Eseu

Nuvela „La țigănci” face parte din seria operelor literare cu elemente fantastice ale lui Mircea Eliade.
Eseul de mai jos cuprinde majoritatea informațiilor de care ai nevoie pentru a cunoaște bine textul și a
rezolva cu succes subiectul de la examenul de Bacalaureat. Totuși, pentru a fi sigur că vei obține
punctajul maxim îți recomandăm să citești și celelalte materiale din cadrul acestui eBook, întrucât vei
găsi explicații suplimentare. În plus, subcapitolele acestei pagini au fost redactate respectând întocmai
cerințele de la Bacalaureat.

Textul conceput de noi cuprinde următoarele: date despre operă, semnificația titlului, tema nuvelei,
perspectiva narativă, elemente de structură și compoziție

Nuvela „La țigănci” a fost scrisă de Mircea Eliade în vremea în care acesta locuia la Paris, în anul 1959.
Prima publicare a operei a avut loc trei ani mai târziu, în 1962, în revista „Destin” apărută la Madrid. În
România, nuvela a fost publicată în anul 1967, în revista „Secolul XX”.

Titlul nuvelei are valoare simbolică, referindu-se la spațiul fantastic dintr-o lume paralelă, în care
protagonistul pătrunde treptat. În locuința țigăncilor, acesta trece din lumea palpabilă într-un univers
mitic, într-un timp necronologic și neconvențional. „La țigănci” denumește un spaţiu în care sacrul
ascuns se manifestă în profan. Aici se realizează trecerea de la moarte la viaţă, iar delimitările temporale
şi spaţiale se anulează.

Tema principală a acestei nuvele o reprezintă descoperirea existenței aspectelor fantastice, ascunse sub
aparentul cotidian. Eliade este preocupat de relevarea sensului existenței umane, pe care încearcă să o
experimenteze prin intermediul unor călătorii inițiatice în lumi paralele. Are loc ieşirea din timpul linear,
ireversibil, şi trecându-se în cel sacru, mitic. Aceasta marchează trăirea simultană în două planuri
existenţiale. Astfel, se elimină granițele dintre real şi ireal, sacru şi profan.

Opera de față este structurată în patru părţi și se împarte în două planuri: cel real şi cel fantastic. Cele
două planuri ale realului corespund celor două planuri narative. Acțiunea se desfășoară gradual, în opt
etape principale: călătoria cu tramvaiul, intrarea în universul ţigăncilor, întâlnirea cu cele trei fete,
căutarea labirintică, a doua călătorie cu tramvaiul şi popasul la casa doamnei Voitinovici, utima călătorie
cu tramvaiul şi vizitarea propriei locuinţe, întoarcerea cu trăsura la ţigănci şi întâlnirea cu Hildegard,
împreună cu plecarea către moarte. Spaţiul şi timpul sunt bidimensionale, cele două dimensiuni
alternând în funcţie de cele două planuri ale realităţii. Avem de-a face cu spațiul profan, cotidian
(Bucureştiul cuprins de căldură), precum și cu un spaţiu sacru, în care cititorul pătrunde odată cu
protagonistul (casa ţigăncilor, unde omul trece prin experiențe inexplicabile).

Odată ce face contactul cu țigăncile, protagonistul este condus într-o căsuță veche, unde i se oferă
posibilitatea de a plăti în schimbul companiei a trei fete. În mod inexplicabil, profesorul (protagonistul)
este inundat de o senzație de fericire și își amintește brusc de Hildegard, marea sa dragoste pierdută. Ne
sunt descrise cele trei fete: o grecoaică, o evreică și o țigancă. Când acestea îl provoacă să ghicească
țiganca, el dă greș și devine prizonier într-un spațiu labirintic.

Ieșind buimac din curtea țigăncilor, profesorul își continuă drumul cu tramvaiul către apartamentul
mătușii Otiliei. Ajuns acolo, vecinii îi spun că Otilia se măritase cu opt ani în urmă, iar mătușa se mutase
din locuința respectivă. Ajuns înapoi la apartamentul său, i se spune că acum locuia acolo o altă
persoană. Cârciumarul de la colțul străzii îi spune că Gavrilescu dispăruse inexplicabil în urmă cu 12 ani,
iar soția sa, Elsa, plecase în Germania după o perioadă de așteptare.

Întorcându-se confuz la casa țigăncilor pentru a cere explicații, profesorul plătește bătrâna care îi ceruse
bani în schimbul celor trei fete. Ea îl trimite în casă, unde se afla o nemțoaică. În salon, el observă umbra
unei femei și o recunoaște pe Hildegard, iubita sa din tinerețe, care îi spune că îl aștepta de mult timp și
îl invită o însoțească. Cei doi urcă într-o trăsură condusă de un birjar, aceasta reprezentând o metaforă a
drumului către moarte. Eliade aseamănă moartea cu starea de visare pe care omul o are în timpul
somnului.

În „La țigănci”, perspectiva narativă este duală. Pe de-o parte, se remarcă perspectiva obiectivă a
naratorului detașat, iar pe de altă parte, cea subiectivă a protagonistului implicat în faptele narate.
Astfel se redă expresiv confuzia personajului care nu înțelege ce i se întâmplă, realitatea sa fiind puternic
distorsionată.

În concluzie, nuvela „La țigănci” exemplifică teoria lui Eliade cu privire la camuflarea sacrului în profan.
Nu întâmplător, acțiunea are loc în București, întrucât orașul acesta l-a inspirat mereu pe Eliade în ceea
ce privește un potențial mister și aerul său mitic. El a declarat chiar că „pentru mine Bucureştiul este
centrul unei mitologii inepuizabile”.