-
ceasci, X V , 3. 4; - în ceruri, X V ,
3; -pliţi materiale, X V , 3. 4. 5; -ta
m ilosteniei, X V , 4; - nespusă, X X IV , 3;
-ta rib d irii, X X IV , 3; - trecătoare,
XXIII, 5; -p liţi veşnice, X XIII, 5; - vii­
toare, X V , 6; spor de - , IX, 2.
Răstignire, vezi: Hristos.
Rău, -1 moral, LIX, 2; ce este -1, LIX, 3; ori­
ginea -lui, LIX, 2. 3; săvîrşirea -lui,
X V I, 6; suferirea -lui, X VIII, 2. 3; ţine­
rea de m inte a -lui, LXXIX, 5.
Răutate, - covîrşitoare, X IX , 6; -a sufletu­
lui, V II, 7; adîncurile -tăţii, L X V II, 3;
veninul -tiţii, XIX, 8.
Rebeca, fem eia lui Isaac, I, 6; X X X , 6.
Rehabin, israelitean, XLIII, 3.
Religie, -ia creştină, X V , 9; - falsă, X V ,
9; -ia păgînă, X V , 9.
Roman, X X X V II, 7; X X X V III, 1; X LV I, 3;
LXX, 1; L X X V , 3; LXXVIII, 4; LXXX,
3; LX X X IV , 3; imperiul L X X V , 1. 3;
oştiri -e, L X X V I, 1; putere -ă, LXX V,
I; războiul -ilor, LXX V, 4; L X X V I, I.
Rugăciune, - continuă, X IX , 4; X X II, 5; -ni
de mulţumire, LV, 6; -a domnească,
X VI, 9; X IX , 5. 7; XXII, 2; -a e jertfe,
X V I, 9; -ni lungi, XIX, 4; LXXIII, 1; -
nelegiuită, X IX , 9; - pentru c el mort,
X X X I, 4; ajutorul -nilor stăruitoare,
X XIII, 4; cererile -nii dom neşti, XIX,
7; obişnuitele -ni, X V II, 7; sfinte -ni,
XLIV, 5; stăruinţa în - , X , 7; trîndăvia
la - , X IX , 7.
Rut, fem eie m oabiteanci, I, 6; III, 4;
LXX, 2.
S traducerea -tei, V , 2.
Saduchei, aluatul -lor, LIII, 3: învăţătura
-lor, LIII, 3.
S am aria, LXVI, 1.
Samarinean, X V , l i ; X XX II, 3. 4; XLVII,
1; LXVIII, 2.
Samarineanca, V I, 3; V II, 6; LVII, 1; LXVI,
2· LXXX 1
Samuel, profet, V , 4; IX, 5; XIX, 3; LXXX1,
1; LX X X V I, 3.
Saracini, III, 2.
Sarmaţi, popor nomad din Rusia meridio
nalft, LXXX, 2.
10 41
Sarra, fem eia lui Avraam, I, 6; IV, 6; V I, 6;
X l, 2; X X X , 6; pîntecele de piatră al
-rei, X I, 2.
Satana, IX , 2; XIII, 3; XLI, 1. 2. 3; LIV, 4;
LV, 1; LXI, 5; L X X V I, 2; LXXXI, 3;
LXX XII, 1. 3; LXXXIII, 1; LXX XV I, 4;
tirania -nei, XLI, 3.
Saul, primul împărat al lui Israel, III, 5; V ,
4; X X V I, 7; X X IX , 3; X X X IX , 2; XLII,
2; L V m , 4; LXII, 4. 5; LXX V, 5;
L X X X I, 1; LX X X V I, 3.
Sărac, - cu duhul, X V , 1. 5; XLVII, 3; - de
b u n i voie, LXXTV, 5; furtul banilor
-ilor, LX X X V I, 3.
Sărăcie, - de bună v oie I, 5; X X , 2; X X I, 1.
4; X X X III, 4; X LV , 2; LXV, 1; LXXXI,
3; -ia de bună voie a lui Ilie, X LV I, 3; -
sufletească, V , 1; bogăţia -i, XLVII, 4;
calea -i, XIII, 4.
Schimbarea la faţă, vezi: Hristos.
Sărbătoare, -a azimelor, LXXXI, 1; legea
-torii, LX X X V I, 1.
Stila, monstru marin, IV , 8; LXX , 3; X C , 4.
Sciţi, X X V I, 6; LXIX, 3; LXX X, 2.
Scriptură, -rile profeţilor, LX X X IV , 2; cer­
cetarea -rilor, IX , 4; XLV II, 3; cetirea
sfintei -ri, II, 5. 6; XLVII, 3; cuvin­
tele -rii, X III, 3; X V II, 7; dumnezeiasca
- , II, 5; X III, 5; înţelepciunea -rii,
L X X X V I, 4; mărturia -rii, XIII, 3; text
din - , II, 5; X IV , 2.
Sectă, L X X , 2.
Sem ei, fiul lui Ghiram, rudă cu împăratul
Saul, IX , 2.
Sem en, binele -ilor, LXX V II, 6; folosul
-fior, LXXVIII, 3.
Sem n, - de biruinţă, XL, 2; - de punctua­
ţie, X X V I, 4; — din cer, LIII, 2; -ul lui
Iona, LIII, 2. 3; -e prevestitoare, X X , 6.
Senaherim , împăratul asirienilor, LXXVI,
1.
Septuaginta, cei 70 de traducători ai -tei, V ,
2; mulţim ea traducătorilor -tei, V , 2;
textul -tei, V , 2; traducători ai -tei, V , 2;
Sfintele Sfintelor, L X X X V , 4; LXXXVIII,
2.
Sfinţenie, curăţenia -i, LXX VIII, 1.
Sfînt, cununile sfinţilor, LXIX, 4; popoare
de sfinţi, II, 1; rugăciunile sfinţilor, V ,
4; strălucirea sfinţilor, LVI, 4; sufletele
sfinţilor, LXVIII, 5.
Sidon, oraş în Fenicia, X X X V I, 4; X X X V II,
4; L X X V , 5.
Sim eon, fiul lui lacov, VIII, 3.
Sim eon, primitorul de Dumnezeu, V il, 1;
VIII, I
1042
Sim eon, fratele lui Iisus, XLVIII, 1.
Sim eon, fariseul, XLV III, 6.
Sim on, vezi: Petru.
Sim on Canaanitul, X X X II, 3.
Sim on Leprosul, L X X X , 1.
Sim on, Magul, X LV I, 3. 4; L, 3; LXV II, 4.
Sion, V , 2; L X V III, 1; LXXXIX, 3; fetele
-ului, L X X X IX , 3; fiica -ului, X IX , 4.
Siria, X IV , 3.
Sirian, limba -nă, X V I, 7.
Sirieni, X IV , 3; X X X I, 1.
Sîmbătă, -ta D om nului, X X X IX , 1; desfiin­
ţarea -betei, X L , 1; dezlegarea -betei,
X V I, 2; păzirea -betei, LI, 2.
Sînge, - nevinovat, L X X X V , 2; vînzarea
scumpului - , L X X X I, 3.
Slavă, -va adevărată, X L, 5; -va cea de sus,
XIII, 4; -va cea viitoare, X X X I, 4; -va
celor aleşi, LXX VI, 4;-cerească,
XLVII, 2; X LIX , 4; LVI, 1; -v a crucii,
LVI, 2; -va de dincolo, X X IV , 4; -va de
la lume, XL, 5; -va de la oameni, X X , 4;
XL, 4. 5; -va din afară, X X V , 4; -va din
ceruri, X X III, 8; X X V I, 5; - deşartă, III,
5; IV, 9. 10; X I, 8. X IX , 1. 2. 3. 6. 7; X X ,
1. 2. 4; X X V , 2; X X X , 3; X X X I, 3;
X XX II, 8, X L, 4; XLIV, 1. 2. 4; X LV I,
1; LVI, 1; LVIII, 3. 5; LIX, 6; LXII, 5;
LX, 3; LXI, 2; L X V , 4; LXVII, 3; LXXI,
2. 3. 4; LXXII, 2. 3; LXXIII, 2; L X X IV ,
1; LXXVIII, 2; LX X X V II, 3; L X X X IX ,
3; -va lum ii, X I, 8; X XX II, 1; X L, 5;
X LIV, 4; - mare şi veşnică, X X III, 5;
- nemuritoare, X II, 4; - nespusă, LIV , 5;
- om enească, X III, 4; XVII, 7; X V III, 6;
X X , 2; - tainică, LIV , 5; -va tainică a
împăratului, L IV , 5; -va viitoare,
X X X V III, 3; alungarea -vei deşarte,
XLVI, 4; dispreţul -vei, X LV I, 3;
dorinţa de - , X X , 4; XL, 4; L X X X I, 5;
dorinţa de - om enească, X V , 9; dorinţa
-vei deşarte, X V , 9; doritor de -
deşartă, X V III, 5; dragoste de - , IV , 9;
X X , 2; X X X II, 1; LXII, 4. 5; LXXII, 1;
dragoste de - deşartă, XI, 8; X III, 4;
XIX, 1; L X V III, 2; pierderea -vei,
X X V I, 7; patima -vei deşarte, X IX , 3.
9; pierderea -vei din împărăţia ceruri­
lor, X XIII, 7; tirania -vei deşarte,
LXX XV I, 3.
Slugă, -ga cea credincioasă, LXX VIII, 1;
-ga cea necredincioasă, LXXVIII, 1;
-ga cea rea, L X X IV , 4; LXXXI, 4.
Slujbă bisericească, LXXXVIII, 4;
LXXXIX, 4.
Smerenie, cuvinte de - , XVI, 4; duh de - ,
XV, 2; roadele - niei, III, 5.
Sodoma, XI, 1; X X , (i; XXXII, 5; X X X III, 3;
X XX VI, 3; X X X V II, 4; XLI, 3; XLIII, 2;
XI.VIII, 1; L X X V , 4; 1X X V II, 2. 3.
SFÎNTUL 1UAN GURA UE AUR
Sodom eni, V I, 6; V II, 7; XIII, 1; X X V I, 1;
X X X V , 3; X X X V I, 3. 4; X X X V II, 5;
XLIII, 2; LVII, 1. 4; L X X V II, 3;
LXXLX i
Solom on, împărat, II, 3; III, 2; IV , 2; XXII,
1; X X III, 4; X X V I, 8; X X X V II, 2; XL, 5,
LVIII, 4; LXII, 4; LXVII, 4; LXX IX , 2;
LXXXIII, · 3; îmbrăcămintea lui - ,
XXII, 1; înţelepciunea lui - , XLIII, 3.
Som n, vedenii din - , XLII, 4.
Stat, -ul iudeu, LXXXVIII, 1; crim ă îm po­
triva -ului, LXX, 1; L X X X V I, 1;
legile -ului, LXX, 1; L X X X IV , 3; ordi­
nea de - , LXX, 1; LXX XIV, 3.
Stăpîn, vezi: Hristos.
Stăpîn, -ul casei, XLVII, 1. 2. 3; L X IV , 2. 3;
LXVIII, 1; LXXVII, 3.
Straton, C ezareea lui - , LIV, 1.
Suflet, - aprins, X XIII, 4; - curajos, X , 4; -
de aur, L, 3; -e înecate, V II, 6; - slăbă­
nogii, X IV , 3; - tînăr, X VIII, 4; - treaz,
V , 3; - tulburat, X X IV , 4; - veghetor şi
cercetător XLV II, 2; - zdrobit, X V , 6;
activitatea -ului, X X , 3; cuvinte pierză­
toare de - , XIII, 5; desfătarea -ului,
X X I, 2; durerea -ului, V I, 5; frumuse­
ţea -ului, X X X IV , 5; învîrtoşarea -ului,
X I, 1; larg la - , X VIII, 3; mare la - ,
X V III, 3; m ic la - , IX, 3; X X II, 2; mîn-
tuirea -ului, X X X , 2. 3. 5. 6; nemurirea
-ului, X X X IV , 2. 5; pedepsirea -ului,
XLI, 4; rîvna -ului, X IX , 3; sănăta­
tea -ului, V I, 8; tainele -ului, L X X , 1. 2;
tainiţele -ului, V , 1; trîndăvia -ului, V I,
5; vătămarea -ului, XXI, 2; X X III, 9;
zdrobirea -ului, V I, 5.
ş
Şcoală, -la celor necuvîntătoare, V II, 6; -
duhovnicească, XVII, 7; - filozofică,
V III, 5.
Ştefan, întîiul m ucenic, X X V II, 2; X X V III,
3; LXI, 5; LXVIII, 2; LXIX, 1;
LXX XIV, 2.
T
Taină, -na credinţei, LIV, 3; -na crucii, LIV,
3; -nele inimilor, XLIX, 2; -nele împă­
răţiei cerurilor, XLV, 1; XLV II, 1; -ne
prea înfricoşătoare, XLLII, 3; -na sfin­
tei împărtăşiri, L, 3; -na sfintei împăr­
tăşiri este o - a păcii, L, 3; -na învierii,
LIV, 3; dumnezeieştile -ne XLI, 3;
împărtăşirea cu sfintele -ne, LXXXII,
4; înfricoşătoarele -ne X X V , 3; nemu­
ritoarele -ne, XVII, 7; sfintele -ne, IV,
INDICK RK.A1, ţ i ONOMASTIC
7; V II, .5; X III, 5; X X III, 3; X X X V , 3;
X X X V I, 4; L, 2; L IV , 3. 5; L X IX , 1;
L X X V I1 I, 4; L X X X 1 , 1. 3; L X X X 1 1 , 1,
2. 5. 6; L X X X IX , 3.
Tamara, nora lui Iuda, fiul lui Iacov, I, 6; III,
2. 3· L X X 2
Tasos, insula greaca, X L V III, 6; L III, 4.
Tăierea împrejur, V I, 3; X V I, 1; X X X IX , 2;
X L , 1; L I, 3.
Tatăl, (Dumnezeu-Tatăl), I, 2. 8; - a dat spre
junghiere pe Fiul Său, X X III, S; - cel ceresc,
X V , 7; X V m , 6; X X , 1; X X H , 2; X X H I, 4;
X X IV , 1; - nostru, X IX , 4; - obştesc, X IX ,
4; bunătatea -ui ceresc, X X III, 5; casa -ui,
L X X X V III, 1; cuvintele -ui, L V I, 4;
deofunţimea -ui cu Fiul, L V , 4; descoperirea
-ui, LTV, 2. 3; dragostea -ui, X X X V III, 1;
Duhul -ui, X X X m , 3; Fiul e deofiinţă cu -,
L IV , 2; egalitatea Fiului cu -, XLDC, 2; guta
-ui, L X X V III, 3; împărăţia -ui, X L V II, 1;
L X X X II, 2; lauda adusă -ui, X IX , 4; staul
-ui, L X X V II, 2; slava -ui, L V , 4; L V I, 1.4;
L X X IX , 1; şederea de-a dreapta -ui, L X V ,
3; ştirea -ui, IX , 3; vocea -ui, L V I, 3; voia
-ui, X X IV , 2; X L IV , 2; voinţa -ui, X L , 2;
voinţa lui Dumnezeu şi -ui, L V , 6.
Tălmăcire, - dreaptă, X X IV , 1.
Tălmăcitor, -i ai Sfintei Scripturi, L X X X I, 1.
Temistocle, om politic atenian, X X X III, 4.
Templu, -ul din Ierusalim, IV , 1; clădirile -hii,
L X X V , 1; dărimarea -lui, L X X V , 1;
frumuseţea -lui, L X X V , 1; pustiirea -lui,
L X X V , 1; L X X X V III, 1; ruinele -lui,
L X X V , 1; vistieria -hii, L X X X V , 3.
Tesaloniceni, X V , 3.
Testament, X V I, 7; X X V II, 3; L X X X II, 6;
poruncile celor două -e, X V I, 7.
Testamentul Nou, 1,1.2; DC, 5; X V , 6; X V I, 4.5.
7. 8; X X IX , 3; X X X V , 1; X L V . 2; X L V II,
3; L, 4; L X V II, 4; L X V III, 1; L X X V II, 6;
L X X V III, 1; L X X X II, 1; L X X X IV , 4;
L X X X V , 3; hrana cea tare a -lui -, X V II, 6;
Învăţătura -lui -, L X X I, 1; poruncile -lui -,
X V I, 7; L X X II, 1; răsplătile -lui -, X V I, 5.
Testamentul Vechi, I, 1; III, 1; V , 2; IX , 5;
X III, 2; X V , 3. 6; X V I, 1. 2. 4. 5. 6. 7. 8;
X V II, 1. 2. 6; X X I, 1. 3. 4; X X IV , 1;
X X V I, 4; X X V III, 1; X X IX , 3; X X X , 3.
'4 ; X X X I, 1; X X X V , 1; X X X V II, 2. 4;
X X X IX , 1. 3; X L I, 3; X L III, 2; X L V , 2;
X L V II, 3; L, 4; LI, 3. 4; L V I, 1. 2. ti;
L V II, 2; L X II, 2; L X V II, 4; L X V III, 1,
L X X I , I; L X X I I , I, L X X I V , 2; L X X V I I ,
K)4;t
2; LXXVIII, 1; LXXXII, 1. 2; LXXXIV,
4; LXX XV , 3; LXXXVIII, 1; X C , 2;
desfiinţarea -ului - , XVI, 6; dreptatea
-ului - , XVII, 6; Istoria -ului X VIII, 1;
legile -ului - , X V I, 4. 5. 6; legiuirea
-ului - , LXXII, 1; legiuitorul -ului - ,
X V I, 1; păzirea -ului - , XVI, 6; porun­
cile -ului - , X V I, 4. 7; LXXII, 1; preoţii
-ului - , LXX XV , 4; traduceri sile -ului
- , V , 2 -3 .
Tesvitean, LVII, 1.
Teuda, revoluţionar iudeu, X , 5; XLVIII, 5;
LXX, 1.
Tim otei, apostol, IX, 5; X XIII, 3; XLIII, 5;
LVII, 5; LXX XIX, 3.
Tim p, periodicitatea -urilor, LXXV.
Tir, oraş în Fenicia, X X X V I, 4; X X X V II, 4;
LXX V, 5.
Tit, împărat roman, XLIII, 3; LXIX, 1.
Tîlcuire, XLVI, 2.
Tîlcuitor, XLII, 2.
Tîlhar, -ul de pe cruce, X X III, 2.
Tom a, apostol, X X X II, 3.
Trup, - bine întocmit, X X , 4; - de copil, X ,
4; -ul este neputincios, LXXXIII, 1; -
gol, V II, 6; - nemuritor, X X V II, 2;
LXX XII, 2; - om enesc, VIII, 4; X , 4;
X V III, 3; - pătimitor, XVIII, 3;
LXXXII, 2; - plăpînd, X , 4; -uri strălu­
citoare, X V II, 1; desfacerea de legă­
turile -ului, X XIII, 8; dragostea de - ,
LXVII, 3; LXXVIII, 1; dragostea de
-uri frumoase, XLII, 4; frumuseţea - urilor,
LXII, 4; izbăvirea -ului, X IX , 5;
înfăţişarea -ului, X IX , 3; luarea -ului
om enesc, XIII, 2; mădularele -ului,
X V II, 3; mijlocul -ului, X , 3; mişcările
-ului, LXII, 3; organele -ului, X , 6;
umbra -ului, LVI, 2; vigoarea -ului,
X X IV 3.
Turnul Babei' X X X V , 1.
Ţ
Ţarină, -na olarului, L X X X V , 3; -na sînge-
lui, LXX XV , 3.
U
Unul-Născut, vezi: Hristos.
TJrîciune, LXXV, 5; -a pustiirii, LXXVI, 1.
Urie Heteul, I, 6; XLII, 3.
V
V alentinieni, eretici, LV, 5; LXXXII, 2.
Văduvă, -va cu doi bănuţi, LXXVII, 5;
IX X V III, 3.
V eac, -ul acesta, X V, 3; X X IV , 2; LXIV, I;
LXV, I; I.XXXVII, 4; XC, 2. 4; ni vii
10 4 4
tor, XI, 5; X V , 3; X X IV , 2; X X X IV , 3;
XLIII, 3; LXIV, 1. 2; LXXXVII, 4; sfîr-
şitul -ului, X V , 1; X LV II, 1; L, 4; LIII, 2;
L X X V , 1; X C , 2; zilele -ului, V II, 1. 2.
V eliar, duh rău, X X X I, 3.
Veniam in, fiul lu i Iacov, IX , 3.
Vespasian, îm părat rom an, X L III, 3; L X IX ,
1; L X X V I, 1.
Via(&, -ţa aceasta, X V I, 11; X IX , 9; X X , 3;
X X V I, 8; X X V II, 2; L, 4; X C , 3; -
apostolică, X X I, 4; - aspră, X , 4. 5;
X X X V II, 4; - creştină, V III, 5; - cumpă­
tată, X , 5; - curată, X X III, 5; X X IV , 1. 2;
X X IX , 3; X X X I, 5, X L V I, 3; L IV , 5; -ta de
aici, X m , 5; X IV , 4; L X X X V , 2; X C , 2; -ţa
de azi, X X V I, 5; -ţa de dincolo, X V , 9;
X X X I, 3; - desăvîrşită, X V , 7; X IX , 6;
X X X II, 4; X X X III, 6; -ţa desăvîrşită a
puterilor celor de sus, X IX , 5; - desfrî-
nată, XXIII, 3; -ta d e toate zilele,
X X III, 4. 7; X X IV , 4; - fericită, LXX, 3;
- îmbunătăţită, X X IV , 2 . 4; LXVI, I; -
îngerească, X , 4; LXII, 4; X C , 3; -ţa
întregii lumi, X V , 6; - lipsită de griji,
X III, 5; - luxoasă, XLVIII, 5; - mai
înaltă, X V I, 3; - măsurată, X X I, 4; -
nelegiuită, X X III, 3; - nemuritoare,
LVI, 5; - nepătată, X V , 8; LXVII, 3; -
om enească, X V I, 6; XXIII, 5; -ţa
aceasta pămîntească, XXIII, 9; -
pămîntească, X X IV , 2 ; XLIX, 4; -
păcătoasă, X , 5; X V , 7; X V I, 8; X X IV ,
4; - plină de păcate, V , 4; - simplă, X ,
6; - stricată, X , 3; X V , 8; X XIII, 3;
XLV II, 2; LXIX, 2 ; LXXII, 1; - supe­
rioară, XXII, 2 ; - unică pe lume, X X IV ,
3; - veşnică, X I, 5; X V , 3; X X X I, 3;
X L V I, 4; LIV, 5; LVI, 5; LXIII, 1. 2. 3;
LX IV , 1. 2; LXV, 1; LXX VII, 6; X C , 4;
-ţa viitoare, X V , 9; X X V I, 8; X X V II, 4;
X X X I, 5; X X X II, 2. 8; XLIX, 4; LXVIII,
4; LXXV, 5; L X X X V , 2; X C , 3; - vir­
tuoasă, V , 4; X V , 5; X V I, 11, X X IV , 2;
X LIII, 5; L X IV , 4; LX IX , 1, bucuriile
vieţii, XXIII, 5; desăvîrşirea vieţii, X V ,
7; fericirea vieţii, X IX , 5; furtunile vie­
ţii, X XIV , 3; greutăţi din X X , 4;
împrejurările vieţii, XIII, 4; începutul
vieţii, X X V I, 7; nestatornicia vieţii, II,
5; supărările vieţii, X XIII, 5; sfirşitul
vieţii, X, 5; X X V I, 7.
V iclenie, ~ diavolească, X X V I, 6.
Vin, prefacerea apei în - , X V I, 2.
V indecare, -a diferitelor boli, LXVII, 1; -a
fiicei cananeencei, LXVIII, 2; -a omului
cu mina uscată, X X X IX , 1; XL, 1; -a
slugii sutaşului, LXVIII, 2; -a unui
SFlNTUL IOAN GURA DE AUR
îndrăcit, orb şi mut, XL, 2; nădejde de
X I, 3.
Virtute, -a strămoşilor, III, 2; bogăţia -uţii,
X XX II, 8; calea care duce la X X III,
6; calea -uţii, X III, 5; cetatea -uţii,
LXXII, 3; culm ea -uţii, X V III, 4; X X V ,
4; cununile -uţii, X V I, 11; X V III, 3; dra­
gostea de - , X X IV , 3; XLVI, 3; fapte de
- , XIII, 5; X X V I, 7. 8; XLVIII, 4; laudă a
-uţii, X , 4; masca -utii, XXIII, 6; puterea
-uţii, X X IV , 2. 4; X LVIII, 2; rîvna
pentru - , X X V I, 4; săvîrşirea -uţii,
X V I, 11; X X III, 5; X X V , 4; sfirşitul
-uţii, X X III, 5; treaptă mai înaltă d e - ,
X VIII, 3.
V itezda, XL, 1; scăldătoarea - , X X IX , 1.
Vînzător, alungarea -ilor din tem plu,
LXVII, 1. 2.
Vînzătoare, -a de porfiră, LXXIII, 3.
Vîrstă, -a bărbăţiei, LXXXI, 5; -a
copilăriei, L X X X I, 5; -a tinereţii,
LXXXI, 5.
V oinţă, - bună, X IV , 4; XLIV, 1; - liberă,
X X I, 2. 3; LVIH , 3; LIX, 3; LXII, 3;
somnul -ţei, X L V I, 1.
Z
Zabulon, fiul Iui Iacov, pămîntul -ului, X IV ,
Zaharia, profet, X X X V III, 3; LXVI, 1. 2. 3.
Zaharia, tatăl sfintului Ioan Botezătorul,
IV , 4. 5; V II, 1; X , 1; XIV, 1; L X X IX , 3.
Zaharia, fiul lui Barahia, LXX IV , 1. 2.
Zaheu vameşul, X X X , 2; LXXXIII, 4.
Zara, fiul lui Iuda, III, 2. 3.
Zenon din Citium, filozof grec, I, 4.
Zevedeu, tatăl apostolilor Iacov şi Ioan,
mama fiilor lui - , LXV , 2. 3. 4; fiii lui - ,
LXXXIII, 1; LX X X V III, 2.
Zi, -ua azim elor, L X X X I, 1; -ua cea de
m îine, X IX , 5; -ua cea dinţii a azim elor,
LXXXI, 1; -ua cea din urmă, L V , 5;
LVI, 4; -ua cea înfricoşătoare, X , 5;
X X , 6; X LI, 4; XLIII, 4; X LVIII, 6;
LXXIX, 1; -ua cea mare, LVI, 4; -ua de
azi, XI, 8; XIII, 5; XXII, 4; -le de linişte,
X , 7; -ua de m îine, XXII, 3. 4; -ua
Domnului, X I, 3; XLIII, 4; -ua judecă­
ţii, IV, 4. 11; X X V III, 3; X X X III, 3;
X X X V II, 4; XLII, 2; LV, 6; -ua naşterii,
XLVIII, 2; -ua praznicului, L X X X I, 1;
-ua viitoare, X X , 4; X X IV , 1; LXX XI, 4;
grijile -lei de azi, X X II, 4; povara -lei
de mîine, X X II, 4.
Zorobabel, conducător iudeu, IV, 2; V II, 2.
 CUPRINSUL

Cuvlnt înainte............................................................................................. 5
Introducere.................................................................................................. 9
Omilia I.................................................... 15
Omilia a Il-a (la Matei 1,1 - Despre folosul studierii Sfintelor
Scripturi) .......................................................................................... 27
Omilia a IlI-a (la Matei 1,1 - Despre smerenie).......................................... 37
Omilia a IV-a (la Matei 1,17 - Omul credincios trebuie să aibă o viaţă
curată)................................................................................................ 46
Omilia a V-a (la Matei 1,22-23 - Nu trebuie să ne gîndim că ne poate
ajuta virtutea altora, ci noi înşine să ducem o viaţă virtuoasă; împo­
triva cămătarilor)................................................................................ 66
Omilia a Vl-a (la Matei 2 ,1 -2 -Plînsul după voia lui Dumnezeu prici-
nuieşte mare bucurie şi folos; mare rău este rîsul; trebuie să fugim
de teatre)............................................................................................. 76
Omilia a V il-a (la Matei 2,1-5 - Cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie
se vatămâ pe ei înşişi; despre milostenie; să fugim de sminteli)...... 90
Omilia a VlII-a (la Matei 2,11 - Despre viaţa m onahilor)......................... 101
Omilia a IX-a (la Matei 2,16 - împotriva bogaţilor şi a iubitorilor de
argint)................................................................................................ 109
Omilia a X-a (la Matei 3, 1-2-A te pocăi înseamnă a sâvîrşi fapte
contrare păcatelor pe care le-ai făcut; şi despre stăruinţa în rugă­
ciune) ................................................................................................. 120
Omilia a Xl-a (la Matei 3,7 - Despre judecată).......................................... 131
Omilia a XlI-a (fa Matei 3,13 - Creştinul care nu duce o viaţă foarte
bună se pedepseşte mai aspru).... ...................................................... 145
Omilia a XUI-a (la Matei 4,1 - Nu trebuie să căutăm la faţa oamenilor cînd
ne sfătuiesc, ci să punem la încercare cuvintele celor ce ne vorbesc;
despre înviere, despre împărăţia cerurilor şi despre pedeapsă).......... 153
Omilia a XlV-a (la Matei 4 ,12-Trebuie să avem totdeauna în minte
păcatele noastre şi să-L rugăm pe Dumnezeu pentru ele; despre ju­
decata viitoare)................................................................................... 164
1046 SFÎNTUL io a n o u r â d e a u r

Omilia a XV-a (la Matei 5,1-3 - Dacă sîntem virtuoşi sîntem admiraţi
chiar de vrăjmaşii noştri)................................................................... 173
Omilia a XVI-a (la Matei 5,17 - Despre Botez).......................................... 195
Omilia a XVH-a (la Matei 5, 27-28 - Despre a nu te ju ra)........................ 218
Omilia a XVUI-a (la Matei 5, 38,40 - Despre a nu aştepta să fim sa­
lutaţi, ci de a face noi întîi aceasta; despre smerenie).... ................... 232
Omilia a XlX-a (la Matei 6,1 - Despre a nu blestema pe duşmani şi
despre a sta cu frică, cu respect şi in tăcere in biserică)................. 244
Omilia a XX-a (la Matei 6,16 - împotriva iubitorilor de argint)................. 261
Omilia a XXI-a (la Matei 6,24 - Dacă te laşi de lăcomie poţi ajunge
iute m ilostiv).................................................... 272
Omilia a XXII-a (la Matei 7,22-30 - Trebuie să alegem binele. Dum­
nezeu săvirşeşte totul. Să cerem lui Dumnezeu necontenit şi stăru­
itor cele duhovniceşti)....................................................................... 280
Omilia a XXUI-a (la Matei 7,1 - Este mai rău să pierzi împărăţia
cerurilor decît să fii pedepsit cu chinurile iadului. Viaţa virtuoasă
dă strălucirea, nu bogăţia şi puterea) ............................................... 292
Omilia a XXIV-a (la Matei 7,21 - Cel virtuos nu poate fi întinat de
nimeni, dar cel vicios de toţi se teme şi trem ură)............................. 310
Omilia a XXV-a (la Matei 7,28 - Trebuie să mulţumim totdeauna lui
Dumnezeu. Dacă nu te depărtezi de grijile lumeşti, nu te poţi cu­
noaşte pe tine în su ţi).......................................................................... 319
Omilia a XXVI-a (la Matei 8,5-7 - Cel ce stă nu trebuie să se încrea­
dă pînă la sfirşit şi nici cel căzut să nu se descurajeze).................... 328
Omilia a XXVII-a (la M ată 8,14 - Oamenii care trăiesc în desfătări şi
cei cu putere nu se deosebesc întru nimic de morţi) .......................... 343
Omilia a XXVIH-a (la Matei 8,23-24 - împotriva zgîrciţilor).................. 352
Omilia a XXIX-a (la Matei 9,1-2 - Nu trebuie să sfătuim cu mînie, ci
cu blîndeţe pe cei ce au o părere greşită despre Dumnezeu)............. 362
Omilia a XXX-a (la Matei 9,9 - Cel ce vrea să îndrepte pe cineva pe
calea virtuţii trebuie să-l sfătuiască să săvîrşeascâ mai întîi virtuţile
mici. Tot aşa trebuie să facă şi cu femeile cele iubitoare de
podoabe)............................................................................................. 368
Omilia a XXXI-a (la Matei 9,18 - Nu trebuie să plîngem pe cei m orţi)..... 380
Omilia a XXXII-a (la Matei 9,22,27 - în biserică preotul ţine locul
apostolilor. Trebuie să căutăm să sâvîrşim fapte de virtute mai mult
decît să umblăm după minuni, că mai mare lucru este să ai o viaţă
virtuoasă decît facerea de m inuni).................................................... 390
cuwuws 1047

Omilia a XXXUl-a (la Matei 10,16 - Trebuie să răbdâm orice ispită,

lulnd ca pildă răbdarea lui Iov)........................................................... 406
Omilia a XXXIV-a (la Matei 10,23 - Trebuie neapărat să se strice tru­
purile noastre; dacă nu s-ar întîmpla aceasta, s-ar petrece multe lu­
cruri nepotrivite)............................................................................... 420
Omilia a XJOCV-a^(la Matei 10,34 - Despre milostenie şi mila de
nevoiaşi)............................................................................................. 430
Omilia a XXXVI-a (la Matei 11,1 - Despre ia d )........................................ 442
Omilia a XXXVII-a (la Matei 11,7-9 - Nu trebuie să ne ducem la
teatrele cele rele; astfel de teatre îi fac pe oameni să săvîrşească
multe fapte nechibzuite).................................................................... 451
Omilia a XXXVIII-a (la Matei 11,25-26 - Jugul dreptăţii este uşor si
duce la mîntuire, pe cînd jugul păcatului, pe lingă faptul că este
greu, ne şi p ierde).............................................................................. 465
Omilia a XXXIX-a (la Matei 12,1 - Să sărbătorim în chip adevărat
Domnului, îndepărtîndu-ne de orice păcat şi săvîrşind dumnezeieş-
tile virtuţi) ................... 474
Omilia a XL-a (la Matei 12,9-10 - Despre invidie. Cuvînt foarte
folositor)............................................................................................ 482
Omilia a XLI-a (la Matei 12,25-26 - Trebuie să facem fapte potriv­
nice păcatelor de vrem să fim învredniciţi de împărăţia cerurilor) ... 491
Omilia a XLII-a (la Matei 12,33 - Despre lăcomie şi nedreptate. Cel
ce face nedreptate este mai păgubit decît cel nedreptăţit)................. 500
Omilia a XLIII-a (la Matei 12, 38-39 - Nu trebuie să ne pierdem
curajul şi să ne neliniştim privind la trindăvia altora; gîndul acesta
este fără de folos)............................................................................. 508
Omilia a XUV-a (la Matei 12,46-48 - Nu este de ajuns o singură vir­
tute pentru mîntuire, ci trebuie să căutăm să le săvîrşim pe toate cu
toată rîvna) ............................................. ................... ,..................... 519
Omilia a XLV-a (la Matei 13, 10-11 - Dumnezeu ne-a dat porunci
foarte drepte. în locul marilor bunătăţi pe care ni le dă trebuie să
dăm celor nevoiaşi după putere chiar neînsemnate bunătăţi)............ 530
Omilia a XLVI-a (la Matei 13,24-30 - Despre apostoli şi despre toţi
sfinţii. Ei au strălucit mai mult prin viaţa şi virtutea lor şi prin
harisme. Cele mai bune virtuţi sînt dragostea şi milostenia; ele bi­
ruie fecioria) ...................................................................................... 536
Omilia a XLVII-a (la Matei 13, 34-35 - Acuzare celor ce nu citesc
Sfintele Scripturi. Care sînt virtuţile mădularelor; în care vorbeşte
1048 sf In tu l io a n o u r A d e a u r

şi despre Matei şi despre iubitorul de argint. Ce fel este cel sărac de

bună v o ie).......................................................................................... 545
Omilia a XLVIII-a (la Matei 13,53 - Despre cinstitul cap al Sflntului
Ioan Botezătorul. Despre îndrăzneala femeiască şi despre femeile
desfrînate şi despre dansul drăcesc).................................................. 553
Omilia a XLIX-a (la Matei 14,13. - Averile sînt o meserie mai folo­
sitoare decît toate celelalte meserii, al căror dascăl este Hristos; me­
seriile cele nefolositoare nici nu pot fi numite meserii. învinuire
adusă tinerilor care poartă încălţăminte înfrumuseţată cu podoabe) . 566
Omilia a L-a (la Matei 14,23-24 - Trebuie să ne apropiem de preot ca
de Hristos, că El săvîrşeşte şi acum Taina Sfintei împărtăşanii. Mai
mare este milostenia decît jertfa. Trebuie să se săvîrşească înrii mi­
lostenia şi numai după aceea să afierosim bisericii vase sfinte de
mare p re ţ)........................................................ ........ ......................... 578
Omilia a Ll-a (la Matei 15,1-2 - Nu foloseşte la nimic dacă, apro-
piindu-ne de Hristos, ne curăţim mîinile şi hainele, dar nu avan
curate gura şi limba de orice cuvînt murdar. Şi despre a ne ruga cu
bunăcuviinţă, şi nu cu gura plină de blestem e)................................. 587
Omilia a LU-a (la Matei 15, 21-22 - Despre milostoiie. Milostenia
este mai mare decît toate meseriile; fără milostoiie toate se duc şi
se pierd) . . . . . ' 5 9 9
Omilia a LlII-a (la Matei 15,32 - Viaţa e împletită din clipe plăcute şi
triste şi nu poate fi om care să fie fără dureri şi bucurii. Nimic nu ne
poate mîngîia la plecarea noastră din această viaţă ca o conştiinţă
b u n ă ........................................ .......................................................... 610
Omilia a LIV-a (la Matei 16,13 - Despre ruşinea de a mărturisi
cinstita cruce. Despre premiile date de împăratul pămîntesc şi îm ­
păratul ceresc. Ce fel sînt premiile pentru cei ce fac milostoiie) ...... 621
Omilia a LV-a (la Matei 16,24 - Despre monahi, că sînt vrednici de
laudă dacă socotesc timpul de acum timp de jale) ........................... 633
Omilia a LVI-a (la Matei 16,28 - Despre judecata din urmă; atunci
dregătoriile dispar. învinuirea cămătarilor şi sfătuite pentru a face
mai degrabă m ilostoiie).................................................................... 645
Omilia a LVII-a (la Matei 17,10 - Despre post şi rugăciune şi
împotriva celor ce trăiesc în desfătări şi se îm bată).... ..................... 659
Omilia a LVIII-a (la Matei 17,22-23 - Despre mîndrie şi despre a nu
ne lăuda cu strămoşii. Numai acela e nobil,care are sufletul curat
CUHUN8 1049

în această parte şi despre a nu te bucura Împreună cu cei cărora le

merg toate din plin) .......................................................................... 671
Omilia a LLX-a (la Matei 18,7 - Trebuie să Întindem mină de ajutor
celor ce se găsesc jos; mai ales celor din casa noastră; că nu ne e de
ajuns pentru mintuire numai virtutea noastră. în acest cuvlnt şi
despre purtarea de grijă de suflet)..................................................... 682
Omilia a LX-a (la Matei 18,15 -Despre dragoste. Sintem uniţi unii
cu alţii mai mult pentru pricini lumeşti declt pentru dragostea de
Hristos; de aceea şi dragostea dintre noi se spulberă repede, pe clnd
dragostea care are temei pe Hristos rămlne veşnică)......................... 697
Omilia a LXI-a (la Matei 18,21-22 - Să nu purtăm ură celor care ne
ocărăsc, celor care ne calomniază şi ne fac rău, ci să indurăm cu
curaj; ba, mai mult, să ne rugăm pentru e i)....................................... 704
Omilia a LXII-a (la Matei 19,1 - Despre blîndeţea lui David şi rău­
tatea lui Saul. Sfătuite pentru a ne însuşi blîndeţea şi a ne depărta
de răutate).......................................................................................... 715
Omilia a LXIII-a (la Matei 19,16 - Despre iubirea de argint Cei cu­
prinşi de această patimă sînt atît de înnebuniţi că vor să fie aur şi
marea şi păm întul)............................................................................ 726
Omilia a LXTV-a (la Matei 19,27 - Dacă ne lipseşte o singură virtute,
vor voii peste noi multe rele şi vom fi lipsiţi şi de împărăţia em i­
rilor. Despre milostenie. Despre a nu osindi, nici a imita pe cei ce
fac fărădelege, ci pe cei care săvîrşesc fapte bune)........................... 735
Omilia a LXV-a (la Matei 20,17-19 - Despre smerenie şi împotriva
celor m lndri)...................................................................................... 747
Omilia a LXVI-a (la Matei 20,29-30 - Despre milostenie. Trebuie să
facem milostenie înainte de a plăti impozitele, pentru că Dumnezeu
ne-a dăruit multe şi ne va mai d ăru i)................................................ 762
Omilia a LXVII-a (la Matei 21,12-13 - Despre pocăinţă. Cei păcătoşi
să nu-.şi piardă nădejdea, iar cei ce stau să nu dormiteze)............. 769
Omilia a LXVUI-a (la Matei 21, 33-42 - Despre monahi. Viaţa lor
pare împovărătoare, dar e mai dulce declt viaţa care pare plăcută şi
lesnicioasă)........................................................................................ 780
Omilia a LXIX-a (la Matei 22, 1-14 - Despre judecată, despre a ne
îngriji de minte şi de suflet şi a dispreţul cele trupeşti. E cu nepu­
tinţă să-ţi împodobeşti şi trupul şi în acelaşi timp să-ţi împodobeşti
şi sufletul şi m intea).......................................................................... 791
Omilia a LXX-a (la Matei 22,15 - Despre monahi. Monahii sînt mai
 1050 SFtNTUL IOAN PURA DE AUR

Încercaţi decît cei înarmaţi cu suliţe. Despre cei ce petrec şi se

desfătează şi despre cei ce nu petrec şi nici nu se desfătează; şi de
unde îşi aduna şi unii şi alţii cele ce pun pe mesele lo r).......... 801
Omilia a LXXI-a (la Matei 22, 34-36 - Despre cei care umblă după
slava deşartă şi mai ales despre cei care fac milostenie pentru a fi
văzuţi) ................................................................................................ 811
Omilia a LXXII-a (la Matei 23,1-3 - Despre monahi. Monahii mai cu
seamă practică smerenia. Trebuie ca noi să ne ducem mai des la
locuinţele acestor sfinţi, ca să ne curăţim multele noastre pete
sufleteşti)........................................................................................... 819
Omilia a LXXIIl-a (la Matei 23,14 - Despre cei cate se împodobesc;
unii ca aceştia se aseamănă cu mormintele. Mustrate celor care se
uită după femei frumoase şi mai cu seamă în biserică. Aici şi despre
cum trebuie să ne căsătorim )................ 828
Omilia a LXXIV-a (la Matei 23, 29-30 - Cînd ni se îmbolnăveşte
sufletul trebuie sâ mergem la doctorii sufleteşti ca să fim povăţuiţi
de ei. Tot aici şi despre vam eşi)........................................................ 837
Omilia a LXXV-a (la Matei 24,1-2 - Să nu cercetezi de unde vine
bogăţia şi sărăcia. Despre cei ce spun că în viaţa omului este hotă-
rîtor ceasul naşterii şi că toate se petrec la întîm plare)..................... 848
Omilia a LXXVl-a (la Matei 24, 17-18 - Despre acea înfricoşătoare
zi. Mulţifdin pricină că nu s-au ostenit şi n-au asudat puţin, vor fi
lipsiţi de slava şi de bunătăţile lui Dumnezeu).................................. 860
Omilia a LXXVII-a (la Matei 24, 32-33 - Despre milostenie. Trebuie
să fim iconomi ai lui Dumnezeu; să nu risipim averea în cheltuieli
zadarnice, fie că o avem de la părinţi, fie că am cîştigat-o prin
munca noastră. Tot aici şi despre a nu bate pe săraci)................... 871
Omilia a LXXVIII-a (la Matei 25,1-30 - Despre dragostea de aproa­
pele. Tot aici despre blîndeţe şi bunătate, despre a nu ocări şi bles­
tema. Dacă ocărim şi blestemăm,ajungem gură a diavolului; dacă
sîntem blînzi şi buni, gură a lui H ristos)........................................... 885
Omilia a LXXIX-a (la Matei 25, 31-36-Despre dorinţa de răzbunare.
Orice-ar fi, trebuie să suferim toate cele cîte vin peste noi. Se
cuvine să luăm parte la durerile celor pedepsiţi de Dumnezeu sau
pedepsiţi în alt chip) .......................................................................... 895
Omilia a LXXX-a (la Matei 26, 6-7 - Despre iubirea de arginţi;
această cumplită boală se naşte din pricina trindăviei. Orice păcat
îşi are obîrşia în iubirea de argint. Tot aici şi sfătuite către săraci) ... 905
CUPRINS 1051

Omilia a LXXXI-a (Ia Matei 26, 17-18- împotriva iubitorilor de

arginti şi a zgîrciţilor.Mai răi decit indrăciţii sînt iubitorii de arginţi.
Viaţa de aici se aseamănă unei m ări)................................................ 916
Omilia a LXXXll-a (la Matei 26, 26-28 - Despre împărtăşirea cu
Sfintele Taine şi despre preoţi. Şi acum prin Sfintele Taine Hristos
actualizează masa de la Cina cea de Taină. Tot aici şi despre preoţii
care cunosc păcatele cuiva şi nu-1 opresc de a se împărtăşi; din
mîinile lor se va cere sîngele lui Hristos) ......................................... 926
Omilia a LXXXIII-a Ga Matei 26, 36-38 - împotriva iubitorilor de
argint şi a lacomilor. Cu cît adună mai mult cu atît mai mult suferă) 938
Omilia a LXXXTV-a (la Matei 26,51-54 - Despre răbdare şi mînie;
cel învins cînd este batjocorit, acela mai cu seamă învinge. Tot aici
şi despre Iosif şi egipteanca) ............................................................. 947
Omilia a LXXXV-a Ga Matei 26, 67-68 - Cei care dau milostenie din
averile dobîndite prin jaf şi lăcomie, ar face mai bine să nu dea
milostenie decît să hrănească pe Hristos din nişte averi ca acestea.
Tot aici şi împotriva episcopilor care se prefac în perceptori şi
neglijează din pricina aceasta B iserica)............................................ 956
Omilia a LXXXVl-a (la Matei 27, 11-12 - Diavolul începe de la
păcate mici şi aşa îl duce pe om la păcate mari, apoi în iad; aşa au
păţit Cain şi S au l)........................................................................ ..... 964
Omilia a LXXXVIl-a (la Matei 27, 27-29 - Despre bunătatea şi blîn-
deţea lui Hristos; că a suferit totul în tăcere şi că trebuie şi noi să-L
imităm. Tot aici şi împotriva celor ce ocărăsc şi se m înie)..... ......... 973
Omilia a LXXXVIII-a (la Matei 27, 45-48 - Despre milostenie.
Trebuie să vorbim în fiecare zi de milostenie, pînă ce o săvîrşim.
Tot aici şi mustrare, că prin cuvintele şi faptele noastre necurate am
prefăcut biserica în grajd pentru măgari şi cămile) .......................... 981
Omilia a LXXXIX-a (la Matei 27, 62-64 - Despre femeile care poartă
podoabe de aur şi se împodobesc. Cuvînt foarte frum os).... ............ 990
Omilia a XC-a Ga Matei 28, 11-14- Nimic greu nu ne porunceşte
Hristos. Despre iubirea de argint şi sărăcie. Tot aici şi despre cei ce
strălucesc în sărăcia lor, imagine a vieţii îngereşti)......................... 999
Indice scripturistic........................................................................................ 1007
Indice real şi onomastic.............................................................................. 1023
Cuprinsul....................................................................................................... 1045
Volume din colecţia Părinţi şi Scriitori bisericeşti In curs de apariţie
la Editura Institutului Biblic şi de M isiune
al Bisericii Ortodoxe RomSne:

30. S F ÎN T U L G R IG O R E D E N Y S S A : S C R IE R I I
31. S F ÎN T U L G R IG O R E D E N Y S S A : S C R IE R I I I
43. T E O D O R E T A L C IR U L U I: IS T O R IE E V L A V IO A S Ă S A U V IE Ţ U IR E
A S C E T IC Ă
44. T E O D O R E T A L C IR U L U I: IS T O R IA B IS E R IC E A S C Ă
52. A M B R O Z IE : S C R IE R I E X E G E T IC E
75. C A S IO D O R : IS T O R IA B IS E R IC E A S C Ă T R IP A R T IT Ă
79. S F ÎN T U L S O F R O N IE A L IE R U S A L IM U L U I: S C R IE R I
41. S F ÎN T U L C H 1 R IL A L A L E X A N D R IE I: D E S P R E S F ÎN T A T R E IM E
F E R IC IT U L A U G U S T IN : C O N F E S S IO N E S (M Ă R T U R IS IR I) (Reeditare)
Digitally signed by Apologeticum
DN: cn=Apologeticum, c=RO, o=Apologeticum, ou=Biblioteca teologica
digitala, email=apologeticum2003@yahoo.com
Reason: I attest to the accuracy and integrity of this document
Location: Romania
Date: 2005.08.10 15:21:08 +03'00'

Redactor Ft. CORNELIU ZÂV0IANU

Tehnoredactor. Pr. VALENTIN BOGDAN

Fontul: 16/70 x 100. Coli de tipar 66

Comanda: 186

TIPOGRAFIA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL

BISERICn ORTODOXE ROMÂNE