Centrul de evaluare și

intervenție
pentru copii și adolescenți

Piața 14 Iulie nr. 18, Cluj-Napoca. Tel. /Fax 0364-881771

Ghidul părintelui de adolescent

Dacă aţi supravieţuit cu succes unui nou-născut care trebuie hrănit în toiul nopţii,
crizelor de furie ale copilului de la doi ani, crizelor de plâns de la începutul grădiniţei sau al
şcolii, adolescenţa nu mai reprezintă o problemă. De altfel, deşi considerată o perioadă
caracterizată prin modificări în comportamentul şi atitudinile copilului, adolescenţa nu
trebuie tratată ca o perioadă de criză. Aceasta reprezintă mai ales o perioadă de transformări,
care pregăteşte tranziţia către viaţa adultă şi responsabilităţile aferente. Fiecare copil şi fiecare
familie trăieşte în mod diferit această perioadă, care poate fi caracterizată prin conflicte, dar şi
printr-o serie de modificări pozitive, care anunţă maturizarea copilului dumneavoastră.
Primele semne ale maturizării unui copil se confundă cu pubertatea. Adesea, între
pubertate şi adolescență se pune semnul egal, deşi trebuie făcută, totuşi, o distincţie.
Pubertatea se referă la începerea procesului de maturare a organelor de reproducere, vizibilă
între 10-14 ani, prin dezvoltare caracteristicilor sexuale secundare (menstruaţia, părul pubian,
părul facial etc.). Adolescenţa, însă, se caracterizează şi printr-o serie de modificări la nivel
intelectual, emoţional şi social, care nu sunt întotdeauna la fel de rapid sau de uşor vizibile
precum modificările fizice.

Care sunt primele semnale ale faptului că aveţi un adolescent în

familie?

Unul dintre primele semne ale începutului

adolescenţei este reprezentat de modificarea relaţiei Pentru adolescent, este
părinte-copil. Este din ce în ce mai evidentă preocuparea important să se integreze
pentru a se integra în grupul de prieteni. Adesea, părinţii
într-un grup de prieteni şi
pot avea impresia că părerile colegilor sau ale prietenilor
sunt mult mai relevante pentru deciziile copilului lor. să fie acceptat.
Alegerea hainelor sau preluarea unor comportamente
observate la ceilalţi apare şi din nevoia de a fi acceptaţi şi
de a nu fi percepuţi ca fiind „altfel”.
De asemenea, tot în această perioadă, se dezvoltă prieteniile cu persoane de sex opus.
Chiar dacă relaţiile care se leagă la această vârstă sunt adesea trecătoare, ele reprezintă o
etapă importantă în procesul de maturizare şi ajută la definitivarea propriei identităţi.
Adesea, atât relaţiile cu prietenii, cât şi cele cu persoane de sex opus sunt utile, pentru că
modul în care ceilalţi se raportează la el este o sursă de informaţii despre propria persoană.
În această perioadă, părinţii pot observa inclusiv o serie de modificări legate de modul
în care adolescentul se raportează la relaţiile cu ceilalţi:
- Adolescentul tinde să vorbească despre prietenii săi nu doar în termeni de
caracteristici externe (cum arată, cum se îmbracă), ci, mai degrabă, în termeni de
 Centrul de evaluare și
intervenție
pentru copii și adolescenți

Piața 14 Iulie nr. 18, Cluj-Napoca. Tel. /Fax 0364-881771

caracteristici de personalitate (atitudini, preferinţe, interese, modul în care

gândesc);
- Modul în care este conceptualizată prietenia se modifică în sensul în care, până la
această vârstă, prieteniile se stabilesc pe baza jocului, a participării la acelaşi gen
de activităţi. Adolescentul pune accentul pe caracteristicile personale, pe
preferinţele şi interesele comune. De aceea, la această vârstă, principala
preocupare nu mai este jocul, ci preferinţa pentru a petrece timp împreună (ex.
ieşirile la film, în oraş, petrecerile, excursiile etc.).

Mai mult, relaţia de ataşament părinte-copil se

Rebeliunea NU este o
caracteristică a
adolescenţei, ci o reacţie
la atitudinile excesiv de
autoritare ale părinţilor.
modifică şi ea. Copilul este mult mai sigur pe capacitatea lui
de a se descurca singur şi îi este mai uşor să se separe de
părinţi. Acesta este un indiciu al nevoii de independenţă şi
autonomie faţă de părinţi. Ca urmare, copilul nu mai simte
nevoia să petreacă la fel de mult timp în compania părinţilor,
iar, uneori, poate avea neînţelegeri cu aceştia, datorită
părerilor divergente legate de diferite teme (îmbrăcăminte,
prieteni, modul în care-şi petrec timpul liber).

Cu toate acestea, imaginea adolescentului rebel şi aflat mereu în conflict cu părinţii

este una exagerată şi nu este reprezentativă pentru această perioadă. Odată cu adolescenţa,
intervine şi maturizarea intelectuală. Abilităţile de raţionament abstract se dezvoltă în mod
constant pe parcursul adolescenţei, ceea ce îi face capabili să genereze raţionamente şi
strategii de rezolvare de probleme adecvate, fără ajutorul adulţilor. Această independenţă în
gândire atrage după sine capacitatea de a formula propriile păreri în legătură cu o serie de
situaţii. Uneori, aceste percepţii pot intra în conflict cu cele ale părinţilor, fie datorită
idealismului specific vârstei şi convingerii că au dreptate, fie din nevoia de a-şi şoca sau
scandaliza părinţii, ale căror atitudini pot fi catalogate drept demodate. Chiar şi în astfel de
situaţii, rebeliunea în adevăratul sens al cuvântului apare doar dacă părintele este excesiv de
autoritar şi nu oferă adolescentului posibilitatea de a se confrunta în anumite limite cu
eventualele consecinţe ale comportamentelor mai puţin adecvate.
Unele perioade ale adolescenţei pot fi caracterizate prin manifestarea unor reacţii
emoţionale mai intense, frecvent însoţite de convingerea că nu sunt înţeleşi. Această atitudine
poartă numele de egocentrism şi se referă la tendinţa de a percepe evenimentele dintr-un
singur punct de vedere (cel personal), fără a integra alte perspective asupra situaţiei. Tot din
această cauză, mulţi adolescenţi pot fi tentaţi să încerce o serie de comportamente riscante
(ex. fumatul, consumul de alcool/droguri, relaţiile sexuale neprotejate), din convingerea că
nimic rău nu li se poate întâmpla. Acest gen de comportamente pot fi prevenite prin
comunicare adecvată şi prin discuţiile deschise pe marginea acestor probleme, care să
urmărească responsabilizarea adolescentului.
 Centrul de evaluare și
intervenție
pentru copii și adolescenți

Piața 14 Iulie nr. 18, Cluj-Napoca. Tel. /Fax 0364-881771

Cum se schimbă rolul părintelui în perioada adolescenţei?

În postura de părinţi ai unui adolescent, adulţii trec

printr-o schimbare evidentă a modului în care înţeleg acest Părinţii iau rolul de
rol. Din acest moment, părintele nu ar mai trebui să gestioneze consultant – o sursă de
sau să ghideze comportamentul copilului său, ci, mai degrabă, sprijin pentru
să dețină rolul unui consultant. Astfel, intervenţiile părintelui
adolescent.
sunt mai puţin orientate spre a controla comportamentul
copilului, el urmărind să-i ofere din ce în ce mai multă
independenţă, sprijinindu-l şi încurajându-l să facă alegerile
cele mai potrivite pentru el.
Deşi s-ar putea să pară că nu puteţi comunica cu el ca în perioada copilăriei, este de
fapt extrem de important să-i transmiteţi faptul că sunteţi dispuşi să-l ascultaţi.
În continuare, vă sugerăm câteva strategii eficiente, cu ajutorul cărora puteţi
comunica eficient.

Care sunt cele mai potrivite strategii prin care puteţi gestiona
cu succes perioada adolescenţei?

Discutaţi din timp despre modificările care apar în perioada pubertăţii

Este preferabil ca primele semne ale pubertăţii să le discutaţi împreună cu copilul

dumneavoastră, din timp. În acest fel, vă ajutaţi copilul să-şi formeze o imagine corectă
despre modificările care apar în corpul său şi să preveniţi formarea unor convingeri eronate,
bazate pe „folclorul” prietenilor. Chiar dacă vă este dificil, obişnuiţi-vă să abordaţi aceste
subiecte deschis, fără jenă şi trataţi-le ca pe lucruri fireşti, pe care copilul ar trebui să le afle
de la un adult responsabil, nu de la prietenii de aceeaşi vârstă. O sursă de ajutor pentru părinţi
în acest sens, pot fi inclusiv cărţile scrise special pentru copiii de această vârstă, cu scopul de
a-i familiariza şi de a le explica pe înţelesul lor aceste modificări. În plus, o discuţie cu un
specialist cum este medicul de familie poate constitui, la rândul ei, o strategie, mai ales dacă
copilul are o serie de nelămuriri pe care se simte mai confortabil să le discute cu altcineva
decât părinţii.

Alegeţi situaţiile în care „puneţi piciorul în prag”

Aşa cum am arătat, la această vârstă pot să apară o serie de comportamente menite să
vă şocheze – vopsirea părului în culori puternice, folosirea ojei negre, a machiajului puternic,
piercing-uri sau alegeri vestimentare mai ciudate. Dacă încercaţi să obiectaţi sau să-i
interziceţi aceste alegeri, cel mai probabil reacţia va fi cea inversă celei pe care vi-o doriţi.
Este mai bine să acceptaţi aceste modificări şi să discutaţi cu calm în ce măsură alegerile pe
 Centrul de evaluare și
intervenție
pentru copii și adolescenți

Piața 14 Iulie nr. 18, Cluj-Napoca. Tel. /Fax 0364-881771

care le face sunt cele mai potrivite şi cum pot acestea să afecteze imaginea lor în ochii
celorlalţi. Explicaţi copilului punctul dumneavoastră de vedere şi oferiţi argumente raţionale,
care să-l ajute să reflecteze la situaţia respectivă. Chiar şi în cazul în care comportamentul nu
se modifică în cel mai scurt timp în direcţia dorită, totuşi avantajul major este acela că nu veţi
fi minţit şi nu vi se vor ascunde anumite lucruri. În plus, această abordare vă permite să
formulaţi obiecţii în ceea ce priveşte comportamentele riscante, cum ar fi consumul de alcool,
droguri sau fumat, ale căror efecte pe termen lung sunt mult mai nocive.

Încurajaţi adolescentul să aibă propriile păreri

Adolescenţa reprezintă o perioadă în care copiii încep să aibă propriile perspective

asupra unor teme diverse, de la politică şi istorie până la filosofie. Adesea, opiniile pe care le
formulează pot fi idealiste şi au tendinţa de a-şi apăra cu convingere concluziile la care ajung.
Este preferabil să discutaţi deschis cu copilul dumneavoastră despre ideile şi idealurile sale,
fără să încercaţi să-l descurajaţi sau să-i minimalizaţi preocupările, chiar dacă le percepeţi ca
fiind perspective copilăroase asupra unor probleme. La această vârstă, copiii sunt extrem de
sensibili la critici şi se pot simţi nedreptăţiţi sau neînţeleşi. De aceea, este mai util să încercaţi
să vă ajutaţi copilul să-şi dezvolte un stil de gândire critic şi să-l încurajaţi să privească o
problemă din mai multe perspective decât să-i arătaţi că greşeşte sau că nu gândeşte „cum ar
trebui”.

Stabiliţi limite în comportament

Cu toate că în această perioadă controlul parental asupra comportamentelor copilului

este mai scăzut, comparativ cu vârstele mai mici, renunţarea completă la reguli nu este
indicată. Lipsa regulilor poate transmite mesajul eronat că nu vă pasă sau sunteţi dezinteresat
de comportamentul său. Faptul că vă aşteptaţi să respecte anumite reguli ale casei (de
exemplu, să anunţe când vrea să iasă cu prietenii, să vină acasă înainte de o anumită oră etc.),
să ia note acceptabile sau să se comporte adecvat transmite copilului că sunteţi interesat şi
implicat în viaţa lui. Pe de altă parte, stabilirea unor reguli prea stricte, interzicerea totală a
anumitor comportamente are drept consecinţă pierderea încrederii copilului în părinte, iar
comportamentele de încălcare a regulilor devin mai frecvente.
Începeţi prin a-i acorda încredere că va face alegerile potrivite. Dacă încrederea vă
este înşelată, atunci reduceţi privilegiile şi libertăţile de care se bucură, până în momentul în
care încrederea vă este recâştigată. De exemplu, dacă ajunge acasă în zilele de la sfârşitul
săptămânii înainte de ora 10, îi puteţi da voie să rămână în oraş data viitoare până la 10:30. În
schimb, dacă nu respectă regula, puteţi decide ca, în următorul sfârşit de săptămână, să nu
mai rămână în oraş după ora 8 seara.

Transmiteţi dezaprobarea fără să-l jigniţi sau să-l umiliţi

Chiar dacă copilul dumneavoastră a greşit, nu încercaţi să-i condamnaţi

comportamentul, să strigaţi la el sau să-l ameninţaţi. Acest tip de atitudini îl îndepărtează şi
mai mult, făcându-l şi mai insensibil la părerile dumneavoastră. Puneţi accentul pe asumarea
greşelilor şi a consecinţelor propriilor fapte, fără să-l jigniţi sau să-l umiliţi. De asemenea,
 Centrul de evaluare și
intervenție
pentru copii și adolescenți

Piața 14 Iulie nr. 18, Cluj-Napoca. Tel. /Fax 0364-881771

este indicat să vă abţineţi de la predici despre ceea ce trebuie sau nu trebuie făcut. Adesea o
poveste moralizatoare despre experienţa dumneavoastră personală sau a unei alte persoane
este o modalitate mult mai utilă de a transmite mesajul dorit adolescentului.

Acceptaţi nevoia de intimitate a adolescentului

Ocazional, aşteptaţi-vă să fiţi minţit sau să vi se ascundă anumite lucruri. Atâta timp
cât minciunile nu sunt grave, ci mai degrabă sunt minciuni prin omisiune, încercaţi să nu luaţi
aceste comportamente la modul personal. Acesta reprezintă de cele mai multe ori semnalul
nevoii de intimitate, de a „ţine pentru sine” anumite lucruri. Pe de altă parte, dacă constataţi
că minciunile sunt frecvente şi elaborate, atunci este o problemă de încredere a copilului în
dumneavoastră. În astfel de situaţii, este indicat să vă analizaţi propriul comportament,
deoarece aşteptările prea mari, regulile prea stricte pot afecta în mod negativ relaţia părinte-
adolescent. Este mai bine să cereţi să fiţi informat despre ce fac, cu cine se întâlnesc, dar nu
insistaţi să aflaţi cele mai mici detalii. Dacă copilul doreşte, atunci el va prelua iniţiativa şi o
să vă dea detalii, fără să-i cereţi explicit acest lucru.

Monitorizaţi accesul adolescentului la emisiunile TV şi la calculator

Acordaţi cât se poate de multă atenţie emisiunilor, jocurilor sau reţelelor de

socializare de pe Internet. Este important să stabiliţi limite în ceea ce priveşte timpul petrecut
în faţa calculatorului sau al televizorului. Mai mult, puteţi restricţiona accesul lor la canale
TV sau site-uri, ale căror conţinuturi nu le consideraţi potrivite. De asemenea, nu este
exagerat să fiţi informat care sunt persoanele cu care comunică pe Internet sau să insistaţi
asupra importanţei de a nu discuta cu persoane necunoscute, din motive de siguranţă.

Preveniţi comportamentele de risc prin discuţii

Adesea, adolescenţii experimentează o serie de comportamente din curiozitate sau

pentru că „toată lumea” face un anumit lucru. Discutând despre fumat, droguri sau sex,
înainte să apară presiunile grupului, cresc şansele ca adolescentul să se comporte responsabil
atunci când va trebui să facă alegeri în acest sens. Nu încercaţi să-i interziceţi anumite
comportamente, dar transmiteţi un mesaj ferm cu privire la ce este potrivit sau nepotrivit
pentru copilul dumneavoastră.
În acest context, vă atragem atenţia asupra faptului că este important să-i cunoaşteţi
atât pe prietenii copilului dumneavoastră, cât şi pe părinţii acestora. Comunicarea între părinţi
este esenţială pentru a vă asigura că sunt în siguranţă şi pentru a fi la curent cu preocupările
lor, fără a-i face să se simtă urmăriţi sau verificaţi.
 Centrul de evaluare și
intervenție
pentru copii și adolescenți

Piața 14 Iulie nr. 18, Cluj-Napoca. Tel. /Fax 0364-881771

Care sunt semnalele de alarmă în legătură cu adolescentul

dumneavoastră?

Într-o măsură mai mare sau mai mică, toţi adolescenţii trec printr-o serie de schimbări
în comportament şi în atitudine. În schimb, o serie de modificări care persistă sau sunt extrem
de drastice, pot constitui semnalul unor probleme care necesită intervenţia unui psiholog sau
psihiatru.
În continuare, aveţi o listă a comportamentelor care indică prezenţa unor posibile
probleme:

o pierderi sau creşteri semnificative în greutate;

o probleme cu somnul;
o chiulul repetat de la şcoală;
o note proaste;
o discuţii sau glume despre sinucidere;
o tendinţe de izolare;
o semne că fumează, bea sau consumă droguri;
o probleme de comportament la şcoală;
o probleme de încălcare a legii.

De regulă, aceste comportamente constituie un semnal al faptului că este necesar să

consultaţi un specialist (psiholog sau psihiatru), care să determine în ce măsură acestea
reprezintă sau nu simptomele unor probleme mai grave.