ACADEMIA DE POLIŢIE ,, ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT
( REZUMAT )

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:
PROF.UNIV. DR. IOAN DASCĂLU

DOCTORAND:
NEGOIŢĂ SORIN-ROBERT

Bucureşti
2012
1
 ACADEMIA DE POLIŢIE ,, ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT

CRIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ŞI IMPACTUL ACESTEIA ASUPRA

ECHILIBRULUI SOCIAL

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:
PROF.UNIV. DR. IOAN DASCĂLU

DOCTORAND:
NEGOIŢĂ SORIN-ROBERT

Bucureşti
2012
2
 „ În istoria capitalismului modern, crizele sunt regula, nu excepţia. Ceea ce nu
înseamnă totuşi că toate ar fi la fel. Nici pe departe: caracteristicile pot fi diferite, de
la un dezastru la altul, şi originile crizelor se pot găsi în probleme diferite, din
sectoare diferite ale economiei. ”

NOURIEL ROUBINI, STEPHEN MIHM „ Economia crizelor-curs fulger despre viitorul

finanţelor ”, 2010,The Penguin Press, SUA

3
 CUPRINS

INTRODUCERE ......................................................................................................9

CAPITOLUL I .......................................................................................................15

CONSIDERAŢII PRIVIND CONCEPTUL DE CRIZĂ ECONOMICO -

FINANCIARĂ ........................................................................................................15

1.1. ISTORICUL CONCEPTULUI DE CRIZĂ ..............................................15

1.1.1.Aspecte generale privind conceptul de criză ..............................................15

1.1.2. O trecere în revistă a istoriei conceptului ..................................................15
1.1.3. Semantica conceptului de criză ..................................................................15
1.1.4. Abordarea crizei prin prisma tradiţiei creştine ........................................15
1.1.5. Abordarea sociologică a crizei economico-financiare ..............................15
1.2. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND CRIZA ECONOMICO -
FINANCIARĂ .....................................................................................................15

1.2.1. Coordonatele actualei crize economico-financiare ...................................16

1.2.2. Cronologia evenimentelor privind criza economico-financiară ..............16
1.3.PARAMETRII GEOECONOMICI ŞI GEOSTRATEGICI AI ACTUALEI
CRIZE ECONOMICO FINANCIARE ............................................................16

1.3.1. Problematica geoeconomică şi geostrategică .............................................17

1.3.2. Transformările geopolitice şi geostrategice în contextul actualei crize
mondiale ..................................................................................................................17
CAPITOLUL II ......................................................................................................17

CAUZELE CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE .........................................17

2.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND CAUZELE CRIZEI ECONOMICO-

FINANCIARE .....................................................................................................17

2.2. CONTEXTULUI CARE A DECLANŞAT ŞI ALIMENTAT CRIZA ...18

2.3. ETIOLOGIA CRIZEI ECONOMICO - FINANCIARE .........................18

4
2.3.1. Politica inflaţionistă .....................................................................................18
2.3.2. Distorsionarea stimulentelor şi hazardul moral .......................................18
2.3.3. Reglementările nocive ..................................................................................18
2.4. ROLUL STATULUI ÎN CONDIŢIILE CRIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE .....................................................................................................18

2.4.1. Politica monetară .........................................................................................18

2.4.2. Politica fiscală ...............................................................................................18
CAPITOLUL III ....................................................................................................18

EFECTELE CRIZEI ECONOMICO FINANCIARE .......................................18

3.1. EFECTELE ÎN PLAN ECONOMIC ŞI JURIDIC ..................................18

3.2. EFECTELE ÎN PLAN SOCIAL.................................................................19

3.3. EFECTELE ÎN PLAN PSIHOLOGIC ......................................................19

3.4. EFECTELE CRIZEI FINANCIARE ASUPRA SECURITĂŢII
INTERNAŢIONALE ŞI NAŢIONALE ............................................................19

CAPITOLUL IV ....................................................................................................20

ROLUL ECONOMIEI SOCIALE ŞI POLITICILOR ECONOMICE ÎN

DIMINUAREA IMPACTULUI CRIZEI ECONOMICO FINANCIARE ......20

4.1. ABORDARE TEORETICĂ PRIVIND ECONOMIA SOCIALĂ ..........20

4.1.1. Generalităţi privind conceptul economiei sociale .....................................20

4.1.2. Formele de organizare specifice economiei sociale ...................................20
4.1.3. Formele tradiţionale ale economiei sociale ................................................20
4.1.4. Forme noi de organizare a economiei sociale ...........................................20
4.1.5. Conceptul de economie socială în legislaţia românească .........................20
4.2. IMPACTUL CRIZEI ECONOMICO FINANCIARE ASUPRA
ECONOMIEI ROMÂNIEI ................................................................................21

5
4.2.1.Producţia de bunuri ......................................................................................21
4.2.2.Piaţa muncii ...................................................................................................21
4.2.3.Investiţiile .......................................................................................................21
4.3.IMPACTUL CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE ASUPRA
GRUPURILOR VULNERABILE ALE ECONOMIEI SOCIALE ...............21

4.3.1. Radigrafia terminologică privind grupurilor vulnerabile .......................21

4.3.2. Analiza statistică a grupurilor vulnerabile................................................21
4.4. INFLUIENŢELE DEFICITULUI BUGETAR ASUPRA ECHILIBRULUI
SOCIAL DIN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL CRIZEI ACTUALE.
IMPLICAŢII ASUPRA PIEŢEI MUNCII .......................................................21

4.4.1. Cauze şi consecinţe ale deficitului bugetar ................................................21

4.4.2. Implicaţiile deficitului bugetar asupra pieţei muncii ...............................22
4.4.3.Măsuri de finanţare a deficitului bugetar în România .............................22
4.5. ROLUL IMPOZITULUI DIN PERSPECTIVA PROTECŢIEI SOCIALE
ŞI A DEZVOLTĂRII ECONOMICO-SOCIALE ...........................................22

4.5.1.Consideraţii teoretice asupra rolului impozitului ......................................22

4.5.3. Consecinţele adoptării impozitului minim în România ...........................23
CAPITOLUL V ......................................................................................................23

MANIFESTARI ALE CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE MONDIALE23

5.1.ABORDARE TEORETICĂ PRIVIND MANIFESTĂRILE CRIZEI

ECONOMICO-FINANCIARE ..........................................................................23

5.2. CRIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎN UNELE STATE MEMBRE UE

...............................................................................................................................23

5.2.1.Franţa .............................................................................................................23
5.2.2.Portugalia .......................................................................................................23
5.2.3.Grecia .............................................................................................................23
5.2.4.Suedia .............................................................................................................23
6
5.2.5. Letonia...........................................................................................................23
5.2.6. Spania ............................................................................................................23
5.2.7.Cehia ...............................................................................................................23
5.3.CRIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎN ALTE STATE ALE
COMUNITĂŢII INTERNAŢIONALE ............................................................23

5.3.1. Rusia ..............................................................................................................23

5.3.2.Japonia ...........................................................................................................23
5.3.3.China ..............................................................................................................23
CAPITOLUL VI..................................................................................................23

MANAGEMENTUL INSTITUŢIONAL AL CRIZEI ECONOMICO-

FINANCIARE .....................................................................................................23

6.1.ORGANISME ŞI INSTITUŢII FINANCIARE INTERNAŢIONALE CU

PREOCUPĂRI ÎN COMBATEREA CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
...............................................................................................................................23

6.1.2. Fondul Monetar Internaţional (F.M.I) ......................................................24

6.1.3. Grupul 10 Basel ............................................................................................24
6.2.ORAGANIZAŢII, ORGANISME ŞI INSTITUŢII EUROPENE CU
PREOCUPĂRI ÎN DIMINUAREA EFECTELOR CRIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE .....................................................................................................24

6.2.1.Aspecte generale privind guvernanţa economică ......................................24

6.2.2. Consiliului European pentru Riscuri Sistemice ........................................24
6.2.3. Pactul de Stabilitate şi Creştere ..................................................................24
6.2.4.Mecanismul European de Stabilitate ..........................................................24
6.2.5. Pactul Euro- Plus .........................................................................................24
6.3.1.Comisia Europeană .......................................................................................24
6.3.2.Comitetul Economic şi Social European.....................................................24
6.3.3.Parlamentul European .................................................................................24
7
6.3.4.Consiliul Europei ..........................................................................................24
6.4. ORGANIZAŢII, ORGANISME ŞI ELEMENTE PROGRAMATICE
NAŢIONALE PENTRU COMBATEREA CRIZEI ECONOMICO -
FINANCIARE .....................................................................................................24

6.4.1. Programul National de Reformă pentru perioada 2011-2013 .................24

6.4.2. Programul de convergenţă 2011 - 2014......................................................24
6.4.3. Actori sociali instituţionali relevanţi în combaterea crizei economico-
financiare ................................................................................................................24
CAPITOLUL VII ...................................................................................................25

CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND CRIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

ŞI IMPACTUL ACESTEIA ASUPRA ECHILIBRULUI SOCIAL.................25

7.1. CONCLUZII PRIVIND CRIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ŞI

CONTAGIUNEA ACESTEIA ...........................................................................25

7.2. NECESITATEA CREŞTERII ROLULUI ECONOMIEI SOCIALE DE

PIAŢĂ ..................................................................................................................31

7.3. CREŞTEREA ROLUL POLITICII ECONOMICE EUROPENE .........33

7.3.1.Planul Comisiei de redresare economică a Uniunii Europene .................34

7.3.2.Obiective ale reconstrucţiei economico-sociale europene .........................36
7.4. POLITICA ECONOMICO-FISCALĂ A STATULUI ............................36

BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................39

8
 INTRODUCERE

Amploarea şi diversitatea schimbărilor din lumea contemporană au afectat şi România, aducând

profunde modificări de natură politică, diplomatică, socială, financiară, economică, tehnică şi tehnologică,
religioasă, informaţională, etc.
Modificările structurale menţionate au determinat creşterea frecvenţei şi intensităţii unor situaţii
deosebite, pe care unii autori le consideră crize sociale, diplomatice, financiare, economice, culturale,
militare, juridice sau pur şi simplu crize, conflicte de nivel personal, organizaţional, zonal, regional sau
strategic1.
Criza economico - financiară este o situaţie negativă, nou creată în viaţa economico - financiară a unei
societăţi, naţiuni, ca urmare a apariţiei unor manifestări, măsuri sau reforme financiare şi economice, care
afectează valorile fundamentale ale dezvoltării economico-sociale.
Majoritatea analiştilor consideră că actuala criză financiară îşi are rădăcinile în scăderea dramatică a
preţului locuinţelor în SUA sau în căderea pieţei creditului pentru locuinţe. Opinăm că această abordare
este cel puţin secvenţială, nu se situiază în tiparul rotunjimii unei cercetări ştiinţifice. Cauzele
fundamentale ale crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură macroeconomică, cât şi de natură
microeconomică, aspect menţionat de mai mulţi analişti: Altman (2009), Buiter (2008), Blanchard (2009).
Cele două tipuri de cauze s-au intercondiţionat în producerea crizei2.
Cauza profundă a actualei crize financiare o constituie lichiditatea abundentă creată de
principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) şi de dorinţa ţărilor exportatoare de petrol şi gaze de a
limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generată de integrarea
crescândă în economia globală a unor ţări (China, Asia de Sud-Est în general), cu rate mari de acumulare,
dar şi de redistribuirea globală a avuţiei şi a veniturilor către exportatorii de bunuri tari (ţiţei, gaze
naturale etc.). Lichiditatea abundentă şi suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru
investiţii, inclusiv în instrumente financiare sofisticate, nu uşor de înţeles de către unii investitori.
Consecinţele existenţei lichidităţii abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobânzii şi volatilitatea
redusă a acestora. Împreună, aceste consecinţe au condus la creşterea apetitului pentru active cu câştiguri
mari. În plus, volatilitatea redusă de pe piaţă a creat tendinţa de subestimare a riscului şi o adevărată lipsă
de vigilenţă a investitorilor. Marjele de risc au fost şi ele foarte scăzute şi nediscriminatorii. Împreună,
ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu câştiguri mari, vigilenţa scăzută faţă de risc şi marjele
mici au mascat semnalele preţurilor pe pieţele financiare şi au condus la insuficienta înţelegere a riscurilor
implicate. Pe acest fundal au operat, ca agravante, şi o serie de cauze microeconomice:
securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agenţiilor de rating, externalizările
raţionale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente şi, în sfârşit, competiţia internaţională
crescută pentru dereglementări.
Consecinţa securitizării frenetice a fost că, odată ce criza a fost declanşată de apariţia eşecurilor la
plata ratelor la creditele pentru case, piaţa financiară a devenit netransparentă. Instalarea neîncrederii
investitorilor a plasat rapid titlurile emise de vehiculele cu scop special (VSP) în categoria riscante
(calitatea activelor pe care le finanţau nu mai era clară) şi refinanţările au devenit imposibile. Datorită
discrepanţei dintre maturităţile pe active şi pasive, aceste VSP au început să se bazeze pe linii de finanţare

1
Nicolae Ghinea, Constantin Bolboşanu, Criminalitatea economico - financiară în Uniunea Europeană, Ed. Sitech,2010
2
Adrian Vasilescu, Comunicări ştiinţifice BNR, 2010
9
de la băncile sponsor. În final, cererea de lichiditate, în combinaţie cu pierderea încrederii între bănci, a
rezultat în goana după cash şi rata dobânzii efective a început să crească.3
În SUA şi în unele state din Europa, guvernele şi băncile centrale au răspuns prin îmbunătăţirea
lichidităţii; acordarea de garanţii guvernamentale pentru împrumuturi; recapitalizarea instituţiilor
financiare; garantarea celor mai noi emisiuni de către bănci asigurate; prevenirea colapsului dezordonat al
întreprinderilor mari interconectate; cumpărarea de acţiuni în bănci; reduceri coordonate ale ratelor
dobânzii.4 Deşi astfel de măsuri au fost puse în aplicare, după 17 luni de la declanşarea turbulenţelor,
piaţa a rămas netransparentă, ceea ce a amplificat criza financiară şi a facilitat trecerea ei în sectorul real
al economiei, mai întâi în SUA, apoi şi în alte ţări dezvoltate. Lichiditatea abundentă a făcut ca anumite
cauze microeconomice, cum ar fi securitizarea, dezintermedieri financiare, fisuri în modelul de afaceri ale
agenţiilor de rating şi dereglementări excesive, să se combine şi să conducă la criza financiară de astăzi.
Gradul de afectare a economiilor lumii de către această criză depinde de vulnerabilităţile fiecărei
economii şi de expunerea acestora la activele toxice. Modul în care se răspunde la criză depinde de
principiile fundamentale în care credem, de resursele disponibile, de instituţiile şi instrumentele pe care le
putem folosi. Experienţele anterioare păreau să confirme viziunea că inflaţia este principala sursă de
instabilitate financiară. De obicei, perioadele caracterizate de inflaţia înaltă au fost şi cele cu instabilitate
financiară severă şi crize la nivelul sectorului bancar sau au fost urmate de recesiune în urma adoptării de
către autorităţi a unor măsuri inadecvate de temperare a inflaţiei.
Criza financiară mondială actuală a apărut după aproape două decenii de inflaţie relativ scăzută şi
stabilă. O serie de factori au făcut ca inflaţia scăzută să coexiste cu lichiditatea abundentă. Aceasta din
urmă şi suprasaturarea cu economii au menţinut ratele dobânzii şi volatilitatea la niveluri joase. Toate
acestea au dus la crearea unei texturi financiare noi, în care modelul de intermediere bancară s-a schimbat
de la „ originate and hold ” la „ originate and distribute ”.5Noile produse şi instituţii care au modificat
materialul din care era făcut până acum 30 de ani sistemul financiar au dus la apariţia crizei financiare
actuale. Criza financiară a fost declanşată de criza subprime din SUA, aşa cum am menţionat. La rândul
ei, aceasta a apărut datorită faptului că FED a fost nevoită, în condiţiile descrise mai sus să crească ratele
dobânzii pentru a apăra inflaţia. Dar cu noua textură economică, creşterea ratelor dobânzii a dus la criza
financiară.
Concluzia noastră este că lichiditatea abundentă a schimbat sistemul financiar până la limite la
care politica monetară a ajuns în capcană. Inacţiunea ar fi dus la creşterea inflaţiei. Acţiunea a dus la
instabilitate financiară. Dacă reglementarea şi supravegherea ar fi prevenit acumularea excesivă a
riscurilor de către investitori, creşterea ratelor dobânzii nu ar fi putut duce la apariţia instabilităţii
financiare. Aceste evoluţii arată că politica monetară şi reglementarea şi supravegherea trebuie să
conlucreze eficient. Ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii ani în unele economii importante ale lumii.
Câteodată politica monetară a fost prea laxă, inclusiv în raport cu sistemul de reglementare şi
supraveghere existent.
Pieţele găsesc întotdeauna calea spre a inova pentru că permanent agenţii economici sunt în
competiţie pentru a satisface nevoi reale. Inovaţiile cresc eficienţa cu care nevoile sunt satisfăcute şi din

3
Adrian Vasilescu, Comunicări ştiinţifice BNR, 2010
4
Akerlof, George A. şi Robert J. Shiller. Animal Spirits: How Human Psychology Drives the Economy şi Why It Matters for
Global Capitalism, Princeton, N.J.: Princeton University Press, 2009 [Traducere în limba română de Monica Sibinescu, Spirite
animale, Ed. Publica, Bucureşti, 2010.]
5
Almunia, Miguel, Agustin S. Benetrix, Barry Eichengreen, Kevin H. O'Rourke şi Gisela Rua, „From Great Depression to
Great Credit Crisis: Similarities, Differences and Lessons”, material prezentat la reuniunea a 50-a a Economic Policy Panel,
organizată la Tilburg în Olanda, 23-24 octombrie 2009. Online la http://www.econ.berkeley.
edu/~eichengr/great_dep_great_cred_l 1 -09.pdf.
10
acest motiv procesul de inovare nu va înceta niciodată. Chiar dacă se pun bariere administrative, pieţele
tot găsesc soluţii pentru a satisface cererea. Un exemplu clar l-am avut atunci când BNR a încercat să
reducă ritmul frenetic al creditării în valută. Au fost utilizate bariere administrative, dar eficacitatea lor a
fost limitată şi s-a constatat că aveau efecte secundare mai mari decât beneficiile. 6 Acest proces de
inovare poate fi atât de dinamic şi de sofisticat încât cei care reglementează sau supraveghează pieţele
pot rămâne în urmă. Este relevantă, în acest sens, o frază din declaraţia din 2 aprilie 2011 a liderilor
G20,: „Reglementatorii şi supraveghetorii trebuie să (...) sprijine competiţia şi dinamismul şi să ţină
pasul cu inovaţiile pieţei ”. Această frază este o recunoaştere a faptului că actuala criză economico -
financiară nu este un eşec al pieţelor, ci mai degrabă a incapacităţii instituţiilor de reglementare şi
supraveghere de a se adapta la realităţile pieţei şi o ghidare despre modul în care trebuie să se ţină
pasul cu inovaţiile pieţei. Este important ca echilibrarea celor două să se facă prin perfecţionarea
structurilor de reglementare şi supraveghere şi nu trebuie vreodată ca acest proces să rezulte în frânarea
competiţiei sau a energiilor creatoare ale agenţilor economici.
În capitolul dedicat măsurilor reparatorii în domeniul supravegherii financiare din UE, al Raportului
de Larosiere, s-a propus o reformă structurală care are în vedere două domenii: supravegherea
macroprudenţială şi supravegherea microprudenţială. Raportul consideră justificată înfiinţarea
Consiliului European de Risc Sistemic (CERS). Acesta trebuie să colecteze informaţii despre riscurile şi
vulnerabilităţile macroprudenţiale din toate sectoarele financiare din UE. Consiliul va emite avertizări
despre riscuri şi va adopta recomandări de politică economică. O altă instituţie propusă de Raport este
Sistemul European al Supravegherii Financiare, în cadrul căreia comitetele de nivel 3 (CEBS,
CEIOPS, CESR) sunt transferate în trei noi autorităţi europene: Autoritatea Europeană Bancară,
Autoritatea Europeană a Valorilor Mobiliare şi Autoritatea Europeană a Asigurărilor. Aceste trei
autorităţi au puteri sporite în ceea ce priveşte supravegherea şi autorizarea unor instituţii specifice la scara
UE, având rol coordonator puternic.
Faptul că Consiliul European de Risc Sistemic funcţionează sub auspiciile BCE şi ale Sistemului
European al Băncilor Centrale înseamnă că va beneficia de capabilităţile analitice şi infrastructurile
tehnice dezvoltate de băncile centrale pentru analizele lor de stabilitate monetară şi financiară. Aceasta
înseamnă că şi între SESF şi CERS va fi o cooperare substanţială. Astfel, şi BCE şi Sistemul European al
Băncilor Centrale ar trebui să aibă acces la informaţiile relevante de la supraveghetori. Sperăm că această
nouă structură, care va deservi macro şi micro supravegherea, va putea să ajute în identificarea timpurie a
comportamentelor care ar duce la situaţii de criză financiară. Dar, aşa cum sublinia şi Preşedintele BCE,
domnul Trichet, pentru ca noul cadru prudenţial propus să funcţioneze aşa cum se intenţionează, este
necesar ca avertizările de risc şi recomandările de politică economică emise de CERS să fie transformate
în acţiuni efective de politică. Aceste concluzii trebuie raportate la ECOFIN şi în acelaşi timp trebuie
pregătit cadrul instituţional care să confere BCE şi celorlalte bănci centrale, aşa cum susţine Preşedintele
Trichet, autoritatea, răspunderea şi capacităţile legale necesare pentru noile sarcini macroprudenţiale.
Legătura dintre stimulentele managerilor şi gestionarea riscului nu este întotdeauna evidentă. În
ultimii ani inovaţiile financiare, produse şi instituţii inadecvat reglementate şi supravegheate, au făcut
posibilă acumularea de profituri mari pe termen scurt concomitent cu asumarea de riscuri foarte mari. Nu
au existat stimulente care să lege remuneraţia şi premiile de obţinerea de profituri pe termen mediu lung.
Aceasta a fost un stimulent pentru manageri să îşi asume riscuri pe care fie nu le-au înţeles fie le-au
neglijat pentru a mări profitabilitatea de care erau legate premiile. Astăzi s-a înţeles mai bine că politicile
de remunerare şi de gestiune internă a riscului pot fi decorelate. Raportul de Larosiere consideră că
stimulentele privind remunerarea trebuie să fie mai bine aliniate cu interesele acţionarilor şi
6
Adrian Vasilescu, Comunicări ştiinţifice BNR, 2010
11
profitabilitatea pe termen lung la nivelul întregii firme. În special, primele trebuie să fie stabilite într-un
cadru multianual, plata acestora trebuind să fie făcută de-a lungul ciclului. Raportul de Larosiere propune
ca supraveghetorii să aibă obligaţia de a verifica adecvarea politicilor de remunerare a instituţiilor
financiare şi de a avea forţa de a impune schimbări ale acestora sau cerinţe adiţionale de capital în cadrul
Pilonului 2 din Basel 2 dacă nu se întreprind acţiuni corective. O astfel de măsură este în linie cu
principiul stimulării competiţiei şi al dinamismului şi este binevenită. Tensiunile financiare semnificative
şi cu atât mai mult crizele economico -financiare sunt evenimente rare. Suntem norocoşi că este aşa, dar
raritatea evenimentelor nedorite are şi un cost. Mecanismele de gestionare a crizei existente la data
apariţiei evenimentului pot fi inadecvate. Pot exista prevederi legislative care împiedică acţiunea rapidă
sau se poate ca setul de instrumente şi proceduri dintr-o ţară să fie diferite faţă de o altă ţară, ceea ce
împiedică cooperarea etc. Cred că lecţia care apare este că trebuie să existe un proces periodic de
actualizare a mecanismelor de gestionare a crizei.
Opinăm că pentru UE este benefică crearea unui cadru unic clar şi transparent pentru a gestiona
criza, pornind de la recomandările Raportului de Larosiere. În plus, acest cadru ar trebui să conţină
suficiente elemente de flexibilitate pentru a permite fiecărei ţări să răspundă conform specificului de
manifestare a crizei în ţara respectivă. În orice caz, ar trebui să se stabilească principiile clare care să
prevină blocajele juridice, transferul de efecte negative de la o ţară la alta, principiile după care ţările
impart povara fiscală a unei crize transfrontaliere etc.
În urmă cu câţiva ani mulţi prevedeau un declin masiv al rolului FMI în actualul context economic.
Dar criza de astăzi pare să redescopere rolul FMI-ului pe această planetă. Fondurile sale au fost
crescute recent pentru a putea face faţă la solicitările care vin de la diverse ţări pentru ajutor financiar şi
asistenţă tehnică. Din declaraţia liderilor G20 rezultă că FMI va evalua cu regularitate acţiunile iniţiate şi
acţiunile globale necesar a fi iniţiate. Mai mult, se prevede o strânsă cooperare între FMI şi Financial
Stability Board (FSB), care va include toate ţările G20, membrii Financial Stability Forum, Spania şi
Comisia Europeană. Împreună, FMI şi FSB vor furniza avertizări despre riscurile macroeconomice şi
financiare şi vor indica acţiunile necesare pentru adresarea lor.
Actuala criză economico - financiară scoate în evidenţă faptul că în momente dificile este nevoie de
o instituţie care să aibă o imagine despre fiecare economie în context global.
Istoria ne-a arătat că măsurile expansioniste de ieşire din crize economice nu rămân fără efecte
adverse în termenii inflaţiei. Lecţia anilor ’70 este aceea că politicile expansioniste prelungite au produs
inflaţie şi datorii publice mari, a căror reducere a necesitat politici restrictive, care au făcut ca media
creşterii economice să rămână relativ scăzută. Lecţia acelor ani şi a altor perioade similare în abordare
este aceea că măsurile anticriză trebuie concepute pornind de la obiectivul asigurării sustenabilităţii
fiscale şi a preţurilor pe termen mediu - lung. În termeni practici, aceasta înseamnă că lansarea măsurilor
anticriză trebuie acompaniată de crearea de strategii credibile de ieşire din măsurile care sunt necesare
acum pentru sprijinirea sectorului financiar şi a relansării cererii globale. Din această perspectivă, recenta
întâlnire a liderilor G20 este încurajatoare. Pe de o parte s-a vorbit de politici fiscale şi monetare
expansioniste, inclusiv despre utilizarea de instrumente monetare neconvenţionale. Dar, pe de altă parte,
s-au subliniat şi obiectivele asigurării pe termen mediu-lung a sustenabilităţii fiscale şi a stabilităţii
preţurilor, cu accent pe elaborarea de strategii credibile de ieşire din măsurile care sunt necesare acum
pentru sprijinirea sectorului financiar şi a relansării cererii globale.
Evitarea dezechilibrelor macroeconomice şi urmărirea unei pante de creştere sustenabile sprijinită de
un grad substanţial de reforme structural, constituie un aspect foarte important ce trebuie avut în vedere.

12
 Această lecţie este valabilă în mod special pentru economiile emergente. Considerăm că principala
provocare pentru România o constituie convergenţa cu UE concomitent cu menţinerea stabilităţii
macroeconomice.
În ultimii ani creşterea economică accelerată a fost posibilă datorită utilizării economisirii externe.
Băncile au devenit dependente de finanţarea externă, iar deficitul contului curent a depăşit limitele de
sustenabilitate, făcând economia românească vulnerabilă.
Criza mondială a accentuat această vulnerabilitate, care se reflectă în reducerea semnificativă a
creşterii economice. Astăzi a devenit clar că dorinţa firească de a accelera convergenţa reală trebuie
echilibrată cu nevoia de a asigura sustenabilitatea procesului de convergenţă. BNR a avertizat de multe
ori despre faptul că politica fiscală a fost pro-ciclică, adăugând la excesul cererii. Trebuie învăţată
lecţia că menţinerea de deficite bugetare mari atunci când economia creşte nu se poate încheia cu succes.
Elementele principale (indicii) ale unei crize economice sunt date de o serie de factori. Dintre aceştia
vom prezenta doar câţiva: declinul economiei naţionale şi înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale majorităţii
populaţiei; devalorizarea monedei naţionale şi creşterea necontrolată a inflaţiei; pierderea controlului
statului asupra resurselor strategice; erodarea bazei economice a securităţii naţionale, prin declinul
producţiei, dezechilibrul balanţei comerciale, deficitul bugetar; accentuarea disparităţilor structurale din
economia naţională; eşecul reformelor economice; evoluţii economice, financiar - monetare sau
comerciale pe plan regional sau global, cu posibile efecte negative asupra intereselor României; exprimări
ale îngrijorării faţă de efectul asupra relaţiilor economice; acordarea denaturată a nivelului de risc
economic de către agenţiile internaţionale de rating; anularea unor vizite în scop comercial; întreruperea
creditelor de export şi a garanţiilor guvernamentale; aplicarea unor controale stricte sau a unor restricţii
activităţilor economice, blocade, embargouri etc
Preocuparea de a înţelege, coerent, natura crizei economice, ne conduce la două concluzii simple: (1)
criza actuală nu face nota discordantă faţă de alte „accidente” ciclice în mersul economiei; (2) de fiecare
dată, în vajnică tradiţie marxistă, care inundă astăzi mai toate manualele, recurenţa ciclică a economiei
este postulată drept „călcâiul lui Ahile” al capitalismului. Teorii economice inspirate din Marea
Depresiune din anii 1930, însă demult respinse din logica sănătoasă a ştiinţei economice, sunt în prezent
resuscitate prin apelul la intervenţionism şi reglementare extremă a mediului financiar-bancar.
Mult prea frecvent, dezbaterile pe agenda crizei se poartă în tandemul consecinţe (efecte) - soluţii,
explicabil de altfel pentru obsesia neoclasică de pragmatism empiric şi activism etatist. Este lipsită de
sens, însă, orice tentativă de „combatere” a crizei – aşa cum triumfalist anunţă rapoartele oficiale - în
absenţa oricărei probe de discernământ asupra cauzelor fundamentale, anatomice, ale ciclului afacerilor7.
Criza, după expresia economiştilor, s-a rostogolit şi peste ţara noastră. Criza economico - financiară la
noi în ţară a debutat sub forma unei crize psihologice şi care a dovedit imaturitatea acestei categorii
sociale, nepregătită pentru probleme economice de profunzime, recrutată din clientele politice, orientată
univoc spre o anumită piaţă, văzând efectele crizei în Occident, a intrat în panică şi nu a găsit alt mijloc
mai bun să-şi apere averile decât să înceteze activitatea, să trimită muncitorii în şomaj şi astfel să
realizeze efectiv o criză reală în ţara noastră. Răspunsul autorităţilor cu privire la existenţa unui deficit
bugetar a fost o acţiune directă asupra cheltuielilor, dar tăindu-se cheltuielile s-a operat indirect asupra
veniturilor.
Un studiu al ONU confirmă că vârful de 10% a păturii bogate deţine 85% din avuţia lumii. Jumătate
din întreaga populatie a lumii deţine mai puţin de 1% din aceeaşi avuţie. 10% din topul populaţiei
americane are un venit egal cu venitul a 43% din populaţia lumii, iar 25 de milioane de americani din
partea superioară a piramidei sociale au un venit egal cu venitul a 2 miliarde de oameni din restul lumii.
7
Nicolae Ghinea, Constantin Bolboşanu, Criminalitatea economico-financiară în Uniunea Europeană, Ed. Sitech,2010
13
Imaginea distribuţiei inegale a resurselor pe plan internaţional e completată de constatarea că în anul 2005
avuţia reunită a primilor trei cei mai bogaţi oameni ai lumii depăşesc produsul intern brut a 47 de ţări
subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Şi lista disparităţilor şocante poate continua încă mult. Criticii
actualei situaţii vorbesc de consecinţele istorice al raportului între puterile coloniale şi cei colonizaţi şi
care continuă să alimenteze încă abundent conflictele de ordin ideologic, cultural sau religios. Arma
ideologică a promotorilor globalizării rămâne pe de altă parte inocularea ideii parţial corecte că acest
proces este o soluţie pozitivă reciproc avantajoasă ce permite promovarea dezvoltării economico-sociale
în lumea a doua şi a treia lăsându-se intenţionat în subsidiar modul inegal de distribuire a noii prosperităţi
create. De aici competiţia acerbă între ţări aparţinând acestei categorii de a atrage printr-o varietate de
concesii economico - financiare şi fiscale capitalurile internaţionale pe care le-am calificat deja ca
nomade şi migrând acolo unde pot maximiza profitul indiferent de ce lasă plecând în urma lor. Iar când
pentru a obţine concesiile maxime capitalurile internaţionale fac alianţă ad-hoc cu elementele corupte ale
clasei politice autohtone efectele negative ce se revarsă asupra majorităţii populaţiei se multiplică la scară
exponenţială. Cazul României poate servi drept un excelent studiu de caz pentru perioada postdecembrie
1989. Evident însă, România nu este un caz unic, ea doar înscriindu-se în partitura mondială elaborată
în cu totul altă parte a lumii.
Din analiza critică a stadiului actual al literaturii ştiinţifice care dezbate impactul crizei economico-
financiare asupra echilibrului social rezultă că tema propusă poate avea un aport semnificativ la
dezvoltarea cunoaşterii în domeniu.
Elaborarea acestei lucrări, de o asemenea anvegură, este prima încercare de acest gen în România.
Cercetarea a necesitat o abordare complexă, în spirit ştiinţific, interdisciplinar, doctrinar, modern,
impunând raportarea, în primul rând, la elemente conceptuale şi la metode de analiză ce ţin de domeniul
ştiinţelor economice, juridice şi sociale. Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea diverselor metode,
cel mai frecvent utilizate fiind: metoda sistemică, metoda normativă, metoda grafică şi dinamică. De
asemenea, pe parcursul elaborării tezei am utilizat şi alte metode de cercetare cum ar fi cele de: sinteză,
analiză economică, compararea, inducţia şi deducţia, aplicate în dialectica cunoaşterii materiei şi
societăţii, precum şi alte procedee şi instrumente de cunoaştere ştiinţifică a proceselor economice, juridice
şi sociale.

14
 CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII PRIVIND CONCEPTUL DE CRIZĂ ECONOMICO -FINANCIARĂ

1.1. ISTORICUL CONCEPTULUI DE CRIZĂ

1.1.1.Aspecte generale privind conceptul de criză
Dacă pornim pe filiera etimologică aflăm, folosind dictionarul Larousse, că în greaca veche krisis
însemna decizie. Astfel, putem schiţa o paradigmă în care accentul cade pe momentul alegerii, al găsirii şi
aplicării unei soluţii pentru problema aparută. Însă, având în vedere experienţa secolului recent încheiat,
criza nu este doar o metodă de răspuns la tensiunile apărute, ci şi o metodă de cunoaştere şi dezvoltare
societală. Astfel, după fiecare criză majoră sistemele naţionale sau internaţionale s-au modificat, fie
recunoscând prezenţa unor noi entităţi în spaţiile societale proprii, fie înţelegând necesitatea unor
modificări esenţiale. Practic, după fiecare criză, mediul societal s-a îmbogăţit şi niciodată nu a mai putut
fi adus în situaţia anterioară.8
Aproape în orice domeniu al activităţii umane există preocupări privind disfuncţionalităţile care pot să
apară în interiorul lui şi, de aceea, se studiază cauzele, modul de apariţie şi manifestări a acestora,
consecinţele lor. Crizele sunt astfel de disfuncţionalităţi. Economiştii analizează criza după criterii
specifice, atribuindu-i caracteristicile unor fenomene cu urmări nefaste pentru organizaţii, instituţii şi
grupuri sociale afectate: inflaţia, şomajul, stagnarea, recesiunea etc.
O criză financiară veritabilă are drept caracteristică faptul că un accident bine localizat are capacitatea
de a se propaga la nivelul întregului sistem financiar.
1.1.2. O trecere în revistă a istoriei conceptului
Krisis era un concept fundamental în greaca veche, ceea ce înseamnă că el nu putea fi substituit cu
nimic altceva. Derivat din krino, krinein („a tranşa“, „a selecţiona“, „a decide“, „a judeca“, „a se lua la
întrecere“, „a se certa“, „a lupta“), krisis ţintea invariabil către un rezultat definitiv, irevocabil. Astfel,
conceptul implica alternative precise, care nu permiteau revizuiri ulterioare: succes sau eşec, dreptate sau
nedreptate, viaţă sau moarte, în cele din urmă mântuire sau condamnare eternă.
1.1.3. Semantica conceptului de criză
1.1.4. Abordarea crizei prin prisma tradiţiei creştine
1.1.5. Abordarea sociologică a crizei economico-financiare
Referitor la acest aspect sociologii susţin exisistenţa şi unei crize sociologice care devansează criza
economică
Desigur, criza economiei induce crize în toate sferele vieţii sociale. Considerăm că sociologia se
confruntă ea însăşi, independent de criza economică, cu o criză proprie. Ea nu contribuie suficient la
dezvoltarea socială şi nici la prevenirea şi soluţionarea crizei economice.
Criza economico-financiară actuală acutizează masa de probleme sociale nesoluţionate. Problema
prioritară, legitimă pentru interesul sociologiei, rămasă deschisă, este: de ce sistemul public nu reuşeşte să
identifice soluţii rezonabile la masa imensă de probleme care se acumulează; şi de ce pare să nu existe un
interes special pentru această zonă tematică.
1.2. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND CRIZA ECONOMICO -FINANCIARĂ
Actuala criză globală economico-financiară a evidenţiat „apusul” unor ideologii care au stat la
baza societăţii capitaliste şi care s-au dovedit că sunt depăşite în actualul context internaţional.9

8
Lijphart, Arend, Modele ale democratiei. Forme de guvernare si functionare în treizeci si sase de tari, Editura Polirom, Iasi,
2000, p.217
9
Bordo, Michael D, „The Lender of Last Resort: Alternative Views and Historical Experience", Federal Reserve Bank of
Richmond Economic Review 76 (1990), pp. 18-29.
15
 Totodată, pe fondul acestei situaţii invocate se constată apariţia unei noi economii bazată pe
cunoştinţe şi idei, o economie a cunoaşterii, în care inovarea poate constitui un antidot împotriva crizei
economico-financiare.
Criza economică poate fi definită ca o manifestare a unor perturbări şi dereglări de amplasare în
desfăşurarea activităţii economice şi inversarea de la faza ascedentă la cea descedentă a ciclului,
exprimată prin creşterea stocurilor de produse nevîndute şi reducerea producţiei, prin scăderea
preţurilor (pînă la cel de-al doilea război mondial), prin şomaj şi căderea cotaţiilor bursiere.
Naţional Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a
activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale,
reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului“.
Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză
economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim întotdeauna de o criză
economică generată fie de cauze financiare, politice sau sociale. Criza financiară este o formă de
manifestare a crizei economice şi reflectă o neîncredere în sistemul financiar, o scădere semnificativă
a volumului tranzacţiilor la bursă, o dereglare a mecanismelor de piaţă.
Criza economică descrie o stare de dereglare a economiei, expresie a încălcării unor corelaţii
necesare desfăşurării activităţii economice.
În concluzie, criza financiară poate fi definită ca acea stare de funcţionare defectuoasă a pieţelor
financiare, caracterizată prin puternice scăderi de preţuri ale activelor şi prin falimentul unor
numeroase societăţi financiare şi nefinanciare.

1.2.1. Coordonatele actualei crize economico-financiare

Trăsăturile definitorii ale actualei crize economico- financiare
Actuala criză economico - financiară, denumită iniţial în media „criza creditelor”, a început în iulie
2007, când pierderea încrederii investitorilor în valoarea ipotecilor securizate din SUA a determinat o
criză a lichidităţilor, care a necesitat o injectare substanţială a pieţelor financiare cu capital, de către
Rezerva Federală a Statelor Unite şi de către Banca Centrală Europeană. În septembrie 2008, criza s-a
adâncit, pe măsură ce pieţele burselor din lumea întreagă s-au prăbuşit şi au intrat într-o etapă extrem de
volatilă, materializată prin eşecurile considerabile ale unor numeroase bănci, companii de asigurare şi
instituţii de credit.
1.2.2. Cronologia evenimentelor privind criza economico-financiară

1.3.PARAMETRII GEOECONOMICI ŞI GEOSTRATEGICI AI ACTUALEI CRIZE

ECONOMICO FINANCIARE
Evaluările celor ce caută să înţeleagă cauzele şi manifestările actualei crize economice globale se
referă nu numai la urmările sale negative, ci şi la posibilitatea unor schimbări profunde în evoluţia
societăţilor umane. Unii experţi merg atât de departe, încât consideră actuala criză drept un „punct de
cotitură” în evoluţia omenirii10. Fără a supralicita urmările de natură doctrinară ale unei asemenea
aprecieri, considerăm util să explorăm acele schimbări care îndeplinesc rolul unor „indicatori avansaţi” în
activitatea de prospectare a evoluţiilor geoeconomice posibile în perspectivă. Atenţia noastră se va
concentra asupra interacţiunii factorilor de natură economico-financiare cu cei social-politici, interacţiune
care exercită un efect sinergic asupra balanţei de putere geopolitice şi geoeconomice la nivel global.

10
Sergiu Tămaş, Dimensiunea geoeconomică a crizei globale,Ed. Economică,Bucureşti,2010
16
 1.3.1. Problematica geoeconomică şi geostrategică
Astăzi, când ne referim la relaţiile dintre criza globală şi perspectivele raporturilor de putere dintre
state, o primă constatare care se impune este intrepătrunderea proceselor geoeconomice cu cele
geopolitice.
1.3.2. Transformările geopolitice şi geostrategice în contextul actualei crize mondiale
Zona cu cele mai evidente şanse de a deveni un viitor centru de gravitaţie a politicii şi economiei
globale este Asia, zonă în care au loc procese deosebit de importante pentru viitorul echilibru global,
îndeosebi ca urmare a evoluţiilor posibile ale Japoniei şi Chinei.11
Datorită evoluţiei sale economice spectaculoase, China este ţara care are cele mai multe oportunităţi
de a-şi întări în perspectivă, poziţia geopolitică şi geoeconomică
Referitor la amploarea şi perspectivele crizei globale, Philip Stephens în „Financial Times”din 9
Octombrie 2008 sublinia că „această criză este unică. Din două motive. În primul rând, este vorba de
ferocitatea ei cumplită. Al doilea motiv este de ordin geografic. Pentru prima dată, epicentrul a fost în
vest. Văzute de la Washington, Londra sau Paris, crizele financiare s-au produs întotdeauna în alte zone
ale lumii - în America Latină, Asia sau Rusia. Acum, buba a erupt pe Wall Street şi a contribuit decisiv la
erodarea autorităţii morale a Occidentului. Lecţia cea mai importantă pe care trebuie să o tragă
Occidentul din actuala criză este următoarea: să nu îşi mai închipuie că ordinea globală este doar
responsabilitatea sa. Mai mult de două decenii, Statele Unite şi Europa au exercitat o hegemonie
economică politică şi culturală. Hegemonia care tocmai a luat sfârşit”.
În ce priveşte Uniunea Europeană, aceasta îndeosebi prin cuplu Sarkozy-Merkel a căutat să
folosească contextul crizei globale pentru a prelua iniţiativa în dezbaterile din cadrul întâlnirilor grupului
G-20. Primul ministru al Franţei Fillon a rostit fraza „suntem aliaţii Staterlor Unite, dar nu şi vasalii ei”,
frază care a marcat această deplasare spre autonomie. Rămâne însă deschisă posibilitatea Statelor Unite
de a menţine rolul său de lider important în problemele europene, cu atât mai mult, cu cît se aşteptă ca
declinul economic să fie mult mai sever pentru statele Uniunii, mai ales în partea sa răsăriteană.
Agravarea crizei în Europa va duce la pierderea anumitor poziţii geopolitice şi geoeconomice, în favoarea
altor forţe.

CAPITOLUL II

CAUZELE CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

2.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND CAUZELE CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Cauzele crizei economico-financiare actuale, fac obiectul multor polemici, atât cercetătorii cât şi
exponenţii mediului social, politic sunt de acord că etiologia actualei crize încă nu poate fi cuprinsă în
totalitate. Spargerea „balonului de sapun” imobiliar în SUA, dar şi în câteva state UE a avut drept urmare
o criză a fondurilor de investiţii speculative („Hedge Funds”), a băncilor de investiţii şi comerciale,
precum şi a companiilor de asigurări. Prin securizarea riscurilor, mediul financiar global a fost zguduit
profund de undele de şoc generate. Nesiguranţa si neîncrederea între instituţiile financiare au condus la
situaţia în care, chiar si instituţiile financiare solide şi sănătoase, au devenit parte a unei blocade a
acordării reciproce de credite şi la micşorarea până la valori nesemnificative a sumelor totale
tranzacţionate pe piaţa interbancară.

11
Intelligence Community Annual Threat Assessement Unclassified. 12 February 2009.
17
 2.2. CONTEXTULUI CARE A DECLANŞAT ŞI ALIMENTAT CRIZA
Originile recesiunii actuale trebuie căutate în anii de expansiune monetară promovată generos de
Federal Reserve System - Banca Centrală a SUA. Din 2001 şi până în 2008, FED a invadat pieţele
financiare cu valuri de monedă, care s-au scurs în credit artificial ieftin şi, în consecinţă, în dezvoltări
economice cu insuficientă prudenţă investiţională. În ultimii cinci ani, rata dobâzii de politică monetară a
evoluat sistematic, în termeni reali, în bandă zero şi chiar negativă. Aceeaşi politică a banilor ieftini a fost
adoptată şi de Banca Japoniei, care a vărsat în băncile subordonate bani cu dobândă nominală zero. În
acelaşi sens, Banca Centrală Europeană a căutat să sufle în pânzele ciuruite ale creşterii economice din
Europa cu reducerea ratei dobânzii, vreme de mai mulţi ani, la circa 2%. În SUA, sistemul bancar -
stimulat şi prin reglementări de tip welfare state - a expandat nesăbuit creditul, către categorii tot mai largi
de debitori, cu ipoteci garantate guvernamental sub sloganul politic „o casă pentru fiecare american”.
Dobânzile extrem de scăzute promovate de FED au distrus stimulentul de economisire şi au deschis
robinetul împrumuturilor şi al consumului. Astfel, povara datoriilor s-a umflat dramatic.

2.3. ETIOLOGIA CRIZEI ECONOMICO - FINANCIARE

2.3.1. Politica inflaţionistă
2.3.2. Distorsionarea stimulentelor şi hazardul moral
2.3.3. Reglementările nocive
2.4. ROLUL STATULUI ÎN CONDIŢIILE CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
2.4.1. Politica monetară
La nivel monetar, obiectivele băncilor centrale din SUA, Europa, dar şi din alte ţări a fost protejarea
sistemului de plăţi al economiei (sistemul bancar) şi prevenirea unei deflaţii ca urmare a prăbuşirii unor
bănci sau instituţii financiare de credit.Excesul monetar este doar una dintre erorile de politică monetară
făcute de băncile centrale în actuala criză.
În concluzie, stabilizarea masei monetare este singurul rol acceptabil al politicii monetare în condiţii
de criză, iar exercitarea acestuia nu trebuie să presupună răsplătirea ineficienţiei unei instituţii financiare
sau a alteia.
2.4.2. Politica fiscală
Criza economică declanşată în urma spargerii bulei imobiliare din SUA şi mai multe economii
europene, propagată prin sectorului financiar american şi internaţional expus la instrumentele derivate
create pe baza creditului imobiliar, a reînviat în forţă politicile fiscale expansioniste de stimulare a
economiei
CAPITOLUL III
EFECTELE CRIZEI ECONOMICO FINANCIARE

3.1. EFECTELE ÎN PLAN ECONOMIC ŞI JURIDIC

3.1.1. Schimbarea raporturilor de forţe şi a polilor de putere economică pe glob.
Structura relaţiilor internaţionale şi poziţiile în diferite ierarhii (economice, politice, militare etc.) s-au
aflat într-o permanentă dinamică, fiecare putere aspirând să joace un rol hegemonic.
Aşa, de exemplu, dacă, în anii anteriori crizei, topurile valorice ale instituţiilor financiare din lume
aveau primele locuri ocupate de băncile americane, acum primele patru locuri sunt deţinute de bănci
chineze (China Merchants Bank, China Citic, ICBC şi China Construction Bank), iar, pe locul cinci, se
află Unibanco do Brasil.

18
 3.1.2. Amplificarea vulnerabilităţii economiei mondiale
3.1.3. Creşterea numărului de societăţi comerciale care şi-au încetat activitatea.
3.1.4. Stagnarea activităţii micilor societăţi comerciale de leasing
3.1.5. Creşterea numărului restanţierilor la achitarea creditelor bancare.
3.1.6. Creşterea numărului restanţierilor la plata obligaţiilor fiscale
3.1.7. Creşterea gradului de îndatorare a bugetului public
3.1.8. Amplificarea vulnerabilităţilor sistemului financiar-bancar
Procesul globalizării a generat o creştere exponenţială nu doar a economiei reale legale dar şi a
activităţilor ilegale ale grupurilor criminale din ce în ce mai sofisticate şi active pe pieţele transnaţionale.
Acestea exploatează cu maximă rapiditate şi eficienţă un element cheie: acela al neomogenităţii
legislative existente între diferitele ţări, al excesului de autoreglementare şi al capacităţii limitate de
control, supraveghere şi investigare din partea organismelor specializate.12
Infiltrarea grupurilor moderne criminale transnaţionale în ţesuturile economiei globale şi cu deosebire
în sectorul intermedierilor financiare a determinat o dublă gravă ameninţare. Mai întâi o ameninţare
pentru un anume stat, prin compromiterea funcţiilor de intermediere şi a mecanismelor de fluidizare şi
difuziune informativă tipice pieţelor concurenţiale, care determină pierderea controlului asupra
agregatelor macroeconomice (masa lichidă a sistemului, nivelul real al dobânzii), împreună cu un efect
poluant asupra operatorilor din sistemul naţional (bănci, intermediari financiari).
Vulnerabilitatea băncilor şi celorlalte instituţii financiare este amplificată mai ales de promovarea
foarte agresivă a performanţei, a obţinerii de profit maxim, în termen scurt, împrejurarea care generează
apetitul funcţionarilor pentru câştiguri mari rezultate din operaţiuni scăpate de sub orice fel de control.

3.2. EFECTELE ÎN PLAN SOCIAL

3.2.1. Diminuarea investiţiilor
3.2.2. Creşterea explozivă a fenomenului de şomaj
3.2.3. Schimbări majore de orientare valorică în gândirea salariaţilor.
3.2.4. Înmulţirea cazurilor de violenţă conjugală
3.2.5. Creşterea numărului de minori abuzaţi.
3.2.6. Ieftinirea locuinţelor şi scăderea preţului chiriilor
3.2.7. Declinul publicaţiilor de presă.

3.3. EFECTELE ÎN PLAN PSIHOLOGIC

3.3.1. Intrarea sistemului medical în criză
3.3.2. Degradarea sănătăţii mintale a populaţiei,

3.4. EFECTELE CRIZEI FINANCIARE ASUPRA SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE ŞI

NAŢIONALE
3.4.1. Efectele indirecte - asupra securităţii internaţionale
În raportul de securitate pe anul 2008 al cercetătorilor de la Oxford, se arată că problemele de
securitate ce vor fi cele mai stringente în următorii ani sunt următoarele:
 Diviziunile socio-economice globale, arătându-se că în ultimii 40 de ani, majoritatea beneficiilor
creşterii economice au fost concentrate în mâinile comunităţii elitiste trans-atlantice de aproximativ 1,2

12
Cooper, George, The Origin of Financial Crises: Central Banks, Credit Bubbles, and the Efficient Market Fallacy, New
York: Vintage, 2008.
19
miliarde de oameni, dar şi în rândul comunităţilor elitiste din cadrul zecilor de milioane de oameni ai unor
state, precum China, India sau Brazilia.
 Schimbările climatice;
 Competiţia pentru resurse;
 Tendinţa tot mai evidentă a elitelor ce deţin puterea de a menţine securitatea prin utilizarea
forţelor militare; care s-a dovedit a fi contraproductivă prin multiplele consecinţe ale războiului împotriva
terorismului.
3.4.2. Efectele directe la nivelul securităţii naţionale a României
Influenţa asupra României a crizei financiare aflate în derulare şi a încetinirii creşterii economice din
SUA şi cea la nivel mondial va depinde de măsura în care aceste evenimente reduc fluxurile de capital în
ţară, punând accent pe stabilitatea şi sănătatea sistemelor bancare mondiale şi româneşti. Este de aşteptat
ca în continuare condiţiile de creditare să fie aspre, iar costurile să se majoreze. Pentru România acest
lucru este relevant, având în vedere dezechilibrele externe şi nevoile de finanţare.Toate aceste turbulenţe
s-au reflectat imediat şi în România, prin pierderi înregistrate la bursă şi prin deprecierea leului în raport
cu euro, în contextul creşterii aversităţii la risc a investitorilor.

CAPITOLUL IV

ROLUL ECONOMIEI SOCIALE ŞI POLITICILOR ECONOMICE ÎN DIMINUAREA

IMPACTULUI CRIZEI ECONOMICO FINANCIARE

4.1. ABORDARE TEORETICĂ PRIVIND ECONOMIA SOCIALĂ

4.1.1. Generalităţi privind conceptul economiei sociale
În contextul crizei economice, statelor membre li s-a recomandat continuarea eforturilor pentru:
atragerea şi menţinerea lucrătorilor pe piaţa muncii, creşterea ofertei de mână de lucru, modernizarea
sistemelor de protecţie socială, îmbunătăţirea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor şi sporirea
investiţiei în capitalul uman prin îmbunătăţirea educaţiei şi a competenţelor .
Una dintre cele mai robuste definiţii ale economiei sociale este considerată cea a Consiliului Valon de
economie socială din Belgia (1990) conform căreia economia socială „se compune din activitaţile
economice desfaşurate de societaţi, mai ales cooperative, asociaţii mutuale şi alte asociaţii în care etica
este în concordanţa cu urmatoarele principii: scopul final este mai degraba în serviciul membrilor sau al
colectivitaţii decât al profitului, autonomia gestiunii, procesul de decizie democratica, prioritatea
acordata, în procesul de distribuţie a veniturilor, persoanelor şi muncii faţa de capital” .
4.1.2. Formele de organizare specifice economiei sociale
Formele de economiei sociale recunoscute la nivel european sunt: cooperativele, societăţile de ajutor
reciproc (societăţile mutuale), fundaţiile şi asociaţiile şi întreprinderile sociale .
Activităţile economiei sociale sunt puternic ancorate în realităţile comunităţilor şi recunoscute
tradiţional pentru sprijinirea inserţiei profesionale în special a grupurilor vulnerabile expuse riscului de
excluziune de pe piaţa muncii.
4.1.3. Formele tradiţionale ale economiei sociale
4.1.4. Forme noi de organizare a economiei sociale
4.1.5. Conceptul de economie socială în legislaţia românească
În legislaţia românească, noţiunea de economie socială apare pentru prima dată în HG 829/2002
privind aprobarea Planului naţional anti-sărăcie şi promovare a incluziunii sociale (PNAinc). Actul

20
normativ, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte obiective strategice pe termen mediu-lung
(2002¬2012) şi imediate (2002-2004).

4.2. IMPACTUL CRIZEI ECONOMICO FINANCIARE ASUPRA ECONOMIEI ROMÂNIEI

Analiza efectelor asupra economiei noastre vizează mai multe planuri: evoluţia volumului producţiei,
comenzilor în industrie, situaţia pe piaţa muncii şi evoluţia şomajului, iar în final analiza ritmului
investiţional în economie.
4.2.1.Producţia de bunuri
4.2.2.Piaţa muncii
4.2.3.Investiţiile

4.3.IMPACTUL CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE ASUPRA GRUPURILOR

VULNERABILE ALE ECONOMIEI SOCIALE
Beneficiarii activităţilor de economiei sociale sunt indivizii care, prin participarea la economia socială
urmăresc interese proprii patrimoniale şi nepatrimoniale. În funcţie de forma de organizare a economiei
sociale, interesele variază de la cele comune (de ex. agricultorii din societăţi cooperative agricole pot
urmări printre altele folosirea utilajelor agricole de calitate) la interese particulare (de ex. persoanele cu
dizabilităţi care lucrează într-o unitate specializată vizează şi interese sociale).
4.3.1. Radigrafia terminologică privind grupurilor vulnerabile
Legislaţia românească utilizează o varietate de termeni din aceeaşi sferă atunci când se referă la
persoane/ grupuri vulnerabile. Actele normative se referă, după caz, la persoane defavorizate, persoane
marginalizate, persoane excluse social sau supuse riscurilor de excluziune socială sau persoane
vulnerabile.
4.3.2. Analiza statistică a grupurilor vulnerabile
Persoanele aflate în sărăcie sunt cele mai expuse riscului de excluziune de pe piaţa muncii, lipsei
veniturilor adecvate, accesului redus la educaţie şi la sănătate. Conform analizei datelor din ultimii 10 ani,
s-a înregistrat o scădere puternică a ratei sărăciei absolute de la 35,9% în 2000 la doar 4,4% în 2009. Este
însă evident că pe fondul crizei economice, rata de sărăcie riscă să crească în 2011-2012.

4.4. INFLUIENŢELE DEFICITULUI BUGETAR ASUPRA ECHILIBRULUI SOCIAL DIN

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL CRIZEI ACTUALE. IMPLICAŢII ASUPRA PIEŢEI MUNCII
În condiţiile actuale de desfăşurare a activităţii economice, în care nevoia de resurse financiare este
mai mare decât fondurile existente, elaborarea bugetelor la orice nivel constituie una din problemele
primordiale, în special în ceea ce priveşte respectarea principiului echilibrului bugetar.
Abordările cu privire la dimensionarea deficitelor bugetare, la mijloacele de finanţare şi în special la
dimensionarea datoriei publice capătă o serie de nuanţe de specificitate în cazul diferitelor economii.
13
Condiţiile concrete existente din punct de vedere economic, financiar, social, administrativ ridică o serie
de probleme care impun o abordare extrem de serioasă a impactului potenţial nefavorabil al unei
dimensionări a deficitelor bugetare şi datoriei publice peste posibilităţile reale de finanţare neinflaţionistă.
4.4.1. Cauze şi consecinţe ale deficitului bugetar
Deficitul bugetar a devenit în prezent un fenomen obişnuit, în multe ţări, pe fundalul amplificării
cheltuielilor publice. În România, deficitul bugetar a constituit în ultimii ani una dintre cele mai dificile
probleme cu care s-a confruntat politica economică.

13
Friedman, Milton şi Anna J. Schwartz, A Monetary History of the United States, 1867-1960, Princeton, N.J.: Princeton
University Press, 1963.
21
 În condiţiile actuale de desfăşurare a activităţii economice, în care nevoia de resurse financiare este
mai mare decât fondurile existente, elaborarea bugetelor la orice nivel constituie una din problemele
primordiale, în special în ceea ce priveşte respectarea principiului echilibrului bugetar. În majoritatea
cazurilor, echilibrul bugetar nu se realizează în mod automat prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu
veniturile bugetare.
În ceea ce priveşte structura bugetului consolidat în perioada 2008-2010, se constată creştere a
ponderii cheltuielilor, pe fondul reducerii veniturilor bugetare.
Nivelul deficitului bugetului general consolidat al României a crescut semnificativ în perioada 2008-
2010 de la 5,4% din PIB în 2008, 7,2% din PIB în 2009 la 8% în 2010. Printre cauzele care au stat la baza
acestui fapt, enumerăm: descreşterea producţiei economice, cheltuieli exagerate în realizarea unor
programe sociale, creşterea ponderii economiei subterane, diminuarea veniturilor bugetare, pe fondul
crizei economice, factori instituţionali (proceduri şi legi bugetare, birocraţie), instabilitatea politică.
4.4.2. Implicaţiile deficitului bugetar asupra pieţei muncii
În literatura de specialitate sunt vehiculate mai multe curente de opinie în funcţie de care poate fi
analizat impactul deficitului bugetar asupra economiei. Pe de o parte, se au în vedere efectele pe termen
scurt asupra consumului şi efectele pe termen lung asupra economiilor naţionale şi asupra investiţiilor,
asupra creării de locuri de muncă. 14Pe de altă parte, se aduce în atenţie ipoteza neutralităţii pe termen
lung a deficitului bugetar prin prisma finanţării acestuia pe seama contractării datoriei publice.
În vederea îmbunătăţirii situaţiei ocupării forţei de muncă în ţara noastră, cu efecte importante asupra
veniturilor bugetare, trebuie sa avem în vedere corelarea obiectivelor oricărei politici ocupaţionale cu
celelalte politici macroeconomice, în concordanţă cu Noua strategie europeană denumită „Europa 2020:
O strategie europeană pentru creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii”.
4.4.3.Măsuri de finanţare a deficitului bugetar în România
Problema finanţării deficitului bugetar, a alegerii unei modalităţi optime de finanţare face obiectul a
numeroase dezbateri în rândul economiştilor. În acest sens, în literatura de specialitate întâlnim
următoarele modalităţi de finanţare a deficitelor: finanţarea prin creşterea fiscalităţii, finanţarea prin
reducerea cheltuielilor bugetare, finanţarea prin emisiune monetară şi finanţarea prin datorie publică.

4.5. ROLUL IMPOZITULUI DIN PERSPECTIVA PROTECŢIEI SOCIALE ŞI A

DEZVOLTĂRII ECONOMICO-SOCIALE
Oricare ar fi domeniul vizat, politica socială nu poate fi îndeplinită în lipsa resurselor financiare.
Principala modalitate de obţinere de către stat a resurselor publice o constituie impozitarea veniturilor,
averilor şi consumului contribuabililor. Cu cât veniturile astfel obţinute sunt mai mari, cu atât politicile
sociale ale statului pot acoperi o plajă mai mare. În acest context rolul financiar al impozitului este extrem
de important şi unanim recunoscut. 15
4.5.1.Consideraţii teoretice asupra rolului impozitului
Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariţie este legată de existenţa
statului şi a banilor. De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, în funcţie de
dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat.
4.5.2.Rolul impozitelor din perspectiva dezvoltării economiei.
Efectul aritmetic şi efectul economic al modificării impozitelor;

14
Ghosh, B. N., coordonator, Global Financial Crises and Reforms: Cases and Caveats, Londra: Routledge, 2001.
15
Gross, Daniel, Pop! Why Bubbles Are Great for the Economy, New York: Harper Business, 2007.
22
 Prin introducerea unui impozit statul nu urmăreşte numai procurarea de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor publice, ci şi folosirea acestuia ca mijloc de stimulare sau de reducere a producţiei sau
consumului unor mărfuri, precum şi de restrângere sau extindere a relaţiilor comerciale cu alte ţări.
4.5.3. Consecinţele adoptării impozitului minim în România
Departe de a reprezenta o nouă resursă financiară pentru atingerea obiectivelor statului în materie de
politică socială, impozitul minim a generat el însuşi un număr impresionant de şomeri, transferând povara
socială de pe umărul întreprinzătorilor pe umărul statului. S-a dovedit astfel că introducerea acestui
impozit în vremuri de criză economică s-a bazat în exclusivitate pe rolul financiar al impozitului, rol de
canal colector la bugetul de stat, nesocotind rolul economic şi social al acestuia.

CAPITOLUL V
MANIFESTARI ALE CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE MONDIALE

5.1.ABORDARE TEORETICĂ PRIVIND MANIFESTĂRILE CRIZEI ECONOMICO-

FINANCIARE
Crizele financiare şi falimentele suverane erau până acum asociate cu ţările dezvoltate sau pieţele
emergente. În mod interesant, ţările în curs de dezvoltare erau caracterizate de insolvabilitate din cauza
datoriilor externe decât de crize bancare, însă cum arată şi cercetarea istorică, insolvabilitatea ca urmare a
datoriilor externe era des întâlnită în cazul ţărilor care au trecut din statutul de piaţă emergentă în statut de
ţară dezvoltată. 16Criza de acum este neobişnuită şi din cauza faptului că chiar şi ţări foarte dezvoltate sau
într-o situaţie destul de bună au suferit de scăderea producţiei sau şocuri din cauza situaţiilor aproape de
faliment.
5.2. CRIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎN UNELE STATE MEMBRE UE
5.2.1.Franţa
5.2.2.Portugalia
5.2.3.Grecia
5.2.4.Suedia
5.2.5. Letonia
5.2.6. Spania
5.2.7.Cehia
5.3.CRIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎN ALTE STATE ALE COMUNITĂŢII
INTERNAŢIONALE
5.3.1. Rusia
5.3.2.Japonia
5.3.3.China
CAPITOLUL VI
MANAGEMENTUL INSTITUŢIONAL AL CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

6.1.ORGANISME ŞI INSTITUŢII FINANCIARE INTERNAŢIONALE CU PREOCUPĂRI

ÎN COMBATEREA CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

6.1.1.Grupul Băncii Mondiale

16
Reinhart, Carmen M & Rogoff, Kenneth S. (2009b): The Aftermath of Financial Crises. NBER. Working Paper 14656.
January 2009.
23
 Pe fondul stării de recesiune şi a globalizării crizei economico-financaire a devenit tot mai evidentă
preocuparea Grupul Băncii Mondiale-BM de a se implica în a identifica cauzele acestei crize cât
diminuarea efectelor cu repercursiuni negative asupra economiilor naţionale afectate.17
6.1.2. Fondul Monetar Internaţional (F.M.I)
Fondul Monetar Internaţional - F.M.I., instituţie specializată a O.N.U., supraveghează buna
funcţionare a sistemului. Alături de O.N.U. şi G.A.T.T., este una dintre cele mai mari construcţii
instituţionale concepute de Statele Unite şi într-o măsură mai mică de Regatul Unit al Marii Britanii, la
sfârşitul celui de al doilea război mondial.
6.1.3. Grupul 10 Basel
Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară (Comisia de la Basel) al Băncii Reglementărilor
Internaţionale (BRI) sau cum mai este cunoscut, drept „Clubul de la Paris” fiind format din reglementatori
bancari ai ţărilor din Grupul celor 10 (G-10)18, state apreciate ca fiind cele mai bogate ţări şi, totodată,
membre ale Fondului Monetar Internaţional.19 Acest grup se ocupă, în principal, cu elaborarea celor mai
bune practici de reglementare bancară, coordonând în acelaşi timp şi activităţile reglementatorilor bancari
din propriile state, precum şi din Spania şi Luxemburg.

6.2.ORAGANIZAŢII, ORGANISME ŞI INSTITUŢII EUROPENE CU PREOCUPĂRI ÎN

DIMINUAREA EFECTELOR CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
6.2.1.Aspecte generale privind guvernanţa economică
6.2.2. Consiliului European pentru Riscuri Sistemice
6.2.3. Pactul de Stabilitate şi Creştere
6.2.4.Mecanismul European de Stabilitate
6.2.5. Pactul Euro- Plus
6.2.6. Semestrul european
6.2.7. Europa 2020 - o nouă strategie economică a Comisiei Europene

6.3. ACTORI RELEVANŢI ÎN DOMENIUL ECONOMIEI SOCIALE.

6.3.1.Comisia Europeană
6.3.2.Comitetul Economic şi Social European
6.3.3.Parlamentul European
6.3.4.Consiliul Europei
6.4. ORGANIZAŢII, ORGANISME ŞI ELEMENTE PROGRAMATICE NAŢIONALE
PENTRU COMBATEREA CRIZEI ECONOMICO - FINANCIARE
6.4.1. Programul National de Reformă pentru perioada 2011-2013
6.4.2. Programul de convergenţă 2011 - 2014
6.4.3. Actori sociali instituţionali relevanţi în combaterea crizei economico-financiare

17
Krugman, Paul, The Return of Depression Economics and the Crisis of2008, New York: W. W. Norton, 2008 [Traducere în
limba română de Smaranda Nistor, Întoarcerea economiei declinului şi criza din 2008, Ed. Publica, Bucureşti, 2009.]
18
Numele acestui grup a rămas neschimbat până când Elveţia s-a alăturat în 1984 când au devenit 11 membrii.
19
Grupul celor 10 state sunt: Belgia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Olanda, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi
Statele Unite ale Americii.
24
 CAPITOLUL VII
CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND CRIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ŞI
IMPACTUL ACESTEIA ASUPRA ECHILIBRULUI SOCIAL

7.1. CONCLUZII PRIVIND CRIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ŞI CONTAGIUNEA

ACESTEIA
Criza economico-financiară declanşată în anul 2008 în SUA este expresia amplificării unor
discrepanţe majore între posibilitatea utilizării eficiente a resurselor şi risipa lor, ea fiind consecinţa
consumului iraţional care depăşeşte cu mult resursele20. Aceasta a fost generată prin mecanisme de
inginerie financiară sub presiunea permanentă a diferitelor forme de manipulare, servind în primul
rând băncilor şi societăţilor de asigurări aflate în pragul falimentului. Criza se manifestă prin lipsa de
lichidităţi şi prin neîncrederea dintre instituţiile financiare şi clienţi privind acordarea de credite, ca şi
între instituţiile financiare în relaţiile interbancare, ca urmare a insolvabilităţii debitorilor21.
Criza financiară actuală reprezintă, în cea mai mare parte, consecinţa unor instrumente financiare
toxice şi asumării de riscuri fară acoperire pe care acestea le presupun pentru ambele parţi ale relaţiei
financiare.
Actuala criză are şi caracteristici proprii, care pot concura fie la diminuarea efectelor şi scurtarea
duratei, prin cooperare internaţională, fie la amplificarea lor şi întreţinerea efectelor negative pe o durată
mai mare, în lipsa unei astfel de cooperări şi în prezenţa unor măsuri economico-financiare neinspirate.
Aceste caracteristici ţin de globalizare şi interconectarea economiilor naţionale, de nivelul tehnologic şi
de posibilităţile de răspândire şi generalizare a unor soluţii inovative în domenii esenţiale, cum ar fi cel
energetic, cel al dezvoltării durabile.
Criza economică din Statele Unite a fost generată de anticiparea unei creşteri a poverii fiscale în noul
ciclu electoral. Ea s-a propagat apoi în restul lumii sub forma unui şoc negativ în balanţa de plăţi externe.
„Criza economică a fost un pretext pentru adoptarea celor mai smintite politici economice”, iar
planurile de stimulare a economiei sunt „planuri de stimulare a recesiunii”, a declarat economistul
american Edward C. Prescott, laureat al Premiului Nobel în 2004 şi consilier pe probleme monetare la
filiala Fed din Minneapolis, cu ocazia conferinţei „Stat versus Economie: Rolul guvernelor în declanşarea
crizei actuale şi soluţii pentru depăşirea acesteia”, organizată de „Săptămâna Financiară” şi „Financiarul”
pe 23 iunie 2010, la Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti. Aceste afirmaţii, pe cât de senzaţionale, pe atât
de adevărate, au fost rostite de celebrul macroeconomist la capătul unei prelegeri privind cauzele
turbulenţelor economice din prezent şi soluţiile care ar trebui adoptate pentru relansarea economiei
mondiale.
Dacă majoritatea economiştilor pun criza actuală pe seama lipsei de lichiditate sau a politicilor
monetare defectuoase ale băncilor centrale, Prescott îşi concentrează atenţia asupra productivităţii, care
este dată exclusiv de factori reali: tehnologie, populaţie, taxe. Analiza sa răstoarnă populara teorie
keynesiană cu susul în jos şi nu acordă mare importanţă factorilor monetari. Eliberat de „iluzionismul
economic” care obsedează o bună parte din economişti, politicieni şi comentatori deopotrivă, verdictul lui
Prescott este categoric şi necruţător: nu există o criză economică, ci doar o criză politică, creată de
guverne prin creşterea poverii fiscale, ce va trebui suportată, în definitiv, de sectorul productiv privat.
Teoria economică susţine că, în cea mai mare parte, economiile emergente vor înregistra deficite de
cont curent, pe când economiile mai avansate vor înregistra excedente de cont curent. Teoretic,

20
Rajan, Raghuram G., „Bankers' Pay Is Deeply Flawed", Financial Times, 8 ianuarie 2008.
21
Markwat, Thijs, Erik Kole şi Dick van Dijk, „Contagion as a Domino Effect in Global Stock Markets", journal of Banking
and Finance 33 (2009), pp. 1996-2012.
25
economiile avansate, având un surplus de economisiri peste propriile investiţii de capital, vor investi pe
pieţele emergente, unde oportunităţile de investiţii depăşesc economisirile autohtone. Investitorii din
economiile avansate pot să cumpere datorie, acţiuni şi proprietăţi imobiliare în economiile emergente,
precum şi să facă investiţii directe, toate în speranţa de-a obţine câştiguri mari. Atunci când se fac
asemenea investiţii, ambele părţi au până la urmă de câştigat - uneori. Alteori, crizele sunt consecinţa22.
Timp de secole, aşa cum am văzut, crizele au urmat un traseu perfect previzibil. Investiţiile străine
intră vertiginos într-o ţară şi contribuie la dilatarea unui balon speculativ al activelor de-un soi sau
altul. În cadrul acestui proces, pe măsură ce consumul privat creşte şi investiţiile iau avânt, deficitul de
cont curent al ţării se amplifică. Pot apărea mari deficite fiscale - iar datoriile şi investiţiile făcute cu
capital împrumutat se acumulează mereu. La un moment dat, balonul se sparge şi au de suferit diversele
sectoare ale economiei: gospodăriile, agenţii economici, societăţile financiare şi administraţia publică, în
cele din urmă, ţara nu-şi mai poate onora obligaţiile de plată; sau moneda sa se prăbuşeşte; sau ambele
manifestări negative au loc în acelaşi timp.
În ultimii ani, pieţele emergente din toată lumea au avut de îndurat câte o variantă a acestei poveşti
clasice despre sărăcia transformată în bogăţie şi apoi iar în sărăcie. Motivele nu sunt întotdeauna
aceleaşi, ci variază enorm de la un caz la altul. De regulă, vinovatul de serviciu va fi deficitul de cont
curent, rezultat din creşterea deficitelor fiscale. Din nou, deficitul fiscal în sine nu e neapărat un lucru
rău: o ţară poate emite datorie în străinătate ca să-şi finanţeze proiectele de infrastructură, care în cele din
urmă vor da ţării posibilitatea să fie mai competitivă, să producă şi să exporte mai multe bunuri şi servicii,
iar în final să-şi transforme deficitul într-un excedent de cont curent.
Din păcate, cheltuielile publice pot fi şi calea spre ruină, mai ales dacă sfârşesc prin a ajunge în
fondul de salarii al bugetarilor, mai degrabă decât să se îndrepte spre, să zicem, investiţii în
infrastructură. Ţările pot în diverse moduri să înregistreze însemnate deficite fiscale şi să angajeze prea
multe datorii. Până la urmă, investitorii străini se vor codi să refinanţeze datoria sau vor refuza să
cumpere datorii noi. Rezultatul va fi ceea ce se numeşte o „criză a îndatorării naţionale”. Exact acesta
este lucrul care s-a întâmplat la începutul anilor 1980 cu America Latină, precum şi cu Rusia în 1998, cu
Ecuador în 1999 şi cu Argentina în 2001 şi 2002. Ţările pomenite efectiv nu şi-au mai plătit datoria de
stat în titluri deţinute de propriii cetăţeni, precum şi de cetăţeni străini, iar monedele lor naţionale s-au
prăbuşit. În fiecare caz, investitorii străini şi-au scos repede banii din ţară, iar economia internă a
plonjat într-o severă recesiune. În Argentina, de exemplu, preţurile de pe piaţa de consum au crescut cu
40 de procente într-un singur an şi şomajul s-a apropiat de 25 la sută. Alte ţări - Ucraina şi Pakistan în
1999, Uruguay în 2002 - au evitat incapacitatea de plată, dar au suferit totuşi pagube însemnate.
Majoritatea acestor ţări au trecut şi prin crize valutare23.
Un deficit de cont curent, aşa cum am prezentat, nu trebuie neapărat să degenereze într-o criză a
datoriei naţionale sau într-o criză valutară. O piaţă emergentă se poate împrumuta masiv de la străini
pentru a-şi finanţa investiţiile productive în economie: de exemplu, ca să construiască fabrici care vor
deveni surse viitoare de venit. La modul ideal, aceste investiţii îi vor permite ţării respective să realizeze
mai multe bunuri şi servicii pe care le poate exporta în alte ţări, putând astfel să-şi achite datoriile şi, cel
puţin aşa se speră, să înregistreze un excedent al contului curent.

22
Rajan, Raghuram G., „Has Financial Development Made the World Riskier?", Material de studiu nr. 11728 al Biroului
Naţional de Cercetare Economică, noiembrie 2005. Online la http://www.nber. org/papers/wll728. Publicat ulterior sub titlul
„Has Finance Made the World Riskier?", European Financial Management 12 (2006), pp. 499-533.
23
Reinhart, Carmen M. şi Kenneth S. Rogoff, „Growth in a Time of Debt", Material de studiu nr. 15639 al Biroului Naţional
de Cercetare Economicá, ianuarie 2010. Online la http://www.nber.org/papers/ wl5639
26
 Dar un deficit de cont curent alimentat de investiţiile străine poate la fel de bine s-o iasă de
subcontrol, aşacum s-a întâmplat în Indonezia, Malaysia, Coreea de Sud şi Thailanda în anii 1990.
Niciuna dintre aceste ţări nu avea deficite fiscale semnificative; mai degrabă, deficitele lor de cont curent
aveau drept cauză aproape exclusivă un excedent al cheltuielilor de capital în raport cu economisirea
privată, diferenţa fiind acoperită de investitorii străini. Şi totuşi, deficitul lor de cont curent s-a umflat
până la nişte niveluri inimaginabile, împingându-le până la urmă economiile în abis24. De ce?
În primul rând că mare parte din împrumuturile luate de la investitorii străini erau exprimate în valute
străine: dolar şi yen. Aceste ţări nu s-au ferit să se îndatoreze în devize, parţial din cauză că băncile lor
centrale cumpărau şi vindeau valute străine, ca să menţină o valoare oarecum umflată a monedei locale.
Prin urmare, ele puteau să se împrumute încă şi mai mult de la creditorii străini, amplificând mai departe
suma datoriei externe denominate în valute străine.
Când deficitul de cont curent al uneia dintre aceste ţări a atins niveluri extreme, unii investitori şi-
au pierdut în final curajul şi s-au retras în grabă. Banca centrală a încercat să menţină vechiul curs de
schimb, dar în van. Tot mai mulţi investitori străini şi-au lichidat poziţiile la cursul de schimb fix,
secătuind de rezerve banca centrală şi subminându-i grav puterea de a-şi sprijini propria monedă. Până la
urmă, regimul cursului de schimb fix s-a prăbuşit, şi odată cu el, moneda naţională.
Când valoarea monedei locale a căzut, valoarea reală a datoriei denominate în valute străine a
urcat până la cer. Împrumutaţii care exportau bunuri n-aveau nicio problemă cu datoria în devize: prin
vânzarea produselor, ei încasau devize, pe care le puteau folosi ca să-şi ramburseze creditele în valută.
Dar pentru cei ale căror investiţii în sectorul imobiliar şi în servicii locale nu generau decât moneda ţării
respective, colapsul cursului de schimb a fost un dezastru. Nu şi-au mai putut plăti datoriile şi mulţi au dat
faliment.
Au mai conspirat şi alte forţe, în a spori cu deosebire vulnerabilitatea acestor ţări. Majoritatea
investiţiilor străine au sosit sub forma împrumuturilor mai degrabă, decât sub cea a cumpărării de acţiuni.
În cazul finanţării prin capital în acţiuni, profiturile şi dividendele pot să scadă, atunci când condiţiile
economice sunt grele, şi pot să crească odată cu îmbunătăţirea situaţiei. Finanţarea prin îndatorare, în
schimb, oferă mai multă flexibilitate.După izbucnirea unei crize, angajamentele de plată pot fi foarte
dificil de respectat.
Pentru multe din aceste ţări a fost deosebit de dificil, fiindcă obligaţiile lor constau în datorie pe
termen scurt, care trebuie să fie refinanţată periodic. Acest lucru le-a oferit efectiv investitorilor o
sumedenie de ocazii ca să-şi retragă banii, ceea ce au şi făcut, când i-a apucat frica. Ei au refuzat să
reînnoiască împrumuturile şi le-au cerut debitorilor să-şi achite integral obligaţiile. Multora dintre cei din
urmă le lipseau activele lichide în valoare suficientă - cum ar fi rezervele de valută ale băncii centrale -
sau nu au putut să-şi transforme activele în fonduri lichide şi s-au declarat în incapacitate de plată.
Majoritatea pieţelor emergente care au sucombat în faţa crizei au sfârşit prin a merge cu căciula în
mână la FMI. Socotind că Rusia, Argentina şi Ecuador erau efectiv insolvente, FMI-ul şi-a luat mâna de
pe ele, lăsându-le să nu-şi achite o parte din datoria naţională. Pe altele le-a socotit nelichide, dar nu şi
insolvente, drept pentru care le-a susţinut oferindu-le împrumuturi (bailouts - intervenţii de scoatere a
debitorului din dificultate financiară) sau intermediind aranjamente în care creditorii privaţi au fost de
acord să le lase un pic de respiro ţărilor în cauză, eşalonându-le obligaţiile de plată sau participând la o
restructurare formală a datoriei (bail-in - ajutarea debitorului să iasă din dificultate). Niciuna dintre aceste
măsuri nu a preîntâmpinat cu totul cazurile de neplată a unor datorii emise de entităţi private, iar până la

24
Reinhart, Carmen M. Kenneth S. Rogoff, This Time Is Different: Eight Centuries of Financial Folly, Princeton, N.J.:
Princeton University Press, 2009.
27
urmă, un număr imens de bănci şi de corporaţii nefinanciare nu şi-au mai achitat obligaţiile denominate în
devize.
Şirul crizelor de pe pieţele emergente care au început în anii 1980 şi au continuat pe durata
următoarelor două decenii, a lăsat o impresie de neşters asupra guvernanţilor din multe ţări, care au
tras concluzia că deficitul de cont curent este un lucru rău, căci, la urma urmei, adusese economiile
într-o situaţie vulnerabilă, când afluxurile de capital străin („bani fierbinţi” sau „capital vagabond”) s-
au oprit, după care au început să curgă în direcţie inversă. Totodată, au tras concluzia că ţările lor
trebuie să se pregătească pentru nişte crize viitoare prin acumularea unor rezerve serioase de valute
străine, care să poată fi utilizate pentru asigurarea lichidităţii acolo unde va fi nevoie. în consecinţă, ei şi-
au redus deficitele bugetare şi cheltuielile private, diminuându-şi în acest mod împrumutarea din
străinătate. După ce şi-au pus astfel în bună ordine ograda financiară, aceste ţări au purces apoi să
înregistreze excedente de cont curent - acumulând sume uriaşe de devize care să le apere de efectele
unor crize viitoare.
Pentru multe dintre aceste economii, acumularea respectivă de rezerve a mai avut un scop,
complementar. O ţară care înregistrează un excedent de cont curent este probabil să-şi vadă moneda
naţională cum se apreciază. În cazul economiilor care se bazează pe export, aprecierea monedei scade
competitivitatea produselor proprii pe pieţele globale. Prin urmare, aceste economii au cumpărat deliberat
devize de pe piaţa valutară, susţinându-le astfel cursul, în timp ce-şi reduceau valoarea propriei monezi.
China, posesoarea celui mai mare excedent de cont curent din lume şi a uneia dintre cele mai
subevaluate valute, a perfecţionat această dublă strategie până la desăvârşire.
Faptul că, în majoritatea economiilor emergente din America Latină şi din Asia, conturile curente au
ieşit din deficit ca să treacă în surplus, i-a surprins pe cei mai mulţi economişti. La fel şi faptul că o serie
de economii avansate - Irlanda, Spania, Islanda, Australia, Marea Britanie, Noua Zeelandă şi, foarte
important, Statele Unite - au trecut de la excedente la deficite.
De fapt, aceste economii avansate au început să semene cu economiile emergente din urmă cu un
deceniu: au fost gazde primitoare ale unor boomuri speculative finanţate din străinătate. În mare parte,
balonul speculativ al pieţei locuinţelor din Statele Unite, de exemplu, a fost finanţat de nerezidenţi - în
anii de avânt al pieţei, ei au cumpărat peste jumătate din titlurile garantate cu ipoteci şi din
obligaţiunile garantate cu creanţe. Acest lucru a ajutat la creşterea exponenţială a cotaţiilor, iar
americanii s-au simţit mai bogaţi, au economisit mai puţin şi au cheltuit mai mult, exacerbând peste
măsură deficitul de cont curent al ţării. Rezidenţii din alte economii avansate au făcut şi ei la fel. După
criza financiară, deficitele de cont curent s-au îngustat, dar niciuna din aceste ţări nu are şanse să
înregistreze un excedent în viitorul apropiat.
Evoluţiile descrise mai sus vin să contrazică teoria convenţională, precum şi precedentul istoric. În
mod normal, economiile avansate înregistrează excedente, iar pieţele emergente au deficite; un surplus
de economisiri acumulat în economiile avansate sfârşeşte prin a fi investit în economiile emergente, şi
nu invers. Dar noi trăim acum într-o lume unde contrariul se vădeşte tot mai mult adevărat - o lume
întoarsă cu susul în jos.
Efectul de contagiune a fost simţit ,,îndestulător” în toată aceasta periodă 2008-2011, agresivitatea
crizei economico-financiare fiind evidentă în cazul statelor ajunse în stare faliment.
Anul 2011 şi-a arătat adevaratele dimensiuni ale crizei economice, in condiţiile în care au fost
simtite puternic măsurile de austeritate, iar efectele sutelor de miliarde de dolari pompate în salvarea
pieţelor financiare s-au atenuat, lăsând loc realităţii. Inflaţia, creşterea preţului utilităţilor şi speculaţiile
financiare au afectat puternic consumul, avansul economic restrângâdu-se.

28
 ,,În 2011 economia globală se descurcă fără să fie ţinută artificial în viaţă”.25
Potrivit estimărilor Economist Intelligence Unit (EIU), în 2011, pe fondul măsurilor de austeritate
adoptate de mai toate ţările lumii, creşterea economică la nivel global se va tempera la 3,6%, de la 4,4%
în 2010. Evoluţia va fi influenţată, în primul rând, de scăderea avansului comerţului global cu peste 50%
faţă de 2010, la 5,7%.
De altfel, mai toate organismele internationale, de la Banca Mondiala la Fondul Monetar Internaţional
(FMI) şi principalele grupuri bancare internaţionale, şi-au revizuit estimările privind evoluţia economiei
mondiale în 2011.
,,Pentru întreaga lume, în 2010 vom înregistra o creştere cuprinsă între 3 si 4 procente, însă va fi vorba
de o creştere asimetrică, cu un ritm de 1-2 procente pentru statele avansate şi între 6 si 8 procente în cazul
ţărilor emergente”, a declarat Olivier Blanchard, economistul şef al FMI. 26
,,Pentru economiile dezvoltate, riscul unui duble recesiuni s-a redus considerabil, în timp ce
economiile emergente vor reveni la vechile ritmuri de creştere, iar consumatorii şi guvernele vor lucra
pentru ajustarea deficitelor împinse la niveluri record în timpul recesiunii”, a declarat expertul economic
Nouriel Roubini.
Pe fondul măsurilor de austeritate, nu este exclus ca perioada 2011-2013 să fie perioada
convulsiilor sociale.
Reducerile de cheltuieli pentru 2011 totalizează peste 1% din produsul intern brut (PIB) al ţărilor
dezvoltate. Ne putem aştepta ca oamenii să iasă în stradă mai mult ca oricând, aşa cum au facut-o în
Grecia şi Franţa. Grevele se vor ţine lant, iar efectele vor adânci şi mai mult problemele economice.
Majoritatea statelor, de la Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania şi până la România şi
Bulgaria, resimt impactul măsurilor luate de guverne pentru a reduce deficitele bugetare uriaşe. În
aceste condiţii, creşterea economică va fi timidă, influenţată de consumul redus şi scăderea investiţiilor
publice.
În 2011, ţările din grupul PIIGS (Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia şi Italia) au devenit ,,pietre de
moara” pentru Europa, iar Bruxelles-ul continuă sa pompeze miliarde pentru salvarea acestora.
Celebrul economist Nouriel Roubini, unul dintre puţinii care au prevăzut criza, a estimat ca în Europa
se vor manifesta cele mai mari riscuri la adresa economiei mondiale, pentru că măsurile luate au fost
haotice. Expertul avertizează totodata că riscul ca situaţia să ia o întorsatură negativă rămâne la un nivel
,,extrem de ridicat”.
Potrvit lui Roubini, măsurile de austeritate vor îngheţa Grecia şi Portugalia în recesiune, în timp ce
Spania va fi salvată aproape la limită, urmând să înregistreze un avans economic de 0,1%. Irlanda, cea de
a doua ţară din zona euro salvată de la faliment, va înregistra o creştere de 1 procent în 2011.
Potrivit EIU, Germania îsi consolidează rolul de epicentru a zonei euro, urmând să decidă, practic,
mersul Europei şi al monedei euro.
Cert este că germanii sunt, au fost şi vor rămâne interesaţi să susţină moneda unica şi ţările cu
probleme, în condiţiile în care Europa este cea mai importantă zonă pentru exporturile sale, iar băncile
germane au o expunere consistentă pe titlurile ţărilor din UE. Dacă ţări precum Irlanda sau Grecia ar da
faliment, ar însemna că şi sistemul bancar german ar putea să intre în colaps, cu efecte de neconceput
pentru economia germană.
Potrivit lui Roubini, Germania îsi va tempera creşterea economică la 2,2% în 2011, faţă de 3,5
procente în 2010, iar Franţa şi Italia vor marca un avans anemic, de 1,3% respectiv 0,8%.

25
A afirmat expertul Robin Bew, de la grupul de consultanta Economist Intelligence Unit (EIU).
26
Interviu acordat postului francez de radio Europe 1.
29
 Pentru România, previziunile sunt rezervate. În condiţiile în care Uniunea Europeană este principalul
nostru partener comercial, iar revenirea economică din 2011 se axează, cel puţin în viziunea autorităţilor,
pe exporturi, planurile pentru un avans economic de 1,5% par destul de ambiţioase. ( în condiţiile în care
consumul în UE, potrivit EIU, ar putea scădea în 2011 cu 1,8%).
În condiţiile în care în Europa vor continua problemele, toţi ochii se îndreaptă în perioada următoare,
în primul rând spre Statele Unite ale Americii, cea mai mare economie şi cel mai mare consumator al
lumii.
Din păcate, nici America nu o duce foarte bine, în ciuda miilor de miliarde de dolari tipăriţi pentru a
repune economia pe picioare. ,,SUA va continua să trăiască sub povara datoriilor, aşteptând o relansare
a consumului, care însă va fi timidă, influenţată de reticenta băncilor în a acorda noi credite. Marea
problemă în SUA, dincolo de inflaţie, va rămâne şomajul. Probabil abia peste 5 ani vom asista la o
revenire la situaţia dinainte de criză, estimându-se o rată a şomajului în 2011 de 9,5%.
Motivul? Sectorul privat va fi reticent, în continuare, în a dezvolta afaceri. În plus, se vor resimti
adevaratele consecinţe ale recesiunii, după ce în ultimii 2 ani, am asistat la o situaţie artificială, creată prin
infuziile masive ale statului”, a precizat expertul Nouriel Roubini.
La rândul lor, experţii de la banca daneză specializată în investiţii şi tranzacţionări online Saxo Bank
estimează că situaţia din America nu se va ameliora, în condiţiile în care Congresul SUA nu va mai
aproba o noua infuzie majoră de bani în economie.
,,Pe măsură ce ne vom îndrepta către cea de-a doua jumatate a lui 2011, politicienii şi specialiştii vor
fi reuşit cu succes să pună Rezerva Federală într-o situaţie de maxim disconfort, aceştia fiind factorii
decisivi care au făcut posibil dezastrul imobiliar din SUA, ale cărui consecinţe vor fi bailoutul bancar şi
catastrofa datoriei publice”, spun analiştii Saxo Bank într-o analiză privind evoluţia economiei mondiale
în 2001.
Potrivit estimarilor analiştilor, 2011 va confirma avansul spectaculos al puterilor emergente precum
China, India sau Brazilia. Investitorii americani şi cei europeni vor fi, astfel, atraşi de oportunităţile din
statele asiatice, America Latină şi chiar Africa. China îşi va continua avansul economic spectaculos,
urmând să înregistreze, potrivit Economist Intelligence Unit, o creştere a PIB de 8,4%, pe fondul
avansului consumului cu 22%. Economistul Nouriel Roubini se aşteaptă ca guvernul de la Beijing să
continue să îşi sprijine exportatorii, prin menţinerea yuanului la un curs devalorizat, exemplu ce va fi
urmat şi de alte ţări emergente, precum Coreea de Sud sau India.
Roubini crede ca ,,vedeta” anului 2011 va fi India, cu o creştere economică de 8,8%, faţă de 9% în
2010, în timp ce China îşi va tempera puţin avansul, la 8,7 procente, de la 10%, ca urmare a măsurilor
luate de autorităţi pentru a preveni supra-încălzirea economiei. Marea provocare pentru pieţele emergente
va fi să facă faţă valului de inflaţie ce va lovi lumea în 2011-2012, pe fondul tipăririi masive de monedă
în SUA şi UE.,,Politica de devalorizare a dolarului, cu rădăcini în ,,războiul monedelor” din 2010-2011,
va forţa pieţele emergente să folosească mai mult din rezervele lor în dolari pe obligaţiuni”, au declarat
expertii Saxo Bank.
Previziunile privind evoluţia economică din 2011-2012 ar putea fi influenţate de evenimentele
imposibil de prevăzut, cunoscute în piaţa financiară sub denumirea de ,,lebede negre”.
În 2010, am avut parte de cel mai grav accident ecologic din istorie (scufundarea platformei British
Petroleum în Golful Mexic), erupţia vulcanică din Islanda, care a paralizat traficul aerian, sau cutremurul
din Haiti, care a facut zeci de mii de victime. În 2011-2012, ne putem aştepta în primul rând la riscuri
sociale. Vindecarea statelor bogate este încă nesigură, aşa încât efectul cumulat al acestor măsuri este
îngrijorator. Există pericolul de a tăia prea mult cheltuielile într-un timp prea scurt. (John Micklethwait,
redactorul-sef al The Economist).

30
 Potrivit analiştilor de la Saxo Bank, alte riscuri majore vin din sfera resurselor, acolo unde am putea
asista la un nou val de scumpiri, cu efect direct asupra inflaţiei şi, implicit a creşterii economice.
Expertii danezi se aşteaptă astfel ca în peroada 2011-2012 să ajungă barilul de petrol peste nivelul de
100 dolari, preţul gazelor naturale să urce cu 50%, iar aurul să depăşească nivelul de 1.800 dolari uncia,
pe fondul razboiului valutelor, care va continua şi în perioda următoare.
O nouă realitate după criza financiară

7.2. NECESITATEA CREŞTERII ROLULUI ECONOMIEI SOCIALE DE PIAŢĂ

Economia socială dobândeşte o largă recunoaştere datorită potenţialului economic şi social atât din
perspectiva economiilor naţionale, cât şi a direcţiilor de incluziune a grupurilor defavorizate. Dezvoltarea
economiei sociale include: politici de sprijinire a iniţiativelor inovatoare locale ca promotori ai incluziunii
sociale, promovarea întreprinderilor sociale, dezvoltarea cadrului favorabil, în special a instituţiilor
financiare şi de sprijinire a demarării iniţiativelor de afaceri, sprijinirea producerii de bunuri şi servicii de
către formele de economie socială şi asigurarea pregătirii antreprenorilor .
În România cadrul legislativ include referiri la formele de economiei sociale, dar se impune
continuarea efortului de armonizare a legislaţiei. Cadrul instituţional este relativ confuz şi orientat mai
degrabă către sprijinirea particulară şi fragmentată a anumitor forme de economie socială, dar nu a
domeniului în ansamblul său. Eficienţa finanţării accesate de formele de economie socială conduce către
concluzia regândirii sistemului, cu accent pe economia socială. O atenţie deosebită trebuie acordată
măsurilor de promovare a inserţiei profesionale a grupurilor vulnerabile. Conform sondajului de opinie, o
mare parte dintre aceştia sunt şomeri de lungă durată, cu o experienţă de muncă şi care doresc să fie din
nou angajaţi. Cadrul legal existent poate fi considerat în principiu coerent pentru fiecare dintre formele de
organizare a economiei sociale, chiar dacă nu suficient de încurajator din punct de vedere al
mecanismelor de sprijin financiar.
Economia socială se desfăşoară mai ales ca iniţiativă a organizaţiilor nonprofit care implementează în
România modele de bune practici identificate şi transferate din alte ţări.
Având în vedere experienţa altor state membre ale UE, opinăm că legislaţia existentă va putea fi
dezvoltat în special cu privire la următoarele aspecte:
• introducerea unor reglementări detaliate privind activităţile de economiei sociale;
• introducerea unor noi forme de economiei sociale, cu precizarea definiţiei şi a mecanismelor de
înfiinţare şi organizare (întreprinderi sociale sau întreprinderi de inserţie).
• introducerea unei forme de certificare a formelor de economie socială prin aplicarea unei „mărci
sociale” de un anume fel;
• dezvoltarea mecanismelor fiscale eficiente de sprijinire a formelor de organizare a economiei
sociale, dezvoltând legislaţia existentă într-un cadru coerent care să cuprindă totalitatea formelor de
economie socială;
• acordarea unei atenţii speciale modalităţilor specifice de inserţie cu scopul de a asigura
continuitatea procesului de re/inserţie şi inserţie profesională;
• dezvoltarea unor forme de parteneriat contractual cu întreprinderi private care se angajează în
procesul de inserţie socială şi profesională; • dezvoltarea unor modele de contracte de solidaritate/ inserţie
şi pentru alte categorii de persoane defavorizate decât cele referitoare la tineret, prevăzute de Legea
116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.

31
 O strategie integrată pentru dezvoltarea economiei sociale
O guvernare descentralizată este un proces complex şi de durată care trebuie susţinut printr-o voinţă
politică de asumare a strategiei comune şi prin implicarea activă a tuturor actorilor. Totodată, trebuie
însoţit de o serie de schimbări legislative şi financiare de sprijin al parteneriatului public - privat şi al
întăririi guvernării locale .
Mobilizarea factorilor - cheie relevanţi reprezintă de fapt un mod de manifestare a conceptului de
cetăţenie, a responsabilităţii, a democraţiei etc. Dezvoltarea economiei sociale nu poate avansa fără
mobilizarea tuturor factorilor potenţial interesaţi din domeniile de activitate care ar putea fi implicate în
evoluţia acestui sector.
La nivel central, autorităţile au rolul de a asigura orientarea generală, de a susţine, a evalua, dar şi de a
asigura existenţa şi aplicarea cadrului legal necesar, cu menţinerea însă a unui nivel de flexibilitate
adecvat, realist şi eficient şi a autonomiei de gestionare de care este întotdeauna nevoie pentru eficienţa
procesului de inovare în domeniul social. Autorităţile centrale trebuie să garanteze respectarea principiilor
fundamentale ale economiei sociale. Acest demers implică MMFPS alături de alte ministere, precum şi
instituţiile din subordinea sau coordonarea lor. La nivel local, autorităţile publice trebuie să dezvolte
programe de realizare a planurilor de acţiune prioritare, mai ales în domeniul promovării incluziunii
sociale, folosindu-şi experienţa din teritoriu, instrumentele disponibile şi metodele proprii.
Economia socială presupune un angajament voluntar, o viziune asupra locului individului în
societate, un demers solidar şi responsabil al cetăţenilor care conferă noi valenţe relaţiilor sociale.
Astfel, poziţia cetăţenilor devine un factor sine qua non pentru garantarea reuşitei în economia socială.
Această poziţie trebuie analizată din diverse perspective: aceea a cunoaşterii şi informării, a rolului
economic, al celui de consumator sau de membru al unei colectivităţi solidare. Implicarea cetăţenilor în
dezvoltarea diferitelor forme de economie socială o întâlnim cel puţin la două niveluri diferite:
• asocierea cetăţenilor pentru înfiinţarea şi gestionarea formelor de economie socială cu scopul de a
răspunde inovator şi echitabil nevoilor personale/de grup/societale (ex. cooperativele)
• susţinerea diferitelor forme de economie socială prin cumpărarea de bunuri/servicii furnizate de
către acestea, prin asumarea unui comportament responsabil.
În ambele ipostaze, nivelul de implicare a cetăţenilor reflectă nivelul de dezvoltare a economiei
sociale. Preponderenţa formelor de economie socială poate fi înţeleasă şi ca o expresie a modului de
exercitare a dreptului de asociere şi de implementare a democraţiei participative la nivel micro,
contribuind astfel la consolidarea unei cetăţenii active şi la democratizarea societăţii. Asumarea rolurilor
active la nivel micro (implicarea în luarea deciziilor, asumarea de responsabilităţi) facilitează
transformarea persoanelor implicate în actori activi pentru comunitatea locală şi societate la nivel mai
larg.
Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că serviciile şi produsele furnizate de economia socială se
adresează consumatorilor privaţi - individuali (cetăţenii) sau publici (instituţii publice etc.). Adesea,
produsele şi serviciile furnizate de economia socială sunt valorificate prin conştientizarea consumatorilor
cu privire la „valoarea lor socială”. Acest fapt presupune însă existenţa unor consumatori educaţi care
înţeleg semnificaţia şi importanţa acestei „valori sociale” şi decid valoric în actul de consum, luând în
calcul şi alte elemente în afara preţului şi a mărcilor tradiţionale. Preocuparea cetăţenilor, în calitatea lor
de consumatori, faţă de impactul social şi de mediu al unui bun/serviciu aduce în discuţie o nouă
dimensiune a cetăţeniei active, cea a responsabilităţii sociale. Este însă vorba despre o responsabilitate
socială a actelor şi comportamentelor cotidiene, care asumată şi exercitată corect poate avea un rol
important în combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. La nivelul statelor membre există numeroase
exemple de implicare a cetăţenilor în reglarea unor dezechilibre sociale şi morale ale pieţei, care pot

32
deveni factori de sărăcie şi excludere socială. Un exemplu în acest sens poate fi reprezentat de „comerţul
echitabil” dintre regiunile bogate din nord şi cele sărace din sud, care îşi propune să asigure o retribuţie
corectă a producătorilor din ţările aflate în curs de dezvoltare, contribuind astfel la dezvoltarea economică
şi socială a comunităţilor din care provin .
Organizaţiile nonprofit sunt reprezentate de o largă varietate de persoane juridice, printre care se
numără asociaţii, fundaţii, federaţii, sindicate, în contextul general al celui de-al treilea sector. Din
punctul de vedere al economiei sociale, asociaţiile şi fundaţiile joacă un rol important în testarea şi
dezvoltarea acţiunilor de incluziune socială, plasându-se în registrul incluziunii active.
La nivel european, termenul de întreprindere reuneşte concepte diferite din punct de vedere al
scopului: marile întreprinderi multinaţionale, întreprinderile sociale şi întreprinderile de inserţie. Aceste
întreprinderi intervin în toate domeniile de activitate economică (producţie, furnizare de servicii,
distribuţie, finanţe). Cu toată această diversitate, aceste forme reprezintă factori indispensabili,
participând fiecare la dezvoltarea economiei sociale, în special cu privire la incluziunea socială, prin
direcţiile de orientare a acestor structuri, producţia de bunuri sau furnizarea de servicii cu vocaţie socială,
punerea în aplicare a unor activităţi specifice de inserţie sau reinserţie socială. Este în special cazul
întreprinderilor de inserţie care oferă un traseu de inserţia profesională ce include măsuri de acompaniere
socială. Pornind de la orientările prioritare care trebuie avute în vedere, în primul rând, la nivelul MMFPS
dar şi al celorlalte ministere interesate, politica de promovare şi dezvoltare a economiei sociale trebuie să
se bazeze pe programe prioritare care privesc adaptările legislative, instituţionale şi comunicarea.
Dezvoltarea unei strategii naţionale de promovare a economiei sociale într-o ţară post - comunistă ca
România implică un efort conjugat de reglementare a cadrului juridic şi instituţional, pe fondul
promovării unei ample campanii naţionale de informare. Datorită faptului că domeniul economiei sociale
este foarte puţin cunoscut atât la nivelul autorităţilor publice, cât şi la nivelul antreprenorilor sociali şi
chiar al angajaţilor din formele specifice de organizare a economiei sociale şi, nu în ultimul rând, în
rândul grupurilor vulnerabile, este nevoie de organizarea unor sesiuni de informare asupra conceptului şi
de formare profesională în domeniu. Implicarea tuturor actorilor relevanţi publici şi privaţi ar trebui să
pornească de la înţelegerea importanţei racordării cadrului naţional românesc la cel european, prin
promovarea parteneriatelor naţionale şi transnaţionale în vederea identificării exemplelor de bună practică
şi implementarea acestora în context naţional. Construirea suportului operaţional instituţional şi
financiar capabil să promoveze economia socială în România ar implica şi un dispozitiv instituţional
corelat Consiliului Economic şi Social care să funcţioneze pe baza unui parteneriat interministerial şi
care să structureze economia socială la nivel naţional sau regional, eventual sub forma unor camere
regionale de economiei sociale. Un dispozitiv de analiză statistică adecvat implementat pe baza unui set
de indicatori specifici ar permite evidenţierea amplorii fenomenului de economie socială. O orientare
politică puternică va înscrie economia socială pe traiectoria unui actor economic important şi a unui actor
social major în cadrul politicii globale de luptă împotriva excluziunii sociale. Economia socială trebuie să
fie în centrul politicii publice, dar să îşi păstreze autonomia şi valorile specifice. Aceasta ar permite
valorizarea potenţialului economiei sociale în asigurarea locurilor de muncă şi în democratizarea societăţii
şi asigurarea coeziunii sociale.

7.3. CREŞTEREA ROLUL POLITICII ECONOMICE EUROPENE

Chiar dacă iniţial criza a fost pur americană (SUA), datorită conexiunilor globale, economia
europeană a fost şi ea afectată. În acest context, Euro şi-a demonstrat valoarea de ancoră de
stabilitate. În absenţa monedei unice, efectele asupra economiilor naţionale ar fi fost mult mai
dezastruoase. O criză internaţională necesită răspunsuri internaţionale.

33
 Pentru politica economică europeană există o enormă nevoie de acţiune. Provocările descrise în
capitolele anterioare reclamă acţiuni pro-active rapide, decise, concentrate şi coordonate, multe măsuri
urmând să aiba doar un caracter temporar, pe perioada de traversare a crizei.
În acest sens, este necesar să învăţăm din trecut. Atunci când la începutul deceniului, după spargerea
„balonului” generat de sectorul IT şi după atacurile teroriste din SUA, toate regiunile importante ale lumii
au înregistrat o cădere puternică a ritmului economiei, politica economiă europeană a fost singura care a
renunţat la măsuri de redresare economică activă prin politica bugetară şi monetară, cu implicarea
creşterii componentei „Cerere”. Această eroare a contribuit la faptul ca depăşirea crizei a durat patru ani,
iar regiuni importante ale Europei suferă şi astăzi de o slăbiciune a cererii pe piaţa internă, sporindu-se
astfel drastic vulnerabilitatea în faţa fluctuaţiilor cererii internaţionale.
Gravitatea crizei actuale a fost recunoscută prea tarziu de instanţele europene de decizie
economico-politice. Miniştrii economiei si finanţelor ai ECOFIN s-au arătat sceptici fată de un plan de
redresare economică. Deşi economia zonei Euro a înregistrat o scădere deja în al doilea trimestru al 2008,
BCE a mărit în vară, încă odata dobânda de referinţă. Şi lipsa unui acord între şefii de guvern la reuniunea
acestora de la Paris privind criza financiară a diminuat speranţa într-o acţiune comună rapidă.
Demersurile naţionale necoordonate în vederea îmbunătăţirii garantării depozitelor de economii nu au
creat impresia unei acţiuni hotărâte la nivelul Uniunii Europene. De aici rezultă clar că derularea de
activitaţi fără scopuri precise, ci numai din dorinţa de a le bifa ca îndeplinite, nu este utilă. Mai degrabă,
este necesară o mai bună coordonare a programelor, precum şi a pachetelor de măsuri, în primul rând la
nivel naţional, evitându-se cele cu aplicabilitate sectorială la nivel de ramură economică sau categorie
socială.

7.3.1.Planul Comisiei de redresare economică a Uniunii Europene

Comisia Europeană şi-a anunţat clar voinţa şi disponibilitatea de a acţiona în mod decis şi
coordonat. Prin strategia sa de depăşire a crizei financiare, trebuie abordate problemele economiei
într-un sens larg, iar Europei trebuie sa îi revină un rol-cheie în cadrul reacţiei globale la criza
financiară. Mai mult, şefii de stat şi de guvern au cerut comisiei să elaboreze propuneri de dezbateri în
vederea elaborării unei acţiuni comune. Acestea au fost prezentate la sfârsitul lunii noiembrie 2008 sub
forma unui „Plan European de Redresare Economica” (EPER), care trebuie sa fie oportun, pe termen
limitat, concentrat şi coordonat. Ca urmare, Consiliul European a adoptat la 11 si 12 decembrie 2008 la
Bruxelles un plan corespunzător.
Documentul Comisiei identifică, într-o forma adecvată, provocările iminente, nevoile de acţiune si
necesităţile.
Considerăm că Europa trebuie să acţioneze rapid, cu încredere în sine, în mod orientat şi cu
ambiţie. În acest proces, Europa trebuie să fie conştientă de importanţa sa şi de ponderea sa deosebit de
importantă în balanţa internaţională.
Opinăm că trebuie consolidate încrederea şi cererea, pentru a stopa spirala descendentă. Trebuie
combătute prioritar, cu fermitate în special, efectele negative majore ale crizei pe piaţa forţei de muncă
şi asupra membrilor celor mai vulnerabili ai societăţii. Combinaţia existentă, de politici
macroeconomice nu a oferit răspunsuri adecvate pentru problemele cu care ne confruntăm, deoarece a
neglijat importanţa cererii interne în circuitul economic. Acum, comisia recunoaşte, deşi tardiv, aşa cum a
cerut CESE de mai mulţi ani, rolul activ în consolidarea politicilor bugetare şi monetare, care trebuie să se
bucure de aceeaşi prioritate ca şi măsurile de consolidare a competitivităţii, orientate către ofertă.
Se impune concluzia că trebuie luate măsuri ample în domeniul politicii bugetare, deoarece
eficienţa măsurilor de politică monetară este extrem de limitată în situaţia actuală.

34
 În acest context, apare interesantă trimiterea Comisiei la flexibilitatea sporită a Pactului de Stabilitate
şi de Dezvoltare de la reformarea acestuia în anul 2005. Aceasta trebuie utilizată în situaţia actuală, ceea
ce înseamnă că în condiţiile actuale excepţionale de criză financiară şi recesiune simultane, apare
judicioasă şi depăşirea temporară a limitei de deficit de 3%. CESE salută evidenţierea de către Comisie a
rolului pozitiv pe care BCE îl poate juca în sprijinirea economiei reale. Comisia subliniază în acest sens
contribuţia importantă pe care şi-a adus-o BCE la stabilizarea pieţelor prin acordarea de credite băncilor şi
prin aportul său la lichidităţi, precum şi marja de manevră pentru reducerea dobânzilor. Este evident că,
după depăşirea crizei şi relansarea economiei, trebuie respectate din nou obiectivele pe termen mediu
ale politicii bugetare, pentru a nu periclita durabilitatea finanţelor publice. În acest sens, trebuie
vegheat să nu se ajungă din nou la împovărarea suplimentară a factorului muncă sau la constrângeri
inacceptabile în materie de cheltuieli. De aceea ar trebui elaborate deja concepte care să facă accesibile,
de exemplu, noi surse de venituri. În afara de aceasta, ar trebui luat în considerare printre altele faptul că
restabilirea nivelului anterior de cheltuieli bugetare mărite în urma crizei nu reprezintă un scop în sine. În
condiţiile îmbătrânirii populaţiei şi ale standardelor sociale ridicate din modelul social european, un nivel
mai ridicat de cheltuieli bugetare nu este în mod necesar un rău. În cele din urmă, şi acele state care sunt
lăudate în general datorită strategiei lor reuşite în materie de flexicuritate (defineşte o politică pro-activă a
pieţei muncii, combinând simplificarea procedurilor de angajare şi desfacere a contractelor de muncă -
flexibilitate pentru angajatori, cu asigurarea de beneficii ridicate pentru şomeri - securitate pentru
angajaţi), sunt obligate să efectueze cheltuieli bugetare peste medie.
Este absolut necesar ca măsurile naţionale să fie nu doar completate prin măsuri europene, ci şi să fie
aplicate coordonat. Prin aceasta trebuie obţinute efecte pozitive de spillover (orice fel de efect indirect
privind cheltuielile publice) la nivel transfrontalier şi evitată problema parazitismului. Statele care nu
participă la planul de redresare economică pot diminua eficienţa măsurilor, iar acele ţări care contribuie
activ la stabilizarea economică pot fi criticate pentru că se fac vinovate de deficite. Privind lucrurile
global, o responsabilitate specială revine astfel acelor state membre care, prin mărimea lor, influenţează
decisiv evoluţia de ansamblu şi dispun de marje de manevră bugetară relativ ample.
Trebuie subliniat pozitiv şi faptul că, în cadrul stimulării creşterii economice, nu trebuie neglijate
obiectivele privind mediul, schimbările climatice şi energia, aşa cum nu trebuie uitat să se ţină seama de
ţările aflate dincolo de graniţele statelor industrializate cu grad înalt de dezvoltare. Din perspectivă
globală, este importantă şi contracararea măsurilor protecţioniste nejustificate. Deoarece pachetul de
relansare economică trebuie însoţit de reforme structurale, este necesară supravegherea acestora din urmă
pentru a nu contraveni obiectivului relansării cererii. Mai degrabă, reformele structurale trebuie concepute
astfel încât să fie suportabile din punct de vedere social, astfel încât să fie stimulate creşterea economică
şi - în primul rând - gradul de ocupare a forţei de muncă.
Reorganizarea pieţelor financiare
Două crize severe care s-au succedat într-un interval scurt de timp constituie un motiv suficient pentru
o noua reglementare a pieţelor financiare, deci a comerţului, a produselor, a participanţilor, a
supravegherii, a agenţiilor de rating etc. În cadrul UE şi în special la nivel global. Acest lucru este necesar
pentru a restabili cât mai rapid încrederea în instituţiile financiare, încrederea instituţiilor între ele,
precum şi încrederea investitorilor şi a consumatorilor, o reformă a pieţelor financiare şi refacerea rapidă
a funcţionalităţii lor reprezintă o condiţie centrală pentru ca acestea să-şi poată îndeplini din nou misiunea
de a sprijini economia reală, asigurând astfel succesul măsurilor de redresare economică.
Europa a urmat în mod necritic multe dintre evoluţiile provenite din SUA, de la introducerea aşa-
numitelor inovaţii financiare, trecând prin finanţarea sistemelor de pensii pâna la dispoziţiile privind
contabilitatea - cu rezultatele proaste cunoscute. Pe viitor, trebuie acordată de aceea o mai mare

35
importanţă viziunilor, punctelor forte, experienţelor şi tradiţiilor europene, dintre acestea din urmă
făcând parte şi cele cu caracter de particularitate – cum ar fi forma de organizare cooperatistă. În acest
context, trebuie utilizată mai bine „masa critică”, atinsă prin extinderi, a zonei Euro. Summit-ul G-20 din
Washington a oferit semnale clare că rezultatele obţinute în cadrul său trebuie dezvoltate în continuare în
vederea dezbaterii, evaluării şi luării de decizii la Summit-ului G-20 de la 2 aprilie 2009 din Londra.
7.3.2.Obiective ale reconstrucţiei economico-sociale europene

7.4. POLITICA ECONOMICO-FISCALĂ A STATULUI

Perioada de criză presupune şi o schimbare de mentalitate la nivelul politicii fiscale din România.
Creşterea nivelului fiscalităţii în contextul situatiei economice de criză şi a problemelor de lichidatate din
piaţă nu face decât să accentueze costul companiilor cu angajaţii, putând grăbi deciziile de
restructurare/disponibilizare a personalului şi/sau aplicarea unor măsuri aferente economiei subterane,
cum ar fi declararea parţială a costurilor salariale, astfel încât în final, tot bugetul de stat este afectat, prin
creşterea cheltuielilor bugetare cu angajaţii disponibilizaţi sau prin pierderea de venituri.
Opinăm că în actualele condiţii, menţinerea cotei unice sau chiar diminuarea acesteia ar trebui să
fie un obiectiv ferm de politică fiscală. Menţinerea cotei unice de impozitare ar conferi mediului de
afaceri stabilitate şi predictibilitate, precum şi competitivitate în zonă. Mai mult decât atât,
implementarea unei strategii de reducere treptată a contribuţiilor sociale se impune ca şi obiectiv de
politică fiscală pentru mentinerea competitivităţii României cu privire la atracţia şi menţinerea forţei de
muncă, mai ales a celei calificate, din prisma integrării României la UE şi a liberei circulaţii a forţei de
muncă la nivel european.
Am putea spune că statul, prin politica fiscală, are două opţiuni: fie să asigure locuri de muncă,
începând cu elementele economiei sociale de piaţă, cetăţenilor săi, permiţându-le să muncească, asigurând
astfel venituri pentru cetăţeni, dar şi pentru stat, fie să dea cetăţenilor bani sub diferite forme,
transformându-i în asistaţi permanenţi.
Majorând impozitele în vederea reducerii deficitului bugetar, ne afundăm într-un cerc vicios.
Impozitele mai mari descurajează afacerile, alungă investitorii pe tărâmuri mai atractive din punct de
vedere fiscal, reduc în mod corespunzător consumul, invită la evaziune fiscală, toate acestea generând
reduceri ale veniturilor bugetare. Pe de altă parte, impozitele mai mari generează şi cheltuieli mai mari la
nivelul bugetului, deoarece în primul rând creşte nevoia de protecţie socială. Pe măsură ce afacerile sunt
descurajate de fiscalitatea în creştere, firmele îşi restrâng activitatea, şi-o delocalizează în orientarea spre
teritorii atractive fiscal sau chiar şi-o suspendă, generând şomaj. Angajaţii deveniţi astfel şomeri se
transformă din elemente aducătoare de venit la buget în asistaţi social, deci elemente generatoare de
cheltuieli publice, adâncind deficitul bugetar. Impozitul se transformă astfel din sursă generatoare de
venituri pentru realizarea protecţiei sociale în cauză declanşatoare a nevoii de protecţie socială.
În mod corespunzător reducerii veniturilor se reduce consumul la nivel de individ, deci scad încasările
din TVA la buget. Consumul este descurajat şi de creşterea preţurilor ca urmare a majorării cotei de TVA.
Scăzând veniturile consumatorilor prin creşterea impozitării şi crescând preţurile produselor şi serviciilor
prin majorarea cotei de TVA se obţine o reducere a puterii de cumpărare şi implicit a consumului,
generând şi pe această cale o creştere a nevoii de protecţie socială.
În concluzie, în perioadă de criză economică, rolul financiar al impozitului, respectiv de sursă de
venituri la buget, poate fi îndeplinit numai dacă se ţine cont de rolul economic al acestuia, de
instrument de stimulare a activităţii economice şi de încurajare a consumului. Odată îndeplinit rolul
economic al impozitului, baza de impozitare creşte prin creşterea veniturilor şi a consumului
contribuabililor, crescând astfel veniturile bugetare. Venituri mai mari la buget înseamnă posibilităţi mai

36
mari de protecţie socială. Totodată, venituri individuale mai mari înseamnă mai puţine persoane asistate.
Deci astfel se îndeplineşte şi rolul social al impozitelor. Modul în care statul stabileşte politica fiscală
determină gradul de dezvoltare a economiei, iar gradul de dezvoltare a economiei determină mărimea
impozitelor constituite ca venituri ale bugetelor publice, care constituie baza de realizare de către stat a
politicilor de protecţie spcială.
În urma cercetării intreprinse de noi, referitor la elementele de politică fiscală şi politică socială, cu
rol de echilibrare a mediului economico-financiar în condiţiile crizei economico-financiare,
considerăm că:

A.Nivelul ridicat al taxelor duce la recesiune

Economia de piaţă, nu este, aşa cum afirmă Marx, Keynes şi epigonii lor, un sistem fatalmente
instabil, nu este condamnată să treacă prin cicluri de avânt şi cădere. Actorii economici, fie ei
antreprenori, angajaţi sau proprietari de capital, sunt indivizi raţionali, orientaţi spre viitor, care îşi
maximizează în permanenţă oportunităţile de câştig, dat fiind sistemul de constrângeri în care acţionează.
Creşterea economică este determinată de tehnologie, demografie şi intervenţiile fiscale ale guvernului. Cu
cât statul impune costuri mai mari actorilor economici, prin reglementări, sau prelevează mai mult din
valoarea pe care aceştia o produc, prin taxe şi impozite, cu atât stimulentul acestora de a munci scade,
deoarece timpul liber devine mai valoros relativ la câştigurile în scădere. Din acest motiv, productivitatea
economiei se reduce - fenomen cunoscut de regulă sub numele de criză economică.
Contracţia care afectează în prezent o mare parte din economiile lumii a început în ultimul trimestru al
anului 2008 în Statele Unite. Ea a fost cauzată de anticipaţiile actorilor economici privind o creştere
semnificativă a poverii fiscale în perioada următoare. Administraţia Bush, de pildă, a lăsat în urmă un
deficit bugetar ridicat, ca urmare a aventurilor militare din Irak şi Afganistan. De asemenea, imigraţia în
SUA a fost redusă de guvernul federal de la un milion la 100.000 de persoane pe an după 2006. Apoi
Barack Obama şi-a bazat campania electorală pe o platformă în favoarea creşterii taxelor şi a extinderii
rolului statului într-o varietate de domenii, de la protejarea mediului la educaţie. Iar reducerile de taxe
instituite de preşedintele George W. Bush în primul său mandat au expirat automat în 2010. Iată câţiva
factori ce pot fi consideraţi responsabili pentru anticipaţiile pesimiste ale sectorului privat care au dus la
prăbuşirea productivităţii şi creşterea şomajului la sfârşitul anului 2008, dând naştere crizei economice din
prezent.
Din Statele Unite, aceasta s-a propagat prin balanţa internaţională de plăţi în restul lumii, pe fondul
reducerii importurilor americane şi inversarea fluxurilor de investiţii. La aceasta s-au adăugat, foarte
probabil, şocuri similare de productivitate, cauzate de perspectiva unei creşteri a poverii fiscale, în multe
ţări, deopotrivă dezvoltate şi emergente, din Europa, inclusiv România, unde deficitul bugetar scăpase de
sub control în anul 2009. Deşi rolul sectorului financiar în declanşarea crizei şi în special rolul
complexelor instrumente financiare derivate construite în mod piramidal pe baza a tot felul de credite au
ţinut capul de afiş al analizelor privind criza economică, impactul acestora este subordonat factorilor reali.

B. Trebuie asigurată rezerva de 100% la depozitele bancare

Statul este necesar în societate şi economie, dar singurul rol pe care acesta trebuie să-l exercite este
cel de arbitru care impune în mod neutru regulile jocului. În niciun caz statul nu trebuie să fie el însuşi
un jucător: Avem nevoie de un guvern eficient pentru a crea un sistem eficient. Când vine vorba de
sectorul financiar, un sistem eficient presupuneo schimbare din temelii a regulilor jocului.
De circa 200 de ani, sistemul bancar funcţionează în regim de depozite bancare la vedere cu rezervă
fracţionară. Acesta permite băncilor comerciale să multiplice cantitatea de bani din economie, creând

37
credit pe baza acestor depozite care pot fi totuşi, spre deosebire de depozitele la termen, oricând ridicate.
Din acest motiv, există în permanenţă pericolul unui mismatch de maturitate între activele şi pasivele
băncilor. Astfel, în perioade de criză economică şi panică bancară, când deponenţii îşi retrag în număr
mare şi în mod neanticipat banii, băncile nu-şi pot lichida la timp şi ordonat creditele şi, dacă nu sunt
salvate de guvern sau de banca centrală, intră în faliment.
Dar rezervele fracţionare prezintă un inconvenient important şi pentru băncile centrale. Acestea au ca
misiune combaterea inflaţiei, un fenomen cu consecinţe distorsionante pentru activitatea economică,
cauzat de un exces de monedă. Capacitatea băncilor comerciale de a crea credit, prin multiplicatorul
monetar (accelerarea vitezei de rotaţie a banilor), subminează controlul băncii centrale asupra masei
monetare şi diminuează puterea acesteia de a stabiliza nivelul preţurilor. În consecinţă, trecerea la un
sistem bancar cu rezerve 100% la depozitele la vedere, pentru care va plăti dobândă banca centrală,
conform recomandărilor din 1959 ale lui Milton Friedman, un celebru economist american şi laureat al
Premiului Nobel în anul 1974.
Intermedierea financiară îi pune în relaţie pe cei care economisesc cu aceia care investesc şi joacă un
rol extrem de important în dezvoltarea economică. Dar, creditul ar trebui creat în principal de indivizi şi
firme, pe bază de capitaluri proprii sau prin fonduri mutuale de economisiri, cum sunt fondurile de pensii
sau cooperativele de credit. De asemenea, activitatea de asigurare ar trebui limitată la indivizi şi
parteneriate de afaceri cu responsabilitate nelimitată, deoarece riscurile agregate sunt non-asigurabile, aşa
cum a demonstrat-o falimentul gigantului reasigurator american AIG.

C. Reducerea fiscalităţii este premisa redresării economice

Creşterea economică extraordinară cunoscută de Statele Unite şi, într-o măsură mai mică, de Europa
de Vest începând cu anii 1980, de care au beneficiat şi ţările din Europa de Est după căderea
comunismului, în special după anul 2000, a fost rezultatul „revoluţiei fiscale” din această perioadă, prin
care ratele marginale de impozitare au fost reduse într-o proporţie semnificativă, dând frâu liber iniţiativei
antreprenoriale. Doar creşterea economică din perioada 1995-2000 poate fi atribuită inovaţiei tehnologice,
care s-a concentrat în sectorul tehnologiei informaţiei.
Soluţia ieşirii din criză se impune de la sine: reducerea fiscalităţii, atât a taxelor şi impozitelor, cât
şi a deficitelor bugetare (în esenţă, nişte taxe viitoare), e calea sigură de a stimula creşterea
productivităţii, singurul lucru care contează. România a făcut paşi importanţi în această direcţie, odată
cu adoptarea cotei unice şi deschiderea comerţului extern, după integrarea în UE, însă multe bariere în
calea eficienţei economice încă aşteaptă să fie eliminate. Succesul este asigurat de reducerea taxele şi
eliminarea barierelor în calea comerţului internaţional şi a liberei circulaţii. Din nefericire în România, ca
şi SUA sau în alte ţări afectate de criză, există riscul ca politicienii să facă tot ce ştiu ei cel mai bine, şi
anume să crească cheltuielile guvernamentale şi să intervină tot mai mult în economie. Acest lucru ar fi o
greşeală şi, contrar retoricii oficiale, ar duce la stagnare economică, aşa cum s-a întâmplat în Mexic, după
criza din 1980, sau în Japonia, după criza din anii 1990.
Relansarea creşterii economice nu se poate face prin măsuri ad-hoc şi de suprafaţă, ci prin măsuri
durabile, temeinice şi predictibile, bazate pe o viziune de ansamblu.
România are nevoie de un program anti-criză real, lucid, responsabil şi eficace. Ieşirea din criză nu se
poate face decât prin soluţii economice şi sociale concrete.

38
 BIBLIOGRAFIE
I. ACTE NORMATIVE

1. Constituţia României, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003;

2. Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene din 26 iulie
1995, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. C 316 din 27 noiembrie 1995;
3. Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală (20.04.1962) şi Protocolul
adiţional.
4. Declaraţia universală a drepturilor omului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti,
2006.
5. Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Iaşi, Polirom, 1999.
6. Drepturile omului. Documente, Bucureşti, Themis Edit S.R.L, 1994.
7. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 23 iunie 2004 privind Doctrina naţională a
informaţiilor pentru securitate.
8. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr.36 din 5 aprilie 2002 privind Strategia
naţională de promovare şi combatere a terorismului.
9. Legea nr. 39/21.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
10. Legea nr.360/06.06.2002 privind Statutul Poliţistului cu modificările şi completările aduse de
Legea nr. 281/24.06.2003, O.U. nr.89/02.10.2003 şi Legea nr. 101/07.04.2004.
11. Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de
Integritate
12. Legea nr. 301/28.06.2004 privind Codul penal al României.
13. 18. Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate
14. Legea nr. 571 din 2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile ulterioare
15. Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
16. Legea 241 din data de 15.07.2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
17. Legea nr. 420/22.11.2006, pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea,
descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului
18. Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea şi funcţionarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de
Criminalitate Organizata si Terorism
19. Legea nr.535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului
20. Legea nr. 303/28.06.2004 privind statutul magistraţilor.
21. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor precum şi pentru instituirea
unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism
22. Legea nr. 304/28.06.2004 privind organizarea judiciară.
23. Legea nr. 682/19.12.2002 privind protecţia martorilor.
24. Legea nr. 78/08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
25. Legea nr.161 din 19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în domeniul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
26. Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Monitorul Oficial nr.305
din 09 mai 2002;
27. Legea nr.22/2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, Monitorul Oficial
nr.185 din 03 martie 2004;

39
 28. Legea nr.281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de Procedură Penală şi a unor legi
specifice;
29. Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior de Apărare a Ţării,
Monitorul Oficial nr.494 din 10 iulie 2002;
30. Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Monitorul Oficial nr.633
din 23 octombrie 2001;
31. Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Monitorul Oficial nr.1155 din 07
decembrie 2004;
32. Legea nr.571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din
alte unităţi care semnalează încălcări ale legii Legea nr.656/07.12.2002 pentru prevenirea şi sancţionarea
spălării banilor.
33. Legea nr.682/2002 privind asigurarea protecţiei martorilor.
34. Legea nr.227/2007-de aprobare şi completare a OUG nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi
adecavarea capitalului
35. O.G. nr. 175/1999 privind înfiinţarea Agenţiei pentru Organizarea Centrului Regional pentru
Prevenirea şi Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere (SECI).
36. O.G. nr. 46/1999 pentru participarea României la Grupul de State Împotriva Corupţiei (GRECO),
instituit prin Rezoluţia Consiliului Europei nr.(99)5,din 1 mai 1999.
37. O.U.G nr. 2001/15.11.2002 pentru crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării
Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în sud-estul Europei pentru Combaterea Criminalităţii
Transfrontaliere.
38. O.U.G. nr.99/2006-privind instituţiile de credit şi adecavarea capitalului
39. O.U.G. nr.53/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.656/2002
40. O.U.G. nr.25/2009- de completare şi modificare a O.U.G. nr.99/2006-privind instituţiile de credit
şi adecavarea capitalului
41. H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, cu
modificarile ulterioare
42. H.G. nr. 793 din 14 iulie 2005, cu completările si modificările ulterioare, privind aprobarea
Strategiei Naţionale de Luptă Antifraudă pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în
România
43. Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1250/6 din 22.09.2003 privind procedura transmiterii
de catre banci a situatiei conturilor inchise/deschise la Directia Generala a Tehnologiei Informatiei
44. Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 199 din 17.02.2003 pentru aprobarea Instructiunilor
privind prevenirea si combaterea spalarii banilor prin unitatile Trezoreriei statului
45. Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte. Vol
1-2, Bucureşti, Institutul Român pentru Drepturile Omului, 1997.
46. Protocolul la Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. C 313 din 23 octombrie
1996;
47. Protocol la Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene,
publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. C 221 din 19 iulie 1997;
48. Regulamentul privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (Regulament
2988/95), publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 312/1 din 18 decembrie 1995;
49. Strategia de Securitate Naţională a României, adoptată prin Hotărârea Parlamentului României
nr.36 din 18 decembrie 2001, Bucureşti, 2001

40
 50. Regulamentul nr. 11 din 28.09.2005 privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si a
finantarii actelor de terorism prin intermediul pietei de capital
51. Regulamentului nr.9 al Băncii Naţionale a României din 03.07.2008 privind cunoaşterea clientelei
în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului
52. Convenţia O.N.U. din anul 1988 împotriva traficului ilicit de narcotice şi substanţe halucinogene
(ratificată de România prin Legea nr. 118/1992)
53. Convenţia O.N.U. din anul 1999 privind suprimarea activităţilor de finanţare a terorismului
54. Convenţia O.N.U. din anul 2000 împotriva armei organizate transnaţionale (ratificată de România
prin Legea nr. 565/2002)
55. Convenţia O.N.U. din anul 2003 împotriva corupţiei (ratificată de România prin Legea nr.
365/2004)
56. Directiva nr. 91/308 din 10 iunie 1991, adoptată de Consiliul Comunităţilor Europene, referitoare
la prevenirea utilizării sistemului financiar pentru spălarea banilor
57. Directiva nr. 2001/97 CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 2
decembrie 2001, care modifică Directiva de mai sus (nr.91/308)
58. Directiva Parlamentului şi a Consiliului European cu privire la prevenirea utilizării sistemului
financiar în scopul spălării de bani şi al finanţării activităţilor teroriste, adoptată la 9 august 2005
59. Cele 40+9 Recomandări Speciale ale Grupului de Acţiune Financiară (G.A.F.I.)

II. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII

1. Costica Voicu, Alexandru Boroi, Dreptul penal al afacerilor, ediţia 3, Editura C.H.Beck,
Bucuresti, 2006;
2. Costică Voicu, Stefan Prună, Managementul organizaţional al poliţiei, Ed.Mediauno-Bucureşti,
2007
3. Costică Voicu - Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999
4. Costică Voicu şi colaboratorii - Drept penal al afacerilor, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003
5. M. Coşea – România subterană, Ed.Economică, Bucureşti, 2004
6. Costică Voicu, Georgeta Ştefania Ungureanu, Adriana Camelia Voicu - Investigarea criminalităţii
financiar-bancare – Editura Polipress, 2003, Bucureşti
7. Delphine Garcin, La repression de la fraude au prejudice du budget communitaire, La
documentation Francaise, Paris, 2004;
8. Lavinia Lefterache – Dreptul penal al afacerilor – o provocare pentru sistemul de drept, în R.D.P.
nr.2/2002
9. Ioan Dascălu şi colaboratorii, Poliţiile naţionale şi unificarea europeană, Ed. Grafoanaytis, Ploieşti
2007.
10. Ioan Dascălu, Costică Voicu - Frauda în domeniul financiar-bancar şi al pieţei de capital, Ed.Trei,
Bucureşti 2002.
11. Ioan Dascălu - Centrele financiare offshore, paradisurile fiscale şi secretul bancar, Ed.Argument.
Bucureşti 2001.
12. Marie-Christine Dupuis-Danon, Finance Criminelle, Ed. Presses Universitaires de France, 2004
13. Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, Drept institutional comunitar European, editia a V-a, Editura
Actami, Bucuresti, 2000;
14. Hurdubaie, Ioan - Cooperarea Judiciară Europeană, Vol. 2, Editura M.A.I., 2003

41
 15. Hurdubaie, Ioan - Spaţiul Penal Paneuropean din perspectiva Consiliului Europei, Editura
Universal Plan, Bucureşti, 1999
16. Jean-Marc Favret, Droit et pratique de I'Union europeenne, 4e edition, Gualiro editeur, EJA, Paris,
2003 ;
17. Louis Cartou, L 'Union Europeenne. 6e edition, Dalloz. Paris, 2006;
18. Jean de Maillard – Piaţa face legea sa, Paris, 2001
19. Ioan Melinescu, Irina Talianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării banilor, Editura
Imprimeria Naţională, Bucureşti, 2004
20. Miclea Damian, Combaterea crimei organizate – evoluţie, tipologii, legislaţie, particularităţi –
Curs, vol. 1 Ed. M.A.I.
21. Mireille Delmas-Marty, Corpus Juris portant dispositions penales pour la protection des interets
financiers de l'Union europeenne, Ed. Care Haymanus, Koln, Bonn, Munchen, 1998;
22. Mireille Delmas-Marty, J.A.E. Vervaele, La mise en oeuvre du Corpus Juris dans les Etats
Membres, Ed. Intersentia, Antwerp, Groningen, Oxford, 2000;
23. Mocuţa, Gheorghe - Criminalitatea Organizată şi Spălarea Banilor, Editura Noul Orfeu, Bucureşti,
2004
24. Nicolae Ghinea, Diţă Bondarici, Utilizarea frauduloasă a instrumentelor de plata -
Editura.Lucman-2005-Bucuresti;
25. Nicolae Ghinea, Mihail Marcoci, Bogdan Despescu, Societăţile comerciale şi criminalitatea
economico-financiară, Ed. Luxlibris Braşov, 2007.
26. Nicolae Ghinea, Managementul investigării fraudei care afectează interesele financiare ale Uniunii
Europene, Curs universitar, Ed. Sitech, 2008.Craiova;
27. Nicolae Ghinea, Constantin Bolboşanu, Dan Călinoiu, Spălarea banilor şi finanţarea terorismuui,
Ed. Phobos, Bucureşti, 2008.
28. Nicolae Ghinea, Mircea Pascu, Macrocriminalitatea economico-financiară, Ed.LVS Crepuscul,
Ploieşti,2008.
29. Nicolae Ghinea, Ioan Brîndaş, Managementul investigării infracţiunilor de corupţie, Ed. Durans,
Oradea, 2008
30. Nicolae Ghinea, Investigarea fraudelor-curs universitar, Ed. Sitech, 2008.Craiova;
31. Nicoleta Diaconu, Dreptul comunitar al comerţului, Editura Sylvi, Bucureşti, 2004;
32. Nigel Foster, EC Legislation, 15th Edition, Oxford University Press, 2004-2005;
33. Lygia, Negrier-Dormont şi colaboratorii, Introducere în criminologie aplicată, Editura Universul
Juridic, 2004
34. Philippe Manin, Droit constitutionel de I'Union Europeene, Paris, Edition A.Pedone, 2004;
35. Russel Allen, Lefter Cornelia, Bolboşanu Constantin, Prevenirea şi combaterea spălării banilor şi
a finanţării terorismului –Aspecte Teoretice şi Practice, Editura CN Imprimeria Naţională SA, Bucureşti,
2005
36. G.Ştefania Ungureanu – Criminologie, Ed.Timpolis, 2004
37. Vasile Dobrinoiu, William Brânză, Drept penal, partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2003;
38. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai,
Rodica Stănoiu, Victor Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. I, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1969;

42
 39. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai,
Rodica Stanoiu, Victor Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Editura Academiei
Romane, Bucuresti, 1972;
40. Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general, tratat. Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2002;
41. Voicu Costică - Acţiunile terorist-diversioniste şi implicaţiile acestora asupra securităţii naţionale
a României, Editura M.I., 1996.
42. Voicu Costică - Banii Murdari şi Crima Organizată, Editura Artprint, 1995.
43. Voicu Costică, Sandu Florin şi colectiv - Managementul organizaţiilor în domeniul ordinii
publice, vol. I şi II, Editura Ministerului de Interne, 2001.
44. Voicu Costică, Sandu Florin, Dascălu Ioan - Frauda în domeniul financiar-bancar şi al pieţei de
capital, Editura Trei, Bucureşti, 1998.
45. Burduş E., Căprărescu G., Fundamentele managementului organizational, Ed. Economică,
Bucureşri, 1999
46. Ph.Broyer – La nouvelle economie criminelle în volumul „Criminalitatea financiară”, Ed.
D’Organisation Paris, 2002
47. Constantinescu, Dan Anghel, Management, vol I şi II, Ed. Naţional, Bucureşti, 1998
48. Akerlof, George A. şi Robert J. Shiller. Animal Spirits: How Human Psychology Drives the
Economy şi Why It Matters for Global Capitalism, Princeton, N.J.: Princeton University Press, 2009
[Traducere în limba română de Monica Sibinescu, Spirite animale, Ed. Publica, Bucureşti, 2010.]
49. Almunia, Miguel, Agustin S. Benetrix, Barry Eichengreen, Kevin H. O'Rourke şi Gisela Rua,
„From Great Depression to Great Credit Crisis: Similarities, Differences and Lessons", material prezentat
la reuniunea a 50-a a Economic Policy Panel, organizată la Tilburg în Olanda, 23-24 octombrie 2009.
Online la http://www.econ.berkeley. edu/~eichengr/great_dep_great_cred_l 1 -09.pdf.
50. AREND, Lijphart, Modele ale democratiei, Editura Polirom, Iasi, 2000
51. Bagehot, Walter, Lombard Street: A Description of the Money Market, New York: E. P. Dutton,
1920.
52. Baldwin, Richard, coordonator, The Great Trade Collapse: Causes, Consequences şi Prospects,
publicaţie VoxEU.org, Londra: Center for Economic Policy Research, 2009. Online la
http://www.voxeu.org/ reports/great_trade_collapse.pdf.
53. Barbera, Robert J., The Cost of Capitalism: Understanding Market Mayhem and Stabilizing Our
Economic Future, New York: McGraw-Hill, 2009.
54. BARNES, R. Williams, LEDERBUR, Larry C., The New Regional Economies, Sage Publications
Inc., 1998;
55. Basel Committee on Banking Supervision, Review of the Differentiated Nature and Scope of
Financial Regulation: Key Issues and Recommendations, Basel, Elveţia: Banca pentru Decontări
Internaţionale, 2010.
56. Beber, Alessandro şi Marco Pagano, „Short-Selling Bans Around the World: Evidence from the
2007-09 Crisis", Material de studiu nr. 241, Centrul de studii economice şi financiare. Online la
http://www.csef. it/WP/wp241.pdf.
57. BENSON, Michelle, KUGLER, Jacek, “Power Parity, Democracy and the Severity of Internal
Violence”, The Journal of Conflict Resolution, 1998;
58. Bernanke, Ben S. (2004): The great moderation. BIS Review 12/2004.
59. Bernanke, Ben, „Nonmonetary Effects of the Financial Crisis in the Propagation of the Great
Depression", American Economic Review 73 (1983), pp. 257-76.

43
 60. BIS (2010): Annual Report 2009/10. Basel.
61. Blanchard, Olivier şi Gian Maria Milesi-Ferretti, „Global Imbalances: In Midstream?", Notă de
poziţie FMI, 22 decembrie 2009. Online la http://www.imf.org/external/pubs/ft/spn/2009/ spn0929.pdf.
62. BLUMBERG, Alex, How Credit Default Swaps Spread Financial Rot;
63. Blundell-Wignall, Adrian ş.a., The Financial Crisis: Reform and Exit Strategies. Paris: Organizaţia
pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, 2009. Online la http://www.oecd.org/datao-
ecd/55/47/43091457.pdf.
64. Bod, Péter Akos (2009): The Financial Landscape - Seen From a Converging Country. In: Otto
Hieronymi & Alexandre Vautravers (Editors): Globalization and the reform of the international banking
and monetary system. Palgrave Macmillan
65. Bordo, Michael D, „The Lender of Last Resort: Alternative Views and Historical Experience”,
Federal Reserve Bank of Richmond Economic Review 76 (1990), pp. 18-29.
66. Bordo, Michael D. & Landon-Lane, John (2010): The lessons from the banking panics in the
United States in the 1930s for the financial crisis of 2007-2008. NBER Working Paper 16365
67. Bordo, Michael D. şi Andrew Filardo, „Deflation in a Historical Perspective”, Material de studiu
nr. 186, Banca pentru Decontări Internationale, noiembrie 2005. Online la http://www.bis.org/publ/
workl86.pdf ?noframes=l.
68. Bordo, Michael D. şi Barry Eichengreen, coordonatori, A Retrospective on the Bretton Woods
System: Lessons for International Monetary Reform, Chicago: University of Chicago Press, 1993.
69. Bordo, Michael D. şi Harold James, „The Great Depression Analogy", Material de studiu nr.
15584, Biroul National de Cercetare Economică, decembrie 2009. Online la
http://www.nber.org/papers/wl5584.
70. Bordo, Michael D., Claudia Goldin şi Eugene N. White, coordonatori, The Defining Moment: The
Great Depression and the American Economy in the Twentieth Century, Chicago: University of Chicago
Press, 1998.
71. Bordo, Michael D., coordonator, Financial Crises, Aldershot, Hants., U.K. şi Brookfield, Vt.:
Edward Elgar Publishing, 1992.
72. Boyd, John H., Sungkyu Kwak şi Bruce D. Smith, „The Real Output Losses Associated with
Modern Banking Crises", Journal of Money, Credit şi Banking 37 (2005), pp. 97-99.
73. BRECHER, Michael, WILKENFELD, Jonathan, A Study of Crisis, Michigan University Press,
1997;
74. Bruner, Robert F. şi Sean D. Carr, The Panic of 1907: Lessons Learned from the Market's Perfect
Storm, Hoboken, N.J.: John Wiley and Sons, 2007.
75. Brunnermeier, Markus K. şi Lasse H. Pedersen, „Market Liquidity and Funding Liquidity",
Review of Financial Studies 22 (2009), pp. 2201-38.
76. Brunnermeier, Markus K., „Symposium: Early Stages of the Credit Crunch: Deciphering the
Liquidity and Credit Crunch 2007-2008", Journal of Economic Perspectives 23 (2009), pp. 77-100.
77. Brunnermeier, Markus K., Stefan Nagel şi Lasse H. Pedersen, „Carry Trades and Currency
Crashes", Material de studiu nr. 14473, Biroul National de Cercetare Economică, noiembrie 2008. Online
la http:// www.nber.org/papers/wl4473.
78. BRYDER, Alan, HÄNGGI, Heiner, Security Governance in Post-Conflict Peacebuilding, Geneva
Center for Democratic Control of Armed Forces (DCAF), 2005;
79. Caballero, Ricardo J., „The «Other» Imbalance and the Financial Crisis”, Material de studiu nr.
15636, Biroul Naţional de Cercetare Economică, ianuarie 2010. Online la
http://www.nber.org/papers/wl5636.

44
 80. Calomiris, Charles W. şi Larry Schweikart, „The Panic of 1857: Origins, Transmission, and
Containment”, Journal of Economic History 51 (1991), pp. 807-34.
81. Calomiris, Charles W., „Banking Crises and the Rules of the Game”, Material de studiu nr. 15403,
Biroul Naţional de Cercetare Economică, octombrie 2009. Online la http://www.nber.org/papers/wl5403.
82. Capie, Forrest şi Geoffrey E. Wood, coordonatori, Financial Crises and the World Banking
System, New York: St. Martin's Press, 1986.
83. Carone, G. et al. (2009): The EU's response to support the real economy during the economic
crisis: an overview of Member States' recovery measures. European Economy. Occasional Papers. 51.
July 2009. Brussels. 94 pp
84. Carpinschi, Anton , ,,Paradigma complexitatii si sistemul actiunii concrete” în volumul colectiv
Mentalitati si institutii, coordonat de Adrian Paul Iliescu, Editura Ars Docendi, Bucuresti 2002
85. Carpinschi, Anton si Cristian Bocancea, Ştiinta politicului. Tratat, Editura Universitatii
,,Al.I.Cuza”, Iasi, 1998
86. Case, Karl E. şi Robert J. Shiller, „Is There a Bubble in the Housing Market?”, Brookings Papers
on Economic Activity 2 (2003), pp. 299-362.
87. Case, Karl E., John M. Quigley şi Robert J. Shiller, „Comparing Wealth Effects: The Stock
Market versus the Housing Market”, Advances in Macroeconomics 5 (2005), pp. 1-34.
88. Cassidy, John, How Markets Fail: The Logic of Economic Calamities, New York: Farrar, Straus
and Giroux, 2009.
89. Charles de Montesquieu, Spiritul Legilor, vol. I, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1964, p.195
90. Cihâk, Martin şi Erlend W. Nier, „The Need for Special Resolution Regimes for Financial
Institutions”, VoxEU.org, 7 ianuarie 2010. Online la http://www.voxeu.org/index.php?q= node/4446.
91. Colectiv, “Securitatea naţională, integrarea euroatlantică şi europeană (I)”, Colocviu strategic, nr.
2/2004;
92. Cooper, George, The Origin of Financial Crises: Central Banks, Credit Bubbles, and the Efficient
Market Fallacy, New York: Vintage, 2008.
93. Cottarelli, Carlo şi Jose Vinals, „A Strategy for Renormalizing Fiscal and Monetary Policies in
Advanced Economies”, Notă de poziţie FMI, 22 septembrie 2009. Online la
http://www.imf.org/external/pubs/ft/ spn/2009/spn0922.pdf.
94. Crawford, Neta, The Financial Crisis and 9/11, Foreign Policy In Focus, October 29, 2008;
95. Crotty, James, „Structural Causes of the Global Financial Crisis: A Criticai Assessment of the
'New Financial Architecture”, Cambridge Journal of Economics 33 (2009), pp. 563-80.
96. Csaba, Lâszlo (2009): Unintended Consequences of Crisis Management. Zeitschrift für Staats-
und Europawissenschaften (ZSE) No. 3-4.
97. Das, Satyajit, Traders, Guns, and Money: Knowns and Unknowns in the Dazzling World of
Derivatives, Upper Saddle River, N.J.: Financial Times Press, 2006.
98. Dawson, Frank Griffith, The First Latin American Debt Crisis: The City of London and the 1822-
1825 Loan Bubble, New Haven, Conn.: Yale University Press, 1990.
99. DeLong, J. Bradford, „Financial Crises in the 1890s and the 1990s: Must History Repeat?”,
Brookings Papers on Economic Activity 2 (1999), pp. 253-94.
100. Desai, Padma, Financial Crises, Contagion, and Containment, Princeton, N.J.: Princeton
University Press, 2003.
101. Diamond, Douglas W. şi Philip H. Dybvig, „Bank Runs, Deposit Insurance, and Liquidity",
Journal of Political Economy 91 (1983), pp. 401-19.

45
102. Dooley, Michael P. & Folkerts-Landau, David & Garber, Peter M. (2009): Bretton Woods II still
defines the international monetary system. NBER Working Paper Series 14731
103. Draghi, Mario, „Combating the Global Financial Crisis: The Role of International Cooperation”,
Conferinţă la Autoritatea Monetară Hong Kong, Hong Kong, 16 decembrie 2008. Online la
http://www.bis.org/ review/r081218b.pdf.
104. E.W.Burgess, Leonard S.Cottrell, Jr.: Predicting Adjustment în Marriage, N.Y., Prentice Hall,
1938.
105. Economicá, ianuarie 2010. Online la http://www.nber.org/papers/ wl5639.
106. Eichengreen, Barry şi Kevin H. O'Rourke, „A Tale of Two Depressions”, publicaţie VoxEU.org
din data de 1 septembrie 2009 şi editorial ori¬ginal din data de 6 aprilie 2009. Online la
http://www.voxeu.org/ index.php?q=node/3421.
107. Eichengreen, Barry şi Richard Portes, „The Anatomy of Financial Crises", capitol în volumul
semnat de Richard Portes şi Alexander K. Swoboda, coordonatori, Threats to International Financial
Stability, Londra: Cambridge University Press, 1987, pp. 10-58.
108. Eichengreen, Barry, „Out of the Box Thoughts about the International Financial Architecture",
Material de studiu nr. 09/116, FMI, mai 2009. Online la
http://www.imf.org/external/pubs/ft/wp/2009/wp09116.pdf.
109. Eichengreen, Barry, „Sterling's Past, Dollar's Future: Historical Perspectives on Reserve Currency
Competition", Prelegere la Societatea de Istorie Economică, Leicester, U.K., 10 aprilie 2005. Online
la http://www.econ.berkeley.edu/~eichengr/research/tawney_ Iecture2apr29-05.pdf.
110. European Union (2009): Economic Crisis in Europe. Causes, Consequences and Responses.
European Economy No.7/2009
111. Eurostat (2010): News release. Provision of deficit and debt data for 2009 (22 April 2010.)
112. Felton, Andrew şi Carmen M. Reinhart, coordonatori, The First Global Financial Crisis of the 21st
Century, publicaţie VoxEU.org. Londra: Centre for Economic Policy Research, 2008. Online la
http://www. voxeu.org/index.php?q=node/4077.
113. Felton, Andrew şi Carmen M. Reinhart, coordonatori, The First Global Financial Crisis of the 21st
Century: Part II June-December 2008, publi¬caţie VoxEU.org. Londra: Centre for Economic Policy
Research, 2009. Online la http://www.voxeu.org/index.php?q=node/3079.
114. Felton, Andrew, Reinhart, Carmen M., The First Global Financial Crisis of the 21st Century,
VoxEU.org;
115. Ferguson, Niall, The Ascent of Money: A Financial History of the World, New York: Penguin
Press, 2008.
116. Fisher, Irving, „The Debt-Deflation Theory of Great Depressions”, Econometrica 1 (1933), pp.
337-57.
117. Fox, Justin, The Myth of the Rational Market: A History of Risk, Reward, and Delusion on Wall
Street, New York: Harper Business, 2009.
118. Frank, Nathaniel şi Heiko Hesse, „Financial Spillovers to Emerging Markets During the Global
Financial Crisis”, Material de studiu nr. 09/104, FMI, mai 2009. Online la
http://imf.org/external/pubs/ft/ wp/2009/wp09104.pdf.
119. Friedman, Milton şi Anna J. Schwartz, A Monetary History of the United States, 1867-1960,
Princeton, N.J.: Princeton University Press, 1963.
120. Frunzeti, Teodor, „Gestionarea crizelor în Războiul rece”, Lumea militară, nr. 1/2006;
121. Galbraith, John Kenneth, The Great Crash, 1929, Boston: Houghton Mifflin, 1954.

46
122. Geanakoplos, John, „The Leverage Cycle”, Material de analiză nr. 1715, Cowles Foundation, iulie
2009. Online la http://cowles.econ.yale. edu/P/cd/dl7a/dl715.pdf.
123. Ghosh, Artish R. ş.a., „Coping with the Crisis: Policy Options for Emerging Market Countries",
Notă de poziţie FMI, 23 aprilie 2009. Online la http://imf.org/external/pubs/ft/spn/2009/spn0908.pdf.
124. Ghosh, B. N., coordonator, Global Financial Crises and Reforms: Cases and Caveats, Londra:
Routledge, 2001.
125. Gorton, Gary, „Banking Panics and Business Cycles", Oxford Economic Papers 40 (1988), pp.
751-81.
126. Gorton, Gary, „Slapped in the Face by the Invisible Hand: Banking and the Panic of 2007",
Prelegere susţinută la Conferinţa „Inovarea finan¬ciară şi crizele", Federal Reserve Bank of Atlanta,
11-13 mai 2009. Online la http://www.frbatlanta.org/news/conferen/09fmc/gorton. pdf.
127. Gross, Daniel, Pop Why Bubbles Are Great for the Economy, New York: Harper Business, 2007.
128. Gylfason, Thorvaldur & Holmström, Bengt & Korkman, Sixten & Söderström, Hans Tson &
Vihriälä, Vesa (2010): Nordics in Global Crisis. Vulnerability and resilience. The Research Institute
of the Finnish Economy (ETLA)
129. HAAS, Richard N., LITAN, Robert E., Globalization and its Discontents: Navigating the Dangers
of a Tangled World, Foreign Affairs, May-June 1998;
130. Haldane, Andrew G, „Rethinking the Financial Network", Discurs sus¬ţinut pentru Asociaţia
Studenţilor la Finanţe, Amsterdam, aprilie 2009. Online la
http://www.bankofengland.co.uk/publications/spee- ches/2009/speech386.pdf.
131. HOLSTI, Ole Rudolf, Crisis Escalation War, McGill Queens University Press, 1972;
132. http://confinder.richmond.edu/
133. http://tcnbp.tripod.com/indexi.htm
134. http://www.findlaw.com/01topics/06constitutional/03forconst/
135. http://www.lib.umich.edu/govdocs/forcons.html
136. http://www.yale.edu/lawweb/avalon/usconst.htm
137. Huang, Rocco şi Lev Ratnovski, „The Dark Side of Bank Wholesale Funding", Material de studiu
nr. 09-3, Federal Reserve Bank of Philadelphia, noiembrie 2008. Online la
http://www.philadelphiafed. org/research-and-data/publications/working-papers/2009/wp09-3.pdf.
138. Hubbard, R. Glenn, coordonator, Financial Markets and Financial Crises, Chicago: University of
Chicago Press, 1991.
139. Hunter, William C., George G. Kaufman şi Michael Pomerleano, coor¬donatori, Asset Price
Bubbles: The Implications for Monetary, Regulatory, and International Policies, Cambridge, Mass.:
MIT Press, 2003.
140. International Monetary Fund (2010): World Economic Outlook - Rebalancing Growth.
Washington DC. April 2010
141. International Monetary Fund, Global Financial Stability Report: Responding to the Financial
Crisis and Measuring Systemic Risk, Washington, D.C.: IMF, 2009. Online la
http://www.imf.org/external/pubs/ft/gfsr/2009/ 01/pdf/text.pdf.
142. Izquierdo, Alejandro şi Ernesto Talvi, „A Stability Pact â la Maastricht for Emerging Markets",
VoxEU.org, 12 decembrie 2009. Online la http://www.voxeu.org/index.php?q=node/4360.
143. Jenkinson, Nigel, „Ratings in Structured Finance: What Went Wrong and What Can Be Done to
Address Shortcomings?", Material nr. 32 al Comitetului pentru sistemul financiar global, iulie 2008.
Online la http://www.bis.org/publ/cgfs32.pdf?noframes=l.

47
144. Jorion, Philippe şi Gaiyan Zhang, „Credit Contagion from Counterparty Risk", Journal of Finance
64 (2009), pp. 2053-87.
145. Kaminsky, Graciela L. şi Carmen M. Reinhart, „On Crises, Contagion, and Confusion”, Journal of
International Economics 51 (2000), pp. 145-68.
146. Kaminsky, Graciela L., Carmen M. Reinhart şi Carlos A. Vegh, „The Unholy Trinity of Financial
Contagion", Journal of Economic Perspectives 17 (2003), pp. 51-74.
147. Kaufman, Henry, The Road to Financial Reformation: Warnings, Consequences, Reforms,
Hoboken, N.J.: John Wiley and Sons, 2009.
148. Keohane, Robert O., NYE, Joseph, Transnational Relations and World Politics, Harvard
University Press, 1971;
149. Keynes, John Maynard, The General Theory of Employment, Interest, and Money, New York:
Harcourt, Brace, and World, 1936 [Traducere în limba română de Corina Mădălina Haita, Teoria
generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor, Ed. Publica, Bucureşti, 2009.]
150. Kindleberger, Charles P. şi Jean-Pierre Laffargue, coordonatori, Financial Crises: Theory, History,
and Policy. Cambridge, U.K.: Cambridge University Press, 1982.
151. Kindleberger, Charles P., Manias, Panics, and Crashes: A History of Financial Crises, New York:
Basic Books, 1978.
152. Kindleberger, Charles P., The World in Depression, 1929-1939, Berkeley: University of
California Press, 1986.
153. KING, Gary, Robert Keohane, Sidney Verba, Fundamentele cercetarii sociale, Editura Polirom,
Iasi, 2000
154. Klyuev, Vladimir, Phil de Imus şi Krishna Srinivasan, „Unconventional Choices for
Unconventional Times: Credit and Quantitative Easing in Advanced Economies”, Notă de poziţie
FMI, 4 noiembrie 2009. Online la http://www.imf.org/external/pubs/ft/spn/2009/spn 0927. pdf.
155. Knight, Frank H., Risk, Uncertainty, and Profit, Boston: Houghton Mifflin, 1921.
156. Krugman, Paul (2009): How Did Economists Get it So Wrong? The New York Times, September
6.
157. Krugman, Paul, „How Did Economists Get It So Wrong?”, New York Times Magazine, 2
septembrie 2009.
158. Krugman, Paul, The Return of Depression Economics and the Crisis of2008, New York: W. W.
Norton, 2008 [Traducere în limba română de Smaranda Nistor, întoarcerea economiei declinului şi
criza din 2008, Ed. Publica, Bucureşti, 2009.]
159. Laeven, Luc şi Thomas Laryea, „Principles of Household Debt Restructuring", Notă de poziţie
FMI, 26 iunie 2009. Online la http:// www.imf.org/external/pubs/ft/spn/2009/spn0915.pdf.
160. Landier, Augustin şi Kenichi Ueda, „The Economics of Debt Restructuring: Understanding the
Options”, Notă de poziţie FMI, 5 iunie 2009. Online la
https://www.imf.org/external/pubs/ft/spn/2009/spn0912. pdf.
161. Lepler, Jessica, „The Pressure of 1836: Interpreting Atlantic Bank Wars", material nepublicat.
162. Lijphart, Arend, Comparative Politics and the Comparative Method, în "The American Political
Science Review”
163. Lijphart, Arend, Democratia în societatile plurale, Editura Polirom, Iasi, 2002
164. Lijphart, Arend, Democratii. Modele de guvernare majoritara si consensuala în douazeci si una de
tari, Editura Sigma, Chisinau, 1999
165. Lijphart, Arend, Modele ale democratiei. Forme de guvernare si functionare în treizeci si sase de
tari, Editura Polirom, Iasi, 2000

48
166. Lo, Andrew W. şi A. Craig MacKinlay, A Non-Random Walk Down Wall Street, Princeton, N.J.:
Princeton University Press, 1999.
167. Lohr, Steve, In Modellimg Risk, the Human Factor Was Left Out, The New York Times,
November 4, 2008;
168. Lucas, R. E. (2003),: Macroeconomic Priorities. American Economic Review, Vol. 93, No. 1
(Mar., 2003), pp. 1-14.
169. Mackay, Charles, Memoirs of Extraordinary Popular Delusions and the Madness of Crowds,
Londra: National Illustrated Library, 1852.
170. Mallaby, Sebastian, The Reluctant Imperialist: Terrorism, Failed States and the Case for American
Empire, Foreign Affairs, March/April 2002;
171. Mankiw, Gregory, Macroeconomics, Worth Publishers, 2003;
172. Marichal, Carlos, A Century of Debt Crises in Latin America: From Independence to the Great
Depression, 1820-1930, Princeton, N.J.: Princeton University Press, 1989.
173. Markwat, Thijs, Erik Kole şi Dick van Dijk, „Contagion as a Domino Effect in Global Stock
Markets", journal of Banking and Finance 33 (2009), pp. 1996-2012.
174. Marshall, Monty G., GURR, Ted Robert, Peace and Conflict 2005: A Global Survey of Armed
Conflicts, Self-Determination Movements and Democracy, Center for International Development,
2005;
175. Miller, Marcus, Paul Weller şi Lei Zhang, „Moral Hazard and the US Stock Market: Analysing the
'Greenspan Put'", Economic Journal 112 (2002), pp. C171-86.
176. Minsky, Hyman P., Can "It" Happen Again? Essays on Instability and Finance, Armonk, N.Y.: M.
E. Sharpe, 1982.
177. Minsky, Hyman P., John Maynard Keynes, New York: Columbia University Press, 1975.
178. Minsky, Hyman P., Stabilizing an Unstable Economy, New York: McGraw-Hill, 2008.
179. Mishkin, Frederic S., „Anatomy of a Financial Crisis", Journal of Evolutionary Economics 2
(1992), pp. 115-30.
180. MOISI, Dominique, The Geopolitics of Emotion. How Cultures of Fear, Humiliation and Hope
Are Reshaping the World, Doubleday, 2009;
181. Morris, Charles R., The Trillion Dollar Meltdown: Easy Money, High Rollers, and the Great
Credit Crash, New York: Public Affairs, 2008.
182. Mureşan, Doina, Influenţa performanţelor economice asupra securităţii naţionale, Prelegere la
cursul introductiv al Colegiului Naţional de Apărare, seria XX, 10 noiembrie 2008;
183. Neal, Larry D. şi Marc Weidenmier, „Crises in the Global Economy from Tulips to Today:
Contagion and Consequences", în volumul semnat de Michael D. Bordo, Alan M. Taylor şi Jeffrey G.
Williamson, coordonatori, Globalization in Historical Perspective, Chicago: University of Chicago
Press, 2003.
184. Nicolăescu, Gheorghe, Gestionarea crizelor politico-militare, Ed. Top Form, Colecţia
GeoStrategie, Bucureşti, 2003;
185. NORRIS, Floyd, A New Kind of Bank Run Test Old Safeguards, The New York Times, August
10, 2008;
186. Obstfeld, Maurice şi Kenneth Rogoff, „The Unsustainable US Current Account Position
Revisited", Material de studiu nr. 10869 al Biroului Naţional de Cercetare Economică, noiembrie
2004. Online la http:// www.nber.org/papers/wl0869.

49
187. Obstfeld, Maurice, Jay C. Shambaugh şi Alan M. Taylor, „Financial Instability, Reserves, and
Central Bank Swap Lines in the Panic of 2008", Material de studiu nr. 14826 al Biroului Naţional de
Cercetare Economică, martie 2009. Online la http://www.nber.org/papers/ wl4826.
188. Papadia, Francesco, „Central Bank Operations in Response to the Financial Turmoil", Material nr.
31 al Comitetului pentru sistemul financiar global, iulie 2008. Online la
http://www.bis.org/publ/cgfs31. pdf?noframes=l.
189. Pennings, Paul, Hans Keman si Jan Kleinnijenhuis, Doing Research in Political Science, SAGE
Publications, 1999
190. Philip Cowan, Mavis Hetherington, Family Transitions, New Jersey, Lawrence Erlbaum
Associates, 1991, p.247.
191. Philippon, Thomas şi Ariell Reshef, „Wages and Human Capital in the U.S. Financial Industry:
1909-2006", Material de studiu nr. 14644 al Biroului Naţional de Cercetare Economică, ianuarie
2009. Online la http://www.nber.org/papers/wl4644.
192. Purnanandam, Amiyatosh K., „Originate-to-Distribute Model and the Sub-Prime Mortgage
Crisis", material prezentat în cadrul adunării anuale a Asociaţiei Americane de Finanţe, 18 septembrie
2009, Atlanta, Georgia.
193. Rajan, Raghuram G., „Bankers' Pay Is Deeply Flawed", Financial Times, 8 ianuarie 2008.
194. Rajan, Raghuram G., „Has Financial Development Made the World Riskier?”, Material de studiu
nr. 11728 al Biroului Naţional de Cercetare Economică, noiembrie 2005. Online la http://www.nber.
org/papers/wll728. Publicat ulterior sub titlul „Has Finance Made the World Riskier?", European
Financial Management 12 (2006), pp. 499-533.
195. Rădoi, Mireille, Securitatea umană – veriga integratoare, Prelegere la cursul introductiv al
Colegiului Naţional de Apărare, seria XX, 6 noiembrie 2008.
196. Reinhart, Carmen M & Rogoff, Kenneth S. (2009b): The Aftermath of Financial Crises. NBER.
Working Paper 14656. January 2009.
197. Reinhart, Carmen M. & Rogoff, Kenneth S. (2009a): This Time Is Different: Eight Centuries of
Financial Folly. Princeton University Press
198. Reinhart, Carmen M. Kenneth S. Rogoff, „Is the 2007 US Sub-prime Financial Crisis So
Different? An International Historical Comparison", American Economic Review 98 (2008), pp. 339-
44.
199. Reinhart, Carmen M. Kenneth S. Rogoff, This Time Is Different: Eight Centuries of Financial
Folly, Princeton, N.J.: Princeton University Press, 2009.
200. Reinhart, Carmen M. şi Kenneth S. Rogoff, „Growth in a Time of Debt", Material de studiu nr.
15639 al Biroului Naţional de Cercetare
201. Richardson, Vernon J. §i James F. Waegelein, „The Influence of Long-Term Performance Plans
on Earnings Management and Firm Performance", Review of Quantitative Finance and Accounting
18, no. 2 (martie 2002), pp. 161-83.
202. Richter, Paul, Economic Crisis Brings Security Risks, Los Angeles Times, October 27, 2008;
203. Ritholtz, Barry, Bailout Nation: How Greed and Easy Money Corrupted Wall Street and Shook
the World Economy, Hoboken, N.J.: John Wiley and Sons, 2009.
204. Robert A.Angel, The Family Encounters the Depression, în Social Science Studies, Univ. of
Chicago Press, XXXV.
205. Rockoff, Hugh, „Walter Bagehot and the Theory of Central Banking", in volumul semnat de
Forrest Capie si Geoffrey E. Wood, coordonatori, Financial Crises and the World Banking System,
London: Macmillan, 1986.

50
206. Rogers, Paul, The Financial Crisis and Sustainable Security, Oxford Research Group,
International Security Monthly Briefing, September, 2008;
207. Rose, Andrew K. §i Mark M. Spiegel, „Cross-Country Causes and Consequences of the 2008
Crisis: International Linkages and American Exposure", Centrul pentru cercetarea politicilor
economi¬ce, material de analiza nr. 7466. Online la http://www.cepr.org/pubs/ dps/DP7466.asp.
208. Roubini Global Economics, 2010 Global Economic Outlook, februarie 201OJ. Disponibil pentru
abonaţi la http://www.roubini.com.
209. Roubini, Nouriel şi Brad Setser, „The US as a Net Debtor: Thee Sustainability of the US External
Imbalances", noiembrie 2004. Onlinee la http://pages.stern.nyu.edu/~nroubini/papers/Roubini-
Setser— US-External-Imbalances.pdf.
210. Roubini, Nouriel şi Brad Setser, Bailouts or Bail-Ins? Responding to FinanciaU Crises in
Emerging Economies, Washington, D.C.: Institute forr International Economics, 2004.
211. Roubini, Nouriel şi Christian Menegatti, „Vulnerabilities in Central and 3 Southern Europe", 6
iunie 2006. Online la http://www.roubini.eom/V analysis/38622.php.
212. Roubini, Nouriel, „The Biggest Slump in U.S. Housing in the Last 40 Years ... or 53 Years?", 23
august 2006. Online la http://www.roubini. com/analysis/38718.php.
213. Roubini, Nouriel, „The Coming Financial Pandemic", Foreign Policy, 19 februarie 2009. Online la
http://www.foreignpolicy.com/arti- cles/2009/02/19/the_coming_fi nancial_pandemic.
214. Roubini, Nouriel, „The Rising Risk of a Systemic Financial Meltdown: The Twelve Steps to
Disaster", 5 februarie 2008. Online la http:// www.roubini.com/analysis/44763.php.
215. Roubini, Nouriel, „The Risk of a U.S. Hard Landing and Implications for the Global Economy
and Financial Markets", discurs la FMI, Washington, D.C., 13 septembrie 2007. Online la
http://www.imf.org/ external/np/tr/2007/tr070913.htm.
216. Roubini, Nouriel, „Why Central Banks Should Burst Bubbles", International Finance 9 (2006), pp.
87-107.
217. Roubini, Nouriel, „Why China Should Abandon Its Dollar Peg", International Finance 10 (2007),
pp. 71-89.
218. Roubini, Nouriel, Elisa Parisi-Capone şi Christian Menegatti, „Growth/i Differentials in the EMU:
Facts and Considerations", 1 iunie 2007... Online la http://www.roubini.com/analysis/44809.php.
219. Roubini, Nouriel,Mihm Stephen, ,,Economia crizelor-curs fulger despre viitorul finanţelor”
Penguin Group(USA) Inc, 2010
220. Sartori, Giovanni, ,,Comparing, Miscomparing and the Comparative Method”, în Comparing
Nations. Concepts, Strategies, Substance editat de Mattei Dogan si Ali Kazancigil, Blackwell, 1994
221. Schularick, Moritz şi Alan M. Taylor, „Credit Booms Gone Bust: Monetary/ Policy, Leverage
Cycles and Financial Crises, 1870-2008”, Materiali de studiu nr. 15512, Biroul Naţional de Cercetare
Economică, noiem¬brie 2009. Online la http://www.nber.org/papers/wl5512.
222. Schumpeter, Joseph Alois, Capitalism, Socialism, and Democracy, Londra:i: Routledge, 2006.
223. Schwartz, Anna J., „Real and Pseudo-Financial Crises", în volumul sem¬nat de Forrest Capie şi
Geoffrey E. Wood, coordonatori, Financiad Crises and the World Banking System, Londra:
Macmillan, 1986.
224. Shiller, Robert J., „From Efficient Markets Theory to Behavioral Finance"/, Journal of Economic
Perspectives 17 (2003), pp. 83-104.
225. Shiller, Robert J., Irrational Exuberance, Princeton, N.J.: Princetom University Press, 2000.
226. Shiller, Robert J., The Subprime Solution: How Today's Global Financial Cristis Happened, and
What to Do about It, Princeton, N.J.: Princeton University^ Press, 2008.

51
227. Shiller, Robert, Challenging the Crowds In Whispers, Not Shouts, The New York Times,
November 1, 2008;
228. Shim, Ilhyock şi Goetz von Peter, „Distress Selling and Asset Market* Feedback", Material de
studiu nr. 229, Banca pentru Decontăm Internaţionale, iunie 2007. Online la http://www.bis.org/pubU/
work229.pdf ?noframes=l.
229. Shleifer, Andrei, Inefficient Markets: An Introduction to Behavioral Finance, Oxford University
Press, New York, 1999;
230. Silber, William L., When Washington Shut Down Wall Street: The Great Financial Crisis and the
Origins of America's Monetary Supremacy, Princeton, N.J.: Princeton University Press, 2007.
231. Situri accesate:
232. Snyder, Scott, Solomon, Richard H., Beyond the Asian Financial Crisis: Challenges and
Opportunities for US Leadership, United States Institute of Peace, Special Report, nr.29, April 1998
233. Sobel, Robert, Panic on Wall Street: A History of America's Financial Disasters, New York:
Collier, 1968.
234. Sorkin, Andrew Ross, Too Big to Fail: The Inside Story of How Wall Street and Washington
Fought to Save the Financial System from Crisis-and Themselves, New York: Viking, 2009.
235. Sornette, Didier §i Ryan Woodard, „Financial Bubbles, Real Estate Bubbles, Derivative Bubbles,
and the Financial and Economic Crisis”, Material nr. 09-15 al Institutului Elvetian de Analizâ
Financiarâ, 20 mai 2009. Online la http://arxiv.org/PS_cache/arxiv/ pdf/0905/0905.0220vl .pdf.
236. Soros, George, The New Paradigm for Financial Markets: The Credit Crisis of 2008 and What It
Means, New York: Public Affairs, 2008.
237. Sperling, James, Kirchner, Emil, Economic Security and the Problem of Cooperation in Post-Cold
War Europe, Review of International Studies, vol.24, Number 2, April 1998;
238. Stiglitz, Joseph, Freefall: America, Free Markets and the Sinking of the World Economy, New
York: W.W. Norton, 2010.
239. Sylla, Richard, „Monetary Innovation and Crises in American Economic History", în volumul
semnat de Paul Wachtel, coordonator, Crises in the Economic and Financial Structure, Lexington,
Mass.: D.C. Heath, 1982.
240. Taleb, Nassim Nicholas, The Black Swan: The Impact of the Highly Improbable, New York:
Random House, 2007.
241. Temin, Peter, Did Monetary Forces Cause the Great Depression?, New York: W. W. Norton,
1976.
242. Teresa M.Cooney, Peter Uhlenberg, Changes in Work-Family Connections, in Journal of Family
Issues vol.12, No.1, March 1991.
243. Tett, Gillian, Fool's Gold: How the Bold Dream of a Small Tribe at /. P. Morgan Was Corrupted
by Wall Street Greed and Unleashed a Catastrophe, New York: Free Press, 2009.
244. Tockman, Christine, The Asian Financial Crisis of 1997–1998: Adapting U.S. Intelligence and
Policy-Making to the Challenges of Global Economics, Institute for the Study of Diplomacy, Edmund
A. Walsh School of Foreign Service, Georgetown University
245. Trichet, Jean-Claude (2010): Central banking in uncertain times - conviction and responsibility.
BIS Review No 111 .1 September
246. Tymoigne, Éric, „Securitization, Deregulation, Economic Stability, and Financial Crisis, Parts I
and II", Materialele de studiu nr. 573.1 §i 573.2, Institutul de Economie Levy, august 2009.
247. Vile, M.J.C. , Constitutionalism and the separation of powers, Liberty Fund, Indianapolis, 1998

52
 248. VoxEU.org., The Global Crisis Debate, 2009. Online la http://www.voxeu.
org/index.php?q=node/2824.
249. Warrick, Joby, Experts See Security Risks in Downturn, Washington Post, November 15, 2008;
250. Wheelock, David C. §i Paul W. Wilson, „Why Do Banks Disappear? The Determinants of U.S.
Bank Failures and Acquisitions", Review of Economics and Statistics 82 (2000), pp. 127-38.
251. White, Eugene N., coordonator, Crashes and Panics: The Lessons from History, Homewood, 111.:
Business One Irwin, 1990.
252. Williams, John Allen, The Financial Crisis and U.S. Military Policy, Special Report: The Global
Economic Crisis and US National Strategy, National Strategy Forum, November 24, 2008;

III. STUDII. ARTICOLE

1. Alexandu Boroi, Norel Neagu, Armonizarea legislaţiei penale romăne cu legislaţia europeană în
materie de corupţie. în Dreptul nr. 4 /2003;
2. Valerică Dabu, A.M. Guşanu, Reflecţii asupra legii pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor, RDP, nr.4/2001
3. Anca Jurma, Raspunderea penala a persoanei juridice, în Revista de drept penal nr. 1/2003;
4. Anne Weyembergh, Les jurisdictions beiges et le mandat d'arret europeen. în Revista Eucrim nr.1-
2, 2006;
5. George Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, în R.D.P. nr. 3/1997
6. Carlos Gomez-Jara Diez, European Arrest Warrant and the Principle of Mutual Recognition, în
Revista Eucrim nr.1-2, 2006;
7. Christine van den Wyngaert, Corpus Juris, European Public Prosecutor and National" Trials for
Eurocrime: is there a need for a European Pre-Trial Chamber?, în Revista Agon nr. 24,1999.
8. Daniel Flore, Eurojust ou Minister public europeen: un choix de politique criminelle, în Revista
Agon nr.28, 2000;
9. Diemut R. Theato, Bilan et perspectives en matiere de protection des interets financiers de I'Union
Europeenne, Agon nr.25. decembrie 1999;
10. Dorin Ciuncan, Procurorul european antifraudă, în RDP nr.4/2003;
11. Doltu Ion, Natura juridică şi efectele actelor premergătoare, în Revista Dreptul, nr.10/2003
12. Dyonisios D. Spinellis, Ten years of efforts for an effective protection of the financial interests of
the European Union, în Agon nr.25, decembrie 1999;
13. Fabienne Bultot. Les obligations des organismes financiers dans la lutte contre le blanchiment de
capitaux, în Revista Agon nr.26. 2000;
14. Liviu Herghelegiu, Investigator sub acoperire, în Revista de Drept Penal, nr. 2/2005
15. George Antoniu, Dreptul penal şi integrarea europeană, în Revista de Drept Penal nr.3/2001;
16. George Antoniu, Eroarea de drept penal, în Revista de Drept Penal nr. 1, 1994;
17. George Antoniu, Ocrotirea procesual-penala a intereselor financiare ale Uniunii Europene, în
Revista de Drept Penal nr.4/2002;
18. George Antoniu, Protectia penală a intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, în Revista
de Drept Penal nr.2/2002;
19. J. C. Fourgoux, Un espace judiciaire contre la fraude communautaire: un corpus juris entre reve et
realite, D.I 997, Chron.349, (nr.40);
20. Jules Messinne, Livre vert de la Commission Europeenne sur la protection des interets financiers
communautaires et la creation d'un procureur europeen, în Revista Agon nr.37, 2002;

53