CAPITOLUL VII

EDUCAłIA ESTETICĂ
7.1. EsenŃa educaŃiei estetice
EducaŃia estetică reprezintă o componentă indispensabilă a formării personalităŃii prin
intermediul căreia se urmăreşte dezvoltarea capacităŃii de a recepta, interpreta şi crea
frumosul. Arta, susŃine D. Salade, “ răspunde unor nevoi reale pe care le simte orice persoană
de a-şi lămuri unele idei, de a-şi motiva unele comportamente, de a-şi fundamenta unele
atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând. Prin caracterul ei stimulativ,
tonic, optimist etc., arta împinge la iubirea adevărului, a binelui, a ştiinŃei şi a vieŃii (6, p. 17).
Datorită forŃei de înrâurire, arta a fost folosită din timpuri străvechi ca mijloc educativ. Încă
de la Homer, de la grecii antici, preocupaŃi de realizarea acelui kalokagathon (îmbinarea
frumosului cu binele), trecând prin Renaştere preocupată de realizarea unei dezvoltări
multilaterale, ajungând la neoumanismul secolului al XVIII –lea, care subliniază rolul
artei în procesul educaŃiei, şi până în epoca modernă, oamenii au fost mereu preocupaŃi, în
diferite moduri, de a realiza educaŃia estetică. MutaŃiile intervenite în lumea contemporană,
progresele în domeniul ştiinŃei, tehnicii şi artei, urbanizarea şi industrializarea accentuată,
informatizarea au influenŃat fără îndoială şi esteticul, care a pătruns în toate domeniile vieŃii şi
activităŃii umane. Astăzi este unanim acceptată ideea potrivit căreia existenŃa umană în toate
determinările ei ar trebui să se conducă şi după legile frumosului, ale armoniei, într-un cuvânt
după legile esteticului.
EducaŃia estetică are o infinitate de efecte pozitive asupra personalităŃii elevilor. Cele
mai semnificative dintre acestea vizează calitatea procesului de socializare a copiilor,
maturizarea condiŃiei socio – morale (curaj, capacitate de comunicare interumană ş.a.),
formarea şi rafinarea intelectului ca structură raŃională şi evaluativ – critică în plan mental,
organizarea plăcută şi eficientă a timpului liber prin recrearea unui univers propriu în sfera
imaginativului, a afectivului, motivaŃionalului, motricului şi volitivului, afirmarea şi trăirea
sentimentului identităŃii culturale strâns legat de stimularea capacităŃii copiilor de a iubi
patrimoniul artistic al naŃiunii, stimularea iniŃiativelor în practicarea artelor etc. Într-o
formulare sintetică educaŃia estetică este aceea care-l reînvaŃă pe copil “să trăiască armonia
interioară şi echilibrul între forŃele imaginaŃiei şi cele ale acŃiunii, între vis şi realitate, între
aspiraŃiile eu-lui şi acceptarea realităŃii, între îndatoririle faŃă de sine şi cele faŃă de semeni. A
trăi în frumuseŃe presupune interes pentru măsură şi armonie, deci o moralitate superioară; o
pregătire morală superioară duce la bucurie – efect şi semn al armoniei interioare şi
echilibrului – iar pe planul acŃiunii la dinamism fecund” (3). Stimulând într-un mod propriu
expresivitatea şi originalitatea, educaŃia estetică se înscrie pe linia unei pedagogii a
creativităŃii. Ea impune să dezvoltăm la elevi aspiraŃia lucrului bine şi frumos făcut, exigenŃa
şi bunul gust faŃă de orice produs industrial, simŃul echilibrului şi simplitatea comportării
frumoase, civilizate. EducaŃia estetică şcolară are drept esenŃă formarea personalităŃii elevilor
prin intermediul frumosului din artă, societate şi natură. Parte centrală a educaŃiei estetice,
educaŃia artistică, are o sferă de acŃiune mai restrânsă (vizează numai valorile artei), sondează
însă mai adânc, presupune un grad mai mare de iniŃiere, angajează calităŃi mai subtile şi
solicită mai complex personalitatea în ansamblul ei. Obiectivele, conŃinuturile, metodele şi
formele educaŃiei artistice sunt puternic individualizate, se exprimă prin limbaje şi tehnici
specializate şi implică o competenŃă profesională atestată celui ce o realizează în şcoală sau în
afara şcolii. DistincŃia între educaŃia estetică şi cea artistică este relativă, ea fiind determinată
în primul rând, de particularităŃile valorilor estetice prin care se realizează.
 7.2. Obiectivele educaŃiei estetice
7.2.1. Educarea atitudinii estetice. Atitudinea estetică se exprimă printr-un ansamblu
de reacŃii spirituale ale fiinŃei umane faŃă de valorile estetice (ale naturii, societăŃii şi artei).
Spre deosebire de alte atitudini specific umane determinate de interesul practic, utilitar,
cognitiv, economic etc., în cazul atitudinii estetice mobilul principal este cel al satisfacerii
unor trebuinŃe spirituale, al unor aspiraŃii şi nevoi umane. La baza atitudinii estetice se află un
interes specific şi anume “interesul estetic” (I. Pascadi – 1972). Efectele acestui interes
vizează subiectivitatea fiinŃei umane, sensibilizând-o prin manifestări, cum sunt cele de
plăcere, desfătare, dăruire, curiozitate, uitare de sine etc. Principalele componente ale
atitudinii estetice sunt gustul estetic, judecata estetică, idealul estetic, sentimentele şi
convingerile estetice.
Gustul estetic reprezintă capacitatea de a reacŃiona spontan printr-un sentiment de
satisfacŃie sau insatisfacŃie faŃă de obiectele şi procesele naturale, de actele şi realizările
umane sau de operele de artă, privite toate ca obiecte ale însuşirii estetice a realităŃii de către
om. ReacŃia de gust estetic se declanşează în momentul contactului cu valorile estetice şi se
manifestă sub forma unei dispoziŃii sau trăiri subiective. PrezenŃa gustului se exprimă prin
sensibilitate la tot ce este frumos, prin capacitatea de orientare şi alegere în concordanŃă cu
legile frumosului (4).
Gustul estetic aparŃine prin excelenŃă sensibilităŃii şi imaginaŃiei, fapt pentru care nu poate fi
întotdeauna argumentat din punct de vedere teoretic, deşi se bazează pe anumite criterii uneori
imposibil de exprimat pe plan logic. De aceea gusturile sunt diferite de la un individ la altul,
fiind dependente de structura personalităŃii, condiŃiile de viaŃă, experienŃa acumulată şi mai
ales de rezultatul educaŃiei şi al climatului cultural în care trăieşte omul. Trăsăturile de
personalitate, înnăscute sau dobândite, reprezintă doar premisa apariŃiei, evoluŃiei şi
diversificării gusturilor. AcŃiunea educaŃională nu-şi propune să uniformizeze gusturile,
dimpotrivă, luând în consideraŃie spontaneitatea şi individualitatea ce le caracterizează să
urmărească dezvoltarea şi formarea lor în conformitate cu structura şi experienŃa personalităŃii
fiecărui elev.
Judecata estetica reprezintă un aspect psihic de natură intelectuală care constă în
capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe baza unor criterii de evaluare. Ea se exprimă
sub forma unor propoziŃii ce condensează impresii argumentate şi întemeiate pe criterii de
apreciere a frumosului. Dacă la nivelul gustului estetic se consemnează prezenŃa sau absenŃa
plăcerii, la nivelul judecăŃii intervine argumentarea şi motivarea acelei reacŃii, se realizează
o intelectualizare a gustului estetic. Criteriile folosite în vederea argumentării şi motivării pot
fi estetice şi extraestetice, acestea din urmă putând fi de natură filozofică, sociologică,
politică, ideologică, pe prim plan situându-se bine înŃeles, cele estetice, celelalte fiind
implicate şi subsumate acestora.
Idealul estetic este constituit dintr-un ansamblu de teze, principii şi norme teoretice
care imprimă o anumită direcŃie atitudinii estetice a oamenilor aparŃinând unei epoci, naŃiuni
sau categorii sociale. Idealul reprezintă ceea ce este specific, dominant în diversitatea
gusturilor estetice şi se exprimă prin principii care se impun şi acŃionează la nivelul unei epoci
istorice. Fiind specific unei întregi epoci istorice idealul înglobează o imensă experienŃă
socială şi are o relativă stabilitate (4).
Sentimentele estetice însumează o configuraŃie de emoŃii, rezultat al unor trăiri mai
profunde şi de durată a frumosului din natură, societate şi artă. Sentimentele estetice
reprezintă cea mai înaltă formă de trăire a frumosului. Ele îşi pun amprenta asupra întregii
personalităŃi. Profunzimea şi durata trăirii diferă de la un individ la altul, fiind determinată de
categoria (tipul) valorii estetice şi de structura personalităŃii. Se disting emoŃii simple,
înnăscute, cu rezonanŃă biologică (bucurie, tristeŃe, durere) şi emoŃii complexe, specific
umane (regretul, dorul, mila, extazul, nostalgia etc.), toate fiind provocate de receptarea
valorilor estetice.
Convingerile estetice sunt idei despre frumos care au devenit mobiluri interne,
orientând şi călăuzind preocuparea omului în vederea asimilării şi introducerii frumosului în
modul său de viaŃă, în relaŃiile sale cu lumea şi semenii săi. Se poate spune că atitudinea
estetică reprezintă rezultatul fuziunii componentelor amintite. Ea se manifestă în mod specific
de la un individ la altul.
7.2.2. Formarea trebuinŃelor estetice. TrebuinŃele estetice vizează obiective legate
mai ales de sfera motivaŃional – afectivă. Cele mai importante dintre acestea sunt: formarea
stilului estetic de viaŃă, crearea unui spaŃiu intim, compensator şi psihoterapeutic şi formarea
sensibilităŃii estetice.
Formarea şi dezvoltarea stilului estetic de viaŃă exprimă cerinŃa potrivit căreia viaŃa
fiecărui elev poate şi trebuie gândită în şcoală, în familie şi în afara lor în conformitate cu
regulile frumosului, ale armoniei, măsurii şi exemplarităŃii existenŃei sociale, contribuind
astfel la o integrare funcŃională în mediul ambiant.
Crearea unui spaŃiu intim, compensator şi psihoterapeutic reflectă câmpul efectelor
subiective pe care educaŃia estetică îl creează în zona trăită a personalităŃii elevilor. Acest
obiectiv presupune crearea, prin intermediul trăirilor estetice, a unui microclimat spiritual de
compensare şi contracarare a unor stări de nelinişte, oboseală sau stres datorate activităŃilor
algoritmice, rutiniere, pe de o parte şi, pe de alta, datorate ritmului accelerat al dinamicii
impuse vieŃii şi profesiilor de ştiinŃele şi tehnologiile de vârf. Valorile constructive ale artei
contribuie la ameliorarea şi echilibrarea tensiunilor psihice apărute, induc o stare de detaşare
interioară prin fenomenele de “catharsis” (descărcare şi eliberare) cu efecte terapeutice şi
recuperatorii. Aceste efecte pot fi obŃinute prin desen (artterapia), prin muzică (meloterapia),
prin armonia între sunete, ritm şi mişcare (euritmia), prin combinarea desenului, cuvântului,
muzicii şi mişcării etc., toate însă integrate într-un program educaŃional coerent (3).
Educarea sensibilităŃii estetice presupune atât dezvoltarea afectivităŃii, a necesităŃii de
autocunoaştere, de autoexprimare şi autorealizare cât şi asimilarea progresivă a unor
modalităŃi de cunoaştere sensibilă, care să-l ajute pe elev în perceperea, înŃelegerea mesajului
operei, a finalităŃii ei artistice şi social – culturale.
7.2.3. Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei.
Dezvoltarea aptitudinilor, intereselor şi înclinaŃiilor elevilor reprezintă un obiectiv important
al şcolii. În ceea ce priveşte aptitudinile artistice, educaŃia estetică urmăreşte atât depistarea
acestora de la vârsta cea mai fragedă, cât şi asigurarea condiŃiilor şi mijloacelor necesare
pentru dezvoltarea lor. Indiferent despre ce fel de aptitudini este vorba – muzicale, literare,
coregrafice, plastice etc. – toŃi copiii, cu mici excepŃii, sunt capabili să asculte muzică, să
recite, să deseneze sau să danseze. Nu toŃi desfăşoară aceste activităŃi în acelaşi grad, între ei
existând deosebiri calitative evidente. Cunoaşterea acestor deosebiri este indispensabilă
pentru desfăşurarea educaŃiei estetice în cadrul şcolii. Aptitudinile artistice, ca de altfel orice
aptitudine, se dezvoltă prin exersare. De aceea sarcina şcolii constă în iniŃierea elevilor de
timpuriu cu tehnicile diferitelor arte, antrenarea lor la exerciŃiile de creaŃie, studierea
manifestărilor fiecărui elev şi stimularea iniŃiativelor artistice, iar în cazul unor semne
promiŃătoare îndrumarea elevilor spre şcolile speciale de artă. La vârsta adolescenŃei, când
elevii devin conştienŃi de aptitudinile lor şi de rolul exerciŃiilor în dezvoltarea capacităŃilor lor,
ei vor fi îndrumaŃi şi stimulaŃi treptat spre un proces de autoeducaŃie în domeniul artistic
preferat. Antrenarea elevilor în exerciŃii sistematice, specifice domeniului artistic pentru care
ei dovedesc aptitudini şi conducerea lor cu tact reprezintă o dovadă a măiestriei pedagogice.
 7.3. ConŃinutul si modalităŃile de realizare a educaŃiei estetice în
scoală
ConŃinutul educaŃiei estetice în şcoală este concretizat în ceea ce se înŃelege prin
cultură estetică. La rândul ei, cultura estetică şcolară se prezintă sub două ipostaze:
a) cultura obiectivă reprezentată de un ansamblu de cunoştinŃe şi capacităŃi estetice,
prevăzute în documentele şcolare şi transmise în procesul instructiv – educativ din
şcoală.
b) cultura subiectivă care ne apare – aşa cum remarcă G. Văideanu – “ca rezultat
spiritual produs în individ de asimilarea culturii obiective”. Acest rezultat spiritual
se concretizează într-un ansamblu de capacităŃi, aspiraŃii, sentimente şi convingeri
estetice, toate subsumate şi integrate unui ideal estetic.
Atitudinea estetică (cu toate componentele ei) reprezintă rezultatul interiorizării
culturii estetice obiective. Procesul acesta de interiorizare şi de formare a culturii estetice
subiective (care dă sens individual atitudinii estetice) se realizează prin educaŃie, prin
autoeducaŃie cât şi prin influenŃele mediului. ModalităŃile de realizare a educaŃiei estetice pot
fi grupate în funcŃie de mijlocul utilizat: frumosul natural, ambianŃa socială, literatura,
muzica, arta plastică etc.
Elementul cel mai general şi care acŃionează de la început asupra “sensibilităŃii”,
asupra laturii afective a copilului, încă înainte de şcoală dar şi după aceea, îl constituie
frumosul natural. Succesiunea anotimpurilor, răsăritul şi apusul soarelui, o noapte înstelată,
un câmp înflorit, o pădure înclinându-se sub bătaia vântului, un cer senin şi o linişte
odihnitoare, toate pot deveni prilej de a atrage atenŃia copilului asupra frumosului din natură
şi a-l ajuta să-l perceapă, să reacŃioneze emoŃional şi să vibreze intern la contactul cu el. De
asemenea, ambianŃa, cadru social în care trăieşte elevul (locuinŃa, şcoala, clasa, strada,
ceremonialul, vestimentaŃia, design-ul industrial, design-ul specific tehnologiei informatizate,
artizanatul, relaŃiile dintre oameni etc.) toate exercită o influenŃă pozitivă sau negativă în acest
sens. Ele devin un puternic mijloc de influenŃare a sensibilităŃii elevilor mai ales dacă atenŃia
lor este orientată în direcŃia perceperii şi aprecierii frumosului social. De altfel, numeroasele
implicaŃii sociologice (moda, design-ul etc.) ca şi cele psihologice (formarea gustului, a
creativităŃii etc.) nu pot fi ignorate în procesul organizării educaŃiei estetice din şcoală.
În procesul de învăŃământ educaŃia estetică se realizează prin toate disciplinele şcolare.
Fireşte această contribuŃie nu este egală. Ea depinde de specificul şi conŃinutul obiectului de
învăŃământ, precum şi de pregătirea profesorului pentru a introduce pe elev în “lumea
frumosului” prin obiectul său de specialitate. Date fiind importanŃa literaturii, muzicii şi
desenului în sfera culturii generale şcolare ne vom opri cu analiza doar la cele trei forme
corespunzătoare de educaŃie estetică.
EducaŃia pentru şi prin valori literare. Literatura ca “arta cuvântului” deŃine un loc
primordial în educaŃia estetică şcolară. “Cuvântul” ca materie primă pentru literatură dispune
de multiple posibilităŃi de a crea imagini vizuale, auditive, tactile şi gustative şi în acelaşi timp
de a provoca stări de spirit foarte diverse (admiraŃie, revoltă, contemplare etc.). De aici,
importanŃa a două obiective specifice, anume dezvoltarea sensibilităŃii şi simŃului literar şi
dezvoltarea capacităŃii de a discerne frumuseŃea lumii reale de aceea creată prin ficŃiune în
cadrul unei opere literare rezultat al receptării poetice prin lectură artistică. A dezvolta
receptivitatea literar artistică a elevilor înseamnă a mări coeficientul de receptare senzorială şi
emoŃională a textului ca structură artistică (metaforică, cu ritm, rimă, frazare, sonoritate).
Totodată, aceasta înseamnă să doreşti, să simŃi nevoia să citeşti poezie bună, eseu, proză,
teatru etc., să poŃi aprecia ceea ce lecturezi prin introducerea unor categorii estetice, cum sunt
frumosul, grotescul, sublimul, tragicul, comicul, satiricul, ironicul, umoristicul, dar şi opusul
acestora în sens valoric. Nu în ultimul rând, se impune şi dezvoltarea spiritului creativ ca
formă de autoexprimare artistică prin intermediul cuvântului, de a aprecia în context larg
frumuseŃea limbii ce o vorbim cu toŃii, limba română.
EducaŃia pentru şi prin valori plastic – picturale. Socotit ca formă de expresie a
dinamismului interior, desenul în toate formele sale (desen după natură, decorativ, artistic,
tehnic etc.) reprezintă principalul mijloc de familiarizare a elevului cu limbajul artelor
plastice, de stimulare a expresivităŃii plastice x) . Această componentă a educaŃiei estetice îşi
propune să dezvolte la elevi capacitatea de a discerne frumosul pictural de nonpictural,
figurativul de nonfigurativ, să le formeze abilităŃi vizuale şi manuale, gustul şi imaginaŃia, dar
şi elementele de gândire şi comunicare plastică (a trasa şi înŃelege un plan, o schiŃă, un proiect
a comunica în limbaj plastic ceea ce simte, gândeşte şi trăieşte). Totodată educaŃia plastic –
picturală urmăreşte să-i iniŃieze pe elevi în perceperea, priceperea şi crearea raporturilor
plastice – culori, linii, armonii şi forme de reprezentare vizuală, le dezvoltă – după cum
remarcă R. Arnheim – capacitatea de a observa spaŃiul în raport cu tehnicile bi şi
tridimensionale, le perfecŃionează modalităŃile de interacŃiune dintre comportamentul motor şi
controlul vizual, raporturile dintre orizontalitate şi verticalitate, ca elemente ale morfologiei
compoziŃiei, aşa cum este măsura pentru muzică. (cf.3)
EducaŃia pentru şi prin valori muzicale. Dintre toate artele, muzica este cel mai
aproape de sufletul omenesc, fiind prezentă în toate etapele devenirii sale. De la cântecul de
leagăn, la cele şcolăreşti, de dragoste, ostăşeşti, doine, cântece haiduceşti şi până la cele
funebre omul a găsit mereu ocazia să-şi exprime “simŃirea” şi să găsească în muzică curaj,
alinare etc x). EducaŃia muzicală constă, în principal, în sensibilizarea elevului la valoarea
melodică a unui text muzical global sau prin componentele lui – temă, armonie, polifonie,
timbru, dinamică. FinalităŃile ei vizează crearea acelei unităŃi neegalabile dintre om şi muzică
prin rezonanŃă afectivă şi inefabil, formarea şi rafinarea gustului muzical, discernerea
muzicalului de nonmuzical, vizând desigur şi dezvoltarea auzului muzical, stăpânirea
limbajului specific (notaŃie) şi a structurii unei opere muzicale ş.a. În cazul elevilor care
manifestă aptitudini pentru acest domeniu al artei se poate atinge şi treapta creaŃiei muzicale
pe temeiul unirii dintre reacŃia emoŃional afectivă, starea de contemplare psihologică senină,
participarea intelectivă şi volitivă (ascultare calitativă, lăuntrică, înŃelegerea superioară a
operei muzicale).
EducaŃia estetică se realizează şi prin alte forme ale artei – arhitectură, teatrul, filmul,
ca şi prin mijloacele de comunicare în masă. Procesul acesta este deosebit de complex. El cere
sensibilitate şi efort modelator dar şi competenŃă organizatorică şi metodologică. Formele ei
de realizare sunt foarte variate. Ele cuprind întregul proces de învăŃământ, orele de dirigenŃie,
activităŃile extradidactice, totul poate sluji preocupărilor educative de potenŃare a setei de
trăire a frumosului, de formare a conduitelor civilizate, întemeiate pe valorile esteticii
integrative, de stimulare a energiilor creatoare, concomitent cu pregătirea elevilor pentru a
respinge urâtul şi tot ce-i legat de el în plan estetic, etic, filozofic şi educaŃional.

x)
Obiectivele cadru ale educaŃiei plastice la cls. V-VIII vizează: dezvoltarea capacităŃii de exprimare plastică
utilizând materiale, instrumente şi tehnici variate; dezvoltarea sensibilităŃii, a imaginaŃiei şi a creativităŃii
artistice; cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj plastic; dezvoltarea capacităŃii de receptare a mesajului
vizual artistic. (Curriculum naŃional, Aria curriculară “Arte”, Buc., 1999, p.11, Broşura nr.8)
x)
În şcoala generală educaŃia muzicală urmăreşte următoarele obiective cadru: dezvoltarea capacităŃii
interpretative (vocale şi instrumentale); dezvoltarea capacităŃii de receptare a muzicii şi formarea unei culturi
muzicale; cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj muzical; cultivarea sensibilităŃii, a imaginaŃiei şi a
creativităŃii muzicale. ( Curriculum naŃional. Programe şcolare pentru cls. V-VIII. Aria curriculară “Arte”, 1999)
 BIBLIOGRAFIE

1. Cristea, S., "DicŃionar de pedagogie", Ed. Litera, Bucureşti : Chişinău, 2000

2. Dancsuly,A. ş.a., "Pedagogie", E.D.P., Bucureşti, 1979
3. Neacşu, I., "EducaŃia estetică", în Curs de pedagogie, T.U.B., 1988
4. Nicola, I., "Pedagogie", E.D.P., Bucureşti, 1994
5. Pascadi, I., "Idealul şi valoarea estetică", Bucureşti, 1966
6. Salade, D., " EducaŃia prin artă şi literatură", E.D.P., Bucureşti, 1973
Ciurea, R.,
7. Văideanu, G., "Cultura estetică şcolară", E.D.P., 1967