THEODOR W.

ADORNO

Jargonul autenticității

Adorno02.indd 1 7/21/2015 3:02:03 PM

 Această carte a apărut cu sprijinul oferit de TRADUKI, o reţea pentru promovarea
literaturii din care fac parte: Ministerul Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri
Externe al Republicii Austria, Ministerul Afacerilor Externe din Republica Federală
Germania, Fundaţia Culturală Elveţiană Pro Helvetia, Cancelaria Federală a
Republicii Austria, KulturKontakt Austria, Goethe-Institut, Agenţia Slovenă de
Carte JAK, Ministerul Culturii din Republica Croaţia, Resortul pentru Cultură al
guvernului Principatului Liechtenstein, Fundaţia Culturală Liechtenstein, Ministerul
Culturii din Republica Albania, Ministerul Culturii și Informației din Republica
Serbia, Ministerul Culturii din România şi Fundaţia S. Fischer.

Colecția:
Angelus Novus

Coordonatori:
ANDREI STATE
ALEX CISTELECAN

T H E O D O R W. A D O R O N O
Jargon der Eigentlichkeit. Zur deutschen Ideologie
© Suhrkamp Verlag Frankfurt am Main 1970
© of the translation: S. Fischer Foundation by order of TRADUKI
© TACT, 2015, pentru versiunea în limba română

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

ADORNO, THEODOR W.
Jargonul autenticității / Theodor W. Adorno;
trad., postf. și note: Christian Ferencz-Flatz.
- Cluj-Napoca: Tact, 2015

ISBN: 978-606-8437-58-3

I. Ferencz-Flatz, Christian (trad., postf.)

821.112.-4=135.1
14

Adorno02.indd 2 7/21/2015 3:02:03 PM

 THEODOR W. ADORNO

Jargonul autenticității

Traducere, postfață și note:

Christian Ferencz-Flatz

e d i t u r a

Adorno02.indd 3 7/21/2015 3:02:03 PM

Adorno02.indd 4 7/21/2015 3:02:03 PM
 Notă asupra traducerii

T raducerea de faţă a fost realizată după ediţia standard a

textului lui Adorno, Jargon der Eigentlichkeit. Zur deutschen
Ideologie, cuprinsă împreună cu Dialectica negativă în volumul 6 al
Operelor complete ale lui Adorno, între paginile 413-526. Textul
a fost conceput inițial ca un capitol al Dialecticii negative, fiind ul-
terior, din motive legate deopotrivă de dimensiunea textului și de
structura sa, publicat separat cu doi ani înaintea lucrării respective,
în 1964. După cum se vede, textul german include și un subtitlu:
Zur deutschen Ideologie, care lipsește în prezenta traducere. Cele
mai multe dintre traducerile textului – de pildă, cea franceză, cea
italiană sau cea spaniolă – au redat acest subtitlu în chip de la sine
înțeles sub o formă care ar fi fost, desigur, ușor de introdus și în
limba română: Despre ideologia germană. Problema cu acest titlu
este că el evocă o întreagă tradiție a titlurilor de text filosofic – ce
pornește de la subtitlurile adăugate dialogurilor lui Platon („Des-
pre virtute”, „Despre curaj”) ori de la titlurile unora dintre tratatele
aristotelice („Despre interpretare”) – și în care, tocmai, textul lui
Adorno nu se înscrie. De altfel, în limba germană aceste titluri
și subtitluri nici nu au fost traduse prin zur, ci prin über, și deși
uzul celor doi termeni este uneori echivalabil, e limpede totuși
că Jargonul autenticității nu este „despre” ideologia germană, așa
cum eseul lui Adorno Über Jazz (1936) este într-adevăr despre
jazz, ci analizele sale vizează doar într-un mod indirect subiectul

Adorno02.indd 5 7/21/2015 3:02:03 PM

 6 Notă asupra traducerii

„ideologiei germane” (o traducere mai precisă a lui „zur...” ar fi

fost pesemne „à propos de...”), în vreme ce subtitlul evocă totodată,
desigur, și textul clasic al lui Marx și Engels, Die deutsche Ideo-
logie. Kritik der neuesten deutschen Philosophie in ihren Repräsen-
tanten Feuerbach, B. Bauer und Stirner und des deutschen Sozialis-
mus in seinen verschiedenen Propheten – un text „despre” care nu se
vorbește aici defel, dar în a cărui descendență Adorno caută totuși
să se așeze. Prin urmare, fiindcă traducerea prin „despre” ar fi dat
titlului o nuanță străină de intențiile lui Adorno și fiindcă orice
altă variantă mai exactă de traducere (de pildă, prin „à propos de
ideologia germană”) ar fi sunat prea lemnos în context – un titlu
trebuie totuși să răspundă anumitor exigențe –, am preferat și noi,
la fel ca în ediția engleză, să omitem pur și simplu acest subtitlu,
amintindu-l doar în treacăt aici.
Dat fiind că textul lui Adorno încearcă în cele din urmă un
diagnostic detaliat asupra unor patologii cu totul specifice din uzul
lingvistic al germanei în anii în care a fost scris, traducerea sa se
confruntă însă desigur, în numeroase puncte, cu dificultăți mult
mai serioase decât aceasta inerentă subtitlului său. Probleme au
pus îndeosebi câțiva dintre termenii analizați mai îndeaproape de
Adorno, a căror utilizare în epocă tindea să le extrapoleze sensul
mult dincolo de limitele a ceea ce spun ei de obicei. Căci, dacă
sensul de primă instanță al acestor termeni nu e în genere greu de
redat în română, haloul pe care îl căpătaseră în uzul lingvistic al
vremii și variile lor irizări nu au cel mai adesea, cum e și ușor de
înțeles, un corespondent nemijlocit în româna de astăzi. Așa stau
lucrurile, bunăoară, cu termeni precum Anliegen, Auftrag, Heil,
Bindung sau Aussage. Intenția noastră nu a fost în genere, în toate
aceste cazuri, aceea de a găsi pur și simplu un echivalent perfect al
lor în română – acest lucru ar fi fost, de altfel, cu totul imposibil
–, ci mai curând aceea de a face accesibil cititorului în limba ro-
mână, prin varii mijloace, sensul pe care trebuie să-l fi avut acești
termeni la vremea respectivă în original. O expunere mai detaliată

Adorno02.indd 6 7/21/2015 3:02:03 PM

 Notă asupra traducerii 7

a acestor probleme de traducere și a felului în care a fost abor-

dată soluționarea lor poate fi găsită în postfața traducătorului, la
sfârșitul cărții.
*

Aș vrea, în final, să le mulțumesc lui Andrei State, Cristian Cio-

can, Cristi Iftime, Eveline Cioflec și Ciprian Jeler pentru suges-
tiile lor, precum și lui Paul Marinescu, pentru ajutorul acordat în
identificarea câtorva dintre referinţele citate în text.

TRADUCĂTORUL

Adorno02.indd 7 7/21/2015 3:02:03 PM

Adorno02.indd 8 7/21/2015 3:02:03 PM
 Jargonul autenticității

Adorno02.indd 9 7/21/2015 3:02:03 PM

 Redactat între anii 1962-1964

Adorno02.indd 10 7/21/2015 3:02:03 PM

 Lui Fred Pollock,
22 mai 1964

Il est plus facile d’élever un temple

que d’y faire descendre l’object du culte.
Sammuel Beckett, L’innomable

Adorno02.indd 11 7/21/2015 3:02:03 PM

Adorno02.indd 12 7/21/2015 3:02:03 PM
 L a începutul anilor douăzeci, o seamă de filosofi, sociologi
și teologi plănuiau să organizeze o întâlnire. Cei mai mulți
dintre ei trecuseră de la o confesiune la alta și puneau în genere
mare preţ mai curând pe ideea dobândirii unei noi religii decât pe
religia însăși. Toți erau nemulțumiți de idealismul dominant încă
în universități la momentul respectiv. Filosofia i-a determinat să
aleagă, în mod liber și autonom, „teologia pozitivă”, cum se numea
ea încă din vremea lui Kierkegaard. Ceea ce îi interesa era însă mai
puțin dogma, i.e. conținutul de adevăr al revelației, cât mai cu-
rând etosul [Gesinnung]. Un prieten de-al meu, atras pe atunci de
această sferă, era ușor mâhnit de faptul că nu fusese și el invitat. I
se dăduse de înțeles că nu era destul de autentic; căci el ezita, într-
adevăr, să facă saltul lui Kierkegaard, temându-se că religia invo-
cată în baza gândirii autonome e subordonată acesteia din urmă,
negându-se pe sine însăși drept absolutul care ar fi trebuit ea să fie
potrivit propriului ei concept. Participanții la acea întâlnire erau
intelectuali cu o tendință anti-intelectuală. Ei își confirmau acor-
dul superior dintre ei excluzându-i automat din rândul lor pe toți
cei care nu aderau fără rezerve la credința pe care și-o mărturiseau
unii altora. Ca atare, ei își arogau cauza pentru care luptau în plan
spiritual totodată drept etos, de parcă un om e într-adevăr înălțat
în rangul său interior prin simplul fapt că aderă la o doctrină des-
pre înalt; de parcă Evangheliile n-ar pomeni o vorbă în contra

Adorno02.indd 13 7/21/2015 3:02:03 PM

 14 Theodor W . Ador no

fariseilor. – Patruzeci de ani mai târziu, un episcop pensionat pu-

tea încă să părăsească colocviul unei academii evanghelice fiindcă
unul dintre vorbitorii invitați îndrăznise să se îndoiască de faptul
c-ar mai fi cu putință azi muzica sacrală. Și el știa foarte bine că
nu trebuie să aibă nimic de-a face cu cei care nu subscriu, de parcă
gândirea critică n-ar avea în genere niciun fundament obiectiv, ci
ar fi din contră doar o simplă rătăcire subiectivă. Oamenii de tipul
său îmbină în genere înclinația de a vedea dreptatea mereu numai
de partea lor, cum spunea Borchardt, cu teama de a-și reflecta
propria reflecție, de parcă nici ei înșiși n-ar crede cu totul ce spun.
Ei presimt și azi, la fel ca odinioară, primejdia ce-i paște: aceea de
a pierde din nou ceea ce ei numesc „concretul”, rămânând doar cu
abstracțiunea atât de dubioasă lor, ce nu poate cu niciun chip să fie
extirpată din concepte. Concretețea li se pare, din contră, făgădu-
ită prin sacrificii și întâi de toate prin sacrificiul propriului lor in-
telect. Ereticii îi porecliseră „autenticii”. Asta se întâmpla cu mult
înainte să apară Ființă și timp. Introducând apoi autenticitatea
însăși ca termen filosofic în contextul ontologiei sale existențiale,
Heidegger a tradus energic în limbajul filosofiei întocmai ideile
pentru care militau, într-un mod mai puțin teoretic, autenticii,
cucerindu-i astfel pe toți cei atrași oricât de vag de ele. Grație lui,
presupozițiile confesionale au devenit curând dispensabile. Cartea
și-a dobândit nimbul întâi de toate fiindcă a descris cu evidență
și a expus în mod meticulos tocmai direcția spre care tindea în
mod obscur intelligentsia de dinainte de 1933. Ce-i drept, atât
la Heidegger cât și la cei care i-au adoptat limbajul răsună încă și
azi estompat o anume notă teologică. Fiindcă maladiile teologice
ale acelor ani s-au resorbit între timp în limbă, răspândindu-se
astfel mult dincolo de sfera celor care se dădeau pe atunci elita.
Dar altminteri aerul sacral al discursului despre „autentic” servește
în prezent mai curând unui cult al autenticității înseși decât cul-
tului creștin, chiar și atunci când – din lipsa unei alte autorități
disponibile – el se lasă asimilat ocazional şi de acesta din urmă. În

Adorno02.indd 14 7/21/2015 3:02:03 PM

 Jargonul autenticității 15

cuprinsul său, limba însăși modelează gândirea, înaintea oricărui

conținut determinat, adaptând-o la scopul de a se supune chiar
și atunci când ea pretinde, dimpotrivă, că face opoziție. Astfel,
autoritatea absolutului este subminată din capul locului de abso-
lutizarea autorității înseși. Fascismul nu a fost de bună seamă doar
o simplă conspirație – a fost desigur și asta –, ci el și-a avut sursa
deopotrivă și într-o puternică tendință de dezvoltare a societății.
Iar limba însăși îi oferă în prezent azil; în cuprinsul ei, molima
[das Unheil] ce continuă să se extindă se exprimă de parcă ar fi
remediul [das Heil].
În Germania se vorbește și, mai mult chiar, se scrie azi un jar-
gon al autenticității, semn distinctiv al elecțiunii sociale, prețios și
colocvial totodată: sublimbaj drapat ca supralimbă. El e răspândit
pretutindeni: în filosofia și teologia practicată nu doar la academi-
ile evanghelice, în pedagogie, în școlile populare și în asociațiile
studențești, ori în retorica emfatică a deputaților și a delegaților din
economie și administrație. Debordând de pretenția unei emoții
umane adânci, el e în realitate la fel de standardizat precum lumea
pe care o neagă oficial; în parte din pricina succesului său la mase,
iar în parte fiindcă el își stipulează automat misiunea prin simpla
sa structură, izolând-o astfel din capul locului de experiența ce-ar
fi trebuit s-o anime. Jargonul dispune de un număr modest de
cuvinte, declanșate intermitent ca niște semnale. Autenticitatea
însăși nici nu e cel mai vizibil dintre ele, ci ea are mai curând darul
de a pune în lumină ca atare întreg eterul în care se dezvoltă acest
jargon, precum și starea de spirit ce-l alimentează latent. Cu ti-
tlu de exemplu e suficient să enumerăm deocamdată câteva dintre
aceste sintagme: existentiell („existențial”), „in der Entscheidung”
(„asumarea unei decizii”), Auftrag („însărcinare”), Anruf („apel”),
Begegnung („întâlnire”), echtes Gespräch („dialog veritabil”), Aussage
(„enunțare”), Anliegen („păs”), Bindung („devoțiune”1); la această

1
Termenul este folosit aici cu sensul supunerii asumate voit la o autoritate. (N. tr.)

Adorno02.indd 15 7/21/2015 3:02:03 PM

 16 Theodor W . Ador no

listă s-ar putea adăuga și alți câțiva termeni cu un ton similar,

folosiţi fără pregnanţă terminologică [unterminologische Termini].
Unii dintre acești termeni, precum Anliegen, atestat în dicționarul
Grimm și folosit încă inocent de Benjamin, au căpătat o atare
coloratură abia în momentul în care au pătruns în acest „câmp
de forțe” [Spannungsfeld] (o altă sintagmă din aceeași zonă). De
bună seamă, nu vrem să întocmim aici un index verborum pro-
hibitorum al celor mai vandabile cuvinte pretențioase, ci doar să
urmărim funcția lingvistică pe care au căpătat-o aceste cuvinte în
jargon. Și sigur că nu toți termenii săi sunt într-adevăr cuvinte
pretențioase, ci uneori jargonul apelează deopotrivă și la cuvinte
banale, elevându-le la cer ca pentru a le bronza, potrivit vechiu-
lui uz fascist, ce îmbina cu înțelepciune elitismul și plebiscitarea.
Poeții neoromantici, precum George sau Hoffmansthal, îmbibaţi
de preţiozitate, nu și-au scris nicidecum proza în acest jargon; au
făcut-o, în schimb, câțiva dintre agenții lor, precum Gundolf. Cu-
vintele intră în jargon abia în virtutea constelației lor, pe care ele
o tăgăduiesc altminteri, prin gestul unicității ce le caracterizează
pe toate. Prin jargon, cuvântul izolat își reprimește din afară, ca
printr-un decret dirijist, întreaga sa magie pierdută de-a lungul
timpului. Transcendența pe care el o dobândește astfel este însă
o transcendență secundă, prefabricată, substitut al celei pierdute.
Componentele limbii empirice sunt manipulate în rigiditatea lor
de parcă ar fi elementele adevăratei limbi revelate, în vreme ce
familiaritatea empirică a acestor cuvinte sacrale le dă totodată vor-
bitorului și ascultătorului iluzia proximității lor concrete. Eterul
e stropit mecanic, iar cuvintele luate atomistic sunt cosmetizate
prin jargon, rămânând altminteri perfect neschimbate. Grație
„articulației” [Gefüge] (cum o numește jargonul) în care sunt în-
scrise, ele capătă în realitate primatul asupra articulaţiei înseși.
Privit obiectiv, jargonul este un sistem ce folosește propriu-zis
dezorganizarea ca principiu de organizare: descompunerea limbii
în cuvinte luate pentru sine. Poate că unii dintre acești termeni

Adorno02.indd 16 7/21/2015 3:02:03 PM

 Jargonul autenticității 17

sunt folosiți în alte constelații fără a face defel cu ochiul spre jar-
gon; „enunțarea”, bunăoară, pentru a desemna pregnant, în teoria
cunoașterii, sensul unor judecăți predicative; ori „autentic” (deja
mai prudent) pentru a distinge esențialul de accidental, respectiv
„neautentic” pentru a desemna un sens pervertit, o expresie ce nu
e adecvată în mod nemijlocit semnificaţiei exprimate: „Transmi-
siunile radiofonice ale unor spectacole muzicale concepute în stil
tradițional, în categoriile reprezentației live, sunt mereu însoțite
de un sentiment al lui «ca și cum», al neautenticului”2. Ideea de
„neautentic” e folosită aici critic, drept negație determinată a unei
aparențe. Jargonul, în schimb, prelevă autenticitatea (sau contra-
riul său) din orice asemenea context evident. – Firește, niciunui
funcţionar nu i se poate reproșa că folosește cuvântul „însărcina-
re”, atunci când primește într-adevăr o însărcinare. Dar aseme-
nea posibilități de utilizare literală a termenului rămân limitate
și abstracte. Cel care le extrapolează se aruncă din capul locului
în brațele unei teorii pur nominaliste a limbii, privind cuvintele
ca pe niște simple piese de joc interșanjabile, neatinse de istorie.
De fapt, însă, istoria pătrunde în orice cuvânt, răpindu-i astfel
din capul locului orice posibilitate de a mai restitui vreodată in-
tegral presupusul său sens de origine, pe care-l vânează jargonul.
Ne putem da seama cu ușurință dacă un cuvânt aparține sau nu
de jargon văzând dacă tonul în care el este scris îl prezintă din
start ca transcendent prin raport cu propria sa semnificație, re-
spectiv: dacă cuvântul individual e accentuat ca atare pe socoteala
propoziției, a judecății și a gândirii. În fapt, caracterul jargonului
este cât se poate de formal: el vrea ca intențiile sale să fie simțite și
acceptate ca atare, nesocotind în cea mai mare măsură conținutul
cuvintelor, prin simplul lor mod de expunere. Astfel el instrumen-
talizează elementul preconceptual, mimetic al limbii în slujba im-

2
Theodor W. Adorno, Der getreue Korrepetitor. Lehrschriften zur musikalischen
Praxis, Frankfurt, 1963, p. 218.

Adorno02.indd 17 7/21/2015 3:02:03 PM

 18 Theodor W . Ador no

pactului său dorit. „Enunțarea” [Aussage], bunăoară, ne sugerează

că existența însăși a vorbitorului ar fi exprimată la rândul ei prin
vorbire odată cu chestiunea despre care el vorbește, conferindu-i
acesteia din urmă o demnitate aparte; fără acest excedent al vorbi-
torului – așa ni se dă de înțeles –, discursul însuși ar fi neautentic,
iar simpla concentrare a expresiei asupra chestiunii discutate un
păcat. Utilizatorul jargonului nu trebuie cu niciun chip să spună
ceea ce gândește, ba el nici nu trebuie propriu-zis să gândească, ci
această sarcină o preia din start jargonul însuși, devalorizând de
la bun început ideea. Autentic, i.e. cu miez este ca omul întreg să
vorbească. În acest caz se întâmplă – cum se numește îndeobște
în stilizarea jargonului – un „eveniment” [„Sich ereignen”]. Comu-
nicarea se declanșează automat, făcând reclamă la un adevăr ce-ar
trebui, dintru început, să fie mai curând suspect prin acordul co-
lectiv prompt pe care-l stârnește. Tonalitatea afectivă a jargonului
are ceva din seriozitatea augurilor, complici în mod aleatoriu cu
orice alt inițiat.
Cuvintele din jargon sună, indiferent de context și de conținutul
lor conceptual, de parcă ar spune ceva mai elevat decât înseamnă
ele. Acest fapt ar putea fi desemnat drept aură. Nu e o întâmplare
că Benjamin a introdus acest termen tocmai în clipa în care ceea
ce el viza prin intermediul său ajungea, potrivit propriei sale teorii,
să se sustragă experienței.3 Sacralitate fără conținut sacral, simple
emanații fosilizate, cuvintele-cheie ale jargonului autenticității
sunt de fapt veritabile rebuturi ale aurei. În plus, utilizarea lor
nu angajează în genere nicio răspundere, fapt ce le face dintru
început, în mijlocul unei lumi dezvrăjite, perfect disponibile, sau
cum se spune în germana paramilitară de azi: „gata de inserţie”
[einsatzbereit]. Cârteala permanentă împotriva reificării, pe care o
ilustrează jargonul, este ea însăși reificată din start. Astfel, jargonul

3
Cf. Walter Benjamin, „Das Kunstwerk im Zeitalter seiner technischen Repro-
duzierbarkeit”, in Schriften, vol. I, Frankfurt, 1955, p. 374.

Adorno02.indd 18 7/21/2015 3:02:03 PM

 Jargonul autenticității 19

se conformează întocmai definiției date de Richard Wagner „efec-

tului”, în contra artei proaste: o simplă urmare fără nicio cauză. Fi-
indcă Sfântul Duh s-a epuizat, se vorbește azi în limbi mecanice.
Misterul pe care-l sugerează jargonul – inexistent, de fapt – e în
realitate bun comun; iar cel care nu-l știe trebuie doar să vorbească
de parcă l-ar ști numai el însuși, iar toți ceilalți nu. Formula ex-
presionistă potrivit căreia „toți oamenii sunt aleși” – ce apare într-
una dintre dramele scriitorului Paul Kornfeld, ucis de naziști – e
numai bună să servească, după dispariția acestui fals Dostoievski,
autosatisfacerii ideologice a unei mici burghezii, amenințate și în-
josite de dezvoltarea socială. Din simplul fapt că aceasta nu a ținut
pasul, nici în plan real și nici în plan spiritual, cu acea dezvoltare,
ea își deduce propriul său har: acela al originarității. Nietzsche nu
a trăit suficient pentru a se scârbi de jargonul autenticității; el este
în secolul XX fenomenul resentimentar german prin excelență.
Acel „nu-mi miroase bine” al lui Nietzsche ar fi azi cum nu se
poate mai potrivit în fața unui festin balnear al „vieții neprihănite”
[heiles Leben] precum acesta: „Duminica începe de fapt sâmbăta
seara. Atunci când meșterul își face ordine în atelier, iar gospodina
curăță întreaga casă și o face lună, măturând chiar și strada din fața
casei pentru a da la o parte mizeria strânsă în timpul săptămânii;
și atunci când sunt în fine spălați și copiii, iar adulții clătesc la
rândul lor de pe ei praful întregii săptămâni, dereticându-se în
mod temeinic, în vreme ce hainele cele noi sunt pregătite și îi
așteaptă – atunci când toate acestea sunt făcute cu minuție și cu
o grijă rustică, peste oameni se pogoară o atmosferă profund fe-
rice de repaos.”4 Expresii și situații ale unei cotidianități cel mai
adesea extincte se umflă aici neîncetat în pene de parcă ar avea
procură și garanții din partea unui absolut pe care venerația sin-
gură îl trece sub tăcere. De bună seamă, cei mai rodați se sfiesc
să invoce numaidecât revelația, ci ei organizează doar, autoritar,

4
Otto Friedrich Bollnow, Neue Geborgenheit, Stuttgart, 1956, p. 205.

Adorno02.indd 19 7/21/2015 3:02:04 PM

 20 Theodor W . Ador no

ascensiunea la cer a cuvântului dincolo de domeniul condiționat și

contestabil al faptelor, rostindu-l, chiar și în scris, de parcă pronia
divină ar intra ea însăși nemijlocit în compoziția lui. Absolutul, pe
care trebuie să-l conceapă gândirea și care i se refuză necontenit
acesteia, e ponegrit din capul locului în jargon prin pretenția aces-
tuia c-ar dispune – „deja dintotdeauna”, cum se zice – de el. Prin
chiar intenția de fond a filosofiei; prin elementul ei specific – în
virtutea căruia modul ei de expunere este cu totul esențial pentru
ea –, toate cuvintele filosofiei spun ca atare mai mult decât fieca-
re dintre ele în parte. Tehnica jargonului stârpește acest aspect.
Ea atribuie, din contră, transcendența adevărului, prin raport cu
semnificația cuvintelor și a judecăților luate separat, cuvintelor în-
sele, ca posesie imuabilă a lor, în vreme ce, în realitate, acel surplus
se formează ca atare abia într-un chip mijlocit, prin constelațiile în
care intră cuvintele. Limba filosofică excede, potrivit idealului său,
nivelul a ceea ce spune efectiv, tocmai grație a ceea ce ea spune,
prin ductusul gândirii înseși. Astfel, ea reușește să-și transceandă
dialectic punctul de pornire tocmai prin faptul că, în cuprinsul său,
contradicția dintre adevăr și gândire devine conștientă de sine și se
înstăpânește astfel asupra sa. Destructiv, jargonul rechiziționează
această transcendență și o remite bavardajului său. El conferă acel
excedent al cuvintelor – capacitatea lor de a spune mai mult decât
doar ceea ce spun – odată pentru totdeauna cuvintelor însele, ca
expresie proprie a lor, întrerupând astfel dialectica; atât pe aceea
dintre cuvânt și lucru, cât și pe aceea intralingvistică, dintre dife-
ritele cuvinte în relația lor. Dispensându-se de orice judecată și
de orice gândire, cuvintele ar trebui aici, din contră, să se ridice
ele însele deasupra propriei lor semnificații. În felul acesta, jar-
gonul caută, chipurile, să fundamenteze realitatea acelui excedent
al limbii, într-o veritabilă batjocură la adresa speculațiilor ling-
vistice ale misticii, de care el se ferește altminteri – mândru fără
motiv de modestia sa – să amintească. Odată cu aceasta, se risi-
pește din capul locului orice diferență dintre acel surplus pe care îl

Adorno02.indd 20 7/21/2015 3:02:04 PM