Universitatea din Craiova

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Lucrare de seminar
Psamii euharistici 22 şi 23-O interpretare moral
teologică

Coordonator: Student,
Pr.Conf Dr. Picu Ocoleanu Becheanu Mihai Virgil
 “1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi

2.La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.”
Psalmul 22 este rugăciunea omului care se simte călăuzit de Dumnezeu
prin toate dificultățile pe care trebuie să le traverseze de-a lungul existenței. Grija
și preocuparea Domnului este fără asemănare pentru că omul care se lasă prins în
îmbrățișarea Sa nu simte nici o lipsă și se consideră privilegiat și ocrotit în
permanență. Sf. Atanasie ne spune că „este psalmul persoanelor care se bucură că
Domnul i-a călăuzit la pășunea Sa și de aceea descriu banchetul euharistic”.1 Este
psalmul cel mai plin de incredere, cel mai plin de inaltare, este psalmul bucuriei, al
optimismului. Psalmistul isi exprima bucuria de a-L avea pe Dumnezeu aproape, si
zice: „Domnul este pastorul meu si nimic nu-mi lipseste”. Il compara pe
Dumnezeu cu un pastor de oi, si spune, plin de incredere, ca „Domnul este pastorul
meu” si, pentru ca este pastorul meu, „nimic nu-mi lipseste”.Chiril al Alexandriei
şi Atanasie văd în acest psalm expresia bucuriei păgânilor, pe care Bunul Păstor i-
călăuzit la păşunile Sale 2. Păstor este Domnul, precum singur zice în Evanghelie:
Eu sunt păstorul cel bun (In. 10: 14). Căci aflând neamurile ca pe nişte oi rătăcite
în locurile pieirii, le-a adus la mântuitoarele staule ale Bisericii, şi le păstoreşte şi
le paşte. Drept aceea, fiecare neam, mulţumind Domnului pentru aceasta
Loc cu verdeaţă este fapta bună lucrătoare, iar apa de odihnă este filosofia
vederii duhovniceşti*, după Sfântul Maxim. „Acolo dar, zice fiecare din neamuri,
mă va sălăşlui Domnul, unde este loc cu verdeaţă." Insă a făcut asemănare cu
păstoritul, fiindcă verdeaţa şi apa fericesc turma, ceea ce vrea să zică că: „Domnul
m-a aşezat spre câştigarea păşunii şi a duhovniceştilor bunătăţi", însă se înţelege şi
într-alt fel, locul cu verdeaţă este Biserica, iar verdeaţa sunt creştinii, loc în care
înfloresc prin fapta bună. Ori prin verdeaţă se poate înţelege şi credinţa creştinilor,
deoarece, ca şi verdeaţa, întinereşte şi înfloreşte neîncetat, în timp ce rătăcirea
elinilor a îmbătrânit şi s-a uscat ca o iarbă.3 Se face apoi o comparatie între oile
păstorite de un păstor bun si încrederea, bucuria pe care o dă Dumnezeu celui care-
I slujeste: „La păsuni bune mă sălăsluieste si mă povătuieste la ape line". Păsunea
1
Cuviosul Eftimie Zigabenul,Sfântul Nicodim Aghioritul-Psaltirea în tâlcuirile Sfintilor Părinți,Ed Egumenița,pg 120
2
Idem
3
Pr Ion Sorin Usca și Prof Ioan Traia-Comentarii la Cartea Psalmilor/pg 78
si apa sunt două lucruri de căpetenie pe care le urmăreste păstorul pentru oile sale.
Comparativ vorbind, Dumnezeu ne dă toate cele de trebuintă, exprimate în psalmul
acesta prin păsunea cea bună si prin apa limpede. Acest grai îl zice poporul cel din
păgâni, pentru scăldătoarea Sfântului Botez, căci, prin această apă duhovnicească
curăţindu-ne, lepădăm de la noi osteneala şi răutatea păcatului, dar ne şi odihnim.
De aceea şi Domnul zicea: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă
voi odihni pe voi (Mt. 11: 28). Ori şi într-alt fel: apa este apa cea vie a învăţăturii
lui Hristos, precum am zis la un alt psalm, în tâlcuirea zicerii: ...lângă izvoarele
apelor (Ps. l: 3) .Sufletul meu 1-a întors. „A întors Domnul, zice, sufletul meu de la
rătăcirea idolilor la cunoştinţa de Dumnezeu şi credinţa cea adevărată." „
A întorce la sine,este ideea de restaurare, de revenire la ceea ce ai fost, de
recâştigare a unui drept. Verbul epistrefo înseamnă, printre altele, a te întoarce de
undeva, spre a găsi drumul pe care l-ai pierdut). Uneori sufletul se poate înstrăina
de sine însuşi, de propria lui autenticitate; revenirea la sine se face prin Dumnezeu.
El m-a călăuzit „Bunul Păstor (în care se prefigurează Domnul Iisus – Îşi rămâne
întotdeauna credincios Sieşi şi, prin aceasta, păstoriţilor Săi.La Augustin şi
Ieronim,cărările dreptăţii reprezintă calea cea strâmtă a poruncilor.4

4 Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că

Tu cu mine eşti.
5. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.
Umbră a morţii este lumea aceasta, deoarece aşa cum moartea desparte
sufletul de trup, tot astfel şi această lume desparte pe iubitorul de lume de
Dumnezeu, iar cu cel ce este cu Dumnezeu, negreşit că şi Dumnezeu este cu
dânsul. Ori umbră a morţii este durerea fiecărei primejdii aducătoare de moarte,
deoarece se aseamănă cu moartea, din pricina amarului necaz ce-1 aduce; iar rele
sunt ispitele şi întâmplările cele neprielnice; dar Domnul se află împreună cu toţi
cei ce întru adevăr sunt creştini, căci chiar El a făgăduit aceasta: Şi iată, Eu sunt cu
voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor (Mt. 28: 20).
„Părinţii au dat diferite interpretări. După Eusebiu, mijlocul morţii este chipul
morţii e vorba de moartea trupului, care este doar o imagine a morţii adevărate,

4
Tilcuire a celor 150 de psalmi -Theodorit al Cirului ,Ed Sophia,Bucuresti pg 84
aceea a sufletului. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu nu mai moare, ci a trecut de la
moarte la viaţă şi socoteşte că trece doar printr-o imagine a morţii. 5
Toiagul,varga pentru Atanasie sunt simboluri ale autorităţii învăţătorului.
Alţii înţeleg că e vorba de mijloacele de îndreptare părintească. In cuvintele
acestea, Psalmistul vrea sa spuna ca Dumnezeu, in grija Sa pentru mantuirea
noastra, pentru binele nostru, ne poate trimite si necazuri, dar si in cazul cand am
avea necazuri, avem totusi mangaiere din constiinta ca necazurile ne vin ca din
mâna lui Dumnezeu, pentru folosul nostru. Prin toiag se zice judecata cea
pedepsitoare a lui Dumnezeu, iar varga, pronia Sa cea de-bine-făcătoare, după
dumnezeiescul Maxim, încă zicând că ambele acestea îndeamnă spre mântuire. Ori
toiag este pedeapsa cea adusă peste cei ce păcătuiesc, iar varga - ceea ce sprijineşte
pe cei împuţinaţi cu sufletul. Deci zice fiecare creştin: „Tu, Doamne, îl pedepseşti
pe cel ce păcătuieşte, iar pe obosit de osteneală îl sprijineşti, şi prin amândouă pe
ambii îi foloseşti. Aceasta este alcătuirea cea netedă a acestora. Acestea m-au
mângâiat, toiagul Tău şi varga Ta, însă a zis m-au mângâiat în loc de „m-au
sfătuit", căci cel care sfătuieşte, acela mângâie şi trage pe oameni la ceea ce este de
folos, însă unii, adică Teodorii şi Maxim au înţeles prin toiag şi varga Crucea,
pentru că Crucea se alcătuieşte din două lemne, din care lemnul cel drept este
varga prin care noi ne-am îndreptat, noi, cei ce eram căzuţi în rătăcire, iar lemnul
cel de-a curmeziş al Crucii este toiagul cu care a lovit Hristos şi i-a doborât pe
demoni, căci cei ce lovesc pe cineva lovesc ridicând băţul lateral. A pomenit însă
întâi toiagul, şi apoi varga, fiindcă Hristos pe Cruce a doborât mai întâi pe Diavol,
iar apoi, prin aceeaşi Cruce, ne-a izbăvit de tirania lui.6

6. Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-

ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca
un puternic.
7. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc
în casa Domnului, întru lungime de zile.
Masa e o anticipare a Euharistiei, cu atât mai mult cu cât se aminteşte şi de
paharul ce îmbată;cei ce mă necăjesc, vrăjmaşii, asistă neputincioşi la unirea
sufletului vrednic cu Dumnezeu.„ Masa pregătită e interpretată de Origen drept

5
Sf. Vasile cel Mare,Omilii la Psalmi, VII, 4,pg 47
6
Pr.Teofil Paraian,Din vistieria inimii mele (Editura ASCOR Craiova, Craiova 2000),pg 101
cunoaşterea tainelor pe care Domnul le revelează prietenilor Săi. Majoritatea
Părinţilor văd în această masă,Taina Euharistiei7.. Gătit-ai înaintea mea masă,
împotriva celor ce mă necăjesc. „Nu numai faceri de bine, zice, mi-ai făcut,
Doamne, precum mai-nainte am zis, ci mi-ai dăruit şi desfătare duhovnicească", că
pe aceasta o însemnează masa de care zice aici. „Şi mai ales că această desfătare şi
masă o ai gătit înaintea ochilor vrăjmaşilor mei, ca, văzând-o ei, să se amărască şi
să se mâhnească"; ori zice înaintea în loc de „împotriva a ceea ce vor vrăjmaşii
mei, fiindcă ei întotdeauna se silesc să mă mâhnească, dar Tu, Doamne,
dimpotrivă, binevoieşti a mă bucura cu masa Ta"; ori masă se referă la dobândirea
bunătăţilor celor viitoare pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El; ori
semnifică Sfânta Masă a Tainelor pe care se află Cina cea de taină. Ori, după
dumnezeiescul Maxim, masă însemnează fapta bună lucrătoare. Căci aceasta ne-a
fost gătită de Hristos împotriva celor ce ne necăjesc. Iar untdelemnul care unge
capul este contemplaţia făpturilor. Paharul e cunoştinţa cea despre Dumnezeu. Iar
mila Lui, Cuvântul Său şi Dumnezeu, că, hrănindu-ne prin lucrare, ne pricopsim
(adică sporim) întru a contempla cu mintea cele făcute, apoi ne învrednicim
cunoştinţei de Dumnezeu, iar milă este însuşi milostivul Fiul al lui Dumnezeu,
Care prin înomenirea Sa.8
Împreună cu versetele următoare, psalmistul exprimă grija pe care o
manifestă cel Sfânt pentru el. Se simte ocrotit nu doar de-a lungul vieții ci și în fața
dușmanilor; se simte comesean al Creatorului și mai mult decât atât: este un
oaspete al vieții pentru care Stăpânul se îngrijește de tot: de la cele necesare
mâncării, la cele privind aspectul pentru că îi unge părul cu ulei ca să strălucească
și să aibă aspect îngrijit. Sfinții Părinți vorbesc despre ungerea cu ulei și ca de acel
sigiliu prin care Domnul își consacră credincioșii. Omul care se încredințează
Domnului cu speranță are potirul vieții plin: Stăpânul în bunătatea Sa nu doar
umple acest pahar, ci îl face să se reverse pentru că Dumnezeu nu se lasă întrecut
în generozitate, cum spunea un părinte iezuit. Imaginea potirului introduce în acest
psalm și dimensiunea euharistică, ca desăvârșire a vieții omului.9 Aceste cuvinte
arata belsugul bunatatilor lui Dumnezeu revarsate peste cei credinciosi, chiar in
fata unor lucruri care ar inspira teama, chiar in fata vrajmasilor. In fata vrajmasilor
avem belsug. Ne gateste Dumnezeu masa inaintea vrajmasilor: „Tu-mi gatesti

7
Tilcuire a celor 150 de psalmi -Theodorit al Cirului ,Ed Sophia,Bucuresti pg 105
8
Idem
masa inaintea vrajmasilor mei. Cu untdelemn ungi capul meu”, adica imi dai si
cele care nu sunt de absoluta trebuinta, imi dai mai mult de cat as cere, de cat mi-ar
trebui. „Cu untdelemn ungi capul meu” – cu untdelemnul cunostintei, „si cupa e
plina rasa”, adica nu exista nici un fel de lipsa in legatura aceasta cu Dumnezeu, in
belsugul pe care il da Dumnezeu.10
Prin untdelemn înţelege aici darul Sfântului Duh, iar prin cap - mintea, din
cel cuprinzător pe ceea ce se cuprinde, fiindcă darul Sfântului Duh alină mintea.
Ori prin untdelemn face referire la untdelemnul sfinţit cu care se ung cei care se
botează, ori prin untdelemn se poate înţelege şi sfântul Mir, pentru că, în cea mai
mare parte, acesta este alcătuit din untdelemn, iar zicând cap, de la parte înţelegem
tot omul.11 Pahar numeşte aici adăparea cuvintelor şi a învăţăturii Evangheliei, care
veseleşte şi îmbată mintea şi inima, deoarece pricinuieşte celui ce bea
înspăimântare de pământeasca cugetare cea de mai-nainte, şi pentru că opreşte şi
biruieşte pe vrăjmaşii demoni; ori prin pahar numeşte pe cel al jertfei fără de sânge,
cel ce ţine sângele cel izvorâtor de viaţă al Domnului. „Mila Ta, Doamne, zice, mă
va urma, adică mă va urmări, de voi petrece viaţa mea în chip plăcut lui Dumnezeu
şi de voi fugi de rătăcirea dracilor şi a patimilor. Ori că mă va urma se înţelege că
„Domnul mă va căuta şi nu mă va lăsa să pier."12

PSALMUL 23
În tradiţia creştină, acest psalm a fost referit la învierea şi înălţarea lui
Hristos sau la intrarea Lui în lume prin Întrupare. Socotit printre cei mai arhaici
din liturgica ebraică, psalmul este amplu folosit şi în cea creştină. Dialogul din
final stă la originea dramei care se joacă de Paşti, în ritul bizantin, înaintea
uşilor bisericii, dramă având ca fundal îndepărtat literatura coborârii în iad a lui
Iisus pentru eliberarea sufletelor încătuşate13Acest psalm este al uneia din sâmbete,
adică prooroceşte despre ziua duminicii întru care a înviat Domnul, că pe aceasta şi
Evangheliştii au numit-o arătat una a sâmbetelor. însă psalmul acesta duce şi către
sfârşit, şi pentru înălţarea Domnului
Psalmul 24, asemenea altor psalmi ai lui David, continuă să ne ridice pe muntele
cunoașterii, oferindu-ne noi motive sa continuăm o relatie profunda cu Dumnezeu.
Creatorul nostru este Stăpanul absolut al tuturor lucrurilor, însa si noi, creaturile
10
Pr.Teofil Paraian,Din vistieria inimii mele (Editura ASCOR Craiova, Craiova 2000),pg 122
11
Cuviosul Eftimie Zigabenul,Sfântul Nicodim Aghioritul-Psaltirea în tâlcuirile Sfintilor Părinți,Ed Egumenița,pg
12
Idem
13
Bădiliţă,Evanghelii apocrife, ed. A IV-a, Iaşi, 2005, pp.179-219
Sale nevrednice, am fost facuți stapani asupra unor lucruri. Suntem stapani absoluti
asupra idealurilor noastre, caci noi suntem cei care le putem pastra, cultiva, urmari
si implini. Dar tot noi suntem cei care le putem ignora, neglija sau renega. Psalmul
24 ne aduce in prim plan unul din cele mai inaltatoare si mai nobile idealuri pe care
le poate avea un om in starea lui decazută: acela de a fi in preajma lui Dumnezeu.
Nimic nu-l înnobileaza mai mult pe om decat sa traiască in prezenta
Creatorului sau. De aceea, idealul oricarei religii este acela ca omul să ajunga in
prezenta divinitatii, sa locuiasca in prezenta ei. „Gandul vesniciei”, de care
aminteste eclesiastul ( cap. 3,11 ), si pe care Creatorul l-a asezat in fiinta noastra,
este un resort care ne atrage permanent spre El, motivandu-ne sa trecem peste
incercarile si greutatile vieții, pentru a ajunge in final in prezenta lui Dumnezeu.
Modul in care sunt formulate intrebarile psalmistului indica un raspuns negativ:
„Cine va putea sa se suie la muntele Domnului ? Cine se va ridica pana la locul Lui
cel Sfant ?” ( vers. 3 ).
Însa David nu ne vorbeste in acest psalm nici de universalismul mantuirii,
nici de Purgatoriu, nici de eforturile omului de a se mantui prin propriile sale
eforturi. El ne vorbește despre caracterul celor ce vor locui cândva in prezența lui
Dumnezeu. Or caracterul este o constructie spirituala, realizata de Dumnezeu in
om, cu acceptul si colaborarea acestuia. Trebuie să ştim că Marele Vasile, zicând
că temelia pământului este singura poruncă stăpânească a lui Dumnezeu, şi nu apa
sau altă stihie, voieşte ca prin această zicere psalmică să lămurească şi poziţia*
apei care s-a făcut la începutul zidirii făpturii. Deci zice arătătorul de cele cereşti că
aceasta se află pe pământ ca atârnată, ţinându-se împreună, fără a curge într-o
parte. Zice încă că aceasta s-a numit aici apă şi mări şi râuri din pricina marii
mulţimi, căci şi Moise a numit-o adânc, din pricina adâncimii, după cum este scris:
Şi întuneric era deasupra adâncului (Fac. l: 2). Iar Sfanţul loan Gură de Aur
dovedeşte prin această zicere că apa este sub pământ şi, prin urmare, pământul se
află deasupra apei, ca pe o temelie, iar aceasta nu este de mirare, că Hristos, ca
Dumnezeu-Cuvânt, a fost Cel care a întemeiat pământul dintru început: Că toate,
zice, printr-însul s-au făcut (In. 1: 3)
Apoi, David adaugă şi chipul întemeierii pământului cel minunat, adică cum
Domnul 1-a întemeiat deasupra mărilor şi a râurilor, însă David nu zicea aceasta de
obşte [dându-i o valoare universală], căci, de ar fi fost aşa, trebuia ca apa să fie mai
jos decât pământul. Dar Moise a învăţat că pământul este mai jos decât apa, deci
este vădit că David zice aceasta din parte: adică, deoarece în multe părţi ale
pământului adânci şi prăpăstioase se află şi curg oarecari părţi de mare, pe care şi
Moise le-a numit mări cu numele obştesc almării.Şi nu pentru că toată marea este
sub pământ. Iar despre râuri ce să mai zicem? Că ele, afundându-se şi îngropându-
se în pământ prin multe locuri, iarăşi izbucnesc deasupra pământului. Insă cu
adevărat este lucru de mirare cum atâta greutate de pământ şi atâţia munţi mari şi
dealuri,întărindu-se peste nişte părţi ca acestea de apă, nu se afundă, ci rămân
întemeiate deasupra lor, ţinându-se împreună prin singură Pronia Făcătorului; iar l-
a gătit zice în loc de „1-a împodobit", ori „1-a întărit.14

Se crede ca Psalmul 24 este imnul cântat de David in timpul aducerii

chivotului la Ierusalim. In toata istoria poporului Israel, chivotul a fost perceput ca
fiind un simbol al prezentei lui Dumnezeu in mijlocul poporului. De aceea, dupa ce
lucrurile s-au linistit in regatul sau, una din prioritațile lui David a fost aducerea
chivotului la Ierusalim.

Cu ceva timp in urma, el avusese o tentativa in acest sens. Însa moartea

fulgerătoare a lui Uza a întarziat împlinirea dorinței împaratului de a avea chivotul
– simbolul prezentei lui Dumnezeu – mai aproape de sine.Dupa ce s-a informat
bine din Lege si a aflat cum trebuie transportat acest simbol sacru, David aduce
chivotul la Ierusalim intr-o atmosfera electrizanta, debordând de bucurie.
Neputându-si ascunde bucuria imensa, David are unele manifestari spontane,
criticate de sotia sa, Mical.

Procesiunea triumfala se opreste, insa, inaintea portilor sanctuarului care urma sa

adaposteasca chivotul. Dialogul ce urmeaza acestui moment, intre vocea din
interiorul si cea din exteriorul sanctuarului, scoate in evidenta maretia lui
Dumnezeu, „Împaratul slavei”:15

Cine este acesta împăratul slavei?

Auzind cuvintele îngerilor care porunceau de jos, îngerii cei mai de sus,
stăpânitorii uşilor cerului al doilea, adică al tăriei, s-au nedumerit, fiindcă ei ştiau
doar un singur împărat al slavei, pe Dumnezeul Cel în trei Ipostasuri, despre Care
nădăjduiau că locuieşte în locul cel mai presus de ceruri, sau altfel: că şi în
biserică, mintea trupului lui Hristos îi făcea să se uimească, pentru aceasta întrebau

14
Pr Ion Sorin Usca și Prof Ioan Traia-Comentarii la Cartea Psalmilor/pg 95
şi ei pe cei ce porunceau, zicând: „Cine este acest împărat al slavei? Despre care
ziceţi?
Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în războaie.
Prin aceste cuvinte, ei răspund către cei de mai sus; îngerii cei de jos le
porunceau lor şi ziceau că: „Domnul pe Care voi Îl ştiţi, Acesta este tare şi
puternic”, şi iarăşi zic: „Domnul este cel puternic în războaie”, iar repetarea
Domnul şi a zicerii puternic îi face pe îngerii cei mai de sus să cunoască pe Cel ce
este primit sus; în acelaşi timp, repetarea măreşte [accentuează] şi biruinţa pe care
a făcut-o Cel ce S-a înălţat împotriva tiranului Diavol, căci, pe acesta luptându-l, l-
a doborât, iar prin Cruce, ca şi cu o suliţă, l-a zdrobit şi l-a omorât. Psalmul se
încheie în perfect acord cu ideea de început: numai Dumnezeu este Stăpânul lumiii.
Bibliografie
1.Zigabenul,Eftimie Sfântul Nicodim Aghioritul-Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți,Ed Egumenița.

2. Sorin Ion Usca,Pr și Prof Trăia ,Ioan -Comentarii la Cartea Psalmilor

3. Theodorit al Cirului Tilcuire a celor 150 de psalmi -,Ed Sophia,Bucureșți

4. Părăian Teofil,Pr. Din vistieria inimii mele (Editura ASCOR Craiova, Craiova 2000)

5. Bădiliţă,Evanghelii apocrife, ed. A IV-a, Iaşi, 2005, pp.179-219