Cu legănări abia simțite și ritmice, încet -încet,

Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,

Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii,
Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.

Se cată ram cu ram, se -nchină, și-n urmă iarăși vin la loc,

Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome,
Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome,
Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.

Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,

Și astfel umbrele căzut e pe pajiște par mantii grele
Zvîrlite de dănțuitorii ce au rămas numa -n dantele,
În parcul legendar în care s -a prefăcut grădina mea. (Dimitri Anghel, Balul pomilor)

S-a dus furtuna-n zări ș-acuma se-ntrec miresmele -n putere:

Se-ntrec care de care parcă, stăpînă să rămîie -anume
Peste-ntunericul acestei nopți dulci și pline de mistere ;
Se bat și florile — se vede că nimeni n -are tihnă -n lume.

Se războiesc mereu și ele să stăpîneasc -un ceas pămîntul…

Dar cine nu-și încearcă oare o dată -n viața lui norocul?
În van să le despart-aleargă sub negrele umbrare vîntul…
Biruitor pînă acuma domnește singur busuiocul. (Dimitrie Anghel, După ploaie)

Vijelioase flori din pământ aburind,

Ca nişte strigăte cresc, saltă zâmbind.
Care e vrerea lor gingaşă -n vreme?
Noaptea-n grădinile mari nu se vor teme?

Însă-n mijlocul lor, bolnav de vis,

ochiul lui Dumnezeu şade deschis…
Haina lui mirosind a ierburi şi cer –
fără să ştie oraşul de piatră şi fier. (Magda Isanos, Flori)

Din mesteacănul de -afară

Foi îngălbenite curg,
Când cernindu -şi pânza rară
Cade vânătul amurg.

Frate bun mi-a fost copacul

Cu podoaba lui de ieri,
El mi-a adumbrit, săracul,
Un noroc de două veri.

Zgribulind din trup se -ndoaie

Peste geamul meu deschis
— S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai fărmat un vis... (Octavian Goga, Amurg)