CAPITOLUL 1

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – INSTITUŢIA

CEA MAI IMPORTANTĂ ÎN GESTIONAREA BUGETELOR PUBLICE

1.1. Atribuţiile şi rolul Ministerului Finanţelor Publice

Funcţionarea normală a economiei naţionale presupune existenţa unui organism care să aibă
ca principal obiectiv crearea „regulilor jocului” şi controlul asupra modul de derulare a activităţilor
economico-financiare. În acest scop, în cadrul Guvernului, fiinţează Ministerul Finanţelor Publice.
Ministerul Finanţelor Publice are, conform legilor în vigoare,1 71 de atribuţii, dintre care
cele referitoare la activitatea bugetară sunt următoarele:
§ coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul
bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi
ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie;
§ dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;
§ emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a
acestora;
§ solicită rapoarte şi informaţii oricăror instituţii care gestionează fonduri publice;
§ aprobă clasificaţiile bugetare, precum şi modificările acestora;
§ analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;
§ asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale
veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru
reglementarea situaţiei;
§ blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal
sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite;
§ dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea modului de utilizare a
fondurilor publice destinate cofinanţării în bani, rezultate din contribuţia financiară externă acordată
Guvernului României;
§ colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe, a
balanţei creanţelor şi angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar şi valutar.
Pentru punerea în practică a acestor atribuţii ale Ministerului Finanţelor Publice se realizează
pe baza următoarelor principii:2
a. coerenţa, stabilitatea şi predictibilitatea cadrului macroeconomic;
b. armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;
c. întărirea autorităţii instituţiei;
d. perfecţionarea managementului fondurilor publice;
e. transparenţa activităţii în toate domeniile de activitate;
f. satisfacerea aşteptărilor partenerilor sociali;
g. asigurarea unui mediu de afaceri concurenţial şi predictibil.
Principalul rol al acestui minister este ca, alături de celelalte ministere, să elaboreze şi să
pună în practică Programul de guvernare. În acest sens se urmăreşte îndeplinirea funcţiilor: de
strategie financiară; de administrare a fondurilor financiare publice şi a datoriei publice interne şi
externe; de exercitare a controlului financiar; de creare şi implementare a politicilor fiscale,
bugetare, economice şi sociale şi de elaborarea a dispoziţiilor contabile.

1
Hotărârea Guvernului nr. 267/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, Monitorul
Oficial al României nr. 179/21 martie 2003, art. 3
2
Hotărârea Guvernului nr. 267/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, Monitorul
Oficial al României nr. 179/21 martie 2003, art. 2 (4)

1
 Pentru buna desfăşurarea a procesului bugetar Ministerul Finanţelor Publice coordonează
întreaga activitate de fundamentare a indicatorilor financiari ce urmează a fi bugetizaţi şi în acest
scop preia proiectele de buget de la :
- toate ministerele şi instituţiile centrale – bugetul ordonatorilor principali de credite;
- de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, proiectul bugetului asigurărilor sociale de
stat;
- de la Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice judeţene primeşte date centralizate privind
obligaţiile băneşti ale contribuabililor din teritoriu şi raportări zilnice despre execuţia de casă a
bugetului de la Trezoreria Judeţeană; şi de asemenea datele centralizate de la Consiliile Judeţene
şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind proiectul bugetului unităţii administrativ-
teritoriale, în vederea luării în calcul a indicatorilor de înscris în bugetul de stat cu referire
specială la veniturile de echilibrare solicitate.
După adoptarea de către Parlament a legii bugetului de stat Ministerului Finanţelor Publice
veghează la încasarea veniturilor şi, prin distribuire şi redistribuirea acestora, asigură desfăşurarea
activităţilor de interes public.
Deoarece activitatea ministerului se întinde pe toată perioada derulării procesului bugetar şi
în toate fazele acestuia (chiar şi în faza legislativă) structura organizatorică este foarte complexă.

1.2. Organizarea Ministerului Finanţelor Publice

Pentru a putea îndeplini sarcinile ce-i revin organigrama ministerului cuprinde 1511 posturi
repartizate pe şase secretari de stat şi pe 26 de direcţii subordonate acestora.3 Aceste direcţii sunt:
1. Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare
2. Direcţia generală de programe bugetare sectorială şi securitate socială
3. Direcţia reglementarea achiziţiilor publice şi prioritizarea investiţiilor publice
4. Direcţia generală a contabilităţii publice
5. Direcţia generală de control financiar preventiv
6. Unitatea de management a Trezoreriei statului
7. Direcţia generală a finanţelor publice externe
8. Direcţia generală pentru acorduri, cooperare şi decontări externe
9. Direcţia de evaluare a veniturilor bugetului general consolidat
10. Direcţia generală a fondului naţional de preaderare
11. Oficiul de plăţi şi contracte Phare
12. Direcţia generală de armonizare legislativă şi integrare europeană
13. Direcţia generală a politicilor şi resurselor umane
14. Direcţia buget şi contabilitate internă
15. Direcţia generală a tehnologiei informaţiei
16. Direcţia generală a serviciilor administrative, patrimoniu şi arhivare
17. Direcţia generală de politici şi legislaţie privind veniturile bugetului general consolidat
18. Direcţia de reglementări contabile
19. Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul, sindicatele şi patronatul
20. Direcţia generală de administrare şi control a activelor statului
21. Direcţia generală de proceduri pentru gestiunea veniturilor bugetului general
consolidat
22. Direcţia generală de proceduri şi gestiune a colectării veniturilor bugetare
23.Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor
24. Direcţia generală de revizie fiscală şi de metodologie şi proceduri pentru control
25. Garda financiară
3
Hotărârea de Guvern nr. 601/2003 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 267/2003 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, Monitorul Oficial al României nr. 378/2 iunie 2003, anexa

2
 26. Agenţia naţională de plăţi.
Dintre toate cele 26 de direcţii în activitatea bugetară sunt implicate nu mai puţin de 12.
Acest lucru arată clar importanţa pe care o joacă buna derulare a procesului bugetar în cadrul
ministerului.
Una din direcţiile cu cel mai mare impact asupra derulării operaţiunilor bugetare este
Unitatea de management a Trezoreriei statului care se organizează şi funcţionează la nivel de
direcţie generală.

1.3. Necesitatea existenţei Trezoreriei Finanţelor Publice

În condiţiile de aplicare a procesului de reformă în toate domeniile de activitate, prin trecerea

de la o economie centralizată la o economie de piaţă modernă, s-au produs modificări importante şi
în sistemul financiar, cu consecinţe asupra finanţelor sectorului public. În aceste condiţii, pentru
realizarea atributelor finanţelor publice, era necesar un sistem propriu de organizare unitar şi
complet, care să permită intervenţia în orice moment şi în toate fazele de execuţie. Un astfel de
sistem de organizare a urmăririi acţiunilor finanţelor publice îl reprezintă Trezoreria, concepută într-
un sistem unitar de organizare la nivel centra şi teritorial. Această instituţie este structurată
asemănător băncilor, având o unitate centrală, Trezoreria Centrală, subordonată Ministerului
Finanţelor Publice, şi unităţilor teritoriale în funcţie de structura administrativ-teritorială a ţării.
Derularea execuţiei bugetare prin trezoreria publică asigură protejarea finanţelor publice de
influenţele rezultate din inflaţie, trecerea la privatizare, evoluţia cursului valutar şi utilizarea în
condiţii de eficienţă a disponibilităţilor de fonduri băneşti.
Necesitatea înfiinţării Trezoreriei Finanţelor Publice, odată cu începerea perioadei de
tranziţie la o economie de piaţă, s-a datorat, în primul rând, modificărilor apărute în organizarea şi
conducerea procesului bugetar, deoarece începând cu anul 1991 Banca Naţională a României a
renunţat la execuţia bugetului, păstrând numai contul de trezorerie al statului, orientându-şi
activitatea cu prioritate pentru soluţionarea problemelor ce privesc circulaţia bancară şi emisiunea
monetară. Diversificarea sistemului bancar a crea probleme asupra controlului execuţiei bugetare,
deoarece nu se mai exercită nici un control asupra operaţiunilor de încasare a veniturilor şi cele de
efectuare a cheltuielilor bugetare, din partea băncilor comerciale, unde finanţele publice îşi au
conturile. Întrucât organizarea actuală a sistemului bancar prezintă un mare risc pentru sectorul
public, fiind supusă regimului falimentului, victime fiind chiar economiile unora dintre noi, la fel s-
ar putea întâmpla şi cu finanţele publice, dacă acestea ar fi gestionate de o bancă. Pentru aceasta s-a
creat acest sistem de organizare a execuţiei, care să asigure protejarea finanţelor sectorului public de
toate riscurilor.
Înfiinţarea Trezoreriei Finanţelor Publice în România, completează cadrul instituţional prin
care statul şi-a creat posibilitatea de a-şi stabili şi aplica politica de venituri şi cheltuieli,
organizându-şi activitatea atât la nivel central cât şi în teritoriu. Prin trezorerie se poate cunoaşte şi
rezolva toate implicaţiile specifice gestiunii financiare publice.
Trezoreria facilitează folosirea de către Ministerul Finanţelor Publice, cu ocazia întocmirii,
aprobării şi execuţiei bugetelor, a instrumentelor de analiză fundamentală şi de supraveghere a
realizării echilibrului bugetar, monetar, valutar şi a datoriei publice. Premisele înfiinţării Trezoreriei
Finanţelor Publice, în ţara noastră au fost următoarele:4
- - reorganizarea băncilor şi consecinţele acesteia asupra execuţiei finanţelor publice;
- - schimbarea concepţiilor privind administrarea şi utilizarea resurselor financiare publice;
- - necesitatea echilibrului finanţelor publice în cadrul fiecărei componente a sistemului
fondurilor de resurse financiare publice;
- - scoaterea bugetului asigurărilor sociale de stat în afara bugetului de stat;
4
Mihai Aristotel Ungureanu – Organizarea şi conducerea activităţii trezoreriei finanţelor publice în economia de
piaţă a României, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 1996, p. 122-125

3
- - întărirea autonomiei finanţelor locale, împuternicită prin lege să efectueze execuţia de clasă
a bugetului de stat;
- - înfiinţarea şi funcţionarea fondurilor speciale în afara bugetelor de stat.
Înfiinţarea Trezoreriei Finanţelor Publice în 1992, a condus la preluarea atribuţiei execuţiei
de casă a bugetului public, prin sistemul trezoreriei finanţelor publice. S-a elaborat cadrul legislativ
pentru exercitarea de către Ministerul Finanţelor Publice a atribuţiilor ce-i revin în domeniul
finanţelor publice pentru urmărirea execuţiei bugetare. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a fost
autorizat să înfiinţeze în cadrul organelor financiare subordonate, anume: Direcţii Generale ale
Finanţelor Publice Judeţene şi a Municipiului Bucureşti, Administraţii Financiare, Circumscripţii
Financiare şi Percepţii Rurale. În baza cadrului legal s-a constituit un sistem unitar de organizare şi
funcţionare a trezoreriilor finanţelor publice atât la nivel central, cât şi la organele teritoriale, ce
prezintă următoarele avantaje:
 s-a organizat controlul din partea Ministerului Finanţelor Publice asupra următoarelor
operaţiuni: îndeplinirea obligaţiilor către buget de către toţi contribuabilii, prin organizarea evidenţei
pe plătitori;
 la nivelul fiecărei trezorerii se poate acţiona operativ pentru respectarea termenelor de
plată şi reducerea rămăşiţelor de încasat; se stabilesc totalul debitelor şi încasărilor pe fiecare plătitor
şi efectuarea cheltuielilor de către instituţiile publice din creditele bugetare aprobate, mijloacele
extrabugetare şi fondurile speciale;
 s-a perfecţionat sistemul informaţional şi decizional pentru o mai relevantă şi rapidă
raportare cu privire la urmărirea execuţiei bugetare.
Cu toate că în Legea Finanţelor Publice nu s-a avut în vedere necesitatea şi rolul trezoreriei
statului în relaţiile financiare ale României, totuşi se afirmă următoarele: Ministerul Finanţelor
Publice întocmeşte, coordonează şi foloseşte în condiţiile legii, pentru conducerea trezoreriei
naţionale, documente de analiză fundamentală cum sunt balanţa de plăţi externe, balanţa creanţelor
şi a angajamentelor externe pe ţări. Astfel, în ţările cu economie dezvoltată este statuată necesitatea
şi rolul trezoreriei în sistemul relaţiilor financiare, valutare şi monetare ale statului. Pentru protejarea
finanţelor sectorului public de toate riscurile, cum ar fi efectele inflaţiei, tranziţiei şi pentru utilizarea
eficientă a fondurilor în conformitate cu destinaţiile prevăzute de lege, s-a realizat reforma în
sistemul financiar românesc şi s-a trecut la derularea execuţiei financiare a sectorului public prin
trezorerie. Astfel, statul îşi poate realiza veniturile necesare pentru finanţarea diferitelor cheltuieli ce
revin în decursul unui an bugetar.
În condiţiile economiei de piaţă, trezoreria este în primul rând o bancă a Finanţelor Publice.
Ea reprezintă un sistem operaţional de plăţi şi încasări ce provine de la bugetul public naţional şi din
fonduri extrabugetare, în vederea asigurării echilibrului financiar. Odată cu înfiinţarea trezoreriei au
fost soluţionate importante probleme financiare cum ar fi: gestionarea creditelor externe primite de
la instituţiile financiare internaţionale pentru sprijinirea programelor de reformă instituite de
Guvern; mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea deficitului bugetar şi
pentru plata dobânzilor la datoria publică internă şi externă; finanţarea obligaţiilor statului asumate
prin acorduri guvernamentale cu decontare în conturile cliring barter şi cooperare economică pentru
echilibrarea importurilor cu exporturilor pe baza acestor relaţii. Ministerul Finanţelor Publice
împreună cu Banca Naţională a României urmăreşte perfecţionarea operaţiunilor de trezorerie, prin
măsurile ce le adoptă, pentru a cunoaşte în orice moment disponibilităţile existente şi totodată este
necesară o politică de previziune din parte acestora, cu privire la necesarul de împrumut pentru
finanţarea deficitului bugetar. Fructificarea disponibilităţilor fondului public sprijină procesul de
tranziţie şi restructurare economică la care participă trezoreria statului în colaborare cu Ministerul
Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, sprijiniţi de specialişti ai Băncii Mondiale care
sunt adepţii emisiunii de titluri de stat.

1.4. Locul şi rolul Trezoreriei Finanţelor Publice în sistemul instituţiilor publice din România

4
 Trezoreria, ca administraţie, este serviciul public însărcinat cu gestiunea fondului public, în
sensul casieriei, dar mai ales cu asigurarea echilibrului permanent dintre încasările generatoare de
lichidităţi şi plăţile exigibile, dintre veniturile publice şi cheltuielile publice, cu finanţarea deficitului
bugetar, cu gestionarea datoriei publice şi altele, toate acestea concurând la asigurarea echilibrului
monetar şi a echilibrului general al economiei.5
Trezoreria a existat în ţara noastră înaintea celui de-al doilea război mondial într-o altă formă
decât cea care se generalizează în sistemul actual al finanţelor publice. Până în anul 1925, pe lângă
Ministerul Finanţelor Publice a funcţionat şi o Casierie Centrală a Tezaurului, după care serviciul
operaţiunilor de trezorerie a fost preluat de Banca Naţională a României pe linia execuţiei bugetelor.
În condiţiile economiei de piaţă, trezoreria este concepută ca un sistem operaţional în cadrul
Ministerului Finanţelor Publice, prin care se efectuează următoarele tipuri de operaţiuni: financiare
şi băneşti, bugetare şi extrabugetare ale sectorului public şi contabilitatea cestora, controlul fiscal
asupra încasărilor la termen a veniturilor, controlul fiscal asupra finanţării cheltuielilor instituţiilor
publice, refinanţarea deficitului bugetar, lansarea împrumuturilor de stat, plasarea disponibilităţilor
sectorului public. Prin urmare, întreaga execuţie bugetară se realizează prin trezorerii, volumul
operaţiunilor desfăşurate în cadrul ei, evidenţiază rolul deosebit de important al trezoreriei în
activitatea financiară.
Astăzi funcţiile trezoreriei sunt influenţate de diversificarea şi complexitatea rolului statului
modern care a impus regândirea şi redimensionarea fluxurilor monetare prin trezorerie.
Funcţia de bază a trezoreriei este cea atribuită de finanţele publice, care o consideră o
casierie unde sunt depuse şi gestionate fondurile statului şi o bancă cu activitate de credit pe termen
scurt, ce echilibrează în orice moment intrările şi ieşirile de fonduri. Pe lângă aceste două funcţii ale
trezoreriei se adaugă şi cea de control asupra ansamblului de activităţi financiare ale statului.
Trezoreria în calitate de casier este implicată în desfăşurarea următoarelor operaţiuni şi
anume: execuţia de casă a operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate de stat şi asigurarea existenţei
de disponibil suficient pentru acoperirea cheltuielilor. Execuţia de casă a operaţiunilor de încasări şi
plăţi constă în executarea operaţiunilor ce aparţin statului, instituţiilor publice prin intermediul
trezoreriei. Toate aceste operaţiuni sunt prevăzute în legea bugetară anuală, în care sunt evidenţiate
veniturile şi cheltuielile bugetare propriu-zise, şi operaţiunile ce aparţin trezoreriei, în conturi
speciale.
Tot în calitate de casier al sectorului public, trezoreria intervine şi în emisiunea titlurilor de
împrumut public şi gestionarea datoriei statului, devenind astfel un instrument de procurare de
resurse, alături de cele bugetare şi de împrumut. Pentru aceasta, ea poate apela la ghişeele unor bănci
comerciale pentru plasarea împrumuturilor.
Pentru împrumuturile la termen scurt, trezoreria are un rol foarte important în emisiunea
bonurilor de tezaur, prin care se urmăreşte asigurarea de lichidităţi suficiente pentru efectuarea
plăţilor la termen, conform angajamentelor asumate. Trezoreria are ca sarcini fundamentale şi
obligaţia de a regla fluxurile financiare pentru ca în orice moment să existe fonduri disponibile
suficiente, pentru a face faţă cheltuielilor statului şi ale corespondenţilor săi. În acest scop prima
operaţiune desfăşurată de trezorerie este să procure bani pentru casieria publică. Această operaţiune
depinde foarte mult de randamentul sectorului privat pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale
programului de guvernare şi aplicare a unor prevederi legale. Astfel, o colectare cât mai bună a
veniturilor este un obiectiv foarte important spre care trebuie să tindă economia României şi ar putea
avea ca rezultat reducerea fiscalităţii. Fluctuaţiile de economie conferă trezoreriei un caracter
dinamic, deoarece cheltuielile se derulează cu o anumită regularitate, pe când veniturile depind de
ritmul activităţilor economice, mai ales impozitul pe profit şi cel pe venit. Aceste fluctuaţii se
combină cu mişcări de fonduri excepţionale cum ar fi: emisiunea de împrumuturi, rambursări în
străinătate şi altele ce imprimă lichidităţilor trezoreriei mari schimbări concretizate în perioadă de
creştere sau de scădere a disponibilului.
5
Tatiana Moşteanu – Finanţe, buget – sinteze teoretice şi aplicaţii practice, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p.
251

5
 În calitate de bancher, trezoreria îmbracă două forme şi anume: în primul rând,
acţionează ca o bancă de depozit ce furnizează capitaluri unor întreprinderi pentru a le asigura
dezvoltarea; în al doilea rând, trezoreria activează ca o bancă de emisiune ce intervine în
domeniul circulaţiei monetare.
În România, potrivit legii finanţelor publice6, este interzisă acoperirea cheltuielilor bugetului
de stat prin recurgerea la emisiunea monetară sau prin finanţare directă de către bănci.
Considerată ca un serviciu al statului, trezoreria asigură echilibrul monetar şi financiar al
statului prin operaţiunile de casierie, bancare şi de contabilitate publică, dar şi prin activitatea de
finanţare şi implementare în domeniul economic şi financiar.
Funcţia de control a finanţelor publice se exercită în special cu ajutorul Trezoreriei Finanţelor
publice. Un control fiscal se poate exercita preventiv pentru verificarea tuturor documentelor de
plăţi, cu sau fără numerar, dar şi pe parcursul execuţiei de casă a bugetelor verificându-se încadrarea
corectă a veniturilor în subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi respectarea plafoanelor creditelor
bugetare deschise.
Prin operaţiunile pe care le efectuează, trezoreria finanţelor publice îndeplineşte mai multe
funcţii7:
☼ casier al sectorului public, deoarece se ocupă de încasarea veniturilor, efectuarea plăţilor
şi păstrarea disponibilităţilor;
☼ este implicată în execuţia de casă a bugetelor publice, adică bugetul de stat, bugetul
local, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile speciale şi mijloacele extrabugetare;
☼ exercită controlul financiar preventiv asupra încasării veniturilor şi încadrării
cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite în prevederile legii bugetelor anuale;
☼ efectuează operaţiunile de decontare în contul instituţiilor publice şi păstrarea
disponibilităţilor acestora în vederea construirii mijloacelor extrabugetare şi fondurilor
sociale;
☼ atrage disponibilităţile din economie de la agenţii economici, instituţii financiare,
populaţie prin constituirea de depozite şi prin împrumuturi de stat lansate pentru a asigura
resursele financiare pentru restructurarea şi retehnologizarea unor sectoare din economie şi
acoperirea deficitului bugetar;
☼ efectuează plasamente financiare din disponibilităţile statului existente temporar în
conturile trezoreriei;
☼ gestionează datoria publică prin folosirea împrumuturilor potrivit destinaţiei prevăzute în
contracte, prin rambursarea creditelor la scadenţă şi prin plata dobânzilor;
☼ ţine evidenţa contabilă a operaţiunilor privind execuţia de casă a bugetului, pentru
încasări şi plăţi, cu ajutorul conturilor sintetice şi analitice desfăşurate pe subdiviziunile
clasificaţiei bugetare şi pe plătitori;
☼ funcţionarea normală a sistemului informaţional contabil, prin raportarea rezultatelor
execuţiei bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat.
Trezoreria generează o adevărată reţea de fluxuri monetare la nivelul căreia se asigură
legătura dintre încasări şi plăţi şi posibilitatea de cunoaştere, previziune, urmărire şi menţinere a
echilibrului acestora în execuţie pentru a exista în orice moment disponibilităţi8.
În condiţiile economiei actuale, pe lângă funcţiile tradiţionale, Trezoreriei Finanţelor Publice
îi revine şi sarcina de menţinere a echilibrului monedei şi regularizarea economiei naţionale.
Obligativitatea trezoreriei publice de a-şi echilibra intrările de fluxuri financiare cu ieşirile reprezintă
regula de fier care nu poate fi încălcată sub nici o formă, întrucât această instituţie nu poate
funcţiona cu cont descoperit. Fluxurile financiare de intrări trebuie să acopere în întregime în orice
moment al exerciţiului financiar, plăţile. Dacă nu se colectează suficiente resurse proprii din
impozite şi taxe pentru acoperirea plăţilor se apelează la întregirea acestora prin împrumuturi.

6
Legea 500/2002 privind finanţele publice, Monitorul Oficial al României, nr. 597 din 13 august 2002, art. 17
7
Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1029/1992 privind aprobarea Normelor metodologice privind
organizarea şi funcţionarea Trezoreriei Finanţelor Publice
8
Hotărârea Guvernului nr. 78/1991 privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei Finanţelor Publice

6
 A sista plăţile în cursul execuţiei unui buget aprobat, a nu achita la timp salariile sau alte
cheltuieli strict necesare, pe lângă consecinţele directe asupra obiecţilor respectivi, ar crea o
puternică stare de panică şi incertitudine asupra instituţiilor statului cu implicaţii dintre cele mai
nefavorabile asupra întregii economii.
Regulile pe care şi le-a asumat trezoreria statului, după care să funcţioneze sunt cele rezultate
din obligaţia asigurării fondurilor necesare statului în orice moment al exerciţiului, pentru ca acesta
să-şi poată îndeplini în cât mai bune condiţii funcţiile şi atribuţiile complexe pe care le are.9
Trezoreria publică este personificarea financiară a statului şi are ca funcţie principală
perceperea veniturilor din impozite, taxe, venituri nefiscale şi de capital, şi efectuarea plăţilor
cheltuielilor publice prevăzute în bugetul public.
În finanţele moderne, la funcţiile de casierie şi de bancă ale Trezoreriei Finanţelor Publice se
adaugă şi cea a controlului asupra ansamblului de activităţi financiare ale statului.
Tot în cadrul funcţiilor trezoreriei statului este inclusă şi funcţia de asigurare a contabilităţii
sintetice şi analitice privind execuţia de casă a bugetului public, constituirea şi utilizarea mijloacelor
extrabugetare şi a fondurilor cu destinaţie specială, cu ajutorul conturilor sintetice şi analitice
desfăşurate pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, urmărind în mod deosebit: întocmirea zilnică şi
lunară a balanţei de verificare privind operaţiunile derulate prin trezorerie şi asigurarea lucrărilor de
încheiere a execuţiei financiare, la finele anului, cu întocmirea bilanţului contabil anual.
În concluzie, trezoreria trebuie nu numai să încaseze veniturile bugetare şi să finanţeze
cheltuielile publice, ci şi să asigure punerea în aplicare a politicii economice şi monetare a
statului, pentru a asigura echilibrul general al monedei şi al economiei.10

1.5. Organizarea Trezoreriei Finanţelor Publice în România

În anul 1992 la nivelul Ministerului Finanţelor Publice s-a organizat Trezoreria Finanţelor
Publice11. Trezoreria este organizată şi funcţionează ca un sistem unitar atât la nivel central în cadru
Ministerului Finanţelor Publice, cât şi în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice, al
administraţiilor şi al percepţiilor financiare, pentru cuprinderea tuturor operaţiunilor financiare ale
sectorului public. Astfel, Trezoreria Finanţelor Publice este organizată în modul următor:
- trezoreria centrală;
- trezoreria judeţeană şi a Municipiului Bucureşti;
- trezoreria municipală;
- trezoreria orăşenească.

1.5.1. Organizarea Trezoreriei centrale

La nivelul central, trezoreria este organizată în cadrul Direcţiei Generale a Trezoreriei din
cadrul Ministerului Finanţelor Publice, cu următoarele atribuţii şi anume:
o elaborează norme de organizare şi funcţionare a trezoreriilor teritoriale şi îndrumă activitatea
lor;
o elaborează norme de organizare şi funcţionare a trezoreriilor teritoriale şi îndrumă activitatea
lor;
o ţine evidenţa contabilă cu privire la constituirea şi utilizarea fondurilor statului;
o deschide credite bugetare la trezoreriile teritoriale pe bază dispoziţiilor ordonatorilor
principali de credite;
o efectuează operaţiunile de decontare între trezoreriile judeţene;
o efectuează plasamente financiare pe termen;
9
Tatiana Moşteanu – Finanţe buget, sinteze teoretice şi aplicaţii practice, Editura Economică, Bucureşti, 2001. p. 254
10
Tatiana Moşteanu – Finanţe buget, sinteze teoretice şi aplicaţii practice, Editura Economică, Bucureşti, 2001. p. 255
11
Emilian Drehuţă – Trezoreria finanţelor publice, Editura Agora, Bacău, 1994, p.56

7
 o gestionează datoria publică internă şi externă;
o elaborează lucrări care oglindesc execuţia bugetară;
o elaborează raportul şi contul general de execuţie al bugetului de stat, fondurilor speciale şi
extrabugetare.

1.5.2. Organizarea Trezoreriilor judeţene

La nivelul judeţelor şi al Municipiului Bucureşti trezoreria este organizată ca direcţie cu

următoarele sarcini:
§ contabilitate, buget şi metodologie;
§ să coordoneze şi să sintetizeze fluxurile financiare ce aparţin trezoreriilor locale,
gestionând contul corespunzător al trezoreriilor judeţene, deschis la sucursalele judeţene ale
Băncii Naţionale a României;
§ să organizeze şi să coordoneze activitatea trezoreriilor municipale şi orăşeneşti;
§ să efectueze operaţiunile de decontare între trezoreriile locale şi trezoreriile subordonate;
§ să deschidă credite bugetare şi conturile bancare corespondente;
§ să gestionează conturile corespondente ale ordonatorilor secundari de credite, finanţaţi
din bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat în toate trezoreriile locale;
§ să asigure încheierea exerciţiului financiar la nivelul judeţului şi al Municipiului
Bucureşti şi întocmeşte bilanţul contabil centralizat al trezoreriei;
§ să propună măsuri pentru asigurarea încasării veniturilor şi întărirea controlului asupra
efectuării cheltuielilor bugetare;
§ să coordoneze activitatea compartimentelor casierie-tezaur pentru asigurarea numerarului
necesar efectuării de plăţi, redistribuirea soldului de casă şi stabilirea plafonului de casă.
Organigrama Trezoreriei Judeţene este prezentată în figura nr. 1.

D ire c to r G e n e ra l a l D ire c ţie i G e n e ra le J u d e ţe n e a F in a n ţe lo r P u b lic e

D ir e c t o r T r e z o r ie r

C o n t a b ilit a t e ş i d e c o n t a r i M e to d o lo g ie , v e rific a re g e s tiu n i, c a s ie rie B u g e te lo c a le , e la b o ra re ş i d ă ri d e s e a m ă

Figura nr.1.Organigrama Trezoreriei judeţene

1.5.3. Organizarea Trezoreriilor municipale

La nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor sunt organizate trezorerii executive, între

acestea şi cea judeţeană realizându-se fluxuri operaţionale de decontare.
Trezoreria municipală este organizată la nivel de Administraţie Financiară a Municipiului
şi are în structura sa următoarele servicii:
a. serviciul de control şi evidenţă venituri;
b. serviciul de control şi evidentă cheltuieli;
c. serviciul contabilitate-decontări;
d. serviciul casierie-tezaur.12
La serviciul de control şi evidenţă venituri din cadrul trezoreriei municipale se urmăreşte:
12
Mihai Aristotel Ungureanu – Organizarea şi conducerea activităţii trezoreriei finanţelor publice în economia de
piaţă a României, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 1996, p. 123-125

8
- - evidenţa veniturilor încasate de la agenţii economici, instituţii publice şi de la persoanele
fizice pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, venituri din
mijloacele extrabugetare şi fonduri speciale;
- - evidenţa analitică pe plătitori, iar prin controlul pe care îl exercită urmăreşte ca veniturile să
fie corect încadrate în conturile sintetice şi analitice conform clasificaţiei bugetare;
- - în baza deconturilor, declaraţiilor de impunere, actelor de impunere şi a dărilor de seamă se
verifică dacă se respectă termenul de vărsare a veniturilor; se calculează şi se aplică majorări de
întârziere prevăzute de lege , dacă este cazul;
- - primeşte, verifică şi înregistrează documentele prin care s-au soluţionat legal cererile de
amânare, eşalonare şi restituire, pentru aplicarea măsurilor cuvenite;
- - primeşte direct sau prin organele de urmărire cererile de compensare între unele impozite şi
taxe prezentate de către contribuabili, le analizează, face propuneri de soluţionare şi le înregistrează
în evidenţa analitică, dacă sunt acceptate;
- - conduce jurnalul privind încasarea veniturilor;
- - stabileşte periodic şi anual sinteza încasării veniturilor pe surse şi plătitori, rămăşiţe de
încasat, pe care le transmite organelor de urmărire fiscală.
Serviciul de evidenţă şi control al cheltuielilor are următoarele activităţi de realizat şi
anume:
- - deschide evidenţa pentru toate instituţiile publice ce îşi vor executa prevederile bugetare
prin trezorerie; primeşte şi verifică actele în baza cărora funcţionează fiecare instituţie, specimenele
de semnături şi stabileşte contul ce se deschide fiecărei unităţi;
- - preia în evidenţă cheltuielile aprobate prin buget fiecărei instituţii publice;
- - conduce evidenţa analitică a conturilor de cheltuieli şi disponibilităţi deschise prin
ministere şi instituţii subordonate, pentru care eliberează extrasele de cont însoţite de documente
justificative;
- - verifică repartizarea creditelor deschise din bugetele locale cu încadrarea lor în suma
creditelor deschise şi totalul disponibilităţilor pe fiecare unitate administrativ-teritorială;
- - exercită controlul preventiv asupra documentelor de plăţi prezentate de ordonatorii de
credite cu privire la: încadrarea plăţilor în limita creditelor bugetare aprobate pe subdiviziunile
clasificaţiei bugetare şi efectuarea plăţilor în limita disponibilităţilor aflate în cont; întocmeşte
jurnale contabile zilnice cuprinzând operaţiuni de încasări şi plăţi.
Serviciul contabilitate-decontări îndeplineşte următoarele atribuţii:
- organizează contabilitatea sintetică şi analitică folosind subdiviziunile clasificaţiei bugetare
pentru evidenţa execuţiei de casă a bugetului, urmărind înregistrarea pe baza documentelor
justificative a operaţiunilor de încasări şi plăţi, în cont sau în numerar;
- întocmeşte situaţiile prin care se raportează execuţia de casă a bugetului de stat, bugetelor
locale, bugetului asigurărilor de stat, mijloace speciale şi fonduri extrabugetare;
- controlează corectitudinea operaţiunilor înregistrate în contabilitate prin întocmirea zilnică şi
lunară a balanţelor de verificare;
- întocmeşte bilanţul contabil anual şi conturile de execuţie;
- asigură întocmirea documentelor privind operaţiunile de plăţi prin contul trezoreriei,
decontările cu trezoreria judeţeană şi bănci;
- întocmeşte şi primeşte avize de debitare şi creditare în conturile trezoreriei.
Serviciul casierie-tezaur din cadrul trezoreriei municipale a fost conceput pentru încasări,
plăţi şi tezaur. La trezoreriile care nu au condiţii de păstrare a tezaurului, casieriile funcţionează
numai pentru încasări, iar activitatea de tezaur şi plăţi este asigurată de o bancă comercială ce
funcţionează în localitate pe bază de contract.
Organigrama trezoreriilor municipale este redată în figura nr. 2.

9
 D ire c to r a l A d m in is tra ţie i F in a n ţe lo r P u b lic e

D ir e c t o r a d ju n c t t r e z o r ie r

S e r v ic iu l c o n t a b ilit a t e d e c o n t ã r i

S e rv ic iu l c a s ie rie te z a u r S e rv ic iu l c o n tro l ş i e v id e n ţa v e n itu rilo r S e rc iv iu l c o n tro l ş i e v id e n ţa c h e ltu ie lilo r

Figura nr. 2. Organigrama Trezoreriilor municipale

1.5.4. Organizarea Trezoreriilor orăşeneşti şi comunale

Trezoreria orăşenească organizată ca serviciu în cadrul circumscripţiei financiare

desfăşoară următoarele activităţi:
- control al veniturilor încasate,
- controlul cheltuielilor,
- contabilitate, decontări
- casierie.
Activitatea de casierie este mult mai limitată în comparaţie cu unităţile superioare ale
trezoreriei deoarece de la acest nivel în jos nu se mai creează serviciu de tezaur, fondurile urmând a
fi transferate către trezoreria municipală la care este arondată.
Organigrama trezoreriilor orăşeneşti este prezentată în figura nr. 3.

Ş e f c irc u m s c rip ţie fin a n c ia ră

S e r v i c iu l t r e z o r e r ie

B ir o u l c o n t a b ili t a t e d e c o n t ã r i

B iro u l c a s ie rie te z a u r B iro u l c o n tro l ş i e v id e n ţa v e n itu rilo r

Figura nr.3. Organigrama Trezoreriilor orăşeneşti

Trezoreriile rurale funcţionează ca un birou în cadrul percepţiei cu aceleaşi activităţi ca şi

trezoreria orăşenească.

Organizarea şi funcţionarea trezoreriei finanţelor publice, atât la nivel central, cât şi în

teritoriu are la bază un mecanism cu ajutorul căruia Ministerul Finanţelor Publice asigură
coordonarea finanţelor sectorului public, într-un sistem unitar şi integrat. La nivelul Ministerului
Finanţelor Publice problemele privind mecanismul de organizare şi funcţionare al trezoreriei
centrale şi teritoriale intră în competenţa Direcţiei Generale de Contabilitate Publică şi Trezorerie
a Statului. La acest nivel s-a elaborat o metodologie unitară de organizare şi funcţionare a
trezoreriei centrale şi teritoriale pe baza căreia Direcţia Generală a Trezoreriei asigură cu ajutorul

10
unităţilor din teritoriu, încasarea veniturilor statului, finanţarea şi controlul cheltuielilor dispuse de
ordonatorii de credite. La nivelul trezoreriei centrale, printr-un sistem informaţional asistat de
calculator se urmăreşte mersul execuţiei bugetare, soldul contului de trezorerie, mişcarea fondurilor
pe baza cărora se efectuează analize şi lucrări de execuţie.
Pentru mai buna înţelegere a modului de organizare şi funcţionare al sistemului de trezorerie
din ţara noastră s-a apelat la schematizarea fluxurilor informaţionale prezentate cu ajutorul figurii
nr. 4.
M IN IS T E R U L F IN A N T E L O R P U B L IC E
U n it a t e a d e m a n a g e m e n t a T r e z o r e r ie i S t a t u lu i

D IR E C T IA G E N E R A L Ã A F IN A N T E L O R P U B L IC E J U D E T E N E D IR E C T IA G E N E R A L Ă A F IN A N T E L O R P U B L IC E B U C U R E S T I
D ire c tia d e T re z o re rie ju d e te a n ã D ire c tia d e T re z o re rie

A D M IN IS T R A T IA F IN A N C IA R Ã A M U N IC IP IIL O R C IR C U M S C R IP T IIL E F IN A N C IA R E A L E O R A S E L O R A D M IN IS T R A Ţ IIL E F IN A N C IA R E A L E S E C T O A R E L O R

T re z o re riile m u n ic ip a le S e rv ic ii d e T re z o re rie T re z o re ria s e c to a re lo r

P E R C E P T II R U R A L E P E R C E P Ţ IIL E F IS C A L E R U R A L E
B i r o u r i d e T re z o r e r i e B iro u ri d e T re z o re rie

Figura nr. 4. Organizarea sistemului Trezoreriei din România

1.6. Funcţionarea unităţilor Trezoreriei Finanţelor Publice

Trezoreria Finanţelor Publice funcţionează atât la nivel central, cât şi la nivelul judeţelor,
municipiilor, oraşelor şi comunelor pe baza unui mecanism corespunzător cu ajutorul căruia
Ministerul Finanţelor Publice asigură coordonarea finanţelor sectorului public într-un sistem unitar
şi integrat. Mecanismul de funcţionare al trezoreriei se realizează prin contul corespondent deschis
la Banca Naţională a României pentru direcţiile de trezorerie judeţene şi a Municipiului Bucureşti,
iar pentru trezoreriile municipale şi orăşeneşti, contul de corespondent este la trezoreriile judeţene.
Toate operaţiunile de încasări şi plăţi ce au loc prin trezoreria statului sunt evidenţiate
conform planului de conturi stabilit de Ministerul Finanţelor Publice care asigură constituirea şi
asigurarea resurselor financiare publice. Contul corespondent al trezoreriei 13 realizează operaţiuni ce
reflectă fluxul de intrări, ieşiri şi stabilirea soldului contului.
Prin contul corespondent al trezoreriei se realizează următoarele operaţiuni ce reflectă
anumite fluxuri:
► intrări/debitări de sume de la agenţii economici ce au conturile deschise la băncile
comerciale pentru achitarea impozitelor şi taxelor către bugetul public naţional, dar şi
încasarea veniturilor extrabugetare şi a fondurilor cu destinaţie specială;
► ieşiri de sume către agenţii economici care au conturile deschise la băncile comerciale
şi care reprezintă plăţi din conturile bugetare, mijloacele extrabugetare şi fondurile speciale
ale instituţiilor publice pentru achitarea mărfurilor primite, servicii prestate, plata salariilor,
investiţii;
► soldul debitor al contului corespondent al trezoreriei care se găseşte în soldul de casă al
bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, soldurile din contul
de mijloace extrabugetare şi mijloace speciale.
Instituţiile publice au obligaţia să efectueze operaţiunile de încasări şi plăţi prin trezoreria
generală a statului, conform prevederilor.
Prin casieria trezoreriei operative se efectuează pe de o parte încasări de sume în numerar de
la agenţii economici, contribuţii ce reprezintă achitarea impozitelor şi taxelor, contravaloarea

13
Tatiana Moşteanu – Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 256

11
bonurilor de tezaur şi obligaţii privind împrumuturile lansate, sumele încasate prin casieria proprie a
instituţiilor care constituie venituri bugetare, iar pe de altă parte eliberări de sume din casierie pe
seama instituţiilor publice privind efectuarea de plăţi în numerar pentru salarii, deplasări, ajutoare,
premii, restituirea de venituri către contribuabili (persoane fizice şi juridice), dacă acestea au fost
încasate fără temei legal. Pe baza documentelor primite se înregistrează toate operaţiunile de
creditare şi debitare în conturile interne ale trezoreriei. În cazul în care se încasează anumite venituri
ce reprezintă plata unor amenzi şi impozite, penalizări, contribuţii la asigurările sociale, se debitează
contul corespondent al trezoreriei şi se creditează contul sintetic ,,veniturile bugetului de stat”,
,,veniturile bugetelor locale”, ,,veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat”, precum şi conturile
analitice deschise pe surse de venituri şi surse de plătitori. La agenţii economici care au conturi
deschise la băncile comerciale se creditează contul corespondent al trezoreriei şi se debitează contul
sintetic, respectiv conturile analitice deschise pe capitole, articole.
Verificarea operaţiunilor efectuate în cadrul unei trezorerii trebuie asigurată zilnic prin
întocmirea balanţei de verificare şi confruntarea cu soldul contului corespondent deschis la
Trezoreria Judeţeană sau Banca Naţională a României, iar la sfârşitul fiecărei luni trebuie să se
întocmească un bilanţ contabil ce se transmite la Ministerul Finanţelor Publice.
Conturile componente ale contului curent general al trezoreriei statului este prezentat în
figura nr. 5.

C e n tr a la B N R
C o n t u l c u r e n t g e n e r a l a l t r e z o r e r ie i s t a t u lu i

M in is t e r u l F in a n ţ e lo r P u b lic e D ir e c ţ iile g e n e r a le a le f in a n ţ e lo r p u b lic e ju d e ţ e n e B ă n c i c o m e r c ia le

T r e z o r e r ia c e n t r a lă C o n t u l c u r e n t a l t r e z o r e r ie i s t a t u lu i C o n t u l c u r e n t a l t r e z o r e r ie i s t a t u lu i
C o n t u l c u r e n t a l t r e z o r e r ie i s t a t u lu i

C o n t u l c u r e n t g e n e r a l p e n t r u p lă ţ i d e m a r e v a lo a r e C o n t u l c u r e n t p e n t r u p lă ţ i d e m a r e v a lo a r e C o n t c u r e n t p e n t r u p lă ţ i d e m a r e v a lo a r e

C o n t u l g e n e r a l p e n t r u p lă ţ i d e m ic ă v a lo a r e C o n t c u r e n t p e n t r u p lă ţ i d e m ic ă v a lo a r e C o n t c u r e n t p e n t r u p lă ţ i d e m ic ă v a lo a r e

C o n t c u r e n t p e n t r u p la s a m e n t e ş i d e f ic it e

C o n t c u r e n t d e f ic it / e x c e d e n t

Figura nr. 5. Contul curent general al Trezoreriei

Sursa: Banca Naţională a României

Contul curent general al trezoreriei statului este structurat în operaţiuni de plăţi de mică
valoare şi de mare valoare. Astfel, acest cont nu poate să redea o imagine clară a rezultatului final al
fluxurilor monetare (intrări şi ieşiri de resurse) pe bugete componente. Aceste informaţii ar fi utile şi
necesare zilnic, atât factorilor de decizie locali, cât şi celor de la nivel central pentru a se putea lua
măsuri în consecinţă, referitoare la accelerarea încasărilor, încetinirea ori chiar oprirea plăţilor, în
cazuri extreme. De asemenea, aceasta a constituit o decizie nejustificată pe deplin, deoarece acest
lucru a dus la încetinirea decontărilor dintre instituţiile publice beneficiare de servicii şi produse, pe
de o parte, şi subiecţii economici sau bugetari, furnizori sau prestatori de servicii, pe de altă parte.14
La nivelul Ministerului Finanţelor Publice problemele ce privesc mecanismul de funcţionare
a trezoreriei centrale şi teritoriale intră în competenţa Direcţiei Generale de Contabilitate Publică şi
Trezorerie a Statului. La acest nivel s-a elaborat o metodologie de organizare şi funcţionare a
trezoreriei centrale şi teritoriale, pe baza cărora Direcţia Generală a Trezoreriei asigură cu ajutorul
unităţilor din teritoriu încasarea veniturilor şi finanţarea cheltuielilor dispuse de ordonatorii de
credite.

14
Tatiana Moşteanu – Finanţe buget, sinteze teoretice şi aplicaţii practice, Editura Economică, Bucureşti, 2001. p. 289

12
 Trezoreria statului este o instituţie financiară în cadrul Ministerului Finanţelor Publice,
având următoarele atribuţii15:
- asigură încasarea veniturilor, efectuarea plăţilor şi păstrarea disponibilităţilor
bugetului general consolidat;
- asigură execuţia bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor
locale, reflectat în încasarea veniturilor din impozite, taxe de la agenţii economici, contribuabili şi
efectuarea plăţilor dispuse de ordonatorii de credite, în limita resurselor bugetare aprobate;
- atrage disponibilităţile din economie atât pe calea constituirii de depozite, cât şi prin
împrumuturi de stat, lansate în vederea asigurării de resurse financiare, pentru modernizarea şi
retehnologizarea unor sectoare din economie, acoperirea deficitului bugetar;
- efectuarea de plasamente financiare pe termen a disponibilităţilor statului, existente
temporar în contul trezoreriei;
- gestionează datoria publică reflectată în primirea împrumuturilor interne şi externe,
folosirea acestora conform destinaţiei prevăzute în contracte, rambursarea creditelor la scadenţă şi
plata dobânzilor;
- asigură evidenţa contabilă referitoare la execuţia de casă pentru toate operaţiunile de
încasări şi plăţi cu ajutorul conturilor sintetice şi analitice;
- rate pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi pe plătitori;
- asigură funcţionarea corespunzătoare a sistemului informaţional contabil privind
raportarea execuţiei bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale,
fondurile speciale şi extrabugetare.
În teritoriu, trezoreria publică locală se organizează la nivel de municipiu, oraş, comună,
coordonarea activităţii efectuându-se prin Direcţia Judeţeană de Trezorerie din cadrul Direcţiei
Generale a Finanţelor Publice. Direcţia de trezorerie judeţeană este organizată pe trei
compartimente, şi anume:
- serviciul contabilitate şi decontări, serviciul metodologie, verificarea gestiunii şi
casierie şi serviciul de elaborare şi dări de seamă buget local. Aceasta din urmă ar trebui să
funcţioneze ca un compartiment distinct în cadrul Direcţiei Generale, iar Direcţia de Trezorerie să
rămână în coordonare cu primele două servicii. Elaborarea conform legii a bugetelor locale şi
centralizarea acestora, sinteza bugetului de stat, şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, trebuie să
se realizeze în sectorul în care are loc urmărirea execuţiei bugetare, pentru a putea interveni operativ
pe fluxurile de intrări şi ieşiri. La nivelul Direcţiei de Trezorerie se realizează coordonarea şi
sintetizarea fluxurilor financiare ale trezoreriilor de pe întreg teritoriul din judeţ, gestionând contul
deschis la sucursala judeţeană a Băncii Naţionale. Direcţia de Trezorerie deschide credite bugetare
dispuse de ordonatorii de credite finanţaţi din bugetul de sta şi bugetul asigurărilor sociale de stat, la
toate trezoreriile municipale, orăşeneşti şi percepţii rurale. Tot aici se elaborează lucrări de sinteză şi
analiză privind execuţia bugetară, pe care le raportează periodic la Ministerul Finanţelor Publice şi
se dispun măsuri pentru asigurarea încheierii exerciţiului financiar la nivelul judeţului şi se
întocmeşte bilanţul contabil centralizat al trezoreriei, după care, analizând conturile de activ şi pasiv
se elaborează raportul de analiză. Se asigură coordonarea activităţilor compartimentelor de casierie-
tezaur pentru asigurarea numerarului necesar efectuării plăţilor, redistribuirea soldului de casă şi
stabilirea plafoanelor de casă. Trezoreria municipală este organizată la nivelul Administraţiei
Financiare a municipiului fiind subordonată administrativ acesteia şi profesional Direcţiei Judeţene
de Trezorerie. Prin trezorerie municipală se poate urmări execuţia de casă a bugetului public
naţional pe un teritoriu mai mare decât cel al unui municipiu, cuprinzând şi unităţile fiscale din
localităţile limitrofe. Pornind de la principiul unitar de organizare şi funcţionare al Trezoreriei
Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor a stabilit metodologia pentru urmărirea execuţiei bugetului
public naţional şi realizarea execuţiei de casă zilnic, organizarea unei evidenţe clare şi reale pentru
execuţia de casă, la toate operaţiunile de încasări şi plăţi; informarea operativă asupra rezultatelor
execuţiei de casă pe tot parcursul derulării exerciţiului bugetar, pentru luarea unor măsuri selective
15
HG nr. 78/1992 privind organizarea şi funcţionarea trezoreriei şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 5318/1992
privind Normele Metodologice de organizare şi funcţionare a Trezoreriei

13
şi operative care să conducă la îmbunătăţirea circulaţiei monetare, combaterea evaziunii fiscale şi a
inflaţiei; menţinerea şi consolidarea capacităţii de plată a agenţilor economici prin prevenire,
stopare şi eliminarea blocajului financiar. Pentru realizarea acestor obiective, trezoreria trebuie să
desfăşoare o activitate separată de atribuţii în cadrul compartimentelor specializate pe anumite
probleme, atribuţii ce se întâlnesc în cadrul fluxurilor operaţionale de decontare, încadrându-se în
rezultatele execuţiei de casă. Operaţiunile zilnice ale fiecărui compartiment, formează un flux
operaţional continuu şi compact, având ca rezultat final, zilnic, execuţia de casă a bugetului public
naţional privind teritoriul arondat. Fluxul operaţional se referă la toate operaţiunile de încasări, plăţi,
control al acestora, evidenţierea în contabilitate, emiterea documentelor, încasarea şi încadrarea lor
în timp util. Astfel, încasările se pot realiza în numerar sau prin virament prin intermediul contului
corespondent şi pe calea decontărilor interne, în cazul sumelor datorate de instituţiile publice în
contul de cheltuieli de trezorerie.
Plăţile se realizează pe baza documentelor de plăţi întocmit şi dispuse de ordonatorii de
credite, de instituţiile publice, titularii de conturi prin trei modalităţi: în numerar, prin virament şi pe
calea decontărilor interne. În general, plăţile se realizează prin serviciul control şi evidenţa
cheltuielilor utilizându-se ca documente: dispoziţia de plată, cec în numerar.
Fluxul operaţional continuu, compact şi unitar realizat prin sistemul trezoreriei locale a
finanţelor publice asigură realizarea principiilor ce stau la baza execuţiei bugetului public, şi
universalitatea prin reflectarea integrală şi în mod unitar a tuturor mijloacelor bugetului public
naţional.

14
 CAPITOLUL 2
FUNDAMENTAREA ŞI REALIZAREA VENITURILOR BUGETARE

2.1. Fiscalitatea în economia de piaţă.

Într-o abordare generală problematica veniturilor bugetare pentru un stat decurge din
alegerea unor variante procedurale dintre următoarele posibile:
1. venituri de la întreprinderile şi domeniile aparţinând statului;
2. fiscalitatea (impozite şi taxe);
3. combinarea în diferite proporţii a celor două variante menţionate mai sus.
Prima variantă folosită ca sursă de determinare a veniturilor bugetare se regăseşte la statele
de tip totalitar unde proprietatea este într-o proporţie covârşitoare în posesia statului. Aici veniturile
nefiscale (vărsăminte din profitul întreprinderilor de publice) deţin locul central în formarea
fondurilor financiare mobilizate la dispoziţia statului. Este o variantă extremă care, în forma pură,
nu se mai regăseşte în nici o ţară a lumii.
Fiscalitatea este cea mai veche formă de susţinere a veniturilor publice pentru acoperirea
cheltuielilor statului. Ea înseamnă contribuţii, impozite şi taxe stabilite cu caracter imperativ de
către stat referitoare la venituri, bunuri sau consumuri ale persoanelor fizice şi juridice, denumite
generic contribuabili. În stare singulară nu apare nici această metodă în lume deoarece există o
mixtură între proprietatea publică şi cea privată.
Cea mai utilizată metodă este varianta combinării veniturilor din proprietatea statului cu cele
din fiscalitate. Proporţiile celor două surse de venituri bugetare se stabilesc în funcţie de condiţiile
concrete din economiile naţionale în care se aplică. În statele comuniste, fiscalitatea ocupă locul
secund ca pondere în totalul veniturilor mobilizate la buget deoarece impozitele directe au o gamă
foarte limitată de obiecte impozabile (averea este preponderent în posesia statului, persoane juridice
private sunt extrem de puţine).
Situaţia este diametral opusă în cazul statelor capitaliste, unde proprietatea publică aduce
venituri mult mai mici la buget în comparaţie cu cele obţinute din instituirea contribuţiilor,
impozitelor şi taxelor asupra contribuabililor, persoane fizice şi juridice private.
Totuşi dimensiunile veniturilor bugetare realizate din fiscalitate sunt limitate de nivelul
venitului naţional obţinut şi de gradul de fiscalitate folosit. O reducere a venitului naţional nu poate
fi compensată de o creştere a ratei fiscalităţii decât până la un anumit nivel. Arthur Laffer a
demonstrat că la nivelul ratei fiscalităţii de aproximativ 40% veniturile colectate la bugetul de stat
sunt maxime. Depăşirea acestei „ştachete” duce la o reducere a încasărilor la buget.
Privită din punctul de vedere al componentelor sale, fiscalitatea înregistrează, de la o ţară la
alta ponderi diferite. Astfel, în ţările dezvoltate veniturile din impozite directe reprezintă principala
sursă de constituire a fondurilor bugetare. Spre deosebire de acestea, în ţările în curs de dezvoltare,
impozitele indirecte constituie baza încasărilor bugetare deoarece puterea contributivă a subiecţilor
impozabili este foarte redusă.
În România, deşi ponderea impozitelor indirecte în totalul veniturilor bugetare, a scăzut,
reprezintă, de departe, cea mai importantă sursă de constituire a fondurilor publice. Problema
principală în realizarea veniturilor bugetare o reprezintă capacitatea redusă de colectare a
impozitelor şi taxelor. De exemplu, în anul 2002 gradul de colectare a fost de sub 70%. Această
situaţie a condus la creşterea fără precedent a arieratelor şi la instaurarea unei grave indiscipline
financiare care va fi foarte greu de eliminat.
Comparativ cu ţările europene aflate în plin proces de tranziţie spre economia de piaţă,
sistemul fiscal românesc prezintă o serie de diferenţe, atât în ceea ce priveşte cotele de impozit, cât
şi în ceea ce priveşte modul de calcul al obligaţiilor fiscale. În tabelul nr. 3.1. se încearcă realizarea

15
unei comparaţii între principalele impozite şi taxe din ţările cu economie în tranziţie aflate mult mai
aproape de integrarea în Uniunea Europeană.

Tabelul nr. 1.
Situaţia comparativă a fiscalităţii in ţările cu economie în tranziţie
România Polonia Cehia
Impozitul Ungaria
Impozitul pe 16% 24% 18% 31% din care 20%
profit pentru fondul de
pensii
Impozitul pe 10% 15% 35% 15%
dividende
Impozitul pe 16% …-40% 20-40% 15-31%
venitul
Deduceri din - deducerile -cheltuieli pentru -copii şi -nu sunt deduceri
impozitul pe sunt stabilite educaţie, imobile, handicapaţi
venit în sumă fixă, donaţii şi acţiuni
în funcţie de caritabile
venit;
TVA - 19% pentru 22% pentru produseoduse - 25% pentru - 22% pentru
toate generale; produse de larg produse generale;
produsele - 7% pentru consum - 5% pentru
- 9% pentru produse de larg - 12% pentru produse de larg
medicamente, consum; produse consum;
proteze, - 3% pentru. alimentare - 0% pentru
publicaţii produse agricole; - 0% pentru alimente şi
- 0% pentru export, educaţie şi medicamente
transport transport
internaţional şi internaţional
servicii culturale

După cum se poate constata există mari diferenţe între statele prezentate, mai ales în ceea ce
priveşte impozitele indirecte, dar şi în modul de aplicare a impozitului pe venitul global.
O tendinţă tot mai prezentă în statele europei de est care parcurg etapele integrării europene
o constituie adoptarea unui sistem CIT (corporate income tax) prin care se stabileşte evoluţia
impozitelor pe o perioadă de 4 ani, perioadă echivalentă cu mandatul electoral. Prin acest sistem
orice investitor poate cunoaşte direcţia în care se îndreaptă sistemul fiscal al unei ţări în totalitatea
sa.

2.2. Elementele tehnice comune şi specifice veniturilor bugetare

Atât din punct de vedere economic, cât şi juridic, practica bugetară a impus în metodologia
de lucru cu privire la veniturile fiscale utilizarea unor repere, elemente prin care să poată fi
determinată obligaţia bănească către bugetul public. În acest sens se cunosc următoarele elemente
tehnice:
- subiectul veniturilor bugetare;
- obiectul veniturilor bugetare;
- baza de calcul;
- unitatea tehnică de evaluare;
- termenul de plată;

16
 - înlesnirile la plată;
- drepturi şi obligaţii ale plătitorilor (contribuabililor);
- asieta.
Subiectul veniturilor bugetare.
Poate fi o persoană fizică sau juridică, care, în anumite condiţii, are obligaţia de a plăti către
un buget public sau altul o sumă de bani în conformitate cu actele normative în vigoare.
Ca o derivată a acestei noţiuni apare aceea de plătitor de venituri bugetare. De regulă
plătitorul este subiectul, deţinător de bunuri sau venituri. Din motive tehnice, uneori calitatea de
plătitor se deplasează către o altă persoană fizică sau juridică. De exemplu la impozitul pe salarii,
subiectul este salariatul, iar plătitorul este angajatorul.
Tot ca o derivată de la subiect, mai apare şi noţiunea de suportator al veniturilor bugetare.
La impozitele directe cele două noţiuni se suprapun, dar în cazul impozitelor indirecte, sarcina
fiscală trece de la subiect la consumator.
Cea mai folosită noţiune este aceea de contribuabil şi determină persoana fizică sau
juridică desemnată să onoreze plata către diferitele bugete.

Obiectul veniturilor bugetare

El reprezintă acel element tehnic deţinut de subiectul impozitului (contribuabil), funcţie de
care se procedează la aşezarea şi perceperea unor sume de bani cu titlu de venituri bugetare. În
categoria obiectelor impozabile sunt incluse: veniturile, anumite bunuri, preţul, valoarea şi actul sau
fapta.
Veniturile, ca obiect al impozitelor reprezintă sumele de bani obţinute de contribuabil din
diferite activităţi. Diversitatea veniturilor creează o diversitate de obiecte impozabile: impozitul pe
salarii, pe veniturile liber profesioniştilor, pe profit etc.
Bunurile pot constitui obiect de aşezare pentru unele venituri bugetare, cum ar fi: terenurile,
clădirile, utilajele etc.
Preţul poate să apară în ipostaza de obiect al venitului bugetar când impozitul se determină
funcţie de unul sau mai multe preţuri practicate. De exemplu TVA care se aplică la diferenţa între
preţul de achiziţie şi cel de vânzare.
Actul sau fapta sunt ipostaze pentru obiectul de venit bugetar cu deosebire în cazul taxelor
de timbru, de exemplu pentru o legalizare a unor documente. De asemenea statul poate constitui o
categorie de venituri bugetare pentru o anumită categorie de persoane aflate în anumite situaţii
(contribuţia celibatarilor).

Baza de calcul
Ca şi obiectul veniturilor bugetare mai este considerată şi materie impozabilă.
Reprezintă acel element tehnic cu o determinare exactă în sensul cuantificării, funcţie de
care se procedează la calculul şi plata unui venit bugetar. De cele mai multe ori se suprapune peste
obiectul venitului bugetar, dar există şi diferenţieri. De exemplu: obiectul = clădirea, iar baza de
calcul = valoarea clădirii.

Unitatea tehnică de evaluare

Este elementul tehnic care se aplică bazei de calcul pentru dimensionarea venitului bugetar.
Se exprimă în mărimi fixe sau variabile. Atunci când este vorba de o sumă fixă se vizează de regulă
o anumită unitate de măsură (lei/metru pătrat).
Cotele proporţionale sunt folosite când baza de calcul este exprimată în bani. Aceste cote
cunosc mai multe forme de manifestare, cele mai frecvent utilizate fiind cele progresive(pe măsură
ce creşte baza de calcul creşte şi cota impunerii).

Termenul de plată
Este perioada de timp până când trebuie achitate de către plătitori veniturile bugetare. Acest
termen reprezintă un interval de timp în care trebuie efectuată plata. Dacă în ultima zi a intervalului

17
nu s-a efectuat plata, atunci se aplică sancţiuni sub forma amenzilor, majorărilor de întârziere şi
penalităţilor.
Înlesnirile
Se concretizează în scutiri sau reduceri a obligaţiilor faţă de bugetele publice. În urma
aplicării înlesnirilor se poate obţine o scădere a venitului bugetar ce trebuie vărsat la buget, sau o
prelungire a termenului de plată. Aceste înlesniri se pot aplica tuturor elementelor tehnice, de
exemplu reducerea obiectului impozabil, scutirea subiectului de anumite sarcini fiscale, diminuarea
unităţii tehnice de evaluare, prelungirea termenului de plată, anularea unor venituri bugetare ce
trebuie plătite.

Drepturile şi obligaţiile plătitorilor

În practica fiscală, în orice act normativ institutor de venituri bugetare apar menţiuni ce
reprezintă drepturile contribuabililor de a contesta asieta fiscală, sau de a solicita încasarea
veniturilor bugetare plătite în plus, sau compensarea acestora cu alte impozite şi taxe ce urmează a
fi plătite.
Asieta
Reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de către organele fiscale în legătură cu fiecare
subiect impozabil pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii bazei de calcul şi
determinarea impozitului datorat statului.

2.3. Particularităţi în realizarea veniturilor bugetare

2.3.1. Impozitul pe profit

Reforma fiscală, componentă a reformei economice şi sociale, urmăreşte constituirea unui

sistem fiscal coerent, echitabil şi eficient pentru a putea face faţă cerinţelor tranziţiei la economia de
piaţă. Unul din cele mai importante elemente de constituire a veniturilor bugetare îl reprezintă
impozitul pe profit.
Analiza acestui impozit direct va fi realizată pe baza elementelor tehnice specifice.
A. SUBIECTUL IMPOZITULUI PE PROFIT
Contribuabilii care sunt obligaţi să plătească impozitul pe profit sunt reprezentaţi de
următoarele persoane:
persoanele juridice române pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din
România, cât şi din străinătate;
persoane juridice străine care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent în România,
pentru profitul impozabil aferent acestuia;
persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţi în România ca beneficiari sau parteneri
împreună cu o persoană juridică română într-o asociere sau o altă entitate ce nu dă naştere unei
persoane juridice, pentru profitul realizat în România;
persoanele juridice române şi persoanele fizice rezidente pentru veniturile realizate, atât în
România, cât şi în străinătate din asocieri care nu dau naştere unei persoane juridice;
persoane juridice străine care obţin venituri, pentru profitul impozabil aferent acestor
venituri.
Contribuabilii care sunt exceptaţi de la plata impozitului pe profit sunt, conform Codului
fiscal, următorii: trezoreria statului, instituţiile publice, organizaţiile de handicapaţi, cultele
religioase pentru veniturile obţinute din valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de
cult, instituţiilor de învăţământ particulare, asociaţiile de proprietari.
Aşa cum este normal în cazul impozitelor directe, subiecţii impozitului pe profit se identifică
cu suportatorii şi plătitorii acestui impozit.

18
 B. OBIECTUL IMPOZITULUI PE PROFIT
Obiectul impunerii îl constituie suma asupra căreia se aplică procentul de impunere pentru a
se stabili impozitul datorat de către contribuabil. În cazul impozitului de faţă obiectul este profitul
impozabil.
În cazul impozitului pe profit obiectul impozabil coincide cu baza de calcul.
Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă (Vt) şi
cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora dintr-un an fiscal (Cht), din care se scad veniturile
neimpozabile (Vni) şi se adaugă cheltuielile nedeductibile (Chnd).
Relaţia de calcul a profitului impozabil (Pi) este următoarea:
Pi = (Vt - Cht) –Vni + Chnd
Din categoria veniturilor neimpozabile (Vni) fac parte următoarele:
a. dividendele primite de la o persoană juridică română;
b. diferenţele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, a beneficiilor, sau a primelor de asigurare, ori prin compensarea unor
creanţe la societatea la care se deţin participaţiile;
c. veniturile rezultate din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli
nedeductibile, precum şi din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau a
veniturilor realizate din recuperarea unor cheltuieli nedeductibile.
La calculul profitului impozabil cheltuielile pot fi împărţite în următoarele categorii:
deductibile, parţial deductibile şi nedeductibile. Cheltuielile cu deductibile limitate sunt sumele
utilizate pentru:
- rezerva legală în limita a 5% din profitul contabil până ce acesta va atinge a cincea parte din
capitalul social subscris şi vărsat. Dacă rezerva este distribuită, reconstituirea ei nu mai este
deductibilă;
- cheltuielile cu indemnizaţia de deplasare sunt deductibile până la nivelul de 2,5 ori valoarea
stabilită pentru instituţiile publice;
- cheltuielile sociale până la limita de 2% aplicat cheltuielilor cu salariile;
- în cazul băncilor şi cooperativelor de credit autorizate, provizioanele obligatorii constituite
potrivit normelor BNR, precum şi la fondurile de garantare;
- rezervele tehnice calculate de către societăţile de asigurare şi reasigurare.
- Provizioanele sunt deductibile dacă sunt constituite până la nivelul creanţelor asupra
clienţilor (în anul 2006 erau deductibile doar până la nivelul de 30%) dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
 sunt neîncasate într-o perioadă care depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei,
 nu sunt garantate de alte persoane;
 sunt datorate de o persoană care nu este afiliată contribuabilului;
 au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.
- cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat, inclusiv burse private se pot deduce din
impozitul datorat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii:
o este în limita a 3 la mie din cifra de afaceri
o nu depăşeşte mai mult de 20% din impozitul datorat;
- perisabilităţile în limitele prevăzute de normele aprobate;
- cheltuielile cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar sunt deductibile integral dacă gradul
de îndatorare mediu este mai mic decât 3 (Gi = Capital împrumutat mediu / capitalul propriu
mediu). Dacă Gi > 3 atunci cheltuielile vor fi deductibile la nivelul nivelului veniturilor din
dobânzi plus 10% din celelalte venituri (mai puţin conturile 711, 721, 722). În cazul
împrumuturilor primite de la alte persoane decât societăţile bancare dobânzile deductibile
sunt limitate la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR corespunzător ultimei luni din
trimestru, pentru împrumuturile în lei, sau nivelul dobânzii stabilit periodic de Guvern
pentru împrumuturile în valută;
- amortizarea fiscală este dacă se realizează după metoda liniară.

19
 Cheltuielile nedeductibile fiscal (Chnd) sunt următoarele:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele
reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit
sau pe venit plătite în străinătate;
b) amenzile, confiscările, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere datorate către
autorităţile române;
c) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în
ţară şi în străinătate care depăşesc de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice
(90800 lei);
d) sume utilizate pentru constituirea provizioanelor peste limitele stabilite prin hotărâre a
Guvernului;
e) suma cheltuielilor sociale care depăşesc limitele considerate deductibile conform legii
anuale a bugetului de stat;
f) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale considerate
lipsă din gestiune sau degradate, neimputabile pentru care au fost încheiate contracte de
asigurare, precum şi TVA aferentă acestor cheltuieli;
g) cheltuielile cu TVA aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în
natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă;
h) orice cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor;
i) cheltuielile de cercetare-dezvoltare, de conducere şi de administrare înregistrate de un
sediu permanent care aparţine unei persoane fizice sau juridice străine, care nu s-au efectuat în
România, care depăşesc 10% din salariile impozabile ale salariaţilor sediului permanent din
România;
j) cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ;
k) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;
l) cheltuieli reprezentând tichete de masă acordate de angajatori, dar nu sunt acordate în
limita dispoziţiilor legii anuale a bugetului de stat;
m) cheltuielile de protocol care depăşesc limita de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate
dintre totalul veniturilor şi al cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puţin cheltuielile cu
impozitul pe profit şi cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului;
n) alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la persoana
fizică;
o) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului. Sunt
exceptate cheltuielile cu primele de asigurare pentru accidente de muncă, boli profesionale şi
risc profesional.
În situaţia lichidării sau dizolvării unui contribuabil, pentru determinarea profitului
impozabil se ia în calcul şi profitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.
C. UNITATEA TEHNICĂ DE EVALUARE (COTA IMPOZITULUI)
Cota impozitului pe profit este de 16%. În cazul BNR cota de impozit pe profit este de 80%
şi se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile şi a fondului de
rezervă;
În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, a cluburilor
de noapte, a discotecilor şi a cazinourilor, impozitul pe profit aferent acestor activităţi nu poate fi
mai mic de 5% din veniturile realizate din aceste activităţi. În cazul în care impozitul pe profit este
mai mic de 5% din veniturile acestor activităţi, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de
5% aplicat asupra veniturilor realizate.
D. TERMENUL DE PLATĂ
Plata impozitului pe profit se face în lei, trimestrial până în 25 ale lunii următoare încheierii
trimestrului. Calculul impozitului pe profit se face cumulat pentru fiecare termen de plată, adică
trimestrial.
În cursul anului fiscal contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţia de impunere până la
termenul de plată a impozitului, urmând ca, după definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor

20
din bilanţul contabil anual să depună declaraţia de impunere pentru anul fiscal expirat până la
termenul prevăzut pentru depunerea situaţiilor contabile până la 15 aprilie a anului următor.
E. ÎNLESNIRI LA PLATĂ
Pe lângă facilităţile care vizau reducerea cotei de impunere, contribuabilii mai beneficiază şi
de aşa-numitul credit fiscal extern, prin care sunt recunoscute impozitele plătite în străinătate de
persoanele juridice române care realizează venituri sau deţin capitaluri impozabile în străinătate.
F. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PLĂTITORILOR
Contribuabilii care nu sunt mulţumiţi de modul de calcul al impozitului pe profit pot cere
revizuirea sau pot contesta valoarea obligaţiei de plată. Contestaţiile se depun, în scris, la organul de
control care a încheiat actul de impunere.
Contestaţiile impozitelor pe profit care sunt mai mici de 500 milioane lei sunt soluţionate de
Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, în raza caruia îşi are sediul contribuabilul
contestatar.
Dacă impozitul contestat este mai mare sau egal cu 500 milioane lei, soluţionarea se face de
către organele specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice în termen de 30 de zile.
Deciziile luate de Direcţiile Generale Judeţene a Finanţelor Publice sau de Ministerul
Finanţelor Publice cu privire la soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate în instanţă dacă
contestatarul este nemulţumit de hotărârea luată.
Pentru perioada de soluţionare a cererii de revizuire şi a contestaţiilor se suspendă plata
sumei impozitului contestat şi a majorărilor de întârziere aferente acestuia.
Contribuabilii au obligaţii referitoare la instituirea impozitului pe profit pe care dacă nu le
respectă sunt pasibili de sancţiuni. Contravenţiile fiscale sunt privitoare la neplata la termen a
datoriilor ceea ce atrage instituirea de majorări de întârziere pentru perioada cuprinsă între termenul
legal de plată şi data la care se face plata obligaţiei fiscale.
G. ASIETA IMPOZITULUI PE PROFIT
Asieta include toate operaţiunile necesare determinării sumei de plată cu titlu de venit
bugetar, respectiv identificarea subiectului impunerii, determinarea obiectului şi a bazei impozabile,
a cotei legale de impunere, a înlesnirilor fiscale.
Constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi a majorărilor de întârziere
aferente se efectuează de către organul fiscal teritorial al Ministerului Finanţelor Publice.
În stabilirea impozitului pe profit, un rol important este atribuit declaraţiei de impunere a
contribuabilului, declaraţie ce se depune la organul fiscal în a cărei rază teritorială îşi are sediul
contribuabilul.
La finele exerciţiului financiar plătitorul impozitului pe profit depune la organul fiscal
declaraţia privind impozitul pe profit unde este prezentat detaliat modul în care a fost calculat
profitul impozabil şi impozitul de plată aferent acestuia.
În cazul în care organul fiscal apreciază că stabilirea impozitului pe profit nu a fost făcută în
conformitate cu dispoziţiile legale, poate efectua un nou calcul al impozitului şi are obligaţia de a
comunica în scris contribuabilului modul de calcul şi suma obligaţiei de plată către bugetul de stat.
În vederea urmăririi modului de determinare a obligaţiilor fiscale, organele fiscale mai pot
controla: operaţiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plăţii impozitelor; operaţiunile
efectuate în numele contribuabilului, dar în favoarea asociaţilor, acţionarilor sau personalului care
acţionează în numele acestora; datoriile asumate de contribuabil în contul unor împrumuturi făcute
sau garantate de acţionari; distribuirea, împărţirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau
reducerile între doi sau mai mulţi contribuabili sau acele operaţiuni controlate, direct, sau indirect,
de persoane care au interese comune, în scopul prevenirii evaziunii fiscale şi pentru reflectarea reală
a operaţiunilor.

APLICAŢII

Cheltuiala efectivă = Cheltuiala deductibilă + Cheltuiala nedeductibilă

21
1. La S.C. „X” situaţia contabilă din anul N este: capitalul social subscris vărsat 100.000 RON,
profitul contabil 80.000 RON, rezervele legale constituite anterior (N-1) 17.000 RON. Să se
determine valoarea cheltuielilor deductibile cu rezerva ştiind că se constituie rezerve în proporţie de
5% din profit.

Rezerva constituită curent = 5% * Profitul = 5% * 80.000 = 4.000 RON

Plafon deductibil = 20% * Capitalul social subscris vărsat = 20% * 100.000 = 20.000 RON
Rezerva N = Rezerva (N-1) + Rezerva constituită curent = 17.000 + 4.000 = 21.000 RON
Cheltuiala nedeductibilă = Rezerva N – Plafonul deductibil = 21.000 – 20.000 = 1.000 RON
Cheltuiala deductibilă = Cheltuiala cu rezerva constituită curent – cheltuiala nedeductibilă = 4.000 –
1.000 = 3.000 RON.

2. La aceeaşi SC în anul N+1 se obţine o pierdere de 10.000 RON care, conform hotărârii AGA, va
fi acoperită din rezerva existentă. Care este valoarea cheltuielilor deductibile cu rezerva?

Rezerva N+1 = Rezerva N + Rezerva constituită curent = 21.000 + (-10.000) = 11.000 RON
Deoarece nu se fac cheltuieli cu constituirea rezervei atunci
Cheltuiala efectivă = Cheltuiala deductibilă = cheltuiala nedeductibilă = 0.

3. La aceeaşi SC în anul N+2 se obţine un profit contabil de 30.00 RON din care se reconstituie
rezerva (5% din profit). Care este valoarea cheltuielilor deductibile cu rezerva?

Rezerva constituită curent = 5% * Profitul contabil = 5% * 30.000 = 1.500 RON

Rezerva N+2 = Rezerva (N+1) +Rezerva constituită curent = 11.000 + 1.500 = 12.500 RON
Plafonul deductibil 20.000 RON
Chiar dacă rezerva nu a depăşit valoarea plafonului deductibil, deoarece ea a fost utilizată,
cheltuielile efectuate pentru constituirea rezervei este nedeductibilă în totalitate. Deci,
Cheltuielile nedeductibile = cheltuieli efectuate = 1.500 RON
Cheltuielile deductibile = Cheltuielile efective – Cheltuieli nedeductibile = 1.500 – 1.500 = 0 RON
Cheltuielile vor deveni deductibile doar în cazul şi în limita majorării capitalului social subscris
vărsat.

4. La SC „x” se cunoasc următoarele date:

Indicatorii Anul N Anul N+1 Anul N+2
Capital propriu 29.000 27.000 28.000
Capital împrumutat 50.000 75.000 98.000
Cheltuieli cu dobânzile 2.000 1.800 2.300
Pierdere netă din diferenţă de curs 1.000 2.400 4.000

22
valutar
Venituri din dobânzi 2.000 1.200 1.500
Celelalte venituri impozabile 20.000 12.000 30.000
Să se calculeze valoarea cheltuielilor nedeductibile cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar în anii
N+1 şi N+2.

Pentru anul N+1

- se calculează gradul de îndatorare (Gî)
- Gî = ((50000+75000)/2) / ((29000+27000)/2) = 125000 / 56000 = 2,2 < 3
- Deoarece Gî< 3 rezultă că valoarea cheltuielilor efective este deductibilă = 1800 + 2400 =
4200
- Ch. Nedeductibile = Cheltuieli efective – Cheltuieli deductibile = 4200 – 4200 = 0
Pentru anul N+2
- se calculează gradul de îndatorare (Gî)
- Gî = ((75000+98000) / 2) / ((27000+28000) / 2) = 173000 / 55000 = 3,1 > 3
- Deoarece Gî > 3 se calculează plafonul deductibil
- Plafon = Venituri din dobânzi + 10% * Celelalte venituri impozabile = 1500+10%*30000 =
1500 + 3000 = 4500
- Cheltuiala efectivă = 2300+4000 = 6300
- Cheltuiala nedeductibilă = Cheltuiala efectivă – Plafon = 6300 – 4500 = 1800.

5. Pentru o creanţă neîncasată de 100000 RON se constituie, în condiţiile legii, un provizion de

110000 RON. Să se determine valoarea cheltuielilor nedeductibile cu provizioanele.

Plafonul deductibil pentru provizioane = Valoarea creanţei neîncasate = 100000

Cheltuiala efectivă = 110000 ; Cheltuiala deductibilă = 100000 ;
Cheltuiala nedeductibilă = Cheltuiala efectivă – cheltuiala deductibilă = 110000 – 100000 = 10000

6. La SC din aplicaţia anterioară se încasează creanţa ceea ce conduce la anularea provizionului.

Care este valoarea veniturilor neimpozabile?

Veniturile obţinute de pe urma unor cheltuieli nedeductibile sunt neimpozabile

Valoarea veniturilor impozabile = cheltuielile deductibile = 100000
Veniturile neimpozabile = cheltuieli nedeductibile = 10000
În cazul în care creanţa se încasează parţial, veniturile impozabile şi neimpozabile se calculează
proporţional.

23
7. La SC „x” s-au făcut cheltuieli cu indemnaţiile de deplasare în valoare de 1000 RON . Ştiind că
această sumă reprezintă indemnizaţia de deplasare pentru 10 zile, calculaţi valoarea cheltuielilor
nedeductibile cu indemnizaţia de deplasare.

Plafonul deductibil = 2,5 * Indemnizaţia acordată de instituţiile publice * Nr. de zile acordate = 2,5
* 12,15 * 10 = 303,75 RON
Cheltuiala efectiva = 1000 RON
Cheltuiala nedeductibilă = Cheltuiala efectivă – plafonul deductibil = 1000 – 303,75 = 696,75 RON

2.3.2. Impozitul pe venit

Începând din anul 2005 impozitarea veniturilor se realizează individula pe fiecare sursă în
parte aplicându-se o cotă unică de impozitare 16%.
A. SUBIECTUL IMPOZITULUI
Legislaţia în vigoare defineşte subiectul impozitului pe venit astfel:
- persoana fizică română rezidentă
- persoana fizică nerezidentă;
- persoana fizică străină, pentru veniturile obţinute din România prin intermediul unei baze
fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depăşeşte 183 de zile în orice
perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în anul calendaristic vizat;
Sunt de asemenea contribuabili, persoane fizice române fără domiciliu în România, precum
şi persoane fizice străine, care realizează venituri din România în alte condiţii decât cele deja
menţionate, potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
Ca la orice impozit direct, subiectul impozitului pe venit este una şi aceeaşi persoană cu
suportatorul acestui impozit.
B. OBIECTUL IMPOZITULUI PE VENIT
Categoriile de venit care se supun impozitului pe venit sunt:
- venituri din activităţi independente;
- venituri din salarii;
- venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
- pensii;
- venituri agricole;
- premii
- Investiţii
- alte surse.

În cazul veniturilor din salarii cota impozitului este aplicată conform impozitarului (între 18% şi
40% pe tranşe) aplicat asupra materiei impozabile care se calculează astfel:
Vi = (Sb +IS) – (Co + Dp + Ds)
Unde:
Sb – salariul brut;
IS – indemnizaţii şi sporuri;
Vi – venitul impozabil;
Co – contribuţiile obligatorii (sănătate, asigurări sociale şi şomaj);
Dp – deduceri personale de bază;
Ds – deduceri suplimentare.

În cazul veniturilor obţinute din activităţi independente sunt cunoscute următoarele

categorii de venituri:
24
 - veniturile comerciale – reflectă veniturile din fapte de comerţ ale contribuabililor, prin
prestări de servicii precum şi din prestarea unei meserii: activităţi de producţie, de cumpărare în
scopul revânzării, organizarea de spectacole, activităţi de editare, multiplicare, tipărire, transportul
de bunuri şi persoane etc.
- veniturile din profesii liberale – cuprind activităţile aducătoare de venituri desfăşurate în
mod independent prin exercitarea profesiilor de: medic, notar, avocat, expert-contabil, lichidator,
arhitect şi altele.
- veniturile din drepturile de proprietate intelectuală – reprezintă veniturile obţinute din
valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (brevete de invenţii, mărci de fabrică, know-
how, machete etc.) prin contracte de cesiune, colaborare, cercetare, licenţă, francisă. Venitul net se
determină prin aplicarea unei deduceri de 25% sau 40% în cazul operelor de artă şi a contribuţiilor
obligatorii.
Venitul net din activităţi independente se determină în sistem real, pe baza datelor din
contabilitate în partidă simplă, şi rezultă ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile aferente
deductibile, conform relaţiei:

Vn = Vb - Chd
Vb (venitul brut) reprezintă totalul sumelor încasate sau a drepturilor în natură obţinute
evaluate în lei. La acestea se mai adaugă şi bunurile patrimoniale rămase după încetarea
activităţii, mai puţin creditele de plată.
Chd reprezintă cheltuielile înregistrate în contabilitate efectuate pentru obţinerea veniturilor
şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
- să fie efectuate în interesul direct al activităţii;
- să corespundă unor cheltuieli efective şi să fie justificate cu documente;
- să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost
efectuate.
Nu sunt deductibile următoarele cheltuieli:
- amenzile, majorările de întârziere şi penalităţile, altele decât cele de natură contractuală;
- donaţiile de orice fel;
- cheltuielile de sponsorizare sau mecenat care depăşesc limitele prevăzute de lege;
- cheltuielile pentru protocol care depăşesc limita de 0,25% aplicată asupra bazei de calcul;
- ratele aferente creditelor angajate;
- dobânzile aferente creditelor angajate pentru achiziţionarea unor imobilizări corporale;
- cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile;
- impozitul pe venit;
- valorile confiscate;
- sumele care depăşesc limitele legale acordate personalului pentru deplasări şi detaşări în
interes de serviciu;
- sumele care depăşesc limitele cheltuielilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Venitul net de determină pe baza normelor de venit.
În cazul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor sunt supuse impozitării veniturile
obţinute de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal din închirierea sau subînchirierea bunurilor
mobile sau imobile, sau din arendarea terenurilor agricole.
C. COTA IMPOZITULUI
Cota impozitului este de 16% pentru toate categoriile de venituri, dar modul de aplicare
diferă în funcţie de mai mulţi factori, mai ales după integrarea în UE.
D. TERMENUL DE PLATĂ
Impozitul pe venit se plăteşte anual şi se aplică veniturilor obţinute în anul fiscal (care, în
România, corespunde anului calendaristic) sau în fracţiunile de an.
Plata se face în termen de 30 de zile de la primirea deciziei de impunere.

25
 În cazul în care din decizia de impunere rezultă diferenţe de impozit de restituit de la bugetul
de stat, sumele plătite în plus se compensează cu obligaţiile neachitate în termen din anul fiscal
curent, iar diferenţa se restituie în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Impozitul pe salarii este reţinut de angajator în momentul plăţii chenzinei a doua (lichidarea)
şi plătit până la 25 a lunii următoare pentru luna încheiată. La fel se procedează şi în cazul
impozitării pensiilor.
Beneficiarii de venit din activităţi independente datorează în cursul anului un impozit
reprezentând plăţi anticipate, stabilite astfel:
- 15% din venitul brut încasat, în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală;
- 10% din venitul brut încasat ca urmare a valorificării de bunuri în regim de consignaţie, cu
excepţia celor din patrimoniul personal al contribuabilului pentru alţi contribuabili decât cei
autorizaţi să desfăşoare activităţi independente şi care au obligaţii să efectueze plăţi
anticipate trimestriale în contul impozitului pe venitul anual;
- 10% aplicat la venitul brut încasat ca urmare a unor activităţi desfăşurate în baza unui
contract de agent, comision sau mandat comercial.
Impozitul asupra dividendelor şi dobânzilor se calculează şi se reţine de către plătitor în
momentul calculului şi se virează de către acesta lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
celei pentru care se face calculul.
Impozitul asupra veniturilor din câştiguri la jocurile de noroc se plătesc până la data de 25 a
lunii următoare celei în care s-a făcut reţinerea.
E. ÎNLESNIRI LA PLATA IMPOZITULUI
Contribuabilii reprezentaţi de persoanele fizice române cu domiciliul în România, care
realizează venituri din străinătate şi pentru care pentru acelaşi venit sunt supuşi impozitului pe venit
atât în România, cât şi în străinătate au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în
România a impozitului plătit în străinătate sub denumirea de credit fiscal extern. Creditul fiscal
extern se acordă pe baza îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:
- impozitul aferent venitului realizat în străinătate a fost plătit direct sau prin reţinere la sursă,
dovedit cu documente eliberate de autorităţile fiscale ale statului în care s-au realizat
veniturile;
- impozitul datorat şi plătit în străinătate este de aceeaşi natură cu impozitul datorat în
România.
Creditul fiscal extern se acordă la nivelul impozitului plătit în străinătate, dar nu poate fi mai
mare decât partea de impozit pe venit datorat în România aferentă venitului din străinătate.
În situaţia în care cotele de impozitare din legislaţia românească sunt mai favorabile decât
cele din prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri se aplică cotele de impozit cele mai
favorabile contribuabilului.
F. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PLĂTITORULUI
Contribuabilii au obligaţia să completeze şi să depună la organul fiscal din raza competentă
declaraţia de venit global precum şi declaraţii speciale în mod eşalonat până la data de 31 martie a
anului următor celui de realizare a venitului.
Acei contribuabili care obţin venituri dintr-o singură sursă, sub formă de salarii pe întregul
an fiscal, pentru care angajatorul a efectuat operaţiunile stabilite, nu sunt obligaţi să depună
declaraţie de venit global.
Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine
impozitul aferent fiecărei luni, la data efectuării plăţii şi să îl vireze la bugetul de stat până la data de
25 inclusiv a lunii următoare.
Calculul impozitului pe veniturile salariale se efectuează pe baza informaţiilor din fişa
fiscală. Aceasta trebuie păstrată pe întreaga durată a angajării, iar organului fiscal şi salariatului
trebuie să i se dea câte o copie pentru fiecare an. Operaţiunile de determinare a venitului anual
impozabil din salariu, calculul impozitului anual şi regularizarea diferenţelor se efectuează până în
ultima zi a lunii februarie a anului fiscal următor.

26
 Contribuabilii care au realizat pierderi şi cei care au început activitatea în cursul anului fiscal
sau au realizat venituri pe perioade mai mici decât un an fiscal, precum şi cei care din motive
obiective estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior
depun odată cu declaraţia specială şi declaraţia estimativă de venit.
Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă sunt obligaţi să comunice organului fiscal
competent informaţii cu privire la calcului impozitului reţinut pentru fiecare beneficiar de venit.
Comunicarea se face până la data de 30 iunie a anului curent pentru anul expirat.
G. ASIETA IMPOZITULUI PE VENIT
Impozitul pe venit datorat se calculează de organul fiscal în raza căruia îşi are domiciliul
contribuabilul, pe baza declaraţiei de venit depusă de contribuabil prin aplicarea cotelor de
impunere asupra venitului impozabil.
Organul fiscal calculează impozitul anual datorat pentru anul precedent şi emite o decizie de
impunere în intervalul stabilit anual prin ordin al ministrului finanţelor. Decizia organului fiscal
cuprinde diferenţele de impozit anual rămase de achitat sau de restituit care se determină prin
scăderea din impozitul anual datorat a obligaţiilor reprezentând plăţi anticipate cu titlu de impozit şi
a creditelor fiscale externe pentru veniturile realizate din categoriile de venituri.

2.3.3. Taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată este aplicată asupra consumurilor contribuabililor realizate prin
operaţiuni privind livrarea bunurilor, prestarea serviciilor, transferul de proprietăţi şi importurilor de
bunuri.
Valoarea adăugată în sensul aplicării taxei în ţara noastră este echivalentă cu diferenţa între
vânzările şi cumpărările unui produs de la acelaşi stadiu al circuitului economic.
A. Subiectul impozitului
Persoana impozabilă este reprezentată de orice persoană indiferent de statutul său juridic,
care efectuează de o manieră independentă activităţi economice care îndeplinesc cumulativ criteriile
prevăzute de lege privind obiectul acestui impozit indirect, oricare ar fi scopul şi rezultatul acestor
activităţi.
În cadrul persoanelor impozabile nu se cuprind instituţiile publice pentru activităţile lor
administrative, sociale, educative, culturale, sportive, ordine publică etc. pe care le desfăşoară în
calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi percep taxe, cotizaţii,
redevenţe sau onorarii. Pentru activităţile economice, instituţiile publice sunt plătitoare de taxă pe
valoarea adăugată pentru a nu se crea distorsiuni concurenţiale.
Sucursalele sau alte subunităţi fără personalitate juridică ale plătitorilor de impozite şi taxe
din România, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, denumite în continuare
subunităţi, se scot din evidenţa plătitorilor de TVA începând cu data de 1 mai 2003.
La impozitele indirecte, aşa cum este cazul taxei pe valoarea adăugată, subiectul impozitului
nu este şi suportatorul acestuia, deoarece consumatorul (beneficiarul) este cel afectat de instituirea
acestui impozit.
Taxa pe valoarea adăugată se plăteşte, conform articolului 13 din legea institutoare, de către:
a) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pentru
operaţiuni taxabile;
b) Titularii operaţiunilor de import de bunuri efectuate direct, prin comisionari sau terţe
persoane juridice care acţionează în numele şi din ordinul titularului operaţiunii de import,
indiferent dacă sunt sau nu înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale;
c) Persoanele fizice pentru bunurile introduse în ţară, conform regulamentului vamal;
d) Persoanele juridice sau fizice cu sediul sau cu domiciliul stabil în România, beneficiare
ale prestărilor de servicii efectuate de prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate cu excepţia
celor scutite de taxa pe valoarea adăugată, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate ca plătitori de
taxa pe valoarea adăugată la organele fiscale.

27
 În situaţia în care persoana care realizează operaţiuni taxabile nu are sediul sau domiciliul
stabil în România este obligată să desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România care se
angajează să-i îndeplinească obligaţiile.
B. Obiectul impozitului
Conform Codului fiscal, privind taxa pe valoarea adăugată, se apreciază că „în sfera de
aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
a. constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii, efectuată cu plată sau o operaţiuni
asimilată acestora;
b. să fie efectuate de persoane impozabile;
c. să rezulte dintr-o activitate economică.”
Faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naştere în momentul efectuării livrării de
bunuri şi/sau momentul prestării serviciului, astfel:
a. data înregistrării declaraţiei vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de import;
b. data primirii facturii externe;
c. data plăţii prestatorului extern în cazul prestaţiilor fără factură;
d. data stabilirii debitului serviciilor decontate sau plătite succesiv;
e. termenele de plată a ratelor pentru operaţiunile de leasing;
f. data colectării monedelor din maşină pentru mărfurile vândute prin maşini automate;
g. data vânzării bunurilor sau data confirmării executării prestaţiei.
Livrarea de bunuri reflectă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor deţinute de
proprietar către beneficiar, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestora.
Bunurile care formează obiectul livrărilor dintre proprietar şi beneficiar includ:
a) bunurile mobile corporale cum sunt: materii prime, materiale, obiecte de inventar,
mijloace fixe care pot fi detaşate;
b) bunurile imobile cum sunt: locuinţele, construcţiile industriale, comerciale, agricole sau
cele destinate pentru alte activităţi, terenurile agricole, terenurile pentru construcţii şi cele adiacente
construcţiilor, inclusiv cele aferente localităţilor urbane sau rurale pe care sunt amplasate construcţii
sau amenajări;
c) bunuri de natură mobilă care nu pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena
deteriorarea imobilelor însăşi sau care devin bunuri imobiliare prin destinaţie;
d) energia electrică şi termică, gazele, agentul frigorific.
Având în vedere că obiectul impozitului se referă la circulaţia bunurilor apare necesară
definirea locului unde obiectul devine impozabil. În acest sens legea prevede următoarele:
- locul de unde a pornit expedierea bunurilor sau transportul către beneficiar indiferent de
modul de expediere şi transport;
- locurile unde se găsesc bunurile în momentul în care are loc livrarea, dacă bunurile nu sunt
expediate sau transportate.
Pentru evitarea dublei impuneri internaţionale există şi unele excepţii legate de locul unde
operaţiunile economico-financiare devin obiect impozabil şi anume:
- locul unde sunt situate bunurile de natură imobiliară pentru lucrările de construcţii-montaj,
executate pentru realizarea şi întreţinerea bunurilor imobile, indiferent de locul unde este situat
sediul prestatorului;
- locul de plecare al transportului de bunuri sau persoane, respectiv locul de sosire a
transportului aferent bunurilor importate;
- locul unde beneficiarul are stabilit sediul activităţii (închirierile, leasigul, serviciile
consultanţilor contabili, avocaţi etc.);
- locul unde serviciile sunt prestate efectiv (activităţile sportive, culturale, artistice,
educative, ştiinţifice etc.).
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este formată din:
a. pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii din tot ceea ce constituie
contrapartidă obţinută sau care urmează să fie obţinută de furnizor sau prestator din partea

28
cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor
operaţiuni, inclusiv TVA;
b. preţul de achiziţie sau, în lipsa acestuia, preţul de cost determinat la momentul livrării
sau prestării pentru livrările de bunuri reprezentate de preluarea de către persoane impozabile a unor
bunuri achiziţionate sau fabricate de către acestea, pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură
cu activitatea economică desfăşurate sau pentru a fi puse la dispoziţia altor persoane fizice sau
juridice în mod gratuit şi la operaţiunile asimilate cu prestările de servicii;
c. compensarea pentru trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul
persoanelor impozabile şi efectuarea unor servicii potrivit unui ordin scris de sau în numele unei
autorităţi publice.
În baza de impozitare se cuprind şi taxele şi impozitele exclusiv TVA şi cheltuielile accesorii
dar nu sunt incluse următoarele:
a. rabaturile, remizele şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor în
vederea stimulării vânzărilor;
b. penalizările sau daunele stabilite printr-o hotărâre judecătorească pentru neîndeplinirea
obligaţiilor contractuale;
c. dobânzile percepute pentru plăţi cu întârziere, vânzări cu plata în rate, operaţiuni de
leasing;
d. ambalajele care circulă pe principiul returnabilităţii, fără facturare;
e. sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează
acestuia.
Baza de impozitare se reduce corespunzător:
a. în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, preţurile sau alte elemente
facturate, precum şi retururile până la 15% din presa scrisă;
b. în situaţia în care reducerile de preţ sunt acordate conform contractelor încheiate după
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
c. în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa pentru
ambalajele care circulă prin facturare.
La bunurile importate baza de impozitare este formată din valoarea în vamă la care se
adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe datorate potrivit legii. Dacă valorile
sunt exprimate în monedă străină evaluarea se face la cursul de schimb stabilit pentru calculul
valorii în vamă.
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA pot deduce TVA aferentă realizării
de :
- operaţiuni taxabile;
- livrări de bunuri şi prestări de servicii scutite de TVA;
- acţiuni de sponsorizare, publicitate, protocol, cu respectarea limitelor legale;
- operaţiuni rezultând din activităţi economice efectuate în străinătate care ar da drept de
deducere, dacă aceste operaţiuni ar fi executate în interiorul ţării.
Poate fi dedusă doar:
a. TVA datorată sau achitată aferentă bunurilor livrate sau ce urmează să fie livrate şi
pentru prestarea de servicii efectuate de o persoană plătitoare de TVA;
b. TVA achitată pentru bunurile importate;
c. Taxa achitată sau compensarea cu taxa de rambursat din decontul lunii precedente pentru
bunurile de import care beneficiază de suspendarea plăţii taxei în vamă;
d. TVA achitată de beneficiar în numele furnizorului.
Dreptul de deducere a taxei aferente bunurilor şi-sau serviciilor care sunt utilizate de o
persoană impozabilă pentru efectuarea, atât de operaţiuni ce au drept de deducere, cât şi pentru
operaţiuni care nu au drept de deducere se determină în raport cu gradul de utilizare a bunurilor şi-
sau serviciilor respective la realizarea operaţiunilor care dau drept de deducere.
TVA nedeductibilă se referă la:
- operaţiuni care nu au legături cu activitatea economică a subiectului;

29
 - achiziţiile realizate prin operaţiuni de decontare între furnizori şi clienţi;
- serviciile oferite de intermediarii din turism;
- băuturile alcoolice şi tutunul destinate acţiunilor de protocol;
- bunurile care în timpul transportului sunt constate lipsă sau sunt depreciate şi sunt
neimputabile.
Dreptul de deducere ia naştere în momentul în care TVA deductibilă devine exigibilă.
Excepţiile sunt:
- la data plăţii efective sau, după caz, la data compensării cu TVA de rambursat din decontul
lunii precedente pentru bunurile din import care beneficiază de suspendarea plăţii taxei în
vamă,
- la data plăţii efective, sau a compensării în cazul prestărilor de servicii;
- la data efectivă a plăţii la bugetul de stat pentru livrările de imobilizări.
Dreptul de deducere se exercită lunar prin scăderea taxei deductibile din suma reprezentând
TVA facturată denumită taxă colectată. Acest drept se manifestă global la nivelul unei luni, iar
valoarea TVA de plată se stabileşte prin scăderea TVA deductibilă (mai mică) din TVA colectată
(mai mare).
C. Unitatea tehnică de evaluare (Cota impozitului)
Operaţiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se
clasifică din punct de vedere al regimului de impozitare astfel:
a. operaţiuni taxabile la care se aplică cota standard a taxei pe valoarea adăugată;
b. operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru care
furnizorii şi/sau prestatorii au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor
şi/sau serviciilor achiziţionate destinate realizării operaţiunilor respective;
c. operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere pentru care
furnizorii şi/sau prestatorii nu au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor
şi/sau serviciilor achiziţionate destinate realizării operaţiunilor respective;
d. operaţiunile de import scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Cota standard a taxei pe valoarea adăugată în România este de 19% şi se aplică operaţiunilor
impozabile, cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea adăugată. Relaţia de calcul este
următoarea:
TVA = Bi * C/100
Unde:
TVA - taxa pe valoarea adăugată;
Bi – baza de impozitare;
C . cota impozitului.
Pentru calculul valorii taxei pe valoarea adăugată cuprinsă în preţul unui produs se aplică
procentul de 15,966% provenit din relaţia: 100*C/(C+100) numită cotă recalculată. Această cotă se
aplică pentru:
- vânzările cu amănuntul;
- tarifele practicate care includ TVA (poştă, telefon, tichet de călătorie etc.);
- bunurile vândute la licictaţie;
- compensaţiile, pentru transferul dreptului de proprietate a unor bunuri din patrimoniul
persoanelor impozabile în domeniul public.
D. Termenul de plată
Exigibilitatea exprimă dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de taxă pe valoarea
adăugată la o anumită dată plata taxei datorată bugetului de stat.
În principiu, exigibilitatea ia naştere concomitent cu faptul generator, cu următoarele
excepţii când exigibilitatea este anticipată:
- factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării sau prestaţiei;
- contravaloarea bunurilor sau serviciilor se încasează înaintea efectuării livrării sau prestaţiei;

30
 - se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru plata importurilor şi a datoriei
vamale, pentru realizarea producţiei destinate exportului, efectuarea de plăţi în contul
clientului.
Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată se amână faţă de faptul generator în cazul
utilajelor, maşinilor şi instalaţiilor produse cu cel mult un an înaintea comercializării şi nefolosite în
condiţiile:
a. pe perioada de realizare a investiţiei , până la data de 25 a lunii următoare punerii in
funcţiune, dar nu mai de 12 luni de la data începerii investiţiei;
b. pe perioada de realizare a investiţiei până la 25 a lunii următoare punerii în funcţiune dar
nu mai mult de 3 luni de la înregistrarea la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei pentru investiţiile ce
se încadrează în prevederile legii 332/2001 privind promovarea investiţiilor directe.
Amânarea plăţii taxei pe valoarea adăugată se face în una din următoarele două variante:
- beneficiarii prevăzuţi au obligaţia să achite în numele furnizorului taxa pe valoarea adăugată
direct la bugetul statului. Taxa achitată devine deductibilă şi se înscrie în decontul de taxă pe
luna respectivă. Cu suma achitată la bugetul de stat se va diminua corespunzător datoria faţă
de furnizor. În cazul în care beneficiarii nu achită TVA la bugetul de stat la termenele
prevăzute sunt obligaţi să plătească majorări de întârziere;
- furnizorii vor înregistra ca taxă neexigibilă TVA aferentă livrărilor prevăzute pentru care nu
mai au obligaţia de plată la bugetul de stat. În luna în care beneficiarii achită TVA la bugetul
de stat, taxa devine exigibilă, dar furnizorii îşi vor reduce corespunzător suma taxei colectate
la bugetul de stat şi concomitent vor reduce datoria beneficiarilor consemnată în conturile de
clienţi.
Plata TVA se face, potrivit decontului lunar, până la data de 25 a lunii pentru luna
anterioară.
E. Înlesniri la plată
A. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată următoarele activităţi de interes general:
a. Spitalizarea, îngrijirea medicală, inclusiv veterinare, şi operaţiunile strâns legate de
acestea, desfăşurate de unităţi autorizate;
b. Prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunilor de tehnicienii dentari;
c. Prestările medicale se îngrijire la domiciliu;
d. Livrările de organe, de sânge şi de lapte uman;
e. Activităţile de învăţământ desfăşurate în unităţi autorizate de Ministerul educaţiei
cercetării şi tineretului precum şi achiziţiile de dotări;
f. Prestările de servicii şi livrările de bunuri legate de asistenţa şi protecţia socială
efectuate de organismele recunoscute ca având caracter social;
g. Prestările de servicii şi livrările de bunuri pentru protecţia copiilor din instituţii
specializate;
h. Realizarea şi difuzarea programelor de radio şi televiziune, cu excepţia celor de
publicitate;
i. Vânzarea de filme sau licenţe de filme destinate difuzării prin televiziune, cu excepţia
celor de publicitate;
j. Prestaţii sportive, culturale, politice organizate de persoane juridice fără scop lucrativ.
B. Sunt scutite de TVA următoarele operaţiuni:
- activităţi de cercetare dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor din Programul
naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare;
- operaţiunile bancare şi financiare (nu în totalitate);
- gestionarea fondurilor comune deplasament;
- operaţiunile de asigurare şi reasigurare;
- activităţile Loteriei Române;
- livrările de bunuri şi prestările de servicii realizate cu deţinuţii din unităţile din sistemul
penitenciar;
- editarea, tipărirea şi vânzarea manualelor şcolare;

31
 - livrările de proteze de orice fel, accesorii ale acestora şi de produse ortopedice;
- valorificarea obiectelor şi veşmintelor de cult.
Sunt, de asemenea, scutite de TVA achiziţiile de bunuri sau prestările de servicii efectuate în
interesul forţelor armate ale Statelor Unite ale Americii staţionate în România.
C. Importurile care beneficiază de scutire de TVA sunt:
- bunurile comercializate în regim duty-free;
- bunurile introduse în ţară de persoanele fizice în limitele stabilite de reglementările în
vigoare;
- reparaţiile şi carburanţii necesare navelor şi aeronavelor româneşti realizate în străinătate;
- importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donaţii cu scop nonprofit;
- licenţe de filme şi programe, drepturi de transmisie, abonamente, la agenţii de ştiri externe
destinate activităţii de radio şi televiziune;
- importul următoarelor bunuri: mostre fără valoare, bunuri străine care devin proprietatea
statului român, echipamentele pentru protecţia mediului, bunurile străine primite eronat, sau
returnate în perioada de garanţie.
D. Scutirea de TVA pentru exporturi se aplică în următoarele situaţii:
- exporturile privind bunurile comercializate în regim duty-free;
- transportul internaţional în şi din străinătate (cu toate tipurile de mijloace terestre, navale sau
aeriene) precum şi reparaţiile efectuate;
- bunurile cumpărate din expoziţiile organizate în România;
- livrările de bunuri sau prestările de servicii finanţate din ajutoare sau din împrumuturi
nerambursabile acordate de instituţii străine;
- construcţia, extinderea, reabilitarea şi consolidarea lăcaşelor de cult;
- livrări de utilaje, echipamente şi prestări de servicii legate nemijlocit de operaţiunile
petroliere.
F. Drepturile şi obligaţiile plătitorilor
Persoanele impozabile care realizează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite cu drept
de deducere au următoarele obligaţii:
A. cu privire la înregistrarea la organele fiscale
- la începerea activităţii, precum şi în cazurile şi în condiţiile stabilite, persoanele impozabile
sunt obligate să se înregistreze ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;
- să solicite organului fiscal scoaterea din evidenţă ca plătitori de TVA, în caz de încetare a
activităţii, în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situaţia
respectivă.
B. cu privire la întocmirea documentelor
- să consemneze livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în
documente legal aprobate;
- persoanele impozabile plătitoare de TVA sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori
facturi fiscale ori documente legal aprobate;
- nu au obligaţia de a emite facturi fiscale următoarele persoane impozabile plătitoare de
TVA:
o transportul de persoane;
o vânzările de bunuri consemnate în documente specifice;
o vânzările de bunuri pentru populaţie pe bază de documente fără nominalizări privind
cumpărătorul;
o importatorii care întocmesc declaraţie vamală.
C. cu privire la evidenţa operaţiunilor
1. să ţină evidenţa contabilă, astfel încât să poată determina baza de impozitare şi TVA
colectată pentru livrările de bunuri, precum şi cea deductibilă aferentă intrărilor;
2. să asigure condiţiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informaţiilor şi
conducerea evidenţei;

32
 3. să întocmească şi să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare
inclusiv, decontul privind TVA;
4. să furnizez organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operaţiunilor
realizate;
5. să contabilizeze distinct veniturile şi cheltuielile rezultate din operaţiunile asocierilor în
participaţiune.
D. cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată
- în cazul persoanelor impozabile înregistrate ca plătitori de TVA, dacă din decontul din luna
precedentă rezultă taxă de rambursat, acestea au dreptul să compenseze această sumă cu suma
datorată;
- să achite taxa, datorată bugetului de stat, anterior datei depunerii cererii la organul fiscal
pentru scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA;
- să achite în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe TVA aferentă serviciilor
externe contractate.
G. Asieta taxei pe valoarea adăugată
Organele fiscale au obligaţia de a verifica decontul de TVA şi de a stabili veridicitatea
sumelor care reprezintă TVA de plată, sau TVA de rambursat.
În ceea ce priveşte TVA de plată, se urmăreşte ca persoana plătitoare de TVA să verse la
bugetul de stat, în termenele prevăzute de lege, obligaţiile fiscale stabilite lunar.
Taxa de rambursat pentru luna de raportare stabilită prin decontul de TVA se regularizează,
în ordine, astfel:
- prin compensarea efectuată de persoana impozabilă în limita taxei rămase de plată rezultate
din decontul lunii anterioare sau din decontul lunilor următoare, fără avizul organului fiscal;
- 0prin compensarea cu alte impozite şi taxe datorate bugetului de stat de persoana impozabilă
efectuate de organele fiscale din oficiu sau, după caz, la solicitarea expresă a acesteia în
termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensare;
- rambursarea efectuată de organele fiscale.
Rambursarea diferenţei de taxă râmase după compensarea realizată şi după scăderea taxei
corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor-prestatorilor se efectuează de organele
fiscale teritoriale în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare pe baza
documentaţiei stabilite.
Organele fiscale teritoriale pot efectua la solicitarea persoanelor impozabile care se
încadrează în condiţiile stabilite, rambursări de TVA în termen de 15 zile de la data depunerii cererii
de rambursare cu verificarea ulterioară a documentaţiei. Rambursarea TVA poate fi solicitată lunar.

Orice persoană impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care
dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, este denumită plătitor de
TVA cu regim mixt. TVA aferentă se calculează pe bază de pro-rată.
Pro-rata se calculează ca raport între veniturile obţinute din operaţiunile care dau drept de
deducere, inclusiv subvenţiile legate de preţul acestora, şi aceleaşi venituri plus veniturile din
operaţiuni care nu dau drept de deducere (venituri totale).
Pro-rata se calculează, de regulă, se calculează anual prin realizarea decontului cumulat
pentru întreg anul, până la 25 ianuarie.

APLICAŢII

1. La SC „x” – plătitor de TVA cu regim mixt - se cunosc:

- venituri obţinute din operaţiuni care dau drept de deducere 800.000 RON
- venituri obţinute din operaţiuni care nu dau drept de deducere 200.000 RON
- rulajul debitor al contului 4426 10.000 RON
- rulajul creditor al contului 4427 9.000 RON
Să se stabilească situaţia decontului de TVA.

33
Pro-rata = Venituri din operaţiuni cu drept de deducere / venituri din operaţiuni care nu dau drept de
deducere+ venituri din operaţiuni care dau drept de deducere = 800.000 / (800.000 + 200.000) =
800.000 / 1.000.000 = 80%.
Aşadar valoarea TVA care are drept de deducere este 80% din suma consemnată în contul 4426.
Restul este nedeductibil şi se trece pe cheltuieli. (20%)
4427 = 4426 8.000
635 = 4426 2.000
Închiderea contului 4427conduce la consemnarea unei valori de TVA de plată
4427 = 4423 1.000
4423 = 5121 1.000

2. La SC „X” – plătitor de TVA cu regim mixt – se cunosc:

- pro-rata TVA 90%
- rulajul debitor 4426 100.000
- rulajul creditor 4427 70.000
Să se stabilească situaţia decontului de TVA.

TVA deductibilă (4426) are drept de deducere în proporţie de 90%, adică 90.000, iar restul de 10%
trebuie trecut pe cheltuieli 10.000
4427 = 4426 90.000
635 = 4426 10.000
Închiderea contului 4427 (în debit este suma de 90000, iar în credit suma de 70000) presupune
creditarea contului cu suma de 20000.
4427 = 4424 20.000
Situaţia prezintă 20000 TVA de recuperat
5121 = 4424 20.000.

2.3.4. Impozite şi taxe locale

Pentru asigurarea resurselor financiare necesare desfăşurării activităţii unităţilor

administrativ teritoriale sunt instituite o serie de impozite şi taxe locale. Legislaţia în vigoare
prevede ca venituri ale autorităţilor locale următoarele surse de venit:
- impozitul pe clădiri;
- impozitul pe teren;
- impozitul pe spectacole;
- taxa hotelieră;
- taxa pe teren;
- taxa asupra mijloacelor de transport;
- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
- taxă pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
- alte taxe locale.

2.3.4.1. Impozitul pe clădiri

Impozitul pe clădiri este anual şi se datorează de către contribuabili pentru clădirile aflate în
proprietatea lor, indiferent de locul unde sunt situate şi de destinaţia lor. Prin clădire se înţelege
orice construcţie care serveşte la adăpostirea de oameni, de animale, de produse, de materiale, de
instalaţii şi de altele asemenea.

34
 Baza de calcul a impozitului pe clădiri se calculează aplicând valoarea impozabilă pe m 2
pentru suprafaţa construită desfăşurată care este determinată prin însumarea suprafeţelor fiecărui
nivel, inclusiv subsoluri şi mansarde, exclusiv trepte, terase neacoperite şi poduri.
Valoarea impozabilă a unui m2 variază între 669RON la construcţii din beton cu toate
facilităţile, până la 45 RON lei pentru construcţii anexe din lemn fără instalaţii de apă, electricitate,
încălzire şi canalizare. La această valoare se aplică coeficientul de corecţie în funcţie de rangul
localităţii (de la 0 la V) şi de zona din cadrul localităţii (de la A la D). Valoarea maximă a
coeficientului de corecţie este de 2,60 pentru 0-A, iar cea minimă este 0,90 pentru V-D.
Pentru persoanele fizice formula de calcul a impozitului pe clădiri este:

Ic = Vi * Nm2 *Cc * Ci
Unde:
Ic – impozitul pe clădire;
Vi – valoarea impozabilă a unui m2 ;
Nm2 – numărul de m2 al construcţiei;
Cc – coeficientul de corecţie aferent clădirii;
Ci – cota impozitului care este de 0,1%.
În cazul în care o persoană fizică deţine mai multe clădiri cu destinaţia de locuinţă, impozitul
se majorează astfel:
- cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
- cu 50% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
- cu 75% pentru a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
- cu 100% pentru a patra şi celelalte clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu.
Pentru persoanele juridice impozitul pe clădiri se calculează după aceeaşi formulă, dar Ci
(cota impozitului) este stabilită de Consiliul Local între 0,25% şi 1,5% şi se aplică la valoarea de
inventar (Vi).
Dacă obiectul impozitului a fost dobândit prin leasing, atunci valoarea impozabilă este cea
din contract.
Impozitul pe clădiri se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost
dobândit şi se plăteşte trimestrial, în rate egale, până la data de 15 martie, iunie, septembrie şi
noiembrie inclusiv.
Scăderea de la impunere, în cursul anului se face începând cu data de întâi a lunii următoare
celei în care s-a produs dezafectare, demolarea, dezmembrarea sau transferul de proprietate asupra
clădirii.
Plata impozitului se face anual în două tranşe egale până la 31 martie şi 30 septembrie. În
cazul plăţii anticipate se poate oferi o bonificaţie de maxim 10% stabilită de consiliile locale.

2.3.4.2. Impozitul pe teren

Contribuabilii care deţin în proprietate terenuri situate în municipii, oraşe şi comune, în

intravilanul sau extravilanul localităţilor datorează impozit pe teren.
Impozitul pe teren se stabileşte anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren aflat în
intravilanul localităţilor pe ranguri de localităţi şi zone. Încadrarea terenurilor în zone şi categorii se
face de Consiliile Locale.
În inravilan impozitul pe teren este stabilit pe baza valorii terenului şi a categoriei de
folosinţă înmulţit cu valoarea ceoficientului de corecţie al localităţii şi zonei.
De exemplu: impozitul datorat pentru un hectar de livadă situat în zona A a Municipiului Iaşi
= 38 * 2,50 = 95 RON / HA,
Pentru terenurile aflate în extravilan se percepe impozit pe teren de 1 RON / Ha.
Impozitul pe teren se datorează începând cu data de întâi a lunii următoarea celei în care a
fost dobândit şi se plăteşte anual la fel ca impozitul pe clădiri.

35
 2.3.4.3. Impozitul pe spectacole

„Contribuabilii care organizează manifestări artistice, competiţii sportive, activităţi artistice

şi distractive de videotecă şi discotecă, denumite în continuare spectacole, datorează impozit pe
spectacole, calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare şi a
abonamentelor sau în sumă fixă pe metru pătrat, în funcţie de suprafaţa incintei unde se desfăşoară
spectacolul, mai puţin valoarea timbrelor instituite, potrivit legii.”
În cazul competiţiilor sportive şi al spectacolelor artistice acest impozit se calculează
utilizându-se ca bază de calcul încasările obţinute de vânzarea biletelor şi abonamentelor, la care se
aplică următoarele cote:
- 2% pentru manifestările artistice de teatru, de operă, de operetă, de filarmonică,
cinematografie, muzicale, de circ precum şi pentru competiţiile sportive interne şi
internaţionale;
- 5% pentru manifestările artistice de genul: festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri
sau alte asemenea manifestări artistice sau distractive care au un caracter ocazional.
Dacă spectacolele se desfăşoară în deplasare sau în turneu, contribuabilul este obligat să
vizeze biletele la compartimentele de specializate ale autorităţilor publice locale în a căror rază de
acţiune se desfăşoară spectacolele.
Pentru activităţile artistice şi distractive de videotecă şi discotecă impozitul pe spectacole se
stabileşte în funcţie de suprafaţa incintei în care se desfăşoară spectacolul, pe zi de funcţionare,
după cum urmează:
a. în cazul videotecilor de la 500 lei/m2/zi la 1000 lei/m2/zi;
b. în cazul discotecilor de la 1000 lei/m2 /zi la 2000 lei/m2/zi;
Cuantumul impozitului se stabileşte de către consiliile locale în a căror rază administrativ-
teritorială se realizează activităţile artistice şi distractive în limitele prevăzute mai sus la care sunt
aplicaţi coeficienţii de corecţie: 8,0 pentru localităţi de rangul 0; 5,0 pentru localităţi de rangul 1;
4,0 pentru localităţi de rangul 2; 3,0 pentru localităţi de rangul 3; 1,1 pentru localităţi de rangul 4;
1,0 pentru localităţi de rangul 5. Pentru calculul impozitului contribuabilii au obligaţia de a depune
o declaraţie din care să rezulte suprafaţa incintei până cel târziu pe data de 15 pentru luna
următoare.
Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei
în care se realizează venitul la bugetul local. Sumele cedate în scopuri umanitare obţinute din
spectacole sunt scutite de impozitul pe spectacole.

2.3.4.4. Taxa hotelieră

Taxa hotelieră este instituită de consiliile locale asupra tarifelor practicate de unităţile
hoteliere şi este cuprinsă între 0,5% şi 5% din tariful pentru o noapte de cazare.
Taxa hotelieră se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează
cazarea, o dată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate şi se varsă la bugetul local în primele 10
zile ale fiecărei luni pentru luna precedentă.

2.3.4.5. Taxa pe teren

Pentru terenurile proprietate publică şi privată a statului sau a unităţilor administrativ

teritoriale, aflate în administrarea sau folosinţa regiilor autonome, a societăţilor comerciale şi a altor
persoane juridice, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură, acestea datorează
taxă pentru teren, stabilită in aceleaşi condiţii ca impozitul pe teren.
Pentru terenurile ocupate de drumuri şi căi ferate contribuabilii datorează taxa pe teren ce se
stabileşte anual, în lei/km, diferenţiat după cum urmează:
- pentru drumuri 200.000 lei/km;
- pentru căi ferate normale 390.000 lei/km;

36
 - pentru căi ferate înguste 200.000 lei/km.
Taxa de teren se datorează numai pentru căile de acces până în incinta contribuabilului.
Compania naţională „CFR” nu plăteşte taxa de teren.

2.3.4.6. Impozitul pe mijloacele de transport

Contribuabilii care deţin mijloace de transport cu tracţiune mecanică datorează un impozit

anual stabilit în funcţie de capacitatea cilindrică a acestora, pentru fiecare 200 cm 3 sau fracţiuni din
aceştia, începând cu 15 RON/an/fracţiuni de 200 cm3 pentru autoturisme cu capacitate cilindrică de
până la 2000 cm3 inclusiv, ajungând la 120 RON/an/fracţiuni de 200 cm 3 pentru autoturisme cu
capacitate cilindrică de peste 3001 cm3etc.
Pentru autovehiculele de transport marfă cu masa autorizată mai mare de 12 tone impozitul
asupra acestora este prevăzut separat având la bază numărul de axe, dimensiunea tonajului şi
sistemul de suspensie. De asemenea sunt prevăzute şi impozitele suplimentare aplicate asupra
mijloacelor de transport care depăşesc greutatea maximă admisă. Sumele astfel obţinute vor şi
împărţite 60% la bugetul local şi 40% la bugetul judeţean şi vor fi utilizate doar pentru lucrări de
reparaţii, modernizare sau construcţie a drumurilor de interes local sau judeţean.
Sunt scutite de acest impozit autoturismele, motocicletele aparţinând persoanelor cu
handicap şi care sunt adaptate handicapului acestora.
Impozitul asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu data de întâi a lunii în
care au fost dobândite şi se repartizează în sume egale la termenele de plată rămase până la sfârşitul
anului, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidenţele autorităţilor la care sunt
înmatriculate, impozitul se dă la scădere începând cu data de întâi a lunii în care a apărut una din
aceste situaţii.
Impozitul este calculat de compartimentele de specialitate din cadrul autorităţilor publice
locale pe baza declaraţiei contribuabilului.
Impozitul asupra mijloacelor de transport se plăteşte anual în două rate egale până la 31
martie şi 30 septembrie. Pentru plata anticipată a acestui impozit se poate oferi o bonificaţi de până
la 10% stabilită de consiliile locale.
Instituţiile publice, precum şi persoanele juridice care au ca profil de activitate transportul în
comun de călători în regim urban sau suburban sunt scutite de impozitul asupra mijloacelor de
transport.

2.3.4.7. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construcţii se calculează pe baza valorii de proiect

declarate de solicitant în cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie în raport cu proiectul
prezentat. Pentru realizarea construcţiilor sunt necesare următoarele:
- taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie este de 1% din valoarea lucrărilor
autorizate, iar în cazul locuinţelor şi anexelor gospodăreşti se reduce cu 50%;
- certificatul de urbanism care prevede în mediul urban taxe minime cuprinse între 25.000 –
35.000 lei pentru o suprafaţă de până la 150 m 2 şi maxime între 75.000 şi 85000 lei pentru
suprafeţe între 751 şi 1000 m2. Pentru suprafeţe de peste 1000 m 2 taxa este de 85000 lei plus
130 lei/m2 pentru ceea ce depăşeşte; în mediul rural taxa este de 50% faţă de nivelul
prevăzut la mediul urban;
- taxa pentru eliberarea autorizaţiei de forare şi excavări este cuprinsă între 37000 şi 48000
lei/m2;
- taxa pentru organizarea de şantier este de 3% din valoarea autorizată a construcţiilor;
- taxa pentru efectuarea lucrărilor de branşamente le instalaţiile de gaze, apă, canalizare,
energie electrică, termică, telefonie, televiziune prin cablu este între 48000 şi 73000 lei
pentru fiecare branşament;

37
 - avizul comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului este de minim 100000 lei şi maxim
364000lei;
- taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală este între 48000 şi 61000 lei.
Toate aceste taxe sunt aprobate de către consiliile locale şi sunt plătite anterior eliberării lor.
În cazul certificatelor de urbanism taxele datorate constituie venit al bugetului local în proporţie de
50% şi venit al bugetului judeţean 50%.

2.3.4.8. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

Contribuabilii care beneficiază sub diverse forme de serviciul de reclamă şi publicitate sunt
obligaţi să încheie contracte în acest sens şi datorează bugetelor locale pe raza cărora se efectuează
publicitatea o taxă de reclamă şi publicitate care poate fi cuprinsă între 1% şi 3% din valoarea
contractului exclusiv TVA aferentă.
Pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afişaj panouri sau alte asemenea mijloace
publicitare beneficiarii datorează o taxă care poate fi cuprinsă între 65.000 lei/an/m2 şi 130000
lei/an/m2 sau fracţiune de m2.
Pentru firmele instalate la locul exercitării activităţii taxa anuală se stabileşte în funcţie de
dimensiune şi poate fi cuprinsă între 120000 şi 200000 lei/an/m2 sau fracţiune de m2.
Cota procentuală şi cuantumul taxei prevăzut în suma fixă se stabilesc de către consiliile
locale în a căror rază teritorială se realizează publicitatea în limitele prevăzute mai sus.
Această taxă se plăteşte lunar de către cei care realizează publicitatea până la data de 10 a
lunii următoare, pe toată perioada cât taxa este exigibilă. Taxa devine exigibilă la data intrării în
vigoare a contractului de publicitate sau reclamă.
Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicipate se plăteşte anticipat de către
beneficiarul publicităţii proporţional cu perioada de utilizare. Dacă mijlocul publicitar este folosit
mai mult de un an de zile taxa se plăteşte până la 31 ianuarie a fiecărui an.
Pentru reclama la locul de desfăşurare a activităţii taxa se datorează în două rate egale plătite
până la 31 martie şi 30 septembrie.

2.3.4.9. Alte taxe locale

Consiliile locale şi judeţene pot institui taxe cuprinse între 1000 lei şi 100.000 lei pe zi
pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale,
monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologie. De asemenea pot institui taxe pentru folosirea
diferitelor utilaje pentru obţinerea de venituri, pentru parcarea autovehiculelor între 1000 şi 100.000
lei/zi/vehicul (sau pe oră dacă parcarea este ocazională) şi taxe pentru utilizarea de vehicule lente
cuprinse între 26000 lei/an şi 260.000 lei/an pe fiecare vehicul.
Aceste taxe se plătesc anticipat şi constituie venit al bugetului local. Cuantumul acestor taxe
este stabilit de consiliile locale anticipat pentru anul următor.
Cuantumul impozitelor şi taxelor locale poate fi majorat cu maxim 20% anual de către
Consiliile Locale sau judeţene, cu excepţia impozitului pe mijloacele de transport.

APLICAŢII

1. SC „x” din Municipiul Iaşi deţine:

a. o hală industrială de 2568 m2 situată în zona C a Municipiului, achiziţionată în anul 1990 cu o
valoare de inventar de 70.000 RON, amortizată integral,
b. o clădire de birouri de 1208 m 2 ridicată pe 5 niveluri, situată în zona A a Municipiului,
achiziţionată în 1999 cu o valoare de inventar de 200.000 RON, amortizată în proporţie de 40%.
c. un teren intravilan de folosinţă livadă în zona C de 13600 m2 evaluat la 25 Euro / m2 (1Euro =
3,50 RON);

38
d. un autoturism Volvo xc90 de 3000 cm 3 cu tracţiune integrală în valoare de 300.000 RON,
amortizat 50%;
e. deţine un panou publicitar la sediul firmei de 10 m2.
Să se calculeze impozitele şi taxele locale pe care le datorează această societate?

a. impozitul pe hala industrială = Cota impozitului (Ci) * Valoarea de inventar (Vi) = 1% *

70000 = 700 Ron / an
deoarece imobilul este total amortizat se aplică o reducere de 15% la impozitul datorat
Impozitul de plata = impozitul calculat – reducerea = 700 – 15%* 700 = 700- 105 = 595
RON
b. impozitul pe sediu central = Ci * Vi = 1% * 200000 = 2000 RON
c. Impozitul pe teren = Valoarea impozabilă * Suprafaţa (Ha) * Coeficientul de corecţie = 25
* 2 * 5 = 250 RON / an.
d. Impozitul pe maşină = Nr. de fracţiuni * Suma de plată pentru fiecare fracţiune =
3000/200 * 60 = 15 * 60 = 900 RON / an
e. Impozitul pe panoul publicitar = Nr. de m2 * Impozitul = 10* 20 = 200 RON / an

2. Să se calculeze impozitul pe care trebuie să-l plătească domnul ...escu ştiind că averea
acestuia se comnune din:
a. un apartament cu două camerede 50 m2 cumpărat cu 5 RON în anul 1990, situat într-un
bloc de 10 etaje în zona B a Municipiului Iaşi, considerat locuinţa de rezidenţă;
b. un apartament de 5 camere de 150 m2 cumpărat cu 100000 RON în anul 2000, într-un
bloc de 2 etaje situat în zona A a Municipiului Iaşi;
c. un autoturism Mercedes de 2400 cm3 ;
d. un microbuz Ford de 1900 cm3.

a. Impozitul = Vi * Nr. m2 * Cc * Ci = 669 * 50 * (2,40-0,10) *0,1% =76,93 RON / an

b. Impozitul = Vi * Nr. m2 * Cc * Ci = 669 * 150 * 2,5 * 0,1% = 250,87 RON / an
Pentru că este primul apartament aflat în proprietatea aceleiaşi persoane fizice, în afara
celui de domiciliu, impozitul de plată se majorează cu 15%. Deci, impozitul de plată =
250,87 + 15% * 250,87 = 288,50 RON / an
c. Impozitul pe Mercedes = Nr. de fracţiuni de 200 cm3 * Valoarea impozitului = 12 * 30 =
360 RON / an
d. Impozitul pe Ford = Nr. de fracţiuni de 200 cm 3 * Valoarea impozitului = 10 * 20 = 200
RON / an

2.4. Execuţia veniturilor bugetare

Execuţia veniturilor bugetare este un proces care cuprinde următoarele etape:

1. aşezarea impozitelor;
2. lichidarea impozitului;
3. emiterea titlului de percepţie;
4. încasarea propriu-zisă.
1. Aşezarea impozitelor. Această etapă are ca scop identificarea şi determinarea dimensiunii
materiei impozabile. Pentru aceasta sunt utilizate mai multe metode cum ar fi:
a. Metoda evaluării directe se realizează având la bază:
* declaraţia contribuabilului care, pe proprie răspundere, prin formulare tip, evaluează
propria materie impozabilă,

39
 * declaraţia unei terţe persoane, care este obligată de lege să depună o declaraţie scrisă la
organele fiscale privind veniturile realizate de contribuabil.
b. Metoda evaluării indirecte se realizează în una din următoarele trei variante: pe baza
semnelor exterioare; pe baza evaluării administrative, sau evaluarea forfetară.
2. Lichidarea impozitului constă în determinarea obligaţiei de plată către bugetele publice
aferentă fiecărei materii impozabile cuantificată. În timp, stabilirea valorii impozitelor s-a făcut prin
metoda repartiţiei, adică prin împărţirea dimensiunii veniturilor necesare statului pe toţi membrii
comunităţii fără a se ţine seama de puterea contributivă a fiecăruia. Această metoda s-a aplicat în
orânduirea sclavagistă, dar ea a fost eliminată odată cu introducerea principiilor impunerii formulate
de Adam Smith. (de revăzut principiile impunerii de la disciplina Finanţe Generale).
Astăzi, determinarea cuantumului impozitului de plată se face după metoda de cotitate, adică
prin aplicarea cotelor prevăzute în actele normative în vigoare pentru fiecare tip de venit în parte.
3. Emiterea ordinului de percepţie. Această etapă constă în înştiinţarea contribuabililor de
valoarea debitelor pe care le au faţă de bugetele publice. Ea se realizează de organul fiscal în a cărei
rază teritorială îşi are domiciliul stabil contribuabilul.
4. Încasarea propriu-zisă a veniturilor bugetare. Modalităţile tehnice de percepere a
impozitelor au înregistrat de-a lungul timpului mai multe forme de manifestare dintre care cea mai
importantă, care se aplică şi astăzi este cea prin intermediul unui aparat fiscal propriu. Această
formă de percepere se aplică în una din următoarele forme:
- direct de organele fiscale de la plătitori – contribuabilii se prezintă la organul fiscal pentru
plată (impozit portabil), sau organul fiscal colectează de la plătitori sumele datorate (impozit
cherabil);
- prin stopaj la sursă este metoda prin care impozitul se reţine şi se varsă la buget de către o
terţă persoană;
- prin aplicarea de timbre fiscale se încasează taxele datorate statului legate de acţiuni în
justiţie sau pentru eliberarea diferitelor acte, certificate sau alte documente oficiale.

40