Anul II, Sem.I.

”Drept procesual penal” –subiecte:

1. Principiul separării funcţiilor judiciare 19

În procesul penal se exercită 4 funcții judiciare:
a) funcția de urmărire penală (este exercitată de către procuror şi organelede cercetare
penale care strâng probele necesare pentru a se stabili dacă există temeiuri de trimitere
în judecată);
b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în
faza de urmărire penală (se exercită de către judecătorul desemnat cu atribuţii în acest
sens, pe parcursul fazei de urmărire penală);
c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată (este
compatibilă cu funcţia de judecată,se exercită de către judecătorul de cameră
preliminară care se va pronunţa asupra rechizitoriilor şi asupra soluţiilor de netrimitere
în judecată întocmite de către procurori);
d) funcția de judecată (este exercitată de către instanţele de judecată).
Funcțiile judiciare se exercită din oficiu. În desfăşurarea aceluiaşi proces penal,
exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii
judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată,
care este compatibilă cu d=funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c)
=admite plângerea, desființează soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în
cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimițând dosarul
spre repartizare aleatorie;.
In exercitarea functiei de urmărire penală, procurorul si organele de cercetare penală
strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în
judecată.
Asupra actelor si măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile si
libertătile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribubii în
acest sens, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege.
Asupra legalitătii actului de trimitere în judecată si probelor pe care se bazează acesta,
precum si asupra legalitătii solutiilor de netrimitere în judecată se pronuntă judecătorul
de cameră preliminară, în conditiile legii.
Judecata se realizează de către instantă, în complete legal constituite.

2. Principiul „ ne bis in iden " 24

expresie latină care denumeşte regula potrivit căreia o persoană, odată judecată printr-o
hotărîre definitivă, nu poate fi urmărită şi judecată din nou pentru aceeaşi faptă. Pentru
aplicabilitatea principiului ne bis in idem se cer îndeplinite următoarele conditii:
a) să se fi pronuntat anterior o hotărâre penală cu privire la aceeasi faptă, conditia
fiind îndeplinită chiar dacă hotărârea a fost pronuntată sub altă încadrare juridică;
b) hotărârea penală să fie definitivă;
c) aceeasi persoană să fie urmărită sau judecată pentru săvârsirea aceleiasi fapte,
conditia fiind îndeplinită chiar dacă fapta are altă încadrare juridică decât cea retinută în
hotărârea penală definitivă pronuntată anterior.
în conformitate cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, reflectată în Cauza C-491/07 Turansky,
principiul non bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este
sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în miscare
a actiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infractiune, în cazul în care această decizie de
încetare, potrivit dreptului nabional al acestui stat, nu stinge definitiv actiunea penală si nu constituie astfel un
impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleasi fapte, în acest stat; in consecintă, instanta română nu
poate dispune încetarea procesului penal, pentru existenta autoritătii de lucru judecat, în aplicarea principiului non
bis in idem, dacă procedura penală intentată împotriva inculpatului într-un stat membru al Uniunii Europene nu a fost
închisă definitiv, potrivit dreptului nabional al acestui stat, ci numai provizoriu.(ICCJ,sectia penala,dec. Nr.
162/2012,www.scj.ro)

Page 1 of 44
3. Principiul garantării dreptului la libertate şi siguranţă 29
În cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate și
siguranță. Garantarea libertătii are un caracter relativ si aceasta pentru că în anumite
situatii, expres prevăzute de lege, este nevoie de privarea libertătii persoanei pentru
asigurarea desfăsurării procesului penal în conditii optime;
-regula garantării libertătii persoanei este aplicabilă în tot cursul procesului penal si nu
mai este incidentă după ce s-a realizat desfăsurarea procesului penal si s-a trecut la
executarea hotărârii definitive a instantei de judecată.
Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod exceptional si doar
în cazurile si în conditiile prevăzute de lege. Orice persoană față de care s-a dispus în
mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură privativă de libertate are dreptul la
repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege.
Orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp si într-o limbă
pe care o întelege asupra motivelor arestării sale si are dreptul de a formula contestatie
împotriva dispunerii măsurii.

4. Principiul garantării dreptului la apărare 30

Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înșiși sau de a fi
asistați de avocat.
(2) Părțile, subiecții procesuali principali și avocatul au dreptul să beneficieze de timpul
și înlesnirile necesare pregătirii apărării.
(3) Suspectul are dreptul de a fi informat de îndată și înainte de a fi ascultat despre fapta
pentru care se efectuează urmărirea penală și încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul
are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mișcare
acțiunea penală împotriva lui și încadrarea juridică a acesteia.
(4) Înainte de a fi ascultați, suspectului și inculpatului trebuie să li se pună în vedere că
au dreptul de a nu face nicio declarație.
(5) Organele judiciare au obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a
dreptului la apărare de către părți și subiecții procesuali principali în tot cursul
procesului penal.
(6) Dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credință, potrivit scopului pentru care a
fost recunoscut de lege.
Scopul dreptului la apărare este acela de a se realiza o justitie eficientă, să fie eliminată
orice posibilitate de eroare judiciară; de aceea dreptul la apărare este consacrat în toate
legislatiile moderne, fiind înscris în majoritatea constitutiilor statelor, dar si în norme
ale dreptului international.
Înscrierea dreptului de apărare între regulile de bază ale procesului penal a determinat,
cu prioritate, legiferarea unei largi palete de instrumente legale care să impună
institutiile ce contin si sustin apărarea, astfel încât în textele ce compun codul de
procedură penală, le-au fost asigurate părtilor suficiente posibilităţi pentru ca organele
judiciare să tină cont de cererile si suspinerile lor sau pentru a argumenta lipsa de
vinovătie, netemeinicia inculpărilor aduse sau a pretentiilor ce decurg din acestea.

5. Succesorii 48
Succesorii sunt persoanele fizice sau juridice care dobândesc drepturile si obligatiile
persoanei fizice defuncte sau persoanei juridice reorganizate, desfiintate sau dizolvate.
Succesorii intervin în procesul penal numai în latura civilă a acestuia.
Succesorii devin părti în procesul penal, deoarece ei nu valorifică drepturile
antecesorilor, ci valorifică drepturile proprii ce decurg din calitatea pe care o au si din
faptul că antecesorii au încetat să mai fie subiecti de drept.
Page 2 of 44
 Au calitatea de parte civilă si succesorii persoanei prejudiciate, dacă exercită actiunea
civilă în cadrul procesului penal.
Exercitarea acțiunii civile de către sau față de succesori
(1) Acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, reorganizare,
desființare sau dizolvare a părții civile, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în
drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii
civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării,
desființării ori dizolvării.
(2) În caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile
civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă
indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții
responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat
cunoștință de împrejurarea respectivă.

6. Reprezentanţii 49
Reprezentantul este persoană împuternicită să îndeplinească, în cadrul procesului penal,
acte procesuale în numele si în interesul unei părti din proces care nu doreste sau se află
în imposibilitatea de a participa la activitătile procesuale.
Drepturile reprezentantilor în procesul penal se înfătisează ca însărcinări ale acestora pe
care trebuie să le îndeplinească în mod obligatoriu.

7. Substituiţii procesuali 50
Substituitii procesuali sunt persoane care exercită un drept propriu dar în valorificarea
unui interes apartinând altei persoane.
Substituitul procesual nu actionează că reprezentantul în virtutea unei obligatii legale
sau conventionale, ci în baza dreptului său propriu; de aceea, substituitul apreciază liber
dacă intervine în procesul penal, fără a răspunde vreodată de pasivitate sau neglijentă.

8. Instanţa de judecată; judecătorul de drepturi şi libertăţi; judecătorul de cameră

preliminară 51
Instanţă judecătorească, organ de stat prin intermediul căruia se înfăptuieşte justiţia şi
se exercită puterea judecătorească. I.j. sunt, potrivit legii:
1. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
2. curţile de apel;
3. tribunalele;
4. tribunalele specializate;
5. instanţele militare;
6. judecătoriile.
Organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară sunt:
1. instantele judecătoresti;
2. judecătorul de drepturi si libertăti;
3. judecătorul de cameră preliminară;
4. procurorul;
5. organele de cercetare penală

instanţă de judecată - subiect dominant al procesului penal căruia îi revine conducerea

activităţii procesuale în faza judecăţii. Instanţele se constituie în complete formate
dintr-un număr de judecători prevăzut de lege. In România justiţia se înfăptuieşte prin
instanţele judecătoreşti care sunt: judecătoriile, tribunalele, curţile de apel şi înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi instanţele militare (tribunalele militare, tribunalul
militar teritorial, curtea militară de apel).
Page 3 of 44
 instanţă judecătorească extraordinară, instanţă constituită special pentru a judeca un anumit proces sau o anumită persoană.
Articolul 126 alin. (5) din Constituţie, republicată, interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare .

Competența judecătorului de drepturi și libertăți

Judecătorul de drepturi și libertăți este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit
competenței acesteia, soluționează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile,
plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind:
1. măsurile preventive;
2. măsurile asigurătorii;
3. măsurile de siguranță cu caracter provizoriu;
4. actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege;
5. încuviințarea perchezițiilor, a folosirii metodelor și tehnicilor speciale de
supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;
6. procedura audierii anticipate;
7. alte situații expres prevăzute de lege.

Competența judecătorului de cameră preliminară

Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit
competenței acesteia:
1. verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror;
2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor
procesuale de către organele de urmărire penală;
3. soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de
netrimitere în judecată;
4. soluționează alte situații expres prevăzute de lege.

9. Ministerul Public 58
Ministerul Public este constituit din totalitatea unităților de parchet din țară și
reprezintă, alături de instanțe, autoritatea judecătorească în România. Ministerul Public
este subiect procesual penal, participant la activitatea procesuală, alături de instanta
judecătorească, având un rol indispensabil pentru constituirea, dezvoltarea si rezolvarea
raportului procesual, întrucât îndeplineste functia procesuală esentială a acuzării.
Implicarea organelor politienesti în cercetarea infractiunilor constituie o realitate
prezenta în toate sistemele judiciare moderne; majoritatea cauzelor penale sunt
instrumentate de organul de cercetare al politiei, motiv pentru care acesta poate fi
considerat organul comun de urmărire penală.

10. Organele de cercetare penală 63

Organele de cercetare penală sunt:
A) organele de cercetare penală ale politiei judiciare;
B) organele de cercetare penală speciale.

- organele de cercetare ale poliţiei judiciare (lucrători specializaţi din MAI, desemnaţi
nominal de ministrul MAI, cu avizul conform al procurorului general al
Parchetului de pe lângă ICCJ);
Organele de poliție judiciară își desfășoară activitatea de cercetare penală, în mod
nemijlocit, sub conducerea și supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la
îndeplinire dispozițiile acestuia.
(3) Serviciile și organele specializate în culegerea, prelucrarea și arhivarea informațiilor
au obligația de a pune, de îndată, la dispoziția parchetului competent, la sediul acestuia,
Page 4 of 44
 toate datele și toate informațiile, neprelucrate, deținute în legătură cu săvârșirea
infracțiunilor
- organele de cercetare penală speciale (art. 208 C. proc. pen.), şi anume: ofiţerii anume
desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare corp aparte şi similare, precum şi
comandanţii acestor unităţi; ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de
garnizoană, precum şi şefii acestor unităţi; ofiţerii anume desemnaţi de către
comandanţii centrelor militare, precum şi comandanţii acestor unităţi; ofiţerii poliţiei de
frontieră, anume desemnaţi pentru infracţiunile de frontieră; căpitanii porturilor.

organele de urmărire penală, Activitatea de urmărire penală se efectuează de către procurori şi de către
organele de cercetare penală [art. 201 alin. (1) C. proc. pen.].

11. Inculpatul 65
Inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în miscare actiunea penală devine
parte în procesul penal. În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:
a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se
atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar
dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
a1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea
juridică a acesteia;
b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;
c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de
asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a
ridica excepții și de a pune concluzii;
e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a
cauzei;
f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se
exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
g1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;
h) alte drepturi prevăzute de lege.

12. Suspectul 74
Subiectii procesuali principali sunt suspectul si persoana vătămată.
Subiectii procesuali principali au aceleasi drepturi si obligatii ca si părtile, cu exceptia
celor pe care legea le acordă numai acestora.
Persoana cu privire la care, din datele si probele existente în cauză, rezultă bănuiala
rezonabilă că a săvârsit o faptă prevăzută de legea penală se numeste suspect. Suspectul
are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.

13. Persoana vătămată 74

Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin faptă penală se
numeste persoană vătămată. Persoana vătămată care exercită actiunea civilă în cadrul
procesului penal este parte în procesul penal si se numeste parte civilă.

In situatia în care în cauză există un număr mare de persoane vătămate care nu au

interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în
cadrul procesului penal.

14. Punerea în mişcare a acţiunii penale 92

Page 5 of 44
 Actiunea penală este un act procesual si, potrivit principiului oficialitătii, în toate
situatiile în care organele judiciare sunt sesizate despre săvârsirea unei infractiuni, au
obligatia să verifice dacă sunt probe si indicii temeinice cu privire la infractiunea
respectivă si în caz afirmativ să pună în miscare si să exercite actiunea penală în
vederea tragerii la răspundere penală a celor vinovati.
Actiunea penală se pune în miscare când există probe din care rezultă presupunerea
rezonabilă că o persoană a săvârsit o infractiune si nu există cazuri care împiedică
punerea în miscare a acesteia;
(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai
poate fi exercitată dacă:
1. fapta nu există;
2. fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia
prevăzută de lege;
3. nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
4. există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
5. lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o
altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale;
6. a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului
persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană
juridică;
7. a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea
acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un
acord de mediere în condiţiile legii;
8. există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
9. există autoritate de lucru judecat;
10. a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

15. Stingerea acţiuni penale 94

b) stingerea si epuizarea actiunii penale- Potrivit art. 17 c. pr. pen. In cursul urmăririi
penale actiunea penală se stinge prin:
1) Clasare, când procurorul stinge actiunea penală exercitată, întrucât există
unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) c. Pr. Pen : acțiunea penală nu poate fi pusă în
mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu
vinovăția prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului
competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru
punerea în mișcare a acțiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al
inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului
ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru
care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit
împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile
legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
Page 6 of 44
 j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.;
2) Prin renuntare la urmărirea penală, când nu există interes public pentru
realizarea urmăririi penale a inculpatului.

În cursul judecății acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii

judecătorești de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării
pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.

16. Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este
împiedicată 98
(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai
poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia
prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent
ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a
acţiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului
persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană
juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care
retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost
încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

17. Condiţiile necesare exercitării acţiunii civile în procesul penal 106

Mijlocul legal prin care persoana păgubită material sau moral cere să-i fie reparat
prejudiciul cauzat este actiunea civilă.
Actiunea civilă este subsidiară si alăturată actiunii penale, ceea ce înseamnă, între
altele, că instanta sesizată cu judecarea unei infractiuni nu poate rezolva actiunea civilă
decât în limitele sesizării si investirii în latura penală a cauzei si, bineînteles, ale
modalitătii de solutionare a actiunii penale; pentru alte activităti considerate aducătoare
de prejudicii, care nu au fost aduse în fata instantei într-un proces penal, desigur
persoana interesată are la îndemână calea adresării cu actiune separată la instanta civilă.
Subiectul activ al actiunii civile în procesul penal este parte în cauză si se numeste parte
civilă.
Persoana vătămată se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării
judecătoresti, organele judiciare având obligatia de a aduce la cunostinta persoanei
vătămate acest drept.
Constituirea ca parte civilă nu se poate face în fata instantei de apel.
Actiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se
constituie parte civilă împotriva inculpatului si, după caz, a părtii responsabile
civilmente.
Actiunea civilă poate fi exercitată în cadrul procesului penal dacă sunt întrunite
cumulativ următoarele conditii:
1. Infractiunea săvârsită să fi produs o pagubă,un prejudiciu.
Page 7 of 44
 2. Prejudiciul trebuie sa fie cert.
3. Intre infractiunea săvârsită si prejudiciu cauzat să existe un raport de
cauzalitate. (S-a admis, de exemplu, în practica judiciară, ca nu pot fi acordate despăgubirile civile solicitate,
deoarece nu există legătură de cauzalitate între fapta de vătămare corporală si prejudiciul constând în valoarea
produselor alterate în timpul cât persoana care avea calitatea de gestionar al produselor respective s-a aflat în
concediul medical, ca urmare a vătămărilor corporale cauzate prin infractiune.)
4. Prejudiciul să nu fi fost reparat. (Sunt situatii în care partea civilă este despăgubită de
altcineva decât inculpatul, cum ar fi spre exemplu acordarea despăgubirilor în baza unui contract de
asigurare încheiat de partea civilă anterior săvârsirii infractiunii, sau acoperirea prejudiciului de către o
tertă persoană care însă nu avea această obligatie.)
5. Să existe o manifestare de vointă din partea persoanei vătămate de a se
constitui parte civilă în procesul penal.

18. Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal 112

Art. 25 - NCPP
(1)In caz de condamnare, instanta se pronunta prin aceeasi hotarare si asupra actiunii
civile. Repararea prejudiciului poate fi facuta in natura sau echivalent banesc sau mixt.
(2)Cand actiunea civila are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea
lucrului, iar aceasta este posibila, instanta dispune ca lucrul sa fie restituit partii civile.
(3)Instanta, chiar daca nu exista constituire de parte civila, se pronunta cu privire la
desfiintarea totala sau partiala a unui inscris sau la restabilirea situatiei anterioare
savarsirii infractiunii.
(5)In caz de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal in baza art. 16 alin. (1) lit.
b) teza intai, lit. e), f), i) si j), instanta lasa nesolutionata actiunea civila .
(6) Instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă și în cazul în care moștenitorii sau, după
caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile nu își exprimă opțiunea de a
continua exercitarea acțiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moștenitorii,
succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente în termenul prevăzut la
art. 24 alin. (1) și (2).
Respinge actiunea civ. daca pers vatamata a decedat in cursul procesului penal insa nu
ca urmare a savarsirii infractiunii si in cauza a intrat succesorul partii civile pt. daune
morale. Cand inculpatul este achitat pt.inexistenta faptei , nu pot fi acordate despagubiri
civile deoarece nu exista factorul material care sa fi generat prejudiciul -actiunea este
lipsit de temei.
Dijunge actiunea civila: -cand solutionarea acesteia determina depasirea termenului
rezonabil de solutionare a actiunii penale

19. Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă 119

În situatia în care cele două actiuni se exercita una în procesul penal, iar cealaltă în
procesul civil nu se pune problema raportului dintre ele. Acest raport priveste situatia în
care actiunile se exercită concomitent în cadrul procesului penal.
În aceasta din urmă situatie, raportul este guvernat de două reguli:
1. regula "penalul tine în loc civilul"
2. regula "electa una via non datur recursus ad alteram"
Regula "penalul tine în loc civilul" se exprimă în faptul că judecata în fata instantei
civile se suspendă după punerea în miscare a actiunii penale si până la rezolvarea în
primă instantă a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.
Regula "electa una via non datur recursus ad alteram" înseamnă că persoana vătămată
are posibilitatea să opteze între constituirea de parte civilă în procesul penal si
introducerea unei actiuni civile la instanta civilă.
Astfel, dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau
succesorii acesteia, pot introduce la instanta civilă actiune pentru repararea
prejudiciului cauzat prin infractiune.
Page 8 of 44
 Alegerea unei căi odată făcută este irevocabilă.

20. Autoritatea hotararii penale in procesul civil si efectele hotararii civile in procesul
penal 120
Hotărârea definitivă a instantei penale are autoritate de lucru judecat în fata instantei
civile care judecă actiunea civilă, cu privire la:
- existenta faptei;
- existenta persoanei care a săvârsit-o.
Instanta civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a
procesului penal în ceea ce priveste:
- existenta prejudiciului;
- existenta vinovătiei autorului faptei ilicite.
Hotărârea definitivă a instantei civile prin care a fost solutionată actiunea civilă nu are
autoritate de lucru judecat în fata organelor judiciare penale cu privire la existenta
faptei penale, a persoanei care a săvârsit-o si a vinovătiei acesteia.

Asadar, hotărârea definitivă a instantei civile prin care s-au mentionat dispozitii ce au
legătură cu cauza penală, nu are autoritate de lucru judecat în fata instantei de judecată
cu privire la aspecte ce tin de modul de rezolvare a laturii penale, însă instanta penală
trebuie să ia în considerare cele dispuse, cu impact direct asupra modului de solutionare
a actiunii civile.

21. Competenţa judecătoriei 123

Competenta prezinta urm.forme: competenta materiala, teritoriala, functionala,

personala, speciala.
Judecătoria are o competentă materială generală; cele mai multe cauze sunt date în
competenta acestui organ, asigurându-se astfel verigii de bază a organelor de judecată
competenta cea mai cuprinzătoare si deci o largă accesibilitate. Judecătoria judecă în
primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor
instanțe.

22. Competenţa Curţii de Apel 124

Potrivit art. 38 c. pr. pen. Curtea de Apel judecă în primă instantă:
A) infractiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397 TITLUL X Infracțiuni contra
securității naționale, 399-412 Acțiunile ostile contra statului si 438-445 TITLUL XII Infracțiuni
de genocid, contra umanității și de război > ;
B) infractiunile privind securitatea natională a României, prevăzute în legi speciale;
C) infractiunile săvârsite de judecătorii de la judecătorii, tribunale si de procurorii
de la parchetele care functionează pe lângă aceste instante;
D) infractiunile săvârsite de avocati (competenta Curtii de Apel, în acest caz, a fost consacrată legislativ în
considerarea calitătii persoanei ce exercită profesia de avocat, care, potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995, republicată, cu
modificările si completările ulterioare, se exercită numai de avocatii înscrisi în tabloul baroului din care fac parte, barou component
al Uniunii Nationale a Barourilor din România; prin urmare, dacă o persoană exercită profesia de avocat în afara acestui cadrul
legal, iar obiectul judecătii îl constituie exercitarea, fără drept, a profesiei de avocat sau plângerea împotriva solutiei de netrimitere
în judecată pentru această infractiune, competenta revine judecătoriei, iar nu curtii de apel.(ICCJ,sectia penala,dec.
Competenta curtii de apel priveste persoanele care au calitatea de
nr.1063/2008,www.scj.ro)
avocat, indiferent dacă la data săvârsirii infractiunii această calitate era suspendată în
temeiul Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare,
intrucât suspendarea calitătii de avocat nu echivalează cu încetarea acestei calităti.
(ICCJ,sectia penala,dec. nr.397/2009,www.scj.ro)

Page 9 of 44
 E) infractiunile săvârsite de notari publici, executori judecătoresti, de controlorii
financiari ai Curtii de Conturi, precum si auditori publici externi;
F) infractiunile săvârsite de sefii cultelor religioase organizate în conditiile legii si
de ceilalti membri ai înaltului cler, care au cel pubin rangul de arhiereu sau echivalent
al acestuia;
G) infractiunile săvârsite de magistratii-asistenti de la Înalta Curte de Casatie si
Justitie, de judecătorii de la curtile de apel si Curtea Militară de Apel, precum si de
procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instante;
H) infractiunile săvârsite de membrii Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului
Legislativ, de Avocatul Poporului, de adjunctii Avocatului Poporului si de chestori;
I) cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.

(2) Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă
instanță de judecătorii și de tribunale.

23. Competenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 125

Potrivit art. 40 c. pr. pen. Înalta Curte de Casatie si Justitie judecă în primă instantă infractiunile
de înaltă trădare, infractiunile săvârsite de senatori, deputati si membri din România în
Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constitutionale, de
membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curti de Casatie si
Justitie si de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă apelurile împotriva hotărârilor penale
pronunțate în primă instanță de curțile de apel, de curțile militare de apel și de Secția
penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
(3) Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile în casație împotriva hotărârilor
penale definitive, precum și recursurile în interesul legii.
(4) Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență în cazurile
în care este instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, cazurile în care
cursul justiției este întrerupt, cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege,
precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în
cazurile prevăzute de lege.
(5) Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează și alte cauze anume prevăzute de
lege.

24. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti 127

(1)Competenta teritorială este acea formă a competentei în a cărei determinare s-a tinut
seama de elemente generale de ordin spatial prevăzute expres de lege.
Conform art. 41 c. pr. pen. competenta după teritoriu este determinată, în ordine, de:
A) locul săvârsirii infractiunii;
B) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
C) locuinta suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul
inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârsit fapta;
D) locuinta sau, după caz, sediul persoanei vătămate.
(2) Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea
infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai
multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.
(4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt
sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1),
competența revine instanței mai întâi sesizate.
Page 10 of 44
(5) Ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai
multe instanțe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea
acestei ordini.
(6) Infracțiunea săvârșită pe o navă sub pavilion românesc este de competența instanței
în a cărei circumscripție se află primul port român în care ancorează nava, în afară de
cazul în care prin lege se dispune altfel.
(7) Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă înmatriculată în România este de competența
instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(8) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe
teritoriul român, iar competența nu se poate determina potrivit alin. (1), competența este
cea prevăzută la alin. (4).
Dispozitii speciale privind competenta instantelor judecătoresti
1. Reunirea cauzelor
Între două sau mai multe cauze penale poate exista o strânsă legătura, care determină
rezolvarea acestora prin reunirea lor într-un cadrul procesual.
Conform art. 43 c. pr. pen. instanta dispune reunirea cauzelor în cazul unic în vederea
solutionării multilaterale, complete si în conditiuni mai bune infractiunii continuate, al
concursului formal de infractiuni sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte
materiale alcătuiesc o singură infractiune.
1. Disjungerea cauzelor
Potrivit art. 46 c. pr. pen. pentru motive temeinice privind mai bună desfăsurare a judecătii,
instanta poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpati sau la
unele dintre infractiuni.
2. Exceptiile de necompetentă
Exceptia de necompetentă constituie mijlocul legal prin care legea permite anumitor
subiecti procesuali să invoce lipsa de competentă a organului judiciar în fata căruia se
desfăsoară procedura judiciară si să solicite o desesizare a organului respectiv.
Exceptia de necompetentă materială sau după calitatea persoanei a instantei inferioare
celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot cursul judecătii, până la
pronuntarea hotărârii definitive.
Exceptia de necompetentă materială sau după calitatea persoanei a instantei superioare
celei competente potrivit legii poate fi invocată până la începerea cercetării
judecătoresti.
Exceptia de necompetentă teritorială poate fi invocată până la începerea cercetării
judecătoresti.
3. Competenta în caz de schimbare a calitătii inculpatului În conformitate cu prevederile art. 48
c. pr. pen. când competenta instantei este determinată de calitatea inculpatului, instanta
rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârsirea infractiunii, nu mai
are acea calitate, în cazurile când:
A) fapta are legătură cu atributiile de serviciu ale făptuitorului;
B) s-a dat citire actului de sesizare a instantei. Dobândirea calitătii după săvârsirea
infractiunii nu determină schimbarea competentei, cu exceptia infractiunilor săvârsite
de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii
Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al
Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
5. Competenta în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării faptei
Instanta sesizată cu judecarea unei infractiuni rămâne competentă a o judeca, chiar
dacă, după schimbarea încadrării juridice, infractiunea este de competenta instantei
inferioare.

Page 11 of 44
 Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei,
nu atrage necompetenta instantei, în afară de cazul când prin acea lege s-ar
dispune altfel.
6. Declinarea de competentă
Declinarea de competentă reprezintă o institutie prin care se realizează autocontrolul
asupra competentei organului judiciar, autocontrol care se efectuează din oficiu sau la
cerere; organul care stabileste că nu are competentă trebuie să determine în acelasi timp
cui îi revine aceasta; declinarea de competentă a instantei penale nu este posibilă în
favoarea unui organ din afara sistemului jurisdictional ori a unui organ de judecată
străin.
7. Conflictul de competentă
Potrivit art. 51 c. pr. pen. Cand două sau mai multe instante se recunosc competente a judeca
aceeasi cauză ori îsi declină competenta reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de
competentă se solutionează de instanta ierarhic superioară comună.
8. Chestiunile prealabile
Obiectul chestiunii prealabile reprezintă un aspect cu precădere procesual care trebuie
să premeargă rezolvarea altor chestiuni care privesc fondul cauzei si trebuie să se refere
la:
- cerintele esentiale din continutul constitutiv al infractiunii; înlăturarea
caracterului penal al faptei;
- cauze speciale de impunitate;
- încadrarea corectă a faptei penale;
- orice alte aspecte care se referă la rezolvarea fondului cauzei
Potrivit legii instanta penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă
solutionării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenta altei
instante, cu exceptia situatiilor în care competenta de solutionare nu apartine organelor
judiciare.
Chestiunea prealabilă se judecă de către instanta penală, potrivit regulilor si mijloacelor
de probă privitoare la materia căreia îi apartine acea chestiune.
Hotărârile definitive ale altor instante decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile
în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fata instantei penale, cu exceptia
împrejurărilor care privesc existenta infractiunii.

25. Conflictul de competenţă 132

Art. 133 Noul Cod de Procedură Civilă.
Există conflict de competenţă:
1. când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece acelaşi
proces; (respingeri succesive ale excepției de necompetență, când două sau mai multe
instanțe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză, determinând apariția
litispendenței (conflict pozitiv de competență))

2. când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca
acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi
declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au
declarat necompetente(conflict negativ de competență).

Instanta, inaintea careia s-a ivit conflictul de competenta, va suspenda din oficiu orice
alta procedura si va inainta dosarul instantei in drept sa hotarasca asupra conflictului.

Page 12 of 44
 -daca o judecatorie isi declina competenta in favoarea unui tribunal din circumscriptia
aceleiasi Curti de Apel , iar tribunalul isi declina competenta de judecata a cauzei in
favoarea judecatoriei -exista un conflict negativ. - se solutioneaza CA
Instanta ierarhic superioara comuna este sesizata in caz de conflict pozitiv, de catre
instanta care sa declarat cea din urma competenta iar in caz de conflict negativ , de
catre instanta care si-a declinat cea din urma competenta.

26. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră

preliminară 135
Conform art. 53 c. pr. pen. judecătorul de drepturi si libertăti este judecătorul care, în cadrul
instantei, potrivit competentei acesteia, solutionează, în cursul urmăririi penale,
cererile, propunerile, plângerile, contestatiile sau orice alte sesizări privind:
A) măsurile preventive;
B) măsurile asigurătorii;
C) măsurile de sigurantă cu caracter provizoriu;
D) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege;
E) încuviintarea perchezitiilor, a folosirii metodelor si tehnicilor speciale de
supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;
F) procedura audierii anticipate;
G) alte situatii expres prevăzute de lege.
Potrivit art. 54 c. pr. pen. Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul
instantei, potrivit competentei acesteia:
A) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror;
B) verifică legalitatea administrării probelor si a efectuării actelor
procesuale de către organele de urmărire penală;
C) solutionează plângerile împotriva solutiilor de neurmărire sau de
netrimitere în judecată;
D) solutionează alte situatii expres prevăzute de lege.

27. Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea 139

Judecătorul este incompatibil dacă (art. 64 c. pr. pen):
A) a fost reprezentant sau avocat al unei părti ori al unui subiect procesual
principal, chiar si în altă cauză; Asupra unui asemenea judecător planează dubiul că ar
putea fi angajat în optica părtii a cărei apărare sau reprezentare a exercitat-o.
B) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori este Membru de familie
cu una dintre părti, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul
acestora;
C) a fost expert sau martor, în cauză;
D) este tutore sau curator al unei părti sau al unui subiect procesual principal;
E) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de
procuror, la orice procedură desfăsurată în fata unui judecător sau a unei instante de
judecată;
F) există o suspiciune rezonabilă că impartialitatea judecătorului este afectată.
Nu pot face parte din acelasi complet de judecată judecătorii care sunt soti, rude sau
afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori este membru de familie cfCP..

Membrii de familie sunt: a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora,

precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; b) soțul; c)
persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și
copii, în cazul în care conviețuiesc.

Page 13 of 44
 Persoana incompatibila este obligata sa declara presedintelui instantei, procurorului ca
se abtine dde a participa la proces si motivul abtinerii. Daca nu indeplineste obligatia
de abtinere poate fi sanctionat disciplinar cu conditia sa fi cunoscut existenta cazului de
incompatibilitate.
In cazul in care persoana incompatibila nu a facut declaratia de abtinere , partile,
subiectii procesuali principali, procurorul pot face cerere de recuzare, de indata ce au
aflat despre cazul de incompatibilitate.
Recuzarea reprezinta institutia prin care situatia de incompatibilitate este inlaturata la
initiativa uneia din parti. Cererea de recuzare poate sa fie oral (se face PV sau
consemneaza in incheierea de sedinta) sau scris, cu indicarea concreta cazului de
incompastibila in care se afla judecatorul - altfel se respinge ca cerere nefondata.
Cererea se adreseaza fie pers.recuzate fie procurorului. In cazul in care cererea este
adresata pers...care efectueaza urmarire penala, acesta in 24 ore trebuie sa inainteze
procurorului cu lamuririle necesare.

28. Strămutarea 144

Înalta Curte de Casatie si Justitie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel
competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la
un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscriptia sa la o altă instantă de
acelasi grad din circumscriptia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că
impartialitatea judecătorilor instantei este afectată datorită împrejurărilor cauzei,
calitătii părtilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
Motivul -suspiciune
ex.inculpatul este afin gr.2 cu grefierul sef al instantei.
-este o deviatie de la competenta teritoriala si nu afecteaza cu nimic judecarea in fond a
procesului
-poate fi cerut de parti sau de procuror- nu se cere in cursul procedurii de camera
preliminara
-cererea se depune la instanta de unde se cere stramutarea- motivat de drept si de fapt,
cererea se trimite la ICCJ sau CA. -cererea nu suspenda judecarea cauzei.
In cazul respingerii cererii in aceeasi cauza nu se mai poate fi formulat o noua cerere pt
acelas motive.
Admiterea cererii de stramutare are ca efect intrarea cauzei in circuitul de judecata la
instanta si pierderea def.a competentei de a solutiona cauza de catre instanta initial
investita, iar daca intre timp instanta a judecat cauza hotararea este desfintata prin
admitere.

29. Audierea persoanelor 156-162

În cursul procesului penal, în conditiile prevăzute de lege, pot fi audiate:
- suspectul,
- inculpatul,
- persoana vătămată,
- partea civilă,
- partea responsabilă civilmente,
- martorii
- expertii.
Pentru solutionarea operativă si temeinică a cauzelor penale, ascultarea suspectului sau
inculpatului este necesară, întrucât nimeni nu cunoaste mai bine decât el împrejurările în
care au fost săvârsite faptele, mijloacele folosite la comiterea acestora, numărul
făptuitorilor, contributia pe care a avut-o fiecare la săvârsirea faptelor, consecintele
Page 14 of 44
 produse, bunurile sustrase si destinatia pe care a avut-o victima la producerea faptei; din
declaratiile suspectului sau inculpatului pot fi obtinute probe valoroase sau numai
indicii, care, coroborate cu alte probe sau indicii, pot contribui la stabilirea adevărului si
justa solutionare a cauzei penale.
(interpet autorizat daca pers.auditata nu intelege, prezentarea drepturilor, audierile se
inregistreaza cu mijloace de audio/audiuvideo, au dreptul de a refuza sa fie audiate in
calitate de martor a) soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și
surorile suspectului sau inculpatului; b) persoanele care au avut calitatea de soț al
suspectului sau al inculpatului.)

30. Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri 195-205

Efectuarea perchezitiei dobândeste adeseori o importantă decisivă pe parcursul
procesului penal, prin intermediul său asigurându-se obtinerea nu numai a mijloacelor
materiale de probă a căror existentă este cunoscută, ci si a unor noi probe necesare
solutionării cauzelor penale; de regulă, prin efectuarea acestei activităti se urmăreste
descoperirea urmelor infractiunii, a corpurilor delicte si a obiectelor ce prezintă interes
în stabilirea împrejurărilor săvârsirii infractiunii, a identificării infractorului, a asigurării
reparării prejudiciului material, a descoperirii persoanelor ce se sustrag de la urmărire,
judecată, a descoperirii cadavrelor si persoanelor dispărute etc.
Perchezitia poate fi domiciliară, corporală, informatică sau a unui vehicul.
După numărul persoanelor la care se efectuează perchezitiile pot fi:
A) perchezitii ce se efectuează la o singură persoană;
B) perchezitii ce se efectuează la locuintele mai multor persoane.
Perchezitia se efectuează cu respectarea demnitătii, fără a constitui ingerintă
disproportională în viata privată.
Conform art. 170 c. pr. pen In cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea
sau săvârsirea unei infractiuni si sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris
poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanta de
judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le
prezinte si să le predea, sub luare de dovadă.
Percheziția domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o
suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la
deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune și se presupune că
percheziția poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această
infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului
ori inculpatului.
(2) Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce
aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică. Percheziția domiciliară poate
fi dispusă în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi
și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță
sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află
sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală. În cursul judecății, percheziția se dispune, din oficiu sau la cererea
procurorului, de către instanța învestită cu judecarea cauzei.
Mandatul de percheziție se comunică procurorului, care ia măsuri pentru executarea
acestuia.
(2) Percheziția se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit,
după caz, de lucrători operativi.
(3) Percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după ora 20,00,
cu excepția infracțiunii flagrante sau când percheziția urmează să se efectueze într-un
local deschis publicului la acea oră.
Page 15 of 44
(4) În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea de mișcare
a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectuează
percheziția, pe durata efectuării acesteia.
(5) Înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și înmânează o
copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va efectua percheziția,
reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, oricărei alte persoane
cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la care se va efectua
percheziția și, dacă este cazul, custodelui.
(6) În cazul percheziției efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de
percheziție se înmânează reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului,
oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care se află în sediu ori este
angajat al persoanei juridice respective.
(7) În cazul în care, în timpul efectuării percheziției, se constată că au fost transferate
probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de
percheziție este valabil, în condițiile legii, și pentru aceste locuri. Continuarea efectuării
percheziției în această situație se încuviințează de către procuror.În cazul în care
efectuarea percheziției este extinsă în locuințele învecinate, persoanele din aceste spații
vor fi înștiințate cu privire la extinderea efectuării percheziției.
(8) persoanei f+j la care se va efectua percheziția li se solicită, înainte de începerea
percheziției, predarea de bunăvoie a persoanelor sau a obiectelor căutate. Percheziția nu
se mai efectuează dacă persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate.
(9) persoanei f+j la care se va efectua percheziția li se aduce la cunoștință că au dreptul
ca la efectuarea percheziției să participe un avocat. Dacă se solicită prezența unui
avocat, începerea percheziției este amânată până la sosirea acestuia, dar nu mai mult de
două ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se măsuri de
conservare a locului ce urmează a fi percheziționat. În cazuri excepționale, ce impun
efectuarea percheziției de urgență, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat,
percheziția poate începe și înainte de expirarea termenului de două ore.
(10) De asemenea, persoanei percheziționate i se va permite să fie asistată ori
reprezentată de o persoană de încredere.
După identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate
și persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către acestea spre
neschimbare, după care se etichetează și se sigilează.
(2) Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii se
împachetează sau se închid, pe cât posibil împreună, după care se aplică sigilii.
(3) Obiectele care nu pot fi ridicate se lasă în păstrarea celui la care se află sau a unui
custode. Persoanei căreia i se lasă spre păstrare obiectele i se pune în vedere că are
obligația de a le păstra și conserva, precum și de a le pune la dispoziția organelor de
urmărire penală, la cererea acestora, sub sancțiunea prevăzută Codul penal.
(4) Probele pentru analiză se iau cel puțin în dublu și se sigilează. Una dintre probe se
lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia, uneia reprezentant ori martor asistent.
Obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă sunt atașate la dosar
sau păstrate în alt mod, iar urmele săvârșirii infracțiunii se ridică și sunt conservate.
(2) Obiectele, înscrisurile și urmele ridicate, care nu sunt atașate la dosar, pot fi
fotografiate. Fotografiile se vizează de organul de urmărire penală și se atașează la
dosar.
(3) Mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de
instanța de judecată la care se găsește dosarul, până la soluționarea definitivă a cauzei.
(4) Obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin, cu
excepția celor care sunt supuse confiscării, în condițiile legii.

Page 16 of 44
 (5) Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, în
condițiile legii, pot fi restituite, chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului,
persoanei căreia îi aparțin, în afară de cazul când prin această restituire s-ar putea
stânjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în
vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele că este obligată să le păstreze până
la soluționarea definitivă a cauzei.
Prin percheziție în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice
se înțelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare și strângere a probelor
stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat
prin intermediul unor mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure
integritatea informațiilor conținute de acestea.
Percheziția în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor informatice se
efectuează de un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara
acestora, în prezența procurorului sau a organului de cercetare penală.
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația să ridice obiectele și
înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.

31. Expertiza şi constatarea 207

Expertiza poate fi definită că fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt,
necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă solutionării de către un expert,
prin cunostinte specifice fiecărei specialităti, activitate desfăsurată la cererea organului
judiciar în situatia în care acesta nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare
de fapt.
Fără ca solutiile si concluziile expertului să fie hotărâtoare ele atârnă foarte greu si
adesea sunt determinante în rezolvarea cauzei.
Expertizele pot fi clasificate după modul de organizare în expertize simple, atunci când
sunt efectuate de un specialist dintr-un anumit domeniu de activitate, si expertize
complexe atunci când sunt efectuate de specialisti din mai multe domenii ale stiintei sau
tehnicii.
Constatarea este efectuată de către un specialist care functionează în cadrul organelor
judiciare sau din afara acestora.
Certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare.
După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este
necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt
contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.
Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea
unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este
necesară și opinia unui expert.
(2) Expertiza se dispune, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală,
prin ordonanță motivată, iar în cursul judecății se dispune de către instanță, prin
încheiere motivată.
(3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulată în scris, cu indicarea faptelor și
împrejurărilor supuse evaluării și a obiectivelor care trebuie lămurite de expert.
(4) Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de
specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în
condițiile legii.
(5) Expertiza și examinarea medico-legală se efectuează în cadrul instituțiilor medico-
legale.
Expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea
instanței. Incompatibilitatea expertului. Expertul are dreptul de a refuza efectuarea
Page 17 of 44
 expertizei. După efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările și opinia
expertului intocmeste un raport. Când sunt mai mulți experți se întocmește un singur
raport de expertiză. Opiniile separate se motivează în același raport. raportul se poate
studia de părțile / de subiecți procesuali principali sau avocatul lor.

32. Mijloace materiale de probă 228

Obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, precum și orice alte obiecte
care pot servi la aflarea adevărului sunt mijloace materiale de probă.
Sunt corpuri delicte mijloacele materiale de probă care au fost folosite sau au fost
destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni, precum și obiectele care sunt
produsul infracțiunii.
Mijloacele materiale de probă se împart în următoarele patru categorii:
- obiectele care contin sau poartă o urmă a faptei săvârsite;
- obiecte care au fost destinate să servească la săvârsirea unei infractiuni;
- obiectele care sunt produsul infractiunii;
- orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului si solutionarea cauzei.
Mijloacele materiale de probă trebuie ridicate si păstrate cu toată grija pe întreg
parcursul procesului; ele se găsesc de regulă la organul care desfăsoară activitatea
procesuală si urmează în principal calea dosarului.

33. Reţinerea 242

Măsurile de preventie sunt institutii de drept procesual penal cu caracter de
constrângere prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite
activităti care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăsurării procesului penal sau asupra
atingerii scopului acestuia. Orice măsură preventivă trebuie să fie proportională cu
gravitatea acuzatiei aduse persoanei fată de care este luată si necesară pentru realizarea
scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Măsurile preventive sunt potrivit legii:
A) retinerea;
B) controlul judiciar;
C) controlul judiciar pe cautiune;
D) arestul la domiciliu;
E) arestarea preventivă.
Retinerea este măsura preventivă privativă de libertate cea mai usoară; ea are o durată scurtă în
toate legislatiile, dar este de semnalat că reglementarea romană este printre putinele în care măsura nu este mai mare de 24 de ore,
Constituia nepermitând o privare de libertate cu acest titlu pe o durată superioară de timp.
se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În durata retinerii nu se include
Retinerea
timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar,
conform legii. Măsura reținerii poate fi luată numai după audierea suspectului sau
inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu.
Dacă suspectul sau inculpatul a fost adus în fata organului de cercetare penală sau a
procurorului pentru a fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul
de cel mult 24 de ore nu se include perioada cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub
puterea acelui mandat.
Pe perioada reținerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penală sau
procurorul care a dispus măsura are dreptul de a proceda la fotografierea și luarea
amprentelor acestuia.
Împotriva ordonanței organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura reținerii
suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supraveghează urmărirea
penală, înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunță de îndată, prin
ordonanță. În cazul când constată că au fost încălcate dispozițiile legale care

Page 18 of 44
 reglementează condițiile de luare a măsurii reținerii, procurorul dispune revocarea ei și
punerea de îndată în libertate a celui reținut.

34. Controlul judiciar 246

Menirea controlului judiciar este de a realiza, într-o modalitate mai putin restrictivă
scopul măsurii preventive privative de libertate.
Noul cod de procedură penală, renuntând la institutia liberării provizorii, reglementează
ca măsuri preventive controlul judiciar si controlul judiciar pe cautiune, care nu mai pot
fi luate la cererea directă a inculpatului însă, cu toate acestea, reglementează în art. 242 alin 2
posibilitatea formulării de către inculpat a unei cereri de înlocuire a măsurii preventive
luate cu alta mai usoară, astfel că poate fi solicitată fie înlocuirea măsurii arestării
preventive cu măsura controlului judiciar sau a controlului pe cautiune, fie înlocuirea
acesteia din urmă cu cea a controlului judiciar.
Potrivit art. 211 c. pr. pen. în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii
controlului judiciar fată de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară
pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) c. pr. pen. Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe
sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul
asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau
de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Controlul judiciar, prin obligatiile impuse inculpatului, asigură posibilitatea instituirii
unui echilibru între libertatea controlată acestuia si bună desfăsurare a procesului penal.
Masura poate fi luata dupa audierea inculpatului in prezenta avocatului, procurorul
dispune masura prin ordonanta motivata cu obligatiile/restrictiile inculpatului.
Dacă s-a impus inculpatului obligația să nu depășească o anumită limită teritorială, din
ordonanța se comunică, la unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește, precum
și serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră, în
vederea asigurării respectării de către inculpat a obligației care îi revine.
Măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul
de drepturi și libertăți pe o durată de cel mult 60 de zile, poate fi prelungit de către
procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii
sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire
neputând să depășească 60 de zile. Durata măsurii controlului judiciar nu poate să
depășească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel
mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață
sau închisoarea mai mare de 5 ani.

35. Controlul judiciar pe cauţiune 251

Controlul judiciar pe cautiune este o măsură preventivă ce constă în supunerea
inculpatului aflat în stare de libertate unui regim de supraveghere, caracterizat printr-o
serie de obligatii a căror respectare este garantată prin depunerea unei sume de bani
denumite cautiune.
În conformitate cu dispozitiile art. 216 c. pr. pen . In cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune
luarea măsurii controlului judiciar pe cautiune fată de inculpat, dacă sunt întrunite conditiile
prevăzute la art. 223 alin. (1) si (2) c. pr. pen., luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202
alin. (1) c. pr. pen.,
iar inculpatul depune o cautiune a cărei valoare este stabilită de către
organul judiciar.
Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanta de
judecată, în cursul judecătii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe
cautiune fată de inculpat.
Valoarea cauțiunii este de cel puțin 1.000 lei și se determină în raport cu gravitatea
acuzației aduse inculpatului, situația materială și obligațiile legale ale acestuia.
Page 19 of 44
 Instanța de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cauțiunii, dacă măsura
controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a
arestării preventive, in cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar pe cauțiune,
inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea
rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în
mișcare a acțiunii penale împotriva sa. În celelalte cazuri, instanța de judecată, prin
hotărâre, dispune restituirea cauțiunii.
Cauțiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal și respectarea de către
acesta a obligațiilor.

36. Arestul la domiciliu 253

Introducerea măsurii preventive a arestului la domiciliu, care reprezintă o modalitate
mai putin invazivă dispusă împotriva inculpatului, îi oferă acestuia posibilitatea de a-si
desfăsura în continuare activitatea profesională si personală, reprezentând o restrângere
moderată a libertătii persoanei, care asigură, totodată, asigurarea bunei desfăsurări a
procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată si prevenirea săvârsirii unei alte infractiuni.
Arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi si libertăti, de către
judecătorul de cameră preliminară sau de către instanta de judecată, numai dacă din
probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune sau:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau
de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un
martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace
materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o
înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva
sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi
infracțiuni.
(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă
suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o
infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o
infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o
infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu
alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracțiune privind
nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare, al materiilor
explozive și al precursorilor de explozivi restricționați, trafic și exploatarea persoanelor
vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte
valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj
judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin sisteme informatice sau
mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a
modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care
acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana
acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei
stări de pericol pentru ordinea publică.
Aprecierea îndeplinirii conditiilor prevăzute mai sus se face tinându-se seama de gradul
de pericol al infractiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situatia familială si alte
împrejurări privind persoană fată de care se ia măsura.

Page 20 of 44
 În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30
de zile. Arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale, numai în caz
de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut
temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile.
Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180
de zile.

37. Arestarea preventivă 259

Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi si libertăti, în
cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de
cameră preliminară, sau de către instanta de judecată în fata căreia se află cauza, în
cursul judecătii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a
săvârsit o infractiune si există una dintre următoarele situatii:
A) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea
penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
B) inculpatul încearcă să influenteze un alt participant la comiterea infractiunii, un
martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace
materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
C) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze
o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
D) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în miscare a actiunii penale
împotriva sa, inculpatul a săvârsit cu intentie o nouă infractiune sau pregăteste
săvârsirea unei noi infractiuni.

Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă
suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o
infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o
infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o
infracţiune de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu
alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracţiune privind
nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor
explozive, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a
banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate
în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o
infracţiune săvârşită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică
sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai
mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a
acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a
altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate
este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Dacă apreciază procurorul,că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o
propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea
temeiului de drept si împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi
și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță
sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul
de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din
care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
Soluționarea propunerii de arestare preventivă se face numai în prezența inculpatului,
este obligatorie asistența juridică a inculpatului de către un avocat si participarea
procurorului .

Page 21 of 44
 Îndată după introducerea inculpatului într-un loc de deținere, inculpatul are dreptul de a
încunoștința personal sau de a solicita administrației locului respectiv să încunoștințeze
un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană desemnată de acestandespre
locul unde este deținut.
În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului/inculpatelor
judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau, după caz, de la instanța
ierarhic superioară emite de îndată câte un mandat de arestare preventivă .
În cursul urmăririi penale, durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăși 30
de zile, în afară de cazul când este prelungită în condițiile legii. Durata totală a arestării
preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil
și nu poate fi mai mare de 180 de zile.
Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în procedura de cameră preliminară
și în cursul judecății, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de
judecată în fața căreia se află cauza, din oficiu ori la propunerea motivată a
procurorului, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile,
În cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării preventive a inculpatului
nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului
special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de
judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși
5 ani.

38. . Încetarea de drept, revocarea şi înlocuirea măsurilor preventive 271

Încetarea de drept a măsurilor preventive reprezintă institutia juridică prin intermediul
căreia în cazurile si conditiile prevăzute de lege organele judiciare (instanta de judecată
ori procurorul) dispun, prin hotărâre respectiv ordonantă, punerea de îndată în libertate
a celui retinut sau arestat, sau încetarea pentru inculpat a tuturor celorlalte obligatii
stabilite de organul judiciar atunci când a dispus luarea unei măsuri de control judiciar.
Institutia are ca principal fundament evitarea abuzurilor la care suspectul sau inculpatul
poate fi supus în cursul procesului penal prin luarea, prelungirea sau mentinerea fată de
acesta a măsurilor preventive în alte conditii decât cele prevăzute de lege
Tinând cont de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului legiuitorul român a
înserat în cuprinsul codului de procedură penală garantii procesuale fată de suspect sau
inculpat, apte să ne conducă la concluzia că procesul penal în sine se va desfăsura în
limitele si conditiile prevăzute de lege si cu respectarea tuturor principiilor
fundamentale care guvernează desfăsurarea acestuia.
În timp ce revocarea măsurilor de preventie este un act procesual a cărui oportunitate o
apreciază organele judiciare, încetarea de drept a măsurilor de preventie este un
obstacol legal împotriva mentinerii acestora.

Măsurile preventive încetează de drept (art. 241 c. pr. pen.):

A) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare;
B) în cazurile în care procurorul dispune o solutie de netrimitere în judecată ori
instanta de judecată pronuntă o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de
renuntare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de suspendare a
executării pedepsei sub supraveghere, chiar nedefinitivă;
C) la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea
inculpatului;
D) în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Arestarea preventivă si arestul la domiciliu încetează de drept:

Page 22 of 44
 a) la pronunţarea în primă instanţă a unei hotărâri de condamnare cu suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere sau la o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu
durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive ori, după caz, a unei
hotărâri prin care s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate;
b) în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunţate în hotărârea de
condamnare.

Incetarea de drept a măsurii preventive li se comunică persoanei față de care s-a dispus
măsura preventivă, precum și tuturor instituțiilor cu atribuții în executare masurii.

Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat
temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă
nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în
libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar și

controlului judiciar pe cauțiune, precum și înlocuirea acestor măsuri între ele se dispun
de procuror, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți.

Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai
ușoară sau mai grea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea
acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale
a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă /este
necesara în scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal.

39. Citația 301

Citarea este actul procedural scris ce poartă denumirea de citatie prin care o persoana
fizică individualizată este chemată în fata organului judiciar (fața organului de urmărire
penală sau a instanței de judecată) la o anumită dată, sub prevederea unei sanctiuni în
caz de neprezentare.
Comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin
agenții procedurali ai organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin
intermediul poliției locale ori prin serviciul poștal sau de curierat. Citarea se poate
realiza și prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie
electronică, cu acordul persoanei citate. Citarea și comunicarea actelor procedurale se
fac în plic închis, care va purta mențiunea «Pentru justiție. A se înmâna cu prioritate».
Citația se semnează de cel care o emite. Citatia este individuală si trebuie sa cuprindă:
a) denumirea organului de urmărire penală sau a instantei de judecată care emite
citatia, sediul său, data emiterii si numărul dosarului;
b) numele si prenumele celui citat, calitatea în care este citat si indicarea obiectului
cauzei;
c) adresa celui citat;
d) ora, ziua, luna si anul, locul de înfătisare, precum si invitarea celui citat să se
prezinte la data si locul indicate;
e) mentiunea că partea citată are dreptul la un avocat cu care să se prezinte la
termenul fixat;
f) dacă este cazul, mentiunea că, potrivit art. 90 sau art. 93 alin. (4), apărarea este obligatorie, iar
în cazul în care partea nu îsi alege un avocat, care să se prezinte la termenul fixat, i se
va desemna un avocat din oficiu;

Page 23 of 44
g) mentiunea că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să
consulte dosarul aflat la arhiva instantei sau a parchetului;
h) consecintele neprezentării în fata organului judiciar.

Suspectul, inculpatul, părțile în proces, precum și alte persoane se citează la adresa

unde locuiesc, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului lor de muncă, prin
serviciul de personal al unității la care lucrează. Poate fi citat si la sediul avocatului
ales. Suspectul sau inculpatul are obligația de a comunica în termen de cel mult 3 zile
organului judiciar schimbarea adresei unde locuiește.

Dacă nu se cunosc nici adresa unde locuiește suspectul sau inculpatul și nici locul său
de muncă, la sediul organului judiciar se afișează o înștiințare care trebuie să cuprindă:
a) anul, luna, ziua și ora când a fost făcută;
b) numele și prenumele celui care a făcut afișarea și funcția acestuia;
c) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința, respectiv sediul celui citat;
d) numărul dosarului în legătură cu care se face înștiințarea și denumirea organului
judiciar pe rolul căruia se află dosarul;
e) mențiunea că înștiințarea se referă la actul procedural al citației;
f) mențiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația în care
destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citația;
g) mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației
în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea
acestui termen;
h) semnătura celui care a afișat înștiințarea.
(Bolnavul -prin administratia spitalului, persoanle private de libertate -prin
admin.penitenciarului, -militarul -prin comandantul unitatii militare, daca inculpatul
locuiește în străinătate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept
internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, în condițiile legii. În absența
unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internațional aplicabil o
permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a
scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ține loc de
dovadă a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecată, suspectul
sau inculpatul va fi înștiințat prin citație că are obligația de a indica o adresă pe
teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică, unde
urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care nu se
conformează, comunicările i se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare
la poșta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menționate actele care se
expediază, ținând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii. Personalul misiunilor
diplomatice, al oficiilor consulare și cetățenii români trimiși să lucreze în cadrul
organizațiilor internaționale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se află în
străinătate, precum și cetățenii români aflați în străinătate în interes de serviciu, inclusiv
membrii de familie care îi însoțesc, se citează prin intermediul unităților care i-au trimis
în străinătate.)
Citația se înmânează, oriunde este găsit, personal celui citat, care va semna dovada de
primire. Dacă persoana citată refuză să primească citația, persoana însărcinată să
comunice citația va afișa pe ușa destinatarului o înștiințare, încheind un proces-verbal
cu privire la împrejurările constatate. Dacă persoana citată, primind citația, refuză sau
nu poate să semneze dovada de primire, persoana însărcinată să comunice citația
încheie despre aceasta proces-verbal.
Dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citația soțului, unei rude sau
oricărei persoane care locuiește cu ea ori care în mod obișnuit îi primește
Page 24 of 44
 corespondența. Citația nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane
lipsite de discernământ.
Dacă persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un
hotel, si persoana citata nu se afla acasa, citația se predă administratorului, portarului
ori celui care în mod obișnuit îl înlocuiește.
Când persoana citată nu poate fi găsită, agentul afișează pe ușa locuinței persoanei
citate o înștiințare. În cazul când persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe
apartamente sau într-un hotel, dacă în citație nu s-a indicat apartamentul ori camera în
care locuiește, agentul este obligat să facă investigații pentru a afla aceasta. Dacă
investigațiile au rămas fără rezultat, agentul afișează citația pe ușa principală a clădirii,
încheind proces-verbal și făcând mențiune despre împrejurările care au făcut imposibilă
înmânarea citației. Când comunicarea citației nu se poate face, deoarece imobilul nu
există, este nelocuit ori destinatarul nu mai locuiește în imobilul respectiv, sau atunci
când comunicarea nu poate fi făcută din alte motive asemănătoare, agentul întocmește
un proces-verbal în care menționează situațiile constatate, pe care îl trimite organului
judiciar care a dispus citarea.

Citarea ca act procedural se deosebeste de încunostintare, chiar dacă ambele institutii au

ca finalitate înstiintarea partilor despre efectuarea unor activităti în contextul derulării
procesului penal; sub aspect formal citarea ca act procesual, si citatia ca act procedural,
se supun unor reguli procedurale stricte si cuprind în mod obligatoriu anumite mentiuni
(calitatea procesuală, obiectul cauzei, numele si prenumele partilor cu interese
contrare), care nu se regăsesc în adresa prin care se realizează încunostintarea; tot
astfel, citarea presupune obligatia de prezentare si neîndeplinirea ei atrage, în cazul
anumitor persoane cu rol deosebit în stabilirea adevărului (martori, experti, interpreti),
aplicarea unei amenzi judiciare cu aducerea silită; dimpotrivă, neprezentarea
persoanelor încunostintate la anumite activităti ori neexercitarea drepturilor despre care
sunt încunostintate nu atrage astfel de sanctiuni; obligatia organelor judiciare de a
încunostinta nu presupune si obligatia persoanelor încunostintate de a se prezenta, ori
de a uza de drepturile aduse la cunostintă.

O persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de

judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în
mod nejustificat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă
comunicarea corespunzătoare a citației și împrejurările indică fără echivoc că persoana
se sustrage de la primirea citației. În cursul urmăririi penale mandatul de aducere se
emite de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanță.

40. Termenele 311

Institutia termenului dinamizează procesul penal, pune ordine în desfăsurarea acestuia,
conduce la solutionarea procesului penal "la timp" pentru a da satisfactie persoanelor
păgubite prin infractiune.
Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen,
nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut
peste termen. Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen,
expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii. La calcularea termenelor
procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat
curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.
Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul
primei zile lucrătoare care urmează.

Page 25 of 44
 Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administrația locului de deținere
ori la unitatea militară sau la oficiul poștal prin scrisoare recomandată este considerat ca
făcut în termen.
Înregistrarea sau atestarea făcută de către administrația locului de deținere pe actul
depus, recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea
militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului.
Dacă un act a fost comunicat sau transmis, din necunoaștere ori dintr-o greșeală vădită
a expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ judiciar care nu are
competență, se consideră că a fost depus în termen, chiar dacă actul ajunge la organul
judiciar competent după expirarea termenului fixat.

Tinând cont de factorul care le stabileste durata, termenele se împart în termene legale
si termene judiciare.
După sensul de calculare termenele pot fi de succesiune, caz în care calcularea lor se
face în sensul normal al scurgerii timpului, sau de regresiune, caz în care acestea se
calculează în sensul invers al scurgerii timpului.
După efectele pe care le produc, întâlnim:
1. termene dilatorii sau prohibitive, sunt cele care nu permit îndeplinirea sau
efectuarea unui acte decât după expirarea duratei acesteia (exemplu: intervalul de timp
dintre momentul pronuntării hotărârii judecătoresti si momentul rămânerii ei definitive,
deoarece numai după trecerea acestui termen hotărârea poate fi pusa in executare);
2. termene peremptorii sau imperative, sunt cele inlăuntrul cărora trebuie sa fie
îndeplinite acte (exemplu: termenul de 10 zile pentru apel);
3. termene de recomandare, sunt cele care fixează o anumita perioada de timp
înăuntrul căreia este recomandat sa fie executat un act procesual sau procedural
(exemplu: termenul pentru redactarea hotărârii).
După durată termenele sunt pe ore, pe zile, pe luni si pe ani.
Termenele se mai împart în termene procedurale si termene substantiale.
Termenele procedurale se proroga insa nu se suspenda si nici nu se intrerupe.

41. Nulitațile procesuale 320

Sanctiunile procedurale reprezintă acele remedii procedurale care au menirea de a
înlătura sau zadarnici producerea de consecinte juridice in cazul in care legea a fost
încălcată cu ocazia îndeplinirii activitătilor procedurale.
Sunt sanctiuni procedurale inadmisibilitatea, inexistenta, decăderea si nulitătile.
-inadmisibilitatea -cand se efectueaza un act pe care legea nu il prevede sau exclude,
sau se incearca exercitarea unui drept epuizat pe o alta cale procesuala sau neprocesual.
-inexistenta, -act imperfect , nu s a intocmit cu conditiile impuse de lege/este lipsit de
obiect,
-decăderea -cand o cale de atac este exercitata peste termen/tardiva si are aceleasi efecte
de autoritate de lucru judecat
-nulitătile -lovesc actele procedurale existente care au omisiuni sau nu respecta formele
prescrise de lege.

Nulitătile se împart în nulităti absolute si nulităti relative.

Încălcarea dispozitiilor legale care reglementează desfăsurarea procesului penal atrage
nulitatea actului.
Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de
nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea si actul declarat nul.
Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar si
dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozitiilor legale.
Page 26 of 44
 Nulitătile absolute apar atunci când se încalcă dispozitiile privind:
a) compunerea completului de judecată;
b) competenta materială si competenta personală a instantelor judecătoresti, atunci
când judecata a fost efectuată de o instantă inferioară celei legal competente;
c) publicitatea sedinţei de judecată;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit
legii;
e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este
obligatorie potrivit legii;
f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți,
atunci când asistența este obligatorie.

Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.

Nulitățile relative
Daca prin nerespectarea cerinței legale sau incălcarea oricăror dispoziții legale s-a adus
o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi
înlăturată altfel decât prin desființarea actului -nulitatea relativa. Nulitatea relativă poate
fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci
când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate.
Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai
târziu :
a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în
cursul urmăririi penale sau în această procedură;
b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a
intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de
recunoaștere a vinovăției;
c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a
intervenit în cursul judecății.
Nulitatea relativă se acoperă atunci când:
a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;
b) persoana interesată a renunțat în mod expres la invocarea nulității.

Cooperare Judiciara Internationala –subiecte:

2.4.1.3 Regimul juridic al extrădării 55

Exită numeroase situaţii când anumiţi infractori, după ce au comis infracţiuni sau după
ce au fost condamnaţi pe teritoriul unui stat, se refugiază în alt stat, căutând în acest fel,
să scape de urmărire sau condamnare, ori de executarea pedepsei. Pentru uşurarea
realizării unor astfel de cazuri între state a fost creată instituţia extrădării. Extrădarea
este consecinţa teritorialităţii legii penale şi se bazează pe colaborarea internaţională ce
priveşte asistenţa juridică între state.
Extrădarea reprezintă în concret o procedură care asigură cooperarea internatională a
statelor în lupta continuă a acestora de combatere a criminalitătii internationale si de
tragere la răspundere penală a infractorilor, fiind considerată dovada cea mai elocventă
a asistenbei judiciare în domeniul dreptului penal. Ea reprezintă un instrument foarte
eficace de colaborare. Dreptul internaţional defineşte extrădarea ca fiind un act de
Page 27 of 44
 asistenţă juridică interstatală, în materie penală, care urmăreste transferul unui individ
urmărit sau condamnat penal, din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în
domeniul celuilalt stat.
Extradarea poate fi activa- atunci cand este solicitata de statul roman si pasiva -atunci
cand este solicitat statul roman.
Din pctvdr al procedurii extradrea se imparte in :
 extr.voluntara , atunci cand pers ce trebuie extradata consimte la extradare
 extradare impusa -obisnuita cf.conventia EU si legile nationala

2.4.1.6. Condiţiile în care se poate solicita ori acorda extrădarea 59

Condiţiile de fond şi de formă ale extrădării trebuie să se afle într-o deplină concordanţă
sub raportul îndeplinirii lor concrete, ultimele să asigure cât mai bine dovedirea
primelor, să conţină reflectarea exactă a acestora.
A. Condiţiile privitoare la infractor
B. Condiţiile privitoare la infractiune
C. Condiţiile privitoare la cerere de extradare
D. Condiţiile privitoare la urmarirea penala sau executarea pedepsei
Extrădarea se aplică de regulă cetăţenilor străini şi persoanelor fără cetăţenie care nu
domiciliază pe teritoriul României, constituind instrumentul juridic de executare a
măsurilor necesare pentru judecarea, condamnarea sau obligarea acestor infractori să
execute pedeapsa la care au fost condamnaţi, în acest mod punându-se în practică
prevederile principiilor de aplicare în spaţiu a legii penale. în conformitate cu
dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 302/2004, pot fi extrădate din România, în condiţiile
acestei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt
urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt
căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă în statul
solicitant. în accepţiunea acestor dispoziţii, expresia „persoană urmărită penal" nu
echivalează cu expresia „persoana fată de care s-a început urmărirea penala ci este
utilizata in sens larg, şi anume de persoana cercetata penal, având în vedere situaţiile in
care, potrivit legislatiei statului solicitant, sustragerea persoanei extradabile constituie
un impediment pentru efectuarea actului procesual al începerii urmăririi penale .
Nu pot fi extrădați din România:
a) cetățenii români, dacă nu sunt întrunite cel puțin una dintre următoarele condiții:
1. persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la
data formulării cererii de extrădare;
2. persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant;
3. persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva
unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă
statul solicitant este membru al Uniunii Europene.
-condiție suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca
suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o
hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în
vederea executării pedepsei în România.
b) solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în
România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat
în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură,
tratamente inumane și degradante;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile
și în limitele stabilite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;

Page 28 of 44
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecți, persoane
vătămate, părți, martori sau experți ori interpreți în fața unei autorități judiciare române
solicitante, în limitele imunităților conferite prin convenție internațională.
(2) Calitatea de cetățean român, solicitant de azil sau beneficiar al statutului de refugiat
ori al protecției subsidiare în România se apreciază la data rămânerii definitive a
hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între data rămânerii
definitive a hotărârii de extrădare și data convenită pentru predare, se va pronunța o
nouă hotărâre în cauză.
-Cetățenii români pot fi extrădați în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale și pe bază de
reciprocitate.
Extrădarea va fi refuzată dacă:
a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției europene
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4
noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internațional pertinent în domeniu,
ratificat de România;
b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi
sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii
politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social;
c) situația persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunțate la lit. b);
d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare, altele
decât cele constituite prin instrumentele internaționale pertinente, sau în vederea
executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;
e) se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei
infracțiuni politice;
f) se referă la o infracțiune militară care nu constituie infracțiune de drept comun.
Condiţiile privitoare la infracţiune în ceea ce priveşte infracţiunea pentru a opera
extrădarea trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
1. să se fi săvârşit o infracţiune pe teritoriul statului solicitant ori împotriva
intereselor acestuia, sau de către un cetăţean al acestui stat şi să fie aplicabilă legea
penală română.
2. să existe dubla incriminare, Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru
care este suspectată sau acuzată ori a fost condamnată persoana a cărei extrădare se
solicită este prevăzută ca infracțiune atât de legea statului solicitant, cât și de legea
română, exceptie: extrădarea poate fi acordată și dacă fapta respectivă nu este prevăzută
de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerința dublei incriminări
printr-o convenție internațională la care România este parte.
3. pedeapsa prevăzută de lege sa fie o pedeapsa privativă de libertate de cel putin
un an daca extradarea se cere pentru efectuarea urmărim penale sau pentru judecata, iar
în căzui extrădări condamnatului pedeapsa ce urmeaza a fi executată sa fie închisoarea
de cel putin 4 luni. Această condiţie trebuie să fie întrunită în legislaţia ambelor state.
4. extrădarea să nu fie cerută pentru o infracţiune ce este considerată de statul
solicitat o infracţiune politica sau o faptă conexă unei asemenea infracţiuni.
5. dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către
legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul
respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român, că
pedeapsa capitală nu se va executa urmând a fi comutată.
6. prin acordarea extrădării să nu se încalce drepturile omului.

Condiţii privitoare la cererea de extrăda

Astfel, cererea de extrădare trebuie să fie însoţită de următoarele documente;

Page 29 of 44
 1. în funcţie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotărârii
de condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunţate ca
urmare a exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii,
respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă,
rechizitorului sau ale altor acte având putere egală. Autentificarea copiilor acestor acte
se face gratuit de instanţa sau parchetul competent, după caz;
2. o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea. Data şi locul săvârşirii lor,
calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile se vor
indica în modul cel mai exact posibil;
3. o copie a dispoziţiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinţă, o
declaraţie asupra dreptului aplicabil, precum şi semnalmentele cele mai precise ale
Persoanei extrădabile şi orice alte informaţii de natura sa ^termine identitatea şi
naţionalitatea acesteia;

Condiţii privitoare la urmărirea penală sau executarea pedepsei

Aceste condiţii sunt următoarele:
1. să nu fi intervenit nici în legea penala a statului solicitant, nici în cea a statului
solicitat o cauză care înlătură răspunderea penală ori consecinţele condamnării.
Extrădarea nu se acordă în cazul în care s-a împlinit termenul de prescripţie a
răspunderii penale sau a executării pedepsei fie potrivit legislaţiei statului solicitant, fie
potrivit legislaţiei române.
2. să nu se fi pronunţat pe teritoriul Romaniei fata de infractor o hotărâre de
condamnare, de achitare ori de incetare a procesului penal ori sa se fi emis ordonanta de
catre procuror pt infractiunea savarsita in strainatate.
3. extrădarea nu se acordă în cazul în care, potrivit atât legislaţiei române, cât şi
legislaţiei statului solicitant, acţiunea penală poate fi angajată numai la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării.
4. extrădarea nu se acordă dacă extrădabilul nu a beneficiat sau nu va beneficia de
dreptul sau la apărare.

2.4.1.7. Procedura extrădării 75

A. Procedura extrădării în România Procedura extrădării active este formată din două
componente: una judiciară şi alta administrativă. Competenţa de a formula cererile de
extrădare în numele statului român revin Ministerului Justiţiei.
In afara condiţiei privind gravitatea pedepsei (pentru fapte a căror săvârșire atrage
potrivit legislației statului solicitant și legii române o pedeapsă privativă de libertate de
cel puțin un an, iar în vederea executării unei pedepse, de cel puțin 4 luni) O condiţie
suplimentară pentru ca România să poată solicita extrădarea unei persoane, în vederea
efectuării urmăririi penale, este ca împotriva acelei persoane să fie pusă în mişcare
acţiunea penală, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală. Punerea in
mişcare a acţiunii penale se face de către procuror în faza de urmărire penală prin
ordonanţa. In cazul în care se solicită extrădarea, încheierea instanţei se comunică de
îndată Ministerului Justiţiei care, prin direcţia de specialitate efectuează un examen de
regularitate internaţională. In funcţie de concluziile examenului de regularitate
internaţională, direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei întocmeşte şi asigură
transmiterea cererii de extrădare către autoritatea competentă a statului solicitat sau
întocmeşte un act prin care propune motivat ministrului justiţiei să sesizeze procurorul
general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii
procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării
informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, din
cadrul IGPR.
Page 30 of 44
Darea în urmărire internaţională se solicită atunci când persoana menţionată, după caz,
în mandatul de arestare preventivă, mandatul de executare a pedepsei detenţiunii pe
viaţă sau a închisorii ori în hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate nu a
fost găsită şi există presupunerea rezonabilă că a părăsit teritoriul României.
Darea în urmărire internaţională se dispune de către Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române la cererea instanţei
care a emis mandatul de arestare preventivă sau a instanţei de executare.
Instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare verifică
periodic, dar nu mai târziu de 6 luni de la data dării în urmărire internaţională,
valabilitatea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a
pedepsei privative de libertate ori a măsurii privative de libertate dispuse şi, în măsura
în care au intervenit modificări, informează Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională (CCPI) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţia
de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.
în cazul localizării persoanei urmărite pe teritoriul unui alt stat, atunci când, potrivit
legii statului respectiv sau tratatului aplicabil, notiţa roşie sau difuziunea nu echivalează
cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, precum şi atunci când Biroul
Naţional Interpol corespondent solicită expres, Ministerul Justiţiei, prin directia de
specialitate, întocmeşte şi transmite cererea arestare provizorie in vederea extrădării.
Dupa ce Biroul Central Naţional Interpol corespondent notifica pe CCPI ca persoana
care face obiectul mandatului a fost localizată CCPI are obligatia de a informa instanta
care a elibarat mandatul si Ministerul Justiţiei.
Instanţa se pronunţă prin încheiere, data in camera de consiliu, de un singur judecător.
Judecata are loc fără citarea părţilor, însă cu participarea obligatorie a procurorului.
încheierea instanţei poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.
Dacă se formulează recurs, instanţa a cărei hotărâre a fost astfel atacată va înainta
dosarul instanţei ierarhic superioare care va judeca calea de atac în 3 zile urmând ca în
24 de ore de la soluţionare să restituie dosarul instanţei de fond.
In cazul în care se solicită extrădarea. încheierea instanţei se comunică de îndată
Ministerului Justiţiei care, prin direcţia de specialitate efectuează un examen de
regularitate internaţională. In funcţie de concluziile examenului de regularitate
internaţională, direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei întocmeşte şi asigură
transmiterea cererii de extrădare către autoritatea competentă a statului solicitat.

B. Procedura extrădării din România

o cerere de extrădare poate fi asimilată unui demers judiciar, ca demers al autorităţilor
făcut în scopul ca o persoană, care a intrat în conflict cu legea penală, să răspundă
pentru infracţiunile pe care le-a săvârşit.
Procedura extrădării pasive se caracterizează prin existenţa a două componente: una
judiciară şi alta administrativa. Cererea de extrădare întocmită de statul solicitant se
transmite Ministerului Justiţiei din România pe cale directă, pe cale diplomatică ori pe
canalele Interpol. competenta sa solutioneze cererea de extrădare este Curte a de Apel,
iar Hot pronuntata de aceasta poate fi atacata cu recurs la sectia penala a ICCJ.

Cererea de extrădare și actele anexe

(1) Cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului
solicitant, se adresează Ministerului Justiției. Dacă cererea se adresează pe cale
diplomatică, ea se transmite neîntârziat Ministerului Justiției. O altă cale va putea fi
convenită prin înțelegere directă între statul solicitant și statul român solicitat.
(2) În sprijinul cererii se vor prezenta:

Page 31 of 44
a) în funcție de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotărârii de
condamnare definitive, cu mențiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunțate ca
urmare a exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii,
respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă,
rechizitorului sau ale altor acte având putere egală. Autentificarea copiilor acestor acte
se face gratuit de instanța sau parchetul competent, după caz;
b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea. Data și locul săvârșirii lor,
calificarea lor juridică și referirile la dispozițiile legale care le sunt aplicabile se vor
indica în modul cel mai exact posibil;
c) o copie a dispozițiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putință, o
declarație asupra dreptului aplicabil, precum și semnalmentele cele mai precise ale
persoanei extrădabile și orice alte informații de natură să determine identitatea și
naționalitatea acesteia;
d) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei
persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă.
Procedura extrădării pasive
(1) Extrădarea din România se hotărăște de justiție.
(2) Procedura de extrădare pasivă are un caracter urgent și se desfășoară și în timpul
vacanței judecătorești.
(3) Rolul Ministerului Justiției constă în îndeplinirea atribuțiilor care îi sunt conferite,
în calitate de autoritate centrală, prin lege și tratatele internaționale la care România
este parte.
(4) În exercitarea atribuțiilor de autoritate centrală, Ministerul Justiției, prin direcția de
specialitate, îndeplinește, cu precădere, următoarele activități:
a) primirea cererii de extrădare;
b) examinarea cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia din punctul de
vedere al regularității internaționale, în condițiile prevăzute la art. 38;
c) transmiterea cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia procurorului general
competent, în condițiile prevăzute la art. 40;
d) restituirea motivată a cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia, în cazurile
prevăzute la art. 38 alin.(4);
e) punerea în executare, în colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor, a
hotărârii definitive prin care s-a dispus extrădarea;
f) comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant a soluției date cererii de
extrădare sau a cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, pronunțată de
autoritatea judiciară competentă.
Examenul de regularitate internațională
(1) Examenul de regularitate internațională are ca scop verificarea conformității cererii
de extrădare și a actelor anexate acesteia cu dispozițiile tratatelor internaționale
aplicabile, inclusiv cu declarațiile formulate de România în baza dispozițiilor unor
convenții multilaterale.
(2) Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, efectuează, în termen de 3 zile
lucrătoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internațională spre a
constata dacă:
a) între România și statul solicitant există norme convenționale ori reciprocitate
pentru extrădare;
b) la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internațional
aplicabil;
c) cererea și actele anexate acesteia sunt însoțite de traduceri;
d) există una dintre limitele acordării cooperării judiciare, definite prin Constituție.

Page 32 of 44
 (3) De asemenea, în cadrul examenului de regularitate internațională, Ministerul
Justiției verifică existența reciprocității în privința extrădării propriilor cetățeni, în cazul
în care se solicită extrădarea unui cetățean român.
(4) În cazul în care constată neîndeplinirea condițiilor de regularitate internațională
Ministerul Justiției restituie cererea și actele anexe, explicând motivele.
În situația în care cererea de extrădare și documentele anexe nu sunt însoțite de
traduceri în limba română, urmează ca parchetul competent să ia măsuri pentru
efectuarea unei traduceri cât mai urgente.
(5) În cazul cererilor de arestare provizorie în vederea extrădării, examenul de
regularitate internațională se efectuează în termen de 24 de ore de la primirea cererii.

Durata maximă a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei

extrădabile este de 40 de zile. în afară de cazul în care prin tratatul aplicabil este
prevăzută o durată mai mare.

Persoana extrădabilă are dreptul să declare in faţa instanţei că renunţa la beneficiile pe

care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cereri de extrădare şi că îşi dă
consimţământul să fie extrădata şi predată autorităţilor competente ale statului
solicitant.
Daca optează pentru continuarea procedurii de extradare obisnuita persoana extrădabilă
poate propune probe în apărare, pe de o parte, iar pe de alta parte poate formula
apărările în scris sau oral.

CA poate sa dispuna: -conexarea dosarelor /in caz de concursul de cereri; -amanarea

solutionarii cererii de extradare pt.2 luni+inca 2 luni in cazul necesitatii de a primii
informatii suplimentare de la statul solicitant; - respingerea cererii de extrădare si
puneriea in libertate a persoanei reclamate; -admiterea cererii de extrădare în cazul în
care se constata ca sunt îndeplinite condiţiile de extrădare.

Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de procurorul general competent

şi de persoana extrădabilă în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia penală a înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului
justiţiei. Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare
este suspensiv de executare.
Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format
din 3 judecători.

Hot.de extradare ramasa definitiva prin nerecurare sau respingerea recursului se

comunica procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel care a judecat
cauza in prima instanta si Directiei de specialitate din MJ.

2.4.1.8. Efectele extrădării din România 99

Un extras al hotărârii judecătoreşti ramase definive, prin care se dispune extrădarea îl
reprezintă temeiul pentru predarea extrădatului.
Ministerul Justtfei va fece cunoscută de urgenţă autorităţii competentei a statului
solicitant soluţia adoptată asupra extrădări, comunicandu-i un extras de pe hotărârea
definitiva.
Orice soluţie de respingere totală sau parţiala va fi motivată.

Page 33 of 44
 In caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul şi data
predării, precum şi asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana
extrădabilă. Locul predării va fi un punct de frontieră al României.
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei Române asigură prin Biroul Naţional Interpol, predarea şi informează despre
aceasta Ministerul Justiţiei şi curtea de apel competentă. Persoana extrădată este
predată si preluata sub escortă.
In situaţia în care persoana extrădata este cercetată penal de către autorităţile judiciar
roane predarea acesteia se amână până la solutionarea definitivă a cauzei. In caz de
condamnare cu executarea in regim de detenţie a pedepsei, predarea se amana până la
punerea în libertate ca urmare a liberarii condiţionate sau până la executarea pedepsei la
termen.
Predarea poate fi amânată atunci când:
a) se constată, pe baza unei expertize medlco-legale, ca persoana extrădată suferă
de o boala grava care face imposibilă predarea imediată. în acest caz, predarea se
amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora;
b) persoana extrădată este gravidă sau am un copil mai mic de un an. în acest caz,
predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât
predarea să fie posibilă;
c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave
pentru persoana extrădată sau familia acesteia. în acest caz predarea poate fi amânată
cel mult 3 luni şi numai o singură dată.

Prin excepţie, la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată
temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şl statul solicitant;
atunci când o astfel de cerere este transmisă după rămânerea definitivă a hotărârii de
predare, predarea temporară este aprobată de preşedintele secţiei penale a curţii de apel
care a soluţionat cererea de extrădare, prin încheiere motivată, dată în cameră de
consiliu.

2.4.2.3. Procedura emiterii de către autorităţile române a unui mandat european de

arestare şi predare 114
Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoasterii si
încrederii reciproce, în conformitate cu dispozitiile Deciziei-cadru a Consiliului nr.
2002/584/J.A.I. din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor
Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Prin Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/J.A.I din 13 iunie
2002, s-a materializat hotărârea luată în cadrul Consiliului European de la Tampere din
15 si 16 octombrie 1999, astfel încât de la 1 ianuarie 2004, între statele membre ale UE
nu se mai aplică dispozibiile instrumentelor juridice internationale privitoare la
extrădare, ci dispozibiile Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare si
procedurile de predare între statele membre.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară
competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării si predării
către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi
penale, a judecătii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri preventive de
libertate. mandatul european de arestare este emis:
a) în faza de urmărire penală, de către instanţa care a emis mandatul de arestare
preventivă, din oficiu sau la sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală a persoanei solicitate,

Page 34 of 44
b) în faza de judecată, de către instanţa pe rolul careia se află cauza spre
soluţionare, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori a organului la care se află spre
executare mandatul de arestare preventivă sau hot.prin care s-a luat măsura privativă de
libertate;
c) în faza de executare, de către instanţa de executare, din oficiu sau la sesizarea
procurorului ori a organului la care se află spre executare mandatul de executare a
pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau hotărârea prin care s-a luat măsura
privativă de libertate.
Condiţii pentru emiterea unui mandat european de arestare:
a) persoana solicitată se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii
Europene;
b) mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detenţiunii pe viaţă
sau a închisorii este valabil;
c) nu a intervenit, potrivit legii române prescriptia răspunderii penale sau a
executări pedepsei ori amnistia sau graţierea;
d) atunci când arestarea şi predarea se solicita
1. în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecatii, pedeapsa prevăzută de
legea română pentru infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea
de 2 ani sau mai mare;
2. în vederea executării pedepsei, pedeapsa aplicată sau restul de pedeapsă rămas
de executat este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de un an sau mai mare;
3. în vederea executării măsurii privative de libertate, durata măsurii este de 6 luni
sau mai mare.
Potrivit legii, instanţa verifică îndeplinirea conditiilor si 1) emite mandatul european
de arestare si supraveghează luarea măsurilor pentru traducerea si tranmiterea
mandatului; 2) constată, prin încheiere motivata ca nu sunt îndeplinite condiţiile pentru
a emite un mandat european de arestare .
Incheierea poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 3 zile de la comunicare.
Recursul se judecă de instanţa superioară, în complet de trei judecători, în termen de 3
zile de la înregistrarea cauzei, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea
procurorului.
In caz de admitere a recursului, prima instanţă este obligată să emită un mandat
european de arestare.
Pentru evidenţa activităţii instanţei, se întocmeşte şi se Păstrează Registrul de evidenţă
a mandatelor europene de arestare. Registrul nu este destinat publicităţii.
Procedura analizată mai sus are caracter confidenţial până la arestarea persoanei
solicitate în statul membru de executare.

In cazul în care locul unde se află persoana urmărită nu este cunoscut. transmiterea unui
mandat european de arestare se poate efectua prin Sistemul Informatic Schengen (SIS),
prin intermediul sistemului de telecomunicaţii securizat al Reţelei Judiciare Europene,
prin Ministerul Justitiei, pe calea Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale
(Interpol) sau prin orice alt mijloc care lasă o urma scrisă, în condiţii care permit ca
autoritatea judiciară de executare să poată verifica autenticitatea.
Transmiterea spre executare a mandatului european de arestare are ca efect întreruperea
cursului prescripţiei, cu condiţia ca transmiterea să se realizeze către autoritatea străina
competentă să îl primească sau să îl execute.
Transferarea temporară în România a persoanei faţă de care s-a emis mandatul
european de arestare se solicită doar în caz de urgenţă, atunci când prezenţa în persoană
a acesteia este obligatorie, potrivit legii, sau când, în funcţie de împrejurările cauzei,

Page 35 of 44
 procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de
judecată consideră necesară prezenţa

Decizia-cadru privind mandatul european de arestare reflectă consensul dintre statele

membre cu privire la conţinutul drepturilor procedurale de care beneficiază persoanele
condamnate în lipsă care fac obiectul unui mandat european de arestare, arată Curtea de
Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg.
Deşi dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces constituie un
element esenţial al dreptului la un proces echitabil, acest drept nu este absolut, iar
persoana acuzată poate să renunţe la acesta cu anumite garanţii dar numai in condiţiile
prevăzute de lege.
Atunci când din lucrările dosarului rezultă că persoanei condamnate nu i s-a înmânat
personal hotărârea de condamnare, instanţa emitentă informează autoritatea judiciară de
executare că:
a) în termen de 10 zile de la primirea, după caz, în centrele de reţinere şi arestare
preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor
Interne sau în penitenciar a persoanei predate hot.de condamnare va fi comunicata
personal;
b) la momentul inmanerii hot.de condamnare persoana va fi informata ca are dreptul:
1. la exercitarea unei cai de atac, cf. cod de procedură penală; sau
2. la rejudecarea cauzei, potrivit Cod de proc.penală.
Mandatul european de arestare se retrage în cazul în care au dispărut temeiurile care au
justificat emiterea acestuia ori dacă persoana solicitată a decedat, sau mandatul
european de arestare se retrage dacă persoana urmărită internaţional a fost extrădată sau
predată în România; retragerea se solicită de instanţa emitentă, care informează despre
aceasta autoritatea judiciară de executare, Ministerul Justiţiei şi, după caz, parchetul
care efectuează ori supraveghează activitatea de urmărire penală sau instanţa care a
dispus asupra măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la
măsurile de siguranţă.
Aducerea în ţară a persoanei predate se realizează prin intermediul Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei
Române.

2.4.2.4. Executarea de către autoritățile române a unui mandat european de

arestare 125
Executarea unui mandat european de arestare de către autorităţile judiciare române, la
cererea unui alt stat membru al Uniunii Europene, implică şi un mod de acţiune diferit
în faza premergătoare judecăţii, respectiv cea de identificare, prindere şi arestare a
persoanei solicitate; cel mai important aspect care se impune a fi scos în evidenţă este
reprezentat de activitatea poliţiei romane, activitate care trebuie să se desfăşoare în
totalitate cu respectarea strictă a unor reguli de confidenţialitate.
Sa stabilit anumite genuri/categorii de infracţiuni pentru care nu este necesară
verificarea dublei incriminări, condiţia impusă fiind aceea ca durata maximă a pedepsei
sau măsurii de siguranţă privative de libertate sa fie în statul emitent de cel puţin 3 ani.
1.participarea la un grup criminal orgrganizat, 2.terorismul, 3.traficul de persoane;
4.exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă; 5.traficul ilicit de droguri şi
substanţe psihotrope; 6.traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;
7.corupţia; 8.frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii
Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor
financiare ale Comunităţilor Europene; 9.spălarea produselor infracţiunii;
10.falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;11.fapte legate de
Page 36 of 44
criminalitatea informatică; 12.infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de
specii de animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de
dispariţie; 13.facilitarea intrării şi şederii ilegale; 14.omorul, vătămarea corporală
gravă; 15.traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; 16.răpirea, lipsirea de libertate în
mod ilegal şi luarea de ostatici; 17.rasismul şi xenofobia; 18.furtul organizat sau armat;
19.traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;
20.înşelăciunea; 21.racketul şi extorcarea de fonduri; 22.contrafacerea şi pirateria
produselor; 23.falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals; 24.falsificarea de mijloace de
plată; 25.traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere ; 26. trafic ilicit
cu mat.nucleare/radioactive; 27. trafic cu vehicul furate; 28. violul; 29.incendierea cu
intenţie, 30.crime aflate in jurisdictie Curţii Penale Internaţionale; 31. sechestrarea
ilegala de nave sau aeronave; 32.sabotajul.
Executarea unui mandat european de arestare de către autorităţile judiciare de executare
române pot pune următoarele condiţii:
a) în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei
pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate aplicate printr-o hotărâre
pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în
orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea
pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea
judiciara emitentă garantează că persoana caref face obiectul mandatului european de
arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statui membru emitent, în
prezenţa sa;
b) în cazul în care infracţiunea în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare
este sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu o măsură de siguranţă privativă
de libertate pe viaţă, dispoziţiile legale ale statului membru emitent trebuie să prevadă
posibilitatea revizuirii pedepsei sau a masurii de siguranta aplicate ori liberarea
conditionata dupa executarea a 20 de ani din pedeapsa sau aplicarea unor masuri de
clemenţă.
Executarea unui mandat european de arestare de către autorităţile judiciare de executare
române pot refuza:
1)daca persoana urmarita a fost judecata definitiv pt. aceelasi fapte de catre un alt stat
membru, sanctiunea a fost executata ori este in executare sau executarea este
prescrisa /gratiata/amnestiata;
2)când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de
amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de
a urmări acea infracţiune;
3)când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal,
datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în
conformitate cu legea română.

In mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar,

executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia
română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de
reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia
statului membru emitent

Cazuri cand autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea

mandatului european de arestare:

Page 37 of 44
-)când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei
proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de
arestare;
-)când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu
închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana
solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi
legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că
refuză să execute pedeapsa ori masua de siguranţă statul membru emitent;
-) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru
aceleaşi fapte intr-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia
ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment in
curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracţiunea să fi fost amnistiată
sau pedeapsa să fi fost graţiata potrivit legii statului de condamnare;
-) când mandatul european de arestare se referă la intracţiuni care, potrivit legii române,
sunt comise pe teritoriul României;
-) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului
statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au
comis în afara teritoriului român;
-) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se
întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au
prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
- ) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie
încetarea urmăririi penale ,scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru
infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunţat, faţă
de persoana solicitata o hotărâre definitivă, cu privire la aceleasi fapte care împiedică
viitoare proceduri.
-) când persoana condamnată nu a fost prezentata personal la judecată, în afară de cazul
în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia
statului emitent persoana a fost încunoştinţată, în timp util prin citaţie scrisă înmânată
personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte mijloace, cu
privire la ziua, luna, anul şi locul de infatisare.

In termen de 48 de ore de la primirea unui mandat european de arestare, procurorul

verifică dacă mandatul european de arestare este însoţit de o traducere în limba română
ori în una dintre limbile engleză sau franceză, în cazul în care mandatul nu este tradus
în niciuna dintre limbile de mai sus, parchetul solicită autorităţii judiciare emitente
remiterea traducerii. Dacă mandatul european de arestare este tradus în limba engleză
sau în limba franceză, procurorul competent dispune traducerea, în regim de urgenţă, a
acestuia.
Dacă mandatul european de arestare conţine informaţiile:
a) identitatea și cetățenia persoanei solicitate;
b) denumirea, adresa, numerele de telefon și fax, precum și adresa de e-mail ale
autorității judiciare emitente;
c) indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de
arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii;
d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii;
e) o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv
momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;
f) pedeapsa pronunțată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută
de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită;
g) dacă este posibil, alte consecințe ale infracțiunii.
Page 38 of 44
 şi este tradus potrivit legii, procurorul ia măsurile necesare pentru identificarea,
căutarea, localizarea si prinderea persoanei solicitate.

In cazul in care persoana nu se afla in circumscriptia teritoriala a unui parchet,

procurorul trimite mandatul european de arestare parchetului competent şi informează
despre aceasta autoritatea judiciara emitenta şi Ministerul Justiţiei.
In cazul în care din verificările efectuate rezulta in mod neîndoielnic că persoana
solicitată nu se află pe teritoriul României, procurorul dispune clasarea şi informează
despre aceasta autoritatea judiciară emitentă şi Ministerul Justiţiei.

Dacă persoana solicitată face obiectul unor proceduri penale în curs, pentru aceleaşi
fapte pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul transmite, spre
informare, procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului european
de arestare, traducerea şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de
autoritatea judiciara emitentă, solicitându-i să aprecieze şi să informeze de urgenţă dacă
urmărirea penală sau judecata pot fi suspendate până la soluţionarea cauzei de catre
autoritatea judiciară română de executare.

In cazul în care predarea persoanei solicitate este condiţionată de acordarea

consimţământului unui alt stat membru ori al unui stat terţ, luarea măsurilor pentru
prinderea persoanei solicitate are loc la data primirii consimţământului statului
respectiv.

2.4.4.2. Procedura recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi

a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe 183

Prin hotărâre penală străină se înţelege,potrivit legii, o hotărâre pronunţată de instanţa

competentă a unui alt stat.
Solicitarea adresată de instantele judecătoresti din România către un stat străin cu
privire la recunoasterea si executarea unei hotărâri judecătoresti nationale are un
caracter subsidiar în raport cu o eventuală cerere de extrădare, întrucât vizează doar
acele ipoteze în care extrădarea condamnatului nu este admisibilă sau este refuzată de
către statul străin.
Functiunea proprie a dispozitiilor privitoare la recunoasterea hotărârilor penale, a
ordonantelor penale sau a altor acte judiciare străine este de a da acestora eficientă
juridică pe teritoriul tării noastre sau pe teritoriul statului care recunoaste hotărârea
penală, ordonanta penală sau actul judiciar penal român.

Sunt situaţii când o persoană a fost condamnată definitiv de instanţe străine, sau faţă de
unele persoane s-au întocmit acte judiciare penale, şi este nevoie ca acestea să producă,
în favoare sau în defavoare, efecte juridice penale, a apărut nevoia recunoaşterii acestor
acte.
MJ este competent in cea ce priveste Hotărârile date de către instanţele judecătoreşti ale
statelor terţe şi ordonantele penale straine:
-sa primeasca cererea statului emitent de recunostere a Hot.Jud in vedera executarii pe
teritoriul RO a pedepsei aplicate in statul emitent ori in vederea producerii de alte
efecte juridice
-sa primeasca cererea de luare a unei masuri preventive in cazul in care persoana este in
RO;

Page 39 of 44
- atunci când recunoaşterea se face în scopul executării pe teritoriul României a
pedepsei aplicate în statul emitent, să transmită, la solicitarea statului emitent,
documente si informatii,
- să verifice domiciliul persoanei condamnate in străinătate, în vederea stabilirii
autorităţii judiciare competente;
- să refuze iniţierea procedurii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a
hotărârii judecătoreşti străine, atunci când:
(i) România nu este statul de cetăţenie ori statul pe teritoriul căruia persoana
condamnată beneficiază de un drept de şedere permanentă;
(îi) la data primirii hotărârii judecătoreşti străine, din pedeapsa aplicată persoanei
condamnate au rămas de executat mai puţin de 6 luni, cu excepţia cazului în care
persoana condamnată se află pe teritoriul României'
(iii) statul emitent nu a transmis documentele până la expirarea unui termen de
maximum 120 de zile, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege;

Pentru a recunoaşte hotărârea străină, instanţa trebuie să ia cunoştinţa de textul integral

al hotărârii precum şi de principalele acte care au stat la baza soluţiei.

Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate
dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti străine. In acest scop, anterior
luării unei hotărâri, instanţa poate consulta statul emitent prin intermediul direcţiei de
specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

Dacă, înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, statul emitent îşi retrage cererea,
instanţa de judecată o respinge ca nesusţinută.

Instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în

baza celor constatate, pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a)dispune, prin sentinţă, recunoaşterea şi executarea pedepsei aplicate de instanţa
străină;
b)in cazul in care natura sau durata pedepsei aplicate de instanta straina nu corespunde
cu natura sau durata pedepsei prevazute de legea penala romana pt infractiune similare,
atunci adapteaza prin sentinta pedeapsa privativa de libertate aplicata de instanta straina
c)dispune prin sentinta respingerea cererii de recunoastere si executare in RO a hot jud
straine.
In cazul recunoaşterii hotărârii de condamnare pronunţată în străinătate şi al transferării
persoanei condamnate pentru continuarea executării unei pedepse privative de libertate
în România, instanţa este obligată, să deducă integral din pedeapsa de executat, atât
perioada de detenţie executată după pronunţarea hotărârii de condamnare, cât şi durata
arestării preventive anterioară acestui moment.

Sentinţa poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile, de procuror, din oficiu sau la
cererea ministrului justiţiei, precum şi de către persoana condamnată.
Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare.
Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 3 zile, iar recursul se judecă în 10
zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului
este obligatorie.
In cazul în care instanţa a refuzat recunoaşterea hotărârii judecătoreşti transmise de
statul emitent, cererea persoanei condamnate sau a statului emitent poate fi reexaminată
dacă au intervenit elemente noi.
Page 40 of 44
 Cererea de revizuire împotriva hotărârii prin care instanţa romană a dispus
recunoaşterea unei hotărâri penale străine de condamnare şi transferarea persoanei
condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei
este inadmisibila intrucat nu este de competenta instantei romane ci a instantei din
statul strain care a pronuntat hot.de condamnare.

Conditii care trebuie indeplinite ca RO recunosca o hot. jud straina:

-hotararea este definitiva si executorie
-fapta pt care s a aplicat pedeapsa ar fi constituit o infractiune si in RO
-persoana condamnata a consimtit la executarea pedepsei in RO
-executarea in RO a pedepsei detentiunii pe viata sau a inchisorii ori a masurii private
de libertate este de natura sa faciliteze reintregirea sociala a persoanei condamnate

O hot. jud. straina nu va fi recunoscut si pus in executare cand:

a) recunoasterea si executarea pe teritoriul RO ar fi contrara principiilor fundamentale
ale ordinii de drept
b) hotararea se refera la o infractiune de natura politica sau o infractiune conexa unei
infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu este infracțiune de drept comun;
c) pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii
politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social;
d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În
cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale,
instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte
condiții;
e) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea
judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România;
f) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;
g) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române;
h) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care
nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau
terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul
național juridic sau de sănătate;
i) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-și domiciliul într-un alt stat, iar
legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative;
j) persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea,
sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natură să facă
îndoielnică reintegrarea sa socială în România;
k) există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea
drepturilor și libertăților fundamentele, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a
sancționa persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie,
limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut
nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanțe în fața Curții Europene a Drepturilor
Omului sau a unei alte instanțe internaționale.

2.4.5. Comisiile rogatorii internaţionale 202

Comisia rogatorie internatională în materie penală este acea formă de întrajutorare

judiciară internatională care constă în delegarea de putere pe care o autoritate judiciară
dintr-un stat o acordă unei autorităti din alt stat mandatată să îndeplinească, în locul si
în numele său, unele activităti judiciare privitoare la un anumit proces penal.
Page 41 of 44
Cererea de asistență judiciară trebuie să indice:
a) denumirea autorității judiciare solicitante și denumirea autorității judiciare solicitate;
b) obiectul și motivele cererii;
c) calificarea juridică a faptelor;
d) datele de identificare a suspectului, inculpatului sau condamnatului ori a martorului
sau expertului, după caz;
e) încadrarea juridică și prezentarea sumară a faptelor.
(2) La cerere se anexează acte în sprijinul acesteia, după caz, în funcție de natura și
obiectul cererii.
(3) Actele anexate cererii de asistență judiciară trebuie certificate de autoritatea
judiciară solicitantă, fiind scutite de orice alte formalități de supralegalizare.

În prezent legea care reglementează comisiile rogatorii internationale în materie penală

este legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internatională în materie penală.
S-a realizat prin introducerea acestei proceduri în legislatia română armonizarea
legislatiei napionale cu cea europeană în materie.

Dacă statul solicitant solicită în mod expres, statul român îl va informa despre data și
locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autoritățile și persoanele în cauză, menționate de
statul solicitant, vor putea să asiste și să colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii, în
limitele permise de legea română.

Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere:

a) localizarea și identificarea persoanelor și obiectelor; audierea suspectului,
inculpatului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente, martorilor
și experților, precum și confruntarea; percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri,
sechestrul și confiscarea specială sau extinsă; cercetarea la fața locului și reconstituirea;
expertizele; transmiterea de informații necesare într-un anumit proces, interceptarea
convorbirilor, examinarea documentelor de arhivă și a fișierelor specializate și alte
asemenea acte de procedură;
b) transmiterea mijloacelor materiale de probă;
c) comunicarea de documente sau dosare.
(2) Dacă statul solicitant dorește ca martorii sau experții să depună jurământ, va cere
aceasta în mod expres, iar statul român va da curs acestei cereri în situațiile în care
legea internă română nu se opune.
(3) Statul român va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele
sau dosarele cerute.
Dacă statul solicitant cere în mod expres transmiterea documentelor originale, se va da
curs, în măsura posibilului, acestei cereri.

În vederea descoperirii și strângerii probelor aflate pe teritoriile altor state, organul

judiciar român competent poate cere autorităților străine să ridice obiecte și înscrisuri
sau să efectueze percheziții și să remită obiectele ori înscrisurile predate sau ridicate în
timpul percheziției. Atunci când se solicită efectuarea unei percheziții domiciliare, în
cererea întocmită potrivit art. 172, organul judiciar român solicitant indică și confirmă
emiterea de către judecătorul competent a încheierii prin care a fost încuviințată
efectuarea percheziției.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri și efectuarea perchezițiilor se efectuează potrivit legii
statului solicitat.

Page 42 of 44
2.4.6. Audierile prin videoconferinţa 209
Audierile prin videoconferinta sunt reglementate în România de legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internatională în materie penală.
România nu s-a prevalat de facultatea lăsată statelor atât de Conventia privind asistenta
judiciară, cât si de al doilea Protocol la Conventia europeană pentru apărarea drepturilor
omului si libertătilor fundamentale de a declara că nu înteleg să extindă audierile prin
videoconferinta si la inculpati, ci a deschis posibilitatea ascultării prin acest procedeu
tehnic si a acestor participanti la procesul penal, impunând totusi îndeplinirea în plus si
a altor două conditii fată de cele prevăzute în cazul ascultării martorilor sau a
expertilor:
- consimtământul suspectului sau al inculpatului, cerut ca o garantie suplimentară
a dreptului la apărare si a dreptului la tăcere;
- existenta unui acord între autoritătile judiciare, solicitantă si solicitată, în
vederea audierii prin videoconferinta a suspectului sau a inculpatului, necesar pentru că
părtile în relatie să se pună de acord asupra creării cadrului optim încare persoana în
cauză să îsi poată exercita plenar drepturile fundamentale care îi sunt conferite în cadrul
unui proces penal.

În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul României trebuie să fie audiată ca
martor sau expert de către autoritățile judiciare ale unui stat străin și este inoportun sau
imposibil pentru acea persoană să se înfățișeze personal pe teritoriul acelui stat, statul
străin poate solicita ca audierea să aibă loc prin videoconferință.
O asemenea cerere poate fi acceptată de statul român dacă nu contravine principiilor
sale fundamentale de drept și cu condiția să dispună de mijloacele tehnice care să
permită efectuarea audierii prin videoconferință.
În cererea de audiere prin videoconferință Statul solicitant trebuie să se precizeze,
motivul pentru care nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul să fie
prezent personal la audiere, precum și denumirea autorității judiciare și numele
persoanelor care vor proceda la audiere.
(4) Martorul sau expertul va fi citat potrivit legii române.
(5) Autoritățile judiciare competente să execute cererile formulate de autoritățile altor
state sunt curțile de apel, în cursul judecății, respectiv parchetele de pe lângă curțile de
apel, în cursul urmăririi penale.
(6) Audierea prin videoconferință se desfășoară potrivit următoarelor reguli:
a) audierea are loc în prezența judecătorului sau procurorului român competent, după
caz, asistat, după caz, de un interpret; acesta verifică identitatea persoanei audiate și
este obligat să asigure respectarea principiilor fundamentale ale legii române. În cazul
în care constată că sunt încălcate principiile fundamentale ale dreptului român,
judecătorul sau procurorul ia de îndată măsurile necesare pentru a asigura desfășurarea
audierii în conformitate cu legea română;
b) autoritățile judiciare române competente și cele ale statului solicitant convin, după
caz, asupra măsurilor de protecție a martorului sau expertului;
c) audierea se efectuează direct de către autoritatea judiciară competentă a statului
solicitant sau sub coordonarea acesteia, potrivit legii sale interne;
d) martorul sau expertul va fi asistat, după caz, de un interpret, potrivit legii române;
e) persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie,
care îi este conferit fie de legea română, fie de legea statului solicitat.
Cheltuielile legate de stabilirea legăturii video, cele legate de punerea la dispoziție a
acestei legături în statul solicitant, remunerarea interpreților și indemnizațiile plătite
martorilor și experților, precum și cheltuielile de deplasare în statul solicitat vor fi

Page 43 of 44
rambursate de statul străin solicitant statului român, dacă acesta din urmă nu a renunțat
expres la rambursarea acestor cheltuieli în totalitate sau parțial.

Page 44 of 44