ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ȘI A

MEDIULUI

AGRICULTURA CONVENȚIONALĂ VERSUS AGRICULTURA

ECOLOGICĂ

AGRICULTURA ECOLOGICĂ

 Defininiție
 Agricultura ecologică constituie un mod de producţie care se caracterizează prin utilizarea
de tehnici de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor ce respectă echilibrul natural prin
excluderea utilizării produselor chimice de sinteză, promovarea şi sporirea biodiversităţii,
promovarea şi stimularea ciclurilor biologice şi limitarea utilizării de inputuri.
„Agricultura ecologică” este termenul protejat şi atribuit României de către UE. Acesta este
similar cu termenii „Agricultură organică” sau „Agricultură biologică” utilizaţi în alte state
membre ale UE.

https://agroingeniacanarias.com/10-mitos-y-verdades-sobre-la-agricultura-ecologica/

 Introducere

Agricultura ecologică câştigă o importanţă din ce în ce mai mare și este într-o continuă
extindere. Această dezvoltare este susţinută de cererile crescânde ale consumatorilor pentru
produse agricole ecologice, aceştia devenind din ce în ce mai conştienţi şi interesaţi de asigurarea
sănătăţii prin consumul produselor, la care se adaugă şi cerinţele societăţii pentru o dezvoltare
agricolă durabilă, precum și multitudinea de efecte favorabile la nivel de fermă agricolă şi mediu
înconjurător.

Agricultura ecologică a cunoscut o creştere continuă a suprafeţelor în ultimul deceniu, atât

pe plan mondial cât şi la noi în ţară, asociat cu diversificarea producţiei ecologice şi o organizare
din ce în ce mai bună a sistemului ecologic.

Sistemele de producție ecologică se bazează pe reguli şi principii de producţie stricte și

vizează obținerea de produse ecologice într-un mod durabil din punct de vedere ecologic, social şi
economic. Acest sistem trebuie considerat ca parte integrantă a strategiilor de dezvoltare rurală
durabilă şi ca o alternativă viabilă la agricultura convenţională.

https://www.zf.ro/companii/retail-agrobusiness/romania-este-in-top-10-tari-est-europene-cu-terenuri-agricole-ecologice-16995386

La nivelul anului 2012, agricultura ecologică se practica în mod organizat în 164 de ţări, de
către 1,9 milioane de agricultori, care lucrau o suprafaţă totală de 37,5 milioane ha. Comparativ cu
anul 1999, care este anul în care au fost pentru prima dată accesibile datele statistice la nivel
mondial referitoare la agricultura ecologică, în anul 2012 suprafaţa agricolă ecologică s-a triplat
(FiBL-IFOAM, 2014).
 Evoluția suprafeței agricolă ecologică
(mil/ha)
50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
1999 2012 2017

Nivel mondial

Sursa: prelucrari proprii pe baza datelor disponibile pe http://www.insse.ro/cms

În România, la nivelul anului 2012, suprafaţa agricolă ecologică era de 288.261 ha, iar
numărul de operatori (producători, procesatori, comerciaţi) înregistraţi în agricultura ecologică era
de 15.544 (MADR, Comunicări organisme de inspecţie şi certificare). Comparativ cu anul 1999, în
anul 2012 suprafaţa agricolă ecologică aproape s-a dublat, în timp ce numărul de operatori a
crescut de 4,8 ori.
 Evoluția suprafeței agricole ecologice
(mii/ha)
400

350

300

250

200
Romania
150

100

50

0
1999 2012 2017

Sursa: prelucrari proprii pe baza datelor disponibile pe http://www.insse.ro/cms

 Principii și reguli ale agriculturii ecologice

 Principiul sănătăţii, conform căruia agricultura ecologică trebuie să asigure şi să

îmbunătăţească starea de sănătate a solului, plantelor, animalelor, oamenilor şi a
întregii planete, ca tot unitar şi indivizibil. Agricultura ecologică este destinată
producerii de alimente sănătoase cu o calitate nutritivă superioară, care
contribuie la prevenirea bolilor şi la întreţinerea stării de bine.

 Principiul ecologic, conform căruia agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe

sistemele şi ciclurile ecologice vii, să lucreze cu acestea, să încerce să le
stimuleze şi să le susţină. Agricultura ecologică trebuie să ajungă la un echilibru
ecologic prin organizarea sistemelor de producţie agricolă, gospodărirea
habitatelor şi întreţinerea diversităţii genetice şi agricole.

 Principiul corectitudinii, conform căruia agricultura ecologică trebuie să

dezvolte relaţii care să asigure corectitudinea în privinţa mediului înconjurător şi
a condiţiilor de viaţă. Corectitudinea este exprimată prin echitate, respect,
dreptate şi consideraţie faţă de lumea înconjurătoare, atât în relaţiile dintre
oameni, cât şi în relaţiile dintre oameni şi alte fiinţe vii.

 Principiul administrării, conform căruia agricultura ecologică trebuie

administrată într-o manieră prudentă şi responsabilă, pentru a proteja sănătatea şi
 bunăstarea generaţiilor actuale şi viitoare, precum şi a mediului. Agricultura
ecologică trebuie să prevină apariţia unor riscuri majore, prin adoptarea unor
tehnologii corespunzătoare.

 Efectele benefice ale practicării agriculturii ecologice

 Efecte benefice la nivel de fermă

1. Refacerea echilibrelor naturale privind circuitul apei şi al elementelor nutritive şi
infestarea cu buruieni, boli, insecte şi alţi dăunători Refacerea echilibrelor naturale se
realizează, atât prin folosirea de măsuri tehnologice clasice (fertilizare, lucrări ale
solului etc.), cât şi prin folosirea de măsuri ecologice (rotaţie, culturi asociate şi
intercalate, perdele agroforestiere, garduri vii, fâşii înierbate etc.), măsuri de ameliorare
a solurilor (îngrăşăminte verzi, mulcire, lucrări conservative etc.) şi de protecţie a
plantelor (metode preventive, biologice, biotehnice etc.).

2. Creşterea sustenabilă a fertilităţii solurilor Agricultura ecologică are cele mai sănătoase
metode şi mijloace de refacere şi conservare a fertilităţii solurilor prin stimularea
activităţii microorganismelor solului şi folosirea de compost, îngrăşăminte verzi şi
rotaţii lungi cu plante perene şi anuale cu sistem radicular bogat şi/ sau profund.

3. Diminuarea eroziunii solului Diminuarea eroziunii solului se realizează ca urmare a

ameliorării solului (creşterea conţinutului în materie organică şi îmbunătăţirea structurii)
şi a unei mai bune acoperiri a acestuia (mulcire, culturi de protecţie etc.). 

4. Conservarea mai bună a apei în sol Conţinutul ridicat de materie organică a solului duce
la o mai bună reţinere şi conservare a apei în sol, ceea ce are ca efect reducerea nevoilor
de irigare.

5. Respectarea nevoilor intrinseci ale animalelor privind hrana, adăpostul, mişcarea

Adevăraţii crescători de animale caută să asigure, pe orice cale, cele mai bune condiţii
de viaţă pentru fiecare specie şi categorie de animale, acest obiectiv fiind unul
primordial în agricultura ecologică.

Efecte benefice asupra mediului înconjurător

1. Diminuarea problemelor globale de mediu Agricultura ecologică contribuie la
diminuarea problemelor globale de mediu, precum: ploaia acidă, încălzirea globală,
reducerea biodiversităţii şi deşertificarea.
2. Protecţia solului, apei şi aerului Prin neutilizarea de îngrăşăminte chimice de
sinteză, pesticide şi alte produse chimice de sinteză, prin utilizarea raţională şi
echilibrată a resurselor, în special a celor regenerabile, prin grija faţă de natură şi
prin metodele şi tehnicile specifice, agricultura ecologică asigură o bună protecţie a
resurselor de sol, apă şi aer.
3. Creşterea şi conservarea biodiversităţii În sistemele agricole convenţionale,
biodiversitatea s-a diminuat proporţional cu gradul de intensificare al tehnologiilor
agricole. Agricultura ecologică are ca principiu de bază creşterea şi menţinerea
biodiversităţii care contribuie la asigurarea durabilităţii agroecosistemului.
4. Refacerea şi protejarea peisajului natural În cele mai multe cazuri, agricultura
intensivă a provocat deteriorarea, adesea ireversibilă, a peisajului natural şi
distrugerea multor frumuseţi ale naturii. Agricultura ecologică, care este un sistem
agricol prietenos cu mediul ce promovează folosirea durabilă a resurselor şi
conservarea ariilor de interes pentru protecţia mediului, contribuie la refacerea şi
protejarea peisajului natural.

 Efecte benefice asupra societății

1. Producerea de alimente şi alte bunuri agricole în cantitate suficientă, sănătoase,

de calitate superioară şi cu valoare adăugată mare Agricultura ecologică își
aduce aportul la asigurarea securității și siguranței alimentare. Produsele
agricole ecologice sunt produse sănătoase, sigure pentru consumul uman şi
animal.
 2. Diversificarea producţiei agricole Structura producţiei agricole depinde, în
general, de cerinţele consumatorilor. Agricultura ecologică contribuie la
diversificarea producţiei agricole în special prin produse de calitate şi sănătoase,
care corespund preferințelor consumatorilor.
3. Reducerea consumului de resurse neregenerabile de energie Agricultura
ecologică promovează şi se bazează pe sursele regenerabile de energie,
contribuind activ la reducerea consumului de energie neregenerabilă.
4. Îmbunătăţirea calităţii vieţii fermierilor Agricultura ecologică oferă oportunităţi
de afaceri şi de dezvoltare a mediului rural, ceea ce conduce la îmbunătățirea
calităţii vieţii fermierilor şi a locuitorilor din mediul rural.
5. Refacerea şi conservarea valorilor materiale şi spirituale tradiţionale Agricultura
ecologică contribuie la redescoperirea şi utilizarea de practici agricole
tradiţionale, care pe lângă obţinerea producţiei agricole vizează şi menţinerea
frumuseţilor naturii şi ale peisajului rural.

AGRICULTURA CONVENTIONALA

 Definitie

Agricultura conventionala (intensivă sau industrial) reprezintă sistemul suprafeţelor

mari de teren, cu intrări mari de energie comercială, dotată cu o mecanizare diversificată de înalt
nivel tehnic. Este prezentă în statele dezvoltate, fiind de mare randament Acest sistem asigură
materie primă şi produse în stare proaspătă în cantităţi mari, în tot timpul anului , deoarece
activitatea productivă se desfăşoară în câmp deschis, în livezi, vii şi sere pentru legume şi flori.

Acest sistem s-a extins în ţările Europei treptat, pe măsură ce locul ogorului a fost ocupat
de plante prăşitoare, mai întâi de către porumb, la care ulterior s-au adăugat floarea-soarelui, sfecla
pentru zahăr ş.a. Caracteristica de bază a acestui sistem este că plantele prăşitoare reprezintă
aproximativ jumătate din totalul suprafeţei cultivate.

În ţara noastră, cea mai importantă specie care a fost cultivată în locul ogorului negru a fost
porumbul. Aceasta a alternat cu cereale păioase, în cadrul unor rotaţii de doi şi trei ani, răspândite
în zonele de stepă şi silvostepă din Moldova, Muntenia, Oltenia, Podişul Transilvaniei ş.a.
 Sistemul s-a practicat pe scara largă la sfârşitul secolului XIX-lea şi în jumătate a secolului XX şi
s-a bazat pe obţinerea de producţii prin folosirea metodelor tradiţionale, în special prin creştera
suprafeţelor cultivate.

Ca urmare a dezvoltării industrie, pe baza realizărilor ştiinţei şi tehnicii, precum şi datorită

creşterii cerinţelor pentru produse agricole, în anul 1950, sistemul, din extensiv a devenit intensiv.
Aceasta s-a concretizat prin folosirea de soiuri productive, introducerea hibrizilor, mai întâi de
porumb apoi de floarea-soarelui şi sfectă pentru zahăr, extinderea folosirii îngrăşămintelor
chimice, a pesticidelor, maganizării, irigaţiilor etc. Acest sistem, bazat pe utilizarea mecanizării, a
unui număr mare de lucrări ale solului, pe folosirea unor cantităţi mari de îngrăşăminte chimice şi
pesticide etc. a fost denumit sistem de agricultură convenţională.

Noul sistem a creat condiţii pentru cultivarea tuturor plantelor, în special pentru cereale
păioase, leguminoase anuale, plante tehnice şi furajere, asigurând realizarea unei baze furajere care
prezeintă dezvoltarea zootehniei, bazată pe cultivarea porumbului boabe, siloz sau masă verde,
sfeclei furajere, lucernei, trifoiului, borceagurilor etc.

Sistemul de agricultură convenţională a dominat în ţara noastră după 1960 şi se practică şi

în prezent. Componentele şi tehnologiile diferă de la o zonă pedoclimatică la alta conform celor
prezentate în capitolul referitor la agrotehnica diferenţiată pe zone pedoclimatice. Pentru toate
zonele, carcateristica de bază este prezenţa în structura culturilor a cerealelor păioase, porumbul,
plantelor tehnice şi furajere.

Pe lângă avantajele sale, cum sunt creşterea nivelului producţiilor şi a calităţii acesora la
majoritatea plantelor de cultură, agricultura convenţională are şi unele dezavantaje cărora iniţial
nu li s-a acordat suficientă atenţie.

Diferitele componente ale sistemului tehnologic sunt intens aplicate. Astfel, în mod
regulat afânarea solului este efectuată doar prin arătura cu întoarcerea brazdei, fiind urmată de
numeroase lucrări secundare de pregătire a patului germinativ şi întreţinere în perioada de
vegetaţie. Se practică fertilizarea minerală cu doze mari şi foarte mari, monocultura sau cel mult
rotaţii scurte de doi, trei ani, tratamente chimice intensive pentru combaterea buruienilor, bolilor
şi dăunătorilor.
 Acest tip de agricultură a fost larg răspândit în România până în 1989. Astăzi, este unanim
acceptat ca acest tip de agricultură poate afecta mediului înconjurător, mai ales dacă diferitele
componente ale sistemului tehnologic agricol sunt aplicate fără a se lua în considerare specificul
local: climat, sol, relief, condiţiile sociale şi economice, care determină nivelul de vulnerabilitate
sau de susceptibilitate faţă de diferitele procese de degradare chimice, biologice, fizice a mediului.

Astfel, s-au extins fenomenele legate de poluarea mediului înconjurător, de degradarea şi

reducerea nivelului resurselor naturale ş.a. Poluarea mediului se datorează în principal folosirii
excesive a îngrăşămintelor chimice, pesticidelor şi irigaţiilor, degradării şi reducerii resurselor
naturale, deprecierii calităţii solurilor şi a biodiversităţii.

Aceste fenomene se datorează acţiunii factorilor fizici (compactare, exces de umiditate,

eroziune) , chimici (scăderea fertilităţii, acidifiere, sărăturare, apariţia de compuşi toxici ) şi
biologici (scăderea conţinutului în materie organică, reducerea macro şi microfaunei), motiv
pentru care se caută soluţii pentru perfecţionarea actualelor sisteme de agricu
 Cantitatea de ingrasaminte chimice si naturale folosite in agricultura, pe
forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete

700000

600000

500000

400000
Cantitatea de ingrasaminte

300000

200000

100000

0
2000 2005 2010 2017

Sursa: prelucrari proprii pe baza datelor disponibile pe http://www.insse.ro/cms

 Suprafata terenurilor pe care s-au aplicat ingrasaminte chimice si
naturale pe forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si
judete

Suprafata terenurilor pe care s-au aplicat

ingrasaminte
8000000

7000000

6000000

5000000

4000000 Suprafata terenurilor pe care s-

au aplicat ingrasaminte

3000000

2000000

1000000

0
2000 2005 2010 2017

Sursa: prelucrari proprii pe baza datelor disponibile pe http://www.insse.ro/cms

 Cantitatea de pesticide aplicate in agricultura, pe forme de proprietate,
macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete

Cantitatea de pesticide (kilograme substanta

activa)
1400000

1200000

1000000

800000

Cantitatea de pesticide
(kilograme substanta activa)
600000

400000

200000

0
2000 2005 2010 2017

Sursa: prelucrari proprii pe baza datelor disponibile pe http://www.insse.ro/cms

 Suprafata terenurilor pe care s-au aplicat pesticide, pe forme de
proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete

2500000

2000000

1500000
Suprafata
terenurilor pe
care s-au
aplicat
pesticide
1000000

500000

0
2000 2005 2010 2017

Sursa: prelucrari proprii pe baza datelor disponibile pe http://www.insse.ro/cms

 CONCLUZII

Atat agricultura convențională, cat si cea ecologica respecta obiectivele si principiile unei
agriculturi durabile, insa exista multiple elemente care le diferentiaza. Agricultura traditionala
presupune practici agricole care s-au pastrat de-a lungul anilor si tehnici care nu au fost preluate
din agricultura moderna.

Agro-ecosistemele convenționale sunt caracterizate prin utilizarea in mod responsabil atat

a resurselor domestice (plante cultivate si animale crescute in gospodarii), cat si a resurselor din
afara fermei (plante medicinale, fructe de padure, resurse piscicole).

Agricultura ecologica este un nou mod de abordare a sistemului agricol de productie,

aceasta punand accent pe calitatea produselor si valoarea lor nutritiva, dar intr-o maniera
prietenoasa cu natura. Agricultura ecologica este procedeul prin care cultivarea plantelor,
cresterea animalelor si producerea de alimente se face prin utilizarea de tehnologii care respecta
mediul si ciclul natural de viata al ecosistemelor.

Agricultura ecologica se deosebeste fundamental de cea conventionala, prin restrictiile

drastice privind folosirea de fertilizanti si pesticide de sinteza, stimulatori si regulatori de
crestere, hormoni, antibiotice si sisteme intensive de crestere a animalelor si, de asemenea, prin
interzicerea stricta a organismelor modificate genetic (OMG-urile) si a derivatelor acestora.
Agricultura ecologica mai poarta denumirea de “biologica” sau “organica”, termeni utilizati in
mod frecvent si acceptati de Uniunea Europeana.

Lipsa stimulentelor chimice face ca producția să fie mai mică în cazul agriculturii
organice. Fermierii recoltează între 5 și 8 tone pe hectar în sistem convențional și doar 2-3 tone în
sistem organic. La fel e și în cazul fermelor de lapte: 7 tone de lapte convențional pe an versus
5,5 tone de lapte organic. Producția scăzută din agricultura organică este compensată prin prețul
de vânzare, care este cu 90 de euro mai mare, în medie, la fiecare tonă de lapte decât cel al
produselor convenționale. Subvențiile joacă însă rolul cheie în ceea ce privește profitabilitatea
fermelor organice. Finanțările europene și subsidiile acordate de stat reprezintă 59% din
veniturile fermierilor organici din UE, procentul fiind de 54% în cazul celor convenționali. Franța
este o excepție, statul asigurând 60% din veniturile producătorilor convenționali versus 40%
pentru cei din sistemul organic.

Concluzia principală a studiului este că există diferențe mici între cele două modele
agricole atunci când vine vorba de bani. În țările analizate, profitabilitatea medie per unitate de
muncă este de 28,114 euro anual în cazul fermelor organice și de 27,836 pentru cele
convenționale. În ceea ce privește fermele de legume, venitul mediu anual este de 29,097 pentru
fermele convenționale și de 28,270 pentru cele organice. În cazul laptelui, situația este diferită:
25,734 de euro pentru fermele convenționale versus 27,853 pentru cele organice. Marile diferențe
sunt vizibile atunci când atenția se mută dinspre calculele financiare înspre beneficiile sociale și
cele de mediu oferite de agricultura organică:

* Recolte mai mari pe termen lung prin investiții ieftine bazate în mare parte pe
biodiversitatea locală;

* Îmbunătățirea mijloacelor de trai și a siguranței alimentare;

* Reducerea riscurilor financiare prin înlocuirea inputurilor chimice scumpe cu resurse

regenerabile locale;

* Integrarea practicilor agricole tradiționale;

* Asigurarea unei rezistențe mai mari fermelor în situații climatice extreme, precum
seceta sau ploile abundente;

* Îmbunătățirea sănătății umane și maximizarea serviciilor ecologice.

 BIBLIOGRAFIE

https://www.totb.ro/agricultura-organica-vs-agricultura-conventionala-care-e-mai-
profitabila-pentru-fermierii-din-ue/

http://www.ecomagazin.ro/diferentele-dintre-agricultura-traditionala-si-cea-ecologica/

https://agroromania.manager.ro/articole/vegetal/certificarea-ecologica-face-diferenta-
intre-produsele-ecologice-adevarate-si-cele-contrafacute-23071.html

http://agriculturadurabila.ro/wp-content/uploads/2016/06/manual.pdf

https://agroromania.manager.ro/articole/stiri/sistemele-de-agricultura-agricultura-
conventionala-agricultura-biologica-agricultura-durabila-agricultura-de-precizie-9864.html

http://www.creeaza.com/afaceri/agricultura/Sisteme-de-agricultura-convent177.php

https://www.gazetadeagricultura.info/agricultura-ecologica.html